Analiza informaţional-decizională

Elementele componente al sistemului economic îşi desfăşoară activitatea pe baza unor

categorii de procese cheie: procesele reale şi procesele de reglare a sistemului economic care au la
bază fluxurile de mesaje. Acestea se realizează pe baza informaţiilor prelucrate şi transferate în
decizii. Numai şi pentru aceste motive se impune cunoaşterea unor elemente de analiză
informaţional-decizională pentru sistemele informaţionale economice.
Dezvoltarea spectaculoasă a tehnologiilor informaţiei şi comunicaţiilor, cu implicaţii în toate
sferele activităţii umane, a determinat schimbări importante şi la nivelul sistemelor informaţionale.
Astfel şi-au făcut apariţia instrumente moderne, specifice societăţii informaţionale, cum sunt
intranetul, extranetul, workflow-urile, poşta electronică, managementul documentelor digitale etc.
Toate avantajele noii societăţi nu sunt însă decât instrumente mai simple sau mai complexe, care
utilizate în lipsa unei analize informaţional-decizionale fundamentate au şanse de a nu produce
efectele scontate.

1. Ce este şi când se impune analiza?

Orice organizaţie economică, privită ca sistem complex, poate fi analizată ca un obiect care
decide asupra propriei activităţi şi care are anumite proiecte de dezvoltare. Din această perspectivă,
la nivelul oricărei organizaţii economice se identifică două sisteme: sistemul condus (operaţional) şi
sistemul conducător (managerial).
Sistemul operant reprezintă ansamblul funcţiilor de transformare a materiei prime în produse
finite, fiind principala sursă de informaţie. Sistemul conducător este reprezentat de reuniunea
funcţiilor de control şi decizie asupra soluţiilor de adaptare la modificările survenite în organizaţie
şi mediu.
Sistemul informaţional asigură intermedierea între sistemul conducător şi cel condus. Astfel,
sistemul conducător primeşte informaţii despre sistemul operant şi transmite decizii către acesta. De
aceea, abordarea informaţională a unei organizaţii poate fi făcută din două puncte de vedere:
ca sistem operant, când asigură transformarea unui flux de intrări într-unul de ieşiri (figura
6.1.a);
ca sistem conducător, capabil, pe baza informaţiilor care reprezintă activitatea sistemului
operant, să reacţioneze luând decizii în scopul atingerii obiectivelor propuse (figura 6.1.b).

Materii prime Produse finite

Sistemul
operant
a.

b.
Sistemul
conducă t o r

Decizii Sistemul
informaţional

Intrăr i
Sistemul Ieş i r i

operant
Fig. 6.1. Mecanismul economic
2 Sisteme informaţionale – suport seminar analiză informațională
Formarea corectă a acestui dual informaţional presupune cunoaşterea amănunţită a
domeniilor analizate. De aceea se apelează la analiza informaţional-decizională a organizaţiilor
economice.
Principala caracteristică este abordarea problemelor şi a sectoarelor vitale ale unităţii
economice, respectiv acelea în care problematica decizională este mai complexă şi în care, prin
optimizarea fluxurilor informaţional-decizionale se poate obţine o serie de avantaje.

Când se impune analiza?

Analiza informaţional-decizională la nivelul sistemului economic al organizaţiei poate fi
declanşată de următoarele cauze:
a) când se creează sau se suprimă o activitate de natură tehnică (înfiinţarea unei noi secţii, lansarea
în fabricaţie a unui nou produs sau desfiinţarea prin absorbţie a mai multor întreprinderi etc.);
b) când se modifică o activitate de natură tehnică;
c) când apar modificări ale unor condiţii care influenţează organizarea informaţională, respectiv
când apar dispoziţii legale sau condiţii noi privind organizarea;
d) când se constată imperfecţiuni în organizarea informaţională (greşeli de administrare, lipsa
informării adecvate la diferite niveluri ierarhice, sosirea cu întârziere a unor informaţii etc.);
e) când apar noi mijloace de organizare şi de prelucrare a informaţiilor (teleprelucrarea datelor,
dezvoltarea tehnologiilor informaţiei şi comunicaţiilor);
f) când de la ultima analiză informaţională s-a scurs un interval de timp îndelungat, iar sistemul nu
mai corespunde cerinţelor de informare.
Indiferent de motivul pentru care se impune analiza informaţional – decizională, aceasta
trebuie să urmeze etapele specifice metodologiilor aplicate. Aplicarea unei metodologii sau a alteia
stă la latitudinea echipei de analiză formată la nivelul organizaţiei sau angajată din cadrul
organizaţiilor specializate din domeniu.
Totodată trebuie menţionat că în afara celor şase situaţii amintite, când se impune analiza
informaţional – decizională, un sistem informaţional performant care să inspire încredere atât
propriilor angajaţi ai organizaţiei, cât şi potenţialilor clienţi trebuie să fie certificat în domeniul
calităţii. Acest lucru se poate obţine în urma unui proces de auditare informaţională aplicat de
corporaţii de renume în domeniul certificării.

Cum se efectuează analiza?

Metodologiile pentru analiza şi proiectarea informaţional – decizională sunt de două tipuri:
1. metodologii ameliorative, caz în care analiza se desfăşoară pornind de la sistemele
informaţional-decizionale existente, iar printr-un şir de procedee iterative se urmăreşte
îmbunătăţirea sau reproiectarea sistemelor în funcţiune;
2. metodologii constructive, care se bazează pe ideea că întregul sistem informaţional-decizional
trebuie edificat pornind de la obiectivele acestuia. Această metodă se foloseşte pentru elaborarea
sistemelor informaţional-decizionale noi.
Indiferent de metodologia folosită, analiza informaţional – decizională la nivelul unui sistem
presupune verificarea modului în care deciziile adoptate la nivelul sistemului managerial sunt
fundamentate din punct de vedere informaţional. În procesul de fundamentare a deciziilor,
informaţiile sunt supuse şi unui proces de compatibilizare cu cerinţele sistemului de conducere,
obţinându-se astfel informaţiile finale, care pot fi folosite direct în modelele decizionale.
În practică procesul de compatibilizare se iniţializează în cazuri în care apare
incompatibilitatea informaţională, care poate fi de domeniu sau de latură semantică1. În situaţia
incompatibilităţii de domeniu, informaţia se va compatibiliza prin procese de agregare-dezagregare.
Agregarea presupune ca din mai multe informaţii cu aceeaşi latură semantică dar cu domenii
diferite să se obţină o informaţie nouă, cu aceeaşi latură semantică şi cu un domeniu format prin

