05 Mousaios V - 1999

https://biblioteca-digitala.
ro
https://biblioteca-digitala.ro
BULETIN ŞTIINŢIFIC
AL
MUZEULUI JUDETEAN BUZĂU
'
COLEGIUL DE REDACŢIE
Redactor responsabil: Eugen Marius Constantinescu

Membri: Doina Ciobanu
Ana Dicu
Laurenţiu Grigoraş
Daniela Lupu
Sebastian Matei
Valeriu Nicolescu
Veronica Nistor
Dorin Sârbu
Gabriel St!icuţ
Rodica Tache
Orice corespondenţă referitoare la Tout correspondance concemant la

Buletinul MOUSAIOS V revue MOUSAIOS V doit etre
se va adresa: adressee: MUSEE DEPARTEMENTALE
MUZEUL JUDEŢEAN BUZĂU, DU BUZĂU, Bd. Nicolae Bălcescu
Bd. N. Bălcescu nr. 50, 5100 Buzău. no. 50, 5100 Buzău
Autorilor le revine responsabilitatea pentru conţinutul lucrărilor publicate şi pentru formele

grafice folosite, prescurtări, indicaţii bibliografice, transliterări etc.
' ·- - ,,• I
O ' o • : I ,_ r ~
• • ·, l ,, !„ • .'... ''
V
STUDII ŞI CERCETĂRI DE ISTORIE
BUZOIANĂ- 1973 (I)
MOUSAIOS, II, 1978
MOUSAIOS, III, 1981
MOUSAIOS, IV/1-2, 1994
EDITURA „FIAT LUX"

ISBN 973-9250-58-0
Tehnoredactare computenzatll: Dorin Sârbu, Gabriel Negut

Culegere computerizată: Daniela Dobre, Adriana Ionescu
CUPRINS
ARHEOLOGIE - ISTORIE VECHE
1. EUGEN - MARIUS CONSTANTINESCU, STĂNICĂ PANDREA

Cercetările arheologice de la Pietrosu - Costeşti, judeţul Buzău. Campania l 998„„„„ .. „„„„„„„„„„„ 9
2. VASILE HAHEU
Despre valurile "vitrificate" la fortificaţiile traco - getice de la est de Carpaţi„„„.„.„„„„„„„„.„„„„. l 5
3. EUGEN - MARIUS CONSTANTINESCU
Aspecte privind evoluţia nord-estului Munteniei În secolele ll - XI d.Hhr.
Consideraţii bazate pe analiza unor descoperiri fortuite din judeţul Buzău „.„„„ „„„.„„„ „„„.„„ „„ „. 19
4. ION TENTIUC. ALEXANDRU POPA
Unele consideraţii privind lăcaşele rupestre din Moldova de est În secolele IV - Xlll .. „„.„„.„„„„„. 33
5. ALEXANDRU POPA
Cu privire la problema aşezărilor fortificate
din aria culturii Sântana de Mureş - Cemjahov „„„„„„„„„„„„.„. „„„ .„„„ „„„ „ „„„„„„ „„ „„„„. „„„ „ „„„ „ 53
6. DAN GH. TEODOR
Elemente nomade din secolele VI - VIII d.Hr. În regiunile de la est şi sud de Carpaţi „„ .„„„„ „.„„„. 71
7. VICTOR I. TEODORESCU, VASILE I. DUPOI,
MARINELA JIBOTEAN PENEŞ, GHEORGHE PANAIT
Budureasca. Străveche şi statornică vatră de cfrilizaţie la originile poporului român.
Cercetările arheologice din anul l 983 privind complexele stra. ~mâneşti
de tip Ipoteşti - Cîndeşti (sec. V-VII e.n.) (prior pars)„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„ 9 l
8. MIHALACHE BRUDIU
Cercetări privind secolele VIII - XI În zona de sud a interfluviului Prut - Siret..„.„„„„„„„„„.„.„„ 119
9. MIHAELA DENISA LIUŞNEA
Flota militară romană la Dunărea de Jos .. „„.„„.„„„„.„„.„„„„.„„„„„„„„„„„.„„„„„„„„„„„„„„„„. I 33
10. DOINA CIOBANU
Exploatarea sării şi a apelor sărate pe teritoriul carpato - dunărean în secolele I - XIII..„„„„„.„.„ I 6 I
ISTORIE MODERNĂ - ISTORIE CONTEMPORANĂ
11. ILIE MÎNDRICEL

Primăvara, anotimpul Învoieli/or agricole„„„„„.,.„„„„„„„.„ .. „ .... „„„.„„„.„ .. „ .. „ ... „.„ ... „„ ...... „.„. I 8 I
12. TUDOR MATEESCU
Din legăturile oraşului Buzău cu Dobrogea înainte de I 877„.„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„.„„„„„ I 95
13. VERONICA NISTOR
Donaţii, aşezăminte spitaliceşti şi activitate sanitară În judeţul Buzău I 792 - 1940 „„.„„„„„„„„„„ 20 I
14. VALERIU NICOLESCU
Familia Marghiloman şi Buzăul .. „ ... „ ... „„„ .. „„ ... „„„„ .. „.„ ....... „ .... „ .... „„ .... „ ... „ .. „„.„ ..... „ ... „ .. „.„ 231
15. VALERIU NICOLESCU
Nouă imagini fotografice inedite din albumul magistrat Ion Popescu - Baldovin
realizate de Carol Szathmari „.„„„„„„„.„„„„„„.„.„.„.„„.„„„„ .. „„„„„„„„„ .. „„ ... „ .... „.„„.„„„ .„„ .. 243
16. COSTEL IORDĂCHIŢĂ
Din activitatea diplomatică a conservatorului Alexandru N. Lahovari „„ „ „ „„„„ „ „„ „„ „ „ „ „ „ „ „ „ „. 251
6
17. IOANA BURLACU

Din activitatea Casei Şcoa/elor În judeţul Buzău, la Începutul secolului nostru.
Şezătorile săteşti................................................................................................................................ 267
18. VALERIU NICOLESCU, CONSTANTIN I. STAN
Ocupaţia gennană În judeţul Buzău. Decembrie I 9 I 6 - octombrie I 9 I 8 .......................................... 27 I
19. CONSTANTIN I. STAN
Politica interna a guvernului condus de Alexandru Marghiloman. Martie - octombrie I 9 I 8............ 295
20. VERONICA NISTOR
Societăţi şi asociaţii buzoiene. Steaguri şi medalii din colecţia Muzeului Judeţean Buzău ........... 313
21. CONSTANTIN I. STAN, ALEXANDRU GAIŢĂ
Pagini basarabene in arhive buzoiene. 1940 .................................................................................. 337
22. RELU STOICA
Liceul industrial de baieţi din Buzău În perioada tTansfonnarilor. 1948 - 1955 ............................... 349
23. GEORGE VIOREANU
George Panu. Radicalismul democrat - liberal sau argument din veacul trecut
pentru eşecu/ liberalismului În veacul al XX - /ea: fascismul şi comunismul.............. „.... „.„ .. „.. „„ 353
MEDALISTICĂ
24. VERONICA NISTOR

Buzăul oglindit in medalistică ........................................... „ ................. „ ...... „ ........ „„.„ .. „ .. „„ .. „„„ .. 367
GEOLOGIE
25. VIRGIL GHIURCA

Chihlimbarul şi alte resurse gemologice din judeţul Buzău .„ ............... „ .......................... „ ... „ .. „„„.389
26. VIRGIL GHIURCA
Consideraţii privind resursele gemologice ale judeţului Vrancea„„„.„ .. „„„„„„„„„.„ .. „„.„„„„„ ..... 409
CARTE VECHE
27. DANIELA LUPU

Carte stnlină tipărită in secolul al XVIII - /ea
din biblioteca colegiului "B. P. Hasdeu" (catalog)„„„„„„„„ .. „.„.„„„„„ ... „.„„ .. „.„„„ ... „„„„„„„„„419
28. MARIA DANILOV
Circulaţia cărţii de Buzău in Basarabia. Reconstituiri „„„„ .. „.„„.„„„„„„„„ ........ „„„„„„„„„„„„„. 449
29. MIHAELA BOLDEANU
Cartea de Buzău din inventarele muzeului Vrancei şi din depozitul central al cultelor„ .... „.„ .... „457
30. DANIELA LUPU
Traduceri publicate intre anii I 834 - 1846 la tipografia episcopiei din Buzău „ .„ „„ .. „„„„„„ .„„„„„ 467
ETNOGRAFIE
31. EMILIA PAVEL

Confluenţe şi sinteze cu privire la costumul popular românesc de la est de Carpaţi „ „ .. „„ .... „ ... „. „. 487
32. DOINA CIOBANU
Valea Slănicului. Sudiu etnografic „„„„.„„„„„„„.„„„ .. „„ .. „„„.„„„„„„„„„„„.„„ ................... „.„„ .. 489
33. DOINA CIOBANU
Biserica din Jeţu, comuna Nehoiu, o capodoperă a creaţiei populare.„„ „„„ „ „„ „ .. „„„„„„„ „„ .. „ „„. 505
7
34. ANA DICU

Monumente din lemn din judeţul Buzău „ „ . „ „ „ „ . „ „ •• „ „ •.•. „. „ ...••.••.••.•..•.. „. „ .•..•...•.•...•..••.••..•.. „. „ ..•.. „ .. 5 I 3
35. EUGEN BÂZGU
Morile subterane cu manej din Basarabia „ ••••.•• „„.„ •.• „.„„ ••.••.• „.„ •• „ „ . „ „ .•. „ „ •• „.„.„ .•.••..•.•...• „ •....•. 527
36. VARVARA BUZILĂ
Darul de pâine cerut de copii „ „ „ „ „ „ „ „ „ „ „ „ „ „ „ „ „ „ „ „ „ „ „ „ „ „ „ „ „ . „ „ „ „ . „ „ „ „ „ . „ „ „ „ „ „ „ „ . „ „ „ „ „ „ 545
ARTĂ
37. RODICA GHEORGHE TACHE

Lucrările de gravură ale lui Theodor Aman in colecţia Muzeului Judeţean Buzău„„„„„„„„„„„.„„ 557
38. RODICA GHEORGHE TACHE
Une sa/le d'art decoratif dans un musee de/ 'avenir. Verre„„„„„„„.„„.„„.„„ .. „.„ .. „ .. „„.„„.„„ .. „„ 589
VARIA
39. IOAN OPRIŞ
Unde au ajuns publicaţiile Comisiunii Monumentelor Istorice„„.„„„„„„„„„„„„.„„„„„„„„„.„„.„. 593
40. ARCADIU MARINESCU - NOUR
Motive folclorice in dramaturgia lui V. Voiculescu„.„„.„.„„„„„.„.„„.„„„„.„„„„„„„„„„„.„.„„„„. 599
CONSERVARE-RESTAURARE
41. CRISTINA BREZOIANU
Lumina - factor important de microclimat ce influenţează conservarea
patrimoniului naţional cultural„„„„„„„„„.„„„„.„.„.„ .. „„.„„.„„„.„„„ .... „„.„„.„.„„.„„„„ ... „„ ..... „. 605
42. VIRGINIA DIACONESCU
Consideraţiuni privind starea de conservare şi condiţiile de păstrare
a pietrelor preţioase, semipreţioase şi decorative „ „ „„. „ „ „ „ „ „ „„.„ „ „ „ „ „ „ .„„ „ „ „ „ . „ „ .„ .„„ „ „ „ „ „ „ 609
43. LUCIA MARIA DUMA
Restaurarea unui covor din colecţia de artă populară "Casa Vergu Mănăi/4 „ „ „ „ „ „ . „ „ „ . „ „ „ „ „ „ „ „ 613
44. LIANA STRATAN-DUPONT
Defecte de fabricaţie - problematica resta unirii porţelanului „ „ „ „ „ „ . „ „ . „ „ „ „ „ „ „ „ „ .„ „ „ •• „ „ •• „ „ .„ „ 6 I 7
45. SIMONA CIURILA GAGESCU
De la "Piticul din Grădina de Vara" la Cofetaria Nestor„„„„„„„„„„„„.„„.„„.„„„„.„„„.„.„.„„„„„ 619
46. ANA DICU
Măsuri de eradicare a ciupercii "meru/Jius Jacrymans
la Schitul Găvanu, comuna Mânză/eşti. „ „ „ „ „ .. „ „ „ „ „„„„. „ „ „ .. „.„ „ „ „. „ .... „. „ „ „. „ „ „ .... „ „ „. „ „ ...... 623
CERCETĂRILE ARHEOLOGICE DE LA
PIETROSU - COSTEŞTI, JUDEŢUL BUZĂU
Campania 1998
dr. EUGEN - MARIUS CONSTANTINESCU

drd. STĂNICĂ PANDREA
Satul Pietrosu, aparţinând de comuna Costeşti, judeţul Buzău, este situat pe

malul drept al pârâului Călmăţui, la circa 8 km Sud - Sud-vest de Buzău, 4 km Nord -
Vest de Gherăseni şi 1 km Vest de DN 2 Bucureşti - Urziceni - Buzău.
Situl se află la marginea de nord-est a satului, în punctul La annan, pe un pinten
de terasă ce înaintează spre albia Călmăţuiului şi a fost afectat de intrevenţii moderne
în trei rânduri: a. în anii 1963 - 1965, când s-au construit grajdurile fostului C.A.P., cu
care ocazie au fost descoperite vase din ceramică şi câteva celturi din bronz; b. în anii
1991 - 1997 locuitorii din sat au luat lut pentru nevoi gospodăreşti, săpând o groapă de
împrumut; c. în vara anului 1998 terasa Călmăţuiului a fost transformată în groapă de
împrumut de către CCCF laşi, care, fără autorizaţie, a luat loess pentru lucrările de
lărgire a şoselei Bucureşti - Urziceni - Buzău.
Cele două gropi de împrumut au distrus un număr apreciabil de comple:xP-
arheologice, fapt care a impus demararea săpăturilor arheologice de salvare. În
momentul în care Muzeul Judeţean Buzău a oprit intervenţia constructorilor, în pereţii
celei de a doua gropi de împrumut se observau câteva complexe arheologice, afectate
de excavatoare.
În campania 1998 am urmărit două obiective: a. cercetarea complexelor
arheologice parţial distruse de groapa de împrumut a drumarilor - numită de noi
Suprafaţa a; b. deschiderea a două secţiuni, perpendiculare una pe cealaltă, şi o casetă
pentru precizarea marginilor aşezării. De asemeni, am luat măsuri pentru blocarea
accesului utilajelor, atelajelor şi hoţilor de lut, precum şi pentru supravegherea
permanentă a sitului, inclusiv după încheierea campaniei.
Într-o primă etapă am îndreptat malurile S a (gro::\pa de împrumut 2), obţinând
un profil în care s~au evidenţiat douăzeci de complexe arheologice. În a doua etapă
am deschis două secţiuni - S l = 40 x 2 m, S 2 = 30 x 3 m şi Caseta l = 13 xi Om,
împărţită în două subcasete 1 A şi 1 8. În S l, S 2 şi Cas 1 am sistat săpătura la - 0,40
m, adică la nivelul de la care au început să se evidenţieze primele gropi, dintre care
unele, datorită dimensiunilor, pot fi socotite gropi de bordeie.
Complexele arheologice evidenţiate în această fază a cercetărilor pot fi
clasificate cultural astfel: a. cultura Boian - Giuleşti - un bordei; b. prima epocă a
10 E. M. CONSTANTINESCU - ST. PANDREA
fierului - o groapă; c. Laten-ul geto- dacic - un bordei; d. cultura Sântana de Mureş - o

locuinţă - bordei, un cuptor(?), 5 gropi; e. civilizaţia medievală românească - 4 gropi.
A. Aşezarea neolitică
C B Bordeiul 2 Boian - Giuleşti
A fost identificat sub forma unei gropi cu D = 7 m, d = 4 m, adâncimea de 65 -

68 cm, având şi o treaptă cruţată la săpare. La nivelul inferior al gropii se putea observa
amenajarea podinei din lut gălbui - nisipos.
Umplutura gropii bordeiului era formată dintr-un sediment brun - gălbui,
pigmentat cu cărbuni şi mici fragmente de pereţi neincendiaţi. În profil. se observa
faptul că umplutura bordeiului era formată din două nivele supraspuse. La partea
superioară a fiecărui nivel era un strat masiv de oase şi fragmente ceramice. Cele două
nivele atestă existenţa a două etape I momente de utilizare I reutilizare a bordeiului: a.
etapa de locuire, distrugere şi abandonare a bordeiului (reprezentată de nivelul
inferior); b. etapa de reutilizare a gropii bordeiului ca groapă menajeră (reprezentată de
nivelul superior).
În campania 1998 am reuşit să cercetăm doar nivelul superior aparţinând
momentului în care bordeiul era reutilizat ca groapă de resturi menajere. Materialul
ceramic descoperit în acest nivel se încadrează în faza Giuleşti a culturii Boian. Am
descoperit fragmente ceramice provenind de la următoarele tipuri de vase:
a. fragmente de borcane barbotinate, decorate cu brâuri alveolate sub buză;
fragmente de castroane şi chiupuri barbotinate;
b. vase bitronconice, tipsii, vase cu picior inelar, decorate cu motive incizate şi
excizate (decorul excizat are strânse analogii cu materialele similare descoperite la
Giuleşti - Sârbi, Lişcoteanca - Movila din Baltă, şi Ciulniţa - Slobozia);
c. fragmente de pahare, cupe şi vase tronconice îngrijit lustruite şi decorate cu
pliseuri şi motive incizate.
Legată de problema încadrării culturale este şi prezenţa unor fragmente ceramice
care nu sunt tipice pentru mediul cultural Boian - Giuleşti şi Boian - Vidra:
a. pe unele fragmente din pastă semifină apar caneluri late şi motive decorative
combinate, formate din excizie asociată cu benzi incizate şi haşurate; aceste motive
sunt mai apropiate de mediul cultural precucutenian (analogii strânse se pot stabili cu
materialele de tip Precucuteni I);
b. s-au desc~perit vase din pastă fină, de formă bitronconică şi profil sinuos
decorate cu caneluri fine, precum şi vase din pastă semifină cu profil sinuos, decorate
cu benzi incizate umplute cu împunsături; aceste caracteristici nu sunt tipice mediului
cultural Boian - Giuleşti şi Boian - Vidra, fiind mai apropiate cu mediul cultural
vincian (foarte probabil, elementele culturale vinciene se încadrează în orizontul
cronologic Vin~a C);
CERCETĂRJLE DE LA PIETROSU 11
c. trebuie spus că nu s-au descoperit motive decorative de tip liniar-ceramic, nici

măcar de tradiţie liniar-ceramică.
Descoperirea unor materiale ceramice Boian - Giuleşti de un tip evoluat în
asociere cu materiale de tip Precucuteni I şi Vinca C este în măsură să determine o
schimbare a imaginii clasice (dogmatice?) a culturii Boian din NE Câmpiei Române,
precum şi o nuanţare a unor sincronisme cultural - cronologice. Se impun totuşi unele
rezerve, întrucât aceste materiale au fost găsite într-o groapă de bordei reutilizată ca
groapă de resturi menajere.
B. Nivelul hallstattian
C 26 Bordeiul 6, Groapa 27
Complexul 26 = B 6, probabil o locuinţă, a apărut pe profilul Suprafeţei a în

zona de est, sub forma unei gropi cu colţurile rotunjite. S-a observat de la - 0,20 m (în
această zonă terenul a fost parţial decapat de buldozere) şi coboară până la - 1, 1O m. În
umplutura de culoare galben - maronie se aflau fragmente ceramice de factură
hallstattiană.
Groapa 27 a apărut tot pe profilul de est, spre nord de C 26. Are formă cilindrică,
cu fundul rotunjit. In umplutura de culoare galbenă erau depuse fragmente dintr-o
strachină cu fundul concav, marginea foarte puţin ridicată faţă de orizontală şi buza
scundă, uşor invazată, cu marginea simplă; culoarea la interior I exterior este castanie,
iar miezul peretelui este galben - pal.
Cele mai apropiate analogii pentru ceramica din cele două complexe se găsesc în
ceramica aspectului cultural Ferigile. Rămâne ca eventuale alte descoperiri să permită o
mai exactă încadrare cultural - cronologică a complexelor hallstattiene de la Pietrosu -
Costeşti.
C. Nivelul Laten geto - dacic
C 11 B 3 Locuinţa 1
A apărut în secţiunea S 1, carourile 14 - 16, la adâncimea de - O, 30 m.

Umplutura este de culoare maronie. În umplutură au apărut câteva oase de animale,
fragmentare, fragmente dintr-un vas - sac, lucrat cu mâna, de culoare cărmiziu -
castanie, cu pietricele în pastă, decorat cu un brâu alveolat, un fragment de toartă de
amforă şi un arc de fibulă din bronz. Vasul are bune analogii în ceramica geto - dacică
lucrată cu mâna. Pe baza acestor materiale, propunem atribuirea provizorie a acestei
locuinţe unui nivel de locuire geto-dacic.
12 E. M. CONSTANTINESCU - ST. PANDREA
D. Aşezarea Sântana de Mureş
C 7 - B 1 locuinţă semiingropată
Apare în profilul de Vest al Suprafeţei a; se observă sub forma unei gropi cu D =
6,50 m (cât se vede pe profil), de la suprafaţă (terenul a fost în parte decapat de
buldozere) până la - 0,80 I 0,90 m; umplutura este de culoare cenuşiu - galbenă. Din
umplutură au fost recoltate fragmente ceramice cenuşii, lucrate la roată; provin din
borcane, străchini cu marginea verticală, o cană cu o toartă. Ceramica se încadrează în
aceea specifică culturii Sântana de Mureş, cu analogii la Gherăseni, Târgşor etc.
C 1 Cuptor
În urma intervenţiei excavatorului, pe profilul de Sud - Est al S a s-a observat o

groapă cu fundul plat şi pereţii invaz.aţi, puternic arşi, formând o crustă groasă de 6 - 8
cm; bolta era prăbuşită parţial pe vatră, parţial în umplutură; la mijlocul şi imediat
deasupra vetrei, atât sub cât şi peste un fragment de boltă prăbuşit se afla un strat
consistent de cenuşă şi cărbuni. Umplutura era un sediment castaniu I brun în care erau
amestecaţi bulgări de pământ galben, puţine fragmente ceramice de mici dimensiuni,
lucrate la roată, şi câteva fragmente de oase de animale, unele aflate chiar pe vatră.
Cuptorul a fost săpat prin cotlonire în peretele unei gropi dispusă spre Sud - Sud-
est de acesta, groapă care s-a observat după golirea instalaţiei şi nu a fost încă
cercetată. Ulterior încetării funcţionării cuptorului, groapa de deservire a fost parţial
distrusă şi suprapusă se două gropi medievale. Ca urmare a decapării parţiale a
terenului de către drumari în zona respectivă, vatra cuptorului se află la - 1,00 m faţă de
nivelul actual de călcare, iar bolta la - 0,30 I 0,35 m.
Prezenţa oaselor în umplutura cuptorului sugerează, cu destul de mare
probabilitate, destinaţia acestuia, anume pentru activităţi gospodăreşti. Cu rezerva de
rigoare, impusă şi de prezenţa celor două gropi medievale care suprapun groapa de
deservire, optăm pentru atribuirea acestui cuptor nivelului de locuire Sântana de Mureş.
C 3- Gr. 2, C 4- Gr. 3, C 5- Gr. 4, C 18- Gr. 16, C 19- Gr 17
Complexul 3 = Groapa 2 este, de fapt, umplutura de culoare neagră a unei gropi

de mari dimensiuni: D = 2,40 m, care porneşte de la suprafaţă (terenul a fost decapat de
buldozere) şi avea adâncimea de 2,35 m. Din cauza pământului negru care constituie
umplutura, a fost ocolită de excavatorişti şi a rămas izolată la marginea de Sud a
Suprafeţei a. În umplutură au fost găsite câteva fragmente ceramice Sântana de Mureş
CERCETĂRILE DE LA PIETROSU 13
şi oase de animale. Este vorba, probabil, de o groapă de împrumutat lut folosită de

membrii comunităţii care vieţuiau aici în secolul IV d. Hr ..
Gropile 3 şi 4 au fost în cea mai mare parte distruse de excavatoare; s-au păstrat
părţi din umplutura lor pe profilul de vest. Fragmentele ceramice recoltate din aceste
resturi de gropi sunt de factură Sântana de Mureş.
Groapa 16 a apărut în S 1, carul 8, la - 0,20 m şi s-a epuizat repede; în umplutura
de culoare maroniu - cenuşie a avut câteva fragmente ceramice Sântana.
Groapa 17 a apărut în S 1, caroul 1O - 11, la - O, 17 m, avea o fonnă alungită, iar
în umplutura de culoare maroniu - cenuşie se aflau câteva fragmente dintr-o cană
cenuşie, la roată, din pastă fină, aparţinând culturii Sântana de Mureş.
Civilizaţia medievală românească
C 2- Gr. 1, Gr. 25, Gr. 31 şi Gr. 32
Gropile 1 şi 25 au fost surprinse pe profilul Suprafeţei a, în zona de Est.

Fragmentele ceramice din umplutura lor aparţin evului mediu dezvoltat.
Gropile 31 şi 32 au apărut după răzuială în afara marginii de Sud - Est a S a, în
zona cuptorului. Au fost săpate parţial, până la adâncimea de - O, 45 m. Materialul
recoltat este amestecat: neolitic, Sântana de Mureş, medieval. În groapa 31 a fost găsită
o suliţă din fier cu lama scurtă lată şi vârful rupt; este produsul unui atelier local.
Prezenţa ceramicii medievale asigură atribuirea celor două gropi civilizaţiei medievale
româneşti.
"'
* *
Cercetările de la Pietrosu - Costeşti din campania 1998 au permis înregistrarea

unor rezultate de un real interes ştiinţific: a. a fost identificată o aşezare neolitică
aparţinând culturii Boian, singura abordată ştiinţific până în prezent în judeţul nostru,
din care a fost recoltat material arheologic care permite concluzii şi ipoteze noi asupra
raporturilor cultural - cronologice cu zonele I faciesurile învecinate; b. au fost
localizate complexe arheologice din prima epocă a fierului, fiind precizat situl din care
provin descoperirile semnalate în anii 1963 - 1965; c. pe acest amplasament a existat o
aşezare geto-dacică, din care a fost cercetată o locuinţă; d. a fost identificată încă o
aşezare a purtătorilor culturii Sântana de Mureş, fapt ce contribuie la completarea
informaţiei privind evoluţiei zonei în secolul IV şi la începutul secolului V d. Hr; e. au
fost cercetate complexe arheologice aparţinând civilizaţiei medievale româneşti.
14 E. M. CONSTANTINESCU-ST. PANDREA
Bogăţia şi diversitatea materialului arheologic, complexitatea problemelor

ridicate de aceste descoperiri şi menţinerea pericolului ca aceste vestigii să fie distruse
prin intervenţii antropice necontrolate fac imperios necesară continuarea cercetării
sitului de la Pietrosu - Costeşti.
DESPRE VALURILE "VITRIFICATE" LA FORTIFICAŢIILE
TRACO - GETICE DE LA EST DE CARPAŢI
VASILE HAHEU
În ultimul timp se constată în literatura de specialitate o atenţie mai deosebită

îndreptată atât spre problematica traco - getică în ansamblu, cât şi spre tematica
obiectivelor fortificate de epocă. Referitor la ultima, suntem siguri că se cere apariţia în
cel mai apropiat viitor a unei lucrări de sinteză, cu toate că este încă binevenită
abordarea unor aspecte mai particulare, în cazul nostru unul dintre acestea fiind
valurile "vitrificate". Problema, de fapt, a fost deja abordată în mod special în studiul
lui E. Moscalu din 1979 (Moscalu 1979, p. 339 - 351 ).
Problema valurilor "vitrificate" sau "zgurificate" - utilizarea lutului ars ca
element complenitoriu al valului - pentru zona de la Est de Carpaţi, în opinia noastră,
abia îşi aşteaptă abordarea. Pentru că, dacă referitor la zona Munteniei, Olteniei şi de la
Dunărea de Jos, după cum vom demonstra în continuare, situaţia este oarecum clară, nu
putem spune acelaşi lucru şi despre zona enunţată în titlul studiului de faţă. De fapt,
pentru spaţiul de la Est de Carpaţi, lut ars, ca parte complenitorie a valului de apărare
avem semnalat doar în două cazuri.
Este situaţia menţionată de către Gh. Fiodorov pentru fortificaţia de la Curături.
Aici, la adâncimea de 0,4 - 0,5 m de la creasta valului s-a descoperit lut ars, partea
superioară fiind acoperită cu nisip (?) (Fiodorov 1952, p. XXX; Zlatkovskaja, Polevoi
1969, p.37).
Al doilea caz este legat de valul cetăţii de la Saharna Mare, pentru care I.
Nicu liţă susţine ca "în a treia perioadă de reconstrucţie partea exterioară a fost
acoperită cu un strat gros de lut ars" (Niculiţă 1977, p.36). Pentru acest caz I. Niculiţă
citează un pasaj mai vechi al autorului săpăturii de la Saharna Mare, Gh. Smirnov
(Smirnov 1949, p.94). De fapt, Gh. Smirnov scrie că "„. în a treia perioadă de
construcţie a fost introdusă tencuiala cu lut pe toata suprafaţa valului din partea
exterioară a cetăţii" (Smirnov 1949, p 200), neindicându-se condiţii de ardere.
Multiplele cazuri de semnalare a arsurii la suprafaţa crestei valului (inclusiv lut
ars) nu sunt altceva decât urmele arderii palisadei de lemn. Însăşi arderea palisadei nu
poate duce la "vitrificarea" in deplinul" sens al cuvântului a valului.
Yangblood, în anul 1978, în rezultatul unei experienţe cu o fortificaţie modelată
dovedeşte că arderea combustiei de lemn a unui obiectiv cu bârne interne nu poate
provoca "vitrificarea" acestuia, decât dacă focul nu este provocat deliberat şi întreţinut
în acest scop.
J. Ralston repetă experienţa în anul 1981, rezultatul fiind acelaşi: este necesar ca
focul să. fie întreţinut intens în condiţii meteorologice favorabile pentru a se obţine o
16 V. HAHEU
''vitrificare'' veritabilă (rezultatele experienţei după: Audouz, Buchsenschutz 1989,

p.121).
Dimpotrivă., E. Moscalu, iniţiind o discuţie asupra cetăţilor cu "val vitrificat", pe
baza obiectivului fortificat de la Albeşti, dar şi de la Obreasca de Sus şi Trivalea
Moşteni (Teleorman). enunţă ipoteza că acestea ar fi rezultat din arderea palisadei
(Moscalu 1979, p. 339 - 341 ). În continuare, însă, autorul săpăturilor şi al publicaţiilor
de la Albeşti subliniază că nu au fost semnalate urmele bârnelor verticale, însuşi "valul
vitrificat" detaşându-se de pământul pe care a fost aşezat. Pe de alta parte, este
semnalată prezenţa mai multor cărămizi din lut amestecat cu paie de formă
dreptunghiulară în structura valului (Moscalu 1979, p. 341 ). După câte se pare, avem
aici două elemente complenitorii diferite: cărămidă arsă în structura valului şi palisada.
arderea căreia a şi provocat apariţia locală a lutului ars.
În ce ne priveşte, credem că incendiile din urma atacurilor violente, în multe
cazuri duceau la arderea construcţiilor lemnoase de suprafaţă (palisadă ş. a.) şi
nicidecum la combustii interne. Inevitabil, chiar şi o astfel de ardere din exterior,
provoca apariţia ''fragmentelor de lut ars din componenţa valului" (îndeosebi în partea
lui exterioară - n. n.), dar care, în închipuirea noastră, nu pot fi asemănate cu cazurile
"valurilor vitrificate" veritabile.
Pentru comparaţie să urmărim situaţia din alte zone geografice ale traco - geţilor:
Oltenia, Muntenia şi de la Dunărea de Jos.
În rezultatul secţionării valului de la Bucovăţ, lângă Craiova, s-a constatat
stratigrafic că deasupra solului viu de culoare galbenă s-a depus un strat de pământ ce
conţinea cărbuni şi cenuşă. Deasupra acestuia, pe o suprafaţă lată de 6 m, la o înălţime
de 0,56 m s-a înălţat un zid ale cărui paramente se compuneau din vălătuci, întăriţi în
unele locuri cu bârne de lemn. În calitate de emplecton aici erau depuse, fără anumită
ordine "turte" (vălătuci), pământ ars şi cărbuni (Trohani 1988, p. 161 - 162, fig.1 ).
Aceiaşi situaţie este semnalată şi la Popeşti, lângă Bucureşti, unde baza valului era
consolidata cu '"turte" de lut de forma ovală, arse până la zgurificare (Trohani 1988, p.
162).
La Coţofenii din Dos (jud. Dolj) avem semnalată cea mai elaborată formă de
utilizare a lutului ars în edificarea fortificaţiilor: ziduri din cărămidă arsă (Zirra 1983,
p. 17-24; Idem, 1983a, p. 135 - 140).
Oarecum alta este situaţia de la Dunărea de Jos. Secţionarea valului fortificaţiei
de la Beidaud (Tulcea) indică stratigrafic prezenţa a două zone diferite ca tehnică de
construcţie şi compoziţie geologica. Prima zonă (exterioară) conţine o combustie
formată din bolovani de lut placată cu pietre şi arsă până la roşu violaceu,
obţinându-se o masă compactă., monolită, greu perisabilă (Simion, Lazurcă 1980, p.
43, fig. III ). Cu toate deosebirile calitative ale conţinutului valurilor din aceste trei
zone, cert rămâne un lucru: lutul ars, "vitrificaţiile" în aceste cazuri constituie un
element fortificaţional indiscutabil.
Revenind la zona de la Est de Carpaţi, menţionăm încă o dată, că problema
lutului ars ca un component fortificaţional intenţionat nu poate fi elucidată la momentul
VALURILE VITRIFICA TE "TRACO - GETICE'' 17
actual de studiu. Cazurile semnalării lutului ars la suprafaţa sau la adâncimi

neînsemnate de la creasta valului nu sunt altceva decât resturile arderii construcţiilor
lemnoase de suprafaţă.
Pe de alta pa11e, într-o recentă publicaţie a fortificaţiei de la Butuceni, pentru
temelia valului II de apărare, pe lângă nucleul de piatră, în calitate de element
complenitoriu a mai fost enunţată şi prezenţa bucăţilor de lut ars. Stratigrafia celor
două casete, ce au secţionat valul transversal, au atestat faptul că temelia valului, pe
lângă bucăţi de piatră mai conţinea şi "bucăţi de lut ars, a căror mărime nu depăşea 2 x
1 x O, 5 cm" (Niculiţă 1996, p. 140). "Semnificaţia" acestor bucăţele de lut ars devine
clară în continuare, când însuşi autorul săpăturii precizează că valul respectiv a fost
"ridicat pe ruinele unei construcţii de la care s-a păstrat doar un strat subţire de
dărâmături „: de lut ars „." (Niculiţă 1996, p. 140). Comentariile credem că sunt de
pnsos.
În favoarea afirmaţiei pe care o făceam mai sus vis-a-vis de problemă, în calitate
de confirmaţie mai aducem două exemple. Este, în primul rând, situaţia de la
fortificaţia de la Ibăneşti (Botoşani). Aici, în sectoarele II şi III, la baza valului a fost
semnalată o aglomeraţie de lut ars, deasupra căreia se înalţă valul de pământ,
propriu-zis. Observaţiile stratigrafice au permis autorilor săpăturii să delimiteze aici
două faze de edificare şi funcţionare a fortificaţiei: faza 1 - linia defensivă era compusă
din şanţ şi palisadă din lemn, având în interior pământ şi pietre, aceasta din urma fiind
distrusă în urma unui incendiu puternic; faza 2 - refacerea liniei defensive prin val de
pământ peste resturile arse ale construcţiei defensive a primei faze (Şadurschi, Moscalu
1989, p. 186). O situaţie identică a fost semnalată şi la fortificaţia de la Cotu - Copalău.
Aici fortificaţia iniţială se datează în sec. VI a. Ch. şi se compunea din palisadă din
lemn. În sec. V a. Ch. aceasta este distrusă printr-un incendiu, în următoarea fază (sec.
IV - III a. Ch.) fiind refăcută pe acelaşi loc cu val de pământ (Şadurschi, Sovan 1989,
p.285).
Însumând cele expuse mai sus, cu toată insuficienţa fondului de izvoare pentru
zona de la Est de Carpaţi, în legătură cu atestarea, într-o formă sau alta, a lutului ars în
structura valului de apărare menţionam următoarele. Nu încape nici o îndoială în ceea
ce priveşte utilizarea lutului ars (turte, tăvăluci, cărămizi) ca element complenitoriu în
valurile fortificaţiilor de epocă din zona Olteniei, Munteniei şi de la Dunărea de Jos.
Exemplele aduse sunt destul de convingătoare. Pe de altă parte, în opinia noastră, nu
putem spune acelaşi lucru şi pentru spaţiul ce ne interesează. În toate cazurile
semnalate, apariţia lutului ars în componenţa valului este determinată aici de arderea
structurilor lemnoase de suprafaţă.
18 V. HAHEU
LITERATURA
1. Aoudouze F., Buchsenschutz O. 1989.

Villes, vilages et campagnes de I' Europe celtique. Du debut du li-e millenaire a la fin du 1-e
siecle avant J.- C. Hachette.
2. Fiodorov Gh. B. 1952.
Otciot o polevih rabotah Slaveano - Dnestrovskoi expeditii za 1950 god. I Arhiva Muzeului de
Arheologie AS RM, nr. 4, Chişinău.
3. Moscalu E. 1979.
Probleme ale cetAtilor cu "val vitrificat" I Cercet~i Arheologice, nr.3, Bucureşti.
4. Niculit! I. 1977.
Ghety IV- III v. v. don. e. v Dnestrovsko - Karpatskih zemljah, Chişinău.
5. Niculit! I. 1996.
Habitatul traco - getic de la Butuceni I Thraco - Dacica, tomul XVII, 1- 2, Bucureşti
6. Simion G .• Lazurca El. 1980.
Aşezarea hallstattiană de la Beidaud, Tulcea. I Peuce, VIII, Tulcea.
7. Smirnov Gh. D. 1949.
Schifscoe gorodisce i selisce "Bolisaia Sahama" I Cratchie Soobscenia Instituta Istorii
Materialinoi Culituri, Vip. XXIV, Moskva.
8. Smirnov Gh. D. 1949a
ltoghi arheologhiceschih issledovanii v Moldavii v 1946 godu. I Ucionie zapischi lnstituta
Istorii, lazica i Literaturi, Tom. II, Chişinău.
9. Şadurschi P., Moscalu E. 1989.
O nouă cetate getica aparţinînd aspectului cultural Canlia la !băneşti Gudeţul Botoşani). I
Hierasus. VII - VIII, Botosani.
10. Şadurschi P., Sovan L. 1989.
Cetatea getică de la Cotu-Copalău, jud. Botosani I Symposia Thracologica, nr. 7, Tulcea.
11. Şadurschi P., Sovan L. 1994.
Aşezarea getică întărită de la Cotu - Copalău I Arheologia Moldovei, XVII, Bucureşti.
12. Trohani G. 1988.
Materiale de construcţie din lut ars descoperite în aşeza.rile geto - dace I Thraco - Dacica, t. IX,
nr. 1- 2, Bucureşti.
13. Zlatkovskaja T., Polevoi L. 1969.
Gorodiscea Prutsko - Dnestrovskogo mejdurecia IV - III v. v. do n. e. I voprosi politiceskoi
istorii ghetov I Materiali i lssledovania po Arheologii SSSR, nr. 150, Moskva.
ASPECTE PRIVIND EVOLUŢIA
NORD-ESTULUI MUNTENIEI ÎN SECOLELE II - XI d. Hr.
CONSIDERAŢil BAZATE PE ANALIZA UNOR
DESCOPERIRI FORTUITE DIN JUDEŢUL BUZĂU
dr. EUGEN - MARIUS CONSTANTINESCU
Consideraţiile
de faţă sunt rezultatul prelucrării câtorva obiecte, în special vase
din ceramică, aflate în colecţiile Muzeului Judeţean Buzău. Descoperite întâmplător,
acestea au ajuns în muzeu în perioada 1976 - 1990. Ele provin din medii arheologice
diferite cultural - cronologic şi, în toate cazurile, sunt descoperiri unice, nefiind însoţite
de alte obiecte. Cu o singură excepţie 1 , condiţiile de descoperire au fost consemnate
numai pe baza descrierilor făcute de descoperitori sau de ultimii deţinători, uneori la
intervale lungi de timp după apariţia pieselor. Prin caracteristicile proprii, fiecare din
obiectele cercetate este unicat în colecţia muzeului, ceea ce sporeşte interesul ştiinţific
şi justifică prezentarea lor. Coroborate cu alte descoperiri şi informaţii, datele fumizate
de aceste obiecte permit o aprofundare a cunoaşterii unor evenimente istorice care s-au
desfăşurat în nord-estul Munteniei, uneori implicând şi teritoriile învecinate, în
perioada, bogată în procese şi evoluţii, din secolele II - XI d. Hr.
•
* •
În anul ·1952 sau 1953 (?), cetăţeanul D. Mihăescu, sleind o fântână din
gospodăria sa, situată în Buzău, pe strada Transilvaniei la nr. 98 (colţ cu strada
Penteleu, în partea veche a "oraşului de sus"), a descoperit un urcior cu o toartă. În mai
1980, cele două fiice moştenitoare ale descoperitorului au donat muzeului vasul
respectiv, împrejurare în care am căutat să stabilim condiţiile descoperirii. Conform
declaraţiei donatoarelor, tăntâna era foarte veche, nimeni nu ştia când a fost săpată, iar
la cutremurul din 1977 s-a prăbuşit şi, pentru a evita posibile accidente, a fost complet
astupată. Între 1977 şi 1980, pe locul respectiv s-a ridicat o construcţie, ceea ce a făcut
imposibilă efectuarea unui sondaj.
Urciorul, cu o toartă, este lucrat la roată, din pastă bună, în care au fost
amestecate concreţiuni sau pietricele de calcar, resturi de plante, firişoare de nisip.
Culoarea este cenuşie - neagră, nuanţa închisă fiind datorată unui slip negru cu care au
fost acoperite ambele suprafeţe - interioară şi exterioară - şi care se păstrează mai bine
pe partea superioară a vasului. Corpul este globular, gâtul cilindric, larg, uşor evazat la
1
• Exceptie face urciorul de la Smeeni, ale cărui conditii de descoperire le-am putut stabili direct, ca urmare
a faptului că am fost anuntat imediat, chiar în ziua în care a fost găsit mormântul.
20 E. M. CONSTANTINESCU
partea superioară, gura rotundă, buza verticală, cu marginea rotunjită; fundul inelar,
înalt, are forma unui picior scund evazat; toarta, din bandă lată, masivă, fixată la
jumătatea gâtului şi puţin deasupra umărului, este profilată de două caneluri
longitudinale largi, bine conturate, iar la bază are o alveolă puternic imprimată cu
vârful degetului.
Decorul este simplu: diametrul maxim este marcat de o incizie fină orizontală, la
baza gâtului are un brâu lis în relief, sub marginea buzei - trei caneluri circulare, precis
trasate, iar fundul - picior are la bază un brâu semirotund în relief (pi. I I I a, b, c).
Pe corpul vasului, în zona diametrului maxim, se păstrează urme de frecare
produse de o sfoară sau curea din piele împletită, care, probabil, alcătuia un ham de
suspendare, folositor la transportul vasului şi la cufundarea acestuia în fântână.
Dimensiuni: Î = 299 mm; D = 235 mm; dg = 129,5 mm; df= 126,5 mm.
Număr de inventar 36.854.
Urciorul de la Buzău are bune analogii în descoperirile de la Străuleşti -
Măicăneşti, punctul La nuci, precum şi în mai multe localităţi din Oltenia , toate datate
3
în secolul II sau în secolele II - Ul d. Hr. În lipsa altor elemente sau indicii conexe
descoperirii prezentate, acesta este singurul criteriu de care dispunem pentru datarea
piesei noastre, pe care o putem, astfel, atribui secolelor II - III d. Hr.
Analizând tehnica de lucru, arderea, elementele de decor şi modul cum au fost
realizate, constatăm că vasul îşi are originea în Laten-ul geto-dacic. Cât priveşte fonna,
aceasta reproduce un tip roman, care apare relativ frecvent în mediul dacilor liberi.
Având în vedere aceste elemente, inclusiv prezenţa în pastă a unor pietricele şi
concreţiuni calcaroase, resturi de plante etc., considerăm că urciorul a fost lucrat într-
un atelier local nord-dunărean, care avea o lungă tradiţie şi bună experienţă în
domeniu, fiind capabil să imite I reproducă piese de factură superioară, de import, dar
nu putem avansa nici o sugestie pentru localizarea acestuia. Menţionăm faptul că în
perimetrul municipiului Buzău s-au înregistrat descoperiri datând din secolele II - III d.
Hr. în zona de la intersecţia străzilor Bucegi şi Bistriţei - ceramică, vârf de săgeată din
fier4, precum şi la sud - est de oraş, pe fosta movilă de la siloz, unde au fost cercetate
câteva morminte şi resturi ale unor complexe de locuires din perioada respectivă.
Aceste descoperiri arată că în secolele II şi III d. Hr. teritoriul actualului oraş Buzău era
locuit de dacii liberi, situaţie care prezintă un real interes în contextul creat prin
încorporarea unei părţi din Dacia în Imperiul roman, după anul I 06 d. Hr., când zona
din nord-estul Munteniei, deşi neîncorporată, era, totuşi, atent supravegheată de armata
romană.
Margareta Constantiniu, Un puţ din secolele II - III e. n. descoperit la Străuleşti (Bucureşti), în SCTVA,
2
•
31, I. 1980, p. 149 - 152, fig. I I I.
. Gh. Popilian, Ceramica romană din Oltenia, Craiova 1976, p. 96 - 97, tip li, varianta a şi pi. XLI I
1
434, 435; XLII I 447; XLIII I 450.

• Eugen - Marius Constantinescu, Repertoriul arheologic al judeţului Buzău, mss.
4
• V. Drâmbocianu, Şantieru/ arheologic de salvare din punctul Buzău - sud, în MOUSATOS, III, 1981, p.
5
50- 67
NORD-ESTULUI MUNTENIEI ÎN SECOLELE 11 - XI d. Hr. 21
Descoperirile de la Buzău se încadrează într-o serie, alături de alte aşezări şi

cimitire care au funcţionat în secolele II şi III d. Hr. în acest spaţiu, dintre care sunt
cunoscute cele de la Săhăteni, Dara, Zoreşti - Valea Teancului, Izvoru Dulce - Merei 6 ,
Largu 7, Luciu8, Gura Nişcovului - Poşirceşti , Ulmeni 10, Balta Albă 11 , Bălteni 11 . De
9
asemeni, în zonă sunt cunoscute instalaţii tehnice perfecţionate pentru producerea

ceramicii, cum este cuptorul de ars vase de la Izvoru Dulce - Merei 13 . Aceste
descoperiri probează o densă prezenţă a dacilor liberi şi carpilor 14 în spaţiul de nord-est
al Munteniei, ca, de altfel, pe întreg teritoriul acestei provincii şi pennit cunoaşterea
situaţiei etno-politice a zonei în secolele II - III d. Hr. Nu este lipsit de importanţă
faptul că în descoperirile de epocă înregistrate în judeţul Buzău nu sunt cunoscute
materiale arheologice care să ateste prezenţa elementului gennanic aici, iar sarmaţii
sunt semnalaţi doar sporadic, mai ales în zona de câmpie. Aceleaşi descoperiri
arheologice arată că populaţia autohtonă de aici avea relaţii curente cu romanii care
stăpâneau malul drept al Dunării şi avanpostul de la Barboşi - Galaţi şi foloseau,
desigur, drumul dintre Barboşi şi Breţcu - antica Angustia, aflată în colţul de sud-est al
Transilvaniei, în interiorul provinciei romane Dacia Felix. În contextul astfel conturat,
procesul de romanizare a dacilor liberi şi carpilor din Muntenia, cu specială referire la
Muntenia de nord-est, este nu doar un fenomen presupus, ci o relitate constatată
arheologic şi prin recente descoperiri din judeţul Buzău •
15
*
* *
În luna martie 1990, la Smeeni, în baza furajeră a sectorului zootehnic al fostului
c. a. p. a fost descoperit un urcior cu o toartă 16 • A doua zi, 15 martie, la faţa locului, am
constat că vasul a făcut parte din inventarul unui monnânt de inhumaţie, matur, orientat
6
E. M. Constantinescu, Descoperiri arheologice din secolele III şi IV e. n. la Izvoru Dulce, comuna Merei,
•
judeţul Buzău, în SC/VA, 29, 1978, I, p. 123 - 138. tig. I A.
. I. T. Dragomir, în Materiale şi Cercetiri Arheologice (mai departe MCA). 111. 1957. p. 300 - 311:
7
idem, în MCA, V, 1959, p. 475 - 483, în special fig. 5 I 3, fig. 6: idem, în MCA. VI. 1959, p. 497 - 503.
8
• M. Macrea, în APULUM, 7, 1968, I, p. 193.
9
. Magda Tzony, în DACIA, N. S., XXII, 1978, p. 289- 298 (inclusiv Dara).
10
• E. M. Constantinescu, în MCA, XIV, Tulcea, 1980, p. 668- 671.
• E. M. Constantinescu, Un mormânt din perioada migraţiilor descoperit la Balta Albă, judeţul Buzău, în
11
MOUSAIOS, li, Buzău, 1978, p. 22 - 25.

12
• I. T. Dragomir, în MCA, VI, 1959, p. 503 - 506; idem, în MCA, VIII, 1962, p. 11 - 23; Gh. Bichir, în
SCJV, 16, I 965, 4, p. 686.
u. E. M. Constantinescu, în SC/VA, 29, I 978, 1, p. 125 - 134.
14
• E. M. Constantinescu, op. cit.; Magda Tzony, op. cit.
15
• Acestea vor face obiectul altor analize, în viitor.
16
• Vasul a fost descoperit de locuitorii Neacşu Ion, zis Onet, Togan Ion şi Radu Constantin în ziua de 14
martie 1990, în timp ce săpau un şanţ pentru montarea instalaţiei de protectie antitrăznet a bazei furajere.
În aceeaşi zi, domnul Ion Berescu, învăţător la Şcoala generală Smeeni, a anunţat Muzeul Judeţean
Buzău despre descoperire. Joi, 15 martie 1990, m-am deplasat la Smeeni, unde am consemnat condiţiile
descoperirii şi am preluat urciorul.
sud est - nord vest. Şanţul, a cărui săpare a prilejuit descoperirea, lat de numai 0,40 -
0,60 m, atinsese scheletul în zona toracelui şi bazinului. În porţiunile nedistruse ale
gropii se mai aflau, la sosirea noastră, craniul - spre sud-est, şi oasele picioarelor - spre
nord-vest. Groapa, de fonnă rectangulară cu colţurile rotunjite, avea dimensiunile 1,60
x 0,75 m. Vasul, înclinat pe direcţia sud - nord, fusese depus la 0,73 - 0,74 m adâncime
faţă de nivelul actual de călcare. Sub vas se aflaseră oasele scheletului, în stare de
conservare bună; lucrătorii care săpau şanţul aruncaseră afară oasele toracelui, şirei
spinării şi bazinului. În umplutura nederanjată rămasă în groapă sau în pământul
aruncat nu am găsit niciun alt obiect, ceea ce ne-a obligat să conchidem că monnântul a
avut ca inventar numai urciorul menţionat; oricum, acesta este singurul obiect
recuperat.
Autorul principal al descoperirii, Ion Neacşu, ne-a spus că în anul 1978, când s-a
construit primul grajd, cel mai apropiat de intrarea în sectorul zootehnic, a fost găsit un
alt monnânt 17 , tot de inhumaţie, care a avut ca inventar un urcior asemănător cu cel
descoperit în 1990. La aproximativ 80 - 100 m sud de locul unde se afla monnântul
descoperit în 1990, există o movilă aplatisată, numită de localnici Movila lui Miti, pe
suprafaţa căreia se găsesc fragmente ceramice aparţinând culturii Sântana de Mureş.
Urciorul de la Smeeni, cu o toartă, este lucrat la roată, din pastă aspră la pipăit,
cu nisip mărunt şi paiete de mică în conţinut, a fost ars neoxidant şi are culoarea
cenuşiu-închis. Corpul este ovoidal, gâtul larg cilindric, relativ înalt, buza evazată, cu
marginea rotunjită, gura rotundă cu cioc de scurgere, fundul plat, nemarcat. Toarta, din
bandă simplă, masivă, este fixată pe jumătatea superioară a gâtului şi deasupra
umărului. Ciocul, parţial spart din vechime, uşor supraînălţat, este marcat pe marginea
buzei, la punctele de fonnare, de două proeminenţe în relief alungite.
Decorul este combinat: diametrul maxim este marcat de trei caneluri late
superficiale, orizontale; peste aceste caneluri, în dreptul ciocului şi lateral dreapta -
stânga au fost aplicate trei pastile circulare plate; între pastile, pe partea frontală a
vasului, suprafaţa canelurilor a fost decorată cu o linie lustruită în zig-zag strâns; l_a
baza gâtului se află un brâu crestat de linii înguste oblice, încadrat de două linii fine în
relief; deasupra acestui brâu sunt trei caneluri late superficiale, a căror suprafaţă este
completată cu câte o linie lustruită în zig-zag strâns; lateral dreapta privind dinspre
toartă, pe cele trei caneluri a fost aplicată o pastilă circulară plată, asemănătoare cu cele
aplicate pe corp (pi. l I 2 a, 2 b).
Pe suprafaţa vasului se observă amprentele unor fragmente de tulpini de plante,
care au fost încorporate în pastă şi s-au calcinat în timpul arderii. În patru puncte
dispuse cardinal puţin deasupra diametrului maxim se observă patru suprafeţe polizate
- materialul din suprafaţa peretelui, de culoare cenuşiu-închis, a fost complet înlăturat
prin frecare repetată, astfel încât se vede miezul peretelui, de culoare cenuşiu-deschis
(pi. 1 I 2 a); marginea fundului, în patru puncte corespunzând proiecţiei suprafeţelor
polizate de pe corp, a fost, de asemenea, polizată. Toate aceste suprafeţe polizate
17
•Monnântul a fost descoperit de catre locuitorul Andrei Iordache, zis Nişcuf!, der vasul care se afla în
groapa a fost vAzut şi de Ion Neacşu, care ne-a dat infonnafia.
NORD-ESTULUI MUNTENIEI ÎN SECOLELE II - XI d. Hr. 23
sugerează faptul că vasul a fost folosit suspendat într-un ham din sfoară sau piele
împletită. Intreg corpul vasului este decorat cu linii lustruite dispuse vertical, distanţate
între ele, mai accentuate pe jumătatea inferioară.
. Dimensiuni: Î = 362 mm; D = 222 mm; df = 145 mm; dg = 122 mm.
Numărul de inventar: A 480.
Fără analogii foarte apropiate, urciorul de la Smeeni, după fonnă, tehnică de
lucru, ardere şi decor se încadrează bine în ceramica culturii Sântana de Mureş.
Condiţiile descoperirii, coroborate cu materialul ceramic cules de pe terenul din jur şi
de pe Movila lui Miti, precum şi cu infonnaţiile despre monnântul de inhumaţie
descoperit în anul 1978, indică existenţa în acest loc - în punctul sectorul zootehnic din
marginea de vest a satului Smeeni - a unei întinse necropole a purtătorilor culturii
Sântana de Mureş, datată în secolul IV d. Hr. Orientarea monnântului descoperit în
I 990, sud est - nord vest (cea a monnântului descoperit în 1978 nu a putut fi stabilită),
este similară cu aceea a monnintelor din necropola 2 de la Pietroasele - Staţiune,
sectorul social - administrativ1 8 • Monnintele din necropola 2 de la Pietroasele sunt
datate cu monede de la Constantius II (33 7 - 361 ), fiind atribuite celei de a doua
jumătăţi a secolului IV d. Hr. Cu. rezerva de rigoare, putem data necropola de la
19
Smeeni - sectorul zootehnic, în aceeaşi etapă a culturii Sântana de Mureş, unnând ca

cercetări viitoare să aducă precizările necesare .
. Descoperirile de la Smeeni completează imaginea despre locuirea zonei în
secolul IV şi la începutul secolului V d. Hr. Menţionăm că la numai 6 km spre nord-
vest se află complexul de aşezări şi necropole din aceeaşi perioadă de la Gherăseni,
Grindul Cremenea, în curs de cercetare 20 , iar de-a lungul Călmăţuiului, ca şi în întreg
spaţiul de la Curbura exterioară a Carpaţilor, sunt înregistrate numeroase aşezări şi
necropole care au funcţionat în secolul IV şi prima parte a secolului V d. Hr. 21 , unele
cu ascendenţă în secolele II - III d. Hr.
•
• •
18
Gh. Diaconu, M. Tzony, E. M. Constantinescu, V. Drâmbocianu, L'ensemb/e archeologique de
Pietroasele, în DACL4., N. S„ XXI, 1977, p. 199- 220 ( 207 - 208, fig. 11, 23, 24 ).
19
Idem, ibidem.
20
Gh. Diaconu, Aşezarea şi necropola de la Gherăseni - Buzău, în SCJVA, 28, 1977, 3, p. 431 - 457; E. M.
Constantinescu, Rezultate ale cercetări/or arheologice de la Gherăseni - Grindul Cremenea, judeţul
Buzău privind obiectivele din secolul IV d. Hr, în CARPICA, XXIII I 2, Baci1u, 1992, p. 193 - 208;
idem, Gherăseni, judeţul Buzău, în Cronica Cercetlrilor Arheologice (mai departe CCA) 1993, Satu
Mare, 1994, p. 27 I 55; idem, Gherăseni, judeţul Buzău, în CCA 1994, Cluj - Napoca, 1995, p. 34 - 35 I
52; idem, Gherăseni, judeţul Buzău, în CCA 1995, Brăila, 1996, p. 48 - 49 I 60; idem, Gherlseni,
judeţul Buzău, în CCA 1996, Bucureşti, 1997, p. 20 - 21 / 39.
21
Pentru situaţia din întreaga zonă, vezi, mai recent, E. M. Constantinescu, Memoria plm8atulul dintre
Carpaţi şi Dunăre. Nord-estul Munteniei şi sud-vestul Moldovei in secolele IV - XI d. Hr.,
Bucureşti, 1999 (teza de doctorat), cu toată bibliografia problemei, în special repertoriul descoperirilor
din această perioadă.
În primăvara anului 1974, terenul din marginea de sud a satului Clondiru de Sus,
comuna Pietroasele, a fost arat adânc (0,70 - 0,90 m), în vederea înfiinţării unei
plantaţii de viţă de vie. Suprafaţa afectată de această arătură este mărginită spre vest de
valea torentului Gârla Cazaca sau Vâjâitoarea, spre nord de gospodăriile din sat şi o
porţiune a şoselei Pietroasele - Sărăţeanca, spre est de şoseaua Dara - Şarânga, iar spre
sud se uneşte cu câmpia de la poalele Dealului lstriţa.
În luna martie din acel an, un copil din sat a găsit, în punctul numit de localnici
Fundu Cazăcii, situat între marginea satului şi torentul respectiv, două urcioare din lut
ars 22 , pe care le-a dus la Şcoala generală Şarânga, unde era elev. Câteva luni mai târziu,
descoperirea ne-a fost semnalată de către doamna profesoară Maria Vâlcu. În anul
următor, colectivul Şantierului arheologic Pietroasele, condus de dr. Gheorghe
Diaconu, în urma unei anchete de teren, a constatat că locul descoperirii se află la circa
0,7 km est de edificiu/ cu hipocausr 3 din complexul arheologic Pietroasele. Efectuând
o anchetă proprie, am aflat de la descoperitor şi de la tractoristul care a arat locul că în
zona respectivă s-au observat în arătura proaspătă mai multe pete ca de cenuşă, cu
suprafaţa de 1,5 - 3,00 mp. Cele două vase se aflau pe suprafaţa unei asemenea pete în
momentul descoperirii, fără alte obiecte sau fragmente ceramice în jur. Niciunul dintre
autorii descoperirii nu a putut preciza dacă pe suprafaţa acelor pete de culoare cenuşie
sau în jurul lor au e·dstat oase ori fragmente de oase. La data când am controlat locul,
doar cu greu puteau fi localizate mici suprafeţe mai deschise la culoare printre plantele
tinere de viţă de vie (plantaţia a fost înfiinţată încă în primăvara anului 1974). Aspectul
acestor suprafeţe şi relatările celor doi coautori ai descoperirii sugerează că în punctul
Fundu Cazăcii au existat mai multe morminte, dintre care unele de incineraţie. Cele
două urcioare se pare că au făcut parte din inventarul unui asemenea mormânt.
a. Urcior cu o toartă, lucrat la roată, din pastă bine aleasă, fără ingrediente, de
culoare cenuşie. Corpul este globular, uşor turtit la partea inferioară, fundul plat
22
Vasele au fost descoperite de elevul Zăinescu Gheorghe. Descoperirea ne-a fost semnalatA de către
doamna Maria Vâlcu, profesoară de istorie la Şcoala generală Şarânga, care a predat vasele pentru
colecţia Muzeului Judeţean Buzău şi ne-a fumizat primele infonnaţii asupra condiţiilor descoperirii. Îi
mulţumim şi pe aceastA cale.
23
Vezi harta cu principalele obiective arheologice din complexul Pietroasele în DACIA, N. S., XXI, 1977,
p. I 99. Edificiul cu hipocaust a fost identificat de noi în toamna anului 1975, pe baza infonnaţiilor
primite de Ia locuitorul Alexandru Zaharioiu (Nea Sandu Zarioiu), din cătunul Pe Vale, comuna
Pietroasele. Acesta participase Ia instalarea conductei pentru alimentarea cu apă a sectorului zootehnic al
fostului c. a. p., conductA al cărei traseu intersectase nişte zidării vechi; apa era preluată din izvorul de la
Cotună, aflat sub tApşanul Cămă/in, din cătunul Pe Vale. Imediat după localizarea acelor unnc de ziduri
vechi, am trasat, în curtea cetăţeanului Ştefan Moldoveanu, prima secţiune, S I T, prin săparea căreia am
localizat edificiul cu hipocaust sau therrne/e castrului. Acesta este situat la 430 - 450 m est de colţul de
sud-est al castrului şi la circa 60 m vest de valea torentului Gârla Cazaca I Vâjâitoarea. Edificiul cu
hipocaust era alimentat cu apă, în vechime, din acelaşi izvor de sub tăpşanul Cămă.lin (pe platoul căruia a
existat o întinsă aşezare neolitică Aldeni li - Gumelniţa şi o locuire medievală timpurie, sec. IX - XI)
printr-o conductă de olane, traseul şi porţiuni din aceasta au fost localizate de noi cu ajutorul mai multor
locuitori care au pământ în zona respectivă.
nemarcat; gâtul cilindric, strâmt, gura trilobată cu cioc de scurgere; buza, în cea mai
mare parte ruptă din vechime, are marginea simplă rotunjită; toarta, din bandă masivă,
cu o nervură longitudinală asimetrică, este fixată pe jumătatea superioară a gâtului şi pe
umărul vasului (pi. 2 I 1, 2).
Decorul constă din caneluri, o incizie şi o ştampilă - marcă de olar. Astfel, la
baza gâtului au fost trasate superficial patru caneluri circulare, cu un duct nesigur.
Capătul inferior al toartei a fost fixat peste trei dintre aceste caneluri, întrerupându-le
(pi. 2 I 2). Pe jumătatea inferioară a corpului, sub diametrul max.im, a fost trasată o
canelură circulară, iar aproape de marginea fundului o incizie puţin adâncită,
incompletă. Pe fund, vasul are o ştampilă I marcă de olar în negativ, motivul
reproducând o crux monogrammatica cu şase braţe înscrisă într-un cerc a cărui
suprafaţă este tăiată de cinci linii orizontale (pi. 2 I 1 b). Ştampila este parţial
deteriorată, fapt ce se poate datora fie stării instrumentului cu care a fost imprimată,
fie, mai curând, folosirii îndelungate a vasului. Dispuse în triunghi, deasupra
diametrului max.im se observă trei suprafeţe polizate, rezultat al frecării repetate cu un
corp nu foarte aspru - sfoară, curea etc.; în zonele respective se vede miezul uşor
cărămiziu al peretelui vasului.
În general, forma uşor asimetrică şi finisarea urciorului dovedesc fie grabă, fie
neglijenţă din partea meşterului.
Dimensiuni: Î = 180 mm; D = 166 mm; df= 104,5 mm.
Număr de inventar: 1684 I 7659.
De tradiţie foa1te veche în spaţiul de la Dunărea de Jos, coborând până în cultura
Sântana de Mureş 24 şi chiar până în cultura carpică, urciorul cenuşiu de la Clondiru de
Sus 25 (Şarânga), are bune analogii în complexele perioadei de debut a culturii vechi
27
româneşti, cum sunt cele cercetate la Frăteşti 26 - Giurgfu, Obârşia - Olt, Poarta Albă ,
28
24
.Ex. graţia. urciorul de la Radu Negru, Călăraşi, descoperit întâmplător în 1961, care aparţine aspectului
cultural Sultana - Spanţqv, cf. Bucur Mitrea, C. Preda, Necropole din secolul IV e. n. În Muntenia,
Bucureşti, 1966, fig, 228 I 3, p. 360.
• Vasul a fost publicat, pe baza unor informaţii incomplete, de către Uwe Fiedler, Studien zu
25
Griiberfeldern des 6. bis 9. Jshrhunderts sn der unteren Donau, Verlag dr. Rudolf Habelt GmbH,
Bonn, 1992, Teii I, p. 118, nr. 25, p. 142, F VI / 4, p. 144, Abb. 29 I F VI / 4, p. 162; Teii 2. p. 451, Taf.
41 I 5. Deşi îl încadrează bine în orizontul cultural - cronologic (datat în ultimul sfert al secolului Vili d.
Hr., cf. Beilage I), concluziile pe care le trage autorul privind originea, difuzarea şi atribuirea etno -
culturală sunt total eronate, dovedind cel puţin o slabă cunoaştere a realităţilor istorice din zona carpato -
balcanică în a doua jumătate a mileniului Id. Hr.,
26
• Suzana Dolinescu - Ferche, Mihai Ionescu, în DACIA, N. S„ XIV, 1970, p. 417 - 430, fig. 5 I I (p.
422), datat în secolul VIII d. Hr. prin cercel cu verigă ovală (M. 7 înhumat, copil), piesă pe care Nandor
Fetich, în necropola de la Pilismarot, care are o durată mai lungă, o datează în jurul anului 740 d. Hr.
27
• Vezi DACIA, N. S., XVI, 1972, p. 162- 188, fig. 14 / 1.
28
. Eugen Comşa, în SCIV, XII, J961, 1, p. 109 - 111; datat între sfârşitul secolului VIII şi începutul
secolului X d. Hr„ cu asemănări în cultura Saltovo - Maiaţk.
Istria - Capul Viilor29 şi în mai multe descoperiri din Bulgaria de răsărit3°: la Razdelna
şi Devnia - Vama, Bdinci - Tolbuhin, Kjulevea, Novi Pazar şi Kameniak - Şumen.
Toate piesele cunoscute din descoperirile menţionate sunt datate în secolele VIII
- IX d. Hr. Prin analogie,. urciorul de la Clondiru de Sus (Şarânga), poate fi datat în
aceeaşi perioadă. Pentru restrângerea datării putem avea în vedere descoperirile de la
Frăteşti - Giurgiu, datate numai la mijlocul şi în a doua jumătate a secolului VIII d. Hr„
perioadă care, considerăm, poate fi reţinută şi pentru piesa în discuţie. Folosind o altă
argumentaţie, U. Fiedler este mai restrictiv, plasând vasul în ultimul sfert al secolului
VIII d. Hr. 31 , forţat, probabil, de asocierea cu celălalt urcior din aceeaşi descoperire.
b. Al doilea vas descoperit la Clondiru de Sus (Şarânga) este un urcior cu o
toartă, lucrat la roată, din pastă aspră la pipăit, cu paiete de mică în conţinut, ars
oxidant la roşu - cărămiziu. Corpul este aproape cilindric, fundul plat, vag marcat prin
dublarea marginii cu o incizie superficială., gâtul înalt, buza evazată cu marginea
rotunjită, gura trilobată cu cioc de scurgere, spart din vechime; toarta, ovală în secţiune,
masivă, este fixată la baza gâtului şi pe umărul vasului (pi. 2 I 3, 4). Ciocul de scurgere
a fost spart din vechime până la jumătatea gâtului, iar marginea buzei este ciobită în
mai multe locuri. Pe corp, în dreptul ciocului, sub diametrul maxim, are imprimată o
alveolare realizată prin apăsare cu degetul în pasta moale (pi. 2 I 3 ). Decorul constă din
caneluri orizontale succesive, inegale ca lăţime, trasate cu oarecare neglijenţă; dau
impresia de coaste (pi. 2 I 4). Pe gât, în dreapta toartei, pasta crudă a fost excizată
accidental, producând câteva semne unghiulare. Asemeni celuilalt urcior, şi acesta, prin
aspectul oarecum asimetric şi prin anumite accidente de lucru, dovedeşte oarecare
grabă sau neglijenţă.
Dimensiuni: Î = 167 mm; D = 103 mm; df= 79 mm. Număr de inventar: 16.394.
Prin formă, tehnică de lucru, pastă şi decor, vasul se integrează orizontului nord-
dunărean al culturii vechi româneşti, fără a avea analogii apropiate în descoperirile
cunoscute de noi până acum 32 • Singurul criteriu ce poate fi folosit pentru datarea sa este
asocierea cu vasul prezentat anterior şi împreună cu care a fost găsit. Astfel, se poate
propune datarea la mijlocul şi în a doua jumătate a secolului VIII d. Hr. Dar, vasele de
formă apropiată acestui urcior au fost datate, mai frecvent, în prima jumătate a
D. M. Pippidi şi colaboratori, în MCA, V, 1959, p. 311 - 317, pi. XI Ic; datat în secolele IX - X d. Hr;
29
•
Uwe Fiedler, op. cit„ Teii 2, Taf. 14 / 12; 21 / 4.
• Pentru descoperirile din Bulgaria menţionate de noi vezi şi Uwe Fiedler, op. cit., Teii 2, Taf. 61 I 2
30
Razdelna, Vama, M. 29; 92 16 Bdinci, Tolbuhin, M. 24; 97 / 6 Devnja, Vama, M. 54; 103 I 2, M. 58;
107 I 3, 7, 110 / 1 Kjulev~a, Şumen, M. 4, M. 7, M. 88; 113 I 8 Novi Pazar, Şumen, M. 29; 115 I 2
Kamenjak, Şumen.
31
• U. Fiedler, op. cit„ Tiel I, Beilage 1, F VI/ 4.
32
• Publicat de U. Fiedler, op. cit., Teii I, p. 118, 143 F XII (unicat), p. 144 Abb. 29 / F XII: Teii 2, Taf. 41
I 4; vasul nu-şi găseşte analogii nici în descoperirile de la sud de Dunăre. Oarecare apropiere se poate
face cu vase provenind de la Bdinci - Tolbuhin, M. 97, 98, 158 (la U. Fiedler, op. cit„ Taf. 93 I 2, 9);
Devnia- Vama, M. 30, 91 (ibidem, Taf. 96 /IO, 104 / 1); Novi Pazar - Şumen, M. 33 (ibidem, Taf. 113
13); Vaivoda - Şumen şi din judeţul Vama (ibidem, Taf. 115 / 8, 116 / 2). tMă ca prin aceasta să poată fi
rezolvate problemele originii şi atribuirii etnice a urciorului în discuţie.
secolului IX d. Hr., constatare care introduce o contradicţie în susţinerea datării

propuse şi ar sugera datarea diferită a celor două urcioare de la Clondiru de Sus.
Descoperirea lor în acelaşi complex (asupra acestui fapt descoperitorul nu a avut nici
un dubiu), se opune, însă, acestei ipoteze. Pentru rezolvarea contradicţiei, propunem ca
ipoteză de lucru următoarea soluţie: reţinem faptul că urciorul roşu - cărămiziu nu
prezintă urme de folosire, în timp ce pe corpul urciorului cenuşiu există urme ce
sugerează o folosire îndelungată. Astfel, este posibil ca urciorul cenuşiu să fi fost lucrat
la mijlocul, în a doua jumătate sau chiar în ultimul sfert al secolului VIII d. Hr„ fiind
folosit un timp mai îndelungat. Urciorul roşu - cărămiziu a fost lucrat, probabil, la
începutul secolului IX d. Hr. Întâmplător, în prima parte a secolului IX cele două vase
au ajuns în posesia aceluiaşi deţinător, care le-a depus împreună în complexul funerar
în care au fost descoperite în anul 1974. Evident, este o ipoteză de lucru, care dă o
rezolvare pentru posibila I probabila diferenţă cronologică dintre cele două vase,
descoperite în acelaşi complex arheologic.
Descoperirea de la Clondiru de Sus - Pietroasele, intrată în circuitul ştiinţific cu
localizarea greşită la Şarânga, capătă o importanţă deosebită prin faptul că, până în
prezent, pe teritoriul judeţului Buzău nu sunt cunoscute alte complexe datate în a doua
jumătate a secolului VIII şi I sau prima jumătate a secolului IX d. Hr. Pentru stabilirea
unui orizont cronologic şi de civilizaţie în care se integrează acest mic depozit, reţinem
descoperirile de la Bucov - complexele din primul nivel de locuire 33 (eventual şi unele
din al doilea nivel), pe cele din zona Vrancei3 4 , aflate în vecinătatea apropiată, sau
altele, ca depozitul de la Curcani35, ori necropola de la Frăteşti - Giurgiu, pentru a
36
rămâne în spaţiul dintre Carpaţi şi Dunăre .
...
... ...
Ultimul vas pe care îl prezentăm este un urcior amforoidal, cu două toarte,

descoperit întâmplător, în prima jumătate a anului 1980, pe teritoriul satului Homeşti,
comuna Grebănu, judeţul Buzău. În vara aceluiaşi an, vasul a intrat în colecţia
Muzeului Judeţean. Despre condiţiile de descoperire singura informaţie pe care am
obţinut-o este aceea conform căreia urciorul ar proveni din locul numit Poiana lui
Homo. Nu există nici un indiciu privind complexul din care a făcut parte, nici asupra
împrejurării care a dus la descoperirea lui.
Urcior cu două toarte, tip amforidion, lucrat la roată, din pastă cu concreţiuni
calcaroase, arsă neoxidant, de culoare cenuşiu-verzuie. Corpul ovoidal, fundul plat,
33
Maria Comşa, Cultura materiali veche românească, Bucureşti, 1978, p. 13 - 14, 31 - 3 7.
•
34
Victor Bobi, Contribuţii la repertoriul arheologic al judeţului Vrancea, în VRANCEA, Studii şi
•
comunicări, IV, Focşani, 1981, p. 112.
• M. Comşa, C. Deculescu, în SCW, 23, 1972, 3, p. 469- 473.
35
36
• Suzana Dolinescu - Ferche, Mihai Ionescu, op. cit.
nemarcat, gâtul scurt cilindric, gura rotundă, buza, cu marginea dreaptă, spartă din
vechime, are o uşoară şănţuire la interior, care sugerează existenţa unui prag fin marcat.
La baza gâtului şi pe umăr sunt fixate cele două toarte, terminate cu console; una este
ovală în secţiune, cealaltă rotundă. Pe gât, deasupra locului de fixare a toartelor, se află
două brâe lise, în relief, circulare. Pe corp, sub capetele consolelor, au fost trasate
superficial trei caneluri orizontale (pi. 2 I 5, 6). Pe una dintre toarte se observă două
benzi triunghiular-alungite trasate cu smalţ de culoare brună. Pe umărul vasului, în
apropierea unei toarte, este o mică suprafaţă polizată ca urmare a frecării cu un corp nu
prea aspru (sfoară, curea împletită etc.), zonă în care se vede miezul galben-cărămiziu
al peretelui. Întreagă suprafaţa urciorului a fost lustruită înainte de ardere.
Dimensiuni: Î = 230 mm; D = 142 mm; df= 101 mm.
Număr de inventar: 26.393.
Urciorul cu două toarte, tip amforidion, care îşi are originea în urciorul roman cu
două toarte, este o prezenţă aproape nelipsită în complexele culturii vechi româneşti de
tip Dridu 37 • Cele mai apropiate analogii pentru forma, unele elemente de modelare şi
decor ale urciorului de la Homeşti le găsim în descoperirile de la Dridu 38 , Bucov 39 şi
Dinogeţia , toate exemplarele menţionate provenind din niveluri datate în secolele X -
40
XI d. Hr. Există, însă, diferenţe în ceea ce priveşte culoarea, arderea, compunerea

decorului sau dispunerea elementelor acestuia; piesele de la Dridu şi Bucov au graffitcr
uri, element ce se regăseşte şi pe alte exemplare din această categorie; piesa de la
Dinogeţia, reconstituită, este menţionată aici numai pentru forma sa, nu şi pentru
celelalte elemente.
Urcioare apropiate ca formă şi comparabile cu cel de la Homeşti în ceea ce
priveşte elementele care compun decorul au fost descoperite şi la Celei - Sucidava,
punct Valea Sneagului , datate în secolul IX d. Hr., un exemplar la Obârşia42 - Olt,
41
datat larg în secolele VIII - IX d. Hr., altele la Sultana43 (m. 81, 158), datate în a doua
jumătate a secolului IX şi la începutul secolului X d. Hr. Piesele de la Sucidava - Celei
şi Obârşia - Olt, aparţinând unui alt nivel cronologic, marchează începutul folosirii
urciorului tip amforidion în cultura veche românească, iar piesa de la Sultana face
·' 1 Eugenia Zaharia. Silpilturile de la Dridu, Bucureşti, 1967, p. 154; de retinut şi faptul că la Păcuiul lui
Soare, unde locuirea începe în secolul X d. Hr.• acest tip de urcior nu este documentat.
38
Eugenia Zaharia, op. cit., pi. XXVII I I, 2; piesa de la pozitia I, care provine din bordeiul B. XVIII I
1960, este din pastă arsă galben, peste care a fost aşternută angobă albă, apoi vopsea roşie şi la urină a
fost lustruită. Pe gât are un graffito.
39
M. Comşa, op. cit., fig. 82 / 6, 12; 83 / 5, 6; I Ol / 7.
Gheorghe Ştefan şi col., în SCW, III, 1952, p. 370. fig. 17 / 1; I. Bamea, în SCW, 5. 1954, 3 - 4. p. 511
40
- 527, fig. 4 I 5; Gh. Ştefan, I. Bamea. M. Comşa, E. Comşa, DINOGEŢIA, I, 1967, fig. 74 I 5; 102;
165 I 4.
41
D. Tudor, în SCIV, I, 1950, 2, p. 139 - 151.
42
Oct. Toropu et Onoriu Stoica, în DACIA, N. S., XVI, 1972, p. 178, fig. 13 I 3.
Bucur Mitrea, Şantieru/ Sultana, în MCA, VIII, 1962, p. 667 - 673, fig. 2 I 2; idem, în DACIA, N. S.,
43
32, 1988, p. 91 - 139, fig. 2; 14; 15; 18.
NORD-ESTULUI MUNTENIEI ÎN SECOLELE 11 - XI d. Hr. 29
legătura cu celălalt orizont cronologic, cel din secolele X - XI, care este expresia
civilizaţiei Dridu deplin fonnată.
Asemenea urcioare sunt cunoscute pe o arie foarte întinsă, din Moravia44 până Ia
Dunărea de Jos, precum şi în Bulgaria de răsărit, la Vama, Kalugerica45 , Devnja46 etc.
Aşa cum am amintit deja, originea piesei se află în ceramica romană, prototipul fiind
urciorul roman cu două toa11e. Pătrunderea sa în mediul cultural nord-dunărean este
unnarea reluării contactelor cu Imperiul, întrerupte temporar de trecerea şi aşezarea
masivă a slavilor la sud de Dunăre, unnată de aceea a bulgarilor. Piesa de la Homeşti
este posibil să provină dintr-un atelier aflat pe linia Dunării, deoarece în zona în care a
fost descoperită nu este semnalată nici o locuire Dridu din secolele X - XI, cât de cât
însemnată, pentru a lua în consideraţie posibilitatea producerii pe loc a acestei categorii
de obiecte.
*
* *
Vasele prezentate, provenind din etape diferite ale mileniului I d. Hr.,
completează infonnaţia despre prezenţa populaţiei autohtone în nord-estul Munteniei
de-a lungul perioadei care începe cu cucerirea de către romani a unei părţi din Dacia,
perioadă marcată, ulterior, de trecerea peste acest spaţiu, a diverse grupuri etnice
desprinse din nordul, nord-estul sau estul Eurasiei, toate fiind atrase de bogăţiile,
ordinea şi cultura Imperiului roman târziu şi bizantin. În diferite momente, unul sau
altul dintre aceste grupuri etnice străine au dominat militar şi, uneori, politic spaţiul din
nordul Dunării de Jos, inclusiv Muntenia de nord-est. Aceste dominaţii, trecătoare, n-
au reuşit niciodată să disloce populaţiile dacoromană, romanică şi veche românească
din vatra stăbună, acestea unnându-şi evoluţia ascendentă, permanent adaptată
condiţiilor militare şi politice schimbătoare, păstrând componenta romană drept cea
mai importantă trăsătură a civilizaţiei sale, componentă revigorată, consolidată şi
amplificată prin reluarea repetată a legăturilor culturale - economice - politice cu
Imperiul, ori de câte ori dominaţia străină slăbea sau dispărea.
44
Josef Paulik, Staroslsveanska Morava, Praga. 1948, p. 200, pi. XXVII, XXIX.
•
45
Kristo Miatev, La ciramique slave en Boulgarie et son importance pour l'archeologie slave des
.
Balkans, Sofia. 1948, p. 82 sqq.
46
• B. I. Dimitrov, Novootkrit ranaobalgarski aekropol pri Devnja, în ARCHEOLOGIJA, 7, (2),
Sofia. 1971, p. 57 -76, M. 19, 85; U. Fiedler, op. cit., p. 489 - 508, Taf. 96 I 6; 98 I 10, 13; 99 I 14, 16:
101/25;102 /6, 14.
__ ,,_______
l/l/llllJ> -[I[~.
~j
. ,t -
1c
PI. I. - I a, b Buzău, urcior din sec. li - III d. Hr. ; I c detaliu toartă; 2 a, 2 b Smeeni, urcior, sec. IV d. Hr.
~
~
I I
I
1a
6
PI. 2. - I a, 2 Şarânga, urciorul cenuşiu ; I b ştampila - marcă de olar; 3, 4 Şarânga, urciorul cărămiziu ; 5, 6 Homeşti,
urcior amforoidal
UNELE CONSIDERAŢII PRIVIND LĂCAŞELE RUPESTRE
DIN MOLDOVA DE EST ÎN SECOLELE IV - XIII
I. TENTIUC
A. POPA
Unul din aspectele insuficient cercetate ale istoriei spaţiului Carpato-Nistrian

este cel legat de lăcaşele de cult rupestre amplasate în lungul malurilor stâncoase ale
Nistrului, Prutului şi ale afluenţilor acestora.
Lipsa unor izvoare scrise concludente, dar şi a unor ample investigaţii de teren
face complicată înţelegerea utilizării lor exacte pe parcursul timpului, începutul
folosirii, funcţionalitatea şi locul în cultul creştin al băştinaşilor.
Primele încercări de a studia lăcaşele rupestre din Moldova de Est în vederea
determinării vechimii funcţionării lor, au fost făcute la sfârşitul secolului al XIX-iea -
începutul celui următor. Unele notiţe sau descrieri sumare ne-au lăsat E. Golubinski
(1871 ), Ieromonahul Maximilian (1872), M. Ganitkij ( 1876), Arhiepiscopul Dimitrie
(1883), D. Sceglov (1900), Episcopul de Pskov Arsenie (1901), V. Kurdinovskij (1906
şi 1918), Arhimandritul Visarion Puiu ( 1919). Despre ele au mai scris l.N. Hali pa, Şt.
Ciobanu etc.
Investigaţiile efectuate în unele din grotele şi peşterile din stâncile Nistrului şi
ale afluenţilor Prutului permit constatarea că au fost utilizate încă din perioada
precreştină. Despre aceasta vorbesc atât materialele de ordin arheologic [Ketraru 1973;
Borziac, Rjaboj 1985: 180-188; Vysockij 1988] cât şi semnele şi inscripţii le săpate în
pereţii unora din ele [Grosu, Vasilaki 1984: 61-69]. Astfel, în epoca paleoliticului şi
mezoliticului au fost locuite lăcaşele rupestre de la Brânzeni I şi Brânzeni V,
Buzdujeni, Trinca I şi Trinca II (Edineţ), Buteşti (Glodeni), Duruitoarea (Râşcani),
Ofatinţi (Râbniţa), şi Rogojeni (Şoldăneşti); în eneolitic au fost locuite cele de la
Brânzeni I şi Duruitoarea; materiale din perioada Hallstatului şi epoca getică (secolele
IV-III a. Ch.) au fost găsite la Ţâpova (Rezina) şi Duruitoarea. La Duruitoarea au fost
colectate Şi materiale ale culturii Sântana de Mureş-Cemjachov, iar la Brânzeni I,
Duruitoarea, Trinca I şi Ţâpova au fost depistate materiale din perioada evului mediu
(secolele IX-XI, XIII-XIV, XV şi XVI-XVII) [Ketraru 1973; Borziac, Rjaboj 1985:
180-188].
Conform opiniei cercetătorilor, multe dintre lăcaşele rupestre din spaţiul
circumpontic şi circummediteran au fost folosite de către primii creştini încă din
perioada incipientă a creştinismului [Zeiller 1918; Jerphanion 1934; Lozovan 1962;
146-165; Dagron 1970: 229-276; Năsturel 1984: 234-240; Teodor 1991: 55-56;
Svencickaja 1992: 54-72], în special în perioada de prigoană a comunităţilor creştine
din secolul IV p. Ch„ când mulţi adepţi ai prozelitismului din diferite regiuni ale
Imperiului roman au fost nevoiţi să se refugieze în regiunile menţionate mai sus, dar şi
în timpul mişcării iconoclaste, ca manifestare de protest împotriva persecuţiilor
imperiale.
34 I. TENTIUC-A. POPA
Acceptând ideea utilizării unor lăcaşe rupestre (grote, peşteri) de către primii
creştini, ar fi util de a analiza, cel puţin în linii generale, fenomenele care au dus la
apariţia unor comunităţi creştine în spaţiul est-carpatic, în special a celui dintre Prut si
Nistru. Pentru aceasta este necesară reconstituirea cadrului etno-demografic din
regiune, a relaţiilor populaţiei locale (şi a alogenilor stabiliţi pentru mai mult sau mai
puţin timp în regiune), cu Imperiul roman şi Bizantin în prima şi în cea de-a doua
jumătate a mileniului I al erei creştine.
Materialele arheologice şi izvoarele scrise permit de a se constata către sfărşitul
secolului III p. Ch. pătrunderea elementelor germanice în spaţiul est-carpatic, unde la
începutul secolului al IV-iea p, Ch. apare cultura Sântana de Mureş-Cemjachov [Ioniţă
1982: 89-98]. În spaţiul cuprins între Prut şi Nistru au fost identificate circa o mie de
aşezări şi necropole datate în secolul al IV-iea p. Ch. [Rikman 1975]. În multe din ele
au fost efectuate investigaţii arheologice. Unele elemente ale ritului şi ritualului
funerar, anumite componente ale inventarul receptat în aşezări şi necropole, a arătat că
unor indivizi sau chiar şi unor comunităţi aparte, nu le erau străine practicile apropiate
de cele creştine [Rikman 1975; Symonovi 1978: 116; Ioniţă 1982: 106].
Creştinismul pătruns în regiunile nord-danubiene odată cu primii colonişti şi
ostaşi romani, a fost propovăduit aici, conform tradiţiei istorice şi de către Apostolul
Andrei, care pe la mijlocul secolului I p. Ch., ar fi ajuns în regiunile Scythiei Maior
(nordul Mării Negre) sau Minor (Dobrogea) [FHDR I: 713; FHDR II: 14-15].
Cercetările mai vechi şi cele de oră mai recentă au pus la îndoială veridicitatea unei
atare activităţi misionare [Zugravu 1994: 215-238], flră însă a epuiza tema.
Susţinătorii apariţiei unor comunităţi creştine la nordul Dunării în perioada
apostolică [Norocel 1986: 19-46; Păcurariu 1993: 19-22] aduc drept argument
informaţia unor izvoare literare ale vremii, care se pare că au, totuşi, un caracter
apologetic, ambiguu şi nesigur [Zugravu 1992: 25].
Se crede că lăcaşele rupestre de cult apar odată cu apariţia în mediul creştinilor a
curentului monahal, a călugărilor care îşi supuneau trupul unor încercări, unor flagelări
chinuitoare.
Fenomenul apariţiei vieţii monahale este legat de o anumită experienţă
religioasă, care cuprinde valorile opuse oraşului civilizat, ·dând naştere imaginii
pustiului ca haos originar, anti-grădina impusă lui Adam ca pedeapsă, locul unor
încercări individuale şi colective, pentru a încerca harul şi credinţa în Dumnezeu [Le
Goff1991: 100-105].
Apostolul Matei (4, l) zice că "Atunci Iisus a fost dus de Duhul în pustie, ca să
fie ispitit de către diavol". Exemplul lui Iisus a fost urmat de ucenicii care şi-au expus
viaţa şi trupul încercărilor. Se pare că unul din primii sihastri a fost Pavel din Teba.
Sihăstria acestuia prezenta, după cum menţionează sf'antul Hieronymus în anii 374-379,
"o grotă în munte", unde îşi ducea viaţa plină de lipsuri şi primejdii [Apud Le Goff:
100].
În opinia lui A. Guillaumant, "pustiul călugărilor din Egipt se prezintă ca un loc
al mirabilului prin excelenţă; aici călugărul se întâlneşte cu diavolul în mod inevitabil,
ca să zicem aşa, căci în pustiu diavolul este la el acasă; într-un fel, călugărul îl găseşte
LĂCAŞELE RUPESTRE DIN MOLDOVA ÎN SEC. IV - XIII 35
însă în pustiu pe Dumnezeu", pe care a venit să-l caute [Guillaumont 1974: 38].
În dependenţă de arealul geografic acest pustiu putea fi substituit printr-o insulă
nelocuită, printr-un schit în pădure, o grotă în munţi sau în locuri puţin accesibile şi
nelocuite. In lucrarea "Elogiu pustiului" (De laude eremi) Euches, după ce aminteşte
episoadele din Vechiul şi Noul Testament care au loc în pustiu (eremis = desertum),
declară că pustiul monastic este locul ideal pentru har si teofanie. Intrarea în pustiu este
resimţită de creştin ca un al doilea botez [Apud Le Goff 1991: I 02-103].
În opoziţie cu pustiul din Egipt, în regiunile nord-dunărene pustiul spiritual
pentru călugări era reprezentat, de altfel ca şi în Europa Occidentală, de păduri şi
munţi, de locuri populate de barbari păgâni. În opinia lui G. Le Goff tradiţiei iudaice şi
orientale a pustiului i se impun tradiţiile barbare celtice, scandinave şi germanice a
pustiului-pădure, a pădurii-refugiu [Le Goff 1991: 11 O]. Menţionăm că iniţial pentru
astfel de încercări erau alese locuri cu adevărat pustii şi primejdioase, care ar fi
prezentat un examen dur pentru prozeliţi. Treptat, în procesul răspândirii cultului
printre popoarele păgâne barbare, asemenea locuri erau alese şi in zonele locuite de
necredincioşi.
Fenomenul general de părăsire a "cetăţilor" pentru căutarea singurătăţii, care are
loc în Imperiul roman, apoi în cel Bizantin, a început prin secolul al IV-iea p. Ch. şi a
durat până în secolul al VII-iea p. Ch., pentru a-şi găsi continuare în secolele XI şi XII
p. Ch., dând naştere unor adevărate microoraşe rupestre în regiunile circummediterane
si circumpontice.
Contextul istoric al primelor secole ale erei creştine din spaţiul carpato-nistrian,
informaţia unor izvoare ale vremii, face credibilă presupunerea despre existenţa aici a
creştinismului în forme ariene şi a unor secte ale audienilor, precum şi prezenţa unor
părtaşi ai "adevăratei" credinţe ortodoxe. În general, se pare că primele manifestări
creştine în spaţiul est-carpatic se încadrează în limitele dintre mijlocul şi a doua
jumătate a secolului al III-iea p. Ch. [Sanie, Dragomir 1978: 117-122; Zugravu 1992:
27-28, 31-32; 1994: 215-238].
Philostorgius spune că "pe când domneau Vallerianus si Gallienus, o parte din
sciţii (goţii) de dincolo de Istru au trecut în teritoriul romanilor şi au pustiit... o bună
parte din teritoriile Europei. Apoi trecând în Asia au năvălit în Galatia şi Capadocia, au
luat mulţi prizonieri, printre aceştia şi clerici. Aceşti prizonieri şi oameni cucernici
trăind împreună cu barbarii au convertit mulţi dintre ei la adevărata credinţă şi i-au
convins să îmbrăţişeze religia în locul credinţei păgâne" [FHDR 11, p. 200-201].
Luând în consideraţie că în această perioadă în Galatia şi Capadocia erau destul
de puternice comunităţile creştine şi monahale, am putea crede că unii dintre acei
clerici, care au fost făcuţi prizonieri de către goţi şi duşi în ţinuturile de la nord de
gurile Dunării, s-au stabilit, săpând sau adaptând unele grote şi peşteri naturale nu
numai de la curbura Carpaţilor, dar şi din unele regiuni de pe Nistru şi Răut.
Locuirea în aceste zone a goţilor, care în secolul al IV-iea p. Ch. trăiau separat
sau împreună cu autohtonii şi au acceptat creştinismul, este incontestabilă [Rikman
1975; Ioniţă 1982: 112]. La lucrările primului Sinod ecumenic de la Niceea din 325, a
pa~icipat episcopul Gothiei Theophilus, care, se pare, era din regiunile cercetate de noi
36 I. TENTIUC - A. POPA
[Pârvan 1992: 161 şi nota 28; Popescu 1987: 73-81].

Cele mai timpurii informaţii certe referitoare la existenţa lăcaşelor de călugări în
regiunile nord-danubiene le fumizează istoria activităţii lui Audios din Edessa, călugăr
din Mesopotamia, exilat din porunca lui Constantius II (337-361) în Scythia Minor
pentru concepţiile sale schismatice [FHDR II, 173-175]. ·'După o bucată de vreme în
Scythia" Audios a pătruns adânc în ţara goţilor, unde printre altele "a întemeiat în
aceeaşi ţară a goţilor şi mănăstiri, în sânul cărora a înflorit regula călugărească,
deprinderea de a trăi în feciorie şi o asceză deosebit de severă" [Epiphanios. Despre
schisma audienilor, 14, 5]. Coroborarea acestui pasaj cu realităţile arheologice din
regiunile nord-dunărene şi deci încercarea de localizare a zonelor unde ar fi activat
secta audiană a fost făcută de E. Popescu. Conform ipotezei sale, "locul unde Audios
cu cea mai mare probabilitate a întemeiat mănăstiri, se află în preajma oraşului Buzău"
[Popescu l 994: 223]. Aducând în sprijinul ipotezei emise o serie de argumente
indiscutabil valoroase (existenţa unei reţele de lăcaşe rupestre cu simboluri creştine pe
pereţi, numeroase aşezări de epocă etc.), remarcabilul cercetător român porneşte de la
premiza localizării ţării goţilor - Gotia (Gothia) - pe timpul lui Audios, în zonele de sud
ale Moldovei şi Basarabiei, precum şi în Muntenia de nord-est. Anumite rezerve pentru
acceptarea ipotezei lui E. Popescu, lasă menţiunea lui Epiphanios că Audios "„.
pătrunsese adânc acolo, în interiorul ţării goţilor„" [sublinierea ne aparţine]. Nu ştim în
ce măsură specificaţia "adâncă" poate reflecta cei doar aproximativ l 00 km în amonte,
probabil, pe cursul apelor Buzăului, ce i-ar fi parcurs Audios şi adepţii sectei sale din
Sciţia în ţara goţilor.
Cercetările arheologice atestă o intensă locuire în această perioadă şi în alte zone
nord-dunărene, cum ar fi de exemplu cursul de mijloc al Nistrului. Aici a fost
descoperită o reţea densă de aşezări din perioada secolului IV p. Ch„ În unele dintre ele
au fost efectuate investigaţii arheologice. Mai mult de atât, investigaţiile recente din
aşezarea de la Sobari (raionul Soroca, R. Moldova) permit, se pare, ralierea construcţiei
de piatră descoperită aici la aşa-numitele "biserici fără absidă", precum şi existenţa
unor comunităţi creştine în regiune [Popa 1997]. Este interesant a corela datele despre
aşezarea de la Sobari cu cele cunoscute despre viaţa şi activitatea episcopului goţilor
Ul fila.
Născut în jurul anului 311 p. Ch. în familia unui got şi a unei capadociene
(urmaşi ai captivilor aduşi din Asia Mică după campaniile gotice de la mijlocul
secolului al III p. Ch.), el s-a aflat la Constantinopol între 332-337 p. Ch. ca membru al
unei "şcoli gotice" la curtea împăratului. Importantă pentru noi ar fi perioada dintre
anii 341 şi 348 p. Ch., când Ulfila a avut funcţia de "episcop al goţilor". După al
şaptelea an în patria sa, la nord de Dunăre, unde a propăvăduit credinţa creştină, el a
fost supus unor prigoane anticreştine din partea goţilor păgâni [Auxentius din Durostor,
FHDR II, 111, 113; Lippold 1961: 516. 25-33 ], identificate cu evenimentele din
perioada anilor 34 7-348, în timpul domniei regelui got Aorich [Popescu 1994: 171]. În
urma acestor evenimente Ulfila şi adepţii săi s-au retras la sud de Dunăre, fiind aşezaţi
de către Constantius II la poalele muntelui Haemus în oraşul Nikopolis, unde sunt
cunoscuţi sub numele de Gothi Minores [Lippold 1961: 517. 8-12].
LĂCAŞELE RUPESTRE DIN MOLDO VA ÎN SEC. IV - XIII 37
Aceste reprimări din partea goţilor necreştini, după doar 7 (sau l O cum cred alţi
cercetători [Popescu 1994, XIV: 206, nota 33]) ani de activitate ai lui Uitita şi ai
adepţilor săi, ar putea fi puse în legătură cu stratul cultural insignifiant de locuire, şi
deci, de existenţă a construcţiei. Aceeaşi explicaţie ar putea-o da caracterul nefinisat al
incintei de piatră din jurul edificiului, la fel ca şi sfârşitul nefericit al complexului,
alături de întreaga aşezare, în flăcările unui putemic incendiu.
Racordând acest fenomen unic din barbaricum-ul european (aşa cum apreciem
complexul descoperit la Sobari) la numărul impunător de aşezări ale culturii Sântana
de Mureş-Cemjachov din regiune, putem admite că şi aceste regiuni făceau pa1te din
"ţara goţilor". În acest caz, logică ni se pare presupunerea că zona de activitate a
audienilor - pătrunşi "adânc" în ţara goţilor - să fi fost cursul de mijloc al Nistrului,
unde avem atestată o serie întreagă de lăcaşe rupestre, dintre care unele erau folosite de
oameni încă din perioade mult anterioare statornicirii creştinismului, iar calea de acces
să fi fost drumul de-a lungul fluviului. Se pare că drumul în discuţie este amintit de
Amm. Marcelinus în comunicarea sa despre miliarul al douăzecelea, unde a fost trimis
Munderich [Cf. Ioniţă 1982: 48-49]. Nu excludem nici posibilitatea continuării acestui
drum spre nord de-a lungul Nistrului, ipoteză expusă deja în literatura de specialitate
[Ioniţă 1982: 49 şi nota 241 ].
După mărturisirea lui Epiphanios, activitatea lui Audios şi a părtaşilor săi în
Gothia a fost întreruptă de prigonirile anticreştine din anii 367-375 în timpul domniei
fiului lui Aorich, Athanarich.
Tot din perioada prigonirilor lui Athanarich ne parvine informaţia despre
martirizarea, alături de alţi 26 de bărbaţi şi femei, a călugărului Arpyla, care însă era de
credinţă "adevărată" şi nu audian [Popescu 1994: 233].
Luând în consideraţie cele expuse mai sus, am putea admite drept ipoteză de
lucru, ce reflectă viziunea noastră în stadiul actual al investigaţiilor, că una din
posibilele zone unde s-au retras "adânc" în ţara goţilor audienii ar putea fi cursul de
mijloc al Nistrului. Zona a făcut parte din teritoriile stăpânite de goţi; tot aici avem
identificate mai multe lăcaşe rupestre care pot fi interpretate drept schituri sau
mănăstiri paleocreştine. Pentru aceeaşi regiune putem admite pentru a doua jumătate a
secolului al IV-iea p. Ch. prezenţa unor comunităţi creştine.
D. Gh. Teodor consideră că în aceasta perioadă, în afară de unele peşteri din
munţii Buzăului şi ai Vrancei, au fost transformate în chilii şi lăcaşe de cult unele grote
şi peşteri din Carpaţii Orientali, din Valea Răutului şi din zona Nistrului Mijlociu,
aducându-le în acest sens, drept exemplu, pe cele de la Orheiul Vechi şi Ţâpova
[Teodor 1991: 56 şi nota 40]. Faptul mai este consemnat de M. Păcurariu, care
menţionează complexele monahale şi bisericuţele rupestre de la Ţâpova, Sahama
(Rezina), Bechirova [corect Bichir - n.n.], Japca (Camenca), Cormani şi Naslavcea (din
fostul judeţ Hotin), atribuite primului mileniu creştin [Păcurariu 1993: 73].
În condiţiile penuriei de materiale databile certe, este dificil, la nivelul actual de
cercetare, de a determina cu exactitate faza iniţială de locuire a acestor lăcaşe,
perioadele lor de vieţuire, etapele de intensificare sau de restrângere a vieţii monahale
sau a activităţii misionare în regiune.
Recent s-au făcut noi tentative de datare a unor complexe rupestre din spaţiul
pruto-nistrian şi de evidenţiere a anumitor faze în evoluţia lăcaşelor rupestre [Bâzgu
I 996: 99]. Menţionăm însă că până la publicarea exhaustivă a tuturor planurilor
arhitectural-constructive a Încăperilor săpate În piatră, care ar permite evidenţierea
etapelor evolutive a formelor lăcaşelor şi tipologizarea lor, toate eforturile de Încadrare
cronologică vor da rezultate minime.
Rămân fără suport documentar şi afirmaţiile că la Ţâpova (= Horodişte) "pot fi
depistate câteva elemente constructive ale unei biserici din piatră, replică fidelă a
bisericilor din lemn din sec.XII-XIII". Aceeaşi incertitudine persistă când se vorbeşte
că mănăstirea de la Butuceni "înregistrează patru faze mari de dezvoltare", dintre care
prima ar fi "înaintea sec. XII" [Bâzgu I 996: 99] .
•
• •
Observaţiile de teren au permis de a evidenţia trei categorii de obiective rupestre.
Din prima fac parte grotele şi peşterile naturale din stâncile Nistrului, Prutului şi ale
afluenţilor lor, care practic nu au suferit intervenţii ale omului ce ar fi dus la schimbări
esenţiale a formei lăcaşelor. În această categorie pot fi incluse unele grote şi peşteri de
la Brânzeni, Buteşti, Trinca, Duruitoarea, Ofatinţi, Feteşti (peştera Hriţcu) etc. În
categoria a doua am inclus grotele şi peşterile naturale care au fost "adaptate"
necesităţilor comunităţilor umane, interiorul fiind transformat substanţial. Menţionăm
în acest sens lăcaşele de la Molovata-Roghi, unele chilii de la Ţâpova, Socola etc. Din
ultima categorie fac parte lăcaşele rupestre săpate special în roca relativ moale din .
stâncile Nistrului şi ale Răutului. Drept exemplu pot servi cele de la Butuceni, unele
lăcaşe de la Ţâpova şi Socola.
Cartarea majorităţii grotelor, peşterilor naturale şi a încăperilor săpate special,
care conţin strat cultural în interior sau În imediata lor apropiere, permite evidenţierea a
cinci zone convenţionale cu o anumită concentrare de vestigii rupestre, dintre care
unele au putut fi utilizate de către primii creştini (Fig. I). Pornind de la nord spre sud
acestea formează următoarele grupuri. Primul este situat în zona afluenţilor de stânga
ai Prutului - Lopatna, Draghişte, Camencuţa, Racovăţ şi Ciuhur - cuprinzând grotele şi
peşterile naturale de la Brânzeni, Buteşti, Buzdujeni, Corjeuţi, Duruitoarea, Proscureni
şi Trinca. Al doilea le include pe cele de pe Nistru, de la Bichir-Soroca, Cosăuţi,
Holoşniţa, Verejeni-Curătura şi Naslavcea. Al treilea grup este situat tot pe Nistru şi
include lăcaşele de la Japca, Bursuc, Socola, Stroieşti, Holercani-Mateuţi,
Sahama-Schit şi Ofatinţi. Al patrulea grup este amplasat pe malurile Nistrului şi ale
afluentului său Răut şi este format din complexele de la Bulăieşti, Butuceni, Cruglic,
Jăloboc, Molovata-Roghi, Pohrebeni şi Ţâpova. Ultimul, cel de-al cincilea, cuprinde
vestigiile de la Delacău şi Roşcani. Cu totul separat apare ipotetica peşteră de la
Cetatea Albă(= Belgorod-Dnestrovskij).
Primul grup de lăcaşe a fost cel mai bine cercetat arheologic datorită
descoperirii aici a unor urme de vieţuire din epoca paleolitică. Materiale arheologice
LĂCAŞ ELE RUPESTRE DIN MOLDO VA ÎN SEC. IV - XIII 39
privind paleoliticul au fost descoperite la Brânzeni I şi Brânzeni V, Buzdujeni,

Duruitoarea, Trinca I şi Trinca li [Ketraru 1973: 16; 49-53; 69-74]. Cele de la Brânzeni
I şi Brânzeni V cuprind straturi din perioada mezolitică, iar cele de la Duruitoarea şi
Brânzeni I - materiale din eneolitic şi epoca bronzului. La Duruitoarea au fost depistate
vestigii getice (sec.IV-III a. Ch.) şi ale culturii Sântana de Mureş-Cernjachov. Până în
prezent în aceste încăperi nu au fost depistate materiale certe, care ar confirma
utilizarea lor de către anumite comunităţi paleocreştine. Cu toate acestea la Mălăeşti
(Râşcani), în apropierea grupului menţionat a fost cercetată o necropolă din secolul al
IV-iea p. Ch., care conţinea anumite elemente de rit şi ritual funerar, determinate de
cercetători ca fiind creştine [Fedorov 1960; Symonovi 1961: 49-60; 1978: 116;
Rikman 1975: 280-281 ]. Diferite piese din perioada evului mediu timpuriu au fost
găsite în grotele de la Trinca I, iar din perioada secolelor XIII-XVI - la Brânzeni,
Trinca I şi Duruitoarea [Ketraru 1973: 51-53; Borziac, Rjaboj 1985: 180-188].
Cel de al doilea grup a fost cercetat doar perieghetic. Menţionăm că în
apropierea acestui grup de lăcaşe rupestre (Naslavcea, Veregeni-Curătura (Lencăuţi),
Holoşniţa, Cosăuţi şi Bichir-Soroca) a fost cercetată aşezarea din perioada Sântana de
Mureş-Cemjachov şi "biserica fără absidă" de la Sobari [Fedorov 1960: 271, nr. 194;
Rikman 1970: 180-197; Rikman 1975: 205-214; Niculiţă, Banaru 1995: 492-507; Popa
1992; 1997]. Tot aici a fost descoperit un opaiţ (Fig. 2. 14) cu presupusul semn creştin
al crucii imprimat pe fund [Rikman 1975: Fig. 29/19; Popa 1997: 126. Abb. 8. 2].
Unele din monumentele celui de al treilea grup de vestigii rupestre (Bursuc,
Japca, Holercani-Mateuţi, Ofatinţi, Saharna-Schit, Socola, Stroieşti şi Rogojeni) au
.
beneficiat de anumite cercetări arheologice, aducând materiale din paleolitic (Ofatinţi
şi Rogojeni) şi mezolitic (Rogojeni) [Ketraru 1973: 21-22; 60]. La Alcedar III, aşezare
care se află în apropierea acestui grup, în urma cercetărilor arheologice, în straturile din
secolul al IV-iea p. Ch. - începutul secolului al V-lea p. Ch., a fost descoperit un
prescumicer (Fig. 2. 6). G.B.Fedorov lasă să se înţeleagă că acesta ar putea fi datat în
secolele VI-VII p. Ch. sau mai târziu [Fedorov 1960: 262, 280-283, pl.65/3]. Prezenţa
în acest loc a unui consistent strat cultural datat în secolul al IV-iea p. Ch. 1-a
determinat pe D.Gh.Teodor să atribuie piesa secolelor IV-V p. Ch. [Teodor 1991: 80 şi
nota 62]. Formele rudimentare ale lăcaşelor săpate în piatră de la Sahama-Schit şi
Socola par a confirma ipoteza despre edificarea lor în epoca incipientă a monahismului
creştin.
Cel de-al patrulea grup (Bulăeşti, Butuceni, Cruglic, Jeloboc, Molovata-Roghi,
Pohrebeni şi Ţâpova) a suscitat cea mai mare atenţie din partea specialiştilor. Aici au
fost efectuate sondaje arheologice şi unele măsurări planimetrice 1• Existenţa unor
semne creştine pe pereţii lăcaşelor rupestre de la Butuceni şi Ţâpova face plauzibilă
ideea locuirii acestora încă din perioada primelor secole ale erei noastre [Grosu,
Vasilaki 1984:61-69]. Ultimele prezintă un interes deosebit şi din cauză că au fost
utilizate de comunităţile monahale până către sfârşitul secolului al XIX-iea - începutul
Materiale inedite - E. Bâzgu, Comunicare ţinută la Seminarul internaţional "Arhitectura sacră rupestră în
1
cadrul civilizaţiilor sud-est europene" (Chişinău 23-26 iunie 1997).
40 I. TENTIUC - A. POPA
secolului unn tor. La Orheiul Vechi (=Butuceni) a fost descoperită o

cruciuliţă-pandantiv de sidef (Fig. 3. 2), asemănătoare cu piesa de la Barboşi (Galaţi)
[Sanie 1981: 219-22 l ], datată la mijlocul şi în a doua jumătate a secolului al III-iea p.
Ch., iar la Ciocâlteni, în necropola Sântana de Mureş-Cemjachov, pe fundul unui vas a
fost incizat, înainte de ardere, semnul crucii (Fig. 2. 1O).
La mică distanţă de încăperile rupestre de la Delacău şi Roşcani (grupul al
V-lea) au fost cercetate două necropole din secolul al rV-lea p. Ch. În opinia lui E.
Rikman şi I. Ioniţă ritul şi ritualul funerar utilizat pennite concluzia despre prezenţa
elementelor creştine în zonă. Cele mai multe dintre monnintele necropolelor de la
Budeşti şi Bălţata erau orientate vest-est [Rikman l 975: 28 l ].
Theophanes Confessor, menţionează că în perioada trecerii protobulgarilor prin
regiune, aceasta "se afla mai înainte sub oblăduirea creştinilor" [FHDR li, 30, p. 6 l 9).
Faptul este relatat sub anul 679, când susnumitele triburi au ocupat regiunea Oglu
(Onglos) situată la nord de gurile Dunării, între Siret şi Nistru.
Unnătoarea perioadă cronologică (secolele VI-VIII p. Ch.) prezintă mai multe
deficienţe pentru a fi studiată. Ea este mult mai slab reprezentată de materiale
arheologice de sorginte creştină. Se pare că în unna afluxului de populaţie păgână,
slavă, are loc o retragere şi restrângere a activităţii monahale spre zonele de codru şi
cele deluroase. Totuşi, materiale, scrise sau de ordin arheologic, fac să presupunem
supravieţuirea unor comunităţi creştine izolate în zona cursului de mijloc al Nistrului şi
pe Răut şi după retragerea goţilor la sud de Dunăre din faţa invaziei pustiitoare a
hunilor. Unele semne care ar putea fi interpretate drept creştine au fost descoperite pe
fusaiole la Dănceni I (Fig. 2. 2-4) [Rafalovi , Gol'ceva 198 l: 131, fig.4/8, 1O; 515], pe
un disc de lut la Selişte (Orhei) (fig. 2. 8) [Rafalovi 1974: 13 l, Fig. 11 /6), pe un
pieptene de os la Scoc [Tel'nov, Rabinovi 1990: 201, Fig.4/10) (grupul IV). Acestea
însă sunt incerte şi nu prezintă un suport documentar sigur.
În secolele VIII şi IX p. Ch. în diferite regiuni ale Imperiului bizantin începe
lichidarea în masă a mănăstirilor. Mişcarea iconoclastă începută în timpul împăratului
Leon III (717-74 l) şi continuată de Constantin V Copronimul (741-775), duce la
refugierea călugărilor spre vest, în Italia de sud, spre regiunile din estul imperiului -
sudul Asiei Minor, Cipru, Siria şi Palestina - şi, judecând după infonnaţia din "Viaţa
lui Ştefan cel Nou" [Vasilevskij 1912, li: 324-325), spre nordul Pontului Euxiri.
Menţionăm, că în această perioadă în Crimeea apare o reţea densă de mănăstiri rupestre
[Kulakovskij 1914: 74-75; Iakobson 1970: 13-25, 177-181). Izvoarele scrise nu pennit
de a identifica afluxul acestora şi în regiunile de la est de Carpaţi, însă existenţa aici a
unei anumite tradiţii de viaţă monastică, face credibilă prezenţa 101; şi în zona Nistrului
de mijloc, la Ţâpova (Rezina) şi Butuceni (Orhei).
Începând cu secolul al IX-iea p. Ch. numărul de obiecte de origine creştină în
regiune creşte şi se diversifică. Convingătoare sunt semnele creştine care apar pe
recipientele de lut din etapele finale ale culturii Dridu şi în cultura Răducăneni. Pe
fundurile unor vase ceramice, ele reprezintă semne cruciforme (Fig. 2. 5), de cele mai
multe ori înscrise într-un cerc sau în câteva cercuri concentrice. Numeroase sunt
imaginile crucii plasate pe un soclu [Hynku 1968: Fig. 3; Postică 1994: Fig.22), care
LĂCAŞ ELE RUPESTRE DIN MOLDOVA ÎN SEC. IV - XIII 41
par a simboliza crucea înălţată de Constantin cel Mare pe Golgota. Analiza atentă a
semnelor crucifonne de pe fundul vaselor de tradiţie locală arată că crucile cu hastă
lungă amplasate pe soclu au fost preluate şi perpetuate din iconografia monetară
bizantină.
Investigaţiile de la Alcedar şi Echimăuţi au pennis depistarea unor cruciuliţe de
aramă şi bronz (Fig. 3. 6), datate în secolele X-XI [Fedorov 1974: 125]. La Alcedar, pe
mai multe funduri de vase lucrate la roată din pastă brun-roşcată, au fost aplicate
înainte de ardere ştampile în fo1mă de cruci simple sau înscrise într-un cerc ori un
pătrat [Fedorov 1974: 121-122]. O cruce cu braţele egale, cu capetele îngroşate, având
în partea stângă sus şi în dreapta jos câte un punct (Fig. 2. 11) a fost aplicată pe un fund
de vas la Hansca [Hynku 1971: 152, Fig. 55/5]. Acelaşi semn apare la Odaia (Rezina)
pe o fusaiolă [Rafalovi 1971: 113, Fig. 22/13]. La Pepeni (Sângerei) a fost descoperită
o cruciuliţă din plumb (Fig. 3. 5), datată în secolele IX-XI p. Ch. [Tentiuc, Melnikova,
sub tipar]. Monumentele unde au fost descoperite piesele menţionate, sunt amplasate în
regiunea grupului al treilea şi al patrulea de lăcaşe rupestre. Aici, se pare, către secolul
al IX-iea şi-au reluat activitatea comunităţile monahale de la Sahama-Schit şi Socola.
Ultimul complex prezintă un adevărat orăşel de chilii săpate în stâncă [Slastihina 1987:
859-861].
Pentru perioada secolelor IX-XI p. Ch. mai menţionăm cimitirul de la Brăneşti,
care în opinia cercetătorilor, a fost lăsat de o populaţie creştină [Fedorov şi alţii, 1984:
57-58]. La Pohorniceni-Petruha a fost descoperit un clopoţel din bronz (Fig. 2. 13),
care avea incizat semnul crucii [Hynku 1971: 140, fig.35/34]. La Scoc (Trebujeni) a
fost descoperită o fusaiolă cu semnul crucii imprimat înainte de ardere (Fig. 2. 7)
[Tel'nov 1983: 106-107, fig.4/3]. Toate acestea se află în regiunea grupului al patrulea
de lăcaşe rupestre. Menţionăm de asemenea, că la Hansca a fost găsită o fusaiolă cu
inscripţia "NHI" şi alta cu inscripţia "NHN'' (Fig. 2.1 ), care în opinia cercetătorilor
reprezintă monograme creştine [Postică 1985: 163, Fig. 1/12]. Tot la Hansca au fost
depistate cruciuliţe simple, aplicate pe funduri de vase, ale căror braţe sunt, la rândul
lor, crucifonne [Hynku 1968: Fig. 3/12; 1973: 178, Fig. 21/3;25; 1974: 182,Fig. 6/1,4].
În semiotica creştină această fonnă de cruce este numită "românească" (Pochlebkin
1989: 285, Fig. 66/13 ).
Pentru secolele XI-XIII p. Ch. prezenţa pieselor creştine devine clară şi
indiscutabilă. Se evidenţiază în special semnele şi obiect.!le descoperite în zona grupei
a patra. Astfel, la Orheiul Vechi au fost descoperite câteva cruciuliţe simple şi duble
relicvar, datate în secolele XI-XIII p. Ch., fapt care denotă existenţa unei puternice
comunităţi creştine. Unele semne creştine de pe pereţii unei încăperi rupestre de la
Butuceni dovedesc utilizarea lăcaşelor săpate în piatră în secolele XI-XIII p. Ch.
[Grosu, Vasilaki 1984].
La Hansca au fost descoperite două cimitire în care era utilizat ritul creştin de
înmonnântare a defuncţilor [Hynku 1970: 64-67; 1973: 61-62]. În procesul investigării
aşezării medievale de aici au fost găsite câteva cruciuliţe pectorale simple din aramă,
bronz şi din sânnă, precum şi un encolpion de tip bizantin [Hâncu 1978: 469-470; Idem
1990; Pastică 1985: 156, Fig.1/8;]. În regiunea cercetată au fost descoperite mai multe
encolpioane turnate fie în atelierele din oraşele bizantine, fie în cele din cnezatele
ruseşti. Un encolpion bizantin şi câteva cruciuliţe-relicvar de tip vechi-rusesc,
descoperite în unele localităţi necunoscute din Moldova de Est, se păstrează la Muzeul
Naţional de Istorie din Chişinău [Ghimpu 1997: 161-165]. Două matriţe din piatră
pentru turnarea cruciuliţelor, preluate la Hansca confirmă faptul confecţionării pieselor
în mediul local [Hynku 1970: 469-4 70; Tentiuc 1996: 146-152, Fig.36]. Aici s-a mai
găsit o încheietoare de carte, care, în opinia cercetătorilor, ar aparţine unor cărţi
bisericeşti copiate la nordul gurilor Dunării în primele secole ale mileniului al doilea
[Vornicescu 1984: 98; Spinei 1994: 132; Tentiuc 1996: 151 ].
Proliferarea creştinismului în rândul populaţiei băştinaşe este atestată, după cum
am văzut, şi de mormintele din necropolele din partea centrală a Moldovei, în care
defuncţii sunt orientaţi, de regulă, cu capul spre vest şi au braţele aşezate pe abdomen
sau pe piept.
La biblioteca "Saltykov-Scedrin" din Moscova se păstreză două fragmente de
manuscrise de la un "Nomocanon" şi un "Ontoih", datate din secolul al Xiii-lea p. Ch.,
care au fost descoperite la Ţâpova [Svodnyj katalog 1984, S. 489] .
•
• •
Din concluziile care se impun în urma acestei succinte treceri în revistă a unor
vestigii arheologice care confirmă existenţa în spaţiul est-carpatic în general, şi în cel
cuprins între Prut şi Nistru în particular, a unor comunităţi creştine timpurii, putem
presupune, la nivelul cunoştinţelor actuale, că dintre cele mai timpurii lăcaşe rupestre
de cult din zona de mijloc a Nistrului, utilizate de către primii creştini, sunt unele
încăperi rupestre de la Butuceni, Ţâpova, Cosăuţi, Socola, Delacău şi Roşcani. Acestea
puteau fi locuite încă din perioada secolelor IV-V p. Ch.
Următoarea perioadă, secolele VI-VIII p. Ch., prezintă mari deficienţe
documentare pentru a putea presupune existenţa unor comunităţi creştine care ar fi
locuit în lăcaşele studiate de noi. Materialele descoperite sunt sporadice şi
neconvingătoare. Cu mari rezerve am putea intui, pentru acest interval de timp, locuirea
unor încăperi rupestre de la Ţâpova şi Butuceni.
Perioada secolelor IX-XI şi XI-XIII p. Ch. aduce o creştere considerabilă a
numărului de materiale creştine în regiune. Acestea, se întâlnesc atât în aşezări, cât şi în
necropole. Credem că în intervalul de timp amintit au putut fi folosite lăcaşele rupestre
de la Naslavcea, Holoşniţa, Cosăuţi, Bichir-Soroca, Japca, Bursuc, Socola, Stroieşti,
Sahama-Schit, Ţâpova şi Molovata-Roghi.
Materialele arheologice indică locuirea în această perioadă şi a altor încăperi
rupestre (Trinca I şi Trinca II, Brânzeni şi Duruitoarea), însă lipsa unor indicatori
siguri, ne face să credem că ele au servit drept refugiu unor localnici, care, fie nu
îmbrăţişaseră cultul creştin, fie acesta nu prezenta pentru ei o necesitate vitală.
Cartarea lăcaşelor rupestre creştine din spaţiul pruto-nistrian arată clar că ele se
înscriu în reţeaua de lăcaşe de cult din regiunile circumpontice depistate în Crimeea,
LĂCAŞELE RUPESTRE DIN MOLDOVA ÎN SEC. IV -XIII 43
Caucaz, pe Nipru, în nordul Bucovinei, Dobrogea şi nord-estul Bulgariei. În regiunile

din nordul Bucovinei, cele mai timpurii lăcaşe de cult, datate cu certitudine în secolele
X-XI p. Ch., au fost descoperite la Bakota şi Satanov (Hmel'nitckij), Leadova,
Nagoreni, Mez'gor'e-Zapadnoe şi Bubni§ce. Pentru ce-a de-a doua jumătate a secolului
al XI-iea - prima jumătate a secolului al XIII-iea p. Ch. sunt identificate monumentele
rupestre de la Zimno, Vasileu, Monastyrek, Cercov§cina şi Bakota [Bobrovskij 1993:
122-130]. Biserici cu pereţi de lemn sau cu ziduri de piatră au fost cercetate la Vasileu
şi Vicno-"Martynovka" [Timo§cuk 1982: 138, 140, 162; 1990: I 14-116].
Existenţa în regiunile de nord a spaţiului cercetat a unor biserici în secolele
XI-XIII p. Ch., ne face să credem că şi în Moldova de Est, în afară de bisericile
rupestre despre care am vorbit mai sus, puteau exista şi alte lăcaşe de cult. Centre
bisericeşti puteau exista la Hansca şi la Orheiul Vechi.
Ne îndeamnă să credem aceasta numărul relativ mare de piese creştine
descoperite în incinta aşezărilor sau în zonele imediat apropiate lor. Este vorba în
primul rând de cruciuliţele simple şi duble-relicvar, aşa numitele encolpioane, găsite la
Orheiul Vechi, Hansca, Soroca, Cetatea Albă şi în unele localităţi din Moldova rămase
necunoscute, care sunt datate în secolele X-XII, XI-XII şi XI-XIV p. Ch. Chiar dacă
acestea au fost depistate nu în interiorul încăperilor rupestre, ci în împrejurimi,
prezenţa lor indică exis~enţa unor comunităţi creştine, care au putut utiliza lăcaşele
drept adăpost, adaptându-le şi transformându-le în funcţie de necesităţi.
44 I. TENTIUC -A. POPA
REFERINŢE BIBLIOGREFICE:
ARHIEPISKOP DMITRll (1883)

Monastyri v Bessarabii, în: Kisinevskie eparchial'nye vedomosti, nr. 16.
ARSENIE, EPISKOP PSKOVSKIJ (1901)
lssledovanija i monografii po istorii Moldavskoj cerkvi (Sankt-Peterburg).
BÂZGU, E. (1996)
Mănăstirile rupestre din bazinul fluviului Nistru - artere de răspândire a creştinismului, în:
Arta'96 (Institutul de Istoria şi Teoria Artei, Chişinău) 98-104.
BOBROVSKIJ. T. A. (1993)
K voprosu o tipologii i datirovke drevnerusskich pe~~emych monastyrej, în: Rossijskaja
archeologija, 4, 122-130.
BORZIAC, I.A. I RJABOJ, T.F. (1985)
Srednevekovye nachodki v grote Trinka I, în: Archeo/ogiceskie issledovanija sredncvekovych
pamjatnikov v Dnestrovsko-Protskom mejdurec 'e (Chişinău).
DAGRON, G. ( 1970)
Les moines et la viile: la monachisme a Constantinopole jusqu'au concile de Chalcedoine (451 ),
în: Travaux et Memoires, 4, 229-276.
EGOROV. I. (1918)
Drevnej~ie cerkvi Bessarabii, în: TBTAO, t.10, p. 15-17.
FEDOROV, G.B. (1960)
Naselenie Pruto-Dnestrovskogo mezdure~'ja, în: MTA, 89.
FEDOROV, G.B.(1974)
Drevnerusskaja kul'tura podnestrov'ja (X-XII vv.), în: Drevnjaja kul'tura Moldavii (Chişinău).
FEDOROV, G.B./CEBOTARENKO G.F./VELIKANOVA, M.S. (1984)
Brane~tskij mogil'nik X-XI vv. (Chişinău).
GANICKIJ, M. (1876)
Sabskij monastyri, în: Kisinevskie eparhial'nye vedomosti, nr.18.
GHIMPU, V. (1997)
Cruci-encolpioane din colectia Muzeului National de Istorie a Moldovei, în: Tyragetia, IV-V,
161-165.
GOLUBINSKIJ, E. (1871)
Kratkij o~erk istorii pravoslavnych cerkvej bolgarskoj, serbskoj i moldo-vlasskoj (Moskva).
GROSU, V.G. I VASILAKI, K.G. (1984)
Lapidarnye znaki Butu~enskich pe~~er, în: Tzvestija Akademii Nauk Moldavskoj SSR, Serija
obScestvennych nauk, 3, 61-69.
GUILLAUMONT, A., (1974)
La conception du desert chez Ies moines d'Egypte, în: Les Mystiques du desert dans l'lslam, le
Judaisme et le Christianisme.
HALIPPA, 1.N.
Sostojanie cerkvej v 1812-1813 godu, în: TBUAK, t.111, p.231-136.
HYNKU (Hâncu), 1.G. (1968)
Pamjatniki balkano-dunajskoj kul'twy X-XIV vv. v lesostepnoj polose Moldavii, în:
Archeologija, etnografija i iskusstvovedenie Moldavii (Chişinău).
HYNKU (1970)
Limbar' - srednevekovyj mogil'nik XII-XIV vekov v Moldavii (Chişinău).
HYNKU ( 1971)
Kaprarija - pam'atnik kul'tury X-XII vv. (Chişinău).
HYNKU (1971)
Balkano-dunajskaja kul'tura lesostepnoj Moldavii, în: E. A. Rikman I I.A. Rafalovi~ I l.G.
Hynku, Ocerki istorii kul'tury Moldavii (Chişinău).
HYNKU ( 1972)
Archeologiceskie issledovanija na poselenii Limbar'-Kaprarija X-XIV vv. v 1968-1969. în: ATM
v 1968-1969(Chişinău).
HYNKU (1972)
Raskopki na poselcnii X-XIV vv. u sela Hanska. în: ATM v 1972 (Chişinău).
HYNKU (1973)
Rezul'taty paskopok na seli~~e X-XIV vv. u s. Hansca v 1970-1971. în: ATM v 1970-1971
(Chişinău).
HYNKU ( 1974)
Pamjatniki balkano-dunajskij kul'tury (X-X IVO, în: Drevnjaja kul'tura Moldavii (Chişinău).
HÎNCU ( 1990)
Aparitia creştinismului în Moldova, în: Făclia.. 23 martie 1990.
IAKOBSON, A.L. ( 1970)
Pannesrednevekovye sel'skie poselenijajugo-zapadnoj Tavriki, în: MTA 168.
IEROMONACH MAXIMILIAN ( 1872)
Sinodik Sabskogo monastyrja (Ki~inev).
IONIŢĂ, I. (1982)
Din istoria şi civilizatia dacilor liberi. Dacii din spatiul est-carpatic în secolele li-IV e.n.
(Bucureşti).
KETRARU, N.A. (1973)
Pamjatniki epochi paleolita mezolita (Archeologiceskaja karta Moldavskoj SSR. vyp. I)
(Chişinău).
KULAKOVSKIJ, Ju. (1914)
Pro~loe Tavridy, ed. a 2-a (Kiev).
KURDINOVSKJJ, V. (1919)
ObS~ij o~erk o peS~emych chramach Bessarabii. DrevnejSie kamennye chramy Bessarabii, în:
Revista Socială de Istorie şi Arheologie bisericească.
Le GOFF, Jacques ( 1991)
Imaginarul medieval (Bucureşti).
LOZOV AN, E. ( 1962)
Aux origines du christianisme daco-scythique, în: Franz Altheim (Hrgs.). Geschichte der
Hunnen, 146-165.
NĂSTUREL. P. (1984)
Le christianisme roumain a l'epoque des invasions barbares. Considerations et fait nouveaux, în:
Buletinul Bibliotecii Române. S.N„ voi.I I ( 15) (Freiburg).
NICULIŢĂ, I., I BANARU,V. (1995)
Raport preliminar privind săpăturile din statiunea de epocă romană de la Sobari din anul 1994.
în: Cercetări arheologice în aria nord-tracă (Bucureşti) p. 492-507.
NOROCEL, E. (1993)
Pagini din istoria creştinismului la români. Mărturii ale continuitătii poporului român (Buzău)
p.19-46.
PĂCURARIU, M. (1993)
Istoria bisericii ortodoxe române (Chişinău).
PÂRVAN, V. (1992)
Studii de istoria culturii antice (Bucureşti).
POCHLEBKIN, V.V. (1989)
Mezdunarodnaja simvolika i emblematika (Moskva).
POPA, Al. (1992)
Statiunea Sobari, raionul Soroca în lumina noilor cercetări de teren. în: Conferinţa ştiinţifică a
corpului didactico-ştiinţific. (Univ. Stat din Moldova, Chişinău).
POPA, Al. (1997)

Die Siedlung Sobari, Kr. Soroca (Republik Moldau). în: Gennania 75, Halbband I, 119-131.
POPESCU, Em. (1987)
Theophilus Gothiae, episcop în Crimeea ori la Dunărea de Jos, în: Studii Teologice, an.XXXIX,
5, 73-81.
POPESCU (1994)
Christianitas daco-romana. Florilegium studiorum (Bucureşti).
POSTIKE (Postică), G.I. (1985)
Archeologieeskie issledovanija na srednevekovom poselenii Hanska, în AIM v 1981 (Chişinău).
POSTICĂ (1994)
Românii din codrii Moldovei în evul mediu timpuriu (Studiu arheologic pe haz.a ceramicii din
aşezarea Hansca) (Chişinliu).
RAF ALOVIC, I.A. (1971)
Material'naja kul'tura slavjan v VI-VII vv. în: E. A. Rikman /I.A. Rafalovie / l.G. Hynku, Oterki
istorii kul'tury Moldavii (ChişinQu).
RAFALOVIC, I.A./ LAPUSNJAN, V.L.(1974)
Mogil'niki i ranneslavjanskoe gorodi~ee u s. Seli~e. în: AIMv 1973 (ChişinQu).
RAFALOVI, l.A./GOL'CEVA, N. V. (1981)
Ranneslavjanskoe poselenie V-VII vv. Daneeny I. în: AIMv 1974-1976 (Chişinău).
RIKMAN, E.A. ( 1970)
Poselenie pervycn stoletij naSej ery Sobar' v Moldavii. SA, 2, 180 şi urm.
RIKMAN, E.A. ( 1975)
Etnieeskaja istoria naselenija Podnestrov'ja i prilegaju~eego Podunav'ja v pervych vekach naSei
ery (Moskva).
SANIE, S. I DRAGOMIR, l.T. (1979)
fnceputurile creştinismului în sudul român al Moldovei. în: De la Dunăre la Mare. Mărturii
istorice şi monumente de artă creştină (Galati).
SANIE, S. (1981)
Civilizaţia romana la est de Carpati şi romanitatea pe teritoriul Moldovei (sec. li i.e.n.- III e.n.)
(laşi).
SLASTICHINA, O.V. (1987)
Selo Sokol, fili~ea pe~eemye, în: Svod pamjatnikov istorii i ku/'tury Moldavskoj SSR, Sevemaja
zona, Maket., (Chişinliu).
SPINEI, V. (1994)
Moldova în secolele XI-XIV (Chişinliu).
SYMONOVIC (1961)
Mag_ija i obrjad pogrebenija v eemjachovskuju epochu, SA, I, 49-60.
SYMONOVIC ( 1978)
O kul'tovyh predstavlenijah naselenija Jugo-Zapadnyh oblastej SSSR v pozdneantienyj period.
SA, 1, 105-116.
SVENCICKAJA, I.A. (1992)
Osobennosti religioznoj fizni narodnych mass v aziatskich provintzijach Rimskoj Imperii (11-111
vv.): jazycestvo i christianstvo, în: Vestnik drevnej istorii, 3, 54-72.
TEL'NOV, N.P. (1988)
lssledovanie slavjanskogo seli~eea Skok, în: AIM v 1983 (Chişinău).
TEL'NOV, N.P., RABINOVIC, R.A. (1990)
Rezul'taty rabot na poseleni Skok, în: A/Mv 1985, (Chişinău).
TENTIUC, I. (1996)
Populaţia din Moldova Centrata în secolele XI-XIII (laşi).
TENTIUC, I. I MELNIKOVA, N.
Câteva cruciulite pectorale din Moldova de Est (sub tipar).
TEODOR, D.GH. (1991)
Creştinismul la est de Carpaţi de la origini şi până în secolul al XIV-iea (laşi).
TIMOSCUK, B.O. ( 1982)

Davnorus'ka Bukovina (X - per§a polovina XIV st.) (Kiev).
TIMOSCUK ( 1990)
Vasilev, Cemovtzy, Revno, în: Archeo/ogija Prikarpat]a, Volyni i Zakarpat]a (ranneslavjanskij i
drevnerosskij periody) (Kiev).
VASIL'EVSKIJ, V.O. (1912)
Zitie Stefana Novogo. Trudy, II, t.2 (Moskva).
VORNICESCU, N. (1984)
Primele scrieri patristice în literatura noastra. Sec. IV-XVI (Craiova).
VYSOCKIJ, A.N. (1988)
Ott!et o rackopkach kul'tovogo kompleksa Cypova. în: Arhiva Institutului de Arheologie şi Istorie
Veche al Academiei de Ştiinţe (ChişinAu).
ZEILLER, J. (1918)
Les origines chretiennes dans Ies provinces danubiennes de l'Empire romain (Paris).
ZUGRAVU, N. (1995)
Apostolatul Sfântului Andrei în "Sciţia". Geneza şi evoluţia unei tradiţii. în: Memoria
Antiquitatis, XX, p.215-238.
ZUGRAVU ( 1992)
Studiu introductiv. în: Vasile Pârvan, Studii de istoria culturii antice. Ediţie, studiu introductiv,
note, comentarii, indice de Nelu Zugravu (Bucureşti).
ABREVIERI BIBLIOGRAFICE:
TBIAO Trudy bessarabsogo istoriko-arheologit!eskogo oMt!estva (Chişina.u ).

MIA Materialy i issledovanija po arheologii SSSR (Moskva).
Tyragetia Tyragetia. Anuarul Muzeului Naţional de Istorie a Moldovei (Chişina.u).
TBUAK Trudy bessarab.
AIM Arheologi§eskie issledovanija v Moldavii (Chişinău).
SA Sovetskaja Arheologija (Moskva).
48 I. TENTIUC- A. POPA
~- a
EE - b
A.fAREA
6 -c + -h iliE.4GRĂ
O_d X -Î
e -e o -.i
o 75km
Fig. I. Harta vestigiilor rupestre şi a principalelor descoperiri paleocreştine şi creştine din seco lele IV-XIII din spaţ iul
pruto-nistrian: a - grote, peşteri şi lăcaşe rupestre: b - semne cruciforme pe reci piente (sec.IV-V) : c - necropole cu
elemente creştine de rit şi ritual funerar (sec.IV-V): d - construcţia de la Sobari din sec. IV : c - semne crucifom1e
din sec. Vl-VllL f - semne cruciforme din sec. IX-XIII ; g - necropole creşt ine din sec.X-XI şi Xl-XllL h -
cruciuliţe pectorale simple : i - cruciuliţe duble relicviar: j - forme de turnat cruciuli(e simple ; I - Alcedar III (corn .
Alcedar, r-nul Şoldăneşti) ; 2 - Bălţata (Criuleni): 3 - Bichir-Soroca; 4 - Brăne ş ti (Orhei) ; 5 - Brânzeni (Ed ine!) ; 6
- Budeşti (Criuleni); 7 - Bulăeşti (Orhei); 8 - Bursuc (corn. Japca, Camenca); 9 - Butcş ti (corn. Camenca
Glodeni); 10 - Butuceni (Orhei); I I - Buzdujeni (Edinel); 12 - Cetatea Albă( = Belgorod Dnestrovskij , reg.
Odesa); 13 - Ciocâlteni (Orhei); 14 - Corjeuţi (corn. Caracuşenii Vechi (Edinel): 15 - C osăuti (Soroca): 16 -
Cruglic (Nisporeni); 17 - Dănceni (laloveni): 18 - Delacău (Anenii Noi): 19 - Duruitoarea Veche (corn .
Duruitoarea, Râşcani): 20 - Ec hirnăuţi (Rezina) ; 2 I - Etulia (Vulcăneşti); 22 - Hansca (lalovcni) ; 23 - Holercani
(corn. Mateuţi , Rezina) ; 24 - Holoşniţa (Soroca): 25 - Japca (Camenca) : 26 - Jeloboc (corn . Piatra, Orhei): 27 -
Mălăeşti (Gălăşeni, Râşcani) : 28 - Molovata - Roghi (corn. Molovata, Dubă sa ri) : 29 - Naslav cea (Ocnita): :rn -
Odaia (corn. Alcedar, Şoldăneşti); 31 - Ofatinti (Râbniţa); 32 - Orheiul Vechi(= Butuceni, corn . Trebujcni , Orhei):
33 - Pepeni (Sângerei); 34 - Pohomiceni-Petruha (corn . Pohorniceni, Orhei): 35 - Pohrebeni (Orhei); 36 -
Proscureni (corn. Duruitoarea, Râşcani) ; 3 7 - Proscureni-Troşcea (corn .Duruitoarea, Râşcani): 38 - Rogojeni
(Şoldăneşti); 39 - Roşcani (Anenii Noi) : 40 - Saharna-Schit (corn . Saharna Nouă, Rezina) ; 41 - Scoc (corn .
Trebujeni, Orhei); 42 - Selişte (Orhei); 43 - Sobari (corn. Crernenciug, Soroca); 44 - Socola (com. Vadul-Raşcov,
Şoldăneşti); 45 - Soroca; 46 - Stroieşti (Râbniţa) ; 47 - Trinca (Edinet): 48 - Ţâpova (com . Lalova, Rezina) : 49 -
Verejeni-Curătura (corn. Lencăuţi, Ocniţa); 50 - Krigany li (r-nul Reni, reg. Odesa); 5 l - Sarjany (lsrnail ,
reg.Odesa); 52 - Calfa (Anenii Noi); 53 - Stâncăuţi (com. Gălăşeni, Râşcani) .
9 \ I I
@
oo
I' II
j ' ,
. I
I
I
I
I
~2 I
' ', ._.._.__, ~'
/
' . . - 5 _.,,.„-'
S1d 1
I ~ ..
.
.
13
Fig. 2. Semne cruciforme şi inscripţii pe fusaiole (1-4, 7, 9, 12), funduri de recipiente (5, 10, 14), disc de lut (8),
clopoţel din bronz (13) şi piescumicer din lut (6), descoperite la Alcedar III (6), Calfa (5), Ciocâlteni (10),
Dănceni I (2-4), Hansca (I, 9, 11), Pohomiceni-Petruha (12-13), Selişte (8), Scoc (7) şi Sobari (14).
LĂCAŞELE RUPESTRE DIN MOLDO VA ÎN SEC. IV - XIII 51
2 3
G
7
Fig. 3. Cruciuliţe pectorale simple (I , 3-6), duble relicvar (7-9) şi cruciliţă-pandantiv (2), din sidef(2), argint (4),
bronz (3, 6-9), plumb (5) şi fier (I), provenind de la Alcedar (6), Hansca (I, 9), Orheiul Vechi (2-3, 7-8),
Pepeni (5) şi Stâncăuţi (4).
CU PRIVIRE LA PROBLEMA AŞEZĂRILOR FORTIFICATE DIN ARIA
CULTURII SÂNTANA DE MUREŞ - CERNJAHOV
ALEXANDRU POPA
Din momentul descoperirii şi până în anii '50, cultura Sântana de Mureş-Cemjahov

era considerată drept o cultură arheologică, căreia i-au fost specifice doar aşezări
deschise. După descoperirea aşezărilor de la Basmacka 1 şi mai apoi a celor de la
Aleksandrovka şi Gorodok 2, s-a considerat de unii autori că acestei culturi i-ar fi fost
caracteristice şi aşezări fortificate, care ar fi reprezentat însemnate centre militaro-politice
în sistemul antichităţilor culturii Sântana de Mureş-Cernjahov. Apariţia acestor
fortificaţii, ca şi apartenenţa lor culturală, a fost pusă în legătură directă cu triburile
cernjahoviene.
Deşi puţine la număr, aşezările fortificate sunt cunoscute în diferite zone ale ariei
de răspândire a culturii Sântana de Mureş-Cemjahov (fig. l ), fiind însoţite, de obicei, pe
suprafaţa lor de resturi de construcţii de piatră.
Basmacka~. La limita de est a arealului cemjahovian este cunoscută aşezarea de la
Ba5macka (fig. I. I ), a cărei parte centrală reprezintă o citadelă cu "ziduri" de piatră (fig.
2; 3). Complexul este dispus în mijlocul unui "cuib" de aşezări nefortificate, descoperite
în zona pragurilor Niprului, cu preponderenţă pe malul drept al fluviului. "Cetatea" se
află pe un promontoriu înconjurat din 3 părţi de râpi, malurile sale abrupte înălţându-se
cu cca 11 m. Potrivit autorilor săpăturilor, complexul de la Basmacka mai cuprinde o
aşezare nefortificată (din jurul cetăţii) şi două necropole plane, toate fiind datate de A.T.
Smilenko în perioada culturii Sântana de Mureş-Cemjahov.
Pentru sistemul de apărare, ca şi pentru tot complexul de la Basmacka au fost
menţionate două faze cronologice. În faza I, sistemul de fortificaţie consta dintr-un val de
1
E.V. Mahno (1960) Pamjatniki Cemjahovskoj kul'tury na territorii USSR. Matcrialy i issledo\ a11ija po
1
arheologii SSSR 82, p. 9-83; AT. Brajcevskaja ( 1960), Cemjahovskie pamjatniki NadporoL'ja. Matcrialy i
issledovanija po arheologii SSSR 82, p. 148-191.
2
O.G. Sapo~nikova, V.N. Fomenko, B.V. Magomedov (1979), Raboty lngul'skoj ekspedicii. Arheo/ogiceskie
otlaytija 1976 goda (Moskva); B.V. Magomedov (1987), Cemjahovskaja kul'tura Severo-Zapadnogo
Pricemomor'ja (Kiev); Magomedov ( 1987a), Cemjahovskoe gorodiSce u s. Aleksandrovka. ln: AT.
Smilenko (otv. red.), Dnestro-Dunajskoe mcidurcc'e v l-nacale ll tys. n.e. (Kiev).
3
Brajcevskaja 1960 (vezi nota 1); AT. Smilenko ( 1973 ). B~macanskoe gorodi~ce. Arh.Otkryt. 1972
(Moskva); Smilenko (1980), Raskopki na Niznem Dnepre. Arh. Otkryt. 1979 (Moskva); Smilenko (1992),
Gorodi~ce B~macka III-IV v. n. e. (Kiev); AT. Smilenko, V.A. Mizin, A.A. Kozlovskij ( 1974), Raskopki na
B~macanskom gorodi~ce. Arh. Otkryt. 1973 (Moskva); Smilenko, Mizin. Kozlovskij ( 1976), Raskopki
gorodi~ea v s. B~macka Arh. Otkryt. 1975 (Moskva); Smilenko, Mizin, Kozlovskij ( 1977), lsslcdovanie
gorodi§fa v s. B~macka. Arh. Otkryt. 1976 (Moskva); Smilenko, Mizin, Kozlovskij ( 1978), Gorodi~ce v s.
B~macka Arh. Otlayt. 1977 (Moskva); Smilenko, Mizin (1975). Raskopki vs. BaSmacka. Arh. Otkryt.
1974 (Moskva); Smilenko, Mizin (1979a). Gorodi~ce Cemjahovskoj kul'tury. În: V.O. Baran (red.), Slavjane
i Rus'(Kiev); Smilenko, Mizin (1979b). Raskopki na gorodiSce i posade vs. Ba5macka. Arh. Otkryt. 1978
(Moskva).
54 A. POPA
pământ ridicat pe perimetrul promontoriului şi o palisadă de bârne, amplasată pe coama

valului. Această faz.ă iniţială a sistemului de fortificaţie este puţin cunoscută din cauza
suprapunerii vestigiilor din faza II, pe parcursul căreia la amenajările fortificaţiei a fost
folosită piatra. Noua fortificaţie consta din două paramente şi emplecton de lut cu pământ
între ele, a căror lăţime totală atingea 3 m. Paramentele erau construite din lespezi şi
blocuri masive de piatră, atingând lăţimea de 0,50-0, 70 m fiecare. Ca liant a fost utilizat
fie lut în amestec cu prundiş, fie pământ. După estimările autorilor, în partea neapărată
natural a promontoriului, paramentul de piatră exterior al incintei avea înălţimea de 1,50
m, iar cel interior de 0,70-0,80 m. Această diferenţă de nivel este explicată prin faptul că,
pe parcursul perioadei timpurii, perimetrul cetăţii ar fi fost escarpat • În aceeaşi parte
4
neapărată natural a promontoriului, paramentele de piatră erau unite între ele cu pereţi
transversali, construiţi din piatră în acelaşi mod ~a şi paramentele incintei. În total, sunt
cunoscuţi şase asemenea pereţi, care împărţeau acest segment al incintei în şapte
compartimente (fig. 3). După estimările făcute de A.T. Smilenko, cinci din aceste
compartimente erau umplute cu lut şi pietriş, iar alte două au fost lăsate libere. După toate
probabilităţile, linia fortificată era amenajată la partea superioară cu o suprastructură de
lemn (fig. 4). Tot în partea de nord-vest a promontoriului, alăturat paramentelor de piatră,
la exterior, a fost descoperit un şanţ cu profilul în formă de pâlnie, cu adâncimea de 1,50
m (de la fundaţia paramentului exterior) şi lăţimea de 5 m la partea superioară. Latura
interioară (dinspre cetate) a şanţului a fost întărită cu pietre de diferite dimensiuni, aşemte
pe lat şi legate între ele cu mortar de lut. În unele locuri acestea se suprapuneau parţial,
alcătuind astfel nişte trepte înguste. Ultima linie de apărare a cetăţii era alcătuită dintr-un
şanţ cu val adiacent, care au fost construite, ca şi cele precedente, transversal pe
promontoriu, spre nord de cetate. Şanţul, care a putut fi urmărit pe o porţiune doar de 20
m avea formă de pâlnie în profil, adâncimea de cca 2 m şi lăţimea la partea superioară de
cca 3-4 m. Resturile valului s-au păstrat şi mai puţin. Această ultimă linie de fortificaţie a
fost atribuită, fără rezerve perioadei târzii din existenţa cetăţii, pentru considerentul că
şanţul amintit ar întretăia nivelul unei locuinţe (nr.16), datată în perioada timpurie. Dar
această situaţie stratigrafică este greu de sesimt în ilustraţiile publicate, fiind de fapt
contrazisă de acestea.
Amenajarea interioară. Perioadei timpurii din existenţa cetăţii i-au fost atribuite
şapte construcţii din interiorul incintei (nr.1-7) şi trei din afara acesteia (nr. 14-16), toate
mai mult sau mai puţin adâncite în sol. Perioadei târzii a cetăţii i-au fost atribuite atât
"locuinţe de piatră", cât şi locuinţe (sau dependinţe) construite fără a se folosi piatra (8,
Sa, 9, 11, precum şi 17 din afara citadelei). Construcţiile de piatră descoperite în cadrul
aşezării de la Bdmacka sunt grupate în interiorul cetăţii. Acestei categorii i-au fost
atribuite construcţia nr. 1O din preajma colţului de nord-est al cetăţii şi două presupuse
încăperi (nr. 12, 13), amenajate chiar în valul de apărare. Pe suprafaţa cetăţii, în spaţiile
dintre construcţii, au fost descoperite resturile a 17 vetre de foc, dispuse izolat, iar în afara
liniilor de fortificaţie, în malul abrupt al promontoriului sunt amintite resturile a trei
cuptoare de olărie.
4
Fapt greu de unnarit în protilele publicate de A. T. Smilenko.
AŞEZĂRI FORTIFICATE SÂNTANA DE MUREŞ-CERNJAHOV 55
Locuinţele descoperite sunt de tipul celor adâncite în sol, fiind amplasate de-a
lungul incintei. Aceeaşi amplasare în cuprinsul cetăţii o aveau şi vetrele, descoperite în
spaţiile dintre locuinţe. După părerea noastră acestea de la urmă reprezintă urme ale unor
locuinţe temporare. O poziţie deosebită au avut-o construcţiile din centrul cetăţii şi cele
două compartimente libere din cadrul peretelui de nord al incintei. Cu toate că autorii
săpăturilor de la ~macka au datat edificiul cu perioada secolelor 111-IV p. Chr.,
presupunem că stratul cu depuneri arheologice ale acestei epoci a suprapus (sau eventual
a distrus) nivele de locuire cronologic mai timpurii.
Materialele din complex au fost publicate cât de cât integral, după cum s-a văzut,
doar în anul 19925, dar discuţiile privind interpretarea istorică a acestui monument au
început îndată după semnalarea primelor informaţii în literatura de specialitate. În
majoritatea lor, toate ipotezele se grupeazA în jurul ideii că cetatea ar fi reprezentat un
centru militar-politic al triburilor cernjahoviene din zona pragurilor Niprului6 • B.V.
Magomedov leagă direct istoria cetăţii de la Baămacka de prezenţa în zonă a triburilor
germanice ale goţilor7 • A.T. Smilenko presupune că, deşi cetatea a fost construită de
triburile autohtone(?) în secolul III p. Chr., pentru apărarea de incursiunile nomazilor din
stepă, în secolul IV p. Chr. această fortificaţie a putut fi cucerită de goţi, semnalaţi de
autorii antici pe aceste teritorii în legătură cu existenţa statului lui Ermanarich 8 • Autoarea
nu specifică însă ce se subînţelege prin termenul de ''triburi autohtone", din moment ce
autorii antici localizează aici triburile greutungilor de origine germanică, iar cele mai
apropiate analo~ii pentru sistemul fortificaţional de la Baămacka sunt cunoscute în
hallstatul tracic . Menţionăm că această apropiere tipologică de cetăţile tracice a
fortificaţiei de la Baămacka a fost constatată şi de A. T. Smilenko, fără a i se acorda o
atenţie mai deosebită. În acest fel întrebarea despre constructorii fortificaţiei de la
Basmacka rămâne încă în discuţie. După părerea noastră, atât structura sistemului de
apărare al cetăţii, cât şi amplasarea ei pe tererl permite a se presupune că ea a fost
construită într-o perioadă cronologic anterioară culturii Sântana de Mureş-Cernjahov.
Gorodok 10 • Fortificaţie descoperită lângă satul Pokrovka (raionul Veselinove,
regiunea Nikolaev, Ukraina) 11 , pe malul drept al râului Cicikle~ la vărsarea acestuia în
5
Smilenko 1992 (vezi nota 3).
6
A.V. Kropotkin (1984), K voprosu o plemennyh centrah Cemjahovskoj kul'tury. Sovetskaja arheologija 3, p.
42-43.
1
Magomedov l 987a (vezi nota 2) p. 40.
8
Smilenko 1992 (vezi nota 3) p. 120.
9
Pentru comparaţie a se vedea: A. Florescu (1971 ), Unele consideraţiuni asupra cetăţilor traco-getice
(Hallstattiene) din mileniul I î.e.n. de pe teritoriul Moldovei. Cercetări Istorice, S.N, p.103-118: Florescu
( 1980), Noi aspecte privind fortificaţiile traco-geto-dace din a doua jumătate a mileniului I î. e.n., descoperite
în Moldova. Revista muzeelor şi monumentelor. Monumente istorice şi de artA 1, p. 11-18; I.T. Nikulice
( 1987), Sevemye frakijcy v VI-I vv. do n.e. (KiSinev); Ju.N. Maleev (1987), Gal'Statskie gorodiS~ v
Zapadnom Podnestrov'e i PriJwi>at'e. În: Meiplemennye svjazi epohi bronzy na territorii Ukrainy (Kiev).
10
I.V. Fabricius (1951), Arheologil\eskaja karta Pril\emomor'ja Ukrainskoj SSR (Kiev), p. 98. nr. 212; Mahno
1960 (vezi nota 1), p. 67. nr. 7; Magomedov (1979), Mogil'nik u gorodiSfa Gorodok na Jumom Buge. În:
Pamjatniki drevnih kul'tur Sevemogo Pritemomor'ja (Kiev) p. 105; Magomedov 1987 (vezi nota 2) p. 13-
14, 28, 98. nr. 136; Magomedov l 987a (vezi nota 2), p. 33.
11
Cetatea, ca şi necropola din preajma ei, au intrat în cicruitul ştiinţific sub numele de "Gorodok".
56 A. POPA
Bugul de Sud, pe un promontoriu cu maluri abrupte şi diferenţa de nivel de cca 40 m (fig.

7). Monumentul este cunoscut încă din secolul trecut, dar atribuirea cetăţii culturii
Cernjahov a urmat după descoperirea de către N.G. Elagina a unor fragmente ceramice
specifice acestei culturi.
Promontoriul amintit este întretăiat de trei linii de fortificare: un şanţ cu val
adiacent de cca 3 m înălţime, alt şanţ cu val puternic aplatizat la data investigaţiilor şi a
treia linie de fortificare, de la care s-a păstrat fundaţia unui zid construit în lăţime din trei
rânduri de piatră; grosimea zidăriei acestui zid atingea 3 m. Din cauza fortificaţiei
medievale suprapuse peste aşezarea antică, nu s-a reuşit să se determine care linii de
fortificaţie din cele amintite mai sus ar fi aparţinut presupusei cetăţi a purtătorilor culturii
Cernjahov. Pe suprafaţa fortificaţiei au fost observate aglomerări de piatră şi de material
arheologic. Aceste aglomerări măsurau 6-8 m în lăţime, câteva zeci de metri în lungime
şi erau orientate cu laturile lungi perpendicular pe axa promontoriului. Sondarea unei
astfel de aglomerări a condus la descoperirea dărâmăturii unui perete de piatră, sub care
s-au găsit o amforă romană spartă şi câteva fragmente de ceramică cernjahoviană. În afara
cetăţii a fost semnalată o necropolă, din care au fost cercetate 9 morminte.
Aleksandrovka 12 • Aşezare fortificată, descoperită la marginea de nord a satului
Aleksandrovka (fost Roksandrovka), pe malul drept al râului lngulec. Investigaţii
arheologice au fost efectuate de G.L. Skadovskij, G.P. Krysin şi B.V. Magomedov 13 •
Fortificaţia se află P'~ un promontoriu, mărginit spre est de apele râului, iar spre sud şi
vest de maluri abrupte.
Sistemul de fortificaţie al cetăţii consta dintr-o incintă de piatră, la care se adaugă
în partea deschisă a promontoriului un val cu şanţ adiacent (fig. 5). Acest şanţ avea
adâncimea de 1,50 m de la suprafaţa actuală a solului şi lăţimea la partea superioară de
cca 9 m; valul atingea înălţimea de cca 2,40-3,00 m de la fundul şanţului şi lăţimea de
cca 5,30 m la baz.ă. Pe coama valului au fost descoperite resturile unui zid de piatră cu
lăţimea de cca 3 m.
Din cauza deschiderii în preajma cetăţii a unei cariere de extragere a pietrei, în anul
1979, două treimi din promontoriul pe care se afla cetatea au fost distruse. După
măsurările făcute la începutul secolului de către G.P. Krysin, laturile incintei aveau
următoarele dimensiuni: cea de nord 178 m, cea de est 228 m, cea de sud 208 m şi cea de
vest 162 m. Pe latura de nord a fost surprins un gol de 8 m lăţime, care reprezenta,
probabil, urmele porţilor de intrare în cetate. Incinta fortificaţiei era dotată cu turnuri de
apărare; alături de porţile de intrare au fost cercetate urmele unui turn rotund de piatră, cu
diametrul total de 11 m şi grosimea pereţilor de 1,50 m. În colţul de sud-vest, încă la
11
G.L. Skadovskij (1897), Belozerskoe gorodi~ee Hersonskogo uezda, Belozerskoj volosti i sosednie
gorodi§fa i kurgany mefdu nizov'jem r. Ingul'ca i natalom Dneprovskogo limana În: Trudy Vili
Arheologiteskogo S'ezda (Moskva); G. Krysin (1929), Arheologi~ni doslidy beregiv nitn'oji teei r.
Ingul'cja Letopis Herson. Ist.-Arh. muzeju, 9; Mahno 1960 (vezi nota I) 69. nr. 38; Magomedov ( 1980),
Gorodi§fa Cemjahovkoj kul'twy. În: AIU v 1978-1979 gg. (Dnepropetrovsk) p. 298; Magomedov 1987
(vezi nota 2), p. 99. nr. 169; Magomedov I 987a (vezi nota 2).
Săpături arheologice cât de cât sistematice au fost efectuate doar de B.V. Magomedov în 1979: B.V.
13
M<1 J, '·.; n. fl11_j~kih (1980), Gorodi§fa rimskogo vremeni na r. Ingulec. Arheologiceskie Otlaytija
I <p id:i ( :'vloskva).
începutul secolului, se mai puteau observa resturile a încă trei turnuri, fiecare cu
diametrul de cca 5 m, aşezate la cca 35-40 m unul de altul. Turnurile rotunde de piatră,
amplasate pe linia interioară a incintei de la Aleksandrovka reprezintă un element
fortificaţional distinctiv. O asemenea amplasare a turnurilor rotunde o apropie foarte mult
de tradiţiile fortificaţiilor antice din perioada romană-târzie.
Amenajarea interioară a cetăţii. Suprafaţa interioară a cetăţii era ocupată de
construcţii de piatră de formă alungită, orientate cu laturile lungi perpendicular axei
promontoriului. Prin săpături au fost cercetate două din ele. Astfel, în sectorul I, din
centrul suprafeţei păstrate a promontoriului, s-a descoperit fundaţia unei constrncţii de
piatră, orientată cu laturile lungi pe direcţia est-vest (fig. 6. A). În lungime, această
construcţie s-a păstrat pe o porţiune de 26 m şi B.V. Magomedov estimează că lungimea
totală a construcţiei atingea 40 m. În lăţime, acest edificiu măsura exterior cca 7,40 m.
Zidăria pereţilor era executată din piatră spartă de calcar şi atingea lăţimea de 0,80 m. În
cadrul complexului sunt cunoscute trei încăperi, una cercetată integral şi două parţial. În
sectorul II, trasat pe latura de est a cetăţii, a fost cercetată o pat1e din fundaţia unei
construcţii de piatră, dispusă în imediată apropiere de zidul cetăţii; lăţimea ei în exterior
atingea cca 6, 10 m, iar în interior aproximativ 4,80 m (fig. 6. B). Zidăria pereţilor,
constituită în lăţime din trei rânduri de piatră, aşezată direct pe nivelul antic de călcare,
avea grosimea de 0,60-0,90 m. În înălţime, pereţii s-au păstrat până la 0,3S m. În colţul de
nord-est al încăperii a fost descoperită o vatră de foc, care avea formă dreptunghiulară şi
acoperea o suprafaţă de 1 x 0,90 m. Podina vetrei fusese amenajată din plăci de piatră,
lipite în partea de deasupra cu lut. Forma şi amenajarea interioară a acestor construcţii
aminteşte atât barăcile din cadrul castrelor romane, cât şi construcţiile de piatră specifice
aşezărilor deschise ale culturii Sântana-Cernjahov. Însă săpăturile restrânse, efectuate în
acest obiectiv arheologic, nu ne permit să ne pronunţăm cu fermitate pentru vre-o
analogie cu tipurile de construcţii amintite mai sus. Remarcăm faptul, că B.V.
Magomedov nu face diferenţă între construcţiile de la Aleksandrovka şi locuinţele
14
alungite din cadrul aşezărilor nefortificate .
Ca şi în cazul complexului de la Basmacka, cetatea de la Alexandrovka a fost
interpretată ca important centru militar-politic al triburilor cemjahoviene din spaţiul nord-
vest-pontic15. "Necesitatea istorică a apariţiei [sublinierea ne aparţine - A.P.] cetăţii de la
Aleksandrovka", este legată de "tendinţa unor uniuni tribale [în condiţiile căderii
hegemoniei conducătorilor triburilor gotice în nordul Mării Negre] spre independenţă" şi
de "permanenta ameninţare militară atât din partea hunilor cuceritori, cât şi din partea
vecinilor, [aceste circumstanţe ducând la] concentrarea puterii în mânile conducătorilor
locali, [în paralel] crescând şi rolul centrelor militar-politice tribale, adică şi rolul
cetăţilor" 16 . În acelaşi timp, autorul constata că "prezenţa inscripţiilor greceşti, a urmelor
de rit funerar grecesc, la fel ca şi puternica influenţă antică în domeniul artei de
construcţii (planificare regulată, turnuri rotunde) pot indica spre locuirea aici şi a unui
14
Magomedov 1987 (vezi nota 2), p. 13-29; Magomedov l 987a (vezi vota 2), p. 39.
15
Magomedov 1987 (.vezi nota 2), p. 29; Magomedov I 987a (vezi nota 2), p. 39-40.
16
Magomedov I987a (vezi nota 2), p. 40.
58 A. POPA
grup de elini". Acest pasaj contine în sine contradicţii vădite: prin tennenul de "şi a unui
grup de elini" înţelegem în mod nonnal că acestea nu au aparţinut populatiei majoritare
din cetate. Argumentele folosite în acest pasaj (inscripţii, rit funerar, conceptul general al
fortificaţiei) ne îndeamnă să admitem că acest "grup de elini" cel puţin la o anumită etapă
din existenţa cetătii a constituit elementul de bază al populaţiei. O asemenea pondere
înaltă a elementului elin nu este însă specifică pentru aşezările de tip Sântana de Mureş
Cemjahov. După părerea noastră, explicaţia acestui fenomen ar trebui căutată prin
coroborarea materialelor din cetatea de la Aleksandrovka cu materialele din cetăţile
chorei olbiopolitane: majoritatea criteriilor enumerate mai sus drept specifice elementului
elin de la Aleksandrovka îşi găsesc analogii directe în aşezările fortificate din cadrul
"statului olbiopolitan" din primele secole p. Chr., anterioare culturii Cemjahov 17 • Acestor
constatări li se mai adaugă şi statistica materialului ceramic. Procentajul foarte mare de
fragmente de amfore în săpăturile de la Aleksandrovka nu este tipic pentru aşeză.rile
culturii Sântana-Cemjahov. În schimb, o pondere apropiată o au fragmentele de amfore în
aşezările fortificate din jurul Olbiei, unde media procentului de fragmente de amfore
constituie circa 78,49% (fig. 9). Un element distinctiv al cetăţilor din jurul Olbiei, atestat
18
şi la Aleksandrovka, este lipsa unei aşezări deschise în preajmă fortificaţiei • O altă
caracteristică, cel puţin pentru o parte din cetăţile olbiopolitane, este prezenţa în cadrul
lor a unui orizont cultural documentat prin ceramică tipică culturii Sântana de Mureş
Cemjahov19. Discutarea acestui aspect al cercetării ar depăşi însă cu mult limitele
studiului de faţă.
Pietroasele20 • În arealul sud-vestic al culturii Sântana de Mureş-Cemjahov este
cunoscută fortificaţia de la Pietroasele (fig. 8), dispusă în cadrul unei întinse aşezări
deschise, caracterizate prin inventar specific acestei culturi. Atribuirea fortificaţiei de la
Pietroasele cercului de monumente cunoscute în literatură sub numele de "castrum" s-a
făcut pe baza fonnei dreptunghiulare a incintei de piatră, ce acoperea o suprafaţă de peste
2,20 ha. Alte detalii, mai ales de ordin fortificaţional, care ar lega acest edificiu de
schema clasică a castrelor romane din epoca imperială21 nu sunt cunoscute. Tehnica şi
17
S.D. Krytickij, S. B. Bujskih, A.V. Burakov, V.M. Otrclko (1989), Sel'skaja okruga Ol'vii (Kiev); S.B.
Bujskih (1991), Fortifikacija Ol'vijskogo gosudarstva (Kiev). ·
18
Aceste particularităţi sunt caracteristice şi pentru punctele de depozitare a rezervelor alimentare, cunoscute
sub numele de "edifice f augei', în cadrul provinciilor de frontieră ale Imperiului roman: G.-Ch. Picard
( 1990), La civilisation de l'Afrique romaine (Paris), p. 97.
19
Despre ceramica de tip Sântana de Mureş-Cemjahov, descoperită în cetăţile olbiopolitane a se urmări:
Kryfickij şi alţii 1989 (vezi nota 17), p. 156.
20
A. Odobescu (1889-1900), Le tresor de Petrossa, 1-3 (Paris); Odobescu (1976), Opere IV. Tezaurul de la
Pietroasa (Bucureşti); R. Vulpe (1952), Şantierul de la Poiana. SC/VA. li(; E. Dunăreanu-Vulpe (1969), Le
tresor de Pietroasa (Bucarest); G. Diaconu ( 1976), Castrul de la Pietroasele. În: A. Odobescu. Opere IV,
(Bucureşti); Gh. Diaconu, M. Tzony, M. Constantinescu, V. Drâmboceanu (1977), L'ensemble
archeologique de Pietroasele. Dacia, N.S„ XXI, p. 199-220; Diaconu, Tzony (1983), Prezenţa romană la
curbura carpaţilor în secolele III-IV. Semnificaţia ei istorică în lumina cercetărilor de la Pietroasele. În:
Spiritualitate şi creştinism la întorsătura Carpaţilor (Buzău); R. Harhoiu (1988), Das Kurzschwert von
Micia. Dacia, XXXII, p. 82-85.
21
A. Domaszewski (1899), Castra. În: Pau/y's Realencyclopiidie der Classischen.Altertumswissenschaft
(Stuttgart), p. 1764-1766.
materialele de construcţie utilizate denotă într-adevăr o apropiere de tradiţiile arhitecturii

provincial-romane, dar denumirea de "castru" pentru această fortificaţie o acceptăm doar
în mod convenţional. Despre amenajarea interioară a fortificaţiei, cunoaştem că
"societatea omenească [„.] a trăit în cuprinsul unor locuinţe de suprafaţă şi semi-bordeie
dispuse la câţiva metri depărtare unele de altele" 22 , iar "construcţii de piatră folosite
pentru garnizoana castrului şi a comandantului său" ar urma să fie descoperite în cadrul
săpăturilor din alte sectoare23 • Această ipoteză trebuie legată şi de observaţia că săpăturile
din interiorul fortificaţiei s-au efectuat doar pe suprafeţe dispuse foarte aproape de zidul
incintei, partea centrală neputând fi încă cercetată.
Referitor la interpretarea istorică a antichităţilor din complexul de la Pietroasele în
literatură s-a optat până acum fie pentru datarea lor în perioada împăratului Traian, ca
unul din "castrele construite pe cursurile de apă, care făceau legătura cu cele din
interiorul Transilvaniei" 24 , fie pentru datarea în perioada împăratalui Constantin cel Mare
şi a urmaşilor s~i, ca punct militar-strategic de la extremitatea de est a Brazdei lui
25
Novac • Pe baza materialelor publicate din săpăturile de la Pietroasele poate fi evidenţiat
cu certitudine doar nivelul de locuire, documentat pe teren de inventar specific culturii
Sântana de Mureş-Cemjahov, datat în secolul IV p. Chr. Autorul săpăturilor aminteşte că
la edificarea fortificaţiei au participat trupe militare romane (pe baza descoperirii în
cadrul termelor a unei singure ţigle cu ştampila legiunii XI Claudia). Reevaluând
descoperirile din preajma satului Pietroasele putem vorbi, probabil, despre această
aşezare ca despre un "oraş al goţilor" din stânga Dunării din secolul IV p. Chr., aşa cum
s-a presupus în legătură cu actul martiric al lui Sava Gotul 26 •
O situaţie asemănătoare, adică o populare de goţi a unor construcţii romane,
întâlnim şi în vechiul oraş Tyras, care, după unele presupuneri devine pe parcursul
secolului IV p. Chr. reşedinţa căpeteniilor vizigoţilor • Aceeaşi situaţie a refolosirii unor
7
22
Diaconu 1976 (vezi nota 20) p. 1061. Pentru o dată "post quem" a unora din aceste locuinţe ar putea opta
moneda de argint din perioada împăratului Valens, descoperită "în cuprinsul locuinţei-bordei din
Secţiunea IVA" [sublinierea ne aparţine - A.P.]. Dar acest tennen -"în cuprinsul locuinţei"- nu lasă să se
perceapă clar împrejurările descoperirii acestei piese şi, deci, reduce valoarea ei pentru datarea locuinţei.
23
Diaconu 1976 (vezi nota 20), p. I 061. ·
24
C. DaicoviC:iu (red. resp.), Istoria Romîniei (1960), voi. I (Bucureşti), p. 349. Într-o variantă mai nouă
această ipoteză apare în lucrarea despre complexul de descoperiri romane de la Mehadia, unde fortificaţia de
la Pietroasele, alături de castrele de la Drajna de Jos, Mălăeşti, Târgşor şt altele, eSte amintită ca făcând parte
din Sectorul IX al sistemului defensiv al Daciei, care asigura apărarea câmpiei dinspre est: M. Macrea, N.
Gudea, I. Moţu (1993), Praetorium. Castrul şi aşezarea romană de la Mehadia (Bucureşti) p. 139. Existenta
unui castru roman la Pietroasele în epoca lui Traian a fost respinsă şi de C.C. Petolescu: C.C. Petolescu
( 1986), Les camps de la zone sous-carpatique de la Dacie. În: Studien zu den Militargrenzen Roms ll1 - 13.
lntemationaler UmeskongreB Aalen 1983 (Forschungen und Berichte zur Vor- und Friihgeschichte in
Baden-Wiirtemberg, Bd. 20J(Stuttgart), p. 511-512.
25
Diaconu 1976 (vezi nota 20), p. 1063-1064; Diaconu şi alţii 1977 (vezi nota 20) p. 219.
26
P. Năsturel (1969), Les actes de Saint Sabas le Goth (BHGl1607) - Histoire et archeologie. Revue des
Etudes Sud-Est Europeenes, VII/I, p. 175-185; H. Wolfram (1980), Geschichte der Goten. Von den
Anfllngen bis zur Mitte des sechsten Jahrhunderts. Entwurf einer historischen Ethnographie (Mllnchen), p.
121-122.
27
N.A. Son (1993), Tira rimskogo vremeni (Kiev), p. 56-57. În acest context se înscrie şi infonnatia lui Amm.
Marcelinus despre trimiterea de către Athanaric la miliarul al XX-iea a unei avangarde pentru a veghea
60 A. POPA
construcţii romane mai vechi în secG!l•! IV p. Chr. a fost atestată şi în fosta provincie
romană Dacia (spre exemplu în cadrul termelor de la Slăveni2 ), precum şi în unele
8
teritorii din afara graniţelor Imperiului, la nord de Dunărea de Mijloc (Milanovce) •

29
Analiza aşezărilor fortificate pe suprafaţa cărora a fost descoperit inventar

arheologic specific culturii Sântana de Mureş-Cemjahov, arată că în nici unul din cazurile
prezentate. construirea fortificaţiei nu poate fi pusă cu siguranţă pe seama purtătorilor
acestei culturi. Prezenţa inventarului arheologic menţionat reflectă, după părerea noastră,
refolosirea acestor staţiuni mai vechi de către populaţia culturii Sântana de Mureş
Cemjahov în secolul IV p. Chr. şi la începutul secolului V p. Chr., când sistemul de
fortificaţie era probabil deja abandonat. Exemplele refolosirii construcţiilor romane mai
vechi pare să fie, în aceeaşi ordine de idei. un fenomen pe larg răspândit la "barbarii" de
Ia graniţele Imperiului Roman.
sosirea hunilor [XXXI, 3, 5), numerotarea fiind făcută începând cu Tyras: I. Ioni tă (1982), Din istoria şi
civilizatia dacilor liberi (laşi), p. 49. Există în literatură şi părerea, că la Tyras goţii se stabilesc încă de la
mijlocul secolului III p. Ch., când au stat în fruntea numeroaselor atacuri ale "barbarilor" asupra imperiului,
inclusiv a celor maritime: A. Schwarcz ( 1992), Die gotischen SeezUge des 3 Jahrhunderts. În: R. Pillinger,
A. Pulz und H. Vetters (Hrsg.). Die Schwarzmeerkiiste in der Spiitantike undim fiiihen Mittelalter (Wien);
V. Bierbrauer (1994), Archăologie und Geschichte der Goten vom 1.-7. Jahrhundert. Frohmittela/terliche
Studien, 28, p. I 06.
18
G. Popii ian ( 1971 ), Thermele de la Slăveni. Apulum, IX, p. 627-541.
19
T. Kolnik ( 1959), Ausgrabungen auf der r6mischen Station in Milanovce in den Jahren 1956-1957. Limes
Romanus Konferenz Nitra (Bratislava); J. Wielowiejski (1967), Rzymanie nad srodkowym Dunajem.
Archeo/ogia (Warschau), XVIJI, p. 71-113: Kolnlk(1986a), R6mische Stationen im slowakischen Abschnitt
des nordpannonischen Limesvorlandes. Arch. Rozhledy, XXXVIII, p. 411-434; Kolnik (1986b), Neue
Ergebnisse der Limesforschung in der CSSR., Akten des 13 Limes-Kongrsses, (Stuttgart). p. 355-361;
Kolnik (1990), Villae rusticae im nordpannonischen Limesvorland?. În: Akten des 14. Jntemationalen
Limeskongresses I 986 in Camuntum (Wien).
Fig. 1. Aria de răspândire a fortificaţiilor cu nivel de locuire din perioada culturii Sântana de Mureş - Cernjahov
(l - BaSma~ka; 2 - Gorodok; 3 - Aleksandrovka; 4 - Pietroasele).
62 A. POPA
1\
• li
• c,\
„ ....
++
+ E
oL___Jto "'
Fig. 2. B~mafka. I - Planul aşezării; 2 - schiţă topografică a fortificaţiei cu secţiunile cercetate în 1953
(după A, T. Smilenko ).
AŞEZĂRI FORTIFICA TE SÂNTANA DE MUREŞ - CERNJAHOV 63
~---------
o.___.2m
Fig. 3. Ba!mocka. Planul săpăturilor din cetate (după A.T. Smilenko).
64 A. POPA
Fig. 4. B~ma~ka . Reconstituirea fortificaţiei (după A.T. Smilenko).
-----J
1----f"- -----
,~--:
- -- ------- N
- ~"1--
--=--„ ------
t
\--.J '--------------
~
l ---
--- .J - \ r--- _, I1..------
c:::_J t:::--:.:..-..:-.:---·
::_-;~~-=-l~~~~~~~b f1
l----- ~ -- - ---:-~ I I
r-----·---------,
l.-----~---------J
I I
LJ
c-------.
---------' \.!l___
..----- -„
c_-_------
- - -
___ ·:::.::.__
__,__,__,
----lţ-----
,---- \c--
___ _J
,_______ ....--~-~~-r-, .....
L_ -----.. -----...)
--------._.:J -
_________
r---------
.._. -:--..-- /--_, ...... .....
,-------------- ___ .:-.,, ---...

.......
--~
~-------
--
--- ---~
~
.......
~
-..........
-- ---
~;::;:::;;--:::..::-
....
'--.I
,---
l_ __I 2 4
Fig. 5. Aleksandrovka Planul cetăţ ii (I - incinta cu presupusele turnuri : 2 - resturi de constructii de piatră necercetate:
3 „ limita porţiunii păstrate a fortificaţiei la momentul săpăturilor : 4 - casetă de săpătură (după B. V.
Magomedov).
66 A. POPA
I I
. _m . ...c
_„~
.....
1
e1 11 fi @. e .Ul
#. • 4> - ""·
..! • 1:::.. l
I ~ .....,-
>\I o
I
Fig. 6. Aleksandrovka Resturi de constructii de piatră : A - din sectiunea I: B - din sectiunea li

(după B.V: Magomedov)
Fig. 7. Gorodok. Schiţă topografică a fortificaţiei (după B.V. Magomedov) .
68 A . POPA
, ..---
('-·--
·\
L:Jkl
i ]
~\\\
rL
~:
r I
i \,\
I
'.
1· \
\ ...
\ \
LI f
/ I
Fig. 8. Pietroasele. Pl anul forficaţ i e i ( dup ă Gh. Diaconu).
Amfore
- - -··---···--- ---,
60·
% 40-
20
- -·· -- ~ -·/
.„~ -1 ·4
o Cetăţile
Ale.t:sandxovka
olbiopolitn.ne
Fig. 9. Cantitatea de amfore din cetatea Aleksandrovka şi ce tăţile chorei olbiopolitane din primele secole p. Chr.
ELEMENTE NOMADE DIN SECOLELE VI - VIII d. Hr.
ÎN REGIUNILE DE LA EST ŞI SUD DE CARP AŢI
DAN GH. TEODOR
Cercetările
arheologice întreprinse în ultimele decenii în regiunile carpato-
dunăreno-pontice privitor la perioada primului mileniu d.Hr. au reuşit să scoată la
iveală un număr deosebit de mare de vestigii, pe baza cărora a putut fi relativ bine
cunoscută evoluţia societăţii din această parte a sud-estului european în perioada
menţionată.
În ansamblul investigaţiilor întreprinse o impotianţă aparte o prezintă perioada
celei de a doua jumătăţi a mileniului I d.Hr. vreme când, după cum este bine cunoscut,
în spaţiul geografic amintit se intensifică din nou pătrunderile unor numeroase
populaţii migratoare dinspre răsăritul Europei. Acestea vor genera multiple şi
însemnate transformări de ordin social-economic, cultural şi politic în sânul societăţii
locale, prefigurându-i totodată şi noile ei trăsături medievale.
Ca urmare a cercetărilor arheologice efectuate în scopul cunoaşterii societăţii
locale din secolele VI-X d.Hr. a fost posibilă precizarea trăsăturilor esenţiale care
caracterizează aspectele de cultură materială autohtonă. elementele şi influenţele
primite din partea civilizaţiei romano-bizantine sau ca urmare a contactelor pe care
populaţia din aceste regiuni le-a avut cu grupurile de migratori pătrunse aici de-a
lungul câtorva secole.
Pe măsură ce descoperirile arheologice s-au amplificat obţinându-se constant un
număr tot mai mare de vestigii, s-a încercat permanent departajarea elementelor
culturale locale de cele vehiculate aici de către diverşi migratori, reuşindu-se în multe
cazuri precizarea corectă a descoperirilor aparţinând grupurilor alogene şi, prin ca1tarea
lor geografică, delimitarea zonelor afectate dt. aceştia, ca şi căile lor de pătrundere în
regiunile de la est şi sud de Carpaţi 1 • În funcţie de numărul şi concentrarea acestor
vestigii în anumite zone au putut fi făcute şi unele aprecieri referitoare la amploarea
deplasărilor unor grupuri alogene şi nu în ultimul rând în legătură cu natura, durata şi
I
. a
l.Nestor, L'etablissement des Slaves en Roumanie la lumiere de quelques decouvertes archeo/ogiques.
în Dacia, N.S„ V, 1961, p.429-448; P.Diaconu, Le probleme de la localisation de l'Onglos, în Dacia,
N.S., XIV, 1970, p.325-334; 1.A.Rafalovic, Slavjane VI-IX vekov v Moldavii, Chişinău, 1972;
Gh.Diaconu, Roxolani şi a/ani la Dunărea de Jos. în SCIVA, 31, 1980, 2, p.275-284: D.Gh.Teodor.
Autohtoni şi migratori la est de Carpaţi in secolele Vl-X e.n., în Arheologia Moldovei, X, 1985, p.50-72;
idem, Slavii la nordul Dunării de Jos in secolele Vl-V/l d.Hr., în Arheologia Moldovei, XVII. 1994,
p.223-251; I.lonită, Din istoria şi civilizaţia dacilor liberi, Iaşi, 1982; M.Petrescu-Dîmbovila.
H.Daicoviciu, D.Gh.Teodor, Ligia Bârzu, Florentina Preda Istoria României de Ia Începuturi până În
secolul al VIIT-lea, Bucureşti, 1995, p.294-328.
72 D. GH. TEODOR
consecinţele imediate ale contactelor care au avut loc între localnici şi cei care au
- •• J
patruns a1cc.
Fireşte,multe din vestigiile acumulate de-a lungul anilor au fost valorificate prin
publicaţii, dar altele, destul de numeroase, au rămas încă inedite, limitând într-o
anumită măsură precizările referitoare la ponderea fiecărei categorii, originile, aria
difuziunii lor şi nu în ultimul rând chiar a încadrării lor cronologice corecte, cu atât mai
mult cu cât, în destule cazuri, condiţiile în care au fost descoperite sunt vag sau deloc
cunoscute.
Din ansamblul elementelor nomade atestate în a doua jumătate a primului
mileniu d.Hr. în regiunile de la est şi sud de Carpaţi o primă categorie relativ mai
numeroasă o constituie ceramica cenuşie, negricioasă, mai rar brun-gălbuie, lucrată la
roată din pastă fină şi ornamentată cu linii lustruite sau incizate, paralele, ondulate sau
în reţea. Astfel de resturi ceramice, diferenţiate net prin tehnica de lucru, pastă, forme
şi ornamente de ceramica locală sau slavă, cu care în mod obişnuit se asociază, sunt
atestate în unele obiective datând de la sf'arşitul secolului al VII-iea dar mai ales din
secolul al VIIl-lea, fiind întâlnite în procentaj foarte mic, atât în aşezările cât şi în
mormintele din această vreme, spre deosebire de perioada ulterioară (secolele IX-XI).
Formele vaselor sunt destul de variate. Se cunosc mai ales borcane cu corpul sferic,
gâtul scurt şi buza răsfrântă sub formă de colac, cele mai multe având fundul subţire, cu
diametrul aproximativ egal cu al gurii. Unele exemplare sunt prevăzute cu două torţi
mici, dispuse simetric. Mult mai numeroase sunt urcioarele cu gura trilobată sau
cilindrică, prevăzute cu cioc de scurgere. Vasele au de obicei torţi de dimensiuni
variate. În aceeaşi proporţie se întâlnesc şi amforele cu corpul ovoidal, gâtul şi gura în
formă de pâlnie, vasele fiind de regulă prevăzute cu două torţi masive, dispuse simetric.
Unele din vasele lucrate din pastă cenuşie sau gălbuie au imprimate pe funduri în relief
diferite figuri geometrice sau florale.
Descoperiri de ceramică de acest tip sunt semnalate îndeosebi în zonele de
podişuri ale Moldovei şi Munteniei şi mai rar în cele de câmpie sau de stepă
ale regiunilor extracarpatice, în general. Situaţia înregistrată până în prezent s-ar
putea să fie şi consecinţa intensităţii diferite cu care au fost întreprinse, în
decursul anilor, investigaţiile arheologice în diversele forme de relief ale
regiunilor extracarpatice, explicându-se astfel într-o anumită măsură numărul mai
mare sau mai mic al obiectivelor cu asemenea vestigii semnalate de la o zonă
geografică la alta. Asemenea vestigii au fost descoperite atât în aşezări ca cele de la
Suceava-Drumul Naţional 3 , Lozna-Străteni-Botoşani 4 , Borniş 5 şi Izvoare Bahna-
2
l.Nestor, La penetration des Slaves dans la Peninsule Ba/kanique et Ia Grece continentale. Considerations
sur Ies recherches historiques et archeologiques (I), în RESEE, 1963, 1-2. p.41-67; D.Gh.Teodor,
Teritoriul est-carpatic în veacurile V-XI e.n., Iaşi, 1978; idem, Autohtoni şi slavi în spaţiul carpato-
dunăreano-pontic în secolele VI-VII d.Hr„ în Din istoria Europei Romane, Oradea, 1995, p.285-294
1
D.Gh.Teodor, op.cit„ laşi, 1978, p.84.
4
Idem, Principalele rezultate ale cercetărilor arheologice de Ia Lozna-Străteni (jud. Botoşani), în Materiale-
Bucureşti, 1983, p.454.
5
D.Gh.Teodor, Rodica Popovici, Aşezarea medievală timpurie de Ia Bomiş- "Vărărie", judeţul Neamţ, în
Memoria Antiquitatis, XIX, 1994, p. 353-354.
ELEMENTE NOMADE ÎN SEC.VI-VIII 73
Neamţ6 , Valea Mare-Vaslui , Hansca-Ialoveni 8, Calfa-Anenii Noi 9, sudul Basarabiei 10,

7
Şima-Prahova 11 , Dulceanca IV 12 şi Radovanu-Teleonnan 13 , ca şi în unele morminte de

inhumaţie sau incineraţie din necropolele de la Sultana-Călăraşi 1·\ Izvoru 15 şi Frăţeşti
Giurgiu 16 sau Obârşia-Olt 17 • În unele din aceste necropole ponderea ceramicii fine este
destul de ridicată, variind de la mormânt la mormânt, datarea ei fiind însă destul de
diferenţiată, datorită lipsei unor elemente cronologice certe, fapt ce a determinat ca
marea majoritate a cercetătorilor să o încadreze imprecis, doar în limitele secolelor
VIII-X. Vestigiile ceramice din pastă fină de culoare galbenă cu nuanţe brun-roşietice
19 20
găsite la Hansca-Ialoveni 18 , Sultana-Călăraşi şi Şima-Prahova , par să fie singurele
care, deocamdată, ar putea aparţine cu mai multă precizie culturii materiale specifice
avarilor.
După cum se ştie, ceramica fină cenuşie, gălbuie sau negricioasă a fost pusă în
legătură de unii specialişti, fie cu cultura de tip Pastyrsk datând din secolele VII-VIII
1
d.Hr., fie cu cultura de tip Saltovo-Maiaţk2 , din veacurile IX-X, atribuite, de la caz la
2
caz, kutrigurilor, alanilor târzii, bulgarilor sau cazarilor . În regiunile extracarpatice, cu
6
I.Mitrea, Aşezarea prefeudală de la Izvoare-Bahna în Carpica, VI. 1973-1974. p. 70, 74, fig. I I /1-6;
idem. Aşezarea prefeudală de la Izvoare Bahna (II). Contribuţii la arheologia epocii de formare a
poporului român, în Carpica., X, 1978, p. 224.
7
Săpături arheologice 1987-1988, D.Gh.Teodor (inedite).
8
Gh. Postică, Românii din codrii Moldovei in evul mediu timpuriu, Chişinău, 1994, p. 52-55, fig. 34.
9
G.F.Cebotarenco, Kalfa. Gorodisce VIII-XV na Dnestre. Chişinău, 1973. p. 24-25. fig.16-17; 20; 35.
10
V.I.Kozlov, Die Keramik der Siedlungen der Balkan-Donau-Kultur im 8.-10.Jh. an der MeereskUste des
Flussbinnenlandes Dnester-Donau, în Die Keramik der Saltovo- Majaki Kultur und ihrer Varianten (sub
red. Cs. Bălint) - Varia Archaeo/ogica Hungarica., III. Budapesta, 1990, p. 170-190. fig. 2. pi. I O.
11
Şt.Olteanu, V.Teodorescu, N.Neagu, Rezultatul cercetări/or arheologice de la Şima (jud. Prahova, anul
1978), cu privire la secolele lll-XJ, în Materiale-Oradea., 1979, p. 279.
12
SJJsana Dolinescu-Ferche, Habitats des Vf et Vlf siecles de notre ere a Dulceanca IV, în Dacia, N.S ..
XXXVI, 1992, p. 159, 172, fig. 24/19; 26/15; 27 /12-14; 29/6; 30/22; 31 /30; 32/24. 28; 34/1 O
13
Maria Comşa, Unele date privind aşezarea din secolele VI- VII de la Radovanu. jud. Ilfov, în Muzeul
Naţional, 2, 1975, p. 335-341.
14
M.Mitrea, La necropole birituelle de Sultana. Resultats et problemes, în Dacia, N .S„ XXXII, 1988, 1-2,
p. 112, 114, 117, 119, pi. 2/14; 3/18; 6/51; 7/61; 8/64; 9/79-80; 13/104; 15/130.
15
Idem, Das Griiberfeld aus dem VIII. Jahrhundert von Izvoru, jud. Giurgiu (I), în Dacia, N.S„ XXXIII, 1-
2, 1989, p.148, 159, 181, 203, 210, fig.1/7; 14/80; 31/175; 46/285; 52/340.
16
Susana Dolinescu-Ferche, M.Ionescu, La necropole birituel/e du Vllf siec/e f Frăţeşti-Giurgiu, în Dacia,
N.S., XIV, 1970, p.422, fig.5/1,4.
17
O.Toropu, O.Stoica, La necropole prefeudale d'Obârşia-Olt, în Dacia, N.S., XVI, 1972, p.171, 177-179,
fig.13; 14.
18
Gh.Postică, op.cit., p.52-55.
19
B.Mitrea, La ceramique jaune du haute epoque feodale de la necropole de Sultana (dep. d'Ilfov). în
Dacia N.S., XVII, 1973, p.343-349.
20
Informaţii Ştefan Olteanu.
21
M.lu.Braicevski, Raboty na Pastyrskom gorodisce v 1949 g, în K.S.1.1.M. - Kiev, XXXVI, 1951, p.155-
164; O.M.Prihodniuk, Techno/ogia virobnitztva ta vitoki iuvelirnogo stiliu me alevich pnkras
Pastirs'kogo gorodica, în Archeo/ogia-Kiev, 3, 1994, p.61-77.
22
S.A.Pletneva, Saltovo-Majatzkaja ku/'tura, în Stepi Eurasii v epochu srednevekov'ja. Moscova, 1981,
p.62-67 şi culegerea de studii: Die Keramik des Saltovo Majald-Kultur und ihrer Varianten (sub.red. Cs.
Balint)- Varia Archeologica Hungarica, III, Budapesta, 1990, passim.
74 D. GH. TEODOR
unele excepţii, marea majoritate a acestor resturi ceramice nu apar însoţite şi de alte
vestigii care să fie proprii aspectelor culturale nomade menţionate. În plus, după cum
s-a arătat, în prezent cele mai multe descoperiri sunt răspândite în zonele de podişuri
înalte împădurite sau în cele submontane şi nu în cele de stepă sau câmpie, care erau
constant preferate de grupurile de migratori nomazi.
Pornind de la aceste constatări, considerăm că asemenea vestigii ceramice au fost
de la început vehiculate în zonele de câmpie sau stepă de către grupuri nomade de
kutriguri, bulgari-onoguri, sau avari, ca urmare a acţiunilor de pradă întreprinse
împotriva teritoriilor bizantine de la sud de Dunăre. În zonele de podişuri asemenea
vestigii au putut fi difuzate însă şi de unele grupuri de slavi, forţate să pătrundă aici de
invaziile bulgarilor sau ale avarilor celui de al doilea Kaganat. În cazul slavilor, aceste
elementre au fost preluate de aceştia în urma contactelor pe care le-au avut cu diferitele
populaţii nomade, răspândite în zonele de silvo-stepă. Asemenea contacte sunt dovedite
clar de asocierea, în unele cazuri, a ceramicii fine cenuşii gălbui sau negricioase cu
resturi de olărie lucrată cu mâna, decorate pe buză sau pe umăr cu decor în formă de
"şnur înfăşurat", specifice aspectului cultural slav răsăritean de tip "Romen" şi
"Borşevo" , precum şi cu cuţite de cult din fier prevăzute cu mâner ornamentat cu
23
volute, de asemenea puse pe seama slavilor răsăriteni2 4 •

Trebuie reţinută şi constatarea că, deşi specia ceramică fină, cenuşie, negricioasă
sau gălbuie este, în general, o componentă a culturii materiale specifică diferitor triburi
nomade, care au populat temporar în secolele VI-XI stepele nord-pontice şi cele din
jurul Mării Caspice, fiind răspândită şi la migratorii din zonele mai nordice, din
Bazinul Oonului şi al Volgăi 25 , originea ei este neîndoilenic romană târzie. Folosită
permanent, în proporţii diferite de populaţiile din această parte a imperiului, ceramica
fină din secolele VI-VIII vădeşte incontestabile tradiţii ale olăriei cerniahoviene şi într-
o anumită măsură alanice, modificate de-a lungul vremii de atelierele de ceramică de
pe litoralul septentrional al Mării Negre şi al Mării de Azov, ca şi din nordul
Caucazului, care au difuzat-o constant şi în mediul lumii barbare nomade.
Alături de resturile ceramice menţionate, deosebit de interesante sunt diversele
obiecte vestimentare, de podoabă şi de cult, piese de harnaşament, arme etc.
considerate de factură nomadă. Ele sunt atestate deopotrivă în aşezări şi morminte,
fiind totuşi dificil de precizat ponderea lor în funcţie de tipul de obiectiv sau zona în
care au fost atestate, deoarece multe dintre ele sunt încă inedite.
23
1.1.Leapuskin, Gorodisce Novotrojtzkoe, Moscova, 1958, p.32-42, fig.18; 19; 24/1-5; V.V.Sedov,
Vostocnyeslavjane v VI-XIIvv. Moscova, 1982, p.133, 136-140, pl.XXXIIl/15-16.
24
I.Mitrea, Elemente slave în cultura secolelor Vili-X din spaţiul carpato-danubiano-pontic. Cuţitele cu
volute şi semnificaţia lor, în Din istoria Europei Române, Oradea, 1995, p.295-300.
25
E.P.Kozakov, A.Ch.Chalikov, F.S.Chuzin, Die Keramik vom Saltovo - typs aus dem Mittleren
Volgagebiet, în Die Keramik der Saltovo-Majaki-Kultur und ihrer Varianten, Budapesta, 1990, p.137-
169; l.A.Baranov, Die Keramik der Saltovo-Majaki-Kultur in der Krim, în acelaşi volum, p.23-43.
Dintre obiectele vestimentare mai importante specifice zonelor de silvo-stepă de

la nordul Mării Negre, atestate în regiunile de la est şi sud de Carpaţi menţionăm în
primul rând fibulele antropomorfe de tip Pastyrsk sau de tip Niprovian, aflate la
Hansca-Ialoveni26 şi Davideni-Neamf7, şi aplica de tip Martinovka, descoperită la
Suceava-Şipor • Aceste descoperiri sunt de pus în legătură mai curând cu prezenţa
8
unor grupuri de anti (alani-kutriguri) sau poate de bulgari-onoguri, deşi asocierea unor
astfel de vestigii cu altele de factură romanică sau slavă ar putea sugerea difuzarea lor
aici şi pe alte căi. În acest sens nu este exclus ca existenţa lor în zonele extracarpatice
să fie şi urmarea vehiculării acestora de către grupurile de slavi intraţi deja, în zonele
de silvo-stepă de la nordul Mării Negre, în contact cu populaţiile triburilor nomade. La
aceste vestigii pot fi adăugate şi cataramele de tip Salona-Histria,Papa, Boby-Zelovce
şi Nagyharsany scoase la iveală la Raşcov-Hotin 29 , Sărata-Monteoru-Buzău 30 ,
Butimanu-Dâmboviţa31 , Drobeta-Turnu Severin 32 şi Orşova-Mehedinţi3 3 • Ele au fost
lucrate din bronz prin turnare, în principal în atelierele din Pannonia34 şi aparţin de
regulă perioadei secolelor VI-VII d.Hr., fiind şi ele folosite de unele grupuri de călăreţi
nomazi, în principal de avari sau bulgari.
Tot în legătură cu unii călăreţi avari ar putea fi puse şi limbile de curea din
bronz, lucrate prin presare sau turnare, descoperite la Poiana-Galaţi 3 \ Budureasca-
Prahova36, dintr-o localitate necunoscută din Muntenia37 , Bucureşti-Tei3 8 şi Bucureşti-
26
1.A.Rafalovic, op.cit„ p.33, 1992, fig.3/2-3; Gh.l.Postică, Archeologiceskie issledovanija na
srednevekovom poselenie Hsnska, în Arheologiceskie issledovanija v Moldave v I 98 I g, Chişinău,
1985, p.156, fig. I /6.
27
I.Mitrea, Fibule descoperite în aşezarea din secolele V-VII d.Hr. de la Davideni-Neamţ, în Memoria
Antiquitatis, XX, 1995, p.127-128, fig.2/1.
28
D.Gh.Teodor, op.cit., Iaşi, 1978, p.41, fig.12/11.
29
V.D.Baran, Prazskaja kul'tura Podnestrov'ja, Kiev, 1988, p.20-21, fig.12/6.
30
I.Nestor, Eugenia Zaharia, Şantierul Sărata Monteoru, în SCN, 4, 1953, 1-2, p.84-85, fig.15: 17; idem,
Săpăturile de la Sărata Monteoru din 1955, în Materiale, IV, 1957, p.192, fig.1/4; Syna Uenze, Die
Schnallen mit Riemenschlaufe aus dem 6. Und 7. Jahrh„ în Bayerische Vorgeschicts-Blătter, 31, 1966,
l-2, p. 143-146, fig. l /6.
31
V.Teodorescu, Centre meşteşugăreşti din sec. VNI-VII e.n. în Bucureşti, în Bucureşti, IX, 1972, p.75,
nota 9, fig.5/3.
32
A.Bejan, Un atelier metalurgic din secolul al VI-Ies de la Drobeta-Turnu Severin, în A.M.N., XIII, 1976,
p.262, pl.11/c; Vl/8 - tipar.
33
Syna Uenze, op.cit., p.143-145, fig.1/5.
34
Al.Madgearu, Despre cataramele de tip "Papa" şi unele probleme ale secolului al VII-iea, în SCTVA, 44,
1993, 2, p.171-183.
Js Ecaterina Dunăreanu-Vulpe, La necropole de /'âge du bronze de Poiana, în Dacia, VI-VII, 1935-1936,
p.164, fig.15/1.
36
V.Teodorescu, op.cit„ p.88, nota 42.
37
O.Oh.Teodor, Precizări cronologice şi culturale privind două piese feudale timpurii din Câmpia
Munteniei, în Arheologia Moldovei,XVI, 1993, p.285-287, fig.I.
38
V.Teodorescu, op.cit., p.74, nota 7, fig.4/2-3.
76 D. GH. TEODOR
Soldat Ghivan 39 , precum şi din unele morminte din necropola de la Sultana-Călăraşi 40 •

Alături de piesele menţionate pot fi socotite avarice şi două aplice din bronz
omamanetate cu motive florale, aflate în inventarul unor morminte de la Izvoru-
Giurgiu41, la care se adaugă o alta, din argint, lucrată în tehnica presării, decorată cu
motive geometrice, piesă scoasă la iveală în aşezarea de la Şima-Prahova42 . Aceste
descoperiri dovedesc în mod cert existenţa unor elemente avarice în perioada secolelor
VII-VIII în spaţiul de la est şi sud de Carpaţi, aşa cum de altfel o probează existenţa
amintitelor fragmente ceramice fine de la Hansca, Şima şi Sultana, dar mai ales a
mormântului de călăreţ aflat la Târgşor-Prahova43 . Mormântul de la Târgşor, conţinând
în afară scheletului uman şi resturi de oase de cal, are în inventarul său mai multe
piese, precum două scări de şea, o zăbală, două catarame, un pumnal şi un amnar, toate
din fier, o cataramă din bronz cu placa mobilă decorată cu spirale împletite în tehnica
presării, o măciucă de os de la mânerul unui bici şi o aşchie de cremene. Scările de şea
şi catarama asigură o datare relativă a mormântului, care poate fi acceptată către
sfârşitul secolului al Vii-lea.
Practica depunerii în morminte a unor amnare sau aşchii de cremene pentru
scăpărat pare să fie proprii mormintelor avarice, asemenea piese de inventar fiind
atestate poate, nu întâmplător şi în regiunile extracarpatice în unele complexe funerare
din necropolele de la Sultana, Izvorul sau Obârşia-Olt44 •
De asemenea, considerăm că pot fi puse în legătură cu anumiţi călăreţi nomazi şi
unele piese de harnaşament precum distribuitoarele de curele şi cătărămi din fier sau
bronz, ca cele descoperite în aşezările de la Raşcov-Hotin 45 şi Rateşul Cuzei-Vaslui 46
47
sau necropolele de la Sultana şi Izvorul48 , unele cu bune analogii în lumea nomadă
răsăriteană sau din regiunile pannonice 50 . La acestea trebuie adăugate zăbale, psalii şi
49
39
Ibidem, fig.3/2.
40
B.Mitrea, op.cit., în Dacia, N.S., XXXII. 1988, 1-2, p.112, 115, 117-118, pl.3126; 7/61; 13/104.
41
Idem, op.cit.. în Dacia, N.S., XXXlll, 1989, 1-2, p.148, 207, fig.4/7; 48/304.
42
Informaţii Şt.Olteanu (inedit).
43
P.Diaconu, Gh.Diaconu, Un mormânt de călăreţ din secolul al Vll-Jea descoperit la Târguşor, în SCN.
13, 1962, 1, p.165-170.
44
B.Mitrea, op.cit., în Dacia, N.S., XXXII, 1988, 1-2, p.110, 118-121, pl.9/78; 14/116; 15/121; 18/174;
idem, op.cit., în Dacia, N.S., XXXlll, 1989, 1-2, p.167, 174. 178, fig.19/108: 25/144: 26/147; O.Toropu,
O Stoica, op.cit.. p.171, fig.8/14; 9/3.
45
V.D.Baran, op.cit., p.23, fig.12/2.
46
D.Gh.Teodor, op.cit., în Arheologia Moldovei, X, 1985, p.55, fig.4/2.
47
B. Mitrea. op.cit., în Dacia., N.S., XXXII, 1988, 1-2, p.111-113, 115, 119, pl.2/6, 14; 5/43; 7/61; 10/87;
131104; 15/121. •
48
Idem. op.cit., în Dacia, N.S., XXXlll, 1989, 1-2, p.148, 163, 189, 196, 203, 207, 214, fig.13/72; 16/87;
35/203; 36/211,214; 41 /247; 47/293; 48/306; 49/318; 52/341.
49
l.Erdelyi, E.Ojtozi, W.Gening, Das Griiberfeld von Nevolino, Budapesta, 1969, p.30-33,
pl.XXXll/20,22; B.V.Kovalevskaja, Severokavkazskie drevnosti, S.A. Pletneva, op.cit., Moscova, 1981,
p.62-96, fig.36/11-14; 62/33, 72, I OI, I 26; 64/48,51,58; 72/90; V .Kriger, Oguzskie Kurgany v mezdurec'e
Vo/gi i Emby, în Novoe v srednevekovoi acheo/ogii Evrasii, Samara, 1993, p.138-140, fig.I/BI-III; G.I;
D-V.
verigi din fier aflate la Hansca-Ialoveni 51 , Selişte-Orhei 52 , Dodeşti 53 , Drăgeştis 4 şi

Zorleni-Vaslui 55 , Botoşana-Suceava 56 , Suceava-Şipot 57 , Izvoare Bahna-Neamf 8,
Izvoru-Giurgiu 59 , Obârşia-Olt60 etc.
Aceloraşi grupuri nomade de bulgari sau avari le aparţin şi câteva obiecte aparte
din os (catarame, plăci de arc, tuburi, plăci de închis pungile), datând de la c~z la caz
diferenţiat, din perioada secolelor VI-VIII, ca cele scoase la iveală la Alcedar-Rezina ,
61
Dânceni-Străşeni 6 2, Selişte-Orhei 63 , Hansca-Ialoveni64 , Lozna Străteni-Botoşani ,

65
67 68
Banca-Vaslui , Bucureşti-Tei , Sultana-Călăraşi , Izvoru-Giurgiu , Obârşia ,
66 69 70
Orlea71 , Sucidava-Olt72 , Drobeta Turnu Severin~Mehedinţi etc.

