Romanul "Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război" de

Camil Petrescu este considerat o capodoperă a literaturii

românești interbelice, fiind apreciat nu numai pentru subiectul
său interesant, ci și pentru modul în care sunt construite
personajele sale.
Un prim element semnificativ pentru realizarea personajului
Ștefan Gheorghidiu este acțiunea. De-a lungul romanului,
personajul este implicat în mai multe conflicte, atât interioare,
cât și exterioare. Conflictul principal este cel dintre sentimentele
sale pentru soția sa, Ela, și datoria față de țară, care îl determină
să meargă la război. În plus, personajul se confruntă și cu alte
conflicte, cum ar fi cel cu colegii săi de armată sau cel cu
propriul tată.
Un alt element important pentru construcția personajului este
perspectiva narativă. Romanul este narat la persoana întâi, din
perspectiva lui Ștefan Gheorghidiu, ceea ce permite cititorului să
pătrundă în lumea interioară a personajului și să înțeleagă mai
bine deciziile sale și gândurile sale.
Modalitățile de caracterizare sunt de asemenea semnificative
pentru realizarea personajului. Autorul folosește o serie de
mijloace pentru a-l descrie pe Ștefan Gheorghidiu, cum ar fi
descrierea fizică, dialogurile, monologurile interioare sau
acțiunile sale. Toate acestea contribuie la construirea unei
imagini complexe și coerente a personajului.
În ceea ce privește statutul psihologic și moral al personajului,
acesta se află într-o situație conflictuală, fiind nevoit să aleagă
între sentimentele sale și datoria față de țară. El se simte divizat
între dorința de a rămâne alături de soția sa și nevoia de a lupta
pentru libertatea țării. În plus, personajul se confruntă și cu un
sentiment de nesiguranță, deoarece nu este sigur dacă a făcut
alegerea corectă.
Principala trăsătură a personajului Ștefan Gheorghidiu este
loialitatea față de țară. Această trăsătură este ilustrată prin două
episoade semnificative. Primul este momentul în care Ștefan
este înrolat în armată și își ia rămas bun de la soția sa,
spunându-i că trebuie să plece la război pentru a-și face datoria
față de țară. Al doilea moment este cel în care Ștefan refuză să
dezvăluieze și să trădeze țara, deși acesta ar fi fost un gest mai
ușor și ar fi putut salva viețile soldaților săi. Aceste două
episoade ilustrează puterea loialității lui Ștefan față de țară, chiar
și în situații dificile.
În ceea ce privește tema textului narativ, construcția personajului
Ștefan Gheorghidiu reflectă tema centrală a romanului, și anume
identitatea. Personajul se confruntă cu întrebări legate de cine
este el și care sunt valorile sale, iar alegerea pe care o face în
final îl definește ca persoană. Deși loialitatea sa față de țară este
o trăsătură admirabilă, personajul este și el înduioșător prin
vulnerabilitatea sa și prin faptul că luptă cu propriile emoții și
conflicte interioare.
În concluzie, Ștefan Gheorghidiu este un personaj complex și
bine construit, ilustrând puterea loialității și a identității.
Elementele semnificative ale textului narativ, perspectiva
narativă, modalitățile de caracterizare și statutul psihologic și
moral al personajului îl fac pe acesta să fie o figură memorabilă
în literatura română interbelică.