Termo Cursuri Unite

Termotehnică II
(Transfer de Căldură)
Șef.lucr.dr.ing. Ionuț Sota
Departamentul de Termotehnică și Echipamente Termice
ion.sota@utcb.ro ; sotaionut@gmail.com ; 0722599530
Cum se desfășoară?
Pe parcursul semestrului II Examen, Notare
• Curs, 3h, 14 spt. • Colocviu de Laborator, spt. a 7-a;
• Seminar, 2h, 14 spt. • Examenul conține 2 părți,
• Laborator, 2h, 7 spt. ”Teorie” (partea I) și Probleme;
• Prezența obligatorie; • ”Teorie”?
• Teme de casă. • Nota finală: (50-80)% Examen +
20% Laborator + (0-30)%
Participare activă curs, seminar;
Bibliografie
• Termotehnică, Florea Chiriac, Cornel Mihăilă, Vasile Cartas , Ana-
Maria Bianchi, Institutul de Construcții București, 1988;
• Fundamentals of Heat and Mass Transfer, Bergman, Lavine, Incropera,
DeWitt, John Wiley & Sons;
• Heat and Mass Transfer: Fundamentals and Applications, Yunus
Cengel, Afshin Ghajar, McGraw-Hill Education;
• Transferts Thermiques, Ana-Maria Bianchi, Yves Fautrelle, Jacqueline
Etay, Presses Polytechniques et Universitaires Romandes, 2004
Procese de Transport
(Substanță, Impuls și Energie)
după:”Termotehnică” - Chiriac, Mihăilă, Cartas, Bianchi-1988, Editura ICB
Despre ce discutăm azi
• Proprietate transportată;
• Transportori (purtători de proprietate);
• Mecanismele fizice de transport;
• Gradient de potențial;
• Fluxuri de proprietate;
• Legi constitutive;
• Ecuații generale de transport;
• Coeficienții parțiali de transport;
• Procese fundamentale de transfer de căldură (conducție, convecție,
radiație).
1. Proprietate transportată
• O mărime, P care descrie cantitatea sau calitatea transportului într-un
proces fizic.
• Este o mărime extensivă, dependentă de masă.
EXEMPLE:
• Transportul de impuls (mecanica fluidelor), P = m𝑤;
• Transportul de energie (căldură), P = energie cinetică, potențială,
mecanică, internă, termică, entalpie, H = m𝑐𝑝 𝑡 = 𝑈 + 𝑝𝑉;
• Transportul de substanță (masă), P = 𝑚𝑖
2. Transportori (purtători de proprietate)
• De tip elementar: molecule, atomi, ioni, electroni, neutroni;
• De tip molar (advectiv) solide fracționate (granule, prafuri), particule

fluide, turbioane, curenți de fluid);
• De tip radiant: fononi (oscilații elastice ale atomilor) sau fotoni

(radiația electromagnetică).
3. Mecanisme fizice de transport
Au rolul de a atenua neuniformitățile.
Distingem 3 mecanisme:
• Difuzie sau conducție (deplasarea si ciocnirea haotică a particulelor
elementare);
• Advecție (deplasarea cu viteză finită a centrului de masă ale unei
particule fluide care conține foarte multe particule elementare) sau
transfer prin curentul de fluid.
• Radiație (transferul imaterial prin intermediul undelor
electromagnetice). Nu se aplică la transferul de substanță
(teleportarea este imposibilă!)
4. Potențial de proprietate
• Concentrația volumică a proprietății într-o particulă fluidă,
𝑑𝑃
𝜋= =𝑓 𝜌
𝑑𝑉
• Exemple:
𝑑(𝑚𝑤)
Transportul de impuls: 𝜋 = = 𝜌𝑤;
𝑑𝑉
𝑑(𝑚𝑐𝑝 𝑡)
Transportul de căldură: 𝜋 = = 𝜌𝑐𝑝 𝑡;
𝑑𝑉
𝑑(𝑚𝑖 )
Transportul de masă: 𝜋 = = 𝜌𝑖 ;
𝑑𝑉
5. Gradientul de potențial
• Suprafața echipotențială este locul geometric al punctelor de același
potențial de proprietate;
• Gradientul de potențial este vectorul orientat normal pe suprafața
echipotențială, în sensul creșterii potențialului și având marimea
egală cu derivata potențialului după această direcție (normală).
𝜕𝜋
𝑔𝑟𝑎𝑑 𝜋 = 𝛻𝜋 = 𝑛0
𝜕𝑛
𝜕𝑡
ex: 𝑔𝑟𝑎𝑑 𝜌𝑐𝑝 𝑡 = 𝛻𝑡 = 𝑛
𝜕𝑛 0
dacă 𝜌𝑐𝑝 = const.
6. Fluxuri de proprietate
• Fluxul (debitul) de proprietate, 𝜙
Reprezintă proprietatea transportată în unitatea de timp printr-o suprafață;
𝑑𝑃
𝜙= ≅ 𝜋𝐴𝑤
𝑑𝜏
• Fluxul unitar, 𝜑
Reprezintă fluxul de proprietate prin unitatea de suprafață în direcția
gradientului de potențial. Relația dintre cele două fluxuri:
𝜙 = න 𝜑 ∙ 𝑑𝑆
𝑆
7. Legi constitutive
• La transferul difuziv:
𝜕𝜋
𝜑 = −𝐶𝑇 𝛻𝜋 = −𝐶𝑇 𝑛0
𝜕𝑛
Sensul este întotdeauna opus gradientului de potențial;
𝐶𝑇 este coeficientul cinetic de transfer,
𝑎 – difuzivitatea termică,
D – coeficientul de difuzie și
𝜈 – vâscozitatea cinematică
7. Legi constitutive
• La transferul advectiv:
𝜑𝑎𝑑𝑣 = 𝜋𝑤
8. Ecuații generale de transport
• Considerăm un sistem omogen și izotrop care se deplasează odată cu fluidul. În
felul acesta sistemul va conține intotdeauna aceleași particule fluide, deci va avea
masa constantă și transfer advectiv nul.
𝑑 2 𝑃𝑔𝑒𝑛 𝑖𝑛𝑡
• Sistemul are surse interioare de proprietate, 𝐽𝜋 = și poate schimba
𝑑𝑉𝑑𝜏
proprietate cu restul fluidului prin frontieră, doar prin 2 din cele 3 mecanisme de
transfer, conducție (difuzie) și radiație.
• Bilanțul integral al proprietății stocate în acest volum va fi:
Δ𝑃𝑠𝑡𝑜𝑐𝑎𝑡 = Δ𝑃𝑓𝑟𝑜𝑛𝑡𝑖𝑒𝑟ă + Δ𝑃𝑔𝑒𝑛𝑒𝑟𝑎𝑡 𝑖𝑛𝑡𝑒𝑟𝑛
• Bilanțul diferențial de proprietate va fi:
𝑑𝑃𝑠𝑡𝑜𝑐𝑎𝑡 = 𝑑𝑃𝑓𝑟𝑜𝑛𝑡𝑖𝑒𝑟ă + 𝑑𝑃𝑔𝑒𝑛𝑒𝑟𝑎𝑡 𝑖𝑛𝑡𝑒𝑟𝑛
• Bilanțul vitezei de variație în timp a proprietății va fi:
𝑑𝑃𝑠𝑡𝑜𝑐𝑎𝑡
= −𝜙𝑑𝑖𝑓𝑢𝑧𝑖𝑣 − 𝜙𝑟𝑎𝑑𝑖𝑎ț𝑖𝑒 + 𝜙𝑔𝑒𝑛 𝑖𝑛𝑡 ; 𝜙𝑎𝑑𝑣𝑒𝑐ț𝑖𝑒 = 0
𝑑𝜏
Pentru simplitate voi renunța la 𝜙𝑟𝑎𝑑𝑖𝑎ț𝑖𝑒 fără a banaliza modelul
• Voi scrie fluxurile de proprietate la frontieră și generate intern în
funcție de fluxul unitar, 𝜑𝑑𝑖𝑓𝑢𝑧𝑖𝑣 și de funcția de izvor interior de
proprietate, 𝐽𝜋 , iar viteza de variație a proprietății stocate va fi
detaliată sub forma întregalei potențialului de proprietate 𝜋 pe
volumul de fluid în mișcare:
𝑑
‫׬‬ 𝜋𝑑𝑉 = − ‫ 𝑆𝑑 ∙ 𝑓𝑖𝑑𝜑 𝑆׬‬+ ‫𝑉𝑑 𝜋𝐽 𝑉׬‬
𝑑𝜏 𝑉
• În această ecuație derivata din membrul stâng se aplică unui volum, V
care variază în timp (masa conținută este constantă), iar integrala
fluxului unitar este pe suprafață.
• Voi efectua derivarea cu ajutorul teoremei de transport a lui Reynolds:
𝑑 𝜕𝜋
න 𝜋𝑑𝑉 = න 𝑑𝑉 + න ด ∙ 𝑑 𝑆Ԧ
𝜋𝑤
𝑑𝜏 𝑉 𝑉 𝜕𝜏 𝑆 𝜑 𝑎𝑑𝑣𝑒𝑐𝑡𝑖𝑒
• iar cele 2 integrale de suprafață vor fi transformate în integrale de volum
cu ajutorul teoremei Gauss-Ostrogradski:
‫𝑆 𝑑 ∙ 𝑤𝜋 𝑆׬‬Ԧ = ‫𝑆 𝑑 ∙ 𝑣𝑑𝑎𝜑 𝑆׬‬Ԧ = ‫ 𝑉𝑑 ) 𝑣𝑑𝑎𝜑(𝑣𝑖𝑑 𝑉׬‬și ‫= 𝑆𝑑 ∙ 𝑓𝑖𝑑𝜑 𝑆׬‬
‫𝑉𝑑 𝑓𝑖𝑑𝜑 𝑣𝑖𝑑 𝑉׬‬
• Obținem o ecuație cu integrale de volum:
𝜕𝜋
න 𝑑𝑉 = − න 𝑑𝑖𝑣(𝜑𝑎𝑑𝑣 ) 𝑑𝑉 − න 𝑑𝑖𝑣 𝜑𝑑𝑖𝑓 𝑑𝑉 + න 𝐽𝜋 𝑑𝑉
𝑉 𝜕𝜏 𝑉 𝑉 𝑉
• Introducând legea constitutivă pentru 𝜑𝑑𝑖𝑓 , și reducând integralele de volum, obțin (în
ipoteza lui 𝐶𝑇 constant) o primă formă locală a ecuației generale de transport:
𝜕𝜋
= −𝛻 ∙ 𝜋𝑤 ด + 𝐶𝑇 𝛻 2 𝜋 + 𝐽𝜋
𝜕𝜏 𝜑 𝑎𝑑𝑣
• Dacă aplic această ecuație bilanțului masei în ansamblu (𝜋 = 𝜌, apoi 𝐽𝜋 = 0 pentru că

masa se conservă, iar 𝐶𝑇 =0 pentru că masa în ansamblu nu poate fi transportată prin
difuzie) și introduc rezultatul în ecuația de mai sus, obțin a doua formă locală
ECHIVALENTĂ a ecuației generale de transport:
𝜋
𝐷
𝜌
𝜌 = 𝐶𝑇 𝛻 2 𝜋 + 𝐽𝜋
𝐷𝜏
𝐷 𝐷 𝜕
Operatorul este derivata substanțială și are următoarea expresie: = +𝑤∙𝛻
𝐷𝜏 𝐷𝜏 𝜕𝜏
9. Cazuri particulare
• Dacă mediul este imobil, atunci 𝑤 = 0 și folosesc prima ecuație simplificată astfel:
𝜕𝜋
= 𝐶𝑇 𝛻 2 𝜋 + 𝐽𝜋
𝜕𝜏
• Dacă mediul este imobil și nu are izvoare interioare de proprietate, 𝐽𝜋 = 0 și
atunci obținem:
𝜕𝜋
= 𝐶𝑇 𝛻 2 𝜋
𝜕𝜏
𝜕𝜋
• Dacă regimul de transport este permanent sau staționar, atunci = 0 și ecuația
𝜕𝜏
de transport devine:
𝐶𝑇 𝛻 2 𝜋 = 𝐽𝜋 sau 𝛻 2 𝜋 = 0
• Dintre ultimele 2 ecuații, prima este o ecuație cu derivate parțiale de tip
Poisson, iar a doua este ecuația cu derivate parțiale de tip Laplace. Ele pot
fi rezolvate analitic, așa cum s-a procedat la cursul de matematici speciale,
și aproximativ prin metode numerice, analiză de scară sau experimental.
În cazul transferului de impuls la curgerea fluidelor incompresibile (𝜌 =
𝑐𝑜𝑛𝑠𝑡):
• 𝑃 = 𝑚𝑤 ș𝑖 𝜋 = 𝜌𝑤;
• 𝜑ധ 𝑑𝑖𝑓 = 𝑝𝛿𝑖𝑗 + 𝜏Ӗ = 𝑝𝛿𝑖𝑗 − 𝜐𝛻 𝜌𝑤 = 𝑝𝛿𝑖𝑗 − 𝜇𝛻𝑤 ;
𝑚2
• ν este viscozitatea cinematică, , iar 𝜇 = 𝜌𝜈 este viscozitatea dinamică
𝑠
• 𝐽𝜋 , este dată de forțele volumice de câmp, de ex. ρ𝑔Ԧ
• Înlocuind în forma locală a ecuației generale de bilanț, obținem
ecuația Navier-Stokes analizată la cursul de Mecanica Fluidelor:
𝐷𝑤 𝛻𝑝
• = 𝜈𝛻 2 𝑤 − + 𝑔Ԧ
𝐷𝜏 𝜌
La transferul de căldură voi avea:
𝑊
𝑃 = 𝐻 = 𝑚𝑐𝑝 𝑡; 𝜋 = 𝜌𝑐𝑝 𝑡; 𝜑𝑐𝑜𝑛𝑑 = 𝑞Ԧሶ = −𝑎𝛻 𝜌𝑐𝑝 𝑡 și 𝐽𝜋 = 𝑞ሶ 𝑣 ,
𝑚3
𝜆 𝑚2
𝑎 = este difuzivitatea termică, ;
𝜌𝑐𝑝 𝑠
𝑊
λ este conductivitatea termică,
𝑚𝐾
• Introducând în ecuația generală de transfer, obținem ecuația Fourier-
Kirchhoff pentru transferul căldurii:
𝐷 𝑐𝑝 𝑡
•𝜌 = 𝑎Δ 𝜌𝑐𝑝 𝑡 + 𝑞ሶ 𝑣
𝐷𝜏
• dacă 𝜌, 𝑐𝑝 = 𝑐𝑜𝑛𝑠𝑡. și w = 0, obținem ecuația conducției căldurii:
𝜕𝑡 𝑞ሶ 𝑣
• = 𝑎Δ𝑡 +
𝜕𝜏 𝜌𝑐𝑝
𝜕𝑡
• dacă = 0 ș𝑖 𝑞ሶ 𝑣 = 0, obținem ecuația conducției căldurii în regim
𝜕𝜏
permanent fără izvoare interioare de căldură, Δ𝑡 = 0
La transferul de substanță voi avea:
• 𝑃 = 𝑚𝑖 , π = 𝜌𝑖 , 𝜑𝑑𝑖𝑓 = −𝐷𝛻𝜌𝑖 legea I a lui Fick și 𝐽𝜋 = 𝐽𝑑 (reacții
chimice)
𝑚2
• D este coeficientul de difuzie,
𝑠
Înlocuind în ecuația generală de transfer, obținem:
𝑚𝑖
𝐷
𝜌 𝑚 = 𝐷Δ 𝜌 + 𝐽
𝑖 𝑑
𝐷𝜏
Dacă 𝐽𝑑 = 0 ș𝑖 𝑤 = 0 se obține legea a II-a a lui Fick la difuzie:
𝜕𝜌𝑖
= 𝐷𝛻 2 𝜌𝑖
𝜕𝜏
Observăm evidența clasei de analogie a proceselor de transport
𝑚2
𝜈 = 𝑎 = 𝐷 =
𝑠
10. Coeficienți parțiali de transport
• Ei apar în exprimarea fluxului unitar, 𝜑𝑐𝑜𝑛𝑣 la transportul prin convecție
𝜑𝑐𝑜𝑛𝑣 = 𝐾𝑝 𝜋𝑝 − 𝜋𝑓
o𝜋𝑝 este valoarea potențialului de proprietate la perete;
o𝜋𝑓 este valoarea potențialului departe de perete în nucleul curgerii, 𝜋∞
• Chiar dacă fluidul este în mișcare, un strat foarte subțire (de ordinul câtorva
molecule) va adera la suprafața solidă având viteza relativă nulă.
• În stratul aderent transportul se efectuează doar prin conducție (difuzie)
𝜕𝜋
• 𝜑𝑐𝑜𝑛𝑣 = 𝜑𝑐𝑜𝑛𝑑,𝑛=0 = −𝐶𝑡
𝜕𝑛 𝑛=0
10. Coeficienți parțiali de transport
• La transportul de impuls:
𝜌𝑤 2 𝜌𝑤 2
𝜏𝑝 = 𝐶𝑓 − 0 = 𝐶𝑓 ; 𝐶𝑓 = 𝑎𝑑𝑖𝑚𝑒𝑛𝑠𝑖𝑜𝑛𝑎𝑙
2 2
• La transportul de energie:
𝑊
𝑞ሶ = 𝛼 𝑡𝑝 − 𝑡𝑓 ; 𝛼 = 2
𝑚 𝐾
• La transportul de masă:
𝑚
𝑗 = 𝛽 𝜌𝑖,𝑝 − 𝜌𝑖,𝑓 ; 𝛽 =
𝑠
o𝜌𝑖,𝑝 este densitatea componentei i din fluid la contactul cu peretele!
11. Procese fundamentale de transfer de
căldură
• Conducție
𝑞Ԧሶ𝑐𝑜𝑛𝑑 = −𝑎𝛻 𝜌𝑐𝑝 𝑡 = −𝜆𝛻𝑡 (ipoteza Biot-Fourier)
𝜆
𝑄 = S 𝑡1 − 𝑡2 𝜏; 𝐽
𝛿
• Convecție
𝑞ሶ 𝑐𝑜𝑛𝑣 = 𝛼 𝑡𝑝 − 𝑡𝑓 (legea Newton)
𝑄 = αS 𝑡𝑝 − 𝑡𝑓 𝜏; 𝐽
căldură
• Valori tipice pentru coeficientul de convecție, α
Proces 𝑾
𝜶, [ 𝟐 ]
𝒎 𝑲
Convecție liberă
-gaze 2-25
-lichide 50-1000
Convecție forțată
-gaze 25-250
-lichide 100-20000
Convecție cu schimbare de fază
-fierbere sau condensare 2500-100000
căldură
• Radiația
𝑇1 4 𝑇2 4
• 𝑄 = 𝜀𝜎𝑆 𝑇14 − 𝑇24 𝜏 = ε𝐶𝑆 − 𝜏; (Stefan-Boltzmann)
100 100
𝑊
• 𝜎 = 5,672 ∙ 10−8 este constanta Stefan-Boltzmann;
𝑚2 𝐾 4
𝑊
• C= 5,672 2 4 este constanta de radiație;
𝑚 𝐾
• 𝜀 este emisivitatea corpului gri.
căldură
• Transfer global de căldură
• 𝑄ሶ = 𝑄ሶ 𝑐𝑜𝑛𝑣 + 𝑄ሶ 𝑟𝑎𝑑
• 𝑄ሶ = 𝑄ሶ 𝑐𝑜𝑛𝑑 + 𝑄ሶ 𝑟𝑎𝑑
căldură
• 𝑄ሶ = 𝑘𝑆∆𝑡𝜏, 𝐽
𝑊
• k este coeficientul de transfer global de căldură,
𝑚2 𝐾
1
• 𝑘 = σ𝑛 cu
𝑗=1 𝑅𝑗
căldură
Mod Mecanism de transfer Flux unitar de caldura Coeficient de transfer
Conductie Difuzia energiei prin miscarea 𝑞ሶ 𝑐𝑜𝑛𝑑 = −𝜆𝛻𝑡 𝜆, conductivitate

haotica a particulelor elementare
Convectie Difuzie + advectie (transfer de 𝑞ሶ 𝑐𝑜𝑛𝑣 = 𝛼 𝑡𝑝 − 𝑡𝑓 𝛼, coef. partial
energie prin deplasarea
particulelor fluide)
Radiatie Trasferul energiei prin intermediul 4
𝑞ሶ 𝑟𝑎𝑑 = 𝜎𝜀 𝑇𝑠4 − 𝑇𝑠,𝑎𝑚𝑏 ε emisivitate
undelor electromagnetice
Transfer Conductie + Radiatie 𝑄ሶ = 𝑄ሶ 𝑐𝑜𝑛𝑑 + 𝑄ሶ 𝑟𝑎𝑑 k [W/m2K]
global
Convectie + Radiatie 𝑄ሶ = 𝑄ሶ 𝑐𝑜𝑛𝐯 + 𝑄ሶ 𝑟𝑎𝑑
Curs 3. Conducția Căldurii la
Pereți Simpli în Regim Staționar
(Plan-paralel infinit, Cilindric infinit, Sferic)
după: ”Termotehnică” - Chiriac, Mihăilă, Cartas, Bianchi - 1988, Editura ICB
Despre ce discutăm în acest curs
• Ecuația conducției în regim permanent, 1-D și fără izvoare interioare;
• La perete Plan-paralel infinit, Cilindric infinit, Sferic;
• În diferite condiții la limită;
• Determinăm câmpul de temperatură și graficul său;
• Expresia fluxului de căldură;
• Analogia electro-termică;
• Rezistența termică de contact;
• Izolarea termică
1. Ecuația conducției căldurii
• La teoria generală a proceselor de transport, am obținut prin
particularizare ecuația Fourier-Kirchhoff pentru transferul căldurii:
𝐷 𝑐𝑝 𝑡
•𝜌 = 𝛻 ∙ 𝑎𝛻 𝜌𝑐𝑝 𝑡 + 𝑞ሶ 𝑣
𝐷𝜏
• dacă 𝜌, 𝑐𝑝 , 𝑎 = 𝑐𝑜𝑛𝑠𝑡. și w = 0, obținem ecuația conducției căldurii:
𝜕𝑡 𝑞ሶ 𝑣
• = 𝑎Δ𝑡 +
𝜕𝑡
• dacă = 0 ș𝑖 𝑞ሶ 𝑣 = 0, obținem ecuația conducției căldurii în regim
𝜕𝜏
permanent fără izvoare interioare de căldură,
• 𝛻 2 𝑡 = 0, ecuația lui Laplace
1. Ecuația conducției căldurii
• În coordonate carteziene ecuația lui Laplace arată astfel:
𝜕2𝑡 𝜕2𝑡 𝜕2𝑡
2
+ 2+ 2=0
𝜕𝑥 𝜕𝑦 𝜕𝑧
• În cazul peretelui plan paralel infinit, transferul de căldură se
efectuează doar după direcția x, iar suprafețele izoterme vor fi plane
Ԧሶ
și paralele, perpendiculare pe direcția fluxului unitar de căldură, 𝑞.
• Obțin o ecuație diferențială ordinară de ordinul 2:
𝑑2 𝑡
2
=0
𝑑𝑥
2. Expresia câmpului de temperatură și a fluxului
de căldură în condiții la limită de speța I (C.L.I)
• Pentru a afla expresia câmpului de temperatură integrăm și obținem:

• 𝑡 𝑥 = 𝐶1 𝑥 + 𝐶2
• ținând cont de condițiile la limită de speța I (cunoaștem temperatura
pe frontieră): 𝑡𝑥=0 = 𝑡1 ș𝑖 𝑡𝑥=𝛿 = 𝑡2
• Determinăm constantele și obținem expresia liniară a câmpului de
temperatură în condiții la limită de speța I cu λ = const.:
𝑥
𝑡 𝑥 = 𝑡1 − 𝑡1 − 𝑡2
𝛿
• Expresia fluxului de căldură se află folosind ipoteza Biot-Fourier:
𝑑𝑡
𝑄ሶ = −𝜆 𝐴𝑛
𝑑𝑥
• Prin derivarea în raport cu x a expresiei temperaturii, obțin:
𝑡1 − 𝑡2 𝑡1 − 𝑡2
𝑄ሶ = ș𝑖 𝑞ሶ =
𝛿 𝛿
𝜆𝐴𝑛 𝜆
• Observ că atât fluxul de căldură cât și fluxul unitar de căldură sunt
constante în orice secțiune din perete (𝐴𝑛 = const.).
• Folosind analogia electro-termică expresia fluxului capătă forma:
Δ𝑡
𝑄ሶ =
𝑅𝑐𝑑
𝛿
ሶ
𝑄~𝐼, 𝑅𝑐𝑑 = ~𝑅𝑒𝑙 ș𝑖 ∆𝑡~𝑈
𝜆𝐴𝑛
℃ 𝐾
𝑅𝑐𝑑 = =
𝑊 𝑊
• Dacă conductivitatea, λ ≠ 𝑐𝑜𝑛𝑠𝑡., atunci se folosește 𝜆𝑚𝑒𝑑 :
𝑡2
‫𝑡𝑑 𝑡 𝜆 𝑡׬‬
𝜆𝑚𝑒𝑑 = 1
𝑡1 − 𝑡2
• În cazul particular, dar frecvent întâlnit, când λ variază liniar cu
temperatura:
𝜆 = 𝜆0 1 + 𝑏𝑡
• Voi avea
𝑡1 +𝑡2
𝜆𝑚𝑒𝑑 = 𝜆0 1 + 𝑏𝑡𝑚𝑒𝑑 cu 𝑡𝑚𝑒𝑑 =
2
• Cum va arăta graficul temperaturii în acest caz?
• Știind că:
𝑑𝑡
• 𝑞ሶ = −𝜆 = 𝑐𝑜𝑛𝑠𝑡. și 𝜆 ≠ 𝑐𝑜𝑛𝑠𝑡.
𝑑𝑥
• Este evident că și:
𝑑𝑡
• ≠ 𝑐𝑜𝑛𝑠𝑡.
𝑑𝑥
• Deci graficul temperaturii nu mai poate fi liniar!
• De exemplu, când 𝜆 = 𝜆0 1 + 𝑏𝑡 voi avea:
• Graficul va fi concav(”nu ține apa”) când b > 0 și convex când b < 0
• Graficul va fi parabolic concav (”nu ține apa”) când b > 0 și convex
când b < 0.
de căldură în condiții limită de speța a II-a (C.L.II)
• Cunoaștem valoarea fluxului unitar pe frontieră, 𝑞ሶ 0 . În cazul pereților
simpli fluxul de căldură este constant (𝑞ሶ 0 = 𝑞ሶ 𝐿 ) și atunci am nevoie de
a doua condiție de frontieră, de exemplu 𝑡𝑥=0 = 𝑡1
𝑑𝑡
• 𝑞ሶ 0 = 𝑞ሶ 𝐿 = −𝜆 = 𝑞ሶ
𝑑𝑥 𝑥=0
𝑥
• 𝑡 = 𝑡1 − 𝑞ሶ 0
𝜆
de căldură în condiții limită de speța a II-a (C.L.II)
• În cazul general al conducției C.L.II are două cazuri particulare în care
fluxul unitar este nul: (a) izolația adiabatică și (b) simetria termică
(a) (b)
de căldură în condiții limită de speța a III-a (C.L.III)
• În condiții la limită de speța a III-a, la frontiera domeniului solid, am
transfer de căldură prin convecție către fluide cu temperatura 𝑡𝑓 și
coeficientul de convecție α cunoscute. În cazul general, voi avea
următoarele egalități între fluxul unitar convectiv (legea Newton) și
cel conductiv (legea Fourier) :
𝑑𝑡
• 𝛼1 𝑡𝑓1 − 𝑡𝑥=0 = −𝜆 = 𝑞ሶ 𝑥=0
𝑑𝑥 𝑥=0
𝑑𝑡
• −𝜆 = 𝛼2 𝑡𝑥=𝐿 − 𝑡𝑓2 = 𝑞ሶ 𝑥=𝐿
𝑑𝑥 𝑥=𝐿
de căldură în condiții limită de speța a III-a (C.L.III)
• În cazul pereților simpli plani-paraleli 𝑞ሶ 𝑐𝑜𝑛𝑑 = 𝑐𝑜𝑛𝑠𝑡. = 𝑞ሶ 𝑥=0 = 𝑞ሶ 𝑥=𝐿
• Exprim fluxurile ca rapoarte egale între diferența de temperatură și rezistența
termică corespunzătoare (conductivă sau convectivă):
𝑡𝑓1 −𝑡1 𝑡1 −𝑡2 𝑡2 −𝑡𝑓2 𝑡𝑓1 −𝑡𝑓2 𝑡𝑓1 −𝑡𝑓2
• 1 = 𝐿 = 1 = 𝑄ሶ = 1 𝐿 1 ș𝑖 𝑞ሶ = 1 𝐿 1
𝛼1 𝐴 ถ 𝛼2 𝐴
+ + + +
𝜆𝐴 𝛼1 𝐴 𝜆𝐴 𝛼2 𝐴 𝛼1 𝜆 𝛼2
=𝑄ሶ 𝑐𝑜𝑛𝑣 =𝑄ሶ 𝑐𝑜𝑛𝑑 =𝑄ሶ 𝑐𝑜𝑛𝑣
• Pentru𝑡 aflarea expresiei câmpului de temperatură, scriu 𝑄ሶ între 𝑡𝑓1 și t sub forma
𝑓1 −𝑡
ሶ
𝑄 = 1 𝑥 . De aici obțin imediat expresia temperaturii:
+
𝛼1 𝐴 𝜆𝐴
1 𝑥
1 𝑥 +
𝛼1 𝐴 𝜆𝐴
• 𝑡 = 𝑡𝑓1 − 𝑄ሶ ∙ + = 𝑡𝑓1 − 𝑡𝑓1 − 𝑡𝑓2 ∙ 1 𝐿 1
𝛼1 𝐴 𝜆𝐴 + +
𝛼1 𝐴 𝜆𝐴 𝛼2 𝐴
5. Condiții la limită de speța a IV-a (C.L.IV)
• În condiții la limită de speța a IV-a, la frontieră, am pereți învecinați cu
conductivități termice diferite. Consecința este că graficul temperaturii,
deși liniar va avea frângeri de pantă la fiecare interfață dintre doi pereți.
𝑑𝑡 𝑑𝑡
• −𝜆𝐴 = −𝜆𝐵 = 𝑞ሶ
𝑑𝑥 𝑥=𝑥0 𝑑𝑥 𝑥=𝑥0
𝑡1 −𝑡2 𝑡2 −𝑡3 𝑡1 −𝑡3
• 𝑄ሶ = 𝛿𝐴 = 𝛿𝐵 = 𝛿𝐴 𝛿𝐵
𝜆𝐴 𝐴 𝜆𝐵 𝐴
+
𝜆𝐴 𝐴 𝜆𝐵 𝐴
𝑡1 −𝑡3 𝑥
• Când x < 𝑥0 , 𝑡 = 𝑡1 − 𝛿𝐴 𝛿𝐵 ∙
+ 𝜆𝐴
𝜆𝐴 𝜆𝐵
=𝑄ሶ
• Când x > 𝑥0 , 𝑡 = ⋯?
5. Condiții la limită de speța a IV-a (C.L.IV),
rezistența de contact
• În cazul contactului imperfect, între cele 2 suprafețe apare o
rezistență termică de contact, 𝑅𝑐 sau coef. de transf. la contact, 𝛼𝑐
𝑑𝑡 𝑡1 −𝑡2
• 𝑞ሶ 𝑐𝑜𝑛𝑑 = −𝜆1 = =
𝑑𝑥 𝑅𝑐
𝑑𝑡
• = 𝛼𝑐 𝑡1 − 𝑡2 = −𝜆2
𝑑𝑥
• 𝑅𝑐 ș𝑖 𝛼𝑐 depind de gradul de
finisare al suprafețelor, de pres.
de contact și de fluidul sau de
metalul moale intercalat.
6. Condiții la limită de speța a V-a (C.L.V)
• În condiții la limită de speța a V-a (sau Bond), la frontieră am transfer
termic prin radiație către suprafețele din jur:
4 4
• 𝑞ሶ 𝑟𝑎𝑑,1 = 𝜀1 𝜎 𝑇𝑠1 − 𝑇𝑥=0 =
𝑑𝑇
= −λ = 𝑞ሶ 𝑐𝑜𝑛𝑑,0
𝑑𝑥 𝑥=0
Frecvent se folosește expresia similară convecției
• 𝑞ሶ 𝑟𝑎𝑑,1 = 𝛼1 𝑇𝑠1 − 𝑇𝑥=0 ,
2 2
• Unde 𝛼1 = 𝜀1 𝜎 𝑇𝑠1 + 𝑇𝑥=0 𝑇𝑠1 + 𝑇𝑥=0
7. Condiții la limită de speța a VI-a (C.L.VI)
• Frecvent, pot avea condiții la limită mixte sau de speța a VI-a
• La suprafața exterioară a peretelui casei avem
transfer prin convecție, radiație către cerul rece și
flux de căldură impus, primit prin radiație solară
• 𝑙𝑎 𝑥 = 𝐿, 𝑞ሶ 𝑐𝑜𝑛𝑑 = 𝑞ሶ 𝑐𝑜𝑛𝑣 + 𝑞ሶ 𝑟𝑎𝑑 − 𝐴𝑞ሶ 𝑠𝑜𝑙𝑎𝑟
𝑑𝑇
• −𝜆 = 𝛼𝑐𝑜𝑛𝑣 𝑇𝑥=𝐿 − 𝑇𝑓2 +
𝑑𝑥 𝑥=𝐿
+𝛼𝑐𝑜𝑛𝑣 𝑇𝑥=𝐿 − 𝑇𝑐𝑒𝑟 − 𝐴𝑞ሶ 𝑠𝑜𝑙𝑎𝑟
8. Expresia fluxului de căldură la pereții plani-
paraleli multistrat în C.L. III
• În cazul peretelui plan-paralel multistrat, graficul temperaturii va avea
pantă diferită în fiecare strat, invers proporțională cu valoarea
conductivității termice, λ
𝑡𝑓1 −𝑡1 𝑡4 −𝑡𝑓2 𝑡𝑓1 −𝑡𝑓2 𝑡𝑓1
𝑡1 −𝑡2
• 1 = 𝛿1 = ⋯ = 1 = 𝑄ሶ = 1 𝛿𝑖 1
𝛼1 𝐴 ถ
𝜆1 𝐴 𝛼2 𝐴 𝛼1 𝐴
+σ𝜆 𝐴+𝛼 𝐴 𝑡1
𝑖 2
=𝑄ሶ 𝑐𝑜𝑛𝑣 =𝑄ሶ 𝑐𝑜𝑛𝑑 =𝑄ሶ 𝑐𝑜𝑛𝑣
𝑡𝑓1 −𝑡𝑓2
• ș𝑖 𝑞ሶ = 1 𝛿 1 t
+σ 𝑖+
𝛼1 𝜆𝑖 𝛼2
• Care este stratul cu λ cel mai mic? Care α este 𝑡4

𝑡𝑓2
mai mare?
• Prin adăugarea unui strat suplimentar, fluxul de căldură scade.
8. Expresia fluxului de căldură la pereții plani-
paraleli multistrat în C.L. III
• În practica inginerească se folosește expresia sintetică a fluxului de căldură:
𝑄ሶ = 𝑘𝐴∆𝑡
• În care:
• A este aria suprafeței izoterme (normale pe direcția fluxului unitar)
• ∆𝑡 = 𝑡𝑓1 − 𝑡𝑓2 este diferența între temperaturile fluidelor
𝑊
• k, este coeficientul de transfer global de căldură,
𝑚2 𝐾
1 1
•𝑘= 1 𝛿 1
= fiind inversul rezistenței termice unitare echivalente.
+σ 𝑖+ 𝑅𝑒𝑐ℎ
𝛼1 𝜆𝑖 𝛼 2
9. Câmpul de temperatură și fluxul de căldură
la pereți cilindrici
• La pereți cilindrici folosim ecuația în coordonate cilindrice, 𝑟, 𝜑, 𝑧 :
1 𝜕 𝜕𝑡 1 𝜕 𝜕𝑡 𝜕 𝜕𝑡 𝜕𝑡
𝜆𝑟 + 𝜆 + 𝜆 + 𝑞ሶ 𝑣 = 𝜌𝑐𝑝
𝑟 𝜕𝑟 𝜕𝑟 𝑟 2 𝜕𝜙 𝜕𝜙 𝜕𝑧 𝜕𝑧 𝜕𝜏
• Fluxul unitar de căldură are expresia:

𝜕𝑡 1 𝜕𝑡 𝜕𝑡
𝑞Ԧሶ = −𝜆𝛻𝑡 = −𝜆 𝑖 + 𝑗 +𝑘 𝑖
𝜕𝑟 𝑟 𝜕𝜙 𝜕𝑧
• Ipotezele simplificatoare sunt:
𝜕𝑡
Regim de transfer staționar, = 0;
𝜕𝜏
Cilindru infinit sau izolat termic în capete, cu simetrie termică, t = f(r);
Fără surse interioare de energie internă, 𝑞ሶ 𝑣 = 0.
• Ecuația de transfer se simplifică:

1 𝑑 𝑑𝑡
 𝜆𝑟 =0
𝑟 𝑑𝑟 𝑑𝑟
• Dacă λ este constantă, integrăm de două ori ecuația particulară, obținând
soluția generală:
𝑡 = 𝐶1 𝑙𝑛𝑟 + 𝐶2
• În condiții la limită de speța I cunoaștem temperatura pe frontieră:
𝑙𝑎 𝑟 = 𝑟1 , 𝑡 = 𝑡1 ș𝑖 𝑙𝑎 𝑟 = 𝑟2 , 𝑡 = 𝑡2
• Înlocuind și rezolvând sistemul liniar, obținem valoarea celor 2 constante și
expresia câmpului de temperatură în peretele cilindric:
𝑡1 −𝑡2 𝑟
• 𝑡 = 𝑡1 − 𝑟 ∙ 𝑙𝑛
𝑙𝑛𝑟2 𝑟1
1
• Graficul funcției logaritmice a distribuției câmpului de temperatură este
reprezentat în coordonate (t,r) la începutul acestei secțiuni. Observăm că
panta acestuia nu mai este constantă ca la peretele plan- paralel.
• Valoarea minimă a pantei se înregistrează întotdeauna la suprafața
exterioară a cilindrului.
𝑑𝑡 𝑑𝑡 𝑑𝑡
• Derivând ( ) ሶ
în ipoteza Biot-Fourier (𝑄 = −𝜆 𝐴𝑛 = −𝜆 2𝜋𝑟𝐿)
𝑑𝑟 𝑑𝑟 𝑑𝑟
obținem expresia fluxului de căldură la peretele cilindric în C.L.I:
𝑡1 − 𝑡2
𝑄ሶ =
1 𝑟2
𝑙𝑛
2𝜋𝜆𝐿 𝑟1
• Pentru pereți cilindrici subțiri (𝛿 ≪ 𝑟) putem folosi expresia fluxului
de căldură de la pereți plani:
𝑡1 − 𝑡2
𝑄ሶ =
𝛿
𝜆 2𝜋𝑟𝐿
=𝐴
𝑑2
• Pentru ≤ 2, eroarea nu depășește 4%:
𝑑1
• În cazul pereților cilindrici multistrat, în condiții la limită de speța a III-a
• Corespondența notațiilor:
𝜆 ~ 𝑘
𝛼~ ℎ
𝑘 ~ 𝑈
𝑎 ~ 𝛼
• În regim staționar, fără izvoare interioare și unidimensional, fluxul de
căldură este constant în fiecare strat. Egalând expresia fluxului
conductiv în fiecare strat cu cea a fluxului convectiv la contactul cu
cele 2 fluide (interior și exterior), voi obține expresia fluxului de
căldură în C.L.III
𝑡𝑓1 −𝑡1 𝑡1 −𝑡2 𝑡𝑛+1 −𝑡𝑓2
• 𝑄ሶ 𝑐𝑜𝑛𝑣 = 1 = 𝑄ሶ 𝑐𝑜𝑛𝑑 = 1
ሶ
𝑟2 = ⋯ = 𝑄𝑐𝑜𝑛𝑣 = 1
2𝜋𝑟1 𝐿𝛼1
𝑙𝑛
2𝜋𝐿𝜆1 𝑟1 2𝜋𝑟𝑛+1 𝐿𝛼2
• Folosind proprietățile rapoartelor egale obținem expresia fluxului de

căldură ca raport între suma numărătorilor și suma numitorilor
𝑡𝑓1 − 𝑡𝑓2
𝑄ሶ =
1 1 𝑟𝑖+1 1
+σ 𝑙𝑛 +
2𝜋𝑟1 𝐿𝛼1 2𝜋𝐿𝜆𝑖 𝑟𝑖 2𝜋𝑟𝑛+1 𝐿𝛼2
• La numitor regăsim expresiile rezistențelor termice conductive și

convective în cazul peretelui cilindric.
• Ce se întâmplă atunci când adăugăm un strat suplimentar?

• Examinând cu atenție efectul adăugării unui strat suplimentar
(izolator) asupra rezistenței termice echivalente de la numitor
observăm că apare un antagonism:
• Rezistența conductivă echivalentă crește prin adăugarea unui termen

suplimentar;
• Rezistența convectivă la exterior se va diminua datorită creșterii razei
și a ariei suprafeței de contact cu fluidul, f2.
• În figura de mai jos am reprezentat variația rezistențelor și a fluxului
cu raza izolației, 𝑟𝑖𝑧
• Pentru analiză, considerăm că stratul de izolație este chiar stratul n.
Dacă derivăm expresia fluxului în raport cu raza exterioară, 𝑟𝑖𝑧 = 𝑟𝑛+1
și egalăm cu 0, vom obține expresia razei critice a izolației, 𝑟𝑖𝑧,𝑐𝑟
𝑑 𝑄ሶ 𝜆𝑖𝑧 𝑑 2 𝑄ሶ
• = 0 → 𝑟𝑖𝑧,𝑐𝑟 = ș𝑖 < 0 𝑚𝑎𝑥𝑖𝑚𝑢𝑚
𝑑𝑟𝑖𝑧 𝛼2 𝑑𝑟𝑖𝑧 2
• Din analiza graficului (c) de variație a fluxului de căldură rezultă că
pentru o izolare adecvată trebuie ca 𝑟𝑒 > 𝑟𝑖𝑧,𝑐𝑟 . Pentru diametre mari
ale conductelor (𝑟𝑒 ≫ 𝑟𝑖𝑧,𝑐𝑟 ) izolarea lor reduce puțin fluxul de
căldură, deci nu se mai justifică economic. La fel, voi evita izolarea la
conductele cu diametre mici (𝑟𝑒 ≪ 𝑟𝑖𝑧,𝑐𝑟 ) pentru a nu crește fluxul de
căldură.
10. Câmpul de temperatură și fluxul de
căldură la pereți sferici
• La pereții sferici exprimăm ecuația în coordonate sferice 𝑟, 𝜙, 𝜃 :
1 𝜕 2 𝜕𝑡 1 𝜕 𝜕𝑡 1 𝜕 𝜕𝑡 𝜕𝑡
• 𝜆𝑟 + 2 2 𝜆 + 2 𝜆𝑠𝑖𝑛𝜃 + 𝑞ሶ 𝑣 = 𝜌𝑐𝑝
𝑟 2 𝜕𝑟 𝜕𝑟 𝑟 𝑠𝑖𝑛 𝜃 𝜕𝜙 𝜕𝜙 𝑟 𝑠𝑖𝑛𝜃 𝜕𝜃 𝜕𝜃 𝜕𝜏
𝜕𝑡 1 𝜕𝑡 1 𝜕𝑡
Ԧ
• 𝑞ሶ = −𝜆𝛻𝑡 = −𝜆 𝑖 + 𝑗 +𝑘
𝜕𝑟 𝑟 𝜕𝜃 𝑟𝑠𝑖𝑛𝜃 𝜕𝜙
• Ipotezele simplificatoare sunt:
𝜕𝑡
Regim de transfer staționar, = 0;
𝜕𝜏
Sferă cu simetrie termică, t = f(r);
Fără surse interioare de energie internă, 𝑞ሶ 𝑣 = 0.
• Ecuația de transfer se simplifică:

1 𝑑 2 𝑑𝑡
 2 𝜆𝑟 =0
𝑟 𝑑𝑟 𝑑𝑟
• Dacă λ este constantă, integrăm de două ori ecuația particulară, obținând soluția
generală:
𝐶1
𝑡 = − + 𝐶2
𝑟
• În condiții la limită de speța I cunoaștem temperatura pe frontieră:
𝑙𝑎 𝑟 = 𝑟1 , 𝑡 = 𝑡1 ș𝑖 𝑙𝑎 𝑟 = 𝑟2 , 𝑡 = 𝑡2
• Înlocuind și rezolvând sistemul liniar, obținem valoarea celor 2 constante și
expresia câmpului de temperatură în peretele cilindric:
𝑡1 −𝑡2 1 1
• 𝑡 = 𝑡1 − 1 1 ∙ −
− 𝑟1 𝑟
𝑟1 𝑟2
• Graficul funcției hiperbolice a distribuției câmpului de temperatură este
reprezentat în coordonate (t,r) la începutul acestei secțiuni. Observăm că panta
acestuia nu mai este constantă ca la peretele plan- paralel.
• Valoarea minimă a pantei se înregistrează întotdeauna la suprafața
exterioară a sferei.
𝑑𝑡 𝑑𝑡 𝑑𝑡
• Derivând ( ) ሶ
în ipoteza Biot-Fourier (𝑄 = −𝜆 𝐴𝑛 = −𝜆 4𝜋𝑟 2 )
𝑑𝑟 𝑑𝑟 𝑑𝑟
obținem expresia fluxului de căldură la peretele sferic în C.L.I:
𝑡1 − 𝑡2
𝑄ሶ =
1 1 1
−
4𝜋𝜆 𝑟1 𝑟2
• Similar rezolvării de la pereții cilindrici, obținem expresia fluxului de
căldură în C.L.III la pereții sferici compuși și a razei critice la izolarea
pereților sferici:
𝑡𝑓1 −𝑡𝑓2
• 𝑄ሶ =
1 1 1 1 1
+ σ − +
4𝜋𝑟2
1 𝛼1
4𝜋𝜆𝑖 𝑟𝑖 𝑟𝑖+1 4𝜋𝑟2
𝑛+1 𝛼2
2𝜆𝑖𝑧
• 𝑟𝑖𝑧,𝑐𝑟 =
𝛼2
11. Tratarea unitară a conducției la pereții
simpli
𝑑𝑡
ሶ
• 𝑄 = 𝑐𝑜𝑛𝑠𝑡. = −𝜆 ∙ 𝐴𝑛
𝑑𝑥
𝑑𝑡
• 𝑄ሶ = 𝑐𝑜𝑛𝑠𝑡. = −𝜆 ∙ 𝐿 ∙ 𝑙 , perete plan-paralel, infinit
𝑑𝑥
=𝐴𝑛
𝑑𝑡
ሶ
• 𝑄 = 𝑐𝑜𝑛𝑠𝑡. = −𝜆 ∙ 2𝜋𝑟𝐿 , perete cilindric, infinit
𝑑𝑟
𝑑𝑡
• 𝑄ሶ = 𝑐𝑜𝑛𝑠𝑡. = −𝜆 ∙ 4𝜋𝑟 2 , perete sferic
𝑑𝑟
simpli
• Integrăm între limite cunoscute
𝑥2 𝑄ሶ 𝑡2
• ‫= 𝑥𝑑 𝜆𝐴 𝑥׬‬ − ‫𝑡𝑑 𝑡׬‬, perete plan-paralel
1 1 1
𝑟2 𝑄ሶ 𝑑𝑟 𝑡2
• ‫𝑟׬‬ = − ‫𝑡𝑑 𝑡׬‬, perete cilindric
1 2𝜋𝐿𝜆1 𝑟 1
𝑟2 𝑄ሶ 𝑑𝑟 𝑡2
• ‫ 𝑟׬‬4𝜋𝜆 𝑟 2 = − ‫𝑡𝑑 𝑡׬‬, perete sferic
1 1 1
simpli
• Obținem expresia fluxului de căldură pentru cei trei pereți:
𝑄ሶ 𝑡1 −𝑡2
• ∙ 𝑥2 − 𝑥1 ሶ
= 𝑡1 − 𝑡2 → 𝑄 = 𝛿 ; perete plan-paralel
𝐴𝜆1
𝐴𝜆1
𝑄ሶ 𝑟2 𝑡1 −𝑡2
• ∙ 𝑙𝑛 = 𝑡1 − 𝑡2 → 𝑄ሶ = 1 𝑟2 ; perete cilindric
2𝜋𝐿𝜆1 𝑟1 ∙𝑙𝑛
2𝜋𝐿𝜆1 𝑟1
𝑄ሶ 1 1 𝑡1 −𝑡2
• ∙ − = 𝑡1 − 𝑡2 → 𝑄ሶ = 1 1 1
; perete sferic
4𝜋𝜆1 𝑟1 𝑟2 ∙ −
4𝜋𝜆1 𝑟1 𝑟2
simpli
• Obținem expresia câmpului de temperatură
𝑡1 −𝑡2 𝑡1 −𝑡 𝑡1 −𝑡2
ሶ
• 𝑄 = 𝛿 = 𝑥 → 𝑡 = 𝑡1 − ∙ 𝑥 , perete plan-paralel
𝛿
𝐴𝜆1 𝐴𝜆1
𝑡1 −𝑡2 𝑡1 −𝑡 𝑡1 −𝑡2 𝑟
• 𝑄ሶ = 1 𝑟 = 1 𝑟 → 𝑡 = 𝑡1 − 𝑟 ∙ 𝑙𝑛 , perete cilindric
∙𝑙𝑛 2 ∙𝑙𝑛 𝑙𝑛𝑟2 𝑟1
2𝜋𝐿𝜆1 𝑟1 2𝜋𝐿𝜆1 𝑟1 1
𝑡1 −𝑡2 𝑡1 −𝑡 𝑡1 −𝑡2 1 1
• 𝑄ሶ = 1 1 1
= 1 1 1
→ 𝑡 = 𝑡1 − 1 1
∙ − , perete sferic
∙ − ∙ − − 𝑟1 𝑟
4𝜋𝜆1 𝑟1 𝑟2 4𝜋𝜆1 𝑟1 𝑟 𝑟1 𝑟 2
simpli
• Graficul câmpului de temperatură în pereți simpli cu λ = const.
t
𝑡1
𝑡2
Conducția cu Generare Internă
de Energie Termică (Căldură).
Conducția la Suprafețe Extinse.
după: ”Termotehnică” - Chiriac, Mihăilă, Cartas, Bianchi - 1988, Editura ICB, București
”Heat Transfer” – Lienhard J.H. IV, Lienhard J.H. V, - 2020, Phlogiston, Cambridge, Massachusetts
Despre ce vom discuta
• Conducție cu generare internă de energie termică la pereții plani,

cilindrici și sferici în regim permanent și unidimensional.
• Intensificarea transferului de căldură prin intermediul suprafețelor

extinse, de tipul nervuri și aripioare.
Conducție cu generare internă de energie termică
în regim permanent și unidimensional.
• Generarea internă de căldură apare atunci când diferite forme de
energie sunt convertite intern în energie termică.
• În practica inginerească, ea apare la încalzitoarele electrice bazate pe
efectul Joule-Lenz, la transportul la distanță al energiei electrice,
protecția la suprasarcină electrică prin siguranțe fuzibile, cuptoare și
uscătoare cu microunde, reactoare nucleare, reacții termo-chimice
(priza betonului, biochimie) etc.
• Pornim de la ecuația Poisson a conducției cu generare internă de
energie, în regim staționar:
𝑈∙𝐼
𝛻 ∙ 𝜆𝛻𝑡 = −𝑞ሶ 𝑣 , de exemplu: 𝑞ሶ 𝑣 =
𝑉
• Pentru transfer unidimensional (1-D), ecuația se simplifică:
𝑛 = 0, 𝑝𝑒𝑟𝑒𝑡𝑒 𝑝𝑙𝑎𝑛
1 𝑑 𝑛 𝑑𝑡
• 𝜆𝑟 = −𝑞ሶ 𝑣 𝑐𝑢 ൞𝑛 = 1, 𝑝𝑒𝑟𝑒𝑡𝑒 𝑐𝑖𝑙𝑖𝑛𝑑𝑟𝑖𝑐
𝑟 𝑛 𝑑𝑟 𝑑𝑟
𝑛 = 2, 𝑝𝑒𝑟𝑒𝑡𝑒 𝑠𝑓𝑒𝑟𝑖𝑐
1 𝑑 𝑛 𝑑𝑡 𝑞ሶ 𝑣
• Dacă 𝜆 = 𝑐𝑡. , atunci ecuația devine: 𝑟 =−
𝑟 𝑛 𝑑𝑟 𝑑𝑟 𝜆
• Pentru peretele plan din figură, cu 𝑞ሶ 𝑣 = 𝑐𝑜𝑛𝑠𝑡.
• Cunoaștem temperaturile 𝑡𝑠,1 ș𝑖 𝑡𝑠,2 (C.L.I)
𝑑2 𝑡 𝑞ሶ 𝑣
• = − , integrând de 2 ori, obținem:
𝑑𝑥 2 𝜆
𝑞ሶ 𝑣
•𝑡=− 𝑥 2 + 𝐶1 𝑥 + 𝐶2 , ținând cont de:
2𝜆
• 𝑡 −𝐿 = 𝑡𝑠,1 ș𝑖 𝑡 +𝐿 = 𝑡𝑠,2 , obținem:
𝑡𝑠,2 − 𝑡𝑠,1 𝑞ሶ 𝑣 2 𝑡𝑠,1 +𝑡𝑠,2
• 𝐶1 = ș𝑖 𝐶2 = 𝐿 +
2𝐿 2𝜆 2
𝑞ሶ 𝑣 𝐿2 𝑥2 𝑡𝑠,2 − 𝑡𝑠,1 𝑥 𝑡𝑠,1 +𝑡𝑠,2
•𝑡 𝑥 = 1− + +
2𝜆 𝐿2 2 𝐿 2
• Expresia fluxului de căldură, 𝑄ሶ se obține derivând în ipoteza Biot-
Fourier:
𝑑𝑡 𝑡𝑠,1 −𝑡𝑠,2
ሶ
𝑄 = −𝜆 𝐴 = 2𝐿 + 𝑞ሶ 𝑣 ∙ 𝐴 ด𝑥
𝑑𝑥
𝜆𝐴 =𝑉𝑥 −𝑉/2
• Observăm ca fluxul de căldură nu mai este constant la peretele cu
generare internă deci analogia electro-termică nu mai este valabilă.
• Ecuația diferențială de gradul II, de la care am pornit ne arată că
graficul temperaturii este parabolic, concav când 𝑞ሶ 𝑣 > 0 și convex
când 𝑞ሶ 𝑣 < 0.
• Expresiile se simplifică atunci când 𝑡𝑠,1 = 𝑡𝑠,2 = 𝑡𝑠 și am simetrie
termică față de planul median al peretelui plan-paralel:
𝑞ሶ 𝑣 𝐿2 𝑥2
𝑡 𝑥 = 1 − 2 + 𝑡𝑠 ș𝑖 𝑄ሶ = 𝑞ሶ 𝑣 𝐴𝑥
2𝜆 𝐿
• Temperatura maximă se înregistrează în planul median care devine
adiabatic, 𝑄ሶ =0
𝑞ሶ 𝑣 𝐿2
• 𝑡𝑚𝑎𝑥 = 𝑡𝑥=0 = 𝑡0 = + 𝑡𝑠
2𝜆
• În felul acesta expresiile obținute se aplică și pereților plani, izolați
adiabatic pe o parte.
• Dacă peretele plan este scăldat de același fluid pe ambele fețe, (C.L.III),
atunci 𝑡𝑠 se obține efectuând bilanțul energetic pe jumătate de perete:
• 𝑄ሶ 𝑖𝑛 = 𝑄ሶ 𝑒𝑣 𝑠𝑎𝑢 𝑄ሶ 𝑔𝑒𝑛 = 𝑄ሶ 𝑐𝑜𝑛𝑣
• 𝑞ሶ 𝑣 𝐴𝐿
ด = 𝛼 𝑡𝑠 − 𝑡𝑓 ∙ 𝐴
ณ pentru un semiperete
𝑉 =𝐴𝑓
=
2
• 𝑞ሶ 𝑣 𝐴 ∙ 2𝐿 = 𝛼 𝑡𝑠 − 𝑡𝑓 ∙ 2𝐴
ด pentru tot peretele
=𝑉 =𝐴𝑓
𝑞ሶ 𝑣 𝐿
• 𝑡𝑠 = 𝑡𝑓 +
𝛼
• Pentru studiul conducției la pereții cilindrici și sferici cu generare
internă de energie termică, voi dezvolta cazul cilindrului lung și plin,
cu generare uniformă și cu conductivitate termică constantă. Cazul
sferei pline se rezolvă similar.
• Pentru a înțelege mai bine mecanismul fizic,
voi porni de la bilanțul energetic efectuat pe
un cilindru plin coaxial, de rază, 𝑟 < 𝑟0 :
• 𝑄ሶ 𝑖𝑛 = 𝑄ሶ 𝑒𝑣 𝑠𝑎𝑢 𝑄ሶ 𝑔𝑒𝑛 = 𝑄ሶ 𝑟
𝑑𝑡
ሶ
• 𝑞ሶ 𝑣 𝑉𝑟 = 𝑄𝑟 = −𝜆 𝐴𝑟
𝑑𝑟
• Introduc expresia volumului și a ariei laterale a cilindrului de rază, r:
𝑑𝑡
ሶ 2
• 𝑄𝑟 = 𝑞ሶ 𝑣 𝜋𝑟 𝐿 = −𝜆 2𝜋𝑟𝐿, simplific π, r, L, separ variabilele și integrez:
𝑑𝑟
𝑟0 𝑞ሶ 𝑣 𝑡𝑠
• ‫ 𝑟׬‬2𝜆 𝑟𝑑𝑟 = − ‫𝑡𝑑 𝑡׬‬ , obțin:
𝑞ሶ 𝑣 2 2 𝑞ሶ 𝑣
• 4𝜆
𝑟0 − 𝑟 = t − 𝑡𝑠 𝑠𝑎𝑢 𝑡 = 𝑡𝑠 + 4𝜆
𝑟0 2 − 𝑟 2
• Obțin și expresia tempraturii maxime în axa de simetrie a cilindrului:
𝑞ሶ 𝑣 2
• 𝑡𝑟=0 = 𝑡𝑚𝑎𝑥 = 𝑡𝑠 + 𝑟
4𝜆 0
• Pentru ca cilindrul să nu se topească, trebuie ca 𝑡𝑚𝑎𝑥 < 𝑡𝑡𝑜𝑝𝑖𝑟𝑒
• Dacă cilindrul este scăldat simetric de un curent de fluid, C.L.III, atunci
exprim 𝑡𝑠 = 𝑓 𝑡𝑓 printr-un bilanț energetic pentru întregul cilindru,
așa cum am procedat la peretele plan în aceeași condiție la limită:
• 𝑄ሶ 𝑖𝑛 = 𝑄ሶ 𝑒𝑣 𝑠𝑎𝑢 𝑄ሶ 𝑔𝑒𝑛 = 𝑄ሶ 𝑐𝑜𝑛𝑣𝑒𝑐ț𝑖𝑒
• 𝑞ሶ 𝑣 𝑉𝑟0 = 𝛼 𝑡𝑠 − 𝑡𝑓 𝐴𝑟0
• 𝑞ሶ 𝑣 𝜋𝑟0 2 𝐿 = 𝛼 𝑡𝑠 − 𝑡𝑓 2𝜋𝑟0 𝐿
𝑞ሶ 𝑣 𝑟0
• 𝑡𝑠 = 𝑡𝑓 +
2𝛼
• Urmând aceiași pași ca la cilindrul plin, vom obține expresiile
pentru sfera plină:
4𝜋𝑟 3
• 𝑄ሶ 𝑟 = 𝑞ሶ 𝑣
3
𝑞ሶ 𝑣
• 𝑡 = 𝑡𝑠 + 𝑟0 2 − 𝑟 2
6𝜆
𝑞ሶ 𝑣
• 𝑡𝑟=0 = 𝑡𝑚𝑎𝑥 = 𝑡𝑠 + 𝑟0 2
6𝜆
𝑞ሶ 𝑣 𝑟0
• 𝑡𝑠 = 𝑡𝑓 +
3𝛼
• Pentru celelate cazuri de pereți, soluțiile sunt prezentate în tabelele
următoare. (după ”Fundamentals of Heat and Mass Transfer”-F.Incropera, D. de Witt, T. Bergman, A. Lavine-John
Wiley & Sons)
• În condiții la limită de speța I, asimetrice
• În condiții la limită de speța I, asimetrice
• Condiții la limită de speța a II-a
• Perete Plan Perete cilindric
• Perete Sferic
• În condiții la limită de speța a III-a
• Perete plan Perete cilindric
• Perete sferic
Exemplu.
• Baloturile cilindrice mari de fân folosite pentru hrănirea animalelor în lunile de iarnă au un
diametru de D = 2 m și sunt depozitate cap la cap în rânduri lungi. Producția microbiană internă
de energie termică, are loc în fân și poate fi excesivă, dacă fermierul depozitează fânul într-o stare
prea umedă. Presupunând conductivitatea termică a fânului balotat, λ = 0,04 W/mK, determinați
𝑊
temperatura maximă a fânului în regim permanent pentru trei cazuri : fân uscat cu 𝑞ሶ 𝑣 = 1 3, fân
𝑚
𝑊 𝑊
proaspăt 𝑞ሶ 𝑣 = 10 3 și fân proaspăt și umed 𝑞ሶ 𝑣 = 100 3. Condițiile de depozitare sunt tf = 0 ℃
𝑚 𝑚
și α = 25 W / m2K.
Exemplu.
• Cunoaștem: diametrul, conductivitatea termică și rata de generare a energiei
microbiene în baloți cilindrici de fân. Conditii ambientale.
• Calculăm: temperatura maximă a fânului pentru 𝑞ሶ 𝑣 = 1, 10 și 100 W/m3.
• Ipoteze simplificatoare: (1) Transfer în regim permanent și unidimensional, (2)
Proprietăți constante, (3) funcția volumică de generare internă este uniformă, (4)
radiație neglijabilă, (5) transferul prin conducție la contactul cu solul este
neglijabil, (6) transferul de umiditate.
• Proprietăți: 𝜆𝑓â𝑛 = 0,04 W / m (K) (cunoscut).
• Analiză : Temperatura la suprafața balotului de fân uscat se obține efectuând
bilanțul energetic pentru balotul de fân :
Exemplu.
• ”Energia generată în volumul cilindrului = Căldura evacuată prin convecție prin suprafața laterală”
• 𝑄ሶ 𝑔𝑒𝑛 𝑖𝑛𝑡 = 𝑄ሶ 𝑐𝑜𝑛𝑣𝑒𝑐ț𝑖𝑒
• Folosind funcția volumică de generare internă, 𝑞ሶ 𝑉 și legea lui Newton, obținem ecuația :
• 𝑞ሶ 𝑉 ∙ 𝑉𝑟1 = 𝛼 𝑡𝑠 − 𝑡𝑓 𝐴𝑓
=𝑄ሶ 𝑔𝑒𝑛 𝑖𝑛𝑡 =𝑄ሶ 𝑐𝑜𝑛𝑣
• Utilizând formula volumului și a suprafeței laterale a cilindrului :
• 𝑞ሶ 𝑉 ∙ 𝜋𝑟1 2 𝐿 = 𝛼 𝑡𝑠 − 𝑡𝑓 2𝜋𝑟1 𝐿
=𝑉𝑟 =𝐴
• Obținem valoarea tempraturii pe suprafața laterală a balotului, 𝑡𝑠 :
𝑊
𝑞ሶ 𝑉 ∙𝑟1 1 3 ∙1𝑚
• 𝑡𝑠 = 𝑡𝑓 + = 0℃ + 𝑚
𝑊 = 0,02℃
2∙𝛼 2∙25 2
𝑚 ∙𝐾
• Pentru fânul proaspăt ts = 0,2℃ iar pentru fânul proaspăt-umed ts = 2,0℃. .
Exemplu.
• Temperatura maximă se înregistrează în axa de simetrie a balotului, la r = 0. Pentru a o determina,
vom efectua bilanțul energetic pe un cilindru plin, coaxial, de rază r, în regim permanent :
• ”Energia generată intern în volumul cilindrului = Căldura evacuată prin suprafața laterală”
• Raportând la elementul diferențial de timp, bilanțul energetic devine :
• 𝑄ሶ 𝑔𝑒𝑛 𝑖𝑛𝑡 = 𝑄ሶ 𝑟
• Folosind funcția volumică de generare internă, 𝑞ሶ 𝑉 și fluxul unitar, 𝑞ሶ 𝑟 la raza, r, obținem ecuația :
• 𝑞ሶ 𝑉 ∙ 𝑉𝑟 = 𝑞ต
ሶ𝑟𝐴
=𝑄ሶ 𝑔𝑒𝑛 𝑖𝑛𝑡 =𝑄ሶ 𝑟
• Explicitând volumul și aria laterală a cilindrului :
1
• 𝑞ሶ 𝑉 𝜋𝑟 2 𝐿 = 𝑞ሶ 𝑟 2𝜋𝑟𝐿 ฬ∙
2𝜋𝑟𝐿
=𝑉𝑟 =𝐴
• Introducem ipoteza Biot-Fourier, separăm variabilele și apoi integrăm între limite cunoscute :
Exemplu.
• −𝜆𝑑𝑡 = 𝑞ሶ 𝑉 𝑟𝑑𝑟
𝑡1 𝑟1 1
• ‫ 𝑡׬‬−𝜆𝑑𝑡 = ‫׬‬0 2 𝑞ሶ 𝑉 𝑟𝑑𝑟
0
𝑟12
• 𝜆 𝑡0 − 𝑡1 = 𝑞ሶ 𝑉 4
• Obținem expresia temperaturii maxime în axul central al balotului :
𝑟12
• 𝑡0 = 𝑡1 + 𝑞ሶ 𝑉 4𝜆
• Pentru fânul uscat voi avea valoarea :
𝑊 1𝑚 2
• 𝑡𝑚𝑎𝑥 = 𝑡0 = 0,02℃ + 1 𝑚3 ∙ 𝑊 = 6,27℃
4∙0,04
𝑚∙𝐾
• Pentru fânul proaspăt, tmax = 62,7 ℃ iar pentru fânul proaspăt-umed tmax = 627 ℃.
Exemplu.
• Comentarii:
• (1) Fânul începe să-și piardă valoarea nutritivă la temperaturi peste 50 °C. Drept
urmare, centrul balotului de fân umed își va pierde o parte din valoarea sa
nutritivă.
• (2) Centrul balotului de fân umed poate atinge temperaturi foarte ridicate fără
aprindere, din cauza lipsei de oxigen. Cu toate acestea, atunci când fermierul
sparge balotul pentru a hrăni animalele, oxigenul intră brusc în contact cu fânul
fierbinte și poate declanșa rapid arderea.
• (3) Suprafața exterioară a balotului de fân diferă cu doar 2 °C de la fânul uscat la
cel proaspăt-umed, în timp ce temperatura miezului diferă cu mai mult de 600 °C.
Prin simpla atingere a suprafeței exterioare a balotului de fân, fermierul nu poate
anticipa pericolul potențial ca un incendiu să se declanșeze la interior.
• (4) Care va fi diametrul maxim al balotului de fân proaspăt dacă temperatura de
autoaprindere este de 78 oC ?
Reflecție.
• Temă de reflecție
• Se propune utilizarea generării interne microbiene de energie termică
din baloții de fân umed pentru încălzirea apei. Luați în considerare un
bub de 30 mm diametru, cu pereți subțiri, introdus axial prin mijlocul
unui balot cilindric. Tubul transportă apă la 𝑡𝑓1 = 20℃ cu 𝛼1 =
200 𝑊 Τ𝑚2 𝐾.
Reflecție
• (a) Determinați fluxul de căldură liniar primit de curentul de apă în
regim permanent;
• (b) Reprezentați distribuția radială a temperaturii în fân, t(r);
• (c) Trasați un grafic cu variația fluxului de căldură liniar primit de apă,
pentru pentru diametre de balot între 0,2 m ≤ D ≤ 2 m.
• Suprafețele extinse reprezintă una dintre metodele pe care inginerul
le folosește pentru intensificarea transferului de căldură atunci când
coeficientul de transfer superficial are o valoare scăzută (la gaze, de
exemplu) și creșterea acestuia este costisitoare sau dificilă.
• Este suficient să privim în jurul nostru și vom detecta suprafețele
extinse la corpurile de încălzire din cameră, aripioarele atașate
carcasei microprocesorului computerului, nervurile de la carcasa
motorului de motocicletă, aripioarele fine și dese ale condensatorului
de la instalația de aer condiționat sau radiatorului automobilului.
• Dar și la muzeele de științe naturale!
• Ce obținem de fapt prin intensificarea transferului de căldură?
• Diminuarea generării interne de entropie (ireversibilitate mai mică) la
transferarea unui flux de căldură impus (fix), 𝑄ሶ între
2 corpuri cu temperaturi.
𝑇𝑠 −𝑇𝑓
ሶ 𝑖𝑛𝑡 = 𝑄ሶ
• Știm că: 𝑆𝑔𝑒𝑛 𝑇𝑠 𝑇𝑓
• 𝑓𝑜𝑙𝑜𝑠𝑖𝑛𝑑 𝑖𝑝𝑜𝑡𝑒𝑧𝑎 𝑁𝑒𝑤𝑡𝑜𝑛: 𝑄ሶ = 𝛼𝐴𝑓 𝑇𝑠 − 𝑇𝑓