73
so W.Lipp, Die Griiberfelder vom Keszthely, Budapesta, 1985, fig.66; 130; 134: 143: 160-163; 227-228:
230; 240; A.Solomon, I.Erdelyi, Das volkerwandenmgszeitliche Grăberfeld von Komye. Budapesta.
1975, p.81, 86, 90, 96, fig.3/47; 5/31; 8/8,20; 12/36; 18/37; A.Kiss, Avar Cemcteries, în County
Baranya, Budapesta, 1977, pl.Vll/71; VIIl/49,59; XXXV /25; O.Kiss. P.Somogyi. Avarische Grăberfeld
im Komitat To/na, Budapesta, 1984, p.51,65, fig.18/247. 257: 19/262. 270, 282. 284: 40/30: 41I18.
51
I.A.Rafalovic, op.cit„ p.36, fig.5/l-3; 7/6.
52
Idem, Raskopki ranneslavjanskogo poselenija VT-Vll w n.e. u seld Selişte. în Archeologiceskie
lssledovanii v Moldavii (1968-1969), Chişinău, 1972, p.133, fig. I 0/4-5.
53
O.Oh.Teodor, Continuitatea populaţiei autohtone de la est de Carpaţi. Aşezările din secolele VT-XI e.n.
de la Dodeşti-Vaslui, laşi, 1984, p.24-25,50, 71, fig.6/2,5; 3617, 11.
54
Săpături 1979 O.Oh.Teodor, C.Coman, R.Alaiba (inedite).
55
O.Oh.Teodor. op.cit„ Iaşi, 1978, p. I 09, fig.31 /2. ·
56
Idem, Civilizaţia romanică la est de Carpaţi în secolele V-Vil e.n. Aşezarea de la Botoşana-Sucea\'a.
Bucureşti, 1984, p.36, 40, 43, fig.18/5- 7.
57
Idem, op.cit„ laşi, 1978, p.41, fig.417.
58
I.Mitrea, Regiunea centrală a Moldovei dintre Carpaţi şi Siret în secolele \rl-IX e.n„ în Carpica. XII,
1980, p.90-91. pl.XLVIll/13-14.
59
B.Mitrea, op.cit., în Dacia, N.S„ XXXIII, 1989, 1-2, p.159, 171, 189. fig.13172: 22/123; 36/214.
60
O.Toropu. O.Stoica, op.cit„ p.171, 183; fig.8/3-5. 9/2: 11/l.
61
Informaţii Igor Corman - Chişinău.
62
I.A.Rafalovic, Otcet o rabotah Dancenskoj archeologiceskoj ekspedicii 1974 g, în Arhivele Institutului
de Arheologie din Chişinău, fig. I /I 0-11.
63
I.A.Rafalovic, V.L.Lăpuşneanu, Raboty reutskoj archeologiceskoj ekspeditii, în Archeologiceskie
Tssledovanija v Moldavii v 1972, Chişinău, 1974. p.133, fig. I 0/5.
64
I.A.Rafalovic. Poselenie VI-Vil w u.s. Hanska., în Kratkie Soobscenija-Kiev. 113, 1968. p. 96. fig.29/1.
65
O.Oh.Teodor, op.cit.. în Materiale, Bucureşti, 1983, p.454.
66
Ruxandra Maxim-Alaiba, Două morminte turanice târzii de la Banca. în Arheologia Moldovei, XI, 1987.
p.235-239.
67
Săpături O.V.Rosetti, 1931-1932, Informaţii V.Teodorescu(inedite).
68
B.Mitrea, op.cit., în Dacia., N.S„ XXXII, 1988, 1-2, p.113, 115-116, pl.5/44; 8/66; 10/8 l.
69
Idem, op.cit„ în Dacia, N.S„ XXXIII, 1989, 1-2, p.151. 155, 163, 167, 171, 174, 181, 186, 189. 196,
200. 207, 210, 214, fig.6/24; 7/28; 9/35; 12/53,55,57; 16/87,90,93: 18/99; 9/109; 20/113; 211117;
22/123,125; 23/133; 24/135,187: 25/140,142; 26/145: 28/163: 291167; 311177,178: 32/183: 33/191;
34/199; 38/232; 41 /248,250; 42/252; 43/260; 48/296; 50/334; 51 /338: 52/350; 54/356-357.
70
O.Toropu, O Stoica, op.cit„ p.171, fig.9/6-9.
71
O Toropu, Romanitatea târzie şi străromânii in Dacia Traiană sud-carpatică, Craiova. 1976. p.214.
pi. 77112-14.
72
O.Tudor, Sucidava, Craiova, 1974, fig.1611-2,4-6.
73
Informaţii M.Oavidescu (inedite).
78 D. GH. TEODOR
Folosite frecvent de unele grupuri nomade sunt şi anumite tipuri de topoare şi

seceri de luptă din fier, cu ceafa înaltă sau teşită, cu aripioare laterale de o parte şi de
alta a orificiului pentru mâner şi cu corpul curbat sau drept şi cu tăişul îngust sau lat, ca
cele atestate la Fedeşti-Vaslui , Arborea-Suceava , Năneşti şi Tăvădărăşti-Bacău ,
74 75 76 77
Hangu-Neamţ , lzvorul-Giurgiu etc. Datarea lor largă între secolele VII-IX a fost
78 79
determinată, în cele mai multe cazuri de necunoaşterea condiţiilor lor de descoperire.

Totuşi, analogiile foa1te apropiate a unor exemplare cu piesele aflate în mormintele
avare din Panonnia le asigură o relativă încadrare cronologică în limitele secolelor VI-
VIII, deşi nu este exclus ca unele din aceste tipuri să fi fost folosite şi în secolele
următoare. Pe lângă aceste piese sunt de adăugat numeroasele săgeţi din fier prevăzute
cu trei muchii, aşa numitele săgeţi de tip avar, prezente frecvent în aşezări şi mai puţin
în mormintele din perioada secolelor VI-VIII. Deşi sunt puse uneori exclusiv pe seama
grupurilor nomade, acest tip de săgeată a putut fi folosit şi de către populaţia autohtonă.
O categorie deosebită, cu o semnificaţie aparte, o constituie piesele de cult
specifice anumitor grupuri nomade, cum sunt pandantivele din bronz reprezentând
călăreţi, ca cele decoperite la Hansca-laloveni , Petruha-Orhei şi dintr-o localitate
80 81
necunoscută din Câmpia Munteniei 82 , precum şi figurinele antropomorfe din bronz,

reprezentând probabil şamani, aflate la Trebujeni-Orhei 83 şi Dăneşti-Vaslui 84 , toate
fiind probabil de pus în legătură cu pătrunderile bulgarilor lui Asparuch din jurul
anului 680. Ele jalonează astfel drumul acestora din nordul Caucazului şi stepele din
nordul Mării Negre până în regiunile Dunării de Jos, indicând pătrunderea lor în
imperiul bizantin, nu prin Dobrogea, ci prin estul Câmpiei Munteniei, folosind vechile
vaduri ale Dunării de Ia Călăraşi şi Olteniţa 85 •
Tot în categoria obiectelor de cult de origine nomadă trebuie puse amuletele din
oase de pasăre sau de animale sălbatice, datând din perioada secolelor VI-VIII,
D.Gh.Teodor, op.cit., laşi, 1978, p.20, fig.30/3.

74
75
Ibidem, fig.3015.
76
Ibidem, fig.30/2.
77
Ibidem, fig.30/4.
78
Ibidem, fig.30/1.
79
B.Mitrea, op.cit.. p.203, fig. 46/285.
80
l.G.Hîncu, lssledovanie iili~ta Hansca, Archeologiteskie okrytija 1974, Moscova, 1975, p.449.
Gh.Postică, V.Cavruc, Investigaţiile arheologice a aşezării Petruha din anul 1988, în Arhiva Institutului
81
de Arheologie Chişinău (inedite).

82
D.Gh.Teodor, op.cit., în Arheologia Moldovei, XVI, 1993, p.285-287, fig.2.
81
l.A.Rafalovic, op.cit., p.33, fig.3/6.
N.Zaharia. M.Petrescu-Dîmbovita, Emilia Zaharia, Aşezări din Moldova de la paleolitic până în secolul
84
al XVIII-iea, Bucureşti, 1970, p.319 (considerată La Tene. Emilia Zaharia, C.Buraga, Cercetări de
suprafaţă in comunele Dăneşti, Rebricea şi Tăcuta, jud. Vaslui, în Acta Moldaviae Meridionalis,I, 1979,
p.247, fig.3/1.
85
D.Gh.Teodor, op.cit., p.287.
descoperite la Dănceni-Străşeni 86 , Selişte-Orhei 87 , Alcedar-Odaia88 , Dodeşti-Vaslui 89 ,

Dulceana-Teleonnan 90 şi teritoriul actual al oraşului Bucureşti 91 etc. Probabil, tot ca
amulete apotropaice, de factură nomadă, trebuie considerate şi tuburile din oase de
pasăre sau animale, unele ornamentate, întâlnite în unele aşezări 92 sau mai des în
anumite monninte din necropolele perioadei secolelor VIII-IX93 • Asemenea piese sunt
semnalate frecvent şi în mormintele avarice din Panonnia din aceeaşi vreme. La
piesele menţionate se adaugă şi unele figurine din lut, antropomorfe şi zoomorfe, găsite
la Scoc-Orhei94 , Dănceni-Străşeni 95 , Lozna Străteni-Botoşani 96 , Hansca-Ialoveni 97 ,
Valea Mare-Vaslui 98 , Davideni-Neamţ99 , Dulceanca IV-Teleorman 100 , Şima-Prahova 101
şi în alte părţi, în unele din aceste cazuri asemenea obiecte fiind aflate chiar în
obiectivele în care au fost semnalate şi resturi de ceramică fină, cenuşie, galbenă sau
negricioasă. O parte din figurinele din lut au fost puse şi pe seama slavilor încă
păgâni 102 • Ca şi în cazul ceramicii fine, asemenea piese e posibil să fi fost preluate de
slavi ca unnare a contactelor pe care aceştia le-au avut cu unele grupuri de nomazi
pătrunse în zonele de silvo-stepă de la nordul Mării Negre. În felul acesta, figurinele au
putut fi vehiculate din regiunile extracarpatice în perioada secolelor VI-VIII de către
unele grupuri de slavi, după cum o dovedeşte difuziunea lor în obiectivele din zonele
submontane sau de podişuri, evitate în general de către nomazi. Fireşte, că figurinele
din lut sau piatră aflate întâmplător sau scoase la iveală prin săpături în obiectivele
Informaţii I.G.Hîncu (inedite).

86
87
l.A.Rafalovic. op.cit., 1972, p.130, fig.6/4-5.
88
Idem, op.cit., 1965, fig.3/17.
89
D.Gh.Teodor, op.cit., laşi, 1978, p.22, fig.8/2.
90
Informaţii Suzana Dobrescu Ferche (inedite).
91
Suzana Dolinescu-Ferche, La cu/ture "Ipoteşti-Ciurel-Cândeşti" (V"-Vlf siec/es). La situation cn
Valachie, în Dacia, N.S., XXVIII, 1984, 1-2, p.140, fig.15/l.
92
D.Gh.Teodor, op.cit., laşi, 1978, p.78, fig.33/9; 34/l,6; 36/5; I.Mitrea, op.cit., în Carpica, X. 1980, p.91-
92.
93
Vezi notele. 68-70.
94
N.P.Telnov~ R.A.Rabinovic, Rezu/'taty rabot na poselenii Skok, în Archeo/ogiteskie lssledovanija v
Moldavii ( 1970-197 I g). Chişinău, 1973, p.206-21 O.
95
V.A.Dergaeev, O.V.Larina1 G.l.Postică., Raskopki 1980 g v mnogoslojnom poselenii Dănceny I. în
Archeologileskie lssledovonii v Moldavii, 1979-1980, Chişinău, 1983, p.132, fig. I I /9.
9b D.Gh.Teodor, Descoperiri slave din secolele VI-VIII in spaţiul carpato-dunărean, în Hierasus, X, 19,
p. I 05, fig.8/1, 7.
97
1.A.Rafalovic, op.cit., Chişinău. 1972, p.117-118, fig.18/6,8,9,12.13.
98
D.Gh.Teodor. op.cit., p.105, fig.8/15.
Informaţii Ion Mitrea (inedite).
99
100
Susana Dolinescu-Ferche, op.cit., în Dacia, N.S., XXXVI, 1992, p.137, fig.15/16.
Informaţii Şt.Olteanu.
101
102
8.Novotny, Hromadny nalez hlonenijch votivnich symbolu ze Slovenskeho knizeciho hrody u
Mikulcik, în Pamatky Archeologicke, LVII, 1966, p.649-685; l.A.Rafalovic, op.cit„ p.117-118:
D.Gh.Teodor, op.cit., p.105, fig.8.
80 D. GH. TEODOR
cercetate în zonele de stepă sau de câmpie au putut fi aduse aici chiar de către bulgari,
kutriguri sau alte grupuri nomade care le foloseau.
Fără îndoială, pe lângă vestigiile menţionate mai sus, în regiunile de la est şi sud
de Carpaţi au mai fost vehiculate şi altele, descoperite prin cercetările întreprinse cum
ar fi anumite pandantive geometrice din bronz turnate, mici pumnale din fier, obiecte
diverse din os etc. care s-au păstrat doar fragmentar, fiind mai greu de încadrat tipologc
şi cronologic, deoarece nu se cunoasc analogii apropiate.
În sfărşit, trebuie amintit şi faptul că în destul de multe cazuri atribuirile
etnoculturale a vestigiilor de factură nomadă sunt în general încă destul de dificile
deoarece, aşa cum s-a mai menţionat, unele dintre aceste obiecte au fost comune mai
multor grupuri etnice nomade.
Produse în centrele orăşeneşti meşteşugăreşti cu o veche tradiţie. aflate în zona
litoralului de nord al Mării Negre, cum au fost, de exemplu cele de la Kersones.
Phanagoria, Bosfor, Theodosia 103 şi altele sau chiar din zonele de silvo-stepă, cum este
cazul cunoscutei horodişti de la Pastyrsk 104 , unele tipuri ceramice, de obiecte
vestimentare şi de podoabă, piese de harnaşament sau chiar arme, au fost difuzate în
lumea triburilor nomade din stepele nord-pontice, triburi care obţineau astfel de piese
la cerere în cadrul unor permanente schimburi comerciale cu avantaje economice
reciproce 105 • De aceea, nu este de mirare că, în unele cazuri, asemenea produse, în
pofida modului de trai nomad al celor ce le-au folosit şi le-au răspândit aici, prin
tehnica de lucru, forme şi ornamente au un evident caracter orăşenesc. Multe alte
obiecte atestate în zonele de la est şi sud de Carpaţi provin însă din atelierele din
Panonnia care lucrau pentru populaţiile nomade de acolo în perioada secolelor VI-
VII106. Dintre acestea sunt de reţinut mai ales piesele de garnitură de curea şi unele
obiecte de podoabă precum anumite tipuri de cercei şi brăţări, multe din ele având o
certă origine bizantină. dar modificate pentru moda populaţiilor migratoare.
În ciuda limitării deocamdată a numărului lor şi a unor imprecizii in atribuirile
etno-culturale determinarea corectă a elementelor nomade din conţinutul civilizaţiei
locale din regiunile de la est şi sud de Carpaţi, in perioada primului mileniu d.Hr., în
general, va putea aduce un spor de informaţii importante privitoare la căile de
pătrundere şi epoca în care au loc deplasările de grupuri nomade, precum şi trăsăturile
ce caracterizează cultura materială vehiculată aici de migratori. Ea poate evidenţia, de
103
A.Bartoli-Kazanski, M.Kazanski, Les sites archeologiques dates du IV" au Vlf siec/es au Nord et au
Nord-Est de la Mer Noire. Etat des recherches, în Travaux et Memoires - Centre de Recherches
d'Histoire et Civilisation de Byzance, I O, Paris, 1987, p.437-489.
104
0.M.Prichodniuk, op.cit., p.61-77.
0.Gh.Teodor, Unele consideraţii privind originea şi cultura anţi/or, în Arheologia Moldovei, XVI, 1993,
105
p.210-212.
100
Al.Madgearu, op.cit., p.171-183.
asemenea, stadiul social-economic de dezvoltare al acestora, în comparaţie cu al

populaţiei locale, sedentare şi, totodată, consecinţele largului proces de aculturaţie
desfăşurat pe parcursul mai multor secole şi la care au participat şi numeroase elemente
şi influenţe bizantine şi slave.
82 D. GH. TEODOR
NOMAD ELEMENTS OF THE 6-th - 8-th CENTURIES A.O.

rN THE REGIONS FROM THE EAST ANO SOUTH
OF THE CARPATHIANS
-SUMMARY-
Thanks to the intensive archaeological investigations, from the recent decades, regarding the 6-th -
8-th c.AD indicaqte that, together with the material remains of the autochtonous population, the elements
ofthe nomadic cultures werw found too. The last are specific to any areas from the north ofthe Black Sea.
Among these remains. some grey and yellowish pottery are included. They belong to Pastyrsk and
Saltovo-Maiatsk types, of the 8-th c .. Together with them, vestment and ornament pieces, made in bronze
were discovered, as: "Martinovka'' type buckles, zoomorphical. anthropomorphical and vegetal or
geometrica) types of pendants, "Dnieper" type of fibulas, different types of hamess buckles, belts, bits, etc.
Annament pieces like three edged iron arrows, fight-axes,daggers or swords are known too.
The nomadic influences can be also observed owing to the presence of some anthropo - and
zoomorphical figurines connected with pagan religious practices.
A part of these vestiges were discovered in settlements. isolated or. rarely. in cremation or
inhumation graves, some ofthem heaving a specific nomadic aspect.
Although these elements are not very numerous, compareing with the autochtonous, slav or
byzantine discoveries, they are the proof for the presence of the migratory populations (Avars, Kutrigurs,
Alans, Huno-Bulgars), in extra-carpathian regions or, they can be considered as nomadic influences
through the agency ofthe Slavs in the Eastem-Europe.
FIGURE EXPLANATIONS
Fig. 1. Pottery from the 7-th - 8-th c.A.D., made in fine clay, by wheel, discovered in the necropolis from
Sultana-Calarasi (I-7; 9-1 O), and Izvoru-Giurgiu (8).
Fig. 2. Fragmentary pottery, made by wheel in fine clay, from the settlement of Bomis-Neamt (the 7-th -
8-th c.).
Fig. 3. Fragmentary pottery, made by wheel, in fine clay from the settlement of Lozna-Strateni-Botosani
(the 7-th - 8-th c.).
Fig. 4. Vestment and harness pieces from the 6-th - 8-th c.. I; Târgsor-Prahova; 2,4,5, 7, I 0, 13, Sultana-
Calarasi; 3, Muntenia-unknown place; 6, Izvoru-Giurgiu; 11, Ratesul Cuzei-Vaslui; 12, Rascov-
Hotin.
Fig. 5. Vestment objects from the 6th - 8-th c„ 1,3-5, Hansca-laloveni; 2, 7-8, Sarata Monteoru, Buzau; 6,
Rascov-Hotin; 9, Suceava-Sipot.
Fig. 6. Hamess and armament from 6-th - 8-th c„ 1,6, Hansca-laloveni; 2, Curtesti-Botosani; 3, Suceava-
Sipot; 4-5,7, Davideni-Neamt; 8, Botosana-Suceava; 9, Dulceanca-Teleonnan; I O, lzvoare-Neamt;
11, Bârlalesti-Vaslui.
Fig. 7. Zoomorphical and anthropomorphical amulets from the 6-th - 8-th c .. 1,6, Trebujeni-Orhei; 2,
Dodesti-Vaslui; 3, Petruha-Orhei; 4, Butuluc-lasi; 5, Muntenia-unknown place; 7, Hansca-Ialoveni.
Fig. 8. Zoomorphical and anthropomorphical clay figurines from the 6-th - 8-th c. 1,3-4, 14, I 6, Lozna
Strateni-Botosani; 2, Malaestii Vechi-Râscani; 5, 7-8, l 0, 13, Hansca-laloveni; 6, Danceni-Straseni;
9, Scoc-Orhei; 11, Botosana-Suceava; 12, Branesti-Orhei; 15, Valea Mare-Vaslui.
D. Gh. TEODOR
~
~3
Fig. I. Ceramică din secolele Vll-VJll lucrată la roată din pastă fină, descoperită în necropola de la Sultana Călăraşi
( 1,7 ,9-1 O) 0 i Izvoru-Giurgiu (8).
84 O. GH. TEODOR
-,-
1
I
i
î
I
I
_l
- ,-
1 4
I
I
I
I
......„o
o I
I
I I
--- ---O,os6 --...-.,.-~
Fig.2. Fragmente ceramice lucrate la roată din pastă fină descoperite în a0 ezarea de la Bomi0 -Neamp (secolele VII-
VIII).
ELEMENTE NOMADE ÎN SEC.VI-Vlll 85
„ . · - - - ; ·, .
' ''
I '/,
I /':
- - .L 2
Fig.3. Fragmente ceramice lucrate la roată, din pastă fină din aşezarea din seco lele VII-VIII de la Lozna- Străteni
Botoşani.
86 D. GH. TEODOR
'
Fig.4. Piese vestimentare şi de harnaşament din secolele VI-VIII. I, Târguşor-Prahova; 2,4-5,7,10, 13, Sultana-Călăraşi ;
3, Muntenia - localitate necunoscută; 6, Izvoru-Giurgiu; 11 , Rateşul Cuzei - Vaslui; 12, Raşcov-Hotin.
ELEMENTE NOMADE ÎN SEC. VI-VIII 87
„.
I
' •,
-
I
I
I
s I
I
11 ~
..
.
.
Fig.5. Obiecte vestimentare din secolele VI-VIII. l ,3-5, Hansca-laloveni; 2,7-8, Sărata Monteoru. Buzău; 6, Raşcov
Hotin; 9, Suceava-Şipot.
88 D. GH . TEODOR
'
' '
'
' ''
,:>~:~:::
',
:::-....
:.:
', ..:
·~
'.
\ :- ... -;::.:
~ „ „ „„
'• , ____ ) 8 - . f1
Fig.6. Piese de harnaşament şi arme din secolele VI-VIII . 1,6, Hansca-laloveni; 2, Curteşti-Botoşani ; 3, Suceava-Şipot ;
4-S ,7, Davideni-Neamf; 8, Botoşana-Suceava ; 9, Dulceanca-Teleorman; 10, Izvoare-Neamţ ; 11 , Bârlăleşti
Yaslui .
Fig.7. Amulete antropomorfe şi zoomofe din secolele VI-Vili . 1,6, Trebujeni-Orhei ; 2, Dodeşti-Vaslui; 3, Petruha-Orhei
4, Butuluc-laşi ; 5, Muntenia - localitate necunoscută ; 7, Hansca-laloveni.
90 D. GH. TEODOR
'.
1
3
tJ
- · ~.-.·
>·
.'
.. „
~
~.
;.·;~·...
- .:. '
-
. .
I
4 ~
I
, _,
15
Fig.8. Figurine antropomorfe şi zoomorfe din lut din secolele VI-VIII. 1,3-4, 14, 16, Lozna Străteni-Botoşani;
2, MălăeştiiVechi-Râşcani ; 5,7-8, 10,13, Hansca-laloveni; 6, Dănceni-Străşeni ; 9, Scoc-Orhei; 11 , Botoşana
Suceava; 12.Brăneşti-Orhei; 15, Valea Mare-Vaslui.
BUDUREASCA
STRĂVECHE ŞI STATORNICĂ VATRĂ DE CIVILIZAŢIE
LA ORIGINILE POPORULUI ROMÂN.
CERCETĂRILE ARHEOLOGICE DIN ANUL 1983 PRIVIND COMPLEXELE
STRĂROMÂNEŞTI DE TIP IPOTEŞTI - CÎNDEŞTI (SEC. V-VII E. N.) 1
(Raport prezentat la Muzeul Unirii, Alba Iulia, 27 martie 1984)2
Nu avem nici un motiv siI continulm a accepta

istoria omenirii aşa cum este scrisiI, - în chip
divergent, dupiI ambiţii pe care nici o metodiI nu le
poate opri şi înfiina -. de popoarele mari. Ci profitînd
de poziţia noastriI geograficiI şi de existenţa
sintezelor care ni s-au impus, trebuie siI fixlm linii şi
puncte de popas pentru viaţa lumii pe care ceilalţi,
chiar cînd le viid, nu le ţin în seamiI.
N. Iorga, Probleme de istorie universa/11 şi
româneascil., VAlenii de Munte, 1929, p.5.
VICTOR I. TEODORESCU, VASILE I. DUPOI,

MARINELA JIBOTEAN-PENEŞ,IGHEORGHE PANAIT!
1
Vicisitudini, imprevizibile pentru normalitatea lucrărilor prezentate aici şi acum (la mulţi ani de la
redactarea textelor şi alcătuirea documentaţiei foto sau desenate), au t11cut să se risipeascli întocmirile
iniţiate şi duse la bun sfârşit în anul de gratie 1984. A reliefa vinovăţii imputabile indiferent cui, nu este
de vreun folos nimănui. Mai util - consideră şi colegul Marius Constantinescu - este să se pună în
circulaţie un volum de informaţii riscabil să rlimână "inedit" şi preluat (cine ştie când) prin mileniul III,
când autorii vor fi de mult trecuţi alături de oale, asemenea celor căutate de ei - ''vieţaşi". Oricum, este
de acceptat şi o ··pars prior'", în loc de nimic.
Chiar şi din fragmentaritatea păstrată (a ilustraţiei, căci textul + lista figurilor s-au salvat), rezultă
că astăzi ceea ce se dă publicării fusese - odinioară - un întreg convenabil articulat. Viitorimea va cântări
poate mai echitabil gestul de acum (8 noiembrie 1999, de Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril).
Ilustraţiile care lipsesc din acest articol speram să apară însoţind un viitor material. Socotim utilă,
totuşi, publicarea integrală, a Listei figurilor, aşa cum aceasta a fost întocmită în 1984. Cele opt figuri
(planşe) lipsă poa1tă menţiunea de rigoare (V.l.T. I V.I.O.).
2
Vasile I. Dupoi I Victor I. Teodorescu, Multimilenara continuitate de viaţă atestată arheologic în
microzona Budureasca, raport prezentat la Sesiunea Ştiinţificii a cadrelor didactice de Facultatea de
istorie a Universităţii din Bucureşti, în 15 oct. 1967, comunicare citată în Analele Universităţii
Bucureşti, Seria Istorie, XVll, 1968, p. 2088 - pentru conceptul de "continuitate pendulantă În
microzona Budureasca ".
Conceptul de ''multimilenară continuitate pendulantă În microzon6' (s.n„ V.T.), relevă
manifestarea de ·•a pendula"= ·•a face mişcifri de o parte şi de alta a poziţiei de echilibru" (s.n„ V.T.),
ceea ce diferă substanţial de exprimarea sintagmei: "continuitate mobilă" (acceptat de Gh. Ştefan 1968,
Susana Dolinescu-Ferke 1974, J. Hemnann 1979 etc), noţiunea adjectivală "mobil, mobilii" (v. DEX
1975/1995 sub voce) redă sensuri de "nestabil, schimbător', "care poate fi mişcat, dep/asaf'. Deci . „
nomad!!
92 TEODORESCU-DUPOI-JIBOTEAN PENEŞ-PANAIT
Microzona arheologică 8udure~sca din jud. Prahova este astăzi bine cunoscută
în literatura de specialitate prin multitudinea, varietatea şi valoarea documentară
deosebită a monumentelor şi vestigiilor cercetate aici între anii 1959 şi 1995 (v.
Anuarul MlAPh, I, 1984, p. 11-50).
Importantă vatră de civilizaţie pretracică, traco-dacica, daco-romană la originile
poporului român, Complexul arheologic Budureasca justifică remarcarea lui fiind citat
şi cartografiat ca atare în variate lucrări (studii, monografii, dicţionare, enciclopedii,
atlase, manuale etc.) de istorie, arheologie, artă şi cultură, publicate în ultimele decenii
în ţară şi străinătate.
Cercetările efectuate neîntrerupt timp de patru decenii la 8udureasca au fost
comunicate anual 3 cu o bogată ilustraţie aferentă şi pertinente constatări, unele foarte
temerare la acea vreme, cînd erau vehiculate cu insistenţă teorii şi teze total depăşite de
mă11uriile arheologice şi stadiul cercetării acestora, mentorat de regretatul profesor Ion
Nestor.
*
* *
În campania 1983 în perimetrul Rezervaţiei Arheologice 8udureasca, s-au
desfăşurat cercetări arheologice sistematice la plurisitul 8udureasca 4 "Puţul Tătarului"
şi cercetări arheologice de salvare la plurisiturile: 8udureasca 3, 5, 7, 8, 12, 14, 15, 17,
18.
BUDUREASCA 4 "PUŢUL TĂTARULUI"
Cercetările
arheologice sistematice s-au desfăşurat în sectorul de nord-centru al
terasei, în secţiunea nr. V (S. V), lungă de 60 m şi lată de 4 m, unde în campania 1982
au fost surprinse mai multe complexe dacice şi străromâneşti şi în caseta 21 (cas. 21)
lungă de 40 m şi lată de 2 m, deschisă pentru surprinderea integrală a complexelor
străromâneşti. Complexele dacice nu au fost atacate în acest an.
Complexele străromâneşti de tip Ipoteşti - Cîndeşti (sec. VNI - VII e.n.)
Sînt reprezentate de: bordeiele 8.15, 8.16, 8.17, 8.20, 8.21, B.22, B.23,
complexul PN şi groapa 20.
Practicarea în 1982 a S.V, pînă la nivelul sterilului galben - nisipos, ce separă
complexele din epoca bronzului tracic de nivelul complexelor hallstattiene tîrzii, a dus
la interceptarea complexelor sus amintite, aparţinînd depunerilor Ipoteşti - Cîndeşti,
Raportul tipărit în MCA, XVIl/2, Buc., 1993, p. 365-388, a fost editat cu foarte multe greşeli de tipar.
3
Cea mai gravă dintre acestea priveşte stratigrafia de la Budureasca 4, enunţată la p. 365. col.2. sub
eronata localizare: ''Budureasca 5".
BUDUREASCA. CERCETĂRILE ARHEOLOGICE DIN 1983 93
straturile I sau II, complexe ale căror gropi perforează şi deranjează straturile Latene şi
Hallstatt tîrziu şi se adîncesc în sterilul care acoperă nivelul de epoca bronzului.
Bordeiul 15 Ipoteşti - Cîndeşti (B.15, fig. 3, 4)

Aparţine stratului lpoteşti - Cîndeşti li. Detaliilor planimetrice şi stratigrafice
constatate în campania din 1982 li se adaugă altele provenite din cercetarea fundului
bordeiului şi demontarea pietrarului. În centrul B.15, pe fundul acestuia, la cca I m
sud-est de vatra pietrarului a fost săpată o groapă de provizii, rotundă în plan,
tronconică în secţiune, adîncă de I, 70 m, avînd dispuse diametral opus la nord-est şi
sud-vest două gropi, aproximativ egale, cu diametrul de 0,23 - 0,25 m, ce se adîncesc
cca O, 15 - O, 17 m, gropi pentru pari susţinători, probabil, ai unei grinzi a acoperişului
bordeiului. La 0,40 m de latura de vest, în interiorul B.15, şi la 0,42 m de limita sud-
vestică a pietrarului a fost săpată o groapă de par, de formă ovală, pandantă unei gropi
asemănătoare aflată la colţul nord-estic al pietrarului la 1O cm de latura nordică a
bordeiului (fig. 3/A).
Demontarea pietrarului a dus la constatarea că acesta a fost construit din lespezi
dispuse pe cant, în jurul vetrei absidale şi din bolovani de rîu mijlocii şi mici, clădiţi în
boltă deasupra vetrei; el are gura spre latura de est a bordeiului (fig. 4/3).
Materialului arheologic depisffl.t anterior i se alătură: vîrful unei limbi de coasă
din fier, realizată prin martelare, lung de 20,2 cm, descoperit în faţa gurii pietrarului
(fig. 4/1), un fragment de tipar din piatră, probabil bivalv, monofacial, descoperit
printre pietrele moţului pietrarului (fig. 5/1) şi material ceramic lucrat cu mîna,
reprezentînd oale cu umeri arcuiţi sau prelungi, cu gîtul bine marcat şi marginile
răsfrînte (fig. 4), şi cu roata, decorat pe umeri cu benzi de striuri orizontale încadrînd
benzi de striuri în val (fig. 4).
Bordeiul 16 Ipoteşti - Cîndeşti (B.16, fig. 6)

A fost surprins în planul S.V în campania 1982. Aparţine stratului lpoteşti -
Cîndeşti II, are plan rectangular, laturile drepte sau uşor arcuite, colţurile rotunjite, cite
o groapă de par pe mijlocul laturilor de nord şi de sud şi două gropi de pari pe latura
vestică. Groapa B.16 se adînceşte cu 0,40-0,45 m faţă de nivelul de surprindere.
În umplutura sa se disting pigmenţi de humus în colmatări de sol maroniu,
cenuşiu-deschis (cu aport cenuşos) şi slab gălbui datorită aportului granular nisipos.
Umplutura bordeiului conţine pietre mijlocii şi mici, prundiş, oase de animale, chirpic,
pigmenţi de cărbune concentraţi la gura pietrarului, precum şi fragmente ceramice.
Pietrarul aflat în colţul de nord-vest are gura orientată către latura de est a
bordeiului, vatra dreptunghiulară încadrată de trei lespezi mari de rîu puse pe cant,
puternic arse, pe care se sprijinea probabil o altă lespede de rîu pusă la orizontală şi
avînd funcţionalitatea de plită, restul construcţiei pietrarului fiind concentrat în partea
posterioară a sa (fig. 6/B, 7/5).
Stratigrafic suprapune şi taie B.20 şi este suprapus şi tăiat de complexul PN.
Inventarul B.16 este reprezentat, alături de obiectele mărunte şi ceramica

prezentatăîn raportul din 1982, de cîteva fragmente ceramice lucrate cu roata şi cu
mina, descoperite masat în special în zona gurii pietrarului (fig.8).
Bordeiul 17 Ipoteşti - Cindeşti (B.17, fig. 9, 10)

Interceptat în 1982 în capătul estic al S.V, în campania 1983 a fost dezvelit total
prin deschiderea cas. 21, la sud de S.V. Aparţine stratului Ipoteşti - Cîndeşti II şi
suprapune B.23, amplasîndu-se aproximativ pe limitele acestuia, reprezentînd reluarea
gropii B.23 din momentul umplerii a 2/3 din ea. Cuptorul de pîine, al B.17, în formă de
·•pungă", cu lungimea de 1, 15 m, aflat pe mijlocul laturii vestice, are gura orientată spre
est, pereţii puternic arşi, arsura atingînd l 0-13 cm grosime şi 50 cm înălţimea păstrată,
vatra amenajată mai sus de podeaua bordeiului, făţuită, are o crustă albă pietrificată
prin folosirea îndelungată (fig. l 0/5).
Pe vatră şi în~adrînd lateral gura cuptorului se află pietre de rîu mari şi mijlocii,
puternic arse pe faţa dinspre interiorului cuptorului. Latura sudică a B.17, surprinsă în
cas. 21, se află cu 20-25 cm mai la sud de limita sudică a gropii B.23 şi prezintă pe
mijlocul său o groapă de par. Umplutura B.17 abundă în pigmenţi de cărbune şi cenuşă,
masaţi în special în jurul gurii cuptorului şi concentrîndu-se masiv către fundul
bordeiului, delimitînd astfel foarte tranşant umpluturile celor două bordeie suprapuse.
Inventarul descoperit în umplutura B.17 este constituit din o verigă de fier cu
capetele desfăcute şi petrecute (fig. 1011 ), un fragment de cute (fig. 11 /1 ), fragmente
ceramice lucrate cu roata şi cu mina (fig. 11 ), oase mari de animale, chirpic ars şi o
masare de pietre de rîu dispuse în centrul perimetrului B.17. Dintre materialul ceramic
lucrat cu mina se detaşează un fragment din buza şi umărul unei oale de dimensiuni
mijlocii, care are incizată în pasta crudă inscripţia paleocreştină I X (fig. 10/2,3),
despre care referim mai jos.
Bordeiul 20 Ipoteşti - Cindeşti (B.20, fig. 6/A, 18/4)

Aparţine stratului Ipoteşti - Cîndeşti I şi este suprapus de B.16 şi de PN.
Umplutura sa este negricioasă-cenuşoasă, cu pigmentaţie de cărbune şi chirpic, ce-i
conferă în locurile de concentrare nuanţe cenuşii-roşcate. Pe fundul bordeiului se
masează pietre de rîu, de dimensiuni medii, unele arse, provenind probabil dintr-o
instalaţie de foc, printre care s-au descoperit fragmente ceramice lucrate la roată şi cu
mina (fig. 12). Dintre ele se remarcă un fragment lucrat la roată din pastă zgrunţuroasă,
cenuşie, cu pietricele, din zona trecerii de la gîtul la umărul unei oale de dimensiuni
mijlocii cu decor gofrat (fig. 12/1 ).
Bordeiul 21 Ipoteşti- Cîndeşti (B.21, fig. 13/A, 14/14)

A fost înregistrat în grundrissul S.V şi cas. 21 între carourile 34-40 şi aparţine
stratului lpoteşti - Cîndeşti II. Are forma rectangulară, cu laturile drepte, cele de vest şi
nord avînd cite 3,50 m. Din laturile de sud şi est sau interceptat numai cite 1,50 m şi
BUDUREASCA. CERCETĂRJLE ARHEOLOGICE DIN 1983 95
respectiv 2 m. În colţurile de nord-vest şi sud-vest bordeiul prezintă nişe, pentru

îmbucarea bîmelor în sistemul "coadă de rîndunică". La mijlocul laturii de nord se află
o groapă de par rotundă, cu diametrul de 0,22 m. Pe latura estică a B.21 există o laviţă
lată de 60-80 cm şi înaltă de 20 cm faţă de fundul bordeiului. B.21 se adînceşte cu O, 70
- 0,84 m faţă de nivelul de surprindere.
În colţul de nord-vest, în contrapantă, se află amplasat pietrarul construit din
pietre de rîu, multe, în zona centrală, arse intens pînă la dezagregare (fig.14/13).
Umplutura B .21, constituită din pămînt de culoare negricioasă şi consistenţă
cenuşoasă, conţine pigmenţi de nisip, chirpic, calcar, multe pietre şi oase de animale.
Materialului arheologic cules în anul 1982 i se adaugă obiecte mărunte şi material
ceramic lucrat cu roata şi cu mîna (fig. 15).
Obiectele mărunte (fig. 14) sînt următoarele: două cuţite de fier, două fusaiole,
un arcer din rocă verzuie, un obiect din fier, probabil amnar în chip "zăvor'', o mărgică
şi un pandantiv din colţ de mistreţ.
Bordeiul 22 Ipoteşti - Cîndeşti (B.22)

Între ţăruşii 58 şi 60 ai S.V, la limita cu peretele sudic, a fost interceptat colţul
nordic al B.22, unde se află masată grămada de pietre a pietrarului, constatat ca atare,
nedezvelit. Printre pietre, au apărut cîteva fragmente ceramice lucrate cu roata. În
stadiul actual de cercetare, B.22 reprezintă cel mai vestic complex locativ Ipoteşti
Cîndeşti identificat în aria aşezării Budureasca 4, situat la cea mai înaltă cotă în teren.
Urmează a fi cercetat în campania următoare.
Bordeiul 23 lpoteşti - Cîndeşti (8.23, fig. 9)

A constituit surpriza campaniei din 1983, prin insolita lui suprapunere de către
8.17. Perimetrele celor două bordeie se suprapun atît de strîns, încît delimitarea în plan
a constituit o dificultate de prim ordin, depăşită numai prin minuţioase şi repetate
verificări stratigrafice pe verticală. Masa de bolovani a pietrarului 8.23 - neputînd fi
dislocată de săpătorii 8.17 - a rămas tale-quale ca o "cocoaşă" în colţul nord-estic al
B.17, la un nivel mai ridicat decît fundul acestuia. Pietrarul situat în colţul de nord-est -
spre vale - are vatra plană, foarte puţin înălţată faţă de fundul bordeiului (1-2 cm), iar
bolta - păstrată - era construită în arcadă (fig. 9/8, 16), într-un sistem ingenios de
sprijinire a pietrelor bolţii pe lespezile ce încadrau lateral focarul pietrarului. În
perimetrul 8.23 nu s-au constatat urme de pari. Amplasarea 8.17 peste B. 23 trebuie să
se fi petrecut după un interval de timp suficient ca groapa 8.23 să se umple consistent,
aşa încît pămîntul de umplutură să ofere un sprijin ferm pereţilor şi bolţii pietrarului
din 8. 23, nedislocat de locuitorii 8.17.
Inventarul B.23 cuprinde ceramică lucrată cu mîna, printre care o tigăiţă
fragmentară, precum şi un fragment dinspre fundul unei amfore romano-bizantine (fig.
17). Lipsa ceramicii locale lucrate cu roata nu poate fi cert asigurată, căci pietrarul
B.23 nu a fost demontat (printre pietrele lui se găsesc multe fragmente ceramice).
96 TEODORESCU-DUPOl-JIBOTEAN PENEŞ-PANAIT
Complexul P.N. (fig. 16/A)

Reprezintă complexul care stratigrafic aparţine stratului Ipoteşti-Cîndeşti II,
nivelul c şi suprapune şi taie la est 8.16, la vest de 8.20. Este o groapă de adîncime
mică, de formă neregulată, cu secţiune tronconică, a cărei umplutură din pămînt negru-
cenuşos, afinat, conţine foarte multe bucăţi de cărbune, pietriş ars şi multe fragmente
ceramice lucrate cu roata şi cu mîna dintre care se detaşează: marginea teşită şi umărul
cu decor de benzi striate orizontale, încadrînd benzi de striuri în val, aparţinînd unei
oale de dimensiuni mijlocii, lucrată cu roata repede (fig. 19/1), un borcănaş de
dimensiuni mici, un fragment din corpul şi toarta unei amfore romane (fig. 19/9) şi
două fusaiole (fig. 18/1,3).
Groapa 20 aparţine nivelului lpoteşti-Cîndeşti I, din S.V, carourile 43-45, unde

taie un turnul dacic. În formă de clopot, de cca 1 m, are la gură o treaptă pe care se
sprijinea probabil un capac de lemn. Folosise ca groapă de provizii .
•
• •
Ceramica aflată în complexele Ipoteşti-Cîndeşti de la 8udureasca 4, în 1983,

contribuie la cunoaşterea mai exactă a producţiei olăriei din sec. V-VII e.n., despre
categoriile căreia am referit mai pe larg în raportul nostru anterior (săpăturile din
1982).
În ceramica locală lucrată cu roata (categoria I), remarcăm îndeosebi oalele
ornamentate pe umeri cu benzi striate şi striuri, cu linii în val şi benzi striate în val
încadrate de linii şi benzi orizontale, cu canelări şi gofrări (coborînd şi spre fundul
oalelor), în toate cazurile vasele fiind lucrate cu roata repede (subcategoria I A). Doar
în 8.20 (tăiat de 8.16), am întîlnit bucăţi dintr-un vas neornamentat, cu pereţii subţiri,
lucrat la roată încetinită (subcategoria I 8). Tot la roată repede a fost lucrat şi vasul
amforoidal atestat în 8.17 (fig. 11 /2). Pasta oalelor şi amforei conţine nisip şi pietricele
m1c1.
Ceramica cenuşie lucrată cu roata, dar avînd pasta "fină': fără ingredientele
speciei "zgrunţuroase" (nisip - pietricele), a fost confecţionată fie cu roata repede (I A),
fie la roată încetinită (I 8). Trei fragmente din astfel de vase cenuşii au fost aflate în
8.17: un fragment de chiup cu pereţii groşi, o bucată dinspre fundul unui vas probabil
globular, ornamentat pînă la bază cu caneluri în spirală, precum şi un fragment din gîtul
unui vas a cărui pastă, tehnică de lucru, aspect cromatic (cenuşiu închis) şi formă
probabilă - gen "pungă" - amintesc izbitor detaliile enunţate proprii vaselor "fine", zise
"gepidice", prezente în ansamblul culturii autohtone de tip Bratei (sec. V-VII e.n.).
Poate fi socotit acest ultim fragment dr~pt un "import" transilvănean în mediul Ipoteşti
Cîndeşti de la S de Carpaţi, pe cînd celelalte două cazuri se înscriu în specia fină,
cenuşie, lucrată cu roata, specia I AB 0, specifică ansamblului ceramic Ipoteşti-Cîndeşti

4
de la Budureasca.
Ceramica lucrată cu mina (categoria II) prezintă forme de oale şi, în două cazuri,
de tigăiţe (un caz în B.21, altul în B.23). Oalele prezintă profilări caracteristice olăriei
dacice, detalii tipice de teşire şi îngroşare a buzei, iar într-un caz (B.20, suprapus de
B.16) şi specificul decor tradiţional dacic, în val asociat cu linie dreaptă. Cazul din
B.20 denotă puternice tradiţii Cireşanu (sec. IV-V e.n.).
Oala avînd incizată pe umăr semnele I şi X, aflată în B. 17, aparţine ca formă
aceluiaşi fond tradiţional dacic, puternic manifestat la Budureasca şi relevat ca atare -
în toată amploarea lui - în raportul nostru precedent (cercetările din 1982). Pasta
vasului conţine cioburi pisate şi sporadice pietricele neglijabile în context. Semnele I şi
X sînt marcat incizate în pasta crudă a oalei, care, cît s-a păstrat, are în rest pereţii bine
făţuiţi în exterior, fapt ce reliefează prezenţa semnelor I şi X. Avînd în vedere că
elementele paleocreştine sînt bine atestate la Budureasca încă din sec. IV-V e.n. (v.
Victor Teodorescu 1983, p.80-81, pi. IV, fig. 6/1-3, 13), şi că în sec. (IV-)V-VI e.n. sînt
din ce în ce mai frecvente, în lumea autohtonă, simbolurile şi prescu1tările de cuvinte
paleocreştine (Emilian Popescu 1976, p.412-414)5, chiar dacă semnele I şi X de pe
vasul de la Budureasca 4 nu au deocamdată un corepondent întru totul identic printre
compendia scripturae cunoscute în prezent, se poate admite ca verosimil rostul lor
monogramatic, evidenţiat de incizia clară şi de amplasamentul semnelor I şi X pe
umărul oalei, la loc vizibil, grupate relativ apropiat. În acest caz, credem că semnele
reprezintă un compendium scripturae de genul l(HCOYC) X(PICTOC NHKA sau
I.OTHP): fig. 10/2,3; 11 /11.
Ceramica de "import" romano-bizantină (categoria III) este reprezentată de
fragmente de amfore şi un fragment din fundul inelat al unei patere din pastă fină,
gălbuie, desigur import din Scythia Minor (Dobrogea). Important de subliniat faptul că
fragmentul de pateră provine din acelaşi bordei - B.17 - din care provine şi vasul local
lucrat cu mîna, care poartă pe umăr semnele I şi X paleocreştine, rolul Dobrogei antice
ca focar paleocreştin fiind bine cunoscut, iar relaţiile dintre zona noastră şi Dobrogea,
de asemenea cunoscute.
*
* *
4
Despre categoriile, subcategoriile, grupele şi speciile ceramicii Ipoteşti-Cîndeşti, a se vedea schema
tehnotipologică, la Victor Teodorescu, în SCN, 1514, 1964, p.485-501. Idem, în Actes Congr. VII-e
Intemational d. Sci. Pre- et Protohist., Prague, 1966, II, 1970, p. I 041-1043. Cf. idem, Cireşanu, în
5
AnuarMIAPh, I, 1984, p.57. .
Popescu 1976 = IGLR. Teodorescu 1983= în S//C, Buzău, voi. I, p. 80-81.
Cuptorul neolitic de la Budureasca 4

Sector SE - Ripă
În malul înalt de aproape 7 m al rîpei ce se surpă an de an, la adîncimea de peste

3 m a apărut un cuptor cu boltă, realizat prin scobire în stratul de lemn-loess de la
nivelul său, aparţinînd stratigrafic unui stadiu anterior neoliticului dezvoltat şi tîrziu
(Aldeni-Gumelniţa şi Cucuteni B). Gura cuptorului este orientată către est, unde făcea
legătura cu groapa sa de deservire, greu sesizabilă, înfăţişîndu-se ca o pată în profilul
malului abrupt al rîpei. Vatra, pereţii şi bolta cuptorului prezintă o arsură foarte
intensă, atingînd şi depăşind chiar 25-27 cm. Singurul ciob aflat pe vatra cuptorului, în
interior, era lucrat cu mina, din pastă cu cioburi pisate mărunt şi, după factură şi
culoare (maronie-cenuşie), poate fi atribuit neoliticului din etapa de trecere de la
neoliticul timpuriu la cel mijlociu. Arsura deosebit de intensă a cuptorului cu vatra
puternic zgurificată denotă utilizarea sa la înalte temperaturi de durată, proprii
cuptoarelor de ars oale. Dimensiunile cuptorului, cu faţa vetrei lungă de 1,00 m şi
interiorul înalt azi de 25-26 cm, convin unui cuptor de ars oale (vase mici şi mijlocii).
Dificultăţile deosebite ale abordării complexului prin săpătura de salvare executată pe
malul înalt şi abrupt al rîpei nu au permis obţinerea altor date referitoare la acest
important complex, a cărui groapă de deservire se mai păstrează parţial în mal (fig. 20).
*
* •
Cercetări În alte arheosituri de la Budureasca
Cercetări de salvare au fost efectuate în perimetrul microzonei Budureasca, în

arheositurile Budureasca 3, 5, 7, 8, 12, 14, 15, 17, 18, pentru recuperarea vestigiilor
arheologice distruse de surpări, eroziuni, alunecări de teren. S-au înregistrat mai multe
complexe şi s-a colectat un bogat material arheologic.
Trei cuptoare (două la Budureasca 12, unul la Budureasca 14) a căror
funcţionalitate nu a putut fi precizată momentan din cauza dificultăţilor de abordare,
sînt secţionate de şoavele adînci de 4-5 m. Consemnînd datele lor sumare, complexele
amintite vor fi cercetate în campaniile viitoare.
Trei bordeie au suferit şi ele mari distrugeri. Două, dintre care unul atelier de
prelucrat cornul, se află la Budureasca 14 şi datează din sec. IV-V e.n. Al treilea
bordei, cu vatra albiată într-un colţ, a fost cercetat chiar în drumul de acces de la
Budureasca 7 şi aparţine epocii Latene, sec. li/I î.e.n. - I e.n.
Materialul arheologic corectat este reprezentat de obiecte mărunte şi ceramică
(fig. 22).
Dintr-un bordei de la Budureasca 14 provin: placa dreptunghiulară a unei

catarame de bronz, o fusaiolă tronconică şi numeroase fragmente ceramice, iar din
bordeiul-atelier se remarcă marea cantitate de oase, coarne de cerb cu urme de
prelucrare, precum şi un fragment de cană de tip Racoviţa (Tîrgşor 1965 pl.25/4-M 18 ),
cu faţete verticale. Alte obiecte mărunte recuperate: răzuitoare paleolitice pe aşchii de
silex şi menilit de la Budureasca 7, 17; o verigă de tîmplă din bandă de bronz de la
Budureasca 3; o fibulă de bronz de la Budureasca 7, sec. II î.e.n.; o fibulă de bronz de
la Budureasca 7, din etapa convieţuirii sarmato-carpodacice, sec. 11-111 e.n.; o fibulă de
fier, foarte oxidată cu resortul bilateral de la Budureasca 14 (fig. 22).
Ceramica atestă: neolitic Dudeşti şi Boian la Budureasca 14, Latene la
Budureasca 7, 14, 15, 17, 18, Cireşanu (sec. IV-V e.n.) la Budureasca 14, Ipoteşti
Cîndeşti la Budureasca 3, 5, 8. Demn de subliniat este materialul Cireşanu zgrunţun,s,
tipic, de la Budureasca 14, unde cercetările din 1983 au identificat o nouă şi bogat[!
aşezare dacoromană de tip Cireşanu (sec. IV-V e.n.), care amplifică documentaţia
privitoare la paleodemografia din microzona Budureasca, în etapa imediat
premergătoar~ "exploziei demografice" reprezentată de mulţimea aşez~ilor
străromâneşti de tip lpoteşti-Cîndeşti (sec. V-VII e.n.)6.
6
Vezi Victor I. Teodorescu, Vasile I. Dupoi, Marilena Peneş, Matricea de incidenţă a siturilor arheologice
de la Budureasca (Budureasca 1 - Budureasca 31 ), în AnuarMIAPh, I, Ploieşti, 1984, p.11-50, fig. 25,
p.50.
LISTA ILUSTRAŢIILOR
(întocmită în 1984)
PI. I. Vedere generală

a săpăturilor de la Buduresaca 4 (privire dinspre est. dinspre La şapte plopi).
Săpăturile
din anii 1965 - 1966.
Fig. la. Budureasca. Amplasarea arheositurilor în microzonă.
Fig. lb. Amplasamentul Rezervaţiei arheologice Budureasca în harta zonei de est centru a judeţului
Prahova.
Fig.2. Budureasca 4. Planul general al sectorului de SE şi legenda planurilor complexelor de tip
Ipoteşti-Cîndeşti.
Fig.3. Budureasca 4. Bordeiul 15 de tip lpoteşti-Cîndeşti.
A - planul pietrarului B.15 şi gropile de pari de la NE şi SV de pietrar
B - secţiune transversală prin gura şi vatra pietrarului
Fig.4. Budureasca 4. B.15 lpoteşti-Cîndeşti.
I fragment de coasă: 2 aspect din B.15 după demontarea martorilor cu ceramică. în prim plan
groapa de provizii, în plan secund pietrarul nedemontat; 3 pietrarul cu vatra curăţată şi bolta
prăbuşită.
Fig.5. Budureasca 4. B.15. Tipar (I) şi ceramică străromânească lpoteşti-Cîndeşti: 2 lucrată la roată,
3-7 lucrată cu mina.
Fig.6. (Lipseşte). Budureasca 4. Complexele suprapuse de tip lpoteşti-Cîndeşti.
A- planurile complexelor suprapuse (de sus în jos): complexul PN. B.16 şi B.20
B - secţiune transversală prin gura şi vatra pietrarului B.16.
Fig.7. Budureasca 4. B.16 lpoteşti-Cîndeşti.
l-3 ceramică ornamentată lucrată la roată; 4 aspect anterior demontării martorilor şi pietrarului; 5
pietrarul demontat cu vatra sa.
Fig.8. (Lipseşte). Budureasca 4. B.16. Ceramică străromânească lpoteşti-Cîndeşti: I, 2 lucrată la roată,
3 lucrată cu mina.
Fig.9. (Lipseşte). Budureasca 4. Complexele suprapuse de tip lpoteşti-Cindeşti (de sus injos):
A - planul complexelor suprapuse: B.17 şi B.23
B - secţiune transversală prin gura şi vatra pietrarului B.23.
Fig. 10. Budureasca 4. B.17 lpoteşti-Cîndeşti
I verigă de tîmplă din fier; 2 oală lucrată cu mina, cu inscripţia incizată I X; 3 detaliu cu
inscripţia paleocreştină I X; 4 suprapunerea B.17 - B.23; 5 cuptor de pîine din B.17.
Fig. 11. Budureasca 4. B.17. Cute (I) şi ceramică străromânească lpoteşti-Cîndeşti:
2-8 lucrată la roată, 10-12 lucrată cu mina; 9 ceramică de import.
Fig. 12. (Lipseşte). Budureasca 4. B.20. Ceramică străromânească lpoteşti-Cindeşti: I, 2 lucrată cu
roata, 3-5 lucrată cu mina.
Fig. 13. (Lipseşte). Budureasca 4. B. 21 de tip lpoteşti-Cindeşti
A - planul B.21.
Fig. 14. Budureasca 4. B.21 Ipoteşti-Cîndeşti
I, 4 fusaiole; 2 mărgică; 3 pandantiv din colt de mistreţ; 5, 6 cuţite din fier; 7 arcer; 8 amnar; 9-
12 ceramică lucrată cu roata, cu decor gofrat (9) şi canelat (10-12); 13 imagine a pietrarului
B.21; 14 B.21 înainte de demontarea martorilor.
Fig. 15. (Lipseşte). Budureasea 4. B.21. Ceramică străromânească lpoteşti-Cîndeşti:
1-12 lucrată cu roata; 13-14 lucrată cu mina; 15 import.
Fig. 16. Budureasca 4. B.23 lpoteşti-Cîndeşti, cuptorul de piatră (I, 2)
I aspect cu bolta-cupolă păstrată; 2 aspect după demontarea boltii.
Fig. 17. (Lipseşte). Budureasca 4. B.23. Ceramică străromânească Ipoteşti-Cîndeşti:
1-5 lucrată cu mina, 6 fragment amforă de import.
Fig. 18. Budureasca 4. Complexul PN (1-3, 5-7) şi B.20 (4).
I, 3 fusaiole; 2 fragment de bronz; 5 borcănaş lucrat cu mina; 6, 7 ceramică la roată,
ornamentată; 4 aspect B.20 suprapus de B.16.
Fig. 19. (Lipseşte). Budureasca 4. Complexul PN. Ceramică străromânească Ipote şti-Cîndeş ti :
1-4 lucrată la roată, 5-8 lucrată cu mîna, 9 ceramică de import.
Fig. 20. Budureasca 4. Cuptor neolitic de ars oale, din sectorul SE - Rîpă
1 secţiune longitudinală; 2, 3 aspecte foto.
Fig. 21. Budureasca 4. Vestigii antrenate în B.17 Ipoteşti-Cîndeşti ( 1, 3-4) şi în stratul Latene (2):
1 silex paleolitic, 2 ciob neolitic linear cu "note muzicale'', 3 fructieră Latene, 4 fragment de vas
faţetat Cireşanu, sec. IV-V e.n.
Fig. 22. Budureasca 4 (1-4), Budureasca 7 (5-7, 9) şi Budureasca 14 (8. 10). Fibule. Vestigii
recuperate prin cercetarea complexelor afectate de distrugeri.
1. fibulă traco-getică din Hallstatt AB; 2-6 fibule Latene; 3. fibulă Glasinac; 7-8 fihule de
schemă Latene mijlociu, sec. (lll-) II î.e .n„ cu resort bilateral scurt şi coarda de legă tură pe
dinafară ("tip celtic"; 7 bronz, 8 fier); 9 fibulă de bronz din etapa convieţuirii sarmato-
carpodacice, sec. II-lll e.n.; I O placă de cataramă din bronz aflată într-un bordei Cireşanu sec.
IV-V e.n.
•
Figurile 3 - 5 au fost înlocuite în 1999
Fig. 3. Matricea de incidenţă a arheositurilor de la Budureasca. Ordonanţa de bază. structurată
cronologic pe culturi (în coloană) şi arheosituri (Bud. l - Bud. 31 ). Tablou matricial bază.
Fig. 4. Matricea de incidenţă a arheositurilor de la Budure!lsca. Blocul coroborat. de la paleolitic la evul
mediu.
Fig. 5. Budureasca 4. Cuptoarele de redus minereu de fier nr.3 şi 4 din nivelul C ire şanu (sec. IV - V d .
Hr.); a plan; b. profil.
102 TEODORESCU-DUPO 1-JIBOTEA N PEN EŞ-PAN AIT
PI. I.
B It c j O I E
~va "I S IJ DU REAS C A
13. rur itorf{.J/
c """""'
L. ,JCJ p,Of'tO\•()
oşr.rd'' rr11• i.e" \l· J• • "

lf)O' t'~" · C1nd1rş1.
' '\ :>~TI>'• cP" ~ C.C fli-V e" 1
.; rf!~O ll lJ
\.J
O'C'Ldr CfK> !WtC . , .;ŢJ <!!11
) 1Ql'J( <. tJ
'J"e ~~· .~u
Ş. CJCf tJ' "r) ,.,."jftf l
..
I
„,.,,
\ A.
':JOleohf.r<
"~cr oi;c'#
~~c ·
\ •
("
"': OP"t$1„~C'"
'.JOt01f! (J.P
O< ' v O'~
' O" 2
16q .:.I -=: ;JDfl-'
"'0•'v"'«'~'
t (/t' .'.le· n
ml'moroo-•
T.Jiii~---v...:c::::•e~, ~~ A
::: rttJ t OI' 1u1
.,,.
30?IENr
sa11.;11.11
-'°om J:lrilr>-.•"~
z 27 ~ . 3
... ~ C)
~
cr
::,
„ l
-. o
I 5
II
Fig. 1 a
Fig. la
104 TEODORESCU-DUPOI-JIBOTEAN PENEŞ- PANAIT
o
.._ .
c.
o
c.
Conduratu\I
8
\ ANA
Fig. 1 b
Fig. lb.
o:i
"'!']
<i'i' c
t:l
~
BUDUREASCA l.
c:::
~
'.>ECTO~Ul SE
>
(/)
n
\
>
„ .......„, ., „ . ")Cf ,;i . ;~~• R:."'•'~·
- ··~·~
- · ' _,-
n
. ~ .. „ ™""'~'~... ,..
I - --
ili*"hi»· • - ~ -ţ_ tTl

~
I ' tr -. <6~ · n
-co~};;-i;::--.
tTl
> -l
• I. .:· t-
><
• ,i;\({! , ,
\61.
O
~. ·-
r
,
• •. '
"
~~ • "
•
•
o'il
•
0
„ .~ ~
.·"~~
0 "~ •
j, " •
î' F
0
H
. .,\
<I•
.
f"
_
tt ••
"'
c _-
,
·~ .
~•
, -p,'f -lf (J
-JfK::J-
_, "•• • ..,
- CJ
~ I
•
o
o
~ •
'
_...„ .. _~..._
'\
St I
~'J ""'~ '
ţ.
~
r
tTl
~- ·~ „" '
„,„ 0 r \' >
----------------~;----,~~~~~'.,~~:::~;;:=:::;.:;s.~~~;-~:=:::::::L::.::::; :::-_::=;z
•• 0 i.:J ,„ ,· " . · ~"I
~
1' 9 I 'J - • t? 1'" .,. ' ;.t
tTl
IWJAJ ~
. -.----~"';- . . ~ · " ·~':~.- ?~@:
o
~
r
D
.·:
-;:- --
I
IITti:Y
(!)„
u .
L - - ~~---"-- :~·-'-_:.___i •
• .\.
·- . . ___ ( r \ :-.
·' : ·.__,,,
- --~.;.-.-:.:.; _
.
:
"'! .··
-·-:-- --:----- - - - - --- ·c;~\
-- -
·.• - . _. ,0.
,
o
a
-
ltLJ n
-~-~" --(~ -~ --"~ . ,._~·" .......,::;::.;;;.-;:.•:~·';;~.,_:·~---·----:._·'_
!,
s. ". • C> --- -- • •• _________ _ ; ; ·, tTl
[. """l o
K
z
LEG ENOA '°
00
(.,,.)
l
~ o
I
©
1·: 1u
r ·- ·I 2S B 33 3·,
1
.
\..-· 5
" 9 13 9~9~ 17 €>@ 21 29
~ ® I • ;mm 1S „ L2 s ?6 r· 10 LS 34 I 3s·
I
2 6 10 14 -;. .... F·H
I
I s· :.c
I~
~
·„· 3 • :: -~' 7 11 15 ~!, l)l 1C)
-· 23 \ •~~,-
-· - ~7
L ;
,.-....., 31 35 BRZ )9
„ el li c
.
•
Fig. 2. Budureasca 4 .Planul
c:J 8 12 I • 16 ~ 20 24 .... „"" 28
~l'h<'rat al ~ec:Liru hn SE. ! horUcic Jp ot r ~U ·- C:"inL~~ li (~ cc .,. - \"!: c.n. j: 2 bo:rl cic C1a-~:-t!1u (-"CC' . l \' - \ ' <' .n .'. J !(lct.!n ~C'
+„... 32
( .
1...1r~ . 36 KG :.C
C i r~$anu <LS); ·1 cuplo1 ce rt d\1s mir.creul de 1it:'r. ~re. Y t-n~;:, !c ctd':\\.-. 1.t \LSL tl ~r cp 1 {d ivt r:\r. tj10t'i); 7 grop i clc ţa r i (a:..:: 1 -- C : ii = C;r~ ; c = Lt"I.
S µictr\!; B ce;r...arn i c ~\ Ja rcnt,i: 10 rcr:s.mict'~ hu:r~t.-1 c u mf:r ;i.i jl chi:ric :a.,: J::! \Olr;\ ;a:~u r ;°L ;11 .siJLi; 13 Lucăţi d\! ':itro·1 d1s Jcu:a!c: j -1 os rmlm:\l : 13 moncd ~'i:
16 ! ip:Hc de tu rn:a p<.1do:lbc ; l i p iCSt:' m ârJntc dt· lJ TCr.7.: 18 O.birc tc de ritr: };) 11 1,i cc f(o de lut d rOE('bf ti;: ; '2 0 Cb:tc:lc de l•~: °11.. m.\r gd~, !.t'.C\:\: '22 (I!< lttn:i.n
t'J.kin~t: 2::\ coi rlmr.t'; ~~ ztturJ: 25 C:!Stro!": clt-pos ţt'stc ons~ cnkin:'lic: 2t: f .1g:i~c Cll p i e triş; :1 Ct'r.u.ş~: 28 şiinţuir; ati!t:1ci ; 29 gr o:;1 F-JJ: ~ 0 r.;c;irn':tr11
F-- H; ::!l ~.:C't!rr:t• trc difr:! tc cpc d ; :J2 pcr i m ct1;.z 1-\:G : 33 l:o:-dcr: ~ ·1 l "n1 i 11~U de :-.u prnfo\•i; 35 !ţO\('~ti --CUncJ<',ti: 36 Circ~:\~11: 37 :_~t·(· ::c, ::s Fi:-r .~: lc _ ~ jj„ -
tr::-. ·. ~9 C.:?OC':l brO!\N.;lui~ 40 COlf'.~:('-,:. &<"r,(i3~ r.-.,. ~;U ~t '.C Hit th·~t· r:da ('5\C vnlaU :l;·, ş l ln C":l7.U\ f ii; . ·11\, ra .şi ~l ) .
o
Vl
.,, o
<10"
VJ °'
~
~·
CJQ
w ~
"lhll I F(F(JTTTT f TTT f"f'iil I t<I I I I I I I I I I I I Fili! ~HPALEOL/TIC
~Jl"'I H I I I I I I I I I I I 1-l-Ul l -U~~rn·1·111 ·~R
h:;-tt;d-t::t-1-r-t-I I I I
- . - I-
rn•~-4-..- 1 -1-1-1 "141 I I I I 1'41"TDUOES tt
I;:~0-
~~
liml ~
I.I
- -_
.....,
,, ....,
-
,, _ _
-t
.
_ __ _ _ _
.-
_ •
~~r'
~
•
•
-„„
• :g;:~REA5CA
~
~
.,
"'
O!AN
°' PRECUCU1 ENI
ALOEN/-GUMELNITA
~!oii ~CUWIFM8
RNAvnnA I
rF
c C_E RNAVOO~_lj'_
:::: FOL TES Ti fi
I
I
I
_,
tn
G
o
~J.I
"' 11- I I I 11 I w! I I I I I 1=#1 FR4tlj -Ft-H ~li':&&~~ l o
o
I
•J
~
l''-"--11
"' li-1~~1
'""
I~l-f-l--1-
r
I I I I I1-1--4-+-1- 1--W-I ~=:HAUSIAl
I I I I I- ·I- ~-'-1-1 -
f A-B
--'- • •
l~IN@A~1tH c
. HALL
(/)
()
c::
o; lla.t'' i"' I+ oFf • ~ 1<111 e HALL A V I
'-.l lt-~u"" I I 1• 191• 11 ~ ~ILArENEsecY-f\i'.1e .n o
~lf~li--1~~~~ c::
Y.t~ r--n--1 ITT:'• I '"O
o
...,
I"' "-'
o-. _,
........J
-
..,.,
I ·
I
I
~r
f<ill
•
••
•
• • 1<111 • •
~
1<111
sPc//-llen eul TURA CAnPitA
sec. IVen.<:.1NTANAm: M11,.,,..~
st>c IV- Ve.nASPECT CIRE<:.JJ.NU
I - I
:::i
I~
i:" -·
i-.. -
'~~ţ~~
~
e
•
•
•ie
• ••• • • • •
• •l-<11 •
• • • • l<:iicV-Vlen. tPOTEŞTl-CÎNOESTI
• • • • • • • : , i~ec.Vl-Vlle.n. • 1
°'o_,
fet; - . _, - ••!<III ~f>flc. V/len.ASP.B4LTAVE>!!..~~"'.~rt:. l )l tn
1.1111--Ji\Ji'-->I
.... .... I I I I I I I i.r1 T TTT~ I I I I l•I I l•l•l"iil I I I R!llMEDIEVAL >
z
i. i.i.; 1 l 1 l r·w-rr n I ] l~INEPRECIZAT CRONOin(jir
l!?î l\Jf"-'l"-'~...il I I I 1-1 I l"-• f'Sl-IC) lw l~l"'I lvilt'î la.~JqviliOJO>f4<:;1 1el / A ci:::.r„oc '"O
jg
~ ~ • -1- 1 1\JI I I I 1 ~H IT 1rn:..r-=~rr-:.IV'î<l>rli\J~CROPOLA
>vl":I I I I I l ~ I I ! 1 -·1- 1- k~ I I I 1'-..il"-'l°'kio.lwl~lo-lwi"'hil-.... !4t 111 NEPRECIZAT
~
tn
'{/:J
~ '-'l"->l"-'l"->l'vlwl-~l · • l 'v l - +·l-lt.i~lo-1• -~!t"l:::!io-lo;~!o. l~N~l <-!i:;; I JtV roTAL I
'"O
C) "''llh
>
z
>
=i
o::i
li g
'Tl
rjQ"
~
;:i::i
~ rnTIT r l t I • ~I I • I~ tTl
~
()
tTl
....,
>·
-r
ii'
tTl
>
ii'
I
-1
I lI I I ~ ,., ii.IgOI CERNAVODA I
f":FRNAVnnA //I
..~ ~
' . . . ·•. . .
-
• .• I li~oo
4 ~ - . ,I li
-
Q
-
o
z
.....
.. "°w
00
=J
----1
~ . -- - ·- -- „.
o
-.I
nr. 3 nr . I.
mor tor
5f rot1gro fr::
b
o 5o cm
Lw -~ · -......l....--~
LEGENDA
D'
0
baza cuvei cuptorului
bucăJi dislocate din

6
q zg ură
7 V ciob Cireşanu (sec. N-V en.)

)
\> pereJii cuptorului
,..,,--
„.,,..:_ reconstif uirea formei
3 ®
~--·
vatra cuptorului
vitrificată (creuzetul)
8 ''
I ~
cuptoru u1
9 :..""- - tub suflant de la foale

I. ··~·"
" i,,..;·1- arsură intensă •i'
/:''(
r I ! I
cărbuni 10 ' ''·' strat Lotene sec. II-I î.e.n.
5 1t1J
Fig. 5.
BUDUREASCA. CERCETĂRILE ARH EOLOGICE DIN 1983 109
o Jcm.
.5
Fig. 7.
Fig. 7.
110 TEODORESCU, DUPOI, JIBOTEAN-PENEŞ, PANAlf
O - - -- Jc--;
4
5
Fig. 10.
Fig. 10.
BUDUREASCA CERCETĂRILE ARHEOLOGICE DIN 1983 111
-~ '~
·1- --6~-
--· -=~
- '
:~1
.::..."';:!. '
3 ' ,.
r. -- -------"" ,
'
'
'
Le -:-::. __ ..:1
:: :.-
. .-..=:-- :.:.. /'.
/ 5; .
7
.//' .
-';°' ~... :---------·-•4·-,'
7 /<Y a.I -- fEJJ · -~"
10 i I:
Fig. 11.
' , 1
'
Fig. 11.
112 TEODORESCU, DUPOI, JIBOTEAN-PENEŞ, PANAfr
. ~ .: -:~~---~ - --~ --~~ ;

' .,,„. >„ ~~-·
-. -- ~ - -- ••, • :~ •• ~v-:..'
tl
o..___...'""
11
11.
Fig. 14.
Fig. 14.
Fig. 16.
Fig. 16
114 TEODORESCU, DUPOI, JIBOTEAN-PENEŞ , PANAIT
O Jcm
t::::b=::lll- E:::;
-=:-d:d
Fig. 18.
Fig. 18.
o 1m
Fig. 20.
Fig. 20
116 TEODORESCU, DUPOI, JIBOTEAN-PENEŞ , PANAIT
~'
/ \
I \'
I
I 11
t\ ',, ;
'
tJ
";
\ I
I I
I I
I I I.a
1 ~ I
t I
\
3 ~
} \
,.
::.:.==...:-:----:>
li;.•
~------ .r.--.
)- -- - -~- ---t'\
I o.__ 3 ""
__, - 1,3,1.b
I. b 1 - - ~- -- -.tJ
--==--
o
o
---==--' -
3·Cm
-2
Jom
I. a
"/ ,'
Fig. 21.
Fig. 21
BUDUREASCA CERCETĂRILE ARHEOLOGICE DIN 1983 11 7
c
1
3
o 3cm
5
~ 6
rM.\ -
7 o 3cm
...
' '\
\
I
I }
I I
10 '
"
.... -
- ....
I
/
Fig. 22 .
Fig. 22
CERCETĂRI PRIVIND SECOLELE VIII - XI ÎN ZONA DE SUD A
INTERFLUVIULUI PRUT - SIRET
prof. univ. dr. MIHALACHE BRUDIU
Cercetările arheologice din ultimii ani. efectuate în zona de la pragul de jos al

Moldovei, au scos la lumină numeroase aşezări care se încadrează în perioada de la
sfărşitul primului mileniu şi începutul celui de al doilea din era creştină.
Toate aceste descoperiri au un pregnant caracter sedentar şi se inserează în
filonul continuităţii fondului etnic autohton, care a traversat în secolele anterioare,
procesul etnogenezei româneşti.
Contribuţia de acum reprezintă un bilanţ al rezultatelor mai vechi şi mai noi ale
temei în discuţie.
Încă de la începutul acestui secol Nicolae Velichi, profesor pe atunci la Liceul
"Vasile Alecsandri" din Galaţi, comunica rezultatele cercetărilor sale de la Serdaru
(Şendreni) - Galaţi, între care unele pot fi atribuite la o perioadă mai recentă (sec. X),
în raport cu altele din epoca romană, cum ar fi altarul votiv, datat în secolul al II-iea,
pentru care Vasile Pârvan adăuga într-un referat, în aceeaşi publicaţie 1 , unele
consideraţii personale. Zona cu aceste descoperiri se află în apropiere de malul
Siretului şi este ocupată acum de Fabrica de cherestea. Urmărind, însă, versanţii sudici
ai teraselor din apropierea cursului Siretului, s-a constatat că începând de la confluenţa
acestui râu cu Dunărea, spre amonte 20 km au putut fi descoperite numeroase mărturii
de locuire din această perioadă (pi. VI).
Din nefericire, în deceniile trecute, unele aşezări din perioada în discuţie au fost
complet distruse, fără a avea posibilitatea de a fi făcută vreo săpătură de salvare2 • Aşa a
fost cazul cu o aşezare situată pe versantul sudic al terasei din cartierul Dunărea -
Galaţi, pe unde trece, acum şoseaua spre Brăila, aşezarea fiind distrusă prin excavări.
Altă aşezare a fost găsită la marginea satului Movileni (corn. Şendreni) distrusă
prin extinderea triajului CFR Bărboşi, între anii 1965 - 1975, acum păstrându-se doar
un martor de terasă, unde se află turnul unui rezervor de apă, în jurul căruia mai sunt
câteva complexe din secolul al X-lea.
Între aşezarea din corn. Şendreni, amintită anterior şi satul Şerbeştii-Vechi se
află, în extravilan, de asemenea o aşezare pe versantul terasei, la sud de şoseaua Galaţi
Tecuci.
1
N. Velichi, Necropola şi altarul votiv de la Serdaru (Şendreni), în Buletinul Comisiunii Monumentelor
Istorice, 1912, V ,p. 120-122
2
Muzeul judeţean de Istorie din Galaţi nu dispunea de fonduri, iar Trustul de Construcţii - Galaţi care a
făcut cariera pentru zona aşezării, nu a sprijinit aceste salvări.
120 M. BRUDIU
La doi kilometri spre vest, în dreapta aceleiaşi şosele, se află la gura văii Lozova,
pe ambii versanţi, într-o zonă delimitată la vest de valul antic din marginea satului
Traian, la nord de cimitirul satului Şerbeştii-Vechi, la sud de şoseaua amintită, iar la est
de un sector zootehnic - o mare aşezare din secolele X-XI.
Recent s-a procedat la nivelarea unor ravene de pe versantul sudic şi cu această
ocazie au apărut unele complexe de locuire. Au fost descoperite două cuptoare· de
pâine, o locuinţă bordei din secolul al X-XI - lea şi o altă locuinţă bordei din secolul al
XVI-lea.
Primul cuptor era conservat parţial, păstrându-se puţin din pereţii bolţii. Ca
inventar au fost găsite pietre calcinate, reprezentând roci din Dobrogea, dar aduse aici
din complexe romane de locuire. În gura cuptorului a fost găsită o greutate de lut de la
plasa de pescuit (pi. I/6).
Al doilea cuptor era puţin mai mare decât primul şi mai bine conservat. În
interiorul său au fost descoperite fragmente ceramice de la borcane ornamentate cu linii
orizontale incizate (pi Il/1-4)., precum şi un maxilar de carnivor, prelucrat.
Bordeiul din secolele X-XI avea o formă dreptunghiulară cu colţurile rotunjite,
cu instalaţia de încălzire în colţul de N-V. Aceasta era formată din pietre de Dobrogea,
între acestea s-au aflat şi două gresii pentru ascuţit străpungătoarele din os (pi. 11/5-6).
În zona centrală se afla o lentilă de cenuşă în care s-au găsit oase şi fragmente ceramice
(pi. 113-5). Au fost găsite şi două funduri de borcane cu mărci de olar, unul având un
cerc cu un "X" în interior, iar altul reprezentarea unui iepure (pi. 111-2), motiv
ornamental inedit.
O altă intervenţie de salvare a fost efectuată la nord de localitatea Plevna. corn.
Rediu, jud Galaţi, la locul numit "Puţul lui Streaşină".
Din punct de vedere topografic aşezarea se află în albia majoră a văii Plevna,
care şi-a format o ravenă pe direcţia talvegului.
Datorită acestei situaţii au fost distruse câteva complexe de locuire. Şesul văii a
suferit o uşoară modificare morfologică într-o perioadă mai veche, datorită unui con de
dejecţie rezultat de la apele torenţiale ale unei viroage prin care trecea aşa-zisul "Val al
lui Athanaric". Pe latura stângă a acestui micro-relief s-a format vatra de locuire a unei
comunităţi din secolele VIII-XI. Tot în apropierea acestui con de dejecţie s-a format şi
, un coluviu, la limita inferioară aflându-se o pânză freatică, folosită şi astăzi, şi care a
dat toponimul "Puţul lui Streaşină".
În cadrul unei secţiuni au fost cercetate trei complexe de locuire-bordeie şi două
cuptoare izolate. De asemenea, au fost identificate încă două locuinţe bordeie.
Din punct de vedere stratigrafic, materialele arheologice se află situate în solul
de tip cernoziom; din punct de vedere cronologic materialele aparţin mai multor epoci,
începând cu Hallstattul şi până în Evul Mediu.
Complexele de locuire în zona secţiunii aparţin numai secolelor VIII-XI.
Bordeiul I are în plan o formă ovală cu colţurile bine rotunjite. Instalaţia de
încălzire este reprezentată de un grup de pietre, acum dispersate în colţul sud-estic al
locuinţei. Pereţii bordeiului aveau o uşoară înclinare de la exterior spre interior.
Gârliciul era situat spre vest în direcţia înclinării pantei.
SECOLELE Vili-XI ÎNTRE PRUT ŞI SIRET 121
Ca inventar a apărut un cuţit din fier, întreg (pi. IIl/3).Ceramica este în stare
fragmentară, neîntregibilă şi provine de la vase de tip borcan, lucrate cu mâna, având ca
ingredient fragmente de ceramică pisată (pi. IV11) şi o uşoară calcinare la roşu. Altele
sunt din pastă cu ingredient de nisip (fig. IV /2) lucrate la roată înceată. Corpul
borcanelor era oval, cu gâtul scurt şi marginea gurii evazată şi faţetată. Ornamentarea
vaselor era realizată prin grupuri de linii orizontale sau vălurite, cu o dispunere slab
ordonată. După specificul fragmentelor ceramice, această locuinţă bordei poate fi
datată în sec. VIII-IX.
Bordeiul II, are în plan o formă ovală cu gârliciul situat spre vest. Pereţii aveau o
poziţie oblică. Este situat la nord-est de bordeiul I. Ca inventar s-a găsit o fusaiolă de
formă bitronconică (pi. III/4) şi fragmente ceramice lucrate la roată din pastă
zgrunţuroasă cu ingredient de nisip, de culoare neagră.
Acestea sunt neîntregibile şi provin de la vase de tip borcan. Ca ornament se află
grupuri de linii orizontale dispuse pe corp (pi. IV /4 ), vălurite (pi. V /6-7) şi combinate
(pi. V /9).Corpul borcanelor este mai suplu decât la cele din secolele X-XI. Marginea
gurii este evazată şi teşită oblic sau rotunjită.
După specificul materialelor ceramice considerăm că şi această locuinţă-bordei
se încadrează, cronologic, tot în secolele VIII-IX.
Bordeiul III Acesta a fost situat la 11 m nord de bordeiele I, li. În plan prezintă o
formă cvasitrapezoidală. Pe latura de vest se află două cuptoare care au gurile pentru
foc în interiorul bordeiului. Pe latura de nord este o groapă de la un stâlp de lemn. Spre
latura de est se află două grupuri de pietre de la sursele de încălzire. Una dintre acestea
se află la baza bordeiului. Acestă diferenţă se datorează celor două etape de locuire
care au fost observate şi stratigrafic, precum şi prin existenţa celor două cuptoare de
pâine. Acestea, la rândul lor, au o diferenţă de nivel, astfel, cuptorul nr. 1 din colţul de
NV se află la baza bordeiului. În schimb, cuptorul nr. 2 are gura de alimentare mai sus
cu 8 cm faţă de cuptorul nr. I şi, totodată, în faţa sa se află o groapă aproximativ ovală,
mai adâncă cu 15 cm faţă de baza bordeiului.
Inventarul bordeiului III a fost format dintr-o secere cu vârful rupt, având însă
mânerul lung (pi. III/7), trei împungătoare din os şi o cute din şist de Dobrogea, precum
şi o cantitate de fragmente ceramice care erau amestecate cu altele de factură dacică şi
romană, antrenate din nivelul aparţinând sec. IV e.n.
Ceramica din secolele X-XI este de trei categorii:
Categoria I are ca degresant calcar şi nisip, pasta este bine arsă, fiind parţial
calcinată la roşu.
Categoria II are ca degresant cioburi pisate, iar pasta este neagră în spărtură.
Categoria III, prezintă pastă fină cenuşie, cantitativ puţină.
Tipul de vas de la care provin aceste fragmente ceramice îl reprezintă borcanul,
care cunoaşte mai multe variante.
122 M. BRUDIU
O categorie de borcane cu marginea evazată şi rotunjită, gâtul scurt şi umerii

proeminenţi, ornamentul realizat la roată odată cu vasul, fiind constituit din linii
orizontale şi vălurite, dispuse rarefiat pe suprafaţa vasului (pi. V /3 ; pi. IV /3 ).
O altă categorie de borcan aparţine variantei Şendreni3, care are marginea buzei
evazată, profilată uneori cu o carenă rezultată din canelura marginii. La această
variantă ornamentarea suprafeţei vasului a fost realizată prin linii orizontale incizate şi
întrerupte de linii oblice (pi. V) şi uneori de linii vălurite (pi. V12). A apărut şi un fund
de vas în stare fragmentară cu reprezentarea parţială a unei mărci de olar (pi. V /5).
După cum rezultă din prezentarea materialului ceramic din locuinţele I şi II de la
Plevna-Rediu, acesta se încadrează în secolele VIII-IX. Până în prezent descoperiri
arheologice din această etapă, în judeţul Galaţi, nu sunt numeroase, datorită faptului că
cercetările sistematice au fost puţine. Între acestea menţionăm cercetările lui l.T.
Dragomir4 de la Cavadineşti, precum şi trei morminte de la Stoicani 5, descoperite de M.
Petrescu Dîmboviţa şi Dinu Marin.
Pe un plan mai larg, celelalte două piese, cuţitul de fier şi fusaiola bitronconică
au bune asemănări cu descoperirile de la Bucov-Tioca6 şi Fundu Herţii • De asemenea
7
şi ceramica de la Plevna-Rediu îşi găseşte corespondenţe în cea de la Bucov-Tioca8 •

În ceea ce priveşte locuinţa III de la Plevna-Rediu se observă existenţa unei
ceramici evoluate din punct de vedere al realizării tehnice, deci calitativ, în care nu
lipseşte nici varianta de tip Şendreni, din sec X-XI. Acest complex de locuire ne dă
posibilitatea să încadrăm locuinţa-bordei în discuţie în etapa unnătoare - secolele X-XI
prima jumătate. Desigur că viitoarele campanii de săpături de la Plevna-Rediu vor
putea identifica şi alte aspecte de detaliu în această aşezare, cu o mare densitate de
complexe din această perioadă.
Cu privire la aşezarea de la Şendreni-Şerbeştii Vechi, cercetările de salvare, deşi
sumare, au pus în evidenţă încă o aşezare de mare întindere, din secolele X-XI în zona
cursului inferior al Siretului, pe lângă alte descoperiri similare, cum a fost aşezarea şi
necropola de la Serdaru (Şendreni) şi o alta la Mălina9 , aceasta fiind cunoscută prin
cercetare sistematică mai de mult.
Consider important să mai adaug pentru zona sudică a interfluviului Prut-Siret
alte descoperiri din bazinul inferior al Prutului unele inedite,· pentru a evidenţia
densitatea de locuire a populaţiei strămoşeşti.
1
Dan Gh. Teodoru, Continuitatea populaţiei autohtone la est de Carpaţi, în secolele VI-XI e.a., Iaşi,
1984, p. 123 şi nota 29
4
l.T. Dragomir, în Materiale şi Cercetări Arheologice, VI, 466 şi unn., Materiale VII, 1961, p. 159.
s M. Petrescu Dîmbovita şi Dinu Marin. în SCIVA, 25, 1974, l, p. 91
6
Maria Comşa, Cultura materiali veche românească, 1978, p. 115-117
7
Mircea Petrescu Dâmboviţa, Dan Gh. Teodor, Sisteme de fortificaţii medievale timpurii la est de
Carpaţi. Aşezarea de la Fundu Herţii ljud. Botoşani), Iaşi, 1987, p. 52, fig 31 /l-3
8
Maria Comşa, op. cit, pag. 66-72
9
N. Gostar, în Materiale şi Cercetări Arheologice, VII, 1962, p. 508-513; Dan Gh. Teodor, în Danubius I,
p. 129-135
SECOLELE VIII-XI ÎNTRE PRUT ŞI SIRET 123
lnfonnaţii noi provin din descoperirile de la Frumuşiţa 10 , Scânteieşti , Tătarca 12 ,

11
Tuluceşti-Râpa Bălaia 13 , Tuluceşti-Vatra satului 14 , Vânători 15 (pi. VI)

Este util să mai adaug descoperirea unei locuinţe bordei la Frumuşiţa-Ijdileni,
punct situat la capătul sudic al interfluviului dintre Valea ljdilenilor şi Valea Prutului,
la locul numit "Via lui Ion Ciurea", la sud de incinta fostului C.A.P. 16 • Bordeiul are
formă pătrată în plan şi colţurile rotunjite. Între materialele arheologice reprezentate de
fragmente ceramice (pi. VIl/1,2,4) specifice sec. X-XI se află şi o bucată de piatră din
gresie locală, având incizat semnul crucii pe partea şlefuită. Incizia este adâncă de 3
mm, având aspectul unei caneluri, fonna piesei este poligonală, laturile rezultând de la
spărturi anterioare şlefuirii (fig. Vll/3).
Este posibil să fi fost folosită în activitatea unui meşter, ca monovalvă pentru
realizarea crucilor din bronz. Din punct de vedere tipologic este unicat.
Pentru zona sudică a interfluviului Prut-Siret se observă o densitate mai mare de
locuire în apropierea văilor celor două râuri care ofereau condiţii optime atât pentru
practicarea agriculturii, cât şi a creşterii vitelor sau pescuitului.
Dezvoltarea comunităţilor din secolele VIII-XI de aici trebuie integrată, în
primul rând, în lumea veche românească din teritoriul Dobrogean, unde se găseau
importante centre situate pe dreapta Dunării, de la Capidava, Beroe, Dinogeţia, !ntens
locuite în acestă perioadă.
În concluzie, importanţa celor prezentate mai sus se detaşează cu mult mai
limpede în stadiul actual al cercetărilor, stadiu relevat într-o recentă sinteză a istoriei
vechi a României, de către Dan Gh. Teodor 17 : "Pe baza numeroaselor date oferite de
cercetarea arheologică s-a putut stabili că în cursul secolului al VIII-lea, in întreaga arie
de etnogeneză românească, pe fondul transformărilor radicale amintite, în toate
domeniile culturii materiale şi vieţii spirituale, se desfişoară un evident proces de
uniformizare care capătă, tot mai mult, un caracter propriu, original, vechi românesc,
specific teritoriilor în care a avut loc."
10
M. Brudiu, SCIVA, 1991,3-4,p. 223
11
Inedit, descoperire M. Brudiu
12
M. Brudiu, în Materiale şi Cercetări Arheologice, IX, p. 516
13
Ibidem
14
Ibidem, p.513
15
M. Brudiu, în Materiale şi Cercetări Arheologice, a XV-a Sesiune anualii de rapoarte, Braşov, 1983, p.
407-409
16
M. Brudiu, SCIVA, 42, 1991, 3-4, p. 221-239
17
M. Petrescu Dimboviţa, Hadrian Daicoviciu, Dan Gh. Teodor, Ligia Bârzu, Florentina Preda, Istoria
RomjnJei de ls inceputuri pjnl in secolul sl VIII-Ies, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
1995,
p. 352
124 M. BRUDIU
RESEARCHES CONCERNING THE SOUTH AREA

OF THE PRU'l-SIRET INTER-RIVER
DURING THE 1orn-11TH CENTURJES
-SUMMARY-
The author presenls the results of lhe reseaches at Şerbeştii Vechi and Plevna Rediu in the south
region of Moldova, discovering the presence of olher settlements in the 81h-l l 1h centuries.
Legend of the figures
Chart 1.1-6, Archeological materials at Şerbeştii Vechi

Chart li. l-6, Archeological malerials at Şerbeştii Vechi
Chart III. l-4, Archeological malerials al Plevna-Rediu; 5-6 at Şerbeştii Vechi
Chart IV. 1-4. Archeological materials at Plevna-Rediu
Chart V. l-9. Archeological materials at Plevna-Rediu
Chart VI. The map ofarcheological discoveries: l, Galaţi-Cartierul Dunărea; 2, Galaţi-
Căluşa: 3, ljdileni Frumuşiţa; 4, Movileni-Şendreni; 5, Rediu-Vatra satului; 6, Plevna-
Rediu; 7, Scânteieşti; 8, Şendreni. Fabrica de cherestea; 9, Şendreni-Vest de sat; IO,
Şendreni-Casa lui Secan; 11, Şerbeştii Vechi; 12, Tătarca-Tuluceşti; 13, Tuluceşti-Râpa
Bălaia: 14, Tuluceşti-Vatra satului; 15, Vânători-Amiral; 16, Vânători Râpa lui Tuluc; 17,
Stoicani; 18, Lieşti-Barajul din Valea Călmăţui; Cuca-Râpa Roşie; 20, Cişmele-Smârdan
Chart VII. Archeological materials al Frumuşita-Ijdileni.
M.BRUDIU
PI. I. 1-6 Materiale arheologice de la Şerbeştii Vechi
M. BRUDIU
126
PI. 11. 1-6 Materiale arheologice de la Şerbeştii Vechi
PI. III . 1-4 Materiale arheologice de la Plevna-Rediu, 5-6 de la Şerbeştii Vechi
128 M. BRUDIU
PI. IV . 1-4 Materiale arheologice de la Plevna-Rediu
PI. V. 1-9 Materiale arheologice de la Plevna-Rediu
130 M. BRUDIU
• 19•
6
5
•
PI. VI. Harta descoperirilor arheologice: I. Galaţi-Cartierul Dunărea: 2. Galaţi - Cătuşa; 3. ljdileni-FrumuşiJa; 4.
Movileni-Şendreni ; 5. Rediu-Vatra satului: 6. Plevna-Rediu; 7. Scânteieşti; 8. Şendreni, Fabrica de cherestea; 9.
Şendreni-Ve st de sat; 10. Şendreni-Casa lui Secan ; 11. Şerbeştii Vechi; 12. Tătarca-Tuluceşti; 13. Tuluceşti-Râpa
Bălaia ; 14. Tuluceşti-Vatra satului; 15. Vânători-Amiral ; 16. Vânători Râpa lui Tuluc; 17. Stoicani; 18. Lieşti-Barajul
din Valea Călmlltui; Cuca-Râpa Roşie ; 20. Cişmele-Smârdan
SECOLELE Vili-XI ÎNTRE PRUT ŞI SIRET 131
PI. VII . Materiale arheologice de la Frumuşiţa-ljdileni .
FLOTA MILITARĂ ROMANĂ LA DUNĂREA DE JOS
drd. MIHAELA DENISA LIUŞNEA
Navigaţia fluvială, alăturide cea maritimă, a jucat un rol deosebit de important

în viaţa anticilor, ea înlesnind o legătură mai rapidă şi sigură între diferite regiuni.
favorizând schimbul de mărfuri, oameni şi idei.
Deşi flotei militare imperiale i s-au consacrat până în prezent o serie întreagă de
lucrări, dificultatea subiectului în sine face ca acestea să fie încă incomplete. În acest
context, ne propunem în cele ce urmează să prezentăm originea, perioada de activitate,
raza de acţiune a flotei militare romane dunărene, precum şi elemente legate de dotarea
acesteia, ierarhia militară. De asemeni, lucrarea va avea în vedere importanţa pe care a
avut-o prezenţa acestei unităţi navale în zona Cotului Dunării şi a Gurilor de vărsare, în
perioada cuprinsă între secolele I - VI d. Hr.
Începutul activităţii acestei flote poate fi considerat sincron cu primele semne de
afirmare a Imperiului roman la Dunărea de Jos, când ea constituia practic, unica
manifestare permanentă a armatei romane în această regiune.
Astfel, este posibil ca Augustus (27 î. Hr. - 14 d. Hr.) însuşi, în momentul în care
împinsese hotarele Iliricului până la malul fluviului Dunărea 1 • să fi luat măsuri pentru
constituirea unei flote în zonă, cu scopul protejării Pannoniei. În fapt, în timpul
campaniei din anii 11 - 12 d. Hr„ condusă de guvernatorul Pannoniei, Cornelius
Lentulus, şi generalul Sextus Aelius Catus2, armatele imperiale au trecut dincolo de
Dunăre pentru ai obliga pe daci să îndure stăpânirea poporului roman 3. Fără îndoială,
reuşita acestei manevre a fost asigurată de vase ale flotei militare constituită deja •
4
În sprijinul acestei idei pare să vină epitetul de Augusta, pe care flota îl va purta
alături de titlul de Flaviana uneori, până în epoca Imperiului Târziu, când apare
menţionat în Notitia Dignitatum Occidentis (XXXII, 50).
H.D. Viereck crede probabilă înfiinţarea flotei danubiene chiar mai devreme, în
jurul anului 29 î. Hr„ când proconsulul Macedoniei, Marcus Licinius Crassus, îi
1
Faptele Împăratului Augustus, V, 30, în Izvoare privind istoria României, I (colectiv de autori -
VI.Iliescu, V.C. Popescu, Gh, Ştefan), Bucureşti, 1964, p. 269.
2
Strabon, VII, 3, 1O; R. Vulpe, La Dobrugia attraverso i secoli. Evoluzione storica e considerazioni
geopolitiche, Bucarest, 1939, p. 13.
1
Fapte lmpăratului Augustus, V, 44, în Izvoare privind istoria României, I.
4
H.D.- Viereck, Die romische Flotte Classis Romana, Herford, 1975, p. 255, apud Cr. Matei, Consideraţii
privind raportul intre Classis Flavia Moesica şi fortificaţiile limesului roman de la Dunărea de Jos (sec. I
- VI), în Pontica, XXIV, 1991, p. 143, n. 4.
134 M. D. LIUŞNEA
înfrânge pe regii geto - daci Dapyx şi Zyraxes 5 • Este momentul începutului unei directe
supravegheri militare a Dobrogei de către Imperiu, opinează Cristian Matei 6 •
Începând cu o dată anterioară anului de exil al lui Ovidiu, 8 d. Hr„ pe ţărmul
Pontului Euxin, este înfiinţată praefectura orae maritimae, prin care Imperiul dorea
să ajute regii odryssi, în vederea menţinerii autorităţii acestora • Astfel, în anul 12 d.
7
Hr. Regele trac Rhometalkes este sprijinit de către trupele romane, care aduse pe apa
fluviului dinspre vest, recuceresc cetatea Aegyssus, aflate fiind sub comanda lui P.
Vitellius8, în anul 15 d. Hr.
Rolul flotei de pe Dunăre a fost determinant, având în vedere distanţa de peste
şase sute de kilometri ce desparte Scythia Minor de centrele militare din Moesia
Augusta şi, mai ales, absenţa drumurilor terestre în zona Dunării de Jos 9 •
Pentru anii 50 - 51 d. Hr„ un pasaj din Tacitus (Annales XII, 30) menţionează o
flotă dunăreană (Vannius) ad classem in Danuvio opperientem perfugit.
În timpul împăraţilor Flavieni flota danubiană primeşte numele de Classis Flavia
Moesica, însă în legătură cu atribuirea acestei iniţiative, părerile specialiştilor diferă.
Astfel, în timp ce Fiebiger, C. Starr şi Sanders 10 consideră că cel care a organizat flota
este Vespasian, Dietmar Kinast 11 atribuie acest rol lui Domiţian. În favoarea primei
opinii s-au pronunţat specialiştii români R. Vulpe 12, Ion Bamea 13 , Em. Condurachi 14,
Alexandru Suceveanu 15 , Andrei Aricescu 16, N. Zugravu 17 care vorbesc însă de o
reorganizare a flotei fluviale, în urma măsurilor luate de Rubrius Gallus pentru întărirea
defensivei teritoriului dintre Dunăre şi Mare.
5
Ibidem.
6
Ibidem.
Vasile Barbu, Dobrogea Romană, în Enciclopedia civilizaţiei romane, (coord. D. Tudor), Bucureşti,
7
1982, p. 266.
8
Ovidiu, Scrisori din Pont, IV, 7, 19 - 28, în Publius Ovidius Naso, Tristele, Ponticele, (trad. Teodor
Naum), Bucureşti, 1973; în Izvoare privind istoria României.
9
Emil Condurachi, Classis Flavia Moesica au J er siecle de n.e.• în Actes du I-e Congres International
d'etudes sur le frontieres romaines. Bucureşti, K~ln - Wien, 1974,p. 84.
10
Ibidem, p. 83.
11
D. Kinast, Untersuchung zu den Kriegsflotten der romischen Kaiserzeit, Bonn. 1966, apud Emil
Condurachi, op. cit., p. 83.
12
Radu Vulpe, Din istoria Dobrogeii, II, Bucureşti, 1968, p. 61.
13
I. Bamea şi Gh. Ştefan, Le limes scythicus des origines a la fin de l'Antiquite, în Actes du I-e
Congres„., p. 15.
14
Emil Condurachi, op. cit., p. 84.
15
Al. Suceveanu, fn legătură cu data de anexare a Dobrogei de către romani. în Pontica, 4, 1971. p. 116.
16
Andrei Aricescu, Annata in Dobrogea romană, Bucureşti, 1977, p. 70.
17
Nelu Zugravu, Istoria romanităţii nord - dunărene (secolele II - VIII). Contribuţii la etnogeneza
românilor, laşi, 1994, p. 14.
FLOTA MILITARĂ ROMANĂ 135
Aceasta este. de altfel, perioada în care Bosforul cimmerian este complet

subordonat Imperiului, iar ideea unei legături terestre a Peninsulei Italice cu Asia se
apropia tot mai mult de materializare.
Având în vedere informaţia pe care ne-o oferă textul Diplomei militare
descoperită la Breţcu , susţinem ideea unei reorganizări a flotei deja existente la acest
18
nivel cronologic, în timpul domniei lui Vespasian (69 - 79). Acest lucru pare cu mult
mai probabil, căci Diploma.. eliberată în anul 92, sub consulatul lui Tiberius Iulius
Celsus Polemaenus şi Lucius Stertinius Avitus, aminteşte de cei douăzeci şi şase de ani
pe care marinarul din Classis Flavia Moesica, al cărui nume s-a pierdut, i-a petrecut în
cadrul serviciului militar. Putem deduce astfel, că a intrat în acest serviciu în jurul
anului 66 activând deci ca marinar al flotei, înainte de reorganizarea acesteia, timp de
trei sau chiar cinci ani. Se poate presupune că numărul mic de ani pe care i-a petrecut
în această flotă, alta decât Classis Flavia Moesica, să fi condus la ideea inutilităţii
menţionării, la încheierea serviciului militar, a numelui acesteia. În acelaşi timp, ar
putea fi vorba de o reorganizare care a păstrat intacte elementele de bază ale unităţii
respective.
În timpul domniei împăratului Vespasian, linia Dunării ameninţată de daci şi
sarmaţi, este fortificată, iar fluviul va fi încredinţat spre pază celor două flote: Classis
Flavia Pannonica, înfiinţată în anul 9 d. Hr., cu sector de patrulare între Castra Regina
(Regensburg) şi Singidunum (Belgrad) 19 şi Classis Flavia Moesica20 • Raza de acţiune a
acesteia din urmă cuprindea iniţial linia Dunării, de la Singidunum la Gurile fluviului,
ţărmul mării de vest şi de nord, marea Azov (Maeotis) şi apele curgătoare învecinate:! 1,
adică exact spaţiul supravegheat altădată de flota lui Augustusn.
Mai târziu, paralel cu evoluţiile militare şi politice din zonă, al căror suport era
interesul din ce în ce mai mare al romanilor faţă de această parte din lume, aria asupra
căreia se va exercita autoritatea comandanţilor navali se va lărgi considerabil.
Descoperirile arheologice din partea vestică a Valului Tuluceşti - Serbeştii Vechi (corn.
Şendreni, Galaţi)2 3 dovedesc prezenţa adânc în teritoriu a materialelor tegulare cu
ştampila unităţii militare fluviale, fapt ce ar putea sugera ideea că autoritatea
comandantului flotei se extindea şi asupra colţului sudic al Moldovei, cuprins între
Dunăre, Siret, Prut şi acest val. Această autoritate se manifesta, cel puţin în epoca
Severilor ( 193 - 285), de la Singidunum 24 până în teritoriul histrian 25 , flota moesică
18
N. Gudea, Castrul roman de la Breţcu. Încercare de monografie, în Acta Musei Porolissensis. Zalău, IV,
1980, p. 32 şi urm.
19
H. D. Vierick, op. cit., p. 143, n. 2.
20
Octavian Toropu, Vespasianus, în Enciclopedia civilizaţiei romane, p. 809.
21
Cr. Matei, op. cit., p. 144.
22
H. D. Vierick, op. cit., p. 255
23
S. Sanie, Civilizaţia romană la este de Carpaţi şi romanitatea pe teritoriul Moldovei (secolelc li i.e.n. - III
e.n.), laşi, 1981, p. 78.
24
Cr. Matei, op. cit., p. 144.
25
A. Aricescu, op. cit., p. 71.
136 M. D. LIUŞNEA
controlând de asemeni, în continuare ţărmul vestic şi nord - pontic până la

Chersonesos26 (planşa I).
Principalele stationes se aflau între cotitura fluviului spre răsărit şi regiunea
aflată în apropierea Deltei, amplasate în puncte ce prezentau anse naturale, pe ambele
maluri ale Dunării. Baza principală a unităţii navale se găsea în Noviodunum, unde a
fost de altfel descoperită o cărămidă cu ştampilă: CL(lassic) FL(avia) M(oesica}2 7,
considerată de unii specialişti ca fiind cea mai timpurie, datând după toate
probabilităţile încă din timpul lui Vespasian. Fortificaţia în sine era dependentă de
castrul de la Troesmis 28 şi pe lângă aceasta au mai fost atestate baze secundare la
Dinogeţia (de la Traian până în timpul Severilor}2 , Aliobrix (Orlovka) , Bărboşi
9 30
(prima jumătate a secolului al III - lea) , Capidava , Aegyssus , Tyras şi probabil la

31 32 33
Chersonesos, care devine la un moment dat cartierul general al tuturor garnizoanelor de

pe întreg litoralul nord - pontic 34 •
Prezenţa unităţii fluviale moesice la Bărboşi, d-nul R.Vulpe o consideră
anterioară războaielor dacice, încă din vremea lui Vespasian sau a urmaşului acestuia
Titus (79 - 81)35 . Atât pentru această fortificaţie cât şi pentru Aliobrix, N. Gostar
consideră că este vorba despre o prezenţă temporară36 •
Stabilirea unei cronologii exacte, pe baza materialului tegular cu ştampilele flotei
moesice, descoperite în număr relativ mare (planşa II, fig. l - 8) este dificilă.
Integrarea definitivă a Dobrogei, după l 06, când împăratul Traian (98 - i 17) o
ataşează împreună cu sudul Moldovei, Muntenia, o parte din Oltenia şi colţul sud -
estic al Transilvaniei, Moesiei, în sistemul politic şi administrativ roman, are ca urmare
impulsionarea dezvoltării economice şi legat de aceasta a comerţului. Pe lângă funcţii
militare, în perioadele de linişte, flota dunăreană a îndeplinit, fără îndoială, şi o funcţie
economică, cel puţin în domeniul transportului, mai ales de piatră.
În Marea Neagră, pa1tea sudică a ţărmului era controlată de flota maritimă, Classis Pontica, care
26
dispunea de patruzeci de nave de luptă, cu o treime drept navă amiral. V. Cr. Matei, op. cit.
Emilia Doruţiu - Boilă, în Inscripţiile din Scythia Minor. V, Bucureşti, 1980, p. 279.
27
28
A. Aricescu, op. cit., p. I 04.
Pentru Aliobrix, ca şi în cazul Bărboşilor de altfel, Radu Vulpe consideră că este vorba de o prezenţă
29
temporară, v. N. Gostar, Unităţi militare din castellum roman de la Barboşi, în Danubius, Galaţi, I, 1967,
p. 111.
Prezenta unităţii fluviale militare romane la Bărboşi. Radu Vulpe o consideră anterioară războaielor
30
dacice, încă din vremea lui Vespasian mai exact sau a urmaşului acestuia, Titus (79 - 81); Ibidem, p.
108.
31
Cr. Matei, op. cit. P. şi urm.
32
CIL III, 7485.
33
D. M. Pippidi consideră că Tyras a intrat în cadrul Moesiei Inferioare în timpul domniei lui Traian şi nu
mai devreme. V.D.M. Pippidi, Contribuţii la istoria veche a României, Bucureşti, 1967, p. 322 - 324.
34
R. Vulpe, op. cit., p. 108.
35
N. Gostar, op. cit„ p. 111.
36
Cr. Matei, op. cit„ p. 16, n. 25.
În general, circulaţia pe Dunăre se desfăşura între lunile martie şi respectiv

septembrie - noiembrie , iar zilele de navigaţie se împăneau în zile lungi, cuprinzând
37
un interval de şaisprezece - optsprezece ore, şi zile scurte 3 •

Comandantul unei flote avea gradul de praefectus. Până în prezent au fost
atestaţi opt astfel de comandanţi: Sextus Octauius Fronto (92 d. Hr. - CIL XVI, 3 7); Q.
Atatinus Modestus pentru anii 80 - 98 (CIL IX, 369); L. Valerius, îndeplinind această
funcţie la sfârşitul domniei lui Traian sau la începutul celei a lui Hadrian (CIL III,
8716; inscripţie din Salonae); P. Aelius Marcianus, către 140 (CIL Vlll, 9358); M.
Vindius Verianus, în timpul lui Septimius Severus (CIL lll, 14447); un anonim,
comandant al flotei britanică, moesică şi pannonică în anii 209 - 211 (CIL VI, 1643 );
Publius Aelius Ammonius, devenit în vremea lui Gordian al III-iea, procurator
provinciae Moesicae Inferiores (IGR I, 263 ); Postumus, cunoscut într-o inscripţie
descoperită la Noviodunum, prefect al unităţii militare fluviale în a doua jumătate a
secolului al III-lea39 (planşa III).
Aceştia proveneau din ordinul ecvestru, în timp ce classicii erau recrutaţi dintre
liberţi şi provinciali, care după douăzeci şi cinci de ani de serviciu militar, primeau
drept de cetăţenie romană atât pentru ei, familiile lor, cât şi pentru urmaşi 40 • Cristian
Matei deosebeşte, în echipajul mixt din timpul lui Augustus, classiarii (soldaţi) de
marinari, aceştia din urmă având un rang inferior41 •
Cât despre ofiţeri, aceştia puteau accede la trei grade: trierarchus (căpitan de
corabie), navarch (comandant de escadră) şi praefectus (comandant al tlotei)4 2 •
Practic, funcţia de trierarchus apare în Imperiul Târziu. Cunoaştem şi numele unui
astfel de căpitan L.Aelius Severianus •
43
Fiecare corabie dispunea şi de un serviciu administrativ condus de un

beneficians44 , în timp ce cârmaciul acesteia purta numele de gubernator şi avea gradul
de subofiţer45 •
Subunitatea tactică de luptă era centuria şi era comandată de un centurion. O
astfel de centurie putea fi constituită din echipajul unui vas, la care se adăuga o mică
forţă de infanterie, cum a fost cazul celei comandate de Q. Iulius Heliodorus •
46
37
Ibidem.
38
39
P. Petit, Rome et Empire Romain. Le Haut - Empire, în Encyclopaedia Universa/is (France), 14, Paris,
1980, p. 395.
40
M. Grant, The anny if the Caesars, London, 1974, p. 86, apud Cr. Matei, Flota romană în războaiele
dacice, în Peuce, X, voi. I, Texte, Tulcea, 1991, p. 145, n. 11.
41
G. Webster, The Roman Imperial Anny ofthe first and second centuries, A.D„London, 1969, p. 164 şi
urm., apud Cr. Matei, op. cit„ p. 145, n. 13.
42
43
Cr. Matei, op. cit., p. 145, n. 14.
44
A. Aricescu, Gubemator, în Enciclopedia civilizaţiei romane, p. 359.
45
Emilia Doruţiu - Boilă, lSM, V, p. 284 - 285.
46
Dumitru Tudor, Arheologia romană, Bucureşti, 1976, p. 158.
138 M. D. LIUŞNEA
În ceea ce priveşte îmbrăcămintea folosită de militarii navali, sunt interesante

infonnaţiile oferite de Vegetius şi unele monumente sculpturale. Astfel, se ştie că
principalele articole de îmbrăcăminte erau: o tunică strânsă pe corp cu un ciugulum,
care oferea posibilitatea atârnării sabiei şi a pumnalului, un sagum lung, pantaloni şi
caliga 47 • Ca anne de luptă aveau basta, sabia, pumnalul ş.a. 48 •
În general, serviciul militar în cadrul flotei era considerat mai puţin onorabil
decât cel din annata de uscat49 , însă este interesantă în acest sens Diploma din 138, din
timpul lui Hadrian, care îi menţionează pe militarii flotei la sfârşitul listei trupelor
auxiliare de călăreţi şi pedestraşi, confinnându-le drepturi egale cu aceştia din unnă
(CIL XVI, 83).
În ceea ce priveşte dotarea sa, flota militară romană dispunea de nave de război,
deosebite de cele comerciale şi transport, prin fonna pupei, scobită şi recurbată spre
interior, cu partea superioară mult înălţată, precum şi prin numărul de rame. O
caracteristică importantă a acestor nave este viteza mare de deplasare, de 8 - 8,5 noduri
pe oră, atunci când naviga în sensul curentului, în timp ce deplasarea împotriva
curentului se făcea cu I - 2 noduri 50 •
Navele de război dispuneau de dotări speciale, aşezate pe punte, cum ar fi:
turnuri de luptă, maşini balistice, cabina comandantului amplasată lângă pupă ş. a. 51 •
Romanii obişnuiau să navigheze şi noaptea şi în acest caz, dovedit de reprezentările
Columnei lui Traian (planşa IV}, navele sunt dotate cu lanterne fixate la pupă, pe
apblaston şi faruri de veghe în tumuri 52 •
G.G. Toudouze remarca faptul că, din punctul de vedere al varietăţii fonnelor,
vasul este ca şi legiunea, un tip marcând o puternică tendinţă de unifonnizare 53 • Astfel,
cele cinci sau şase tipuri răspund celor mai severe cerinţe pe care le impun flotele
militare, tactica şi strategia. Este vorba de nave ca trireme libume, nave cu turnuri de
luptă, nave grele - cuadrireme şi nave de transport 54 .
Pentru perioada secolelor I - III d. Hr. Sunt importante infonnaţii oferite de
reliefurile Columnei lui Traian, unde sunt reprezentate zece nave de război (bireme,
trireme), precum şi de imaginile acestor vase păstrate pe diferite obiecte 55 (planşa V).
Biremele sunt nave de luptă, cu circa o sută de rame dispuse pe două rânduri în
fiecare bord , având bordajul întărit de la un capăt la celălalt, cu un brâu din lemn. O
56
47
Ibidem.
48
Octavian Toropu, Principatu/, în Enciclopedia civilizaţiei romane, p. 621.
Navele de război atingeau o viteză medie de cinci noduri pe oră, v. Cr. Matei, Consideraţii privind
49
raportul dintre Classis Flavia Moesica şi fortificaţiile limesului roman ... , p. I 03. n. 26.
so D. Tudor, op. cit., p. 113.
51
Cassius Dio, XLIX, 17 apud Cr. Matei, op. cit., p. 146, n. 27.
G.G. Toudouze, Ch. De la Ronciere, J. Tramond ş.a, Histoire de la marine, Paris, 1934, p. 59.
52
53
Ibidem.
O. Bounegru. Reprezentări de.ambarcaţiuni de pe monumente din Sciţia Minor, în secolele I - /li e.n., în
54
Istros, Brăila, I, 1980, p. 183 şi unn.

Ilie Manole şi Gh. Ionescu, Birema, în Dicţionar marinăresc, Bucureşti, 1982, p. 67.
55
Octavian Bounegru şi Cornelia Bounegru, Observaţii privind navele romane de război la Dunărea de Jos
56
în secolele I - /1 e.n.. în /stras, V, 1987, p. 178.
altă caracteristică este akrostolion-ul (prora) zvelt, mult înălţat faţă de punte. crenelat.
Puntea este protejată de o balustradă, cu grinzile dispuse încrucişat, iar ramele din
rândul superior lucrează printre acestea. Ramele din rândul inferior sunt montate în
deschizăturile practicate în bordajul navei. Detaliile pe care ni le pune la dispoziţie
Columna lui Traian (planşa VI) sugerează ideea că de fapt, vâslaşii din rândul de sus
sunt aşezaţi direct pe punte. Fiecare navă are pupa protejată de o balustradă
asemănătoare cu cea de pe punte. La acest tip de vas, pupa este dominată de cabina
semicirculară, de mari dimensiuni uneori, (dieta), cu un ornament deasupra ei
(aphlastron). Cabina este destinată comandantului, dar dimensiunile mari ale acesteia
sugerează ideea că servea, mai cu seamă în timpul companiilor militare, de adăpost
persoanelor de rang înalt57 •
Cel mai cunoscut tip de navă militară de acest gen era liburna aparţinând aşa
numitei categorii de naves constratae, reprezentând vase cu punţi şi bordaje de
protecţie a vâslaşilor, spre deosebire de aceste dotări, numite aperta naves • Liburna
58
este o navă de război uşoară, având de la 26 până la 28 de vâsle de fiecare bord 59 • Ea

apare în secolul I î. Hr. şi are ca model vasele illirice. Personalul său era alcătuit din
cincizeci şi şase de vâslaşi, la care se adăugau şase matrozi şi şaizeci de soldaţi marini,
însumând o sută douăzeci şi doi de oameni60 • Liburna putea atinge o lungime de 24.5
m. şi o lăţime de 5,4 m, în timp ce pescajul era de 0,8 m61 •
Specifică pentru flota fluvială era însă liburna fluvială, care se deosebea de
liburna marină prin dimensiunile sale mai reduse, ceea ce-i permitea executarea cu
uşurinţă a oricărei manevre, în ape mai puţin adânci (planşa VII)6 2• Ea este în general
inclusă în categoria de naves longae fluminales 6J. Aceste categorii au fost stabilite
practic, utilizându-se textele juridice ale lui Ulpius Marcellus (Digestae, 49, 15, 2),
după care, au putut fi împărţite în clase, navele reprezentate pe Mozaicul de la
Althiburus64 •
La cele patru clase, stabilite astfel, navis longa, actuaria, oneraria ş1
piscatoria, recent, cercetătoarea I. Pekary65 a adăugat încă una - fluminis.
57
Ibidem.
58
Cr. Crăciunoiu, Corăbii străbune, Bucureşti, 1983, p. 469.
59
Ibidem.
60
O. Bounegru şi C. Bounegru, op. cit., p. 178.
61
Ibidem.
62
Mihail Zahariade and Octavian Bounegru, Roman Ships on the Lower Danube (I st - 6 th Centuries).
Types and Function, în Crossroads in Ancient Shipbuilding, ISBSA 6, Oxford, 1994, p. 35.
63
Descoperit în 1895, în Tunisia, mozaicul constituie un adevărat catalog al Antichităţii. Cr. Matei, Flota
romană în războaiele dacice, p. 88.
64
M. Zahariade şi O. Bounegru, op. cit., p. 35.
65
I. Manole şi Oh. Ionescu, op. cit„ p. 441.
140 M. D. LIUŞNEA
Conform acestei clasificări, în grupa de navis longa, alături de libume intră şi

triremele, nave sau corăbii de război, cu trei rânduri de rame, dispuse pe trei niveluri
diferite66 • Când vântul era prielnic, ele se puteau deplasa şi cu ajutorul velelor.
Revenind la libumele fluviale, dimensiunile acestora erau următoarele: lungimea
de circa 21 m, lăţimea de 3, 30 m, iar pescajul de O, 70 m67 (planşa VIII).
Izvoarele epigrafice au păstrat numele a două astfel de nave, Libuma Armata
(Noviodunum) şi Libuma Sagitta (la Chersonessus)68 •
Flota dunăreană mai dispunea şi de alte genuri de ambarcaţiuni ca de exemplu
ratis, pristis, tesseraria şi scapba.
Ratis sau ratiaria era o ambarcaţiune tip ponton (planşa IX, fig. 4), ea fiind
reprezentată pe Columna lui Traian în scena LXXXI, 350 - 353 • Pristris sau pistis
69
era la rândul ei, o navă de luptă, uşoară şi rapidă, folosită mai ales pentru escortarea şi
asigurarea securităţii convoaielor • Ea era utilizată şi în cadrul unor misiuni care
70
presupuneau multă rapiditate. Unii autori antici identifică acest tip de navă cu lembus
(Titus Livius XXXV, 26, l; XLIV 28, 2).
Foarte probabil, în dotarea flotei moesice intrau şi vase de mici dimensiuni,
lejere şi rapide destinate misiunii de curier cum era cazul tesserariei, asigurării
comunicaţiilor între navele din port, pentru transportul echipajelor la mal sau
remorcarea altor nave - scapba. Aceasta din urmă era o barcă mai degrabă, uşoară, fără
catarg, mânuită cu lopeţi 71 •
Ovidiu aminteşte de cumbae sau cymbae, cele mai des întâlnite, după ratis, care
nu sunt altceva decât luntrii sau bărci de anumite proporţii 72 •
O altă categorie o reprezintă navele de transport şi aprovizionare, din care,
autorii Columnei au reprodus trei tipuri: caudicaria, actuaria şi hippago73 •
Caudicaria făcea parte din categoria navelor utilizate la transportul materialelor
şi alimentelor, din clasa fluminis (Columna lui Traian, scena XXXIII), (planşa IX, fig.
6) , pe când actuaria, cu un singur rând de vâsle, era folosită ca transportor de trupe
74
66
O. Bounegru şi C. Bounegru, op. cit, p. 178.
67
Pentru Libuma Armata vezi Emilia Doruţiu - Boită, ISM, V, p. 284 şi 285.
68
Cr. Matei, op. cit., p. 93. O plută din bârne groase, putând fi manevrată de vâslaşi (remiges) cu o prăjină,
cu vâsle (remi) sau chiar cu o pânză (velum), după dimensiuni. Putea, de asemenea, să fie un bac, o
şalandă sau un şlep. V. Ioan Micu, Terminologia navală şi halieutică in operele ovidiene din exil, în
Pontica, XXIV, 1991, p. 438.
69
70
Ioan Micu, op. cit..
71
Ibidem. .
Aparţin clasei numite naves onerariae, v. Jean - Claude Fredouille, Enciclopedia civilizaţiei şi artei
72
romane, Bucureşti, l 974.

Cr. Matei, op. cit., p. 90; M. Zahariade şi O. Bounegru, op. cit., p. 35.
73
74
.Cr. Matei, op. cit.
terestre, călăreţi (fără cai) şi material de război . Caii erau transportaţi cu ajutorul
75
navelor de tip hippago (Columna lui Traian, scena XXXIV), (planşa IX, fig. 5) •
76
Din această categorie face parte şi Thalamegus sau cubiculata navis, specifică
râurilor mari, care apare reprezentată pe Columnă în scena XXIV. Era o navă rotundă
la ambele capete, cu un singur rând de rame. Pupa merge dincolo de locul ocupat de
cârmaci şi putea fi propulsată cu vâsle dar şi cu vele •
77
Caudicaria, hippago şi corbita sunt considerate ca aparţinând clasei onerariae

navis, corbita fiind folosită de către romani, conform informaţiilor oferite de Columna
lui Traian, în timpul celui de-al doilea război dacic (scenele LXXXVI, LXXXVII). O.
Bounegru consideră că ea este o navă prin excelenţă comercială, utilizată la transportul
de mărfuri. În secolele al Ii-lea şi al lll-lea d. Hr., ele au circulat şi în zona ţărmului
vestic al Pontului Euxin 78 (planşa IX, fig. 1,2) după cum o dovedesc reprezentările de
pe opaiţul descoperit în edificiul termae I de la Histria , precum şi cea de pe strigiliu
79
din necropola Tomisului 80 (planşa X, fig. 4 ).

În categoria de navis fluminalis sunt incluse următoarele tipuri: linter,
pontonium, lenunculus şi phaselus81 •
Linter sau carabus era o navă pentru transportul materialelor şi alimentelor82 , în
timp ce pontonium era un transportor fluvial propulsat cu pânze, dispunând de un
sistem de guvernare alcătuit din două vâsle la pupă (planşa IX, fig. 9). Tot o navă de
83
transport era.şi lenunculus (Columna lui Traian, scenele IV; XLVIII ?) •

84
Phaselus era practic o navicula (corăbioară), folosită la transportul călătorilor în

timp de pace şi a trupelor în vreme de război. În primele secole creştine aceste phaseli
erau simple bărci sau şalupe, având şi posibilitatea de remorcare. Ovidiu ne spune că
erau construite din materiale fragile, uneori tuburi de teracotă şi se manevrau cu
ajutorul vâslelor; uşoare, ele puteau transporta o cohortă întreagă •
85
Papirusul lui Hunt, redactat recent86 aminteşte de naves frumentariae, apărate

de soldaţii aflaţi sub comanda unui centurion din unul din porturile dunărene (in
(n)avaria ad naves frumentarias in is dec„.). Graţie reprezentării găsite într-un
75
Ibidem.
76
77
O. Bounegru, Opaiţe romane cu reprezentări de nave, în SC/VA, 35, 1984, 4, p. 370; Virgil Lungu şi Cr.
Matei, Reprezentări inedite de nave antice pe un strigi/ din necropola Tomisului, în SCIVA, 40, 1989, 2,
p. 179 şi unn.
78
O. Bounegru, op. cit
79
V. Lungu şi Cr. Matei, op. cit., p. 181 şi urm.
8
°
81
Cr. Matei, Flota romană in războaiele dacice, passi1J1.
Ibidem, p. 91.
82
Ibidem.
83
84
Ioan Micu, op. cit., p. 438.
85
VI. Iliescu, în Izvoare privind istoria României, I, p. 337 şi urm.
86
M. Zahariade şi O. Bounegru, op. cit.
142 M. O. LIUŞNEA
mo1mânt din Ostia87 , avem descrierea unei astfel de nave, cu pupa şi prora rotunde şi
cu o platformă (cabină) pentru cârmaci.
Multe dintre părţile componente ale navelor romane nu sunt altceva decât
preluări de la greci, precum forma cocii, profilul etravei, greementul vaselor, prezenţa
scărilor, Praembolionul, stalos-ul, elementele de la pupă, ş.a., în epoca romană toate
acestea suferind modificări însă, în ceea ce priveşte forma şi funcţionalitatea .
88
Capătul de sus al prorei, recurbat (akrostolion) era de obicei ornat cu măşti

antropomorfe, figuri zoomorfe sau obeliscuri 89 •
90
P.M. Duval clasifică navele în simetrice şi asimetrice . În prima categorie sunt
considerate a fi navele comerciale, pe când cele de război intră în cea de a doua
categorie.
Un fapt interesant îl reprezintă cele două tipuri de nave de care dispune flota
moesică, fluviale şi respectiv maritime, unele dintre acestea provenind chiar din
efectivele unor flote importante ca cea de la Misenum, cum este cazul Libumei
Armata 91 .
Există dovezi că unele nave de război serveau drept curieri pentru însărcinaţii cu
misiuni speciale, ofiţeri şi guvernatori de provincii, sub Augustus, Hadrian şi
Antonius92 •
În general, în timp ce armata de uscat participa la mişcări politice, flota rămânea
de cele mai multe ori calmă93 • Rolul marinei însă era foarte important pentru moralul
populaţiilor riverane. De asemeni, ea putea să constituie o armă foarte eficientă în
timpul unor debarcări, în vederea unei acţiuni combinate cu cea a forţelor de uscat.
Din punctul de vedere al eficacităţii flotei danubiene, în perioada analizată, se
poate spune că aceasta a fost demonstrată nu o dată. Astfel, în anul 86 şi în anul
următor, unităţile navale moesice participă activ la expediţiile lui Fuscus, construind
peste fluviu poduri de vase94 • În timpul războaielor dacice ale lui Traian însă,
contribuţia flotei fluviale a fost hotărâtoare. Aceasta a fost întărită cu două contingente
95
importante aparţinând flotelor pretoriene de la Misenum şi respectiv Ravenna .
Una dintre sarcinile principale ale unităţilor navale a fost transportul trupelor.
Cassius Dio ne lasă să înţelegem că armata romană a trecut Dunărea cu ajutorul
corăbiilor , pentru care foloseşte termenul de oA.xoc~ care desemna în general o navă
96
87
H. D. Viereck. op. cit., p. 175 şi 179, n. 3.
O. Bounegru, Opaiţe romane cu reprezentări de nave, p. 368.
88
89
P. M. Duval, La fonne des navires romains. Melanges de l'Ecole Francaise a Rome, 1949, p. 119 - 149.
apud M. Zahariade şi O. Bounegru, op. cit., p. 40.
90
ISM. V, nr. 273.
Raymond Bloch, Jean Cousin, Roma şi destinul ei, li, Bucureşti, 1985, p. 42.
91
92
Ibidem.
R. Vulpe, op. cit., p. 69 şi urm.
93
O. Bounegru, Flota romană la Dunărea de Jos în cursul războaielor dacice, în Cultură şi civilizaţie la
94
Dunărea de Jos, Călăraşi, 3 - 4, 1987, p. 88.

95
Ibidem, p. 89.
90
Ibidem, p. 90.
de transport de mari dimensiuni, ce putea fi tractată de o navă de război 97 (planşa X,

fig. 1 şi 3).
Un aspect deosebit al activităţii flotei I-a reprezentat, pe lângă construirea unor
poduri de vase, aprovizionarea cu alimente şi materiale de război. Interpretând
informaţia oferită de Papirusul Hunt, O. Bounegru crede că documentul face referire la
un navarium98, înţeles ca un mare depozit de cereale, situat pe malul Dunării 99 •
Dio Cassius (LXVIII, 26), ne mai oferă o informaţie interesantă în legătură cu
posibilitatea pe care o aveau romanii privind transportul, cu ajutorul căruţelor, a unor
ambarcaţiuni de tipul ratis sau pontonium.
Armata romană dispunea şi de trupe specializate în construirea rapidă a
podurilor.
În secolul al Iii-lea Classis Flavia Moesica va primi supranumele de Gordiana,
după împăratul Gordian al Iii-lea (238 - 244), marcând probabil o reorganizare.
În timpul Dominatului, armata romană a cunoscut importante modificări, care
pentru flotă vor însemna unităţi mai mici, subîmpărţite în formaţiuni, în contextul
măsurilor luate de Diocletian (284 - 305). Astfel, în condiţiile presiunilor goţilor asupra
liniei Dunării de Jos s-a trecut la întărirea sistemului defensiv al Dobrogei al cărei rol
strategic va fi dintre cele mai importante.
Pentru perioada cuprinsă între domnia lui Dioclet_ian şi cea a lui Constantin I
(306 - 337) şi respectiv sfârşitul secolului al IV-iea - începutul secolului al V-lea, cel
mai important document, în măsură să ne ofere date privind flota este Notitia
Dignitatum 100 •
Conform acesteia, atât în Moesia Secunda cât şi în Scythia, ultima reprezentând
chiar teritoriul Dobrogei 10 ', se constată o fărămiţare a forţei navale, atât teritorial cât şi
din punct de vedere funcţional. În acest context, pentru unităţile flotei din Scythia sunt
menţionate patru sedii, în timp ce atribuţiile acestora au fost diversificate.
Pentru Scythia Minor, Costel Chiriac 102, interpretând textul documentului amintit
mai sus, propune completarea chiar a unei lacune, astfel încât ajunge la concluzia că
cele două unităţi navale menţionate de acesta, muscoii Scythiei şi Classis in
Plateypegiis, se aflau sub comanda prefectului ţărmului. Acesta îşi avea sediul în
pedatura superioară corespunzând ariei de activitate a Legiunii I lovia, cu centrul la
97
Ibidem.
98
I. Stoian, Tomitana, Bucureşti, 1962, p. 209, n.1.Este vorba de un cippus, descoperit la Poarta Albă,cu
un text redactat în limba greacă, ce prezintă cariera lui P. Aelius Ammonius, ajuns procurator al Moesiei
Inferior.
99
Not. Dign. Or.. XXXIX (Scythia) şi XL (Moesia Secunda), în Fontes historiae Daco - romanae, II,
Bucureşti, 1970, p. 207: vezi şi M. Zahariade, Moesia Secund, Scythia şi Notitia Dignitatum, Bucureşti,
1988.
100
A. Aricescu, op. cit., p. 119 - 120.
101
Costel Chiriac, Notitia Dignitatum şi unele probleme privind flota militară pe limesul scitic, în SCNA,
35, 1984, 4, p. 302.
102
Ibidem, p. 304.
144 M. D. LIUŞNEA
Noviodunum, iar pe lângă comanda a cinci cohorte care îi reveneau ab initio, avea şi
comanda musculilor scitici ai Legiunii II Herculea şi a flotei de plateypegiis 103 (planşa
XI).
Era posibilă, având în vedere cele de mai sus, o cumulare a unor funcţii de
conducere a unor unităţi deosebite în ceea ce priveşte modul lor de acţiune, în mâna
unei singure persoane.
În secolul al IV-iea flota fluvială ce apăra linia nord - dobrogeană a Dunării şi
respectiv litoralul nordic al Mării Negre, dispunea de o sută de naves lusoriae, zece
naves agrarienses şi cinci naves iudiciariae aparţinând de classis Moesica şi de o
sută douăzeci şi cinci naves lusoriae, doisprezece naves agrarienses şi cinci naves
iudiciariae, reprezentând nave din classis Scythiae 104 •
Un edict imperial, din anul 412!0 5, ordona practic să se construiască nouăzeci de
naves lusoriae şi să se repare zece din stocul vechi, menţionând în acelaşi timp faptul
că limes-ul Scythicus are o sută cinci nave de acest tip • Documentul mai
106
menţionează pentru Scythia, doisprezece naves agrarienses, care aveau posibilitatea

controlorii şi supravegherii navelor de pe fluviu (Vegetius IV, 46) şi cinci naves
iudicariae, care asigurau legătura între nave 107 •
În ceea ce priveşte tipurile de nave aflate în dotarea flotei dunărene în perioada
secolelor IV - VI sunt de menţionat, în funcţie de genul de activitate, în continuare vase
de război şi respectiv, de transport şi aprovizionare. Fără îndoială, o serie de
ambarcaţiuni chiar nave specifice secolelor anterioare îşi continuă existenţa, la care se
adaugă tipuri noi.
Măsurile luate de împăraţii din perioada Dominatului au condus la creşterea
numărului de nave de război destinate acţiunilor militare navale şi de supraveghere a
limes-ului.
În această perioadă apar denumiri noi, ca de exemplu cea de navis longa, care
reprezenta o navă folosită exclusiv pentru acţiuni militare, fiind în general numele date
navelor de război. Termenul apare la Zosimos (IV, 39) raportat la nivelul anului 386,
când romanii sunt nevoiţi să lupte pe Dunăre cu ostrogoţii.
Un alt tip de navă era cea cunoscută sub numele de trieris, menţionată pe fluviu
de Themistios (Or. X, I 33 - 140), în timpul războaielor cu goţii din 367 - 369 108 •
Pentru anul 361, este menţionat tipul lembi, pe care împăratul Iulian (361 - 363)
îşi îmbarcă trupele, conform lui Ammianus Marcellinus (XXI, 91) el însuşi ofiţer de
carieră şi participant la majoritatea evenimentelor militare din secolul al IV-iea. Făcând
Cr. Matei, Consideraţii privind raportul între Classis Flavia Moesica şi fortificaţiile limesului roman .. „
103
p. 145.
104
105
Ibidem.
106
Ibidem.
107
Ibidem.
108
Ibidem.
parte din categoria naves actuariae, lembus era o navă rapidă, de dimensiunii
medii 109, cu două rânduri de rame, o biremă deci, (Titus Livius, XXIV, 40) şi două
pânze cu funcţii precise de legătură şi recunoaştere, asigurarea securităţii şi escorta
convoaielor.
Musculos era o navă uşoară şi rapidă, propulsată cu ajutorul ramelor (Notitia
Dignitatum Orientis, XXXIX, 35), o ambarcaţiune mică de forma unei cochilii
probabil 110 • În mod greşit, Andrei Aricescu vorbeşte de Cohors Musculorum
Scythicorum, ca urmare a interpretării textului din Notitia Dignitatum .. .35.
Praefectus ripae legionis primae Iouiae cohortis ... et secundae Herculiae musculorum
Scythicorum et classis inplateypegiis (XXXIX, 35). Astfel, dânsul ajunge la concluzia
existenţei unui praefectus ripae, fără a putea să-l identifice cu vreunul din prefecţii
ţărmului ai Legiunii I Iovia. Este vorba însă, după cum am văzut din reinterpretarea d-
lui Costel Chiriac, cu care mntem de acord, considerând-o mai probabilă, de un cumul
de funcţii, situaţie întâlnită de altfel şi în perioada anterioară a secolului I - III, când pe
limes-ul dobrogean îşi desfăşura activitatea Classis Flavia Moesica 111 •
Este interesantă în acest sens descoperirea unor fragmente de cărămizi, la
Noviodunum, purtând ştampila PCRL, care trebuie citită, crede acelaşi istoric ca:
P(raefectura) C(lassis) R(ipae) ~sythicae) 112 • Datarea cărămizilor corespunde
perioadei care a urmat reformelor administrative şi teritoriale întreprinse de
Diocleţian 113 •
Navis lusoria erau nave uşoare, cu un singur nivel de rame (monere), în secolele
al IV-iea şi al V-lea ele preluând funcţiile libumelor. Au fost folosite ca nave de război,
dar şi ca vase de transport pentru mărfuri şi pasageri. În anul 1981, la Mainz, au fost
identificate epavele a unsprezece astfel de nave regăsindu-se într-un număr de patru
dintre acestea' 14 • Pe baza acestor descoperiri s-a putut reconstitui alura unei nave de
tipul lusoria, lungimea ei putând ajunge la 20 m. Era propulsată cu ajutorul ramelor
sau al velelor. ·
Notitia Dignitatum menţionează prezenţa pe fluviu a unor nave din categoria de
nave8 amnicae (Not.Dign.Or. XLV, 36) aflate sub comanda unui praefectus. Isidor
din Sevilla numeşte astfel de nave trabaria (Originum libri, XIX, 1) 115 •
La Maniz, navele presupuse a fi de tipul navis iudicaria au o lungime de 15 m,
fiind caracterizate prin pupa şi prora rotunde' 16 •
Cel mai comun vas de război bizantin este însă. cel cunoscut sub numele de
dr6mon, folosit mai cu seamă în secolul al X-lea, dar având un remarcabil strămoş în
109
A. Aricescu, op. cit., p.120.
11
° C. Chiriac, op. cit. p. 303.
111
Mihaela - Denisa Liuşnea, Classis Flavia Moesica, în Arhe; Bµletin de studii şi cercetări studenţeşti de
istorie veche, arheologie şi epigrafie, Timişoara, I, 1996, p. 30 şi 31.
112
ISM, V, nr. 285.
113
I. Bamea, DID, II, p. 369 şi urm.
114
115
Ibidem, p. 40.
116
Ibidem, p. 39.
146 M. D. LIUŞNEA
secolul al Vl-lea (lsidor din Sevilla, Or. XIX, 1, 14). În timpul lui Iustinian (527 - 565)
se prezenta ca o navă cu dimensiuni medii, cu un singur rând de rame, o moneră deci 117 •
Tot pentru secolul al Vl-lea, Theophanes Confesor menţionează un tip deosebit
de navă, greu de descris, ploia diaprymwa, cu ocazia măsurilor întreprinse de
împăratul Iustinian, în anul 559, în vederea întăririi flotei danubiene (234, 712).
Traducerea corectă din limba greacă pare a fi vas cu sistem de guvernare la ambele
capete' 18 •
Plateypegia · sunt menţionate de asemeni în Notitia Dignitatum Orientis,
(XXXIX, 35), fiind de fapt, nave cu fundul plat, adaptate circulaţiei în apele scăzute ca
cele ale Deltei Dunării. În ceea ce ~riveşte mărimea lor, Andrei Aricescu crede că nu
treceau de dimensiunile unei bărci \planşa XI).
1
Cât despre navele de transport şi aprovizionare, varietatea lor, pentru perioada

analizată, este mare. Se întâlnesc astfel, pe lângă naves fluminales, folosite la
transportul pe râurile mari (Zosimos, IV, l O; 35) în anii 367 şi 386, vase de tipul
holkas, de mari dimensiuni, ale căror origini coboară până în secolul al V-lea î. Hr.
(Herodot, VII, 25; Tucidide, II, 91, 3) • Uneori aceste tipuri de nave au îndeplinit şi
120
funcţii militare, de transport de trupe.

Un tip mai puţin cunoscut de vas este porthmis, menţionat pe Dunăre în anul
602' 21 •
Pentru transportul trupelor, autorii antici amintesc de încă un tip,
amphiprymnos (activ în anul 578) 122 •
Izvoarele antice vorbesc de asemeni de obiceiul echipajelor de a acosta pentru
odihnă şi chiar pentru pregătirea meselor, indiferent dacă se aflau pe mare sau doar pe
un râu.
Pe timpul iernii, flota devenea o armă ineficientă în zona Dunării de Jos, unde
fluviul era acoperit, în acest anotimp, deseori, de gheaţă. Probabil, navele componente
ale flotei fluviale, se retrăgeau în timpul îngheţului la adăpostul anselor naturale,
amenajate sau nu, a căror urme se mai pot vedea şi astăzi, în aproape toate vechile
centre militare romane de la Dunărea de Jos, mai ales, din spaţiul nord-dobrogean şi
respectiv cel din nordul Dunării. Una dintre amenajările specifice realizate cu acest
scop este cea descoperită la Capidava, în urma campaniilor arheologice din anii 1987 -
1989. Este vorba de un chei, compus dintr-un zid sparge-val şi malul propriu-zis 123 • În
aceleaşi împrejurări a fost identificat un pinten de ·navă din fier, păstrat în stare
fragmentară, însă deosebit de important, fiind până acum o descoperire cu caracter de
unicat 124 •
117
Ibidem.
118
Ibidem.
119
M. Zahariade şi O. Bounegru. op. cit., p. 39.
120
121
Ibidem.
122
Ibidem, p. 40.
123
Cr. Matei, Cercetări arheologice in zona instalaţiei portuare antice de la Capidava, în Cultură şi
Civilizaţie la Dunărea de Jos, V - VII, 1988 - 1989, p. 121 şi urm.
124
Ibidem, p. 125 şi 136. fig. 6.
Pintenul se afla sub nivelul apei, făcând corp comun cu etrava şi chila navelor de
război, acestea din unnă fiind deosebit de solide pentru a suporta şocul loviturii de
pinten, dată de o navă inamică. Pentru flota militară romană, pintenarea era de astfel,
principala fo1mă de luptă 125 • În afara pintenului principal, nava era dotată, în faţa
etravei, cu încă unul sau chiar mai mulţi pinteni, mai mici, care măreau stricăciunile
produse de pintenul principal. Acesta din urmă avea forma unui trident.
În ultima perioadă a existenţei sale. flota militară fluvială îndeplini o multitudine
de funcţii legate de apărarea limes-ului, supravegherea traficului pe Dunăre. sprijinirea
annatei de uscat în acţiunile întreprinse de aceasta ş.a.m.d.
Cu ajutorul unităţilor sale, împăratul Valens (364 - 378) va construi un pod de
vase. în anul 369, la Noviodunum. în timpul campaniei împotriva goţilor 12 (), de
exemplu.
În cele din unnă. fonnaţiunile auxiliare de corăbieri au fost asimilate de cele de
infanterie, plasate pe graniţa Imperiului, unde fo1mează unităţile de limitanei, apărând
acele nauclarii, care nu sunt altceva decât trupe de infanterişti ce dispun de corăbii.
Pe toată perioada activităţii sale, flota dunăreană. moesică ~i apoi scythică, a
contribuit la organizarea şi apărarea frontierei romane în această zonă de contact cu
barbaricum, acţionând în acelaşi timp. pentru împiedicarea barbarilor deja trecuţi în
sudul fluviului de a se retrage pe acelaşi drum. Între atribuţiile ei au intrat acţiunile
desfăşurate în vederea supravegherii comerţului şi vămilor dunărene şi, ca element, la
început, auxiliar, de recunoaştere şi legătură, a asigurat includerea acestor teritorii în
sfera civilizaţiei romane.
Prezenţa acestor unităţi navale maritime şi fluviale în acelaşi timp, a păstrat
legătura între oraşele greceşti de pe ţănnul nordic şi vestic al Mării Negre, izolate de
ruperea tradiţiei comerciale elenistice, cu marile fluxuri comerciale care uneau direct
Asia Mică de Peninsula Italică.
Nu poate fi neglijat desigur, nici rolul elementului uman, care a fost un factor
activ de răspândire a culturii şi mentalităţii romane şi. mai ales, unul definitoriu pentru
comunitatea de cives Romani, ce presupunea acordarea diferitelor statute aşezărilor pe
care prezenţa reprezentanţilor Imperiului, le antrenează în vasta mişcare a economiei
romane.
LISTA ABREVIERILOR
Actes Actes du lXe Congres lntemational d'etudes sur

Ies frontieres romaines, Mamaia. 6 - IJ septembrie 1972. Bucureşti - Koln - Wien.
Editura Academiei - Bohlau - Vcrlag. 1974.
CIL Corpus lnscriptionum Latinarum. Consilia et auctoritate Academiae Litterarum
Regiae Rorusicac, Berlin. 1863.
Dacia Dacia.Revue d'archeologic et d'histoirc ancienne, Bucarest.
DID Din istoria Dobrogei. I. II, Bucureşti, Editura Academiei. Bucureşti, 1965. 1968
125
Ibidem, p. 125.
126
I. Barnea, op. cit., p. 394.
148 M. D. LIUŞNEA
FHDR Fontes historiae Daco - Romanae (Izvoare privind istoria României), l, 2,

Bucureşti, Editura Academiei, 1964, 1970
IGL Inscripţii greceşti şi latinedin secolele N - Xlll descoperite in România,
Bucureşti, 1976.
ISM Inscripţiile din Scythia Minor. V. Bucureşti, Editura Academiei, 1980.
NoL Dign. Or. Notitia Dignitatum Orientis, ed. Otto Seek, Notitia Dignitatum. Accedunt notitia
urbis Constantinopolitanae et Jaterculi provinciarum, Berlin. Weidmann, 1876.
Pontica Pontica(Pontice), Studii şi materiale de istorie, arheologie şi muzeologie, Muzeul
de arheologie Constanta.
SCIV(A) Studii şi cercetări de istorie veche (şi arheologie). Bucureşti.
LA FLOTTE MILIT ARAIRE ROMAINE SUR LA BASS - DANUBE
- RESUME-
La navigation fluviale, a câte de la navigation maritime. a joue un role tres important dans la vie
des peuples anciens.
En ce qui concerne la flotte militaire romaine sur le Danube, elle s'est constituee en une presence
qu'on ne peut pas negliger quand on parte de l'influence qu'elle a eue sur Ies pays de la Bass - Danube.
Constituee a l'epoque de la reorganisation de la flotte fluviale sous l'empereur Vespassian, Classis
Flavia Moesica a continue son activite sur ces terres prattiquement jusqu' a la chute de la regne romaine,
etant attestee par des epigraphes ou dans la litterature â la fin de la principaute, pendant l'empire; plus tard,
elle allait perdre son nom et initialle organisation.
Cette ouvrage-ci s'est proposee de mettre en lumiere quelques elements concertant de la dotatio de
la flotte, l'hierarchie militaire et role important qu'elle a joue dans la zone mentionnee.
M. D. LIUŞNEA
'Tl
:E r
o...-i
---·-·
„ „ „ „ „ „ „ •"
>
"
!.2 ~ $ot ~ ~ _ _.:,'1:__ _ _:;:_~
" ~
I
I I I
I I I I I , / ,
I.
I :
t=
····~- " -~ ~,
i I
1__:4• ::i
~ ·--~= ~
>
I „„o--- ---o---- •··----, ~
~
' II
;• - •' 161
'r ' I
I -.···-• r····--.
I ,- • / ---r-----,,._,_.
+•·---- . - --- " f .I .' " •' '. AL E '
„ •. ____, _____ . . , • --··T

c• ,
~
A
»:!dikll.l~~~~t'f::___..-~=(·-·~-. - ;·· --~::::.: ------ .,.,,,.++-·: ·, .„ .„. :
• • •• • T I ,.- "- „ -,_- - ---,-„. "-·" . ·"' ,--- . '
;w
. --- . o·' • Le:"" ,..,.. „.
'
i .„... ..„...
. - ~·I ' ' -~--::·~„-: ' ::::'.:;,;:„ ' ;.. „ "--
.····· --...-. ' ' " ' ' ' „
~
aT"•avm -·' I z>
u„.i,„• ', >·
,.~., . ·' ••.~. ~ I
. COH1'0 80 I i\· - 't' ! "'"
A1"'A RTI ET TEURISCI E I ' ::- ••.•f„„" ' „ i'
.„__I ........-„
-1
„."...„.
..···- - ,;;" '
L..
,
--
•>:11'" "„-
„.
·-•<N•U " „„~,„ -···-
' •A ....
, '
i'
---
,
I -
- ' I
"uoco«re•
;
"-·
• " '"" \ :
, .,.
~-
! -· ' - • '• 11
~-- ~ ':::;:..
-- ~
C:OTE~'SES .r~ ' „ . .••
I
- • •• I . > 'I
c
A
''"''°'":.,~/;Co"•· -~1'• I
·-·~ "
\
~·7·,-
ES ET Su< • I I •
ţ"- ;.„~
BIEPH/ BURIDA VEf/IS . I 'V
"' 't~-
: r .... - ......„„ ...,. ' "o... o.• ,„,po1•4,r • „„ " __ _! .- ·- · .
',„..Jj-
!
. .
•
~· '-•·;- ~,
•
~'PW<N= „ · -- ·. -
.
II " ' •
.-~"'.?..,.
-=--. , __ . . - - - - - - . ·1
'~,~- "'~·~1 ~ 'Y.>........

, .._ : \
'· - ' - ' : . ~ - . . ~::"". ~~-~ ; , - ; . ' "~> i . ' · : " f ~

"<.;;,-... . .• „...... ",,'.!""\
•T""•cuM
rr _____.-1, ""'"' " "
• '
"'
> I
, . I T"""- - j.-....„ . I ...2- --r-- .
~i r-p;"~ ! Î ' „· '

·.u -.:e:._'ţ--'-
,,,., " «' , ,„~
I
.- 8 ~
I
• •l ' I'
( I
'·-~ F- ......... '

î- I · - ii
~ ~-- ~"°':'.~.„,
;
:....,,...„ .
. '
. „.: ş •'
. ·-
_ . ~-
...-· ' ,,;.„
. ! '" " •
~....'.'„_:. ,"...,,,,_,, .~-. , """"""""

~~--
I ,,-1\ , / 1....
I IV. "'"'-"f'.<T'""I''
A„ f n .• " ,...,,..
v.-...i, \ âo,,, IJV "' .i r.,.!C'"1.\.-1"' "' F-
·r----r. L.._\, \ , - --1 <;:"- -"'.,

,. .„.. - ..:...: ..·"'° ;..- ..
;i.___:;.."' I \\ t. i' „ • 11
. „..\ \']\~·
•·'i o··"" ·\..-' ţ>' ~---
I
'' •,„..........-;''. '\! ·•·•• • ,, . ~--·- „

-~-·- -~,-· ~.~- „-- - ~„ - - --,
.
- „„ ' .'"""'." .. '. „„.,,.„
....„.... ·- ~ -- ~ '· ··~
„ • •• •
. „" o
' ' 'I " I' ' I
. ~ , . !""". „ :~==:::!c===~„t===~"c
I ;' -y; '•:. \ .$ s u p E R .S!!'lllg, . . " '
„ „ I \. ~ 41
___.:'. ____:______
' • • ._ „ ·'
.i::.
\O
150 M. D. LIUŞNEA
[r?lJtl~~o~us20
[ţ6~ lAA1f1
~~ ~~
·-----·. -- - -- ---- -----

. . -
·· · - - - - --
PI. II
Lespede de calcar cu inscripţie ce

păstrează numele lui Postumus praef (ecti)
class (is). (Noviodumun)
152 M. D. LIU ŞNEA
A,,.ald """'""' " ' " DMllii,..., (continuuc). Se rcmucl intrerupcr"11 podului de vase
mirginic de o balustradl scundi ti relut.tta lui pc alt pWi ; accatta • sugcnc oomcnutorilor
c~ podul •c întrerupea La insula Osrrovs din faia oraşului Viminacium şi continua apoi de
la insul1 spre mllul sdng.
Pcdcs~i slnt prccedaJÎ de 1izt1if1ri, U.azirutrii, cinci la num~r. cu capul ,; umerii acopr-
ri fi de o blan~ de urs. Cele doul insigne terminate ln cite o mlnJ 1lnt inscmne de 1n2nipul 1
(s ubunit A ţi ale cohortelor); celelalte trei, pe cuc se dît<ting bu stu ri ak imp<\Nruiui lncon ju-
ntc de lauri ţi, ln vtrf, imaginCA unei d1viniclţi , tlnt insigne de coho rte. lnrrc ri!,triftri se vtd,
in ctpul gol, H>âl"1rii ti a9Miliftri. Cei dintil poartl stindarde de uofa {unui c incumrnat de
o imagine a :.citei Victoria), ecilalp po11rtil'. ocvik. De f-apt, se vede un singur vultur, unu l
din oq„i/if1ri purtind, dupA plrcrca unor comentatori, d02r suportu l ocviki pierdute de
Cornelius Fuscus în 87 c.n„ cc avea d fie rcgUid de Traian într -o cetate dacid.
Pen;onajul atlot la extremitatea primei porţiuni a podului de vMc e un ofircr superio r
roman cu pbt oşi.
PI. IV
l'lttartd lui J'raian 111 t11m1>4ni1. La începutul celui de-nl d oilea

r ăzboi dacic, Traian pilh~te Italia pentru a conduce pcuonal opcra -
tiunilc militare. El se îmharc1 pc o corabie la Brundiaium pentru a
trnvcrsn M2rcn Adri.atidL l i vedrm pc imp4nt în putea supctioanl
2 scenei , în pido:uc pc puntea unei co~bii cu vlslafi. ln &tln~ se
r.ltesc construc1ii lc din Brundisium, printre C2.1'c şi un arc de rrlumf.
PI. V
154 M. D. UUŞNEA
Co lu11w 'l Tr~d :t11J ''"• ' lll'l r .\\'. .\I\ '\.\ \'.\' } : ~.init. hh·.irr,\11· \'U tr qh~ n11 11;11 11..· pl ul r \ t pt• D1111 :'\ r•· ~f'lrt' o n·l~t i· d in
Mor,l.1 J11frtl u; 1r.l \ •\ ftt. •lt' o ri ·' " .ra9intn l 'rts(11 1, 111 ul 1 ·1 r.lfun clr h.11 .-:) . 1•c1„a 1 u 1hn11 N1 ll V<'t1 !k•t1 t1 I
' !I! '" lJll '. ti < , I. ; I •. .j, I , •' ii 1 •~o i I 1 •q w i1.i p1•11t 1 t 1 1.„ -, I t J '. \>';. I !,1 .1l1f h ' •·
1
1',1 .'• • 'li lt :l < JJ l,.1: j '
PI. VI
PI. Vll
156 M. D. LIUŞNEA
-r o o o o o
1<
~
- -
........ _____
o o o o
„
o
D
. ..
PI. VIII
a
'")
1 ..
5 4
„
.J
/)
7
~ 6
10
1.1
12 9
PLANSAIX
TIPURI DE NAVE ROMANE:
1-2 corbita; 3. tesseraria; 4. ratis; 5. hippago;
6. caudicaria; 7. ponto?; 8. scap ha;
9.pontonium; 10. liburna; 11. vegeiia,placida;
12. navă cu turnuri.
158 M. D. LIUŞNEA
• • • • • • • • • „ •
Tipuri de nave romane:

1. vas de transport;
2. musculus;
3. navă de război;
4. corbita.
PI. X
1
2
. . . . . . . . . . . . . . . .. .
3
Tipuri de nave romane:

1. vas de transport;
2. musculus;
3. navă de război;
4. corbita.
PI.XI
EXPLOATAREA SĂRII ŞI A APELOR SĂRATE
PE TERITORIUL CARPATO- DUNĂREAN
ÎN SECOLELE I - XIII
DOINA CIOBANU
Sarea, clorura de natriu, reprezintă unul din elementele absolut necesare vieţii, o
parte indispensabilă hranei de toate zilele a omului şi una din primele substanţe
naturale ale cărei proprietăţi acesta a învăţat să le folosească în producţie, având un loc
de seamă în viaţa economică a societăţii.
Cantitatea enormă de sare, calitatea ei deosebită, precum şi condiţiile uşoare de
exploatare au determinat, în zona carpato-dunăreană, o serie de evenimente politice,
invazii ale migratorilor crescători de animale şi, deci, mari de consumatori de sare,
intervenţii ale imperiilor vecine care au găsit o sursă de venituri în exploatarea sării şi
dezvoltarea comerţului, a schimburilor comerciale cu zona de sud şi central europeană.
Datele referitoare la exploatarea sării şi a apelor sărate în primul mileniu sunt
puţine, ca pentru toate celelalte aspecte ale istoriei mileniului întunecat, din acest motiv
un studiu despre exploatarea sării pune problema unor similitudini şi concluzii logice
ce reies din analiza unor date precise oferite de săpăturile arheologice şi de
documentele de la sfârşitul mileniului. Pentru înţelegerea multiplelor aspecte legate de
exploatarea sării se impune folosirea datelor oferite de cercetările etnografice şi de
teren în zonele în care se mai practică exploatarea populară a sării 1 • Această fo1mă de
exploatare s-a menţinut neschimbată din punct de vedere al tehnicii, chiar dacă regimul
juridic al locurilor afectate sau al beneficiarilor s-a schimbat cu timpul.
Însemnătatea pe care o are sarea din timpuri străvechi în viaţa oamenilor este
evidenţiată de obiceiuri, cuvinte şi zicale. Cuvântul "sare" este de origine latină - sale,
sol, iar cuvântul salariu, ca şi cuvintele salată şi insulă provin din lexiconul roman
vechi şi se referă la cota de sare distribuită ca soldă - salarium - ce se dădea ostaşilor
romani, legumele pregătite cu sare, salata, după herba salata (iarbă sărtă, o plantă de pe
litoralul mediteranean), iar insula era bucata de pământ înconjurată de apele sărate ale
mării, pe care romanii o numeau in salum, adică în mare •
2
În antichitate, popoarele care au avut ca îndeletnicire de bază vânătoarea şi

pescuitul, cunoscând proprietăţile conservante ale sării au inclus-o în rândul lucrurilor
închinate zeilor. Homer şi Platon o numeau divină, în timp ce Moise a făcut din sare un
însemn al prudenţei şi ospitalităţii. La evrei şi populaţiile filipineze sarea reprezenta un
1
Termenul de ··exploatare populară a sării" folosit în Istoria României, voi. III, Buc., 1964. p. 48,
preluat probabil din lucrarea Din istoria mineritului fn România, Bucureşti, 1970, p. 169, de N.
Maghiar şi Şt. Olteanu, după părerea lui D. Vitcu nu este adecvat, deoarece şi cealaltă formă de
exploatare prin ocne era la fel de populară ca prima; vezi D. Yitcu, Istoria salinelor Moldovei fn epoca
moderni, Iaşi, 1987, p. 28
2
C. Atudoroaie, E. Bacante, P. Miclea, Cercetarea, exploatarea şi valorificarea sării, Bucureşti, 1971,
p. 21
162 O. CIOBANU
element sfânt. Romanii au utilizat rădăcina termenului latin al sării salis pentru
desemnarea lui Salus, zeul sănătăţii. Din acelaşi cuvânt au derivat cuvintele salut,
salutare şi chiar salvare 3 •
Peste secole, sarea a dobândit o valoare de simbol al forţei, al trăiniciei şi
purificării, exprimat atât de sugestiv în sintagma creştină sarea pământului.
Creştinismul a introdus-o şi în ceremonii ca sarea botezului (sol sapientiae) şi sarea
apel binecuvântate (lustrale) 4 •
Subsolul ţării noastre conţine un brâu larg de zăcăminte de sare care "căptuşeşte"
toată zona subcarpatică şi mijlocul Transilvaniei. Sarea din bazinul Transilvaniei ocupă
o suprafaţă delimitată la est şi sud de orogenul carpatic şi la vest de Munţii Apuseni.
Aici, sarea ocupă o suprafaţă de circa 17.000 km 2, grosimea stratului de sare fiind, în
medie, de 300 m. Pe unele zone, stratul de sare se subţiază până la dispariţie (în zonele
sudice), iar în altele formează domuri care se întind până la 4.000 m, sub depozitele
sarmato-pliocene. S-au·identificat două mari aliniamente diapire pe laturile de vest şi
de est ale acesteia 5 .
În ceea ce priveşte rezervele de sare din Moldova şi Muntenia, acestea fac parte
din "marginea Fleşului" ce se mărgineşte la apus cu marea zonă saliferă din arcul
exterior al Carpaţilor, zonă care formează f'aşii cu lăţimea variabilă până la zeci de
kilometri, care se întind din Polonia (Silezia), de-a lungul Carpaţilor Orientali,
Carpaţilor Meridionali (până în valea Dâmboviţei), cu unele apariţii salifere pe malul
drept al Oltului, la Ocnele Mari6. Această imensă bogătie a avut urmări complexe în
evoluţia societăţii pe aceste meleaguri.
Cercetările arheologice referitoare la istoria Daciei în timpul stăpânirii romane
au cunoscut în ultimii 30 - 40 de ani o amploare considerabilă şi au apărut o mulţime
de lucrări care adoptă ideea unui salt calitativ cunoscut de societatea romană din Dacia
în secolele II - Ill d. Hr. Acest salt calitativ se datorează unui puternic avânt economic,
înregistrat în condiţiile unui sistem social-economic sclavagist evoluat, care asigura
baza dezvoltării forţelor de producţie. De fapt, acest proces a avut la bază intensa
dezvoltare economică pe care a cunoscut-o Dacia încă înaitea cuceririi romane, fapt
care explică şi interesul crescând al Romei, la sfârşitul secolului I d. Hr. şi începutul
celui următor, faţă de provincia carpatică. În urma cuceririi, Dacia, devenită provincie
romană, este inclusă în orbita lumii romane şi, cu bogăţiile ei, deschide Imperiului largi
posibilităţi de exploatare a populaţiei autohtone, a bogăţiilor solului şi subsolului ţării.
Mineritul a cunoscut o perioadă de rapidă dezvoltare - se exploatau aurul, argintul,
sarea, arama, marmura, calcarul şi ţiteiul sau păcura7 • Această înfloritoare dezvoltare a
durat până în timpul lui Marcus Aurelius ( 161 - 180), mai precis până în toamna anului
W ancrley Root, Mici şi incompletl poveste a slril, în Magazin istoric, I, 1972, p. 88

3
4
D. Vitcu, op. cit„ p. 19
Liviu Drăgănescu, Originea slrii şi geneza masivelor de sare, Bucureşti, 1977, p. 178
5
V. Meruţiu, Contribuţiuni la studiul masivelor de sare din RomJnia,Bucureşti, 1912, p. 17

6
C.C. Giurescu, Dinu C. Giurescu, lstorla românilor, I, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1974, p. JOI
7
SAREA ŞI APELE SĂRA TE ÎN SEC. I - XIII 163
167 d. Hr., când are loc războiul cu marcomanii. Stabilirea datei războiului marcoman
s-a putut face pe baza datelor conţinute de tăbliţele cerate în minele Sf. Ladislau şi
Catalina. În timpul acestui război a fost arsă localitatea Albumus Maior şi distrus
ţinutul minier atât de grav încât a trebiut să se aducă noi colonişti pentru refacerea lor.
Evenimentul a dus mineritul într-o situaţie precară şi stăpânirea romană a trebuit să
facă eforturi mari pentru refacerea lui ca să devină profitabil 8 • Prin sistemul de minerit
înţelegem şi extracţia sării, aceasta fiind una din principalele bogăţii vizate de romani,
cunoscută fiind sărăcia acestui mineral în Peninsula Italică, în Balcani şi chiar în zona
adriatică.
Datele referitoare la exploatarea sării sunt puţine, totuşi, descoperirea a două
mărturii care atestă conductores pascui et salinarum, respectiv un conductor
salinarum care provin din localităţi semnificative în acest sens - Sânpaul, Homorod şi
Domneşti (judeţul Bistriţa - Năsăud), reprezintă un indiciu pentru amploarea pe care a
cunoscut-o această "industrie". În epoca romană, centre de exploatare se cunosc la
Salinae (Ocna Mureşului, judeţul Alba), Cojocna, Ocna Dejului şi Sic (judeţul Cluj),
Domneşti (judeţul Bistriţa - Năsăud), Sânpaul (judeţul Harghita); se presupune că sarea
ar fi fost extrasă şi la Potaissa, Ocna Sibiului şi Ocnele Mari •
9
Urmele rămase de la vechile exploatări de sare, fie că au fost preromane sau

romane, s-au şters în cursul secolelor XVIII - XIX, mai cu seamă în urma prăbuşirii
exploatărilor în formă de clopot sau prin transformarea lor în exploatări modeme de
forma unor camere trapezoidale. Descoperiri arheologice care să confirme exploatarea
sării din epoca romană sunt foarte puţine, iar păstrarea unor obiecte metalice (unelte) în
mediul respectiv a dus la degradarea lor în aşa măsură încât recunoaşterea destinaţiei
lor se face cu dificultate. S-au păstrat, cu precădere, obiecte şi unelte de lemn a căror
întrebuinţare s-a prelungit, în timp, din perioada bronzului până în evul mediu. Minele
romane, după ştirile ce le avem de la Plinius, erau camere lungi de 15 -30 m, cu 3,8 -
7,6 m lăţime şi circa 15 m adâncime, deschise la zi şi cu exploatare prin lucrări la vatră.
Din timpul romanilor se cunosc 18 mine mari şi 11 mici care au fost exploatate chiar şi
după 274 d. Hr., an în care legiunile romane s-au retras din Dacia •
10
Cea mai mare atenţie în literatura arheologică, istorică şi mineralogică privind

producţia de sare s-a acordat Potaissei (Turda), numită de Ptolemeu drept "cea mai de
seamă din Dacia Romană" 11 • Coloniştii romani, aşezaţi aici imediat după lichidarea
regatului lui Decebal, au găsit la Potaissa o populaţie autohtonă numeroasă, prin care s-
a menţinut şi toponimicul dacic. Învăţaţii germani J. Fridwaldsky şi J. E. Fichtel au
menţiopnat, încă în secolul XVIII, existenţa unor puţuri de exploatare a sării din epoca
romană la Turda. În anul 1902, cu prilejul îndepărtării depunerilor de la o veche
8
N. Maghiar, Şt. Olteanu, op. cit., p. 89; C.C. Giurescu, Dinu C. Giurescu, op. cit., p. 81
9
M. Petrescu Dâmboviţa, Hadrian Daicoviciu, Dan Gh. Teodor, Ligia Bârzu, Florentina Preda, Istoria
românilor de la Începuturi piai ia secolul al VIII - lea, Bucureşti, 1995, p. 245
Anton Constantinescu, Dia istoria industriei româneşti: Sarea, Editura Tehnică, 1981, p. 14 - 15
10
D. Tudor, Oraşe, târguri şi sate ia Dacia Romană, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1968, p. 219
11
164 D. CIOBANU
exploatare de la Turda, s-au găsit câteva unelte de lemn care au fost considerate
I'
romane-.
Sarea extrasă de la Turda, de o calitate deosebită (puritate 99,8 %) şi, de aceea,
foa11e solicitată era, probabil. exploatată nu numai pentru nevoile Legiunii a V-a
Macedonica. cantonată în castrul atât de cunoscut de la Potaissa. Alegerea acestui loc
pentru construirea castrului "nu poate trece cu vederea importaţa economică a regiunii
datorată zăcămintelor de sare'', grosimea medie a stratului de sare. fiind de circa 400
m 1', deşi dovezi arheologice sigure pentru exploatarea salinelor de la Turda în epoca
romană lipsesc ~. Se pare însă că în capătul nordic al galeriei principale de la Turda s-
1
ar mai vedea urme ale ocnelor romane 15 •

Localitatea Salinae, prin forma sa plurală putea indica, în perioada romană.
întregul complex cu exploatări de sare din zonă: Uioara (Veresmart}, Vinţul de Sus,
Războieni - Cetate (Feldioara), Uioara şi Ocna Mureşului, toate aşezări bogate în
exploatarea saliferă cu urme romane, o regiune în care şi drumul imperial părăseşte
valea Mureşului ca să cotească spre Potaissa - Turda 16 . Pe baza itinerariilor antice şi a
localizării oraşului roman Potaissa la Turda, exploatările de sare eponime pent_ru
numele localităţii trebuiau căutate la Ocna Mureşului,localitate a cărei dezvoltare era
legată de exploatarea sării, motiv pentru care era menţionată şi de Ptolemeu în Tabula
Peutingeriana şi de Geograful Ravenat (autor creştin din secolul VII) în lucrarea
Descrierea lumii1'. În mod surprinzător, urmele romane de aici nu apar în bibliografia
din secolul XVIII a cărturarilor germani J. Fridwaldsky şi J. E. Fichtel. M. J. Akokner a
fost primul arheolog care, la mijlocul secolului al XIX-iea, a înregistrat aici urmele
unor exploatări romane de suprafaţă prin decopertare, semnalând în preajma lor
construcţii romane boltite, o serie de obiecte şi un fragment de monument funerar.
Când s-a delimitat câmpul de ruine romane s-a constata că el se întinde până la
Spălnaca, zonă în care masivul de sare cunoaşte o maximă aflorare 18 •
În timpul stăpânirii romane, la Salinae a existat un port pentru încărcarea sării,
Marisus (Mureşul) fiind folosit ca mijloc de transport spre cele mai îndepărtate colţuri
19
ale lumii • Ocnele respective posedau pe malul Mureşului schele pentru încărcatul şi
11
Volker Vollmann, Mineritul metalifer, extragerea sării şi carierele de piatră in Dacia Romană, Cluj
- Napoca, 1996, p. 242
13
V. Moga. Din istoria militară a Daciei Romane. Legiunea XIII Gemina, Editura Dacia Cluj -
Napoca. 1985. p. 65 - 66
14
Volker Vollmann. Minele, salinele şi carierele de piatră din Dacia Romană, Cluj - Napoca. 1983, p.
167 (teza de doctorat, mss)
15
lnformatie de la Ana Cătinaş de la Muzeul de Arheologie din Turda
16
D. Tudor. op. cit.. p. 206
17 0 • Dicţionar de istorie veche a României, Editura Ştiintifică, Bucureşti, 1976, p. 5 I 4
18
Volker Vollmann, Mineritul metalifer, extragerea sării şi carierele de piatră din Dacia Romană,
Cluj - Napoca, 1996, p. 241
Nicolae Dobra, Ocna Mureşului. Monografie, 1996, p. 18; C. C. Giurescu, Istiria românilor, I, 1938,
19
p. 193
SAREA ŞI APELE SĂRA TE ÎN SEC. I - XIII 16."
expedierea sării cu ajutorul plutelor sau cu mici ambarcaţiuni . Supravegherea minelor

20
de aici era sigurată de detaşamente ale Legiunii a XIII-a Gemina, a V-a Maccdonica şi
Ala I Batavorum care staţionau în fotificaţiile de la Războieni - Cetate. având
misiunea de a păzi drumul dintre Salinae şi Apulum, precum şi de un detaşame111 al
Legiunii XIII Gemina aflat la Spălnaca21 •
Situate în preajma drumului care ducea dinspre Valea Oltului spre 1t.pulum.
salinele de la Ocna Sibiului par să fi constituit un obiectiv economic impo11ant în
perioada stăpânirii romane în Dacia. J. E. Fichtel consemnează aici în secolul al XVI 11
- lea circa 15 exploatări antice cu forme aproape identice, prăhuşite în parte. Reluînd
problema vechimii exploatării sării de aici, K. Horedt nu exclude posibilitatea ca ele să
fi fost deschise în perioada romană, dar materialul arheologic roman descoperit aici nu
este concludent2 2 •
Pentru vechimea exploatărilor de sare de aici pledează şi descoperirile semnalate
de Teglas J. la salina veche a Prepositului şi în împrejurimi, anume două ci('Canc de
fier întrebuinţate probabil pentru despicarea blocurilor. respectiv introducerea
23
"penelor" în vederea pregătirii acestei operaţii . Pe baza informaţiilor de la cercetiltorii
germani, V. Wollmann afirmă ca în perioada romană au mai fost deschise explc,atările
de la Cojocna, Sic, Paţa şi Ocna Dejului. Pe o hartă germană din 183 7 se pot număra 12
locuri de exploatare atribuite romanilor. Pe Someş sunt menţionate şi alte exploatări
mai mici, locale, la Cuzdrioara, Mănăştur, Reteag, Căianul Mare. Ciceu. Cristur, llişua,
Tău, Beclean, Chiua, Sintereag, Vireag, Mogoşmăt ş.a., unde sarea se află la adâncimea
de 3 - 4 m, fiind uşor extrasă chiar din malul Someşului sau al unor conlluienţi. La
Domneşti, pe valea Şieului, numărul vestigiilor romane este foarte însemnat. iar la
Jelna şi Rogna Uudeţul Sălaj) s-au semnalat exploatări însemnate de sare din epoca
romană. În regiunea salinelor de pe Târnava, între Sovata şi Praid, au fost semnalate
urme arheologice considerate a dovedi existenţa unor exploatări de sare din epoca
romană. Un centru foarte important şi bine cunoscut în evul mediu a fost Sânpaul -
Homorod, judeţul Harghita, de unde se extrăgeau mari cantităţi de blocuri de sare. În
afara altarului votiv pe care l-a pus aici C. Iulius Omucio lui C. Iulius Valentinus s-au
mai descoperit, într-un puţ părăsit, monede romane. Exploatări de suprafaţă romane
mai existau şi la Mărtiniş Uudeţul Harghita), de unde provine o inscripţie şi mai multe
descoperiri monetare 24 •
Săpăturile arheologice şi cercetările de suprafaţă efctuate la Buridava -
Stolniceni, în împrejurimile acestui mare târg daco - roman au dus la interesante
descoperiri privitoare la dezvoltarea vieţii romane. S-a putut remarca o înfloritoare
stare economică a acestui ţinut, legată, în primul rând, de exploatările salinelor de
20
D. Tudor, op. cit., p. 205
21
V. Moga, op. cit., p.65 - 66; D. Tudor, op. cit., p. 206
22
Volker Wollmann, op. cit., p. 242
23
Ibidem, p. 243; în lucrarea închinată mineritului, V. Wollmann a folosit lucrările unor cercetători
gennani din secolele XVIII şi XIX, J. F. Fichtel, Th. Mommsen, E. Vagner. J. Fridwaldsky. Fr. Rete.
M.J. Ackner
24
Ibidem, p. 244
166 D. CIOBANU
Ocnele Mari. Sarea extrasă se transporta la Buridava, de unde se comercializa pe

drumul Oltului către Dunăre 25 • Calea Oltului de la Ocnele Mari la Dunăre s-a numit,
până în secolul trecut, şi "Drumul Sării" 26 •
Exploatarea saliferă din această zonă trebuie să fi fost deosebit de activă, numai
dacă enumerăm trupele care au staţionat aici:Legio I Italica, V Macedonica, XI
Claudia, Cohors Milliaria Brittonum, Cohors I Hispanorum veterana, Cohors II
Flavia Bessorum, Cohors IX Batavorum, pedites singulares (legati pro pretorae
Moesiae Inferioresf 7• Rolul acestor trupe era acela de a veghea şi menţine liniştea care
să permită o exploatare economică complexă a zonelor ocupate. Deşi nu există dovezi
arheologice sau documentare despre exploatarea sării din zona Slănic Prahova, sarea
trebuie să se fi scos de aici "de la început şi până în zilele noastre", susţine cu destulă
convingere M. Stamatiu, unul din primii cercetători al salinelor din Prahova28 •
Având în vedere cantitatea enormă de sare din zonă şi adâncimea mică la care se
găseşte, aici trebuie să se fi tăcut exploatări încă din epoca dacică, iar dacă facem
asemănări cu zona salinelor maramureşene, care au suferit o modernizare în exploatare
în epoca romană, deşi erau controlate de dacii liberi în secolele I - III, putem, deci,
considera că şi aici s-au tăcut progrese în sistemul de exploatare, mai ales că în
apropiere se găseau castrele romane de la Târgşor, Mălăieşti şi Drajna de Sus.
Zonele fostei Dacii locuite de dacii liberi, bogate în sare, au continuat să fie
exploatate în secolele I - III după obiceiul străvechi, prin forme simple, care s-au
perpetuat şi pot fi studiate şi astăzi în zone greu accesibile, cum ar fi zona Sări - Bisoca
Uudeţul Buzău) sau Valea Sării Uudeţul Vrancea). Au existat şi zone de exploatare
organizată în care vechile metode dacice au fost perfecţionate după model roman, ca
cele din Maramureş, unde s-au descoperit monede romane 29 , ca dovadă a existenţei
schimburilor cu provincia Dacia; fenomenul poate fi asociat cu celelalte domenii în
care superioritatea tehnicii romane s-a impus, devenind dominantă. "Intensificarea
vieţii romane din provincia Dacia .„ în secolele II - III a radiat departe în teritoriile
populaţiei vecine (daci liberi, sarmaţi, iazici şi roxolani, triburi germanice nou venite) a
căror ostilitate faţă de Imperiul roman - ca şi Ia dacii lui Decebal de odinioară - nu
excludea atracţia pentru valorile superioare ale civilizaţiei romane"30 •
Exploatarea sării, atât de necesară existenţei oamenilor şi animalelor, a continuat
şi a avut o amploare mai mică sau mai mare, după cerinţele şi condiţiile intrne şi
externe, dacă avem în vedere epoca atât de frământată a marilor migraţii. C. C.
Giurescu, referindu-se la viaţa economică dintr-o epocă mai târzie - economia naturală,
25
O. Tudor, op. cit„ p. 367
26
Corneliu Tamaş, Istoria Ocnelor Mari, Rm. Vâlcea, 1995, p. 61; O. Tudor, Câteva probleme ale
epocii romane fn lumina cercetărilor arheologice de la Buridava, în Buridava, 1976, p. 30
27
Dicţionar de istorie veche a României, p. 118
28
M. Stamatiu, Istoricul cercetărilor de sare dia regiunea Siinic Prahova, în Analele Acade-miei
Române, 1943, p. 2
29
V. Wollmann, op. cit., p. 244 - 245
30
Andrei Oţetea, Istoria poporului romla, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1970, p. 82
arată că două produse, sarea şi fierul, nu pot fi excluse din viaţa comunităţii şi nici din
procesul de schimb31 • Putem considera, deci, pe bună dreptate, că întregul spaţiu salifer
a continuat să fie intens exploatat pentru necesităţile interne şi externe - ne referim aici
la spaţiul est - carpatic, unde carpii şi-au desfăşurat viaţa economică după vechile
tradiţii şi, desigur, sub influenţele romane.
Zona dacică, devenită Provincia Dacia, a intrat în sistemul de exploatare al
marelui imperiu. Acum salinele, care reprezentau o sursa importantă de bogăţie, au
trecut în sistemul de exploatare prin arende acordate de statul roman unor conductores
pascui et salinarum, respectiv conductor salinarum. Acest sistem de exploatare prin
antreprenori era practicat de către romani, după câte se ştie, atât în perioada
republicană cât şi mai târziu, când salinele se aflau în patrimoniul împăratului. Salinele
nu erau exploatate în regie proprie, ci de antreprenori care, prin funcţionarii sau
subarendaşii lor, vindeau sarea la preţurile stabilite în mod oficiat3 •
2
În lucrarea sa, deja citată, V. Wollmann prezintă două puncte de vedere asupra
modului cum se reglementa în cadrul funcţiei de conductores ssalinarum producţia
propriu-zisă şi, respectiv, desfacerea ei şi anume:
a. Marquard împărtăşeşte părerea că funcţionarii care se ocupau de administrarea
monopolului sării se intitulau salinatores aerarii (bazându-se pe un fragment din Cato),
în timp ce numai arendaşii salinelor purtau numele de conductores salinarum, respectiv
solarii;
b. în a doua variantă, a lui M. Rostowzew, arendaşii nu aveau un beneficiu din
monopolul sării, întrucât în perioada imperială nu se menţionează un impozit pe sare.
Din inscripţiile descoperite se ştie că în perioada imperială salinele au fost transferate,
împreună cu păşunile, în proprietatea imperială şi că au fost arendate împreună cu
acestea unor conductores pascui et salinarium. Astfel, sunt cunoscuţi: cavalerul P.
Aelius Strenuus de la Apulum, patron a trei colegii meşteşugăreşti, păşunilor, salinelor
şi al comerţului cu sare: patronus collegiorum fabrum, centonariorum et nautarum (CIL
III, 1209) şi sacerdot al cultului împăratului3 3 • Obţinerea dreptului de arendare a
salinelor împreună cu păşunile presupune o garanţie materială solidă, probabil că aceşti
arendaşi erau posesori de turme şi, în contul obligaţiilor de contract, fumizau o parte
din producţia de sare pentru stat34 •
Un alt conductor salinarum a cărui rază de activitate pare să fi fost foarte mare,
cuprinzând eventual întreaga Dacie carpatică, Aelius Mar{i)us este cunoscut din două
inscripţii: odată la Micia, dintr-o dedicaţie pusă zeului Silvanus Domesticus de P,
31
C.C. Giurescu, Probleme controversate În istoria Romlniei, Editura Albatros, Bucureşti, 1977, p. 23
- 31
32
V. Wollmann, op. cit., p. 248
33
M. Petrescu Dâmboviţa şi colab„Istoria Romlniei de la Începuturi pini În secolul al VIII-Ies, p.
245
34
V. Wollmann, op. cit„ p, 248
168 D. CIOBANU
Aelius Euphoros şi a doua oară la Domneşti • El avea la Domneşti un administrator -

15 36
casier - actor de origine neliber cu numele Atticus.

Al treilea conductor salinares, C. Iulius Valentinus, cunoscut de la Sânpaul -
Homorod dintr-un altar dedicat lui So/ lnvictus, avea un administrator - casier de
origine liber''.
O dovadă certă care vorbeşte despre ampla exploatare a sării în Dacia Romană
este inscripţia dată de Collegium salinarium cu sediul la Turda:
DITI TERRAE MA TRI
DRUS(us) VERPID(ius) POLLIANUS
QUAEST(or) et COLLEG(ium)
SALINARl(orum) V(otum) S(olverunt)
adică:
Faţă de Îmbelşugatul pământ mamă
Drusus Verpidius Pollianus
Chestorul şi colegiul salinarilor
şi-au Îndeplinit făgăduiala dată38•
Sarea extrasă era transportată pe Mureş şi exportată în toată lumea romană şi
barbară. întrucât Dacia romană era înscrisă în circuitul economic al imperiului,
"afacerile comerciale pe care o ţară atât de felurit înzestrată de la natură trebuie să la
provoace atrăgea un număr aşa de important de negustori de toate naţiunile, mărfurile
circulau nu numai pe căile de uscat ci şi pe marile râuri ale Daciei .... activităţii interne
îi corespunde o expansiune comercială în afară. care ducea negustori şi mărfuri din
Dacia până la Sa/onae, la Mytilene ori chiar până în Egipt" 39 .
În Dobrogea, şi ea parte a imperiului, unde "pescuitul era principala ocupaţie a
indigenilor'.rn şi. deci, erau mari consumatori de sare, în lipsa zăcămintelor din acest
teritoriu. băştinaşii şi grecii din cetăţile pontice (mari exportatori de peşte în cetăţile
din sudul egeic) erau. desigur. nevoiţi să folosească sare marină recoltată în bazine de
evaporare sau din bălţile de felul celor de la Apollonia'11 • Putem bănui, totuşi, că apelau
la sarea din zonele vecine, din Câmpia munteană, sau la rezervele din estul Carpaţilor.
În spa{iile locuite de dacii liberi, unde rezervele de sare sunt tot atât de mari ca şi
în Provincie, exploatarea s-a făcut după vechile metode şi, desigur, cu „modernizări"
împrumutate din lumea romană. Deşi nu există dovezi arheologice despre exploatarea
35
Ibidem, p. 249: apud M. Rostowzew, în Staatspacht, p. 41 O
30
V. \\'ollmann. op. cit.. p. 249. Cf. I.I. Russu~ Sclavul Atticus. Contribuţii la istoria econon1ică a
Daciei. în SCIV. 1 - 4. 1956. p. 7 - 13
17
· V. Wollmann. op. cit.. p. 249. apud Solszged, 4. 1928. p. 300: C. Daicoviciu, în ACMIT. 2. 1929. p.
311
38
Anton Constantinescu. op. cit.. p. 15
39
V. Pârvan. Dacia, Editura Ştiintifică, Bucureşti, 1972, p. 154
40
Al. Suceveanu. Viaţa economică in Dobrogea Romană, sec. 11-111 d. Hr., Editura Academiei. 1977,
p. 165
Dicţionar de istorie veche a României, p. 515
41
sării în aceste spaţii, logica ne spune că o astfel de bogăţie atât de necesară, care se
găsea din abundenţă, a fost exploatată nu numai pentru nevoile locale, şi acestea în
creştere datorită sporului populaţiei, dar şi pentru schimb, întrucât reprezenta o
importantă sursă de venituri.
Date mai multe avem despre salinele din Maramureşul locuit de dacii mari.
Făcând analogii şi folosind datele din tratalele mineralogice şi din literatura de
specialitate geologică întocmite în evul mediu care au fost enumerate, s-a ajuns la
părerea că cele mai vechi exploatări de sare de aici se aflau la Costiui (Maramureş), în
preajma exploatării "Sf. Ladislau", dar şi la Ocna Şugatag, Ocna Slatina şi Radna de
Sus. Învăţatul ardelean Fichtel, pe la 1780, în lucrarea Ştiri despre mineralizaţiunile din
Marele Principat al Transilvaniei spunea că la salinele din Maramureş s-au descoperit
exploatări de sare preistorice, unde s-au găsit şi unelte de piatră şi de bronz, cu o
vechime de circa 3500 de ani 42 •
La Costiui şi Sf. Ladislau au fost semnalate monede romane care, după părerea
lui V. Wollmann, au putut pătrunde aici nu numai pe baza comerţului cu provincia
Dacia, ci şi din schimburile populaţiei de aici cu Panonia sau chiar cu diferite seminţii
barbare,schimburi facilitate de posibilităţile de transport pe Iza şi apoi pe Tisa până în
Câmpia Panonică43 • În Istoria Maramureşului, A. Filipaşcu consideră că dovezile
monetare romane descoperite în diferite sate şi mai ales în apropierea vechilor saline
reprezintă o certitudine a stăpânirii romane asupra zonei 44 • Cercetările posterioar~
apariţiei lucrării lui A. Filipaşcu au dovedit cu certitudine că Maramureşul nu a intrat
în Provincia Dacia, monedele găsite aparţinând, desigur, populaţie dacice.
În spaţiul Moldovei rezervele de sare sunt mai mari cantitativ şi se găsesc la
adâncimi mici, fapt ce uşurează mult extracţia. Dovezile arheologice atestă că ocupaţia
principală a populaţiei era agricultura şi tocmai de aceea exploatarea sării în fo1me
simple de suprafaţă s-a practicat din timpuri imemoriale. Este cunoscut faptul că
popoarele la care predomină hrana vegetală nu se pot lipsi de sare, iar cele crescătoare
de animale o căutau mai ales pentru hrana acestora. Istoricul latin Tacit afirma că:
"popoarele germanice nu au cunoscut sarea şi, atât timp cât ele au cutreerat întinsurile
ca vânători, în vechile limbi germanice n-a existat cuvântul sare". După ce s-au fixat şi
au început să facă agricultură, sarea a început să fie preţi1ită ca aliment, în limba lor a
apărut cuvântul "sare" şi germanii au dus războaie crâncene pentru a-şi asigura
resursele de sare45 •
Spaţiul carpato - dunărean, pe lângă imensele rezerve de sare ale subsolului, a
beneficiat de o densa reţea hidrografică, bogată în peşte şi de întinse suprafeţe de
păşuni, favorizând o străveche îndeletnicire - creşterea vitelor. B. P. Haşdeu, deşi se
referă Ia spaţiul românesc în secolul trecut, evidenţiază un fapt economic valabil şi în
42
·Istoria gândirii şi creaţiei tehnice româneşti, I, Editura Academiei, I 982, p. 195
43
V. Wollmann, op. cit., p. 245
44
A. Filipaşcu, Istoria Maramureşului, Bucureşti, 1940, p. I 6
45
Ana Pârsoveanu - Apostolide, Sarea, Editura Ştiinţifică. Bucureşti, 1963, p. I 2
170 O. CIOBANU
mileniul I: "România întruneşte singură în orientul Europei, într-o proporţie colosală,

câteştrei elemente: ocne, râuri şi păşuni'.4 • Afirmaţia este perfect adevărată, mai ales
6
că de aici au fost exportate, milenii la rând, sare, vite, cereale, peşte ş.a.
Exploatarea sării în spaţiul Moldovei la Solca, Cacica şi mai ale Târgu Ocna se
face din timpuri imemoriale. La Solca, judeţul Suceava, s-a găsit dovada brichetării
47
sării încă din neoliticul timpuriu, mileniul al V-lea î. Hr. •
În ceea ce priveşte exploatările de la Târgu Ocna, este de presupus că s-a scos
sare din timpuri străvechi. Situată în apropierea trecătorii din Transilvania spre
Moldova şi. invers, Valea Trotuşului este de presupus că a constituit o sursă de comerţ
cu sare pentru spaţiile lipsite de acest produs şi pentru populaţiile străine care au
străbătut aceste meleaguri. În privinţa tehnicii folosite în exploatarea sării solide,
apelăm la similitudinile cu exploatările din Maramureşul locuit de dacii liberi şi, în
mod surprinzător, cu cele practicate chiar la mijlocul secolului XX în zona Valea Sării,
din judeţul Vrancea . Se săpa un puţ adânc de 0,3 - 1O m, până la sare. Apoi începea
48
exploatarea în adâncime, lărgindu-se diametrul excavaţiei pe măsura adâncirii

lucrărilor, până la un diametru maxim de 13 m. Camera de exploatare era lucrată
descendent până la o adâncime de 13 - 16 m, când lucrările se opreau şi începea un nou
puţ, aşezat la distanţă de 15 - 20 m de primul • Părăsirea galeriilor din cauza
49
îngreunării muncii şi a pericolului pe care îl prezentau, a făcut ca acestea să se

prăbuşească în timp din cauza infiltrărilor de apă şi a alunecărilor de teren.
Abandonarea de către armatele şi administraţia romană a teritoriilor cucerite, în
cele două etape (271 - 275 şi 602 - 614) a contribuit la refacerea unităţii structurii
social - politice pe întreg cuprinsul vechii Dacii, creştinismul şi romanizarea având
rolul de liant al unităţii noastre etno - lingvistice.
Evoluţia vieţii economice se caracterizează prin unitate, care nu trebuie înţeleasă
ca ceva imuabil, ci ca o unitate într-o continuă schimbare, fiind sensibilizată de
receptarea şi asimilarea,din lumea romanică, a unor valori tehnico - economice,
conferind fondului tradiţional o fizionomie culturală superioară, proces care defineşte
sinteza daco- romană .
50
Populaţia dacoromană, numeroasă, rămasă în acest spaţiu a cotinuat să

exploateze bogăţiile şi să găsească forme de colaborare cu nenumăratele valuri de
migratori care au trecut peste aceste pământuri. În ceea ce priveşte poziţia populaţiilor
în migraţie faţă de practicarea îndeletnicirilor de valorificare a bogăţiilor miniere şi
chiar faţă de acelea din cadrul economiei de transformare, ei foloseau populaţia locală
pentru procurarea materiei prime, pentru realizarea diferitelor obiecte, întrucât aceste
B. P. H~deu, Ocnele din Rominia, în Columna lui Traian, I, 13, 1870, p. 168
46
47
Istoria gindirli şi creaţiei ştiinţifice şi tehnice romineşti, p. 195
Informaţie de la Nae Petrache din Valea Sării, lucrător la ocna deschisă în localitate după al doilea
48
război mondial, când în zona Vrancei era mare lipsă de sare.

