Cuprins

Introducere..........................................................................................................................................3

I.Caracteristicile bazinului Dunării și ale brațelor acesteia în sectorul Călărași.........................5

I.1 Bazinul Dunării............................................................................................................................5

I.1.1 Date geografice și hidrografice........................................................................................5
I.1.2 Particularități hidrologice ale Dunării..............................................................................7
I.1.3 Sectorul inferior al Dunării…………………………...................................................…8
I.2 Lunca inundabilă..........................................................................................................................9
I.3 Brațul Borcea.............................................................................................................................11
I.3.1 Balta Borcei...................................................................................................................12
I.4 Brațul și incinta îndiguită Răul- Călărași..................................................................................13
I.5 Îndiguirea fluviului- factor principal de comandă în dinamica sistemului de zone umde din
bazinul Dunării Inferioare………………………………………………………………………..…13

II. Stadiul actual de cunoaștere al macronevertebratelor bentonice din Dunăre……...……..16

II.1 Caracteristici generale ale macronevertebratelor bentonice.....................................................16

II.2 Structura și dinamica macroneverebratelor bentonice din Dunăre și lunca inundabilă a Dunării
............................................................................................................................................................19
II.2.1 Istoricul cercetărilor.....................................................................................................19
II.2.2 Structura și dinamica macroneverebratelor bentonice din Dunăre ..............................25
II.2.3 Structura macronevertebratelor bentonice din lunca inundabilă a Dunării...................27

III. Material și metodă...................................................................................................................27

III.1 Zona de studiu- localizare și caracterizare generală................................................................27

III.2 Metode și tehnici de prelevare și conservare............................................................................29

III.3 Metode și tehnici de determinare a organismelor prelevate.....................................................30

III.4 Metode de analiză și interpretare a datelor...............................................................................30

IV. Structura și dinamica macronevertebratelor bentale din Dunăre , sectorul Călărași în

intervalul 2007-2009.........................................................................................................................31

IV.1 Compoziția calitativă a macronevertebratelor bentale din Dunăre, sectorul Călărași în

intervalul 2007-2009 .........................................................................................................................31
 IV.2 Compoziția cantitativă a macronevertebratelor bentale din Dunăre, sectorul Călărași în
intervalul 2007-2009..........................................................................................................................33

V.Integrarea temei în lecțiile de specialitate și activitățile extracurriculare..............................56

V.1 Importanța formării resurselor umane în domeniul Ecologiei și protecției mediului pentru
managementul adaptativ al capitalului natural...................................................................................56

V.2 Modalități de utilizare a rezultatelor cercetărilor în perfecționarea activității didactice...........58

V.3 Examenul pentru certificarea competențelor profesionale / Certificarea competențelor

profesionale – nivel 3 și 3 avansat......................................................................................................75

V.4 Integrarea studiului bentosului în activitățile extracurriculare..................................................76

Concluzii...........................................................................................................................................77

Bibliografie........................................................................................................................................80
 Introducere

În conformitate cu Directiva Cadru Apă (DCA) a Uniunii Europene, structura și funcțiile

componentei biotice a ecosistemelor acvatice lotice și lentice devine foarte importantă în activitatea
de evaluare a acestora.

Ca urmare, necesitatea perfectării sistemului de biomonitoring este evidentă și se bazează

pe studiul celor mai reprezentative comunități biotice din ecosistemele acvatice ( fitoplancton,
macrofite, fitobentos, nevertebrate bentonice, pești), în corelație și cu particularitățile fizico-chimice
si morfohidrologice ale mediului abiotic.

Dintre elementele de floră și faună menționate de DCA, o importanță aparte o au

macronevertebratele bentonice. Macronevertebratele bentonice sunt animale care trăiesc pe / sau în
substratul cursurilor de apă. Ele se pot deplasa liber sau pot trăi în interiorul unor plase din fire de
mătase consolidate cu nisip și pietre.

Majoritatea habitatelor acvatice, în special cele în regim natural de curgere, cu substrat

nemodificat antropic , și având apa de calitate ecologică bună, întrețin comunități diverse de
macronevertebrate, cu o distribuție echilibrată a speciilor și a numărului de indivizi. Compoziția și
densitatea comunităților de organisme animale bentonice sunt aproape stabile de la an la an în
mediile neperturbate. Comunitățile de macronevertebrate răspund la modificările calitative ale
habitatului prin adaptarea structurii lor. Răspunsurile organismelor bentonice la perturbările
mediului sunt utile în evaluarea influenței activităților umane asupra cursurilor de apă de suprafață.

Factorii de comandă, de origine antropică sunt multiplii, iar efectele acestora sunt de obicei
cumulate. Aprecierea efectului lor se realizează , în general, prin compararea structurii și
modului de funcționare ale comunităților de macronevertebrate și a habitatelor lor în zonele
afectate, cu cele corespunzătoare zonelor învecinate, sau de referință, neafectate.
Macronevertebratele, în special stadiile sensibile, reacționează rapid la stres, fapt care le face să
reprezinte indicatori sensibili ai stării ecologice a corpurilor de apă.
3
 Avantajele folosirii macronevertebratelor bentonice ca indicatori pentru aprecierea calității
apelor sunt legate de prezența, constanța, abundența ridicată în toate tipurile de ape și habitate
acvatice, diversitatea și variabilitatea naturală mare, reacția rapidă la factori de stres, mecanisme de
răspuns diferite ale taxonilor diferiți, costurile relativ mici de recoltare și identificare, durate medii
de viață lungi care le permit să înmagazineze modificările pe termen lung.

Dezavantajele utilizării macronevertebratelor bentonice pentru aprecierea calității apelor

curgătoare se referă la: dificultatea prelevării de probe cantitative, ca urmare a variației substratului
și limitelor instrumentelor de prelevare ; sezonalitatea ciclurilor de viață în cazul unor grupe
taxonomice, ca de exemplu insectele, care nu pot fi găsite în anumite perioade ale anului ( o
cunoaștere a acestei sezonalități permite luarea ei în considerare la interpretarea datelor), acțiunea
cumulată, sinergică și decalată în timp și spațiu a factorilor de comandă (calitatea apei, viteza
curentului și natura substratului, care influențează natura comunității de organisme și fac, ca în
locuri diferite, cu aceeași calitate a apei, să se stabilească asociații de organisme diferite) ;
distribuția geografică restrictivă în Europa (incidența și frecvența unor macronevertebrate diferă în
funcție de regiune, și în plus, speciile de la marginea arealului sunt teoretic mai sensibile la stresuri,
decât cele din centrul arealului).

În țara noastră există o experiență bogată, legată de studiul comunităților de

macronevertebrate din sistemele ecologice acvatice, fapt care ne permite să abordăm subiectul
pentru zona Călărași și să perfectăm metodele de transmitere a cunoașterii științifice în sfera
procesului instructiv-educativ, la nivel liceal si postliceal , în vederea eficientizării procesului de
educație ecologică, a formării deprinderilor, convingerilor, dorinței de implicare a elevilor, în actul
de decizie referitor la conservarea și managementul durabil al componentelor Capitalului Natural.

4
 I.Caracteristicile bazinului Dunării și ale brațelor acesteia în sectorul Călărași

I.1 Bazinul Dunării

Cursul actual al Dunării urmărește o depresiune geologică, care străbate Europa pe direcția
vest-est și care, în oligocen și miocen era acoperită de un braț al Mării Mediterane.
În urma mișcărilor orogenetice de la sfârșitul miocenului a avut loc retragerea mării și
înălțarea uscatului. S-a produs ruperea legăturii brațului de mare din nordul Alpilor de ocean și de
Mediterana și transformarea lui într-un întins bazin cu apă salmastră , Marea Sarmatică , care se
întindea între bazinul Vienei, Dardanele și actualul Turkestan ( Malschi 2006).
În pliocen, bazinul Mării Sarmatice s-a redus și s-a divizat astfel încât la sfârșitul acestei
perioade bazinul Vienei a devenit uscat, depresiunea panonică era aproape complet colmatată de
aluviunile aduse de râurile alpine și carpatice și transformată într-o imensă zonă mlăștinoasa.
Bazinul ponto-caspico-aralic s-a divizat, iar Marea Aral s-a izolat de restul brațului.
Pe măsură ce Marea Sarmatică și mările care au succedat-o se retrăgeau și se divizau,
colectarea apelor din nord-estul Alpilor, din sudul, vestul și estul Carpaților și din nordul Balcanilor
a fost preluată de PaleoDunărea.
Formarea cursului actual al Dunării a avut loc în trei etape. La sfârșitul terțiarului s-a format
sectorul superior, la sfârșitul pliocenului sectorul mijlociu , iar sectorul inferior în cuaternar, după
ce bazinul panonic intră definitiv în legatură cu bazinul pontic prin intermediul fluviului ( Malschi
2006).
Denumirea fluviului Dunărea vine de la cuvântul de origine osseta don care înseamna apă,
râu. Sectorul superior și mijlociu al Dunării era denumit de romani Danubius ( dan-apă, râu și
nivius-din zăpadă) iar sectorul inferior Istros ( Malschi 2006).

I.1.1 Date geografice și hidrografice

Dunărea izvorăște din Germania, din Munții Pădurea Neagră de la o altitudine de 678 m,
luând naștere prin unirea a doua pâraie Briegach și Brege care, lânga localitatea Donaueschingen
se unesc cu al treilea numit Izvorul Dunării.
Cursul este orientat de la vest la est , are o lungime de 2.857 Km și colectează apele dintr-
un bazin geografic de 817.000 Km2 ocupând din acest punct de vedere locul 24 în lume și locul 2 în
Europa dupa fluviul Volga. Panta medie a cursului este de 25 cm/km (Tomescu 1989).
În cursul său Dunărea străbate 8 țări și 4 capitale ( Bratislava, Viena, Budapesta și Belgrad)
iar prin orientarea vest-est asigură posibilitatea efectuării de transporturi navale între Marea Neagră
și Marea Nordului prin canalul Rin-Mein.
5
 Bazinul Dunării se desfășoară în latitudine, pe circa 8 0, între paralela 420 si 500 latitudine
nordică, având o lățime maximă a bazinului de aproape 600 km, iar în longitudine, pe 22 0, între 80
(la izvoare) si 300 ( la vărsare ) longitudine vestică.
Cursul Dunării întretaie lanțul Alpino-Carpato-Balcanic de două ori: odată la Devin, unde
culmile Alpilor se racordează cu Carpații Mici formând Poarta de la Devin, și odată străbate
Carpații între Moldova Veche și Turnu Severin formând defileul de la Cazane si Porțile de Fier cu o
lungime de 144 km.
Aceste întretăieri ale fluviului cu lanțurile muntoase determină împărțirea Dunării în trei
sectoare distincte: superior, mijlociu și inferior.
Sectorul superior sau alpin se întinde de la izvoare până la Viena, are 900 km lungime și
un regim de curgere condiționat de fluctuațiile sezoniere ale temperaturii si precipitațiilor. Panta
medie este de 1m/km. Scurgerile mari sunt vara când se topesc zăpezile din Alpi, care alimentează o
parte din acest sector. Apa este limpede, de culoare albastră-verde (de unde expresia ,, Dunărea
albastră’’) și are aspect de râu de munte. Afluentul cel mai important din acest sector este Inul
(debit 740 m3/s).
Sectorul mijlociu denumit și panonic , ține de la Viena până la Drobeta-Turnu Severin ,
circa 1000 km, are o rețea hidrografică mai densă și afluenți cu un debit mare. Creșterile de nivel
cele mai mari sunt primăvara și la începutul verii. Înghețul este constant. Afluenții au viteze și pante
reduse. Cei mai importanți sunt: Tisa, Morava, Drava și Sava.
Sectorul inferior numit și carpato-balcanic , ține de la Drobeta-Turnu Severin până la
vărsare, circa 1000 km și este caracterizat prin variații mari de debit, cu creșteri primăvara și la
începutul verii. Afluenții sunt mici, cu pante și viteze reduse. Fenomenele de îngheț anuale au
intensități diferite. Panta medie a fluviului este de 3,8 cm/km în Câmpia Română și de 0,5 cm/km în
deltă. Sectorul inferior scaldă teritoriul țării noastre și al țărilor vecine: Iugoslavia , Bulgaria iar pe
porțiunea Călărași-confluența cu Prutul, numai pe teritoriul țării noastre, apoi constituie o parte din
frontiera cu Ucraina ( Dragomir 1996) .
Defileul de la Porțile de Fier se desfășoară între Baziaș și Gura Văii, cu mai multe îngustări
și lărgiri (bazinete). Prima îngustare este la Coronini care, în timpul marilor inundații, cum a fost
cea din 1897, a determinat formarea unui lac temporar ce se întindea dincolo de Belgrad, numit
sugestiv Mare Album. De altfel, în aceste condiții de regim forțat s-a format si ostrovul Moldova
Veche. Tot aici, la Coronini, un punct dificil pentru navigație îl reprezintă stânca Babacaiului,
constituită din calcare. În interiorul defileului mai apar sectoare de îngustări, cum ar fi cele de la
Grebeni, Ciacar-Strebet și cele mai renumite și pitorești Cazanele Mari și Cazanele Mici, separate
de bazinetul de la Dubova. Deși defileul Dunării, la traversarea Carpaților se numește Porțile de
Fier, denumire intrată in literatura de specialitate, totusi, termenul ca atare este folosit de localnici
6
numai după confluența cu Bahna, adică de la Vîrciorova la Gura Văii, unde datorită dificultăților
mari pentru navigație, între 1890-1898, s-a amenajat pe un fost traseu de canal de pe vremea
romanilor, un canal lat de 75 m, adânc de 2 m, lung de 2 km, prin care vasele erau trase de o
locomotivă (tip halaj). Pe partea iugoslavă sectorul acesta era numit Sip. Prin construirea barajului
(folosit și ca o cale rutieră) cu două ecluze, toate aceste dificultăți ale navigației au fost rezolvate,
datorită ridicării nivelului apei dincolo de Belgrad, până la confluența cu Tisa (circa 230 km
lungime). Hidrocentrala Porțile de Fier I, care a intrat în funcțiune cu întreaga sa capacitate de 2100
MW în 1971 este folosită în comun de Iugoslavia și România. Construirea acestui important
obiectiv economic a dus la inundarea (dispariția) insulei Adakkaleh și a unor vestigii romane situate
la cote inferioare. În subsectorul următor , numit și pontic, panta fluviului scade (0,045-0,06%),
favorizând formarea unor ostroave (Ostrovul Mare, Păpădia, Calnovăț, Băloiu, Belene, Ostrovul
Păsărilor) și a luncii pe partea stângă, cu lățimi de 4-13 km, care cuprindea înainte de îndiguire și
desecare numeroase lacuri. Afluenții Dunării în acest sector sunt mai mari pe stânga , de pe
teritoriul țării noastre (Jiu, Olt, Argeș) și mai mici de pe teritoriul Iugoslaviei și Bulgariei, deși mai
mulți la număr (Timok, Ogosta, Iskar, Vit, Osam, Iantra, Lom). În acest subsector este construită
hidrocentrala Porțile de Fier II, în cooperare cu Iugoslavia. Între Giurgiu și Ruse a fost dat în
folosință podul rutier și de cale ferată între cele două țări ( România –Bulgaria ) în 1954.
Un subsector destul de caracteristic acestui mare fluviu este cel al bălților dintre Călărași și
Brăila, unde Dunărea se desface în mai multe brațe cuprinzând între ele lunca propriu-zisă care,
datorită numeroaselor lacuri și gârle, a frecventelor inundații, au fost numite sugestiv Balta
Ialomiței (sau a Borcei), delimitată de brațele Dunarea Veche și Borcea, și Balta Brăilei, delimitată
de Dunărea nouă cu mai multe brațe (Vâlciu, Mănușoaia, Cremenea, Calia, Arapu) formând
ostroave mai mici în vest și brațul Măcin (Dunărea Veche) în est. Cele două bălți au fost îndiguite și
terenurile sunt folosite intens în agricultură. În acest subsector Dunărea primește afluenți mai mici-
Ialomița și Călmățui, pe stânga.

I.1.2 Particularități hidrologice ale Dunării

Regimul de scurgere al Dunării este caracterizat, în cursul superior, de afluenții din Alpi
care determină ape mari în iunie, iar în cursul mijlociu și inferior de afluenții Drava și Sava, care
dau și ultima amprentă asupra tipului de regim- ape mari de primăvară (aprilie-mai) și ape mici de
toamnă (septembrie-octombrie). Iarna și vara cantitatea de apă transportată este moderată. Debitul
mediu multianual crește treptat, din amonte spre aval, după cum urmează :1470 m 3/s la Passau,
după confluența cu Inn, 1920 m3/s la Viena, 2350 m3/s la Budapesta, 5300 m3/s după confluența cu
Drava, Tisa și Sava, cantitate cu care intră la Baziaș și care crește prin aportul apelor din cursul
inferior până la 6473 m3/s la intrarea în Delta Dunării.
7
 Pe cele trei brațe în interiorul deltei, volumul de apă se distribuie inegal 60% pe Chilia,
21,2% pe Sfântu Gheorghe și 18,8% pe Sulina.
Proporțional sunt preluate și cele peste 58 mil. tone/an aluviuni, fapt ce determină formarea
și înaintarea cu circa 80 m/an în mare a deltei secundare a brațului Chilia, pe teritoriul Ucrainei
( Dragomir 1996) .
Debitele maxime se înregistrează în perioada apelor mari de primăvară, dar uneori se produc
și vara. Astfel, la Orșova s-au înregistrat 15 100 m 3/s în 1940, la Oltenița 15 900 m3/s în 1942 și la
Ceatal Chilia 15 500 m3/s în 1970.
Debitele minime se produc în timpul toamnei și uneori iarna (1250 m 3/s la Orșova în 1954,
1450 m3/s la Oltenița în 1964 și 1350 m 3/s la Ceatal Chilia în 1921). Datorită climatului temperat
continental, în cursul inferior formațiunile de gheață pot persista din decembrie până la începutul lui
Martie, iar în iernile grele podul de gheață poate dura 45-50 zile, cu formarea zăpoarelor la
Zimnicea, Călărași, Topalu, Cotu Pisicii. Aceste situații determină întreruperea navigației pentru
anumite perioade și procedarea la degajarea fluviului de blocajele de gheață prin diferite mijloace.

