Rotonda Valahă

Fondată de Ioan Barbu și Ioan Radu Văcărescu
Revistă trimestrială de Literatură, Artă și Civilizație

Apare sub egida Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Sibiu și a
Asociației Culturale „Curierul de Vâlcea”
Liliac
Revistă trimestrială de Literatură, Artă și Civilizație ❑ Bine ați venit în viitor!/ 1
Apare la Râmnicu Vâlcea ❑ Index de autori/ 2
❑ Apărarea breslei/ 3
ISSN 2501-4269 ❑ Eveniment/ 5
ISSN–L 2501-4269 ❑ Istorie, critică literară și eseu/ 27
❑ Tezaur liric/ 103
❑ Poesis/ 106
Acad. D. R. Popescu ❑ Atelier literar/ 194
❑ Proză/ 199
❑ Miresmele copilăriei/ 298
Nicolae Dan Fruntelată ❑ Teatru/ 300
❑ Traduceri/ 308
Eliza Roha ❑ Recenzii/ 310
Lia-Maria Andreiță ❑ Clio/ 358
Nicolae Georgescu ❑ Arhiva sentimentală/ 395
❑ Miscellanea/ 403
❑ Argus/ 415
Director ❑ Carpe Diem/ 420
❑ Elegie pentru cei plecați/ 428
Ioan Barbu - ioanbarbucorbu@gmail.com
❑ La închiderea ediției/ 445
Redactor șef
Ion Andreiță - ionandreitza@yahoo.com
Secretar general de redacție
Emil Pădurețu - epaduretu@gmail.com
Redactori responsabili
❑ Poesis ❑ Artă
Passionaria Stoicescu Gheorghe Dican
Felix Sima Radu Adrian
Ion Drăghici ❑ Clio
Mihaela Aionesei Ilie Gorjan
❑ Proză Eugen Petrescu
Mihai Antonescu ❑ Miscellanea
Ion Nete Nicolae Roșu
George Terziu Vasile Răvescu
❑ Scena și ecranul ❑ Argus
Emil Lungeanu Emil Pădurețu
Doru Moțoc
Mihai Hafia Traista Coperta – concept și realizare,
❑ Istorie și critică literară/ tehnoredactare, design & prepress:
Eseu/ Recenzii Emil Pădurețu
Florentin Popescu
Aureliu Goci
Emilia Dănescu
❑ Literatura pentru copii Responsabilitatea asupra conţinutului textelor
Vasile Szolga revine autorilor, conform legii. Autorii pot avea
Romanița Maria Ștențel şi alte opinii decât ale redacţiei.
❑ Traduceri
Corneliu Irod Autorii textelor publicate nu sunt remunerați.
Paula Romanescu
Gabriela Banu La sfârșitul revistei se găsesc îndrumările privind
Elisabeta Boțan (Spania) redactarea textelor pentru numerele viitoare.
Elena Drăghici
Anul V, nr. 17 ● Aprilie – Iunie 2020
Editorial
Bine ați venit în viitor!

Moto:
„Îmi este teamă de ziua în care tehnologia
o să fie mai importantă decât interacțiunea umană.
Lumea o să aibă o generație de idioți.”
Albert EINSTEIN
u trecut două luni și jumătate de când n-am depășit curtea casei. Sunt o fire optimistă, să presupu-
nem că nu mai e mult și scăpăm de pandemia Covid-19. Împreună cu un influent futurolog din
Düsseldorf, Matthias Horx, cu ideile căruia m-am împrietenit în zilele „arestului la domiciliu” (cum
am numit eu restricţiile antiepidemice!) – haideți să ne imaginăm un scenariu în primăvara lui 2021. Prin luna mai.
Suntem la ediția a X-a a Salonului Național de Literatură și Artă „Rotonda Plopilor Aprinși”, eveniment amânat cu
un an. Ne așezăm la mese (câte doi la o masă!), în restaurantul Grand Hotel Sofianu. Atmosferă intimă, bucurie
mare, am scăpat teferi din ghearele invizibilului virus ucigaș. Ne uităm unul la altul, întrebători: Va mai fi totul ca
înainte? Gustul țuicii, al scotch whisky-ului, al vinului de Drăgășani, al cafelei va fi același. ca odinioară? Ca înainte
de a ieși din „ieslea” diavolului „arma biologică”, numită așa de un reputat academician… Sau gustul lor va fi chiar
mai bun!? „Privind înapoi, ce ne va surprinde?” se întreabă prietenul meu Matthias. „Vom fi surprinși – tot el
răspunde – de faptul că sacrificiile pe care a trebuit sa le facem la nivel social nu ne-au izolat unii de alții.” Într-
adevăr! Cum spuneam, după șocul major suferit ne aflăm acum într-o atmosferă și mai intimă, suntem bucuroși că
diavolul morții nu ne-a luat viața, mulți dintre noi sunt fericiți că au mai publicat câte o carte… Bucuria însă ne este,
totuși, cernită. Din păcate, în timpul acesta de paralizie a întregii vieți sociale am pierdut câțiva colegi dragi: pe
mereu veselul și pus pe glume Viorel Onica, general de aviație în rezervă, care îmi ungea sufletul cu vorba lui dulce
de bucovinean drept și iubitor de prieteni când mă striga „bădie Ioane”; pe minunații prieteni și colegi scriitori, soții
Rodica și George Anca; pe prea tânăra și talentata poetă Clara Mărgineanu, dedicată literaturii și artei televiziunii,
pe scriitorul Paul Goma, care „s-a purtat ca un erou și a murit ca un martir”, cum scrie cineva care l-a cunoscut bine,
chiar în acest număr de revistă, pe colaboratorul „Rotondei” din Toronto Al Francisc Pal, „orb ca Homer și înțelept
ca Esop” cum zice Alex Cetățeanu… Pentru toți, un minut de reculegere, un veac de neuitare! Ce nu va mai fi ca
înainte? Cred că vom fi ușurați de bla-bla-blaurile interminabile ale unora, ca să se afle în treabă, de lansările de
cărți pe jumătăți de zile „cu nervi”, de simpozioanele anuale cu comunicări kilometrice, mereu aceleași, doar cu
schimbări… pe ici pe colea, dar să nu se modifice nimic. Vom deveni mai responsabili, sper. Vom sta timp limitat
în fața televizoarelor, a laptopurilor, a ecranelor de orice fel – dar mai multe clipe îngenuncheați în rugăciune, cu
privirile înălțate spre Domnul Sfânt. Sunt convins că se va reveni la crezul nostru de odinioară, la lectura cărților,
acasă, în parcuri, sub briza mării, în sălile bibliotecilor… În vocabularul multor tineri sintagma aceasta a dispărut,
din nefericire pentru ei, adunându-se în sufletele unora, cum îmi spunea cineva, „grămezi de gunoaie”. Mai e ceva:
vom chibzui nu numai ce facem cu timpul, ci și cu banul – cum bine zicea bunica „drămuiește, maică, banul, că te
așteaptă vremuri apăsătoare!”„Crizele – remarcă Matthias Horx – acționează în primul rând dizolvând fenomenele
învechite, făcându-le să fie de prisos… Cinismul, o modalitate ocazională de a devaloriza lumea, a fost deodată
înlăturat. Isteria fricii exagerate din mass media a fost diminuată după o scurtă izbucnire. Factorul decisiv a fost că
oamenii au rămas solidari și au dat dovadă de creativitate în ciuda restricțiilor radicale.” După victoria omului în
marea bătălie cu Coronavirusul ce schimbări vor fi la nivelul relației tehnologie - cultură? Să dăm crezare opiniilor
emanate de viitorologi. Înainte de criză, tehnologia părea să fie un panaceu universal, purtătorul tuturor utopiilor.
Nimeni – sau doar câteva capete tari – mai cred azi în marea salvare digitală. În prim-plan, normal, trece cultura,
care a perpetuat civilizația popoarelor în milenii. Inteligența umano-socială va fi omenirii de mare ajutor de acum
înainte. Luați aminte, stimați politicieni și guvernanți! Cultura, ca efect luminat, va însemna viitor!
Ioan BARBU
1
Index de autori
Adina ENĂCHESCU, 111, 344 Felix SIMA, 195, 282, 318, 385, 408, Mihai ANTONESCU, 208, 312
Adrian Alui GHEORGHE, 317, 337 442 Mihai CĂLUGĂRIȚOIU, 314
Adrian BOTEZ, 107 Filoteea BARBU STOIAN, 149, 397 Mihai COȘERARIU, 165
Adrian MUNTEANU, 111 Florentin POPESCU, 215, 321, 427 Mihai EMINESCU, 103
Adrian PĂPĂRUZ, 114, 245 Florentina TEACĂ, 60, 220 Mihai Hafia TRAISTA, 285
Adrian PĂUNESCU, 404 Florica Gh. CEAPOIU, 38 Mihai MAXIM, 351, 425
Alexandru CETĂŢEANU, 414, 444 Florin ŞINDRILARU, 80 Mihai POSADA, 69
Alexandru MACEDONSKI, 104 Gelu EFRIM, 334 Mihai TÂRNOVEANU, 219
Ana ANDREESCU, 246 Geni DUȚĂ, 259 Mihai TÎRNOVEANU, 411, 412
Ana ARDELEANU, 116 Geo CĂRBUNESCU, 192 Mihai VINEREANU, 21
Ana PODARU, 357 george FILIP, 427 Nelu BARBU, 35
Anca SÎRGHIE, 19, 317, 429 George Nina ELIAN, 150 Nică D. LUPU, 236
Aneta PIOARĂ, 253 Gheorghe BUŞE, 6 Nichita STĂNESCU, 103
Angela POPESCU, 257 Gheorghe ŢICLETE, 342 Nicholas DIMA, 438
Angi Melania CRISTEA, 120 Gina ZAHARIA, 153 Nicolae ADAM, 227
Anton COŞA, 331 Grigore BUCIU, 349 Nicolae BOGHIAN, 37
Aureliu GOCI, 322 Ileana TĂNASE, 158 Nicolae Dan FRUNTELATĂ, 443
Bianca BOȚAN, 23 Ilie GORJAN, 207, 361, 414 Nicolae DINA, 51
Bogdan BACIU, 122 Ioan Al. LUPU, 160 Nicolae SÂRBU, 234
Bogdan CĂRĂUȘU, 124 Ioan BARBU, 1, 26, 186, 307, 397, Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU, 6,
Bors KINGA, 323 402 168
Camelia BUZATU, 127, 257 Ioan C. POPA, 372 Octav LUCA, 283
Camelia PETRESCU, 194 Ioan LĂCĂTUȘU, 325 Ovidiu M. CUREA, 237
Cezarina ADAMESCU, 49, 129, 348 Ioana BURGHEL, 109 Paul BRENOAIA, 228
Ciprian - Florin BARBU, 197 Ioan-Aurel POP, 358 Peter MERCEA, 282
Claudiu KOMARTIN, 402 Ion ANDREIȚĂ, 8, 27, 311, 427 Petre Ioan CREȚU, 172
Cleopatra LUCA, 333 Ion C. ŞTEFAN, 178, 229, 343 Radu GYR, 106
Coca POPESCU, 132, 396 Ion DRĂGHICI, 147 Radu STOIAN, 433
Constantin ARGEȘANU, 404 Ion NETE, 199 Răzvan IONIȚESCU-GORJ, 142
Constantin IONIȚESCU, 363 Ion ROȘIORU, 339 Romanița Maria ȘTENȚEL, 298
Constantin LUPEANU, 308 Ionel DINCĂ, 264 Romița Mălina CONSTANTIN, 196
Corina VLĂDOIU, 97, 381 Isabela BRĂNESCU, 278 Stelian BUSUIOC, 323
Corneliu VLAD, 319 Iulia Anamaria GHIDIU, 336 Şerban CODRIN, 94, 182
Cristina DINCUŢĂ, 15 Iulia VOICU, 16 Ştefan DOROFTEI-DOIMĂNEANU,
Dan C. DAVID, 179 Jean-Yves CONRAD, 23 141
Dan FLORICĂ, 136 Kathleen O’MEARA, 105 Valentina BECART, 293
Dana ANADAN, 346 Lavinia Elena NICULICEA, 170 Valeriu RÂPEANU, 92
Dana Nora DINU, 75 Lia-Maria ANDREIȚĂ, 427 Varujan VOSGANIAN, 3
Daniel TUDOSOIU, 388 Lidia GONȚA-GROSU, 395 Vasian MIRCESCU, 118
Daniela GÎFU, 138 Ligia ZAPRAȚAN NICOLESCU, Vasile GOGONEA, 370
Daniela IONIŢESCU, 363 406 Vasile RĂVESCU, 352
Daniela TOMA, 139, 340 Liliana LICIU, 155, 244 Vasile SZOLGA, 217
Doina ALEXANDRESCU, 266 Lucian GRUIA, 90, 343 Victor ATANASIU, 100
Dorina STOICA, 270 Lucian MĂNĂILESCU, 161 Victor VOINICESCU SOTSKI, 184
Dumitru MĂLIN, 133 Maria Monica STOICA, 176 Victoria MILESCU, 422
Dumitru SÂRGHIE, 55 Marin CRISTIAN, 280 Victoria STOIAN, 187
Elena DICAN, 223 Marioara IRIMESCU, 190 Victoria STOLOJANU-
Elena DRĂGHICI, 9 Marius CĂRBUNESCU, 231, 300 MUNTEANU, 355, 444
Emil PĂDUREȚU, 415, 419 Mihaela AIONESEI, 411 Vilia BANŢA, 189, 354
Emilia DĂNESCU, 20, 146, 435 Mihaela MERAVEI, 66, 161, 406 Vilică MUNTEANU, 332
Eugen PETRESCU, 377 Mihaela Roxana BOBOC, 162 Viorica MOISUC, 383
Evelyne Maria CROITORU, 144 Mihaela TUDOSOIU, 386 Zinica IONESCU, 294
2
către Senat și Adunarea Deputaților, iar USR ca per-

soană juridică de interes public, în anul 1949, de către
Marea Adunare Națională. Dacă forurile legiuitoare au
emis legi speciale de înființare a acestor organizații, e
de menționat că nu au emis niciodată vreun act care să
menționeze desființarea lor.
După anul 1989, USR și-a continuat activitatea,
păstrându-și atribuțiile de reprezentare a scriitorimii ro-
mâne, ieșind, însă, de sub tutela ierarhică sau ideologică
a instituțiilor statului. Încetul cu încetul, USR a dobân-
dit, pentru profesia și vocația de scriitor, o recunoaștere
legislativă mai largă și o susținere financiară pe care
breasla noastră nu le avusese niciodată. Rolul USR, ca
exponentă a breslei și continuatoarea unei tradiții de
Varujan VOSGANIAN peste un secol, a fost consolidat prin gesturi de recu-
Prim-vicepreședintele noaștere publică din partea autorităților statului și
Uniunii Scriitorilor din România printr-o seamă de responsabilități ce i-au fost conferite
prin acte normative. Astfel, instituția prezidențială s-a
implicat activ, în anul 2008, în festivitățile legate de
Uniunea Scriitorilor din România centenarul înființării SSR, atât prin prezența președin-
și contestatarii ei telui României la sediul USR, cât și prin acordarea unor
înalte distincții culturale întru omagierea acestei tradi-
Istoria formelor de asociere a scriitorilor din ții. Printr-o seamă de legi în domeniul culturii, unele
România este parte a istoriei literaturii române, căci nu votate în unanimitate, Parlamentul a încredințat USR
cred să existe vreun scriitor român important care să nu responsabilități importante în aplicarea lor. Guvernul
fi contribuit într-un fel sau altul la alcătuirea sau ființa- României, atât prin hotărâri semnate de prim-ministru,
rea respectivelor asociații, societăți sau uniuni. Proteja- cât și prin ministerele specializate, îndeosebi Ministerul
rea și răsplătirea drepturilor de autor, realizarea unei si- Finanțelor și Ministerul Culturii, a creat resurse și pro-
metrii de drepturi și obligații între editori și creatori, ceduri prin care USR să poată finanța diferite activități
condiția materială și statutul profesional al scriitorului, literare. Curtea Constituțională a validat, prin deciziile
susținerea financiară a publicațiilor literare, politica sale, competențele USR. Numeroase hotărâri definitive
culturală a statului și încurajarea mecenatului, ajutora- ale instanțelor juridice confirmă statutul USR de per-
rea scriitorilor aflați în suferință au fost doar câteva din- soană juridică de utilitate publică. Nu mai vorbim de
tre obiectivele pe care aceste forme asociative și le-au numărul mare de alte instituții publice, de la consilii ju-
asumat. La acestea se adaugă, firește, scopuri emina- dețene și primării până la diverse instituții de reprezen-
mente literare, cum ar fi organizarea diferitelor festiva- tare culturală care au în USR un interlocutor în organi-
luri și lecturi publice, omagierea reprezentanților bres- zarea sutelor și sutelor de evenimente literare ce au loc
lei, acordarea premiilor literare, încurajarea tinerelor anual.
generații de scriitori, dar și – în momentele de cumpănă Ei bine, în ciuda atitudinii acestor autorități ale
și nu numai – punerea literaturii și a autorilor săi în statului român care dau recunoașterea cuvenită statutu-
slujba idealurilor naționale. lui legal, public al USR, nu același lucru se poate spune
Dintre organizațiile întemeiate de scriitorii ro- despre, culmea!, unii scriitori care au ajuns la concluzia
mâni, cele mai reprezentative au fost Societatea Scrii- că USR... nu există! După opinia lor, de treizeci de ani
torilor Români, înființată în anul 1908, și continuatoa- încoace, Parlamentul, Președintele României, Guvernul
rea acesteia, începând cu anul 1949, Uniunea Scriitori- etc., etc. joacă împreună cu scriitorii un teatru al absur-
lor din România. Cei care susțin că uniunile de creație dului, acordând distincții, dând responsabilități și alo-
sunt invenții staliniste sunt într-o gravă eroare. Ca să când fonduri bugetare unei instituții inexistente, ca să
vedeți cât de „staliniste” erau aceste organizații, să evo- nu mai spunem că băncile fac transferuri financiare
căm o structură asociativă similară, Societatea Compo- unui deținător fictiv de conturi. După părerea lor, tot ce
zitorilor Români, înființată ceva mai târziu, în 1920, și face USR este real, mai puțin USR însăși. Iată și argu-
al cărei președinte, timp de aproape trei decenii, a fost mentul: din moment ce USR nu s-a reînființat în 1990,
George Enescu. Nici Societatea Scriitorilor Români nu după căderea comunismului, înseamnă că nu mai există.
s-a lăsat mai prejos, cel mai longeviv și mai eficient pre- Aserțiunea e, desigur, hilară. Eu am certificatul de naș-
ședinte al acesteia nu a fost altul decât Liviu Rebreanu. tere emis de către Republica Populară Română, nu l-am
De remarcat faptul că atât SSR, cât și USR au refăcut nici în 1965, când România a devenit republică
primit un statut legal de prim rang, ele fiind recunoscute socialistă, nici în 1990, când a devenit republică, pur și
prin legi speciale de către forurile legiuitoare: SSR a simplu. Asta nu înseamnă, îmi place să cred, că am dis-
fost recunoscută ca persoană morală, în anul 1912, de părut odată cu republica ce mi-a redactat certificatul.
3
Ceea ce e, însă, cu totul lipsit de haz, dacă nu rămâne în zona anecdoticului dacă protagoniștii săi nu
de-a dreptul odios, este faptul că acești contestatari, prin ar da dovada unei procesomanii patologice și a unei im-
campaniile lor răzlețe, dar înverșunate și zgomotoase, posturi cu vădite accente infracționale. (Numărul pro-
socotind că USR nu mai există ca persoană juridică de ceselor în care acești autori au târât Uniunea Scriitorilor
utilitate publică, clamează, implicit, anularea tuturor a trecut pragul de 120!)
drepturilor câștigate de USR în acești treizeci de ani Printre membrii SSR și USR au existat, ca-n
pentru scriitorii români. Breasla ar deveni, astfel, orice comunitate, dispute pătimașe. Scriitorii s-au con-
afirmă ei, un fel de conspirație în care scriitorii se bu- testat, s-au răfuit și s-au acuzat unii pe alții, fiecare ac-
cură, prin intermediul USR, de o seamă de drepturi, fără țiune lăudabilă a avut, ca de obicei, și detractorii ei, dar
să aibă, ca să zic așa, dreptul la ele. niciodată, repet, niciodată vreunul dintre ei n-a dat fuga
Dimensiunea tragicomică a acestor trupe de la autorități sau la tribunale ca să încerce, în mod ruși-
hărțuitori este aceea că protagoniștii lor se numără prin- nos, să anuleze drepturile pe care ceilalți le dobândi-
tre cei a căror existență a fost promovată cât se poate de seră. Suntem în fața unei situații pe cât de inedite, pe
fructuos de... „inexistenta” USR. Suntem, în această atât de dezagreabile care sper să nu supraviețuiască în
privință, într-o situație halucinantă, care o întrece pe istoria breslei noastre decât cel mult ca o notă de subsol.
aceea a personajului lui Marin Preda care privea peste
zăbrelele grădinii zoologice girafa și, totuși, exclama: Uniunea Scriitorilor din România –
„Așa ceva nu există!” Dacă în cazul țăranului lui Marin
Preda, mirarea era nedisimulată și inocentă, el nevrând,
persoană de utilitate publică, înființată
cu niciun chip, să ia locul girafei, nu același lucru se prin act de putere publică
poate afirma despre eroii noștri, a căror mirare este mai
degrabă simulată și deloc nevinovată. Uniunea Scriitorilor din România aduce la cu-
Un prim exem-plu de privitor al girafei este cel noștința membrilor și a publicului faptul că, prin înche-
al poetului Florin Iaru. El uită că a fost mai mult timp ierea din 16.01.2020, Judecătoria Sectorului 1 Bucu-
vicepreședinte al USR, amnezie în parte justificată prin rești a constatat că Uniunea Scriitorilor din România a
faptul că, în timpul mandatului său, a petrecut extrem fost înființată prin Decretul 267/1949, nu a fost dizol-
de puțin timp la sediul USR, cu foloase pe măsură pen- vată prin Decretul 27/1990 și nici nu a fost transformată
tru breaslă. Alt protagonist este Cristian Teodorescu, în asociație guvernată de dispozițiile Legii 21/1924, fi-
pentru care atunci când a primit Premiul pentru Proză, indu-i aplicabile dispozițiile art. 85 din OG 26/2000,
USR exista bine mersi, dar care s-a răzgândit în privința care prevăd că persoanele juridice înființate prin acte de
Uniunii, fără să se răzgândească, firește, și în privința drept public rămân supuse reglementărilor speciale care
premiului. Dan Mircea Cipariu, la care numărul de pro- stau la baza înființării și funcționării lor.
cese intentate USR îl depășește cu mult pe cel al volu- Astfel, instanța a reținut că, față de regimul ju-
melor publicate (inclusiv ca număr de pagini), este un ridic al Uniunii Scriitorilor din România, aceasta nu
bun exemplu de îndărătnicie bipolară. Ani de zile a cre- este supusă înscrierii în registrul special ținut de Jude-
zut cu tărie în existența USR, a candidat la președinție cătoria Sectorului 1, acesta fiind un registru în care se
de câteva ori cu un „succes“ pe care doar cel al volume- înscriu exclusiv persanele care se înființează ca asocia-
lor sale îl depășește, a fost ani de zile șeful Filialei de ții si fundații în temeiul OG 26/2000 prin pronunțarea
poezie din București, ba chiar a colaborat la redactarea unei sentințe de dobândire a personalității juridice.
actualului Statut. Acum crede, cu aceeași tărie, că USR Totodată, prin aceeași încheiere, instanța a res-
nu există. Dar probabil că cel mai flagrant caz este cel pins ca nefondată cererea unor intervenienți (Cipariu
al prozatorului Eugen Uricaru, și el apostol al inexisten- Mircea Dan, Râpă (Iaru) Florin și Popescu Cristian)
ței USR, care, n-o să credeți, timp de cinci ani a fost prin care s-a solicitat constatarea faptului că Uniunii
chiar președintele USR. Polemizând cu sine însuși, pre- Scriitorilor din România îi sunt aplicabile dispozițiile
cum Tartarin din Tarascon, Eugen Uricaru de acum OG 26/2000 privind asociațiile și fundațiile.
două decenii a semnat documente juridice și transferuri Pe cale de consecință, prin încheierea din data
bancare pentru o organizație care tot pe atunci, în opinia de 16.01.2020, instanța a confirmat cele precizate de că-
lui Eugen Uricaru de azi, nu exista! tre Uniunea Scriitorilor din România referitoare la fap-
Această ontologie bizară potrivit căreia USR tul că USR nu este o asociație, având, în considerarea
există dacă o conduc unii și nu mai există dacă o conduc modalității specifice de înființare, un regim juridic spe-
alții ar fi putut să rămână, cum se întâmplă adesea între cial, aspect ce atrage și aplicarea unor dispoziții de
scriitori, doar o rătăcire onirică. Se spune că orice funcționare și organizare distinct de asociațiile și fun-
șoaptă se aude în Epidaur. Din cauza internetului, lu- dațiile suspuse OG 26/2000.
mea întreagă a devenit un Epidaur în care oriunde ai Această hotărâre vine să confirme ceea ce Uni-
șopti, se aude oriunde, iar acest lung șir de vorbe și de unea Scriitorilor din România a susținut mereu, respec-
ipoteze privind legalitatea USR ridică o pâclă bolnăvi- tiv că nu este o asociație, fiind înființată ca persoană de
cioasă pe care trebuie întruna s-o limpezim, irosindu-ne utilitate publică prin act de putere publică.
timpul. Chiar și așa, acest joc de-a alba-neagra ar
4
Titanul din Hobița Gorjului
Motto
„Deșteaptă-te om
Pe drumul bun pornește
Învinge trândăvia
Și lenea ce te oprește
Tu ca vulturul te avântă
Spre sferile senine Printre participanți s-a aflat și un grup alcătuit
Darul lumii cântă din membri ai Asociației Naționale Cultul Eroilor „Re-
Uită-te pe tine.” gina Maria” – Filiala Gorj, între care președintele aces-
Constantin Brâncuși teia, col. ing. dr. (r.) Walter Loga, prof. dr. Ion Mocioi,
ing. Dan Toropu, Romeo Seliște, lt. col. (r.) Ovidiu-Ga-
În lăcașul Sfintei Mânăstiri Lainici s-au adunat, briel Ghindă, ec. Lavinia Ghindă, ec. dr. Victoria Sto-
la mijloc de martie 2020, persoane din mai multe zone lojanu Munteaanu, Viorica Ionescu, ing. Vasile Io-
ale țării, marea majoritate oameni de cultură, pentru a nescu, col. (r.) Vasile Munteanu, col. (r.) Petre Pârvu-
comemora 63 de ani de la trecerea în eternitate a părin- lețu, lt. col. (r.) Gheorghe Bușe.
telui sculpturii moderne – Constantin Brâncuși. Genia-
lul artist român, cu contribuții covârșitoare la înnoirea
limbajului și viziunii plastice în sculptura contempo-
rană, membru postum al Academiei Române, s-a năs-
cut la 19 februarie 1876, la Hobița, în județul Gorj, și a
trecut în eternitate la 16 martie 1957, la Paris, unde își
doarme somnul de veci în Cimitirul Montparnasse.
Inițiativa a aparținut unui grup de organizare

format din: prof. dr. Ion Mocioi, prof. univ. dr. Moise
Bojincă și Părintele Arhimandrit Ioachim Pârvulescu ,
starețul mânăstirii gazdă.
Slujba de pomenire părintelui sculpturii mo-

derne, a fost săvârșită de un sobor de preoți în frunte cu
starețul mânăstirii, Arhimandritul Ioachim, care a rostit
și un emoționant și pilduitor cuvânt de înțelepciune în-
tru glorificarea memoriei ilustrului sculptor Constantin
Brâncuși, cuvinte vibrante, încărcate de iubire fără de
granițe, care au umplut inimile celor prezenți de bucurie
și evlavie.
5
Poeme dedicate părintelui sculpturii

moderne – Constantin Brâncuși
Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU
Sculptorul
Brâncuşi îşi ciopleşte gândul

peste inima pietrei
în forme de sărut.
În același atmosferă de dulce evlavie s-au deru-
lat și mesajele de omagiere a vieții și activității marelui Poarta se deschide,
sculptor rostite de organizatori sau invitați: Ion Mocioi, îndrăgostiţii trec
renumit brâncușiolog, atât în țară, cât și în străinătate; sculptorul moare.
ing. dr. Mihai Scoriș, reprezentant al Cercului de la
Râmnic „Grădina Maicii Domnului” și al Asociației Se- Se aşează masa tăcerii,
niorilor din Vâlcea, care a transmis un mesaj emoțio- pe scaune doar doisprezece
nant și care a pomenit de pierderea fulgeră a regretatului cei care l-au iubit,
profesor Ștefan Stăiculescu, unul dintre inițiatorii aces- Jiul doar murmură.
tui eveniment comemorativ; prof. univ. dr. Moise Bo-
jincă, care, între altele, a prezentat și versurile memora- Spiritul său se înaltă
bile lăsate de Brâncuși, pe care le-am așezat ca moto; prin coloana fără sfârșit,
scriitoarea Victoria Stolojanu Munteanu, originară din
orașul Bumbești-Jiu, pe teritoriul căruia se află Mânăs- apoi familia împuţinată
tirea Lainici; col. (r.) dr. ing. Walter Loga. aşezată pe şase scaune
În încheiere, juristul Ion M. Ungureanu, din Ți- la masa de parastas
cleni, județul Gorj, a transmis celor prezenți și români- varsă lacrimi în tăcere.
lor de pretutindeni următorul îndemn al lui Brâncuși:
„Du-te și îmbrățișează Columna Infinirii cu palmele Coloana infinitului
mâinilor deschise. Apoi, înălțându-ți ochii privește-o
și vei cunoaște, astfel, într-adevăr, sinele cerului…” Cine caută cu sufletul arcul luminos
în sferele atinse de înaltul galaxiilor
găsește puterea venită prin ere,
datina și oasele nemuririi
la porțile de piatră dintre generații.
Fulgeră-n inimi iernile lunii,

se descifrează vise în ochiuri de stele;
nimicul existent se șterge.
Coloana infinitului,
virtute a ideii de săgeată în urcare
adoptă și încălzește inimi.
Visează împreună cu păsările,

își deschide vertical aripile
prin siluete de metal,
Părintele stareț i-a invitat pe participanți la o
„Zariște a veșniciei” - masă de parastas închinată su-
în zbor,
fletului titanului de la Hobița.
împreună taie și străpung cerul.
Gheorghe BUŞE
6
Brâncuşi Inima închide nesomnul ceasului

în aşternuturile pieptului.
E o masă a tăcerii la care stă Călare pe caii vântului de nord
Gânditorul de la Hamangia. ochii mei se sting de aşteptare
Brâncuşi obosit după călătoria prin lume, şi îşi sapă lumina prin minereu.
se aşază şi el la masa rotundă din lemn Pietrele statui gânditoare
şi gustă roadele pământului originar. deschid drumul eternităţii,
Suferinţa din gând îşi vede simbolurile lăcrimează în clipele de răgaz
cum se nasc din lucruri simple. în piaţetele oraşelor
Ideile se cioplesc în masa tăcerii, durerea lui Brâncuşi.
pleacă fecund spre poarta sărutului şi coloana fără
sfârşit Se deschide cerul
după ce a iniţiat himere,vrăjitoare, domnişoare, sub aripile păsărilor,
prinţese... ne mai rămâne doar zborul
şi zborul unor păsări văzute la Hobiţa ori mutarea în noi înşine
chiar peşti ori ţestoase zburătoare. urcuş prin romburi la infinit.
Urmaşii un timp n-au priceput nimic
considerându-l un copil plecat! Poarta sărutului
Sculptorul este prezent în piatra, metalul şi lemnul lu-
mii Abur la poarta unui sărut
mai mult decât în conştiinţa noastră unde bat să deschidă,
de neînsemnaţi muritori. mirosul fierbinte al pâinii rupte
ce urcă o rugă spre inimi,
Zidind în piatră magica poartă
în faţa luminii cosmice.
Încrezători Aştept cu palmele lipite
dau drumul la semne, dulcele ei surâs,
zidind în piatră porţi tăcerea care o alungă
cu sărutul pe ambele feţe. cu ochii minţii.
În piatră se coace infuzia
Ascultă cântec din fluier pe care buzele mele o simt
la masa rotundă şi-n taină dragoste devenind.
foamea a plecat să se culce,
ochii în ochi se pătrund Întruparea
şi se satură.
Nimeni nu mai stă la masa tăcerii,
Brâncuşi are un mugure ascuns, bunicii sunt plecaţi după piatră
izbeşte cu dalta în piatră, până în miezul munţilor înalţi
scrie sfârşind în cuvântul unde vor să cioplească porţi
ce iese din fântâni spre cer. prin care să treacă nepoţii viitorului.
Atingând cu privirea un cuib Până la sosirea lor la cină

rotitor ca un izvor în cremene, râul se pregăteşte de învierea sculptorului,
unde lumina gândeşte pe Unul din sub brazda numelui său
şi ceilalţi se întrevăd în EL. ideile devin păsări în zbor
deasupra de coloane nesfârşite.
Cu zâmbetul, în numele lui,
Ele luminează-n măduva cerului
fructul celest se naşte
de unde duhul sfânt coboară
cu inima roşie ori verde,
se întrupează în suflete de piatră
moştenire pământului să-i fie.
ce nu mai mor.
Rămâne doar zborul
Coloana fără sfârșit
Noaptea-şi omoară întunericul
Oul e infinitul care se multiplică,
cu o lamă de cuţit,
își păstrează forma perfectă.
pieptul pământului absoarbe
Păsările sunt ideea
rădăcini din anotimpuri.
care iese din inima lui vie,
cu lecția de zbor în aripi.
7
Tăcerea rămâne un gest Şi pe alei cu scaune rânduite

de împărtășire a gândurilor; Să-şi treacă oamenii sărutul,
nu stă la masă, Pe sub poartă, nimeni să nu uite
caută un scaun de timp, Că nu împărăteşte el pământul.
să-și mărturisească taina-n sărut
înflorind stâlpii porții.
O bucurie dăltuită-n durere

rugăciunea
spusă de cumințenia pământului,
domnișoarei Pogany
înainte de a se ridica la cer.
Pe urmele recunoștinței,
Brâncuși înduioșat a zidit
mineralele pământului
într-o coloană fără sfârșit,
să-și sprijine cerul.
Ion ANDREIȚĂ
Oul Culori românești în Cartea recordurilor
lumii
aș sparge cu un sunet clipa
până când s-ar opri timpul
l-aș închide într-o sferă
ca pe un ou de lumină
dar m-am trezit cu o pasăre

cu aripile întinse mi-a spus
pune oul la clocit în cuibarul
din ovalul lunii pline
clipele se vor opri-n secunde

ca o noapte în prima zi de întuneric
și totuși timpul trebuie pornit
în ceasul dintre viață și moarte
…Așadar, s-a adjudecat: cea mai mare cupolă
în care curg apele
cu vitralii din lume este cupola Bibliotecii „Antim Ivi-
reanul” din Râmnicu Vâlcea. World Record Academy
niciodată nu vor umple marea din SUA a dat verdictul în data de 8 aprilie 2020, după
cum mișcarea nu va opri sunetul 15 ani de la realizarea operei și doi ani de cercetări in-
ternaționale, măsurători, comparații.
Brâncuşiană World Record Academy este cea mai mare in-
stituție din lume care verifică și recunoaște noi recor-
Bat clopotele-n dungă prin oraşe,
duri mondiale. Activitatea ei se întinde pe tot globul.
Turnurile se-nclină spre apus, Fiecare nou record mondial este verificat cu atenție, fo-
Sub salba rugăciunilor golaşe
losind cea mai mare bază de date din lume (online +
Sufletul rămâne-n piatră un’ l-ai pus. offline) și specialiști de top din domeniile respective. Pe
lângă certificarea noilor recorduri, Academia Recordu-
Masa plină de tăceri de-atunci lui Mondial conține și o selecție a celor mai interesante
Pe mal de apă a rămas stingheră, înregistrări mondiale din Guinness World Records din
Păsări măiastre o să vină-n lunci,
Marea Britanie, Limca Book of Records (India) Korea
Să le aşezi în ochi câte o himeră.
Records Institute (Coreea) și alte cărți de înregistrare
naționale acreditate de World Record Academy.
Cioplite fin să le dai zborul Cupola Bibliotecii Județene din Râmnicu Vâl-
Şi oul să rămână sus pe masă,
cea este creația pictorului Gheorghe Dican, președin-
De sete îţi va fi de infinit, izvorul tele UAP Vâlcea, vicepreședinte al Uniunii Artiștilor
Să vină şipotind pân’ lângă casă. Plastici din România. Ea acoperă 143 de metri pătrați
de vitraliu. Sticla colorată este executată manual, cu
8
armătură de plumb, în vechea tehnică de vitralii. Este la Biblioteca Județeană din Rm. Vâlcea, au mai fost
alcătuită din 168 de module, situate la 30 de metri înăl- omologate, de către aceeași World Record Academy, și
țime de la baza clădirii – și se numește „Facerea lumii”. alte recorduri mondiale: Sala de concerte Maraya din
Arabia Saudită – drept cea mai mare clădire îmbrăcată
în oglinzi („maraya” însemnând în limba arabă „reflec-
ție”, „oglindă”); Cel mai mare cor virtuale din lume –
800 de copii de diferite naționalități – la inițiativa lan-
sată de „Europa In Canto” – care a interpretat celebra
arie „Nessun dorma” din opera Turandot de Giacomo
Puccini – un mesaj comun de speranță și solidaritate.
Vitraliul este compus din 12 ovale cu 12 com-

poziții care ilustrează principalele tipuri de scriere cu-
noscute: de la Tărtăria, cuneiformă, feniciană, hierogli-
fică la persană, chirilică, demotică etc. Partea inferioară
este străbătută de două lumini compuse sub forma glo-
bului pământesc, cu meridiane și paralele, iar partea su-
perioară simbolizează motivul solar. Baza operei repre-
zintă primele manifestări ale Creației divine: aerul, fo- … Reîntorcându-mă la bravul nostru nebun fru-
cul, pământul și apa. Cupola a fost astfel gândită și con- mos, pictorul Gheorghe Dican (de a cărui prietenie am
struită, încât nu are nevoie (ca altele) de nicio protecție: onoarea a mă bucura) a cărui modestie este în desăvâr-
peste ea poate să ningă, să plouă, ea rămâne tot ca nouă. șită armonie cu un talent de excepție – felicitându-l pen-
Artistul Gheorghe Dican și echipa lui, între care Florin tru recordul obținut, să-i urăm, cu toții, sănătate și pu-
Mirica, soții Claudia și Neluțu Ghizdavăț, au lucrat mai tere de muncă, în realizarea unor noi creații, vibrante ca
bine de un an de zile. Instalarea cupolei din vitralii a sufletul lui generos, strălucitoare ca vitraliile sale.
durat încă trei luni. Astăzi, după 15 ani de la marea fi-
nală (2005) nimeni nu dorește să-și mai amintească de
opreliștile întâmpinate: calcule economice, prețuri, am-
biții. Până la urmă, s-au găsit câțiva oameni (autorități)
care au înțeles „nebunia” și s-au luptat pentru punerea
ei în operă: Iulian Comănescu, Anton Mițaru și, mai
ales, inginerul Petre Bădârcea, coordonatorul construc-
ției Bibliotecii Județene, inginerul Dragos Preoteasa
proiectantul cupolei și al întregului etaj care susține cu-
pola, inginerul Emil Zaharia, care a ajutat la fabricarea
sticlei, inginerul Dan Dragomir – consultant tehnic....
Astăzi, toată lumea se bucură, se felicită – și s- Elena DRĂGHICI
ar și îmbrățișa, de n-ar fi severul „pedagog” mondial:
coronavirusul. Să-l ascultăm pe frumosul nebun (vezi
Fănuș Neagu) de altădată și de azi, Gheorghe Dican,
Amplu interes pentru Caravana
privindu-și în suflet: „A fost nebunia necunoscutului, Culturală „Citiți românește!”
pentru că nu mi-am dat seama de la început cu ce pro-
bleme tehnice mă voi confrunta. Este puțin probabil ca După câteva popasuri în prezența unui public entuzi-
această tehnică recent aparuta să fi fost folosită si de ast – la Curtea de Argeș, Drăgășani, Sibiu, Horezu și
alții în astfel de aplicatii". În replică, tot astăzi, conf. Slatina (Olt) – din cauza pandemiei COVID-19 s-a
univ. dr. Remus Grigorescu, directorul Bibliotecii Ju- anulat orice manifestare publică.
dețene „Antim Ivireanul”: „O capodoperă care accen- Visul frumos al membrilor Caravanei s-a năruit!
tuează ideea cărții, ideea cuvântului – căci la început a
fost Cuvântul, nu-i așa? Și Facerea lumii. O lucrare ex- Complexul de manifestări Caravana Culturală
trem de valoroasă atât prin cromatică, precum și prin „Citiți românește!” este opera Asociației Culturale „Cu-
mesajul pe care îl transmite”. rierul de Vâlcea”, organizată în colaborare cu Biblio-
În finalul acestor rânduri, se cuvine să mențio- teca Județeană „Antim Ivireanul” Vâlcea. „Caravana” a
năm faptul că, în același timp cu Cupola din vitralii de pornit la drum pe un traseu proiectat în spațiu național
și internațional, cu intenția de a acoperi, în anii 2020 –
9
2021 - 2022 – în șase etape - cât mai multe localități Următorul popas,
din județele României, dar și din câteva țări europene: vineri, 7 februarie 2020, în
Ungaria, Austria, Germania, Marele Ducat al Luxem- „cetatea vinului”, munici-
burgului, Spania, Italia, Belgia, Elveția, Suedia, Franța, piul Drăgășani. Sala de
Serbia (Banatul sârbesc) Republica Moldova (Basara- evenimente a Bibliotecii
bia) și Ucraina (Nordul Bucovinei). Artizanii proiectu- Municipale s-a dovedit ne-
lui: scriitorii Ioan Barbu, Ion Drăghici și Constantin Ar- încăpătoare. Nu știu dacă
geșanu, membri ai Filialei Sibiu a Uniunii Scriitorilor au mai fost, laolaltă, atâția
din România. scriitori în „casa cărții” din
orașul podgoriilor: Ioan
Barbu (cu prezentarea căr-
ții de povestiri „Eroii mei
cu nume de stele”), Ion
Drăghici (cu volumul de proză scurtă „Somnul de pia-
tră”) Constantin Argeșanu (cu romanul „Cântec târ-
ziu”), Floarea Nițescu, poetă-țărancă din Mădularii
Vâlcii („Floare sunt și-așa mă cheamă”). scriitorul dră-
gășenean Marian Bărăscu. Şcoala Militară de Subofiţeri
Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” din localitate a
fost la înălțime prin prezență și ținută. Elevii militari
prezenți – disciplinați, dornici de lectură și de auto-
grafe. Cele două ore cu ceva prelungire s-au scurs pe
neobservate, cu prezentarea cărților, lecturi, întrebări și
dialoguri calde. Printr-o simplă contabilizare – câștigă-
Primele popasuri literare au fost, firesc, în tori au fost cititorii. Concluzia: se publică multe cărți,
„case ale cărții”:. Mai întâi, în orașul regesc Curtea de dar și se citește mult! Cărți în care se regăsesc cititorii…
Argeș, la Biblioteca Municipală, amfitrion de notă ma- Greșește cine judecă altfel!
ximă fiind directorul acesteia, Marian Ghiță. Trei scri- Doi dintre cei mai reprezentativi prieteni și co-
itori și-au marcat prezența în fața unui public avid de laboratori ai cotidianului „Curierul de Vâlcea”, aflat în
lectură: Ioan Barbu, Ion Predescu și Mihaela Rădu- anul 30 de la fondare, au primit Diploma de Excelență
lescu. Prozatorul Ioan Barbu a lansat, în premieră nați- și Medalia Jubiliară: Carmen-Florentina Lixandru,
onală, volumul de povestiri „Eroii mei cu nume de primarul comunei Sutești (bronz) și Ion Stănescu (ar-
stele” (Editura Antim Ivireanul, 2019). Prin cuvântul gint).
oaspeților, al unor scriitori și jurnaliști locali, al reputa- Vineri, 14 februarie 2020, Caravana culturală
tului academician-scriitor Gheorghe Păun, reuniunea li- „Citiți românește!” a poposit la Biblioteca ASTRA din
terară s-a ridicat la cota unui amplu interes. Sibiu. Scriitorilor Ioan Barbu, Ion Drăghici și Constan-
La finele reportajului nostru, publicăm relata- tin Argeșanu li s-a alăturat poetul George Voica. Mo-
rea de la manifestarea din Curtea de Argeș apărută în deratorul reuniunii literare: scriitoarea și universitara
publicația locală Argeș Expres, sub semnătura jurnalis- Anca Sîrghie, care a făcut, în deschiderea întâlnirii (în
tei Cristina Dincuță. sală s-au aflat câteva zeci de sibieni iubitori de lectură)
o incursiune prin opera lui Ioan Barbu. „Alergător de
cursă lungă în ale scrisului, ca prozator și publicist, Ioan
Barbu dă povestirii, specia ilustrată strălucit de marii
noștri clasici, o accepție lărgită cu o aleatorie compo-
nentă memorialistică, în măsura în care adesea textele
pornesc de la o călătorie ori de la o documentare la fața
locului. Gestul explorator este explicitat cu pedanterie
în cele mai multe cazuri, când autorul sfârșește prin a
descoperi eroii cu nume de stele – și-a început pledoaria
reputata scriitoare. Despre volumul „Eroii mei cu nume
de stele”, aflat la a doua ediție, a adăugat, între altele,
referindu-se la una dintre cele 17 povestiri: „Cutremu-
rătoare este povestirea Ghiocei roșii la Fântâna Albă,
inspirată de un măcel istoric, cel al omorârii de către
sovietici la 1 aprilie 1941 a 3000 de români civili de la
Siret, care doriseră să treacă pașnic din Nordul Bucovi-
nei, anexat de ruși, în România. Autorul închipuie dis-
cuția purtată de cei ce încă nu muriseră după ce au fost
10
aruncați în gropile săpate de ucigași la Fântâna Albă, acestui album fiind mai degrabă nişte miniaturi carica-
căreia i-a secat apa de atâta durere și sânge nevinovat turale ale unui portretist de prima mână.”
vărsat.” Au vorbit cu venerație despre cărțile scriitorilor
Despre romanul lui Constantin Argeșanu, Ioan Barbu, Constantin Argeșanu și Ion Drăghici,
„Cântec târziu”, a vorbit poetul și criticul literar Ge- membri ai Filialei Sibiu a Uniunii Scriitorilor din Ro-
orge Voica, de altfel prefațatorul cărții. De curând, am mânia – Conf. univ. dr. Remus Grigorescu, directorul
dat peste o poezie a lui Ion Pillat, scrisă cam în primul Bibliotecii Județene ”Antim Ivireanul” Vâlcea, și poe-
pătrar al secolului trecut. Romanul (din întâmplare!) are tul, prozatorul, traducătorul și criticul literar prof. dr.
titlul similar cu al poeziei respective. Îmi permit s-o re- Ioan Radu Văcărescu – președintele filialei Sibiu a
produc „Îţi lasă mâinile tale/ În ale mele uşor./ USR, numărându-se totodată printre cei care au califi-
A nins pe tâmplele tale -/ Amurgul aşteaptă-n cat manifestarea de la Biblioteca ASTRA ca un verita-
pridvor.// Şi fruntea ţi-o lasă uşure/ De tot pe bil moment literar, o izbândă a cărții românești.
umărul meu -/ Ascultă cum sună-n pădure/
Trecutul din bucium mereu.” E ca un motto al
romanului. În opt versuri, despre iubire, „la vâr-
sta când curcubeiele răsar, rotindu-se în noi după nești-
utele legi ale firii divine…” – așa cum spunea și George
Voica. Și mai departe:, între alte zise ale sale în prezen-
tarea pe care a făcut-o romanului: „E ca și cum, singur
fiind, ai striga, într-o pădure viscolită de toamnă, că nu
ți-a fost dat să cunoști pe pământ ceva mai legănător
pentru inima ta, decât numele ființei zămislite din sfială
și tremur de rouă, dimineața, în răsăritul soarelui! Astfel
l-am văzut eu – din acest roman autobiografic – pe scri-
itorul profund psiholog, Constantin Argeșanu, care, ve-
nind în Râmnic, dinspre părțile orientale, dunărene, tre-
mura, mlădin, în spațiul subcarpatic oltean, neștiind,
parcă, de cine să se reazeme, atunci, după terminarea
facultății (ASE București), mai ales că sufletu-i era în-
miresmat de verzile lanuri, de sălciile, bălțile cu nuferi
galbeni și albi dinspre marele fluviu, dar mai ales de
Soarele albastru, explodându-i în față, ireal și tandru, în
același timp.”
Opera poetului și prozatorului Ion Drăghici a
fost prezentată de Ioan Barbu, rugându-l apoi pe autor
să-și prezinte cartea de proză scurtă „Somnul de piatră”
(ediția a doua, apărută la Editura Antim Ivireanul).
„După pilda lui Marin Bulzeşteanul, unic și irepetabil,
îmbolnăvit rău de viață și de oltenii lui, am adunat și eu
una câte una povestirile într-un fel de «muzeu viu al
memoriei» satului natal Papa (Brebina) situat cam la
treizeci de kilometri sud de casa Moromeţilor. Dar ex-
perienţele itinerante adunate de-a lungul carierei profe-
sionale, până la debutul literar – după absolvirea studi-
ilor universitare filologice! – mi-au inspirat opţiunea
pentru o diversificare repertorială, mai cuprinzătoare
pentru spectacolul carnavalesc al veselului nostru bala-
muc naţional. Ceea ce a remarcat și reputatul critic lite-
rar Emil Lungeanu, care semnează prefața volumului
meu: „Trecerea în revistă a multora din principalele
personaje odată cu titulatura povestirilor (Vasile, Ma- La Sibiu, ca și la Drăgășani, doi dintre prietenii
rin, Gavrilă pe şantier, Floarea, Doctor Ciorăscu, Ve- apropiați ai cotidianului „Curierul de Vâlcea”, Anca
ronica, Povestea Violetei, Lică, Mogâldeaţă, Costea Sîrghie și Ioan Radu Văcărescu, au fost distinși cu Me-
Viteazul etc.) face ca structura volumului să arate ca un dalia jubiliară Curierul de Vâlcea -30 și Diploma de
fel de strigare a catalogului amintirilor, însă, de fapt, Excelență
demersul autorului nu este nici pe departe unul biogra- Marți, 18 februarie, ora 14.00, Casa de Cultură
fic, ci moralizator, aparentele fotografii «de epocă» ale „Constantin Brâncoveanu" din orașul Horezu (Vâlcea)
– nucleul in jurul căruia gravitează toate manifestările
11
culturale locale. Sala de evenimente este neîncăpătoare. reactiveze valorile perene. Ceea ce mi-am propus să de-
Se mai aduc scaune. Atmosferă tinerească. Peste jumă- monstrez în cartea mea.”
tate din publicul iubitor de lectură – elevi ai Liceului În continuare, scriitorii prezenți care au luat cu-
Teoretic „C. Brâncoveanu”, din clasele de filologie, în- vântul au prezentat succint, pentru public, câteva idei
soțiți de profesoarele lor de limba și literatura română. cu valoare de permanenţă din cărțile lor: resursele tă-
măduitoare ale prozelor lui Ion Drăghici își au originea
în izvoarele satului teleormănean din inima Câmpiei
Române; proza iubirii nu este nici pe departe un produs
expirat (C. Argeșanu, în „Cântec târziu”); cărțile uni-
versitarului Mihai Vinereanu, foarte apreciate, fac lu-
mină în lingvistica națională; povestirile lui Ioan Barbu
s-ar putea defini prin apelul la caracterul viu, organic al
limbii, prin exigenţa separării de imensa producţie de
clişee din ultimii ani.
Vineri, 21 februarie – popas, începând cu ora
17.00, la Biblioteca Județeană „Ion Minulescu” din
municipiul Slatina - Olt.
Amfitrion – Constantin Iovan, directorul Casei

de Cultură, care este și moderatorul întâlnirii cititorilor
cu scriitorii, de această dată, aceștia într-un număr mai
mare. Scriitorilor prezenți la Sibiu – Ioan Barbu, Ge-
orge Voica, Ion Drăghici și Constantin Argeșanu – li s-
au alăturat Victoria Stolojanu-Munteanu, din orașul
Bumbești-Jiu (Gorj) și doi din localitate: Mihai Vine-
reanu și Ligia Zaprațan Nicolescu. Pe rând, s-au prezen-
tat cărțile scriitorilor prezenți, diferiţi ca factură şi pre-
ocupări, O creaţie literară se clădeşte „cu har, cu migală
pe text, cu materialele vieţii autorului ei, de cele mai
multe ori în câteva variante…” s-a confesat Ioan Barbu,
un prozator obiectiv şi foarte inventiv. Victoria Stolo-
janu - Munteanu a prezentat două din cărțile sale:
„Spune-mi tot ce vrei” și „Fericirile lui Tudor din Vla-
dimiri”.A dorit să precizeze, între altele: „Am scris Fe-
ricirile lui Tudor din Vladimir, ca omagiu adus marelui
eveniment istoric din anul viitor: Bicentenarul Revolu-
ției condusă de Tudor Vladimirescu, unul dintre eroi-
martiri ai Neamului românesc, cel care și-a pus chezășie
viața în slujba intereselor Norodului și ale Țării. În
arealul în care trăiesc, Bumbești-Jiu, s-au născut multe
legende cu Tudor și pandurii săi. Mitul să poată fi re-
vendicat – cum preconiza şi Mircea Eliade – trebuie să
aibă ca pornire faptul viu, paradigmatic, în stare să
12
Reproduc articolul apărut peste două zile (23

februarie) în publicația locală „Gazeta Publică”, având
titlul Lansare multiplă de carte, la Biblioteca Ju-
deţeană „Ion Minulescu” Articolul subliniază, succint,
importanța evenimentului în viața culturală a reședinței
județului Olt, unde invitat de onoare s-a aflat scriitorul
Ioan Barbu, născut în comuna Corbu. Reputatul proza-
tor, pentru prima dată în județul său natal, invitat pen-
tru lansarea unei cărți din cele peste 40 care alcătuiesc
opera sa, a mulțumit organizatorilor și a donat 45 de
cărții Bibliotecii-gazdă. Despre cărțile sale au vorbit Manifestarea a fost marcată și de două mo-
Dumitru Sârghie, prof. Dumitru Nica și Luminița Ivă- mente surpriză. Primul. După ce s-a citit povestirea
nescu, bibliotecar. Iată textul publicat în Gazeta Pu- „Oameni care au atins cerul” de Ioan Barbu, autorul l-a
blică: „În acest sfârşit de săptămână, la Biblioteca Ju- prezentat pe eroul care l-a inspirat, faptele sale stând la
dețeană Olt “Ion Minulescu” din inima municipiului baza scrierii sale, octogenarul Ion Gârniță, aflat în sală,
Slatina, a poposit Caravana culturală itinerantă “Citiți omul care peste șase decenii s-a luptat cu muntele, ur-
românește!”. Sub egida Asociației Culturale “Curierul când drumurile forestiere până aproape de cer. Al doi-
de Vâlcea”, în colaborare cu Biblioteca Județeană “An- lea. Cei prezenți la reuniunea literară au fost delectați
tim Ivireanul” Vâlcea, a avut loc lansarea a patru cărți prin câteva apariții de rapsodul popular craiovean Cor-
valoroase în prezența unui public select și numeros. nel Popescu, strălucitor prin vocea sa și prin flautul său
Moderator al frumosului eveniment cultural a fost scri- fermecat. Imaginile aparțin artistului în arta fotografică,
itorul şi ziaristul Dumitru Sârghie. Operele prezentate slătineanul Constantin Zărnescu.
publicului slătinean au fost:“Somnul de piatra” autor
Ion Drăghici, “Eroii mei cu nume de stele” autor Ioan
Barbu, “Cântec târziu” autor Constantin Argeșanu și
“Fericirile lui Tudor din Vladimir” autoare Victoria
Stolojanu-Munteanu. Cărțile au apărut sub egida Editu-
rii “Antim Ivireanul”din Râmnicu Vâlcea. Cei prezent
au putut achiziţiona cărţile lansate împreună cu auto-
graful autorilor. În 2020, în Romania și peste hotare,
Caravana culturală itinerantă “Citiți românește!” își
propune să ajungă în mai multe locații.”
13
Bucuria oricărui scriitor de a-şi întâlni o carte sau cărțile