49
Istoria glndirii şi creaţiei ştiinţltice şi tehnice romineşti, p. 195
so Ştefan Olteanu, Societatea carpato - danubiano - pontici În secolele W - XI, Bucureşti, 1977, p. 13
munci erau ~onsiderate "înjositoare pentru poziţia lor de dominatori"~'. Se constată o

unitate de evoluţie în întreg spaţiul fostei Dacii.
Aspectul de civilizaţie atestat în spaţiul carpato - nistrean în perioada secolelor V
-VII d. Hr„ vădeşte limpede, în conţinutul său, numeroase şi importante tradiţii
străvechi dacice şi romane menţinute timp îndelungat sau amplificate într-o originală
sinteză în care amprenta multiplelor influenţe manifestate de imperiu îi conferă un
caracter aparte, asemănător însă aspectelor de civilizaţie autohtonă de tip şaga, Bratei,
Biharea în Transilvania, sau Cireşanu, Ipoteşti - Cândeşti din Muntenia şi Oltenia,
constituind, împreună, o evidentă unitate culturală romanică specifică întregului spaţiu
de formare a poporului şi limbii române 52 .
Se constituie pe tot spaţiul românesc romaniile populare, nuclee statornice de
viaţă şi cultură romană, cu structură social - economică deosebită de a popoarelor care
s-au aşezat în acest spaţiu. Aceste romanii au influenţat apoi populaţiile alogene
inferioare în dezvoltarea etno - culturală şi' economică.
Dacii, romanizaţi acum, "au continuat să are şi să semene, să crească vite, să
cultive viţa de vie, să scoată sare şi aur din pamânt, să pescuiască şi să-şi facă singuri
uneltele şi armele necesare" 53 •
Stăpânirea şi controlul migratorilor asupra localnicilor aveau un caracter efemer,
54
ei trebuiau să plătescă "dări în cereale" şi, probabil, în muncă şi, desigur, în sare.
Rezultatul romanizării între secolele IV - VI d. Hr. a întregului teritoriu care fusese
provincie romană a fost constituirea culturii Dridu, cultură a civilizaţiei româneşti, cu
un caracter unitar, cu aria de răspândire şi dezvoltare istorică în spaţiul intracarpatic, al
Dunării şi Mării Negre, pe o arie care depăşeşte cu mult teritoriul ţării noastre. Această
cultură este dovada unei dezvoltări social - economice şi politice a întregii romanităţi
ori~ntale 55 • Dezvoltarea social - economică determină creşterea numerică a populaţiei şi
a schimburilor economice.
Din păcate, date despre exploatarea sării în spaţiul est - carpatic şi sud -
dunărean nu avem până la începutul mileniului al II-iea, dar nu putem crede că, dacă în
prima jumătate a secolului al XVI-iea Michal Bocignoli, călător pe aceste meleaguri,
exclama plin de admiraţie "sunt munţi de sare pe care locuitorii îi taie aşa cum [se taie]
51
Ibidem, p. 109
52
Dan Gh. Teodor, Regiunile carpato - nistrene 1n secolele V - X d. Hr., în Historica, Iaşi, 1997, p. 84
53
C.C. Giurescu, Dinu C. Giurescu, op. cit„ p. 128
54
Kurt Horedt, The geplds, the aYars and tbe romanic populatlon in TransilYanJa, în Biblioteca
Historica Romanise, Monographs, XVI, Bucureşti, 1975, p. 118
ss Eugenia Zaharia, Sipjturile de la Dridu, Editura Academiei, Bucureşti, 1967; Dan Gh. Teodor,
Romanitatea carp(Jto - dunireanl şi Bizanţul in secolele V - XI d. Hr., Editura Junimea, laşi, 1986;
Eugenia Zaharia, Populaţia romfnescl 1n TransilYanJa in secolele VII - VIU. Cimitirul nr. 2 de la
Bratei, Editura Academiei, Bucureşti, 1977; Enciclopedia arheologiei şi istoriei Yechi a Romfniei,
Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1996, p. 82 - 83; Şt. Olteanu, Societatea carpsto - danubiano -
pontici ia secolele IV - XI Bucureşti, 1997, p. 30
172 D. CIOBANU
pietrele în carieră" 56 , în mileniul I să nu se fi procedat la fel. Dacă facem o corelaţie cu

ritmul de creştere a populaţiei ce locuia aceste zone, presupunem, pe bună dreptate, că
exploatările de sare s-au intensificat continuu, cunoscând variaţii în funcţie de cerinţele
din exterior ale populaţiilor care au trecut prin aceste zone, care s-au aşezat aici
temporar sau au locuit în spaţiile vecine, lipsit~ de sare.
În unna schimburilor rezultau venituri şi surse de existenţă pentru locuitorii
acestor zone, căci ei trebuie să fi fost cei care se ocupau cu scosul sării (în fapt o
muncă grea. care cerea experienţă şi cunoştinţe moştenite) şi cu comercializarea ei.
Dacă în perioada statelor feudale domnia controla comerţul cu sare, care aducea
mari venituri visteriei, încât domnii puteau acorda împrumuturi considerabile vecinilor
lor (după cum aprecia academicianul C. C. Giurescu)57 , putem concluziona că şi în
epoca premergătoare o parte a depozitelor monetare proveneau din acelaşi tip de
comerţ. Este foarte probabil că se practica schimbul direct între produse echivalente,
aşa cum se întâlneşte şi astăzi acest fenomen în târgurile săteşti (ex. târgurile de la
Pârscov, Mânzăleşti, Smeeni din judeţul Buzău), unde, adesea, se face comerţ cu
bulgări de sare scoşi din malurile din zonă •
58
Descoperirile monetare din secolele IV - VII provenite din spaţiul carpato -

nistrean, ca de altfel şi din restul regiunilor carpato - dunăreano - pontice, contribuie, în
bună măsură, la evaluarea şi integrarea fenomenelor economice şi, eventual, politico -
militare din epocă„. Monedele romano - bizantine care alcătuiesc tabloul descoperirilor
numismatice din perioada amintită constituie (prin abundenţa ori raritatea lor,
materialul utilizat, gradul de uzură şi împrejurările descoperirii) un barometru fidel în
estimarea intensităţii legăturilor economice şi natura relaţiilor politico - militare dintre
stat şi beneficiarii străini • Considerăm comerţul cu sare o componentă plină de
59
semnificaţii.
Ceva mai multe date despre exploatarea sării în interiorul arcului carpatic avem
începând cu secolul al VII-iea, când avarii, populaţie turanică, ca urmare a tulburărjlor
care s-au produs în stepele dintre Marea Caspică şi Volga, încep să se deplaseze spre
vest, forţează pasurile Carpaţilor nordici şi pătrund pe Valea Tisei în Slovacia şi
Panonia, constituid al doilea Caganat, aproximativ în limitele teritoriale ale celui dintâi.
Noii veniţi, ca şi hunii şi avarii primului Caganat, cunoscuţi crescători de vite, erau
direct şi vital interesaţi de procurarea sării, aflată, după cum se ştie, în cantităţi mari în
interiorul arcului carpatic. Astfel se explică descoperirile avare datând din secolul al
Vii-lea, care se grupează în zonele bogate în zăcăminte de sare de pe Mureş, şi anume:
Teiuş, Stremţ, Aiud, Aiudul de Sus, Magina, Lopada Nouă, Gâmbaş, Noşlac, Heria,
56
N. Maghiar, Şt. Olteanu, Din istoria mineritului in România, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1970, p.
132
C. C. Giurescu, Probleme controversate in istoria României, p. 23 - 31; autorul consideră că sumele
57
de care dispuneau Litovoi (1277) şi Basarab (1330), proveneau din "vămi, dijme şi sare".
58
Popa Emilian de la Negoşina (comuna Scorţoasa) ne-a vorbit, în 1992, despre aceste practici - schimb
între un coş de bulgări de sare şi miei în preajma Paştilor
59
Viorel M. Butnariu, Descoperiri monetare in spaţiul carpato - nistrean in secolele W - VIII,
structuri şi semnificaţii, în Historica, laşi, p. 59
Câmpia Turzii, Comeşti, Moldoveneşti, Cicău , dar şi pe Târnava Mare, la Bratei.

60
Aceste descoperiri, dacă nu sunt dovezi ale unei stăpâniri _efective, sunt însă dovezi ale
unui control avar asupra salinelor şi asupra importantei artere de circulaţie pe care o
constituia marele râu spre Panonia complet lipsită de sarea atât de necesară oamenilor
şi turmelor61 •
La sfârşitul secolului al VllI-lea, în urma numeroaselor lupte.purtate între 791 -
796, cel de al doilea caganat avarie este înfrânt de către armatele lui Carol cel Mare,
care ajunsese cu stăpânirea până în regiunile Panoniei. Resturile avarilor se refugiază la
răsărit de Tisa, dar aici sunt înfrânţi definitiv de trupele ţarului bulgar Krum, în 803.
Dominaţia avară începe să fie înlocuită de cea bulgară, aceasta din urmă având la bază
aceleaşi pretenţii de ordin economic, între care procurarea sării din salinele Carpaţilor
şi din sudul Transilvaniei. "Bulgaria de dincolo de Dunăre nu putea fi decât o regiune
restrânsă în apropierea fluviului, aflată probabil pe unul din drumurile sării" 62 •
Interesul bulgarilor pentru sare a fost foarte mare, întrucât încercau să obţină
venituri cât mai mari chiar din exportul către Moravia. Amulf, regele german, ajuns
împărat (876 - 899), aflat în luptă cu regele morav, trimite solii ţarului bulgar Vladimir
şi îl roagă să nu mai vândă sare moravilor. Momentul este deosebit, dovedind
importanţa sării în acest conflict. Acest produs. sarea, nu putea să provină decât din
salinele din Transilvania de nord sau Maramureş, întrucât este ştiut că în Bulgaria nu
există sare, în afară de câteva tuzle • În vremea respectivă, la Salankemen (Piatra
63
Sării), localitate situată la confluenţa Tisei cu Dunărea, pe malul sudic al fluviului, se

găsea un depozit de sare. Sarea era adusă aici fie pe uscat, fie transportată pe Tisa •
64
Aici funcţiona un aparat financiar alcătuit de vameşi, paznici etc., cu sarcini de a

percepe vama de la ambarcaţiunile care transp01tau sarea pe Mureş 6 ~.
Pătrunderea slavilor în spaţiul românesc s-a produs în mai multe valuri şi,
probabil, în secolul al IX-iea, când pătrund în zona centrală a Transilvaniei, au luat sub
control salinele aducătoare de venituri. Astfel se poate explica înlocuirea tennenului de
salinae cu cel de ocnă ( okna - cuvânt de origine slavă care înseamnă fereastră).
Revenirea la latinescul salină s-a făcut în secolul al XIX-iea, când era considerat
neologism 66 •
O altă etapă în valorificarea sării o constituie pătrunderea ungurilor în
Transilvania. Sarea a fost pentru ei, alături de aur şi păşuni, centrul de atracţie.
60
Enumerarea s-a făcut după K. Horedt, op. cit., p. 62
61
Kurt Horedt, Contribuţii la istoria TransilYaniei În secolelelV - XIII, Bucureşti. 1958. p. 89
62
Dan Gh. Teodor. op. cit., p. 48 - 49
63
Aurel Decei, Românii din veacul al IX-iea până În al XIII-iea În lumina izvoarelor armeneşti,
Bucureşti. 1939. p. 16; autorul aduce argumente ale stăpânirii bulgare în Transilvania şi pentru
continuitate. în contra teoriei lui Roesler. care susţine că sarea vândută de bulgari era sare marină.
64
P. lambor. Drumuri şi Yămi ale sării din Transilvania in perioada feudalismului timpuriu, în
AMN, XIX. 1982. p. 76
6
~ Şt. Olteanu. Societatea carpato-danubiano-pontică În secolele IV - XI, Bucureşti. 1997. p. 175
66
C. Atudorei, E. Bocante, P. Miclea. op. cit., p. 21
174 O. CIOBANU
Anonimy, Beie regis notaris, în Gesta Hungarorum, aminteşte despre rolul acestei
bogăţii. Ogmond, iscoada lui Tuhutum "i-a vorbit mult domnului său despre bunătatea
acestei ţări; că pământul acela e udat de cele mai bune râuri; că din nisipurile lor se
culege aur, că aurul din această ţară este cel mai bun aur; că de acolo se scoate sare şi
materii sărate „." 67 •
Ţinând cont de specificul modului de viaţă al triburilor nomade de crescători de
vite, caracterizat prin pendulări sezoniere, se poate conchide că infiltrarea grupurilor de
unguri în interiorul arcului carpatic s-a făcut de-a lungul Mureşului şi Someşului, mai
întâi pentru asigurarea păşunatului de vară şi, apoi, pentru valorificarea zăcămintelor de
sare şi metale, ceea ce presupune prezenţa lor permanentă în teritoriul amintit68 • Regele
Ştefan cel Sfânt, când ocupă ţinuturile de la nord de Mureş, intră în stăpânirea ocnelor
de sare de la Turda, Cojocna şi Dej. În Legenda Sfântului Gerard se vorbeşte despre
ducele Ahtum, din părţile bănăţene, din oraşul Morisena, probabil pe Mureş, care
"uzurpa puterea peste sarea regală care cobora în jos pe Mureş, punând în porturile
acestui fluviu, pe tot cursul lui până la Tisa, vameşi şi păzitori şi făcându-le pe toate
birnicele lui" 69 • Aceleaşi evenimente sunt confirmate de necropolele din secolul al X-
lea de la Deva, când maghiarii controlau drumul Mureşului care le asigura accesul spre
Alba Iulia şi depozitele de sare aflate în vecinătatea lor70 • Mureşul a purtat numele de
"Drum al sării" din zorii feudalismului şi până târziu în evul mediu.
71
Încă de la începutul stăpânirii arpadiene în Transilvania, sarea şi minireurile au

făcut parte din aşa-numitele "regales'', venituri excusive ale monarhului, de care
dispunea după plac în folosul coroanei, acordând beneficii din exploatarea lor unor
instituţii şi persoane. Regele a atras lucrători la ocnele de sare şi la minele din
Transilvania, pe care i-a înzestrat cu privilegii şi i-a apărat de samavolniciile unor
nobili 72 • Pentru exploatarea minelor metalifere şi a ocnelor de sare a fost folosită
populaţia locală la care s-au adăugat oaspeţii aduşi din alte părţ/3 •
Seria documentelor prin care sunt acordate drepturi din sare începe în actul lui
Geza I din 1075 pentru mănăstirea din valea Granului, căreia i se dă vama ocnelor de
sare din Turda ce se lua la Arieş 74 • Documentul este important şi pentru că înregistrează
existenţa unei aşezări mai vechi decât cucerirea arpadiană sub denumirea ei actuală,
legată de exploatarea sării •
75
67
Documente strllne despre romlnl, Bucureşti, 1979, p. 38
68
Victor Spinei, Migraţia ungurilor fn spaţiul carpato-dunlrean, în Arheologia Moldovei, XIII,
1990, p. 147
69
Al. Doboşi, Exploatarea ocnelor de sare din Transilvania fn evul mediu (sec. XIV - XVI), în Studii
şi cercetiirl de istorie medie, I, 1951, p. 126
70
Radu Popa, şara Haţegului, Bucureşti, 1988, p. S2
71
Adrian Bejan, Banatul fn secolele IV-XII, Editura de vest, Timişoara, 1995, p. 91
72
P. lambor, op. cit., p.77.
73
Stefan Pascu, Voevodatul Transilvaniei, voi.I, Ed. Dacia, Cluj, 1971, p.275.
74
D.l.R„ C, Transilvania, veac XI - Xlll, voi.I, p. I.
75
P.. lambor, ln Jegltur4 cu localizarea cetiţii Simiclluş (Turda), în .AMM, XIV, 1977, p.309.
În 1138 regele Bela al II-iea acordă mănăstirii din Dămăs , printre altele, dreptul
de a lua 24.000 de bolovani de sare din târgul de la Sâmbăteni, pe care o transportau
din Transilvania pe Mureş până aici, lucrătorii din Şeitin cu două nave, făcând şase
curse anuale 76 • Regele Bela al III-iea acordă la rândul său numeroase privilegii
mănăstirilor şi bisericilor: în 1183 face o donaţie bisericii din Nitro, trei nave pentru
transportul sării 77 •
Perioada domniei lui Andrei al II-iea ( 1205 - 1235) abundă în privilegii
acordate bisericilor. În 1211 într-un documt;nt acordă privilegii mănăstirii Sf. Martin
din Pannonholma. Se specifică faptul că vămile acesteia să se bucure de aceleaşi
privilepii ca şi vămile bisericilor din Bistra şi Arad78 • A
In 1217, Sf. Ladislau plecând în cruciadă, acordă mai multe privilegii. In primul
rând mănăstirii din Zagreb îi dă dreptul de a primi de la slujbaşii sării de pe Mureş o
cantitate de sare de apă (transportată pe apă) în valoare de 50 de mărci, pe care să şi-o
transporte de la Seghedin fără nici o vamă şi să o vândă fără nici o oprelişte 79 •
Casei ospitalierilor îi acordă În fiecare an, pentru îngrijirea săracilor, 500 de
. mărci de argint din venitul sării de la Sălacea 80 • Pentru primirea care i s-a făcut în Siria
de către cavaleri, le mai acordă câte 100 de mărci de argint pentru întreţinerea cetăţii
Margat şi Krak, din veniturile sării de la Sălacea81 •
În 1218, pe când regele era plecat în Orient, Papa Honoriu al III-iea acordă o
bulă pentru regina Iolanda, în care se arată că în cazul pieirii regelui în expediţie, ea să
se bucure în contul celor 8000 de mărci care-i constituiau dota, de dreptul de a lua
venitul din sarea ce cobora pe Mureş şi veniturile de la saracinii din Pesta şi din
comitatul Bodro/2• Arhiepiscopiei din Strigoniu, pentru daunele suferite în timpul
răzmeriţei nobiliare când Andrei al II-iea era în cruciadă, îi acordă în 1221 dreptul de
a lua de pe masivul Vinţul de Sus - donând în 1219 câte un bolovan de sare adică două
găleţi de la fiecare car încărcat ce trecea pe acolo 83 • Bisericii episcopale de la Alba -
Iulia i-a acordat două treimi de vamă de la VinJ.ul de Jos de pe sarea transportată pe
Mureş, cealaltă treime revenindu-i voievodatului 4•
În privilegiul. acordat Cavalerilor Teutoni la 1222, care reînoieşte un privilegiu
din 1211 se spune de către rege: vă acordăm vouă, ca pe fluviul cu numele Olt, 6
corăbii şi tot atâtea pe fluviul numit Mureş, să aveţi pentru a transporta sarea În toată
ţara şi a aduce la întoarcere alte lucruri. Ocnele de sare numite Akno, suficiente pentru
cele 12 corăbii ... vi le ced4m ... promiţAnd să n.u plătiţi vam6'5 .
76
D.l.R., C, veac XI - XIII, voi.I, doc. 4, p.2.
77
D.l.R., C, veac XI - XIII, voi.I, doc. l!'i, p.9.
78
D.I.R., C, veac XI - XIII, voi.I, doc. 79, p.152.
79
D.l.R., C, veac XI - XIII, voi. I, doc. 103, p.162.
80
D.l.R., C, veac XI - XIII, voi. I, doc I05, p.164 - 165.
81
D.l.R., C. veac XI - XIII, voi.I, doc. 106 şi 107, p.166.
82
D.l.R., C, veac XI - XIII, voi I, doc. I09, p.167 - 168.
83
D.l.R., C, veac XI - Xlll, voi.I, doc. 113 şi 121, p.171, 178.
84
D.l.R., C, veac XI - XIII, voi. 11, doc. 346, p.309.
85
Al. Doboş, op. cit., p.128.
176 D. CIOBANU
Profitând de personalitatea şovăielnică a regelui, nobilimea îi impune în 1222

bula de aur prin care obţineau garantarea unor drepturi perpetue în care erau incluse
venituri provenite din exploatarea sării. Prin acestea erau sporite drepturile laicilor şi a
stârnit nemulţumirea clerului înalt care şi-a găsit purtătorul de cuvânt în personalitatea
ahiepiscopului Robert de Strigoniu, aliat cu prinţul moştenitor, Bela şi sprijiniţi de
Papă. În 1231 sub presiunea regele a fost nevoit să accepte modificarea bulei de aur în
favoarea clerului. Conflictul s-a încheiat în 1233 şi cuprindea în proporţie de patru
cincimi drepturile bisericilor din exportarea sării •
86
În 1238 Bela al IV-iea confirmă magistratului Rembald şi casei ioaniţilor o

serie de bunuri primite de la Salocea precum şi şase vămi pe Mureş pentru a face
transportul de trei ori pe an. De asemenea, le acordă jumătate din vama podului ce se
află peste cele două Timişuri, precum şi dreptul de a avea plute în aceste ape •
87
În 124 7, aceloraşi ioaniţi, aşezaţi în Ţara Severinului, le este îngăduit să scoată

sare din orice ocnă, pe care s-o transporte în teritoriul lor pentru folos propriu sau s-o
vândă în sudul Dunării, să transporte - sare - în chip îndestulător spre folosinţa acestei
ţări şi a părţilor dinspre Bulgaria, Grecia şi Cumania; ei vor putea să o scoată din orice
ocnă din Transilvania, de unde le-ar fi mai uşor, cu cheltuiala - comună - a noastră - a
regelui - şi a lor, păzindu-se intru toate drepturile episcopilol8•
Dacă documentul din 1222 nu spune din care ocne puteau Cavalerii Teutoni să
scoate şi să transporte sare pe Olt, în acesta din urmă se specifică în mod clar că e
vorba de orice ocnă din Transilvania şi se mai indică unde poate fi transportată.
Ioaniţilor li se concedase Ţara Severinului care coincide cu Oltenia, deci dacă ei
aduceau sare din Transilvania înseamnă că ocnele de la sud de Carpaţi nu funcţionau.
Regele Ungariei avea tot interesul să trimită sare din Transilvania ... şi deci regele nu
simţea nevoia să deschidă o nouă salină în părţile de la sud de Carpaţi unde situaţia
politică nu era dintre cele mai sigure - suntem în epoca marilor cuceriri mongole care
făceau ravagii chiar în inima Transilvaniei .. . O exploatare sistematică de proporţii care
să permită chiar exportul, nu s-a putut face în Ţara Românească decât după formarea
89
statutului feudal .
Exploatarea intensă a ocnelor transilvănene aducătoare de mari venituri a
favorizat dezvoltarea economică în zona cursului inferior al Mureşului. Se poate
aprecia că în Transilvania funcţionau ocnele de la Turda, Sic, Cojocna, Ocna Sibiului,
localizarea făcându-se după depozitele de sare şi după drumurile sării. Calitatea
acesteia este apreciată diferit de la ocnă la ocnă.despre sarea de la Turda se spune că
este bună şi tare (solidus), despre cea de la Cojocna că era solidă şi compactă de
culoare cenuşie (din cauza amestecului cu pământul). Despre sarea din dej şi Ocna
Dejului se aminteşte că în toată Ungaria nu este sare mai curntă decât cea din Dej.
P. Iam bor, Drumuri şi vămi ale sării În perioada feudalismului timpuriu, op. cit., p. 80.
86
87
D.l.R., C, veac XI - XIII, voi. I, doc. 258, p.305 - 306.
88
D.l.R., C, veac XI - XIII, voi. I, doc. 285, p.329 - 333.
89
Aurora Ilieş, Ştiri în legătură cu exploatarea sării în Ţara Românească până în veacul al XVIII-iea, în
Studii şi materiale de istorie medie, voi. I, 1956, p.156 - 157.
Ocna Sibiului avea sare bună dar foarte des se umplea cu apă90 • Prin tradiţie Ocna
Sibiului ar fi fost deschisă în 906, locuitorii acestei aşezări, vechi lucrători în mină, au
sărbătorit în 1931 1025 de ani de exploatare continuă a minei9 •
1
Despre exploatările din Maramureş avem multe date, dar din secole mai târzii.
Într-o legendă transmisă de Ion Dlugosz, fiica regelui Bela al IV-iea ar fi primit de la
tatăl ei o ocnă regală în Maramureş, aici pinţesa Kinga ar fi aruncat un inel pe care l-a
regăsit în Poloni, în ocna Bochnia, după ce devenise acolo regină. Legenda a făcut ca
multă vreme să se considere că exploatarea sării regale în Maramureş ar fi început în
veacul al Xiii-lea şi chiar mai devreme, fenomen ce a avut loc în realitate mai târziu 9 ~.
Sarea reprezintă o sursă enormă de venituri pentru care au avut loc numai
conflicte. Pe măsură ce regalitatea maghiară a ocupat Transilvania. ocnele au devenit
proprietatea acesteia, iar regele dispunea de veniturile cuvenite după cum decidea.
Primele documente despre exploatarea sării în Ţara Românească şi Moldova datează
din secolul al XIV-iea, ceea ce nu exclude posibilităţi mai vechi ale comerţului cu sare
din aceste zone. După constituirea statelor medievale, Ţara Românească şi Moldova,
exploatarea bogăţiilor salifere trece sub controlul domniei care obţine astfel mari
venituri. Se pune problema cine le stăpânea până la această dată, căci astfel de bogăţii
şi surse de venituri nu puteau fi lăsate la întâmplare. Erau probabil sub controlul acelor
romanii populare care le exploatau în funcţie de cerinţele vremurilor şi care asigurau,
în primul rând, necesităţile comunităţii.
Marile exploatări au intrat sub controlul statului după cum dovedesc documetele
tot mai numeroase din epocile următoare, dar în zonele greu accesibile sau unde
rezervele erau mai mici, mâna legii nu a ajuns niciodată.
*
* *
O altă formă de exploatare a resurselor de sare a fost şi este folosirea apelor
sărate. Marcus Vitrunius Polia, în lucrarea Despre Arhitectură, aminteşte despre
scoaterea sării din apele sărate. Fenomenul este dovedit arheologic şi pe teritoriul ţării
noastre: la Salca (judeţul Suceava), unde sunt numeroase slatine s-a găsit dovada că
izvorul Slatina Mare (care are concentraţia de sare 260 - 310 %) a fost folosit pentru
brichetarea sării încă din neoliticul timpuriu, mileniul V î. Hr. (Cultura Criş), anterior
acelora din apropierea Cracoviei considerate a fi cele mai vechi 93 •
90
Al. Doboş, op. cit., p.133.
Ştirea a fost culeasă în octombrie 1997 de la Lazăr Sădeanu de 80 de ani din Ocna Sibiului.
91
92
Radu Popa, Ţara Maramureşului în veacul al XIV-iea, Ed. Academiei, Bucureşti, 1970, p.50.
Referitor la Maramureş, Anton Constantinescu în lucrarea deja amintită despre sare, la p.16 enumera I O
ocne care ar fi funcţionat la Coştiu (Maramureş) între 600 şi 1006, autorul nu oferă însă nici o sursă de
documentare.
93
Istoria gindirii creaţiei ştiinţifice şi tehnice romineşti, I, op. cit„ p.195.
178 D. CIOBANU
Dealurile subcarpatice ca şi podişul Transilvaniei şi Maramureşul sunt pline de

izvoare sărate. Putem consemna că iscoada lui Tuhutum în Transilvania îşi informează
stăpânul că de acolo se scoate sare şi materii sărate, consemnare .ce dovedeşte că
folosirea apelor sărate era bine apreciată. Apa izvoarelor sărate, saramurile, murătorile
sau slatinile cum se numesc în Moldova, din punct de vedere semantic au trei
accepţiuni:
a. izvor de apă sărată;
b. apă sărată provenind dintr-o sursă naturală (loc sărat format deasupra
unei gropi cu sare, probabil prin inundare);
c. apă sărată obţinută artificial.
Vestigiile arheologice, de obicei aparţinând mai multor segmente cronologice,
sunt situate în imediata apropiere a surselor de apă sărată după cum arată descoperirile
de la Solca, Tolici, Lunca - Vânători, Cacica (în Moldova)94 , la Sărata - Monteoru,
Sărăţeanca, Săruleşti, Mânzăleşti, Vintilă Vodă, Scorţoasa (în Muntenia).
Folosirea apelor sărate în stare lichidă sau în stare recristalizată, numită popular
huscă, s-a făcut fără întrerupere din timpuri ce nu pot fi stabilite. Din cercetările
actuale de teren se constată că aceasta, saramura se foloseşte în:
a. Alimentaţie - la săratul hranei, la conservarea cărnii, murăturilor,
brânzei95 •
'
b. Hrana animalelor - pentru muratul tocăturii;
c. În tratament terapeutic.
Despre calităţile terapeutice ale apelor sărate şi ale sării, Plinus Secundus, în
tratatul său Despre Agriculturi, descrie o mulţime de tratamente posibile, multe dintre
ele folosite şi astăzi.
Exploatarea apelor sărate se făcea pentru o rază mai mică, dat fiind greutatea
transportului care necesita vase speciale şi practicile de evaporare pentru a obţine husca
- era necesar timp şi energie ceea ce creştea preţul. Husca, denumire ce era folosită şi
pentru sarea de pe malurile sărate ale apelor, era utilizată de cei bătrâni şi nevoiaşi 96 •
Deşi există puţine documente privind rolul sării în viaţa economică a societăţii
de pe teritoriul carpato - danubian în mileniul întunecat, putem conchide că sarea, care
reprezintă un element de bază în economia domestică, a fost intens şi fără întrerupere
exploatată. Dat fiind sărăcia zăcământului în zonele vecine spaţiului în care tocmai se
forma poporul român, este logic că acest aliment a fost folosit în procesul de schimb şi
a constituit probabil, un motiv de atracţie pentru migratorii crescători de vite şi în
acelaşi timp consumatori mari de sare şi căutători de păşuni.
94
M. Alexianu, Gh. Dumitroaia, Dan Monah, Exploatarea surselor de apă sărată din Moldova: o abordare
etno - arheologici, în Traco - Dacia, tom. XIII, l - 2, 1992, p.160.
95
Informator - Varvara Boncu - Muscelul Ţigănesc, judeţul Buzău.
96
Informator - Popa Emil ian - Negoşina, judeţul BuzAu.
'/..CO!NIJĂ
R.
~""
~
1
2
llB}
c::::J I
J I§
-
~
c, U'
4 ~
~
$
~
q,,·
6 ~ I II
11r:·
7 o .
6 ~
CJ'l 9 Ei~,~ ~
.,,
c/l
Cunslat1/i1 :: „
Q;'
"'I;
~
R. P. B u L G A R A
Fig. l. Harta schematic-ll a rllsplndlril sărăturilor (după Al. Rosu. 1978)

R'5pindlrc11 sArAturilor : 1 - s4rlltun (solurt saune ~I 3lcallc cJ : o - sup r otcţe continui ; b - ap:ui\U Nporncllc e ;
' - sllrl\luri dtl coall\A (aparlţl\ sporad1oe) ; 11. Provincii de sall nl u.re octualA : ~ - provincia cu sollnlHro predomln:mt
:lorurlcA; 4 - provtneia cu Mallnlzare pr edominant cloruro•sul!atlcA: 3 - provlnolll cu »aU nluro predomlnnnt sultnto· '
:lorurlcA ; ş - proVil\Cia cu n llnlu.re predominant aultato-aodlcA ; 7 - provincia cu s11uruzare predomlnunt sotUcl :
- tentorll (lunci) ou salinizare vur1nllll4 (predominant cloruro•aultotlc.t, sumuo-clorurtcâ) ; I - t erltor11 cu tVlrl
locale de o4r4turl (masive do care, roc\ u1tnl2Ate, Izvoa re sArato etc.1 .
Fig. I
180 D. CIOBANU
f'IA. 2. Acurnulăr1 de ..arc ldupa L. Dnlgânc..'K:U . 1997]
Fig. 2
PRIMĂ V ARA, ANOTIMPUL ÎNVOIELILOR AGRICOLE
lLIE MÎNDRlCEL
În al doilea sfert al secolului trecut, printre alte ''pricini proprietăriceşti'',

învoielile agricole, datorită relaţiilor sociale pe care le statorniceau, se înscriau ca
evenimente majore în viaţa satelor româneşti. Privite din perspectiva zilelor noastre, ele
dezvăluie cu şi mai mare acuitate flagranta inechitate socială din trecut. asuprirea la
care era supusă ţărănimea prin sistemul arendăşiei. În acelaşi timp, existenţa astăzi a
unui "pachet" de legi agrare, printre ele şi cea a arendei, plasează subiectul abordat aici
nu numai în lumina actualităţii, dar stârneşte şi un viu interes pentru mulţi oameni care
cunoscând faptele trecutului pot face din ele o călăuză pe lungul şi anevoiosul drum al
tranziţiei.
Anul 1832 aduce, în privinţa învoielilor agricole, schimbări tranşante, însă pe
care documentele le consemnează cu simplitate: "Până la Sf. Gheorghe ... drepturile
moşiilor să caută după vechiul obicei, iară dă aici înainte după eczamblarurile tipărite
ce sunt trimese pă la toţi sătenii" 1 • Până acum, cele 32 sate din fostul plai al
Pârscovului, judeţul Buzău, erau aşezate pe 19 moşii boiereşti 2 , 13 mănăstireşti 3 şi 16
moşneneşti 4 • Pe 39 dintre aceste proprietăţi învoielile agricole se urmaseră după pravila
domnitorului Caragea (12 zile clacă anual, carul de lemne şi ziua de plug, găina de
Crăciun şi puiul de Sf. Petru\ pe 7 se urmau după obicei, fără vreun înscris,
efectuându-se câte 8 zile de clacă pe an, iar dijma plătindu-se după pravilă şi în alte
două locuri claca era de 6 zile • În total, în judeţul nostru, la 1831 Legiuirea Caragea se
6
aplica în privinţa clăcii doar în 57 din cele 149 de sate (38%), claca percepându-se în
lucru sau în bani. Restul satelor clăcuiau între l O şi 4 zile pe an, zilele neEfectuate fiind
plătite în bani, în produse sau în diferite servicii. 103 sate dădeau dijma după Legiuirea
1
Fii. Arh.St.Buzău, Fond Subocânnuirea plaiului Pârscov, dosar 23/1831, f.9, document din 10 ianuarie
1832. .
2
Proprietari: Scarlat Sfintescu - Izvorul Ciutii, clucereasa Lucsandra larca-Unguriu, casa răposatului Ioniţă
Antonescu - Gura Aninoasei, Iordache Slătineanu-Joseni, sluger Costandin-Negoşina, Teodorache
Costescu-Gura Văii, medelnicer Mârzea-Păcurile, polcovniceasa Marghioala-Scorţoasa, vomic Iordache
Filipescu-Policiori şi Plopeasa, serdar Vasile Codreanu-Valea lui Dragomir. Elena Topliceasca-Moşeşti.
Costache Pâcleanu-Brăieşti şi Pâclele, casa răposatului medelnicer Manole Trestianu-Odăile şi Trestia.
Iorgu Văcărescu-Scăeni şi sluger Anastase Trestianu-Trestia (Fil.Arh.St.Buzău, ibidem. f.17 şi 41,
doc.din 31 martie 1832).
1
Ale Episcopiei Buzăului - la Pârscov, Lunca Frumoasă şi Măgura, Cozieni, Căneşti, Târcovu. Pâclek.
Bozioru, Valea Fântânii: ale mănăstirii Banu - la Unguriu; a schitului Găvanele - la Scăeni; a schitului
Poiana Mărului - la Valea Fântânii şi a schitului Răteşti - la Răteştii de Sus (Ibidem).
4
La Bălăneşti, Bozioru, Brăieşti, Căneşti, Goideşti, Joseni, Moşeşti, Negoşina. Odăile, Păcurile, Plopeasa.
Posobeşti, Robeşti, Scăeni, Târcovu şi Trestioara (Ibidem).
s "Legiuirea Caragea", Ed. Acad., Bucureşti, 1955, p.40 ş.u.
6
Fil.Arh.St.Buzău,loc.cit.,f.17 şi 41.
182 I. MÂNDRICEL
Caragea. Clăcaşii din Plaiul Slănicului (26 sate) dădeau dijma din porumb 88 ocale
grăunţe la pogon, iar pe cea din fân o plăteau în bani. În plasa Câmpului unele sate (12)
dădeau din semănături zeciuială şi pentru fân bani. Într-un sat, clăcaşii dădeau câte
două găini, 5 ocale de lână şi câte un miel la suta de oi, iar în altul o oca de lână la 15
oi. Pe moşiile moşneneşti claca şi dijma erau mai uşoare: 6-12 zile de clacă pe an,
dijma după Legiuirea Caragea, fiind scutiţi pe alocuri de ziua de plug şi carul de
lemne 7•
Din anul 1832, când încep să se aplice în agricultura Ţării Româneşti prevederile
Regulamentului organic, "„.lăcuitorul sătean va fi dator să lucreze .„ 12 zile pă an în
folosul proprietarului pe a cărui moşie va fi aşăzat", cu plugul, carul şi vitele lui sau cu
braţele. Clăcaşii mai datorau proprietarului ziua de plug şi carul de lemne, transformate
fiecare - dacă lipseau vitele - în câte 3 zile de muncă 8 , precum şi câte 4 oameni la suta
de familii din fiecare sat care să îi slujească timp de un an 9 •
Toţi istoricii noştri au observat că prin aceste prevederi Regulamentul organic a
produs transformări esenţiale în structura relaţiilor agrare. Toate cele 3 categorii de
clăcaşi, stabilite după numărul de vite (fruntaşi, mijlocaşi şi codaşi sau pălmaşi),
primeau de la proprietar o suprafaţă fixă de pământ, fiind socotiţi "chiriaşi'' pe moşie.
Plăteau dreptul de a folosi pământul în muncă, în bani, -în produse şi în servicii. Oprind
pe clăcaşi să mai folosească întreaga moşie, s-a creat proprietarului posibilitatea de a
mări considerabil producţia agricolă pe partea de moşie păstrată pentru el (rezervă).
Pământul repartizat ţăranilor era insuficient pentru nevoile lor. Cei care doreau să
lucreze pământ în plus şi să crească mai multe vite erau nevoiţi să încheie învoieli
pentru "prisoase'', acceptând condiţiile proprietarilor sau arendaşilor care măreau
rezerva, sporeau obligaţiile clăcaşilor sau tăceau şi una şi alta 10 •
Aplicarea noilor prevederi fusese bine organizată. Încă de la 20 septembrie 1831
se trimiseseră la sate imprimate cu extrase din Regulament. În primăvara următoare se
elaborează o "Instrucţie povăţuitoare de măsurile prin care s-ar cuveni să se puie în
lucrare nouăle întocmiri ale clăcii", în care se consemnau datoriile diferitelor categorii
de clăcaşi, se precizau pogoanele pe care ei urmau să le primească şi se recomanda
încheierea de învoieli scrise 11 • Modificările aduse în 1832/1833 textului iniţial al
Regulamentului detaliau obligaţiile părţilor şi au generat, prin aplicarea lor, adânci
prefaceri în agricultură. Ţăranii erau obligaţi să facă zilele de clacă (cu mâinile sau cu
vitele) în orice timp li s-ar fi cerut 12 • Fiindcă în multe locuri zilele se plăteau în bani, la
7
Arh. St.Bucureşti, Fond Vornicia din Lăuntru a Ţării Româneşti, dosar 1889/1832, voi.I, f.225-231.
8
"Regulamentul organic", lmpr.St., Bucureşti, 1832, cap.III, secţia VII, "Drepturi şi datorii reciproce intre
proprietar şi al său sătean'', art.138-146, p.57-65.
9
Idem, art.143, precum şi la Fil.Arh.St.Buzău, Subocârmuirea Pârscov, 5/1831,f.16,doc. din 26 august
(imprimat).
10
Iscru, G.D„ Aspecte privind relaţiile de proprietate şi de muncă in ţările române in perioada de trecere de
la feudalism la capitalism, Tipogr. Universităţii, Bucureşti, 1979, p.55.
11
Fil.Arh.St.Buzău, fond cit., 23/1831, f.19, doc. din 22 aprilie 1832.
iz.. Regulamentul organic al Va/ahiei'',sectia VII, cap.III, art.140-146, Ţărani şi proprietari. Proiect, p.1 O.
"ÎNVOIELILE AGRICOLE 183
fiecare 3 ani Obşteasca adunare întocmea tabelă cu preţurile de mijl0c 13 • Orice conflict
între proprietari sau arendaşi şi ţărani unna a se soluţiona de către ocânnuirea judeţului
prin luarea în consideraţie a acestor preţuri şi prin mijloace care să ducă la împăcarea
părţilor.
Precum se vede, "enteresurilor amândurora clasurilor" sau - cum am zice azi -
relaţiilor sociale din agricultură li s-a acordat atenţie deosebită, raportul dintre
proprietari şi producători fiind socotit de stăpânire "una dintre cele mai delicate şi mai
primejdioase pricini" 14 •
Acest cadru general îmbrăca fonne particulare de manifestare, felurite de la o
moşie la alta, de la sat la sat şi de la arendaş la arendaş. Faptele examinate în
continuare se vor referi cu precădere la locuitorii satelor clăcăşeşti Ulmet şi Izvoarele
(fost Geambaşi), din comuna Bozioru, Lunca Frumoasă, Pârscov şi Măgura, toate aflate
pe moşii ale Episcopiei Buzăului, dar şi la alte sate din judeţul nostru.
La începutul secolului al XIX-iea moşia Ulmetul, trup mărginaş al marii moşii a
Scăenilor, ajunsese să aparţină mănăstirii Berca • Era de mărime mijlocie, avea 12
15
clăcaşi şi producea un venit de 1200 lei: din clacă-300 lei, din dijma fânului-400 lei,
din dijma porumbului-300 lei, cârciuma- I 00 şi moara cu o roată- I 00 lei 16 • Pe toată
perioada de care ne ocupăm, Episcopia Buzăului a arendat-o împreună cu moşia
17
Zăpodia căpitanului Mihai Geambaşul • Chiar şi după nume se vede că acesta-fost
căpitan de plai, dar îndepărtat - nu se ocupa cu agricultura, nefiind altceva decât un
intermediar interesat. Încă de la început îl vedem deosebit de întreprinzător şi inventiv
în a-şi asigura venituri cât mai consistente. Iată-l dând împrumuturi cu camătă
nevoiaşilor din Posobeşti, Bozioru, Ulmet, Scăeni, Bălăneşti şi Pârscov şi adresându-se
apoi judecătoriei pentru recuperarea sumelor, pe care le prezenta ca provenind "atât din
drepte veniturile ace(ste)i moşii, cum şi din mână, cu împrumutare" şi şi le împlinea
(recupera) cu ajutorul aprodului Stanciu 18 • Procedeul se va generaliza treptat şi consta
în perceperea de dobânzi uriaşe pentru claca neplătită la timp. Nu ar fi exclus ca ţăranii
să se fi împrumutat de bani la arendaş spre a-i plăti claca tot lui, suportând însă şi
dobânda. În mod curent, datoriile se stingeau prin vânzarea anticipată a recoltelor la un
preţ mai mic. Amanetarea produselor agricole avea urmări aşa de negative asupra vieţii
ţărăneşti, încât în anul 1841 domnitorul Alexandru Ghica a iniţiat o anchetă spre a
stăvili această practică. La anchetă, ţăranii din plaiul Pârscov, "străşniciţi cu totul" de
subocârmuitor, nu au avut curajul să declare ceva. În plasa Sărata s-au depistat însă
cazuri de amanetare încă din iarnă a lânii oilor, în vară ţăranii fiind siliţi să o predea la
un preţ mult mai mic. În plasa Câmpului, la Moisica, trimisul Vorniciei este înfruntat
de un căprar de dorobanţi trimis de ocânnuire la cererea marelui logofăt Mihai
11
Pentru primii trei ani preţurile au fost: o zi cu mâinile- I leu şi jumătate, ziua unui om cu doi boi-2 lei şi
ziua unui om cu patru boi-3 lei (Fil.Arh.St. Buzău, loc.cit, f.26 v şi 36-imprimat).
14
Ibidem, f.19.
15
Arh.St.Bucureşti, Episcopia Buzăului, XIIl/50,f.2 v, doc. din 20 dec. 1815.
16
Fil.Arh.St.Buzău, Fond Ocârmuirea judeţului Buzău,78/1832,f.58,doc.din 14 septembrie 1833.
17
Arh.St.Bucureşti, Manuscris 174,f. 37 v, doc. din 1833, aprilie, f.z.
18
Fil.Arh.St. Buzău, Tribunalul judeţean Buz!lu,s.I, 343/1831, f. l şi 2, doc. din 14 decembrie.
184 I. MÂNDRICEL
Filipescu să-i recupereze de la săteni o datorie pe meiul de acum 4 ani. Datoriile, vechi
sau noi, trebuie plătite, numai că acum, dorobaţii luau 80 lei pe chilă şi nu 18 lei cât
fusese atunci preţul. Probabil că marele logofăt, pe lângă dobândă, adăugase rata
inflaţiei, TV A-ul şi plata serviciului dorobanţilor!
19
Când "pă aici s-au făcut fânuri pentru înpărăteştile oştiri ruseşti'', arendaşul
Mihai nu scapă prilejul de a umfla arvuna şi dijma lui Ion sin Stan din Ulmet şi Radu
Rachieru din Bălăneşti care solicitaseră şi ei făneaţă de cosit20 •
În diferitele lor acţiuni, arendaşii erau sprijiniţi de autorităţile administrative şi
judecătoreşti. Astfel, Mihai Geambaşul cheamă în judecată, în 1832, pe sătenii din
Bozioru sub învinuirea de a fi tăiat lemne din pădure "fără să mă folosesc cu ceva şi de
la dânşii". În continuare, jalba lui arăta: "Având şi porumb semănat pe această moşie şi
capre băgate în pădure, nu vo(i)esc să-mi plătească nimic drăpt dijmă, nici canonicitul
havaet al pădurii" 21 . Că havaetul la pădure era o datorie ilegală vor preciza mai târziu
chiar autorităţile 22 • Cum însă învinuirile erau mai mult sau mai puţin nefondate, chiar
reclamantul '/a renunţa la acţiune, deşi peste 5 ani, "prezidentul" îl invita să răspundă
23
"fără zăbavă" dacă "s-a desfăcut cu pârâţii sau nu" • Cum vedem, şi pe atunci acţiunile
obişnuite aflate pe rolul instanţelor trenau îngrozitor, iar nesfărşitele înfăţişări,
deplasări "în faţa locului" şi cercetări impuse de o procedură greoaie depăşeau
resursele băneşti ale ţăranului. Ştiind dinainte că "dreptul umblă cu capul spart'' şi "să
te ferească Dumne·.:eu să ajungi pe uşile judecăţilor", bieţii oameni temători de
"putere" şi neştiutori de carte, nu aveau altă soluţie decât să plătească aşa cum li se
cerea şi cu asta scăpau, dacă erau sănătoşi şi puteau să-şi facă munca lor la vremea
potrivită.
Acelaşi dosar conţine însă şi o "prea plecată jalbă" semnată de peste 20 de săteni
împotriva abuzurilor arendaşului. Dovadă că "ajunsese cuţitul la os" pe moşia Ulmet.
"Cu lacrimi fierbinţi" ei reclamau că anul trecut li se dublase dijma la porumb şi la fân
de la 20 la 40 de taleri şi că măsurătorile făcute de arendaş cu prăjina şi cu baniţa erau
necinstite. Reţinem mai întâi plata dijmei în bani, lucru cu adevărat rar. "Asemenea,
pentru zilele de clacă, nu ne numeşte zioa zi, ci do(u)ă zile sau trei ne socoteşte o zi,
carele vom arăta fieşcare tot anume dă câte zile ne-au stinghirit". Avem aici unul din
primele proteste înregistrate în judeţ împotriva introducerii normelor de lucru
("nartul") pe categorii de munci agricole, norme care - precum se vede - erau mari, iar
arendaşul le umfla şi el deoarece ţăranii nici nu le cunoşteau, nici nu ţineau o evidenţă
precisă a lucrului efectuar4 • Jalba condamna hotărârea arendaşului de a specula moşia
19
Arh.St. Bucureşti, Vornicia.„, 2610/1840, f.200-201.
2
° Fil.Arh.St.Buzău, Tribunalul..., 1293/1832, f. I, doc. din 15 februarie.
21
Ibidem, 9/1832, f. I, doc. din 15 februarie.
22
Arh. St.Bucureşti, Fond Ministerul de lnteme,Administrative,55/1847, f.3.
21
Fil.Arh.St.Buzău,loc. cit„f.4, doc. din 4 noiembrie 1837.
24
Aceste norme le găsim consemnate în proiectul din 1832/33. Într-o zi de muncă un ţăran trebuia să are
cu doi boi 8 prăjini pogoneşti în loc spart şi 5 prăjini în ţelină; la grăpat norma era de 16 prăjini, la
semănat cu mâna 3 pogoane, la semănat cu mâna şi acoperit cu piciorul-16 prăjini, la semănăturile cu
sapa-o jumătate de pogon, la prăşitul semănăturilor-3 prăjini şi jumătate, la secerat şi clădit clăi-2 clăi şi
jumătate, fiecare claie de 26 snopi iar snopul de 4 palme în legătura curmezişului; la cules şi depăşunat
ÎNVOIELILE AGRICOLE 185
atribuind pământurile bune la străini: "locurile arătoare le dă la alţi oameni streini, or

no(u)ă ne dă marginile unde este jumătate buturugi". În legătură cu învoielile agricole
pentru anul următor, ţăranii dezmint că ar fi încheiat vreo "adeverenţă" cu arendaşul,
"că noi tot dă dânsul jăluim, dar să-i dăm adeverenţă cum s-ar putea?" Se temeau să nu
fi semnat învoielile alţii dintre ei, "petaţi", convinşi adică de arendaş prin mijloace
necinstite. Ei cer să aducă "pă numitul căpita Mihai să stăm faţă la cinst(ita)
judecătorie, împreună şi (cu) isprăvnicelul numitului fiind că este şi mai mare
năpăstuitor'', dar instanţa nu dă nici un curs cererii, care era semnată şi de 1O locuitori
fugiţi de pe moşie "din pricina numiţilor'' 25 •
O constatare a sătenilor din jalba citată, după care "aici la noi este locul foa1te
strâmt", ne determină să ne întrebăm dacă ţăranilor din zonele de deal şi de munte ale
judeţului li s-au putut asigura pogoanele "legiuite", date fiind întinderea şi configuraţia
moşiilor respective. Când nu li s-ar fi putut da pământurile necesare, ei se puteau
strămuta pe alte moşii. Cu toate că o anchetă oficială din 1836 în legătură cu
strămutarea aprecia că toate satele din plaiul Pârscovului aveau pământul legal 26 ,
cercetările au relevat că şi mai înainte clăcaşii şi chiar moşnenii din satele de munte ale
judeţelor Buzău şi Saac coborau la câmp spre a cultiva cereale pe moşii străine, plătind
dijmă în bucate • Solul muntos al plaiurilor Părscov, Slănic şi Buzău, impropriu în cea
27
mai mare parte culturilor cerealiere, ne obligă să includem în peisajul agricol şi social
al trecutului judeţului nostru o pendulare continuă între munte şi şes, pendulare pe care
prevederile Regulamentului organic au limitat-o, desigur, fără să o poată curma.
O altă plângere împotriva aceluiaşi, rămasă tot fără urmări, fac moşnenii
Croieleşti din Scăeni, obligaţi să restituie venitul de pe pământul cotropit de ei la
Ulmet28 • În aceeaşi situaţie, Ion sin Diaconu din Muşcelul Cărămănesc reclama că i se
cer 16 lei de pogon în loc de I O cât prevedea hotărârea judecătorească, iar aceasta chiar
şi pentru anii când pogoanele au stat nelucrate. Pe deasupra, arendaşul îi luase şi un
. . ~9
bou dmJug-.
Dar jalbele ţăranilor nu puteau să rămână la nesfărşit fără urmări. Se dispune la
început câte o cercetare, aşa cum s-a făcut în pricina Arghirei, fata popii David din
Pârscov, care reclamase că arendaşul de pe moşia episcopiei, acelaşi polcovnic Mihai,
îi luase o fâneaţă pe care o avea de la părinţi, făcută din topor, şi pe care toţi ceilalţi
porumb- I O banite a câte 40 de oca pe zi. la cosit fân-16 prăjini, la strâns fân şi flcut căpite-1 pogon pe
zi.etc. Pentru lucrul cu carul ziua de muncă era ''din răsăritul soarelui pănă la al său apus'", cu o pauză
pentru masă şi odihnă (Regulamentul organic al Valahiei„., ed.cit.. p.8-9).
25
Fil.Arh.St.Buzău, loc.cit„ f.2jalba nedatată.
26
Arh. St. Bucureşti, Vomicia„.,2986/1836.f.53-59.
27
Ilie Corfus. „Agricultura Ţifrii Româneşti in prima jumătate a secolului al XIX-iea'', Ed. Academiei,
Bucureşti, 1969, p.63.
28
Fil.Arh.St.Buzău,Tribunalul..., 1457/1833,f.3, jalba nedatată.
29
Ibidem, 300/1833,f.1,doc. din 27 iulie.
186 I. MÂNDRICEL
arendaşi i-o lăsaseră 30 .Anul următor, după o altă plângere a clăcaşilor ulmeţeni,
subocârmuirea se vede silită să facă cunoscut arendaşului că s-a abătut "din
coprinderea eczamblarului cu luarea dijmurilor atât de făn cât şi de porumb, cerându-le
câte 88 de ocă de pogon, după vechiul obicei, tocmai acum când porumbul să află cu
totul prost, iar mai vârtos lucru, cu totul înpotriva voinţi(i) stăpâniri(i)".Era invitat ca
"pă dă o parte să te mărgineşti de asemenea cereri de dijmă, urmând întocmai după
coprinderea eczamblarului, iar pă dă alta să faci cunoscut cinst(itei) ocârmuiri pă ce
temeiu să urmeze această cerere, dă vreme ce bună voinţa stăpâniri(i) întru reciproace
s-au obştit în toată Rumânia" 31 .
Pe măsura aplicării şi consolidării noilor reglementări arendaşii vor găsi alte
modalităţi de întărire a asupririi. Ei iau sub diferite motive de la preoţii şi juraţii satelor
extrasele din Regulament ca ţăranii să nu le mai aibă la îndemână. De la înşelăciuni la
măsurătoare şi la socoteli pentru clăcuire de mai multe zile 32 , se trece ulterior la
procedee mai voalate-perceperea drepturilor proprietăţii de la familiile celor aflaţi în
slujba miliţiei, de la tinerii căsătoriţi care locuiau în aceeaşi casă cu părinţii, dijmuirea
pentru recolte care nu se făcuseră, pentru pogoane nelucrate sau pentru un număr mai
mare de pogoane decât cele lucrate în realitate 33 .Unii arendaşi îşi înfiinţaseră corpuri
de "călăraşi ai moşiei'', un fel de dorobanţi personali "şi cu aceştia slujindu-să
întrebuinţează bătăi pântre lăcuitori, zălogiri, luări în loc peste buna orânduială" •
34
La toate acestea se adăugau şi calamităţile naturale (epidemii, invazii de lăcuste,

cutremure, inundaţii, alunecări de terenuri), care aduceau satele "la mare întristare". În
1834 plaiul este bântuit ee "strajnică secetă''. Terminând bucatele de anul trecut, cei
mai mulţi săteni sufereau de foame. Nădejdea lor, semănăturile, "s-au veştejit cu totul
de necontenita arsură a soarelui".Scumpirea excesivă a ceratelor l-a impresionat atât pe
un conjudeţean încât el nota pentru posteritate: "În anul cul(ant) 1834 s-au făc(ut) lipsă
în Ţara Românească de au ajuns de mânca(u) oamenii orz, pe carele cei ce nu-l avea(u)
îl cumpăra(u) chila po lei 120 şi cu o sută, iar porumbu suta de ocă măcinat po lei 50,
făina măcinată tot asemenea suta po lei 50 i 60. Bucatele a(u) început a să scumpi cu
chipul acesta ce în sus zic după la Ispas şi merge tot aşa. Eu am scris spre pomenire şi
ţinere de minte cu mâna de ţărână, mâna va putrezi, iar slova va rămâne, cine va citi mă
va pomeni. D. Perieţeanu" 35 • Locuitorii se hrăneau cu buruieni iar unii migrau cu
30
Idem, Subocânnuirea Pârscov,23/1831,f.144,doc.din 7 decembrie 1833. Atât obiceiul pământului cât şi
legiuirile dinaintea Regulamentului organic prevedeau dreptul săteanului de a stăpâni curăturile
realizate de el sau de părinti. plătind doar dijmă din produsele obtinute pe terenurile arabile rezultate
prin defrişare. Deci acţiunea arendaşului era ilegală.
Fil.Arh.St.Buzău,loc.cit.,f.282,doc.din 2 septembrie 1834.
31
32
lbidem,f.5,doc. din 31 decembrie 1831.
33
/bidem,f.199,doc.din 30 aprilie 1834; f.473,doc.din 23 ianuarie 1836; f.534,doc.din 26 februarie
1836,etc.
34
lbidem,f.118,doc.din 17 august 1833.
35
Bibl.Acad.Rom.,Serviciul Manuscrise şi carte rară,Mss.rom.5646,f. v-16; ed.Ilie Corfus, ;'Însemnări de
demult", Ed.Junimea.laşi, I 975,p.139-140.
familiile prin alte părţi unde sperau să-şi poată agonisi hrana. Din acest an arhivele
păstrează liste cu familiile lipsite de hrană, adevărate catagrafii ale foametei,
documente a căror forţă acuzatoare, în loc să scadă, creşte pe măsura trecerii
timpului36 •
O recunoaştere a abuzurilor comise la sate de către proprietari şi arendaşi
cuprinde adresa nr.44 din 3 ianuarie 1838 a Ocânnuirii Buzău către Subocârmuirea
plaiului Pârscov. Rezultă din ea că "cei mai mulţi dintre arendaşii de moşii
întrebuinţează simţitoare neorându(i)eli către lăcuitorii clăcaşi cu înpliniri nelegiuite de
la dânşii". Subocârmuitorul A. larea este aspru admonestat pentru sprijinul dat unor
"asemenea cremenaliceşti urmări" prin trimiterea de "dorobanţi înputemiciţi de face(!)
orice le va porunci (arendaşii, n.n.),înplinind după a lor voinţă dă la lăcuitori sume fără
foi date din partea pomeniţilor arendaşi şi fără cercetare din parte-ţi de sunt adevărate
sau nu acele înpliniri, precum şi supt cuvânt de datorii vechi, despoindu-i pe lăcuitori
întocmai ca pe nişte furi".Pentru încetarea neregulilor se stabilea ca în viitor plăţile să
nu se mai facă "până nu vor da arendaşii sau proprietarii foi arătătoare de sumele,
vremea şi felurimea datorii ce ar avea să înplinească potrivit cu reciprocitatea":17 •
Cu toate acestea, abuzurile se vor continua şi adâncii. Dovadă, situaţia de pe
moşiile Lunca Frumoasă şi Pârscov, luate în arendă împreună cu Măgura, de către
Hristache Ţigara. În 1838 Radu Bangu din Luncă, Mihai Goleciu şi Barbu Răzan
reclamă subocârmuirii pe unchiaşul Grama, căprarul adus de arendaş pentru strângerea
clăcii, dijmei şi a altor dări. El nu păsuia pe nimeni, lua bani în plus, bătând şi căznind
"după a sa voinţă" 38 . Să ne amintim că în epocă fumul de ardei, butucul "nemţesc" şi
ouăle coapte aşezate la subsuori erau practici curente. De aceea, prima reacţie a
ţăranilor, cum am văzut, a fost fuga de pe moşie. În acelaşi an Episcopia Buzăului
relama fuga a trei clăcaşi de pe moşia Lunca Frumoasă39 ; alt fugar din Podul Muncii se
stabilise tocmai la Scăeni ;un Stoica şi fiul său Zaharia "se făcuseră nevăzuţi" din
40
Măgura" fără să-şi dea capitaţia". Sunt depistaţi la Valea Muşcelului, plaiul Despre
Buzău, judeţul Saac şi pentru prinderea lor autorităţile solicitau gonaci, cerând totodată
ca cei care i-au primit să le plătească datoria41 .Ca să nu rămână"la asemenea îndatorat",
subocârmuitorul de Pârscov acorda şi el sprijin pentru prinderea lui Ion Honcu, ţigan
fugit din satul Blestematele (Bădila de azi) şi "dosit" la pietrarii din plaiul Pârscovului,
după ce fusese obligat de judecătorie să plătească dijmă lui Ion Băjan 42 .Este de
presupus că cei "aduşi la urmă" qe către autorităţi aveau o situaţie mult mai rea decât
înainte, devenind adevăraţi robi ai pământului. Aşa, de exemplu, Oprea sin Ene, clăcaş
de pe moşia Scurteşti, fugise la satul Bozioru. Căutat aici,nu este de găsit fiind dus la
36
A se vedea"Listă de toate familiile lipsite de producturi, ce se află în fieşcare sat din coprinsul acestui
plai, anume precum înăuntru să arată,( l )834 Decv. l O"(lbidem,50/1832,f. l l 5 şi următoarele).
37
Ibidem, 135/1838,f. l ,doc.din 3 ianuarie.
38
lbidem,f.3-4,doc.din 24 ianuarie.
39
lbidem,f.403,doc.din 31 ianuarie.
40
Jbidem,f.427,doc.din 21 ianuarie 1839.
41
lbidem,7/1831,f.265,doc.din 11iunie1834.
42
Ibidem, f.286,doc.din 14 mai 1834.
188 I. MÂNDRICEL
Borcea cu vitele la iernat. Subocârmufrea scria juraţilor şi vătăşelului satului: "vi să

pqrunceşte strajnic ca în minut(ul) ce se va arăta acasă, legându-l, să-l aduceţi aici'.4 3 •
Măsurile împotriva fugarilor deveniseră aşa de severe, încât aveau de suferit şi călătorii
care nu aveau acte în regulă. Astfel, în plasa Râmnicului de Jos, judeţul Stam Râmnic,
este găsit fără răvaş de drum Stanciu Mocanu, cu 200 de oi şi capre şi un cal cu tărhat.
După domiciliul declarat la cercetare, este trimis sub pază la Pârscov,
"numai singur numitul fiind că dobitoacele ce se arată mai sus nu s-au văzut".
Subocânnuirea urma să-l dea "pă vrednică chezăşie" rudelor •
44
Nici clăcaşii de pe moşiile boiereşti nu aveau o situaţie mai bună. La Scorţoasa

de exemplu, proprietarul lua în plus la fiecare zi de clacă 20 de parale. Neavând pădure,
pentru carul de lemne ţăranii făceau câte 3 zile de clacă, plătind şi pentru acestea
paralele în plus. Cei care nu aveau câte 5 vite mari, ci doar câte I O sau 20 de oi, plăteau
ierbărit. De la toată zeciuiala oilor li se lua câte o oca de lână . În asemenea condiţii, o
45
soluţie putea să apară şi aici fuga sau strămutarea. Atare soluţie încearcă Stan Bonciu şi
Toma Holteiu, sprijiniţi în plasa Sărăţii, primul la Cândeşti, al doilea la Săseni.
Consătenii din Scorţoasa suportau şi capitaţia lor, iar proprietarul păgubaş de plata
clăcii reclama "să fie aduşi la urmă'..i 6 •
Situaţia grea a satelor era cunoscută şi organelor centrale, dar dată fiind
comunitatea de interese a păturilor avute, măsurile luate se rezumau la trimiterea de
adrese către judeţe. Ca urmare a unei astfel de circulare, subocârmuirea îndemna
proprietarii să înceteze "pătimirile" la care îi supun pe clăcaşi 47 , sau înainta către juraţii
satelor copii ale circularei care avertiza "de a nu cerea nici un(u)i călător câtuşi de mică
supărare din parte proprietarilor sau arendaşilor cu luări de bani drept cuvânt de
( i)erbărit" 48 .
De la precdecesorii săi, Hristache Ţigara reţinuse eficienţa mijloacelor brutale
pentru plata datoriilor. Când închiderea şi bătaia clăcaşilor cu ajutorul dorobanţilor
subocânnuirii nu dădeau roade,li se luau vitele în contul datoriilor. Lui Enache
Săpunaru îi ia un bou şi o vacă "pentru multe încărcături şi lucrări nedrepte ale
proprietăţi(i)"şi pentru neplata dijmei pe vremea secetei. Altuia, din Măgura, arendaşul
chir Gheorghe îi luase fără nici un fel de preţuire un cal cu şa49 • Dar nici arendaşul de
acum nu se arăta mai prejos. El cerea clăcaşilor bani, zălogindu-le vitele fiindcă treceau
cu ele spre păşune pe drumul cel mare al moşiei 50 • Lăcomia lui merge până acolo încât
43
Ibidem, 23/1831,f.333,doc.din 27 ianuarie 1835.
44
Tbidem,f.294,doc.din 3 septembrie 1834.
45
lbidem,f. 78-79,doc.din29 iulie 1833.
46
lbidem,f.82.
41
Ibidem, I 35/l 838,f.234,doc.din7 septembrie.
48
Tbidem,f. I 06,doc.din 22 mai.
49
/bidem,23/1831,f.522,524 şi 525.
50
Tbidem,f.576,doc.din 24 mai 1836.
pretinde ierbărit pentru păsări. Chiar după aprecierea autorităţilor, aşa ceva ''nu s-a mai
auzit la vreo parte de loc"51 •
În 1836 Hristache Ţigara dăduse o mare bătălie ca să realizeze învoieli pentru
prisoase. După ce pretinsese câte 20 lei pentru fiecare pogon de prisos,2 lei de vită
mare, 1 leu de porc şi 20 de parale de oaie, după ce adusese cu dorobanţul câţiva clăcaşi
la ocârmuire spre a-i obliga să semneze în numele întregului sat, după ce clăcaşii
ajunseseră cu jalbele până la domnul ţării şi după numeroasele cercetări făcute, se
convenise să se plătească pentru pogonul de prisos 8 lei şi peste baniţa porumbului
(din cea mai mare) câte 2 lei, de vita mare 1 leu, de cea mică 20 de parale, iar de
râmător câte 1O parale. Pentru "obăcie" se plătea câte 21 de lei de locu itor52 • Sărăciţi de
atâtea măcinări, prigoniri şi drumuri zadarnice, la capătul acestei bătălii, ţăranii se
recunoşteau învinşi:"Noi,lăcuitorii satului Lunca Frumoasă, ne legăm printr-acest
înscris că după socoteala ce ni s-au făcut de d(umnealui) orânduitul Ocârmuirii ne-am
mulţămit, cum şi celelante sate Pârscov şi Măgura, şi dumenalor să-şi urmeze înplinirea
după cum s-au urmat fiind cu mulţămita a tot satul" •
53
Printre procedeele prin care se impuneau ţăranilor învoieli înrobitoare şi erau

determinaţi să semneze contractele respective la loc de frunte se situau amânările de
strângere a dijmei şi împrumuturile. Numărul mare de copii şi lipsa vitelor reprezentau
mari neajunsuri pentru familiile ţărăneşti. Arendaşii împrumutau sau păsuiau numai în
contul viitoarei recolte şi cu condiţia semnării învoielilor. Ca lucrurile să fie şi mai
clare, tocmai acum, primăvara, când ţăranii din cele trei sate ieşiseră cu greu din iarnă
şi se aflau "cu totul îngreunaţi", arendaşul pornea la strângerea obligaţiilor clăcăşeşti.
Contractele semnate la Lunca Frumoasă şi Pârscov în 1839 54 prevăd obligaţia
ţăranilor de a munci pământul, munca lor fiind singurul izvor de venituri din
agricultură. "Pentru clacă, plugu, caru de lemne şi pentru hotărâţi(i) 4 oameni la sută"
se plătea acum o sumă globală care varia între 50 şi 100 lei. Cu timpul această sumă se
va tnp. l a··.
'\5
Încheierea de învoieli agricole scrise a fost încurajată sub domnia lui Alexandru
Ghica ( 1834-1842) şi mai ales sub cea a lui Gheorghe Bibescu (1842-1848). Exasperat
de plângerile ţăranilor, acesta de pe urmă stabileşte pentru arendaşi obligaţia de a
încheia de două ori pe an "socotelile reciproacelor" cu fiecare clăcaş şi de a-şi elibera
dovadă scrisă (chitanţă) asupra celor ce a achitat şi a celor ce mai are de dat. Dintr-o
perioadă mai târzie, după revoluţie, am descoperit câteva asemenea socoteli de
desfacere încheiate de economul schitului Găvanele, din comuna Bozioru, în anul 1853
cu câţiva clăcaşi de pe moşia schitului. Deşi în acea vreme se conturaseră unele
deosebiri între moşiile de clacă (situate, mai ales, la câmp) şi cele de dijmă, la
51
Jbidem,f.606,doc.din 1836,iulie,f.z.
52
Ibidem, f.615,doc.din 23 iunie 1836.
53
Ibidem, f.538.
54
Ibidem, 149/1839,f.268 si 275;270-271,doc.din 16 aprilie.
55
Ilie Corfus, Op.cit.,p.177.
190 I. MÂNDRICEL
Găvanele caracteristicile se îmbinau. Remarcăm doar exactitatea acestor socoteli, pe

care le dăm în notă, la capitolul datorii şi imprecizia lor în legătură cu munca şi plata
clăcaşilor56 •
56
a)"Datoria clăci(i),Grama Heraru, 1853 Decv.20
Lei Par(ale)
Grama claca acelor 22(de zile) cu mâinile
Dat dijma fânului o căpiţă fiind că nu i s-a luat fânu
8 I O Rămăşiţă din anul trecut dator fiind cil i s-au dat lânii
şi parale din mânii şi matai
I O Grama dator
3 dator
Răspunderea
Grama a răspuns cu lucrul mâinilor pll la dial şi la fân
şi cu lucru herării
10 Idem lucru herllrii
IO A rllspuns Gram a peste tot
Gram a rămâne a mai rllspunde''.
b)"Datoria clăci(i),lon Heraru, 1853 Decv.20
Lei Par(ale)
71 20 Ion Heraru din datoria clăcii acelor 22 zile cu„ ..
25 Dijma fânului fiind că nu i s-a luoat din fânu
IO Idem o căpiţă de la Grama asupra lui Ion
7 Ematec şi vllratec la o mânzată ce au fostu în vitile
schitului
7 20 Erbăritu la 5 râmători
15 Rămăşiţă din anul trecut
-----"-5--=2=-5 I s-au dat 2 şi jumătate oca lână
143 25 Toată datoria
Rllspunderea
83 25 Ion Heraru a răspuns la schitu cu lucru în dial,la vi ie şi la
schitu la orice a fost chemat şi cu lucru Ion rămâne a mai
răspunde în viitor''.
c)"Datoria Dinului Simini(i),claca cu doi boi,1853 Gerar 23
Lei Par(ale)
49 20 Dinul Simini(i) claca celor 22 zile cu doi boi
30 Adecă Dinul rămăşiţă din anul trecut
4 20 Adecă o pereche opinci,iară lei 16 ce era Dinul dator din
socotiala oilor şi a boilor când au mâncat fânu vitele casi(i)
____ la paza porcilor când i-au păzit băiatu pă o vară
84
Răspunderea
48 Dinul a răspuns cu lucrul la schitu, cu care este a să
scădea din datoria de mai sus
36 Dinul rămâne a mai răspunde în viitor
4 20 Dat Dinul din arăturile moşii şi simbria oilor din anul
trecut.
40 20 Dinul toată datoria".
(Însemnllri pe un "Strastnic': Tipogr. Universităţii, Buda, 1816, fila lipită invers pe prima copertă, interior.
Cartea în posesia Pr. Stelian Moise, din Bozioru, căruia îi mulţumim şi pe această cale).
Dijma a constituit şi în perioada regulamentară un însemnat izvor de venituri

pentru toate categoriile de moşii. Am văzut deja că obligaţiile erau diferite şi uneori se
îndepărtau de spiritul legiuirii. La Lunca şi la Pârscov dijma porumbului se lua la
pogon, "câte 8 baniţe de şt(i)uleţi care să socotescu pă grăunţe 88 de ocă"; din fin se
lua o căpiţă din 7, iar pentru păioase se percepea zeciuială, ţăranii dând şi "câte 1O
parale pentru do(u)ă răvaşe, adică porumb şi de fânu, precum şi găina de Crâciun şi
puiu (1) de Sânpetru". Orice fel de dijmâ se transporta în cuprinsul moşiei de elitre
clăcaşi. Pentru animalele mari se percepea ierbârit doar pentru prisoase: pentru oi şi
capre se plătea câte 20 parale. Din pruni şi din alţi pomi se lua "din zece unul, care îi va
plăcea". .
În zona de deal şi de munte pomicultura era o ocupaţie de câpetenie 57 ,aşa că
proprietarii şi arendaşii vor obţine şi de aici importante venituri. Deşi contractul
sâtenilor din Pârscov înscria dreptul lor de a fabrica rachiul din terciul de prune strâns
din livezile proprii, cu lemne de pe moşie, alte câteva prevederi limitau aproape total
acest drept. Cei care voiau să cumpere terci sau să aşeze velniţă pe moşie nu erau liberi
să o facă decât prin învoire cu arendaşul. În cazul celor care aveau terci sau livezi de
vânzare (precum şi orice alte produse ori animale ),arendaşul îşi rezerva dreptul "să să
protimisească D-lui a le lua". Aceste prevederi ale contractului din 1839 veneau după
ce în 1833 sătenii din Pârscov pierduseră în pricina cu arendaşul de atunci pe care îl
reclamaseră Marii Vomicii că le ia havaet pentru velniţe. Din cercetarea ocârmuirii
rezultase că satul plătise această dare şi în anii anteriori, fără să mai dea cei patru
oameni la sută. Aşa că Toma Negrea, Dumitru Brutaru, Radu Căruţaşu, Ştefan
Ungureanu, Radu Bangu şi ceilalţi vor plăti permanent havaet pentru velniţă58 ,cu
deosebirea că în 1839 ei îl plăteau şi pe acesta, dar nu erau scutiţi nici de plata slugilor.
În legătura cu dijma din pruni, materialul arhivistic consultat documentează
aspura altor nereguli-luarea dării din prunele gata culese, amânându-se dijmuitul până
când ele începeau să fermenteze şi îşi măreau volumul, perceperea dijmei din rachiul
gata făcut, supunerea la dijmă atât a prunilor cât şi a finului de sub ei,etc. Iată acum un
fragment dintr-o jalbă a sătenilor din Ruşavăţu împotriva arendaşului de pe moşia
hatmanului Tache Ghica: "Zeciuiala din prune nu va să vie ca să îi înumere şi să-şi ia
zeciuiala, precum am avut obiceiu şi precum vedem şi la alte moşii că vine arendaşu în
livedea creştinului şi înumără de la un prun până la zece şi unde vine zece îl
însemnează şi vin oameni puşi de arendaşi pă urmă şi ia zeciuiala, iar numitul Grigore
intră în livede şi înumără toate trupurile pomilor, şi care au poame şi care nu au, şi apoi
zeciuieşte pruni(i) la o margine, unde vede că sunt prune mai multe şi însemnează
pruni(i) şi apoi pune pe om ca să i-o scuture şi să i-o ducă (!) la velniţe cu spinarea,
care nu vor avea boi" 59 •
57
În plaiul Pârscovului catagrafia din 1838 înregistra, aproximativ, 150.000 de pruni şi 5500 pogoane de
pomet (Arh. St. Bucureşti; Catagrafiijudetul Buzău,94/1838,2 volume).
58
Fil.Arh.St.Buzău,loc.cit.,23/1831,f. 74-75,doc.din 23 iulie 1833.
59
Fii. Arh. St. Prahova, Ploieşti, Fond Ocârmuireajudetului Saac, dosar 1567/1832, supliment,f.509.
192 I. MÂNDRICEL
Cu toate că obligaţiacarului de lemne fusese transformată în bani şi inclusă în

suma globală datorată, ţăranii din Pârscov se angajau "de fiecare să fim datori ca să
ducem cu vitele câte o trăsură de lemne la velniţa D-lui, de unde ne va da D-lui, sau
orice altu ne va da să-i cărăm într-o zi după moşie, iar cei cu mâinile să lucrăm câte o
zi". De asemenea, "ori la ce muncă îi va face trebuinţă, ori cu carul ori cu mâinile, să
fim datori să sărim să-i săvârşim lucrul la vreme ca să nu i să întâmple pagubă, ţiindu
ne în seamă după noile întocmiri la munca ce-i vom face''. Această ultimă prevedere
contractuală îi da arendaşului posibilitatea de a percepe claca şi celelalte obligaţii în
bani sau în muncă, după cum o cereau interesele sale ori dorinţa de a spori producţiile
agricole de pe rezervă.
Venituri nedrepte se obţineau şi de la cei care se ocupau" cu săpunăriile sau cu
olăriile şi tăbăcăriile", îndeletniciri pentru practicarea cărora se realizau învoiri
speciale.
Obligaţia slugilor, cei patru oameni la suta de familii, slujbaşii volnici (darea s-a
mai numit şi obăcie sau robăcie), a fost - incontestabil - cea mai umilitoare dintre
prevederile regulamentare. De aceea, şi cea mai nerespectată. Regulamentul Organic
abrogase privilegiul oamenilor de scuteală de care beneficiaseră până atunci nu numai
boierii. ci şi unele instituţii (mănăstirile, mai ales). Printre compensaţiile oferite foştilor
beneficiari (despăgubiri, pensii) se numără şi această măsură de punere la dispoziţia
stăpânilor de moşii cu sate a unui număr de patru oameni la suta de familii. Ei erau
aleşi prin rotaţie de către sate şi slujeau proprietarului timp de un an ca isprăvnicei,
pădurari, chelari, velniceri, argaţi, etc. Impozitul lor era suportat de sat. "Prin
înfiinţarea instituţiei slujbaşilor volnici se modifică dreptul de folosinţă asupra
pământului, grevându-l cu obligaţia dijmei în oameni" şi aceasta este "expresia
mutaţiilor ce au loc pe planul relaţiilor de producţie într-o anumită etapă a dezvoltării
societăţii .. .în care statul cedează în favoarea claselor stăpânitoare o cantitate de muncă
obligatorie a unui număr de contribuabili ... " 60 •
Slugile erau deci pentru proprietari (arendaş) o sursă gratuită de venituri. Mai
ales pe moşiile mănăstireşti ele aveau preţ ridicat. Luarea slugilor însemna alte mari
abuzuri deoarece totul se reglementa prin înţelegeri. În unele locuri satele dădeau
slugile în oameni, altele în zile de lucru sau în bani. Dintr-o "ştiinţă în ce chip sau
învoit satele acestui plai cu proprietari(i) în pricina celor câte patru oameni la una sută
de familii" 61 aflăm că din 32 de sate ale plaiului Pârscov 9 se găseau pe moşii
moşneneşti unde obligaţia respectivă nu exista; în alte 9 sate, ca să nu slujeasacă, cei
desemnaţi anual prin rotaţie făceau între cinci (la Căneşti) şi 20 de zile-muncă (la
Izvorul Ciuţii); patru sate plăteau obligaţia în bani (între 8 şi 11 lei pe an de om). Se
dădeau efectiv slugile în opt sate ,iar cele două rămase aveau învoiri speciale: la
62
Pârscov tot satul plătea 800 de lei şi la Bozioru arendaşul Mihai Geambaşul ajunsese la
60
Ioana Diaconescu, "Aspecte ale destrămării feudalismului în Ţara Românească şi Moldova la sfârşitul
secolului al XVlll-lea şi începutul secolului al XIX-/ea.Oamenii de scuteală" în ··st. şi mat. de ist.
medie", voi.IX, 1978,p.36 şi 41.
61
Fil.Arh.St.Buzău,loc.cit.,5/1831,f. 7,doc.din 26 mai 1832.
62
La Unguriu, Cozieni, Valea Fântânii, Păcurile, Moşeşti, Scorţoasa, Gura Văii şi Răteştii de Sus.
ceea ce se cheamă astăzi cu o expresie nu tocmai elegantă mica ciupeală- "două părţi:
pă o parte dă om pă an şi pă o parte câte 6 ule(i)e dă om pă an". Actele de nesupunere
la noua dare par fireşti. Constantin Pâcleanu, proprietar la Berca şi Pâclele, reclamă pe
clăcaşi că nu vor să-i dea oamenii cuveniţi ·• La Scorţoasa se plăteau bani în două
6
"câş(ti)uri" - la Sf. Gheorghe şi la Sf. Dumitru dar fiindcă până la sfârşitul lui august
nu se plătise nimic, deşi ocârmuirea recomanda "mijloace plăcute" ,clăcaşii desemnaţi
de arendaşi erau aduşi cu vătăşelul satului la subocârmuire spre a fi "convinşi" să
64
plătească •
La sate cei scutiţi de dări erau puţini. Şi mai rari erau boierii de neam 65 • În rest
,toate familiile, conform unui recensământ făcut din patru în patru ani, plăteau capitaţia
("dajdia vistiericească") - impozitul unic către stat, în sumă de 30 de lei pe an. Tabloul
obligaţiilor şi dărilor regulamentare nu este însă cât de cât complet dacă nu vom adăuga
plata preotului, a dascălului şi a învăţătorului. "Bani(i) militarilor am ·dat cerându-ne
câte lei 8 de om, bani(i) dorobanţilor ne cer câte lei 3,bani(i) logofătului i pac (la fel)
tl.3 ne cer, bani(i) vătăşălului lei 2 par (ale) 20 ne cer şi tot ne mai cer„." 66 .Dacă ţinem
cont şi de produsele date pentru magaziile de rezervă, de obligaţia "aducerii la linie" a
satelor şi de cele legate de construirea şcolilor şi a caselor de sfat (primăriile),
înţelegem mai bine importanţa învoielilor agricole prin care se fixa cuantumul
principalelor datorii ale ţăranului.
Alcătuite în dublu exemplar (unul la săteni, altul la arendaş), semnate de toţi cei
învoiţi pe moşie şi adeverite de subocârmuire, învoirile agricole se urmau întocmai
timp de trei ani, după care se reînoiau. Ele stabileau condiţiile generale şi de amănunt
pentru desfăşurarea producţiei, anganjând la muncă întreaga suflare a satelor şi
asigurând prin aceasta proprietarilor şi arendaşilor, în cadrul juridic şi social dat,
venituri mereu mai mari. În preajma semnării, învoielile transformau satul într-un
viespar întărâtat pentru a deveni apoi ziduri de netrecut decât cu preţul fugii sau al
morţii.
Concluzia care se degajă la capătul examinărilor este că Regulamentul organic
prin consolidarea nefastei instituţii a arendăşiei şi prin întărirea regimului clăcii a
63
Fii. Arh. St. Buzău, loc.cit., f.3,doc.din 8 martie 1832.
64
Ibidem, f.33, doc.din 3 septembrie 1834.
65
Fiind ceva mai rar întâlnită azi la sate, dăm copia unei diplome de boierie: ·'Noi, Georgie Dimitrie
Bibescul, cu mila lui Dumnezeu domn stăpânitor a toată Ţara Românească, Moise sin Damian Bâsceanu
din satu(I) Brăieşti, judeţul Buzău, atât din acturile ce a înfăţişat la Comisia de catagrafie a periodului al
3-lea,cât şi din condicele Visteriei din anul 1828 şi 1831,dovedindu-ţi adevărata însuşime de Boier de
Neam, s-a trecut numele lui în condica statului închipuită după art(icolul) 80 din Regulamentul
Organic. Tot într-o vreme i s-a dat la mână şi această Diplomă încredinţată cu pecetia şi subscrierea
Domniei Noastre spre a-i sluji drept aceeaşi dovadă şi a se bucura şi pe viitor de privilegiul de Boier de
Nearn.(ss) Gh. D. Bibescu VV(Pecete).Anul 1845 Luna Noemvr.19. No 255. Şeful secţiei I a
Vistieriei,(ss) C.Meriş( oreanu) Şeful Departarnentului,(ss) I. Filipescu. (Verso) 1853 Mart.18. S-a
cercetat de Comisia catagraficească a periodului al 4-lea.(ss) A. larea, (ss) lndescifrabil".(Document
adus la Şcoala Brăieşti de un elev. Copiat de mine, 9.XII.1992, prin bunăvoinţa prof. Chitu Ştefan,
căruia îi mulţumesc şi pe această cale).
Fil.Arh.St.Buzău,loc.cit., 12/1831,f.26,jalba nedatată.
66
194 I. MÂNDRICEL
contribuit la adâncirea exploatării ţărănimii. În plaiul Pârscovului opoziţia satelor faţă

de abuzuri poate fi urmărită pe toată durata secolului trecut, cerul vieţii lor trudnice
înroşindu-se în câteva rânduri de vâlvătăile răzbunării la care îi împingea "acea
monstruozitate soţială ca o ţară întreagă să robească la vro câţiva particulari"67 • La
1848 deoarece programul revoluţionar prevedea emanciparea şi împroprietărirea
clăcaşilor,el a fost îmbrăţişat cu entuziasm, cetăţenii plaiului primind mulţumiri
pentru" credinţa ce au păstrat la 29 iunie şi devotamentul lor în viitor libertăţilor Ee cari
au jurat". Guvernul provizoriu îi considera" adevăraţi şi glorioşi fii ai României'' 8 •
Prin introducerea unor norme de lucru ridicate pentru diferite categorii de munci
agricole, în perioada regulamentară se ajunsese ca cele 12 zile de clacă pe an să devină
nu mai puţin de 56,"munca nominală" pentru fiecare zi fiind astfel fixată încât la unele
lucrări agricole ziua legală de muncă începea într-o lună şi se termina în alta. Prin
aceasta Regulamentul organic şi-a meritat pe deplin caracterizarea de "codice al muncii
de clacă". Comparativ cu Legiurea lui Caragea, el a transformat domeniul feudal în
proprietate funciară capitalistă, menţinând însă unele rămăşiţe feudale, căci munca de
clacă nu rezulta din starea de dependenţă, ci şerbia rezulta din munca de clacă.
67
Nicolae Bălcescu, "Despre starea soţială a muncitorilor plugari În Principatele Române în deosebite
timpun'", în "Opere'; vol.l,Ed.Acad.,Bucureşti, 1974,p. I 56.
68
"Anul 1848 În Principatele Române", Bucureşti, 1902, voi. ll,p. 5 I 3.
DIN LEGĂTURILE ORAŞULUI BUZĂU CU
DOBROGEA ÎNAINTE DE 1877
TUDOR MA TEESCU
Oraşul Buzău a cunoscut o însemnată dezvoltare economică, îndeosebi după

pacea de la Kuciuc Kainargi (Kil~uk Kayna.iţi) din 1774, când devine un punct
important în traficul comercial între Ţara Românească, Transilvania şi ţinuturile de la
sudul Dunării 1 • O contribuţie deosebită în acest sens a avut-o bâlciul de Drăgaică din
21-24 iunie, care se ţinea lângă oraş, anual, cel mai important târg periodic al Ţării
Româneşti 2 . La acest bâlci erau aduse şi mărfuri din afara ţării, pentru care se
percepeau, pe loc, taxe vamale3 • Înlesniri în acest negoţ apar după 1800, când sunt
reactivate vechile drumuri şi deschise altele noi care legau oraşul Buzău de principalele
vaduri de la Dunăre 4 • În sfera acestor schimburi comerciale a fost inclusă şi Dobrogea.
care întreţinea, de multă vreme, relaţii economice strânse cu teritoriile de la stânga
fluviului şi, în primul rând, cu oraşul Bucureşti 5 •
Legăturile Dobrogei ~u oraşul Buzău s-au realizat însă şi pe alte planuri. În
timpul războiului ruso-turc din 1828-1829 şi mai ales în anul 1830, când are loc un
adevărat exod în Ţara Românească al creştinilor din Bulgaria şi Dobrogea6 , printre
bulgarii aşezaţi la Buzău şi în împrejurimi s-au aflat în mod sigur, şi români
7
dobrogeni , veniţi atunci în număr mare la stânga Dunării 9 . În noiembrie 1830 între cele
8
345 de familii, în majoritate covârşitoare româneşti, refugiate la Brăila, erau şi patru de

plugari din Babadag, totalizând 17 persoane, care aduceau 12 bovine şi 2 cai şi care
urmau să se stabilească pe moşia din Bărăgan a cinovnicului Niţă sin Gheorghe din
Buzău •
10
1
Dimitrie G. Ionescu, Aşezarea coloniştilor bulgari in oraşul Buzău şi in imprejurimi intre 1792 şi 1838,
în "Romanoslavica", XI, Istorie, 1965, p. 13 7.
2
Georgeta Penelea, Les foires de la Valachie pendant la periode l 774-1848, Bucarest, 1973, p. 123.
1
Ibidem, p. 95.
4
Vladimir Diculescu şi colab., Relaţiile comerciale ale Ţării Româneşti cu Peninsula Balcanică ( 1829-
1858), Bucureşti, 1970, p. 24.
5
Tudor Mateescu, Din legăturile comerciale ale Dobrogei cu oraşul Bucureşti înainte de 1877, în
"Bucureşti. Materiale de istorie şi muzeografie", X (1980), p. 165-169.
6
Constantin N. Velichi, Emigrări la nord şi la sud de Dunăre in perioada 1828-1834, în "Romanoslavica'',
XI, Istorie, 1965, p. 69-84.
7
Dimitrie G. Ionescu, op. cit., p. 142-147.
8
Unii dintre aceşti bulgari aveau nume curat româneşti, ca: Leşu, Pişlicariu, Căbâtă. Mucuţa, Ciuclea,
Târziu ş.a. (Ibidem, p. 148).
9
Tudor Mateescu, Refugieri ale românilor din Dobrogea la stânga Dunării in timpul războiului ruso - turc
din 1828-1829 şi in anii imediat următori, în "Analele Dobrogei", Serie noul!., III, Constanta, 1997, nr. 1,
p.76-83.
10
Arh. St. Buc„ fond Vistieria Ţării Româneşti, dosar 162 B/1830, f. 828-829.
196 T. MATEESCU
În acelaşi an, printre băjenarii trecuţi în Ţara Românească de la Piua Petrii, 60 de

11
familii, totalizând 466 suflete, au fost îndreptate spre oraşul Buzău • Erau originari din
Dobro~ea şi, desigur, cei mai mulţi erau români.
In baza unor prevederi ale tratatului de pace de la Adrianopol din septembrie
1829, se instituie cordonul de sănătate pe linia Dunării, prin înfiinţarea de carantine pe
malul românesc, la care se adaugă reorganizarea vămilor în anumite puncte fixate.
Trecerea persoanelor şi a mărfurilor de o parte şi de alta a fluviului se putea face numai
pe la aceste locuri, unde erau înfiinţate oboare de schimb 12 • Pentru legăturile Dobrogei
cu oraşul Buzău s-a folosit îndeosebi carantina de la Piua Petrii, mutată din toamna
anului 1834 la Gura Ialomiţei, fiind mai cu apropiere, şi, uneori, cea de la Călăraşi.
Înscrierea cu rigurozitate a datelor în evidenţele carantinelor şi vămilor permite
reconstituirea, în anumită măsură, a relaţiilor de negoţ între Dobrogea şi oraşul Buzău,
pentru cele mai multe cazuri acest lucru nefiind posibil, datorită pierderii sau
distrugerii documentelor.
La 17 martie 1831, la carantina Călăraşi era înregistrat Martei Martineţ şi alţi trei
tolbaşi (negustori ambulanţi de mărunţişuri), cu menţiunea: au fost la Silistra cu marfă
[şi]s-au înapoiat la Buzău 13 • În ianuarie 1833, veneau cu peşte la carantina Piua Petrii,
pentru piaţa oraşului Buzău, Marin Caplan din marele sat dobrogean Dăieni, cu 400
ocale cosac proaspăt şi turcul Husein din Hârşovia, cu 1200 ocale cicurciu proaspătr4 •
În luna martie, tot acolo, alţi doi turci hârşoveni treceau produse ale pescuitului cu
aceeaşi destinaţie: Mehmet -74 ocale icre de crap şi 14 ocale lapţi de crap şi Şerif -365
ocale cicurciu 15 •
În luna mai, acelaşi an, trei turci din Hârşova, Mehmet, Suliman şi Mola,
expediau la Buzău, pe la Piua Petrii, cantităţi apreciabile de peşte: 256 ocale crap mare
sărat, 416 ocale cega sărată, 409 ocale ciortan sărat, 351 ocale şalău sărat, 116 ocale
somn sărat şi 411 ocale plătică proaspătă 1 (. La 15 iunie 1833, hârşoveanul Mehmet,
foarte probabil cel atestat şi în lunile anterioare, era prezent din nou la aceeaşi
carantină cu 1550 ocale crap sărat, 900 ocale plătică proaspătă şi 300 ocale cegă
proaspătă, pe care le ducea la Buzău , fără îndoială pentru vestitul bâlci de Drăgaică,
17
ce unna să se deschidă peste câteva zile.

Aceeaşi destinaţie credem că o aveau, deşi nu este precizată în document, şi
produsele pescuitului aduse tot de către Mehmet din Hârşova Ia Gura Ialomiţei, unde se
mutase, între timp, carantina de la Piua Petrii, în aprilie 183 8: 116 ocale cegă
11
Constantin N. Velichi, op. cit., p. 110.
12
Vladimir Diculescu şi colab., op. cit., p.13-16; Georgeta Penelea, Organizarea carantine/or în epoca
regulamentară, în "Studia Universitatis Babeş - Bolyai'', Series Historia, XIV, Cluj. 1969, fasc. 1, p. 30-
31.
13
Arh. St. Buc., fond Comitetul Carantinelor, dosar 1322 A/1831, f. 294.
14
Ibidem, fond Vistieria Ţării Româneşti. dosar 42/1832, f. 71-72.
15
Ibidem, f. 505, 508.
16
Ibidem, dosar 50/1832, f. 1013, 1016.
17
Ibidem, dosar 45/1832, f. 369-370.
BUZĂUL ŞI DOBROGEA ÎNAINTE DE 1877 197
proaspătă, 23 ocale crap sărat, 73 ocale peşte proaspăt (fără indicarea speciei) şi 171 O
bucăţi scrumbii, la care se adăugau 3 ocale tutun turcesc tăiat . În luna mai, acelaşi an,
18
Preda sin Muşat din Buzău vindea pentru Dobrogea, pe la Gura Ialomiţei, 25 vedre
păcură 19 , iar în noiembrie, Pandelea căruţaşul, din acelaşi oraş, 4 tistele funii 20 • În
ianuarie 1843, Preda era înscris iarăşi, de data aceasta cu 140 ocale mere cumpărate de
Dragne, din satul dobrogean Groapa Ciobanului şi alt buzoian Muşat, cu 19.500 nuci,
45 ocale mere şi 4 doniţe, predate lui Mustafa din Hârşova şi 25 ocale săpun , lui
Stancu din Groapa Ciobanului21 •
La 1 decembrie 1847, comandirul punctului de graniţă Călăraşi, raporta la
Bucureşti despre venirea în ţară, de la dreapta Dunării, în ziua de 28 noiembrie, a lui
Vasile Busuioc, rumân din Buzău. Declara că era trecut în Dobrogea de 17 ani
(probabil cu părinţii, deoarece era în vârstă de 28 de ani), unde au şezut .. . la
Chiostengea22 • La Constanţa avusese, foarte probabil, o ocupaţie lucrativă. Nu este
arătată însă cauza întoarcerii lui.
În continuare, informaţiile referitoare la relaţiile comerciale ale oraşului Buzău
cu Dobrogea devin rare şi disparate. În februarie 1850, Dragne Ion din Groapa
Ciobanului, probabil cel amintit în documentul din 1843, ducea la Buzău, pe la Gura
Ialomiţei, 368 ocale plătică proaspătă şi 192 ocale ştiucă sărată • În august 1851, prin
21
aceeaşi carantină, buzoianul Tudor Dumitriu vindea, pentru satul dobrogean Gârliciu,
347 ocale pere24 , iar în decembrie 1852, alt negustor din Buzău, Gheorghe - 500 ocale
mere domneşti şi 30 doniţe pentru Hârşova25 • In iulie 1855, doi buzoieni expediau în
Dobrogea, tot pe la Gura Ialomiţei, pere verzi: Oprea Chiriac - 500 ocale26 şi Ion Lungu
- 400 ocale-'7 .
În martie 1857, Tănase Roşca din Buzău ducea, tot pe acolo, spre vânzare la
28
Hârşova 60 ocale fasole şi 57.000 nuci • De asemenea, în decembrie 1859, alt buzoian,
Ion Dură, comercializa în Dobrogea, prin vama Gura Ialomiţei, 3 cojoace evaluate Ia 30
lei fiecare 29 • Anul 1859 este ultimul pentru care s-au păstrat documente de la
carantinele şi vămile româneşti de pe linia Dunării, ceea ce nu mai permite urmărirea
legăturilor comerciale ale Dobrogei cu părţile de la stânga fluviului. Aceste relaţii au
continuat însă, în mod sigur, până la sfârşitul stăpânirii otomane asupra provinciei
pontice.
18
Ibidem, dosar 45/1837, f. 374, 387.
19
Ibidem, f. 595, 604.
20
Ibidem, dosar 49/1837, f. 738-739.
21
Ibidem, dosar, 22/1843, f. 111-112.
22
Ibidem, fond Ministerul de război, Departamentul ostăşesc, dosar 4 1847, f. 225.
23
Ibidem, fond Vistieria Ţării Româneşti, dosar 10/1850, f. 433.
24
Ibidem, dosar 8/1851, f. 45, 76.
25
Ibidem, dosar 62/1851, f. 472, 477.
26
Ibidem, dosar 58/1855, f. 148.
27
Ibidem, f. 150.
28
Ibidem, dosar 12/1857, f. 46.
29
Ibidem, dosar 13/ 1859, f. 176.
198 T. MATEESCU
Păstorii
români din Transilvania, cunoscuţi sub numele de mocani, practicanţi ai
transhumaţiei, au folosit, mulţi dintre ei, pentru coborârea vitelor la sud de Carpaţi,
trecătorile din judeţul Buzău, prin Nehoiu, Plaiul Buzăului, Plaiul Nehoiului, prin
Piscul Alunişului şi Tabla Buţii sau prin Lopătari3°. Unii rămâneau la păşunat în
cuprinsul judeţului, alţii se îndreptau însă spre Dobrogea31 , pe care mocanii o
cutreierau de secole cu vitele lor, îndeosebi pentru iemat3 2• În acest curent de
transhumanţă pe păşunile dobrogene au fost atraşi, cu timpul, şi păstori din judeţul şi
oraşul Buzău. Astfel, în noiembrie 1832, odată cu un mare număr de mocani, treceau în
Dobrogea, la iernat, pe la Brăila, 3 stăpâni de vite, pământeni din oraşul Buzău: Drăgan
Stoian, cu 1994 oi, 68 capre, 3 cai şi I asin, împreună cu 6 ciobani, simbriaşi ai săi;
Dumitru Paşaliu, cu 742 oi, 24 capre, 2 cai şi I cioban şi Ene Brânză, cu 300 oi, 6 capre
şi l cioban • Numărul acestor păstori, stăpâni de vite, a fost însă, cu siguranţă, mult
33
mai mare.
Legăturile oraşului Buzău cu Dobrogea nu s-au redus doar la domeniul
economic; o importanţă deosebită au avută-o şi cele cu caracter cultural. Astfel, pentru
bisericile româneşti din Dobrogea au fost aduse cărţi religioase şi de la tipografia din
34
Buzău, una dintre cele mai importante tiparniţe din Ţara Românească • De la biserica
din satul Topalu, de lângă Hârşova, a ajuns până în zilele noastre cartea Cazanii,
imprimată la Buzău în 1834, cumpărată de un localnic în februarie 1840, cu suma de
220 lei3~ şi un alt exemplar de la biserica Greci, de la sud de Măcin, cu o însemnare din
anul 186?3 6 şi, tot de acolo, lucrarea Opt-glosar şi Catavasier, tipărită de asemenea la
Buzău în 1853, cu o însemnare din 1870 • Totodată, la vechea şcoală românească din
37
Turtucaia, datând din secolul al XVIII-iea, a funcţionat ca învăţător, între anii 1864-
1868, dascălul Vasile Borănescu din Buzău 38 •
Deşi la o scară mai redusă faţă de alte localităţi româneşti de la stânga Dunării,
relaţiile oraşului Buzău cu Dobrogea, înainte de 1877, se înscriau în aria legăturilor
permanente ale provinciei de la Marea cea Mare cu vatra străbună. Ele au fost, în
primul rând, de natură economică, manifestate în schimburile de mărfuri specifice între
cele două părţi 39 .0 pondere deosebită a avut-o comercializarea, uneori în cantităţi
30
C. Constantinescu - Mirceşti, Păstoritul transhumant şi implicaţiile lui În Transilvania şi Ţara
Românească În secolele XVIll-XIX, Bucureşti, 1976, p. 76. ·
31
Ibidem, p. 77, 118.
31
Tudor Mateescu. Păstoritul mocanilor in teritoriu/ dintre Dunăre şi Marea Neagră, Bucureşti, 1986, p.
10-13.
33
Arh. St. Buc., fond Obştescul Control, dosar 2196 1/1834, f. 6- 7.
34
Daniela Bratu, Tipografii de la Buzău, în "Glasul bisericii", XVII (1958), nr. 8, p. 727-739.
35
Constantin Cioroiu, Aurel Mocanu. Cartea românească În Dobrogea Înainte de I 877. Constanţa, 1978, p.
61-62.
36
Ibidem, p. 80.
37
Ibidem, p. 81.
38
Mihail - Virgiliu Cordescu, Istoricu/ şcoa/e/or române din Turcia, Sofia şi Turtucaia din Bulgaria şi al
seminariilor de limbă română din Lipsea, Viena şi Berlin, Bucureşti, 1906, p. 216.
39
Într-o lucrare bine documentată de informare asupra situaţiei Dobrogei în momentul revenirii în ţară, se
vorbeşte de păcura din România, care se vindea pe piaţa oraşului Tulcea. (Baron d' Hogguer,
Renseignements sur la Dobrodja. Son etat actuel, ses ressources et son avenir, Bucarest, 1879, p. 51 ).
BUZĂUL ŞI DOBROGEA ÎNAINTE DE 1877 199
apreciabile, pe piaţa oraşului Buzău, a produselor pescuitului, provenind îndeosebi din

zona Hârşovei. La acestea se adaugă, dinspre Buzău spre Dobrogea, relaţiile pe plan
cultural.
Este foarte probabil că o parte din acest produs era adus de negustorii din oraşul şi judeţul Buzău. După
1800, în judeţul Buzău şi în cele învecinate, are loc o creştere continuă a exploatării ţiţeiului.
(Constantin M. Boncu, Contribuţii la istoria petrolului românesc, Bucureşti, 1972, p. 22-30). Se adaugă
faptul că în relaţiile comerciale cu Dobrogea au fost angrenaţi şi locuitorii unor sate din judeţul Buzău:
Pârscov, Nehoiu, Izvoru Dulce, Valea Teancului ş.a.
DONAŢil, AŞEZĂMINTE SPITALICEŞTI ŞI
ACTIVITATE SANITARĂ ÎN JUDEŢUL BUZĂU.
1792 - 1940
NISTOR VERONICA
Spitalul "Gârlaşi" din oraşul Buzău este unul din cele mai vechi aşezăminte
spitaliceşti din ţară • A fost fondat în anul 1792 de către pahamiceasa Maria
1
Minculeasa, care a lăsat cea mai mare parte a averii sale pentru întemeierea unui spital
în curtea bisericii "Gârlaşi" 2 • Fondatoarea a început zidirea spitalului încă din timpul
vieţii, dar nu a reuşit să-l termine. La 21 aprilie 1792 îşi întocmeşte testamentul şi lasă
spitalului unnătoarele 3 :
Moşia Răteasca, ce-i zice Cochirleanca stânjeni una mie. „ şi peste aceştia alţi
stânjeni trei sute treizeci şi şapte, tot într-acest hotaru
Moşia Ulmi, stânjeni şase sute
Moşia Cândeşti, Râmnicu Sărat, jumătate partea ei cu livezi
Douăzeci şi patru de pogoane de vie în dealul Moceştilor, judeţul Buzău
Moşia Gârlaşi, unde este spitalul, din puţul şi piatra hotarului cel dinaintea
bisericii, în jos de malul gârlei cei nouă, până în gârla morilor cea veche, iarăşi la vale
până la moara din baltă, din dosul morii, în hotarul mănăstirii Banului şi apucă la
drumul ce vine pe mal, până se împreună cu moşia domnească şi a mănăstirii Banului
Moara cu două roate de pe gârla domnească din târgul Buzăului, dinspre obor
Prăvăliile din târgul Buzăului cu pivniţă din piatră de la obor
Două Jocuri de cârciumă, tot în Buzău, unul lângă vameşul Caloian la biserica
Neguţătorilor şi altul în târg lângă casele lui Stoian Cismaru
Dicţionar Instituţii feudale din ţările române, Bucureşti, 1988, p. 450-451 : spitalul "Colţea'',
1
începutul sec. XVII (probabil 1702), spitalul "Pantilimon", mijlocul sec. XVIII ( 1750),
spitalul comunal din Timişoara 1757, spitalul "Spiridon" clin laşi 1765, spitalul "Gârlaşi"
din Buzău 1792, spitalul din Dudeşti 1796, spitalul din Oradea 1806, spitalul din T.ârgu-
Mureş 1811, spitalul "Filantropia" din Bucureşti 1811, spitalul din Cluj 1918, spitalul din
Ploieşti 1831, spitalul "Brâncovenesc" din Bucureşti 1838 etc.
2
Antofie Radu, Spitalul Gârlaşi în "Studii şi articole de istorie", Bucureşti, 1956, p. 225.
Pahamiceasa Maria Minculeasa a fost fiica lui Ştefan Mănăilă, căpitanul şi a Sandei şi
nepoata marelui clucer Mănăilă, unul din marii boieri ai Buzăului. Prin sora sa vitregă, Rada,
se înrudea cu familia Hrisoscoleu. A murit între 9 august 1792 şi 3 aprilie 1793.
Biserica "Gârlaşi" a fost ridicată în anul 1792 de către Matei Mincu, soţul Mariei
Minculeasa, pe moşia lor "Gârlaşi'', în partea de nord- vest a oraşului Buzău.
3
Antohie Radu, op. cit., p. 226-227; Arhiva St. Buzău, fond Primăria oraş Buzău, dos.
199/1870, f. 2-3, 66 şi 67.
202 V. NISTOR
12 boi, 12 vaci, 4 bivoliţe, 2 cazane, 4 cai, 6 tingiri mari, 6 sahane de tocat şi 6

tingiri mici
În testament fondatoarea menţionează că, pentru acele douăsprezece pogoane de
vie din dealul Moceştilor, nepotul ei, paharnicul Grigore Hrisoscoleu, vrea să ajute
spitalul şi dă şaisprezece pogoane de vie în dealul Săpocii, cu cramă, cu casă cu obraţie
şi cu toate vasele şi moşia Zărneşti, partea sa, stânjeni patru sute. Iar dacă la vre-o
hotărnicie iese mai mult, să stăpânească tot spitalul; de asemenea, menţionează şi un
loc de han în târgul Buzăului cu pivniţă de piatră, donat tot de nepotul său, Grigore
Hrisoscoleu 4 • ·
Spitalul unna să fie tenninat şi înzestrat cu cele necesare cu banii luaţi gata ce va
rămâne din cei luaţi de la moşia Cochirleanca şi aflaţi la păstrare5 , iar numărul de
paturi după puterea veniturilor; spitalul trebuia să aibă pururea dohtor şi gerah. cu leafă
şi dohtorii şi oameni trebuincioşi de posluşania bolnavilor, dându-li-se şi mâncare lor i
alte trebuincioase6 • Ea lasă spitalul în grija episcopului Dosoftei şi a nepotului său,
paharnicul Grigore Hrisoscoleu, iar pentru socoteala venitului şi a cheltuielilor pe
epitropii Cutiei milostiveniilor ce vor fi după vremi.
Paharniceasa Maria Minculeasa îşi exprimă dorinţa ca testamentul să fie
respectat d~ unnaşi: şi las prin blestemul Domnului Iisus Hristos şi al Sfinţilor Părinţi,
ca nimenea să nu cuteze a strica sau a schimba câtuşi de cât măcar un cuvânt din cele
orânduite de mine, ci să se păzească întocmal, de aceea ea roagă pe domnitorul Mihail
Constantin Şuţu să întărească această orânduială a spitalului cu lumina hrisovului
Măriei Sale •
9
Într-adevăr, testamentul a fost întărit de domnitorul Mihail Constantin Şuţu prin

hrisovul din 9 august 1792, acesta reprezentând primul document de recunoaştere
oficială a spitalului: drept aceia poruncim de obşte să se păzească bună această
orânduială a spitalului, după întocmirea numitei jupânese, cu toate cele ce afieroseşte
ca bunuri ale sale, pe care are volnicie slobodă, neavând copii moştenitori10 •
În anul unnător, 1793, domnitorul Alexandru Moruzi dă la 30 octombrie un
hrisov cu mili. Din el vedem că la acea dată spitalul era tenninat şi putea funcţiona,
unna numai să se aducă un dohtor i un gerah. cu dohtoriile trebuincioase în spiţăria
4
Arh. St. Buzău, fond Primăria oraş Buzău, dos. 199/1870, f. 66.
5
Ibidem, f. 2; Antohie Radu, op. cit., p. 227.
6
Antohie Radu, op. cit., p. 227.
7
Ibidem.
8
Ibidem.
Ibidem; Arh. St. Buzău, fond Primăria oraş Buzău, dos.199/1870, f. 3.
9
10
Antohie Radu, op. cit., p. 228.
AŞEZĂMINTE SPITALICEŞTI ÎN BUZĂU 203
spitalului şi de intra în căutare de bolnavi săraci' 1• Hrisovul a fost întărit şi de

domnitorii ce au urmat 12 •
Documentele vremii arată că spitalul era situat la marginea oraşului pe un loc şes
şi era închis cu ziduri înalte. Pentru bolnavi avea două camere mici, mărunte 13 • Dintr-
un pitac domnesc din 28 februarie 1794 vedem că, episcopul Constandie trebuia să dea
lunar spitalului câte douăzeci de taleri 14, deci la această dată spitalul funcţiona. Ca
medici sunt menţionaţi un doctor italian, apoi unul german, iar mai târziu, în 1817,
este menţionat ca dohtor al spitalului dr. Gheorghe Caliarh 15 •
În 1805 spitalul a fost ocupat de trupele ruseşti. După plecarea lor a rămas mult
timp închis. Episcopul Chesarie îl redeschide în 1825, dar trei ani mai târziu este
ocupat din nou de trupele ruseşti~ 6 .
În aceşti ani averea spitalului a fost stăpânită de familia Hrisoscoleu, care
percepea veniturile şi înstrăina moşiile şi acareturile numai în folosul ei, fără ca
episcopul şi boierii cutiei milei să ia vreo măsură. Spitalul stătea mai mult închis •
17
Acest lucru a determinat pe câţiva orăşeni fruntaşi să se adreseze magistratului

Buzăului la 11 septembrie 1844 cu o plângere, în care rugau să se ia măsuri pentru
redeschiderea spitalului şi pentru luarea averii din mâna uzwpatorului18 • Cazul a fost
supus domnitorului Bibescu, care la 5 februarie 1845 ordonă reînfiinţarea cât mai
19
grabnică a spitalului cu veniturile cu care era înzestrat din vechime • Astfel, după mai
multe intervenţii, Ia 28 iunie 1846 Ministerul de Interne comunică magistratului că
marea logofeteasă Sultana Hrisoscoleu va înapoia spitalului moşia Cochirleanca, o
20
moară, un han, moşia Cândeşti şi suma de 8147 lei şi 20 parale • Deoarece i se
restituise spitalului numai o parte din averea sa, magistratul oraşului intentează acţiune
judecătorească familiei Hrisoscoleu. Judecata a durat până în anul 1853. Au fost ani de
luptă îndârjită între orăşenii, sprijiniţi de municipalitate şi Hrisoscolei, care refuzau să
recunoască testamentul fondatoarei, perioadă de timp în care averea spitalului s-a
înjumătăţit. Pentru stingerea procesului prefectul Buzăului, Scarlat larea, propune pace
cu condiţia ca familia Hrisoscoleu să mai înapoieze spitalului şi moşia Zărneşti, ce-i
zice Vlădeni, din plaiul Slănicului şi 500 de galbeni împărăteştf 1• La 1O iulie 1853 se
11
Ibidem, p. 229. .
12
Ibidem, p. 230; domnitorii: Alexandru Ipsilanti la 10 mai 1797, Constantin Hangerli la 9 iulie
1798, Constantin Alexandru lpsilanti la 6 iunie 1803, Gheorghe Caragea la 10 mai 1824,
Grigore Ghica la 29 septembrie 1894.
13
Ibidem, p. 231.
14
Ibidem. p. 230.
15
Ibidem, p. 231.
16
Arh. St. Buzău, fond Primăria oraş Buzău, dos. 4/1899, f. 24-29.
17
Ibidem.
18
Ibidem.
19
Ibidem . .
20
Ibidem, dos.199/1870, f. 70-72.
21
Ibidem, f. 2.
204 V. NISTOR
întocmesc actele de pace, care au fost legalizate de Curtea Apelativă Secţia li-a a
Tribunalului Buzău. Era însă consemnat faptul că, familia Hrisoscoleu prin unul din
membri săi avea drept de control asupra administrării averii spitalului •
22
Şi în anii care au urmat Hrisoscoleii au continuat să nu recunoască testamentul

fondatoarei. Mai mult, de câteva ori, şi-au luat drepturi ctitoreşti asupra spitalului. În
1870 Grigore Hrisoscoleu solicita municipalităţii un ajutor de 7000 de franci din Casa
Spitalului. În scrisoarea pe care o trimite primarului scria: de atunci s-au regulat şi s-au
pus în frontispiciul stabilimentului, chiar în faţa casei, o piatră de marmoră albă cu
armele familiei Buzoianu-Hrisoscoleu şi cu următoarea inscripţie<< Spitalul of Gârlaşi
al familiei Buzoianu-Hrisoscoleu, fondat în 1792 şi dat de Grigore Buzoianu -
Hrisoscoleu la 1846 sub Epitropia directă a Episcopilor de BuzăU>> 23 • În şedinţa din 8
iunie 1871 Consiliul comunal s-a pronunţat, după deliberări, ca să sc dea pentru
totdeauna 100 de galbeni, însă episcopul Dionisie Romano refuză. El arată că în
statutele stabilimentului nu se menţionează faptul că se pot da bani pentru altceva decât
numai pentru bolnavr4 • Cu toate acestea, în bugetul spitalului pe anii 1874 şi 1875,
găsim trecute diferite sume de bani date familiei Hrisoscoleu 25 •
Spitalul primise înapoi o parte din averea sa. Funcţiona însă cu mare greutate şi
întreruperi. Localul, mic şi insalubru, era insuficient pentru nevoile orăşenilor. Lucrul
acesta a determinat epitropia spitalului să cumpere în anul 1852 casele lui Costache
Musceleanu, un imobil spaţios cu o grădină mare cu pomi fructiferi 26 • La 20 august
1856 domnitorul Alexandru Ghica dă Ofisul domnesc nr. 59 prin care numeşte
Primăria oraşului Buzău în locul boierilor cutiei milei, dându-i astfel dreptul de a
conlucra cu Episcopia la administrarea şi verificarea socotelilor • Au fost făcute o
7
serie de cheltuieli pentru repararea acoperişului şi a două încăperi şi a caselor mici,

pentru reparaţii exterioare şi împrejmuirea curţii şi repararea fântânii, pentru
construirea prăvăliilor în locul hanului, pentru susţinerea spitalelor districtuale şi plata
avocaţilor etc. • Astfel, spitalul "Gârlaşi" începe din 1856 să funcţioneze în mod
28
regular 9 • Vechiul local al spitalului, ridicat de pahamiceasa Maria Minculeasa în

curtea bisericii "Gârlaşi", era la acea dată doar nişte ruine 30 .
22
Ibidem, dos. 4/1899, f. 24-29; dos. 199/1870, f. 2, 62-65, 70-72.
23
r.
Arh. St. Buzău, fond Primăria oraş Buzău, dos. 199/1870, 58 şi 59, 62-65; Antotie Radu,
op. cit„ p. 23 7.
24
25
Ibidem.
26
Antotie Radu, op. cit., p. 244; terenul pe care se află actuala clădire a spitalului "Gârlaşi".
27
Arh. St. Buzău, fond Serviciul sanitar judeţ Buzău, dos. 10/1905, f. 11-15; fond Primăria oraş
Buzău, dos. 199/1870, f. 2; dos. 4/1899, f. 24-29.
28
Antotie Radu, op. cit„ p. 240.
29
Ibidem.
Arh. St. Buzău, fond Primăria oraş Buzău dos. 199/1870, f. 2.
30
Buzăul, oraş destul de mare, însemnat şi chiar important' 1 după cum spun
documentele vremii, se situa din punct de vedere demografic al şaselea din ţară (6800
locuitori în 1853 şi 12000 locuitori în 1878)32 • Avea un comitet sanitar în cadrul căreia
activau 1 medic, 1 vaccinator şi 2 moaşe 33 • Prima spiţărie în Buzău a fost înfiinţată în
anul 1838 de M. Boroskay34 ; mai târziu, în 1859, este atestată farmacia lui Josep
Thois 35 • În 1852 în Buzău a fost înfiinţat un spital districtual de boli venerice, care a
fost găzduit o perioadă de timp de spitalul "Gârlaşi" 36 . Ca medici amintim pe dr.
Antonie Paleologu, numit la 1O aprilie 1831 medic al judeţelor Buzău şi Râmnicu
37
Sărat , pe dr. Auerbach, care în 1852 îndeplinea funcţia de medic al spitalului
districtual de venerici şi de medic al judeţului. Acestuia i-a urmat dr. Teodor Nevarra38 .
În 1856 este menţionat, ca medic al oraşului, dr. lsidor Bemfeld 39 , iar în 1858, dr.
Sigismund Eperiş, medic chirurg al spitalului districtual cu leafă de 400 lei din
fondurile municipalităţi140 •
În anul 1866 Buzăul a trebuit să facă faţă unei puternice epidemii de holeră,
urmată de una de tifos exantematic. Pentru bolnavi au fost amenajate mai multe spitale:
la marginea oraşului, la cazarma Reg. 8 Dorobanţi şi la mănăstirea "Banului". Spitalul
"Gârlaşi" a fost nevoit să primească şi el bolnavi de holeră; avea ca medic curant pe dr.
Cobici, care îndeplinea însă şi funcţia de medic al oraşului 41 • După plecarea dr. Cobici
au mai funcţionat, dr. Puricescu, apoi dr. Ulescu 42 • La 17 noiembrie 1869 este numit
medic al oraşului Buzău dr. George Angelescu, care va îndeplini această funcţie până
în 1898. În această perioadă a deservit şi spitalul "Gârlaşi" aproape 20 de ani 43 •
Activând o lungă perioadă de timp, dr. George Angelescu a contribuit prin măsurile
luate la îmbunătăţirea stării de igienă a oraşului, a localurilor de şcoală şi a celor
publice, la combaterea bolilor contagioase; a funcţionat şi ca profesor de Igienă şi
Medicină populară la Seminarul din Buzău; a fost decorat pentru activitatea sa cu
ordinul "Steaua României" în grad de cavaler44 •
31
Ionescu Dimitrie, Istoria oraşului Buzău, Bucureşti, 1979, p. 136.
32
Ibidem, p.152.
33
Ibidem.
34
Ibidem, p. 125.
35
Ibidem, p. 152.
36
Antofie Radu Un spital sub epitropia episcopilor de Buzău în "Spiritualitate şi istorie la
Întorsura Carpaţilor", voi. li, Buzău, 1993, p. 136.
37
Ionescu Dimitrie, op. cit„ p. I 24.
38
Antofie Radu. op. cit., p. I 36.
39
Ibidem.
40
Muzeul Judeţean Buzău, document inv. 1800.
41
Antofie Radu. op. cit., p. I 38-139.
42
Angelescu George Amintiri din activitatea mea ca medic al oraşului Buzău, Buzău, 19 I 2, p.
48.
43
Ibidem, p. 4 şi 51.
44
Ibidem, p. 2.
206 V. NISTOR
În aceşti ani spitalul a primit două donaţii. Una în 1870 din partea deputatului
Vasile Vlădoianu, care a depus la Primărie diurna sa din sesiunea extraordinară din
acel an 45 şi a doua donaţie din partea Elenei Şoinoiu, care lasă prin testament la 20
aprilie 1871 să se împartă bolnavilor la Paşte şi Crăciun, timp de 7 ani, câte 1O galbeni,
iar aşezământului săi se dea câte 26 de vedre cu vin în fiecare toamnă46 .
În timpul războiului de independenţă din 1877-1878, în Buzău au fost amenajate
câteva spitale militare: un spital pentru oştenii ruşi în clădirea Seminarului, iar pentru
ostaşii români şi turci au fost amenajate 50 de paturi în casele Gherman (conacul
Hrisoscoleu), proprietatea lui Eftimescu Gherman şi Al. Robescu, 40 de paturi la
spitalul "Gârlaşi" şi 16 paturi la spitalul judeţean 47 , înfiinţat în 1872 în casele Petrescu.
În 1880 a fost înfiinţat spitalul comunal; avea 6-8 paturi şi era instalat într-o casă
particulară cu chirie. În 1883 a fost mutat în clădirea spitalului "Gârlaşi", cu care apoi
s-a contopit48 •
În 1873 Epitropia spitalului "Gârlaşi" a fost preluată de episcopul Inochentie,
care, în primii ani, nu s-a prea preocupat de buna funcţionare a aşezământului. Acest
lucru a dus la o serie de reclamaţii din partea orăşenilor şi a Primăriei. Astfel,
episcopul, revenind la sentimente mai bune faţă de spital, îl înzestrează cu cele
necesare: instrumente chirurgicale, rufărie, mobilier etc. 49 În acelaşi timp, face
economii şi la moartea sa lasă la Casa de Consemnaţiuni o sumă importantă de bani
pentru construirea unui nou spital, confonn planurilor admise de guvem50 •
Lucrările la noul edificiu au fost începute în 1895, dar au fost oprite în anul
următor din lipsă de bani, după ridicarea propriu-zisă a clădirii 51 •
La 3 martie 1896 spitalul a primit o valoroasă donaţie din partea dr. Nicolae
Cristescu, fost medic al spitalului. El a lăsat prin testament un teren şi o casă în str.
Aurorei nr. I, două case noi în str. Filantropiei nr. 55-57, un loc viran în str.
Agriculturii, o vie din două corpuri alăturate în cătunul Valea Puţului din corn. Lipia,
un dulap cu cărţi, instrumente chirurgicale, precum şi sumele de bani ce urma să le
primească de la persoanele ce îi erau datoare. Donaţia nu putea fi înstrăinată. Venitul
trebuia să fie folosit pentru întreţinerea de paturi pentru bolnavi săraci şi de preferinţă
copi1.s 2•
45
Ibidem, p. 140; testament înregistrat la Tribunalul Ilfov la I O ianuarie 1872.
46
Ionescu Dimitrie, op cit., p. 163; Arhiva St. Buzău, fond Primăria oraş Buzău, dos. 2/1878, f.
47
25 şi 33.
Dr. Angelescu George Raportu generalu de starea hygenică şi asupra serviciului medicalu al
48
oraşului Buzău pe anul l 893, Buzău, 1894, p. 14.

Arh. St. Buzău, fond Serviciul sanitar jJJdeţ Buzău, dos. 10/1905, f. 11-15.
49
50
Idem, fond Primăria oraş Buzău, dos. 4/1899 f. 24-29.
Idem. fond Serviciul sanitar oraş Buzău, dos. 10/1905, f 11-15.
51
Ibidem, dos. 27511943, f. 28 şi 29.

52
Din memoriul întocmit în august 1899 de dr. George Constantinescu, medicul

primar al spitalului şi adresat episcopului Dionisie II Climescu vedem că, în aceşti ani
de sfărşit de secol, situaţia spitalului nu era de loc bună. Vechea clădire era cu
desăvârşire ruinată şi împrejmuirea căzută, noul local era neterminat şi începuse să se
ruineze, salariile personalului erau neplătite de mai mulţi ani 53 • De asemenea, dintr-un
raport al Primăriei aflăm că, episcopul Dionisie II Climescu nu se interesa de spital:
veniturile scad şi banii sunt cheltuiţi fără socoteală, îngrijirea bolnavilor lasă de dorit,
averea se vinde şi veniturile se încasează cu anticipaţie sau se cedează pe ani de zile
înainte. Pădurea fusese vândută pe un preţ mic, iar arendările nu mai erau făcute prin
licitaţie, aşa cum se stabilise prin Ofisul domnesc nr. 59 din 1856, ci prin învoială •
54
Spitalul avea numai 20 de paturi 55 •

În faţa acestei stări de lucruri, în martie 1900, Primăria cere ca Ministerul de
Interne să ia măsuri urgente, pentru că spitalul era ameninţat să fie închis şi averea lui
în pericol de a se pierde56 • În acelaşi timp, episcopul Dionisie II Climescu roagă
Primăria să ia asupra ei epitropia aşezământului. În acest context, la 1 iunie 1900
Ministerul de Interne emite ordinul nr. 10228 prin care dispunea ca, începând de la
această dată, administrarea spitalului să se facă numai de către Primărie • Astfel, la 6
57
iunie 1900 comisia desemnată de Primărie şi condusă de dr. Mihail preia averea
spitalului. Ea consta în vechiul local, curtea şi împrejmuirea degradată, locuinţa·
intendentului, pavilionul noii clădiri (care nu era încă înzestrată cu instalaţii de apă,
lumină, băi etc.) şi curtea împrejmuită cu 3/4 scânduri şi 1/4 cu grilaj de fier, moşia
Cochirleanca, moşia Zărneşti, trei prăvălii sub un singur acoperiş în Buzău, o prăvălie
în oraşul Rm. Sărat, un vad de moară, două case de locuit într-un singur corp cu două
curţi diferite în str. Filantropiei nr. 55-57, o casă în str. Aurorei, un loc viran în Buzău,
o vie în comuna Lipia. Spitalul datora suma de 44000 lei (leafa personalului pe mai
mulţi ani şi un rest de bani antreprenorului noului imobil). Arhiva spitalului era
.
aproape d1strus ă58
· .
La 19 mai 1901 episcopul Dionisie II Climescu încheie cu Primăria Buzău,
reprezentată de primarul Emil P. Teodoro, o convenţie prin care renunţă definitiv la
epitropia spitalului "Gârlaşi", hotărâtă prin testamentul fondatoarei Maria Minculeasa
în favoarea autorităţilor comunei59 .
În perioada anilor 1901-1905 Primăria a trebuit să avanseze, în mai multe
rânduri, sume mari de bani pentru ca spitalul, ce funcţiona acum numai cu I O paturi, să
nu se închidă. Pentru acelaşi motiv, Tribunalul Buzău hotărăşte, prin sentinţa nr. 159
din 8 aprilie 1905, să se dea anual spitalului pentru întreţinerea sa suma de 10000 lei,
53
Idem, fond Primăria oraş Buzău, dos. 4/1899, f. 15.
54
Ibidem, f. 20 şi 29.
55
Ibidem.
56
Idem, fond Serviciul sanitar judeţ Buzău, dos. 10/1905, f. 12.
57
Ibidem, f. 13.
58
Ibidem, f. 11-15.
59
Idem, fond Primăria oraş Buzău, dos. 4/1900, f. 74 şi 75; proces verbal autentificat de
Tribunalul Buzău sub nr. 835 la data de 22 mai 1901.
208 V. NISTOR
iar restul venitului să fie împărţit creditorilor60 • La 14 iunie 1905 Corpurile legiuitoare
votează legea prin care se aprobă convenţia încheiată între episcopul Dionisie II
Climescu şi Primăria oraşului Buzău. Se p_une capăt astfel stării primejdioase de lucruri
prin care spitalul trecuse în ultimi ani. Acum Primăria avea dreptul deplin de a
administra averea şi a stabili bugetul 61 • Pentru a acoperi datoria de 40000 lei şi pentru a
continua lucrările de construcţie şi dotare a noului imobil (instalaţia de apă, lumină,
gheţărie, băi, pavilion pentru bolnavii contagioşi etc.) Primăria a fost nevoită să
62
contracteze un împrumut de 120000 lei •
La 8 decembrie 1907 noul local al spitalului "Maria Minculeasca" Gârlaşi a fost
inaugurat. Avea 3 secţii: interne, contagioşi şi boli venerice şi un număr de 30 de
paturi 63 • Vechiul local (casele lui Costache Musceleanu) a fost dărâmat în anii
următori, când au fost ridicate alte construcţii.
Sub aspect edilitar se poate constata că, la sfărşitul secolului XIX şi începutul
secolului XX, autorităţile vremii (menţionăm în mod special pe Nicu Constantinescu,
primar al oraşului Buzău timp de 17 ani) au făcut eforturi pentru îmbunătăţirea stării de
igienă a oraşului şi pentru construirea, atât în oraş, cât şi în judeţ, a unor edificii
publice care să corespundă exigenţelor perioadei respective. S-au făcut lucrări de
asanare a unor terenuri, de igenizare şi pavare a străzilor şi de alimentare cu apă
potabilă şi iluminat. Dintre edificiile construite amintim: Abatorul în 1890, Hala de
carne şi peşte în 1890, Cazarma Reg. 8 Dorobanţi în 1892, Castelul de apă în 1898,
Tribunalul în 1912, Casa armatei în 1914, Administraţia financiară în 1914, Gara în
1923, şcoli etc. S-au realizat importante amenajări pentru transformarea Crângului în
parc, s-a pavat şi plantat cu arbori bulevardul Crângului. În anii 1899-1903 s-a ridicat
Palatul Comunal, construcţie monumentală despre care Nicolae Iorga afirma: va fi
neîndoielnic cea mai frumoasă primărie din ţară şi o podoabă de mare preţ pentru
Buzău •
64
Au fost înfiinţate aşezăminte spitaliceşti la Nifon, Mizil, Pogoanele,

noi
Pătârlagele şi Vintilă Vodă; au fost tipărite cărţi cu conţinut medical accesibil
locuitorilor, scrise de medici din Buzău: Curs de medicină populară de dr. George
Angelescu, 1884, aprobat de Ministerul Instrucţiunei publice şi ca material didactic
pentru şcolile normale, Medicul de casă de dr. D. Nicolaide, 1891 şi Doctorul de casă
sau Dicţionarul Sănătăţii de dr. Vasile Bianu, 191065 , lucrare ce a fost premiată de
Academie cu premiul "Năsturel" în 1911, deoarece conţinea toată medicina practică şi
igiena, scris pe înţelesul tuturor'ti6 • Amintim şi lucrarea dr. M. Dobrescu (care
Ibidem, fond Serviciul sanitar judeţ Buzău, dos. 19/1905, f. 15.

60
61
Ibidem.
62
Ibidem.
Monografia judeţului Buzău, Buzău, 1943, p. 126.
63
64
Ionescu Dimitrie, op. cit., p. 179.
65
Id em, p. 191-192.
Scărlătescu L. Enciclopedia română, Bucureşti, 1913, Litera B, p. 11.
66
îndeplinea din 1894 funcţia de medic primar al judeţului Buzău): Angina difterică din
judeţul Buzău •
67
În anii primului război mondial Buzăul a suferit mult de pe unna trupelor

germane de ocupaţie. Starea economică şi sanitară a populaţiei s-a înrăutăţit. Cazurile
de boli contagioase (febră tifoidă, tifos exantematic etc.) se înmulţesc. A fost înfiinţat
un spital de contagioşi pentru adulti şi unul pentru copii 68 • În teatrul "Moldavia" a
funcţionat spitalul militar nr. 167 . Ca medici sunt menţionaţi dr. Succin, dr. P.
6
Inotescu , dr. Blazian şi dr. Rabinovici , dr. V. Paraschivescu 72 • Institutul de fete

70 71
"Modestia" a fost evacuat şi clădirea transformată în spital pentru soldaţii germanin.

Spitalul "Gârlaşi" a suferit mari distrugeri, de peste 1O1 OOO lei, din partea
trupelor de ocupaţie germane • După război a fost reparat cu eforturi şi şi-a reluat
74
activitatea. Avea acum 30 de paturi (4 saloane mari şi 4 rezerve), o sală de pansamente,

un laborator de analize, un depozit de medicamente, iar ca personal 1 medic primar, 3
subchirurgi, 1 moaşă, 5 infirmiere şi l preot. În cursul anului 1919 au fost internaţi
1724 de bolnavi • Treptat a fost profilat ca spital de boli interne şi ajunge în 1938 la un
75
număr de 60 de paturi 76 . În 1931 spitalul a fost trecut în administrarea Ministerului

Sănătăţii •
77
La 23 octombrie 1870 Comitetul permanent al judeţului Buzău hotărăşte

înfiinţarea unui spital judeţean. Un prim pas, întreţinerea din fondurile Casei Judeţene,
începând cu 1 ianuarie 1871, a 6 paturi la spitalul "Gârlaşi'' 78 .
Spitalul judeţean propriu-zis a luat fiinţă în 1872 şi a fost instalat în casele
Persescu 79 • În anul 1895 Prefectura Buzău construieşte pentru spital un local nou, o
clădire din beton şi cărămidă, învelită cu tablă. Noul local al spitalului "Ion C.
Brătianu" a fost inaugurat în prezenţa autorităţilor vremii în ziua de 14 aprilie 1896 •
80
La construirea lui au contribuit şi Euforiile spitalelor "Gârlaşi'' şi "Brâncovenesc" din
67
Ibidem, Litera D, p. 16.
68
Ionescu Dimitrie, op. cit., p. 199.
69
Arh. St. Buzău, fond Serviciul sanitar judeţ Buzău, dos. 140/1925, f. 32.
Scărlătescu L. op. cit.„ Litera 1-J, p. 7; dr. P. lnotescu a îndeplinit din octombrie 1907 funcţia
70
de medic-şef al spitalului "Gârlaşi"; din 1891, medic C.F .R.; preşedinte al "Ligei Culturale"
Buzău, membru în Comitetul Central al Asociaţiunei Generale a Medicilor din ţară, redactor
al revistei medicale "Spitalul".
71
Ionescu Dimitrie, op. cit„ p. 199.
72
Scărlătescu L„ op. cit„ Litera P, p. 28; dr. V. Paraschivescu a fost medic al oraşului Buzău şi
medic al spitalului din Pătârlagele.
73
Arh. St. Buzău, fond Primăria oraş Buzău, dos. 6/1918, f. l O, 16, 17 şi 25.
74
Idem, fond Serviciul sanitar judeţ Buzău, dos. 34/ 1920, f. 15-17.
75
76
Idem. fond Serviciul sanitar judeţ Buzău, dos. 664/1939, f. 187.
77
78
Arh. St. Buzău, fond Primăria oraş Buzău, dos 199/1870, f. 60.
79
80
"Curierul satelor" din 21 aprilie 1896; Muzeul Judeţean Buzău, document inv. 17167.
210 V. NISTOR
Bucureşti 81 • Spitalul avea 30 de paturi şi în primi ani a funcţionat ca spital mixt, fiind
apoi profilat pe boli chirurgicale. În 191 O avea şi un salon pentru boli venerice82 •
În timp primului război mondial spitalul "Ion C. Brătianu" a servit ca spital
militar, arhiva fiind complet distrusă 83 • După terminarea războiului intră în reparaţii.
Este redeschis la 4 iunie 1920, urmând să primească şi să trateze bolile chirurgicale,
bolile de ochi şi naşterile84 • Un raport de activitate preciza că, până în septembrie au
fost date 2291 de consultaţii gratuite şi au fost internaţi 295 de bolnavi, din care 10%
cu operaţii chirurgicale importante 85 •
Spitalul a fost condus, de la înfiinţare şi până în 1892, de către dr. Clement. Din
1892 şi până la 1 aprilie 1920 de către dr. Vasile Bianu 86 , medic primar, căruia i-a
succedat în funcţie dr. Constantin Michiu; în 1942 acesta se afla în funcţie. Alături de
ei au mai lucrat: dr. Oprea Somnea, dr. Gheorghe Nelepcu, dr. Vasile Nestor, dr. Emilia
Popescu, dr. George Somnea, dr. Marin Ionescu, dr. Nicolae Coatu, dr. Olga Chiribiţiu,
dr. Răzvan Djuvara, dr. Mircea Cucu 87 •
Prin Legea de la 1 aprilie 1928 spitalul a fost trecut din proprietatea judeţului în
proprietatea statului. La 1 aprilie 1930 este trecut în proprietatea oraşului Buzău, apoi
prin Decretul Regal nr. 259 din martie 1935, publicat în Monitorul Oficial nr. 71 la 1
aprilie 1935, este trecut din nou în proprietatea statului 88 •
Spitalul "Ion C. Brătianu" a primit în decursul anilor mai multe donaţii. La 24
iunie 1888 Eftimie Tomaide din Buzău lasă prin testament două prăvălii în str. Daciei
şi două în str. Târgului şi un teren în str. Cuza Vodă cu condiţia ca, Primăria să
înfiinţeze atâtea paturi la spital cât va ajunge din veniturile respective. Paturile urmau
să poarte numele donatorului 89 •
În 1890 Primăria Buzău primeşte donaţia lui Costache Ciochinescu (revoluţionar
paşoptist, deputat în Divanul Ad-hoc în 1859, decorat cu ordinul "Coroana României"
în grad de cavaler ). Acesta lasă Primăriei, tot prin testament, o sfoară de moşie la
90
Blăjani şi o vie la Soreşti, 4 tablouri ulei pe pânză, 158 de cărţi şi un dosar cu
81
Ibidem.
82
Expunerea situaţiunii judeţului Buzău pe anul 1910, Buzău, 1910, p. 45.
83
Arh. St. Buzău, fond Prefectura judeţ Buzău, dos. 28/1926, p. 28.
84
Ibidem, dos. 34/1920, f. 51.
85
Ibidem.
Scărlătescu L. op. cit., Litera B, p. 11; dr. V. Bianu a fost şi medic-maior al Reg. 8 Buzău; a
86
publicat diferite lucrări ştiinţifice, a fost decorat cu ordinul Coroana României în grad de
comandor.
Muzeul Judeţean Buzău, document inv. 23463; Scărlătescu L. Enciclopedia română,
87
Bucureşti, 1913, Litera S, p. 9; dr. Oprea Somnea a fost medic secundar al spitalului "I. C.
Brătinu'', medic al Breslelor Unite din Buzău şi al Şcolii Normale din Buzău, a publicat
diferite rapoarte ştiinţifice.
Arh. St. Buzău, fond Serviciul sanitar oraş Buzău, dos. 106/1940, f. 3.
88
89
Ibidem, dos/1943, f. 30 şi 43.
90
AŞEZĂMINTE SPITALICEŞTI ÎN BUZĂU 2II
91
corespondenţă referitore la afaceri politice • Din venitul anual al moşiei Blăjani
trebuia să se întreţină la spital două paturi. În testament se menţiona să se pună la
capătul celor două paturi o tăbliţă cu inscripţia: Paturi înfiinţate şi întreţinute cu legatul
lui Costache Ciochinescu şi portretul donatorului, lucrat de pictorul Nicolae
92
Tattarescu •
În octombrie I 896 Ion Kinapsi din Buzău donează spitalului suma de I 00000 lei,
sub formă de înscrisuri funciare la Banca Naţională şi dispune ca venitul respectiv să
fie folosit pentru întreţinerea de paturi • De asemenea, el lasă şi câteva piese de
93
mobilier.
În I 924 spitalul prime~te o nouă donaţie de 200000 lei din partea defunctului
ing. C. Nicolescu din Buzău • Suma a fost mărită prin subscripţie publică de către
4
magistratul Constantin A. Papadopol. Astfel, cu un fond de peste 200000 lei a fost

posibil să se modernizeze sala de operaţii. A fost înzestrată cu lumină electrică şi cu
mese de operaţii şi aparate de steri1izare . Sala a fost inaugurată la 6 iulie I 924. În
95
semn de recunoştinţă Direcţia Regiunii III-a Sanitară a aşezat la spital o placă de

marmoră cu următorul text: Din iniţiativa şi stăruinţa neobosită a d-lui C. Papadopol,
judecător la Tribunalul Buzău, s-au strâns sumele necesare pentru înfăptuirea sălii de
• o96
operaţ11 .
În 1935 spitalul intră în reparaţii şi renovare. Se construieşte un etaj pe partea
centrală a clădirii, sunt instalate calorifere pentru încălzire centrală în întreaga clădire,
iar la subsol bucătăria, camera cazanelor şi etuva. Totodată, spitalul a fost înzestrat cu
o instalaţie modernă de sterilizare a materialelor şi a apei, ce funcţiona pe bază de
vapori sub presiune97 •
Din 193 I spitalul avea un serviciu de radiologie şi electroterapie, înzestrat cu
aparate de radiodiagnostic şi radioterapie, pantostat, diatermie şi lampă de cuarţ. Cu
ocazia reparaţiilor generale i se mai construieşte un pavilion special. În I 936 se uneşte
cu Institutul de Radiologie şi Fizioterapie "Constantin A. Papadopol", care funcţiona
într-un imobil din str. General Averescu. Astfel serviciul de radiologie se măreşte; avea
acum în dotare o cameră obscură, un aparat Rontgen Gross-Heliodor pentru diagnostic
(scopie şi grafie) cu trei mese de examen, o sală pentru radioterapie, două aparate de
·diatermie, un aparat cu ultrascurte, două lămpi de cuarţ, o baie de lumină, două lămpi
so lux şi două pantostate •
98
Activitatea spitalului a fost în continuă creştere. Deservea nu numai locuitorii

oraşului şi judeţului Buzău, dar şi locuitorii judeţelor învecinate: Râmnicu Sărat, Brăila
91
Ibidem, f. 6, 7, I 7 şi 18.
92
Ibidem.
93
Idem, fond Serviciul sanitar oraş Buzău, dos. 275/1943, f. 43; fond Prefectura judeţ Buzău,
dos. I 4/ I 896, f. I 4; testament autentificat de Tribunalul Buzău sub nr. 9116/1896 şi transcris
la nr. 650/1896.
94
Muzeul Judeţean Buzău, document, inv. 23463.
95
Ibidem.
96
Ibidem; document inv. 23426.
97
Ibidem; document inv. 23463.
98
Ibidem.
212 V. NISTOR
şi Ialomiţa. Numărul paturilor a crescut la 60 în 1929 şi apoi la 100. În 193 7 a fost creat
serviciul de consultaţii pentru care, în perioada anilor 1938-1942, s-a construit un
pavilion special 99 • Din iunie 1920 şi până în mai 1942 activitatea spitalului a constat în
31805 bolnavi internaţi, 14310 operaţii, 124925 consultaţii, 1850 naşteri, 27060
examene radiologice şi radiografii, 25600 şedinţe de electroterapie •
100
Din iniţiativa magistratului Constantin A. Papadopol la 21 martie 1925 a luat

fiinţă un laborator de analize101 • A fost deschis în clădirea construită în 1907 de
spitalul "Gârlaşi" şi folosită de acesta ca depozit de medicamente 102 • Laboratorul a fost
înzestrat cu utilaj modem şi pus la îndemâna unui distins medic specialisr 03 • În
perioada anilor 1926-1934 laboratorul a efectuat 17442 de analize, din care 823
gratuite 104 ; avea ca personal un medic bacteriolog şi igenist, o asistentă chimist şi un
laborantJ0 5 • La propunerea Primăriei, Ministerul Sănătăţii aprobă prin decizia nr.
22246/25 aprilie 1928 ca Laboratorul de igienă (analize) să poarte numele fondatorului,
106
Constantin A. Papadopol • La 1 ianuarie 1926 laboratorul a trecut în patrimoniul
Ministerului Sănătăţii, fiind cea de a 18-a unitate de acest profil din ţară 107 •
Laboratorul a primit o frumoasă donaţie din partea Ştefaniei N. Seceleanu din
Buzău. Aceasta a lăsat Primăriei prin testament la 29 martie 192 7 suma de 100000 lei
sub formă de titluri de 5000 lei. Donatoarea dispunea ca venitul anual al cupoanelor să
se dea exclusiv Laboratorului de analize din Buzău pentru cumpărare de aparate noi,
fără a se putea schimba destinaţia banilor 08 •
La 1 iunie 1928 oraşul Buzău a fost înzestrat cu o nouă unitate sanitară:
Institutul de Radiologie şi Fiziologie, înfiinţat tot din iniţiativa cunoscutului magistrat
Constantin A. Papadopol . În şedinţa din 23 martie 1929 Consiliul comunal a acceptat
109
donaţia şi cerea magistratului C. A. Papadopol ca imobilul din str. General Averescu

nr. 64 să capete această destinaţie 110 • În semn de preţuire pentru munca depusă în
realizarea acestei unităţi sanitare, Consiliul comunal a hotărât la 28 mai 1929 ca şi
Institutul de Radiologie şi Fiziologie să poarte numele fondatorului, Constantin A.
99
Ibidem.
100
Ibidem.
"Sănătatea Publică", noiembrie 1925, număr festiv; Muzeul Judeţean Buzău, document inv.
101
23462.
102
Arhiva St. Buzău, fond Primăria oraş Buzău, dos. l 03/1940, f. l.
103
"Vocea Buzăului" 1925-1935, ediţie specială.
104
105
Arh. St. Buzău, fond Serviciul sanitar judeţ Buzău, dos. 704/ 1938, f. 46.
106
Muzeul Judeţean Buzău, document inv. 2343 l.
107
"Vocea Buzăului" din 8 iunie 1929; Muzeul Judeţean Buzău, document inv. 23455.
108
Arh. St. Buzău, fond Serviciul sanitar oraş Buzău, dos. 27511943, f. 40.
109
"Vocea Buzăului" din 8 iunie 1929; Muzeul Judeţean Buzău, document inv. 23455.
110
Papadopol 111 ; Ministerul Sănătăţii aprobă prm adresa nr. 60415/1929 iniţiativa
respectivă 112 •
"Vocea Buzăului" din 28 noiembrie 193 I, vorbind despre această mare operă de
interes social şi umanitar din Buzău, arată că, în cei doi ani de funcţionare au fost
examinaţi 3600 de bolnavi, din care 12% în mod gratuit şi 40 % cu preţ tarifar redus.
Au fost executate radiografii şi tratamente fizioterapice (actinografie ultravioletă,
curenţi galvanici, fazici, ionizări, diatermii şi băi de lumină).
Institutul a rămas sub administraţia Primăriei până la 1 aprilie 1935, când a fost
trecut în patrimoniul Ministerului Sănătăţii şi Ocrotirilor Socialern. Din raportul
întocmit la 11 februarie 1935 de dr. Stelian Mitacu, şeful Institutului de Radiologie
constatăm că, de la înfiinţare şi până la 31 decembrie 1934, au fost efectuate pentru
locuitorii din Buzău, Râmnicu Sărat, Brăila, Focşani şi Ialomiţa un număr de 13229
examinări (radiografii, radioscopii, tratamente electrice: diatermii-diatermocuagulare-
galvanic, galvanopunctură, faradizări, ionizări, băi de lumină etc.), din care 1686
gratuite 114 •
În 1936 Institutul a fost unit cu serviciul de radiologie al spitalului "Ion C.
Brătianu"m. A primit de mai multe ori donaţii din partea Societăţii culturale "Amicii
Artei" pentru a se dota cu aparatură de specialitate; timp de 5 ani societatea a donat
suma de 700000 lei 116 •
Considerăm necesar să spunem câteva cuvinte despre magistratul Constantin A.
Papadopol. A fost preşedintele Tribunalului Buzău Secţia 11-a cu grad de consilier de
Curte de Apel; în 1939 s-a înscris în Baroul local 117 • Deşi nu era fiu al Buzăului, de la
venirea sa în oraş În 1921, s-a identificat cu greutăţile şi nevoile locuitorilor, depunând
o muncă stăruitoare şi dezinteresată pe tărâmul obştesc. Autorităţile vremii,
recunoscând contribuţia sa la înfiinţarea şi dotarea cu aparatură a celor trei unităţi
sanitare: sala de operaţii, laboratorul de analize şi institutul de radiologie şi fiziologie,
hotărăsc ca acestea să îi poarte numele, iar la 20 mai 1929 îi acordă titlul de Cetăţean
de onoare al oraşului Buzău 118 • De asemenea, i-au fost conferite Brevetul (nr. 4106 din
27 mai 1932) şi Crucea "Meritul Sanitar", clasa I-a 119 • În 1930 Constantin A.
Papadopol scoate ziarul "Sănătatea Publică" 120 • A intervenit de nenumărate ori pentru
ca Primăria să prevadă În buget sumele necesare funcţionării laboratorului de analize şi
111
Ibidem, document inv. 23441, inv. 23442.
112
Ibidem, document inv. 23442.
113
114
m Ibidem, document inv. 23463.
116
"Glasul Adevărului" din 9 iunie 1929.
117
"Vocea Buzăului" din 7 aprilie 1939.
118
"Vocea Buzăului" din 2 iunie 1929.
119
120
Ibidem.
214 V. NISTOR
institutului de radiologie 121 • La insistenţele sale a fost înfiinţat la spitalul "Ion C.

Brătianu" un serviciu antirabic • În presa vremii găsim numeroase articole
122
referitoare la magistratul Constantin A. Papadopol 123 : Tăcut şi modest, fără gălăgie,

dând totul şi necerând nimic, domnul C. A Papadopol este pentru oraşul nostru un
binevoitor şi un realizator pentru care orice laude şi mulţumiri pe deplin meritate, nu se
pot aduce decât în numele oraşului şi întregului judeţ; Căci să fim drepţi şi să
recunoaştem că dacă nu era energia d-sale neînfrântă, dragostea pentru cei mici şi
obidiţi, pentru desmoşteniţii soartei, ca şi insistenţa ce numai un suflet mare ca al d-
. w • A P4
_,_
sa lea putut-o da, no1 nu aveam ce astaz1 ne manweşte - .

În anul 1881 Ministerul Sănătăţii înfiinţează la schitul Nifon din comuna
Măgura un spital mixt pentru locuitorii satelor vecine 125 • Documentele îl menţionează
ca medic şef al spitalului pe dr. Vafrino Marini, un medic italian 126 • În 1911 este
construit pentru bolnavii T.B.C. un pavilion special. Un raport de activitate arăta că, în
perioada 1 oct. 1919-1 oct. 1920 au fost internaţi 394 pacienJi cu boli diferite şi 349 cu
boli contagioase şi au fost acordate 2777 consultaţii 12 • În 1924 spitalul avea
următoarele secţii: chirurgie, contagioşi, naşteri şi T.B.C. 128 • În 1928 se ajunge la un
număr de 30 de paturi, fiind rezervate numai bolnavilor tuberculoşi 129 •
În 1891 Primăria Pitârlagele a cumpărat un teren de 171 O m2 de la Alexandru
Ion Sugă
130
şi construieşte un spital mixt, care va începe să funcţioneze în anul
unnător • Spitalul era însă insuficient şi impropiu, avea numai 15 paturi, nu avea sală
131
de operaţii şi cameră de aşteptare şi nu avea posibilitatea de a interna bolnavi

contagioşi • Din acest motiv, în perioada anilor 1906-1908 Prefectura Buzău
132
construieşte un nou local pe un teren donat de locuitorii Niţu Jitianu, Ion
121
122
Ibidem, din 8 iunie 1929.
123
"Reporterul" din 26 noiembrie 1927, "Vocea Buzăului" din 4 decembrie 1927, "Buzăul
muncitor" din 9 martie 1930, "Vocea Buzăului" din 28 noiembrie 1931, "Voce.a Buzăului"
din 2 februarie 1935 etc.
124
"Vocea Buzăului" din 28 noiembrie 1931.
125
126
Idem, fond Tribunalul Buzău, Secţia I-a, dos. 2/1891, f. 4.
127
Idem, fond Prefectura judeţ Buzău, dos. 3411920, f. 52.
128
Georgescu Maria Aspecte ale situaţiei sanitare în perioada 1918-1944 în "Studii şi cercetări
de istorie buzoiană", Buzău, 1973, p. 144.
129
130
Idem, fond Prefectura judeţ Buzău, dos. 20/1939, f. 1, 3 şi 5; act de vânzare-cumpărare,
autentificat de Tribunalul Buzău sub nr. 2770 din 9 aprilie 1891.
131
Idem, fond Serviciul sanitar judeţ Buzău, dos. 14411925, f. 43.
132
Dr. Pătraşcu D. Situaţiunea sanitară a Spitalului Pătâr/age/e şi Plaiul Buzău pe 1907, Buzău,
1908, p. 21.
Giurgiuvedeanu şi Vâlcu Jitianu 133 • Noul spital avea 20 de paturi şi un salon pentru
bolnavii contagioşi 134 , dar şi acesta s-a dovedit insuficient pentru nevoile locuitorilor
din zonă. Medicul spitalului avea în îngrijire peste 39000 de locuitori, răspândiţi în 158
de sate 135 • În timpul primului război mondial spitalul a fost complet devastat de trupele
germane de ocupaţie. Este renovat şi redeschis la 1 octombrie 1920 136 • În 1924
fu~cţiona cu 20 de paturi şi 3 secţii: chirurgie, contagioşi şi naşteri • În 1908 spitalul
137
primeşte donaţia familiei Niţu şi Ana Jitianu, prin care aceasta lăsa spitalului suma de
2000 lei anual pentru întreţinerea unui pat, ce urma să poarte numele familiei
donatoare 138 • Documentele de arhivă confirmă respectarea testamentului de către
moştenitori şi depunerea sumei respective în contul spitalului • Cutremurul din 1940
139
140
îl distruge complet şi astfel îşi încetează activitatea •
Spitalul din Mizil a fost construit în anii 1888-1893 de către Prefectura Buzău
pe un teren donat de Maria I. Cantacuzino. A început să funcţioneze în 1893 141 şi avea
20 de paturi. După primul război mondial a fost reparat şi redeschis la sfârşitul anului
1919. În perioada octombrie 1919-septembrie 1921 au fost spitalizaţi 453 bolnavi şi
acordate 2359 consultaţii • Dintr-un raport din 1936 aflăm că imobilul era construit
142
din cărămidă şi acoperit cu tablă, ocupa circa 860 m2 şi avea o capacitate de 30 de

paturi (4 saloane şi 2 rezerve) şi un pavilion pentru bolnavii contagioşi. Pentru
întreţinere avea în dotare un teren de 17675 m2 cu pomi fructiferi 143 • Din 1919 în Mizil
a funcţionat şi un dispensar al Casei de Asigurări Sociale 144 •
Spitalul "Elena şi Grigore Monteoru" din Pogoanele a fost construit de
Prefectura Buzău în anul 1904 pe un teren, de circa. 6900 m2, donat de Sava Popescu şi
Culin Chiriac din Pogoanele şi fraţii Ion şi Constantin Rădulescu din Bucureşti 145 • A
funcţionat ca spital mixt, având 20 de paturi. Pentru întreţinere avea o rentă anuală de
133
Arh. St. Buzău, fond Serviciul sanitar judeţ Buzău, dos. 367/1930, f. 56; act de donaţie,
autentificat de Tribunalul Buzău sub nr. 1843/1906 şi transcris la nr. 1718/1906; act de
donaţie, autentificat de Tribunalul Buzău, sub nr. 27661.1906 şi transcris la nr. 3018/1906.
134
Idem, fond Prefectura judeţ Buzău, dos. 34/ 1920, f. 77.
135 Dr. Pătraşcu D . op. c1t.,
· p. 8 .
136
Arh. St. Buzău, fond Prefecturajudeţ Buzău, dos. 34/1920, f. 77.
137
Georgescu Maria, op. cit., p.144.
138
Arh. St. Buzău, fond Seviciul sanitar judeţ Buzău, dos. 125/1925, f. 40; testament, autentificat
de Judecătoria Pătârlagele sub nr. 467 /1908 .
139
Ibidem, f. 397.
140
Ibidem, dos. 1112/ 1941, f. 14.1.
141
Ibidem, dos. 171/1925, f. 1; Mizilul făcea parte din judeţul Buzău.
142
Idem, fond Prefectura judeţ Buzău, dos. 34/ 1940, f. 44.
143
Idem, fond Serviciul sanitar judeţ Buzău, dos. 1164/1942, f. 44.
144
Ibidem, f. 73.
145
Ibidem, dos. 1383/1944, f. 1-3.
216 V. NISTOR
12000 lei, donată de familia Elena şi Grigore Monteoru, numele cărora îl şi purta 146 , iar
în 1920 este împroprietărit cu 8 ha pământ arabi1 •
147
Pe 2 decembrie 1916 trupele germane îl ocupă şi îl transformă în spital militar.

După retragerea lor, din nefericire, locuitorii îl devastează • A fost preluat de Direcţia
148
Generală a Serviciului Sanitar, reparat şi dat în funcţiune la sfârşitul anului 1919. Avea
20 de paturi şi o sală de operaţii 149 • În perioada anilor 1925-1935 a fost întreţinut de
Prefectură, dar în 1935 a fost trecut din nou în îngrijirea Ministerului Sănătăţii. Un
raport al Serviciului sanitar din 1941 arată că, spitalul era construit din cărămidă pe o
temelie din piatră şi acoperit cu tablă şi avea 2 saloane şi 4 rezerve cu 30 de paturi, o
sală de operaţii şi un pavilion de contagioşi, iar ca personal un medic, doi oficianţi
sanitari şi o moaşă 150 •
Spitalul mixt "Alexandru Pâcleanu" din Vintilă Vodă a fost fondat de
Alexandru Pâcleanu. La 23 martie 1905 el donează prin testament Prefecturii Buzău un
teren în comuna Vintilă Vodă pentru construirea unui spital şi venitul moşiei
"Bănceasca" pentru întreţinerea lui • La 23 mai 1906 Prefectura intră de drept în
151
posesia donaţiei şi începe construirea spitalului 152 . Lucrările de construcţie erau

terminate în noiembrie 1916, când spitalul a fost ocupat de către trupele germane 153 •
După retragerea lor, deşi devastat, serveşte ca spital de boli contagioase • La 2 iunie
154
1920 Prefectura decide ca spitalul să treacă la Direcţia Generală a Serviciului Sanitar

cu condiţia ca aceasta să-l repare şi să-l înzestreze cu cele necesare, iar terenul, afectat
de râul Slănic, să fie consolidat şi împrejmuit. Punea la dispoziţie şi suma de 123927
lei, rămasă necheltuită şi venitul anual de 39000 lei al moşiei "Bănceasca". De
asemenea, hotărăşte ca spitalul să poarte numele fondatorului, Alexandru Pâcleanu 155 •
Astfel, spitalul, cu toate problemele sale, a fost preluat de Direcţia Generală a
Serviciului Sanitar • Acorda asistenţă medicală locuitorilor din Vintilă Vodă şi din
156
satele învecinate, Lopătari, Mânzăleşti, Beceni, Săruleşti, fiind singura unitate sanitară
din circumscripţia Vintilă Vodă, care avea circa 11939 locuitori. În 1935 spitalul se
găsea complet reparat şi funcţiona cu 30 de paturi. Documentele vremi menţionează că
în septembrie 1938 spitalul avea 2 saloane şi 4 rezerve, o sală de operaţii, o instalaţie
146
Ibidem, dos 1164/ 1942, f. 4.
147
Ibidem, f. 48-51.
148
Ibidem, dos. 54/1921, f. 187.
149
Ibidem, dos. 1164/1942, f. 48-51.
150
Ibidem.
151
Idem, fond Prefectura judeţ Buz.ău, dos. 23/1919, f. 9, 10 şi 43.
152
Ibidem, f. 17.
153
Ibidem, f. I.
154
Ibidem, f. l şi 13.
155
Ibidem. f. 20.
de baie, iluminatul cu petrol, iar ca personal un medic, doi oficianţi sanitari şi o moaşă.
La 1 septembrie 1936 pe lângă spital a fost înfiinţat un dispensar de puierocultură 157 •
În anii 1907-191 O Ministerul Sănătăţii construieşte la Mihăileşti un spital, care
va purta numele de "Carol J",1 58 • A început să funcţioneze în 1911 159 • În timpul
primului război mondial a suferit mari distrugeri, astfel în anii 1920-1925 este
menţionat ca fiind în reparaţii şi funcţionând ca infirmerie • A fost redeschis pe data
160
de 1 octombrie 1925; avea 20 de paturi, o sală de ogeraţii şi un pavilion de

contagioşi 161 • Pentru întreţinere deţinea 5 ha teren arabil 1 -. În 1936 spitalului i s-a
făcut o nouă reparaţie capitală •
163
Spitalul de contagioşi din Buzău a luat fiinţă în 1920, până la această dată fiind
considerat o anexă a spitalului "Maria Minculeasa" Gârlaşi. Avea două pavilioane:
unul, construit în 1911, pentru boli contagioase şi al doilea, fostul azil de bătrâni,
pentru boli venerice. Spitalul avea 30 de paturi 164 şi era conduc de dr. Mişea 165 •
La nivelul comunei Pârscov funcţiona un dispensar medical, care nu avea însă
un local propriu. În 1928 se găsea în casele lui Filip Voiculescu de la care închiriase
două camere şi un hol 166 • Din acest motiv, în 1935 Primăria i-a iniţiativa construirii
unui dispensar (spital). Se constituie un comitet, condus de dr. Teişanu, medicul şef al
judeţului şi din care făceau parte col. Marinescu, senator, dr. G. Grigorescu, medicul
circumscripţiei medicale Pârscov, Năstase Zamfirescu, primarul comunei Pârscov, ing.
E. Ştirbulescu, N. Pietraru, directorul şcolii. Ministerul Sănătăţii a aprobat iniţiativa şi
a pus la dispoziţia comitetului jumătate din valoarea devizului de construcţie, restul
sumei urmând să fie dat de către Primăria Pârscov. Astfel, la 8 iunie 1935 într-un cadru
festiv s-a pus piatra de temelie a noului aşezământ spitalicesc pe un teren donat tot de
167
către Primărie • "Vocea Buzăului" publica la 16 noiembrie 1935 fotografia noului
Dispensar (spital) "Dr. Em. Costinescu", o clădire frumoasă, spaţioasă, având 5
saloane cu 15 paturi, locuinţă pentru medic, baie populară şi dependinţe. Asistenţa
medicală era asigurată de un medic, care avea în subordine doi agenţi sanitari şi o
moaşă.
Primul dispensar de puierocultură, aşezământ de asistenţă socială, a fost
înfiinţat la Buzău în ianuarie 1923 de un comitet aflat sub preşedenţia doamnei Eugenia
Oroveanu, ca filială a Asociaţiei Cercurilor de Gospodine "Principele Mihai" din
157
Idem, fond Serviciul sanitar judeţ Buzău, dos. 1164/1942, f. 1O, 45 şi 46.
158
Expunerea situaţiunii judeţului Buzău pe anul 1910, Buzău, 191 O, p. 48.
159
Arh. St. Buzău, fond Serviciul sanitar judeţ Buzău, dos. 45/1921, f. l O.
160
Ibidem, dos. 1164/1942, f. 42.
161
Ibidem, dos, 171/1925, f. 3.
162
Ibidem, dos. 367/1930, f. 85.
163
Idem, fond Prefectura judeţ Buzău, dos. 35/1936, f. 7.
164
165
166
Ibidem, dos. 125/1925, f. 243.
167
"Vocea Buzăului" din 15 iunie 1935.
218 V. NISTOR
Bucureşti 168 . Până în 1932 a funcţionat într-un imobil cu chirie, iar în anii 1934-1935 în
localul orfanilor de război. În 1935 primeşte donaţie, din partea doamnei Ioane Ana din
2169
Bucureşti, imobilul din str. Mihai Bravu cu 4 camere şi 1564 m . Scopul activităţii
dispensarului era acela de acorda asistenţă medicală şi de a ocroti mama şi copilul. De
la înfiinţare şi până la 1 ianuarie 1942, numărul copiilor înscrişi a fost de 2045, al
170
consultaţiilor de 6988, al vizitelor la domiciliu de 4826 . Pe lângă dispensar a
funcţionat şi o şcoală de copii mici (grădiniţă), înzestrată tot prin donaţii cu un
pavilion, o bucătărie de vară şi o grădină cu pomi fructiferi. Erau primiţi copiii între 4
şi 7 ani a căror mame mergeau la serviciu. Dispensarul a suferit distrugeri foarte mari
la cutremurul din 1940 şi în urma exploziilor din iulie 1942 de la Rafinăria "Satum" 171 .
Dispensare de puierocultură au mai funcţionat la Cislău, Pârscov, Pogoanele, Vintilă
Vodă, Săgeata, Stâlpu, Gura Nişcov, Cernăteşti şi Cătina 172 •
În 1938 la nivelul fiecărei circumscripţii medicale funcţiona câte un dispensar,
unele în localuri proprii, altele în case închiriate. Un raport al Serviciului sanitar al
judeţului Buzău menţiona un număr de 9 dispensare construite pe terenuri primite prin
donaţii: Zilişteanca, teren donat de Eparhia bisericii Zilişteanca, Cemăteşti, teren donat
de primărie, Pârscov, tren donat de primărie, Policiori, teren donat de Irina Butculescu
în 1912, Cislău, teren donat de familia Duşescu, Ruşavăţu, teren donat de familia
Ruşaveţeanu în 1912, Cătina, teren donat de Coralia Boldu în 1912, Brăieşti, teren
donat de primărie în 1912, Gura Sărăţii, teren donat de primărie în 1927. Sunt
menţionate şi dispensarele construite de Ministerul Sănătăţii: Nişcov, Stâlpu, Beceni,
173
Tăbărăşti etc. În 1943 dispensarul din .Padina a primit o valoroasă donaţie din partea
lui Vasile Bogdan din Bara, constând dintr-un teren de 3959 m 2, plantat cu pomi
fructiferi, o casă din zid formată din 7 camere, bucătărie, hol, balcon, pivniţă, magazie
etc.114
În decursul timpului multe din donaţiile făcute aşezămintelor spitaliceşti s-au
pierdut, au fost distruse de incendii sau au fost expropriate sau vândute, schimbându-li-
se astfel destinaţia iniţială. Un exemplu: prin Legea din 18 martie 1914 moşia
Cochirleanca, de 1267 ha, proprietatea spitalului "Maria Minculeasa" Gârlaşi a fost
expropriată, obţinându-se o valoare de 2287200 lei în titluri de împroprietărire 1922,
rentă perpetuă 4%, iar prin Decretul nr. 3697/1919 a fost expropriată o suprafaţă de 23
ha din moşia Schităreanca, tot proprietatea spitalului "Maria Minculeasa" Gârlaşi,
stabilindu-se ca preţ de evaluare suma de 102200 lei, rentă perpetuă 5% din 1922.
Aceste titluri de rentă din 1922 cu o valoare totală de 2389400 lei au fost vândute în
Asociaţia a fost recunoscută ca persoană juridică - Monitorul Oficial nr. 33 din 17 mai 1922.
168
169
Monografia judeţului Buzău, Buzău, 1943, p. 92; Arhiva St. Buzău, fond Serviciul sanitar
oraş Buzău, dos. 227/1939, f. 87.
Arh. St. Buzău, fond Serviciul sanitar oraş Buzău, dos. 26111942, f. 37 şi 38.
170
171
Ibidem.
172
Idem, fond Serviciul sanitar judeţ Buzău, dos. 664/1938, f. 195 şi 196.
m Ibidem, dos. 60311938, f. 2.
174
Ibidem, dos. 1303/1943, f. 3; proces verbal din 12 august 1945.
1936 Sindicatului Bursei din Bucureşti de către Consiliul Primăriei Buzău, obţinându
se suma de 921156 lei, care a intrat în bugetul comunei. Din această sumă au fost
cumpărate trei imobile în str. Carol I, iar după dărâmarea lor terenul respectiv, evaluat
la 1000000 lei, a fost adus de către Primărie aport la construirea Societăţii "Băile
comunale" din Buzău 175 • În 1943 Serviciul sanitar al oraşului Buzău raporta
următoarele bunuri mobiliare şi imobiliare, aparţinând Ministerului Sănătăţii şi
provenite din donaţii: 11 imobile în străzile Cuza Vodă, Obor, Filantropia şi Piaţa
Daciei, moşia Schităreanca (91, 66 ha) şi donaţia Kinapsi în valoare de I 00000 lei în
titluri 176 •
În judeţul Buzău au funcţionat şi unităţi sanitare înfiinţate de diferite societăţi,
case de asigurări sociale sau particulari. În 191 O Societatea "Steaua Română"
înfiinţează la Schela Arbănaşi o infirmerie cu 14 paturi pentru muncitorii petrolişti.
Societatea de exploatare forestieră "Goetz" deschide în 1912, odată cu Fabrica de
cherestea din Nehoiu, o infirmerie cu 20 de paturi, un salon pentru bolnavii
contagioşi şi o farmacie, iar în 1921 a fost înfiinţată la Beceni infirmeria
"Organizaţia medicală" cu 1O paturi, de către Casa Centrală a Asigurărilor Sociale 177 •
Cele două aşezăminte spitaliceşti particulare din Buzău au fost sanatoriile medico-
sanitare conduse de dr. Ionescu-Putna şi, respectiv, dr. Eugen Porumbaru 178 •
Menţionăm şi spitalul militar (în 1938 avea 164 de paturi şi 3 secţii: medicală,
chirurgie şi contagioşi 179 ), precum şi unităţile sanitare patronate de alte instituţii
publice: Serviciul medical C.F.R., Serviciul medical al Casei meseriaşilor. De
asemenea, menţionăm şi societăţile de asigurări sociale fără scop sanitar direct:
"Societatea văduvelor de război'', "Societatea pentru ocrotirea orfanilor'', societăţile
"Alinarea", "Caritatea" şi "Pâinea zilnică" 180 , precum şi "Aşezământul pentru ocrotirea
orbilor" 181 şi "Azilul de femei sărace" din Buzău, care au contribuit prin activitatea
desfăşurată la îmbunătăţirea sănătăţii publice. Înfiinţarea azilul de femei sărace s-a
datorat familiei Aretia şi Nicolae Sibiceanu, care în 1915 doneaz.ă Primăriei imobilul
din str. Elisabeta nr. 3 cu această destinaţie şi, în acelaşi timp, suma de I 00000 lei
.
pentru ~mtreţmerea l Ul·18"- .
Una din cele mai vechi farmacii menţion'ate de documente, aşa cum am mai
arătat, a fost farmacia lui Joseph Thois 183 • Aceasta a fost înfiinţată în 1859 prin
175
Idem, Serviciul sanitar oraş Buzău, dos 199/1870, f. 78.
176
Idem, Serviciul sanitar oraş Buzău, dos.275/1943, f. 42; fond Primăria oraş Buzău, dos.
199/1870, f. 78.
177
Idem, fond Serviciul sanitar judeţ Buzău, dos. 226/1927, f. 35; dos. 56/1922, f. 22 şi 224.
178
Ibidem, 664/1938, f. 173.
179
Idem, fond Serviciul sanitar oraş Buzău, dos. 664/1838, f. 198; fond Serviciul sanitar judeţ
Buzău, dos. 192/1935, f. 19.
180
Idem, fond Serviciul sanitar oraş Buzău, dos. 39/1922, f. 7.
181
Jbidem, dos. 1179/1942, f. 10.
182
Jbidem, dos. 275/1943, f. 37-41; act de donaţie, autentificat de Tribunalul Buzău sub nr. 1790
şi transcris la nr. 5285/1915.
183 I onescu o·1m1tr1e,
. . op. c1t.,
. p. 152.
220 V. NISTOR
hrisovul nr. 846 sub numele de "La S!§ota Cruce"; în 1872 ea a fost cumpărată de la
Joseph Thois de Frederic Schuller şi arendată în 1901 lui Daniel Hennann 184 • În 1889
sunt menţionate 3 fannacii în Buzău (printre care fannacia Adolf Weber, înfiinţată în
1880 şi preluată în 1911 de Sava D. Gerota 185 ) şi I în Mizil. În 1922 găsim 4 fannacii:
"Farmacia Românească", înfiinţată în 1884 de D. Ghennail, "Sf. Cruce" (menţionată
mai sus), "Salvarea", înfiinl:tă în 1913 de F. Senter şi "Vulturul .4.lb", înfiinţată în
1921 de L. Constantinescu 1 6 • După adoptarea Legii privind funcţionarea farmaciilor
numărul acestora a crescut. Astfel în Buzău se raportau 6 fannacii: "Salvarea", "Sf.
Cruce", "Farmacia Românească", "Vulturul Alb", "Regina Maria" şi "Farmacia
Iancu/eseu", în Mizil 2: "Coroana de aur" şi "Salvarea" şi 7 în comunele Pârscov,
Cislău, Pătârlagele, Beceni, Pogoanele, Chiojd şi Nehoiu , iar în 1941 un număr de 17
187
fannacii în oraş şi judeţ 188 • În mai 1937 s-a constituit "Cercul farmaciştilor", având ca
preşedinte pe Ferdinand Senter 189 •
Judeţul Buzău este un ţinut bogat în ape minerale şi tennale: sărate, sulfuroase,
iodate etc. Unele au fost exploatate de către locuitori, încă de la sfărşitul secolului
XIX-iea, în mod temporar şi rudimentar, cum sunt cele de la Bozioru, Trestia-punctul
Pietrele, Măgura, Nucu, Fişici 190 , iar altele în mod sistematic, ca cele de la Siriu,
Tohani, Sărata Monteoru.
Staţiunea de la Siriu exploata bogatul izvor termal din punctul "Piatra zăpezii",
descoperit în 1884, cu ape termale: sulfuroase, iodate, alcaline, cu temperatura 18-
36 ° C. În apropierea izvorului a fost construită o clădire din scânduri cu şase cabine de
băi la care apa venea prin conducte de la un rezervor din beton, iar pentru vizitatori un
hotel, un restaurant şi câteva căsuţe ţărăneşti. În timpul primului război mondial băile
au fost distruse; ulterior au fost reparate şi redate în exploatare 191 •
Staţiunea Boboci-Tronari, proprietatea Casei Şcoalelor din 1898, a fost
exploatată prin contract de arendare din 1922. În afara clădirii cu instalaţii pentru băi,
în staţiune mai exista un hotel, un restaurant şi o uzină electrică 192 •
În 1893 Grigore Constantinescu-Monteoru începe să construiască lângă
proprietatea sa, ce consta dintr-o frumoasă vilă, cu un imens parc, un stabiliment de
băi: o clădire cu instalaţii modeme de tratament, un hotel cu 24 de camere, un
184
Scărlătescu L. op. cit.,Litera l-J, p. I.
185
Ibidem„ Litera G, p. 3.
186
Arh. St. Buzău, fond Serviciul sanitar oraş Buzău, dos. 40/1922, f. 28.
187
Arh. St. Buzău, fond Serviciul sanitar judet Buzău, dos. 406/ 1932, f. 57.
188
Ibidem, dos. 1113/1941, f. I.
189
Ibidem, dos. 187/1926, f. 80.
190
Idem, fond Prefectura judeţ Buzău, dos. 42/1924, f. 62 şi 64; fond Inspectoratul minier Buzău,
dos. 24/1940, f. 74.
191
Roşca G. M„ Băile Thennale Siriu şi satul Căsoca (Judeţul Buzău), Chişinău, 1930, p. 7;
Arhiva St. Buzău, fond Inspectoratul minier Buzău, dos. 12/1940, f. 2 şi 13.
Arh. St. Buzău, fond Prefecturajudeţ Buzău, dos. 42/1924, f. 64.
192
restaurant, o casă a maşinilor. Lucrările de construcţie au fost conduse de arhitectul

german Eduard Honzik. Băile Sărata Monteoru au fost inaugurate la 1 iulie 1895.
Staţiunea s-a făcut repede cunoscută, atât în ţară, cât şi în străinătate pentru valoarea
apelor termale şi minerale în tratarea afecţiunilor reumatismale şi digestive. Câţiva ani
mai târziu, în 1905, a fost inaugurat şi un frumos şi elegant cazinou. Staţiunea a
funcţionat fără întreruperi, deşi în anii primului război mondial a avut mult de suferit.
Începând cu 1925 moştenitorii, Elena Monteoru şi dr. Constantin Angelescu, au arendat
staţiunea, activitatea ei continuând, dar fiind mai redusă .
193
La sfârşitul secolului XIX documentele menţionează o staţiune cu băi reci şi la

Bâsca (Gura Teghi) în punctul "Piatra Corbului" 194 .
Din rapoartele întocmite de către aşezămintele şi serviciile sanitare, îndeosebi
după 1900, putem afla numeroase informaţii şi date statistice referitoare la organizarea
sanitară a oraşului şi judeţului , la numărul personalului medical şi la dotarea
195
unităţilor. Astfel, într-un raport al Serviciului sanitar al oraşului Buzău se arată că, în
1934 numărul locuitorilor era de 36817, natalitatea de 23,3%, mortalitatea de 4%,
excedentul natural de 7,8%. Alimentaţia cu apă se făcea printr-o centrală (sistemul
fântânilor cu pompă fără filtre), dar reţeaua de apă nu acoperea întregul oraş; 50% din
cele 6495 de locuinţe particulare nu corespundeau cerinţelor de igienă; oraşul nu era
canalizat, nu exista baie publică, iar comerţul cu alimente se practica în condiţii rele de
igienă 196 . Un alt raport din 1942 arăta că, în oraşul Buzău, ce avea 44511 locuitori,
funcţionau 18 medici şi 50 oficianţi sanitari şi moaşe, iar în întreg judeţul, ce avea
359343 locuitori, 32 de medici şi 85 cadre sanitar197 .
Medicii erau organizaţi într-o societate condusă de dr. Stelian Nicolau 198 .
Amintim şi faptul că, în Buzău a fost înfiinţat primul sindicat profesional sanitar din
ţară199.
Referitor la dotarea aşezămintelor spitaliceşti menţionăm un document al
Serviciului sanitar din 1925, în care, de exemplu, se arăta că spitalul "Elena şi Grigore
193
Ibidem, dos. 42/1924, f. 16.
Roşca G. M. , op. cit., p. 2.
194
195
Enciclopedia României, 1938, p. 230; organizarea sanitară a judeţului Buzău în 1935: spitalul
de stat "I. C. Brătianu'', spitalul "Maria Minculeasa" Gârlaşi, spitalul "Contagioşi" Gârlaşi,
spitalul militar, sanatoriul Porumbaru (particular), sanatoriul Ionescu-Putna (particular);
dispensarul orăşănesc, dispensarul Casei Asigurărilor Sociale; Mizil: spital judeţean; comune:
spitale de stat în Pătârlagele, Pogoanele, Vintilă Vodă şi Mihăileşti; sanatoriul T.B.C. Nifon;
dispensare de stat: Sibiciu, Corbu, Nehoiu, Cislău, Zilişteanca, Glodeanu Cârlig, Glodeanu
Siliştea, Cărpiniştea; dispensar judeţean în circumscripţia Vintilă Vodă; dispensare comunale
în Săgeata, Zilişteanca şi Cernăteşti; Serviciul sanitar orăşănesc şi judeţean.
196
Arh. St. Buzău, fond Serviciul sanitar oraş Buzău, dos. 514/1935, f. l.
197
Monografia judeţului Buzău, Buzău, 1943, p. 88 şi 90; Arhiva St. Buzău, fond Serviciul
sanitar judeţ Buzău, dos. 1112/1941, f. 189 şi 190.
198
199
"Buzăul" din 13 februarie 1927.
222 V. NISTOR
Monteoru" din Pogoanele avea 20 de paturi, un pavilion pentru contagioşi, o sală de

operaţii, etuvă, baie şi alimentaţie cu apă prin conductă, iar spitalul din Pătârlagele
avea 20 de paturi, o sală de operaţii, un pavilion pentru contagioşi, alimentaţia cu apă
prm. pompa- etc.-~oo
Deosebit de interesante sunt monografiile sanitare realizate în 1938 pentru
fiecare comună, în care găsim informaţii privind factorii geografici şi climatici,
numărul locuitorilor, ocupaţiile acestora, starea de igienă a locuinţelor, alimentaţia,
consumul de băuturi alcoolice, frecvenţa la şcoală, religie, biserici, stabilimentele
industriale, organizarea sanitară locală etc. 201
În 1912 în Buzău a fost înfiinţată o filială a Societăţii "Crucea Roşie", prima
preşedintă fiind Ana Spirescu • Din 1918 şi până în 1938 societatea a fost condusă de
202
Eliza Popovici şi apoi de Carmen Hertfurt. Au fost înfiinţate 44 de subfiliale, a căror

activitatea a fost concentrată în ajutorarea cu medicamente, îmbrăcăminte şi alimente a
bolnavilor săraci; copiii cu afecţiuni erau trimişi în colonii Ia mare şi la munte 203 •
La 1 martie 1936 a deschis o şcoală de infirmiere sanitare 204 . În timpul primului război
mondial societatea a organizat în casele Georgescu spitalul "Crucea Roşie';ios şi o
cantină pentru militari în gara Buzău •
206
La 16 noiembrie 1938 a fost înfiinţată Euforia spitalelor din Buzău. Din

fondurile obţinute aceasta a făcut o serie de reparaţii la spitalul "Gârlaşi" şi la cel din
207
Mihăileşti, la dispensarele din Zilişteanca, Săpoca, Pietroasele etc. Bolile sociale
(tuberculoza, sifilisul, malaria, pelagra) şi epidemiile de boli contagioase (scarlatina,
rujeola, tifosul exantematic, febra tifoidă) erau urmărite pentru a putea fi stopate şi
208
tratate , o deosebită atenţie acordându-se tuberculozei, afecţiune larg răspândită în
rândul locuitorilor. În 1913 Societatea pentru profilaxia tuberculozei activa pentru a
strânge bani pentru ajutorarea bolnavilor09 . La 18 iunie 1936 la Buzău a fost înfiinţată
200
Arh. St. Buzău, fond Serviciul sanitar judeţ Buzău, dos. 144/1925, f. 43; sanatoriul T.B.C.
Nifon avea 30 de paturi, o sală de operaţii, etuvă; spitalul din Mihăileşti avea 20 de paturi, un
pavilion pentru contagioşi, o sală de operaţii, făntână; spitalul din Mizil avea 20 de paturi, un
pavilion de contagioşi, o sală de operaţii, etuvă, baie, alimentaţie cu apă prin conductă;
infirmeria Societăţii "Goetz" din Nehoiu avea 22 de paturi, un pavilion de contagioşi, baie;
infirmeria Societăţii "Steaua Română" din Arbănaşi avea 20 de paturi, un pavilion de
contagioşi, baie; infirmeria "Organizaţia medicală" din Beceni avea 20 de paturi, baie.
201 . '
Ibidem, dos. 1164/1942, f. 36; dos. 730/1938, f. 1-8.
202
Monografiajudeţului Buzău, Buzău, 1943, p. 127.
203
Ibidem, p. 127; "Vocea Buzăului" din 3 martie 1934.
204
"Vocea Buzăului" din 14 martie 1936.
205
Arh. St. Buzău, fond Primăria oraş Buzău, dos. 5/1918, f. I O.
206
207
208
Ibidem, dos. 171 /1925, f. 6-8, 12-20, 203-206.
209
Idem, fond Prefectura judeţ Buzău, dos. 35/1919, f. 76.
o filială a Ligii naţionale contra tuberculozef 1°; copm erau vaccinaţi şt

revaccinaţi ; spitalul Nifon a fost specializat pentru afecţiuni T.B.C. O susţinută
211
campanie a fost desfăşurată pentru depistarea şi tratarea bolnavilor de malarie. Au fost

organizate centre pentru chimizare; în 1922 funcţionau 17 asemenea centre:
Pogoanele, Brădeanu, Berca, Pârscov, Zilişteanca, Luciu, Policiori etc. 212
Legile sanitare şi de ocrotire adoptate în 191 O şi 1930 au creat cadrul juridic care
a permis dezvoltarea instituţiei spitalului. În această perioadă au fost înfiinţate noi
aşezăminte spitaliceşti, de stat şi particulare, autorităţile urmărind o distribuire
echilibrată în teritoriu şi o dotare şi specializare a lor. Spitalele au fost organizate pe
secţii, iar numărul de paturi a crescut. Efortul autorităţile buzoiene pentru organizarea
şi dezvoltarea asistenţei sanitare în oraşul şi judeţul Buzău a fost uşurat de numeroase
şi valoroase donaţii primite din partea unor personalităţi din oraşul Buzău sau al unor
locuitori din judeţ. Trebuie însă subliniată munca şi abnegaţia medicilor şi a
personalului sanitar; pentru activitatea desfăşurată atât medicii, cât şu celelalte cadre
sanitare, au fost decoraţi cu înalte ordine şi medalii: "Coroana României", "Steaua
României", Crucea "Meritul sanitar", "Răsplata muncii în serviciul statului" etc. 213
210
Ibidem, dos. 35/1936, f. 5.
211
Idem, fondul Serviciului sanitar judeţ Buzău, dos. 798/1939, f. 71.
212
Idem, dos. 56/1922, f. 74; dos. 127/1924, f. 19.
213
Arh. St. Buntu, fond Serviciul sanitar judeţ Buzău, dos. 501/1935, f. 18; dos. 664/1938, f.
124.
224 V. NISTOR
„
-. •
• • „
Spitalul "Maria Minculeasa" Gârlaşi din Buzău,

imobil inaugurat la 8 decembrie 1907
Casele "Persescu" în care a functionat la înfiintare în 1872 Spitalul Judetean
:r
1'
I
.T . (
: .-
Spitalul "Ion C. Brătianu" din Buzău , imobil inaugurat la 14 aprilie 1896
Holul interior Cabinetul medicilor
Rezervă Salon
226 V. NISTOR
Noua sală de operaţii , inaugurată la 6 iulie 1924
Sala de sterilizare Sala cazanelor
Serviciul de consultaţii Turnul de apă şi spălătoria
Spitalul "Alexandru Pâcleanu", din Vintilă Vodă Spitalul mixt din Pătârlagele
Spitalul "Dr. Em . Costinescu" Pârscov, Spitalul "Carol I" Mihăileşti
Dispensarul din Zilişteanca Spitalul de Contagioşi - până în 1920 secţie a

Spitalului " Maria Minculeasa- Gârlaşi "
228 V. NISTOR
r
I
l
I
~ \>~·<'.~.
,~ ,,.~~ -; , T~- ~··:;:1_,. ,;,, . .. ••
~
.. ..
.,.... '„
_.• .
""'"
Doc ument - Farmacia "Jose ph Thois'". 186 1 Farmacia "Cretoiu" din Beceni , · 1935
Monteoru l ....
Băile Sărata Monteoru - hotelul ş i cazi no ul
A MINTIRI
"• t I \ ! I \ 1 1 t \ţ I J. f... t ;\'I 111 \
111•„ 1•111•1 l'r.u~ "'icc Jcoo-cti

..... ..,__,„~ - · ,..., ,_..,_ ••
„. ·• ! lo.-:--::·:;~.:~~--.7'-
Asociatia medicilor din judeţul Buzău, 1935
Spitalul "Crucea Roşie" din Buzău, 1941
FAMILIA MARGIIlLOMAN ŞI BUZĂUL
VALERIU NICOLESCU
Străveche vatră de pământ străbun, pe drept cuvânt numit spaţiu de interferenţă

românească, Buzăul este şi locul în care s-au născut sau şi-au desfăşurat activitatea
oameni de valoare, care prin ceea ce au făcut, şi-au câştigat meritul de a fi incluşi între
personalităţile timpului lor.
Între cele câteva familii cu rol important în istoria acestor locuri, familia
Marghiloman, înrudită prin căsătorie cu familile Cârlova, Arion, Cândescu şi Filitti, se
detaşează prin însemnate contribuţii în viaţa social-economică şi politică a ţării.
Dintre membrii acestei familii, Ion (Iancu) Marghiloman, născut în anul 1817,
fiul lui Dimitrie (Matache) Marghiloman şi nepot al şetrarului Nicolae Marghiloman,
cu ascendenţă la Vemeşti 1, este numit în 1840, prezident al magistratului local (primar
n.n.), funcţie pe care o deţine până în iunie 1848. Ca om politic cu vederi conservtoare
(a avut rangul de pitar, iar din 1856 serdar), Ion Marghiloman se opunea înnoirilor
formulate în programul revoluţionarilor munteni, prezentat la Islaz şi Bucureşti, motiv
pentru care Nicolae Bălcescu a dispus la 23 iunie 1848, înlocuirea lui cu fostul primar
Ghiţă Dăscălescu.
Plecat din Bucureşti la 21 iunie, soseşte la Buzău în după amiaza zilei următoare
în intenţia de a se deplasa mai departe la Focşani, spre a întâmpina pe diplomatul turc
Talaat Efendi. Este însă nevoit să-şi amâne călătoria, din cauza imposibilităţii
traversării prin vad a râului Buzău, umflat periculos de ploi. Cele 24 de ore petrecute la
Buzău îi dau prilejul de a se întâlni cu politicienii locali şi, totodată, să ia măsuri pentru
grăbirea aplicării şi aici a programului revoluţionar. În scrisoarea trimisă lui Al.
Golescu-Arăpilă preciza printre altele: "Aicea la Buzău am găsit pe prezidentul
2
magistratului I. Marghiloman, pe poliţaiul Drăgulănescu şi profesorul Grăjdanu foarte

reacţionari, stăvilind administraţia în lucrarea ei şi căutând să răspândească fel de fel
de intrigi între orăşeni, împiedicând formarea gvardiei (garda naţională n.n.). Am
hotărât să se suspende vremelniceşte prezidentul magistratului, ce încă de la Bucureşti
am auzit că este foarte blestemat (neagreat n. n. ) şi am hotărât a-1 reamplasa cu Ghiţă
Dăscălescu ce se bucură de cea mai bună opinie şi care e recomandat şi de N. Golescu
şi are mare influienţă în judeţ".
Ca mare proprietar, cu moşii (6445 ha) la Fundeni-Zărneşti, jud. Buzău şi
Putineiu, jud. Ilfov, şi împătimit conservator ca orientare politică, este explicabilă
1
Dim. Gh. Ionescu, Istoria oraşului Buzău, Ed. Litera, Buc., 1979, p.142: C-tin Dumitrescu, Material
documentar privitor la istoria oraşului Buzău, voi. XVII B, mss., Dir. jud. Bz. a Arhivelor Nationale.
2
Gh. Georgescu - Buzău, O scrisoare inedită a lui Nicolae Bălcescu, în "Studii", II, nr.4/1949, p.177-180;
N. Bălcescu, Opere, IV, Corespondentă, p. 89-91.
232 V. NICOLESCU
atitudinea sa de menţinere a vechilor rânduieli. Şi totuşi, la locuinţa sa din Buzău este

adăpostit un refugiat polonez, Emanuel Droholwski, membru al grupului de
revoluţionari polonezi ce se ascundea în zona Vintilă Vodă, de teama represiunii
autorităţilor ţariste. Acesta, preda în octombrie 1849, lecţii de franceză în casa familiei
Marghiloman 3 • În acelaşi an, Curtea Apelativă din Bucureşti se pronunţă în procesul
dintre pitarul Ion Marghiloman şi Eforia Spitalului Colţea din Bucureşti, pentru moşia
Fundeni, "în vechime Modruzeşti" 4 •
În perioada 1855-1857, Ion Marghiloman este administrator al judeţului Buzău
(prefect n. n.) şi unul din fruntaşii Partidei Naţionale din localitate, numărându-se
printre entuziaştii susţinători ai Unirii Principatelor. Îl găsim alături, de cei care la 25
iulie 1856, întâmpină pe reprezentantul Franţei, Talleyrand-Perigord, căruia i se
adresează un călduros salut din partea conducerii oraşului şi judeţului, împreună cu o
delegaţie de 80 de orăşeni. "Unirea - se spunea în mesajul transmis - ne este tuturor
foarte scumpă, salvarea unui popor care a fost mult timp martir atârnă de aceasta".
Ia măsuri de constituire a Comitetului de Unire al districtului Buzău, din care
făcea parte, trimite în judeţ comisari extraordinari cu sarcina de a explica punctele
programului naţional, organizează şi supravegh-ează alegerile pentru desemnarea
deputaţilor judeţului în Divanul ad - hoc, alegeri desfăşurate în perioada 14-17
septembrie 1857. În ianuarie 1858 la alegerile pentru desemnarea reprezentanţilor
judeţului în adunarea electivă, Ion Marghiloman este ales deputat împreună cu Scarlat
Voinescu, Costache Deşliu, Mihai Pleşoianu şi episcopul Filatei, votând şi el la 24
ianuarie 1859, pentru dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza.
Face parte împreună cu soţia sa Irina, născută în 1833, descendentă din familia
boierilor olteni lzvoranu (cu care s-a căsătorit probabil după 1850) din delegaţia
oficială care 1-a întâmpinat pe domnitor la 6 februarie 1859, cu prilejul sosirii sale la
Buzău, în drum spre Bucureşti. În numele delegaţiei feminine frumoasa Irina
Marghiloman a rostit un emoţionant discurs de bun venit, în care, printre altele, a spus:
"Măria Ta! Sub impresia strălucitelor evenimente prin care ţara noastră se ridică astăzi
la treapta ce i se cuvine, salutând în Voi neatârnarea glorioaselor zile antice, când
mamele române strigau fiilor lor să moară sau să fie învingători, ne socotim ferice de a
vă prezenta expresia viilor sentimente de bucurie şi de orgoliu naţional cu care mamele
şi femeile din acest district vin a vă aduce prin noi omagiile lor respectuoase şi sincere.
Trăiască Măria Sa Alexandru I-ul, Domn stăpânitor al României Unite!"
La 24 ianuarie 1860, Iancu Marghiloman, împreună cu preşedintele tribunalului
şi alţi reprezentanţi ai autorităţilor locale, s-au întreţinut cu domnitorul Alexandru Ioan
Cuza, prezent la Buzău încă din seara zilei de 23 ianuarie, cu prilejul participării,
alături de buzoieni, la aniversarea unui an de la Unirea Principatelor.
Din căsătoria lui Ion şi Irina Marghiloman au rezultat trei copii, doi băieţi şi o
fată şi anume Alexandru Marghiloman, născut la 27 ianuarie 1854, Mihail şi Elena,
3
Dim. Gh. Ionescu, op. cit., p. 1J3.
4
Indice cronologic, nr. 3, Episcopia Buzău, doc. 4782/25 februarie 1849.
FAMILIA MARGHILOMAN 233
(căsătorită Scarlat Pherechide). Dacă despre Alexandru Marghiloman, cunoscut om

politic, deputat şi senator în mai multe legislaturi şi în repetate rânduri ministru în
guvernele conservatoare, cu o contribuţie însemnată la elaborarea legii privind
judecătoriile de pace , avem informaţii documentare suficiente şi concludente, despre
5
Mihai (Mişu), care mai mult a cochetat cu politica, ne-a lăsat o scurtă caracterizare în
memoriile sale, un alt cunoscut om politic, Constantin Argetoianu6 • Reiese că "Nu prea
făcea politică şi trăia la Paris, petrecându-şi viaţa între cai şi cocote. Ca să nu se supere
caii şi cocotele din Paris, când s-a declanşat zâzania în Partidul Conservator s-a dat de
partea lui Filipescu şi a blamat cu indignare atitudinea lui frate-su Alexandru. La
Congres a participat în calitate de fost deputat, calitate ce nu-i da accesul în Comitetul
Executiv".
În ceea ce o priveşte pe sora sa, Elena, din căsătoria acesteia cu Scarlat
Pherechide a rezultat un fiu, Mihail, pe care îl găsim în documente ca prefect de Bui.ău,
în perioada 20 octombrie 1912 - 7 ianuarie 1914.
Nu se ştie cu precizie când a încetat din viaţă Iancu Marghiloman, tatăl viitorului
ministru, dar ştim când a murit mama sa, la 19 decern brie 191 1. Despre acest tragic
eveniment Alexandru Marghiloman îşi aminteşte : "Scumpa noastră mamă s-a stins pe
7
neaşteptate în pace, fără suferinţe. Doarme." Jar ziarul local, Politica , publică
8
următorul necrolog: "O veste nesămuit de tristă ne-a fost dat să primim. O fiinţă mult
cunoscută şi iubită de buzoieni, inimă nobilă şi caritabilă, care în întreaga-i viaţă a
alinat atâtea suferinţe şi a revărsat dragostea-i nesecată în atâtea căminuri nenorocite, a
încetat acum de-a mai bate. S-a stins în locuinţa sa din Bucureşti, în dimineaţa zilei de
19 decembrie, nobila doamnă Irina Iancu Marghiloman. Şi vestea a fost cu atât mai
dureroasă pentru buzoieni, care o viaţa întreagă au iubit-o, pentru făptura-i blândă ca
însăşi blândeţea, pentru grija ce veşnic a purtat celor sărmani, pentru inima-i nobilă şi
iubitoare. S-a stins fiica iubită a Buzăului, s-a stins Irina Iancu Marghiloman".
În legătură cu proprietăţile familiei Marghiloman, în afară de moşiile care
însemnau 6445 ha, la marginea oraşului Buzău pe terenul notat pe harta întocmita în
1890 de Basil Iorgulescu, ca "grădină Marghiloman", sunt redate prin simboluri un
curs de apă şi câteva construcţii. Este posibil ca la 1849, când se aminteşte de
refugiatul polonez care preda lecţii de franceză în cas .l lui Ion Marghiloman, să fi
existat unul din componentele ansamblului. Documentele ulterioare menţionează toate
construcţiile realizate în timp, inclusiv Vila "Albatros", iar în zona ocupată actualmente
de S.C. Apcarom "Hipodromul Marghiloman", acesta fiind utilizat până după moartea
lui Alexandru Marghiloman, în 1925.
5
Arhivele Naţionale Bucureşti, fond Alexandru Marghiloman - prezentarea de fond.
6
C-tin Argetoianu, Memorii - Jurnale. Pentru cei de mâine, amintiri din vremea celor de ieri, Ed.
Humanitas, Buc., 1991, p.191.
7
Al Marghiloman, Note politice (I 897 - 1924), Buc., 1927, voi. I, p. 90.
8
"'Politica", 29 decembrie 1911.
234 V. NICOLESCU
În lipsa altor informaţii documentare, se poate formula ipoteza că la 1890, când a

întocmit harta Basil Iorgulescu, să fi existat Vila Veche şi unele construcţii anexe, după
această dată şi până în 1902 când se solicită o serie de aprobări de amenajări - alinierea
Aleii Florilor, strada Heleşteelor, împrejmuirea proprietăţii - construindu-se şi Vila
Albatros (inaugurată probabil în 1897) botezată aşa după numele unuia din cei mai
îndrăgiţi şi competitivi armăsari de rasă arabă din herghelia sa - câştigător al mai
multor premii la concursurile hipice. Pentru că este ştiut că la Buzău, Alexandru
Marghiloman a creat prima crescătorie de cai pur-sânge cu instalaţii modeme pentru
acea vreme.
Întregul complex a fost înconjurat cu un imens parc în care au fost aclimatizate
specii exotice, parc sistematizat după tipicul unui parc englezesc, cu un eleşteu în
mijloc, traversat de două podeţe. De jur împrejur grajduri, ateliere, garajul, uzina
electrică şi instalaţia de pompe pentru alimentarea cu apă a complexului, cât şi pentru
întreţinerea vegetaţiei parcului. Totul era înconjurat de un zid înalt de piatră ce
impresiona prin grosimea şi întinderea lui.
Referindu-se la vizitele pe care le-a tăcut la Buzău, la Vila "Albatros'', în
memoriile sale regina Maria nota9 : "În locuinţa lui de vară lângă Buzău, soţia lui,
născută Ştirbey (prima soţie - mai târziu doamna I. I. C. Brătianu) ... îl ajuta la o prea
frumoasă grădină. Tot acolo îşi avea herghelia. Ne plăcea foarte mult să mergem la
Vila "Albatros": ne aducea aminte de viaţa în ţările străine, îmi plăceau caii şi
preţuiam mult căpşunile, precum şi frumoşii trandafiri. O zi petrecută la vila lui
Marghiloman era totdeauna o zi plăcută şi Marghiloman ne tăcea cu totul să uităm că
era ministru".
Au mai poposit la Buzău, la reşedinţa lui Alexandru Marghiloman, generalul
Lahovari, Lascăr Cartagiu, Dimitrie Sturdza, Take Ionescu, pentru ca să amintim doar
pe cei mai însemnaţi dintre politicienii timpului.
Prezenţa la Buzău a multora dintre politicienii vremii, se datora şi faptului că
Alexandru Marghiloman s-a numărat printre personalităţile care au. marcat viaţa
politică românească de la stărşitul secolului al XIX-iea şi prima parte a secolului XX.
Dispunea de o cultură solidă, fiind apreciat ca "om politic abil, dotat cu talent
oratoric, cu o elegantă prestanţă, foarte bogat, sportman". A debutat în viaţa politică ca
membru al Partidului Liberal, tatăl său fiind vice-preşedinte al Camerei, dar atras de
junimişti se înscrie în Partidul Conservator, partid pe care 1-a condus din 1914 până la
moartea sa în 1925.
Fidel instituţiei regale, a încercat permanent să influienţeze politica timpului,
ceea ce i-a atras critici şi mai ales adversităţi. Este semnificativă o frază a lui Duiliu
Zamfirescu din însemnările sale: "Actualul şef al Partidului Conservator este produsul
specific al timpului, s-ar putea spune despre domnia-sa că este mânzul cel mai bun al
grajdurilor Regelui Carol" io.
A apărat întotdeauna marea proprietate, a cărei fărâmiţâre ar fi însemnat, după
părerea lui, o primejdie pentru economia statului, socotind doctrina conservatoare ca
Regina Maria, Povestea vieţii mele, Ed. Eminescu, Buc„ 1991, p.443.
9
10
Duiliu Zamfirescu, Politice - 1914, în "Magazin Istoric", nr. 10/oct. 1973, pp.37 - 39.
cea mai potrivită pentru societate, insistând pentru păstrarea tradiţiilor, "tradiţia
religioasă şi tradiţia proprietăţii". Având mare influenţă în partid cât şi în viaţa politică,
s-a implicat în evenimentele din din perioada 1914 - 1918, pronunţându-se pentru o
poziţie de neutralitate favorabilă Puterilor Centrale, insistând însă pentru un statut
politic al românilor din Transilvania şi alipirea Bucovinei la România. Pentru
atitudinea şi vederile sale a fost vehement criticat, iar Constantin Kiriţescu socotea că
era filogerman din oportunism, deoarece "cultura şi toate legăturile sale personale
tindeau spre Franţa".
Concluziile unor cercetări efectuate în ultimii ani ne dezvăluie însă faptul că tot
ceea ce a declarat şi făcut Alexandru Marghiloman, mai ales în 1918, a fost rezultatul
voit al unei înţelegeri cu Regele Ferdinand şi I. I. C. Brătianu. Rolul său a fost de
rezervă politică şi factor răspunzător în teritoriul ocupat, în absenţa regelui şi
guvernului aflaţi la laşi, ceea ce reiese şi din celebrul său discurs ţinut în faţa Camerei
în 1919.
Indiferent ce s-a afirmat atunci, mai ales de adversarii politici, sau mai târziu
despre politica sa, a avut însă în vedere întotdeauna interesele majore ale ţării. În una
din intervenţiile sale sublinia: "România să fie cu ochii mereu aţintiţi asupra intereselor
reale ale statului. Statul român înainte de toate ... ".Astăzi putem deduce că Alexandru
Marghiloman şi-a sacrificat voit imaginea politică pentru a putea rezolva o situaţie de
criză. O spune şi Regele Ferdinand care afirma că: "Am făcut apel la Marghiloman
pentru că dintre toţi oamenii politici rămaşi la Bucureşti el este cel care a făcut dovada
de a fi avut cea mai mare grijă pentru interesele conservării şi a tuturor instituţiilor
sale".
De reţinut că în calitatea sa de prim-ministru, Alexandru Marghiloman, prezent
la Chişinău la 27 martie 1918, a primit Declaraţia Sfatului Ţării de unire cu România.
Şi pentru a încheia scurta prezentare a lui Alexandru Marghiloman ni se pare nimerită o
scurtă caracterizare pe care i-a făcut-o Nicolae Iorga: "Puţini sunt aceea care ştiu .că
elegantul Marghiloman, care scotea fraze întregi de o perfectă tăietură din implacabilul
plaston al cămăşii sale, că sportmanul cu grajdul celebru, că oaspetele Parisului, oraş
care singur putea satisface cerinţele acestui fiu de mare proprietar patriarhal şi
descendent de simpli răzeşi buzoieni, că arbitrul rafinărilor era în fond un om de treabă,
deşi rău de gură şi rău de scris, ca orice membru al mahalalei noastre politice şi, înainte
de toate, o fiinţă trăind exclusiv pentru putere cu tot ce poate da devotamentul
momentan al unui fidel la picioarele tronului".
Deşi angrenat în activităţi politice şi cele legate de obligaţiile sale, ca membru în
guvern, găseşte totuşi timpul necesar să vină la Buzău, de fiecare dată Vila "Albatros"
fiind locul de întâlnire al colaboratorilor şi prietenilor săi politici. Aici se pun bazele
filialei Buzău a Partidului Conservator, constituită la 27 ianuarie 1902, în ziua când
aniversa 48 de ani de la naştere, printre membrii marcanţi numărându-se Emil Petrescu,
prieten apropiat, avocat, fost primar, prefect şi deputat, Anton Bărdescu - avocat, fost
deputat, N. Cosăcescu, Mihail Vlahu ţi şi alţii. În mai multe scrisori, datate 1907, şi din
documentele aflate în patrimoniul Muzeului judeţean Buzău, achiziţionate de la
moştenitorii familiei Emil Teodoro, şi adresate diverşilor prieteni şi colaboratori, îi
invită pe aceştea la întruniri şi consfătuiri cu caracter politic, la pregătirea campaniilor
236 V. NICOLESCU
electorale, serate mondene etc. Tot la Buzău primeşte la 27 martie 1923 o telegramă
din partea unui prieten, Constantin Cazacu, care îl felicită cu prilejul aniversării unirii
Basarabiei cu România, moment de referinţă în istoria ţării, la care Alexandru
Marghiloman a avut o însemnată contribuţie.
Se recăsătoreşte la 12 iunie 1919 (ceremonia civilă a avut loc la Fundeni, iar cea
religioasă la Vila "Albatros"), cu Maria Petrescu, o "necunoscută" pentru protipendada
vremii, dar care însă va reuşi să-i asigure ilustrului său soţ, clipe de linişte şi siguranţă,
după zbuciumul de zi cu zi în vârtejul vieţii politice.
În ultimii ani ai vieţii sale îl găsim mai des la Buzău, în 1923, retrăgându-se la
Vila "Albatros", unde la 7 octombrie acelaşi an, îşi face testamentul (vezi Anexa 3) cu
codicile la 21 septembrie şi 11 octombrie 1924 şi ultimul la 7 aprilie 1925. Toate
bunurile erau testate în favoarea soţiei sale Maria Marghiloman, născută Benedict
Petrescu, fiind menţionate expres imobilele din Bucureşti, strada D. A. Sturdza nr. 14 şi
Vila "Albatros" din Buzău, cu excepţia documentelor cu caracter istoric şi a bibliotecii,
bunuri ce unnau să fie donate oraşului Buzău spre folosinţa instituţiilor de cultură din
localitate. Printre beneficiari se număra şi Mihai N. Butculescu, fiul nepotului său N.
Butculescu şi finul său Alexandru Pherechide, fiul unui alt nepot, Mihai Pherechide,
impunându-le însă condiţia ca unul dintre ei, să-şi adauge şi numele de Marghiloman.
Lasă, de asemenea, o sumă de bani cu titlul de rentă, soacrei sale, Maria Cretzeanu,
fostă soţie a socrului său, Benedict Petrescu, cât şi nepotului, său Ionel Pherechide, alte
bunuri fiind testate pe numele unor colaboratori apropiaţi. Sume importante sunt lăsate
în favoarea societăţii de caritate pe care a patronat-o, Ligii pentru combaterea
tuberculozei la copii şi Societăţii Filantropice "Obolul". Pentru plata datoriilor către
diverşi furnizori, indica ca executor testamentar pe avocatul Nicu Papadat, menţionând
că sumele necesare unnau să fie obţinute din "renta de la expropriere şi vânzarea
caselor din Bucureşti şi Vila Albatros, a cailor de curse cu excepţia cailor de prăsilă,
deoarece doresc ca crescătoria mea pur-sânge să se continuie, vânzându-se anual
produse". Pentru editarea documentelor "în care am notat evenimentele politice şi
faptele istorice la care am luat parte", însărcinează pe George Octav Lecca, Panait
Vizanti şi M. Pherechide. Testamentul, se încheia cu o confesiune de inimă: "Am greşit
poate mai mult decât socotesc, dar gândul mi-a fost întotdeauna curat şi mi-am iubit
ţara".
Din păcate însă, după moartea sa, în 1925, nimeni nu se mai preocupă de
continuarea creşterii şi în îngrijirii nucleului de cai de rasă pur-sânge ai hergheliei.
Bătrână şi bolnavă, soţia sa Maria, este la cheremul unor rude răuvqitoare şi furnizori
rapaci, care în câţiva ani o împing spre faliment prin datoriile pe care nu a avut
posibilitatea să le achite. Vestita herghelie a intrat în posesia lui Solomon Goldman,
unul din creditori, care însă neputând face faţă cheltuielilor, o vinde la licitaţie. Astfel,
la 29 martie 1932, s-au vândut 28 cai şi mânji, între care vestiţii "Zori-de-zi" (cumpărat
de comerciantul Costică Boiangiu), "Frunzette" şi "Doina", mama unor vestiţi cai de
curse din Europa. Vânzarea s-a făcut la preţuri derizorii, astfel că herghelia cunoscută
în întreaga Europă, s-a risipit.
Referindu-se la şeful său de partid, alături de care a fost 29 de ani, profesorul

Petre Zaharescu menţiona: "era un om superior, inteligent şi care niciodată nu a putut
jigni pe cineva, chiar dacă avea motive puternice. Era un gentelmen cu adevărat, de o
eleganţă cum la puţini oameni politici am văzut în ţara noastră. Fin, pătrunzător,
sclipitor, era întotdeauna în fruntea iniţiativelor şi cel care găsea soluţii pentru ieşit din
orice încurcătură". Îşi mai amintea că vizitându-l în preajma unei zile de l Mai, l-a
găsit cu un aer trist şi cu privirea pierdută. "La întrebarea mea îmi strecură un răspuns
înduioşător, picurat cu lacrima sufletului său de cristal. <<A plecat nevastă-mea, dragă
Petrache!>> Astfel că Ionel Brătianu i-a dat prima lovitură în viaţa sentimentală şi mai
târziu, lovitura decisivă în cariera politică". ln continuarea interviului, Petru Zaharescu
sublinia: "Marghiloman a fost un mare om sub toate aspectele. Ceea ce ne ţinea fie noi
strâns uniţi în jurul lui, era spiritul, cultura şi talentul ce le manifesta în tot locul" 1
Învăţătorul octogenar Constantin Vasile Mogoş din Cotorca - Glodeanu Siliştea,
iniţiatorul colecţiei muzeale din acel sat, îşi aminteşte că în 1924, când era elev în clasa
întâia la Şcoala Normală de băieţi, a mers cu colegii să viziteze parcul proprietăţii. A
fost impresionat de gazonul proaspăt tuns care acoperea spaţiile pe unde nu se circula,
de şuvoiul de apă din mijlocul curţii, de grajdurile în care mai erau cai, iar prin parc a
văzut chiar şi câteva căprioare. Îşi mai aminteşte că unul din creditori, băcanul
Tomescu, care a fost "eroul" unui serial de articole încriminatoare publicate în presa
vremii, a vândut ca maculatură biblioteca familiei. Un anonim binevoitor a cumpărat
astfel cea mai mare parte a cărţilor şi le-a oferit primăriei, care, în 1932, a înfiinţat în
una din camerele Palatului Comunal, Biblioteca "Alexandru Marghiloman". Întregul
fond de carte astfel salvat, a fost însă distrus în incendiul care a mistuit clădirea, la 26
august 1944, în urma tirului artilerie ruseşti, masată la 5 km de Buzău.
Într-un articol publicat în ziarul local "Voinţa Liberală" 12 se sugera, plecându-se
de la ideea că "în urma morţii faptele omului rămân", amplasarea unui bust la primărie,
menţionându-se că "strălucitorul Al. Marghiloman a avut un singur bust aflat în parcul
proprietăţii sale, Vila Albatros". Propunerea nu s-a materializat însă, şi totuşi, la ora
actuală Muzeul judeţean Buzău păstrează două busturi ale ilustrului om politic, unul
din bronz şi altul din marmură (ultimul deteriorat).
Pentru a se da o utilizare construcţiilor şi terenului proprietăţii, în 1936 primăria
propune exproprierea acestora în ideea înfiinţării unei şcoli comunale de gospodărie, a
unei grădiniţe de copii, urmând, totodată, ca aici să se instaleze serviciile salubrităţii şi
abatorului. Se urmărea astfel ajutorarea locuitorilor cartierului, lipsiţi de mijloace
materiale şi care după absolvirea cursului primar "nu mai primeau nici un fel de
educaţie şcolară" 13 • Prqpunerea nu şi-a găsit însă rezolvarea, astfel că până în 1945
totul a rămas în uitare',... de. la această dată aici funcţionând, în timp, întreprinderea
"Horticola", depozitele I.L.F.-ului, depozitele şi atelierele 1.J.G.C.L., cât şi şantierul de
11
Acţiunea Buzăului, V, nr. 234/30 oct. 1938.
12
"Voinţa Liberală", anul I, nr.1110 sept. 1933.
13
Direcţia jud. Bz. a Arhivelor Naţionale, fond Primăria Buzău, dos. 4/1936.
238 V. NICOLESCU
construcţii din subordinea acestei întreprinderi, toţi "beneficiarii" folosind fără

menajamente această bijuterie arhitectonică de la sfărşitul secolului al XIX-iea,
emblematică pentru urbanistica buzoiană, una din cele mai interesante vestigii ale
evoluţiei istorice şi urbanistice a Buzăului din acea vreme.
În prezent Vila "Albatros" se află în curs de restaurare şi va căpăta în final
înfăţişarea sa de odinioară, dar Ministerul Culturii inten~onează să restaureze şi
celelalte componente ale ansamblului. De pe acum însă se fac proiecte pentru viitoarea
destinaţie. Unul dintre acestea are în vedere amenajarea în incinta parcului a unui
hipodrom şi unui manej cu cai pur-sânge. Alte propuneri avansează ideea înfiinţării
Centrului Cultural "Alexandru Marghiloman" cu un muzeu al calului şi călăreţului, o
expoziţie cu caracter memorial dedicată viaţii şi activităţii cunoscutului om politic, .
laboratoare, bibliotecă documentară şi un centru naţional de formare şi pregătire a
specialiştilor în domeniul monumentelor istorice.
Deocamdată însă este nevoie de timp, dar mai ales de fondurile necesare
derulării normale a lucrărilor de restaurare. Important şi sigur este că pe viitor,
ansamblul restaurat va fi un punct de interes şi atracţie a Buzăului.
ANEXĂ
13 Mai 1925
ss. Radovan
TESTAMENT
Acestea sunt ultimele mele voinţe.