𝑄ሶ 2
ሶ 𝑖𝑛𝑡 =
• Obținem: 𝑆𝑔𝑒𝑛
𝛼𝐴𝑓 𝑇𝑠 𝑇𝑓
ሶ 𝑖𝑛𝑡 scade o dată cu:
Observăm că 𝑆𝑔𝑒𝑛
• creșterea coef. de transfer α
• creșterea ariei suprafeței de contact cu fluidul, 𝐴𝑓
• creșterea temperaturii suprafeței solide, 𝑇𝑠
În practică se folosesc primele 2 metode pentru

intensificarea transferului termic în vederea
reducerii generării interne de entropie.
În cadrul celei de a doua metode, utilizăm suprafețele extinse atunci

când coef. 𝛼 este scăzut (la convecția liberă a gazelor, a lichidelor) sau,
atunci când fluxul de căldură impus este foarte mare.
Prin adăugarea suprafețelor extinse aria supfrafeței de contact cu fluidul poate crește foarte mult
putându-se ajunge la valori de:
𝑚2
• 1000-10000 la schimbătoarele de
𝑚3
căldură compacte tradiționale;
𝑚2
• 20000-30000 la schimbătoarele
𝑚3
cu microcanale sau nanocanale.
Suprafața unui teren de fotbal european

are aria de 5000 𝑚2 !!
Ecuația generală de transfer la suprafețele
extinse.
• Ipotezele modelului adoptat:
• Regim permanent, fără generare internă,
unidimensional, t =f(x) pentru că aripioarele
sunt subțiri și au λ mare;
• α și λ sunt constante;
• neglijăm transferul prin radiație termică
• Pentru elementul diferențial:
• 𝑄ሶ 𝑖𝑛 = 𝑄ሶ 𝑒𝑣 𝑠𝑎𝑢 𝑄ሶ 𝑥 = 𝑄ሶ 𝑥+𝑑𝑥 + 𝑑 𝑄ሶ 𝑐𝑜𝑛𝑣
• Efectuând diferența fluxurilor în direcția x, obținem ecuația:
• 𝑑 𝑄ሶ 𝑥 = −𝑑 𝑄ሶ 𝑐𝑜𝑛𝑣
𝑑𝑡
ሶ
• Cu: 𝑑 𝑄𝑥 = d −𝜆 𝐴𝑡 , 𝐴𝑡 = 𝜋𝑟 2 este aria secțiunii transversale
𝑑𝑥
ș𝑖 𝑑 𝑄ሶ 𝑐𝑜𝑛𝑣 = 𝛼 𝑡 − 𝑡𝑓 𝑑𝐴𝑓 , 𝐴𝑓 = Pdx = 2π𝑟𝑑𝑥 este aria secțiunii laterale de
contact cu fluidul a elementului diferențial pe care am efectuat bilanțul, iar P
este perimetrul secțiunii transversale, udat de fluid.
• Introducând în ecuație și împărțind la dx, rezultă:
𝑑 𝑑𝑡
−𝜆 𝐴𝑡 + 𝛼 𝑡 − 𝑡𝑓 𝑃 = 0
𝑑𝑥 𝑑𝑥
• Considerând 𝜆 = 𝑐𝑜𝑛𝑠𝑡𝑎𝑛𝑡, derivăm și obținem:
𝑑2 𝑡 𝑑𝑡 1 𝑑𝐴𝑡 𝛼𝑃
2
+ − 𝑡 − 𝑡𝑓 = 0
𝑑𝑥 𝑑𝑥 𝐴𝑡 𝑑𝑥 𝜆𝐴 ต𝑡
=𝑚2
𝛼𝑃𝑓
• Efectuăm substituțiile, 𝜃 = 𝑡 − 𝑡𝑓 și 𝑚 = , obținem ecuația diferențială
𝜆𝐴𝑡
generală la transferul prin suprafețe extinse:
𝑑 2 𝜃 𝑑𝜃 1 𝑑𝐴𝑡 2
2
+ − 𝑚 𝜃=0
𝑑𝑥 𝑑𝑥 𝐴𝑡 𝑑𝑥
• În continuare vom rezolva această ecuație în cazul nervurii (barei) de secțiune
transversală constantă și al aripioarei cu secțiune transversală variabilă.
𝑑𝐴𝑡
• În cazul nervurii cu secțiune transversală constantă, = 0 și
𝑑𝑥
obținem o ecuație diferențială liniară și omogenă de gradul II:
𝑑2𝜃 2
𝛼𝑃𝑓
2
− 𝑚 𝜃 = 0, 𝑚=
𝑑𝑥 𝜆𝐴𝑡
• Care admite soluția generală:
𝜃 = 𝐶1 𝑒 𝑚𝑥 + 𝐶2 𝑒 −𝑚𝑥
• Aflăm cele 2 constante din
condițiile la limită impuse
• În baza nervurii, la x = 0, avem condiții la limită de speța I, C.L.I:
𝜃 0 = 𝜃𝑏
• În capătul nervurii, la x = L, avem C.L.III:
𝑑𝑡
−𝜆 𝐴𝑡 = 𝛼 𝑡𝐿 − 𝑡𝑓 𝐴𝑡
𝑑𝑥
• sau mai simplu:
𝑑𝜃
−𝜆 ቤ = 𝛼𝜃𝐿
𝑑𝑥 𝑥=𝐿
• Înlocuind în soluția generală, rezultă sistemul:
𝜃𝑏 = 𝐶1 + 𝐶2
ቊ
𝜆𝑚 𝐶2 𝑒 −𝑚𝐿 − 𝐶1 𝑒 𝑚𝐿 = 𝛼 𝐶1 𝑒 𝑚𝐿 + 𝐶2 𝑒 −𝑚𝐿
• Din care obținem cele 2 constante și soluția

câmpului de temperatură:
𝛼
𝜃 𝑐𝑜𝑠ℎ𝑚 𝐿 − 𝑥 + 𝑠𝑖𝑛ℎ𝑚 𝐿 − 𝑥
= 𝑚𝜆
𝜃𝑏 𝛼
𝑐𝑜𝑠ℎ𝑚𝐿 + 𝑠𝑖𝑛ℎ𝑚𝐿
𝑚𝜆
• În problemele inginerești, suntem întotdeauna interesați să aflăm
valoarea fluxului de căldură transferat între nervură și fluid, 𝑄ሶ 𝑛𝑒𝑟𝑣𝑢𝑟ă .
Din figura precedentă observăm că putem calcula în 2 feluri acest flux.
Prima metodă se bazează pe observația,
𝑑𝜃
ሶ ሶ ሶ
𝑄𝑛𝑒𝑟𝑣𝑢𝑟ă = 𝑄𝑏𝑎𝑧ă = 𝑄 0 = −𝜆𝐴𝑡 ቤ
𝑑𝑥 𝑥=0
Derivând expresia câmpului de temperatură în bază, obținem:
𝛼
𝑠𝑖𝑛ℎ𝑚𝐿 + 𝑐𝑜𝑠ℎ𝑚𝐿
𝑄ሶ 𝑛𝑒𝑟𝑣𝑢𝑟ă = 𝜃𝑏 𝛼𝑃𝑓 𝜆𝐴𝑡 𝑚𝜆
𝛼
𝑐𝑜𝑠ℎ𝑚𝐿 + 𝑠𝑖𝑛ℎ𝑚𝐿
𝑚𝜆
• A doua metodă folosește legea Newton la convecție:
𝑄ሶ 𝑛𝑒𝑟𝑣𝑢𝑟ă = න 𝛼 𝑡𝐿 − 𝑡𝑓 𝑑𝐴𝑓 = න 𝛼𝜃𝑑𝐴𝑓
𝐴𝑓 𝐴𝑓
• Înlocuind expresia câmpului de temperatură și efectuând integrala
obținem aceeași expresie a fluxului de căldură transferat de nervură.
𝑑𝑡
• În cazul nervurii izolate adiabatic în capăt,
−𝜆 𝐴𝑡
𝑑𝑥
= 0 𝑠𝑎𝑢 𝛼𝑥=𝐿 = 0,
obținem expresiile mai simple:
𝜃 𝑐𝑜𝑠ℎ𝑚 𝐿 − 𝑥
= ș𝑖 𝑄ሶ 𝑛𝑒𝑟𝑣𝑢𝑟ă = 𝜃𝑏 𝛼𝑃𝑓 𝜆𝐴𝑡 tanhmL
𝜃𝑏 𝑐𝑜𝑠ℎ𝑚𝐿
• În tabelul următor am introdus soluțiile obținute în primele 2 cazuri și
pe cele pentru nervura cu C.L.I în capăt și pentru nervura de lungime
∞. Corespondența notațiilor europene cu cele anglo-saxone: 𝜆~𝑘, 𝛼~ℎ, 𝑘~𝑈, 𝑎~𝛼
• Exemplu. Un fir metalic subțire cu conductivitate termică λ, diametrul
D, și lungimea 2L este recălit prin trecerea unui curent electric prin el
pentru a induce generarea internă uniformă a căldurii cu funcția
volumetrică 𝑞ሶ 𝑣 . Aerul ambiant din jurul firului are temperatura tf, în
timp ce capetele firului la x = ± L sunt menținute tot la tf. Transferul de
căldură de la sârmă la aer se caracterizează prin coeficientul de
convecție α. Obțineți expresii pentru următoarele:
• (a) Distribuția temperaturii sârmei, t(x) în regim permanent;
• (b) Temperatura maximă a sârmei;
• (c) Temperatura medie a sârmei.
• Cunoaștem: Conductivitatea termică, diametrul și lungimea unui fir care
este recoapt prin trecerea unui curent electric prin fir.
• Aflăm: (a) Distribuția temperaturii în condiții de echilibru de-a lungul
firului, (b) Temperatura maximă a firului, (c) Temperatura medie a firului.
• Schema:
• Ipoteze simplificatoare: (1) Regim permanent, (2) Conducție

unidimensională de-a lungul firului, (3) Proprietăți termofizice constante,
(4) Radiație neglijabilă, (5) α = const., (6) Simetrie termică.
• Analiză: (a) Aplicăm bilanțul energiei la un volum diferențial de control,
• 𝑄ሶ 𝑥 + 𝑑 𝑄ሶ 𝑔𝑒𝑛. 𝑖𝑛𝑡. = 𝑄ሶ 𝑥+𝑑𝑥 +𝑑 𝑄ሶ 𝑐𝑜𝑛𝑣
𝑑 𝑄ሶ 𝑥 𝑑𝑡 𝜋𝐷 2
• 𝑄ሶ 𝑥+𝑑𝑥 = 𝑄ሶ 𝑥 + 𝑑𝑥; 𝑄ሶ 𝑥 = −𝜆 ; 𝑑 𝑄ሶ 𝑐𝑜𝑛𝑣 = 𝛼 𝑡 − 𝑡𝑓 𝜋𝐷𝑑𝑥
𝑑𝑥 𝑑𝑥 4
𝜋𝐷 2
• 𝑑 𝑄ሶ 𝑔𝑒𝑛. 𝑖𝑛𝑡. = 𝑞ሶ 𝑣 𝑑𝑥
4
𝑑 2𝑡 𝜋𝐷 2 𝜋𝐷 2
• 𝜆 2 dx + 𝑞ሶ 𝑣 𝑑𝑥 − 𝛼 𝑡 − 𝑡𝑓 𝜋𝐷 𝑑𝑥 = 0
𝑑𝑥 4 4
2 4𝛼
• Cu 𝜃 = 𝑡 − 𝑡𝑓 ș𝑖 𝑚 = 𝜆𝐷
𝑑 2𝜃 2 𝑞ሶ 𝑣
• Obținem: 2 − 𝑚 𝜃 + = 0
𝑑𝑥 𝜆
• De data aceasta este vorba de o ecuație diferențială liniară,
neomogenă, de ordinul II, cu soluția generală de tipul:
𝑚𝑥 −𝑚𝑥 𝑞ሶ 𝑣
• 𝜃 = 𝐶1 𝑒 + 𝐶2 𝑒 +
𝜆𝑚2
• Condițiile la limită sunt de speța a II-a (simetrie) și I :
𝑑𝜃
• ቚ = 0 = 𝑚𝐶1 + 𝑚𝐶2 , 𝑑𝑒𝑐𝑖: 𝐶1 = 𝐶2
𝑑𝑥 𝑥=0
𝑞ሶ 𝑣
𝑚𝐿 −𝑚𝐿 𝑞ሶ 𝑣 𝜆𝑚2
• și 𝜃 𝐿 = 0 = 𝐶1 𝑒 +𝑒 + , 𝑑𝑒𝑐𝑖: 𝐶1 = 𝐶2 = −
𝜆𝑚2 𝑒 𝑚𝐿 +𝑒 −𝑚𝐿
• Înlocuind, obținem distribuția de temperatură:
𝑞ሶ 𝑣 𝑐𝑜𝑠ℎ𝑚𝑥
• 𝑡 = 𝑡𝑓 − −1
𝜆𝑚2 𝑐𝑜𝑠ℎ𝑚𝐿
• (b) Temperatura maximă a sârmei se înregistrează în mijloc la x = 0:i I :
𝑞ሶ 𝑣 1
• 𝑡𝑚𝑎𝑥 = 𝑡𝑓 − −1
𝜆𝑚2 𝑐𝑜𝑠ℎ𝑚𝐿
• Temperatura medie a sârmei se obține efectuând media:
1 𝐿 1 𝐿 𝑞ሶ 𝑣 𝑐𝑜𝑠ℎ𝑚𝑥
• 𝑡 = ‫׬‬0 𝑡 𝑥 𝑑𝑥 = ‫׬‬0 𝑡𝑓 −
ҧ −1 𝑑𝑥
𝐿 𝐿 𝜆𝑚2 𝑐𝑜𝑠ℎ𝑚𝐿
𝑞ሶ 𝑣 𝑞ሶ 𝑣
• 𝑡ҧ = 𝑡𝑓 + − 𝑡𝑎𝑛ℎ𝑚𝐿
𝜆𝑚2 𝐿𝜆𝑚3
• Comentarii:
• Acest proces este utilizat în mod obișnuit pentru a recoace sârmă și
alte produse din oțel-arc.
• De asemenea, este folosit pentru măsurarea debitului, 𝑚ሶ pe baza
principiului că temperatura maximă sau medie a firului variază cu
valoarea factorului m și, prin urmare, cu coeficientul de transfer de
căldură convectiv α și, în cele din urmă, cu viteza w a fluidului, deci cu
𝑚.ሶ Este cazul “mass air flowmeter” montat după filtrul de aer pe
conducta de aspirație a motoarelor autovehiculelor.
• Performanța nervurii poate fi analizată folosind 2 indicatori:
Eficiența nervurii, ε𝑛𝑒𝑟𝑣 ;
Randamentul nervurii, 𝜂𝑛𝑒𝑟𝑣 .
• Eficiența nervurii reprezintă raportul între fluxul de căldură transferat prin
nervură și fluxul transferat în absența nervurii, prin baza ei.
𝑄ሶ 𝑛𝑒𝑟𝑣
ε𝑛𝑒𝑟𝑣 =
𝛼𝜃𝑏 𝐴𝑡,𝑏
De exemplu, pentru bara infinit lungă, folosim expresia fluxului de la cazul D
din tabelul pentru nervuri și obținem expresia eficienței:
1/2
𝜆𝑃𝑓
ε𝑛𝑒𝑟𝑣 =
𝛼𝐴𝑡,𝑏
• Vom alege nervuri pentru care 𝜀 > 2. Analizând expresia eficienței
obsevăm că aceasta are valori ridicate în 3 cazuri:
1. Când folosim materiale cu λ mare (Cu sau Al). Preferăm aluminiul
pentru densitatea de 3,3 ori mai mică și prețul de circa 4 ori mai mic
(2261 $/tonă aluminiu față de 8929 $/tonă cupru, cursuri spot
L.M.E. din data de 29.03. 2021);
2. Când nervurile au raport ridicat între perimetrul și aria secțiunii
transversale, adică ”nervuri subțiri și dese”, evitând scăderea
drastică a lui α, care poate duce la izolare termică;
3. Când așezăm nervurile pe partea fluidului cu α mai mic, gaz în
convecție liberă sau forțată, când pe partea cealaltă avem lichid.
• Randamentul nervurii reprezintă raportul între fluxul de căldură
transferat prin nervură și fluxul maxim care putea fi transferat dacă
toată nervura are temperatura din baza ei.
𝑄ሶ 𝑛𝑒𝑟𝑣 𝑄ሶ 𝑛𝑒𝑟𝑣
𝜂𝑛𝑒𝑟𝑣 = =
𝑄ሶ 𝑚𝑎𝑥 𝛼𝜃𝑏 𝐴𝑓
• Pentru nervura izolată adiabatic în vârf, randamentul va avea
expresia:
𝑀𝑡𝑎𝑛ℎ(𝑚𝐿) tanh(𝑚𝐿)
𝜂𝑛𝑒𝑟𝑣 = =
𝛼𝑃𝑓 𝐿𝜃𝑏 𝑚𝐿
• Randamentul nervurii ne oferă o metodă aproximativă, suficient de
precisă pentru determinarea fluxului de căldură al nervurii sau
aripioarei în cazul general.
• Vom folosi conceptul de lungime corectată a
nervurii, 𝐿𝑐 , care mărește lungimea reală cu
un segment suficient pentru a transfera aria
transversală din vârful nervurii, pe suprafața
laterală a nervurii.
𝐴𝑡
𝐿𝑐 = 𝐿 +
𝑃𝑓
• De exemplu, pentru nervura rectangulară:
𝐴𝑡 𝑡∙𝑤 𝑡
𝐿𝑐 = 𝐿 + =𝐿+ =𝐿+
𝑃𝑓 2𝑤 2
• Sau pentru bara circulară:
𝜋𝐷 2
𝐴𝑡 4 𝐷
𝐿𝑐 = 𝐿 + =𝐿+ =𝐿+
𝑃𝑓 𝜋𝐷 4
• În felul acesta putem afla fluxul de căldură pentru nervura complicată
făcând calculul pe o nervură echivalentă, izolată adiabatic în vârf:
tanh(𝑚𝐿𝑐 )
ሶ
𝑄𝑛𝑒𝑟𝑣 = 𝑀𝑡𝑎𝑛ℎ 𝑚𝐿𝑐 = 𝛼𝜃𝑏 𝐴𝑓 = 𝜂𝑛𝑒𝑟𝑣 𝑒𝑐ℎ𝑖𝑣 𝛼𝜃𝑏 𝐴𝑓
𝑚𝐿𝑐
• Eroarea de calcul devine neglijabilă atunci când:
𝐷
𝛼𝑡 𝛼
𝑠𝑎𝑢 2 < 0,0625
𝜆 𝜆
• Pentru comoditate, valoarea 𝜂𝑛𝑒𝑟𝑣 se poate extrage din diagrame în
funcție de valoarea produsului 𝑚𝐿𝑐 care apare în abscisă sub forma
3/2 𝛼
produsului, 𝐿𝑐 în care 𝐴𝑝 este aria profilului longitudinal al
𝜆𝐴𝑝
nervurii sau aripioarei.
• În continuare câteva astfel de diagrame din ”Fundamentals of Heat
and Mass Transfer” - Incropera F., De Witt D. – John Wiley & Sons
• În cazul conductelor cilindrice se folosesc aripioarele inelare. Acestea
reprezintă cel mai frecvent exemplu de aripioară cu secțiune
transversală variabilă.
• 𝐴𝑡 = 𝜋𝐷𝑡
• 𝐴𝑓 = 2𝜋 𝑟22 − 𝑟12
• 𝑃𝑓 = 2𝜋𝐷
𝛼𝑃𝑓 2𝛼
•𝑚= =
𝜆𝐴𝑡 𝜆𝑡
• În ecuația generală la transferul prin suprafețe extinse:
𝑑 2 𝜃 𝑑𝜃 1 𝑑𝐴𝑡 2
2
+ − 𝑚 𝜃=0
𝑑𝑥 𝑑𝑥 𝐴𝑡 𝑑𝑥
• derivez expresia ariei secțiunii transversale și obțin:
𝑑 2 𝜃 1 𝑑𝜃 2
2
+ − 𝑚 𝜃=0
𝑑𝑥 𝑟 𝑑𝑟
• Care reprezintă ecuația Bessel modificată, de ordin 0, cu soluția generală
de forma:
𝜃 𝑟 = 𝐶1 𝐼0 𝑚𝑟 + 𝐶2 𝐾0 𝑚𝑟
În care 𝐼0 ș𝑖 𝐾0 sunt funcțiile Bessel modificate de ordin 0, de speța I și a II-a
• Dacă impunem condiții la limită de speța I în baza aripioarei și de
speța a II-a în vârful ei:
𝑑𝜃
𝜃 𝑟1 = 𝜃𝑏 ș𝑖 ቤ =0
𝑑𝑟 𝑟
2
• Obținem valorile constantelor și expresia câmpului de temperatură:
• În care apar funcțiile Bessel modificate de ordin I, speța I și a II-a :
𝑑𝐼0 𝑚𝑟 𝑑𝐾0 𝑚𝑟
𝐼1 𝑚𝑟 = ș𝑖 𝐾1 𝑚𝑟 = −
𝑑 𝑚𝑟 𝑑 𝑚𝑟
• Fluxul convectiv de căldură transferat între aripioară și fluid este egal
cu fluxul conductiv de căldură din dreptul bazei aripioarei:
𝑑𝜃
𝑄ሶ 𝑎𝑟𝑖𝑝𝑖𝑜𝑎𝑟ă = 𝑄ሶ 𝑏𝑎𝑧ă = −𝜆 ቤ 2𝜋𝑟1 𝑡
𝑑𝑟 𝑟
1 =𝐴𝑡,𝑏
𝐾1 𝑚𝑟1 𝐼1 𝑚𝑟2 − 𝐼1 𝑚𝑟1 𝐾1 𝑚𝑟2
𝑄ሶ 𝑎𝑟𝑖𝑝𝑖𝑜𝑎𝑟ă = 2𝜋𝑟1 𝑡 𝜆𝜃𝑏 𝑚
𝐾0 𝑚𝑟1 𝐼1 𝑚𝑟2 + 𝐼0 𝑚𝑟1 𝐾1 𝑚𝑟2
• Expresia randamentului aripioarei poate fi determinată cu relația:
𝑄ሶ 𝑎𝑟𝑖𝑝𝑖𝑜𝑎𝑟ă 2𝑟1 𝐾1 𝑚𝑟1 𝐼1 𝑚𝑟2 −𝐼1 𝑚𝑟1 𝐾1 𝑚𝑟2
• 𝜂𝑎𝑟𝑖𝑝𝑖𝑜𝑎𝑟ă = =
𝛼 2𝜋 𝑟22 −𝑟12 𝜃𝑏 𝑚 𝑟22 −𝑟12 𝐾0 𝑚𝑟1 𝐼1 𝑚𝑟2 +𝐼0 𝑚𝑟1 𝐾1 𝑚𝑟2
=𝐴𝑓
• Pentru aripioara inelară cu vârf activ (transfer de căldură prin capăt)