în spaţiul atât de vast al unei biblioteci este ca un pas pe
care l-ai face pe Lună. La Curtea de Argeș, la Sibiu, la
Drăgășani sau la Slatine, o traversare, chiar în grabă,
printre zecile de mii de volume din catedralele cărților
mi-au răsplătit privirile cu solaritatea şi bogăţia unui pa-
radis copleşitor şi de necuprins. O carte fiind ca o aven-
tură (minunată) în trecut, prezent și în viitor, o trebuinţă
de singurătate a omului neliniştit şi curios, cum spunea
Arghezi.”
Scriitorul Ioan Barbu și Asociația Cultuurală
„Curierul de Vâlcea” a donat cărți – sute de cărți – nu
numai la Slatina, ci și la Drăgășani, Curtea de Argeș,și
Sibiu.
31 DECEMBRIE 2019
Scriitorul Ioan Barbu, lansare de carte şi

un dar bogat pentru Biblioteca
Municipală din Curtea de Argeș
*
Pe parcursul anului 2020, programul Caravanei
se întindea pe câteva luni, cuprinzând prezentări de cărți
românești în diferite orașe din România (București,
Bumbești-Jiu, Brașov, Sf. Gheorghe, Miercurea Ciuc,
Alexandria, Roșiorii de Vede, Călugăreni, Pitești, Târ-
goviște, Rm. Vâlcea) cât și un turneu în Europa, pe ruta:
Gyula - Budapesta - Viena - Melk - Nurnberg – Bam-
berg – Luxemburg – Paris, tot cu lansări de cărți și un
popas la Livre Paris (Salon du livre. La respectivul tur-
neu al cărților urma să se alăture scriitorilor amintiți și
alții, între care Ana Andreescu, Mihaela Aionesei, Ion
Predescu, Emilia Dănescu, Vilia Banță, Marius Cărbu-
nescu, artistul plastic Tudor Meiloiu, cu expoziția itine-
rantă „Păsări”, soliștii vocali Ion Lupu (muzică popu-
lară românească) și Gheorghe Cărbunescu (romanțe).
Din păcate, acest plan frumos și generos s-a năruit din
cauza pandemiei Covid-19, un război cum n-a mai fost De fiecare dată, colaborarea Bibliotecii Muni-
altul, între pământeni și un inamic nevăzut, nimicitor ca cipale cu mesagerii vâlceni ai culturii generează un ca-
toate armele nucleare la un loc. dru foarte productiv, care trece dincolo de nivelul unui
Să sperăm că OMUL va învinge, că ne vom re- cenaclu local. Aşa s-a întâmplat şi pe 20 decembrie,
lua viața normală, poate nici chiar ca înainte și nu chiar când, în aşteptarea Naşterii Domnului, la Curtea de Ar-
în câteva luni, cum visăm, măcar într-un an, iar arhitec- geş a avut loc "Întâlnirea literară cu miros de cetină a
tul complexului de evenimente „Citiți românește!, scri- Crăciunului", organizată de ing. Marian Ghiţă, manager
itorul Ioan Barbu, alături de soția sa, Silvia Barbu, cu al entităţii-gazdă şi moderator, şi prof. dr. Mihaela Ră-
efort și deplină competență vor reuși să urnească din loc dulescu, preşedinta Societăţii Culturale "Anton Pann"
Caravana pe linia croită la începutul acestui an, din Rm. Vâlcea. Această întrevedere a fost dedicată lan-
În încheiere, câteva cuvinte de perenă sapienţă sării celei mai recente cărți a scriitorului vâlcean Ioan
rostite de scriitorul Ioan Barbu: „Îmi place să mă pierd Barbu, membru al Uniunii Scriitorilor din România -
printre cărți ca într-un imens labirint. Emoţia întâlnirii Filiala Sibiu, din anul 2006. Protagonistul a fost mem-
cu o carte nouă e aşa de mare că mă simt ca într-un bru fondator şi vicepreşedinte al Societăţii Literare
imens muzeu. În Luvru, bunăoară, privind Mona Lisa… "Anton Pann" (1983-1989). La 19 ianuarie 1990,
14
împreună cu alţi jurnalişti, a înfiinţat ziarul "Curierul de european, dar şi românesc. Ioan Barbu ilustrează mă-
Vâlcea", primul cotidian cu capital privat din România reţia poporului român, prin dezvăluirea unor episoade
postcomunistă. Ioan Barbu este şi membru de onoare al eroice care au contribuit la evoluţia culturii noastre.
Asociaţiei Scriitorilor Români din Nord America, iar Practic, autorul pune într-un context cultural universal
pentru activitatea sa culturală, de ziarist şi de scriitor, a importanţa spiritualităţii româneşti. Prin călătorie, na-
primit numeroase premii, printre care: 2005 - Premiul raţiunea capătă altfel de proporţii, în sensul că identifi-
de excelenţă pentru opera sa literară de inspiraţie orto- căm un model comparativ la nivel cultural, dimensiu-
doxă şi pentru activitatea culturală; 2006 - Premiul in- nea spaţială fiind anulată. Ioan Barbu, în abordarea sa,
ternaţional "La Ginestra" al Centrului Mondial al Poe- captează atenţia atât la nivelul recuzitei stilistice, cât şi
ziei şi al Culturii "Giacomo Leopardi" din Italia, pentru la cel al conţinutului". Alte impresii au venit din partea
volumele "Sub cerul Italiei" şi "România în drum spre prof. dr. Ion Predescu. Prezent la eveniment, Acad.
Bruxelles"; 2012 – Medalia ”Dimitrie Cantemir” a Aca- Gheorghe Păun a subliniat faptul că autorul este "un se-
demiei de Științe din Republica Moldova, 2018 – Di- nior adevărat al literaturii", care - de altfel - a fost pre-
ploma de Excelență a Uniunii Scriitorilor din România. zentat şi în revista "Curtea de la Argeş" în urmă cu ceva
Oaspetele Bibliotecii este Cetăţean de Onoare al Muni- vreme. Artistul plastic Ion Aurel Gîrjoabă a avut - de
cipiului Râmnicu Vâlcea şi al comunei natale, Corbu- asemenea - câteva aprecieri, dat fiind faptul că scriitorul
Olt. Distinsul scriitor este absolvent al Universităţii Bu- cochetează şi cu arta, înclinaţie pe care a dezvoltat-o în
cureşti - Facultatea de Filologie, Secţia Română și Isto- preocupări pentru frescă şi ceramică. Prof. Gheorghe
rie, al Cursului postuniversitar de Jurnalism, cu durata Piele, fost elev al lui Ioan Barbu (când a activat ca pro-
de un an. A debutat literar în anul 1986, în volumul co- fesor de Limba română la un liceu de muzică din Bucu-
lectiv "Călătorie spre izvoare", sun egida Editurii Emi- reşti) i-a dedicat acestuia o "Spiciuire pielească", amin-
nescu şi, de atunci, a continuat să scrie, în prezent fiind tind că autorul era alintat "Nenea" de către condeierii
autorul a peste patruzeci de cărţi. vâlceni.
Ioan Barbu este un apreciat prozator român, În cea de-a doua parte a întrunirii culturale a
scrie romane, proză scurtă, reportaje, eseuri, memoria- fost prezentată Revista trimestrială de cultură, artă şi ci-
listică, articole de atitudine şi, de-a lungul timpului, a vilizaţie "Rotonda valahă" (nr. 15/oct.-nov.-dec. 2019),
publicat în diferite ziare şi reviste din România şi de fondată de scriitorii Ioan Barbu şi Ioan Radu Văcărescu,
peste hotare: "Orizont", "Flacăra", "Contemporanul", sub egida Uniunii Scriitorilor din România - Filiala Si-
"Curierul de Vâlcea", "Făclia de Cluj', "Curierul literar biu - şi a Asociaţiei Culturale "Curierul de Vâlcea". Pu-
şi artistic", "Gând Românesc", "Bucureştiul literar şi ar- blicaţia se prezintă cu un număr impresionant de pagini
tistic", "Apollon" (Urziceni-Ialomiţa), "Vatra veche", (peste 200) şi cuprinde poezie şi proză contemporană,
"Cervantes" (Satu Mare), "Scrisul Românesc", "Ra- istorie şi critică literară, teatru, literatură pentru copii şi
muri", "Oraşul" (Cluj-Napoca), "Foaia Românească" tineret, pagini de istorie a României, recenziile unor
(Gyula-Ungaria), "Gând Românesc", "Destine Lite- cărţi nou-apărute, toate aceste materiale fiind semnate
rare" (Montreal-Canada), "Memoria Oltului şi Roma- de scriitori consacraţi. O prezentare pe larg a fost făcută
naţiului", "OltArt", "Rotonda valahă" etc. Se înţelege că de către prof. Aurelia Corbeanu, iar completări ulteri-
vorbim despre o prodigioasă activitate în slujba conde- oare au venit din partea scriitorului Ioan Barbu. Toto-
iului şi trebuie menţionat că biografia literar-culturală a dată, cu acest prilej al Sărbătorilor de Iarnă, Biblioteca
sa este covârşitoare. Chiar şi acum, la cei 81 de ani, con- va primit donaţie de cărţi din partea Asociaţiei Cultu-
tinuă să scrie şi să îmbogăţească zestrea literaturii ro- rale "Curierul de Vâlcea". În ultimii ani, scriitorul Ioan
mâne. Barbu a donat mii de cărţi unor biblioteci din ţară, iar
La Curtea de Argeş a fost lansată cea mai re- acum, profitând de vizita la Curtea de Argeş, a dorit să
centă apariţie a sa – volumu de povestiri "Eroii mei cu continue obiceiul şi Biblioteca Municipală a primit 145
nume de stele". Introducerea în materia epică a fost asi- de volume!
gurată de prof. Mihaela Rădulescu, aceasta punctând:
"Cartea are o arhitectură textuală aparte, aflându-se la Cristina DINCUŢĂ
graniţa dintre eseistică şi memorialistică. Discursul na-
rativ obiectivizat mizează pe atitudine livrescă şi expe-
rienţe ale călătoriilor în lume, acestea însumând un tra-
seu formativ de ordin cultural. Prin procedeul rememo-
rării, naratorul recuperează secvenţe eroice din peisajul
istoric românesc, dar pune şi în universal figurile em-
blematice ale culturii româneşti. De remarcat modul în
care prezintă importanţa poetului <<nepereche>> Mi-
hai Eminescu în spaţiul universalităţii, dar şi felul în
care evocă figura legendara a lui Vlad Ţepeş. Cele 15
povestiri constituie un fel de jurnal, prin intermediul că-
ruia călătorim alături de autor în spaţiul cultural
15
„Citiți românește!”, s-a desfășurat în frumosul Palat al Culturii, modernizat

cu succes nu mult timp în urmă. Caietul-program al
la Biblioteca ASTRA Sibiu evenimentului a solicitat o muncă demnă de apreciat,
așa cum a fost conceput ca o sinteză în imagini a parti-
cipării național-internaționale a actanților, fiecare scrii-
tor având să se regăsească în el nu doar cu numele, ci și
cu portretul. La reușita manifestării au contribuit tradu-
cerile realizate de prof. Zorin Diaconescu la poeziile re-
citate în plen, proiectate pe ecranele sălii de conferință,
care au urmărit cu fidelitate fiecare moment al eveni-
mentului, ca expresie a impecabilei organizări de care
festivalul se bucură prin grija directorului dr. Dorel
Cosma și a echipei sale în care nelipsiți sunt prof. Elea
M. Câmpan, ziaristul Menuț Maximinian, afirmați și ca
poeți.
11 februarie 2020:
Citiți românește!” – este îndemnul Bibliotecii

Județene ASTRA din Sibiu, care va fi, vineri, gazda
prezentării a trei cărți apărute recent la Editura “Antim
Ivireanul” din Râmnicu Vâlcea. Evenimentul va avea
loc vineri, de la ora 13, în Foaierul BJ ASTRA.
Manifestarea face parte din proiectul „Citiți româ-
nește!”, caravana culturală organizată în anul 2020, atât
în țară, cât și peste hotare, de către Asociația Culturală
„Curierul de Vâlcea”, în colaborare cu Biblioteca Jude-
țeană „Antim Ivireanul” Vâlcea.
Potrivit organizatorilor, în cadrul evenimentu-
lui literar, vor fi prezentate povestirile „Eroii mei cu
nume de stele”, de Ioan Barbu, volumul de proză scurtă
„Somnul de piatră”, de Ion Drăghici, și romanul „Cân-
tec târziu”, de Constantin Argeșanu.
Iulia VOICU
Bistrița – O familie de spirit, locul unei

mirifice împliniri
O ediție jubiliară a Festivalului Internațional
„Liviu Rebreanu”
De cel puțin cinci ediții la care am fost invitată,

socotesc că la Bistrița se organizează unul dintre cele
mai faste evenimente ale anului literar românesc. De-
sigur că o manifestare ce reunește scriitori din diferite Așa cum ne-am obișnuit de câțiva ani, Teatrul
colțuri ale lumii este oricând și oriunde o sărbătoare a de proiecte “Liviu Rebreanu” din Bistrița a experimen-
spiritului, dar nu știu ca în țara noastră să se creeze un tat un nou preludiu la viitoarea instituție a Thaliei, pe
asemenea dialog firesc și cald în comunicare ca acolo care localnicii o doresc cu ardoare. Și noi ne-am bucura
unde Larii și Penații cetății literare sunt Andrei Mure- ca să-și aibă un teatru ca instituție permanentă. Pentru
șanu, George Coșbuc și Liviu Rebreanu, care peste timp moment, în 28 noiembrie musafirii alături de localnici,
își dau mâna, făcând scut împotriva nevolniciilor de tot vizibil emoționați, au urmărit în sala de spectacol, plină
felul. ca de obicei, Povestea struțului bistrițean de Dorel
Festivalul Internațional de Teatru și Literatură Cosma. A fost un spectacol scurt, dar plin de culoare,
“Liviu Rebreanu” de la Bistrița, a marcat în zilele dintre populat cu domnițe prinse în dans și cavaleri, agremen-
27 și 30 noiembrie 2019 jubileul celor trei lustri împli- tat cu sonoritatea tobelor de epocă medievală, așadar
niți. Așa cum ne-am obișnuit în ultimii ani, programul un spectacol menit să expliciteze simbolul legendar al
cetății feudale Bistritz. La ediția a XV-a a Festivalului
16
au mai fost invitate și teatre profesioniste. Nu am avut După un asemenea preludiu de înaltă simțire
șansa să văd piesa Diagnostic rezervat în regia Ancăi spirituală, serata literară a fost dedicată lecturii publice
Sigartău, pusă în scenă de Teatrul „Globe”, care sosise cu versuri din lirica internațională și românească. Între
mai devreme decât noi de la București, dar am urmărit actanți am remarcat pe poetul Juan Tajes din Uruguay,
spectacolul Teatrului “Aurel Manea” din Turda care a care a lecturat poezia Cuvântul, și pe scriitoarea de ori-
interpretat piesa lui Victor Ion Popa Tache, Ianke și Ca- gine năsăudeană Domnița Gana care trăiește la Chicago
dâr în regia lui Ovidiu Cosac. În rolurile protagoniști- în SUA, fără a fi cunoscută ca activitate literară în țara
lor, actorii s-au achitat onorabil, dar în mod neinspirat ei de obârșie. Viitorul ar putea remedia această sincopă.
au fost aleși interpreții cuplului Ionel și Ana, care prin
discrepanța lor fizică au distrus dramatismul dezbaterii
propuse de autor, alunecând nedorit spre apariții co-
mice, care au produs hilaritate, nu compasiune, în rân-
durile spectatorilor.
Tema simpozionului Literatura religioasă în
contemporaneitate a fost susținută de prof. Antonia
Bodea din Cluj-Napoca, Domnia Sa punctând locul și
rolul religiei în epoca actuală. “Omul este structurat as-
tral”, după opinia conferențiarei, „ființa sa având o la-
tură misterioasă, sacră, iar religia este știința sufletului,
preocupată de găsirea sinelui, a eului arhetipal”. Bise-
rica vie vine în întâmpinarea omului prin altarul care se
deschide în fața lui. André Mallraux avea dreptate să
afirme că “secolul XXI va fi religios sau nu va fi deloc”,
întrucât religia este o componentă perenă a societății
umane. Invitat la cuvânt, pr. poet Marcel Miron din
Huși a așezat poezia alături de rugăciune, idee deloc
nouă, ea fiind prezentă la regele David în Imnul către
prietenul Natan. “Poezia ne ajută să trăim, îndumne-
zeindu-ne, drept care Vasile Voiculescu a scris versuri
ale durerii de a fi departe de Dumnezeu”, a conchis vor-
bitorul. Pr. Ioan Vasile Frișan a apreciat că „arta este un
apostolat”, iar biserica greco-catolică a dat martiri, așa
cum au fost cei 7 episcopi beatificați de Papa Francisc
în fața la peste 1000 de credincioși la Blaj în 2018. Cu
firească mândrie părintele a menționat că primul cardi-
nal greco-catolic în România a fost bistrițeanul Iuliu
Hossu. Evocând evenimentul ediției precedente a Fes-
tivalului „Liviu Rebreanu”, când pe clădirea Protopopi-
atului s-a așezat o placă comemorativă cu inscripția A doua zi a Festivalului a fost consacrată unei
„Casina Română”, în amintirea momentului sfințirii festivități așteptate cu febrilitate, Gala Premiilor Uniu-
credențialele cu care în decembrie 1918 s-a plecat spre nii Scriitorilor din România-Filiala Sibiu, din care fac
Alba Iulia, pr. Vasile Beni aprecia că “poetul este un parte și câțiva autori bistrițeni. O nouă membră a filialei
adevărat duhovnic”, iar biserica apropie omul de Dum- noastre, Ioana Heidel, a sosit tocmai din Germania.
nezeu, așa cum dovedește și recentul său volum plin de Așadar, o reuniune mai densă ca oricând cu membrii
cuvinte ale învățăturii biblice . În calitatea sa de paroh filialei veniți din toată țara și chiar din străinătate. Bi-
la “Intrarea Maicii Domnului în biserică” din Bistrița, a lanțul anului literar 2018 într-o familie scriitoricească,
participat la retârnosirea bisericii, eveniment pe care l- așa cum este oricare filială, este un eveniment încărcat
au cinstit cu multă simțire bistrițenii credincioși. Pr. Ni- de semnificații, incumbând discernământ absolut în se-
colae Feier a demonstrat că prin chiar etimologia cu- lecția premiilor. Poetul și prof.dr. Ioan Radu Văcă-
vântului “religie”, biserica este menită să refacă o legă- rescu a fost moderatorul evenimentului, în calitatea sa
tură existențială, căci “omul a pierdut pe Dumnezeu din de președinte al filialei sibiene, iar prof. Elena M, Câm-
orizontul cunoașterii sale. În schimb, Dumnezeu nu a pan a înmânat premiile din partea instituției bistrițene.
pierdut omul, creând permanent daruri pentru el. Tre- Organizatorul Festivalului, prof. dr. Dorel Cosma, a sa-
buie înțeles adevărul că Mântuitorul este iubire și noi lutat prezența la Bistrița a membrilor juriului Filialei
suntem chemați să trăim în sinele Lui, să căutăm pe Sibiu a Uniunii Scriitorilor din România format din
Dumnezeu în ochii mamei și ai tatălui, iar în vecinul scriitorii Vasile Chira (președinte), actorul scriitor Emil
nostru să ne vedem pe noi înșine.” Cătălin Neghină și poetul publicist Mihai Posada. I-am
ascultat cu interes pe prezentatorii cărților selectate
17
pentru premiere. Ca de obicei juriul a acordat premii femeia ca poeții medievali atunci când scrie lirică de
pentru volume apărute în genuri diferite în anul edito- dragoste. Este ceea ce a făcut și de data aceasta și iată
rial precedent, respectiv în 2018. Astfel, Premiul Opera că originalitatea sa a fost gratificată onorant.
Omnia 2018 i-a revenit lui Dorel Cosma, o personalitate Premiul de Proză a fost oferit lui Adrian Alui
afirmată larg pe diferite meridiane ale literaturii ca au- Gheorghe pentru cartea Zugzwang sau Strada cu o sin-
tor de proză eseistică și memorialistică ori ca poet tra- gură ieșire, Editura Polirom Iași. Ioan Radu Văcărescu
dus în mai multe limbi străine. În felul acesta versurile în prezentarea sa apreciază că autorul romanului “este
sale circulă în Franța, Italia, Argentina, Portugalia, Tur- un scriitor român de valoare europeană”. După volume
cia și Grecia. Volumul Setea de liniște este trilingv, de poezie, Adrian Alui Gheorghe a publicat cărți de cri-
versurile figurând în limbile română, germană și en- tică literară, iar apoi proză. Remarcabile sunt volume ca
gleză. O antologie de poezie este tradusă în limbile en- Prăvălia cu poezie, romanele Luna zadar, Laika, 2014,
gleză și turcă. Un moment fericit al afirmării sale a fost cu Premiul cel mare al U.S.R., Carnete maro, care a
cel al lansării în limba bulgară a cărții Malul tăcerii, avut o nominalizare la „Cartea anului” de la USR, între
eveniment finalizat la Sofia cu primirea unei distincții. cele 9 volume selectate. Prin chiar titlul ales, cartea
Dorel Cosma s-a impus și ca om de cultură cu valențe Zugswang amintește de o mișcare dezastruoasă pe tabla
internaționale în domeniul folclorului, el fiind președin- de șah, sens întărit și de subtitlul Strada cu o singură
tele Uniunii Internaționale a Folcloriștilor. A coordonat ieșire. Așadar, “o carte cu destin”, cum conchidea pre-
timp de 4 ani realizarea monografiei dedicate Palatului zentatorul, mândru să constate că Adrian Alui Gheor-
Culturii din Bistrița. Poetul a ales din creația sa spre lec- ghe din Piatra Neamț a ales să devină membru al filialei
tură poezia Mi-e dor de tine, tată. noastre, de unde și concluzia că “spre maturitate trebuie
Premiul de Debut a fost acordat lui Gunnar să fim sibieni ! ”.
Walder ( pseudonim al lui Octavian Radu, născut în Premiul pentru Eseu a revenit lui Gabriel Has-
1985), pentru romanul Regatul barbarilor inimoși, Edi- mațuchi, care și-a intitulat Alternative culturale, cartea
tura Cartea Românească, București, o carte pe care țin publicată la Editura TechnoMedia, Sibiu. În ea se gra-
să o citesc cât de curând, pentru că ilustrează un gen tifica, așa cum subliniase Mihai Posada în prezentarea
literar “fantasy”, relativ nou, impus de J.R.R. Tolkien, făcută, o meditație asupra destinului ficțiunii, ca produs
autorul romanului Stăpânul inelelor, cu o lungă istorie al multor reflecții și discuții cu profesorii și studenții săi
glorioasă. Titlul noului roman, anunțat a fi primul sibieni. “A face comentarii filosofice într-o lume ca
dintr-o proiectată tetralogie, este o combinație a celticii aceasta, poate fi mai mult decât un act de curaj motivat
cu engleza veche, întrucât autorul cunoaște ca nimeni de o tot mai alarmantă necesitate morală. A propune ca
altul în România anglosaxona veche. Așadar, o hete- „alternative culturale” moduri de gândire organizate de
rotopie bazată pe istorie, cu mitologia sa specifică, într- scriitori români cu începere de la interbelicii Ernest
un roman de dragoste violentă cu elemente demonice, Bernea, C. Noica, D. D. Roșca sau Nichifor Crainic
bine construit. comparat cu N. Berdiaev; comentarii și studii apoi, de
Doi creatori foarte diferiți între ei au fost selec- stări poetice, filosofice, publicistice etc. contemporane
tați pentru Premiul de Poezie – ex aequo: Ioan Barb, – poate părea de-a dreptul o «aroganță». Cumulându-și
autorul volumului Imnul frumoasei Olivetti, Editura articolele de gen, risipite prin presa culturală, în volu-
Cartea Românească, București, și Vasile Morar, cu mul Alternative culturale, apărut la Editura TechnoMe-
Cartea Dragostei, Editura Eurotip din Baia Mare. Că- dia din Sibiu, tânărul poet, eseist și totodată lector uni-
tălin Emil Neghină semnalează în prezentarea sa la vo- versitar la Facultatea de Științe Socio-Umane a Univer-
lumul Imnul frumoasei Olivetti caracterul pragmatic al sității “Lucian Blaga” Sibiu, Gabriel Hasmațuchi, toc-
titlului, ce atestă dragostea pentru mașina de scris a unui mai asta face: un act de curaj cultural necesar. Iar pentru
avocat dezamăgit, care “locuiește într-o scoică-sanc- acest lucru merită Premiul pentru hermeneutică (eseu)
tuar”. Intrând în imaginarul creat de I. Barb, prezenta- pe anul 2018, oferit de juriul Filialei Sibiu al Uniunii
torul descoperă pe soldatul rănit și salvat în orașul alb. Scriitorilor din România, care i-l conferă cu deplină sa-
Poemul are răbdare cu tristețea poetului, care are un cert tisfacie și bucuria de a fi contemporani.”
destin orfic. În cuvântul ce i s-a dat, I. Barb a evocat
anul 1998, când a debutat la Editura Călăuza din Deva,
sub îngrijirea Marianei Pândaru Bârgău, prezentă și
Domnia Sa la Festivalul bistrițean. După 12 ani autorul
a scos „cu o înmiită bucurie” a doua carte, Turniruri de
poezie.
Așa cum constata prof. Vasile Chira, versurile lectu-
rate de Vasile Morar din recentul volum ne-au încântat
prin rectitudinea simțirii, căci “maramureșanul care zil-
nic rostește și creează lirică este un poet înnăscut.” Au-
torul însuși mărturisește că el refuză să primească im-
pulsurile curentelor contemporane, căci sanctifică
18
La Mehedinți, sub înaltul patronaj al

Zilei Culturii Naţionale Festivalul
Internaţional de Literatură
„Mihai Eminescu”
Ediția a XXX-a, jubiliară
Moto
„Eminescu este darul Providenţei…”
(Antonie Plămădeală)
Un asemenea florilegiu de genuri distincte cum
au ilustrat cărțile premiate în prezentări de înaltă ținută Cu o nestăpânită emoţie ne apropiem de fiecare
ne-a încredințat că la Bistrița participăm la un moment dată de Mihai Eminescu, el fiind pentru noi mai mult
de autentică istorie literară. La rândul lor, alți membri decât un poet de geniu, poate cel mai de preț dar pe care
ai filialei Sibiu, ca scriitorii Ioan Barbu, Anca Sîrghie, l-a primit vreodată neamul nostru. Mari cărturari din
Elena Dragoș, Ana Selejan, Ion Drăghici etc. și-au pre- Panteonul spiritualităţii noastre au încercat să-i defi-
zentat cărți recente și proiecte pentru noul an literar. nească trăsăturile esenţiale. Mihail Sadoveanu ne în-
Sentimentul că ne aflam într-o familie de spirit, în care demna „să ne aducem pururi aminte de Eminescu, cel
meridianele literaturii se apropiau geografic între ele mai ales dintre toţi scriitorii acestui neam”. Titu Maio-
spre a lega Franța de Israel, Turcia de Palestina, Ger- rescu, cel care l-a numit „Rege al cunoaşterii omeneşti”,
mania și Uruguay de Italia, dădea o nouă altitudine tră- afirma: „Cu numele lui Eminescu deschidem toate
irii noastre de mânuitori ai condeiului. porţile spiritului”. Avem nevoie de Eminescu aşa cum
avem nevoie de cultură.
Cea de-a treia

zi a Festivalului a fost
dedicată prin excelență
poeziei bistrițene și mu-
safirilor veniți din străi- În perioada 14-15 ianuarie 2020, la Drobeta
nătate. Am remarcat Turnu Severin, Băile Herculane şi Orşova s-a des-
forța de improvizație li- făşurat Festivalul Internaţional de Literatură „Mihai
rică a lui Joel Conte și Eminescu”, ediţia a XXX-a, sub genericul ZIUA CUL-
sensibilitatea vibrantă TURII NAŢIONALE.
demonstrată de Florence Organizatori au fost: Palatul Culturii ,,Teodor
Taillason, amândoi po- Costescu”, Centrul Cultural ,,Nichita Stănescu”, Mu-
eți parizieni. zeul Regiunii ,,Porţilor de Fier”, Fundaţia Culturală Lu-
Am plecat de la Bis- mina, în parteneriat cu: Episcopia Severinului şi Stre-
trița purtând amintirea haiei, Consiliul Judeţean Mehedinţi, Primăria Munici-
recitalurilor din cele 3 zile ale festivalului, momente în piului Drobeta Turnu Severin, Direţia Judeţeană pentru
care au evoluat, fără excepție, toți scriitorii prezenți, fi- Sport şi Tineret Mehedinţi, Primăria oraşului Băile Her-
ecăruia organizatorii oferindu-le într-un cadru festiv culane, Consiliul Local al oraşului Băile Herculane.
câte o diplomă și o medalie aniversară, pe care să le Fiind o ediţie jubiliară, organizatorii festivalu-
păstreze, ca să poată privi oricând imaginea Palatului lui au invitat personalităţi marcante ale vieţii literare şi
Culturii, locul unei mirifice împliniri întru spirit literar. culturale din Mehedinţi, Dolj, Vâlcea, Bucureşti, Su-
ceava, Republica Moldova, Serbia şi Germania, cărora
Anca SÎRGHIE le-au fost decernate diplome, trofee şi premii pentru li-
teratură şi promovarea culturii naţionale. În deschiderea
19
oficială a manifestărilor, în sala de conferinţe a Palatu- nepereche – Mihai Eminescu – de către personalităţile
lui Culturii „Teodor Costescu”, Corul Kinonia al Epis- invitate: Acad. Mihai Cimpoi, PS Nicodim, episcop al
copiei Severinului şi Strehaiei a susţinut un minispecta- Severinului și Strehaiei, Vasile Bahnaru, Lucian Costa-
col. Au participat oficialităţi locale şi un numeros pu- che, Zenovie Cârlugea, Florian Copcea, Tudor Nedel-
blic. cea, Nelu Barbu. Au fost lansate cărţi, Suplimentul Re-
Juriul pentru decernarea premiilor literare vistei Hyperion şi volumul omagial „Peste nemărgini-
„Eminescu” şi „Hyperion”, avându-l ca preşedinte pe rea timpului”, antologie realizată de Florian Copcea.
academicianul Mihai Cimpoi din Republica Moldova,
secretar Florian Copcea şi membri: Emanuela Buşoi,
Vasile Barbu, Vasile Bahnaru, Mihai Firică, Tudor Ne-
delcea, Marius Arbănași, a hotărât ca acestea să fie
acordate următoarelor personalităţi: Lucian Costache
(istoric literar, Piteşti), Nelu Barbu (monograf, Băbeni,
Vâlcea), Mihaela Agulescu Neumaister (poetă, Germa-
nia), Daniela Vîlceanu (poetă, Drobeta Turnu Severin),
Petru Cârdu (poet, post-mortem pentru manuscrisul
„101 poezii”, antologie realizată de Florian Copcea sub
egida Editurii Academiei Române), Cristian Miclău
(primar, Băile Herculane).
Unor scriitori din România, Serbia şi Republica
Moldova li s-au acordat Diplome de excelență şi Trofee
Eminescu. Printre aceștia s-au aflat: Mihai Antonescu
(Bucureşti); Ioan Baba, Vasile Barbu, Nedeljko Terzici
(Serbia); Vasile Bahnaru (Republica Moldova); Tudor
Nedelcea, Mihai Firică, Constantin Pădureanu, Doina
Drăguţ (Craiova); Emanuela Bușoi, Titu Dinuț, Marius
Arbănași, Cornel Boteanu (Drobeta Turnu Severin).
La monumentele lui Mihai Eminescu din Dro-

beta Turnu Severin, Băile Herculane și Orșova au fost
depuse jerbe de flori şi au fost susţinute recitaluri poe-
tice.
Foto-reportaj de
Emilia DĂNESCU
După slujba de pomenire, oficiată la Mănăstirea

„Sf. Ana” din Orşova de către un sobor de preoţi, dintre
care evidenţiem pe scriitorul preot Nicolae Jinga, au
fost decernate premiile „Pamfil Şeicaru” următorilor
scriitori şi jurnalişti: Emilia Dănescu (Bucureşti), Mihai
Sultana Vicol (Suceava) şi Marinela Preoteasa (Sla-
tina). Participanţii au aprins candele întru veşnica po-
menire a Eminului şi a ctitorului Mănăstirii, Pamfil Şei-
caru, care îşi doarme somnul de veci în pridvorul bise-
ricii. A fost vizitat muzeul comemorativ „Pamfil Şei-
caru” deschis în incinta mănăstirii, apoi măicuţele au
poftit invitaţii la parastasul de pomenire.
În cadrul Simpozionului „Ziua culturii naţio-
nale. Omagiu lui Eminescu” de la Primăria Oraşului
Herculane şi Palatul „Teodor Costescu”, precum şi al
Colocviului „Valori culturale româneşti” de la Muzeul Invitație de Primăvară, în Parcul „Rotonda valahă”.
Regiunii „Porţilor de Fier”, Drobeta Turnu Severin, au Lectură plăcută!
fost susţinute comunicări despre viața și opera poetului
20
Eveniment editorial _____________________

*Profesor doctor în lingvistică, Mihai Vinereanu (vâl-
Mihai VINEREANU* cean de origine) prezintă în magistralele sale lucrări re-
zultatele desfășurate, după terminarea Facultății de Lin-
gvistică din Iași, în peste 25 de ani de activitate în ca
profesor former la City University of New York și în
Biblioteca din metropola americană, În studiile sale, au-
torul trage concluzii de o deosebită importanță pentru
lingvistica românească. Cărțile sale se adresează speci-
aliștilor filologi și istoricilor, dar și publicului larg inte-
resat de astfel de probleme, întrucât fiecare cuvânt din
cărțile sale este analizat și comparat cu structuri echiva-
lente ca formă și semnificație din alte dicționare etimo-
logice ale limbii romane, precum si din dicționare ale
„Fondul lexical principal al limbilor vechi din teritoriile apropiate României. As-
Limbii Române” tfel, fiecare cuvânt capătă o istorie și o arie de utilizare,
600 pagini, format 16,5 x 23,5 cm. care devine o poveste pe care cititorul o parcurge cu in-
ISBN 978-66060699-027-1, cod bare 5948489101229 teres.
Alte cărți fundamentale ale profesorului lin-
gvist Mihai Vinereanu:
Este cartea de lingvistică a profesorului univer-

sitar Mihai Vinereanu*, cea mai așteptată de români
pentru că face lumină în lingvistica națională. Cel care,
anterior, s-a referit la fondul lexical național a fost sta-
linistul Alexandru Graur, academician, care a scos o Cine e vinovatul?
cărțulie în anul 1950, în care arăta, împreună cu alți
autori minori, că aproape jumătate din cuvintele de bază Întrebările pe care şi le pun jurnaliştii, experţii,
ale limbii române erau de origine slavă, restul fiind de responsabilii politici şi publicul larg în contextul actua-
origine latină, turcă, bulgară sau maghiară. Această lei epidemii se multiplică exponenţial, la fel ca şi CO-
minciună ordinară a continuat, din păcate, până în zilele VID-19. Asistăm la prăbuşirea unei lumi? Sau ni se dă
noastre o ultimă şansă pentru ca, odată cu sfârșitul epidemiei,
Acum lingvistul român Mihai Vinereanu resta- să putem„renaşte“ schimbându-ne stilul de viaţă? Vom
bilește adevărul istoric și ne oferă o carte solidă și ex- fi capabili să apreciem mai mult, în viitor, ceea ce ni se
trem de argumentată științific în care demonstrează că părea până acum o mare banalitate, de exemplu să stai
Limba Română este una din cele mai vechi limbi din la o cafea cu prietenii pe o terasă şi să te plimbi pe o
lume, stabilă și continuă, cu evidente proprietăți interne plajă? Sau omul este un iremediabil sinucigaş şi imediat
de reproducere care, în fondul ei lexical principal, conce va fi anunţată ieşirea din carantină ne vom repezi cu
ține cuvinte autohtone în proporție de 84%, latine, - aceeaşi ferocitate asupra planetei pentru a-i consuma şi
circa 11%, iar slave, doar 2%, restul fiind mărunțișuri. ultimele rezerve de energie, de resurse şi de frumuseţe?
Această carte este o piesă prețioasă care nu Din enorma masă de întrebări, una se desprinde
poate lipsi din biblioteca niciunui român adevărat. însă cu un aer ameninţător: cine este vinovatul? Pe cine
trebuie să blamăm pentru ceea ce ne-a căzut pe cap? Să
Dumitru IONCICĂ fie vinovată China, de unde au mai plecat spre lumea
General Manager largă şi alţi viruşi? Sau este vinovată globalizarea, care
Uranus Publishing House Ltd.
21
a creat largi pasarele de circulaţie pentru oameni, măr- deja să destabilizeze Uniunea Europeană prin alte cam-
furi, capitaluri, servicii şi, bineînţeles, şi viruşi? Îl vom panii de dezinformare, în contextul Brexit-uluişi al unor
găsi oare pe vinovat dacă scormonim în măruntaiele co- alegeri? Teoriile puse în circulaţie de ruşi spun că viru-
munismului, în apetitul pentru disimulare, manipulare sul ar fi o armă biologică creată de americani pentru a
şi minciună al acestui „sistem“? Sau trebuie pus la zid opri marşul Chinei spre hegemonia economică, militară
capitalismul cu vocaţia sa de a-i împinge pe oameni la şi numerică absolută…
competiţii tot mai nemiloase, la o mare aviditate de pro- În contextul acestui delir general, nici Uniunea
fit şi la mult egoism? Dar n-o fi, oare, şi natura umană Europeană nu scapă de o ploaie de reproşuri. Şi este
puţin de vină, cu reflexul ei de a nu vedea decât atât cât adevărat că ea s-a trezit târziu, nu a reuşit să-şi coordo-
ţine lungul nasului, fără îngrijorări sincer elegate de vi- neze eforturile pentru a ridica bariere împotriva virusu-
itorul îndepărtat? lui şi, în plus, COVID-19 a ajuns în Africa trecând prin
China este, în orice caz, un „vinovat“ ideal. Nu Europa. În ceea ce priveşte Europa, un lucru este în
a izbucnit virusul dintr-o piaţă situată în inima unui orice caz adevărat şi tragic: după al Doilea Război Mon-
mare oraş chinezesc? Sigur, în prezent, China se poartă dial, europenii din Vest s-au obişnuit cu ideea că
ca şi cum ar fi „salvamarul“ global, salvatorul civili- dezastrele, crizele grave şi dramele majore se produc pe
zaţiei şi nu vinovatul numărul unu. 300 de medici chi- alte meridiane şi nu la ei. Un fel de cultură voyeuristă
nezi au fost trimişi în Italia să pună umărul la eradicarea s-a infiltrat în codurile comportamentale ale europeanu-
virusului în cea mai lovită ţară din Europa. Un milion lui (cel din Vest, în primul rând). De decenii întregi, el
de măşti sanitare au fost trimise în Franţa. urmăreşte la televizor cum se derulează tot felul de răz-
China a mai intervenit în Japonia, în Coreea de boaie (în Vietnam, în Angola, în Liban, în Orientul
Sud, în Pakistan, în Thailanda, în Laos… Dar şi în ţările Apropiat şi Mijlociu, în Bosnia, în Afganistan, în Siria
din Balcani. Cotidianul francez Le Figaro relua urmă- etc.), iar crizele umanitare şi sanitare, catastrofele natu-
toarea declaraţie făcută de preşedintele sârb Aleksandar rale şi regresiunile de tot felul se produc „la alţii“, un-
Vucic: „Solidaritatea europeană nu există. Este un basm deva departe. Iar televizorul şi industria mediatică au
imaginar. Noi ne punem speranţele în singura ţară ca- transformat toate aceste dezastre geopolitice în specta-
pabilă să ne ajute în această situaţie dificilă: Republica cole de suspans.
Populară Chineză“. Este, practic, pentru prima dată, din 1945 în-
Rapiditatea cu care China a sărit în ajutorul coace, când Vestul se descoperă la fel de vulnerabil ca
multor ţări în aceste clipe dificile este văzută de unii şi „ceilalţi“, şi că a devenit el însuşi spectacol de sus-
editorialişti ca un fel de autocritică, un fel de recu- pans pentru întreaga planetă. COVID-19 ar trebui să fie
noaştere a vinovăţiei, ca şi cum liderii chinezi ar spune: o lecţie de umilinţă şi să pună capăt acestei dualităţi on-
„Suntem principalii vinovaţi, dar suntem şi principalii struoase: noi pe canapea, suferinţele lumii la televizor.
pompieri în marea operaţiune de stingere a incendiu-
lui“.Dar n-o fi, oare, virusul mai degrabă „american“ Matei VIȘNIEC
decât „chinez“? Căutarea vinovatului nu ne scuteşte de Paris
teorii groteşti, de psihoze complotiste şi de proliferarea
de fake-news. S-ar părea că autorităţile de la Beijing au În orașul lui Cervantes se citește poezie în
făcut între timp o piruetă mediatică şi încearcă să-l de-
semneze pe un soldat american ca fiind omul care ar fi
limba română
introdus virusul în China. În octombrie anul trecut, o
delegaţie americană a făcut deplasarea la Wuhan pentru
Jocurile Mondiale Militare. Mai tîrziu s-a descoperit că
mai mulţi americani decedaţi în urma aşa-numitei gripe
banale sau sezoniere fuseseră, de fapt, infectaţi cu co-
ronavirus…
Coroborarea acestor informaţii pe fond de răz-
boi economic şi mediatic între China şi Statele Unite nu
putea să nu ducă la teorii complotiste. Şi dacă america-
nii au creat virusul în laborator? Şi dacă, de fapt, China
a fost victima unui „atac“ cu un virus necunoscut? Cine
pe cine a vrut să neutralizeze? Cine avea interes ca eco-
nomia chineză să fie blocată? Bineînţeles, Rusia nu pu-
tea să lipsească din acest dans macabru. Iar americanii, La mijlocul lunii ianuarie 2020, în semn de
dar şi europenii, îi acuză pe ruşi că difuzează masiv ştiri omagiu adus Zilei Culturii Naționale a României și
false despre epidemie pe Twitter, Facebook şi Insta- Poetului Nepereche Mihai Eminescu, la 170 de ani de
gram pentru a crea psihoză şi panică în Occident. Nu la nasștere, în Alcalá, orașul lui Cervantes, la Facultatea
este recesiunea economică mondială, deja anunţată la de Filozofie și Litere a avut loc evenimentul cultural
orizont, o veste bună pentru Rusia? Nu a încercat ea HORIZONTURI POETICE organizat de scriitoarea și
22
traducătoarea Elisabeta Boțan, cu merite deosebite în Reuniunea literară s-a încheiat cu un dublu
promovarea literaturii române peste hotare. recital: unul poetic, susținut de Elisabetta Bagli (Italia),
Elisabeta Boțan (România), Jordi Doce (Spania),
Dušica Nikolic Dann (Serbia), Isabel Miguel (Spania)
și Cristina Penalva Pastor (Spania), iar altul de muzică
clasică susținut de soprana Lumința Soporan,
profesoară LCCR.
Elisabeta Boțan a creat în orașul lui Cervantes
– și nu numai – un climat literar favorabil receptării
literaturii române, l-aș numi spațiu larg deschis celor
ce-și caută hrana sufletului în lumea cugetării și a cărții.
Text și fotografii
Bianca BOȚAN
Evenimentul a debutat cu prelegerea ”Tendințe

ale poeziei actuale internaționale” susținută de poetul și
eseistul Jordi Doce, Doctor în Literatura Comparată,
Lector la Universitatea din Oxford (1997-2000). A
urmat prezentarea antologiei internaționale bilingve
(română-spaniolă) ORIZONTURI POETICE/
HORIZONTES POETICOS, apărută în 2019 sub egida
Editurii Antim Ivireanul din Râmnicu Vâlcea
(România), înColecția Rotonda Valahă. Prezentarea,
susținută de poetul și eseistul Francisco Francisco Peña
Martín, Doctor în Literatură Hispanică, profesor
conferențiar, precum și de scriitoarea Elisabeta Boțan, Jean-Yves CONRAD
traducătoarea în limba română a antologiei, a fost Franța
urmărită cu viu interes de cei prezenți.
Un ziar neobișnuit, unic în lume
Priviți cu atenție, dragi cititori, imaginea de

sus! „La Bougie du Sapeur” – în traducere românească
„Lumânarea genistului” (sau „Lumânarea soldatului
genist”) – este numele unui ziar francez editat din patru
în patru ani, în aceeași zi, pe 29 februarie, în an bisect.*.
Așadar, „La Bougie du Sapeur este o curiozi-
tate jurnalistică. Cum a fost ales numele acestui ziar?
Ca omagiu adus personajului de benzi desenate Ca-
member, un soldat genist analfabet, care recunoaște
doar litera H, un pic simplist, ale cărui acțiuni sunt ade-
sea absurde. Personajului respectiv i s-a dat și o zi de
naștere, 29 februarie 1844, în satul imaginar Gleux-lès-
Lure, subprefectura Saône-Supérieure. Cine l-a creat pe
sapperul / soldatul genist / Camember? Un renumit pro-
fesor și caricutarist francez (în fotografie) Marie-Lo-
uis-Georges Colomb, zis Christophe (pseudonim),
23
născut pe 25 mai 1856, în localitatea Lure, departamen-

tul Haute-Saône (în estul Franței). A murit pe 3 ianuarie
1945, în Nyons.
„Les Facéties du sapeur Camember” – benzi desenate cu

texte ironice – autor Christophe – publicate în
„Le Petit Français illustré”, sub forma unui serial,
între anii 1890 -1899.
Georges Colomb în jurul anului 1882,
profesor la Lycée Condorcet A unsprezecea ediție a ziarului „Bougie du Sa-
peur” a fost difuzată prin chioșcuri în dimineața zilei de
sâmbătă, 29.februarie 2020. Un ziar care apare pe stan-
durile de știri la patru ani o singură dată ați crede că este
dificil să-și mențină clienții. Numai că nu-i așa. Apariția
sa atât de rară trezește curiozitatea cititorilor. Redacția
„La Bougie du Sapeur” a aprins flacăra „lumânării” din
acest an tipărind ziarul în 200.000 de exemplare, fiind
distribuit în Franța, Belgia, Luxemburg și Elveția. La
Paris, ediția s-a vândut „ca pâinea caldă”, cum se zice,
chiar la primele ore ale dimineții, eu de-abia apucând să
cumpăr un exemplar.
În 2020, s-au ani-

versat 40 de ani de la apa-
riția primului număr. Pe
parcursul a patru decenii
Copertă a cărții lui Christophe s-au editat și tipărit un-
„Les Malices de Plick et Plock”, sprezece numere. Înce-
publicată în 1904 în seria „Bibliothèque du Petit pând cu numărul 7, din
2004, fiecare ediție a fost
Christophe** este unul dintre precursorii ben- însoțită și de un supliment
zilor desenate din Hexagon și un biolog de renume, au- (patru pagini)*** Pe
tor de manuale. scurt, iată istoria publica-
ției „La Bougie du Sa-
peur”. Este un ziar satiric,
care apare (repet) din pa-
tru în patru ani, pe 29 februarie, în an bisect. Ziarul a
fost creat ca o glumă, în 1980, de doi prieteni, politici-
anul Jacques De Buisson și Christian Bailly, un pasio-
nat de presă și colecționar de ziare vechi. Unul nu mai
este în această lume, iar celălalt nu mai participă la fa-
cerea ziarului. Torța a fost preluată de viceconsulul Jean
D'Indy, actualul președinte al prestigiosului cerc din
Deauville (un club privat legat de lumea ecvestră), care
a contribuit la editarea ziarului pentru prima dată în
1992, la a patra ediție. Viceconsulul s-a înconjurat de o
Statuia sapperului Camember din Lure duzină de voluntari, din care majoritatea jurnaliști. În
24
acest an, tot mai multe tinere condeie s-au alăturat re- Cu cele douăzeci de pagini ale sale – cu poze,
dacției. „Am întinerit vârsta medie pentru că trebuie să lovituri, interviuri reale și false, bilete obraznice și co-
pregătim următorii pași”, explică Jean d’Indy. Soția sa, mentarii mai mult sau mai puțin grave – număr de pa-
Valérie Marie Vrinat, proprietar al grupului Taillevent gini menținute de la o ediție la alta, „La Bougie du Sa-
(pivniță și restaurant gastronomic: „Treceți pragul Tail- peur” intenționează să se mențină și ca un „patru ani
levent pentru a descoperi lumea renumită a Bucătăriei cald”, un ziar care atacă subiecte luminoase, cum spu-
Haute și a vastei moșteniri viticole! – vezi foto) a scris neam mai înainte. „Există două lucruri pozitive în ziarul
și ea în ediția din acest an, recomandând, într-un articol, nostru: râsul este, în primul rând, bun pentru sănătate și,
„20 de vinuri pentru 2020”. prin urmare, ar trebui să fie rambursat în securitatea so-
cială. În al doilea rând, ziarul donează o parte însemnată
din veniturile sale Asociației „A tire d’aile” ”(„Lăstar
de aripă”) care sprijină persoanele cu autism și epilep-
sie. Aș spune, precizează Jean d'Indy, este singura con-
cesie serioasă pe care o putem face abordării noastre.
De asemenea, vânzările permit acestui ziar fără publici-
tate să-și finanțeze următorul număr.”
Jean d’Indy speră ca publicarea acestui ziar sa-
tiric să reziste în timp, că vor continua să apară și ediți-
ile din 2024, 2028, 2032 etc., în numele protejării presei
scrise în peisajul francez și european. „Abandonând
presa scrisă pentru digital, spune el, punem în pericol o
Vă veți întreba, dragi cititori, ce conțin în gene- profesie pe care o iubesc, care este ziarul tipărit. Ziarele
ral cele 11 ediții din colecția „La Bougie du Sapeur”. sunt o parte din atmosfera unui oraș, a unei comune, a
Subiecte luminoase. „Comentăm noutățile cu ochelari oricărei comunități. În mod normal, dacă există mai
mici, explică Jean d'Indy. Vorbim despre știri din ulti- multe chioșcuri de difuzare a presei, va fi mai multă
mii patru ani, dar ne concentrăm în continuare pe subi- vânzare de ziare, spune el. Un ziar pentru mine este hâr-
ectele care rămân în amintirile oamenilor. Scopul este tie cu cerneală și când terminăm de citit am degetele
ca aceștia să cumpere ziarul și, mai ales, să-i facem să cam murdare. Asta înseamnă o bucurie…"
râdă.” ___________________________
Jean d'Indy a considerat cazul DSK**** ca fapt *Anii bisecți sunt cei care au o zi în plus (sau, în cazul calen-
darelor lunisolare, o lună în plus). De exemplu, în calendarul
minor. „Acum opt ani (29 februarie 2016), când a apă-
gregorian, fiecare an bisect are 366 de zile în loc de 365, prin
rut ziarul, eram în mijlocul cazului Strauss-Kahn. Nu prelungirea lunii februarie cu încă o zi, astfel ea având 29 de
am vorbit despre el imediat pentru că ar fi fost prea de- zile în loc de 28. La fel, în calendarul ebraic unisolar, se ada-
vreme și nu am vorbit nici patru ani mai târziu, deoarece ugă luna Adar Aleph, a 13-a lună, de șapte ori într-o perioadă
tuturor nu le mai păsa." El a adăugat, apoi: „Același lu- de 19 ani, la cele douăsprezece luni din anii obișnuiți pentru
cru se întâmplă acum cu afacerea Griveaux, subiect pe a evita deplasarea anului în raport cu anotimpurile.
care ziarul nu-l va trata, deoarece echipa nu se forțează Reguli: Un an bisect se divide cu 4; dacă se divide cu 100
să dezbată știri care nu sunt fierbinți. Vorbim despre atunci nu este an bisect; dacă se divide cu 400, atunci este an
Brexit, vorbim despre ecologie, vorbim despre subiecte bisect.
care durează. Suntem o presă serioasă!" - conchide iro- **Christophe, numele adevărat Marie-Louis-Georges Co-
lomb, s-a făcut foarte cunoscut în Franța pentru că a fost au-
nic Jean d'Indy.
torul unor povești ilustrate publicate în serie la sfârșitul seco-
Principalele rubrici sunt asemenea celor unui lului al XIX-lea. Foarte bun observator al societății, inspirat
cotidian pe care îl găsim în mod sistematic pe piața de de imaginile lui Épinal, el este creatorul unor personaje pre-
știri: viața politică, viața economică, viața internațio- cum familia Fenouillard, sapperul Camember, omul de ști-
nală și apoi, cu cât avansăm mai mult în ziar, cu atât ință Cosinus și elfii Plick și Plock. Textele lucrărilor sale se
întâlnim subiecte mai ușoare, divertisment, umor, sport, caracterizau printr-un vocabular extrem de căutat, bogat în
„Ultima clipă” și… glazura de pe tort pentru un ziar aluzii culturale, literare, istorice și geografice, precum și în
care are frecvența din patru în patru ani: o pagină care aluzii științifice. Punctul subtil are, de asemenea, drepturile
detaliază veșnicul. sale în slujba unui umor uneori neplăcut, ca în Les Malices
O precizare referitoare la umorul ziarului: este de Plick și Plock, uneori satiric, ca în La Famille Fenouillard,
sau ironic, dar întotdeauna tandru. A participat pe deplin la
incandescent, strălucitor. Pentru că esența acestui peri-
viața politico-socială a timpului său. A fost prieten cu Jean
odic neobișnuit este, evident, umorul. "Lumânarea este Jaurès, Alfred Baudrillart și Tristan Bernard. A fost, de ase-
un conservator al umorului galic. Există șuvițe, aproxi- menea, un renumit pedagog botanist și moralist.
mativ contrafăcute, există toate formele de umor în tra- Marie-Louis-Georges Colomb, zis Christophe, a fost fiul lui
diția franceză. Este necesar să le perpetuăm și, prin ur- Eugène Nicolas Colomb, directorul colegiului din orașul
mare, trebuie să le cerem tinerilor să se cufunde în uni- Lure și al Annei-Hortense Lucy, fiind al patrulea copil din
versul nostru și să extindem ceea ce am construi” – a familie. Studiază la. Besançon. Licențiatîn litere la 16 ani, în
subliniat Jean d'Indy. știință la 18 ani, a intrat la École normale supérieure în 1878,
25
unde a obținut o licență în matematică, științe fizice și apoi