Las întreaga mea avere, în uzufruct, soţiei mele Maria Marghiloman. născută Beneditct Petrescu.
Ea mi-a fost soţie blândă şi iubitoare şi mi-a dat bucuria anilor mei din urmă. Dispensez pe legatară de
inventar şi de cauţiune, pentru ca am deplina încredere în probitatea ei. Mai las, în deplină proprietate,
soţiei mele Maria mobilele, argintăria. rufăria. banii numerar creanţele ce se vor găsi ţn cele două locuinţe
din Bucureşti (str. O.A. Sturdz.a nr. 14) şi BuzAu (Vila Albatros).
Sunt exceptate: conţinutul vitrinei din salon în care se găsesc şi amintiri istorice: tablourile şi
bronzurile din Bucureşti, toate acestea trebuie să rămân! familiei, nevasta mea având numai folosinţa lor
cât va trlli; cărţile din biblioteca mea din Bucureşti, care se vor da oraşului Buzău pentru folosinţa
instituţiilor de cultură din localitate.
Las nuda proprietate a întregei averi nepoţilor mei Mihai N. Butculescu. fiul nepotului meu
Nicolae N. Butculescu şi Alexandru Pherechide, finul meu, fiul nepotului meu Mihai Gh. Pherechide.
Exprim viu dorinţa ca unul din aceşti doi nepoţi legatari, să adaoge numele de Marghiloman pe lângă
numele lui.
Sarcinile ce impun legatarei mele în uzufruct, sau eventual legatarilor mei sunt cele următoare:
A. Las o rentă viageră anuală de una sută mii lei, valuta de azi, mamei nevestei mele Maria
Cretzianu, fostă măritată cu Benedict Petrescu. Dacă cursul leului se amelioreaza. renta va scădea
proporţional fără ca ea să fie redusă sub trei zeci şi şase mii lei, atunci când leul ar ajunge la valoarea lui
normală anterioară.
B. Las câte o rentă anuală de şase zeci mii lei fiecăruia din nepoţii: Ionel Pherechide, Mihai N.
Butculescu şi Alexandru Pherechide, pentru ajutorarea studiilor lor. Rentele acestea le va servi până la
vârsta de 26 ani împliniţi al fiecărui plătibile, ca şi pentru renta de sub litera A în caz de ameliorare a
monedei, rentele acestea se vor reduce sub două zeci şi patru de mii fiecare.
Rentele de sub A şi B se vor plăti cu anticipaţie trimestrial. În caz de predeces al soţiei mele renta d-nei
Maria Cretzeanu (Litera A) rămâne în orice caz în sarcina succesiunei şi se va plăti de nepoţii Alexandru
Pherechide şi Mihai N. Butculescu. Tot astfel pentru renta lui Ionel I. Pherechide.
C. Las Domnului Simion Iliescu, în semn de mulţumire pentru lungile lui servicii credincioase,
unul din bronzurile mele după a tui alegere şi o sumă de una sută mii lei şi Domnului Panait Vizanti, bunul
şi statornicul meu prieten şi colaborator, unul din busturile mele din bronz după a lui alegere şi una sută de
mii lei.
D. Las Doamnei Maria Dâmboviceanu din Bui.Au şi în caz de predeces fiicelor ei, casa în care
locueşte şi care este a mea şi una sută mii lei.
E. Las servitorilor din Bucureşti şi lunaşilor din grădina din Buzău, având şase luni de serviciu,
câte un echivalent egal cu leafa lor pe şase luni.
Aceste legate se vor plăti din primele sume disponibile. În tremen de optsprezece luni de la deschiderea
succesiunei se vor mai plăti următoarele legate:
Una sută mii lei Societăţei de Patronaj, pe care o prezidam acum în urmă.
Una sută mii lei Societăţii Obolul. Toate pensiunile ce se dau de casa mea se vor îndoi şi se vor
continua cât vor trăi beneficiarii lor.
Situaţia averii mele este încurcată şi sarcinile testamentare ce las sunt grele.
ss. A. Marghiloman 7 Octombrie 1923.
Datoriile nu se pot acoperi vânzându-se din renta de expropriaţi pentru că s'ar păgubi mult. Am
depus ca gaj o parte din această renta, dar n'am vândut nimic din ea. Pe altă parte întreţinerea
aşezemintelor din Buzău este foarte costisitoare. Dispun deci şi dau deplină putere legatarei mele Maria
Marghiloman după a ei alegere să vândă casa din Bucureşti, sau Vila Adwin, sau să le dea altă destinaţie,
240 V. NICOLESCU
poate chiar amândouă împreună şi după plata datoriilor şi legatelor, să plaseze restul pentru a avea un venit
regulat şi pentru nepoţii legatari ai nudei proprietăţi. să regăsească parte din capital la încetarea
uzufructului.
Caii de curse se vor vinde, păstrându-se elementele de prăsilă deoarece doresc ca crescătoria mea
de pur sângesă continue. vânzându-se anual produsele.
Toate aceste operaţiuni se vor face cu concursul amicului meu Nicu A. Papadat, avocat, pe care'I
numesc şi executor testamentar şi căruia pentru osteneala aceasta las una sută mii lei.
Am o serie de caete în care am notat evenimentele politice şi faptele istorice la care am luat parte.
Însărcinez pe d-l George Octav Lecca, pe d-l Panait Vizanti şi pe Mihai Gh. Pherechide (Bis) să le pună în
regulăşi să le publice părţile importante. Pentru anii 1914 şi 1919 se vor ajuta de documentele ce sunt
într' o ladă cunoscută de nevasta mea şi de actele ce se mai află la unii din parlamentarii dela 1901. Destin
o sumă de şase sute mii lei pentru acest scop şi care se va lua din renta de expropriere sau din vânzarea
casei, jumătate, fie trei sute mii lei va remuneratie pentru Lecca, Vizanti şi Pherechide şi jumătate pentru
tipar. Nevasta mea va îngriji pentru această împlinire a dorinţei mele.
Mă duc ori când s'o încheia viaţa mea, cu conştiinţa în pace.
ss. A. Marghiloman
Am greşi poate mai des decât socotesc, dar gândul mi-a fost totdeauna curat şi mi-am iubit tara.
Făcut şi scris de mine. în Bucureşti. Duminică în 7. Octotnbrie anul una mie nouă sutedouă zeci şi
trei.
ss. A. Marghiloman
7 Octombrie 1923
Grefa
Tribunalului Ilfov Secţia I-ac. c.
Prezenta copie fiind conformă cu originalultestament încasat la Nr. 16/925 se legalizează anulându-se un
timbru mobil.
Grefier,
ss. indescifrabil
Codicil
Joi 25 Septembrie 1924
Revoc orice dispoziţiuni graţioase s'ar găsi în vreunul din testamentele mele în favoarea d-lui
Solomon Iliescu fostul administrator al averii mele. Totdeasemenea retractez orice expresiune de
mulţumire pemtru servicii, D. Iliescu ştie pentru ce.
ss. A. Marghiloman
11 Octombrie 1924
Pentru nevasta mea.
Aşternusem ultimile voinţe în două exemplare de testament evident independent unul de altul.
Deunăzi unul n'a fost găsit la locul lui. Aceasta mă obligă să iau precauţiuni.
Sensul clar exprimat în toate dispoziţiunile mele, voinţa ce confirm formal şi aici, este ca soţia mea
Maria născută B. Petrescu, să aibă uzufructul întregei mele averi mobile şi imobile cu dispensă de cauţiune
şi de inventar.
Argintăria toată şi rufăria şi trăsurile i le las în deplină proprietate. Nuzii proprietari sunt nepoţii
mei Mihail N. Butculesu şi Alexandru (Sandu) Mihail Scarlat Pherechide.
Succesiunea este grea. Nevasta mea deşi simplă uzufructară, are dreptul de a vinde casă pentru a
acoperi datoriile. Concursurile şi sfaturile amicilor buni ce am, nu-i vor lipsi D. Filip Ionescu o va asista de
bună voe.
Tot ce am desvoltat: ajutoare, publicaţii, etc realiza dacă şi când se va putea, timpurile nu mai sunt
la fel.
Esenţialul este lichidarea pasivului.
Astea sunt ultimile voinţe. Să mă ajute Dumnezeu.

Bucureşti în casa mea din str. D. A. Sturdza la unsprezece Octombrie 1924.
ss. A. Marghiloman
Cum puterile mele slăbesc şi cum cheltuelile maladiei au făcut mari schimbări în averea mea,
adaug acest codicil la testamentul şi codicilele anterioare care au toate în principiu acelaşi sens.
Mai presus de toate, orice s'ar întâmpla cu zisele dispoziţiuni, voinţa mea este ca nevasta mea
Maria, să aibă uzufructul averii mele. Îi confer prin acest codicil dreptul de a vinde unul din imobilele
principale pentru lichidarea datoriilor. Sfătuesc în rând casa din Bucureşti, pe urmă caii de curse, în fine
herghelia cu pământ şi clădire cu tot. Rog însă să se conserve cu religiositate pentru nuzii proprietari
amintirile de familie (vitrina). statuete şi tablourile şi argintăria din Bucureşti.
Datoriile din ţară şi afară se vor plăti până la centimă. Cred că Fontana (Paris) şi Komeagh pot fi
supuşi la reducere. Pe urmă se va reţine bugetul unui an pentru trai şi exploataţiune.
Apoi se plătesc legatele. Aci adaug, că las cu precădere suma de una sută cinci zeci mii lei lui
Panait Wizanti, în semn de recunoştinţă pentru îngrijirea filială cu care m'a înconjurat.
Domnul Filip Ionescu, pare-mi-se n'a luat nici un onorar. Orânduesc săi se numere câte şase mii
lei pe lună de când a început să se ocupe de afacerile mele. Numai după terminarea acestor lichidâri naşte
pentru legatara mea universală a uzufructului obligaţia de a depune fondurile cum este scris în testament.
Rog stăruitor pe Maria ca nimeni din familia ei să nu aibă un amestec în actele de lichidare sau de
administrare.
Tuturor amicilor politici cari m'au urmat cu atâta abnegaţie le trimit o ultimă îmbrăţişare. Gică
Ştefănescu şi Corteanu m'au ajutat mult în timpul boalei, le mulţumesc din inimă. Făcut la Buzău azi Marţi
7 Aprilie 1925 (anul una mie nouă sute două zeci şi cinci).
ss. A. Marghiloman 7 Aprilie 1925.
Grefa Tribunalului Ilfov Secţia I-a civ. cor.

Prezenta copie fiind conformă cu originalele codicile încasate de d-l Prim Grefier al acestui
Tribunal, se legalizează de noi.
Grefier, ss. lndescifrat
România
Grefa Tribunalului Judeţului Buzău Secţia l-a
Prezenta copie fiind conformă cu copia legalizată de Tribunalul Ilfov S. l-a c.c. şi care se află în
dosarul acestui tribunal cu Nr. 4847/929 se legalizează de noi.
Grefier, ss. Indescifrat
242 V. NICOLESCU
Fig. I. Fig 2.
Fig. 3.
NOUĂ IMAGINI FOTOGRAFICE INEDITE
DIN ALBUMUL MAGISTRAT ION POPESCU-BALDOVIN
REALIZATEDECAROLSZATHMARI
VALERIU NICOLESCU
Pictor recunoscut şi unul din primii care s-au înc.umetat să folosească aparatul
fotografic, Carol Szathmari ( 1812-1887), considerat şi primul fotograf de război, a
realizat şi a adunat în timp o impresionantă galerie de chipuri de civili, dar mai ales
militari, cei mai mulţi cunoscuţi dar şi destui a căror identitate, din păcate, s-a pierdut
cu trecerea timpului. Deşi după cum se cunoaşte, prima fotografie a fost realizată în
184 7, de un anonim american, fotografiile executate începând cu 1854, de Szathmari,
se remarcă atât prin calitate cât şi prin tehnica folosită - clişee de sticlă acoperită cu
colodiu umed, ceea ce permitea multiplicarea imaginii prin fixare pe plăcuţe metalice
acoperite cu argint.
Fotografiile astfel realizate au fost incluse într-un album (care din nefericire s-a
pierdut), prezentat la Expoziţia Universală de la Paris, din 1855. Nu este exclus ca
datorită tehnicii amintite o parte din acestea să fi fost multiplicate, aşa explicându-se
prezenţa lor în colecţia de fotografii păstrată la Cabinetul de Stampe, de la Biblioteca
Academiei Române sau în colecţii particulare, multe necunoscute încă.
Referindu-se la Carol Szathmari, un pasionat cercetător al începuturilor
fotografiei la noi, inginerul Săvulescu, menţionează că este "un nobil transilvănean
fixat la Bucureşti, care s-a făcut pictor pentru că iubeşte artele şi fotograf pentru că era
pictor".
Fotografiile sale pot fi considerate, pe bună dreptate, capitole de istorie, iar
imaginea acelor oameni pe care curajul şi patriotismul i-a făcut eroi, ajută la
perpetuarea amintirii unor evenimente trecute.
Szathmari a imortalizat în fotografiile sale peisajul specific pe timp de război,
figuri de combatanţi şi chipuri din popor. Acestea, adevărate lucrări de artă fotografică,
au stârnit la vremea respectivă, ca şi astăzi, de altfel, interesul şi admiraţia iubitorilor
de frumos şi inedit.
Auguste Devanaux îi dedică în revista Le Monde lllustre, din 1857, un articol
elogios, considerându-l un artist de talent, impresionat fiind de galeria de chipuri şi
costume ce sunt redate de fotografiile sale - opere de artă şi valoroase documente
istorice~ cu atât mai valoroase dacă avem în vedere dificultăţile de execuţie din prima
jumătate a secolului al XIX-iea.
Pe lângă fotografiile care se află în patrimoniul Bibliotecii Academiei Române,
în diferite colecţii particulare, sau în muzee, (cele trei fotografii păstrate în Muzeul
244 V. NICOLESCU
Internaţional al Fotografiei de la Casa George Eastman, din Rochester, statul New

York) am avut plăcuta surpriză să descoperim în albumul cu 162 de fotografii de
1
,
epocă, donat Muzeului Judeţean Buzău, de către magistratul pensionar din Bucureşti,
Ion Popescu-Baldovin 2, nouă imagini inedite realizate de Carol Szathmari. Sunt
fotografii sepia pe carton ce au pe spate inscripţionat numele fotografului C. Sz~thmari
pictor şi fotograf al Înălţimii Sale Carol I Domnitorul Românilor - Bucure-Şti," strada
Jenei, propria casă - totul înconjurat ca o ghirlandă cu medaliile primite, în semn de
recunoaştere a talentului şi prodigioasei sale activităţi.
Chipurile imortalizate, militari şi civili în costume de epocă, permit
reconstituirea unui segment din trecutul Buzăului, prin membrii unor vechi familii de
pe aceste meleaguri, implicate în viaţa socială şi politică a vremii - familiile Iliescu şi
Popescu cu ramurile lor colaterale.
Una din fotografii (Fig. 1), realizată în jurul anului 1870, ii înfăţişează pe
Constantin Iliescu, zis Costache, fratele maiorului Nicolae Iliescu (bunicul matern al
donatorului). Acesta s-a căsătorit cu Dumitra, fiica lui Costache şi Dumitra Trestianu,
proprietari în comuna Trestia.
Socrul lui Costache Iliescu, a fost fiul lui Anastasie Zalgonitul, macedonean din
Zalonga Epirului, şi fratele mai mare al lui Ion Zalomitul ( 1810-1885), primul profesor
de litere şi filosofie la Universitatea din Bucureşti (o străduţă din spatele Hotelului
Cişmigiu îi poartă numele). Venit în Muntenia, Anastasie Zalgonitul a cumpărat moşia
Trestia, din judeţul Buzău, schimbându-şi numele în Trestianu.
Costache Iliescu a avut doi copii, intre care mai cunoscut a fost Gheorghe
(Gogu) Iliescu, proprieatar de moşie la Cândeşti, talentat om politic şi iubitor de artă,
născut la 9 iulie 1866. A urmat, începând cu I iulie 1885, cursurile Şcolii de ofiţeri, pe
care le-a absolvit cu gradul de sublocotenent. La 1O mai 1914, este avansat maior, grad
cu care a participat la Războaiele Balcanice şi la Războiul de reîntregire din 1916-
1919. A fost decorat cu Ordinul Coroana României şi Medalia Avântul Ţării. Gogu
Iliescu se va retrage din armată şi va intra în viaţa politică, fiind de mai multe ori
senator de Buzău.
În 1901, 1-a cunoscut la o Expoziţie deschisă la Ateneu, prin intermediul
prietenilor săi, Barbu Ştefănescu Delavrancea şi Alexandru Vlahuţă, pe Nicolae
Grigorescu. Cei doi s-au împrietenit, şi în vara anilor 1901 şi i 902 Grigorescu vine la
Cândeşti. În peregrinările sale prin judeţ, ajungând până la Bisoca, marele pictor
imortalizează în câteva pânze, devenite celebre, imagini şi chipuri din zonă.
În semn de preţuire şi respect pentru familia amfitrionului său, Nicolae
Grigorescu îi dăruieşte câteva lucrări. Din nefericire, vagonul cu bunurile familiei, în
care se aflau şi operele lui Grigorescu, s-a rătăcit undeva pe la Chişinău, ca atâtea şi
atâtea valori ce au fost evacuate în 1916, în Rusia.
1
Adiran Silvan Ionescu, Carol Szathmari şi începuturile fotoreportajului de război. Trei imagini
necunoscute descoperite în S.U.A., în "Revista Muzeelor", 1-2, 1997, pp. 46-54.
2
Donaţia "Magistrat Ion Popescu-Baldovin", Muzeul Judeţean Buzău, inv. 42917.
NOUĂ FOTOGARFII INEDITE DE C. SZA THMARI 245
Gogu Iliescu a fost şi un bun agricultor, ce a realizat culturi sistematice pe moşia

sa. A fost cunoscut şi pentru celebrul tun pentru grindină (după unele informaţii acesta
a fost distrus în perioada 1944-1945).
Căsătorit cu Maria Stoica, a avut doi copii - o fată, Cireşica (decedată în 1917) şi
un fiu, inginerul Eugen Iliescu, arestat şi condamnat de autorităţile comuniste pentru
vederile sale democratice. A încetat din viaţă în 1953, la penitenciarul de la Gherla,
numele lui fiind înscris pe placa monumentului de la Gherla (inaugurat la 1O
septembrie 1991 ), alături de ale celorlalţi martiri dispăruţi în închisorile comuniste.
După 1944, lui Gogu Iliescu i s-au confiscat toate bunurile, între care locuinţa
din Bucureşti, cele de la Cândeşti şi Buzău (actualul sediu al Apărării Civile din strada
Victoriei), cât şi terenurile aflate în proprietatea sa. A decedat în anul 1951, ultimii ani
ai vieţii petrecându-i în condiţii mizere.
Alte două fotografii (Fig. 2, 3), datate 1872, o prezintă pe Elena Epureanu, sora
maiorului Nicolae Iliescu, şi pe aceasta împreună cu soţul său, Gheorghe Epureanu, în
uniformă militară. ·
Într-o altă fotografie (Fig. 4) este Gheorghe Epureanu, în uniformă militară de
ceremonie. Se observă medaliile primite în urma participării la Războiul de
Independenţă - Crucea Trecerea Dunării, Medalia Apărătorilor Independenţei, Ordinul
Coroana României şi două medalii ruseşti.
Carol Szathmari a realizat şi fotografia (Fig. 5) sublocotenentului Costică
Bogdănescu, ofiţer de cavalerie în Escadronul 6 Buzău. Acesta fost soţul Anetei
Dăscălescu şi cumnatul lui Ghiţă Dăscălescu, ce a fost numit de Nicolae Bălcescu
prezident al Magistraturii oraşului Buzău în anul 1848, (înlocuindu-l pe Iancu
Marghiloman), deoarece "se bucură de cea mai bună opinie şi mai mare influenţă în
oraş şi judeţ". De asemenea, a fost primar al Buzăului, în perioada 1874-1876.
Mormântul lui Ghiţă Dăscălescu se află în Cimitirul Dumbrava.
Fotografia cu numărul 62 (Fig. 6), îi prezintă pe Alexandru şi Elena Bădulescu,
prieteni ai familiei Nicolae şi Elena Iliescu. Alexandru Bădulescu apare în ţinută
militară de ceremonie, caracteristică ofiţerilor participanţi la Războiul de Independenţă
din 1877-1878.
Ultimele trei imagini datorate lui Carol Szathmari (Fig. 7, 8, 9) prezintă câteva
persoane din cercul de prieteni al familiei Iliescu, pe care nu le-am putut indentifica.
Chiar dacă cu trecerea timpului identitatea unor personaje nu se mai cunoaşte,
imaginile respective oferă cercetătorului posibilitatea unor investigaţii interdis-
ciplinare, presupuse de orice abordare ştiinţifică. Astfel se poate rememora o lume
trecută. Fotografiile lui Carol Szathmari ne-au permis accesul în universul unei vechi
familii buzoiene cu implicaţii notabile în viaţa politică, culturală şi socială a veacului
trecut.
Toate fotografiile realizate de Carol Szathmari, între care şi cele nouă din
albumul donat muzeului de Ion Popescu-Baldovin, se înscriu în documenta-
rismul antropologic şi peisagistic specific epocii, constituindu-se ca un depozitar
al unor aspecte dispărute.
246 V. NICOLESCU
Fig. I. Fig. 2.
Fig. 3. f'ig. 4.
Fig. 5. Fig. 6.
Fig. 7. Fig. 8.
248 V. NICOLESCU
Fig. 9.
'
'~
..
I •
·1·
.. f
,, .
~· .. . .s.
Fig. 10
250 V. NICOLESCU
4'··.: .· ' · ..
L •
.· '
.' •
.
\
. "
. \.
!. · .
'.
·.·. ~ ·-·.
.~
(e~.;~}ZriiBJMl_fl\I
Pi(· tor ~i Fo{o
.. g-raffr
' .
lN i\L'l'I l\tEI SRLLE
'
CA~O~
Do11tnitoruJ
. I
l'OTOCJ\AFlA "f\(i)MAN~ . ~
Cale a Mo9oşoe, Colţu Bulevat. ~ulu1 . . „
. . . , „-<:..:.
,~ { - ,.., :
Fig. 11.
DIN ACTIVITATEA DIPLOMA TICĂ A
CONSERVATORULUI ALEXANDRU N. LAHOVARI
COSTEL IORDĂCHIŢĂ
Om politic cu orizonturi largi, prevăzător, înţelept şi realist, care reunea atât

gândirea bine echilibrată de om de stat, cât şi darul de a recunoaşte importanţa şi
conexiunea faptelor, a celor psihologice înainte de toate, cel care a dat adevărata
strălucire familiei Lahovari şi-a legat numele de mari servicii aduse ţării.
Născut în Bucureşti, la I 6 august 1840, primul dintre cei şapte copii ai lui
Nicolae Lahovari şi ai Eufrosinei Iakovake, îşi făcu primele studii în ţară, apoi la
Pensionul Monti. Trimis la Paris, la vârsta de 15 ani, urma studiile la Liceul Louis le
Grand, sub direcţia profesorului Barrau, un jansenist de o morală intransigentă. Înscris
la Facultatea de Drept din aceeaşi capitală, obţinu la concursul de licenţă, în 1862,
premiul II de drept roman şi premiul I de drept civil. Îşi trecu teza de doctorat în drept
cu tema Du dominium ou droit de propriete en droit romain. Întors în ţară, în primăvara
anului 1865, intră în magistratură, fiind numit procuror la Tribunalul Ilfov. După numai
câteva luni îşi dădu demisia şi luă parte activă la evenimentele care au culminat cu
detronarea lui Al. I. Cuza şi alegerea prinţului străin. Coaliţia oamenilor politici liberali
şi conservatori îi încredinţase un rol însemnat în redacţia organului conspirativ
"Revista Dunării", interzis de "dictatura din mai" la a treia sa apariţie, una din cauze
fiind critica ascuţită făcută de tânărul om politic capriciilor Ministerului de Interne sub
generalul Florescu. În unna acestui incident s-a opus străduinţelor lui Cuza de a-l
atrage de partea sa. În lunile care au unnat lui februarie 1866, a fost trimis în misiune
în Moldova, unde manevrele separatiste deveniseră neliniştitoare, pentru a susţine,
împreună cu A. Golescu, ideile pentru care se înfăptuise "revoluţia" din acel an. Ales
deputat în prima Cameră care a urmat Constituantei de la 1866, a susţinut guvernul I.
Ghica şi împrumutul Oppenheim. Secretar general şi director al Ministerului Afacerilor
Străine, ministru al Justiţiei, la vârsta de 29 de ani, al Domeniilor şi al Lucrărilor
Publice, titular al Portofoliului Externelor timp de peste cinci ani, s-a dovedit unul
dintre cei mai capabili oameni de stat ai timpului.
În pofida calităţilor sale morale, intelectuale şi politice, a nobilelor sale intenţii
în apărarea adevăratelor interese româneşti, s-a numărat printre acele personalităţi
cărora pasiunile politice le-au denaturat adevărata fizionomie, le-au schimbat însuşirile
în pretinse cusururi. Nepermis de grave acuzaţii i-au fost aduse de către adversarii
politici în legătură cu orientarea politicii externe a României, cu atitudinea sa faţă de
românii din Transilvania, faţă de mişcarea memorandistă îndeosebi. Sunt acestea
252 C. IORDĂCHIŢĂ
motive care îndeamnă la parcurgerea Iii!.~riilor din epocă, la aflarea adevărului despre
gândirea şi acţiunea omului de stat pe care îl avem în atenţie, întreprindere care oferă
imaginea reală şi oarecum completă a uneia dintre personalităţile politice de elită ale
României modeme.
Reconstituirea activităţii unuia dintre cei mai iluştrii reprezentanţi ai diplomaţiei
româneşti modeme, care, prin caJităţile şi meritele sale, prin concepţii şi manifestări,
prin intenţii şi realizări, a dovedit conştiinţa responsabilităţilor superioare în stat,
prilejuieşte nu numai savoarea unui excurs în istoria relaţiilor externe ale României la
începutul ultimului deceniu al secolului trecut, dar şi interesante consideraţii asupra
coordonatelor contextului internaţional, a raportului de forţe dintre factorii interni şi
externi, asupra eforturilor diplomatice pentru evitarea izolării ţării pe plan
internaţional.
Cercetarea activităţii şi concepţiilor lui Al. Lahovari este cu atât mai îndreptăţită
cu cât paginile care i-au fost consacrate nu sunt numeroase. Cele câteva titluri apărute
curând după moartea sa reprezintă scurte articole de presă în care se subliniază
chibzuinţa de care a dat dovadă în politica externă, atitudinea principală faţă de lupta
românilor de peste Carpaţi 1• Rezultatele obţinute în chestiunea macedoneană,
cumpătarea în politica externă sunt prezentate, în mod elogios, pe parcursul mai multor
pagini de către G. Bengescu 2 • Meritele sale în reglementarea regimului convenţiilor
României cu puterile străine, politica lui cumpătată faţă de românii transilvăneni, de
lupta acestora împotriva dominaţiei străine sunt în mod minuţios argumentate în prima
lucrare apărută, cu caracter omagiaI3. Publicată la câţiva ani după moartea sa, o altă
lucrare monografică, bogată în citate extrase din discursurile sale, aduce elogii politicii
de pace, de linişte, de bun simţ promovată de el pe plan extem 4 • Poziţia lui de
neintervenţie în discuţiile şi luptele românilor din Transilvania cu guvernul şi naţiunea
maghiară se numără între ideile întâlnite în cartea lui Traian Lungu , consacrată vieţii
5
politice din perioada în care a activat şi omul politic a cărui activitate o urmărim.
Afirmarea necesităţii menţinerii neutralităţii în politica externă, participarea sa la
dezbaterea problemei Dunării au fost surprinse de Paraschiva Câncea în analiza vieţii
politice interne din deceniul care a urmat dobândirii independenţei de stat6 • Deşi
consacrată junimismului, lucrarea lui Z. Omea face dese referiri la conservatorism şi
7
activitatea conservatoare. Conservatorul al cărui portret încercăm a schiţa este
1
•n Alexander Lahovary, în "Rumanische Wochenschrift", 1892, II, p. 94 - 95; .„ Alexandru N.
Lahovary, în "Universul literar", anul XV, nr. 10, din 10/22 martie 1897, p.3; Silver, Alexandru
Lahovari, în "Literatură şi artă română", I 906, X, p. 443 - 444.
George Bengescu, Câteva suvenire a/e carierei mele. I.Ghica, V. Alecsandri, Al. Lahovari, Bruxelles,
Editura Paul Lacomblez, I 899.
1
• „ Alexandru Lahovary. Bucureşti, 1899.
4
„ •Alexandru N. Lahovary, Bucureşti, I 908.
5
Viaţa politică În România la sfârşitul secolului al XIX-iea (1888 - 1899), Editura Ştiinţifică, Bucureşti,
1967.
Viaţa politică din România În primul deceniu al independenţei de stat (1878 - 1888), Editura Ştiinţifică,
6
Bucureşti, 1974.
7
Junimea şi junimismul, Editura a II-a, Editura Eminescu, Bucureşti, 1978.
ACTIVITATEA DIPLOMATICĂ A LUI A. N. LAHOVARI 253
reprezentat drept o personalitate politică proeminentă, a cărui atitudine în problema

transilvană, identică aceleia a tuturor conservatorilor, se reduce, în esenţă, la o politică
de neamestec în treburile interne ale unui stat străin. Desfăşurarea unei politici de
apropiere de Puterile Centrale, semnarea, din partea României, a celui de al doilea
tratat cu Austro - Ungaria sunt doar câteva din acţiunile în care omul de stat pe care îl
urmărim a fost implicat ca şef al diplomaţiei române, înfăţişate pe larg în lucrarea
istoricilor ieşeni publicată în anul 19808 • Susţinerea convenţiilor comerciale cu
Germania şi Austro - Ungaria, în scopul ridicării prestigiului politic al ţării şi
consolidării situaţiei sale internaţionale, poziţia sa în dezbaterea problemei transilvane,
ideea de excludere a intervenţiei guvernului român în afacerile interne ale altui stat, cu
tot ataşamentul fâţă de românii de peste munţi, şi de neadmitere a intervenţiei străine în
afacerile interne ale ţării şi-au găsit locul în paginile lucrării consacrate istoriei forului
legislativ român 9 • Rolul activ al diplomaţiei române, inteligent condusă de Al.
Lahovari, în noul context internaţional - caracterizat prin delimitarea tot mai clară a
blocurilor de interese, prin alunecarea tot mai evidentă către un mare conflict - aportul
său în negocierea şi în semnarea noului tratat cu Austro - Ungaria au fost pe larr,
argumentate în recent publicata lucrare a istoricilor ieşeni 10 •
Sprijinit, mai cu seamă, pe informaţiile dobândite din Arhiva M.A.E., demersul
nostru doreşte să aducă în lumină concepţia care l-a călăuzit pe Al. Lahovari în
intervenţiile sale diplomatice, să ilustreze contribuţia sa activă, ca om de stat, în
sprijinirea românilor din afara graniţelor ţării, în menţinerea unor relaţii demne şi
corecte cu toate statele, în politica de alianţe, în slujirea adevăratelor interese ale ţării.
Am considerat util să includem şi informaţii referitoare la unele evenimente ale vieţii
politice internaţionale, chiar dacă ele nu au implicat în mod nemijlocit România şi pe
ministrul său de externe, dată fiind importanţa consecinţelor lor.
Poate că demersul nostru denotă, pe alocuri, accente de subiectivism,
explicabile, măcar în parte, de faptul că în atenţia noastră s-a aflat o personalitate
exemplară.
Convins că înţelepciunea se impune oricărui popor, dar mai cu seamă poporului
român - care trăieşte între mai imperii - ca o condiţie esenţială a existenţei sale' 1, Al.
Lahovari a urmat, ca şef al diplomaţiei române, o politică echilibrată, prudentă,
moderată, patriotică, a ştiut să împace exigenţele diplomaţiei cu păstrarea mândriei
naţionale, a încercat să inspire Europei încrederea în chibzuinţa statului român. Îşi
făcuse o adevărată dogmă din recomandarea pe care Talleyrand o adresa agenţilor săi:
Domnilor, nu prea mult zel!. Sentimentul just că era de demnitatea şi în interesul ţării
de a întreţine relaţii bune cu toate ţările, mai ales cu vecinii, fără a se arăta agresiv către
unii şi prea ataşaţi către alţii, l-a însoţit întotdeauna. Calităţile sale sunt cu atât mai
meritorii cu cât, reprezentând o ţară mică, într-o perioadă dificilă şi în situaţii care
8
România în relaţiile internaţionale (1699 - 1939), Editura Junimea, Iaşi, 1980.
• • • Istoria Parlamentului şi a vieţii parlamentare în România, Editura Academiei Bucureşti, 1983
9
• • • Cum s-a înfăptuit România modernă, Editura Universităţii Al. 1. Cuza, laşi, 1993.
10
11
Al. Lahovari, Discursuri parlamentare, voi. II, Bucureşti, 1915, p. 242.
cereau prudenţă, a înregistrat succese lăudabile.

Politica externă, în concepţia sa, cere
linişte, tact şi cuviinţă, urmăreşte pacea şi ordinea, interesează pe toţi românii
deopotrivă, estompează divergenţele politice • Deşi în anii în care s-a aflat pe băncile
12
opoziţiei criticase pe I. C. Brătianu pentru politica personală, pentru adoptarea

hotărârilor în politica externă fără consultarea umbrelor de adunări care reprezentau
ţara, exprima opinia, potrivit căreia opoziţia este foarte puţin aptă să judece politica
externă, că cei mai mari oameni de stat săvârşesc erori enorme asupra acestui domeniu
când se află în opoziţie. Larga sa viziune asupra realităţilor politice internaţionale,
înţelegerea exactă a mersului acestora i-au permis să susţină - în acord cu elementele
conservatoare, pentru care atâta timp cât nu erau stinse marile dispute internaţionale,
expectativa era conduita cea mai adecvată pentru România 13 - ideea că politica externă
trebuie să ţină seama de situaţia ţării, de contextul geopolitic complex şi adeseori ostil,
de necesitatea menţinerii neutralităţii în conflictele în care ameninţau Europa acelui
timp. Noul cadru al echilibrului european, conturarea blocurilor militare, pregătirile în
vederea unui nou conflict, reflectarea în accelerata cursă a înarmărilor, în preocuparea
statelor de a realiza noi alianţe, schimbarea strategiei politice ge1mane după demiterea
"Cancelarului de Fier'' au impus reevaluarea politicii externe româneşti, cu atât mai
mult cu cât marile puteri se arătau tot mai interesate de poziţia geostrategică a
României, de importanţa sa ca riverană a Dunării şi Mării Negre, ca statul cel mai
puternic din sud - estul E~ropei, cu o suprafaţă şi o populaţie mai mare decât statele din
sudul Dunării. Erau motive care îl îndemnau pe Al. Lahovari să considere, cu o putere
vizionară, impresionantă, că numai înţelepciunea suveranilor şi a popoarelor va
îndepărta conflictul spăimântător care de data asta va zgudui Europa întreagă şi care va
fi fără precedent în istoria sângeroasă a veacurilor; căci niciodată naţiunile nu au fost
mai înarmate pentru o luptă de viaţă şi de moarte 14 •
Graţie atitudinii înţelepte şi amicale faţă de toţi vecinii a izbutit să apere
demnitatea şi suveranitatea ţării în împrejurări dificile, ca aceea a expulzării iconarilor
ruşi, a putut rezolva în mod onorabil probleme delicate, precum incidentul provocat de
vaporul rus "Olga", a putut sprijini cauza românilor din Transilvania, a putut interveni
pentru graţierea conducătorilor mişcării naţionale din această provincie. Clarviziunea
şi realismul i-au asigurat un rol activ în politica de alianţe a statului român, în
complexa problemă a Dunării, în înfiinţarea consulatelor şi eforiilor şcolare în
Macedonia.
Expulzarea unor supuşi ruşi de către guvernul Th. Rosetti, ministru de externe
fiind P. P. Carp, crease o stare tensionată în relaţiile cu statul vecin, un schimb de note
diplomatice redactate într-un mod iritat şi pe un ton urcat, din ambele părţi, un strigăt
de indignare împotriva României în toată presa imperiului de la răsărit, o presă aşa de
cenzurată pentru tot ce atinge afacerile interioare ale imperiului, dar care are în
12
„. România de la Independenţă la Marea Unire, Iaşi, 1989, p. 77.
13
Gh: Cliveti, România şi Puterile Centrale 1856- 1878, Iaşî, 1988, p. 173.
14
Al. Lahovari, Discursuri parlamentare, voi. II, p. 243.
privinţa chestiunilor exterioare o libertate extraordinari 5• Nemulţumirea în legătură cu

acest incident, exprimată de ţarul Alexandru al III-iea cu prilejul prezentării scrisorilor
de acreditare de către noul ministru român St. Petersburg, Emil Ghica, la 20 martie
1889, era relatată şefului diplomaţiei române în raportul din 6 ·aprilie acelaşi an: Noi
avem cu guvernul Dumneavoastră o problemă regretabilă: supuşi ruşi au fost expulzaţi
din România. Sper că această chestiune nu va întârzia să fie curând rezolvată într-o
manieră satisfăcătoare • Primul merit al recent numitului ministru de externe a fost
16
acela că a redus problema la proporţiile sale adevărate, arătând guvernului vecin că nu

era vorba de 40 sau 60 de supuşi, expulzaţi în masă şi premeditat, ci despre cazuri
izolate, de numai vreo 12 formal expulzaţi, din care doi erau supuşi ruşi, iar ceilalţi
erau sârbi şi unul muntenegrean, având unii şi paşapoarte ruseşti. Cu moderaţie, dar şi
cu fermitate, ministrul român de externe nu a admis discuţia cu o putere străină asupra
dreptului ce are fiecare stat de a-şi exercita suveranitatea în limitele teritoriului său,
dreptul de a expulza fără explicaţii orice supus străin primejdios spre siguranţa publică
făcând parte integrantă din drepturile suverane ale unui stat neatârnat. Meritul deosebit
al lui Al. Lahovari în această problemă, în evitarea pericolului agravării relaţiilor cu
Rusia era remarcat de "Gazeta Germaniei de Nord": Chiar în relaţiile sale, uneori atât
de dificile, cu vecinul cel mai puternic al României, tactul delicat al domnului
Lahovary i-a permis de a susţine demnitatea ţării sale, evitând pericolul unor serioase
17
complicaţii cu Rusia" •
Iniţierea unei politici echidistante faţă de marile puteri i-au adus ca succes
menţinerea unor relaţii normale cu fiecare dintre ele, inclusiv cu Rusia. În telegrama
din 5/17 mai 1889, acelaşi ministru al ţării la St. Petersburg îşi informa superiorul că,
potrivit afirmaţiilor ministrului Afacerilor Străine al Rusiei, Giers, în general, guvernul
imperial doreşte să evite de a crea dificultăţi cabinetului Catargi - Lahovari, pentru că
este convins că noul minister nu este, ca precedentele, sistematic ostile Rusiei18•
Cu demnitate şi pricepere, Al. Lahovari a reuşit să rezolve incidentul legat de
vaporul rus "Olga" al Campaniei Ruse de Navigaţie a Mării Negre şi Dunării, în care
trăsese cu tunul canoniera românească "Smârdan", ca urmare a pătrunderii în gura
fluviului 19 • Incidentul, scria "Gazeta Germaniei de Nord" a fumizat o nouă probă a
iritării ce domneşte la Petersburg şi care s-a manifestat atât pe căi diplomatice cât şi în
principalele ziare ruse în care, aproape în acelaşi timp în care moştenitorul tronului
României se căsătorea cu nepoata ţarului, se denunţa România ca unul din obstacolele
cele mai formidabile în realizarea aspiraţiilor Rusiei în Orient2°. În legătură cu acest
incident, Fonton, trimis extraordinar şi ministru plenipotenţiar al Rusiei, înainta
15
Ibidem, p. 158.
16
Arh. St. Bucureşti, Fond Casa Regală, dos. 12/1889, f. 1 v.
17
Arhiva istorică a M.A.E, Fond România, voi. 143, 1866-1894, Familia Domnitoare, f. 374 v.
18
Arh. St. Bucureşti, Fond Casa Regală, dos. 15/1889, f. 1.
19
Arhiva istorică a M.A.E„ Fond 21, 1878-1913, Petersburg, Rapoarte politice, 1876-1896, f. 53, 56, 63,
64. '
20
Arhiva istorică a M.A.E, Fond România, voi. 143, 1866-1894, Familia Domnitoare, f. 374-375.
ministrului român al Afacerilor Străine, la 28 noiembrie 1892, o notă primită din

capitala Rusiei în care se arăta că guvernul imperial s-a oprit la opinia irefutabilă că
intrarea zisei nave în gura fluviului nu poate fi considerată o violare a carantinei.
Infracţiunea ei s-ar reduce, menţiona respectiva notă, la o simplă nerespectare a unei
măsuri de poliţie, posibilă doar de o amendă, iar focul tras asupra ei constituie un act
arbitrar, care trebuie supus unei anchete şi evitat pe viitor2 1• Răspunsul a fost plin de
demnitate şi tact diplomatic.
Atitudinea marelui om de stat faţă de problema românilor din Transilvania -
destinată, în opinia sa, să mişte toate inimile, să preocupe toate spiritele în ţara
noastră2 - a fost plină de tact, prudenţă, corectitudine şi responsabilitate. Cu toată
2
prudenţa manifestată, caracterizată de unii drept excesivă, nu şi-a putut ascunde

sentimentele: Aş fi chiar rău impresionat, în fundul sufletului meu, dacă n-ar fi nimeni
în România tânără care să nu aibă în sine aceste frumoase avânturi de mărire şi de
dezrobire a neamului săiP. Însă, de la o chestiune de sentimente până la una politică,
afirma el, este un abis, aici despărţindu-se cuvintele unui deputat de ale unui ministru.
Chestiunea transilvană urma a fi rezolvată prin înţelegerea celor înţelepţi din
ambele tabere, din partea guvernului maghiar şi din partea naţionalităţilor. Ca ministru
de externe a căutat, pe de o parte, să nu lovească, să nu întristeze sentimentul naţional
al celor care luptau pentru limba şi naţionalitatea lor şi, în acelaşi timp, conştient de
necesitatea existenţei unor raporturi de bună vecinătate cu Austro - Ungaria, convins că
nici un stat nu poate permite să se agite chestiuni periculoase la hotarele sale24 , să
păstreze relaţii amicale cu un mare stat vecin. De pe poziţia oficială şi responsabilă pe
care o deţinea, declara că guvernul român, în timp ce exclude intervenţia sa în afacerile
interne ale altui stat, nu admite o intervenţie străină în afacerile sale interne, aceasta
fiind, politica cea adevărată, ... sănătoasă... , tradiţională, care ne-a permis să ne
strecurăm prin atâtea veacuri şi prin atâţi inimici şi să formăm România tare,
independentă, leală„. • O intervenţie oficială pe lângă guvernul austro - ungar, într-o
25
problemă care, pentru acest imperiu este una internă, nu putea avea decât două
sfărşituri: Război sau scuze. Război, spunea el, nu sunt în stare să fac. Scuze n-am
obiceiuf6• Acuzaţiilor de indiferenţă faţă de mişcarea memorandistă adresată
guvernului conservator de către opoziţie, Al. Lahovari le răspundea în şedinţele
Parlamentului printr-o analiză multilaterală a fenomenului imigrării dascălilor ardeleni
în România, unde găsesc ospitalitate, dragoste şi unde le sunt deschise toate funcţiile.
Dovada cea mai vie în acest sens o constituie, adăuga el, numirea lor în învăţământul
21
Arhiva istorică a M.A.E.,Fond 21, 1878-1913, Petersburg, Rapoarte politice, 1876-1896, f. 63-64.
22
Istoria Parlamentului şi a vieţii parlamentare in România, p. 333.
23
Al. Lahovary, Discursuri politice, 1881-1896, Bucureşti, 1905, p. 168.
24
Ibidem, p. 91.
25
Idem, Di6cursuri parlamentare, voi. II, p. 437.
26
Idem, Discursuri politice, p. XXV.
de toate gradele, unde au posibilitatea să frământe, să modeleze mintea, sufletul, fraged

încă, al naţiunii române .
27
Reputaţia de rusofil, de adept al unei politici externe contrarii aceleia de alianţă

cu Puterile Centrale, - ziarele liberale îi atribuiau simpatii ruse excesive, iar un ziar din
Pesta îl considera şeful partidului rus în România, în timp ce unele ziare franceze
apreciau că avea simpatii vădite pentru Rusia şi Franţa - nu l-au dete1minat pe Al.
28
Lahovari să schimbe orientarea politicii externe româneşti: Nici o schimbare nu s-a

făcut în politica externă în favoarea Rusiei, scria ziarul "Pester Lloyd" la 14 august
1889. Singura schimbare, continua acelaşi ziar, este că presa oficioasă se serveşte acum
de tenneni mai politicoşi faţă de Rusia. De altminteri, politica externă a rămas aceeaşi
ca şi mai nainte29 • Convins fiind că politica externă nu se poate construi pe simpatii şi
pasiuni, ci după interesele ţării, bine cunoscute şi bine cumpănite, a devenit adept al
apropierii de Tripla Alianţă. Semnalată de vizita pe care a efectuat-o la Viena şi Berlin
în vara anului 1889, intenţia aceasta a fost clar exprimată de marele diplomat român
după intrarea în guvernul general Manu, format la 5 noiembrie 1889, precum şi în
cursul tratativelor pentru fo1marea cabinetului conservator în 1891 şi a fost
concretizată în semnarea la Sinaia, alături de Goluchowski, a celui de al doilea tratat cu
Austro - Ungaria, la 13/25 iulie 1892. Îl îndemnau către această atitudine necesitatea de
a se evita izolarea politică a României şi represaliile Puterilor Centrale, pericolul unei
eventuale înţelegeri a lor cu Rusia, pe seama României, în cuprinsul politicii
compensaţiilor teritoriale, ideea că Franţa nu putea obţine sprijinul Rusiei decât prin
concesii în sud - estul Europei, dar şi opiniile sale politice: spiritul său conservator nu-i
permitea să se apropie de Franţa republicană, iar adversitatea faţă de regimurile
personale îl împiedica să se orienteze spre Rusia autocrată. Încă în opoziţie fiind, Al.
Lahovari se declară în favoarea menţinerii relaţiilor amicale cu Germania, intensificării
legăturilor comerciale cu această mare putere: un ministru român ostil sau agresiv cu
Gennania n-ar fi demn de numele de om de stat! 0• Privit, împreună cu întregul guvern
instalat la 30 martie 1889, cu rezervă extremă de către Bismarck , care declara
31
ministrului român la Berlin, Grigore I. Ghica, la 3115 aprilie 1889, că: guvernul
imperial nu considera România ca fiind cuprinsă în cercul său de acţiune, s-a bucurat
mai târziu de o preţuire deosebită din partea oamenilor de stat germani: Interesul
marcat cu care domnul Lahovary a fost primit aici (la Berlin - n. ns.) a depăşit curtoazia
obişnuită care se mărturiseşte oamenilor de stat străini, scria ziarul "Times", fiind
onorat cu o audienţă specială în ziua de 17 ianuarie 1893, din partea împăratului. Deşi
27
Aurelia Bunea, Omagiu adus În Par/amentului vechii Românii dascălilor români ardeleni, în "Sub
semnul lui Clio", Cluj, 1974, p. 415.
28
G. Bengescu, op. cit., p. 255.
29
Arhiva istorică a M.A.E, Fond România, voi. 128, 1876-1893, Politice, f. 434.
30
Al. Lahovari, Discursuri politice, p. 87.
31
Arhiva istorică a M.A.E, Fond România, voi. 128, 1876-1893, Politice, f. 432.
vizita nu avea caracter oficial, se considera la Berlin că ea va contribui la fericita

soluţie a negocierilor comerciale între Germania şi România •
32
În complicata problemă a Dunării, la care şi-a adus o contribuţie însemnată şi în

anii opoziţiei, Al. Lahovari s-a implicat nemijlocit în perioada în care a făcut parte din
marele guvern conservator, primind un concurs activ şi inteligent din partea lui Ion
Bălăceanu, ministru plenipotenţiar şi delegat la Comisia Europeană. Acesta, prin
atitudinea sa demnă şi energică, a protestat împotriva încălcării drepturilor româneşti, a
convins Comitetul Executiv al Comisiei Europene să admită adevărul pe care guvernul
român la susţinut întotdeauna, potrivit căruia dispoziţiile Tratatului de la Londra din 1O
martie 1883, la dezbaterea căruia România nu fusese admisă, care extindea competenţa
Comisiei Europene până la Brăila, nu au putere obligatorie pe teritoriul românesc. În
nota adresată reprezentantului român, la 17/29 aprilie 1892, şeful diplomaţiei române îi
sugerează să păstreze un caracter confidenţial acestui demers, pentru ca nu cumva
guvernele reprezentate în Comisia Europeană să caute a reveni, în sesiunea plenară,
asupra rezultatului obţinut sau să dezaprobe modul în care delegaţiile lor ş.u
reglementat această problemă 33 . Cu prudenţa şi realismul care i-au caracterizat întreaga
activitate diplomatică, într-o altă scrisoare din 9/21 martie 1893, adresată aceluiaşi
diplomat, în care relata conversaţia avută cu Hardinge, însărcinatul cu afaceri al
Angliei, manifesta convingerea inoportunităţii reluării problemei Dunării în acel
moment, chiar sub forma cea mai anodină 34 • În acelaşi nobil scop, al apărării demnităţii
ţării, îi recomanda lui Ion Bălăceanu să susţină energic punctul de vedere românesc în
problema de principiu ridicată de incidentul provocat de vânătoarea de la Ţiglina35 •
Remarca potrivit căreia conservatorii au fost mai activi în politica sud -
dunăreană îşi afla o bază reală în iniţiativele lui Al. Lahovari. Ca urmare a politicii sale
înţelepte şi active a izbutit să înfiinţeze consulatele şi eforiile şcolare în mai multe
localităţi din Macedonia, să creeze problema - al cărei interes politic era de o valoare
netăgăduită - a episcopatului românesc de aici, dând chestiunii regenerării
naţionalităţilor române din Balcani un avânt pe care nu-l cunoscuse până atunci şi
pregătind drumul spre marile rezultate ce s-au obţinut în 1905. Graţie intervenţiilor
sale, guvernul otoman a încurajat emanciparea civilă şi religioasă a românilor
macedoneni, ca un element de contrabalansare a acţiunilor bulgare, sârbe, greceşti, a
încuviinţat înfiinţarea Consulatului românesc la Bitolia. Un fapt important, de natură a
ajuta propăşirii limbii şi culturii române în Macedonia, raporta M. Mitilineu, ministrul
plenipotenţiar la Constantinopol, la 24 februarie 1890, s-a petrecut la Ildiz, el fiind
înalta aprobare dată de către sultan concluziilor unui articol de o violenţă extremă
contra grecilor, apărut în ziarul oficios "Tarik" la 14/26 februarie. Articolul constituia
12
Arhiva istorică a M.A.E, Fond România, voi. 143, 1866-1894, Familia Domnitoare, f. 374-379.
11
Biblioteca Academiei Române, Secţia Corespondenţă (8.A.R., S.C.), Fond Bălăceanu Ion, S 50 (9) I
CCCXLV.
14
Ibidem. S 50 (12) I CCCXLV.
15
Ibidem, S 50 (25) /CCCXLV.
un răspuns virulent atacurilor grosolane ale intrigii presei ateniene, şi îndeosebi ale
Spectatorului Orientului, care ponegreau în mod sistematic Poarta şi regimul ei politic
şi financiar. Concluziile acestui articol, încheia autorul raportului, aveau o importanţă
politică apreciabilă în ceea ce priveşte cauza şcolilor române din Macedonia36 • În nota
pe care o adresa Legaţiei române din capitala Imperiului Otoman, la 23 aprilie 1892,
ministrul român de externe arăta că pentru România este de cel mai mare şi mai urgent
interes ca să avem în anima chiar a Macedoniei, în oraşul prin excelenţă român, un
agent oficial pennanent, care să poată avea, în înţelegere cu d. Apostol Mărgărit,
supravegherea oficială a şcolilor române din Macedonia, precum şi controlul sumelor
însemnate ce se trimit din ţară pentru acele şcoli. Cu acelaşi prilej, el sublinia efectul
moral necontestat pe care stabilirea unui agent oficial român la Monastir l-ar exercita
asupra românilor din întreg imperiu. Înfiinţarea acestui consulat, care urma să lucreze
în deplină înţelegere cu autoritatea superioară otomană, având aceleaşi interese de
păzit, aceleaşi propagande şi intrige de împiedicat, va întări, îşi exprima el convingerea,
opera de regenerare a naţionalităţii române din Macedonia37 • Ca urmare a demersurilor
diplomaţiei române, Divanul Imperial admitea, la 18/30 mai 1892, stabilirea unui
consulat românesc la Monastir, conform raportului lui Said Paşa38 . Propunerea
ministrului român al Afacerilor Străine privind înfiinţarea acestui consulat, în virtutea
articolului 14 al legii suplimentare din 2 şi 6 februarie 1879, relativă la Legislaţiile şi
Consulatele Române din străinătate, înaintată Consiliului de Miniştri la 23 mai 189239 ,
primea încuviinţarea acestuia trei zile mai târziu 40 şi se concretiza în decretul regal din
29 ale aceleiaşi luni41 • Ocupantul noului post, Spiru Constantinescu, raporta la I113
iulie 1892 Legaţiei Regale din Constantinopol în legătură cu vizitele oficiale efectuate
cu o zi înainte valiului din Monastir, comandantului militar Fazii Paşa, un om foarte
inteligent şi care simpatizează cu cauza română, precum şi reprezentanţilor Austro -
Ungariei, Rusiei, Angliei, Serbiei şi mitropolitului grec Alexandros de Pelagonia. De la
crearea consulatului, scria titularul său, românii macedoneni sunt într-un fel de
sărbătoare • Inaugurarea noului consulat s-a săvârşit la 16/28 august 1892. Românii de
42
aici, scria după acest eveniment Spiru Constantinescu, sunt fericiţi de a-şi vedea astăzi
realizat primul lor vis, înfiinţarea unui consulat român. Plini de încredere, ei speră că
peste curând - graţie înaltei şi puternicei protecţiuni a M. S. R. şi solicitudinei
guvernului regal - le va fi dat să vază împlinită şi cealaltă mare dorinţă a lor, un
arhiepiscopat românesc în părţile acestea43 •
36
Arhiva istorică a M.A.E., Fond 21, 1878-1913, Constantinopol, Rapoarte politice, 1876-1896, f. 65.
37
Ibidem, f. 2-3.
38
Arhiva istorică a M.A.E„ Fond Turcia, voi. 312, 1892-1894, Corespondenţă cu Consulatul din Bistolia.
f. 12.
39
Ibidem, f.17.
40
Ibidem, f.18.
41
Ibidem, f.19-19 v.
42
Ibidem, f.22 v -23.
43
Ibidem, f. 26.
260 C. IORDĂCHIŢ Ă
Prezenţa lui Al. Lahovari în fruntea Ministerului Afacerilor Străine era privită cu
speranţe şi încredere şi de colonia albaneză din România, reprezentată de Societatea
"Drita". Ameninţaţi cu deznaţionalizarea de către elementele slave, locuitorii româno -
albani din Peninsula Balcanică - arăta preşedintele menţionatei societăţi, Nan;io, în
scrisoarea adresată şefului diplomaţiei române, pe care îl considera un bărbat demn şi
plin d-e patriotism - privesc Regatul Român ca pe singura speranţă pentru înfăptuirea
aspiraţii lor lor naţionale •
44
Demnă şi hotărâtă a fost poziţia ministrului român la care ne referim şi în

relaţiile cu Sfântul Scaun, îndeosebi în problema desemnării persoanei care trebuia să
ocupe scaunul arhiepiscopal catolic din Bucureşti, devenit vacant în urma morţii lui Gr.
Palma. Negocieri în privinţa aceasta au fost iniţiate între guvernul român şi Curtea de
la Roma prin intermediul Legaţiei României la Viena. Marele număr de catolici
stabiliţi în România, interesele religioase şi morale ale acestei populaţii, situaţia
clerului catolic vis-a-vis de imensa majoritate a populaţiei ortodoxe, precizia
ministrului român de externe, impun guvernului României datoria de a nu abandona
întâmplării această numire, care ar putea fi neconformă vederilor sale sau intereselor
naţionale. Opiniile guvernului român în această problemă erau transmise de Al.
Lahovari ministrului român la Viena, Emil Ghica, la 28 ianuarie 1892. Chiar în absenţa
oricărui concordat, guvernul persistă a susţine că are dreptul de a da oficial
consimţământul său alegerii pe care Sfântul Scaun o va face între diferiţii candidaţi;
noul arhiepiscop trebuie să vorbească una din limbile familiare autorităţilor române şi
să se poată pune uşor la curent cu moravurile şi obiceiurile ţării, să aparţină fie
naţionalităţii italiene, fie celei a unei ţări catolice de o importanţă naţională restrânsă
(Belgia, Monaco). Candidatura lui R. P. Costa, administrator al diocezei Bucureştiului,
deţinătorul titlului provizoriu de arhiepiscop. nu era agreată de guvernul român. El era
un membru foarte activ al ordinului Passioniştilor, un ordin de propagandă, şi
majoritatea personalului eclesiastic din Bucureşti îl acuză că lucrează să acapareze în
profitul ordinului său misiunile catolice din România. Cel care îi părea să reunească
aproape toate condiţiile expuse mai sus, necesare pentru a ocupa această demnitate, era
Joseph Band, un monegasc, de mult timp stabilit în România, care se bucura de
consideraţia generală, precum şi de încrederea reprezentanţilor Franţei şi Austriei,
datorită zelului caritabil pe care l-a manifestat în favoarea membrilor coloniilor
franceze şi austriacă din România45 •
Deloc lipsit de importanţă a fost rolul lui Al. Lahovari în negocierea şi semnarea
tratatului privitor la căsătoria Principelui Ferdinand cu Principesa Maria de Edinburg.
Consiliul de miniştri al României, deliberând la 23 noiembrie 1891, asupra proiectului
de tratat comunicat Departamentului Afacerilor Străine de Charles Hardinge,
însărcinatul cu afaceri al reginei Marii Britanii şi Irlandei de Nord la Bucureşti, tratat
ce urma a fi încheiat între suveranii României şi Angliei, găsea că stipulaţiile cuprinse
în el nu ating întru nimic drepturile suverane sau interesele statului român. Drept
44
Arhiva istorică a M.A.E., dos. 78, Litera L, nr. I, anul 1891, f. 53.
45
Arh. St. Bucureşti, Fond Kreţulescu, dos. 714, f. 5-8.
urmare, ministrul Afacerilor Străine era autorizat să semneze instrumentul definitiv al

proiectului de tratat care reglementa chestiunile privitoare la locul unde avea să se
oficieze căsătoria, la aranjamentele financiare rezultând din actul căsătoriei, precum şi
chestiunea renunţării Principesei Maria la drepturile eventuale de succesiune la tronul
Regatului Unit şi la orice altă parte din acest stat . Numit, pentru înţelepciunea, zelul
46
şi credinţa sa, prin decretul regal din 29 noiembrie 1891 , deplin împuternicit al
47
regelui, Al. Lahovari îşi aşternea semnătura pe acest tratat, alături de aceea a lui
Charles Hardinge, la 3/15 decembrie 1891 • La celebrarea căsătoriei, întâmplată la
48
Sigmaringen, la 1O ianuarie 1892, a asistat şi ministrul român de externe. Evenimentul

era anunţat de regele Carol celorlalţi conducători de stat. Remiterea scrisorii regale
preşedintelui Republicii Franceze, Camot, la 14/26 ianuarie 1893, prilejuia ministrului
român la Paris, Nicolae Kreţulescu, exprimarea gratitudinii faţă de sora latină.
Căsătoria Principelui moştenitor cu o principesă a unuia dintre cele mai mari state ale
Europei, menţiona el, consolidează situaţia României şi încununează aspiraţiile
românilor, la realizarea cărora Franţa nu cu puţin a contribuit, atât în 1855, cât şi în
1856, atunci când plenipotenţiarii săi au susţinut unirea Principatelor şi stabilirea pe
tronul României a uneia dinastii străine • Vestea căsătoriei princiare a fost primită
49
favorabil de opinia publică şi de presa din diferite capitale, în mod deosebit la Londra
şi St. Petersburg. "Novoia Vremia", ziarul politic cel mai imp011ant al capitalei ruse,
raporta la 24 mai 1892 ministrul român de aici, numea această căsătorie un eveniment
fericit pentru România şi dinastia sa domnitoare, căci mulţi români, gândindu-se la
articolul din Constituţie după care succesorul regelui Carol trebuie să fie de religie
ortodoxă, priveau cu grijă situaţia complicată care putea rezulta din căsătoria prinţului
Ferdinand cu o prinţesă catolică sau luterană. Ori, Prinţesa Maria profesează religia
anglicană, care se apropie de cea ortodoxă, iar mama sa este ortodoxă. Caracterul
exclusiv german al familiei regale a României va fi sensibil modificat prin intrarea sa
în această familie şi românii pot spera de a vedea domnind într-o zi peste ei un suveran
ortodox, nu numai cu nume, dar şi ca educaţie. Menită să stabilească legături de familie
între dinastia României şi casele domnitoare ale Rusiei şi Angliei, să creeze ţării o
situaţie mai solidă, căsătoria poate fi un semnal al schimbării politicii externe
româneşti, pe care societatea rusă îl poate considera un eveniment favorabil, în timp ce
desele zgomote ale unor cercuri patriotice româneşti privind gravitarea lui Carol către
Germania vor avea mai puţină valoare. La rândul său, "Petersburskaia Gazeta",
primind favorabil vestea căsătoriei princiare, preciza că aceasta trebuie să fie un
eveniment foarte dezagreabil Austro - Ungariei . Pe de altă pa11e, "Svef', organ
50
slavofil al presei ruse, aprecia această căsătorie ca un eveniment fericit şi capabil de a

linişti pe aceia dintre români care îşi iubesc patria şi care se preocupă de viitorul
legăturilor dinastiei acestei ţări cu poporul său. Un alt organ de presă, ·'Fiul Patriei",
46
Arhiva istorică a M.A.E .. Fond România, voi. 137, 1892-1893, Familia Domnitoare. f. 121-122.
47
Ibidem, f. 124.
48
Ibidem, f. 125.
49
Ibidein, f. 309-31 o.
so Ibidem, f. 42-43 v.
adaugă ideea că perspectiva de a vedea o regină ortodoxă, nepoată a ţarului, domnind

în România, este un fel de despăgubire pentru Rusia, ale cărei interese sunt prejudiciate
prin prezenţa pe tronul român a unui suveran catolic, ale cărui simpatii personale fac să
graviteze spre Germania şi Austro - Ungaria. Informaţiile erau trimise lui Al. Lahovari
din St. Petersburg la 29 mai 1892 51 .
O atenţie aparte merită relaţiile României cu Grecia, întrerupte în 1892 datorită
"afaceri" Zappa. Prin cererea adresată Tribunalului Ilfov la 8 februarie 1892,
Ministerul Român al Domeniilor solicită punerea în posesie asupra averii nemişcătoare
a răposatului Evanghelie Zappa. Cererea era întemeiată pe testamentul acestuia, din 30
noiembrie 1860, potrivit căruia el lăsa uzufructul averii sale nemişcătoare vărului său,
Constantin Zappa, iar nuda proprietate unei epitropii din Grecia, menită a reînfiinţa
jocurile olimpice. Prin încetarea din viaţă a uzufructuarului, se arată în petiţie,
proprietatea acestei averi urma să revină statului român 52 • La rândul lor, moştenitorii
lui V. Zappa, în calitate de descendenţi ai fratelui său, Anastasie Zappa, decedat la 11
septembrie 1874, solicitau aceluiaşi tribunal punerea în posesie a bunurilor succesoare
rămase de la răposatul V. Zappa, decedat la 19 iunie 1865 53 • Însărcinatul cu afaceri al
Regatului Greciei, A. Tombazis, se adresa aceluiaşi tribunal cu precizarea că
Ministerul de Finanţe a 1 Regatului Elen, reprezentând Olimpicile, ramură a
administraţiei publice creată prin ordonanţa regală din 27 ianuarie 1837 şi reglementată
prin ordonanţa regală din 17 august 1851, posedă toată averea imobiliară din România
a răposatului V. Zappa, posesiune pe care a exercitat-o prin uzufructuarul C. Zappa,
54
încă din 1866 • Prin jurnalul preparator încheiat în şedinţa de la 21 septembrie 1892,
Tribunalul a impus rudelor lui V. Zappa şi statului elen obligaţia de a depune suma de
5.000 lei de părţi litigante, drept cantio judecatum so/vi. Statul elen, neconformându-se
acestei obligaţii, a fost exclus din proces prin jurnalul din 20 noiembrie 1892. În
consecinţă, Tribunalul respingea cererea Ministerului Domeniilor şi dispunea trecerea
averii respective în posesia moştenitorilor lui V. Zappa, pe care îi obliga să plătească
Academiei Române câte 1.000 galbeni pe fiecare an (4 martie 1893)55 •
O contribuţie deloc neglijabilă şi-a adus Al. Lahovari în anii în care s-a aflat la
conducerea Ministerului de Externe la reglementarea regimului convenţiilor României
cu ţările europene: Convenţia pentru protecţia mărcilor de fabrică şi Tratatul de Comerţ
cu Franţa, Tratatul de Extrădare şi Tratatul de Comerţ cu Anglia, Convenţia
Comercială cu Austria, prin care se încheia războiul vamal, şi cea cu Germania,
Tratatul de Comerţ şi Tratatul de Extrădare cu Belgia, Tratatul de Comerţ cu Serbia.
51
Ibidem, f. 63-64.
52
Acte în procesul V. Zappa, Bucureşti, 1894, p. 19-20.
•• •
53
Ibidem, p. 21.
54
Ibidem, p. 22.
ss Ibidem, p. 50.
ACTIVITATEA DIPLOMATICĂ A LUI A. N. LAHOVARJ 263
În activitatea desfăşurată în fruntea aceluiaşi minister, acest mare om de stat şi

a adus din plin aportul la organizarea şi buna funcţionare a ministerului prin extinderea
serviciului interpretariatului 56 , prin modificarea unor dispoziţii din legile relative la
organizarea acestui departament57 , prin fixarea tratamentului personal al funcţionarilor
Administraţiei Centrale după grade 58 , prin dezvoltarea serviciului de informaţii al
agenţilor români în străinătate 59 •
În importanta demnitate pe care a deţinut-o, Al. Lahovari s-a aflat în contact cu
marile evenimente din ţările lumii, cu evoluţia raporturilor dintre marile puteri. Ne
îngăduim câteva ilustrări.
Informaţia transmisă din Constantinopol de M. Mitilineu, potrivit căreia Serbia
ar fi devenit căminul panslaviştilor şi agitatorilor bulgari împotriva ordinii de lucruri
stabilită în Principatul vecin, unde s-a pregăti o lovitură care, de data aceasta ar avea
oarecare şanse de succes, veste care concordă, în parte, cu ceea ce semnala Poliţia
Bucureştiului, un mare du-te-vino al agitatorilor ruşi, era comunicată de omul de stat
regelui României la Badenweiller, în marele Ducat al Badenului 60 • Prin raportul
expediat din Sofia de I. N. Papiniu la 8/20 februarie 1895 îi erau aduse la cunoştinţă
şefului diplomaţiei române, agitaţiile grupărilor rusofile, în frunte cu Drag Zancoff,
dorinţa acestora de a scoate ţara din sfera intereselor puterilor occidentale şi de
împăcare cu Rusia • Interesul său pentru apropierea ce părea, în urma unui discurs al
61
lordului Roseberry, că ar fi avut loc între Rusia şi Anglia, îi răspundea raportul lui I. N.
Papiniu, expediat din Paris la 2 martie 1895. Concluzia acestuia, în urma discuţiilor
avute cu Hanotaux şi cu alte persoane din lumea politică şi diplomatică, era că
principele de Walles, graţie legăturilor sale rudenie, intimităţii şi simpatiilor personale
de care se bucură în familia imperială rusă, s-a silit a crea, cu ocazia urcării pe tron a
tânărului ţar, relaţii de cordialitate între cele două puteri, dar că o înţelegere concretă
nu ar exista. Deschiderea Strâmtorilor nu ar putea fi admisă de nici un guvern şi nici un
parlament al Angliei, căci ar trebui ca aceasta să primească nişte compensaţii atât de
mari încât nu s-ar primi de restul Europei. Înţelegerea la care ar fi făcut aluzie lordul
Roseberry s-ar putea manifesta nu în Europa, unde antagonismul în chestiunea
Orientului este aproape ireductibil şi atinge interesul celorlalte puteri, ci în Extremul
Orient, căci războiul chino - japonez interesa în mod direct cele două mari puteri.
Ambele, încă de la începutul ostilităţilor, au declarat că au în acest conflict interese
capitale angajate şi că nu vor suferi ca ele să fie atinse. Ar fi deci posibil ca, atunci
când va fi vorba de condiţiile păcii ce se vor propune de japonezii victorioşi, Anglia şi
56
Arhiva istorică a M. A. E., Problema 82, 1888-1904, Legi de organizare, voi. 4, f. 37.
57
Ibidem, f. 41, 44.
58
Ibidem, f. 44.
59
Arhiva istorică a M.A.E, Fond România, voi. 128, 1876-1893, Politice, f. 196-197.
60
Arhiva istorică a M.A.E, Fond România, voi. 143, 1866-1894, Familia Domnitoare, f. 280-280 v.
61
Arhiva istorică a M.A.E., fond 21, 1878-1913, Constantinopol. Rapoarte politice, 1876-1896. f. 160 -
162 V.
Rusia să intervină în înţelegere şi să impună un veto la tot ce li s-ar părea că este de

natură a vătăma situaţia lor în acele regiuni •
62
Referitor la războiul chino - japonez, la atitudinea Angliei şi Rusiei faţă de

aceasta, Al. Lahovari primea un raport de la Londra, din partea lui Ion Bălăceanu, la 7
august 1894, în care se arăta că, Anglia şi Rusia continuau a face eforturi pentru a
scurta durata unui conflict pe care. o atitudine mai francă din partea lor, l-ar fi putut
împiedica. Anumite indicii lăsau impresia că, în timpul negocierilor, Japonia ar fi putut
primi încurajări care ar fi fost contra - partida apelului făcut de China la medierea
Rusiei. Continuarea luptei, sublinia raportul, va aduce probabil cele dou~ puteri. direct
dar antagonic interesate în problema coreeană. în situaţia de a-şi desemna net poziţia şi,
în şase luni, Anglia va fi de partea Japoniei, iar Rusia, deschis, de partea Chinei.
Canalul Coreei este un alt Bosfor şi cucerirea ei de către annata Mikadoului ar face din
Marea Japoniei o altă Mare Neagră. Vladivostokul nu va mai fi decât un mic
Sevastopol închis o jumătate de an de gheţuri, în timp ce Port - Hamilton ar deveni
Dardanelele acestui Bosfor • Minuţioase şi interesante rapoarte erau adresate şefului
63
diplomaţiei de către reprezentanţii României în capitala Italiei. Puternicele agitaţii ale

elementului iredentist după intrarea Italiei în alianţa cu Gennania şi Austria, deoarece
îşi vedea aspiraţiile asupra Tyrolului şi a părţii din Friule, rămase Austriei, îndepărtate
şi mai mult de la împlinirea lor, erau descrise în raportul din 1O octombrie 1890.
Întreţinerea unor vii agitaţii la Triest, în special de către societatea "Pro Patria", a căror
reacţie a fost, pe de o parte, luarea unor măsuri represive de către guvernul austriac
împotriva iredentiştilor locali, iar pe de altă parte insistenţe de la Viena pe lângă
guvernul aliat de a face acelaşi lucru - rezultatul acestora fiind dizolvarea mai multor
cercuri radicale, între care Oberdanck - făcea obiectul aceluiaşi raport64 • Pentru
similitudinea intre situaţiile politice ale Italiei şi României vis-a-vis de Austro -
Ungaria trebuie amintită discuţia din Camera Deputaţilor, consemnată de Al. Em.
Lahovari, ministru plenipotenţiar la Roma, în raportul din 2114 aprilie 1893, purtată în
unna dizolvării de către guvernul austro - ungar a Consiliului Comunal al oraşului
Triest în unna propunerii liberalilor de aici de a se trimite 5.000 florini unui Comitet
italian pentru fondarea unui Institut cu prilejul nunţii de argint a suveranilor italieni.
Răspunsul ministrului de externe, Brin, care ne aminteşte poziţia lui Al. Lahovari în
problema transilvană, preciza că dizolvarea consiliului Comunal al Triestului era o
măsură de ordin pur intern şi că Austria nu făcuse decât să aplice legea sa comunală.
Acest incident, provocat, scrie autorul raportului, de imprudentele manifestări ale unor
personaje care vor să facă monopol bunelor sentimente, era rezumat de ziarul "Popoto
Romann": .. . Această intervenţie teatrală a unor deputaţi în afacerile interne ale Austro
- Ungariei nu este inspirată de un adevărat patriotism pentru că, de fapt, aduce
62
Ibidem. f. 156-157.
B.A.R„ S.C„ Fond Bălăceanu Ion, S 38(4) I CCCXLV.
63
Arhiva istorică a M.A.E„ fond Italia, voi. 265, f. 9-1 O v.

64
ACTIVITATEA DIPLOMA TICĂ A LUI A. N. LAHOV ARI 265
prejudicii adevăratelor interese ale ţării. Consiliul Comunal din Triest depăşise de trei
luni durata mandatului său 65 . Relaţiile italo - franceze erau prezentate şefului
diplomaţiei române în mai multe rapoarte. În cel din 1O octombrie 1890 se insista
asupra faptului că politica Franţei în acel moment se reducea la tendinţa de a determina
pe unul din cei trei factori ai întreitei alianţe să iasă din fericirea statică ce i-o asigura
Liga Păcii, că dacă s-ar găsi un mijloc de a irita sentimentele austriece, politica
franceză ar câştiga, iar ocazia potrivită pentru aceasta ar fi iredentismul italian. În
sferele înalte italiene există certitudinea că guvernul francez a formulat propuneri
66
pozitive celui de la Viena • Vizita unei escadre engleze în porturile italiene, toastul
prea puţin. diplomatic al contelui Tornidei la banchetul lordului Maire au dat Franţei
ocazia de a reveni asupra problemei existenţei unei înţelegeri între Anglia şi Italia, în
vederea unei acţiuni paralele în Mediterana •
67
Ca om de stat, Al. Lahovari a slujit cu devotament interesele ţării. Iniţiativele

sale în politica externă, bazate pe moderaţie, prudenţă, echilibru, demne a inspira
Europei încrederea, sunt cu atât mai meritorii cu cât, reprezentând o ţară mică în faţa
atâtor mari puteri, într-o perioadă dificilă şi în situaţii delicate, a înregistrat succese
lăudabile. Apărarea demnităţii ţării în relaţiile cu imperiul de la răsărit, soluţionarea
unor incidente care puteau agrava relaţiile bilaterale, înfiinţarea consulatelor şi eforiilor
şcolare din Macedonia, atitudinea prudentă şi responsabilă faţă de lupta românilor d~:i
Transilvania, apărarea intereselor româneşti în problema Dunării, în relaţiile cu Sfântul
Scaun, rolul în reglementarea convenţiilor statului român cu alte ţări constituie merite
notabile, care i-au adus multe aprecieri favorabile. Am reţinut, poate nu tocmai în
spiritul obiectivităţii, pe aceea a regelui Carol I: Doi miniştri de externe a avut ţara:
Kogălniceanu şi Lahovary.
65
66
Arhiva istorică a M.A. E., Fond Italia, voi. 265, f. 9-1 O v.
67
DIN ACTIVITATEA CASEI ŞCOALELOR ÎN JUDEŢUL BUZĂU,
LA ÎNCEPUTUL SECOLULUI NOSTRU.
ŞEZĂTORILE SĂTEŞTI
IOANA BURLACU
Instituţia culturală Casa Şcoalelor, a fost înfiinţată la sfărşitul secolului al XIX-

iea de către marele om al şcolii, Spiru Haret şi a dăinuit timp de peste cinci decenii
( 1896-1948), îndeplinind un dublu rol: progresul învăţământului românesc şi ridicarea
culturală a poporului prin administrarea, îndrumarea şi controlarea instituţiilor create în
acest scop de către ea însăşi 1•
Casa Şcoalelor a avut un pronunţat caracter economic, subordonat celei de
instituţie de învăţământ şi cultură. Ea s-a străduit să strângă la un loc cât mai multe
surse materiale care au fost folosite cu grijă şi eficienţă pentru propăşirea Şcolii
româneşti. Din acest punct de vedere ea a jucat un însemnat rol organizatoric. A fost
totodată o instituţie de perfecţionare pedagogică preocupată de editarea manualelor
şcolare, de pregătirea profesională a corpului didactic, de organizarea muzeelor şi
bibliotecilor pedagogice, de publicarea lucrărilor clasice sau originale de pedagogie, de
stimularea morală şi materială a elevilor, învăţătorilor, profesorilor merituoşi. Ca
instituţie de cultură a depăşit în multe privinţe preocupările strict şcolare devenind, la
scurt timp de la înfiinţare, un adevărat centru pentru organizarea şi dirijarea activităţii
extraşcolare a învăţătorimii româneşti. Ea a organizat şi îndrumat în aşa fel procesul de
educaţie a adulţilor, încât răspândirea culturii în popor a devenit pentru prima dată în
ţara noastră, o politică de educaţie şi învăţământ cu vizibile şi durabile înfăptuiri.
Merită remarcat faptul că politica şcolară dusă dincolo de limitele şcolii, iniţiată
de Spiru Haret şi înfăptuită prin Casa Şcoalelor, a unnărit antrenarea intelectualităţii şi
înainte de toate a învăţătorilor şi institutorilor, la marea operă de ridicare a stării
culturale a poporului, şcoala devenind un centru de îndrumare socială a satului
sprijinind atât cooperaţia cât şi acţiunea de educaţie a tineretului şi adulţilor.
Între fonnele uzitate de Casa Şcoalelor, soldate cu vizibile rezultate amintim
bibliotecile de lectură pentru săteni, cercurile culturale, activitatea artistică, teatrele
populare, şcolile pentru adulţi, şezătorile săteşti.
Şezătorile instituite ca fonnă de educaţie a femeilor din mediul rural, au fost
inaugurate pentru prima dată la începutul secolului nostru de învăţătoarea Ioana
Popovici din judeţul Covurlui, cu femeile şi fetele din satul în care îşi desfăşura
activitatea. Ele s-au răspândit repede în tot mai multe judeţe, având un pronunţat
caracter practic.
1
Despre istoricul acestei instituţii şi a arhivei sale vezi Ioana Burlacu şi Traian Rus, Casa Şcoalelor, în
Revista Arhivelor, anul LII (1975), voi. XXXVII, nr. 4, p.403-418.
268 I. BURLACU
În deceniul întâi al secolului nostru, în judeţul Buzău au fost organizate

asemenea şezători pe lângă aproape 20 de şcoli rurale, în cadrul lor predându-se lecţii
de cusături şi împletituri, gospodărie şi igienă, creşterea şi îngrijirea copiilor. Totodată,
se citeau poveşti sau alte lucrări literare instructive, morale sau numai distractive.
Aceste activităţi se desfăşurau de obicei în perioada de iarnă, o dată sau de două
ori pe săptămână. În majoritatea cazurilor locul de desfăşurare era şcoala, dar sunt şi
situaţii când şezătorile se organizau în locuinţa învăţătoarelor sau chiar prin casele
delegaţilor sfatului sătesc2.
Programul şi activităţile desfăşurate în cadrul lor variau de la sat la sat, în funcţie
de posibilităţile învăţătorului şi de timpul liber pe care îl aveau la dispoziţie sătencele.
Pa11iciparea varia între 15 şi uneori 100 de femei şi fete. Dar aşa cum raporta revizorul
şcolar al judeţului Buzău, învăţătoarea Şcolii Fundeni spunea, la 19 noiembrie 1905, că
pentru a determina femeile să participe la aceste activităţi, trebuie multă stăruinţă3 .
La Şcoala primară mixtă din Cândeşti, aflăm din raportul înaintat aceluiaşi
revizor şcolar, la 6 decembrie 1905, că s-au ţinut în acel an 28 de şezători la care au
pa11icipat circa 25 de femei. S-au lucrat cusături naţionale, s-a tricotat şi s-au croit
diverse lucruri de îmbrăcăminte. Învăţătoarea a vorbit despre creşterea şi educarea
copiilor şi le-a prezentat sătencelor măsuri preventive pentru evitarea celor mai
frecvente boli 4 •
La şezătoarea de pe lângă Şcoala mixtă superioară Chiojdu-Bâsca, la cele 1O
şezători organizate în anul 1906, s-au lucrat torsul fuiorului de cânepă, cusături
naţionale şi împletituri din lână pieptănată. S-a vorbit sătencelor despre importanţa
igienei, a economiei, despre hrana copiilor, despre nenorocirile provocate de
alcoolism~.
La şezătorile de pe lângă Şcoala din Pătârlagele, programele întocmite pentru
anul 1905 au fost traduse în practică cu bune rezultate, ele fiind primite cu plăcere de
către sătence. Aici s-au lucrat cămăşi bărbăteşti din ajur, ştergare, şorţuri, cusături
naţionale, împletitură cu croşete, s-a tors şi s-a răsucit tort. S-a vorbit despre scopul şi
foloasele şezătoarelor, iubirea de Dumnezeu, chipul cum trebuie să te rogi în biserică,
învăţătura de carte, curăţenia, hrana, îngrijirea şi creşterea copiilor, bolile molipsitoare
şi profilaxia lor. S-au dat sfaturi relativ la igiena personală, păstrarea îmbrăcămintei,
curăţenia casei şi curţii, întreţinerea grădinii cu flori, la plantele medicinale şi
întrebuinţarea lor •
6
În comuna Tohani, în cursul anului 1905, s-au organizat 26 de şezători care s-au
bucurat de un larg interes din partea sătenilor. S-a ajuns ca frecvenţa lor să crească de
la 30 la 100 de participante. Aceasta, desigur, datorită lucrărilor practice, deosebit de
utile, cât şi prelegerilor cantonate într-o tematică de interes pentru fiecare săteancă.
2
Arhivele Naţionale Istorice Centrale, fond Casa Şcoalelor, dosar 165 I I 906, f. I 5.
3
Ibidem, f. 17.
4
Ibidem, f. 14.
5
Ibidem, f. 15.
6
Ibidem, f. 13
ACTIVITATEA CASEI ŞCOALELOR 269
Astfel, în cadrul lucrărilor practice, s-a tors cânepă şi in, s-a cusut pe pânză, s-a
împletit, croşetat şi ajurat, s-a croit, cusut şi cârpit rufărie. Prelegerile au evidenţiat
rolul femeii în gospodărie, importanţa economiei casnice şi a igienei bucătăriei. S-a
mai vorbit despre cultura plantelor şi industria casnică, dar şi despre concubinaj, hoţie
şi alcoolism, subliniindu-se urmările grave ale acestor tare sociale 7 •
Sunt demne de remarcat strădaniile învăţătorilor ce organizau şi conduceau
asemenea manifestări, pentru alegerea lecturilor cele mai potrivite, atât prin conţinut
cât şi prin formă, nivelului de cunoştinţe şi interesului participantelor.
Astfel, la şezătorile de pe lângă Şcoala mixtă nr. 2 din comuna Pogoanele s-au
citit nuvele de Ioan Slavici , iar în cătunul Paştia (comuna Zilişteanca) în cele 12
8
şezători care s-au desfăşurat în perioada 13 ianuarie- I aprilie 1905, frecventate de fete
şi neveste în număr destul de mare (între 20 şi 45) s-au citit nuvelele istorice Domniţa
Ruxandra şi Constantin Brâncoveanu, povestiri cu aspecte din viaţa satului: Povestea
unui om leneş, Ţăranca cea vrednică, Morarul şi fiulsău, precum şi lecturi pline de
învăţăminte: Dragostea creştină, Despre muncă şi economie. Totodată pentru
destinderea participanţilor s-au prezentat poezii, dialoguri, anecdote, basme şi poveşti
de Teodor Speranţia • De asemenea la Şcoala din cătunul Şura Văii (plasa Sărăţel) s-au
9
citit fragmente din Cartea ţăranului român întocmită de G.T. Kirileanu şi I. Brudari~.,
iar la Şcoala din Bădila (comuna Pârscov) articole din revista Albina, s-au povestit
basme, s-au spus snoave şi păcălituri ID.
Au fost suficiente situaţii în care şezătorile nu puteau fi frecventate regulat din
cauza sărăciei în care se zbăteau numeroase familii de ţărani. Revelator ne apare în
acest sens, raportul înaintat de învăţătoarea Ecaterina Popa de la Şcoala din Năeni, la
16 noiembrie 1905, revizorului şcolar al judeţului Buzău: În anul şcolar trecut nu am
ţinut decât o singură şezătoare la care au participat vreo câteva femei. Marca sărăcie în
care zace lumea, în anul trecut din cauza neiertătoarei secete, starea de dezvoltare a
tuturor sătenilor şi sătencelor, grija zilei de mâine, lipsa de îmbrăcăminte, amarul cc Îl
gustau cu toţii şi în mod deosebit familiile care, în contacte de aproape cu copilaşii lor,
se simţeau neputincioase faţă de starea lor flămândă având zile, când spre marca lor
durere, trebuia să-i adoarmă în promisiuni că mâine vor avea îndestulare.
Acestea şi încă multele altele au fost motive puternice pentru a nu Ic da pas să
iasă afară din casă pe vremuri viscoloase şi nici să Ic tragă inima a veni la şcoală unde
ştim că trebuie să-şi arate fiecare o faţă mai veselă. Sufletele lor nu erau dispuse şi eu
nu le puteam forţa 11 •
Numeroase documente, în ciuda situaţiei mai sus arătată, ilustrează efectele
pozitive pe care le-au avut aceste şezători asupra sătencelor: mai multă dragoste de
7
Ibidem. f. 28.
8
Ibidem. f. 23.
9
Ibidem. f. 13.
10
Ibidem, f. 21.
11
Ibidem. f. I I .
270 I. BURLACU
şcoală, mai multă grijă de întreţinerea ordinii şi curăţeniei în gospodărie, mai multă
tragere de inimă la cultivarea grădinii de pe lângă casă, mai mult gust pentru portul
naţional, mai mult spirit de întrajutorare • Căci aceste şezători, făcute cum trebuie - se
12
arată în raportul învăţătorului din localitatea Cătunul, din 25 august 1904 - influenţează
foarte mult în bine asupra satului, ele sunt de mare folos, dar foloasele nu se cunosc
încă aşa de bine chiar acum, ele se vor pronunţa mult mai târziu/J
AUS DER TĂTIGKEIT VON CASA ŞCOALELOR

IM KREIS BUZĂU ANFANG UNSERES JAHRHUNDERTS
DIE D0RFLICHEN SPINNABENDE
- ZUSAMMENFASSUNG -
Die kulturelle Einrichtung Casa Şcoalelor wurde Ende des 19. Jahrhunderts durch Spiru Haret,
bedeutende Persllnlichkeit der Zeit, gegrtlndet und dauerte Ober filnf Jahrzehnte ( 1896 - 1948) fort, wobei
sie eine doppelte Rolle gewllhrleistete: den Fortschrin des rumănischen Unterrichts und die kulturelle
Erhebung des Volkes durch die Verwaltung. Anleitung und Kontrolle der eigenen lnstitutionen.
Zu den von Casa Şcoa/elor verwendeten Methoden zllhlen sich auch die dllrflichen Spinnabende,
Eriiehungsformen der Frauen aus dem blluerlichen Milieu. Im Kreis Buzău wurden Anfang des 20.
Jahrhunderts solche Tatigkeiten neben fast 20 dllrflichen Schulen veranstaltet. Bei denen Nllh-, Strick-,
Wirtschafts- und Hygienelektionen gehalten wurden, sowie Ober die Erziehung kleiner Kinder gesprochen
wurde.
Mllrchen und andere literarische Arbeiten mit moralischem und unterhaltsamem Inhalt wurden
auch vorgelesen. Die Teilnahme der Blluerinnen betrug eine Anzahl zwschen 15 und 100. Die untersuchten
Archivdokumente widerspiegeln den positiven Einfluss der dt>rflichen Spinnabende auf die Frauen aus
dem blluerlichen Milieu.
IOANA BURLACU
12
Jbidem, dosar 16311906, f. 174.
13
,dosar 6 7 I 1904, f. 24.
OCUPAŢIA GERMANĂ ÎN .ruDEŢUL BUZĂU
DECEMBRIE 1916 - OCTOMBRIE 1918
VALERIU NICOLESCU
CONSTANTIN I. STAN
După doi ani de neutralitate România intră în război de partea Puterilor Antantei.
În august 1916, România a semnat cu Franţa, Anglia, Rusia şi Italia, două acte de
importanţă deosebită: tratatul politic şi convenţia militară. Unităţile române în care se
aflau şi regimente buzoiene şi râmnicene, au trecut în Transilvania în noaptea de 14/15
august 1916 obţinând succese în teritoriul intracarpatic.
Primele victorii româneşti pe teritoriul transilvan au fost unnate de pierderi grele
şi înfrângeri pe frontul dobrogean. Trupele germane trec şi în Transilvania la
contraofensivă, iar diviziile române se retrag pas cu pas.
La 19 octombrie/I noiembrie 1916, Diviziile 89 şi 187 germane atacă cu
înverşunare pasurile Buzău, Tătaru, Bratocea şi Predeluş în scopul deschiderii
drumului spre Muntenia, atacuri resprinse cu dificultate. Deşi generalul Falkenheym a
dispus forţarea apărării Carpaţilor în zona Bran-Buzău pe mai multe direcţii, această
acţiune nu a reuşit. 1
În lunile noiembrie - decembrie 1916, linia defensivă a frontului din Carpaţi se
sprijinea la nord, pe Munţii Buzăului şi calea ferată Ploieşti - Buzău, iar la sud pe
Dunăre. Comandamentul român a fixat ca linie de rezistenţă aliniamentul Râmnicu
Sărat - Viziru - Dunăre. Sub presiunea crescândă a inamicului, trupele Armatei a 11-a
s-au retras, la 28 noiembrie/l ldecembrie 1916, cedând localităţile Cislău şi Mizit2.
Oraşul Buzău a intrat sub ocupaţia germană, începând cu noaptea de I /14 - 2/15
decembrie 1916, când Divizia a XII-a de Cavalerie Bavareză a pătruns în localitate 3 •
In zona Râmnicu Sărat, luptele au mai continuat cu violenţă timp de 14 zile.
După căderea liniei Cricovului, în decembrie 1916, trupele române s-au oprit pe un nou
aliniament: Râmnicu Sărat - Filipeşti - Viziru. Bătălia Râmnicului a durat şase zile
(9/23 - 14/27 decembrie). Comandantul suprem din zonă, mareşalul Mackenson a
utilizat toate forţele disponibile. Pe direcţia Buzău - Râmnicu Sărat a atacat Armata a
IX-a germană, care cuprindea 1O divizii de infanterie, iar între Buzău şi Dunăre acţiona
Armata de Dunăre a generalului Kosch (5 divizii de infanterie germano-bulgaro-turce
şi 2 divizii de cavalerie). Trupele române din Armata a II-a se aflau masate între
Racoviţeni şi Slănic, cuprinzând două grupuri:
1
Ion M. Oprea (coord.), România În primul război mondial, Bucureşti, Editura Militar!, 1979, p. I 82.
Ibidem, p. 2 I 5.
3
Arhivele Naţionale Buzău, fond Prefectura judeţului Buzău (în continuare se va cita Arh. Naţ. Buzău,
fond Pref. Jud. Buzău), dos. 24/1919, f. 16; Al. Averescu. Notiţe zilnice din război 1916 - 1918, col. a
III a, Bucureşti, 193 7. p. I I 1.
272 V. NICOLESCU-C.I. STAN
a. Grupul Rm. Sărat aflat sub comanda generalului Văitoianu, în zona

Racoviţeni, muntele Furul, cu trei divizii (3, 1, 6 infanterie), aflate în linia întâi şi două
( 12 şi 7) în rezervă;
b. Grupul Vrancea - Oituz care se găsea sub comanda generalului Cristescu cu
forţe în zona muntelui Furul şi Slănic. Aici se află Brigada 7 mixtă a colonelului
Sturdza şi Divizia 15 infanterie (general Eremia Grigorescu) în regiunea Oituz -
Vrancea. În extremitatea dreaptă a grupului Râmnic (Divizia a III-a infanterie), au fost
aduse întăriri din Divizia de Cavalerie rusă Zamurskaia, care au lăsat descoperit flancul
drept al Diviziei a 111-a infanterie pe unde a pătruns Corpul 7 alpin bavarez şi Grupul
alpin austriac al Diviziei 73. După lupte grele purtate timp de două zile, la 14/27
decern brie 1916, oraşu 1 Râmnicu Sărat este ocupat de inamic4 •
După pătrunderea trupelor gennane în Buzău, acestea au comis numeroase jafuri,
devastări, confiscări de bunuri, rechiziţii forţate de alimente, vite. În oraşul Buzău au
fost afectate clădirile Liceului de băieţi (azi Colegiul B. P. Haşdeu), Şcolii Nonnale,
Seminarului Teologic Chesarie Episcopul. Cu acest prilej au fost provocate importante
daune materiale laboratoarelor de fizică, biologie, chim ie, bibliotecilor. Întreaga
donaţie de carte rară a Liceului Haşdeu (cuprinzând 1254 volume) intitulată Casotti a
dispărut fără mmă. Aceiaşi soartă au avut şi nouă tablouri semnate de celebrul pictor
român Nicolae Grigorescu 5 • Numeroase distrugeri au fost provocate şi de faptul că
şcolile au fost închise, servind altor scopuri decât cele destinate iniţial. Astfel, localul
Liceului Haşdeu a servit până la 1 mai 1917 drept grajd, iar apoi ca spital gennan. Tot
spital gennan exista şi în clădirea Şcolii Normale, care a fost închisă până la sfârşitul
războiului. În localul Seminarului Teologic din Buzău funcţiona un spital, mai întâi
românesc, apoi gennan. Seminarul Teologic şi-a reluat activitatea abia la 11 februarie
6
1918, dar în localul Escadronului de călăraşi din Buzău . Pagube importante au suferit
şi şcolile comunale. În localitatea Meteleu Scutelnici, de exemplu, clădirile şcolii au
fost transfonnate în magazie pentru trupele gennane, iar o mare parte din mobilier, şi
folosit drept combustibil. O situaţie similară întâlnim şi la şcolile din comunele Dara şi
Pleşcoi, unde germanii au devastat clădirile şi au distrus o mare parte din mobilier •
7
4
Arh. Nat. Buzău. fond Primăria Rm. Sărat (în continuare se va cita Prim. Rm. Sărat),dos. 152/1919. f.
119; C. Kiritescu. Băralia de la Râmnicu Sărat, Apud. Octavian Moşescu. Râmnicu Sărat. Călăuză,
Bucureşti. 1931, p. 48-52.
Arh. Nat. Buzău, fond Pref. Jud. Buzău, dos. 24/1919, f. 6-20; dos. 35/1919. f. 12; Ion Şt. Moldoveanu.
Istoricul Liceului B. P. Haşdeu din Buzău 1867-1967, Bucureşti, Editura Litera, 1974, p. 128.
" Arh. Nat. Buzău. fond Pref. Jud. Buzău. dos. 35/1919, f. 12-13.
7
Idem, fond Inspectoratul Şcolar Buzău, dos. 5/1917-1918, f. 15; 34; 103; Arhivele Naţionale Bucureşti,
fond Ministerul Cultelor şi lnstructiunii (în continuare se va cita Arh. Nat. Bucureşti. fond M.C.l.).
dos.51511919-1942, f. 400.
OCUPAŢIA GERMANĂ ÎN BUZĂU 273
Distrugeri considerabile s-au înregistrat şi în şcolile din Rm. Sărat. Documentele

vremii conţin date despre devastările de la şcoala nr. 2 de fete şi de la Gimnaziul Vasile
Boerescu8 .
Trupele germane de ocupaţie au provocat mari stricăciuni la întreprinderile din
oraşele Buzău şi Râmnicu Sărat, iar uzina de apă şi cea electrică au fost rechiziţionate.
La Râmnicu Sărat autorităţile germane au confiscat întreaga cantitate de cărămidă
(95000 de bucăţi) ce se afla în fabrica de aici 9 •
Instituţiile publice buzoiene şi râmnicene au avut mult de suferit. Palatul
Comunal din Buzău a servit drept loc de încartuire pentru Comandamentul german. De
asemenea, la Râmnicu Sărat, în localul primăriei, s-a instalat un birou de încărtiruire
care lucra in mod arbitrar 10 •
Teritoriul ocupat a fJst minuţios organizat din punct de vedere administrativ şi
militar - pe baza sistemuh.i etapelor. Etapa nr. 264, avea sediul în comuna buzoiană
Unguriu şi era condusă de maiorul Radke. Ea curirindea zona submontană a judeţului
Buzău. Etapa nr. 271, avea sediul în oraşul Buzău 1, iar cea purtând nr. 225, se găsea în
oraşul Râmnicu Sărat şi era condusă de generalul Falkenheim 11 .
Pentru a controla mai uşor teritoriul ocupat, autorităţile germane au trecut
imediat la reorganizarea plăşilor, prin micşorarea numărului acestora şi implicit,
creşterea numerică a comunelor arondate. De asemenea, subprefecturile şi-au mărit
numărul de comune. Cea de la Pârscov cuprindea 19 comune, iar cea numită Slănic
Beceni îngloba 15 comune. Creşterea era considerabilă căci înainte de ocupaţie erau 1O
respectiv 8 comune 13 • Organizarea sistematică şi rapidă a zonelor ocupate a fost
determinată atât de caracterul riguros, metodic, disciplinat al autorităţilor militare
germane, cât şi a preocupările constante ale acestora de a exploata cât mai intens
bogăţiile şi resursele interne ale României, inclusiv a plaiurilor buzoiene într-un mod
cât mai eficient pentru ele 14 •
Primăriile din Buzău şi Râmnicu Sărat au fost închise până la semnarea păcii de
la Buftea Bucureşti, din 24 aprilie - 17 mai 1918, justiţia şi administraţia făcându-se
exclusiv de către autorităţile germane. În Palatul Comunal s-a instalat Comandamentul
militar nr. 63 Bavarez, în timp ce la vila Albatros, situată la marginea oraşului,
(proprietatea lui Alexandru Marghiloman, şeful Partidului Conservator) a fost găzduit,
8
Arh. Nat. Bucureşti, fond M.C.I., dos . .51.5/1919-1920, f. 403: Arh. Naţ. Buzău, fond Prim. Rm. Sărat,
dos. 77/1916, f. 3.
9
Arh. Naţ. Buzău, fond Primăria Rm. Sărat, dos. 77 /1916, f. 3.
10
Idem, dos. 1.52/1919. f. 141.
11
Idem,fond Prim. Buzău, dos. 8/1918, f. 17.
1
~ Arh. Naţ. Buzău. fond Prim. Rm. Sărat. dos. 2/1918, f. 199; Arhiva Muzeului Militar Naţional. fond
documentar (în continuare se va cita Arh. Muz. Mii. Naţ.,fond doc.),dos. D III, 70, f. 470.
13
Ibidem.
14
Arh. Nat. Buzău, fond Prim. Buzău, dos. 8/1918, f. 18.
mai întâi Regele Ferdinand, apoi generalul german Von Morgen, iar ulterior generalul
Von Falkenheim, comandantul Armatei a IX-a germană •
15
Pagube importante au suferit şi bisericile şi mănăstirile din judeţele Buzău,

Râmnicu Sărat şi Mizil. De exemplu Biserica "Banu" din Buzău a fost transformată în
spital, iar Biserica "Sfinţii Îngeri", din acelaşi oraş, a devenit biserică de garnizoană
germană. Începând cu 1 ianuarie 1917, a fost impus calendarul gregorian, iar preoţilor
de ţară li s-a interzis a mai pomeni la slujbe numele familiei regale române 16 • Au fost
confiscate, totodată, numeroase clopote. Autorităţile germane au introdus o cenzură
severă asupra ziarelor, cărţilor, revistelor, filmelor, spectacolelor de teatru şi varietă}i.
Tipografiile au trecut direct sub controlul administraţiei militare, ori au fost închise. In
zona Buzăului, ziarele şi revistele şi-au încetat activitatea, indiferent de orientare
politică. Martor al evenimentelor, renumitul medic de origine transilvăneană, Vasile
Bianu nota în memoriile sale: Spectacole distractive nu mai sunt, cum se înserează,
străzile slab luminate sunt goale' •
7
La 25 aprilie 1918, prin Decretul regal nr. 929, a fost numit prefect al judeţului
Buzău Ion Georgescu Ceptura. În aceiaşi zi, noul prefect a depus jurământul în
prezenţa Ministrului de Interne: Jur în numele lui Dumnezeu şi declar pe onoarea şi
conştiinţa mea credinţă Majestăţii Sale Regelui, Dinastiei şi Constituţiunii ţării mele,
de a aplica legile şi a mă conforma lor. Aşa să-mi ajute Dumnezeu 18 • La 15 mai 1918, I.
Georgescu Ceptura îşi prezintă demisia, prefect al judeţului Buzău fiind numit Ghica
N. Mocanu, până la 28 octombrie 1918. După ocupaţia germană, a fost desemnat ca
prefect, prin Decretul regal nr. 3 180 19, Mihail Haralamb.
În judeţul Buzău şi Râmnicu Sărat tribunalele îşi reiau activitatea la 18
noiembrie 1918. Aici funcţionau şi tribunalele militare germane numite Feldgeisicht,
care judecau cauze privind delictele civile, cele existente între· civili şi militari şi
Kreigsgesicht; precum şi delicte politice comise de militari şi civili: spionaj, sabotaje,
crime în contra ostaşilor germani. Îşi redeschid lucrările şi judecătoriile locale, cum
erau cele din comunele: Beceni, Mihăileşti, Pârscov, Pogoanele. La 13 martie 1918
încep să funcţioneze şi oficiile poştale din comunele Beceni, Bozioru, Cislău şi
20
Pârscov •
Administraţia militară germană se afla în mâinile Comandamentului de etape.
Adevăratul conducător al oraşului Buzău era, însă, ajutorul acestuia, căpitanul
Georgius, din ordinul căruia 194 de ofiţeri germani au fost încărtiruiţi la hotelul Regal
15
Al. Marghiloman, Note politice 1897-1924, Voi. li. Ediţie de Stelian Neagoe, Bucureşti, Editura
Machiavelii, 1994, p. 104; Dimitrie Gh. Ionescu, Istoria oraşului Buzău. Din cele mai vechi timpuri
până astăzi, Bucureşti, Editura Litera, 1979, p. 198.
16
Arh. Naţ. Buzău, fond Pref. Jud. Buzău, dos. 24/1919, f. 5, dos. 27/1918, f. 2;17;20.
17
Vasile Bianu, lnsemnări din războiul României Mari, Voi. li, Cluj, 1926, p. 77.
18
Arh. Naţ. Bucureşti, fond Ministerul Afacerilor Interne (în continuare se va cita M. A. I.), dos.
161/1918, f. 3.
19
Ibidem, dos. 160/1918, f. I.
20
Arh. Muz. Mii. Naţ., fond doc. Dos.D III 84, f. 141; D 111 92, f. 55.
din Buzău, cheltuielile fiind suportate de primăria oraşului 21 • Alţi ofiţeri, subofiţeri şi
soldaţi au fost cazaţi în case particulare, fără consimţământul proprietarilor, aceştia
neprimind nici un fel de despăgubire. Generalul Spirescu, Ana Popescu, Amalia
Georgescu, Constantin Niculescu ş.a. din Buzău, comercianţii Ghiţă Dumitrescu,
Iordache Ionescu din Mizil, sau Gheorghe Giurgea din comuna Pârscov au găzduit
forţat militari germani fără să primească nici un fel de despăgubire 22 •
Pe strada principală din Râmnicu Sărat - Drogheria Rădulescu, Sucursala Băncii
Agricole, Cercul Comercianţior, Banca Creditul Râmnicean - au fost transformate în
grajduri pentru cai. Pentru mai mult de o lună, Biserica Sfinţii Apostoli a devenit tot
grajd. Alte biserici au servit ca magazii pentru muniţii, echipament, lagăre de prizonieri
şi chiar măcelării. Din opt biserici, doar Cuvioasa Paraschiva a rămas lăcaş de cult
pentru protestanţii germani. În unele locuinţe, ca de exemplu, casele marii proprietărese
Maria Zamfirescu, sau cea a lui Constantin Heraru, contabilul prefecturii 23 , au fost
instalate cazinouri sau localuri de distracţie pentru ofiţerii germani.
Multe comune au fost obligate să plătească diferite cheltuieli legate de
transporturi şi corvezi făcute în interesul serviciilor armatei germane, apoi lemne,
cheltuieli de staţionare şi încartiruire. Într-un scurt raport adresat Comandamentului
general Bavarez nr. 63, prefectura judeţului Buzău informează: primăriile se găsesc în
imposibilitatea să facă asemenea plăţi, veniturile-fiind cu mult mai mici decât sarcinile.
Pentru a rezolva aceste probleme, prefectura buzoiană propune ca aceste cheltuieli să
fie achitate din fondurile ţării •
24
Obiectivul principal al politicii promovată de ocupanţi a fost exploatarea şi

jefuirea sistematică a bogăţiilor teritoriilor controlate. Acestea erau supravegheate
strict. Majoritatea ordonanţelor elaborate şi aplicate de autorităţile germane vizau cu
precădere aspecte de ordin economic. Astfel, într-o ordonanţă emisă în anul 1917, de
mareşalul Mackensen se arată: Problema principală a administraţiei din România
constă în utilizarea maximă a teritoriului administrat în profitul Germanief5. Formele
de exploatare a bogăţiilor ţării până la secătuire în folosul Puterilor Centrale erau
diverse. Una din principalele căi a fost aceea a rechiziţiilor de alimente, furaje,
animale, materiale de construcţii etc. La nivelul judeţului Buzău, de exemplu, după
unele date, până în octombrie 1918, au fost rechiziţionate 85 730 de capete de vite 26 •
Au fost confiscate, potrivit documentelor vremii: o mare parte din producţia de in şi
21
Arh. Naţ. Buzău, fond Prim. Buzău, dos. 3/1917, f. 55.
22
Ibidem, f. 23-24; fond Tribunalul Buzău, secţia I, dos. 62/1918. f. 1O; dos. 63/19 I 8, f. 15; dos. 78/1918,
f. 15; dos. I OI I 1918, f. 10-11.
23
Arh. Naţ. Buzău, fond Prim. Rm. Sărat, dos. 152/1919, f. 139-140.
24
Idem, fond Pref. Jud Buzău, dos. 2/ 1918, f. 7.
25
E. C. Decuseară, România sub ocupaţia germană. Fasc. I. Organizarea şi activitatea poliţiei militare,
Bucureşti, 1920, p. 4.
26
Arh. St. Buzău, fond Pref. Jud. Buzău, dos. 26/1918, f. 81.
cânepă, o cantitate apreciabilă de furaje, precum şi 65% din producţia de fructe (prune,
27
mere, cireşe) ajudeţului Buzău .
Au fost date ordine precise primarilor din comunele buzoiene pentru
rechiziţionarea lânii, ouălelor, brânzei, laptelui, animalelor, păsărilor de curte etc.
Astfel, notarul din comuna Niculeşti preciza într-un raport adresat prefectului judeţului
Buzău că soldaţii germani în mod abuziv au luat de la mulţi cetăţeni ouă, făină, fasole,
păsări fără a face vre-o plată. În acelaşi mod, ei au confiscat 7500 de cărămizi de la
proprietarul Constantin Gavrilescu din comună 28 • Din comuna Scurteşti au fost
29
rechiziţionaţi cu forţa 4 900 hectolitri de grâu •
Numeroase documente atestă jafurile făcute de ocupanţi din averile
particularilor. Astfel, în comuna Pârscov, judeţul Buzău, comerciantului Gheorghe I.
Giurgea i s-au confiscat între altele 12 OOO cărămizi, 2 cai, 40 saci cu făină, 2 porci, 40
păsări de curte, 3 OOO kg. făn şi alte bunuri evaluate după război la suma de 80 608
lei • Moara lui Alexandru Mateescu din comuna Merei, a fost transformată în grajd de
30
către ocupanţii germani. Aceştia au luat cu forţa 1OOO hectolitri porumb, 30 hectolitri
grâu, 75 porci între 100-180 kg ş.a. pierderile cifrându-se la 77 604 leiJ 1• Lui Iordache
Ionescu, comerciant din Mizil, ostaşii germani i-au jefuit 1400 decalitri vin vechi din
recolta anilor 1915 -1916, 400 decalitri ţuică, 500 sticle oţet, 200 kg. brânză, 80 kg.
orez, 65 kg. cafea, 80 kg biscuiţi în valoare de 22178 lei 32 •
Cantităţi importante de alimente luate cu forţa de la pa1ticulari, au fost
sechestrate în depozite pentru folosul autorităţilor germane. Într-unul din acestea,
potrivit unor date se găseau 26500 kg de făină şi 6420 kg de tărâţe 3 J. Aceste produse
proveneau din magazine, farmacii, localuri publice pa1ticulare. Unele cantităţi erau
utilizate pentru întreţinerea soldaţilor din trupele de ocupaţie, iar restul mărfurilor erau
expediate în Germania, Austro-Ungaria şi Turcia.
Rechiziţii masive de animale, furaje, alimente s-au produs şi în judeţul Râmnicu
Sărat. Din aceste motive numărul de animale a scăzut vertiginos, de la 363685 capete
câte se înregistrau în 1916, la numai 127327, în 1919 34 • În oraşul Râmnic Sărat, soldaţii
germani au devastat locuinţele din zona Halei, de unde au luat între altele, 8500 kg
zahăr şi 32830 kg grâu. Pagubele înregistrate în întreprinderile şi instituţiile râmnicene
s-au ridicat, la suma de 2848016 lei 35 •
27
Arh. Muz. Mii. Nat. fond doc. dos. D III. 84 f. 281; 286.
Arh. Nat. Buzău, fond Pref. Jud. Buzău, dos. 7/1918, f. 23.
28
2
Q Idem, fond Prim. Buzău, dos. 2/1917, f. 4.
Idem, fond Tribunalul Buzău, sectia I, dos. 6211918. f. 15-15v.
30
31
Ibidem, dos. 9611918, f. 13.
32
Ibidem, dos. 63/1918, f. 15.
Arh. Nat. Buzău, fond Prim. Buzău, dos. 2/1917. f. 33.
33
Cf. Emil Răcilă., Contribuţii privind lupta românilor pentru apărarea patriei în primul război mondial
34
(1916 - 1918), Bucureşti. Editura Ştiintifică şi Enciclopedică. 1981. p. 162.

Arh. Nat. Buzău, fond Prim. Rm. Sărat. dos. 101/1920. f. 3.
35
Jaful sistematic şi rechiziţiile practicate pe scară largă de autorităţile gennane au

dus la secătuirea rezervelor de hrană, medicamente, combustibil de care dispunea
populaţia, autorităţile locale fiind obligate să treacă la raţionalizarea consumului. În
timp ce, soldaţii gennani dispuneau de raţii alimentare zilnice consistente: 500 g pâine.
200 g carne, 20 g untură, 25 g zahăr, I 00 g manneladă, 250 g leguminoase sau 200 g
făinoase, inclusiv posibilitatea de a trimite în Germania pachete cântărind între 5-25
kg, locuitorii oraşului Buzău, dispuneau în ianuarie 1917, de cantităţi mult mai mici de
persoană: 400 g pâine zilnic, 200 g carne pe săptămână, iar un an mai târziu porţia de
pâine s-a redus la 300 g, în timp ce carnea a scăzut la 150 g. Brânza era în cantitate
zilnică de 63 g, peştele sărat a ajuns la 300 g de persoană săptămânal. 400 g mălai
zilnic şi un ou pe săptămână36 • La Râmnicu Sărat, cantităţile de alimente erau mai mici.
Astfel, raţia de pâine era de 300 g.
Înfăţişând situaţia grea a locuitorilor din judeţul Buzău. avocatul Emil P.
Teodoru scria lui V. Bianu că : Noi am dus-o foarte rău din cauza ocupaţiunii străine
fiindcă am stat fără lucru Şi am avut multe neplăceri inerente, stări de război.
Semnatarul scrisorii arăta că seceta făcea ravagii căci din cauza ei nu avem făină şi o să
ne lipsească pâinea cu desăvârşire. Dar şi alte alimente nu se găseau în cantităţi
suficiente. Potrivit avocatului buzoian: carne nu găsim decât la 1O - 15 zile, câte 1 - 2
kg., grăsimile de tot felul lipsesc, iar zahăr, cafea, undelemn şi altele nu există. Ne
hrănim cu legwne şi brânză cât vor mai fi •
37
Lipsa de alimente în oraşul Buzău era recunoscută şi de primarul Constantin

larea în numeroase rapoarte adresate autorităţilor germane. Într-un asemenea document
înaintat la 28 septembrie/I I octombrie 1917, Comandamentului de etape se arată:
Alimentaţia populaţiei este absolut insuficientă. Ea a rămas absolut goală şi desculţă,
fiindcă prin trecerea trupelor şi prin rechiziţiuni de tot felul i s-a luat tot ce a avut3 •
8
Ocupanţii au confiscat, de asemenea în folosul lor importante cantităţi de

materiale de construcţii care erau deficitare în Germania, cu deosebire lemnul. Nemfii
şi-au însuşit în mod abuziv toată cheresteaua aflată în momentul venirii lor la Nehoiu· •
9
Ei au tăiat apoi în mod abuziv lemne din pădurea Piciorul Caprei şi din altele aflate în
zonă. În schimb, în oraşul Buzău, potrivit unui raport al primarului localităţii din
40
toamna anului 1917 rezerve de lemn nu sunt de loc •
Valoarea rechiziţiilor făcute de autorităţile gennane de ocupaţie este enormă. În
judeţul Buzău, rechiziţiile s-au ridicat, conform documentelor, la suma de 61 339 066
lei (valoarea leului din 1916) sau 119 821 370 lei (valoarea leului din 1919)4 1• În oraşul
36
Idem, fond Prim. Buzău, dos. 2/1917, f. 98 - 100; Vremea Nouă, Buzău, I nr. 5, din 27 octombrie 1919,
Ilie Georgianu, România sub ocupaţiunea duşmană. Fasc. li. Exploatarea economică a ţării. Organizarea
statului major economic, Bucureşti, 1920, p. 3.
37
V. Bianu, op. cit., p. 42.
38
Arh. Naţ. Buzău, fond Prim. Buzău, dos. 2/1917, f. 98-100.
39
Idem, fond Întreprinderea Forestieră Nehoiu, dos. 114/1919-1920, f. 15;31.
40
Idem, fond Prim. Buzău, dos. 2/1917, f. 28.
41
Idem, fond Pref. Buzău, dos. 24/1919, f. 69.
Râmnicu Sărat, rechizitiile, pagubele, distrugerile provocate de inamic s-au cifrat la 14

990 066 lei sumă, calculată de comisia specială de evaluare în ianuarie 1921 42 •
Actiunile autorităţilor germane au fost favorizate şi de unele elemente ale
administratiei locale, care au pactizat cu inamicul. Asemenea atitudini reprobabile sunt
semnalate de documentele vremii în comunele Năieni, Merei, Vemeşti, Gura
Nişcovului, Mărăcineni, Bălăneşti, Grăjdana ş.a.
43
O altă sursă de venituri pentru stăpânii vremelnici din Buzău şi Râmnicu Sărat a
fost obligativitatea unor prestaţii în muncă. Mii de oameni, suferind de foame şi frig
erau forţati să execute lucrări de construcţii, să repare drumuri, să participe la muncile
agricole. Numeroşi locuitori din comuna Gura Teghii au fost expediati cu care cu boi în
primăvara anului 1917 pentru arături şi diverse alte munci în comuna Ruşeţu (jud.
Buzău) şi Cireşu (jud. Brăila). Primarul comunei solicita într-un memoriu înaintat
autoritătilor germane să le dea posibilitatea celor luati cu forţa să se reântoarcă în
comună, întrucât fiecare are locuri proprii de muncă şi au rămas nelucrate • Într-un
44
memoriu al locuitorilor din comuna Trestia (jud. Buzău), înaintat înainte de sfârşitul
lunii septembrie 1917, autorităţilor militare de ocupatie se precizează că sătenii
Gheorghe Gheorghe şi Gheorghe Teiş au fost ridicaţi din comună şi trimişi să
muncească în oraşul Mizil. Gheorghe Teiş nu a rezistat însă regimului aspru la care a
fost supus şi a murit în cele din urmă datorită multor munci grele la care au fost supuşi
şi rău trataţi cu hrană. În august 1917 au mai fost ridicati şi duşi la muncă forţată încă
şapte locuitori, tot din comuna Trestia, iar în momentul redactării documentului nici
aceştia nu se întorseseră45 •
Obligativitatea muncilor locuitorilor din Râmnicu Sărat este confirmată de
documentele vremii. Într-un raport adresat superiorilor, primarul oraşului Râmnicu
Sărat, Al. Nica, preşedinte al consiliului local interimar preciza că zilnic comandatura
germană cerea 500-600 de persoane, pe care le aduna în piata oraşului, dimineaţa la
ceasurile şapte pe un ger îngrozitor şi de aici santinelele îi repartizau la şosele, la gară,
la parcul de aeroplane etc. („.). Au fost siliţi să iasă la corvezi, funcţionari, comer-
cianţi, fruntaşi ai oraşului, iar în ultimul timp chiar femei şi copii. Lângă Râmnicu
Sărat, la Dărămaţi, (la 1 km de oraş) lucrătorii erau ţinuţi sub arest, păziţi de santinele
în biserica din sat. Câteva din aceste persoane şi-au găsit moartea datorită condiţiilor
grele. Astfel, Dumitru Androne a murit ca urmare a vieţii mizerabile pe care o ducea
aici 46 •
Nici elevii nu au fost scutiţi de corvezi, muncind obligatoriu în folosul
ocupantului german. Ei erau folosiţi la cultivarea locurilor virane din oraş, săparea
şanţurilor de scurgere, strângerea castanelor şi urzicilor. Împotriva acestor practici,
primarul oraşului Buzău, Constantin larea, a protestat energic. El a criticat într-un
42
Idem, fond Prim. Rm. Sărat, dos. 171/1920, f. 183.
43
Idem, fond Pref. Jud. Buze.u, dos. 34/1919, f. 52.
44
Idem, fond Prim. Gura-Teghii, dos. 136/1917, f. 67.
45
Arh. Muz. Mii. Naţ., fond doc., dos. D III 70, f. 600.
46
Arh. Naţ. Buzău, fond Prim. Rm. Sărat, dos.152/1919, f. 150-152.
raport adresat comandaturii germane, atitudinea ocupanţilor cerând să se înceteze

această procedare faţă de elevii de Jice,,_u • De aceste practici nu au fost scutiţi nici
47
elevii seminarului teologic buzoian. Intr-un raport adresat de Episcopia Buzău,

primăriei oraşului Buzău, la mijlocul lunii ianuarie 1919, se informează noile autorităţi
că profesorii şi elevii seminarului episcopal buzoian au fost supuşi la diverse corvezi,
cum ar fi: tăiatul lemnelor din pădure, desecarea bălţior din împrejurimile oraşului, ş.a.
Totodată, documentul scoate în evidenţă faptul că din punctul de vedere al şcolii,
culturii şi moralităţii ocupaţia gennană a lăsat triste amintiri despre civilizaţia şi
sufletul poporului gennan, din anii 1916-1918"8• De altfel, învăţământul buzoian s-a
confruntat în aceşti ani cu mari dificultăţi economice şi financiare. Prin ordinul
comandamentului german, anul şcolar a fost redeschis la 22 august 1917. Condiţiile
erau însă foarte grele: localurile degradate, mobilier în mare parte defect sau sustras,
lipsa cadrelor didactice, (învăţători fiind înrolaţi în armată, ori refugiaţi în Moldova).
Cu toate aceste greutăţi, în judeţul Buzău, au fost redeschise 229 de şcoli rurale din
237, două noi şcoli au fost înfiinţate de autorităţile germane în comunele Beciu şi
Bâlhacu, cu un personal format din 280 învăţători, din care 83 titulari, 11 învăţători
ajutori şi 186 suplinitori. Din totalul de 239 şcoli, 172 au funcţionat în localul propriu,
iar 59 în spaţii închiriate • În oraşul Buzău au funcţionat 8 şcoli cu 30 de institutori şi
49
institutoare, la care s-a adăugat o şcoală în limba germană, înfiinţată de autorităţile

militare de ocupaţie 50
O altă sursă foarte importantă de venituri pentru administraţia germană erau
amenzile. Ele se percepeau din diverse motive: refuzul de a preda produsele agricole
sau materialele solicitate de ocupanţi, raportarea de date false ş.a. Cinci săteni din
comuna Sibiciu de pe valea Buzăului au fost amendaţi deoarece nu au vrut să predea
ouă Comandaturii germane. Enache Popa din Mărgăriteşti şi Dragomir Stroe din
Pătârlagele au achitat o amendă de 500 lei, respectiv 300 lei pentru că au vândut vite în
loc să le predea autorităţilor germane 51 • Primarul comunei Mărunţişu, Nicolae Jitianu, a
fost amendat cu suma de 50 de lei întru-cât a făcut un raport fals către comandatura
gennană din Pătârlagele52 • Un alt primar, Gheorghe Georgescu din comuna Trestia, a
primit o amendă de 400 de lei deoarece a ascuns lâna ce trebuia s-o predea şi cu 20 lei,
făcându-se vinovat că a trimis sare, inferioară calitativ, autorităţilor germane •
53
Numeroase amenzi au fost percepute de la populaţie şi în oraşele Buzău, Râmnicu

Sărat, Mizil. Spre exemplu, un număr de 25 de locuitori ai oraşului Buzău au fost
sancţionaţi cu o amendă de 100 de lei fiecare, pentru că au lăsat câinii slobozi,
47
Vremea Nouă, Buzău, I,nr. 5, din 27 octombrie 1919.
48
Arh. Naţ. Buzău, fond Pref. Jud. Buzău, dos. 37/1919, f. 15-16. Raportul nr. 68 al Episcopiei Buzău din
17 ianuarie 1919 către primăria oraşului Buzău.
49
Ibidem, dos. 25/1918, f. 25; E. Răcilă. op. cit„p. 114.
50
Arh. Naţ. Buzău, fond Pref. Jud. Buzău,dos. 21/1918, f. 14.
51
Idem, fond Prim. Sibiciu, dos. 5/1919, f. 194; fond Pref. Pătârlagele, dos. 9/1919, f. 16; Prim. Corn.
Mărunţişu, dos. 326/1917, f. 62.
52
Idem, fond Prim. Mărunţişu, dos. 326/1917, f. 298.
51
Arh. Muz. Mii. Naţ„ fond doc. dos. DIII, f. 52; Arhibald, Porcii, impresii din timpul ocupaţiei, Voi. 111,
vagabondând pe străzr4 • De asemenea, 27 de buzoieni au fost nevoiţi să achite amenzi

cuprinse între 100 şi 500 de lei, întru-cât nu au putut plăti la timp noile taxe, mult mai
ridicate, impuse de Comandatura gennană • Uneori amenzile erau colective, chiar pe
55
grupuri de comune. Deoarece nu au predat cantităţile cerute de alimente şi de calitate

corespunzătoare, 11 comune au plătit o amendă totală de 2200 de lei . De asemenea,
56
comunele Măneşti, Lopătari, Săruleşti, Goideşti, Trestioara au suportat amenzi, în anul

1917, cuprinse între 3000 lei şi 10000 lei, pentru că, au făcut contrabandă cu vite peste
graniţă57•
Asemenea fărădelegi au avut de suportat şi comunele Finţeşti şi Năieni, care au
fost amendate cu 2000 şi respectiv 4000, lei pentru că nu au vrut să strângă recolta de
struguri din Mizil, fapt consemnat în foaia de ordonanţă pentru populaţia civilă în
58
teritoriul român ocupat, din 3 septemmbrie 1918 • Într-un document similar, din 3
septembrie 1918, se consemnează că la 24 august 1918, comunele dintre Râmnic şi
Bisoca au fost amendate cu câte 200 lei, că au trimis la comandatură ouă clocite sau
stricate59 •
Toate acestea şi multe altele sunt dovezi elocvente ale asprimii regimului de
ocupaţie gennan şi în acelaşi timp, mărturi convingătoare ale opoziţiei populaţiei
buzoiene faţă de inumanul regim de ocupaţie. Formele de rezistenţă au fost multiple şi
variate de la refuzul de a preda alimente şi materiale, până la adresarea de memorii,
plângeri, proteste scrise înaintate autorităţilor gennane şi inclusiv organizarea de
revolte contra ocupantului. Cele mai multe agitaţii şi frâmântări au existat în lumea
satelor. Ţăranii expediau memorii autorităţilor locale, prezentând situaţia dramatică în
care se aflau: Suntem cu totul lipsiţi de hrană zilnică(. .. ), se arată în memoriul trimis
prefecturii Buzău de locuitorii din comuna Cilibia - suntem ameninţaţi să murim de
foame noi, femeile şi copiii noştri 60 • La rândul lor, sătenii din cătunul Ion Heliade
Rădulescu (azi satul Balta Plopului n.n.), au expediat un mesaj la 28 septembrie 1918
prefectului judeţului Buzău, solicitând trimiterea unor cantităţi de cereale atât de
necesare locuitorilor, ameninţaţi cu înfometarea: Vă rugăm a interveni la autorităţile
gennane de a ni se da porumb pentru hrană deoarece nu mai avem mult şi o să trăim cu
buruieni. Copiii şi cu toţii suntem ameninţaţi să murim de foame 61 • Tot cu lipsa
alimentelor, mai ales a făinii de porumb, se confruntă şi locuitorii din comuna Trestia,
care precizau într-un memoriu adresat prefecturii judeţului Buzău că De mai bine de
trei luni suferim din cauza lipsei de porumb, sunt zile când ne-am hrănit doar cu
fructe 62 • Primarul comunei Grăjdana, Alexandru T. Nedelcu, împreună cu alţi 35
54
Arh. Naţ. Buzău, fond Pref. Jud. Buzău, dos. 26/1918, f. 89.
55
Ibidem, f. 87-88.
56
Arh. Muz. Mii. Naţ., fond doc., dos. D III 70, f. 610.
57
Arh. Naţ. Buzău, fond Pref. Jud. Buzău, dos.611918, f. I.
58
Arh. Muz. Mii. Naţ., fond doc.,dos. D III 70, f. 880.
59
Arh. Naţ. Buzău, fond Prim. Rrn. Sărat, dos. 136/1918, f. 10.
60
Idem, fond Pref. Jud. Buzău, dos. 10/1918, f. 41.
61
Ibidem, dos. 9/1918, f. 24.
62
Ibidem, dos. 4/1918, f. I O.
locuitori a tnm1s în 1918 un memoriu Prefectului judeţului Buzău în care se

semnalează lipsa alimentelor de primă necesitate, în special a porumbului. Autorii
mesajului precizează că noi toţi locuitorii din această comună am ajuns să perim de
foame, neavând porumb, primul articol pentru existenţa zilnică. Ei informează
autorităţile că porumbul se găseşte pe la speculanţi, dar la preţuri foarte mari, iar
oamenii nevoiaşi nu-şi pot permite să cumpere, în special femei ale căror bărbaţi sunt
morţi pe câmpul de onoare şi înconjuraţi de copii. Sunt şi femei ale căror bărbaţi sunt
neîntorşi de la mobilizare •
63
Subalimentaţia, numeroasele corvezi, muncile obligatorii, lipsa combustibilului

pentru încălzit au determinat răspândirea epidemiilor de variolă, gripă, tifos
exantematic, care au secerat sute de vieţi omeneşti. Lupta împotriva acestor maladii se
ducea cu mare dificultate medicamentele găsindu-se în cantităţi mici, asistenţa
medicală fiind precară, numerosi medici, surori şi infirmiere servind sub drapel. În
oraşul Buzău exista un singur medic - doctorul Suciu - ajutat de doi agenţi sanitari. O
situaţie la fel de grea exista şi în judeţ. Primarul comunei Gura Teghii raporta
prefecturii judeţene, că în comuna sa asistenţa medicală era practic inexistentă: Nu
avem doctor, dentist, farmacist, veterinar, agent sanitar, moaşt'4. Situaţii similare erau
şi în alte comune, precum Cislău sau Pănătău.
Recunoscând situaţia în care se aflau numeroşi locuitori ai judeţului, doctorul
buzoian D. P. Inotescu consemna într-un raport înaintat în anul 1918 primăriei Buzău
că: Tifosul, febra recurentă, scarlatina au făcut ravagii (. .. ), cele mai multe victime
fiind date de copii şi tineri până la 20 de ani, căci datorită hranei cu totul insuficiente,
bolnavii nutriţi în asemenea condiţii nu mai pot avea nici o şansă de vindecare („ .),
viaţa devenind problematică6 5 .
În aceste împrejurări grele creşte mult mortalitatea, în raport cu natalitatea.
Astfel în anul 1916, s-au născut 786 de copii şi au murit l 085 de persoane, excedentul
morţilor fiind de 299. În anul următor decalajul era mai mare: 1528 morţi, faţă de
numai 591 de nou născuţi, excedentul ridicându-se la 937. Cota cea mai înaltă a
excedentului morţilor a fost înregistrată în 1918, când au murit l 358 de oameni şi s-au
născut doar 301 copii, el cifrându-se la 1057 •
66
La înrăutăţirea vieţii locuitorilor acestor meleaguri şi la crearea unei stări de

tensiune, au contribuit şi ocupanţii prin ordonanţele lor destul de restrictive. Astfel,
prin ordinul Comandantului etapelor Râmnicu Sărat, din 23 martie 1917, se interzicea
râmnicenilor părăsirea domiciliului înainte de ora şapte 67 • Din aceste motive au loc
63
Ibidem, dos. 8/1918, f. 3. Memorii similare au adresat şi sătenii din comunele: Brăieşti, Cislău sau
Vipereşti (Ibidem, f. 5; 16; dos. 9/1918, f. 45 - 46 ).
64
Arh. Naţ. Buzău, fond Prim. Gura Teghii, dos. 316/1917, f. 64.
65
Idem, fond Prim. Buzău, dos. 5/1918, f. 9.
66
Constantin G. Dumitrescu, Material documentar privind viaţa oraşului Buzău, Voi. IX /B, f. 145-146.
(Manuscris depus de autor la Filiala Buzău a Arhivelor Statului).
67
E. Popescu. C. Căzănişteanu, Documente privitoare la unele fonne de rezistenţă ale maselor populare
din teritoriul ~Temelnic ocupat (1916-1918), în "Studii", tom. 20, nr. 4/1967, p.649, doc. 6.
numeroase frământări, agitaţii şi nesupuneri. Potrivit documentelor vremii, sătenii din

comunele Zilişteanca şi Fundeni-Zămeşti s-au opus să lucreze muncile de primăvară.
Ei au fost amendaţi printr-un ordin al Comandamentului Armatei a IX-a germană, dat
la 29 martie/I I aprilie 19I7, cu câte 5 OOO lei fiecare • Asemenea acţiuni au fost
68
semnalate şi în alte comune ca: Trestioara, Lopătari, Bentu, Goideşti, Pleşcoi,

Niculeşti, Săruleşti, fapt pentru care au fost obligate să plătească, la începutul lunii
69
octombrie I 9 I 7, amenzi de 22200 lei •
Pe lângă amenzi, locuitorii care nu se supuneau ordinelor erau internaţi în
lagărele de muncă. Nu erau exceptaţi nici membri ai administraţiei sau poliţiei. Astfel,
subcomisarul D. Calonescu din Râmnic Sărat a fost arestat de germani mai multe zile şi
ţinut închis în lagărul de la Dărâmaţi. Motivul era acela că nu a executat ordinele
Comandamentului german pentru scoaterea populaţiei la corvadă. Au mai fost arestaţi
de germani, consilierul comunal I. Meriu şi contabilul primăriei N. Vemescu, primul
pentru motivul că nu a executat ordinele de rechiziţiuni şi al doilea deoarece a
calomniat armata germană •
70
Pe lângă aceste amenzi colective sunt semnalate numeroase pedepse şi amenzi

individuale. În comuna Mărunţişu, un număr de I 7 săteni au fost amendaţi cu suma de
50 de lei fiecare, pentru că nu au mers la lucru în pădurea Nehoiu 71 • Alecu şi Gheorghe
Cringan din Pătârlagele au plătit fiecare o amendă de I O lei întru-cât au plecat de la
lucru fără pennisiune 72 •
Părăsirea locului de muncă era o formă frecventă de nesupunere. Aşa au
procedat Grigore Dumitru, muncitor din Chiojd, fapt pentru care a fost închis 60 de
zile, Bănică Mihalache din Pătârlagele, Vasile Dumitrescu şi Dumitru Ion din Cătina,
Gheorghe Sibiceanu şi Grigore Scutaru din Colţi, Ilie Simionescu din Padina73 şi
exemplele pot continua.
O situaţie asemănătoare există şi în judeţul Râmnicu Sărat unde în unele locuri,
potrivit documentelor vremii, locuitorii refuzau să participe la lucru. În ordinul
Comandamentului de etape din 23 martie 19I 7 se arată că mulţi lucrători din oraş, care
pot lucra se retrag de la lucru fugind dis de dimineaţă de la locuinţa lor şi se ascund de
poliţie •
74
Nemulţumiri şi agitaţii
ale populaţiei buzoiene sunt semnalate şi în rândurile
muncitorilor. La una din întrunirile lucrătorilor de la schela Arbănaşi a fost înfăţişată
situaţia grea în care se aflau, cerându-se îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă şi de
muncă •
75
68
Ibidem, p. 643, doc. 3.
69
Ibidem.
70
Arh. Naţ. Buzău, fond Prim. Rrn. Sărat, dos. 152/1919, f.150.
71
Idem, fond Pref. Jud. Buzău, dos. 26/1918, f. 87-88.
72
Arh. Muz. Mii. Naţ„ fond doc., dos. D III, 70, f. 6 I O.
73
Arh. Naţ. Buzău, fond Pref. Jud. Buzău, dos. 6/1918, f. I; Eftimie Antonescu, Sacfificiile româneşti,
Voi. II , Bucureşti, 1924, p. 46-4 7; 10 I.
74
Arh. Muz. Mii. Naţ., fond doc., dos. D III, 107, f. 101.
75
Arh. Naţ. Buzău, fond Tribunalul Buzău, secţia I, dos. 7/1918, f. 29.
O altă fonnă de împotrivire, destul de eficientă, a fost aceea a distrugerii unor

reţele de comunicaţii. Într-o serie de comune cum ar fi: Mlăjet, Cochirleanca, Roşioru,
sătenii au rupt liniile telefonice, motiv pentru care au fost amendate cu o importantă
sumă de bani • În alte comune buzoiene, ca de pildă Vipereşti, Ruşavăţ, sau cătunul
76
Bădita, grupuri de partizani au acţionat asupra liniei ferate făcând stricăciuni Ia macaze
în trei locuri77, pentru a împiedica transportarea de combustibil şi alte produse necesare
trupelor gennane. De asemenea, sătenii din comuna Salcia Uudeţul Râmnicul Sărat) au
i~trodu~.fsietre printre şine, comuna fiind amendată cu suma de 3000 lei, negăsindu-se
vmovaţn .
Rezistenţa populaţiei buzoiene nu s-a limitat doar la refuzul de a ieşi la lucru, sau
de a preda alimente şi alte produse cerute de ocupanţi. De-a lungul liniei frontului din
Munţii Buzăului până în ţinutul Vrancei, pe raza fostelor judeţe Buzău, Rm. Sărat şi
Putna, mai cu seamă în zonele de munte, greu accesibile ochiului vigilent al
ocupantului exista o vastă şi eficientă reţea de infonnaţii creată şi condusă de patriotul
Vasile Chilian, ţăran din ţinutul Vrancei, statornicit în comuna Tichireşti din judeţul
Putna. Alături de el s-a aflat soţia sa, Clemansa Chilian, iar dintre colaboratorii săi cei
mai apropiaţi amintim pe: Dumitru Pantazică, Stanca şi Toma Cotea, Ştefan Secăluş,
Vasile Gălăţeanu, Nicolae Cojocaru, Năstase Deşliu, Constantin Albu, Maria şi
Gheorghe Beşliu, Maria şi Simion Merloiu şi alţii. În perioada decembrie 1916 - mai
1917, a activat în comuna Lopătari Societatea de ajutorare care s-a ocupat de
găzduirea, hrănirea şi organizarea trecerii în liniile româneşti, a peste 2000 de ofiţeri,
subofiţeri şi soldaţi. Dintre cei care au trecut linia frontului prin această zonă amintim
pe sublocotenenţii: Nicolae Meloiu, Nichifor Ilie, Octavian Cocărăscu (căzut eroic la
Mărăşeşti), Ştefan Borodan, Iancu Popovici, Aurel Urzică, locotenentul Alexandru
Cozma, plutonierul Chiriac ş. a„ În cadrul acestei organizaţii, supranumită de unii
ofiţeri români o adevărată Societate a vrăjitoarelor, au fost antrenaţi mai mulţi
localnici. În fruntea ei s-a aflat învăţătoarea Maria Beşliu (rudă cu Vasile Chilian).
Rememorând aceste momente, M. Beşliu avea să declare peste ani: Ne-aIŢJ pus în
serviciul acestor fii ai patriei şi i-am ajutat aşa cum am putut în acele timpuri, redând
pe mulţi armatei pentru apărarea şi înălţarea ţării 79 • Alături de Maria Beşiu s-au aflat
învăţătoarele: Ana Beşliu (fiica sa), Teodora Enăchescu, Maria Sârbescu, Florica Popa,
Vasilica Dobrescu, Ecaterina Stănescu şi sătenii Dumitru Ghica Moise, Ion Vânătorul,
Damian Brătilă, Radu Dumitru Teţcaru, Victor Cosma, şi chiar primarul comunei
Lopătari, Constantin Albu. Dintre călăuze amintim pe Nicolae Cristescu din Bisoca,
preotul Iosif Ionescu de la Schitul Găvanele, apoi pe Constantin Zămescu, Ion Stoica,
76
Augustin Deac, Ion Toacă, Lupta poporului român împotriva cotropitorilor (1916-1918), Bucureşti,
Editura Militară, 1978, p. 97. .
77
Valeriu Nicolescu, File de istorie buzoian~. Acţiuni ale populaţiei din judeţul Buzău în perioada 1916-
1918, în "Şcoala Buzoiană". 1978-1979, Buzău, 1979, p. 139.
78
E. C. Decuseară, op. cit., p. 20.
79
Aurel Gavrilescu, Eroi din umbră, Timişoara, 1937, p. 152-153.
Marin Simion, Ion Apostol dar mai ales pe Ion Ursu zis Moldoveanu, cioban din
zona-80 .
Reţeaua condusă de V. Chilian, care acţiona în strictă conspirativitate, fumiza şi
informaţii militare referitoare la potenţialul trupelor inamice: efective, dotare, tehnică,
amplasarea căilor de aprovizionare, planurile de atac eh:. Aceste date şi hărţi erau
transmise de ofiţerii, subofiţerii şi soldaţii români trecuţi în Moldova. Poliţia şi
siguranţa germană au avut în vedere posibilitatea scurgerii de informaţii din teritoriul
ocupat. De aceea au luat măsuri severe pentru contracararea activităţilor de spionaj ce
s-ar fi putut face în regiunile administraţiei militare de către elemente române rămase
în teritoriul ocupat. Se avea în vedere organizarea de acţiuni energice de supraveghere
şi control faţă de îndrăznea/a spioni/ol'. Membrii reţelei şi-au asumat enorme riscuri.
Dovedind pricepere, inteligenţă, diplomaţie şi stăpânire de sine, V. Chilian şi
principalul său colaborator D. Pantazică, au câştigat încrederea ofiţerilor ge1mani
cantonaţi în comuna Tichireşti, în casa lui Pantazică. Ei au transcris în secret hărţile
germane aflate pe pereţii încăperilor, situaţia la zi a poziţiilor germane, a efectivelor. O
astfel de hartă a fost predată autorităţilor militare române de sublocotenentul Maloiu,
fugit din lagărul de prizonieri de la Slatina şi trecut de această reţea în Moldova82 •
Un larg sprijin au dat sătenii din zona munţilor Buzău şi Vrancea, printre ei
aflându-se numeroşi preoţi şi învăţători. Nesocotind moa1tea care îi pândea la orice
pas, uneori fără a se cunoaşte între ei, au lucrat pentru acelaşi scop nobil al solidarităţii
umane. Ei au primit pe foştii prizonieri români, asigurându-le adăpost şi hrană,
oferindu-se drept călăuze, îndrumându-i prin locuri numai de ei ştiute, spre Moldova.
Principalele puncte de legătură ale grupului de rezistenţă au fost: Lopătari-Măneşti,
Schitul Găvanele-Nereju Mare, Colacu-Tichireşti, Vidra- Căliman 83 .
În vederea organizării acestei acţiuni temerare la Balta Colacului de pe Valea
Putnei. Vasile Chilian a construit o moară, convingându-i pe nemţi că scopul ei nu era
altul decât acela de a mări avantajele economice. În realitate, moara a servit ca punct de
trecere a frontului în Moldova. Fiecare trecere reuşită era confirmată de unităţile
noastre prin două lovituri de tun trase spre comuna Tichireşti. Totul se desfăşura în
condiţii de deplină conspirativitate, secretul activităţii celor din grupul Chilian fiind
bine păstrat. Toate acestea erau necesare deoarece ocupanţii au avertizat în mai multe
rânduri, din teritoriul controlat de ei, că aceia care vor ajuta un prizonier vor fi aspru
80
Ibidem, p. 146; Arh. Muz. Mii. Na\., fond doc., dos. Dili, 276; Aron Popoiu, Contribuţia femeilor la
lupta de rezistenţă în anii 1916-1917, oglindită în documente din patrimoniul Muzeului Militar Central,
în S.M.M.l.M., XI. 1978, p. 315-320.
81
E. C. Decuseară, op. cit„ p.20.
82
Cf. Cosma Neagu. Dumitru Marinescu, Fapte din umbră, Voi. III, Bucureşti. Editura Politică. 1977. p.
156.
83
E. Răcilă, op. cit., p. 253.
pedepsiţi, riscând o condamnare la doi ani închisoare, sau o amendă de până la 5 OOO
lei. Cei care vor ascunde militari şi agenţi duşmani pot fi condamnaţi la moarte84 •
Cu toate măsurilor severe de securitate, în noaptea de 21 mai 1917, nemţii au
descoperit firele nevăzute care-i legau pe patrioţi. În urma a unei percheziţii făcută de
ge1mani asupra unui subofiţer român prins în timp ce încerca să treacă frontul în
Moldova s-a găsit o pungă de piele atârnată la gât în care se aflau infonnaţii şi schiţe
ale dispozitivelor germane d~ luptă. În scurt timp, autorităţile de ocupaţie au trecut la
capturarea membrilor reţelei de spionaj, fiind arestaţi 76 membrii. La 16/29 iunie 1917
a fost prins V. Chilian. A căzut în mâinile germanilor şi primarul comunei Lopătari C.
Albu85 • Între 27 -29 iunie 1917 s-a desfăşurat procesul inculpaţilor la Tribunalul Curţii
Ma11iale de pe lângă Divizia 89 de infanterie gennană cu sediul la Focşani.
Rechizitorul procurorului întocmit de maiorul Larchenfeld pe parcursul celor 70 de zile
de cercetări 8 , cuprindea patru volume consistente. Principala acuzaţie adusă lui V.
Chilian şi colaboratorilor săi era spionaj în folosul inamicului şi implicit trădare.
Sentinţa procesului, care a fost de fapt un simulacru, s-a pronunţat la 5 august
1917, cu numai o zi înaintea marii victorii româneşti de la Mărăşeşti. Mareşalul
Mackensen, care a aprobat sentinţa, rămasă definitivă, a dispus executarea grabnică a
condamnaţilor: Vasile Chilian, D. Pantazică, Toma Cotea, Ştefanache Lăcătuş,
sergentul Gălăţeanu, Stan Baraboi (iniţial condamnat la 13 ani închisoare). Dumitru
Ghica Moise lipsea deoarece a reuşit să fugă în munţi. Stan Baraboi din comuna
Lopătari a reuşit să fugă în drum spre plutonul de execuţie; ajuns acasă în urma unor
lungi peripeţii, a murit după câteva zile • Constantin Brebeanu a primit 15 ani detenţie;
87
C. Albu 5 ani; Cristea Brebeanu din Terca, a fost condamnat la 1 an închisoare, fiind
învinuit că a hrănit prizonieri români; Ion Vânătoru la 1O luni; Radu Tescaru la 5 luni;
Maria Beşliu la 4 luni. Ion Moldoveanu moare în închisoarea din Focşani, Toma Şt.
Tiberiu, Constantin Zămescu, Ion Stoica, Simion Mierloiu au fost duşi în lagărele din
Germania de unde au fost eliberaţi în auiust 1918. Tot atunci au fost eliberaţi şi Ion
Apostol, Maria Beşliu, Dumitru Drăgan 8 • Primarul comunei Lopătari , C. Albu a
executat, potrivit mărturiilor sale un an, o lună şi nouă zile din pedeapsa de 5 ani cât
primise, fiind încarcerat în închisorile Focşani, Râmnicu Sărat şi Jilava până când au
venit românii şi mi-au dat drumu 89• Într-o notă administrativă a şefului plasei Slănic
adresată la 27 august 1918 prefectului judeţului Buzău se arată că fostul primar al
comunei Lopătari a fost acuzat de autoritatea germană pentru spionaj şi deţinut un an
84
Grigore Pherekyde, Colecţiunea ordonanţelor pentru populaţia României în cuprinsul administraţiei
militare, Bucureşti, 1918, p. 119.
85
Arh. Muz. Mii. Naţ., fond doc., dos. D III, 276.
86
Ibidem: C. Căpşuneanu, Eroul Vasile Chilian, Bucureşti, 1936, p. 8-9.
87
Arh. Muz. Mii. Maţ., fond doc., dos. D.111 276; A. Gavrilescu, op. cit. p. 132.
88
Ibidem: E. Antonescu, Les sacrifices roumains pendant la guerre, Ies victimes civiles, Voi. I, Paris,
1919, p. 273.
89
Arh. Muz. Mii. Naţ., fond doc., dos. D III 276.
de zile a fost eliberat. Vă rog să binevoiţi a-l integra în funcţia de primar din această
comună9°.
Încercările de a răscumpăra în bani pedepsele capitale nu a avut sorţi de izbândă,
autorităţilegermane refuzând această favoare. Ele şi-au motivat refuzul prin faptul că
procesul a făcut mare vâlvă în Gennania. Ultimile cuvinte rostite de eroul V. Chilian au
fost Trăiască România Mare •
91
În această perioadă în Moldova, armata română se pregătea să-i înfrunte pe

germani. Unităţile militare buzoiene refăcute, au luat parte la crâncenele lupte din vara
anului 1917 de la Nămoloasa, Doaga, Răzoare, Pădurea Prisaca, Mărăşti, Mărăşeşti şi
92
Oituz. Sacrificiile buzoienilor au fost considerabile • În Regimentul 7 Srtilerie care a
luptat la Nămoloasa s-a remarcat căpitanul Emil Cerkez din Râmnicu Sărat,
comandantul coloanei de muniţii de 75 mm. După bătălia de la Mărăşeşti el a fost
decorat cu medalia rusă Stanislav cu spade deoarece într-o singură zi a adus de la 30
93
km, 14000 de proiectile .
În afara grupului Chilian în spatele frontului au mai acţionat şi alte persoane,
individual sau în grupuri mici. O parte din ei au fost prinşi şi arestaţi de autorităţile de
ocupaţie. Antreprenorul de exploatări forestiere, Botha Iulius din Goideşti, a fost
condamnat la ani grei de închisoare pentru că a adăpostit şi hrănit mai mulţi soldaţi şi
ofiţeri români, refugiaţi din teritoriul ocupat, dornici să lupte pe frontul din Moldova
pentru libertatea patriei. Monahii Eftimie Arhimandrit şi Vartolomeu din Tisău, au fost
arestaţi deoarece au întreţinut pe soldaţii români ce voiau să se ducă la Mărăşeştt4. Alţi
locuitori din zonă, cum au fost Ion Andrei şi Anton Comănescu, făceau spionaj în
folosul armatei române, fapt pentru care au fost arestaţi de Comandamentul german 95 •
Preotul Traian Popescu din Nehoiaşu a fost iniţial condamnat la moarte fiind acuzat că
a făcut spionaj în folosul armatei române şi a înlesnit trecerea prizonierilor români în
Moldova. El a suferit 17 zile de carceră, dar ulterior sentinţa i-a fost schimbată fiind
mutat obligatoriu cu familia în comuna Scărlăteşti, din judeţul Brăila96 • Tot pentru
favorizarea trecerii unor militari români spre Moldova au fost arestaţi, judecaţi şi
condamnaţi: Brătilă Damian din Goideşti, la 5 ani închisoare, Constantin Niculescu din
Glodeanu Cârlig şi Moroianu Răducanu din Jugureni la câte 2 ani de detenţie •
97
Cele mai frecvente pedepse, de multe ori pentru fapte minore erau internarea în
lagăre de muncă. Din cele 16 570 persoane civile arestate, condamnate şi internate în
90
Arh. Muz. Mii. Naţ., fond doc., dos. D III 76; A. Gavrilescu, op. cit., p. 132; C. Căpşuneanu, op. cit., p.
91
13.
92
C. Dumitrescu, op. cit., (mss.), f. 48-52.
Arh. Naţ. Buzău, fond familial Emil Cerkez, dos. 91, Coresp. militară, f. 79-80.
93
94
·Idem, fond Pref. Jud. Buzău, dos. 37/1918, f. 20.
95
Idem, f. 20-2 l.
96
Ibidem.
Arh. Naţ. Buzău, fond Prim. Gura Teghii, dos. 324/1918, f. 2.
97
lagăre 277 proveneau din judeţul Buzău, iar 800 din judeţele Râmnicu Sărat şi Putna98 •
În unele cazuri, ocupanţii au lichidat pe cei care nu mai erau apţi de muncă. Astfel, În
comuna Bisoca (pe atunci jud. Râmnicu Sărat), un grup de femei au fost aruncate În
zăpadă dezbrăcate, pe motiv că erau bolnave şi nu mai puteau munci •
99
Acţiunile de luptă împotriva ocupanţilor au îmbrăcat adesea forme violente În

Întreg teritoriul ocupat, inclusiv În judeţele Buzău şi Râmnicu Sărat. Stroe Nedelcu din
Cilibia, împreună cu fratele său, au bătut un soldat german care venise să-i ducă cu
forţa la corvoadă, fapt care a atras după sine arestarea făptaşilor şi confiscarea
bunurilor din casă 100 • Tot pentru că a lovit un soldat german a fost arestat şi săteanul
Nicolae Dănarie din satul Lipia 101 •
În multe cazuri, solidaritatea existentă Între săteni făcea să nu poată fi identificaţi
făptuitorii, iar represaliile se abăteau asupra întregii comune. Aşa s-a Întâmplat, de
pildă, când Între comunele Costeşti şi Stâlpu a fost găsit cadavrul unui soldat german
din Regimentul 182 Infanterie, acestea au primit o amendă de 15000 lei fiecare 102 •
Comuna Ţinteşti a fost obligată, să achite 10000 lei, deoarece pe teritoriul ei s-au
descoperit corpurile neînsufleţite a doi soldaţi germani, iar autorii crimelor nu au fost
găsiţi 103 • La începutul anului 1918, un alt militar german a fost ucis în apropierea
comunei Mărgăriteşti. Autorul omorului nu a fost dezvăluit de consăteni şi de aceea
comunele Beceni, Cărpiniştea, Niculeşti, Săruleşti (azi Vintilă Vodă) au fost amendate
cu suma totală de 20000lei 104 •
Aceste forme de manifestare a rezistenţei faţă de ocupanţi, s-au împletit strâns cu
refuzul locuitorilor de a preda armele pe care le deţineau. Din aceste motive,
administraţia militară de ocupaţie a adoptat măsuri severe. La 23 martie/5 aprilie 1917,
guvernanţii germani au cerut locuitorilor să predea armele În timp de două săptămâni,
dar dispoziţia nu a fost respectată. La 12 aprilie 1918, ocupantul reaminteşte populaţiei
că este obligată să predea toate armele şi cartuşele pe care le mai deţinea, în caz contrar
se putea merge până la aplicarea pedepsei capitale 105 • Exemplele de condamnare la
moarte, pentru un astfel de delict, sunt destul de numeroase, fiind consemnate În
documente. Dr. V. Bianu consemna În jurnalul său că trei locuitori de la marginea
6
oraşului (Buzău n.n.) au fost înpuşcaţi din pricină că s-au găsit asupra lor puşti1° •
Pentru aceiaşi greşeală au plătit cu viaţa Vasile Ursu din Gura Sărăţii, Ion Trandafir
Simionescu şi Gheorghe Posea din Nehoiaşu 107 • Alţii au scăpat doar cu închisoare:
98
Arh. Naţ. Bucureşti, fond Casa Regală., dos. 115/1918, f. 47; A. Deac, I. Toacă, op. cit., p. 53.
99
E. Antonescu, op. cit.p. 407.
100
101
Arhibald, op. cit. voi. III, p. 55.
102
Arh. Muz. Mii. Naţ„ fond doc., dos.DII 121, f. 19.
103
Ibidem, dos. D III I 07, f. I 58;dos. D III 84, f. 235.
104
Ibidem, dos. D III, 84, f. 66.
105
Gr. Pherekyde, op. cit., p. 32;231.
106
V. Bianu, op. cit„p.87.
107
Arh. Naţ. Buzău, fond Prefectura Pătârlagele, dos. 12/1919, f.124; E. Antonescu, op. cit., p. 387-388.
Radu Ştefan din Cemăteşti - 5 ani închisoare, Ion Caloian din Buda - 2 ani detenţie, sau
108
Ion Cojocaru din Malu Lung - 2 ani şi 6 luni •
Alteori găsirea unor arme era înscenată de autorităţi pentru a constitui un pretext.
Lui Vasile Bogdan, din Râmnicu Sărat, fost senator, opozant al regimului de ocupaţie, i
s-a descoperit sub o magazie din curtea sa o armă, fiind ţinut închis trei luni. De fapt se
dorea instalarea în locuinţa sa a sediul a1matelor germane, lucru care de altfel s-a şi
.mtamp
. Iat 109 .
Măsurile întreprinse de autorităţi, nu au convins pe mulţi locuitori să predea
armele, înfruntând astfel toate riscurile ce decurgeau din deţinerea lor. Cu prilejul unor
razii efectuate de ocupanţi au fost găsite şi confiscate un mare număr de arme: la
Pârscov -79, Năieni - 72, Jugureni - Ruşavăţ - 58, Tăbărăşti şi Cislău câte 30 1JO.
În vara anului 1918, pe frontul de vest, aliaţii au organizat o puternică ofensivă
pe toate fronturile care nu a putut fi stăvilită de forţele Puterilor Centrale. Radicalizarea
mişcării de rezistenţă a populaţiei buzoiene şi râmnicene are loc în condiţiile prăbuşirii
sistemului opresiv impus de autorităţile germane. Plecarea unităţilor militare ale
Puterilor Centrale s-a făcut la Buzău, ca de altfel în întreaga ţară, în mare dezordine.
Sesizând acest lucru Al. Marghiloman consemna în memoriile sale următoarele:
Retragerea e lamentabilă şi mai prejos de orice' 11 • Trupele germane în retragere au
devastat, din nou, Palatul Comunal din Buzău, confiscând mobilierul sălii de recepţie şi
două case de bani. Din acestea, căpitanul Georgius a sustras suma de 438600 lei,
ordonând, în acelaşi timp, distrugerea arhivei prefecturii şi a Spitalului de Chirurgie
(l.C. Brătianu) 112 • Au fost prădate numeroase comune buzoiene. Din Beceni,
Cărpiniştea şi N iculeşti au fost ridicate 450 de capete de vite (câte 150 din fiecare
comună) • Asemenea devastări au avut loc şi în oraşul Râmnicu Sărat. Numai
113
mobilierul luat de germani în retragere s-a ridicat la suma de 306790 lei 114 •
Retragerea unităţilor germane a creat o vie satisfacţie în rândurile locuitorilor din
oraşul şi judeţul Buzău. Se încheia astfel o perioadă tristă în istoria acestor meleaguri.
Ocupaţia Puterilor Centrale a produs pe plaiurile buzoiene, ca de altfel, în întreaga ţară,
pierderi enorme. Totalul pierderilor materiale s-a ridicat la 123060460 din care
22537926 distrugeri de clădiri şi alte bunuri 115 • La acestea se adaugă numeroase
sacrificii umane. Victimele civile din vremea ocupaţiei germane s-au cifrat, în judeţul
108
Arh. Naţ. Buzău, fond Prim. Gura Teghii, dos. 324/1918, f.2.
109
Idem, fond Prim. Rm. Sărat, dos. 152/1919, f. 50.
110
Idem, fond Pref. Jud. Buzău, dos. 43/1919, f. 63-76.
111
Al. Marghiloman, Note politice 1897 - 1924, voi. IV, Bucureşti, 1927, p. 147; vezi detalii la: V. A.
Varga, Retragerea annatei gennane din România la sfârşitul anului 1918, în "'Studii", tom. XIV, nr.
4/1961, p. 879 şi unn.
112
Arh. Naţ. Buzău, fond Pref. Jud. Buzău, dos. 24/1918, f. 70; Constantin I. Stan, Reluarea luptei de către
armata română: octombrie - noiembrie 1918, în ''Apulum", XXIII, 1986, p. 356.
113
Ibidem.
114
Arh. Naţ. Buzău, fond Prim. Rm. Sărat, dos. 171/1920, f. 183.
115
Idem: fond Pref. Jud. Buzău, dos. 24/1919, f. I.
Buzău la 45 de cetăţeni, aproximativ jumătate fiind femei şt copu, tar numărul

persoanelor condamnate a fost de 1025 116 •
Se poate spune că vremelnica ocupaţie germană a provocat multe lacrimi şi
suferinţă în rândurile populaţiei. Aceste sacrificii nu au fost zadarnice deoarece la
Chişinău, mai întâi, apoi la Cernăuţi şi în final la Alba Iulia, românii din Basarabia,
Bucovina şi Transilvania au hotărât unirea acestor vechi teritorii româneşti cu Patria
Mamă.
În toată această grea perioadă a anilor 1916 - 1918, buzoienii şi râmnicenii au
dovedit maturitate, spirit de sacrificiu şi un fierbinte patriotism.
116
Ibidem; Constantin I. Stan, Destrămarea Partidului Conservator Progresist în fostul judeţ Buzău, în
"Mousaios", IY/2, 1994, p. 152- 153.
Fig. I.
Fig. 2.
Fig. 3.
Fig. 4.
Fig. S.
POLITICA INTERNĂ A GUVERNULUI
CONDUS DE ALEXANDRU MARGHILOMAN
MARTIE - OCTOMBRIE 1918
CONSTANTIN I. STAN
Încă de la preluarea puterii, în martie 1918, cabinetul prezidat de Alexandru

Marghiloman a fost confruntat cu numeroase probleme de ordin economic, social şi
politic.
Cea mai acută dintre ele a fost aceea a aprovizionării. Semnificativ în acest sens
este faptul că în teritoriul ocupat. potrivit inf01maţiilor, deţinute în martie de guvernul
român, rezervele de cereale nu ajungeau decât până la 31 mai • Numeroase documente
1
vorbesc de lipsurile de produse agro-alimentare. Într-o plângere adresată de un grup de

locuitori din comuna Mihăileşti Uudeţul Vâlcea), la 1-13 iulie 1918, prefectului
judeţului, se arăta: Toată populaţia comunei suferă în prezent din lipsă de hrani.
Memorii cu conţinut asemănător sunt trimise şi din alte zone. Într-unul din acestea,
adresat de locuitorii cătunului Ion Heliade Rădulescu din comuna Balta Plopului
Uudeţul Buzău), era consemnată situaţia grea în care se aflau, lipsiţi de alimente şi
celelalte mijloace necesare traiului3.
Insuficienţa cantităţilor de alimente se datorau, în special. rechiziţiilor făcute de
autorităţile de ocupaţie. Numai în două zile, 27-28 iunie 1918, au fost rechiziţionate în
comuna Sineşti Uudeţul Vâlcea), 45 de vite mari, 20 de găini şi 7 boboci de gâscă 4 •
Rechiziţii masive au fost făcute şi în numeroase comune din judeţul Buzău: Beceni,
Cărpiniştea, Scurteşti, NiculeştL Merei, Năieni, Verneşti, ş.a. Numai din comuna
Scurteşti, de pildă, au fost, rechiziţionaţi 4900 hectolitri de grâu 5 • La agravarea
chestiunii aprovizionării a contribuit şi faptul că numeroşi soldaţi din armatele de
ocupaţie au trimis în patrie cantităţi importante de alimente în pachete cuprinse între 5
şi 25 kg, încurajaţi fiind în acest sens de autorităţile străine. La acestea se adăugau
abuzurile şi ilegalitaţile comise de elemente colaboraţioniste ale administraţiei locale,
cum s-a întâmplat în plasa Dumbrava din judeţul Mehedinţi sau în comunele Costeşti,
Mărunţişu, Bozioru, Glodeanu din judeţul Buzău •
6
O situaţie asemănătoare aveau locuitorii din satele moldovene. Referindu-se la

această stare de lucruri, şeful guvernului consemna în notele sale din 8 iunie 1918:
1
Al. Marghiloman, Note politice NOTE, Bucureşti, 1927. p. 425.
2
Corneliu Tamaş, Petre Beradaşu, Sergiu Purice, Horia Nestorescu Bălceşti, Judeţul Vâlcea în anii
primului război mondial, voi.I, Bălceşti pe Topolog, 1979, p. 307, doc. nr. 217.
3
Vezi textul memoriului în Arh. St. Buzău, fond Pref.jud. Buzău, dos. 3/1918, f. 29.
4
C. Tamaş, P. Bardaşu, S. Purice. H. Nestorescu-Bălceşti. op. cit., p.311, doc. nr. 218.
5
Arh. St. Buzău, fond Pref. jud. Buzău. dos. 2411918, f. 6
6
Vezi Ibidem, dos. 3/1918, f.16, dos. 9/ 1918, f.46, Arh. St. Bucureşti, fond. M.A. I., dos 43/ 1918. f. 5.
296 C.I. STAN
Lipsă de alimente: judeţe întregi înfometate • În unna unei inspecţii făcută de

7
administratorul plăşii Corni (judeţul Botoşani}, în comuna Corni se arată că lipsa de

alimente în această localitate devenise cronică . Primăria comunei Doftana (judeţul
8
Bacău) raporta, la rândul ei, la 5 iulie 1918 administratorului de plasă că, zilnic
staţionau la această primărie: femei, bărbaţi şi copii cerând cu lacrimi în ochi porumb
pentru hrană, fiind cu desăvârşire lipsiţi, se hrănesc cu poame şi bureţi9. La înrăutăţirea
aprovizionării populaţiei moldovene cu alimente au contribuit şi o serie de practici ale
administraţiei din această parte a ţăriiJO.
Lipsa de alimente se datora şi faptului că în multe zone ale ţării producţia de
cereale era foarte scăzută. Acest lucru era recunoscut şi de guvern. Astfel, într-o
circulară a Ministerului de Interne din 23 mai-5 iunie se preciza: Toate semănăturile de
toamnă sunt compromise, iar recolta de grâu este slabă în toată Muntenia 11 • La rândul
sau, Constantin Garoflid, ministrul agriculturii şi domeniilor, arăta într-un raport
adresat regelui: Din cauza secetei producţia de grâu fiind în unele regiuni inferioară,
agricultorii sunt cu neputinţă de a plăti avansurile făcute de stat12 • Având în vedere
puţinătatea cantităţilor de cereale existente, Alexandru Marghiloman, într-o ordonanţă
adresată prefecţilor, dispunea: toate cantităţile de cereale aflate în mâna producătorilor
sau la oricare alte persoane sunt imobilizate şi nu pot fi vândute sau puse în consumaţie
decât cu aprobarea direcţiei aprovizionării. Se va trece la o nouă valorificare a tuturor
cantităţilor de cereale 13 • În felul acesta se înfrâna specula si tendinţa unora de a dosi,
sau a stoca cereale.
Tot din aceste considerente, printr-o alta ordonanţă a primului ministru,
cantităţile de cereale percepute drept vamă erau luate de la morari şi trecute comisiei de
aprovizionare, lăsându-se doar cantităţile necesare întreţinerii lor şi a familiilor lor.
Pentru contravenienţi se stipulau pedepse aspre, constând în amenzi până la 2000 de
14
lei • Cu toate acestea, problema aprovizionării cu alimente nu a fost rezolvată.
La îngreunarea aprovizionării cetăţenilor a contribuit şi reducerea importurilor la
unele produse. Zaharina, de pildă, confonn unei ordonanţe a guvernului, trebuia
folosită numai în scopuri medicale. Fannaciştii care o distribuiau în alte scopuri erau
pasibili de amendă de până la 5000 lei 15 • Dificultăţi se întâmpinau şi în asigurarea
cantităţilor necesare de săpun şi sodă. Toţi deţinătorii acestor produse erau obligaţi să
7
Al. Marghiloman, op. cit., voi. III. p. 541.
8
Arh. St. Bucureşti, fond. Prefecturajud. Buzău, dos. 24/ 1918, f. 9.
9
Cf. Vasile Livieanu. Mihail Rusenscu, Traian Lungu, Mircea losa, Iosif Kovacs, Vasile Bogza, Relaţii
agrare şi mişcări ţărăneşti în România 1908-192 /, Bucureşti, Editura politică, I 967, p. 223.
10
Arh. St. Bucureşti, fond. M.A.I„ dos. 367/1918, f. 28.
11
Arh. St. Buzău, fond. Primăria corn. Patârlagele, dos. 13/ 1918. f. 28.
12
''Monitorul Oficial'', partea I, nr. 97, din 22 iulie-4 august 1918.
13
Ibidem, nr. 141, din 2 29 septembrie.
14
Ibidem, nr. 164, din 13-26 octombrie.
15
Ibidem, nr.117, din 17-30 august.
POLITICA INTERNĂ A GUVERNULUI MARGHILOMAN 297
le declare • Cele mai mari greutăţi erau întâmpinate însă în aprovizionarea cu came,
16
ouă, unt, brânză. Deşi preţurile acestor produse au crescut la intervale foa1te scmte, ele
nu existau, în cantităţi cât de cât suficiente. A sporit, de asemenea, preţul tutunului şi
17
au fost ridicate impozitele asupra băuturilor spirtoase •
Guvernul conservator era confruntat, totodată, şi cu o serie de probleme
financiare, fiind nevoit să contracteze în august 1918 un nou împrumut în valoare de
300 milioane de lei la Banca Naţională a României, mărind astfel datoria sa la 1,3
18
miliarde lei •
Chiar şi o serie de susţinători ai politicii lui Marghiloman au criticat guvernul
pentru insuficienţa preocupare în vederea îmbunătăţirii situaţiei populaţiei. Unul din
senatorii conservatori într-o interpelare ţinută în Senat la sfârşitul lunii august 1918,
declara: Am văzut că în unna ratificării tratatului (este vorba de pacea de la Buflea-
Bucureşti, n.n.) suferinţele populaţiei din teritoriul ocupat se măresc în aşa fel încât
fiecare se întreabă nedumerit: < Ce fel de pace avem? Cum se poate numi aceasta
pace'?> 19 •
La înrăutăţirea situaţiei maselor ţărăneşti a contribuit şi lipsa de pământ,
problemă care era deosebit de acută.
În aceste condiţii grele, locuitorii satelor s-au ridicat la luptă. În Moldova, în
comuna Stânceşti, la Flămânzi Uudeţul Botoşani), sătenii s-au împotrivit autorităţilor,
iar cei din Leorda, din acelaşi judeţ, au ameninţat cu topoarele pe jandarmii care le-au
cerut să treiere grâul moşierului . De asemenea, în comunele Bogdăneşti Uudeţul
20
Suceava) şi Călăraşi Uudeţul Botoşani), locuitorii satelor s-au răzvrătit în contra

reprezentanţilor administraţiei locale, care săvârşiseră abuzuri 21 • În multe localităţi
moldovene lucrătorii ogoarelor au împărţit cu forţa pământul moşierilor. Sătenii din
Vizantea Uudeţul Putna), de pildă, au arat din proprie iniţiativă un lot de pământ
aparţinând unui moşier, iar cei din comuna Cosmeşti, aflată în acelaşi judeţ, după ce au
împărţit fiecărui ţăran un lot de pământ din moşia Mărăşeşti, l-au arat si semănat 22 •
Frământări ale ţărănimii au loc şi în teritoriul vremelnic ocupat, cu toată prezenţa
trupelor străine. La sfârşitul lunii martie 1918, ţăranii din comunele buzoiene
Zilişteanca şi Fundeni Zărneşti s-au opus să lucreze câmpul pentru muncile de
primăvară, fapt pentru care au fost amendaţi cu 5000 lei D.
16
Ibidem, nr. I OI, din 27 iulie-9 august.
17
Ibidem, nr. 10, din 14-27 aprilie.
18
Ibidem, nr.119, din 19 august -1 septembrie.
19
Interpelarea D-lui Senator Dimitrie Yarca adresată D-lui Prim-Ministru Marghiloman În şedinţa
Senatului din august 1918, p. 6.
20
Arh. St. Bucureşti, fond. M.A.1., dos. 42/1918, f. 19.
21
Gf. Traian Lungu, Mihail Rusenescu, Acţiuni de luptă ale ţărănimii din România intre 1917-1921, în
·•studii", tom 24, nr. 2/1916, p. 302-303.
22
Gf. Leon Eseanu, Ioan Saizu, Date noi privind lupta pentru pământ a ţăranilor din Moldova in anii 1918-
1921, în "Analele I.S.1.S.P.", an XIV, nr. 1/1968, p. 87.
23
Elena Popescu, Constantin Căzănişteanu, Documente privitoare la unele forme de rezistenţă ale maselor
populare În teritoriul vremelnic ocupat ( 1916-1918), în "Studii", tom 20, nr. 4 I 1967, p. 643, doc. 3.
298 C.l. STAN
În locul unor măsuri concrete care să ducă la îmbunătăţirea soartei ţărănimii,

guvernanţii au recurs la organizarea de represiuni. În acest scop, încă din mai 1918, pe
baza unui protocol secret al tratatului de la Bucureşti, au fost readuşi din teritoriul
ocupat jandarmii evacuaţi în Moldova la sfârşitul anului 1916 pentru a fi împrăştiaţi la
ţară unde muncile nu se prea execută2 • Totodată, la mijlocul lunii mai, a fost
4
promulgat un decret privind organizarea jandarmeriei rurale. Corpul de jandarmi,

condus de un general, ajutat de un stat major, se compunea din regimente, împărţite în
batalioane, companii, plutoane, secţii şi posturi de jandarmi. Fiecare comună rurală
avea un post de jandarmi condus de un plutonier. Mai multe posturi formau o secţie
comandată de un jandarm plutonier-major, ajutat de doi jandarmi pedeştri şi trei călări.
Companiile purtau denumireajudeţului. Jandarmii puteau fi folosiţi de autorităţi pentru
diferite situaţii. Se prevedeau a fi constituite trei brigăzi, având sediul (inspectoratele)
la Bucureşti, Iaşi şi Chişinău. Efectivul jandarmeriei era fixat la 35000 25 • Prin urmare,
legea din mai 1918, privind organizarea unuia din cele mai importante mijloace ale
aparatului represiv al statului, avea un caracter reacţionar, de clasă.
Paralel, guvernul conservator a fost nevoit să anunţe şi unele reforme. Cu prilejul
dizolvării Parlamentului, şeful guvernului informa pe deputaţi că: este hotărât să
întreprindă o operă de reorganizare a tuturor ramurilor activităţii de stat, să înscrie o
largă reformă agrară şi o adâncă reformă electorală, ca două puncte principale în
programul său2 6 • Însuşi regele, tot datorită presiunii exercitată de mişcările ţărăneşti, a
fost nevoit printr-o scrisoare adresată la mijlocul lunii martie 1918, administratorului
Domeniilor Coroanei, să iniţieze măsuri în scopul aplicării exproprierii pe moşiile sale:
Astăzi, arăta el, când vitejii noştri ostaşi, care cu atâtea jertfe şi atâta sânge au apărat
pământul strămoşesc, se întorc la căminele lor, voiesc ca pe Domeniile Coroanei ca şi
pe proprietăţile mele, ei să se bucure fiiră întârziere de foloasele pe care le asigură
principiile sancţionate de mine în Constituţie. În acest scop, până când noi legi vor
putea permite împroprietărirea lor definitivă, doresc ca pe aceste domenii să fie deja
sub formă de obşte şi de arendă puşi de îndată în folosinţa pământurilor ce li se cuvin21 •
Sub presiunea evenimentelor, Alexandru Marghiloman a fost nevoit să accepte
rezolvarea problemei agrare, având însă o atitudine specifică omului politic
conservator, reprezentant de seama al marii moşierimi.
Poziţia sa a fost exprimată în cadrul unei întruniri electorale care a avut loc la
Bârlad: Nu avem nici un fel de gând să luăm proprietatea mare, de ori unde se găseşte,
s-o tăiem în bucăţi şi s-o împărţim în vântul întâmplării. Noi voim şi prin mijlocul
24
Vasile Th. Cancicov, op. cit., voi. li, p. 447.
25
Vezi textul legii în ·'Monitorul oficial". partea I, nr. 41, din 19 mai-I I iunie 1918.
26
"Gazeta Bucureştiului", li, nr. 504; din 10 mai 1918.
27
"Monitorul Oficial'·, partea I, nr. 301, din 21 martie-3 aprilie 1918; vezi şi C. Filipescu, Evoluţia
agriculturii româneşti. Studiu de politica agrara, Bucureşti, 1940, p. 370; D. Şandru, Refonna agrară din
1921 în România, Bucureşti, 1975. p. 45.
cumpărătorilor de bună
voie, prin crearea caselor de credit, prin creditul funciar
ţărănesc şi prin mijlocul exproprierii să pennitem ţăranului harnic să-şi întregească
pământul, urmărindu-se realizarea între ţărani şi moşieri a unei opere de înfrăţire". În
fond, liderul partidului marii moşierimi îşi propunea să creeze în mediul rural o clasă
de proprietari mijlocii: absolut indispensabile unei bune gospodăriri a ţării. Nu vedem
de Joc reforma agrară ca o reformă de clasă („„.), preciza Marghiloman. Ce vrem noi
este armonizarea claselor, voim ca ţara să aibă maximum de producţie agrară. Voim o
clasă de ţărani înstăriţi" •
28
Aceste declaraţii erau menite să atragă de partea Partidului Conservator masele

de alegători, în alegerile anunţate pentru zilele de 19 mai-I iunie. Colegiul I Senat, 21
mai-3 iunie, Colegiul II Senat, 25 mai-7 iunie, Colegiul I Camera. 26 mai-8 iunie,
Colegiul li, 27 mai-9 iunie Colegiul 111 29•
Alegerile urmau să se desfăşoare pe colegii censitare şi fără participarea
dobrogenilor. Cu acest prilej, liberalii au lansat o declaraţie în care condamnau
dizolvarea Parlamentului, anunţând că nu vor participa la viitoarele alegeri şi că nu vor
recunoaşte legalitatea lor şi a noului Parlament, deoarece ele se fac pc baza vechiului
sistem electoral, al colegiilor restrânse şi a votului censitarl 0 • La rândul lor socialiştii
s-au ridicat împotriva consultării electoratului, arătând ca ea se face pc baza vechiului
sistem al celor trei colegii, fapt pentru care îndemnau pe toţi tovarăşii şi membrii
partidului de a nu acorda nici-o încredere candidaţilor de orice nuanţă politica ar fi, să
nu le dea votul fntrucât toţi, fără deosebire, sunt reprezentanţii regimului de clasă
burghezo-capitalist 31 •
Cu toate acestea, unii fruntaşi locali ai opoziţiei liberale din judeţele Bacău,
Suceava şi laşi au candidat în alegeri 32 • La fel au procedat şi unele organizaţii locale ale
Partidului Naţionalist Democrat care au nesocotit hotărârea centrului. A. C. Cuza, de
pildă, a candidat în judeţul Ialomiţa, iar o întreagă listă naţionalist-democrată a fost
depusă la Colegiul li Cameră în judeţul Iaşi. Al. Averescu a fost înscris pe liste în şase
locuri la diferite colegii. Chiar şi unii conservatori tachişti ca: Pompiliu Ioaniţescu şi
Anton Filotti s-au prezentat în alegeri candidând pe liste independent 33 •
Alegerile s-au desfăşurat sub semnul ingerinţelor de tot felul din partea
guvernanţilor. O mare parte din cei care aveau drept de vot din teritoriul ocupa~
refugiaţi în Moldova, nu au putut participa deoarece listele electorale nu au fost
revizuite.
28
"Steagul", IV, nr. 15, din 23 mai; nr. 23 din 31 mai 1918.
29
Arh. St. Buzău, fond Primaria corn. Pl!.târlagele, dos. 13/1918, f. 15 (Decretul Regal nr. 940 din 25
aprilie 1918-copie); Arh. St. laşi, fond Primăria laşi, dos. 14511918, f. 2.
30
"Mişcarea'', X, nr. 113, din 18 mai 1918.
31
Presa mu11citoreasca şi socialistă din România, voi. III (1917-1921 ), partea I, septembrie 1917-iunie
1919,Bucureşti,Editurapoliticl!., 1917,p.157.
32
"Monitorul Oficial", partea I, nr. 45, din 24 mai-6 iunie, nr. 49, din 29 mai-8 iunie; nr. 49 din 28 mai-10
iunie.
33
Ibidem, nr. 47, din 26 mai-8 iunie; nr. 49 din 28 mai-10 iunie.
300 C.I. STAN
Candidaţii conservatori din capitală au lansat un manifest în care îşi exprimau

ataşamentul faţă de guvern şi partidul din care faceau parte, expunând totodată,
prevederile programului lor: stabilirea răspunderilor şi înfăptuirea a patru reforme
administrative, judecătorească, electorală, agrară şi a presei • Cu prilejul alegerilor.
34
guvernanţii au organizat numeroase întruniri la Bucureşti, Bârlad, Brăila, Galaţi. La

una din acestea, care a avut loc în capitală, vorbitorii, printre care C. Macri, Miltiade
Adamescu şi alţii au condamnat guvernul anterior, considerându-l o hidri' 5 •
Opoziţia a organizat la rândul ei, o serie de acţiuni cum a fost cea de la Bacău, la
care s-a cerut alegătorilor să urmeze linia politică a generalului Averescu, a cărei
personalitate era considerată, evident, în mod apologetic, cu scop de propagandă,
simbolul vredniciei româneştP 6 •
În condiţiile în care mulţi reprezentanţi ai opoziţiei antiguvernamentale liberali,
conservatori-naţionalişti, socialişti, nu s-au prezentat în alegeri, guvernul condus de
Alexandru Mar~hiloman a obţinut câştig de cauză. În Senat au pătruns numai elemente
conservatoare. ln schimb, în Adunarea Deputaţilor au intrat şi o serie de fruntaşi ai
opoziţiei, membri ai Ligii Poporului, Partidului Naţionalist-Democrat, Partidului
Muncii. Al. Averescu a fost ales la Colegiul I din Tecuci şi Vaslui, la Colegiile I şi li
din Mehedinţi, la Colegiul III din Bacău şi la Colegiul III din Suceava. La Galaţi,
Grigore Trancu-Iaşi, fruntaş al Partidului Muncii, a fost ales cu o mare majoritate de
voturi. La rândul sau, A. C. Cuza, lider al Partidului Naţionalist-Democrat, a fost ales
în judeţul Ialomiţa, în timp ce, C. Stere a reuşit în alegeri în judeţele Ilfov şi laşi
preferând locul din judeţul Ilfov 37 .
Deşi în propaganda electorală, necesitatea elaborării reformei agrare şi a celei
electorale ocupase un loc central, ulterior şeful guvernului în discursul rostit cu prilejul
deschiderii lucrărilor Camerei, a anunţat că legile de expropriere urmau să fie
promulgate cel mai târziu în termen de şase luni de la eliberarea teritoriului, acestea
deoarece, Corpurile Legiuitoare nou alese nu aveau rol de Constituantă38 . La rândul
său, Constantin C. Arion, vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri şi ministrul
afacerilor externe, declara în şedinţa Senatului din 16 iunie 1918, referitor la aceeaşi
arzătoare problemă: Vrem împroprietărirea, vrem transformarea proprietăţii mari în
proprietate mică, o vrem legată însă de producţie mare39 .
34
·'Steagul", IV. nr. 20, din 28 mai 1918
35
Ibidem, nr. 24, din I iunie.
36
·•îndreptarea„, I. nr. 29 din 17 mai 1918.
37
Arh. St. laşi, fond Primaria laşi, dos. 145/1918, f. 58; "Monitorul Oficial", parte I, nr. 47, din 26 mai-8
iunie 1918; "Opinia", XIV, nr. 3362, din 3 mai 1918; Pamfil Şeicaru, La Roumanie dans la grande
guerre, Paris, 1968, p. 4, 7.
38
"D. A. D.", Sesiunea extraordinară 1918, nr. 10 şedinţa din 14 iunie, p. 160-161.
39
·•o. S.", Sesiunea extraordinară 1918, nr. 12, şedinţa din 16 iunie, p. 117; însuşi regele Ferdinand s-a
ridicat împotriva politicii agrare promovată de guvernul Marghiloman, arătând că nu s-a făcut nimic în
materie de expropriere, fapt care a creat numeroase agitaţii ( vezi Arh. St. Bucureşti, fond Casa Regală,
dos. 31 /1918, f. 11; Eufrosina Popescu, Din istoria politică a României. Constituţia din 1923, Bucureşti,
Editura Politică, 1983, p. 53.)
Cabinetul marghilomanist inaugura politica sa agrară prin ''Legea obligativităţii

muncii şi culturilor agricole", care prevedea în mare, următoarele: În timp de 5 ani de
la punerea în aplicare .a legii de faţă, munca cu braţele, vitele şi maşinile în agricultură,
în exploatarea pădurilor, precum şi cultura pământului devin obligatorii. Articolul 2 al
legii stipula: Toţi muncitorii agricoli valizi, bărbaţi până la 60 de ani, femei până la 50
de ani şi copiii de la 14 ai în sus sunt obligaţi a executa îndată muncă ce li se distribuie
de serviciul agricol judeţean. Totodată, vitele de muncă, maşinile şi uneltele agricole
existente la data punerii în aplicare a legii de faţă se consideră rechiziţionate în folosul
statului. În caz de degradare, de opunere sau de distrugere intenţionată ele vor fi
ridicate de la proprietari. În acelaşi timp, agricultorii erau obligaţi, conform articolului
6, să comunice serviciului agricol judeţean la I ianuarie al fiecărui an sau la cerere
planul de cultură al suprafeţei pe care o deţineau. Acest serviciu inventaria uneltele,
maşinile agricole, animalele de tracţiune, cerceta realizarea planului de muncă,
distribuia forţa de muncă (articolele 7, 8, 9). Legea sporea atribuţiile organelor
administraţiei locale în domeniul agricol. Astfel, prefecţii, potrivit a1iicolului 34, aveau
datoria de a controla executarea muncilor agricole şi răspunderea realizării programului
de muncă întocmit de serviciul agricol judeţean. Totodată, comandantul jandarmeriei
rurale deţinea în fiecare comuna un jandarm pentru a fi la ordinele şi dispoziţia
serviciului agricol judeţean. Acesta primea în fiecare săptămâna programul întocmit de
comisia agricolă comunală. Erau prevăzute pedepse aspre pentru cei care încălcau
această lege. Nerespectarea obligaţiei de muncă se pedepsea cu o amendă între 50-200
lei. În caz de neplată, la cererea agronomului regional, pedeapsa se putea comuta de
către judecătorul de ocol în 5-20 zile de închisoare (a1iicolul 39). Cei care nu
comunicau planul de muncă erau amendaţi cu o sumă cuprinsă între I 00-300 lei
(articolul 40). În caz de recidivă amenzile se dublau (articolul 43)40 •
Prin prevederile ei, Legea muncii obligatorii avea un caracter de clasă, urmărind
apărarea şi consolidarea marii proprietăţi. Ea a fost promulgată în condiţiile deosebite
când numeroase pământuri erau nelucrate, iar produsele agricole lipseau. Partidele
politice au avut faţă de această lege poziţii diferite. Liberalii considerau că nu poate fi
aplicată, în timp de pace, ducând la mişcări în lumea satelor, căci fixa sarcini aspre
pentru ţărănime, anulându-le libertatea muncii, tinzându-se astfel spre reînvierea
iobăgiei 41 . A verescanii o socoteau, la rândul lor, drept un sistem de constrângere care
nu poate să reuşească; ea va rămâne neaplicată, ori va da loc la zbucimări inutile42 .
Partidul Socialist Democrat din România s-a ridicat cu fermitate împotriva acestei legi
şi, în general, în contra politicii agrare preconizate de guvernanţii conservatori. Într-o
40
Vezi textul legii în ·'Monitorul Oficial'', partea I, nr. 48, din 27 mai-9 iunie 1918.
41
·'Mişcarea", X. nr. 145, din 24 ianuarie 1918; vezi şi G. lonescu-Siseşti. Agricultura în epoca
contemporană., Bucureşti, f.a., p. 90
4
z ·•îndreptarea'", I, nr. 73, din 15 iulie 1918.
302 C.l. STAN
publicaţie socialistă se arăta că

partidul a revendicat exproprierea marii proprietaţi
rurale în folosul ţărănimii, nu ca răsplată a sacrificiilor de război, ci ca un drept sacru al
-
ace Iora care muncesc pamantu 143
A
.
Constantin Garoflid, ministrul agriculturii şi domeniilor în guvernul
Marghiloman, autorul legii, motiva în Parlament, la începutul lunii iulie 1918~
necesitatea acestei legi arătând că uneltele, vitele, braţele de muncă nu mai puteau fi
44
lăsate să lucreze anarhic în condiţiile în care ele s-au redus la jumătate" , se încerca
astfel să se justifice caracterul de clasă al acestei legi.
Legea muncii obligatorii a creat numeroase şi puternice frământări în lumea
satelor. La 17 iunie 1918, un număr de 300 de locuitori ai comunei Boroaia (judeţul
Baia) s-au ridicat împotriva comitetului constituit pentru aplicarea ei, cerând
împroprietărirea, aşa cum li s-a promis pe front. În timp ce agronomul le explica la 30
iunie prevederile decretului, localnicii, împreun{t cu ţăranii din Bogdăneşti, au bătut pe
notar şi pe şeful postului de jandarmi, dezarmându-l. Încercările autorităţilor de a aresta
pe capii răsculaţilor au rămas fără rezultat, ţăranii din comunele Boroaia, Bogdăneşti şi
Râşcov opunându-se, în două rânduri, cu înverşunare •
45
Prin refuzul de a munci pe moşii, ţăranii u1măreau să obţină împărţirea

pământurilor deţinute de proprietari. În iunie 1918, administratorul plăşii Centru
(judeţul Dorohoi) arăta într-un raport că oamenii sunt recalcitranţi (. ..). Sunt informat
că locuitorii vorbesc între ei că pământul trebuie să li se dea gratis, iar de
obligativitatea muncilor agricole nu prea sunt satisfăcuţi4 6 • Agitaţii asemănătoare erau
consemnate şi în comunele Stânceşti, Ştefăneşti şi Flămânzi din judeţul Botoşani •
47
Opoziţia ţăranilor de a lucra pământul a luat o mare amploare şi în teritoriul

ocupat. Administratorul plăşii Buftea (judeţul Ilfov) scria într-un raport adresat
prefectului că locuitorii refuzau să participe la recoltatul sfeclei de zahăr de pe moşia
T anca-b eşu•48 .
A
Acţiuni similare au avut loc în comunele buzoiene Nehoiu, Arbănaşi şi

Pătârlagele • Însăşi refuzul ţăranilor de a lucra pământul a generat revolte deschise
49
împotriva autorităţilor şi chiar ciocniri cu aparatul represiv al statului.
43
Presa muncitorească şi socialistă din România, voi. JII ( 1917-1921 ), partea I, sept. 1917-iunie 1919, p.
159.
44
·•steagul". IV, nr. 61, din 8 iulie 1918.
45
Cf. D. Şandru, Reforma agrară din 1921 în România .„, p. 45
46
Arh. St. Bucureşti, fond M.A,I„ dos. 43 /1918, f. 43
47
Ibidem. dos. 42/1918, f. 23; FI. Dragne, Momente din activitatea desfăşurată la sate de militanţii aripii
revoluţionare a mişcării muncitoreşti În frunte cu grupurile comuniste. I 9 I 7-192 I în ··Studii şi materiale
de istorie contemporană", voi. li, Bucureşti, Editura Academiei, 1962, p. I O; Constantin Dropu,
Flămânzi. Un nume În istorie, Botoşani, 1977, p. 160.
48
Arh. St. Bucureşti, fond Prefecturajud. Ilfov, dos. 102/1918, f. 17.
49
Arh. St. Buzău, fond Prefectura jud. Buzău, dos. 17/1918, f. 5: Idem. fond Primăria comunei Pătârlagele,
dos. 13/1918, f. 38.
Încercând să dea totuşi o satisfacţie maselor ţărăneşti agitate, guvernul

conservator a promulgat "Legea pentru arendarea obligatorie şi vânzarea unei părţi din
pământul marii proprietăţi". Potrivit acestei legi, proprietarii de moşii sau părţi de
moşii cu peste 100 ha erau obligaţi să ofere spre arendare Băncii agrare pentru
locuitorii plugari, un procent în funcţie de mărimea proprietăţii după cum unnează până
la l 0% cu posesiuni intre I 00-250 ha, l 0-20 % cei având 250-500 ha; 20-30 % cei
deţinând între 500-1 OOO ha; 30-50 % aceia cu moşii între 1000-3000 ha; 60-70 %
pentru proprietarii având între 3000-5000 ha. Limita maximă de teren care rămânea
proprietarului era de 1500 ha. Moşiile statului, judeţelor, comunelor Domeniului
Coroanei, Casei Rurale, Aşezămintelor de beneficiere unnau să fie supuse în întregime
arendării. Loturile mici şi mijlocii se distribuiau numai românilor muncitori de pământ.
La distribuirea loturilor se preferau plugarii care posedau inventar şi braţe de muncă
îndestulătoare. Practic, prin această prevedere, erau favorizaţi agronomii, preoţii,
învăţătorii, reprezentanţii administraţiei locale. La condiţii egale - arăta legea - se
preferă sătenii mobilizaţi, văduvele şi orfanii de război, ceea ce constituia un fapt
pozitiv. Prin această lege era interzisă cultivarea în dijmă sau subarendare, atenuându-
se în felul acesta, într-o oarecare măsură exploatarea ţărănimii. Ţăranii trebuiau să se
constituie în obşti pentru a garanta plata solidară a arenzii. Preţul de arendare se fixa
până la l ianuarie al fiecărui an. Tennenul maxim de arendare era de cinci ani, dar
contractul putea fi reînnoit. Pentru a putea arenda pământul, ţăranii erau obligaţi să
depună jumătate din valoarea arenzii în bancă. in teritoriul liber al ţării aplicarea legii
se făcea numai cu începere de la I martie 1919. iar în cel vremelnic ocupat de la I
august 1919~ 0 •
Guvernanţii au socotit aceasta lege drept o etapă necesară pe calea înfăptuirii
reformei agrare. Constantin Garoflid o considera drept o operaţie indispensabilă
înaintea împroprietăririi. În concepţia sa, reforma agrară trebuia realizată în trei faze: 1)
arendarea obligatorie; 2) exproprierea prevăzută în Constituţie şi arendarea
pământurilor la asociaţiile ţărăneşti; 3) vinderea pământurilor la ţărani. El motiva
recurgerea la această lege prin necesitatea înlocuirii unui regim agrar feudal cu unul
capitalist. Această etapă pregătitoare era necesară după opinia sa, deoarece, ţăranul nu
era, chipurile, încă pregătit pentru a deveni proprietar, iar marea proprietate mai avea
încă de îndeplinit un rol economic şi social • Se demonstra încă o dată ca liderii
51
conservatori se împotriveau reformelor. Ei concepeau împroprietărirea ţăranilor ca pe o

soluţie temporară, urmărind crearea unui intermediar natural între marea proprietate şi
proprietatea ţărănească 52 • În concepţia lor, refonna agrară trebuia să ducă, după cum, pe
so Vezi textul legii în "Monitorul Oficial", partea I, nr. 163 din 12-25 decembrie 1918.
51
C. Garotlid, Chestiunea agrara În România, Bucureşti, 1920, p. 285-290; Ionescu Siseşti, et N.
Comătzianu, La refonne agrare en Roumanie et ses consequences, Bucarest, 1937, p. 22; A.
Frunzănescu, Evoluţia chestiunii agrare În România. Privire istorică - Aspecte actuale-Tendinţe,
si G. Ionescu Siseşti et N. Comatzianu, op. cit., p. 22; Henry J. Roberts, Rumania Politica/ problemes of
an agrarian state, New Haven, London, Oxford, 1951, p. 25.
304 C.I. STAN
~un~ drepta~e a!ăta u~ istoric s~r~in, la_ cre~re~ unei clase agricole de mijloc, care este;
md1spensab1lă m realizarea echllibrulw sociaf·. /
În acelaşi timp, legea pentru arendarea obligatorie avea drept scop să tempere#
lupta ţărănimii, urmând, aşa după cum scria oficiosul guvernului, ziarul "Steagul ", $i
asigure un control serios al muncii pământului, o intensificare a exploatării lui, şi ~ă
constituie un instrument de pacificare socială, un antidot puternic în contra teoriilbr
54
comuniste şi revoluţionare la modă în unele ţări " •
În realitate, prin promulgarea acestei legi, Partidul Conservator căuta, aşa după
cum declara deputatul Alexandru Bădărău, să soluţioneze fără zguduiri problema
agrară în conformitate cu împrejurările şi cerinţele timpulut' . Legea, astfel concepută,
5
nu trebuia să aducă moşierilor nici un fel de prejudiciu. Ţăranii puteau cumpăra pământ
de la proprietarii dispuşi să-şi vândă moşiile, unnărindu-se în felul acesta întărirea
burgheziei săteşti. menită să contribuie la asigurarea echilibrului social la sate 56 . Legea
arendării obligatorii nu rezolva deci problema agrară, ci, o amâna.
Şi aceasta lege a fost primită cu ostilitate de cercurile politice din opoziţie.
Împotriva ei au protestat o serie de deputaţi. Într-una din şedinţele Adunării, Grigore
Trancu-Iaşi preciza că acest proiect nu prevede realizarea textelor de constituţie; prin el
nu se dă pământ efectiv ţăranilor. O poziţie asemănătoare a avut şi A. C. Cuza 57 •
Liberalii, la rândul lor, s-au ridicat împotriva legii arătând, pe buna dreptate, că ea este
de fapt, un mijloc de a înlătura exproprierea • Averescanii au condamnat de asemenea
58
această lege, apreciind ca ea se bazează pe un sistem de constrângere, care nu poate fi

59
acceptat .
În întreaga ţară au avut loc acţiuni îndreptate împotriva legii arendărilor
obligatorii, a obştilor de arendare preconizate de guvern. Însuşi autorul ei, C. Garoflid
era nevoit să .recunoască: "În cele mai multe părţi ale ţării şi lÎ1 special în Moldova,
ţăranii cer împroprietărirea imediat, nu vor să audă de obştl' 60 •
În ultimele luni de guvernare marghilomanistă şi mişcările ţărăneşti au cunoscut
o deosebită amploare. Proprietarul din comuna Răduleşti, judeţul Ilfov, reclama în
septembrie 1918, că locuitorii i-au devastat casa luându-i mobila, arzând uşile,
ferestrele, furajele şi cerealele61 •
53
David Mitrany, The land and the peasent in Rumania. The war and agrarian refonn ( 1917-1921), Oxford,
New Haven, 1930, p. 108.
54
''Steagul'", IV., nr. 120, din 5 septembrie 1918.
55
"Opinia'·, XIV, nr. 3447, din 21septembrie1918.
Cf. Traian Lungu, Poziţia partidelor politice din România faţă de problema agrara, între anii 19 JJ-
56
1921, în "Studii", tom. IX, nr. 2-3 I 1956, p. 24.