voi folosi formulele pentru aripioara adiabatică deduse mai sus în care
corectez raza exterioară, 𝑟2 (sau lungimea aripioarei, L) sub forma:
𝑡
𝑟2𝑐 = 𝑟2 +
2
𝑡
𝐿𝑐 = 𝐿 + = 𝑟2𝑐 − 𝑟1
2
• Randamentul ansamblurilor de nervuri.
• Atunci când dorim să calculăm fluxul de căldură transferat între o
suprafață nervurată și un fluid vom folosi randamentul intregii
suprafețe (suprafața nervurilor + suprafața netedă dintre nervuri).
𝑄ሶ 𝑡𝑜𝑡 𝑄ሶ 𝑡𝑜𝑡
• 𝜂𝑠𝑢𝑝𝑟. 𝑡𝑜𝑡 = =
𝑄ሶ 𝑚𝑎𝑥 𝛼𝜃𝑏 𝐴𝑡𝑜𝑡
• 𝑄ሶ 𝑡𝑜𝑡 = 𝑄ሶ 𝑙𝑖𝑠 + 𝑄ሶ 𝑛𝑒𝑟𝑣𝑢𝑟𝑖
• 𝐴𝑡𝑜𝑡 = 𝐴𝑙𝑖𝑠 + 𝐴𝑛𝑒𝑟𝑣𝑢𝑟𝑖
• 𝑄ሶ 𝑙𝑖𝑠 = 𝛼 𝑡𝑏 − 𝑡∞ 𝐴𝑙𝑖𝑠
• 𝑄ሶ 𝑛𝑒𝑟𝑣𝑢𝑟𝑖 = 𝛼 𝑡𝑏 − 𝑡∞ 𝐴𝑛𝑒𝑟𝑣𝑢𝑟𝑖 𝜂
𝐴𝑙𝑖𝑠 𝜂𝑁𝐴𝑛𝑒𝑟𝑣
• 𝑄ሶ 𝑡𝑜𝑡 = 𝛼 𝑡𝑏 − 𝑡∞ 𝐴𝑙𝑖𝑠 + 𝐴𝑛𝑒𝑟𝑣𝑢𝑟𝑖 𝜂 = 𝛼𝜃𝑏 𝐴𝑡𝑜𝑡 +
𝐴𝑡𝑜𝑡 𝐴𝑡𝑜𝑡
𝐴𝑡𝑜𝑡 −𝑁𝐴𝑛𝑒𝑟𝑣 𝜂𝑁𝐴𝑛𝑒𝑟𝑣 𝑁𝐴
• 𝑄ሶ 𝑡𝑜𝑡 = 𝛼𝜃𝑏 𝐴𝑡𝑜𝑡 + = 𝛼𝜃𝑏 𝐴𝑡𝑜𝑡 1 − 𝑛𝑒𝑟𝑣 1 −𝜂
𝐴𝑡𝑜𝑡 𝐴𝑡𝑜𝑡 𝐴𝑡𝑜𝑡
=𝜂𝑠𝑢𝑝𝑟.𝑡𝑜𝑡
𝑄ሶ 𝑡𝑜𝑡 = 𝜂𝑠𝑢𝑝𝑟.𝑡𝑜𝑡 𝛼𝜃𝑏 𝐴𝑡𝑜𝑡
𝑁𝐴𝑛𝑒𝑟𝑣
𝜂𝑠𝑢𝑝𝑟.𝑡𝑜𝑡 = 1 − 1−𝜂
𝐴𝑡𝑜𝑡
• Când luăm în considerare rezitența termică care apare la contactul bazei
nervurii cu suprafața peretelui pe care se aplică, randamentul total al
suprafeței va avea expresia:
𝑁𝐴𝑛𝑒𝑟𝑣 1
• 𝜂𝑠𝑢𝑝𝑟.𝑡𝑜𝑡 = 1 − 𝐴𝑡𝑜𝑡
1−1 𝛼𝐴𝑛𝑒𝑟𝑣
+
𝜂 𝛼𝑐 𝐴𝑡,𝑏
În care 𝐴𝑡,𝑏 este aria secțiunii transversale prin baza

nervurii, iar 𝛼𝑐 este conductanța de contact.
• Exemplu
• Cilindrul unui motor de motocicletă este realizat din aliaj de aluminiu
2024-T6 cu înălțimea, H = 100 mm și diametrul exterior D2 = 2r2 = 50
mm. În condiții normale de funcționare, fluxul de căldură, 𝑄ሶ = 2 kW
este transferat de la cilindru către aerul ambiant care are
temperatura de 300 K, și un coeficient de transfer prin convecție de α
= 75 W / m2K. Aripioarele inelare sunt turnate integral cu cilindrul
pentru reducerea temperaturii peretelui cilindrului. Considerați 10
aripioare echidistante fiecare de grosime δ = 4 mm și lungime L = 20
mm. Care ar fi reducerea temperaturii cilindrului dacă aripioarele sunt
realizate tot din aliaj de aluminiu 2024-T6 (la T ≈ 550 K, λ = 186
W/mK).
• În continuare vom afla doar valoarea randamentului aripioarei inelare, prin
cele două metode prezentate mai devreme, metoda grafică aproximativă și
metoda analitică aproximativă. Din tabele, 𝜆𝐴𝑙 = 186 𝑊/𝑚𝐾.
• Pentru metoda grafică vom calcula valorile:
𝑡 4
𝑟2𝑐 = 𝑟2 + 2 = 45𝑚𝑚 + 2 𝑚𝑚 = 47𝑚𝑚;
𝐿𝑐 = 𝑟2𝑐 − 𝑟1 = 47 − 25 𝑚𝑚 = 22𝑚𝑚;
𝐴𝑝 = 𝐿𝑐 ∙ 𝑡 = 22 ∙ 4 𝑚𝑚2 = 8,8 ∙ 10−5 𝑚2 ;
3/2 𝛼
abscisei, 𝐿𝑐 𝜆𝐴𝑝
= 0,221;
𝑟2𝑐
și a raportului, = 1,88.
𝑟1
• Cu abscisa calculate, întrăm în diagramă și determinăm η ≈ 0,96
• Dacă lucrez cu formula analitică de la aripioara izolată adiabatic în vârf
2𝑟1 𝐾1 𝑚𝑟1 𝐼1 𝑚𝑟2𝑐 −𝐼1 𝑚𝑟1 𝐾1 𝑚𝑟2𝑐
• η=
𝑚 𝑟22 −𝑟12 𝐾0 𝑚𝑟1 𝐼1 𝑚𝑟2𝑐 +𝐼0 𝑚𝑟1 𝐾1 𝑚𝑟2𝑐
𝛼𝑃𝑓 2𝛼
• în care: 𝑚 = = = 14,199𝑚−1
𝜆𝐴𝑡 𝜆𝑡
Calculul randamentului aripioarei inelare cu functii Bessel

r1 r2 t λ α r2c m η
0,025 0,045 0,004 186 75 0,047 14,19905 0,957393
Transferul prin Convecție
Ce este convecția? (recapitulare procese de transfer)
Convecția se referă la transportul unei proprietăți într-un fluid în
mișcare. Ea înglobează două mecanisme de transfer:
• Conducția sau difuzia proprietății prin intermediul particulelor
elementare de tip moleculă, atom, electron sau particule nucleare;
• Advecția care presupune deplasarea centrului de masă al unei
particule materiale (masă de control de dimensiuni microscopice care
conține un număr foarte mare de particule elementare, aflată în
echilibru termodinamic, adică w, t și ρ sunt uniforme).
Convecția apare la interfața dintre două medii cu viteze diferite, dintre
care cel puțin unul este fluid. Cel mai des discutăm despre interfața
solid-fluid în mișcare.
Aplicațiile convecției în inginerie
Convecția apare frecvent în aplicațiile inginerești și în special în
sistemele de instalații. Peste tot unde avem fluide în mișcare, convecția
este prezentă fie la transferul de impuls, de energie sau de substanță:
• Instalații de încălzire;
• Instalații de ventilare, climatizare și uscare;
• Instalații frigorifice și criogenice;
• Aparate termice (schimbătoare de căldură și generatoare de abur)
• Instalații sanitare, rețele termice, instalații industriale;
• Inginerie mecanică, aerospațială, medicală, chimică, alimentară ș.a.
• Conceptul de strat limită de viteză, de temperatură și de concentrație;
• Caracteristicile stratului limită laminar și turbulent;
• Ecuațiile convecției și cele aproximative ale stratului limită;
• Criteriile de similitudine la convecție și semnificația lor;
• Răcirea cu evaporare;
• Analogiile Reynolds și Chilton-Colburn între transferul de impuls, de
energie și de substanță.
Stratul limită de viteză, de temperatură și de
concentrație
• Particulele fluide în mișcare aderă la solidul imobil când intră în contact cu acesta.
În continuare, ele vor decelera particulele de deasupra lor și tot așa.
𝜌𝑤∞2 𝑞ሶ 𝑠 = 𝛼(𝑇𝑠 − 𝑇∞ ) 𝑗𝐴,𝑠 = 𝛽 𝜌𝐴,𝑠 − 𝜌𝐴,∞

𝜏𝑠 = 𝐶𝑓 𝜕(𝜌𝑐𝑇) 𝜕𝑇
2 𝜕𝜌𝐴
𝜕(𝜌𝑢) 𝜕𝑢 𝑞ሶ 𝑠 = −𝑎 ቤ = −𝜆 ቤ 𝑗𝐴,𝑠 = −𝐷𝐴,𝐵 ቤ
𝜕𝑦 𝑦=0 𝜕𝑦 𝑦=0 𝜕𝑦 𝑦=0
𝜏𝑠 = −𝜈 ቤ = −𝜇 ቤ
𝜕𝑦 𝑦=0 𝜕𝑦 𝑦=0 𝛼 = 𝑞ሶ 𝑠 /(𝑇𝑠 − 𝑇∞ ) 𝛽 = 𝑗𝐴,𝑠 / 𝜌𝐴,𝑠 − 𝜌𝐴,∞
/(𝜌𝑤 2 /2)
𝐶𝑓 = 𝜏𝑠 𝑇𝑠 − 𝑇𝑦=𝛿𝑡 = 0,99(𝑇𝑠 − 𝑇∞ ) 𝜌𝐴,𝑠 − 𝜌𝐴,𝑦=𝛿𝑐 = 0,99(𝜌𝐴,𝑠 − 𝜌𝐴,∞ )
𝑢𝑦=𝛿 = 0,99𝑢∞
Problema fundamentală a convecției
• Obiectivul principal la studiul convecției este determinarea celor 3
coeficienți parțiali de transfer:
𝐶𝑓 , 𝛼 ș𝑖 𝛽
• Pentru aceste mărimi, putem afla valori locale, 𝐶𝑓,𝑥 sau valori medii, 𝐶𝑓,𝑠
pe o suprafață (cel mai des).
• Cu ajutorul lor vom calcula valoarea forței de frecare care acționează pe
suprafața analizată sau valoarea fluxurilor de căldură sau de substanță
transferate între fluid și acea suprafață.
‫𝑠𝜏 𝑆׬‬,𝑥 ∙𝑑𝐴 𝜌𝑤∞2
𝐹 = ‫𝑠𝜏 𝑆׬‬,𝑥 ∙ 𝑑𝐴 = 𝜏𝑠 𝐴; 𝜏𝑆 = = 𝐶𝑓,𝑠
𝐴 2
𝜌𝑤∞2 ‫𝑓𝐶 𝑆׬‬,𝑥 ∙𝑑𝐴
𝜏𝑠,𝑥 = 𝐶𝑓,𝑥 𝐶𝑓,𝑠 =
2 𝐴
Pentru transferul de căldură Pentru transferul de substanță
𝑄ሶ 𝑆 = ‫𝑞 𝑆׬‬ሶ 𝑠,𝑥 ∙ 𝑑𝐴 = 𝑞ሶ 𝑠 𝐴; 𝑚ሶ 𝐴,𝑠 = න 𝑗𝐴,𝑥

ሶ ∙ 𝑑𝐴 = 𝑗𝐴,𝑠
ሶ 𝐴;
𝑆
‫𝑞 𝑆׬‬ሶ 𝑠,𝑥 ∙ 𝑑𝐴 ‫𝐴𝑗 𝑆׬‬,𝑥
ሶ ∙ 𝑑𝐴
𝑞ሶ 𝑆 = = 𝛼𝑠 (𝑡𝑠 − 𝑡∞ ) 𝑗𝐴,𝑠
ሶ = = 𝛽𝑠 (𝜌𝐴,𝑠 − 𝜌𝐴,∞ )
𝐴 𝐴
‫𝑆𝛼 𝑆׬‬,𝑥 ∙𝑑𝐴
𝑞ሶ 𝑠,𝑥 = 𝛼𝑥 𝑡𝑠,𝑥 − 𝑡∞ ; 𝛼𝑠 = ‫𝐴𝑑∙ 𝑥𝛽 𝑆׬‬
𝐴 𝑗𝐴,𝑥
ሶ = 𝛽𝑥 𝜌𝐴,𝑠,𝑥 − 𝜌𝐴,∞ ; 𝛽𝑠 =
𝐴
Regimurile de curgere laminar și turbulent
Cei trei coeficienți de transfer convectiv depind puternic de regimul de curgere laminar sau turbulent al
fluidului. După cum se observă în cazul stratului limită dezvoltat la curgerea peste o placă plană, între
cele două regimuri de curgere apar diferențe importante. Regimul laminar îl precede pe cel turbulent.
În regimul laminar curgerea este ordonată după linii de curent identificabile. Coeficienții de transfer
locali sunt maximi la debutul stratului limită, acolo unde grosimea 𝛿 = 0, după care scad pe măsură ce
grosimea crește. Caracterul ordonat se menține până la declanșarea tranziției spre regimul turbulent.
În regimul turbulent curgerea nu mai este ordonată și
capătă o componentă aleatorie tridimensională care
duce la amestecarea particulelor de fluid cu
caracteristici dinamice net diferite. Particulele cu
viteză ridicată vor ajunge în vecinătatea peretelui, iar
cele cu viteză scăzută vor ajunge în curentul cu viteză
sporită dând naștere unor vârtejuri cu multiple scări de
lungime, care cresc și dispar rapid în vecinătatea
suprafeței plăcii. Deși curgerea este dezordonată,
distingem trei zone în regimul turbulent:
• Substratul vâscos imediat adiacent suprafeței plăcii. Aici transferul este preponderent difuziv iar
curgerea are în continuare caracter laminar. Profilul distribuției vitezei este liniar.
• Stratul tampon se află deasupra celui vâscos. Aici transportul difuziv este comparabil cu cel prin
amestecare turbulentă (difuzie turbulentă).
• Ultimul este stratul turbulent dezvoltat (sau propriu-zis) în care transportul de proprietate se
efectuează preponderent prin amestecarea turbulentă ceea ce duce la intensificare.
Intensificarea transferului în regimul turbulent față de cel laminar se regăsește în două aspecte
caracteristice în profilul distribuției de viteză:
• Aplatizarea acestui profil în domeniul turbulent;
ഥ
𝜕𝑢
• Creșterea gradientului vitezei longitudinale, ฬ la
𝜕𝑦 𝑦=0
Suprafața peretelui, adică la y = 0, la profilul turbulent.

• Tranziția de la regimul laminar de curgere spre cel turbulent este declanșată de
fluctuațiile și perturbațiile care survin în urma unor cauze naturale sau artificiale
care apar în interiorul curgerii sau la frontiera ei. Este vorba de fluctațiile care
apar în curentul liber, la frontiera stratului limită, de cele provocate de rugozitatea
suprafeței plăcii sau de vibrații ale acesteia.
• Pentru tranziție mai este nevoie ca aceste fluctuații să nu se atenueze ci să se
amplifice în sensul curgerii în aval. Fenomenul acesta (instabilitatea) este
caracterizat de criteriul Reynolds,
𝑢∞ 𝑥 𝜌𝑢∞ 𝑥
𝑅𝑒 = =
𝜈 𝜇
care, vom vedea mai încolo, reprezintă raportul între forțele de inerție și cele
vâscoase. Pentru numere Re mari forțele de inerție devin importante fiind capabile
să asigure amplificarea perturbațiilor și tranziția spre curgerea turbulență.
• Pentru curgerea peste placa plană 105 < 𝑅𝑒𝑐𝑟 < 3 ∙ 106 în funcție de rugozitatea plăcii și nivelul
de turbulență al curentului liber. Valoarea reprezentativă este, 𝑹𝒆𝒄𝒓 = 𝟓 ∙ 𝟏𝟎𝟓
• Pentru stratul limită de temperatură și concentrație, aspectele relevate și discutate la transferul
în stratul limită de viteze își pastrează în continuare valabilitatea, chiar dacă profilul distribuției de
temperatură și concentrație pare diferit în primă instanță, fiind ”văzut în oglindă”. Se păstrează
dovezile intensificării transferului de căldură și substanță în regim
turbulent, sub forma ”aplatizării” în zona turbulenței dezvoltate și
creșterii gradientului temperaturii și concentrației la interfața cu placa, la
y = 0. Profilul frontierei stratului limită este asemănător în cele 3 situații
chiar dacă 𝛿 ≠ 𝛿𝑡 ≠ 𝛿𝑐 sunt diferite, în general. În figura alăturată apare
Graficul de variație a coeficientului de convecție, α și a grosimii stratului
Limită termic, 𝛿𝑡 în regim laminar și turbulent.
Ecuațiile convecției
Pentru a stabili ecuațiile convecției, pornim de la cele două formulări
echivalente ale ecuației generale a proceselor de transfer:
𝜕𝜋
• ด + 𝐶𝑇 𝛻 2 𝜋 + 𝐽𝜋 ;
= −𝛻 ∙ 𝜋𝑤
𝜕𝜏
𝜑𝑎𝑑𝑣
𝜋
𝐷
𝜌
•𝜌 = 𝐶𝑇 𝛻 2 𝜋 + 𝐽𝜋
𝐷𝜏
𝐷 𝜕
în care recunoaștem operatorul diferențial: = + 𝑤 ∙ 𝛻 denumit derivată
𝐷𝜏 𝜕𝜏
substanțială, 𝜋 este potențialul de proprietate, 𝐶𝑇 (𝜈, 𝑎 𝑠𝑎𝑢 𝐷) este
coeficientul cinetic de transfer, iar 𝐽𝜋 este funcția de generare internă
volumică de proprietate. Vom particulariza aceste ecuații pentru transportul
proprietăților de tipul masă, impuls, energie termică și substanță.
Vom folosi prima ecuație cu următoarele 3 ipoteze general introduse pentru toate cele 4 proprietăți:
• Regim staționar, 𝜋 ≠ 𝑓 𝜏 ;
• Regim bidimensional, 𝜋 = 𝑓 𝑥, 𝑦 , 𝑤 = 𝑢Ԧ𝑖 + 𝑣Ԧ𝑗;
• Fluid incompresibil, 𝜌 = 𝑐𝑡.
Pentru masă, particularizăm, 𝑃 = 𝑚, 𝜋 = 𝜌, 𝐶𝑇 = 0, 𝐽𝜋 = 0 și obținem:
Pentru impuls, avem:

• 𝑃 = 𝑚𝑤 ș𝑖 𝜋 = 𝜌𝑤;
• 𝜑ധ 𝑑𝑖𝑓 = 𝑝𝛿𝑖𝑗 + 𝜏Ӗ = 𝑝𝛿𝑖𝑗 − 𝜐𝛻 𝜌𝑤 = 𝑝𝛿𝑖𝑗 − 𝜇𝛻𝑤 ;
𝑚2
• ν este viscozitatea cinematică, , iar 𝜇 = 𝜌𝜈 este viscozitatea dinamică;
𝑠
• 𝐽𝜋 , este dată de forțele volumice de câmp, (de ex. ρ𝑔)

Ԧ cu componentele X și Y după cele 2 direcții. Obținem:
Pentru energia termică, particularizăm:
𝑊
• 𝑃 = 𝐻 = 𝑚𝑐𝑝 𝑡; 𝜋 = 𝜌𝑐𝑝 𝑡; 𝜑𝑐𝑜𝑛𝑑 = 𝑞Ԧሶ = −𝑎𝛻 𝜌𝑐𝑝 𝑡 și 𝐽𝜋 = 𝜇Φ + 𝑞ሶ 𝑣 , cu Φ , funcția de disipare vâscoasă
𝑚3
𝜆 𝑚2 𝑊
• 𝑎 = este difuzivitatea termică, , λ este conductivitatea termică, .
𝜌𝑐𝑝 𝑠 𝑚𝐾
Obținem:
Pentru substanța A, alegem:

• 𝑃 = 𝑚𝐴 ; π = 𝐶𝐴 ; 𝜑𝑑𝑖𝑓 = −𝐷𝐴𝐵 𝛻𝐶𝐴 legea I a lui Fick și 𝐽𝜋 = 𝑁ሶ𝐴 (sursa din reacții chimice)
𝑚2
• 𝐷𝐴𝐵 este coeficientul de difuzie, 𝑠
Obținem:
Acestea sunt ecuațiile pentru covecția la curgerea laminară staționară și bidimensională a unui fluid incompresibil, cu
proprietăți termofizice constante.
Ecuațiile stratului limită
Ecuații convecției pot fi rezolvate prin integrare pe tot domeniul curgerii obținându-se soluții analitice în puține cazuri
particulare cu utilitate practică redusă pentru ingineri. Conceptul de strat limită vine să simplifice în continuare aceste ecuații
prin introducerea unor ipoteze plauzibile fizic care țin seama de observația simplă, dar seminală făcută de Prandtl pentru
prima dată:
”Grosimea stratului limită este redusă în raport

cu dimensiunea obiectului pe care se formează.”
Din această constatare rezultă cele 2 ipoteze

simplificatoare ale stratului limită:
• Transferul difuziv în lungul curgerii se neglijează
în raport cu cel în direcție transversală.
• Componenta în direcția x a gradientului presiunii din interiorul stratului limită poate fi aproximată cu componenta în
aceeași direcție a gradientului presiunii din curentul liber (din afara statului limită).
𝜕𝑝 𝑑𝑝∞
=
𝜕𝑥 𝑑𝑥
Ecuațiile stratului limită laminar
• Folosind aceste 2 simplificări și neglijând sursele interne de impuls,
energie termică (doar disiparea rămâne) și substanță, obținem
ecuațiile stratului limită laminar:
Ecuațiile stratului limită turbulent
• Din cauza fluctuațiilor, curgerea turbulentă este inerent nestaționară. Prin mediere statistică putem obține
ecuațiile convecției în regimul turbulent staționar fără disipare vâscoasă:
• Între paranteze apar fluxurile unitare totale care înglobează efectul difuziei molecuare și al amestecării
(difuziei) turbulente:
Adimensionalizarea ecuațiilor stratului limită
Dacă aruncăm o privire mai atentă ecuațiilor deduse pentru stratul limită laminar și neglijăm gradientul presiunii alături de
disiparea vâscoasă, observăm o asemănare frapantă între cele 3 ecuații pentru impuls, energie și substanță. Ne propunem
să examinăm mai adânc această similitudine prin adimensionalizarea acestor ecuații.
• Primul pas constă în adimensionalizarea variabilelor independente (x, y) și dependente (u, v, T, 𝐶𝐴 ), folosind mărimi
caracteristice corespunzătoare pentru fiecare L (lungimea plăcii), V, 𝑇∞ , 𝐶𝐴,∞ (viteza, temperatura și concentrația în
amonte).
• Al doilea pas presupune înlocuirea variabilelor (𝑥 = 𝑥 ∗ 𝐿 ș.a.m.d.) în ecuațiile care se adimensionaiizează (bilanțuri și
condiții la limită), efectuând toate derivatele în funcție de variabilele adimensionale și grupând variabilele.
În felul acesta se obțin ecuațiile adimensionale din tabelul următor, în care termenul disipației vâscoase a fost neglijat, iar
𝑝
𝑝∗ = 𝜌𝑉∞2 este presiunea adimensională. Privind mai atent în tabel, observăm apariția unor criterii adimensionale foarte
importante în stabilirea similitudinii între fenomene cantitativ diferite. Este vorba de:
𝑉𝐿 𝜈 𝜈
Reynolds, 𝑹𝒆 = ; Prandtl, 𝑷𝒓 = și Schmidt, 𝑺𝒄 =
𝜈 𝑎 𝐷
• Soluția ecuației stratului limită al vitezei va fi de forma:
• Cu care obținem expresia efortului tangențial la suprafața peretelui:
• Imediat rezultă expresia coeficientului de frecare:
• Din formula pentru 𝑢∗ obținem expresia gradientului la perete:
• Am stabilit că 𝑝∗ = 𝑓(𝑥 ∗ ) depinde de geometria suprafeței corpului și atunci expresia coeficientului de

frecare se simplifică sub forma:
• Similar se obține soluția ecuației stratului limită al temperaturii, sub forma:
• Cu care obținem expresia coeficientului de convecție a căldurii:

𝜕𝑇
−𝜆𝑓
𝜕𝑦 𝑦=0 𝜆𝑓 𝑇∞ − 𝑇𝑠 𝜕𝑇 ∗ 𝜆𝑓 𝜕𝑇 ∗
𝛼= =− = ቤ
𝑇𝑠 − 𝑇∞ 𝐿 𝑇𝑠 − 𝑇∞ 𝜕𝑦 ∗ 𝑦 ∗=0 𝐿 𝜕𝑦 ∗ 𝑦 ∗=0
• De aici rezultă imediat criteriul fundamental la convecția căldurii, Nusselt:
𝛼𝐿 𝜕𝑇 ∗
𝑁𝑢 = = ቤ
𝜆𝑓 𝜕𝑦 ∗ 𝑦 ∗ =0
• Din formula pentru 𝑇 ∗ obținem expresia pentru Nu:
• Dacă mediem pe suprafață pentru a obține 𝑁𝑢, 𝑥 ∗ dispare și expresia se simplifică:

𝑁𝑢 = 𝑓 𝑅𝑒𝐿 , 𝑃𝑟
• Procedăm similar în cazul stratului limită de concentrație și obținem criteriul fundamental la convecția
substanței, Sherwood și forma ecuației criteriale:
𝛽𝐿 𝜕𝐶𝐴∗
𝑆ℎ = = ∗ቤ 𝑐𝑢 𝑆ℎ = 𝑓 𝑅𝑒𝐿 , 𝑆𝑐
𝐷𝐴,𝐵 𝜕𝑦 𝑦∗ =0
Semnificația fizică a criteriilor de similitudine
• În membrul drept al ecuației a doua de strat limită, regăsesc aportul volumic net de impuls prin advecție
(forțele de inerție), iar în membrul drept forțele volumice de presiune și vâscoase. Raportul forțelor inerțiale
și vâscoase va fi adimensional.
𝜕𝑢
𝐹𝑖 𝑢 𝜕𝑥 𝑉 2 /𝐿 𝑉𝐿 1
= 𝜕2 𝑢
= = = 𝑅𝑒 ș𝑖 𝛿 ∝
𝐹𝑣 𝑣 2 𝜈𝑉/𝐿2 𝜈 𝑅𝑒
𝜕𝑦
• Eficacitatea transferului difuziv de impuls, energie și substanță este oglindită de cele 3 criterii care vor
caracteriza și dezvoltarea diferită a celor 3 straturi limită corespunzătoare:
𝑛 𝑛 𝑛
𝜈 𝛿 𝜈 𝛿 𝑎 𝛿𝑡
𝑃𝑟 = ∝ ; 𝑆𝑐 = ∝ ; 𝐿𝑒 = ∝
𝑎 𝛿𝑡 𝐷 𝛿𝑐 𝐷 𝛿𝑐
• Pentru regimul laminar n = 3. Pentru metalele lichide 𝑃𝑟 ≪ 1 ș𝑖 𝛿𝑡 ≫ 𝛿 ; Pentru gaze 𝑃𝑟~1 ș𝑖 (𝛿~𝛿𝑡 )(la
aer Pr = 0,7); Pentru fluide vâscoase (uleiuri, glicerină) 𝑃𝑟 ≫ 1 ș𝑖 𝛿 ≫ 𝛿𝑡
Analogii la stratul limită
• Dacă 2 procese sunt guvernate de ecuații adimensionale formal identice, atunci ele sunt analoage. Dacă mai
aruncăm o privire în tabelul cu ecuațiile adimensionale ale stratului limită observăm că cele care descriu
transferul de energie termică și substanță (bilanțuri și condiții la limită) au aceeași formă. Consecința majoră
a acestei constatări ar fi că și seturile de soluții vor fi analoage (vezi tabelul de mai jos). Vorbim despre
soluția câmpului de temperatură și concentrație, despre derivata lor la perete care ne furnizează analogia
între Nu și Sh:
𝛼 𝜆 1−𝑛
= = 𝜌𝑐𝑝 𝐿𝑒
𝛽 𝐷𝐴𝐵 𝐿𝑒 𝑛
Răcirea cu evaporare
Răcirea cu evaporare este una din aplicațiile analogiei între transferul de energie termică și substanță. Se întâlnește la
măsurarea temperaturii cu termometrul cu bulb umed, la turnurile de răcire, lacurile de stocare a energiei solare și în
aplicațiile de condiționare pasivă a aerului din spațiul locuit. Procesul apare la curgerea unui gaz peste suprafața unui lichid.
Datorită diferenței între concentrația vaporilor la suprafața lichidului și concentrația departe de această suprafață, apare un
flux convectiv de vapori dinspre stratul de lichid spre curentul de gaz. Căldura latentă necesară pentru vaporizare este
preluată de la energia internă a suprafeței lichidului prin răcirea acesteia sub valoarea temperaturii curentului de gaz ceea
ce duce la apariția unui flux convectiv de căldură în sens invers, dinspre curentul de gaz spre lichid. În regim staționar cele
două fluxuri de energie vor fi egale.
𝑞ሶ 𝑐𝑜𝑛𝑣 = 𝑞ሶ 𝑒𝑣𝑎𝑝 ; 𝑞ሶ 𝑐𝑜𝑛𝑣 = 𝛼 𝑇∞ − 𝑇𝑠 ; 𝑞ሶ 𝑒𝑣𝑎𝑝 = 𝑗𝐴 𝑞𝑙𝑎𝑡𝑒𝑛𝑡 = 𝛽 𝜌𝐴,𝑠𝑎𝑡 𝑇𝑠 − 𝜌𝐴,∞ 𝑞𝑙𝑎𝑡𝑒𝑛𝑡
Dacă egalăm cele 2 fluxuri unitare de căldură și de entalpie, obținem expresia diferenței de temperatură:
𝛽
𝑇∞ − 𝑇𝑠 = 𝜌𝐴,𝑠𝑎𝑡 𝑇𝑠 − 𝜌𝐴,∞ 𝑞𝑙𝑎𝑡𝑒𝑛𝑡
𝛼
Folosim expresia dedusă prin analogie mai devreme cu n = 1/3:
𝛼 𝜆
= 𝑛
= 𝜌𝑐𝑝 𝐿𝑒 1−𝑛
𝛽 𝐷𝐴𝐵 𝐿𝑒
𝑞𝑙𝑎𝑡 𝑝𝐴,𝑠𝑎𝑡 𝑇𝑠 𝑝𝐴,∞
Obținem: 𝑇∞ − 𝑇𝑠 = 𝑅 2/3 −
𝐴 𝜌𝑐𝑝 𝐿𝑒 𝑇𝑠 𝑇∞
Cu 𝜌, 𝑐𝑝 ș𝑖 𝐿𝑒 evaluate pentru gaz (substanța B) la temperatura medie a stratului

𝑇∞ +𝑇𝑠
Limită, 𝑇𝑓𝑖𝑙𝑚 = 2
în timp ce 𝑞𝑙𝑎𝑡𝑒𝑛𝑡 pentru substanța A se evaluează la 𝑇𝑠
Exemplu pentru răcirea cu evaporare
Un recipient înfășurat într-o țesătură umezită continuu cu un lichid extrem de volatil, poate fi folosit în regiunile calde și aride
pentru a menține băuturile răcoroase. Să presupunem că acest recipient este plasat în aerul uscat ambiant cu temperatura de
40 °C, a.î. va avea transfer de căldură și substanță prin convecție forțată. Se știe că agentul de umectare are masa molară de
200 kg/kmol, căldura latentă de vaporizare de 100 kJ/kg, presiunea de saturație pentru condițiile prescrise este de aproximativ
5000 Pa, iar coeficientul de difuzie al vaporilor prin aerul uscat este de 0,2 ∙ 10−4 𝑚2 /𝑠. Care va fi temperatura finală a
băuturii?
Schița problemei:
Soluţie
Cunoaștem: Proprietățile agentului de umectare utilizat pentru răcirea
evaporativă a unui recipient pentru băuturi.
Aflăm: Temperatura finală a băuturii.
Ipoteze simplificatoare:
1. Se aplică analogia de transfer de căldură și masă.
2. Vaporii prezintă au comportament de gaz ideal.
3. Efectele radiației sunt neglijabile.
4. Proprietățile aerului pot fi evaluate la o temperatură medie a stratului limită presupusă a fi 𝑇𝑓 = 300 𝐾.
Proprietăți termofizice: Tabelul A.4, aer (300 K): ρ = 1,16 kg / m3, cp = 1,007 kJ / kg ⋅ K, α = 22,5 × 10−6 m2 / s.
Analiză: Sub rezerva ipotezelor de mai sus, efectul de răcire prin evaporare
va fi modelat cu ajutorul analogiei între transferul de masă și cel de căldură
care oferă soluția dedusă mai devreme, sub forma:
Impunem 𝑝𝐴,∞ = 0 și prelucrând, obținem o ecuație algebrică de gradul II, de forma:
În care termenul B are expresia: și valoarea calculată, 𝐵 = 9520𝐾 2
Exemplu pentru răcirea cu evaporare
Valoarea termenului B se obține calculând:
Soluția ecuației de gradul II va avea forma și valoarea de mai jos:
Comentariu: Rezultatul este independent de forma recipientului răcit, atât timp cât analogia între cele două
procese de transfer funcționează
Analogia Reynolds și Chilton-Colburn
• Tabelul cu ecuațiile adimensionale ale stratului limită oferă posibilitatea altor analogii între câmpul de viteză,
de temperatură și de concentrație în condiții mai restrictive. Analogia Reynolds presupune absența
gradientului longitudinal al presiunii și egalitatea cu unitatea a criteriilor Pr și Sc.
𝜕𝑝∗
= 0 ș𝑖 𝑃𝑟 = 𝑆𝑐 = 1
𝜕𝑥 ∗
• În aceste condiții soluțiile adimensionale pentru viteză, 𝑢∗ , temperatură, 𝑇 ∗ și concentrație, 𝐶𝐴∗ vor fi
echivalente, a.Î.
• În a doua relație am introdus criteriile Stanton la transferul de energie și substanță:
• Prin introducerea unei corecții în funcție de criteriile Pr și Sc se obține analogia Chilton-Colburn care, spre
deosebire de analogia Reynolds, este aplicabilă într-o plajă largă de valori ale criteriilor Pr și Sc.
𝜕𝑝∗
• În regim laminar, cele 2 relații se aplică doar în cazul gradientului negativ al presiunii <0
𝜕𝑥 ∗
Conducția căldurii în regim
nepermanent
• Conducția căldurii în regim tranzitoriu apare de fiecare dată atunci
când sistemul este în dezechilibru termic. De cele mai multe ori
dezechilibrul apare atunci când condițiile pe frontiera corpului sunt
modificate.
• Conducția nestaționară apare frecvent la transferul termic în clădiri
sau în mediul construit, la pornirea și oprirea diferitelor sisteme de
instalații, în probleme de stocare în cazul valorificării surselor
regenerabile de energie, de exemplu la energetica solară acolo unde
fluxul radiant variază periodic de-a lungul zilei sau anului, la
tratamentele termice industriale, în industria alimentară sau în cazul
schimbătoarelor de căldură regenerative.
• În cazul conducției nestaționare, câmpul de temperatură este funcție
de timp și coordonatele spațiale, 𝑡 𝑥, 𝑦, 𝑧, 𝜏 .
• Vom studia conducția nepermanentă și vom afla expresia câmpului de
temperatură și a fluxului de căldură pentru 3 cazuri tipice:
1) Corp cu capacitate termică concentrată (fără gradient de
temperatură), 𝑡 𝜏 . Acestea sunt corpurile mici sau subțiri;
2) Corp unidimensional (cu gradient de temperatură), 𝑡 𝑥, 𝜏 . Este
vorba de pereți plani-paraleli infiniți, cilindrici infiniți, sferici sau
masivul semiinfinit ;
Corpuri cu capacitate termică concentrată
• Vom studia evoluția temperaturii unui corp solid cu temperatură
inițială uniformă, 𝑡𝑖 care este scufundat brusc într-o baie de fluid cu
volum mare și 𝑡𝑓 < 𝑡𝑖 . Temperatura corpului va evolua spre valoarea
𝑡𝑓 răcinduse prin convecție cu coeficientul, α. Din bilanțul energetic:
𝑑𝐸𝑠𝑡𝑜𝑐𝑎𝑡𝑎
• = −𝑄ሶ 𝑒𝑣 = −𝑄ሶ 𝑐𝑜𝑛𝑣
𝑑𝜏
𝑑 𝑚𝑐𝑝 𝑡
• = −𝛼 𝑡 − 𝑡𝑓 𝐴𝑓
𝑑𝜏
• Presupunând propr. const., cu θ = 𝑡 − 𝑡𝑓
𝑑𝜃
• 𝜌𝑉𝑐𝑝 = −𝛼𝜃𝐴𝑓
𝑑𝜏
• Am obținut o ecuație diferențială, în care separăm variabilele și
integrăm între momentul inițial, 𝜏 = 0 și unul intermediar, 𝜏 :
𝜃 𝑑𝜃 𝜏 𝛼𝐴𝑓
• ‫𝜃 𝜃׬‬ = − ‫׬‬0 𝑑𝜏
𝑖 𝜌𝑉𝑐𝑝
• Obținem expresia adimensională
a evoluției temperaturii în timp:
𝜃 𝑡−𝑡𝑓 𝛼𝐴𝑓
• = = 𝑒𝑥𝑝 − 𝜏 =
𝜃𝑖 𝑡𝑖 −𝑡𝑓 𝜌𝑉𝑐𝑝
= 𝑒𝑥𝑝 −𝐵𝑖 ∙ 𝐹𝑜
• În care apar cele 2 criterii folosite în studiul conducției nestaționare:
𝛼𝐿 𝑎𝜏
𝐵𝑖𝑜𝑡, 𝐵𝑖 = ș𝑖 𝐹𝑜𝑢𝑟𝑖𝑒𝑟, 𝐹𝑜 = ,
𝜆 𝐿2
𝑉 𝜆
cu: 𝐿 = , lungimea caracteristică, 𝑚 și 𝑎 = , difuzivitatea
𝐴𝑓 𝜌𝑐𝑝
𝑚2
termică,
𝑠
• Putem calcula timpul necesar pentru obținerea unei valori, t sau θ a
temperaturii sau diferenței de temperatură, respectiv:
𝜌𝑉𝑐𝑝 𝜃𝑖 𝜃𝑖
•𝜏= 𝑙𝑛 = 𝐶𝜏 𝑙𝑛
𝛼𝐴𝑓 𝜃 𝜃
• Constanta termică de timp, 𝐶𝜏 poate fi scrisă ca produs:
1
𝐶𝜏 = ∙ 𝜌𝑉𝑐 = 𝑅𝑐𝑜𝑛𝑣 ∙ 𝐶𝑐𝑜𝑛𝑐𝑒𝑛𝑡𝑟
𝛼𝐴𝑓
• Observăm că mărirea rezistenței
termice convective sau a capacității
termice concentrate duce la întârzierea
(creșterea duratei) ajustării
temperaturii corpului la modificarea
condițiilor la frontieră.
• Dacă dorim să aflăm căldura cedată de corp fluidului până la
momentul τ, vom integra:
𝜏 𝜏 𝜏
−𝐶
𝑄 = න 𝑄ሶ 𝑐𝑜𝑛𝑣 𝑑𝜏 = 𝛼𝐴𝑓 න 𝜃𝑑𝜏 = 𝜌𝑉𝑐 𝜃𝑖 1 − 𝑒 𝜏
0 0
• Evident, atunci când căldura cedată este pozitivă, corpul se răcește
micșorându-și energia internă cât și temperatura (atunci când apare
schimbarea de fază)
• Valoarea maximă a căldurii cedate de corp se obține când corpul
atinge din nou echilibrul termic și va avea valoarea:
𝑄𝑚𝑎𝑥 = 𝜌𝑉𝑐 𝜃𝑖
• Pentru a putea stabili condițiile de validitate a modelului de corp cu
capacitate termică concentrată, stabilim mai întâi semnificația
criteriului Biot. Determinăm valoarea temperaturii la interfața cu
fluidul la un perete plan în condiții la limită de speța I și a III-a, în
regim permanent.
• La 𝑥 = 𝐿, avem 𝑄ሶ 𝑐𝑜𝑛𝑑 = 𝑄ሶ 𝑐𝑜𝑛𝑣
𝐿 1
• 𝑡𝑠1 − 𝑡𝑠2 / = 𝑡𝑠2 − 𝑡𝑓 /
𝜆𝐴 𝛼𝐴
𝐿
𝑡𝑠1 −𝑡𝑠2 𝑅𝑐𝑜𝑛𝑑 𝛼𝐿
• = 𝜆𝐴
1 = = = 𝐵𝑖
𝑡𝑠2 −𝑡𝑓 𝑅𝑐𝑜𝑛𝑣 𝜆
𝛼𝐴
• Analizând distribuția de temperatură, observăm că variația
temperaturii în peretele plan este neglijabilă în raport cu cea din
stratul limită atunci când Bi << 1. În practică se alege valoarea limită:
𝛼𝐿𝑐
𝐵𝑖 = < 0,1
𝜆
• În cazul general al corpurilor cu capacitate termică concentrată putem
avea generare internă de energie termică în interiorul corpului, iar la
suprafață putem avea condiții la limită mixte de speța II, III și V.
Ecuația diferențială generală de bilanț va arăta astfel:
𝑑𝑡
• 𝜌𝑉𝑐 = 𝑞ሶ 𝑠 𝐴𝑠,ℎ + 𝐸ሶ𝑔 − 𝑞ሶ 𝑐𝑜𝑛𝑣 𝐴𝑠,𝑐 + 𝑞ሶ 𝑟𝑎𝑑 𝐴𝑠,𝑟
𝑑𝜏
𝑑𝑡
• 𝜌𝑉𝑐 = 𝑞ሶ 𝑠 𝐴𝑠,ℎ + 𝐸ሶ𝑔 − 𝛼𝐴𝑠,𝑐 𝑡 − 𝑡𝑓 −
𝑑𝜏
−𝜀𝜎 𝑇 4 − 𝑇𝑠𝑢𝑟
4
𝐴𝑠,𝑟
• Se obține o ecuație diferențială de ordinul I, neliniară și neomogenă
care nu poate fi integrată pentru a obține soluția exactă. Rezolvarea
se poate face doar aproximativ. Pentru cazurile particulare se pot
obține soluții exacte, așa cum a fost cazul studiat la începutul cursului.
• La răcirea doar prin radiație, ecuația generală devine:
• Separând variabilele și integrând