științe naturale (printre colegii săi fiind Henri Bergson). A
predat științele naturii la Liceul Condorcet, unde l-a avut ca
elevși pe Marcel Proust. În 1884, a fost numit profesor la li-
Florentina Sache –
ceul Faidherbe din Lille, orașul care l-a inspirat foarte mult dulcea alintată de Zeul artelor
pentru Familia Fenouillard. În1887, a fost numit pregătitor
botanic la Facultatea de Științe din Paris și a devenit în științe
naturale.
El și-a completat veniturile cu desene în diverse ziare și a în-
ceput să publice în1889 primele casete ale Familiei Fenouil-
lard, care nu mulțumea deloc ierarhia/ protipendada ora-
șului (numeroase schimburi de scrisori se află în Arhivele
Naționale). Își continuă publicațiile sub pseudonimul Chris-
tophe (cu referire la Christopher Columb). La Paris, a fost
numit lector la Sorbona , unde și-a încheiat cariera de asistent
director al laboratorului de botanică. Este autorul a nume-
roase manuale în botanică și zoologie. Din 1924 până în
1939, a fost lector la Radio-Paris. În 1933, a fost chiar pro-
clamat „Prinț al micro”. Profesor neobosit, predă la Colegiul
Sévigné(Paris) până la 70 de ani. În timpul celui de-al doilea
război mondial, s-a refugiat cu familia în Nyons, în sudul
Drôme.A murit din cauza unei obstrucții intestinale. Este în-
mormântat în Asnières-sur-Seine. Dintre cei 17 pictori care au ilustrat până acum
Mijlocul copilăriei sale l-a inspirat, ulterior, cu decorațiunile revista „Rotonda valahă”, Florentina Sache are vârsta
lui Sapper Camember. În 15 septembrie 1887, publică prima cea mai aproape de primăvara vieții. S-a născut la Bu-
poveste cu imagini pe care o cunoaștem sub semnătura Chris- curești, la 10 martie 1980. Celor patruzeci de coronițe
tophe. Apare lunar în Jurnalul Mon, pentru copii, cu benzi de mărgăritar le alăturăm urarea noastră LA MAI
desenate, „Histoire drolatique de Maître Pierre”.
MULTE și LA MULȚI ANI!
***Lista numerelor publicate:
nr 1: 1980 A absolvit Universitatea ARTIFEX, Faculta-
nr 2: 1984 tea: Management-Marketing. S-a stabilită în Franţa. O
nr 3: 1988 pasionează pictura din copilărie, fiind scăldată în lu-
nr 4: 1992 mina artelor de Zeul Apollon. „Întotdeauna am avut o
• nr 5: 1996
foame avidă de cunoaştere, încercând de fiecare dată
nr 6 2000
nr 7: 2004, La Bougie du Sapeur – Dimache/ duminică să ating culorile cu inima, prieten fidel fiindu-mi şeva-
(cu un asemenea supliment mai apare, duminică, 29 februa- letul. O perioadă am cochetat cu schiţele pentru
rie 2032) veşminte, dar am revenit repede la pictură. Iubesc na-
• nr 8: 2008, La Bougie du sapeur - cu supliment Madame/ tura şi oamenii. Aceștia mi-au predat, întotdeauna,
Doamna cele mai frumoase lecţii de viaţă.” Idolul său este Os-
nr 9: 2012, La Bougie du Sapeur - cu suplimentul Coquine/ car-Claude Monet. „Nu am decât meritul de a fi pictat
Obraznica întocmai după natură, străduindu-mă să reproduc pro-
nr 10: 2016, La Bougie du Sapeur - cu supliment Colecțio- priile impresii față de fenomene trecătoare și schimbă-
nar toare” – se confesa, în 1926, ilustrul pictor francez, de-
nr. 11: 2020, cu supliment Le Sapeur écolo/ Școala
finind propria activitate la sfârșitul unei lungi existențe
****
DSK şi-a dat demisia de la şefia FMI după ce a fost acuzat
de viol în SUA. Ulterior, justiţia americană a renunţat la in- dedicate cu pasiune, în totalitate, picturii. Vânzarea
culpare din lipsă de probe, dar femeia care l-a acuzat de viol unei picturi a lui Monet depășește, în prezent, 18 mili-
s-a constituit parte civilă într-un proces şi a primit bani de la oane euro.
fostul şef al FMI pentru a renunţa la acţiunea din justiţie. Dar, Florentina Sache, urmându-și idolul – „părin-
mai apoi, Dominique Strauss-Kahn a intrat în vizorul justiției
tele fondator al mișcării impresioniste și cel care a in-
din Franța, pentru acuzații de proxenetism. Dominique Stra-
uss-Kahn a rămas impasibil în timpul citirii sentinţei. El s-a spirat o nouă poetică a momentului și a unei sensibilități
mulţumit doar să dea din cap când judecătorul Bernard Le- formale și lirice a materiei” – este o fire sensibilă, în-
maire l-a anunţat că-l eliberează, declarându-l nevinovat. cercând prin lucrările sale să transmită emoţie tuturor
privitorilor iubitori de culoare. Deviza sa: „Talentul tre-
buie să meargă mână în mână cu perseverenţa.”
Ioan BARBU
26
Elena Sârghie: „În spatele zidurilor.

Povești și Povestiri Slătinene”
Editura Hoffman, Caracal, 2014
Ion ANDREIȚĂ O carte cu ținută grafică impecabilă, format

academic, literă rotundă, citibilă lejer, pagini lumi-
O familie de scriitori: noase, fiecare încadrată în cele patru colțuri de vignete
elegante, iconografie excelentă. Este o plăcere deose-
Elena și Dumitru Sârghie bită să lecturezi, în acest context ospitalier, poveștile și
povestirile Elenei Sârghie. Dar, mai întâi, s-o ascultăm
Sunt din Slatina. Și nu sunt doar scriitori. Sunt
pe autoare, într-o binevenită „Precuvântare”: „Pe când
neobosiți animatori ai vieții cultural-artistice oltene – și lucram la albumul „Orașul de ieri prin ochii celor de
nu numai. Fermenți generoși ai spiritului nou, novator azi”, mi-am dat seama ce povești de viață se ascund din-
în cultură, literatură și artă – dar și punți temeinice între colo de zidurile unor case, mai ales când au peste o sută
tradiție și inovație; între un trecut valoros, cu fabuloase de ani și că, dacă nu le voi consemna, se vor duce trep-
pilde de viață și creație – și prezentul zdruncinat de cu-
tat-treptat, odată cu cei care le-au trait”. Să trecem pra-
tremure sociale, cu efecte nefaste în spirit, căruia cei doi
gul câtorva astfel de martori vii ai unor vremi apuse.
se străduie, prin crezul și fapta lor, să-i restabilească sta-
Casa Deleanu – un veritabil palat, cu peste 20
rea de stabilitate și continuitate. de încăperi, care păstrează între zidurile sale valoroase
Elena Sârghie este profesoară la reputatul Li-
amintiri și una dintre cele mai emoționante lecții de is-
ceu „Radu Greceanu” (azi, Colegiu). Profesoară de Is- torie. Îmi amintesc cum bravul și eruditul nostru profe-
torie; disciplină care, împreună cu Limba Română și sor de Istorie, Nicolae Popescu-Optași, de la Liceul
Geografia, asigură viitorului cetățean matur nu doar „Radu Greceanu”, ne lua cu sine cel puțin o dată pe an
maturitatea necesară în gândire și acțiune, ci transmit, aici, să înțelegem mai bine, la fața locului, importanța
cultivă, formează și acel sentiment inefabil, inconfun- Revoluției lui Tudor Vladimirescu. Pentru că Pandurul
dabil, specific care însemnă, se numește, rămâne (cu o de la Padeș, însoțit de oștenii săi-panduri, în drumul
existență soră cu veșnicia) dragostea de țară, patriotis-
spre București, au poposit câteva zile în Slatina, Tudor
mul. Tocmai acestui scop nobil – și ideal – îi sunt con- fiind primit de către boierul Deleanu în această impu-
sacrate cărțile semnate de Elena Sârghie, ca un me- nătoare casă. Se zice că intrând în camera-birou a boie-
mento mereu proaspăt (amintind, peste timp, de îndem- rului, acesta l-a invitat, protocolar, să ia loc. Tudor, ob-
nul lui Timotei Cipariu: „Țineți cu poporul toți, ca să nu servând că în încăpere nu era decât un singur scaun, i-a
rătăciți”).
replicat, rămânând în picioare: Nu stau, boierule, pentru
Dumitru Sârghie este un redutabil gazetar, di- că dacă intră cineva cu un rang mai mare ca al meu, va
rector al ziarului „Linia întâi”, care dă ora exactă a Ce-
trebui să-i cedez locul – și aceasta eu nu voi a face. Nici
tății, avertizându-și nu o dată concetățenii cu temute bă- n-a terminat vorba Tudor, că pe ușă și-a făcut apariția (!
tăi de clopot. Gazetar de vocație, din stirpe eminesciană – aranjată?) un boier cu grad mai înalt. Lui Deleanu,
(prin forța și argumentele cu care se bate) el nu putea să zice cronica orală (dar poate nu doar cea orală!) i-a plă-
nu fie și un poet sensibil, luând asupra-și, prin cuvântul- cut mândria Pandurului și, drept urmare, a asigurat
metaforă, dulcea povară a lumii. Cărțile lui de poezie
hrana oștirii sale pe zilele staționării în Slatina, sacrifi-
(nu puține) fac dovada unui talent cu amprentă incon- când multe oi și vaci.
fundabilă în peisajul poeziei românești actuale. Mai târziu, o urmașă Deleanu, soția lui Micu
Am în față câteva volume semnate de cei doi Deleanu – la cununia cărora, petrecută în anul 1878, la
scriitori care, aidoma Magdei Isanos și lui Eusebiu Ca- Biserica Ionașcu din Slatina, a asistat însuși Regele Ca-
milar, împart aceeași masă: a existenței cotidiene și a rol I – „foarte deșteaptă și cultă” doamnă (apreciază nă-
creației literare. Să le răsfoim pe îndelete. săudeanul Iuliu Moisil, profesor la Liceul „Radu Gre-
ceanu”) făcuse din palat și fastuoasa lui grădină un
27
căutat sediu al artei, în care aveau loc adevărate specta- Casa Memish – 1895 – casa unei familii de al-
cole, cele mai multe susținute de liceeni. În iulie 1891, banezi, cărora oltenii le ziceau turci, deși pe frontispi-
aici s-au jucat piesele „Cetatea Neamțului” și „Credito- ciul clădirii aflate pe strada mare dintre gară și oraș,
rii”, de Vasile Alecsandri – și „alte două comedii”, no- firma avertiza, cu litere de-o șchioapă: La Atletul Alba-
tează cronica vremii, „cu binevoitorul concurs al dom- nez. Rar trecător care să ajungă prin zonă și să nu se
nișoarelor Cornelia Stănculescu și Ecaterina Mihăi- oprească „la turci”, ispitit de bragă, halviță, înghețată,
lescu”. Decorurile erau asigurate de către profesorul baclavale, sugiuc, acadele și alte dulciuri, care numai
Rola Piekarski, leregist și el. aici se găseau. Însuși Ceaușescu împreună cu președin-
În mult-hulita vreme ante-Decembristă, în palat tele Franței, Charles de Gaule, aflat în vizită în Româ-
a funcționat Muzeul de Istorie al Județului Olt – bine nia, în mai 1968, s-au oprit câteva minute la Atletul Al-
întreținut și căutat de vizitatori. În post-Decembrism, în banez, românul invitându-și oaspetele la un pahar cu
hățișul birocratic al retrocedărilor, s-au găsit niște moș- bragă.
tenitori care, atât de sincer s-au dovedit a fi legați de Cu o istorie veche de vreo 300 de ani, familia
venerabilul palat, încât au cesionat imediat drepturile Memish provine din Llaci, o localitate de lângă Kruja,
unui afacerist local. faimoasa cetate a eroului național albanez Skanden-
Casa Bratovoescu – are, și ea, povestea ei, pe berg. După lungi peregrinări prin Macedonia, s-a oprit
lângă faptul că se numără printre cele mai vechi (azi, în în Țara Românească. În anul 1912, numeroasa familie
picioare) clădiri, fiind construită în anul 1895. În anul s-a stabilit în orașul Slatina, deschizând o bragagerie –
1919, Regina Maria înființează Societatea „Principele negoț transmis din tata-n fiu, odată cu rețetele secrete
Mircea” pentru protecția copiilor din România. Peste ale misterioaselor delicii orientale.
doi ani, o filială a acestei Societăți ia naștere la Slatina, În timp, firma s-a extins și-n alte locuri, în ora-
între fondatori aflându-se și doamna Ecaterina Bratovo- șul vechi. Actualul șef de clan și patron al afacerii este
escu, în a cărei casă aveau loc întâlniri cu scopuri filan- Memish Hashim, fostul meu coleg de liceu, care-i po-
tropice. Doamna Bratovoescu era și membră în Comi- vestește Elenei Sârghie cum au trecut pe aici Nicolae
tetul Societății de Ocrotire a Orfanilor de Război, care Iorga, Ion Minulescu, Eugen Ionescu, care nu doar că s-
se ocupa cu strângerea fetelor și băieților orfani din în- au înfruptat din delicatesele de la „Atletul Albanez”, dar
tregul județ, dintre care cei mai mari erau înscriși în cla- le-au și consemnat în cărțile lor. Mai târziu, au poposit
sele primare, iar cei sub 7 ani se aflau în îngrijirea Gră- – măcar preț „de o bragă”; vorba lui Dan Puric – Amza
diniței de copii a Societății Femeilor Ortodoxe Române. Pellea, Dobrin, Doina Badea, Gheorghe Hagi, Rodica
Casa Călugăru – înălțată la sfârșitul secolului Popescu Bitănescu, Nicu Constantin, Mircea Dinescu –
al XIX-lea – are o poveste dramatică, îmblânzită totuși pe lângă diverși miniștri, ambasadori, alte mărimi.
de o undă de duioșie, rămasă și azi în rama amintirii. Ea Casa Olaru – un minut zăbavă. Să ne oprim,
a aparținut colonelului Ioan Călugăru, un ostaș oltean mai întâi, la altă adresă: Atelierul de cizmărie „La gus-
care s-a bătut ca un leu în primul război mondial (fiind tul lumii”, al meseriașului Emanoil Roșu; aici și-a înce-
rănit la Pielești-Romanați, decorat cu „Steaua Româ- put ucenicia, printre calapoade și scăunele cu trei pici-
niei” și „Coroana României”). Asemenea stăpânului, și oare, copilul Nicolae Ceaușescu. Aici, a întâlnit un co-
casa s-a purtat eroic, rămânând în picioare, în pofida leg, care venea tot din Scornicești, Dumitru Olaru, cu
schijelor și gloanțelor inamice care i-au mușcat zidurile, care leagă o prietenie ce depășește diferențele ideolo-
în timpul grelelor lupte ce s-au dat la intrarea nemților gice. Ceaușescu a urmat calea lui, proletar-revoluțio-
în oraș, la Podul Olt. nară. Olaru și-a urmat calea lui, profesională. Care, ur-
În această casă a poposit Ecaterina Teodoroiu, mată cinstit și cu hărnicie, duce la avuție. Astfel, Dumi-
eroina de la Jiu, aflată sub comanda colonelului Călu- tru Olaru a reușit să-și dezvolte afacerile, să cumpere
găru – urmând împreună frontul din Moldova. Unda ei două case, să deschidă un magazin de manufactură etc.
de tinerețe, avânt și iubire de țară a rămas să vibreze Când noua putere a vrut să-i ia una din case, Ceaușescu
peste timp în acest cuib de viață slătineană. Casa a avut, și-a amintit de prietenul din tinerețe și s-a opus argu-
însă, de suferit, în continuare – ca și stăpânul ei mai târ- mentând: „pentru că muncise pentru ele”. Totuși, mai
ziu. Colonelul Călugăru și-a făcut datoria față de țară, târziu, comuniștii nu l-au iertat, punând la cale o însce-
luptând și în al doilea război mondial, în campania din nare: i-au strecurat în magazin, printre celelalte mărfuri,
Est. În acest război, casa a fost rechiziționată și utili- câțiva metri de mătase ce nu erau trecuți pe factură. Ur-
zată, pe rând, între anii 1943-1945, atât de Comanda- marea: magazinul închis și confiscat, iar proprietarul
mentul german, cât și de Comandamentul sovietic. (Dumitru Olaru) s-a ales cu doi ani de pușcărie la Ca-
Apoi, luată cu japca de către noua putere comunistă. ransebeș.
Colonelul, dat afară din armată (luptase împotriva Uni- *
unii Sovietice!) împreună cu familia (soția și două fete) Elena Sârghie cercetează, în valoroasa domniei
au fost înghesuiți în spațiul destinat servitorilor; unde sale carte, și „bio-bibliografia” altor clădiri reprezenta-
bravul ostaș va muri, în anul 1956. În certificatul de de- tive, în care au pulsat întâmplări, sentimente, viață: Pri-
ces eliberat de Primăria Slatina scrie doar atât: „a dece- măria, Banca, școli, hoteluri – chiar și Băile Comunale.
dat Călugărul Ion, fără ocupație”. Din acest vast complex arhitectonic m-aș opri mai
28
stăruitor la Liceul „Radu Greceanu (în prezent, cole- mărindu-se dacă razele ei vor putea și trezind unele su-
giu național) în care autoarea însăși profesează – și-n flete noi născânde pe băncile școlii. Ar mai fi și icoana
care eu însumi am fost învățăcel. Înființat în anul 1884, sentimentelor acelora ce vor să le destăinuiască și ce-
sub numele de gimnaziu real, funcționa cu chirie în Ca- lorlalți prin ajutorul ei”. Concomitent, directorul Traian
sele Ștefan Daniel. După cinci ani, se va construi un se- Biju, profesor de geografie, lansează inițiativa organi-
diu modern, existent (și funcțional) și astăzi. Banii ne- zării unor ample excursii anuale, pentru cunoașterea ță-
cesari provin din trei surse: Ministerul Instrucțiunii Pu- rii. Personal, își conduce învățăceii pe traseele: Banat –
blice, Comitetul Școlar și contribuția țăranilor din jude- 1920; Munții Apuseni – 1921; Piatra Craiului – 1922;
țul Olt. Această a treia sursă se datorează inițiativei pro- Munții Poiana Ruscăi – 1925; Bucovina – 1925; Valea
fesorului-director Traian Biju, care, profitând de mo- Oltului și a Lotrului – 1925; Curtea de Argeș – 1927.
mentul acordării titlurilor de proprietate țăranilor proas- Elevii Liceului „Radu Greceanu” vor ajunge (și) în co-
păt împroprietăriți , a colindat județul solicitând aces- muna Satu Mare din județul Odorhei, unde vor constata
tora câte un pol (20 lei) pentru fiecare pogon primit. situația de cruntă maghiarizare a populației românești.
Mai târziu, în „Memoriile” sale, Traian Biju nota: „Clă- Ei vor dărui acestor români (fără biserică ortodoxă) o
direa Liceului Radu Greceanu de azi poartă în zidurile frumoasă și impunătoare Troiță, lucrată în atelierul șco-
ei sacrificiul bănesc al țăranilor din județul Olt”. lii, și o bibliotecă împreună cu 960 de volume. Din pă-
În anul 1914, gimnaziul va deveni liceu. De la cate, în urma Dictatului de la Viena (1940), ungurii co-
început, s-a bucurat de dascăli valoroși, autori de ma- tropind zona, au distrus și Troița, și cărțile.
nuale școlare și tratate de specialitate, mulți renunțând Nicolae Steinhard are o zicere axiomatică: „Cel
la cariere universitare, pentru a se dărui propășirii aces- mai mare omagiu pe care îl poți adduce unei școli sau
tui loc. Traian Biju, cel mai longeviv și faimos director unei metode nu e de a le imita, ci de a le continua”. Din
al liceului, lansa mobilizatoarea deviză: „Sus e lumină. acest unghi, se poate afirma că dascălii Liceului „Radu
Jos e întuneric – Risipiți-l!”. I-au ținut fructuoasă com- Greceanu”, liceul nostru, au avut/au absolvenți/urmași
panie profesorii: Iuliu Moisil, Ion Popescu Voinești, Ti- demni de laudă. George Poboran, absolvent din prima
beriu Popescu, Aurel Cetățeanu, Gheorghe Vișoiu, promoție a Gimnaziului, a scris „Istoria orașului Sla-
Toma Vasilescu; Nicolae Popescu-Optași, discipol al tina”, document de mare valoare. Dumitru Popovici, fot
lui Iorga; George Botez, autor de manuale de Limba elev și profesor aici, a devenit universitar la Cluj-Na-
Română, de ziare („Tribuna liberă”) și reviste („Țara de poca. Constantin Vișoiu – ministru în Guvernul Ră-
Jos”) – ultimii doi fiindu-mi și mie dascăli și model. Ei descu. Scriitorul Mircea Damian (apreciat de George
au fost apostoli, mucenici, martiri. Este revelatoare, în Călinescu) – romancier și autor de ziare și reviste. Ge-
acest sens, însemnarea făcută de profesorul-director orge Hortopan – profesor la Institutul Politehnic din
Traian Biju în „Memoriile” sale: „Întreaga mea viață București. Medicul Leonida Gherasim – profesor și rec-
am considerat Legenda Meșterului Manole ca fiind per- tor al Facultății de Medicină și Farmacie din București.
manent valabilă. La temelia Școlii Radu Greceanu, pe Promoțiile mai noi au, și ele, reprezentanții lor,
care visam să o înalț, zidisem liniștea vieții mele, inte- între care: Ion Lazu – geolog și scriitor; Caius Traian
resele familiei, sănătatea și o catedră universitară la care Dragomir – medic, diplomat, scriitor; Anton Vătășescu
mă chemase Simion Mehedinți”. Prin grija acestor pă- – inginer, ministru, diplomat; Dumitru Tinu – gazetar
rinți spirituali, liceul avea – la puțin timp de la înființare de elită (director al ziarului „Adevărul”); Corneliu Tu-
– drapel propriu, imn, bibliotecă, fanfară, cor și cinema- rianu – jurist, senator; Antonius Nicolescu – solist de
tograf. Biblioteca număra o mie de volume, între care Operă. Și, cu voia dumneavoastră, ultimul pe listă –
unele cărți rare, precum „Hronicul” lui Gheorghe Șin- subsemnatul (adică semnatarul acestui text, Ioan An-
cai, tipărit la Iași în 1853; „Istoria Românilor”, de Au- dreiță, jurnalist și scriitor – n. ed.)
gust Treboniu Laurian, tot din 1853; „Principia de *
limbă și de scriptură”, de Timotei Cipariu; colecția „Ga- Închei tot cu cuvintele autoarei Elena Sârghie,
zetei de Transilvania”, din 1839; „Foaie pentru minte, consemnate pe pagina a IV-a a prețiosului volum: „În
inimă și literatură”, pe anul 1840. În aceeași perioadă, condițiile în care «noi, românii, dărâmăm, pur și sim-
construcției liceului i se adaugă un amfiteatru capabil plu, ca să dărâmăm… dărâmăm cu o dementă plăcere,
să găzduiască spectacole profesioniste. Tot acum, se cu un sentiment de triumf, «triumful barbariei» – așa
inaugurează „Atheneul”, Societatea „Titu Maiorescu” cum, pe bună dreptate, remarca Alexandru Paleologu –
și apare revista „Luminița”. Revista „Luminița” apare în orașul nostru au rămas multe case în picioare, unele
în anul 1927, la care vor colabora și profesori, și elevi. ruinate, dar «mustind de amintiri» Aceste case au rezis-
Numele i-a fost dat de către cunoscutul profesor Ion Io- tat vremurilor, ele putând fi considerate, parafrazându-
nașcu – cel care, peste ani, în calitate de director al Șco- l pe marele arhitect George Matei Cantacuzino, «o
lii Normale din București, va oferi întreținere gratuită, punte care leagă vremurile duse de cele viitoare»”.
în ultimul an școlar, elevului Marin Preda, viitorul scri- Case în care palpită încă frânturi de viață, aripi
itor. În legătură cu această revistă, Traian Biju avea să de sentimente, crâmpeie de vis, chipuri de oameni, a că-
scrie: „Cuvântul Luminița este întotdeauna un simbol. ror nostalgică existență Elena Sârghie ne-o aduce de
O luminiță ce apare pâlpâind timidă, sfiicioasă, acolo, de departe, cu duioșia, cu ardoarea, cu dragostea
29
ce pulsează în celebrul vers aforistic al poetului basara- Ducându-și viața solitară,

bean Nicolae Dabija: Ne e dor de dumneavoastră ca Un suflet trist și visător,
unui zid de o fereastră. Nevasta șefului de gară
S-a-ndrăgostit de-un călător.
Elena Sârghie: „Anotimpurile Slatinei”
Editura Hoffman, 2018 Dar trenul a plecat și-n goana
Cu care monstrul a trecut
În suflet i-a lăsat icoana
Frumosului necunoscut.
De-atunci trec zile, nopți de-a rândul

Și trenuri trec neîncetat,
Ea stă și astăzi așteptându-l
În geamul veșnic luminat.
Și trenuri vin și pleacă iară

Și nu știu rănile ce-o dor –
Nevasta șefului de gară
În dragostea față de locul natal, față de orașul S-a-ndrăgostit de-un călător.
cunoscut din copilărie (s-a născut la Izvoarele, o co-
mună aflată la vreo cinsprezece kilometri de Slatina) Ascultându-i cum recită cu atâta patos, Cinci-
autoarea recidivează cu această nouă carte, în care nu nat Pavelescu le-a propus altă strofă finală, pe care le-a
casele sunt eroii princpali (ca-n precedenta „În spatele oferit-o, scrisă de el:
zidurilor”) ci oamenii, slătinenii, contemporani ai Și trenuri vin și pleacă iară
noștri, văzuți în raport direct – și sentimental, aș zice – Și plictisită-ntr-un târziu,
cu locul care i-a născut, cu devenirea lor. Este o carte Nevasta șefului de gară
scrisă cu inima, în limbajul poeziei. O carte a iubirii de A deraiat c-un macagiu.
Slatina, trăită plenar în toate cele patru anotimpuri, con-
ferind astfel orașului și cel de-al cincilea anotimp: Ano- (În revista „Flacăra”, poezia a apărut sub titlul
timpul Iubirii – miracolul ce-i cheamă, îi adună, îi înso- „În goană”, fără strofa superbă propusă de Cincinat).
țește pe toți slătinenii. Sigur, Slatina a fost cunoscută, vizitată de
Dar poezia nu este doar filonul ce alcătuiește multe personalități, care au lăsat mărturie despre acest
stilul redării; ea este prezentă ca atare, de la un capăt la loc. Îl amintesc pe vestitul cronicar-călător Paul de Alep
altul al cărții, semn că oltenii au fost, de când se știu, care, pe la mijlocul secolului al XVIII-lea, îl însoțea, ca
poeți. Cu o poezie se deschide și cartea; ce-i drept, nu secretar, pe unchiul său, Patriarhul Macarie, în vizita
scrisă de slătineni, dar petrecută pe plaiul lor. Este o po- prin Muntenia și Moldova – și care notează că trece
ezie ce-a făcut, odată, deliciu național: poezie care cir- „printr-un oraș de târg, numit Slatina, și peste Olt, ce
culă și azi în mediile literar-artistice. Cine n-a auzit de curge aproape și care e trecut cu corăbii”. În drumul lui
„Nevasta șefului de gară”? Să ne amintim, pentru a lim- spre Capitala României, spre a se înscăuna domnitor,
pezi (definitiv) lucrurile. Se petrecea în toamna anului trece prin Slatina prințul Carol I de Hohenzollern -Sig-
1911. Teatrul Național din Craiova (având director pe maringen: în ziua de 9 mai 1866, „pe la 12, prințul sosi
Emil Gârleanu și secretar literar pe Liviu Rebreanu) la Olt, un râu larg; pe țărmul celălalt se zărea orașul Sla-
sărbătorea 57 de ani de existență, prilej cu care fuseseră tina, într-o poziție pitorească”. Despre Slatina scrie, în-
invitați și câțiva scriitori din Capitală. Beneficiind de tre două secole, XIX - XX, în romanul „Haiducul”, scri-
bilete gratuite (prin cunoscuta generozitate a ministru- itoarea Bucura Dumbravă, născută la Bratislava, în
lui C. C. Arion) urcă în tren, la București, scriitorii: Oc- 1862, și stabilită de la vârsta de cinci ani, cu părinții, în
tavian Goga, Șt. O. Iosif, Dimitrie Anghel, Cincinat Pa- România. Prietenă cu Maiorescu (care-i citea, primul,
velescu și Victor Eftimiu (stagiunea teatrului craiovean manuscrisele) și Caragiale (cu care drumețea prin îm-
se deschidea cu piesa „Înșir-te mărgărite”). În Gara Sla- prejurimile Sinaiei) mare pasionată de călătorii, mai
tina, unde trenul staționa zece minute, poeții zăresc la ales montane („Cartea munților” îi aparține) ea este
fereastra clădirii (posibil locuința șefului stației) o fe- prima femeie care a urcat pe Vârful Omu din Bucegi.
meie privind nostalgic spre trenul ce se punea în miș- Voi aminti, în continuare, câțiva oameni ai lo-
care. Acum să dăm cuvântul chiar lui Victor Eftimiu cului (despre care se face vorbire în cartea Elenei Sâr-
(„Portrete și amintiri”, Editura pentu Literatură, 1965): ghie) care au păstrat/ păstrează în mintea și inima lor
„Și-n ritmul roților de tren, cu imaginea acelei femei în acest al cincilea anotimp – al iubirii de Slatina – mărtu-
suflet, am început să scandăm câteșitrei, Goga, Iosif și risind.
cu mine, poezia „Nevasta șefului de gară” – apărută mai Dumitru Caracostea, critic și istoric literar:
târziu, sub semnătură triplă, în revista „Flacăra”. Iat-o: „Slatina, în vechea ei așezare, e un oraș-amfiteatru”, în
30
care Grădiștea „pare o cetate veche. Ca un semn (un far dintr-un alt slătinean veritabil, Ion Minulescu – și ca o
în Câmpie! – nota mea) către care se îndreptau călătorii replică la poezia „Nevasta șefului de gară”. Îl voi apăra,
din șesul Olteniei, spre Vadul Oltului, către Muntenia”. mai întâi, de acuza nedreaptă în legătură cu zicerea „fe-
Ion S. Floru, istoric: „Nicăieri, vântul de primă- tele din Slatina / cu ochii cât strachina” pe care nu el a
vară nu adie mai răcoros decât în susul Oltului, asupra inventat-o. Era un cântec pe care îl cântau lucrătoarele
Slatinei. Nicăieri, micșunelele și tămâioarele nu miros tocmite cu ziua la încărcatul cerealelor în vagoane – pe
mai curat, mai parfumat ca în Slatina. Nicăieri n-am care și el, ca și alții, l-a auzit: „Olteancă din Slatina / Cu
simțit înviorarea ce-o aduce primăvara, ca în căsuța ma- ochii cât strachina” (fără nuanță peiorativă). Ion Minu-
mei Chira din Slatina”. lescu a reluat expresia în poezia „Nu sunt ce par a fi”:
Pan Vizirescu, poet (condamnat la închisoare
pe viață, cu „lotul ziariștilor naționaliști”; a stat ascuns Pe mine însă
în podul casei 23 de ani). Voi cita din poemul „Orașul Ce păcat
ascuns”: Că vinul vechi de Drăgășani
Într-un popas pe turnuri și pe zări M-a-ntinerit cu trei sute de ani
Mă plec Ionașcului și Doamnei Neaga Când fetele din Slatina
Că și-au zidit evlavia și-ntreaga Cu ochii mari cât strachina
Iubire-n ctitorii și alinări. De câte ori le-am sărutat
Salut pe Varipati de la Schit M-au blestemat
Un Poboran ce-ți scrise-al vieții bal Să-mi pierd eu mințile! Și datina;
Și pomii singurtici de pe deal Să nu mai fiu cel care sunt
Cu triste meditări de asfințit. Cu-adevărat,
Îl văd pe tata ridicându-și dreapta Și ca să fiu pe placul lor
Cum te slujea, în cuget împăcat, Să le sărut doar la culesul viilor.
Cu stropul lui de viață ce ți-a dat
Ca să-ți sfințească în iubire fapta. Iar acum, un citat semnificativ din poezia-re-
Cum m-ai crescut, oraș al poeziei, plică (zic eu) la gara cu pricina (despre care am vorbit
Ți-oi da răsplata mâinilor de faur, la începutul acestor considerații):
Am să-ți atârn un mărțișor de aur Tristețea trenului ce pleacă
Cu chipul tău pe grinda veșniciei. Noi n-am trăit-o niciodată
Tu m-ai ținut ascuns ca-ntr-un sicriu Căci – călători ades cu trenul
Când îmi căutau vrăjmașii răsuflarea, În clipa când plecăm din gară
Ci doar atunci striga-voi că sunt viu, Noi stăm pe loc
Cu clopotul ce-mi va vesti plecarea! Doar trenul pleacă
Doar trenul pleacă
Marin Mincu, scriitor (fost elev la „Radu Gre- Trenul singur
ceanu”): „Ieșeam pe centru să ne plimbăm, liceeni în Ne poartă nerăbdarea mută
uniforme închise la culoare, cu fețe spuzite de coșuri, și Bagajul visurilor noastre
profesori, aproape de pensie, cu carnețele în mână, ca ȘI setea noilor senzații
să-i noteze pe plimbăreți (era, mai ales, Mustață, cum îl Pe infinite paralele,
poreclisem pentru podoaba capilară de sub nas...). De-a lungul verzilor plantații
Felicia Filip, soprană (o nouă regină a „Travi- De mătrăgună și cucută
atei”): „Nu te naști întâmplător într-un anumit loc și nu Pe schela podurilor albe
poți să te desparți de cei care te-au născut și, mai ales, Prin noaptea negrelor tunele
de locul în care te-ai născut”; marea artistă s-a născut în Și gările cu firme
Slatina. Albastre
Spiru Vergulescu, pictor (și el s-a născut în Sla- Doar trenul pleacă
tina): „Dintotdeauna am spus: cer ca-n Slatina n-am vă- Trenul singur...
zut nicăieri. E un cer extraordinar de frumos. E un cer („Prin gările cu firme-albastre”)
care îți dă energie, care te presupune la visare, care îți Punctum.
dă forță creatoare”...
Jean Lupu, dirijor, compozitor (creatorul și di-
rijorul Corului de Copii și Tineret „Symbol”, al Patriar-
hiei Române): „Slatina înseamnă locul de unde mi-am
luat zborul în lumea muzicii... Aici mi-am înmormântat
tatăl... încât sunt trainic legat, sunt indestructibil legat
de Slatina”.
Spunând, fără modestie, că și eu am norocul să
fiu slătinean, voi pune punct acestor considerații citând
31
Dumitru Sârghie-Mitif: „Cu o săptămână (care – în ultimul timp – n-au cunoscut

decât rodul pământului)
înainte de niciodată” se vor mușca reciproc, până la sânge,
Editura Arena Artelor, 2017
vom fi una cu pământul,
vom deveni o singură flacără verde,
creând astfel impresia de terminabil-interminabil,
pierzaniei duioase pogorâte în carne vom fi...
Și toate acestea, exact

cu o săptămână înainte de niciodată...”
Volumul „Cu o săptămână înainte de nicio-

dată” cuprinde o bogăție de sentimente transpuse în me-
tafore și alte imagini poetice adecvate, surprinzând nu
o dată prin ineditul lor. Poeziile sunt grupate în mai
multe cicluri-etape ale „ars amandi”, ca niște diamante
scânteietoare înșirate o pe fir de mărgăritar: Poarta să-
Este o carte cu ecouri din ovidiana „Ars rutului, Iubiri în amurg, La vie en rose, Femei Office și
amandi” („Arta de a iubi”) aduse și trăite în frnetica zi- femei Matrioșka..., Doi opuși inseparabili..., Viscol de
lei/clipei de azi. Publius Ovidius Naso (primul poet al arome, Sâni de patrimoniu, La țigănci, Iubiri restante....
românilor!) îi învăța pe tineri/tinere arta iubirii – Dacă Să cercetăm câteva „mostre”. Poarta sărutului, care des-
Romani, cineva nu cunoaște-ale dragostei taine / Să mă chide ciclul și cartea, îmbrățișează, într-un ritm dactilic
citească; aflând, să se grăbească a iubi (Si quis in hoc îmblânzit (allegro, ma non troppo!) frumosul joc de-a
artem populo non novit amandi / Me legat et lecto car- dragostea – o poezie care se cuvine citată în întregime:
mine doctus amet) – Dumitru Sârghie-Mitif pune în
practică aceste învățături, vechi de când lumea, proas- Mi-e noaptea auroră-n gânduri...
pete întotdeauna, ca un învățăcel mai mult decât sârgu- rostogolite,
incios, plus o seamă de descoperiri, pe deasupra. Cartea curg sentimentele pe rânduri,
lui (manual de învățare practică) se numește „Cu o săp- îndrăgostite!
tămână înainte de niciodată”, reluând titlul unui poem
în care, paradoxal (sau poate tocmai de aceea) încărcă- Vom adăsta la Masa Verde –
tura de sens ce dă valoare emoțional-artistică zicerii a Netăcerii,
este pusă pe seama eroinei, și nu pe cea a partenerului- și unu-n altul ne vom pierde
pereche, din ceremonialul iubirii (cum ar părea firesc – în bucla serii...
și cum ne atenționează și Beniuc, în minunata poezie Apoi vom captura cinci fluturi...
„Ultima scrisoare”, din excelentul volum „Cântece de cu aripi fine
pierzanie”: „Sfârșitul a venit fără de veste. / Ești feri- și îi vom adăpa din ciuturi
cită? Văd că porți inel. / Am înțeles. Voi trage dungă cu ape line...
peste / Nădejdea inutilă. Fă la fel”.):
Astăzi am primit scrisoarea ta de... adio! Vom face soldăței din clisă,
Cu un scris filigranat, tu ai reiterat, dând formă lutului,
pe o coală roz, insomnia sângelui și-apoi, lăsa-vom larg deschisă
tău albastru: Poarta Sărutului!
„Niciodată, nici măcar o dată,
lipsa prezenței tale n-o să mă mai doară, Odată deschisă, poarta poeziei lui Sârghie va
niciodată, nici măcar o dată, primi un cortegiu de sentimente, înnobilate în expresive
n-o să mai las deschise ușile odăii cuvinte-haine de paradă – pe muzică de Înaltă Curte, de
și ferestrele, ca să pășești tiptil-tiptil estradă, de fanfară; mai puțin beat, blues, mai mult folk,
în brațele mele albe”... pop, jazz, dance, gipsy casual. Trec prin poartă: iubiri
suave, gingașe ca „flori de cireș”, ca „flori de iasomie”;
Și, totuși... – și abia acum vine dezlegarea ti- iubiri puternice, pătimașe, ca o vână nervoasă de izvor
tlului și a întregii poveși de iubire din carte: țâșnind spre lumină; iubiri blânde, înțelepțite de timp și
„Te voi iubi, însă, pentru ultima dată, experiență; iubiri vesele, primăvăratice; dar și iubiri
cu o săptămână înainte de niciodată, mai deocheate (e vorba, desigur, de vers – à la Emil
te voi scoate năprasnic din minți Brumaru) strecurate-apaș, la o neatenție a îngerului pă-
cu sânii mei incendiați, zitor. Voi cita, mai întâi, primele două strofe din poezia
gura ta, gura mea, gurile noastre Menuet, în „prelucrare” actuală:
32
Iubito, plouă-n versuri violet, Sârghie-Mitif, citând integral poezia definitorie Amor
te-aștept la Curtea mea regală, nebun... (amintind, fie și formal, de eminesciana „Ste-
că-i vremea noastră ideală, lele-n cer”):
să te invit la... Menuet,
cu sânge-albastru de cerneală, Pofta din cui
să colorăm ploaia discret... Îmi prisosește,
Mănânc regește –
Trei pași, în tempo susurat, Gust amărui...
cu stil și rafinări regale,
ce semn distinct, țâpuritor de cale, Scot cui pe cui,
îmi ispășește dorul nesecat, Când sunt mahmur,
ce unduiri, în formă de spirale, Vinul e pur,
îmi prefirează plânsu-mi preacurat?! Ia-l de-unde nu-i!
O frumoasă Love story are un final auto-ironic Prima iubire

amintind de Topârceanu (în nici un caz pastișă, ci o Voios mă cheamă,
comparație frizând egalitatea): Plătesc la vamă
Preț în... neștire.
Din ochii tăi, candoare și tandrețe
Mi se preling în carne și, buimac, Apa-i domoală,
Visez prelung la îndumnezeire Pietrele tac,
Și-apoi, dorind ca să îți vin de hac, Cad flori de mac
Prea copleșit de vasta-ți frumusețe, La tine-n poală...
Mă-mpușc, solemn, cu un boboc de mac!
Un ochi zâmbește
Erotismul (carnalitatea) – cum spuneam mai Și altu-i trist,
înainte – scoate și el capul; ce-i drept, mai timid, dar Pâng, deci exist,
semnificativ: Trupu-ți vorbește!
Prea verzii-ți ochi prefigurează visul, Cocoșul cântă,