57
Cf. "Mişcarea'", X, nr. 190, din 24 august 1918.
58
Ibidem, nr.187, din 20 august 1918.
59
Duiliu Zamfirescu, Colegiul ţăranilor, în "Îndreptarea'", I, nr. 82, din august 1918.
°
6
C. Garoflid, op cit„ p. 402.
61
Arh. St. Bucureşti, fond Prefectura judeţului Ilfov, dos. 96/1918, f. 68.
De asemenea, ţăranii din comunele Cislău si Pătârlagele Uudeţul Buzău), au

devastat clădirile şi instalaţiile de la herghelia satului din Cislău . Agitaţii
62
asemănătoare sunt semnalate şi în comunele vâlcene Foleştii de jos şi Cerna •

63
Legile elaborate de guvernul Marghiloman, în domeniul agrar prezentate de

propaganda oficială drept opere de regenerare morală a ţări/' 4 , erau departe de a rezolva
problema agrară. În aceste împrejurări, la 24 octombrie-6 noiembrie 1918, regele a fost
nevoit să promită din nou, printr-o proclamaţie, împroprietărirea ţăranilor pe cele 2
milioane de hectare cultivabile ale moşierilor 65 •
O alta reformă mult aşteptată de populaţie era aceea a votului universal.
Alexandru Marghiloman şi partizanii săi politici se pronunţau pentru votul de tip
plural, adică votul dublu al ştiutorilor de carte cu obligaţii de familie numărând cel
puţin doi copii. Acest sistem de vot avea un caracter inechitabil deoarece numeroşi
locuitori ai satelor şi chiar din oraşe erau analfabeţi, ceea ce a făcut ca el să nu poată fi
aplicat, datorită protestelor populaţiei. Totuşi, principiul amintit a fost inclus în
programul din decembrie 1918 al Partidului Conservator Progresist 66 .
Perioada guvernării conservatoare s-a caracterizat pe plan social şi prin
agravarea situaţiei clasei muncitoare. Creşterea orelor de muncă, condiţiile grele din
ateliere şi fabrici, lipsa unei protecţii a muncii corespunzătoare, a unei asistenţe sociale
adecvate, au contribuit la pauperizarea tot mai accentuată a acestei clase. În aceste
condiţii, proletariatul a organizat o serie de acţiuni de luptă îmbinând formele legale -
trimiterea de memorii, discuţii ale delegaţiilor muncitorilor cu autorităţile patronale -
cu cele ilegale - răspândirea de manifeste, organizarea de demonstraţii, mitinguri,
greve. În mai 1918, Fed era ţi a maximalistă din Român ia a lansat un manifest, în care era
condamnat cabinetul marghilomanist, chemându-se populaţia la luptă împotriva lui:
Clasele stăpânitoare, se arăta în document, şi-au întins mâna şi au început lupta goana
aprigă împotriva poporului muncitor de teamă ca nu cumva să fie trase la răspundere
pentru grozava vina a războiului şi să nu aibă neplăceri („. ). Guvernul Marghiloman îşi
încoronează începutu/. guvernării lui infame cu arestarea celor unsprezece tovarăşi,
membrii activi ai mişcării socialiste. În final, manifestul chema pe muncitori la o
Arh. St. Buzău, fond Prefectura judeţului Buzău, dos. 17 /1918, f. 23.
62
Vezi Ileana Petrescu, Documente privind problema ţărănească din Oltenia in primele doua decenii ale
63
veacului al XX-iea, voi. II, ( 1911-1920 ), Bucureşti, Editura Academiei, 1970, p. 292-293; Gh. Simeanu,
Documente referitoare la rezistenţa maselor populare vâlcene împotriva ocupaţiei gennane (1917-19 J8)
în "Studii vâlcene"(Rrn. Vâlcea), voi. 111/1974, p. 143, doc. nr. 6.
Arh. St. Bucureşti, fond Preşedenţia Consiliului de Miniştri, dos. 10/1918, f. 5; Idem, fond M.A.I., dos.
64
462/1918, f. 7.
65
"Monitorul Oficial'', partea I, nr. 175, din 26 octombrie I 8 noiembrie 1918; C. Filipescu, op. cit., p. 3 71-
372; D. Şandru, Refonna agrara din România, p. 46.
66
"Steagul", IV, nr. 228 din 10/23 decembrie 1918; vezi Alexandru Marghiloman, Manifestul Partidului
Conservator Progresist, Bucureşti, 1918, p. 7.
306 C.I. STAN
adunare pentru ziua de 4 iunie 1918, îndreptată împotriva cabinetului condus de şeful
67
Partidului Conservator •
În perioada pe care o analizăm avem de-a face cu intensificarea procesului de
maturizare politică. ideologică şi organizatorică a clasei muncitoare din România. La
17 mai 1918, lucrătorii, şefii de echipă. maiştri, funcţionarii de la Atelierele C.F .R. din
Iaşi, ignorând legile care împiedicau dreptul de asociere, au pus bazele sindicatului
muncitorilor ceferişti din Iaşi şi Bucureşti. Cu acest prilej, a fost întocmit şi semnat un
proces verbal de constituire în care se arata: Ne luam angajamentul să luptăm pe toate
căile legale, pentru a duce şi susţine din toate puterile noastre sindicatul muncitorilor
C.F.R. şi pe onoare şi conştiinţa ne legăm că nu vom dezarma şi nu vom dezerta de la
datorie, oricare vor fi loviturile ce ar cădea asupra noastra-68• La sfârşitul lunii iunie
1918 s-au organizat în sindicat şi muncitorii, docherii, funcţionarii de la Şantierul naval
"Fernic" din Galaţi 69 , iar în iulie acelaşi an s-au pus în mod restrâns, bazele sindicatului
din Şantierul naval Turnu Severin70 • Tot în teritoriul ocupat au fost organizate sindicate
conspirative ale muncitorilor metalurgişti, tâmplari, cizmari, din Bucureşti, ale
feroviarilor din Ploieşti, ale ceferiştilor din centrele feroviare ale Olteniei.
Pentru coordonarea activităţii sindicale, în special în Moldova, unde procesul
reorganizării şi dezvoltării sindicatelor a cunoscut o amploare mai mare faţă de
teritoriul ocupat, datorită unor condiţii mai favorabile, s-a ivit necesitatea constituirii
unui organ de conducere care să traseze linia dezvoltării mişcării muncitoreşti din
această parte a ţării. În scopul realizării acestui deziderat, a avut loc la 1 iulie 1918,
Conferinţa regională a organizaţiilor socialiste şi de sindicat din Moldova, la care au
participat 28 de delegaţi, reprezentând 12 organizaţii din 1O localităţi. Conferinţa a
adoptat o serie de moţiuni referitoare la pacea şi înţelegerea internaţională, contra
anexiunilor, exprimându-le totodată deplina solidaritate cu tovarăşii din teritoriul
ocupat şi din surghiun. Tot cu acest prilej, a fost ales un comitet executiv regional al
mişcării socialiste şi sindicale din Moldova., cu sediul la Iaşi, compus din Ion Sion,
Leon Gheller, Littman Ghelerter, Ion Florescu, ca membri activi, iar ca supleanţi, Emil
Socor şi Mihail Lascar 71 •
Guvernul a încercat să contracareze activitatea sindicatelor ilegale, iniţial prin
legea din septembrie 1918, înfiinţând sindicate la fabricile de lână. zahăr, săpun, uleiuri
vegetale, celuloză-hârtie, cherestea, sticlărie, cânepă, spirt, tricotaje, practic în toate
tipurile de întreprinderi, aflate bineînţeles, sub controlul său 72 •
67
Vezi textul manifestului in Documente din istoria mişcării muncitoreşti din România 1916-1918... , p. 86,
doc. nr. 33.
68
Ibidem, p.86-86, doc. nr. 32.
69
Cf. FI. Dragne, I. lacoş, N. G. Munteanu. V. Petrişor, Mişcarea sindicală din România. voi. I, Bucureşti,
Editura politică, 1981, p. 154.
7
° Cf. Remus Dima, Contribuţii la studierea mişcării muncitoreşti din Oltenia. Craiova, Editura Scrisul
Românesc, 1977, p. 47-48.
71
Documente din istoria mişcării muncitoreşti din România. 1916 - 1921.„, p. 96-97, doc. nr. 34; Dr.
Littman Ghelerter, Scrieri social politice, Bucureşti, Editura politică, 1980, p. 46.
72
"Monitorul Oficial", partea I, nr. 131 din 2/15 septembrie 1918.
În perioada guvernării Marghiloman, ca urmare a condiţiilor grele de viaţă ale

muncitorilor, au avut loc numeroase greve. Amintim, dintre cele mai importante, pe
cele din martie 1918, de la Atelierele C.F.R., întreprinderile Vulcan, Wolf, Lemaitre
din capitală, cele din iulie ale muncitorilor petrolişti din Ploieşti şi Câmpina, cele din
august ale ceferiştilor din Bucureşti, laşi, Paşcani, Bârlad, Galaţi, ale tipografilor din
Bucureşti, laşi, Bacău, Roman, Bârlad, Paşcani, ale muncitorilor din porturile dunărene
Galaţi, Giurgiu, Turnu Severin73 •
În faţa amploarei fără precedent a mişcării muncitoreşti guvernanţii au luat
măsuri pentru decapitarea ei. Printr-un decret publicat la începutul Iun ii iulie 1918, era
menţinută starea de asediu pe întreg teritoriul ţării. Potrivit acestei reglementări, toate
puterile atribuite de legi şi regulamentele autorităţilor civile pentru tot ce era referitor
la menţinerea ordinei publice şi politice treceau în mâinile autorităţilor militare.
Tribunalele militare erau chemate a cerceta toate crimele, delictele în contra
Constituţiei prevăzute de articolele 93-111, inclusiv în codul penal, precum şi de
oricare altă lege, oricare ar fi fost calitatea autorilor principali şi a complicilor74 • De
asemenea, pentru înlăturarea propagandei socialiste şi, în general, pentru limitarea
activităţii opoziţiei era dat un decret privind cenzurarea telegramelor şi a
corespondenţei. Cenzura se exercita de către preşedenţia Consiliului de Miniştri în
felul următor: 1) Toate tipăriturile de orice natură erau supuse cenzurii înainte de a fi
date publicităţii; 2) Reprezentaţiile cinematografice, cele teatrale, producţiile
declamatorii sau de cânt, trebuiau să aibă autorizaţia prealabilă a cenzurii; 3) Apariţia
oricărui ziar nou era supusă aprobării prealabile a cenzurii; 4) Toate felurile de
corespondenţă: radiotelegramele, buletinele de război, urmau a fi transmise serviciului
de supraveghere a ştirilor7 ~.
· O problemă care a stârnit frământări în cercurile politice ale claselor
conducătoare a constituit-o darea în judecată a fostului cabinet liberal prezidat de Ion I.
C. Brătianu. Această măsură a fost luată la insistenţele Puterilor Centrale. Pentru
realizarea ei în practică, încă de la 25 iunie-8 iunie 1918 a fost instituită o anchetă
parlamentară. Trei zile mai târziu la 28 iulie 1918, deputatul Gh. Stroici prezintă în
Adunarea Deputaţilor propunerea de dare în judecată a fostului guvern Ion I. C.
Brătianu-Tache-Ionescu • Practic, se punea problema găsirii unei modalităţi legale
76
pentru pedepsirea demnitarilor şi funcţionarilor de stat care săvârşiseră abuzuri în

timpul războiului • Capetele de acuzare ale cabinetului brătienist-tachist erau
77
73
Vezi pe larg: Gh. Unc, C. Mocanu, 13 decembrie 1918, Bucureşti, Editura politică. 1968. p. 50; Vasile
G. Ionescu, Mişcarea muncitorească din Valea Prahovei 1880-1921, Bucureşti, Editura politică, 1971,
p. 104; FI. Dragne, I. lacos, N. G. Munteanu, V. Petrisor, op. cit., p. 154-158; C. Cuşmir Mihailovici, FI.
Dragne, Gh. Unc, op. cit., p. 67-76; Georgeta Tudoran, Socialiştii români in confruntări politice (1918-
1921), Iaşi, Editura Junimea, 1982, p. 214-216.
74
''Monitorul Oficial'', - partea I, nr. 79 bis din I /l 4 iulie 1918; Hamagiu, Codul general al României, Legi
uzuale, voi. VIII (1917-1919), Bucureşti, f. a„ p. 1118-1119.
75
"Monitorul Oficial", partea I-a, nr. 134 din 6/l 9 septembrie 1918.
76
"D.A.D.", sesiunea extraordinară 1918, nr. 19, Şedinţa din 28 iunie, p. 254.
77
M. Muşat, I. Ardeleanu, Viaţa politică in România 1918-1921..„ p. 74.
308 C.I. STAN
următoarele: a) acceptarea trecerii trupelor străine pe teritoriul ţării; b) lipsa de

preocupare pentru organizarea şi înzestrarea armatei; c) corupţia membrilor guvernului;
d) cedarea flotei române Rusiei; e) transportarea tezaurului naţional în Rusia; f)
distrugerea rafinăriilor de petrol; g) întrebuinţarea vagoanelor de cale ferată în scopuri
particulare78 • Au fost făcute percheziţii la fruntaşii liberali. I. G. Duca înfăţişa
descinderea la locuinţa lui I. I. C. Brătianu, consemnând în amintirile sale: D-nii
Antoniu şi Ionescu Clejari, însoţiţi de procurorul Rang, de judecătorul Scripcă au făcut
o lungă percheziţie la domiciliul lui Ion Bratianu („ .), dar, deşi au scotocit toată casa,
din pod până în pivniţă, nu au cutezat să procedeze la percheziţii corporale, la care
fuseseră autorizaţi de către preşedintele comisiei de anchetă şi au avut tot timpul
atitudinea unor oameni care nu ştiau cum să se scuze de fapta Jol 9 • Percheziţii
asemănătoare s-au făcut la locuinţele lui George Mârzescu şi Alecu Constantinescu. Nu
au fost neglijaţi nici unii demnitari aflaţi în misiune peste hotare. La 5 septembrie s-a
făcut o descindere la locuinţa generalului Iliescu din Bucureşti, aflat atunci la Paris,
pentru a-i stabili culpabilitatea intrării României în război de partea Antantei 80 • De
precizat că nu toţi membrii guvernului au fost trimişi în judecată. Mihail Pherekyde,
Emil Porumbaru, Ion Gh. Duca, George Mârzescu nu au compărut în faţa instanţei. Ei
au cerut însă, din spirit de solidaritate să fie incluşi pe lista acuzaţilor81 • În răspunsul
lor, inculpaţii arătau: Războiul pentru care se cere să fim pedepsiţi este fapta firească a
dezvoltării noastre naţionale. În fapt, cei acuzaţi nu recunoşteau nici autoritatea morală,
nici cea legală a celor ce pretind sa judece astăzi faptele noastre. Totodată, ei negau
competenţa forului legislativ suprem, arătând: Contestăm autoritatea legală a unui
parlament ales fără participarea Dobrogei printr-un sistem de vot contrariu
prescripţiunilor fonnulate de Constituţie, cu doua treimi ale ţării sub stăpânirea directă
a baionetelor străine în care candidaţii nu au avut voie a pătrunde de cât cu autoritatea
individuală a comandaturilor străine82 .
Darea în judecată a fostului cabinet liberal a stârnit indignarea a numeroase
personalităţi politice şi cercurilor lărgite ale opiniei publice. N. Iorga a condamnat
acest act, precizând că trebuie pedepsiţi toţi aceia care au folosit funcţiile publice ca o
sinecure83 • Tot pentru pedepsirea tuturor celor vinovaţi de situaţia ţării s-a pronunţat şi
Liga poporului. Generalul Averescu a publicat celebrele sale "răspunderi" în care cerea
sancţionarea tuturor celor care au contribuit la înfrângerea şi dezastrul României • La
84
Arh. St. Bucureşti, fond Preşedenţia Consiliului de Miniştri, dos. 3/1918, f. I, 11; dos. 5/1918, f. 43;
78
"Monitorul Oficial", partea I, nr. 93 din 18-31 iulie 1918.

79
· I. Gh. Duca, Amintiri politice, voi. 111, Munchen, 1982, p. 123-124.
Arh. St. Bucureşti, fond generalul Dumitru Iliescu, dos. 3/1918, f. 1.
80
81
B. A. R., Serv. Msse, Corespondenta familiei Brătianu, Scrisoarea lui Vintilă Brătianu către Pia Brătianu
din 1iulie1918, doc. 34801.
"Mişcarea", X„ nr. 166, din 25 iulie 1918.
82
83
·'Neamul românesc··, XIII, nr. 181, din 3 iulie 1918.
84
Al. Averescu, Răspunderile, laşi, 1918, passim.
rândul său, un alt membru marcant al Ligii, Matei B. Cantacuzino arăta într-o
declaraţie făcută la 3 1 iulie 1918: Dezastrul moral şi material al ţării se datoreşte în
ultimă analiză unui sistem de guvernământ care e opera comună, deşi în măsuri diferite,
a tuturor partidelor. Liderul averescan se ridica împotriva dării în judecată a guvernului
liberal, care, după opinia sa, înseamnă de fapt prin aceasta să condamnăm ţara care a
făcut războiu/S. Această înscenare judiciară a fost înfierată şi de rege care declara:
Până astăzi nu s-a admis ca arestarea adversarului politic să poată depinde de un corp
politic. El atrăgea atenţia asupra incalculabilelor consecinţe ce asemenea precedente
pot avea pentru stat şi pentru coroană • În fond, suveranul urmărea să-l convingă pe
86
Marghiloman să renunţe la proiectul de lege prezentat Parlamentului. Această acţiune a

avut unele urmări. Guvernul s-a văzut nevoit să-l elibereze pe Alexandru
Constantinescu, ministrul agriculturii în guvernul liberalo-takist, la mai puţin de două
săptămâni după arestarea şi internarea lui în închisoarea din Strada Păcurari , evident,
87
sub presiunea atât a liberalilor cât şi a opiniei publice, precum şi a miniştrilor aliaţi.
O altă problemă care a provocat u·nele frământari în viaţa politică românească a
fost chestiunea carlistă. Totul a început printr-o poveste de dragoste. Carol s-a
îndrăgostit de Ioana Maria Valentina Lambrino (Zizi), fiica unui moşier moldovean. El
s-a hotărât să o ia în căsătorie, cu toate că statutele Casei Regale îi interziceau acest
lucru, trebuind să-şi aleagă soţia numai dintr-o familie princiară europeană. Carol a
nesocotit aceste prevederi. Prin intermediul locotenentului Sardici, cei doi îndrăgostiţi
s-au refugiat în Odesa, unde la 31 august-13 septembrie 1918 s-a oficiat căsătoria lor
de către preotul bisericii ortodoxe Pakrovska. Principele a motivat deplasarea în Rusia
prin dorinţa de a lupta pe frontul apusean, scriind părinţilor, după relatările lui I. Gh.
Duca, că: nu mai poate să mai rabde starea de apăsare şi de umilinţă în care se zbate
poporul refugiat în Moldova de pe unna păcii ruşinoase de la Bucureşti. Aceste
"argumente" erau simple vorbe goale, deoarece preciza acelaşi contemporan: În
realitate, principele nu se gândea nici la frontul aliaţilor, nici la ţară, ci la ceea ce
considera fericirea sa personală. În faţa acestei situaţii, Ferdinand a venit grabnic în Iaşi
pentru a conferi cu miniştrii săi. Alexandru Marghiloman s-a pronunţat cu hotărâre
pentru acceptarea renunţării şi imediata înlăturare a acestuia de la succesiunea tronului,
întrucât se dovedise nedemn de a purta coroana României. Generalul Averescu, sub
comanda căruia se aflase prinţul aventurier, ce îşi părăsise de altfel regimentul, s-a
pronunţat pentru înlăturarea lui Carol din rândurile familiei regale şi proclamarP.a
principelui Nicolae ca moştenitor al tronului, precizând că prinţul nu are nici o calitâte
pentru domnie. În schimb, Ion I. C. Brătianu, nedorind să strice raporturile sale
favorabile cu monarhia, considera că trebuie a se da timp principelui să se coacă la
minte • În aceste împrejurări căsătoria a fost anulată, iar prinţului i-a fost aplicată de
88
85
B.A.R., Serv. Msse., Arh. A. C. Cuza, Mapa X, mss„ 53, passim.
86
Arh. St. Bucureşti, fond Casa Regală, dos. 4011918, f. 3-4. ,
87
I. Gh. Duca, op. cit., voi. III, p. 127; vezi şi V. Atanasiu, A. Iordache, M. losa, I. M. Oprea, P. Oprescu,
op cit., p. 338
I. Gh. Duca, op. cit., voi. III, p. 95; Cosma Neagu, Dr. Dumitru Marinescu, Fapte din umbră, voi. III,
88
Bucureşti, Editura politcă, 1980, p.23-25.
310 C.I. STAN
rege o pedeapsă de 75 de zile de închisoare, ea unnând să fie executată chiar din ziua
de 9/22 septembrie 1918 la mănăstirea Horaiţa •
89
În afară de măsurile antidemocratice, antipopulare luate pe plan intern, guvernul

condus de Alexandru Marghiloman a elaborat şi o serie de legi favorabile, într-o
oarecare măsură, dezvoltării economico-sociale a ţării. Pentru refacerea şi
reorganizarea învăţământului în comune a fost creată o eforie şcolară comunală, iar în
judeţ o eforie şcolarăjudeţeană90 •
Pe lângă Preşedenţia Consiliului de Miniştrii s-a înfiinţat o administraţie centrală
numită Direcţia generală economică cu atribuţii în organizarea şi supravegherea
importului şi exportului, aprovizionării cu materii prime. Acest organism era condus de
un consiliu economic compus dintr-un preşedinte ales pe 1O ani, un vicepreşedinte şi
4 membrii numiţi prin decret regal la propunerea guvernului. El putea fi convocat
oricând de preşedintele Consiliului de Miniştrii, în faţa căruia răspundea91 • Pentru o
mai bună organizare a treburilor administrative, pe 18 septembrie 1918, a fost
promulgată legea privind organizarea cancelariei preşedenţiei Consiliului de Miniştri.
Cancelaria avea în frunte un director şi cuprindea trei servicii: a) al direcţiunii
economice; b) cel al asistenţei publice; c) serviciul mesajelor regale, jurnalelor şi
lucrărilor Consiliului de Miniştri -.
9
Reglementarea problemei devizelor a fost conferită unei centrale a devizelor

creată în octombrie 1918, pe lângă Banca Naţională a României care avea atribuţia de a
organiza schimburile de valută, finanţarea afacerilor de import-export ale direcţiunii
generale economice, precum şi efectuarea plăţilor externe ale statului93 •
Cabinetul Marghiloman s-a preocupat, de asemenea, de repunerea în stare de
funcţionare a serviciilor sanitare din teritoriul ocupat, destinate asistenţei populaţiei,
aceste servicii fiind dezorganizate în timpul războiului 94 •
Unele proiecte de lege cum a fost cel privind responsabilitatea ministerială,
elaborate de guvern nu au fost aprobate, însă, de regele Ferdinand, fapt ce a dus la
nepunerea lor în aplicare95 •
Cabinetul Marghiloman a trebuit deci să guverneze ţara în condiţii deosebit de
grele atât pe plan intern cât şi pe plan extern. O mare parte a teritoriului ţării se afla sub
ocupaţia străină, iar resursele economice erau practic secătuite. El a promovat pe plan
intern o politică de "mână forte". Prin legile adoptate: legea jandarmeriei, a muncii
obligatorii, prin pennanentizarea stării de asediu şi a cenzurii, conservatorii au unnărit
apărarea intereselor de clasă ale marilor proprietari, pe care îi reprezentau. Aceasta
89
"Monitorul Oficial". partea I, nr. 13 7 bis, din 11 /24 septembrie 1918; L. A. Easterman, King .Carol,
Hitler and Lupescu, London. 1942, p.33-35.
90
"Monitorul Oficial", partea I, nr, 146 din 22 septembrie/5 octombrie 1918.
91
Ibidem, nr.55 din 9/22 iunie.
92
Ibidem, nr. 143, din 19 septembrie/2 octombrie.
93
Ibidem, nr. 164, din 13126 octombrie.
94
Arh. St. Buz!u, fond Primaria corn. Pâtârlagele, dos. 13/1918, f. 23.
s Arh. St. Bucureşti, fond Casa Regală, dos. 40/1918, f. 1-2.
9
politică a contribuit la scăderea considerabilă a popularităţii lui în rândul opm1e1

publice şi, implicit, la accelerarea procesului său de destrămare.
Totodată, politica amintită a creat vii nemulţumiri în rândurile maselor dornice
în realizarea unor adânci prefaceri democratice.
SOCIETĂŢI ŞI ASOCIA ŢII BUZOIENE.
STEAGURI ŞI MEDALil DIN COLECŢIA
MUZEULUI JUDEŢEAN BUZĂU
VERONICA NISTOR
Judeţul Buzău a constituit una dintre unităţile economice bogate ale ţării, care
s-a caracterizat şi printr-o intensă viaţă social-politică şi culturală. Principalele ocupaţii
ale locuitorilor erau agricultura, creşterea vitelor, pomicultura şi viticultura; erau
exploatate bogăţiile subsolului: petrolul, cărbunele, chihlimbarul, sarea; meşteşugurile
şi comerţul deţineau un important loc în economiajudeţului •
1
·
În decembrie 1909 ziarul "Minerva" scria: Oraşul Buzău poate fi pus, din punct
de vedere comercial, printre cele mai însemnate pieţe comerciale din ţară. Buzoienii, în
general, sunt oameni hotărâţi şi întreprinzători, ceea ce face ca întreaga regiune
deluroasă a judeţului să fie un frumos tărâm de cultură şi producţiune naţională.
Dealurile sunt acoperite de livezi roditoare; munţii, umbriţi de păduri bătrâne, răsună
de vuetul herăstroaielor; de aici coboară în câmpiile largi, spre oraşe, trainicele
cherestele şi minunatele materiale de construcţie, iar şesurile sunt pline de bogăţiile
roadelor semănate cu hărnicie de plugarii neobosiţi, care fac, împreună cu ţuicarii şi
podgorenii, întreaga bogăţie ajudeţului BuzăJ.
Societăţile şi asociaţiile, fondate în oraşul şi judeţul Buzău la sfârşitul secolului
XIX şi în prima jumătate de secolului XX, au contribuit prin activitatea lor la
rezolvarea unor probleme obşteşti locale şi generale.
La 21 mai 1881 comercianţii, industriaşii şi meseriaşii din Buzău au fondat
societatea Unirea; era o societate cooperativă economică şi de ajutor. Pe diplomele
acordate membrilor săi se poate citi: Toţi pentru Unul, Unul pentru Toţi şi Dumnezeu
cu noi, Prin muncă vei progresa3 • Câţiva ani mai târziu, în iunie 1887, ia fiinţă prima
societate românească din ţară, cu caracter industrial, de exploatare de mine de petrol şi
distilărie, anume societatea Christodorescu, Stănculeanu, Demetriad et. Comp. La
9 iunie 1891 buzoienii fondează o nouă societate, Speranţa, cu caracter economic şi
filantropic; avea ca preşedinte pe Anton Bărdescu; membrilor societăţii li se acordau
diplome şi insigne4 • Tot la Buzău, la 16 aprilie 1912, ia fiinţă societatea Sf. Ilie,
societate de ajutor şi binefacere pentru caz de deces, boală, naştere şi lăuzie 5 , iar la
1
Monografia judeţului Buzău, Buzău, 1943, p. 21-76.
z ''Minerva" din 16 decembrie 1909.
3
4
Ibidem, inv. 15220.
5
"Crai nou" din 16 ianuarie 1912, p. 3.
314 V. NISTOR
Mizil6, în 1893, comercianţii, industriaşii şi agricultorii din localitate s-au organizat

într-o societate cu caracter economic şi cooperatist, numită lstriţa •
1
În 1906 are loc la Bucureşti în sala Eforiei congresul Camerelor de Comerţ şi

Industrie, la care au participat şi reprezentanţi ai buzoienilor, unde se ia hotărârea ca în
întreaga ţară să se constituie cercuri care să lupte şi să rezolve pe căi paşnice şi legale
problemele acestor clase sociale.
La Buzău, un prim pas se face prin apariţia la 12 iulie 1908 a ziarului
"Înfrăţirea", proiectat a fi organul Cercului comercial şi industrial din Buzău; deşi urma
să iasă odată pe lună, a apărut numai un singur număr. În articolul program "Ca să se
ştie" se scria: vom fi strânşi uniţi în jurul cercului comercial, unde este exclusă cu
desăvârşire orice cestiune politică. Un an mai târziu, în 1909, nemulţumiţi şi de
dispoziţiile noii legi a monopolului de băuturi spirtoase, buzoienii s-au constituit în
societatea Cercul Comercial, numită apoi Cercul Comercial şi Industrial, ce avea
menirea de a lupta pe toate căile permise pentru desfiinţarea legil' şi de a apăra
interesele membrilor să1q.
Muzeul judeţean Buzău deţine, în patrimoniul său, o medalie 10, emisă în 1909 de
Cercul central comercial şi industrial din Bucureşti şi acordată unui membru al
asociaţiei din Buzău în semn de apreciere pentru activitatea sa. Medalia are un
diametru de 30 mm şi este confecţionată din metal comun. Pe avers prezintă două
scuturi legate printr-o panglică: în cel din stânga, un caduceu cu două aripioare şi doi
şerpi încolăciţi în jurul lui (atributele zeului Mercur), reprezentând "Comerţul", iar în
cel din dreapta, o roată zimţată şi două pendule, reprezentând "Industria"; deasupra
celor două scuturi, o coroană regală. În partea de sus, semicircular, legenda: TOŢI
PENTRU UNUL, iar jos, tot semicircular: ŞI UNUL PENTRU TOŢI. Pe revers,
legendă circulară: CERCUL CENTRAL COMERCIAL ŞI INDUSTRIAL DIN
BUCUREŞTI şi o mică steluţă, iar în câmpul medaliei, dispusă pe două rânduri
orizontale, legenda: MEMBRU I DIN BUZAU, având deasupra, semicircular:
CREDINCIOSULW, iar dedesubt, tot semicircular: 15 AUGUST 1909.
În 1914 în Buzău a luat fiinţă Sfatul Negustoresc 11 , ca filială a Societăţii "Sfatul
Negustoresc" din Bucureşti, organizată pe baza Legii din 22 aprilie 1914 12 •
În anur 1919 cele două organizaţii buzoiene, Cercul Comercial şi Industrial şi
Sfatul Negustoresc, s-au unit într-o singură societate cu numele Sfatul Negustoresc
6
Mizil ul făcea pane din judeţul Buzău.
7
"Libertatea" din 18 iunie 1893, p. 2.
8
Ibidem, din 17 decembrie 1908.
9
Arh. St. Buzău, fond Sfatul Negustoresc Buzău, dos. I /1935-1948, f. 64.
10
Muzeul Judetean Buzău, medalie inv. 15220.
11
Ibidem, f. 64, 77 şi 97.
12
Decret Regal nr. 1785, publicat în "Monitorul Oficial", nr. 19/1914.
SOCIETĂŢI ŞI ASOCIA ŢII BUZOIENE 315
Cercul Comercial şi Industrial Unite - secţiunea Buzău 13 , societate pentru

îngrijirea şi apărarea intereselor generale comerciale şi industriale14 •
Pentru pregătirea tinerilor în domeniul contabilităţii, comerţului şi legislaţiei în
Buzău ia fiinţă la 1 noiembrie 1919 o şcoală de specialitate. În 1922 din iniţiativa
Sfatului Negustoresc se înfiinţează Şcoala Superioară de Comerţ, care în 1936 îşi va
lua numele de Liceul Comercial de băieţi "Marele Voievod Mihai".
Pe 19 septembrie 1920 apare la Buzău ziarul "Îndrumarea'', organ independent al
meseriaşilor, micilor industriaşi şi comercianţi; în articolul-program intitulat Prim
cuvânt se scria: Ziarul Îndreptarea din care primul număr vede lumina azi, unnând
chiar titlul său, apare în mod sincer spre a fi o dreaptă călăuză pentru cetăţeanul cu drag
de oraşul său şi de binele obştesc în general; ziarul îşi propunea să unnărească
activitatea parlamentarilor şi a edililor şi să o aducă, în mod cinstit şi fără interes, la
cunoştinţa cetăţenilor.
Societatea Sfatul Negustoresc avea personalitate juridică, fiind înscrisă periodic
la Tribunalul Buzău; de exemplu, în 1935 se găsea înscrisă în registrul persoanelor
juridice la numărul 5 15 • Avea sediul la Camera de Comerţ şi Industrie într-o sală, care
a fost destinată societăţii încă de la punerea, în 1926, a pietrei de temelie a imobilului 16 •
Mai târziu sediul societăţii a fost mutat în Palatul Comunal".
Primul preşedinte al societăţii a fost Bănică V. Panaitescu, urmat de Niţă Fâşie şi
apoi de Alexandru Bodeanu • La 30 iunie 1935 în funcţia de preşedinte a fost ales
18
Bucur Constantinescu , care a condus societatea până la 26 aprilie 1941, când în

19
funcţie fost desemnat Constantin Mihăilescu 20 • Din 25 mai 194 7 funcţia de preşedinte
i-a revenit lui Puiu Petre Ionescu 21 •
Societatea a desfăşurat o bogată activitate de protejare şi încurajare a comerţului
şi a industriei buzoiene. Membrii săi, înscrişi la Camera de Comerţ şi Industrie şi aflaţi
de multe ori la conducerea acesteia22 sau în parlamentul ţării, ca senatori şi deputaţi, au
unnărit adoptarea unei legislaţii care să favorizeze dezvoltarea vieţii economice. În mai
1936 Camera de Comerţ şi Industrie a fost reorganizată; în consiliul de conducere au
fost aleşi 1O comercianţi şi industriaşi, din care 9 erau membri ai Sfatului, cel de al
Arh. St. Buzâu, fond Sfatul Negustoresc Buzău, dos. 1/1935-1948, f. 64 şi 97.
13
14
Ibidem, f. 114.
1
s Arh. St. Buzău, fond Sfatul Negustoresc Buzău, dos. 1/1935-1948, f. 6.
16
Ibidem, f. 56.
17
Ibidem, f. 22.
18
Ibidem, f. 1.
19
Ibidem.
20
Ibidem, f. 107.
21
Ibidem, f. 125.
"Comerţul şi industria buzoiană", an V, nr.10-12 din nov. 1932 - ian.1933; consilul de conducere al
22
Camerei: Bucur Constantinescu, Alexandru Bodeanu, Gr. Movileanu, Ion Dumitraşcu-Dorobanţu Mizil,
Ştefan Bica, Niţă Făşie, Ion V. Panaitescu, Gh. C. Tomescu, Luca Oprescu, Ioan Baciu, Ioan C.
Popovici Mizil etc.
316 V. NISTOR
zecelea fiind directorul Societăţii Co!!lunale de Electricitate • În decembrie 1938

23
preşedinte al Camerei a fost ales Constantin Movileanu, care îndeplinise până la acea
dată funcţia de vicepreşedinte al Sfatului Negustoresc? • În parlament în 1940 se aflau
4
88 de deputaţi şi 22 de senatori, reprezentanţi ai comerţului şi industriei buzoiene2 •

5
În cadrul societăţii comercianţii şi industriaşii erau organizaţi pe bresle şi

acopereau o sferă largă de activităţi: manufactură, coloniale, băuturi, restaurante,
bodegi, cofetărie, galanterie, încălţăminte, sticlărie, cafenele, fructe, cereale, industrie
mică, industrie mare etc. Numărul mare de membri înscrişi demonstrează faptul că,
societatea a reprezentat un mijloc eficient prin care puteau să-şi protejeze interesele. În
iulie 1935 în societate s-au înscris 75 de noi membri 26 , iar în septembrie încă 47 de
membri2 7 • În februarie 1936 bresla comercianţilor de băuturi (cârciumari, restaurantori,
băcani, cofetari) a fost reorganizată şi a fost ales un nou comitet de conducere format
din 16 persoane, care avea obligaţia de a lupta pentru agărarea intereselor speciale ale
breslei în cadrul şi sub conducerea Sfatului Negustores~ 8 •
Societatea avea subsecţiuni la Mizil, Pogoanele şi Pătârlagele •
29
Periodic, în adunări generale era analizată activitatea, se aproba bugetul 30 , se

discutau probleme legate de comerţ (comerţul ambulant, specula, concurenţa neloială,
impozitarea producătorilor de băuturi, unificarea brevetelor de la sat şi oraş, desfacerea
băuturilor cu amănuntul, repausul duminical), de asigurările sociale şi transportul prin
"Grupajul Român", se făceau propuneri pentru îmbunătăţirea cadrului legislativ 31 • Pe
24 noiembrie 1929 are loc la sediul societăţii o mare întrunire a comercianţilor şi
industriaşilor, la care au luat parte şi reprezentanţi din Râmnicu Sărat şi Bucureşti;
vorbitorii au subliniat situaţia economică grea şi au protestat împotriva inegalităţii
sistemului de impozitare 32 • O altă mare întrunire a avut loc pe data de 8 aprilie 1932 în
grădina cinematografului "Azuga" la care au participat comercianţi şi industriaşi din
Buzău, Mizil, Pogoanele, Pătârlagele, Nehoiu şi din alte localităţi ale judeţului 33 •
Buzoienii au ţinut o strânsă legătură cu biroul central al Sfatului Negustoresc din
Bucureşti şi cu celelalte secţiuni din ţară. În aprilie 1933 s-a ţinut la Buzău în sala
"Caraiman" Congresul regional al Sfaturilor la care au participat peste 300 de delegaţi
din Buzău, Mizil, Brăila, Râmnicu Sărat, Focşani, Galaţi şi reprezentanţi ai autorităţilor
21
Arh. St. Buzău, fond Sfatul Negustoresc Buzău, dos. 1/1935-1948, f. 31.
24
Ibidem, f. 73.
25
Ibidem, f. 99.
26
Ibidem, f. 3.
27
Ibidem, f. 6.
28
29
Ibidem, f. 22.
Ibidem, f. 14, 40, 62, 77 şi 81; an 1935: venit-46472, excedent-1613 lei; an 1936: venit-71738,
30
excedent-666 lei; an 1937: venit-36786, excedent-1665 lei; an 1938: venit-50964, excedent-560 lei; an
1939: venit-50 964, excedent- IO I 21ei; an 1940: venit-42309, excedent-624 lei.
31
Ibidem, f. 16.
32
;'Buzăul economic" din I decembrie 1929.
33
SOCIETĂŢI ŞI ASOCIAŢII BUZOIENE 317
vremii: prefectul Nicolae Anghel şi primarul Em. Homoriceanu. În Moţiunea adoptată

se cerea rezolvarea definitivă a problemei datoriilor (conversiunea datoriilor rurale şi
urbane, reducerea şi eşalonarea .lor), revizuirea legislaţiei rurale (desfiinţarea
impozitului minimal şi lărgirea claselor de patentari), modificarea legii băuturilor
spirtoase (reducerea taxelor pe brevete), sechestrul judiciar, repausul duminical, casă
de ajutor etc. 34 Pe 26 ianuarie 1938 o delegaţie buzoiană participă la şedinţa de
constituire a Uniunii Generale a Sfatului Negustoresc şi a Sindicatului Alimentar35 ,
Bucur Constantinescu, preşedintele secţiunii Buzău, fiind ales în consiliul de
conducere36 • De asemenea, sunt prezenţi la manifestările festive organizate cu ocazia
sfinţirii în octombrie 1936 a drapelului Sfatului Negustoresc din Craiova şi în iunie
37
193 8 din Maramureş şi Sălaj3 ; cu aceste ocazii a fost bătut şi dăruit câte un cui de
8
. .39
argmr .
În adunarea generală din 28 mai 1936, aflată sub preşedenţia lui Bucur
Constantinescu, se hotărăşte confecţionarea a unui nou drapel, deşi existau două mai
vechi, acestea urmând a fi păstrate în amintirea luptelor duse de organizaţia
negustorilor pentru revendicările lor. Se decide ca fondurile necesare să fie strânse prin
subscripţie, iar comanda să se facă prin biroul central din Bucureşti 40 • Au fost primite
două oferte: una din partea firmei "Ghiţă N. Georgescu" din Buzău, care se obliga să
execute drapelul pentru suma de 12000 lei în termen de două luni de zile şi două oferte
din partea firmei "Mihail Ionescu" din Craiova, care se oferea să confecţioneze
drapelul pentru suma de 10000 lei sau pentru suma de 12500 lei în termen de 15 zile.
Consiliul a acceptat cea de a doua ofertă a firmei "Mihail Ionescu", pentru ca drapelul
să fie executat în condiţii de calitate superioară. În acelaşi timp s-a hotărât comandarea
a 100 insigne • În şedinţa din 4 septembrie 1936 s-a anunţat că, drapelul a fost executat
41
şi s-a propus ca sfinţirea lui să se facă înaintea alegerilor pentru Camera de Comerţ şi
Industrie de la 1 octombrie, ca o demonstraţie de solidaritate în jurul drapelului şi ca
îndemn pentru negustori, să fie uiţi şi să susţină la alegeri o listă unică1 2 • Într-adevăr, în
alegeri Sfatul s-a prezentat cu o listă unică de 43 de candidaţi, care reprezentau
comerţul alimentar, manufactura, încălţăminte, satele, industria mare şi industria
3
mică1 •
La 20 septembrie 1936 are loc sfinţirea de către episcopul Ghenadie, în prezenţa
a numeroşi orăşeni, a bisericii "Sf. Gheorghe" din Buzău şi a drapelului Sfatul
Negustoresc Cercul Comercial şi Industrial Unite (patronul societăţii fiind Sfăntul
34
Idem, fond Prefecturajudeţ Buzău, dos. 20/1933, f. 6 şi 9.
Idem, fond Sfatul Negustoresc Buzău, dos. 1/1935-1948, f. 60.
35
36
Ibidem, f. 90.
37
Ibidem, f. 36.
38
Ibidem, f. 69.
39
Ibidem.
40
Ibidem, f. 31.
41
Ibidem, f. 33.
42
Ibidem, f. 34.
43
Ibidem, f. 35.
318 V. NISTOR
Gheorghe). Naşii drapelului au fost prefectul Constantin Tegăneanu, primarul Stan

Săraru şi preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Petre Zangopo1 • După sfinţire
44
pe hampa drapelului au fost bătute ţinte cu numele negustorilor. A urmat apoi o masă
festivă la bufetul din Crâng. Pentru această acţiune au fost strânşi 26759 lei, din care
12500 lei au fost daţi firmei "Mihail Ionescu" din Craiova, iar 11622 lei au reprezentat
cheltuieli ocazionate de manifestaţia festivă organizată cu ocazia sfinţirii drapelului -
ţinte, masa, muzicanţii, rămânând în casa 2628 lei •
45
46
Steagul, ce se află în prezent în patrimoniul Muzeului judeţean Buzău , are
lungimea de 116 cm şi lăţimea de 84 cm şi este confecţionat dintr-o ţesătură din
bumbac în trei registre: roşu, galben şi albastru. Pe o faţă prezintă inscripţia: SFATUL
NEGUSTORESC I CERCUL COMERCIAL I ŞI I INDUSTRIAL - UNITE I SECŢIA -
BUZĂU I 1908 1914 1920 I 1936, dispusă pe şapte rânduri, în arc şi cusută cu fir
metalic auriu. În cele patru colţuri motive, florale stilizate cusute cu fir metalic auriu;
pe margini franjuri, iar la colţurile opuse hampei, doi ciucuri din fir metalic auriu. Pe
cealaltă faţă a drapelului, ce se prezintă tot în trei registre: roşu, galben şi albastru, este
pictat în culori calde, în nuanţe de roz, alb, roşu, verde, maro şi albastru, zeul Hermes47 ,
zeul comerţului: un tânăr în picioare, cu o eşarfă verde în jurul corpului, pe cap cu o
pălărie cu două aripi, iar în picioare sandale cu aripi. În mâna stângă, ridicată, ţine o
pungă, iar în mâna dreaptă, un caduceu de forma unui baston în jurul căruia se
încolăcesc doi şerpi. Zeul atinge cu piciorul drept un glob pământesc, pe care se disting
continentele şi oceanul. De o parte şi de alta şi sub globul pământesc sunt cusute cu fir
metalic auriu câte o crenguţă cu frunze şi ghinde de stejar. În cele patru colţuri, motive
florale stilizate din fir metalic auriu.
Hampa drapelului 48 , de 117 cm lungime şi 5 cm diametru, este din lemn vopsit în
maro închis. Pe hampă se găsesc 31 de ţinte din alamă, de formă ovală, 27 /19 mm,
având pe margini două crenguţe cu ghinde şi frunze de stejar. Pe ţinte se găsesc
incizate următoarele nume: St. Săraru, primar, C. Tegăneanu, prefect, A. Popa, senator,
I. V. Panaitescu, Sfatul Negustoresc Craiova, B. Constantinescu, V. G. Dumitrescu, I.
G. Popovici, C. Movileanu, N. Iordache, V. Livovschi, N. Grigorescu, I. Movileanu, Iţă
Dumitrescu, St. Anastasiu, C. Teodorescu, Gh. Ionescu, I. D. Iliescu, C. ·ştetlnescu, C.
Tunaru, I. G. Draganiţa, N. D. Stănescu, T. Asproiu, C. Vâlcu, C. A. Mihăilescu, Ion
Ionescu, Gh. Tomescu, St. Ianculescu, D. Paper, A. Katz şi Spi. Olaru. În afara ţintelor
44
"Vocea Buzăului" din 17 septembrie 1936.
4
s Arh. St. Buzău, fond Sfatul Negustoresc Buzău, dos. 1/1935-1948, f. 35.
46
Muzeul judeţean Buzău, steag inv. 18491.
În mitologia greacă zeul Hermes (Mercur la romani) este zeul comerţului şi al drumului, solul zeilor,
47
patronul hoţilor, întruchiparea iscusinţei şi a şireteniei. Este fiul lui Zeus şi al Maiei. Atributele sale sunt
caduceul, pălăria ascuţită şi sandalele cu aripi.
48
S-a păstrat numai partea superioară a hampei.
de pe hampă s-au mai păstrat încă 41 de ţinte, tot din alamă. în formă de inimioară şi pe
care sunt de asemenea incizate nume de comercianţi şi industriaşi buzoieni •
49
Pe drapel sunt trecuţi anii: 1908, anul înfiinţării Cercului Comercial şi

Industrial, 1914, anul înfiinţării Sfatului Negustoresc, 1920, anul înfiinţării Sfatului
Negustoresc din Mizi1 50 şi 1936, anul confecţionării şi sfinţirii drapelului.
În adunarea generală din 1O aprilie 1928 se face un scurt istoric al societăţii şi se
arată că este cea de a 19 adunare generală ordinară de la fuziunea Sfatului
Negustoresc şi a Cercului Comercial şi Industrial. Vorbitorii ·au subliniat modul în
care conducerea a înţeles să-şi îndeplinească datoria, să apere zi de zi interesele
membrilor săi, făcând ca organizaţia să funcţioneze, să crească şi să se întărească, mai
ales după fuziune51 • În anul următor, pe 5 martie 1939, s-au sărbătorit într-un cadru
festiv cei 25 de ani de la înfiinţarea Sfatului Negustoresc şi cei 20 de ani de la
fuziunea cu Cercul Comercial şi Industrial, ani de rodnică activitate. În acelaşi timp,
au fost sărbătoriţi şi negustorii ieşiţi la pensie 52 ; Constantin Teodorescu,
vicepreşedintele B.N.R., a fost numit pe viaţă "preşedinte de onoare" pentru ajutorul
constant acordat Sfatului Negustoresc din Buzău 53 •
Constatând o recesiune a creditului pe piaţa Buzăului şi urmărind înviorarea
vieţii comerciale, adunarea generală din 25 octombrie 1935 votează înfiinţarea,
începând cu 1 noiembrie, a unei bănci, pentru ca negustorii să poată împrumuta credite
pe termen scurt54 • La 17 noiembrie 1935 a fost votat Statutul Băncii populare "Sfatul
Negustoresc", cooperativă de credit şi economie 5 ~. Au subscris 50 de membri cu suma
de 277000 lei 56 şi a fost ales un comitet de conducere sub preşedenţia lui Petre
Zangopol (care deţinea în acel moment şi funcţia de preşedinte al Camerei de Comerţ şi
Industriei • Banca se afla sub controlul direct al Sfatului Negustoresc şi avea sediul în
7
str. Doamna Neaga~ 8 • Înfiinţată din iniţiativa celor mai de seamă comercianţi şi
industriaşi, banca a jucat un rol însemnat în viaţa financiară şi economică a judeţului
Ţinte sub fonnA de inimioare: N. Dumitriu, TAnase Teşcu, Valeriu Munteanu, Oh. Bivolaru, Nae
49
Iordache, BArbulescu, G. I. Dunca, F. Senter, Stroe Constnescu, Muşat Bivolaru, N. D. Suri!, Sava
Gerata, N. D. Oprescu, col. C. Minculescu, G. C. Popescu. M. Teodorescu, lt. Moscu Mihail, Grigore
Calapod, C. Bădulescu,'Anton Filotti, I. G. Ghipescu, B. Obnanivici, col. G. Iliescu, M. Lupescu, Iacob
Balint, Iancu Movileanu, Titi Costinescu, Leon Stoicescu, Nicu Dumitrescu, Ion Nutu, Ioan Taşcu,
Mihai Lesta, FAnică Demetrescu, N. Alexandrescu, Grigore Ciocan, Anton A. Bărdescu, col. Dumitru
Dobriceanu, V. Livovschi, N. Săraru, N. Bunescu, Oh. Balica.
Mizilul făcea parte din judeţul Buzău.
50
51
51
Ibidem, f. 77.
51
Ibidem, f. 80.
54
Ibidem, f. 9.
Ibidem, f. 11; "Vocea Buzăului" din 21 decembrie 1935.
55
56
"Vocea Buzăului" din 14 noiembrie 1935.
Arh. St. Buzău, fond Sfatul Negustoresc Buzău, dos. 1/1935-1948, f. 11.
57
"Actiunea Buzăului" din 5 iunie 1938.

58
320 V. NISTOR
Buzău 59 • În Statut, la art. 2, se preciza: Scopul băncii este să înlesnească creditul de

care au nevoie asociaţii, să le primească şi fructifice economiile, să facă orice
operaţiune de bancă şi comision în folosul acestora. Cooperativa va mai lucra pentru
răspândirea spiritului de solidaritate şi prevedere şi a culturii în masele populaţiei, prin
toate mijloacele potrivite acestui scop6°. A fost creat şi un serviciu de contencios • Pe
61
lângă bancă a funcţionat şi o casă de ajutor, care a acordat membrilor săi ajutoare în
bani, medicamente şi asistenţă medicală62 ; în februarie 1936 a deschis un dispensar
medical, care a dat consultaţii gratuite atât negustorilor, cât şi familiilor lor •
63
Sfatul Negustoresc a primit periodic subvenţii de la Camera de Comerţ şi

Industrie. De exemplu, în 1933, secţiunea Buzău a primit suma de 35000 lei, iar
secţiunea Mizil suma de l 0000 lei 64 • În 1939 a primit donaţia familiei Constantin
Teodorescu, vicepreşedintele Băncii Naţionale Române, care a constat în construirea
unui cămin pentru negustorii bătrâni şi bolnavi şi a fondurilor necesare întreţineri lui 65 •
La rândul său societatea a făcut numeroase donaţii societăţii "Crucea Roşie", pentru
construirea unor şcolii (cum este cea din şcoala din Pârscov) şi a băii comunale, pentru
ajutorarea copiilor săraci din şcolile comerciale sau pentru acordarea de ajutoare de
Paşte şi Crăciun, pentru confecţionarea drapelului Societăţii Romilor etc. 66 A fost
prezentă la acţiunile iniţiate de Prefectură, Camera de Comerţ şi Industrie sau Camera
Agricolă. În septembrie 1923 participă la organizarea Expoziţiei generale a judeţului
Buzău, eveniment cu ocazia căruia a fost bătută o medalie comemorativă, iar în 1936
participă la concursul de vitrine de vinuri în cadrul Săptămânii vinului, organizată de
Camera Agricolă • În 1939 strânge pentru înzestrarea armatei suma de 20400 lei şi o
67
depune la Banca Naţională Română. Celor 56 de comercianţi şi industriaşi buzoieni,

care au subscris pentru înzestrarea armatei, le-au fost conferite brevetul şi medalia
"Carol I" cu baretă "Pro Patria" 68 •
Medalia "Expoziţia generală a judeţului Buzău", aflată în patrimoniul
69
Muzeului, este din bronz şi are un diametru de 60 mm şi prezintă pe avers, stema

judeţului, încadrată de două crenguţe de laur, unite la partea inferioară cu o panglică; în
parte de jos, semnătura gravorului: SERSCOVICI; cerc perlat. Pe margine, legendă
circulară: PREFECTUL JUDEŢULUI BUZĂU D. TITU OROVEANU şi trei steluţe.
Reversul medaliei înfăţişează o ţărancă în costum popular ţesând la război; lângă ea, o
59
"Vocea Buzăului" din 7 august 1943.
60
Ibidem.
61
62
Ibidem, f. 5; ··Acţiunea Buzăului" din 29 mai 1938.
63
Ibidem, f. 32.
64
"Comerţul şi industria buzoiană", an VI, nr. 2 din feb. 1933.
65
66
Arh. St. Buzău, fond Sfatul Negustoresc Buzău, dos. 1/1935-1948, f. 22, 26, 28 şi 29.
67
Ibidem, f. 30.
68
Ibidem, f. I OI .
69
Muzeul Judeţean Buzău, steag inv. 30936.
altă ţărancă, în ptctoare, ţine un coş cu fructe în mâini; în partea dreaptă câteva
crenguţe cu frunze şi flori, iar în stângă, lângă războiul de ţesut, un sac, un snop de
grâu, un lubene, o frunză de stejar. În plan secund, un ţăran care ară cu un plug tras de
doi boi şi câteva sonde; în spate un soare care răsare şi câţiva nori; totul într-un cerc
perlat. Legendă circulară: EXPOZIŢIA GENERALĂ A JUDEŢULUI BUZĂU •
SEPTEMBRIE 1923.
În aprilie 193 7 conducerea Sfatului Negustoresc face apel către toţi
comercianţii şi industriaşii buzoieni pentru a se strânge în jurul drapelului: toţi uniţi să
fonnăm o forţă care să se impună şi să poată pretinde conducătorilor Ţării să ţină
seamă de această clasă a oamenilor muncitori şi buni contribuabili. Societatea avea un
număr de 290 de membri • Ştampila organizaţiei prezenta în partea de sus o legenda
70
semicirculară, pe două rânduri: Cercul Comercial şi Industrial I Sfatul Negustoresc -

Unite, iar jos, tot semicircular: Buzău; în centru imaginea a două mâini care se strâng.
Se sugera în acest fel forţa pe care o aveau, numai uniţi, în viaţa social-economică şi
politică a ţării şi constituia, în acelaşi timp, un îndemn pentru a fi pennanent grupaţi în
jurul aceleiaşi cauze.
Sfatul Negustoresc, dând glas sentimentului de nemulţumire al întregii populaţii
din judeţul Buzău, protestează energic în 1940, prin preşedintele său Bucur
Constantinescu, împotriva pierderi Ardealului, Basarabiei şi a Bucovinei de Nord 71 •
Sfatul Negustoresc - secţiunea Mizil a luat fiinţă la 25 aprilie 1920 în cadrul
unei şedinţe comune a comercianţilor şi industriaşilor din Mizil cu scopul declarat de a
susţine interesele comerciale şi industriale. Se încheie un proces verbal prin care noua
organizaţie adera la statutele societăţii din Bucureşti 72 • Este ales un comitet de
conducere pentru o perioadă de 4 ani din rândul membrilor fondatori, preşedinte fiind
desemnat Tase Constantinescu • Se hotărăşte ca patronul secţiunii să fie Sf.
73
Gheorghe • Societatea era organizată pe bresle: manufactură, coloniale, fierărie,

74
mobile, cherestea, blănărie, brutărie, cereale, măcelărie, fannacie etc. 75 şi avea

personalitate juridică. Un document al "Sfatul Negustoresc" din Bucureşti confinna în
1928 că societatea a fost înscrisă ca persoană juridică la Tribunalul Ilfov Secţia I Civile
sub nr. 94/1924 şi cu această ocazie a fost depusă şi lista cu secJiunile din ţară, care au
aderat la Statutele ei, printre care se afla şi secţiunea Mizil 6 ; de asemenea, într-o
adresă a Sfatului Negustoresc din Mizil se menţiona că secţiunea a fost înscrisă la
Tribunalul Buzău în registrul persoanelor juridice la numărul 2 la 19 mai 193977 . Sediul
70
Ibidem, f. 48.
71
Ibidem, f. l 04.
72
Idem, fond Sfatul Negustoresc Mizil, dos. l/1926-1935, f. 1.
Ibidem; Membri fondatori: Ionică Andreescu, Spiru Anastasiu, Nicolae Rădulescu, Victor lvanovici,
73
Iordache Ionescu, Ionel Popovici, Ionică Stănescu, Gh. Făgărăşanu, Nae Cristescu, Vasile Gheorghiu,
George Dinescu etc.
74
Ibidem, f. 115.
75
Ibidem, f. 62.
76
77
Ibidem, dos. l/1938-1948, f. 413.
322 V. NISTOR
se afla În localul Băncii Mizilului din str. Carol I ; În 1938 ii găsim în str. Regele
78
Mihai nr. 4 (fostul local al Băncii Franco-Română) şi apoi în 1941 în str. N. Filipescu
79
nr.1 Mizi1 80 • În noiembrie 1926 preşedinte al secţiunii Mizil a fost ales Andrei
Păunescu; el a fost urmat de Al. Gosman în iulie 1931 , de Ioan Popovici în februarie
81
t 934 82 , de I. Pătraşcu În martie 1945 83 , de Spiru Anastasie în februarie 1946 şi de

84
Ioan Breslaşu în iunie 1946 • 85
Membri secţiunii din Mizil şi-au desfăşurat activitatea în cadrul Sfatului

Negustoresc Buzău, participând la adunările generale şi tăcând parte din comitetul de
conducere. Au fost prezenţi la congresele Sfatului Negustoresc central şi la congresele
regionale. În 1940 fac parte din delegaţia buzoiană pentru Congresul Regional
Dunărean de la Brăila, congres unde au fost abordate probleme de ordin general, cum
sunt: legea contribuţiilor directe - impozit pe clase, impozit pe venituri comerciale şi
industriale, impozite comunale, taxe pe brevete, legea asigurărilor sociale, legea
calificării comerciale, legea pensionării negustorilor, modificarea legii camerelor de
comerţ şi industrie, comerţul ambulant, dar şi probleme de ordin regional: construirea
şoselei Buzău-Galaţi, terminarea liniei de cale ferată Buzău-Braşov, taxe preferenţiale
pentru porturile Brăila şi Galaţi 86 • Pentru activitatea lor economică comercianţii şi
industriaşii din Buzău au fost de multe ori decorali; de exemplu în august 1940 au fost
acordate 4 brevete şi medalii Meritul Comercial 7 •
Informaţii preţioase despre viaţa economică buzoiană pot fi găsite în presa
vremii. Pe 15 aprilie 1930 apare, până în decembrie 1931, "Comerţul şi Industria
Buzăului; apariţie bilunară, apoi lunară. În articolul Cuvânt înainte, din primul număr,
se scria: Departe de patimile politice de partid vom căuta a fi numai informatorul şi
apărătorul tuturor celor care muncesc pe tărâmul economic. De asemenea, amintim
"Buletinul Camerei de Comerţ şi lndusnie" (1929-1944 ), "Comerţul", revistă
comercială, economică, financiară şi industrială (feb.-dec.1906), "Acţiunea Buzăului",
ziar de informaţie (1935-1941) şi "Buzăul economic", organ pentru apărarea
comerţului, industriei, agriculturii şi finanţelor ( 1929-1931 ), "Gazeta Buzăului'',
"Vocea Buzăului", precum şi gazeta "Minerva"88 , oficiosul Societăţii "Sfatului
Negustoresc" din Bucureşti.
În mai 1930 un grup de pensionari din Buzău, conduşi de Gongu Bogdan, a luat
iniţiativa înfiinţării unei asociaţii. Ţin o consfătuire la Şcoala nr. 2 de băieţi, la care iau
78
Ibidem. f. 63.
79
Ibidem. f. 215.
80
Ibidem, f. 449.
81
Ibidem, dos. I /1926-1935, f. 18.
82
Ibidem, f. 172.
83
Ibidem, dos. 111945, f. 30.
84
Ibidem. dos. 1/1946, f. 144.
85
Ibidem, dos. I /1946, f. 65.
86
Ibidem, dos. 111926-1935, f. 214.
87
Ibidem, dos. 1/1938-1948, f. 571.
Zeita Minerva (la greci Atena) - zeiţă a înţelepciunii, protectoare a artelor, ştiinţei şi meşteşugurilor,
88
patroana oraşului Atena; embl~ma ei era bufniţa, simbolul înţelepciunii
parte 30-40 de pensionari şi hotărăsc modalităţile în care unnau să acţioneze; s-a

89
constituie un comitet din 7 persoane pentru redactarea Statutului •
La l iunie 1930 are loc adunarea de constituire a Asociaţiei Pensionarilor. Din
asociaţie puteau face parte pensionarii de stat de toate categoriile, dar şi funcţionari de
stat din comune şi judeţ. A fost adoptat Statutul şi a fost ales un comitet de conducere,
sub preşedenţia generalului Epure Trăian • Membrii fondatori unnau să fie cele 130 de
90
persoane prezente la adunare, semnatare a procesul verbal de constituire, precum şi cei

care unnau să se înscrie până la sfârşitul lunii iunie. La 30 iunie erau înscrişi în total
92
218 membri91 • Procesul verbal de constituire, numărul 111 iunie 1930 , a fost legalizat
la Tribunalul Buzău Secţia I, iar Statutul autentificat sub numărul 1896/13 mai 1932 ~.
9
Invitaţiile şi registrele necesare asociaţiei au fost donate de Tipografia "Luca

Oprescu"94 • La 1Omartie 1932 s-a votat un nou statut, noua denumire era de Societatea
Pensionarilor şi Funcţionarilor de toate categoriile Buzău. În art. 29 se preciza că
patronul societăţii era Sf. Gheorghe, după numele donatorului, Gheorghe
Drăghiceanu 95 •
La 1 iunie 1932 se votează afilierea96 la Asociaţia Solidară a Pensionarilor Civili
din România , asociaţia buzoiană căpătând astfel caracter de persoană juridică şi
97
instituţie de utilitate publică • În adunarea generală din 4 februarie 1934 s-a făcut
98
unele modificări în statut, organizaţia urmând să poarte denumirea de Asociaţia

Pensionarilor şi Funcţionarilor de toate categorlile din oraşul şi judeţul Buzău 99 .
În art. 3 din statut era menţionat scopul: de a acţiona pe căi legale pentru revizuirea şi
armonizarea pensiilor şi primirea lor integrală, pentru respectarea statutului
funcţionarilor publici. Asociaţia trebuia să vegheze asupra intereselor generale ale
membrilor săi: drepturile câştigate să fie respectate, să obţină înlesniri şi sprijin
Idem, fond Asociaţia Pensionarilor Buzău, dos. 2/1930-1934, f. I şi 40; comitetul pentru redactarea
89
statutului: Gongu Bogdan, consilier, Gh. Antonescu, St. Vasilescu, N. Niculescu, Gh. Hunnuzache, Gh.
Predescu, şi C. Ghinescu.
Ibidem, f. I; comitetul de conducere: preşedinte - gen. Epure Trăian, vicepreşedinţi - I. G. Dumitraşcu şi
90
Gheorghe Drăghiceanu, membri - Gongu Bogdan, I. Dragomirescu, Gheorghe Antonescu,

Constantinescu Cristea şi Costea Ion.
91
Ibidem, dos. 4/1931-1932, f. 4.
92
Ibidem, dos. 2/1930-1934, f. 2.
93
Ibidem, f. 31.
94
Ibidem. f. 40.
95
Ibidem, f. 45.
Ibidem, dos. 13/1939, f. 6; dos. 411931-1932, f. 30 şi 47.
96
Ibidem, f. 43; Asociaţia solidară a pensionarilor civili din Bucureşti a căpătat personalitate juridică prin
97
sentinţa Tribunalului Ilfov secţi:i. C. C. din 19 iunie 1931, înscrisă la nr. 42/1931. sub care s-a înscris, ca
filială, şi Asociaţia Pensionarilor de toate categoriile din Buzău (Monitorul oficial nr. 98 din 26 aprilie
1932); a fost recunoscută ca instituţie cu caracter de utilitate publică prin Înaltul Decret Regal nr.
1243/1932 (Monitor Oficial nr. 98/1932); se bucura, confonn statutului, de dispoziţiile şi avantajele
Societăţii Generale a Funcţionarilor Publici.
98
Ibidem, f. 3 1.
99
Ibidem, f. 43.
324 V. NISTOR
economic (ajutoare în bani rambursabile, de înmormântare, lemne etc.), filantropic,

profesional şi cultural, să acorde consultaţii juridice etc.
100
Asociaţia îşi avea sediul într-o cameră închiriată la hotel "Coroana" . În 1938
101
sediul se găsea la Şcoala nr. 1 "Dionisie Romano" , fiind apoi mutat în str. Carol II
102
nr. 101 103 •

În adunarea generală din 18 ianuarie 1931 se anunţă că Gheorghe Drăghiceanu,
membru fondator, s-a oferit să confecţioneze pentru asociaţie, pe propria sa cheltuială,
un drapel. S-a hotărât ca sfinţirea drapelului să se facă în ziua de 1 iunie 1931 în cadrul
unei manifestări (un an de la înfiinţare) 104 , iar naş al drapelului să fie primarul oraşului
Buzău •
105
Steagul 106 ce se află în patrimoniul Muzeului, are o lungime de 105 cm şi o

lăţime de 95 cm şi este confecţionat dintr-o ţesătură din bumbac, în trei registre: roşu,
galben şi albastru. Inscripţia, pe patru rânduri, este realizată cu fir metalic auriu:
SOCIETATEA PENSIONARILOR I DE I TOATE CATEGORIILE I BUZĂU 1930. În
mijloc, cifrul regelui Carol al II-iea şi coroana regală, realizate din postav roşu şi
decorate cu mici motive florale din paiete aurii, sunt încadrate de două crenguţe lucrate
cu fir metalic auriu. În partea de jos, în stânga, găsim inscripţia: DONATOR:G.
DRĂGHICESCU. Pe margini prezintă franjuri şi doi ciucuri din fir metalic auriu.
Hampa este din lemn şi are o lungime de 239 cm şi un diametru de 4 cm.
Sfinţirea drapelului a avut loc la 1 iunie 193 t la biserica "Negustorilor" din
Buzău în prezenţa a 142 de membri. După sfinţire pe hampa steagului au fost bătute
22 de ţintele cu numele membrilor fondatori ai asociaţiei: primarul Constantin N.
Popescu, naşul drapelului, gen. Epure Trăian, preşedintele asociaţiei, Gheorghe
Drăghiceanu, donatorul drapelului, Dimitrie Popescu-Dara, I. G. Dumitraşcu, căp.
Popescu Dumitru, Popescu Grigore, Popescu Constantin Gheorghe, lt. Popescu
Dumitru, Gongu Bogdan, N. Niculescu, Bratosin Grigore, I. Dragomirescu, Constantin
Ghionescu, Gh. Antonescu, N. Mănăilescu, N. Hristescu, Marin Ion, Paşol Nicolae, N.
Brătulescu, Molan Nicolae şi Manolescu llie • Manifestarea a continuat cu o masă
107
festivă la bufetul "Crâng", la care au luat parte peste 40 de persoane, muzica Reg. 8
Infanterie însoţind drapelul şi convoiul de pensionari pe tot parcursul acţiunii; pentru
manifestare s-a adunat suma de 1340 lei . Gheorghe Drăghiceanu, în afara steagului, a
108
Ibidem; "Vocea Buzăului" din 18 mai şi 4 iunie 1938.

100
101
Ibidem, dos. 4/1931-1932, f. 17.
102
Ibidem, dos. 811835-1946, f. 18.
103
Ibidem, dos. 12/1938, f. I.
Ibidem, dos. 4/1931-1932, f. 4 şi 5.
104
105
Ibidem, f. 8.
Muzeul Judeţean Buzău, steag inv. 18493.
106
Arh. St. fond Asociaţia Pensionarilor Buzău, dos. 4/1931-1932, f. 8.

107
108
Ibidem.
mai donat şi suma de 1OOO lei, fiind alături de tipograful Luca Oprescu printre primii
donatori ai asociaţiei •
109
Numărul membrilor asociaţiei a crescut pennanent • În ianuarie 1931 asociatia

110
avea 303 membri şi un capital de 33941 lei 111 , în ianuarie 1936 un număr de 689
membri şi un capital de 637000 lei 112 ; pentru activitatea desfăşurată în anul 1935 a fost
clasată a II-a pe ţară 113 • În 1940 ajunge la 1435 membri (militari, ceferişti, pensionari
din ministerul de justiţie, serviciul sanitar, silvic, funcţionari din administraţia judeţului
şi comunelor, văduve de război) • Din procesul verbal nr. 17/29 mai 1932 al adunării
114
generale vedem că, în funcţia de preşedinte, începând cu data de 1 iunie, este ales
Panait Volănescu 115 • Acesta a condus asociaţia o perioadă îndelungată, până în 28
aprilie 1938, când funcţia este preluată de căp. Dumitru Popescu 116 • În octombrie 1945
preşedinte este ales Dumitru Podgoreanu •
117
La propunerea lui Panait Volănescu s-a votat constituirea unui consiliu de

onoare, ce urma să fie fonnat din pensionarii care în timpul activităţii deţinuseră funcţii
însemnate în viaţa social-economică şi politică a oraşului şi judeţului Buzău şi care
trebuiau acum să susţină comitetul de conducere în toate acţiunile întreprinse, să
avizeze măsurile pentru bunul mers al societăţii118 •
În 1931 o delegaţie a participat la Congresul general al Asociaţiei Pensionarilor
Publici din România, care a avut loc în Bucureşti şi a cărei ordine de zi a fost axată pe
problema verificării şi armonizării pensiilor şi a salariilor funcţionarilor publici şi a
înfiinţării unei case de ajutor 119 .
Asociaţia a fost o prezenţă activă în viaţa social-culturală a Buzăului. La 20 iunie
1935 ia parte la sfinţirea drapelului Asociaţiei Pensionarilor din Mizil la biserica "Sf.
120
Ioan" , la 21 februarie 193 7 participă Ia sfinţirea drapelului Asociaţiei Bărbăţie şi
Credinţă la biserica "Eroilor" din Buzău 121 , iar Ia 22 octombrie 1933 la sfinţirea
drapelului Asociaţiei Pensionarilor Publici Dunărea de Jos din Galaţi la biserica "Sf.
Nicolae" etc. Răspunde la manifestaţiile comemorative organizate cu ocazia zilei de
122
109
Ibidem, dos. 2/1930-1934, f. 40.
Ibidem, dos. 15/1939, f. 13; dos. 12/1938; dos. 17 /1940, f. 22; situaţia membrilor asociaţiei: în 1930-
110
303, în 1931-345, în 1932-451, în 1933-505, în 1934-575, în 1935-689, în 1936-769, în 1937-839, în

1938-922, în 1939-1051. în 1940-1435.
111
Ibidem, dos. 4/1931-1932, f. 4.
112
Ibidem, dos. 8/1935-1946, f. 6.
113
Ibidem.
114
Ibidem, dos. 12/1938, f. 16.
115
Idem, dos. 4/1931-1932, f. 20; dos. 2/1930-1934, f. 47.
116
Ibidem, dos. 8/1935-1946, f. 18; dos. 11/1938, f. 27.
117
''Vocea Buzăului" din 20 octombrie 1945.
11
: Arh. St. Buzău, fond Asociaţia Pensionarilor Buzău, dos. 4/1931-1933, f. 24.
11
Ibidem, dos. 211930-1931, f. 38.
120
Ibidem, dos. 5/1934-1935, f. 74.
121
122
Ibidem, f. 37.
326 V. NISTOR
1 Decembrie de către filiala Buzău a Ligii antirevizioniste şi contribuie cu sume

123
.importante Ia .mzestrarea a1mate1.114
-.
Cel de al treilea steag "Fiii Apărători ai Patriei" 12 \ deţinut de Muzeu, a aparţinut
filialei Buzău a societăţii Fiii Apărători ai Patriei - societatea veteranilor de grade
inferioare. Constituită la 25 ianuarie 1920 din iniţiativa veteranilor din primul război
mondial din oraşul Buzău, sub deviza "Toţi pentru Unul şi Unul pentru Toţi",
societatea avea ca scop susţinerea drepturilor demobilizaţilor la împroprietărire la fel
cu cei de la sate, constituirea pentru cele 28 de filiale din ţară (din care făcea parte şi
Buzăul) a unei comisii care să cerceteze situaţia militară a fiecărui demobilizat şi să
lupte împotriva dezertorilor şi trădătorilor; de asemenea, veteranii s-au pronunţat
împotriva amnistiei generale. Adunarea de constituire, la care au luat parte 150 de
persoane, a avut loc în sala "Port Artur" din Piaţa Daciei, iar preşedinte a fost ales Ioan
Matache 126 • La 8 februarie 1920 s-a ţinut o altă întrunire într-una din sălile Primăriei.
S-a votat Statutul, care a fost apoi legalizat la Tribunalul Buzău 127 • O nouă adunare, la
care a luat parte un numeros public, a avut loc la 13 martie 1920 în sala teatrului
"Moldavia". Vorbitorii au cerut pedepsirea dezertorilor şi a celor vinovaţi de dezastrul
ţării în timpul războiului şi s-au pronunţat împotriva amnistiei generale cerută de
socialişti. Acţiunea s-a te1minat printr-o manifestaţie, participanţii purtând placarde cu
inscripţiile: "Jos dezertorii", "Împroprietărirea demobilizaţilor" şi ''Nu vrem
amnistie" 1 ~ 8 •
Pe 28 august 1920 la Buzău în sala "Moldavia" a avut loc Congresul societăţilor
demobilizaţilor de grade inferioare din întreaga ţară. Au participat delegaţii din Brăila,
Roman, Tulcea, Râmnicu Sărat, Odobeşti~ Bucureşti etc., fiecare delegaţie cu drapelul
ei. Principala problemă discutată a fost împroprietărirea; de asemenea, s-a cerut
majorarea ajutoarelor acordate văduvelor şi orfanilor de război, reduceri pe calea
ferată, libertatea comerţului cu băuturi spirtoase, despăgubiri de război şi pedepsirea
dezertorilor • Alte mari întruniri au avut loc la 27 martie 130 şi 31 aprilie 1921 131 şi la
129
28 ianuarie 1923, când din nou s-a cerut împroprietărirea şi verificarea actelor celor
propuşi la împroprietărire 132 •
Steagul este confecţionat dintr-o ţesătură din bumbac în trei registre: roşu,
galben şi albastru, pictată şi are o lungime de 144 cm şi o lăţime de 100 cm. Pe o faţă
prezintă inscripţia, dispusă pe două rânduri: FIII APĂRĂTORI AI PATRIEI I
SOCIETATEA VETERANILOR GRADE INFERIOARE, realizată cu bronz auriu. Sub
m Ibidem, f. 81.
124
''Vocea Buzăului" din 13 iulie 1941.
12
s Muzeul Judetean Buzău, steag inv. 18494.
126
Arh. St. Buzău, fond Prefecturajudet Buzdu, dos. 64/1920, f. 15.
127
Idem, fond Politia oraş Buzău, dos. 64/1920, f. 34.
128
Ibidem, dos. 64/1920, f. 51.
129
''Fiii Aparători ai Patriei" din 7 septembrie 1920.
130
Arh. St. Buzău, fond Prefecturajudet Buzău, dos. 53/1921, f. 3.
131
Ibidem, f. 4.
132
Ibidem, dos. 5 l /1923, f. 4.
inscripţie un tablou alegoric: un dorobanţ, ce are în mâna dreaptă o puşcă şi ţine

piciorul stâng pe un tun, iar lângă dorobanţ, cu mâna dreaptă sprijinindu-se de umărul
acestuia, este înfăţişată zeiţa Victoria, zeiţa biruinţei; aceasta este îmbrăcată cu o togă
romană, pe cap are o coroniţă cu ·flori, iar la mijloc poartă o sabie. În mâna stângă
ridicată, ţine o suliţă şi o coroniţă cu flori, se sprijină cu piciorul stâng pe spatele unui
vultur cu aripile desfăcute şi aşezat pe tun. În partea dreaptă a tabloului, în planul
îndepărtat, se observă un convoi de oşteni, care se îndreaptă spre munţi. Pictura este
realizată în culori calde: alb, albastru, roşu, galben, verde, maro, gri, cafeniu. Sub
tablou, inscripţia: FILIALA BUZĂU FONDA TĂ 25 IAN. 1920, scrisă cu bronz auriu.
Pe tablou, în dreapta jos, numele pictorului: I. BÂRBULESCU - BRĂ.ILA 1920, scris
cu literă roşie şi inscripţia: UNIREA „. PUTEREA, scrisă cu litere albă. Pe marginea
steagului, înconjurând inscripţia şi tabloul, sunt pictate două ramuri cu frunze şi ghinde
de stejar unite la partea inferioară cu o panglică. Cealaltă faţă a steagului, tot în trei
registre-roşu, galben şi albastru, are pictată în mijloc stema României, încadrată de
două crenguţe cu ghinde şi frunze de stejar. Deasupra, un vultur cu aripile desfăcute şi
cu o coroană regală în cioc, încadrat de asemenea de două crenguţe de stejar. Sub
stemă, inscripţia: TOŢI PENTRU UNUL ŞI UNUL PENTRU TOŢI, scrisă cu litere
aurii. Pe margini prezintă un registru cu motive florale stilizate, realizate cu bronz
argintiu, iar în cele patru colţuri inscripţia: F. A. P., scrisă cu bronz auriu. Pe trei laturi
steagul are franjuri din fir metalic auriu. Hampa steagului este din lemn, de 14 7 cm
lungime şi 6 cm diametru.
Asociaţia a fost o prezenţă activă în viaţa social-economică a judeţului, a acordat
ajutoare băneşti membrilor săi şi a făcut numeroase donaţii 133 ; în 1940 donează suma
de 9000 lei pentru înzestrarea armatei 134 •
La 25 iulie 1920 un grup circa 100-130 de demobilizaţi din Mizil ţin o întrunire
în sala "Constantinescu" şi hotărăsc înfiinţarea asociaţiei veteranilor de război Fiii
Apărători ai Patriei3 din oraşul Mizil. Urmează o nouă întrunire la 1 august 1920,
5
când se votează Statutul şi este ales preşedinte Spirea Anastasiu. Asociaţia avea datoria
de a sprijini interesele demobilizaţilor, în primul rând împroprietărirea lor şi a veni în
ajutorul, cât va fi posibil din veniturile societăţii, a celor nevoiaşi 136 •
La 7 octombrie 1928 în localul "Vila Paradis" din Buzău are loc, din iniţiativa a
25 de pensionari militari, şedinţa de constituire a asociaţiei Uniunea Subofiţerilor
Pensionari din judeţul Buzău; preşedinte este ales Sotir Ghiţă 137 • Participanţii
hotărăsc ca procesul verbal de constituire să fie înaintat Congresului general de la Sibiu
din 14 octombrie 1928 • Astfel, la 21 octombrie 1928 asociaţia a fost recunoscută ca
138
filială de către Uniunea Subofiţerilor Pensionari din România, ce avea sediul în

Bucureşti • În aprilie 1931 în funcţia de preşedinte este ales sit. Mihail Moscu şi apoi,
139
133
"Vocea Buzăului" din 6 martie 1933.
134
Ibidem, din 18 mai 1940.
Arh. St. Buzău, fond Prefectura judeţ Buzău, dos. 4511920, f. 9.
135
136
Ibidem, dos. 45/1920. f. l O.
Idem. fond Asociaţia Pensionarilor Subofiţeri, dos. l /1929, f. I şi 2.
137
138
Ibidem.
139
Ibidem, dos. I /1929, f. 16.
328 V. NISTOR
în septembrie 1931, sit. Şerbănescu Dumitru • Scopul asociaţiei era acela de a lupta
140
pentru îmbunătăţirea soartei fiecărei categorii de pensionari militari: de a obţine

141
avantaje economice (împroprietăriri, sporuri la pensii, călătorii gratuite pe c.f.r. ), de
a modifica legea pensiilor militare şi de a se respecta drepturile conferite prin legea de
reangajare în annată din 1913 142 • Patronul asociaţiei, confonn art. 51 din Statut, era Sf.
Gheorghe 143 • Sediul se afla în b-dul I. C. Demetriade nr. I 09 Buzău • Buzoienii au
144
particirat la congresele organizate de biroul central al Uniunii la Sibiu în octombrie

1918 14 şi la Bucureşti în ianuarie 1929 146 • De asemenea, au participat la festivităţile de
147
. a d rape Ie Ior fii"
s fimţ1re 1 1a Ie Ior d"m C ra1ova
. . 148 .
ş1• G"mrgm
Alte asociaţii înfiinţate de către militari au fost Virtutea Militară de război' ,

49
Bărbăţie şi Credinţă, Asociaţia im alizilor de război'5°, al cărui drapel a fost sfinţit

1
în 1939 151 , Cultul Patriei'5 2 • Acestea au adus o contribuţie importantă la organizarea

festivităţilor de inaugurare în octombrie 1931 a Cimitirului ·'Eroilor'· din Buzău 153 •
Asociaţia "Bărbăţie şi Credinţă" cu spade a fost înscrisă ca persoană juridică
la Tribunalul Buzău la 15 mai 1936 • Drapelul său a fost sfinţit în ziua de 21 februarie
154
1937 la biserica "Eroilor" din Buzău, naş fiind generalul Ticuşu Ion, comandantul
Diviziei 5. După slujba religioasă, pe hampa drapelului au fost bătute ţinte cu numele
membrilor asociaţiei; a unnat apoi o defilare în faţa biserici, acţiunea încheindu-se cu o
masă festivă. Muzica militară a însoţit tot timpul participanţii la festivitate •
155
Alte societăţi şi asociaţii buzoiene: Asociaţia micilor industriaşi şi meseriaşi

patroni, Generala, asociaţia funcţionarilor particulari, Asanarea Tuturor
Datornicilor din România 156 , Unirea, asociaţia funcţionarilor comerciali 157 , Vagonul
şi Tracţiunea, asociaţii ale lucrătorilor ceferişti, Staţia, asociaţia revizorilor de
telegraf şi aparate de control c.f.r., Asociaţia văduvelor de război'5 8 , Asociaţia
profesorilor secundari, Asociaţia învăţătorilor, Societatea Femeilor Ortodoxe
140
Ibidem, f. 43.
141
Ibidem. f. 20 şi 96.
142
Ibidem, dos, 311930-1931, f. 83, 88,89 şi 93.
143
Ibidem. f. 2.
144
Ibidem, dos. 1/1929. f. 16.
145
Ibidem, f. 2.
146
ldidem, f. 83.
147
Ibidem, dos. 311930-1931, f. 2.
148
Ibidem, dos. 1/1929, f. 71.
Idem, din I O iulie, I O octombrie şi 24octombrie1931.
149
Arh. St. Buzău. fond Prefectura judet Buzău, dos. 28/1927, f. 35; dos. 20/1933, f. 35.
150
·'Acţiunea Buzăului'" din 7 ianuarie 1940.

151
152
··îndrumarea'" din 30 ma1tie 1928.
153
··vocea Buzăului'" din 24 octombrie 1931.
Arh. St. Buzău, fond Tribunalul Buzău S. I , dos. 105/1934, f. 18.
154
iss Idem, fond Asociaţia Pensionarilor, dos. 5/1934-1935, f. 116.

Idem, fond Prefecturajudet Buzău, dos. 20/1933, f. 23,
156
157
Ibidem.
158
Ibidem, dos. 28/1927, f. 35.
Române, Liga antirevizionistă, Asociaţia Presei buzoiene, constituită la 12 aprilie

160
1932 159 , Cercul Studiilor Economice, constituit în februarie 1932 etc.
Asociaţia micilor industriaşi şi meseriaşi patroni a fost înfiinţată în anul 1921
în cadrul unei adunări, la care au participat circa 120 de persoane, cu scopul declarat de
a apăra interesele membrilor săi, de a obţine avantaje social-economice şi de a lupta
161
pentru ridicarea şi îndrumarea moralului membrilor săi . Asociaţia era condusă de
Ghiţă Covăceanu
162
şi avea sediul în str. Ion C. Brătianu nr. 3. O mare întrunire a
micilor industriaşi şi meseriaşi patroni din oraşul Buzău s-a ţinut pe 28 octombrie
1923, participanţii cerând reducerea impozitelor şi aplicarea lor după puterea şi situaţia
163
fiecăruia . O altă adunare, la care i-au parte circa 130 de persoane, a avut loc la
20 februarie 1928 în sala cinematografului "Azuga", vorbitorii ridicând ~robleme
legate de impozite, de înfiinţarea unei bănci şi a unei şcoli de ucenici etc. 64 La 14
iunie 1933 se afiliază la Liga Generală a Meseriaşilor Patroni din România 165 .
Pe 3 noiembrie 1933 are loc o adunare a reprezentanţilor asociaţiilor
profesionale (sindicate, funcţionarii comerciali şi cei de la bănci etc.), unde se hotărăşte
fonnarea unui Bloc comun: întrucât sunt legate de aceleaşi interese şi pentru că numai
astfel se vor impune şi vor avea câştig de cauză 166 .
În Buzău la 14 februarie 1934 ia fiinţă şi o filială a Uniunii generale a
meseriaşilor din România, având ca preşedinte pe Gr. Grigorescu .
167
Societatea Generala a funcţionarilor particulari s-a constituit în 1933 168 .
Sfinţirea drapelului a avut loc la 18 iunie 1933 la biserica Episcopiei, naşi fiind
prefectul Nicolae Anghel şi Gheorghe Balif, preşedintele Camerei de Come11 şi
Industrie Prahova. La festivitate au participat, cu drapelele organizaţiilor lor,
reprezentanţi ai Sfatului Negustoresc, Fiii Apărători ai Patriei şi ai Societăţii
funcţionarilor comerciali din Ploieşti; a unnat o masă festivă, unde vorbitorii au făcut
169
apel la unitate în jurul drapelului . Asociaţia a fost recunoscută ca persoană juridică la
17 septembrie 1934 170 .
Înfiinţată încă din perioada anilor 1925-1926 Societatea funcţionarilor publici
a fost reorganizată în februarie 1934; avea preşedinte de onoare pe prefectul C.
Tăgăneanu, şi preşedinte activ pe Anghel Mihăilescu 171 . În noiembrie 1926 la Buzău
159
''Reporterul" din 12 aprilie 1932.
160
Ibidem, din 9 februarie 1932.
Arh. St. Buzău, fond Prefectura judeţ Buzău, dos. 20/1933, f. 30.
161
162
Ibidem, f. 13.
163
Ibidem, dos. 51 /1921, f. 1O.
164
Ibidem, dos. 18/1928, f. 2.
165
Ibidem, dos. 20/1933, f. 18.
166
"Curierul" din 12 noiembrie 1933.
"Vocea Buzăului" din 16 februarie 1934.
167
"Vocea Buzăului" din 14 octombrie 1933.

168
:~: Arh. St. Buzău. fond Prefecturajudeţ Buzău, dos. 20/1933, f. 19; ''Vocea Buzăului" din 24 iunie 1933.
Idem, fond Tribunalul Buzău S. I, dos. 81 /1934. f. 4.
"Vocea Buzăului" din 24 februarie 1934.
171
.
330 V. NISTOR
s-a ţinut în sala Teatrului "Moldavia" un congres al funcţionarilor publici din întreaga
ţără 72 . ·
Asociaţia Staţia a revizorilor de telegraf şi aparate de control c.f.r. s-a
constituit la 22 februarie 1933, fiind ales preşedinte Gheorghe Popescu; sediul se găsea
în str. Demetriade nr. 253 Buzău 173 • Împreună cu Asociaţia Funcţionarilor publici,
înfiinţează la I iulie Societatea de ajutor reciproc pentru Întreaga ţară "Sf. Petru
şi Pavel" 174 ; a căpătat personalitate juridică la 1mai1935 •
175
În 1929 ia fiinţă Asociaţia Vagonul a lucrătorilor ceferişti buzoieni, ca filială

a asociaţiei din Bucureşti 176 ; asociaţia şi-a sfinţit drapelul la biserica Episcopiei în
septembrie 1931, în prezenţa a numeroase delegaţii de ceferişti din Cluj, Bucureşti,
Galaţi, Brăila, Braşov, Râmnicu Sărat, Focşani etc., naş fiind Constantin Angelescu •
177
Din iniţiativa Asociaţiei Tracţiunea s-a ţinut în Buzău la 12 ianuarie 1936 un

mare congres al asociaţiilor şi sindicatelor profesioniste ceferiste din întreaga ţară •
178
În 1890 a luat fiinţă Societatea invăţătorilor buzoieni, ca filială a Societăţii de

ajutorare mutuală a corpului didactic primar rural din Regatul României (înfiinţată din
iniţiativa învăţătorului V. Iftimescu din Soveja-Putnei). Filiala buzoiană era cea mai
puternică, avea un număr de 69 membri cotizan~, preşedinte pe Petre Spirescu-
Pătârlagele şi vicepreşedinte pe C. Ionescu-Lungu 179 • Doi ani mai târziu, în 1892,
învăţătorul Ion. Gh. Dumitraşcu înfiinţează la Păltineni, judeţul Buzău Cercul
Cultural (printre cele mai vechi din ţară). Întemeiat numai cu 3-4 colegi, în 1893 a
ajuns să cuprindă pe toţi învăţătorii din Plaiul Buzău. Micul Cerc Cultural din
Păltineni va reuşi să includă treptat, în urma conferinţelor din august 1894, pe toţi
învăţătorii din judeţul Buzău. Se constituie astfel Asociaţia Învăţătorilor Buzoeni,
preşedinte fiind Ion G. Dumitraşcu • Scopul asociaţiei era, cum se arăta în art. 2 din
180
Statut: Luminarea prin noi înşi-ne şi ajutorarea pe cale morală şi materială; a culege
prin membri săi (din lumea satelor) ceea ce va interesa istoria şi literatura populară; a
susţine drepturile membrilor societăţii1 81 • Asociaţia va scoate la 14 octombrie 1894
"Revista Asociaţiei Învăţătorilor Buzoeni" (a fost prima publicaţie învăţătorească din
România, al unei grupări Asocianiste Judeţene) 182 •
172
''Adevărul" din 24 noiembrie 1926.
m Arh. St. Buzău, fond Prefecturajudeţ Buzău, dos. 20/1933, f. 5 şi 22.
174
Ibidem, f. 22; "Cefereul" din 20 decembrie 1933.
Idem, fond Tribunalul Buzău S. I, dos. 87/1933, f. 15.
175
176
"Graiul Vremii" din 28 aprilie 1929, p. 3.
177
"Vocea Buzăului" din 26 septembrie 193 l.
Arh. St. Buzău, fond Prefecturajudeţ Buzau, dos. 39/1936, f. I.
178
179
I. G. Dumitraşcu, Înainte mergătorii. Istoricul Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România, voi. I,
Bucureşti, 1940, p. 49 şi 50.
180
Ibidem, p. 55 şi 56.
181
Ibidem.
182
Ibidem.
Învăţătorii buzoieni vor edita în februarie 1898 revista ••şcoala viitoare" şi se vor
număra printre ctitorii primului congres învăţătoresc, ce a avut loc la Ploieşti în zilele
de 28-30 decembrie 1898, unde s-a hotărât înfiinţarea Societăţii lnvăţătorilor din
România 183 •
În 1900 învăţătorul Ion. G. Dumitraşcu, susţinut şi de alţi învăţători buzoieni,
editează la 1 iunie primul număr al "Revistei Învăţătorilor şi Învăţătoarelor din
România" 184, în care vor milita pentru reînfiinţarea asociaţiei învăţătorilor. Astfel la
1 iulie 1902 se constituie Asociaţia lnvăţătorilor şi lnvăţătoarelor din România,
primul preşedinte fiind Ion G. Dumitraşcu; sediul asociaţiei era la Buzău 18 ~. În procesul
verbal de constituire se preciza că scopul era acela de a îngriji noi prin noi de nevoile
învăţătorului şi de a contribui cu puteri unite la propăşirea şcoalei române 186 •
La 11 martie 1934 în sala de festivităţi a Camerei de Comerţ şi Industrie are loc
adunarea de constituire a Ligii antirevizioniste, secţiunea Buzău. La adunare au
participat reprezentanţi ai tuturor societăţilor şi asociaţilor din judeţul Buzău 187 •
Preşedinte de onoare a fost numit episcopul Ghenadie, iar preşedinte activ prof.
Constantin Tomulescu. La 1 decembrie 193 S s-a desfăşurat festivitatea de sfinţire a
drapelului în prezenţa a mii de locuitori din oraş şi din comunele învecinate 188 •
Militând pentru unitate în cadrul statului naţional român întregit în hotarele-i
istorice şi urmărind dezvoltarea şi răspândirea ideilor patriotice, Liga antirevizionisă a
desfăşurat sub conducerea prof. Constantin Tomulescu o susţinută şi bogată activitate,
organiz.ând numeroase conferinţe, serbări, şezători şi editând broşuri de popularizare a
istoriei 189 • Amintim marea manifestaţie antirevizionistă din 22 ianuarie 1933 care a
avut loc în Buzău şi la care au răspuns toate asociaţiile buzoiene, numărul
participanţilor depăşind 3000 de persoane 190 • Liga a organizat la Buzău primul concurs
de coruri săteşti şi port românesc 191 • Au fost înfiinţate subsecţiuni la Pârscov 192,
Pătârlagele, Nehoiu, Nehoiaşi şi Păltineni , organizate pe nuclee şi conduse de către
193
183
lbide, p. 94-96.
184
Ibidem, p. 151.
185
Ibidem, p. 193.
186
Ibidem.
"Vocea Buzăului" din 17 martie 1934; au participat: Camera de Comert şi Industrie, Sfatul Negustorl!sc.
187
Crucea Roşie, Societatea ortodoxă a femeilor române, Virtutea militar!, Fiii apărători ai patriei.
Societatea funcţionarilor particulari, Societatea invalizilor de război, Asociaţia meseriaşilor, Asociaţia
corpului didactic primar, Societatea Pensionarilor, Uniunea ofiţerilor în rezervă, Asociaţia personalului
auxiliar sanitar, Cercul N. Vaschide etc.
Ibidem, din 14 noiembrie 1935; Arh. St. Buzău, fond Asociaţia Pensionarilor, dos. 5/1934-1935, f. 115.
188
"Vocea Buzăului" din 3 iunie 1933, 20 octombrie 1934, 25 aprilie 1936, 23 octombrie 1937 şi 4 aprilie
189
1938.
190
Ibidem, din 28 ianuarie 1933.
191
192
Ibidem, din 25 august 1934.
193
332 V. NISTOR
un comitet local. Subfiliala Pătârlagele avea nuclee în Valea Viei, Valea Muscelului,
Sibiciu, Mărunţişu şi Valea Lupului •
194
În Buzău în 1927 a luat fiinţă şi o filială a Societăţii Ortodoxe Naţionale a

Femeilor Române, fondatoare fiind Siţa T. Drăgan 195• Scopul era acela de a contribui
la dezvoltarea culturii şi educarea copiilor din punct de vedere religios şi naţional.
Începând cu 1O august 1932 şi până în decembrie 1942, societatea buzoiană a tipărit
"Lumina ortodoxiei"; au fost publicate articole despre religie, învăţământ, istorie,
ştiinţă etc.
Muzeul deţine câteva medalii ale acestei societăţii. Una dintre aceste medalii
196
este din argint şi are un diametru de 30 mm. Pe avers înfăţişează, în relief, pe Iisus
Hristos binecuvântând un copil mic, ţinut în braţe de mama sa, ce are pe umeri o
pelerină şi stă îngenunchiată; în dreapta, un miel şi o oaie; în plan secund, un soare care
răsare; în exergă legenda, pe două rânduri: LĂSAŢI COPII SĂ VIE I LA MINE; Pe
revers, în relief, un bărbat, îmbrăcat în haine de lucru şi cu o pălărie, se roagă lângă o
cruce, aflată sub un copac. Altă medalie 197 , din bronz, are un diametru de 25 mm şi
prezintă pe avers aceeaşi imagine ca prima medalie; în exergă, pe două rânduri,
legenda: LĂSAŢI PRUNCII SĂ VIE I LA MINE; în partea dreaptă, semnătura
gravorului: FESSLER. Pe revers, în relief, o cruce cu legenda: SOC. I ORTODOXĂ
NAŢIONALĂ I A FEMEILOR ROMÂNE, dispusă pe cele două braţe ale crucii;
deasupra, o mică cruce incusă.
Dintre asociaţiile culturale amintim Cântarea României, Lyra, Amicii Artei,
Societatea pentru Învăţătura poporului român, Armonia, Liga pentru unitatea
culturală a tuturor românilor, Lumina etc. De asemenea, menţionăm asociaţiile de
ajutorare Caritatea, Alinarea şi Pâinea zilnici şi asociaţia Cercului de Gospodine
198
"Principele Mihai", înfiinţată în 1923 •

199
194
Ibidem.
"'Glasul Adevărului" din 19 februarie 1928, p. 4.
195
196
Muzeul Judeţean Buzău, medalie inv. 3141.
197
Ibidem, medalie inv. 38279.
Idem, Fond Serviciul sanitar oraş Buzău, dos. 39/1922, f. 7.
198
199
Arh. St. Buzău, fond Asociaţia Pensionarilor, dos. 5/1935, f. 3.
Diploma - Societatea "U nirea", Buzău , 1881 Diploma - Societatea ··speranţa" , Buzău, 189 1
Medalia "Cercul Central Comercial şi Document - "Sfatul Negustoresc Cercul Comercial

Industrial", Bucure ş ti acordată unui ş i Industrial Unite", secţiunea Buzliu, 1930
membru al asociaţiei din Buzău , 1909
Camera de Comerţ şi Industrie, Buzău Medalia " Expoziţiei Generale a Judeţului

constituită în octombrie 1928 Buzău·: septembrie 1923
334 V. NISTOR
Steagul Societăţii Sfatul Negustoresc Cercul Comercial şi Industrial Unite

sectia Buzau, 1936
y;,;;--•ni _. lllllllC
~.<?!>_!~~~ ~„P,~~~~.,~. ~J~ I
„. .._--....:: .„.:~:-;~:-„~;,.:-: "'· ·-·~
.., O"
I ·~„-- --
: ..L~ . ~.'!".!~' U "
„ . ..
- _.:......:..,:.: .!.,. ____ -
"IAlllll C'; A
„ ZANGOPOL"
"Actiunea Buzaului" 25 aprilie 1930 Ştampilasectiunii Buzau a Sfatului Negustoresc

Cercul Comercial şi Industrial Unite, 1936
Steagul Societăţii Pensionarilor de toate categoriile, Buzau, 1930
Steagul Fiii Apllrători ai Patriei

Societatea veteranilor de grade inferioare, 1920
Constituirea sectiunii regionale Buzau a Ligii antirevizioniste

la 11 martie 1933
336 V. NISTOR
Medalii - _Societatea Ortodoxă Naţională a Femeilor Române
PAGINI BASARABENE ÎN ARHIVE BUZOIENE.
1940
CONSTANTIN I. STAN
ALEXANDRU GAIŢĂ
În urma ultimatumului sovietic din iunie 1940 prin hotărârea Consiliului de

Coroană s-a stabilit cedarea, fără luptă, a Basarabiei şi Bucovinei de Nord. Cu acest
prilej, ministrul român de externe, Constantin Argetoianu preciza în răspunsul
guvernului României că ac~eptarea lui s-a făcut pentru a evita gravele unnări pe care
le-ar avea recurgerea la forţă, deschiderea ostilităţilor În această parte a Europei, iar
cabinetul român era silit să primească condiţiile de evacuare specificate fn răspunsul
sovietic. Totodată se cerea autorităţilor sovietice prelungirea termenului evacuării
deoarece ea nu se poate face din pricina ploilor şi inundaţiilor care au stricat căile de
comunicaţi/.
Guvernanţii de la Moscova au fost deosebit de intransigenţi, ei neacceptând
prelungirea termenului de evacuare. Şi intervenţia ministrului român în capitala
sovietică, Gheorghe Davidescu, s-a izbit de un refuz categoric venit din partea lui
Stalin 2•
Timpul scurt în care trebuia încheiată evacuarea armatei, poliţiei, jandarmeriei,
funcţionarilor, a arhivelor şi a materialelor a dus la mari probleme de ordin logistic. În
încercarea sa de a evita, pe cât posibil, dezordinea, panica şi aglomeraţia, Marele Stat
Major Român a ordonat: Astăzi, 28 iunie, fncepe evacuarea Basarabiei aplicând
fntocmai planul Tudor (. .. ), ofiţerii şi funcţionarii numai strictul necesar, bagajele. Nu
este admis mobilier(... ). Evacuarea Chişinăului până la ora ls3.
În aceiaşi zi, secţia operaţii din Marele Stat Major a elaborat un nou ordin
semnat de însuşi şeful acestei instituţii, generalul Florea Ţenescu. Potrivit
documentului, evacuarea teritoriilor trebuie încheiată în patru zile, până la 2 iulie,
inclusiv orele 12. Oraşele Cernăuţi, Chişinău şi Cetatea Albă vor fi predate până astăzi,
28 iunie ora 20. În continuarea acestui ordin erau prezentate principalele direcţii şi
te1mene de evacuare. Acelaşi document impunea ca pe calea ferată să se evacueze
numai materialele importante, tehnica militară, armamentul şi arhivele.
1
Arhiva Ministerului Afacerilor de Externe (în continuare se va cita Arh. M.A.E.), fond 71 /U.R.S.S„ voi.
9111940, f. 202; Stelian Neagoe, Bătălia pentru Bocovina, Timişoara, 1992, p. 153; Constantin I. Stan.
Ultimatumul sovietic-prolog al Dictatului de la Viena, în ·'Acta Musei Napocensis'", 32 /li, 1995, p. 329.
Arh. M.A.E„ fond 71/U.R.S.S„ voi. 91 / 1940, f.222.
Arhivele Nationale Bucureşti, fond Ministerul Afacerilor Interne (în continuare se va cita Arh. Nat.
3
Bucureşti, fond. M.A.I.), dosar 530/1940, f. 93.
338 C. I. STAN -A. GAIŢĂ
Pe lângă aceste trenuri evacuatoare vor circula câte 3-4 trenuri de persoane
zilnic. Se interziceau distrugerile la căile ferate, instalaţii, depozite, aerodromuri,
întreprinderi industriale, uzine electrice, telegraf, telefon şi material rulant. Pe fiecare
direcţie de retragere se va lăsa câte o comisie militară cu interpret spre a rezolva
eventuale incidente cu autorităţile sovietice. La toate trecerile peste Prut, annata
română va instala câte un serviciu de ordine şi poliţie. Grănicerii şi jandarmii trec în
subordinea armatei4 •
Retragerea s-a făcut în condiţii grele, în pofida măsurilor energice întreprinse de
autorităţile române au apărut dificultăţi determinate de supraaglomerarea căilor de
comunicaţie. La Chişinău situaţia era extrem de dificilă deoarece până seara trebuia
încheiată evacuarea. Domnea o stare de tensiune şi nesiguranţă. O martoră a
evenimentelor, Vasilica Gheorghe, declara la scurtă vreme după ce s-a refugiat în
România liberă că: toţi evreii au primit unităţile armatei roşii cu steaguri roşii în mână,
panglici roşii în piept şi fotografiile lui Stalin şi Lenin în piept. La un moment dat, toţi
evreii din oraş au ieşit înarmaţi cu revolvere şi puşti, terorizând populaţia creştină,
indiferent civil sau militar, ori preot. În prima zi s-a început arestarea poliţiştilor şi
militarilor rămaşi, precum şi a oamenilor politici.
Într-un raport adresat de Poliţia buzoiană Inspectoratului de poliţie al Ţinutului
Bucegi, cu reşedinţa în Bucureşti, la 6 iulie, se arăta că: În ziua de 28 iunie a. c.
funcţionarii instituţiilor de stat din Chişinău au fost înştiinţaţi să părăsească localitatea.
Din partea populaţiei care rămânea, primea însă sfaturi de a nu pleca şi li se făceau
diferite neajunsuri în scop de a-i ţine pe loc. Astfel, birjarii şi şoferii, în marea
majoritate ruşi şi evrei, refuzau să conducă pe refugiaţi la· gară. De asemenea,
subchirurgul Ilie Cârnu de la Casa asigurărilor sociale Chişinău a fost stltuit, în ziua de
28 iunie, de către şefii săi să nu se refugieze. În tot timpul acţiunilor, evreii şi
comuniştii jubilau: cântau cântece comuniste, strigau<< Trăiască Stalin >> şi ironizau
populaţia ce se retrăgea. În Banca Naţională şi la instituţiile de stat se formaseră bande
de comunişti care interziceau orice comunicaţie cu exteriorul şi mai ales plăţile,
pretinzând că banii sunt ai obştil'.
Din informaţiile primite de autorităţile buzoiene de la V. Goian, învăţător în
comuna Boghiceni şi de la subprefectul din Comeşti rezultă că elementele comuniste
constituite în bande înarmate cu anne furate de la soldaţi, înjurau pe români, spunând
că traiul sub administraţia românească a fost un jaf.
Ibidem, fond Ministerul Propagandei Naţionale. Presă Internă, dosar 500/1940, f. 93: Cornel Grad, C. I.
4
Stan, Doru E. Goran, Evacuarea teritorii/or româneşti cedate în vara anului 1940, în "Acat Musei
Porolissensis", XIX/1995, p. 327.
~ Arhivele Naţionale-Direcţia judeţean! BuzAu (în continuare se va cita Arh. Nat. Buzău), fond Poliţia oraş
Buz!u, dosar 15/1940, f. 167.
6
Ibidem, f. 144.
7
Ibidem.
PAGINI BASARABENE 339
De asemenea, în comuna Honceşti pe biserică era arborat steagul roşu, iar

doctorul veterinar Binder, originar din Braşov, şi fostul primar din comuna Serdar au
fost omorâţi, aşa cum rezultă dintr-un raport expediat la 6 iulie de Poliţia buzoiană
superiorilor8. Acţiuni similare consemnează documentele de arhivă buzoiene în
comunele Cobolos şi Horotopalu Mare, din judeţul Orhei •
9
În drumul lor spre România liberă, numeroşi funcţionari, poliţişti şi jandanni au

fost bătuţi, umiliţi sau deposedaţi de puţinul avut pe care îl aveau asupra lor. Notarul
Constantin Constantinescu din comuna Hofnegstal, judeţul Cetatea Albă relata
autorităţilor poliţieneşti buzoiene că în plasa Ibăneşti din acelaşi judeţ un grup numeros
înarmat a atacat cu arme de foc câteva căruţe ale familiilor funcţionarilor- jandarmi şi
pretori - prăpădindu-le tot avutul, iar femeilor li s-au luat chiar şi pantofii 10• În oraşul
Cetatea Albă, noile autorităţi sovietice au impus măsuri severe împotriva funcţionarilor
care au fost terorizaţi de o bandă înarmată condusă de Alexei Bunnan şi Carol Humă.
Preotul catedralei din localitate, Eusebiu Popovici, a fost împuşcat de un anume
Zuckerman, fiind rănit. Un alt preot din oraş, Nicador Malevschi, a plătit cu viaţa. A
fost ucis, de asemenea, grefierul Iosif Ştirbu de la Tribunalul local, deoarece s-a opus
distrugerii arhivei acestei instituţii.
Atrocităţi similare au avut loc şi în judeţul Tighina. Un rapo11 al Poliţiei Buzău
adresat Bucureştilor la 5 iulie 1940 preciza cA în oraşul Tighina: Comuniştii cu
fanioane roşii strigau "Vrem Moldova până la Siret". Populaţia românească se găsea
într-o panică de nedescris. Tot aici, avocatul evreu, Ghinsberg, întâlnind doi
funcţionari ai prefecturii judeţului i-a împuşcat 11 •
Aceste acţiuni se pare că au fost pregătite din vreme. Astfel, potrivit declaraţiei
preotului Ion Popovici, din comuna Sberoaia, judeţul Lăpuşna, tacută autorităţilor
poliţieneşti de la Curbură, notarul Nicolae Sitt, de origine rusă a pregătit în localitatea
menţionată mai sus premilitari pentru primirea trupelor sovietice şi a format bande de
dezertori cu care a jefuit refugiaţii. Acelaşi martor ocular informa că în comuna
Groseşti, din acelaşi judeţ, notarul Alexei Cerencov, tot de origine rusă, a împuşcat pe
malul Prutului pe protopopul din zonă, Alexei Drajinschi şi pe fiul acestuia.
Soldaţii români, conchidea preotul I. Popovici, erau dezannaţi şi jefuiţi de
trupele ruse, de asemenea refugiaţii civili: Am văzut soldaţi români răniţi şi mutilaţi de
evrei • Şi asemenea cazuri au fost numeroase. La Cetatea Albă, de exemplu, evreul
12
Karolik care se ocupa cu creşterea şi selecţionarea porumbeilor de rasă făcând cu

ajutorul lor şi spionaj în favoarea sovieticilor, a fost primul care a tras cu revolverul în
8
Ibidem.
9
Ibidem, f. 145.
Ibidem, f. 147; Arh. Nat. Bucureşti, fond M.A.I„ dosar 116/1940, f. 121.
10
Arh. Nat. Buzău, fond Poliţia oraş Buzău, dosar 15/1940, f. 223; Constantin I. Stan, Alexandru Gaiţă,
11
fnceputu/ sovietiz4rii Basarabiei şi Bucovinei de Nord (1940-1941), în voi. ·•sovietizarea Nord-Vestului

• României 1944-1950", Satu Mare, 1996, p. 32.
1
- Ibidem.
ofiţerii români din localitate. El, împreună cu un grup de comumşt1, potrivit

documentelor buzoiene: a primit trupele sovietice cu steaguri roşii şi flori, cu cocarde
în piept, manifestându-şi astfel bucuria 13 • Unităţi întregi au fost dezarmate de trupele
sovietice. Soldaţii roşii îndemnau pe ostaşii români să dezerteze şi să întoarcă armele
împotriva ofiţerilor lor. Din Divizia 15 Infanterie, care se retrăgea dinspre Bender, au
plecat 3.000 de ostaşi. S-au destrămat mai ales Regimentele 10, 20 şi 7 Infanterie.
Regimentul 4 Infanterie, dislocat în preajma Cetăţii Albe, s-a autodizolvat. În Divizia 2
Cavalerie cele mai afectate au fost Regimentele 6 şi 7 Cavalerie. Din Divizia 8
Infanterie, numai Regimentul 29 se retrăgea organizat. O situaţie asemănătoare exista
în Diviziile 34 şi 27 Infanterie 14 .
Din aceste motive, majoritatea soldaţilor şi ofiţerilor, potrivit documentelor din
arhivele buzoiene, era dornică să se revanşeze pedepsindu-i astfel pe cei care i-au
umilit, batjocorit sau care le-au ucis bestial camarazii. Starea de spirit din rândurile
armatei era surprinsă de un raport al Poliţiei Buzău înaintat Ministerului de Interne, în
care se arăta: Printre soldaţii şi ofiţerii ce s-au retras din Basarabia şi Bucovina
domneşte o indignare şi o revoltă sufletească contra comuniştilor şi evreilor care s-au
dedat la jafuri şi atacuri banditeşti1 5 •
Atrocităţi asemănătoare s-au petrecut şi la evacuarea părţii de nord a Bucovinei.
În gara Adâncata, spre exemplu, ceferişti în mare parte ucrainieni şi câţiva evrei au
refuzat să ataşeze la ultimele trenuri vagoane în care erau încărcate depozitele de bani
ale Băncii Naţionale şi Administraţiei Financiare din Cernăuţi. Aceste vagoane au
16
căzut în mâinile ruşilor • O destinaţie necunoscută a luat arhiva Ţinutului Suceava. Ea
a fost aşezată în lăzi care au fost încărcate în trenurile de evacuare către direcţia
Burdujeni, dar nici la sfârşitul lui iulie nu a ajuns vreo ladă la Vatra Dornei, unde se
mutase reşedinţa de ţinut 17 •
Unii funcţionari ai statului au plecat imediat deşi aveau funcţii de conducere şi
mari răspunderi. Aşa a procedat şeful gării din oraşul Bălţi. Alţii şi-au asumat mari
riscuri, salvând ce se mai putea salva. Nicolae Cumbrei, pretor în plasa Traian din
judeţul Cahul, a reuşit să evacueze mai multe autovehicule aparţinând Ministerului de
Interne, trecându-le graniţa cu mare dificultate. În cele din urmă, N. Cumbrei a ajuns la
Buzău unde a fost repartizat ca funcţionar la primărie 18 •
Greutăţile în asigurarea evacuării au fost amplificate de miile de români
basarabeni şi bucoveni care doreau să se refugieze în România liberă. Numărul total al
acestor refugiaţi a fost de aproximativ 300.000. Autorităţile sovietice obstrucţionau, în
multe locuri, retragerea civililor şi militarilor români. Potrivit datelor de care dispunea
Arh. Nat. Buzău, fond politia oraş Buzău, dosar 15 7/1940, f. 167.
13
14
C. Grad, C. I. Stan, D. E. Goron, op. cit., p.331.
Arh. Nat. Buzău, fond Politia oraş Buzău, dosar 15/1940, f. 150.
15
Idem, fond Politia oraş Mizil, dosar 3/1940, f. 1O.

16
17
Ibidem, f. 28.
Arh. Nat. Bucureşti, fond M.A.I., dosar 530/1940, f. 159.
18
poliţia buzoiană la 10 iulie 1940 în localitatea Ungheni (U.R.S.S.) se găseau 5-6000 de

români basarabeni care doreau să intre în România, dar noile autorităţi de frontieră le
refuzau trecerea. Conform informaţiilor Comisariatului de Poliţie de la Buzău, ei se
aflau într-o situaţie foarte grea materială şi morală. Această instituţie raporta
Bucureştilor: Cu permisiunea armatei roşii şi sub imboldul acesteia, evreii localnici
s-au repezit ca fiarele asupra românilor care aşteptau să li se permită intrarea în ţară, şi
după ce i-au maltratat, i-au deposedat completamente de tot ce aveau cu ei, lăsându-i
doar cu hainele19•
O situaţie asemănătoare exista şi la Reni, unde mii de români aşteptau zile întregi
să li se aprobe intrarea în ţară. În schimb, mulţi evrei doreau să plece în Basarabia. La
30 iunie 1940 au trecut prin punctele noi de frontieră de la Ungheni şi Cristeşti 7600 de
evrei cu familiile lor, iar prin cel de la Galaţi alţi 2000. La Ungheni mai erau adunaţi
cca. 30000 de evrei care doreau să treacă în Basarabia, dar autorităţile sovietice refuzau
să-i accepte, temându-se de acest exod. Ele îşi motivau atitudinea prin faptul că nu pot
primi decât pe cei născuţi pe teritoriul basarabean 20 • Autorităţile române, spre
deosebire de cele sovietice au manifestat înţelegere şi bunăvoinţă faţă de evreii care
doreau să părăsească România. La 1 iulie I 940, Comandantul Corpului de jandarmi a
trimis un ordin circular unităţilor aflate în subordine, prin care ordona să fie lăsaţi
liberi şi să nu fie bruscaţi sau terorizaţi de populaţie sau autorităţi. Totodată se
specifică să fie luate cele mai severe măsuri ca nimeni, dar absolut nimeni să nu
terorizeze sau să bruscheze evreii ce vor pleca în Basarabia. Fac răspunzători pe şefii
de secţii şi de posturi pentru stricta executare21 •
Acest document, depistat de noi în arhivele buzoiene, dovedeşte spiritul de
toleranţă de care erau animate autorităţile române, înţelegerea dovedită faţă de evrei în
aceste împrejurări.
Atitudinea guvernanţilor români contrastează izbitor cu poziţia evreilor din
Basarabia şi Bucovina de Nord, faţă de români. Numărul deosebit de mare de refugiaţi
basarabeni şi bucoveni a creat probleme deosebite autorităţilor române centrale şi
locale. La nivel naţional s-a creat Comitetul General pentru plasarea refugiaţilor
din Basarabia şi Bucovina de Nord.
Ministrul de interne, David Popescu, a elaborat un ordin, în 3 iulie 1940, privind
ajutorarea populaţiei venite din provinciile răpite de sovietici. Potrivit acestui
document, populaţia sosită din teritoriile cedate era obligată să se înscrie la birourile
înfiinţate cu acest scop în capitală şi în provincie. Ea era împărţită în patru categorii: a)
funcţionarii şi familiile lor; b) liber profesioniştii de toate categoriile; c) proprietarii
agricoli, industriaşii şi comercianţii; d) populaţia civilă şi copii. Cei care nu-şi puteau
dovedi identitatea din lipsă de acte, se puteau prezenta Ia Comisiile de înregistrare
împreună cu doi martori, funcţionari publici care, pe proprie răspundere, atestau
identitatea. Populaţia evacuată va fi ajutată în primul rând prin intermediul Ministerului
~: Arh. Nat. Buzău, fond Politia oraş Buzău, dosar 15/1940, f. 319-320.
Ibidem, f. 249.
Idem, fond Legiunea de Jandarmi Rrn. Sărat, dosar 19/1940, f. 3.
21
Muncii. Premilitarii au fost luaţi în îngrijirea Inspectoratului pregătirii militare. Copiii

mai mici au fost luaţi sub protecţia Crucii Roşii. Funcţionarii publici şi familiile lor vor
primi ajutor stabilit în raport cu numărul membrilor de familie •
12
Organele locale, primăriile, prefecturile au luat măsuri rapide. Au fost constituite

în toate judeţele comitete de asistenţă, s-au creat posturi fixe de orientare şi ajutor în
gări şi pe şosele. S-au organizat, de asemenea, puncte sanitare, s-au creat cantine unde
refugiaţii urmau să servească masa.
Pentru a veni în sprijinul refugiaţilor s-a hotărât ca cei angajaţi în întreprinderile
şi instituţiile de stat să primească un ajutor financiar de evacuare, care reprezenta
salariul lor pe două luni. Acest ajutor era insuficient deoarece ei se confruntau cu
diferite probleme: locuinţe, îmbrăcăminte, hrană, mijloace de trai etc.
Cererile de ajutor erau din aceste motive foarte numeroase. Astfel, Nicolae
Tolea, refugiat din Chişinău, ajuns la Mizil cu soţia şi cei cinci copii solicita ajutor
material întrucât se afla într-o situaţie financiară foarte grea, iar până la data respectivă
nu primise nici o sumă de bani 2 • De asemenea, domnişoara Lucia Gh. Poenaru,
transferată la Primăria oraşului Buzău, solicita ajutor material întrucât nu avea nici un
24
fel de mijloc de existenţă •
Poliţiştii, jandarmii şi gardienii publici din judeţul Buzău au cedat, ca de altfel şi
cei din restul ţării, o zi din salariul lor pentru a veni în ajutorul colegilor refugiaţi din
Basarabia şi Bucovina de Nord. Potrivit unui document depistat tot în arhivele
buzoiene, şefilor de detaşamente, gardienilor publici li s-au reţinut l 800 lei, şefilor de
secţii 1400 lei, iar simplilor gardieni publici câte 800 lei. Fiecare gardian public
refugiat urma să primească un ajutor material de 800 lei. La Buzău, în data de 14
noiembrie 1940 se găseau deja 17 gardieni publici refugiaţi din Basarabia şi Bucovina
de Nord 25 •
Alături de civili, au sosit pe plaiurile Buzăului şi Râmnicului Sărat şi unii
militari. La 13 septembrie 1940 au ajuns la Buzău nouă militari, iar la 24 septembrie
1940 alţi cinci ostaşi 26 • La Râmnicul Sărat au venit şi 11 subofiţeri de jandarmi. Unii au
fost îndrumaţi spre alte judeţe, iar o parte a rămas aici. Pe doi dintre ei i-am depistat în
documentele vremii: plutonierul Marin Vlad şi Constantin Hertan, primul repartizat la
postul Racoviţeni, iar cel de-al doilea la cel din Dărâmaţi, plasa Boldu27 •
Numărul mare de refugiaţi a creat probleme deosebite privind cazarea şi hrănirea
lor. S-au făcut eforturi susţinute pentru ajutarea celor aflaţi în suferinţă. Au fost
trimise, în special prin donaţii, alimente, dar şi îmbrăcăminte, sume de bani. La Mizil,
22
Idem, fond politia oraş Mizil, dosar 15/1940, f. 37.
23
Ibidem, dosar 3/1940, voi. III, f. 4.
Vezi Constantin I. Stan, Alexandru GaitA, Refugiaţii din basarsbia şi Bucovina de Nord la Rm. Sărat,
24
Buzău şi Mizil în anii 1940-1941, în "Destin românesc", tom. 4, nr. 3/1997.

Arh. Nat. Buzău, fond Poliţia oraş Buzău, dosar 38/1940, f. 4; Marilena GaitA, Al. GaitA, C.l.Stan, C.
25
Tănase, I. Sultănescu (coord. ), Din cronica poliţiei la Curbura Carpaţilor, Buzău, 1996, p.151.
26
, Arh. Nat. Buzău, fond Politia oraş Buzău, dosar 32/1940, f. 37.
7
- Idem, fond Prefectura jud. Rm. Sărat, dosar 52/1941, f. 86, 90.
de pildă, până la 25 iulie 1940, cu sprijinul Comitetului Local de Asistenţă a

Refugiaţilor şi al Crucii Roşii locale s-au servit 14373 mese calde gratuite celor veniţi
de peste Prut şi s-au acordat ajutoare constând din îmbrăcăminte, încălţăminte şi bani.
Sumele totale distribuite refugiaţilor din Basarabia şi Bucovina de Nord s-au ridicat la
245000 lei28 • Ajutoare soseau şi din alte judeţe ale ţării, dovadă a spiritului de
solidaritate şi omenie de care era animat poporul român în acele clipe grele.
În data de 24 iulie 1940, de exemplu, Prefectura judeţului Constanţa trimite
Primăriei oraşului Mizil suma de 12500 lei destinaţi refugiaţilor basarabeni şi
bucoveni. Banii au fost încredinţaţi preşedintei filialei locale a Crucii Roşii, profesoara
29
Otilia Anghel, sufletul acestor acţiuni cu caracter caritabil .
La rândul ei, filiala Buzău a oferit sprijin financiar refugiaţilor. Doar într-o
singură lună au fost colectaţi 11 OOO lei şi 134 de metri de stofă, precum şi diverse
articole de îmbrăcăminte, alimente şi alte produse30 • Funcţionarii publici, poliţiştii şi
jandarmii veniţi din Basarabia şi Bucovina de Nord erau repartizaţi prin transfer. Ion
Vântulescu, de exemplu, agent la Chestura de Poliţie Chişinău, a fost transferat la
31
Poliţia Buzău , Ion Leahu, funcţionar la Primăria oraşului Chişinău a fost iniţial
repartizat la Primăria Mizil, apoi din motive personale a fost transferat pentru lucrări de
birou la Prefectura judeţului Argel2 •
Maria Trifan, funcţionară la Manufactura de tutun Chişinău, plecată din capitala
Basarabiei în data de 28 iunie 1940 a fost repartizată la Manufactura de tutun Rm.
Sărat • Un alt refugiat, Alexandru Zanglidis, evacuat odată cu administraţia financiară
33
Bălţi, unde lucra ca funcţionar, la începutul lunii iulie 1940 a fost repartizat la
Administraţia de Constatare Rm. Sărat3 4 •
Din faţa urgiei bolşevice au fugit, s-au au fost forţaţi să părăsească plaiurile
natale numeroşi preoţi. Ei au fost persecutaţi de autorităţile de ocupaţie deoarece se
bucurau de un larg prestigiu în rândurile enoriaşilor lor. Ocupanţii căutau astfel să
scoată sau să separe preoţii de comunităţile săteşti. În comuna Păpăuţi din judeţul
Orhei, bandele comunisto-evreieşti s-au dedat la jafuri şi omoruri. Preotul satului a fost
ucis în chinuri groaznice, relata un martor ocular poliţiei buzoiene. De aceea populaţia
românească se găsea într-o panică de nedescri;5 ,
Preoţii Simion Moşanu din comuna Negureni şi Alexandru Fromunda din
comuna Olişcani judeţul Orhei, refugiaţi în comuna Cărpiniştea din judeţul Buzău s-au
integrat foarte bine în noile lor cămine de aici. În toamna anului 1944, ei au refuzat să
părăsească noile lor cămine de teama represaliilor din partea autorităţilor bolşevice,
Idem, fond Politia oraş Mizil, dosar 15/1940, f. 17-18.

28
29
Ibidem, dosar 3/1940, voi. II, f. 1O.
30
Ibidem, f. 9.
31
Idem, fond Politia oraş Mizil, f. 3/1940, voi. II, f. 11.
32
Idem, fond Prefecturajud. Rm. Sărat, dosar 27/1941, f. 20.

33
34
Ibidem, f. 21.
35
deşi se făceau presiuni şi se proferau ameninţări la adresa lor . Oraşul şi judeţul

36
Tighina au cunoscut aceeaşi barbarie bolşevică. Acţiunile represive, de intimidare a

populaţiei româneşti erau dirijate de avocatul evreu Glimsberg. Preotul Alexandru
Motescu, potrivit unui martor ocular, a fost torturat: i s-au tăiat limba şi urechile, apoi a
37
fost dus în altar şi i s-a dat foc de o bandă de criminali •
Acţiuni similare au fost organizate de elementele antiromâneşti şi în judeţul
Hotin. Preotul din comuna Româncăuţi, localitate aflată la cca. 60 Km de Hotin,
potrivit unui document buzoian, a fost batjocorit şi omorât3 • În aceste condiţii,
8
documentele vremii semnalează prezenţa, în judeţul Buzău, a numeroşi preoţi refugiaţi.

La Mizil, de exemplu, se găseau preoţii Vasile Frunză, Victor Băluţă, Gavril Bunescu,
Gheorghe Nogaievschi şi Mihai Severin proveniţi din judeţul Lăpuşna.
Ion Platon, Alexandru Spinei, Iacob Burlescu, Vladimir Galup au sosit la Mizil
venind de la Orhei. De asemenea se află aici şi studentul în teologie, de la facultatea
din Chişinău, Sofronie Tofan. La 25 octombrie 1940, la Mizil se găsea şi preotul
Grigore Bordeanu din Cernăuţ! 39 • Au fost însă, din păcate, şi unii preoţi care au intrat în
România cu intenţii mai puţin ortodoxe şi fiind angajaţi ai N.K.V.D.-ului sovietic.
Şeful poliţiei oraşului Buzău, Mihail Ruşeţeanu, arată într-o adresă expediată poliţiei
de la Mizil că a promit un ordin, nr. 22932/1940, de la Inspectoratul Regional de Poliţie
Bucureşti în care i s-a adus la cunoştinţă că preotul Alexandru Dandis, originar din
comuna Bădicu, judeţul Cahul, s-ar fi refugiat în ţară. Din infonnaţiile ce posedă
rezultă că înainte de a trece în România a stat, în timpul ocupaţiei, în comuna
Constantineşti, judeţul Cahul, unde a fost văzut în compania militarilor sovietici. În caz
de aflare să fie arestat şi înaintat Direcţiei Generale40•
Autorităţile poliţieneşti buzoiene se interesau de Yadimir Cemolov, fost profesor
de matematică la liceul "Vasile Lupu" din Orhei, care a venit în România ca agent de
spionaj sovietic. Acesta era în vârstă de 38 de ani şi era căsătorit cu o profesoară din
comuna Hoghireşti aflată tot în oraşul Orhei. El avea, potrivit datelor deţinute de
organele româneşti de contrainformaţii, un văr colonel în Rusia sovietică, care a venit
în Basarabia odată cu trupele de ocupaţie. După ocuparea Basarabiei de către annata
rusă, profesorul Cemolov a plecat la Kiev unde ar fi primit anumite misiuni secrete, sus
numitul fiind cunoscut ca un înfocat rusofil, în timpul când Basarabia aparţinea
României41 •
De asemenea, la 27 septembrie 1940, poliţia buzoiană a reţinut şi înaintat
Bucureştiului pe Vasile O. Longinescu, absolvent al Academiei comerciale din
Idem, fond Legiunea de Jandanni Buzău, dosar 112/1943-1944, f. 63.

36
Idem, fond Poliţia oraş Buzău, dosar 15/1940, f. 151.

37
38
Ibidem, f. 152.
Nat. Buzău, fond· Poliţia oraş Mizil, dosar 15/1940, f. 20-23.
39
40
Arh. .
Ibidem, dosar 3/1940, voi. I, f. 200.
41
Ibidem, f. 198.
capitală, originar din comuna Căpreşti, judeţul Soroca, fiind suspectat de a fi agent
42
sovietic infiltrat în România •
Alteori, refugiaţii spioni, declarau clar că erau agenţi ai N.K.V.D.-ului sovietic.
Într-un raport din 13 octombrie 1940 înaintat de poliţia buzoiană, Inspectoratului de
poliţie al Ţinutului Bucegi-Bucureşti, se arăta că Anghel Bădescu, Constantin V.
Cojanu şi Ioan B. Popa au fost repatriaţi prin Comisiunea Rusă din Chişinău, prin
punctul Reni. Ei au declarat Comisiei de triere din Brăila că: N.K. V.D.-ul din Bolgrad
i-a angajat fonnal în serviciul de spionaj sovietic, dându-le nume conspirative, parole
precum şi data, respectiv Jocul întâlnirii în România cu trimişii sovietici43 •
Alţi refugiaţi erau doar bănuiţi. Astfel, comisariatul de poliţie Mizil era infonnat
de organele superioare de la Buzău că Vasile Creniuc, originar din Cernăuţi a intrat
fraudulos în ţară. Fiind bănuit că s-ar afla în serviciul N.K.V.D.-ului sovietic urma să
fie trecut peste frontieră în U.R.S.S., dar a dispărut din sediul comisiunii de repatriere
şi expatriere din Burdujeni-Suceava şi nu a putut fi găsit'. În aceste condiţii, misiunea
organelor de poliţie şi siguranţă era tot mai complexă şi extrem de dificilă. Numărul
mare de refugiaţi, deplasarea acestora dintr-un judeţ într-altul, imposibilitatea
verificării identităţilor complicau şi mai mult lucrurile. La aceasta se adaugă efectivul
redus al cadrelor care se ocupau de asemenea chestiuni. Din aceste motive, prin ordinul
circular nr. 46 din l O iulie 1940 al Comandamentului Corpului de jandanni Bucureşti,
se cerea organizarea din subordine: îndepărtarea din zonă a tuturor refugiaţilor din
Basarabia şi Bucovina de Nord care nu au fost repartizaţi cu serviciul în zonă. Toţi
aceştia vor fi trimişi în judeţele fixate de Ministerul de Interne. a) Cei evacuaţi din
Bucovina şi judeţul Hotin vor merge în judeţul Neamţ; b) Cei din Soroca şi Bălţi în
judeţul Bacău; c) Cei din judeţele Orhei şi Lăpuşna vor trece prin Tecuci şi se vor opri
în judeţul Buzău; d) Cei din Cahul şi Ismail se vor deplasa în judeţele Dâmboviţa,
Muscel şi Argeş 45 •
Într-o sinteză a poliţiei oraşului Buzău din 13 octombrie 1940 privind starea de
spirit a populaţiei se arăta despre refugiaţii din teritoriile cedate: Li s-au fixat localităţi
de domiciliu pe care nu le respectă, umblând prin ţară după voie. Mulţi dintre aceştia
pot fi emisari ai ţărilor ocupate şi pot avea misiuni speciale46•
În aceste condiţii, autorităţile poliţieneşti şi organele de contrainfonnaţii, au luat
măsuri severe de natură operativă pentru prinderea sau depistarea unor asemenea
persoane, care atentau la siguranţa naţională. Astfel, în octombrie 1940, Prefectura
judeţului Buzău expedia adresa secretă nr. 61789/02.09.1940, a Direcţiei Generale a
Poliţiei şi a Direcţiei Siguranţei Generale, prin care se cerea ca luându-se în
considerare numărul deosebit de mare de recrutări făcute de sovietici în rândul
funcţionarilor refugiaţi aceştia să nu mai fie acceptaţi în serviciu decât numai după ce
Arh. Nat. Buzău, fond Poliţia oraş Buzău, dosar 1811940, f. 15.
42
43
Ibidem, f. 222.
Arh. Nat. Buzău, fond Poliţia oraş Mizil, dosar 3/1940, f. 201.
44
Idem, fond Legiunea de jandarmi Rm. Sărat, dosar 19/1940, f. 19.

4
:
Idem, fond Poliţia oraş Buzău, dosar 16/1940, f. 88-90.
4
346 C. I. STAN -.A. GAIŢĂ
se va cere pentru fiecare caz în parte avizul Direcţiei Generale şi că Aceiaşi măsură se
va aplica personalului odată eliberat din serviciu pentru a se repatria în teritoriile
ocupate de roşi, care cer reprimarea invocând diferite pretexte •
47
În Juna următoare, Direcţia Generală a Poliţiei comunică poliţiilor de reşedinţă

că sovieticii urmăreau organizarea unor acţiuni de comunicare în ţara noastră şi pentru
ca să-şi extindă în România reţeaua N.K. V.D.-ului sovietic, a indicat refugiaţilor pe
care a reuşit să-i recruteze să culeagă informaţii asupra stării de spirit a tuturor
categoriilor sociale. Pentru a contracara acţiunile deja aflat în desfăşurare ale
spionajului sovietic, Direcţia Generală a Poliţiei a ordonat organelor de subordine,
pornind de la frontieră şi până în interior, să dea dovadă de vigilenţă, să examineze
fiecare caz în parte, să supravegheze de aproape sectoarele de activitate ale negustorilor
ambulanţi din care spionii şi-au făcut puncte de reper, aflând din conversaţii
informaţiile necesare •
48
Aceste măsuri erau cu atât mai necesare cu cât sovieticii nu erau mulţumiţi
numai cu acapararea Basarabiei şi Bucovinei de Nord urmând să ocupe întreaga
Moldovă. De altfel, Molotov a mă11urisit în cadrul discuţiilor purtate cu Hitler la Berlin
în zilele de 12-13 noiembrie 1940 că, referitor la Europa de Răsărit, Moscova nu se
mulţumeşte cu ce a primit. Şeful diplomaţiei sovietice a precizat că garanţia germano-
italiană acordată României la 30 august I 940 era îndreptată împotriva Uniunii
Sovietice, iar autorităţile moscovite nu consideră încheiată problema Bucovinei dorind
să acapareze şi partea ei sudică •
49
Între alte dificultăţi generate de venirea refugiaţilor era şi specula. Pentru a evita
sporirea preţurilor, în mod nejustificat, poliţia de la Buzău a primit la 1O iulie 1940
ordinul nr. 337/S, trimis de Garda Naţională a Frontului Renaşterii Naţionale. Prin
acest document se aducea la cunoştinţă comunicatul comisarului general pentru
înfrângerea şi reprimarea speculei în care se arată că: datorită împrejurărilor care au
dezrădăcinat din posturile ei o parte din populaţia Basarabiei şi Bucovinei,
recomandăm tuturor organelor de control care luptă pentru combaterea speculei să-şi
dubleze eforturile pentru a feri cât mai mult această populaţie necăjită de a cădea (pe
mâna) comercianţilor hrăpăreţi. În continuarea ordinului se arată: un sentiment de
omenie şi de onoare ne obligă să nu precupeţim nici un sacrificiu pentru apărarea
fraţilor noştri de sânge, mânaţi de soartă pe drumul pribegiei şi chiar al foamei.
Documentul reflecta o realitate destul de dură pe care, prin mari eforturi, organele
47
M. Gaiţă, Al. Gaiţă, C. Tănase. C.I. Stan, I. Sultănescu, op. cit., p. 60.
Ibidem; Arh. Nat. Buzău, fond Politia oraş Mizil, dosar 2/1940, f. 2.
48
Florin Constantiniu, Intre Hitler şi Stalin. România şi pactul Ribbentrop-Molotov, Bucureşti. 1991.
49
p. I 04. Documentele vremii atestă că în perioada 3 iulie 1940-22 iunie 1941 au fost semnalate şi
raportate cca. 50 de incidente de frontieră şi peste 60 de violări ale spaţiului aerian românesc (Arh.
M.A.E„ fond 71/U.R.S.S., 1940-1944, voi. 94, f. 24 -32; vezi şi Ioan Scu1tu, C. Hlihor, Complot
împotriva României 1939-1947, Bucureşti, 1994, p. 24-25).
statului dorea să o pună sub control. În încheiere se arată că trebuiau să se ia cele mai
severe măsuri pentru aplicarea sancţiunilor legale acolo unde va fi cazuf .
0
Cedarea Basarabiei şi Bucovinei de Nord de către guvernul român prin

acceptarea ultimatumului sovietic, de la stărşitul lunii iunie 1940, a fost o greşeală
politică deoarece o mare parte din teritoriul ţării a trecut fără luptă sub ocupaţie străină.
În felul acesta se punea în aplicare pactul, de tristă amintire, Ribbentrop-Molotov
semnat la 23 august 1939. Noul act a însemnat nu numai pierderea a circa 50000 Km 2.
din teritoriul naţional, dar şi dezrădăcinarea a zeci de mii de români din acest teritoriu.
Alături de ocupanţii sovietici s-au aflat şi numeroşi minoritari, o parte dintre
aceştia fiind înregimentaţi în aparatul de spionaj şi de dezinformare. Deşi li s-a atras
atenţia de către ministrul de interne, Mihail Ghelmegeanu, încă din 26 iunie 1940 că
este posibilă retragerea din Basarabia cerându-le ca evreii să se comporte ca buni
patrioţr , Alexandru Şafran, şef rabinul cultului mozaic şi Wilhelm Filderman,
1
preşedintele Federaţiei Uniunilor de Comunităţi Evreieşti din România, nu au

întreprins nimic, nu au făcut nici o declaraţie sau apel pentru a tempera pe
coreligionarii lor din provinciile răpite. Cei doi reprezentanţi au motivat că nu au putut
comunica, iar timpul a fost foarte scurt.
La 22 iunie 1941, armata română a pătruns în Basarabia şi Bucovina de Nord,
eliberând după lupte grele, până la stărşitul lunii iulie întreg teritoriul răpit de Uniunea
Sovietică prin notele ultimative primite cu un an în urmă.
Din nefericire, perioada revenirii acestor provincii la patria mamă a fost de
scurtă durată, deoarece în 1944 trupele sovietice le-au ocupat din nou. Situaţia
românilor din aceste teritorii cotropite iar de sovietici era foarte grea. Într-o adresă nr.
5773/28.06.1944 a prefectului judeţului Rm. Sărat către pretura plasei Dimitreşti se
arată că: evreii, care la începutul războiului au fost plecaţi cu ruşii, s-au reîntors şi au
fost instalaţi în casele creştinilor. Ocupanţii sovietici au reinstalat administraţia
proprie: în fiecare comună, se arată în adresa mai sus menţionată, s-au instituit sovietul
sătesc compus din nouă membri localnici, iar al zecelea adus din U.R.S.S. Concomitent
au fost întocmite tabele cu foştii proprietari care au peste zece hectare de pământ
pentru a fi deportaţi. Proprietarii mici (ce aveau între 3-10 ha) sunt obligaţi să dea
statului 5000 kg. cereale pe an, toate cornutele şi porcii au fost ridicaţi de la locuitori52 .
Concomitent, prin ordinul Comisiei Aliate de Control dominată de sovietici, au
fost create subcomisii judeţene care au trecut la depistarea şi expedierea peste graniţă a
refugiaţilor basarabeni şi bucovineni. Au fost întocmite tabele cu persoanele care erau
înscrise pentru repatriere. La stărşitul lunii decembrie 1944, în judeţul Rm. Sărat, erau
so Arh. Nat. Buzău, fond Poliţia oraş Buzău, dosar4 /1939-1940, f. l O.

51
Alexandru Şafran, Un tAciune smuls flăclrilor. Comunitatea evreiască din România 1939-1947.
Memorii, Bucureşti, 1996, p. 51-52.
Arh. Nat. BuzAu. fond Prefectura jud. Rm. Sărat, dosar 3/1945, f. 8.
52
înscrise 321 de persoane, iar la începur..;l lunii ianuarie 1945, alte 183 de persoane erau
înscrise în tabele privind repatrierea refugiaţilor de peste Prut53 •
După reocuparea de către armata roşie a Basarabiei şi Bucovinei de Nord au
urmat peste patru decenii de stăpânire sovietică. Procesul de deznaţionalizare, la care a
fost supusă populaţia românească, întrerupt în perioada 1918-1940, a reînceput şi s-a
intensificat. Consecinţe ale sovietizării Basarabiei şi Bucovinei de Nord se regăsesc şi
astăzi.
53
Ibidem, dosar 8/1945, f. 5, I O.
LICEUL INDUSTRIAL DE BĂIEŢI DIN BUZĂU
ÎN PERIOADA TRANSFORMĂRILOR.
1948 - 1955
RELU STOICA
În cadrul procesului de comunizare a României sub directa îndrumare a

consilierilor sovietici a fost inclus şi învăţământul. Prin Legea Învăţământului din
1948 1, aceasta a devenit exclusiv de stat, laică, cu o structură şi orientare ideologică
comunistă. Noua fege înlătura tradiţiile valoroase ale şcolii româneşti şi a aplicat
şabloane total nepotrivite condiţiilor din România, ceea ce a deteni1 inat neajunsuri şi
modificări repetate în structura, durata şi conţinutul învăţământului românesc, fapt
recunoscut parţial, mai târziu, chiar de oficialităţi comuniste •
2
Conform Legii pentru reforma învăţământului din august 1948, învăţământul

mediu se realiza în ţara noastră prin licee teoretice, şcoli pedagogice, şcolii medii
tehnice şi şcoli profesionale (art. VIII), toate menite să pregătească "cadre care să
corespundă nevoilor consolidării democraţiei populare şi construirii societăţii
socialiste" (art. I, a). Pe baza acestei legi, Liceul Industrial de Băieţi din Buzău
a fost
transformat, începând cu anul şcolar 1948/1949 în Şcoala Medie Tehnică de Băieţi, cu
aceleaşi p_rofile ca ale fostului liceu. În anul şcolar 1948/1949 au fost înscrişi 435 elevi
grupaţi în zece clase: anul I - patru clase; anul II - două clase; anul III - două clase; anul
IV - două clase. Prin adresa nr. 756 din 30 noiembrie 1948, şcoala solicita "unelte şi
maşini", Inspectoratul şcolar dispunând ca uneltele şi sculele fostului gimnaziu
industrial din Casota să fie repartizate şcolii din Buzău 3 .
În anul şcolar 1949/1950 au fost înscrişi 4 71 elevi repartizaţi în 12 clase, cu
următoarele profile: automobile - 48 elevi, prelucrarea metalelor - 253 elevi,
tinichigerie - 48 elevi, electricitate - 34 elevi şi prelucrarea lemnului - 92 elevi 4 •
Absolvenţii erau repartizaţi de o comisie guvernamentală, conform Decretului nr. 130
din 14 iulie 1950 şi trebuiau să se prezinte la locul de muncă la 15 septembrie. În caz
5
de neprezentare se făceau vinovaţi de infracţiune economică, prevăzută de Decretul

143/1949.
Anul şcolar următor, 1950/1951, aduce o nouă organizare sub numele de Şcoala
Medie Tehnică Metalurgică. Anul IV se afla în lichidare, după vechea formă şi
profilele ~oştenite de la Liceul Industrial şi Şcoala Medie Tehnică de Băieţi, iar anii
1
"Monitorul Oficial", nr. 177, 3 august 1948.
România în anii socialismului, 1948-1978, Editura Politică, Bucureşti, 1980, p. 376; vezi şi
2
Studiul privind dezvoltarea învăţământului de cultură generală, Bucureşti, 1997, p. 5„

Arh. St. Buzău, fond Inspectoratul şcolar, dosar 611 I 1948, f. 99.
Idem, fond Liceul Industrial de Băieţi, dosar 60 I 1949, f. 24.
4
5
"Buletinul Oficial", nr. 60, 14 iulie 1950.
350 R. STOICA
I - III aveau planul de învăţământ schimbat. Anul şcolar era compus din două semestre
care se încheiau cu examene. Planul de învăţământ prevedea 36 de ore săptămânal. Ca
obiecte de cultură generală erau prevăzute: limba română, limba rusă, istoria R.P.R.,
economia politică, matematica, fizica, chimia. Obiectele de specialitate erau: mecanica
(teoretică, rezistenţă şi organe de maşini), electrotehnica, desenul tehnic, materii prime
generale, maşini. Se mai adaugă obiectele speciale ca: tehnologia materialelor,
contabilitatea industrială, maşini-unelte şi măsurări mecanice • Absolvenţii susţineau
6
examen de bacalaureat cu proiect de diplomă şi erau repartizaţi ca tehnicieni, fiind

obligaţi să efectueze un stagiu stabilit prin H.C.M. 385 din 15 august 1951.
După depăşirea acestei perioade de tranziţie, în anul şcolar 1951 /1952, Şcoala
Medie Tehnică Metalurgică a avut următoarele profile: prelucrări prin aşchiere,
cazangerie şi mecano-energetică 7 • Efectivul de elevi a fost de 321. În această formă
şcoala a funcţionat până în anul 1954 când a suferit o nouă transformare radicală,
devenind Şcoala Medie Tehnică pentru Mecanizarea Agriculturii. Prin modificarea
profilului tradiţional al şcolii, motivat de nevoia de cadre pentru agricultură, în anul
şcolar 1954 I 1955 a avut un singur profil: mecanizarea agriculturii.
Noul an şcolar 1954 I 1955 găsea deschise porţile şcolii, pentru prima dată de la
înfiinţare (1902), fetelor. Numărul elevilor atinge 515 din care 3 7 erau fete, repartizaţi
în 14 clase: anul I - două, anul II - două, anul III - şase, anul IV - patru. Planurile de
învăţământ prevedeau 170 de ore de cultură generală, 3 79 ore de cultură tehnică de
specialitate şi 78 de ore pentru lucrări practice pe parcursul unui an şcolar. Personalul
didactic era format din 8 profesori de cultură generală, 12 cadre tehnice şi 3 maiştri 8 •
Dar, chiar în cursul anului şcolar 1954/1955, şcoala a suferit o nouă
transformare, conform Hotărârii nr. 91 a C.C. al P.M.R. şi Consiliului de Miniştri al
R.P.R. cu privire la organizarea şcolilor profesionale de ucenici, şcolilor tehnice şi
9
şcolilor tehnice de maiştri • Prin această hotărâre şcolile medii tehnice erau
reorganizate sub forma şcolilor profesionale de ucenici cu durata cursurilor de trei ani
(art. 39) ce trebuiau să pregătească "muncitori calificaţi în meseriile specifice
diferitelor ramuri de activitate" (art. 13), cu începere din primăvara anului 1955 (art.
50). Şcoala Medie Tehnică pentru Mecanizarea Agriculturii din Buzău a fost
transformată astfel în Şcoala Profesională de Ucenici Agricoli. Elevii din anul IV ai
fostei şcoli medii tehnice îşi continuau studiile conform vechiului program pregătitor
(art. 41), iar pentru cei din anii de studiu I - III, articolul 47 al amintitei hotărâri
prevedea: "În limita locurilor disponibile şi în ordinea rezultatelor obţinute la
învăţătură, elevii anului I ai actualei şcoli tehnice vor fi primiţi în şcolile profesionale
de ucenici în anul I, cei de anul II vor intra în anul al II-iea al şcolii profesionale şi în
Arh. St. Buzău, fond Liceul Industrial de Băieţi, dosar I96 I I950-I95I, f. I9.
6
7
Ibidem, f. 39.
8
Ibidem, dosar 24 I I 1952-1954, f. 17.
"Gazeta învăţământului", VII, nr. 305, I I februarie 1955.
9
LICEUL INDU ATRIAL DE BĂIA ŢI 351
anul I de ucenici, cei de anul III vor intra în anul al Iii-lea al şcolii profesionale şi în
anul II de ucenici"10•
În perioada 1948-1955, director al şcolii a fost Leon Matei, născut la laşi în
1907, "un om calm, serios, sincer, sobru şi apropiat de cadrele didactice şi de elevi". La
37 de ani, maistrul Leon Matei s-a înscris la Institutul Politehnic din Bucureşti unde a
obţinut diploma de inginer. Personalitatea lui şi-a pus amprenta asupra şcolii într-o
perioadă de incertitudini 11 • Alături de Leon Matei au fost cadrele didactice care, cu
răbdare şi pricepere au modelat caractere şi au format specialişti pentru realizarea unei
agriculturi modeme. Printre aceştia se cuvine să amintim pe Radu Muşat, E. Ionescu, I.
Nicolau, Grigore Cazan, Aleodor Suciu, Nicu Dan, I. Stănescu, Gh. Paxino, Aron Poni,
St. Ştefănescu, Petre Bucur, N. Lupuşor, FI. Morănescu, P. Popovici, N. Vrapciu, N.
Pringhel, I. Mirea, Isaia Popescu, C. Ciubotaru, Gh. Stoica, Steriade Eftimescu, Marin
Simion, I. Bucur, St. Focşa, N. Dobrogeanu, P. Viase, I. Constantinescu, Petre
Silvestru, Gh. Leontescu, Elena Mocanu, Mioara Enăchescu,.
Efectivele de elevi au oscilat în jurul cifrei de 500, fiind repartizaţi în 10-12
clase:
Nr. Anii Numărul elevilor pe ani de studiu

crt. şcolari I II III IV Total
I. 1948 - 1949 200 94 66 75 435
2. 1949 - 1950 40 182 136 72 430
3. 1950 - 1951 150 50 201 11 o 511
4. 1951 - 1952 151 131 47 192 521
5. 1952 - 1953 136 126 109 45 416
6. 1953 - 1954 135 136 129 89 489
7. 1954-1955 87 81 220 127 515
Mulţi dintre elevii au beneficiat de burse: 242 pe semestrul I şi 300 pe semestrul

II în anul şcolar 195111952, 313 în anul şcolar 1952/1953 şi 249 în anul şcolar următor.
În intematul şcolar locuiau 130 elevi, iar la cantină luau masa 250 elevi 12 •
Pe lângă activitatea didactică propriu-zisă, în şcoală au funcţionat cercuri pe
obiecte (literatură, rusă, fizică-chimie, matematică, electrotehnică, aviaţie). S-au
organizat şezători literare şi vitrine ale cărţii tehnice. În acelaşi timp, elevii erau supuşi
îndoctrinării cu ideile comuniste fii~d obligatorii informările politice. S-a organizat şi
10
Ibidem.
Compendiul promoţiei 1951 (1943-1951 ), autor-coordonator prof. Constantin I. Bangu,
11

Arh. St. Buzău, fond Liceul Industrial de Băieti, dosar 241 I 1952-1954, f. 44 şi dosar 198 I
12
1950-1951, f. 6.
352 R. STOICA
un comitet de luptă pentru pace, condus de Anton Casetti. La sfărşitul fiecărui an şcolar
.
se organizau serb-an. şco Iare 11· .
Din punct de vedere al dotării, şcoala dispunea, în anul 1955, de şapte săli de
clasă cu o suprafaţă de 487 m. p., două laboratoare, trei ateliere, internat, cantină,
material didactic divers. Biblioteca număra 2431 volume în 1952 şi 4304 în anul
1955 14 •
Dintre absolvenţii şcolii, mulţi au continuat studiile în învăţământul superior,
devenind specialişti apreciaţi în diferite domenii de activitate: găsim printre ei
tehnicieni, ingineri, profesori, medici, economişti, istorici etc. 1 ~.
Începând cu anul şcolar 1955/1956 şcoala este reorganizată sub denumirea de
Centrul (Grupul) Şcolar Agricol Buzău, denumire sub care funcţionează şi astăzi.
13
Ibidem, dosar 198 I 1950-1951, f. 5-7.
14
Ibidem, f. 126, 175.
15
De exemplu istoricul Mircea Muşat. Vezi Compendiul promoţiei 1951, p.149- 159.
GEORGE PANU. RADICALISMUL DEMOCRAT- LIBERAL
SAU ARGUMENT DIN VEACUL TRECUT PENTRU
EŞECUL LIBERALISMULUI ÎN VEACUL AL XX - LEA:
FASCISMUL ŞI COMUNISMUL
GEORGE VIOREANU
Un bust în Cişmigiu.Pe o alee din Cişmigiu, loc liniştit, departe de vâltoarea

străzii, se poate zări chipul în bronz al lui George Panu • Sculptorul 1-a înfăţişat într-un
1
gest simbolic: cu mâna stângă ţine marginea hainei, iar cu dreapta zvârle seminţe
trecătorilor. Este gestul unui om al condeiului, al cuvântului tipărit zilnic, nimic
exagerat pentru cel ce a fost considerat cel mai mare ziarist al timpurilor modeme din
România2 , pentru un obişnuit al dezbaterilor în parlament, la întruniri publice, sau ca
avocat. Sunt domenii în care s-a ilustrat şi în care a enunţat idei care au atras atenţia
contemporanilor. De altfel, pe soclul monumentului, se află înscrisul: GEORGE PANU,
1848-1910, SEMĂNĂTORUL DE IDEI, ZIARIST, OM POLITIC.
Ni se înfăţişează un George Panu din anii maturităţii, o figură expresivă, cu
frunte înaltă, brăzdată de cute adânci, orizontale, cu ovalul feţei încadrat de o barbă
rară, tunsă scurt, cu ochii ce privesc undeva în zare, cu sprâncenele ridicate "a
întrebare" ...
Trecătorul mai puţin avizat se întreabă desigur, care i-au fost meritele? Vom
încerca să dăm un răspuns, într-o problemă care mai suscită interes, deşi au apărut
câteva studii despre viaţa şi opera lui. Mai întâi, persistă întrebarea: unde se situează
George Panu între personalităţile vieţii noastre politice şi culturale? Dacă luăm în
discuţie realizarea în planul vieţii publice, în acest caz, Panu se situează în rândul celor
lipsiţi de şansa reuşitei. Nu a fost decât senator şi deputat, iar alte funcţii de stat
importante nu a deţinut. Aceasta este însă, o abordare limitată. Activitatea lui este mult
mai complexă. Înainte de a fi un politician în sensul strict al cuvântului, Panu a fost un
ideolog. Iar aici se impune o precizare. Nu credem că este corect să-l numim ideolog al
radicalismului, cum încearcă să ne convingă autorul celei mai recente lucrări ( 1987/.
Mai aproape de realitate, ar fi să-l numim un ideolog al unui liberalism radical, aşa cum
se profila acest curent la sfârşitul veacului trecut. Deosebirea este necesară şi esenţială.
Panu propune o radicalizare a liberalismului sau chiar o revenire la ideile adevărate ale
liberalismului iniţial, cel paşoptist, în parte uitat sau părăsit conjunctural de liberalii
vremii lui. Panu nu propune o doctrină radicală pur şi simplu, ci una liberal-radicală
Monumentul a fost inaugurat la 24 aprilie 1914, sub auspiciile ziarului "Adevărul'', prin contributie
1
publică, la iniţiativa lui Constantin Miile (''Adevărul, 23, 24, 25 aprilie 1914).
C. Miile, art. Letopiseţi, "Adevărul'', 16 noiembrie 1910.
Corneliu Mateescu, G. Panu şi radicalismul românesc la sfărşitul secolului al XIX-iea, Editura ştiinţifică
3
şi enciclopedică, Bucureşti, 1987.
354 G. VIOREANU
adevărată şi adecvată refonnelor sociale în pas cu cerinţele timpului. O doctrină

radicală sau un radicalism nu înseamnă mai nimic Bră precizarea orientării strict
liberale, pentru simpla constatare că, oricare partid, indiferent de nuanţa politică, poate
fi, la un moment dat, radical prin acţiunea pe care o duce. Vom reveni asupra acestui
punct de vedere cu o analiză mai nuanţată.
Pentru început, dorim doar să clarificăm tenninologia, să o definim pentru a
înlătura confuziile. Ceea ce îndeobşte se numeşte radicalism, în cazul lui George Panu,
este un liberalism radical, ale cărei origini le aflăm în ideologia revoluţiei de la 1848,
aşa cum se desemna aceasta prin câteva prevederi programatice înaintate, inspirate din
ideologia revoluţiei franceze, în principal în fonnă şi mai puţin în fond •
4
Panu nu a făcut decât să revină la unele dintre aceste prevederi programatice în

parte uitate, cum spuneam, învinuindu-i pe liberalii vremii sale de moderaţie, de
părăsirea unor idealuri iniţiale, la care el mai adaugă şi alte chestiuni, cu un conţinut
înaintat în domeniul social, economic şi politic, fără a depăşi liberalismul burghez. În
această privinţă, unele apropieri de programul socialiştilor nu schimbă natura
liberalismului său 5 • În acest sens, C.Dobrogeanu-Gherea face distincţia necesară. "Dacă
radicalismul se va lăţi, cu atâta va ceda din programul de azi, cu atâta se va burghezi'.6.
Revenind la aceste aspecte ale activităţii lui G. Panu, se cuvine să amintim
angajarea sa în mişcarea liberală, poziţia adoptată faţă de principalele curente culturale:
junimism, sămănătorism, poporanism şi simbolism. Panu a fost un membru de seamă al
cunoscutei societăţi culturale "Junimea" din laşi, unde s-a afinnat ca istoric, în mod
special. •'Junimii" îi dedică o operă monumentală cu caracter memorialistic, dar în care
face şi primele judecăţi de valoare asupra importanţei junismului cultural şi politic în
viaţa societăţii noastre'.
În ceea ce priveşte celelalte curente culturale, Panu le-a analizat şi intenţiona să
dea chiar o istorie a mişcării literare moderne, dar nu a apucat decât să publice câteva
fragmente în revista sa "Săptămâna", deşi strânsese documentaţia necesară. Prin câteva
articole, el a atras atenţia asupra unor aspecte privind semănătorismul, poporanismul şi
simbolismul. Dacă mai adăugăm şi articolele sale de critică literară, teatru, operă,
muzică, se conturează un G. Panu literat, în orice caz, preocupat de fenomenul cultural
românesc, în general. Cum această latură a vieţii şi activităţii lui G. Panu a fost aproape
ignorată, am încercat să o pun în evidenţă pentru a contura atât omul politic, cât şi
ideologul sau literatul sau, poate mai corect, literatorul George Panu.
Şi mai puţin cunoscută este activitatea didactică. A intrat de tânăr în învăţământ,
mai întâi ca profesor de franceză, la Gimnaziul "Alexandru cel Bun" din laşi, în urma
unui concurs, apoi ca profesor de istorie, la acelaşi gimnaziu, devenind, prin mijlocirea
4
p.
E. Lovinescu, Istoria civilizaţiei române modeme, Editura ştiintifică Bucureşti, 1972. 162.
C. Dobrogeanu-Gherea, art. Socialism şi radicalism, "Contemporanul", nr. 12, noiembrie-decembrie
5
1888, p. 547-559.
6
Idem, p. 558.
George Panu, Amintiri de la "Junimea" din Iaşi, Editura Minerva. Bucureşti, voi.I. II.
7
GEORGE PANU 355
lui Titu Maiorescu, titular. O perioadă destul de mare, într-o primă fază, din 1869 până
în 1875, iar după revenirea de la studii din străinătate, îşi reia catedra de istorie, din
1879 până în 1881. Sunt ani mulţi, închinaţi şcolii, care surprind pentru că ni ~e
dezvăluie omul şi dascălul, care a lăsat impresii elogiaose printre foştii săi elevi. ln
învăţământ a luat primele legături cu viaţa politică şi culturală pe care mediul
profesoral, al "belferimii", cum îi plăcea chiar lui să-l numească, i l-a prilejuit •
8
Ca avocat, Panu şi-a luat doctoratul în ştiinţe juridice la Bruxelles, a pledat în

câteva procese răsunătoare, pentru a nu aminti decât procesul primăriei Bucureşti cu
Societatea de construcţii pentru captarea şi aducerea apei de la Cotroceni în capitală,
apărând interesele primăriei (1895), apoi procesul Caragiale - Caion, fireşte în calitate
de apărător al marelui dramaturg ( 1902) şi, mai ales, în ••afacerea" Hali ier, ca apărător
al intereselor statului român (1901 ). S-a impus printre marile nume ale baroului
românesc, dar şi această latură a vieţii sale este aproape necunoscută.
Activitatea politică nu se poate disocia, cel puţin în cazul lui G. Panu, de cea de
ziarist. Într-o viaţă închinată presei, Panu a abordat, în primul rând, fenomenul politic,
susţinând dezbateri pe diverse teme, propunând soluţii. Neîndoielnic, era un ziarist cu
har. În articolele sale (el a adus în presa noastră, spun contemporanii, editorialul\
indiferent de natura lor, găsim totdeauna idei îndrăzneţe, o argumentaţie bogată, o
logică strânsă, greu de combătut, ceea ce îl determină chiar pe Titu Maiorescu, foarte
reţinut în aprecieri, să-l considere "ziarist de incontestabil talent" 10 • Altminteri, ziaristul
era mereu pus pe harţă polemică, devenea sarcastic, mânuia cu uşurinţă arma
pamfletului, domeniu în care unii l-au considerat un precursor la lui Tudor Arghezi. Nu
este deloc surprinzător, că şi-a tăcut mulţi adversari.
Se cuvine să amintim, în treacăt, publicaţiile scoase de Panu, sau pe cele mai
importante la care a colaborat. Debutează în presa fracţioniştilor liberali din laşi, cu
câteva articole antijunimiste, în una din "ciupercile gazete", foi menite a avea o viaţă
efemeră. Mai cunoscută, se pare, a fost "Patria" condusă de A.O. Holban. Despre aceste
articole, timide şi fără o bază serioasă de argumentare, flră o pregătire adecvată, deci
modeste, Panu se cam face că nu îşi aminteşte bine pe unde le-a publicat. Câteva
scrisori inedite, deşi nu toate sunt datate, aflate în Arhiva din laşi, vin să facă oarecare
lumină asupra acestui debut, pe care le vom analiza la locul potrivit şi pe baza cărora
vom suplini "amnezia" subită la care recurge Panu, bănuim, pentru că nu prea are cu ce
se mândri 11 •
Urmează debutul ca istoric, cu câteva studii, de această dată de pe poziţii
junimiste, maioresciene, cu ceva amendamente şi idei personale, apreciate laconic de
însuşi mentorul "Junimii" şi publicate în "Convorbiri literare", în anii 1872-1874.
Arhivele Naţionale din Iaşi, fond Gimnaziul "Alexandru cel Bun", fond Comitetul de inspecţiune
8
şcolară. fond Facultatea de litere şi filozofie, Universitatea din Iaşi.

~o N: Iorga: Istoria presei româneşti. De la primele începuturi până la 1916, Bucureşti, 1922, p. 147-148.
Titu Maiorescu, Istoria contimporană a României ( 1866-1890),Bucureşti, I 925, p. 395.
11
Arhivele Naţionale Iaşi, Documente, pachet 626, f. 83. „
356 G. VIOREANU
Acestea i-au deschis perspectiva continuării studiilor în străinătate, fiind susţinut de

Titu Maiorescu, mai ales că şcoala istorică a lui Haşdeu, cu care Panu intrase în
polemică, nu putea fi atât de uşor de combătut. Maiorescu, ca ministru al Instrucţiunii
publice, îi oferă o bursă pentru continuarea studiilor la Paris. Şi în această privinţă
suntem în măsură să oferim date noi, mai puţin cunoscute.
Prima publicaţie scoasă de Panu a fost "Liberalul", începând din 1880, după ce
se hotărâse să intre în viaţa politică, alături de liberali. Apariţia ·'Liberalului" la Iaşi, cu
bani trimişi de Vasile Conta, ministru al Instrucţiunii publice în guvernul I.C. Brătianu,
a declanşat un veritabil scandal, în care au fost implicaţi Panu, Conta şi Eminescu, la
acea dată, redactor-şef la oficiosul conservator "Timpul".
Evoluând alături de gruparea disidentă a liberalilor radicali ai lui C.A. Rosetti,
Panu va face să apară, din 1884, ziarul "Lupta'', cu un titlu semnificativ, se definea ca
luptător pentru adevăratele idealuri ale liberalismului, iar subtitlul nu lăsa nici-o
îndoială asupra noilor sale convingeri: "ziar liberal opoziţionist". A apărut mai întâi la
Iaşi 12 • iar după doi ani îl va permuta la Bucureşti.
În articolul program din 23 noiembrie 1886 se prezentau liniile directoare ale
grupării radicale pe care intenţiona să o constituie în jurul "Luptei'', de această dată, tot
cu referire la acele formulări insuficient de clare din programul liberalismului practicat
de guvern. Din 1888, "Lupta" devine "Organ al Partidului democrat radical",
menţinând acest subtitlu până în 1895. Cam din această perioadă încep pertractările
dintre democraţii liberali şi P. Conservator. Panu va face să apară un nou ziar, l-am
numi de tranziţie, "Ziua" 13 , care va avea o existenţă de numai vreo patru luni, în 1896,
subintitulat tot "Organ al Partidului democrat radical", ceea ce dovedeşte că partidul
încă exista în acel an, deşi conţinutul articolelor publicate aici era departe de vechiul
angajament politic al "Luptei" 14 •
Cert este faptul că, prin aprilie 1896. cluburile democrat-radicale, cel din Işi mai
ales, dădeau toată libertatea de acţiune lui G. Panu, pentru a trata fuziunea cu Partidul
Conservator. După informaţiile din presă, dar şi din relatarea lui Titu Maiorescu,
tratativele s-au definitivat abia în primăvara anului 1897, martie, când Panu este cooptat
în Comitetul Executiv al Partidului Conservator 15 •
Există suficiente argumente (Take Ionescu a fost cel care a purtat tratativele cu
Panu), pentru a opta, în ceea ce priveşte elucidarea problemei trecerii democraţilor
radicali la conservatori, pentru perioada cuprinsă între mai 1896, începerea tratativelor
şi martie 1897, definitivarea acestora. De altfel, în acest interval, G. Panu scrie în ziarul
conservatorului Nicu Filipescu, "Epoca", ce-i drept, un număr redus de articole. Cam în
aceeaşi perioadă participă l_a acţiunile conservatorilor aflaţi în opoziţie, conduce un cerc
Primul număr apărea la 19 iulie 1884, iar G. Panu era "'director politic".
12
;'Ziua:··. nr. I, 11 ianuarie 1896. În noul organ democrat radical au publicat cei mai de seamă ''radicali": L
13
L. Caragiale, Constantin Iancu şi Anton Bacalbaşa, etc.

14
Ibidem, nr. 42, I martie 1896.
1s T'1tu M. . p. 395.
a1orescu, op.cit„
GEORGE PANU 357
de studii iniţiat de el, o intenţie salutară, dar care, printre vlăstarele de boieri, nu avea
nici-o şansă. În orice caz, este o dovadă că abia în 1897, G. Panu se încadrează efectiv
în noul partid. Deci, cronologia stabilită de Titu Maiorescu, poate fi acceptată.
În partidul conservator G. Panu s-a lovit ca de o stâncă de imobilismul ce
domnea aici. Partidul marilor proprietari funciari l-a tratat ca pe un indezirabil, dacă nu
chiar "disident periculos", de care voiau să scape cât mai repede, deşi se vorbea de
"triada Take Ionescu, Nicu Filipescu, George Panu" menită să scoată din amorţire
ideologică partidul. Chiar din 1899, când conservatorii revin la putere, Panu nu este
acceptat în guvern, motivele fiind, aşa cum se va vedea, dintre cele mai diverse,
inclusiv opoziţia regelui. "Radicalii", pentru că ei continuau să facă un grup apa11e în
Parlament, chiar dacă fuzionaseră cu conservatorii, au făcut o adevărată opoziţie faţă de
noi companioni politici, susţinându-şi "şeful". Ruptura celor ce nu erau primiţi decât pe
"uşa servitorilor", cum se exprimă cu rezonanţă C. Bacalbaşa , s-a produs oficial, abia
16
în 1901, când votul foştilor democraţi radicali a fost hotărâtor pentru căderea
guvernului condus de P. P. Carp.
Din păcate, grupul radical nu mai era unitar. O parte, în frunte cu ieşeanul
Alexandru Bădărău, a rămas în Partidul Conservator, mai exact în anturajul lui Take
Ionescu, motiv pentru care acesta va fi, de acum înainte, ţinta celor mai aspre atacuri şi
ironii din partea lui Panu. Alt grup, mai restrâns, condus de Ion Bacalbaşa şi Cincinat
Pavelescu, se hotărăşte să reia activitatea de pe vechile poziţii democrat-radicale şi
înfiinţează, în mai 1901, ziarul "Cronica", cotidian cu apariţie neîntreruptă până în
1907.
Încă din primul număr, ei se defineau continuatori ai ideilor lui George Panu, pe
care îl recunoşteau drept "şef' şi îi propuneau direcţia noii publicaţii. Într-un număr
următor, apărea şi o scrisoare de răspuns din partea lui Panu, în care se dădeau oarece
direcţii de acţiune, dar, în chip surprinzător, el respingea propunerea. Vom vedea că
Panu avea alte planuri. Cu toate acestea, grupul de la "Cronica" îi rămâne recunoscător
şi îi publică articolele. Ion Bacalbaşa îi face şi un portret elogios, însoţit de o fotografie
ce ne înfăţişează un G. Panu mai tânăr, altul decât cel îndeobşte cunoscut 17 •
Ce urmărea Panu după ieşirea din Partidul Conservator? După ce s-a autodefinit
printr-o formulă foarte adecvată noii sale poziţii politice, "un Robinson politic" 18 , deci
un independent, scoate revista "Săptămâna", la 2 noiembrie 1901, în care precizează:
".„ simţesc necesitatea de a avea un organ ca să-mi exprim părerile mele" 19 • La început,
revista caracterizată, "noua ispravă a lui Panu", apărea o dată pe săptămână, în fom1at
mic (A4), de numai 12 pagini, dar să nu omitem faptul că Panu o scria în întregime,
refuzând orice ofertă de colaborare. Din 1906, revista apărea de două ori pe săptămână
şi şi-a câştigat un public al ei care era interesat să afle ce mai spunea G. Panu. Acesta
aborda cele mai diverse domenii: analiza vieţii politice interne şi externe, mişcarea
''Panu a răsărit cu Lupta şi a apus cu Ziua". (Voinţa Naţională, 28 noiembrie 1896).

16
Ion Bacalbaşa, art. George Panu, "Cronica", 11 mai 1901.

17
Dezbaterile Adunării Deputaţilor (în continuare D.A.D.), şedinţa din 25 aprilie 1901, p. 14.
18
·'Săptămâna", 2 noiembrie 190 I.

19
358 G. VIOREANU
culturală, recenzii, cronici de teatru, de muzică, susţinea polemici în stilul său, incisiv,
pamfletar. Revista a apărut fără întrerupere până în 19 IO, cu doar puţin timp înainte ca
Panu să se stingă din Viaţă (6 noiembrie 1910). Paginile revistei nu mai arătau un Panu
tumultuos, aşa cum îl cunoşteam din "Lupta", dar articolele sale nu erau lipsite de
interes şi chiar incisivitate polemică, un anume simţ al realităţii, trăsături ale unei
depline maturităţi intelectuale.
Linia de independenţă politică promisă la apariţia "Săptămânii" a fost cel mai
adesea "binevoitoare" faţă de liberali şi de-a dreptul pornită faţă de conservatori, în
special faţă de Take Ionescu, pentru ca din 1907, să treacă, fără rezervă, în tabăra
liberalilor unde va rămâne până la sf'arşitul zilelor •
0
Revenim Ia un aspect esenţial pentru înţelegerea vieţii şi activităţii lui George

Panu, în ce măsură a fost om politic în sensul strict al cuvântului? Desigur, un om care
enunţă idei politice şi care încearcă să le transpună în viaţă, prin înfiinţarea unui partid,
prin activitatea din Parlament, poate fi considerat un om politic. La prima impresie, aşa
se pare că stau lucrurile şi în cazul lui Panu. Numai că, o confesiune făcută în Senat de
însuşi Panu, în aprilie 1898, pe când se găsea în tabăra conservatorilor, răspunzând
liderului liberal, D.A. Sturdza, vine să facă oarecare lumină în această problemă. G.
Panu este învinuit de treceri surprinzătoare, "salto mortale", dintr-un partid în altul. Ca
atare, răspunde: "pentru că eu cred că am făcut operă bună în ţara asta. Am aruncat în
public idei şi credinţe care îi scăpau din vedere în luptele dintre partide„ .. am lărgit
orizontul discuţiilor şi al cestiunilor politice. Am introdus, pe cât am putut, cestiunile
economice şi sociale în discuţia publică generală, arătând că politica nu este o cestie de
orizonturi înguste, că aiurea alte cestiuni şi alte probleme se agită pe lângă acelea de
toate zilele. Am căutat să complinesc lipsa de cunoştinţe indispensabile pentru grosul
publicului, oricărui partid ar aparţine cineva. Făcând astfel, am făcut operă generală, am
agitat cestiuni care sunt interesante de ştiut şi de studiat şi pentru conservatori şi pentru
liberali, şi pentru cei care Ie aprobă şi pentru cei care nu le aprobă. Aceasta nu era
politici militanti; În tot cazul, nu era politici de partid, căci radicalii nu au fost
un partid, ci un grup de oameni legaţi prin idei teoretice (subt. a.). În fond, nu am
renunţat decât la modalitatea cum să fie puse în practică ideile. Ar fi o renegare dacă aş
fi renunţat la ideea de progres, idee care călăuzea întregul meu sistem politic. Or, Ia
ideea de progres n-am renunţat. .. " 21 •
Adică Panu face o afirmaţie care descumpăneşte, dar care, analizată cu mult
discernământ, ne poate duce la concluzia că el nu s-a considerat un politician, un
militant al politicii de partid, deşi nu se poate spune că nu a încercat, ci un ideolog
(subt. A.), un om politic care nu a strălucit pe ''terenul practic", pentru care, se pare,
i-au lipsit calităţile, ci prin "forţa cuvântului". Această distincţie o subliniază şi E.
George Panu a mai colaborat sporadic şi la alte publicatii: "Radicalul" (1888,laşi), ''Moldova'' (1901.
20
laşi), "Părerea", 1904 laşi).

Dezbaterile Senatului (în continuare D.S.), şedinta din 30 aprilie 1898, p.752.
21
GEORGE PANU 359
Lovinescu atunci când se referă la C.A. Rosetti, un alt liberal radical , în preajma
22
căruia George Panu s-a aflat o vreme, ale cărui idei le-a îmbrăţişat şi le-a continuat cam
în aceeaşi direcţie, cea a radicalizării liberalismului politic şi economic la noi.
De altfel, D. A. Sturdza îi reproşa lipsa realismului în politică, ceea ce nu era
chiar o exagerare. Formularea găsită, pe lângă o notă de umor, apreciată de senatorii
prezenţi în şedinţă, întăreşte ideea exprimată de Panu. "Majoritatea ţării, spune liderul
liberal, va fi întotdeauna cu aceia care merg înainte, înainte însă nu împuşcând în lună,
căci aceasta nu este a merge înainte, căci când împuşti în lună, este a pica în groapă" 23 •
Prin urmare, un practician versat al politicii, cum se dovedea D.A. Sturdza, îi prevedea
lui Panu eşecul, în planul politicii de partid, ceea ce s-a adeverit pe deplin. În Partidul
Conservator, Panu a încercat să iasă din sfera ideilor generoase, înaintate şi să devină
un politician în sensul adevărat. Se ştie bine, tentativa sa s-a soldat cu un eşec ce l-a
marcat tot restul vieţii.
Ceva mai târziu, Panu a revenit la această idee călăuzitoare a demersului său în
viaţa politică, considerându-se, cu oarecare mândrie, din "stofa" aşa-zişilor '·utopişti",
adică "un om cumsecade", care "profesează idei nerealizabile", dar, atenţie, din care
"se fabrică refonnele sociale" de-a lungul timpului 24 •
Consider că o astfel de abordare a vieţii şi activităţii lui Geroge Panu, îl pune
într-o lumină nouă, nu neapărat favorabilă, pentru că nu dorim aşa ceva, dar ceva mai
aproape de adevăr. În definitiv, pe lângă afirmaţiile sale multe şi categorice, din care
am selectat numai câte ceva, mai sunt şi altele, la fel de pregnante, apa11inând unor
apropiaţi, sau adepţi ai ideilor lui. În felul acesta s-ar explica mai bine acele "salturi
mortale", surprinzătoare pentru noi, cei de azi, gata să-l calificăm aşa de drastic,
precum a făcut-o Titu Maiorescu: "omnia pro pecunia" 25 •
Numai că Maiorescu era nedrept, deci subiectiv, neputându-i ierta lui Panu
"ingratitudinea", pentru că, după ce l-a susţinut să-şi întregească studiile în străinătate
şi şi-a pus mari speranţe în cooptarea lui la junimismul politic, l-a dezamăgit. Ba mai
mult, i-a combătut ideile. Nici nu era posibil altfel, dat fiind că, teoria maioresciană a
"formei fără fond", de nuanţă conservatoristă, evoluţionistă şi tradiţionalistă nu se
împăca cu liberalismul radical al lui Panu însuşit sau influenţat serios în Franţa. Vom
mai avea prilejul, în aceste pagini, să analizăm mai în amănunt raporturile Maiorescu -
Panu şi, vom constata că sunt mult mai complexe şi chiar hotărâtoare în direcţionarea
politicii vremii. În definitiv, în faţa istoriei, ideile lui Maiorescu, Carp şi ceilalţi
junimişti, cu unele reuşite, mai ales în plan cultural, revolute însă în plan politic,
"EL.
-- . ovmescu, op. cit., . p.1 62.
23
D.S., şedinţa din 30 aprilie 1898, p. 749.
"Cu toate acestea, dacă te uiţi în trecut, în cursul timpului vezi că din 1000 de utopii. 900 s-au realizat şi
24
că noi, din al XX-iea profesăm şi practicăm mai toate utopiile din veacurile trecute" (George Panu, art.
Literatori şi utopişti, "Săptămâna'', 5 martie 1904, p. 134.
Titu Maiorescu, op. cit., p.359 (C. Miile face constatări asemănătoare: .. .''opera lui - în capul lui
25
conceplltă, în chip sublim de altfel - era mai presus de lucrurile şi oamenii epocii lui"). C. Miile, Art. cit.,
loc. cit.
360 G. VIOREANU
economic şi social au dat dreptate lui.„ Panu! Reformele propuse şi dezbătute de el, la
început "utopice", s-au aplicat într-o oarecare măsură după 1918 ... Cu ce rezultate?
Asta este cu totul altceva.
Aspectul acesta este sesizat la vremea respectivă de partizanii lui Panu, de unii
liberali marcanţi, grupaţi în jurul lui 1.1.C. Brătianu, dintr-o generaţie mai tânără,
formată, fără nici o exagerare la şcoala liberalismului radical al lui George Panu. lată
numai punctul de vedere exprimat de I. Gh. Duca într-un necrolog. El surprinde, poate
cel mai bine, coordonatele vieţii şi activităţii acestui ideolog politic. "Sunt oameni care
fac operă practică de guvernământ: opera lor, folositoare şi desigur plină de merite, se
sfârşeşte cu dânşii. Sunt alţii cărora nu le este dat să înfăptuiască nimic, dar care
seamănă în viaţa lor atâtea idei, încât, dacă moartea îi seceră fără vreme, ei trăiesc prin
lumina pe care au revărsat-o. G. Panu a fost unul dintre aceştia •'26 (sub I. a.).
Dat fiind aceste evidenţe sesizate chiar de contemporani, înclinăm să punem în
evidenţă un George Panu ideolog, mai presus de omul politic, de omul supus unei
stricte politici de partid şi, prin aceasta, să-l aşezăm la locul ce i se cuvine, printre
personalităţile de prim rang, în ciuda unor afomaţii menite să-l minimalizeze. Fireşte,
nu toate ideile exprimate de Panu au fost adecvate societăţii noastre, unele aplicate, ar
fi dat rezultate hilare. Aceasta nu schimbă esenţial opera lui teoretică de ansamblu. Este
şi părerea exprimată de C. Balcabaşa, care nu are, în general, obiceiul să exagerezen.
Personaj de roman. Viaţa intimă a lui G. Panu oferă o sumă de amănunte care
ne-ar ajuta să înţelegem mai bine atât omul cât şi activitatea sa publică. O despărţire a
celor două laturi nu ar fi decât în detrimentul unei cunoaşteri mai aproape de realitate,
deoarece, multe dintre acţiunile lui politice au şi resorturi intime, o motivaţie care ţine
de temperament, sau de împrejurări mai puţin cunoscute din viaţa sa.
Este un subiect atrăgător, demn de o biografie romanţată, care ne dezvăluie un
personaj donchijotesc. Marele "corifeu al lumii politice" a iscat nedumeriri,
controverse ... A fost pe rând ţinta unor atacuri în presă, personajul unor broşuri
denigratoare, dar şi omul fascinant, ţinta entuziasmului public şi personaj de roman ...
Mai întâi îl întâlnim printre personajele lui C. Mille, sub numele de Mino, în
romanul autobiografic "O viaţă Dinu Millian", sumar conturat.
În schimb, Constantin Stere, în ciclul de opt volume, din romanul fluviu în
preajma revoluţiei, în volumul Uraganul, apare alături de alţi oameni politici ai
timpului, suficient de bine prezentat pentru a ne ajuta în demersul nostru 28 •
Poartă un nume codificat - Nazarie Mreană - dar nu există nici un dubiu, vom
argumenta aceasta, că este vorba despre George Panu. Personajul se odihnea, după
lungi şi aprige lupte politice, retrăgându-se la schitul, apoi mănăstirea Durău, la poalele
I.Gh. Duca, art. George Panu, în "Vointa Naţională'', I O noiembrie 191 O.

26
Între cele opt creionări cu care C. Bacalbaşa îşi încheie opera memorialistică, George Panu este situat
27
lângă I. L. Caragiale, Ion I.C. Brătianu, Barbu Delavrancea, Nicolae Filipescu. Take Ionescu. Nicolae
, Fleva şi Titu Maiorescu. (C. Bacalbaşa, Bucureşti de altă dată, voi. IV, Bucureşti, 1936, p. 206 şi utm.).
8
- C. Stere, În preajma revoluţiei, voi. III, Uraganul, Bucureşti, f.a.
GEORGE PANU 361
Ceahlăului. Iată, motivul pentru care Stere i-a dat nume de sihastru - Nazarie! Aici este
şi ceva ironie. După ce şi-a construit o casă cu toate cele necesare, cum se va vedea,
Durău nu mai era tocmai o sihăstrie !
29
Prima dată a sosit la Durău în 1890, fiind însoţit de Calistrat Hogaş, vechi coleg
de şcoală, mare amator de drumeţii pe cărări de munte. Impresionat de frumuseţea
locurilor Panu exclamă: "Ce lumină, ce aer, ce verdeaţă, câtă pace şi linişte adâncă!" Şi
se hotărăşte să revină şi să-şi facă "un bârlog", cum nota E. Lovinescu 30 •
Până în 1893 a stat în satul Răpciuni, nu departe de schit şi a revenit an de an.
După ce s-a recăsătorit cu Maria Klein, o tânără de 18 ani, absolventă a
Conservatorului de muzică din Paris, chiar acolo la Răpciuni, Panu s-a mutat, din 1849,
la schit, într-o casă ceva mai încăpătoare, care aparţinuse lui Popa Gheorghe, iar acum,
nepotului, călugărul Pahomie. Cam zece ani a tras la această modestă chilie, însoţit de
familie: soţia şi cei trei copilaşi, în ordinea vârstei, Anişoara, Vasile şi George. Era
vizitat de prieteni, fie din Bucureşti, fie din Piatra Neamţ sau din laşi. Veneau în fiecare
vară, dar uneori sărbătoreau şi Paşti şi Crăciun la Durău 31 •
Prin 1902 s-a hotărât să-şi ridice o locuinţă proprie, pe un loc din vale, peste râul
Bucur, foarte aproape de schit. Pe lângă casa mare, care avea o gospodărie completă,
Panu a mai construit şi un alt corp de case mai mici, pentru fiicele sale din prima
căsătorie: Maria-Titina, căsătorită Huber şi Elena-Lutu, căsătorită Dragoş. La Dur~J
avea anexe, bucătărie, gheţărie cu beci, grajduri şi creştea păsări„. 32 . Casa a rămas,
după moartea sa, arhondaric al mănăstirii. Dintre prietenii care îl vizitau, amintim pe
Delavrancea, Caragiale, Vlahuţă, Calistrat Hogaş, V.Gh. Morţun, fraţii Constantin, Ion
şi Anton Bacalbaşa, dr. C. Istrati, precum şi radicalii importanţi din laşi şi Piatra
Neamţ: Al. Bădărău, Grigore Lacry, Emil Puşcariu, G. Lascăr, Th. Vasiliu, Manolache
Buznea, N. Cosăchescu şi alţii3 3 •
Timpul la Durău se derula după un program bine stabilit, pantru că Panu era un
om foarte preocupat, chiar minuţios în tot ceea ce întreprindea: organiza drumeţii până
la Văratec şi mai departe. La început pe jos, apoi cu un car mare (brek), excursii mai
lungi la Borsec, Vatra Dornei, Petru Vodă. Era însoţit de familie şi de stareţul Teofan,
protejatul său. Din Bucureşti soseau provizii, publicaţii, iar gustarea preferată a
"sihastrului" de la Durău - icrele negre! 34
29
Dimitrie Hogea, George Panu la Durău. Câteva note şi amintiri, Piatra Neamt. 1931.
30
E. Lovinescu, Op. cit., voi.II, p. 56-57.
31
Dimitrie Hogea, op. cit., p.17.
Aceste construcţii se pot vedea, în parte şi astăzi, aparţinând mănăstirii, fiind cumpărate de Ministerul
32
Cultelor, la doi ani după moartea lui Panu, la un preţ derizoriu, de 50.000 lei, soţia sa neavând mijloace
materiale să întreţină acea gospodărie, Panu nu a lăsat nici o avere. Abia în 1929, văduva lui Panu a
primit o pensie viageră de 10.000 lei. Copiii minori ai lui Panu au primit burse pentru studii din partea
regelui Carol I (Dimitrie Hogea, op. cit., p. 45).
33
Ibidem, p. 25.
34
Ibidem.
362 G. VIOREANU
Nu se rupea total de preocupările sale. Liniştea mult căutată îl inspira şi scria mai
tot timpul. Unele dintre cele mai cunoscută lucrări ale sale au fost elaborate aici:
Chestiuni politice (Sufragiul universal,· Chestia evreilor), Portrete şi tipuri
parlamentare, Amintiri de la "Junimea" din Iaşi, Din viaţa animalelor, Cercetări asupra
stării ţăranilor în veacurile trecute şi altele. Spre uimirea vizitatorilor, Panu scria fără
să aibă la îndemână foarte rar, cărţi, însemnări personale.
Îndemânarea cu care reuşea să iasă, abil, din cele mai încâlcite polemici din
presă, din Parlament sau din procesele în care pleda, l-a determinat pe C. Stere să-i
atribuie numele - Mreană - maestru în arta sofisticării, cu un umor spumos, vorbe de
spirit, talent oratoric, calităţi unanim recunoscute de contemporani şi care îndreptăţesc
acest renume. Iată, un exemplu simptomatic de talent creator, de şarjă umoristică, într-o
dispută cu adversarul său etern, după 1901, Take Ionescu. Panu dă un răspuns magistral
prin ironie şi sarcasm, la învinuirea privind trecerea sa dintr-un partid în altul. "Toată
lumea ştie că am făcut parte din Partidul conservator. Şi dacă am făcut parte din
partidul conservator, d-ta nu ai făcut parte din Partidul liberal? Nu ai spus că te
mândreşti că porţi zgarda lui Ion Brătianu? Cui a spus nemuritorul Kogălniceanu, când
defilaţi înaintea tribunei, că aceasta este vicleism? Dintre irozi, care avea panaş mai
strălucitor şi sabie de lemn mai lungă? Cine era în fruntea irozilor? Cine suna din
pinteni de tinichea? Cine avea fustanela mai mare" 35 • Şi aşa continuă Panu şarja timp de
o oră la adresa lui Take Ionescu.
Personajul lui Stere se zbate într-o realitate crudă, strivitoare şi viruşi utopice,
între ceea ce voia să facă şi ceea ce reuşea să facă, veşnic nemulţumit, nedreptăţit,
copleşit de lipsuri materiale, hărţuit de adversari, părăsit, izolat. Aşa apare într-un
capitol pe care Stere i-l dedică în mod special. Personalităţi influente îl înconjoară cu
atenţii şi promisiuni: un minister, un loc de deputat sau de senator, o catedră
universitară, un proces rentabil, direcţia unui ziar, etc., toate contra servicii, iar acestea,
uneori, contra convingerilor lui. De aici începe drama personajului, suferinţa în faţa
neputinţei de a refuza, a lipsei de consecvenţă, apoi înstrăinarea ...
Faptul a fost consemnat de Titu Maiorescu, dar avem temeiul să credem că acesta
este nedrept, exa~erează atunci când îi pune pecetea ce îl va urmări peste timp: "omnia
pro pecunia" 36 • lntr-o scrisoare inedită, adresată unui prieten politic din Iaşi, Jean
Grigoriu, apare o relatare a lui Panu care ni-l prezintă într-o altă lumină., contrară
afirmaţiei atât de tranşante şi cred, nedrepte a lui Maiorescu. Panu refuza să pledeze
într-un proces în care erau atinse interesele unor prieteni, deşi i se oferea o sumă
considerabilă pe atunci, 20.000 lei. "Îţi fac aceasta cunoscut - spune Panu - ca să
parvină la urechile celui în drept, dar ca să ştie că eu sunt un om care sunt în stare a
dispreţui banul (subl. a.) când mi se pare că, cauza nu este dreaptă"37 • Este adevărat că
oscilaţiile din viaţa politică sunt şerpuitoare, dar aşa cum se va vedea, nu pentru bani
sau alte avantaje materiale. Panu a murit sărac lipit! Asta-i sigur! Iar vinderea trăsurii şi
35
D.A.D., şedinta din S februarie 1903, p. 490.
36
Titu Maiorescu, op. cit., p. 395.
Arhivele Nationale Iaşi, Documente, pachet nr. 626, fila 106.
37
GEORGE PANU 363
a cailor cu câteva luni înainte de a murii, nu pentru a se trata, ci pentru a scoate revista
"Săptămâna", spune îndeajuns! ...
Stere 1-a cunoscut pe Panu începând din 1892, pe vremea când se afla în plină
afinnare politică. În laşi îşi depunea candidatura şi îşi desfăşura campaniile electorale.
Nu este exclus ca în aceste întruniri, Stere să-l fi ascultat şi să fi fost impresionat de
prezenţa insolită a acestui· personaj politic pe finnamentul vieţii politice ieşene.
Abia din 1901, când Stere intră în Parlament pentru prima dată, ca deputat
liberal, să-l fi cunoscut mai îndeaproape. Au fost colegi în corpurile legiuitoare, mai
întâi între anii 1901-1904 şi între 1.907-1910.
Cu toate acestea, C. Stere a făcut şi o investigaţie proprie pentru conturarea
personajului Nazarie Mreană, alias George Panu, până în 1936, când Încheie volumul
Uraganul. Încă din 1933, apăruse lucrarea lui C.D. Anghet3 8, mai mult o înşiruire de
amintiri personale, decât o lucrare elaborată, dat fiind că acesta i-a fost adept politic şi
1-a cunoscut destul de bine. Reţin atenţia o serie de amănunte biografice, preluate de
Stere şi nu numai de el, deşi lucrarea conţine şi multe erori.
Portretul realizat de C.D. Anghel este însă veridic. "Ca înfăţişare, Panu era un om
scund şi îndesat, masiv. Avea un chip plin şi rotund, încadrat de o barbă rară şi scurtă,
unnând ovalul figurei; gura era largă şi buzele cărnoase, sub mustaţa ţepoasă. Nasul
borcănat şi ochii vii, scânteietori de inteligenţă şi ambiţie. În total, capul lui părea
modelat cu neîndemânare de un ucenic de sculptor. Când vorbea, gesturile-i erau scurte
şi stângace, mimica însă, plină de expresie. Prietenos şi hazliu, nu era un om cu care să
nu glumească" 39 •
Stere îl numeşte "corifeu al lumii politice" şi îl consideră "unul dintre dezbaterii
parlamentari, pe care îi asculta cu atenţie şi plăcere". Tot de la Stere mai aflăm că era
"cugetător original şi îndrăzneţ, spirit critic şi caustic„ .'"'0 "vorbea foarte greu, nu-şi
găsea cuvântul; reîncepea aceeaşi frază de patru şi de cinci ori; faţa lui smeadă se
încrunta şi se crispa; ochii se injectau; gâtăia; dar când în stărşit prindea cuvântul,
acesta era atât de pregnant, caracteriza atât de minunat şi puternic o situaţie; fonnulele
greu ferecate erau atât de spirituale şi totodată răsunătoare ca un clopot de aramă, încât
auditorul stătea fascinat, se trudea parcă Împreună cu dânsul la această penibilă
elaborare oratorică„.În momentul când apărea astfel pe avanscenă şi, aruncându-şi ochii
mici ca grăunţii de piper asupra asistenţei, pornea, ca un taur, cu craniul lui, brlzdat şi
scorojit în tot felul, plecat în căutarea cuvântului, tot auditoriul rămânea tl.ră suflare,
suspendat de fiecare cuvânt, de fiecare gest'"' 1•
C.D. Anghel, Gheorghe Panu, semlnltorul de idei, Bucureşti, 1933, p. 9.