• Obținem expresia timpului necesar pentru a atinge temperatura T:
• Dacă radiația se produce către spațiul adânc cu 𝑇𝑠𝑢𝑟 = 0, obținem o

expresie mai simplă:
• Dacă neglijăm radiația, iar toate celelalte mărimi sunt constante, mai
puțin temperatura t, atunci facem o primă substituție:
𝛼𝐴𝑠,𝑐 𝑞ሶ 𝑠 𝐴𝑠 +𝐸ሶ 𝑔
𝜃 = 𝑡 − 𝑡𝑓 ; 𝑎 = ș𝑖 𝑏 =
𝜌𝑉𝑐 𝜌𝑉𝑐
• Și obținem ecuația diferențială liniară și neomogenă:
𝑑𝜃
+ 𝑎𝜃 − 𝑏 = 0
𝑑𝜏
Pe care o omogenizăm cu ajutorul transformării:
′
𝑏
𝜃 =𝜃−
𝑎
• Obținem:
𝑑𝜃 ′
+ 𝑎𝜃 ′ = 0
𝑑𝜏
• Separând variabilele și integrând, rezultă soluția:
𝜃′ −𝑎𝜏
= 𝑒
𝜃𝑖′
sau:
𝑏
𝑡 − 𝑡𝑓
= 𝑒 −𝑎𝜏 + 𝑎 1 − 𝑒 −𝑎𝜏
𝑡𝑖 − 𝑡𝑓 𝑡𝑖 − 𝑡𝑓
• Dacă avem doar convecție, b = 0 și se obține soluția de la răcirea
simplă studiată la începutul cursului.
𝑏
• Când 𝑏 ≠ 0 ș𝑖 𝜏 → ∞ soluția ecuației va fi 𝑡 = 𝑡𝑓 + care reprezintă
𝑎
noua temperatură de echilibru. Aceasta se putea obține simplu
efectuând bilanțul energetic în regim permanent la starea finală.
Problemă propusă 1. Aerul furnizat unei săli de operație dintr-un spital
este purificat de agenții patogeni trecându-l mai întâi printr-un
compresor. Pe măsură ce se deplasează prin compresor, temperatura
curentului de aer crește inițial datorită compresiei, apoi scade pe măsură
ce este readus la presiunea atmosferică. Particulele de agent patogen
dăunător, din aer vor fi de asemenea încălzite și ulterior răcite și vor fi
distruse dacă temperatura lor maximă depășește o temperatură letală td.
Considerăm că particulele sferice de agent patogen (D = 10 μm, ρ = 900
kg/m3, c = 1100 J/kg K și λ = 0,2 W/mK) sunt dispersate uniform în aerul
nepurificat. În timpul procesului, variația temperaturii aerului poate fi
2𝜏
descrisă printr-o expresie de forma 𝑡𝑓 𝜏 = 125℃ − 100℃ ∙ 𝑐𝑜𝑠 , unde
𝜏𝑝
𝜏𝑝 este durata procesului asociat curgerii prin compresor.
Dacă 𝜏𝑝 = 0,004 s, iar temperaturile inițiale și letale ale agentului
patogen sunt ti = 25 °C și respectiv td = 220 °C, agenții patogeni vor fi
distruși? Valoarea coeficientului de transfer convectiv asociat
particulelor de agent patogen este α = 4600 W/m2K.
• Cunoaștem: Funcția de variație în timp a temperaturii aerului, coeficientul
de transfer convectiv, caracteristicile geometrice și fizice ale agentului
patogen.
• Aflăm: Dacă agentul patogen este distrus după 0,004s.
• Ipoteze simplificatoare: Proprietăți termofizice constante și radiație
neglijabilă.
• Analiză: Primul lucru pe care îl vom face este să aflăm dacă modelul de
corp ”mic” aparent valid din perspectivă geometrică, este valbil și din punct
de vedere termic. Calculăm criteriul Biot:
𝑊 10𝜇𝑚
𝛼𝐿𝑐 4600 2 ∙ 6
• 𝐵𝑖 = = 𝑚 𝐾
𝑊 = 0,038
𝜆 0,2𝑚𝐾
Modelul de corp cu capacitate termică concentrată este valabil, dar temperatura
fluidului nu mai este constantă în timp. Pentru a afla expresia ecuației de transfer în
acest caz, sunt obligat să rescriu bilanțul energetic pentru particula de agent patogen:
𝑑𝑡 𝛼𝐴𝑓 6𝛼 2𝜋𝜏
=− 𝑡 − 𝑡𝑓 𝜏 = − 𝑡 − 125℃ + 100℃ ∙ 𝑐𝑜𝑠
𝑑𝜏 𝜌𝑉𝑐 𝜌𝑐𝐷 𝑡𝑝
Soluția acestei ecuații diferențiale de ordinul I poate fi obținută pe cale analitică sau
numerică.
Rezolvarea analitică. Observăm că ecuația diferențială este liniară și neomogenă.
Soluția se poate obține sub forma sumei dintre soluția ecuației omogene și o soluție
particulară a ecuației neomogene:
𝑡 = 𝑡𝑜𝑚𝑜𝑔𝑒𝑛 + 𝑡𝑝𝑎𝑟𝑡𝑖𝑐𝑢𝑙𝑎𝑟
Ecuația omogenă este:
𝑑𝑡 6𝛼
=− 𝑡
𝑑𝜏 𝜌𝑐𝐷
Și admite soluția:
6𝛼
−𝜌𝑐𝐷𝜏
𝑡𝑜𝑚𝑜𝑔𝑒𝑛 = 𝐶0 𝑒
Alegem soluția particulară sub forma:
2𝜋𝜏 2𝜋𝜏
𝑡𝑝𝑎𝑟𝑡𝑖𝑐𝑢𝑙𝑎𝑟 = 𝐶1 𝑐𝑜𝑠 + 𝐶2 𝑠𝑖𝑛 + 𝐶3
𝜏𝑝 𝜏𝑝
Înlocuind în ecuația de transfer obținută la început obținem valoarea celor 3 constante:
2𝜋𝜏 2𝜋𝜌𝑐𝐷 2𝜋𝜏
𝑡𝑝𝑎𝑟𝑡𝑖𝑐𝑢𝑙𝑎𝑟 = 125℃ − 100℃ ∙ 𝐴 𝑐𝑜𝑠 + 𝑠𝑖𝑛
𝑡𝑝 6𝛼𝜏𝑝 𝜏𝑝
2
6𝛼
𝜌𝑐𝐷
𝐴= 2
2
6𝛼 2𝜋
+
𝜌𝑐𝐷 𝜏𝑝
Aplicând condiția inițială t(0,x) = ti sumei 𝑡 = 𝑡𝑜𝑚𝑜𝑔𝑒𝑛 + 𝑡𝑝𝑎𝑟𝑡𝑖𝑐𝑢𝑙𝑎𝑟 , obținem
valoarea constantei C0:
𝐶0 = 100℃ ∙ 𝐴 − 1
Înlocuind, obținem soluția câmpului de temperatură în particula patogenă sub forma
funcției:
6𝛼 2𝜋𝜏 2𝜋𝜌𝑐𝐷 2𝜋𝜏
− 𝜏
𝑡 = 125℃ + 100℃ ∙ 𝐴 − 1 𝑒 𝜌𝑐𝐷 − 𝐴 𝑐𝑜𝑠 + 𝑠𝑖𝑛
𝑡𝑝 6𝛼𝜏𝑝 𝜏𝑝
Pentru a afla temperatura maximă, 𝑡𝑚𝑎𝑥 a agentului patogen, va trebui să
anulăm derivata funcției temperaturii pentru a obține 𝜏𝑐𝑟𝑖𝑡𝑖𝑐 și apoi aflăm:
𝑡𝑚𝑎𝑥 = 212℃ < 220℃
Ceea ce dovedește că agentul patogen nu este distrus.
Rezolvarea numerică. Cu ajutorul ecuației diferențiale voi calcula evoluția
temperaturii particulei într-un interval de timp de 0,004s, în funcție de
temperatura aerului comprimat:
6𝛼 2𝜋𝜏
• 𝑡𝜏+∆𝜏 = 𝑡𝜏 − 𝑡𝜏 − 125℃ + 100℃ ∙ 𝑐𝑜𝑠 ∙ ∆𝜏
𝜌𝑐𝐷 𝑡𝑝
• Comentarii:
1. Dacă dublăm durata procesului la 𝜏𝑝 = 0,008𝑠 se obține o
temperatură maximă a agentului patogen de 221 ℃ > 220℃ și
agentul va fi distrus.
2. Distrugerea patogenului nu este instantanee, ea depinde de durata
în care temperatura depășește valoarea critică.
3. Testăm validitatea neglijării tansferului prin radiație calculând:
2 2
𝛼𝑟𝑎𝑑 = 𝜎 𝑇𝑚𝑎𝑥 + 𝑇𝑚𝑖𝑛 𝑇𝑚𝑎𝑥 + 𝑇𝑚𝑖𝑛 =
Observăm că 𝛼𝑟𝑎𝑑 ≪ 𝛼𝑐𝑜𝑛𝑣 .

