Diabet Zaharat-Toate Tipurile - Sfantu Ioan Bucuresti

MINISTERUL EDUCAŢIEI ȘI CERECTĂRII
ŞCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ “ ”
PROIECT
ÎNGRIJITEA BOLNAVILOR CU
DIABET ZAHARAT
Pentru examenul de certificare a calificării profesionale
Domeniul: Sănătate şi Asistenţă Pedagogică
Calificarea: Asistent Medical Generalist
Nivelul: 5
Coordonator: Absolvent:
Prof.
:
August 2021
Îngrijirea pacientului cu Leucemie
CUPRINS
pag.
Motivaţia lucrării 5
CAPITOLUL I - Noţiuni de anatomie şi fiziologie a pancreasului 7
1.1. Anatomia pancreasului 7
1.2. Fiziologia pancreasului 14
CAPITOLUL II - Diabetul zaharat 19
2.1. Definiţie 19
2.2. Clasificare 20
2.3. Epidemiologie 21
2.4. Etiopatogenie 22
2.5. Simptomatologie 24
2.6. Diagnostic paraclinic 25
2.7. Diagnostic diferenţial 25
2.8. Tratament 26
2.9. Evoluție, prognostic, complicații 33
2.10. Profilaxia 35
CAPITOLUL III - Supravegherea pacientului de la internare până la externare şi
36
efetuarea tehnicilor impuse de afecţiune
3.1. Internarea pacientului în spital 36
3.2. Asigurarea condiţiilor optime de spitalizare 36
3.3. Asigurarea condiţiilor igienice pacienţilor internaţi 37
3.4. Supravegherea funcţiilor vitale şi vegetative 42
3.5. Alimentaţia pacientului 44
3.6. Administrarea medicamentelor şi hidratarea organismului 45
3.7. Recoltarea produselor biologice şi patologice 48
3.8. Externarea 51
2
CAPITOLUL IV - Prezentarea cazurilor de boală 52

Cazul nr. 1 52
Cazul nr. 2 65
Cazul nr. 3 76
Concluzii 89
Bibliografie 91
ANEXE – FIŞE TEHNICE 92
Fişa tehnică nr. 1 - Recoltarea sângelui capilar prin înţepare pentru examene de
92
laborator
Fişa tehnică nr. 2 - Recoltarea sângelui venos pentru examene de laborator 92
Fişa tehnică nr. 3 - Injecţia subcutanată 93
Fişa tehnică nr. 4 – Electrocardiograma 95
Fişa tehnică nr. 5 – Măsurarea şi notarea pulsului 98
3
Motto:
“Să cercetăm cele ce s-au petrecut, să

cunoaştem cele prezente, să aplicăm cele învăţate.”
Hipocrate
4
MOTIVAŢIA LUCRĂRII
Pentru a se bucura de viaţă şi pentru a da maximum de randament, omul în activitatea

sa, are nevoie în primul rând de sănătate.
Această calitate poate fi păstrată doar prin conştiinţa omului faţă de sine însuşi, de
cunoaşterea propriului organism şi a parametrilor şi calităţilor acestuia, păstrarea lor cât mai
bine pentru o durată cât mai lungă de viaţă şi activitate.
Fără nici o îndoială, diabetul zaharat este o boală serioasă, care trebuie să impună
respect atât cadrelor medicale cât și bolnavilor. Aceasta, deoarece este frecventă și deoarece
deși în multe cazuri la început nu provoacă dureri sau alte semne grave, se poate însoți, dacă
este neglijată de complicații severe (ale rinichilor, inimii, creierului, ochilor, etc.) care reduc
durata de viață şi generează suferințe greu de îndurat. Despre diabet există foarte multe
informații, obținute de-a lungul timpului în urma unor cercetări îndelungate însă există și foarte
multe intrebări care încă nu și-au găsit răspunsul. Din nefericire această boală nu poate fi
vindecată cu metodele și tratamentele cunoscute în prezent. Nu este încurajator pentru diabetici,
dar trebuie știut acest adevăr de către noi toți, pentru a o lua foarte în serios încă din momentul
diagnosticului, care este de foarte multe ori tardiv.
Indicii despre diabetul zaharat se găsesc încă de acum 3000 de ani în celebrele
documente găsite în Teba. Aractius din Capadocia este primul care izolează, acum peste 2000
de ani, diabetul ca boală. Ulterior, Avicenna, Thomas Willes şi Claude Bernard, circumscriu
treptat simptomatologia clinică şi biologică a bolii. În 1869, Langerhans descrie existenţa în
pancreas a unor formaţiuni de celule cu aspect particular faţă de restul ţesutului pancreatic, care
au fost denumite ulterior insulele "Langerhans". Mai târziu s-a descoperit că acestea au rolul
unor glande de tip endocrin şi sunt formate din mai multe tipuri de celule.
O contribuţie deosebită care face din el descoperitorul insulinei, o aduce în anul 1921
savantul român Paulescu, care reuşeşte să extragă din pancreas o substanţă numită "pancreină"
care are acţiune de scădere a glicemiei în sânge. La 10 aprilie 1921, Paulescu a obţinut brevetul
de invenţie intitulat "Pancreina şi procedura fabricării sale". Paulescu descoperise insulina şi
făcuse cunoscută lumii descoperirea sa.
5
Tot în 1921, chirurgul Banting şi studentul la fiziologie Best încep să lucreze

experimental în scopul descoperirii "Hormonului cu acţiune hipoglicemiantă" secretat de
pancreasul endocrin, cunoscut la început sub numele de "insletină" denumire schimbată apoi în
"insulină" de către McLeod.
În 1923, Banting şi Mcleod primesc premiul Nobel pentru descoperirea insulinei,
făcându-se astfel o mare nedreptate celorlalţi doi cercetători, Paulescu şi Best.
Descoperirea insulinei a însemnat o adevărată revoluţie în observarea evoluţiei şi
tratarea diabetului zaharat.
Perioada de pandemie prin care trecem are un impact major asupra vieții noastre.
Diabetul zaharat, obezitatea și hipertensiune arterială sunt facturi de risc pentru coronavirus.
Asta înseamnă că pacienții cu diabet zaharat sunt mult mai predispuși la infecții severe cu
coronavirus conform noilor cerecetari. Majoritatea pacienților cu diabet zaharat prezintă
afecțiuni asociate, de unde reiese și vulnerabilitatea lor.
Pacienţii cu boli cornice şi cu o vârstă înaintată sunt cei mai vulnerabili. Printre aceştia,
pacienţii cu diabet zaharat, mai ales cei care au un control slab al profilului glicemic şi care
prezintă complicaţii ale diabetului, au risc crescut de dezvoltare a simptomatologiei severe.
Persoanele care prezintă sindrom metabolic, obezitate precum și o boală cardiovasculară se
regăsesc alături de pacienții diabetici printre cele mai expuse și fragile categorii de pacienți la
infecția SARS-COV-2.
Scopul prezentului proiect este acela de a identifica problemele de îngrijire specifice
pentru un pacient cu Diabet zaharat.
Problemele pe care le poate prezenta un bolnav cu diabet zaharat şi de care trebuie să
ţină seama asistentul medical la întocmirea planului de îngrijire sunt: stare generală alterată,
potenţial de complicaţii, polifagie, poliurie, polidipsie, oboseală inexplicabilă permanentă,
scădere în greutate.
Aplicarea procesului de îngrijire la pacienţi cu diabet zaharat s-a finalizat prin analiza
unui a trei cazuri de diabet zaharat. Pe baza interviului realizat s-au evidenţiat problemele de
dependenţă specifice la nivelul celor 14 nevoi fundamentale conform principiului Virginiei
Henderson. În final a fost elaborat planul de îngrijire la pacienţii cu diabet zaharat respectând
obiectivele generale ale proiectului.
6
CAPITOLUL I
NOŢIUNI DE ANATOMIE ŞI FIZIOLOGIE A PANCREASULUI
1.1. Anatomia pancreasului
Aşezare
Pancreasul este situat în abdomenul superior, profund, retroperitoneal, înaintea coloanei
vertebrale, înapoia stomacului, dispus transversal între splină, care corespunde extremităţii lui
stângi şi ansa duodenală care înglobează în concavitatea sa toată extremitatea dreaptă.
Corespunde de obicei primelor două vertebre lombare.
Fig. 1.1. Poziţionarea pancreasului
Regiunea pancreatică se proiectează la suprafaţa corpului superior şi inferior prin două

planuri orizontale care trec prin extremitatea anterioară a coastelor 8 şi respectiv la 3 cm
deasupra ombilicului. La dreapta, este delimitată de un plan sagital dus la 3 cm în dreapta liniei
7
mediane a corpului, iar în partea stângă, planul sagital corespunzător proiecţiei trece la 2 cm
medial de linia medio-claviculară stângă.
Pancreasul are o direcţie uşor ascendentă, de la dreapta spre stânga, este alungit în sens
transversal şi turtit antero-posterior. Dimensiunile sale variază în funcţie de sex, fiind mai
voluminos la bărbaţi, sau vârstă, dupa 50 ani acestea descrescând progresiv. Lungimea variază
între 15 şi 20 cm, iar lăţimea maximă este la nivelul extremităţii sale drepte unde măsoară 4 - 5
cm. În timpul activităţii, culoarea pancreasului devine roşie, ea fiind roz-cenuşie în mod normal.
Consistenţa relativ fermă, dar mai ales elasticitatea sa determină ca organele învecinate să-şi
lase amprenta pe el.
Configuraţia exterioară a pancreasului
Extremitatea dreaptă răspunde epigastrului şi este reprezentată de regiunea cefalică, mai
voluminoasă, sau capul pancreasului, care se continuă cu corpul, orientat oblic în sus şi către
stânga, prin intermediul colului. Corpul se prelungeşte cu coada pancreasului până în
vecinătatea pediculului splenic, nivel la care se proiectează în hipocondrul stâng.
Fig. 1.2. Configuraţia pancreasului
8
Capul pancreasului prezintă două feţe şi o circumferinţă, căreia duodenul îi imprimă un

şanţ, nivel la care pancreasul se mulează pe duoden, aderenţa dintre cele două organe fiind
mediată prin tracturi conjunctive, vase şi nervi. Inferior, capul se prelungeşte cu procesul
uncinat care se poate prelungi până la flancul drept al aortei. Între acesta şi restul capului se
formează incizura pancreasului, prin care trec vasele mezenterice superioare.
Colul pancreasului este porţiunea îngustată care face legătura între capul şi corpul
pancreasului şi este cuprinsă între incizura duodenală, cranial, şi incizura vaselor mezenterice
superioare, distal.
Corpul pancreasului are forma prismatic triunghiulară şi prezintă astfel trei feţe şi trei
margini. Pe faţa anterioară proemină în vecinatatea capului tuberozitatea omentală, despărţită
de tuberculul omental al ficatului prin omentul mic, iar către partea stângă se distinge
impresiunea gastrică ce evidenţiază raportul cu stomacul. Faţa posterioară este străbătută de
şanţurile arterei şi venei splenice, iar faţa inferioară priveşte către organele din etajul
submezocolic. Marginile corpului, superioară, anterioară şi inferioară se formează prin
întâlnirea feţelor.
Coada pancreasului continuă fără o limită netă de separare corpul şi poate avea diferite
forme şi dimensiuni.
Structura pancreasului
Periferia glandei este constituită dintr-o capsulă conjunctivă, subţire, mai puţin
dezvoltată, care se prelungeşte în interiorul organului printr-o reţea de septe conjunctivo-
vasculare, de asemenea slab dezvoltate, organizate sub forma unei strome, care delimitează
incomplet lobii şi lobulii pancreatici.
Aproximativ 97 - 99% din volumul glandei este reprezentat de acinii pancreatici, care
în ansamblu alcătuiesc pancreasul exocrin. Acinii sunt similari cu cei din glanda parotidă, au
forma sferică sau ovoidală, iar în structura lor se găsesc celule sero-zimogene. Acestea sunt
dispuse pe o membrană bazală, iar la polul lor apical prezintă granule de zimogen. În interiorul
acinilor se găsesc celule centro-acinoase, ce constituie segmentul incipient al canalelor
intercalare, care se unesc formând canalele colectoare, de nivel interlobular şi apoi interlobar.
Acestea din urmă confluează rezultând ductele pancreatice principal Wirsung şi accesor
Santorini.
9
Fig. 1.3. Pancreasul in situ
10
Canalul Wirsung traversează glanda de la coadă spre cap, păstrând distanţe egale între
marginile superioară şi inferioară pe tot traiectul său, mai aproape însă de faţa posterioară. La
nivelul capului, se încurbează către inferior, posterior şi la dreapta pentru a se alătura ductului
coledoc, împreună cu care perforează tunicile peretelui duodenului descendent, deschizându-se
în ampula hepatopancreatică a lui Vater, ce proemină pe suprafaţa interioară sub forma papilei
duodenale mari. În porţiunea terminală, înainte de a se deschide în ampulă, canalul pancreatic
prezintă un sfincter format din condensarea fibrelor musclare netede de la acest nivel.
Din locul unde canalul Wirsung se încurbează inferior, se desprinde canalul Santorini,
care va străbate capul pancreasului, îndreptându-se către duoden, unde se deschide la nivelul
papilei duodenale mici, situată cu aproximativ 3 cm deasupra papilei mari. Calibrul canalului
accesor se diminuează pe măsură ce ajunge la duoden, dilatându-se însă, când canalul prinicpal
este obstruat, pentru a asigura descărcarea sucului pancreatic în duoden.
Pancreasul endocrin este reprezentat de o mulţime de buchete celulare, dispersate difuz
în ţesutul exocrin, denumite insule Langerhans. Acestea constituie doar 1 - 3% din volumul
pancreasului şi sunt mai numeroase la nivelul cozii. În medie se găsesc în jur de 1 milion de
insule Langerhans, cu limite minime şi maxime de 200.000 şi respectiv 2.000.000. Sunt formate
din cordoane celulare conectate între ele prin capilare, iar către periferie, sunt înconjurate de o
reţea reticulo-capilară. Fiecare insulă este alcătuită din aproximativ 200 de celule, mai
importante deosebindu-se celulele A, secretoare de glucagon şi celulele B, secretoare insulină.
Vascularizaţia şi inervaţia pancreasului
Vascularizaţia arterială este asigurată de trunchiul celiac, de la care pancreasul
primeşte ramuri prin artera hepatică comună şi artera splenică, şi de artera mezenterică
superioară.
11
Fig. 1.4. Arterele pancreasului
Pancreasul are trei surse arteriale:

➢ doua din trunchiul celiac; artera hepatica comuna si artera lienala.
➢ una din artera mezenterica superioara.
Arterele supraduodenale superioare - au ramuri pancreatice şi ramuri duodenale. Ele
corespund clasic artrei pancreatico-duodenale superioare şi sunt ramuri ale arterei gastro-
duodenale, care vine din artera hepatică comună.
Arterele retro-duodenale - sunt tot ramuri din artera gastro-duodenală cu originea
posterior de prima porţiune a duodenului. Una dintre ele, de calibru mai mare, merge pe faţa
posterioară a capului pancreasului având raporturi strânse cu coledocul, în partea sa retro-
pancreatic.
12
Arterele pancreatico-duodenale inferioare - sunt arterele ce iau naştere din artera

mezenterică superioară în porţiunea sa retropancreatică sau în dreptul marginii inferioare a
corpului pancreasului. Ele sunt în număr de două şi au originea separată sau prin trunchi comun.
Arterele corpului şi cozii pancreasului - sunt ramuri ale arterei splenice (lienale):
➢ Artera pancreatica dorsală - ia naştere din artera splenică în apropierea originii
acesteia din trunchiul celiac, în majoritatea cazurilor. Uneori poate avea originea în artera
hepatică comună, nu departe de emergenţa ei din trunchiul celiac sau în artera mezenterică
superioară. Această arteră a mai fost numită şi artera procesului uncinat al pancreasului.
➢ Artera pancreatică inferioară - se îndreaptă către marginea inferioară a corpului şi
merge posterior în lungul acestei margini până la coada pancreasului unde se anastomozează
cu artera cozii pancreasului.
➢ Artera pancreatică mare - este o ramură de calibru mai mare a arterei lienale
destinată părţii stângi a corpului pancreasului. Originea ei din lienală este la unirea a 2/3 drepte
cu 1/3 stângă a pancreasului.
➢ Artera cozii pancreasului - are originea în hilul splinei într-una din ramurile
terminale ale arterei lienale. Are traiect recurent, pătrunde în coada pancreasului şi merge spre
marginea inferioară a cozii anastomozându-se cu capătul terminal al arterei pancreatice
inferioare.
➢ Artera lienală - în traiectul ei, în lungul cozii şi corpului pancreasului, dar şi alte
ramuri pancreatice de calibru mai mic. Ramurile pancreatice mici iau naştere şi din artera
hepatică comună.
Venele
Venele pancreasului se adună în reţele paralele şi comparabile cu cele formate de artere,
având în general aceeaşi dispoziţie cu cele pe care le acompaniază.
Retropancreatic, organul are bogate raporturi cu venele extrinseci. La acest nivel se
formează vena portă din vena mezenterică superioară şi vena mezenterică şi vena lienală.
Venele intrinseci ale pancreasului sunt aferenţi care indirect duc sângele în ficat prin
vena portă.
➢ Venele pancreatico-duodenale corespund arterelor pancretico-duodenale inferioare
şi supraduodenale superioare. Superior duc sângele în zona gastro-epiploică dreaptă, care se
varsă în vena mezenterică superioară, are afluent de vărsare, în vena colică dreaptă.
13
➢ Venele pancreatice sunt mai multe vene de calibru mai mic care drenează sângele
venos de la nivelul corpului şi cozii pancreasului, în vena lienală.
Circulaţia limfatică ia naştere la nivelul septurilor interlobulare, unde vasele se
organizează sub forma reţelei limfatice perilobulare, din care se desprind colectoare de calibru
crescător ce vor constitui vasele aferente ale ganglionilor pancreaticolienali, mezenterici
superiori, uneori pilorici şi în final, celiaci. Între limfaticele pancreasului şi ganglionii hepatici,
gastrici stângi sau alte grupe ganglionare învecinate se stabilesc legături ce determină ca
regiunea pancreatică să fie o zonă de convergenţă a marilor curente limfatice, pancreasul fiind
relativ frecvent sediul metastazelor în unele afecţiuni canceroase.
Inervaţia pancreasului este asigurată de plexul celiac, de la care ajung fibre simpatice
şi parasimpatice prin intermediul plexurilor periarterial splenic, hepatic, mezenteric superior.
De asemenea, pe calea trunchiului vagal ajung fibre parasimpatice pentru toate segmentele
pancreasului. Fibrele parasimpatice acţionează asupra acinilor glandulari şi insulelor
pancreatice cu un efect excitosecretor, iar fibrele simpatice sunt responsabile cu inervaţia
vasomotorie. Terminaţii nervoase libere şi corpusculi Vater-Pacini se găsesc în ţesutul
conjunctiv al pancreasului, ceea ce include şi capsula acestuia, conferindu-i astfel atribuţii de
zona reflexogenă. În general, afecţiunile pancreasului sunt însoţite de durere severă, datorită
abundenţei receptorilor de la acest nivel. Nervii splanhnici conduc sensibilitatea dureroasă către
ganglionii simpatico-toracici laterovertebrali 6 - 11, de unde prin ramuri comunicante stimulii
dureroşi ajung în nervii spinali toracici, care vor face sinapsa cu cel de-al doilea neuron în
măduva spinării. Existenţa fibrelor senzitive, care urmează calea nervilor frenici, explică de ce
durerile pot iradia în regiunile scapulare.
1.2. Fiziologia pancreasului
Funcţia pancreasului
Secreţia exocrină a pancreasului
Structura pancreasului exocrin este asemănătoare cu structura glandelor salivare
(pancreasul a fost denumit glanda salivară a abdomenului) – este format din acini secretori şi
ducte ce pătrund printre lobuli şi care confluează formând două canale excretoare mari –
14
Wirsung – canalul principal şi Santorini – canal accesor. Canalul Wirsung se deschide în