Prea sânii tăi sunt paseri cu noroc, Vulpea-l mănâncă,
Suav, prea subsuorii-ți exaltă flori de soc, E dulce încă
Mai jos de prea buricu-ți palpită... Paradisul. Gura ta sfântă!
(„Prea”)
Trup arciform,
Și: Cu jar în sân,
Am adăstat prizonier între picioarele tale, Amor păgân –
Închinându-mă, ca ostatec, până la cer, Până adorm!
Venerz lupta celor două fronturi carnale
Și caut o cheie întru-al inimii tale mister! Dumitru Sârghie-Mitif:
(„Prizonier”)
„Glonțul restaurației”
Editura Arena Artelor, 2019
Căci, nu-i așa?:
E urlet, mai întâi, și-apoi vioară,
Cartea este spovedania
Erotica te-nvie și te-omoară!
încărcată de revoltă și invective a
(„Erotica”)
poetului cetățean, căruia nu-i in-
diferentă starea de a fi a semenilor
Pe muzică de gipsy casual ar putea fi interpre-
săi. Poetul-cetățean Dumitru Sâr-
tată poezia La țigănci:
ghie-Mitif a lăsat deoparte spita-
lul amorului (vorba lui Anton
Trece-voi curând peste coline
Pann) chiar și primăvara amorului
ca s-ajung, în taină, „La țigănci”,
(vorba lui Iancu Văcărescu) și a
să le-adulmec coapsele prea fine,
luat biciul pamfletului, intrând ca
să le pipăi sânii din... helănci!...
un dresor în arena/agora lovind în răul de care este bol-
navă această lume – sub privire și pleasnă fiindu-i foarte
...În ceea ce mă privește, voi încheia modestele
aproape lumea românească. Uneori s-a dorit chiar justi-
mele considerații pe marginea cărții Cu o săptămână
țiar divin, șfichiuind fără milă netrebnicii din „templu”.
înainte de niciodată, a viforosului talentat Dumitru
33
Urmând „Testamentul” lui Arghezi, Sârghie a luat Răul s-a extins atât de mult, încât afectează
ocara și a pus-o mai aes să-njure, convins că Eu, cel de mintea, inima și sufletul:
vers atins, Dumitru Sârghie, / rezist, în echilibru, fără
pârghie („Stiletul”; poezia care deschide volumul). De Pe un peron s-a interzis sărutul,
la doar o pagină distanță, izbește glasul necruțător al po- Parfumul lui ne stăruie prin somn
eziei ce dă (și) titlul cărții: Glonțul restaurației, arun- Călătorii umile sau de domn
când anatema asupra emanaților Revoluției (așteptată Sfârșesc, interzicându-ne trecutul...
ca eliberatoare):
Ne-njură-n cor – amonte și aval,
Ei au pedepsit nedreptatea Vardiști meschini ne iau la șuturi –
cu altă nedreptate, modernă, Cei care pun cătușe la săruturi
perfidă și subversivă – ceva mai Nesocotind etern Codul Penal.
eficientă decât nedreptatea ceaușistă, („Zadarnic”)
care a fost de-a dreptul primitivă!
Unde se poate ajunge, în această stare de lu-
Circumscriind localul/naționalul în sfera largă cruri? Poetul creează – sau poate chiar trăiește – o vizi-
a plani-globului, autorul ridică la un nivel înalt și sem- une de apocalipsă. Pornind de la o zisă a lui Nichita Stă-
nificativ suferința românească – și nu numai: nescu – Dacă florile și-ar dărui oameni, așa cum oa-
menii dăruiesc flori, de unde ar fi tăiați oamenii? – pe
Dacă Trump va apăsa pe trăgaci care o pune moto poeziei sale O nouă facere a lumii,
înseamnă că americanii l-au votat poetul rostește sacerdotal:
pe Vadim... !va veni o vreme
Dacă Hillary își armează pistoletul când florile își vor dărui între ele
înseamnă că l-au votat pe Iliescu... (...) oameni,
pe care îi vor smulge din rădăcină,
Pe fața tovarășei Hillary – nicio căință! ca să nu mai rămână în pământ
Pe fața farseorului Trump – nicio jenă! niciun bulb de om,
Pe fața lui Iohannis – rânjetul lui Băsescu! din care să renască oameni... (...)
Pe fața lui Dragnea – nicio rușine!
!lumea în care trăim
Iar noi? Aplaudăm și delirăm a expirat de demult,
în numele unei crime perpetue! iar florile au început să-și dăruiască
între ele oameni,
Răul este mare în jur, iar biciul poetului lovește oameni smulși, cu totul și cu totul,
pedepsind, educând, învățând. Un rău major îl află în din rădăcină –
ceea ce numim Justiție – pe care-l țintuiește, pamfletar, Amin!
la stâlpul infamiei: Și, totuși. Cu un ultim gând, poetul se întoarce
spre Dumnezeu – spre Credința cea atât de necesară tu-
Semnale sunt, ba chiar sunt evidențe turor; dar cea atât de hulită astăzi pe toate meridianele
– zeița Themis se îmbracă-n zdrențe – – de unde așteaptă/se așteaptă scăparea:
Bătrână e și oarbă în concepte, Așează-mi pașii, Doamne,
Ea calcă strâmb și bâjbâie pe trepte... pe urmele pașilor Tăi,
Și merge-așa, de ani și ani, șontâc, păsuiește-mi picioarele
Având un singur necurat bâzdâc, ostenite, după atâtea cărări
Pe care noi îl observăm cu toții: ocolite... (...)
Ea vrea să stea la masă cu toți hoții! Știu – fără Tine, Doamne,-s
(„Justiția română trimisă la origini...”) De-a pururi pierdut!
(„Rugăciune I”)
De ce? Iată și răspunsul ( de parcă s-ar fi con-
sultat cu Vlahuță!). Pentru că: Da, poetul Dumitru Sârghie este o conștiință.
De-am avea mai multe, mult mai multe, țara noastră,
Minciuna se rotește pretutindeni, poporul român ar mai avea o șansă la viață.
În Zi de Paști și-n Ziua de Armindeni Dar avem? Aceasta e întrebarea.
Nu ține cont de clasă socială –
Minciuna e o crimă și o boală...
(„Minciuna”)
34
copleşitoare, provocând durere şi speranţă. Singura cer-

titudine este aceea de aşteptare în linişte, împăcarea cu
ideea deșărtăciunii deşărtăciunilor. Din această ipos-
tază, credinţa în Dumnezeu devine o altă supratemă a
creației sale, în evoluția de la epic la liric, aspect mo-
dern pentru perioada în care a fost scrisă poezia sa
(1918-1947). Imaginile sale poetice sunt resimţite ca o
respiraţie invizibilă pentru cei dragi, care nu-i mai sunt
alături. Poeta cultivă o lirică interiorizată, bazată pe su-
gestie şi muzicalitate, pe frecvenţa sinonimiei şi meta-
forei-simbol, pe varietatea ritmului, rimei și măsurii
clasice a versului. Abordarea versului liber ne trimite la
ritmul interior. În poezia Marioarei Irimescu, ecourile
Nelu BARBU vieţii intime se întrepătrund cu amintirile trecutului şi
Băbeni cu ritmurile naturii, într-un fir al continuităţii. Energia
sa devine un sacrificiu conştient, pe calea devizei: a şti,
O penelopă a poeziei clasice a crede, a lupta pentru cinstea familiei şi ţării, trecutului
şi naturii, în profida contrastului dintre ireal şi real.
Rațiunea acestui eseu nu ne permite să mergem Frunzele în toamnă trădează un spirit neliniştit,
pe biografism, dar dacă timpul va avea răbdare, ar fi sti- aflat într-o permanentă stare de catharsis, pe calea iz-
mulativă scrierea unei cărți romanțate cu titlul Povestea băvirii sufletului. Este primul volum care abordează te-
Moștenirii Vrâncenilor. Dar să revenim la subiect. În matica poeziei locului natal, care va fi continuată de
general, poezia clasică îşi are originea în sunetul folc- Dragoş Vrânceanu în Cântecele Casei de sub pădure
loric, cu inflexiuni meditative, bucolice, peisagistice, (1973), volum reprezentativ. O statistică generică a uni-
însoţite de toată gama de sentimente, de trăiri şi de stări versului liric al poetei este interesantă. Din cele 62 de
existenţiale. Volumul de elegii (în manuscris) Frunzele poezii, 13 au ca şi tematică aşteptarea soţului plecat pe
în toamnă se încadrează în această tematică. Cartea front, în timpul Primul Război Mondial. Alte 13 tran-
abordează o lirică de ţară, tradiţională, de la Vasile sfigurează despărţirea, prin plecarea acestuia în Basara-
Alecsandri şi Mihai Eminescu la George Coşbuc, Şt.O. bia, 19 sugerează soarta copiilor, iar 13 prezintă trecutul
Iosif, Octavian Goga şi Tudor Arghezi. În epoca con- şi natura. Temele amintite se întrepătrund și cu alte mo-
temporană, Nichita Stănescu, Ioan Alexandru, Adrian tive. De pildă, nu există poezie în care să nu apară ideea
Păunescu, şi mulţi alţi poeţi se încriu şi acestei direcţii evocării celor dragi, iar motivul dorului nu lipsește din
literare. Trebuie precizat însă de la început că nu există nicio specie literară, dintre cele abordate, sentimentul
similitudini între lirica Marioarei Irimescu și a clasi- predominant fiind cel elegiac. Prin paralelismul dintre
cilor amintiți. evenimentele din viața omului și elementele naturii,
În studiul de estetică Romantism, clasicism, ba- Marioara Irimescu topeşte în versul său metafora în per-
roc, George Călinescu afirma că tot ceea ce este mai sonificare. Până şi pădurea plânge blând (Cântec I) tre-
valoros în curentele şi direcţiile literare ţin de esenţa cerea omului pe pământ. Mai multe poezii poartă acest
clasică. Poezia Marioarei Irimescu tinde spre moderni- titlu. Strălucirea soarelui este acoperită de reflecţiile
tate, nu atât prin evantaiul tematic, cât, mai ales, prin unor gânduri, obosite de dor, captive ale suferinţei şi ale
nivelurile semantic şi stilistic, prin care adânceşte me- unei iubiri pustii. Amintirea despărţirii, deşi pare fi-
ditaţia despre marea trecere, despre viaţă şi moarte, des- rească, revine, totuşi, în creaţia sa, ca o rană purulentă:
pre trecut şi natură, şi, nu în ultimul rând, despre iubire. ... o strângere de mână/ vorbe reci şi scurte/...în gând
Aşteptarea este supratema liricii sale, conferindu-i ori- sfânta icoană (Sunt ani de atunci!..., 1942).
ginalitate. Este prima poetă, dintre Vrânceni, născută în Noaptea – izvor de inspiraţie pentru toţi roman-
zodia Melpomenei, care a locuit în Casa de sub pă- ticii lumii, cu toate elementele, le întâlnim şi în lirica
dure, un fel de Ithaca. Cine-i va parcurge poeziile, va Marioarei Irimescu, învăluită de singurătate şi acompa-
descoperi că fiecare zi din viaţa ei a însemnat o pendu- niată de cişmeaua de sub mărul de lângă izvor, care
lare între aşteptare şi dezamăgire. Stările elegiace se îm- curge, curge întruna, cu efecte benefice, cristice, cos-
pletesc cu elementele naturii, din antotimpurile: primă- mice: Sufletu-mi se linişteşte şi-n-tr-o clipă înţeleg eu/
vară, vară şi toamnă. Nicio poezie dedicată iernii. că de toate, poartă grijă numai bunul Dumnezeu
Identitatea dintre condiţia meteorică a trecerii (Noaptea de vară, 1928). Virtuozitatea poetei se vede şi
omului şi aceea a pădurii, a naturii sunt simboluri ale din folosirea măsurii ritmice de 15-16 silabe, cu cezură.
îngemănării dintre a fi şi a nu fi pentru cele două uni- Anotimpul primăverii o-nvăluie o clipă, dar o farmecă
versuri: uman și cosmic. De aceea, acest ciclu poetic în eternitate, ceea ce înseamnă că şi pentru ea clipa tră-
este dedicat celor care nu mai sunt. Fiorul existenţial şi ieşte, veacurile mor. Atributele sonetului presupun o
drama condiţiei umane sugerează o atmosferă durere interiorizată datorită amintirilor trecutului care
revin sub forma dorului-dur: Atâta durere eu în suflet
35
am strâns/ Că-n veci nu pot uita ce-am suferit şi am iubire/ Frunzulițe, frunze moarte! Multe elegii sună
plâns...(Sonetul durerii, 1944). folcloric, pădurea suspină, dorul îmbie câmpia, dragos-
Un leit-motiv, realizat prin tehnica scrisorilor în tea se pierde în infinit: Străluciri de stele/ - Dorurile
versuri este uitarea, singura formă de vindecare a trau- mele! (Cântec, 1944). Ultimele poezii sunt cu dedicaţii
melor despărţirii sfâşietoare. Cum poezia este adnotată pentru cei dragi: În colibă-i întuneric/ Și moșneagul
1922, anul plecării soțului ei în Bălţi-Basarabia, se ob- pipă-n vatră/ Moțăind alene capul/ Pentru vremuri de-
servă sinceritatea trăirii: Un gând ascuns îmi spune /Să altădată. (Coliba lui Moşul, 1922), dedicată lui Micu.
nu te mai aştept. (Uitare). Alteori elegia-pastel ia forma Motivul învierii ține de mitul Cristic: Vino, în mângâie-
unui bocet cosmic: Vântu-n crengi s-ascunde,/ Și-mi rea dimineții,/ În tari miresme de tămâie,/ Sufletul tău
mângâie dorul,/ Frunzele mi-l prind/ Aripi să îi pună,/ cu mine să rămâie... (Ei..., 1945), scrisă la un an de la
Și-n freamătul lor/ Îl duc în zbor.../ Pustie rămân eu/Je- moartea Șerbănicăi sale. Pe aceeași temă, dintr-un April
lind după el,/ Și pacea din suflet/A luat-o cu el!... (Je- vechi, Marioara Irimescu se transfigurează: Fă ca să
lind după el, 1927). Chiar sufletul și-l lasă poeta să-i fie zâmbească,/ Și prin zări senine,/ Să vină mai des/ La
învăluit de frunzele toamnei: Am plecat de lângă tine,/ casa din sat/ Unde a lăsat/ Frățior pribeag. (April,
O, pădurea mea iubită!/ Ți-am lăsat sufletul meu,/ Să-i 1944). Poeziile sunt interesante din trei puncte de ve-
așterni frunzele tale.../ Și să mi-l culci liniștit,/ C-a fost dere: documentar, literar-estetic şi sentimental, fără ni-
mereu amărât (Pădurii mele, 1944, septembrie). Ipos- cio similitudine cu poezia timpului. Registrul stilistic
tazierea iubirii va apărea la început sub forma unor evocă toate aspectele vieţii din copilărie până la senec-
scumpe visuri, devine apoi o prietenă de fericire, de tute și moarte.
muncă şi de dor, de viaţă, iar când înţelege că există şi Faţă de Aprilul vechi al Marioarei Irimescu, fiul său,
moarte, o însoţitoare către mormânt. (Nuanţele iubirii, poetul Eugen Vrânceanu, scrie o evocare-odă intitulată
1940). Alteori, acest profund sentiment uman îmbracă April nou, cu ocazia morţii mamei sale. Poezia este
haina rătăcirii: Căci pe-a lumii tristă cale/ Rătăcim ca scrisă în vers alb şi evocă întreaga suferinţă a familiei
frunza-n vânt/ Orice pas pe a vieţii cale/ Ne va duce în Vrâncenilor: Priveşte-mi inima/ şi soarbe-mi din ea/
pământ. (Lui, 1918). până-n fund/ durerile vii/ ce s-or schimba pentru tine în
Un motiv inedit este revenirea din rătăcirile nectar/ ...ca să fiu şi eu vesel/ în clipa aceea/ sublimă a
vieţii, de aceea, în ipostaza Penelopei, poeta aşteaptă, la lui April nou/ cu tine,/ Mamă,/ clipă care/ va despărţi/
marginea pădurii, având iluzia iubirilor trecute, care o apele viitorului viu/ de durerea trecutului mort. (Bucu-
năpădesc de pretutindeni asemenea unor ispite: Mereu, reşti, April, 1955).
tot mai aproape, văd dorul revenirii,/ Ce-nvăluie iubi- Moştenirea Vrâncenilor (Marioara Irimescu,
rea prin vâjâit de brad... (Primăverii, 1920). Iluziile Mama-poetă, Mircea, Dragoş şi Eugen Vrânceanu, fiii
dragi sunt pierdute pe vecie, pe cele dispărute le poartă săi) repre-zintă un soclu ridicat oraşului Băbeni, Vâlcii
în suflet: Nu pe faţă – ci-n ascuns/ ca pe nişte blânde moderne şi, atemporal, literaturii române, iar prin Dra-
adieri/ fără reazem nicăieri. Singura dorinţă a poetei goş Vrânceanu şi poeziei moderne universale.
este dorul aspiraţiei cosmice. Originalitatea poetică este
evidentă: Lăsaţi-mi sufletul să doarmă unde soarta l-a- Firul continuității sau
mbrâncit/ Obosit de suferinţă, de mâhnire copleşit!
(Iluzii dispărute, 1920). Aflată în ipostaza Mamei, se
Moștenirea Vrânceanu
îndreaptă către poarta la care i se pare că bate cineva,
Poeta Marioara Irimescu este o precursoare a
dar se consolează: Şi totuşi.../... nu mai am pe cine/ Să-
liricii feminine locale: Florica Serafim, Maria Nicu-
l mai aștept pe vecie!... (Cine bate, 1920).
lescu, Iuliana Linte, Lavinia Elena Niculicea, cadre di-
O ars poetica, specia rugăciunii cu elemente de
dactice cu studii universitare, poete autentice. Marioara
blestem şi bocet, este Copiilor mei (1919), metaforizaţi
Irimescu se încadrează în criteriile sincronismului cu
ca nişte suflete răzleţe, prin lume, în depărtări. Ochii
poezia feministă dintre 1918-1947, în sensul că nu abor-
lor, limpezi şi dulci, duioşi şi blânzi, au devenit luceferi
dează o retorică excesivă, poeta având ,,măsura tonu-
luminoşi. De aceea, Maica Mamă nu-i mai poate alina
lui”, volumul amintit corespunzând criteriului estetic
decât în Dulcea... rugăciune. Finalul poeziei se tran-
general, având câte ceva din nuanțele sale: diferențiere
sformă într-o rugăciune-blestem: Să nu scape de răs-
și adâncime, capacitate de expresie și intensitate. Lirica
plată/ Cin’ pe noi ne-a despărţit/ Să nu aibă părtinire/
sa este un fel de romanță fluviu, un cântec fără sfârșit,
Nici din cer, nici de la mine.
uneori dureros, pentru cei dispăruți prea devreme, alte-
Peste o treime din poeziile volumului Marioarei Iri-
ori de apropierea de viață, de cei dragi, de urmași, sin-
mescu sunt autumnale (frunze ruginii, în bătaia vântu-
gurul ei dor fiind îndepărtarea de veșnicia morții.
lui, peisaje simboliste, lamentaţii, brume de toamnă, în-
Dacă privim mai în profunzime poezia Marioa-
singurare...). Refrenul sonetului Acorduri de toamnă
rei Irimescu, ea pare ,,un zbor de înger și de pasăre între
(1939) pare să transmită un sentiment de compătimire
zenit și nadir”. Sinceritatea sa debordantă ni se dezvă-
pentru întreaga natură gri. Foşnetul frunzelor moarte
luie cu simplitatea cântecelor Casei de sub pădure. Este
este cel din urmă cântec de iubire: Vântul încet ori tare,
o poezie de larg umanism care se înscrie în tradiția
lin foșnind vă duce.../ Este cel din urmă cântec de
36
liricii semnată de Elena Farago, Otilia Cazimir și

Magda Isanos: ,,Şi-mi pare-aşa ciudat că se mai
poate/găsi atâta vreme pentru ură,/când viaţa e de-abia
o picătură/între minutu-acesta care bate//şi celălalt – şi-
mi pare nenţeles/şi trist că nu privim la cer mai des,/că
nu culegem flori şi nu zâmbim/noi, care-aşa de repede
murim”. (Murim… ca mâine)
Muzicalitatea versurilor poetei Marioara Iri-
mescu vine din acel ,,sunet tradițional”, cu ecouri din
semănătorismul tradiționalist al lui Șt. O. Iosif și Nico-
lae Iorga învăluit de melosul național folcloric cu rădă-
cini în Programul Daciei literare (1840), revitalizat la
nivel biografic și local. Sunt vizibile tendințele de op- Nicolae BOGHIAN
timă autohtonizare a vieții spirituale românești după
Reîntregirea României sub Ferninand I (1918), anul de-
butului său poetic. Autoarea nu se poate desprinde de Resuscitarea metaforei
tradiția poeziei românești, de natură, de lumea satului.
Mihaela Aionesei este o revelație în poezia de
Ea reprezintă un fir al continuității, în plin avânt al mo-
astăzi. Descinderea ei furtunoasă (chiar și cu câte trei
dernismului promovat de Eugen Lovinescu, transfigu-
volume pe an) s-a dovedit a nu fi un desant forțat, ci
rând ,,vremile apuse”, icoana părinților, a fetițelor întruchiparea capacității de a induce starea poetică prin
moarte prea devreme, simbolul copilăriei sale meteo- revărsarea tumultuoasă a unei forțe expresive remarca-
rice, dezrădăcinarea copiilor plecați la studii. Supra- bile. Confesiunea vibrantă este forma prin care poezia
tema timpului vindecă rănile purulente ale unei oaze de sa, de un patetism labișian, se personalizează pregnant
fericire trăite în casa tradițională românească. în peisajul liric actual prin surprinzătoarea forță de în-
Înstrăinarea este o temă de actualitate în poezia suflețire a imaginilor și de amplificare a sensului prin
Marioarei Irimescu, continuată și de fiul său, Dragoș deschiderea către semnificațiile adânci ale memoriei
Vrânceanu în creația sa: ,,Ți-ar fi de-ajuns în țara ta și- inimii.
un pai,/să-ți afli reazem.../ călătorind prin țări stră- A putea să vezi ceea ce nicio vedere nu crede
ine,/nici pe el nu-l ai.” (Patria) Atât Poeta Mamă, cât este chintesența refacerii unui traseu eidetic ce se referă
și fiii, universitarii: Mircea, Dragoș și Eugen Vrânceanu la capacitatea de a deschide expresia spre un imagism
au fost oameni ai cetății, poligloți și animatori culturali. emergent. Poeta pare să ia lumea de la capăt, activând
Marioara Irimescu cunoștea limbile franceză și ger- și reactivând cu o baghetă magică înțelesurile ce s-au
mană. În perioada ocupației germane, din Primul Răz- diluat în confuziile conjecturale, punând înapoi culo-
boi Mondial, a fost traducătoarea Comandamentului lo- rile, refăcând traseele sufletului izgonit din sălașul idea-
cal. De asemenea, a condus Cercul Literar (1918-1944) tic și revigorând energia patetică aflată în tot ce ne în-
al orașului Băbeni, județul Vâlcea: ,,Nu exista duminică conjoară: În mine crește o femeie nouă/ precum o liană
încearcă să străpungă/ întunericul să-l rupă/ Mă in-
sau zi de sărbătoare în care băbenarii să nu se întâl-
vadează./ Uneori respir prin ea/ aerul are gustul mierii
nească în fața Primăriei. Acolo se dezbat, informal, pro- de albină/ îndrăgostită de un crin// Piciorușele-i sunt
blemele comunității. Învățătorul Nicolae Bebeșel a în- poleite cu aur/ pe care sârguincioasă îl împrăștie peste
ființat ,,Societatea Culturală a Feciorilor”, după mode- tot/ și strălucesc precum un licurici/ dar eu nu vreau să
lul Mărginimii... Marioara Irimescu, Mama lui Dragoș mă văd. Având curajul de a resuscita în special meta-
Vrânceanu, îi inițiază pe tineri într-un Cerc literar, în fora, ca producătoare de imagine și eliberatoare de sens,
cadrul societății amintite.” (Nelu Barbu, Atmosfera pe- Mihaela Aionesei s-a lansat cu toată forța în refacerea
rioadei interbelice, paginile 104-105) limbajului poetic, deschizând colivia resurselor stilis-
Creația artistică a Marioarei Irimescu a fost tice și făcând din mărturisirea patetică o resursă ampli-
continuată de prozatorul și fabulistul Mircea Vrân- ficatoare a discursului liric: înțeleg că acest străin/ care
ceanu, de poetul și italienistul Dragoș Vrânceanu, de îndrăznește să calce cu mine/ prin frunze și fum/ fără să
poetul Eugen Vrânceanu și de nepoata Ina Vrânceanu, se gândească/ cum să întoarcă o herghelie/ de fluturi
fiica lui Mircea, scriitoare de talent. Noi sperăm că și din drum/ e nebunul care dă culoare/ nopților mele/ mă
nepoții: Dragoș și Alexandra, din partea Doamnei Flo- ridică/ mă coboară/ și iar mă înalță la stele// nefirească
rica Vrânceanu, soția lui Dragoș, vor cultiva Moșteni- stare de haos și absurd/ în care mă complac/ pentru a
rea Vrâncenilor. îmbăta o primăvară ținută în frâu/ și nu simt că
toamna-i aproape/ și iarna ca un câine nerăbdător și
flămând/ dă târcoale gata să-mi înhațe ultima sincopă//
mă resetează un gând/ nebunul face tumbe/ prin strigă-
tul meu muribund/ fructele cele mai bune/ sunt cele ră-
mase după ce frunzele cad// înțeleg zâmbesc și rabd.
37
Patosul reafirmării ființării în cele ce ne cuprind

dinafară echivalează și cu o reașezare a logosului exis-
tențial. În toată truda căutării unui lucru nu există numai
obiectul acelei intenții, ci și revărsarea de potențial pen-
tru a-l scoate din obârșia lui nu numai într-o înfățișare
conferită prin numire, dar mai ales printr-o esență care
se revelează iluminând sensul descoperirii lui. Autenti-
citatea poeziei Mihaelei Aionesei vine dintr-o puternică
iluminare revărsată asupra mijloacelor de punere în va-
loare a ființării sensului ca forță extatică a imaginii:
orice om e un pustiu/ pustiu ca un crin imperial/ atrage
cu misteriosul parfum/ te absoarbe precum un buret us-
cat/ n-ai timp să simți să vezi să auzi/ în mijlocul iure- Florica Gh. CEAPOIU
șului te trezești pândit/ din toate colțurile nevăzute
până atunci de canibali mărunți// nefericite sentimente
reprimate/ însuflețesc inima agățată/ ca un stârv de
„Coroana de aur a poeziei“
coastă… Aproape fiecare vers este o relaționare pate- Despre arhitectura prozodică a primelor sonete
tică între ceea ce este văzut și cunoscut și acel ”dincolo” românești
de ele care configurează magia unui sens nou al imagi-
nii. De-a lungul timpului, deși, din dorința de cele-
Existența și iubirea devin sursa principală de britate și/sau originalitate, sonetul a cunoscut interpre-
tensiune confesivă, prin care cuvintele evadează din tări și modificări în arhitectura sa prozodică, el s-a con-
”cămașa lor de sare”: plouă cu îngeri și tu nu vezi mai servat definitiv în cele două forme consacrate: sonetul
departe de pâcla groasă/ suflă Dumnezeu prin magnolii latin (sudic) ‒ practicat de nume mari de poeți români,
și tu nu simți smirna cerească/ păsările înoată în taină precum Mihai Eminescu ‒ și sonetul elisabetan (nordic)
înghițind cărări de munte/ iarba toată se-nfiripă/ pe ‒ reprezentat la nivel european de William Shakes-
coastele goale ale primăverii/ ghioceii aștern covoare la peare, iar la noi de Vasile Voiculescu.
picioarele inimii - / nebuna nu mai doarme/ sângerează Dintr-un sentiment de apartenență la ginta latină
muta sărbătoare a arderii de tot/ când tot ce ai iubit se ‒ exprimat, după cum vom vedea mai târziu, chiar de
transformă în cenușă... Sentimentele sunt aceleași, tran- Gheorghe Asachi ‒ cei mai mulți dintre poeții români
sfigurarea lor are loc printr-o translație, printr-o aducere au creat și crează în continuare, urmând formula sone-
în prim plan a aurei sau haloului din care se prefigu- tului latin.
rează miezul fierbinte al trăirilor nimbate de dramatism
Așa cum s-a putut înțelege din cele două articole
și de mister.
publicate deja în revista „Rotonda valahă“1, în care ne
Așa cum notam la început, confesiunea vi-
brantă este trăsătura de forță a poemelor Mihaelei Aio- referim la primele sonete românești tipărite în presa ani-
nesei. Aceasta induce un flux emoțional amplificator al lor 1829-1840, la noi, această formă fixă de poezie și-a
câmpului de rezonanță poetică, prin descătușarea ima- făcut apariția târziu comparativ cu literatura europeană,
ginilor care oxigenează și energizează sensul. Totodată, abia în prima jumătate a secolului al XIX-lea; Gheorghe
poeta desface baierele imaginației metaforice care, la Asachi fiind „întemeietorul sonetului românesc“2.
rândul ei, reface traseul dinspre intuiția eidetică spre fu- Prin câteva personalități marcante ale lumii con-
ziunea dintre imagine și sens - adevărata esență a actu- temporane lui: Iancu Văcărescu, Ion Heliade Rădu-
lui poetic. La Mihaela Aionesei ”primăvara zidită în lescu,Timotei Cipariu, Cezar Bolliac, Vasile Alecsandri
oase”, ”carnea care va mirosi a umbre flămânde”, gre- și alții care l-au înțeles și i-au urmat îndemnul, această
ierul care ”ciupește corzile întinse ale sufletului”, ”o specie literară a fost așezată la loc de cinste între valo-
cruce - toată numai muguri” sau ”două pietre care întâl- rile netrecătoare ale liricii românești, ajungând prin Mi-
nindu-se s-au șlefuit până la sânge” sunt semnele unei hai Eminescu la modelele cele mai elaborate artistic,
fulminante propensiuni a cuvântului spre magia care îl dezvăluind nu numai perfecționarea expresiei, ci și evo-
caută. Este de așteptat ca poeta Mihaela Aionesei să se luția gândirii.
aventureze cu deplin curaj pe creasta valului pe care l-a Formă fixă de poezie, alcătuită din paisprezace
ridicat. versuri dispuse în două catrene și două terține, sonetul
___________________ permite poetului tot ce-i este îngăduit eleganței de ex-
*Versurile citate din text fac parte din volumele ”Anotimp
sihastru”(Editura Ștefadina, București, 2016) și ”Cămașa de primare, dar nu și somptuozității. „Tiparul lui înalt, as-
sare” (Editura Vatra Veche, Târgu-Mureș, 2016). tral, îl fascinase pe Boileau, căruia îi datorăm versul ră-
mas celebru: «Un sonnet sans défaut vaut seul un long
poème» («Un sonet fără cusur e mai de preț decât un
poem lung») și care afirma că strania beauté suprème a
acestei forme de poezie coboară din harurile lui Apolo
sau chiar din ale lui Dumnezeu.“3
38
Scăderile care au fost atribuite formei lui fixe, ca să se tragă din sextina născocită, pare-se, de Arnaut Da-
lipsa de generozitate metaforică, rigiditatea expresiei, niel (trubadur născut în anul 1150 ‒ n.a.).
sclipirea rece ‒ cerebrală, tirania formală a canoanelor Așadar, Iacopo da Lentini trece drept părinte al
lui prozodice etc. nu îi sunt proprii sonetului, ci sărăciei sonetului. Nu are a-și disputa întâietatea decât cu un
în măiestrie a poetului. poet contemporan, Pier delle Vigne, notar și el al rege-
Etimologia cuvântului sonet este strâns legată de lui Frederic al II-lea, poet care a scris sonetul Però ch’
controversa apărută în jurul originii lui și însăși stabili- amore no se pò vedire…(«Cum nu-i putință a vedea iu-
rea acestei origini ar fi capabilă să răspundă la întreba- birea…»). Pier delle Vigne a purtat o corespondență în
rea privind limba în care a fost scris primul sonet. sonete cu Iacopo da Lentini pornind de la sonetul aces-
Părerea cvasiunanimă4 converge către idea că tuia din urmă, Amore è un desio che ven dal core…
termenul provine din provensalul sonnet (cuvânt păstrat («Un dor venit din inimă-i iubirea…»), și chiar acest
de Mihai Eminescu în titlul primului său sonet: Sonnet fapt sugerează suficient că prioritatea îi revine lui Ia-
la Carlotta Patti5) sau din italianul sonetto (definit de copo da Lentini. Tonul și ordinea rimelor
Timotei Cipariu în lucrarea sa Elemente de poetică, me- (abab/abab/cde/cde și abab/abab/cdc/dcd) sunt atât de
trică și versificațiune6 și întâlnit în Sonetto I și Sonetto înrudite și comune tuturor sonetelor ce le-au scris, încât
II. Steaua7, două dintre sonetele acestui poet) care, la este limpede că unul a imitat pe celălalt, dar care ră-
început, indica un text recitat sau cântat, însoțit de un mâne imitatorul nu se va ști în mod precis niciodată.“11
acompaniament instrumental. Această ipoteză presu- Truverii/trubadurii Provenței care trecuseră Alpii
pune existența unor „forme precursoare compatibile cu și călătoreau în întreaga Italie, prin arta lor de a găsi
muzica simplă și romanțioasă a trubadurilor“, dar pen- rima și ritmul potrivit, „infiltrau într-o poezie folclorică,
tru sonet „forme precursoare nu sunt cunoscute“8. To- spontană și rudimentară, cum era poezia italiană a înce-
tuși, cuvântul sonet trece drept veche vorbă franțu- puturilor, gustul pentru prozodia filigranată și grați-
zească care înseamnă „cântec scurt“, apărut la truverii oasă“ menit „să ajute la izvodirea sonetului“12.
provensali din secolul al XIII-lea și migrat în Italia de Dacă de stilul scriitorilor se ocupă stilistica lim-
sud, unde și-a aflat consacrarea. bii literare sau, mai pe scurt, stilistica literară, metodele
Se pare că sonetul ar „fi prins viață din intrarea acesteia constituie fără îndoială o punte de legătură în-
în rezonanță a spiritului provensal cu spiritul italian, tre preocupările particulare ale istoriei literare și ale lin-
fapt realizat de poeții curții din Palermo a regelui Fre- gvisticii.
deric al II-lea […], în jurul căruia gravitau truverii pro- „Deși după unele sinteze […], cercetările ultimu-
vensali, în refugiu la acest rege nesupus Papei.“9 lui deceniu n-au elaborat în mod amănunțit decât stilis-
„Frederic al II-lea de Hohenstaufen, rege al Sici- tica cuvântului și a frazei, suntem convinși că ar fi opor-
liei și împărat al Germaniei (1194-1250), strălucită per- tună reabilitarea unei concepții mai largi a statisticii
sonalitate politică și spirituală“ a fost „figura ce a do- care nu ar exclude din cercetare nici sunetul, adică im-
minat întregul Duecento, primul secol de literatură ita- presia acustică produsă de o operă de artă. Și în această
liană, având meritul de a fi creatorul școlii siciliene, cel privință ne putem referi la unele lucrări anterioare și în
dintâi curent literar italian. El însuși poet și spirit lipsit primul rând la stilistica germană a lui E. Riesel în care,
de prejudecăți, cu o laxitate religioasă și toleranță îm- pe lângă studiul stilistic ‒ aproape «aequo loco» ‒ al
pinse până la hotare stranii pentru contemporanii săi, cuvântului și al frazei, găsim și două capitole substanți-
care îl socoteau ateu, i-a plăcut să imprime avânt știin- ale despre fonetica stilistică, urmate de un fel de apre-
ței, pătrunse în insulă prin învățații arabi, să adune în ciere stilistică a metricii germane.“13
jurul lui muzicieni, poeți, povestitori, actori, acrobați Astfel, în lucrarea Stilul poetic al lui Mihai Emi-
etc., dar mai ales pe acei sonatori e trovatori […] de nescu, Ladislau Gáldi, pornind de la premiza că și aca-
care se leagă originea sonetului.“10 demicianul Al. Graur a fost „dispus să considere studiul
Scriitorul C. D. Zeletin ‒ liric consacrat, proza- limbii literare și stilistica drept discipline care țin de cri-
tor, istoriograf și traducător din poezia italienă și fran- tica și de estetica literară“14, pentru analizele sale a con-
ceză ‒ afirmă că: „sonetului nu i se cunosc forme pre- siderat „că disciplina stilisticii cuprinde trei categorii
cursoare; se presupune că acel care l-a creat i-a dăruit fundamentale de studii:
de la început tiparul știut de noi. Formă rafinată de po- a) Fonetica stilistică care studiază toate elemen-
ezie, el trebuie privit ca fiind un produs al atmosferei tele de ordin acustic al versului, deci atât muzicalitatea
artistice de la curtea din Palermo, unde artistul își afla formei alese (ritmul, metrul cu realizările sale ritmice,
în rafinament un titlu de noblețe. Totuși, unii cercetători rima, tipurile de intonație și de melodie etc.) cât și ex-
i-au descoperit o ascendență, dar numai catrenelor, în presivitatea acustică a textului.
octava populară siciliană numită strambotto, poezie de Se înțelege de la sine că nici în fonetica stilistică
dragoste, însă predominant cu caracter satiric. Stram- nu se studiază muzicalitatea versului în sine și pentru
botto sicilian avea cel mai frecvent rimele abababab și sine, ci în strânsă legătură cu elementele de conținut lo-
se pare că fusese adus în Sicilia de truverii Provenței. gic și afectiv al textului, adică pe baza impresiei create
[…] Terținei însă, nu i se găsește originea nici în lirica de sugestivitatea versului. […]
populară italiană, nici în cea franceză. Nu ar fi exclus
39
Totuși, în lumea formelor poetice «fixe» trebuie Pentru caracterul lui documentar prețios, întrucât
să subliniem deosebirea esențială dintre metru (adică un cuprinde anumite explicații care înlesnesc înțelegerea
sistem tradițional și mai mult sau mai puțin impersonal corectă a unor fenomene istorice care au marcat creația
de versificație) și realizările ritmice ale schemei metrice literară a lui Gheorghe Asachi, reproducem un fragment
abstracte.“15 din Proimiu la partea a II-a a Culegerii de poesii a lui
„Am întrebuințat expresia «mai mult sau mai pu- G. Asachi. Ediția a doua, adăugită, Iași, 1854:
țin impersonal» deoarece chiar și metrul poartă de obi- „Dacă studiul limbei italiene interesează foarte
cei pecetea unei opere poetice; metrul se transmite ge- mult pe toți acii carii se ocupă cu literatura nouă, cu cât
nerațiilor posterioare ca «muzica» unui vers concret, în mai mult se cuvine el să fie obiectul de cercetări seri-
cele mai multe cazuri ușor de reținut. Majoritatea citi- oase pentru un român, carele vorbește în mare parte
torilor nici nu observă că metrul a rămas neschimbat, limba ce în timpuri antice se întrebuia de ligioanele ro-
adică s-a transmis și s-a păstrat mulțumită unei tradiții mane și de coloniștii veniți din Italia în Dacia, fiindcă
neîntrerupte. Cine își mai dă seama de faptul că metrul autorii învățați și multe fapte vederează că limba latină
Luceafărului e identic cu o formă moștenită de la Iancu volgare din acele timpuri este muma de toate cele limbi
Văcărescu (La pravila țării) și că, în ultimă analiză, care pe rând s-au înformat în provințiile supuse de ar-
avem de-a face cu o variantă, împărțită în două versuri male romane și care apoi, dupre deosebite localități, au
mai scurte, ale versului iambic greco-latin de 15 si- luat mai în urmă caractere particulare. Și așa precum în
labe“16. Italia latina volgare s-au transformat în cea toscană (ita-
În continuare Ladislau Gáldi afirmă că „Metrului liană), în Galia în cea franceză, în Spania în cea caste-
impersonal trebuie să-i contrapunem deci în mod con- lană, ea s-au prefăcut în Dacia în limba română.
secvent ansamblul realizărilor individuale care iau naș- Dorința de a atinge din fântâna cercărei filologice
tere dintr-o puternică tensiune interioară sau […] dintr- și amorul pentru lucrurile antice m-au îndemnat, încă în
o «interioritate frământată uneori până la distrugere». cele întâi a mele giunețe, a merge la Roma cea mărită,
Acceptarea metrului, chiar dacă e vorba de un metru re- unde m-am ocupat în asemene îndeletniciri de la anul
lativ variabil, cere poetului nu numai o severă autodis- 1807 până și acel 1812.
ciplină, ci și adevărate sacrificii.“17 Rezultatul unor asemine cercetăti au fost încre-
Mai departe Ladislau Gáldi prezintă: dințarea ce am avut despre afinitatea cea mare care, cu
b) Lexicologia stilistică ‒ categoria fundamen- toată trecerea veacurilor și întrerumperea comunicației,
tală care „e fără îndoială partea cea mai elaborată a sti- s-au pastrat între locuitorii Romei și între acii a Daciei,
listicii“18 și nu numai în limbă, ce încă și în datini, în tradiții, chiar
c) Sintaxa stilistică ‒ categoria de studiu care im- și în muzică poporană, fiindcă mai multe cântice a lo-
plică analiza corelației dintre diferitele forme de versi- cuitorilor transteverini (de Roma), precum și danțul nu-
ficație și sintaxa poetică, adică „arta de a umple metrul mit tarantela și alte asemene astăzi se cântă și se dănțu-
versului și chiar al emistihului cu un maxim de cuvinte iesc de locuitorii români a Daciei. Pre lângă aceste, stu-
evocatoare“19 sau, altfel spus, de a asigura o densitate diul clasicilor italieni m-au convins că nici o limbă mai
maximă a metrului. mult decât acea italiană ar putea înlesni și dizvolta mai
Am considerat utilă această introducere succintă cu samă literatura și în particular poezia română. Drept
în fonetica stilistică, realizată pe baza lucrării lui Ladis- aceea, de la cele întâi a mele compuneri, am luat de mo-
lau Gáldi, pe de o parte pentru a înțelege cum metrul del versul italian și a sale felurite construcții, încât so-
sonetului european (italian: endecasilab, francez: dode- netul, oda, anacreontica, versurile numite sdruciole (lu-
casilab sau englez: decasilab) a fost asimilat de primii necătoare) și alte de mine cea întâia dată s-au întrebuit
noștri poeți, precursori ai geniului eminescian, iar pe de în poezia română.“21
altă parte, deoarece fonetica stilistică ne oferă o metodă În aceste cuvinte exprimate de Gheorghe Asachi
științifică de analiză comparativă a arhitecturii prozo- în Proimiu la partea a II-a din Culegere de poesii a lui
dice a poeziilor în general și a sonetelor în special. G. Asachi. Ediția a doua, adăugită, Tipografia Institu-
Ediția a doua a poeziilor lui Gheorghe Asachi tului Albinei, Iași, 1854, găsim nu numai confesiunea
(1788-1869), intitulată Culegere de poesii a lui G. poetului care ne dezvăluie faptul că, pentru sonetele
Asachi. Ediția a doua, adăugită, Tipografia Institutului scrise de el, a „luat de model versul italian și a sale fe-
Albinei, Iași, 1854, „are trei părți, cu paginații proprii. lurite construcții“, dar și explicațiile necesare înțelege-
Prima parte cuprinde numai poezii românești“, partea rii campaniei italienizante lansate de Ion Heliade Rădu-
„a doua, intitulată Raccolta di poesie. Culegere de poe- lescu în anul 1840, prin publicarea studiului Paralelism
zii. Parte II, cuprinde ‒ paralel ‒ textul românesc și ita- între limba română și italiană, continuată în 1841 cu
lian al mai multor poezii“, iar partea a treia ‒ după cum partea a doua a acestui studiu, intitulată Paralelism în-
îi arată și titlul: Culegere de poesii germane și franceze tre dialectele român și italian. Tot aici, aflăm motivarea
traduse din limba română ‒ „cuprinde, paralel cu textul rezistenței la „chirilizarea“ pe care o respingeau perso-
românesc, versiunea franceză sau germană a unor poe- nalitățile culturale din Principatele Române, în prima
zii ale lui Gh. Asachi traduse, cu diferite prilejuri, în jumătate a secolului al XIX-lea, precum și a latinismu-
limbile respective“20. lui exacerbat practicat de Timotei Cipariu în creația sa
40
literară, justificat oarecum de realitățile politice din adăugită, Iași, 1854, p. 70 ‒ imediat după sonetul Către
Transilvania. Tibru, 1810 ‒ și, paralel cu versiunea în limba italiană,
Spirit enciclopedist, revendicat în egală măsură în partea a II-a a acestei culegeri, pp. 12-13.
de știință și literatură, Gheorghe Asachi, prezentat de Scrise tot în limba italiană, dar inspirate de dra-
Radu Cârneci drept „întemeietorul sonetului româ- gostea tânărului poet pentru frumoasa Bianca Milesi, au
nesc“, în Prefacia la Culegere de poesii a lui G. Asachi. apărut sonetele petrarchizante, consacrate Biancăi, în
Ediția a treia, adăugită, Tipografia Institutului Albinei care Gheorghe Asachi aduce o imagine nouă, mândră și
române, Iași, 1863, scria: „…lipsit de modele clasice în grațioasă a unei făpturi pline de har și dulce armonie,
limba română a deosebitelor feluri de compuneri, m-am care este femeia iubită; imagine pe care lirica româ-
îndreptat, precât se putea, dupre regulile poeziei itali- nească nu o cunoscuse până la el. Astfel, poezia de dra-
ene, ce sunt mai conforme cu geniul limbei noastre.“ goste este reprezentată la Gheorghe Asachi prin cele
Gheorghe Asachi a început să compună sonete în două sonete imitații după Francesco Petrarca, intitulate:
perioada șederii la Roma și primul său sonet, cu titulat Laura. Imitație după Petrarca (Stiamo, Amor…) și La-
La Tibru, a fost scris în anul 1809. De la Gh. Cardaș ura. Imitație după Petrarca (Lieti fiori…), ambele
aflăm că în volumul Culegere de poesii a lui G. Asachi. scrise pe un vers endecasilabic, cu două rime feminine,
Ediția a doua, adăugită, Tipografia Institutului Albinei, încrucișate, în catrene și tot astfel în cele două terține,
Iași, 1854, „poetul îl intitulează Către Tibru, punându- după schema: abab/abab/cdc/dcd însă, datorită imper-
i data 1810“22. În lucrarea Gheorghe Asachi, OPERE în fecțiunilor ritmice, iambii laolaltă cu troheii contribuie
două volume. Volumul I. Scrieri în versuri, N. A. Ursu la realizarea ritmică a metrului. În ciuda imperfecțiuni-
furnizează câteva date suplimentare din care rezultă că lor ritmice, sonetele lui Gheorghe Asachi se disting
sonetul acesta a fost publicat în Culegere de poesii a lui printr-o armonie ușor perceptibilă și o eleganță discretă.
G. Asachi. Ediția a doua, adăugită, Iași, 1854, p. 69 și, Pentru a ne da seama de calitatea imitației, putem
paralel cu versiunea în limba italiană, în partea a II-a a citi cele două sonete ale lui Francesco Petrarca: Sonetul
acestei Culegeri de poesii, adică în partea intitulată 192 ‒ Stiamo, Amor, a veder la gloria nostra… și Sone-
Raccolta di poesie, pp. 10-11 ‒ cele trei părți ale volu- tul 162 ‒ Lieti fiori et felici, et ben nate herbe… în limba
mului având paginații proprii ‒ cu titlul Alviru Dacicu română, în traducerea poetului C. D. Zeletin24. Ceea ce
către Tibru, 1810. remarcăm imediat este schema prozodică a catrenelor
Pentru poezia Către Tibru, 1810, Gheorghe din cele două sonete traduse de scriitorul C. D. Zeletin:
Asachi adoptă structura formată din două catrene con- abba/abba care este total diferită de aceea adoptată de
struite pe două rime feminine, încrucișate, și două ter- Gheorghe Asachi în cele două imitații ale sale.
ține construite tot pe două rime feminine, după schema Pe această schema petrarchistă a catrenelor,
abab/abab/cdc/dcd specifică sonetului italian, dar ver- abba/abba, a fost construit sonetul Dafne în care, deși
sul lung de 16 silabe și ritmul trohaic din acest sonet vor atât endecasilabul, cât și ritmul iambic nu sunt păstrate
deveni elemente specifice sonetului românesc de mai pe tot parcursul poeziei, G. Călinescu surprinde „acor-
târziu, al lui Gheorghe Asachi. duri eminesciene“25 în terține.
Cum este firesc, sonetul Către Tibru, 1810 des- Seria sonetelor „ocazionale“ este deschisă prin
chide seria sonetelor muzicale compuse de omul de cul- sonetul În ocazia zborului aerostatic a Madamei Blan-
tură Florian Chelu Madeva ‒ inventatorul acestui nou chard, întreprins la Roma, la 1811, când în ceri se ve-
concept cultural ‒ pentru primele sonete românești. As- dea cometa cea mare în care, păstrând în toată structura
tfel, păstrând ordinea cronologică stabilită de Radu Câr- poeziei versuri lungi de 16 silabe, terminate în rime fe-
neci în Antologia Sonetului Românesc, sonetul Către minine, și un ritm trohaic nealterat pe tot parcursul celor
Tibru, primul sonet scris în anul 1809 de Gheorghe 14 versuri, Gheorghe Asachi realizează schema prozo-
Asachi „părintele acestei forme fixe“23 de poezie, ocupă dică abba/abba/cdc/dcd cunoscută din sonetul petrar-
primele două pagini muzicale din lucrarea compozito- chist.
rului Florian Chelu Madeva, SONET. Antologie româ- Versiunea italiană a acestui sonet a fost publicată
nească. Patrea întâia, Editura Primus, Oradea, 2012, prima data în „Giornale del Campidoglio“, nr. 154, din
pp. 8-9. 26 decembrie 1811, p. 630, cu titlul In occasione del
Un sonet scris în vers endecasilabic este cel inti- volo aerostatico dell’illustre Donna la Signora Blan-
tulat Către planeta mea, construit pe rime feminine chard. Sonetto di Giorgio A. Moldavo și, prin urmare,
după schema abba/abba/cdc/dcd specifică modelului primul sonet publicat în presă ‒ în cea italiană de data
petrarchist al sonetului italian. Ritmul iambic își men- aceasta ‒ aparține tot lui Gheorghe Asachi.
ține cadența normală numai în cele două catrene, în „Toate sonetele scrise de poetul moldovean în
timp ce în terține nu se poate vorbi de un ritm unitar, primele trei decenii ale veacului (al XIX-lea ‒ n.a.) sunt
versurile terținelor începând, uneori, cu câte un troheu adunate în volumul din anul 1836. Un singur sonet vede
care alterează toată armonia versului, inclusiv metrul lumina tiparului în anul 1821 ‒ și este primul de acest
(de exemplu, versul al 11-lea care are 12 silabe). fel ‒ în literatura noastră, în prefață (fila 7 recto) la ro-
Sonetul Către planeta mea a fost publicat în Cu- manul lui Bernardin de Saint-Pierre, tradus de tatăl său
legere de poesii a lui G. Asachi. Ediția a doua, Leon Asachi, cu titlul Bordeiul indienesc26.
41
În volumul Poezii cu formă fixă, p. 254, Gh. Car- română și introducerea limbii materne în învățămânul
daș reproduce această versiune, intitulată Sonet a lui public (prin renunțarea la învățământul în limba
Gheorghe Asachi, fiul traducătorului. Din nota care în- greacă). Astfel, pe vechea arhitectură a sonetului din
soțește această poezie rezultă că în prima ediție de Po- 1821, poetul a construit un sonet diferit, pe care îl re-
esii a lui aga G. Asachi, Mădulariu Academiei de producem din lucrarea Antologia poeziei românești de
Roma, apărută la Tipografia Albinei, Iași, 1836, acest la începuturi până astăzi27, vol. 1, p. 158.
sonet este intitulat La introducerea limbei naționale în
Publica Învățătură, p. 29, dar în volumul Culegere de LA INTRODUCEREA LIMBEI NAȚIONALE ÎN
poesii a lui G. Asachi. Ediția a doua, adăugită, Tipo- PUBLICA ÎNVĂȚĂTURĂ
grafia Institutului Albinei, Iași, 1854, titlul acestui sonet în Moldavia, la 1828.
devine La introducerea limbei naționale în Publica În-
vățătură în Moldavia, la 1828, p. 75. Pentru valoarea Cele neguri ce-s în râpa Aheronului născute
lui istorică și literară, fiind primul sonet românesc tupă- A lor aripi întinsăse prest-a Daciei câmpie,
rit în volum, reproducem integral varianta Sonet publi- Iar fantomi a nopței oarbe prin un somn de trândăvie
cată de Gh. Cardaș. Țineau mult timp îngânată a românilor virtute.
SONET Muzele-n nemernicie spăimântate-umblau și mute,

