Ochiul

Next slide
Un organ al vazului
Ochiul este un organ de simt ce are ca principala functie aceea de a furniza
omului diverse informații sub formă de imagini colorate, referitaore la adâncimea,
distanța și mișcarea obiectelor. El este compus dintr-un sistem sensibil la
schimbarile de lumina, capabil sa le transforme in impulsuri electrice. La om,
ochiul are forma unei sfere si este localizat in orbita oculara.
Next slide
Alcatuirea ochiului
Privind din punct de vedere al opticii geometrice, ochiul consituie un sistem
optic format din trei medii transparente: umoarea apoasă, cristalinul și umoarea
sticloasă. Acestea se găsesc în interiorul globului ocular, mărginit în exterior de o
membrană reziztentă, numită sclerotică. Sclerotica este opacă peste tot, exceptând
o porțiune din față, care este transparentă și de formă sferică, numită corneea
transparentă.
Sclerotica (albul ochiului) este tare, având rol de apărare. Înaintea irisului, ea
este subţire, transparentă şi poartă numele de cornee. Membrana mijlocie, coroida,
se prelungeşte în partea anterioară cu o lamă circulară, irisul, care prezintă la
mijloc un orificiu, numit pupilă. Irisul este alcătuit din două tipuri de muşchi:
circulari şi radiali. Coroida este bogată în vase de sânge care hrănesc ochiul şi îi
menţin temperatura constantă. Retina, membrană fină şi transparentă, conţine
celulele sensibile la lumină (fotosensibile), cu conuri şi cu bastonaşe. Aceste celule
fotosensibile sunt în legătură cu un strat de celule nervoase care sunt în relaţie cu
alţi neuroni ale căror prelungiri formează nervul optic. Nervul optic, care iese din
retină, străbate partea posterioară a globului ocular prin locul numit pata oarbă.
Trei medii transparente se interpun între sclerotică şi retină. Între cornee şi iris se
află umoarea apoasă. În spatele irisului se găseşte cristalinul – o lentilă
biconvexă, elastică; aceasta poate să se bombeze şi să revină la forma iniţială.
Umoarea sticloasă este o masă gelatinoasă care ocupă spaţiul dintre cristalin şi
retină.
Next slide

Ochiul, un organ complex

În ciuda dimensiunii sale reduse, ochiul nostru este un organ extrem de complex:
el percepe formele, mișcările, reliefurile, culorile și diferențele de luminozitate,
ceea ce îl transformă în cel mai remarcabil instrument optic. Deși nu este un
instrument propriu-zis, ochiul poate fi inclus în grupa instrumentelor optic care
formează imegini reale.

Next slide
Formarea imaginii
Ochii sunt organele văzului. Putem vedea obiectele pentru că razele solare sunt
reflectate de acestea și intră în ochi. Celulele fotosensibile din fundul ochilor trimit
informațiile la creier, care care le interpretează ca imagini. Fiecare ochi vede
obiectele dintr-un unghi diferit pentru a ne ajuta să vedem tridimensional. Este
interea.

Next slide

Imaginea se formează pe retină cu ajutorul sistemului dioptric al ochiului,

fiind o imagine reală răsturnată și mai mică decât obiectul vizat. Ochiul are toate
punctele cardinale situate pe axa optică. Toate suprafețele de refracție ale ochiului
se comportă ca și cum ar fi o singura lentilă cu centrul la 17 mm înaintea retinei și
cu o putere de refracție totală de circa 60 dioptrii.
Multă vreme s-a considerat că echivalența acestei lentile este cristalinul. Dar
cea mai mare putere de refracție nu o are cristalinul, ci fața anterioară a corneei.
Diferența maximă de densitate a mediilor transparente străbătute de razele
luminoase se întâlnește la interfața aer-cornee.
Deoarece distanța de la cristalin la retină deste fixă, punerea la punct pentru
obiecte situate la diferite distanțe se realizează prin modificarea distanței focale,
adică a convergenței cristalinului, fenomen numit acomodare.
 Pentru un obiect situat la distanță mare (peste 15 m) ochiul formează
imaginile pe retină fără efort de acomodare, adică de modificare a convergenței.
Dacă obiectul se apropie, imaginea dată de o lentilă rigidă se îndepărteazăfr
focar. Pentru ca imaginea să rămâne tot pe retină cristalinul se bombează,
micșorându-și distanța focală.
Acomodarea ochiului este posibilă numai până la o distanță minimă, care în
medie este de 25 cm și se numește distanța vederii optime (distanța vederii clare)

Next slide

Vederea clară
Când lumina vine de la un obiect și intră în ochi, razele sunt refractate de către
cornee și cristalin. Punctul în care se întâlnesc razele se numește focar. Dacă se
focalizează pe retina, tot ce se vede este clar și neted. Cristalinul își schimbă forma
când ne uităm la un obiect de la diferite distanțe. Astfel, razele sunt reflectate și
imaginea este în continuare în focar.

Next slide

Iluziile optice
Concluzia comună a oamenilor de știință este că iluziile optice sunt erori ale
percepției vizuale. Ele constau în acele discrepanțe între realitatea stimulilor cu
care intrăm în contact și ceea ce vedem. Cu alte cuvinte, ochii și creierul percep o
imagine deformată a realității, care nu respectă trăsăturile fizice ale stimulului,
tridimensionalitatea sau alte legi ale fizicii. De cele mai multe ori constatarea
acestor diferențe ne surprinde, cu atât mai mult cu cât, chiar dacă știm că avem în
față o iluzie optică, în continuare suntem păcăliți.
Next slide
Curiozități despre ochi
• Ochiul uman este al doilea organ după creier din punct de vedere al
complexității.
• Aproximativ 80% din amintirile pe care le avem le datorăm ochilor, acestea
înregistrându-se vizual.
• Mușchii ochiului sunt cei mai activi mușchi din tot corpul. Ei funcționează și
în timpul somnului.
• Bărbații au o vedere mai bună decât femeile.