duoden (prima porţiune a intestinului subţire) printr-un orificiu comun cu canalul coledoc
(canalul coledoc conţine bila). Orificiul este numit ampula lui Vater şi este prevăzut cu
sfincterul lui Oddi. Secreţia exocrină a pancreasului este sucul pancreatic.
Sucul pancreatic este secretat în cantitate de 1000 – 1500 de ml la 24 de ore şi este un
lichid clar, vâscos şi cu un pH alcalin (variază între 7 şi 9). În compoziţia sucului pancreatic se
găsesc substanţe organice şi anorganice, dar componentul principal este apa (apa reprezintă mai
bine de 90% din componenţa sucurilor digestive).
Dintre substanţele anorganice un rol deosebit de important îl are ionul de sodiu şi
anionul bicarbonic (pe lângă aceste substanţe se mai secretă şi alţi ioni – K, Mg, Ca, Cl). Cele
două substanţe formează bicarbonatul de sodiu ce asigură alcalinitatea sucului pancreatic. Sucul
pancreatic trebuie să aibă un pH alcalin pentru a neutraliza aciditatea sucului gastric la
pătrunderea acestuia în duoden.
Substanţele organice sunt reprezentate de enzime. Acestea au acţiune asupra glucidelor,
proteinelor şi lipidelor.
Tripsina este o enzimă proteolitică ce este secretată sub formă inactivă pentru a preveni
autodigestia pancreasului. Enzimele proteolitice atacă proteinele fără discriminare; ele nu fac
distincţie între proteinele organismului şi cele provenite din alimentaţie. Pe lângă acest
mecanism de protejare, pancreasul secretă o substanţă – anti-tripsina. Aceasta este o anti-
enzimă ce are proprietatea de neutraliza şi distruge tripsina, dar previne şi activarea altor enzime
proteolitice. Dacă canalele de eliminare a sucului pancreatic sunt blocate se adună cantităţi mari
de suc pancreatic, iar inhibitorul tripsinei nu mai poate face faţă. În acel moment enzimele
proteolitice sunt activate şi în câteva ore pancreasul este auto-digerat – se produce pancreatită
acută, adesea fatală. La un pH de 7 – 8 tripsina devine activă. În intestin tripsina este activată
de enterokinază, o proteină secretată de mucoasa duodenului. Tripsinogenul, forma inactivă,
devine tripsină, forma activă, prin pierderea a 6 aminoacizi din structură moleculei sale.
Chimotripsina: este tot o enzimă din categoria celor proteolitice, secretată sub formă
inactivă şi activată de către tripsină. Dacă tripsina prezintă proprietatea de a coagula sângele,
chimotripsina poate coagula laptele – îl separă în două fracţiuni, lichidă şi solidă.
Carboxipeptidaza: este o enzimă pancreatică ce acţionează asupra proteinelor. Este
secretată sub formă inactivă şi activată de către tripsină în prezenţa zincului.
15
Colagenaza, elastaza, ribonucleazele, protaminaza şi leucin aminopeptidaza sunt alte

enzime prezente în sucul pancreatic ce completează categoria enzimelor proteolitice.
Enzimele glicolitice sunt reprezentate de amilaza pancreatică (asemănătoare cu amilaza
salivară). Aceasta este secretată sub formă activă şi are o acţiune mult mai intensă. pH-ul optim
la care acţionează amilaza pancreatică este de 6,5 – 7. Rolul amilazei este de scinda glucidele
în compuşi mai mici ce pot fi uşor absorbiţi în sânge.
Enzimele lipolitice sunt reprezentate de lipaza pancreatică. Rolul acestei enzime este de
a separa prin hidroliză acizii graşi de glicerol. pH-ul optim la care acţionează este de 7 – 8, iar
prezenţa ionilor de Ca şi Mg este necesară. Acţiunea asupra lipidelor este favorizată de sărurile
biliare ce emulsionează lipidele – astfel se măreşte suprafaţa de contact dintre enzimă şi substrat
(grăsimea în cazul lipazei). Dacă lipaza pancreatică lipseşte, grăsimile trec nedigerate şi duc la
apariţia steatoreei – grăsimile se elimină odată cu fecalele.
Pe lângă lipaza pancreatică mai există şi alte enzime cu acţiunea lipolitică – colesterol
esteraza şi lecitinaza. Acestea acţionează asupra colesterolului alimentar şi a
fosfoaminolipidelor.
Reglarea secreţiei de suc pancreatic

Sucul pancreatic, ca majoritatea secreţiilor digestive, este controlat pe cale nervoasă şi
umorală. Controlul nervos al secreţiei de suc pancreatic este realizat prin intermediul nervului
vag şi prin mecanisme reflexe – vederea sau mirosul alimentelor.
Rolul principal în reglarea secreţiei pancreatice îi revine hormonilor. Acidul clorhidric
conţinut de chimul gastric ajunge în duoden şi la contactul cu mucoasa acestuia determină
eliberarea unei substanţe – secretină, care, după ce ajunge în sânge stimulează secreţia
pancreatică, intestinală şi biliară. La nivelul stomacului, secretina inhibă secreţia acidului
clorhidric.
CCK-PZ (colecistokinin-pancreozimină) este un hormon secretat şi eliberat de către
mucoasa duodenului. Printre rolurile sale se numără şi stimularea secreţiei pancreatice şi biliare.
În 1978, Gibs afirma că eliberarea de CCK-PZ asigură senzaţia de saţietate.
VIP (polipeptidul vasoactiv intestinal) este un hormon secretat de mucoasa intestinală,
implicat în procesele de digestie, dar care acţionează şi în alte teritorii. La nivelul pancreasului
determină intensificarea secreţiei de bicarbonat.
16
GIP (peptid gastric inhibitor) a fost descoperit în 1971 şi este secretat, în special, de
mucoasa duodenală. Acest hormon acţionează asupra pancreasului endocrin, intensificând
secreţia de insulină şi glucagon.
Enteroglucagonul este un hormon ce inhibă secreţia pancreatică şi este eliberat de celule
de tip L din mucoasa intestinului subţire.
Somatostatinul a fost izolat în 1976 şi este secretat de celulele de tip D din mucoasa
intestinului subţire şi insulele lui Langerhans din pancreas. Acţiunea acestui hormon asupra
secreţiei de suc pancreatic este de tip inhibitor.
Polipeptidul pancreatic (P.P.) este secretat de celulele P.P. din pancreasul endocrin şi
inhibă secreţia de suc pancreatic, pe lângă alte efecte.
Secreţia endocrină a pancreasului

Pancreasul îndeplineşte un important rol endocrin prin hormonii eliberaţi în sânge.
Insulina: numele de insulină vine de la originea sa – insulele lui Langerhans, deşi iniţial
fusese denumită pancreină de către Paulescu, în 1921. Insulina este secretată de către celulele
B insulare, iar la 15 minute după eliberare jumătate din cantitate devine inactivă. Insulina
acţionează, în principal, asupra metabolismului glucidic – scade nivelul glucozei din sânge.
Insulina activează anumiţi receptori de la suprafaţa celulei. Aceşti receptori vor activa o serie
de proteine transportoare – GLUT 1, GLUT 2, până la GLUT 5. Aceste proteine se găsesc în
diferite celule din corp, unele în celula musculară striată, altele în creier. După activare, se vor
deplasa la suprafaţa celulei şi vor capta glucoza din sânge. Astfel, scade cantitatea de glucoză
circulantă – efectul hipoglicemiant al insulinei.
Glucagonul: este un alt hormon pancreatic ce contribuie la reglarea echilibrului
glicemic, dar spre deosebire de insulină, ce avea efecte hipoglicemiante, glucagonul are efecte
hiperglicemiante. Efectul hiperglicemiant al glucagonului este foarte puternic comparativ cu
alţi hormoni ce au printre efecte şi creşterea glicemiei (adrenalină, cortizol).
Somatostatinul: este secretat de către celulele de tip D din insulele lui Langerhans şi
are o acţiune de scurtă durată în sânge – doar 2 minute. La nivelul pancreasului, somatostatinul
inhibă secreţia de insulină şi glucagon. La nivel gastro-intestinal, somatostatinul scade absorbţia
nutrimentelor şi inhibă secreţia sucurilor digestive – suc gastric, intestinal, pancreatic.
17
Polipeptidul pancreatic: este secretat de către celulele de tip P.P. insulare. Secreţia de
P.P este stimulată de câţiva hormoni – VIP, GIP, secretină, bombezină şi inhibată de
somatostatin. Principala acţiune a P.P. este inhibarea secreţiei de suc pancreatic şi creşterea
motilităţii gastrice şi intestinale. Acţiunea completă a P.P-ului nu este complet cunoscută.
CAPITOLUL II
DIABETUL ZAHARAT
18
2.1. Definiţie
Diabetul zaharat este o boală metabolică cronică ce are drept cauză principală deficitul
absolut sau relativ de insulină și se caracterizează prin perturbarea predominantă a
metabolismului glucidic (scăderea toleranței la glucide), hiperglicemiile pe nemâncate ce
depășesc 120 – 130 mg%, prezența de glucoză în urină alături de afectarea și a celorlalte
metabolisme (lipidic și proteic).
Fig. 2.1. Diabetul

2.2. Clasificare
19
De-a lungul timpului s-au propus şi folosit numeroase clasificări ale diabetului zaharat
care ţineau seama de factori etiologici sau clinico evolutivi. In lucrarea de faţă facem uz de
ultima şi cea folosită azi în lumea medicala. Astfel:
Diabetul zaharat tip I (insulino-dependent) formele de diabet cărora le sunt comune
următoarele caracteristici clinico-biologice:
➢ scăderea până la dispariţie a secreţiei de insulină
➢ tendinţa de acidoză
➢ necesitatea absolută a tratamentului insulinei
➢ debut în copilărie sau la adultul tânăr
În ceea ce priveşte elementele etiologice şi ale mecanismului lor de acţiune, sunt
implicate tulburări ale sistemului HLA, asociate cu factori de risc din mediu, apărute pe terenul
genetic susceptibil.
La rândul său diabetul zaharat tip I poate fi în funcţie de vârstă:
➢ diabetul zaharat juvenil: cu debut între 0 – 20 de ani
➢ diabetul zaharat al adultului tânăr: debut între 20 - 40ani
➢ diabetul zaharat de maturitate: debut între 40 - 65ani
În funcţie de etiopatogenie:
➢ diabet ereditar
➢ diabet neereditar
Acestea conduc la alterarea cronică autoimună, direcţionată împotriva celulelor beta -
debutând cu mult înaintea apariţiei elementelor clinice amintite prin anticorpi anti- celulă beta
insulară.
Diabetul zaharat tip II (insulino-independent) formule cărora le sunt comune
următoarele caracteristici chimico-biologice:
➢ nu au tendiţă la acidoză şi nu necesită tratament insulinic, valori normale sau chiar
crescute ale insulinemiei, apariţia după 40 de ani, 60 - 90% dintre pacienţi sunt actuali sau foşti
obezi, antecedente familiale puternic încărcate cu diabet;
➢ etiologia incomplet cunoscută, dar se remarcă asocierea importantă cu obezitatea,
având evoluţie lentă, mult timp nedescoperită a sindromului hiperglicemic. O categorie a
acestor forme de diabet o constituie diabetul de tip II insulino-necesitant formule perfect
încadrabile în forma tipic cunoscută a diabetului de tip II, dar care într-un moment al evoluţiei,
20
datorită unor factori conjuncturali de agresiune a organismului (microbiană, virotică, stres),

necesită tratamentul insulinic; diabetul zaharat tip II cu debut în tinereţe (MODY), cu
caracteristica că nu necesită pentru echilibrare tratament insulinic, nu prezintă instabilitate şi
accidente acidocetozice.
Diabetul zaharat secundar, categorie în care intră formele de diabet apărute în
următoarele condiţii patologice:
➢ asociat altor boli pancreatice - pancreatite, neoplasme pancreatice, rezecţii
pancreatice;
➢ asociat unor hiperfuncţii glandulare - acromegalie, sindrom Cusing;
➢ asociat unor medicamente sau toxine diabetogene (diuretice, tiazidice, cortizon,
beta-blocante, psihotrope, unele citostatice şi imunosupresoare, unele pesticide)
Toleranţa anormală la glucoză - sau ceea ce unii autori în practica curentă denumesc
diabet chimic - care poate fi cu obezitate sau fără obezitate.
Diabetul zaharat gestaţional - defineşte diabetul apărut la femeile gravide ca şi
anomaliile de toleranţă la glucoza apărute în această perioadă. Aceasta este o formă heterogenă
pentru că include atât diabet de tip I, cât şi tip II, care pot dispărea după naştere sau se pot
permanentiza.
2.3. Epidemiologie
Diabetul este o maladie populațională pentru că are o frecvență mare în populația

generală. Tipul II este mai frecvent și atinge o prelevanță de 8% la persoane cu vârsta cuprinsă
între 45 și 55 de ani, deși multe dintre acestea nu sunt cunoscute. Se știe că la fiecare caz de
diabet cert diagnosticat există și unul necunoscut.
Incidenţa diabetului zaharat este în continuă creştere în întreaga lume în raport cu
situaţia existentă înaintea celui de-al doilea război mondial. Astfel în SUA înainte de război
morbiditatea prin diabet zaharat se întâlnea la 0,52%, în timp ce astăzi se întâlneşte la 5% din
populaţie.
După cercetătorii americani, incidenţa diabetului creşte în SUA cu 6% pe an. În Franţa
şi Anglia se întâlneşte la 4% din populaţie, în Spania la 1,97%, în Turcia la 1,58%, în mediul
21
rural şi 3,93% în mediul urban, în Egipt la 2,15%, în Finlanda la 1,5% în mediul rural şi 3,5%
în mediul urban, în Austria la populaţia alba 2-3% iar la aborigeni 19%.
Creşterea morbidităţii se însoteşte şi de o schimbare în însăşi evoluţia clinică a bolii.
Dacă înainte de era insulinică, moartea bolnavului cu diabet zaharat survenea în proporţie de
83% prin coma diabetică şi într-un procent neglijabil prin angiopatie diabetică, astăzi
mortalitatea prin coma diabetică a scăzut la 0,5 - 1%, în schimb mortalitatea prin micro şi
macroangiopatie diabetică a crescut la 70 - 80%.
Studiile făcute în ţara noastră în ultimii ani fixează prevalenţa diabetului zaharat în
România la un procent de 3% din populaţie cu variaţii în mediul urban de 4 - 4,5% şi în mediul
rural de 1,4 - 2,8% faţă de 0,2% înainte de cel de-al doilea război mondial, mai mare la bărbaţi
(4,4%) şi mai mică la femei (3%) crescând paralel cu vârsta 0,6% la 25 - 30 de ani; 6,6% la 61
- 65 de ani.
În prezent în România sunt înregistrate peste 450.000 de persoane cu diabet zaharat.
2.4. Etiopatogenie
Dintre cauzele diabetului zaharat menţionăm:

➢ Ereditatea (transmiterea defectului genetic) deţine un rol important, 35 - 40% dintre
bolnavi având aceasta etiologie, adeseori se găsesc printre rudele bolnavului cu diabet, persoane
care au suferit de aceeaşi boală (părinţi, unchi, bunici, fraţi, etc.)
➢ Alimentaţia este aproape unamin acceptată în geneza diabetului zaharat, un rol
important avându-l consumul excesiv de zahăr şi dulciuri concentrate. Totuşi rolul cel mai
important, este factorul supraalimentaţiei, indiferent de natura alimentelor.
➢ Profesiunea şi mediul, profesiunile cele mai afectate sunt cele de bucătar, cofetar,
ospătar, etc. Sunt predispuşi cei cu ocupaţii sedentare şi cu solicitări nervoase exagerate
(intelectuali, manageri, tehnicieni, oameni cu funcţii de răspundere, etc), de aceea diabetul este
mai frecvent întâlnit în mediul urban şi la bărbaţi.
➢ Vârsta, în 80% din cazuri, boala apare după vârsta de 40 – 50 ani, iar copii la vârsta
pubertăţii.
22
➢ Inflamaţiile pancreasului (pancreatita acută-hemoragică, pancreatite cronice) şi

intervenţiile chirurgicale pe pancreas.
➢ Infecţiile, în special virozele (virozele ar acţiona printr-un proces autoimun, sunt
mai frecvente la copii). În geneza diabetului zaharat sunt şi unele leziuni ale sistemului nervos,
unele traume psihice puternice, diureticele tiazidice, anticoncepţionalele, alcoolismul, fumatul
şi mai ales ateroscleroza pancreasului (rol foarte important în diabetul senil)
Etiopatogenia diabetului zaharat de tip 1 cuprinde trei etape:
a) prima etapă este caracterizată prin distrucția aproape completă a celulelor
betapancreatice, autoimune sau nu. Este o reacție imună exagerată față de unele antigene de
natură proteică.
b) a doua etapă presupune inserția unor factori de mediu (virali, toxici sau alimentari)
care modifică structura proteinelor din celulele beta-pancreatice care pot deveni antigene dând
naștere la auto-anticorpi.
c) a treia etapă reprezintă răspunsul inflamator de natură imună (anticorpi antiinsulari).
Etiopatogenia diabetului zaharat tip 2:
Principalele cauze implicate în dezvoltarea și apariţia diabetului zaharat tip 2 sunt:
➢ factorii genetici (caracterul heredo – colateral al diabetului zaharat);
➢ rezistență crescută la acțiunea insulinei (insulino – rezistență);
➢ hiperinsulinismul (este caracterizat printr-o secreție excesivă de insulină și care se
prezintă sub două forme: organic și funcțional);
➢ deficiență în secreția insulinei (pacienții care au hiperglicemii persistente);
➢ întârzierea secreției de insulină până la scăderea absolută a acesteia (și instalarea
diabetului zaharat insulino- necesitant);
➢ factori declanșatori: sedentarismul, dietă neechilibrată (exces de lipide, exces de
glucide concentrate și deficit de fibre alimentare, exces de calorii), stresul, alcoolul,
medicamentele (corticoizi, antidepresive triciclice, diuretice tiazidice, contraceptive orale),
toxici industriali sau de uz gospodăresc (pesticidele)
2.5. Simptomatologie
23
O glicemie normală nu exclude diabetul, pe nemâncate este peste 120 mg% sau peste
160 mg% la o oră și peste 130% la 2 ore, impune diagnosticul de diabet zaharat la indivizii până
la 45 de ani. După această vârstă valorile glicemiei sunt mai mari.
Diabetul zaharat se manifestă foarte variat la bolnavi. La aproximativ jumătate dintre
aceștia, diabetul nu dă nici o tulburare, ceea ce îi face să creadă că sunt perfect sănătoși. În
aceste cazuri, când semnele lipsesc, pacienții nu iau nici o măsură de tratament, ceea ce duce la
complicații ale bolii (tulburări de vedere, arteriopatia picioarelor).
La restul diabeticilor apar unul sau mai multe semne clinice ale diabetului, dintre care
celemai importante sunt:
➢ poliuria (eliminarea unei cantități de urină de peste 2 litri în 24 de ore)
Omul sănătos elimină un volum de urină cuprins între 800 – 1500 ml în 24 de ore
(diureza normală); diabeticul în fază înaintată ajunge să urineze peste 2000 ml, urina fiind
decolorată ,,ca apa”. Explicaţia acestui fenomen este aceea că creşterea glucozei în sânge, peste
o limită, face ca ea să treacă şi în urină.
➢ polifagia (foame exagerată)
Cuvânt care provine din limba greacă şi înseamnă nevoia de a mânca mai mult decât
normal; se însoţeşte adesea de slăbirea bolnavului, uneori foarte rapidă.
➢ polidipsia (senzația de sete intensă)
Prin acest cuvânt cu rădăcină din limba greacă, înţelegem senzaţie puternică de sete,
adica nevoia uneori foarte chinuitoare de a bea o cantitate mare de lichide, volum care poate
ajunge la mulţi litri pe zi. Senzaţia de sete se însoţeşte de regulă cu uscăciunea mucoaselor gurii
şi a buzelor.
➢ scăderea în greutate (slăbire)
Scăderea în greutate apare în deosebi în cazurile severe ale diabtul zaharat, în special la copii,
tineri dar și la adulți. Slăbirea poate constitui un semn al agravării bolii, în acest caz fiind însoțită
de alte semne ale bolii, cel mai adesea de poliurie și polidipdie. Aici slăbirea este importantă,
se pierd multe kilograme chiar și 10 - 20 în doar câteva săptămâni, glicemia este foarte ridicată
peste 300 - 400 mg%, iar insulinoterapia atrage atenția de câștig în greutate.
➢ oboseală inexplicabilă permanentă
Acest fenomen se mai poate numi și astenie, când o parte dintre bolnavi se plâng de
oboseală, de scăderea forței fizice și a capacității lor de a îndeplini o sarcină pe care înainte o
24
îndeplineau cu ușurință. Oboseala apare la eforturi musculare obișnuite, dar poate fi și

intelectuală, când pacinenții uită repede, au tulburări de memorie și altele. Există însă și situații
în care glicemia crește puțin peste limita normală, dar oboseala este exagerată.
2.6. Diagnostic paraclinic
Diagnosticul diabetului zaharat se bazează pe prezența sintomotologiei specifice