I.1.3 Sectorul inferior al Dunării

Pe lungimea sa, cursul inferior al Dunării poate fi divizat în trei sectoare cu caracteristici
fizico-chimice și biologice individuale, și anume: defileul, porțiunea cuprinsă între Turnu Severin și
Tulcea, cea de-a treia fiind Delta Dunării.
Geografii consideră porțiunea dintre Carpați și Marea Neagră partea de jos a fluviului, așa-
numita Dunăre inferioară, unde fluviul își despletește apele în toată măreția, leagăn de viață, făuritor
de țărmuri noi, dar uneori și distrugător.......(Antonescu 1967).
În aval de Severin, Dunărea curge la început printre maluri aproape egale ca înălțime,
acoperite cu dune vechi. După Calafat, singurul loc unde malul românesc este mai înalt decât cel
bulgăresc, albia Dunării se lărgeste între maluri vădit inegale: malul drept înalt, deluros, acoperit de
culturi agricole, reprezintă marginea platformei prebalcanice; malul stâng, românesc, tivit cu un
brâu de sălcii, dincolo de care, pe o lățime de câțiva kilometri, se întinde o fâșie joasă de șeș- lunca
Dunării sau zona ei inundabilă. Aici sunt bălți bogate în pește, mari întinderi de pășuni și fânețuri,
precum și terenuri mai înalte ce se cultivă agricol, majoritatea îndiguite ( Dragomir 1996) .
Lunca sau regiunea inundabilă, este albia majoră a fluviului, adică cea mai nouă și mai
joasă terasă a Dunării, mărginită spre nord de râpa altei terase – Câmpia Dunării-înaltă de 60-100m,
pe care sunt așezări omenești. Obișnuit, lunca are o lățime de 3-6 km. Suprafața Luncii Dunării
(fără deltă) în țara noastră însumează circa 460.000 ha (Gâștescu,1990).
Astăzi este redusă la mai puțin de jumătate, ca urmare a amenajărilor și desecărilor de bălți
care au avut loc în ultimii ani.
8
 Din suprafața actuală a luncii circa 40% sunt terenuri inundate periodic, iar restul de 20%
sunt terenuri rar inundate, folosite mai ales pentru pășuni, unele acoperite de păduri de sălcii. Cu
ocazia viiturilor de primăvară , în luncă se înmagazinează, ca într-un rezervor uriaș, o cantitate mare
de apă.
Când apele încep să scadă în amonte, se retrag treptat din albia majoră, evitându-se astfel
variațiile bruște de debit. Sectoare deosebit de productive ale luncii sunt cele două ,,Bălți’’: cea a
Borcei (Ialomiței) și cea a Brăilei.
Majoritatea bălților din stânga Dunării au fundul mai ridicat decât nivelul minim al fluviului
(etiajul), pe când bălțile din deltă au fundul mai adânc decât etiajul. Ca urmare, în timpul viiturilor,
apa fluviului se revarsă în toate aceste bălți, iar în timpul nivelurilor scăzute de toamnă și iarnă
apele din luncă și bălți (care nu au amenajări de control ale apei) se scurg în fluviu și pot seca
complet, pe când cele din deltă nu seacă niciodată ( Dragomir 1996).
Îndiguirile și construirea celor două hidrocentrale din sectorul superior al Dunării (Porțile de
Fier I și II) au redus considerabil suprafața luncii inundabile și au modificat valorile hidrogradelor
de-a lungul Dunării. Valorile hidrogradelor au fost revizuite în anii 1972 si 1982.
În sectorul mijlociu al Dunării, cuprins în sectorul Cetate-Călărași, cu cele mai multe
ostroave, hidrogradele sunt cuprinse între 5,0 si 7,0 , frecvent inundate și cu bune condiții pentru
dezvoltarea pădurilor de salcie.

I 2.Lunca inundabilă

Zona inundabilă a Dunării cuprinde două sectoare distincte: lunca propriu-zisă și delta.
Lunca Dunării reprezintă o porțiune din albia majoră a fluviului acoperită de apă permanent sau
temporar, în perioada viiturilor. Se întinde pe malul stâng al Dunării, pe tot cursul ei. Suprafața
luncii inundabile a scăzut continuu prin lucrări ample de îndiguire și desecare. La începutul
secolului XX Grigore Antipa estimează suprafața luncii la 460.000 ha. Actualmente, lunca
inundabilă ocupă aproximativ 200.000 ha din care:
 40% constituie bălți permanente și stufării;
 40% terenuri inundate periodic în timpul viiturilor și
 20% terenuri inundate rar, numai în timpul viiturilor foarte mari, utilizate ca terenuri
agricole, fânețe sau acoperite de păduri de plop si sălcii.
Caracterele biologice ale zonei inundabile a Dunării sunt condiționate de regimul hidrologic
al fluviului ce determină frecvența inundațiilor, de durata de inundare și de perioada de producere a
acestora.
9
 Studii multianuale asupra frecvenței inundațiilor în bălțile de luncă și deltă au arătat o
anumită periodicitate a acestora. Dintr-un interval de 10 ani 1 nu are ape crescute, 4 au ape medii, 4
au ape mari și 1 ape foarte mari. ( Malschi 2006) .
În timpul anului se observă trei perioade de creștere a apelor:
 creșteri mari de primăvara , provocate de ploi și topirea zăpezilor, au loc în perioada martie-
iunie și sunt cele mai importante pentru productivitatea anuală a zonelor inundabile;
 creșteri mici de toamnă, datorită ploilor, sunt de mică amplitudine, apele nu ies din albia
minoră a fluviului;
 creșteri de iarnă, de scurtă durată și care se produc odata la 2-3 ani datorită ruperii ghețurilor
pe Dunăre, aglomerării sloiurilor și formării zăpoarelor.
Durata de inundare și mărimea zonelor inundate influențeaza productivitatea zonei. Cu cât
suprafața inundată este mai mare și durata mai lungă cu atât se produc cantități mai mari de materie
organică vie. Cantitățile mari de substanțe biogene din mâlul adus în timpul viiturilor duce la
creșterea în ansamblu a productivității naturale a zonelor inundate.
O importanță majoră pentru dezvoltarea bazei trofice naturale din zonele inundate și pentru
dezvoltarea în general a comunităților de organisme din aceste ecosisteme o are perioada când se
produc inundațiile:
 când inundațiile de primăvară se produc foarte timpuriu, vegetația submersă și
emersă nefiind încă dezvoltată, apele nefiltrate, încărcate cu cantități mari de aluviuni, provoacă
modificări în dezvoltarea normală a comunităților de hidrobionți. Este inhibată dezvoltarea
macrofitelor, are loc o dezvoltare explozivă a organismelor planctonice, se dezvoltă abundent
microfitobentosul și moluștele ( Botnariuc, 1982).
 perioada de producere a viiturilor influențează și reproducerea peștilor . Astfel, când
viiturile sunt timpurii cu temperaturi ale apei sub 15 0C, sunt favorizate speciile răpitoare cu
importanță economică redusă precum ghiborțul, bibanul , știuca.
 când viiturile sunt târzii, cu temperaturi ale apei peste 200C, este favorizată
reproducerea linului, caracudei și roșioarei, specii de asemenea cu importanță economică scăzută.
 numai o creștere a apelor în perioada aprilie-mai, cu temperaturi cuprinse între 15 și
200C favorizează reproducerea speciilor valoroase de pești precum crapul, șalăul, somnul, plătica,
care trec spre zonele de reproducere de pe terenurile proaspăt inundate.
Luncile nu au fost niciodată complet acoperite de pădure. Din cauza inundațiilor, adesea
catastrofale, unele păduri puteau disparea, spălate de ape, altele erau rărite și noi păduri apăreau pe
aluviunile depuse natural. În luncile mari de câmpie, de exemplu în lunca Dunării, pe suprafețe mari
existau gârle, bălți, lacuri cu vegetație acvatică și cu stufărișuri, păpurișuri sau rogozuri pe margini,
tufărișuri de cătină roșie, pajiști mlăștinoase și umede.
10
 Astfel din cele 460 mii de hectare de luncă inundabilă a Dunării, înaintea îndiguirii,
pădurile nu reprezentau mai mult de o treime.
Dar, pădurile din lunci, fiind aproape de localități și accesibile, au fost supuse de timpuriu
defrișărilor, au fost mereu afectate de tăieri și pășunat abuziv. Pădurile din lunca Dunării, dintre
Drobeta Turnu – Severin și Călărași, ca și cele din bălțile Dunării, între Călărași și Brăila, au fost
aproape complet distruse între anii 1962-1967, pentru a crea terenuri agricole, astăzi în mare parte
abandonate. Dunărea a fost îndiguită, iar puținele păduri au rămas în zona dig-mal, zona supusă
periodic inundațiilor. Zona dig-mal a Dunării, a cărei lățime variază de la 200-300 m la maxim
2500m, ocupă cca 110 mii hectare. La aceasta, se adaugă ostroavele și insulele românești ale
Dunării, în număr de circa 110, cu o suprafața totală de circa 11 mii hectare.
Suprafața luncilor de pe teritoriul actual al țării noastre este de circa 1,8 milioane hectare și
se estimează că la începutul erei creștine, înaintea primelor despăduriri masive, când structura
covorului vegetal era naturală în cvasitotalitatea lui, pădurile de luncă dețineau peste 1,3 milioane
hectare. În perioada care a urmat, pădurile de luncă au suferit cea mai drastică diminuare de
suprafață. În prezent, suprafața acestora este sub 300 mii de hectare, respectiv circa 4,5 % din
suprafața actuală a pădurilor.
Pădurile naturale, din Lunca Dunării au fost în mare parte defrișate în anii 1962-1967. În
acest scop s-a facut și îndiguirea Dunării pentru a proteja aceste terenuri de inundații.
În ultimul timp, utilizarea agricolă a terenurilor din lunca Dunării a ridicat probleme din
cauza salinizării solurilor, a costurilor mari cu desecări și inundații (Doniță, Biriș 2009).

I.3 Brațul Borcea

Borcea este brațul care se desparte de cursul principal al Dunării în amonte de Călărași , mai
jos de punctul de trecere bac Călărași – Ostrov , Chiciu in punctul numit Gura Borcii ( la 8
kilometri de orașul Călărași) sau Km 371 (373) pe Dunăre, și se reunește cu fluviul în aval, în
apropierea localității Giurgeni (km 241). Pe acest braț se află orașele Călărași și Fetești.
Brațul Borcea are o lungime de 110 kilometri, dintre care 66 pe teritoriul județului Călărași
o lățime medie de 165 m pe Borcea superioară, și de 350 m pe Borcea inferioară.
Lățimea brațului Borcea variază între 100 și 200 metri. În trecut exista și Borcea Veche dar
s-a colmatat, astăzi albia ei a fost amenajată și este folosită pentru evacuarea apelor din incinta
îndiguită. Borcea este și cale de transport, folosită mai ales pentru aprovizionarea balastierei din
partea de sud-vest a satului Modelu.
În trecut , apa Borcei și a Borcei Vechi era folosită pentru udatul grădinilor de zarzavat de pe
malurile lor folosind roata acționată de forța animală și distribuită prin canale deschise. În trecut, în
incinta îndiguită se găseau multe lacuri: Lacul Moșu ,se alimenta cu apă din Borcea Veche și la
11
rândul său alimenta lacurile Plămânoasele ( complex de lacuri cu același nume), Lacul Veriga , aflat
in mijlocul pădurii Pisica, Lacul Plosor, Strâmba, Popa Vlad, Caurul, Tinosul, Groapa Porcului,
astăzi desecate în cea mai mare parte , și privalurile cu apă temporară ca Dunărica, Rupturile,
Lupul, Știrbul, astăzi desecate. Atât lacurile cât și privalurile erau alimentate cu apă în timpul
inundațiilor, cu excepția lacurilor Tinosul și Veriga care aveau apă permanentă.
Brațul Borcea devine un braț principal, pe care se practică și navigația, numai dupa ce
primește brațul Răul (Bala) la Unirea, care aduce și cea mai mare parte a volumului de apă.
Coeficientul de meandrare ( 1,39) și de despletire ( 1,05) mai redus decât al brațului Borcea indică
energia mai mare pe care o are brațul Bala (Răul) fața de brațul Borcea. În momentul de faţă,
navigaţia pe Dunărea fluvială pe sectorul cuprins între km 346 - km 240, se desfăşoară pe ruta Bala
(Răul) –Borcea.

I.3.1 Balta Borcei

Lunca din subsectorul Călărași – Ialomița este cunoscută sub denumirea de Balta Borcei sau
Ialomiței cuprinzând suprafața dintre Dunărea Veche și brațul Borcea. Desfășurată ca un arc de cerc
din dreptul Călărașiului până la Vadul Oii, pe o lungime de 98 kilometri. La aceasta se adaugă și
suprafața mult mai redusă din afara brațelor Dunării, situată în dreptul limanelor dobrogene și pe
stânga Borcei, prelungită către terasa Călărasi și Gura Ialomiței.
Grigore Antipa ( 1921) caracterizează astfel lunca ,,este compusă din mai multe elemente :
grinduri mari, înalte, pe care se face și azi agricultura, teren inundabil propriu-zis care după
retragerea apelor servește la pășunat, terenuri mai joase acoperite cu bălți în japșe temporare care
seacă toamna și o serie de bălți mari, permanente și foarte productive ca pescării...’’
Începând de la ramificarea brațului Borcea și până la Brațul Răul lățimea luncii se menține
constantă (5-6 kilometri), crescând până la 15 kilometri în dreptul localităților Fetești – Cernavodă,
pentru ca de aici, în aval să se îngusteze din nou. Între aceste brațe suprafața luncii este de 88 000
hectare ( Dragomir 1996).
Cel mai înalt relief din balta Borcei este constituit de grindurile din lungul brațelor Dunărea
Veche, Borcea și Răul, acumulate de regulă în interiorul bălții și nu în afara acesteia. Având
extensiuni variabile și un contur neregulat, grindurile pun in evidență modificările de detaliu ale
celor două brațe, rectificările vechilor meandre, alipirea unor ostroave și centrele de unde aluviunile
se răspândesc spre interiorul bălții prin revărsări frecvente sau prin privaluri vechi, astăzi
abandonate. Amintim astfel rectificarea Borcei între Călărași și Modelu, unde în bucla meandrului
Borcei Vechi a ramas un martor de eroziune din terasa Călărași (Dragomir 1996).
Din cauza frecventelor inundații, deși densitatea necuvântătoarelor, nevertebrate și
vertebrate este foarte mare în lunca inundabilă, așezarile omenești sunt destul de rare.
12
 De nivelul apei depinde inundarea luncii, apele putând acoperi o suprafață mai mare sau mai
redusă. De întinderea apelor depind o serie de fenomene biologice și, în special, cantitatea de
materie organică mineralizată, care stă la baza productivității apelor Dunării

I.4 Brațul și incinta îndiguită Răul- Călărași

După cum bine se stie, la Călărași, o parte din apa Dunării este deviată pe brațul Borcea ( în
amonte de orașul Călărași în punctul de trecere bac Călărași-Ostrov Dunărea se desparte în Dunărea
Veche și Dunărea). La etiaj, cantitatea de apă deviată nu este prea mare: circa 6% din debit. În
schimb, în dreptul satului dobrogean Izvoarele (Pârjoaia, Prejoaia) și a satului călărașean Satnoieni,
din Dunărea Veche ( km 345) se desprinde un braț parazit foarte îngust (100-200 m) și foarte adânc
( 7,5 m), numit Balea , Bala sau Răul, care deviază din apa Dunării la etiaj aproape 40% din debit.
Se unește cu brațul Borcea la km 68 în dreptul localității Unirea.
Motivul desprinderii acestui braț , a fost o stânca masivă cazută pe malul dobrogean, care
reflecta o parte din apa Dunării și o dirija pe acest braț parazit către Borcea. Între brațul Balea
(Răul) și Dunăre se află o mică insulă de formă triunghiulară, numită Insula Turcului.
Brațul Bala (Răul) s-a format și dezvoltat în timp, dupa 1920. Acest braț, prin preluarea unor
debite de apă din ce în ce mai importante din Dunăre, în detrimentul brațului Dunărea Veche, în
principal la debite scăzute, a contribuit esențial la atrofierea brațului Dunărea Veche, prin reducerea
continuă a transportului de aluviuni, amplificarea sedimentărilor, reducerea secțiunii și adâncimilor.
În compensare, acțiunea erozivă s-a amplificat, secțiunea și adâncimile s-au mărit pe brațele Bala
(Răul) și Borcea inferioară.
În prezent, brațul Răul ( denumirea de Bala nu mai este folosită) are o lungime de 11 Km
pe apă, o lățime de 90 m, adâncimea medie de 7,5 m și se întinde de-a lungul a 3 sate călărașene
(Satnoieni, Oltina și Unirea) . El este important pentru navigație în condițiile unui nivel redus al
Dunării deoarece reține o mare cantitate de apă, este foarte adânc și navele ce tranzitează Dunărea
în acest sector intră pe Răul.
Zona mai este cunoscută și sub numele de incinta îndiguită Răul sau ,,Balta mare’’.