38
39
Ibidem.
4
°C. Stere, op. cit., p. 234. (Şi portretul creionat de C. Bacalbaşa întregeşte cele afirmate de alti autori:
"Panu era un cap deosebit, o inteligenta plUrunzătoare, avea o extraordinară putere de analiză, poseda
numeroase cunoştinte. Un om superior din toate punctele de privire". C. Bacalbaşa, op. cit., voi. IV, p.
203).
41
C. Stere, op. cit., p. 236.
364 G. VIOREANU
Stere mai vine şi cu alte amănunte care nu mai lasă nici un dubiu asupra
identificării lui Nazarie Mreană cu George Panu. Aşa, de exemplu, ne spune că era
originar din Ciubăreşti, localitate care se identifică, în acest caz în roman, cu Iaşi, unde
"întemeiase un partid radicalizant sub denumirea Fracţiunea democratică şi liber-
cugetătoare, care adunase în jurul lui un grup entuziast de intelectual i" •
42
Panu era din Iaşi şi, în 1884, în jurul ziarului ''LuP,ta", s-a conturat nucleul
viitorului partid, care în realitate s-a numit democrat radical. Stere îl numeşte
"fracţiune", poate pentru că a reunit un număr de disidenţi liberali, sau şi pentru faptul
că, în tinereţe, prima grupare politică în care Panu s-a încadrat a fost Fracţiunea liberală
şi independentă, partid ieşean, al lui N. Ionescu. În ceea ce priveşte denumirea de
"liber-cugetătoare", Stere ştia că Panu se declarase de tânăr, fără echivoc, ateu: "acest
cuvânt ne face cea mai mare plăcere, exprimând exact adevărul'.4 3 •
Un moment important al vieţii lui Nazarie Mreană, alias George Panu, a fost
campania sa antidinastică. "O serie de articole de o îndrăzneală neobişnuită, sub titlul
general de Şacalul teutonic, îi dădu şi aureolă de martiraj politic. Condamnat la
închisoare, se refugiase în străinătate, unde îl urmase simpatia ciubăreştenilor'' 44 •
Se cunoaşte despre ce este vorba. Panu a întreţinut o intensă campanie
antidinastică, în nici un caz republicană, cum se exagerează, iar titlul articolului care i-a
adus condamnarea se numea în realitate Omu/ periculos. Panu, aşa cum se va vedea
într-un alt capitol, propunea o restrângere a prerogativelor regale, nu o republică, în
orice caz, o monarhie în care regele să-şi respecte strict atribuţiile constituţionale 45 •
Stere îşi însuşeşte şi el părerea lui Maiorescu întregită de Iacob Negruzzi 46 ,
potrivit căreia G. Panu ajunsese spre stărşitul vieţii, ca pentru bani, să devină
"gladiatorul" folosit în diverse situaţii. "Partidele istorice se făceau pe rând ţinta
atacurilor lui corosive în opoziţie şi se bucurau de tămâie şi osanale la guvern" 47 .
Singur C. Bacalbaşa ne dă o explicaţie asupra acestor tribulaţii zgomotoase, pe
care Panu nu le-a putut evita. "Sărăcia şi nedreptatea l-au strâns în braţele lor uriaşe.
Mai ales nedreptatea, sau mai ales sărăcia. Nu ştiu. O mâhnire te cuprinde când ai
cunoscut pe G. Panu, gândindu-te la această carieră începută cu atâta zgomot şi apusă
în atâta tăcere'.4 8 •
Nu putem fi de acord cu Stere, atunci când îi atribuie lui Panu o atitudine de
neînţelegere şe nepăsare faţă de situaţia ţărănimii adusă în pragul disperării în
primăvara anului 1907. Dimpotrivă! Panu a fost un consecvent apărător al reformei
agrare, chiar şi după ce nu mai era şeful Partidului democrat radical. Articolele sale din
"Săptămâna" nu lasă nici un dubiu. În aprilie 1907, când ecoul răscoalei era încă
4
~ Ibidem, p. 235.
43
"Lupta", 13 ianuarie 1885.
44
C. Stere, op. cit., p. 235.
45
"Lupta'', 26 noiembrie 1886.
Iacob Negruzzi, Amintiri din "Junimea·: Bucureşti, 1970, p.135-13 7.
46
47
C. Stere, op. cit„ p. 237.
48
C. Bacalbaşa, op. cit., voi. IV, p.206.
GEORGE PANU 365
puternic, el publică articolul Psihologia poporului român , cu nimic mai prejos decât
49
poziţia exprimată, cam în aceeaşi perioadă, în presă de N. Iorga, Caragiale, C. Miile,

Al. Vlahuţă şi alţii.
În concepţia lui C. Stere, Nazarie Mreană (George Panu) face parte din acea
categorie de oameni politici şi cugetători care, într-o primă perioadă a vieţii lor s-au
afişat ca apărători ai idealurilor de libertate şi dreptate, pentru ca, ulterior, copleşiţi de
trebuinţele vieţii, de insuccese şi dezamăgiri, să părăsească acele idealuri, acceptând
jocul oportunismului politic.
·'Răscoalele ţărăneşti arătară pe un ţăran aşa cum este, dezbrăcându-l de poezie, arătându-l ca pe o fiinţă
49
incultă şi sălbatică la ocazie, înăcrită de veacuri-prin suferinţe intolerabile ... O clasă săracă nu o clasă
blândă, o clasă luminată dar proletară nu este o clasă liniştită şi disciplinată. Totul se reduce la chestia
economică, chestia economică primează pe toate„. Reformele noastre în acestă direcţie mai cu seamă
trebuie să se îndrumeze". (''Săptămâna", 18 aprilie 1907).
BUZĂUL OGLINDIT ÎN MEDALISTICĂ
NISTOR VERONICA
Piesele de medalistică sunt incontestabile izvoare istorice, de o reală valoare

documentară, ele oferindu-ne un întreg evantai de informaţii privind evenimente sau
personalităţi, care prin activitatea lor s-au remarcat în viaţa social-economică, politică,
ştiinţifică, culturală sau sportivă a ţării.
Medaliile, plachetele, insignele, alte însemne, pe care le prezentăm în paginile ce
urmează, se referă la oraşul şi judeţul Buzău, la istoria sa, la diferite personalităţi, care
s-au născut sau au trăit în ţinuturile buzoiene.
În anul 1976 s-au sărbătorit 1600 de ani de la prima atestare documentară a
Buzăului. Cu prilejul acestui jubileu au fost organizate o serie de manifestări, a fost
ridicat monumentul din parcul "Crâng" şi a fost bătută o medalie.
Documentul, o scrisoare patristică "Pătimirea Sfântului Sava" din anul 376, a
arhiepiscopului Vasile cel Mare al Caesareei cappadocciene către lunius Soranus,
guvernatorul Scythiei Minor şi păstrată în copie în arhivele Vaticanului şi în Biblioteca
"San Marco" din Veneţia, menţionează martirizarea Sfântului Sava (actualul patron
spiritual al Buzăului) la 12 aprilie 372 în râul Mousaios (Buzău) de către goţii idolatri
ai lui Athanarich. În document găsim informaţii preţioase despre viaţa social-
economică, demografie şi organizarea bisericii în ţinuturile Buzăului în cea de a doua
jumătate a secolului al IV-iea.
Medalia 1 jubiliară, ce marchează acest important eveniment istoric, este
confecţionată din bronz, are un diametru de 50 mm şi prezintă pe avers, în centru,
stema judeţului Buzău; în partea de sus, dispusă semicircular, legenda: ROMÂNIA, iar
dedesubt anul: 1976. Pe revers, în relief, imaginea unui dac în picioare, ce ţine în mâna
dreaptă un stindard dacic, iar în mâna stângă un scut oval, decorat pe margine cu mici
bumbi şi în mijloc cu un stindard dacic; deasupra, anul: 376, iar jos, în arc:
MOUSAIOS. Fig. 1
În 1995 s-au aniversat I 00 de ani de la primele săpături arheologice de la Sărata
Monteoru, localitate din judeţul Buzău, care a dat numele uneia din cele mai vechi şi
mai importante culturi ale epocii bronzului din ţara noastră. Prin bogăţia şi importanţa
descoperirilor, Sărata Monteoru constituie unul din marile complexe arheologice ce
cuprinde aşezări şi necropole care aparţin mai multor etape dintre neolitic şi sec. XI-
XIl2.
În perioada anilor 1893-1895 inginerul Eduard Honzik, de origine germană, a
construit şi amenajat complexul balnear Sărata Monteoru, proprietatea lui Grigore
1
Zaharia Eugenia, Staţiunea arheologicii de la Sllrata Monteoru în ;'Studii şi cercetari de istorie
2
buzoian!", Buzliu, 1973, p. 17.
368 V. NISTOR
Constantinescu-Monteoru. Cu ocazia lucrărilor de construcţii, el a descoperit şi a

colectat numeroase fragmente de ceramică, constituind astfel o colecţie, pe care mai
târziu a donat-o Muzeului din Berlin. În 1907 Hubert Schmid studiază colecţia, publică
un articol şi, apoi, în anii 1917-1918, face primele cercetări la Sărata Monteoru, în
punctul Cetăţuia. Rezultatul descoperirilor îl detennină să consacre în literatura de
3
specialitate staţiunea Sărata Monteoru şi cultura nou descoperită •
Profesorul Ion Nestor s-a născut în 1905 la Focşani, unde a făcut şi primele
studii şcolare. Între 1922-1926 el unnează cursurile Facultăţii de Istorie din Bucureşti.
Se specializează în Gennania la Berlin şi Marburg ( 1927-1932), unde a avut
posibilitatea să cunoască şi să catalogheze materialul arheologic de la Sărata Monteoru.
Îşi dă doctoratul în arheologie la Universitatea din Marburg. În anii 1926-1927 Ion
Nestor 1-a ajutat pe prof. Ion Andrieşescu în cercetările pe care acesta le-a făcut la
Sărata Monteoru. Din 1937 săpăturile arheologice au fost reluate de un colectiv
coordonat de Ion Nestor; ele vor continua, cu unele întreruperi, până în anul 1958 .
4
Prima prezentare completă a descoperirilor de la Sărata Monteoru şi atribuirea

definitivă a numelui de "Cultura Monteoru" se datorează lui Ion Nestorşi lucrării sale
de sinteză din 1933, "Der Stand der Vorgeschichtsforschung in Rumănien'~ Capitolul
respectiv subliniază elementele determinante şi caracteristicile "Culturii Monteoru ·:
distincte în contextul epocii bronzului românesc şi european. Este o prezentare bazată
p~ analiza ~spectelor privind răspândirea, conţinutul materialului, caracteru/ tipologic
ş1 cronologia· .
Prof. Ion Nestor a desfăşurat o bogată activitate de cercetare şi didactică în
cadrul Institutului de Arheologie şi al Facultăţii de Istorie din Bucureşti. A coordonat
cercetările pe şantierele arheologice de la Glina, Fedeleşeni, Zimnicea, Dridru, Ploieşti
Triaj, Săluşari, Harghita şi Suceava etc. A fost membru al Institutului arheologic
gennan din Frankfurt am Main, membru al Comitetului pennanent al Uniunii
internaţionale de ştiinţe pre- şi protoistorice etc. A participat cu comunicări ştiinţifice
la numeroase congrese internaţionale (Congresul internaţional de Arheologie Bucureşti
1955, Congresul internaţional de pre- şi protoistorie Istambul-Bogoşkivi Turcia etc.),
recunoscut ca fiind o autoritate ştiinţifică în arheologia preistorică şi protoistorică
românească.
Medalia6 "I 00 de ani de la începutul săpăturilor arheologice la Sărata
Monteoru", este bătută din bronz, cu un diametru de 65 mm. Pe avers este prezentat în
relief bustul profesorul Ion Nestor, în profil spre stânga, cu pălărie pe cap; deasupra,
legenda semicirculară: ION NESTOR 1905 - 1974; în partea stângă-jos, semnătura
gravorului: V. G. Pe revers, legendă circulară: 100 DE ANI DE LA ÎNCEPUTUL
SĂPĂTURILOR ARHEOLOGICE, iar în câmpul medaliei, pe un fundal haşurat două
3
Idem, Cultura Monteoru în lumina săpăturilor de la Sărata Monteoru în „Sărata Monteoru - schiţă de
monografie". Buzău, 1995. p. I.
4
Ibidem.
5
Ibidem, p. 2.
6
BUZĂUL OGLINDIT ÎN MEDALISTICĂ 369
vase cultura Monteoru; deasupra lor, dispuşi în arc, anii: 1895 - I 995, iar dedesubt,
semicircular, inscripţia: SĂRATA MONTEORU -JUDEŢUL BUZĂU. Fig. 2
Insigna7 este din bronz, cu un diametru de 30 mm şi prezintă aceeaşi imagine ca
şi aversul medaliei.
Personalitate remarcabilă a literaturii româneşti, Vasile Voiculescu s-a născut în
1884 la Pârscov în judeţul Buzău. Copilăria şi-a petrecut-o în frumosul sat natal. A
urmat cursurile mai multor instituţii şcolare; între 1895-1897 a fost elev al Liceului
"Al. Haşdeu" din Buzău. Timp de un an a fost student al Facultăţii de Litere şi
Filozofie (1902-1903). În perioada anilor 1903-1910 a urmat cursurile Facultăţii de
Medicină din Bucureşti.
În 1912 debutează în Convorbiri literare nr. 3 cu poezia "Dorul", apoi în 1916
publică primul său volum .ntitulat "Poezii". Astfel, paralel cu activitatea sa de medic,
desfăşoară o vastă activi:ate literară: publică poezie, proză, piese de teatru etc.
Lucrează ca editor şi publicist la numeroase reviste, este redactor literar la Societatea
Radiodifuziune din Bucureşti. Pentru bogata sa creaţie literară primeşte numeroase
premii; opera sa este tradusă în limba franceză, germană, engleză, maghiară, rusă şi
bulgară.
Participă la campania din 1913 şi la primul război mondial, apoi îşi continuă
activitatea medicală în diferite localităţi şi în Bucureşti. În 1958 a fost arestat şi
implicat într-un proces politic, perioada anilor 1958-1962 fiind pentru dr. Vasile
Voiculescu ani de mari suferinţe morale şi fizice. Se stinge din viaţă în noaptea de 25
spre 26 aprilie 1963 în casa sa din Bucureşti.
În semn de omagiu, în 1996 Muzeul Judeţean Buzău reamenajează casa
memorială "Vasile Voiculescu" din comuna Pârscov. Biblioteca Judeţeană din Buzău,
cenaclul scriitorilor buzoieni, şcoala generală şi biblioteca din comuna Pârscov primesc
numele "Vasile Voiculescu". Anual, în cadrul "Zilelor Vasile Voiculescu'', sunt
organizate manifestări cultural comemorative, sesiuni de comunicări ştiinţifice,
simpozioane, saloane literare, concursuri naţionale de poezie etc.
În octombrie 1991 a avut loc la Buzău prima Conferinţă naţională a medicilor
scriitori şi publicişti. Cu ocazia acestui eveniment, în semn de omagiu pentru marele
scriitor şi medic Vasile Voiculescu, a fost emisă o medalie şi o insignă şi a fost
dezvelită o placă comemorativă la casa memorială din Pârscov.
Medalia prezintă pe avers într-un cerc liniar bustul dr. Vasile Voiculescu, cu
8
privirea îndreptată înainte. Legendă circulară: VASILE VOICULESCU 1884 -1963 •

ARTA N'ARE PATRIE FIIND O PATRIE EA ÎNSĂŞI. În dreapta-jos se vede
semnătura gravorului: C. D. '91. Pe revers, în câmpul medaliei, în stânga, emblema
medicinei: o cupă cu un şarpe încolăcit în jurul ei, iar în dreapta, pe şase rânduri,
inscripţia: SOCIETATEA I MEDICILOR I SCRIITORI I ŞI PUBLICIŞTI I DIN I
ROMÂNIA şi dedesubt, pe trei rânduri: BUZĂU I OCTOMBRIE I 1991. În partea de
Idem. insignă inv. 43435.

7
8
Idem. medalie inv. 42336.
370 V. NISTOR
jos, semicircular: PRIMA CONFERINŢĂ NAŢIONALA. Medalia este confecţionată

din bronz şi are un diametru de 60 mm. Fig. 3
Insigna9 , din bronz, cu un diametru de 35 mm, prezintă aceeaşi imagine ca pe
aversul medaliei.
În 1994 s-a bătut o plachetă jubiliară şi o insignă cu ocazia împlinirii a 100 de
ani de la moartea marelui pictor Gheorghe M. Tattarescu (1818-1893).
Gheorghe Tattarescu a învăţat meşteşugul picturii de la unchiul său Nicolae
Teodorescu, pictor de biserici, care a condus Şcoala de zugravi de subţire înfiinţată de
episcopul Chesarie în 1831 la Episcopia Buzăului. Dovedind talent şi seriozitate,
Nicolae Tattarescu obţine un certificat pentru a-şi exercita profesiunea de zugrav de
subţire şi o bursă de 150 de galbeni de la episcopul de Buzău pentru a studia în
continuare la Academia San Luca din Roma. După terminarea studiilor s-a reîntors în
ţară şi împreună cu Theodor Aman înfiinţează Şcoala de Belle Arte din Bucureşti.
În judeţul Buzău Gheorghe Tattarescu a pictat alături de unchiul său Nicolae
Teodorescu sau singur, bisericile: "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel" şi "Sfântul
Gheorghe" de la mănăstirea Ciolanu, "Schimbarea la faţă" de la schitul Cetăţuia,
"Pogărârea Sfântului Duh" de la mănăstirea Răteşti, "Adormirea Maicii Domnului"
Banu din Buzău, "Sfăntul Dumitru" Bagdad din Rm. Sărat. De asemenea, a pictat
numeroase icoane sau tablouri aflate în prezent în patrimoniul muzeelor, bisericilor
sau în colecţii pa1ticulare. Muzeul Judeţean Buzău deţine în patrimoniu său trei
tablouri semnate de Gheorghe Tattarescu: "Familia C. A. Creţulescu", "Portretul lui
Anastasie Dedulescu" şi "Portret de ofiţer", iar Episcopia Buzăului deţine tabloul
"Portretul episcopului Filatei". Dintre icoane amintim icoana "Duminica tuturor
sfinţilor" şi icoana cu două feţe "Învierea lui Lazăr" şi Fântâna tămăduirii" de la
mănăstirea Ciolanu şi icoana "Sfăntul Dimitrie", aflată în colecţie particulară.
Placheta 10 jubiliară "Centenarul pictorului Gheorghe Tattarescu" prezintă pe
avers bustu I pictorului Gheorghe Tattarescu, în profil spre dreapta, având dedesubt
legenda: CENTENAR I TATTARESCU I 1994, dispusă pe trei rânduri, cel de al doilea
rând cu litere mai mari. În spatele bustului, suprapuse, iniţialele gravorului: Z T. Pe
revers o paletă cu două pensule şi un cuţit pentru culori; în partea dreaptă a paletei, pe
nouă rânduri, inscripţia: GEORGHE M. I TATTARESCU I 1818 - 1894 I PICTOR I
PROFESOR LA I ŞCOALA DE I BELLEARTE I DIN I BUCUREŞTI, primele două
rânduri cu litere mai mari. În dreapta-jos, pe marginea paletei, semnătura gravorului:
TEODOR ZAMFIRESCU. Placheta este din bronz şi are laturile de 80/64 mm. Fig. 4
Pe insignă 11 găsim aceeaşi imagine ca şi pe aversul plachetei; este din bronz şi
are laturile de 25/20 mm.
În anul 1894 Ion Luca Caragiale a poposit pentru câtva timp în oraşul Buzău.
După cum se cunoaşte, marele dramaturg a îmbrăţişat mai multe şi variate îndeletniciri.
Colecţie particulară.
9
10
Muzeul Judeţean Buzău, plachetă inv. 42904.
11
Idem, insignă inv. 42905.
Începând cu 15 noiembrie 1894 a Juat în antrepriză restaurantu) din gara Buzău şi

rămâne până în toamna anului 1895 (sau 1896) -. A locuit cu familia într-o casă din
1
piaţa gării pe strada Călăraşilor (astăzi strada col. Ion Buzoianu). Aici, în Buzău, în
acest mic oraş de provincie cunoscut pentru bogata viaţă comercială şi pentru mulţimea
localurilor şi a grădinilor de vară, Ion Luca Caragiale îşi face numeroşi prieteni: Basil
Iorgulescu, directoru) Liceului "Al. Haşdeu", Leonida Condeescu, primarul Mizilului
etc. Personalităţi şi evenimente, care l-au inspirat şi pe care le va imortaliza în operele
sale.
În 1996 din iniţiativa Bibliotecii Judeţene Buzău a fost organizată o manifestare
comemorativă, s-a aşezat o nouă placă pe casa în care a locuit marele dramaturg şi s-a
bătut o insignă.
lnsigna 13 jubiliară, din metal, are un diametru de 30 mm şi înfăţişează bustul lui
Ion Luca Caragiale, în profil spre stânga; deasupra, legenda semicirculară: ION LUCA
CARAGIALE LA BUZĂU; bustul este flancat de anii: 1896 şi 1996. Fig. 5
În 1995 Biblioteca Judeţeană Buzău a comemorat 50 de ani de la moartea acad.
I. A. Rădulescu-Pogoneanu. ( 1870-1945) şi a bătut o insignă jubiliară.
I. A. Rădulescu-Pogoneanu s-a născut în 1870 şi este originar din comuna
Pogoanele, judeţul Buzău. În 1894 a absolvit Facultatea de Istorie din Bucureşti şi,
apoi, în 190 I şi-a luat doctoratul în filozofie la Leipizig. Filozof, istoric literar,
sociolog, editor, a fost cel mai apropiat dintre elevii discipoli ai lui Titu Maiorescu. A
colaborat la "Junimea" şi "Convorbiri literare" şi a editat celebrele "Însemnări zilnice"
. .
ma1oresc1ene.
lnsigna înfăţişează bustul acad. I. A. Rădulescu-Pogoneanu, în profil spre
14
stânga. Legenda este dispusă circular: I. A. RĂDULESCU - POGONEANU • 1870 -

1945. Este confecţionată din metal şi are un diametru de 30 mm. Fig. 6
Armata a 2-a, care îşi are sediul în oraşul Buzău, a sărbătorit în 1994 împlinirea a
135 de ani de la naşterea mareşalului Alexandru Averescu, primul comandant al
Armatei a 2-a, învingătorul de la Mărăşti şi Oituz. A avut loc un simpozion, au fost
scoase ediţii speciale ale ziarelor "În slujba patriei" şi "Scutul Moldovei" şi a fost
confecţionată o insignă j ubi Iiară.
Insigna ~ este confecţionată din metal şi email şi are formă trapezoidală. În
1
partea de sus a insignei, un scut cu bustul mareşalului Alexandru Averescu, în profil

spre stânga, având deasupra inscripţia: BUZĂU. De o parte şi de alta a scutului, pe
email, două ramuri de lauri, iar dedesubt, legenda pe patru rânduri, primul cu litere mai
mici: 1859-1994/MAREŞALULIALEXANDRUIAVERESCU. Fig. 7
Col. Constantin Apostol (1903-1995) este originar din comuna Săgeata, judeţul
Buzău. A urmat liceul "B. P. Haşdeu" din Buzău şi Şcoala de ofiţeri de cavalerie din
Târgovişte şi, apoi, Şcoala specială de echitaţie din Sibiu. A făcut parte alături de
Cocora Gabriel, I. L. Caragiale şi Buzăul, Buzău, 1995, p. 9-1 O.

12
13
14
Muzeul Judeţean Buzău, insignă inv. 47280.

15
372 V. NISTOR
Chivulescu Petre, Zahei şi Tudoran din echipa militară de echitaţie a României,

participând şi câştigând numeroase concursuri hipice naţionale şi internaţionale:
concursul naţional al Societăţii hipice "Clubul călăreţilor" din Bucureşti din 1926,
concursurile internaţionale hipice de la Roma din 1934 şi 1936, cu calul "Bucurie", de
la Napoli din 1933, de la Varşovia din 1934, de la Nice din 1935 şi 1938, de la Viena
din 1936, de la Aachen din 1936 etc. De asemenea, a făcut parte din echipa de echitaţie
a României care a participat la Olimpiada de la Berlin din 1936.
Dintre medaliile şi plachetele obţinute prezentăm următoarele:
Medalia 16 Fryderyk Jurjewicz, unifaţă. cu toartă, prezintă pe avers în relief bustul
lui Fryderyk Jurjewicz, în profil spre stânga. În partea stângă legendă semicirculară:
FRYDERYK. JURJEWICK. Sub gât, în dreapta, semnătura gravorului: BR. ..
OPIENSCY. Medalia este bătută din bronz, cu un diametru de 202 mm. Fig. 8
Medalia 17 Olimpiadei din Berlin din 1936. Pe avers este înfăţişat, în relief, un
sportiv, nud, privit din faţă, cu capul în profil spre stânga, cu mâinile ţinute în lateral;
pe piciorul stâng, aşezat pe un postament, o eşarfă; în spatele lui, încolonaţi, alţi patru
sportivi. În fiecare mână sportivii ţin steaguri (hampe). În câmpul medaliei, de o parte
şi de alta a coloanei de sportivi, dispusă pe ve1ticală, legenda: XI OL YMPIADE şi
BERLIN, iar pe postament, anul: 1936. Pe revers, în relief, un clopot pe care se vede o
acvilă cu aripile desfăcute, având în ghiare cinci cercuri-emblema Olimpiadei; pe
marginea clopotului, legenda: Dct>rufeeielugenaae „. der Well. Clopotul este înconjurat
de cinci cercuri liniare, concentrice. În dreaptă, semnătura gravorului: OTTO
PLACZEK. Medalia este din bronz şi are un diametru de 70 mm. Fig. 9
Insigna 18 Olimpiadei din Berlin 1936 înfăţişează monumentul de la Acropole cu
cele cinci cercuri ale Olimpiadei; la baza monumentului, pe două rânduri, legenda: XI.
OLYMPIADE I BERLIN 1936 şi numărul 7980. Insigna este din bronz şi are
dimensiunile 46/42 mm. Fig. I O
Medalia - premiu , obţinută la concursul hipic internaţional din Belgia în 1937,
19
este confecţionată din metal aurit, are toartă şi un diametru de 50 mm. Pe avers este
prezentat în relief capul regelui Leopold al III-iea, în profil spre stânga, având de o
parte şi de alta, semicircular, legenda: LEOPOLD VS III şi REX BELGAR VM. La baz~
gâtului, semnătura gravorului: RA V. Pe revers, într-un medalion rotund, legenda:
CONCOURS I HIPPQUE I INTERNAŢIONAL I 1937; medalionul este înconjurat de
două crenguţe de lauri unite la partea inferioară de o fundă; sus o mică steluţă. Fig. 11
Placheta concursului hipic internaţional Di.isseldorf prezintă pe avers, în relief,
20
statuia ecvestră a lui Jan Wellem, în profil spre dreapta, în armură, ţinând în mâna
dreaptă un sceptru; calul, uşor cambrat; deasupra, un crenel. În câmp, în partea dreaptă,
16
Idem, medalie inv. 21875.
17
Ibidem, i nv. 21922.
18
Idem, insignă inv 21871.
19
20
Idem, plachetă inv. 21915.
pe două rânduri, legenda: JAN WELLEM I DUSSELDORF 1703, iar în partea stângă
un turn ce are în registrul de sus, o floare, iar în registrul de jos, două personaje.
Semnătura gravorului se vede în partea stângă a medaliei, sub piciorul calului: Wiche.
În exergă, legenda: EHRENGABE DER Sf. ADT DUSSELDORF. Placheta este din
bronz, cu dimensiunile 107 /82 mm. Fig. 12
Placheta21 Premiul ziarului "Universul" pentru sprijinirea sportului este din
bronz aurit, de 53/3 7 mm şi prezintă pe avers în relief un călăreţ şi un cal, în profil spre
stânga, în timpul unei sărituri. În partea dreaptă-jos, semnătura gravorului:
HUGENTOBIUR DCL HOGUENIN SC. Pe revers legenda: PREMIUL I ZIARULUI I
"UNIVERSUL" I PENTRU SPRIJINIREA I SPORTULUI ROMÂN, pe cinci rânduri,
cel de la treilea cu literă mai mare. Sus, în stânga şi în dreapta, câte un spic de grâu, iar
pe margine un şnur. Fig. 13 ·
Placheta Premiul I, obţinută la concurs hipic internaţional militar de la Nice din
22
1935, unifaţă, are pe avers un călăreţ şi un cal, din email maro-roşcat, în timpul unei
sărituri; dedesubt, un scut cu stema oraşului Nice şi emisfera de nord a globului
pământesc, pe care se văd conturul continentelor, din email albastru. Deasupra, în
câmp, pe două rânduri, legenda: CONCURS HIPPIQUE INTERNA TIONAL I
MILITAJRE, iar în stânga şi în dreapta: NICE şi, respectiv, 1935. În exergă, pe două
r
rânduri, legenda: PRIX DE LA CA VALERIE BELGE I PRIX L T. C. C. APOSTOL
CU "BUCURIE". Placheta are dimensiunile de 77 /64 mm şi este din metal aurit. Fig.
14
lnsigna Membru-club, cu toartă, confecţionată din metal şi email, prezintă un
23
medalion rotund, având în relief un călăreţ şi un cal pe un fundal cu raze. Legenda, cu

litere aurii pe email albastru, este circulară: INTERNATIONAL HORSE • 1937 •
MOHS. La partea superioară a insignei, o coroană regală, din email roşu, iar la partea
inferioară, o eşarfă, din email alb, cu inscripţia cu litere aurii: MEMBRU CLUB. De
insignă este prinsă o casetă dreptunghiulară în care este introdusă o etichetă cu numele:
Lieut. C. Apostol; litere tipărite. Insigna are dimensiunile 42/35 mm. Fig. 15
lnsigna concursului internaţional hipic de la Napoli din 1935 este de fo1ma
24
unei potcoave, ce are la mijloc o mică casetă din email galben cu raze cu legenda:
NAPOLI. La partea inferioară a insignei, o eşarfă din email roşu cu anul: 1935. Este
confecţionată din metal şi email, cu dimensiunile 30/27 mm. Fig. 16
Medalia Premiul Musolini, obţinut în concursul pe naţiuni de la Roma, este
25
confecţionată din argint cu un diametru de 60 mm. Prezintă pe avers, în relief, capul lui
Musolini, în profil spre stânga, iar pe revers legenda circulară: FEDERAZIONE
ITALIANA SPORTS EQUESTRI, iar în câmp, pe şapte rânduri orizontale, legenda:
CONCORSO I IPP. INTERN. I ROMA I APR/LE - MAGGIO IANNO XVI I PREMIO
21
Ibidem, inv 21920.
22
Ibidem, inv. 21917.
23
24
Ibidem, inv. 21860.
25
374 V. NISTOR
MUSSOLINI I I COPPA DELLE NAZION/f, dedesubt, imaginea unei diplome făcută

sul. Fig. 17
Dumitru Dan ( 1890-1979), profesor de geografie, globe-trotter, s-a născut la
Buhuşi, a urmat liceul la Brăila şi, apoi, geografia la Paris; a funcţionat ca profesor la
Brăila şi la Buzău, unde a locuit vreme îndelungată. În perioada 1910-1916 a luat parte,
împreună cu alţi trei studenţi aflaţi la studii la Paris (Gheorghe Negreanu, Alexandru
Pascu şi Paul Părvu), la concursul organizat de Touring Club de France. Dumitru Dan
este singurul din cei 250 de concurenţi, care a finalizat ocolul lumii pe jos (a traversat 3
oceane şi 7 mări, a străbătut 6 continente, 74 de ţări, 1500 de localităţi, în total 100000
de km 26 ). Muzeul deţine numeroase documente şi obiecte, pe care Dumitru Dan Ie-a
primit de la oficialităţile vremii, prin care se atestă trecerea sa prin diferite ţări şi
localităţi. În 1914 se afla în SUA. Din partea societăţilor de români de aici a primit,
alături de actele doveditore, ecusoanele de membru ale respectivelor societăţi.
Piesele sunt asemănătoare, sunt constituite din aceleaşi elemente componente:
medalioane, panglici tricolore, eşarfe, plăcuţe metalice etc. (din metal, email, material
plastic), cu inscripţii şi embleme ale acestor societăţi; pe spate au câte un ac de
prindere pentru a putea fi purtate pe îmbrăcăminte.
Ecusonul Societăţii române de ajutor "Speranţa" din Chicago, SUA 27 :
Medalionul rotund, din metal şi material plastic, cu diametru de 50 mm, prezintă
bustul lui Andrei Mureşan, cu privirea îndreptată înainte; deasupra bustului,
semicircular, legenda: DEŞTEAPTĂ - TE ROMÂNE, iar dedesubt, tot semicircular:
ANDREI MUREŞAN. Medalionul este înconjurat de elemente florale şi este prins cu
două panglici înguste de o eşarfă metalică (85/30 mm) cu inscripţia: Membru. Pe
eşarfă, o acvilă cu un scut pe piept şi cu aripile desfăcute, ce stă pe o crenguţă de lauri.
Panglica tricoloră (roşu, galben şi albastru), cu dimensiunile de 210/65 mm, are
inscripţia: SPERANŢA I SOCIETATEA I ROMÂNĂ I DE AJUTOR I CHICAGO III. I
FONDATĂ ÎN 22 DECEMBRIE 1907, pe şapte rânduri cu litere aurii; pe margine un
şnur, iar la partea inferioară, franjuri din fir metalic auriu. Pe spate, pe pânză de culoare
neagră, cu argintiu, o cruce, având deasupra inscripţia: ÎN MEMORIAM, iar dedesubt,
inscripţia de pe faţa panglicii. Fig. 18
Ecusonul Societăţii române de ajutorare "Frăţia Română" din Cincinnati, SUA28 :
Medalion rotund, din metal şi email, cu diametru de 32 mm, cu bustul dr. Vaida
Voievod, cu privirea îndreptată înainte. Sub bust, semicircular, legenda: DR.
ALEXANDRU VA/DA; medalionul este înconjurat de două ramuri de lauri şi are
deasupra o acvilă cu aripile desfăcute. Este prins cu două lănţişoare de două plăcuţe
(45/20 mm, 57/25 mm) din metal şi email; pe prima plăcută, inscripţia: MEMBRU, pe
a doua: FRĂŢIA ROMÂNĂ; cea de a doua plăcuţă are mici elemente florale.
26
Tibeica V., Cllltori pe şapte continente, Bucureşti, 1975, p. 265-309.
27
Muzeul Judetean Buzău, ecuson inv. 15660.
28
Ibidem, inv. 15656.
Panglica tricoloră, de 210/65 mm, prezintă pe şase rânduri cu litere argintii

inscripţia: SOCIETATEA I ROMÂNĂ I DE I AJUTOARE I FONDA TĂ 4, IULIE,
1906 I CINCINNATI; la partea inferioară, un şnur şi franjuri din fir metalic auriu. Pe
spate, pe pânză neagră, pe nouă rânduri, cu litere argintii, inscripţia: SOCIETATEA I
ROMÂNĂ I DE I AJUTOARE I FONDATĂ 4, IULIE, 1906 I CINCINNATI I FIE/ I
TIARINA I US/ORA. Fig. 19
Ecusonul Societăţii române de ajutor "Transilvăneană" din Harbor, Indiana,
29
SUA :
Medalionul, din metal şi email alb, cu diametru de 45 mm, are în centru, într-un
cerc, bustul preşedintelui SUA, cu privirea îndreptată înainte; deasupra bustului, pe
două rânduri, legenda semicirculară: FONDATĂ LA JO DECEMBRIE 1905 I N1 3, iar
dedesubt: INDIANA HARBOR IND.; pe marginea medalionului, între două cercuri
liniare, sus, legenda semicirculară: TRANSILVĂNEANĂ, iar dedesubt, tot
semicircular, pe două rânduri, legenda: ROUMANIAN BENEFICIAL SOCIETY I
SOCIETATEA ROMÂNĂ DE AJUTOR. Medalionul este prins, prin steagul SUA, de
o plăcuţă, din metal şi email alb, de 60/23 mm, ce prezintă în mijloc două mâini care se
strâng. De plăcuţă sunt prinşi doi ciucuri din fir met~lic auriu.
Panglica tricoloră, de 210/57 mm, prezintă inscripţia, pe şase rânduri, cu litere
aurii: TRANSIVĂNEANĂ I N1. 3 I SOCIETATE I ROMÂNĂ DE AJUTOR I
FONDATĂ LA 1O DECEMBRIE, 1905 I INDIANA HARBOR, IND. Pe margine,
şnur, iar la partea inferioară, franjuri din fir metalic auriu. Pe spate, pe pânza de culoare
neagră, cu argintiu, o cruce, înconjurată de două ramuri; deasupra inscripţia: IN
MEMORIAM, iar dedesubt, inscripţia de pe faţa panglicii. Fig. 20
Ecusonul Societăţii române de ajutor "Frăţietatea" din Harrisburg, SUA 30 :
Medalionul rotund, din metal şi email, cu diametru de 63 mm, înfăţişează două
personaje, şezând, ce se ţin de mâini şi legenda circulară: Eu ţi-s frate tu 'mi-eşti frate,
În noi doi un suflet bate. Medalionul este prins de o panglică albă cu steagurile SUA şi
României.
Panglica tricoloră, de 210/65 mm, prezintă inscripţia: FRĂŢIETATE I
SOCIETATE ROMÂNĂ I DE AJUTOR I FOND. 15 DEC. 1912, INC. 20 IAN. 1913 I
îN I HARRISBURG, PA. I U.S.A., pe şapte rânduri cu litere aurii; pe margine şnur, iar
la partea inferioară, franjuri din fir metalic auriu. Pe spate, pe pânza neagră, cu
argintiu, o cruce înconjurată de două ramuri de lauri, iar deasupra, pe două rânduri,
inscripţia: ETERNA-I I MEMORIE, iar dedesubt, inscripţia de pe faţa panglicii. Fig.
21
Ecusonul Societăţii de ajutor şi cultură "Tudor Vladimirescu" din Philadelphia,
SUA31 :
Medalionul rotund, din metal şi email, cu un diametru de 45 mm, prezintă bustul
lui Tudor Vladimirescu, cu privirea îndreptată înainte; deasupra bustului, legenda
29
Ibidem, inv. 15661.
30
Ibidem, inv. 15656.
31
Ibidem, inv. 15663.
376 V. NISTOR
semicirculară: TUDOR VLADIMIRESCU. Medalionul este prins de o plăcuţă (metal,

material plastic, 75/30 mm) cu o panglică albă ce are în partea stângă steagul SUA. Pe
plăcuţă se văd două mâini ce se strâng, având de o parte şi de alta câte două steaguri ale
SUA, iar deasupra, o eşarfă cu inscripţia: IN UNION THERE IS STRENGTH;
deasupra inscripţiei, o acvilă cu aripile întinse.
Panglica tricoloră, de 210/65 mm, prezintă inscripţia: SOCIETATEA I TUDOR
VLADIMIRESCU I DE AJUTOR ŞI I CULTURĂ I DIN PHILA, PA. I FON. DEC.
1912, pe şase rânduri cu litere aurii. La partea inferioară a panglicii, şnur şi franjuri din
fir metalic. Pe spate, pe pânza neagră, cu argintiu, o cruce înconjurată de două ramuri
de lauri, având deasupra inscripţia: IN MEMORIAM, iar dedesubt, inscripţia de pe faţa
panglicii. Fig. 22
Ecusonul Societăţii "România Nouă" din Cambridge, SUA :
32
Medalionul rotund, din metal şi material plastic, cu un diametru de 45 mm,

prezintă în mijloc un soldat roman şi un oştean român ce ţine în mână o goarnă; în
spatele lor, Columna lui Traian; pe marginea medalionului, sus, legenda semicirculară:
ROMÂNIA NOUĂ, iar jos, tot semicircular, legenda: FIUL ROMEI, ANTICE.
Medalionul este prins de o plăcuţă printr-o panglică ce reprezintă steagul SUA.
Plăcuţa, din metal şi material plastic, de 75/25 mm, are pe margini elemente de
ornamentaţie şi prezintă inscripţia: MEMBRU; de ea sunt prinşi doi ciucuri din fir
metalic auriu.
Panglica tricoloră, de 225/65 mm, are inscripţia: SOCIETATEA/ ROMÂNĂ DE
AJUTOR I ŞI CULTURĂ I ROMÂNIA NOUĂ I FONDA TĂ 18 IANUARIE 1914, pe
cinci rânduri cu litere aurii; pe marginea panglicii, şnur şi la partea inferioară franjuri
din fir metalic auriu. Pe spate, pe pânza neagră, inscripţia cu litere argintii: IN
MEMORIAM; partea inferioară a pânzei este ruptă. Fig. 23
Ecusonul Societăţii "Patria română" din S. Lotain, Ohio 33 , SUA:
Medalionul rotund, din metal şi material plastic, cu un diametru de 65 mm,
prezintă stema României, iar pe margini elemente florale. Era prins cu două mici
lănţişoare de o plăcuţă (care lipseşte).
Panglica tricoloră, de 215/60 mm, prezintă inscripţia: PATRIA ROMÂNĂ I
SOCIETATE I DE I AJUTORARE I FONDATĂ LA 18 AUGUST 1907 I S. LORAIN,
OHIO, pe şase rânduri, cu litere aurii; la partea inferioară, şnur şi franjuri din fir
metalic auriu. Pe spate, pe pânza neagră, cu argintiu, o cruce, ce are deasupra
inscripţia: IN MEMORIAM, iar dedesubt, inscripţia de pe faţa panglicii. Fig. ·24
Ecusonul Clubului Tineresc Român "Nicolae Iorga" din Indiana Harbor34 , SUA:
Medalionul rotund, din metal cu elemente de ornamentaţie florale pe margine,
este prins de o plăcuţă (din metal şi material plastic alb), cu emblema clubului: o inimă
roşie cu mici puncte albe, încadrată de steagurile Românei şi SUA, având deasupra o
acvilă cu aripile desfăcute, iar dedesubt, inscripţia: U.S.R.A.
32
Ibidem, inv. 15662.
33
Ibidem, inv. 15658.
34
Ibidem, inv. 15659.
Panglica tricoloră, de 210/65 mm, are inscripţia: CLUBU TINERSC I ROMÂN I

NICOLAE IORGA I DIN INDIANA HARBOR, IND. I FONDAT PENTRU I
LITERATURĂ ŞI I CULTURĂ, IN 29 NOV. 1909 I FONDAT DE ARJTOR I IN 30
DEC. 1910, pe unsprezece rânduri, cu litere aurii de diferite mărimi; pe marginea
panglicii, şnur şi la pa11ea inferioară, franjuri din fir metalic auriu. Pe spate, pe pânză
neagră, cu argintiu, o cruce, ce are deasupra inscripţia: IN MEMORIAM, iar deâesubt,
inscripţia de pe faţa panglicii. Fig. 25
Din iniţiativa Fundaţiei ''General Grigore Baştan" la Buzău au avut loc acţiuni
comemorative în semn de omagiu faţă de Grigore Baştan, primul general paraşutist din
Annata Română, considerat de către specialişti părintele paraşutismului militar modem
din România.
Generalul Grigore Baştan s-a născut în 1922 în localitatea Foieşti, judeţul Bălţi,
din Basarabia. A unnat cursurile şcolii de zbor de la Tecuci; în 1950 i s-a încredinţat
comanda batalionului de paraşutişti de la Buzău, primul din ţară la cea dată. Datorită
meritelor militare deosebite ajunge comandantul trupelor de paraşutişti. A inventat
paraşutele BG-7M şi BG-3, care sunt astăzi în dotarea trupelor de specialitate şi a
aerocluburilor sportive. În 1970 la Spătaru, judeţul Buzău, Grigore Baştan a executat
un salt de la I 0000 m, cu cădere liberă de 7000 m, stabilind un record naţional în
domeniu, neegalat până în prezent. A fost maestru emerit al sportului şi preşedinte al
Comisiei de specialitate din cadrul Federaţiei aeronautice române.
În 1995 Fundaţia "General Grigore Baştan" a bătut o medalie comemorativă şi o
insignă. În 1996 a fost dezvelit la Buzău monumentul "General Grigore Baştan",
complex sculptural ridicat din iniţiativa familiei, a Fundaţiei şi a filialei buzoiene, iar
un an mai târziu, în 1997, într-un cadru festiv a avut loc lansarea cărţii "Istoria
paraşutismului militar din România" apărută postum sub semnătura generalului Grigore
Baştan.
Medalia "Memorial Grigore Baştan" este confecţionată din tombac, are un
35
diametru de 50 mm şi prezintă pe avers un medalion rotund, în relief, cu bustul

generalului Grigore Baştan, în profil spre stânga; în câmpul medaliei, deasupra
medalionului, inscripţia semicirculară: GRIGORE BAŞTAN, iar dedesubt, în arc, anii:
1986 - 1995; În partea de sus, încadrând o plăcuţă tricoloră, inscripţiile: MEMORIAL
şi GENERAL. Jos, două ramuri de lauri unite. Pe revers, inscripţia: FUNDAŢIA I 1923
23 Ol I PRIMUL GENERAL I A VIA TOR PARAŞUTIST I AL I ROMÂNIEI I
GENERAL GRIGORE BAŞTAN, primul şi ultimul rând semicircular şi cu litere mai
mari. Fig. 26
Insigna , din metal şi material plastic, cu diametru de 55 mm, prezintă bustul
36
generalului Grigore Baştan, cu privirea îndreptată înainte, în uniformă de paraşutist;

sub bust, plăcuţă tricoloră. În partea de sus, semicircular, inscripţia: FUNDAŢIA, iar
jos, tot semicircular: GENERAL GRIGORE BAŞTAN. Fig. 27
35
36
378 V. NISTOR
Cu ocazia împlinirii a unui veac de la înfiinţarea Liceului "B. P. Haşdeu" din

Buzău în 1867 au fost organizate o serie de manifestări culturale, a fost editat Anuarul
Liceului "B. P. Haşdeu" şi a fost bătută o medalie jubiliară din tombac patinat, cu un
diametru de 60 mm, după macheta sculptorului St. Grudinschi. Medalia a fost publicată
în "Medalii şi plachete româneşti" de Buzdugan George şi Niculiţă Gheorghe, p. 215.
Aversul medaliei3 7 reprezintă clădirea impunătoare a liceului, la baza căruia se află o
carte deschisă, pe filele căruia sunt înscrişi anii 1867 şi 1967 ·şi două ramuri de lauri.
Între două cercuri concentrice, legendă circulară: LICEUL B. P. HAŞDEU •
MDCCCCLXVII. Pe revers, în centrul medaliei o torţă aprinsă, pe care sunt aşezate o
carte deschisă, un echer şi un compas; deasupra, dispuşi în arc, anii: 1867 - 1967, iar
dedesubt, tot în arc, inscripţia: CENTENAR. Pe margine medaliei, intre două cercuri
concentrice, legenda circulară: PENTRU DEZVOLTAREA ŞTIINŢEI ŞI CULTURII•
L. H. Fig. 28
Insigna38 , realizată tot cu ocazia acestui eveniment jubiliar. este din metal comun
şi email, de formă ovală, 20/16 mm. În centru, pe email albastru, o torţă aprinsă, pe
care este aşezată o carte deschisă, pe filele căruia figurează anii 1867 - 1967. Legendă
circulară pe email de culoare roşie: LICEUL B. P. HAŞDEU BUZĂU• CENTENAR.
La partea inferioară a insignei, două ramuri de lauri unite printr-o plăcuţă cu tricolor.
Fig. 29
În 1997 au fost sărbătoriţi 75 de ani de învăţământ economic buzoian. Cu această
prilej a fost scoasă o ediţie specială a revistei liceului "Vadis, adolescenţa?", (an IV, nr.
18, noiembrie 1997) şi confecţionată o insignă. În 1922 Societatea "Cercu I Comercial
şi Industrial-Sfatul Negustoresc Unite" a înfiinţat la Buzău Şcoala Superioară de
Comerţ; în perioada 1927-1938 prin contribuţia comercianţilor şi industriaşilor
buzoieni a fost construită clădirea liceului. Şcoala îşi ia în 1936 titulatura de Liceul
Comercial de băieţi "Marele Voievod Mihai". În 1948 liceul este transformat în Şcoală
Tehnică de Administraţie Economică şi, apoi, în 1954 în Şcoală Medie Mixtă. În 1966
în Buzău este reînfiinţat Liceul Economic, continuatorul Liceului Comercial de băieţi.
După 1989 liceul devine Grupul Şcolar Economic, având clase de liceu, postliceale şi
profesionale.
Insigna39 prezintă pe un fundal albastru imaginea clădirii liceului, având
deasupra, semicircular, legenda: GRUP ŞCOLAR ECONOMIC; la baza imobilului o
carte deschisă, pe filele căreia sunt trecuţi anii: 1922 - 75 - 1997. De o parte şi de alta a
cărţii, câte o ramură mică de lauri, iar dedesubt, inscripţia: BUZĂU. Insigna este din
material plastic şi are un diametru de 38 mm. Fig. 30
Un alt eveniment cultural a avut loc în 1993, Biblioteca Judeţeană "Vasile
Voiculescu" din Buzău aniversând I 00 de ani de când biblioteca gimnaziului "Tudor
Vladimirescu" (actualmente Colegiul naţional "B. P. Haşdeu"), înfiinţată în 1873 de
prof. Basil Iorgulescu, a căpătat şi statut de bibliotecă publică. Evenimentul a fost
37
Muzeul Judetean Buzău, medalie inv. 21636.
38
39
Ibidem, inv. 4 7100.
marcat prin emiterea unei medalii jubiliare şi a unei insigne şi a fost dezvelită o placă
comemorativă.
Medalia40 , din bronz, are un diametru de 50 mm şi prezintă pe avers, într-un cerc
liniar, imaginea clădirii Bibliotecii judeţene "V. Voiculescu'', iar pe margine, legendă
circulară: BIBLIOTECA JUDEŢEANĂ "V. VOICULESCU". Pe revers, în câmpul
medaliei, anii 1893 şi 1993 despărţiţi de două ramuri mici de lauri; pe margine, legendă
circulară: CENTENARUL BIBLIOTECII PUBLICE DIN BUZĂU. Fig. 31
Insigna41 înfăţişează imaginea de pe aversul medaliei: este din bronz şi are un
diametru de 35 mm.
În 1973 la Buzău au fost aniversaţi 75 de ani de activitate coral simfonică a
Societăţii "Lyra", ocazie ce a prilejuit baterea unei plachete jubiliare.
Societatea filarmonică "Lyra" a fost înfiinţată în Buzău în I 896 şi reorganizată
în 1898. Avea la acea dată peste l 00 de membri şi îşi desfăşura activitatea pe secţii:
orchestră, canto, instrumentală şi canto pentru începători (cu subsecţiile canto, pian,
violă, violină şi flaut). Societatea a organizat numeroase concerte şi serate literar-
muzicale.
Placheta , unifaţă, prezintă o liră şi legenda: 75 DE ANI DE ACTIVITATE
42
CORAL SIMFONICĂ, dispusă pe şase rânduri, cifra 75 fiind aşezată pe coardele lirei;
în exergă: BUZĂU 1893 - 1973. Placheta este confecţionată dintr-o folie de cupru
fixată pe lemn cu dimensiunile de 21,3170 mm. Fig. 32
În patrimoniul Muzeului Judeţean Buzău se găsesc două insigne, care în perioada
domniei regelui Carol al Ii-lea se înmânau consilierilor şi primarilor din judeţul Buzău;
insignele sunt confecţionate din metal şi email şi au dimensiunile de 30/35 mm.
Prima insignă , de ••consilier", are forma teritoriului României din acea
43
perioadă. Pe un fundal din email, sugerând tricolorul (roşu, galben şi albastru) este
prezentată stema României: o acvilă încoronată ce ţine în gheare o spadă şi un sceptru
şi având pe piept un scut cu cifrul regelui Carol al II-iea şi o coroană regală. Deasupra,
o eşarfă cu inscripţia: CONSILIER, iar dedesubt, o altă eşarfă cu inscripţia: JUD.
BUZĂU. Fig. 33
Cea de a doua insignă , de "primar", este asemănătoare, având însă pe eşarfe
44
inscripţiile: PRIMAR şi, respectiv, JUD. BUZĂU. Fig. 34

În anul I 909 în oraşul Buzău a luat fiinţă asociaţia "Cercul Comercial şi
Industrial", ca filială a Cercului Central Comercial şi Industrial din Bucureşti,
organizaţie profesională a celor care lucrau în comerţ şi industrie.
Muzeul deţine o medalie 4 ~ emisă în 1909 de Cercul central comercial şi
industrial din Bucureşti şi acordată unui membru al asociaţiei din Buzău în semn de
40
41
Idem, insignA. inv. 41054.
42
Idem, plachetă inv. 41720.
insignă inv. 40773.
43
Idem,
44
Ibidem, inv. 31089.
45
380 V. NISTOR
apreciere pentru activitatea sa. Medali~ cu toartă, are un diametru de 30 mm şi este

confecţionată din metal comun. Pe avers prezintă două scuturi unite printr-o fundă: în
cel din stânga, un caduceu cu două aripioare şi doi şerpi încolăciţi în jurul lui
(atributele zeului Mercur), reprezentând "Comerţul", iar în cel din dreapta, o roată
zimţată şi două pendule. reprezentând "Industria": deasupra celor două scuturi, o
coroană regală. În partea de sus, semicircular, legenda: TOŢI PENTRU UNUL, iar jos,
tot semicircular: ŞI UNUL PENTRU TOŢI. Pe revers legendă circulară: c"'ERCUL
CENTRAL COMERCIAL ŞI INDUSTRIAL DIN BUCUREŞTI şi o mică steluţă, iar în
câmpul medaliei, dispusă pe două rânduri orizontale, legenda: MEMBRU I DIN
BUZĂU, având deasupra, semicircular: CREDINCIOSULUI, iar dedesubt, tot
semicircular: 15 AUGUST 1909. Fig. 35
În septembrie 1923 Prefectura Buzău, în colaborare cu Camera de Comerţ şi
Industrie, Camera Agricolă şi Societatea "Sfatul Negustoresc" a organizat Expoziţia
generală a judeţului cu produse agricole, zootehnice şi ale industriei casnice
meşteşugăreşti.
Medalia46 , bătută cu ocazia acestui eveniment, este confecţionată din bronz. are
un diametru de 60 mm şi prezintă pe avers, stema judeţului Buzău, încadrată de două
crenguţe de laur, unite la partea inferioară cu o panglică; în parte de jos, semnătura
gravorului: SERSCOVICI. Cerc perlat. Pe margine, legendă circulară: PREFECTUL
JUDEŢULUI BUZĂU D. TITU OROVEANU şi trei steluţe. Reversul medaliei
înfăţişează o ţărancă în costum popular ţesând la război; lângă ea, o altă ţărancă, în
picioare, ţine un coş cu fructe în mâini; în partea dreaptă câteva crenguţe cu frunze şi
flori, iar în stânga, lângă războiul de ţesut, un sac, un snop de grâu, un lubene, o frunză
de stejar. În plan secund, un ţăran care ară cu un plug tras de doi boi şi câteva sonde; în
spate un soare care răsare şi câţiva nori. Totul într-un cerc perlat. Legendă circulară:
EXPOZIŢIA GENERALĂ A JUDEŢULUI BUZĂU • SEPTEMBRIE 1923. Este din
bronz şi are un diametru de 60 mm. Fig. 36
La expoziţie au fost acordate numeroase medalii-premii. Una dintre acestea se
află în patrimoniul Muzeului. Este vorba de medalia de aur pentru cai din rasa Bisoca,
obţinută de Constantin Popescu-Baldovin (directorul fermei zootehnice din Dulbanu,
comuna Amaru, înfiinţată în 1921 ).
47
Medalia a fost bătută de Ministerul Agriculturii şi Domeniilor, este din metal
aurit, are un diameh·u de 60 de mm, modelator Cristescu. Pe avers prezintă, în pa1tea de
sus, stema României, aşezată pe un mănunchi format dintr-o ramură de stejar, spice de
grâu şi ştuleţi de porumb; dedesubt, pe trei rânduri orizontale, legenda: MINISTERUL
I AGRICULTUREI ŞI I DOMENIILOR, iar mai jos anul: 1923. Pe revers, imaginea
46
Ibidem, inv. 30936.
47
Ibidem, inv. 42936; Buzdugan George, Niculiţă Gheorghe, Medalii şi plachete româneşti, Bucureşti,
1971, p. 265.
unui cal, spre stânga, cu un picior din faţă ridicat, aşezat pe un postament; în câmpul
medaliei, în dreapta sus, legenda, pe trei rânduri orizontale: CU STĂRUINŢĂ I ŞI
PRICEPERE SPRE I PROPĂŞIRE. Fig. 37
Ministerul Agriculturii, Industriilor Comerţului şi Domeniilor a înfiinţat în 1883
la Pietroasa în judeţul Buzău o pepinieră, care în scurt timp s-a transformat în "vie
experimentală şi model". De-a lungul anilor obţine rezultate deosebite în realizarea de
noi sortimente de viţă de vie. Din 1923 îşi desfăşoară activitatea în cadrul Academiei
de Înalte Studii Agronomice din Bucureşti. În 1932 a fost înfiinţată aici şi o şcoala
specială de pivniceri, prima de acest fel din ţară. Staţiunea experimentală de la
Pietroasa a participat la concursuri atât în ţară, cât şi în străinătate, obţinând numeroase
premn.
La cel de ·al V-lea concurs naţional de vinuri de la Vaslui din 1987 obţine pentru
produsele sale "Marea medalie". Medalia48 , confecţionată din bronz, are un diametru
de 60 mm şi prezintă pe avers, în parte de sus, legenda semicirculară: AL V - LEA
CONCURS NAŢIONAL DE VINURI, iar jos: VASLUI - ROMÂNIA. În câmp,
central, în relief, un cap de bour, aşezat pe două săbii încrucişate; între coame, înscris
anul: 1987, iar de o pa11e şi de alta inscripţiile: MAREA şi, respectiv, MEDALIE. Pe
revers, sus, legenda semicirculară: EDIŢIA A VIII-A A ZILELOR VIEI ŞI VINULUI,
iar jos: MAI 1987. În câmp, un scut cu o cupă, un ciorchine de struguri şi o frunză de
viţă deA vie, având în jurul lui raze; totul într-un cerc liniar. Fig. 38
In 1961 la cel de al VII-iea concurs de vinuri de la Lubliana din Iugoslavia a
obţinut o medalie de argint pentru "Tămâioasa românească". Medalia, unifaţă, îl
49
prezintă pe avers, în relief, pe zeul Bachus, cu privirea îndreptată înainte, şezând pe un

tron (stâncă) şi ţinând în mâna stângă un con cu ciorchini de struguri, iar cu mâna
dreaptă, susţine pe picior, un urcior, uşor aplecat, din care curge vin; în câmp, în stânga
anul: 1961. În partea de sus, legendă semicirculară: XVII MEDNARUDNI VINSKI
SEIEM, iar jos, tot semicircular: LIUBLIANA. Medalia este confecţionată din argint şi
are un diametru de 60 mm. Fig. 39
A doua medalie-premiu , de aur, obţinută la Lubliana este din 1971. Medalia,
50
unifaţă, ~re pe avers, în relief, aceeaşi imagine a zeului Bachus, dar în profil spre
dreapta. In câmp, sub conul cu ciorchini de struguri, anul: 1971. Deasupra, legendă
semicirculară: AXVII MEDNARUDNI VINSKI SEIEM, iar jos, tot semicircular:
LIUBLIANA. ln stânga jos, pe margine, semnătura gravorului: BPENGOV. Medalia
este din metal aurit şi are un diametru de 60 mm. Fig. 40
Tot în 1971 Staţiunea a participat la cel de al treilea concurs internaţional de
vinuri de la Bratislava din Cehoslovacia, vinurile sale fiind premiate cu medalia de
aur • Pe aversul medaliei se poate vedea, în partea de sus, imaginea stilizată a unui
51
castel, iar dedesubt, pe trei rânduri, legenda: CESKOSLOVENSKÂ I

SOCIAL/STICK.A I REPUBLIKÂ; în stânga, câmpul medaliei este matisat. Pe revers,
48
Ibidem, inv. 38330.
49
Ibidem, inv. 41688.
50
Ibidem, inv. 41687.
51
Ibidem, inv. 41685.
382 V. NISTOR
pe un câmp matisat, imaginea stilizată a unui cap de bărbat, în profil spre dreapta,
având pe cap struguri, frunze şi cârcei de viţă de vie. Legenda, semicirculară, este
dispusă jos-dreapta: Y CONCURS INTERNA TIONAL DED VINS A BRATISLAVA
• 1971. Medalia este din metal aurit şi are un diametru de 70 mm. Fig. 41
La 1 iulie 1995 s-au împlinit 100 de ani de la inaugurarea Băilor Sărata
Monteoru, ca staţiune balneoclimaterică. A avut loc o manifestare, a fost editată o
monografie, au fost emise o medalie şi o insignă jubiliare.
Grigore Constantinescu-Monteoru, născut în 183 1 la Târgovişte, a fost
proprietarul moşiei Sărata-Ogrăzile de la Sărata Monteoru. În 1880 el a arendat
subsolul moşiei sale, bogat în petrol, Societăţii petrolifere "Steaua Română", pentru a fi
exploatat. În 1888 îşi construieşte o vilă, înconjurată de un frumos parc. A fost membru
al Partidului Naţional Liberal şi deputat şi senator în Colegiul I Buzău. Pentru a
valorifica proprietăţile terapeutice ale izvoarelor din zonă, în 1893 Grigore
Constantinescu-Monteoru a început construcţia unui stabiliment de băi, lucrările de
construcţie fiind conduse de arhitectul Eduard Honzik. Băile Sărata Monteoru au fost
inaugurate la 1 iulie 1895, staţiunea făcându-se repede cunoscută pentru valoarea
apelor termale şi minerale, în tratarea afecţiunilor reumatismale şi digestive.
Medalia52 este confecţionată din tombac şi are un diametru de 60 mm. Pe avers
este înfăţişat bustul lui Grigore Constantinescu-Monteoru, cu privirea îndreptată
înainte şi flancat de anii: 1831 şi 1898. Deasupra, legenda semicirculară: GRIGORE C.
MONTEORU, iar în stânga şi dreapta bustului, anii: 1831 şi, respectiv, 1898. În
stânga-jos, semnătura gravorului: V. G. Pe reversul medaliei se vede imaginea clădirii
stabilimentului balnear de la Sărata Monteoru, având deasupra, semicircular, legenda:
BĂILE SĂRA TA MONTEORU, iar în partea de jos, în arc, pe două rânduri:
JUDEŢUL BUZĂU I 1895 - 1995. Fig. 42
Insigna 'înfăţişează imagina de pe aversul medaliei şi este confecţionată din
53
bronz cu un diametru de 60 mm.

În 1999 au fost sărbătoriţi 25 de ani de activitate a Dispensarului Policlinic
Militar cu Staţionar din Buzău. Cu prilejul acestui eveniment jubiliar a fost bătută o
medalie şi o insignă.
54
Medalia este confecţionată din bronz, cu un diametru de 60 mm. Pe avers este
înfăţişată clădirea dispensarului, având deasupra cifra: 25, iar dedesubt, inscripţia:
ANI. Legenda este circulară: DISPENSARUL POLICLINIC MILITAR • BUZĂU; pe
margine, ce.re perlat. Pe revers, în partea de sus, un scut cu emblema medicinii-o cupă
cu un şarpe încolăcit în jurul ei, iar sub scut un element decorativ haşurat şi anul:
XXV. În stânga şi în dreapta, anii: 1974 şi, respectiv, 1999. Totul într-un cerc perlat.
Fig. 43
52
Ibidem, inv. 43532.
53
54
Jdem, medalie inv. 47281.
Insigna55, confecţionată din metal şi email albastru, are un diametru de 25 mm şi

prezintă un scut, din email alb, cu emblema medicinii, realizată cu auriu; deasupra
scutului, cifra: 25, iar în stânga şi dreapta, anii: 1974 şi, respectiv, 1999. Legenda este
semicirculară: DISPENSARUL POLICLINIC MILITAR BUZĂU, cu litere aurii. Jos,
două ramuri de lauri. Fig. 44
Vorbind despre evenimente legate de istoria ţinuturilor buzoiene, considerăm că
este necesar, pentru completarea informaţiilor, să amintim şi placheta jubiliară "Calea
Ferată Buzău-Mărăşeşti", care însă, din nefericire, nu se află în patrimoniul Muzeului.
Placheta a fost publicată în volumul "Medalii şi plachete româneşti" de George
Buzdugan şi Gheorghe Niculiţă, p. 132-133. Pe aversul plachetei este înfăţişat, în
partea de sus, un personaj feminin înaripat, ce zboară deasupra norilor spre stânga şi
poartă în mâna dreaptă însemnul căilor ferate (roata cu aripi), iar în mâna stângă o torţă
aprinsă. Dedesubt, însemnul căilor ferate, redat stilizat şi legenda pe zece rânduri: 1881
OCTOMBRIE 1941 I ANI I 60 I DE LA PRIMA I CALE FERATA I BUZAU I
MÂRÂŞEŞTI I REALIZATA DE I INGINERI I ROMÂNI. De o parte şi de alta a
legendei, câte o ramură de lauri, iar dedesubt, două roţi de tren şi o secţiune dintr-o
şină de fier. Pe revers, în partea de sus, roata cu aripi, redată stilizat şi legenda, pe cinci
rânduri: 1881 I OCTOMBRIE I INAUGURAREA LINIEI I BUZAU I MÂRÂŞEŞTI.
Dedesubt, harta regiunii cu calea ferată, cu cele mai importante gării: Buzău-Râmnicu
Sărat-Focşani-Mărăşeşti. Pe toate laturile un chenar realizat din linii paralele,
întrerupte. În dreapta-jos semnătura gravorului: ARHIT. C. IOTZU. Placheta a fost
confecţionată din argint şi .bronz patinat, cu dimensiunile de 55 mm, modelată de
sculptorul Onofrei, după o schiţă de arhitectul C. Iotzu. Fig. 45
384 V. NISTOR
Fig. I Fig. 2
Fig. 3 Fig. 4
Fig. 5 Fig. 6 Fig. 7 Fig. 8
Fig. 9 Fig. 10
Fig. 11 Fig. 12
Fig. 13 Fig. 14
Fig. 16 Fig. 17
Fig. 18 Fig. 19
386 V. NISTOR
Fig. 20 Fig. 21
Fig. 22 Fig. 23 Fig. 24
Fig. 25 Fig. 26
BUZĂU OGLINDIT ÎN MEDALISTICĂ 387
Fig. 27 Fig. 28 Fig. 29
Fig. 30 Fig. 31 Fig. 32
Fig. 33 Fig. 34 Fig. 35
Fig. 36 Fig. 37
388 V. NISTOR
Fig. 38 Fig. 39 Fig. 40
Fig. 41 Fig. 42
Fig. 43 Fig. 44
Fig. 45
CHIHLIMBARUL ŞI ALTE RESURSE GEMOLOGICE DIN
JUDEŢUL BUZĂU
VIRGIL GHIURCA
Introducere.
În evaluarea resurselor geologice a unei regiuni administrative se va ţine cont de

unnătorii factori: de stadiul cunoaşterii geologice a respectivei arii; de datele de
prospecţiune gemologică efectuate şi de potenţialul fonnaţiunilor geologice
generatoare sau deţinătoare de minerale cu calităţi de geme, oferite de cele trei domenii
petrografice, magmatic, metamorfic şi sedimentar ce alcătuiesc de regulă scoarţa
terestră.
În general cele mai bogate şi variate resurse gemologice sunt generate de
domeniul magmatic şi de influenţele exercitate de acesta asupra rocilor sedimentare şi
metamorfice pe care le străbat, unnat în ordinea importanţei de domeniul metamorfic şi
cel sedimentar.
În momentul de faţă în categoria mineralelor-geme se încadrează peste 1500
minerale anorganice şi organice, la care se adaugă o serie de secreţii animale şi
vegetale şi chiar unele varietăţi de roci.
Istoric.
În documentele istorice chihlimbarul din România este pomenit într-un hrisov

din anul 1578, când Domnul Mihnea Vodă şi soţia sa Doamna Neaga, vizitând biserica
construită (în sec. IV-V) în cătunul Aluniş (aparţinând comunei Colţi), înzestrează
localitatea cu pământ pe care se află multe cioburi de chihlimbar de o rară frumuseţe.
Am menţiona că stânca în care este vechea bazilică paleocreştină aparţine unui orizont
geologic denumit Gresia de Kliwa (de vârstă oligocenă) superioară, care alături de
Gresia de Kliwa inferioară constituie rocile deţinătoare de noduli de chihlimbar.
Desigur, că apariţia chihlimbarului din zona munţilor Buzăului era cunoscută
încă din etapele preistorice anterioare. În aceste etape nodulii de chihlimbar erau
colectaţi din aluviunile pâraielor unde ei ajungeau să fie remaniaţi în unna proceselor
de alterare şi dezagregare, care îi eliberau din roca lor mamă.
Primele începuturi ale exploatării chihlimbarului prin şanţuri, puţuri şi galerii
rudimentare au fost efectuate la ~oiţi în locul numit Faţa Budei între anii 1828- I 834, în
unna aplicării regulamentelor organice de către generalul Kiseleff, ca urmare a
tratatului de la Adrianopol (1829). După 1865 exploatările din zonă erau dirijate de
către subprefecţii judeţului.
Primele relatări scrise datorate unui geolog român sunt cele ale lui Gr.
Ştefănescu (1890) care în cursurile sale aminteşte despre chihlimbarul din judeţul
Buzău.
390 V. GHIURCA
Încă din anul 1891, O. Helm, efectuând studii asupra chihlimbarului din Ţările
Române, remarcă faptul că acesta se deosebeşte macroscopic şi fizico-chimic de cel de
Baltica (Succinit) şi din acest motiv îl botează cu denumirea de Rumanit.
În 1903, după nenumărate date culese de pe teren şi analize de laborator, G.
Munteanu Murgoci, elaborează teza sa de docenţă care are ca subiect chihlimbarul din
România. Ea constituie prima lucrare monografică asupra unui mineral organic de la
noi, clasat în categoria pietrelor nobile.
Inginerul român D. Grigorescu pune începând din 1902, bazele unei exploatări
mai ample şi organizate a chihlimbarului detectat în diversele localităţi din judeţul
Buzău. Producţii importante de chihlimbar se realizează între anii 1924-1935, ele
variind între 67 până la 130 kg pe an. Până în 1945 exploatarea a fost efectuată de
diverşi întreprinzători, iar prelucrarea lui se făcea îndeosebi de localnici şi în atelierele
de la buzău, Ploieşti, Bucureşti şi mănăstirea Ciolanu. După 1945 odată cu instaurarea
regimului totalitar impus de sovietici, exploatarea chihlimbarului este interzisă
localnicilor. Timp de aproape 50 de ani cât a durat acest regim, statul efectuează două
încercări de exploatare, între 1947-1950 cu deţinuţi politici şi între 1980-1983. După o
îndelungată campanie de explorare ( 1950-1980) s-a trecut la o exploatare sistematică
prin galeriile efectuate la Strâmba. Din păcate, producţia realizată în aproape 3 ani de
exploatare s-a redus doar la circa 22 kg chihlimbar, deoarece ea era subtilizată direct
din mină în proporţie de peste 90%. Nefiind rentabilă din aceste motive mina a fost
închisă.
Trebuie să menţionăm în mod deosebit că de pe teritoriul României au fost
descrise următoarele cinci varietăţi de chihlimbar: Schraufitul de la Vmna, Romanitul
de la Colţi, Almaschitul de la Piatra Neamţ, Muntenitul de la Olăneşti şi Telegditul de
la Săsciori.
După închiderea minei de la Strâmba (1984) chihlimbarul se recoltează din nou
din aluviunile pâraielor ce străbat formaţiunile geologice deţinătoare de noduli de
ambră (remaniaţi din Gresia de Kliwa).
Majoritatea ocurenţelor de chihlimbar sunt localizate în zona cutată a flişului
oligocen din Carpaţii Orientali, ce începe la Vama în Bucovina şi se continuă până în
Valea Dâmboviţei. Cele mai Productive zone sunt situate în judeţele Buzău şi Vrancea,
acolo unde depozitele oligocene ocupă suprafeţele cele mai mari.
Cadrul geografic şi geologic general al judeţului Buzău.
Teritoriul judeţului Buzău aparţine din punct de vedere geomorfologic zonei

montane (NV), zonei colinare şi zonei de câmpie (SE). Zona montană este alcătuită din
munţii Buzăului ce culminează în vârfurile Goru (1724 m), Penteleu ( 1772) şi Siriu
( 1663 m ). Zona colinară corespunde ariei subcarpatice şi are altitudini ce variază între
400 şi 800 m. Zona de câmpie, relativ plană şi cu altitudini reduse, este străbătută de
râurile Râmnicul Sărat, Buzău, Călmăţui şi Sărata.
CHIHLIMBARUL DIN JUD. BUZĂU 391
Din punct de vedere geologic, zona montană se suprapune peste zona flişului
care la rândul ei este alcătuită din zona internă a flişului formată în special din depozite
cretacice şi zona externă a flişului în care predomină depozitele paleogene. În aceste
zone se pot distinge din punct de vedere tectonic mai multe pânze de şariaj ce încalecă
unele peste altele de la vest spre est. Zona subcarpatică este caracterizată prin
predominarea depozitelor miocene şi pliocene în parte cutate.
Suprafaţa judeţului de 6.072 kmp., este formată în exclusivitate din depozite
sedimentare depuse într-un mediu marin ce avea un fundament foarte accidentat. În
cadrul judeţului lipsesc cu desăvârşire formaţiunile aparţinând domeniului magmatic şi
metamorfic. Ca atare toate mineralele cu calităţi de geme au fost generate sau sunt
deţinute doar de formaţiunile flişoide de diverse vârste geologice aparţinând
domeniului sedimentar.
Resurse de interes gemologic din cadrul judeţului.
Din datele cunoscute până în prezent în cuprinsul judeţului se cunosc circa 70

aflorimente cu minerale geme, din care majoritatea revin chihlimbarului sau ambrei,
alături de care apar lemne silicifiate, agatul Ueul) şi menilitele. Un loc aparte îl ocupă
"Diamantele de Maramureş" (o specie de cuarţ limpede de geneză sedimentară),
lidienele (piatra de încercare a aurului) şi septariile. Din virtualul potenţial gemologic
al României, con"siderat ca fiind de 100%, judeţului Buzău îi revine 4,44%, fapt ce
situează această arie administrativă pe locul opt în topul geologic al celor 41 judeţe
existente în momentul de faţă în România.
Principalele minerale organice şi anorganice de interes gemologic ce apar în
cadrul judeţului le vom prezenta în ordinea vechimii formaţiunilor geologice
generatoare sau deţinătoare de asemenea minerale (fig. I).
1. "Diamante de Maramureş", acele mici cristale de 2-5 mm de cuarţ, limpezi ca
apa de cleştar şi strălucitoare ca diamantele adevărate, sunt generate diagenetic de către
şisturile negre de Audia (Necomian-Albiene) ce pot apare în aria nordică a judeţului în
zona de izvoare a Siriului Mare (la Gura Siriului) şi pe cursul superior al văii Buzăului,
la sud-est de Sita Buzăului. Ele mai pot apare şi la izvoarele râului Bâsca Mică. Aceste
cristale de cuarţ idiomorfe, bine cristalizate şi având toate feţele perfect formate apar în
membrul inferior al şisturilor negre ce cuprinde numeroase sferosiderite şi în membrul
median ce cuprinde numeroase silicolite negre denumite lidiene. Aceste cristale de
cuarţ sunt asociate cu calcită albă şi siderit ce alcătuiesc o serie de diaclaze albe, ce de
regulă se dispun perpendicular pe stratificaţia bancurilor de argile negre compacte şi
şistuoase. Apariţia în aceste diaclaze calcitice a unei substanţe negre pulverulente (un
kerogen), ne indică prezenţa în calcită a "Diamantelor de Maramureş". Această
denumire derivă de la provincia din care ele au fost descrise pentru prima dată în
literatura de specialitate. Ele apar în cadrul Carpaţilor Orientali, începând de la nord de
Tisa şi se continuă spre sud până în Valea Buzăului, fiind legate strict de faciesul
392 V. GHIURCA
şisturilor negre de Audia. Aceste cristale de cuarţ pot fi extrase din diaclazele calcitice,
atacându-le cu acid clorhidric în vase de sticlă, porţelan sau plastic. Odată eliberate ele
pot fi sortate pe dimensiuni şi pot fi montate în bijuterii fără nici un fel de prelucrare
prealabilă.
2. Lidiene. Sunt cunoscute popular sub denumirea de "piatra de încercare a
aurului". Ea se prezintă sub fonna unei pietre negre, silicioase, strălucitoare, pe care
obiectele de aur sau cupru prin zgâriere lasă o unnă galbenă. Unnele de aur adevărat
pot fi dizolvate de pe piatră doar cu apă regală (amestec de trei părţi acid clorhidric şi o
parte acid azotic). Liditele sau lidienele sunt considerate ca nişte varietăţi de radiolarite
negre (jaspuri), fiind alcătuite din calocedonie în amestec cu minerale argiloase şi
substanţe organice cărbunoase. Având o duritate mare, lidienele prin şlefuire primesc
un luciu bun şi din acest motiv ele sunt utilizate şi pentru confecţionarea bijuteriilor de
doliu. Ele apar destul de frecvent în nivelul (membrul) superior sub fonnă de nodului
stratifonni, al şiturilor negre, alături de lentile de spongolite. Ele se culeg de obicei din
pietrişurile pâraielor care străbat şisturile negre. Încă din paleolitic ele au fost utilizate
la confecţionarea unor anne sau unelte. Pe teren ele apar în aceleaşi arii ca şi
"Diamantele de Maramureş" respectiv la Gura Sirului, Valea Buzăului (cursul
superior) şi izvoarele râului Bâsca Mică. În unele cazuri chiar şi noduli de spongolite şi
siderite pot fi utilizaţi în scopuri gemologice.
3. Jaspuri-radiolarite. Deasupra şisturilor negre unnează o stivă de argile
bariolate-roşii-verzi şi negre, ce conţin de obicei şi intercalaţii de radiolarite roşii şi
verzi din care varietăţile ce prezintă culori omogene pot fi utilizate şi în scopuri
gemologice. În literatura geologică aceste straturi sunt cunoscute sub denumirea de
strate de Tisaru (inferioare şi superioare), aparţinând pânzei de Tarcău. Aceste
silicolite sunt alcătuite în general din resturi fositizate de radiolari. Ele se colectează în
mod obişnuit din aluviunile pâraielor.
4. Septariile. Sunt concreţiuni diagenetice sferice sau eliptice da diverse mărimi (5-
3o cm diametru), care secţionate şi lustruite pun în evidenţă în interior o structură
alcătuită din septe concentrice şi radiare, care au o coloraţie diferită de cea a
concreţiunii privită în ansamblul ei. Septaţia variază de la o concreţiune la alta, ceea ce
crează aspecte estetice deosebite, ce le face să fie folosite ca obiecte decorative (pietre
cu peisagii). Pe unele felii subţiri de septarii se pot monta ceasuri electronice, care prin
fondul lor estetic pot constitui adevărate obiecte decorative de birou sau de perete.
Prezenţa septariilor a fost semnalată în cadrul fonnaţiunilor paleocen-eocene din cadrul
flişului grezos ce apar pe afluenţii văii Bâsca Mare. Septarii concreţionare pot fi
întâlnite desigur remaniate şi în celelalte zone unde apar aceste depozite din hotarele
localităţilor Gura Teghii, Siriu (Bâsca Chiojdului), Chiojdu, Nehoiu, Colţi, Lopătari,
etc.
5. Chihlimbarul sau ambra, acea răşină de arbori fosilizată, denumită de unii
"Piatra soarelui" iar de alţii "Lacrimile zeilor", constituie principala resursă
gemologică oferită de fonnaţiunile olicene ce apar destul de frecvent în aria judeţului
Buzău. Depozitele oligocene din zonă sunt intens cutate şi faliate şi apar în poziţii
tectonice specifice sub fonna a I 0-11 solzi ce se succed dinspre NV din zonele Gura
Siriului - Bâsca Mare, Gura Teghii, spre SE către Cătina, Sibiciu, Brăieşti, Lopătari,
Bisoca (vezi fig.2).
Întreaga succesiune a depozitelor oligocene în facies de fliş are o grosime ce
variază între 1000 şi 2500 m., şi este intens cutată şi afectată tectonic de o serie de falii
ce imprimă zonei o structură în solzi, ce apar pe schiţă (fig.2) ca nişte fâşii relativ
paralele de diverse lăţimi (0,5-5 km) şi lungimi ce variază pe raza judeţului între 25 la
51 km. Orientarea generală a solzilor este NE-SV.
Pentru cei mai puţini iniţiaţi în domeniul geologiei, trebuie să menţionăm că
noduli de chihlimbar (ce variază ca greutate de la câteva grame la 2,5 kg) apar doar în
unele intercalaţii de marne negricioase ce se dispun la diferite nivele în cadrul Gresiei
de Kliwa, ce în zonă poate ajunge la grosimi de 100-400 m. Grosimea intercalaţiilor
marnoase din gresii variază între 0,5 m la 2,5 m, iar prezenţa nodulilor de chihlimbar
este întotdeauna semnalată de apariţia în marne a unor intercalaţii de 1-2 cm de
cărbune negru sticlos. Trebuie să mai amintim faptul că în succesiunea oligocenă există
două nivele de gresii silicioase de Kliwa, care sunt denumite după poziţia pe care ele o
ocupă în coloana litologică (vezi fig.3), în Gresia de Kliwa inferioară şi Gresia de
Kliwa superioară. Noduli de chihlimbar apar mai frecvent în intercalaţiile marnoase ale
Gresiei de Kliwa inferioare şi mult mai rar în cadrul Gresiei de Kliwa superioare. În
coloana litologică din fig.3 poate fi urmărită întreaga succesiune a depozitelor
oligocene din zona Colţi.
Urmărind pe o altă schiţă geologică simplificată (vezi fig.4) răspândirea
diferitelor formaţiuni geologice în suprafaţă se poate constata că circa 62% revine unor
depozite de vârste fie ante oligocene fie post oligocene şi că doar circa 38% revine
depozitelor oligocene (figurate pe hartă ca fâşii negre neregulate). Trebuie să remarcăm
în mod deosebit că în cadrul judeţului Buzău, în comparaţie cu alte judeţe limitrofe
(Prahova, Vrancea) sau mai îndepărtate (Bacău, Neamţ, Suceava), aceste depozite
oligocene apar pe arii mult mai extinse. Acesta este printre altele şi motivul pentru care
în judeţul Buzău se găsesc cele mai mari rezerve de chihlimbar. Am mai menţiona
faptul că arareori în răşina fosilă apar şi resturi fosilizate de insecte.
Prospectorii amatori de chihlimbar trebuie să ţinf cont de faptul că deşi Gresia
de Kliwa are o grosime de până la 400 m, totuşi nivelele marnoase-cărbunoase cu
noduli de chihlimbar (denumite de localnici "rosturi") apar doar sub forma a circa 9-1 O
intercalaţii ce nu însumează toate la un loc o grosime mai mare de 20-30 m. Un alt fapt
de care trebuie să se ţină cont în cazul detectării unui nivel mamo-cărbunos cu
chihlimbar, îl constituie căderea stratului util, respectiv înclinarea sa faţă de orizontală.
În unele cazuri stratele au căderi (înclinări) ce variază între 45 - 90, deci stau aproape
în picioare. În aceste cazuri exploatarea lor se poate face fie în sus fie în jos (pe
verticală). Am menţiona că stratele de chihlimbar din Baltica sunt orizontale şi ca atare
exploatarea lor se poate efectua în cariere la zi. La noi în ţară exploatarea stratelor
394 V.GHIURCA
puternic înclinate se poate efectua doar prin galerii şi prin suitori. Cantitatea de
chihlimbar la metru cub de rocă extrasă din "rost" este de circa 3-4 kg, fiind ceva mai
scăzută decât în zona Mării Baltice.
Relieful intens erodat şi prăbuşit, specific gresiilor silicioase, uşor dezagregabile
ale gresiei de Kliwa, precum şi căderea mare a stratelor, facilitează detectarea nivelelor
cu chihlimbar, însă exploatarea lor e mult mai dificilă,deoarece solicită multe lucrări
miniere pe verticală ce necesită cheltuieli destul de mari. Din aceste motive, localnicii
preferă să îl exploateze prin mici şanţuri sau mici puţuri, care, după ce devin instabile,
sunt abandonate pentru a evita accidentele. Mulţi localnici din zonele mai bogate în
chihlimbar preferă să îl colecteze din aluviunile pâraielor sau din unele ogaşe şi zone
de şiroire. De regulă nodulii de chihlimbar care au fost eliberaţi din rocă de fenomenele
de alterare şi dezagregare naturală, dacă au stat un timp îndelungat în coluviile de pantă
sunt fisuraţi, roşcaţi şi de slabă calitate. Asemenea noduli sunt denumiţi de localnici
"chihlimbar ars" şi în unele cazuri doar nucleul lor central mai poate fi utilizat în
giuvaergie.
Lucrările miniere sistematice sunt viabile şi profitabile doar în cazul în care
întreaga cantitate de chihlimbar ajunge la proprietar, fără a se volatiliza pe parcurs.
Chihlimbarul extras din roca vi.e este de obicei nealterat şi de bună calitate.
Datorită presiunilor tectonice la care au fost supuşi nodulii de chihlimbar de la noi din
ţară, ei prezintă numeroase microfisuri sudate, care produc, fie fenomene foarte
frumoase de interferenţe a luminii, uneori asociate cu splendide culori de curcubeu, fie
irizaţii ce dau iluzia aventurinei. Alte ori datorită reflecţiei şi interferenţei luminii pe
anumite suprafeţe de fisuri interioare apar o serie de solzi sclipitori sau o serie de
oglinjoare reflectorizante.
Deoarece putem constata că în ultimii 50 de ani multe din cunoştinţele
referitoare la nivelele cu chihlimbar din cadrul judeţului Buzău au fost uitate de
localnici vom prezenta în cele ce urmează toate apariţiile de chihlimbar ce au fost
semnalate încă cu aproape 100 de ani în urmă de către G. Munteanu Murgoci şi de alţi
cercetători. Prezentarea lor se va face pe comune şi pe satele aparţinătoare acestora,
urmărind în linii mari toate fâşiile de formaţiuni oligocene ce se succed dinspre NV
spre SE.
Până în prezent chihlimbarul a fost citat în cadrul judeţului din hotarele a 14
comune, din care în 11 a fost găsit în roca lui mamă, respectiv in situ, iar în alte trei
comune el a fost semnalat ca fiind remaniat în alte depozite geologice mai tinere, deci
se află într-un zăcământ secundar. Din solzii cu numerele 1 şi 2 figurate pe schiţă
(fig. I) nu a fost semnalat până în prezent prezenţa chihlimbarului.
5.1. În schimb în fâşia de depozite oligocene notate cu cifra 3 se cunosc

apariţiide chihlimbar din hotarul comunei Chiojdu:. Aici, el a fost semnalalt
ca prezent în aluviunile pârâului Bâsca Chiojdului. Parte din nodulii de
chihlimbar pot proveni şi din solzul 1 pe care valea îl străbate în cursul său
superior.
5.2.În aria comunei Nehoiu au fost semnalate iviri de chihlimbar în

satele Gârboiu, Bădârlegiu, Vinetişu, Stănila, Bâsca Rozilei, Fundul
Nehoiului (în locurile Izvorul Humei, La Baltă, Coasta Chişului), la
Păltineni pe valea Cepturaşului, Mlăjet (Muchea Ursoaiei şi Leordeanu).
Ivirile sunt situate în solzi trei, patru şi poate cinci. La Stănila se cunoaşte
chiar şi o veche exploatare (mină).
5.3. În cadrul comunei Gura Teghii situată în preajma solzilor 4,5 şi 6 au
fost citate iviri de chihlimbar din cătunul Roşcoiu (înglobat în satul
Furtuneşti) satul Piatra Corbului, Tega (înglobat în comuna Gura Teghii),
pe vale Roşcoiu afluent al Bâscei Rozilei şi în satele Păltiniş, Varlaam
(pârâul Bozgoi, Valea Lungă, şi Ionaşii).
5.4. În perimetrul comunei Cătin~ chihlimbarul a fost semnalat în satul
Corbu pe Dealul Nucului şi în aluviunile Bâscei Chiojdenilor. De asemenea,
în cătunul Cepturaşu (actualmente înglobat în satul Corbu) la Izvorul
Budarului, Râpa Ghindarului şi de o parte şi de alta a Bâştei Chidienilor şi a
afluenţilor săi. El provine din solzi 5 şi 7.
5.5. În hotarul comunei Pătârlagelc, el este amintit că ar apare în satul
Valea Sibiciului, în cătunul Păcuri, pe Muchea Fulgoiului şi Muchea Roşie.
Chihlimbarul de aici este localizat în fonnaţiunile geologice din solzi cinci
ş1 şase.
5.6. În hotarul comunei Colţi, amplasat peste fonnaţiunile geologice ale

solzilor şapte şi opt care sunt foarte bine dezvoltate în zonă, au fost
semnalate cele mai multe aflorimente cu chihlimbar. Tot aici au fost
executate în trecut numeroase lucrări de prospectare, explorare şi
exploatare. În trecut el se putea găsi remaniat în toate pâraiele şi ogaşele din
zonă. Aici, pe baza lucrărilor de explorare au fost separate unnătoarele
perimetre principale de apariţie a "rosturilor" cu chihlimbar:
-Perimetrul Fizereşti (după cătunul cu acelaşi nume) cuprinde nivele cu chihlimbar Ia

Piatra Căţească, Malul Lăstunului, Izvorul Gropilor, dar el mai apare şi pe toate ogaşele
din zonă.
-Perimetrul Faţa Budei apare în hotarul satului Colţii de Jos. Nivele cu chihlimbar apar
la Izvorul Baciului şi în locul denumit La Întunerec.
-Perimetrul Faţa Repede - Valea Cireşului, situat la nord de perimetrul fizereşti.
-Perimetrul Pârâul Vătraiului - Valea Boului (cătun) unde el apare în locurile denumite
la Poieni şi Poieniţa.
-Perimetrul Motoca - Piatra Corbului (denumiri toponimice).
-Perimetrul Dănciuleşti - Măgădani, unde chihlimbarul a fost semnalat din locurile
denumite La Arşiţa, Lupoaia, Vârful Merilor.
-Perimetrul Strâmba - Comâmici - Muscelul Cărămănesc, unde de altfel a fos
amplasată şi ultima mină (Strâmba).
- Perimetrul Aluniş - Pârâul Palten.
396 V. GHIURCA
În afară de aceste perimetre chihlimbarul a mai fost semnalat în hotarul comunei

Colţi şi din locurile Izvorul Motoca, Izvorul Lespezilor, Izvorul Bahnei, Samara şi mai
nou el a fost găsit şi în alte locuri.
În realitate, urmărirea nivelelor cu chihlimbar (a "rosturilor) în aria Colţi şi de
altfel în toate zonele cu depozite oligocene cutate este foarte dificilă din cauza
complicaţiilor tectonice foarte variate, şi a efilării şi dispariţiei unor nivele. Analizând
profilul geologic efectuat printr-o arie situată la nord de Colţi (vezi fig.4), se constată
că în cei doi solzi delimitaţi de cele două linii de falii (linii îngroşate notate cu F - vezi
fig.4), apariţia masivă a Gresiei de Kliwa inferioară în două sectoare distincte, unul
situat în zona Măgădani şi altul la NV de Strâmba. La Strâmba se profilează o zonă
anticlinală în cadrul celui de al treilea solz în care a fost amplasată şi mina de la
Strâmba. Nivelele marnoase cu chihlimbar sunt figurate pe profil cu linii groase
sinuoase sau în cazul galeriei de la Strâmba cu linii groase aproape verticale. În galeria
minei Strâmba au fost întâlnite mai multe "rosturi" cu chihlimbar care au aproape o
poziţie verticală (80 ) (fig.4 ).
5.7. În aria comunei Pănătău, amplasată în parte pe formaţiunile

geologice ale solzului opt, chihlimbarul a fost semnalat din hotarul satului
Sibiciul de Jos şi a satului Plăişor, fără alte specificaţii. Probabil el a fost
întâlnit remaniat în aluviunile pâraielor din zonă.
5.8. În hotarul comunei Bozioru, sunt amintite iviri de chihlimbar din
hotarele satelor Nucu, Găvanele şi Gomet. În satul Găvanele el apare în
locul denumit la Ruginoasa, în aluviunile văii Bălăneştilor, în faţa
mănăstirii Găvanele şi gârla Boziorului. Din această zonă localnicii spuneau
pe vremuri, că aici nodulii de chihlimbar ajungeau până la mărimea unei
jumătăţi de roată de plug. În cătunul Gomet ambra ar apare în râpele din
localitate.
5.9. În aria comunei Brăieşti, amplasată pe formaţiunile geologice ale
solzului notat cu cifra nouă, se amintesc apariţii de ambră în satul Goideşti
din locurile: Izvorul Frasinului, afluent al Bâscei Rozilei, Curmătura
Purecilor şi de pe pâraiele Bălăneasa şi Sărăţelul Bălăneştilor. Se mai
amintesc apariţii şi din satul Ruginoasa pe valea Pârscovului.
5.10. În hotarul comunei Lopătari, amplasat pe formaţiunile geologice
ale solzului opt şi nouă, chihlimbarul e semnalat doar din aluviunile văii
Slănic. Fără îndoială că el apare in situ în Gresia de Kliwa prezentă în
cadrul celor doi solzi amintiţi.
5.11. Din aria comunei Mânză/eşti, sunt amintite din depozitele
oligocene din satul Buştea apariţii de chihlimbar din locul denumit "Sub
Muntele Brăzdaru" unde el apare în zăcământ primar. El mai este amintit că

ar apare şi în sarea din locul denumit "La Plavăţu" în zăcământ secundar.
În următoarele trei comune din judeţul Buzău, chihlimbarul se află remaniat din
depozitele oligocene şi redepus în depozite geologice mai noi; deci se află în zăcământ
secundar.
5.12. Din hotarul comunei Tisău situat la nord de pârâu I N işcov,
chihlimbarul este citat din cadrul unor fo1maţiuni cuaternare din locul
denumit "Râpa Stanei".
5 .13. Din aria comunei Pârscov, respectiv din satul Lunca Frumoasă se
semnalează prezenţa chihlimbarului remaniat în aluviunile pârâului
Sărăţelul Bălăneştilor.
5.14. Din hotarul comunei Cozieni se aminteşte prezenţa chihlimbarului
probabil adus de pe cursul superior al văii Bălăneasa, posibil din zona
Brăeşti-Brătileşti (vezi fig.5).
Dacă examinăm mai cu atenţie schiţa cu răspândirea formaţiunilor oligocene

(vezi fig. I), putem constata că suprafaţa hotarelor celor 11 comune din ariile cărora a
fost citată prezenţa chihlimbarului nu acoperă decât în proporţie de 70% aria lor de
răspândire. Ar rezulta de aici că există şanse ca în zonele mai accidentate şi mai puţin
umanizate (lipsite de sate) să fie descoperite noi perimetre în care Gresia de Kliwa ar
putea conţine alte nivele cu chihlimbar. Se recomandă ca atare, extinderea
prospecţiunilor şi în ariile nordice şi nord-estice ale judeţului, având în vedere şi faptul
că în judeţul Vrancea sunt cunoscute apariţii de chihlimbar în ariile lui sudice la
Vintileasca, Neculele şi pe cursul median al râului Zăbala.
Mai putem menţiona faptul că uneori pot apare mai rar nivele cu chihlimbar şi în
cadrul Gresiei de Kliwa superioare cum este cazul celor întâlnite la Aluniş (comuna
Colţi) şi la Văleni de Munte Uudeţul Prahova).
Un rol important în prospectarea acestor zone îl pot avea chiar localnicii care
cunosc foarte bine terenurile din zonele pe care le locuiesc sau din zonele în care îşi
păstoresc la munte turmele de oi.
6. Jeul sau gagatul este o varietate de cărbune bituminos utilizat în gemologie
pentru confecţionarea unor bijuterii de doliu, care a fost semnalat în aria judeţului
Buzău de către O. Protescu ( 1936). Este vorba tocmai de acele strătuleţe de cărbune
care sunt prezente întotdeauna în nivelele cu chihlimbar, constituind tocmai elementul
reper care ne indică că acel nivel conţine noduli de chihlimbar. Trebuie să atenţionăm
în mod special pe prospectorii de chihlimbar şi gagat, că numai o mică parte din acest
cărbune asociat cu ambră se dovedeşte a avea calităţile necesare jeului. În general,
gagatul nu decrepită după scoaterea lui din roca mamă, ca şi cărbunele ordinar care
398 V. GHIURCA
prin pierderea umezelii începe să crape. Luciul gagatului e uşor unsuros, iar spărtura e
uşor concoidală. A nu se confunda de asemenea cu chihlimbarul negru, care apare sub
formă de noduli şi care ard dacă sunt aprinşi cu un chibrit.
7. Lemnele silicifiate pe lângă marea lor valoare ştiinţifică pot prezenta uneori şi o
valoare gemologică. Prin şlefuirea şi lustruirea lor se pot obţine suprafeţe ce pun în
evidenţă structura anatomică bine păstrată a lemnelor fosilizate (sti:_uri de creştere) dar
ele pot fi transformate şi în variate forme de pietre de podoabă. ln general, lemnele
silicifiate pot avea două culori, unele au o culoare albă-cenuşie - este cazul lemnelor
care după înglobarea lor în sedimentele marine au suferit un proces lent şi de durată de
pseudomorfozarea ţesuturilor prin soluţii silicioase, - altele în schimb pot avea o
culoare neagră. În acest caz lemnul a suferit iniţial un proces de incarbonizare, de
transformare parţială în cărbune şi apoi în o a doua fază un proces de silicifiere a
ţesuturilor anatomice parţial carbonificate. În majoritatea cazurilor lemnele silicifiate
din complexele gresoase de tipul gresiilor de Kliwa au culori albicioase-cenuşii.
Lemnele înglobate în sedimente argiloase au de obicei o culoare mai negricioasă.
Lemne silicifiate pot fi găsite remaniate în pietrişurile pâraielor din toate zonele în care
apare şi chihlimbarul, respectiv în aria de răspândire a gresiilor de Kliwa (inferioare şi
superioare). Putem remarca faptul că faciesurile grezoase şi tufacee favorizează în
general procesele de silicifiere a lemnelor ajunse să fie înglobate în asemenea depozite,
dar ele pot fi întâlnite mai rar şi în alte depozite sedimentare. Ele pot apare în toate
depozitele sedimentare indiferent de vârsta relativă a acestora şi, ca atare, pot fi
întâlnite pe toate văile care străbat depozite sedimentare.
8. Menilitele sunt roci foarte fin stratificate alcătuite din opal asociat cu substanţă
bituminoasă, ce provin din transformarea unor depozite diatomitice. În coloana·
litologică a oligocenului în facies de Colţi (vezi fig.3), apar sub forma a două orizonturi
unul situat în partea bazală a depozitelor, sub Gresia de Kliwa inferioară şi altul în
partea superioară a coloanei, situat deasupra Gresiei de Kliwa superioare. Ambele
nivele au grosimi între 10-20 m .. Au o culoare albă-cenuşie-brună până la neagră în
funcţie de conţinutul lor în substanţe organice. Varietăţile compacte şi omogene ca şi
culoare (albe-negre) pot fi utilizate şi în gemologie la confecţionarea unor geme
comune.
9. Gipsurile miocene compacte şi de culoare albă şi cenuşie pot fi utilizate cu
succes la confecţionarea unor obiecte de artă, de birou sau apartament. Depopzite de
gipsuri se cunosc în zonă în formaţiunile acvitanian-burdigaliene din zonele Brăieşti
Sibiciu şi în cele helveţiene de la nord şi sud de Valea Slănicului. În zonele localităţilor
Odăile, Chiliile şi Mânzăleşti orizontul de gips helveţian poate atinge grosimi până la
120 m. Gipsul având o duritate mică (2), poate fi uşor prelucrat la strung, iar obiectele
confecţionate pot fi colorate artificial în nuanţe destul de variate.
Deşi zestrea de resurse gemologice nu e prea variată ca tipuri mineralogice sau
petrologice, totuşi, prin apariţiile destul de numeroase ale nodulilor de chihlimbar,
judeţul Buzău se plasează pe primul loc în ţară în privinţa rezervelor potenţiale de
chihlimbar.
Consideraţii de ordin arheologic referitoare la chihlimbar
Problema cea mai importantă pentru arheologi o constituie stabilirea precisă a

datei (preistorice sau istorice) de la care chihlimbarul autohton începe a fi exploatat
artizanal şi folosit pe plan local la confecţionarea unor obiecte de cult sau podoabă.
Această problemă este foarte dificil de rezolvat, deoarece încă din etape preistorice
chihlimbarul de Baltica tranzita ţara noastră spre ţările mediteraneene şi orientale.
Probabil că, în afara drumului ambrei din Europa centrală ce pornea din Polonia spre
Cehoslovacia, Ungaria cu destinaţia Italia, mai exista un drum ce cobora pe Prut sau
Nistru spre Marea Neagră, Grecia şi Asia Mică.
Problema se complică şi mai mult dacă avem în vedere că o serie de popoare
nordice au migrat spre sud aducând cu ele şi diferite obiecte de cult sau de podoabă
confecţionate din ambră de Baltica, care alături de obiectele obţinute prin schimburi au
ajuns parte din ele să fie regăsite în diversele situri arheologice distribuite pe întreaga
suprafaţă a ţării noastre.
Macroscopic, ambra de Baltica (Succintul) şi chihlimbarul de România
(Romanitul) nu poate fi departajat unul de altul şi din acest motiv chiar şi perlele de
ambră găsite în mormintele vechi din judeţul Buzău (Sărata Monteoru) şi Vrancea
(Cândeşti), nu putem afirma cu siguranţă că ele au fost confecţionate din resurse
autohtone.
Astăzi, au fost elaborate metode modeme de analiză care permit departajarea
Succintului de Baltica de Romanitul de la noi şi ca atare, poate fi stabilită şi data
precisă (pe baza altor elemente arheologice de datare monede, ceramică) de când
chihlimbarul autohton din judeţele Buzău şi Vrancea a intrat în circuitul economic. În
acest sens, astăzi, avem posibilitatea folosirii unor metode de analiză nedestructivă a
obiectelor arheologice care necesită doar cantităţi infime de ordinul miligramelor.
Singura condiţie impusă este ca probele de analizat să fie recoltate din porţiunile
nealterate ale obiectelor arheologice prin pilirea fină a acestora. Până în prezent au fost
efectuate câteva determinări pe asemenea obiecte arheologice găsite în siturile din
Transilvania care aparţin unor etape preistorice diferite. Rezultatele obţinute ne indică
apartenenţa chihlimbarului analizat la zonele baltice.
Răspândirea relativă a chihlimbarului arheologic în România

Încercând a urmări distribuţia relativă a chihlimbarului arheologic pe baza
datelor bibliografice de la noi, care trebuie să menţionez că nu este exhautivă, am
întocmit o schiţă a României pe care sunt figurate principalele situri arheologice în care
sunt menţionate şi obiecte confecţionate din chihlimbar (fig.6).
Din datele figurate pe această schiţă se desprind următoarele constatări cu privire
la repartiţia relativă a ambrei arheologice în timp şi spaţiu din ţara noastră:
400 V.GHIURCA
- din neoliticul superior (N3) se cunosc doar cinci situri arheologice cu chihlimbar din
localităţile Petreşti (AB), Ariuşd (CV}, Ostrovu-Mare (MH), Vărăşti-Boian (CL) şi
Cucuteni (IS), distribuite uniform în toate provinciile ţării ( 3700 - 2500 ani î.de Ch).
- din epoca medie a bronzului (B2) sunt menţionate doar două localităţi şi anume
Sărata Monteoru (BZ) şi Cândeşti (VR), ambele ampla5ate în zona de curbură a
Carpaţilor în apropierea zonelor cu chihlimbar autohton (2000 - 1600 ani î.de Ch). Ar
fi posibil ca aceste vestigii arheologice (perle de ambră) să coincidă cu descoperirea şi
utilizarea chihlimbarului autohton din zona de curbură a Carpaţilor. Este doar o
presupunere, pe care numai analizele modeme o pot confirma sau infirma.
- din epoca bronzului târziu (B3) se semnalează doar prezenţa unei mărgele de
chihlimbar (Tusa L.) doar din staţiunea arheologică de la Piatra Cetii (AB) (1300 ani L
de Ch.).
- din epoca timpurie a fierului (Hallstatt - A) se semnalează apariţii de chihlimbar
arheologic din localităţile: Suncuiuş (BH), Pecica (AR), Alţina (CV) şi Cioclovina
(HD). În ultima staţiune au fost găsite câteva mii de mărgele de chihlimbar perforate de
mici dimensiuni, şi cercei. Analizele recente efectuate au pus în evidenţă faptul că sunt
de provenienţă baltică (1200 ani î. de Ch.).
- din a doua epocă a fierului (La Tene - notate pe schiţă cu A2 sau L) sunt amintite
apariţiile de chihlimbar arheologic de la Pişcolţ (SM), Beba Veche (TM) şi Buneşti
(VS). Se pare că la Buneşti a fost chiar un atelier de prelucrat chihlimbarul, plasat
probabil pe drumul chihlimbarului de pe Prut spre Marea Neagră (350 ani î. de Ch.).
- din epoca regatului dacic se menţionează prezenţa chihlimbarului arheologic doar de
la Simand (AR) - un colier de chihlimbar.
- epocii Daco-Romane îi aparţin majoritatea staţiunilor arheologice de unde se
semnalează ca prezent şi chihlimbarul. Din această etapă istorică se cunosc apariţii din
circa 24 localităţi din ţară dintre care şase sunt amplasate în Transilvania şi Banat:
Valea lui Mihai (BH), Sântana de Mureş (MS), Gâmbaş (AB), Noşlac (AB),
SâNmiclăuş (AB) şi Arpaşu de Sus (SB). Menţionăm că ambra arheologică de Ia
Gîmbaş a fost analizată de noi fiind dovedit de a fi de provenienţă baltică.
Din Oltenia, Muntenia şi Dobrogea, ambra arheologică e citată ca prezentă în 13
localităţi: Brăiliţa (BR), Pietroasa (BZ}, Ceptura (PH), Cetăţeni (AR), Piatra Frecăţei
(BR), Târgşor (PH), Mogoşani (DB), Independenţa (CL), Olteni (TL), Spanţov (GI),
Oinacu (GI), Izvoru (GI) şi Mangalia (CT). De la Ceptura (sec.II-III d. Ch) se
semnalează chiar existenţa unui atelier de bijutier de prelucrat chihlimbarul, posibil
chiar din resurse arheologice provenite din judeţele Prahova şi buzău. Un alt atelier de
bijutier se semnalează şi pe drumul ce duce la Braşov, la Cetăţeni.
Din Moldova se aminteşte de existenţa chihlimbarului arheologic în următoarele
localităţi: Botoşani (BT), Probota (IS), Bogdăneşti (VS), toate înşirate de la nord spre
sud pe Prut. Se mai semnalează de la Văleni, Carol (NT) şi de la Barcea pe Siret (GL).
Desigur că în viitor această încercare de a urmării distribuţia chihlimbarului
arheologic din România va fi completată cu noi date de către cercetătorii preocupaţi de
CHIHLIMBARUL DlN JUD. BUZĂU 401
această problemă interesantă, din care se vor putea desprinde o seroe de concl~zii ma_i
ample cu privire la circulaţia ambrei de Baltica şi a chihlimbarului autohton. In acest
sens însă, vor fi necesare a se efectua o serie de analize de departajare a celor două
tipuri de chihlimbar.
Concluzii
Efectuarea de noi prospecţiuni în aria judeţului şi cercetări referitoare la

chihlimbar ar putea conduce la descoperirea de noi zone sau aflorimente necunoscute
până în prezent. Această prospecţiune poate fi efectuată chiar de localnici care cunosc
mai bine topografia zonelor lor natale, fapt ce le-ar crea acestora noi resurse
suplimentare de venituri.
Ar fi necesară de asemenea, formarea de noi specialişti în prelucrarea artizanală
a chihlimbarului pe plan local.
O colaborare mai eficientă între geologi şi arheologi ar putea conduce la
determinarea provenienţei topografice a chihlimbarului (baltic sau autohton) din unele
obiecte arheologice confecţionate din chihlimbar şi aflate în colecţiile muzeale
judeţene.
Trebuie să subliniem în final faptul că judeţul Buzău deţine cele mai mari
rezerve virtuale de chihlimbar din ţara noastră şi din acest motiv ele ar merita să fie
valorificate mai eficient.
Este demn de subliniat şi faptul că unicul muzeu al chihlimbarului din ţara
noastră este amplasat chiar în zona în care el a fost exploatat cel mai intens, respectiv
în localitatea Colţi.
Poate că ar fi indicat să înlocuim vechea denumire turcească a chihlimbarului cu
cea folosită curent în ţările latine, de ambră.
BIBLIOGRAFIE
Banerjee A., Landfester K., Ghiurca V.: Herkunftbestimmung von fossilen Harzen mittels NMR -
Spektroscopie unter besonderer Berilcksichtigung der Rilmanite aus Colţi (Rumăniein). Sonderheft
METALLA, p.67-71. Bochum-Germania.
Dahms P.: (1920) Uber rumtlnischen Bernstein. Centralblat f. Geol.u. Pal.Jahr. 1920, nr. 7-8.
Grigorescu D.: (1926) Urmărirea zăcământului ambrifer din judeţul Buzău. În Anal. Miner. Rom. nr.8,
p.318-319, Bucureşti.
Grigorescu D.: (1932) Istoricul chihlimbarului din Buzău. În Minera nr.7, p.2229-2301, Bucureşti.
Grigorescu D.: (1925) Zăcămintele ambrifere din comuna Colţi, jud. Buzău, Anal.Min.Rom„ VIII/9,
Bucureşti.
Ghiurca V., Drăgănescu L.: ( 1986) Quelques considerations geologiques sur )'ambre de Colţi (Depart.
Buzău - Roumanie). Stud.Univ.B.B.ser.Geol.Geogr. 31/2, p.39-45, Cluj-Napoca.
Ghiurca V.: (1990) New consideration on Romanien Amber.Prace Muzeum Ziemi, 41,p.158, Warschau
Poland.
Ghiurca V., Vavra N.: (1990) Occurence and chemical characterization fossils resins from "Colţi" (district
of Buzău Roumanie) N.Jahrb.f.Geol.u.Pal.Mh.5, p.283-294, Stuttgart.
Ghiurca V„ Dana Pop,: (1995) Typical gemologic raw materials from Romania. INTERGEMS-Tumov.
R.Cehia. 26-27 jul.1995, p.45-50.
402 V.GHIURCA
Ghiurca V.: (1996) Vergleich zwischen den fossilen Harzen Rumaniens und der Ostsee. În voi. Bemstein-
trănen der GOtter, p.363-368, Buchum, Gennania. -
Ghiurca V.: ( 1996) Consideratii privind resursele gemologice ale judetului Prahova. Bul.lnf., p.38-44,
anul-III-Simpozionul de resurse minerale. Fund.oamenilor de ştiintă Prahova Ploieşti.
Ghiurca V., Valaczkai T.: (1997) Ambcr from Romania. Sonderheft METALLA. Neue Erkenntnise zum
Bernstein, p.63-66. Bochum, Gennania.
Haino U.K.: (1996) die rumănische Bernstein. In voi. Bernstein trănen der GOtter, p. 357-363, Bochum,
Gennania.
Helm O.: ( 1891) Mitteilungen Ober Bernstein-XIV-Ober Rumănit. Schr.Naturforsch.Ges.N.F.,7 (4), p.186-
189, Danzig.
Istrati C.I.: (1898) Quelque nouvelle donnes ă l'etude de la Roumanite. Bui. Soc. de Ştiin .. 7, p. 272-273,
Bucureşti.
Istrati C.I.: (I 895) Rumanita sau Succinul din România. Anal.Acad.Rom. ser.II, t.16, Bucureşti.
Ionescu Al. V.: (1935) Chihlimbarul din regiunea Buzău. Rev. Pădurilor, XLVII, 12, Bucureşti.
Murgoci Gh.M.: ( 1902) Zăcămintele succinitului din România (chihlimbarului din România). Monografia
unui mineral din ţară, p.57 şi Mon.lnt.Petr.Rom.-IV-1903.
Murgoci Gh.M.: ( 1923) Chihlimbarul din Valea A Imaşului (corn. Boereni, j. Neamt) D.S.lnst.-
Geol.Rom.XI, p.173, Bucureşti (Chih verde).
Murgoci Gh.M.: (1925) Les ambres roumains.Rev.Mensuelle, 44 (3-4), Paris-Bucarest.
Nicolescu V.: (1994) Chihlimbarul - o altă dimensiune a Coltilor, (manuscris), Buzău.
Pertrescu J., Ghiurca V., Viorica Nica,: (1989) Paleobotanica! and Palynological research on the Lowwer
Oligocene amber and amber-Bearing fonnation at Colti-Buzău_ In the Oligocene from Transylvanian
Basin, p.183-193, Cluj-Napoca.
Protescu O.: ( 1936) Existenta unui pseudocărbune (gagatit) în România. Bui.Soc.Nat. din Rom.,8,p.12-14,
Bucureşti.
Protescu O.: ( 1937) Etude geologique et paleobiologique de !'ambre roumain. Bul.Soc.Rom.Geol. III,
p.65-11 O, Bucureşti.
Rabichon A.: (1929) Les gisementes d'ambre du district de Buzău Roumania. etc. Congr.lntern.Agricole,
XIV, Buzău.
Schrockinger F.J.: ( 1875) Ein neues fossils Harz aus der Bukowina (Schraufit).
Verh.K.K.geol.Raichsanst.,8,p.132-136, Wien.
Wollman V.: ( 191).7) Der Bernsteinbergbau von Colţi, în voi. Bernstein tr!nen der GHter, p.369-377,
Buchum, Gennania.
Ghiurca V.: (1997) L 'ambre de Roumanie. Revue de Gemmologie A.F.G., nr.130, martie, p.14-17, Paris.
- RESUME-
L 'ambre et autre ressources gemmologiques du departement Buzău. Les Fonnations geologiques

generatrices ou detentrices de mineraux aux qualites de gemme du departement Buzău nous offrent une
varie et riche assortiment de mineraux, fait qui situe le departement par son potentiel gemmologiques dans
le cadre des departement du Roumanie sur le 8-eme place (4,44%). Sans exception toutes le ressources
gemmologiques sont genere par le domaine sedimentaire.
V.GHJURCA
CHIHLIMBARUL DIN JUD . BUZĂU 403
• "Oioru.tnlu Je _Maramuni(
„
• _l.idiene
Radiolaritc
*- Menillt.e
I 1~...., irilicirui1e
+.*~i -
CIJll -
• ·~!!-'_(icu) _
I"'!' C'lllllllmkr
'I\
"....,
I
~:":""'"··- Î
I
<'{
. '------7- ,..... .... , c... '
_, ,-
Ji1_<1.11rr.0 •. r_-:
"
··, ·ud. Ialom1 a
F.1g. I . Resursele gemologice din judeţul Buzău
404 V. GHIURCA
Formaţiuni Oligocene cu
chihlimbar
Formaţiuni ante- şi post-
Oligocene
scara:
...... „,
0 2 ~ 6lrn
Fig. 2. Aria de răspândire a forma1iunilor Oligocene purtătoare de chihlimbar din jud. Buzău
Menilite şi d!sodile superioare
„
E
... o On:sia de Kliwa :1upc:riourA ou intcn:alblii de Ji:iodilc ~i rur,
noduli de chihlimbar
"„
"" - -
·· -.. <<·,·:·:': ..
~.~ „ ~I:~
- - - .-
f:
c:
„
u ...„ Strate de Podu Morii - altemantA de ~ii, şi sturi ş i cincrite
o
•
~
"'
1-4
u
c: Gresia de Kliwa inferioori cu intercalatii de mume nisipoosc.:,