(poliurie, polidipsie și scâderea inexplicabilă în gerutate) și totodată constatarea unei glicemi
plasmatice crescute în mod evident, mai mare de 200 mg/dl, sau pe constatarea a cel puțin două
valori crescute ale glicemiei bazale ori după TTG. Constatarea unei glicozuri pozitive va creea
suspiciunile diagnosticului, pe când o glicozurie negativă nu exclude diagnosticulul. Nu este
recomandat ca diagnosticul să se bazeze pe glucometrie individuală. Experții OMS folosesc
mai multe criterii de diagnosticare a diabetului zaharat:
➢ prezența simtomelor și o glicemie luată în orice moment al zilei, mai mare de
20mg/dl
➢ o glicemie mai mare sau egală cu 200mg/dl la două ore după 75 g glucoză (TTGO)
2.7. Diagnostic diferenţial
Diagnosticul diferențial se face cu alcoolismul, cu coma diabetică, traumatismele,

intoxicațiile, epilepsia, uremia, luesul sistemului nervos central, malaria, boala Addison.
Pentru a face diagnosticul diferențial al unui hiperglicemic de diabet cu alte cauze de
hiperglicemie se vor efectua teste speciale.
Diagnosticul diferenţial are în vedere deosebirea diabetului zaharat de o serie de alte
stări morbide asemănătoare şi anume:
Glicozuria renală, numită şi "diabetul renal": glicemia este normală, TTGO normal, dar
bolnavul are glicozurie, pentru că pragul renal de eliminare a glucozei este scăzut.
Glicozuriile paradiabetice, numite şi glicozurii alimentare, se observă în
supraalimentaţie, în obezitate, la hipertensivi, în unele discrinii (hipofizare, tiroidiene,
25
suprarenale, ovariene) sau uneori în insuficienţe hepatice (ciroze). Bolnavii nu prezintă semnele
clinice ale diabetului. Glicozuria nu depăşeşte 10 g %, iar glicemia nu trece de 1,25 g %o
dimineaţa. Aceste stări sunt numite de unii autori şi stări "prediabetice", urmând a sugera că ele
pot evolua spre un diabet adevărat. Alţii le numesc "diabete extrainsulare", adică diabete prin
tulburări în mecanismul de glicoreglare.
Diabetul insipid prezintă glicemia, textul de toleranță la glucoză normală, glicozuria
absentă, poliuria accentuată, iar densitatea urinii cuprinsă între 1001 - 1005 în comparație cu
densitatea urinii din diabetul zaharat clinic care este de 1030 - 1040. Diabetul renal este o
tulubopatie, glicozuria nu este prea importantă, glicemia a jeun și textul de toleranță la glucoză
sunt normale. Nu există convingerea ca diabetul renal are vreo legatură cu diabetul zaharat
deoarece nici un caz de diabet renal, în decurs de 10 ani nu s-a transformat în diabet zaharat.
Lactozuria din ultimele luni de sarcină și din primele luni de alăptare este confundată
mult prea des cu glicozuria, astfel se pune un diagnostic grăbit și greșit de diabet zaharat, ceea
ce duce la întreruperea fără motiv a alimentației sugarului. Aşadar, se v-a cere laboratorului să
precizeze dacă reacția pozitivă cu Nylander se datorează glucozei sau lactozei.
2.8. Tratament
Tratamentul profilactic
Prevenţia primară a diabetului zaharat s-a încercat prin mai multe modalităţi:
insulinoterapia preventivă, nicotinamida (o vitamină din grupul B, numită şi vitamina B3) este
un compus natural care, administrat perioade lungi de timp, pare a fi capabil să prevină
instalarea diabetului zaharat, la subiecţii predispuşi pentru această boală.
Tratamentul diabetului zaharat, deja declanşat, dar aflat în fază subclinică reprezintă un
domeniu de mare interes. În acest sens s-au folosit imunosupresoarele (azatioprima,
ciclosporina, glucocorticosteroizi, ciamexon, etc.) sau imunoregulatoare (levamisol, dapsone)
Prevenţia primară a diabetului zaharat de tip 1 s-a încercat prin mai multe modalităţi:
insulinoterapia preventivă, nicotinamida (o vitamină din grupul B, numită şi vitamina B3) este
un compus natural care, administrat perioade lungi de timp, pare a fi capabil să prevină
instalarea diabetului zaharat de tip 1, la subiecţii predispuşi pentru această boală.
26
Tratamentul diabetului zaharat de tip 1, deja declanşat, dar aflat în fază subclinică
reprezintă un domeniu de mare interes. În acest sens s-au folosit imunosupresoarele
(azatioprima, ciclosporina, glucocorticosteroizi, ciamexon, etc.) sau imunoregulatoare
(levamisol, dapsone)
Tratamentul igienico-dietetic
Regulile de igienă trebuie bine cunoscute de diabetici deoarece nerespectarea acestora
duce la apariția unor complicații severe. În general este recomandată:
➢ curățenia corporală fercventă (baie zilncă cu apă și săpun) urmată de schimbarea
lenjeriei de corp zilnice
➢ îngrijirea strictă a danturii
➢ igiena perfectă a organelor genitale, adeseori aceste infecții genitale reprezintă
punctul de plecare ale infecțiilor cu germeni rezistenți, predispuse fiind persoanele obeze.
➢ cea mai importantă este igiena membrelor inferioare, mai ales în cazul apariției
arteritei diabetice. În acest caz se urmărește echilibrarea diabeticului, renunțarea la fumat
obligatoriu, evitarea încălțămintei strâmte, a ciorapilor cu elastic, evitarea poziției picior peste
picior, loviturile la picioare iar tăiatul unghiilor va fi corect efectuat. În alte cazuri bolnavii vor
fi sfătuiți să-și ferească picioarele de surse de căldură iar în pat își vor schimba fercvent poziția.
Își vor spăla zilnic picioarele cu apă și săpun, uscarea se va realiza prin presare cu un prosop
moale iar eventualele micoze interdigitale vor fi tratate de specialistul dermatolog. După spălare
și uscare, picioarele vor fi pudrate cu talc, în cazul transpirațiilor. Tratamentul aseptic al
excoriațiilor și plăgilor este obligatoriu, gangrena fiind o cauză majoră.
Gangrena diabetică poate fi generată de arteriopatia și de neuropatia diabetică, fiind cea
mai gravă problemă a diabetului. Ea poate fi prevenită contribuind 3 factori:
➢ factorul neuropat
➢ microangiopatia diabetică
➢ factorul infecțios
Gangrena se prezintă sub două forme:
a) gangrena umedă, extensivă, instlându-se brusc în urma suprainfectării unei leziuni
declanșatoare. Bolnavul este febril, starea generală afectată, apare cetoacidoza iar fără
cooperarea dintre diabetolog-chirurg, bolnavul poate muri.
27
b) gangrena uscată apare pe fondul unei ischemii cronice progresive la nivelul halucelui
sau calcanean, de culoare vinețiu-negricioasă, cu dureri intense ajungând la autoamputație,
alteori apare ulcerul trofic plantar.
Tratament: Sulodexid 1 fiolă pe zi în perfuzie, pentoxifilin sau trental în perfuzie,
hemisuccinat de hidrocortizon, xilină intraarterial, antibiotice sau chiar intervenții chirurgicale.
Împreună cu tratamentul medicamentos, regimul reprezintă condiția esențială menținerii
vieții diabeticului aproape de normal. Principiile generale sunt:
➢ bolnavul trebuie să-și cunoască foarte bine regimul, conținutul de glucide pentru
fiecare aliment și să-l respecte
➢ bolnavul trebuie bine instruit asupra conținutului glucidic din alimente.
Bolnavul diabetic trebuie să cunoască cele 3 grupe importante de alimente interzise și
permise:
a) alimente ce nu conțin glucide sau conțin cantități reduse fiind consumate fără
restricție
b) alimente bogate în glucide interzise diabeticului
c) alimente cu cantități moderate de glucide consumate numai în cantități stabilite de
medic și cântărite.
d) cantitatea de glucide consumate zilnic să fie apropiată de cea a individului normal,
ținand cont de munca depusă, vârstă și sex
e) rația calorică să corespundă necesarului caloric organismului, raportată la vârstă, sex,
stările fiziologice și munca prestată
f) excluse vor fi glucidele concentrate ca: zahărul, produsele făinoase și zaharoase,etc
g) din alimentație nu vor lipsi proteinele animale cu valoare biologică (lapte, carne,
brânză, ouă, pește) și lipidele vegetale (uleiurile vegetale)
h) pâinea va fi împărțită cu exactitate pe felii și pe mese
i) din alimente nu vor lipsi fibrele, deoarece celulozicele din legume, fructe, cereale și
leguminoasele uscate scad glicemia și previn cancerul de colon
j) mesele vor fi repartizate la ore precise (dimineața, ora 11, prânz, ora17 și seara),
ultima masă servindu-se la ora 22 sub formă de gustare.
Tratamentul medicamentos
28
Pentru diabeticul de tip 1, insulina este indispensabilă, administrarea ei fiind prin injecții
subcutanate, numai in cazuri speciale indicate de medic se face intravenos (coma diabetică).
Există insuline cu acțiune rapidă și cu acțiune lentă.Se folosește în special insulina obișnuită cu
acțiune rapidă, cristalină sau ordinară ce poartă numele de Actrapid. În țara noastră se găsesc
flacoane cu insulină ce au 5 ml și 200 u.i. (unități internaționale), în alte țări există insuline cu
80 u.i. sau cu 100 u.i./ml. Insulina se extrage din pancreas de vacă. Pe lângă insulina romanească
care este insuficient purificată există și insuline pure, numite insuline monocomponente.
Acestea nu dau rezistență, nu dau reacții alergice fiind mai bine suportate, administrate
pe cale subcutanată, activitatea hipoglicemiantă începe la 20 - 30 minute de la injectare și
dispare în 6 - 7 ore. Pe cale intravenoasă începe imediat și dispare în 90 de minute. Bolnavul îşi
injectează singur insulina, de 3 ori pe zi cu 15 minute înaintea fiecărei mese principale
(dimineață, prânz și seară), dozele fiind stabilite în funcție de toleranța la glucide și sunt
obligatorii regulile:
a) o unitate internațională de insulină obișnuită echilibrează circa 2 g glucoză. Dacă
bolnavul elimină prin urină 20 g glucoză în 24 ore are nevoie de 10 u.i. insulină. Dacă după 10
u.i. dispare glicozuria, bolnavul este considerat echilibrat. În general, la copii și la adolescenți
se permite o glicozurie de 10 – 12 g în 24 ore, evitând o posibilă hipoglicemie.
b) glicozuria nu este întotdeauna utilă diagnosticului și tratamentului. La vârstnicii care
au complicații renale, tratamentul se realizează numai după valorile glicemiei.
c) repartizarea dozelor de insulină se face diferit în funcție de masă. Odoză de 60 u.i. se
repartizează diferențiat: 24 u.i. dimineața, 20 u.i. la prânz și 16 u.i. seara.
d) când nevoia de insulină depășește 60 u.i. zilnic, se apelează la insulina cu acțiune
lentă sau prelungită.
Insulinele cu acțiune prelungită, cu activitate medie sunt:
➢ H.G.Insulin S, cu debut la o oră și dispariția efectului la 12 - 14 ore
➢ Komb-Insulin S, cu debut la 45 - 60 minute și dispariția acțiunii la 9 - 12 ore
➢ Insulin semilente M.C., cu debut la o oră și sfârșit după 12 - 16 ore
➢ Rapitard Insulin, cu debut la o jumătate de oră de la administrare și dispariția
activității după 18 - 20 ore.
Dintre insulinele cu activitate prelungită se folosesc:
29
➢ Long-Insulin, cu debut la o oră de la administrare până la două ore și dispariția

activității după 20 - 24 ore
➢ Insulin Novolente,cu acțiune la o oră jumătate până la două ore și dispariția
activității după 20 – 24 ore.
Dintre insulinele monocomponente (bine purificate) sunt utilizate Monocomponent lent
și Monotard M.C.Insulin.
La copii și adolescenți este contraindicat tratamentul cu insulină lentă, aceasta
administrandu-se într-o singură priză pe zi. Sunt interzise amestecuri de insulină românească
cu orice tip de insulină, deoarece se inactivează. Flacoanele de insulină sunt păstrate tot timpul
la frigider și la loc uscat.
Insulina este indicată obligatoriu în următoarele cazuri:
1. toți copii diabetici
2. toți adulții diabetici subponderali cu glucozurie și hiperglicemie
3. toți bolnavii cu complicații acute
4. toți bolnavii care prezintă un debut brusc al simptomelor diabetului în cele trei luni
care preced examenul.
5. toate sarcinile care apar în cadrul unui diabet sau la care se observă o stare diabetică
subclinică.
Insulina este indicată în toate cazurile când boala nu poate fi stabilizată prin diete
alimentare, prin hipoglicemiante orale și exercițiu fizic.
La toți bolnavii la care diabetul a debutat într-o formă acută, chiar dacă este ușor sau
sever, trebuie aplicat tratamentul cu insulină. Orice diabetic netratat care are un surplus
considerabil de greutate nu va necesita insulină ori tratament cu hipoglicemiante, cu o
prezentare de hipoglicemie importantă de dimineață. Toți copii și diabeticii subponderali
necesită insulină dar mare importanță în echilibrarea diabeticilor este regimul alimentar, nu
tratamentul cu insulină. Un diabetic își poate stăpâni boala printr-o dietă hipocalorică prin
scăderea în greutate, prin posturi totale intermitente, prin hipoglicemiante orale și exerciții.
Complicațiile insulinoterapiei.
Hipoglicemia se datorează fie administrării în exces a insulinei, fie unei alimentaţii
deficite sau asocierii acestor două cauze, unui efort deosebit fără a reduce insulina sau a creșterii
30
corespunzătoare a cantităților de alimente. O altă cauză este neconsumarea întregii cantități de

alimente permise sau întârzierea prânzului un timp îndelungat după administrarea insulinei.
Alte cauze ale hipoglicemiei postinsulinice:
➢ supradozajul insulinei, vărsăturile, diareea, stabilizarea bolii, scăderea ponderală,
lichidarea stărilor toxice și a infecțiilor cu insulină și a prânzurilor din regim.
➢ instalarea unei cașecxii (stare generală proastă a organismului manifestată prin
scăderea temperaturii corpului, slăbire și astenie excesivă), cu epuizarea rezervelor de glicogen,
cum se întâmplă în bolile maligne sau în tuberculoză.
➢ neglijarea reducerii bruște a dozei de insulină imediat după naștere la gravidele
diabetice.
➢ insuficiența cardiacă acută, hemopatiile acute și insuficiențele corticosuprarenale.
Antidiabetice orale se adresează pacienților cu diabet zaharat de tip
2. Medicamentele la rândul lor au mecanisme diverse de acțiune, iar efectul lor depinde
întotdeauna de organismul pacientului care le primește, în principal de producția proprie de
insulină a pancreasului și de sensibilitatea, mai concret spus de răspunsul, la insulina produsă.
Organismul, la rândul său evoluează odată cu diabetul, astfel încât unele din medicamente nu
mai au efect după un anumit timp, chiar dacă se folosesc dozele maxime permise și se ajunge
în acest caz la nevoia de a folosi insulină, de cele mai multe ori împreună cu anumite
medicamente.
Clase de antidiabetice orale:
➢ Sulfoniluree: de generația I (Tolbutamid), de generația II-a (Glipizid, Diaprel,
Gliclazid), de generația III-a (Glimepirid, Amaryl);
➢ Buguanide: Metformin, Buformin;
➢ Meglitinide: NovoNorm (Repaglinidă);
➢ Glucobay (Acarboză);
➢ Actos (Pioglitazonă);
➢ Byetta (Exenatidă);
➢ Januvia (Sitagliptină).
Contraindicații ale utilizării antidiabeticelor orale:
➢ cetoacidoza diabetică;
➢ diabetul zaharat tip 1;
31
➢ sarcina;
➢ infecţiile;
➢ intervenţii chirurgicale;
➢ intoleranţa digestivă;
➢ infarct miocardic acut;
➢ insuficienţa renală;
➢ afecţiunile hepatice active.
Tratamentul chirurgical
În intervenții chirurgicale un diabetic trebuie pregătit prin introducerea în tratament a
insulinei chiar dacă afecțiunea este de tip 2, insulinoindependent. Această modificare a
medicației antidiabetice trebuie aplicată cu 20 ore înaintea intervenției chirurgicale și continuă
încă 24 - 48 ore postoperator la aprecierea medicului diabetolog.
În mod obișnuit nu prezintă riscuri mari, obiectivul fiind echilibrarea metabolică.
Îngrijirea postoperatorie trebuie realizată cu competență. În timpul operației și după, chirurgul
trebuie pregătit și dotat cu tot arsenalul terapeutic necesar unei intervenții specifice (sondă
vezicală, antidiabetice, heparină).
Transplantul de pancreas prezintă mari riscuri, deci nu este o metodă aplicată curent.
Transplantul de celule beta-pancreatice este o metodă limitată deoarece necesită
tratament imunosuspensor cu efecte secundare și dificultăți în obținerea celulelor necesare.
Pancreasul artificial este încă în studiu, nu s-a introdus în practică.
Preparatele insulinice noi, doar insulina Lispro verificată, cele cu acțiune prelungită sunt
în studiu.
Stoparea precoce a evoluției diabetului zaharat de tip 1, aceasta fiind o boală autoimună
s-au folosit imuno-suspensoare (Azatioprina, Ciclosprina, Ciamexonal,etc).
2.9. Evoluție, prognostic, complicații
Evoluție
32
Diabetul zaharat este caracterizat prin hiperglicemie și glicozurie, poliurie, polidipsie,

polifagie și scădere în greutate reprezentând un stadiu foarte avansat al bolii.
Boala evoluează în patru stadii:
a) prediabet sau diabet potențial, încadrându-se persoanele cu ambii părinți diabetici sau
unul din părinţi cu rude diabetice, femeile care au născut un copil de peste 4 kg, cele cu avorturi
spontane, cu glicozurie și persoanele obeze.
b) diabetul latent corespunde perioadei când testul de toleranță la glucoză și cortizon
este pozitiv cu aspect patologic
c) diabetul chimic, asimptomatic sau subclinic în care curba hiperglicemiei provocate
evidențiază boala
d) diabetul zaharat clinic manifest caracterizat prin hiperglicemi a jeun (pe nemâncate)
cu poliurie, polidipsie, glicozurie și scădere în greutate. Trecerea de la un stadiu la altul poate
să nu apară deloc, să evolueze foarte lent, să fie rapidă sau chiar explozivă. Ultima posibilitate
este întâlnită mai ales la copii.
Complicații
Pe termen lung, persoanele cu diabet pot prezenta numeroase complicaţii severe. Unele
dintre aceste complicaţii debutează în primele luni de la instalarea diabetului, însă majoritatea
apar numai după câţiva ani. Cele mai multe complicaţii sunt progresive. Cu cât pacienţii îşi pot
controla mai bine valoarea glicemiei, cu atât riscul apariţiei sau agravării complicaţiilor se
reduce.
Creşterea glicemiei conduce atât la îngustarea vaselor sanguine de calibru redus, cât şi
a vaselor mari. În pereţii vaselor sanguine mici se acumulează substanţe zaharidice complexe,
determinând îngroşarea şi creşterea permeabilităţii acestora. Aportul sanguin tisular se reduce
progresiv, în special la nivelul tegumentului şi nervilor.
Controlul inadecvat al glicemiei conduce şi la creşterea concentaţiei lipidelor sanguine,
cu apariţia aterosclerozei şi diminuarea fluxului sanguin prin vasele mari. Ateroscleroza este de
2 - 6 ori mai frecventă la persoanele cu diabet decât la cele fără această boală şi tinde să apară
la vârste mai tinere.
În timp, creşterea glicemiei şi tulburările circulatorii conduc la apariţia de leziuni ale
inimii, creierului, membrelor, globilor oculari, rinichilor, nervilor şi tegumentului, cu apariţia
anginei, insuficienţei cardiace, accidentelor vasculare cerebrale, crampelor musculare la mers
33
(claudicaţie), scăderea acuităţii vizuale, insuficienţă renală, tulburări neurologice (neuropatii)