Corpuri cu gradient de temperatură
• În cazul corpurilor cu gradient de temperatură, vom considera mai
întâi pe cele monodimensionale. Considerăm un perete plan paralel
solicitat simetric de un fluid cu temperatură diferită.
• Ecuația de transfer pentru semiperete se obține din ecuația generală
a conducției:
𝜕𝑡 2
𝑞ሶ 𝑣
= 𝑎𝛻 𝑡 +
în care anulăm termenul generării interne:
𝑙𝑎 𝜏 = 0, 𝑡 = 𝑡𝑖 , 𝑐𝑜𝑛𝑑𝑖ț𝑖𝑒 𝑖𝑛𝑖ț𝑖𝑎𝑙ă
𝑑𝑡
𝜕𝑡 𝑑2 𝑡 𝑙𝑎 𝑥 = 𝐿, −𝜆 = 𝛼 𝑡 − 𝑡𝑓 , 𝐶. 𝐿. 𝐼𝐼𝐼
= 𝑎 2 𝑐𝑢 𝑑𝑥
𝜕𝜏 𝑑𝜏
𝑑𝑡
𝑙𝑎 𝑥 = 0, = 0, 𝐶. 𝐿. 𝐼𝐼
𝑑𝑥
• Soluția acestei ecuații va fi de forma, 𝑡 = 𝑓(𝑥, 𝜏, 𝛼, 𝜆, 𝑎, 𝑡𝑖 , 𝑡𝑓 , 𝐿).
• Avem 8 variabile și 4 mărimi fundamentale (m, s, K, W).
• Cu ajutorul metodei analizei dimensionale (teorema Buckingham), putem
reduce soluția la o expresie între 4 complexe adimensionale:
𝜃 𝑡−𝑡𝑓 𝛼∙𝐿𝑐 𝑎∙𝜏 𝑥
𝜃∗ = = = 𝑓 𝐵𝑖, 𝐹𝑜, 𝑥 ∗ ; 𝐵𝑖 = ; 𝐹𝑜 = 2 ; 𝑥∗ =
𝜃𝑖𝑛 𝑡𝑖 −𝑡𝑓 𝜆 𝐿𝑐 𝐿𝑐
• Nu am mai detaliat rezolvarea pentru că 𝜃 ∗ , Bi și Fo au fost deja obținute la
rezolvarea exactă a cazului corpului cu capacitate ∗
termică concentrată, iar
complexul adimensional (simplex) geometric, 𝑥 este intuitiv. Atunci când
am C.L.I în loc de C.L.III, Bi dispare din expresie:
∗
𝜃 𝑡 − 𝑡𝐿
𝜃 = = = 𝑓 𝐹𝑜, 𝑥 ∗
𝜃𝑖𝑛 𝑡𝑖 − 𝑡𝐿
• Lungimea caracteristică va fi:
a) Semigrosimea, L a peretelui;
b) Raza exterioară, 𝑟0 la
cilindru și sferă.
Se obține soluția exactă cu serie Și soluția aproximativă, reținând doar
infinită la peretele plan primul termen atunci când, 𝑭𝒐 > 𝟎, 𝟐:
Primele 4 rădăcini ale ecuației
transcendentale, ξn۰tan ξn = Bi,
la conducția în regim nestaționar
la peretele plan paralel infinit.
• Căldura cedată de perete către fluid pe durata τ de la începutul procesului se
calculează integrând ecuația diferențială de bilanț energetic:
• 𝑑𝐸𝑠𝑡𝑜𝑐 = −𝑑𝑄𝑐𝑒𝑑
• Integrăm de la începutul procesului până la secvența dorită:
𝐸 𝑄𝑐𝑒𝑑
• ‫𝐸𝑑 𝐸׬‬ = −𝑄𝑐𝑒𝑑 = ‫׬‬0 𝑑𝑄𝑐𝑒𝑑
𝑖
• Obținem:
• 𝑄 = 𝑄𝑐𝑒𝑑 = 𝐸𝑖 − 𝐸 = ‫ 𝑖𝑡(𝑐𝜌 𝑉׬‬− 𝑡)𝑑𝑉
• Valoarea maximă a căldurii cedate se înregistrează atunci când peretele ajunge în
echilibru termic cu fluidul la 𝑡𝑓 :
• 𝑄0 = 𝜌𝑉𝑐(𝑡𝑖 − 𝑡𝑓 )
• Valoarea maximă a căldurii cedate se înregistrează atunci când
peretele ajunge în echilibru termic cu fluidul la 𝑡𝑓 :
𝑄0 = 𝜌𝑉𝑐(𝑡𝑖 − 𝑡𝑓 )
• Dacă împărțim expresia Q la 𝑄𝑚𝑎𝑥 obținem expresia adimensională:
𝑄 𝑡𝑖 − 𝑡 𝑑𝑉 1
=න = න 1 − 𝜃 ∗ 𝑑𝑉
𝑄0 𝑉 𝑡𝑖 − 𝑡𝑓 𝑉 𝑉 𝑉
• Dacă introducem expresia pentru 𝜃 ∗ și integrăm, obținem:
𝑄 𝑠𝑖𝑛𝜁1 ∗
=1− 𝜃0
𝑄0 𝜁1
Pentru cilindrul plin infinit, soluția Soluția aproximativă cu un singur
exactă este: termen, valabilă pentru Fo > 0,2
Soluția aproximativă cu un singur
Pentru sfera plină, soluția exactă este: termen, valabilă pentru Fo < 0,2
Masivul semi-infinit
Modelul masivului semi-infinit se referă la conducția în regim
nepermanent prin corpuri care se extind nelimitat în toate direcțiile,
mai puțin una. Aceste corpuri sunt caracterizate de suprafața care le
limitează extinderea. Modelul apare frecvent
la transferul de căldură în clădiri sub forma a
două cazuri generale:
• Transferul de căldură prin sol;
• Debutul transferului de căldură prin pereți,
𝑎𝜏
caracterizat de 𝐹𝑜 = 2 < 0,2.
𝐿𝑐
Dacă pe suprafața de delimitare se produce o
schimbare bruscă a condițiilor la limită, atunci
sistemul va evolua în regim
nestaționar, perturbația
propagându-se în întregul masiv.
Distingem 3 cazuri posibile de
schimbare bruscă a condițiilor
la frontiera masivului semiinfinit:
• Speța I, temperatura, 𝑡𝑠 se modifică brusc;
• Speța a II-a, fluxul de căldură, 𝑞ሶ 𝑆 se modifică brusc;
• Speța a III-a, curentul de fluid cu 𝑡𝑓 ș𝑖 𝛼 cunoscute apare brusc la frontieră.
Ecuația modelului este aceeași ca la corpul cu gradient de temperatură, doar că
acum se schimbă condițiile la limită
𝑙𝑎 𝜏 = 0 𝑎𝑣𝑒𝑚 𝑡 = 𝑡𝑖 , 𝑐𝑜𝑛𝑑𝑖ț𝑖𝑒 𝑖𝑛𝑖ț𝑖𝑎𝑙ă
𝑙𝑎 𝑥 = ∞ ș𝑖 𝜏, 𝑎𝑣𝑒𝑚 𝑡 = 𝑡𝑖 , 𝐶. 𝐿. 𝐼
𝜕𝑡 𝜕2 𝑡 𝑡 = 𝑡𝑠 , 𝐶. 𝐿. 𝐼
• = 𝑎 2 𝑐𝑢 𝑑𝑡
𝜕𝜏 𝜕𝑥
𝑙𝑎 𝑥 = 0 ș𝑖 𝜏 𝑎𝑣𝑒𝑚 𝑞ሶ = −𝜆 = 𝑞ሶ 𝑠 , 𝐶. 𝐿. 𝐼𝐼
𝑑𝑥
𝑑𝑡
𝑞ሶ = −𝜆 = 𝛼 𝑡𝑓 − 𝑡 , 𝐶. 𝐿. 𝐼𝐼𝐼
𝑑𝑥
𝑥
• Prin intermediul variabilei de similitudine, judicios alese, 𝜂 = , ecuația
2 𝑎𝜏
cu derivate parțiale se transformă într-o ecuație diferențială ordinară. Cu:
𝜕𝑡 𝑑𝑡 𝜕𝜂 1 𝑑𝑡
= = ;
𝜕𝑥 𝑑𝜂 𝜕𝑥 2 𝑎𝜏 𝑑𝜂
𝜕2𝑡 𝑑 𝜕𝑡 𝜕𝜂 1 𝑑2𝑡
2
= = 2
;
𝜕𝑥 𝑑𝜂 𝜕𝑥 𝜕𝑥 4𝑎𝜏 𝑑𝜂
𝜕𝑡 𝑑𝑡 𝜕𝜂 𝑥 𝑑𝑡
= =−
𝜕𝜏 𝑑𝜂 𝜕𝜏 4𝜏 𝑎𝜏 𝑑𝜂
Introducând aceste substituții în ecuația modelului, obținem ecuația
diferențială ordinară:
𝑑2 𝑡 𝑑𝑡
2
= −2𝜂
𝑑𝜂 𝑑𝜂
Cu condițiile la limită:
𝑙𝑎 𝜂 = 0, 𝑡 = 𝑡𝑠
ቊ
𝑙𝑎 𝜂 → ∞, 𝑡 = 𝑡𝑖
Pentru rezolvare, separăm variabilele și integrăm succesiv:
𝑑𝑡′
න = − න 2𝜂𝑑𝜂 + 𝐶1 ′
𝑡′
𝑙𝑛𝑡 ′ = −𝜂2 + 𝐶1′
sau:
𝑑𝑡 −𝜂2
= 𝐶1 𝑒
𝑑𝜂
dacă separăm din nou variabilele și integrăm, obținem:
𝑡 𝜂
−𝜂 2
න 𝑑𝑡 = 𝐶1 න 𝑒 𝑑𝜂
𝑡𝑠 0
𝜂
−𝜂 2
𝑡 = 𝑡𝑠 + 𝐶1 න 𝑒 𝑑𝜂
0
• Dacă integrăm între 𝜂 = 0 ș𝑖 𝜂 = ∞ obținem
∞
constanta 𝐶1 :
−𝜂 2
𝑡𝑖 = 𝑡𝑠 + 𝐶1 න 𝑒 𝑑𝜂
0
𝜋
=
2
2
𝐶1 = 𝑡𝑖 − 𝑡𝑠
𝜋
Și expresia adimensională a diferenței de temperatură:
𝑡 − 𝑡𝑠 2 𝜂 −𝜂2
= න 𝑒 𝑑𝜂 = 𝑒𝑟𝑓𝜂
𝑡𝑖 − 𝑡𝑠 𝜋 0
• 𝑒𝑟𝑓𝜂 este funcția erorilor a lui Gauss și are proprietatea:
lim 𝑒𝑟𝑓𝜂 = 1
𝜂→∞
• Fluxul unitar la frontiera masivului semi-infinit se calculează:
𝜕𝑡 𝑑 𝑒𝑟𝑓𝜂 𝜕𝜂
𝑞ሶ 𝑠 = −𝜆 ቤ = −𝜆 𝑡𝑖 − 𝑡𝑠 ቤ
𝜕𝑥 𝑥=0 𝑑𝜂 𝜕𝑥 𝜂=0
−𝜂 2
2 𝑒
𝑞ሶ 𝑠 = 𝜆 𝑡𝑠 − 𝑡𝑖 อ
𝜋 2 𝑎𝜏
𝜂=0
𝜆 𝑡𝑠 − 𝑡𝑖
𝑞ሶ 𝑠 =
𝜋𝑎𝜏
Integrând pentru celelalte 2 condiții la limită, vom obține următoarele
soluții:
Temperatura constantă pe frontieră Flux unitar constant pe frontieră
𝑡−𝑡𝑠 𝑥 𝑎𝜏
• = 𝑒𝑟𝑓 2𝑞ሶ 𝑠 𝜋 𝑥2
−4𝑎𝜏
𝑡𝑖 −𝑡𝑠 2 𝑎𝜏 • 𝑡 − 𝑡𝑖 = 𝑒 −
𝜆 𝑡𝑠 −𝑡𝑖 𝜆
• 𝑞ሶ 𝑠 = 𝑞ሶ 𝑠 𝑥
𝑒𝑟𝑓𝑐
𝑥
𝜋𝑎𝜏 𝜆 2 𝑎𝜏
𝑑𝑡
Fluid pe frontieră, −𝜆 ቚ = 𝛼 𝑡𝑓 − 𝑡0,𝜏
𝑑𝑥 𝑥=0
𝛼𝑥 𝑎𝜏𝛼2
𝑡−𝑡𝑖 𝑥 𝜆
+ 2 𝑥 𝛼 𝑎𝜏
• = 𝑒𝑟𝑓 −𝑒 𝜆
∙ 𝑒𝑟𝑓𝑐 +
𝑡𝑓 −𝑡𝑖 2 𝑎𝜏 2 𝑎𝜏 𝜆
• În care: erfc(x) = 1 – erf(x)
• Dacă ne referim la cele 3 grafice de evoluție a temperaturii din masiv
prezentate la începutul acestui subcapitol, observăm câteva aspecte
specifice fiecărui caz.
• În cazul 1, variația bruscă a temperaturii pe frontieră duce la variația
monotonă cu 𝜏 a temperaturii în tot masivul spre valoarea 𝑡𝑠 . În felul
acesta, valoarea fluxului unitar de căldură pe frontieră va scădea cu
𝜏. După conceptul stratului limită la convecție, putem defini o
adăncime de penetrare termică 𝛿𝑝 drept valoarea abscisei x la care
diferența de temperatură 𝑡𝑥 − 𝑡𝑠 = 90% ∙ 𝑡𝑖 − 𝑡𝑠 . Folosind
expresia distribuției câmpului de temperatură, aflăm 𝛿𝑝 = 2,3 𝑎𝜏 .
Adâncimea de penetrare crește cu 𝜏 și cu 𝑎 (difuzivitatea termică).
• În cazul 2, creșterea bruscă a fluxului unitar pe frontieră duce la
creșterea monotonă cu 𝜏 a temperaturii pe frontieră 𝑡𝑠 = 𝑡0,𝜏 .
• În cazul 3, temperatura pe frontieră și în interiorul masivului se
apropie de valoarea temperaturii fluidului pe măsură ce 𝜏 crește.
Odată ce 𝑡𝑠 se apropie de 𝑡𝑓 ,
fluxul unitar pe frontieră, 𝑞ሶ 𝑠 scade.
Cazul limită 𝛼 = ∞ corespunde
modificării bruște a temperaturii
pe frontieră, deci situației
analizate în cadrul cazului 1.
• Cazul 1 admite cazul particular al contactului brusc dintre 2 masive
semi-infinite cu temperaturi inițiale diferite, 𝑡𝐴,𝑖 = 𝑡𝐵,𝑖 . În această
situație ne propunem să aflăm valoarea temperaturii pe interfață, 𝑡𝑠
după stabilirea contactului.
• Dacă nu avem rezistență de contact,
această valoare este unică. Problema
se rezolvă prin impunerea egalității
fluxului unitar de căldură pe suprafața
interfeței:
la x = 0, −𝑞ሶ 𝑠, 𝐴 = 𝑞ሶ 𝑠, 𝐵
𝜆𝐴 𝑡𝑠 − 𝑡𝐴,𝑖 𝜆𝐵 𝑡𝑠 − 𝑡𝐵,𝑖
− =
𝜋𝑎𝐴 𝜏 𝜋𝑎𝐵 𝜏
și:
𝑡𝐴,𝑖 𝜆𝐴 𝜌𝐴 𝑐𝐴 + 𝑡𝐵,𝑖 𝜆𝐵 𝜌𝐵 𝑐𝐵
𝑡𝑠 =
𝜆𝐴 𝜌𝐴 𝑐𝐴 + 𝜆𝐵 𝜌𝐵 𝑐𝐵
Temperatura interfeței va fi o medie ponderată a temperaturilor ințiale
ale celor două masive. Ponderile au expresia, 𝜆𝜌𝑐 𝑗 .
• Problemă rezolvată 2. Într-o zi de vară însorită și caldă, temperatura
suprafeței terasei de beton din jurul unei piscine atinge valoarea de tb =
55oC. Un înotător traversează terasa uscată îndreptându-se către piscină.
Care va fi temperatura la contactul tălpii înotătorului cu suprafața terasei
după 1 secundă ? Talpa înotătorului conține un strat de grăsime și piele
uscată de grosime Lp = 3 mm și conductivitate termică lp = 0,3 W/mK. Vom
considera 2 tipuri de pardoseală din beton: (i) un amestec de agregate cu
densitate ridicată și (ii) amestec cu agregate mai puțin dense având rbu =
1495 kg/m3, cbu = 880 J /kgK et lbu = 0,28 W/mK. Densitatea și căldura
specifică a stratului de piele și grasime umană pot fi estimate apropiate de
cele ale apei lichide, iar temperatura inițială a tălpii înotătorului are
valoarea de tp, in = 37oC.
• Schița problemei:
• Cunoaștem: Temperatura betonului,
Temperatura inițială a piciorului,
grosimea stratului exterior de grăsime
și piele. Proprietățile epidermei și
ale pardoselilor.
• Aflăm: Temperatura tălpii piciorului înotătorului după 1 s.
• Ipoteze simplificatoare: 1. Conducție uni-dimensională, 2. Proprietăți
constante, 3. Rezistență termică de contact neglijabilă.
• Proprietăți: Tabelul A.3 beton cu agregate din piatră (T=300 K): 𝜌𝑏𝑔 =
2300 𝑘𝑔/𝑚3 , 𝜆𝑏𝑔 = 1,4 W/mK, 𝑐𝑏𝑔 = 880 J/kgK. Tabelul A.6 apă (T=
310 K): 𝜌𝑡𝑝 = 993 𝑘𝑔/𝑚3 , 𝑐𝑡𝑝 = 4178 J/kgK.
• Analiză: Dacă stratul de piele/grăsime și pardoseala sunt ambele
medii semi-infinite, temperatura suprafeței de contact, Ts este
constantă atunci când piciorul înotătorului este în contact cu terasa.
Pentru podeaua de beton agregat ușor, adâncimea de penetrare
termică la t = 1 s este:
𝜆𝑏𝑢 𝜏 0,28𝑊/𝑚𝐾
𝛿𝑝,𝑏𝑢 = 2,3 𝑎𝑏𝑢 𝜏 = 2,3 = 2,3 1𝑠 =
𝜌𝑏𝑢 𝑐𝑏𝑢 1495𝑘𝑔/𝑚3 ∙880𝐽/𝑘𝑔𝐾
1,06𝑚𝑚.
Similar, calculăm adâncimea de penetrare la podeaua de beton cu agregate de
piatră, 𝛿𝑝,𝑏𝑔 = 1,91𝑚𝑚 și la talpa piciorului, 𝛿𝑝,𝑡𝑝 = 0,62𝑚𝑚. Observăm că
adâncimile de penetrare sunt reduse în raport cu grosimea uzuală a pardoselilor de
beton (minim 50 mm), și în raport cu grosimea stratului exterior al tălpii piciorului,
𝛿𝑝,𝑡𝑝 < 𝐿𝑡𝑝 = 3𝑚𝑚. În consecință, temperatura de contact va putea fi calculată cu
modelul de masiv semi-infinit în ambele situații.
Pentru contactul cu pardoseala de beton ușor, obținem:
𝑡𝑏𝑢,𝑖 𝜆𝑏𝑢 𝜌𝑏𝑢 𝑐𝑏𝑢 + 𝑡𝑡𝑝,𝑖 𝜆𝑡𝑝 𝜌𝑡𝑝 𝑐𝑡𝑝
𝑡𝑠,𝑏𝑢 = =
𝜆𝑏𝑢 𝜌𝑏𝑢 𝑐𝑏𝑢 + 𝜆𝑡𝑝 𝜌𝑡𝑝 𝑐𝑡𝑝
Pentru contactul cu pardoseala din beton cu agregate grele, obținem:
𝑡𝑠,𝑏𝑔 = 47,8℃
• Comentariu: Contactul cu terasa din beton cu agregate ușoare este
mai plăcut.
• În continuare, vom discuta despre debutul transferului de căldură la
corpurile care nu au aparență de masiv semi-infinit. Este vorba de
pereți plani cu grosime finită, cilindri și sfere cu rază finită. Mai
devreme am obținut expresia câmpului de temperatură cu ajutorul
seriilor infinite pe care le-am putut aproxima convenabil luând în
considerare doar primul termen atunci când 𝐹𝑜 > 0,2.
• Cazul variației bruște a temperaturii pe frontiera corpului era tratat ca
un caz limită în care 𝐵𝑖 → ∞.
• Atunci când 𝐹𝑜 < 0,2 soluția exactă cu serii infinite presupune luarea
în considerare a mai multor termeni ceea ce îngreunează calculul. O
soluție acceptabilă se obține utilizând modelul masivului infinit a cărui
justificare ține deobservația că la debutul procesului nestaționar, doar
un strat superficial de la exteriorul corpului este influențat termic de
variația bruscă a temperaturii pe frontieră. Folosirea acestui model
atunci când 𝐹𝑜 < 0,2 scade considerabil efortul de calcul.
• În continuare vom analiza cazurile temperaturii (C.L.I) și fluxului unitar
(C.L.II) impuse pe frontiera corpului.
• În primul cazul temperaturii impuse pe frontieră, vom folosi expresia
adimensională a fluxului unitar de căldură:
∗
𝑞ሶ 𝑠 𝐿𝑐
𝑞ሶ =
𝐴𝑠
în care 𝐿𝑐 = . Introducând această substituție în expresia obținută
4𝜋
pentru fluxul unitar la suprafața masivului semi-infinit în C.L.I, obținem:
∗
1
𝑞ሶ =
𝜋𝐹𝑜
𝑎𝜏
în care 𝐹𝑜 = 2 . În diagrama următoare este reprezentată în scară
𝐿𝑐
logaritmică variația 𝑞ሶ ∗ în funcție de Fo, după Yovanovich.
Deoarece 𝑞ሶ ∗ ∝ 𝐹𝑜 −0,5 , panta dreptei din figură, caracteristică masivului
semi-infinit, este descrescătoare. În partea inferioară a diagramei este
reprezentată soluția 𝑞ሶ ∗ în cazul peretelui plan, al cilindrului și al sferei
obținută mai devreme cu serii infinite.
Așa cum ne așteptam pentru fiecare dintre
cele 3 corpuri, soluția exactă este foarte bine
aproximată de modelul masivului semi-infinit
la debutul procesului (𝐹𝑜 < 0,001). Ulterior,
cele două tipuri de soluții se depărtează rapid,
𝑉
invers proporțional cu mărimea raportului ,
𝐴𝑠
pentru sferă, cilindru și perete plan, pe măsura
apropierii de echilibrul termic.
• În jumătatea superioară este reprezentată soluția în cazul corpurilor cu o
dimensiune finită, înconjurate de masivul infinit, atunci când temperatura
este impusă la interfața de contact cu masivul infinit, iar corpurile schimbă
energie cu acesta. Inițial masivul infinit are temperatura 𝑡𝑖 , iar temperatura
la interfața cu corpul variază brusc la o valoare diferită.
• De exemplu, în cazul sferei înglobate în masivul infinit se obține soluția
exactă:
∗
1
𝑞ሶ = +1
𝜋𝐹𝑜
• Observăm evoluția asimptotică spre regimul staționar și influența scăzută a
formei corpurilor înglobate .
Observăm:
1. evoluția asimptotică spre regimul staționar;
2. influența scăzută a formei corpurilor înglobate;
3. Comportamentul de masiv semi-infinit pentru 𝐹𝑜 < 0,001 .
În cazul corpului cu flux unitar impus pe frontieră (C.L.II), dorim să
obținem istoricul variației temperaturii pe frontieră. Din expresia:
∗
𝑞ሶ 𝑠 𝐿𝑐
𝑞ሶ =
Observăm că diferența de temperatură va crește datorită scăderii 𝑞ሶ ∗
• Pentru masivul semi-infinit, am obținut mai devreme soluția:
𝑎𝜏
2𝑞ሶ 𝑠
𝜋 − 𝑥2 𝑞ሶ 𝑠 𝑥 𝑥
𝑡 − 𝑡𝑖 = 𝑒 4𝑎𝜏 − − 𝑒𝑟𝑓𝑐
𝜆 𝜆 2 𝑎𝜏
• pe care o analizăm pe frontieră, la x = 0 și adimensionalizăm sub
forma:
∗
1 𝜋
𝑞ሶ =
2 𝐹𝑜
Observăm și în acest caz 𝑞ሶ ∗ ∝ 𝐹𝑜 −0,5 cu alt coeficient de
proporționalitate, dar cu aceeași consecință în diagrama logaritmică
La interiorul corpurilor cu o dimensiune finită (parte inferioară a diagramei)
𝑞ሶ ∗ scade la început cu panta -1/2 foarte aproape de modelul de masiv semi-
infinit, după care panta de scădere crește la valoarea -1. Comportamentul
este similar C.L.I, dar depărtarea de modelul
masivului semi-infinit nu mai este atât de
pronunțată. Echilibrul termic este imposibil!
În cazul sferei înglobate în masivul infinit
(partea superioară a diagramei) obținem
soluția exactă:
1
𝑞ሶ ∗ = 𝐹𝑜
1−𝑒 erfc( 𝐹𝑜)
Ca și în cazul C.L.I această soluție evoluează
asimptotic spre regimul staționar în care 𝑞ሶ ∗ = 1
Problemă rezolvată 2. Un tratament pentru cancer propune utilizarea unor
nanoparticule, a căror dimensiune și compoziție sunt alese astfel încât să
absoarbă eficient radiațiile laser cu anumite lungimi de undă. Înainte de
tratament, anticorpii sunt atașați nanoparticulelor. Particulele astfel dopate
sunt apoi injectate în fluxul sanguin al pacientului și sunt distribuite prin
corp. Anticorpii sunt atrași de tumorile maligne și, prin urmare
nanoparticulele vor adera doar la țesutul canceros. După ce particulele au
ajuns în interiorul tumorii, un fascicul laser pătrunde din exterior prin corpul
uman și este absorbit de nanoparticule care la rândul lor se vor încălzi
distrugând tumoarea din jurul lor. Considerăm o tumoare aproximativ sferică
cu diametrul Dt = 3 mm, care este uniform infiltrată cu nanoparticule care
absorb radiațiile incidente de la un fascicul laser situat în afara corpului
pacientului.
• 1.Estimați fluxul de căldură transferat de la tumoare la țesutul sănătos din
jur, în regim permanent, pentru a menține o temperatură de tratament,
tt, ss = 55 °C la suprafața tumorii. Conductivitatea termică a țesutului
sănătos are valoarea aproximativă λ = 0,5 W/mK, iar temperatura corpului
uman este tb = 37 °C.
• 2. Găsiți puterea necesară a fasciculului laser pentru a susține temperatura
suprafeței tumorii la valoarea prescrisă tt, ss = 55 °C dacă tumora este
localizată la distanța d = 20 mm sub suprafața pielii și fluxul de căldură al
laserului se diminuează exponențial, pe măsură ce parcurge distanța dintre
suprafața corpului și tumoră, după legea, 𝑞ሶ 𝑙 𝑥 = 𝑞ሶ 𝑙,0 1 − 𝜌 𝑒 −𝑘𝑥 . În
expresia precedentă, 𝑞ሶ 𝑙,0 , este fluxul unitar de căldură al laserului în afara
corpului,𝜌 = 0,05 este reflectivitatea suprafeței pielii, iar k = 0,02 mm− 1
este coeficientul de diminuare al țesutului dintre tumoare și suprafața
pielii. Raza laser are un diametru, Dl = 5 mm.
• 3. Pentru puterea laserului aflată la punctul 2 și neglijând transferul
de căldură către țesutul înconjurător, estimați timpul la care
temperatura tumorei se apropie la 3 °C de temperatura prescrisă tt, ss
= 55 °C. Presupunem că densitatea și căldura specifică a țesutului
uman sunt cele ale apei.
• 4. Neglijând capacitatea termică a tumorii, dar contabilizând
transferul de căldură către țesutul înconjurător, estimați timpul
necesar pentru ca temperatura suprafeței tumorii să atingă valoarea tt
= 52 °C.
• Schița problemei:
Cunoaștem: Sferă de diametru mic; conductivitatea termică,
reflectivitatea și coeficientul de atenuare al țesutului; adâncimea sferei
sub suprafața pielii.
Aflăm:
1. Căldura transferată din tumoră pentru a-și menține temperatura
suprafeței la 𝑡𝑡,𝑠𝑠 = 55 ℃. 2. Puterea laserului necesară pentru a
susține temperatura suprafeței tumorii la 𝑡𝑡,𝑠𝑠 = 55 ℃. 3. Timpul
pentru ca tumora să atingă 𝑡𝑡 = 52 ℃ atunci când este transferul de
căldură în țesutul înconjurător neglijat. 4. Timpul pentru ca tumoarea
să atingă 𝑡𝑡 = 52 ℃ atunci când este transferul de căldură în țesutul
din jur luată în considerare și masa termică a tumorii este neglijată.
Ipoteze simplificatoare:
1. Conducție unidimensională în direcție radială.
2. Proprietăți termofizice constante.
3. Țesutul sănătos poate fi tratat ca un mediu infinit.
4. Tumoarea tratată absoarbe orice iradiere incidentă din laser.
5. Comportament de capacitate termică concentrată pentru tumoare.
6. Neglijăm efectele transferului de căldură la scară nano.
7. Neglijăm efectul perfuziei (circulația capilară a sângelui prin țesut).
Proprietăți termofizice: Tabelul A.6, apă (320 K, presupus): ρ = 989,1 𝑘𝑔/
𝑚3 , 𝑐𝑝 = 4180 𝐽/𝑘𝑔 𝐾.
• Au fost dezvoltate expresii mai simple pentru q*(Fo) pentru întreaga gamă
de Fo. Aceste expresii sunt enumerate împreună cu soluțiile exacte
corespunzătoare în tabelele următoare.
• Primul tabel se referă la cazul temperaturii constante a frontierei, în timp
ce al doilea tabel se aplică la situația fluxului unitar de căldură constant pe
frontieră.
• Pentru fiecare dintre geometriile listate în coloana din stânga, tabelele
furnizează scala de lungime care va fi utilizată atât în definiția Fo cât și a
q*, soluția exactă pentru q * (Fo), soluțiile de aproximare pentru timp
redus (𝐹𝑜 < 0,2) și timp îndelungat (𝐹𝑜 > 0,2), și procentul maxim de
eroare asociat cu utilizarea aproximărilor (care apare la 𝐹𝑜 ≈ 0,2 pentru
toate rezultatele, cu excepția sferei externe cu flux constant de căldură).
• Încălzirea periodică. În practica inginerului de instalații apar situații în
care condițiile pe frontiera sistemului variază periodic în timp. Este
cazul captatoarelor solare sau al transferului de căldură prin pereții
exteriori ai unei clădiri atunci când apare variația diurnă a
temperaturii exterioare și a radiației solare.
• Considerăm masivul semi-infinit din figura
alăturată, cu temperatură variabilă pe frontieră:
𝑡 0, 𝜏 = 𝑡𝑖 + ∆𝑡𝑠𝑖𝑛 𝜔𝜏
Și: 𝑡 𝑥 → ∞, 𝜏 = 𝑡𝑖
• Cu aceste condiții la limită, ecuația parabolică uni-dimensională a căldurii:
𝜕𝑡 𝜕2𝑡
=𝑎 2
𝜕𝜏 𝜕𝑥
• admite soluția:
𝑡 𝑥, 𝜏 − 𝑡𝑖 𝜔 𝜔
−𝑥 2𝑎
=𝑒 𝑠𝑖𝑛 𝜔𝜏 − 𝑥
∆𝑡 2𝑎
• Soluția aceasta este valabilă după un timp suficient de lung în care
temperatura să ajungă într-un regim cvasi-permanent în care să oscileze în
tot corpul în jurul valorii fixe, 𝑡𝑖 .
• Pe măsură ce adâncimea crește, oscilațiile sunt întârziate în timp și
amortizate, amplitudinea scăzând exponential cu adâncimea.
• Adâncimea de penetrare termică se definește ca locația în care
amplitudinea variației temperaturii scade cu 90% față de valoarea pe
frontieră. Înlocuind în expresia câmpului de temperatură, obținem
expresia:
𝑎
𝛿𝑝 = 4
𝜔
• Aplicând ipoteza Biot-Fourier pe frontieră și derivând, obținem
expresia fluxului unitar de căldură pe frontieră:
𝜕𝑡 𝜔 𝜋
𝑞ሶ 𝑠 𝜏 = −𝜆 ቚ = 𝜆Δ𝑡 sin(𝜔𝜏 + )
𝜕𝑥 𝑥=0 𝑎 4
• Observăm o variație periodică, cu valoarea medie în timp nulă.

Termo Cursuri Unite

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Termo Cursuri Unite

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Termotehnică II

• De tip molar (advectiv) solide fracționate (granule, prafuri), particule

• De tip radiant: fononi (oscilații elastice ale atomilor) sau fotoni

• Dacă aplic această ecuație bilanțului masei în ansamblu (𝜋 = 𝜌, apoi 𝐽𝜋 = 0 pentru că

Observăm evidența clasei de analogie a proceselor de transport

Conductie Difuzia energiei prin miscarea 𝑞ሶ 𝑐𝑜𝑛𝑑 = −𝜆𝛻𝑡 𝜆, conductivitate

• Pentru a afla expresia câmpului de temperatură integrăm și obținem:

• Care este stratul cu λ cel mai mic? Care α este 𝑡4

• Fluxul unitar de căldură are expresia:

• Ecuația de transfer se simplifică:

• Folosind proprietățile rapoartelor egale obținem expresia fluxului de

• La numitor regăsim expresiile rezistențelor termice conductive și

• Ce se întâmplă atunci când adăugăm un strat suplimentar?

• Rezistența conductivă echivalentă crește prin adăugarea unui termen

• Ecuația de transfer se simplifică:

• Conducție cu generare internă de energie termică la pereții plani,

• Intensificarea transferului de căldură prin intermediul suprafețelor

• 𝑓𝑜𝑙𝑜𝑠𝑖𝑛𝑑 𝑖𝑝𝑜𝑡𝑒𝑧𝑎 𝑁𝑒𝑤𝑡𝑜𝑛: 𝑄ሶ = 𝛼𝐴𝑓 𝑇𝑠 − 𝑇𝑓

În practică se folosesc primele 2 metode pentru

În cadrul celei de a doua metode, utilizăm suprafețele extinse atunci

Suprafața unui teren de fotbal european

• Din care obținem cele 2 constante și soluția

• Ipoteze simplificatoare: (1) Regim permanent, (2) Conducție

• Pentru aripioara inelară cu vârf activ (transfer de căldură prin capăt)

În care 𝐴𝑡,𝑏 este aria secțiunii transversale prin baza

Calculul randamentului aripioarei inelare cu functii Bessel

𝜌𝑤∞2 𝑞ሶ 𝑠 = 𝛼(𝑇𝑠 − 𝑇∞ ) 𝑗𝐴,𝑠 = 𝛽 𝜌𝐴,𝑠 − 𝜌𝐴,∞

𝑄ሶ 𝑆 = ‫𝑞 𝑆׬‬ሶ 𝑠,𝑥 ∙ 𝑑𝐴 = 𝑞ሶ 𝑠 𝐴; 𝑚ሶ 𝐴,𝑠 = න 𝑗𝐴,𝑥

Suprafața peretelui, adică la y = 0, la profilul turbulent.

Pentru impuls, avem:

• 𝐽𝜋 , este dată de forțele volumice de câmp, (de ex. ρ𝑔)

Pentru substanța A, alegem:

”Grosimea stratului limită este redusă în raport

Din această constatare rezultă cele 2 ipoteze

• Cu care obținem expresia efortului tangențial la suprafața peretelui:

• Imediat rezultă expresia coeficientului de frecare:

• Din formula pentru 𝑢∗ obținem expresia gradientului la perete:

• Am stabilit că 𝑝∗ = 𝑓(𝑥 ∗ ) depinde de geometria suprafeței corpului și atunci expresia coeficientului de

• Cu care obținem expresia coeficientului de convecție a căldurii:

• Dacă mediem pe suprafață pentru a obține 𝑁𝑢, 𝑥 ∗ dispare și expresia se simplifică:

Cu 𝜌, 𝑐𝑝 ș𝑖 𝐿𝑒 evaluate pentru gaz (substanța B) la temperatura medie a stratului

Soluția ecuației de gradul II va avea forma și valoarea de mai jos:

• În a doua relație am introdus criteriile Stanton la transferul de energie și substanță:

• Separând variabilele și integrând

• Dacă radiația se produce către spațiul adânc cu 𝑇𝑠𝑢𝑟 = 0, obținem o

Observăm că 𝛼𝑟𝑎𝑑 ≪ 𝛼𝑐𝑜𝑛𝑣 .

S-ar putea să vă placă și