Neputând a Patriei limbă din uitare să învie,
Cele neguri ce-s în râpa Fleghetonului născute, Și păstorul numai singur cu-ntristată armonie,
A lor aripi întinsese preste-a Dachiei câmpie, Românesc cântec sunat-au pre cimpoi și alăute.
Iar fantomi al rătăcirii, prin un somn de trândăvie,
Ține mult timp îngânată a Românilor virtute. Însă Pronia îndurată a sfărmat fatale fere
Ș-a doritului Luceafăr ni răsare-acum scânteia,
Muzele în nemernicie spăimântate umbla și mute, Ce pre soarele minește de la depărtate sfere.
Neîndrăznind idioma Patriei din cenușa ei să-învie!
Numai Zefirul și râul cu întristată armonie, Așteptând românii ziua, când văzură raza-ntăia,
Tânguia, gemând, a Patriei strălucirile pierdute. Înălțând spre ceriul ochii, c-un suspin de mângâiere,
„A-învierei mele ‒ zis-au ‒ ziua-ntâi va fi aceea!“
Însă pronia îndurată ne-au sfărmat fatale fiere,
Și în zare acum răsare dulcea zorelor scânteia, În această lucrare, al cărui Cuvânt înainte apar-
Ce pre soarele vestește de la depărtate sfere. ține lui Tudor Arghezi, în subsolul paginii 158 care găz-
duiește sonetul, aflăm explicația cuvântului „minește“
Ș-așteptând Moldavia ziua, când căzu raza întâia, din versul al 11-lea, care înseamnă „prevestește“.
Înălțând spre stele ochii c-un suspin de mângâiere; După moda vremii, Gheorghe Asachi a imprimat
„A-învierii mele, zis-au, ziua întâi va fi aceea!“ acestor sonete caracterul de „poezii ocazionale“ și,
chiar dacă par lipsite de virtuți poetice pregnante, ele
Cele trei texte au suferit prefaceri substanțiale as- rămân ancorate în realitățile istorice specifice timpului,
tfel încât, în volumul Culegere de poesii a lui G. Asachi. conservându-și carecterul documentar. Neglijând deta-
Ediția a doua, adăugită, Iași, 1854, sonetul este datat liile artistice, Gheorghe Asachi și-a afirmat în mod con-
1828, fiind raportat la momentul înființării școlii ele- stant convingerile și aspirațiile, evenimentele care l-au
mentare și a gimnaziului de la Biserica Trei Ierarhi din inspirat făcând să vibreze îndeosebi rațiunea și nu sim-
Iași, fapt deosebit de important în procesul dezvoltării țirea poetului. De aici a rezultat limbajul rece, solemn,
învățământului național în Moldova. Evenimentul a caracteristic artei oratorice, pe care îl întâlnim în sone-
fost sărbătorit și consemnat în anul 1838, prin publica- tele „ocazionale“.
rea sonetului Palladiul moldovenilor. Pentru ziua ani- Toate aceste sonete au fost construite pe un vers
versală a inaugurației Academiei Mihăilene, serbată în lung de 16 silabe, uneori cu varianta sa catalectică de
3 iulie 1838 și a înființării „școalelor naționale în prin- 15 silabe în cazul rimelor masculine, cu două rime în
țipatul Moldavei, care epohă de 10 ani s-au serbat la catrene și două în terține după schema petrarchistă:
acest prilej“ în suplimentul literar „Alăuta româ- abba/abba/cdc/dcd.
nească“, Iași, II, nr. 2, din 15 iulie 1838, pp. 21-23. Sub La Francesco Petrarca, din cele 327 de sonete ale
titlul Examenul public al școalelor naționale din Iași a sale, în 117 sonete întâlnim schema cdc/dcd de așezare
fost publicat un scurt articol explicativ, p. 21, urmat de a rimelor în terține și în 126 de sonete aflăm schema
sonetul Palladiul moldovenilor, pp. 22-23. cde/cde28, iar această a doua schemă prozodică a fost
Deși prima versiune a poeziei a apărut cu mult adoptată de Gheorghe Asachi în omagiul versificat
timp înainte, fiind tipărită în volum în 1821, în sonetul adresat marelui pianist și compozitor Franz Liszt aflat
La introducerea limbei naționale în Publica Învățătură în vizită în Moldova, în ianuarie 1847, când a susținut
în Moldavia, la 1828, poetul salută speranța renașterii trei concerte despre care au relatat cronicile muzicale
culturii naționale, apariția scrierilor literare în limba publicate în „Albina românească“.
42
Sub titlul Conțertul al treilea și de pe urmă a lui Moartea neașteptată a domnișoarei Eufrosina,
F. Liszt a fost publicată, în „Albina românească“, Iași, fiica cea mică a lui Gheorghe Asachi, în iulie 1848, vic-
XIX, nr. 5, din 16 ianuarie 1847, pp. 17-18, „ultima cro- timă a epidemiei de holeră, a pricinuit o profundă du-
nică, nesemnată“, care „după toate aparențele“ aparține rere familiei poetului. Ca urmare a acestui eveniment
lui Gheorghe Asachi, din care reproducem următorul tragic, Gheorghe Asachi a scris sonetul Fiicei mele Eu-
fragment: frosina. Viziune. 1848. Imitație. Intitulat Fiicei mele
„La a sa venire Liszt s-au priimit cu o detunare Eufrosina. Viziune, sonetul a fost publicat în „Albina
de aplauze și cu o ploaie de flori și de cununi. După românească“, Iași, XX, nr. 61, din 1 august 1848, p. 245
sunarea piesei întăi, se arată în fundul teatrului busta sa, și în Culegere de poesii a lui G. Asachi. Ediția a doua,
ce fu modelată în pripă de D.A.K…, amator de sculp- adăugită, Tipografia Institutului Albinei, Iași, 1854, p.
tură, care bustă se încunună de o damă în mijlocul apla- 84.
uzelor și a aclamațiilor necontenite, pe când i se pre- Sonetul a fost construit pe un vers trohaic lung de
zentă și poeziile compuse pentru el, și care mai gios le 16 silabe, în rimă feminină ‒ cu care ne-am obișnuit în
împărtășim [sonetul lui Asachi și o poezie a lui D. sonetele „ocazionale“ ale lui Gheorghe Asachi ‒ după
Gusti].“ schema abab/abab/cdc/dcd specifică modelului italian.
Sub titlul Lui Liszt. La conțertul dat în Iași pe În nota care însoțește sonetul publicat în lucrarea
Teatrul nou, în 11 ianuarie 1847. Sonet, poezia a fost Gheorghe Asachi, OPERE în două volume. Volumul I.
publicată în „Albina românească“, Iași, XIX, nr. 5, din Scrieri în versuri, N. A. Ursu afirmă că: „Caracostea,
16 ianuarie 1847, p. 18, tradusă și în limba franceză. Izvoare, p. 13, a stabilit că această poezie este o prelu-
„Traducerea sonetului este făcută în versuri albe și nu crare, o transpunere vers de vers, a sonetului XXXIV
este semnată. Textul românesc este semnat. La cuvântul (Levommi il mio pensier in parte, ov’ era) a lui Petrarca,
sonet, din titlu, Asachi face (pp. 19-20) o notă (intitulată din ciclul In morte di madonna Laura“32.
Notă la sonet), în care explică o serie de comparații și Mergând pe acest fir călăuzitor, am identificat
numele mitologice folosite în text.“29 Sonetul 302 ‒ Levommi il mio pensier in parte, ov’
În lucrarea Gheorghe Asachi, OPERE în două era…, un foarte frumos sonet al lui Francesco Petrarca,
volume. Volumul I. Scrieri în versuri, p. 116, sonetul în traducerea poetului C. D. Zeletin33, dar așa cum era
este intitulat List. La conțertul dat în Iași pe Teatrul de așteptat, chiar dacă „este o prelucrare, o transpunere
nou, în 11 ianuarie 1847. Acest sonet a fost construit pe vers de vers“ a sonetului marelui poet italian, versul
un vers lung de 16 silabe, uneori cu forma sa catalec- lung și generos de 16 silabe și ritmul trohaic cu rezo-
tică, dar „ritmul acestor versuri pare un amestec de ana- nanțe românești puternice, prin care ‒ în calitatea sa de
pești și trohei, cu cezura după silaba a opta ‒ impresie părinte deznădăjduit ‒ Gheorghe Asachi își înalță cuge-
ce se menține pe parcursul întregii poezii.“30 Poetul păs- tul spre lumină și armonie, până la o presupusă reîntâl-
trează două rime încrucișate în catrene, dar mărește la nire cu fiica aleasă, prea timpuriu, a gusta o fericire spi-
trei numărul rimelor din terține, după următoarea rituală pe care omul de rând nu o poate înțelege, fac din
schema prozodică: abab/abab/cde/cde. sonetul acesta o poezie emoționantă, cu vibrații adânci
Sonetul Către un patriot filantrop a fost publicat în sufletul cititorului.
întâi în „Albina românească“, Iași, XIX, nr. 17, din 27 Am insistat mai mult asupra sonetelor lui Gheor-
februarie 1847, p. 65, cu titlul Lui P… F… Sonet, sem- ghe Asachi deoarece, pe lângă arhitectura prozodică a
nat Incognita, și reprodus în Culegere de poesii a lui G. sonetelor lui, am avut în vedere și lista de sonete româ-
Asachi. Ediția a doua, adăugită, Tipografia Institutului nești tipărite în presă în prima jumătate a secolului al
Albinei, Iași, 1854, cu titlul Lui P.F… la p. 80. Sonetul XIX-lea, publicată de domnul profesor Mircea Colo-
a fost compus pe un vers lung 15/16 silabe, în ritm tro- șenco în articolul intitulat Primele sonete românești ti-
haic, după vechea schemă a sonetului italian părite în presă (1829-1849), apărut în revista „Limba
abab/abab/cdc/dcd. Română“, Chișinău, anul XXVIII, nr. 5-6, 2018, pp. 26-
Un alt sonet compus după o schema prozodică 30, și am încercat, în măsura posibilului, să aducem in-
identică cu aceasta ‒ abab/abab/cdc/dcd, pe un vers formații suplimentare referitoare la sonetele enumerate
lung tot de 15/16 silabe și ritm trohaic ‒ este poezia de domnia sa.
Moartea lui Isus. Imitație. Sonetul Moartea lui Isus a Al doilea sonetist român, menționat de Radu Câr-
fost publicat întâi în „Albina românească“, Iași, XIX, neci în lucrarea Antologia Sonetului Românesc, vol. 1,
nr. 23, din 20 martie 1847, p. 89, apoi în Culegere de pp. 16-19, este Iancu Văcărescu (1792-1863), poet din
poesii a lui G. Asachi. Ediția a doua, adăugită, Tipo- Țara Românească, personalitate proeminentă printre in-
grafia Institutului Albinei, Iași, 1854, p. 78, cu mențiu- telectualii vremii sale care, având cunoștințe remarca-
nea Imitație. bile în domeniul literaturii europene a compus și sonete.
G. Bogdan-Duică „a descoperit sursa italiană a În cele trei sonete pe care le-a scris, deși nu se îndepăr-
acestui sonet, prin intermediul colecției de sonete itali- tează de poezia „ocazională“ caracteristică epocii, păs-
ene traduse în limba germană și comentate de Cajetan trează în sonetele Pacea și Aduceri aminte schema so-
Cerri […], Viena, 1882“, în sonetul lui Onofrio Min- netului italian, cu două rime încrucișate în catrene și
zoni (1735-1817) intitulat Adams Erwacken31. două în terține: abab/abab/cdc/dcd, dar în cel de-al
43
treilea sonet, intitulat Lui Aga Nicolache Ghica, în anul și cele două catrene la Eminescu.“35 Schema celor două
1830, iunie 18, în primul catren adoptă schema petrar- catrene din sonetele lui Mihai Eminescu este abba/baab
chistă cu două rime îmbrățișate, iar în cel de-al doilea și un lucru este cert, în anul 1829, cu mult timp înainte
catren folosește aceleași două rime însă împerecheate de Baudelaire (1821-1867), Ion Heliade Rădulescu a
după schema: abba/bbaa/cdc/dcd. publicat poezia SONET. De gratulație pentru anul nou
Versurile dodecasilabice amfibrahice din sonetul care, deși este foarte departe de valoarea artistică a vre-
Aduceri aminte sau trohaice din celelalte două sonete unuia dintre sonetele eminesciene, are catrenele con-
dau poeziilor sale tonalități specifice primelor sonete struite pe schema abba/baab specifică sonetelor emi-
românești, cu ecouri târzii, regăsite în lirica eminesci- nesciene de mai târziu. În plus, terținele acestui sonet
ană în sonetele: Sonnet la Carlotta Patti cu varianta La sunt de tipul ccd/eed întâlnit în două dintre sonetele lui
o artistă scrise de Mihai Eminescu în ritm amfibrahic, Baudelaire: La muse vénale și La gouffre, dar și în ur-
dar și în sonetele Sub lumina albăstrie și În lumina al- mătoarele sonete ale lui Mihai Eminescu: Părea c-aș-
băstrie, scrise în ritm trohaic. teaptă… (și în patru din cele cinci variante ale acestui
Încă din anul 1829, când a publicat poezia Pacea sonet), Iambul (și în varianta sa Învins de mine-n
de Iancu Văcărescu, în „Curierul românesc“, București, vers…), precum și în sextinele care intră în alcătuirea
I, 17, 7 iunie 1829, p. 67, Ion Heliade Rădulescu (1802- primelor sonete eminesciene Se zice că steaua… prima
1872) încerca în paginile următoare ale gazetei să dea o piesă din grupul Sonnet la Carlotta Patti și Credeam
primă definiție a sonetului. În anul 1831, în scrierea sa ieri că steaua-ți… prima piesă din grupul La o artistă.
Regulile sau Gramatica poezii, Ion Heliade Rădulescu „În anul 1830 apare la București traducerea Me-
a revenit asupra acestei definiții, iar după 37 de ani, în ditații poetice dintr-ale lui A. de la Martin. Traduse și
Tratat de versificațiune, publicat în Curs întreg de po- alăturate cu alte bucăți originale prin D. I. Eliad“ unde,
esie generală, vol. I, București, 1868, folosind ca exem- la „capitolul Poesie originală (pp. 102-103), traducăto-
plu tot poezia Pacea34 (un eșantion reușit, cu o muzică rul publică două sonete“36 pe care le putem citi în volu-
interioară datorată dodecasilabului trohaic – păstrat cu mul Poezii cu formă fixă de Gh. Cardaș. Cele două so-
străjnicie pe tot parcursul poeziei; cu o arhitectură a nete au fost reproduse de Gh. Cardaș astfel: la pagina
strofelor și un conținut ilustrând perfect cerințele im- 256, sub titlul SONET I. La anul 1830 este retipărită
puse sonetului) pe care o reproduce în totalitate, Ion He- poezia publicată în gazeta „Curierul românesc“, Bucu-
liade Rădulescu comentează definiția sonetului dată de rești, I, 76, 30 decembrie 1829, p. 319, și la pagina 257
Nicolas Boileau în volumul L’Art poétique, publicat în este SONET II („Inimă și suflet, simțire-ngerească!“).
1674. Cu un început promițător: „Inimă și suflet, sim-
După cum s-a putut observa, nici Boileau și, prin țire-ngerească!/ Ce-a produs pământul ca să dove-
urmare, nici Ion Heliade Rădulescu nu au făcut vreo re- dească/ Legătura care cu ceru-l unește;/ Nevinovăția
ferire la valoarea ritmică pe care o poate obține poezia când binevoește// La oameni blândețea-i să mărturi-
prin folosirea, într-o succesiune regulată, a accentelor sească,/ Atunci se-mprumută fața ta cerească.“ cel de-
tonice ale cuvintelor. Astfel, în comentariul său, Ion al doilea sonet, notat de Gh. Cardaș SONET II, a fost
Heliade Rădulescu nu menționează ritmul trohaic al construit pe un vers lung de 12 silabe, cu forma lui ca-
metrului dodecasilabic din sonetul Pacea pe care l-a talectică de 11 silabe în cazul singurei rime masculine
analizat cu acest prilej. („mângâietor“/„gemător“) din terține, cu două rime îm-
În poezia intitulată SONET. De gratulație pentru perecheate în catrene și trei rime în terține după urmă-
anul nou, publicată în gazeta „Curierul românesc“, Bu- toarea schema prozodică: aabb/aabb/ccd/eed. Întâlnim
curești, I, 76, 30 decembrie 1829, p. 319, cunoscută și aici o a doua schemă care, prin cele două catrene, se
sub titlul SONET I. La anul 1830 din volumul Poezii cu abate total de la schemele sonetului petrarchist, în care
formă fixă de Gh. Cardaș, p. 256, Ion Heliade Rădu- cele două rime din catrene erau încrucișate: abab/abab,
lescu a adoptat un vers scurt de 10 silabe, cu varianta dar puteau fi și îmbrățișate: abba/abba.
catalectică de 9 silabe în cazul rimelor masculine, cu un „Când rimele terțetelor urmează schema ccd/eed
ritm imperfect, care oscilează între iambic și trohaic, […], sonetul capătă o ușoară tentă de vechime, amin-
păstrând împărțirea în două catrene și două terține din tind de forma sa primirivă, din sec. al XVI-lea, când
sonetul italian, dar folosind trei rime în terține după ur- apărea în Franța.“37
mătoarea schema: abba/baab/ccd/eed. În privința realizării ritmice a dodecasilabului
„Să nu uităm însă că dispoziția rimelor după tipul ales pentru acest vers, Ion Heliade Rădulescu ne dă
abba/baab, deși nu e deosebit de frecventă în literatura acum un exemplu care se încadrează în categoria versu-
universală, o găsim totuși în literatura clasică spaniolă rilor poliritmice: primul emistih al versului este format
(ex. la Hurtado de Mendoza «1503-1575 ‒ n.a.»), iar din trei trohei, iar cel de-al doilea emistih este format
mai târziu ‒ ceea ce e mult mai important ‒ în literatura din doi amfibrahi; excepție fac versurile al 5-lea și al 6-
franceză din secolul al XIX-lea. Din acest punct de velea în care primul emistih este realizat din doi amfi-
dere sonetele lui Baudelaire […] par a avea o mare în- brahi, în timp ce al doilea emistih se compune din trei
semnătate, deoarece la marele poet al Florilor răului o trohei. Folosind această succesiune regulată a accente-
serie de sonete (cinci ‒ n.a.) prezintă aceeași schemă ca lor tonice ale cuvintelor, Ion Heliade Rădulescu induce
44
în sonet o valență muzicală deosebită, în care compozi- franceze, să înceapă și prin trohee, să aibă adică prima
torul Florian Chelu Madeva a identificat acordurile unui și a treia silabă întonată; și când se întâmplă să ducă o
vals. asemenea întonare sunt din cele mai dezgrațiate.“41.
În cele douăzeci de sonete care alcătuiesc ciclul Ei bine, Ion Heliade Rădulescu afirmă că „până
Visul, precum și în cele patru sonete care formează po- acum“ alexandrinul românesc a fost versul cel mai fa-
emul Destăinuirea apărute în lucrarea Culegere din vorabil „românilor în epopee, tragedie, odă și mai vâr-
scrierile lui I. Eliad de proze și de poezie, ediția I, Bu- tos în versurile cele nerimate“ deoarece, acum, prin cele
curești, 1836, Ion Heliade Rădulescu păstrează împărți- două cicluri: Visul și Destăinuirea, publicate în lucrarea
rea strofică specifică sonetului latin (sudic), două ca- Culegere din scrierile lui I. Eliad de proze și de poezie,
trene și două terține, dar folosește alexandrinul româ- ediția I, București, 1836, el a „statornicit“ utilizarea ale-
nesc lung de 14 silabe, uneori în forma lui catalectică xandrinului românesc și în sonet.
de 13 silabe, impusă de rimele masculine. Nu păstrează „Cursurile de literatură, ținute la Școala Filarmo-
numărul rimelor sonetului italian (care sunt două în ca- nică, sunt anunțate în «Curierul românesc» din 1834,
trene și două sau trei în terține, după modelele moște- nr. 71: «Lecțiile sale vor fi [...] despre frumos, despre
nite de la Iacopo da Lentini: abab/abab/cdc/dcd și gust, despre proză și poezie, despre felurile poeziei, o
abab/abab/cde/cde), număr pe care îl crește la patru prescurtă istorie a literaturii națiilor celor mai însem-
rime în catrene, păstrând trei rime în terține, după ur- nate [...]». Era vorba de o completare a Regulilor sau
mătoarea schemă prozodică: abab/cdcd/eef/ggf. gramaticii poeziei (București, 1831 ‒ n.a.); lecțiile ur-
Schema catrenelor abab/cdcd ne amintește de sonetele mau să fie «slobode de obște la orice tânăr, fără să fie
lui William Shakespeare, deci de sonetul elisabetan supus la nici un fel de condiții». Multe din intențiile
(nordic). anunțate au fost realizate fie prin articolele Despre stil,
Primul sonet din ciclul Visul a fost republicat în Satiră, Fabulă, Versificație, fie prin traducerile din
anul 1840, în revista „Curierul de ambe sexe“, III, ed. I, [...]“42 și aceasta este încă o dovadă că suntem îndrep-
p. 87 (împreună cu traducerea lui în limba italiană, pp. tățiți să afirmăm că sintagma „până acum“ din articolul
87-88) și, după noi prefaceri, a apărut și în „Curierul de Versificație se referă la sonetele pe care Ion Heliade Ră-
ambe sexe“, III, ed. II p. 74 (traducerea în p. 75)38. dulescu le-a publicat în volumul Culegere din scrierile
Acest prim sonet constituie „o uvertură a simfoniei ce lui I. Eliad de proze și de poezie, ediția I, București,
va urma“ anunțând „călătoria sufletului-spirit în timpul 1836.
nopții prin spații intermunde“, „o călătorie în altceva și Și Timotei Cipariu (1805-1887), în lucrarea sa
altundeva, și deopotrivă în propria existență, urcând Elemente de poetică, metrică și versificațiune, Tiparul
înapoi pe firul timpului“39. Seminarului, Blaj, 1860, a încercat să dea o definiție a
Imperfecțiuni de ritm există în continuare și în sonetului:
aceste sonete, iar acest lucru se întâmplă la Ion Heliade „Italienii în carminele (poemele ‒ n.a.) lor au
Rădulescu ‒ „Cel mai important metrician al epocii“40 unele specii, printre care nu numai metrul, ci chiar și
‒ care a studiat arhitectura prozodică a sonetului încă de numărul strofelor și numărul versurilor din strofe, și ca-
la începuturile apariției acestei forme fixe de poezie în dențele sunt definite, dintre care sunt așa numitele so-
lirica noastră; poet și teoretician care deosebește ale- netto și sestina.
xandrinul franțuzesc de cel românesc, scriind: Sonetto, sunet, ordinar stă din XIV versuri îm-
„După francezi, alexandrinul se compune din do- părțite în patru strofe, din care strofele dintâi 2 sunt de
uăsprezece silabe când este masculin, cum zic ei, sau câte patru versuri, iar cele din urmă 2 de câte trei. În cât,
trunchiat; iar de va fi feminin sau plan, silabele s-ar pu- pentru metru, sonetul se compune din iambi plini de
tea număra până la treisprezece. câte XI silabe, iar cadențele sunt împărțite așa, cât cele
Măsura cea adevărată a alexandrinului este iam- dintâi 2 strofe au două cadențe: cea de întâia în v. 1. 4.
bică și izotonă cu a versului plan de patrusprezece si- 5. 8, iar a doua în v. 2. 3. 6. 7; iar cele din urmă pot să
labe din limbile ce au prozodie ca cea greacă, latină, aibă sau două sau trei cadențe, și să se împreune după
italiană și a noastră, și a versului trunchiat de treispre- plac.“
zece silabe. [...] Altfel spus, Timotei Cipariu a evidențiat aici cele
Alexandrinul plan se compune din două versuri două rime din catrenele sonetului italian, îmbrățișate
ce îi sunt emistihuri, de câte șapte silabe fiecare. În cel după schema abba/abba specifică modelului petrar-
trunchiat izoton, primul emistih plan este de șapte silabe chist.
și al doilea trunchiat de șase. Primul sonet, intitulat Sunet XXI. 2, de Timotei
Pedele (picioarele ‒ n.a.) cu care se măsoară ale- Cipariu publicat în suplimentul literar „Foae pentru
xandrinul sunt iambe: ᴗ ‒ [...] minte, inimă și literatură“, Brașov, I, 19, 5 noiembrie
Această măsură fu până acum (s.n.) cea mai fa- 1838, p. 145, a fost retipărit, mult mai târziu, într-o va-
vorabilă românilor în epopee, tragedie, odă și mai vâr- riantă îmbunătățită, în volumul menționat mai sus, la
tos în versurile cele nerimate. […] pagina 199, fiind cunoscut sub titlul Sonet XXI. 2 [vari-
Alexandrinele române, mai exacte decât cele antă].
franceze și măsurându-se prin iambe, nu sufăr, ca cele
45
Ambele sonete sunt construite „în metru italie- gazeta „Curierul românesc“, București, XVIII, 65, sâm-
nesc“, deci în endecasilabul iambic, cu două rime femi- bătă 10 august 1846, p. 260.
nine în catrene și trei rime ‒ două feminine și una mas- Cele două sonete scrise de Ioan Catina au fost
culină ‒ în terține, după următoarea schema prozodică: menționate de domnul profesor Mircea Coloșenco în ar-
abba/abba/cde/cde. ticolul intitulat Primele sonete românești tipărite în
Cele două sonete Sonetto I și Sonetto II. Steaua presă (1829-1849), apărut în revista „Limba Română“,
au fost construite pe baza alexandrinului românesc lung Chișinău, anul XXVIII, nr. 5-6, 2018, pp. 26-30, în par-
de 14 silabe, cu varianta sa catalectică de 13 silabe pen- tea a II-a a articolului, pozițiile a 7-a și a 8-a din „lista
tru rimă masculină, cu patru rime în catrene și două în sonetelor apărute în prima jumătate a secolului al XIX-
terține, după schema abba/cddc/efe/fef. lea, cu precizarea periodicelor care le-au găzduit“, pp.
În cel de-al cincilea sonet, o poezie religioasă in- 27-28.
titulată Ah! singur văd că-s..., recuperată din lucrarea În gazeta „Curierul românesc“, București, XVIII,
Elemente de poetică, metrică și versificațiune, Timotei 65, sâmbătă 10 august 1846, p. 260, fig. 1, titlul sone-
Cipariu a adoptat endecasilabul iambic cu două rime fe- tului a fost scris cu majuscule din alfabetul latin, în rest
minine în catrene și alte două rime, tot feminine, în ter- textul poeziei a fost tipărit în alfabetul dublu ‒ chirilic
ține, după modelul petrarchist abba/abba/cdc/dcd. și latin ‒ și, deoarece acest sonet nu a fost menționat
Acest fapt l-a determinat pe Nicolae Albu să afirme: până în prezent în niciun volum antologic, îl transcriem
„Chiar și numai acest sonet, fără să ne gândim și în întregime, așa cum l-am preluat din „Curierul româ-
la celelalte trei (noi am spune patru ‒ n.a.) constituie un nesc“.
indiciu că T. Cipariu purta însemnele poetului care a
asimilat în mod creator pe Petrarca și pe alți mari lirici
ai lumii.“43
„Mereu mai bogat în lecturi esențiale“ care l-au
determinat să le tezaurizeze, să le așeze „în mari cărți
păstrătoare de valori“, valori care cu vremea „devin
acte de identitate spirituală românescă, prin care lumea
ne cunoaște și recunoaște“44, poetul Radu Cârneci, în
dorința ca lucrarea Domniei Sale „să fie cât mai cuprin-
zătoare“, a întocmit Addenda la volumul al 3-lea al An-
tologiei Sonetului Românesc și în deschiderea acestui
capitol reproduce câteva sonete, cu precizarea: „piese
de început ale acestui gen în poezia română cultă, care
ne-au fost comunicate de colegul Mircea Coloșenco.
Mulțumiri! (r.c.)“45.
Între aceste piese figurează poezia Sonet de Ale-
xandru Pelimon (1820-1881) publicată în „Universul“, Fig. 1. „Curierul românesc“, București, XVIII, 65,
sâmbătă 10 august 1846, p. 260.
București, I, 13, 1 octombrie 184546, pentru care muzi-
cianul Florian Chelu Madeva a compus un sonet muzi-
Pagina gazetei „Curierul românesc“, București,
cal tipărit deja în lucrarea sa SONET. Antologie româ-
XVIII, 65, sâmbătă 10 august 1846 este organizată pe
nească, Partea întâia, Editura Primus, Oradea, 2012, p.
trei coloane și cum poezia Un sonet urât pentru o femeie
20.
frumoasă de Ioan Catina ocupă un spațiu foarte restrâns
Sonetul scris de Alexandru Pelimon a fost con-
‒ în partea de jos a paginii 260 ‒ sub titlul scris cu ma-
struit pe alexandrinul românesc lung de 14 silabe, care
juscule, pentru a se încadra în economia paginii, sonetul
(în catrene) alternează cu varianta sa catalectică de 13
a fost împărțit în două coloane: în coloana din stânga
silabe și, prin urmare, catrenele au fost realizate pe două
sunt cele două catrene, iar în coloana din dreapta sunt
rime încrucișate, una feminină și cealaltă masculină; în
terținele. După cum se poate vedea din fig. 1., sonetul
terține poetul a folosit trei rime ordonând poezia după
poartă semnătura autorului.
schema abab/abab/ccd/eed. Cum este firesc pentru ale-
xandrinul românesc, cezura mediană a fost menținută
UN SONET URÂT PENTRU
pe parcursul întregului sonet.
O FEMEIE FRUMOASĂ
Născut în București, Ioan Catina (1828-1851)
avea numai 17 ani când gazeta „Curierul românesc“,
Și umbra și lumina, azurul și seninul
București, XVII, 76, 22 octombrie 1845, p. 306, i-a pu-
Unind melancolia pe fruntea’ți gânditoare;
blicat prima poezie, intitulată Sonet. Primadonei C. de
Printr’un ferice-amestic frumosul și divinul
Holossy.
Se ’ntrec pe a ta față mult tristă răpitoare.
O a doua poezie intitulată Un sonet urât pentru o
femeie frumoasă de Ioan Catina a fost publicată în
46
În peptul tău [cel] tânăr se leagănă suspinul,

Precum în fruntea serei o stea strălucitoare,
Ș’o lacrimă subt geană’ți s’ascunde, precum crinul
Ascunde dulcea ro[u]ă subt frunza’i plutitoare.
Amarul astei lume nu ți[-]a lăsat vr’o urmă

În inima’ți senină. ‒ Surâsul tău din urmă
Întoarce la viață p’un împărat murind.
E un surâs d’acelea ce’l scoate vr’o plăcere?

Atâta știu că mie mi[-]alină[-]orice durere
Și d’al privi ’nc’odată dau lira’mi șovăind.
Ioan Catina a scris acest sonet folosind alexan-

drinul românesc lung de 14 silabe (în cele două catrene
care au fost construite cu două rime feminine), împre-
ună cu varianta lui catalectică de 13 silabe (în cele două
terține construite cu două rime feminine și una mascu-
lină), păstrând în toată structura sonetului ritmul iambic
și cezura mediană. Schema prozodică a acestui sonet
este specifică sonetului italian conceput a avea trei rime
în terține: abab/abab/ccd/eed.
De data aceasta, sonetul muzical inventat de mu-
zicianul Florian Chelu Madeva a mers înaintea sonetu-
lui literar deoarece, așa cum am menționat mai sus, so-
netul Un sonet urât pentru o femeie frumoasă de Ioan
Catina nu a fost cuprins, până în prezent, în nicio anto-
logie și urmând indicația domnului profesor Mircea Co-
loșenco, Florian Chelu Madeva a identificat în Biblio-
teca Centrală din Cluj gazeta „Curierul românesc“, Bu-
curești, XVIII, 65, sâmbătă 10 august 1846, și pentru
poezia de la pagina 260 a compus, încă din primăvara
anului 2019, un sonet muzical pe care l-a inclus în lu-
crarea sa SONET. Antologie românească, Partea a
opta, aflată în curs de apariție la Editura Primus din
Oradea.
Prin bunăvoința compozitorului, în fig. 2, repro-
ducem ‒ inedit ‒ sonetul muzical realizat pentru poezia
Un sonet urât pentru o femeie frumoasă de Ioan Catina.
În textul folosit pentru scrierea partiturii muzicale,
compozitorul Florian Chelu Madeva, urmând exemplul
dat de Radu Cârneci în lucrarea Antologia Sonetului
Românesc, a înlocuit cuvintele vechi, ieșite din uz:
„amestic“, „serei“, „subt“, „ș-o“, „s-ascunde“, „roă“, Fig. 2. Sonetul muzical ‒ inedit.
„p’un“, „d’al“ cu formele modern corespunzătoare:
„amestec“, „serii“, „sub“, „și-o“, „se-ascunde“, „rouă“, În lucrarea Antologia Sonetului Românesc reali-
„pe’un“, „de’al“, așa cum ar fi procedat poetul dacă ar zată de Radu Cârneci, în Addenda la volumul al 3-lea,
fi trait în vremea noastră. p. 429, a fost redată prin foto-copiere varianta publicată
Deoarece, pentru acest sonet, Ioan Catina a creat în revista „Bucovina“, Cernăuți, 8, 1 aprilie 1849, a po-
o arhitectură prozodică perfectă, trecerea la forma mo- eziei Sonet. D-ei C. L. (autor anonim), scrisă în alfabe-
dernă a cuvintelor menționate nu a necesitat nicio inter- tul dublu ‒ chirilic și latin. La pagina 430 a lucrării sale,
venție în structura ritmică a alexandrinului românesc pe Radu Cârneci a transcris această poezie în alfabetul la-
care se bazează poezia, lucru rar întâlnit la sonetele ro- tin, dar cu câteva abateri (în versurile: 1, 4, 8, 11 și 12)
mânești scrise în prima jumătate a secolului al XIX-lea. de la textul original, redat în pagina anterioară a lucrării.
Abaterile constatate în versurile 1 și 4 provin dintr-o in-
terpretare incorectă a textului original, însă celelalte din
versurile 8, 11 și 12 au apărut, probabil, la editarea vo-
lumului în procesul de culegere a textului, deoarece
47
textul „comunicat de colegul Mircea Coloșenco“ și pu- sonete eminesciene, scrise în anul 1869: prima poezie
blicat ‒ în revista „Limba Română“, Chișinău, anul din grupul celor două piese intitulat Sonnet la Carlotta
XXVIII, nr. 5-6, 2018, p. 30 ‒ nu conține aceste erori. Patti (manuscrisul A1. 2262, 52 ‒ Se zice că steaua…)
Noi îndrăznim să dăm o altă interpretare a textu- și varianta sa îmbunătățită din grupul La o artistă (ma-
lui publicat în revista „Bucovina“. nuscrisul B1. 2259, 26 ‒ Credeam ieri că steaua-ți…)
au fost scrise în forma poeziilor alcătuite din 14 versuri,
SONET în dodecasilabi în ritm amfibrahic. Cele 14 versuri au
D-ei C. L. fost grupate în două catrene (cu versurile al 4-lea și al
8-lea scurtate la un emistih) și cu terținele dispuse într-
Și tu ești femeie! ești rază senină, o sextină.
O stelă, o umbra, o floare-un suspin, După cum bine observa domnul profesor Adrian
Capriț al naturei, ființă divină, Voica:
Buchet de frumseță, calis de venin. „În sonetul românesc elemental esențial îl consti-
tuie dispunerea rimelor în cele 14 versuri ale sale, care
Ești balsam ce’n pripă durerea alină, formează două catrene și două terțete. La atât se reduce
Ești tresnet ce sfarmă al omului sin, «forma fixă», deoarece măsura și ritmul pot varia. Dacă
Ești idol și lumea de tine e plină, Gheorghe Asachi a cultivat primul la noi sonetul, copi-
Mister ești în totul, plăcere și chin! ind cu fidelitate modelul italian, Eminescu a impus, prin
valoarea operei sale, endecasilabul iambic. În schimb,
Când inima’ți ferbe de ură, mânie, alexandrinii lui I. Heliade Rădulescu păstrau numai rit-
Sau când ea se bate de-un straniu amor, mul acestuia, având însă altă măsură, precum și cezura
Al meu suflet sigur nimică nu știe. mediană. Metrul scurt de 7 și 8 silabe, specific liricii
folclorice a fost și el împrumutat sonetului, ca și ritmul
Dar vai! gelosia, femeie, mă face său trohaic. Experiențele cele mai diverse au continuat
Să’ți zic că ești: demon ș’aș vra ca să mor! de-a lungul vremii, ajungându-se ca și ritmul amfibra-
Dar sara când vine ești înger de pace! hic (deci ternar!) să fie folosit, cu modificarea inerentă
a metrului.“49 Totuși, uneori nu s-a respectat nici împăr-
(17 Septem. 1848) țirea celor 14 versuri în două catrene și două terține, iar
alteori s-au folosit rime împerecheate, astfel încât sin-
Cele două erori care apar în primul catren, în lu- gurul element specific sonetului românesc a rămas
crarea Antologia Sonetului Românesc de Radu Cârneci, structura lui formată din 14 versuri.
se găsesc în primul vers care a fost transcris: „Și tu ești Destinul sonetului în limba română, deși destul
femeie! ești pază senină,“ și în cel de-al 4-lea vers care de clar prin durata scurtă ‒ de numai două sute de ani ‒
a fost transcris: „Buchet de frumuseță, calis de venin.“ a istoriei sale, ne-a convins că dintotdeauna această
unde cuvântul „frumuseță“ alterează atât ritmul amfi- formă fixă de poezie a exercitat o magie deosebită asu-
brahic al sonetului, cât și măsura acestui vers care nu pra poetului, atrăgându-l în deslușirea acelor raporturi
mai respectă schema prozodică stabilită de poet. criptice pe care le bănuia că există între idee și cuvânt.
Pentru că am ajuns aici, trebuie să spunem că au- Dintotdeauna poeții români au încercat să desci-
torul anonim al acestui sonet a folosit versul lung de 12 freze tainele scrierii sonetului, determinându-i regulile
silabe realizat din 4 amfibrahi. În forma lui catalectică de alcătuire, însă, așa cum era de așteptat, au creat piese
(pentru rime masculine) dodecasilabul amfibrahic a de- aparținând acestui gen de poezie cultă, ritmând lungimi
venit un endecasilab format din trei amfibrahi și un metrice proprii nu doar talentului lor, ci și „geniului
iamb. Din punct de vedere prozodic sonetul este desă- limbii“ române.
vârșit și nu permite, în versul al 4-lea, trecerea la cuvân-
tul „frumuseță“ mai apropiat de forma lui modernă NOTE
„frumusețe“, deoarece cuvântul original „frumseță“
este un amfibrah („picior trisilabic în care silaba tonică 1. Florica Gh. Ceapoiu, Despre sonetele românești publi-
este încadrată de două silabe atone“47), iar „frumuseță“ cate în presa anului 1829, în „Rotonda valahă“, Râmnicu
este un peon terțiar („piciorul de patru silabe numit de Vâlcea, anul IV, nr. 3 (14), iulie‒august‒septembrie 2019 și
Florica Gh. Ceapoiu, Despre sonetele românești publicate în
greci peon poate avea în poezia românească patru vari- presa anilor 1838-1840, în „Rotonda valahă“, Râmnicu Vâl-
ante după poziția silabei tonice și se numește […] peon cea, anul V, nr. 1 (16), ianuarie‒februarie‒martie 2020.
terțiar“48 atunci când silaba a treia este tonică). 2. Radu Cârneci, Antologia Sonetului Românesc, 3 vo-
Catrenele acestui sonet au fost construite pe două lume, Editura Muzeul Literaturii Române, București, 2007-
rime încrucișate, iar terținele au fost realizate pe trei 2009. Vol. 1, Gheorghe Asachi, p. 12.
rime după schema abab/abab/cdc/ede. 3. C. D. Zeletin, Scrieri. Vol. 6. Poezie italiană, Colecția
Distinguo, Editura Spandugino, București, 2017, p. 71.
Nu putem ști în ce măsură aceste încercări ale 4. Poezii cu formă fixă. Ediție îngrijită, prefață, note și bi-
înaintașilor au influențat sonetul eminescian de mai târ- bliografie de Gh. Cardaș. Colecția Lyceum, Editura Albatros,
ziu, dar, totuși, putem afirma cu certitudine că primele București, 1973. În Sonet, p. 207.
48
5. Florica Gh. Ceapoiu, Florian Chelu Madeva, Din labo- adăugită, Editura Muzeul Literaturii Române, București,
ratorul lui Mihai Eminescu: SONETUL. Lucrare tehnică și 2002, pp. 44-45.
estetică. Editura Muzeul Literaturii Române, București, 40. Adrian Voica, op. cit., în capitolul I.. M. Eminescu. 1.
2018, pp. 298-301. Precursori, p. 14.
6. Timotei Cipariu, Elemente de poetică, metrică și versi- 41. Ion Heliade Rădulescu, Critica literară. Ediție, prefață,
ficațiune, Tiparul Seminarului, Blaj, 1860. În Partea II: Des- note, glosar și indice de Aurel Sasu. Editura Minerva, Bucu-
pre forma poesiei. Despre versificațiune. § 138: Sonetto și rești, 1979. În Teoria literaturii. Versificație, pp. 212-213.
Sestina, pp. 197-198. 42. Aurel Sasu, Momentul Heliade, prefață la volumul Ion
7. Radu Cârneci, lucr. cit., vol. 1, Timotei Cipariu, pp. 25- Heliade Rădulescu, Critica literară, p. XV.
26. 43. Timotei Cipariu, Poezii. Îngrijirea ediției, antologie,
8. C. D. Zeletin, op. cit., în Sonetul italian în Evul Mediu prefață și note de Nicolae Albu. Editura Dacia, Cluj-Napoca,
și în Renaștere. Sonetul și Renașterea italiană, p. 54. 1976, p. 28.
9. C. D. Zeletin, ibidem, p. 54. 44. Radu Cârneci, lucr. cit., vol. 3, Sfârșitul încununează
10. C. D. Zeletin, ibidem, pp. 60-61. opera!, pp. 7-8.
11. C. D. Zeletin, ibidem, pp. 64-65. 45. Radu Cârneci, lucr. cit., în Addenda la vol. 3, p. 425.
12. C. D. Zeletin, ibidem, p. 66. 46. Radu Cârneci, lucr. cit., în Addenda la vol. 3, p. 428.
13. Ladislau Gáldi, Stilul poetic al lui Mihai Eminescu, Edi- 47. Marcel Crihană, Vers și poezie. Itinerar teoretic, Colec-
tura Academiei R. P. R., București, 1964. Introducere, p. 8. ția Sinteze, Editura Perpessicius, București, 2003. În capitolul
14. Ladislau Gáldi, ibidem, p.6. II. Poezia tradițională cu formă variabilă, p. 36.
15. Ladislau Gáldi, ibidem, pp. 8-9. 48. Marcel Crihană, op. cit., p. 37.
16. Ladislau Gáldi ibidem, p. 9 subsol, nota 22. 49. Adrian Voica, op. cit., în capitolul III. V. Voiculescu.
17. Ladislau Gáldi, ibidem, p. 9. Structura sonetelor, pp. 200-201.
18. Ladislau Gáldi, ibidem, p. 10.
19. Ladislau Gáldi, ibidem, p. 12.
20. Gheorghe Asachi, OPERE în două volume. Volumul I.
Scrieri în versuri. Note și comentarii de N. A. Ursu. Prefață
de E. Levit. Prezentare grafică de I. Cârmu. Editura Hype-
rion, Chișinău, 1991. A se vedea Notă asupra ediției, pp. 48-
49.
21. Gheorghe Asachi, op. cit., Proimiu [la Culegere de po-
esii, partea a II-a, Iași, 1854], pp. 60-61.
22. Gh. Cardaș, op. cit., Sonet, p. 211.
23. Gh. Cardaș, op. cit., p. 211.
24. C. D. Zeletin, op. cit., Francesco Petrarca, Sonetul 192,
p. 217 și Sonetul 162, p. 209.
25. Adrian Voica, Etape în afirmarea sonetului românesc,
Editura Universității „Al. I. Cuza“, Iași, 1996. În capitolul I.
M. Eminescu. 1. Precursori, p. 12.
26. Gh. Cardaș, op. cit., p. 211.
27. Antologia poeziei românești de la începuturi până as- Cezarina ADAMESCU
tăzi, 3 volume. Cuvânt înainte de Tudor Arghezi. Colecția
B.P.T., E.S.P.L.A., București, 1957.
28. Ladislau Gáldi, op. cit., în Din problematica sonetului Lumea de sub stele
eminescian. Structura sonetului, pp. 325-326.
29. Gheorghe Asachi, op. cit., în Note. List, pp. 470-471. Întoarcerea acasă a poeziei
30. Adrian Voica, op. cit., în capitolul I. M. Eminescu. 1. Despre întoarcerea Acasă a Poeziei am vrut să
Precursori, pp. 12-13. scriu de mai multe ori. Şi chiar am făcut-o fulgurant,
31. Gheorghe Asachi, op. cit., în Note. Moartea lui Isus, p.
atunci când a fost vorba de cultivarea altor genuri şi spe-
469.
32. Citat preluat din lucrarea Gheorghe Asachi, op. cit., în cii literare.
Note. Fiicei mele Eufrosina, pp. 472-473, unde forma pre- Poezia – fiica mea risipitoare de metafore, care
scurtată „Caracostea, Izvoare“ desemnează lucrarea: D. Ca- mi-a tocat toată averea, tot timpul disponibil, toată ener-
racostea, Izvoarele lui G. Asaki, București, 1928. gia, toate gândurile! Dar care mi-a dăruit cele mai fru-
33. C. D. Zeletin, op. cit., Francesco Petrarca, Sonetul 302, moase clipe, avuţii sufleteşti care nu se şterg lesne, pe
p. 243. care nu le mănâncă rugina şi moliile. Din care pot zidi
34. Gh. Cardaș, op. cit., pp. 213-214.
35. Ladislau Gáldi, op. cit., text preluat din Din problema- un castel în care mă autoproclam Regină pentru un regat
tica sonetului eminescian. Structura sonetului, p. 325. de cuvinte.
36. Gh. Cardaș, op. cit., 213. În imperiul meu de hârtie există vitralii prin
37. Adrian Voica, op. cit., text preluat din capitolul I.. M. care intră păsările albe ale inspiraţiei. Nu le alung, nu le
Eminescu. 2. Structura sonetului eminescian, p. 20. chem. Sălăşluim împreună.
38. I. Heliade Rădulescu, OPERE I. Poezii. Ediție critică de *
Vladimir Drimba, cu un studiu introductiv de Al. Piru.
E.P.L., București, 1967, pp. 374-376.
Fiecare carte este pentru mine o călătorie spre
39. Paul Dugneanu, Poezia lui Ion Heliade Rădulescu ‒ În- sine. O călătorie iniţiatică pe care o săvârşesc cu senti-
tre romantism și clasicism ‒ Ediția a doua, revizuită și mentul că poate fi ultimul voiaj spre Patria Eternă. Un
zbor cu aripile spre înăuntru, cum ar fi spus Nichita
49
Stănescu. Nu-mi precupeţesc nici aripile, nici picioa- Omul, ca bobul...