şi degradarea pielii. Infarctul şi accidentul vascular cerebral sunt boli mai frecvente la
persoanele cu diabet.
Tulburările circulatorii cutanate conduc la apariţia ulceraţiilor şi infecţiilor, iar plăgile
se vindecă mai greu. Persoanele cu diabet au risc crescut de a face ulceraţii şi infecţii ale
picioarelor sau gambelor. Adeseori, aceste leziuni se vindecă lent sau deloc, astfel încât devine
necesară amputarea segmentului afectat.
Aceşti pacienţi dezvoltă adeseori infecţii bacteriene şi fungice, de obicei la nivel cutanat.
Când nivelul glicemiei este ridicat, globulele albe nu pot combate infecţiile în mod eficace.
Orice infecţie care apare are evoluţie mai severă decât în mod normal.
Leziunile vaselor sanguine de la nivelul globilor oculari pot conduce la pierderea vederii
(retinopatie diabetică). Aceste vase pot fi blocate prin intervenţie chirurgicală laser, fiind astfel
prevenite leziunile retiniene. Ca urmare, persoanele cu diabet ar trebui să efectueze anual un
examen oftalmologic prin care să fie depistate precoce leziunile oculare.
Apar tulburări funcţionale renale, care uneori evoluează către insuficienţă renală ce
necesită dializă sau transplant renal. De obicei medicii analizează urina persoanelor cu diabet
pentru a depista creşterea eliminării de proteine (albumină), care este un semn precoce de
afectare renală. La primul semn de complicaţii renale, pacienţii primesc de obicei tratament cu
inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei (IECA), medicamente care reduc rata de
deteriorare a funcţiilor renale.
Leziunile nervilor se manifestă în mai multe moduri. Când este afectat un singur nerv,
apare brusc senzaţie de slăbiciune la nivelul unui membru superior sau inferior. În caz de leziuni
ale nervilor mâinilor şi picioarelor (polineuropatie diabetică), pacienţii prezintă tulburări de
sensibilitate, senzaţie de furnicături sau durere şi slăbiciune la nivelul segmentelor afectate.
Afectarea nervilor cutanaţi cresc riscul de leziuni tegumentare repetate, deoarece indivizii nu
pot percepe variaţiile de presiune şi temperatură.
Prognostic
Viitorul bolnavului este dependent de complicaţiile ce pot surveni; acestea, la rândul
lor, sunt strâns legate de modul de tratament. înainte de era insulinică, majoritatea diabeticilor
mureau în comă diabetică; de la introducerea insulinei, media de supravieţuire a crescut,
34
considerabil şi, împreună cu aceasta, posibilitatea apariţiei complicaţiilor cronice, dominate de

macro şi microangiopatie.
Un rol important în schimbarea prognosticului îl au şi antibioticele, care pot fi
administrate în unele din complicaţiile diabetului, cum ar fi: tuberculoza pulmonară.
Prognosticul funcţional şi capacitatea de muncă sunt de asemenea subordonate
numărului şi gravităţii complicaţiilor. Un diabetic corect tratat, menţinut în echilibru metabolic,
fără complicaţii, poate desfăşura o viaţă normală şi familială apropiată de a individului normal.
Ca în nici o altă boală, prognosticul ţine în diabet, în egală măsură, de sfatul competent
al medicului şi de cuminţenia bolnavului, care aici se cheamă disciplină.
2.10. Profilaxia
Diabeticii nu trebuie să se căsătorească între ei deoarece urmașii lor vor suferi de aceeași
boală. Ei se pot căsători cu o persoană din familii indemne de această boală, reducând riscul
unui descendent diabetic. La rândul lor copii nu au voie să se căsătorască decât cu membrii unor
familii nediabetice. Wilder sugerează că bolnavii diabetici ar trebui să se limiteze la 1 - 2 copii.
Corectarea și prevenirea obezității reprezintă mijlocul cel mai important care stă la dispoziție
în profilaxia diabetului. După vârsta de 35 de ani greutatea comparată trebuie să fie la nivelul
standardului sau puțin dedesubt.
CAPITOLUL III
SUPRAVEGHEREA PACIENTULUI DE LA INTERNARE PÂNĂ LA EXTERNARE
ŞI EFECTUAREA TEHNICILOR IMPUSE DE AFECŢIUNE
3.1. Internarea pacientului în spital
Internarea în spital constituie pentru fiecare bolnav o etapă deosebită deoarece se
35
realizează în scopul vindecării sale, dar se întrerup legăturile permanente cu munca, familia şi
prietenii.
Asistenta medicală pregăteşte bolnavul şi ajută medicul la efectuarea examinărilor de
urgenţă.
3.2. Asigurarea condiţiilor optime de spitalizare
Scopul spitalizării pacienţilor, în majoritatea cazurilor este vindecarea. Pentru a realiza

acest lucru trebuie create condiţii prielnice, necesare ridicării forţei de apărare a organismului
şi scoaterea lui de sub influenţe nocive ale mediului înconjurător.
Asistentul medical va petrece cât mai mult timp printre pacienţi discutând cu ei, de
multe ori simpla prezenţă având un efect benefic asupra pacientului, liniştindu-l mai bine decât
orice medicaţie.
Odihna fizică şi psihică a pacienţilor trebuie să fie respectată.
Se vor asigura pacienţilor condiţii igienice de spitalizare, prin saloane curate, lenjerie
de pat şi de corp curate. Pacienţi vor fi ajutaţi să se încadreze în regimurile tipice ale spitalului.
Pentru îngrijirea bolnavilor imobilizaţi la pat, cele mai corespunzătoare sunt paturile cu
somiere de tip Dr. Iupu prevăzute cu utilaj, accesoriu, masă pentru alimentaţie, citit,
rezemătoare, noptiere sau sertar. La bolnavii agitaţi patul va avea apărători laterale pentru ca
bolnavul să nu cadă şi să nu se rănească. Salteaua va fi confecţionată de preferinţă din material
plastic, cu structură de burete, care asigură o suprafaţă mai comodă bolnavului şi igiena poate
fi mai uşor de întreţinut.
Este bine ca aceşti bolnavi să fie amplasaţi în camere mici, liniştite, să aibă totul la
îndemână, lampă, sonerie, etc. Patul nu va fi aşezat lângă fereastră sau prea aproape de uşă,
întrucât face dificilă protejarea bolnavilor contra curenţilor de aer. La bolnavii care prezintă
perturbările funcţiilor sfincterice este recomandat ca urinarul să fie aşezat la îndemâna
bolnavului.
3.3. Asigurarea condiţiilor igienice pacienţilor internaţi
36
Pregătirea patului şi accesoriilor lui

Patul bolnavului este mobilierul cel mai important din salon, unde bolnavul işi petrece
majoritatea timpului de boală.Acesta trebuie să prezinte următoarele:
➢ să fie comod;
➢ să fie uşor de manipulat şi curăţat pentru ca îngrijirile, investigaţile şi tratamentele
aplicate să nu fie împiedicate;
➢ să fie confecţionat din tuburi uşoare de metal, dar rezistente pentru a putea fi mişcat
fără prea mari eforturi;
➢ să fie vopsit cu alb pentru a uşura curăţirea;
➢ dimensiunile necesare pentru a satisface toate cerinţele necesare odihnei şi
manevrării bolnavului (lungime 2 metri, înălţime 60 centimetri, lăţime 80 - 90 centimetri).
Accesoriile patului sunt: saltea, 1 - 2 perne, 1 - 2 pături; lenjeria de pat: 2 cearceafuri, 1 - 2 feţe
pernă; muşama.
Schimbarea lenjeriei de pat

Odihna la pat îşi atinge scopul terapeutic numai dacă patul asigură bolnavului maximum
de confort şi căldură uniformă. Aceasta presupune pregătirea şi reîmprospătarea patului. În
general pentru acest proces pregătirea sau schimbarea unui pat gol este nevoie de două asistente.
Materialele necesare schimbări patului sunt: cearşaf simplu, cearşaf plic, două feţe de
pernă, una-două pături, două perne, sac pentru lenjeria murdară.
Se execută de obicei dimineaţa, înainte de curăţenie, după măsurarea temperaturii,
luarea pulsului şi toaleta pacientului, dar la nevoie, se efectuează de mai multe ori pe zi. Există
două posibilităţi care ţin seama de starea generală a pacientului şi de posibilităţile de a-l mişca,
astfel:
➢ când pacientul se poate întoarce în decubit lateral, schimbarea lenjeriei se face în
lungimea patului
➢ când pacientul poate fi sprijinit, în poziţie şezând, schimbarea se face în lăţime. În
cazul de faţă se pot folosi ambele metode.
Materialele necesare sunt: cearşaf simplu, cearşaf plic, două feţe de pernă, o pătură, 1
- 2 perne, paravan, sac de rufe. Lenjeria se aşează pe scaun în ordinea priorităţii, împăturită
37
astfel:
➢ pătura şi cearşaful de sub pătura se împăturesc fiecare în trei, sub formă de armonică
➢ aleza se rulează împreună cu muşamaua fie în lăţime, fie în lungime
➢ cearşaful se rulează în lungime sau în lăţime în funcţie de metoda aleasă.
Pentru efectuarea ambelor metode este nevoie de două asistente. Când pacientul este
întors în decubit lateral, schimbarea lenjeriei se face în lungimea patului. Cele două asistente se
aşează de o parte şi de alta a patului. Pacientul rămâne acoperit până la schimbarea cearşafului
de sub pătură.
Asistenta din dreapta prinde pacientul cu mâna dreaptă în axila dreaptă, îl ridică uşor,
iar cea din stânga introduce sub umeri sprijinindu-i capul pe antebraţ, apoi trage perna uşor spre
marginea patului. Se deplasează în dreptul genunchilor introducând mâna stângă sub genunchii
acestuia şi flectându-i puţin. Din această poziţie se întoarce în decubit lateral sprijinit în
regiunea omoplaţilor şi a genunchilor. Asistenta din stânga rulează cearşaful împreună cu
muşamaua şi aleza murdară până la spatele pacientului. Se derulează cearşaful curat, muşamaua
şi aleza, se întinde bine şi cu mişcări blânde se readuce pacientul în decubit dorsal. Pentru a
aduce pacientul în decubit lateral stâng, asistenta din stânga procedează la fel. Lenjeria murdară
se rulează mai departe, se îndepărtează şi se introduce în sacul de rufe murdare apoi derulează
lenjeria curată iar pacientul este readus la decubit dorsal.
Pătura de deasupra pacientului se împătureşte în trei iar pacientul rămâne acoperit cu
cearşaful folosit. Cearşaful curat se aşează astfel încât una din marginile libere să ajungă sub
bărbia pacientului. Cu o mână se prinde cearşaful murdar iar cu cealaltă cel curat. Cu o mişcare
spre picioare, se îndepărtează cel murdar şi se acoperă cu cel curat. Peste el se aşează pătura, se
pliază deasupra degetelor de la picioare.
După efectuarea procedurii asistenta trebuie să se asigure că pacientul este aşezat cât
mai comod. Când pacientul poate fi aşezat în poziţie şezând, schimbarea lenjeriei se face pe
lăţimea patului.
Una din cele două asistente sprijină pacientul, cealaltă rulează lenjeria murdară, aşează
şi derulează cearşaful curat, iar lenjeria murdară o introduce în sacul de rufe murdare. Pacientul
este readus în decubit dorsal iar mai departe se desfăşoară conform procedurii descrise anterior.
Asigurarea igienei personale, corporale şi vestimentare a bolnavului
38
Asigurarea igienei generale este necesară pentru a preveni apariţia unor complicaţii
nedorite.
Baia generală este obligatorie pentru bolanavi înaintea intervenţilor chirurgicale,
preferabil seara după digestie sau dimineaţa înainte de masă.
Scopul este de menţinere a tegumentelor într-o stare de perfectă curăţenie în vederea
prevenirii unor complicaţii cutanate pentru stimularea funcţiei pielii care are rol important în
apărarea organismului şi pentru asigurarea unei stări de confort fizic şi psihic, stare de bine
necesară bolnavului.
Prin toaleta de dimineaţa se îndepărtează de pe suprafaţa pielii, stratul cornos descuamat
şi impregnat cu secretia glandelor sebacee şi sudoripare,îngrijirea cavităţii bucale reprezintă o
măsura de igienă care trebuie respectată în fiecare zi, dimineaţa şi seara.
Observarea poziţiei bolnavului în pat

Poziţia bolnavului în pat trebuie să fie cât mai adecvată pentru a obţine odihna necesară
organismului.
De multe ori însă bolnavii preferă poziţia ghemuit pentru a ameliora durerea.
Pentru a evita escarele de decubit la nivelul muşchilor şi coapselor precum şi a
muşchilor spatelui se va practica masajul pentru a menţine în limite normale volumul şi tonusul
muscular.
Schimbarea poziţiei şi mobilizarea bolnavului

Schimbarea poziţiei bolnavului realizează împiedicarea apariţiei complicaţiilor.
Mişcările pasive ale bolnavului pentru schimbarea poziţiei se realizează de către două
asistente. Se va menţine în poziţia schimbată, dar nu mai mult de 30 minute.
Mobilizarea bolnavilor se face numai cu supravegherea atentă a funcţilor vitale şi
vegetative.
Primele mişcări vor fi foarte simple: de flexie şi extensie, rotaţia capului, mişcarea
degetelor, apoi a membrelor superioare şi inferioare. După câteva exerciţii îmbinate cu
gimnastica respiratorie, bolnavul va fi ajutat să se ridice în poziţie sezândă. Dacă stabilitatea
bolnavului va fi suficientă, este aşezat la marginea patului, prelungit progresiv această poziţie.
39
Bolnavul este ajutat de două asistente care îi vor ridica în poziţie ortostatică începând
cu paşi mărunţi şi foarte lenţi până ce bolnavul se poate deplasa singur. Reeducarea trebuie
făcută cu grijă şi foarte atent. Numeroşi bolnavi simţindu-se în siguranţă fac prima lor plimbare
în salon.
Captarea eliminărilor
Eliminarea reprezintă necesitatea organismului de a se debarasa de substanţele
nefolositoare, vătămătoare, rezultate prin metabolism. Excreţia deşeurilor se realizează prin
diferite căi: aparatul renal - urina, piele - transpiraţia/perspiraţia, aparatul respirator, aparatul
digestiv - scaun, aparatul genital. În stâri patologice apar eliminări pe cale digestivă sub forma
vărsăturilor sau pe cale respiratorie – sputa.
Captarea dejecţiilor fiziologice şi patologice contribuie la îmbogăţirea simptomatologiei
bolilor care, uneori, au o importanţă hotărâtoare în stabilirea diagnosticului. Captarea
eliminărilor trebuie făcută astfel încât salonul sau patul să rămână curate, incomodarea celorlalţi
bolnavi să fie minimă, să se prevină infecţiile nosocomiale iar pacientul să fie cât mai puţin
traumatizat atât fizic cât şi psihic.
Materialele necesare pentru a realiza captarea eliminărilor unui pacient spitalizat sunt:
prosoape, acoperitoare din flanelă, paravan, muşama şi aleză, materiale pentru toaleta mâinilor,
mănuşi, ploscă, bazinet, urinare pentru femei şi bărbaţi, tăviţă renală. În funcţie de produsul
captat se pregăteşte bolnavul psihic şi fizic.
În vederea captării materiilor fecale la bolnavul imobilizat, se urmăreşte: separarea
patului bolnavului de restul salonului, cu un paravan, după care se îndepărtează pătura şi
cearşaful care acoperă bolnavul, se protejează patul cu muşama şi aleză, se dezbracă şi se ridică
bolnavul apoi, se introduce bazinetul încălzit sub regiunea sacrală; se acoperă bolnavul până la
terminarea actului defecării. După toaletarea regiunii perianale, se îndepărtează bazinetul cu
atenţie, se acoperă cu capacul şi se îndepărtează din salon. Se strâng materialele folosite, se
îmbracă bolnavul, se acoperă şi se aeriseşte salonul. Se spală mâinile bolnavului. Scaunul
acoperit se păstrează pentru vizita medicală în locuri special amenajate. Analiza caracteristicilor
fiziologice şi patologice ale materialelor fecale şi descoperirea modificărilor lor patologice
conduc la indicii precise în vederea stabilirii diagnosticului în cazul tromboflebitei hemoroidale.
Pentru colectarea vărsăturilor se aşează bolnavul, în funcţie de starea generală, in
40
poziţie şezând sau în decubit dorsal cu capul întors într-o parte, protejându-i-se gâtul cu un
prosop. Se acoperă patul cu muşama şi aleză; se îndepărtează proteza, dacă este cazul; se oferă
tăviţa renală. Pacientul va fi susţinut permanent iar la final va primi un pahar cu apă pentru a-
şi clăti gura, cuburi de gheaţă şi lichide reci în cantităţi mici. Se şterge faţa şi se pun comprese
reci pe frunte. Vărsătura se păstrează pentru vizita medicului, notându-se în foaia de
temperatură caracterul şi frecvenţa acesteia. Se spală recipientele, se dezinfectează urmând a fi
sterilizate prin fierbere sau autoclavare.
Aspectul şi caracteristicile fiziopatologice ale vărsăturilor (hematemeza) sunt extrem de
utile în diagnosticarea varicelor esofagiene.
Analiza de urină este una dintre cele mai frecvente examinări de laborator, deoarece, în
afară de starea funcţională a rinichilor şi a căilor urinare, reflectă şi insuficienţa circulatorie cu
formare de edeme (oligurie) precum şi alte modificări din organism.
Pentru examenul fizic, urina trebuie recoltată timp de 24 de ore. Pentru colectarea urinei
se utilizează vase cilindrice gradate. În cursul examenului fizic se determină: cantitatea,
aspectul, culoarea, mirosul şi densitatea acesteia.
Pentru examenul chimic curent se trimite o probă de 100 – 150 ml din urina colectată
timp de 24 de ore sau din urina, proaspătă, de dimineaţă. Recoltarea se face în recipiente absolut
curate, clătite cu apă distilată, ca să nu-i schimbe compoziţia.
Pentru urocultură recoltarea urinei se face în condiţii sterile, după toaleta riguroasă a
zonei genitale cu apă caldă şi săpun şi limpezită cu ser fiziologic, într-un recipient steril, din
jetul mijlociu după ce prima parte a jetului a spălat canalul uretral. Recipientul şi dopul acestuia
se manevrează cu atenţie până la închidere pentru a evita contaminarea şi se va preda în maxim
două ore de la recoltare. Urina trebuie imediat însămânţată. Dacă acest lucru nu este posibil,
atunci trebuie ţinută la frigider la temperatura de circa +4°C.
3.4. Supravegherea funcţiilor vitale şi vegetative
Încă din prima zi de la internare a bolnavului, asistenta medicală înregistrează în foaia