1
Conform teoriei generale a informaţiei şi în sensul prezentei lucrări, prin domeniu al informaţiei vom înţelege noţiunea
sau fenomenul la care se referă informaţia respectivă, iar prin latura ei semantică vom înţelege semnificaţia, conţinutul
informaţional propriu-zis, cel care poate îmbogăţi tezaurul de cunoştinţe al receptorului.
Analiza informaţional-decizională 3
reuniunea domeniilor informaţiilor prelucrate. Conform definiţiei, operaţia de agregare este
preponderent întâlnită la nivelul informaţiilor şi nu schimbă latura semantică, ci doar domeniul
acoperit.
De exemplu, să presupunem că suntem în cazul în care fundamentarea informaţională se
face pentru o decizie care urmează a fi adoptată la nivel superior, caz în care domeniul competenţei
vizează întregul sistem economic. Atunci, indiferent de modul de culegere, informaţiile care vor fi
transmise prin intermediul sistemului informaţional trebuie prezentate la acelaşi nivel.
Operaţia de dezagregare presupune ca dintr-o singură informaţie cu o anumită latură
semantică şi un anumit domeniu să se obţină mai multe informaţii, cu aceeaşi latură semantică, dar
ale căror domenii vor fi părţi ale domeniului acoperit de informaţia prelucrată. Ca urmare, procesul
de dezagregare nu modifică latura semantică a informaţiilor. Acest tip de operaţii se întâlneşte de
obicei în cazul transformării deciziilor în informaţii de tip decizie, corespunzătoare ca domeniu
acelei entităţi administrative (verigă organizatorică) a sistemului operaţional în care urmează a se
declanşa acţiunile prevăzute.
De exemplu, în cazul lansării în fabricaţie a unui nou produs, decizia privind cantitatea
produsă va fi una la nivel superior (de sistem economic). Dezagregarea va trebui să indice fiecărei
entităţi organizaţionale (secţie, atelier, angajat) care este nivelul producţiei de realizat. Astfel,
decizia de la nivel superior devine operaţională.
Operaţiile de agregare şi dezagregare afectează componenta de subiect din descrierea în
limbaj formalizat a indicatorilor economici (vezi § 6.2).
În situaţia incompatibilităţii de latură semantică, informaţia se va compatibiliza prin operaţii
de sintetizare-desintetizare. Operaţia de sintetizare presupune ca din mai multe informaţii despre
fenomene sau noţiuni cu laturi semantice diferite să se obţină o singură informaţie, a cărei latură
semantică se formează prin transfer de latură semantică din informaţiile prelucrate. Latura
semantică a informaţiei astfel obţinute va trebui să corespundă cerinţelor deciziilor care o consumă
(informaţia va fi în formă finală).
Sintetizarea se poate aplica în lanţ, până la formarea laturii semantice reclamate de sistemul
decizional. În acest caz, circulaţia laturii semantice are loc de la informaţiile primare ca sursă
iniţială, către informaţiile sintetice finale, pe fluxurile la nivel conceptual pentru prelucrare.
Operaţia de desintetizare presupune ca dintr-o informaţie sintetică să se obţină mai multe
informaţii despre fenomene sau noţiuni care au ca latură semantică părţi din latura semantică a
informaţiei sintetice prelucrate. Practic, desintetizarea este operaţia de scoatere în evidenţă a
factorilor de influenţă a fenomenelor sau noţiunilor. Astfel, scopul final îl reprezintă posibilitatea
obţinerii informaţiilor despre fenomene, când aceste informaţii sunt conţinute în informaţiile despre
o noţiune obţinută prin procedeul indicatorilor care o estimează (figura 6.2).
Evidenţierea fenomenelor prin desintetizare este necesară pentru ca informaţiile astfel
obţinute să poată fi transformate în informaţii de tip decizie care, pentru a fi operaţionale, trebuie să
aibă ca şi corespondent fenomene economice. Informaţiile de tip decizie care se referă la noţiuni nu
pot fi operaţionale deoarece în sistemele economice reale nu se operează cu noţiuni.

NOŢIUNE

Sintetizare Desintetizare

Fig. 6.2. Operaţiile de sintetizare-desintetizare a informaţiilor

4 Sisteme informaţionale – suport seminar analiză informațională
Operaţiile de agregare şi dezagregare în principal, formează, pe structura organizatorică a
unei unităţi economice, piramida informaţional-decizională. La baza piramidei, care corespunde în
cea mai mare parte sistemului operaţional, numărul deciziilor şi al informaţiilor este foarte mare.
Putem spune că la acest nivel, obţinerea informaţiilor şi adoptarea deciziilor necesită un timp foarte
scurt. Înaintând spre nivelurile superioare, sfera competenţelor manageriale creşte, iar numărul
deciziilor şi al informaţiilor scade. La vârful piramidei informaţional-decizionale unde, de cele mai
multe ori se află o singură persoană, numărul deciziilor va fi cel mai mic, dar va creşte semnificativ
sfera de competenţă şi importanţa deciziilor.

Forme de reprezentare a informaţiei

La nivelul sistemului informaţional economic, indiferent de modalitatea fizică de
reprezentare a informaţiei, în final aceasta apare sub forma indicatorilor economici. Indicatorii
economici pot fi reprezentaţi în limbaj normal sau în limbaj formalizat.
Limbajul normal este utilizat pentru mesajele informaţionale transmise către sistemul de
conducere, deoarece permite recepţia corectă a laturii semantice. Pe lângă termenii propriu-zişi de
identificare, limbajul normal conţine cuvinte de legătură şi redundanţă informaţională în scopul
recepţionării corecte a informaţiilor şi fixării acestora în tezaurul de cunoştinţe.
Limbajele formalizate au ca scop descrierea ordonată a părţii de identificare a indicatorilor
economici. Acest lucru deserveşte prelucrarea informaţională a indicatorilor şi alcătuirea mesajelor
sub forma machetelor de prezentare. Reprezentarea informaţiei în limbaj formalizat implică, pentru
fiecare indicator, identificarea a şase componente: de nume, de obiect, de funcţie, de timp, de
subiect şi de unitate de măsură.
componenta de nume (N) reprezintă latura semantică (conţinutul economic) a indicatorului şi
poate fi modificată numai prin procese de sintetizare-desintetizare (în cazul noţiunilor, această
componentă vizează numele indicatorului prin care se exprimă noţiunea);
componenta de obiect (O) exprimă fenomenul economic la care se referă informaţia (în cazul
noţiunilor, această componentă vizează numele noţiunii estimate prin informaţie);
componenta de funcţie (F) exprimă rolul pentru care s-a cules respectiva informaţie;
componenta de timp (T) reflectă momentul de timp la care se calculează indicatorul economic;
componenta de subiect (S) exprimă domeniul real la care se referă informaţia şi poate fi
modificată numai prin procese de agregare-dezagregare (fără a modifica celelalte componente);
componenta de unitate de măsură (U) exprimă, cum îi spune şi numele, unitatea de măsură în
care se exprimă indicatorul economic.

2. Etapele analizei informaţional-decizionale

În domeniul analizei şi proiectării de sistem în general există numeroase metodologii,