„ lentile de c!rbuni, noduii de chihlimlm şi i!i:«xlilc
..J
...
o
•
""
"
"' Suturi disodilicc intenoore ·
Menilite inferioare •i mame bituminoase
zw Gresia de l.ucilceşti
u Faciesul de Colţi, fliş şisl03-greros
ow
Fig. 3. Coloana litologică a fonnaţiunilor oligocene deţinătoare de chihlimbar din aria Colţi Uud. Buzău)
I „
~
""'Jo.o'
'
" \I
~~~:~==-·~""::!. 0.1-lol °"'!!itl ci< J(li,.. .............. (C~I .....)

• Orualllll ~ • 1.-1 • t.ilwnoci- (Olipto) l-..m.tnl df, l'od1 M«il. Ahri JWlk" drl wrsii. tirtirt &1c_.,1ft'
Boc...;,, .r..iu .i. c.ki. (Fli•._,..._) r.„.-lwuiridt 1;11„„ ""''''*• ru'"'"'' do dW1IÎllll>ot. (illi.ra«tt)
Fig. 4. Profil geologic prin regiunea cu chihlimbar situată la nord de Colţi între cătunele Măgădani şi Strâmba
406 V. GHTURCA
LEGENDA
tt:x::J:I:i:5=t==i10==~
15 km
0
Ocurenie de rumanit •
Comuoc
•
BUZĂU~°"\
Fig. 5. Ocurente de chihlimbar d lnJU

' . d. Buzău
n
::c
-
:r:c
-co
~
>
~
r
~
:t:
o
C)
,.... z
.....
...,, ll:::i ~ c:
qa· C) 9
~
cn
~
,r , co
c:
g N
c:· I
, ( >
+ "'
2.
(i" I c:
..,
c
I
I
\
g. ~
2:
~r
<::r
!!l
...3-o
g-
c;·
c..
s· '\"
6' ~
3 J"
\:>
§'
;· < ...,....
"V ~
„ ......,_""" - ·
I'
~
~
..... ,- __.
'--.._ "I"
~
,I
ţ. Zone ambifere . Scara 1--f! ~
·?- ooq
1lt ! ,,_,, ._. · ~·
R.
• .u &. 6
" R i A L.
Fig. 6. STAŢIUNILE CU CHIHLIMBAR

,.. ARHEOLOGIC DIN
RO MANIA .j::.
o
-..J
CONSIDERAŢII PRIVIND RESURSELE GEMOLOGICE
ALE JUDEŢULUI VRANCEA
VIRGIL GHIURCA
Introducere
Gemologia este o ramură a minerologiei care se ocupă cu studiul pietrelor nobile

în general (pietre preţioase, fine şi ornamentale) ce în majoritatea lor sunt de geneză
anorganică (minerală). Dar în categoria acestor pietre folosite ca podoabă sau în artă se
includ şi o serie de minerale sau produse organice cum sunt: chihlimbarul, gagatul,
perlele, corali, fildeşul, bagaua şi chiar câteva roci cum ar fi obsidianul, onixul
calcaros, agalmatolitul, gipsul, etc.
Gemologia, ştiinţa gemelor, se ocupă cu descoperirea, caracterizarea,
determinarea şi expertizarea lor, dar în acelaşi timp ea este arta de prelucrare a
acestora, şi care te face să înţelegi mai bine elementele frumuseţii.
Pornind de la constatarea practică că o serie de minerale sau chiar roci, cu
aspecte uneori obişnuite sau banale ca prezentare macroscopică, prin prelucrare,
şlefuire şi lustruire pot prezenta aspecte estetice deosebite, vom încerca în cele ce
urmează să prezentăm câteva din principalele resurse gemo logice din judeţul Vrancea.
Intenţia urmărită în această prezentare este de a face cunoscute principalele
minerale de interes gemologic, cu scopul de a fi valorificate pe plan local în circuitul
economic, de a asigura unele venituri suplimentare localnicilor şi de a trezi interesul
acestora pentru prospectarea şi prelucrarea lor.
În general în evaluarea resurselor gemologice ale unei unităţi administrative se
ţine cont destadiul cunoaşterii geologice a zonei şi de potenţialul formaţiunilor
geologice generatoare sau deţinătoare de minerale şi roci cu calităţi de geme.
Efectuarea unor prospecţiuni gemologice speciale vor contribui în final la conturarea
exactă a zonelor de interes gemologic.
Trebuie să subliniem faptul că majoritatea mineralelor-geme cunoscute pe glob,
au fost generate în decursul perioadelor geologice de cele trei domenii petrografice
principale care alcătuiesc în general scoarţa terestră: domeniul magamatic, metamorfic
şi sedimentar. Principalul rol genetic revenindu-i domeniului magmatic şi fenomenelor
asociate acestuia.
Analizând sub acest aspect alcătuirea geologică a judeţului Vrancea, putem
constata că toate zonele sale (montane, colinare şi de câmpie) sunt alcătuite în mod
exclusiv numai din depozite sedimentare de diverse vârste geologice (de la cretacic la
cuaternar). Deşi domeniul sedimentar este un slab generator de minerale-geme, totuşi
trebuie să subliniem faptul că doar în depozitele marine, lagunare şi deltaice sunt
acumulate cele mai mari rezerve de chihlimbar cunoscute pe glob. Chihlimbarul sau
410 V. GHIURCA
ambra reprezintă răşina fosilizată a unor arbori care au trăit în tecutul geologic pe
teritoriul ţării noastre. Ca atare, întreaga suprafaţă a judeţului de 4790 kmp., este
alcătuită în cea mai mare parte din depozite sedimentare marine la care se adaugă şi
unele depozite lacustre şi continentale.
Istoric
Se cunosc numeroase şi valoroase studii privitoare la alcătuirea geologică a

judeţului, care, însă din păcate, nu prea conţin şi referiri de ordin gemologic.
Helm O. abordează în 1891 problema chihlimbarului din România în comparaţie
cu cel din Marea Baltică. După analizele fizico-chimice ajunge la concluzia că ele
aparţin a două varietăţi diferite şi ca atare pe cea din Ţările Române o denumeşte
Rumănit iar pe cea de Baltica Succinit.
Istrati C.I. ( 1895, 1897, 1898) face şi el o serie de studii asupra chiohlimbarului
de la noi.
Murgoci Gh.M. (1902, 1903, 1924, 1925), în cadrul tezei sale de docenţă ( 1902)
elaborează cel mai amplu studiu referitor la zăcămintele Succinului din România
(studiu monografic al unui mineral din ţară) urmărind răspândirea acestuia în întreaga
ţară. De la el au rămas o serie de referiri şi semnalări ale apariţiei chihlimbarului cu
deosebire în judeţul Buzău dar şi în alte judeţe din ţară. Din judeţul Neamţ aminteşte
zonele Andreiaşi, Neculele şi Zăbala.
Protescu O. (1937) reia problema chihlimbarului de la noi din ţară, ocupându-se
de geologia zăcămintelor de chihlimbar în special din judeţul Buzău. În acelaşi studiu
el menţionează că la noi în ţară se cunosc circa 360 iviri de chihlimbar. Totodată, el
determină din chihlimbar şi primele insecte fosile.
Petrescu J„ Ghiurca V., Nica Viorica (1989) elaborează un studiu paleobotanic
şi palinologic asupra chihlimbarului de la Colţi, menţionându-se şi arbori de la care
provin aceste răşini fosile.
Ghiurca V„ în colaborare cu alţi cercetători, elaborează o serie de studii asupra
chihlimbarului de la noi ( 1986, 1990, 1995, 1996, 1997) dintre care şi un studiu
comparativ între Chihlimbarul din România şi cel de Baltica. Problema chihlimbarului
a constituit în ultimii ani şi subiecte ale unor proiecte de diplomă, ale unor studenţi de
la universităţile din Cluj şi Bucureşti.
Din păcate, problema chihlimbarului din judeţul Vrancea nu a mai fost reluată de
la Murgoci încoace.
Geologia de ansamblu a zonei
Geomorfologic, în aria judeţului se disting trei zone: zona montană, zona

colinară şi zona de câmpie (SE). Între zona montană şi colinară se separă Depresiunea
Vrancei. Zona montană revine în cea mai mare parte Munţilor Vrancei ce culminează
RESURSELE GEMOLOGECE ALE VRANCEI 411
în vârfurile Goru (1763), Lăcăuţ (1727), Pietrosu (1625), Sboina Frumoasă (1656),
Coza (1628), Arsura (1110), etc. Zona colinară este dominată la NE de măgura
Odobeştilor (1001 m}, alungită pe direcţia nord-sud.Între această zonă şi Munţii
Vrancei se dezvoltă depresiunea Vrancei. ·
Din punct de vedere geologic aria montană a judeţului revine în proporţii diferite
zonei flişului intern şi a flişului extern. Zona internă a flişului e alcătuită în special din
depozite cretacice bine dezvoltate în judeţul Covasna dar ea apare parţial şi în zona
axială ridicată din semifereastra Putnei. Zona externă a flişului e alcătuită în cea mai
mare parte din depozite paleogene (eocene şi oligocene).
În zona flişului au fost separate mai multe unităţi tectonice cutate, faliate şi în
călecate (şariate) succesiv de la vest la est, care corespund unor faciesuri de
sedimentare, variate şi proprii. Tectonic, Munţii Vrancei corespund la două unităţi
tectonice: Pânza de Tarcău şi Unitatea Marginală.
Zona subcarpatică la rândul ei poate fi subdivizată în subzona miocenă cutată
(W) şi subzona sarmato-pliocenă (E) necutată.
Potenţialul gemologic al judeţului este legat în special de Pânza şisturilor negre
(cretacice) ce cuprinde formaţiuni geologice generatoare de minerale de interes
gemologic şi de Pânza de Tarcău ce deţine formaţiuni deţinătoare de minerale-geme,
reprezentate în special prin faciesul bituminos al Gresiei de Kliwa ce cuprinde de
regulă chihlimbar, gagat şi lemne silicifiate.
Resurse de interes gemologic
Vom prezenta în ordinea importanţei gemologice principalele minerale şi roci ce

apar în cadrul formaţiunilor sedimentare.
Chihlimbarul. Formaţiunile purtătoare de chihlimbar din judeţul Buzău,
reswpectiv structurile de cute solzi, reprezentate prin complexele oligocene ale
Gresiilor de Kliwa, se continuă spre NE nemijlocit şi în judeţul Vrancea. Deşi
menţiunile despre apariţia chihlimbarului sunt mai puţine decât în cadrul judeţului
Buzău, totuşi trebuie să subliniem faptul că depozitele oligocene posibil purtătoare de
ambră, apar şi în aria judeţului Vrancea pe suprafeţe destul de mari, mai ales în zona
montană vestică a judeţului. Pentru a ilustra această realitate, am întocmit o schiţă pe
care sunt figurate toate zonele în care apar aceste formaţiuni oligocene. Din suprafaţa
totală a acestei schiţe, 76% revine formaţiunilor geologice ante şi post oligocene şi
24% formaţiunilor oligocene purtătoare de chihlimbar. Deci circa un sfert revine
depozitelor posibil purtătoare de chihlimbar (fig.I).
Din cadrul judeţului Vrancea, încă din 1902 George Munteanu Murgoci
aminteşte o serie de localităţi şi puncte toponimice de unde a fost semnalată prezenţa
chihlimbarului. Deoarece vechile indicaţii pot fi din nou cercetate şi prospectate de
persoanele interesate din zonă, reproducem aceste texte: "În judeţul Râmnicu Sărat se
găseşte chihlimbar în pârâul Martinului, la Căpăţâna Zimbrului, apoi la Carâmbu
412 V. GHIURCA
Şoimăria, Piatra Penei, Groapa cu Paicini, Purecelu şi în apa Purecelului, Arinişi, La

Stejicu, La Piatra Lungă, La Vulturul", toate situate la vest de localitatea (satul)
Neculele (comuna Vintileasca). El mai menţionează că "în judeţul Putna nu s-a
semnalat până acum decât în partea de sud, anume Piscul Coastei, în pârâul Zâmov,
Dealul Nereju şi râul Zăbalei" (parte din ele situate în hotarul comunei Nereju).
Pe schiţa din figura nr. I, se poate observa cum cele 4-5 făşii (solzi) de depozite
oligocene purtătoare de chihlimbar din judeţul Buzău se continuă spre nord şi în
judeţul Vrancea (zona Vintileasca-Nereju). Râul Zăbala străbate transversal doi din
aceşti solzi după care în cursul său superior îşi taie valea doar prin depozite oligocene
posibil purtătoare de chihlimbar.
Dacă se analizează în continuare răspândirea formaţiunilor oligocene (vezi fig. I)
se poate observa că ele ocupă o arie mult mai extinsă, de forma unei elipse străbătute
transversal sau chiar longitudinal de râurile Zăbala, Năruja., Coza., Putna şi Lepşa.
Rămâne de văzut în ce măsură aceste depozite îmbraqcă un facies similar cu cel de
"Colţi" în care Gresia de Kliwa inferioară e bine dezvoltată. Un alt petec de depozite
oligocene e dezvoltat la vest de Muntele Muşat (1503 m) şi se continuă în judeţul
Covasna. În acest zone chihlimbarul ar fi posibil să fie detectat în hotarele vestice ale
comunelor Nistoreşti (în satele Bâtcari, Brădetu, Făgetu, Podul Şchiopului, Româneşti,
Valea Neagră, Ungureni, Vetreşti şi Herăstrău), Vrâncioaia şi cu deosebire în satele
comunelor Tulnici Coza., Greşu, Hăulişcă, Lepşa, Păuleşti şi Soveja (Dragosloveni).
Sub aspect gemologic, depozitele oligocene din această arie sunt slab prospectate. E
posibil să se găsească chihlimbar şi în hotarele satelor Brădăceşti, Chiricani, Nereju
Mic şi Sahastru, aparţinând comunei Nereju, la fel şi în satele Bahnele, După Măgura,
Poiana Stochii, Tănăsari ce aparţin comunei Vintileasca.
Detectarea în zonele mai sus amintite în aluviunile pâraielor şi ogaşelor a unor
noduli de chihlimbar sau a fragmentelor de ambră, constituie un indiciu că pârâul
străbate formaţiuni geologice din care eroziunea şi fenomenele de dezagregare şi
alterare i-a eliberat din roca lor mamă. Pentru descoperirea stratelor din care provin e
necesar să cunoaştem în ce condiţii apar ele în cadrul Gresiei de Kliwa inferioare, din
judeţul Buzău, unde ele au fost 'exploatate încă din secolul trecut şi pe care localnicii
le-au denumit "Rosturi".
În cadrul orizontului Gresiei de Kliwa inferioare, ce poate atinge grosimi de până
la 400 m, care se prezintă sub formă de bancuri (stânci) masive compacte, alteori
nisipoase albe, la diferite nivele apar intercalaţii de argile şi de gresii argiloase negre.
Aceste intercalaţii (de 0,5 la 2 m) sunt alcătuite fie din argile negre cărbunoase
bituminoase, fie din gresii cenuşii-negricioase (pe stratificaţie roşii feruginoase sau
albicioase) ce cuprind filme (sau strătuleţe de 1-2 mm) de cărbune negru uneori
bituminos. De cele mai multe ori, strătuleţele de argilă cuprind şi intercalaţii de nisipuri
negre şi invers, gresiile negre includ în ele intercalaţii fine de argile negre. De regulă,
nodulii de chihlimbar apar în contact nemijlocit cu strătuleţele de cărbuni, alteori ei se
află incluşi în gresiile negre sau roşcate, feruginoase. Culoarea neagră a stratelor
argiloase (ce face foarte slab efervescenţă cu HCI) şi a gresiilor negre e datorată
acumulării într-un mediu marin liniştit (neagitat de valuri) a substanţelor organice
aduse de pe uscatul din apropiere, odată cu nodulii de chihlimbar, datorită greutăţii lor
specifice aproape identice (de la 1 la 1,5).
Răşinile secretate de anumite genuri de arbori (conifere, dar şi alte specii) la
suprafaţa scoarţei sau chiar în interiorul trunchiului, după moarte sunt eliberate din
ţesutul lemnos prin putrewzirea acestora şi acumularea lor la suprafaţa solului. Marile
averse de ploaie ce bântuiau în acele timpuri, spălau aceste resturi pe care le
transportau odată cu nodulii de chihlimbar şi resturile vegetale (frunze, crengi, lemne)
spre zonele marine din apropiere. Aici ele se depuneau în mediul acvatic amestecate cu
fracţiuni argiloase şi nisipoase aduse de pe uscat. Dacă mediul marin de depunere era
liniştit (lipsit de valuri, cum este cazul lagunelor şi deltelor), materialul mineral
(granule de nisip şi argile) şi cel organic, se decanta pe fund, se stratifica, protejând
nodulii de chihlimbar de distrugere. Materialul vegetal acumulat în aceste straturi va
suferi de-a lungul vremurilor un lung proces de incarbonizare şi de transfonnare, în
lipsa aerului, în cărbune. Din aceste motive, nodulii de chihlimbar din "rosturile" cu
ambră se află întotdeauna situaţi fie în contact direct cu strătuleţele de cărbuni, fie în
apropierea nemijlocită a acestora. Prospectorii locali ai nivelelor de chihlimbar
folosesc ca atare aceste strătuleţe de cărbune ca pe un indicator de bază al prezenţei
chihlimbarului în rocă.
Din aceleaşi fonnaţiuni oligocene mai pot fi semnalate şi alte resurse de interes
gemologic cum sunt: gagatul şi lemnele silicifiate (fig.2).
leul sau gagatul. Am amintit anterior de strătuleţele de cărbune ce apar în
preajma stratelor cu chihlimbar, uneori aceste strate pot ajunge la grosimi de 3-4 cm. O
mică parte din acest tip de cărbune poate avea un caracter predominant bituminos şi în
acest caz el se pretează la procese de strungire sau de şlefuire confecţionându-se din el
obiecte de podoabă de doliu. Luciul gagatului e uşor unsuros spre deosebire de cărbune
care e sticlos. Cărbunele, prin pierderea apei, decrepită şi se sfărămiţează, pe când
gagatul rămâne şi după scoaterea lui din rocă, compact.
Lemne silicifiate. Trunchiuri şi fragmente de lemne pietrificate (silicifiate) apar
de obicei în cadrul Gresiilor de Kliwa inferioare şi superioare. Ele pot fi întâlnite în
mod obişnuit în cadrul pietrişurilor pâraielor din zonă. Cele care nu au suferit procese
de incarbonizare înainte de silicifiere vor avea întotdeauna o culoare albă cenuşie
gălbuie. Cele care au fost parţial incarbonizate şi apoi silicifiate au o culoare cenuşie'
închisă şi chiar neagră. Ambele, prin şlefuire, pun în evidenţă structuri lemnoase
interesante şi ca atare ele sunt folosite şi în gemologie.
Menilite. În coloana oligocenului apar două orizonturi cu menilite, unul situat în
baza Gresiei de Kliwa inferioare, şi al doile situat în acoperişul Gresiei de Kliwa
superioare. E vorba de nişte roci dure (silicioase) ce provin din transfonnarea unor
depozite diatomitice. Au culori albe-cenuşii până la negru în funcţie de conţinutul de
414 V.GHIURCA
substanţe organice. Varietăţile compacte şi având culori relativ omogene, pot fi

utilizate în confecţionarea unor obiecte de podoabă comune.
"Diamantele de Maramureş". În realitate e vorba de nişte mici cristale de cuarţ
(2-5 mm), transparente ca apa de cleştar şi având numeroase feţe de cristal foarte
strălucitoare. Ele apar de regulă în Carpaţii Orientali în depozitele cretacice inferioare
cunoscute sub denumirea de Şisturile negre de Audia (Neocomian-Albiene).
Ele sunt frecvent întâlnite în depozitele cretacice de la Covasna şi Ojdula şi
bineînţeles în Maramireş. În judeţul Vrancea, depozite Neocomian-Albiene apar doar
în semifereastra Putnei, respectiv la vest de Tulnici (pe fig. I sunt prezentate cu puncte)
fiind străbătute de valea Putnei. Deşi faciesurile cretacice din această zonă sunt diferite
de cele din zona Covasnei, totuşi nu ar fi exclus ca în argilele negre şistuoase
bituminoase să apară şi diaclaze de calcită în care, în mod obişnuit, apar şi "Diamante
de Maramureş".
Lidiene. Sunt cunoscute şi sub denumirea populară de "Piatra de încercare a
aurului". Ele sunt considerate ca nuşte varietăţi de jaspuri negre, fiind alcătuite din
calcedonie, argile şi substanţe bituminoase. Au culoare neagră, sunt foarte dure şi, de
obicei, se găsesc remaniate în aluviunile pâraielor. Sunt utilizate la fabricarea
bijuteriilor de doliu. Ele apar în aceleaşi depozite cretacice din judeţul Vrancea, în
semifereastra Putnei.
Radiolarite. În complexul stratelor de Tisaru inferioare din zona situată la vest de
Tulnici-Coza, apar o serie de radiolarite (roci silicioase formate din radiolari) negre,
verzi sau roşii, care, dacă sunt compacte şi omogene pot fi utilizate şi în scopuri
gemologice. Se colectează de regulă din aluviunile pâraielor care străbat asemenea
formaţiuni.
Septarii. Deşi aceste concreţiuni sferice sau elipsoidale nu fac parte din categoria
pietrelor de podoabă, merită să le amintim aici, deoarece ele, prin septaţia lor internă,
constituie nişte pietre care, şlefuite şi tăiate pot servi la împodobirea interioarelor
noastre. Ele apar de regulă în depozitele eocene şi oligocene şi le vom regăsi remaniate
în pietrişurile văilor din zonă. Ele se încadrează în categoria pietrelor cu imagini şi pot
fi folosite ca obiecte decorative sau ca fundaluri pentru ceasuri electronice (tăiate felii
şi lustruite). Variază ca mărimi între I 0-50 cm diametru.
Gipsuri. Gipsurile ce apar în depozitele helveţiene pe aliniamentul Soveja (N),
Negrileşti, Nistoreşti, Paltin, Neculele (S), pot fi folosite la confecţionarea unor obiecte
de birou şi de artă, mai ales că ele pot fi colorate artificial în diferite nuanţe.
Prelucrarea lor se poate face chiar la strunguri cu vidia, având în vedere duritatea
scăzută pe care o are (2). Sunt preferate blocurile omogene şi nefisurate.
Consideraţii de ordin arheologic
Ar fi interesant de aflat, măsura în care chihlimbarul din zona Vrancei şi

Buzăului ar putea fi regăsit în vestigiile arheologice de diverse vârste aflate pe raza
judeţului Vrancea. Acest fapt ne-ar permite să aflăm şi data istorică de când
chihlimbarul din zonă a fost descoperit şi a intrat în circuitul economic. Se mai ştie că o
bună parte din obiectele de podoabă sau de cult confecţionate din chihlimbar de origine
Baltică au ajuns şi pe teritoriul ţării noastre. Tehnica actuală a analizelor de laborator
efectuate pe cantităţi infime de chihlimbar (miligrame) ne permite azi departajarea netă
a chihlimbarului baltic (succinit) de cel autohton (romanit) din care sunt alcătuite unele
obiecte arheologice de podoabă. Aceste date ar putea aduce noi contribuţii cu privire la
circulaţia chihlimbarului autohton în cuprinsul ţării noastre.
Concluzii.
Putem remarca în primul rând faptul că nu au mai fost efectuate cercetări şi

prospecţiuni speciale referitoare la răspândirea şi apariţia chihlimbarului în aria
judeţului Vrancea de aproape o sută de ani. Ca atare, ar fi necesară demararea unor
cercetări de acest tip fie de către geologi de profesie, fie chiar de gemologi amatori din
zonă sau chiar de localnici. Aceste prospecţiuni ar putea lărgi mult aria de apariţie a
chihlimbarului în judeţ şi, treptat, s-ar trece la exploatarea şi valorificarea lui pe plan
local, fapt ce ar contribui la realizarea unor venituri suplimentare locuitorilor din aceste
zone.
Colaborarea dintre geologi şi arheologi din judeţ ar putea conduce la
determinarea provenienţei topografice a unor vestigii arheologice confecţionate din
chihlimbar sau din alte minerale şi roci.
Potenţialul gemologic al judeţului Vrancea face parte din potenţialul gemologic
total al României pe care îl considerăm exprimat în procente ca fiind de sută la sută.
Dacă defalcăm acest potenţial pe cele 41 judeţe ale ţării, constatăm că judeţului
Vrancea îi revine un procentaj destul de scăzut de 1,59%, situându-se în topul judeţelor
pe locul 20. Noile cercetări de ordin gemologic ce se vor efectua în judeţ, vor contribui
desigur la lărgirea bazei de materii prime şi la mărirea acestui potenţial în viitor.
Mai putem semnala faptul că,. uneori, chihlimbarul poate fi întâlnit remaniat
chiar în depozite geologice mai noi cum este cazul citat de G.M. Murgoci de la
Andreaşi. El aminteşte că într-un puţ săpat probabil în depozite helveţiene, la o
adâncime de circa 20 m, s-a găsit ca o găleată de bulgăraşi de chihlimbar, unii cu
diametrul de 3-4 cm.
Poate că ar fi cazul ca să înlocuim nomenclatura de origine turcă a
chihlimbarului cu cea folosită în general în Europa de "ambră".
BIBLIOGRAFIE
Banerjee A., Landfester K., Ghiurca V.: Herkunftbestimmung von fossilen Harzen mittels NMR -
Spektroscopie unter besonderer BerUcksichtigung der Rumenite aus Colţi (Rumăniein). Sonderheft
METALLA, p.67-71. Bochum-Germania.
Dahms P.: (1920) Uber rumllnischen Bernstein. Centralblat f. Geol.u. Pal.Jahr. 1920, nr. 7-8.
Grigorescu D.: (1926) Urmărirea zăcământului ambrifer din judeţul Buzău. În Anal. Miner. Rom. nr.8,
416 V.GHIURCA
Grigorescu D.: (1932) Istoricul chihlimbarului din Buzău. În Minera nr.7, p.2229-2301, Bucureşti.
Grigorescu D.: ( 1925) Zăcămintele ambrifere din comuna Colti. jud. Buzău, Anal.Min.Rom., Vlll/9,
Bucureşti.
Ghiurca V., Drăgănescu L.: (1986) Quelques considerations geologiques sur l'ambre de Colţi (Depart.
Buzău - Roumanie). Stud.Univ.B.B.ser.Geol.Geogr. 31 /2, p.39-45, Cluj-Napoca.
Ghiurca V.: (1990) New consideration on Romanien Amber.Prace Muzeum Ziemi, 41,p.158, Warschau
Poland.
Ghiurca V., Vavra N.: (1990) Occurence and chemical characterization fossils resins from "Colti" (district
of Buzău Roumanie) N.Jahrb.f.Geol.u.Pal.Mh.5, p.283-294, Stuttgart.
Ghiurca V., Dana Pop,: ( 1995) Typical gemologic raw materials from Romania. lNTERGEMS-Turnov.
R.Cehia. 26-27 jul.1995, p.45-50.
Ghiurca V.: (1996) Vergleich zwischen den fossilen Harzen Rumăniens und der Ostsee. În voi. Bernstein-
trlinen der Gl>tter, p.363-368, Buchum, Germania.
Ghiurca V.: ( 1996) Consideratii privind resursele gemologice ale judeţului Prahova. Bul.Inf., p.38-44.
anul-III-Simpozionul de resurse minerale. Fund.oamenilor de ştiinţă Prahova Ploieşti.
Ghiurca V., Valaczkai T.: (1997) Amber from Romania Sonderheft METALLA. Neue Erkenntnise zum
Bernstein, p.63-66, Bochum, Germania.
Haino U.K.: (1996) die rumănische Bernstein. ln voi. Bernstein trănen der Gi>tter, p. 357-363, Bochum,
Germania.
Helm O.: ( 1891) Mitteilungen Ober Bernstein-XIV-Ober Rumănit. Schr.Naturforsch.Ges.N.F.,7 (4), p.186-
189, Danzig.
Istrati C.I.: (1898) Quelque nouvelle donnes ă l'etude de la Roumanite. Bui.Soc. de Ştiin., 7, p.272-273,
Bucureşti.
Istrati C.I.: (1895) Rumanita sau Succinul din România. Anal.Acad.Rom. ser.II, t.16, Bucureşti.
Ionescu Al. V.: (1935) Chihlimbarul din regiunea Buzău. Rev. Pădurilor, XLVII, 12, Bucureşti.
Murgoci Gh.M.: (1902) Zăcămintele succinitului din România (chihlimbarului din România). Monografia
unui mineral din tară, p.57 şi Mon.lnt.Petr.Rom.-IV-1903.
Murgoci Gh.M.: (1923) Chihlimbarul din Valea Almaşului (corn. Boereni, j. Neamţ) D.S.Inst.-
Geol.Rom.Xl, p.173, Bucureşti (Chih verde).
Murgoci Gh.M.: ( 1925) Les ambres roumains.Rev.Mensuelle, 44 (3-4), Paris-Bucarest.
Nicolescu V.: (1994) Chihlimbarul - o altă dimensiune a Colţilor, (manuscris), Buzău.
Pertrescu J., Ghiurca V., Viorica Nica,: (1989) Paleobotanica! and Palynological research on the Lowwer
Oligocene amber and amber-Bearing formation at Colti-Buzău. In the Oligocene from Transylvanian
Basin, p.183-193, Cluj-Napoca.
Protescu O.: (1936) Existenţa unui pseudocărbune (gagatit) în România. Bul.Soc.Naţ. din Rom.,8,p.12-14,
Bucureşti.
Protescu O.: (1937) Etude geologique et paleobiologique de !'ambre roumain. Bul.Soc.Rom.Geol. III,
Rabichon A.: (1929) Les gisementes d'ambre du district de Buzău Roumania, etc. Congr.Intern.Agricole,
XIV, Buzău.
Schrockinger F.J.: ( 1875) Ein neues fossils Harz aus der Bukowina (Schraufit).
Verh.K.K.geol.Raichsanst.,8,p. l 32-136, Wien.
Wollman V.: ( 1997) Der Bernsteinbergbau von Colti, în voi. Bernstein trlinen der Gi>ter, p.369-377,
Buchum, Germania.
Ghiurca V.: (1997) L'ambre de Roumanie. Revue de Gemmologie A.F.G., nr.130, martie, p.14-17, Paris.
\
\ „, JUDEŢUL BACĂU
\ , „_ ....... • „. „
\,_ „ ,'
Vrlmcfooia O
' ' '„ Paltin 0

... " .„.
'••
••
'\
\
Fig. l. Aria de răspândire a fonnaţiunilor oligocene purtătoare de chihlimbar din jud. Vrancea
(după harta Inst. Geol.)
418 V. GHIURCA
Fig. 2. Resurse de interes gemolog1c

· d'lnJU
· d. Vrancea
_J
CARTE STRĂINĂ TIPĂRITĂ ÎN SECOLUL AL XVIII-LEA
DIN BIBLIOTECA COLEGIULUI "B. P. HASDEU".
CATALOG
DANIELA LUPU
O componentă importantă a patrimoniului bibliofil al judeţului Buzău, parte a

patrimoniului cultural naţional, o reprezintă cartea veche şi cartea rară tipărită în
diferite centre tipografice europene. Pentru o bună cunoaştere a tezaurului bibliofil al
Buzăului se impune descrierea completă a volumelor existente în diferite colecţii într-
un catalog, care va putea servi ca instrument de lucru atât specialiştilor cât şi celor
interesaţi de cercetarea istoriei culturale a Buzăului în general. Prezentul catalog este o
primă etapă în realizarea acestui scop.
Unul dintre cei mai importanţi deţinători de carte bibliofilă din judeţ este
colegiul "B.P. Haşdeu" 1 • Spre deosebire de alte fonduri unde predomină cartea
religioasă, în cadrul bibliotecii colegiului ponderea o are cartea laică. Din cauza
modului specific de constituire, fondul nu cuprinde cărţi mai vechi de sec. XVIII,
majoritatea dintre ele fiind tipărite în sec. XIX.
Biblioteca colegiului "B.P. Haşdeu" din Buzău este una dintre cele mai vechi
biblioteci şcolare orăşeneşti. Începuturile bibliotecii se leagă de intenţia episcopului
Dionisie Romano de a dona valoroasa sa bibliotecă gimnaziului oraşului, în înfiinţarea
căruia avusese un rol hotărâtor. Moartea subită a episcopului a lăsat nefinalizată
această dorinţă2 • Dar ideea întemeierii unei biblioteci gimnaziale, care cu timpul să
devină bibliotecă comunală (publică), a fost preluată şi concretizată, în peste două
decenii de eforturi consecvente, de profesorul gimnaziului, Basil Iorgulescu 3 • Iniţiată
1
În 1867 s-a înfiinţat "gimnasiul urbei Buzău", din 1870 numit "gimnasiul Tudor Vladimirescu". În 1891,
cu ocazia inaugurării actualului local, primeşte numele lui Alexandru Haşdeu, în 1896 acordândui-se
statutul de liceu "clasic''. Din 1932, liceul se numeşte "B. P. Haşdeu", nume propus de Basil Iorgulescu
încă din 1890. Etapele înfiinţării şi funcţionl1rii liceului la Ion Şt. Moldoveanu, Istoricul Liceului "B. P.
Haşdeu" din Buzău. 1867-1967, Bucureşti, 1974, p. 21, 30, 71, 154.
2
La 18 ianuarie Dionisie Romano moare subit, fără ca donaţia promisă să fie legalizată. Biblioteca,
conţinând aproape 7000 de volume a fost considerată proprietate a statului apoi, după stabilirea
moştenitorului legal, a fost vândută şi risipită. Mai târziu o mare parte a ei a fost cumpărată de Biblioteca
Academiei Române. Cu toate insistenţele lui Basil Iorgulescu, liceul nu a primit nimic din biblioteca
episcopului. Detalii la Gabriel Cocora, Episcopul Dionisie Romano şi Academia Română în Glasul
Bisericii, XV, 1956, nr. 8-9, p. 483-486.
3
Basil Iorgulescu ( 1848-1904), născut în Câmpulung - Muscel, a fost profesor de limba românA, latină şi
franceză (1869-1904) şi director al gimnaziului (1870-1876, 1880-1899, 1901). Pasionat bibliofil a fost
primul organizator şi custode al bibliotecii. Mai târziu şi-a dăruit propria sa bibliotecă conţinând cărţi
vechi şi rare, liceului. A fost desemnat să inventarieze şi să catalogheze biblioteca rămasă de la episcopul
Dionisie Romano. A fost un precursor în cercetarea ştiinţifică a istoriei şi geografiei judeţului. Dintre
lucrările sate, printre care şi numeroase manuale, cea mai cunoscută este: Dicţionar geografic, statistic,
economic şi istoric al judeţului Buzeu, Bucureşti, 1892, distins cu premiul I al Societăţii Geografice
Române în anul 1891.
420 O.LUPU
încă din 1871, pornind de la o colecţie modestă de caite pentru uz şcolar, biblioteca îşi
îmbogăţeşte fondurile în urma primei mari donaţii, făcute de către unul din intel,7ctualii
oraşului, avocatul Costache Ciochinescu, în 1873 (completată în 1880 şi 1891 ). In 1883
biblioteca, ce funcţionase până atunci ca bibliotecă şcolară, este declarată bibliotecă
publică, statut ce va deveni oficial abia în 1888, când obţine o subvenţie anuală din
partea autorităţilor locale. Tot atunci i se stabileşte şi modul de organizare şi
funcţionare şi primeşte numele de Biblioteca Carol I. După 1948, biblioteca va reveni
la statutul de bibliotecă şcolară, pe care şi-l păstrează până astăzi.
Fondurile bibliotecii s-au constituit deci din a doua jumătate a sec. XIX, la
nucleul iniţial de cărţi didactice, preluate de la şcolile primare din oraş, adăugându-se
treptat publicaţii din diverse domenii, obţinute prin donaţii şi achiziţii din ţară şi
străinătate. Fondul de ca1te veche care s-a păstrat, se datorează în mare parte donaţiilor
făcute (la sfârşitul sec. XIX şi începutul sec. XX), de numeroşi oameni cultivaţi, ei
înşişi colecţionari de cărţi şi posesori de biblioteci însemnate: Costache Ciochinescu,
Costache Canella, Basil Iorgulescu, Procopie Casotta, Nicolae Vaschide, Grigore
Monteoru, Dimitrie A. Sturdza, Anton Carp, Ioan .S. Păltineanu, G. I. lonescu-Gion.
generalul Eustatie Pencovici, S. Perieţeanu ş.a. Importante donaţii au făcut bibliotecii
liceului Academia Română, Casa Regală şi Ministerul Instrucţiunii. Acest fond, care
astăzi nu depăşeşte ca vechime sec. XVIII, cuprinde scrieri din domenii variate, de la
istorie, geografie, beletristică, istoria artei, filozofie până la matematică, ştiinţele
naturii, medicină, comerţ, drept. El conţine ediţii de opere complete din clasici, ediţii
princeps ale scriitorilor români din secolul trecut, numeroase enciclopedii, dicţionare şi
o bogată colecţie din primele periodice româneşti.
Catalogul cuprinde unsprezece titluri (douăzeci şi şase de volume), imprimate în
veacul luminilor (între anii 1700-1795), în centre tipografice europene, în limbile
latină, franceză, italiană şi germană. În plan lingvistic şapte titluri sunt în limba
franceză, două în latină şi câte unul în limbile germană şi italiană.
În ceea ce priveşte provenienţa cărţilor şi modul cum a ajuns fiecare dintre ele în
posesia bibliotecii, putem presupune că ele provin din donaţii. În condiţiile în care
documentele de evidenţă de la începuturile bibliotecii (acte de donaţie, registre de
inventar), cu o singură excepţie , nu s-au păstrat, nu am putut folosi decât informaţia
4
oferită de ex libris-uri (ştampile, etichete). Din analiza tipurilor de ştampilă folosite,

rezultă că toate cărţile au intrat în bibliotecă în perioada în care aceasta se numea
Biblioteca Carol I, deci în perioada cuprinsă probabil între 1888 (când se publică
statutul şi regulamentul bibliotecii) şi 1932 (când liceului i se schimbă numele). Unele
cărţi au ex libris-urile proprietarilor anteriori, dar nici unul dintre aceştia nu se numără
Cunoaştem destul de amănuntit, datorită listelor· de inventar întocmite de Basil Iorgulescu, doar
4
continutul donatiei lui Costache Ciochinescu, din 1873 şi din 1891. Direciia judeteană a Arhivelor
Nationale Buzău, fond Primăria oraş Buzău, dosar 215/1874, f. 5 verso-16 şi dosar 1/1890, f. 32-38
verso. Cărtile prezentate în catalog nu provin din această donaţie.
CARTE STRĂINĂ DIN BIBLIOTECA COLEGIULUI "B. P. HAŞDEU" 421
printre donatorii cunoscuţi ai bibliotecii. Printre posesorii anteriori se numără un conte

de Sallabery 5 (Alcibiade, nr. cat. 13-16), doctorul S. Novak (Auraria romano-dacica.
nr. cat. 8), Ernest Thorin, librar din Paris (Habitudes et moeurs privees des romains, nr.
cat. 26).
Din perspectiva conţinutului ele se înscriu în unnătoarele domenii: literatură de
călătorii, istorie şi literatură beletristică, ilustrând preferinţa epocii pentru descrierile de
călătorii şi pentru subiectele inspirate din antichitatea greco-romană. Chiar şi în cazul
beletristicii sursa este tot istorică: Alcibiade, războaiele punice, moartea lui Cato.
Multe cărţi sunt (sau conţin) relatări ale călătorilor străini care străbat sau stau o
vreme în ţările române în sec. XVIll • Unele dintre acestea sunt importante izvoare
6
pentru istoria românilor în veacul fanariot. De exemplu: Samuel Koleseri7, a călătorit

de patru ori în Ţara Românească în perioada 1709-1714, la invitaţia lui Constantin
Brâncoveanu. În multe dintre lucrările sale se găsesc infonnaţii (unele cu caracter
etnografic) d,~spre românii din Transilvania şi despre ţările române. În ca11ea sa Auraria
romano-dacica (nr. cat. 8) există şi o referire la zona Buzăului, legată de căderea unei
pietre meteoritice în apropierea oraşului, "la o zi de drum de munţii cu acelaşi nume".
Informaţia a aflat-o chiar de la domn, care i-a arătat câteva fragmente păstrate la curtea
domnească (veridicitatea informaţiei fiind întărită şi de consemnarea evenimentului în
cronica lui Radu Greceanu ). Michael Schendo (a cărui scriere ce descrie bogăţiile
8
mineralogice ale Olteniei, a fost anexată ediţiei a doua a lucrării lui Koleseri), a fost
medicul lui Nicolae Mavrocordat în timpul primei sale domnii în Ţara Românească.
Am putea să-l identificăm pe acest conte cu acel emigrant francez, care prin 1791 călătoreşte prin ţărik
5
române şi care dă, în cartea sa Voyage a Constantinople, en Ita/ie et aux iles de J'archipe/ par /'
A//emagne et la Hongrie, Paris, 1799 preţioase ştiri despre Oltenia. Partea referitoare la principate a fost
reeditată separat în 1821 cu titlul: Essai sur la Valachie et la Mo/davie. v. N. Iorga. lstoria românilor
prin călători, Bucureşti. 1981, p. 406.
De-a lungul timpului biblioteca a suferit importante pierderi (de exemplu în timpul primului război
6
mondial localul liceului a fost ocupat de aJlTlata germană, arhiva şcolii distrusă şi numeroase că11i au
dispărut). Au existat şi alte că11i care descriau călătorii, tipărite în sec. XVlll, care astăzi nu mai sunt în
bibliotecă: J.LB. Carra, Histoire de la Mo/davie et de la Valachie, 1781 şi Viaggio da Constantinopoli a
Bukoresti, Roma, 1794. cf. G. Cocora. Tipar şi cărturari, Bucureşti, 1977, p. 23 7. 239.
Samuel Koleseri ( 1663-1732), medic şi savant maghiar (stabilit la Sibiu), investit de autorităţile
7
habsburgice cu diverse funcţii (medic al guberniului. medic militar pe lângă armata austriacă din
Transilvania, inspector al minelor din Transilvania, consilier gubernia! ), a avut o mare influentă în
cercurile conducătoare ale Transilvaniei. Prin preocupările sale ştiinţifice şi culturale, a intrat în contact
cu cărturarii vremii. întreţinând cu aceştia o vastă corespondenţă. A corespondat cu stolnicul Constantin
Cantacuzino, Constantin Brâncoveanu şi Nicolae Mavrocordat. A vizitat Ţara Românească în 1709.
1712, 1713 şi 1714, însă însemnările sale de călătorie s-au pierdut. Cunoscut bibliofil, a mijlocit
cumpărarea de cărţi pentru Brâncoveanu şi Mavrocordat. apud Călători străini despre ţările române, voi.
VIII, Bucureşti, 1983, p. 615-617.
" ••• la ghenarie 28 dni, leat 72 I 7 la I O ceasuri den zi, fiind vreme frumoasă, senin şi soare, la judeţul
8
Buzăului, de ceia parte de apa Buzăului, au trăsnit atit de tare, cit oamenii şi dobitoacele au căzut la
pământ şi au căzut şi câteva pietri de sus, care pietri dii minune le-au adus la curte, de s-au minunat toţi
văzându-le.''. Radu Greceanu, Cronica în Cronicari munteni, 3, Bucureşti, 1984. p.159.
422 D. LUPU
Fr. J. Sulzer a stat în Ţara Românească 6 ani, între 1774-1780 dar a călătorit
9
deseori, în interes de afaceri şi în Moldova. Cartea sa Geschichte des transalpinichen

Daciens (nr. cat. 9) este folosită ca izvor documentar pentru sf'arşitul sec. XVIII, mai
ales pentru ştirile referitoare la domnia lui Alexandru Ipsilanti (biblioteca deţine doar
volumul 2, nr. cat. 9).
Cam în aceeaşi perioadă s-a aflat în ţările române Ştefan Raicevich (agent
consular al Austriei în principate din 1781 până în 1792), impresiile sale fiind
consemnate în Osservazioni storiche, naturali e politiche intomo la Valachia e
Moldavia (nr. cat. 12). În carte apare şi o referire la chihlimbarul din regiunea
Buzăului.
În 1786 venind de la Constantinopole, în drum spre Viena, trece prin Ţara
Românească lady Elisabeth Craven 10 • Descrierea călătoriei sale, Voyage en Crimee et a
Constantinople en 1786 (nr. cat. 17), s-a bucurat de mare succes în epocă, dovadă fiind
numeroasele reeditări şi traduceri. Este primită cu mare fast de către noul domn,
Nicolae Mavrogheni, la a cărui investitură asistase la Constantinopole, rămâne o zi la
Bucureşti, o vizitează pe doamnă şi în cinstea ei se dă un ospăţ. Descrierea călătoriei de
la Călăraşi la Bucureşti şi de aici spre Sibiu, a ceremonialului de primire la curtea
domnească, descrierea lui Mavrogheni şi a frumoasei sale soţii, Marioara Scavoni,
precum şi alte impresii le găsim în scrisorile expediate de la Călăraşi, Bucureşti şi
Sibiu.
Tot o relatare de călătorie este cea mai veche publicaţie a fondului, Voyage au
Levant (nr. cat. 1) scrisă de olandezul Cornelius de Bruyn ( 1652- c.1719), pictor şi
voiajor faimos în epocă. Cartea, rod al unei călătorii ce a durat nouă ani, este redactată
sub fonna unui jurnal şi are un aspect impresionant: fonnat in-folio, numeroase
ilustraţii, printre care şi 21 O de gravuri realizate după desenele autorului. Imediat după
apariţia cărţii în 1699, Bruyn a fost acuzat că ar fi reprodus desenele altor voiajori.
Pentru a-şi dovedi nevinovăţia include în ediţia de faţă mărturiile celor ce l-au văzut
tăcând schiţe "la motiv", în timpul călătoriei.
Ilustraţii valoroase (planşe şi portrete ale nobililor de la curtea Franţei), are şi La
vie de Philippe d'Orleans (nr. cat. 2, 3) reproduse după volumul Încoronarea lui
Ludovic al XV-iea ... (Paris, 1722), realizate de vestiţii gravori ai Imprimeriei Regale 11 •
9
Franz Joseph Sulzer, doctor în ştiinte juridice, funcţionar (auditor) în armata austriacă a fost invitat de
Alexandru lpsilanti la Bucureşti pentru a pune bazele unei şcoli superioare, unde urma sll predea cursuri
de drept. Sosit în 1774, cu planuri ambitioase, dezamAgit de neîmplinirea lor ("Universitatea" plănuită
nu s-a mai deschis, nu a fost numit secretar al domnului şi nici agent al Austriei), rămâne în ţară până în
I 780. Experientele neplăcute i-au marcat obiectivitatea scrierii. Cartea sa a lansat teoria imigraţionistă. v.
N. Iorga, op. cit„ p. 383-386.
10
Elisabeth Berkeley Craven ( 1750-1828), scriitoare engleză. Născută Berkeley, se căsătoreşte cu contele
Craven în 1767. Dupa divorţul din 1781 face numeroase cllllUorii în Europa În 1791 se căsătoreşte cu
markgraful de Ansbach, Karl Alexander (scrisorile cuprinse în carte îi sunt destinate). apud La Grande
Encyclopedie, tome treizieme, Paris, s.a„ p.286.
11
Albert Flocon, Universul clrţilor, Bucureşti, 1976, p. 301-305.
Lucrarea este o mărturie contemporană despre regenţa lui Philippe d'Orleans iar
autorul a publicat-o anonim în afara Franţei 12 • Cazul nu este singular în epocă. Toţi cei
care criticau regimul trebuiau să-şi ia măsuri de precauţie. Este de ajuns să ne referim
doar la Montesquieu care procedează la fel cu Scrisorile persane (publicată anonim în
1721, probabil la Amsterdam, cu o adresă editorială falsă).
Descrierea lucrărilor s-a făcut urmând criteriul cronologic în cazul anilor de
apariţie şi alfabetic în cazul autorilor (sau titlurilor) în cadrul aceluiaşi an de apariţie.
Fiecare exemplar descris a primit un număr de ordine.
În prezentarea publicaţiilor s-au folosit următoarele elemente de descriere: anul
apariţiei; numărul de ordine al includerii publicaţiei în catalog; autorul; pagina de titlu,
transcrisă integral; paginaţia; formatul în cm; oglinda paginii (nr. de rânduri şi
dimensiunea textului în cm); note (observaţii) privind aspectul grafic şi conţinutul
exemplarului descris; însemnări; legătura; deţinătorii anteriori (ex libris-uri);
bibliografia; numărul de inventar şi în funcţie de caz, poziţia de colligat.
La transcrierea paginii de titlu s-au omis motto-urile şi citatele, ele fiind
reproduse la note. Datele de publicare (localitatea, editura, tipografia, anul de apariţie)
au fost transcrise în forma în care apar pe pagina de titlu. În cazul în care unele dintre
aceste date au fost preluate din alte zone ale publicaţiei, au fost trecute între paranteze
drepte.
Notele (observaţiile) referitoare la aspectul grafic cuprind: limba textului şi
alfabetul folosit; aşezarea textului pe coloane; culoarea tiparului (în cazul în care pe
lângă negru mai este şi o altă culoare); tipul de hârtie (în cazul în care se constată
prezenţa filigranului); marca tipografică; ilustraţii incluse în text sau anexate.
Notele (observaţiile) referitoare la conţinutul publicaţiei includ: provenienţa
informaţiilor din paranteze drepte; menţiuni despre ediţie; menţionarea persoanelor
care au contribuit Ia realizarea publicaţiei în altă calitate decât cea de autor:
comanditar, editor ştiinţific sau comercial, ilustrator, traducător etc.; prezentarea
cuprinsului: prefaţă, cuvântul editorului (sau tipografului), indici etc.; menţionarea
privilegiului, dedicaţiilor, motto-urilor, citatelor de pe pagina de titlu, a listelor de că11i
sau preţului cărţii.
Cartea a apărut anonim la Haga. Autorul, un fost iezuit pe nume La Mothe (1680-1740), a fost nevoit
12
să părăsească Franţa, în 1718, în urma unui discurs împotriva politicii monetare a guvernului şi să se
refugieze în Olanda, unde va continua să publice sub pseudonimul La Hode. Este cunoscut ca autor de
lucrări istorice cu caracter memorialistic, printre care Histoire de Louis X/V apărută în 1740 (atacată de
Voltaire). apud La Grande Encyc/opedie, tome vingt et unieme, p. 839.
424 O. LUPU
CATALOG
ABREVIERI:
col. = coloană,-e nr.= număr

f. =fila. -e nr. inv. =număr inventar
f. gardă = fila de gardă. O= oglinda paginii
Fig. = figura p. = pagina. -i
h. =hartă pag. titlu =pagina de titlu
llustr. = ilustraţii R =rânduri
lb. =limba voi. = volum. -e
mss. = manuscris
nenum. = nenumerotată. -e
BIBLIOGRAFIE:
BARBIER. ANT.-ALEX„ Le Dictionnaire des Ouvrages Anonymes, 7 voi.. Paris. 1869-1879.

Abreviere: BARBIER voi., p.
GRAESSE. JEAN GEORGES THEODORE. Tresor de /ivres rares et precieux ou Nouveau dictionnaire
bibliographique. 7 voi. Milano. 1950. Abreviere: GRAESSE voi., p.
VERESS. ANDREI. Bibliografia română-ungară, 3 voi. Editura "Cartea Românească''. Bucureşti. 1931-
1935. Abreviere: VERESS voi.. p.
1700
Nr. I
BRUYN, CORNELIUS DE
VOYAGE AU LEVANT, C'EST A DIRE DANS LES PRINCIPAUX ENDROITS DE L'ASIE

MINEURE DANS LES ISLES DE CHIO, DE RHODES, DE CHYPRE &C. DE MEME QUE DANS
LES PLUS CONSIDERABLES VILLES D'EGYPTE, DE SYRIE, ET DE LA TERRE SAINTE;
ENRICHI DE PLUS DE DEUX CENS TAILLES-DOUCES, OU SONT REPRESENTEES LES
PLUS CELEBRES VILLES, PAiS, BOURGS, & AUTRES CHOSES DIGNES DE REMARQUE,
LE TOUT DESSINE D'APRES NATURE: PAR CORNEILLE LE BRUN. TRADUIT DU
FLAMAND. A DELFT, CHEZ HENRI DE KROONEVELT. MDCC. AVEC PRIVI LEGE.
- 9 f.. 406 161 p.

- 2° (40 cm).
- O: 59 R (27x 13,6 cm).
- Text în lb. franceză şi latină. Alfabet latin extins. Text pe două col. llustr.: 210 planşe gravate (tai//es-
douces), portretul autorului, două gravuri reprezentând compoziţii alegorice (scenă dintr-un atelier, pictori,
modele. trei personaje feminine reprezentând arhitectura. pictura şi sculptura), ornamente tipografice
(initiale în chenare florale, vignete); h. (pliată): Tabula geographica. Continens: Vcstigia et Procebum
itineris Tam Maritimi, quam Terrestri. Come/ii de Broin;
- Prima ediţie a apărut la Delft. în 1698 în lb. flamandă. Autorul ilustr., al h., dedicaţiei şi prefeţei este Le
Brun. Cele două gravuri situate înaintea pag. titlu sunt semnate: I. Mu/der fecit (a gravat) şi R. du Val
invenit(,a desenat). Cartea este dedicată lui Antoine Ulric, duce de Brunswik şi Luneburg. Portretul lui Le
Brun este semnat: Godfr.: Knel/er Equos Pinxit şi G. Valck Schulp., iar versurile închinate acestuia sunt
semnate de poeţii olandezi Janus Broukhusius şi Pierre Francius. Cuprinde: textul privilegiului: po11retul
autorului încadrat într-un medalion oval cu inscripţia: PICTOR CORNELIUS DE BRUYN: dedicaţia către
ducele de Brunswik şi Luneburg; prefaţa în care autorul prezintă scopul călătoriei şi interesul său special
pentru realizarea desenelor "după natură''; 6 scrisori - mărturii, care garantează autenticitatea desenelor:
aviz către legători despre modul în care trebuie introduse ilustr. în text (numărul p. după care se va lega
fiecare planşă); indice de tenneni (Table des principales choses contenues dans cet ouvrages).
- Legătură originală. Coperte carton. Cotor pergament, neted, text imprimat negni: VOYAGEIAU
LEVANTIPAR/LE BRUN. Tranşa colorată.
- Ex libris, cerneală neagră., mss.: Sens(f ?)„., (pag. titlu): ştampilă circulară. tuş albastru. text:
BIBLIOTECA CAROL I. BUZEU. (f. 2): ştampilă dreptunghiulară. tuş roşu, text: LICEUL B. P.
HAŞDEU. BUZĂU. BIBLIOTECA. (pag. titlu).
- GRAESSE L p. 552.
- nr. inv. 1806 (Fig. I A, l 8)
1737
Nr. 2
LA MOTHE-PERE DIT DE LA HODE
LA VIE DE PHILIPPE D'ORLEANS, PETIT-FILS DE FRANCE, REGENT DU ROYAUME

PENDANT LA MINORITE DE LOUIS XV. PAR MR. L. M. D. M. TOME PREMIER. SECONDE
EDITION. A LONDRES, AUX DEPENS DE LA COMPAGNIE. MDCCXXXVll.
-1f„386 p.
-12° (17 cm).
- O: 31 R (l2,5x6,4 cm).
- Text în lb. franceză. Alfabet latin extins. Tipar negru şi roşu. Hârtie filigranată. llustr.: 7 portrete: pe
pag. titlu este reprodus portretul lui Ludovic al XV-iea
- Prima ediţie a apărut la Haga, în 1736. Cuprinde: Avertissment des libraires, în care editorul recomalldă
autorul ca o persoană de încredere, care a tratat cu obiectivitate subiectul: "Acest manuscris ne-a căzut
Întâmplător În mâini. Am fost asiguraţi că aparţine unui om de condiţie, care a avut mari relaţii la palat În
timpul regentului d 'Orleans şi legături foarte apropiate cu câteva persoane care s-au bucurat de Încrederea
acestui prinţ („.). Nu-i ştim prea clar numele dar dacă dăm crezare celor ce ni s-au spus, iniţialele L. M. D.
M. Îl reprezintă cu fidelitate şi are un frate În starea ecleziastică, vestit atât prin pietatea cât şi prin erudiţia
sa''.
- Însemnare în lb. franceză cu cerneală neagră (care scoate din anonimat numele autorului): La mothe dit
dela Hode (pag. titlu).
- Legătura carton-piele. Cotor piele pe cinci nervuri profilate, decorat cu motive florale aurite (ghirlande
încadrând o floare de crin), cu text auriu imprimat: VIE/DE PHILIPPEID'ORLEANS. Coperte carton cu
colţuri din piele. Forzaţ marmorat. Tranşă colorată.
- Ex libris ştampilă ovală, tuş albastru, text: BIBLIOTECA CA.i<OL I. BUZEU.(pag. titlu): ştampilă
dreptunghiulară., tuş roşu, text: LICEUL B. P. HAŞDEU. BUZĂU. BIBLIOTECA. (pag. titlu).
- BARBIER IV, p. 1002.
- Nr. inv. 1914 (Fig. 2).
426 O.LUPU
Nr. 3
LA MOTHE-PERE DIT DE LA HODE
LA VIE DE PHILIPPE D'ORLEANS, PETIT-FILS DE FRANCE, REGENT DU ROYAUME

PENDANT LA MINORITE DE LOUIS XV. PAR. MR. L. M. D. M. TOME SECONDE. SECONDE
EDITION. A LONDRES, AUX DEPENS DE LA COMPAGNIE. MDCCXXXVll.
-402/17/ p.
- 12° (17 cm).
- O: 31 R ( 12,5x6, 4 cm).
- Text în lb. franceză. Alfabet latin extins. Tipar negru şi roşu. Hârtie filigranată. llustr.: pe pag. titlu este
reprodusă planşa XIV: Sacre de Louis XV a Rheims (25 oct. 1722). De remarcat este şi planşa XV: Ordre
de la seance du lit de Justice tenu par le Roi XV a sa majorite. Le 22 fevr. 1723.
- Cuprinde: A vis au relieur cu indicarea locurilor unde legătorul trebuie să insereze planşele şi Catalogue
a
des livres imprime la Haye, chez Pierre Gosse, ou dont ii a nombre d 'exemp/aires.
- Celelalte elemente identice cu cele de la nr. 2.
- BARBIER IV, p. 1002.
- Nr. inv. 1915
1771
Nr. 4
MEMORIAE POPULORUM, OLIM AD DANUBIUM, PONTUM EUXINUM, PALUDEM

MAEOTIDEM, CAUCASUM, MARE CASPIUM, ET INDE MAGIS AD SEPTEMTRIONES
INCOLENTIUM, E SCRIPTORIBUS HISTORIAE BYZANTINAE ERUTAE ET DIGESTAE A
IOANNE GOTTHILF STRITTERO, GYMNASII ACADEMIAE SCIENTIARUM IMPERIALIS
PETROPOLITANAE CONRECTORE. TOMUS I. GOTHICA, VANDALICA, GEPAEDICA,
LONGOBARDICA, HERULICA, HUNNICA ET AVARICA, COMPLECTENS. PETROPOLI,
IMPENSIS ACADEMIAE SCIENTIARUM, MDCCLXXI. !MARTIN HANKIUM IMPRIMISI.
- X I, 760 /2/ p.
-4° (27 cm).
-0: 37 R (16,5xl I cm).
- Text în lb. latină şi citate în lb. greacă. Alfabet latin de bază şi alfabet grec. Hârtie filigranată. Marcă
tipografică reprezentând un scut sprijinit de un trunchi de copac, pe scut stă o pasare (verso pag. titlu).
llustr.: ornamente tipografice (frontispicii, vignete).
- Tipograful mentionat în prefată. Cuprinde: prefata îngrijitorului de editie J.G. Strittero, profesor la
Academia imperială de ştiinţe din Petersburg, note, cronologii, genealogii, indice istoric şi geografic, erată.
- Legătură carton-piele. Cotor piele, pe cinci nervuri, decorat cu chenare liniare aurite.
- Ex libris ştampilă circulară, tuş albastru, text: BIBLIOTECA CAROL I. BUZEU (pag. titlu); ştampilă
dreptunghiulară, tuş roşu, text: LICEUL B. P. HAŞDEU. BUZĂU. BIBLIOTECA (pag. titlu).
- GRAESSE VI, p. 511.
- Nr. inv. 1795 (Fig. 3).
1774
Nr. 5

IOANNE GOTTHILF STRITTERO, GYMNASll ACADEMIAE SCIENTIARUM IMPERIALIS
PETROPOLITANAE CONRECTORE. MEMORIAE POPULORUM, OLIM AD DANUBIUM,
PONTUM EUXINUM, PALUDEM MAEOTIDEM, CAUCASUM, MARE CASPIUM, ET INDE
MAGIS AD SEPTEMTRIONES INCOLENTIUM, E SCRIPTORIBUS HISTORIAE
BYZANTINAE ERUTAE ET DIGESTAE A IOANNE GOTTHILF STRITTERO, GYMNASll
ACADEMIAE SCIENTIARUM IMPERIALIS PETROPOLITANAE CONRECTORE. TOMUS li.
SLAVICA, SERVICA, CHROUATICA, ZACHLUMICA, TERBUNICA, PAGANICA, DIOCLEICA.
MORA VICA, DOSNICA, BULGARICA, VALACHICA, RUSSICA, POLONICA, LITHUANICA,
PRUSSJCA, SAMOTICA, PERMICA ET BOEMICA COMPLECTENS. PETROPOLI. IMPENSIS
ACADEMIAE SCJENTIARUM, MDCCLXXIV.
-1070 p.
-4° (27 cm).
- O: 37 R (17xl2,5 cm).
- Capitolul referitor la istoria românilor cuprinde: VALACHIAE EX SCRIPTORIBUS BYZANTlNIS,
VALACHORUM NOMEN, GENUS, SEDES, HISTORIA (p. 891) şi SUMARIUM DE VALACHIS
GENEALOGIA DUCUM VALACHICORUM(p. 896).Conţine addenda la voi. I şi erata.
-Nr. inv. 1796.
1778
Nr. 6

IOANNE GOTTHILF STRITTERO, GYMNASll ACADEMIAE SCJENTIARUM IMPERIALIS
PETROPOLITANAE CONRECTORE. TOMUS III. TURCICA, CHAZARICA, UNGRICA,
PATZINACICA, UZICA, COMANICA ET TATARICA COMPLECTENS. PETROPOLI,
IMPENSIS ACADEMIAE SCJENTJARUM, MDCCLXXVIII.
- 1197 p.
-4° (27 cm).
- O: 38 R (16,5x12,5 cm).
- Cuprinde: genealogii, cronologii, indice istoric, addenda la voi. li şi erată.
-Nr. inv. 1797.
428 D. LUPU
1779
Nr. 7

IOANNE GOTTHILF STRITTERO. GYMNASll ACADEMIAE SCIENTIARUM IMPERIALIS
PETROPOLITANAE CONRECTORE. TOMUS MEMORIAE POPULORUM, OLIM AD
DANUBIUM, PONTUM EUXINUM, PALUDEM MAEOTIDEM, CAUCASUM, MARE CASPIUM,
ET INDE MAGIS AD SEPTEMTRIONES INCOLENTIUM, E SCRIPTORIBUS HISTORIAE
BYZANTINAE ERUTAE ET DIGESTAE A IOANNE GOTTHILF STRITTERO, GYMNASll
ACADEMIAE SCIENTIARUM IMPERIALIS PETROPOLITANAE CONRECTORE. TOMUS IV.
LAZICA, AVASGICA, MISIMIANICA, APSILICA, TZANICA, SVANICA. MESCHICA,
ZICCHICA, IBERICA, ALANICA, IUTHUNGICA, CARPICA, V ARNICA, CHAMA VICA,
VARANGICA, NEMTZICA, DACICA, PANNONICA, SARMATICA, SCYTICA, MASSAGETICA
ET GENEALOGIAS GENTIUM COMPLECTENS. ACCEDIT INDEX DUPLEX TOTilJS
OPERIS, PETROPOLI, IMPENSIS ACADEMIAE SCIENTIARUM, MDCCLXXIX.
- X, 556. 308 /3/ p.

-4° (27 cm).
-0: 37 R ( 17x12,5 cm).
- Cuprinde: prefaţă, GENEALOGTAE GENTIUM EX SCRIPTORIBUS BYZANTINIS. INDEX
HISTORICUS, INDEX GEOGRAPHICUS, addenda la voi. III şi erată.
-GRAESSE, VI p. 511.
- Nr. inv. 1798.
1780
Nr. 8
KOLESERI, SAMUEL DE KERES-EER
SAMUELIS K0LESERI DE KERES-EER AURARIA ROMANO-DACICA, UNA CUM

VALACHIAE CIS-ALUTANAE SUBTERRANEAE DESCRIPTIONE MICHAELIS SCHENDO, R.
C. EQ. VANDERBECH. ITERUM EDITA CURIS IOANNIS SEIVERT. POSSONll &
CASSOVIAE. SUMPTIBUS IOAN. MICHAELIS LANDERER. TYPOGRAPHI, ET
BIBLIOPOLAE. 1780.
- I O f., 295 1661 p. + 1231 p„ o h.

- 8° (21 cm).
-0: 31 R (16x9 cm).
-Text în lb. latină. Alfabet latin de bază. Marcă tipografică: Minerva cu emblemele sale (coif şi lance),
stând pe un jilţ, încadrat de vrejuri. Ilustr.: ornamente tipografice (frontispicii, medalioane, vignete) şi oh.
a Olteniei: VALACHIA CISALUTANA IN SUOS QUTNQUE DISTRICTUS DIVISA.
- Prima ediţie a AURAR/Ela apărut la Sibiu în 1717. Îngrijitorul noii ediţii este Johann Seivert. Cartea a
apărut la Bratislava în tipografia lui I. M. Landerer, care îi asigură şi difuzarea Cuprinde: dedicaţia către
împărat şi prefaţa autorului, reproduse după ediţia din 1717; prefaţa semnată GEORGIUS PRA Y
LECTORI SALUTEM scrisă la Buda în 1779; Elenchus; textul AURAR/El are şase capitole, paragrafele
numerotate şi note de subsol; editorul a adăugat o lucrare, redactată în 1720 de medicul Michael Schendos
CARTE STRĂINĂ DIN BIBLIOTECA COLEGIULUI ''B. P. HAŞDEU"' 429
Van der Bech. ce descrie Valachia austriacă (Oltenia). de curând intrată în posesiunea Imperiului
habsburgic. cu titlul: HISTORICO - PHYSICO - TOPOGRAPHICA VALACHIAE AUSTRIACAE
SUBTERRANEAE DESCRIPTIO, AD FAMIGERATISSJMUM DACIAE SECRETAR/VM
SAMUELEM KOLESERITJM DE KERE-EER, V/RUM DIGNITA TE, AC LITTERIS
ILLUSTRISSJMUM, EPISTOLARI STYLO EXARA TA, A MICHAELE SCHENDO R. C. EQ.
VANDERBECH, AA. LLB. PH/LOS. AC V. MEDIC. LAUREATO DOCTORE. (23 p. nenum.).
- Legătură carton-piele. Cotor piele, pe cinci nervuri. decorat cu motive florale aurite. text imprimat
auriu: S. KOLESERIIAURARIAI ROMANO-DACICA. Coperte carton şi hârtie marmorată. Fom1\
marmorat.
- Ex libris ştampilă ovală, tuş albastru. text: Dr. NOVAK S.IKONYUTARA (pag. titlu): ştampilă
rotundă.. tuş albastru. text: BIBLIOTECA CAROL I I BUZEU (pag. titlu): ştampilă dreptunghiulară. tuş
roşu, text: LICEUL B. P. HAŞDEU. BUZĂU. BIBLIOTECA (pag. titlu).
-VERESS L p. 610.
- Nr. inv. 1555 (Fig. 4).
178 1
Nr. 9
SULZER,FRANZJOSEPH
GESCHICHTE DES TRANSALPINISCHEN DACIENS, DAS IST: DER WALACHEN, MOLDAV

UND BESSARABIENS, IM ZUSAMMENHANGE MIT DER GESCHICHTE DES UBRIGEN
DACIENS ALS EIN BERSUCH EINER ALLGEMEINEN DACISCHEN GESCHICHTE MIT
KRITJSCHER FRENHEIT ENTWORFEN VON FRANZ JOSEPH SlJLZER, EHEMALIGEM K.K
HAUPTMANN UND AUDITOR. DES ERSTEN ODER GEOGRAPHJSCHEN THEILS ZWEETER
BANO. WIEN, BEY RUDOLPH GRĂFFER, 1781.
-544 p.
- 12° (22cm).
- O: 36 R ( 14,8x8 cm).
- Text în lb. germană şi citate în lb. latină. Alfabet gotic. llustr.: ornamente tipografice (frontispicii).
- Cartea a apărut în trei voi. între 1781-1782. Este voi. 2.
- Legătură originală, carton-piele. Cotor piele, neted. Coperte în carton şi hârtie mannorată.
- Ex libris ştampilă circulară, tuş albastru, text: BIBLIOTECA CAROL I. BUZEU (pag. titlu): ştampilă
dreptunghiulară, tuş roşu, text: LICEUL B. P. HAŞDEU. BUZĂU. BIBLIOTECA.( pag. titlu).
- Nr. inv. 5147 (Fig. 5).
(1784-17881
Nr. 10
DAMPMARTJN, ANNE-HENRI CABOT, VICOMTE DE
HISTOIRE DE LA RIV ALITE DE CARTHAGE ET DE ROME, A LAQUELLE ON A JOJNT LA

MORT DE CATON, TRAGEDIE, NOUVELLEMENT TRADUITE DE L'ANGLAIS, DE M.
ADDISSON. PAR A.H. DAMPMARTIN, CAPITAINE AU REGIMENT ROYAL, CAVALERIE.
TOME I. A STRASBOURG, CHEZ J.G. TREUTTEL, LIBRAIRE. A PARIS, CHEZ ONFROJ,
LIBRAIRE, RUE SAINT-VICTOR, AVEC APPROBATION, ET PRIVILEGE DU ROI. [DE
L'IMPRIMERIE DE ROLLAND ET JACOB].
-111. VIIl.372p.
430 D. LUPU
- 12° (22 cm).

- O: 29 R (15x9 cm).
- Text în lb. franceză. Alfabet latin extins. llustr.: ornamente tipografice (frontispicii, vignete).
- Tipografia menţionată la sfărşitul voi. II (nr. 11 ). Cartea tratează subiectul războaielor punice. Cuprinde:
Tables de matiers şi A vis de I'editeur către cititori, cu un cuvânt special adresat militarilor. Editorul face o
prezentare elogioasă tânărului ofiţer debutant, apreciind încercările literare ale acestuia. în condiţiile în care
mediul militar al epocii stătea sub semnul cuvintelor mareşalului Gassion: ""Les hommes qui possedent Ies
lettres sont de pauvres engin de guerre'. Pe pag. titlu un motto din Voltaire: "'le ne suis qu'un soldat, etje
n 'ai que du zele". Cuprinde: Tables de matiers şi A vis de l 'editeur
- Legătură carton-piele. Cotor neted, piele, decorat cu motive vegetale şi geometrice aurite, numărul voi.
şi text imprimat auriu: RIVALITEI DEJ CARTHAGEII. Coperte carton cu colţuri din piele, decorate cu
chenare vegetale aurite. Fonaţ marmorat. Tranşa aurită.
- Ex libris sigiliu (pag. titlu); ştampilă circulară, tuş albastru, text: BIBLIOTECA CAROL I. BUZEU
(pag. titlu); ştampilă dreptunghiulară, tuş roşu, text: LICEUL B. P. HAŞDEU. BUZĂU.
BIBLIOTECA.(pag. titlu).
- Nr. inv. 1300 (Fig. 6).
Nr. 11
DAMPMARTIN, ANNE - HENRI CA BOT, VICOMTE DE
HISTOIRE DE LA RIV ALITt DE CARTHAGE ET DE ROME, A LAQUELLE ON A JOINT LA

MORT DE CATON, TRAGtDJE, NOUVELLEMENT TRADUITE DE L' ANGLAIS, DE M.
ADDISSON. PAR A.H. DAMPMARTJN, CAPITAINE AU RÎGIMENT ROYAL, CAVALERIE.
TOME II. A STRASBOURG, CHEZ J.G. TREUTTEL, LIBRAIRE. A PARIS, CHEZ ONFROI,
LIBRAIRE, RUE SAINT-VICTOR, AVEC APPROBATION, ET PRIVILtGE DU ROI. [DE
L'IMPRIMERIE DE ROLLAND ET JACOB).
- 171, 400, I i5 p.
- 12° (22 cm).
-0: 29 R (15x9 cm).
- Tipografia menţionată la p. 175. Cuprinde: o listă cu cărţi ce se găsesc la librarul care difuzeazA cartea.
apărute între 1786-1788 (catalog de editură): continuarea eseului despre războaiele punice; cu paginaţie
proprie La Mort de Caron. Tragedie (.. .)precedee de quelques reflexions sur I' art dramatique; ·•reflecţiile'"
îmbracă o forma epistolară: Lettre a madame la baronne de N., datată 25 noiembrie 1786 (un eseu asupra
stării artei dramatice franceze, subliniindu-se necesitatea reînvierii gloriei de altădată a teatrului francez,
condamnându-se influenţa engleză care se f!cea tot mai resimţită în modă, moravuri şi chiar în artă); în
cuvântul editorului care precede traducerea se spune că ·• ... diferite circumstanţe au Împiedicat timp de mai
bine de doi ani, publicarea acestui esi:u. Autorul redactându-l, l-a găsit plin de greşeli şi dorea să-l facă
dispărut. Noi ne-am opus intenţiei sale". Plecând de la aceste informaţii am aproximat anii de apariţie a
volumelor în perioada 1784-1788. Eseul este datat 1786. Dacă voi. li este redactat şi publicat în 1786,
atunci primul apăruse cu doi ani în urmă, deci în 1784. Dacă eseul era gata redactat în 1786, când se
publică primul voi. dar diferite circumstanţe i-au întârziat publicarea timp de doi ani. înseamnă că anul
apariţiei voi. li este 1788.
- Nr. inv. 1301.
1788
Nr. 12
(RAICEVICH ŞTEFAN)
OSSERVAZIONI STORICHE NATURALI E POLITICHE INTORNO LA VALACHIA E

MOLDAVIA NAPOLI 1788. PRESSO GAETANO RAIMONDI CON LICENZA DE'SUPERIORI.
-328 p., oh.

- 12° (20 cm).
-O: 24 R (14,7x7,5).
- Text în lb. italiană. Alfabet latin extins. llustr.: ornamente tipografice (frontispicii şi iniţiale ornate,
vignete); h.: LA MOLDA VIA E VALACHIA. SIENA. PRESSO PAZZINI CARL/.
-Cuprinde: introducere, erată, tablă de materii. Pe pag. titlu deviza "NTL ADMIRAR/':
- Însemnare: "faitte dai signor Raicevich, di Ragusal consules di S. M. J'lmperatore d'Austrial in
Moldavia ·: cerneai!!. violet (pag. titlu).
- Legătură carton-piele. Cotor piele, neted. Coperte carton şi hârtie. Forzaţ marmorat. Tranşa aurită.
- Ex libris ştampilă circulară, tuş albastru, text: BIBLIOTECA CAROL I. BUZEU (p.3); ştampilă
dreptunghiulară, tuş roşu. text: LICEUL B. P. HAŞDEU.BUZĂU. BIBLIOTECA.(pag. titlu).
- Nr. inv. 1397 (Fig.7).
1789
Nr. 13
ALCIBIADE, ENFANT. ORNE DE PLANCHES EN TAILLE DOUCE. PREMIERE PARTIE. A

ATfftNES; ET SE TROUVE A PARIS. CHEZ BUISSON, LIBRAIRE, H6TEL DE
COtTLOSQUET, RUE HAUTEFEUILLE, N° 20. 1789.
- 191, 248 p., o planşă.

- 12°( 21 cm).
-O: 28 R (14x7,8 cm).
- Text în lb. franceză. Alfabet latin extins. llustr.: ornamente tipografice; planşa reprezintă o scenă din
viaţa lui Alcibiade copil.
- Este prima ediţie. Cuprinde: prefaţa autorului semnată L. M.; PLAN DE L 'OUVRAGE., note istorice,
tablă de materii, erată.
- Legătură originală carton-piele. Cotor piele, neted, decorat cu motive vegetale (flori, frunze şi fructe}
aurite, text imprimat aurit: ALCIBIADP.111. Coperte carton, hârtie. Forzaţ marmorat. Tranşă colorată.
Muchia aurită.
- Ex libris etichetă, text: BIBLIOTHEQUE DE M1 le ci:de Salabeny (coperta 1 interior); ştampilă
circulară. tuş albastru, text: BIBLIOTECA CAROL I. BUZEU (f. gardă 1); ştampilă dreptunghiulară, tuş
roşu, text: LICEUL B. P. HAŞDEU. BUZĂU. BIBLIOTECA.(pag. titlu).
- Nr. inv. 1302. Colligat cu nr. 14 (Fig. 8).
Nr. 14
ALCIBIADE, JEUNNE HOMME. ORNE DE PLANCHES EN T AILLE DOUCE. SECONDE

PARTIE. A ATHENES; ET SE TROUVE A PARIS, CHEZ BUISSON, LIBRAIRE, H6TEL DE
COÎ.TLOSQUET, RUE HAUTEFEUILLE, N° 20. 1789.
- /1 /, 264 p., o planşă.
432 D. LUPU
- 12°(21 cm).
- O: 28 R ( 14x7.8 cm).
- Text în lb. franceză. Alfabet latin extins. llustr.: ornamente tipografice.: planşa reprezintă o scenă din
viaţa tânărului Alcibiade.
- Cuprinde note istorice. tablă de materii şi erată.
- Nr. inv. 1302. Colligat cu nr. 13.
Nr. 15
ALCIBIADE HOMME-FAIT. ORNE DE PLANCHES EN TAILLE DOUCE. TROISIEME

PARTIE. A ATHENES; ET SE TROUVE A PARIS, CHEZ BUISSON, LIBRAIRE, HOTEL DE
COETLOSQUET, RUE HAUTEFEUILLE, N° 20. 1789.
- li I. 224p„ o planşă.
- 12°(21 cm).
- O: 28 R ( 14x7,8 cm).
- Text în lb. franceză. Alfabet latin extins. Ilustr.: ornamente tipografice. Planşa îl reprezintă pe Alcibiade
la maturitate.
- Cuprinde: note istorice. tablă de materii şi erată.
Legătură originală canon-piele. Cotor piele, neted, decorat cu motive vegetale (flori. frunze şi fructe)
aurite. text imprimat aurit: ALCTBTADE!lll. Copene carton, hârtie. Forzaţ marmorat. Tranşă colorată.
Muchia aurită.
- Ex libris etichetă, text: BTBLTOTHEQUE DE M' le C"de Sa/aberry (coperta I interior): ştampilă
circulară, tuş albastru, text: BIBLIOTECA CAROL l. BUZEU (f. gardă I): ştampilă dreptunghiulară, tuş
roşu. text: LICEUL B. P. HAŞDEU. BUZĂU. BTBLTOTECA.(pag. titlu).
Nr. 16
ALCIBIADE, VIEILLARD. ORNE DE PLANCHES EN TAILLE DOUCE. QUATRIEME PARTIE.

A ATHENES; ET SE TROUVE A PARIS, CHEZ BUISSON, LIBRAIRE, HOTEL DE
COETLOSQUET, RUE HAUTEFEUILLE, N° 20. 1789.
-170p.
- 12°(21 cm).
- O: 28 R ( 14x7.8 cm).
- Text în lb. franceză. Alfabet latin extins. llustr.: ornamente tipografice.
- Cuprinde: note istorice, tablă de materii şi erată.
Nr. 17
CRA VEN, ELISABETH BERKELEY LADY
VOYAGE EN CRIMEE ET A CONSTANTINOPLE, EN 1786. PAR MILADI CRAVEN. TRADUIT

DE L' ANGLOIS, PAR M. GUEDON DE BERCHERE, NOTAIRE Ă. LONDRES. ENRICHI DE
PLUSIEUR CARTES & GRAVURES. A LONDRES, ET SE TROUVE A PARIS, CHEZ
MARADAN, LIBRAIRE. 1789.
- 443 151 p„ o h„ VI planşe.
-12° (21 cm).

- O: 25 R (14,3x7.6 cm).
- Text în lb. franceză. Alfabet latin extins. Ilustr.: ornamente tipografice (frontispicii. vignete). VI gravuri
(peştera Antiparos. portul Gabrio. etc.), o h.: La cartes des routes de la Crimee, anciennement Cherson~s
Taurique.
- Prima ediţie: Joumey through the Crimca to Constantinople. Londra . 1789. Autorul h.: P.F. Tardieu.
Lucrarea este constituită din 68 de scrisori, dintre care scrisorile cu nr. 63-67 relatează trecerea prin Ţara
Românească spre Transilvania. Cuprinde: A vis au relieur. indicându-se locul unde trebuie inserate ilustr.;
Cata/ogue des Ouvrages qui se trouvent chez le meme Libraire care prezintă, printre altele, numeroase
descrieri de călătorii. Preţul cărţii este de 6 livre.
- Legătură carton-piele. Cotor piele neted, decorat cu motive geometrice şi vegetale aurite. text imprimat
auriu: VOYAGESIAICONSTANTTNOPOLE. Coperte carton decorate cu un chenar floral aurit. Forza\
marmorat. Tranşă colorată.
- Ex libris ştampilă circulară, tuş albastru. text: BIBLIOTECA CAROL l.BUZEU (verso h.); ştampilă
dreptunghiulară. tuş roşu. text: UCEUL B. P. HAŞDEU. BUZĂU. BIBLIOTECA. (pag. titlu).
- GRAESSE I, p.141.
- Nr. inv. 3537 (Fig. 9).
Nr. 18
FELLER, FRANC::OIS-XA VIER DE
DICTIONNAIRE HISTORIQUE, OU HISTOIRE ABREGEE DES HOMMES QUI SE SONT FAIT

UN NOM PAR LE GENIE, LES TALENS, LES VERTUES, LES ERREURS, &c. PAR L'ABBE F.
X. D. F. SECONDE EDITION, CORRIGEE & BEAUCOUP AUGMENTEE. TOME PR!j:MIER. A
AUSBOURG, CHEZ MATTHIEU RIEGER, FILS, IMPRIMEUR-LIBRAIRE. ET SE TROUVE Ă.
LIEGE, A LA SOCIETE TYPOGRAPHIQUE, ET CHEZ LES PRINCIPAllX LIBRAIRES DE
L'EUROPE. M. DCC. LXXXIX. AVEC APROBATION. .
-XV, 124, 466 p.

- 12° (20 cm).
- O: 50 R (8,5x2,7 cm).
- Text în lb. franceză, aşezat pe două coloane. Alfabet latin extins. llustr.: ornamente tipografice
(frontispicii, vignete).
- Prima ediţie, cu acelaşi titlu, a apărut la Ausbourg, 1781 în 6 voi. Antetitlu: DICTIONNAIRE
HISTORIQUE. A-B. Cuprinde: Avertissement sur l'edition de 178 /; A vis sur cette seconde edition;
Cronologie de l'histoire universelle. împăr(ită în istorie sacră şi istorie profană. Pe pag. titlu este inserat
textul: "Convenientia cuique. Hor. a. p. ".
- Legătură carton-piele. Cotor piele pe cinci nervuri, decorat cu motive vegetale, geometrice şi avimorfc
(un vultur cu aripile ridicate) aurite, text imprimat auriu: DlCTIONNAIRE HISTORIQUEI A-B.
- Ex libris ştampilă circulară, tuş violet, text: BIBLIOTECA CAROL I. BUZEU (pag. titlu);ştampilă
dreptunghiulară, tuş albastru, text: LICEUL B. P. HAŞDEU. BUZĂU. BIBLIOTECA.(pag. titlu).
- Nr. inv. 465 (Fig. 10).
1790
Nr. 19
FELLER, FRANC::OIS-XA VIER DE

434 D. LUPU
X. D. F. SECONDE EDITION, CORRIGEE & BEAUCOUP AUGMENTEE. TOM.E SECONDE. A

AUSBOURG, CHEZ M. RIEGER. FILS, LIBRAIRE. A LIEGE, CHEZ LEMARIE, DESSOUS LA
TOUR S. LAMBERT ET LES PRINCIPAUX LIBRAIRES DE L'EUROPE. 1790. AVEC
APROBA TION.
-634 p.
- 12° (20 cm).
-0: 51R(8,5x2,7 cm).
- Text în lb. franceză, aşezat pe două coloane. Alfabet latin extins. Ilustr.: ornamente tipografice
- Antetitlu: DICTTONNAIRE HISTORIQUE. B-CEU.
- Nr. inv. 466.
I79 I
Nr. 20
FELLER. FRAN(:OIS-XA VIER DE

UN NOM PAR LE GtNIE, LES TALENS, LES VERTUES, LES ERREURS, &c. PAR L'ABBt F.
X. D. F. SECONDE EDITION, CORRIGEE & BEAUCOUP AUGMENTtE. TOME TROISIEME.
A AUSBOURG, CHEZ M. RIEGER. FILS, LIBRAIRE. A LIEGE, CHEZ LEMARit, DESSOUS
LA TOUR S. LAMBERT ET LES PRINCIPAUX LIBRAIRES DE L'EUROPE. 1791. AVEC
APROBATION.
-793 p.
- 12° (20 cm).
-0:51 R(8,5x2,7cm).
- Antetitlu: DICTIONNAIRE HISTORIQUE. C-E.
- Nr. inv. 467.
1792
Nr. 21
FELLER. FRAN(:OIS-XA VIER DE

X. D. F. SECONDE EDITION, CORRIGEE & BEAUCOUPAUGMENTEE. TOME QUATRIEME.
A AUSBOURG, CHEZ M. RIEGER, FILS, LIBRAIRE. Ă. LIEGE, CHEZ LEMARIE, DESSOUS
APROBATION.
-773 p.
- 12° (20 cm).
-0: 51 R (8,5x2,7 cm).
- Antetitlu: DICTIONNAIRE HISTORIQUE. F-H.
- Nr. inv. 468.
Nr. 22
FELLER, FRAN<;OIS-XA VIER DE

UN NOM PAR LE GENIE, LES TALENS, LES VERTUES, LES ERREURS, &c. PAR L'ABBt F.
X. D. F. SECONDE EDITION, CORRIGEE & BEAUCOUP AUGMENTEE. TOME CINQUIEME.
A AUSBOURG, CHEZ M. RIEGER, FILS, LIBRAIRE. A LIEGE, CHEZ LEMARIE, DESSOUS
APROBA TION.
-600p.
- 12° (20 cm).
- O: 51 R (8,5x2, 7 cm).
- Antetitlu: DICTIONNA/RE HISTORIQUE. 1-LB.
- Nr. inv. 469.
1793
Nr. 23
FELLER, FRAN<;OIS-XA VIER DE

X. D. F. SECONDE EDITION, CORRIGEE & BEAUCOUP AUGMENTEE. TOME SIXIEME. A
AUSBOURG, CHEZ M. RIEGER, FILS, LIBRAIRE. A LIEGE, CHEZ LEMARIE, DESSOUS LA
APROBATION.
-777p.
- 12° (20 cm).
- O: 51 R (8,5x2,7 cm).
- Antetitlu: DICTIONNAIRE HISTORIQUE. M-Q.
- Nr. inv. 470.
Nr. 24
FELLER, FRANCOIS-XA VIER DE

436 D. LUPU
X. D. F. SECONDE EDITION, CORRIGEE & BEAUCOUP AUGMENTEE. TOM~ SEPTIEME. A

AUSBOURG, CHEZ M. RIEGER, FILS, LIBRAIRE. Ă LIEGE, CHEZ LEMARIE, DESSOUS LA
APROBA TION.
-748 p.
- 12° (20 cm).
-0: 51 R (8.5x2.7 cm).
- Antetitlu: DICTIONNAIRE HISTORIQUE. P-R.
- Nr. inv. 471.
1794
Nr. 25
FELLER, FRAN<;:OIS-XA VIER DE

X. D. F. SECONDE EDITION, CORRIGEE & BEAUCOUP AUGMENTEE. TOME HUITIEME. A
AUSBOURG, CHEZ M. RIEGER, FILS, LIBRAIRE. Ă LIEGE, CHEZ LEMARIE, DESSOUS LA
APROBATION.
-884 p.
- 12° (20 cm).
- O: 51 R (8,5x2,7 cm).
- Antetitlu: DICTIONNAIRE HISTORIQUE. S-Z. Cuprinde: Supplement contenant des correction et
additions pentru fiecare voi. în parte (p. 811-882): in final autorul a anexat un extras din propriul său
Journal Historique et Litteraire. nr. din 4 aprilie 1794. în care răspunde acuza\iilor aduse de ·"detractorii''
lucrării sale.
- Nr. inv. 472.
I795
Nr. 26
D'ARNAY,
HABITUDES ET MOEURS PRIVEES DES ROMAINS. PAR D'ARNAY. NOUVELLE EDITION,

REVUE ET CORRIGEE. A PARIS, CHEZ MAILLARD, LIBRAIRE, QUAI DES AUGUSTINS,
N°43. AU CONTRAT SOCIALB. DE L'IMPRIMERIE DE FRAN(:OIS HONNERT, RUE DE
COLOMBIER, N° 1160. 1795. L'AN III DE LA REPUBLIQUE.
-VII, 278 p.
- 12° (21 cm).
-0: 29 R (14,4x8 cm).
- Text în lb. franceză. Alfabet latin extins.

- Prima ediţie cu titlul: VIE PRivEE DES ROMAINS. Paris, 1759. Cuprinde: A vcrtissement de l 'editeur
în care se arată motivul reeditării: "Această operă începe să devină rarii şi cred.:m că ne facem utili
concetăţenilor noştrii, oferindu-le o nouă ediţie". Pe pag. titlu este inserat textul: ··Non in depravatis, sed in
his quae bene secundum naturam se habent, considerandum est quid sit naturale. Aristat. Politic I. 2. ".
- Legătură carton-piele. Cotor piele pe cinci nervuri, text imprimat aurit: D'ARNA YILA VIE PRIVEE/
1795. Coperte din carton şi hârtie mannorată cu colţuri din piele.
- Ex libris etichetă, text: ERNEST THORIN. Libraire du Col/ege de France et de l'Ecole Normale
Superieure, 7, Rue de Medicis, 7, A Paris (coperta I interior); ştampilă circulară. tuş violet, text:
BIBLIOTECA CAROL I. BUZEU (pag. titlu); ştampilă dreptunghiulară., tuş roşu, text: LICEUL B. P.
HAŞDEU. BUZĂU. BIBLIOTECA.(pag. titlu).
- Nr. inv. 2570 (Fig. 11 ).
438 D. LUPU
Fig. I
Fig. 2
440 D. LUPU
Fig. 3
CARTE STRĂINĂ DIN BIBLIOTECA COLEGIULUI " B. P. HAŞDEU" 441
-. :' 7>: '° ~ \'
Jt·
9
. SAMVELIS ]~QI:,EŞ.E.Rl
DE KERES-EER
, • I A_VllA-R lA „.·
-ROMANO~DACICA,
~ ..., "
~ „
.....,...,,
•
"" "' _....,..
.
·„... ' „
< •
Fig. 4
442 D. LUPU
Fig. S
CARTE STRĂINĂ DIN BIBLIOTECA COLEGIULUI " B. P. HAŞDEU" 443
Fig. 6
444 O.LUPU
7 \. 'tlfiltJ
·o„ "'.
„.
Fig. 7
CARTE STRĂINĂ DIN BIBLIOTECA COLEGIULUI "B. P. HAŞDEU " 445
Fig. 8
446 D. LUPU
Fig. 9
Fig. 10
448 O.LUPU
Fig. li
CIRCULAŢIA CĂRŢII DE BUZĂU ÎN BASARABIA.
RECONSTITUIRI
MARIA DANILOV
Puţine sunt acele cărţi care au supravieţuit timpul şi terorii istoriei şi au ajuns
până la noi, la acest sfârşit de mileniu. Istoricul fiecărui exemplar ieşit de sub teascurile
tiparniţelor din Iaşi sau Bucureşti, de la Buzău sau de la Râmnic, pentru a fi ajuns în
mâinile cititorilor de peste Prut, pe altarul sau în strana bisericilor din Basarabia,
înfăţişează neîndoielnic un act de conştiinţă şi voinţă a unităţii acestora. Importanţa pe
care o prezintă fiecare exemplar tipărit, în contextul mai larg al culturii româneşti în
Basarabia, cât şi circulaţia pe care au avut-o aici aceste cărţi, semnifică, credem,
opţiunea locuitorilor din această zonă a ţării pentru anumite centre tipografice.
Vom menţiona, pe baza datelor de care dispunem, că în Basarabia au circulat
prioritar cărţile tipărite la Bucureşti, Iaşi, Sibiu, Buzău şi Râmnic. Numărul dovezilor
păstrate de la un centru sau altul, mai mare sau mai mic reflectă, credem, capacitatea
teascului tipografic, perioada sa de funcţionare, cât şi destinul căt1ilor care au
supravieţuit timpului vitreg al istoriei. Cercetările întreprinse asupra patrimoniului de
carte din Republica Moldova atestă prezenţa aici a două exemplare de carte ieşite de
sub teascurile tiparniţei de la Buzău: un APOSTOL, 1743 şi IOSIF MONAHUL,
PURCEDEREA SFÂNTULUI DUH, 1832 1• Însă aşa cum o dovedesc informaţiile
culese în unele arhive, de asemenea cele apărute în publicistica aa. 30-40, putem afirma
că numărul tipăriturilor de Buzău care au circulat în Basarabia, a fost destul de mare,
astăzi în majoritate dispărute2 . Au pătruns în tot veacul al XIX-iea mai ales Apostolul
şi Minee lunare, care nu s-au tipărit la tipografia din Chişinău. Şi nu întâmplător prima
tipăritură pe care o înregistrăm că a ajuns în Basarabia este Mineiul pe februarie
( 1698), tipărit la Buzău de episcopul Mitrofan, atestat la anul 1929, la Slobozia Mare-
Ismail3. Circulaţia Mineelor buzoiene, dar mai ales cererea acestora în epocă este
cunoscută, fiindcă sunt în cea mai mare parte româneşti sau bilingve, scoase într-un
ritm deosebit4 •
Să revenim la informaţia lansată anterior, două cărţi de patrimoniu tipărite la
Buzău şi care se păstrează în colecţia de carte rară a Bibliotecii Naţionale din Chişinău:
Apostol, 1743 carele acum a treia oară, precum mai înainte au fost aşezat după cel
grecesc, tipărit la Buzău de episcopul Metodie. Lucrat în tipar roşu şi negru, legat în
Apostol, Buzău, 1743, nr. 5628 şi Cuvinte pentru purcederea Sfântului Duh, Buzău, 1832, nr. 85628
1
în colectiile de carte rară, Biblioteca Naţională din Chişinău.

Constantinescu-Iaşi, Circulaţia cărţii româneşti în Basarabia sub roşi; Revista Societătii Istorico -
2
Arheologice Bisericeşti , XIX, Chişinău, 1929, p. 226.

3
Ibidem, p. 208.
4
Ibidem, p. 209.
450 M. DANILOV
scoarţă de lemn, îmbrăcat în piele vopsită într-o culoare maro închis. Legătura este
prevăzută cu încuietori. Cartea a suportat lucrări de restaurare în anul 1974. Conţine
mai multe însemnări în text inclusiv şi pe copertă (partea inferioară): Cântăreţul Rusul
Ion, 1 aprilie 1942. La p. 36-43, în colţul de jos Această sfăntă carte, Apostol, a fost
întâi la popa din Buzău, di la părinte anume Păsat în pomană se găseşte la mine ...
pentru sufletu-mi a purorea amini, şi preotu iscălitu anume 1BJB.
Cea de a doua carte de patrimoniu, Purcederea SFANTULUI DUH, Buzău,
1832, este de o valoare deosebită sub raportul informaţiei istorice şi culturale cu
implicaţii adânci în istoria Basarabiei, deşi poartă amprenta conotaţiilor politice din
prima jumătate a secolului al XIX-iea.
Din titlul lucrării aflA.m că Cuvinte douăzeci şi două pentru purcederea Sfântului
Duh ale lui Iosif Monahul Vrienie au fost tălmăcite din limba elinească de cel de acum
Mitropolit al Ungrvlahiei Chiriul Grigorie şi s-au tipărit în Sf§nta Episcopie a Buzăului
la anul 1832 luna septembrie de Gherontie Ieromonahul Tipograful din sfănta
Mănăstire Neamţuf. Şi în continuare cel care a tălmăcit această sf'antă carte ne
informează: . . . Şi acum iarăşi după ce din poruncii ne-am depărtat în Basarabia unde
am petrecut trei ani nu am slăbit de a tAlmăci iarăşi6. Asupra acestei informaţii vom
insista în mod deosebit şi, în baza datelor de care dispunem, să încercA.m a reconstitui
istoricul tipăririi acestei sfinte cărţi la anul 1832, în tipografia Episcopiei de Buzău.
Vom încerca, mai întâi, a găsi un răspuns la o simplă şi firească întrebare, în ce condiţii
de conjunctură politică din ţară, Mitropolitul Ungrovlahiei Grigorie „ .din poruncă s-a
depărtat în Basarabia unde a petrecut trei ani.
Nemulţumirile produse de ultimii mitropoliţi greci în ţările române au dus la
alegerea unui român în scaun de mitropolit al Ungrovlahiei, în persoana lui Dionisie
Lupu (1819-1821 )7 • Cu acesta începe acţiunea de romanizare a ierarhiei superioare din
Ţara Românească. Retrăgându-se din scaun în 1821, în ianuarie 1823 s-a flcut alegerea
unui nou mitropolit. A fost ales un simplu ierodiacon, Grigorie de la mănăstirea
Căldăruşani, lucru neîntâlnit în istoria Bisericii româneşti 8 • Noul ales, cunoscut în
istorie sub numele Grigorie Dascălul, este mitropolitul care din poruncă s-a depărtat în
Basarabia. Era originar din Bucureşti, cu studii la Academia domnească de la Sf. Sava,
călugărit la mănăstirea Neamţ de renumitul Paisie (1722-1794) ale cărui rânduieli le-a
respectat o viaţă întreagă. Împreună cu un alt călugăr nemţean, Gherontie, au început o
muncă asiduă de tălmăcire a unor cărţi teologice din limba greacă. În ce priveşte
activitatea propriu-zisă ca mitropolit, menţionA.m că a fost preocupat de starea preoţimii
de mir, dar mai cu seamă de mănăstirile închinate. A izbutit ca la numai două luni după
înscăunare să înlocuiască egumenii greci cu alţii de neam românesc, urmând să se
trimită numai anumite sume de bani la Locurile Sfinte, după plata tuturor datoriilor
s Cuvinte doulzeci şi doul pentru purcederea SF. Duh, Buzău, 1832, Foaia de titlu.
6
Ibidem, Cuvlnt cltre cititor, p. 4.
7
P!curariu Mircea, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Chişinău, 1993, p. 344.
8
Ibidem, p. 344.
CARTEA DE BUZĂU ÎN BASARABIA 451
mănăstirilor respective. Aceste măsuri n-au fost aplicate decât puţin timp, căci în unna
presiunii celor interesaţi, dar mai ales datorită acţiunilor diplomatice ale Rusiei Ţariste,
în iulie 1827 călugării greci au fost reaşezaţi în drepturile lor •
9
După izbucnirea unui nou război ruso-turc, cu ocuparea Principatelor de trupele

ţariste (1828-1834 }, rodnica sa activitate culturală şi pastorală a fost .întreruptă. Din
dispoziţia ţarului Rusiei, a fost înlăturat din scaun şi trimis în exil la Chişinău, în
Basarabia, aflându-se aici aproape trei ani 10 •
Găsim infonnaţii despre exilul Mitropolitului Grigorie la Chişinău şi la
Constantinescu-Iaşi, când se referă la circulaţia cărţii româneşti în Basarabia sub ruşi:
. . . pentru importul cărţilor bisericeşti de peste Prut după 1812, istoria ne-a păstrat
câteva informaţii sigure. Un episod interesant este exilul mitropolitului Munteniei,
Grigorie N în Basarabia, pe timpul ocupaţiei Principatelor de ruşi (1828-1834).
Ajungând în conflict cu autorităţile civile ruse din cauza atitudinii sale dârze faţă de
samovolniciile armatei ruseşti, vrednicul păstor al Ungr - Vlahi ei încă de la 1823 [chiar
în anul când a fost ales în scaun de mitropolit: M.D.], este < invitat> de preşedintele
Palen să părăsească imediat oraşul Bucureşti şi să se aşeze cu locuinţa în Basarabia 11 •
Pornit la Chişinău la începutul lunii februarie, ajunge la finele lunii martie 1829,
stabilindu-se în capitala Basarabiei unde rămâne până la începutul anului 1832. Trei
ani de exil în Basarabia. La începutul exilului va scrie lui Neofit, care a cârmuit eparhia
Râmnicului din 1824 şi care a fost lăsat ocârmuitor la Bucureşti, să-i trimită mai multe
cărţi spre folosul sufletului fraţilor de peste Prut, lipsiţi de ştiinţa bisericească, cei ce
nu înţeleg limba rusească 12 • La Chişinău a făcut noi traduceri din limba greacă, pe care
le-a dat la lumină în tipografia înfiinţată la Buzău, în timpul şederii sale în acest oraş,
DESPRE PURCEDEREA DUHULUI SFÂNT a lui VRJENIOS, ENCICLICA
patriarhului Fotie din 967 şi alte două lucrări cuprinzând CUVÂNTĂRl ale Sf. Ioan
Gură de Aur13 • Ori, aceste date sunt argumente în plus care ne confirmă la sigur că
această carte, DESPRE PURCEDEREA SFÂNTULUI DUH, tipărită la Buzău în
anul 1832, a fost pregătită pentru tipar de mitropolitul Grigorie în timpul aflării sale la
Chişinău, lucru pe care ni-l confirmă însuşi autorul: ... după ce am mers în Basarabia 3
ani le-am tălmăcit, proslăvind mai mult cuvântul lui Dumnezeu 14 • Apoi, revenit în ţară,
după cum ni se spune: Şi după ce de acolo ni s-au dat voie să venim în Patrie, şi atunci
cu episcopul Buzăului sîntem opriţi acum opt Juni, am socotit de cuviinţă să tipăresc
cele ce mai înainte am tălmăcit şi aşa înlesnindu-mi chipurile am început iarăşi în acolo
a tipări, de unde mai înainte am început a tălmăci, şi cu ajutorul lui Dumnezeu acum
9
Ibidem, p. 346.
10
Ibidem, p. 346.
Constantinescu - Iaşi, op. cit., p. 182 - 183.
11
12
Ibidem, p. 183.
13
Păcurariu Mircea, op. cit., p. 346.
14c •
uvmte„. pentru purced erea Sf. Duh, Buzău, 1832, p.5.
452 M. DANILOV
s-au tipărit aceste cuvinte15• S-au împletit în aceste cuvinte destinul zbuciumat al
Mitropolitului Grigorie şi al cărţii sale tălmăcite din limba elinească tocmai în
Basarabia, destinul unei vieţi trecute, şi care a lăsat posterităţii încrustate cuvintele
Trebuie să slăvim pe Dumnezeu prin credinţă şi prin lucruri ... aşa de vor fi dogmele
streine, streinii ne vor face şi pre noi de mîntuire ... 16 - o emoţionantă pagină de istorie.
Trebuie să ne obişnuim a vedea mai mult în întâlnirile dintre românii din Transilvania,
din Moldova şi din Muntenia şi din Basarabia - vom adăuga noi, prilejuite chiar de
editarea unor opere, adică să le privim nu numai ca fapte în sine, disparate, economice,
cultural - politice 17• Apropierea gândurilor lor, a sufletelor era mai presus de actul
economic, de cel politic şi de altul la fel. Şi această pagină de istorie a urmat să fie
descoperită şi citită de noi, urmaşii, abia la 165 ani de la apariţia sfintei cărţi,
PURCEDEREA SFÂNTULUI DUH.
Vom menţiona
de asemenea că această carte este bine păstrată, coperta integră,
paginaţia completă. Multe foi sunt acoperite cu ceară topită, urmele celor care au stat
aplecaţi asupra cărţii şi au pătruns sensul cuvintelor îngrijite de Mitropolitul Grigorie:
.. . că la tălmăcire am întrebuinţat acelaş chip de cuvinte, purtînd grijă cu cât a fost cu
putinţă a nu sili limba ... nici depărtîndu-se de izvodul cel elinesc ... • La pagina 12
18
consemnăm o însemnare: Această sfăntă carte este a obştii Dobruşa 1835 mai 2i • Ori,
9
numai la trei ani după tipărirea cărţii în Episcopia Buzăului ea se întoarce din nou în
Basarabia, acolo unde a fost zămislită. Fiindcă se cunoaşte că tipăriturile ajungeau
peste Prut în timp relativ scurt. O condiţie locală importantă care se menţine pe tot
parcursul veacului al XIX-iea a fost pătrunderea tipăriturilor româneşti în Basarabia, în
număr eficient de mare, indiferent de hotarele politice ale vremii. Unele cărţi au ajuns
aici, mai mult fiind dăruite, după cum atestăm din informaţiile pe care le conţin, altele
căutate şi dobândite prin stăruinţă sau când acestea nu ajungeau, s-au şi transcris den
cuvînt în cuvînt. Cu trecerea timpului o parte din ele au dispărut fie prin scoaterea din
uz, fie distruse de vâltoarea evenimentelor istorice. În cazul acesta reconstituirea
devine posibilă doar în baza datelor oferite de arhivă, câte s-au mai păstrat, cât şi
informaţiile culese din publicaţiile apărute până la anul 1940.
. . O pri1:'1ă i~f~rmaţie o cuteşem din revi~ta S?cietăţii Istorico-Arheologice
0
B1sericeşt1 dm Chtşmău, anul 1925- , care a pubhcat şt un catalog de carte, care se
păstra în colecţiile bibliotecii acestei societăţi. Alcătuirea acestui cat~log sistematic a
fost de fapt prima încercare de înregistrare a cărţilor vechi româneşti, evidenţiate într-o
secţie aparte sub litera A. În această secţie au intrat cărţile exclusiv în limba română.
15
Ibidem, p. 6.
16
Ibidem, p. I.
17
Al. Ligor, Vechi tipărituri în limba română şi unitatea naţională.
18
Cuvinte doulzeci şi douli pentru purcederea Sf. Duh, Buzău, 1832, p.5.
19
Ibidem, p.12.
20
Revista Societăţii Istorico -Arheologice din Chişinău, XVI, 1925, p.133.
Consemnăm valoarea unei cărţi de Buzău din această colecţie, Octoih, 1700, nr. 12 •
21
La p. 4 conţinea însemnări: Această carte este al iegumenului din Căpriana ... , iar la p.
72: Acest Octioh esti dat de pomeană de măriia domnu nostru io Constandin Basarab
voevod, la biserica din tîrgu Craiova, unde esti hramul Uspenie BI ogorodi Iţe ... şi
cu alta cheltuială păn l-am scos dă acolo, am dat eu Ion logofăt taleri 180, ca pentru să
pomeniiască şi numii nostru şi al părinţilor. Let 7250 I 1700 /.
Alte date ne oferă Constantinescu-Iaşi într-un studiu special intitulat
CIRCULAŢIA CĂRŢII ROMÂNEŞTI iN BASARABIA SUB RUŞI, apărut la
Chişinău în 1929. Tipăriturile de Buzău sunt semnalate în majoritatea localităţilor din
Basarabia, de la Slobozia mare - Ismail şi Cetatea Albă până la Hotin. Confruntând
datele adunate de autor am depistat 16 tipărituri de Buzău între 1698 - 1860, unele câte
două, trei sau chiar mai multe exemplare 22 •
Unele informaţii le găsim în revista Luminătorul. Vom menţiona studiul Cărţii
bisericeşti, manuscrise şi icoane din Basarabia13 de Paul Mihail. În calitate de
secretar al Comisiunii Monumentelor Istorice, secţia Basarabia, în anul 1930 a colindat
mai multe localităţi din Basarabia. A adunat texte cu însemnări- marginalii de pe
vechile cărţi româneşti, între altele susţinea: Importanţa însemnărilor vechi de pe
cărţile bisericeşti e mai evidentă în această lature a Ţării, unde sub stăpânire străină,
aproape pe fiecare carte, feţe bisericeşti, autori cunoscuţi sau anonimi vorbesc de
continuitatea spiritului românesc24 •
Consemnăm însemnările de pe un LITURGIIlER, Buzău, 1835. La început, jos:
Această Sfintă Leturghie este a Sfintei monastiri Frumuşica dată de către igumenul şi
eclesiarul Sf. episcopii Buzăului chir Theofilact Frumuşanul, anul 1848 mai 24.
Arhimandrit Venedict 5 • Identificăm după datele culese de P. Mihail în aa. 1939-1940,
11 tipărituri de Buzău care au circulat în Basarabia.
Informaţii interesante ne oferă un alt cercetător de carte veche românească în
Basarabia în aa. 30, O. Balaur. El a întreprins un studiu special asupra cărţii româneşti
care au trecut Prutuf6• Am identificat, după informaţiile culese de autor, 6 cărţi de
Buzău, care erau în slujba bisericească: Liturghii I 1835 /, şi de la 1702 la laloveni:
Apostol, 1743, la Hânceşti, Micleuşeni, Mereni, Rădeni, Vărzăreşţii Noi; Puţul Sf.
Ioan Gură de Aur, 1833, la Buţeni, Cojuşna; Evanghelie, 1835 şi Penticostar, 1854,
la Nemţeni; Tedeum de mulţumire lui Dumnezeu, 1869, la Boghiceni 27 • Prezentăm în
continuare extrasele culese din sursele cercetate, referitoare la cartea de Buzău care a
21
Ibidem, p. 130.
Constantinescu - Iaşi, op. cit., p.206.
22
Paul Mihail, Mărturisiri de spiritualitate românească in Basarabia, Chişinău, 1993, p. I 62.

23
24
Ibidem, p.163.
25
Ibidem, p.233.
O. Balaur, Biserici În Moldova de răsărit, Buc., 1934, Foaia de titlu.
26
27
Ibidem,. p.11.
M. DANILOV
454
circulat în Basarabia până la anul 1940. Cronologic sunt înregistrate tipărituri pe anii
1698-1869:
1. Mineiul pe februarie, Buzău, 1698, Slobozia Mare - Ismail;
2. Liturghier, Buzău, 1698, m-rea Suruceni-Lăpuşna, Palanca-Cetatea Albă;
3. Octioh, 1700, Societatea Istorico - Arheologică Bisericească din Chişinău;
4. Apostol, 1704, Ismail;
5. Apostol, 1743, Bogzeşti şi Cruglic-Orhei, Hânceşti-Lăpuşna, Capela Militară
din Chişinău;
6. Catavasier, Buzău, 1743, Rădeni-Orhei, Dereneu-Orhei;
7. Palama, Buzău, 1832, Curchi-Orhei;
8. Cuvinte pentru purcederea Sfântului Duh, 1832, Curchi-Orhei, m-rea
Tabără- Orhei;
9. Puţul Ioan Gură de Aur, Buzău, 1832, m-rea Ţigăneşti şi Curchi-Orhei,
Buţeni-Lăpuşna, Hârbovăţ-Orhei, 2 exemplare;
1O. Ticluirea lui Teoctist, Buzău, 1832, m-rea Ţigăneşti-Orhei;
11. Mirgiritare, Buzău, 1832, Selişte-Lăpuşna;
12. Liturghii, Buzău, 1835, Varia-Tighina;
13. Prohodul, Buzău, 1836, m-rea Ţigăneşti-Orhei;
14. Alcltuirea auritl a lui Samuil Ravi, 1836, m-rea Hârbovăţ;
. 15. Aposto'1 Buzău, 1836, Călăraşi-Lăpuşna;
16. Liturghier, Buzău, 1840, Catedrala Cahul;
17. Slujba patimilor, Buzău, 1853, Catedrala Cahul;
18. Cuvinte la Apostoli duminicilor, 1853, Hârbovăţ-Orhei;
19. Chiracodromion, Buzău, 1853, Meleşeni-Orhei;
20. Testament Vechi, Buzău, 1854, Curchi-Orhei şi Cetatea Albă;
21. Rinduiala Sfintei Liturghii, Buzău, 1856, Răciula-Orhei;
22. Chiracodromion, Buzău, 1860, Băcioi-Lăpuşna, m-rea Tabără-Orhei;
23. Tedeum de mulţumire, Buzău, 1869, Boghiceni-Orhei.
După tabloul cronologic, pe cât posibil apropiat realităţii, consemnăm că
numărul tipăriturilor de Buzău care au circulat în Basarabia a fost suficient de mare.
Multe din aceste cărţi, credem, se mai găsesc în colecţii particulare în localităţile unde
au fost semnalate până în anul 1940, dar şi multe din ele, probabil, au trecut hotarele. În
aa. 1945-1959 în fosta Moldovă Sovietică multe biserici au fost închise, mănăstirile
distruse. Ceea ce n-a ruinat timpul, au dărâmat până în temelii comisarii roşii. Au fost
devastate clopotniţele, prădate altarele, iconostasele şi bibliotecile. Actualmente
dispunem de foarte puţine informaţii referitoare la locul lor de păstrare, din câte au
supravieţuit, desigur. O excepţie o constituie biblioteca şi arhiva Mănăstirii Noul-
Neamţ, Chiţcani-Slobozia, unicul tezaur de carte naţională care a supravieţuit timpului.
Credem că, pe viitor, multe din aceste comori spirituale ale neamului vor fi
redescoperite, datorită unor cercetări pe teren. Şi atunci ele, cărţile, vor vărsa o lumină
nouă asupra fenomenului de răspândire a cărţii vechi româneşti aici, din alte centre
tipografice ale ţării. O cercetare pe teren este necesară.
CARTEA DE BUZĂU DIN INVENTARELE
MUZEULUI VRANCEI ŞI DIN DEPOZITUL
CENTRAL AL CULTELOR
MIHAELA BOLDEANU
Încercarea de catalogare a cărţii tipărită la Buzău şi păstrată În Vrancea a pornit

de la ideea că un atare demers ar putea prezenta interes pentru cunoscători.
Este vorba de carte din inventarele Muzeului Vrancei, dar şi din Depozitul
Central al Cultelor.
Acest depozit funcţionează în Biserica Stamatineşti din Focşani adunând. pe
lângă icoanele pe lemn şi obiectele de cult, şi cartea românească care provine din
parohiile judeţului.
Atât în Muzeu cât şi În Depozitul de la Stamatineşti majoritară este cartea de
Buzău imprimată după 1830. De aici pornind, am considerat ca fiind de interes
semnalarea acesteia, de ce nu, pentru o eventuală întregire a imaginii despre cartea
românească.
La prima vedere, ar putea părea că exemplarele păstrate sunt puţine: 12 la MuzPu
şi aproximativ 40 la Stamatineşti. Dincolo de numărul dovezilor păstrate de la acest
centru sau de la altele, un lucru este cert: legăturile dintre cele două zone sunt evidente
privind şi dinspre acest domeniu al cuvântului scris, al cărţii tipărite.
Este aici o zonă de periferie pentru Moldova dar, mai ales, este una de contact cu
Ţara Românească, cu ceea ce a însemnat ea pentru spiritualitatea secolelor XVIII şi
XIX.
Nu putea să lipsească de aici cartea tipărită la Buzău, atâta vreme cât religios,
parohiile sunt dependente şi de Episcopia buzoiană.
Cartea, predominant religioasă în această perioadă, este una pe deplin ortodoxă,
fapt probat şi de blagoslovenia ierarhilor buzoieni ce îşi are locul ei în paginile de titlu
ale exemplarelor identificate 1•
Descoperim uşor numele unor ierarhi ce au tăcut prestigiul şcolii tipografice a
Buzăului, iniţiată încă din 1691 2 •
Este vorba de episcopul Chesarie - care va scoate la 1834 prima sa carte - În
sfiinta Episcopie Buzeul întrânsa acum din nou tăcută tipografie - şi de Filotei,
ardeleanul cu atâta râvnă în a da un nou rost şi o nouă înfăţişare cărţii româneşti.
V. Leu, Cartea şi lumea rurală în Banat, Ed. Banatica, 1996, p. 40.

1
A. Plămădeală, Episcopi ai Buzăului în cultura română în Spiritualitate şi istorie, voi II, Buzău, 1993, p.
2
54-128.
458 M. BOLDEANU
Semnalarea exemplarelor păstrate la Muzeul Vrancei se va face după

următoarele date: titlu apariţie, loc apariţie, an apariţie, paginaţie, dimensiuni, legătură,
însemnări şi număr de inventar.
1. Sfintele şi dumnezeieştile Liturghii

Buzău, 1835
p: foaie titlu + pagină cuprins nenumerotată + 342 p.
d: 25 R(l8 x 14 cm)
I: carton, cotor din piele
ilustraţii: foaie titlu verso: Coborârea de pe cruce; p. 124: Vasile cel Mare; p. 176:
Cununa anului + cununa lunilor şi zodiacul; Sus: Dumnezeu - tatăl, cerul, soarele, luna şi
stelele pe bolta cerului: Blagoslovivei cununa anului bunătăţii tale; Împrejurul cununii
lunilor: A ta iaste ziua şi a ta iaste noaptea. tu ai săvârşit zorile şi soarele, tu ai făcut cele
frumoase ale pământului, vara şi primăvara tu le-ai zidit; p. 65: Sfântul Ioan Zlatoust; p.
176: Sfântul Grigorie Dvoeslov; toate acestea semnate ieromonah Constantie; frontispicii,
titluri în roşu, ornamente, pasaje chiar, în roşu
însemnări: N. Ionescu. Beserica Precesta 1917 (p. 168)
lnv. 16679
2. Alcituire auriti (a lui Samuil Ravi); retipărire a ediţiei 1771 laşi.

BuzAu, 1836
p: foaie titlu + 104 pagini
d: 12 R (12x15,5 cm)
I: piele neagră pe carton, chenar simplu, motive florale în cele 4 colţuri şi pe
cotor.
ilustraţii: iniţiale ornate în negru pentru începutul capitolelor; verso foaie gardă: Sărutul
lui luda; p. 1: ştampila cu legenda: Miron Iconom, schit Dalheuţi, 1830.
însemnări: 1859 fe. 21.
Eu amu scrisu cu mina me.
Această carte am cumpărat - o de la sîmţia sa părintele
Miron monahul schitului Dalheuţi cu preţ de Iei 6 No. 6.
Cumpănitorul Iordache Zeilişteanu. (p. gardă)
Această carte este cumpărată la Buzăul cind am şezută
leat 1836 noevrie 16 cu numile acesta Miron monah şi
părinţi mi sînt aceştia Vasile şi maică-mea Stoiana.
Jani care va lua- vă să nu le fle neiertată pân nu
aduce la loc şi domnul să le ierti di greşala sa. (p. 1-23).
Inv. 16746
Antonie Plămădeală în articolul său din Spiritualitate şi istorie, voi. II, BuzAu, o
consemna ca puţin cunoscută şi nu o văzuse.
3. Cinci cuvinte ale sfântului pirintelui nostru Grigorie.

Buzău, 1838.
p: foaie titlu+ 3 f. nenumerotate (binecuvântarea lui Chesarie) + 133 p.
d: 23 R (14,5 x 18,5 cm)
CARTE DE BUZĂU 459
1: legătură carton, cotor piele. Fără ilustraţii.

însemnări: Aceastl carte este dată în dar de Prea Sfinţia
Sa Episcopul Filoteiu mie pentru silinţa la
învăţăturii în seminarul Sfintei Episcopii
Buzău. Georgie Săvescu. cls. a 4 a, 1859, iunie 24. (ultima pag.)
4. Opt glasar şi Catavasier.

Buzău, 1853
p: foaie titlu + 268 p. numerotate + 1 foaie nenumerotată
d: 25 R ( l O x 16 cm)
I: pânză pe lemn, cotor piele, cu inscripţia Opt glasar
ilustraţii: Isus Hristos binecuvântând frontispicii, ornamente pentru marcarea
sfărşitului glasurilor şi catavasiilor.
însemnări: D-lui Alisandru cântăreţul (p. gardă)
D-lui Alisandru cântăreţu a bisericii comunii Risipiţi
Preotul Gheorghe Teodorescu 1872 (p. 15)
Inv. 16729
5. Opt glasar şi Catavasier.

Buzău, 1853.
p: foaie titlu+ 4 p. numerotate, p.4-6 lipsă, 7-20, 20-32 lipsă, 33-34, p. 31-32,
p. 37-38, p. 255, p. 256, p. 257 notată 527, p. 258-262.
d:25R(10x 16cm)
l: pânză pe lemn, cotor şi colţuri în piele.
ilustraţii: foaie titlu: Isus Hristos binecuvântând; frontispiciu pentru începutul textului;
ornamente pentru marcarea sf!rşitului glasurilor şi catavasiilor.
însemnări: Această carte ce se chiaml octoih este a bisericii din Vale cu patronajul
Cuvioasa Paraschiva şi am scris ca cîntăreţ spre aducere aminte. Donatl de
preot I. Anton cântăreţului D. Saiglu cu care a slujit în anul 1936, cînd a
fost numit cîntăreţ de onor Minis.: Culte şi Domenii. (coperta I interior)
Acest catavasier este al bisericii cu patronul Cuvioase Parascheva
Vîrteşcoiu din Vali judeţul Râmnicul Sărat şi am scris eu Cîntlreţ. 1925
feb. 22 Donatl cântăreţului D. B. Şaiglu. (f. gardă verso)
Inv. 16751
6. Penticostar.
Buzău, 1854
p: foaie titlu+ 555 p. (p.554 notată 534)
d: 24 R (23 x 15 cm)
l: pânză pe carton (refăcută rudimentar)
ilustraţii: verso foaie titlu: Învierea lui Isus (semnată ieromonah Constantie); iniţiale
ornate, marcând începutul de capitole; frontispicii din icoane
însemnări: Sfăntul schit Moşinoae judeţul Putna (verso p. 555).
Inv. 16709.
460 M.BOLDEANU
7. Antologhia (tomul I)
Buzău, 1856
p: foaie titlu+ 325 p. + p. cu Scara cântărilor ce se cuprind în tomul I al Antologhiei.
d: 13 R (16 x 22 cm)
I: piele neagră pe lemn, cotor şi colţuri în pânză; coperta I are imprimată o cruce aurie; în
josul copertei iniţialele Ş. C. B.; coperta II are imprimată în centrul ei un pocal aurit
ilustraţii: verso foaie titlu: Isus pe tron; iniţiale ornate, frontispicii din icoane sau motive
stilizate vegetale.
însemnări: Micşunescu Ion ( p. 218)
Souvenire Horst Ciocănescu (p. 68)
Săvulescu George (p. 89)
Souvenire Sandelberg (p. 100)
Sandelberg Name (p. 1OI)
lnv. 16742
8. Anastasimatar (colligat cu cele 11 stihiri ale Evangheliilor Învierii; colligat cu lrmologhiu

sau Catavasier).
Buzău, 1856.
p: foaie titlu + 282 p. (Anastasimatar);
p. 283-298 (cele 11 stihiri„.)
foaie titlu+ 190 p. până la 212 (lrmologhiu)
d: 13 R (15 x 22 cm) (Anastasimatar)
I: pânză pe carton, cotor din piele; refacere rudimentară.
ilustraţii: frontispiciu din icoane, iniţiale ornate, colorate de cititor, ornamente ce
marchează sfărşitul cărţii.
Este realizat după o transcriere a Anastasimatarului realizat de Anton Pann.
Inv. 16743.
9. Biblia de la Buzău, tipărită de Filotei în cinci volume;

4 din ele cuprind Vechiul Testament ( 1854-1855); iar al cincilea, Noul Testament, ieşit de
sub tipar la 1856.
Aşa cwn reiese din pagina de titlu şi cum mărturiseşte ierarhul în Precuvântarea sa la
acest text sfănt: Dintre Bibliile tipărite în limba noastră, mai bine tălmăcită şi mai luminată la
înţeles este cea de la Blaju; pe aceasta şi noi am ales-o de a o retipări, însă mai îndreptată şi mai
curăţită de ziceri învechite acum şi obicinuite numai la fraţii noştri ardeleni.
Începând de acum Filotei va folosi în tiparniţa sa litere latino-chirilice, făcând astfel
trecerea la alfabetul latin, legiferat în 1862.
Biblia (sau Testamentul Vechiul şi Nou),
Buzău, 1854
p: foaie titlu+ 5 foi numerotate+ 384 p.
d: 34 R ( 15,5 x 18 cm).
I: legătură simplă, rudimentară, în hârtie colorată, fără nici o însemnare.
ilustraţii: p. 6 nenumerotată: Ziditorul blagloslovind; p. 7:Isus Pantocrator
însemnări: Această sfăntă şi D-zeiască scriptură a Vechiului şi Noului Testament în
cinci volume o dăruiesc ginerelui meu C. Chitu . . . şi semn de dragoste.
Iconom C. Ion 9 ianuarie 1915 Focşani (p. 7).
Inv. 16687
CARTE DE BUZĂU 461
10. Biblia sau Testamentul Vechiu şi Nou

Tomul II, Buzău, 1855
p: foaie titlu+ 432 pagini (exemplar incomplet)
d: 38 R (16 x 22 cm)
1: legătură rudimentară, copertă din hârtie obişnuită, probabil exemplare vândute nelegate.
Inv. 16631
11. Biblia (sau Testamentul Vechiu şi Nou)

Buzău, 1855
p: foaie titlu+ 433 pagini (exemplar complet)
d: 38 R (16 x 22 cm)
I: rudimentară, desprinsă.
Fără însemnări
Inventar: 16711
12. Biblia sau Sfânta scriptură

Testamentul Nou, Tomul V,
Buzău, 1856
p: foaie titlu + 360 p. (numerotate de la 1 la 360)
d: 38 R-(21, 5xl5,5cm)
1: rudimentară
Inv. 16685
13. Aghiazmataru mic

Buzău, 1845
I: tăblii de lemn acoperite cu pânză, cotor piele.
însemnări: Acest aghiazmatar este cumpărat cu drepţi bani ( 15 ?) părintelui
Victor duhovnicu şi esti al sfinţii sale, 1851 mar. 2 Vector duhovni.(f.
gardă)
Săse ştie că am intrat stareţ la schitul Dălhăuţul la leat
1841ghenar15. Arhimandrit Ghenadie stareţ.(f. gardă).
Inv. 597
A aparţinut parohiei "Naşterea Maicii Domnului", Focşani
14. Penticostar
Buzău, 1854
I: piele pe carton presat; coperta l, chenar dublu aurit, medalion "Înălţarea"; coperta II
"Răstignirea"
însemnări: Acestu Penticostaru este a lu Alisandru dase [al] Dumitru (f. gardă)
Inv. 1214
A aparţinut parohiei Milcovului.
462 M. BOLDEANU
15. Evanghelie
Buzău. 1834
J: piele pe carton, coperţi cu chenare din motive vegetale; coperta I, medalion indescifrat;
coperta li, "Răstignirea"
lnv. 469
A aparţinut parohiei Blidarele-Bonteşti
16. Prohod (colligat cu Panihida sau Litia mici şi cu Molitvelnic)

Prohod, 1836
Panihida, 1839
Molitvelnic (flră foaie titlu, exemplar incomplet)
l: carton presat, cotor din piele
însemnări: Acestu Molitfelnicu esti a lu bisericii Vârtiscoiu de hramul Cuvioasa
Parascheva de la Vârtişcoiu i vali. 1872 August 17. Stefanachi Gurea.
lnv. 136
A aparţinut parohiei Beciu.
17. Apostol
Buzău, 1743
l: piele pe tăblii de lemn
însemnări: Acestu sfântu Apostol este al Sf biserici ot Tăbăcar ci să prăznuieşte
Sfânta Ovidenie şi este cwnpărat di poporăni şi de alţi cari s-au îndurat di
au făcut milostenie cându l-au cumpărat. Să le fie pomenire în veci vecilor
amin. Iar cin s-ar ispiti să-l fure s-au ascunză să fie legat şi afurisit di ( „.)
sute şi (unsprezece?) simţi părinţi şi am scris eu preot Dwnitru cu mâna me
di ţărnă iar mâna va putrezi şi slova va rămâne în veci amin.
lnv. 579
A aparţinut parohiei Sf.Gheorghe-Sud-Focşani
18. Cazanie
Buzău, 1834
l: piele pe tăblii de lemn; coperte cu chenare duble; coperta I, medalion "Isus pe tron"
însemnări: Această carte Cazanie este cwnpărată de dascălul ( „.). 1831 ? iul 23
lnv. 982
A aparţinut parohiei lreşti.
19. Apostol
Buzău, 1836
1: piele pe carton presat; coperta I, chenar auriu; centru, cruce greacă; în partea de sus a
copertei Apostol, il!f în josul ei biserica Donie Focşani
Inv. 548
A aparţinut parohiei Donie.
CARTE DE BUZĂU 463
20.Evanghelie
Buzău, 1837
I: ferecătură în metal pe catifea roşie; coperta I, medalion "Isus pe tron" şi cei 4
evanghelişti; coperta II, Sfăntul Nicolae făcător de minuni, toate poartă marca
lucrătorului: M PS; încuietori cu imagini de îngeri şi sfinţi.
însemnări: ... titori cari au agiutat la face aceste sfinte ivanghelii sânt scrişi şi
alţii împregiur alţicari iasti didisupt, să se pomenească în zio de
paşte 1864. Sachelar Costandin Miflodi.(f. titlu verso)
Neculai preot, Ioan, Ileana, Teodor preot, Sanda; vii Vasile preot, Maria cu
fiii lor, Teodor, Maria şi fiii lor ( f. gardă)
Focşani. Beserica Sf Nicolai. Tăbăcari. preot Costachi Flore. preoteasa
Maria. Hagi Neculai ... 1866 A. fe. 26 zi ... (pe marginile copertei II).
Inv. 552
A aparţinut parohiei "Sf. Spiridon".
21. Apostol*
Buzlu, 1704
1: piele brună; coperta 1, chenar şi medalion ''Deisis" aurit; coperta II, chenar şi medalion
floral aurit
însemnări: Aceastl sfăntă carte datu-mi-s-au de iubitoriul de Dumnezeu
Damaschin episcopul Râmnicului la Jet 7218 [ 171 O) care s-au şi
iscălit pe alocuria ca să se ştie (f. n.).
Dată iar această care schitului de la Greci unde se prozmuieşte hramul celor
fără de trup arhistrateghi Mihail şi Gavril de robii lui Dumnezeu Barbu
Izvoranul pentru pomenirea sufletelor părinţilor şi al meu s-au dat la fev Jet
7218 [1710](f. 1-2, 4-7-10).
Aceastl sfăntl carte ce se cheamă Apostol este schitului de la Varniţa. (f. 1-
3).
Arhistrateghi Mihail şi Gavril (f. 4).
Ennonah să fii proin temei? şi am dăruit Schitului de la Varniţa. 1781.(f. 5-
6) .
... de robii lui Dumnezeu Barbu/ lzvoranul (f. 7).
Să se ştie de cândă am slujit eu preotu Vasele aici la Varneţ în vremea
bejeni/or, cândă era urdeia turceascl la Străone în zio de paşte umbla:
Veleat 1789. apr. 8
Inv. 929
A aparţinut parohiei Verdea.
• Date după fişa de carte întocmit! de Lelia Pavel.
22. Evanghelie
Buzlu, 1837
I: lipsesc copertele
însemnări: Vasile P. Paraschiv. Strada Alex. Vlahuţă. No. 2. Odobeşti - Putna.
(f. 27)
Inv. 173
Aparţine parohiei Săpunaru.
464 M. BOLDEANU
23.Evanghelie
Buzău, 1837
I: piele pe lemn; coperta I, chenar dublu şi medalion "Înălţarea" şi cei 4
evanghelişti; coperta II, chenar dublu, medalion "Răstignirea"; încuietori
Inv. 525
A aparţinut parohiei "Sfinţii Împăraţi" Focşani.
Alte cărţi tipărite la Buzău din depozitul central al cultelor:
I. Evanghelie, 183 7
Inv. 452 parohia Dumitreşti
2. Cazanie, 1834
Inv. 459, parohia Mărtineşti
3. Apostol, 1836
lnv. 460
4. Apostol, 1869
lnv. 540, parohia "Sf. Ioan" Focşani
5. Cazanie, 1834
lnv. 665, parohia Vulcăneasa
6. Triod, 1798
Inv. 663, parohia Coteşti
7. Slujba Sfintelor Patimi, 1853
Inv. 657, parohia Cârligele
8. Cazanie, 1834
Inv. 750, parohia Adjudu Vechi
9. Cazanie, sec. XIX
Inv. 982, parohia lreşti
1O. Apostol, 1846
lnv. 1154, parohia Vasui
11. Cazanie, 1828 (?)
Inv. 1206, parohia Rostoaca
12. Liturghier, 1840
Inv. 1211, parohia Milcovu
13. Apostol, sec. XIX
lnv. 1213
14 Kiriacodromion, 1859
Inv. 1215, parohia Milcovu
15. Evanghelie, 1837
Inv. 1253, biserica "Tuturor Sfinţilor" Focşani
16. Carte de predici, 1853
17. Liturghier, sec. XVIII
CARTE DE BUZĂU 465

18. Aghiazmatar, 1857
19. Cazanie, 1834
Inv. 1307, biserica "Sf. Dumitru"
20. Penticostar, 1854
Inv. 1308, biserica "Sf. Nicolae"
21. Biblie, 1855
Inv. 1347, parohia Donie
22. Explicarea Sf. Apostol, 1853
Inv. 1379, parohia Dălhăuţi
23. Psaltire, 1860
Inv. 1465, parohia Suraia
Inv. 1464
25. Triod, (sec. XVIII)
Inv. 1488, parohia Străoane de Sus
26. Evanghelie, 183 7
Inv. 1508, parohia Cândeşti
Inv. 1531, parohia Vităneşti
28. Noul Testament, 1856
Inv. 1533, parohia Vităneşti.
Prezentând şi cartea existentă la Biserica Stamatineşti, mult mai numeroasă şi

diversă de altfel, precizând că ea provine mai ales din parohiile săteşti, nu este greşit
dacă susţinem că şi cartea de Buzău şi-a îndeplinit rostul pentru care a fost tipărită.
Tocmai satul era interesat de cărţile simple, de sfintele scripturi ce conţineau
substanţa ortodoxiei şi care foloseau slujbei la strană sau la altar.
Fie că sunt Evanghelii, Apostoli, Liturghiere, Psaltiri, aceste cărţi luminează
inimi de oameni maturi şi minţile tinere, atunci când sunt folosite în şcoli.
Rostul acestor frânturi de spiritualitate românească mi se pare că este foarte bine
surprins în încheierea Procuvântării episcopului Filotei la Biblia scoasă de el:
Cunoaştem că întreprinderea tipăririi unei asemenea cărţi colosale covârşeşte
mijloacele noastre materiale, dar nu şi râvna ce o avem pentru_luminarea şi
Înaintarea Clerului şi pentru Înmulţirea şi rodirea cuvântului lui Dumnezeu_şi
pentru mÎntuirea fiilor noştri duhovniceşti.
Mântuirea este una a sufletului, dar mai ales una a spiritului omului obişnuit ce
ia din lumina acestei cărţi.
TRADUCERI PUBLICATE ÎNTRE ANII 1834 - 1846
LA TIPOGRAFIA EPISCOPIEI DIN BUZĂU
DANIELA LUPU
CA.rţile tipărite Ia Buzău în cursul celor 36 de ani de activitate a tipografiei de la

episcopie 1, sunt astăzi cunoscute în literatura de specialitate. Ele au fost descrise
bibliografic, au fost abordate din diferite perspective, predominând aspectele
referitoare Ia tipărire, circulaţie, la însemnările pe care le conţin şi deseori ca ilustrare a
activităţii celor care au contribuit la imprimarea lor. Mai puţin conturată a fost
ambianţa culturală în care s-a pregătit editarea lor (mai ales pentru căt1ile tipărite în
secolul al XIX-iea), care a determinat specificul producţiei tipografice de la Episcopia
Buzăului.
Dacă tipăriturile din prima perioadă de funcţionare a tipografiei ( 1691-1768), au
suscitat în mai mare măsură interesul specialiştilor, cele apămte între anii 1834-1873,
nu au fost supuse încă unei cercetări exhaustive. În cele ce urmează ne vom opri asupra
celei de-a doua perioade de funcţionare a tipografiei, cuprinsă între 1834 (momentul
reînceperii activităţii la iniţiativa episcopului Chesarie) şi 1846 (când se opreşte
temporar activitatea până în 1852). Majoritatea cărţilor imprimate acum sunt cărţi
liturgice sau de "învăţătură" a preoţilor, dar pe lângă acestea încep să apară şi cărţi care
nu mai sunt destinate exclusiv nevoilor bisericii, manuale şi cărţi de literatură
beletristică, traduceri sau prelucrări din literatura vremii, care demonstrează
disponibilitatea Bisericii de a se implica în procesul de modernizare a societăţii
româneşti aflată în plină epocă de renaştere naţională. În continuare vom prezenta
traducerile tipărite în această perioadă, atât pe cele publicate în volum, cât şi pe cele
din gazeta Vestitorul bisericesc (ce apare tot la tipografia episcopiei, în anii 1839 şi
1840), fără a lua în discuţie cărţile de cult sau de literatură teologică decât în măsura în
care ele cuprind principii generale de educaţie moral-religioasă a cititorilor. Vor fi
prezentate de asemenea informaţii privind: traducătorii şi formaţia lor intelectuală,
1
Tipografia a fost înfiinţată în anul 1691 şi a activat cu întreruperi până în anul 1873. Perioadele de
funcţionare au fost: I (1691-1768), li ( 1834-1841, 1845-1846), III ( 1852-1857), IV (1860, 1860-1873 ).
2
În legătură cu aceasta pot fi văzute lucrările: Dimitrie larcu, Bibliografia chrono/ogică sau Catalogu
generalu de c4rţi/e române imprimate de la adoptarea imprimeririi,1550-1873, Bucureşti, 1873; George
Ionescu, Spicuiri din_trecutul tipografiei, Bucureşti, 1907; Gr. Creţu, Tipografiile din România de Ia
1801 până astui, Bucureşti, 1910; C. D. Fortunescu, Istoria tiparului in ţările româneşti până la
începutul veacului al XVIII-iea în Almanahul Graficei Române, Craiova, I 924, p. 91- I 3 I: I. Bi anu,
Mitrofan, episcopul Huşi/or şi al Buzăului, mare tipograf în Almanahul Graficei Române, Craiova.
1927, p. 44-49; Dimitrie C. Ionescu, Un mic istoric asupra tipografiilor din România în Almanahul
Graficei Române, Craiova, 1927, p. 87-130; Daniela Bratu, Tipografii de la Buzău în Glasul bisericii, an
XVII (1958), nr. 8, p. 727-739; Gabriel Cocora, Tipografia de la Episcopia Buzllului în Tipar şi
cărturari, Bucureşti, 1977, p. 9-105; Ioana Cristache-Panait, Cartea de Buzău în satele transilvane în
Spiritualitate şi istorie, voi. II, Buzău, 1983, p. 291-301.
468 O.LUPU
domeniile, autorii şi operele selectate, limbile din care se fac traducerile, publicul
căruia le sunt destinate. Fiind rezultatul unui proces de selecţie, traducerile pot oferi
indicii asupra preferinţelor sau opţiunilor mediului intelectual care le produce, atâta
timp cât în interpretarea lor, se disociază gustul individual de opţiunea angajată, în
3
numele înfăptuirii unor programe culturale, atitudine proprie generaţiei paşoptiste .
Pornind de la acestea vom încerca să relevăm că atmosfera specială, de emulaţie
intelectuală şi acumulări culturale specifică epocii, nu era străină Buzăului. Este
cunoscută importanţa traducerilor în renaşterea culturală a românilor, în conturarea
literaturii naţionale, în pregătirea climatului în care se vor forma reprezentanţ. ·.
generaţiei paşoptiste. Încurajarea traducerilor apare printre obiectivele prioritare ale
programelor societăţilor culturale. Ele trebuiau să contribuie la "deşteptarea" simţului
naţional, la îmbogăţirea limbii, la obţinerea de cunoştinţe practice, la purificarea
moravurilor şi în final la educarea - "luminarea" - poporului. Traducerile urmau să
aibă, în viziunea artizanilor redeşteptării naţionale, un rost educativ şi civilizator.
Buzăul este în deceniile patru şi cinci ale secolului trecut, un oraş cu o activitate
comercial-meşteşugărească de proporţii modeste, dar cu tradiţie culturală legată mai
ales de faptul că era, încă de la începutul secolului al XVI-iea, sediu episcopal.
Activitatea culturală gravitează şi acum în jurul episcopiei, căreia i se adaugă
instituţiile şcolare de curând înfiinţate. Perioada adusă în discuţie corespunde
organizării, pe baze modeme, a învăţământului de stat laic şi teologic şi la Buzău. Se
înfiinţează şcoala naţională (1832), seminarul (1836) şi se organizează primul curs de
pregătire a învăţătorilor - şcoala normală ( 1838). În martie 1832 Dionisie Romano
(1806-1873 )4 este numit profesor la şcoala naţională, iar în iunie 1836 Gavril
Munteanu( 1812-1869)5 este chemat de la Bucureşti de episcopul Chesarie pentru a fi
profesor şi director al seminarului.
Cei doi tineri profesori (ambii originari din Transilvania) sunt, în moduri
diferite, legaţi de mediul ecleziastic. Dionisie Romano, intrat de tânăr la mănăstire, este
ierodiacon iar Gavril Munteanu, fiu de dascăl şi profesor al viitolilor preoţi ai
Buzăului. Ca formaţie intelectuală, primul are o educaţie predominant autodidactă - a
frecventat cursurile lui Gheorghe Lazăr şi a absolvit cursul rapid de pregătire a
învăţătorilor de la "Sf. Sava", dar bogata sa cultură religioasă şi învăţarea limbii
franceze şi greceşti este urmarea efortului personal sub îndrumarea înalţilor prelaţi în
1
Paul Cornea. Originile romantismului românesc. Spiritul public, mişcarea ideilor şi literatura între
1780-1840, Bucureşti, 1972, p. 95
4
Despre Dionisie Romano, episcop al Buzăului (1865-1873), există o bogată bibliografie. Mentionăm
doar, pentru caracterul sintetic, fişa bio-bibliografică alcătuită de Algeria Şimotă în Dicţionaru/
literaturii române de la origini până la 1900, Bucureşti, 1979, p. 284-285 (în continuare: DLR). Este
profesor la Buzău în perioada 1832-1843.
Pentru Gavril Munteanu, profesor la Buzău între 1836-1844, v. fişa bio-bibliografică alcătuita de Florin
5
Faifer în DLR, p. 595-596 şi introducerea la capitolul Gavril Munteanu din George Bariţ şi
contemporanii săi. Corespondenţă_primită de la Iordache Mălinescu, Nicolae Nifon Bălăşescu, Gavril
Munteanu şi Ştefan Moldovan. Editie de Ştefan Pascu, Ioan Chindriş şi Ioan Gabor, voi. VI, Bucureşti,
1983, p. 189-197 (în continuare: G. Bariţ şi contemporanii).
TRADUCERI PUBLICATE LA EPISCOPIA BUZĂULUI 469
preajma cărora trăise, precum Ilarion episcopul Argeşului (unul din cei mai culţi
oameni ai vremii sale, iubitor de literatură franceză) sau arhimandritul Eufrosin Poteca
(profesor de filozofie, traducător din literatura morală şi religioasă franceză) - fiind
atras de cultura franceză şi de romantism. Al doilea vine cu o solidă pregătire clasică (a
absolvit Gimnaziul romano-catolic la Alba Iulia şi a urmat cursuri de filosofie la Liceul
academic piarist din Cluj) şi cu o mare admiraţie pentru valorile antichităţii greco-
latine şi pentru cultura germană. Îi uneşte însă acelaşi crez iluminist, convingerea că
educaţia, instruirea şi în primul rând educaţia cu fundamente moral-religioase este
calea spre rezolvarea problemelor cu care se confrunta societatea6 • Ei găsesc la Buzău
un mediu favorabil. Ideile iluministe aveau deja trecere în rândul clerului superior.
Episcopul Chesarie (1825-1846), potrivit educaţiei primite, este - la nivelul epocii - un
om învăţat. Baza culturii sale este religioasă şi de limbă greacă. El însuşi traduce din
greacă în tinereţe iar în discursurile sale foloseşte alegorii cu personaje antice greceşti7.
Buzăul se bucurase şi în trecut de prezenţa unor episcopi cărturari, unii cunoscuţi
traducători din slavonă şi greacă, precum Mitrofan ( 1691-1702) şi Damaschin ( 1702-
1708). Chesarie şi cei din jurul său (printre care şi viitorul episcop Filotei), înţeleg
spiritul vremii. Sunt conştienţi că "veacul în care stăpânea grosimea minţii a trecut. .. " 8 .
Ideea necesităţii ca preoţii să aibă învăţătură "înaltă", ca_ei să ducă "făclia Juminăril' în
parohiile lor, apare foarte des în cuvântările ierarhilor. De aceea, cea mai mare parte a
cărţilor tipărite la Buzău, le sunt destinate.
Primele traduceri publicate la Buzău în secolul al XIX-iea sunt tipărite în
"tipografia provizorie" trimisă de la mitropolie lui Grigore Minculescu! (mitropolitul
Grigore al IV-iea), unul din cei mai buni şi mai activi traducători de carte religioasă ai
epocii. Întors din exilul din Basarabia9, nu i se permite întoarcerea la Bucureşti fiind
obligat să rămână o vreme la Buzău (februarie 1832-aprilie 1833). Cu ajutorul lui
Chesarie, cu care avea relaţii mai vechi de prietenie (în tinereţe frecventaseră amândoi
Definirea acestei fonne de educatie, aşa cum era înteleasă în epocă, o găsim chiar în Vestitorul
6
bisericesc: "Cea mai netăgăduită şi mai trebuincioasă parte a educaţiei este fonnarea inimii, aceasta este
educaţia morală şi religioasă. A fi tânărul vrednic de iubit este prea bine, a fi învăţat este foarte folositor,
însă a fi virtuos iată ceea ce este netăgăduit trebuincios; trebuincios pentru vremea de faţă, trebuincios
pentru veşnicie"(l839, nr. 28, p. 112-113).
Pentru viata şi activitatea lui v. Pamfil Georgian, Chesarie Episcopul Buzăului între anii 1825-1846,
7
Buzrw, I 946.
Ec. Gh. Ionescu, Viaţa şi activitatea lui Filotei Episcopul Buzăului.1850-1860, Bucureşti, I 941, p. I 21,
8
anexa XIV.
Cunoscut ca traducător cu numele de Grigore Dascălul, a fost mitropolit al Ungrovlahiei între 1823-
9
1829 şi 1833-1834. În timpul ocupaţiei ţariste (l 828-1834 ), ca unnare a conflictului cu autorităţile ruse
(generat de abuzurile trupelor asupra populaţiei), a fost înlăturat din scaun şi trimis în exil la Chişinău
(martie 1829-februarie 1832). Întors în ţară, refuză să-şi dea demisia şi este obligat să stea la Buzău.
apoi la mănăstirea Căldăruşani (aprilie-august 1833). În august îşi reocupă scaunul pentru scurtă vreme.
A murit în iunie 1834. apud M. Păcurariu Istoria bisericii ortodoxe române, Galaţi, 1996, p. 361-362.
470 O.LUPU
cursurile Academiei domneşti'°), în timpul petrecut aici va tipări patru cărţi traduse în
anii de "surghiunie''. Dintre acestea, menţionăm doar cele două traduceri din Ioan
Hrisostom, apărute în anul 1833, pentru că ele cuprind învăţături morale destinate
tuturor, pentru "~mw..J-eptarea naravun
- ·1or''" .
Dintre toţi părinţii bisericii, Sf. Ioan Hrisostom are în opera sa cele mai
numeroase şi mai complete idei asupra educaţiei, în special asupra educaţiei copiilor,
fiind şi autorul celei dintâi lucrări de pedagogie a literaturii bisericeşti • Ideile sale vor
12
fi preluate şi dezvoltate de către ierarhii de la Buzău: Chesarie, Filotei, Dionisie

Romano. Implicaţi în organizarea învăţământului local ei, ca mulţi alţi contemporani,
consideră că instruirea trebuie subordonată educaţiei morale, prin urmare învăţătura
trebuie să fie în primul rând religioasă şi morală 13 • Acelaşi idei se regăsesc şi în
scrierile înalţilor prelaţi şi cărturarilor greci din operele cărora se traduc fragmente
14
publicate în Vestitorul bisericesc: Nichifor Theotochis (?-1801 ) , Neofit Vamvas
15 16
(1736-1800) , Adamantie Corais (1748-1833) •
10
Grigore şi Chesarie (ca şi Ilarion, episcopul Argeşului, Eufrosin Poteca, Petrache Poenaru, Ion
Câmpineanu ), au fost elevii lui Lambru Fotiades, v. Ariadna Camariano-Cioran, Academiile domneşti
din Bucureşti şi laşi, Bucureşti, 1971, p. 218, 216.
11
Acestea sunt: Carte ce se numeşte puţul sfintului Ioan Guri de aur şi Carte ce se numeşte
împlrţire de griu .•. , care are ca subtitlu: "Cuprinzătoare de învăţături de năravun... , în prefaţă
arătându-se că: '"pentru toţi cuprinde învăţături, pentru preoţi şi pentru mireni, pentru boieri şi
pentru supuşi, pentru bogaţi şi pentru slracl, pentru blrbafl şi pentru muieri, pentru bltrlnl şi
pentru tineri... ". Ele sunt tipărite în "Eparhia Sfintei Episcopii Buzeul".
12
D. Fecioru, Ideile pedagogice sie Sf. Ioan Hrisostom în Biserica Ortodoxa Română. an LV( 1937), nr. 7-
1O, p. 449-486.
ll În epoca valorile morale se confundă cu cele religioase. Într-un manual de citire, alcătuit de Dionisie
Romano, la întrebarea ''Afară de datoriile către Dumnezeu ce ne mai învaţă re/igia?"răspunsul este: "Ea
ne învaţă datoriile ce avem către părinţii noştri, către ceilalţi oameni şi către noi înşine. Pentru acest
cuvânt religia se uneşte netăgăduit cu o altă ştiinţă ce se numeşte moral şi care este Întemeiat pe religie':
Biblioteca tinerilor incepltori, Buzău, 1837, p. 2.
14
Nichifor Teotochis, originar din insula Corfu, a studiat în Italia teologia, filosofia şi matematica A
predat în Corfu, Constantinopol şi Iaşi (la Academia domnească). A fost chemat de Ecaterina a II-a în
Rusia, unde a fost ridicat la rangul de arhiepiscop al Poltavei, apoi al Kersonului şi mai târziu al
Kazanului şi Astrahanului, Ion Rămureanu, lstoria_bisericeascl universală pentru Seminaru/ teologic,
Bucureşti, 1992, p. 450. Principala sa scriere, Chiriacodromion, a fost tipărită la Buzău în 1839. pe
cheltuiala lui Dionisie Romano şi a inspectorului seminarului mitropoliei, preotul Ierotei. În Vestitorul
bisericesc au apărut mai multe fragmente din scrierile sale şi o scurta notiţă biografică (nesemnată, dar
probabil redactată de Dionisie Romano}, despre Teotochis, în care acesta este numit "apostolul
vremurilor noastre, pentru multele lui invăţături şi cuvinte moraliceşti" ( 1840, nr. 9, p. 33-34 ).
15
Neofit Vamvas, originar din Kerkira, a predat matematică şi fizică la şcoala din Chios şi la Academia
dcmnească din laşi. Este autorul mai multor manuale, dintre care Elemente de filosofie morali va fi
tradus de Dinica Golescu şi tipărit la Bucureşti, în 1827.
16
Adamatios Corais (sau Coray), medic şi filolog grec, născut la Smirna. După tenninarea studiilor de
medicină se stabileşte la Paris, dedicându-şi viaţa atragerii atenţiei Europei occidentale asupra situaţiei
politice a grecilor şi ridicării culturale a poporului grec (prin numeroase traduceri din franceză în
neogreacă, prin înfiinţarea de şcoli şi biblioteci, prin aplicarea metodei alilodidactice etc), Ls Grande
Encyclopedie, XII. Paris, s.a„ p. 928. Este iniţiatorul unui curent de promovare a culturii greceşti
moderne şi de reeeditare a clasicilor greci în limba franceză şi neogreacă, curent ce a avut ecouri
însemnate în Principate, influenţând activitatea cărturarilor vremii.
După reînceperea activităţii tipografiei în 1834, o importanţă deosebită se

acordă tipăririi cărţilor didactice necesare noilor şcoli. Eforia şcolilor stabilise obligaţia
profesorilor "naţionali" de a alcătui scurte cursuri, pe care să le folosească la predare
până la alcătuirea manualelor unitare În aceste condiţii Dionisie Romano, la fel ca alţi
contemporani, traduce, prelucrează sau adaptează manuale modeme pentru cursul
primar, recurgând la modele occidentale. Se aplica astfel principiul formulat şi de
Corais pentru Învăţământul grec: ''pentru cărţile pe care nu le avem în limba noastră,
soluţia cea mai rapidă este traducerea sau prelucrarea. Nu este nevoie să ne supunem la
aceeaşi trudă la care au fost deja supuşi alţii" •
17
La un an după deschiderea şcolii naţionale, În 1834, i se tipăreşte un Abeţedar

românesc spre Întrebuinţarea tinerilor Începători (reeditat În 1839). Peste câţiva ani
apare, tot datorită lui Dionisie Romano, prima traducere "din franţozeşte" la Buzău:
Biblioteca tinerilor Începători, prima parte în 183 7, a doua în 183 8 18 • Acestea sunt
"cărţi de citire", destinate copiilor care depăşiseră nivelul abecedarului. Se Înlocuiau
astfel cărţile bisericeşti folosite În mod tradiţional pentru exersarea cititului (ceaslovul,
psaltirea, vieţile sfinţilor) cu manuale modeme care, paralel cu deprinderea lecturii,
ofereau gradat copiilor primele noţiuni despre lumea Înconjurătoare. Cele două volume
conţin, sub formă de Întrebări şi răspunsuri, cunoştinţe elementare de religie, geografie,
climă, astronomie (partea întâi) şi aritmetică (partea a doua). Ele sunt adaptate după
cartea lui Pierre Blanchard: Premiers connaissances a l'usage des enfans qui
commencent a lire publicată la Paris în 1833. Scriitorul francez Pierre Blanchard
( 1772-1856) este cunoscut mai ales ca autor de manuale şi cărţi pentru copii, care au
instruit şi delectat câteva generaţii În perioada în care, În întreaga Europă, literatura
didactică îşi căuta noi forme de exprimare. Valorificând experienţa personală, (căpătată
ca învăţător într-un pension), cărţile sale au avut un succes considerabil, dovadă fiind
numeroasele lor reeditări şi traduceri (cu sau fără menţionarea autorului) 19 • La data
apariţiei cărţilor la Buzău, el era deja cunoscut În ţările române, prin traducerea
aceleiaşi cărţi, menţionată mai sus, făcută de Grigore Pleşoianu, cu titlul Cele dintâi
cunoştinţe, publicată În 1828 la Bucureşti.
17
Ariadna Camariano-Cioran, op. cit„ p. 239-240.
Biblioteca tinerilor începltori sau culegere de intiiele cunoştinţe trebuincioase pentru învlţAtura
18
copiilor ce încep a ceti. Tradusă din franţozeşte de ierodiaconul Dionisie Romano, Profesor naţional în
Buzău. No. I. şi Biblioteca tinerilor începAtori de ierodiaconul D. Romano, dată în Şcoala Naţională
din Buzeu, partea II, Scurtare de aritmetică. Prima parte va fi reeditată în 1838 la Bucureşti, în
tipografia lui Zaharia Carcalechi.
19
Dintre numeroasele sale cărţi menţionăm: Petite Bibliotheque des enfants (1795), Buffon de la
jeunesse_( 180 I), Plutarche_de la jeunesse_( 1818). La Grande Encyclopedie, VI, p. I O12. Prima
traducere în româneşte, cu titlul Plutarh nou.._a fost făcută de Nicola Nicolau şi a apărut în 1817 la
Buda, Bibliografia Românească Veche, IV, p. 1032.
472 D. LUPU
Continuând seria manualelor, Ion Costinescu, profesor la şcoala naţională,

alcătuieşte o Prescurtare de geografie, publicată în 1839 •.
20
Deşi în anii petrecuţi la Buzău lui Gavril Munteanu nu i s-a publicat nici un
manual, cursurile pe care le-a redactat s-au folosit mult timp la seminar, în manuscris,
fiind copiate de elevi 21 • Mai târziu, ca organizator al gimnaziului românesc din Braşov,
va publica valoroase manuale şi programe şcolare. Pedagog prin excelenţă, Munteanu
va fi: "un fel de Gheorghe Lazăr, pentru Buzău şi Braşov'e2 •
Anii 1839-1840 aduc un vizibil progres în producţia tipografică buzoiană
(progres determinat, printre altele, şi de faptul că din 1839 până în 1841 "director" al
tipografiei este Dionisie Romano). Este totodată perioada de apariţie a Vestitorului
bisericesc prima revistă bisericească din ţară, alcătuită aproape în întregime, din
traduceri. Pentru majoritatea traducerilor nu se menţionează autorul dar, din relatările
autobiografice ulterioare, putem conchide că ele aparţin editorilor, Romano şi
Munteanu, care preferă anonimatul din motive încă neclare, dar această practică nu este
singulară, fiind des folosită în gazetele vremii. Nu se poate însă susţine ideea că revista
a fost scrisă integral de Dionisie Romano 23 • În primul an de apariţie al gazetei ( 1839),
toate traducerile apar nesemnate, în anul următor, pe lângă cele nesemnate, se publică
traducerile colaboratorilor, cu precizarea numelui şi apartenenţei (sociale sau
profesionale )24 • ·
În anii petrecuţi la Buzău, Gavril Munteanu traduce din germană două cărţi
relevante pentru profilul său spiritual, dar a căror alăturare, aparent paradoxală, uimeşte
pe contemporani - o scriere de literatură religioasă şi un roman. Ca traducător din limba
germană îl întâlnim prima oară printre cei ce fac traduceri pentru Societatea
Filannonică, cu o piesă din August von Kotzebue, Încurcătura 25 ... dar debutul
publicistic şi-l face la Buzău cu Meditaţii religioase, volumul I (cuprinzând meditaţiile
cu numerele 1-28) în 1839, volumul II (cuprinzând meditaţiile cu numerele 29-5 5) în
20
Prescurtare de geografie. Tipărită pentru trebuinţa Tinerilor începători de I. Costinescu.
21
v. I.Ionaşcu, Material documentar privitor la istoria seminarului din Buzău, 1836-1936, Bucureşti,
1937, p. 139.
22
Ştefan Eşanu, Gavri/ Munteanu (1812-1869). Activitatea şi contribuţia în domeniul învăţământului şi
educaţiei, în Spiritualitate şi istorie la Întorsura Carpaţilor, voi. II, Buzău, 1983, p. 328 (în continuare:
Spiritualitate şi istorie).
21
Studierea gazetei demonstrează că doar o parte din articolele nesemnate aparţin lui Dionisie Romano,
care mai târziu le publică într-un volum intitulat: Principii generale de înţelepciune şi datoriile
tinerilor._.Buzău, 1871; lui Munteanu i s-a publicat în revistă meditaţia Fecioara (1840, nr. 42, p. 165-
168, nr. 43, p. 169-171. cf. Antonie Plămădeală, Episcopi ai Buzăului în cultura română în Spiritualitate
şi istorie, voi. II, p. 105, care crede că gazeta: "Doi ani a scris-o Dionisie singur, în întregime.".
Aceştia sunt: Antonie Paleolog, "Doctoru/ ot crugu/ui", G. Mihăescu, Nicu Deşliu, "Şcolar din
24
Seminar", Grigorie Negrea cf. G. Cocora, Cîteva precizări şi adăogiri cu pn"vire la începuturile
periodicelor bisericeşti în Glasul bisericii, an XIX (1960), nr. 3-4, 1960, p. 218-219.
25
D.L.R., p. 595.
184026 . Înainte de a apare în volum, traducerea a fost difuzată ca supliment (câte o

meditaţie) la fiecare număr al Vestitorului bisericesc. Scrierea originală cu titlul:
Stunden der Andacht... conţinea "suficiente accente socio-morale de esenţă
protestatară, în manieră luministă'' ca să o facă interzisă în Austria • Cu un conţinut
27
moral-filosofie , Meditaţiile religioase au ridicat considerabil nivelul producţiilor

apărute la Buzău. Fragmente au fost reproduse în gazetele româneşti ale vremii,
devenind "o carte de căpătâi pentru profesorii de filosofie din ţările române"28• Ion
Heliade Rădulescu o recomanda părinţilor ca lectură necesară pentru desăvârşirea
educaţiei religioase a copiilor .Şi George Bariţ prezintă elogios traducerea în Foaie
29
pentru minte, inimă şi literatură, reproducând fragmente în mai multe numere30 •

Gavril Munteanu este autorul primei traduceri în limba română a romanului lui
Goethe, Suferinţele tânărului Werther, ce va apare la Bucureşti în 1842. Traducerea
se publică fără a se menţiona numele autorului, din motive lesne de înţeles. Romanele
sentimentale erau considerate un pericol pentru moralitatea publică. Ar fi fost
compromiţător ca numele profesorului unui seminar să apară pe un roman în care
tânărul erou, incapabil de compromisurile necesare integrării într-o societate
convenţională şi ostilă, copleşit de o dragoste fără speranţă, găseşte o singură soluţie
pentru rezolvarea problemelor sale, sinuciderea. Pentru a înţelege mai bine
responsabilitatea pe care şi-o asuma Munteanu traducând tocmai acest roman şi cum
apare în contextul epocii gestul său, putem recurge la vocea contemporanilor. Astfel,
traducătorul (I. D. Negulescu), unui roman istoric cu totul inofensiv (ludita franţeză
din Paccard), publicat cu doi ani mai târziu la Bucureşti, se disculpă în prefafă că a
dedicat cartea tinerelor fete pentru că: "Ştiu că în de obşte romanţul nu prea are nume
bun, şi prin unnare veţi vedea, nu cu puţină mirare, îndrăznirea ce am de a vă închina
traducerea unui romanţ. ". Cu toate acestea, le asigură că "nu toate romanţele merită
urgia" deşi "în acest neam de scrieri sunt unele în adevăr foarte rele şi care ar trebui cu
totul isgonite din soţietate„. ". Cititorii, cu deosebire cei tineri, sunt avertizaţi că bune
sunt romanele care: "în Joc de a atinge legile, bunele năravuri, religia, dinpotrivă vă
înfăţişează numai pilde de virtute ... "31 •
26
Meditaţii religioase. Traduse de G. Munteanu profesorul Seminarului Sf. Episcopii a Buzăului. tomul I
şi Meditaţii religioase traduse de G. Munteanu. Profesor al seminarului Sf. Episcopii Buzău. Tomul II.
cf. G. Bariţ şi contemporanii, unde se consideră că volumul II nu ar mai fi apărut. din cauza cenzurii (p.
191 ).
27
loc. cit.
28
Ibidem, p. 191.
Curierul românesc, 1840, nr. 17. Recomandarea este semnalată şi de Nicolae Iorga în Istoria literaturii
29
româneşti in_veacul al XTX-lea, de la 1821 înainte, voi. II, Bucureşti, 1983, p. 225. dar crede că
Munteanu este "arhimandrit':
3
31
° Foaie ... , 1840. nr. 16. p. 128, nr. 50, p. 395-398, nr. 51, p. 405-407; 1841, nr. 8, p. 57-62.
Chiar şi pentru prietenii săi, opţiunea pentru acest roman a fost neaşteptată. Mai târziu (1870), George
Bariţ avea să scrie: "În a(nul) 1842 Munteanu ne surprinse cu publicarea Suferinţelor lui Werher după
Gothe. Numai aşa ceva nu aşteptam noi de la seriosul Munteanu!", apud. G. Bariţ şi contemporanii, p.
189. Rezerva faţă de romane era împărtăşită de mulţi intelectuali ai vremii, cu deosebire de cei ardeleni.
Această atitudine, generată de raţiuni de ordin moral şi educativ, face parte din "politica traducerilor" pe
474 D. LUPU
Dacă romanele, în special cele franţuzeşti, sunt privite cu reprobare, ceea ce are
mare trecere în mediul ecleziastic din literatura franceză este elocinţa religioasă a
predicatorilor sec. XVII-XVIII. În epocă se traduce încă foarte mult din Bossuet (1627-
1704), Bourdalue (1632-1704), Fenelon (1651-1715), Massilon (1663-1743). Aceşti
autori sunt oferiţi în continuare publicului, deoarece nu numai că asigură o lectură
"terapeutică", contribuind la fortificarea moral-religioasă a cititorilor, dar şi pentru că
stilul lor corespunde gustului pentru scrierile retorice, specific unei societăţi dominate
încă de oralitate32 • De asemenea, predicatorii francezi (odată depăşite barierele
confesionale), sunt folosiţi de profesorii învăţământului laic şi teologic ca modele de
elocinţă la cursurile de retorică. Arta oratorică intrase în atenţia organizatorilor
învăţământului superior, retorica fiind inclusă în programele şcolare (în Ţara
Românească din 1833 ). Ca urmare, în 1834 se tipăreşte Cursul de retorică al lui
Simeon Marcovici, profesor la colegiul "Sf. Sava" (unul dintre profesorii lui Dionisie
Romano). Arta exprimării alese era socotită indispensabilă oricărui om educat. "Aleasa
cuvântare", dincolo de aspectele estetice, cuprindea în sine şi tehnica persuasiunii,
necesară atât viitorului dascăl cât şi viitorului preor 3• Ierarhii buzoieni erau buni
oratori şi interesaţi de dezvoltarea acestor aptitudini în rândul preoţilor (la seminar, în
această perioadă se folosea cursul lui Munteanu) •
34
Nu întâmplător şi atenţia traducătorilor de la Buzău se îndreaptă asupra acestui

gen de scrieri. Curierul românesc anunţa în 1838 că un fost protopop de Buzău, se
îndeletniceşte cu o traducere din Massilon 3 ~. În anii 1839-1840 numeroase fragmente
din scrierile maeştrilor elocinţei de amvon apar în paginile Vestitorului bisericesc (se
traduce din Bourdalue, Massilon, Fenelon). Sunt aceleaşi nume pe care le întâlnim în
cursurile de retorică ale vremii. În 1841 se publică la Buzău o culegere de predici
selectate şi traduse de Dionisie Romano din opera lui Bourdalue (supranumit de
contemporani "regele predicatorilor şi predicatorul regilor'}, cu titlul: Cuvânt pentru
conştiinţa greşită 36 . Interesul pentru oratorie îl va face să redacteze mai târziu,
lucrarea Principii de retorica şi elocuinţa amvonului, publicată în 1859. Preferinţa
pentru oratorii francezii, des întâlnită în rândul clerului cultivat, nu este străină de
care încercau să o impună "îndrumătorii" mişcării culturale. Prin ea se urmărea limitarea pătrunderii
literaturii de senzaţie sau de "desratare" (fără o finalitate morală!).
32
Alexandru Duţu, Cultura română în civilizaţia europeană modernă, Bucureşti, 1979, p. 9
33
În cursul lui Marcovici, încă de la primele pagini se atrage atenţia asupra avantajelor pe care le oferea
aceasta: "Cât de frumos este de a putea cineva să cânnuiască pe ceilalţi oameni după a sa plăcere, prin
simpla putere a cuvântului!"v. Cărţi româneşti de artă oratorică. Ediţie îngrijită, prefaţă şi note de
Mircea Frânculescu, Bucureşti, 1990, p. 5-6.
34
Printre cursurile în manuscris ale lui Munteanu figurează şi o Retorică (v. I.Ionaşcu, op. cit., p. 139).
Mircea Frânculescu a semnalat existenţa unui curs manuscris de retorică, datat 1845, redactat de
"profesorul Seminaru/ul' din Buzău, Nicolae Vasilie, din care a publicat fragmente în op. cit., p. 235-
251. De fapt Nicolae Vasilie este elevul care a copiat cursul.
35
Curierul Rominesc, IX (1838), supliment nr. 9 din 24 februarie.
36
Cuvânt pentru conştiinţa greşiti. Din scrierile lui Burdalu. Tradus de ierodiaconul Dionisie.
faptul că modelul comun al acestora este Ioan Hrisostom, cu stilul căruia era deja
familiarizat3 7•
Tot acum apar la Buzău traducerile din literatura secolului al XVIII-iea, din
autori mai puţin cunoscuţi astăzi, dar care în epocă se numărau printre lecturile de
referinţă ale oricărui om cultivat, este vorba de Jean-Pierre Claris de Florian ( 1755-
1794) şi Salomon Gessner (1730-1788). Ele sunt adecvate orientării promovate de
tipografiile bisericeşti, urmărind educarea şi delectarea cititorului sub protecţia moralei
creştine. Se publică volumele Giuilom Tel (probabil în 1839), Cel dintâio plutitor şi
Bisericuţa din mijlocul pădurii în 1840. Autorii traducerilor sunt: Grigore Negrea,
boier buzoian, Nicu Deşliu, elev al seminarului şi Ion Costinescu, profesor şi
colaborator apropiat al lui Dionisie Romano. Implicarea lor într-o astfel de activitate
este tipică pentru atmosfera epocii, în care cunoscătorul de limbi străine consideră că
este dator să tălmăcească în folosul semenilor "doritori de citire". Selecţia scrierilor se
face după criterii diverse, în funcţie de apartenenţa socială şi profesională a
traducătorului sau de destinaţia traducerilor, dar comun tuturor este sentimentul că
săvârşesc un act patriotic.
Grigore Negrea38 , în prefaţa la Giuilom Tel mărturiseşte: "În petrecerea mea la
ţară, slobod de orice îndeletnicire care ar putea să-mi ocupeze ceasurile şi plin de râvnă
a contribui ceva spre folosul patrii mele, mă îndeletnicesc întru scrierea şi tâlmăcirea
cărţilor, din care dând la lumină această mică traducţie". Înainte de Wilhem Tell,
Negrea îşi mai încercase puterile cu traduceri din beletristică. În 1838, în gazeta lui
Florian Aaron, România, la rubrica "lnştiinţări", anunţa că a tradus romanul
"Mathilda de M-me Cottin" şi că a început să traducă poemul lui Milton "Raiul
pierduf'39 • Traduce "din elineşte" pentru Vestitorul bisericesc, un fragment despre
necesitatea educaţiei, din scrierile lui Corais, cu titlul: Trebuinţa şi neângrijirea
bunei creşteri40 •
37
J.M.J.A., Histoire abregee des litteratures anciennes et moderne, Paris, 1893, p. 103-106.
I.Ionaşcu consideră că este "boer buzoian" (op. cit., p. 264) iar Gabriel Cocora crede că la data aparitiei
38
traducerii este elev al seminarului (Tipar şi cArturari, p. 213). Ceea ce ştim sigur este că Grigore era fiul
biv-polcovnicului Vasilache Negrea, fiind trecut în Catagrafia boierilor de Ia 1831, la catego1ia boierilor
de peste 3o de ani, cu un venit anual de 600 de lei (Analele Parlwnentare ale României, II, Bucureşti,
1892, p. 140). Pe la 1841 Grigore Negrea este căsătorit şi se înrudeşte cu familia Marghiloman: o fiică a
lui Matache Marghiloman din Vemeşti botează un copil al lui "Gligore Negrea boer şi Efimiea sin
Anăstsse, din satul Vemeşh'', de unde întelegem că fwnilia Negrea locuia la Vemeşti, ( C.Săndulescu -
Vema, Din trecutul Vemeştilor. Note istorice, Buzău, 1941, p. 40). În 1842 îl găsim printre
prenumeranţii la Gazeta de Transilvania, fiind enumerat alături de alţi boieri buzoieni, v. scrisoarea lui
G. Munteanu către G.Bariţ în G.Bariţ şi contemporanii, VI, p. 202.
Rominia, I, 1838, p. 272„ Bibliografia analitică a periodicelor româneşti, I, 1790-1850, partea a III-a.
39
Bucureşti, 1967, 20677 şi 20678, p. 1027 (în continuare: B.A.P.R).

40
Vestitorul bisericesc, 1840, nr. 44, p. 175-176 (în continuare: VB).
476 D. LUPU
Giuilom Tel apare la tipografia ~piscopiei fără a se menţiona anul apariţiei, cu

menţionarea aprobării cenzurii41 • De asemenea Negrea nu dezvăluie cartea din care a
tradus, astfel că nu putem şti dacă a folosit originalul francez sau o versiune greacAă.
Cam în aceeaşi vreme sunt semnalate şi alte traduceri cu subiectul Wilhem Teii. ln
1837 la Iaşi, Vasile Scriban elev al Academiei din Iaşi, tradusese "Tell de Florian" şi
42
Gheorghe Asachi anunţa că traducerea va fi tipărită curând în Albina românească •
Cu câţiva ani mai devreme, în 1831, în Curierul românesc, nr. 6, apăruse "o Viaţă a
lui Telf' (după un original francez), tradusă de Alecu Filipescu43 •
Cartea apare probabil în intervalui cuprins între 183 7-1840, în care activitatea
mişcării naţionale din Ţara Românească este în plină desfăşurare. La 15 iulie 1837
opoziţia naţională din Adunarea obştească, constituită în jurul lui Ioan Câmpineanu,
refuză votarea articolului adiţional al Regulamentului organic (ce consfinţea dreptul
Rusiei, ca putere protectoare, de a împiedica orice modificare a acestuia şi care
reprezenta o gravă încălcare a autonomiei Principatelor), refuz ce a dus la suspendarea
lucrărilor. După redeschiderea Adunării şi votarea articolului în mai 1838, Ioan
Câmpineanu şi susţinătorii săi continuă lupta, cu acordul tacit al consulilor Angliei şi
Franţei. La 1 noiembrie 1838 membrii Partidei naţionale redactează o declaraţie de
principii, "Act de unire şi independenţă': în care se cerea înlăturarea suzeranităţii
otomane şi protectoratului ţarist şi unirea principatelor, document semnat de toţi
membrii (care jură pe Evanghelie în faţa episcopului Chesarie de la Buzău că vor
sacrifica totul pentru îndeplinirea acestor idealuri). În cursul anului 1839 Câmpineanu
călătoreşte la Constantinopol, Londra şi Paris dar marile puteri nu erau pregătite să
accepte dorinţele Partidei naţionale. La întoarcerea în ţară este arestat şi întemniţat (3
noiembrie 1839)44 • În această atmosferă de profundă agitaţie a spiritelor, care reunea
deopotrivă clerici şi laici, traducerea boierului patriot Grigore Negrea (care vorbeşte
despre cucerirea libertăţii prin strângerea poporului în jurul lui Wilhem Tell), dedicată
lui Ion Câmpineanu, se înscrie printre încercările de a oferi, cu mijloace literare,
modele pentru împlinirea aspiraţiilor de unitate şi independenţă45 •
41
Giuilom Tel sau Elveţiea slobodă. Din Florian. Tradus de Grigorie Negrea. Pe verso coperta I, cu
menţiunea: "Cu slobozenia C: (institei) Cenzuri''. Anul apariţiei la Gabriel Cocora, op. cit„ p. 49 şi nota
199, p. 100.
42
Nestor Camariano, Ernst al lui Sa/omon Gessner În literatura greacă şi română în Revista Fundaţiilor
Regale. an VIII ( 1941 ), nr. 7. p. 79. În acelaşi loc se aminteşte şi traducerea lui Negrea, despre care se
spune că ar fi tipărită la laşi.
43
Nicolae Iorga, op. cit., p. 137.
Ioan Lupaş, Frămintări revoluţionare transilvane, bănăţene moldovene şi muntene În 1-a jumătate a
44
veacului al XIX-iea în Din istoria Transilvaniei. Ediţie îngrijită, note şi comentarii de Marina Vlasiu,
Bucureşti, 1988, p. 125-126; Anastasie Iordache, Apostol Stan, Apărarea autonomiei Principate/or
române. 1821-1859, Bucureşti, 1987, p. 61-63.
Dedicaţia lasă să se întrevadă mai vechi legături de familie: "Cu tot respectu/ mă grăbesc a o pune la
45
picioarele Domnii voastre, rugându-vă ca precum din Început aţi avut bunătatea a fi protectorul familii
mele, cu aceiaşi bunătate să binevoiţi a primi această pârgă a osteneli/or aceluia carele am cinste a fi al
Domnii Voastre cu tot respectu/ plecat slugă.''. Familia lui Ion Câmpineanu avea moşii în zonă, mama
sa, Luxandra era fiica lui Constantin Cândescu, mare Jogotlt, cu reşedinţa la Vemeşti. Tot la Vemeşti
locuia şi tatăl lui Grigore Negrea, Vasilache (Ioan C. Filitti, Catagrafia oficială de toţi boierii_ Ţării
În anul 1840 se tipăreşte volumul Cel dintâio plutitor46 , reeditat în 1860, tot la
Buzău, cu titlul: Primul navigator. Povestirea, cu titlul original: Der erste Schifer
relatează întemeierea oraşului Citera pe o insulă din Marea Laconiană şi descoperirea
navigaţiei. "Cel dintâiu plutitor' este un tânăr care, inspirat de zeii din Olimp, reuşeşte
să-şi construiască o luntre cu care să ajungă pe insula Citera, unde se afla fata care îi
apăruse în vis şi de care se îndrăgostise. Insula se desprinsese de continent cu
cinsprezece ani în unnă şi era locuită doar de fată (Melida) şi mama ei (Sernira), care
au de îndurat chinurile singurătăţii ("Lipsiţi de toată bucuria, era streini de dulcea unire
a vecinătăţii şi fragedele plăceri ale prieteşugului, aici niciodată nu îndulcise tristul lor
suflet'). Cei doi se căsătoresc iar unnaşii lor desăvârşesc "meşteşugul plutirii pe apă''
şi construiesc un oraş care cu timpul va deveni un port înfloritor. Din Salomon Gessner
se mai făcuseră traduceri în limba română, cele mai cunoscute fiind Moartea lui Avei
(Buda, 1818), a lui Alecu Beldiman, după o versiune franceză47 şi Erast (Iaşi, 1822),
după versiunea greacă a Roxanei Samurcaş din 181948 • Povestirea publicată la Buzău
în traducerea lui Ioan Costinescu, avea deja transpuneri româneşti realizate în
Transilvania. Prima apăruse ca anexă la gramatica lui Ştefan Crişan-Korosi,
Ortographia latino-valachica (Cluj, 1805), cu titlul: Luntrea de antea 49• O alta,
rămasă în manuscris, făcuse şi Ioan Barac în I 828, cu titlul: Corăbierul cel dintâi sau
Întăiul corăbieru ... (folosind o versiune maghiară) 50 •
Este puţin probabil ca Ioan Costinescu să fi folosit originalul gennan, pentru că
din ceea ce cunoaştem despre studiile sale şi din traducerile realizate ulterior, nu reiese
că ar fi cunoscut limba germană • Se ştie însă că Gessner era foarte citit şi în Franţa şi
51
e posibil să fi avut la îndemână o versiune franceză. Ca discipol al lui Dionisie Romano
Române la 1829, Bucureşti, 1929). Grigore Negrea este. ispravnic în 1827, la construirea bisericii "Sf.
Voievozi'' din Câmpina, ctitorie a familiei Câmpineanu (textul pisaniei publicat de Virgil Drăghiceanu,
Biserica din Câmpina, Buletinul comisiunii monumentelor istorice, an XIX ( 1926), fasc. 48, p. 88 .). În
epocă, mai închină traduceri lui Ion Câmpineanu, C. A. Rosetti şi Gr. Alexandrescu.
Cel dintiiu plutitor. Din scrierile lui Gesner. Tradus de I. Costinescu şi Primul navigator. Din
46
scrierile lui Gesner. Tradus de l.C. Editat de Dimitrie Băltăceanu. Ediţia din 1860 cuprinde pe lângă
textul din 1840 şi o poezie de Gheorghe Sion.
47
A pud Paul Cornea, op. cit., p. I 09.
48
Apud Nestor Camariano, op. cit„ p. 77-81.
49
Paul Cornea, op. cit., p. I 09
50
Lucian Emandi, Patimile ceale minunate ale lui Odiseu"- o prelucrare de Ioan Barac (manuscris inedit
în colecţii arădene) în Valori bibliofile din patrimoniul cultural naţional. Cercetare şi valorificare, II,
Bucureşti, 1983, p. 206-207 (în continuare: V.B.P.C.N.)
Ioan Costinescu, originar din Moldova, se stabileşte de tânăr la Buzău. În 1834 este "cântăreţ" la
51
biserica "Sfinţii Îngeri" din oraş, între 1834-1836 este elev la şcoala naţională. În 1836 deschide un
pension care funcţionează puţin timp, este "îngrijitor" apoi învăţător la şcoala naţională, alături de
Dionisie Romano. Îl regăsim în 1838 profesor de cântări la "şcoala de candidaţi pentru sate", de pe
lângă seminar. În 1846 părăseşte Buzăul, fiind chemat de mentorul său, Romano, la Seminarul din
Bucureşti unde acesta era director din 1843.Va fi implicat, ca şi Dionisie Romano, în revoluţie în
calitate de comisar de propagandă la Buzău (activitate pentru care va fi arestat în 1848 şi închis la
Văcăreşti}, apoi în mişcarea unionistă. Pentru detalii v. I. Ionaşcu, op. cit:.o p. 44, 54, 85, 141, 143;
Şt.l.Moldoveanu, Figuri revoluţionare la Buzău în Şcoala buzoiană, Buzău, 1973, p. 10-11; Gabriel
Cocora, op. cit., p. 59, 64.
478 D. LUPU
(de la care se pare că obţinuse şi primele cunoştinţe de franceză), considerăm că este

unul dintre traducătorii din franceză la Buzău. În 1839 1 se publicase Prescurtări de
geografie, un manual pentru "tinerii începăfori' (care urma seria manualelor prelucrate
şi editate de Romano, din 1837 şi 1838). lntr-o însemnare a lui Dionisie Romano se
arăta că Ion Costinescu a tradus cartea sub îndrumarea sa
52
Prin anii 1845-1846 îl
întâlnim ca autor de versuri în gazeta lui Iosif Genilie, Universul, unde I se publică
două poezii fără valoare literară), una pe o temă istorică (Stroe Buzescu) şi cealaltă
dedicată mitropolitului (Odă la anul nou}5 3, iar în 1846 la tipografia lui Anton Pann îi
apare o scriere în versuri, Vânitoarea54 • După eliberarea din închisoare, în 1850 îl va
însoţi pe Romano la mănăstirea Băbeni (unde acesta se va retrage după ispăşirea
pedepsei pentru activitatea din timpul revoluţiei). Aici vor preiăti editarea jurnalului
Echo eclesiastic, care avea şi scopul de a încuraja traducerile. In perioada 1850-1857
redactează Vocabularul româno-francesu (Bucureşti, 1870), cea mai cunoscută dintre
lucrările sale originale, pe care o dedică celui care l-a susţinut "moralmente şi
materialmente timp de douăzeci de ani a dota limba cu acest op", lui Dionisie
Romano 55 •
Dar cel care rivalizează cu profesorii săi în privinţa zelului cu care traduce este
elevul seminarului din Buzău, Nicu Deşliu. Figura aparte pe care o face printre
traducătorii epocii (având în vedere vârsta sa), i-a atras atenţia lui Nicolae Iorga, care
i-a dedicat un articol 56 • În 1840 îi apare primul volum, traducerea unei povestiri, cu
titlul: Bisericuţa din mijlocul pidurii57 • Din prefaţă, adresată colegilor săi
seminarişti, aflăm că mai tradusese alte trei lucrări, pe care intenţiona să le publice:
Moralul copiilor de I. Kamp, Mitologia incepitorilor şi Dialoguri morale şi
religioase. Ceea ce face pe tânărul seminarist să-şi dedice timpul tălmăcirii acestor
cărţi (dincolo de îndemnurile profesorilor săi) este dorinţa de a oferi celor din generaţia
sa, lecturi extra-şcolare, altfel inaccesibile multora dintre ei: "deşi am fost ocupat cam
în multe în curgerea anului acestuia, precum ştiţi, dar cu toate acestea, jertfind
ceasurile de odihnă, m-am sârguit şi eu de a lucra ceva cu cuget de a folosi pe altul".
Nu întâmplător volumul este imprimat "cu cheltuiala" lui Dionisie Romano. Şi mai
52
Melchisedec, Biografia prea sânţitu/ui Dionisie Romano episcopu/ de Buzeu, Bucureşti, 1882, p. 18.
53
Universul, I (1845), p. 91-92, II (1846), p. 20, B.A.P.R. I, partea a 111-a, 20763 şi 20964.
54
Bibliografia românească modernă, Bucureşti, voi. I, 1984, p. 15044 ( în continuare: B.R.M).
55
Gabriel Cocora, _op.cit.., p. 225, n. 12.
N. Iorga, Ce făceau copiii pe vremuri. Traducătoru/ şcolar Nicu Deşliu, în Cuget clar, an IV (1939), nr.
56
21, 30, p. 322-323.

Besericuţa din mijlocul pidurii. Povestire tradusă de Nicu Deşliu. Scolar din Seminarul Sf. Episcopii
57
Buzău. Tipărită cu cheltuiala ierod. Dionisie Profesor Scoalei Normale.
târziu, când va edita Eho eclesiastic, acesta se va arăta dispus să publice lucrări
originale sau traduceri ale tinerilor începători într-ale scrisului •
58
Într-adevăr, în tot cursul anului 1840, Nicu Deşliu este permanent ocupat,
deoarece lucrează foarte mult pentru Vestitorul bisericesc. Aici i se publică 20 de
fragmente, doar pentru 7 dintre ele precizându-se autorul din care s-a tradus (Vamvas,
Fenelon, Ioan Hrisostom), la care se adaugă două creaţii proprii, sub forma meditaţiilor
cu titlul: Deşirticiunea lumii aceştia şi Toamna59 • Fragmentele pe care le traduce
sunt selectate, probabil de profesorii săi, în conformitate cu profilul revistei şi pot fi
considerate "traduceri-exerciţiu", pentru aprofundarea cunoştinţelor în studierea
limbilor străine60 • Deşi despre viaţa lui Deşliu nu avem prea multe informaţii se pare că
şi după absolvirea seminarului rămâne interesat de activitatea de traducător, fără a se
manifesta în creaţia originală. În 1847, în Vestitorul românesc, se anunţă traducerea
din Voltaire a Istoriei Imperiului Rusiei supt Petru cel Mare, făcută de un "N.D" -
este posibil ca sub aceste iniţiale să se ascundă Nicu Deşliu 61 • Apare apoi ca
"prelucrător şi traducător" al lucrării Viaţa şi 183 de fabule ale lui Esop, tipărită în
1857 la Buzău, la comanda lui ·Filotei, (la acea vreme episcop al Buzăului), semnând:
''N.I.D". Cu acest prilej Nicu Deşliu dovedeşte o temeinică cunoaştere a limbii
greceşti, dar şi calităţile unui bun îngrijitor de ediţie - prin exigenţa cu care a lucrat la
stabilirea textului şi la alcătuirea notelor antologiei.
Una dintre cele mai însemnate traduceri publicate la tipografia buzoiană în
perioada adusă în discuţie este Teatron politicon62 , apărută în 1838, ''prin îndemnarea
şi stăruinţa" episcopului Chesarie şi "cu toată cheltuiala" iconomului Filotei (viitorul
episcop). Traducerea din limba greacă i-a fost încredinţată lui Grigore Pleşoianu,
58
În suplimentul gazetei intitulat Biblioteca Religioasă-Morală, va tipări pe cheltuială proprie două
traduceri, din franceză şi gennană, ale elevului craiovean Virgil Pleşoianu.
59
Traducerile lui Nicu Deşliu publicate în VB pe anul 1840: Osteneala şi odihna, Pentru comerţ,
Neturburarea (Poem a Cinicului), nr. 23, p. 89-92; Vedenia Mirzii, nr. 24, p. 94-95, nr. 25, p. 99-
100; Prejudeţul pentru oamenii cei mari (Varnvas), Singura sclpare a celor nenorociţi, nr. 27, p.
105-106; Ce e mai bun se pune pe dinafarl, nr. 28, p. 109-111; Cel crescut într-o educaţie buni şi
cel într-o educaţie rea (Varnvas), nr. 29, p. 111-115; Cercetarea pentru sineşi a Sf. Grigore
Nazianz, nr. 30, p. 117, Adevlrul primitiv (Fenelon), p. 117, Primejdiile boglţiei (Ioan Hrisostom),
p. 118; Focul (Fenelon), nr. 31, p. 124; Argumente împotriva mândriei, nr. 32, p. 125; Pentru
adevlrul Scripturilor, Cind este cineva destul de bogat, Pentru viaţa monahici (Hrisostom),
Cerul (Fenelon), nr. 34, p. 133-135; Comentaţie pentru citatul: "/a Început era cuvMntul.„ ", nr. 35,
p. 137-138; Pentru buna întrebuinţare a cunoştinţelor, nr. 35, p. 139-140, nr. 36, p. 143-144; Persul
sticlar, nr. 37, p. 146-148.
Există marturii ale foştilor seminarişti că Gavril Munteanu ar fi introdus studierea facultativă a limbilor
60
franceză, latină şi greacă la seminar, v. Gabriel Cocora, op. cit!., p. 213.

Traducerea este semnalată de Liviu Rotman şi Mariana Jaklovszky, Un aspect al modernizării culturi
61
româneşti:jraduceri şi traducători (1829-184~ în V.B.P.C.N., Bucureşti, 1983, p. 353 - 360.

Teatron Politicon alcătuit mai întâi în limba latinească, apoi tălmăcit în cea grecească vorbitoare de
62
răposatul întru fericire domnul Nicolae Mavrocordat „. (3 volume).
480 D. LUPU
căruia Filotei îi mai comandase anterior o traducere din literatura didactică •

63
Originalul este scrierea parenetică a lui Ambrosius Marlianus - Theatrum politicum,

apărută în 1631 la Roma. Traducerea din latină în greacă, realizată în vremea lui
Constantin Brâncoveanu de către Ioan Avramie Cretanul, predicatorul curţii domneşti,
circula în manuscris încă de la începutul secolului al XVIII-iea. Ea a fost imprimată în
1758 la Leipzig şi atribuită multă vreme lui Nicolae Mavrocordat, datorită ex libris-
ului manuscrisului 64 • Prima traducere în româneşte după intermediarul grecesc a fost
făcută în a doua jumătate a secolului al XVIII-iea dar a circulat numai în manuscris.
Theatron politicon (adică Privelişte politicească cum desluşeşte pe înţelesul
contemporanilor, traducătorul la note), publicată la Buzău este deci prima ediţie
românească.
Scopul editării cărţii, după cum atenţionează comanditarul în "Precuvântarea
către cititori" (presărată cu idei iluministe), este de a oferi "supuşilor" posibilitatea să
înţeleagă greutatea sarcinilor ce stau pe umerii "Stăpânitorilor': îndemnându-i să-şi
accepte soarta, singura cale de a fi fericiţi - "Tot omul poate să fie fericit, numai să
voiască, căci tot omul poate să fie mulţămit numai să voiască. Acela dar care va ştii a
să mulţumi cu aceia in care să află, cu aceia ce i-au dat Dumnezeu, va petrece zile
senine, liniştite, va fi mulţămit, va fi fericit, însă puţini sint cei carii să cunoască sau
dacă cunosc, să pue in lucrare filosofia aceasta!.". Destinată iniţial suveranilor, este
recomandată acum tuturor deoarece: "Moralul cărţii aceştia este un moral obştesc, el
este socotit nu numai pentru stăpânitori, ci pentru toate clasele de oameni, pentru
slujbaşii besericeşti şi politiceşti, pentru Stăpâni şi supuşi, pentru familişti şi pentru tot
omul. 65 ". Prefaţa editorului şi notele traducătorului relevă o schimbare de atitudine faţă
de îndatoririle celor implicaţi în viaţa publică. Astfel la pasajul în care se spune că sunt
stăpânitori care îşi petrec timpul doar în plimbări, care nu citesc "cărţi moraliceşti''din
care să înveţe cum să conducă bine, că lasă toate treburile pe mâna miniştrilor şi că se
socotesc mai presus decât supuşii lor, traducătorul comentează la note: "Autorul
descrie poate pe stăpânitorii veacului său, căci cei din zilele noastre, mai vârtos cei din
Europa, sint cu totul dimpotrivă. Ei n-au altă dorinţă mai mare decât aceia d-a face pe
supuşii lor fericiţi". Alexandru Duţu consideră că versiunea lui Grigore Pleşoianu este
"deosebit de interesantă, deoarece prin notele traducătorului semnalează mutaţiile
63
Grigore Pleşoianu (1808-1857), traducător, pedagog (a fost profesor la şcoala naţională din Craiova) şi
după retragerea din învăţământ, inginer hotarnic. La aceea dată era foarte cunoscut datorită abecedarelor
sale dar şi ca traducător al scrierii lui Fenelon, ÎntâmplArile lui Telemah fiul lui Ulise (Buda, 1831 ).
Iluminist ca spirit, prin manualele şi prefeţele la traducerile sale îndeamnă la luminarea poporului,
începând cu educaţia tinerilor. La cererea şi pe cheltuiala lui Filotei, traduce cartea lui Dimitrie
Darvaris Engolpionul de aur (Sibiu, 1833) apud D.R.L, p. 682-683.
64
Ariadna Camariano, Traducerea greacă a "Teatrului politic" atribuit greşit lui N. Mavrocordat şi
versiunile româneşti în Revista istorică română, XI-XII, 1941-1942, p. 216-260.
65
verso pagina de titlu; tot acolo istoricul traducerii cărţii.
TRADUCERI PUBLICA TE LA EPISCOPIA BUZĂULUI 481
ideologice care se petrecuseră între anul publicării versiunii greceşti şi acest deceniu
premergător anului revoluţionar 1848''6 •
6
În concluzie putem spune că într-o vreme în care cartea laică începe să câştige
tot mai mult teren, Ia Buzău se tipăreşte îndeosebi carte de cult sau pentru uzul
preoţilor precum şi· carte şcolară. Activitatea tipografiei de la episcopie este de fapt
subordonată acestui scop. Cei care coordonează şi patronează editarea şi tipărirea sunt
în majoritate clerici. Necesităţile şi oamenii desemnaţi să le soluţioneze îşi pun
amprenta asupra planului editorial al tipografiei, asupra modului Î!I care se selectează
lucrările şi se stabilesc priorităţile. Fiind o tipografie bisericească, activitatea ei se
concentrează, firesc, asupra intereselor proprii (din cele 50 de cărţi tipărite între 1834-
1846, 33 sunt cărţi liturgice sau teologice).
Dar chiar în rândul clerului sporeşte interesul pentru literatura profană atâta
vreme cât aceasta are un fundament moral şi nu lezează dogma ortodoxă. Un concept
luminist care reverbera încă în societatea românească, punea în circulaţie ideea că
măsura civilizaţiei unui popor este dată de nivelul lui de educaţie, iar educaţie însemna
şi (re)câştigarea moralităţii. O preocupare constantă a intelectualităţii în această vreme
este starea morală a societăţii din care face parte, fără însă a se declanşa o dezbatere
etică. O cale de însănătoşire a moravurilor o oferea şi cartea, de aceea trebuia aleasă cu
grijă. Trebuia vegheat ca ea să nu ducă la întinderea imoralităţii - de aici combaterea
"romanţurilot' sentimentale şi reticenţa faţă de beletristică (în special faţă de literatura
de senzaţie). Nu întâmplător laJipografia buzoiană se imprimă traduceri din literatura
secolului al XVIII-iea, fără mare valoare artistică, dar cu un mesaj moralizator. Autorii
publicaţi, Gessner şi Florian, se menţin în vogă şi în această perioadă, deoarece
scrierile lor sunt considerate potrivite unui public intrat de curând în rândul cititorilor,
recrutat din lumea şcolară şi a "stării de mijloc". Totodată cărturarii epocii constatau o
creştere a numărului celor interesaţi de lectură. "Gustul de cetire s-a întins şi se întinde
din zi în zi mai mult, precum în clasele celelalte asemenea şi între cler" observau
editorii Vestitorului bisericesc în Înştiinţarea pentru apariţia revistei din 18 decembrie
1838.
Scopul declarat al acesteia era acela de a sublinia "cât de folositoare este virtutea
şi cât de vătămător este viţiul pentru omul de orice clasă şi poziţie"(subtitlul acesteia
este: "gazetă religioasă şi moralâ'). Romano şi Munteanu începeau la Buzău ceea ce,
în acelaşi an; Heliade regreta că nu făcuse încă din 1829 cu Curierul românesc, adică
o revistă cu conţinut religios 67 • În paginile gazetei se publică fragmente din literatura
patristică (Ioan Hrisostom, Vasile cel Mare, Grigore din Nazians), din scrierile marilor
66
Alexandru Duţu, Cărţile de Înţelepciune În cultura română, Bucureşti, 1972, p. 82. Alexandru Duţu
apreciază că această creştere a interesului pentru genul parenetic, de tip "oglinda domnitorilor", este
determinată de ascensiunea în domeniul cultural a micii boierimi şi a burgheziei în fonnare.
Cu ocazia aniversării a zece ani de la apariţia gazetei sale, I. Heliade Rădulescu spunea: "eu mult mă
67
căiesc de ce n-am început acum zece ani Curierul românesc cu Religia", Curierul românesc, 1839. nr.
47.
482 D. LUPU
predicatori francezi (Bossuet, Fenelon, Bourdalue, Massilon), din teologii şi învlţaţii

greci (Nichifor Teotochis, Neofit Vamvas, Adamantie Corais), din Chateaubriand dar
şi fragmente din scrierile lui Benjamin Franklin şi Thomas Jefferson. Criteriul care
stătea la baza acestei selecţii era în conformitate cu scopul enunţat în înştiinţare, acela
"de a hrăni duhul religios şi moral" al publicului. Astfel din Chateaubriand (din care
Dionisie Romano va traduce Geniul cristianismului), se publică doar comentarii
69
biblice: Legile morale sau decalogul 61 şi Despre stilurile Dumnezeeştii Scripturi •
Din Benjamin Franklin tot Dionisie Romano traduce Planul de îmbunitiţire
morali •.. 70, fragmente din Almanahul bunului om Richard cu titlul: Stiinţa bunului
om Ricard 71 şi Poviţuirea lui Franklin citre un tânir neguţitor72 iar din Thomas
Jefferson doar o singură bucată intitulată Regule de viaţi ale vestitului anglo-
american Toma Jeft'en73 •
Harnicul traducător seminarist Nicu Deşliu este animat de aceeaşi intenţie
educativi, oferind "conşcolarilor" săi lecturi potrivite vârstei şi viitoarei lor stări. În
prefaţa la Bisericuţa din mijlocul pidurii, prezintă povestirea ca având scopul "de a
insufla copiilor un respect religios". De altfel chiar în Vestitorul bisericesc, în
articolul: Alegerea. felului de viaţi şi a stirii, se atrăgea atenţia asupra influenţei
primejdioase a lecturilor nesupravegheate (fără girul autorităţilor consacrate păzirii
virtuţii: pA.rinţi şi profesori), în formarea personalităţii tinerei generaţii: "Ceea ce ajută
mult spre stricarea duhului tinerilor de amândouă secsile, şi a le insufla idei greşite
asupra chemirii lor este şi citirea clrţllor vltlmltoare sau care n-ajutl nimic spre
lmbunltlţlrea lor morali. Tinerii cred că se fonneazl şi îşi cultivează duhul citind
fărl alegere, firi a se sfătui cu persoane mai învăţate, romanţe de intrigi, basme
vătămltoare, bucăţi de teatru puţin morale în Jocul cărţilor folositoare spre învăţătura
lor, din care pot să înveţe datoriile stării lor în viitor' 114 •
Este foarte vizibil faptul că atât în ceea ce priveşte traducerile publicate în volum
cât şi în cazul celor din revistl, oferta de lectură rămâne oarecum la nivelul specific
sÎarşitului secolului al XVIII-iea şi începutul secolului al XIX-iea. Traducătorii şi
editorii nu se îndepărtează, în cazul tipografiei buzoiene, de genul utilitar-pedagogic,
pentru că opinia general acceptată în epocă este că lecturile din care nu se pot extrage
învăţăminte morale sunt reprobabile Acestea sunt fie purtătoarele unor idei care
75
•
68
VB, 1840, nr. 38, p. 150-152; nr. 39, p. 153-154.
69
VB, 1840, nr. 39, p. 154-155; nr. 40, p. 159-160; nr. 41, p. 162-164.
70
VB, 1839, nr. 2, p. 5-7; nr. 3, p. 10-12; nr. 4, p. 13-16. Este relevantă, pentru spiritul epocii, notiţa
biografică redactată de traducător: "B. Franklin s-a născut la 1706 la Boston, in America despre
miazănoapte, din pirinţi scăpătaţi, insi prin unnarea virtuţii, iubirea de învăţături şi inţelepciune, dintr-
o stare de jos şi din sirăcie s-a ridicat la o bogiţie şi la o treaptă de cinste şi slavi mare" (1839, nr. 2,
p.5).
71
VB, 1839, nr. 9, p. 34-36; nr. 10, p. 38-40.
72
VB, 1840, nr. 10, p. 39.
73
VB, 1840, nr. 29, p. 116.
74
VB, 1840, nr. 6, p. 21.
s Trebuie sll preciz!m că traducerile din epocll nu reflectă în mod fidel preferinţele personale ale
7
cllrturarilor sau traduclltorilor, ci mai ales ideile acestora despre ce este necesar să se citeascA,
încercându-se o lecturll dirijată. Pentru aceasta v. Paul Cornea, op. cit, p~ 112-114, 451-457 şi "Cerere"
TRADUCERI PUBLICA TE LA EPISCOPIA BUZĂULUI 483
îndeamnă la nemulţumire şi răzvrătireîmpotriva ordinii sociale existente, fie destinate

exclusiv "desfătării" - transpunând cititorul într-o lume imaginară ( "părută'), unde
poate să se sustragă datoriilor, să ignore regulile dictate de raţiune şi să se lase purtat
de sentimente. "Ei caută mai mult a-şi desfăta duhul cu plăcere decât a-l lumina ... "
sunt acuzaţiile adresate celor care preferă cărţile în care delectarea primează asupra
didacticului.
Întâlnim la Buzău diverse tipuri de traduceri, de la traducerea-exerciţiu (pentru a
perfecţiona sau verifica însuşirea unei limbi străine) - Nicu Deşliu spune că Bisericuţa
din mijlocul pidurii este "cea dintâiu deprindere a mea la traducţie''..., la traducerea-
utilitară (înţelegând prin asta traducerile cu scop educativ) şi traducerea-comandată -
ca Teatron Politicon76 • Cei care sunt cunoscători de limbi străine şi deci potenţiali
traducători nu sunt prea mulţi la Buzău - şi mai puţini sunt cei care reuşesc să le
tipărească (Grigore Negrea şi Nicu Deşliu îşi anunţă traduceri în gazetele vremii dar
ele nu au ajuns niciodată să fie publicate). Cei mai activi sunt intelectualii legaţi de
mediul şcolar: Dionisie Romano, Gavril Munteanu, Ioan Costinescu dar şi elevul Nicu
Deşliu. Lor li se adaugă traducătorii provenind din mica boierime ca serdarul Grigore
Negrea şi medicul oraşului Antonie Paleolog (care traduce din greacă mai multe
fragmente referitoare la cruciade, la modul de efectuare a vaccinării copiilor împotriva
vărsatului, la educarea copiilor) • Colaborează la revistă şi Grigore Mihăescu, profesor
77
la şcoala naţională din Craiova, căruia I se publică o povestire în revistă (fără a preciza
autorul sau limba din care a tradus)78 •
Gazeta şi cărţile publicate la Buzău în perioada 1834-1846 răspundeau unor
necesităţi specifice epocii dar sunt totodată şi expresia unui climat cultural în
conturarea căruia un rol esenţial au avut tinerii profesori transilvăneni care s-au străduit
să imprime o direcţie nouă instituţiilor pe care le conduceau. Nu întâmplător după
plecarea acestora (Dionisie Romano în 1843, Gavril Munteanu în 1844 ), tipografia
revine la imprimarea, aproape în exclusivitate, a cărţilor bisericeşti. Stimulaţi de
atitudinea binevoitoare a episcopului "iubitor de cărturan", ei au reuşit în perioada
petrecută la Buzău, să reînvie ceva din atmosfera începuturilor tipografiei buzoiene şi
să adune în jurul lor câţiva prelaţi cultivaţi, profesori şi elevi dar şi alţi "doritori de
citirt:', mai ales din rândul boierimii locale, ale căror nume le întâlnim în publicaţiile
vremii ca autori, traducători, editori sau prenumeranţi. În consonanţă cu spiritul epocii,
aceştia se alătură celor care lucrau pentru ca ţelurile luminării să fie atinse, numărându
se printre "oamenii începutului de drum" către modernizarea societăţii româneşti.
şi "ofertă" În determinarea profilului traducerilor de la jumătatea veacului trecut în Oamenii

Începutului de drum, Bucureşti, 1974, p. 157-165.
76
"Tipologia" traducerilor la Paul Cornea, Originile romantismului ... , I?· 95.
Triumful adevărului evanghelic, VB, 1840, nr. 14, p. 53; lnceperea biltilliei stavroforilor
77
(cruciaţilor). VB, 1840, nr. 15, p. 57-58; Pentru vaccinil, VB, 1840, nr. 18, p. 69-70; Pentru
creşterea copiilor, 1840, nr. 18, p. 70-71, nr. 19, p. 72-73.
Pescarul şi cllltorul, VB, 1840, nr. 20, p. 78-79; nr. 21, p. 80. Grigore Mihăescu este autorul unui
78
manual de limba franceză: Carte metodică pentru a Învăţa limba franceză, Craiova, 1844.
484 O. LUPU
·tt r lilJWOTÎl\a
ro,\111:rn0'84
nÎrerw)r 1 ,.u-·i~m1orr ,„
c„,, +" "'"'bi·'!·~ r;„,,i•.,, \
IKdBVO t « JD 4 ~ T~ ~ ~O
.+Htrff1a<rt/t .
SCl'fO.IHktt.
fit: t\ b &'
Ta •:r, at1f q ' "~•i tllfu„h ii .
1 1};~.
Abeţedar românesc. Biblioteca tinerilor începători

Buzău , 1839 Bucureşti ,1838
„ - - · - · _ . . . . . . _.....
,v. ::_ •I·
,11 IJ A i T t1 li J I
Meditaţii religioase, voi.

Buzău , 1839
TRADUCERI - BUZĂU 485
f
C::J.':>
· a,ua ri I <>.f
,
e
. l
Florian, Giuilom Tcl.

Buză u , ( 1839 )
Pin
J:e
DIMITRIE BAt.TACBANU .
"
(:
I
- 1~.
\.,,.
Gessner, Primul na vigator,

Bu ză u , 1860
CONFLUENŢE ŞI SINTEZE CU PRIVIRE LA COSTUMUL POPULAR
ROMÂNESC DE LA EST DE CARPAŢI
EMILIA PAVEL
În succinta noastră prezentare, ne vom referi la costumul popular românesc de la

est de Carpaţi, din Moldova extracarpatică sau Podişul Moldovei, unitate geografică
care depăşeşte Prutul ajungând până dincolo de Nistru, în Transnistria.
Tipologia costumului popular românesc de podiş, prin structura sa morfologică
şi decorativă, ne aminteşte de legăturile care au existat de-a lungul mileniilor între
populaţia din nordul şi sudul Dunării, între traco-iliri şi înainte de despărţirea tracilor
de iliri.
Piese definitorii ale costumului femeiesc, ca de exemplu cămaşa dacică, catrinţa,
fusta, sarafanul sunt documente care atestă unitatea culturală sud-est europeană, cu
privire la portul popular.
Dintre piesele de port popular bărbătesc, menţionăm cămaşa de tip dalmatic,
croită dintr-o singură bucată, cămaşa cu fustă şi iţarul tracic.
Cămaşa femeiască care predomină în costumul popular românesc din această
unitate etnografică, este cămaşa cu mâneca din umăr, cămaşa tunică, croită după croiul
cămăşii bărbăteşti de tip dalmatic. În zona laşi această cămaşă se confecţiona din pânză
de lână ţigaie. Pânza de lână ţigaie în confecţionarea cămăşilor s-a întâlnit în Albania
şi în Grecia pe lângă Salonic 1•
Cămaşa dacică încreţită la gât cu "brezărău'', care predomină ca tipologie în
zonele etnografice de munte, există în Podişul Moldovei alături de catrinţă. Dacă în
zona de munte, catrinţa purtată de către femei este piesa de port popular specifică, în
zona de Podiş, fusta elimină catrinţa. Costumul femeiesc cu catrinţă corespunde ca
structură şi uneori chiar ca decor, cu portul femeiesc ilir, cum se poate vedea, pe stela
funerară iliră păstrată în muzeul din Zagreb2 •
Fusta este o piesă de port popular specifică zonelor de podiş moldoveneşti,
munteneşti şi olteneşti. S-a găsit şi în stânga Prutului, în raionul Vulcăneşti. Sarafanul
care există în portul românilor din Transnistria este o variantă a fustei moldoveneşti.
Fusta ca şi sarafanul aparţin unei străvechi civilizaţii mediteraniene, care după datele
arheologice în antichitatea îndepărtată se întindea din Asia Mică până în Spania. Se
1
Zamfira Mihail, Tenninologia portului popular românesc, în perspectiva etnolingvistici comparati, sud-
est european!, Bucureşti, 1978, p.49.
2
Arta populară româneasci, cap. Portul, Bucureşti, 1969, p.284.
488 E. PAVEL
poate compara şi se încadrează ca tipologie xhupletei albaneze, care este de forma unei
fuste evazate cloş3.
Cămaşa de tip dalmatic a fost descoperită în Albania pe o piatră funerară la
Drashovice în sec. III-II î.e.n 4 .
Cămaşa cu fustă de origine ilirică se găseşte în portul popular românesc din
Mehedinţi până în nordul Moldovei, din dreapta şi stânga Prutului. În Grecia a fost
găsită la începutul evului mediu ca o influenţă albaneză. Fustanela a fost descoperită pe
o figurină din pământ ars, descoperită la Maribor în Slovenia (Panonia) în sec. al IV-
lea î.e.n 5 •
Iţarii încreţiţi pe picior, de origine. tracică reprezentaţi pe monumentul de la
Adamclissi sau pe Columna lui Traian de la Roma, redau prototipul iţarilor
moldoveneşti cu creţuri.
Costumul popular românesc de la est de Carpaţi este un document care atestă
existenţa, unitatea şi continuitatea poporului nostru în spaţiul Carpato-dunăreano
pontic ca şi unitatea culturală sud-est europeană cu privire la p01tul popular.
În concluzie menţionăm că asemănarea care există între costumul dacic iliric şi
cel românesc constituie dovada că geneza portului popular românesc este daco ilirică.
3
Rrok Zojzi, Traces archaiques, dans le port vestimentairc traditionnel du peuple Albanais, Tirana. 1972.
p.12.
4
Andromaqui Gjergji, Elementes vestimentaires commmuns au tribus illyriennes, Travaux du 3-4 mars
I 969, Tirana, 1971, p.154.
Andromaqui Gjergji, Veshjet Shaqiptare ne Ghequi, Tirana, 1988, p. 234.
V ALEA SLĂNICULUI.
STUDIU ETNOGRAFIC
DOINA CIOBANU
Aşezarea geografică
Valea Slănicului reprezintă o parte distinctă a "zonei Buzăului'', zonă etnografică

bine delimitată pe teritoriul României.
Plaiul Slănicului sau Valea Slănicului este străbătută de râul Slănic, râu cu
scurgere permanentă, care porneşte din masivul Piatra Secuiului - în nord - vestul
satului Ploştina corn. Lopătari, traversează comunele - Lopătari, Mînzăleşti, Vintilă
Vodă, Beceni, Cemăteşti şi Săpoca, lărgindu-şi vadul spre vărsare în Buzău pe câmpul
Săpocii.
Izvorul său îşi începe drumul ca izvor cu apă dulce, dar străbate malurile sărate
din Ploştina, din malurile Mînzăleştilor şi primind afluentul său Jghiabul ( care la
rândul său străbate cinci maluri cu sare) devine tot mai sărat, fapt căruia îi datorează
numele de Slănic.
În drumul său Slănicul străbate depresiunile Lopătari şi Vintilă-Vodă - delimitate
de culmi cu înălţimi între 700 şi l OOO m. 1 Acestea sunt foarte accidentale şi străbătute
de văi adânci, astfel se trece abrupt de la înălţimi de 600-650 m până la 400-450 m prin
fundurile văilor. Ambele depresiuni sunt în cea mai mare parte. despădurite sau
acoperite cu păşuni întrerupte de pâlcuri de copaci şi livezi în cea mai mare parte de
pruni.
Valea Slănicului are un traseu transversal, cu excepţia unor scurte porţiuni
(amonte Mînzăleşti, Niculeşti, Gura Dimienii) în care este diogenal. Avale de
Mînzăleşti, valea se lărgeşte treptat în cadrul structurilor pliocene, iar versanţii
acoperiţi de livezi, păşuni şi vită de vie, coboară în pante moderate până la lunca râului
unde îşi fac loc petece de culturi de cereale şi grădini de legume 2•
Peisajul este deosebit de frumos şi variat, muntos ~a Nord, deluros în centru şi cu
şes la Sud.„ Subsolul e bogat în substanţe minerale p1ecum: aur, plumb, fier, Jignită,
păcură, sare, azochirită, ocru, ape minerale ş.a.
3
Pe aceste plaiuri la Meledic - Mînzăleşti Alexandru Vlahută a avut fericirea "din

acele care-ti lasă-n viată„." "dungi neşterse de lumină'', de a asculta pe un străin
deştept care a umblat şi a văzut lume multă, vorbindu-i astfel: "Doamne, frumoasă tară
mai aveţi„.
Petrescu Burloiu - Subcarpatii Buzăului - Relatii geografice om-natură, bucureşti 1977, p.26.
1
2
Ibidem, p.29.
B. Iorgulescu - Dictionar geografic, statistic, economic şi istoric al Judetului Buzău, Bucureşti I 892,
3
p.462.
490 D. CIOBANU
Pământul dumneavoastră e într-adevăr o mamă care vă răsfaţă: el vă dă aproape

de-a gata şi asta nu este întotdeauna un bine - vă dă cu mâna largă fructele cele mai
gustoase, grânele cele mai căutate în Europa şi vinuri despre care noi la Paris vorbim
ca de lucruri din poveşti ...
Aici am văzut păşuni întinse nepăscute, păduri mărginite ce par a fi crescut
numai pentru podoaba munţilor şi adăpostul fiarelor, gorgane de sare şi râuri de păcură
ce de sine au izbucnit din adâncuri, nerăbdătoare viind ele la dumneavoastră. Eu am
rămas pe gânduri ieri la Lopătari când am văzut pe deal limbile acelea de flăcări
străvezii, tremurătoare în bătaia soarelui - poţi oare să nu visezi într-o tară ca a
dumitale ... îmi închipuiam că pe dealul acela al Smoleanului s-ar ridica un oraş care
s-ar încălzi şi s-ar lumina cu un gaz aşa de curat, strecurat cu atâta grijă şi împărţit cu
atâta dărnicie de bunul dumneavoastră pământ şi că toţi munţii aceştia - frumoşii munţi
ai Buzăului, care au lacuri şi chihlimbar şi aur şi-ar deschide deodată ascunsele lor
comori şi le-ar revărsa asupra acelui oraş, asupra tării întregi...
In orice caz sunteţi un popor fericit'"'
Scurt istoric al Văii Silnicului
Valea Slănicului reprezintă o importantă zonă de locuire, sursă de venituri şi un

important drum care făcea legătura între Transilvania cu câmpia Munteană şi zona
Vrancei. Aşezarea geografică, bogăţiile solului şi subsolului au determinat o intensă şi
amplă locuire a întregii văi încă din neolitic, fapt dovedit de vestigiile Balaurului,
Muchia Vulturului, Valea Malului şi Ţurţudăul.
Urme ale bronzului reprezentate prin "Cultura Monteoru" s-au găsit la - Cula
Săpocii (Săpoca), Plaiul (Cernăteşti), Lunca Băieşti şi Dealul Balaurului (Aldeni) -
localităti devenite celebre datorită descoperirii "Cismulitei" - vas de cult - cu decor
haşurat, decor ce poate fi regăsit până astăzi, pe unelte, obiecte de uz casnic, tesături şi
decoruri arhitecturale.
Din epoca geto-dacică datează vetrele de locuire şi necropolele de la Lipiceni,
Ţurţudău, Lunca Băieşti, Valea Malului (Aldeni - locuire ce se continuă fără
întrerupere în evul mediu timpuriu prin "zidu mut" de la Valea Malului şi urmele
vechii biserici din lemn de pe dealul Zărneşti -Slănic, toate acestea ca şi multe altele
aşteaptă să fie descifrate şi descoperite.
Evul Mediu mai bogat în documente şi legende oferă ceva mai multe date dt=>· ·~
satele din Plaiul Slănicului, putându-se stabili primele atestări documentare şi anum.
Cernăteşti la 1487 iulie 31
5
Săpoca la 1526
Beceni la 1526
Vintilă Vodă la 1532
4
Alexandru VlahutA, România Pitoreasca., Bucureşti 1965, p.99-100.
5
D.l.R„ voi.I, p.475.
VALEA SLĂNICULUI 491
Mânzileşti la 1579
Lopătarila 1532
Datele atestate documentar sunt depăşite de descoperirile arheologice; şi anume
săpăturile efectuate la complexul monahal de la Vintili-Vodl în campania arheologici
1983-1984, indici începuturile acestuia în jurul anului 1480. Iar la Lopătari circuli
legenda lui Negru Vodl - desclleciitorul, legendă legatl desigur de desele treceri peste
muţi a celor persecutaţi sau a celor ce-şi clutau libertatea în zona.Muntean! şi invers.
Din Transilvania, Ţara Bârsei, prin Lopltari - MânzAleşti trecea spre Bisoca şi apoi
spre Ţara Vrancei, "un drum al sării" şi flră discuţie un drum al transhumantei, care
lega Ţara Bârsei cu Dobrogea şi Delta Dunării. Pe acest drum au lisat unne şi cavalerii
teutoni ( 1211-1225) care au trecut pe aici din interesul pentru sare sau în scopuri
strategice şi de stăpânire spre "tara comorilor" - Milcovia din Tara Vrancei. Există şi
un alt drum al transhumantei care cobora din Tara Bârsei prin vârful Furu, Vârful
Giurgiu, Vârful Cireşului, Valea Silnicului spre zona Munteană. Rezervele de sare din
Lopătari şi MânzAleşti se găsesc la suprafaţl şi au o puritate deosebită - motive pentru
care au fost şi sunt foarte uşor de exploatat. Cu o singură excepţie, în timpul lui Petru
Cercel (1583-1585) sarea din această zonl nu a fost exploatată de stat. Datorită
bogăţiilor de sare a Ţărilor române şi politica domnitorilor era de a nu deschidere noi
saline - întrucât aceasta creştea haraciul către turci.
Exploatările de sare în interesul localnicilor au existat firă discuţii din cele mai
vechi timpuri şi s-au făcut cu şi mai mare intensitate în vremurile de restrişte, războaie
şi invazii - când comerţul era întrerupt.
O exploatare organizată siirii este amintită în vremea lui Petru Cercel ( 1583-
1585). Ştirea o avem din însemnările prietenului său Franco Sivori6 care 1-a însoţit în
exil şi care îi mulţumeşte pentru dărnicia lui încredinţându-i "strângerea birurilor „ „ .
din judeţul Buzău provenite din vămi, pesciirii şi ocne", din care strânsese "în timp de
aproape 2 ani cam 40.000 scuzi".
Pentru a împiedica comerţul ilicit, bogăţia de sare fiind acum a statului, precum
şi exploatarea excesivă, Constantin Brâncoveanu întăreşte dreptul de a scoate sare al
localnicilor " numai pentru trebuinţele casei lor" şi stabileşte totodată pedepse grele
pentru cei ce scot sare nelegal şi anume de a fi trimişi la pedeapsa ocnei 7•
De această zonă este legat numele lui Constantin Vodă Vintilă care a ridicat
mănăstirea Meledic la 1532 în cetăţuia de pe dealul Răghinari. De la acest nefericit
domn care a sf'arşit, străpuns de suliţa duşmanilor săi pe când se afla Ia vânătoare în
pădurile Jiului, vine numele comunei Vintilă Vodă.
Franco Sivori, din Calatori strAini despre Ţările române, voi. III, Ed. st. Bucureşti 1971, p.28.
6
Aurora Ilieş, Ştiri în legătură cu exploatarea sarii în Tara Româneasca până în veacul al XVIII-iea - din
7
Studii şi Materiale de Istorie medie, voi. I, Bucureşti, 1956, p.193.
492 O. CIOBANU
Vlad-Vodă (1532-1535) fiul lui Radu cel Mare s-ar fi tras de pe meleagurile
buzoiene, aceasta ar explica înmormântarea sa la mănăstirea pe care a ctitorit-o la
Meledic 8 •
Lăcaşul ridicat în 1532 nu s-a păstrat, cel de astăzi a fost înălţat de episcopul
Buzăului Chesarie ( 1826-1864 ) pe la 1846, pe locul altei mănăstiri, fostă scaun
9
episcopal în timpul episcopului Metodiu (1741-1748). După secularizarea din timpul

lui Alexandru Ioan Cuza, biserica a devenit lăcaş de mir 10 • Valea Slănicului a fost
martora tuturor vicisitudinilor vremii, de aceea Dionisie Fotino aminteşte Mânzăleştiul
··ca loc ce servea ca refugiu în timp de invazii'' 11 •
Locuitorii acestor plaiuri au participat la toate evenimentele: la 1821 se pare că
au fost vizitaţi de Tudor Vladimirescu; la 1848 au suportat trecerea trupelor de
ocupaţie; la 1877 au contribuit la susţinerea războiului, iar la cele două războaie
mondiale au adus nenumărate sacrificii.
Toate aceste evenimente sunt strâns legate de bogăţia economică a zonei.
Ocupaţiile de bază erau agricultura pentru zonele mai joase, creşterea vitelor, cultura
pomilor fructiferi (în primul rând prunul), lucrul lemnului şi transporturile pentru
zonele de munte.
Schimburile de produse cu alte zone se făceau în tot timpul anului după cum
reiese din Dicţionarul geografic statistic, economic şi istoric al jud. Buzău scos de prof.
Iorgulescu la 1892, şi anume se organizau târguri:
6 la Vintilă Vodă - 25 Martie - Buna Vestire
30 August - Sf. Alexandru
14 Septembrie - Înălţarea Sf. Cruci
6 Decembrie - Sf. Nicolae
de duminica Tomei (Duminica a doua
după Paşti)
Ispasul - Înălţarea Mântuitorului Ia Ceruri.
6 la Beceni - 20 Iulie - Sf. Ilie
6 August - Schimbarea la fată
15 August - Adormirea Maicii Domnului
8 Septembrie - Naşterea Maicii Domnului
14 Octombrie - Sf. Paraschiva
28 Decembrie - Sf. Stefan
la Cemăteşti - târg în fiecare miercuri şi joi; de la 9
Martie - Mucenicii până la 23 Aprilie - Sf.
Gheorghe.
C.C. Giurescu, Dinu C. Giurescu, Istoria românilor, voi. II, Ed. St. Bucureşti 1976, p.240.
8
Nicolae Iorga, Istoria Bisericii, Vălenii de Munte-1909, voi. II, p.352.

9
Bazil Iorgulescu, Dictionar geografic, statistic, economic şi istoric al judeţului Buzău, Bucureşti I 892,
10
~.524.
1
Ibidem, p. 331.
şi la Săpoca - târg pe 9 Martie (cei 40 Mucenici).

În aceeaşi lucrare Iorgulescu ne dă numărul de comercianţi din comunele zonei -
25 la Lopătari, 12 la Beceni, 24 la Cemăteşti. Cea mai mare patte din cele necesare
gospodăriei se realiza prin munca localnicilor. Bazil Iorgulescu aminteşte de rotari,
fierari, croitori, cizmari, lemnari precum şi existenta a 9 mori de apă, 2 făcae, 4
fierăstraie, o căşărie la Mânzăleşti, 5 mori şi 7 piue la Vintilă Vodă.
Enumerând numai câteva date despre istoria frământată a Plaiului Slănicului, se
constată rolul important pe care zona l-a jucat în dezvoltarea Buzăului şi al întregii ţări.
Aşezări omeneşti.
Tipuri de sate şi gospodării
Aşezările
umane au evoluat de-a lungul timpului în condiţiile oferite de un relief
variat, muntos în nord (cu păşuni alpine ce au favorizat dezvoltarea păstoritului şi
creşterea animalelor) şi cu văi adânci şi lărgituri în zonele deluroase, favorabile
aşezărilor omeneşti.
Evoluţia aşezărilor a fost determinată de condiţiile economico-sociale.
Cea mai mare parte a satelor din zona Slănicului sunt înşirate "ca mărgelele pe
aţă" de-a lungul râului şi a şoselei care merge paralel cu râul, de la Săpoca până la
Lopătari.
Satele din comunele Săpoca, Cemăteşti şi Beceni se întind în cea mai mare pa11e
de-a lungul şoselei, cele din comunele Vintilă Vodă, Mânzăleşti şi Lopătari, situate în
zone mai înalte au practic toate tipurile de sate:
- sate de tip adunat de-a lungul drumului (Podu-Muncii, Petrăcheşti, Niculeşti,
Beşlii, Podu-Vechi, Valea Ursului, Valea Cotoarei, Lopătari) şi sate adunate de
fotmă poligonală - Arbănaşi, Coca Niculeşti, Coca Antimireşti;
- sate risipite - Ghizdita, Plavăţ, Plaştina, Fundata;
- cătune - Cireşu şi Pestriţu. ,
Pământul ce aparţine fiecărei gospodării este divizat astfel: o parte se găseşte în
jurul casei, formând curtea gospodăriei şi grădina, o altă pa11e de teren, cel de cultură şi
fâneaţă, aflându-se în afara satului.
Cercetătoarea Olga Horşia consideră, că la satele de tip adunat în secolele XIX
şi XX s-a accentuat tendinţa de alungire pe lângă dru1'1, iar după împroprietărirea din
1922(?) au apărut fo1me noi de gospodării, înşirate de-a lungul drumului, având curţi
înguste, cu casele orientate adesea cu latura mică spre drum.
Ca tip de gospodărie, Valea Slănicului se caracterizează prin gospodării a\'ând
cu curte închisă, de forme dintre cele mai variate.
În satele de tip adunat, dar înşirate de-a lungul drumului, gospodăriile au formă
dreptunghiulară, locuinţa propriu-zisă fiind aşezată cu latul spre drum şi având o curte
îngustă şi lungă, în faţa clădirilor anexe (magazii, grajduri, porumbare) care se găsesc
tot pe latura lungă a curţii.
494 O.CIOBANU
Curtea este de obicei împărţită în două: curtea curată din faţa casei (în care se
plantează flori, pomi fructiferi şi chiar bolţi cu viţă de vie - lăsându-se un drum de
trecere spre grajduri) şi curtea animalelor (pentru păsări şi vite) situată în faţa clădirilor
anexe. Partea din fundul gospodăriei este de obicei grădina de legume. Intrarea în astfel
de gospodării se face fie prin faţă, fie prin spate dacă există d~muri laterale.
Locuinţele propriu-zise sunt orientate de regulă cu faţa spre sud, sud-est sau sud-
vest, chiar dacă uneori stau cu spatele spre drumul principal. În zonele de munte,
orientarea casei este cu faţa spre valea larg deschisă, fiind binecunoscută preferinţa
locuitorilor de la ţară pentru spaţii largi şi odihnitoare.
În zonele situate la altitudini mai mari, Mânzăleşti şi Lopătari, gospodăriile
având cu curţi închise au forme dintre cele mai variate, uneori când sunt aşezate pe
pante mai abrupte, casa propriu-zisă este aşezată lângă şosea, iar clădirile anexe sunt
plasate pe terase întărite cu zid şi amenajate în interiorul curţii animalelor.
În zona Lopătari - unde locuitorii cresc comute mari şi mici, sunt amenajate curţi
speciale pentru fiecare dintre ele.
Pentru menţinerea curăţeniei, drumul spre curtea interioară este despărţit cu gard
de grădină şi curtea curată din faţa casei.
În aceste zone (de munte) în afara gospodăriilor de lângă casă mai există şi
"odăile" (adăpost închis prin pereţi de lemn sau paiantă, având una sau două încăperi)
situate departe de sat şi folosite ca adăpost pentru animale sau locuinţe sezoniere.
Numărul lor a scăzut foarte mult în a doua jumătate a secolului nostru, datorită
transformărilor sociale şi economice petrecute, dar şi progresului tehnic, maşina fiind
un mijloc de deplasare mult mai rapid şi tot mai des utilizat.
Mărimea casei cât şi a construcţiilor anexe: grajduri, coteţe, fănării, magazii de
provizii şi magazii de cereale, depind de starea materială şi ocupaţiile locuitorilor.
În zonele de şes, magaziile pentru cereale sunt mai mari, iar curţile pentru
animale sunt mai mici. La munte, unde se cresc animale mai multe, curţile pentru
animale sunt mai spaţioase, ca şi fănăriile şi grajdurile.
În privinţa materialelor de construcţii pentru gospodăriile anexe în zonele mai
joase - Săpoca, Aldeni, Beceni - predomină construcţiile cu pereţi din îngrăditură,
acoperiţi cu lut şi lipiţi sau văruiţi la exterior.
Pereţii sunt ridicaţi pe temelii foarte joase din piatră gresioasă, având acoperişuri
cu o singură pantă, învelite cu tablă şi tot mai rar cu şindrilă.
Cu cât se urcă spre zonele de munte, ponderea lemnului în construcţii creşte
vizibil. O dată cu modernizarea cerută de progresul secolului XX, încep să fie folosite
tot mai multe materiale noi - cărămidă, chirpici de beton, plăci prefabricate pentru
acoperişuri, temelii din beton, ş. a.
Gardurile care înconjoară curţile întregesc ansamblul arhitectural specific zonei.
În confecţionarea lor se ţine seama nu numai de importanţa practică, ci şi de dorinţa ca
aspectul exterior al gospodăriei să fie cât mai îngrijit, mai frumos. Gardurile se
diferenţiază de la gospodărie la gospodărie, chiar dacă materialul predominant folosit

în construcţie este lemnul.
Astăzi, când are loc un amplu proces de apropiere a satului de oraş, gospodăriile
ţărăneşti noi au faţade ce rivalizează cu cele ale caselor orăşeneşti. Uliţele iau aspectul
străzilor, exemplu, zona centrală a satuiui Beceni, iar gardurile se fac din prefabricate
de beton, fier forjat, tablă, plase de sârmă, etc.
Casele sunt spaţioase, iar mobilierul industrial a luat locul celui tradiţional.
Construcţiile anexe s-au restrâns la cerinţele actuale legate de mecanizare.
Locuinţele din zonele de munte sunt cele mai aspectuoase. În ansamblu, se
menţine aceeaşi compoziţie: trei încăperi - două camere de locuit cu sală la mijloc.
Casele sunt înalte, dând impresia unei locuinţe cu etaj.
Partea de locuit se află sus, jos găsindu-se de obicei două sau trei încăperi
folosite ca magazii, garaj sau locuinţele bătrânilor pentru a-i scuti pe aceştia de efortul
urcării treptelor.
Casele sunt ridicate pe temelii înalte, gresioase, din pietre de râu şi cu pereţi din
împletitură sau îngrăditură umplută cu pământ şi pleavă şi tot mai rar din bârne de
brad. Acoperişurile cu scurgere rapidă în patru ape, erau flcute din şiţă sau şindrilă, cea
din urmă predomina. Astăzi predomină acoperişurile din tablă sau ţigll. În faţa
nivelului de locuit se întinde foişorul la care se urcă pe trepte de lemn sau piatrl.
Plasarea treptelor, a scării, diferă de la o casă la alta, găsindu-se fie la mijloc, fie la
capătul din dreapta sau stânga foişorului. Pazia, stâlpii foişorului şi galeria sunt de cele
mai multe ori din trafor, cu model floral sau avimorf. Privită în ansamblu, locuinţa din
zona de munte este mai majestuoasă, mai simplă şi păstrează mai multe elemente
tradiţionale.
Ornamentul exterior realizat prin traforuri este extrem de variat pentru toată
Valea Slănicului; astăzi, din păcate, meşterii pricepuţi au dispărut şi cea mai mare parte
a decorurilor sunt vechi de la mijlocul veacului. În zona Beceni, Vintilă Vodă,
Mânzăleşti cea mai mare parte a acestora se datorează meşterului Pantaze Vişan din
Cărpiniştea, corn. Beceni.
1
Din punct de vedere moral locuinţa reprezintă locul care asigură maxima
securitate pentru toţi membrii familiei, locul de odihnă, loctd de renaştere morală, de
reuniune familială la evenimente deosebite, " bordeiul"- care dupl vorba cântecului -
"Cât de rău I Să fie al tău" 13
12
Dinu Antonescu, Locuinţa din Muntenia, Revista Arhitectura, I I 1979,p.6 l.
13
Paul Petrescu, Georgeta Stoica, Arta populari româneasci, Ed. Meridiane, 1982, p.45.
Informatori:
- Didina Blidaru - 78 ani, Cărpiniştea.
- Pantazi Ion - 58 ani, Cărpiniştea
- Bucur Paulina - 71 ani, Slpoca.
496 D. CIOBANU
Tipuri de locuinţe
Arhitectura locuinţei pe Valea Slănicului se încadrează în tipologia zonei

Buzăului şi se "înscrie printre realizările remarcabile ale artei noastre populare" după
14
cum o caracteriza Dinu Antonescu •
De la un capăt la altul al văii împărţirea interioară a locuinţei este cam aceeaşi:
două camere despărţite de sală, " tindă" şi "prispă" sau "pridvor" de fonne diferite.
Anexele se găsesc plasate în jurul locuinţei sau separat, când este vorba de grajduri sau
coteţe pentru păsări.
În privinţa materialelor de construcţie, deşi rămân în esenţă aceleaşi: lemn,
piatră. pământ (lut), se constată diferenţieri în repartiţia cantitativă a acestora, şi
anume: în zona deschisă - Câmpul Săpocii - predomină lutul amestecat cu pleavă şi
bălegar; mai sus, la Beceni, Vintilă Vodă - creşte ponderea pietrei la temelie şi zidurile
din spate, iar spre Mânzăleşti şi Lopătari utilizarea lemnului capătă o pondere mai
mare.
Plaiul Slănicului, ca mai toată zona Buzăului, prezintă o mare varietate
arhitecturală, practic nu se găsesc locuinţe identice, fiecare dintre ele îşi caracterizează
proprietarul în ce priveşte starea materială, simţul practic şi gustul pentru frumos. Se
pot distinge totuşi trei tipuri diferite - după fonnele de relief: pentru zona din Câmpia
Săpocii, pentru zona Vintilă Vodă şi un alt tip pentru Mânzăleşti - Lopătari.
Locuinţele din zona câmpului Săpocii. Măteşti, Săpoca, Aldeni sunt mai joase,
cu temelii fixate direct în pământ sau (în cea mai mare parte) au temeliile între 0,50 -
1,00 m înălţime.
Locuinţa se compune din trei încăperi: camera de locuit sala folosită ca loc de
depozit pentru haine, alimente, unelte, ş. a., şi "casa mare" folosită pentru găzduirea
oaspeţilor şi păstrai·ea lucrurilor de valoare. În faţă locuinţa este prevăzută cu prispă -
mărginită de galerie - realizată din trafor de lemn sau cu prispă deschisă, uneori
. '
folosită numai în faţa încăperii de la intrare. Anexele sunt plasate în continuarea
locuinţei propriu-zise, sub fonnă de polăţi laterale sau în spate, pe toată lungimea casei,
având pereţii comuni cu aceasta, iar acoperişul cu o prelungire a celui iniţial.
În ce priveşte materialul de construcţie, predomină lutul amestecat cu bălegar.
Pereţii sunt din nuiele. împletite, îngrăditură din ţambre sau nuiele, bulgărite cu pământ
şi acoperite cu lut amestecat cu pleavă şi bălegar bine netezit la suprafaţă. Mai nou,
cărămida capătă o pondere importantă în toate zonele. Când casa se tencuieşte, peste
stratul de pământ bulgărit se fac mici găuri sau linii întretăiate, ca să prindă tencuiala.
Pereţii sunt susţinuţi de tălpi groase din stejar care se aşează la colţuri pe
bolovani, direct pe pământ sau pe temelii din piatră adunată de pe Slănic. Astăzi,
cimentul deţine mare pondere în dublarea temeliilor. Locuinţele mai vechi aveau prispă
simplă şi joasă, lipită cu pământ.
14
Dinu Antonescu. Locuinţa din Muntenia, Revista Arhitectura, I I 1979
Acoperişurile, cu scurgerile nu prea rapide, în patru ape, erau în vechime din

stuf, şindrilă sau ciocani (coceni de porumb care se înlocuiau în fiecare toamnă), astăzi
sunt din tablă galvanizată sau ţiglă. Pazia, stâlpii şi galeriile sunt ornamentate cu
traforuri din lemn de brad.
În faţa intrării, motivul traforului este deosebit de rest, şi reprezintă de cele mai
multe ori două păsări ce stau faţă în faţă, pomul vieţii, roata solară, ş. a.
Pereţii interiori, după lipitura iniţială, se văruiesc, iar jos se aplică o lipitură cu
pământ care în camera de locuit se reînnoia în fiecare lună. Astăzi marea majoritate a
locuinţelor sunt podite.
Locuinţele din zona de deal îmbină trăsăturile specifice arhitecturii atât zonei de
câmpie cât şi celei de munte. Tipologic, construcţia se compune tot din trei încăperi:
două camere şi sală la mijloc.
În casele cu mulţi copii, pentru mărirea spaţiului de locuit, se amenajau polăţile
din spate, împărţindu-le în două sau trei încăperi cu intrare directă din sală (ex. casa
Răducan Vasile, Săpoca). În zona de deal, casele sunt mai înalte, ridicate pe temelii de
piatră adusă din râul Slănic. Accesul în casă se face pe trei, patru trepte din lespezi din
piatră. De cele mai multe ori sub casă şi anume dedesubtul "casei mari" se află beciul
în care se intră printr-un "gârlici" deschis sau prevăzut cu uşi din zăbrele. "Gârliciul"
este separat de beciul propriu-zis prin uşi solide de stejar.
Prispa se întinde de-a lungul faţadei şi continuă şi deasupra gârliciului de la beci.
Zidurile beciului şi ale gârliciului sunt din piatră de râu şi în cazuri mai rare din lespezi
de calcar şlefuite, aduse din zona Breaza, Pietroasele, Măgura.
În jurul casei, spre nord, răsărit sau apus se găsesc polăţi, bucătării, adăposturi
pentru lemne sau animale.
Pereţii sunt făcuţi din acelaşi material ca la cămări, casele din câmpie şi cele de
munte.
Acoperişurile din şindrilă, tablă galvanizată sau ţiglă sunt în patru ape şi
continuă deasupra polăţilor ce înconjoară casa.
Aspectul general al satelor Văii Slănicului este unitar în varietatea sa, dovedinrl
gustul pentru frumos al locuitorilor şi respectul pentru tradiţional.
Meşteşuguri tradiţionale pe Valea Slănicului - artă populară
Meşteşugurile au fost practicate aici din cele mai vechi timpuri, exprimând
preocuparea şi atitudinile locuitorilor pentru modelarea şi transformarea diferitelor
materiale şi materii prime - lemn, lut, piatră, firele textile etc. - în produse ce aparţin
deopotrivă culturii materiale şi culturii spirituale, tehnicii şi a1tei.
· Aceste produse păstrează forme şi expresii artistice, moştenite prin tradiţii, din
cele mai vechi timpuri de la o generaţie la alta, forme şi expresii care se dezvoltă şi se
înnoiesc. Dezvoltarea industriei la sfârşitul secolului trecut şi la începutul acestui secol
498 O.CIOBANU
a diminuat şi a restrâns în această zonă etnografică activitatea meşteşugurilor

tradiţionale, tinzându-se să se înlocuiască produsele acestora cu cele industriale.
Meşteşugurile tradiţionale de pe Valea Slănicului sunt:
- prelucrarea artistică a lemnului.
- rotăritul
- olăritul
- cojocăritul
- prelucrarea metalelor
- arta textilelor
- prelucrarea pietrei
Prelucrarea artistică a lemnului
Prelucrarea artistică a lemnului este legată aici de existenţa diferitelor esenţe

lemnoase în zona montană şi premontană.
Prelucrarea lemnului este legată în primul rând de construcţii (case şi locuinţe
anexe) făcute prin îmbinarea artistică a lemnului cu zidăria.
Pe măsură ce se urcă în susul Slănicului se constată o folosire mai mare a
lemnului în construcţia propriu-zisă dar şi pentru decorarea exteriorului prin traforuri
sau zăbrele.
Confecţionarea mobilierului, de obicei simplu şi decorat prin cioplire, sculptare
şi scrijelire a unor elemente geometrice, era practicată în zonele de munte - Lopătari,
Vintilă Vodă şi Mânzăleşti.
Cele mai cunoscute şi răspândite obiecte de mobilier realizat în zonă sunt lăzile
de zestre, lucrate în cea mai mare parte de meşteri locali care au folosit scânduri de fag
cioplite cu barda, îmbinate într-un sistem de "uluci". Formele lăzilor sunt
paralelipipedice, cu capacul plat, cu decor general geometric - linii întretăiate, zig-
zacuri, rozete, romburi, cercuri - realizate prin incizii cu scoabe - exemplare deosebit
de valoroase pot fi văzute în colecţia de artă populară Vergu Mănăilă de la Buzău, şi
chiar în casele bătrâneşti din zonă. Ca topologie aceste lăzi se aseamănă cu tipul
întâlnit frecvent în zonele subcarpatice ale Munteniei.
Pieselor de mobilier li se adaugă seria vastă a uneltelor şi vaselor din lemn -
uneltele agricole, ustensile casnice, obiecte legate de păstorit - lucrate mai ales în
comunele Lopătari, Mânza şi Vintilă Vodă. Frumuseţea lor este dată de corespondenţa
dintre formă şi funcţie ca şi de expresivitatea materialului, a fibrei lemnoase. Tiparele
de caş - care pot fi admirate în colecţiile buzoiene - sunt unele dintre cele mai frumoase
piese ale artei lemnului din această zonă.
Legate de păstorit şi creşterea vitelor sunt şi instrumentele muzicale (fluierul din
lemn de prun, cavalele, cimpoaiele) precum şi bâtele cu crestături, pe care le mai
lucrează şi astăzi meşterul Ion Ursu din Lopătari.
VALEA SLĂNICULUI . 499
Demne de remarcat sunt uneltele legate de industria casnică textilă şi anume:

furcile de tors (ornamentate simplu cu motive geometrice, peşti şi păsări), vârtelniţele,
sucalele, brâglele războiului de ţesut, fusele, fusaiolele din lemn lucrate de rudari.
O categorie aparte de produse din lemn o formează vasele lucrate din doage.
Meşterii dogari lucrează mai ales recipiente din esenţe de lemn moale, necesare
păstoritului şi gospodăriei ţărăneşti.
Specific pentru zona Buzăului sunt "zăcătorile" folosite la fermentarea prunelor
pentru ţuică şi a căror mărime este marcată prin sugestiva expresie "cât să se joace hora
în ele" (au diametru de până la zece metri). Unul din centrele specializate în
confecţionarea "zăcătorilor" este Lopătari cu satele - Lunci, Terca şi Brebu.
Rotăritul
Un meşteşug pe cale de dispariţie, dar care în trecut a avut o deosebită

importanţă este rotăritul.
Căruţele lucrate în zonă
sunt deosebit de frumoase şi realizate prin îmbinarea
meşteşugului lemnăritului cu cel al fierăritului.
În zonă au fost desigur mulţi meşteri, dar evoluţia societăţii şi transformările
lumii modeme au scăzut importanţa căruţii comparativ cu mijloacele de transport cu
motor.
Pe Valea Slănicului au fost mulţi meşteri - dar prin mersul lumii - caii putere au
luat locul cailor obişnuiţi şi numărul meşterilor a scăzut chiar sub solicitări şi
necesităţi. Într-un studiu efectuat în 1982 - prof. D. Cristea de la Mânzăleşti aminteşte
meşterii I. Brotariu, Ursache Constantin şi Gheorghe Gheorghe din zona Mânzăleşti.
Astăzi pe această vale este cunoscut meşterul Feraru Ion (de 70 ani) din Vintilă
Vodă care adaptându-se noilor cerinţe ca urmare a transformărilor din ultimii ani, şi-a
reorganizat atelierul şi pregăteşte ucenici. ·
Fierăritul
Acest meşteşug
este practicat în strânsă legătură cu rotăritul, fierarul fiind cel
care execută: janchiţade proţap, stelul din faţă, fierul de gresie (locul unde se
învârteşte vârtejul ochiurilor proptitoare), edicul (racul care ţine vârtejul), piuliţa din
capul osiei (când osia este din fier) sau balaurul ( când osia este din lemn), armăsarii
(fiarele care trag la legătură), opemiţa (locul unde se prinde bleanul cu roata să nu
bată).
Olăritul
Ceramica populară realizată în centrele din această zonă, atât cea smălţuită cât şi
cea nesmălţuită continuă să fie o ceramică de uz casnic.
500. O.CIOBANU
Piesele vechi existente în colecţiile buzoiene atestă circulaţia în această zonă a

unor produse provenite din Beşlii de Mânzăleşti - centrul cel mai puternic al zonei
Buzăului unde la 1960 lucrau circa 40 de olari.
Aici lucrează meşterul Ilie Năstase "nea Ilie" (născut în 1915 în Beşlii)
continuatorul meşteşugului practicat de tatăl şi bunicul său). Pământul pentru modelat
îl procură din hotarul comunei. Gama produselor realizate de meşterii din Beşlii erau
făcute la roată şi cuprindeau vasele specifice zonei: străchini, borcane de diferite
dimensiuni, ţepe de casă (pentru colţurile acoperişurilor), oale cu o toartă şi cu două
torţi, căni, ceşti pentru ţuică, măşti figurative.
Ceramica de Mânzăleşti (Beşlii) era roşie, nesmălţuită, cu decor simplu realizat
cu linii şerpuite (două sau trei) paralele de culoare albă - din var. Creaţiile meşterilor
din Mânzăleşti, în mod deosebit cea a meşterului Ilie Năstase a fost mult apreciată, şi,
pentru încurajarea meşteşugului şi respectării tradiţiei a fost constmit la Beşlii un
centru de ceramică - care trebuia să producă piese artizanale realizate la tipar, smălţuite
şi arse în cuptoare electrice. Astăzi centrul nu mai funcţionează şi ultimii meşteri au
îmbătrânit iar ucenicii lor au plecat în alte zone.
Cojocăritul
Prelucrarea pieilor de oaie şi executarea pieselor de îmbrăcăminte - căciuli,

pieptare, cojoace cu mâneci, cojoace lungi ciobăneşti - au fost făcute de meşteri
cojocari specializaţi în centrele Vintilă Vodă şi Mânzăleşti. Tipul de cojoc şi pieptar
care s-au lucrat şi care continuă să se lucreze şi să se poarte în această zonă, este
simplu, cu foarte puţine ornamente: pieptarele au câteva ornamente simple de meşină
colorată aplicate doar pentru marcarea marginilor pieptarului. Piesele mari sunt simple,
fără nici un fel de decor, fiind evident caracterul lor utilitar.
· În fiecare sat sau comună există un meşter care ştie să lucreze piesele de
cojocărie, bunzi, solicitate de populaţie. Centrele specializate continuă să fie şi astăzi
Vintilă Vodă şi Mânzăleşti, unde dealtfel, au învăţat meserie cea mai mare parte dintre
cojocarii din zona Buzăului .
Arta textilelor
Arta ţesutului a fost practicată în aproape toate gospodăriile ţărăneşti până în

ultimele decenii, de către femei. În unele sate, meştere creatoare populare au ajuns la
adevărată specializare, producând, peste nevoile proprii, marfă pentru schimb
(îndeosebi covoare, ţesături pentru pat, marame) îndeletnicirea devenind ocupaţie şi
sursă importantă de existenţă.
Prelucrarea fibrelor textile (animale şi vegetale) se făcea şi se face încă, în cadrul
gospodăriilor ţărăneşti cu uneltele tradiţionale cunoscute şi în alte zone ale ţării: meliţă
pentru cânepă, pieptenii pentru lână.
Îndemânarea femeilor în meşteşugul ţesutului, stăpânirea tehnicilor diverse de

lucru au făcut ca acest domeniu al artei populare să cunoască în zonă o mare
dezvoltare, cu forme de specializare. Un exemplu elocvent pentru Valea Slănicului îl
reprezintă baba Anica Iacov (născută în 1903 în Mânzăleşti). O lungă perioadă de timp,
Anica Iacov a lucrat diverse ţesături (marame, ştergare, cămăşi, feţe de masă) pentru
vânzare, pe un spaţiu larg ce depăşeşte zona Buzăului. În toată perioada ei de activitate
a avut nenumărate ucenice care, prin activitatea lor, au îmbogăţit frumuseţea ţesăturilor
pentru interioarele locuinţelor şi pentru îmbrăcăminte.
În zona Mânzăleşti este atestată o preocupare străveche a ţărăncilor - ţesutul la
argea, "groapa cu argele" (toponimie care atestă existenţa industriei casnice
moşneneşti), era un loc aşezat în pădure unde soarele nu pătrundea ziua întreagă.
Femeile lucrau aici, deoarece iarba şi umbra menţineau umezeala pentru ca ţesătura să
se bată mai bine. Argeaua era o groapă construită în pământ în care încăpeau războiu I
de ţesut şi femeia care lucra la el. Se ţesea pânză de in şi cânepă. Pentru ca firele să se
menţină moi şi pânza să iasă bătută se mânjeau cu "mânzată" - o cocă obţinută prin
fierberea tărâţei de grâu cu nalbă. Acest tip de ţesătură nu se mai practică - despre
amintirea ei se vorbeşte cu admiraţie, iar tradiţia ţesutului pânzei de in şi cânepă în
special pentru înmormântare, se mai practică şi astăzi.
O ţesătură aparte o reprezintă preşurile şi carpetele, păretarele din păr de capră.
Practicată la Lopătari, ţesătura se face după ce au fost toarse firele şi combinate
culorile naturale.
Această artă a fost dusă la un nivel superior de cunoscuta creatoare buzoiană
Adela Petre - membră a Academiei de Artă Populară cu sediul la Sibiu.
BIBLIOGRAFIE GENERALĂ:
Olga Horşia Zona etnografică Buzău, Editura Sport Turism Bucureşti, 1981.
D. Cristea Ţesutul la argea În Milnzăleşti în Caiet de etnografie şi folclor-

Buzău 1978, p. 73 - 75.
D. Cristea Câteva preocupări multiseculare ale locuitorilor din Mânză/eşti,

jud. Buzău, în Caietul de etnografie şi folclor, 1982, p. I 03 - I 05.
502 O.CIOBANU
Fig. I
:l!iB~
r·' . :·1:l 1Cd • I\' \-„1111pit-: ~ .1~61
tl2
Lr:qGte e . -..1 r il!iftl. ':1
! · .~ / .: '".
Fig. 2
504 D. CIOBANU
._/
-l;
al Faţa de pernă din Mânzale9ti
b) Şt ergar de Lopătari
Fig. 4
BISERICA DIN JEŢU, ORAŞ NEHOIU,
O CAPODOPERĂ A CREAŢIEI POPULARE
drd. DOINA CIOBANU
Pe şoseaua naţională Buzău - Braşov la Kilometrul 85 în oraş Nehoiu, într-o

lărgire a văii, chiar lângă şosea, se află biserica cu hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin
şi Elena" din Jeţu. Sătucul, care avea la sfârşitul secolului XIX- ea 40 de case', este
1
amintit la sfârşitul secolului al XVII-iea. Având în vedere că valea Buzăului a constituit

o trecătoare de mare importanţă din vremuri îndepărtate, se poate considera că aşezarea
era mult mai veche. Numele satului Jeţu s-ar trage de la expresia lui Mihai Viteazu
"mă simt ca-n jeţul meu", care şi-a exprimat astfel mulţumiri pentru odihna plăcută
petrecută aici în drumul său spre Transilvania. Legenda se încadrează şirului lung de
povestiri omniprezente pe toată valea Buzăului. Aici a existat fără discuţie o biserică
care a fost distrusă şi în locul căreia s-a construit actuala biserică între 183 7 - 1855,
după cum reiese din istoricul lăcaşutui2.
Pe parcurs monumentul a suferit modificări care nu i-au afectat structura de bază
şi anume: în 1950 s-a procedat la reşindrilarea acoperişului, în 1961 a fost înlocuit
pavimentul de piatră cu duşumea şi s-a consolidat pridvorul şi turla, în 1965 s-a
construit o clopotniţă de lemn independentă de biserică, iar în 1970 s-au consolidat
legăturile de la cosoroabe.
Construcţia are formă de nava, cu altar (l/2) octogonal şi pridvor deschis. Este
din bârne de stejar (fie1t): l O rânduri de bârne, ridicate pe o temelie din piatră gresioasă
fără mortar, înaltă de SO -60 cm. Acoperişul cu scurgere răpidă, din şindrilă, se termină
cu o streaşină largă şi are o turlă clopotniţă de formă octogonală plasată deasupra
pronausului.
Accesul în turlă se face pe o scară interioară din pronaos. În vârful clopotniţei şi
a coamei se găsesc cruci din fier, lucrate de meşteri populari. Aceiaşi meşteri sunt
autorii balamalelor la uşa de intrare şi uşile diaconeşti şi împărăteşti şi a clanţei
principale.
Prinderile dintre bârne şi dintre cosoroabe şi pereţi s-au făcut prin încheieturi în
coadă de rândunică şi prin cu cuie de lemn. Stâlpii şi coşoroabele de la pridvor sunt
cioplite şi şlefuite. Grinda de la intrare în pridvor este lucrată în fotmă de acoladă,
model ce se repetă la pragul superior de la intrarea principală, la pragul superior de la
trecerea din pronaos în naos şi deasupra uşilor împărăteşti şi a celor diaconeşti. În
interior biserica este compartimentată în pronaos despărţit de naos printr-un perete de
Iorgulescu Bazil "Dicţionar geografic, statistic, economic şi istoric al Judeţului Buzău", Bucureşti, 1892,
1
p. 278
2
Moldoveanu Nicole, preot ··istoricul bisericii ''Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" din Juţu - mss.
506 O.CIOBANU
scândură cioplită şi obturat cu două ferestre hexagonale şi uşa deschisă şi altarul care
este despărţit de pronaos printr-o catapeteasmă din bârne bărduite.
Pronaosul şi naosul sunt dispuse pe lungimea aceloraşi bârne. Biserica este
duşumită şi tăvănită cu scândură. Naosul are o boltă de formă octagonală încheiată
într-o cheie de boltă rotundă - acoperită cu icoana "Mântuitorul Pantocrator".
Altarul are o boltă cilindrică, trapezoidală în plan şi tăvănită. Pereţii interiori ai
naosului nu sunt pictaţi şi nu prezintă urme care să ateste că au fost pictaţi.
Mobilierul interior este din stejar şi a fost făcut de un meşter popular prin
bărduire. Păstrate în forma iniţială strănile, iconostasul, trapodul şi jilţul episcopal. au
acelaşi tip de terminaţii la braţe: o formă de melc. Terminaţiile de la speteze sunt în
formă de discuri. Jilţul episcopal, lucrat cu mai multă grijă, are braţele laterale decorate
cu cercuri întretăiate, adâncite cu compasul şi umplute cu punctuleţe. Părţile laterale
ale jilţului, ca şi laturile despărţitoare de la strane, au ca decor o arcadă dublă decupată.
A vând în vedere materialul şi montura mobilierului putem concluziona că a fost
făcută odată cu biserica la mijlocul secolului XIX ea.•
1
Pictura interioară a fost făcută în trei etape şi din fericire cunoaştem meşterii
tuturor celor trei etape şi datele la care au fost executate.
a) Prima etapă ar fi cea legată de realizarea icoanelor împărăteşti care au
dimensiuni de 80 x 59 x 25 cm. făcute în tehnica de tempera pe lemn (pe blat de tei) şi
întărite cu câte două pene orizontale. Sunt opera meşterului Popa Ştefan la 1835
februarie 7, după cum reiese de pe inscripţia datată din colţul de jos din dreapta al
icoanei "Maica Domnului pe Tron Izvod". Data şi însemnările de pe fiecare icoană
indică faptul că au fost comandate special probabil la un atelier de zugravi. Meşterul
este şcolit, materialele folosite şi tehnica de lucru sunt foarte bune, desenul şi
cromatica indică şcoala de zugravi de la începutul secolului al XIX 1ca. Toate cele patru
icoane: "Sf. Împăraţi Constantin şi Elena" (icoană de hram). "Iisus Hristos Împărat",
"Maica Domnului pe Tron Izod" şi "Sf. Gheorghe" şi "Sf. Nicolae" au fondul albastru
- verde şi chenare dintr-o dungă roşie dublată cu auriu.
Chipurile cu frunţi mari, gură mică şi forma feţii alungită amintesc de influenţa
bizantină. Coroanele împărăteşti şi mitra episcopală a "Sf. Nicolae", jilţurile şi tonurile
veşmintelor sunt aurii. Veşmintele cu falduri bogate, împodobite cu perle şi pietre
preţioase, în nuanţe de verde, roşu, brun şi albastru sugerează catifeaua şi mătasea
lucitoare ca şi la pernele rulou pe care stau Maica Domnului şi Iisus Hristos.
Nimburile de un auriu mai puternic sunt delimitate de fond printr-un cerc perlat. Fiind
făcute la comandă fiecare icoană are însemnat numele comanditarilor după cum
urmează:
Icoana de hram are însemnarea în colţul de jos dreapta: "CU TOATĂ
CHELTUIALA LOG (a I f (ATULUI) IORDACHE AT PALTINE (N) I CU SOŢIA
SA ELENA"
Icoana "Iisus Hristos Împărat" are însemnarea în colţul din jos stânga: "CU
TOATĂ CHELTUIALA LOGF (A TULUi) DUMITRACHE AT PAL TINE (N) I CU
SOŢIA SA PĂUN A (?)"
BISERICA DIN JEŢU 507
Icoana "Maica Domnului pe Tron Izvod" are însemnarea la dreapta jos: "1835
FEB. POPA ŞTEFAN - IOAN FRATESAU ZUGRAV", iar în stânga jos scrie numele
comanditarilor: "CU TOATĂ CHL(TUIALA) LOG (FAT) STAN SIN LUP (N) AT
PALTINE (NI) CU SOŢIA SA MARIA".
b) A doua fază de pictare a fi zugrăvirea catapetesmei, a icoanei reprezentând-o
pe "Maica Domnului Rugătoare" de deasupra intrării din pronaos în naos şi a picturii
de pe pereţii pridvorului şi a tavanului din pridvor. Catapeteasma este pictată în
tempera pe un strat foarte subţire de preparaţie care nu anulează denivelările bârnelor.
Sunt pictate cele 13 icoane după cum urmează de la stânga la dreapta: "Naşterea
Maicii Domnului", "Intrarea Maicii Domnului în Biserică", "Adormirea Maicii
Domnului", "Schimbarea la Faţă", "Sfănta Troiţă", "Înalţărea", urmează un spaţiu
central deteriorat (probabil "Sfănta Mahramă"), apoi "Buna Vestire", "Prezentarea la
Templu", "Botezul Domnului'', "Naşterea Domnului" şi "Sfăntul Toma".
Se constată o abatere de la indicaţiile erminiei şi anume pictarea "Sfântului
Toma" pe catapeteasmă. În rândul al doilea, deşi deteriorat, se disting: "Sfinţii Apostoli
Petru şi Pavel" împreună cu Maica Domnului şi probabil Ioan Botezătorul.
Pe pereţii altarului sunt zugrăviţi Sfinţii Părinţi ai Maicii Domnului: "Ioachim"
bătrân, pe peretele din dreapta şi "Sfânta Ana cu Precista în braţe" pe peretele din
stânga. Uşile diaconeşti sunt pictate cu cei doi arhangheli: "Arhanghelul Gavril", pe
uşa din dreapta, ţinând floarea de crin în mână şi "Arhanghelul Mihail" pe uşa din
stânga, având o sabie de foc în mâna stângă şi un potir cu foc în mâna dreaptă.
Pe uşile împărăteşti este zugrăvită scena clasică a "Bunei Vestiri": "Maica
Domnului" îngenunchiată primeşte vestea de la "Arhanghelul Gavril". Veşmintele
tuturor sfinţilor sunt foarte simple, dar cu falduri bogate. Cromatica este palidă în nuaţe
de roşu, verde, roşu deschis, alb, albastru, negru, brun, toate în tonuri şterse.
Contururile desenelor sunt din linii continui, precis trasate de nuanţă închisă. Culoarea
umple spaţiile iară nuanţe. Chipurile tuturor personajelor sunt triste, cu ochii foarte
mari, negrii şi sunt prezentate în poziţie centrală - semiprofil.
Acelaşi meşter a zugrăvit şi cupola centrală în albastru cu steluţe. Înnăditurile
dintre cele opt părţi ale cupolei sunt decorate cu linii şerpuite, colorate într-un albastru
mai închis.
Pictura din cupolă este datată "„.855 iulie 18".
Icoana "Maica Domnului Rugătoare" este pictată în tempera direct pe grinda
(pragul superior) de la trecerea din pronaos în naos - după tehnică şi cromatică o
atribuim aceluiaşi zugrav.
Tot acelaşi meşter a pictat şi pridvorul. Pe uşa de la intrare este pictat un înger
care ocroteşte un copil. Deasupra uşii doi îngeri ţin pisania scrisă pe lemn şi reînnoită
de meşterul Nae Constantinescu din Gometul Prahovei la 1880.
Pe peretele din stânga al pridvorului este zugrăvit "Raiul". Se văd uşile raiului,
nori în dreapta, sus un şir de sfinţi, reprezentaţi bust, în mijlocul cărora <>Hi
508 O. CIOBANU
"Mântuitorul". Jos "Iisus Hristos" într-o poală mare ţine o mulţime de credincioşi -
probabil după zicala "se simpte ca-n poala "Domnului".
Pe peretele din dreapta este pictat "Iadul", ca şi la "Rai" distingem o variantă
anume - nu toate reprezentările sunt identice realizarea lor ţine de imaginaţie şi
probabil de comanda făcută. În scena reprezentând "ia1fo!" sunt pictate în rândul
superior grupuri de păcătoşi care aşteaptă judecata. În mijloc domină focul iadului care
curge şi în care se zbat alţi păcătoşi. În stânga, dracii cântăresc cu balanţa şi pedepsesc
pe "Cel ce doarme Duminica", după cum află din însemnarea scrisă cu litere chirilice.
Pe tavanul pridvorului este zugrăvit "Dumnezeu Tatăl" cu nimb tricom,
binecuvântând; în dreapta şi stânga are câte un înger.
Meşterul dovedeşte cunoşt!11ţe iconografice şi mână sigură în realizarea
desenelor şi colorit. Chipurile şi veşmintele indică un zugrav popular.
Întrucât pictura s-a realizat la comandă, numele comanditarilor au fost trecute
după cum urmează:
Pe uşile împărăteşti:
"CU TOATĂ CHEL TUIA LA DUM (NEALUI) DUM (ITRU) APOSTOL A
CHECERISA (?)CU SOŢIA AT CERAS (U)
Pe uşa diaconească din dreapta
"ACEASTĂ OUS (USĂ) S-AU PLĂTIT DE LOCUITORI; ANUME LUPU;
ŞERBAN;OPREA; MANEA; RADU; IOAN; PETRE; NEAGU; 1855 IULIE 2"
Pe uşa diaconească din stânga
"CU TOATĂ CHELTUIALA GIURI AT SOŢIA SA DRAGI-HA AT
OBADARBESTI"
Pe peretele din stânga al catapetesmei
"ACEASTĂ TÂMPLĂ ESTE CU CHELTUIALA PREOT IOAN SOT (IA)
DRAGNA PREZENTAREA ŞI CU A DUM (NEALUI) IOAN BRICIU CRĂCIUN
LEAN CU SOT (llLE) MARIA, MARIA (1855 IULIE 2)
CU(?) ITA (T) GHEORGHE FRATE
ION (?) 30 gr. (SI) (probabil numele meşterului)
Pe ruloul deschis din mâna Sfăntului Arhanghel Gavril
"CINE IN BISERICA NA INTRA SUPERA T ŞI LA INIMA CU HRAM (?) ...
(continuarea textului greu de descifrat din cauza deteriorării)
c) A treia fază în realizarea picturii este pronaosul, lucrarea meşterului Nae
Constantinescu din Gometul Prohovei la 1880 (după cum reiese din însemnarea scrisă
cu litere latine pe peretele din dreapta pronaosului şi din pisania de deasupra uşii de Ia
intrare). Pentru decorarea "bisericii femeilor", cum se mai numeşte pronaosul, zugravul
a apelat la o tematică sugestivă, reprezentând femei devenite sfinte în urma unor grele
suferinţe, martiruri provocate de înalte virtuţi.
Pe peretele din stânga sunt zugrăvite în picioare "Sfănta Ileana" şi "Sfânta
Varvara" (sau "Barbara"), cum apAare în iconografie apuseană, ocrotitoarea văduvelor,
ţine în mână un şirag de mătănii. In mitologia ortodoxă "Sfânta Ileana" nu există, dar
este foarte prezentă în legendele populare. Probabil pictorul a făcut o similitudine cu

mucenica "Elena" (sărbătorită la 26 mai) şi nu cu împărăteasa "Elena", diferenţa este
sugerată de veşmintele simple ale reprezentării, precum şi de locul potrivit pentru o
sfântă de origine modestă. Pe pereţii despărţitori dintre pronaos şi naos (sub ferestre şi
deci de dimensiuni mai mici, sunt zugrăviţi în stânga "Sfănta Filofteia", martiruită
pentru dărnicia ei şi "Sfăntul Nicolae", ocrotitorul fetelor. "Sfănta Filofteia" are
veşminte populare româneşti, iar în mâna dreaptă duce un coş - desigur zugravul
cunoştea originea română a sfintei. Pe peretele din dreaptă uşii sub ferestre sunt
zugrăviţi "Iisus Hristos", în scena blândului păstor, cu veşminte albe şi purtând în spate
un miel şi "Sfăntul Ioan Botezătorul", cu veşminte brune, propovăduind în pustiu. Pe
peretele din dreapta sunt reprezentaţi "Sfăntul Ilie", vestitorul ploii şi "Sfănta
Paraschiva", ocrotitoarea copiilor.
Pe peretele unde se obişnuieşte a fi pictaţi ctitorii este redată scena "Împărtăşirea
Sfintei Maria Egipteanca", care a primit împărtăşania după lungi ani de post şi
singurătate în pustiu.
Pictura s-a plătit de enoriaşi şi probabil scenele care nu sunt obligatorii în legile
iconografiei au fost făcute la comandă după preferinţele comanditarilor.
Privit în întreaga sa complexitate, ca monument de arhitectură modest, ca
dimensiuni şi realizat într-o tehnică tradiţională, prin mobilierul simplu ca tehnică,
formă şi decor, precum şi prin tehnica picturală şi temele iconografice alese, biserica
din Jeţu este o oglindă a statutului social şi material a locuitorilor micuţului sat.
BIBLIOGRAFIE
I. Preot Constantinescu Horia, "Biserici de lemn din Eparhia Buzăului". voi. I, Editura Episcopiei
Buzăului, 1987, p. 209 şi 210.
2. Dionisie din Fuma, "Erminia picturii Bizanţului': Editura Mitropoliei Banatului, 1980.
3. Iorgulescu Basil, "Dicţionar geografic, statistic, economic şi istoric al Judeţului Buzău", Bucureşti,
1892, p. 278.
4. Preot Moldoveanu Nicolae, "Istoricul bisericii Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" - mss.
THE CHURCH FROM JETU - NEHOIU

MONUMENT OF POPULAR - CREATION
-SUMMARY-
In the Jetu village - commune Nehoiu, at 87 km. from Buzău - then is a wood church with the name
Saints Emperars Constantin and Elena.
Analysed from point of nicco of the arhitecture, of the fumiture and of the interior painting, the
church constituer a sure for the social life in the middle nineteenth century in the mountain zone of Buzău.
O. CIOBANU
510 D. CIOBANU
Fig. I
o
I
'(
I
..
I I
...
I
Fig. 2
MONUMENTE DIN LEMN
DIN JUDEŢUL BUZĂU
ANA DICU
Zona de la curbura Carpaţilor a oferit locuitorilor condiţii prielnice pentru

aşezare, hrană şi adăpost nu numai în vremuri de restrişte. Dintotdeauna aceasti& a fost
bine împădurită, atât la deal şi munte, cât şi la câmpie, unde se mai păstrează şi astăzi
pâlcuri de pădure. Lemnul există din abundenţă şi folosit ca materie primă pentru
construcţii (case, anexe, biserici), dar şi pentru încălzitul acestora.
Mulţimea lăcaşurilor de cult din lemn ne îndreptăţeşte să afirmăm că această
zonă are cea mai mare densitate de biserici din lemn din Muntenia.
În urma documentaţiei efectuate putem afirma că, în judeţul Buzău funcţionează
91 de biserici din lemn, iar peste 40 de biserici au dispărut în timp. Motivul dispariţiei
este diferit de la un lăcaş de cult la altul. Multe au dispărut în incendii, cum sunt
bisericile "Sfinţii Arhangheli" din satul Valea Boului, comuna Colţi (Fig. 1) şi
"Adormirea Maicii Domnului" din Nehoiu sau au fost construite biserici noi din zid în
locul celor vechi al cărui lemn era deteriorat, cum este cazul bisericii cu hramul
"Intrarea în biserică a Maicii Domnului" din satul Fundul Cătinei, comuna Cătina. (Fig.
1)
În satele în care numărul enoriaşilor a crescut fie s-au mărit vechile biserici din
lemn (schimbându-le astfel arhitectura iniţială), fie au fost abandonate şi construite
altele din zid.
Tradiţia construirii bisericilor din lemn continuă şi astăzi. După 1990 s-au
construit astfel de biserici în special în satele mici din zona de deal şi munte, dar şi în
localităţi mari, cum este biserica Sf. Gheorghe din Nehoiu. (Fig. 3)
La fel ca în toate civilizaţiile antice, religia a avut un rol special în menţinerea şi
cultivarea virtuţilor geto-dacice, a valorilor lor morale, a speranţei în nemurire şi a
cinstirii înaintaşilor. Spaţiul carpato-danubiano-pontic era cu mult mai propice unei
religii omogene, faţă de alte ţinuturi şi fenomenul religios trebuie studiat cu multă
atenţie.
. Primele lăcaşuri de cult apar in această perioadă, ele au fost scoase la iveală de
săpăturile arheologice. Se spune că Zamolxis a clădit o casă pentru adunările
bărbaţilor, în care îi primea şi îi punea să benchetuiască pe fruntaşii ţării, învăţându-i
că nici el,nici oaspeţii săi şi nici unul din unnaşii acestora nu vor muri, ci vor merge
într-un Joc anume, unde vor trăi pururi şi vor avea parte de toate bunătăţile 1 •
S-au descoperit astfel de case, de sanctuare la Parţa, judeţul Timiş (cel mai vechi
din Europa), la Căscioarele, Sălacea, Grădiştea şi Sărata-Monteoru, judeţul Buzău,
având o construcţie diferită de aceea a locuinţelor din epoca bronzului 2•
Dr. Alexandru, Stan, Dr. Remus Rus, Istoria religiilor, Bucureşti, 1991, p. 141.
1
2
Informaţii de şantier.
514 A. DICU
O altă categorie de sanctuare dacice sunt sanctuarele absidate. Sunt clădiri

patrulatere, terminate printr-o absidă şi sunt orientate pe direcţia NV-SE; ele conţin
vetre de cult, cum este cea de la Popeşti.
Pentru o perioadă mai târzie au existat grote sacre şi înălţimi sfinte, cum sunt
schiturile rupestre din zona de munte a judeţului Buzău. Despre grupul de mănlstiri
din zona Bozioru, Nucu, Găvanele, Aluniş şi Colţi, s-a vorbit când de 23, când de 29 de
sihăstrii, aşezări sau bisericuţe rupestre, un adevărat mic munte Athos al Ţării
Româneşti. Înfăţişarea acestor sihăstrii şi schituri rupestre, timpul când ele au apA.rut,
specificul construcţiei, criptogramele paleocreştine, grafittele chirilice, sunt dovezi
certe despre Creştinismul, istoria şi arta noastră. Toate acestea impun opinia admiterii
faptului că noi ne-am născut în acelaşi timp şi români şi creştini. Schiturile rupestre au
servit creştinilor ca refugii, locuinţe şi biserici.
Într-o astfel de grotă a fost amenajată o biserică creştină, cu hramul "Tăierea
capului Sfintului Ioan Botezătorul" din satul Aluniş, comuna Colţi (Fig. 4) Ia care s-a
adăugat un pridvor de lemn, cu uşă de intrare. Agrementarea împrejurimilor cu brazi,
ce prin măreţia lor au umbrit stânca, a favorizat apariţia muşchilor şi lichenilor care
acţionează lent şi deteriorează stânca. Se impune eliminarea brazilor pentru a lăsa drum
liber razelor solare pentru ca acestea să usuce stânca.
Adosarea pridvorului închis, a făcut ca circulaţia aerului în biserică să fie
întreruptă, favorizând apariţia condensului şi a ciupercii. Este indicat în astfel de
situaţii deschiderea pridvorului pentru a restabili circulaţia aerului şi uscarea
interiorului bisericii.
Din secolul IV şi până în secolul XIII, documentele narative în legătură cu
bisericile din lemn lipsesc, dar este foarte probabil că o parte din lăcaşurile de cult
medievale au continuat să dăinuiască, presupunem, şi prin bisericile din lemn, al căror
material de construcţie e oferit cu dărnicie de pădurile buzoiene.
Martirizarea celor 26 de creştini goţi, prin ardere, într-un cort, din porunca lui
Ingurich, în 3 70, pune într-un fel şi problema bisericilor de lemn. Cazul acestui cort cu
scheletul lui din lemn, îmbrăcat în pânză, ca la goţii migratori sau poate cu material
lemnos, ca la daco-romanii sedentari, este concludent în acest sens4 .Trecând peste
realitatea istorică a bisericilor cort, ne oprim asupra altei realităţi istorice, aceea a
bisericilor-case, cu funcţionalitate cultică, ca cele din timpul lui Sava Gotul.
Desigur, populaţia creştină nu va fi fost lipsită de existenţa unor lăcaşuri de cult,
printre care trebuie să admitem şi bisericile de lemn. În anul 1241, invazia tătarilor a
afectat şi zona de la curbura Carpaţilor, distrugându-se şi multe biserici din lemn.
Revenind la bisericile din lemn din zona Buzăului trebuie să arătăm că, sunt
numeroase documente în care sunt menţionate danii ale boierilor şi ţăranilor pentru
construirea şi înzestrarea bisericilor. Primele mărturii despre bisericile de lemn din
zona Buzăului datează din secolul XVI.
3
,AJ. Mironov, Stăveche Ţara Buzăului, în "Ştiintă şi tehnică", XXXI, seria a II-a, 8, 1980, p. 24.
4
Horia Constantinescu, Biserici de lemn din eparhia Buzăului, Buzău, 1987, p. 33.
MONUMENTE DIN LEMN 515
La biserica Sf. Nicolae din comuna Beceni, deasupra uşii de la intrare este săpat
în lemn cifra 1526, probabil anul sfinţirii bisericii, dar tehnica construcţiei şi a
lemnului folosit încadrează biserica în perioada 4/4 sec. XVIII-I /4 sec. XIX.
Despre grinda cu 1526 s-au ridicat o serie întreagă de supoziţii. Cea mai
apropiată de realitate mi se pare a fi că este anul construcţiei unei prim lăcaş. La
ridicarea unei noi biserici grinda a fost probabil refolosită, pentru a demonstra
urmaşilor vechimea aşezării respective.
În secolul al XVIII-iea, în timpul războaielor cu turcii (1711, 1716, 1733-1739,
1758, 1769, 1787-1789) şi în timpul evenimentelor din secolul al XIX-iea ( 1821, 1829,
1848) s-au distrus, jefuit şi ars numeroase biserici din lemn din zona de la Curbura
Carpaţilor, cum sunt bisericile din satele: Aninoasa, corn. Cislău, Begu, corn. Pănătău ,
5
6
Bradu, corn. Tisău, Cozieni, corn, Cozieni, Nifon, corn. Măgura , Răteşti, corn. Berca',
Pârscovul de Jos, corn. Pârscov 8 • Documentele de arhivă din a doua jumătate a
secolului XIX atestă construirea unor noi biserici din lemn, din care unele au dispărut
În timp, iar altele sunt În funcţiune şi astăzi. Altarul şi amvonul bisericilor din lemn au
adăugat vieţii credincioşilor de aici un spor de bine şi frumuseţe spirituală: Har şi dar
s-au revărsat peste enoriaşii din belşugul cerului. Credinţă şi fapte au rodit pe pământul
acestei zone. Arama şi bronzul clopotelor acestor biserici, bat peste ani cererile,
plângerile şi tăgăduinţele strămoşilor noştri9 .
Din punct de vedere arhitectonic, sinteza bisericilor din lemn din zonă o
constituie casa ţărănească , ce se caracterizează printr-o mare varietate tipologică şi
printr-un deosebit echilibru al raporturilor volumetrice.
Asemănarea dintre casele ţărăneşti şi bisericile din lemn este evidentă sub trei
aspecte:
a. Folosesc acelaşi material - lemnul
b. Unitatea dintre casa ţărănească şi biserică merge până la confundare
c. Asemeni caselor, bisericile din lemn au cunoscut o viaţă a lor cu modificări
volumetrice, cu peregrinări dintr-o zonă În alta, cu transformări etc.
În cea mai mare parte, bisericile din lemn buzoiene au planul sub formă de navă,
iar cele mai noi sub formă de cruce (imitându-le ca formă şi volum pe cele din zid).
Temeliile bisericilor sunt realizate din piatră de râu sau din bucăţi mari de piatră
din calcar, unite cu mortar. Temeliile nu sunt prea înalte, dar suficient ca să protejeze
de umezeală restul construcţiei. Bisericile din lemn se remarcă prin modestia
proporţiilor iniţiale. Cu timpul, devenind neîncăpătoare, ele au suferit importante
modificări În detrimentul armoniei de ansamblu şi al unor elemente decorative şi de
construcţie.
5
Astăzi biserică tot din lemn.
6
Astăzi biserici din zid.
Oin anul 1844 biserică de zid şi mănăstire.
7
Astăzi biserică din zid, lucrată după modelul bisericilor din zid din nordul Moldovei.
8
Emilia Popescu, Creştinismul in eparhia Buzăului până in secolul al VII - /ea, în "Spiritualitate şi istorie
9
la curbura Carpaţilor", voi. I, Buzău, 1983, p. 259-277.
516 A. DICU
Pentrl.J a putea face faţă creşterii numărului de credincioşi, biselicilor li s-au

adăugat câte un pridvor închis; intervenţia asupra planului iniţial al bisericii se observă
atât prin tehnica şi materialul din temelie, cât şi prin esenţa lemnului şi sistemul de
îmbinare folosit în corpul bisericii. Fig. 5 şi 6
Bisericilor din lemn din zona Buzăului ulterior li s-au adăugat câteva elemente
constructive: turla, pridvorul şi clopotniţa.
La început bisericile nu aveau turlă. Cu timpul li s-a adăugat una, două sau chiar
trei turle. De exemplu biserica de la schitul Găvanu are şase turle.
Pridvoarele, originare sau adăugate, sunt frumos sculptate, constituind adevărate
opere de artă ţărănească. Întâlnim traforuri cu motive geometrice şi florale, stâlpi cu
încrustături. Fig. 7
Deosebit este pridvorul bisericii cu hramul "Adormirea Maicii Domnului" din
Nehoiaşu, care este deschis şi se continuă cu o turlă de asemenea deschisă, în trecut
fiind folosită ca punct de observaţie pentru întreaga vale a Buzăului. Fig. 8
Clopotniţele, în general, au fost construit detaşat de corpul bisericii, dar în
concordanţă cu volumetria acestora.
Acoperişul este din şindrilă, aşezată în solzi de peşte. La unele biserici el se
continuă cu o streaşină largă, cu rolul de a feri pereţii lăcaşului de intemperii.
Un caz deosebit, unic în judeţul Buzău, este biserica cu hramul "Sfântul
Dumitru" din Câmpulungeanca, corn. Mărgăriteşti, care este înconjurată de o prispă
deschisă cu stâlpi frumos sculptaţi, ce susţin streaşina foarte largă a acoperişului.
Remarcăm efectul decorativ incontestabil pe care îl degajă astfel de rezolvări ale
acoperişului. Este o însuşire care le conferă o puternică personalitate. fig. 9
Înlocuirea şindrilei de la acoperiş cu tablă (ce este rezistentă la intemperii) a dus
10
la alterarea farmecului acestor minunate lăcaşuri de cult • Fig. I O
Corpul bisericii este construit din bârne groase de stejar, mai rar din brad,
fasonate şi îmbinate în general, în sistem coadă de rândunică. Fig. 11
Caracteristic pentru bisericile din judeţul Buzău o constituie aspectul practic şi
mai puţin estetic al construcţiilor şi datorită faptului că zona era permanent în calea
răutăţilor vremii şi poate că utilul a predominat întreaga viaţă economică a satelor
buzoiene (de la construcţii fie laice, fie de cult, la inventarul unei locuinţe din lemn sau
ceramică).
Se poate constata că, unele biserici au fost îmbrăcate în scândură de brad, trasă
la rindea şi îmbinată în Iamb, pentru a fi protejate de intemperii (dar şi dintr-un spirit
novator). Acest lucru a dus la acoperirea unor frumoase registre sculptate de la uşi,
ferestre sau de pe pereţi; în acelaşi timp au fost "ascunse" tipurile de îmbinare a
bârnelor. Fig. 12
Ioan Godea, Ioan Opriş, Monumente de arhitectură populară din Nord-Vestul judeţului Buzău, în revista
10
"Muzeelor şi monumentelor. Monumente istorice şi de artă", nr. 1/1976, p. 77-82.
Bisericile din lemn au în final o unitate arhitectonică remarcabilă, în care ştiinta

folosirii materiei prime (lemnul), a folosirii spaţiului se manifestă în linii şi volume ce
exprimă graţie, forţă, îndrăzneală, dar şi echilibru, măsură şi pioşenie.
Adevărate opere monumentale şi chiar de artă, aceste lăcaşuri de cult cer astăzi,
mai mult ca niciodată, o protecţie aparte, protejate de intemperii, de acţiunea
distructivă a păsărilor, a rozătoarelor, a anobidaelor, dar de multe ori şi a omului.
Prin neglijenţă, neştiinţă, dar uneori şi prin starea materială precară, omul
contribuie la alterarea sau, mai rău, la deteriorarea acestor monumente ce atestă
continuitatea noastră pe aceste meleaguri, dar şi o elocventă mă11urie a măiestriei
meşterilor ţărani.
Mai nou (după 1990) bisericile de lemn au fost tencuite, atât în interior cât şi în
exterior, la exterior chiar aplicându-se un "strop" de ciment, dându-le astfel aspectul
unor biserici din zid, aşa cum este cazul bisericii cu hramul "Cuvioas~ Paraschiva" din
satul Mocani, corn. Murgeşti. Fig. 13
Este din păcate o intervenţie dură, asupra monumentului istoric şi de arhitectură.
Buzăul a fost în pennanenţă o zonă de contact dintre cele trei ţări româneşti şi
este normal ca în această zonă să se fi îmbinat o serie de elemente constructiv şi de
decor din cele trei direcţii principale. Se cunosc cazuri când sate de munteni au fost
împroprietăriţi în zone de câmpie şi şi-au adus cu ei şi biserica, de exemplu biserica cu
hramul Cuvioasa Parschiva, sat Florica, comuna Mihăileşti, biserica Naşterea Maicii
Domnului, din satul Smârdan, comuna Brădeanu şi biserica cu hramul"Sfinţii
Voievozi" din satul Mitropolia, corn. Brădeanu. Fig. 14
Există şi cazuri când ardelenii s-au mutat peste munţi şi au adus cu ei mica lor
biserică, de exemplu biserica cu hramul Sf. Dumitru ( 1666), sat Valea Muscelului,
comuna Pătârlagele.
518 A. DICU
Fig. I
Fig. 2
Fig. 3
Fig. 4
520 A . DICL
Fig. 5
Fig. 6
MONUMENTE DIN LEMN 52 1
Fig. 7
fig. 8
522 A. DICU
Fig. 9
Fig. 10
MONUMENTELE DIN LEMN 523
~ ---·"-·
·"
Fig. 11
524 A . DICU
Fig. 12
Fig. 13
MONUMENTELE DIN LEMN 525
Fig. 14
MORILE SUBTERANE CU MANEJ DIN BASARABIA
EUGEN BÂZGU
Izvoarele scrise antice, medievale şi contemporane, descoperirile arheologice,

relatările călătorilor străini, datele istorice statistice şi etnografice denotă o vechime
imemorabilă a continuităţii cultivării cerealelor pe întreg teritoriul României, implicit
şi pe cel dintre Prut şi Nistru • România este singura ţară din Europa care a cunoscut şi
1
a perpetuat practic toate tipurile de mori. Muzeul Civilizaţiei Populare din Sibiu,
celelalte muzee în aer liber din România sunt un argument incontestabil în această
privinţă2 • Două constante, ocupaţională (stabilitatea cultivării cerealelor) şi teritorială
(continuitatea locuirii într-un spaţiu care include toate tipurile de relief), au întreţinut
mereu această civilizaţie. În cele ce urmează, ţinem să contribuim la integrarea din
perspectivă etnică a cercetărilor vizând instalaţiile tehnice ţărăneşti de măcinat, prin
abordarea a două probleme ce se condiţionează reciproc. Intenţionăm să facem o
trecere în revistă a tipurilor de mori perpetuate în spaţiul basarabean, ca să insistăm
mai apoi asupra unui singur tip de moară, scăpat atenţiei specialiştilor - moara
subterană. În Basarabia ea a avut o mare răspândire şi s-a păstrat mai îndelung în uzul
rurat3, în acest fel vom pune în valoare şi importanţa condiţiilor social - istorice în
promovarea acestui tip de mori.
Spre deosebire de morile acţionate hidraulic sau eolitic din România, care au
suscitat în permanenţă interesul savanţilor4 , despre cele din Basarabia, inaccesibile
A se vedea: Izvoare privind istoria României, voi. I, Bucureşti. 1964. relatările autorilor antici Herodot,
1
p. 30-31, Arian p. 585. Polibiu. Pliniu cel Bătrân, p. 409; A. Bodor, Contribuţii la problema agriculturii
in Dacia înainte de cucerirea romană, în SCIV, 1956. nr. 3-4; Şt. Olteanu. Cultura cerealelor la est şi
sud de Carpaţi în sec. IX-XIV, în Terra Noastră. 1981. v. IV. p. 181-183: Cornelia Belicin Pleşca,
Civilizaţia grâului în evul mediu românesc - tehnici şi simboluri, în REF 1993, t. 38, nr. 5, p. 473-489;
Ioana Constantinescu. Agricultura în Ţara Românească în timpul regimului fanariot, în Revista de
Istorie. 1972. t. 42, p. 663-684; Alexandru Furtună, Consideraţii privind ocupaţiile agricole ale
românilor din Moldova, în Revista de Etnologie, Chişinău, 1995, nr. I, p. 8-21.
Corneliu Bucur, Creaţia tehnică. Industrii populare, în Istoria gindirii şi creaţiei ştiinţifice şi tehnice
2
româneşti, Bucureşti, 1982, p.11. cap.I, p. l 05; Corneliu Bucur, Ci\·i/izaţie milenară, studiu introductiv,
în Ion Miele. Fotoalbum Civilizaţie milenară. Sibiu, 1982, fără paginaiie; Ghid Muzeul Tehnicii
Populare. Complexul muzeal Sibiu, Sibiu 1986.
Arhiva ştiinţificii a Muzeului Satului, Chişinău (în continuare A.Ş.M.S.C.). caiet nr.1-2, cui.
1
G.Popovici, caiet nr.7, cul.E. Bâzgu.

Din mulţimea de studii şi articole ştiinţifice la acest capitol remarcăm doar cele şase volume de Studii şi
4
comuniclri de istorie a civilizaţiei populare din România "Cibinum ", apărute la Sibiu în perioada I 966-
l 9M 1
528 E. BÂZGU
cercetătorilor români în urma dramaticelor evenimente din 1812, 1940 şi 1944, s-a
scris mult mai puţin ..
Unicul studiu etnografic mai complet despre instalaţiile tehnice populare din
Basarabia cu un compartiment dedicat morilor a apărut în 1978 sub semnătura
Ecaterinei Stanciu 5 • Alţi cercetători - N. Demcenco, D. Macari. E. Bâzgu - au susţinut
această temă prin abordări de ordin monumentalist • Recenta lucrare a Rodicăi Ropot
6
despre tipologia morilor din Moldova medievală şi evoluţia lor până la 1821, realizată
în baza documentelor de arhivă7 , ne-a determinat să fixăm limitele cronologice ale
investigaţiilor noastre între începutul sec. XIX şi prezent.
Drept surse istorice pentru stabilirea arealului fiecărui tip ne-au servit datele
recensămintelor întreprinse de ofiţerii serviciului cadastral al Statului Major al
Armatei Ruse din anii 1817, 1828, 1849, 1855-1856 şi 1876-1878 , ani care anticipă
8
sau coincid cu expansiunea Imperiului Rus spre Balcani. De fapt, ofiţerii treceau în
revistă cantităţile de cereale existente şi posibilităţile tehnice de prelucrare a lor,
pentru întreţinerea armatei ruse în viitoarele campanii militare. Datele primului
recensământ, foarte sumare, nu precizează tipurile şi, adeseori, nici numărul morilor
din satele basarabene. Că numărul lor era mai mare atât în satele trecute în revistă, cât
şi în altele, necuprinse în recensământul din 1817, o demonstrează cartograma de la
1820 a satelor din ţinutul Orheiului9.
5
E. Stanciu. Tradiţionîc krcstianskie promîslî Moldavii v XIX - naciale XX vv., Chişinău. 1978. p.89, în
continuare E.Stanciu, op. cit„„
6
E. Stanciu. Melniţî i i'a/ea/nî v doline r. Ciorna, în „lzvestia A.N. M.S.S.R. Seria obşestvenîh nauc'',
Chişinău. 1972, nr. I; N. Demcenco. Sposobî obrabotki zema v Moldo vii v.XIX - nacia/e XX vv„ în
Izvestia A.N. M.S.S.R„ Chişinău, 1974. nr.2; E. Bâzgu, Sălaş pentru muzeul pîinii, în "Literatura şi
A1ta'', nr.21 (2077), Chişinău 23 mai 1985. p.6. în continuare E.Bâzgu. Sălaş„. ; E.Bâzgu. Moara, în
Enciclopedia "Literatura şi Arta Moldovei", ChiŞinău, 1986. v.ll,p.32. în continuare E.Bâzgu, Moara„.:
E.Bâzgu, Moara de vânt căciulată Cemoleuca, Idem„ Moara de apă cu aducţiune hidraulică în partea
infen'oară Chiuit - Edineţ, în "Svod pamiatnicov istorii i culturi Moldavskoi S.S.R.". Chişinău, 1987,
p.238-239, 517, în continuare ··s.P.l.C.M.": N.Demcenco, D.Macari, Morile de apă din Teţcani -
Bn'ceni, Chiuit - Edineţ, Hrustovaia-Camenca, Stroeşti-Râbniţa, în "S.P.l.C.M.'', p.141, 323, 417-418,
599; N.Demcenco, Pamiatniki promâşlenoi arhitecturî i inginemogo iskustva, în Pamiatniki istorii i
· kulturî Moldavii. Chişinău. 1988, p. I 17; N.Demcenco, Monumentele activităţii de muncă şi ale tehnicii,
în Monumente de istorie şi cultură din Republica Moldova, Chişinău, 1994. p.43-49; E. Bâzgu, Moara
subterană din Basarabia, în revista "Natura", Chişinău, 1998, nr. I.
7
Rodica Ropot. Dare documentare privitoare la instalaţiile populare, comunicare la Primul Simpozion
National de Etnologie "Imagini şi pem1anente în Etnologia românească". 12 - 15 septembrie 1991,
Sighetu! Marmatiei.
8
Reeţ!nsămintele din anii 1817, 1829, 1849 au fost publicate în ur~ătoarele lucrări: Trudî Bessarabskoi
gubemskoi arhivnoi komisii, t.111, Chişinău.1907. p. 8-230 (anul 1817); D. Komilovici. Statisticeskie
opisania Bcssarabii, sobstveno tak nazîvaemoi, iii Budjaka s pn'lojeniem gheneralnogo plana ego kraia,
Cetatea Albă.1899,(anul 1829): N. Daragan, Voenno-statisticeskoe obozrenie Bessarabskoi oblasti,
Sanct-Petersburg, I849(anul 1849); Arhiva Naţională a R. Moldova, Chişinău, fond 151, opisi I dosar
52, 57, 59. 97 (Date statistice despre numărul de mori din oraşele. judetele şi plasele guberniei
Basarabia 1876-1879). în continuare A.N.M„ op.cit.
9
C. Tomescu, Cartografia Basarabiei la 1820, J32 de sate din ţinutul Orheiului, Chişinău, 1930.
MORI SUBTERANE CU MANEJ 529
Recensămintele din 1817, 1828 şi 1849 au consemnat doar morile satelor situate
10
în apropierea drumurilor strategice militare •
Cele mai complete şi mai exacte, atât din punct de vedere tipologic cât şi
numeric, dar nu şi geografic 11 , sunt datele din 1876 - 1878, care conţin patru
compartimente: mori cu aburi, mori de apă, mori cu cai şi mori de vânt 12 •
Această diferenţiere permite lesne să se determine arealul tipurilor de mori în
funcţie de energia folosită, dar nu şi varietăţile constructiv - evolutive ale lor. Or,
Basarabia fiind o fâşie de pământ cuprinsă între Prut şi Nistru, de la poalele Carpaţilor
până la Marea Neagră, cunoaşte la fel ca şi România o varietate mare de relief. Prin
urmare, este firesc să se întâlnească aici toate tipurile de mori cunoscute şi în restul
ţării.
Actualmente, în Basarabia mai există (în sens de construcţii, dar abandonate
funcţional de vreo 10-15 ani), mori de tip ciutură amplasate deasupra râului (Chiurt-
Edineţ), acţionate de o roată hidraulică verticală cu admisie superioară (Brînzeni -
Edineţ, Teţcani - Briceni) sau inferioară (Stroeşti - Râbniţa, Naslavcea - Ocniţa),
având angrenajul de transmisie într-o treaptă sau două 13 • ·
Morile de vânt care au supravieţuit intemperiilor sunt cu pivot cu etaj sau fără,
corpul lor rotindu-se în funcţie de direcţia vântului în jurul unui pivot îngropat în
pământ (Opaci - Căuşeni; Onişcani - Călăraşi; Gangura - Căinari). Tipul cu etaj
supradimensionat (cu balcoane) avea două instalaţii de măcinat, una pentru grâu, alta
pentru porumb (Tănătari - Căuşeni, Talmaza - Ştefan Vodă). În câmpia Sorocii, sau
cum i se mai spune astăzi podişul Bălţilor, era răspândită moara de vânt căciulată.
Ultimul exemplar din acest tip se mai păstrează în satul Cernoleuca şi datează din anul
1922. În momentul funcţionării ei, se roteşte în direcţia vântului numai căciula
(acoperişul), împreună cu colul morii, aripile şi roata de transmisie 14 •
Astăzi în Basarabia nu mai există mori cu cai şi mori plutitoare. Ultimele lor
exemplare au dispărut acum 30 de ani. Şi dacă cele plutitoare au fost cercetate ca tip,
varietate, modalităţi de captare şi transmitere a energiei hidraulice 15 , morile cu cai nu
au beneficiat, precum ar fi meritat, de atenţia investigatorilor.
Aici se impune o precizare. Moara cu cai din Basarabia nu prezintă
binecunoscutul model al morii cu manej, unde atât mecanismul de transmisie cât şi cel
10
D. Komilovici, op.cit.,.„
Ţinem să precizăm că în recensământul din 1876-1879 nu figurează date din judeţele lzmail şi Chilia,
11
care din 1876, confonn tratatului de la Paris, intrau în spaţiul administrativ al Principatelor Unite.
Arhiva Naţională a R. Moldova, Chişinău, fond 151. opisi I, delo 52, 57, 59. 97 (Date statistice a
12
numărului de mori din oraşele. judeţele şi plasele guberniei Basarabia ( 1876-1879).

E. Bâzgu, Moara de apă cu admisie inferioară din Naslavcea - Ocniţa„.: N.Demcenco, D.Macari, op. cit.
13
14
E. Bâzgu, Sălaş„.
E. Bâzgu, Moara de vânt căciulată„.
15
530 E. BÂZGU
de măcinare sunt amplasate la suprafaţa solului 16, ci o instalaţie ale cărei mecanisme
de măcinare sunt amplasate sub nivelul de călcare al solului, într-o încăpere subterană
de tip bordei. Comună între aceste două subtipuri este doar punerea în funcţiune a
sistemului de către animale de tracţiune, boi sau cai. Credem că tocmai această
nedelimitare a morilor subterane de cele de la suprafaţă cu manej i-a şi indus în eroare
pe cercetători şi a contribuit la marginalizarea ştiinţifică a tipului luat în discuţie.
Moara cu cai, cu manej tip instalaţie la sol, a fost consemnată la finele secolului
al XVIII-iea în partea stângă a Nistrului de către călătorul străin A. Meier 17 • După
descrierea lui, o roată mare din lemn dispusă oblic pe suprafaţa solului, care antrena
tot mecanismul morii, era rotită mereu de mersul pe loc a doi cai. Prima menţiune clară
despre moara subterană aparţine ofiţerului rus A. Racinschii 18 şi datează din 1855-
1856. El constată existenţa acestui fel de mori aproape în fiecare curte ţărănească din
sudul Basarabiei, precizând că erau puse în funcţiune de un singur cal. Un alt ofiţer
rus, le remarcă în aceeaşi perioadă ca fiind specifice pentru moldovenii din
Transnistria şi fosta gubernie Herson şi că tot de ei au fost aduse pe aceste locuri 19 •
Datele folclorice din colinde şi balade demonstrează o mai veche existenţă a morilor
subterane în spaţiul dat, decât mărturiile documentare invocate. Astfel, într-un colind
din zona Sorocii "Dar din zestre ce mai cere?", între bunurile materiale cerute de mire
drept zestre se află şi două mori "pe sub pământ", deci subterane:
"Dar din zestre ce mai cere?
Două mori pe sub pământ
Macină aur şi argint" 20
În balada populară "Tudor şi Voichiţa" se descrie bogăţia lui Tudor ca fiind
întregită din turme de oi, vite comute, curţi înalte şi:
"Dousprezece mori de vânt
Şi nouă sub pământ
Care macină argint".
După ce turcii îl impun la biruri grele, haraci de zeci de ori mai mare, din
imensa bogăţie de altă dată îi mai rămâne doar:
"Şapte mori pe sub pământ
Cu morar cu merticar"21
16
Pentru spatiul basarabean a se vedea E. Stanciu, op.cit., p.37-39; Niculae Bulat, Citeva date despre
morărit in ţinutul Sorocii şi despre morile plutitoare de pe Nistru (1512-1960), în "'Acta Musei
Porolissensis", XIX, Zalău,1955. p.561-569.
Ioan Godea, Cristina Rai, Moara cu manej, Bucureşti 1955, p.5; Andreem Meier, Povestvovanie,
17
zemlememoe i estestvos/ovnoe opisania Ociacovskoi zemii soderjascia v dvuh doneseniah, Sankt

Petersburg, 1794, p. 171.
:: A. Racinschii, Pohodnie pisma opolcenţa iz iujnoi Bessarabii v 1855-1856 gg., Moskva. 1858, p. 5.
Şmidt A„ Hersonskaia gubernia, Sankt Petersburg, 1863, p. 436.
Folclor din stepa B41ţilor, Chişinău,1986, p. 23.
20
Folclor p4storesc Chişinliu, 1991, p. 182; acelaşi motiv se conţine în alte variante ale baladei din spaţii
21
marginale (în Bulgaria şi Iugoslavia [Serbia], publicate de Cristea Sandu.-Timoc sub genericul StngA
fata din cetate, în Folclor Literar, ll, Timişoara, 1968, p. 432: "Vindea noul mori de vânt/nouljos pi su·
pA.mânt",„. "Să vezi Tudor ce-mi avea:/Mi-avea şapte mori de vânt,/Alte şapte sub plmânt"(Vârbi~a
Mare, plasa Cladova, R.Serbia); p. 436 "Io-mplirate, mi-am avut,/şapte mori, vezi pe plmânt,/şi
I-au rămas, prin unnare, morile subterane mai bine camuflate, pentru că erau "pe sub
pământ". Această moară uşor camuflabilă de ochii duşmanului şi greu de identificat în
peisajul rural, spre deosebire de pitoreştile şi spectaculoasele mori de vânt şi de apă, a
scăpat din aceeaşi cauză atât atenţiei călătorilor cât şi a cercetătorilor.
Acest tip de mori constituia şi o modalitate de adaptare la vremurile mereu
tulburi ale Moldovei medievale. Prin această prismă ar trebui să interpretăm şi
mărturiile călătorilor care au trecut prin Ţara de jos a Moldovei, Basarabia (Bugeacul
de astăzi) şi Câmpia Bărăganului. Ei au consemnat pustietatea locurilor şi că o bună
parte de locuitori trăiau în locuinţe subterane (bordeie)22 • Dealtfel, recensămintele de
la începutul secolului XIX demonstrează o mai mare pondere a bordeielor în
comparaţie cu locuinţele de suprafaţă. Uneori, ele ajungeau de la a cincea parte la o
jumătate din tot satul 23 • Un alt argument al acestei "coborâri în pământ" sunt şi
hrubele. Până în prezent, în satul Lăpuşna, fostă reşedinţă de judeţ cu acelaşi nume, se
păstrează vie amintirea despre existenţa unui sistem de astfel de subterane cu mari
ramificaţii, folosit drept ascunziş pe timpuri de război. Acum 15 ani, am cercetat
ramificaţia unei hrube ce ţinea mai mult de 25 m, după care unna o prăbuşire.
Ramificaţii în două, trei sau chiar patru nivele de hrube pietruite existau şi în Iaşi şi
Constanţa2 4, ca şi în Chişinău 2 s. Un sistem ingenios de hrube, săpat şi utilizat în anii
1943-1944 pentru adăpostirea oamenilor, dar şi a animalelor, de bombardamentele
aeriene şi navale ruseşti mai există încă în satul Giurgiuleşti2 6 •
Morile subterane se încadrau perfect în această structură de construcţii adaptate
să funcţioneze atât pe timp de pace, cât şi în timpuri tulburi. Drept exemplu elocvent în
ceea ce priveşte adaptarea acestui tip de moară poate servi şi atestarea lui în cadrul
cetăţilor. Fiind situate în turn şi spre deosebire de cele subterane, având pietrele de
optsprezece în pământ,/Macină la gol argint'", (s.Covasna, jud.Vidin, Bulgaria); p. 439 ;'Nouă mori în
vânt/Nouă sub pământ"(s.Peciu Nou, jud.Vidin, Bulgaria).
22
Olandezul Dausa călătorind în 1599 spre lzmail, a fost surprins văzând mai multe sate, în care oamenii
locuiau în peşteri sub pământ ceea ce nu era în partea de sus a Moldovei. (Haşdeu, Istoria critică.,
p.234); BOSCNOWITH (R.P.JOSEPH) - Journal d'un voyage de Constantinople en Pologne, fait a la
suite de Son Exc.Mr.l.Porter Ambassadeur d' Angleterre, en 1762. par le R.P.loseph B„ de la
Compagnie de lesus Lausanne 1772, după Neagu Djuvara, Intre Orient şi Occident. Ţările Române la
începutul epocii modeme, Bucureşti, 1995, p.33.
23
C. Tomescu, op. cit.
Pentru Iaşi şi Constanţa vezi: Constantin Botez, Adrian Pricop, Tradiţii ale ospitalităţii româneşti. Prin
24
hanurile laşilor, Bucureşti,1989, p.29-30 şi pentru laşi: Gh. Ungureanu, Pivniţele, canalele şi hrubele
laşilor, în "Cronica", laşi, anul VIII, 1973, nr. 26(387), 29 iunie 1973, p. II.
2
~ V. Verina, Tainele lumii subterane, Chişinău, 1983, p.26.
E. Bâzgu, O. Corcinschii, Adiposturi şi locuinţe subterane din zona.Protului de jos, Comunicare la cel
26
de-al IV-iea Simpozion ştiinţific al Muzeului Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală.. Chişinău, 20-22
decembrie 1996. ·
532 E. BÂZGU
măcinat instalate la etaj, iar animalul de tracţiune (catârul sau calul) mai jos
27
, ele se
dovedeau a fi funcţionale în orice condiţii.
Altă prioritate, care a întreţinut existenţa morilor subterane de-a lungul mai
multor secole, este disponibilitatea sursei lor energetice. Precum se ştie, funcţionarea
morilor cu apă şi a celor de vânt, oricât ar fi fost de perfecţionate din punct de vedere
tehnic şi stimulate mereu de om, depindeau oricum, în ultimă instanţă, de capriciile
surselor energetice - vânt, apă. Iarna apa îngheţa, vara râurile secau. La fel şi vântul, ba
era prea puternic, ba lipsea cu desăvârşire. Tocmai necesitatea asigW'ării continuităţii
procesului de măcinare a cerealelor indiferent de perturbaţiile climaterice şi sociale a
favorizat menţinerea acestui tip mai vechi, moara subterană cu manej.
Comparând datele statistice şi corelaţia numerică a morilor de apă, morilor de
vânt, morilor cu aburi şi a celor cu tracţiune animalieră (moara cu cai) între anii 1850-
1880 sesizăm cu uşurinţă că, din punct de vedere numeric, cel mai constant tip este
anume moara cu cai. Abia odată cu creşterea rapidă a numărului celor cu aburi, morile
cu cai încep să dispară la fel de repede. Explicaţia e simplă. Stabilitatea măcinării cu
ajutorul morilor cu cai cu manej a fost preluată şi întreţinută de morile cu aburi, care
mai aveau încă şi un avantaj industrial: marea capacitate de măcinare, pe potriva
cantităţilor de cereale cultivate la acea oră.
1850 1870 1880 1900 1919

moară cu apă 812 1072 628 925 540
moară de vânt 3491 4758 6965 5923 2664
moară cu cai 1445 1474 1650 711 54
moară cu aburi 65 121 415 75i28
O primă tentativă de cercetare a morilor subterane aparţine etnografului

basarabean Petre Ştefănucă, care în articolul "Pentru un muzeu etnografic
basarabean", publicat în "Arhivele Basarabiei" din 1933, anunţă "un studiu sfecial
asupra morilor subterane pe care îl am în pregătire, cu fotografii şi schiţe" 2 • Dar
pentru că deocamdată nu am reuşit să descoperim nicăieri această lucrare şi s-ar putea
ca ea să fi fost distrusă odată cu arestarea lui P. Ştefănucă de către N.K.V.D.-ul
Ion Dumitriu-Snagov. Ţările Române în secolul al XIV-iea, Codex Latinus Parisinius. ediţie facsimil.
27
Bucureşti, 1979, f. 4, 48; Corneliu Bucur, Procese, procedee şi instalaţii cu tracţiune animală de
obţinere şi prelucrare a cerealelor de pe teritoriul României, în Studii şi comunicări de Istorie a
civilizaţiei populare din România, voi. 2, Sibiu, 1981, p.97 şi fig. 24, în continuare Corneliu Bucur,
Procese„.
28
Tabelul este alcătuit după datele recensământului din 191 O.
29
P. Şte~ucă, Pentru un muzeu etnografic basarabean, în "Arhiva Basarabiei", nr.IV, Chişinău, 1933,
oct.-dec„ p. 298. ·
sovietic în 1941 30 , cităm doar un fragment din articolul menţionat mai sus: "În satul
Cigîrleni din jud. Lăpuşna am descoperit o moară subterană. Întreg corpul morii: coşul,
pietrele, covata etc., sunt instalate într-un bordei circular. La suprafaţă nimic nu te face
să bănuieşti că ai de-a face cu o moară. Uşa bordeiului iese de sub un mal, iar deasupra
este un stâlp - sulul pietrii - prevăzut cu un dispozitiv de care leagă caii ori boii.
Moara din Cigîrleni nu mai funcţionează de vre-o patru ani de zile - satul are
astăzi moară cu aburi - şi proprietarul ei era gata să o scoată ca să folosească partea
lemnoasă pentru foc. Acelaşi tip de moară subterană, în bună stare de funcţionare, l-am
întâlnit în satul Gura Galbenei din jud. Tighina. În trecut, astfel de mori, lucrate în
întregime de meşterii satului, se întâlneau aproape în fiece sat din sudul Basarabiei.
Literatura etnografică română cunoaşte mori de apă, de vânt şi râşniţe. Mori
subterane mai sunt cunoscute şi poate numai în această regiune a teritoriului au existat
şi mai există. Morile cu aburi vor scoate din folosinţă şi acest fel de mori" •
31
Mergând pe unnele lui P. Ştefănucă pe teren, am extins aria cercetărilor şi

asupra acelor localităţi pentru care recensămintele desemnau câte 12, 16 şi mai multe
mori cu cai. Astfel putem reconstitui tabloul general al unei asemenea mori. P.
Ştefănucă relatează despre o moară circulară, iar noi am atestat doar mori patrulatere
sau dreptunghiulare de dimensiunile: 4 x 4 sau 4 x 6 m., cu o adâncime de 2,5 sau 2,8
m„ având pereţii şi acoperişul din bârne groase. Majoritatea lor sunt implantate în
coasta unui deal pentru a înlesni, printr-un gârlici, accesul în ele. Aşa cum s-a mai
remarcat, deasupra solului ieşea numai fusul morii cu "crucea cailor" de care erau
înhămaţi boii sau caii. Interiorul morii subterane era similar cu cel al morii de vânt.
Avea: coş, tigăiţă, pârpâliţă, podoimă, pietre de măcinat. În satul Hârbovaţ (Anenii
Noi), ca şi în alte câteva sate din împrejurimi, pietrele de măcinat se numesc "cai" 32
chiar şi la morile de vânt, fapt ce poate servi ca argument în plus pentru vechimea
morilor subterane. La 1878 în acest sat erau peste 32 mori, număr impresionant chiar şi
pentru perioade mai recente 33 • Presupunem că cea mai mare parte din ele erau mori
subterane cu manej. Aşa cum arată atestările de teren, ultima moară subterană cu cai a
fost construită în ~atul Cenac, în 1932, de proprietarul ei Sava Penu în vârstă de 72 ani.
După ultimul război mondial au mai funcţionat astfel de mori în satele Hârbovăţ34 ,
Gura Galbenei, Cenac, Ciucur Minjir, Sadaclia, Hârtop, Selemet, Batâr, Căuşeni Vechi
3S , sarat a Ga lb ena
v36 , o pac1•37 , V a Iea p erJeI
• •38 etc., ad'ic ă tot m acea zonă m care Ie-a
A A
sesizat P. Ştefănucă. Dar majoritatea din ele nu mai măcinau cereale, ci făceau ulei,
Nina P. Ştefănucă, Memoriu asupra situaţiei soţului meu, fost profesor de limba română şi director al
30
Institutului Social Român din Basarabia, referitor la activitatea sa sub ocupaţia comunistă, în Petre V.
Ştefănucă, Folclor şi tradiţii populare, Chişinău, 1991, voi. 2, p. 486.
31
P. Ştefănucă, op.cit.
32
A.M.S„ caiet nr. 7, p. 22-25.
33
A.N.M„ op.cit„
A.M.S„ caiet nr.1, p.119, caiet nr. 2, p. 167, cui. G. Popovici 1991 (după chestionar E.Bâzgu).
34
35
A.M.S„ caiet nr. 7, p. 19-25.
lnf. Ana Eşanu, n. 1954, în Sarata Galbenă, muzeograf, Muzeul Satului.
36
Arhiva foto a Muzeului Satului - Chişinău, neg. nr. 5107, foto 1952.
37
Arhiva foto a Muzeului Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală, neg. nr. 931, foto 1953.
38
534 E. BÂZGU
39
scănnănau lână, fiind numite respectiv: oloiniţă, dărag • Adică au ajuns să completeze
nişte nişe în industria morăritului, măcinatul cerealelor revenind morilor de vânt şi
celor cu aburi. Ultimele exemplare de mori subterane (oloiniţe şi dăraguri) au dispărut
în primele decenii de după colectivizarea pământului, uneltelor agricole, dar şi a
animalelor de tracţiune (caii şi boii), principală sursă de energie pentru punerea lor în
funcţiune.
În concluzie, ţinem să subliniem că frecvenţa destul de impunătoare a morilor
subterane cu cai în spaţiul şi perioada cercetate, lasă deschisă perspectiva descoperirii
lor în alte regiuni populate de români. Atestări convingătoare în acest sens există
deja40 •
O altă problemă importantă rămâne apariţia acestui tip de moară. Nedelimitarea
lui de către cercetători până în prezent, lipsa mărturiilor arheologice, puţinătatea celor
istorice şi etnografice suscită continuarea investigaţiilor. Abordând problema
răspândirii morii subterane cu manej în spaţiul basarabean, unde ea a fost cel mai
frecvent atestată, vom încerca să-i identificăm însemnele în baza izvoarelor
descoperite. Sub raport constructiv ea face parte din morile cu transmisie indirectă.
Fiind antrenată de cai, ea funcţionează asigurând transmiterea rotaţiei fusului vertical
printr-un sistem de roţi dinţate la pietrele de măcinat, imprimându-le, în funcţie de
angrenaj, o mare viteză de rotaţie de la l :8 până la l :6041 • Angrenarea acestor sisteme
de transmisie indirectă, foarte impresionante ca dimensiuni, cu ajutorul unui singur sau
mai multor animale de tracţiune a fost posibilă abia după ce la începutul mileniului II a
apărut sistemul modem de înhămare a cailor cunoscut de noi. Din aceste raţiuni
42
Corneliu Bucur consideră că moara cu manej s-a generalizat în sud-estul Europei către
secolele XIII-XIV 43 • Atestarea unei mori cu cai datând de la mijlocul sec. XIV în
oraşul Chilia44 , chiar dacă nu se ştie exact dacă era o simplă moară cu manej sau una
subterană, argumentează această extindere şi în spaţiul românesc.
Codex Latinus Parisinius aduce noi mărturii: în sec. XIV în cetăţile danubiene
funcţionau mori angrenate de animale de tracţiune. Cele două mori reprezentate grafic
în Codex constituie o adaptare a lor la condiţiile de turn ale cetăţii în care funcţionau.
Prima este mai rudimentară: "cu piatra de moară care este învârtită de asin'', aşezată
"în vârful turnului" şi asinul ridică la etajul de jos "în turn cu frânghia trasă pe
scripete" (fig.2)4 5 •
Cea de-a doua reprezintă o variantă evoluată a celei dintâi şi are forţa de
tracţiune şi instalaţia amplasate pe verticală în aceeaşi ordine: la parter caii, Ia etaj
Oloiniţe subterane au fost în satele Selemet, Hârtop, Cimişlia. Ciucur-Minjir, Cenac, Valea Perjii;
39
"daraguri" în Căuşenii Vechi şi Cimişlia.

Maria Cioară Bâtcă, Vlad Bâtcă, Zona etnografică Teleorman, Bucureşti, 1985, la p. 82-83; ca model
40
este atestat şi de dr. Corneliu Bucur, Procese ... , fig.25, tlră însă a localiza sau preciza aria de circulaţie.
41
Corneliu Bucur, Procese ... , p.97
42
Jacques le Gof, Civilizaţia occidentului medieval, Bucureşti, 1970, p. 296.
43
Corneliu Bucur, Procese ... , p. 97.
44
Ioan Godea, Cristina Rai, op.cit., p. 11.
4
s Ion Dumitriu-Snagov, op.cit., p. 48, p. 383.
pietrele de măcinat şi utilajul de transmisie. Roata dinţată este rotită prin intermediul
fusului vertical ce străbate ambele nivele şi " atinge două osii ce învârtesc două pietre
de moară" 46 (subl. noastră), iar fusul este pus în mişcare de prăjina trasă de cai (fig.3).
Ioan Godea şi Cristina Rai consideră, pe bună dreptate, că aşa zisa "invenţie" a acestor
mori stipulată de Codex "era doar pe jumătate invenţie, instalaţia existând în Banatul
acelor vremuri, numai că, din punct de vedere militar, trebuia adaptată acestui turn
greu accesibil'.47 • În definitiv, constatăm la ambele mori prezentate în Codex o
structură identică: ordinea de suprapunere a forţei de tracţiune şi a instalaţiei de
transmitere a energiei şi de măcinare, fiind suprapuse pe verticală pe aceeaşi axă de .
simetrie a fusului: jos caii, sus instalaţiile. Aşadar, ele prezintă, de fapt, o ordine
inversată a structurii morilor subterane, care au deasupra solului animalul de tracţiune,
iar sub pământ instalaţiile propriu-zise de transmitere a energiei şi pietrele de măcinat,
unite prin acelaşi ax simetric al fusului vertical (fig.4; 711-2). După părerea noastră,
tocmai modelul morii subterane a putut servi drept sursă de inspiraţie pentru morile
din turn exemplificate de Codex şi nu cele cu manej, aşa cum susţin Ioan Godea şi
Cristina Rai 48 , deoarece, spre deosebire de morile subterane, morile cu manej de la
suprafaţa solului (fig.5; 6) au sistemul de captare a forţei de tracţiune, mecanismul de
transmitere a ei şi cel de măcinare amplasate pe aceeaşi suprafaţă plană,_ nu însă pe axa
de simetrie a fusului vertical. Ele constituie un alt sistem funcţional decât cel al morii
subterane sau al celor din turn. Comună pentru toate este doar punerea lor în funcţiune
cu ajutorul animalelor de tracţiune.
Susţin ipoteza originii cel puţin medievale a morii subterane mai multe balade,
atestate în spaţiul basarabean. Astfel, în balada având drept motiv doi tâlhăraşi închişi
în ''tevniţa Hotinului" se pomenesc şi morile în cauză: "Oli-o moşu Ştefan Vodă I Dă
ne drumu de-acolo I Că şi dar ţi-om dărui I Nouă mori pe sub pământ I Măşinând aur şi
argint" • Adresarea "moşu Ştefan Vodă" se poate referi doar Ia Ştefan al Iii-lea,
49
singurul dintre mulţimea de domni cu acest nume, ajuns la adânci bătrâneţe pe tron.
Frecvenţa acestui motiv şi în alte balade cunoscute în tot spaţiul basarabeans 0 , în cel
bucovinean , dar şi în satele româneşti din Timocul bulgăresc şi Banatul sârbesc 52 ,
51
unde este pomenit de fiecare dată un număr mare de mori subterane: şapte, nouă,
paisprezece, optsprezece, douăzeci pledează atât pentru vechimea cât şi pentru
extinderea lor în spaţiul cultural românesc.
46
Ibidem, p. 39 l.
47
Ioan Godea, Cristina Rai, op.cit., p. 8.
48
Ibidem.
49
Folclor păstoresc, Chişinău, 1991, p. 113.
5
° Folclor din stepa Bălţilor, Chişinău, 1986, p. 23.
Folclor din Ţara fagilor, Chişinău, 1993, p. 292; Balada "Nevasta vândută", "Tudor Tudorei cel bogat I
51
Tudorei s-a însurat I Tinerică şi-a luat I Avea patruzeci de mori I Douzeci de sub pământ I Şi douăzeci
pe pământ".
Cristea Sandu-Timoc, Strigă fata din cetate, în Folclor Literar, II, Timişoara, 1968, p. 432-447.
52
536 E. BÂZGU
În concluzia celor expuse, putem susţine că moara subterană exista deja la

sfârşitul.sec. XIV. Ar putea aduce noi argumente în măsură să infirme sau să confirme
această idee săpăturile arheologice, dealtfel destul de puţine în spaţiul basarabean
pentru perioada luată în dezbatere. Aici trebuie să precizăm dificultăţile care au putut
complica descoperirea lor de către arheologi. Majoritatea pieselor constitutive ale
morii, cu excepţia pietrelor, erau confecţionate din lemn, material.perisabil. Un bordei-
moară construit, aşa cum au demonstrat cercetările de teren, după principiul
bordeiului-locuinţă, are puţine şanse de a fi identificat după recuperarea pietrelor
foarte preţuite în toate timpurile.
Am decis să abordăm problema acestui tip de mori, tocmai în speranţa că am
putea stimula apariţia noilor investigaţii în domeniu. Urmează să fie precizate arealul
şi modalităţile de dezvoltare şi evoluţie a acestui tip de moară într-o zonă sau alta.
Datele de care dispunem actualmente converg spre a recunoaşte morile subterane cu
manej ca instalaţii specifice zonelor de şes, unde agricultura a fost predominantă, drept
un însemn etnic al românilor.
e 7-8 mori
e
•
9-10 mori
11-1 2 mori
Hotnml din tre

\ . .
~- · -.....~.._ _.~~-
...
•
•
' ·.......,
Principatele Unite ş i .·- ·-
lmpeiiul Rus
1 Fig. I. Răspândirea morilor cu cai (după recens ământul din 1878).
538 E. BÂZGU
Fig. 2. Turn cu moară acţionată de un măgar (după Codex Latinus Parisinus).
- ...: ·
. _
... ..-
- . -.-·.„. .
- - „ . ..
-- „
"
I- ~
,.
Fig. 3
540 E. BÂZGU
Fig. 4
--- __________ __!

Fig. 5
542 E. BÂZGU
o 5m
Fig. 6
Fig. 7
DARUL DE PÂINE CERUT DE COPil
VARVARA BUZILĂ
• Pentru mesajele aduse gazdelor în timpul riturilor circumscrise Crăciunului şi

Anului Nou colindătorii erau răsplătiţi cu diferite daruri, în funcţie de vârsta lor, dar şi
de tradiţia locului. Comparând aceste daruri se observă tendinţa lor spre generalizare.
Un grad distinct al acestei generalizări este înregistrat de darurile oferite numai copiilor
- fructe, beţe de alun 1 - de cele destinate în special flăcăilor (feciorilor) - băutură,
batiste brodate, flori 2 - de cârnat, care, deşi este comun pentru ambele categorii de
colindători, constituie un dar zonal. Dar cel mai înalt grad de generalizare este atins de
darul de pâine, numit de noi pâine de ritual pentru a evita ambiguităţile generate de
utilizarea abuzivă a cuvântului colac în detrimentul denumirilor concrete ale pâinii •
3
Pâinea de ritual desemnează totalitatea formelor de pâine modelate confonn tiparelor

tradiţionale din aluat de făină de grâu, coapte în condiţii şi în scopuri rituale. Cu pâine
de ritual erau răsplătite toate categoriile, toate grupurile de colindători, în cadrul tuturor
riturilor practicate la Crăciun şi Anul Nou pe întreg spaţiul cultural românesc. Această
generalizare totală a fost posibilă în rezultatul schimbării statutului ontologic al pâinii.
Din aliment destinat consumului, graţie racordării la prescripţiile ritului, ea devine un
aliment ritual şi, asemeni celorlalte obiecte rituale, capătă funcţii simbolice. În
comparaţie cu celelalte categorii de daruri tradiţionale oferite colindătorilor, pâinea are
o capacitate sporită de încifrare şi de transmitere a infonnaţiei rituale, fapt ce explică
generalizarea ei rituală. Bineînţeles, partea esenţială a acestei potenţe simbolice ea o
preia de la grâu. Simbolismul materialului este fortificat mai apoi în procesul modelării
aluatului confonn simbolismului plastic la care se adaugă cel al nominalizării,· al
trecerii prin foc şi al funcţionării în rit. Iată de ce pâinea de ritual a devenit unul dintre
simbolurile principale ale obiceiurilor de Crăciun şi Anul Nou.
Precum se ştie, toate componentele ritului sunt subordonate realizării scopului
ritual principal. Dar odată cu semnificaţiile rituale comune, comportate în mod specific
de semnele verbale, acţionate, obiectivizate, fiecare dintre acestea contribuie la
Ion Muşlea, Ovidiu Bârlea, Topologia folclorului din răspunsuri la chestionarele lui B.P. Haşdeu,
1
Bucureşti, 1970, p. 332.; Ion Ghinoiu, Obiceiuri populare de peste an. Dicţionar, Editura Fundaţiei
Culturale Române, Bucureşti, 1997, p. 49.
Batiste brodate primesc în sudul Basarabiei; cunună de flori în Transilvania, a se vedea: Ovidiu Bârlea,
2
Colindatu/ în Transilvania, în Anuarul Muzeului Etnografic al Transilvaniei pe anii 1965 - 1967, Cluj,
1969, p. 284.
Noţiunea colac desemnează o formă concretă a pâinii de ritual (derivată din inel) şi, prin extindere, mai
1
multe forme ale pâinii de ritual. Nici dicţionarele, nici autorii descrierilor de teren n-au delimitat aceste
două nivele semantice şi, în rezultat, în publicaţii colacul este mult mai frecvent decât în realitatea
culturală, căci prin el s-au înlocuit alte denumiri de pâine rituală.
546 V. BUZILĂ
realizarea comunicării rituale cu semnificaţii speciale. Tocmai această specializare

comunicaţională determină, în fond, necesitatea promovării fiecărei categorii de semne
în uzul ritual 4 • În această ordine de idei, este important să se cunoască ce informaţii
codifică pâinea de ritual dăruită colindătorilor. Dată fiind uniformizarea evidentă a
pâinii destinate flăcăilor - pretutindeni în spaţiul cultural românesc ei sunt răsplătiţi cu
un colac având formă inelară - ne-am propus să luăm în dezbatere pâinea de ritual
oferită copiilor, colportoare a unei mari bogăţii lexicale şi plastice. Cu excepţia unui
studiu de-al nostru care se cere dezvoltat, căci abordează problematica pâinii copiilor
din perspectivă contextuală 5 , această bogăţie n-a beneficiat de atenţia cercetătorilor, aşa
cum merită. Odată ce copiii sunt performeri foarte importanţi ai acestor obiceiuri, odată
ce comunităţile tradiţionale au elaborat şi au perpetuat modelări din aluat specifice
numai copiilor, ţinem să dezvăluim dimensiunile culturale ale conlucrării în cauză,
atestând formele lingvistice şi plastice ale pâinii copiilor, elucidând funcţiile şi
semnificaţiile ei.
Lucrarea Steluţei Popa Folclorul muzical din repertoriul copiilor constituie o
sursă importantă de texte folclorice care vizează în mod direct sau indirect pâinea
copiilor, oferă o primă trecere în revistă a varietăţii ei lexicale6 • Ion Muştea şi Ovidiu
Bârlea în Tipologia folclorului după chestionarele lui B.P. Haşdeu nu diferenţiază
darurile de pâine conform categoriilor de colindători. Dar le putem identifica pe cele
destinate copiilor după denumire, prin analogie, precum sunt cele grupate sub
genericul: "Colindătorii primesc: covrigi, colăcei (colindeţi, piţărăi, bolindeţe etc.)" •
7
Lista localităţilor în care sunt răspândite aceste forme se dovedeşte a fi ineficientă în

cazul nostru, deoarece din ea nu rezultă clar care este aria fiecărei pâini. În răspunsurile
înregistrate la chestionarele lui N. Densuşianu se conţin referiri la: "colaci numiţi
piţzărău, piţărău", piţărăii fiind "colăcuţi mici împletiţi" care "se dau la copii după
finitul vecerniei", "bolindeţi sau bobâmaci se numesc colacii de la Crăciun"8 • Gh. G.
Tocilescu a atestat forme lexicale asemănătoare: colaci (culac, culaţi), covrigi şi
colinde în uzul tradiţional al aromânilor9 •
Primele descrieri exacte, însoţite de fixări ale iconografiei pâinii luate în
dezbatere, aparţin lui Tudor Pamfile 10 • După ce aminteşte de bomaci, bomăcei,
bolindeţi, colindeţi, pupăză, covrigi, colăcei, dând pentru ultimii trei şi desene, autorul
4
A.K.Baiburin. Semioticeskie aspekty funkţionirovanija vescei, în Etnograficeskoe izucenie znakovych
sredstv kul'tury, Leningrad, 1989, p. 83, sustine ca prin obiectele simboluri se exprima ceea ce nu se
putea prin cuvinte.
s Varvara Buzil!, Simbolica pâinii de ritual (În baza sărbătorilor ce ţin de Începutul anului), în Buletin
ştiintific, editia III, Editura Cartea Moldovenească, 1990, p. 114-133.
6
Steluta Popa, Obiceiuri de iarnă. Folcloru/ muzical din repertoriul copiilor. Tipologie muzicală. Colinde
şi cântece, Editura muzicală, Bucureşti, 1981.
7
Ion Muştea, Ovidiu Bârlea, op.cit., p. 332.
Adrian Fochi, Datini şi eresuri populare de la sfârşitu/ secolului al XIX-iea (răspunsuri la chestionarele
8
lui Nicolae Densuşianu), Editura Minerva, Bucureşti, 1976, p. 12.

Gh. G. Tocilescu, Materiale folcloristice, voi. Ir, Bucureşti, 1900, p. 710-711.
9
' Tudor Pamfile, Sărbătorile la români, Crăciunu/, Studiu etnografic, Bucureşti, 1914; Idem, Industria
0
casnica la români, Bucureşti, 1914.
DARUL DE PÂINE CERUT DE COPII 547
specifică: "Obişnuit, covrigii se vor da colindătorilor mărunţi, cu colăcei se vor răsplăti

colindătorii cei mai mulţi, iar colacii se vor da flăcăilor" • Ioan Popescu a atestat
11
tradiţia colindeţilor din Mehedinţi: "Colindeţii sunt bucăţi de pâine dospită tăcută
înadins şi cam de 1/4 kg fiecare şi au forma unui opt culcat sau rotund. La mijlocul lor
se pune încă înainte de copt pistornicul (crucea cu inscripţiile)" 12 • Au fost publicate
imagini ale colindeţilor de la nordul Moldovei 13 şi descrieri ale pupezei avimorfe din
Maramureş: "Un fel de colaci care purtau strania denumire de pupeze - evident datorită
chipului de pasăre care îl lua aluatul" 14 • Dar cel mai frecvent a fost amintit în rol de dar
pentru copii colăcelul 15 •
Investigaţiile de teren din ultimele decenii, care au avut ca scop documentarea
complexă a tradiţiei pâinii, a completat această varietate a formelor, a relevat existenţa
unei diferenţieri certe în darurile de pâine destinate copiilor. Aceste creaţii nu sunt
unitare, chiar dacă vizează una şi aceeaşi categorie socială - copiii. Aşa cum au sesizat
şi alţi cercetători, sub unul şi acelaşi nume circulă mai multe forme plastice, fiecare
dintre ele fiind destinată unui anumit grup de copii. Spre exemplu, în Banat şi
Transilvania celor mai mici colindători li se împart piţărăi în formă de opt neîmplinit în
partea de jos, celor mai măricei le dau piţărăi de fonnă inelară, iar celor adolescenţi -
piţărăi rotunzi, împletiţi, fără gaură la mijloc16 •
Cercetătorii obiceiului colindatului au demonstrat că grupurilor de copii,
constituite după criteriul înrudirii sau învecinării lor, după cel de vârstă în: ceata celor
mici, ceata celor măricei şi în ceata celor mari, iar după criteriul sex - în băieţi şi fete,
le revin roluri bine stabilite în promovarea riturilor din contextul Crăciunului şi al
Anului Nou 17 • Cei mai mici primii încep a umbla pe la vecini şi pe la rude în dimineaţa
sărbătorilor. "Urările copiilor sunt scurte după care în versuri pline de umor, solicită
gazdei darurile" 18 • De multe ori darul de pâine era cerut prin intermediul textelor care
cuprindeau 4-1 O versuri. "Mândră cucoană, dă-ne un covrig I Că noi afară degerăm de
11
T. Pamfile, Sărbătorile, p. 5.
12
Ioan Popescu, Obiceiuri de Crăciun din Valea Anilor judeţul Mehedinţi, în Culeg!torul, II, nr. I, Cluj,
1933, p. 57.
11
Iurie Popovici, Moldavschie novogodnie prazdnichi, Editura Ştiinta, Chişinău, 1974, p. 138.
14
Ion Bogdan, Mihai Oloş, Nicoară Timiş, Calendarul Maramureşului, Baia Mare, 1980, p. 72.
15
Amintim selectiv: 'S. FI. Marian, Sărbătorile la români, voi. I, Câmilegile, Bucureşti, 1898, p. 153; T.
Pamfile, Crăciunul, p. 5; Alexei Mateevici, Novyi god u moldovan, în Opere, voi. II, Editura Ştiinţa,
Chişinău, 1993, p. 362; N.O. Constantinescu, 1.F. Stoian, Din datina Basarabiei. Materialul este adunat
de elevii şcolii normale de băieti, Chişinău, 1936, p. 26; Gheorghe Pavelescu, Cercetări folclorice în
judeţul Bihor, în Anuarul Arhivei de Folclor, VII, 1945, p.54; I. Pătruţ, Folclor de la românii din Sârbia,
tot acolo, p. 334; Nicolae Panea, Comei Bălosu, Gheorghe Obrocea, Folclorul românilor din Timocul
bulgăresc, Editura Omniscop, Craiova, 1996, p. 138.
16
Cu precădere în judeţul Hunedoara.
Tudor Pamfile, Sărbătorile„„ p.5; Constantin Buhociu, Folclorul de iarnă, ziOrile şi poezia păstorescă,
17
Editura Minerva, Bucureşti, p.51-55; Germina Comanici, Sorcova, Semănatul, în lama. Tradiţii şi
obiceiuri, Academia Română, Institutul de Etnografie şi Folclor, Bucureşti, 1991, p. 13-25.
18
Steluţa Popa, op. cit., p. I O; Petru Caraman, Colindatul la români,slavi şi alte popoare, Editura Minerva.
Bucureşti, 1983, p. 255-261.
548 V. BUZILĂ
frig" 19 • Covrigeii figurau destul de frecvent între darurile oferite copiilor în tot spaţiul
cultural românesc, dar şi la aromâni 20 • În Maramureş micuţii primesc câte un coc: "
Scoală, gazdă, şi dă foc I Şi ne-aruncă câte-un coc, I Nici prea mare, nici prea mic, I Ca
şi capul lui Zvaric, I Ca şi roata fusului, I Umple traista pruncului" , colăc_uţi: "Scoală,
21
22
gazdă, din pătuţ I Florile dalbe I Şi ne dă un colăcuţ" , puchi3 sau pupe24 • In Bucovina,
Moldova şi satele româneşti de până la Bug ei sunt răsplătiţi cu hulubaşi, cunoscuţi în
părţile sudului cu numele de porumbei. Uneori, într-un singur text se conţin mai multe
denumiri de pâine: "Bolindeţ-colindeţ I Daţi bomboane-n coşuleţ, I Cozonaci şi
covrigei, I Suntem încă mititei I Şi să creştem măricei" 25 •
Pe o arie extinsă, cuprinzând Basarabia, Timocul bulgăresc şi Muntenia micii
colindători sunt răsplătiţi cu colindeţi: "leşiţi cu colindeţii, I Că bură băieţii" 26 • Se
include în această categorie şi colindul atestat în Muntenia şi la aromâni, despre care
Octavian Buhociu precizează: "Colind sau colindeţ se numeşte colacul făcut acasă, în
general rotund şi cu o gaură la mijloc, ce se dăruieşte cetelor de flăcăi şi de copii" 27 • În
Mehedinţi, Brăila şi Olt colindeţii în fonnă de opt erau împărţiţi întru pomenirea
pruncilor ucişi de lrod • Răspândirea colindeţului, varietatea formelor plastice sub care
28
circulă (a se vedea PI. I), denotă vechimea lui în cultura tradiţională românească. În aria
colindeţului se circumscrie cea a bolindeţului, bobideţului, boboneţului care-i mult mai
restrânsă, căci cuprinde sud-estul spaţiului basarabean şi Muntenia29 • Aproape aceeaşi
răspândire o au şi bumăceii, bomacii şi bobâmacii3°. Local, în Banat, Transilvania şi
Oltenia copiilor mici gazdele le dăruiau piţărăi, (piţerei, pizărăi), asemănători cu
19
I. Pătruţ, op.cit„ p. 334.
l.Muşlea, O.Bârlea, op.cit., p. 332; Polichronii Syrcu, Iz byta bessarabskich rumyn, în Zivaja Starina,
20
god XXII, Petrograd, 1914, p. 214.

lnf. Vlad Maria, n.1932, s. Dibrova, Tiacovskii raion (Maramureşul din dreapta Tisei, Ucraina).
21
Antologie de folclor din Maramureş, voi. I, Asociatia Etnografilor şi Folcloriştilor din judeţul
22
Maramureş, Baia Mare, 1980, p. 57.

Sunt pâinile avimorfe dăruite copiilor în satele româneşti din Maramureşul din dreapta Tisei: Bouţul
23
Mic, Boutul Mare, Slatina, Apşa de Sus, Apşa de Jos, etc.

Este fonna locală a pâinii numită pupi în Transilvania; a se vedea şi Dejeu Zamfir, Folclor muzical de pe
24
valea Drăganului, Cluj-Napoca, 1976, p. I O, 30.

Vasile Plăcintă, Slobozia Mare prin fereastra istoriei, Editura pentru Literatură şi Artă Geneze, Galaţi,
25
1996, p. 152.
26
Octavian Buhociu, op.cit„ p. 54.
Ibidem, p. 51; pentru românii din Timocul bulgăresc a se vedea: Nicolae Panea, Comei Bălosu,
27
Gheorghe Obrocea, op. cit„ p. 50, 138-139; Ioan Popescu, op.cit., p. 57-58.
Ion Muştea, Ovidiu Bârlea, op.cit„ p. 332.
28
Tudor Pamfile, Sărbăton'/e..„ p. 11-12; Ion Cuceu, Obiceiuri şi credinţe în legătură cu ocupaţiile
29
tradiţionale din Gârbău, judeţul Sălaj, în Anuarul Muzeului Etnografic al Transilvaniei, Cluj-Napoca,
1971-1973, p. 436-465; în sudul Basarabiei a fost atestat în s. Colibaşi, Câşliţa Prut, Slobozia Mare,
Giurgiuleşti (raionul Vulcăneşti).
Adrian Fochi, op. cit„ p. 12; Atlasul Limbii Române, voi. I, Sibiu, 1940, p. 112; bumăceii au fost atestaţi
30
în s. Slobozia Mare, Giurgiuleşti, Câşlita Prut (raionul Vulcăneşti).
optuf 1• În sudul Basarabiei, în satele din jurul oraşului Reni în dimineaţa ajunului de
Crăciun, micuţii umblă pe la case cântând: "Chiti-miti după sac I Zgâii ochii la colac"
şi primesc chiti-miti3 2• Este pomenit şi colacul în aceste texte, deşi mult mai puţin decât
în cele mediatizate de către ceilalţi colindători. "Dă-mi colacul şi pitacu I Că-ţi fărâmă
boii pragu"33 sau "Dă-mi colacu şi cârnatu I Că mă duc la altu" •
34
'
Spre deosebire de grupul celor mici, care include şi băieţi şi fete, grupurile
copiilor de vârstă mijlocie tind către separare. De cele mai multe ori numai băieţii
umblă cu colindatul şi uratul, rezervându-le fetelor semănatul (dar nu pretutindeni) şi
sorcovitul. Cel mai frecvent dar obţinut de către băieţi în întreg spaţiul cultural
românesc este colăcelul, o formă inelară, împletită în două sau trei viţe de aluat. În
localităţile situate în lungul malului stâng al Prutului (cu deosebire în raioanele: Făleşti.
Nisporeni, Ungheni, Hânceşti, Leova, iar în celelalte mai sporadic) s-a păstrat până la
mijlocul sec. XX tradiţia dăruirii băieţilor cu nodăţei. O trecere în revistă a acestor
forme (a se vedea PI.I) scoate în prim plan elementul lor distinctiv - nodul. Varietatea
nodurilor este impunătoare, în funcţie de locul unde a fost legat nodul, de modul cum
sunt amplificate nodurile sau sunt amplasate capetele viţelor atunci când spaţiază
interiorul cercului şi ies în afara lui. Deşi sobre, aceste forme incită curiozitatea pentru
felul cum au fost modelate. O primă explicaţie a acestor nodăţei ar putea fi că în
gospodăria tradiţională legarea şi dezlegarea nodurilor cerea şi un efort al logicii, dar şi
multă dibăcie. Oferirea modelelor de noduri executate din aluat trebuiau să educe în
băieţi respectivele capacităţi. Dar pentru că în culturile arhaice şi tradiţionale legatului
şi dezlegatului, la fel ca şi nodurilor, firului îi reveneau funcţii simbolice importante,
merită să dezvăluim şi alte legături, în măsură să denote semnificaţiile nodăţeilor.
Băieţii pentru care erau preparate aceste pâini se aflau la vârsta dezlegării nodului (sau
nodurilor) propriului ombilic, pe care mamele lor l-au păstrat vreme de şapte ani. După
operativitatea cu care copilul îşi dezlega nodurile, se anticipau capacităţile lui de a
însoşi meserie. Astfel încât dezlegarea nodurilor avea semnificaţia dezlegării
capacităţilor mintale ale băieţilor sau de "dezlegarea minţii" • Şi consumarea
35
nodăţeilor poate fi înţeleasă ca o lichidare simbolică a nodurilor, chemată să fortifice

aceste capacităţi. Nodăţeii se înscriu în cercularitatea colăceilor, însemnul din pâine
oferit pretutindeni băieţilor. Tot în această zonă din lungul Prutului, marcată de
conservatism în tradiţia pâinii36, mesajele aduse de fete erau răsplătite cu pupejoare sau
pupeze oval - alungite, asemănătoare cu cele atestate de către Tudor Pamfile în judeţul
Tecuci la începutul sec. XX (a se vedea PI. I). Comparând rotunjimea nodăţei/or cu
Adrian Fochi, op.cit., p. 12; Georgeta Stoica, Paul Petrescu, Maria Bocşe, Dicţionar de artă populară,
11
Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1985, p. 341.

Nicolae Băieşu, Folclorul obiceiurilor calendaristice şi de muncă, în Creaţia populară, Editura Ştiinţa,
12
Chişinău, 1991, p. 205.

n Final din Pluguşorul. rostit în spaţiul basarabean.
14
I. Pătruţ, op. cit., p. 334.
15
Varvara Buzilă, "Firul vieţii" în ciclul obiceiurilor de la naşterea şi moartea omului, în Imagini şi
permanenţe în etnologia românească, Editura Ştiinţa, Chişinău, 1992, p. 97-98.
16
Idem, Simbolica pâinii„., p. 127-131.
550 V. BUZILĂ
longevitatea pupejoarelor ajungem la opoziţia feminin I masculin, una din principalele

opoziţii pe care s-au structurat culturile. Este foarte important să relevăm inversia:
fetele primesc simbolul ce trimite la masculinitate, iar băieţii pe cel ce trimite la
feminitate. Iar această inversie reprezintă un nivel mai înalt al abstractizării decât dacă
fiecare şi-ar primi propriul însemn. Trebuie să remarcăm tenta profund socială a acestui
schimb de valori. Tot aşa cum flăcăii, dar şi cei căsătoriţi primeau colac inelar în rituri,
iar femeile pupeze oval - alungite, adică însemnul celuilalt în cuplul femeie I bărbat, la
fel şi copiii primeau, în avans, însemnul celui care-i va împlini rostul. Prin intermediul
acestor simboluri obiectivizate într-un material sacru - pâinea - societatea tradiţională
ajuta tânăra generaţie să conştientizeze identitatea grupului din care făcea parte,
pregătindu-o pentru o nouă treaptă a socializării lor.
În localităţile din nordul Basarabiei aceiaşi formă oval-alungită a pupezei se
numea suveicuţă37 • Prin această nominalizare se urmărea orientarea fetiţelor către
valorile ţesutului, activitate de bază pentru fete şi femei în viaţa satului tradiţional.
Sporadic ea a fost atestată şi cu numele papuceP • Papucii sunt un simbol al ieşirii în
8
lume, al trecerii. Ei sunt utilizaţi în practicile premaritale din cadrul sărbătorilor de

iarnă. Ei constituie darul obligatoriu făcut de către mire, miresei. Purtau papuci
adevăraţi fetele ieşite la joc. Deci papucii contribuiau la definirea statutului social al
purtătoarei lor. Fetiţelor li se dădeau papucei din pâine în consens cu această finalitate.
În mai multe localităţi din Basarabia fetiţelor li se dăruiau pupăjoare avimorfe, iar
băieţilor hulubaşi, avimorfi şi ei • Pupăjoara în rol de dar pentru copii a fost semnalată
39
în zonele etnografice Maramureş, Dealurile Clujului, Sălaj, Meseş, Suceava, Buzău,

Bacău, Vaslui, Hunedoara şi a fost atestată în spaţiul basarabean cu o mai mare
intensitate în lungul malului stâng al Prutului şi sporadic până la malul Nistrului.
Această arie impunătoare susţinută de raporturile de opoziţie întreţinute de pupăză cu
nodăţelul, colăcelul, dar şi hulubaşul, raporturile de complementaritate realizate cu
sistemul diferenţial al pâinii destinate grupurilor de adulţi, dar şi varietatea plastică a
formelor constituie argumente în favoarea vechimii acestei pâini în cultura tradiţională
românească.
Împărţirea copiilor în trei categorii de vârstă nu s-a păstrat pretutindeni. Mai
distinctă este divizarea lor în două categorii: copiii mici şi copiii mari. În acest caz,
darurile din pâine comportă şi mai multe semnificaţii, căci ating ~f!. mai mare grad de
generalizare. Cei mici primesc în schimbul mesajelor transmise g~elor bocăniciori4°,
ajunei şi crăciunei (pretutindeni în spaţiul basarabean), brăduleţ141 •
17
Satele Criva, Tabani (raionul Briceni), Ciuciulea (raionul Glodeni).
18
Satele Podoima, Podoimita, Vadul Raşcov (raionul Camenca), Moleşti (raionul laloveni).
19
Satele Cazangic, Cociulia, largara (raionul Leova), Soltăneşti, Boldureşti (raionul Nisporeni), Corjevo,
Dubi1sarii Vechi (raionul Criuleni).
40
Satele Larga, Grimăncăuţi (Ocniţa), Criva, Tabani (Briceni).
Ilie Moise, Cutul - eşantion de cultură şi civilizaţie populară, în Studii şi comunicări Sibiu. 1990, p. 349.
41
Cu cât erau mai mari copiii colindători, cu atât deveneau mai unitare pâinile
destinate lor. Simbolul care desemnează vârsta colindătorilor mari este colăcelul
împletit în două sau trei viţe. Dar, spre deosebire de fonnele analizate până acum, care
aveau mărimea egală cu palma micuţilor, colacii din unnă sunt mai mari, însă nu-i
ajung în dimensiuni pe cei ai flăcăilor, aceştia fiind cât roata carului. Îi mai deosebea
de cei ai adolescenţilor şi busuiocul legat cu lână roşie sub fonnă de cunună sau de
cruce, asemeni colacului mirelui şi colacului miresei din cadrul nunţii tradiţionale.
Când flăcăul primea din partea unei fete un asemenea colac la Crăciun şi Anul Nou,
darul constituia un semn că destinatarul este alesul inimii ei42 • Colăceii oferiţi
adolescenţilor nu respectau doar fonna inelară a colacului flăcăului. Ei materializează
un simbol al idealului spre care erau orientaţi, prin intennediul ritului, băieţii. Lor le
rămânea foarte puţin până a-şi schimba statutul social de adolescent pe cel de flăcău.
Anume această apropiere are la bază asemănarea darului lor de pâine.
Din perspectiva mentalităţii tradiţionale, odată cu îmbătrânirea timpului la
sfârşitul anului, odată cu desacralizarea lumii, se învecheau şi relaţiile sociale din
comunitate43 • Copiii, simbol al purităţii prin excelenţă, investiţi cu roluri şi funcţii
rituale, contribuiau mai mult decât toate celelalte grupuri sociale la îndepărtarea
haosului, la reinstaurarea sacralităţii, la reînnoirea relaţiilor din comunitate. În timpul
remedierii magico-rituale a acestui conflict, ei promovează un repertoriu de creaţii
folclorice diferit de cel al maturilor. Şi pentru ca mesajele colindătorilor să capete
finalitate, ei erau răsplătiţi cu daruri din pâine, foarte potenţate semiotic. Ele ofereau o
multitudine de soluţii simbolice pentru împăcarea contradicţiilor, pentru echilibrarea
opoziţiilor şi reactualizarea legăturilor ce detennină, în accepţie magică, rânduiala
lumii.
Colindatul copiilor constituia în cultura tradiţională o nonnă socială. Abaterea de
la ea putea avea repercursiuni nedorite asupra celor antrenaţi în comunicarea rituală.
Astfel, dacă la Anul Nou urătorii evitau vre-o gospodărie, se credea că atunci când vor
fi plugari adevăraţi, nu le va merge la arat44 • Dacă gazdele nu primeau colindătorii, se
credea că nu le va rodi grâul 45 • Darurile din traista pruncilor, având semnificaţiile
darului acceptat, erau folosite în scopul provocării fertilităţii femeilor şi al
animalelor46 . Răsplătirea colindătorilor cu pâine însemna mult mai mult decât garanţia
împlinirii urărilor adresate gazdelor. Cerând prin text darul de pâine copiii impuneau
gazdelor să respecte o nonnă socială. Nerespectarea prescripţiilor rituale era
Ion Muşlea, Ovidiu Bârlea. op.cit„ p. 332; Nicolae Bot. Funcţiile agrare ale colindatului, in Anuarul
42
Muzeului Etnografic al Transilvaniei, IX, Cluj-Napoca, 1977, p. 320-321.

Mircea Eliade, Mitul eternei reîntoarceri. Arhetipuri şi repetare, in Eseuri, Editura Ştiintifică. Bucureşti,
43
1991, p. 45-73; Ion Ghinoiu, Vârstele timpului, Editura Ştiinta, Chişinău, 1994, p. 120-165.
Nichita Smochină, Anul Nou la moldovenii de peste Nistru, in Tribuna românilor Transnistriei, anul li,
44
nr. 5, 1925, p. 6.
45
Ibidem; a se vedea şi O. Bârlea, op.cit„ p. 297: dacă primesc ceata de colindători, "zice că se face grâu",
colindătorii "aduc noroc, iar anul va fi bogat şi norocos gazdei, iar vacile vor făta viţeluşi".
Georgeta Stoica, Paul Petrescu, Maria Bocşe, op.cit„ p. 341
46
552 V. BUZILĂ
47
sancţionată în mod anticipat: "Cine nu dă boboneţi I Să facă casa bureţi" • Sau: "Care
48
nu dă colindeţe I Să-i moară poarca-n coteţe" • Avea conotaţii negative şi refuzul
darului de pâine. Atunci când copiii nu erau mulţumiţi, atârnau pâinea pe stâlpii
porţilor sau pe garduri, la un loc vizibil • În anii şaptezeci ai sec. XX, gazdele tinere au
49
început să înlocuiască treptat darul de pâine cu dulciuri, bani şi, sub influenţa acestei
schimbări, copiii refuzau tot mai des pâinea oferită de femeile în vârstă. Neacceptând
această profanare a pâinii afişate pe garduri, bătrânele s-au dezis cu-ncetul de tradiţia
pâinii. În ultimii ani, în legătură cu starea economică dificilă prin care trec sătenii, se
observă o revenire la formele vechi. Dar pâinea are, datorită ingredientelor, un gust
mult mai bun ca cea de pe vremuri.
Toate însemnele pâinii de ritual converg către vechimea ei în cultura
românească. Unele forme valorifică prin denumiri o parte esenţială din lexicul ritual în
care funcţionează: colindă, colindeţ, ajun, crăciun. Realitatea culturală ne oferă
exemple când numele promotorilor ritului şi cel al darului de pâine oferit lor coincid:
piţărăi (copii) - piţărăi (pâine) - piţărăi (beţe de alun) - piţăratul (obiceiul prestat de
copii) şi colindători (copii), colindă (cântec ritual) - colindă, colindeţ (pâine) - colindă
(băţ de alun) - colindatul (obiceiul propriu-zis). Tirajarea unui simbol în diferite coduri
constituie o tendinţă specifică fiecărei culturi. ln acest mod ele îşi articulează
instrumentarul simbolic într-un sistem unitar. Alături de această totalitate simbolică are
rosturi culturale şi marea varietate a formelor lexicale comportate de pâinea copiilor:
coc, colăcuţ, cocuţ, colăcel, bolindeţ, bocăneţ, boboneţ, bumăcel, bomăcel, puchi,
pupe, pupăză, porumbel, hulubaş etc. Ele sunt parte din tradiţia locală sau general
etnică a pâinii.
Şi prin bogăţia plastică promovată, pâinea copiilor face parte din acelaşi sistem.
Cea mai răspândită formă este cea derivată din inel. Contribuie cel mai mult la
întreţinerea acesteia colacul (rezultat din împletirea a două sau trei viţe, aduse inel),
covrigul (dintr-o singură viţă) şi parţial colindeţii, piţărăii, bolindeţii, bocăneţii,
bumăceii. Dominanta plastică constituie rezultatul unui alt proces definitoriu pentru
cultura tradiţională - izomorfismul. Pornind de la conceptul ciclicităţii timpului, fiece
an era înţeles ca un inel care se rotunjeşte, se împlineşte la Crăciun şi Anul Nou~ Graţie
izomorfismului au fost racordate la acest concept şi pâinile copiilor. Ele trebuiau să
medieze, în accepţie magică, împlinirea anului. Puntea lui si Vasile şi colacul cu
punte, ambele reprezentând un cerc sau un oval întretăiate de câte un segment de
dreaptă (a se vedea Pl.1 ), pot fi înţelese ca semne mnemonice ale acestei treceri.
Pe locul doi ca răspândire se situează forma optului neîmplinit în partea de jos şi
cea identică cu "8". Aceste forme circulă sub nume de: colindeţi, piţărăi, colăcei (la
Steluţa Popa, op.cit., p. 94.

47
48
Petru Caraman, Descolindatul în orientul şi sud-estul Europei, Editura Universităţii Alexandru Ioan
Cuza din Iaşi, 1997, p. 81 şi tot aici: "Dacă ne daţi colindeţe I Să fete poarca-n coteţe I Tot câte doisprice
purcei I Şi s-aveţi parte de ei" sau ''Cine nu dă colaci, I Să-i moară porcu-n tămat" şi "Cine nu dă
colindeţi I Moară-i raţele-n coteţ!''
49
Ibidem.
sud), ajuni, crăciuni (în spaţiul basarabean). Şi aceste fonne ţin de reprezentarea
timpului. "Optul neîmplinit" este interpretat de către infonnatori ca simbol al anului
care vrea să se încheie, iar "8" ca simbol al anului împlinit deja •
50
Sunt destul de răspândite şi pâinile avimorfe: hulubii (porumbeii), pupezele,

puchii, pupele. În localităţile româneşti de la est de Nistru porumbeii şi colăceii sunt
singurele fonne destinate copiilor. Sunt datoare să dăruiască hulubaşi femeile care au
prunci morţi.
Alături de marea varietate a fonnelor lingvistice şi plastice ale pâinii destinate
copiilor, optează pentru vechimea tradiţiei şi mulţimea textelor specializate, prin
intennediul cărora se invocă în direct darul de pâine51 • Adăugăm la aceste argumente şi
unul arheologic: un nodăţel de argilă, descoperit în săpăturile arheologice de lângă s.
Hansca, raionul Hânceşti P:e vatra unui cuptor de copt pâine şi datat de către arheologul
Ion Hâncu în sec. X-XII 2 (a se vedea Pl.2). Satul Hansca intră în arealul nodăţeilor:
băieţii mai continuă şi acum să primească această pâine la Crăciun şi Anul Nou.
Antrenând copiii în promovarea acestei bogăţii culturale implicate de pâine,
comunitatea tradiţională le ajuta să-şi dezvolte conştiinţa de grup, contribuia la
socializarea lor. Totodată, ea îşi asigura continuitatea culturală, perpetuându-şi valorile
esenţiale.
Daru/ de pâine oferit colindătorilor se înscrie. în schimbul general al valorilor în
care sunt antrenate la Crăciun şi Anul Nou toate grupurile sociale, viii şi morţii,
comunitatea şi Divinitatea, comunitatea şi Cosmosul. Sistemul culturii tradiţionale
româneşti, fiind axat pe respectarea pâinii drept simbol principal, pe prestarea riturilor
drept chezăşie a ordinii în lume şi în Cosmos, a bunăstării oamenilor, um1ărea prin
dăruirea acestor fonne expresive de pâine modelarea psihicului tinerei generaţii
conform stereotipurilor sale etnice.
Satele din raioanele Ungheni, Nisporeni, unde crăciune/ul este în fonnă de opt deschis in partea de jos
50
iar sf. Vasile este în formă de"B", explică diferenţa dintre aceste două fonne prin neîmplinirea şi
împlinirea anului.
51
Steluţa Popa, op.cit.
Ion Hâncu, Vestigii strămoşeşti, Editura Ştiinţa, Chişinău, 1990, p. 141.
52
554 V. BUZILĂ
@~\W~~
~ ~~ ~ 1~
e s o
11 12 13
~
14
o15
~~8$1@
16 17 18 19 20 21
@ ~
22 23
~ ~·.
24 25 26
~
~~~~
27 28 29 30
c::®31 ~ ~ ~
35 36 37 38
dJ 39
PI. 2. Hanse, nodAţel din argila descoperit pe vatra unui cuptor de copt datând din sec. X - XII.
PI. I. Pâine de ritual destinata colindătorilor

