Istoric și importanță artistică[modificare 

| modificare sursă]
Papa Clement al XIII-lea a acordat în anul 1767 indulgență plenară pelerinilor greco-catolici care
veneau în pelerinaj la mănăstirea din satul Nicula în marile sărbători închinate Preasfintei Fecioare
Maria, de 15 august (Adormirea Maicii Domnului - Sfântă Mărie Mare) și de 8 septembrie (Nașterea
Maicii Domnului - Sfântă Mărie Mică).

Icoana Maicii Domnului de la Nicula, așa cum arăta până în 1991

Biserica din piatră a mănăstirii a fost edificată, lângă bisericuța de lemn construită mai înainte acolo,
între anii 1875 și 1879 pe cheltuiala Episcopiei de Gherla, mai precis sub păstorirea episcopului
Mihail Pavel. În anul 1928, papa Pius al XI-lea a acordat acestui lăcaș monahal greco-catolic statutul
de Sanctuar marian.
Prin intermediul școlii de meșteri iconari de la mănăstirea Nicula a pătruns în Transilvania tehnica
picturii pe sticlă a icoanelor, acest obicei avându-și originea în Boemia, Austria și Bavaria, zone în
care tradiția manufacturilor de sticlărie s-a împletit cu religiozitatea populară catolică. Între artiștii mai
cunoscuți care au activat la Nicula se numără Emil Weiß, Moritz Hachmann și Karl Müller.[1]