metode şi tehnici. Cele mai multe dintre acestea se grupează în două mari categorii: metodologii
structurate şi metodologii orientate obiect. Această clasificare este specifică îndeosebi când vorbim
de analiza şi proiectarea sistemelor informatice economice, adică atunci când vorbim despre
rezolvarea problemelor economice reale prin utilizarea tehnologiilor informaţiei şi comunicaţiilor.
Rezolvarea unei probleme cu ajutorul calculatorului electronic este o activitate complexă,
care presupune o abordare sistematică, bazată pe o succesiune de operaţii, pentru realizarea cărora
se folosesc tehnici şi instrumente specifice. În practica proiectării aplicaţiilor informatice se
utilizează următoarele concepte de bază:
Proiect informatic – denumire generică, care se referă la realizarea sistemelor informatice, a
aplicaţiilor informatice sau a unor probleme independente.
Sistem informatic – ansamblu structurat de elemente intercorelate funcţional, pentru
automatizarea procesului de culegere şi prelucrare a datelor, în vederea obţinerii informaţiilor
pentru fundamentarea deciziilor. În general, sistemele informatice reprezintă componente ale
sistemelor informaţionale din organizaţiile socio-economice.
Analiza informaţional-decizională 5
Aplicaţie informatică – denumire generică pentru problemele de informatică de dimensiuni
relativ reduse, care vizează un domeniu de activitate strict delimitat (de exemplu gestiunea
stocurilor, evidenţa personalului etc.).
Metodologie – în sens informatic, defineşte succesiunea etapelor de parcurs pentru conceperea
şi realizarea proiectelor informatice. O metodologie poate cuprinde mai multe metode.
Metodă (tehnică, algoritm) – o mulţime de paşi, aplicaţi într-o succesiune logică asupra unei
mulţimi de date de intrare, care conduce la obţinerea rezultatelor.
Aplicaţiile informatice acoperă o gamă largă de probleme, ale căror extreme pot fi
caracterizate astfel:
a) existenţa unui volum relativ redus de date de intrare şi ieşire, dublată de calcule laborioase
(aplicaţii tehnico-inginereşti, care conduc la aplicaţii bazate pe aproximări succesive, exprimate
matematic prin ecuaţii algebrice şi transcendente, sisteme de ecuaţii liniare, ecuaţii diferenţiale,
integrale, adică într-o formulare globală, aplicaţii bazate pe metode de calcul numeric).
b) existenţa unui volum mare de date de intrare şi ieşire, asociate uzual unor calcule cu
complexitate redusă (evidenţa materialelor, evidenţa personalului şi calculul salariilor, evidenţa
mijloacelor fixe, urmărirea realizării producţiei, a contractelor de aprovizionare/desfacere etc.,
adică, în general, aplicaţii de gestiune economică).
Între aceste extreme există, evident, o diversitate de aplicaţii, dintre care unele presupun atât
volume mari de date cât şi modele economico-matematice bazate pe calcule laborioase: gestiunea
stocurilor, programarea producţiei, probleme de transport, croire, alocare a resurselor etc.
Realizarea proiectelor informatice este un proces complex, structurat în mai multe etape, cu
obiective specifice. Modul de realizare a etapelor, resursele implicate şi durata lor totală depind de
varianta de soluţie aleasă şi de nivelul de abordare (aplicaţie, sistem informatic, problemă).
După complexitatea problemelor abordate în vederea rezolvării cu calculatorul electronic,
din perspectiva programelor ce vor fi elaborate, soluţiile proprii pot conduce la una din următoarele
situaţii: sisteme de programe realizate la nivelul unor aplicaţii informatice, abordate independent
sau ca parte a unor sisteme informatice; unul sau mai multe programe, în cazul unor probleme de
dimensiuni reduse.
Realizarea proiectelor informatice presupune parcurgerea următoarelor etape: formularea
cerinţelor, analiza, concepţia2 şi finalizarea3. Pentru realizarea unui proiect informatic se recomandă
constituirea unei echipe de analiză – concepţie – programare. Numărul membrilor echipei trebuie
stabilit în funcţie de dimensiunea şi complexitatea proiectului, precum şi de resursele disponibile. În
acest sens, există mai multe modele de organizare a activităţii de analiză – concepţie – programare:
organizare democratică (deschisă), echipa programatorului şef (CPT – Chief Programmer’s Team),
echipa chirurgicală etc.
Organizarea democratică este cel mai simplu model de conducere a proiectelor, în care:
întreaga echipă are ca scop unic reuşita proiectului şi nu scopuri individuale, înlăturarea erorilor şi
nu ascunderea lor; definirea soluţiei de realizare a proiectului se face în colectiv; realizarea
sarcinilor se distribuie între membrii echipei, iar rolul conducător poate fi jucat de orice membru al
echipei, prin rotaţie.
Echipa programatorului şef presupune existenţa unui număr de programatori dintre care
unul este şef, iar procesul de realizare a proiectelor trebuie structurat precis, pe sarcini care se vor
distribui membrilor echipei. Programatorul şef este conducătorul tehnic al întregii echipe şi
realizează şi legătura cu beneficiarii produsului. De asemenea, programatorul şef trebuie să fie un
bun manager şi un bun analist-programator. Avantajul principal al acestui model de organizare este
că activitatea poate fi riguros planificată şi urmărită, atât sub aspectul sarcinilor de executat, cât şi al
resurselor şi termenelor stabilite.
Modelul echipei chirurgicale presupune o specializare mai accentuată a membrilor echipei

2
În literatura de specialitate, etapa de concepţie se regăseşte sub numele de proiectare şi conţine două sub-etape:
proiectarea de ansamblu (logică) şi proiectarea de detaliu (fizică).
3
Finalizarea, conform metodologiilor existente, cuprinde fazele de testare de ansamblu, implementare şi evaluare a
produsului informatic.
6 Sisteme informaţionale – suport seminar analiză informațională
de analiză – concepţie – programare. Astfel, va exista un manager care va fi ajutat de un
administrator şi un secretar, iar ceilalţi membri ai echipei vor fi împărţiţi pe diverse sarcini:
responsabili cu formalizarea matematică, responsabili cu proiectarea algoritmilor, responsabili cu
instrumentele de programare, responsabili cu documentaţia, responsabili cu hardware-ul şi
software-ul de bază, responsabili cu codificarea şi implementarea, responsabili cu testarea şi
depanarea programelor, responsabili cu interfaţa etc.
Indiferent de modelul ales pentru organizarea activităţii echipei de analiză – concepţie –
programare, acesta trebuie să asigure controlul proiectului în sensul atingerii obiectivelor privind
calitatea produselor software, utilizarea eficientă a resurselor alocate, încadrarea în costurile alocate
şi respectarea termenelor stabilite.
***
Revenind la definiţia de mai sus pentru sistemul informatic observăm că, în majoritatea
cazurilor, acesta constituie o componentă a sistemului informaţional economic. Excepţia o
constituie situaţiile în care sistemul informaţional însuşi se constituie în sistem informatic,
confundându-se cu acesta. Diferenţa principală dintre cele două noţiuni este dată de faptul că
sistemul informaţional include (pe lângă tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor, procesele de
prelucrare automată a datelor, formatele de prezentare a rezultatelor prelucrării etc. – elementele
specifice sistemului informatic) şi acele componente ale sistemului organizaţional care reclamă
activităţi de analiză a relaţiilor de muncă, a structurilor organizatorice, a regulamentelor de
organizare şi funcţionare, a deciziilor şi modului în care acestea sunt fundamentate informaţional
etc.
Iată deci doar câteva motive pentru care nu trebuie să existe confuzii între adjectivele
informatic şi informaţional, între sistemele informatice şi sistemele informaţionale. În cazul
sistemelor informaţionale se impune analiza informaţional decizională, pentru efectuarea căreia
există două tipuri de metodologii (vezi primul paragraf al acestui capitol), fiecare cu etape specifice.
Indiferent de natura metodologiei alese (ameliorativă sau constructivă), abordarea problemei
utilizării modelării în analiza sistemelor informaţionale pune în evidenţă două niveluri:
o abordare intuitivă, care face apel în special la experienţa analistului şi foloseşte ca
modele, de cele mai multe ori, reprezentarea grafică a fluxurilor informaţionale, a
structurilor organizatorice, a fluxurilor de lucru etc.
o abordare ştiinţifică, bazată pe utilizarea modelelor matematice, care prin nivelul
ridicat de formalizare şi prin posibilitatea analizei corelate a principalelor aspecte ale
fenomenelor studiate oferă reale perspective pe linia proiectării unor sisteme eficiente.
Abordarea intuitivă se bucură de un grad încă ridicat de utilizare, pentru crearea unei
reprezentări vizuale a sistemului informaţional direct utilizabilă de către analist. Din păcate, acest
nivel de modelare nu asigură o abordare sistematică a tuturor caracteristicilor sistemului
informaţional şi nu oferă proceduri pentru optimizarea acestora. Pe măsura creşterii complexităţii
sistemelor investigate, utilitatea acestor modele scade datorită pierderii treptate a principalei lor
calităţi – realizarea unei viziuni de ansamblu asupra sistemului analizat (dualul informaţional4).
Utilizarea modelelor matematice oferă posibilităţi superioare de abordare, în special pentru
problemele care vizează optimizarea de ansamblu a activităţii sistemelor sau a principalelor
caracteristici ale acestora. Faţă de modelele intuitive, modelarea matematică introduce
obligativitatea măsurării efective a nivelului diferitelor caracteristici. Prin această cuantificare se
creează baza pentru abordarea problemelor de optimizare. Utilizarea modelelor matematice în
analiza sistemelor informaţionale economice reclamă divizarea caracteristicilor de sistem în
caracteristici cantitative şi calitative.
Caracteristicile cantitative se regăsesc sub forma caracteristicilor informaţiilor cuprinse în
indicatori şi documente: frecvenţă, timp de elaborare, volum (număr de exemplare) etc. Prin natura
lor, caracteristicile sunt exprimate în formă cuantificabilă.
Caracteristicile calitative, cum sunt intensitatea legăturilor informaţionale între diferite
4
imaginea pe care şi-o formează sistemul de conducere despre sistemul economic în ansamblu, prin intermediul
indicatorilor economici
Analiza informaţional-decizională 7
componente, gradul de utilizare a indicatorilor, gradul de satisfacere a cerinţelor de informaţii etc.,
deşi nu sunt direct cuantificabile, pot fi determinate prin modele adecvate, ca urmare a folosirii unor
caracteristici derivate măsurabile.
O caracteristică importantă în cadrul analizei informaţional-decizionale o reprezintă legătura
dintre componentele sistemului informaţional, considerate două câte două, fie pe acelaşi nivel
organizaţional (subsisteme, module, documente, indicatori), fie pe niveluri diferite sub forma
relaţiilor binare (documente-subsisteme, indicatori-documente, indicatori-decizii etc.). Prin
organizarea acestui ansamblu de informaţii în conformitate cu cerinţele diverselor modele (de
exemplu în formă matriceală) se creează baza informaţională necesară determinării caracteristicilor
calitative ale sistemului informaţional actual sau reproiectat.
Modelele utilizate în analiza informaţional-decizională trebuie să asigure satisfacerea
următoarelor cerinţe:
i. reflectarea într-o formă simplă şi unitară a tuturor datelor privind activităţile informaţionale
ale sistemului studiat;
ii. exprimarea într-o formă concentrată şi riguroasă a procesului de formare şi a căilor de mişcare
a indicatorilor şi documentelor;
iii. sesizarea existenţei şi caracterizarea intensităţii legăturilor informaţionale între componentele
sistemului;
iv. structurarea ansamblului indicatorilor în indicatori primari şi derivaţi, la nivelul sistemului şi
pe componentele acestuia;
v. evidenţierea gradului de utilizare a indicatorilor în cadrul aceluiaşi subsistem şi la nivelul
întregului sistem;
vi. determinarea gradului de repetabilitate a indicatorilor;
vii. estimarea volumului datelor prelucrate într-o perioadă dată de timp;
viii. evaluarea gradului de utilizare a echipamentelor de prelucrare existente.
Condiţia utilizării eficiente a modelelor matematice o constituie asigurarea calităţii
corespunzătoare a datelor de intrare în aceste modele, lucru care implică o bună organizare a
activităţii de analiză a fluxurilor informaţionale.