Nodllţei - l.Marinici (Nisporeni); 2 .Calimaneşti (Nisporeni); 3.Mingir (Hânceşti); 4.0bileni (Hânceşti); S.Bursuc
(Nisporeni); 6 .Câşlita Prut (Vulcaneşti); 7,9.Bolfun (Nisporeni); 8.Negrea (Hânceşti); 9.Bujor (Hânceşti); 27-
28.Tănatari (Cauşeni) .
Colac. colllcei - 3.Carpinen (Hânceşti); 10.Bumbata (Ungheni); 11-13.Gura Roşie (Cetatea Albă, dupa Arhiva
Muzeului Etnografic al Transilvaniei.• caiet nr.328, p.7, cul.1930); 14.Mândâc (Donduşeni) ; 15 . Vărzăreşti (Nisporeni);
17.Burlacu (Cahul).
PiţllrAu - 16.Hunedoara.
Pupllzll - 14 . Şofrâncani (Edinet).
Crllciunel, ajunel - 17 şi 18.
Colindeţ- 11.Copceac, Răscăieţi (Ştefan Vodă); 19.Tinătari (Căuşeni); 22.Cuciurgan (Slobozia).
Bolindeţ- 20-21.Jilavele (lalomita); 22.Dridu Movila (Dobruşa) ; 23 . Giurgiuleşti (Vulcăneşti).
Burnllcel - 5,24,26.Slobozia Mare (Vulcaneşti); 25 .Giurgiuleşti (Vulcaneşti).
Puntea lui Sf. Vasile - 11.Nisporeni.
PuplljoarA - 27-28.Tănătari (Cauşeni); 35,37.Mingir, Negrea, Bujor (Hânceşti); 36.Tigheci, Sărata Răzeşi (Leova);
38.Cristeşti (Niporeni), Navârnet (Fateşti).
Suvelcuţll - 39.Horeşti (Făleşti).
Bocllncior - 21.Larga (Briceni).
LUCRĂRILE DE GRAVURĂ ALE LUI THEODOR AMAN
ÎN COLECŢIA MUZEULUI JUDEŢEAN BUZĂU
RODICA GHEORGHE TACHE
Planşele care fac obiectul acestui catalog reprezintă gravurile aflate în colecţia
Muzeului Judeţean Buzău, în număr de douăzeci şi şase, la care se adaugă o unică
gravură deţinută de Muzeul Municipal Râmnicul Sărat. Dacă în cazul ultim se ştie că
respectiva lucrare, intitulată Ţăranca, a fost achiziţionată de muzeul respectiv în anul
1962 de la D. Florea, în ceea ce priveşte gravurile aflate la muzeul din Buzău, în stadiul
actual al cercetării, nu au fost găsite documentele care să indice provenienţa lor (acte
de donaţie sau achiziţie).
În urma documentării efectuate, considerăm că cele 26 de gravuri aparţin
tirajului postum Adrian Maniu - Mihail Teişanu, ultimul fiind director al Muzeului
"Theodor Aman" până în anul 1940.
În cercetarea operei de gravor. a lui Theodor Aman s-au implicat nume
importante ale istoriei şi creaţiei de artă. La vechile contribuţii ale lui Alexandru
Tzigara - Samurcaş 1 se adaugă importantele lucrări ale lui George Oprescu , Oscar
2
6
Walter - Cisek3 , Radu Bogdan4, Vasile Florea 5, Adrian Silvan Ionescu şi alţii.
O importantă contribuţie asupra cunoaşterii operei de gravor a lui Theodor Aman
o aduce catalogul semnat de Mariana Vida7 care reuneşte gravuri din tirajul original şi
postum aflate în colecţiile din muzee bucureştene (Muzeul Naţional de Artă, Muzeul
Theodor Aman, Biblioteca Academiei Române, Biblioteca Naţională a României).
Tirajele postume după gravurile lui Th. Aman aparţin lui Henry Fisher-Galaţi,
Adrian Maniu, Mihail Teişanu, realizate fiind în 1934, cu 40 de plăci imprimate în cele
100 de exemplare fiecare şi tirajul Alexandru Moscu, realizat probabil după 1940, când
ajunge director al Muzeului "Theodor Aman", cu un număr de 37 de planşe. Ultimul
tiraj postum a fost realizat cu ocazia comemorării centenarului morţii lui Theodor
Aman, în anul 1991, de către Muzeul de Artă din Cluj şi Muzeul de Istorie şi Artă a
municipiului Bucureşti, cu un număr de 364 de planşe.
În urma comparaţiei făcute, având ca model exemplarele din acelaşi tiraj studiate
la Muzeul Theodor Aman, la Muzeul Naţional de Artă şi Biblioteca Naţională a
Alexandru Tzigara-Samurcaş, Catalogu/ Muzeului Aman, Bucureşti, 1908.

1
George Oprescu, Theodor Aman şi contemporanii săi, în Grafica românească în secolul al XIX-iea, voi.
2
II, Bucureşti, 1945, pp. 11 - 24.

3
Oscar Walter-Cisek, Aman, Craiova, f. a„
Radu Bogdan, Theodor Aman, Bucureşti, 1955.
4
Vasile Florea, Theodor Aman, Bucureşti, 1965.

5
Adrian Silvan Ionescu, Th.Aman - un poet al mondenităţii, în Arta, nr. 7, 1981.

6
Mariana Vida, Theodor Aman - gravor, Bucureşti, 1993.

7
558 R. GH. TACHE
României, se poate afinna că acest tiraj are o imprimare corectă dar mai puţin plastică,
pe o hârtie slabă calitativ, vărgată gălbuie sau vărgat~ poroasă albă, cu ~imen.si~ni
constante, folosind cerneală brun - roşcată sau neagră. In anul 1934 s-a realizat tirajul
Maniu-Teişanu, folosind 40 din plăcile artistului, care au fost imprimate în câte l 00 de
exemplare. Planşele alcătuiau albume cu listă de lucrări şi text introductiv, numerotate
fiind de la I la l 00.
În cazul celor 26 de lucrări aparţinând colecţiei de la Muzeul Judeţean Buzău, ne
aflăm în faţa unor gravuri imprimate pe hârtie vărgată gălbuie, slabă calitativ, cu
dimensiuni constante de 420 x 270 milimetri, folosindu-se cerneală brun - roşcată.
Ele prezintă totuşi o deosebire de dimensionare a hâttiei suport de 50 de
milimetri faţă de gravurile din acelaşi tiraj ce se află la Muzeul Theodor Aman (425 x
270 mm.)8.
Posibil ca aceluiaşi tiraj să-i aparţină şi gravura Ţăranca (cat. 27), de la Muzeul
din Râmnicul Sărat, care este diferită de cele din colecţia Muzeului judeţean Buzău,
prin imprimarea cu cerneală neagră, imprimare temă nenuanţată, pe hârtie vărgată
poroasă albă la dimensiunea de 380 x 270 milimetri.
Aman se fonnează ca artist într-o etapă de mari transfonnări politice, sociale şi
culturale ale societăţii româneşti.
Fonnaţia profesională şi-o capătă la Paris, de unde vine pregătit să-şi ia foarte în
serios meseria de pictor, dar se simte dezamăgit când găseşte ţara lui indiferentă la tot
ce înseamnă act cultural, orice fonnă de organizare a vieţii artistice fiind în stadiul
incipient de dezvoltare: nu existau muzee, nu se deschideau expoziţii, nu exista un
învăţământ artistic pe baze modeme iar pictorii adesea erau priviţi ca nişte zugravi.
Aman a simţit că în acest moment istoric este nevoie de el, fiind destul de bogat ca să
facă artă de plăcere, destul de talentat ca să placă, destul de tradiţionalist ca să nu
şocheze. În perioada când apare el, este deja înfăptuită trecerea de la pictura murală cu
conţinut religios la pictura laică de esenţă realistă. Aman a reuşit aclimatizarea picturii
la noi şi fonnarea gustului public, apărând în istoria artei noastre ca o punte de trecere,
ca o verigă de legătură între vechi şi nou, pregătind terenul pe care s-a manifestat
Nicolae Grigorescu, care ar părea altfel ca o mutaţie greu de imaginat. "Aman
realizează minunea de a introduce elementul artistic ca unul din factorii esenţiali ai
vieţii noastre culturale".
9
Prin activitatea sa de artist el dă exemplu pennanent, demonstrând că şi România

este capabilă de realizări ce o pot integra în concertul european artistic al celei de-a
doua jumătăţi a sec. al XIX-iea, impunând cultura românească în sfera de valori a artei
europene. Opera sa trebuie s-o legăm de momentul istoric al conceperii ei.
Aman şi-a dorit ca opera lui să pună istoria în acţiune, după propria expresie,
sprijinind acţiuni politice în vederea dobândirii independenţei naţionale şi afinnarea
unor idealuri de libertate.
Pentru precizarea tirajului din care fac parte planşele de la Muzeul judeţean Buzău au fost studiate
8
planşeledin tirajul Maniu - Teişanu, tirajul Alexandru Moscu de la Muzeul Theodor Aman şi albumul cu
imprimările Maniu - Teişanu dedicat regelui Carol I.
9
Gh. Oprescu, op. cit., p. 24.
LUCRĂRI DE GRAVURĂ ALE LUI THEODOR AMAN 559
El a ales tehnica gravurii pentru posibilităţile de răspândire oferite prin

multiplicare: putea astfel, apelând la însuşirile sale de desenator, să aducă în rândurile
publicului o artă accesibilă şi în acelaşi timp foarte apropiată de starea de spirit şi de
înţelegere a celor din clasa mijlocie şi mică.
În gravură el nu urmează drumul lui Millet sau Daubigny, un Corot sau Mergon,
pentru că i s-au părut călăuze imposibil de urmat, aceştia ridicând tehnica acvaforte la
înălţimi apropiate de geniu, prin rafinament.
El alege ca model pe cei care se opriseră la o artă mai uşoară, la un gen amabil,
poate chiar frivol, care se adresa atât profanului cât şi cunoscătorului, ca Meissonier,
unul din cei mai buni desenatori, sau Mauriano Fourtuny, ori italianul Giuseppe de
Nittis.
Perioada de creaţie în gravură se întinde pentru Aman de-a lungul unui deceniu
( 1870-1880) în care pictorul nu a avut rival, când superioritatea sa era netă, considerat
drept find singura personalitate a picturii romaneşti, dar poate că tocmai acest fapt,
neavând rivali, critici sau public competenţi, au diminuat şi apoi paralizat orice dorinţă
a sa de progres.
În arta sa, Aman alege calea şcolii academice, însă îşi permite anumite libertăţi
pe plan tematic, alegând subiecte care conferă operei caracterul de document prin
ineditul tematic, de povestitor, de cronicar al timpului, prin temele ţărăneşti, zugrăvind
ţăranul mai ales în clipele lui de răgaz şi destindere.
Theodor Aman cercetează îndeaproape creaţia populară, descoperind frumuseţea
costumului popular, a datinilor, având interes pentru latura festivă a vieţii acestuia.
Nicolae Iorga surprinde foarte bine preferinţele lui în alegerea subiectelor:" Îi era drag
de faţa oamenilor, de veşmântul lor, el Însuşi operă de artă, de datinile de la ţară şi de
felul de viaţă, încă patriarhal, de la oraşe, de luptele voivozilor şi de triumfurile lor"10•
Colecţia Muzeului Judeţean Buzău cuprinde gravurile Ţărancă, (cat. 20) 11 , Grija
(cat. 21 ), Cap de ţăran (cat. 4), Ţărancă din Vlaşca (cat. 27), în care zugrăveşte ţăranii,
fără emoţie artistică, prin prisma formalismului imediat. Astfel, ei au prestanţă,
demnitate, frumuseţe fizică, îmbrăcăminte adecvată, evocatoare a tradiţiei portului
muntenesc.
Efortul de a rezolva problemele de meşteşug şi tehnică, o linie mai armonioasă,
un colorit mai constant, mai strălucitor, se remarcă la portretele lui. În portretele de
bărbaţi Aman este oficial, atent, subliniind de multe ori calitatea morală sau
intelectuală a modelului.
În portretul poetului, luptător pentru dreptate, Cezar Bolliac, a figurat un
personaj în ipostază sobră şi nobilă, apelând la un limbaj elegant şi de o fină pătrundere
prin filtrul psihologic al modelului, Aman demonstrând intuiţia şi spiritul de observaţie
10
!-J. Iorga, Oameni care au fost, B~~ureşti, 1975, p. 76.
In redarea titlurilor am păstrat denumirile ce apar în registrul de evidenţă al Muzeului judeţean Buzău,
11
care uneori nu coincid cu cele reale stabilite de catalog.
560 R. GH. TACHE
al unui bun cunoscător al sufletului omenesc. Un bătrân într-o poziţie mândră, cu o

expresie uşor tensionată, hotărâtă, însoţită de o privire atentă.
În Autoportret, Aman ni se dezvăluie ca un bărbat simpatic ca înfăţişare, frumos
chiar, cu maniere distinse, elegante, cu bun gust în îmbrăcămintea lui sobră. El a notat
cu linii, umbre şi lumini frumuseţea care se ascunde în chipul omenesc, chiar şi prin cel
mai neînsemnat amănunt demonstrând ingeniozitate şi vigoare în alegerea liniilor,
volumelor, proporţiilor de întuneric şi lumină.
Documentarea tehnică, cercetarea ambianţei sociale, a moravurilor, a costumelor
de epocă, i-au permis să sugereze un cadru istoric autentic, cu aroma veacului evocat.
Costumul cu falduri grele, din gravura Bătrâna, portret compoziţional, este
sugestiv. Păcat că tehnica folosită este greoaie, contururile sunt înecate într-o perdea
grea şi monotonă de linii inexpresive, care nu distrug numai forma, ci suprimă valorile
prin inexistenţa lucrului. În gravura Portret de ofiţer. Carol I dovedeşte o mare
dezinvoltură în execuţie, cu scriitură nuanţată pusă în evidenţă prin detaliile de o
minuţiozitate dusă până la pedanterie. Astfel, atenţia şi subtilitatea acordată executării
bărbii, produce efecte aproape magice lucrării.
Aman, prieten cu Barbu Iscovescu, participant la revoluţia de la 1848 şi exilat la
Istambul, îl vizitează pe acesta, având astfel posibilitatea să cunoască arta Orientului.
Subiecte exotice, spectaculoase, îi inspiră gravura Muzica orientală (cat. 1O),
evocând interiorul oriental şi raportul potrivit al valorilor. O altă gravură, deosebit de
preţioasă, este Preumblarea Sultanei (cat. 9.). Sub influenţa splendidelor tablouri ale lui
Delacroix şi Ingres, creează această scenă de gen, reprezentând doar personaje
feminine, mergând pe o alee. Se remarcă fluiditatea, eleganţa şi expresivitatea liniei,
obţinându-se un univers fascinant, încântat să redea strălucirea stofelor, carnaţiei şi
gesturilor graţioase.
În altă scenă de gen, Comediantul. Scamatorul. (cat. 8), pune accent pe spiritul
anecdotic, grupuri de personaje sunt zugrăvite la colţ de stradă, admirând scamatorul.
Bărbaţi, copii şi femei sunt descrişi în diverse atitudini, dând alt prilej autorului, prin
costumaţia lor, să creeze un moment evocator al vremii lui. O tehnică liberă, suplă,
aerată, o foloseşte şi în cazul subiectelor alese din lumea animalelor şi păsărilor.
Eleganţa nobilă a Calului alb, (cat. 22) de paradă, pune în contrast peisajul sumar
schiţat şi precizările până la cel mai mic detaliu, de eleganţă cuceritoare a acestuia.
Tot desen de detaliu cu subtile raporturi de griuri, este lucrarea Fasan (cat. 14.)
în care Aman face adevărate demonstraţii de virtuozitate în rezolvarea delicată a
penajului.
Ţigăncuşa din gravura După fragi (cat. 13) ajută pictorul să facă un comentariu
plastic al imaginii prin observarea atentă şi fidelă a momentului, folosind armonia
câmpului de umbre şi lumini a peisajului, rezolvat printr-o notaţie dezinvoltă, spontană,
ce-l apropie de impresionism. Forţa imaginativă, tematica generoasă, tehnica precisă,
spiritul novator şi modern îl detaşează pe Aman de contemporani. Judecat absolut,
printr-un criteriu strict estetic, cu influenţe dobândite din arta Occidentului, ar putea
genera critici justificate.
În gravurile lui Theodor Aman se simte ceea ce am putea numi ce-a de-a treia
dimensiune a creaţiei sale, caracterul ei de oglindă, în care se reflectă în chip realist
faţetele importante ale unei epoci întregi cu contururi şi umbre.
Am considerat necesară prezentarea colecţiei de gravuri Theodor Aman, ce
aparţine probabil tirajului Maniu - Teişanu, pentru completarea info1maţiei privind
tirajele postume şi a răspândirii lor în ţară. Chiar dacă lucrările prezentate parţial
aparţin unui tiraj postum, ele pot pune în lumină universul gravurii, în acvaforte a lui
Aman, dând posibilitatea privitorului să cunoască un artist remarcabil, ca şi tehnica
gravurii sale.
CATALOGUL GRAVURILOR
I. MOARTEA LĂPUŞNEANULUI (Planşa 1)

a. Acvaforte şi ac, pe hârtie groasă, 100 x 33 mm.
b. lnv. 77.
c. Semnat în cadrul stâng de sus, indescifrabil.
d. Tiraj postum.
e. -
f. Compoziţie istorică, inspirată din nuvela lui C. Negruzzi; în stânga sunt doi boieri
conspiratori: Spancioc şi Stroici; Lăpuşneanu este aşezat pe pat; joc de lumini şi umbre.
2. BĂTRÂNĂ. PORTRET COMPOZIŢIONAL (Planşa 2)

b. Inv. 69.
c. Semnat mijloc, sub cadrul liniar: Th. Aman Del Et Sculpsit.
d. Tiraj postum, Alexandru Moscu.
e. Placă de aramă, în colecţia M.T.A., inv. 728.
f. Portretul unei bătrâne, semiprofil stânga; ea se sprijină în baston, poartă pelerină, bonetă cu
panglici şi flori, cu mâneci şi guler din dantelă; în mână ţine un lornion, medalion la gât;
haşururi fine conturează riduri pe întreaga faţă; valori închise la rochie şi fundal, costumul are
drapaj bogat, impunător.
3. PORTRET DE OFIŢER. CAROL I. (Planşa 3)

a. Acvaforte şi ac, hârtie groasă, 70 x 55 mm.
b. Inv. 58.
c. Semnat cadru dreapta sus: Aman Fecit.
e. Placă de aramă, în colecţia M.T.A„inv.739.
f. Portret, bust, semiprofil dreapta, barba pătrată şi mustaţă răsucită; are unifo~ă militară cu
decoraţii; detalii fine la barbă şi păr, datorate revenirilor în ac.
562 R.GH. TACHE
4. CAP DE ŢĂRAN. (Planşa 4)

b. Inv. 61.
c. Semnat stânga sus: Aman
e. Placă de aramă, în colecţia M.T.A„inv.703.
f. Portret de bărbat, bust, uşor semiprofil dreapta; poartă şapcă pe cap, are barbă, hainele doar
sugerate; desen fin, de detaliu, cu haşuraţie măruntă.
S. PROFIL DE FA TĂ. (Planşa 5)

b. Inv. 83.
c. Semnat şi datat dreapta jos, deasupra cadrului liniar: Aman Fecit I 1874.
e. Placă de aramă în colecţia M.T.A„ inv. 716.
f. Portret de femeie, semiprofil spre stânga. Poartă la gât un colier de catifea neagră; umerii
sunt sugeraţi. Aman aplică principiul contrastului între fundalul întunecat şi portretul femeii
puternic luminat, conturându-se clar; desen fin, delicat, flră insistenţă.
6. PORTRET DE FATĂ. (Planşa6)

a. Acvaforte şi ac, pe hârtie groasă, 95x 75 mm.
b. Inv. 65.
c. Semnat şi datat descrescător, stânga jos: Th. Aman I 1874.
e. -
f. Portret de fată, bust uşor semiprofil dreapta; are părul des, despletit până la umeri; acoperit
cu o maramă; contrast puternic între desen şi fundalul alb; Aman se inspiră din procedeul
fotografic al supraexpunerii.
7. DAMA ROMÂMĂ (Planşa 7)

b. Inv. 78.
c. Semnat sub cadru stânga jos: Th. Aman scuip.
d. Inscripţie, mijloc jos: DAMA ROMÂNĂ I V cu XVIII.
e. Tiraj postum, Alexandru Moscu.
f. Placă de aramă în colecţia M.T.A„ inv. 709.
g. Portret de femeie frumoasă, cu trăsături regulate şi părul despletit; drapată în rochie cu
decolteu larg, decorată cu panglici; la gât lănţişor cu cruciuliţă; desen fin, cu efecte de
preţiozitate.
8. COMEDIANTUL. SCAMA TORUL.(Planşa 8)

b. lnv. 70.
c. Semnat sub cadru stâng jos: Theodor Aman Fecit I 1874.

f. Scenă de gen, cu un grup de personaje în jurul unui comediant puternic luminat de un felinar;
Aman pune accentul pe efectul de lumină-umbră; femei şi copii în diverse atitudini studiate,
drapaţi în veşminte de epocă.
9. PREUMBLAREA SULTANEI. (Planşa 9)

b. Inv. 80.
c. Semnat sub cadru liniar, stânga jos: Th. Aman scuip.
d. Datat sub cadru liniar, dreapta jos: 1874.
e. Inscripţie gravată, în cadrul de jos, la mijloc: Preumblarea Sultanei.
f. Tiraj postum, Alexandru Moscu.
g. Placă de aramă, în colecţia M.T.A„ Inv. 701.
h. Scenă de gen, cu două personaje, Sultana şi slujnica mergând pe alee; precizări la faldurile
mantilei, vegetaţiei, minaretului şi reflexele apei.
10. MUZICĂ ORIENTALĂ. (Planşa 10)

b. Inv. 72.
c. Semnat cadru stâng: Aman. S.C.
f. Cadână în interior, aşezată, sprijinind-se de perete, capul înclinat spre dreapta, cântă din
lăută; poartă şalvari, un umăr dezgolit; desen fin, efecte strălucitoare pe şalvari; fundalul
vibrat prin haşuraţie oblică şi încrucişată.
11. PORTRET DE TÂNĂR ŢIGAN. (Planşa 11)

b. lnv. 60.
c. Semnat stânga sus: Aman Fee; datat dreapta sus: 1874.
f. Portret de bărbat, bust, uşor semiprofil dreapta; poartă pălărie mare, cu borouri largi,
mocănească, părul aproape de umeri, hainele doar sugerate; desen fin, de detaliu, cu haşuraţie
mărunte.
12. CAP DE COPIL. (Planşa 12)

b. lnv. 82.
c. Semnat crescător, dreapta jos: Aman.
e. -
f. Portret de fetiţă cu părul scurt, privită din faţa; are guler alb şi un cercel în urechea stângă.
564 R. GH. TACHE
13. ŢIGANCĂ, DUPĂ FRAGI. (Planşa 13)

a. Acvaforte, pe hârtie groasă, 123 x 80 mm.
b. Inv. 76.
c. Semnat şi datat stângajos: 1875.
f. Compoziţie cu o ţărăncuţă în luminiş, aşezată cu picioarele încrucişate şi braţele în poală;
lângă ea, o ulcică de pământ; în jur numai verdeaţă.
14. FASAN (Planşa 14)

b. lnv. 64.
c. Semnat şi datat, stânga jos: Th. Aman 1875.
d. Inscripţie mijloc: FASAN
e. Tiraj postum, Alexandru Moscu.
f. Placă de aramă, în colecţia M.T.A., inv. 729.
g. Natură moartă cu fazan prins de un cui, în perete: joc de lumini şi umbre, negru, gri şi alb, în
desenul penajului.
lS. FETIŢĂ ŞEZÂND, CU CEAŞCĂ. (Planşa 15)

b. lnv. 67.
c. Semnat şi datat descrescător, stânga jos: Aman, 1875.
f. Interpretare după lucrarea Portret de fetiţă. Fetiţă aşezată pe pat, ţine în mână o ceaşcă;
desenul delicat, repartizarea negrului din fundal, pe care se decupează figura personajului,
scoate în relief tinereţea modelului.
16. CESAR BOLLIAC (Planşa 16)

b. lnv. 81.
c. Semnat şi datat sub medalion, dreapta: Th. Aman, 1876.
d. Inscripţie sub medalion, mijloc: Cesar Bolliac.
e. Adresa, dreapta, sub medalion: lmp. Autorului.
f. Tiraj postum, Alexandru Moscu (?).
g. Placă de aramă, în colecţia M„T.A„ inv. 509.
h. Bust de bătrân, semiprofil stânga; barbă albă şi mustăţi; poartă ochelari rotunzi, vestă cu
guler, lanţ la veston, cravată la gât; are expresie dramatică.
17. MEHADIA. PORTRET COMPOZIŢIONAL (Planşa 17)

a. Acvaforte şi ac, pe hârtie groasă, 158 x 118.
b. lnv. 74.
c. Semnat stânga-jos, sub cadru liniar; Th. Aman Fee.
e. Placă aramă în colecţia M.T.A., inv. 722.

de
f. Ţărancă în port bănăţean, cu opreg şi desagă, aşezată în semiprofil spre stânga; ţine pe braţ
un coş cu fructe, toarce la caier; desen viguros cu contraste puternice; aminteşte de
personajele lui Tătărescu; de remarcat stânga-sus, sub cadru liniar, cap de cal, din profil.
18. AUTOPORTRET (Planşa 18)

a. Acvaforte pe linie groasă, 160 x 120 mm.
b. Inv. 59.
c. Semnat mijloc,sub cadru: Theodore Aman-sculptist.
e. Placă de aramă galvanizată, în colecţia M.T.A., inv.737.
f. Gravură de interpretare, după pictura cu acelaşi titlu. Autoportret, bust, poartă pălărie şi
batistă în buzunar; mâna la reverul hainei; lumina cade de sus; fundal întunecat, prin haşururi
regulate; asemănări cu portretul lui Rubens, de la galeria Uffizzi.
19. SEMIPROFIL DE TÂNĂRĂ FATĂ (SOŢIA ARTISTULUI) (Planşa 19)

b. inv. 66.
c. Semnat şi datat, dreaptajos: Aman I 1879.
f. Portretul soţiei artistului, bust semiprofil trei sferturi dreapta; părul strâns în coadă pe creştet
şi parţial lăsat pe spate; poartă la gât horbotă şi medalion; desen fin de detaliu, cu obţinerea
efectului de strălucire a părului şi medalionului.
20. ŢĂRANCĂ (DIN VLAŞCA) (Planşa 20)

b. lnv.75.
c. Semnat descrescător, în cadrul stâng de jos: Aman.
e. Placă de aramă, în colecţia M.T.A., inv.706; desen pregătitor, datatl879, se păstrează la
B.N.R., inv. 19549.
f. O femeie tânără, îmbrăcată în costum popular din Vlaşca; în picioare, cu mâinile adunate sub
piept; poartă salbă, scurteică din blană şi catrinţă.
21. ŢĂRANCĂ, PORTRET COMPOZIŢIONAL (GRIJA) (Planşa 21)

a. Acvaforteşi ac, hărtie groasă, 160 x 120 mm.
b. Inv. 63.
c. Semnat stânga, sub cadrul liniar: Th. Aman sculpsit.
e. Placă de aramă, în colecţia M.T.A., inv.717.
f. Portret de ţărancă,din profil spre dreapta, îşi sprijină capul în mână; poartă tulpan, iar pe
umeri o caţaveică; pare pe gânduri; mâna mare, noduroasă şi foarte expresivă, sugerează o
femeie nevoiaşă într-un moment de meditaţie gravă.
566 R. GH. TACHE
22. CAL ALB (Planşa 22)

b. lnv. 71.
c. Semnat şi datat stânga-jos, în cadrul liniar: A. Aman fecit, 1879.
e. Placă de aramă în colecţia M.T.A., inv.703.
f. Cal alb de paradă, după lungimea cozii şi tunsoarea cozii; peisaj aproape inexistent; desen
delicat, efect maxim de luminozitate.
23. STUDII DE PORTRET ŞI NUD (Planşa 23)

a. acvaforte şi ac, pe hârtie groasă, 160 x 120 mm.
b. Inv. 62.
c. Nesemnat, nedatat.
d. Tiraj postl,lJTI, Alex. Moscu.
f. Pagină de schiţe: nud de ţigăncuşă, reprezentată din spate, ghemuită, răsucită spre dreapta;
trei portrete de femei, cu pieptănături înalte; un cap de copil şi un cap de tânăr.
24. ÎN PARC. LECTURĂ PE BANCĂ ÎN CIŞMIGIU (Planşa 24)

b. lnv. 79.
c. Semnat şi datat, stânga jos, în cadrul liniar: Aman I 1879.
d. Tiraj postum, Al. Moscu.
e. Placă de aramă, în colecţia M.T.A„ inv. 699.
f. Gravură de interpretare, după pictura "În grădină". Bărbat aşezat pe o bancă, sub un copac,
într-o grădină publică; în stânga, o statuie şi clopotniţa unei biserici se vede prin frunziş.
25. TÂNĂRĂ FA TĂ LA MARGINEA APEI. FETIŢA CU ULCICA (Planşa 25)

b. lnv. 68.
c. Semnat şi datat stânga-jos, în cadru liniar: Th. Aman I 1881.
d. Tiraj postum Al. Moscu.
e. Placă de aramă galvanizată, în colecţia M.T.A., inv. 830.
f. Scenă de gen, de tip pitoresc; o ţigancă tânără, dezbrăcată până la brâu, are o fustă largă şi
tulpan, picioarele le ţine încrucişate, sprijinindu-şi mâinile de ele, răsfirând câteva flori; în
dreapta o oală de pământ; contrast puternic între închis şi deschis, aproape fără tonuri
intermediare.
26. SPOITORAŞ (Planşa 26)

b. Inv. 73.
c. Semnat şi datat stânga-sus: Aman I 1881.
d. Tiraj postum Al. Moscu.
f. Ţigănuş gol, ghemuit, purtând pe cap o căciulă, reprezentat din profil spre dreapta; spoieşte
un vas, jos în dreapta o farfurie din metal; efecte puternice de lumină.
27. ŢĂRANCĂ (Planşa 27)

a. Acvaforte, hârtie groasă, 160 x 120 mm.
b. Inv. 1271 Muzeul Râmnicul Sărat.
c. Semnat descrescător, cadrul stâng-jos: Aman.
d. Tiraj postum.
e. Placă de aramă, în colecţia M.T.A. Inv. 706.
f. Portret de ţărancă (posibil travesti), în costum de Vlaşca; privită frontal, în picioare; poartă
salbă, ie, scurteică de blană, catrinţă; desen delicat, imprimare cu cerneală neagră; lucrare în
general temă, slabă, nenuanţată.
568 R. TACHE
PI. I
GRAVURI-TH. AMAN 569
PI. 2
570 R. TACHE
PI. 3
GRAVURI -TH. AMAN 571
. „~
PI. 4
572 R. TACHE
PI. 5
PI. 6
574, R. TACHE
PI. 7
PI. 8
576 R. TACHE
PI. 9
GRA YURI -TH. AMAN 577
J. ,-...,
·· i:- ·'
PI. 10
578 R. TACHE
,'
PI. li
GRAVURI -TH. AMAN
PI. 12
580 R. TACHE
..
·, f
l • ~
,,; : '
~
'ţ
( ,. I
PI. 13
ORA YURI -TH. AMAN 581
PI. 21
582 R. TACHE
PI. 22
PI . 23
584 R. TACHE
- .
PI. 24
GRAVURI-T H· AMAN 585
·-
I '
"
'.
( \
·. ~\
- „_
I
• .J'.""!'" ,.,. „
~ "~./ :~4>""
....... ""' „
~:;-; „ „ ~.~:
-------~---
PI. 25
586 R. TACHE
i, t ., •
':!".
PI. 26
GRA YURI -TH. AMAN 587
PI. 27
UNE SALLE D' ART DECORATIF DANS
UN MUSEE DE L' AVENIR
-VERRE-
En partant de !'idee que l'art doit etre mis en relief afin d'etre mieux pen;u, on
doit peut-etre accorder une plus grande importance ;L l' organisation des manieres
d' exposition, ayant comrne point de depart la forme, la signification et le message des
objets, aussi bien que les moyens museotechniques de les presenter. ·
On peut donner comrne un exemple concret une salle avec des exemplaires
decoratifs ayant comme structure materielle le verre, }'intense eclat de sa surface
resultant tout a fait de la propriete de verre de l'objet, satisfaisant en meme temps· le
penchant pour le faste du spectateur.
Grâce a ces images nous pouvons surprendre un moment essentiel de la vie: le
mystere de la germination et du poussement.
On suggere une salle ou toutes Ies formes sont creees en s'imaginant Ies
structures essentielles du monde vegetal examine en profondeur, dont Ies qualites
expressives ont ete extraites, une nature palpitante de vie, mais qui, en etant touchees
par une invisible baguette magique, ont ete tout a coup entrecroisees, en preservant la
position et le stade evolutif du moment quand elles ont ete surprises par la magie.
La salle doit etre structuree selon des certains effets imagistiques, etant donne
Ies textures materielles, l'altemance opaque-transparent, avec une 'chromatique
expressive et neutre, Ies degrades afferents, avec des teintes de chatoyant-mat.
11 est important que la scenographie de la salle soit etre attentivemnet con9ue,
afin de ne pas changer l' ordre naturel en ce qui concerne la reproduction des sta des du
cycle biologique de la plante, des formes primaires placees au niveau du pas, jusqu'aux
hauteurs des tiges, sarments, fleurs.
Afin de creer le sens figure pour obtenir ce microcosmos vegetal on ~oit utiliser
plusieurs solutions: un fil dirigeant, des miroirs qui multiplient Ies objets a l 'infini.
l'eclairage ingenieusement dirige et la diversite des surfaces elevees con9ue en rapport
d' interdependance naturelle.
Le jeu avec l'espace est accessible pour nos yeux grâce a un grand nombre de
miroirs eleves, verticalement et horisontalement, ayant le râle d' elargir et multiplier Ies
exposes a l 'intini.
La salle, qui permet l'exposition degagee, dans un isolement relatif des objets
tridimensionnels, avec leurs silhouettes chatoyantes a discretes irisations eclairees,
obtient !'energie mystique qui sedechaîne des choses muettes, petrifiees.
590 R.GH. TACHE
Les supports permettent la distinction tres claire du cycle biologique, du

poussement et de tous ses stades.
Un autre objectif nous fait penser qu'il faut exister un important symbole dont la
forme nous attire l'attention sur le commencement et la retient pour quelques instants.
L'effet des miroirs porte la scene hors du temps et cree l'illusion d'un espace
irnaginaire.
Un fi.I en verre entrecroise dans des arabesques cursifs est un module unique
dans I'univers du poussement qui dirige notre regard, en imposant d' etre attentif sur
l'entier trajet de l'univers vegetal. Ainsi, dans la salle, nos yeux sont diriges afin de se
deplacer sans cesse, en explorant l' espace: un certain arrangement d' objets a
differentes hauteurs attire le regard, la repetition des certains supports, ou un autre
support excentriquement place.
L'illwnination naturelle (d'en haut), met en relief les exposes qui se precisent en
espace en donnant l'illusion qu'il s'agit pas seulement d'objets arnorphes, qui ne
prennent pas part a la vie d'autour d'eux, mais nous y trouvons une nature palpitante de
vie comme un organisme vivant que les objets suggerent pleinement par toutes leurs
contorsions et inflorescences.
Des sources d'eclairage artificielles, ingenieusment dirigees, fixees au niveau du
pas, mettent en relief les silhouettes, en les detachant de la surface du mur.
Pour le spectateur, l'utilisation des supports a differentes hauteurs d'exposition
est necessaire afin qu'il comprenne que la reabilite, qu'on voit doit etre consideree
pleine des significations.
La succession des hauteurs et des contrastes doit actionner de telle maniere que
l' oeil garde son mouvement rythmique qui le fait parcourir l 'ensemble, en le rarnenant
toujours vers le meme endroit, je repete, sans fixer son regard.
Dans l'art de decoration d'une salle, tout est symbole et geste.
Afm de les comprendre y son necessaires l'initiation et la pensee du spectateur.
O SALĂ DE ARTĂ DECORATIV Ă ÎNTR-UN MUZEU AL VIITORULUI - STICLĂ
- REZUMAT-
Lucrarea de faţă a fost prezentată la Simpozionul de muzeologie şi artă româno - belgian intitulat
"ACTUALITATE ŞI PERSPECTIVE", 1996.
Aceastl lucrare are la bază ideea de a se acorda deschizătorilor de drumuri, şansa selecţiei,
concretizării şi punerii în valoare a patrimoniului romanesc, în mod special a patrimoniului românesc
buzoian.
Se apelează la imaginaţia creatoare a privitorului ce va vizita un muzeu de art! din viitor ca atunci
când pAşeşte într-o salll cu valori de artă din sticli sll observe cum efectul oglinzilor duce scena în afara
timpului şi creează iluzia de spaţiu imaginar. Un fir de sticli împletit în arabescuri cursive este un modul
unicat. în universul creşterii, ce ne dirijează privirea, impunându-ne atenţia pe întregul traseu al universului
UNE SALLE D'ARTDECORATIF 591
vegetal. Astfel, în sală ochii noştri sunt conduşi să se mişte fAră încetare, explorând spaţiul: un anumit
aranjament de piese din sticlă la diverse înlUţimi de suporturi, atrage privirea repetiţia lor sau un alt suport
aşezat excentric.
Iluminatul natural, de sus, pune în valoare exponatele ce se conturează în spaţiu, dând senzaţia cA
nu avem de-a face doar cu nişte exponate amorfe, neparticipative la viaţa din jur, ci întîlnim o natura
pulsând de viaţă, palpitând ca un organism viu pe care obiectele o sugerează din plin prin toate
contorsionările şi inflorescenţele lor. În arta decorării unei săli totul este simbol şi semn. Pentru a le
înţelege sunt necesare efortul inteligenţei, iniţierea, imaginaţia, reflecţia privitorului.
UNDE AU AJUNS PUBLICAŢIILE
COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE
DR. IOAN OPRIŞ
Arhiva, fototeca şi biblioteca CMI au propria lor istorie, urmând întru-totul

sinuozităţile atitudinii& oficiale manifestate în ultima sută de ani faţă de soarta avuţiei
culturale. Orice schimbare politică le-a dăunat acestora distrugând în bună măsură
unitatea lor aşa cum o preconizaseră încă la început de secol învăţaţii care le-au
introdus în practica culturală de la noi. Mutate în numeroase şi dificile împrejurări,
dislocate din locuri potrivite funcţionării normale, jefuite sau chiar intenţionat distruse,
susţin şi demonstrează latura tragică a istoriei României, caracterizată de fondurile
documentare ale CMI, cazuri periodice care au fost mereu motivate şi nobilate prin
ideologii antagonice.
Comisiunea a editat din 1908 până în 1945 "Buletinul", "Anuarul" (4), "Anuarul
Regionalei pentru Transilvania" (4), inventare de monumente(2), cataloage de muzee şi
colecţii ( 6), ghiduri(J ), sinteze(l 7), seturi cărţii poştale (4 ) 1• Publicaţiile sale au pătruns
în instituţii sau cercuri de specialitate din ţară dar şi în multe instituţii şi aşezăminte din
afara României; prin trimiterea lor în schimb, Biblioteca monumentelor istorice au
sporit an de an. Să urmărim, prin câteva exemple unde ajungeau aceste remarcabile
reviste şi cărţi.
La 16 decembrie 1925 Seminarul Chesarie din Buzău se adresa Comisiunii
solicitând - cu titlul gratuit - pentru uzul bibliotecii sale numerele "Buletinul" din anul
1924; le aveau pe celelalte şi astfel îşi completau colecţia. Li s-a aprobat şi li-au
trimis 2 • La fel i se cerea, direct lui Nicolae Iorga, "Buletinul", de către universitarul
Vasile Cristescu, pentru uzul Seminarului de Istorie Antică şi Epigrafie din
Bucureşti, aceeaşi cerere formulând-o profesoara de istorie Polixenia Degeanu, de la
Şcoala Normală de Fete din Câmpulung Argeş. Şi aceste solicitări au fost rezolvate,
tot ca gratuităţi3. Comandantul Regimentului Muscel a cerut numerele aceleiaşi
publicaţii dintre 1917-1923, plătindu-le şi completând astfel biblioteca4 • În acelaşi scop
s-a adresat Comisiunii Iuliu Tuducescu, dorindu-şi în bibliotecă numerele restante din
1
Vezi la Radu Se. Greceanu, Buletinu/ Comisiunii Monumentelor Istorice 1908-1945. Anuarul
Comisiunii Monumentelor Istorice 1914-1915, 1942-1943. Indici bibliografic, în BCMI. an I, nr. 3-4,
Bucureşti, 1990, p. 50-53.
Cf. adresa nr. 128/16. 12. 1925, în Arh. St. Filiala Bucureşti, fond CMI, dos. 169/1926, f. 14.
2
Cf. adresa Seminarului nr. 6/19. 10. 1929 şi confirmarea de primire Ia Câmpulung, datată 23. 09. 1926,
3
în loc. cit., supra. f. 63-64.

4
Cf. adresa Regimentului nr. 38/ 321/ 19. 01. 1926, Ibidem, f. 15.
I. OPRIŞ
594
1916, această preţioasă publicaţie istorică şi de artă veche • La 7 ianuarie 1926

5
Revista de cultură orădeană "Cele Trei Crişuri", ruga să i se expedieze întreaga

colecţie, care va fi folositoare cititorilor noştri numeroşi, datori a se instrui şi cunoaşte
comorile noastre artistice naţionale6 • Un abonament gratuit la "Buletin" a solicitat şi
Şcoala de Meserii Regina Elisabeta-Curtea de Argeş, la 30 ianuarie 1926, motivând
că în cadrul acestei şcolii funcţiona şi redacţia "Revistei Învăţământului meseriilor"'.
Un învăţător din Vicovul de Sus, Ioan Vicoveanu, formulase o cerere asemănătoare,
pentru fascicolele lipsă din 1908, dovada existenţei colecţiei incomplete în aşezarea
bucovineană8 • De la Iaşi, Trăian Ichim, paleograf la Arhivele Statului a solicitat
numerele din 1917-1923 (Biserica Domnească de la Curtea de Argeş) şi fascicola 41
(Mănăstirea Golia de S. Zotta)9 • Mai multe numere din anii 1924-1925 nu ajunseseră
la judecătorul de şedinţă B. Crivelz din Piatra Neamţ, ceea ce l-a făcut pe acesta să
10
reclame la Comisiune, rezolvându-se o posibilă defecţiune poştală • Direcţia
Generală a Arhivelor Statului mulţumea la 8 martie 1926 pentru catalogul Expoziţiei
de artă veche şi modernă prezentată în Franţa şi Elveţia, rugând ca publicaţiile
· Comisiunii să fie trimise la toate bibliotecile filialelor sale de la laşi, Chişinău, Cluj şi
Cernăuţi 11 • Aceste cataloage fusese de altfel prezentate de către Fundaţia Culturală
"Principele Carol" la Expoziţia cărţii de la Florenţa, fiind bine primite de către
public 12 • Societatea "Sfântul Ioan Cucuzel" a cântăreţilor bisericeşti din România s-a
adresat direct ministerului Cultelor şi Artelor pentru a li se aproba o reducere la
numerele 39-42 şi la sinteza Bisericile lui Ştefan cel Mare 13 • Consiliul Naţional al
Femeilor, prin Sabina Cantacuzino, a solicitat de la Comisiune, la 29 octombrie 1926,
cu titlu gratuit, 2 exemplare din Biserica Domnească de la Curtea de Argeş, pentru a
le oferi preşedintei Consiliului Internaţional marchiza de Aberdenn 14 • De la Cernăuţi
Arhivele Statului transmit mulţumiri pentru trimiterea "Buletinului", iar Consiliul
Eparhial al Bucovinei ţinea să facă acelaşi gest pentru primirea sintezei lui G. Balş
asupra bisericilor din Moldova 15 • P. P. Panaitescu i-a scris lui V. Drăghicescu pentru
lucrarea lui G. Balş şi "Buletinul" restant (iulie-septembrie), care i s-au şi trimis gratuit
la 24 septembrie 1926 16 • Alte prestigioase instituţii doreau să aibă în bibliotecile lor
5
Ibidem, f. 17. I s-au trimis cu titlu gratuit
6
Ibidem, f. 12. S-au trimis lui I. Bacaloglu.
7
Ibidem, f. 9. Li s-a acordat gratuit.
8
Ibidem, f. 7. Cerere din 28. Ol. 1926, rezolvată pozitiv.
9
Ibidem, p. 7. Acordate gratuit pentru biblioteca filialei.
10
Ibidem, f. 20, plătite cu reducere.
11
Cf. adresa nr. 104/8.03.1926, Ibidem, f. 24.
12
Cf. adresa Fundaţiei nr. 968/ 17. 02. 1926, Ibidem, f. 19.
13
Cf. adresa nr. 36/14. 04. 1926, lbidem, f.40, rezolvată pozitiv.
14
In loc. cit„ supra., f.93.
Cf. adresa Arh. St. Cernăuţi, nr. I 08/15. 06. 1926 şi a Consiliului Eparhial al Bucovinei nr. 5635/10.
15
06. 1926, în loc. cit„ f.65, 72.

16
Scrisoarea cu nr. I 021 /20. 09. 1926, în loc. cit„ f. 83.
PUBLICA ŢllLE COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE 595
publicaţiile Comisiunii: Ministerul Lucrărilor publice, contra cost, "Buletinul" din

anii 1924-1925, iar Societatea Arhitecţilor Români, gratuit numărul 16 al respectivei
publicaţii 17 • La Ministerul Afacerilor Străine, lucrarea lui G. Balş, Bisericile lui
Ştefan cel Mare era cerută în 10 exemplare, urmând ca Direcţiunea Presei s-o trimită
la Liga Naţiunilor de unde fusese comandată •
18
Dar aceste publicaţii au avut o mare căutare şi în străinătate, unde cele mai
prestigioase instituţii le comandau curent sau le obţineau printr-un schimb convenabil
părţii române. Astfel la 9 martie 1926 Biblioteca Muzeului Victoria şi Albert din
Londra, a comandat fascicolele din "Buletinul" nr. 39-40 din anul 1924 • Direcţiunea
19
Bibliotecii Regale din Copenhaga mulţumea, la 28 martie 1926, pentru trimiterea

gratuită a "Buletinului" (an X-XVII), iar Associazione Artistica Internazionale din
Roma, făcea, la 7 iunie 1926, acelaşi gest pentru Bisericile lui Ştefan cel Mare20 •
La finele acelui an, Librăria "Lumina" ASA din Craiova, a corpului didactic,
adresându-se cu o cerere de câte 1O exemplare pentru publicaţiile CMI, aprecia că: aici
în capitala Olteniei avem cereri mari din întreaga O/tenie atât pentru buletin, cât şi
pentru scrierile scoase de onorata Comisiune2 1• Această difuzare a tăcut reale servicii
culturale, diseminând în rândul universitarilor, a mediilor intelectuale, dar şi în
numeroase aşezăminte, idei promonumente odată cu rezultatele obţinute de specialiştii
din România în conservarea, restaurarea şi protecţia valorilor culturale. Spre sfârşitul
deceniului al IV şi începutul celui de al V-lea, şcoala românească de restaurare
devenise de acum cunoscută şi, nu în ultimul rând, prin prestigioasele publicaţii editate
de CMI. La 28 martie 1940 custodele dr. Helmuth Schlunk al lui Staatlicbe Museen in
Berlin-Kaiser Fiiiederick Museum, ţinea să mulţumească Comisiunii pentru
numerele 95-98 din "Buletin" primite cu un real interes; aceleaşi satisfacţii le expunea
bibliotecarul de la Bodleian Library din Oxford, la 1 aprilie 194022 •
Lipsindu-le din colecţii, Biblioteca Universităţii din Berlin cerea numerele
anului 1938, iar Cedola Commissione Librana (Edizioni "Orientalia Christiana") din
Roma le solicita pe cele din 193 7 (91-94 )23 • Continuitatea o arată interesul de
completare a colecţiei manifestat de şeful bibliotecii de la Victoria şi Albert Museum
notificând: suntem foarte mulţumiţi să adăugăm aceste .cărţi în bibliotecă şi trimiţând în
4
schimb "Annual Revew" (1938)2 • La fel Biblioteca de la Musees Royaux d'Art et
d'Histoire din Bruxelles solicita remarcabilul "Buletin", fiind îngrijoraţi că nu
primiseră volumele din 19372!i. Biblioteca Naţională din Paris a mulţumit, la 20 aprilie
17
Cf. adresa MLP nr. 10788/23. 06. 1926 şi a SAR nr. 8717. 08. 1926, f. 65, 80; în ultimul caz N. Ghika-
Budeşti cerându-le să plătească.
18
Cf. adresa MAS-Direcţiunea Presei nr. 32500/5. 06. 1926, Ibidem, f. 59.
19
In. loc. cit, f.26.
20
Ibidem, f.37, 52.
21
Ibidem, f. 21.
22
In loc. cit„ dosar 247/1940, f. 11, 12.
23
Ibidem, f. 14, 16.
24
Ibidem, f.19.
25
Ibidem, f. 23, sub semnătura lui H. Coppieters de Gibson.
596 I. OPRIŞ
1940, pentru donarea numerelor 95-98, la fel procedând la 23 ap;ilie cei de la Kungl.
6
Vitterhets Historic och, Antikviteta Akademien din Stockholm- •
De la Uppsala, bibliotecarul şef al Universităţii, A. Grappe, nu rămânea dator
pentru aceleaşi numere din "Buletin", trimiţând la 12 aprilie 1940 în schimb "Upplands
Forminnoesfrenings Tidskrift", iar Institutul Kondakov de la Belgrad se grăbea să
27
comunice noua adresă pentru a nu se încurca expeditorul • La 31 octombrie 1940
Nordiska Musset din Stockholm a solicitat la CMI un volum ce lipsea din colecţia lor
(nr. 90/193 7), iar în 14 noiembrie acelaşi an, directorul Bibliotecii Universităţii din
Leipzig cerea nr. 92/1937, în timp ce Siid Ostinsitut din MUnchen trimitea, la 1"
noiembrie, periodicul lor în schimbul "Buletinului" • După cum se constată,
28
publicaţiile Comisiunii nu lipseau din cele mai prestigioase instituţii ştiinţifice

europene, contribuind prin conţinutul lor la buna cunoaştere a unui valoros patrimoniu
cultural încă neglijat sau nepus într-o lumină favorabilă.
Ne vom referi, prin intermediul aceloraşi date de arhivă, la valoarea practică a
colecţiei fotografice a Comisiunii Monumentelor Istorice, rezultate în timp prin
stăruinţă şi inteligenţă. Acest sector documentar s-a constituit în urma unor hotărâri din
1905, reformulate la 25 iulie 1907, de Ion Kalinderu în sensul precis al creării
bibliotecii şi arhivei de fotografii, desene, planşe, mulaje. Pe atunci aparatele de
fotografiat erau foarte rare, dovada făcând-o secretarul Comisiunii, Al. Lapedatu, care
neavând unul oficial, din dotare, la împrumutat la 1 decembrie 1905 pe cel al Muzeului
de Etnografie şi Artă Naţională, folosindu-l vreme de doi ani 29 •
Mai mulţi fotografi au lucrat în timp pentru CMI, iar arhitecţii acesteia au făcut
fiecare fotografii, unii chiar performanţe. Un fotograf foarte bun, Gh. Comănescu a
lucrat mulţi ani executând pentru Hurezi /250 bucăţi), reînoind şi copiind clişeele vechi
pe sticlă, într-o colecţie ce ajunsese în 1942 la 15000 fotografii 30 • Deţinând relevee
executate de diferiţi arhitecţi, Comisiunea şi-a asigurat un portofoliu documentar de
mare utilitate lucrărilor edilitare şi de restaurare. Din acest tezaur puţine relevee au fost
publicate. Tocmai de aceea, la 1 iunie t 926 N. Ghika-Budeşti, omagiind un confrate,
propunea ca releveele lui Al. Referendaru să fie strânse într-un fascicol al
"Buletinului", Monumente Istorice din Oltenia 31 . Beneficiare ale documentatiei
fotografice au fost mai multe edituri: un exemplu, Editura Cultura Naţională a fol~sit
6 clişee din fototeca CMI cu monumente din Basarabia pentru a ilustra cartea în limba
26
Ibidem. f. 26. 28.
27
Ibidem, f. 29. 30.
28
Ibidem, f. 35, 36. 37.
Cf. adresa de restituire semnată de Al Tzigara-Samurcaş, nr. 44/6. 04. 1907. în Arh. St. Filiala
29
Bucureşti, fond CMI, dos. 34-41/1907, f. 6, 10, 11.

3
° Cf. referat V. Brătulescu, 15. Ol. 1942, loc. cit„ dos. 259/1942-1943, f. 33.; în bună parte fondul de
clişee pe sticlă a fost salvat în 1950 de Corina Nicolescu şi se găseşte la fototeca Muzeului National de
Artă.
31
Referat aprobat de Comisiune la 3 iunie, în loc. cit„ dos. 169/1926, f. 57.
PUBLICAŢIILE COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE 597
italiană a lui I. Cazacu32 • La fel, Comitetul central pentru sărbătorirea lui D. C. Brătianu
(preşedinte Ion Manolescu-Strunga) a folosit imagini din aceeaşi fototecă pentru
volumul omagiat3 3 . La 18 aprilie 1926, când Institutul de Studii Sud-Est Europene a
hotărât, în urma Congresului profesorilor de istorie din mai 1925, patronat de Nicolae
Iorga, să publice un album de stampe istorice de uz didactic, secretarul acestuia, N. A.
Constantinescu s-a adresat tot Comisiunii pentru ilustraţie 34 • La fel, lucrarea lui Ilie
Minea, Informaţiile româneşti ale cronicii lui Ion Dlugosz (laşi, 1926), tipărită pe
banii CMI Ia Institutul de Arte Grafice Romuri-Craiova, a utilizat, de asemeni,
ilustraţie din arhivă. N. Carniol-Fiul-Bucureşti (fondat 1828), reprezentanţii uzinei de
aparate cinema şi de proiecţie Krupp-Ememann şi-a arătat la 26 aprilie 1926 dorinţa de
a face o colecţie de diapozitive completă cu monumentele din România în vederea
introducerii lor în şcoli ca material didactic. Propunerile erau foarte avantajoase, un set
complet revenind Comisiunii ca şi 5% din vânzarea materialelor3 5 • Aceasta a fost la noi
prima introducere de material ilustrativ modem, cu subiecte legate de monumente, în
practica didactică.
Unele imagini din colecţiile Comisiunii au rezultat din conlucrarea cu diverşi
specialişti. Cel care a îmbogăţit simţitor fondul vechi a fost, în sensul celor de mai sus,
Mihai Popescu, doctor în litere, profesor şi cunoscut arhivist. Acestuia i s-au
achiziţionat clişee cu imagini făcute de el după surse de arhivă din Viena, pentru
mănăstirile Hurezi, Bistriţa, Dintr-un Lemn, Polovragi, Tismana, Râmnicu Vâlcea,
Strehaia şi Brâncoveni36 • În toamna anului 1926, la 21 octombrie, CMI a aprobat
achiziţionarea de la acelaşi specialist a încă 24 de clişee pe sticlă cu cetăţile turceşti din
jurul Principatelor Române, plătindu-le cu 11900 lei.
Ibidem, f. 38, cf. scrisoare de mulţumire a Editurii.. nr. 14187 /14. 04. 1926.
32
33
Ibidem, f. 13.
34
Ibidem, f. 46.
35
Ibidem, f. 42.
Un prim lot, de 16, au fost achiziţionate la 1OOO lei bucata, publicându-i-se autorului şi un studiu în
36
"Buletin". Vezi adresa CMI nr. 252/22. 05. 1926, în loc. cit„ Ibidem, f. 27.
MOTIVF, FOI .CLORICE ÎN DRAMATURGIA LUI V. VOICULESCTJ
ARCADIU MARINESCU - NOUR
Comentarea dramaturg;ei unui mare poet, ridică, prin simpla îndrăzneală de a

încerca a-i defini înălţările şi realizările, ridică - neapărat - probleme deloc uşoare.
Lucrurile se complică cu atât mai mult când cel în cauză este un poet de excepţie ca
Vasile Voiculescu.
A vorbi de teatrul său şi anume doar de dramaturgia sa cu tematică şi influenţă
folclorică, înseamnă a vorbi de însăşi crezul său poetic, de substanţa esenţială a poeziei
acestuia.
Cum în acest an, în această lună chiar pe 26 aprilie se vor împlini 35 de ani de la
stingerea sa din viaţă, încercăm, în cele ce urmează, o scurtă trecere în revistă a
dramaturgiei sale de inspiraţie folclorică.
Într-una din frumoasele sale poeme "Patru brazi", din care ne vom permite a
reaminti câteva strofe, un preot de ţară plantase câte un pui de brad la naşterea fiecărui
dintre fiii săi :
"La botezul fiecărui din băieţii lui

Popa Stancu răsădise pui de brad cu pui".
Dar, cum războiul a chemat la oaste toţi feciorii României, cei patru flăcăi ai
preotului porniră şi ei să ia parte la crâncenele încleştări lăsându-l singur :
"Popa însă sta cu brazii de taină, când

O ghiulea de peste muche i-a tăiat la rând".
În acea clipă preotul Stancu a înţeles că acesta este un semn al lui Dumr.ezeu .'
atunci, popa Stancu :
''N-a mai stat o clipă cumpeni, n-a mai cercetat.„
Pregătind de-nmormântare, cu adevărat,
A spălat frumos buştenii, mândru i-a gătit,
Cu lumini de ceară-aprinsă i-a împrejmuit,
Şi sub coaja fiecărui strecurând un ort,

A pus clopotul să tragă jalnic pentru mort.
Pic cu pic răşina scursă, timp îndelungat,

A cules-o ca pe-un sânge sfânt şi închegat.
600 A. MARINESCU NOUR
Lângă trunchiurile sparte ţăndărite-a strâns

Şi trei zile încheiate, priveghind a plâns ...
Iar a treia zi-n odăjdii şi cu mult norod

A pornit cu virsul tare slujba de prohod
Întinzând pe năsălie trunchi zdrobit de trunchi

Le-a citit întreaga slujbă, singur şi-n genunchi.
Jalnic i-a purtat tot satul ca pe nişte morţi ...

Căinau copii şi babe pâlcuri pe la porţi.
Cu alaiul în ogradă apoi au intrat,

Şi la prispă, sub fereastră brazii a-ngropat."
Târziu, mult mai târziu, când a sosit ştirea oficială a morţii fiilor săi:
"Vestea groaznică un geamăt popii nu i-a smult;

El de mult îi îngropase şi-i jelea de mult" 1•
Aceasta este lumea satului în poezia lui Voiculescu şi nu este singura în care
rituri străvechi animă şi dirijează desfăşurarea vieţii şi a evenimentelor. Sărbători
creştineşti sau aproape păgâne, rituri străvechi, obiceiuri şi practici magice se derulează
şi marchează această lume trăitoare în trecut şi în datini.
Comentând aceasta, scriitorul Pan M. Vizirescu nota la un moment dat
următoarele: "Vasile Voiculescu creează un mit al copilăriei cu îmbobocirea serafică şi
un mit al satului, de unde izvorăşte poezia lui urcând în dorul purificării ... " 2•
Filoanele folclorice - conchide acelaşi Pan Vizirescu - alimentează însăşi esenţa
poeziei sale.
Comentariile asupra teatrului său au fost însă făcute - adesea şi din păcate - în
viziunea orientării epocii de după august '46. Editorii operei sale trebuiau să plătească
greul rabat ·al distrugerii dramatizării miturilor, al distrugerii riturilor în literatură, al
contestării oricărei apartenenţe la influenţa folclorică de concepţie creştină sau
atingătoare acestei credinţe.
Să vedem însă mai întâi, care sunt operele dramatice ale lui Vasile Voiculescu şi
care dintre acestea se înscriu sub influenţa mitului popular românesc. Aceste piese
sunt: "Fata ursului" (1930); "La pragul minunii" sau "Sacul cu cartofi" (1933);
"Umbra" (1935); "Demiurgul" (1943); precum şi operele publicate postum (1972)
"Gimnastică sentimentaHi" şi "Pribeaga".
1
Vasile Voiculescu. Poezii, voi. I, Bucureşti, Ed. pt. Literatură, 1968, p. 108-110.
P~;1 ;_ Vi1ir..:scu. O vizită la Vasile Voiculescu, Almanahul literar, 1990, p. 107.
MOTIVE FOLCLORICE 601
Dintre toate acestea ne vom opri doar la unnătoarele: "Fata ursului" şi "Umbra",
amândouă reluând în trama lor mituri româneşti de largă circulaţie. Aceste două opere
au apărut împreună în volumul intitulat "Duhul pământului", publicat în 1943.
"Fata ursului" - dramă îm 4 acte - a văzut lumina scenei la Teatrul Naţional din
Bucureşti în seara zilei de 26. I 1. I 930 în regia lui Paul Gusty şi în unnătoarea
interpretare: C. I. Nottara - Orbul; Sorana Ţopa - Vidra; G. Ciprian - Primarul Pârjol;
Eugenia Ciucurescu - Maranda; în alte roluri: Irina Nădejde, Nae Săvulescu, Ion
Finteşteanu.
Cealaltă piesă, "Umbra", dramă în 6 tablouri, jucată în premieră tot la Teatrul
Naţional din Bucureşti în 1935, a obţinut în 1936 "Premiul Teatrului Naţional".
"Fata ursului"
Subiectul piesei, redus la o schemă simplistă, narează răpirea unei fete (Vidra)
de către tânărul său iubit îmbrăcat în blană de urs pentru a o salva de la căsătoria cu
bătrânul, văduvul şi hapsânul primar Pârjol. Tinerii, recurgând la vechea superstiţie a
fetelor răpite de urşi şi duse de aceştia în pădure pentru a trăi cu ele, temă
binecunoscută în credinţele lumii satului, speră să scape de unnăritori.
Tot pe o veche superstiţie se creează şi piesa "Umbra". În popor se crede că
celuia ce i se fură umbra şi i se îngroapă în zid, în pământ, alt unde, este sortit morţii.
Distribuţia, la premieră, a fost unnătoarea: Aura Buzescu - bătrâna Sevila; Ion Sârbu -
Jorj; Irina Nădejde - fata bolnavă; în alte roluri: Eugenia Zaharia, Ion Manu, Ana Luca,
Victor Antonescu.
Pentru ilustrare vom cita un scurt fragment din "Fata ursului":
"Jandannul: Dacă n-ai văzut şi nu ştii, atunci de ce vorbeşti?

Sluga: Ba nu, domnule sergent, e adevărat întocmai. Urşii fură femei şi le duc la
ei în pădure. Asta acum e mai rar, că s-a înmulţit lumea şi s-au rărit urşii.
Dar înainte vreme, când urşii erau mai deşi şi oamenii mai rari, se auzea
mereu despre întâmplări ca astea. La noi însă a fost o femeie care a făcut un
pui de urs.
Jandannu: Cum un pui de urs?
Sluga: Adică a făcut un copil plin de păr ca o blană de urs, cu labe în loc de
mâini. Semăna cu un căţel de urs.
Jandannu: Ai văzut tu?
Sluga: Văzut, cum nu. Că pe copil, adică pe dihanie, l-au luat la primărie şi l-au
pus într-un borcan cu spirt.
Baciul: Ei, şi? ,
Sluga: Şi s-au luat după spusele femeii şi au găsit ursul în munte. Dar se vede că
era vrăjit, că nu i-au venit de hac o vară întreagă. Săreau gloanţele din el cât
colo. Până numai ce s-a aflat un vraci, care a turnat un glonţ de argint de
comoară, 1-a descântat în şapte ape, şapte focuri, la şapte răspântii şi cu
glonţul ăsta 1-a doborât un vânător meşter i-a pătruns drept în inimă, unde I-
au găsit când l-au jupuit"
3
•
Lăsăm deoparte superstiţia "Glonţul de argint de comoară", la fel de răspândit în

mitul românesc, păstrându-ne în "mitul ursului" în care, aşa cum spuneam, oamenii
cred încă cu toată tăria.
În ciuda evidentei influenţe folclorice în dramaturgia voiculesciană, criticii - şi
din păcate unii dintre ei de certă autoritate - s-au lăsat conduşi de etica '"epocii de aur",
contestând, până la rizibil, această influenţă.
Iată, spre exemplificare, teza pe care ne-o propune criticul Mircea Tomuş, în
prefaţa ediţiei coordonată de Domnia Sa: "În teatru, fantasticul este mai mult
component al recuzitei: spectacular şi impresionant până la un punct în "Fata ursului'',
pentru a fi anulat total în final printr-o explicaţie cât se poate de realistă, în "Umbra"
nu-şi descarcă mai mult virtualităţile dramatice, rămânând ca un element contrapunctic
într-o viziune cosmică dură, prin şarjă, până la grotesc. Se poate pune întrebarea dacă,
în principal, rolul fantasticului nu rămâne în teatrul lui Vasile Voiculescu la accepţia
unui simplu artificiu scenic, creator cel mult de atmosferă" •
4
Cu toate acestea, comentatorul Mircea Tomuş, numai câteva pagini mai departe,
încercând să anihileze total rolul şi semnificaţia fantasticului mitic în teatrul
voiculescian, prins în propria sa elocinţă, este pe neaşteptate, trădătorul propriilor
afirmaţii: "Fata ursului" are un evident program realist, ţinând de prezentarea unui alt
tablou scenic din lumea satului; conflictul o strictă determinare socială iar intervenţia
ficţiunii reprezintă un artificiu la care însăşi personajele recurg şi de care autorul se
arată oarecum detaşat: dată fiind larga circulaţie şi adânca împământenire a legendei
privitoare la răpirea fetelor de ţărani de către urşi, un flăcău îmbracă blana de fiară
~ntru a-şi ră!)i iubita din braţele logodnicului chiabur şi urât" •
5
Mergand pe aceeaşi convenţie a negării influenţei folclorice în ţesătura temelor

şi motivelor dramatice în teatrul lui Voiculescu, prof. D. Păcurariu, coordonator al
Dictionarului de literatură română, consemnează: "Teatrul lui Vasile Voiculescu -
Umbra, Fata ursului (I ~30), La pragul minunii ( 1932) etc. - este interesant, mai puţin
pentru intrigă şi realizare dramatică cât pentru tendinţe, către conceptualizare într-o
ţesătură de realism şi fantastic mitic" 6 •
Iată şi o scurtă dar riguroasă precizare asupra folclorului în piesele lui Vasile
I oiculescu, precizare aflătoare într-un număr mai vechi al Revistei "Teatrul":
Imanenta morţii omului căruia i s-a îngropat umbra furată, motiv atât de înrădăcinat în
redinţa populară, e folosit de V. Voiculescu în "Umbra", în scopul unei puternice
Vasile Voiculescu, Teatru, Bucureşti, Ed. Dacia, 1972, prefata; p. 23-24.

4
Idem, opera citată, p. 7-8.
5
idem, opera citată, p. 12.
Dicţionarul de rteratură română. Scriitori, reviste curente. Coordonator D. Păcurariu. Bucureşti, Ed.
6
Univer~ 1979, p. 423.
MOTIVE FOLCLORICE 603
vitriolări a spiritului rapace burghez; apoi, în "Fata ursului", acelaşi autor, pentru a
înfăţişa o dramă a lumii satului, recurge la un alt motiv folcloric, al omului răpit de
fiară" •
7
Mergând pe aceeaşi linie cu autorul articolului din Revista Teatrul, Ioan

Massoff, în valoroasa şi enciclopedica sa lucrare "Teatrul românesc - Privire istorică".
comentând premiera piesei "Fata ursului" la Teatrul Naţional din Bucureşti în seara
zilei de 26.11.1930, consemnează: "„. acţiunea se desfăşoară într-un sat de munte, unde
basmul şi realul, miracolul şi realitatea convieţuiesc în suflete: pământul mişună de
duhuri, copacii ocrotesc zâne, urşii fură fetele şi le ascund în vizuină. Izolarea a creat
un mai apropiat contact între om şi fiară - omul având tendinţa să împrumute
animalului sentimente omeneşti - duşmanul fiind autoritatea... O lucrare de factură
nouă, neţinând cont de vechile canoane, de o netăgăduită valoare literară, care a
constituit un moment în evoluţia dramaturgiei româneşti" 8 .
Pentru încheierea acestei scurte disertaţii asupra motivelor folclorice în
dramaturgia lui Vasile Voiculescu, vom cita şi acest scurt fragment dintr-o proprie
mărturisire a autorului asupra piesei sale "Fata ursului", mărturisire făcută în preajma
premierei piesei: "Motivul inspiraţiei e o întâmplare autentică dintr-un sat de munte,
unde eram medic de plasă. În piesă se răsfrânge mentalitatea primitivă, plină de poezie
de altfel, şi cultura magică ce domneşte în poporul de la munte. Ca instincte şi pasiuni
sunt la fel ca noi, dar ca explicare a lumii o văd magică. Pe această realitate magică e
construită piesa" •
9
Desigur, citatele care atestă multitudinea motivelor folclorice în dramaturgia lui

Vasile Voiculescu s-ar putea enumera în continuare şi nu numai în cele două piese pe
care le-am ales ca reprezentative. Superstiţii, credinţe, eresuri de tot felul abundă şi în
celelalte opere ale dramaturgului. "La pragul minunii", "Demiurgul", dar mai cu seamă
"Pribeaga". Despre această operă dramatică (Pribeaga), Mircea Tomuş în prefaţa pe
oare o prezintă în antologia sa (trunchiată, de loc satisfăcătoare prin omisiuni voite,
deci cu atât mai condamnabile), o defineşte astfel: "Toate aceste elemente la un loc,
între care primează coeficientul de transfigurare şi pe care le ritmează o anume
legănare epică a acţiunii, ne îndreptăţesc să descifrăm în "Pribeaga" reflexe dintr-o
posibilă intenţie epopeică; piesa este cântul de mijloc al epopeii noastre naţionale,
proiectând în lumini de basm şi de legendă ora, încă ceţoasă, a istoriei noastre" 10 •
Cu toate aceste citate mai mult sau mai puţin ilustrative şi demonstrative, sau,
poate, tocmai pentru a le nega sau pentru a le susţine, e bine să luăm opera dramatică şi
să o recitim. Aşa cum, poate, de asemenea poate, ar trebui recitită şi această bijuterie
poetică: "Patru brazi":
A. Marinescu-Nour, Locul valorilor folclorice în dramaturgia naţională. Rev. Teatrul 4/1967, p. 70-75.
7
Ioan Massoff, Teatrul românesc. Privire istorică, voi. 6, p. 359

8
9
V. Voiculescu, Rampa, 23.11.1930.
10
V. Voiculescu, Teatru, Ed. Dacia, Cluj, 1972, p.23.
"Peste brazii de la poartă patru la un loc,

A trecut fără cruţare viforul de foc,
O ghiulea de peste muche aprig şuierând

I-a surpat din rădăcină pe tuspatru-n rând ... "
LUMINA FACTOR IMPORTANT DE MICROCLIMAT
CE INFLUENŢEAZĂ CONSERVAREA
PATRIMONIULUI NAŢIONAL CULTURAL
CRISTINA BREZOIANU
Fiecare bun cultural se poate găsi în muzee în trei situaţii:

1. în expunere, pentru vizitarea de către public;
2. În depozite, pentru păstrare şi conservare;
3. În laboratoare, pentru conservare - restaurare.
Dacă în depozite se poate renunţa la lumina naturală, iar pentru lucru se foloseşte
lumina artificială, timp limitat, în expunere, lumina este condiţia fundamentală pentru
vizibilitatea obiectului. În felul acesta în faţa conservatorului se găseşte problema
rezolvării unei adânci contradicţii: - expoziţia reclamă o lumină puternică pentru a mări
la maximum vizibilitatea obiectului, nevoile conservării reclamă un maximum de
întuneric şi de apărare de razele solare.
Lumina, ca factor de microclimat, influenţează în mod negativ obiectele care fac
interesul studiului nostru acţionând în special asupra materiei organice.
Includem în materia organică hârtia, textilele, pergamentul, pielea, obiectele
naturalizate, coloranţii, lianţii, cleiurile, răşinile şi din cauza similitudinilor în structura
chimică aproape toţi coloranţii sintetici şi materialele plastice.
Pentru că lumina în muzee este un factor ce. nu poate fi înlocuit din cauza
necesităţilor de expunere şi manipulare sarcina noastră în calitate de conservator este să
controlăm lumina din punct de vedere al intensităţii calităţii spectrale şi timpului de
acţiune, astfel încât să reducem la minim deteriorările datorate acestui factor.
Pentru ca lumina să producă un acelaşi efect trebuie ca expunerea să fie aceeaşi.
Acest fenomen este important în evaluarea degradărilor produse în cazul fotografierii,
filmării sau manipulării obiectelor fragile în situaţii speciale (ex.: examinarea în timpul
investigaţii lor).
În concluzie pentru a reduce efectele produse de lumină trebuie redusă atât
iluminarea cât şi timpul de expunere.
Sursele de lumină incandescentă dau cele mai bune rezultate chiar în cazul în
care se face abstracţie de radiaţia ultravioletă emisă de sursele fluorescente sau
conţinute de lumina naturală.
În legătură cu sursele incandescente trebuie ţinut seama de radiaţiile din mediul
inflaroşu emise de acestea care pot produce degradări prin ridicarea· locală a
temperaturii. Se va evita din această cauză iluminarea cu surse în interiorul spaţiilor
închise sau se va asigura o ventilaţi corespunzătoare.
606 C. BREZOIANU
Energia de activare este elementul care trebuie luat în considerare dacă se are în
vedere procesul chimic de deteriorare, în plus trebuie ţinută seama şi de variabila
temperatură în evaluarea procesului chimic.
Energia de activare se defineşte ca fiind cantitatea minimă de energie necesară
unei molecule pentru iniţierea unei reacţii chimice astfel încât această moleculă să
treacă din starea energetică de bază într-o stare excitată. Această energie de activare
poate fi primită fie direct de la fotoni prin fenomenul de rezonanţă sau poate fi primită
de la moleculele înconjurătoare sub fonnă de energie radiantă.
Fotoliza care înseamnă ruperea unei molecule direct prin absorbţia energiei
apare cu siguranţă datorată radiaţiilor ultraviolete cu lungimea de undă mai miel de
300 nm.
În consecinţă orice fel de substanţă organică are lungimea ei de undi de prag.
Toate lungimile de undă cu lungime mai mică decât pragul pot cauza deteriorări
în cazul în care sunt absorbite.
În cadrul Muzeului Naţional de Istorie a României, unnărindu-se aspectul
iluminării obiectelor s-au flcut detenninări ale intensităţii luminoase cu ajutorul unui
luxmetru tip Minolta în spaţiile în care sunt expuse obiecte sensibile le degradarea foto
- chimică.
Măsurătorile s-au efectuat în apropierea obiectelor obţinându-se două valori: una
pe o direcţie paralelă cu suprafaţa plană cea mai mare şi a doua căutându-se un maxim
prin modificarea direcţiei celulei fotoelectrice în.raport cu sursa de iluminat. În general
valorile sunt cuprinse între 30 - 150 lux corespunzător parametrilor ceruţi de nonnele
de conservare.
S-au înregistrat depăşiri ale acestor valori în câteva cazuri particulare. În cazul
iluminării cu sursă locală a vitrinei se înregistrează valoarea maximă de 640 lux în zona
în care este expus un costum.
Deoarece, în mod obişnuit iluminarea se face cu un număr redus de surse pentru
care limitele deteriorărilor noastre sunt între 40 şi 160 lux, considerăm că nu există
pericol pentru obiecte mai ales dacă ţinem seama de calitatea radiaţiei.
Detenninările făcute prin montarea unui filtru ultraviolet tip BG 12 I 3 mm, au
arătat că sursele artificiale de lumină (respectiv fluorescente) emit radiaţii ultraviolete
în imediata apropiere a sursei de valori de 30 lux, dar la distanţă de 1 m de sursă nu se
înregistrează valori sensibile ale intensităţii luminoase.
Pentru evaluarea degradărilor produse de lumină asupra culorii, Comunitatea
Europeană, prin cooperarea internaţională, a pus la punct proiectul VASARI (Visual
Art System for Archiving and Retrieval of Images) destinat prelucrării imaginilor
colorimetrice de înaltă rezoluţie care pennite sesizarea oricăror modificări în calitatea
culorilor datorate în special expunerii la lumină.
Degradările produse de lumină trebuiesc puse în corelaţie şi cu ceilalţi factori ai
microclimatului.
LUMINA - FACTOR DE MICROCLIMAT 607
Compoziţia atmosferici
Efectul atmosferei este complex şi se leagl mai ales de existenţa oxigenului

atomic şi influenţa lui asupra degradlrii. În cazul polimerilor foto - oxidarea este mai
puternici în cazul existenţei oxigenului în contact cu suprafaţa materialului.
Umiditatea
În general o creştere a umiditlţii va produce o micşorare a stabilităţii la lumină a

materialului, acest efect depinzând însl foarte mult şi de natura polimerului.
În cazul textilelor umiditatea absorbitl umezeşte aparent fibrele împiedicând
penetrarea mai rapid! a aerului.
Pentru că coloranţii de lâni au o sensibilitate la umiditate mai scAzutl şi de aceea
această fibră se umezeşte mai mult decât bumbacul astfel încât şi alte tipuri de
interacţiune trebuiesc luate în consideraţie.
Ţinând seama de acestea, decolorarea coloranţilor pe bumbac a fost micşorată în
condiţii de umezeală prin folosirea în timpul sau ·după tratament a thiocianatului de
potasiu şi sulfatului de cadmiu.
În condiţii de umiditate proteinele, celuloza sau alţi polimeri organici
reacţioneazl în mod diferit la acţiunea luminii.
Temperatura
Aşa cum este de aşteptat pentru orice reacţie chimică orice creştere a
temperaturii creşte viteza de degradare foto - chimică.
Experimentele privind temperatura s-au axat în special în măsurarea difuziunii
oxigenului şi agregării moleculelor în vederea evaluării stabilităţii la lumină.
Energiile de activare pentru decolorare pe serii de filme de polimeri s-au găsit ca
fiind în ordinea: lână - acetat de celuloză - triacetat de celuloză - nylon - care este
inversul relaţiei privind umiditatea.
În cadrul măsurătorilor efectuate de noi nu s-a obţinut nici o valoare
semnificativă pentru radiaţii ultraviolete în apropierea obiectelor.
Iluminatul artificial cu toate sursele se face numai un timp limitat în cazuri
excepţionale, în general practicându-se iluminarea modernă, nedepăşindu-se valorile
maxime admise, iar în absenţa vizitatorilor se recurge la o iluminare minimă.
Măsurătorile efectuate în zone unde pătrundea radiaţia solară directă au atins
limitele de 8.000 lux în vizibil şi 90 lux în ultraviolet.
În cazul muzeelor în care nu există în dotare un luxmetru se poate utiliza un
algoritm simplu folosindu-se date legate de caracteristicile surselor de lumină, distanţa
sursă - obiect, unghiul sub care cad razele de lumină provenite de la sursele folosite şi
timpul mediu total de iluminare pentru o perioadă detenninată (1 an).
608 C. BREZOIANU
Pentru a simplifica operaţiunile de măsurare a intensităţii luminoase şi a

aprecierii fotodegradării, CCI în urma unor măsurători riguroase şi a unor studii
aprofundate a elaborat o riglă de calcul care permite evaluarea condiţiilor optime a
obiectelor în muzee sub aspectul iluminării.
Această riglă reprezintă un instrument de lucru pentru conservatori, ea permite
determinarea intensităţii şi durata de iluminare optimă pentru păstrarea obiectelor timp
cât mai îndelungat.
Rigla are două părţi, fiecare servind unor funcţiuni diferite:
- prima parte se referă la deteriorările suferite de către obiecte din cauza
iluminării;
- a doua parte permite calcularea modului de iluminare ideal folosind surse
corespunzătoare.
Exemplificând prin măsurătorile efectuate în atelierul de restaurare textile din
Muzeul Naţional de Istorie a României.
Un obiect textil expus:
a) în apropierea ferestrei la lumină naturală directă, 3 ore pe zi, cca. 3 luni cât
durează restaurarea primeşte o iluminare totală de cca. 6,3 - 1O Mlxh.
b) la o lampă de 75 W, la o distanţă de 2 m în acelaşi timp, au o valoare de
27.000 luxh sub O, 1Mlxh.
c) dacă ţinem seama şi de a doua lampă existentă în laborator se mai adaugă încă
12,600 luxh aproximativ 0,04 Mlxh sub O, 1 Mlxh.
În concluzie, pentru obiectele sensibile la degradarea foto - chimică, iluminarea
se poate face şi la o intensitate luminoasă mai ridicată, dar scurtându-se durata de
iluminare, astfel încât să nu depăşească o iluminare de 150 Klluxh I an.
BIBLIOGRAFIE
I. P. FLEURY et J. P. MA THIEU
Lumiere, Ed.Eyrolles, Paris, 1970
2. G.THOMSON
The Museum Environmnt, Ed. Butterworts, Great Britain, 1986
3. V. DIACONESCU şi G. NICULESCU
Consideraţii privind iluminatul natural şi artificial în Muzeul de Istorie al R.S.R., în Revista
Muzeelor şi Monumentelor, V, p. 45 - 47, 1988
4.•••
Polymers în conservation, Edited by Ns. Allen; M.Edge, Centre for Archival Polymeric
Materials, Manchester Polytechnic and C.V.Horie, Mencester Museum, Universitay of
Menchester, Royal Society of Chemistry, 1992.
5. V. DIACONESCU, G. NICULESCU
Un algoritm de determinare a nocivitiiţii surselor de iluminare în muzee, Sesiunea de
comunicări ştiinţifice, Oradea, 1995.
6. A. BURMESTER şi colaboratorii
The examination of paiting by digital image analysis, în Tehnici nedistructive de analiză, p. 201
- 214, Congres Viterbo, 1992.
CONSIDERATIUNI PRIVIND STAREA DE
CONSERVARE ŞI CONDIŢIILE DE PĂSTRARE
ALE
PIETRELOR PREŢIOASE, SEMIPREŢIOASE ŞI DECORATIVE
VIRGINIA DIACONESCU
Însuşirile estetice şi fizice ale mineralelor (ale unor roci, minereuri) şi ale unor
produse naturale organice (care nu sunt minerale propriu - zise ca: chihlimbarul,
sideful, coralii, perlele), însuşiri precum culoarea, strălucirea, transparenţa, duritatea,
densitatea, clivajul, fonna de cristalizare etc., însuşiri derivate din proprietăţile lor
intrinsece, au atras atenţia şi încântarea omului din toate timpurile.
Relaţia om - mineral datează din antichitate; marile culturi ale antichităţii au
folosit pietrele preţioase şi semipreţioase ca obiecte de podoabă, talismane, pentru
decorarea obiectelor de artă, cult, etc., montate în metale ca platina, aur, argint, dar şi la
împodobirea veşmintelor.
Valoarea mineralelor este legată de locul ocupat pe scara rarităţii, de dimensiuni,
greutate, puritate, de natura mineralogică, de calităţile estetice.
Pietrele preţioase şi semipreţioase sunt produse naturale (minerale) în majoritate
cristalizate, anorganice sau organice (perle, corali, chihilmbar).
Compoziţia lor chimică este foarte variată, de la minerale alcătuite dintr-un
singur element (diamantul - C) până la silicaţii cei mai complecşi, rezultaţi din
asocierea acidului silicic cu diferite metale [de exemplu tunnalina - NaCa
(MgFe2MnLi)]. Cele mai scumpe pietre preţioase sunt alcătuite din puţine elemente.
Exemple: Diamantul dintr-un singur element (carbon); safirul şi rubinul din două
elemente (oxizi de aluminiu - Al03); cuarţul, ametistul sau opalul din două elemente
(oxizi al siliciului - Si02); alte pietre sunt alcătuite din trei sau patru elemente:
smaraldul - Be3Al2(Si6018), topazul - Al2(Si04)(0H2F2); granaţii - (MgFeMnCa)3
(Al3Fe3Cn)2 (Si04)3; turcoază, un mineral alcătuit din cinci elemente, este un fosfat
hidratat de aluminiu şi cupru - CuA16(P04)4(0N)84H20.
Determinarea compoziţiei chimice a unei geme se poate face prin analize curente
sau prin spectografie cu emisie cu laser care permite stabilirea compoziţiei chimice
calitativ şi cantitativ a piesei.
Printre colecţiile Muzeului Naţional de Istorie a României sunt incluse piese ce
conţin pietre preţioase, semipreţioase şi decorative, piese de o deosebită valoare
istorică, muzeologică, piese ce aparţin patrimoniului cultural naţional.
Lucrarea de faţă nu urmăreşte o descriere detailată a unor astfel de piese ci ea
este rezultatul unui studiu amănunţit privind starea de conservare impus de degradarea
avansată a unor geme. Studiul s-a efectuat în anul 1987 pentru fiecare piesă în parte,
610 V. DIACONESCU
fiind impus în special de starea de degradare a perlelor (produs organic natural ce

conţine lame de aragonit şi o substanţă organică concbiolina - CaC03 85,90 % -
substanţă organică 4 - 6 % şi H20 3 - 4 %), mai târziu studiul a fost continuat în 1993 -
1994, odată cu itinerarea unor tezaure.
Planşe.
Chiar dacă păstrarea acestor piese nu ridică probleme deosebite asupra lor
acţionează factorii abiotici ai mediului ambiental producând, în anumite condiţii,
modificări ireversibile în structura fizico - chimică:
- mătuirea, diminuarea orientului la perle, descuamarea prin deshidratare,
exfolieri;
- decolorarea unor pietre (sub acţiunea îndelungată a luminii solare); .
- atac al unor acizi organici humici (pentru piesele arheologice);
- produşi de coroziune (pentru piesele arheologice) care migrează de pe metal
pe piatră.
Dintre factorii abiotici menţionăm: lumina, umiditatea relativă (prea scăzută sau
prea ridicată) şi aerul poluat ce influenţează structura pieselor.
Sub acţiunea luminii (a radiaţiilor ultra - violete) şi a oxigenului din aer, unele
minerale sunt susceptibile de a suferi modificări importante - prin modificarea
culorilor. Astfel topazul, varietăţile colorate de cuarţ (ametistul, cuarţul roz) se pot
C:ecolora prin expunere excesivă la lumina solară.
Deteriorări se pot produce sub acţiunea vaJ'orilor de H20 prezenţi în atmosferă.
\şa cum ne indică structura chimică, anumite minerale conţin o cantitate mai mare sau
111ai mică de apă de cristalizare.
În mediul uscat (UR. Prea scăzută - sub 45 % U.R.), piesele se pot deshidrata, ca
urmare se descuamează, transformându-se în timp într-o masă pulverulentă: Ex.
(carbonaţi) perlele.
La unele minerale apare fenomenul de delicvescenţă - când absorb vapori de apă
din atmosferă (U.R. ridicată peste 70 %) - ca urmare ele se dizolvă în această apă: Ex.
Calcitul (CaC03) de culori foarte variate, folosit ca substrat pentru pietre; curmalitul.
Şi într-un caz ţi în celălalt distrugerea poate fi evitată prin corectarea T. şi U.R.
conform normelor de conservare şi prin acoperirea pieselor cu un strat protector (Ex.
Ulei siliconic).
Un alt factor distructiv este aerul poluat ce conţine: Praf, fum, hidrogen sulfurat,
bioxid de sulf etc., acestea depunându-se pe suprafeţele pieselor.
Câteva considerente generale privind păstrarea pietrelor preţioase ş1
semipreţioase:
- respectarea limitelor de T. şi U .R. impuse de normele de conservare;
- evitarea luminii solare (unele pietre se pot decolora: ametistul, turcoaze, etc.);
- pentru iluminare se foloseşte iluminatul incandescent, cu sursele de lumină
plasate în afara vitrinei; pentru dirijarea spoturilor luminoase se pot folosi oglinzi ce au
rol de a reduce temperatura prin reflectarea razelor luminoase;
CONSIDERAŢIUNI PRIVIND CONSERVAREA 61 I
- se va limita pe cât posibil filmarea şi fotografierea pieselor cu perle în cazul

folosirii unor corpuri de iluminat de mare intensitate ce pot acţiona în mod negativ
asupra acestora;
- depozitarea se face în plicuri confecţionate din hârtie neutră şi păstrate în
casete, fiecare plic trebuie să fie aşezat într-o despărţitură separată a casetei;
- mânuirea se face cu multă atenţie, fiind casante;
- curăţirea de praf, impurităţi - se face mecanic sau chimic în funcţie de starea de
conservare şi tipul de piatră:
- a. curăţirea mecanică se face prin ştergerea cu o ţesătură moale sau cu o
periuţă cu păr fin (pensule fine din păr de veveriţă).
- b. curăţirea chimică cu apă distilată în care s-a dizolvat săpun fin sau
detergent neutru sau se mai poate folosi bicarbonat de sodiu.
- se evită orice contact cu substanţe agresive; acizi, baze, solvenţi organici;
atenţie mai ales la perle, chihlimbar, fildeş, corali;
- perlele nu se păstrează în locuri umede sau prea uscate. În contact cu apa foarte
caldă sau cu săpun şi detergenţi, îşi pierd luciul, îşi schimbă culoarea (devin maronii).
La temperaturi ridicate componentul lor organic - cochiolina - se usucă, ceea ce
provoacă apariţia de crăpături fine, apoi descuamarea (cojire);
Pentru a împiedica exfolierea se recomandă acoperirea cu peliculă fină de ulei
silicon ic.
Durata de viaţă a perlelor este limitată în timp, acestea fiind supuse degradării în
mod ireversibil, ca urmare a trecerii în mod natural a aragonitului din care sunt
alcătuite stratele de sidef, în calcit. Astfel are loc o trecere din punct de vedere
cristalografic de la sistemul rombic la sistemul romboedric. De asemeni, substanţa
organică de origine proteică - conchiolina - din care este alcătuită trama perlelor
prezintă în timp tendinţa de a se contracta putând duce, în timp, la apariţia unor fisuri şi
chiar a unor crăpături adânci cu desprindere de material.
Procesul de trecere a aragonitului în calcit poate fi pus în evidenţă prin studierea
diagramelor de difracţie efectuate cu ajutorul razelor Roengen.
Viteza de degradare diferă în funcţie de locul de provenienţă (apă dulce, marină),
vechime, dacă a fost forată sau nu (cele forate se degradează uşor), atac chimic (pentru
cele îngropate în sol).
În prezent s-a efectuat un studiu amănunţit cu ajutorul mijloacelor optice al
tuturor obiectelor ce conţin pietre preţioase, semipreţioase în structură, piese ce aparţin
patrimoniului M.N .I.R. şi s-au luat măsuri de conservare pentru stoparea degradărilor:
- scoaterea unor piese cu perle degradate din circuitul expoziţional şi depozitare
lor în condiţiile prevăzute de normele conservării ştiinţifice;
- intrarea în procesul de restaurare a unor piese metalice (aur, argint) şi
conservarea cu pelicule protectoare a pietrelor din structură;
- înlocuirea firului de susţinere (pentru coliere) cu fir de gu_tă;
- curăţirea de praf, murdărie, depuneri de particule de sol;
612 V. DIACONESCU
- înlocuirea sistemului de iluminare cu spoturi de lumină cu halogeni ecranată şi

sistem de ventilaţie.
Comunicarea reprezintă o primă etapă de studiu a acestei teme ce urmează a fi
continuată cu partea aplicativă.
BIBLIOGRAFIE
I. CORINA IONESCU Pietre preţioase şi decorative (Dicţionar enciclopedic ilustrat).
RESTAURAREA UNUI COVOR DIN COLECŢIA DE ARTĂ POPULARĂ
"CASA VERGU MĂNĂILĂ"
LUCIA MARIA DUMA
O piesă nelipsită din interiorul ţărănesc tradiţional, o reprezintă covorul.

Prezent pe tot cuprinsul ţării, se caracterizează prin accentuate diferenţieri cromatice şi
ornamentale, legat de specificul artistic al fiecărei zone. Covoarele s-au lucrat în
cadrul gospodăriei ţărăneşti, la curţile domneşti şi la casele boiereşti.
Piesa, ce face subiectul acestei comunicări face parte din colecţia de artă
populară "Casa Vergu Mănăilă" şi este formată dintr-o singură foaie, cu dimensiunile
285 cm x 11 Ocm, datat la sfărşitul secolului XIX.
Covorul este ţesut în război, în două iţe cu urzeala din bumbac şi băteala din
lână, având desimea de 4 fire de urzeală pe centimetru pătrat şi de 11 fire de băteală pe
centimetru pătrat. Câmpul central prezintă pe întreaga suprafaţă, motive romboidale cu
cârlige în culori albastru, alb şi maro. Pe cele două laturi are un chenar lat de 18 cm cu
câmpul central alb şi cu motive geometrice. Pe marginea externă este un registru îngust
de "colţi", culoare maro, motivul existând doar la un singur capăt al lucrării. Fond
deschis la culoare şi cu cromatica inegal realizată.
Lucrarea prezintă deteriorări fizico-mecanice şi fizico-chimice cum ar fi:
- depuneri de impurităţi, praf şi murdărie;
- urzeala fragilizată, ruptă, cu lipsuri pe suprafeţe apreciabile;
- la capete avea pierderi ale firelor de urzeală cu destrămarea firelor de băteală;
- avea o decolorare pe întreaga suprafaţă a piesei datorată uzurii şi vechimii;
- marginile piesei erau deformate şi rupte;
- firele de băteală erau roase şi rupte;
- pe suprafaţă mare avea intervenţii necorespunzătoare (foto 1şi 2).
Pentru început am tăcut analize fizice: probe de ardere pentru determinarea
naturii firelor textile folosite şi teste de migrare a culorilor. Testarea culorilor am
tăcut-o cu soluţie de Romopal OF 1O. În urma testării, s-au observat: culorile nu
migrează.
Curăţirea mecanică s-a efectuat prin pensulare cu pensule moi şi cu ajutorul
aspiratorului.
Curăţirea umedă am tăcut-o cu soluţie de Romopal OF 1O. Am curăţit covorul
pe ambele părţi, pe sita bazinului de spălare, urmată de clătiri repetate cu apă curentă.
În ultima baie de clătire am pus 2% glicerină pentru emolierea firelor şi redarea
higroscopicităţii.
Uscarea s-a tăcut controlat, pe plasa de spălare, ca aerul să pătrundă pe ambele
părţi.
614 L. M. DUMA
O etapă care a durat destul de mult a fost înlăturarea intervenţiilor

necorespunzătoare, acestea au fost atât la firele de urzeală cât şi la firele de băteală pe
o suprafaţă destul de mare. Reţeserile şi coaserile cu lână groasă pe deasupra
motivului, cu scop de consolidare, le-am tăiat cu grijă şi le-am scos cu penseta pe
porţiuni mici; în urma acestei operaţii am constat că, în unele locuri, lipseau atât firele
de urzeală cât şi firele de băteală.
Deoarece urzeala era slăbită pe suprafeţe mari, am înlocuit firele de urzeală cu
fire de bumbac, vopsite cu coloranţi direcţi, în culoare apropiată cu cea a firelor de
băteală originale.
Pentru completarea firelor de urzeală de la capete şi completarea firelor de
băteală lipsă am folosit ghergheful tip ramă. La capete am introdus fire noi de urzeală
din bumbac, pe care le-am lăsat lungi, cât să permită înnodarea lor sub formă de
ciucuri simpli, la marginea covorului.
Lipsa parţială sau totală a firelor de băteală s-a restaurat utilizând ţeserea printre
fire, cu lâna într-un fir simplu sau dublat, în funcţie de gradul de destrămare sau
răritură, păstrând acolo unde au existat firele originale (foto 3). Legătura cu zonele
originale s-a făcut ţesând printre fire.
Vopsirea firelor de lână am făcut-o folosind coloranţi acizi.
Ultima etapă a fost dublarea covorului. Dublarea prezintă o importanţă
deosebită pentru estetica şi starea de conservare a piesei, prin dublare se asigură
rezistenţă şi protecţie. Ca material pentru dublare am ales pânza de bumbac; după ce a
fost dat la apă, uscat şi călcat, materialul a fost croit conform cu dimensiunile
covorului. Dublarea s-a făcut prin caroiaj, prin coasere cu punct cojocăresc, care
împiedică fluctuarea firelor prinse şi a tensiunilor nedorite care pot dăuna piesei. La
partea superioară a covorului am montat un manşon, prin care se trece o bară de
susţinere în vederea etalării piesei.
La depozitare, covorul va fi rulat pe un sul şi aşezat în dulap, pe rastel, în poziţie
orizontală şi totodată se va pune într"'.o husă protectoare de culoare apropiată
covorului.
COLONTITLUL 615
Foto I
Foto 2
616 L. M . DUMA
Foto3
DEFECTE DE FABRICA ŢIE.
PROBLEMATICA RESTAURĂRII PORŢELANULUI
LIANA STRATAN - DUPONT
In procesul restaurării obiectelor de artă decorativă, o primă etapă este aceea de a

examina fragmentele sosite în laborator, controlându-le rezistenţa mecanică,
porozitatea, friabilitatea, cât şi natura depunerilor (dacă există).
Urmează etapa de analiză a obiectului, aceasta presupunând analiza mărcii de pe fundul
vasului, analiza inscripţiilor prezente (etichete, bucăţele de hârtie), analiza biscuitului,
analiza glazurii în ceea ce priveşte modul de aderare a acesteia la biscuit, analiza
fisurilor şi a eventualelor defecte de fabricaţie.
Defectele de fabricaţie le putem întâlni la ciob (găuri în adâncimea ciobului, unele cu
diametre mari, altele mici şi neregulate), dar există şi defecte vizibile, la suprafaţa
obiectului.
In acest caz sunt necesare intervenţii de conservare şi restaurare, pentru a le mări
rezistenţa.
Ca defecte vizibile întâlnim:
A. Găuri de nisip, de fragmente refractare apărute pe obiecte glazurate, cauzate de
impurificarea glazurii. Aceste găuri necesită refacerea de glazură pentru a împiedica
pătrunderea impurităţilor.
B. Pot fi întâlnite fisuri în glazură sau care trec prin îtreaga grosime a vasului, cauzate
de compoziţia necorespunzătoare a masei produsului sau de uscarea prea rapidă a
produsului. In acest caz, fisurile vor fi consolidate cu adeziv tip cianacrilat, iar glazura
va fi acoperită, pentru conservare, cu Paraloid B-72 - un copolimer de metil şi de
metacrilat de etil ce este incolor şi formează o peliculă protectoare.
C. Fisurile de pe fundul obiectului, în formă de cruce, de "S" sau de stea, cauzate de
fasonarea necorespunzatoare, manuală, a produsului. Aceste fisuri vor fi consolidate cu
răşină epoxidică, aplicată în strat subţire de cca 1-2 mm, pe toată suprafaţa tălpii,
pentru a-i mări rezistenţa
D. Atunci când glazura sună "a doagă" şi are fisuri fine, cauzate de uscarea bruscă cu
aer cald, este necesară introducerea, cu ajutorul unei seringi, a cianacrilatului care,
fiind foarte fluid, se răspândeşte sub glazură şi o fixează foarte bine.
E. Cojirea glazurii, un grav defect, datorat cristalizării glazurii în timpul răcirii sau
coeficienţilor diferiţi de dilatare la glazură şi respectiv la biscuit, poate fi oprită prin
consolidarea acesteia cu Paraloid B-72, iar zonele exfoliate vor fi chituite cu răşini
epoxidice ~Araldite, Bison, UHU Plus) la nivelul originalului şi la nuanţa fondului.
Intervenţia restauratorului în cazul acestor defecte de fabricaţie este necesară,
realizandu-se de multe ori înainte de asamblarea propriu-zisă, mai ales în cazul
618 L. STRA TAN - DUPONT
obiectelor de formă închisă sau în cazul unei glazuri ce se exfoliază uşor, riscând
distrugerea acesteia pe parcursul manevrării fragmentelor.
Si benzile adezive folosite la asamblare prezintă riscul ca la desprindere să
antreneze glazura (cazul faianţei, obiectelor ceramice populare).
Nu toate defectele de fabricaţie pot fi rezolvate:
- deformarea produselor în timpul arderii;
- margini rotunjite şi deformate;
- ondulatii pe suprafaţa exterioară a produsului;
- suprafeţe bine determinate, vizibile sub glazură, cauzate de greşita glazurare a
produsului.
Intervenţiile de restaurare şi conservare în cazul defectelor de fabricaţie au o
sferă de acţiune restrânsă dar bine definită, ca fiind o soluţie de prelungire a vieţii
obiectelor pe care avem şansa de a le atinge şi admira.
-RESUME-
Honnis Ies defauts apparus pendant la vie des objets en porcelaine, ii y a des defauts de fabrication
qui font l'objet de cet artice.
Ces defauts sont: de structure (invisibles) ou de surface (aisement detectables - des trous, des
fissures, des exfoliations de la gl~ure).
Le restaurateur est en mesure d'intervenir sur Ies defauts de fabrication pour augmenter la
resistance de l'objet, parfois avant d'autres interventions. On utilise des materiaux specifiques (differents
adhesifs: des resines epoxidiques, des cyanoacrylates, Paraloid).
li y a quand-meme des defauts de fabrication intraitables.
LIANA STRATAN - DUPONT
DE LA "PITICUL DIN GRĂDINA DE VARA"
LA COFET ARIA NESTOR
SIMONA CIURILA GAGESCU
Completări mici desprinse, completări mari fisurate, completări considerate

imposibile şi alte capcane ale problemei "completări", iată un domeniu cu variate
soluţii.
In cadrul restaurării iluzioniste, aplicate cu deosebire în arta decorativă,
rezolvarea completărilor ne poate oferi mari satisfacţii.
In cele ce urmează doresc să vă supun atenţiei un obiect decorativ care a ridicat
probleme speciale. Este vorba de un cocoş de mari dimensiuni: soclul - aproximativ
oval - diametrul mare de 50 cm, diametrul mic de 28 cm, inaltime totala a piesei de 85
cm, grosimea ciobului (medie) de 0,5 cm, greutatea de 7 Kg.
Obiectul, aflat într-o colecţie particulară, este din porţelan utilitar şi a fost
obţinut prin modelarea biscuitului, coacere şi apoi glazurare integrală cu glazură alba.
Suferise o restaurare anterioară aproximativă, cu deplasări de 2-3 mm a casurilor, cu
tentative grosiere de completare la cap şi la coadă, totul scăldat în tema vopsea
"Duco". In această situatie cocoşul putea decora un colţ umbrit de grădină.
Prima intervenţie a constat în îndepărtarea restaurării anterioare: a vopselei, a
completărilor din ipsos, a armăturii de lemn care străbătea obiectul şi a cărei poziţie
defectuoasă era cauza asamblării deplasate. Cele 32 de fragmente curăţate, degresate au
dat prin asamblare un obiect cu lipsuri substanţiale la cap şi în coadă şi cu lipsuri mai
puţin semnificative în rest.
La cap cocoşul a primit completări cu ipsos sub nivel şi o glazură din răşină
epoxi colorată in masă cu alb de zinc.
Lipsurile din coadă au constituit o problemă speciala. Penele proeminând în
consolă, a fost necesara o armătură interioară din sârmă de viplă, modelată de aşa
natură încât în final penele completate să se susţină între ele prin câte un punct de
sprijin suplimentar.
Armătura de sârmă de viplă a fost transformată într-o armătură lamelară cu tifon
şi lapte de ipsos cu aracet. Apoi penele au fost modelate cu freza în ipsosul adăugat cu
profite mai pronunţate decât finalul, ştiut fiind faptul că răşina epoxi (pe post de
glazură) înneacă reliefurile. Modelarea ipsosului a fost făcută, bineânteles, sub nivel.
Apoi adăugarea răşinii a adus penele cozii la forma finală. Stabilirea traiectoriei
armăturilor a fost posibilă datorită rădăcinilor penelor, prezente, din fericire.
Au existat fragmente de pene care au trebuit intercalate în completările armate,
ceea ce a îngreunat mult situaţia, dar a oferit garanţia unei restaurări conforme cu
originalul.
620 S. ClURILA GAGESCU
In final, completările, albe deja, au mai primit un retuş de culoare pentru perfecta
sincronizare cu ansamblul. Dar, retuşul final are şi rolul de a preveni îngălbenirea în
timp a răşinii de glazurare.
Odată soliditatea şi corectitudinea asamblarilor precum şi a completărilor
asigurate, retuşul de culoare a redat obiectului strălucirea care ne pennite să ni-l
imaginăm în vitrinele fostei cofetării "Nestor'' vestită şi pentru imensele piese de
porţelan alb ce îi decorau galantarele.
DU NAIN DU JARDIN D'ETE JUSQU'Ă LA CONFISERIE NESTOR
- RESUME-
Le sujet de l'article ci-present peut ţ:tre situe au chapitre de Ia restauration illusioniste dans ('art
decoratif. L'objet qui focalise l'attention est un coq de grandes dimensions (la hauteur totale est 85 cm) en
porcelaine utilitaire, entil!rement recouvert de gla~ure blanche.
li a ete soumis a une restauration precedente defectueuse. Le probleme-sujet est le compll!tement
des plumes de la queue.
Rebondissant en console, Ies plumes manquantes ont re~u une annature, de cette manil!re: du fii
mettalique (diam.2,5 mm), une Iamelle en fii coton impregnee, une chair en plâtre et puis Ia glai;:ure en
resine epoxidique avec une legl!re retouche de couleur-vemis. II y a eu des fragments de plumes qui ont
necessite l'intercalation dahs le remplissage anne.
SIMONA CIURILA GAGESCU
DE LA " PITICUL DIN GRĂDINA DE V ARĂ" 621
Fig. I
622 S. CIURILA GAGESCU
Fig. 2
MĂSURI DE ERADICARE A CRJPERCII
MERULLIUS LACRYMANS
LA SCIDTUL GĂVANU, COMUNA MÂNZĂLEŞTI
ANA DICU
Locuitorii din zona de deal şi de sub munte au folosit întotdeauna lemnul ca

materie primă în construcţiile laice dar şi religioase.
Bisericile de lemn, ca dimensiune şi planimetrie nu se deosebesc prea mult de
casele ţărAneşti. Constructorii vremii aveau mare grijă atunci când ridicau o casă sau
mai ales o biserică, selectau cu grijă terenul, să fie ferit de inundaţii, iar pânza freatică
să fie la mai mare adâncime, dar şi lemnul să fie uscat, sănătos, fără atac de carii sau
ciuperci. Rar se întâmplă ca aceste reguli nescrise ale unei noi construcţii să fie
ignorate în parte sau în totalitate.
Un asemenea caz de încălcare a acestor legi se întâlneşte la ridicarea bisericii cu
hramul Adormirea Maicii Domnului şi a schitului Găvanu din comuna Mânzăleşti.
Schitul Găvanu a fost ridicat în anul 1707 cu ajutorul episcopului de Buzău,
Ignat Beşliu şi prin dania unor moşneni din zonă. Primul stareţ al mănăstirii a fost
Dionisie Postnicul.
Schitul era de dimensiuni modeste şi a fost construit din lemnul pădurii din jur.
Bisericuţa schitului nu a durat mult în timp, fiind stricată de apele pâraielor. Ea a fost
mutată în poiană la o dată necunoscută.
Biserica din poiana din vale spre Jac a dăinuit până în anul 1821, când a fost arsă
de turcii care îi căutau pe boierii buzoieni ce se refugiaseră aici. Au fost omorâţi atunci
mulţi boieri, printre care şi marele boier Hrisoscoleu.
Astăzi sunt doar câteva pietre care marchează fosta temelie. După elementele de
elevaţie se poate afirma că biserica avea o formă rectangulară şi de dimensiuni
modeste.
În anul 1828 moşnenii din Beşlii şi Mânzăleşti construiesc, mai sus în poiană,
spre vest de cea arsă, o altă biserică, tot din lemn. Biserica, bine proporţionată, este
învelită cu şindrilă, are şase turle, dintre care patru sunt sub formă de clopot, iar două
au o formă bombată. Are o lungime de 20 m şi o lăţime de 4,80 m. O primă modificare
s-a produs în anul 1855 când i s-a adăugat un pridvor deschis, iar întregul corp al
bisericii a fost îmbrăcat în scândură de brad. O altă modificare s-a produs în anul 184 7,
când acoperişul din şindrilă a fost înlocuit cu unul din tablă, mărindu-se streaşina
pentru a se proteja corpul bisericii de influenţa apelor pluviale.
În interior, biserica este tencuită şi zugrăvită. Pictura a fost executată în două sau
trei etape, ultima în anul 1855, menţinându-se şi în prezent în stare bună de conservare.
Catapeteasma este de mare valoare fiind realizată de pictori din şcoala de zugravi de
subţire de la Buzău, ce a fost întemeiată de pictorul Nicolae Teodorescu.
624 A. DICU
De la început mănăstirea a fost înzestrată cu moşii, păduri, mori de apă, dar şi cu

bunuri de cult. În anul 1979 (?), când s-au inventariat bunurile de patrimoniu, au fost
înregistrate circa 130 de bunuri, dintre care peste 80 de cărţi de cult, restul fiind icoane,
potire, sfeşnice, paftale, brâie, lăzi de zestre etc.
Frumuseţea locurilor şi importanţa mănăstirii au atras numeroase personalităţi
istorice şi de cultură; printre aceştia, amintim pe Alexandru Vlahuţă, care a lăsat
rânduri deosebite despre acest lăcaş de cult în România pitorească şi pe pictorul Ion
Andreescu, care vizitând schitul, în perioada când era profesor de desen la liceul
"B.P.Haşdeu" ne-a lăsat o schiţă intitulată Peisaj cu arbori.
De-a lungul timpului, lăcaşul a suferit o serie întreagă de vitregii fiind desfiinţată
ca mănăstire. Călugării au fost repartizaţi la alte mănăstiri din episcopia Buzăului,
rămânând aici doar un călugăr pentru a se îngriji de curăţenia şi securitatea lăcaşului de
cult. Fig. 1
După 1990, s-a încercat repopularea mănăstirii cu călugări; cu ajutorul
locuitorilor din comuna Mânzăleşti s-a construit o casă pentru stareţul mănăstirii, un
arhondaric şi o capelă pentru slujbele zilnice. Biserica veche din lemn fiind foarte mare
şi greu de încălzit în timpul iernii, slujbele se fac în capelă. La ora actuală, mănăstirea
are patru călugări c·1re se autogospodăresc şi au grijă de întreaga mănăstire. Fig. 2
Tot în această perioadă s-a cămăşuit la exterior biserica cu scânduri de brad,
încheiată în Iamb şi a fost tratată cu ulei de in şi de motor, pentru a se proteja contra
intemperilor şi a apelor pluviale. Clădirile nou adăugate, după 1990, sunt la o distanţă
de aproximativ 25-30 m de biserica monument. Clopotniţa veche, construcţie de sine
stătătoare, este amplasată cam la aceeaşi distanţă. Curtea este împrejmuită cu gard de
lanţ.
Oficiul pentru patrimoniu Buzău a funcţionat din 1985 şi până în prezent. cu un
număr redus de specialişti; ritmul de verificare a monumentelor şi deţinătorilor de
bunuri de patrimoniu realizându-se aproximativ la 5-6 ani.
La 23 septembrie 1992 cu ocazia .controlului de patrimoniu s-au constatat
următoarele:
- se construia capela şi arhondaricul; se lucra cu o echipă de ţărani-muncitori din
comuna Mânzăleşti, calificaţi ca tâmplari şi dulgheri în construcţii de anexe
gospodăreşti.
- lemnul a fost recoltat din pădurile din jur; datorită deteriorării ulterioare
apreciez că lemnul nu a fost suficient de uscat şi nici nu a fost tratat.
Deşi în zonă s-a semnalat prezenţa cancerului lemnului (MeruHius lacrymans)
nu s-au efectuat nici un fel de analize. '
Din discuţiile purtate cu specialiştii de la Romsilva Buzău, aceştia au confirmat
că lemnul din pădurile buzoiene este infestat.
- sistemul de pomostire a fost defectuos, s-a folosit pământ umed direct din
pădure. Este posibil să fi fost deja infectat. Nici aici nu s-au făcut analize. S-a lucrat
ERADICARE A CIUPERCII MERULLIUS LACRYMANS 625
empiric, rară proiect, fără asistenţă de specialitate, fără tratamente neţinându-se cont că
noua construcţie trebuie să reziste în timp.
- zona este bogată în vegetaţie şi precipitaţii şi este posibil ca pânza freatică să
fie la mică adâncime; în apropiere, la cca. 200 - 250 m, se găseşte un lac îmlăştinat.
Numai din enumerarea a acestor factori de mediu şi a modului de lucru la noua
construcţie, putem concluziona că s-au încălCat cele mai elementare reguli în ridicarea
unei construcţii; mai ales că acestea sunt lângă un monument.
În urma controlului la mănăstire, în 18 iunie 1997. s-a putut constata că:
- uşa de la intrare în capelă era lăsată uşor într-o parte
- duşumeaua prezenta un balans mare
- în încăpere persista un miros specific de ciupercă
- scheletul catapetesmei, din lemn de stejar, era fisurat în lungul fibrei
- corpurile fructifere ale ciupercii erau relativ mici (circa 15-20 cm în diametru)
în comparaţie cu dimensiunile maxime ale unui corp fructifer ( 1m în diametru)
- câteva corpuri fructifere au fost îndepărtate şi aruncate la depozitul de gunoi al
mănăstirii
- sporii, de culoare uşor brună, se aflau pe mijloc sub corpul fructifer
- lemnul, pe care era fixat corpul fructifer, avea culoare uşor brună, era fisurat
perpendicular şi paralel cu fibrele, având tendinţa de a se desface în cuburi sau în
pnsme
- la data constatării existau două corpuri fructifere de dimensiuni mici. I 0-15 cm
în diametru.
Pentru eradicarea ciupercii Meru//ius lacrymans se impuneau luarea unor măsuri
urgente:
- drenarea de urgenţă a apelor pluviale
- mărirea streaşinei, până la un metru~ pentru a se ocroti temelia de apa pluvială,
la fel ca la biserica monument
- amenajarea unui trotuar din piatră mărgăritar, de jur împrejurul clădirii, de
minimum 50 cm lăţime
- bituminizarea temeliei către exterior cu carton asfaltat
- între fundaţie şi prima bârnă se va executa o izolaţie cu bitum şi carton asfaltat
- ignifugarea părţii de jos a construcţiei cu substanţă ignifugă. de preferat
pentacl01fenolat de sodiu (C6H50NaCl5) în proporţie de I 0-15 %
Ciuperca Merul/ius lacrymans a apărut relativ recent. în primăvara anului 1997,
la numai cinci ani de la începerea construcţiei, putându-se şi chiar eradica în acest
stadiu dacă se luau măsurile necesare.
Ţinând cont că noua construcţie, atacată de ciuperci'i. este in apropierea unui
monument istoric şi de arhitectură neafectat. se impune cu acuitate combaterea
ciupercii pentru salvarea întregului complex monahal.
- noua construcţie afectată va fi izolată şi se va interzice pătrunderea 1'11 zonă .a
călugărilor sau a enoriaşilor
- slujbele se vor efectua în biserica mare a mănăstirii
626 A. DICU
- în momentul începerii lucrului se vor fixa şi respecta cu stricteţe punctele fixe

de intrare şi ieşire din zonă
- muncitorii vor purta costum de protecţie (salopete, ochelari, mască pentru nas
şi gură, mănuşi, capul va fi acoperit)
- se va îndepărta materialul lemnos afectat, plus câte un metru de jur împrejurul
focarului
- se va depozita în saci de plastic şi va fi transportat în condiţii de securitate la
locul de incinerare
- incinerarea se va efectua sub stricta supraveghere; cenuşa va fi acoperită cu
pământ
- se vor respecta normele P.S.l. la locul incinerării
- raclarea solului infestat din exterior, pe o distanţă de un metru lăţime şi în
adâncime până la baza construcţiei
- pământul folosit la pomostire se va racla în totalitate, se va depozita în saci de
plastic, legându-se foarte bine la gură şi vor fi îngropaţi departe de mănăstire, în
pădure, la o adâncime de cel puţin 1,5-2 m.
- lemnul rămas în construcţie va fi tratat cu pentaclorfenolat de sodiu
(C6H50NaCl5) în proporţie de 5%
- vor fi aplicate 3-4 tratamente într-un interval de şase luni
- 2-3 tratamente cu pentaclorfenolat de sodiu se vor aplica întregului complex
monahal şi, în special, la biserica monument; dezinfecţia se va efectua numai de către o
echipă de specialişti
- pământul nou folosit la pomostire va fi uscate foarte bine şi dezinfectat
- dezinfecţia se va realiza cu ciorchini de struguri, după ce s-au îndepărtat
boabele, tocaţi şi amestecaţi în proporţie de 5 % cu pământul de pomostire
- lemnul care se va folosi la construcţie va fi uscat şi tratat la fel ca şi lemnul
rămas în construcţie, pentru a mări gradul de siguranţă al construcţiei şi al complexului
monahal, dar şi pentru a preveni apariţia unui nou focar de Merullius lacrymans;
- permanent se va urmări starea de conservare a bisericii monument, cât şi a
celorlalte construcţii din complex
- se va controla periodic, în zonele întunecoase şi mai umede să nu apară noi
corpuri fructifere ale ciupercii.
S-a mai semnalat prezenţa ciupercii, doar în câteva zone de deal şi de munte ale
judeţului Buzău, dar numai la case particulare. Unele cazuri s-au rezolvat numai prin
scoaterea din construcţie a lemnului afectat, altele necesitând arderea completă a
locuinţei.
Cazul de la mănăstirea Găvanu este primul şi dorim să fie şi ultimul caz.
Dacă se vor lua măsurile necesare, buretele de casă poate fi eradicat. Întreaga
problematică a eradicării ciupercii Merullius lacrymans a fost discutată şi transmisă
atât stareţului mănăstirii Găvanu, cât şi Episcopiei Buzăului, oferindu-li-se în acelaşi
timp şi asistenţă de specialitate.
'•
ERADICARE A CIUPERCII MERULLIUS LACRYMANS 627
BIBLIOGRAFIE
l. Nicolae Stoicescu Bibliografia localităţilor şi monumentelor feudale din România, voi. I, Craiova, 1970
2. "Vocea bisericii", nr. 4-5, 1895, p. 13-14
3. "Îngerul", 1937, p. 544 - 545
4. Eugenia Eliade, Mihai Toma. Ciuperci - mic atlas, Bucureşti, 1977
628 A. DICU
Fig. I
Fig. 2
Tiparul executat la
s.c. LUMINA TIPO s.r.l.
str. Luigi Galvani nr. 20 bis, sect. 2, Bucureşti
Tel./Fax: 210.51.90

05 Mousaios V - 1999

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

05 Mousaios V - 1999

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

https://biblioteca-digitala.

Redactor responsabil: Eugen Marius Constantinescu

Orice corespondenţă referitoare la Tout correspondance concemant la

Autorilor le revine responsabilitatea pentru conţinutul lucrărilor publicate şi pentru formele

EDITURA „FIAT LUX"

Tehnoredactare computenzatll: Dorin Sârbu, Gabriel Negut

ARHEOLOGIE - ISTORIE VECHE

1. EUGEN - MARIUS CONSTANTINESCU, STĂNICĂ PANDREA

ISTORIE MODERNĂ - ISTORIE CONTEMPORANĂ

11. ILIE MÎNDRICEL

17. IOANA BURLACU

24. VERONICA NISTOR

25. VIRGIL GHIURCA

27. DANIELA LUPU

31. EMILIA PAVEL

34. ANA DICU

37. RODICA GHEORGHE TACHE

dr. EUGEN - MARIUS CONSTANTINESCU

Satul Pietrosu, aparţinând de comuna Costeşti, judeţul Buzău, este situat pe

fierului - o groapă; c. Laten-ul geto- dacic - un bordei; d. cultura Sântana de Mureş - o

C B Bordeiul 2 Boian - Giuleşti

A fost identificat sub forma unei gropi cu D = 7 m, d = 4 m, adâncimea de 65 -

c. trebuie spus că nu s-au descoperit motive decorative de tip liniar-ceramic, nici

Complexul 26 = B 6, probabil o locuinţă, a apărut pe profilul Suprafeţei a în

C. Nivelul Laten geto - dacic

A apărut în secţiunea S 1, carourile 14 - 16, la adâncimea de - O, 30 m.

D. Aşezarea Sântana de Mureş

În urma intervenţiei excavatorului, pe profilul de Sud - Est al S a s-a observat o

C 3- Gr. 2, C 4- Gr. 3, C 5- Gr. 4, C 18- Gr. 16, C 19- Gr 17

Complexul 3 = Groapa 2 este, de fapt, umplutura de culoare neagră a unei gropi

şi oase de animale. Este vorba, probabil, de o groapă de împrumutat lut folosită de

Civilizaţia medievală românească

C 2- Gr. 1, Gr. 25, Gr. 31 şi Gr. 32

Gropile 1 şi 25 au fost surprinse pe profilul Suprafeţei a, în zona de Est.

Cercetările de la Pietrosu - Costeşti din campania 1998 au permis înregistrarea

Bogăţia şi diversitatea materialului arheologic, complexitatea problemelor

În ultimul timp se constată în literatura de specialitate o atenţie mai deosebită

''vitrificare'' veritabilă (rezultatele experienţei după: Audouz, Buchsenschutz 1989,

actual de studiu. Cazurile semnalării lutului ars la suprafaţa sau la adâncimi

1. Aoudouze F., Buchsenschutz O. 1989.

dr. EUGEN - MARIUS CONSTANTINESCU

434, 435; XLII I 447; XLIII I 450.

Descoperirile de la Buzău se încadrează într-o serie, alături de alte aşezări şi

asemeni, în zonă sunt cunoscute instalaţii tehnice perfecţionate pentru producerea

MOUSAIOS, li, Buzău, 1978, p. 22 - 25.

Smeeni - sectorul zootehnic, în aceeaşi etapă a culturii Sântana de Mureş, unnând ca

secolului IX d. Hr., constatare care introduce o contradicţie în susţinerea datării

rămâne în spaţiul dintre Carpaţi şi Dunăre .

Ultimul vas pe care îl prezentăm este un urcior amforoidal, cu două toarte,

XI d. Hr. Există, însă, diferenţe în ceea ce priveşte culoarea, arderea, compunerea

32, 1988, p. 91 - 139, fig. 2; 14; 15; 18.

Unul din aspectele insuficient cercetate ale istoriei spaţiului Carpato-Nistrian

[Pârvan 1992: 161 şi nota 28; Popescu 1987: 73-81].

privind paleoliticul au fost descoperite la Brânzeni I şi Brânzeni V, Buzdujeni,

cadrul civilizaţiilor sud-est europene" (Chişinău 23-26 iunie 1997).

secolului unn tor. La Orheiul Vechi (=Butuceni) a fost descoperită o

Caucaz, pe Nipru, în nordul Bucovinei, Dobrogea şi nord-estul Bulgariei. În regiunile

ARHIEPISKOP DMITRll (1883)

POPA, Al. (1997)

TIMOSCUK, B.O. ( 1982)

TBIAO Trudy bessarabsogo istoriko-arheologit!eskogo oMt!estva (Chişina.u ).

Din momentul descoperirii şi până în anii '50, cultura Sântana de Mureş-Cemjahov

pământ ridicat pe perimetrul promontoriului şi o palisadă de bârne, amplasată pe coama