de observaţie: respiraţia, pulsul, tensiunea arterială, temperatura, acest lucru se efectuează pe
întreaga perioadă de internare.
41
Temperatura
Este o constantă biologică care variază în mod normal între 36-37°C datorită procesului
de termoreglare. Ea se măsoara la nivelul axilei, plicii inghinale, în cavitatea bucală, vagin şi
rect cu ajutorul termometrului. Temperatura se notează cu creion albastru, linie continuă, pentru
fiecare spaţiu cuprins între două linii orizontale se socotesc două zecimi de grad.
Creşterea temperaturii locale sau generale furnizează importante indicii privind starea
generală a pacientului.
Pulsul
Reprezintă expansiunea ritmică a arterelor care se comprimă pe un plan dur (os).
Principalele locuri de măsurare a pulsului sunt: artera temporală, carotida, brahială, radială,
femurală.
Notarea în foaia de temperatură se face cu culoare roşie, linie continuă, fiecare abcisă
reprezentând patru pulsaţii. Valoarea normală la adulţi este 60 – 80 pulsaţii/minut.
Respiraţia
Este aportul de oxigen necesar proceselor vitale ale organismului. Se notează în foaia
de observaţie cu pix, creion de culoare albastră, pentru fiecare spaţiu cuprins între cele două
linii orizontale se socoteşte o respiraţie.
Valoarea normală la adult este 16 - 18 respiraţii/minut.
Tensiunea arterială
Reprezintă presiunea exercitată de sângele circulant asupra pereţilor arteriali. Factorii
care determină tensiunea arterială sunt: debitul cardiac, forţa de contracţie a inimii, elasticitatea
şi calibrul vaselor şi vâscozitatea sângelui. Tensiunea arterială se notează cu creion de culoare
roşie, cifric sau grafic.
Diureza
Reprezintă cantitatea de urină eliminată de organism timp de 24 ore. Se determină zilnic
de către asistenta medicală care colectează urina în vase curate şi gradate. În cazurile studiate
42
diureza are valori normale (1200 - 1800 ml/24h la bărbaţi şi 1000 - 1400 ml/24h la femei). În
primele zile postoperator poate fi uşor scăzută din cauza aportului redus de lichide.
Tranzitul intestinal
Urmărirea tranzitului intestinal este inclusă în atribuţiile asistentei medicale. Va fi
urmărită reluarea tranzitului intestinal pentru gaze şi materii fecale postoperator. Bolnavul va
urma un regim alimentar care să prevină stările de constipaţie. Dacă totuşi acestea vor exista,
se administrează bolnavului purgative sau se vor face clisme.
Faciesul şi tegumentele
Expresia feţei poate traduce durere, anxietate, deprimare, interes sau dezinteres. De
aceea ea trebuie urmărită pentru a putea fi luate măsurile necesare. Tegumentele pot fi palide,
eritematoase, cianotice, transpirate în funcţie de starea bolnavului.
3.5. Alimentaţia pacientului
Alimentaţia este una din cele mai importante probleme ale îngrijirii bolnavilor. Este
necesară asigurarea aportului caloric pentru menţinerea forţelor fizice ale bolnavilor. Este
importantă stabilirea regimului alimentar adecvat pentru asigurarea condiţilor de vindecare.
Orice pacient diagnosticat cu diabet zaharat trebuie să menţină o glicemie normală. De
aceea, pe lângă tratamentul medicamentos, tratamentul dietetic are o importanţă deosebită în
toate tipurile de diabet zaharat. Cantitatea de glucide este stabilită de medic şi oscilează între
120 şi 200 de g/zi (faţă de 300 - 350 g cât reprezintă, de obicei, consumul zilnic pentru un adult
nediabetic). Restricţia făcută la glucide se compensează caloric cu alte alimente, care nu conţin
glucide (albumine, grăsimi, verdeţuri) şi din care bolnavul poate mânca atât cât să se sature.
Alimentele care se pot consuma fără restricţii:
➢ carnea, peştele de toate sorturile, mezelurile de orice fel, organe, conserve de carne
şi peste;
➢ brânzeturile fermentate toate (telemea, caşcaval, brânză de burduf, brânzeturi
topite), brânza de vaci, caşul, urda;
43
➢ ouă, sub orice formă;

➢ grăsimi: unt, smântână, frişcă, untură, slănină, uleiuri vegetale de orice tip;
➢ legume cu conţinut sub 5% glucide: andive, ardei gras, castraveţi, ciuperci,
conopidă, dovlecei, fasole verde, lobodă, roşii, ridichi, salată verde, spanac, varză, vinete, bame,
în cantităţi rezonabile;
➢ fructe cu conţinut sub 5% glucide: pepene galben şi verde, nuci, grapefruit, lămâi
în cantităţi potrivite;
➢ băuturi nealcoolice;
➢ preparatele cu zaharină.
Alimentele interzise în diabetul zaharat:
➢ zahărul şi toate produsele zaharoase;
➢ prăjiturile de orice fel, preparate cu zahăr;
➢ bomboane, ciocolată, rahat, halva;
➢ siropuri;
➢ biscuiţi preparaţi cu zahăr, îngheţată;
➢ fructe bogate în zaharoză: struguri, pere bergamote, curmale, stafide, smochine,
castane;
➢ toate băuturile alcoolice, mustul.
Alimente care trebuie consumate numai cântărite
➢ pâine care conţine în medie 50 g% glucide;
➢ pastele fainoase şi derivatele de cereale: fidea, tăiţei, macaroane, spaghete, orez,
griş, care cântărite crude au în jur de 70 g% glucide, iar în stare fiartă conţin numai 20 g%
glucide (în apă, glucidele se diluează);
➢ laptele dulce sau bătut, iaurtul, brânza de vaci, caşul, urda - care conţin în medie 4
g% glucide;
➢ legumele cu un conţinut până la 10 g% glucide: ceapa, morcovul, pătrunjelul
rădăcină, prazul, ţelina, sfecla;
➢ legume cu un conţinut de 15 g% glucide: mazăre verde boabe, păstârnac;
➢ legume cu conţinut până la 10 g% glucide: căpşuni, cireşe de mai, coacăze roşii,
corcoduşe, portocale (cântărite fără coajă), mandarine, alune, mere creţeşti sau domneşti, fragi;
44
➢ fructe cu conţinut până la 15 g% glucide: afine, cireşe de iunie, dude, gutui, mere
ionatane, piersici, zmeură, caise;
➢ fructe cu conţinut până la 20 g% glucide: struguri, prune, pere bergamote, banane.
3.6. Administrarea medicamentelor şi hidratarea organismului
Medicamentele sunt substanţe (de origine minerală, animală, vegetală sau chimice de
sinteză) transformate prin operaţii farmaceutice într-o formă de administrare (comprimate,
fiole) folosite pentru prevenirea, ameliorarea bolilor sau vindecarea bolnavilor.
Destinate uzual extern şi intern, medicamentele se administrează pe căi diferite:
a. directe: suprafaţa cutanată şi a mucoaselor digestive (orală, sublinguală, gastrică,
intestinală), respiratorie (nazală, traheo-bronşică), urinară (uretrală).
b. indirecte (parenterală): ţesut celular subcutanat, ţesut celular muscular, intravenos,
intradermic.
Insuline cu acţiune intermediară:
Izophan - Insulina, care se găseşte în flacoane de 5 ml, conţinând 200 u. insulină.
Acţiunea sa începe la o oră de la injectare, are un efect maxim de acţiune între 3 - 8 ore şi
dispare la 12 - 14 ore.
Komb - Insulina este preparată din pancreas de vacă sau de porc. Este compusă din o
parte insulină ordinară şi două părţi insulină intermediară. Acţiunea sa debutează la 45 - 60
minute de la injectare, are un efect maxim între 1 1/2 şi 4 ore şi dispare între 9 - 12 ore.
HG - Insulina este o soluţie limpede de insulină bovină, al cărei efect de acţiune întârziat
este obţinut prin adăugarea de globulină wanna bine purificată. Debutul acţiunii este la o oră,
atinge maximum între 3 - 7 ore şi o durată de acţiune de 12 - 16 ore. Se injectează cu 1 oră
înaintea meselor de dimineaţă şi seara.
Insuline cu acţiune prelungită de 24 ore:
Protamin - Zinc - Insulina - soluţie cu pH uşor alcalin. Acţiunea sa apare la 3 ore de la
injectare, este maximă la 10 - 14 ore şi dispare după 24 ore.
45
Insulina Novo - Lente (Insulina - Zinc - mixtă) se prezintă sub formă de flacoane de 10
ml, conţinând 400 u. insulină precipitată cu zinc. Acţiunea sa începe la 1 oră de la administrare,
are un efect maxim între 7 - 14 ore şi o durată de acţiune de până la 22 - 24 ore.
Long - Insulina este un amestec de insulină cristalizată şi insulină amorfă de porc.
Acţiunea sa debutează la o oră de la injectarea subcutanată, are un efect maxim de 3 - 8 ore
după injectare şi o durată de acţiune de 18 - 24 ore. Se administrează sub forma unei singure
injecţii, în doze ce pot să ajungă până la 80 u./zi, dimineaţa sau cu o oră înaintea mesei. Se
prezintă în formă de flacoane de 10 ml, conţinând 400 u. insulină pe flacon.
În ultimii ani, în tratamentul cu insulină al bolnavilor diabetici s-a introdus o categorie
de insuline care poartă numele de "Monocomponente". Dintre acestea menţionăm:
Actropid - insulină porcină de tip insulină obişnuită monocomponentă, cu o durată de
acţiune de 6 - 7 ore şi maximum de efect hipoglicemiant între 2 - 5 ore după injectare. Se găseşte
în flacoane de 10 ml dozate la 40 u.i./ml. Se administrează subcutanat (de 3 ori pe zi înaintea
meselor principale) şi intravenos.
Insulina semilentă MC (suspensie neutră de insulină de porc amorfă). Are o durată de
acţiune între 1 - 16 ore, cu maximum de efect între 5 - 10 ore de la injectare. Se administrează
de 2 ori pe zi (dimineaţa şi seara).
Monocomponent lent - insulina este novo-lent insulina preparată în mod special; are
acelaşi mod de activitate ca novo-lent insulina.
Monotard - insulina este o soluţie neutră de insulină de porc, 30% în stare amorfă şi
70% în formă cristalină; se administrează o singură dată pe zi, având o durată de acţiune între
2 - 22 ore de la injectare, cu un maximum de efect hipoglicemiant între 7 - 15 ore.
Rapitard MC - insulina este un amestec de insulină de tip actropid cu insulină semilentă
de origine bovină. Are o durată de acţiune care începe la o oră de la injectare şi durează 18 - 20
ore. Se pot face una sau două prize pe zi.
Reguli în tratamentul cu insulină:
➢ insulinele vor fi păstrate la rece (4 - 7°C), în locuri uscate, ferite de îngheţ;
➢ insulinele se agită înainte de folosire;
➢ insulina trasă în seringă se injectează imediat;
➢ singura insulină care se poate injecta intravenos în caz de comă este insulina
ordinară; toate celelalte numai subcutanat;
46
➢ insulinele cu zinc nu se pot amesteca decât între ele;

➢ amestecul de insuline este bine să se facă în momentul injectării;
➢ seringa se fierbe zilnic, cel puţin o dată timp de 30 minute din momentul când apa
începe să fiarbă;
➢ între o injecţie şi alta seringa poate fi păstrată în alcool, însă pentru fiecare injecţie
acul folosit trebuie să fie sterilizat prin fierbere;
➢ păstrată în alcool, seringa va fi spălată cu apă distilată;
➢ bolnavul se va spăla pe mâini înainte de fiecare injecţie; va şterge bine cu alcool
medicinal locul de injectare (lăsându-l să se usuce prin evaporare), după care va injecta s.c.
cantitatea necesară de insulină. Locul de injectare este bine să fie schimbat în permanenţă (sau
insulină asociată cu hialuronidoza).
Efectele secundare ale tratamentului cu insulina
1. Reacţii alergice: se manifestă sub două forme:
➢ papulă eritematoasă
➢ nodul indurat subcutanat, care poate duce la lipodistrofii
Se mai descriu: urticarie pe pleoape şi faţă, greaţă, vărsături, dureri abdominale,
tulburări respiratorii, tulburări cardiovasculare (tahicardie, palpitaţii).
Insulinele bovine sunt mai alergizante decât cele porcine, sau umane.
Insulino-rezistenţa: starea de hiposensibilitate la insulină. Pfeiffer consideră că dacă
necesarul de insulină depăşeşte 60 u.i. zilnic, este vorba de o insulino-rezistenţă.
Hipoglicemia: cel mai frecvent accident provocat de insulină la diabetici.
Lipodistrofia insulinică: frecvent întâlnită.
Tulburări de vedere: sunt reversibile într-un timp de 10 - 12 zile.
3.7. Recoltarea produselor biologice şi patologice
Pregătirea psihică a bolnavului se încadrează în munca de educaţie şi linişte a bolnavului

din momentul primirii în secţie.
Atitudinea faţă de bolnav trebuie să reflecte dorinţa permanentă de a-l ajuta.
În pregătirea examinărilor de orice natură trebuie lămurit caracterul inofensiv al
47
examinărilor. În efectuarea analizelor, asistenta medicală trebuie să folosească metode blânde

şi mai puţin traumatizante. Bolnavii agitaţi vor fi liniştiţi prin cuvinte încurajatoare explicându-
li-se necesitatea intervenţiilor impuse.
Examinările de laborator îmbogăţesc simptomatologia bolii, confirmă sau infirmă
diagnosticul, clarifică diagnosticul diferenţial, diferenţiază formele clinice ale aceleiaşi
îmbolnăviri, stabilesc factorul etiologic în unele cazuri, informează asupra gravităţii cazului,
contribuie la aprecierea eficacităţii tratamentului, prevestesc instalarea unor complicaţii,
confirmă vindecarea clinică şi etiologică a bolnavului, contribuie la profilaxia bolii.
Pentru pacientul vârstnic este absolut necesară atât investigaţia funcţiei venoase cât şi
a celei arteriale. Aceasta presupune recoltarea de sânge pentru examenele hematologice,
biochimice, bacteriologice, serologice, recoltarea de urină în vederea analizei complete,
eventual, prelevarea de probe prin biopsie sau din ulceraţii pentru examenul bacteriologic sau
histopatologic şi antibiogramă.
Analizele de laborator pot reflecta realitatea numai dacă sunt respectate normele
generale şi speciale de recoltare a produselor biologice şi patologice. De aceea asistenta trebuie
să cunoască: normele speciale de protecţie a muncii, orarul şi momentul oportun recoltărilor,
pregătirea fizică şi psihică a bolnavului, pregătirea instrumentelor şi materialelor necesare,
pregătirea şi etichetarea recipientelor pentru produsele ce se vor recolta, cantităţile de produse
necesare pentru analizele cerute, completarea buletinelor de cerere pentru examinări, tehnica
specială a recoltării pentru fiecare analiză, modalităţile de ambalare şi transport ale produselor
recoltate.
Examenele de laborator exprimă modificări în morfologia, fiziologia şi biochimia
organismului. Analizele de laborator confirmă sau infirmă diagnosticul clinic, clasifică
diagnosticul, ajută la instituirea tratamentului şi la evoluţia bolii. Recoltarea se face dimineaţa
la orele 7.00 - 8.00, înainte de mâncare, la indicaţia medicului. Pacientul trebuie să fie liniştit,
odihnit, având o poziţie cât mai adecvată, de obicei şezând. Înaintea efectuării tehnicii care
urmează a se efectua se încurajează pacientul şi i se explica necesitatea efectuării tehnicii
respective şi se pregătesc materialele necesare. În timpul recoltării înţepătura trebuie să fie fină,
fără să traumarizeze vena. Timpul de la recoltare până la determinare trebuie să fie cât mai
scurt.
48
Recoltarea sângelui pentru hemogramă

