Biserica tratează Cununia ca pe una dintre cele şapte Sfinte Taine, alături de altele precum Botezul,

Ungerea cu Mir sau Pocăinţa. În credinţa ortodoxă, tinerii soţi primesc harul divin la momentul
căsătoriei.

Implinirea a 25, 50 si 70 de ani de casatorie

Exista o randuiala bisericeasca la implinirea a 25, 50 si 70 de ani de casatorie. Implinirea a 25 de ani de

impreuna vieţuire este numita "cununia de argint“, cea de la implinirea a 50 de ani de casatorie poarta
numele de "cununie de aur“, iar la implinirea varstei de 75 de ani de casatorie, este numita "cununie de
platina“. Termenul de "cununie” nu ar trebui sa mai fie prezent, pentru ca in aceste cazuri se savarseste
o slujba de multumire, care nu are legatura cu Taina Cununiei.

De ce se cheamă Taină Sfântă? 

Pentru că Dumnezeu cel Sfânt sfinţeşte iubirea celor doi în mod tainic. Nu magic. Căci nunta nu se face
fără participarea celor doi, independent de ei. “Tainic” se referă la biblicul “în ascuns”, sau, cum
lămureşte Sf. Pavel, în “taina inimii”. Adică iubirea ce fundamentează nunta şi toată viaţa de familie
încep mai întâi în inimă. Dacă nu se întâmplă aşa, n-are ce să se încununeze şi familia nu va funcţiona,
ajungându-se într-un timp relativ scurt la divorţ.

Inelele de la logodnă

Reprezintă iubirea nesfârşită a mirilor şi făgăduinţa că unul aparţine altuia, prin logodire. Se pun iniţial în
dreapta pentru că ei o iniţiază şi o lucrează, mâna dreaptă simbolizând acţiunea, activitatea, înfăptuirea.
Se mută apoi de către naşi în stânga, pentru că stânga este simbolul sprijinului şi al apropierii de inimă.
Adică iubirea iniţiată de miri trebuie să se fundamenteze temeinic în inimă, fiind sprijinul familiei. Ajutor
sunt naşii.

Naşii

Sunt părinţii spirituali ai mirilor. De aceea mirii le şi sărută mâna. Experienţa lor de viaţă creştină este un
sprijin important şi echidistant pentru miri, faţă de sprijinul părinţilor trupeşti, care pot fi subiectivi faţă
de propriul copil. De aceea naşii întră în biserică însoţindu-şi, fiecare, finul, iar apoi stau în lateralul
mirilor, fiecare pe partea specifică. Părinţii trupeşti stau în spate, nu ca o necinstire, ci ca simbol al
aducerii copiilor în faţa Sf. Altar pentru a le fi nunta binecuvântată. Nu pot fi mai multe perechi de naşi,
căci nu putem avea mai multe rânduri de părinţi.

Lumânările

Reprezintă Lumina lui Hristos şi “arderea” (trăirea) vieţii în mod creştin. Sunt purtate la intrare şi apoi se
ţin de către naşi în timpul slujbei, căci ei au experienţa vieţii creştine de familie. La ieşire, lumânările sunt
preluate de către miri, ca unii ce încep şi ei viaţa creştină de familie. Cavalerii de onoare au doar rol de
suport de lumânări, în anumite momente naşii trebuind să facă altceva.

Cununiile de pe capul mirilor

  

Sunt în acelaşi timp, încununare şi binecuvântare. Încununare, pentru că fiecare mire este pentru celălalt
o cunună. Cununa era (şi mai este) simbolul victoriei, al reuşitei. Nunta este o victorie a iubirii şi chiar a
luptelor interioare de lămurire: o fi el/ea alesul/aleasa? Mireasa este cununa mirelui şi invers, lucru
simbolizat şi de cuvintele preotului: se cunună robul lui Dumnezeu X cu roaba lui Dumnezeu Y. Cuvântul
“rob” desemnează nuno stare de sclavagism, cum mai cred unii, ci slujirea şi invocarea Iubirii divine, care
şi binecuvintează pe miri. Căci, zice Scriptura, “cel mic ia binecuvântare de la cel mai mare, nu invers”.

Hora din jurul Evangheliei

Un moment care este ratat în înţelegere şi trăire de majoritatea nuntaşilor este înconjurarea Evangheliei
de către preot, miri şi naşi, prinşi în horă (simbol al comuniunii), de trei ori (în numele Sf Treimi). Toată
liniştea slujbei este spartă de foiala aruncării de bomboane peste protagonişti (înainte vreme mi-am luat
ceva bomboane în cap).

Un lucru grav, pentru că se pierde esenţa. Acest dans ritualic reprezintă punerea Evangheliei, a
Cuvântului lui Hristos, în centrul vieţii familiei. Hristos este cel ce îmbracă şi motivează familia creştină,
loc unde mirii îşi asumă jerfirea vieţii unuia către celălalt şi către Hristos (cântările spun asta, dar cine să
le asculte). De aceea, imediat după horă, mirii pun, fiecare, mâinile şi capul pe Evanghelie şi sărută
cununiile care se scot de pe cap. Nu poţi să te jerfeşti dacă nu înţelege mintea de de şi dacă fapta nu
pune în aplicare.

Din păcate, ca şi în viaţă, unii aleargă numai după dulceţile vieţii (bomboanele) şi nu-şi bat capul cu
Hristos. De aceea, rămân lipsiţi de iubire autentică, trăind plat, senzual, fără sens, doar pe moment.

Vinul şi cozonacul/pişcotul  

  

Sunt surogate, introduse de Biserică dintr-o imposibilitate practică. Cununia se oficiază, în mod normal,
după Sf. Liturghie, căci Hristos este “motorul” ei. Cum stă bine creştinului, la un aşa moment important
el vebea pregătit pentru a se împărtăşi cu Sf. Trup şi Sânge al Domnului. Cum mirii încep viaţa de
comune în familie (numită şi biserica de acasă), prima lor masă nu poate fi decât una a Domnului. Astfel,
nunta din biserică devine Cina cea de Taină a mirilor. Nu uitaţi că prima minune Hristos o face la Nunta
de Cana Galileii.

Din păcate, odată cu secularizarea vieţii, tinerii nu mai vin pregătiţi pentru a Cina cu Dumnezeu. Totuşi,
pentru a nu-i lăsa fără această chemare la viaţă în comun, Biserica binecuvintează alimentele
primordiale ala Trupului şi Sângelui hristic, pâinea şi vinul, şi le oferă mirilor, cum tot aşa, celor
nepregătiţi pentru Împărtăşirea de la Liturghie le oferă anafură (pâine binecuvântată). Încercând o
îmbunătăţire a situaţiei, cozobacul apare ca înlocuitor al pâinii. Bine ar fi însă să se Cineze autentic, cu
Dumnezeu.