I.5 Îndiguirea fluviului- factor principal de comandă în dinamica sistemului de zone

umede din bazinul Dunării Inferioare

Pe lângă construcția barajelor și formarea lacurilor de baraj care a marcat un puternic impact
asupra Dunării, un alt factor de comandă legat direct de fluviu, avea să influențeze fundamental
viața acestuia și a unui vast teritoriu învecinat : construcția digurilor care au dus la dispariția zonelor
inundabile.

13
 Dacă barajele hidroenergetice s-au dovedit a fi utile și necesare din punct de vedere
economic, motivând într-o anumită masură, pagubele ecologice produse, construirea digurilor
reprezintă cea mai degradantă acțiune antropică asupra mediului și cea mai puțin eficientă din punct
de vedere economic.
În urma îndiguirii fluviului, peste 400.000 de ha de bălți, terenuri inundabile, gârle și
privaluri au dispărut, locul lor fiind luat de întinse zone de uscat, care s-au dorit fertile terenuri
agricole.
Se remarcă ritmul alert al îndiguirilor Luncii Dunării după anul 1962, când se atingea
suprafaţa de 106.000 ha, în 1964 – 306.000 ha, pentru ca în 1987 să se atingă maximul suprafeţei
îndiguite, de 460.000 ha, la un număr de 53 incinte îndiguite.
Rezultatele și timpul au arătat cât de greșite, de false au fost proiectele puse în practică. În
loc de mari producții agricole, la scurt timp, nu mai mult de 4-5 ani dupa îndiguire, o mare parte din
terenurile obținute prin desecarea bălților, japșelor și gârlelor și-au pierdut productivitatea agricolă,
datorită unor intense procese de sărăturare, de deșertificare sau de înmlăștinare.
Așa încât, după ce s-au cheltuit imense resurse financiare și forță de muncă, un vast teritoriu
în care nu era necesar decât să exploatezi ceea ce natura dăruia din belșug, s-a transformat într-o
zonă în care atâtea bogății s-au pierdut, fără a putea fi înlocuite cu altele.
Ce funcții îndeplinea zona inundabilă a Dunării? Dintre mai multe pe care le avea,
considerăm că trei erau esențiale : funcția hidrologică, funcția ecologică și funcția economică.
Prima funcție –hidrologică- se manifesta ca un reglator al regimului hidrologic al Dunării .
Prin vasta sa întindere (peste 400 000 ha) acest spațiu se prezenta ca o adevărată ,,supapă’’ care
limita efectul distructiv al inundațiilor, din sectoarele din aval în timpul marilor viituri, dar în
același timp și de ,, rezervor’’ care asigura completarea debitului Dunării în perioadele când nivelul
apei fluviului era foarte mic și erau afectate mai multe folosințe (navigația, alimentarea cu apă a
orașelor etc). Așadar, zona inundabilă avea rolul de echilibrare hidrologică a fluviului.
Cea de a doua funcție –ecologică- era deosebit de importantă. Prin diversitatea ecosistemelor
incluse în zona inundabilă (bălți permanente, japșe, mlaștini, zone terestre inundate temporar)
structura populațiilor de plante și animale era alcatuită dintr-un număr imens de specii: în
ecosistemele acvatice s-au identificat peste 300 taxoni de alge planctonice și perifitice, 100-200
nevertebrate zooplanctonice, în număr de 17 grupe mari de nevertebrate bentonice cu sute de specii,
toate speciile de pești de apă dulce tipice pentru lacuri și bălți. Pe terenurile uscate sau temporar
inundate diversitatea speciilor de plante era tot atât de mare. După îndiguire , modificări radicale au
avut loc și în biocenozele bentonice. Structura faciesului bental s-a modificat, predominând faciesul
mâlos datorită intensificării procesului de depunere a substanțelor minerale în suspensie .
14
 Acesta este principalul factor care a determinat schimbarea fundamentală a unui important
grup de organisme din Dunăre.
Într-adevăr , cele mai multe specii și populații ce se întâlneau în zonele pietroase de la gurile
râurilor sau chiar din Dunăre, iubitoare de curent puternic și apă bine aerată, și-au restrâns aria de
răspândire. Este cazul speciilor de efemeroptere și trihoptere (Albu 1999).
Odată cu creșterea ariei faciesului mâlos s-au dezvoltat în număr foarte mare viermii
oligocheți și larvele de chironomide care au devenit grupele dominante. Abundența oligochetelor
ajunge până la 200 000 ex/ m2, iar a chironomidelor până la 350 000 ex/ m2 depășind de zeci de ori
cantitățile determinate anterior în Dunăre.
Un important component care a apărut și apoi s-a dezvoltat în masă , a fost lamelibranhiatul
Dreissena polymorpha . Fixată îndeosebi pe substraturile dure din apă ( lemn, beton, fier) a invadat
pur și simplu toate construcțiile hidrotehnice subacvatice, stâlpii și pomii rămași sub apă, tot pe ce
se putea fixa. Au fost numărate până la 7040 ex/ m 2, având o biomasă de aproape 5 kg/m 2 ,
incomparabil mai mare față de alte grupe (cca.20g/m2oligochetele, 300g/m2chironomidele).
Cea de a treia funcție-economică- era rezultanta celor două funcții. În raport cu acestea se
contura dimensiunea economică.
Marele savant Grigore Antipa, a înțeles, a explicat și a aplicat în practică legile
fundamentale ale proceselor și funcțiilor ecosistemelor zonei inundabile. El a demostrat că în
condițiile în care prin revărsarea Dunării erau acoperite cu apă mari suprafețe, atunci în zona
inundabilă se obțineau mari cantități de pește și pescuitul- activitate economică importantă-
prospera.
Producția mare de pește era determinată de potențialul ridicat al productivității biologice a
terenurilor recent inundate. Tot Grigore Antipa a demonstrat că în perioadele anilor mai secetoși,
sau dupa retragerea apelor în Dunăre, pe terenurile ,,rămase pe uscat’’se putea practica pășunatul și
anumite culturi agricole cu randamente economice deosebite.
Care este concluzia ce s-ar putea desprinde din cele menționate aici? Un fapt este evident:
orice acțiune asupra mediului natural determină o reacție a structurilor acestuia, care nu totdeauna,
sau foarte rar, poate fi prevăzută. De asemeni, este foarte clar că impactul antropic, manifestat în
cazul de față prin construcția digurilor, modifică echilibrul ecologic al ecosistemelor, evoluția lor
naturală, cu consecințe negative pentru viața ecosistemelor, dar și pentru economie, pentru viața
omului în general . De aceea, atitudinea societații umane față de mediul înconjurator, mediul de
viață al omului, trebuie să pornească de la grija pentru protecția și conservarea acestuia.
În acest sens, această grijă trebuie să se bazeze pe conceptele a ceea ce este cunoscut sub
denumirea de ,, Dezvoltare Durabilă’’.

15
 Pentru a garanta dezvoltarea socio-economică durabilă este absolut necesar să se asigure
protecția și conservarea structurilor și funcțiilor echilibrate ale ,,Capitalului Natural’’, marea
biodiversitate a ecosistemelor, singura în măsură să asigure resursele necesare umanității, acum și în
viitor.

II.Stadiul actual de cunoaștere al macronevertebratelor bentale din Dunăre

II.1 Caracteristici generale ale macronevertebratelor bentonice

Comunitățile de organisme care populează substratul sistemelor acvatice formează

bentosul. Unele specii pot exista ca forme pelagiale o anumită parte a ciclului biologic ( faza de ou,
larvă) iar ulterior devin forme bentonice.
Bentosul din ecosistemele acvatice este reprezentat de populații a căror existență este legată
tot ciclul ontogenetic sau numai o parte a acestuia de substrat. Împărțirea hidrobionților în
organisme pelagice și bentonice nu este absolută.
Există organisme care populează substratul și care într-o anumită perioadă a ciclului
ontogenetic se ridică în masa apei, în vederea reproducerii sau nutriției, formând grupa
organismelor bentopelagice (unele polichete, crustacee, pești).
În funcție de zona de substrat în care trăiesc organismele bentonice formează epibentosul
sau endobentosul.
 Epibentosul alcătuit din epifloră și epifaună este reprezentat de populațiile
vegetale, animale și de microorganisme care trăiesc la suprafața substratului.
 Endobentosul este reprezentat de organisme animale și microorganisme care trăiesc
în grosimea substratului, în interstiții, fisuri, galerii și cavități ale acestuia.
După dimensiunea lor , organismele bentonice pot fi încadrate în următoarele categorii:
 microbentos (mai mici de 0,1 mm);
 mezobentos (între 0,1-2 mm) ;
 macrobentos ( mai mari de 2 mm).
După raportul dintre speciile epibentonice și substrat pot fi deosebite următoarele categorii
de organisme: sesile, sedentare, vagile sau erante.
Hidrobionții sesili sunt considerate organismele care trăiesc fixate de substrat. Din această
categorie fac parte microfitele biotectonului, algele macrofite marine, iar dintre animale spongierii,
unele celenterate, polichetele tubicole, briozoarele, unele bivalve, crustacee etc).
 Organismele bentonice sesile prezintă o serie de adaptări care să le permită
menținerea și stabilitatea pe substrat prin aderarea la acesta printr-o suprafață cât mai mare (alge,
spongieri, briozoare marine și dulcicole) sau prin fixarea prin intermediul unei zone restrânse .
16
  Organismele sesile și-au elaborat mecanisme de protecție față de procesele de
sedimentare ce au loc în zona bentala a ecosistemelor acvatice și împotriva mișcărilor apei și care
tind să le desprindă de substrat. Astfel, la unii hidrobionți sesili forma corpului este conică sau
tronconică așa cum întâlnim la unele moluște, crustacee ciripede sau ramificată, precum la unii
spongieri, celenterate, hidrozoare și antozoare, fapt ce le conferă o stabilitate mai mare pe substrat.
Protecția față de acțiunea valurilor și a particulelor în mișcare se realizează prin
dimensiuni adecvate ale corpului, printr-o formă hidrodinamică, la unele dintre ele și prin
realizarea unor învelișuri rezistente.
Organismele acvatice sedentare sunt animale ce trăiesc pe substrate dure sau mobile și
care fac deplasări pe distanțe mici. Din acest grup fac parte gasteropodele de talie mare,
echinodermele și unii pești bentonici.
Organismele vagile sau erante sunt reprezentate de animale bentonice care pot efectua
deplasări mai mari comparativ cu cele sedentare. În această categorie sunt incluse crustaceele
decapode, moluștele gasteropode , etc.
Hidrobionții vagili au mijloace de locomoție eficiente , modul de locomoție fiind dependent
de natura și consistența substratului. Peres, 1961 (dupa Pricope 2000) stabilește la hidrobionții
bentonici patru tipuri principale de locomoție :
- mersul sau alergarea pe substrate relativ tari, caracteristice speciilor macrobentonice precum
unele specii de crustacee, larve și adulții de insecte, unele vertebrate etc;
- târârea, de obicei combinată cu mersul, modalitate în care se deplaseaza unele polichete,
crustacee izopode și decapode, adulți și larve de insecte;
- glisarea sau alunecarea, proprie speciilor sesile, care își pot schimba locul în cursul vieții,
moluște, gasteropode și larve de insecte;
- deplasarea prin salturi, puțin frecventă la speciile bentonice, caracteristică mai ales
hidrobionților din neuston.
Datorită prezenței unor mijloace de locomoție eficiente, speciile erante pot efectua migrații
pe spații mari. În funcție de periodicitatea migrațiilor, acestea pot fi circadiene sau sezonale ,
după sensul migrației pot fi verticale sau orizontale , după modul de realizare pot fi active sau
pasive , iar după semnificația lor biologică migrațiile pot fi de nutriție, de reproducere și cu rol
protector.
În apele dulci, unele nevertebrate bentonice, crustacei și larve de insecte, se ridică în masa
apei și sunt purtate de curent în aval, pe o anumită distanță după care coboară din nou pe substrat.
Această migrațiune pasivă este facută de obicei noaptea și permite răspândirea acestor organisme pe
spații mari precum și schimbarea unor biotopi nefavorabili. După modul cum pătrund în substratul
bazinului acvatic, organismele endobentonice formează două categorii distincte:
17
săpătoarele și sfredelitoarele sau forantele.
Organismele săpătoare sunt animale ce pătrund parțial sau total în substratul mobil al
bazinului prin dizlocarea sa activă. Acestea formează în substrat galerii, de lungimi diferite, uneori
consolidate cu secreții. Din grupul organismelor bentonice săpătoare fac parte unele polichete,
oligochete limnicole, unele specii de moluște, crustacee.
Viața endobentonică a influențat structura și funcțiile animalelor săpătoare. Astfel, la
unele polichete endopsamice parapodele s-au redus și s-au dezvoltat branhiile, la unele specii
endobentonice lipsește armătura bucală. La bivalvele care trăiesc în substrat cochilia este subțire,
suprafața netedă, iar sifoanele lungi.
Organismele săpătoare pătrund în substrat prin mecanisme foarte diverse. Unele bivalve ,
scafopode și gasteropode pătrund în substrat hidraulic, prin alternarea stării de turgescență a
piciorului, asociată cu mișcarea de înaintare a acestuia. Unele polichete dizlocă substratul cu
ajutorul parapodelor sau numai a cheților (unele oligochete) prin mișcări ondulatorii sau helicoidale
ale corpului. Crustaceele sapă cu ajutorul apendicelor cefalice și îndepărtează substratul prin
mișcări ale apendicelor care creează un curent de apă. Speciile bentonice care își construiesc galerii
permanente consolidează substratul cu ajutorul unor secreții.
Organismele săpătoare pot efectua migrații circadiene și sezonale , pe distanțe relativ
reduse. Migrațiile acestor organisme sunt, în cea mai mare parte, verticale. Astfel, larvele de
chironomide, în timpul zilei migrează în sedimente la adâncimi mai mari, iar în timpul nopții revin
mai spre suprafață.
Animalele bentonice din zonele periodic inundate , în intervalele cu condiții mai puțin
favorabile migrează spre adânc, la 10-15 cm în sedimente, revenind la suprafață când condițiile sunt
propice dezvoltării lor. Același lucru se întâmplă înainte de venirea iernii , organismele
endobentonice migrează spre pătura mai profundă a sedimentelor pentru evitarea înghețului.
Organismele forante sau sfredelitoare, sunt animale care au posibilitatea de a perfora
substraturi mai mult sau mai puțin dure, pornind de la calcar și gresie și până la granit și
marmură.
În apele dulci, organismele forante sunt reprezentate prin unii crustacei și larve de
insecte care își fac galerii în malurile argiloase și în țesuturile plantelor.
Organismele bentonice formează asociații caracteristice în lungul fluviilor în funcție de
natura substratului albiei și de viteza curentului (Malschi 2006):
1. asociația de nisip este mai restrânsă ca extindere , cantonată în cursul superior al fluviilor ,
cursul inferior pe șenal , are o dezvoltare lentă datorită instabilității substratului.
Bentofauna este reprezentată de specii de :
 Chironomide;
18
  Miside;
 Gamaride.
Uneori această asociație are un număr mare de indivizi pe unitatea de suprafață.
2. asociația de argilă are o extindere limitată și cuprinde organisme care sapă galerii în
malurile fluviilor.
Bentofauna este formată din:
 Chironomide;
 Crustacei;
 Moluște.
3. asociația de mâl este cantonată în cursul inferior și cuprinde specii puțin pretențioase față
de oxigen cu densități mari.
Bentofauna este reprezentată din specii de :
 Viermi;
 Amfipode;
 Moluște bivalve;
4. asociația tufișurilor de plante are un caracter limnofil.
Este formată din:
 Plante prezente și în lacuri;
 Forme planctonice;
 Larve de insecte.

II.2 Structura și dinamica macroneverebratelor bentonice din Dunăre și lunca inundabilă a

Dunării.