***

Principala caracteristică în analiza informaţional-decizională o reprezintă abordarea

problemelor şi sectoarelor vitale ale unităţii economice, respectiv acelea în care situaţiile
decizionale sunt mai complexe şi în care prin optimizarea fluxurilor informaţional-decizionale se
pot obţine avantaje. Există două situaţii distincte care preced analiza informaţional-decizională şi
care stabilesc modalitatea de abordare. O primă situaţie este atunci când se doreşte proiectarea unui
sistem informaţional nou sau când sistemul în funcţiune nu permite obţinerea unui număr suficient
de mare de elemente care să se menţină în noul sistem. A doua situaţie o reprezintă reproiectarea,
când se evaluează elementele sistemului informaţional în funcţiune pentru a stabili care dintre ele
rămân în noul sistem.
Indiferent de ipoteza de lucru, prima etapă în analiza informaţional-decizională o constituie
elaborarea unui studiu selectiv (după metoda parţială) numit studiu de oportunitate sau preliminar.
Sensul de studiu de oportunitate stabileşte necesitatea intervenţiei în noul sistem. Când deficienţele
sunt locale, deci nesemnificative, ele se vor rezolva prin intervenţie directă. Studiul preliminar are
ca scop evidenţierea stării sistemului informaţional în funcţiune (prin matricele de stare a
sistemului) pentru a furniza informaţiile de fundamentare a deciziei de alegere a modului de
abordare – prin proiectare sau reproiectare. Informaţiile obţinute se folosesc pentru întocmirea
planului de activitate, în sensul volumului şi structurii echipei de analiză raportate la volumul şi
structura activităţii necesare şi volumul de resurse.
Fiind efectuat după metoda selectivă, studiul de oportunitate va include elemente ale
sistemului informaţional cum sunt indicatorii economici, deciziile, mesajele şi/sau documentele,
inclusiv fluxurile informaţionale. Această organizare selectiva va implica un volum al cheltuielilor
8 Sisteme informaţionale – suport seminar analiză informațională
relativ mic, tocmai pentru a preîntâmpina o eventuală risipă de resurse cu o intervenţie globală în
sistem când nu este cazul.
Primul pas în cadrul studiului de oportunitate îl reprezintă cunoaşterea generală a
mecanismului economic care este sau va fi deservit de sistemul informaţional. Acest lucru vizează
aspectele generale ale organizaţiei, care ţin de istoricul acesteia, statutul juridic, capitalul social,
forţa de muncă, dotarea tehnologică, infrastructura de comunicaţii. Mai mult, se va urmări
încadrarea organizaţiei ca sistem în cadrul sistemelor cibernetice de ordin superior (vezi Principiul
complementarităţii externe, § 1.4), evidenţiindu-se principalele legături informaţionale cu mediul
extern: furnizori, beneficiari, bănci, societăţi de asigurări, burse de valori, administraţii locale,
instituţii ale statului etc.
La pasul următor are loc analiza structurii organizatorice a unităţii, care se concretizează
într-o organigramă a relaţiilor ierarhice care permite orientarea fluxurilor informaţionale
ascendente, descendente şi orizontale. Analiza structurii organizatorice a unităţii va fi însoţită, în
mod firesc, de analiza regulamentului de organizare şi funcţionare (ROF). Prin ROF se stabilesc
competenţele, sarcinile şi atributele pentru fiecare post de lucru. La nivelul unei organizaţii, toate
caracteristicile unui post de lucru – văzut din perspectiva analizei ca staţie informaţională – se
grupează într-un document cu caracter impus, numit fişa postului. În afară de documentele amintite,
în faza studiului de oportunitate care precede analiza informaţional-decizională vor fi luate în calcul
şi aspecte mai greu de cuantificat şi care vizează aspecte legate de natura relaţiilor de muncă între
angajaţi. Pentru orice formă de organizare sau de socializare, aceste aspecte definesc cultura
organizaţională.
Ultima etapă a studiului de oportunitate constă în definirea subsistemelor componente ale
sistemului analizat. Analiza structurării informaţionale lărgeşte sfera de cunoaştere a sistemului prin
interferarea structurii organizatorice cu structura funcţională a organizaţiei. Realizarea acestei
structurări oferă posibilitatea identificării compartimentelor care realizează fiecare activitate, pentru
toate funcţiunile întreprinderii. De exemplu, în cazul aprovizionării, activitatea poate fi structurată
în cinci subsisteme:
a. stabilirea necesarului de aprovizionat;
b. comenzile şi/sau contractele cu furnizorii;
c. derularea activităţii propriu-zise de aprovizionare;
d. lansarea materialelor în fabricaţie;
e. gestiunea stocurilor.
Activitatea de analiză informaţional-decizională are în vedere trei niveluri de abordare a
fluxurilor informaţionale: conceptual, logic şi fizic. La nivel conceptual se asigură suficienţa
deciziilor, gradul de fundamentare informaţională a acestora şi modul de obţinere a informaţiilor
finale până la crearea bazei informaţionale. La nivel logic, elementele sunt repartizate pe
producători şi consumatori de informaţie, iar la nivel fizic se organizează mesajele informaţionale şi
se proiectează machetele de prezentare în vederea transmiterii lor pe fluxurile informaţionale.