Se recoltează prin puncţie venoasă pe heparină uscată sau lichidă - 2 ml sânge acesta
cuprinde:
➢ leucocite: valoare normală 6000 - 8000/mm3
➢ hematocrit: valoare normală - bărbaţi: 42 - 45%, femei: 40 - 42%
➢ eritrocite: valoare normală - bărbaţi: 5.000.000/mm3, femei: 4.500.000/mm3
➢ hemoglobina: valoare normală 12,5 – 15 g %
➢ trombocite: valoare normală 250.000 - 400.000/mm3
Leucocitele - se determină prin înţeparea pulpei degetului inelar, prima picătură se
şterge apoi se aspiră cu pipeta Potaine 0,5 ml sânge. Se aşează între o lamă şi o lamelă şi se
citeşte la microscop.
VSH (viteza de sedimentare a hematiilor)
Se recolteză prin puncţie venoasă, într-o seringă de 2 ml - 1,6 ml sânge pe 0,4 ml citrat
de sodiu 3,8%. Rezultatul se citeşte după 1 - 2 ore.
Valori normale:
➢ la l oră
▪ femei 6 - 11 mm
▪ bărbaţi 3 - 8 mm
➢ la 2 ore
▪ femei 6 - 20 mm
▪ bărbaţi 5 - 18 mm
Ionograma - se realizează prin puncţie venoasă, 10 ml sânge fără substanţă
anticoagulantă.
Valori normale:
➢ sodiu: 135 - 150mEg/l
➢ clor: 95 - 110mEg/l
➢ potasiu: 3,5 - 5 mEg/1
➢ calciu: 4,5 - 5,5 mEg/1
Glicemia - se recoltează 2 ml sânge pe l mg florură de sodiu şi se agită bine.
Valori normale: 80 – 110 mg/dl
49
Hematocrit - se recoltează 2ml sânge prin puncţie venoasă şi se adaugă o picătura de

heparină.
Valori normale:
➢ la femei 42±5%
➢ la bărbaţi 47±2%
Colesterol - se recoltează dimineaţa, pe nemâncate, prin puncţie venoasă 2-5 ml sânge.
Valori normale:
➢ total 150 - 200 mg%
Transaminaze - se recoltează 5ml sânge, fără anticoagulant prin puncţie venoasă.
Valori normale:
➢ TGO 8 - 40 unităţi gama/ml/ora
➢ TGP 5 - 35 unităţi gama/ml/ora
Teste de disproteinemie - se recoltează 5 ml sânge fără anticoagulant prin puncţie
venoasă.
Valori normale:
Tymol - până la 2 mg
Ureea sanguină - se recoltează 5 ml sânge, fără anticoagulant prin puncţie venoasă
Valori normale: 20 - 40 mg%
Teste de coagulare - se recoltează din lobul urechii.
Valori normale:
➢ Timp de sângerare : 2 - 4 minute
➢ Timp de coagulare : 8 - 10 minute
În general diabetul zaharat tip 1 debutează cu simptome acute şi valori ridicate ale
glicemiei, cele mai multe cazuri fiind diagnosticate curând după instalarea hiperglicemiei. O
testare cuprinzătoare pentru depistarea autoanticorpilor specifici la toţi pacienţii asimptomatici
nu poate fi recomandată în prezent ca modalitate de depistare a pacienţilor cu risc.
3.8. Externarea
Momentul externării bolnavului este stabilit de medic.
50
În legătură cu aceasta asistenta medicală are o serie de sarcini. Astfel se va aduna toată
documentaţia relativă a bolnavului pe care o va pune la dispoziţia medicului de salon în vederea
formulării epicrizei.
Asistenta medicală împreună cu pacientul va fixa ora plecării din spital pentru a-i putea
asigura alimentaţia necesară până în ultimul moment, va verifica dacă hainele pacientului sunt
corespunzătoare climei, iar daca nu, va lua legătura cu familia acestuia rugându-i să se aducă
hainele necesare.
Asistenta aprofundează cu pacientul indicaţiile primite de la medic, menţionând pe
biletul de externare a bolnavului; va explica în mod special prescripţiile referitoare la regimul
dietetic, insistând asupra variabilitatii posibile de alimente din cadrul regimului, precum şi
asupra modului de preparare a alimentelor prescrise. Ea va prelua efectele bolnavului şi va
verifica dacă bolnavul are biletul de ieşire şi reţeta prescrisă pentru tratamentul extraspitalicesc.
CAPITOLUL IV
PREZENTAREA CAZURILOR DE BOALĂ
Cazul nr. 1
Culegerea datelor
Date fixe
Numele şi prenumele: R.H.
Vârsta: 68 ani
Sex: feminin
Alergii: neagă
Religie: Ortodox
Limba vorbită: română
Date variabile
Domiciliu: Bucureşti
Ocupaţia: pensionară
51
Condiţii de locuit: corespunzătoare
Anamneza:
Antecedente heterocolaterale: mama diabet insulino-dependent
Antecedente personale:
➢ Amigdalectomie la 8 ani
➢ Consum de cafea şi ţigări zilnic, alcool ocazional
➢ Diabet zaharat tip 1 de 10 ani
➢ Cardiopatie ischemică cronică; fibrilaţie atrială
Istoricul bolii:
Pacienta cunoscută cu diabet zaharat tip 1, aflată sub tratament, prezintă varice
hidrostatice la nivelul membrelor inferioare, tulburări trofice instalate în timp şi accentuate după
tromboflebite repetate. Se internează, acuzând puternice dureri la gamba stângă, în treimea
inferioară, suprainfecţie şi edeme, dificultăţi la deplasare din cauza durerii şi a inflamaţiei
piciorului, pentru tratament de specialitate.
Diagnostic la internare: Diabet zaharat tip 1. Tromboflebită gambă stângă. Ulcer aton
suprainfectat – gambă stângă.
Manifestări de dependenţă:
➢ polifagie
➢ poliurie
➢ polidipsie
➢ ulcer secretant aton situat în treimea inferioară a gambei stângi, supramaleolar
intern, cu placard eritematos în jur
Problemele pacientei:
➢ stare generală alterată, glicemie 231 mg/dl
➢ deficit de autoîngrijire
➢ potenţial de complicaţii
➢ diminuarea mobilităţii fizice
52
Examen clinic general:

➢ tegumente palide, buze uscate
➢ înălţime: 1,63 m
➢ greutate: 76 kg
➢ respiraţia este uşor accelerată: 19 resp/min
➢ pulsul este uşor accelerat: 90 bătăi/ min
➢ T.A. normală: 140/60 mmHg
➢ temperatura: 36,7oC
➢ prezintă sete
➢ sistem nervos şi organe de simţ – în limite normale
Investigaţii
La indicaţia medicului, după internare, se fac următoarele investigaţii paraclinice:
➢ analiza sângelui – examene – hematologice, biochimice
➢ Ecocardiografia Doppler
Analiza satisfacerii nevoilor fundamentale

Nevoile Manifestări de Manifestări de Sursa de
fundamentale independenţă dependenţă dificultate
1. A respira şi Alterarea perfuziei Staza venoasă
a avea o tisulare Cardiopatia şi
-
bună Diminuarea toleranţei la infecţia
circulaţie. efort. existentă
2. A bea şi a Dezechilibrul
- Polifagie şi polidipsie
mânca. metabolic
3. A elimina. Valori crescute
- Poliurie
ale glicemiei
4. A se mişca Alterarea
- Dificultate în mişcare
şi a păstra o mobilităţii fizice
53
bună datorită durerii

postură. de la membrele
inferioare
5. A dormi, a Treziri frecvente,
- Durerea
se odihni. agitaţie, insomnie
6. A se îmbrăca Este capabilă să o facă
- -
şi dezbrăca. singură
7. A menţine
tegumente
- Plaga gambă stângă Diabetul
curate şi
îngrijite.
8. A păstra
temperatura
Temperatura este în
corpului în - -
limite normale
limite
normale.
9. A evita
Nu prezintă anxietate - -
pericolele.
10. A comunica. Limbaj adecvat
Orientare în timp şi - -
spaţiu
11. A se realiza. Rolul asumat în familie,
societate, profesie şi - -
importanţa lui
12. A se recrea. Are interes faţă de
- -
activităţile recreative
13. A învăţa. Lipsa de
- Cunoştinţe insuficiente
cunoaştere
54
14. A-şi practica Participă la serviciul

- -
religia. religios
55
NEVOIA DIAGNOSTIC DE
OBIECTIVE INTERVENŢII EVALUAREA
DEFICTARĂ ÎNGRIJIRE
Îmbunătăţirea
circulaţiei venoase
prin administrarea Administrează Clindamycin 300 mg/fl./4 x 1/zi; Starea pacientei
tratamentului Detralex 500mg/0-1-1/zi; Cetirizină tb. 0-0-1/zi; se ameliorează;
Alterarea perfuziei medicamentos Mepobramat tb. ½ x ½ x 1; Neopreol / unguent Edemele încep să
tisulare periferice indicat de către Sfătuieşte bolnava să stea în repaos cu piciorul cedeze;
A respira
din cauza stazei medic. stâng ridicat la aproximativ 15º faţă de planul Durerea în
venoase Combaterea stazei patului; ortostatism scade;
venoase şi a durerii Administrează Algocalmin pentru combaterea Evoluţia este spre
prin tratament durerii. vindecare.
medicamentos şi
igienic
56
Evaluează nevoile cantitative şi calitative în

funcţie de vârstă, sex, stare fiziologică, forma bolii.
Stabileşte raţia alimentară şi supravegheză şi
Alterarea stării de respectă orarul meselor. Învaţă pacienta să aleagă După trei – patru
Pacienta să nu mai
nutriţie datorită alimentaţia în funcţie de conţinutul de glucide. zile de la spitalizare
A bea şi a prezinte polifagie şi
alimentaţiei Corectează echilibrul hidric şi oferă pacientei pacienta nu mai
mânca polidipsie pe toată
inadecvate prin sugestii despre hidratarea ideală. prezintă polifagie şi
durata spitalizării
surplus Face bilanţul ingesta-excreta. polidipsie.
Monitorizează în permanenţă funcţiile vitale şi
vegetative,
Recoltează sânge pentru probele de laborator.
Face bilanţul hidric măsurând cu conştinciozitate
ingesta şi excreta.
Pacienta să nu mai
Eliminare urinară Cântăreşte zilnic pacienta, corectează După patru zile
prezinte poliurie pe
A elimina inadecvată cantitativ dezechilibrul hidric în funcţie de ionograma serică pacienta nu mai
toată durata
şi calitativ şi urinară. prezintă poliurie.
spitalizării
Recoltează urină pentru pentru examenele
chimice şi bacteriologice
57
Durerea este
Administrează sedative – Nitrazepam, diminuată la minim;
Insomnie datorată
tb., 0-0-1 şi Mepobramat tb. ½ x ½ x 1, la Starea de
durerii ori efectelor
Pacientul să doarmă liniştit cel indicaţia medicului, şi antialgice – insomnie dispare;
A se odihni iatrogene ale
puţin şase ore pe noapte Alindor, tb., 1-1-1, alături de tratamentul Pacienta nu mai
medicaţiei aferentă
general şi local al tuturor afecţiunilor; anxiosă;
bolilor cronice
Consiliază psihologic bolnavul. Evoluţie clară
spre vindecare.
Face toaleta plăgii dezinfectând cu acid
Starea pacientei
boric.
se ameliorează.
Potenţial de Îndepărtarea riscului de Pe zona infectată aplică unguent cu
A-şi menţine Plaga este mai
complicaţii datorită complicaţii prin aplicarea Eritromicină, acid salicilic şi acid boric
tegumentele curată şi nu mai sunt
infecţiei deja tratamentului local şi general iar în jurul acesteia unguent cu acid boric
curate secreţii.
existente indicat de către medic şi hidrocortizon.
Evoluţia este spre
Administrează: Clindamycin 300
vindecare
mg/fl./4 x 1/zi; Cetirizină tb. 0-0-1/zi
58
Asistenta explorează nivelul de

cunoştinţe a pacientei privind boala,
manifestările, măsurile de prevenţie şi Până la externare
Nevoia de a învăţa Pacienta să nu mai prezinte
curative, modul de participare la pacienta nu mai este
A învăţa cum să-şi păstreze ignoranţă pe toată durata
intervenţii şi la procesul de recuperare. ignorantă şi urmează
sănătatea spitalizării.
Conştientizează pacienta asupra recomandările.
responsabilităţii proprii privind sănătatea.
Stimulează dorinţa de cnoaştere.
59
SUPRAVEGHEREA FUNCŢIILOR VITALE
FUNCŢII VITALE FUNCŢIILE VEGETATIVE

DATA
T.A. Resp. Temp
Puls bătăi/min DIUREZĂ SCAUN
oC
mmHg resp/min
17.02.2021 140/60 90 19 36,7 3200 ml I
18.02.2021 150/70 82 19 36,9 2700 ml I
19.02.2021 130/80 81 17 36,8 1900 ml -
20.02.2021 140/80 78 18 36,6 1700 ml -
21.02.2021 130/80 82 18 36,8 1300 ml I
60
EXAMENUL DE LABORATOR
Data Examenul cerut Mod de recoltare Rezultate Valori normale
Hemogramă
Leucocite 2 ml sânge venos în eprubetă cu 9100 / mmc 4000 – 8000 / mmc
Hemoglobină anticoagulant EDTA 1% 12,0 g% 13 – 15 g%
Hematocrit 36 % 45 %
Glicemie Puncţie venoasă 231 mg% 80 – 120 mg%
Ionograma
Na 149 mEq/l 135 – 150 mEq/l
17-21.02.2021 K 3,4 mEq/l 3,5 – 5 mEq/l
Puncţie venoasă
Ca 4,8 mEq/l 4,5 – 5,5 mEq/l
Cl 102 mEq/l 95 – 110 mEq/l
Mg 1,9 mEq/l 1,5 – 3 mEq/l
Uree 5 ml sânge venos 30 mg% 20 – 40 mg%
Creatinină 4 – 5 ml sânge venos 1,2 mg% 0,6 – 1,3 mg%
Rezerva alcalină 5 – 10 ml sânge în sticluţe heparinate 42,7 mEq/l 25 mEq/l
Fibrinogen 4,5 ml sânge şi 0,5 ml citrat de Na 3,8% 140 mg% 200 – 400 mg%
61
Probe hepatice
Transaminaze 36 u.i. 2 – 24 u.i.
TGP 2 – 5 ml sânge fără anticoagulant 16,5 u.i. TGP – 2 – 16 U.I.
TGO 18 u.i. TGO – 2 – 20 U.I.
Colesterol 259,1 mg/100 ml 150 – 260 mg/100 ml
17-21.02.2021 Urina :
Corpi cetonici absent absent
Densitate 1010 1010 – 1025
5 – 10 ml urină într-o eprubetă
Ph 5 4,6 – 8
Proteine absent absent
Glucoză absent absent
62
ALIMENTAŢIA BOLNAVULUI INTERVENŢII PARACLINICE
Pregătirea Îngrijiri
Alimente Examene
Perioada Alimente permise Perioada pentru după
interzise cerute
examen examinare
- carne şi derivate din - zahăr Nu sunt

Pregătirea
carne - produse necesare
- peşte zaharoase bolnavului
- ouă - fructe uscate datorită lipsei
Echografie pentru
17-21.02.2021 - brânzeturi - prăjituri 17-21.02.2021 oricărui efect
- sântână - leguminoase Doppler examinările
- unt uscate nedorit
cerute este
- legume cu 5% glucide - siropuri asupra
- mămăligă - struguri minimală.
- pâine cântărită - prune organismului
63
TRATAMENT MEDICAMENTOS
Data Medicament Mod de administrare
Actrapid subcutanat
Apă oxigenată pentru dezinfecţie
Detralex – 2 tablete/zi Peros
Fucidin – unguent Peros
17-21.02.2021
Gentamicină – 80 mg/2x pe zi i.m.
Pansament cu Betadine
Tador – 2 tablete/zi Peros
Vesseldue – 1 fiolă/zi i.m.
Concluzii: Se externează cu următoarele recomandări:
➢ continuarea tratamentului antidiabetic cu Actrapid;
➢ continuarea tratamentului general cu Detralex/0-1-1, 3 luni;
➢ respectarea regimului igieno-dietetic normoproteic, hipolipidic, hipoglucidic, bogat în vitamine;
➢ continuarea tratamentului local antimicrobian;
➢ evitarea eforturilor fizice mari;
➢ evitarea ortostatismului prelungit;
➢ evitarea căldurii;
➢ control medical periodic
64
Cazul nr. 2
Culegerea datelor
Date fixe
Numele şi prenumele: V.Ş.
Vârsta: 37 ani
Sex: masculin
Alergii: neagă
Religie: Ortodox
Date variabile
Ocupaţia: inginer
Anamneza:
Antecedente heterocolaterale: tata – cancer pulmonar, decedat
➢ Amigdalectomie la 15 ani
➢ Consum de cafea zilnic, alcool ocazional
➢ Diabet zaharat tip 1 de la 4 ani
Istoricul bolii:
Pacientul cunoscut cu diabet zaharat tip II de 4 ani se prezintă la medic datorită unei
stări generale degradate, prezentând senzaţie permanentă de sete, senzaţie de foame, contracturi
musculare, tegumente palide.
Diagnostic la internare: Diabet zaharat tip II.
➢ polidipsie
➢ diaforeză
➢ senzaţie de foame
65
➢ tegumente palide

➢ Înălţime: 1,75 m
➢ Greutate: 98 kg
➢ prezintă sete
Investigaţii
➢ analiza sângelui - examene – hematologice, biochimice

Nevoile Manifestări de Manifestări de Sursa de
fundamentale independenţă dependenţă dificultate
1. A respira şi a avea Hipotensiune
Uşoară comă
o bună circulaţie. - arterială, tegumente
hipoglicemică
palide
2. A bea şi a mânca. Polidipsie, senzaţie Dezechilibrul
-
de foame metabolic
3. A elimina. Uşoară comă
- Diaforeză
hipoglicemică
4. A se mişca şi a
Contracturi
păstra o bună - Diabetul zaharat
musculare
postură.
66
5. A dormi, a se
Adoarme uşor - -
odihni.
6. A se îmbrăca şi Îmbrăcăminte aleasă
dezbrăca. corespunzător. Se - -
îmbracă singur
7. A menţine
tegumente curate Se îngrijeşte singur - -
şi îngrijite.
8. A păstra
temperatura
Tegumente integre - -
corpului în limite
normale.
9. A evita pericolele. Măsuri de prevenire a
accidentelor, Agitaţie Diabetul zaharat
infecţiilor
10. A comunica. Acuitate vizuală şi
auditivă în limite - -
normale
11. A se realiza. Rolul social asumat - -
12. A se recrea. Sentiment de
- -
mulţumire. Citeşte
13. A învăţa. Acumulează
cunoştinţe despre - -
boală
14. A-şi practica Nu este afectat, are
religia. convingeri personale - -
faţă de realitate.
67
NEVOIA DIAGNOSTIC DE
DEFICTARĂ ÎNGRIJIRE
Măsoară T.A. şi o noteză în foaia de
Circulaţie inadecvată din Pacientul să aibă
temperatură.
A respira, a cauza uşoarei come tensiunea arterială După 3 zile pacientul
Învaţă pacientul să nu consume alcool, să nu
avea o biună hipoglicemice în limite normale prezintă tensiuni în
fumeze, să reducă grăsimile şi sarea
circulaţie manifestată prin pe tot parcursul limite normale
Aplică tehnici de favorizare a circulaţiei,
hipotensiune arterială spitalizării
exerciţii pasive şi active, masaj.
Corectează echilibrul hidric şi oferă pacientei
sugestii despre hidratarea ideală.
Stabileşte raţia alimentară şi supravegheză şi
Alterarea stării de Pacientul să nu respectă orarul meselor. Învaţă pacientul să După trei zile de la
A bea şi a nutriţie datorită mai prezinte aleagă alimentaţia în funcţie de conţinutul de spitalizare pacienta nu
mânca alimentaţiei inadecvate polidipsie pe toată glucide. mai prezintă polifagie
prin surplus durata spitalizării Face bilanţul ingesta-excreta. şi polidipsie.
Monitorizează în permanenţă funcţiile vitale şi
vegetative,
68
Asigură un microclimat corespunzător

Asigură repaus la pat.
Pacientul să nu
Asigură îmbrăcămintge lejeră. După o zi pacientul nu
Diaforeză datorată comei mai prezinte
A elimina Asigură igiena corporală ori de câte ori este mai prezintă
diabetice diaforeză în
nevoie. diaforeză.
decurs de 24 ore
Administrează medicaţia conform indicaţiilor
medicului
Pacientul să
Urmăreşte bolnavul în ceea ce priveşte
afirme starea de
continuarea tratamentului medicamentos al După patru zile
Imobilitate din cauza bine atât fizic cât
A se mişca, a afecţiunii cronice – este important să nu fie contracturile
diabetului zaharat şi psihic în urma
avea o bună întrerupt. musculare sunt
manifestată prin aplicării
postură Promovează odihna şi confortul. considerabil
contracturi musculare. tratamentului şi a
Distribuie alimentele la ore fixe, igienic şi diminuate.
regimului dietetic
estetic conform regimului alimentar.
corespunzător.
69
Ajută pacientul în satisfacerea nevoilor

organismului.
Alterarea confortului Bolnavul să nu
Determină pacientul să participe la luarea După trei zile
A evita datorită durerii mai fie agitat, să-
deciziilor privind îngrijirile. pacientul nu mai este
pericolele manifestate prin şi reducă treptat
Asigură condiţiile de mediu adecvate. agitat
nelinişte, anxietate. discomfortul.
Încurajează pacientul să comunice cu cei din
jur, să-şi exprime nevoile, frica, opiniile.
70