II.2.1 Istoricul cercetărilor

Studiul bentosului are o importanță majoră în strategia de conservare a biodiversității

habitatelor bentale, mai ales pentru înțelegerea modificărilor care apar la nivelul parametrilor
calitativi ai comunităților, dar și ale habitatelor aflate sub influența presiunilor antropice.
Zoobentosul este, de asemenea, o verigă importantă a lanțurilor trofice, reprezentând
principala bază trofică a faunei piscicole bentofage.
Din numărul mare de studii privind fauna bentală în sectorul românesc al Dunării se remarcă
în primul rând cele referitoare la fauna de moluște ( Băcescu 1948 ; Popescu Prunescu- Arion 1961;
Grossu, 1962; 1963; 1986; 1987; Grossu si Paladian, 1956 ; Bușniță 1970; Cure 1974-1975; Negrea
1994; Cioboiu Codoban 2003; Popa 2004, 2008), având în vedere rolul ecologic însemnat pe care îl
au aceste organisme în biotopurile bentonice (de consumatori primari, sursă de hrană, la epurarea

19
apelor, sau ca bioindicatori datorită sensibilității unora dintre specii față de metalele grele).
La acestea se adaugă lucrările privind alte grupe taxonomice, sau întregul ansamblu bentonic
(Enăceanu, 1967; Enăceanu si Brezeanu,1970; Popescu - Marinescu, 1990; 1992; Rîșnoveanu 1991-
1994, 2003). Cercetările efectuate între anii 1950 și 1960 au pus în evidență prezența a peste 300 de
taxoni, dar și o tendință evidentă de creștere a numărului de specii întâlnite pe cursul Dunării
dinspre amonte către vărsare (Gomoiu et.al., 1998 ).
Analiza dinamicii numărului de grupe, a speciilor corespunzătoare , a abundenței și
frecvenței, evidențiaza o fluctuație a numărului de grupe dar și de specii.
În intervalul martie 1992-octombrie 1993, în structura comunității bentonice din zona de mal
a sectorului de fluviu studiat (intre Brăila și Tulcea și aval Tulcea până la Ceatalul Sf.Gheorghe),
au fost identificate 6 grupe taxonomice și anume : Oligochaeta , Chironomide , Amphipoda ,
Ceratopogonidae , Policheta si Trichoptera (Rîșnoveanu 2000).
Populațiile componente ale asociațiilor de oligochete bentonice din sectorul studiat aparțin la
13 specii, dintre care 2 aparțin familiei Naididae (Pristina sp și Paranais sp) iar restul familiei
Tubificide.
Speciile Limnodrilus claparedeanus, Potamothrix moldaviensis și Tubifex tubifex au fost
singurele specii prezente în structura asociației de oligochete în toate stațiile studiate.
În intervalul de studiu populația speciei Limnodrilus claparedeanus a realizat în general,
abundențe medii lunare mai mari de 10% din punct de vedere numeric și mai mari de 5% din punct
de vedere al biomasei.
Populația speciei Potamothrix moldaviensis a realizat abundențe ridicate la toate momentele
de prelevare în intervalul 13-73% pentru abundența numerică și 3-67 % pentru abundența în
biomasă.
De asemenea, populația speciei Tubifex tubifex a avut o pondere importantă , atingând atât
din punct de vedere numeric cât și al biomasei abundențe medii lunare de pâna la 68%.
În anul 2003 sunt menționate ( Cioboiu, Codoban) pentru sectorul românesc al Dunării 79
de specii de gasteropode. Dintre acestea cea mai largă răspândire au avut-o speciile Theodoxus
transversalis, Viviparus acerossus, Fagotia esperi, Physa fontinalis, Physa acuta , Lymnea
stagnalis, Stagnicola palustris, Radix auricularia, Radix ovata, Galba truncatula, Acroloxus
lacustris, Planorbis planorbis, Anisus spirorbis, Gyraulus albus, Armiger crista, Segmentina nitida,
Planorbarius corneus considerate specii ubcvitare.
La polul opus sunt menționate speciile Viviparus contectus, Valvata pulchella, Bythinella
austriaca, Bitynia tentaculata, Amphimelania aphra, Stagnicola palustris f .curta, Gyraulus
acronicus, Armiger crista f.nautileus, Planorbarius corneus f.simillis (Tittizer,1990).
20
 În anii 1996 și 2004 Priscila Ana Opreanu menționează pentru sectorul românesc al Dunării
(între Baziaș și gurile de vărsare în mare ale celor trei brațe ) un număr de 43 de taxoni (28 în 1996,
respectiv 37 de taxoni în 2004, dintre care 22 de taxoni comuni) Fig. II. 1.
Comparând rezultatele din anul 1996 cu cele din 1995 (Gomoiu 1998) nu se observă
schimbări foarte mari.
Cele mai ridicate frecvențe le-au înregistrat oligochetele cu valori de 90% în 1996 și 100%
în 2004, fiind de altfel singurele organisme euconstante. În categoria formelor constante nu se
încadrează decât nematodele cu 63% în 1996 și 74% în 2004. Ca specii accesorii pot fi definite
larvele de chironomide în ambii ani, gamaridele în 1996 și Corbicula fluminea în 2004, restul
organismelor fiind doar specii accidentale (cu frecvențe sub 25%) .
Analizând structura generală a zoobentosului pe grupe mari de organisme se observă că cele
mai mari abundențe numerice le-au înregistrat viermii (89%) reprezentați de oligochete și
nematode, cu valori totale de 9711 și 18816 ex./m 2, restul grupelor (moluște, crustacei și varia)
având între 3 si 4%. În schimb biomasele cele mai ridicate (99%) le-au avut moluștele (îndeosebi
lamelibranchiatele Unio pictorum, Dreissena polymorpha, Corbicula fluminea) cu valori totale de
246 și 1513 g/m2 Fig.II.2.

21
 Legend
ă : Davg- densitatea medie, Bavg- biomasa medie
 Fig. II.1 Structura taxonomică a populațiilor zoobentale din Dunăre în 1996 și 2004 (Opreanu) 22

Fig. II.2 Dinamica densităților, biomaselor și a numărului de taxoni în sectorul românesc al Dunării în 1996 și 2004 ( Opreanu)
23
 Legendă: Davg- densitatea medie
Bavg- Biomasa medie
Fig. II.3 Compoziția calitativă și cantitativă a populațiilor de moluște în sectorul românesc al
Dunării (Popa 2005).

Fig. II.4 Bogăția specifică a gasteropodelor,în sectorul românesc al Dunării, pe familii

comparativ în 1994 și 2004.(Popa 2005)

Fig.II.5 Bogația specifică a gasteropodelor în sectorul românesc al Dunării , comparativ

1994 cu 2004 ( Popa 2005).
24
 Sărăcia cantitativă și distribuția heterogenă a faunei bentale se poate observa și din curbele
de variație ale valorilor densităților și biomaselor, Fig.II.3.Valorile mai mari ale densităților, care
apar în unele stații de pe traseul Dunării, se datorează aproape în exclusivitate populațiilor de
oligochete și nematode, în marea lor majoritate juvenile, ceea ce implică o biomasă redusă.
Sectoarele cu valori ridicate ale biomasei sunt cele unde se întâlnesc de regulă populațiile de
moluște, iar distribuția acestora grupată face ca valorile biomaselor să difere mult de la o stație la
alta. Prezența unor populații bogate de moluște în unele sectoare dunărene, cum sunt cele de
Dreissena polymorpha, poate fi considerată un indiciu de refacere a ecosistemelor și de purificare a
apelor (Gomoiu et. al, 1998). În figura II.4 se observă că diversitatea și abundența speciilor de
moluște a fost mai mare în 2004 față de 1996. Dacă în 1996 Corbicula fluminea nu a fost încă
întâlnită, prezența ei fiind semnalată pentru prima dată în 1997 între Baziaș și Moldova Nouă
(Skolka, Gomoiu, 2001), în 2004 are deja abundențe semnificative pe întreg cursul Dunării și în
Delta Dunării.
În anul 2005 Oana Paula Popa menționează pentru sectorul românesc al Dunarii (km 488-
368 Giurgiu-Cãlãrași) 28 de specii bentale. Dintre gasteropode , cele mai frecvente au fost
Lytogliphus naticoides și Planorbarius corneus.

II.2.2 Structura și dinamica macroneverebratelor bentonice din Dunăre

Fauna bentonică a șenalului cuprinde 336 de specii de nevertebrate aparținând la 31 de

grupe sistematice ( Malschi ,2006).
Dintre celenterate specia Cordilophora lacustris este prezentă în tot lungul fluviului cu
abundența mai mare în faciesul pietros natural de la Coronini și Hârșova și cel artificial de pe brațul
Sulina, alături de speciile Hidra viridis și Pelmatohidra oligactis.
Dintre nematode în bentalul șenalului este prezentă specia Monachus tridentatus iar
hirudineele sunt reprezentate prin specii de Piscicola geometra și Herpobdella octoculata.
Crustaceul decapod Astacus leptodactylus este comun pe tot șenalul iar Crangon crangon pe brațul
Sulina
Polichetele sunt reprezentate prin specii de Hypania invalida și Hypania kowalewschi.
Oligochetele sunt prezente în toate faciesurile bentonice ale șenalului având o importanță
deosebită prin numărul de specii și biomasa mare pe care o produc. Numărul de specii de oligochete
crește din amonte în aval: în zona Cazane-Porțile de Fier au fost identificate 23 de specii, în sectorul
mijlociu 25 de specii, iar în zona Deltei 34 de specii.
Specii comune de oligochete pe tot fluviul sunt: Nais pardalis, Stylaria lacustris,
Limnodrilus hoffmeisteri, Tubifex tubifex, Tubifex barbatus, Peloscolex ferox (Malschi 2006) .

25
 Moluștele din șenal sunt reprezentate prin 85 de specii și subspecii din care 47 de specii de
gasteropode și 38 de specii de lamelibranhiate.
Gasteropodele din speciile Theodoxus transversalis, Theodoxus danubialis, Viviparus
danubialis, Valvata piscinalis, Fagotia acicularia constituie o hrană bogată pentru populațiile de
pești. Lamelibranhiatele cele mai frecvente sunt Anodonta piscinalis, Unio sp, Dreissena
polymorpha.
Recent, din anul 2004 în structura bentonică a Dunării au fost semnalate 3 specii străine,
invazive și anume Dreissena polymorpha, Anodonta woodiana și Corbicula fluminea ( semnalată și
în 1997 la Baziaș de Skolka și Gomoiu) (Popa, 2008).
Crustaceii cei mai importanți prin abundența numerică și aportul trofic pentru pești sunt
amfipodele cu cele 3 grupuri mari gamaride ( 19 specii) corofide ( 5 specii) și misidaceele ( 16
specii).
Corofidele și gamaridele au o dezvoltare foarte variată legată de diferite faciesuri : în
biotopuri litoreofile domină corofidele (Corophium robustus) iar în cele psamofile domină
gamaridele (Pontogammarus obesus) . Dintre misidacee cele mai frecvente sunt Mesomysis
intermedia și Mesomysis kowalewschi.
Fauna bentonică cuprinde 104 unități sistematice de insecte dintre care cele mai importante
sunt efemeropterele cu 17 specii ( dintre care Palingenia longicauda, Polimitarcis virgo,
Ephemerella ignita), trichopterele cu 14 specii ( Hydropsiche ornatula, Hydropsiche guttata,
Psychomya pusilla) și tendipendidele (Tanitarsus, Cryptochironomus, Tendipes, Limnochironomus,
Procladius).
Pe baza dependenței dintre structura fundului șenalului și dezvoltarea faunei bentonice în
sectorul românesc al Dunării există mai multe tipuri de asociații:
- litoreofilă – caracterizează zona Cazane-Porțile de Fier și are o biomasă medie de 23 g/m3,
în care peste 95% o reprezintă amfipodul Corophium. Alături de acesta sunt prezente specii de
gamaride , polichete , constituind o hrană bogată pentru cegă și viză;
- psamoreofilă are o biomasă săracă datorită instabilității substratului , formele dominante
cuprind specii de gamaride, gasteropode și larve de insecte;
- argiloreofilă este formată din specii de gasteropode, larve de insecte, gamaride, viermi care
își sapă galerii în maluri. Biomasa produsă de această asociație este de circa 70 g/ m2;
- peloreofilă este formată din specii de gasteropode , larve de insecte, polichete, miside, care
ocupă fundul șenalului și produc uneori o biomasă foarte bogată , de peste 100g/m 2;
- psamopeloreofilă de nisip cu mâl, este foarte comună și se întinde pe spații mari în șenal,
formele bentonice sunt reprezentate prin oligochete și larve de insecte.

26
II.2.3 Structura macroneverebratelor bentonice din lunca inundabilă a Dunării

Fauna bentonică din lunca inundabilă a Dunării este determinată de structura

bentalului și de compoziția substanțelor organice și minerale depuse în timpul anului.
Bentofauna acestor ecosisteme cuprinde 186 de specii din 25 grupuri sistematice:
 celenterate ( 1 specie);
 viermi ( 26 specii);
 moluște ( 50 specii);
 briozoare ( 1 specie);
 crustacee ( 46 specii);
 insecte ( 52 specii);
 hidracarieni ( 12 specii);
 Dintre oligochete frecvent întâlnite sunt : Nais variabilis, Limnodrilus hoffmeisteri,
Tubifex tubifex;
 hirudineele sunt reprezentate prin specii de :Piscicola geometra și Hirudo
medicinalis;
 moluștele bivalve : Unio pictorum, Anodonta cygnea, Dreissena polymorpha,
 gasteropodele : Theodoxus fluviatilis, Viviparus viviparus, Fagotia acicularis,
Limnaea stagnalis, Planorbis planorbis;
 coleopterele Gyrinus distinctus și Hydrophilus caraboides.

III. Material și metodă

III. 1 Zona de studiu- localizare și caracterizare generală

Probele de bentos au fost prelevate în perioada 2007-2009 din Dunare, sectorul Calarasi ,
din 3 puncte (stații ) și anume :
- din Dunăre la Chiciu ( km 371) ,
- din brațul Borcea la Oltina
- Răul , pe brațul Răul ( Km 3-4)

27
 Fig. III. 1 Punctele de prelevare din Dunăre, sectorul Călărași

Chiciu este situat la 8 km distanță de orașul Călărași, este punctul de trecere bac România
( Chiciu) – Bulgaria ( Silistra) și practic legatura cea mai scurtă între județele Călărași și Constanța.
La Chiciu , Dunărea se desparte în brațul Dunărea Veche, care delimitează la sud-est ( pe partea
dreaptă) județul Călărași de județul Constanța, iar la 2,5 km pe stânga , tot din Dunăre se desprinde
brațul Borcea, în punctul numit Gura Borcei.
Mai trebuie notat că localitatea Ostrov ( localitatea în care ajunge bacul ) are o particularitate
de neinvidiat: deşi administrativ aparţine de judeţul Constanţa, oamenilor le este indispensabil să
ţină legătura cu judeţul Călăraşi. Municipiul Constanţa se află la aproximativ 120 km de Ostrov, în
timp ce în caz de nevoie un ostrovean ajunge la Spitalul Călăraşi în maxim o jumătate de oră.
Bacurile aparținând SC Ostrovit sunt un adevărat pod între cele două maluri româneşti ale Dunării.
Un pod fără de care viaţa lor ar fi redusă la nivelul secolului XVIII.

Fig. III.2 Bacul La Chiciu 28

 Oltina este o localitate în judeţul Călăraşi, Muntenia, România. Este parte componentă a
comunei Unirea, județul Călăraşi situată de-a lungul brațului Borcea (la aproximativ 20 kilometri
de orașul Călărași ).
Răul . Observațiile au fost făcute între kilometrul 3-4, practic în prima curbura a brațului.

Fig III.3 Brațul Răul (km 3-4)

III.2 Metode și tehnici de prelevare și conservare

Probele au fost prelevate diferit în funcție de substrat și adâncimea apei ( tabelul III.1.). La
Chiciu , unde substratul este pietros, au fost scoase minim 5 pietre din zona de recoltare, mergând
de-a lungul malului până nu s-au mai descoperit specii noi.
Pentru punctele Oltina și Răul s-au folosit draga și sonda de prelevare.

Tabelul III.1. Tehnici de prelevare.

Zona /Stația Substrat Aparat folosit Standarde
Dunăre
Chiciu Pietros Numărare pe pietre Nestandardizat

Borcea Mâlos, Draga târâtoare SR EN ISO 9391

Oltina Nisipos Sonda de prelevare SR ISO 5667-12
Răul Mâlos, Draga târâtoare SR EN ISO 9391
Răul Nisipos Sonda de prelevare SR ISO 5667-12

Probele colectate au fost triate și fixate pe teren în formol 4% . De menționat este faptul că
organismele au fost triate pe teren , cele ușor de identificat (bivalvele) au fost puse înapoi în apă și
am conservat doar organismele pe care nu le-am putut identifica. În cazul bivalvelor am păstrat în
pungi exemplare din fiecare specie identificată.
29
 III.3 Metode și tehnici de determinare a organismelor prelevate.
Organismele au fost determinate în majoritatea cazurilor până la nivelul taxonilor specifici
utilizând ,, Determinatorul ilustrat al florei și faunei României – Diversitatea lumii vii, partea 1 și
partea 2, Apele Continentale ‘’, coordonator volum Stoica Preda Godeanu și ,, Specii invazive în
Marea Neagră- Impactul ecologic al pătrunderii de noi specii în ecosistemele acvatice’’ – Marius
Skolka și Marian Traian Gomoiu.

III.4 Metode de analiză și interpretare a datelor

Datele primare care au stat la baza estimării parametrilor structurali și funcționali ai faunei
bentonice s-au obținut prin analiza a 13 probe prelevate în intervalul 2007- 2009 după cum
urmează:
- 3 probe pe Dunăre la Chiciu ( 28.IX 2009, 6.X.2009, 10.XI 2009) ;
- 5 probe pe Răul ( 15.VII 2007, 9. VI 2008, 1. VII 2008, 16.VII 2008, 6.VIII 2009);
- 5 probe pe brațul Borcea la Oltina (15.VII 2007, 9. VI 2008, 1. VII 2008, 16.VII 2008,
6.VIII 2009).
Triajul a fost efectuat manual. Speciile au fost numărate , cele de dimensiuni mari
(Anodonta cygnea, Anodonta woodiana , Unio pictorum si Unio crassus) au fost măsurate cu
ajutorul unei rulete.
Datele primare au fost prelucrate prin metode statistice adecvate și au stat la baza estimării
indicilor structurali ai asociației și parametrilor structurali și funcționali ai populațiilor dominante.
Pentru a estima ponderea speciilor identificate am calculat indicii de abundență numerică,
frecvența în probe, și semnificația ecologica. ( după Gomoiu, 1993). Pentru a realiza o caracterizare
mai completă a structurii asociațiilor macronevertebratelor bentonice am calculat și indicele de
afinitate cenotica între specii – Jaccard ( Botnariuc,Vădineanu 1982).