Fluxurile informaţionale la nivel conceptual

La nivel conceptual, fluxurile informaţionale rezultă din proiectarea elementelor sistemului
– decizii, informaţii primare şi informaţii derivate. Sistemul de decizii supus analizei se va referi la
deciziile corectorii de comportament. Pentru determinarea fenomenelor care urmează a fi dirijate se
determină, în primă fază, mulţimea tuturor fenomenelor din sistemul economic. Din această
mulţime de fenomene se înlătură cele care au un comportament stabil sau cu variaţii
nesemnificative (care nu influenţează obiectivele generale ale sistemului). Dintre fenomenele
rămase se exclud cele care nu pot fi supuse observării în timp util pentru a putea lua decizii de
corectare a comportamentului. Astfel de fenomene au o densitate a variaţiei foarte mare în timp: de
la culegerea informaţiei până la obţinerea ei în formă finală, fenomenul îşi modifică semnificativ
comportamentul. În acest caz, informaţia îşi pierde autenticitatea, având un ridicat grad de
incertitudine care, prin utilizare, poate conduce la decizii eronate în sensul incertitudinii.
De asemenea, din submulţimea de fenomene rămase se exclud cele care pe timpul de
Analiza informaţional-decizională 9
răspuns al sistemului, după înlăturarea perturbaţiilor, au o perioadă mică de funcţionare normală.
Acestea vor conduce la un efect economic mic, care nu justifică cheltuielile cu luarea şi aplicarea
deciziei. Rămâne astfel o submulţime de fenomene care potenţial pot fi din categoria celor dirijate.
Fenomenele dirijate trebuie alese astfel încât să asigure direct şi/sau indirect prin influenţa asupra
celor nedirijate o anumită stabilitate a sistemului.
Pentru fenomenele dirijate se va stabili periodicitatea intervenţiei, în sensul asigurării
obţinerii informaţiilor de abatere. Mulţimea deciziilor astfel stabilită rămâne una potenţială,
deoarece poate fi modificată după stabilirea cerinţei de informaţii, respectiv a modului de obţinere a
acestora. În procesul de formare a mulţimii fenomenelor dirijate/nedirijate se au în vedere şi
noţiunile economice care apar pe parcursul procesului datorită interacţiunii dintre fenomene. Unele
dintre noţiuni pot fi dirijate, restul rămânând în afara procesului de dirijare.

Cerinţa internă – mulţimea informaţiilor finale

Pentru fiecare decizie corectoare de comportament se determină lista fenomenelor care
influenţează (determină) abaterea fenomenului dirijat, adică acele fenomene faţă de care
comportamentul fenomenului dirijat este în relaţii de dependenţă. Fenomenele nedirijate determină
abaterea, manifestându-se în timpul funcţionării ca grade de libertate faţă de fenomenele dirijate. În
procesul decizional, ţinând seama de dependenţele existente se formulează informaţii de tip decizie
referitoare la aceste fenomene, prin modificarea cărora (comportament/stare) rezultă efectul invers,
asigurându-se astfel o diminuare a abaterii fenomenului dirijat.
Prin informaţiile de tip decizie formate pe baza celor despre starea fenomenelor nedirijate se
ţin indirect sub control şi aceste fenomene, modificându-le abaterile care influenţează semnificativ
apariţia abaterii la fenomenele dirijate. Controlul nu este permanent, efectuându-se doar la
fenomenele dirijate, unde se organizează continuu sau periodic procese de culegere a informaţiilor
de abatere. Pentru fenomenele nedirijate care contribuie la înlăturarea abaterii se aplică procese de
cunoaştere numai când la nivelul fenomenului corespunzător dirijat apare o abatere semnificativă,
fiind necesară corecţia ei prin decizie (figura 6.3).
Fenomen
C1 C2 nedirijat

* * * md1 md2 Fenomen

dirijat

Timp

* - proces de observare a abaterii

md – moment de luare a deciziei proces de cunoaştere la
apare abatere semnificativă fenomenul nedirijat (c)

Fig. 6.3. Observarea fenomenelor dirijate şi nedirijate

Corecţia abaterii la fenomenele nedirijate se realizează doar când trebuie înlăturată abaterea
la fenomenele dirijate, adică la perioade relativ mari. Aceste intervenţii (procesele de cunoaştere şi
înlăturare a abaterii) ţin sub control comportamentul fenomenelor nedirijate, contribuind la creşterea
gradului de stabilitate a sistemului. În concluzie, stabilitatea unui sistem în general este asigurată
prin  fenomenele dirijate,  influenţa fenomenelor dirijate asupra fenomenelor nedirijate şi 
dirijarea indirectă a fenomenelor nedirijate (care se realizează foarte rar).
Pentru fiecare decizie se întocmeşte lista informaţiilor potenţial compatibile, despre
fenomenele aflate în situaţie de cauză pentru fenomenul dirijat. Pe baza listelor se completează
matricea informaţiilor– decizii potenţiale, care serveşte la stabilirea corelată a gradului de
fundamentare a deciziilor şi a gradului de consum al informaţiilor (tabelul 6.1). Ţinând seama de
aportul real al informaţiei la fundamentarea deciziei se stabileşte mulţimea informaţiilor de
fundamentare pe fiecare decizie, anulând informaţiile potenţiale cu aport nesemnificativ (de
exemplu celulele haşurate din tabelul 6.1).
10 Sisteme informaţionale – suport seminar analiză informațională
Pe această matrice se poate face analiza corelată a gradului de fundamentare şi de consum al
informaţiilor pe fiecare decizie în parte (producem informaţii reclamate expres de o decizie, dar le
putem folosi pentru fundamentarea şi altor decizii). În final trebuie să se asigure o stabilitate cerută
a sistemului, cu un consum maxim al informaţiilor obţinute. Acest lucru implică un volum mic al
activităţii de dirijare (număr redus de decizii) şi un volum mic al activităţii informaţionale (număr
redus de informaţii de fundamentare). Dacă o decizie nu poate fi fundamentată corect – la nivelul de
certitudine cerut – în condiţiile de eficienţă a acesteia, atunci ea poate fi înlăturată din sistem. Pentru
conservarea gradului de stabilitate generală a sistemului se poate lărgi sfera fenomenelor dirijate.

Tabelul 6.1. Matricea informaţiilor – decizii potenţiale

decizii
potenţiale
informaţii
D1 D2 D3 …
potenţiale
I1 1 1 1 …
I2 1 1 …
I3 1 1 1 …
… … … … …

Cerinţa internă potenţială se formează prin reuniunea informaţiilor potenţial compatibile ale
fiecărei decizii. Se impune reuniunea deoarece o informaţie poate participa la fundamentarea mai
multor decizii. După analiza complexă a gradului de fundamentare şi a gradului de consum rezultă
mulţimea deciziilor potenţiale şi cerinţa internă potenţială. Ambele sunt în stare potenţială (şi nu
efectivă) pentru că urmează procesul de proiectare a modului de obţinere a acestor informaţii finale,
din care pot rezulta iarăşi informaţii imposibil de obţinut în condiţii economice avantajoase. Acest
ultim lucru poate influenţa în final gradul de fundamentare şi gradul de consum al informaţiei.

Baza informaţională
Cerinţa internă de informaţii poate fi formată din informaţii primare, care corespund ca
latură semantică şi domeniu cu cerinţele deciziei sau din informaţii derivate. Informaţiile derivate
sunt cele pentru care nu se poate proiecta un sistem de culegere care să asigure latura semantică şi
domeniul corespunzătoare. Dacă informaţiile finale corespund ca latură semantică dar nu corespund
ca domeniu, atunci se vor proiecta modele de agregare, ajungându-se în final la informaţii primare
operaţionale. Dacă incompatibilitatea este de latură semantică (de exemplu pentru că nu se pot
culege informaţii despre noţiuni) se vor aplica modele de desintetizare în urma cărora pot rezulta
unele informaţii despre fenomene. Acestea vor fi analizate în sensul corespondenţei ca domeniu
acoperit (condiţie de comparabilitate), iar dacă nu pot fi culese în această formă se vor aplica
modele de dezagregare.
Baza informaţională va fi formată în totalitate din informaţii primare propriu-zise, plus
informaţiile primite din afara sistemului (externe), care pot participa direct sau indirect la formarea
deciziilor. Informaţiile externe se pot referi la fenomene sau noţiuni din alte sisteme economice (de
exemplu preţurile la furnizori), impunându-se în acest caz stabilirea corespondenţei sau a
posibilităţii de obţinere din afară a informaţiilor cerute de decizii.
În final, prin informaţiile de tip decizie se asigură închiderea procesului cunoaştere-decizie-
acţiune. Fiecare fenomen supus observaţiei pentru obţinerea informaţiilor finale operaţionale trebuie
să aibă corespondent informaţia de tip decizie operaţională, care să indice modificările ce trebuie
efectuate în starea fenomenului supus analizei.

