-Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război-

De Camil Petrescu
„Momentul Camil Petrescu” marchează modernitatea în proza română. Manifestul său literar
poate fi considerat studiul „Noua structură şi opera lui Marcel Proust”, în care îşi expune ideile
despre noua estetică a romanului, optând hotărât pentru formula romanului proustian, modern,
subiectiv, definitoriu pentru societatea modernă, cu mutațiile ei. Considerând că arta literară
trebuia să fie un act de cunoaștere în pas cu alte domenii (filosofia, psihologia), scriitorul
influenţat de Husserl şi Bergson, utilizează metoda substanţialistă. Aceasta examinează
substanţele concrete, vii, trăirile adevărat și susține cunoaşterea realului prin intuiţii concrete,
prin autoanaliză, accesând fluxul conștiinței cu ajutorul memoriei involuntare. Astfel, scriitorul
aspiră spre autenticitate, exprimarea în scris cu sinceritate (de aceea apar confesiuni, jurnale, note
de subsol), într-un stil anticalofil.
Opera literară „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” de Camil Petrescu apărut în
anul 1930 este un roman psihologic datorită temelor problematice precum războiul și dragostea
care sunt prezente în text sub forma conflictului interior al protagonistului principal, Ștefan
Gheorghidiu, care are sentimente îndoielnice în ceea ce privește fidelitatea soției lui, Ela, fiind
astfel una dintre operele reprezentative ale modernismului românesc.
Ștefan Gheorghidiu este personajul principal în romanul „Ultima noapte de dragoste, întâia
noapte de război” de Camil Petrescu, acesta fiind prezentat în două ipostaze: cea a soțului gelos
și cea a bărbatului curajos în timp de război. Ștefan Gheorghidiu ocupă în societate statutul de
student la filozofie și devine prin căsătorie soțul Elei, o studentă la litere. La începutul textului,
acesta este prezentat ca fiind sublocotenentul unei concentrări pe Valea Prahovei, participând la
o discuție cu ceilalți sublocotenenți despre un bărbat care și-a omorât soția din gelozie. În urma
primirii moștenirii unchiului său, Ștefan își depășește situația financiară precară și devine
moștenitorul unei averi însemnate. Din punct de vedere psihologic, dă dovadă de nesociabilitate
la petrecerea la care a fost invitat împreună cu Ela, acesta fiind retras și dorind să plece cât mai
repede acasă. Mai târziu, în timpul excursiei de la Odobești, Ștefan observă atenția exagerată pe
care o oferă Ela domnului G., surprinzându-se astfel gelozia și firea posesivă a personajului. În
ceea ce privește statutul moral, protagonistul dă dovadă de inteligență, modestie și calm,
renunțând ușor la afaceri pentru a-și continua studiile filozofice.
Personajul principal este caracterizat atât indirect, prin intermediul faptelor și al gândurilor, dar
și direct de către celelalte personaje. Caracterizarea indirectă predomină în crearea portretului
personajului, mai multe trăsături fiind evidențiate prin intermediul faptelor și a vorbelor. Fire
meditativă, acesta nu se poate adapta social și nu îi plac petrecerile. În momentul în care
bănuiește că Ela îl înșală, protagonistul este copleșit de incertitudine, neliniște și suspiciuni.
Personajul afirmă că „cei care se iubesc au dreptul de viață și de moarte asupra celuilalt”,
accentuându-se astfel firea posesivă a personajului. Plecarea la război scoate în evidență curajul
acestuia, iar experiența trăită pe front îl scoate din peisajul iubirii și îl plasează în circumstanțe
noi, probând sentimente diferite, lansate de pericolul morții și suferința trăită alături de ceilalți
„colegi de război”. Acesta este de asemenea caracterizat direct de către alte personaje precum
Ela („Ești de o sensibilitate excesivă”) sau Nae Gheorghidiu („N-ai spirit practic”). Ștefan se
autocaracterizează, fiind conștient că este nefericit („Niciodată n-am avut prilejul să fiu până la
capăt nefericit”), însă nu recunoaște că este gelos („Nu, n-am fost niciodată gelos, deși am suferit
atâta din cauza iubirii”).