Tabelul III.2 Clasele pentru frecvență, abundență și indicele de semnificație ecologică (Cristea
2004)
Abundența ( A) Frecvența (F) Indicele de semnificație
ecologică ( W)

( %) Clasa (%) Clasa (%) Clasa

A1 < 5 sporadice F1 < 10 foarte rare W 1 (0,1-1) accidentale
A2 (5-17,4) subrecedente F2 (10,1-25) rare W2 (1-5) accesorii
A3 (17,5- recedente F3 (25,1-45) accesorii W 3 (5-10) asociate
37,4)
A4 (37,5- codominante F4 (45,1-70) frecvente W4 (10-20) complementare
62,5)
A5 >62,5 dominante F5 (70,1-100) foarte W5 >20 caracteristice
frecvente
30
 Fluctuațiile în timp și spațiu ale mărimii populațiilor, au fost exprimate în cazul tuturor
populațiilor identificate ca densitate numerică ( indivizi / m2 ).
Pentru a caracteriza structura pe dimensiuni a populațiilor de talie mare din Dunăre în
decursul perioadei de studiu, indivizii de talie mare , prezenți în probe au fost măsurați cu ajutorul
unei rulete și împărțiți pe clase de mărimi. Limitele claselor de mărime au fost ajustate în funcție
de mărimea minimă și maximă ( citată în literatura de specialitate) pentru fiecare specie măsurată.

IV. Structura și dinamica macronevertebratelor bentale din Dunăre, sectorul Călărași în

intervalul 2007-2009

IV.1 Compoziția calitativă a macronevertebratelor bentale din Dunăre, sectorul Călărași în

intervalul 2007-2009

În sezoanele calde ale anilor 2007, 2008 și 2009 în cele 3 puncte studiate am identificat un
număr de 10 specii aparținând filumului Mollusca, respectiv două clase Gasteropoda și Bivalvia
(Tab.IV.1, Figura IV.1).

Tabelul IV.1 Lista speciilor de organisme bentonice identificate.

Anul/ Stația 2007 2008 2009

Chiciu Oltina Răul Chiciu Oltina Răul Chiciu Oltina Răul
Specia
Unio Pictorum - + + - + + - - +
Unio crassus - - + - - + - - +
Anodonta cygnea - + + - + + - - +
Anodonta woodiana - - + - + + - + +
Dreissena + - + + - + + - +
polymorpha
Corbicula fluminea - - + - - + - + +
Bytnia tentaculata - - + - - + - - -
Anisus spirorbis - - + - - + - - -
Theodoxus + + + + + + + - +
fluviatilis
Valvata piscinalis - - + - - + - - +

Numărul cel mai mare de specii (6) îl prezintă bivalvele, gasteropodele fiind reprezentate
numai de 4 specii.
Identificarea speciilor s-a realizat pe baza unor caractere morfologice care permit
diferențierea lor , și anume:
Unio pictorum (Linne 1758) - cochilie alungit-eliptică, mai lungă decât dublul înălțimii,
partea posterioară mult mai mare decât cea anterioară.
Unio crassus (Philipson 1789) cochilie aproape regulat ovală, partea anterioară și
posterioară fiind la fel de dezvoltate.
31
 Figurează în Lista Roșie a Consiliului Europei printre speciile protejate, dar nu și în
România;
Anodonta cygnea (Linne 1758) ambele valve fără noduli sau ridicături, având numai striuri
fine paralele, cochilia mai puțin turtită, valvele fiind mai bombate, partea anterioară a cochiliei cu
marginea regulat rotunjită, partea posterioară într-un rostru median sau submedian. Populații
numeroase în bălți și iazuri, mai ales în regiunile de șes, rar la altitudini mai mari (până la 1400 m) ;
formează aglomerări mari pe mâl nisipos . Este frecvent citată în lunca inundabila a Dunării.
Anodonta woodiana (Lea,1834), scoica de baltă a fost introdusă în țara noastră la începutul
anilor `60, fiind originară din Asia de Est. Expansiunea ei a început din bazinul Crișurilor și Tisei,
ajungând apoi în bazinul Dunării și fiind regasită în balta Jijila.
Ea se deosebește de speciile autohtone prin cochilia mai înaltă, cu contur oval spre rotund,
umbonele mai umflat și culoarea gălbuie a sidefului interior. Dimensiunea maximă atinsă în cadrul
populațiilor din România este de 23 cm. În România are statut de specie invazivă.
Dreissena polymorpha (Pallas 1771), cochilie alungită, lipsită de dentiție, cu o formă de
dinte canin, având o carenă longitudinală evidentă, specia se fixeaza de substrat cu fire de bissus,
culoarea zebrată, cu benzi galbene dispuse în zig-zag pe fond închis maroniu- negricios.
Populații numeroase în lacuri , canale, râuri, în Dunăre, unde se fixează pe orice fel de
substrat ( pietre, lemn, plante submerse, nave), formează adesea colonii foarte dense, în cadrul
cărora se suprapun în etaje , generații de diferite vârste. Specie de origine relictă, ponto-caspică,
este prezentă și în apele salmastre paramarine. În ultimele decenii specia s-a răspândit în mod
exploziv în zona temperată holartică, datorită transportării ei involuntare de către om.
În România, are un statut de specie nativă, invazivă.
Corbicula fluminea (Müller 1774 ) valve triunghiulare sau ovoidale , de culoare brunie
gălbuie sau negricioasă, cu striuri de creştere concentrice şi dentiţie heterodontă (trei dinţi cardinali
pe fiecare valvă). Suprafaţa internă a valvelor la exemplarele proaspete este alb-gălbui . În România
are statut de specie invazivă, fiind citată pentru prima data la Baziaș în 1997 de către Skolka și
Gomoiu.
Bytnia tentaculata (Linne 1758), cochilia conic ovoidală, ultimul anfract dezvoltat , cu spira
mai mare, apertura ovală. Pelomacrofitofilă cu populații mai mari în bălțile și lunca inundabilă din
Delta Dunării, prezentă și în alte ape stătătoare sau curgătoare.
Anisus spirorbis ( Linne 1758). Cochilia din 4-5 anfracte. Frecventă în băltile bogate în
vegetație și fund mâlos din lunca inundabilă și Delta Dunării, precum și în apele mici permanente
sau temporare de câmpie din restul țării.
Theodoxus fluviatilis (Linne 1758) . Ornamentația cochiliei din linii transversale brune,
numeroase și fine pe fond galben, întrerupte de pete albe dispuse neregulat.
32
 Specie pelofilă cu rol important în bălțile mari, din șenalul Dunarii, luncă și Delta Dunării
precum și în lacurile litorale. Mai rar în ape curgătoare fixată pe pietre și macrofite.
Valvata piscinalis (Muller 1774) , cochilia mică, anfracte puternic curbate, ultimul de 3,5-4
ori mai mare decat spira, apertura rotundă. Formează populații mari în lacuri, bălți, mlaștini și ape
ușor curgătoare, cu precădere în apele stagnante eutrofe limpezi și fund mâlos.
Figurile IV.2, IV.3, IV.4 prezintă imagini ale celor mai comune specii prezente în structura
bentosului din Dunăre, sectorul Călărași în intervalul 2007-2009.

IV.2 Compoziția cantitativă a macronevertebratelor bentale din Dunăre, sectorul Călărași

în intervalul 2007-2009
Caracteristica generală a bentosului întâlnit în cursul Dunării, sectorul Călărași este
biodiversitatea scazută comparativ cu datele din literatura mai veche (336 specii inventariate în
2006). Această constatare a fost făcută atât în teren în timpul colectării probelor cât și în laborator
odată cu prelucrarea acestora.
Cauzele pot fi multiple: metode de prelevare ( număr mic de stații, prelevare doar din zona
de mal, frecvența redusă de prelevare- doar vara), modificări în structura faunei bentonice ca
urmare a diferiților factori de comandă.

Chiciu; 6

Raul ; 10 Chiciu
Oltina
Răul

Oltina; 8

Fig. IV.1 Numărul de specii identificate în Dunăre, sectorul Călărași în intervalul 2007-2009

Fig. IV.2 Unio pictorum pe Răul

33
Fig IV.3. Anodonta cygnea pe Răul
34
Fig. IV.4 Dreissena polymorpha la Chiciu
35
 Analiza valorilor frecvenței în probe și a abundențelor numerice, înregistrate pentru grupele
de organisme identificate în structura faunei bentonice în intervalul 2007-2009, permite
diferențierea următoarelor constatări:
- frecvența în probe a speciilor identificate a variat între 25% ( Anisus spirorbis în punctul
Oltina ) și 100% (Dreissena polymorpha la Chiciu) (fig IV.5, IV.6, IV.7,IV 8, IV 9, IV 10, IV 11,
IV 12, IV 13, IV 14.).
- în punctele Chiciu și Răul abundența maximă a fost înregistrată în cazul speciei
Dreissena polymorpha (97,27% respectiv 48,68%) în timp ce la Oltina specia Theodoxus fluviatilis
a înregistrat o abundență maximă de 43,51 %; ( Tabelul IV.2)
- dominantă a fost doar specia Dreissena polymorpha, celelalte specii au fost subrecedente –
Unio crassus, Unio pictorum, Anodonta cygnea și foarte putine specii sporadice –Anisus spirorbis
la Oltina.

Dreissena polymorpha

100
80
60
F%
40
20
0
Chiciu Oltina Răul
Stația/Punctul

Fig. IV.5 Frecvența în probe a speciei Dreissena polymorpha în Dunăre, sectorul Călărași
intervalul 2007-2009
Theodoxus fluviatilis

80
70
60
50
F% 40
30
20
10
0
Chiciu Oltina Răul
Stația/Punctul

Fig. IV.6 Frecvența în probe a speciei Theodoxus fluviatilis în Dunăre, sectorul Călărași
intervalul 2007-2009
 36

Unio crassus

80
70
60
50
F %40
30
20
10
0
Chiciu Oltina Răul
Stația/Punctul

Fig. IV.7 Frecvența în probe a speciei Unio crassus , în Dunăre, sectorul Călărași intervalul 2007-
2009
Unio pictorum

80
70
60
50
F % 40
30
20
10
0
Chiciu Oltina Răul
Stația/Punctul

Fig. IV.8 Frecvența în probe a speciei Unio pictorum, în Dunăre, sectorul Călărași intervalul 2007-
2009

Anodonta cygnea

100

80

60
F%
40

20

0
Chiciu Oltina Răul
Stația/Punctul

Fig. IV.9 Frecvența în probe a speciei Anodonta cygnea,în Dunăre, sectorul Călărași intervalul
2007-2009
37
 Anodonta woodiana

60
50
40
F % 30
20
10
0
Chiciu Oltina Răul
Stația/Punctul

Fig. IV.10 Frecvența în probe a speciei Anodonta woodiana, în Dunăre, sectorul Călărași intervalul
2007-2009
Bytnia tentaculata

80
70
60
50
F % 40
30
20
10
0
Chiciu Oltina Răul
Stația/Punctul

Fig. IV.11 Frecvența în probe a speciei Bytnia tentaculata,în Dunăre, sectorul Călărași intervalul
2007-2009
Anisus spirorbis

40
35
30
25
F % 20
15
10
5
0
Chiciu Oltina Răul
Stația/Punctul

Fig. IV.12 Frecvența în probe a speciei Anisus spirorbis, în Dunăre, sectorul Călărași intervalul
2007-2009

38
 Corbicula fluminea

100

80

60
F%
40

20

0
Chiciu Oltina Răul
Stația/Punctul

Fig. IV.13 Frecvența în probe a speciei Corbicula fluminea, în Dunăre, sectorul Călărași intervalul
2007-2009
Valvata piscinalis

80
70
60
50
F % 40
30
20
10
0
Chiciu Oltina Răul
Stația/Punctul

Fig. IV.14 Frecvența în probe a speciei Valvata piscinalis, în Dunăre, sectorul Călărași intervalul
2007-2009

Tabelul IV.2 Abundența numerică (%) a speciilor identificate , în cele 3 puncte studiate , în
Dunăre/sectorul Călărași , intervalul 2007-2009
Statia/ Punctul Chiciu Oltina Răul

Specia
Unio pictorum 0,97 2,67 8,52
Unio crassus 0,19 - 9,92
Anodonta cygnea 0,38 10,30 14,13
Anodonta woodiana 0,29 1,14 1,87
Dreissena polymorpha 92,27 24,04 48,68
Corbicula fluminea - 10,68 15,91
Bytnia tentaculata - 6,48 0,74
Anisus spirorbis - 1,14 0,37
Teodoxus fluviatilis 0,87 43,51 41,19
Valvata piscinalis - - 2,43

39
 Tabelul IV.3 Semnificația ecologică a speciilor macrobentale identificate în Dunăre /sectorul Călărași în perioada 2007-2009

Punctul Chiciu Oltina Răul

Indicele
Abundența Frecvența Semnificația Semnificația
Semnificația
ecologică Abundența Frecvența ecologică Abundența Frecvența
ecologică
Specia % A % F % W % A % F % W % A % F % W
Unio pictorum 0,97 1 33,3 3 0,32 1
2,67 1 60 4 1,62 2 8,52 2 80 5 6,81 3
3
Unio crassus 0,19 1 33,3 3 0,06 1 - - - - - - 9,92 2 80 5 7,93 3
3
Anodonta 0,38 1 33,3 3 0,12 1 10,3 2 100 5 10 3 14,1 2 80 5 11,3 4
cygnea 3 0 3
Anodonta 0,29 1 33,3 3 0,09 1 1,14 1 20 2 0,22 1 1,87 1 60 4 1,12 2
woodiana 3
Dreissena 92,2 5 100 5 97,2 5 24,0 3 60 4 14,4 4 48,6 4 100 5 48,6 5
polymorpha 7 7 4 2 8 8
Corbicula - - - - - - 10,6 2 60 4 6,4 3 15,9 2 100 5 15,9 4
fluminea 8 1 1
Bytnia - - - - - - 6,48 2 40 3 2,5 2 0,74 1 80 5 0,52 1
tentaculata
Anisus - - - - - - 1,14 1 20 2 0,22 1 0,37 1 40 3 0,01 1
spirorbis
Teodoxus 0,87 1 66,6 4 0,57 1 43,5 4 80 5 34,8 5 41,1 4 60 4 24,7 5
fluviatilis 6 1 0 9 1
Valvata - - - - - - - - - - - - 2,43 1 80 5 1,94 2
piscinalis

A= clase de abundență ; F= clase de frecvență; W= clase de semnificație ecologică

40
 Analizând rezultatele care reprezintă estimările densităților numerice, calculate doar pentru
speciile comune celor 3 puncte studiate , reprezentate în figurile IV.15, IV.16, IV 17, IV. 18, IV.19 ,
IV.20 se diferențiază următoarele constatări:
- cea mai mare densitate ( ind/m 2) în perioada 2007-2009 în sectorul de fluviu studiat a fost
înregistrată în punctul Chiciu de specia Dreissena polymorpha (813 ind/ m2 - 28 X.2009);
- cele mai mici densități au fost înregistrate la Oltina de către specia Anodonta woodiana
(3 ind/m2la Oltina 9.VI.2008)
- cea mai mare densitate medie în intervalul 2007-2009 a fost înregistrată de catre Dreissena
polymorpha (1997 indivizi/ m2 în punctul Chiciu );
Dintre cele 3 puncte ( stații) alese pentru studiu, Răul este cel mai puțin afectat de influența
antropică, poate și datorită faptului că este situat la distanță semnificativă de oraș și de orice altă
localitate. Practic, ca să ajungi pe brațul Răul sau în incinta îndiguită Răul- Călărași trebuie să
traversezi brațul Borcea pe la Oltina ( localitate situată la aproximativ 20 kilometri distanță de
orașul Călărași) , Satnoieni sau Coslogeni și apoi, cam o oră se merge prin pădure. Se mai poate
ajunge și doar pe apă, cu barca , dar se ocolește foarte mult ( aproximativ 6 ore). Este un braț lung
de 11 kilometri cu multe curbe și insule de nisip. Substratul este nisipos și mâlos. Este caracterizat
prin modificări bruște de nivel dar , este preferat pentru navigație datorită faptului că are adâncime
mare comparativ cu Dunărea și brațul Borcea .
Analizând compoziția calitativă a macrobentosului în perioada 2007-2009 am constatat
următoarele:
- în anii 2007 și 2008 specia Theodoxus fluviatilis a înregistrat o pondere de reprezentare de 57% și
respectiv 50% pentru ca în 2009 specia Corbicula fluminea să înregistreze o pondere de
reprezentare de 60 % în timp ce Theodoxus fluviatilis realiza o pondere de doar 8% (Fig IV 21 ,
IV.22, IV.23);
- din punct de vedere al claselor de organisme identificate s-au înregistrat variații de la an la an
astfel: în anii 2007 predomină gasteropodele ( 60%), în anul 2008 ponderea de reprezentare este
egală (50% gasteropode, 50% lamelibranhiate) pentru ca în 2009 lamelibranhiatele să ajungă la
89% pondere de reprezentare (Fig IV.24, IV.25, IV.26);
- în ceea ce privește lamelibranhiatele în anii 2007 și 2008 ponderea de reprezentare a deținut-o
specia Anodonta cygnea (28%, 38%), urmată de Unio crassus (26%,28%) și Unio pictorum (22% și
21%), în timp ce în 2009 situația se schimbă și ponderea cea mai mare de reprezentare o deține
Corbicula fluminea (74%) , urmată de Anodonta cygnea (14%); De menționat este faptul că în 2007
și 2008 Corbicula fluminea a avut o pondere de reprezentare de 1% și 2%.(Fig IV.27, IV.28,
IV.29)

41
 3 20 6
18
100%
90%
80% 94
70% 450 A.woodiana
60% T.fluviatilis
1997
50% D.polymoroha
40% 52 A.cygnea
63
30% U.pictorum
154
20%
23
10% 91
7 8
20
0%
Oltina Răul Chiciu

Fig. IV.15 Media densităților numerice a organismelor bentale identificate în Dunăre, in toate cele 3 stații studiate-sectorul Călărași,
în perioada 2007-2009
42
 Oltina