DATA
T.A. Resp. Temp
Puls bătăi/min DIUREZĂ SCAUN
oC
mmHg resp/min
11.01.2021 100/60 19 80 37,5 1400 ml I
12.01.2021 110/65 19 80 37,0 1400 ml I
13.01.2021 120/65 18 79 37,0 1300 ml I
14.01.2021 130/80 20 79 36,8 1400 ml I
15.01.2021 135/80 19 80 37,0 1600 ml -
71
Hemogramă
Hematii 4800000 / mmm 5000000 / mmc
2 ml sânge venos în eprubetă cu
Leucocite 8800 / mmc 4000 – 8000 / mmc
anticoagulant
Hemoglobină 11,1 g% 13 – 15 g%
Glicemie Puncţie venoasă 80 – 120 mg% 56 mg%
11-15.01.2021 Ionograma
Na 10 ml sânge cu oxalat de sodiu 140 mMol/l 134 – 137 mMol/l
K 4,2 mMol/l 4,5 mMol/l
Rezerva alcalină 5 – 10 ml sânge în sticluţe heparinate 26 mEq/l 25 mEq/l
72
Probe hepatice
TGO 19 u.i. TGO – 2 – 20 U.I.
Colesterol 290 mg/100 ml 150 – 260 mg/100 ml
11-15.01.2021 Urina :
Densitate 1030 1010 – 1025
Ph 6 4,6 – 8
73
ALIMENTAŢIA BOLNAVULUI
Perioada Alimente permise Regim alimentar

- carne şi derivate din carne
- zahăr
- peşte
- produse zaharoase
- ouă
- fructe uscate
- brânzeturi
- prăjituri
11-15.01.2021 - sântână
- leguminoase uscate
- unt
- siropuri
- legume cu 5% glucide
- struguri
- mămăligă
- prune
- pâine cântărită
74
Data Medicamente Mod de administrare

Glibomet, tb 1-2-2 peros
Glucoză hipertonă 10% i.v.
11-15.01.2021 Paracetamol, tb, 1-1-1 peros
Algocalmin 2 g/zi intramuscular
Diazepam 1cp peros
Starea pacientului la externare: pacientul în vârstă de 37 ani se prezintă la medic prezentând polidipsie, contracturi musculare, tegumente
palide, hipotensiune arterială, punândui-se diagnosticul de diabet zaharat tip II dezechilibrat. La externare i se recomandă:
➢ continuarea tratamentului cu Glibomet
➢ dispensarizare diabetologică la 6 luni
➢ automonitorizarea valorilor glicemiei
➢ dozarea la 3 săptămâni a glicemiei
➢ efectuarea la 3 luni a ionogramei sanguine
75
Cazul nr. 3
Culegerea datelor
Date fixe
Numele şi prenumele: A.M.
Vârsta: 58 ani
Sex: masculin
Alergii: neagă
Religie: Ortodox
Date variabile
Ocupaţia: avocat
Anamneza:
Antecedente heterocolaterale: nesemnificative
➢ Consum de cafea şi tutun zilnic, alcool ocazional
➢ Diabet zaharat tip 1 de la 9 ani
Istoricul bolii:
Pacientul cunoscut cu diabet zaharat insulino-dependent de la 9 ani se prezintă la medic
datorită unei stări generale degradate, prezentând febră, halenă, respiraţie Kusmaul, polidipsie,
anorexie, poliurie, tegumente uscate, limbă încărcată.
Diagnostic la internare: Covid-19. Diabet zaharat insulino-dependent cu comă
acetoacidozică.
➢ febră
➢ halenă caracteristică
➢ respiraţie Kusmaul (acidozică)
76
➢ polidipsie
➢ anorexie
➢ poliurie
➢ tegumente uscate
➢ limbă încărcată

➢ înălţime: 1,76 m
➢ greutate: 70 kg
➢ prezintă sete
Investigaţii
➢ analiza sângelui - examene – hematologice, biochimice

Nevoile Manifestări de Manifestări Sursa de
fundamentale independenţă de dificultate
dependenţă
1. A respira şi a Dispnee,
avea o bună respiraţie Creşterea
circulaţie. - Kusmaul, valorilor
halenă corpilor cetonici
caracteristică
77
2. A bea şi a Polidipsie, Dezechilibrul

-
mânca. anorexie metabolic
3. A elimina. Poliurie,
vărsături, Diabetul şi coma
-
diaree, acetoacidozică
deshidratare
4. A se mişca şi a Integritate osteoarticulară,
păstra o bună miscări - -
postură. adecvate.
5. A dormi, a se
Adoarme uşor - -
odihni.
6. A se îmbrăca şi Îmbrăcăminte aleasă
dezbrăca. corespunzător. Se îmbracă - -
singură
7. A menţine Tegumente
tegumente curate - uscate şi Deshidratarea
şi îngrijite. limbă uscată
8. A păstra
temperatura
- Subfebrilitate Covid-19
corpului în limite
normale.
9. A evita
- Anxietate Diabetul
pericolele.
10. A comunica. Acuitate vizuală şi auditivă în
- -
limite normale
11. A se realiza. Rolul social asumat - -
12. A se recrea. Sentiment de mulţumire.
- -
Citeşte
13. A învăţa. Acumulează cunoştinţe
- -
despre boală
78
14. A-şi practica Nu este afectată, are

religia. convingeri personale faţă de - -
realitate.
79
NEVOIA DIAGNOSTIC
DEFICTARĂ DE ÎNGRIJIRE
Dispnee din cauza Măsoară T.A. şi o noteză în foaia de temperatură. După 3 zile
creşterii valorilor Învaţă pacientul să nu mai consume alcool, să nu fumeze, să pacientul nu mai
Pacientul să
A respira, a corpilor cetonici reducă grăsimile şi sarea. prezintă
respire normal
avea o bună manifestată prin Aplică tehnici de favorizare a circulaţiei, exerciţii pasive şi respiraţie
pe perioada
circulaţie respiraţie active, masaj. Kusmaul şi
spitalizării
Kusmaul, halenă Pregăteşte materialele pentru administrarea oxigenului şi halenă
caracteristică efectuează oxigenoterapia. caracteristică.
Evaluează nevoile cantitative şi calitative în funcţie de vârstă,
sex, stare fiziologică, forma bolii.
Alterarea stării Stabileşte raţia alimentară şi supravegheză şi respectă orarul După trei zile
Pacientul să
de nutriţie meselor. Învaţă pacientul să aleagă alimentaţia în funcţie de de la spitalizare
nu mai prezinte
A bea şi a datorită conţinutul de glucide. pacientul nu mai
polidipsie şi
mânca alimentaţiei Corectează echilibrul hidric şi oferă pacientei sugestii despre prezintă
anorexie în
inadecvate prin hidratarea ideală. anorexie şi
decurs de 3 zile.
deficit Face bilanţul ingesta-excreta. polidipsie.
Monitorizează în permanenţă funcţiile vitale şi vegetative,
80
Face bilanţul hidric măsurând cu conştinciozitate ingesta şi

excreta.
Cântăreşte zilnic pacientul, corectează dezechilibrul hidric în
funcţie de ionograma serică şi urinară.
Pacientul să Recoltează urină pentru pentru examenele chimice şi În decurs de 3
Eliminare
nu mai prezinte bacteriologice zile pacientul nu
inadecvată
A elimina poliurie, diaree, Dacă este cazul serveşte pacientul la pat cu urinar şi cu mai prezintă
cantitativ şi
vărsături în basinet. vărsături, diaree,
calitativ
decurs de 3 zile Asigură igiena corporală riguroasă. Efectuează igiena poliurie.
riguroasă a anusului de câte ori este nevoie.
După încetarea vărsăturilor rehidratează pacientul treptat, cu
cantităţi mici de lichide.
Linişteşte pacientul din punct de vedere psihic.
81
Asigurarea condiţiilor optime în cameră.

Alterarea Îndepărtarea
Ajută pacientul să îşi facă duşul complet după ce
tegumentelor şi riscului de
pregăteşte materialele necesare pentru acesta. După două zile
mucoaselor complicaţii prin
A-şi menţine Învaţă pacientul să îşi păstreze tegumentele şi tegumentele sunt
datorită aplicarea
tegumentele mucoasele curate. hidratate corespunzător
deshidratării tratamentului
curate Învaţă pacientul să aplice pe piele loţiuni pe bază de iar limba nu mai este
manifestată prin local şi general
glicerină sau gălbenele pentru hidratare, şi să se hidrateze uscată.
tegumente uscate indicat de către
corespunzător.
şi limbă uscată. medic
Evaluează aspectul pielii şi al limbii.
Temperatura
Pacientul să
Dificultatea de a pacientului să se
prezinte o
menţine încadreze în limite
temperatură
temperatura Aplicarea compreselor reci, fricţiuni. normale.
normală
A-şi menţine corpului în limite Schimbarea lenjeriei de corp şi de pat. Bolnavul sub strictă
(36,4oC)
temperatura normale, Măsurarea temperaturii. supraveghere, să
Înlăturarea
manifestată prin înţeleagă evaluarea
transpiraţiilor
subfebrilitate. însănătoşirii şi activităţii
profunde.
de autoîngrijire.
82
Ajută pacientul în satisfacerea nevoilor organismului.

Determină pacientul să participe la luarea deciziilor
Alterarea Bolnavul să nu
privind îngrijirile.
confortului mai fie anxios,
A evita Asigură condiţiile de mediu adecvate. După trei zile pacientul
datorită durerii să-şi reducă
pericolele Asigură un mediu de protecţie psihică adecvat stării de nu mai este anxios.
manifestate prin treptat
boală a pacientului, prin înlăturarea excitanţilor psihici.
anxietate. discomfortul.
Încurajează pacientul să comunice cu cei din jur, să-şi
exprime nevoile, frica, opiniile.
83

DATA
T.A. Scaun Diureza (ml) Vărsături
P (b/min) T (oC) R (resp/min)
(mmHG)
28.02.2021 125/80 95 37,8 20 3 2700 4
01.03.2021 115/75 80 37,5 18 2 2000 1
02.03.2021 120/80 68 36,9 16 0 1450 0
03.03.2021 110/70 72 36,5 17 1 1200 0
04.03.2021 110/70 70 36,4 18 1 1300 0
84

Hemogramă
Hematii 4800000 / mmm 5000000 / mmc
2 ml sânge venos în eprubetă cu
Leucocite 8800 / mmc 4000 – 8000 / mmc
anticoagulant
Hemoglobină 11,1 g% 13 – 15 g%
Glicemie Puncţie venoasă 100 mg% 80 – 120 mg%
28.02-
Ionograma
4.03.2021
Na 10 ml sânge cu oxalat de sodiu 148 mMol/l 134 – 137 mMol/l
K 4,3 mMol/l 4,5 mMol/l
Rezerva alcalină 5 – 10 ml sânge în sticluţe heparinate 25 mEq/l 25 mEq/l
85
Probe hepatice
TGO 18 u.i. TGO – 2 – 20 U.I.
Colesterol 301 mg/100 ml 150 – 260 mg/100 ml
28.02-
Urina :
4.03.2021
Densitate 1020 1010 – 1025
Ph 6,5 4,6 – 8
86
ALIMENTAŢIA BOLNAVULUI
Perioada Alimente permise Regim alimentar

- carne şi derivate din carne
- zahăr
- peşte
- produse zaharoase
- ouă
- fructe uscate
- brânzeturi
- prăjituri
28.02-4.03.2021 - sântână
- leguminoase uscate
- unt
- siropuri
- legume cu 5% glucide
- struguri
- mămăligă
- prune
- pâine cântărită
87
Data Medicamente Mod de administrare

Actrapid subcutanat
Levemir subcutanat
28.02-4.03.2021 Paracetamol peros
Glucoză 5% 500 ml + Ser fiziologic 500 ml i.v.
Emetiral 1 tb peros
Furazolidon 1 tb peros
Starea pacientului la externare: pacientul în vârstă de 58 ani se prezintă la medic prezentând următoarele manifestări de dependenţă: febră,
halenă, respiraţie Kusmaul, polidipsie, anorexie, poliurie, tegumente uscate, limbă încărcată., punândui-se diagnosticul de Covid-19, diabet zaharat
insulino-dependent cu comă acetoacidozică. La externare i se recomandă:
➢ continuarea insulinoterapiei
➢ dispensarizare diabetologică la 6 luni
➢ automonitorizarea valorilor glicemiei
➢ dozarea la 3 săptămâni a glicemiei
➢ efectuarea la 3 luni a ionogramei sanguine
88
CONCLUZII
Boala nu vine întâmplător, ea se datorează unor încălcări ale legilor naturii într-o
anumită perioadă din viaţa unei persoane. Această încălcare, voită sau nevoită – accidentală,
având loc cu multe generații în urmă fiind rezultatul unei calamității naturale.
Pe lângă aceste calamităţi, cunoscuți sunt și alți agenți dăunători ce cauzează probleme
cromozomilor, cum sunt: alcoolul, condimentele aromate (piper,ghimbir), tututnul, cafeaua și
multe medicamente și droguri. Și stilul nostru de viață contemporan atrage producerea bolii aici
fiind incluse: dieta, obiceiurile bune și rele, stresul, activitățile și tipul de recreație.
Stresul accelerează evoluția celor mai multe boli, făcându-le mai dificile și dureroase,
boli ce apar timpuriu în viață. El joacă cu singuranță un rol foarte important și în apariția
diabetului și sindromului hipoglicemic.
Persoanele cu diabet sunt de două ori mai mult predispuse bolilor de inimă decât cele
nediabetice, riscul fiind cauzat de: hipertensiune, colesterolul ridicat și ateroscleroză.
Ținerea diabeticului sub control include reducerea tuturor factorilor de risc cum ar fi:
➢ reducerea cantității de colesterol prin folosirea unei diete fără produse de origine
animală
➢ stăpânirea stresului prin exerciții fizice și relaxante
➢ reducerea tensiunii arteriale prin exercițiu fizic și dietă relaxantă
➢ renunțarea la fumat, fumatul intensificând riscurile în cazul diabetului.
În urma analizei celor 3 cazuri concluzionăm următoarele:
În primul caz, pacienta în vârstă de 68 ani se prezintă la urgenţă acuzând puternice
dureri la gamba stângă, în treimea inferioară, suprainfecţie şi edeme, dificultăţi la deplasare din
cauza durerii şi a inflamaţiei piciorului, pentru tratament de specialitate. În urma tratamentului
aplicat pacienta se externează cu următoarele recomandări: continuarea tratamentului general
cu Detralex/0-1-1, 3 luni; continuarea tratamentului local antimicrobian; continuarea
tratamentului antidiabetic cu Actrapid; evitarea eforturilor fizice mari; evitarea ortostatismului
prelungit; respectarea regimului igieno-dietetic normoproteic, hipolipidic, hipoglucidic, bogat
în vitamine; evitarea căldurii; control medical periodic
89
În al doilea caz pacientul în vârstă de 37 ani se prezintă la medic prezentând polidipsie,

contracturi musculare, tegumente palide, hipotensiune arterială, punândui-se diagnosticul de
diabet zaharat insulino-dependent dezechilibrat. La externare i se recomandă: continuarea
insulinoterapiei; dispensarizare diabetologică la 6 luni; automonitorizarea valorilor glicemiei;
dozarea la 3 săptămâni a glicemiei; efectuarea la 3 luni a ionogramei sanguine.
Starea pacientului la externare: pacientul în vârstă de 58 ani se prezintă la medic
prezentând următoarele manifestări de dependenţă: febră, halenă, respiraţie Kusmaul,
polidipsie, anorexie, poliurie, tegumente uscate, limbă încărcată., punândui-se diagnosticul de
Covid-19, diabet zaharat insulino-dependent cu comă acetoacidozică. În urma tratamentului
pacientul se externează cu următoarele recomandări: insulinoterapie, dispensarizare
diabetologică la 6 luni, automonitorizarea valorilor glicemice, dozarea glicemiei la 3 săptămâni.
În cele toate trei cazuri rolul meu autonom a fost de a asigura un climat corespunzător,
sisţinerea psihică a pacientului, explicarea dietei, măsurarea zilnică a glicemiei, diurezei,
monitorizarea funcţiilor vitale şi vegetative ale pacienţilor, efectuarea bilanţului ingesta-
excreta. Rolul meu delagat a constat în toate cele 3 cazuri în administrarea medicaţiei conform
recomandărilor medicului.
În urma intervenţiilor şi tratamentelor administrate evoluţia celor 3 pacienţi analizaţi a
fost una favorabilă.
BIBLIOGRAFIE
90
1. Dr. Roxana Maria Albu - Anatomia şi fiziologia omului, Editura Corvin, Bucureşti,
1996
2. Băcanu Gheorghe, Medicația antidiabetică, Editura Centrul Industrial Medical,
Bucureşti, 1972
3. Dr. Georgeta Baltă - Tehnici de îngrijire generală a bolnavului. Editura Didactică
şi Pedagogică Bucureşti.
4. Borundel Corneliu - Medicina internă pentru cadre medii, Editura All, Bucureşti,
2009
5. Virginia Henderson - Principii fundamentale ale îngrijirii bolnavului - Consiliul
Internaţional al asistentei medicale.
6. Micu Ion, Diabetul zaharat, Editura Medicală, București, 1974.
7. Micu Ion, Diabetul zaharat, mod de viață și tratament, Editura Medicală, București,
1985
8. Dr. Carol Mozes - Tehnica îngrijiri bolnavului. Manual pentru şcolile de asistente,
volumul I.
9. Dr. Aurel Popescu-Bălcești, Boli metabolice, Editura Triumf, 2002
10. Lucreţia Titircă - Ghid de nursing, Editura Viaţa Medicală Românească, 1996
11. Lucreţia Titircă – Nursing. Tehnici de evaluare şi îngrijiri acordate de asistenţii
medicali, Editura Viaţa Medicală Românească, 1997
12. Lucreţia Titircă - Manual de îngrijiri speciale acordate pacienţilor de asistenţii
medicali, Editura Viaţa Medicală Românească, 1998
13. Lucreţia Titircă - Breviar de explorări funcţionale şi îngrijiri speciale acordate
bolnavului, Editura Viaţa Medicală Românească, 2000
14. Agata M. Thrash, Calvin L.Thrash, Diabetul și sindromul hipoglicemic-fapte,
descoperiri și tratamente naturale, revista București: Alege viața publishing, 2005
15. Șuțeanu Ș., Diagnosticul și tratamentul bolilor interne (vol 1 și 2), Editura
Medicală, București, 1982
ANEXE
91
FIŞE TEHNICE
a. Fişa tehnică nr. 1 - Recoltarea sângelui capilar prin înţepare pentru examene de
laborator
Materiale necesare: tavă medicală curată, sticlă cu alcool de 90°, ace sterile, tampoane
de vată, pipele Potain.
Pregătirea materialelor: se aleg şi se transportă materialele pregătite în apropierea
bolnavului.
Pregătirea psihică şi fizică a bolnavului: se explică bolnavului necesitatea efectuării
tehnicii, bolnavul va sta în pozitie şezând, cu mana sprijinită.
Efectuarea tehnicii:
se aseptizează pielea degetului inelar sau medius cu un tampon cu alcool de 90 de
grade
se aşteaptă evaporarea completă a alcoolului
cu un ac steril se înţeapă cu o mişcare bruscă pielea pulpei degetului, în partea laterală
a extremităţii, perpendicular pe straturile cutanate
se lasă să se formeze o picătură de sânge din care se recoltează cu pipeta sau lama
se şterge degetul cu un tampon cu alcool.
Transportul probelor de laborator: probele se transportă imediat la laborator, gata
etichetate.
b. Fişa tehnică nr. 2 - Recoltarea sângelui venos pentru examene de laborator
Materiale necesare: seringa de 2 ml, soluţie de citrate de sodium 3,8%, stativ şi pipete,
ace de puncţie venoasă cu mandren, epubrete, alte materiale necesare pentru puncţia venoasă.
Pregătirea materialelor: se pregătesc materialele necesare pe o tavă medicală sterilă, se
transportăm tava cu materialele în apropierea bolnavului.
Pregătirea psihică şi fiztcă a bolnavului:
92
➢ cu 24 de ore înainte se anunţă bolnavul şi se explică necesitatea tehnicii