Una dintre trăsăturile lui Ștefan evidențiate de-a lungul textului este curajul. O scenă relevantă
pentru această trăsătură este cea de la începutul capitolului „Ne-a acoperit pământul lui
Dumnezeu”. Batalionul lui Gheorghidiu participă la o bătălie pe front și se confruntă cu moartea,
soldații fiind luați prin surprindere. Punctul culminant al capitolului îl constituie clipa în care,
înghesuiți, soldații sunt astupați de pământ. Unul dintre soldați plânge și spune: „ne-a acoperit
pământul lui Dumnezeu”, în timp ce un alt soldat vede cum un capul unui coleg i-a fost retezat
de un obuz. Scena dezvăluie momentul în care Ștefan se confruntă cu moartea, trăirile războiul
fiind surprinse prin intermediul descrierii frontului și al soldaților care se luptă pentru a
supraviețui. De asemenea, scena marchează momentul în care Ștefan trăiește sentimente
contradictorii: teama, frica și groaza dar, pe de altă parte, și bucuria supraviețuirii atacului. Cu
această experiență tragică, la care se adaugă altele, ulterior, personajul principal acumulează o
cunoaștere exactă a războiului și a realității în general, încât acesta realizează că drama
războiului este mult mai importantă decât drama pe care o trăiește cu Ela.
O altă trăsătură a personajului este gelozia, o scenă reprezentativă fiind cea în care Ștefan
găsește scrisoarea în care verișoara Elei o cheamă la ea acasă. Atunci când Ștefan este plecat la
Azuga, Ela decide să plece de acasă fără a-i spune soțului ei. Când revine a doua zi, Ștefan se
desparte de ea, crezând că o înșeală. După un timp, acesta găsește întâmplător un bilet între cărți,
scrisoarea de la Anișoara, prin care aceasta o chema pe Ela să doarmă la ea, tocmai în seara când
protagonistul se întorsese de la Azuga. Această situație îl copleșește de remușcări, gândindu-se
că și-a judecat greșit soția. Scena evidențiază gelozia personajului prin intermediul hotărârii
acestuia de a se despărți de Ela. El nu îi oferă Elei șansa de a explica motivul absenței ei, iar mai
apoi realizează greșeala făcută, fiind conștient că decizia de se despărți de ea a fost una luată pe
moment, un act impulsiv și necugetat datorat geloziei sale.
Numărul conflictelor exterioare este redus, punându-se accent pe conflictul interior al lui
Ștefan Gheorghidiu care are sentimente în contradictoriu despre fidelitatea soției sale. Ideea
conflictului principal apare odată cu petrecerea la care sunt invitați Ștefan și Ela. Acolo, Ela se
îndepărtează de Ștefan și refuză să meargă cu el acasă. Acest conflict interior este generat de
relațiile pe care protagonistul le are cu realitatea înconjurătoare. Gheorghidiu trăiește cu iluzia că
s-a izolat de lume și realitate, însă tocmai această lume în care nu vrea să se implice va pune
capăt relației celor doi. Implicarea Elei în lumea pe care Ștefan o evită constituie principalul
motiv pentru care el începe să considere faptul că Ela îl înșeală. Conflictul este accentuat de
experiența pe care Ștefan o dobândește în timpul războiului, dându-și seama că drama războiului
este mult mai puternică decât dezamăgirea suferită în planul amoros. Astfel, cei doi ajung să se
despartă, Ștefan hotărând să îi lase Elei toată averea lui. Un alt conflict este cel exterior, dintre
Ștefan și membrii familiei sale, cauzat de averea primită de la unchiul său.
În concluzie, pot spune că pot spune că Ștefan Gheorghidiu reprezintă tipul intelectualului
orgolios și impulsiv, care acționează pe moment pentru a evita să fie dezamăgit de cei pe care îi
iubește.