3,5

2,5

2
ind/m2

1,5

0,5

0
15.VIII 2007 9 VI 2008 1 VII 2008 16 VII 2008 6 VIII 2009

Răul

14

12

10

8
ind/m2
6

0
15.VIII.2007 9.VI. 2008 1.VII 2008 16.VII.2008 6.VIII 2009

Chiciu
7

4
ind/m2

0
28 IX 2009 6 X 2009 10 XI 2009

Fig.IV.16 Dinamica densității numerice a populației speciei Anodonta woodiana în Dunăre ,

intervalul 2007-2009

43
 Oltina

9
8
7
6

ind/m2
5
4
3
2
1
0
15.VIII 2007 9 VI 2008 1 VII 2008 16 VII 2008 6 VIII 2009

Răul

50
45
40
35
30
25
ind/m2

20
15
10
5
0
15.VIII.2007 9.VI. 2008 1.VII 2008 16.VII.2008 6.VIII 2009

Chiciu
ind/m2 9
8
7
6
5
4
3
2
1
0
28 IX 2009 6 X 2009 10 XI 2009

Fig.IV.17 Dinamica densității numerice a populației speciei Anodonta cygnea în Dunăre ,

intervalul 2007-2009

44
 Oltina

45
40
35
30
ind/m2
25
20
15
10
5
0
15.VIII 2007 9 VI 2008 1 VII 2008 16 VII 2008 6 VIII 2009

Răul

180
160
140
120

ind/m2 100
80
60
40
20
0
15.VIII.2007 9.VI. 2008 1.VII 2008 16.VII.2008 6.VIII 2009

Chiciu
900
800
700
600

ind/m2500
400
300
200
100
0
28 IX 2009 6 X 2009 10 XI 2009

Fig.IV.18 Dinamica densității numerice a populației speciei Dreissena polymorpha în Dunăre

intervalul 2007-2009

45
 Oltina

350

300

250

200
ind/m2

150

100

50

0
15.VIII 2007 9 VI 2008 1 VII 2008 16 VII 2008 6 VIII 2009

Răul

250

200

150
ind/m2

100

50

0
15.VIII.2007 9.VI. 2008 1.VII 2008 16.VII.2008 6.VIII 2009

Chiciu
16
14
12
10
8
ind/m2

6
4
2
0
28 IX 2009 6 X 2009 10 XI 2009

Fig.IV.19 Dinamica densității numerice a populației speciei Theodoxus fluviatilis în Dunăre ,

intervalul 2007-2009

46
 Oltina

4,5
4
3,5
3
ind/m2

2,5
2
1,5
1
0,5
0
15.VIII 2007 9 VI 2008 1 VII 2008 16 VII 2008 6 VIII 2009

Răul

35

30

25

20
ind/m2
15

10

0
15.VIII.2007 9.VI. 2008 1.VII 2008 16.VII.2008 6.VIII 2009

Chiciu
25

20

15
ind/m2

10

0
28 IX 2009 6 X 2009 10 XI 2009

Fig.IV.20 Dinamica densității numerice a populației speciei Unio pictorum în Dunăre , intervalul
2007-2009

47
 Unio pictorum
Unio crassus
1% 9% Anodonta cygnea
10%
Anodonta woodiana
11% Dreissena polymorpha
Corbicula fluminea
57% 3% Bytnia tentaculata
6% Anisus spirorbis
1% Theodoxus fluviatilis
Valvata piscinalis
1%
1%

Fig. IV.21 Compoziția cantitativă a macrobentosului din brațul Răul în anul 2007

Unio pictorum
1% Unio crassus
8%
14% Anodonta cygnea
Anodonta woodiana
Dreissena polymorpha
Corbicula fluminea
50%
19% Bytnia tentaculata
Anisus spirorbis
1%
Theodoxus fluviatilis
5% Valvata piscinalis
1%
1%
0%

Fig. IV.22 Compoziția cantitativă a macrobentosului din brațul Răul în anul 2008

Unio pictorum
13% Unio crassus
0%
8% 2% 5% 1% 1% Anodonta cygnea
0%
Anodonta woodiana
4%
Dreissena polymorpha
Corbicula fluminea
Bytnia tentaculata
66% Anisus spirorbis
Theodoxus fluviatilis
Valvata piscinalis

Fig. IV.23 Compoziția cantitativă a macrobentosului din brațul Răul în anul 2009
48
 40%
Gasteropode
Lamelibranhiate
60%

Fig .IV.24 Compoziția cantitativă a faunei de gasteropode și lamelibranhiate din brațul Răul în
anul 2007

Gasteropode
50% 50%
Lamelibranhiate

Fig .IV.25 Compoziția cantitativă a faunei de gasteropode și lamelibranhiate din brațul Răul în
anul 2008

11%

Gasteropode
Lamelibranhiate

89%

Fig IV.26 Compoziția cantitativă a faunei de gasteropode și lamelibranhiate din brațul Răul în
anul 2009

49
 1%
14%
22%

Unio pictorum
9% Unio crassus
Anodonta cygnea
Anodonta woodiana
Dreissena polymorpha
Corbicula fluminea
26%
28%

Fig.IV.27 Compoziția cantitativă a lamelibranhiatelor din brațul Răul în anul 2007

2%
9%
21%
2%

Unio pictorum
Unio crassus
Anodonta cygnea
Anodonta woodiana
Dreissena polymorpha
38% Corbicula fluminea
28%

Fig.IV.28 Compoziția cantitativă a lamelibranhiatelor din brațul Răul în anul 2008

5% 1%

14%
Unio pictorum
1% Unio crassus
5% Anodonta cygnea
Anodonta woodiana
Dreissena polymorpha
Corbicula fluminea
74%

Fig.IV.29 Compoziția cantitativă a lamelibranhiatelor din brațul Răul în anul 2009

50
 250
200
150
ex/mp2
100
50 2007
2008
0
2009
D .polymorpha

U.crassus
2007 anul

A.cygnea

B.tentaculata

C.fluminea
Speciile

Fig.IV.30 Dinamica densităților medii a organsimelor bentonice identificate în punctul Răul în

intervalul 2007-2009

În intervalul 2007-2009, în Dunăre, sectorul Călărași, între cele 10 specii de organisme

bentale identificate , pe baza indicelui de afinitate cenotică între specii, calculat pentru valorile de
care am dispus, se confirmă datele din literatura de specialitate (Dragomir 1996) potrivit cărora, în
Dunăre sunt puține specii care să formeze o comunitate stabilă.
Criteriile pe baza cărora se stabilesc afinitățile cenotice sunt pe de o parte adaptarea la
curent, regimul de nutriție filtrator cât și tipul de referință termică. Astfel la Chiciu, indicele de
afinitate cenotică evidențiază afinitatea maximă (100%) în comunitățile formate de speciile:
- Unio crassus- Unio pictorum;
- Anodonta cygnea-Unio crassus;
- Anodonta cygnea-Unio pictorum;
- Anodonta woodiana- Unio crassus;
- Anodonta woodiana-Unio pictorum;
- Anodonta woodiana-Anodonta cygnea. (Fig IV.31);
La Oltina afinitatea maximă se observă între speciile Anodonta cygnea- Dreissena
Polymorpha (fig IV.32) , în timp ce pe Răul afinitatea maximă se înregistrează între speciile
- Unio pictorum-Unio crasuus;
- Unio crassus-Anodonta cygnea;
-Unio pictorum-Anodonta cygnea;
- Dreissena polymorpha-Corbicula fluminea.( FigIV.33).

51
 Dreissena polymorpha

Theodoxus fluviatilis

Anodonta woodiana
Anodonta cygnea
Unio pictorum
Specia

Unio crassus
Unio crassus
Unio pictorum 100
Anodonta cygnea 100 100

Dreissena polymorpha 33,3 33,3 33,3

Theodoxus fluviatilis 50 50 50 66,6
Anodonta woodiana 100 100 100 33,3 50

Legenda: q= 100 q= 66,6 q= 50 q=33,3

Fig.IV 31 Afinitatea cenotică între speciile identificate pe Dunăre în punctul Chiciu .

Anodonta woodiana
Corbicula fluminea

Bytnisa tentaculata
Anodonta cygnea

Anisus spirorbis
Unio pictorum

polymorpha

Theodosxus
Dreissena

fluviatilis
Specia

Unio pictorum
Anodonta cygnea 60
Dreissena polymorpha 100 60
Corbicula fluminea 66,6 40 50
Bytnia tentaculata 0 16 25 0
Anisus spirorbis 0 20 0 0 50
Theodoxus fluviatilis 75 60 75 16 66,6 25
Anodonta woodiana 33,3 33,3 33,3 33,3 0 0 25
Legenda:
q= 100 q= 80 q= 75 q= 66,6 q= 60 q= 50

q= 40 q=33,3 q= 25 q = 20 q= 16 q=0

Fig. IV.32 Afinitatea cenotică între speciile identificate pe brațul Borcea la Oltina

52
 Dreissena polymorpha

Theodosxus fluviatilis

Anodonta woodiana
Corbicula fluminea

Bytnisa tentaculata

Valvata piscinalis
Anodonta cygnea

Anisus spirorbis
Unio pictorum
Specia

Unio crassus
Unio crassus
Unio pictorum 100
Anodonta cygnea 100 100
Dreissena polymorpha 80 80 80

Corbicula fluminea 80 80 80 100

Bytnia tentaculata 60 60 60 80 80
Anisus spirorbus 50 50 50 40 40 50

Theodoxus fluviatilis 75 75 75 60 60 40 66,6

Valvata piscinalis 60 60 60 80 80 60 20 40
Anodonta woodiana 75 75 75 60 60 40 25 50 75

Legenda: q= 100 q= 80 q= 75 q= 66,6 q= 60 q= 50 q= 40

q= 25 q = 20

Fig.IV.33 Afinitatea cenotică între speciile identificate pe brațul Răul

Structura pe dimensiuni a moluștelor de talie mare din Dunăre, sectorul Călărași

Mărimea populațiilor organismelor bentonice de talie mare, identificate pe Brațul Răul în

anii 2008 și 2009 este eterogenă. Analiza comparativă a lungimii medii a valvelor atât în 2008 cât
și în 2009 arată următoarele valori:
Populația speciei Unio pictorum ( L=70-90 mm după Godeanu și 72-108 mm
după alți autori) . Pentru această specie am diferențiat 4 clase de mărime și anume: 70 mm, 80 mm,
90 mm,100 mm . Măsurătorile au pus în evidență următoarele aspecte:
- lungimea valvelor indivizilor prezenți în probe s-a situat în domeniul 50 -120 mm , deși
mărimea menționată în determinator este de 70-90 mm, Fig. IV.34
- majoritatea indivizilor se încadrează în clasele 80, 90 mm atât în 2008 cât și în 2009;
- în anul 2008 indivizii aparținând clasei de 90 mm formează 70% din totalul populației fiind
urmați de indivizii aparținând clasei 100 mm ( 15%);

53
 - în anul 2009 situația se schimbă, indivizii aparținând clasei de 100 mm se apropie de procentul
de 100% în timp ce indivizii clasei 90 mm au un procent de reprezentare de 33 %;
- dacă în 2008 au fost găsiți și indivizi aparținând claselor de mărime de 80 mm și 110 mm (9%
și respectiv 6% ) aceștia nu se mai regăsesc în 2009. Diferențele dintre cei 2 ani se pot datora
modificărilor din structura populațiilor ca urmare a unor factori de comandă (în special regimului
hidrologic ) sau /și faptului că probele au fost prelevate la momente diferite, luna august în 2009 și
iulie în 2008 .
Populația speciei Unio crassus ( L=45-70 mm, Godeanu). Pentru această specie am diferențiat
4 clase de mărime și anume : 40 mm, 50 mm, 60 mm, 70 mm, lungimea valvelor indivizilor
prezenți în probe situându-se în domeniul 20-60 mm.
- în 2008 indivizii aparținând clasei 30 mm formează 48 % din totalul populației urmați de
indivizii clasei 40 mm ( 40%);
- în 2009 populația este formată din 50% indivizi aparținând clasei 40 mm și 50 % clasa
50mm;
Populația speciei Anodonta cygnea (120-200 mm, Godeanu) . Pentru această specie am
diferențiat 10 clase de mărime și anume : 100 mm, 120 mm,130 mm, 140 mm, 150 mm,
160 mm, 170 mm, 180 mm, 190 mm , 200 mm, lungimea valvelor indivizilor prezenți în probe a
fluctuat în domeniul 100-150 mm , deși lungimea menționata în determinator este de 120-200 mm.
- majoritatea indivizilor se încadreaza în clasele 100 mm ,110 mm, 120 mm, 130 mm ;
- în anul 2008 indivizii aparținând clasei 120 mm dețin 39% , cei din clasa 100 mm , 29% și
24 % cei din clasa 140;
- în 2009 situația se schimbă , în sensul că ponderea de reprezentare o au indivizii aparținând
claselor 110 mm și 130 mm;
Populația speciei Anodonta woodiana (L= 120-230 mm Godeanu, 165-174 mm Gomoiu,
Skolka) . Pentru această specie am diferențiat 12 clase de mărime și anume 120 mm, 130 mm,
140 mm, 150 mm, 160 mm, 170 mm, 180 mm, 190 mm, 200 mm, 210 mm, 220 mm, 230 mm,
lungimea valvelor indivizilor prezenți în probe variind între 90-180 mm, deși lungimea minimă
citată în determinator este de 120 mm ( Godeanu) și 165 ( Gomoiu, Skolka).
- majoritatea indivizilor se încadreaza în clasele 90 mm , 150 mm , 170 mm , 180 mm ;
- în 2008 populația este dominată în proporții egale ( 20%) de indivizii aparținând claselor
90 mm, 150 mm și 170 mm;
- în 2009 populația este formată în proporții egale 33,33% de indivizii aparținând claselor
100 mm, 170 mm și 180 mm.

54
 Unio crassus

25

20

numar de indivizi
15
2008

10 2009

0
20 30 40 50 60
Clasa de marime/mm

Unio Pictorum
25

20

15
2008

10 2009
numar de indivizi
5

0
50 80 90 100 110 120
Clasa de marime/ mm
 Anodonta cygnea Anodonta woodiana

18 2,5
16
14 2

numar de indivizi
Numar de indivizi

12
1,5
10 2008 2008
8 2009 2009
1
6
4 0,5
2
0 0
100 110 120 130 140 150 90 100 110 120 130 140 150 160 170 180
Clasa de marime /mm Clasa de marime / mm

Fig. IV.34 Mărimea medie a populațiilor de moluște de talie mare identificate pe Brațul Răul.
55
V.Integrarea temei în lecțiile de specialitate și activitățile extracurriculare

V.1 Importanța formării resurselor umane în domeniul Ecologiei și protecției mediului

pentru managementul adaptativ al capitalului natural

Dezvoltarea sistemelor naționale de învățământ și formare profesională este considerată ca

un răspuns eficient la provocările economice viitoare. În termeni sociali, funcția fundamentală a
unui sistem de învățământ profesional și tehnic , eficient, este de a furniza societății pe care o
servește forța de muncă aptă, adaptabilă și mobilă, capabilă să demonstreze competențele cerute pe
piața muncii, la nivel local, național și european adaptate stadiului de dezvoltare a tehnologiilor,
capabile să anticipeze într-o anumită măsură evoluția tehnologică. Pentru a deveni și a rămâne
competitivă într-o economie de piață, forța de muncă trebuie să dezvolte competențe adaptabile și
să atingă standarde de pregatire care îi vor permite să răspundă atât nevoilor  prezente, supuse unui
permanent proces de schimbare, cât și dezvoltării unei societăți bazate pe cunoaștere.
Noul Sistem Naţional al Calificărilor Profesionale ( S.N.C.P. ) este elaborat de
Ministerul Educaţiei , Cercetării , Tineretului și Sportului ( MECTS ) în parteneriat cu angajatorii
şi alţi factori interesaţi, pentru a oferi un profil al absolvenţilor cerut de sectoarele economice şi de
servicii. Angajatorii se implica în acest fel şi mai mult în parteneriate educaţionale, ajutând astfel la
creşterea calităţii procesului de formare, influenţând ceea ce se învaţă şi creând condiţii pentru ca
învăţământul să răspundă schimbărilor tehnologice tot mai rapide de azi.
Absolvenţii noului sistem de formare profesională, dobândesc abilităţi, cunoştinţe,
deprinderi, dezvoltând și o serie de abilităţi cheie transferabile, cu scopul de a sprijini procesul de
învăţare continuă, prin posibilitatea unei reconversii profesionale flexibile către meserii înrudite.
Fiecare dintre calificările profesionale naţionale necesită unităţi de competenţă cheie şi
unităţi de competenţă profesionale. Competenţele profesionale sunt grupate în unităţi de competenţă
generale şi specializate.
Cererea pieţei şi necesitatea formării profesionale la nivel european au reprezentat
motivele esenţiale pentru includerea abilităţilor cheie în cadrul Standardelor de Pregătire
Profesională ( S.P.P. ) Tinerilor trebuie să li se ofere posibilitatea de a dobândi acele competenţe de
bază care sunt importante pe piaţa muncii.
Curriculum-urile specifice nivelulului 3 de calificare au fost concepute astfel încât să
dezvolte abilităţi de care tinerii au nevoie pentru ocuparea unui loc de muncă, pentru asumarea
rolului în societate ca persoane responsabile, care se instruiesc pe tot parcursul vieţii. Aceste
cerinţe, necesare unei vieţi adaptate la exigenţele societăţii contemporane, au fost încorporate în
abilităţile cheie.