Fluxurile informaţionale la nivel logic

La nivel logic, fluxurile informaţionale repartizează elementele proiectate la nivel
conceptual pe elementele spaţiului informaţional (producători şi consumatori de informaţii). La
acest nivel există fluxuri informaţionale externe şi fluxuri informaţionale interne. Fluxurile externe
sunt incidente spre interior şi incidente spre exterior.
Analiza informaţional-decizională 11
Fluxurile informaţionale incidente spre interior urmăresc determinarea mulţimii
informaţiilor din afara sistemului, care intră în baza informaţională. Necesarul de informaţii este
stabilit la nivel conceptual, fiind cerut direct de sistemul decizional sau de sistemul de prelucrare.
La nivel logic se stabilesc posibilităţile de obţinere a acestor informaţii de la furnizorii
informaţionali. Nevoia de informaţii poate fi stabilită legal, prin acte normative, fapt care impune
obligativitatea emiterii de către furnizori şi recepţionării de către beneficiari. Dacă prin actele
normative este stabilită şi metodologia de obţinere a informaţiilor, atunci nici emitentul şi nici
echipa de analiză nu pot interveni cu modificări. La fiecare furnizor informaţional se stabileşte, prin
anchetă de opinie, care este mulţimea informaţiilor la cerere, precizându-se cu această ocazie atât
fenomenele sau noţiunile care trebuie reprezentate prin informaţii, cât şi domeniul acoperit de
informaţii. În raport cu metoda de culegere, pentru fenomene se va stabili gradul de exactitate,
autenticitate şi eventual posibilităţile de agregare-dezagregare la furnizori.
Modelele de obţinere a informaţiilor despre noţiuni se stabilesc în funcţie de latura
semantică reclamată de decizii sau de informaţiile derivate. Când nu se găsesc modele adecvate
trebuie să se determine latura semantică reală pe care o vor avea informaţiile despre noţiuni. Pentru
informaţiile cu caracter confidenţial (informaţii secrete comerciale, de strategie, de stat etc.) se vor
stabili limitele şi restricţiile în utilizare, care vor deveni ulterior condiţii ale furnizării lor.
Fluxurile informaţionale la nivel logic incidente spre exteriorul activităţii analizate formează
cerinţa externă de informaţii care, împreună cu cerinţa internă, formează cerinţa totală de informaţii
finale (necesare nevoilor proprii sistemului şi sistemelor din exterior). Stabilirea cerinţei externe are
în vedere baza legală (actele normative) care reglementează circuitul informaţiilor, atât pe fluxurile
exterioare ascendente, cât şi pe cele orizontale incidente spre exterior. Pentru componenta dirijată
(prin reglementări legale) a cerinţei externe, echipa de analiză este obligată să aplice metodologia
de obţinere prevăzută: metodele de culegere a informaţiei şi modelele de prelucrare a acesteia.
În cazul informaţiilor la cerere, necesarul pentru exterior se stabileşte de asemenea prin
anchete de opinie la beneficiar, stabilindu-se modalităţile de obţinere în sensul laturii semantice şi a
domeniului acoperit. Pentru informaţiile despre noţiuni se stabilesc modelul care să confere latura
semantică şi metodele de culegere a informaţiilor necesare modelului pentru asigurarea exactităţii şi
autenticităţii.
Fluxurile interne la nivel logic sunt decizionale şi de prelucrare. Scopul fluxurilor
decizionale îl constituie repartizarea informaţiilor de tip decizii operaţionale proiectate la nivel
conceptual pe componentele sistemului operaţional. Pe lângă mulţimea informaţiilor de tip decizie
trebuie luat în considerare şi ROF-ul, care permite sarcinile fiecărui element din sistem.
Realizarea cerinţei totale de informaţii serveşte la formarea mesajelor informaţionale interne
şi/sau externe. Astfel, cerinţa totală va fi formată din acele informaţii din baza de informaţii care pot
fi folosite în interior sau în exterior în aceeaşi formă şi acelaşi conţinut, dar şi din informaţii
derivate. Pentru informaţiile derivate proiectate la nivel conceptual şi completate cu cele existente
doar în cerinţa externă se proiectează fluxurile la nivel logic pentru prelucrare. Dacă informaţiile
derivate sunt obţinute în mai multe etape (fluxuri „supraunitare”), procesul informaţional va implica
mai multe componente ale sistemului de prelucrare. Pentru informaţiile primite din exterior se poate
organiza un sistem de transfer direct al acestora către sistemul de prelucrare.
Concluzionând, în sistemul de prelucrare se vor regăsi  informaţii primare,  informaţii
de ieşire din sistem (care trebuie să se regăsească în cerinţa totală de informaţii) şi  informaţii
intermediare (care aparţin sau nu cerinţei totale). Finalitatea etapei de analiză informaţional-
decizională o constituie asigurarea conexiunii dintre componentele sistemului operaţional din care
se culeg informaţiile, determinarea elementelor spaţiului informaţional care furnizează informaţii
formând baza informaţională (sursa de latură semantică) şi identificarea elementelor consumatoare
de informaţii şi a legăturilor dintre sistemul de conducere şi sistemul operaţional.
Pe fluxurile la nivel logic vor circula doar informaţii, indiferent dacă acestea sunt culese din
propriul sistem sau sunt primite din exterior, menţinându-se redundanţa de latură semantică.

Fluxurile informaţionale la nivel fizic

12 Sisteme informaţionale – suport seminar analiză informațională
La nivel conceptual se analizează legătura dintre fenomene, informaţia despre starea iniţială
a acestora trecând în informaţie de tip decizie. La nivel logic se asigură legătura dintre
componentele sistemului operaţional în care se află fenomenele la care se referă informaţia.
Fluxurile informaţionale la nivel fizic presupun formarea în prealabil a mesajelor informaţionale. La
formarea mesajelor se aplică criterii legate de apartenenţa la mesaj şi criterii de oportunitate
referitoare la momentul de timp şi locul obţinerii informaţiei. Astfel, apartenenţa la mesaj este
determinată de scopul comun al anumitor informaţii, concretizat prin reprezentarea informaţională a
unui fenomen după mai multe atribute sau prin participarea în comun a mai multor informaţii la
fundamentarea aceleiaşi decizii.
Criteriile de oportunitate vizează, la emitent, momentul obţinerii informaţiilor sau a
mesajului în totalitate dacă informaţiile se produc aproximativ în acelaşi timp. Gruparea
informaţiilor în mesaj trebuie să ia în calcul aspecte legate de autenticitatea informaţiei, în sensul că
timpii de aşteptare pentru emitere măresc gradul de incertitudine. Un alt aspect care trebuie avut în
vedere la formarea mesajelor informaţionale îl reprezintă momentul intrării în consum a informaţiei
la receptor. Dacă momentul intrării în consum este acelaşi pentru toate informaţiile din mesaj se vor
accepta timpii de aşteptare, permiţând astfel formarea unui singur mesaj. În cazul intrării în consum
la momente diferite se va ţine cont de posibilitatea utilizării tuturor informaţiilor la formarea tuturor
deciziilor. Dacă acest lucru nu se poate asigura, nu vor putea fi acceptaţi timpii de aşteptare pentru
obţinerea informaţiilor, caz în care trebuie proiectate sub-mesaje (situaţie mai costisitoare).
Relativ la locul producerii şi al consumului informaţiei se pot organiza mesaje complete,
chiar dacă informaţiile se produc sau se consumă în locuri diferite. Deoarece un mesaj poate ajunge
la mai mulţi beneficiari, unele informaţii utile preluate din fluxurile la nivel logic pot deveni
redundante la nivelul unor beneficiari (cei care folosesc doar o parte din informaţiile mesajului).
Acesta este singurul tip de redundanţă admis la formarea mesajelor informaţionale.
Fluxurile informaţionale la nivel fizic se formează în acelaşi mod cu cele la nivel logic, între
elementele spaţiului informaţional. Pe aceste fluxuri vor circula doar mesaje, concretizate în
machete de prezentare – documentele. Reprezentarea fluxurilor la nivel fizic se poate face sub
formă matriceală, grafică sau sub forma grafurilor informaţionale.