rele, nici elitrele diafane, nici braţele, nici inima, nici
sufletul, nici simţurile. Pe toate le folosesc drept sfoara Ce putere are bobul de grâu singur? Poate hrăni
pe care trimit răvaşe la zmeie. el măcar o pasăre, măcar o furnică? Poate fi el semănat,
Mesaje de trimis în abis, la încheietura zenitului plivit, secerat, treierat, dus la moară? Aşa şi omul. Ni-
cu nadirul. mic nu se leagă, nimic nu-i reuşeşte, niciun rezultat nu
Dincolo de orizont, e lumea. Dincoace, sunt se întrezăreşte. Rămâne sterp, gol, uscat, amestecat cu
speranţele noastre care au o alonjă cât se poate de lungă. pământul întoarcerii.
O anvergură mai mare decât propria înălţime fizică. Îl bat toate vânturile.
Vom reuşi? Ne vom întoarce de unde-am pornit? Ne Îl cutreieră toate stihiile.
vom pierde în zare, precum păsările când pleacă, până Îl pun la pământ toate bolile, toate neajunsurile,
la mărimea unui punct, dispărând, înghiţite de înălţime? necazuri şi tragedii. Cu cine să le împartă? Cui să le dă-
Cine ştie? Până atunci, nu ne rămâne decât să aşteptăm ruie? Ce să facă el cu prinosul lui, pe care nimeni nu-l
clipa când vom face saltul, singurul salt fără podium, în vrea? E ca smochinul uscat care nu mai dă roadă.
abisul cel fără de margini. Cum altfel să suportăm că- Viaţa lui – o moarte continuă. Ucizi ceva în tine
derea cuvântului în ceruri? Şi cum să mai pui stavilă ca să mergi mai departe. Îngropi trecutul ca să trăieşti
infinitului dintre cuvinte? prezentul. Nimiceşti prezentul ca să apuci viitorul. Nu
* poţi trăi consecutiv toate timpurile, toate stările. Şi aşa,
Oricât de săracă aş fi, Dumnezeu mă îmbo- din moarte în moarte, renaştem continuu. Nu, nu e
găţeşte. Simpla Lui prezenţă mă face să mă simt îndes- vorba de metempsihoză. E vorba de moartea pentru
tulată. Nici nu mai trebuie să-i cer, fiindcă El ştie prea viaţă. În sânul ţărânii, bobul respiră, dă colţ, mijeşte-n
bine ce-mi trebuie. Îmi oferă necondiţionat, exact atât Lumină. Şi bob lângă bob, alcătuiesc un ogor, o câmpie.
cât am nevoie. Bună de sădit cruci în pământul de cer pentru cei care
Scrierile mele nu mai sunt strigătul în deşert as- râvnesc la viaţa veşnică.
cultat doar de câţiva oameni. El pătrunde carcasa tru-
pească până la acea mladă de inefabil dinlăuntru. Şi Poezia prispei şi a pridvorului
mişcă. Mişcă inimile, minţile. Mişcă suflete. Ar putea
să mişte şi munţii. De ce prispa casei exercită asupra creatorilor o
Emoţionează, produce uşoare frisoane. Şi asemenea nostalgie? Prispa moromeţiană e locul de
inundă cu acea bucurie freatică, în stare să schimbe desfăşurare a epopeii ţărăneşti, nu câmpul cu roadele
omul din adâncuri. Nu e mai puţin adevărat, însă, că oa- lui. E locul unde se adună noaptea familia pentru somn.
menii văd doar rezultatul. Nu se simte travaliul, nu se E locul unde prietenii fac politică, descifrează articolele
văd lacrimile, sudoarea şi uneori, picăturile de sânge. de ziar şi discursurile regelui sau ale lui Nicolae Iorga,
Nu se vede că poetul scrie uneori în genunchi pentru că „cel cu doi creieri”, şi află ce mai e nou prin ţară. E locul
trupul nu-i mai permite altă poziţie fără dureri atroce, unde perceptorul vine să-şi încaseze fonciirea. Locul
din pricina statului prea mult aplecat deasupra paginii. unde Guica vine să-şi reverse ocările şi blestemele pen-
Nu se vede ceaţa din ochii împăienjeniţi de citit şi de tru Ilie, pentru Catrina şi „puturoasele alea” – Ilinca şi
scris pe o pagină virtuală. Nu se vede nimic din toate Tita.
acestea. Aşa şi trebuie. Aşa se cuvine. Prispa e lăcaşul gândurilor patriarhului casei,
Scriitorul e însă şi el om şi nimic din ce-i ome- coşmarelor lui Niculae Moromete, alergat de Bisisica
nesc, nu-i este străin, aşa cum spunea F.M. Dostoievski. prin mărăcini. Locul de îmbrânceală şi hârjoană a
Are şi el nevoinţe. Are îndoieli, are spaime. Uneori îl fraţilor mai mari: Paraschiv, Nilă şi Achim. Prispa e o
încovoaie durerea, oboseala, setea şi foamea. Are ne- componentă esenţială a casei ţărăneşti. Aşezat pe trep-
voie de odihnă, de aer, de apă. În special, de medica- tele ei, îţi macini frământările şi-ţi rememorezi viaţa.
mente, de întăritoare, de vitamine trupeşti şi sufleteşti. Acolo se iau hotărâri decisive şi tot de acolo pornesc
Pentru energia consumată în actul sacru al scrierii, el spre Bucureşti, cei trei băieţi, cu oile şi cu caii, ca să nu
trebuie să aibă rezerve, surplusuri de substanţe inefabile se mai întoarcă niciodată. Locul unde Niculae Moro-
ca să-l ridice din nou la starea de om. mete citeşte marea literatură şi marea filozofie univer-
A fi scriitor nu e lesne. Mai curând e o dovadă de ero- sală, deschizând ochii spre o lume de necuprins cu gân-
ism. Cineva spunea că trebuie să ai oase tari. Am simţit durile. Şi tot pe prispă, tinerii se iubesc noaptea, după
asta din plin. Dar şi când scrierea e gata, el aşteaptă ce toţi ai casei au adormit, în serenadă de greieri.
reacţiile. Moromete e omul prispei. Prispa e locul lui pre-
dilect, de unde priveşte oamenii ce trec pe drum, salu-
tându-l sau înjurându-l cu prietenie. Prispa e locul unde
se bea tutun.
O mică lume sub stele. Aici contemplă conste-
laţiile şi pândeşte răsăritul încă înainte de ivire. Prispa
e scăparea omului, când îl surprinde furtuna, ploaia,
50
ninsoarea. Noi jucam „Omul negru” şi „Bara-n foc”, pe de văzut cu ochiul liber. Îţi trebuie chiar un ochi special
prispa grecilor, unde era scăparea. Tot acolo era locul să observi, cât s-a înălţat un om sufleteşte! Iar materia-
unde se mijea şi apoi se scuipa în jocul „De-a ascunse- lele de construcţie, vai! Trebuie foarte bine alese, îmbi-
lea cu luna”. nate şi aşezate pe o temelie solidă. Se ştie de altfel că,
Noi n-am avut prispă. Căsuţa părintească era la orice construcţie începe cu temelia. Dacă aceasta nu e
nivelul solului din pământ galben, tare ca piatra. Pragul trainică, nici edificiul nu va dura prea mult, ci se va nă-
delimita afara de înăuntru. rui la prima furtună. Constructorii de suflete trebuie să
Toată viaţa mi-am dorit să am o prispă. Să ies fie ei înşişi nişte persoane foarte puternice, brave, cura-
pe ea după ploaie şi să admir curcubeul. Să fac bărcuţe joase, cu o inimă mare şi sinceră. Ei trebuie să fie nişte
din foi de caiete dictando şi să le dau drumul prin curte. modele perfecte şi trebuie să aibă o putere de muncă şi
Oricum, casa noastră era cu faţa spre apus. De aceea, un spirit de jertfă foarte mari. Mitul constructorului im-
eram aproape tot timpul pe prispa grecilor, gospodari plică de asemenea jertfa de sine. Constructorul nu tre-
care se grăbiseră să facă 11 copii, tovarăşii mei de joacă. buie să-şi precupeţească timpul şi energia, forţa, iubirea
După mai bine de jumătate de veac, încă mă sa nemărginită. Nu trebuie să spună niciodată: n-am
visez în curtea şi odăile lor, mai ales în ultima, unde timp, n-am bani, n-am putere. Fie că e noapte sau zi,
dormeau găinile şi unde domnea o harababură grozavă. iarnă sau vară, vânt, chiciură, zăpadă, furtună, el trebuie
Tot ce nu mai era de folos, era depozitat acolo, claie să se facă pe sine însuşi pod, punte, cărămidă, temelie
peste grămadă. O adevărată artă să te strecori printre la edificiul său propriu şi la cel al aproapelui, să pună
aceste „buclucuri” şi să te piteşti când jucai de-a ascun- umărul la nevoie, să-l sprijine, să se facă pe sine aco-
sul. periş pentru cel slab şi turn de scăpare, zid de plângere,
Viaţa a trecut pe nesimţite. Au rămas aminti- scaun de mărturisire. Un constructor de suflete trebuie
rile, unele vii, altele înceţoşate. În urmă cu ani, am decis să întruchipeze toate virtuţile: să aibă plămada de suflet,
să le imortalizez cum mi-a venit mie mai bine. A ieşit atât de diafană, atât de fragilă.
cartea „O gură de copilărie” sau Vârstele CezAriondei, Privindu-şi cu luare aminte opera, el va şti să-i
Editura Arionda, Galaţi, 2006, cu desenele Angelei Ci- vadă toate denivelările, asperităţile, colţurile şi va şlefui
oltan Zainea, – în versuri, pe care am scris-o dintr-o su-
flare şi ai cărei protagonişti sunt copiii grecilor şi toţi
pescarii din mahalaua Mazepei, vecină cu strada Râpei.
Pe atunci, străzile aveau nume specifice: Cazărmii, Ro-
mână, Militară, Roşiori, Vadul Cazărmii, „11 Siret” ş.a.
Pe Vadul Cazărmii la numărul 7 locuiam noi, iar Grecii
la numărul 5. Gard în gard, escaladat zilnic în doi timpi
şi trei mişcări. Curtea lor, curtea noastră, de vreme ce
domnul Grecu mă considera a 8-a lui fată. La fel de
zbânţuită, stând mai mult în copaci decât pe pământ, ca
să am o perspectivă.
Multe poveşti am aflat eu pe prispă. Pe unele
le ştiu şi azi. Pe altele, le-am uitat şi le-am pus pe seama
prispei, care era precum traista cu poveşti, eventual po- Nicolae DINA
tirul cu amintiri. Important e că au rămas undeva, con-
semnate. Cuvinte pentru urmaşii altora.
Echilibru și spirit constructiv în actul
Constructor de suflete
critic
Fiecărui om îi place să construiască ceva. Încă Activitatea la catedră îl va fi obligat și îl va fi
de mici li se dezvoltă acest simţ al construcţiei, al clă- obișnuit pe profesor, mai mult decât pe studentul la Fi-
dirii unui univers propriu, pe care să-l lase în urmă. Unii lologie de cândva, Corneliu Vasile, la un exercițiu critic
construiesc case, poduri, biserici, proiectează tuneluri, permanent asupra operelor literare prevăzute (sau nu) în
autostrăzi, spitale, universităţi, alte edificii. E frumos să programele și manualele școlare, dovadă fiind cărțile
treci prin oraş şi, ca arhitect sau constructor, să-ţi admiri sale concepute în sprijinul elevilor de liceu (un compen-
propria operă. Uneori nici nu-ţi vine să crezi că din min- diu de literatură și două culegeri de teste pentru bacala-
tea ta, din mâinile tale, au ieşit asemenea minuni arhi- ureat și admiterea la facultate), exxplicându-se, în felul
tectonice: zvelte, suple, majestuoase, în diverse stiluri, acesta, dorința și hotărârea de a aborda critica literară,
care mai de care mai frumoase. În povestea noastră însă, deși devenise cunoscut ca poet, primit ca atare în USR
este vorba despre altfel de constructori şi arhitecţi. De (Filiala București – Poezie, 2003), precum și ca proza-
constructori de suflete. Edificarea unui suflet e infinit tor.
mai dificilă decât a oricărei construcţii. Pentru că ea du- Bun cunoscător al fenomenului literar contem-
rează toată viaţa, nu se termină niciodată şi e foarte greu poran, în general, dar, mai ales, al celui așa-zis „pro-
51
vincial”, în special, Corneliu Vasile nu ezită să publice extrem de reușită, în contextul sărac și simplist al poe-
în reviste din țară sau din diaspora, cronici, recenzii, ziei contemporane”, după cum afirmă Ion Catrina, vor-
note de lectură, articole, tablete, eseuri despre cărțile bind despre creația lirică a lui Corneliu Vasile.
confraților săi literați, mai mult sau mai puțin cunoscuți, Dintre volumele comentate, trei aparțin unor
toate alcătuind sumarul ultimelor două volume în care poeți originari din Teleorman. Ion Georgescu, manifes-
cultivă o critică obiectivă și constructivă, echilibrul fi- tând „un puternic atașament[…]față de locurile natale,
ind principala trăsătură a judecăților sale de valoare, din părinți și strămoși, cărora le dedică unele poezii” și
moment ce reușește să disocieze elementele și ideile va- acordând „un spațiu vast naturii și poeziei iubirii”, este
loroase de unele neîmpliniri ale autorilor lor. Această un „creator de atmosferă convingător”, ale cărui creații
preocupare a devenit una obișnuită la un cititor pasionat „sugerează perenitatea artei și literaturii, subliniind în-
și avizat, concretizându-se în câteva volume, începând crederea autorului în valorile spirituale și morale”. Flo-
chiar cu teza sa despre viața și opera scriitorului Geo rea Miu, autorul volumului „Muzeul cu nemărginiri”,
Dumitrescu, teză cu care a obținut titlul de Doctor în aparține „peisajului liric românesc de astăzi” ca un
Filologie (cum laudae) în anul 2005, publicată sub titlul „poet care cunoaște bine mecanismele poeziei și este
„Scriitorul vremii, vremea scriitorului” (2010). înzestrat în acest domeniu artistic”, dovadă fiind nume-
Cu un spirit critic remarcabil și cu o claritate roasele volume publicate anterior. Dincolo de „livresc,
peremptorie a aprecierilor sale, Corneliu Vasile găsește viață cazonă, timp și destin, ecourile biblice” prezente
tonul cel mai potrivit în evaluarea creațiilor despre care în volumul „Iar o luăm de la capăt?”, poetul Cornel
simte impulsul de a scrie, exprimând judecăți de valoare Basarabescu „este strâns legat de universul școlii, pe
din care sunt excluse negativismul, demolarea și, cu atât care îl combină cu cel interior, cu starea lirică, elemen-
mai puțin, superficialitatea. De aceea, se remarcă aten- tele livrești datorându-se pregătirii sale filologice și mai
ția acordată fiecărui scriitor, cărții acestuia, lecturate cu rar lipsind din discursul poetic”, dovedindu-se un „scri-
acribie pentru a descoperi ideile importante, stilul și itor cu un vast orizont literar și lingvistic”.
măiestria artistică, aspecte necesare pentru a individua-
liza autorul în ansamblul literaturii contemporane, în Și pentru că, într-un in-
activitatea sa de cronicar urmărind faptul că „fiecare terviu, afirmă că „eu nu diso-
(scriitor, n.n.) își construiește un anumit destin literar ciez Capitala de locuri care
prin muncă, efort, sacrificiu, prin armonizarea proprii- mustesc de talente literare, cele
lor înclinații cu posibilitățile de a-și face cunoscute căr- mai apropiate fiindu-mi zonele
țile”, cum însuși afirma într-un interviu (2017). Olteniei, Teleormanului și Bu-
zăului, unde am mulți prieteni,
În primul dintre cele scriu despre cărțile lor”, și în
două volume la care ne refe- proaspătul volum „Semne și în-
rim, „Acreditări livrești” semne de carte” (Editura
(Editura Editgraph, Buzău, Editgraph, Buzău, 2019), apar
2017), practică o critică de în- câteva cronici ale volumelor de versuri aparținând tele-
tâmpinare prezentând peste ormănenilor Iulian Bitoleanu, „un poet conștient de
douăzeci de cărți, de antologii efectul timpului asupra ființei omenești, ca și de eterni-
și de almanahuri, aparținând tatea unor valori ca adevărul, aspirația spre înălțimi, do-
unor scriitori și publiciști, mai rința de perfecțiune, dragostea și armonia cu natura”,
cu seamă din provincie, con- Florea Burtan, al cărui volum, „Tren printre zodii”,
vins că „și în orașele mici sunt evidențiază un poet „dăruit pentru a scrie versuri pline
oameni foarte bine pregătiți, de simțire, stăpânind bine meșteșugul scrierii” și care
demni de a fi menționați între cei mai importanți în do- acordă aceeași atenție „anotimpurilor, vegetației, dru-
meniul lor”, dar mai puțin vizibili, deoarece „neșansa murilor, trenurilor și, în primul rând, oamenilor, femeia
de a fi cunoscuți de publicul larg rezidă în condițiile ocupând un loc special prin frumusețe și caracter[…],
economice, sociale și (mai ales) politice”, cum afirmă cu un nimb de bunătate și lumină”, iar epigramistul Vali
într-una dintre cronici. Volumul este structurat în trei Nițu este „o fire creativă, inventivă, vioaie, o personali-
părți distincte, prima intitulată „Cărți”, urmată de cele tate foarte pricepută și apreciată de cititor, ca și de con-
trei „Interviuri” și împlinită cu cinci articole grupate frații din literatura umoristică”.
sub titlul „Culturale”, acestea din urmă referindu-se la Din Teleorman, istoricul literar Stan V. Cristea
câteva monografii ale unor localități sau lăcașuri de se bucură de cea mai mare atenție, în cele două volume
cult, festivaluri literare sau reviste importante din Sudul fiindu-i consacrate patru cronici referitoare la extrem de
literar. valoroasele și extinsele sale studii despre viața și opera
Cele mai multe cronici se referă la volumele lui Marin Preda, autorul lor fiind remarcat prin acribia
aparținând genului liric, poezia fiind marea sa dragoste, documentării, el „adunând mărturii și comparând decla-
el însuși fiind autorul unor asemenea volume în care rații și documente, amintiri, evocări, manifestări cultu-
„dincolo de paleta largă abordată, realizarea este una rale”, multe dintre ele inedite, toate cărțile respective
52
fiind „de mare întindere”, necesitând „un mare volum măsură, cu talent și chemare, cu un limbaj adecvat, sine
de muncă și căutări, aducând lucruri noi despre viața și ira et studio, pentru că, la rândul său, îi iubește, deopo-
ideile marelui prozator”, fapt pentru care autorul lor, trivă, pe scriitori și pe cititori.
„prin priceperea, pasiunea și devotamentul față de cul-
tură își binemerită locul de frunte”. Reflecție și rafinament în actul critic
Fiindu-i „foarte apropiat sufletește” și „având
atâtea afinități cu Buzăul, cu autorii buzoieni, bucuros
de prietenia sau măcar de cunoștința tuturor”, Corneliu
Vasile are în vedere și cărțile unor poeți originari din
acest ținut, prezente în volumul „Acreditări livrești”.
Astfel, Marin Ifrim (căruia îi acordă și un interviu inse-
rat tot în acest op) este „un poet talentat, care a publicat
multe volume de versuri, ca și de evocări, proză etc.,
fiind o personalitate literară și culturală de valoare”, Ni-
colae Gâlmeanu scrie o poezie care „dezvăluie un suflet
sensibil la problemele grave ale contemporaneității”, iar
poeta Gina Zaharia „are acel har, rar întâlnit, al spunerii
sentimentelor proprii de dragoste și comuniune” în spa-
țiul destul de îngust „al literei și cuvântului”.
Proza buzoiană este ilustrată de scriitorul textu- Reputat profesor, Doctor în Filologie, semnatar
alist Gheorghe Iova, cel asupra căruia s-a dezlănțuit teal unor manuale și auxiliare școlare pentru gimnaziu și
roarea „singurei orânduiri sociale admise și impuse” în liceu, Marin Iancu este și un cunoscut prozator, eseist,
România din anii comunismului, a cărui carte, „Ciun- critic și istoric literar, membru al USR, atent și sensibil
gamații”, prezintă acele „vremuri de teroare, cu institu- la operele scriitorilor români de ieri și de astăzi. I-am
ții și cutume de neînchipuit”, iar Titi Damian este pro- citit (și folosit la clasă) lucrările didactice și articolele
zatorul remarcabil al cărui volum, „Călător”, dincolo publicate în revistele cu profil didactic, dicționarul per-
de faptul că degajă „sentimentul dominant de patrio- sonajelor lui Marin Preda (1995), realizând pasiunea
tism, de respect pentru tradiție”, evidențiază talentul și acestui ardelean pentru prozatorul teleormănean, con-
pasiunea adevăratului scriitor, natura sa de „artist și de cretizată prin alte trei volume, prin rubrica „Moromeți-
cetățean aparținând spațiului românesc și limbii ro- ana” din revista „Caligraf” unde, de aproape doi ani, își
mâne”. publică cercetările despre „Marin Preda. Personaje ig-
Zona de origine a criticului literar, Oltenia, este norate”.
reprezentată, în cele două volume, de prozatorul C. Vo- Atent la detaliu, lector profund și posesor al
inescu, a cărui carte, „Bomba lui Țeparu”, surprinde so- unui simț critic rafinat și responsabil, cercetător acribic,
cietatea contemporană cu mediul său „viciat, grosolan, Marin Iancu publică, în anul 2019, trei volume cuprin-
al hoților și agramaților, al sperjurilor și al celor la- zând eseuri critice, cronici, note de lectură, evocări ale
comi”, cu umorul specific oltenesc, „izvorât din brazda scrierilor a peste o sută de autori români, contribuind,
curată, care nu iartă contrafacerile și pervertirea unor astfel, la promovarea literaturii naționale de ieri și de
personaje”, precum și de prozatorul Ion Catrina cu lu- azi.
crarea în două volume, „În vârtejul timpului. Articole”, Primul dintre acestea este „Marin Preda, el în-
primul ipostaziind pe autorul „admirator înzestrat cu al- suși. Reflecții, opinii literare, confesiuni și pilde mo-
truism al câtorva autori locali”, iar al doilea fiind o cu- rale” (Editura Editgraph, Buzău), în care, minuțios și
legere de cronici despre romanele sale care subliniază sapiențial, Marin Iancu este un critic documentat, din
„personalitatea sa literară, destinul literar, inspirația din moment ce „observațiile morale și reflecțiile” marelui
realitate, măiestria construirii intrigii și personajelor”, prozator sunt extrase din toate scrierile acestui „creator
talentul său de narrator. de o frapantă actualitate”, observând că ele pornesc de
Citind cronicile și tabletele din cele două vo- la firea interogativă și introspectivă a omului, devenind
lume ale lui Corneliu Vasile, se constată că ele sunt „meditații de o surprinzătoare originalitate și actualitate
scrise în sprijinul cititorilor de proză și poezie și că au- asupra destinului omului în contemporaneitate”. Volu-
torul își respectă profesiunea de credință, potrivit căreia mul relevă un cercetător pasionat de opera predistă, dor-
„atitudinea criticului literar, a cronicarului[…]trebuie nic de a cunoaște și de a împărtăși întreaga spiritualitate
să fie pozitivă, constructivă, să explice, să descifreze, a unui scriitor preocupat de complexitatea universului
să facă previziuni, să stabilească filiații, nicidecum să-l uman, autorul unui indeniabil act de cultură, de refe-
«desființeze» pe autor”, fiind convins că actul critic are rință pentru istoria literară românească.
și un caracter didactic, pentru că, odată publicată cro- Un al doilea volum, semnificativ chiar prin ti-
nica literară, aceasta devine un mijloc de învățătură, atât tlul său, „Evocări și comentarii critice”, publicat la ace-
pentru scriitorul analizat, cât și pentru critic și cititor. eași editură, este structurat în cinci părți. Prima parte
Iar criticul literar Corneliu Vasile o face cu asupra de conține evocarea unor personalități literare ale secolului
53
al XIX-lea (Ion Codru Drăgușanu, G. Barițiu, Ion loc de cinste, se află Eugen Ionescu, Ion Brad, Gabriela
Creangă, I.L. Caragiale) sau ale celui următor, dintre Melinescu, Grigore Vieru, George Astaloș, Nicolae
care amintim doar pe Octavian Goga, Tudor Vianu, G. Dan Fruntelată, urmați de alții aflați în plină activitatea
Călinescu, la aceștia adăugându-se scriitorii români din creatoare printre care remarcăm și șapte stihuitori talen-
diaspora, cum ar fi Panait Istrati, Eugen Ionescu, Emil tați din Teleorman, avându-l în cap de listă pe Zaharia
Cioran și alții, studii în care istoricul și criticul literar se Stancu, cel trecut demult în neființă, dar model pentru
completează, primul prezentând unele date biografice și mulți condeieri de astăzi, prezent cu antologia realizată
momente semnificative din viața lor, iar celălalt - ope- de Mircea Moț („O sută și una de poezii”), „o carte de
rele, comentând principalele idei și aspecte desprinse cuceritoare poezie[…], o imagine cronologică a deve-
din acestea. Partea a doua este consacrată unor mari nirii expresiei poetice unui talent autentic, care, odată
personalități ale literaturii din Ardeal, cu deosebire din cu tradiția poeziei românești, exprimă noutatea și mo-
mediul universitar clujean, autorul evidențiind aportul dernitatea acestei tradiții”.
acestora, în calitate de critici și istorici literari, poeți sau Theodor Răpan este văzut în ipostaza de „sone-
prozatori, în promovarea literaturii române. tar”, continuator „cu adevărat spectaculos” al unei
Prieten al Teleormanului, Marin Iancu nu trece vechi tradiții românești, sonetele din volumul, „Pas în
cu vederea contribuția lui Stan V. Cristea la cercetarea doi. De trei ori 33+1 Iconosonete”, reunind „teme și
vieții și operei lui Marin Preda, prezentând unul dintre idei fundamentale[…]precum viața și moartea, iubirea
cele patru volume dedicate scriitorului siliștean, „Marin și păcatul, uitarea și amintirea, speranța și disperarea,
Preda. Repere biobibliografice” (2012) ca pe un „eve- norocul și chinul, condiția umană și frumosul etern”,
niment literar de anvergură”, catalogându-l drept exe- autorul lor fiind „un poet autentic ajuns la maturitatea
gezi monumentum aere perennius pentru valoarea sa sa creatoare”. Cornel Basarabescu, „un poet plin de
excepțională. Se opre;te ;i la monografia referitoare la fantezie”, este „un liric înclinat spre reverie, a cărui re-
revista „Meandre” aparținând aceluiași cercetător, con- flexivitate își are izvoarele într-o cultură bine sedimen-
siderând-o „un îndreptar pentru cercetătorul literar, o tată în structura ființei sale «pe aripi de pegas»”. Și li-
sursă de informații” asupra „actualității cultural-lite- rica feminină teleormăneană este reprezentată prin Iuli-
rare” din Teleorman. Din Teleorman îl remarcă și pe ana Paloda Popescu, o poetă dăruită cu un „talent des-
regretatul prozator Gheorghe Stroe, căruia îi analizează criptiv din descendența parnasienilor”, a cărei creație se
volumul, „O sacoșă de cărți”, singura „carte de critică distinge prin „lirismul de factură profund tradiționalistă
literară” care evidențiază „rigoarea observațiilor și pu- până la cele mai moderne viziuni și tehnici de elaborare
terea de expresie a comentariilor susținute cu aceeași textuală”, în timp ce, revenind la genul liric după câteva
obiectivitate și lipsă de complexe”. experiențe epice, Doina Cherecheș se arată ca „un poet
În celelalte părți evocă pe eseiștii și criticii lite- suveran pe mijloacele sale și pe registrul afectiv și idea-
rari Paul Zarifopol, Vasile Pârvan, Pompiliu Constanti- tic preferențial”. Domnița Neaga, este „o voce poetică
nescu, Mircea Vulcănescu, Petru Comarnescu, preocu- înzestrată, cu un registru tematic complex și de o sur-
pați în „a defini specificul național din perspectiva sin- prinzătoare maturitate artistică”, versurile sale eviden-
tezei de cultură și de artă”, adevărați „deschizători de țiind o „voce lirică plină de sensibilitatea unei armonii”,
drumuri în gândirea modernă românească”, de gruparea detașându-se printr-un „scris delicat și seducător” și
din jurul revistei „Albatros” și rolul ei în evoluția poe- printr-un „stil desfășurat în fraze și structuri de evidentă
ziei românești, precum și de „Bibliografia românească expresivitate”, în timp ce Nicoleta Milea este poeta în
modernă”, aducând completări și rectificări ale unor ale cărei volume se distinge „profilul unei voci lirice
date eronate. profunde și de o mare îndrăzneală în expresie”, cu o
În aceste studii, Marin Iancu se dovedește un mare „îndemânare versificatorie”, întrucât dovedește
mare iubitor de literatură, un fin analist, elaborându-și „largi disponibilități pentru un registru tematic larg și
punctele de vedere cu rafinament, reflectând asupra ide- cu vizibile preocupări[…]în planul expresivității și acu-
ilor exprimate, cultivând un original comentariu nuan- rateții imaginilor care să sprijine poetic apetitul refle-
țat, ca urmare a unei lecturi profunde, simțul său estetic xiv-interogativ”. Criticul subliniază și „sensibilitatea li-
fiind evident în aprecierea operelor personalităților evo- rică de tip nostalgic și sentimental în sensul autentic ro-
cate cu respectul cuvenit celor care au contribuit la evo- mantic” a lui Florea Burtan în volumul „Tren printre
luția și la modernizarea literaturii române din toate tim- zodii. Poeme de odinioară”, poet „romantic incurabil,
purile. nu doar prin poezia pe care o scrie]…], cât și prin tem-
Rigurozitatea și modernitatea actului critic se perament, prin firea sa duioasă, de om visător și întot-
observă cu asupra de măsură și în volumul „Cronicar deauna înnobilată de o seninătate grav-scrutătoare a stă-
de ocazie. Poezie și proză” (Editura Bibliotheca, Târ- rii de conștiință artistică”.
goviște) conținând analize ale volumelor de versuri, de Urmărind să releve valoarea în sine a operelor
proză sau de istorie literară aparținând literaturii ro- prin reale judecăți de valoare evidențiind o lectură apro-
mâne contemporane. fundată a acestora, Marin Iancu se ocupă și de proza a
Prima parte a cărții, „Fețele poeziei”, are în ve- 17 scriitori, fie ea ficțională, fie aparținând literaturii de
dere genul liric, reprezentat de 38 de poeți, între care, la graniță, cu preponderență memorialistică, precum
54
scrierile lui Ion Dodu Bălan, Barbu Cioculescu, Mihai

Stan, Emil Simion, încântat de harul de naratori talen-
tați, de calitatea de portretiști cu un excelent simț este-
tic, dar, mai ales, de măiestria cu care îmbină mijloacele
genului memorialistic cu cele narative.
Printre prozatorii evocați se află și teleormă-
neanul Constantin T. Ciubotaru, cu două volume, unul
de proză scurtă, celălalt un jurnal de călătorie în Țara
Sfântă. Primul, „Delicatețuri contemporane”, surprinde
„faptele de viață ce jalonează existența umană” într-un
„registru comico-satiric”, iar al doilea, „Shalom via Do-
lorosa”, surprinde „imaginea unei realități mitice, fabu- Dumitru SÂRGHIE
loase, a locurilor care «ni l-au dăruit pe Iisus Hristos»”.
Criticul literar pasionat de opera predistă nu se
dezminte, capitolul „Moromețiana” având ca temă Opera lui Pan Vizirescu* – un adevărat
„Modernitatea unei capodopere”, în speță „Morome- tezaur literar
ții”, cuprinzând portretele unor personaje, începând cu
(Scriitori uitați și recuperați)
Ilie Moromete, prin care prozatorul „a adus în literatura
română imaginea insolită a lumii rurale, a țăranului cu
inteligență fină”, ca „un portretist cu un excepțional Județul Olt este un tărâm românesc încărcat de
simț al observației”, capabil să creeze „un număr impre- o istorie culturală fascinantă, încă nepusă în valoare de
sionant de personaje surprinse în atitudini caracteris- culturnicii zilei, iar Slatina este un oraș printre ale cărui
tice”. mari personalități pe care le-a dăruit posterității se află
Remarcabil este eseul dedicat ediției a doua a și cărturarul naționalist Pan Vizirescu. E obligatoriu și
cărții lui Stan V. Cristea, volumul „Marin Preda. Anii moral ca ultimului mare gândirist al României să-i pună
formării intelectuale (1928-1948)”, stârnindu-i admira- cineva în valoare opera, personalitatea, precum și con-
ția pentru „disciplina și rigoarea[…], crezul profesional tribuția sa la dezvoltarea limbii române. De aceea, Stu-
și neobosita voință de a se supune unui îndelung trava- diul monografic pe care-l am în vedere în viitorii trei
liu de bibliotecă” ale autorului, rezultatul fiind una din- ani și care se intitulează „Pan Vizirescu – Destin tragic
tre „cele mai complexe” lucrări dedicate „unei aseme- salvat prin creație” (acesta făcând și obiectul unei teze
nea personalități creatoare excepționale”. de doctorat) este un demers util noilor generații, junimii
Exegezele lui Marin Iancu sunt relevante prin Oltului și nu numai, pentru a cunoaște opera acestui ro-
analiza consistentă, prin multitudinea modalităților de mân integral, care a stat ascuns de gloanțele bolșevis-
evidențiere a stilului, a mijloacelor expresive, a harului mului, în podul unei case din Slatina, cale de 23 de ani.
artistic cu care autorii își realizează creațiile, subliniind Fenomen unic în istoria literaturii române și poate a lu-
bogăția tematică și fondul lor ideatic. Este un critic lite- mii.
rar sistematic, cu forță de pătrundere în intimitatea cre- Ipoteza acestei cercetări științifice este dată de
atoare a scriitorilor, datorată culturii formată de-a lun- existența unei opere literare autentice, originale, care a
gul zecilor de ani de studiu, de lectură, de acumulare, asigurat în condiții potrivnice fenomenul de continui-
din calitatea de intelectual rasat și de lector avizat, din tate al limbii române. Opera publicată a lui Pan Vizi-
moment ce comentariile sale moderne sunt realizate în rescu, înainte și după „abolirea Monarhiei” (ca să utili-
perfectă cunoștință de cauză, cu rafinament artistic și zăm o formulă comunistă), până în anul 2000, când
profesionalism, fără laude de conivență, fără negări ca- acesta a plecat la stele (poezie, teatru, proză, articole
tegorice, fără verdicte irefutabile. culturale, sociale, de critică și note memorabile în re-
vistele Gândirea, Bilete de papagal, Familia, Muncito-
rul Național Român, Floarea de foc etc., înregistrări ra-
dio și video, conferințe, prelegeri, critică literară, co-
mentarii și diverse alte genuri de însemnări din epoca
lui Carol al II-lea și cea a „marilor ticăloși”) sunt o che-
zășie a patriotismului, talentului și statorniciei unui
mare creator plecat de jos de tot, din Branețul Oltului
nostru secular.
Printre depozițiile și mărturiile pe care le voi
consemna în viitoarea mea lucrare, un fragment impor-
tant va fi acela al sintezei interviului luat muzei scriito-
rului, poeta rondelurilor și sonetelor, Claudia Voicu-
Biblioteca „Rotonda valahă” lescu, care trăiește în București și care și-a urmat Ma-
estrul la majoritatea manifestărilor culturale (cenacluri,
55
conferințe, simpozioane literare), toate puse la cale în Pan Vizirescu și procesul ziariștilor „naționaliști”
boema bucureșteană, de slătineanul nostru, dimpreună
cu ultimii aristocrați ai românismului, care mai supra- „Socotesc o binecuvântare că am venit pe lume
viețuiseră închisorilor comuniste și ororilor Securității în acest neam, că n-am fost deviat în altă parte. Aparte-
ceaușiste. Avem în vedere și mărturiile Marilenei Ro- nența mea la neamul românesc este, într-adevăr, o bu-
taru, ziarista Regelui Mihai I, precum și cartea de inter- curie și un dar ceresc.” (PAN VIZIRESCU)
viuri a lui Zoltan Röstaș, „Strada latină nr.8”, dar și Când Alexandra Sidorovici, soția lui Silviu
multe alte surse de documentare inedite, pe care mi le- Brucan (Sașa Bardenko) îl acuza pe slătineanul nostru,
au pus la îndemână urmașii lui Pan Vizirescu, dar și is- scriitorul și ziaristul Pan Vizirescu „de crimă de
toricul literar Nicolae Scurtu. dezastrul țării, prin săvârșirea de crimă de război”, în
Voi folosi metode de cercetare, precum analiza celebrul proces al celor 14 ziariști ”naționaliști”, sem-
intrinsecă a textelor marelui scriitor român, analogii, nele „lumii noi” plăsmuite de Uniunea Sovietică își ară-
comparații, asocieri, prezentând astfel cititorilor o vizitau sfâșietorii colți ai bolșevismului. Prezența Armatei
une sintetică a operei sale. Un studiu de caz care se im- Roșii în țara noastră, consecințele dezastruoase ale celui
pune este acela al unui text tulburător și revelator, apă- de-Al Doilea Război Mondial, hotărârile luate la Yalta
rut în 1928, în „Bilete de papagal”, text intitulat „Din și instalarea comuniștilor la putere, toate acestea trebu-
scorbură”, și semnat cu pseudonimul Sandu Plavie. Ma- iau să găsească niște țapi ispășitori, pe care noua orân-
joritatea textelor sale sunt impregnate de un concept au- duire trebuia să-i pedepsească exemplar, în fața popo-
tohtonist luminos, intitulat în epocă „Naționalizarea rului...
idealurilor românești”, brevetat fiind de Constantin Ră- Mai întâi, au fost vizați ziariștii, în special cei
dulescu Motru. care s-au remarcat prin atitudini publice, în celebrele
Voi prezenta și contextul istoric și social în care cotidiane ... Universul, Curentul, Porunca Vremii, Gân-
Pan Vizirescu și-a desfășurat activitatea scriitoricească, direa. Acestora li s-au pus în cârcă faptul că ar fi generat
de profesor și de șef de cabinet al altui mare profesor, în societatea românească naționalismul extremist și le-
scriitor, ziarist și patriot român, Nichifor Crainic, care gionarismul, care, la rându-le, ar fi servit hitlerismului
a fost ministrul propagandei în Guvernul Antonescu. și fascismului. Au fost judecați aspru de acel fantomatic
Acest capitol se va numi simbolic „Viața și activitatea. Tribunal al Poporului, ca fiind criminali de război, an-
Drumul spre labirint” și va puncta sintetic epocile pe tisemiți, antisovietici, antidemocrați...
care le-a traversat Pan Vizirescu, anume perioada inter- Lotul celor 14 ziariști și cărturari, am putea
belică, apoi cea totalitară, comunistă, dar și epoca ma- spune, formați la școala lui Dimitrie Gusti și a lui Con-
rilor emanați post decembriști, noi cei de azi având pri- stantin Rădulescu Motru era alcătuit din: Stelian Po-
vilegiul de a-l fi cunoscut pe marele moralist în carne și pescu, directorul „Universului”, Pamfil Șeicaru, direc-
oase, Sfinxul de la Bârza plecând în eternitate, la vârsta torul „Curentului”, Ilie Rădulescu, șef la „Porunca Vre-
de 97 de ani, în anul de grație și dizgrație 2000. Gene- mii”, Nichifor Crainic, fondator al „Gândirii”... Lângă
rația lui a străfulgerat istoria României și poate repre- aceste mari celebrități jurnalistice s-au aflat și alți cori-
zenta un reper moral pentru tineretul studios și patriot fei ai presei interbelice, precum: Romulus Dianu, Ro-
al României noastre de azi, aflate pe buza prăpastiei. mulus Seișan, Ion Rădulescu, Radu Demetrescu-Gyr,
Generația lui Pan Vizirescu a promovat prin cultură și Ilie Popescu-Prundeni, Alexandru Hodoș, Grigore Ma-
religie înaltele idealuri românești, făcând acest lucru noilescu, Pantelimon Vizirescu, Aurel Cosma, Vladi-
sub amenințarea călăilor staliniști. mir Christi...
Vom pune opera marelui nostru slătinean în lu- „Legea nr. 312, din 4 aprilie 1945 i-a declarat
mina gândirii unor înalte personalități științifice, jurna- pe toți aceștia vinovați, fiind judecați în procedură de
listice, literare, filosofice, precum Dimitrie Gusti, Nae urgență de către Tribunalul Poporului. Cei aflați în țară
Ionescu, Petre Pandrea, Pamfil Șeicaru, Eugen Ionesco – Stelian Popescu, Pamfil Șeicaru și Vladimir Christi,
(iată, alt slătinean uriaș) Emil Cioran, Radu Gyr, I.D. (...) au fost arestați și degrabă judecați. Actul de acuzare
Sârbu, Vasile Voiculescu, Ion Pillat, Constantin Rădu- – semnat de dr. Petru Groza și de Gh. Tătărescu, la 17
lescu-Motru, Nichifor Crainic etc. Vom demonstra că mai 1945 – i-a găsit vinovați pentru că „prin articole din
opera publicată și nepublicată a slătineanului nostru ziare, broșuri sau conferințe, s-au pus în slujba propa-
este un adevărat tezaur literar, iar lucrarea în sine va re- gandei fasciste sau hitleriste și au contribuit prin acțiu-
prezenta un act de justețe istorico-literară. Vom lua în nea lor la susținerea unui regim odios și a unei politici
calcul și studierea documentelor de la CNSAS, cu pri- externe nefaste, politică ce trebuia să aibă drept conse-
vire la Pan Vizirescu, dar și ale unui alt scriitor slăti- cințe antrenarea României într-o aventură dezastruoasă
nean, ucis de Securitate, pe trecerea de pietoni, în anul și prăbușirea politică și militară a țării.” (Ioan Opriș –
1979, anume Demetru Iordana, cel care a lăsat posteri- Procesul ziariștilor „naționaliști”, 22 MAI – 4 IUNIE
tății romanul „Fata doctorului Ambrozie”, făcând o pa- 1945, ed. Albatros, București, 1999).
ralelă între cei doi... Bineînțeles, păstrând proporțiile și Din acel moment, libertatea presei din România
ținând cont de calibrul literar și filosofic mult mai înalt a încetat, cei învinuiți au primit închisoare pe viață sau
al lui Pan Vizirescu. pe zeci de ani, ziarele „Adevărul” și „România Liberă”
56
s-au așezat în solda regimului bolșevic, zeificând Ar- comunismului și cu condamnarea acelui lot de 14 zia-
mata Roșie și Uniunea Sovietică. riști români, din rândurile cărora a făcut parte și slăti-
Deși în cazul lui Pan Vizirescu nu s-a găsit ni- neanul nostru de la Bârza.
cio probă incriminatorie, el a fost condamnat la închi- A fost adeptul dependenței de idei de la om la
soare pe viață. Miraculos și unic, în istoria literaturii om și de la națiune la națiune. A iubit libertatea și de-
Europei și, poate, a lumii, scriitorul, jurnalistul și patri- mocrația, dar, ca și lui Petre Țuțea, îi displăceau „cire-
otul slătinean Pan Vizirescu a scăpat de pedeapsă, as- zile democratice”, considerând că democrația are un
cunzându-se, cale de 23 de ani, în „podul casei, situate singur cusur: lipsa criteriului axiologic! Singur, în
în vecinătatea Primăriei Slatina...” penumbra celor 23 de ani de izolare, nu a stat nicio zi
fără gând și nicio zi fără faptă. Acolo, în singurătate a
Un erou al minții scormonit trecutul, a trăit religia creștină la o tempera-
tură maximă (În podul casei în care s-a ascuns, a scris
acel roman religios nepublicat „Păcătoasa sau Fiica lui
Iisus”), în acea ascunzătoare și-a lămurit destinul, înăl-
țând, astfel, prin scrisul său la lumina lumânării, statui
de adevăr și de lumină. Zguduitoarea sa credință româ-
nească poate fi sintetizată în exact ceea ce a dorit el pen-
tru țara sa: viață în lumină, frământare metafizică,
muncă și creație.
Așa cum spunea Vasile Netea despre istoricul
literar, scriitorul și criticul Gheorghe Bogdan-Duică, în
cartea „Viața și opera lui Gheorghe Bogdan-Duică”,
cum că acesta a ars incandescent pe vatra trainică a du-
hului românesc, o vatră pe care au ars neîntrerupt nă-
dejdile noastre cele mai înalte și unde, de la Coresi în-
coace, cultura românească s-a afirmat necontenit”, tot
Pe scriitorul și ziaristul slătinean Pan Vizirescu așa a ars și conjudețeanul nostru, în inima sloiului de
l-au preocupat literatura, estetica, morala, filosofia, pe- gheață care s-a numit comunismul adus în țară cu tan-
dagogia, sociologia, istoria, etnografia, folclorul și, bi- curile sovietice. În carnea și sângele lui Pan Vizirescu a
neînțeles, politica...Aportul său de luptă cu graiul, cu trosnit neamul românesc, valorile naționale etice și mo-
condeiul și cu dragostea de patrie l-au condus într-o rale, el rămânând un pisc al Oltului, peste care timpul
„scorbură” unde a stat ascuns 23 de ani de ochii Secu- nu trebuie să mai treacă nepăsător ca până acum.
rității comuniste. Toată viața lui, s-a luptat cu erorile și Poemele sale scapără și azi, ideile sale sunt sur-
întunericul spiritual al patriei române, dorind, cu orice prinzătoare și azi, duhul său patriotic se așază nobil
preț, înălțarea morală și spirituală a neamului românesc. peste aspirațiile noastre naționale de azi, viața și opera
Sufletul românesc a fost considerat de Pan Vizirescu ca sa reprezintă și azi viața și opera unui slătinean care a
fiind cea mai mare energie națională a poporului român. făcut cinste, prin jertfa sa, poporului român!
Fără a fi nicio secundă șovin sau antisemit, a
făcut eforturi însemnate pentru debarasarea culturii ro- Etnicul la Pan Vizirescu – expresie a
mânești de influențele străine, încercând, alături de ge- naționalismului românesc de fond
nerația sa, să facă lumină în câmpul literaturii și să cre-
eze o sinteză a spiritualității autohtone. Evoluția lui su- Pan Vizirescu a fost captivat din plin de acele
fletească s-a desăvârșit în acea „scorbură”, în care a să- manifestații ale spiritualității românești dominate de
lășluit 23 de ani. Acolo, s-a dezvoltat din sine însuși. A ideea autohtoniei, fenomene care aveau rolul de a dimi-
făcut parte dintr-o grupare de intelectuali români care, nua discordanța dintre formă și fond care s-a produs în
în epocă, „scăpărau de idealism”, ca să citez o sintagmă societatea românească, odată cu introducerea zorită a
a cărturarului Vasile Netea, scriitor și istoric român. A civilizației apusene, dominația civilizației occidentale
luptat împotriva răului, a fost un martir, dar și un birui- și ofensiva culturală a marilor puteri. Acest curent de
tor asupra răului. Scrierile sale, cele importante, dar și autohtonizare a culturii noastre viza continuitatea isto-
cele mai puțin importante, reflecțiile, poezia sa religi- rică și spontaneitatea spiritului românesc, precum și
oasă, piesele de teatru, interviurile, editorialele din re- cultura populară care dă sensul culturii moderne. Prima
vistele vremii, romanele sale etc., întregesc o icoană a linie care s-a autohtonizat în această perioadă a fost li-
unui scriitor slătinean religios și patriot a cărui operă a teratura, apoi istoria și filozofia. Înaintemergătorul
fost pe nedrept neglijată de responsabilii culturali co- acestor concepte a fost Nicolae Iorga, după care a urmat
muniști, dar și de cei post decembriști ai României. El Vasile Pârvan, cel care le-a conturat monumental. A ur-
trebuie să rămână în conștiința tinerelor generații un fe- mat apoi „Personalismul energetic” al lui Constantin
linar în întunericul care a urmat odată cu instalarea Rădulescu Motru, care a subliniat conștiința despre sine
însăși a societății, legând direct cultura de această
57
conștiință. Pentru prima dată intervine aici introspecția, 1944 – Tiparul Institutului de Arte grafice „Dacia Tra-
ca furnizoare de date, sugestii și ipoteze care reies din iană”, SOC. AN.)
opera unui autor. La rândul său, Dimitrie Gusti vorbește despre
Metafizica pe care-o întâlnești în câmpul mis- faptul că onor cultura română poate să întărească „fron-
terios al operei lui Pan Vizirescu poartă toate aceste lu- tierele noastre spirituale”: „Națiunea română, care as-
mini de reflector ale cărturarilor citați mai sus, lumini piră să se afirme în lume, trebuie să intensifice la maxim
care vizează corelațiile sociale, secretul eului și forma- cultura, singura în stare să-i întărească frontierele spiri-
rea personalității. tuale și veșnice, ca o compensație a mutilării provizorii
Scopul și finalitatea acestui studiu monografic a frontierelor politice ale statului.”
la care lucrez vizează, pe lângă încadrarea în epocă a Despre sentimentul religios, ordinea metafizică
operei lui Pan Vizirescu și o tălmăcire cât se poate de și cea socială, s-a exprimat și P.P. Negulescu: „În amin-
personală a acesteia, bazată pe propriile mele senzații și tirea istorică de care voiesc a mă folosi, e vorba de unul
idei, pe sinteze logice și pe comparațiile legate de opera din sentimentele mele cele mai adânci și mai puternice,
contemporanilor săi, de influențele metafizicii creștine, de sentimentul religios care, în ordinea metafizică, e tot
de eternitate și transcendent. Se știe că, întotdeauna, atât de sfânt cât este, în ordinea socială, sentimentul na-
conștiința apare înaintea eului și e altceva decât eul. Dar țional.” (P.P. Negulescu – „Conflictul generațiilor și
eul poate deveni parte a conștiinței – chiar și în vis. Eul factorii progresului”, Academia Română. Discursuri de
structurează materialul psihic, pentru a-i da o construc- recepție – 25 mai 1941, În ședința publică solemnă).
ție personală.
În opera lui Pan Vizirescu apare etnicul, domi- Pan Vizirescu despre cum s-a născut spațiul mioritic
nant în scrierile lui Constantin Rădulescu Motru, etni- al lui Lucian Blaga
cul fiind însuși simbolul creației ridicat pe un „piedestal
august”, cum ar spune criticul Vasile Băncilă. Etnicul, Așadar, educat la școala gustiană și înrâurit de
la Pan Vizirescu a fost, de asemenea, expresie a națio- filosofia autohtonismului românesc promovat în acea
nalismului românesc de fond. De aceea, opera lui, sa- vreme de Iorga, Constantin Rădulescu- Motru, Vasile
vuroasă și plină de taine, închide înlăuntru misterul vi- Pârvan, Nichifor Crainic etc., concepția despre lume și
eții și al spiritului lui Pan Vizirescu, ultimul gândirist viață a lui Pan Vizirescu s-a oglindit în opera sa și a
român, oferindu-se, astăzi, ispititor, prin ceea ce a lăsat purtat amprenta acestor mari luminători de cale ai ro-
posterității, acestor generații care nu au avut posibilita- mânismului.
tea să-i citească și să-i cunoască opera. Atributul etnic Aruncând luminile reflectorului timpului mate-
al operei lui Pan Vizirescu s-a manifestat în epocă la o rialist dialectic în care trăim noi azi, s-ar putea ca poe-
altitudine care a conferit culturii și spiritualității româ- zia, proza și opera dramatică a lui Pan Vizirescu să ni
nești o anumită grandoare, ce venea și din esența misi- se pară prolixă și caducă. Dacă, însă, ne aplecăm cu
onară a celebrului „Serviciu Social”, organizat de con- atenția mărită și cu instrucția necesară în astfel de ca-
troversatul Rege Carol al II-lea, o instituție coordonată zuri, vom observa că generoasele sale scrieri, purtând
de marele sociolog Dimitrie Gusti, care a contribuit de- recunoașterea deplină a personalităților de frunte ale
cisiv la luminarea satului românesc. Era vremea când culturii interbelice românești, poartă în ele o providen-
pe frontispiciile școlilor se scria „Veniți să luați lu- țială continuitate a curentului gândirist, căruia i-a apar-
mină”. Domina acel concept privind „naționalizarea ținut atâta amar de vreme, timp în care el, românul in-
idealurilor românești”, un curent tradiționalist și reli- tegral, a mărturisit că „...neamul meu trebuia să poarte
gios fundamentat de Iorga și consolidat de Constantin crucea mântuirii.” (articol de prof. dr. Călin Sămârghi-
Rădulescu Motru. „Satul român nu poate să prospere, țan – 09 aprilie 2017).
fiindcă de nevoile lui n-au înțelegere clasele conducă- În „învălmășeala erudiției” (,,le fatras de l’eru-
toare ale statului român.”, spunea filosoful, eseistul și dition”, cum ar spune francezul), înrâurit de „Persona-
pedagogul Onisifor Ghibu, un alt român „greu de glo- lismul energetic” al lui Constantin Rădulescu - Motru,
rie”, din perioada interbelică, cum ar zice filosoful Petre opera sa s-a manifestat plenar în sensul spiritualității ro-
Țuțea. mânești, în ideea autohtoniei, căutând să diminueze, pe
Spunea Pan Vizirescu: „ Socotesc o binecuvân- cât posibil, „discordanța dintre formă și fond, care s-a
tare că am venit pe lume în acest neam, că n-am fost produs în societatea românească, odată cu introducerea
deviat în altă parte. Apartenența mea la neamul româ- zorită a civilizației apusene.”, așa cum ar spune filoso-
nesc este, într-adevăr, o bucurie și un dar ceresc.” Spu- ful, pedagogul și eseistul Vasile Băncilă, un alt nume
nea Onisifor Ghibu: „O nație trebuie, pe deasupra, să greu al epocii interbelice.
iasă din comun și să nu se mărginească a împrumuta Din ceea ce a lăsat Pan Vizirescu posterității, se
bunuri spirituale de la alții, ci trebuie, la rândul lui să se desprind învățături care țin de rolul societății, de core-
creeze. (...) Prea mult abuz s-a făcut de aptitudinea Ro- lațiile sociale și de secretul eului, în formarea persona-
mânilor de a se adapta la culturile străine. (...) Este tim- lității umane. În câmpul misterios al metafizicii din li-
pul să lăsăm la o parte adaptările și să ne afirmăm prin rica panviziresciană, deși, la prima vedere, pare una fa-
noi înșine. (Dictatură și anarhie – Onisifor Ghibu, Sibiu cilă, la îndemâna tuturor, găsești o multitudine de taine,
58
care închid înlăuntru misterul vieții și spiritul ultimului românismului și a culturii noastre milenare, către ilumi-
gândirist român. narea țăranului român, îndeosebi în acel timp, în care a
Astăzi, poezia lui Vizirescu se oferă ispititor funcționat „Serviciul social”, conceput de Rege și pus
acestor generații care nu au avut posibilitatea să ci- în practică de marele sociolog Dimitrie Gusti, a cărui
tească și să dezlege creația acestui emblematic poet an- misiune istorică a fost aceea de a ridica satele patriei din
ticomunist, așezându-se cuminte și indelebil, în memo- înapoiere. Edificator pentru viziunea lui Pan Vizirescu,
ria prezentului, fiindcă este legată de eternitate și tran- cu privire la minoritățile naționale, stă chezășie un frag-
scendent. Etnicul din creația lui Pan Vizirescu, ca și la ment din interviul acordat de acesta lui Zoltan Rostaș,
Constantin Rădulescu - Motru, reprezintă chiar simbo- apărut în anul 2009, în volumul de interviuri „Strada
lul creației, ridicat pe un „piedestal august” (Vasile Latină nr. 8”, la „Editura Curtea Veche”.
Băncilă) și o expresie a naționalismului românesc pe «Și, deci, vedeți dumneavoastră, manifestări au
fond. Fără a cădea în extrema dreaptă, Pan Vizirescu își fost, în general, în toată intelectualitatea românească, și
așază creația pe temeiuri etnice autohtoniste, fără a ne- Regele Carol al II-lea a găsit – că nu era prost, era foarte
glija modernitatea, vizând, așa cum am mai spus, nați- inteligent – că accentul acesta al politicii pentru sate
onalizarea idealurilor culturale românești, teză ce de- este extraordinar de binevenit. Extraordinar de bineve-
curge din curentul tradiționalist și religios al „armonis- nit... pentru ridicarea satelor. C-așa se numea acțiunea...
mului metafizic”, teoretizat de Nicolae Iorga și Con- „Ridicarea satelor”. Ridicarea din înapoierea și starea-
stantin Rădulescu - Motru. Dominației civilizației occi- n care se aflau... țăranul român are toate calitățile pentru
dentale și ofensivei coloniale a marilor puteri asupra ca să devină un om înstărit. Ei, și-n primul rând pentru
culturii românești trebuia să li se pună o anumită frână, că este muncitor. În al doilea rând, are ambiția de a se
tocmai pentru a face loc conștiinței de sine însăși a cul- realiza. În al treilea rând, om care-și face familie, și fa-
turii și spiritualității românești. Fiindcă, se știe, cultura milia trebuie întreținută, și știe să-și ia această răspun-
unui neam ține de această conștiință, iar Pan Vizirescu dere. În alt rând, el știe că aparține unui neam și este în
a avut puterea și curajul, în ciuda năvalnicei ofensive a suveranitatea de sânge a acestui neam. Zadarnic spun
internaționalismului proletar, să rămână pe linia patrio- ăia că...rasism și-așa mai departe... Nu facem rasism. Îl
tică trasată de Crainic, Blaga, Voiculescu, Rebreanu, fac cei care-au introdus această formulă, pentru ca să
Cezar Petrescu și alții. „Ăștia făcuseră războiul și ăștia învrăjbească lumea. Există om și om, depinde de felul
au adus o contribuție enormă la ridicarea culturii, fan- cum se manifestă. Am auzit aseară la televizor, și mi s-
tastică... ca un secol a fost ridicarea culturii noastre. a umplut inima de bucurie. Bunăoară, un delegat de la
După ei, veneam noi...veneam noi (...) Păi, așa s-a năs- asociațiile ăstea occidentale, vorbind despre reformele
cut spațiul mioritic al lui Blaga. S-a născut datorită ide- care trebuiesc făcute în legătură cu viața minorităților,
ilor gândiriste...” (Strada latină nr. 8, Editura Curtea spune, zice: „Reformele ăstea să nu ducă la conflicte.
Veche, București, 2009). Luați seama!” Mult adevăr este aicea. Ca-n Serbia,
De altfel, despre sociologia militans pe care a Zice: „Minoritățile cu...populația respectivă să tră-
practicat-o Dimitrie Gusti, Pan Vizirescu spune clar, ca iască... e chestie de suflet și de inimă”. Auziți? Mi-a
apa de izvor: „Sociologia militans. Asta-i definește (lui plăcut aceasta... Să trăiască în bună înțelegere, să se iu-
Gusti- n.a.!) așa de plastic și de simplu activitatea. Că bească ei între ei, zice, și să se ajute ei între ei. Asta este
altfel, sociologia fără această acțiune nu face doi bani. toată filosofia cu minoritățile. Asta este. Nu să vii... hai
Rămâne teoretic. A scos-o din cabinet și a băgat-o...și a să facem o universitate maghiară, pentru că... Ce să faci
mers pe teren. Asta e revoluția pe care a făcut-o Gusti. cu ea, dom’le? Te-ntreb eu pe matale, din punct de ve-
Și nouă ne plăcea. Și ne place. Ne place. Altceva dere practic, ce rost are o universitate maghiară? Decât
este...mai nou în sociologie nu poate veni, după soco- numai o ostilitate față de limba română. Și-această os-
teala mea. Mergi acolo, cum faci cu bolnavul în spital, tilitate pune două ipoteze. Două ipoteze. Unu: dum-
să-l analizezi. Să vezi ce faci cu el, tot așa, a mers cu neata ești incapabil să-nveți limba română, după o mie
țăranul, să-l cunoști în toate. Și acțiunea era fantastică, de ani de conviețuire, ceea ce-nsemnează o minte foarte
era fantastică, însă era paralelă cu mișcarea legionară. redusă, ori dumneata ești de o rea voință atât de groaz-
Asta a fost... ” nică, încât accepți conflicte interetnice pentru acest lu-
cru. Nimeni nu te obligă ca să nu-ți știi limba română,
Despre așa-zisul șovinism al lui Pan Vizirescu să... s-o folosești... asta este... nu s-a pomenit. Cum am
trăit pân-acum, cum...trăim bine. Și eu știu de la unguri,
Pan Vizirescu a fost departe de a fi șovin ori de la unguri știu... Să știți, dumneavoastră, eu am un
antisemit, ca să poată purta în sufletul său curat și reli- prieten ungur, poet. Îi am cartea aicea, cu dedicație. M-
gios ura de rasă care i s-a atribuit pe nedrept de călăii am împrietenit cu el la masă la scriitori. Mă duc eu la
neamului românesc. De altfel, în ciuda ocărilor care i s- masă să găsesc un loc liber, lângă o masă la care era
au adus Regelui Carol al II-lea (unele, într-adevăr, în- numai o doamnă. O doamnă foarte drăguță. „ Doamnă,
dreptățite), din punct de vedere cultural, epoca acestuia zic, e loc aicea?, „Da, poftiți”. Și vine chelnerița să ne
s-a caracterizat printr-o uriașă deschidere către valorile servească. Da, eu zic... „După doamna”. Zice „Nu”.
fundamentale ale lumii civilizate, către promovarea Doamna era soția unui scriitor, care nu era de față. El ar
59
fi avut dreptul să comande, dar ea nu. Așa că... „Uite, robia, cu frica, cu supunerea...” zicea Horea-l nost’, într-
îți dau cartela mea, să servești pe doamna, și pe mine o ecranizare a Răscoalei de la 1784-'85. Cât de bine se
mă servești la liber”. Și-n sfârșit a acceptat aia. potrivesc vorbele acestea cu crezul mocanilor voi-
Doamna, care-a fost impresionată de gestul meu. Deci, neşteni! Robia despre care vorbesc acum eu este maghia-
gest nepremeditat, necalculat, un gest omenesc așa cum rizarea românilor din curbura arcului carpatin. Ai noştri
trebuie să fie. Și vine soțul ei, care-avea dreptul și...și- strămoşi voineşteni au scăpat de hidra aceasta a maghia-
mi spune ceva. Soțul ei mă ia în brațe, mă sărută. Era rizării datorită unor factori subiectivi, dar şi obiectivi.
ungur. Scosese o carte și nu, n-o avea cu el, da' a spus Mereu am fost oameni dârji, hotărâţi, mândri. Am ştiut
când va veni rândul viitor... Ei bine, oamenii ăștia mi s- că ce-i al nostru e cel mai bun şi că ce am căpătat de la
au făcut așa de prieteni mie... Vă spun, când veneau la moşul nostru trebuie să dăm nepotului nostru: limba, por-
București, ea singură spunea: „Nu era nevoie să viu, da tul, obiceiul, dragostea pentru acestea. De asemenea, fi-
am venit neapărat, ca să mai stăm la masă cu domnul ind ciobani, voineştenii au avut avantajul de a nu fi legaţi
Vizirescu”. Ce vrei mai frumos?» de glie, de a nu depinde de truda pe vreo moşie a vreunui
grof. Aşişderea, ei au avut mereu drumul în picioare: vă-
(Fragment dun studiul monografic rau oile în Munţii Vrancei, Buzăului ori alţii, mergeau şi
„Pan Vizirescu – destin tragic salvat prin creație”) în transhumanţă, ajungând până la gurile Dunării şi mai
departe. Acolo au interacţionat cu alţi români, s-au con-
_____________________ vins că românitatea este mare şi frumoasă, nu cum le era
*Pan M. Vizirescu, decanul de vârstă al scriitorilor români. zis când veneau pe acasă, că românul e slugă... Şi de sil-
S-a născut în satul Brăneț, județul Olt, la 16 august 1903. Du- nicia serviciului în armata crăiască scăpau feciorii noştri,
minică, 30 ianuarie 2000, Pan M. Vizirescu a fost înmormân- de multe ori, afundându-se în păduri, în munţi sau în lo-
tat în cripta familiei sale din Slatina. curi ce nu erau sub jurisdicţia ţării de care aparţineau.
Zice o strigătură de joc din Ardeal că: „Decât slugă şi
biriş/ Mai bine la oi pe-Agriş,/ Decât slugă şi cătană/ Mai
bine la oi, cu pană.”
Pe drept cuvânt, ciobanii „au fost cărăuşii ideilor
naţionale şi ideilor de unitate a neamului, precum tot ei
au fost apostolii Unirii Ardealului cu ţara mamă!”
Din punct de vedere etnografic, zona noastră -
„a Râului Negru” (afluent al Oltului, trece pe la nord de
Covasna şi îl are ca afluent pe râul Covasna ce traver-
sează localitatea noastră) – a avut mereu trei deschideri:
către Transilvania, către Moldova şi Dunărea de Jos –
prin trecătoarea Oituz, către Muntenia şi Dobrogea – prin
trecătoarea Buzăului –; se pot spune multe despre dru-
murile de transhumanţă voineşteană, care au fost şi dru-
Prof. drd. Florentina TEACĂ muri ale răspândirii cântecelor, al basmelor şi cre-
dinţelor de tot felul. Deci zona Voineştilor este un nod,
un loc de convergenţă pentru oameni, idei.
Aşa cum reiese dintr-o cercetare făcută în aceste
Aspecte ale folclorului păstoresc din locuri cu studenţii în vara anului 1969, coordonată de re-
Voineștii Covasnei numitul om de ştiinţă, Mihai Pop „…pentru cunoaşterea
mai amplă a contextului de viaţă, a faptelor de folclor,
Voineştii Covasnei reprezintă o comunitate cu nu este suficient numai o cunoaştere a informatorilor, a
tradiţii pastorale importante, frumoase, definitorii. O co- vieţii şi caracterului lor, ci şi cea a colectivităţii pe care
munitate ortodoxă. Frumoasă, unită, care are multe de o reprezintă artistic”. S-a constatat că pe plan demogra-
spus. fic, la dezvoltarea nucleului vechi al comunităţii au con-
Spune aşa de frumos, la anul 1930, etnologul Sa- tribuit „înrudirile prin căsătorie” a voineştenilor cu mo-
bin Opreanu: „Mai rar sate de păstori transhumanţi mai canii localităţilor mărginaşe. Aportul demografic, con-
bine adaptate la condiţiile naturale ale regiunii ca Voi- tactul cu proprietarii de oi din Buzău şi Vrancea au favo-
neştii Covasnei…. Începând cu munţii din jur şi termi- rizat pe cei din Voineşti în ce priveşte păstoritul transhu-
nând cu fiecare picur de apă, drumurile şi potecile mant. Cercetătorul a ajuns la concluzia că tradiţia folclo-
munţilor şi nevoile oamenilor din târgurile şi oraşele din rică de aici trebuie cercetată în contextul raportului de
jur, toate par că din vecie au fost anume întocmite, să dea interferenţă. „Comunitatea voineştenilor este o comuni-
tipuri de sate păstoreşti, în cari totul se petrece armonic tate tradiţională, deschisă influenţelor de care însă nu se
şi vieaţa îşi urmează ritmul ei secular.” lasă copleşiţi ci le acceptă numai după ce le poate inte-
„Ce-i rău în robie, nu-i atâta robia... Rău îi că gra”. Din aceeaşi sursă aflăm precum că locuitorii Voi-
dacă trece pre multă vreme, omu să-nvaţă cu ea... Cu neştilor, ca şi cei din Săcele (Satulung) – Braşov, Breţcu
60
şi Poiana Sărată – Oituz – Bacău erau mari proprietari de Pe mine m-a împânzit
oi, cei din Voineşti deţineau în 1940 peste 50.000 de oi. Lumânare cin’ ţi-a pus?
Sufletul poporului nostru se caracterizează Soarele când a fost sus
printr-o dualitate ancestrală – agricultorul şi păstorul. De-ngropat cin’ te-a-ngropat?
Deosebirile vin din modul şi mediul de viaţă; lăsăm şi pe Trei brazi mari s-au răsturnat
sociologul Traian Herseni să vorbească despre aceste lu- Pe mine când m-a-ngropat
cruri: „Viaţa ciobănească nu cunoaşte felul de trudă tru- Fluieraşul un’ l-ai pus?
pească a plugarului, munca grea a câmpului, mărginirea Pe craca bradului sus
la o bucată oarecare de pământ, peste care trebue să se Şi când vântul mi-o bătea,
aplece mereu, în înţelesul adevărat al cuvântului, arându- fluieraşul mi-o cânta
l, săpându-l, culegându-l. În schimb, nici viaţa de sat nu Oile s-or aduna, pe mine m-or căuta.”
cunoaşte greutăţile păstoreşti, deşi par a fi puţine, alergă-
tura, ploile, furtunile, asprimile muntelui şi lupta directă Evident, „Cine a trăit măcar câteva săptămâni
cu sălbăticiunile. ... Stâna nu cunoaşte sărbătorile, praz- la stână şi a ascultat cântecul din fluier al păstorilor –
nicile, petrecerile; satul nu cunoaşte răgazul, hoinăreala va remarca Simion Mehedinţi – cine a văzut mânatul în
şi gândurile slobode.” strungă, mulsul oilor, porneala lor în urma ciobanului,
Aşadar, în esenţa lui, sufletul românului este ca ieşirea la cină, după anumite chemări ale cântecului,
o frânghie împletită din două părţi: pentru acela nu mai rămâne nici o îndoială, că doina
- Sufletul plugarului – multă aşezare, multă este cel mai autentic reflex al lungii noastre vieţi pasto-
chibzuinţă, multă trudă, mai degrabă supunere şi resem- rale, începând încă din vremea străbunilor daci”.
nare. Zice o poveste că „Dumnezeu când a fost pe pă-
- Sufletul ciobanului – mult patos, mult dor, mânt a păscut oile. El a făcut fluierul şi l-a pus sub lâna
multă nevoie şi ştiinţă de a se descurca în locuri străine, oii; când la tunsul oilor ciobanii au dat de dânsul, Dracul
îndepărtate de sat sau de locurile de baştină, multă râvnă, a căutat să facă şi el ceva, aşa că a făcut scripca, dar ca
mai degrabă rebel. să n-o găsească nimeni a ascuns-o într-o capră... Fiindcă
Acestea din urmă calităţi caracterizează mocanii voineș- fluierul l-a făcut Dumnezeu, aşa-i blagoslovit cântecul
teni. din el să fie plăcut, iar scripca, lucrarea Dracului, să se
Sutele şi miile de ani în care ciobănitul a fost bată de la dânsa.”
modul de viaţă al acestor oameni şi-au pus amprenta asu- Aşadar, Dumnezeu i-a dat mocanului fluierul;
pra psihicului lor: sunt oameni dintr-o bucată – iau deci- când zice din fluier, ciobanul se roagă, plânge, ca în acea
zii într-o clipită pentru că „mai târziu” e de multe ori prea „Doină a ciobanului când şi-a pierdut oile” – vorba lui
târziu când eşti la oi, în sălbăticie; sunt curajoşi – lupul, Goga:
ursul, hoţii, fulgerul ori boala numai cu îndrăznire pot fi
stăpâniţi; sunt credincioşi – tărie în situaţii grele dar şi în „Şi să cânţi un cântec, Laie,
rutina zilnică, doar la Cel de Sus poţi găsi! Cum se cântă-n sat la noi,
De asemenea mocanul voineștean şi, în general Când se tânguie ciobanul
vorbind, ciobanul român, are o minte deschisă, imagina- După turma lui de oi.”
tivă, visătoare; Ovid Densuşianu explică: „Nu mai puţin
trebuie să ţinem samă de migraţiunile păstoreşti când e Dar râde, se veseleşte, saltă atunci când zice de
vorba să explicăm anumite caracteristice ale sufletului joc. Fluierul este confecţionat din lemn de soc, sau –
poporului nostru. Trecerile din loc în loc, traiul de pri- atunci când e făcut de meşteri – din lemn de tei. De obicei
begi, au fost pentru păstori un bun prilej de a ieşi din ţăr- are 6 sau 8 găuri pe care se petrec degetele pentru a da
muriri, de a nu rămânea într-o lume prea îngustă, de a notele muzicale. Notele şi intensitatea sunt date şi din su-
cunoaşte mai mult decât alţii, de a căpăta o viziune întru- flat. Mai înainte vreme cam nu era cioban care să nu ştie
câtva mai largă despre vieaţă”; la fel, Traian Herseni: cânta la „fluieră”. Cântecele nu sunt unele complicate,
„Păstorii au putut să îndeplinească multă vreme funcţia au, în mare măsură, aceeaşi linie melodică pe tot parcur-
de înnoire a vieţii spirituale săteşti, prin prestigiul omului sul; cântatul la fluier se face „după ureche”. Sunt şi unii
«umblat şi care ştie multe», faţă de viaţa aşezată şi de talentaţi, cu ureche muzicală, care performează în
supunere socială a satului.” această artă. Ciobanul cântă atunci când paşte oile – se
Grea încercată este această inimă mare a moca- zice că asta le linişteşte, le face să mănânce în tihnă;
nului voineştean... abia câte o baladă o mai oblojeşte, cântă seara, la stână, după ce s-a terminat treaba, în jurul
abia după ce-o trece dincolo o găsi hodină... focului; cântă în sat la vreo şezătoare, iarna; cântă ne-
„Păsările-au ciripit, pe mine că m-au jelit... poţilor; cântă lui şi cui îl ascultă.
De scăldat cin-te-a scăldat?
Ploile când au ploat
Pe mine că m-au scăldat
De-mpânzit cin’ te-a-npânzit?
Luna când a răsărit
61
Din folclorul păstorilor noştri Şi s-au sfătuit