56
 Prin parcurgerea curriculum-urilor se asigură dobândirea competenţelor descrise în
Standardul de Pregătire Profesională , specifice calificărilor de nivelul 3 pentru domeniul
Resurse ( Protecția Mediului) , documente care stau la baza Sistemului Naţional de Calificări
Profesionale şi care trebuie să fie utilizate împreună cu respectivele curriculum-uri.
Fiecare nivel parcurs în domeniul Resurse (Protecția Mediului) , implică dobândirea unor
abilităţi, cunoştinţe şi deprinderi care permit absolvenţilor fie să se angajeze, fie să-şi continue
pregătirea la un nivel superior.
Pregătirea forţei de muncă calificată în conformitate cu standardele europene presupune
desfăşurarea instruirii bazate pe strategii moderne de predare şi evaluare, centrate pe elev.
Noii angajaţi vor putea desfăşura sarcini non-rutiniere care implică colaborarea în cadrul
unei echipe.
Prin unităţile de competenţe specializate din cadrul Curriculum-ului specific nivelului 3
de calificare, elevul este solicitat în multe activităţi practice care îi stimulează şi creativitatea.
Orice activitate creativă va duce la o lărgire semnificativă a experienţei şi la aplicarea conştientă a
cunoştinţelor dobândite.
Domeniul Protecția Mediului pregăteşte elevii pentru calificările tehnician ecolog si
protectia calitatii mediului si tehnician hidrometeorolog (OMECI 3312/2.03.2009).
În structura planului de învățământ actual, la nivel liceal și postliceal, pentru elevii cu
specializarea/calificarea tehnician ecolog și protecția calității mediului , studiul bentosului se
regăsește în cadrul mai multor module și pe diferite niveluri de studiu , în toate fazele de analiză
( prelevare probe, identificare și determinare organisme, interpretarea datelor- indicii analitici și
sintetici ) și anume:

- clasa a IX-a , Modulul 1, Ecologie generală , capitolul 2 – Ecosistemul , tema-Structura pe

specii a biocenozei și capitolul 3- Tipuri de ecosisteme naturale și artificiale , tema Râul/Fluviul;
Modulul 2, Metode practice de investigare a ecosistemelor, capitolul 3
- Investigarea cantitativă a populațiilor biocenozelor, temele :Frecvența, Abundența, Dominanța
numerică, Dominanța în biomasă, Indicele de semnificație ecologică, Indicele de afinitate cenotică.

- clasa a XI-a , Modulul 7 (CDL impus) Conservarea biodiversității, capitolul 1 –

Monitorizarea biodiversității locale și zonale, temele -Utilizarea determinatoarelor și Prelucrarea
datelor obținute în laborator, capitolul 2- Analizarea factorilor care conduc la modificarea
biodiversității, tema -Executarea de reprezentări grafice.

57
 - clasa a XII-a Modulul 6 (Practică comasată) Chimia și biologia apelor naturale,
capitolul 1, temele Identificarea faunei apelor stătătoare și curgătoare și Utilizarea
determinatoarelor.

- Școala Postliceala –anul II Modulul 3 Controlul calității apelor naturale , capitolul 1,

temele Identificarea faunei apelor stătătoare și curgătoare și Utilizarea determinatoarelor.

V.2 Modalități de utilizare a rezultatelor cercetărilor în perfecționarea activității didactice.

Modalitățile de utilizare a rezultatelor cercetărilor care permit îmbunătățirea/ perfecționarea

activitătii didactice, în special a orelor de instruire practică sunt redate în următoarele proiecte de
lecție .
Proiectele de lecție au fost corelate cu curriculum-urile și standardele de pregătire
profesională (SPP) în vigoare, specifice fiecărui modul și fiecărui nivel de studiu.

58
Colegiul Tehnic ,, Stefan Bănulescu’’ Călărași Data: 29.IX.2009
Clasa a XII-a C Profesor: Cristina Blebea
Liceu filiera tehnologică
Calificarea: tehnician ecolog și protecția calității mediului
Nr. elevi (total/prezenți): 18 /18
Mediul de instruire: Deplasare în teren ( Confluența dintre canalul Siderurgic cu brațul
Borcea și Chiciu)
Disciplina/Modulul: M 6 Chimia și biologia apelor naturale (Practică comasată)

PROIECT DE LECȚIE

TEMA: Prelevare probe de apă

LECȚIA : Prelevare probe bentos
TIPUL LECŢIEI: Activitate practică

A. STRUCTURA LOGICĂ A CONȚINUTULUI (ARII DE CONŢINUT)

A1. Instrumente de prelevare bentos – definiție, descriere, manevrare.
A2. Bentosul – definiție ( definiție, caracterizare).
A3. Organisme bentonice, identificare, măsurare, numărare.

B. NECESITATEA STUDIERII TEMEI ( SCOPUL ): Formarea la elevi a unor abilități practice

referitoare la prelevarea organismelor bentonice în funcție de substrat, identificarea organismelor,
distribuția lor pe specii și dimensiuni.

C. EXPERIENȚA DE ÎNVĂȚARE CUVINTE CHEIE RESURSE MATERIALE

ANTERIOARĂ
Prelevare probe fitoplancton Bentos Draga
și zooplancton Sonda
Ruleta
Determinatoare

D. UNITĂŢI DE COMPETENŢE, COMPETENŢE PROFESIONALE, COMPETENȚE

SPECIFICE ȘI OBIECTIVE OPERAȚIONALE URMĂRITE

D1. COMPETENŢE SPECIFICE:

C1: Evidențiaza modul de desfășurare a vieții în apele naturale.
C2: Identifică organismele bentonice din Dunăre, sectorul Călărași

D2. OBIECTIVE OPERAŢIONALE:

O1: descrie și manevrează instrumentele de prelevare probe de bentos ( draga,
sonda);
O2: identifică organismele bentonice din Dunăre, sectorul Călărași;
O3: stabilește distribuția organismelor bentonice pe specii și dimensiuni.

E. PROBE DE EVALUARE
- probă practică;
- verificare orală;

F. DESFĂȘURAREA LECȚIEI

59
Timp Etape de istruire Arii de Metode de Mijloace Forma de organizare Evaluarea
50 Profesorul Elevii conținut Învățământ de Profesor Elev
min Învățământ
1 min Secvența introductivă Observarea curentă
Verifică prezenţa Răspund la apel
(apel nominal) şi
notează absenţii

10 Reactualizarea ( Verificarea )
min cunoştinţelor învăţate anterior
Solicită elevilor să-și
reamintească din ce Răspund oral . A1 Dialogul Draga Colectiv Individuală Verificare orală
sunt alcătuite Conversația Sonda
instrumentele de
prelevare probe
bentos (draga, sonda)
33 Transmiterea noilor cunoştinţe.
min Prezentarea conţinutului şi dirijarea
învăţării
2 min Explică pe înțelesul
elevilor scopul și Explicația Frontal Colectiv
obiectivele activității
practice.
3 min - descrie metodele de
prelevare a
organismelor - se constituie în
bentonice atât cu echipe şi îşi
draga cât și cu sonda, desemnează Draga
- arată elevilor cum se liderul; Explicaţia, Sonda Colectiv,
folosesc cele 2 - primesc Conversația Sticle Frontal În echipe Observarea curentă,
instrumente,- împarte determinatoarele , euristică; Formol Practic Practic Observarea sistematică,
clasa în echipe de câte sticle, formol şi Analiza, Determinato
2 elevi; urmăresc are
- distribuie prezentarea
determinatoarele, cerinţelor;
sticle, formol - rezolvă cerințele;
- prezintă și explică
elevilor sarcinile de
lucru,
Abordează obiectivul
O1: A1

- solicită liderului
Fig.V.1 Prelevare organisme bentonice la
Chiciu ( numărare pe pietre).

63
Colegiul Tehnic ,,Stefan Bănulescu ‘’ Călărași Data: 16.10.2009
Clasa a XI-a B Profesor: Cristina Blebea
Liceu filiera tehnologică
Calificarea/ Specializarea : tehnician ecolog și protecția calității mediului
Nr. elevi (total/prezenți): 22/20
Mediul de instruire: Laborator Protecția Mediului (Bănulescu 3)
Disciplina/modulul: Modulul 7 , Conservarea biodiversității ( CDL impus)
Tema : ,, Utilizarea determinatoarelor’’

PROIECT DE LECȚIE

A. Necesitatea studierii temei

1) Utilizarea determinatoarelor și a cheilor de determinare permite familiarizarea elevilor cu caracterele morfologice externe ale diverselor grupe de
viețuitoare ( moluște în acest caz) precum și identificarea acestora după trăsăturile lor externe.
2) Activitățile desfășurate în cadrul lecției îi ajută pe elevi să-și formeze deprinderile de a lucra cu unele materiale didactice
( determinatoare, extrase din determinatoare, chei de determinare);

Unitatea de competență 16. Conservarea biodiversității

Competențe individuale : 16.1 Monitorizează biodiversitatea locală și zonală.

Tipul lecției : mixtă

Metode și procedee: Dialogul, Conversația, Explicația, Învățarea prin descoperire, Studiu de caz.

Mijloace didactice : Determinatoare de apă dulce și apă sărată; Chei de determinare.

B. Structurarea conținuturilor:
,,Utilizarea determinatoarelor”

Determinatoare: - de apă dulce;

- de apă sărată;
64
C.

Experiențe anterioare de învățare Cuvinte cheie Resurse materiale

Limba Română Limba Engleză Limba Franceză

Elevii au mai întâlnit în lecțiile - determinator; -determinator; -determinator; ,, Determinatorul ilustrat al

anterioare termenii teoretici de - cheie de -key determination; -détermination de clé ; florei și faunei României –
determinator și cheie de determinare; - determination shells; -coquilles Diversitatea lumii vii,
determinare. - determinare détermination; partea 1 și partea 2, Apele
scoici; Continentale ‘’ și ,, Marea
Neagră’’,coordonator
volume Stoica Preda
Godeanu ;
Extrase din determinator;
Chei de determinare.

D.Obiective operaționale

Nr.ob C1 C2 C3 C4
Capacitatea de învățare Comportament Condiții de probare Criterii de performanță
O1 Identificarea de către elevi a morfologiei Identificarea scoicilor și Folosind determinatoarele 90%
externe a moluștelor ( scoici și melci). moluștelor. și cheile de determinare
O2 Formarea abilităților de a utiliza diferite Precizarea speciilor din Utilizând materialul de 80%
materiale ajutătoare ( determinatoare, care fac parte organismele determinat ( scoici și
extrase din determinatoare, chei de determinate. melci de apă dulce și
determinare) sărată) și determinatorul.
O3 Evidențierea deosebirilor dintre scoici și Identificarea formei Utilizând materialul de 80%
melci. cochiliilor la melci și determinat ( scoici și
scoici. melci de apă dulce și
sărată) și determinatorul

65
E. Proba de evaluare

Nr.ob Conținutul itemilor / întrebarilor orale/ probelor Timp Punctaj

practice maxim minim
O 1, 2, 1. Ce este un determinator? 1’ 2,5p 1p
3
2. Pentru ce se folosesc determinatoarele și cheile de 1’ 2,5p 1p
determinare?

3. Determinarea organismelor 8’ 4,5p 2p

F.Desfășurarea lecției

Timp Secvențele lecției Conținut informațional Ob Strategii didactice Forme de activitate

Activ. Prof. Activ.elevului Metode Mijloace Profesor Elev

0 1 2 3 4 5 6 7 8
2’ Organizarea Verifică prezenţa (apel Răspund apelului.
activității (Moment nominal) şi notează
organizatoric) absenţii Conversația Frontal Colectiv
Asigură disciplina Dialogul
pentru desfasurarea
activității.
Verifică asigurarea Se pregătesc pentru
materială a lecției începerea lecției
5’ Reactualizarea Solicită elevilor să-și
cunoștințelor reamintească
dobândite anterior semnificația unor
termeni dobândiți în
lecțiile anterioare : Răspund întrebarilor Dialogul Diferențiat Individual
,, Ce este un profesorului Conversația
determinator?’’
,, Pentru ce se folosesc
determinatoarele?’’
 ,,Ce este o cheie de
determinare?’’
5’ Captarea atenției și Anunță și notează
enunțarea scopului/ titlul lecției pe tablă.
obiectivelor lecției Explică pe întelesul Notează în caiete titlul Explicația Tabla Frontal Individual
elevilor scopul și lecției. Conversația
obiectivele lecției.
15’
Materialul de
Împarte elevii pe determinat
Dirijarea învățării. grupe ( câte 2), explică O1 Descrierea ( cochilii de
sarcinile de lucru și Conversația melci și scoici Frontal Colectiv
distribuie materialul Explicația de apă dulce și
de determinat și sărată închise
determinatoarele. etanș în pungi)
Determinatoare
Extrase din
determinator
Cheie de
determinare
13’ Conexiunea inversă Urmărește și îndrumă Rezolvă sarcinile de O2,O3 Învățarea Materialul de
activitatea elevilor lucru ( determină 4 prin determinat
cochilii puse la descoperire ( cochilii de
dispoziție). Explicația melci și scoici Diferențiat Colectiv
de apă dulce și
Prezintă pe tablă Conversația sărată închise
rezolvarea sarcinilor. etanș în pungi)
Determinatoare
Extrase din
determinator
Cheie de
determinare
10’ Evaluarea elevilor Apreciază activitatea
și tema pentru acasă elevilor la ora, notează O1,2,3
elevii.
Anunță tema pentru Diferențiat Individual
acasă : Referat ,,
Efectele invaziei Notează tema în caiete
speciei Dreissena
polymorpha în Dunăre
’’

68
Fig.V.2 Determinare moluște

69
Clasa a IX-a B

Filiera :Tehnologică

Domeniul pregătirii de bază :Protecția Mediului

Calificarea: Tehnician ecolog si protecția calității mediului

Modulul : 2 Metode practice de investigare a ecosistemelor

Tema :Investigarea cantitativă a populațiilor biocenozelor.

Scopul : Consolidarea cunoștințelor însușite , referitoare la indicii structurali analitici și sintetici ai biocenozei, dar și aprofundarea
cunoștințelor și completarea unor lacune.

Competență specifică: Investighează cantitativ populațiile biocenozelor.

Obiective operaționale :

1. să definească indicii structurali analitici (abundența, frecvența în probe, dominanța numerică) și sintetici ( indicele de semnificație
ecologică și indicele de afinitate cenotică) ai biocenozei .
2. să aplice adecvat formulele de calcul ale indicilor structurali analitici și sintetici.
3. să reprezinte grafic indicii calculați.

Tipul de lecție : Recapitulare, consolidare și sistematizarea cunoștințelor

Metode și procedee: Explicația, Conversația, Exercițiul, Demonstrația, Dialogul, Tema de lucru în clasă, Tema de lucru pentru acasă.

70
Desfășurarea lecției

Nr.crt Moment pedagogic Timp Conținut informațional Metode și Resurse materiale Modalități de
procedee evaluare
1. Precizarea conținutului 4’ Planul de recapitulare Conversația FlipChart
informațional supus recapitulării. (Anexa A) Dialogul
2. Recapitularea conținutului pe 20’ - clarificarea și eliminarea Conversația Videoproiector Observarea
baza planului stabilit confuziilor constatate; ( Exerciții ) sistematică și
- stabilirea unor conexiuni Explicația independentă a
pe baza noțiunilor elevilor
învățate; Dialogul
- realizarea unor
reprezentări grafice Exercițiul
specifice fiecărui indice în
parte. Problematizarea
3. Completarea de către elevi a 16’ Elevii grupați pe echipe Exercițiul Fișe de lucru Probă scrisă
fișelor de lucru pe baza ( câte doi) completează Lucrul în echipă (Anexa B)
cunoștințelor recapitulate fișele de lucru.
4. Aprecierea activității elevilor 5’ Profesorul apreciază Dialogul
activitatea elevilor la oră, Explicația
notează elevii.
5. Precizarea și explicarea temei 5’ Realizați un proiect cu Conversația
pentru acasă. tema ,,Compoziția Caietul de notițe Probă orală
cantitativă a organismelor Explicația Microsoft Excell
bentonice în Dunăre’’ Studiu de caz
( Anexa C)

71
 Anexa A - Plan de recapitulare

Investigarea cantitativă a populațiilor biocenozelor.

1.Indicii structurali analitici (definiție, formula de calcul, exprimare , reprezentare grafică) :

- frecvența în probe;
- abundența;
- dominanța numerică;

2. Indicii structurali analitici ( definiție, formula de calcul, exprimare, reprezentare grafică):

- indicele de semnificație ecologică;
- indicele de afinitate cenotică (coeficientul Jaccard).

72
 Anexa B – Fișă de lucru

1.Calculați abundența indivizilor dintr-o biocenoză știind că într-o probă s-au identificat: 3 scoici; 4
lipitori; 15 melci.

2.Calculați frecvența în probe a indivizilor din următoarea biocenoză:

Specia PROBE

1 2 3
1 1 2 1
2 2 6 1
3 0 1 0

3.Știind că dintr-o biocenoză acvatică au fost extrase 5 probe care conțineau:

- prima probă :2 broaște, 5 scoici și 2 guvizi;
- a doua probă: 1 știucă; 3 scoici, 1 guvid;
- a treia probă :2 melci, 3 scoici, 1 broască, 1 știucă
- a patra probă: 2melci
- a cincea probă :2 broaște și 2 scoici,
calculați abundența indivizilor , frecvența în probe a speciilor și dominanța numerică.

4. Reprezentați grafic indicele de afinitate cenotică între specii știind ca într-o biocenoză acvatică
s-au constatat următoarele:

Proba P1 P2 P3 P4 P5
Specia
Anodonta cygnea 3 8 5 7 4
Bytnia tentaculata - 10 7 - -
Anisus spirorbis - - 3 - -
Theodoxus fluviatilis 39 38 18 19 -
Unio pictorum 1 4 - 2 -
Dreissena polymorpha 13 40 - 10 -
Anodonta woodiana - - - 3 -
Corbicula fluminea - - - 15 3

73
 Anexa C – Tema pentru acasă
,,Compoziția cantitativă a organismelor bentonice în Dunăre’’

Realizați un proiect cu tema ,, Compoziția cantitativă a organismelor bentonice în Dunăre’’

după urmatoarea structură de idei :
- I.Bentosul definiție;
- II.Dunărea în sectorul Călărași;
- III.Enumerarea și descrierea a 3 organisme bentonice din Dunăre;
- IV. a) reprezentarea grafică a abundenței numerice, frecvenței în probe și a coeficientului de
afinitate cenotică între specii pentru următoarele date :

Proba P1 P2 P3 P4
Specia
Anodonta cygnea 2 - 5 3
Anodonta woodiana - 1 1 -
Unio pictorum 3 2 10 8
Unio crassus 5 3 4 6

- b) identificați speciile caracteristice, sporadice și recedente.

