Sunteți pe pagina 1din 2

Loteriile publicitare

Una dintre strategiile de marketing utlizate de companii pentru a își promova produsele și
serviciile sunt loteriile publicitare, mai precis, acele concursuri  prin care premiile sunt alocate
participanților în mod aleator, prin tragere la sorți.

            Trebuie făcută însă distincția între jocuri de noroc si loterii publicitare.

Cadrul juridic românesc privind domeniul de activitate al jocurilor de noroc îl constituie O.U.G.
nr.92/2014 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, intrată în vigoare la data de
13 februarie 2015, reglementare legislativă prin care se urmărește evitarea încălcării prevederilor
Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene, dar în acelaşi timp să servească  intereselor
consacrate prin monopolul de stat în domeniul jocurilor de noroc.

Astfel, prin art.3 al prezentei ordonanțe de urgență de dispune că: “Prin joc de noroc se înțelege
acea activitate care îndeplineşte cumulativ următoarele condiții: se atribuie câştiguri materiale,
de regulă băneşti, ca urmare a oferirii publice de către organizator a unui potențial câştig şi a
acceptării ofertei de către participant, cu perceperea unei taxe de participare directe sau
disimulate, câştigurile fiind atribuite în baza regulamentului de joc aprobat de Oficiul Național
pentru Jocuri de Noroc, (…) , prin selecția aleatorie a rezultatelor evenimentelor care fac
obiectul jocului, indiferent de modul de producere a acestora”.

În primul rând, trebuie punctat faptul că participarea la o loterie publicitară presupune


transmiterea unor informații solicitate de organizator, însă, fără ca participanților să li se impună
o altă cheltuială directă sau indirectă suplimentară. În accepțiunea legii, nu reprezintă cheltuială
achiziționarea produsului și/sau serviciului și nici acele cheltuieli efectuate pentru achiziționarea
de efecte și servicii poștale și pentru tarifele telefonice normale atunci când acestea sunt necesare
pentru participarea și înscrierea la concurs.

În al doilea rând, atunci când ne aflăm în prezența acestui tip de concurs, legea prevede
obligativitatea aducerii la cunoștința consumatorilor a desfășurării lui printr-un anunț public și
obligativitatea redactării unui Regulament care să conțină toate informațiile relevante,
condițiile, termenii și termenele instituite, organizatorul, perioada, mecanismele de înscriere,
premiile, numărul și valoarea comercială a acestora, procedura de organizare a tragerii la sorți și
modalitatea de validare a câștigătorilor, informații cu privire la obținerea acordului
participanților pentru prelucrarea datelor personale.

Regulamentul trebuie să fie autentificat de un notar public anterior începerii concursului, iar
orice modificare a acestuia trebuind consemnată într-un act adițional care va fi, de asemenea,
autentificat și pus la dispoziția participanților ca și regulamentul.

În ceea ce privește anunțul de prezentare, el trebuie să precizeze natura, perioada de desfășurare


a concursului, numărul și valoarea comercială a premiilor puse în joc, precum și mențiunea că
“regulamentul de participare și desfășurare este disponibil în mod gratuit oricărui solicitant“,
indiferent pe forma pe care o îmbracă (comunicarea conținutului prin intermediul rețelelor de
socializare, televiziune, printr-un sticker lipit pe produs etc.). Acesta trebuie realizat de
organizator în așa măsură încât să nu existe nicio îndoială cu privire la corectitudinea activității
desfășurate sau să se încerce influențarea consumatorilor, în sens contrar aplicându-se sancțiunile
care privesc publicitatea înșelătoare prevăzute de O.G. nr. 99/2000 de către  Ministerul
Finanțelor Publice.

În vederea verificării corectitudinii desfășurării loteriei publicitare, reprezentanții A.N.P.C.,


Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Afacerilor Interne pot cere în mod expres
organizatorilor regulementul de desfășurare și participare a acesteia, precum și un exemplar al
anunțului adresat publicului, cu obligația de a le prezenta în termen de 5 zile de la data solicitării.

Diana Lupu, colaborator Grecu si Asociații

S-ar putea să vă placă și