La apus de soare
Pe el să-l omoare.
Bănişori să-i ia,
Oiţe să-i ia
Şi să le-mpărţească,
Să le răspândească.
Dar o mieluşică
Ea o ocheşică,
Ea mi-i auzea
Şchioapă se fecea,
Ovid Densuşianu opinează că „scopul folcloru- În urmă rămânea
lui este de a ne arăta felul propriu de a simţi al unui po- Şi unde-mi sbiera
por, viaţa lui sufletească în toate manifestările ei mai ca- Locul tremura,
racteristice”, aşadar folclorul este chemat „să ne ducă la Brazii veştejea,
stabilirea de fapte psihologice”; psihologia voineştenilor Iarba se pârlea.
noştri se relevă şi prin manifestările folclorice pe care le Dar stăpânul ei
vom trece în revistă acum. Cârlig răsucea
Între cioban şi folclor există o sinonimie de mare Şi în loc stătea
clasă: Traian Herseni zice că „Ciobanii îşi poartă pretu-
tindeni cântecele şi credinţele şi le răspândesc prin co- Oiţa-ntreba:
municativitatea care e destul de cunoscută. Pentru sat – Oiţă, lăiţă,
multă vreme faptul acesta a putut să însemne singurul Mie drăguliţă,
mijloc de a afla un cântec nou, un cântec din altă parte, De când te-am văzut
alte lămuriri despre lume şi viaţă, sfaturi necunoscute…” Şi te-am cunoscut
Aşadar, mocanul este nu numai creator de folclor, ci şi Aşa n-ai făcut.
un excelent difuzor al acestuia. Mare rost a avut ciobanul Dar nu v-am păscut
român, prin veacuri, în ţinerea limbii noastre, a obiceiu- Tot prin livezi verzi?
rilor, a gândurilor într-o direcţie unitară. Apă nu v-am dat
Tot la această îndreptăţită laudă adusă ciobanilor La izvoare reci?
aducând argumente, spunea Nicolae Muntean că: „Ei Ori nu v-am culcat
sunt aceia, cari înfruntând toate urgiile veacurilor trecute Pe-ale vârfuri-nalte
ni-au păstrat curată limba, cu sfinţenie credinţa, au năs- Unde vântul bate?
cocit portul şi au dat fiinţă cântecelor, jocurilor şi obice- Oiţa-mi grăia:
iurilor; comori cu cari ne mândrim şi cari constituiesc în- – Stăpâne, stăpâne,
săşi fiinţa neamului.” Stăpâniorul nostru
Vorba unui cioban – Gheorghe Fântână Dârdea Ba tu ne-ai culcat
– zice un mare adevăr: „Stâna şi ciobănia au început po- Pe-ale vârfuri-nalte
ezia”, la balada păstorească Mioriţa făcând trimitere. Ca Unde vântul bate
orice comunitate păstorească puternică românească, Şi tu ne-ai păscut
zona Covasna are o variantă proprie a Mioriţei: Tot prin livezi verzi
„Pogoară, pogoară pe plai Şi apă ne-ai dat
Tot nouă ciobani La izvoare reci.
De sunt veri primari Vai, nouă ciobani
Şi cu unul zece. De sunt veri primari
El e streinor Ei că s-au vorbit
Cu oiţe multe Şi s-au sfătuit
Câte pietre-n munte La apus de soare
Atâtea-s cornute, Să mi te omoare
Câte pietre-n cale Bănişori să-ţi ia,
Atâtea-s mioare, Pe noi să ne ia
Câte pietricele
Atâtea-s mieluşele. Să ne împărţească,
Vai, nouă ciobani Să ne răspândească.
De sunt veri primari Stăpânul grăia:
Ei că s-au vorbit – Oiţă, oiţă,
Mie drăguliţă,
62
De m-or omorî
Voi mi-ţi îngropa
În târla oilor,
În jocul mieilor,
În dosul stânii
Să-mi aud câinii.
Cârligelul meu
Voi că mi-l veţi pune
Stâlp la căpătâi,
Iar cu mângâiere
Fluieraş de soc
Ce-mi zice cu foc
Voi că mi-l veţi pune
Sub uşa târlei
Vântul când o adia
Fluierul mi-o mişca Una dintre cele mai cunoscute producţii folclo-
Fluierul mi-o zice rice voineştene este Sântilia – de aici rezultă un întreg
Oile s-or stânge material de analizat: vers, cântec, joc, artă dramatică,
Pe mine m-or plânge port, gastronomie şi altele. Prezentăm aici aspecte legate
Cu lacrimi de sânge. de dans – joc, la voineşteni: prilejul nu era, desigur, nu-
Ah, străin de mine mai de Sântilie.
Mult străin în lume Cu toate supărările, cu toată obida, când se în-
Nici un ajutor cing mocanii voineşteni la joc, nici Cel de Sus nu-i poate
De la Dumnezeu opri – că nici nu vrea! Atunci ei uită de toate, trăiesc
Şi stăpânul meu.” viaţa, trăiesc clipa:
„Ia-uzi una, futu-i muma
C-am uitat râsu şi gluma!
În varianta covăsneană, lipsesc alegoria morţii, Şi-ncă două-ntr-amândouă
apoteoza ciobanului, întâlnirea cu maica bătrână, portre- La ţaţa cu rochie nouă
tul ciobanului, nunta mioritică şi cadrul nupţial. Numărul Nici nu ninge, nici nu plouă
ciobanilor este 10 şi nu 3, ca în majoritatea celorlalte va- Nici noaptea nu cade rouă!
riante. Apar două expresii referitoare la caţă (bâta cu câr- Şi-ncă trei la vericei!
lig), neîntâlnite în niciuna din variantele cunoscute. Fi- Şi-ncă patru, că nu-i dracu
nalul conţine o notă de înstrăinare, de asemenea neîntâl- C-a mâncat lupii mânzatu!
nită în alte variante ale Mioriţei. Aşadar Mioriţa covăs- Las’ să-l mânce, mânce dracu
neană, încadrându-se în peisajul variantelor acestei ba- Că face Joiana altu!
lade româneşti tipice, are şi elemente particularizante. Şi-ncă cinci că n-am opinci
Mai găsim acest motiv al înstrăinării şi în altă Că le-am rupt jucând aici
creaţie a covăsnenilor. Deloc uşor este să fii cioban – o
aflăm din stihurile voineştenilor; câteodată se mai întâm- A rămas încreţitura
plau şi „evadări”: Să şteargă fetele fura!
Şi-ncă şase că n-am cămaşe
„Sărac, sărăcuţ de mine C-am avut-o şi-am băut-o!
Crescut tot prin mâini străine Ş-am avut una de câlţi
Mă băgai ca cioban slugă Mi-au rupt-o fetele-n dinţi!
Îmi dete caţă şi glugă Şi încă şapte, n-am de toate!
Luai oile-n porneală Şi-ncă opt că n-am cojoc
Să le duc la păşuneală Că l-a pus mama pe foc
Lupi-n goană le luară Ca să nu mai merg la joc!
Jumătate le mâncară Şi-ncă nouă flăcăiaşi!
Când văzui la cea din urmă Şi pe-a zecea să n-o laşi!”
C-o să rămâi fără turmă
Pusei cuşma pe teşilă Simţim cum atmosfera se încinge, ritmul devine
Cu gândul la băutură tot mai impetuos, inima tresaltă de fericire: lumea este
Plecai la crâşmă pe urmă...” toată şi întreagă numai a ciobanului!
„Hai la brâu, la brâu, la brâu
Şi la secerat de grâu
63
Foicică foaie lată Asta-i horă, nu-i brezească

Ascultaţi băieţi comandă Cine ştie s-o pornească
Ca s-o luăm cu toţii-odată S-o pornească când şi când
Şi iar verde matostat Să nu meargă sugrumând.
Hai cu brâul la săltat Şi iar verde mărăcine
Şi-nc- o dată uşurel
Uită-te ţaţo la mine
Şi-nc- o dată mărunţel Şi de-ţi pare că joc bine
Uite aşa şi tot aşa Să-ţi dai fata după mine
Să nu ne râdă lumea Şi de-ţi pare că joc rău
Că noi nu ştim a juca. Să-i dai drumul pe părău
Şi iar verde trei spicele Că acolo merg şi eu!
Şi mi-o schimbă-n pintenele
Bate, bate la papuc Şi iar verde-un arţăraş
Să mă duc la Câmpulung.” Aş iubi un ciobănaş
Că sara aduce caş
Dinineaţa urdă dulce
Mă sărută şi se duce!”
Aspecte privind folclorul păstoresc din Voi-

neştii Covasnei au fost studiate de Nicolae Bucur în de-
ceniul al șaptelea al secolului trecut. Acesta aprecia:
„Expresie necesară a unui plin vital nedezminţit, strigă-
turile ori cântecele de joc se constituie într-un tablou po-
licrom înfăţişând structura gândirii şi simţirii omului din
popor. Frecvenţa strigăturilor apare deosebită şi la jo-
curile ciobanilor din Voineşti-Covasna – numiţi prin
aceste locuri, aşa cum arătam, mocani – în care instru-
mentul muzical obişnuit e fluierul, instrument cu modu-
laţie armonioasă deosebită şi cu o amplitudine redusă şi
interesantă a sunetului. Cu cât orchestraţia jocului se am-
plifică, cu atât şi rolul strigăturilor se reduce în mod fi-
resc. De bucurie sau de necaz, omul de la ţară, în vârtejul
jocului, „strigă” sau „cântă”, accentuând astfel ideea de
sincretism a creaţiei folclorice. Strigăturile auzite în iarna
anului 1965 de la ciobanii Vasile Olteanu şi Grigore Ba-
lea nu sunt legate direct de mişcările dansului, – aici ex-
presia deosebită o capătă stările sufleteşti ale dansatori-
lor, sentimentele lor de dragoste sau ură, de mândrie, de
ironie sau de compătimire faţă de alţii, gândirile lor des-
pre soartă şi lume.”
Oamenii acestor locuri îşi exprimă dragostea de
viaţă, ataşamentul faţă de meseria lor, faţă de mediul
natural în care trăiesc, vorbind elogios de ocupaţia tra-
diţională, păstoritul:
La Sântilie, în anii ’70
M-a făcut mama la stână
Uşurel şi bun de gură.
„Foaie verde trei scaieţi
M-a făcut lângă coşar,
Hai la horă măi băieţi
Tocmai bun de căluşar.
Care ştiţi, care puteţi,
Mândri-s feciorii la noi,
Care nu, mai rămâneţi.
C-au crescut pe lângă oi.
Că-s feciori din multe sate
S-au crescut pe lângă stână
Şi joacă fiecare cum poate.
Ş-au mâncat brânza cea bună.
Şi-s feciori din gospodărie
Sau:
Pe la noi, pe la mocani,
Şi joacă care cum ştie.
La trei case cinci ciobani,
Frunzuliţă de-avrămească
Pe la noi, pe la oieri,
64
La o casă feciori, trei, la lumină prin strădania a doi pasionaţi oameni de cul-
Toţi înalţi şi subţirei tură care s-au întâlnit pe tărâmul ştiinţelor etnologice
Mor fetele după ei. puse în slujba relevării adevărului. Căci dacă, apăsaţi
sub vremi, oamenii tac zgomotos, a sosit ceasul în care
Considerate mai mult cântece, şi în părţile lo- „pietrele” istoriei şi tradiţiei acestui neam strigă tăcut şi
cului, unele piese devin mesaje de dragoste, ori reflecţii cuminte, fiecare din locul pe care i l-a hărăzit uitata ne-
în legătură cu iubirea, menite să fie înţelese numai de uitare.
anumite fete sau flăcăi şi să creeze între ei o comunitate Volumul, structurat pe două părți distincte, re-
sufletească: uneşte cele mai importante studii semnate de cei doi au-
tori, privind folclorul literar şi muzical, cultura şi spiri-
Joacă mândruţa mea bine, tualitatea şi, poate cel mai important lucru, mărturia
Şi mă-nvaţă şi pe mine, existenţei şi vitalităţii românilor din spaţiile pe care le-
Că de când eu am plecat, au stăpânit în decursul istoriei lor bimilenare pe acest
Am uitat şi de jucat, pământ, printre subiectele tratate aflându-se și zona lo-
Am jucat doar lângă stână, calității Covasna. A doua parte, Bibliografie generală
Când făceam brânza cea bună. selectivă, care cuprinde 2080 de titluri însemnând refe-
Am jucat doar cu măciuca, rințe, adnotări, indice de nume și de localități, se rapor-
Lângă oi doar cu tătuca. tează la o perioadă de 155 de ani, între 1855 și 2010 și
(Culese de la Nicolae Popica, 60 de ani, 1965) este rezultatul unui uriaș volum de cercetare, așa cum
Sau: mărturisesc chiar autorii în Argument.
De când la oi am plecat, Așadar, lucrarea Tezaur de etnografie şi folclor
Şi fietili m-au uitat, în judeţele Covasna şi Harghita, de Nicolae Bucur şi
De când la oi eu m-am dus, Constantin Catrina reprezintă una dintre cele mai impor-
Feti de sama mea nu-s. tante surse bibliografice în studierea folclorului păstoresc
Şi oi pleca la alţi-n sat, din Voineștii Covasnei. De asemenea, o sursă importantă
Că la noi s-au măritat. o reprezintă cercetările abordate de Constantin Secară în
(Culese de la Grigore Balea, 56 de ani, 1965) volumul Situația actuală a folclorului muzical în comu-
nitățile românești din zona arcului intracarpatic, Editura
Constanta etică a cântecului este bucuria de a- Muzeului Național al Literaturii Române, București,
ţi demonstra ţie şi altora că viaţa trebuie trăită, aceasta, 2013, care face o sinteză a cercetărilor/ culegerilor de
dintr-o convingere intimă, ancestrală. folclor din zona Covasnei. Alături de sursele edite, tre-
buie cercetate și cele inedite: documente de arhivă, ma-
Mocanii de pe la noi nuscrise. Un astfel de izvor prețios îl reprezintă culegerea
Se pricep grozav la oi, de folclor a prof. Aurel-Vasile Hulpoi – Folclor, manus-
Vara cât e de zăduf cris, Voineşti-Covasna, 1968.
Bagă brânza la burduf.
Să vii la vară la Goru Desene de Alexandrina Elena Cășunean-Vlad
Mănişca şi Penteleu
Să vezi ce brânză fac eu;
Că dau caşul la răvar
Ajutat de mânzărar,
Să trimitem la oraş
Brânză de burduf cu caş.
Volumul menționat mai sus, Tezaur de etnogra-

fie şi folclor în judeţele Covasna şi Harghita, de Nicolae
Bucur şi Constantin Catrina, este, așa cum reiese și din
titlu, un adevărat tezaur, aflat la îndemâna cercetătorilor
(etnografilor şi folcloriştilor), bibliografilor, studenţilor
de la facultăţile de etnologie şi turism, elevilor din liceele
de specialitate etc., o recunoaştere directă, prin cercetare
şi documentare, asupra valorilor etnofolclorice existente
în arealul celor două judeţe: Covasna şi Harghita, autorii
stăruind asupra bibliografierii revistelor, ziarelor, anua-
relor (alte tipărituri) româneşti şi maghiare profilate sau
cu atenţie specială pentru problemele cu conţinut etno- Invitație de Primăvară, în Parcul „Rotonda valahă”.
grafic şi folcloric. Un tezaur adânc îngropat în colbul Lectură plăcută!
arhivelor, al bibliotecilor şi al muzeelor este scos acum
65
a vânturilor ce le bântuiau, aceste ținuturi rămâneau izo-

late.”
În acest scenariu de basm se desfășoară trama
unei mame şi a fiicei sale, Victoria şi Ana, ale căror des-
tine dramatice, neîndurătoare, impresionante, par că se
repetă într-un fascinant circuit al faptelor și întâmplări-
lor aflate la limita dintre mit și realitate. Ana, rodul unei
fulminante nopți de iubire dintre Victoria și Traian, tâ-
nărul pădurar din satul Rebra, va fi urmărită de umbra
păcatului acestora, dar și de refuzul tatălui de a o recu-
noaște, fiind stigmatizată de mamă prin puterea bleste-
mului. «În folclor, blestemele sunt formule încărcate
Mihaela MERAVEI de o putere magică care sunt rostite pentru a evoca o
nenorocire sau pentru a atrage mânia lui Dumnezeu
asupra cuiva, atunci când persoanele care se folosesc de
Peregrin prin sufletul cuvintelor ele sunt supărate pe cineva. Victor Kernbach consideră
că blestemul este un „act de magie lexicală, prin care se
Realismul magic și fantasticul de tip popular invocă mânia sau urgia unei divinităţi asupra unei făp-
turi, unui obiect, unei acţiuni, adesea în scop de răzbu-
Numele proza- nare sau dintr-un motiv justiţiar subiectiv”.» (Prof. dr.
toarei Dora Alina Roma- Florin Dorcu, „Descântec și blestem – Forme ale dis-
nescu, în viața de zi cu zi cursului magic în opera lui Mihai Eminescu”).
Saveta Georgescu, a prins Personaj marcant al romanului, Ana cucerește
putere literară cu fiecare atenția cititorului prin lupta susținută, nu doar pentru a-
nou roman apărut, fiecare și dobândi un statut egal cu forța intelectuală, pe măsura
nouă poveste fiind o pro- inteligenței sale, ea știe mai multe limbi și are o capaci-
vocare cu rădăcini în viața tate de memorare egală cu hărnicia și dârzenia caracte-
reală, surprinzând aspecte rului, dar și prin puterea iubirii și a iertării de care dă
sociale, psihanalitice, rea- dovadă, în primul rând vizavi de primul incriminator
liste, dar și suprarealiste, din viața sa, Victoria, dar și vizavi de oameni. Ea reu-
mitice, care ilustrează în șește să-și păstreze cu temeritate demnitatea, dar și pu-
mod salutar realismul ma- ritatea sufletească, pe parcursul multor întâmplări me-
gic și fantasticul de tip popular cum este cazul romanu- nite să o îngenuncheze. Ca și mama ei, dar, poate, și
lui Blestem, Editura Livingston, 2016, despre care cri- urmare a blestemului și urii, pe care mama i le-a aruncat
ticul Ion Roșioru, notează pe coperta a patra că este „ro- adesea în față, tânăra va avea parte de aceeași experi-
manul care dă adevărata măsură a talentului prozatoarei ență nefericită, îndrăgostindu-se de Gelu, soțul priete-
imbatabile în a pune în ecuație epice studii de caz, pri- nei sale din copilărie, dăruindu-se acestuia o singură
lejuind nemiloase radiografii ale societății contempo- noapte, când o furtună turbată i-a ținut prizonieri în casa
rane, confruntate cu o gravă confuzie a valorilor mo- pădurarului (al cărui ginere era Gelu) de pe Dealul Sâm-
rale, culturale, familiale, relaționale, religioase, econo- nelui.
mice, politice, sociale și etnice.” Viziunea realist-obiectivă a romanului Bles-
Născută în inima Ardealului, pe lângă Năsăud, tem, definită de problematica vieții și de aspectele soci-
mai precis în comuna Rebra, scriitoarea Dora Alina Ro- ale ale narațiunii, dar și aceea a fantasticului de tip po-
manescu, își revelează dorul de plaiurile natale în scri- pular, prin trimiterile la miturile, datinile și folclorul ro-
erile sale, frumusețile locurilor de baștină fiind nu odată mânesc din poveste, m-au dus cu gândul la Ion, a lui
cadrul desfășurării acțiunii, oamenii locului și întâmplă- Liviu Rebreanu, în care relația narator-personaj este
rile lor devenind izvorul de inspirație al autoarei. „Re- evidentă. Și în cazul acestui roman, naratoarea este om-
bra este înconjurată de dealuri acoperite cu păduri dese niscientă, știe mai multe decât personajele sale, dar și
de fag și stejar, străbătut de râul cu același nume în care omniprezentă, dirijându-le întocmai unui regizor uni-
se varsă zeci de izvoare. (…) Majoritatea locuințelor se versal, conform unui destin prestabilit. Realismul nara-
află pe dealuri, prin locuri pustii unde, în afară de cei țiunii vine din amploarea tematicii sociale pe care o are
care trăiau acolo, nu mai vedeai picior de om străin. Oa- la bază. Dora Alina Romanescu a creat prin Victoria și
menii își construiau case și adăposturi unde aveau pă- Ana, personaje tipice a două categorii sociale distincte,
mânt, fără să le pese că sunt departe de sat de lume. (…) amândouă aflându-se în relație cu mediul în care tră-
Cel mai departe de sat erau Dealul Sămnelui și dealul iesc, cum și personajele secundare care relaționează cu
mare, iar aici întâlneai numai adăposturi pentru animale mediul și natura, ca de exemplu tatăl vitreg al Anei, Va-
în care locuiau și oameni pe timpul verii. Toamna co- sile, pentru care creșterea oilor ori făurirea unei fântâni
borau în sat, deoarece iarna, din cauza zăpezilor mari și
66
din dragoste pentru ființa pe care a crescut-o și pe care Tirul lui Dorian Stoilescu – un simbol plurivalent al
o idolatrizează, reprezintă ocupațiile principale. emigrantului român
Tema centrală a romanului devine tema desti-
nului unei femei care va lupta pentru supraviețuire. Spe-
rând să-și găsească ceva de lucru, Ana va accepta să se
întâlnească cu o persoană nou cunoscută, de origine
sârbă, care-i promitea o angajare pe măsura profesiei
obținute în urma absolvirii Facultății de Litere unde stu-
diase mai multe limbi internaționale. Vrania se dove-
dește a fi un traficant de fete care o va răpi pe Ana și o
va duce în Serbia, de acolo în Macedonia, aceasta fiind
vândută din proxenet în proxenet, dar și brutalizată, în-
fometată, oropsită din cauza refuzului de a se lăsa pradă
unei astfel de practici. „Ana era atât de slăbită încât ago-
niza. Nu realiza dacă visează ori chiar i se dă să mă-
nânce şi să bea. Ba da, bea apă pe săturate. Cine-i indi-
vidul care o priveşte cu atâta insistenţă? Nu, nu-l cu-
noaşte, nu l-a văzut niciodată. Bărbatul se apropie şi în- Printre debuturile editoriale ale anului trecut,
cepe să o pipăie. Ana sare speriată în picioare. Individul unul mi-a atras atenția în mod special, cel al poetului
se năpusteşte asupra ei, dar ea se apără ca o leoaică. Îl Dorian Stoilescu, cu volumul în fața tirului, apărut la
Editura AGOL cu un text escortă semnat de Ana Blan-
zgârie, ceea ce-l enervează foarte tare şi începe să o lo-
vească cu palmele, cu pumnii, cu picioarele, ca scos din diana, care impune cititorului talerul lui zeiței Themis,
minţi. Fata ripostează în continuare, dar nu pentru mult spre aflarea unor adevăruri săpate în povestea, aparent
timp, pentru că se prăbuşeşte la pământ, în timp ce mas- cunoscută, a emigrantului și condiției acestuia prins în-
culul îşi vărsă furia fizică şi verbală asupra ei…” tre granițele altei țări, dar și a aventurii plecării lui peste
Valoarea socială a romanului este subliniată, cu hotare.
atât mai mult, de faptul că prezintă aspecte din viețile Dorian Stoilescu, gălățean din naștere, este o
proxeneților români și internaționali, ale traumelor la persoană universală, având în vedere că are trei cetățe-
care sunt supuse fetele tinere care, din naivitate, cu sau nii: română, canadiană, australiană, cele mai importante
fără consimțământ, se lasă atrase de visul morgan al locuri din viața sa sunt: Galați, București, Toronto și
unor joburi de dansatoare. În scurt timp, acest vis se Sydnei, acum este stabilit în Australia și are privilegiul
spulberă, transformându-se într-o cruntă realitate și de a fi lector în educație în cadrul Western Sydney Uni-
versity, Australia. Tocmai transparența poveștii face
într-o formă de exploatare, fetele fiind abuzate, maltra-
tate, silite să se prostitueze. credibilă poezia lui Dorian, sinceritatea cu care își ex-
Pânza deasă a cabalelor, planul complex al depune în versuri prozaice trăirile și emoțiile desprinse
mersului epic, nenumăratele clipe de suspans desprinse din întâmplări autentice din viață. Metamorfoza prin
din neprevăzutul care domină destinele actanților, dar care trece instanța lirică este acaparatoare și generează
și insolitul unor povești de dragoste seducătoare, fac din un spectru poetic fascinant, trecut prin furcile caudine
romanul Blestem unul pe cât de atrăgător, pe atât de ale experienței emigrantului, cum remarcă poeta Ana
emoționant și, așa cum afirmă cunoscutul scriitor do- Blandiana: „Paradoxal în fascinația pe care poemele lui
brogean, dir. al Revistei Ex Ponto, Ovidiu Dunăreanu: Dorian Stoilescu au exercitat-o din prima clipă asupra
«Blestem, certifică vocaţia de romancier a Dorei Alina mea a fost – raportul contradictoriu și, în același timp,
Romanescu, probată încă din cărţile anterioare: „Dealul armonios și neliniștitor ca o aură – dintre indiferența
Comorii”(2002), „Distanţe”(2004), „Elmira Mahmudi- formei și sfâșietoarea implicare sufletească și intelectu-
o lacrimă pentru eternitate”(2006), „Gara Cen- ală, și chiar fizică (pentru că o durere este întotdeauna
trală”(2006). ceva fizic), a conținutului.”
Captivant, scris cu emoţie şi înţelegere, având Tematica este revelatoarea stării eului liric asu-
numeroase momente tensionate ce se întrepătrund cu mat, poemele vorbind despre dragostea de țară, de lo-
poveşti de dragoste, Blestem propune o lectură atrăgă- curile natale, Galațiul având un rol special: „locuind
toare despre soartă, noroc, fericire, şi hotărâri care aici capeți un polen eretic peste ființă/ la început nu știi
schimbă esenţial vieţile oamenilor.» dacă să mulțumești/ sau să te gândești de nu cumva vi-
ața cere prea mult/ de la indivizi ca tine/ locul acesta a
fătat așezăminte faine și pui de viță bună/ porturi, târ-
guri, garnizoane/ din timpul grecilor și al romanilor…/
poate ruinele lor au fost uitate ca niște leagăne vechi/
însă spiritul lor ia orașul în brațe, seara, și-l leagănă/
încă-l leagănă ca pe un prunc, semn că petrecerea/ este
de supraviețuire, încă:/ orașul acesta rămâne cetate
67
paranoică plutitoare/ vâslind în demență, de-a lungul idealul libertății, au ales sacrificiul. „(…) mi-aduc
eternității/ când ne potrivim, liniștiți ceasornicul/ peste aminte de zilele neobișnuit de calde din acea iarnă…/
pielea șarpelui” (p. 7, despre Galați, o graniță corectă nu trebuia să ne apărăm pământurile ci hotarele minții/
dintre vest și est). Vom regăsi pe parcursul lecturii, ca atunci nu luptam cu alte popoare însă/ trebuia să ducem
laitmotiv al întregului volum, un număr consistent de cel mai greu război:/ cu noi înșine, cu semenii aceluiași
poeme despre emigrație, scrieri care includ o avalanșă popor,/ trebuia să ne războim cu ideile, prejudecățile și
de trăiri și emoții, dar și stări de reflexivitate. Cum se fricile noastre/ să arătăm că suntem mai tari decât o
vede România din străinătate, cum și ce simte un român minciună,/ că nu suntem dărâmați de lașitate, cinism,
aflat dincolo de granițele țării, în fața tirului vieții ne- impostură,/ inconștiență/ de șenilele tancului propagan-
iertătoare de cele mai multe ori, gata să-și croiască un dei/ și-a roților tirului socialist// Galați – București –
nou drum, modern și liber, sunt imagini vii desprinse Toronto – Sydney: lacrimă// în timp, sufletul meu în-
din realitatea de care orice cititor are cunoștință, acesta cepe a înțelege mai bine/ eu aveam frica de a muri, voi
fiind și motivul confienței poemelor lui Dorian Stoi- ați ales gestul ce a dat trezia/ dăruirea voastră pentru
lescu. Ele se bazează pe o existență frustă, impusă de noi, pentru țară,/ o luptă/ fără să vreți să ucideți pe ni-
spectacolul politic al unei societăți aflate la limita îne- meni.”
cului, din care evadează, pe lângă oameni de rând dor- Poetul Dorian Stoilescu abordează cu aceeași
nici de un trai decent și valorile intelectuale, tinerii și, frenezie și complexitate, nu doar configurația socială,
odată cu ei, însuși viitorul țării: „România…// România, ci și pe cea intimă. Poemele despre iubire, dar și cele
am văzut marile tale minți – lobotomizate/ energiile lor despre familie, sunt tulburătoare, prin energia pe care o
sufletești distruse/ ca un cluster de panouri solare zdro- transmit, „dragostea-i somn intermitent,/ ping-pong cu
bite de furtună/ de toți fii tăi vitregi – parlament, guvern același otrăvit coșmar/ strivit în stomacul coșmarului
șálde d-ăștia/ care au semănat ignoranță, sărăcie, pros- etern al vieții/ ca-n burta balenei ucigașe” (p. 38, căsă-
tie, lașitate/ și-au distrus mai mult decât șapte bombe toria ca intrare într-un ermitaj), un somn treaz în care
atomice și cinci/ ocupații sovietice/ patru milioane de părinții sunt candele sufletului și vieții, oriunde s-ar afla
fii buni, de sânge,/ părăsiți/ în fața tirului ginind cu vi- – în țara mamă sau pe tărâmul veșniciei –, poemul de-
teză nebună/ patru milioane și numărătoarea conti- dicat tatălui este o dovadă, în acest sens: „îți vorbesc
ună…/ țara? – talcioc care vinde oameni:/ căpșunari, într-o zi de tomnă târzie, de ziua ta/ când avionul tău
șantieriști, tiriști, badante, super-nanny, studenți/ de-abia a decolat de pe pista cu brumă,/ când nu mai
curve, medici/ IT-iști, cerșetori, ingineri, universitari și sunt flori de vânzare la supermarket/ și mama demult ți-
spărgători.” (p. 56, în fața tirului). De altfel tirul lui Do- a făcut semn uitat cu mâna prin mine//(…)// tată, acum
rian Stoilescu devine un simbol plurivalent, de la cel ești dincolo de graniță, dar eu sunt înăuntru:/ ai vrut să
care distruge destine, la cel care salvează vieți, de la dete retragi într-un paradox, să mă faci să veghez/ mi-ai
cadentismul vieții celui care emigrând ajunge să tră- trimis mesaj printr-un fax chiar la stelele chiaune de lu-
iască în locuri imposibile sau să muncească pe te miri mina zilei/ și mi-ai zis să te caut/ din toate conductele
ce, până la imaginea unor amintiri năvalnice, repetitive de gaze întinse să încălzească țara//(…)// tată, tu ești un
când „privirea ta pare perturbată de anumite locuri și amfitetru roman în pompei,/ eu am rămas gladiatorul
amintiri vechi. când acestea revin, frica te face să-ți luptând în fața ta, în arenă, înaintea vulcanului ce va
crispezi ochii, de parcă trupul ți-ar fi lovit în următoarea erupe” (p. 43, de ziua ta, tată).
secundă de un tir de pe autostradă care circulă cu viteză Volumul de debut al poetului Dorian Stoilescu,
maximă pe contrasens. alteori frica aceasta te face să te în fața tirului, este surprinzător nu doar prin amplitudi-
simți un copil care simte că va fi bătut de părinți cu o nea poemelor pe care le conține, acestea sunt un fel de
curea imensă. fără a te putea gândi la nicio împotrivire, povestiri mai mult sau mai puțin personale, având în ve-
îți închizi ochii pentru a nu mai vedea nimic. încerci să dere că cititorul se va regăsi în ele, istorisiri în care epi-
te îndepărtezi, așa cum tăietura pe gâtul timpului s-a cul se combină în mod salutar cu liricul pe fondul unor
produs și trupul și capul vor sta separate de-acum. dar emoții autentice, dar este remarcabil, mai ales prin di-
până când?” (p. 61, tăietura memoriei). versitatea tematică pe care am încercat să o reliefez în
O altă temă divulgativă o reprezintă cea a revo- rândurile mele: orașul natal, emigrația, revoluția din
luției din 1989, poemele dedicate acestui eveniment ’89, dragostea, portretele veridice și încărcate de senti-
având forță cinematografică. Episodul istoric care a mentalism ale tatălui, bunicului, mamei, dar și imaginea
marcat o întreagă lume, dezintegrarea comunismului, orașelor de care poetul este legat emoțional: Galați, Bu-
obținerea unei independențe spirituale, morale și a unei curești, Sidney, Toronto. Întregul univers tematic se
libertăți în ceea ce privește spectrul politic, a necesitat află în raport cu simbolul tirului de emoții și sentimente
sacrificii nu doar de ordin material, ci și uman. Poemul ale emigrantului român, formând un tot-unitar puternic
urmează stația de metrou „eroii revoluției” (p. 82), și revelator, care face dovada debutului unui poet au-
oglindește cu fidelitate desfășurarea evenimentului is- tentic, despre a cărui poezie vom auzi tot mai mult.
toric ale cărui aspecte ridică și azi semne de întrebare.
Poetul Dorian Stoilescu leagă printr-o lacrimă drumul
sacrificiului și orașele dragi lui, de cei care, pentru
68
zadarnică și că singura soluție e să ne resemnăm. Așa-