3. Tehnici şi instrumente bazate pe matrice informaționale

În activitatea de analiză informaţional-decizională se pot folosi metodologii orientate pe

matrice informaţionale sau metodologii orientate pe grafuri informaţionale. Pentru claritate şi
uşurinţă în prezentare vom considera doar prima situaţie. Astfel, metodologiile matriceale de
analiză implică utilizarea a trei tipuri de matrice: matrice booleene (logice), matrice de structură şi
matrice latine. De asemenea, din motive de lizibilitate a lucrării vom prezenta şi exemplifica doar
cazul matricelor logice.

Matricea document – document

Acest prim model constă în construirea unei matrice booleene, cu patru cadrane, care pune
în evidenţă relaţiile informaţionale dintre componentele sistemului reprezentate de documente.
Schema de principiu a acestei matrice este următoarea:

Lista spaţiului informaţional

Cod
document I II
propriu 1 … j … n 1 … k … P
…
i Aij Aik
…
n
Analiza informaţional-decizională 13

Cod
document III IV
extern
n+1
…
l Alj Alk
…
T

Elementele matricei pot lua valori +1/-1, dacă între elementele de pe linie şi cele de pe
coloană există o relaţie, respectiv valori 0, când relaţia dintre cele două elemente este
nesemnificativă. Astfel, în cadranul I sunt puse în evidenţă activităţile informaţionale din interiorul
sistemului, stabilin-du-se relaţii informaţionale numai între elementele proprii sistemului. Un
element Aij primeşte valoarea 1 dacă documentul propriu de pe linia i participă la formarea
documentului propriu de pe coloana j sau Aij primeşte valoarea 0 când relaţia este nesemnificativă.
În aceste condiţii, o linie din cadranul I va arăta modul de utilizare a unui document propriu în
interiorul sistemului, iar o coloană va arăta modul de formare a respectivului document propriu.
În cadranul al II-lea sunt puse în evidenţă relaţiile dintre documentele proprii şi Lista
spaţiului informaţional al sistemului prin reprezentarea fluxurilor informaţionale la nivel fizic,
incidente spre exterior. Un element Aik va primi valoarea 1 dacă documentul propriu i generat de
sistem este transmis beneficiarului k. Dacă în schimb documentul propriu i a fost generat de sistem
în staţia informaţională k, atunci elementul Aik va primi valoarea -1, iar când relaţia dintre cele două
elemente ale sistemului informaţional este nesemnificativă, valoarea lui Aik va fi egală cu 0. În
aceste condiţii putem spune că o linie i va arăta mulţimea beneficiarilor documentului propriu i, în
timp ce o coloană va furniza informaţii referitoare la activitatea informaţionala a staţiei, ca furnizor
şi beneficiar al documentelor proprii.
În cadranul al III-lea sunt puse în evidenţă relaţiile dintre documentele externe şi
documentele proprii. Astfel, un element Alj primeşte valoarea 1 dacă documentul extern l participă
la formarea documentului propriu j, prin transfer de latură semantică, iar dacă relaţia este
nesemnificativă, Alj va primi valoarea 0. În aceste condiţii, o linie l indică faptul că documentul
extern participă la formarea documentului propriu j (de pe coloană), iar o coloană va arăta modul de
formare a documentului propriu corespunzător.
În cadranul al IV-lea sunt puse în evidenţă relaţiile dintre documentele externe şi Lista
spaţiului informaţional al sistemului, reprezentându-se fluxurile informaţionale la nivel fizic,
incidente spre interior. Un element Alk primeşte valoarea 1 dacă documentul extern l este transmis
beneficiarului k. Dacă documentul extern l este furnizat de staţia informaţională k, atunci
elementului Alk i se va asocia valoarea -1. Când relaţia dintre cele două elemente este
nesemnificativă Alk primeşte valoarea 0. În aceste condiţii, o linie l va arăta mulţimea beneficiarilor
documentului extern l, în timp ce o coloană va indica activitatea informaţională a staţiei, ca furnizor
şi beneficiar al documentelor externe.
Matricea informaţională indicator – document
Această matrice evidenţiază legătura dintre indicatorii şi documentele din sistemul
informaţional, permiţând identificarea apartenenţei unui indicator la un document. Pentru
completarea matricei este necesară clasificarea indicatorilor în indicatori proprii şi indicatori
externi. Indicatorii proprii sunt cei care se formează exclusiv pe baza informaţiilor conţinute în
documentele proprii, iar indicatorii externi vor fi cei care provin din documentele externe.
Matricea indicator-document este compusă din patru cadrane, dintre care două sunt nule (al
II-lea şi al III-lea), valorile semnificative concen-trându-se de-a lungul diagonalei principale, în
primul şi al IV-lea cadran. Schema de principiu a acestei matrice este următoarea:
14 Sisteme informaţionale – suport seminar analiză informațională

Cod document propriu Cod document extern

Indicatori
I II
proprii
1 … j … n n+1 … l … t
…
i Aij
… Ø
p
Indicatori
externi III IV
p+1
…
k Akl
… Ø
v

Conţinutul cadranului I poate oferi informaţii şi în legătură cu repetabilitatea unui indicator

în documentele proprii sistemului, urmând ca în etapa de reproiectare să se analizeze oportunitatea
respectivei repetabilităţi. O linie din acest cadran va arăta apartenenţa unui indicator la un document
(în care document j de pe coloană este conţinut indicatorul i de pe linie). Astfel, un element Aij va
primi valoarea 1 dacă indicatorul propriu i se regăseşte în documentul propriu j. O coloană va indica
conţinutul informaţional al documentelor.
În cadranul al IV-lea, o linie va indica modul de formare a indicatorului extern k, care se
preia dintr-un document extern l. O coloană va indica modul de participare a documentului extern l
la formarea indicatorului extern k. Astfel, elementul Akl va primi valoarea 1 dacă indicatorul extern
k apare în documentul extern l.

Matricea informaţională indicator – indicator

Acest instrument permite analiza informaţional-decizională a fluxurilor la nivel conceptual
de prelucrare, pe care se transferă latură semantică între indicatori. Schema de principiu a acestei
matrice este următoarea:

Indicatori proprii
Indicator
propriu
1 … j … n
…
i Aij
…
n

Indicator
extern

n+1
…
l Alj
…
T

O linie a matricei arată că indicatorul de pe acea linie contribuie la formarea indicatorului

Analiza informaţional-decizională 15
propriu j de pe coloană. Pe coloană este reflectat modul de formare a indicatorului propriu j. Este o
matrice de precedenţă şi se completează pe coloană, folosind lista indicatorilor, coloana „mod de
formare”. Valorile {1} în matrice apar dacă indicatorul participă la formarea indicatorului din
coloană.

Matricea informaţională indicatori – decizii

Coloanele matricei indică gradul de fundamentare a deciziilor. Liniile matricei indică
consumul de informaţii la luarea unei decizii. Informaţiile de pe linii se vor numi informaţii de
fundamentare. Matricea ilustrează lista deciziilor şi cerinţa internă actuală de informaţii. Din
mulţimea informaţiilor potenţiale doar o parte sunt utile în luarea deciziilor. Aceasta formează
cerinţa interna efectivă. În matricea indicatori-decizii valorile de 0 şi 1 au următoarele sensuri:
1, dacă indicatorul Ii participă la fundamentarea deciziei Dj;
aij = 0, dacă indicatorul Ii participă la fundamentarea deciziei Dj, dar nu face obiectul acesteia,
sau indicatorul Ii nu participă la fundamentarea deciziei Dj, dar face obiectul acesteia.