➢ se instruieşte să nu mănânce şi să păstreze repaus fizic.
Efectuarea tehnicii:
➢ spălarea pe mâini cu apă şi săpun
➢ se aspiră cu seringa de 0,4 ml citrate de sodium 3,8 - anticoagulant
➢ se aşează seringa pe compresa sterilă de pe tava sterilă
➢ garoul se aplică strict pentru puncţia venoasă
➢ dacă vena este turgescentă nu se mai aplică garou
➢ după puncţionarea venei se aspiră sângele cu seringa pentru a avea un volum de 2
ml (adică 1,6 ml)
➢ se scurge amestecul sânge-citrat în eprubetă şi se agită lent
➢ se aşează epubreta în stativ.
Îngrijirea bolnavului după tehnică: se efectuează toaleta regiunii şi se aşează bolnavul
în poziţie comoda.
Pregătirea produsului:
➢ se etichetează epubreta
➢ se completează buletinul de recoltare
➢ se transportă imediat la laborator.
c. Fişa tehnică nr. 3 - Injecţia subcutanată
Pregătirea materialelor:
➢ seringă sterilă cu o capacitate în funcţie de cantitatea de soluţie medicamentoasă
➢ ace sterile
➢ medicamentul prescris
➢ tampoane sterile din vată şi tifon, soluţii dezinfectante (alcool), tăviţă renală
Pregătirea pacientului:
Psihică: se informează privind scopul şi locul injecţiei
Fizic: se aşează într-o poziţie confortabilă
93
Locul injecţiei:
➢ regiuni bogate în ţesut celular lax, extensibil:
o faţa externă a braţului
o faţa superoexternă a coapsei
o faţa supra- şi subspinoasă a omoplatului
o regiunea subclaviculară
o flancurile peretelui abdominal
Execuţia injecţiei:
➢ asistenta îşi spală mâinile
➢ dezinfectează locul injecţiei
➢ pentru injecţia pe faţa externă a braţului, poziţia pacientului este şezând, cu braţul
sprijinit pe şold
➢ se prinde seringa pregătită, ca pe un creion, în mâna dreaptă
➢ se face o cută a pielii între indexul şi policele mâinii stângi, care se ridică după
planurile pro-funde
➢ se pătrunde brusc, cu forţă la baza cutei, longitudinal 2-4 cm
➢ se verifică poziţia acului prin retragerea pistonului, dacă nu s-a pătruns într-un vas
sanguin
➢ se injectează lent soluţia medicamentoasă, prin apăsarea pistonului cu policele
mâinii drepte
➢ se retrage brusc acul cu seringa şi se dezinfectează locul injecţiei, masându-se uşor,
pentru a favoriza circulaţia şi deci resorbţia medicamentului.
Incidente şi accidente:
Accidente Intervenţii
- durere violentă prin lezarea unei - se retrage acul puţin spre suprafaţă
terminaţiuni nervoase - extragerea manuală sau chirurgicală a acului
- ruperea acului - se previne, prin verificarea poziţiei acului
- hematom prin lezarea unui vas mai mare înainte de injectare
d. Fişa tehnică nr. 4 – Electrocardiograma
94
Electrocardiograma - arată ritmul sinusal sau fibrilaţia atrială..

Electrocardiograma este examenul care explorează fenomenele electrice ale
miocardului normal şi patologic. Cu ECG-ul se pot percepe tulburările de ritm, caltatea
repolarizării şi ritmul cardiac. Asistenta are obligaţia să pregătească bolnavul din punct de
vedere fizic şi psihic pentru a înlătura factorii emoţionali. Bolnavul trebuie să stea în decubit
dorsal 10 – 15 minute în repaus total prin relaxarea musculaturii. Se ung plăcile de metal ale
electrozilor cu o pastă specială de contact şi se montează pe părţile moi ale extremităţilor. Se
montează patru electrozi pe membre şi şase precordial. Se verifică aparatul şi poziţionarea
electrozilor şi se pune în funcţiune aparatul. Asistenta notează pe ECG numele, prenumele,
vârsta, înălţimea, greutatea pacientului, medicaţia folosită, data şi ora înregistrării şi semnătura
celui care a înregistrat. Interpretarea este o probă dificilă deci va fi făcută numai de către medic.
Definiție: Electrocardiograma reprezintă înregistrarea la suprafaţa corpului a
variaţiilor de potenţial ale câmpului electric cardiac, produse de depolarizarea si
repolarizarea celulelor miocardice
Pregătirea materialelor:
➢ Tampoane de vată
➢ Alcool sanitar
➢ Electrozi de unică folosinţă pentru aparatele noi
➢ Aleză, muşama
➢ Tăviţă renală
➢ Mănuşi de unică folosinţă.
➢ Gel.
Pregătirea psihică a pacientului:
➢ Se informează şi se explică pacientului necesitatea procedurii
➢ Se obţine consimţământul informat
➢ Se pregăteşte bolnavul din punct de vedere psihic pentru a înlătura factorii
emoţionali
Pregătirea fizică a pacientului:
➢ Se transportă bolnavul în sala de înregistrare, de preferinţă cu căruciorul, cu 10 –
15 min înainte de înregistrare
95
➢ Înainte de efectuarea EKG-ului, pacientul trebuie să-şi îndepărteze toate

bijuteriile şi hainele de pe jumătatea superioară a corpului, de la nivelul mâinilor şi a picioarelor
➢ Vor fi curăţate şi eventual rase zonele de la nivelul pieptului, mâinilor şi
picioarelor, unde vor fi plasaţi electrozii.
➢ Pacientul va fi întins comod pe patul de consultaţii
➢ Va fi rugat să-şi relaxeze musculatura
➢ Pe întreaga durată a testului, pacientul este rugat să nu se mişte, şi să nu
vorbească, deoarece activitatea musculară poate influenţa rezultatul.
Efectuarea procedurii:
Se montează pe părţile moi ale extremităţilor plăcile de metal ale electrozilor
Sub placa de metal a electrozilor se aşază o pânză înmuiată într-o soluţie de electrolit
sau pastă specială pentru electrozi
Cei 10 electrozi (4 pentru membre şi 6 precordiali) se fixează pe bolnav în felul
următor:
➢ montarea electrozilor pe membre:
o roşu = mâna dreaptă
o galben = mâna stângă
o verde = picior stâng
o negru = picior drept
➢ montarea electrozilor precordiali
o V1 = spaţiul IV intercostal, pe marginea dreaptă a sternului
o V2 = spaţiul IV intercostal, pe marginea stângă a sternului
o V3 = între V2 şi V4
o V4 = spaţiul V intercostal stâng pe linia medioclaviculară (apex)
o V5 = la intersecţia de la orizontală dusă din V4 şi linia axilară anterioară stângă
o V6 = la intersecţia dintre orizontală dusă din V4 şi linia axilară mijlocie stângă.
96
Fig. 1. Poziţionarea electrozilor
În cazul aparatelor mai vechi, electrozii trebuie repoziţionaţi în timpul testării

Verificarea poziţiei corecte a butoanelor şi clapelor aparatului EKG
Punerea în funcţiune a aparatului- efectuarea EKG
Dacă medicul cere EKG cu inspir, după efectuarea traseului normal, pacientul este rugat
să traga aer în piept şi să-şi ţină respiraţia, timp în care se efectuează un traseu scurt în anumite
derivaţii(AVF, AVL,D1,D2 etc.)
Îngrijirea pacientului:
➢ Se face toaleta locală a pielii
➢ Se schimbă cearşaful de pe pat dacă este umed
➢ Ajută pacientul să se îmbrace
Reorganizarea locului de muncă:
➢ Electrozii şi gelul sunt îndepărtaţi
➢ Se colectează deşeurile conform P.U. în recipiente speciale
➢ Se spală mâinile
➢ Se îndepărtează mănuşile
Notarea procedurii:
➢ Se notează tehnica şi rezultatul ei
➢ Se ataşează EKG
➢ Se notează numele persoanei care a făcut procedura
97
e. Fişa tehnică nr. 5 – Măsurarea şi notarea pulsului
Indicaţii
➢ determinarea numărului de bătăi cardiace pe minut;
➢ obţinerea de informaţii despre activitatea inimii și despre starea arterelor;
➢ aprecierea răspunsului inimii la medicaţia cardiacă, activitate sau stres.
Pregătirea materialelor
Se pregătesc pe o tavă medicală:
➢ ceas de mână cu secundar sau cronometru
➢ culoare roşie (creion, pix sau carioca)
➢ carnet de adnotări personale
Pregătirea pacientului
Pregătirea psihică
➢ se explică pacientului procedura pentru a reduce emoţiile, teama şi a obţine
colaborarea;
➢ se asigură un repaus psihic de cel puţin 5 minute înainte de măsurare;
Pregătirea fizică
➢ se asigură un repaus fizic de cel puţin 5 minute înainte de măsurare;
➢ se aşează pacientul în poziţie confortabilă în funcţie de starea generală:
➢ în decubit dorsal cu membrul superior întins pe lângă corp, articulaţia mâinii în
extensie, mâna în supinaţie (palma orientată în sus);
➢ în poziţie semişezândă (în pat sau în fotoliu) antebraţul în unghi drept sprijinit pe
suprafaţa patului, mâna în supinaţie şi extensie.
Efectuarea procedurilor
➢ se spală mâinile;
➢ se reperează artera radială la extremitatea distală a antebraţului, pe faţa anterioară
(internă), în şanţul radial aflat în prelungirea policelui;
➢ se plasează degetele index, mediu şi inelar (2, 3, 4) deasupra arterei radiale reperate;
➢ se exercită o presiune uşoară asupra arterei pe osul radius, astfel încât să se perceapă
sub degete pulsaţiile sângelui;
➢ se fixează un punct de reper pe cadranul ceasului de mână;
98
➢ se numără timp de 1 minut pulsaţiile percepute sub degete, sau 30 secunde şi

înmulţite cu doi numărul pentru a obţine rata pulsului pe minut;
➢ se apreciază ritmul, amplitudinea şi elasticitatea peretelui arterial în timp ce se
măspară frecvenţa;
➢ se înregistrează frecvenţa pulsului în carnetul personal notând: numele pacientului,
salonul, data înregistrării, rata;
➢ se spală mâinile.
Reprezentarea grafică a pulsului în foaia de temperatură
➢ se socotesc pentru fiecare linie orizontală a foii de temperatură câte 4 pulsaţii;
➢ se notează grafic valoarea înregistrată printr-un punct de culoare roşie, aşezat direct
pe linia orizontală din rubrica corespunzătoare pentru D (dimineaţa) sau S (seara), pentru
valorile care cresc din 4 în 4 (ex. 64, 68, 76, 80);
➢ se notează grafic valoarea înregistrată printr-un punct de culoare roşie aşezat în
mijlocul pătratului din rubrica corespunzătoare (D sau S) pentru valorile care cresc din 2 în 2
(ex.: 62, 66, 70);
➢ se uneşte primul punct, printr-o linie cu săgeată, cu rubrica pulsului aflată în partea
dreaptă a sistemului de coordonate din foaia de temperatură;
➢ se obţine curba pulsului prin unirea punctelor care indică valorile ratei cardiace
măsurate bicotidian, pe parcursul zilelor de supraveghere şi îngrijire.
Rezultate aşteptate/dorite:
➢ pulsul este bine bătut, regulat, iar frecvenţa să înscrie în limitele normale
corespunzătoare vârstei;
➢ tegumentele şi mucoasele sunt normal colorate;
➢ pacientul este liniştit.
Rezultate nedorite
➢ rata pulsului este mai mare sau sub normalul caracteristic vârstei;
➢ pulsul radial nu este perceptibil;
➢ pulsul este aritmic;
➢ amplitudinea este mică sau crescută;
➢ pacientul este palid, anxios, acuză palpitaţii, extrasistole;
➢ pacientul are una sau mai multe dintre problemele de dependenţă următoare:
99
➢ intoleranţă la activitate;
➢ alterarea confortului;
➢ deficit de volum lichidian;
➢ exces de volum lichidian;
➢ alterarea perfuziei tisulare.
Modificări în situaţiile selectate
Dacă pulsul radial nu este palpabil se caută alte artere accesibile pentru măsurare:
➢ artera temporală: la un lat de deget deasupra şi lateral de stânca temporalului, în
dreptul pavilionului auricular;
➢ artera carotidă externă (dreaptă sau stânga): pe faţa anterioară a gâtului, în şanţul
delimitat de laringe (anterior) şi muşchiul sternocleidomastoidian (lateral);
➢ artera pedioasă – pe faţa dorsală a piciorului, în dreptul primului şanţ
intermetatarsian;
➢ artera femurală – în regiunea inghinală, la nivelul triunghiului lui Scarpa;
➢ apex (vârful inimii) – pulsul apical, în spaţiul 5 intercostal (i.c.) pe linia
medioclaviculară stângă;
➢ la copiii sub 2 ani se evită măsurarea pulsului radial întrucât rata crescută şi aria
mică de palpare pot determina valori inexacte;
➢ la copiii peste 2 ani rata pulsului radial se obţine atunci când sunt liniştiţi sau dorm,
întrucât este dificil să obţii colaborarea copilului de a rămâne cu mâna nemişcată;
➢ la copil, pentru o acurateţe maximă, rata pulsului se numără timp de 1 minut.
Educarea pacientului
➢ se învaţă pacientul să-şi măsoare singur pulsul periferic la arterele carotidă sau
temporală întrucât sunt mai accesibile pentru autopalparea la domiciliu;
➢ se instruieşte pacientul să exercite o presiune uşoară folosind 3 degete pentru
palpare;
➢ se informează pacientul/familia care sunt valorile normale ale pulsului,
caracteristice vârstei;
➢ se instruieşte pacientul/familia să ia legătura cu medical curant ori de cate ori
valorile ratei pulsului sunt deviate de la normal şi starea generală a pacientului se modifică.
➢ se oferă pacientului un tabel cu valori orientative ca în exemplul de mai jos:
100
Vârsta Rata aproximativă Rata medie

Nou-născut 120 - 160 140
1- 2luni(sugar) 100 - 140 120
12 luni – 2 ani 80 - 130 110
2 ani- 6 ani 75 - 120 100
6 ani – 12 ani 75 - 110 95
Adolescent 60 - 100 80
Adult 60 - 100 80
101

Diabet Zaharat-Toate Tipurile - Sfantu Ioan Bucuresti

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Diabet Zaharat-Toate Tipurile - Sfantu Ioan Bucuresti

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

MINISTERUL EDUCAŢIEI ȘI CERECTĂRII

ŞCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ “ ”

CAPITOLUL IV - Prezentarea cazurilor de boală 52

“Să cercetăm cele ce s-au petrecut, să

Pentru a se bucura de viaţă şi pentru a da maximum de randament, omul în activitatea

Tot în 1921, chirurgul Banting şi studentul la fiziologie Best încep să lucreze

1.1. Anatomia pancreasului

Fig. 1.1. Poziţionarea pancreasului

Regiunea pancreatică se proiectează la suprafaţa corpului superior şi inferior prin două

Fig. 1.2. Configuraţia pancreasului

Capul pancreasului prezintă două feţe şi o circumferinţă, căreia duodenul îi imprimă un

Fig. 1.3. Pancreasul in situ

Fig. 1.4. Arterele pancreasului

Pancreasul are trei surse arteriale:

Arterele pancreatico-duodenale inferioare - sunt arterele ce iau naştere din artera

1.2. Fiziologia pancreasului

Wirsung – canalul principal şi Santorini – canal accesor. Canalul Wirsung se deschide în

Colagenaza, elastaza, ribonucleazele, protaminaza şi leucin aminopeptidaza sunt alte

Reglarea secreţiei de suc pancreatic

Secreţia endocrină a pancreasului

Fig. 2.1. Diabetul

datorită unor factori conjuncturali de agresiune a organismului (microbiană, virotică, stres),

Diabetul este o maladie populațională pentru că are o frecvență mare în populația

Dintre cauzele diabetului zaharat menţionăm:

➢ Inflamaţiile pancreasului (pancreatita acută-hemoragică, pancreatite cronice) şi

îndeplineau cu ușurință. Oboseala apare la eforturi musculare obișnuite, dar poate fi și

2.6. Diagnostic paraclinic

Diagnosticul diabetului zaharat se bazează pe prezența sintomotologiei specifice

2.7. Diagnostic diferenţial

Diagnosticul diferențial se face cu alcoolismul, cu coma diabetică, traumatismele,

➢ Long-Insulin, cu debut la o oră de la administrare până la două ore și dispariția

corespunzătoare a cantităților de alimente. O altă cauză este neconsumarea întregii cantități de

2.9. Evoluție, prognostic, complicații

Diabetul zaharat este caracterizat prin hiperglicemie și glicozurie, poliurie, polidipsie,

(claudicaţie), scăderea acuităţii vizuale, insuficienţă renală, tulburări neurologice (neuropatii)

considerabil şi, împreună cu aceasta, posibilitatea apariţiei complicaţiilor cronice, dominate de

3.1. Internarea pacientului în spital

Internarea în spital constituie pentru fiecare bolnav o etapă deosebită deoarece se

3.2. Asigurarea condiţiilor optime de spitalizare

Scopul spitalizării pacienţilor, în majoritatea cazurilor este vindecarea. Pentru a realiza

3.3. Asigurarea condiţiilor igienice pacienţilor internaţi

Pregătirea patului şi accesoriilor lui

Schimbarea lenjeriei de pat

Asigurarea igienei personale, corporale şi vestimentare a bolnavului

Observarea poziţiei bolnavului în pat

Schimbarea poziţiei şi mobilizarea bolnavului

3.4. Supravegherea funcţiilor vitale şi vegetative

Încă din prima zi de la internare a bolnavului, asistenta medicală înregistrează în foaia

3.5. Alimentaţia pacientului

➢ ouă, sub orice formă;

3.6. Administrarea medicamentelor şi hidratarea organismului

➢ insulinele cu zinc nu se pot amesteca decât între ele;

3.7. Recoltarea produselor biologice şi patologice

Pregătirea psihică a bolnavului se încadrează în munca de educaţie şi linişte a bolnavului

examinărilor. În efectuarea analizelor, asistenta medicală trebuie să folosească metode blânde

Recoltarea sângelui pentru hemogramă

Hematocrit - se recoltează 2ml sânge prin puncţie venoasă şi se adaugă o picătura de

Momentul externării bolnavului este stabilit de medic.

Condiţii de locuit: corespunzătoare

Examen clinic general:

Analiza satisfacerii nevoilor fundamentale

bună datorită durerii

14. A-şi practica Participă la serviciul