74
V.3 Examenul pentru certificarea competențelor profesionale / Certificarea competențelor
profesionale – nivel 3 și 3 avansat.

      Un rol deosebit de important în crearea echilibrului dintre cerere şi ofertă pe piaţa muncii îl
poate avea sistemul de învăţămînt profesional şi tehnic, prin care se pot dobândi abilităţi şi
competenţe profesionale.

Structura actuală a sistemului de învăţămînt profesional şi tehnic,  cu cele trei filiere
educaţionale : Școala de arte şi meserii- anul de completare, Liceu tehnologic rută directă şi
progresivă , permite obţinerea certificatelor de calificare nivel 1 ,2 şi 3.

Orice elev, are oportunităţi de a obţine o calificare prin intermediul instruirii şi pregătirii
profesionale de bază.

Principiul recunoaşterii formale a calificării obţinute , presupune dreptul şi oportunitatea

individuală de a fi acreditat la toate tipurile de activităţi de instruire.

       Obiectivele specifice ale învăţămîntului secundar profesional includ: asigurarea formării
competenţelor-cheie, în corespondență cu Cadrul European al  Calificărilor (EQF), şi a nivelurilor
calificărilor conform  Clasificării Internaţionale Standard a Învăţământului (ISCED)

Competenţele dobândite prin educaţia profesională iniţială (formală) din învăţământul

profesional (prin şcoala de arte şi meserii şi liceul tehnologic), sunt identificate prin Standardele de
pregătire profesională (SPP), pe niveluri de calificare (nivelurile 1, 2 , 3 ,  3 avansat conform EQF).

Dobândirea certificatului de calificare profesională de nivelul 1, 2, 3  se face pe baza

susţinerii de către candidaţi a unui examen. Acest examen are caracter naţional şi, prin modul său de
proiectare şi administrare, beneficiază de măsuri suplimentare de asigurare a calităţii (de ex.: prin
activitatea monitorilor de calitate ca membri ai comisiilor de examinare).

Caracterul naţional al examenului este asigurat prin susţinerea acestuia, de către toţi
candidaţii care îndeplinesc condiţia de a avea situaţia şcolară încheiată la sfârşitul anului şcolar, în
centre de examen, în care activează comisii de examinare cu o componenţă ce reflectă preocuparea
atât pentru importanţa procesului de formare prin învăţământul profesional, cât şi pentru cerinţele
dinamicii pieţei muncii (angajatori, patronat, reprezentanţi ai agenţilor economici etc., conform
sistemului dual).Pentru absolvenţii liceului tehnologic, nivel 3 de calificare, examenul presupune
tehnoredactarea unui proiect şi susţinerea acestuia.

75
 Elevii/ Absolvenții au dreptul să aleagă tema proiectului dintr-o listă de teme afisată, teme
care se regăsesc în disciplinele de specialitate studiate pe parcursul liceului.

De-a lungul timpului, ca profesor îndrumător am coordonat mai multe proiecte ce aveau ca
temă bentosul, prelucrarea datelor în laborator sau teme apropiate cum ar fi : Analiza ecologică a
unei biocenoze ( indicii structurali ai biocenozei), Structura trofică în Brațul Borcea Călărași etc.

După susținerea proiectului , candidații declarați admiși obțin un certificat de competență

profesională în specializarea/ calificarea tehnician ecolog și protecția calității mediului.

Astfel, valoarea certificatului de calificare profesională este dată de:

1) raportarea procesului de formare şi de evaluare la Standardele de pregătire profesională

pentru fiecare calificare din Nomenclator;

2) evaluarea internă, bazată pe dovezi de însuşire a unităţilor de competenţă;

3) reconfirmarea, în situaţie de examen extern, a competenţelor considerate de interes

comun  şi major pentru angajator, agentul economic, piaţa muncii etc.

V.4 Integrarea studiului bentosului în activitățile extracurriculare

 În anul școlar 2009 – 2010 am coordonat echipa Tineri Reporteri pentru Mediul
Înconjurător (Young Reporters –YRE) din cadrul Concursului Național organizat de Centrul
Carpato-Danubian de Geoecologie cu articolul ,, Specii invazive de moluște bivalve în Dunăre/
Brațul Borcea Călărași’’.
Programul Young Reporters for the Enviroment – YRE (Tineri reporteri pentru protecția
mediului înconjurător) a fost inițiat de Fundația Mondială de Educație pentru Mediul Înconjurător ,
în anul 1990.
În cadrul programului, grupe de elevi cu vârsta cuprinsă între 14-19 ani , împreună cu
profesorii lor, realizează investigații pe probleme privind mediul înconjurător. Scopul fiecărui
proiect este comunicarea rezultatelor investigațiilor pentru publicul larg.
La proiecte pot participa clase întregi sau doar grupuri de elevi, iar activitățile se pot derula
în afara orelor de curs sau în cadrul unor ore opționale.
La nivel Național elevii realizează investigații pe problemele locale privind mediul
înconjurător. Ca activitate jurnalistică , ei fac vizite în teren sau la instituții, de unde pot prelua
informațiile necesare. Rezultatele cercetarilor se materializează sub forma unor articole, aduse la
cunoștința publicului printr-un mijloc mediatic local (revista școlii, expoziții, ziare, televiziune) și
prin publicarea pe site-ul YRE.

76
 Concluzii

 Cercetarea a fost realizată în Dunăre , sectorul Călărași , în 3 puncte ( stații ) și

anume : Chiciu ( pe Dunăre), Răul ( pe brațul Răul ) și Oltina ( pe brațul Borcea) în intervalul 2007-
2009.
Caracteristica generală a bentosului întâlnit pe cursul Dunării, sectorul Călărași , în
intervalul 2007-2009 este biodiversitatea deosebit de scăzută comparativ cu datele din literatura mai
veche ( deși o tendință de scădere a biodiversității bentale este menționată și în 2004 de către
Priscila Ana Opreanu).
Analiza calitativă și cantitativă a faunei bentale din Dunăre, sectorul Călărași în
intervalul 2007-2009 a pus în evidență prezența a 10 taxoni, ceea ce reprezintă o biodiversitate
scazută ( față de 336 menționați în 2006). Fauna bentală întâlnită în intervalul 2007-2009 este
dominată de prezența moluștelor reprezentate în principal de Dreissena polymorpha, Theodoxus
fluviatilis, Anodonta cygnea. Acest lucru poate fi consecința unui număr relativ mic de probe
prelevate, perioadelor de prelevare , precum și a modificărilor survenite la nivelul unităților
hidromorfologice în ultimii ani .

 Dintre cele 10 specii identificate în Dunăre , sectorul Călărași 4 au un statut

aparte și anume:
- Unio crassus- figurează în Lista Roșie a Consiliului Europei printre speciile protejate, dar
nu și în România;
- Anodonta woodiana, Dreissena polymorpha și Corbicula fluminea sunt specii
invazive.
Populațiile de Corbicula fluminea a căror prezență este relativ recentă în biocenozele din
Dunăre ( prima citare 1997 la Baziaș) , par să câștige tot mai mult teren în competiția cu alte
organisme, în unele puncte înlocuind speciile autohtone (Unio crassus, Unio pictorum, Psidium
casertanum ), altă dată prospere.

 Fauna bentală identificată în sectorul Călărași , în intervalul 2007 – 2009 prezintă

unele particularități în funcție de stație , și anume:
- din cei 10 taxoni identificați doar 5 sunt comuni celor 3 puncte: Unio pictorum, Anodonta cygnea,
Dreissena polymorpha, Theodoxus fluviatilis, Anodonta woodiana.
- numărul cel mai mare de taxoni identificați ( 10) s-a înregistrat pe Răul;
77
- dintre cei 5 taxoni comuni, cea mai mare densitate numerică a realizat-o Dreissena polymorpha la
Chiciu (813 ind/m 2 ) și Oltina ( 38 ind/m 2), pe Răul cea mai mare densitate a realizat-o Theodoxus
fluviatilis ( 220 ind/m2);
- la Chiciu populația speciei Dreissena polymorpha a fost net dominantă în structura faunei bentale,
realizând o abundență numerică de 92,2 % ;
- la Oltina , populația speciei Teodoxus fluviatilis a fost specia dominantă în structura faunei
bentonice, reprezentând 43,5 % din structura comunității bentale .
- în fiecare stație este prezentă cel puțin o specie invazivă ( Dreissena polymorpha la Chiciu, care
nu este doar prezentă, practic a invadat biocenoza, fiind întâlnită pe orice substrat solid – pietre,
lemne, pari rămași în apă, chiar și doze de aluminiu, Corbicula fluminea, Anodonta woodiana și
Dreissena polymorpha la Oltina și pe Răul);
- la Chiciu unde substratul este pietros, dominantă este specia Dreissena polymorpha, lipsesc
speciile Bytnia tentaculata, Anisus spirorbis, Corbicula fluminea, Valvata piscinalis. Indicele de
afinitate cenotică evidentiază afinitatea maximă (100%) în comunitățile formate de speciile :
- Unio crassus- Unio pictorum;
- Anodonta cygnea-Unio crassus;
- Anodonta cuygnea-Unio pictorum;
- Anodonta woodiana- Unio crassus;
- Anodonta woodiana-Unio pictorum;
- Anodonta woodiana-Anodonta cygnea
- la Oltina unde substratul este mâlos dominantă este specia Theodoxus fluviatilis lipsesc Unio
crassus și Valvata piscinalis. Afinitatea maximă se observă între speciile Anodonta cygnea-
Dreissena polymorpha, în timp ce pe Răul afinitatea maximă se înregistrează între speciile
- Unio pictorum-Unio crasuus;
- Unio crassus-Anodonta cygnea;
-Unio pictorum-Anodonta cygnea;
- Dreissena polymorpha-Corbicula fluminea.

 În ceea ce privește distribuția moluștelor de talie mare pe clase de mărimi, stabilite

în funcție de lungimea valvelor, nu s-au înregistrat fluctuații mari , distribuția indivizilor fiind
eterogenă în cadrul fiecărei populații studiate ( Unio pictorum, Unio crassus, Anodonta cygnea și
Anodonta woodiana).

78

 Biodiversitatea scăzută evidențiată în Dunăre, sectorul Călărași , în intervalul

2007-2009 ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru factorii de decizie care dezvoltă și
implementează programe și strategii de dezvoltare a sistemelor socioeconomice din bazinul Dunării
și în același timp un motiv de îngrijorare și o obligație morală a tuturor europenilor din bazinul
Dunării, de a nu uita că în aspirațiile noastre spre civilizație și progres, nu trebuie să depășim
capacitatea productivă și de suport a oricărui ecosistem natural- al Dunării în mod particular.
Îndiguirea luncii inundabile, construirea de baraje pentru centralele hidroelectrice,
modificarea condițiilor fizico-chimice ale apei , poluarea complexă, turismul abuziv, gălăgios și
distructiv deseori, braconajul și supraexploatarea resurselor naturale oferite de Dunăre au
determinat deja sensibile schimbări în diversitatea și răspândirea speciilor acvatice, dunărene.
Mesajul educativ a fost asigurat prin toate formele: lecții teoretice, lucrări de laborator,
foarte multe ieșiri în teren în cadrul stagiilor de pregătire practică comasată și nu numai, activități
extracurriculare diverse : simpozioane, seminarii, ziua Dunării.

79
 Bibliografie

Albu, D.,- O singură Dunăre, Editura Succes Brăila , 1999.

Balcom, N. C. , Aquatic Immigrants of the Northeast, No. 4: Asian Clam, Corbicula

fluminea. Connecticut Sea Grant College Program. 1994.

Botnariuc, N.,- Vădineanu, A., - Ecologie, Editura Didactică și Pedagogică București, 1982.

Cioboiu , O., - Diversity of Gastropoda in the Romanian sector of the Danube lower
hydrographic basin. The Museum of Oltenia, Nature Sciences, Craiova, 2000

Constantin, T.,- Monografia Județului Călărași.

Doniță, N., Biriș, I-A., 2007- Pădurile de luncă din România- trecut, prezent- viitor,
LIFE 06NAT/Ro/000177

Dragomir, C-V., - Date preliminare privind zooplanctonul din Dunăre ( Stelnica, pe

Brațul Borcea) , Lucrare de licență, 1996.

Gâștescu, P., - Fluviile Terrei, Editura Sport-Turism, 1990.

Godeanu, S-P., - Diversitatea lumii vii, Determinatorul ilustrat al florei și faunei

României, volumul II-Apele continentale, Partea I și Partea II, Editura Bucura Mond , București ,
2002.

Gomoiu, M-T., - Sisteme supraindividuale, note de curs, Universitatea Ovidius Constanta,

1997

Hercut, R., Cupșa, D., Purtan, S., Balog, B., - Studies upon the structure of the
macrozoobenthic invertebrate communities in three habitats from Argineşti surroundings
(Mehedinţi County, Romania) , Biharean Biologist Vol. 2, 2008, pp.14-20.

Luță, M., Micălăcian, L., Boroș, M., Căldare, C., Cosma, D-O., - Standard de pregătire
profesională , liceu tehnologic, calificarea tehnician ecolog și protecția calității mediului,
varianta revizuită, 2005.

Malschi, D. ,- Hidrobiologie, note de curs, Universitatea Babeș- Bolyai, Cluj Napoca , 2006

Micălăcian, L., Boroș, M., Căldare, C., - Curriculum clasa a XI-a, Liceu Tehnologic,
nivel 3, domeniul Resurse naturale și protecția mediului, Calificarea Tehnician ecolog și
protecția calității mediului, Varianta revizuită, 2005

Micălăcian, L., Boroș, M., Căldare, C.,- Curriculum clasa a XII- a, Liceu Tehnologic,
nivel 3, domeniul Resurse naturale și protecția mediului, Calificarea Tehnician ecolog și
protecția calității mediului, Varianta revizuită, 2005

Micălăcian, L., Zaharie, M., - Curriculum clasa a IX-a, Domeniul pregătirii de bază
protecția mediului, 2009

80
 Onciu, T-M.,- Limnologie și Oceanologie, note de curs, Universitatea Ovidius Constanța,
1997

Opreanu, P-A.,- Schimbări în structura biocenozelor bentale de pe cursul inferior al

Dunării în perioada 1996-2004, Institul Național de Cercetare –Dezvoltare pentru Geologie și
Geoecologie Marină GeoEcoMar, Constanța

Popa, O-P.,- Contributions to the knowledge of the mollusks from the Romanian sector
of the Danube between Calafat and Oltenita, Travaux du Museum National d’ Histoire
Naturelle ,, Grigore Antipa’’ , vol XLVIII pp 7-19, 2005

Popa, O-P.,- Studiul unor specii de moluște bivalve străine în fauna României
( Faunistică, Biologie, Diversitatea genetică a populațiilor) Teza de doctorat, 2008.

Pricope, F., 2007 - Hidrobiologie- Lucrări practice, Universitatea Bacău, Facultatea de

Litere și Stiințe, Secția Biologie.

Rîșnoveanu , G., Vădineanu, A.,- Evaluarea rolului asociațiilor și populațiilor în

funcționarea sistemelor ecologice , Studiu de caz : Oligochetele acvatice din Dunărea
inferioară și Delta Dunării, Editura Ars Docendi, 2000.

Skolka, M., Gomoiu, M-T., - Specii invazive în Marea Neagră- Impactul ecologic al
pătrunderii de noi specii în ecosistemele acvatice, Ovidius University Press Constanța, 2004.

Tittizer, Th .,- Ober den Einflub hydrodynamischer und gewassermorphologischer

Faktoren auf das Makrozoobenthos des Donau und ihrer Nebenflusse Limnologische Berichte
Der – 28 Tagung der IAD, Varna, Bulgarien, 1990.

Tomescu, N., Gabos, M., - Hidrobiologie, Universitatea Cluj-Napoca, Facultatea de

Biologie, Geografie- Geologie, 1989.

Vișinescu, I., Bularda, M., - Agrotehnica culturilor- Modificări severe în regimul

hidrologic al Dunării și impactul acestora asupra agriculturii în lunca îndiguită. INCDA
Fundulea, Vol .LXXVI, 2008.

XXX - Municipiul Călărași –monografie, Ed Agora 2003

XXX - OMECI 3312/2.03.2009

XXX- Considerații privind migrația sturionilor în condițiile hidrologice și de navigație

specifice fluviului Dunărea ( sectorul Călărași-Brăila)

XXX: - Conservarea și managementul integrat al ostroavelor de pe Dunăre , România,

LIFE 06/Nat/RO0001777

XXX: - Arcadis Euroconsult (NL) , Oieau (FR), Mott Macdonald (UK), Ecoterra (RO)-
Implementarea noii Directive Cadru a Apei în bazine pilot ( WAFDIP), TR 19- Proceduri
Operaționale Standard- Prelevare, Pretratare, manipulare macronevertebrate, 2001.

XXX:- Asociația Română de Standardizare – SR EN ISO 9391/2000- Prelevarea

macronevertebratelor din ape adânci, Ghid pentru folosirea prelevatoarelor de colonizare, a
prelevatoarelor calitative si cantitative.
81