Matricea cerinţei externe de informaţii

Pentru evidenţierea fluxurilor la nivel logic se elaborează matricea cerinţei externe de
informaţii, care cuprinde toate informaţiile necesare pentru compartimentele din sistem. Matricea
permite identificare relaţiilor existente între două compartimente (un furnizor şi un beneficiar). De
asemenea, permite identificarea mulţimii indicatorilor utilizaţi sau furnizaţi de un compartiment şi
gradul de fundamentare informaţională a indicatorilor din compartimentul beneficiar, pe baza
indicatorilor primiţi de la compartimentul furnizor. Analiza fluxurilor la nivel logic scoate în
evidenţă inutilitatea unor informaţii din baza informaţională şi din sistemul de prelucrare a
informaţiilor.
Schema de principiu a matricei cerinţei externe este următoarea:

Staţii Spaţiul informaţional

Indicatori S1 … Sj … Sm
Proprii
I1
…
Ii Aij
…
Externi
…
Ik Akj
…

În cadranul I, un element Aij ia valoarea 1 când compartimentul j de pe coloană beneficiază

de indicatorul propriu Ii de pe linie şi primeşte valoarea -1 când indicatorul propriu Ii de pe linie
este derivat din alţi indicatori proprii, care sunt conţinuţi în documentele furnizate de
compartimentul j de pe coloană. În aceste condiţii, valorile {1} de pe linie vor reprezenta mulţimea
beneficiarilor indicatorului propriu, iar valorile {-1} de pe linie vor indica cine este furnizorul de
informaţie. Valorile {1} de pe coloană reprezintă mulţimea indicatorilor proprii care au beneficiar
compartimentul j, iar valorile {-1} de pe coloană vor indica cine este furnizorul indicatorilor proprii
sistemului.
În cadranul al II-lea, un element Akj primeşte valoarea 1 dacă compartimentul j de pe
coloană beneficiază de indicatorul extern k de pe linie, respectiv primeşte valoarea -1, dacă
indicatorul extern k de pe linie este format pe baza unui document extern, care este furnizat de
compartimentul j de pe coloană. În aceste condiţii, valorile {1} de pe linie vor reprezenta mulţimea
beneficiarilor indicatorului extern k, iar valorile {-1} de pe linie vor indica mulţimea furnizorilor
indicatorului extern k. Valorile {1} de pe coloană reprezintă mulţimea indicatorilor externi k de care
16 Sisteme informaţionale – suport seminar analiză informațională
beneficiază compartimentul j, iar valorile {-1} de pe coloană indică mulţimea indicatorilor externi k
furnizaţi de compartimentul j.
La completarea matricei cerinţei externe de informaţii, pentru valorile {1} se vor consulta
Fişele documentelor, punctul 1, iar beneficiarii unui document vor fi beneficiari ai tuturor
indicatorilor cuprinşi în acel document. Pe matrice se va marca cu 1 în dreptul indicatorului care
aparţine respectivului document, pe coloana corespunzătoare compartimentelor care sunt trecute
drept beneficiare ale indicatorilor.
Pentru valorile {-1} se va consulta coloana Mod formare din Lista indicatorilor şi apoi
coloana Furnizori din Lista documentelor externe sau din Schema fluxurilor externe la nivel fizic.
Pe matrice se va marca cu -1 coloana compartimentului corespunzătoare staţiei informaţionale care
a furnizat respectivul indicator. Indicatorii care nu au marcat cel puţin un 1 în plus faţă de marcajul
de pe coloana corespunzătoare (sub)sistemului analizat (S1) nu au cerinţă externă.

Matricea modului de utilizare a indicatorilor

Matricea modului de utilizare a indicatorilor constituie un prim pas în direcţia evaluării
sistemului informaţional analizat. Pentru a construi această matrice se folosesc  matricea indicator
– indicator,  matricea indicator – decizii şi  matricea cerinţei externe de informaţii.

Sistem de prelucrare Sistem de conducere Cerinţa externă

Indicator
(SP) (SC) (CE)
… … … …

Pentru completarea coloanei SP se va consulta matricea indicator – indicator (pe linii) în

care sunt reprezentate fluxurile conceptuale de prelucrare şi se vor marca acei indicatori care sunt
utili în procesul de prelucrare (transferă latură semantică). Pentru completarea coloanei SC se va
consulta matricea indicator – decizii (pe linii) în care sunt reprezentate fluxurile conceptuale de
conducere şi se vor marca acei indicatori care participă la fundamentarea deciziilor. Pentru
completarea coloanei CE se va consulta matricea cerinţei externe în care sunt reprezentate fluxurile
informaţionale la nivel logic şi se vor marca acei indicatori care au cerinţă externă de informaţii.
În urma completării matricei modului de utilizare a indicatorului se obţine o situaţie care
poate permite analiza indicatorilor. Astfel, în orice sistem informaţional, indicatorii se împart în
indicatori utili şi indicatori inutili. Indicatorii inutili sunt cei care în matricea modului de utilizare au
liniile nule, cu semnificaţia neapartenenţei lor la vreun flux informaţional (vor fi notaţi cu I). În faza
de reproiectare, indicatorii inutili vor fi eliminaţi din sistem. De cealaltă parte sunt indicatorii utili,
adică cei marcaţi pe coloana SC. Aceştia reprezintă singurele informaţii din sistem care participă
direct la fundamentarea deciziilor şi vor fi notaţi cu U.
Restul indicatorilor sunt consideraţi redundanţi, conţinând informaţii care şi-au pierdut
caracterul de noutate. Aceştia se împart în indicatori repetaţi (apar de mai multe ori la acelaşi
beneficiar) – notaţi cu R, indicatori de verificare şi control (sau indicatori de preţ) – notaţi la analiză
cu VC şi indicatori de calcul (care apar în formule) – notaţi cu C.

Evaluarea
Evaluarea unui sistem informaţional poate urmări două obiective principale:
a) stabilirea elementelor existente deja în sistem, care pot fi menţinute în aceeaşi formă şi cu
acelaşi conţinut şi compatibilizarea acestora (elementele sistemului informaţional pot fi
documente, indicatori, fluxuri informaţionale, decizii);
b) identificarea şi descrierea elementelor noi necesare sistemului care trebuie reproiectat.
În faza de evaluare a sistemului informaţional, echipa de analiză informaţional-decizională
va trebui să ia în calcul mai multe aspecte specifice sistemului, care pot consta în logica generală de
sistem, faptele de opinie (vezi Fişele documentelor, punctul 4), rezultatele modelelor de analiză şi
reprezentare a sistemului informaţional.
Pentru a uşura activitatea echipei de analiză se poate apela la diverse instrumente, dintre
care cel mai frecvent utilizat îl reprezintă structura studiului de caz sau structura proiectului.
Analiza informaţional-decizională 17
Aceasta permite stabilirea de relaţii de precedenţă între etapele activităţii de analiză informaţional-
decizională, astfel încât, la reproiectare, matricea proiectului va putea furniza informaţii despre
implicaţiile oricărei modificări efectuate în sistemul informaţional.

Reproiectarea
Etapa de reproiectare este consecinţa directă a rezultatelor fazei de evaluare. Astfel, la
reproiectare pot apărea următoarele situaţii:
înlăturarea unor elemente din sistem;
modificarea formei şi/sau conţinutului unor elemente;
modificarea unor fluxuri informaţionale.
Indiferent de natura activităţilor reclamate în etapa de reproiectare este indicat să se lucreze
cu matricea proiectului, pentru a nu se omite eventuale modificări în cadrul sistemului
informaţional.