dar, să stăm copii triști în banca noastră, cum vor ei, ca
să fim slugile altora“, scrie Victor Ravini (p. 1), arătând
cât a înțeles din „paideuma“ lui Frobenius, „spațiul mi-
oritic“ al lui Blaga și „teroarea istoriei“, pe care o ci-
tează fără ghilimele din Eliade și cum reușește să îi de-
nigreze pe toți trei prezentând ca îndemn la slugărnicie
politică (socială, națională, culturală) toate aceste con-
structe de ordinul filosofiei culturii. Țâfna autorului, în-
dreptată direct împotriva profesorului de istoria religii-
lor de la Chicago – Mircea Eliade (1907-1986) este, ca
Mihai POSADA și celelalte, o dovadă de imprecizie, nedreptate și tea-
tralitate, întrucât Victor Ravini neagă îndemnul la crea-
ție în cultură și spiritualitate, adresat în repetate rânduri
Victor Ravini, sau gâlceava de Eliade românilor, ca singurul mod posibil de afir-
miorițologului cu lumea mare între celelalte națiuni, iar „teroarea istoriei“ for-
mulată de Mircea Eliade nu a fost niciodată o invitație
Victor Ravini este numele deținut legal de Radu- la înăbușirea vreunei revolte, așa cum insinuează Victor
Victor Nițu, născut în 1943 în România, absolvent al Facul- Ravini, după cum nici domnia sa nu a practicat revolta
tății de Filologie (Limba și Literatura Româna în principal, politică altfel decât părăsindu-și patria, ba chiar a urmat
Limba și Literatura Germană, secundar) a Universității de în fapt, pe cât îi stă în putință, tocmai îndemnul la ma-
Vest din Timișoara. A emigrant în Suedia în anul 1985, unde
nifestare culturală de care vorbea Eliade.
a absolvit liceul suedez, Facultatea de Știința Religiilor din
Goteborg și Management la Scandinavian International Uni-
versity. În Țară publicase deja patru cărți, ca membru al Uni-
unii Scriitorilor din România, iar în limba suedeză alte trei
cărți, pe ultima, Miorița – izvorul nemuririi traducând-o în
limba română. Este membru al Uniunii Scriitorilor din Sue-
dia. După obținerea cetățeniei suedeze, și-a legalizat numele
Victor Ravini. Nicio legătură cu Festivalul Ravinia ce are loc
anual, în perioada iunie-septembrie, în Illinois, S. U. A., pe
malul Lacului Michigan. Autorul afișează cu mândrie, lângă
semnătura corespondenței, însemnele de membru al Interna-
tional Coaching Community, distincția European Quality
Award oferită de The European Foundation for Quality Ma-
nagement și trăiește în prezent în Franța, pe coasta de sud la
Mediterana, în localitatea turistică La Grande-Motte.
Atitudinea de cercetător negaționist îl pune pe
Victor Ravini în război cu toată lumea, o atitudine pă-
Oltean arțăgos de Caracal, Victor Ravini se de-
guboasă, mai greu de acceptat, chiar deplasată la un in-
clară încă din „Cuvânt înainte“ la studiul său Miorița –
telectual trecut de șaptezeci de ani: –Toți au greșit, eu
izvorul nemuririi (apărut în 2012 în limba suedeză la
singur spun adevărul! Mai mult, comentând analiza
Carpati Publishing în Goteborg, Suedia și în limba ro-
„Mioriței“ de-a lungul timpului, autorul ajunge la con-
mână la Editura Alcor Impex din București, în 2016 –
cluzii aberante: după ce afirmă despre „Pavel Apostol
340 pagini format 16,6x23,8 cm.) un autor tezist, mânat
(fost Pál Erdös), filosof marxist-leninist membru al
de dorința de a îndrepta erorile de interpretare a poemu-
Academiei Române“ că „vrea să ne convingă că Miorița
lui epic „Miorița“, fie ele cu bună sau cu rea credință
oglindește ideologia politică și de clasă a țăranilor
sădite în mentalul colectiv, atât de „luminători bine in-
noștri, care, încă înainte de cucerirea Daciei de către
tenționați“, cât și de pletora ideologilor-denigratori de
Traian, erau pătrunși de concepția marxist-leninistă“ (p.
profesie ai valorilor românești, din interior sau de aiu-
15), Victor Ravini face o afirmație aiuritoare, afirmând
rea. Sunt astfel amendați deopotrivă Lucian Blaga (prin
un neadevăr flagrant: „Rezultatul cercetării Mioriței fă-
exagerările divinului Călinescu, cel care îl lasă pe Blaga
cute de Apostol este prețuit de Mircea Eliade (1980),
corijent la istorie și literatură – V. Ravini omițând că, în
care își însușește concluziile acestuia întru totul și fără
momentul scrierii Istoriei sale, Călinescu nu putea să
rezerve, fără comentarii“ (p. 16), când Eliade face doar
nu implice „înfierarea“ ideologică a lui Blaga), sau Ni-
o nepărtinitoare, adică științifică trecere în revistă a
chita Stănescu, pentru pesimismul descifrat ca „școală
evoluției hermeneuticii legate de „Miorița“. Mircea Eli-
a tristeții naționale“ în atitudinea pasivă a ciobanului
ade, în viziunea tezistă a lui V. Ravini, apare ca un...
mioritic. „Chiar și luminători bine intenționați încearcă
apostol al ideilor marxist-leniniste; nu e prea mult!?!
să ne asigure că am fi condamnați de geografie și de
Trecem peste faptul că Pavel Apostol nu putea să tră-
teroarea istoriei, că orice împotrivire sau luptă ar fi
iască între anii 1991-1983 (sic!), așa cum scrie în
69
prezentarea sa pe manșeta laterală, dar reținem că din Mioriței în dragostea păstorului pentru munca lui, sau
exegeza raviniană sunt respinși, evitați – deși ușor pre- în apărarea celor vii împotriva strigoilor“ (Eliade, op.
luabili din studiul lui Eliade, cercetători ai „Mioriței“ cit., respectiv p. 247, p. 258, p. 259 și p. 261).
precum C. I. Gulian, autorul lucrării Sensul vieții în Afirmația lui V. Ravini cade de la sine, ca o do-
folclorul românesc (București, 1957), tot așa cum nu vadă de proastă lectură și de mai proastă interpretare,
se pomenește nimic despre interpretările făcute de Dan un mod de a sacrifica adevărul din nevoia de a servi o
Botta, în volumul Limite (București, 1936), sau despre teză nu totdeauna fondată documentar pe realități cultu-
faptul că Jules Michelet, primul traducător al „Mioriței“ rale. Lucru valabil și pentru afirmația aceluiași: „Per-
în franceză la 1854, este cel dintâi care a semnalat respectiva sociologică, economică, juridică și părerile lui
semnarea din textul tradus, ca pe o trăsătură națională a Fochi sunt preluate și însușite de Eliade tot fără comen-
românilor – toate comentate de Mircea Eliade în capi- tarii. Eliade întărește perspectiva antireligioasă și anti-
tolul VIII, „Mioara năzdrăvană“, al volumului De la mitologică. El confirmă opinia lui Apostol, Fochi și a
Zalmoxis la Genghis-Han, apărut în anul 1970 la Payot altora cum că Miorița este o baladă despre o întâmplare
și abia în 1980, în românește, ediție din care V. Ravini reală, un bocet compus contra strigoilor“ (p. 20), cum
citează cu mânia proletară pe care am menționat-o. Au- deja am demonstrat. Iar a denunța întocmai comentariul
torul nu sesizează nici asemănarea interpretărilor lui H. comparativ prin lipsa acestuia – vezi stereotipul inchi-
H. Stahl din articolul Filosofarea despre filosofia po- zitorial „fără comentarii“ folosit fără discernământ –
porului român (București, 1938), pe urmele lui Ion ține aici de disfuncții cognitive extraculturale. Cel care
(Jean) Mușlea, autorul articolului Le mort-mariage – „preia și își însușește“ părerea lui Fochi, folosind „con-
une particularité du folklore balcanique (Paris, 1925), cluziile“ aceluia ca argumente personale, este Victor
despre arhaicitatea ceremonialului morții asimilate unei Ravini, nu Eliade: „Poezia culeasă de Brăiloiu nu poate
nunți, la decedații celibatari tineri. fi o variantă a Mioriței, cum crede Eliade. Concluzia
V. Ravini atribuie în mod absolut eronat și abu- mea este confirmată și de faptul că Fochi nu consideră
ziv, adică profund neștiințific, acuzația lui Constantin aceste două poezii [a doua: Ciobănașul, publicată în
Brăiloiu de „«miorițologie» în toată regula“ ca îndrep- 1915] ca fiind variante ale Mioriței și le exclude din an-
tată împotriva lui Lucian Blaga (p. 12), când în realitate tologie“ (p. 21). Victor Ravini nu doar că înțelege de-
Brăiloiu, citat de Eliade (și acesta, citat de Ravini) se format ce citează din alți autori și îi interpretează ne-
referă „la cercetarea lui Caracostea, dar fără să-l nu- conform cu realitatea lor textuală, că inventează argu-
mească“, așa cum precizează Eliade (De la Zalmoxis la mente, domnia sa se războiește cu dimensiuni culturale
Genghis-Han, București: Humanitas, 1995, p. 245). ce îl depășesc din toate punctele de vedere, făcând fi-
Trimiterile la studiul lui Eliade autorul le face folosind gura unui certăreț rătăcit între exegeți, dar fixat pe sără-
ediția în românește din 1980, în timp ce „Bibliografia“ cia de idei și agresivitatea necinstită, răutăcioasă, cu
menționează ediția princeps în limba franceză, din 1970 care insistă să-și facă loc acolo unde nu îi este locul.
și abia după alte titluri, separat, pe aceea din 1980; când De nicăieri nu rezultă că Eliade, în „Mioara năz-
suficientă, conform cutumelor, era specificarea ediției drăvană“, așa cum pretinde V. Ravini: „consideră o po-
de lucru din 1980 și în paranteză, ediția originară 1970, ezie, culeasă de Brăiloiu în 1920, ca fiind o variantă a
fiind vorba nu de două titluri, ci de una și aceeași lu- Mioriței“ (p. 21), câtă vreme Eliade vorbește despre:
crare. „înlocuirea elementelor ceremoniilor funerare țărănești
Tot din gravă neatenție ori cu alte intenții, V. Ra- cu elemente sau obiecte cosmice. Această a doua temă
vini afirmă: „Mai mulți, de la Brăiloiu la Eliade, susțin se regăsește și în poezia populară ocazională, ca și în
ideea cu protecția contra strigoilor“ (p. 17) – confun- poezia lirică propriu-zisă. Vitalitatea ei (adică «creati-
dând comentariul lui Eliade la studiul lui Brăiloiu, Sur vitatea») era încă intactă după primul război mondial.
une ballade Roumaine: La Mioritza (Geneva, 1946), Brăiloiu citează un text cules probabil prin 1920 [ur-
cu afirmații pe care Eliade nu le face; în textul lui Eliade mează textul citat] Brăiloiu adaugă: «În afara detaliilor
regăsindu-se, dimpotrivă, formulări care îl contrazic pe militare, iată reînviat, cuvânt cu cuvânt, străvechiul bo-
Victor Ravini și totodată pe Brăiloiu: „Numeroase ce- cet despre sfârșitul singuratic al păstorului: se simte
remonii funerare, continuă Brăiloiu, trebuie să fie efec- apropierea de Miorița»“ (op. cit., p. 246). Așadar, nici
tuate ca să împiedice mortul «să devină nefast» și să se vorbă de a considera textul din 1920 ca o „variantă“ a
întoarcă printre cei vii, sub formă de strigoi“; „În lumea „Mioriței“! Dar, confiscat de perspectiva eroică de a îi
rurală frica de strigoi nu pare să joace rolul capital pe desființa pe Eliade, Blaga și alții, Victor Ravini caută
care i-l atribuie Brăiloiu“; „N-avem decât să recitim cu desperare argumente, iar când nu le găsește, le in-
versiunea Alecsandri. Aici, «pe un picior de plai, pe o ventează.
gură de rai» intri în cu totul altă lume, care, nu numai Afirmațiile nefondate sunt efecte ale ochelarilor
că nu are nimic de-a face cu riturile funerare și frica de de cal cu care autorul își fixează scopul de a face des-
strigoi [...]“ și: „Desigur, această decizie de a accepta coperiri epocale prin demolare, printr-un șuvoi de exa-
destinul nu trădează o concepție pesimistă a existenței, gerări, nedreptăți și năluciri personale din texte pe care
nici pasivitatea de care atît s-a vorbit de la Alecsandri fie nu le înțelege, fie cărora se străduia să le demon-
încoace. Dar este în zadar să se caute «optimismul» streze, programatic, nonvaloarea. Efectul e rizibil. Cum
70
și în pasajul următor, de unde reiese că V. Ravini înțe- universitare, sunt și acestea: „Pesimismul, fatalismul și
lege „nivelul speculativ“ ca pe un soi de trimestru de resemnarea sunt numai în capul unora dintre intelec-
liceu, supărat că nimeni nu îi pune la dispoziție oglinda tualii noștri, care au dat spaimelor și frustrărilor lor per-
clasei, în care confundă, înduioșător, pe 'ceva' (nivelul sonale dimensiunile României“; „Aberațiile care reduc
speculativ) cu 'cineva' (persoana capabilă de acest nivel Miorița la un bocet, la strigoi și la cam așa ceva, trebuie
de gândire): „Eliade apără metoda și rezultatele cerce- date la spate și puse la un muzeu pentru istoria ideilor
tării lui Blaga, fără să țină seamă de criticile lui Căli- rătăcite. Teroarea istoriei nu prea mai vine de la dușma-
nescu, și zice că Blaga «descifra din baladă semnificații nii tradiționali de afară. Vine de la unii sus-puși și de
mai profunde, care nu erau sesizabile decât de la un la zeflemiștii cu pretenții de monopol intelectual sau
anumit nivel speculativ» (Eliade 1980:233). Nu putem poate chiar de la noi înșine, când ne bizuim pe autorita-
ști la cine face aluzie, deoarece nu precizează pe cineva. tea unor celebrități aparent infailibile, în loc să gândim
Uneori, Eliade își exprimă unele păreri cam evaziv“ cu mintea proprie. Tot respectul [sic!] pentru erudiția și
(pp. 21-22). V. Ravini se simte foarte apropiat în con- titlurile savanților, însă pot acestea să fie o garanție că
cepții culturale de Călinescu, cel despre care se știe că dumnealor știu întotdeauna totul despre orice și că ei
își trata suferințele nervoase din ultima parte a vieții cunosc adevărul absolut, că nu mai există altă expli-
stând la soare, pe plajele Mediteranei, după ce cu dece- cație decât ce ne spun ei? Chiar să ne însușim, fără să
nii în urmă scrisese: „Mircea Eliade este cea mai inte- verificăm, verdictele lor, adesea bazate pe o documen-
grală (şi servilă) întrupare a gidismului în literatura tație deficitară, prejudecăți și înțelegeri pe dos?“ (p.
noastră. După André Gide, sensul artei fiind cunoaşte- 320, subl. ns., m. p.). Partea cu cercetarea înainte de a
rea (înţelege instruirea de esenţe pe cale mitologică), un gira părerea cuiva, este pozitivă, dar și drumul spre iad
artist e cu atât mai adânc, cu cât trăieşte mai intens, cu e pavat cu intenții bune, spunea cineva. Ritos, obsesiv,
cât pune mai multe probleme, care, însă nu sunt pro- fără nicio explicație: „Nu mă alătur cercetătorilor care
poziţii inteligibile, ci trăiri, 'experienţe'. Şi cum eticul e interzic altora să aibă opinii“ (p. 39 – dar cine îi inter-
aspectul fundamental al destinului uman, problema tre- zice dreptul la opinie?). Că mai există și alte explicații
buie pusă ca experienţă morală“ (Istoria literaturii ro- este liber și aievea, din moment ce voluminosul op al
mâne de la origini până în prezent, 1941), iar Eliade lui Victor Ravini spune pe față altceva, sau vrea măcar
și-a permis să-l ignore pe Călinescu în 1970, ceea ce îl să spună ceva. Nivelul „științific“ al comentariului nu
irită la culme pe neiertătorul V. Ravini, care ignoră la mai trebuie demonstrat la autorul care se delimitează
rândul său, cu nonșalanță, adeziunile ideologice anta- singur de „ei“ („dumnealor“ savanții cu titluri și erudi-
goniste ale celor doi cărturari, Eliade și Călinescu. ție). Comicul irumpe când acuzatorul lui Eliade, pentru
Confundând cercetarea elaborată de un erudit cu acceptarea „fără comentarii și fără rezerve“ a lui Fochi,
depoziția unui delator, Victor Ravini ajunge să scor- se autodenunță: „Eu mă bazez pe Fochi“ (p. 34) și de-
nească fraze pline de neadevăr și inepții, ca aceasta: vine de-a dreptul înduioșător când, după încercarea de
„Eliade îi condamnă pe cei care văd un conținut mito- demolare a lui Eliade, afirmă: „Analiza mea se bazează
logic în Miorița și evită să-i numească pe cei mai renu- mai ales pe observațiile lui Eliade“ (p. 51).
miți dintre ei – Ovid Densusianu și Călinescu“ (p. 22). Un lucru e cert: dacă nu spune nimic esențial-nou
Mai lipsea să ne explice Victor Ravini, nouă și lui Eli- despre „Miorița“, autorul „combate adânc“, profetic și
ade, ce reprezintă un mit, un „conținut mitologic“ etc. vag mesianic, de pe poziții nițeluș protocroniste-în-
și nu putem înțelege de ce nu a făcut-o. Știm însă că amestec-cu-lupta-de-clasă, cu preluări despre patria
Eliade nu „condamnă“ pe nimeni, ci decelează opinii și limbii românești de la E. M. Cioran sau Nichita Stă-
că îl „numește“ chiar de mai multe ori pe Densusianu în nescu: „Dar mai mare decât greșelile mărimilor este
textul respectiv: „Tot în legătură cu transhumanța păs- greșeala noastră a tuturor, că i-am crezut pe cuvântul lor
torilor și a turmelor lor credea a găsi Ovid Densusianu de onoare, fără să cercetăm. Vremurile totalitarismu-
«originea» Mioriței“; „În ce privește sensul profund al lui în politică și în știință s-au dus [aici avem rezerve
baladei noastre, Densusianu vedea în ea dragostea pen- maxime, nota și subl. ns., m. p.]. Opinia publică și cu-
tru natură, sentiment pe care-l considera de structură pă- rajul civic au căpătat unelte noi de exprimare. Opinia
gână și anterior creștinismului“; „Densusianu reunea, în publică denunță dogma tristeții naționale, că este o jig-
apendicele operei sale despre viața păstorească [menți- nire a demnității de român“ (p. 319 – prin opinie publică
onată bibliografic printr-o notă de subsol, de Eliade], 41 autorul înțelege – și citează integral – un jenant dialog
de texte deja apărute în publicații anterioare“ (M. Eli- internautic între agramați); manifestă justificate îngri-
ade, op. cit., pp. 239-241); sau: „Începând cu studiile lui jorări într-un mod inutil-sforăitor: „Ce facem cu Mio-
Caracostea și Densusianu, cercetătorii s-au străduit să rița? Cui și cum le-o lăsăm? Ce o să se aleagă de acest
distingă diferitele teme ale baladei, cu scopul de a-i patrimoniu național? Citesc pe Wikipedia sau în refera-
identifica nucleul central și de a-i reconstitui dezvolta- tele elevilor. Mă doare inima să văd că Miorița e strâmb
rea“ (id., p. 250). prezentată în școli. Se face o nedreptate Mioriței și ro-
Alte mostre de sărăcie lexicală (vocabular, expri- mânilor“ (p. 41). Vocea „patriotului naționale“ răsună
mare) și de idei (abordare, orizont, argumentație), de vehement: „Cine lovește în Miorița lovește în români.
mirare la un cercetător al religiilor cu studii Conspirația tăcerii și denigrării, urzită împotriva
71
Mioriței, este o conspirație împotriva României. Tre- autor doar două din lucrările acestuia: Liturghia cos-
buie să repunem Miorița acolo unde ajunsese de mult. mică. Constelaţia magicului – o viziune românească
Avem o datorie morală față de strămoșii care au creat- asupra misterului existenţial (Universitatea Creștină
o și ne-au lăsat-o nouă și lumii întregi [...] Limba ro- Năsăud, 1994) și Creştinismul cosmic – o paradigmă
mână este patria noastră a tuturor, dinăuntrul și din pierdută? – mit şi ortodoxie în tradiţia românească
afara țării. Izvorul nemuririi unui popor este nemurirea (Sibiu: Editura Saeculum, 1999).
limbii [...] Miorița este izvorul nemuririi neamului ro- Autorul combină ateismul cu care respinge „creș-
mânesc“ (p. 321). Din păcate, simplele afirmații despre tinismul cosmic“, cu orgoliul că ar fi descoperit mitolo-
limbă și nemurire nu fac demonstrația care să justifice gia „Mioriței“ pe care teoreticianul mitului, Mircea Eli-
titlul cărții. ade, nu a sesizat-o. Mitomania se manifestă și asupra
Victor Ravini datează, cam fără dovezi, „crearea propriei persoane: autorul crede că a descoperit perso-
Mioriței începând cu epoca dinaintea venirii indoeuro- nal „perspectiva mitologică“ (p. 315) acolo unde Victor
penilor“, mai exact: „Miorița poate fi creată în epoca de Kernbach, „specialistul în mitologie“ o semnalase de
piatră“ (pp. 317-318), când omenirea în speța româ- mult (după O. Densusianu și G. Călinescu). De la V.
nească ar fi „născut tragedia“ cum ar spune Nietzsche, Kernbach V. Ravini preia mistificarea că Eliade „se ra-
decât că protocronismul ravinian precede nejustificat liază“ părerilor acelora pe care îi analizează (p. 26), ale-
epoca în care apolinicul întâlnea dionisiacul: „Conclu- gație demontată mai sus. Dacă marxismul lui V. Ker-
zia mea e că moartea și îngroparea sunt scene de teatru, nbach este de la sine înțeles („Eliade a încadrat structura
o dramă rituală, în care ciobanul este un personaj mito- baladei în ceea ce el numește ’creștinism cosmic’ – sin-
logic“ (p. 315). Asta înseamnă că gândirea abstractă a tagmă care nu e mai mult decât o gratuitate“ – citat de
omului din epoca de piatră era capabilă să producă „per- Ravini la p. 26), mai greu acceptabil se prezintă astăzi
spectiva mitologică“ prin care V. Ravini citește textul același marxism (vezi „Political Correcness is Cultural
„Mioriței“. Ce va fi însemnând enigmaticul – pentru Marxism“, William S. Lind, Princeton University) în
Ravini – termen „ortoman“, după ce neagă sensul dat procesul pe care – suferind de mania persecuției popo-
de Ion Aurel Candrea și Gh. Adamescu în Dicționarul rului român – Victor Ravini îl intentează unora din cele
Enciclopedic Ilustrat (București: Editura Cartea Ro- mai luminate figuri care și-ar fi defăimat propriul po-
mânească, 1926-1931) și de Lazăr Șăineanu în Dicțio- por, după tipicul comunistoid cunoscut: „Cea mai gro-
narul universal al limbii române, ne lasă să descope- solană tehnică de mistificare practicată pe perioada an-
rim singuri, eventual să îi comunicăm noi rezultatul, chetei și în timpul procesului a fost confundarea temei
după o metodă științifică întrutotul inedită: „Enigmati- cărții cu poziția auctorială“ (Gabriel Liiceanu, în „Pre-
cul cuvânt ortoman nu poate însemna bogat în turme, față“ la Dinu Pillat, Așteptând ceasul de apoi, Bucu-
voinic, viteaz (CADE:623) sau bogat (Șăineanu), ci ex- rești: Humanitas, 2010).
primă o însușire lăuntrică“ (p. 314). Care o fi însușirea, V. Ravini este necăjit din cauză că: „Până și cei
rămâne un mister al opului de 340 de pagini. care îl critică pe Eliade recunosc că el este cel mai pro-
„Miorița“, în opinia lui Victor Ravini, nu este o eminent teoretician al religiilor“ (p. 21). Așa că, mizând
baladă populară, ci un „poem național“, un „cântec bă- pe un fals umanism combinat cu un și mai fățarnic pa-
trânesc“. Noutatea este că balada nu ar fi un poem în triotism, toarnă cu obrăznicie, ca în „demascările“ prac-
sine, ceea ce contrazice toate teoriile literaturilor lumii. ticate de proletculți, invectivă după invectivă la adresa
Textul acesta arhaic nu ar reprezenta o întâmplare ade- lui Eliade, Blaga și a altora, una mai plină de neadevăr
vărată, nu e vorba de fapte concrete, iar „tristețea nați- decât alta, marcate pe alocuri de obsesii maniacale des-
onală“ nu există, ne atrage cu optimism atenția autorul, pre o nălucită conspirație antimioritic-antiromânească
doar pesimismul propriu unora din „cei mai de seamă ce l-ar aștepta pe domnia sa să o anihileze: „Așadar,
intelectuali ai noștri“ ar fi cel care a pus frustrările lor după Apostol, Fochi și Eliade, înseamnă că într-o alter-
personale pe seama românilor. Desigur, și afirmațiile nativă sau alta, cea mai frumoasă poezie românească în-
unora, și ale celuilalt, pot fi interpretate freudist. Auto- fățișează un ticălos sau doi ticăloși. Ticăloșii noștri“ (p.
rul pretinde că a fost cenzurat de regimul comunist din 22); „Teoria lui Eliade despre teroarea istoriei este tot
România, fiind în același timp membru al Uniunii Scri- ce poate fi mai măgulitor pentru sentimentul de auto-
itorilor din România. Nu cunoaștem dimensiunile res- compătimire națională [...] și ne bagă în cap că orice
pectivei cenzurări, nu știm cărei filiale USR îi este luptă e inutilă, deci să stăm cuminți în bancă. Teoria lui
membru, așa că nu putem spune decât că trebuie ținut întărește dogma veche, care propovăduiește resemna-
cont de frustrarea întemeiată astfel a autorului. Mențio- rea. Eu mă întreb dacă poate fi ceva mai trist și mai dă-
năm că, în vremea în care îi apărea, în limba franceză, unător decât această resemnare, proslăvită de exegeza
textul dedicat „Mioarei năzdrăvane“, Eliade era nu doar sau hermeneutica Mioriței făcută de Eliade“ (p. 25);
cenzurat în România, ci de-a dreptul interzis, stare de „Așadar, mesajul ciobanului către lume ar fi fuga de
lucruri ce explică întârzierea de zece ani a apariției tra- realitate, visarea și pasivitatea în istorie. Acesta e me-
ducerii în românește. Dacă nu ne-ar fi teamă că l-ar aso- sajul Mioriței către lume, după Eliade“ (p. 27); „Expli-
cia automat pe antropologul Vasile Avram „conspirației cația lui Eliade după care evreii și românii își înfrumu-
tăcerii și denigrării“, i-am recomanda vajnicului nostru sețează istoria printr-o transfigurare religioasă
72
(1980:249) ne acuză de subiectivism și de falsificarea afirmă că răspunsul ciobanului la teroarea istoriei este
istoriei [...] Interpretarea lui nu poate discredita cea mai acela că el modifică și înfrumusețează adevărul în loc
importantă creație literară a țării în fața compatrioților să treacă la o acțiune concretă“ (p. 27, subl. ns., m.
și a lumii [...] Cercetarea de până acum arată că Miorița p.). Și ce altă „acțiune concretă“ invocă aici V. Ravini,
n-are altceva mai înalt de spus omenirii, decât o crimă, dacă nu atacul cu bâta în capul agresorilor, care să înlo-
un bocet, groaza de strigoi și dragostea de muncă, răs- cuiască o crimă cu altă crimă?
plătită cu o moarte nedreaptă [...] Perspectiva etnogra- Spuneam de un fals umanism: „Conținutul pro-
fică a lui Blaga, Eliade și a altora reduce Miorița la ceva fund umanistic al Mioriței este mai important decât as-
local, provincial. Ei se alătură unor cercetători mai pectele etnografice locale și asigură valoarea ei univer-
vechi, al căror fanatism local întunecă valoarea univer- sală“ este o afirmație aparent corectă, numai că se referă
sală a Mioriței în afara României, valoare remarcată de doar la faptul că toate variantele textuale „sunt emoțio-
Leo Spitzer, și despre care ei nu spun nimic, fiindcă din nante“, pentru că „ating probleme adânci de filozofie a
perspectiva lor nu o pot vedea“ (p. 30 – autorul nu pre- vieții și se adresează tuturor oamenilor, de orice religie,
cizează la cine se referă, nici în ce ar consta „fanatismul de orie cultură și de orice meserie“ (p. 33), autorul res-
local“ și nu dă detalii despre o valoare universală în in- pingând cât se poate de antiumanist „aspectele etnogra-
teriorul României); „Cercetarea lui Eliade s-a publicat fice locale“ de dragul corectitudinii politice (egalita-
în franceză, engleză și germană (1970, 1972, 1982), dar rism, antinaționalism, antiautohtonism, antiortodoxism
nu înlătură interpretarea dictată de partidul comunist lui etc.). Este motivul pentru care, vorbind pe zeci de pa-
Fochi“ (p. 31); „Eliade interpretează moartea și nunta gini despre mistică, uită să îl pomenească măcar, între
cosmică drept răspunsul ciobanului și al românilor la specialiștii domeniului, pe nefericitul academician ro-
teroarea istoriei. Prin aceasta ciobanul triumfă asupra mân Nichifor Crainic, ultimul profesor de Mistică la Fa-
terorii istoriei, iar asta ar fi tipic pentru toată istoria Ro- cultatea de Teologie a Universității București, înainte
mâniei. Așadar, după Eliade, românii ascund ce nu le ca autoritățile comuniste să îi desființeze catedra.
place din istoria lor și prezintă realitatea înfrumusețată, Iar patriotismul analistului V. Ravini, dincolo de
cum fac și evreii în Biblie, zice el“ (p. 317); „Pe parcur- fixația pe care o are privind existența unei conspirații
sul analizei, i-am apărat pe etnologii și sociologii care, antiromânești prin discreditarea ciobanului mioritic, de
prin erudiția lor, l-au orbit pe Eliade încât acesta nu a care îi acuză pe Blaga, Eliade și ceilalți, ia forma popu-
mai văzut fondul mitologic din Miorița și a alunecat pe lismului ieftin, complexat de mizerabila răzbunare pro-
aceeași linie ca Fochi, linia partidului“ (p. 319); „Eliade letară, denunțându-i astfel facticitatea: „Spre deosebire
și alți cercetători văd Miorița ca o baladă despre o crimă de cercetătorii obișnuiți și cu o autoritate incontestabilă,
adevărată [...] Din perspectiva lor, înseamnă că singurul eu mă situez pe poziția cititorului obișnuit și fără pre-
lucru pe care îl are de spus Miorița Europei este că așa tenții. Îmi fac doar datoria de oștean inferior, să spăl ce
se întâmplă lucrurile în România, ăștia sunt românii, au murdărit superiorii“ (p. 38). Dornic să atragă pe ori-
niște ucigași mizerabili“ (p. 26) etc. etc. cine de partea cititorilor care să îl aplaude, ca în campa-
Cu jalnice calități avocățești, justițiarul V. Ravini niile electorale cele mai jalnice, autorul face afirmații
își contrazice propriile afirmații de mai sus și decizia pe cât de lipsite de logică, pe atât de false pentru un cer-
personală, încât proslăvește ceea ce anterior blamase: cetător: „ca în toate cărțile nepretențioase [...] Cititorul
„Eu mă îndoiesc de prezentarea ciobanului ca pe un cri- poate lectura unde vrea și nu e necesar să meargă până
minal ordinar“ (p. 26), arătând cu lux de amănunte că la sfârșit. Poate să înceapă de la sfârșit și să citească pe
românii recenți au fost foarte agresivi, destul de vio- sărite. Capitolele nu sunt scrise ca o argumentație care
lenți, certați la cuțite cu autoritățile; cu alte cuvinte, pot să ducă la vreun verdict“ (p. 36) – adevărat, este modul
fi chiar ucigași când teroarea istoriei le-o impune, fără de lucru prin care V. Ravini doar face curat după su-
ca aspectul să-l mai oripileze pe autorul inconsecvent, periori! Mizerie mai mare nu se poate. Ba se poate, ne
mutat pe cealaltă parte a argumentației, în flagrantă dis- contrazice autorul, cu altă aberație, o mostră de ignora-
cordanță cu imaginea de noncriminalitate pretinsă ante- tio elenchi: „Eu apăr deficiențele metodologice ale
rior: „Unde sunt românii resemnați și pasiviști? Au în- unora dintre cercetătorii anteriori, informația lor insufi-
lăturat violențele cu violență, la fel ca Toma Alimoș“. cientă, eventualele lor inconsecvențe, contraziceri și
Violențele românești de la 1989, 1941, 1992, sau 2007 lipsă de logică“ (p. 38). Când „aperi“ lipsa de logică, nu
sunt trecute în revistă cu deosebită satisfacție: „Cioba- e de mirare că nici nu mai cunoști limba română, cum
nii români nu sunt cunoscuți ca resemnați sau pasivi. demonstrează V. Ravini când se traduce singur într-o
Dimpotrivă, au zicala: «Nici jăndarmu nu-i dă hier, Să limbă pe care a uitat-o dar în care, culmea tupeului, ca-
nu inte brișca-n iel» [...] Ciobanii au atacat cu ciome- ută „metafore uitate, cu un mesaj pierdut“ (p. 34) – uti-
gele pe primar [...] Au mai sărit alți ciobani cu furci, au lizează superlative discutabile: „Cele mai primare ca-
lovit polițiștii și mașinile poliției“ (p. 29). Nici nu mai tegorii de gândire“ (p. 48, subl. ns., m. p.); „Tema cea
pomenim de Baltagul lui Sadoveanu... La fel, dacă mai centrală“ – sau barbarizarea: „timpul și spațiul se
apostrofează la Adrian Fochi „indicațiile comuniste“ la împart în sacru și profan și că manifestările relatate la
„lupta de clasă“ și „interpretarea optimistă“ (p. 20), pre- aceste două categorii“ (p. 49, subl. ns., m. p.), unde en-
tinde același lucru de la ciobanul mioritic: „Eliade glezescul related to este forțat să preia sensul „relativ
73
la“, „legat de“ din limba română, printr-un termen cu găsesc într-un univers religios precreștin. Însă nu ex-
alt sens. plică suficient în ce constă acest univers religios pre-
Dacă părintele Steinhardt „a spus foarte frumos creștin“ (p. 22). Bietul Eliade nu a precizat, în cele câ-
că: «Interpretarea eliadiană are într-însa ceva din abso- teva mii de pagini despre religie, folclor și mitologie pe
lutul soluțiilor după a căror formulare orice discuție de- care le-a scris, că universul religios precreștin este toc-
vine inutilă»“ (p. 25), iar prozatorul științifico-fantast mai universul mitologiei, „perspectiva mitologică“ pe
Kernbach afirma că „savantul istoric al religiilor se ra- care crede că o caută sau crede că a descoperit-o Victor
liază în parte sociologului H. H. Stahl (...) și folcloris- Ravini!
tului muzicolog Constantin Brăiloiu“, V. Ravini nu După ce dă de pământ cu alde Blaga și Eliade,
vede rezerva „în parte“ din formularea lui Kernbach și Ravini se străduiește să dea o interpretare mitologică,
o ia cu toptanul: „fără comentarii și fără rezerve“. Între sau mai multe, conținutului „Mioriței“, oferind o tristă
religie și marxism – recte Steinhardt sau Kernbach – panoramă a unuia depășit de termeni; cât despre felul
Victor Ravini alege fără echivoc materialismul dialectic cum răstălmăcește după bunul plac ideile și afirmațiile
și științific în lupta cu obscurantismul și misticismele, erudiților pe care îi face de ocară muncitorește, ca un
preferându-l pe Kernbach, când se întreabă retoric: maistru supărat pe ingineri, este preferabil să nu mai
„Cine și în ce măsură are dreptate? Steinhardt sau Ker- vorbim. „Gaura în cer“ pe care o vede umplută cu „iz-
nbach?“. vorul nemuririi“ constă în câteva opinii nu tocmai ori-
Ironia face ca tocmai preferatul V. Kernbach să ginale apropriate de V. Ravini cu pretenții de proprietăți
îl contrazică pe N. Ravini. În voluminosul Dicționar de intelectuale absolute, marca unui ego supraaugmentat
mitologie generală (București: Editura Științifică și En- de suficiență intelectă și aroganță, într-un discurs con-
ciclopedică, 1989) V. Kernbach preferă să discute tradictoriu, pigmentat cu invenții lexicale jenante: „Eu
„Oaia Năzdrăvană“ (sintagmă preluată de la Eliade) în ajung la concluzia că mama ciobanului se oglindește în
locul „Mioriței“, trecută în plan secund! Cum de nu a divinitățile naturii cu care are legături și este o «matri-
obsevat asta V. Ravini e greu de înțeles. Mai mult, V. arhă»“ (p. 315, subl. ns., m. p.); „Dialogul cu mioara
Kernbach îl contrazice de-a dreptul pe V. Ravini: „Fap- este un monolog interior. Mioara nu e un oracol, ci
tul că aici e «un ceremonial cosmic» vizând un mister, poate simboliza Anima, partea feminină din sufletul
îl revelează Mircea Eliade după care acceptarea morții omului [...] Câinele poate simboliza Animus, partea
nu înseamnă pasivitatea sau resemnarea păstorului, masculină din sufletul omului [...] În toate variantele,
ci «o decizie existențială», care duce la gestul de a-i im- ciobanul vorbește de însurătoarea cu divinitatea (hiero-
pune destinului «o nouă semnificație», întrucât nu te gamie). Mireasa aceasta este sufletul omului“ (p. 316).
poți apăra de soartă ca de un dușman; considerând, as- Egoul auctorial supraaugmentat îmbracă precum o mă-
tfel, că aici e vorba de o «solidaritate mistică între om nușă recomandările suedeze „pentru a marca propriile
și natură», M. Eliade, în acest plan, vede în comunica- contribuții și opinii“ (p. 41), ignorând că pentru tradu-
rea făcută de Oaia Năzdrăvană nu o informare, ci o re- cerea în românește se cuvenea să respecte „normele ro-
velație oraculară, după care păstorul își preface nenoro- mânești“ de folosire a pronumelui „eu“ într-o analiză de
cul într-un mister sacramental, feeric, ce îi «îngăduie să specialitate.
triumfe asupra propriei lui sorți»“ (op. cit., p. 431, subl. Pretinsul studiu al „Mioriței“ din perspectiva ști-
ns., m. p.). Desigur, V. Ravini ignoră cu totul afirmați- inței religiilor, filosofiei, psihologiei individuale și celei
ile de mai sus ale lui V. Kernbach, susținând cu putere a popoarelor, etnologiei și sociologiei, științelor juri-
că Eliade i-a îndemnat pe români să fie slugile altora, să dice și celor economice, poeticii și poieticii etc., publi-
stea cuminți în bancă etc. cat de Victor Ravini în limbile suedeză și română, se
Altă nerozie proferează V. Ravini pe seama lui autodefinește prin înseși opiniile autorului la adresa al-
Eliade, pe care îl acuză că ar fi pretins că românii și-au tora, opinii pe care îi recomandăm să le revadă ca des-
predestinat singuri propria existență – desigur, o abera- tinate propriei persoane: „Nu li se poate cere etnologi-
ție în sine: „O idee importantă în studiul lui Eliade este lor, sociologilor, sau celor ce adoptă perspectiva aces-
aceea că românii sunt predestinați de situația geografică tora, să descifreze metafore poetice și alegorii, ce conțin
și politică a țării, pe care nu o pot schimba și de crești- idei abstracte despre tainele psihicului omenesc. Nu e
nismul lor cosmic, pe care ei înșiși l-au creat“ (p. 24). de domeniul lor“ (p. 33).
Exegetul Ravini are pretenții penibile, din mo- Textul „Mioriței“ publicate în 1850 de Vasile
ment ce așteaptă ca faptele din interiorul unui poem Alecsandri este însoțit, în paralel pe pagina de carte, de
epic, al unei balade, să fie dovedite juridic de cineva: „o nouă traducerea în suedeză“; volumul lui Victor Ra-
„Eliade și alți cercetători văd Miorița ca o baladă despre vini are multe fotografii-document și este redactat în
o crimă adevărată. Ei spun că ciobanul e ucis pe ne- maniera lexicoanelor academice, cu textul de bază ilus-
drept, fără să aducă vreo dovadă“ (p. 26). Și tot așa de trat pe coloane laterale de documente și precizări biobi-
comic-acuzator își formulează insuficiența funcțională bliografice (portrete de personalități, coperte de carte,
a înțelegerii problemelor studiate și combătute cu atâta lucrări de artă și etnografie etc.) ca suport pentru cele
zel, cu pretenția ca erudiția să îi fie livrată „mură în discutate. Numeroase fotografii, în special de ciobani
gură“: „El [Eliade] afirmă că originile Mioriței se din diverse epoci istorice și ținuturi românești,
74
ilustrează volumul. „Citările și trimiterile la bibliogra-

fie se fac în sistemul Harvard, asemănător cu Sistemul
UNESCO: Autorul (anul lucrării: pagina)“ – precizează
autorul la pagina 7, cercetarea sa beneficiind de „Bibli-
ografia“ necesară și de un „Index“ final.
Autorul a scris cartea pentru a le arăta „prieteni-
lor suedezi frumusețea sublimă a conținutului din poe-
mul nostru național, în care natura este divinizată, dum-
nezeirea umanizată, iar omul îndumnezeit“ (p. 1). Sco-
pul pare unul extrem de luminos. Doar mijloacele, care
îl fac pe autorul orbit de prea mult zel demonstrativ să
încalce norme de etică elementară, lasă de dorit. Iar pă-
rerea plină de admirație a lui V. Ravini, potrivit căreia:
„Este admirabil acest procedeu retoric, prin care Freud Dana Nora DINU
spune ceva și totodată contrariul, amestecând adevăruri
cu non-adevăruri, de nu se mai înțelege nimic rațional,
lumea nu mai bagă de seamă unde este fisura argumen-
Străinul dinlăuntru: strategii
tației și îl ascultă cu gurile căscate de admirație“ și: „În psihonarative în romanul
orice caz, există premize favorabile pentru ca psihana- „Zodia Țârului” de Ștefan Goanță
liza freudiană să supraviețuiască, deoarece este o exce-
lentă idee comercială și o taxă suplimentară pe prostie.“ Motto
(Misterele psihanalitice la Freud – Œdipe sau absența „Cred că ne aflăm în fața celei mai bune cărți a au-
unei prezențe, în Pro Saeculum, Focșani, an. XVI, torului și, poate, a uneia din cărțile de proză cel mai
2017, Nr. 3-4 (119-120), 15 aprilie-1 iunie, pp. 162- bine scrise ale ultimului deceniu... Nici una din relați-
165) spune multe despre metoda la care recurge însuși ile importante pentru omul sfârșitului de mileniu nu
autorul în demersul scriitoricesc privind, în cazul nos-
rămâne în afara fluxului romanesc.”
tru, „Miorița“.
Trebuie menționat că epopeea „Miorița“ a fost Irina Petraș,
considerată „cântec bătrânesc“ cel puțin din anul 2010, 1998
de Irina Goanță și Ștefan Goanță, autorii studiului de
etnologie creștină intitulat Miorița. Domnul de Rouă,
apărut la Editura Casa Cărții de Știință din Cluj-Napoca
(pp. 10-12, p. 105 etc.), după ce fusese publicată frag- Oglinda copiază şi multiplică ceea ce „vede”.
mentar în „Caiete silvane“ la Zalău, încă din anul 2001: Aidoma, dar totuşi altfel – o imagine pe dos – posibil şi
Nr. 2 (6), în „Silvania“, Zalău, an. I, nr. 2, iunie și nr. 4, distorsionată. Oricum, „dincolo” – „lumea de dincolo”,
decembrie, 2002, ori în „Adevărul literar și artistic, an. inaccesibilă celor vii, sau lumea interioară – cu
XI, nr. 647, din 17 dec. 2002; studiu despre care V. Ra- profunzimile ei care rămân opace. Când reflectă un chip
vini nu a auzit nimic, dar de unde a „împrumutat“ o se- – al nostru, şi totuşi surprinzător pentru noi, vedem (cu
rie de idei, prezentate ca aparținându-i personal (d. ex. ochi parcă ai altuia) un „celălalt”. Acest ecran afişează
absurdul morții acceptate pasiv – p. 53). – brutal – (şi) ceea ce nu sesizăm sau nu vrem să vedem,
Analitic la nivel rudimentar, primitiv, de bârfă reţine urmele trecerii şi, finalmente, divulgă. Omul nu
redundantă până la sațietate, analistul se crede spirit cri- suportă adevărul nemestecat, mai ales dacă e vorba
tic, dar ceea ce îi lipsește până la a accede asemenea despre sine însuși, întotdeauna a fost nevoie de
culmi este faza intermediară: spiritul sintetic. Repetarea (di)simulări, pe care, dacă nu i le oferă oglinda, și le
obsesivă a unui neadevăr denotă fie senilitate, fie rea confecţionează singur.
credință manifestată prin „funcția incantatorie, menită Pornind de la conotaţiile negative din
să creeze magia culpei“ (G. Liiceanu, op. cit.), ori altfel imaginarul popular şi neîncrederea creştinismului în
spus: „«O minciună repetată de o mie de ori rămâne o
imaginea artificială, „oglinda” ajunge să îndeplinească
minciună, dar o minciună repetată de un milion de ori
devine adevăr», afirma Joseph Goebbels, ministrul pro- o funcţie moral-didactică în literatura şi iconografia
pagandei în regimul lui Adolf Hitler“ (http://romaniali- religioasă medievală europeană. Devine o scenă pe care
bera.ro/opinii/editorial/o-minciuna-repetata-de-un-milion- evoluează actori de altă factură decât cea umană. În
de-ori-414594). Iar sărăcia de idei, urmărirea cu obstina- Miroir du pêcheur/ Miroir de l'âme pécheresse, The
ție a celor câteva sau a uneia singure dar bine nituită, îl Miroir or Glasse of the Synneful Soul, adaptate în
conduc pe autor de-a dreptul „prin arătură“, încât „bate Oglinda omului celui dinlăuntru, Oglinda inimii
apa în piuă“ pe zeci de pagini ca să reia metoda pe alte (omului) – o serie de ilustraţii însoţesc textul,
zeci de pagini. Demonstrația că Blaga și Eliade ar fi gre- reprezentând un chip omenesc reflectând evoluţia
șit fundamental în legătură cu „Miorița“-& poporul, stărilor umane, în concordanţă cu figura care domină
cum crede autorul, se putea încheia cu același succes în centrul inimii de dedesubt, Iisus sau Diavolul. Aceasta
mai puțin de 40 de pagini. din urmă determină şi ancadramentul expunerii, format
75
din animale simbolizând viciile omeneşti (păunul împiedică aparent în literalitatea banalei scrumbii,
înfăţişează mândria, ţapul – desfrânarea, şarpele – îndreptându-l spre o posibilă serie tilurilor sale „fluide”:
invidia, porcul – lăcomia, leul sau tigrul – mânia, Vinul de piatră, Patul de zăpadă, sau chiar Altarul de
broasca – avariţia, broasca ţestoasă – lenevia) sau figuri nisip. Nici moto-ul biblic despre primordialitatea
şi simboluri religioase (îngerul, ochiul, porumbelul). înțelepciunii nu este menit să anticipeze, fiind mai mult
Literatura laică preia tehnica reprezentărilor o concluzie sau o autentificare referențială a unei teorii
alegorizante, de la întruchipările – reale sau imaginare a involuției, care se descoperă doar în cursul lecturii.
– din Istoria ieroglifică , sau abstracţiunile care dezbat Sintagma „zodia ţârului” însă sugerează atipicul,
probleme filosofice în Desfrînata Lume sau Trupul şi confirmat ulterior ca strategie auctorială cu efecte
Omul înţelept sau Sufletul (Divanul Lumii cu Înțeleptul multiple. Aşa cum afirmam, Ştefan Goanţă se
sau Disputa Sufletului cu Trupul), la reminiscenţele străduieşte să vizibilizeze arhetipul tradiţional
mitologizante sau magico-fantastice din literatura sub dezlipindu-l de personaj. În povestirea-preambul,
comunism, sau în post-comunism/modernism (de autorul își înfășoară personajul într-un colaj de portrete
exemplu – George Bălăiţă, Ştefan Agopian, Doina Ruști supradimensionate în stilul jurnalistic postrevoluţionar,
sau Ștefan Goanță). blocat pe senzaţional. Odată cu motivarea suprarealistă
Cu preocupări constante în domeniul a personajului, obţine şi autopoziţionarea sa ca naratar,
spiritualităţii tradiţionale româneşti – proiecte culturale, detaşându-se de postura de martor direct al
eseuri (Mioriţa), culegeri de folclor (De dor şi de evenimentelor și creându-şi un alibi pe care îl dublează
omenie, Du-te, dor, şi vino dor) – romanele scriitorului în partea finală. Această tactică de deconstruire a
Ștefan Goanță sunt dominate de o tendinţă realist- personajului surprinde, deoarece, de obicei, mobilul
magică, cel mai adesea de factură antropologică detașării naratoriale este autentificarea. Spre exemplu,
(Crașovan, 2016, p.227). Elementul mitic este diferit în Fantoma din Moară (Doina Ruști), naraţiunea
distribuit. Dacă în Altarul de nisip – spre exemplu – autoreflexivă este împletită cu cea a naratarului – un
miturile autohtone sunt dezrădăcinate – „dislocate” sau autor care povestește aceleași întâmplări pe care
„deteritorializate” – conform reţetei realist-magice naratoarea – protagonistă – le evaluează. În Zodia
originale (Crașovan, 2016, p.235), în celelalte romane Țârului, dimpotrivă, autorul își subminează la tot pasul
ele sunt mai bine conservate (Patul de zăpadă, Cartea personajul. Mai mult, adaugă şi un final (În loc de
Frumoasei, dar şi Zodia Țârului). început) care constituie, împreună cu începutul (În loc
de sfârșit) un cadru de oglinzi paralele. Percepția
În Zodia Țârului, comunității reprezintă un filtru la fel de deformant ca
roman publicat în 1998 cel al presei, dar cu adânci rădăcini mitico-fantastice,
şi reeditat în 2019, pe care naratarul îl exploatează pentru plăsmuirea
autorul manifestă o caurei mitologice a personajului.
deosebită grijă de a Debutul şi încheierea constituie un întreg
păstra cât mai nealterate metaficțional în care sunt expuse surse și metode,
trăsăturile unui anumit încadrând corpul propriu-zis al romanului. Preambulul
arhetip tradiţional. Pe oferă o posibilă motivație interesului naratorului pentru
de altă parte, magicul articolele care încearcă să reconstituie profilul psiho-
este dezvoltat mai biografic al protagonistului, devenit făptuitor al unui
degrabă spre real. Spre omor. Ca receptor critic, autorul îşi creează prilejul de
exemplu, frumuseţea a colora cu reflecții personale, ironizând verva
irațională a Şuiei (Zodia fantasmagorică, care, pe de altă parte, contribuie masiv
Țârului) se dizolvă prin la desăvârşirea dimensiunii imaginare.
suferinţă retrăgându-se Primul cadru urmăreşte mişcările unui singur
în matca raţionalului uman, spre deosebire de frumoasa protagonist, Țâru. Naratorul îi conturează atipicitatea,
Remedios, care se înalţă spre starea de înger (Un veac izolându-l de comunitate prin interiorizare. „Țâru stă pe
de singurătate, Gabriel Garcia Marquez). Ţâru devine banca din fața casei și înjură. Înjură e un fel de a o
nu rămâne o componentă pasivă în parabola circului, spune. Bombăne la nesfârșit ocări numai de el înțelese
spre deosebire de José Arcadio (Un veac de și adresate numai el știe cui. E felul lui de a se afla în
singurătate), sau Sofronje Opujić (Ultima iubire la lume și când e în afara ei. Înjuratul, ca și cântatul, merge
Țarigrad, Milorad Pavić). de unul singur”. (Goanţă,1998, p.11)
Potrivit apetenţei sale pentru fantastic, Milorad Singurătatea personajului este subliniată de
Pavić se joacă cu cititorul acordându-i libertatea de a personificarea protezei de lemn – înlocuitor nu doar al
recompune narațiunea principală și de a reface piciorului pierdut, dar și al unui interlocutor, pe care îl
semnificațiile – în limitele ordinii ezoterice a tarotului. evocă cu un nume semnificativ: „Mutu”.„Țâru cade în
Ștefan Goanță nu-l scapă din mână, atrăgându-l într-un obișnuita lui neviață și nemoarte, o amestecătură de
labirint de perspective în care îl conduce după un plan vremuri și locuri care găsesc prilejul să năvălească de
personal. Încă din zona paratextuală, Zodia Țârului se pe unde se pierduseră și să se încaiere pașnic în capul
76
care li s-a predat. După un timp, n-are el treabă cu smulse sau distorsionase caracteristicile umane, răsare
timpul, tresare, își poruncește un ia! avertizator și o familiarul chip al Diavolului. Într-un „extras”
mijire a ochilor strânși între scoarțele pleoapelor.” jurnalistic, găsim descrierea „metafizicii identității
(Goanţă,1998, p.13) simple și absolute, în care celălalt, străinul, era – prin
Apariția preotul satului îi provoacă reacții de însăși diferența sa – o apariție deficitară, abnormă. El
revoltă şi reflecţii care fixează și timpul istoric în primii era văzut atunci în felul unui defect ontologic și împins
ani post-revoluționari, cu atmosfera de dezorientare şi departe de centrul semnificativ al ființei [...] era văzut
încercările de a simula alinierea la orientarea ideologică ca întrupând simpla negativitate, păcatul însuși.”
instaurată peste noapte. Atitudinea condescendentă a (Afloroaei, 1994, p.188) Astfel, de la starea de rebut
preotului, pe care Țâru o interpretează ca ipocrită, în ton social Țâru ajunge să fie scos în afara umanității:
cu vestimentația modernă mascată sub sutană, îl „implantarea lui pe pământ de către forțe extraterestre
dezechilibrează. „Până ieri te lăudai că ești popă destabilizatoare”, „spiritualizarea” defectelor fizice:
comunist, ai ? Nu-ți scoteai gâtul din cravată și tot pe „coada, micimea fizică, urâțenia ieșite din comun,
lângă tovarăși te învârteai. Terminai slujba înainte de dimensiunile exagerate ale organelor sexuale în raport
unșpe ca să te pui la chiloți și să bați fotbalul cu cu corpul – element determinant la un individ înarmat
nimicarnițele ălelalte. Ce se închinau muierile la să dea naștere unei noi specii sau subspecii umane –
biserică era nimic pe lângă ce se închinau când te insensibilitatea diabolică la tot ceea ce e omenesc,
vedeau în izmene roșii și înjurându-te cu ăia de cele dorința de a face cu orice preț numai rău, ridicată la
sfinte. Acu, dacă tovarășii s-au făcut domni, te-ai băgat rangul de unic principiu rațional." „despre Țâru se putea
iar în țoale negre ca să pui mâna pe pământul bisericii!” spune orice. În lipsa posibilității infirmării, totul
(Goanţă,1998, p.14) devenea credibil. Dacă un om nu e om ca toți oamenii,
Ulterior, resentimentele acumulate îi cu părți bune și părți rele, înseamnă că e altceva, nu?
furnizează un vinovat pentru dispariția lui „Mutu”. Ce?", „Țâru, extraterestrul cu coadă" (Goanţă, 1998,
Evenimentul are un impact dramatic, destabilizându-l pp.23-24)
emoțional și determinându-i acțiunile ulterioare Dincolo de caricaturizarea utilizată ca tehnică
finalizate prin crimă. În acest moment, relatarea directă ficționalizantă, demonizarea unor indivizi este o reacție
este suspendată, fiind înlocuită de redarea relatărilor simptomatică a societății, care se manifestă atât la nivel
presei despre uciderea președintelui Comisiei comunale macro, cât și în cadrul celor mai mici unităţi, slujește
printr-o reacție „necontrolată” a lui Țâru, care l-a atacat curățirii conştiinţei – colective sau/și individuale. În
pe acesta cu proteza de lemn, redobândită între timp. vremurile tulburi din primii ani de după revoluţia din
Conform manierei hiperbolizante de descriere, „Țâru 1989, când se căutau ţapi ispăşitori pentru efectele
(Țârulescu) Ion” devine când inamicul public nr.1, când dezastruoase ale comunismului, orice ins atins de
țapul ispășitor, sau chiar simbol al luptei pentru dizgraţie dintr-un motiv oarecare, devenea comunist
libertatea individuală – în contratimp cu preotul, înrăit, securist sau terorist. Întrebarea pe care o pune
(discreditat și el până la urmă): („monstrul”, „hidra”, autorul-investigator sătenilor, nedumerit că, odată
„vampirul”, „infiltratul”, „teroristul”, sau echivalentul decedat cel pe care-l consideraseră adversarul cel mai
contemporan al lui Hitler, Stalin) (Goanţă,1998, p.15), înverșunat, au consimțit să-l îngroape, și nu oricum, ci
(„a ucis să-și salveze eul, personalitatea, mândria, după canoanele „creștinești”, sondează gradul de
esența ființei lui interioare” – pentru că victima conştientizare a responsabilităţii: „Vă simțiți cumva
încercase să-i distragă atenția oferindu-i bani ca să-i vinovați față de el?” (Goanţă, 1998, p.25)
aducă țigări, propunere interpretată ca tentativă de Ştefan Goanţă îşi sparge personajul în
aservire (Goanţă, 1998, p.21). „ţâri”multipli, ca şi „tovioneştii” din Altarul de nisip,
Eforturile presei de a singulariza personajul, apoi îl recompune pentru a-l universaliza: comunist
alimentate şi de fantezia populară dezlănțuită după generic, participant la colectivizare („Țâru care ne-a
revoluție, produc efectul pervers prin care atipicul se luat pământul și ne-a băgat în jug”(Goanţă, 1998, p.26),
transformă treptat în prototip, fapt subliniat cu umor de detector al resurselor pentru cotele de contribuţie, autor
Ştefan Goanţă: „pocitania aia cu coadă și cornițe”, „păi al denunțurilor care au contribuit la arestarea unor
ăla e om, dacă tot moare şi tot înviază ?”, „blestemul oameni – substitut al lui Ceaușescu prin parafrazarea
viu, în carne și oase de om, râsul și rușinea satului, cea refrenului revoluționar „Ole, ole, ole/Țârulescu nu mai
mai joasă făptură care îngrețoșase vreodată pământul, e !”, sau – al Necuratului – în lexicul poreclelor,
spurcăciunea care a trăit până acum numai pentru că înjurăturilor sau blestemelor (Goanţă, 1998, pp.293-
oamenilor le-a fost prea silă să o strivească. Era fiul 294). Intenția „defalcării” personajului ca şi construct
Necuratului, dacă nu chiar Necuratul cel mare. Era – ficţional este aducerea în prim-plan a comunității.
termenul prinsese și în sate – era terorist de când îl Aplicarea însuşirilor artificiale („unlifelike”, Sutton,
făcuse mă-sa, dacă o fi existat vreo femeie în stare să 2012) are tocmai menirea de a facilita înţelegerea
nască așa ceva. Nici iarba n-o să-i crească pe mormânt.” perspectivei comunitare, a accentului pus pe
(ed.1998, pp.22-23) comunitate, subliniată şi prin destabilizarea ontologică
Din ce în ce mai distinct, pe măsură ce îi sunt („ontological flicker”), pendularea între a fi şi a nu fi
77
(Sutton, 2012). Starea duală, balansarea între realitate Episodul eforturilor de a obține ordinul de
şi ficţiune realizează, pe de o parte efectul de recrutare, soldate cu un eșec și datorită dificultății de a
reprezentare a comunităţii, dar reprezintă şi un mod de obține „hârtia de om”, pe lângă amuzamentul relatării,
respingere din partea acesteia şi totodată de acceptare, are și efectul de reconfirmare a statutului de exclus.
de recunoaştere. Comunitatea îl stigmatizează şi îl Cele mai dureroase neîmpliniri sunt însă cele legate de
exclude, dar ca pe un „străin dinăuntru” (Afloroaiei, viața sentimentală și spirituală. Deși starea de confuzie
1994, p. 37), aşa cum s-ar privi critic în oglindă, mentală a Șuiei se datora brutalităților lui, ea
recunoscându-se în final. Îl îngroapă creştineşte „că aşa manifestase o oarecare simpatie și apropiere pe care el
e legea”, „o lege de-a noastră, netrecută în cărţi”, o interpretase ca afecțiune. Impresia îi este spulberată
„Sufletul i-a fost păcătos, mă omule, dacă vrei atunci când ea îl respinge. În lamenturile dragostei
dumneata să ştii, sufletul, nu trupul. Trupul i-a pătimit, refuzate se amestecă durerea însingurării, atât de umană
ca şi ale noastre, de suflet o să aibă de grijă Dumnezeu, și totuși străină prin intensitatea ei. „Și eu ce să fac cu
că El judecă, dar de trup trebuie să ne îngrijim noi”. „Şi ochii de uitat ?”, „să mă despic și eu măcar în două, să
dacă se face strigoi ?” „Facă-se ! Tot de-al nostru e. Să fim doi, să am și eu umăr pe care să-mi pun capul"
ştim unde e, să-l păzim şi să ne păzim.” (Goanţă,1998, (Goanţă,1998, p. 143)
p.25) Umanizarea continuă prin renunțarea la coadă,
Din aceeaşi „solidaritate”, o corectitudine pe care Țâru și-o autoextirpă forțat de împrejurări.
postmortem faţă de victimă, fac parte şi sincerităţile Momentul reprezintă și modificarea atitudinii față de
prilejuite ori de înmormântare „vă mâncă Ţâru cu Dumnezeu, înțelegând că doar îndeplinind îndatoriri
Stalinu’ lui şi cu ăia ai noştri care nu fuseră ai noştri, că sacre poate spera să intre în rândul oamenilor. Dar o
noi fuserăm ai lor !” (Goanţă,1998, p.25), ori de înțelege în felul său, astfel că, în ciuda „rugăciunilor” –
rememorările solicitate de autor în ultima parte pentru care constau în „tratative” propuse lui Dumnezeu, prin
a-l „pune într-o carte”: „ Scrie-l, domnule, scrie-l, să care el oferea „fapte bune” în schimbul îndeplinirii
vadă şi copiii ăştia cât de proşti am fost noi, ăia care ne dorinței de a avea urmași, a insistențelor de a fi primit
lăudam că facem şi dregem.”, sau mânaţi de la adunările religioase, a eforturilor de a construi
resentimente vechi „(...), ai uitat cum veneai la mine să fântâna din dealul blestemat și troița, este renegat și de
te învăţ înjurături ruseşti, ca să te dai pe lângă Ţâru şi Dumnezeu, și de oameni. Troița se năruie, partenera sa,
să-i calci în urmă? Şi-acum ai palat de casă, toată numai „Țâroaia” moare, ceea ce-l determină să incendieze
bouticuri cu cauciuc de rumegat.”, „Da’, tu de ce-ai biserica.
furat ţiglele de pe grajduri?” „Las-o pe-aia, că am furat Țâroaia/ Locomotiva – simbol al forței
toţi, democratic, nu ca tine.” (Goanţă,1998, 293-294). iraționale, așa cum Șuia fusese frumusețea – se adaugă
Nu suntem martori la naşterea eroului, deci nu seriei de reprezentanți simbolici care îl înconjoară pe
se ştie de unde vine. Copilăria, după adopţia de către Țâru recompunând imaginar „oglinda dinlăuntru”,
paracliser şi soţia sa, este un cumul de evenimente asemănătoare interiorului anatomic descris în preambul
nefericite puse pe seama lui, de la găinile care nu mai în urma efectuării autopsierii cadavrului: „o a doua
vor să ouă până la sarcinile inexplicabile ale fetelor sau inimă cu opt cavități, imediat și în secret prelevată
intrarea în agonie a bătrânilor. Ca în preambul, autorul pentru cercetări ulterioare. De-a dreptul impresionant –
îl decredibilizează. Îşi dobândeşte porecla datorită creierul, o masă inimaginabil de circumvoluționată, cu
abilităţii de a se subţia, evadând în diferite situaţii trei straturi de materie cenușie și cu o greutate ce
problematice pentru el, apare „din foc” (incendiul depășea cu mult creierul unor oameni foarte mari.”
„primordial”), este prezent în toate împrejurările (Goanţă, 1998, p.25) În cavităţi încap: răul (Chipeşul),
nefaste etc. Dar în paralel, autorul urmărește şi viclenia (Borţosul), frumuseţea/iubirea (Şuia), puterea
dezvoltarea unui proces interior care conturează un (Ţâroaia), clarviziunea (Mânca-te-ar neica) şi, nu în
portret uman. Începe prin prezentarea momentului ultimul rând, înţelepciunea (Ăla).
autoconştientizării şi înţelegerii propriei alterităţi care îi Dacă în raport cu forţa fizică (Ţâroaia ), Ţâru
provoacă o reacţie asemănătoare cu cea a consătenilor reprezintă, aşa cum afirmă el însuşi, isteţimea, Ăla este
faţă de el. Descoperindu-și imaginea reflectată, sparge reversul din oglindă: „Drept din față, de pe unde ar fi
toate oglinzile din sat sperând să stârpească multiplii trebuit să fie peretele, vine spre el o arătare fără pereche
urâtului, dar distruge şi păpușa confecționată de mama în lume. Curg de pe ea zdrențe murdare și scorțoase, se
sa adoptivă, fiindcă realizează că nu seamănă cu el uită cum se uită găinușa de baltă drept în ochii șarpelui
(Goanţă, 1998, pp.45-49). Aceste fapte însă nu și înaintează fără nici o teamă. Țâru se dumirise
înseamnă că își acceptă condiția. Atunci când – în ciuda întrucâtva asupra oglinzii, mai bine zis, acceptase acest
îmbunătățirii comportamentului, nemaiprovocând neînțeles miraculos, însă nu-l văzuse niciodată din cap
daune și conflicte, ba chiar îndeplinind diverse munci până în picioare pe celălalt el și de aceea avea dubii. I
neconvenabile – este omis de la un ritualul de s-a adresat pe un ton puțin promițător de prietenie. «Mă,
consfințire a muncii în comun – oferirea sticlei cu tu ești eu?» intuind după mișcarea buzelor că și cel din
băutură, înțelege că satul nu este dispus să-și modifice fața lui întreabă același lucru, pentru a-l evita,
atitudinea față de el . reformulează întrebarea adresându-se sieși sau poricui.
78
«Ăsta sunt eu ?» Nu aștepta un răspuns, totuși acesta instaurând teroarea printr-un discurs agresiv și
vine. «Nu, domnul meu, nici unul dintre noi nu suntem torturarea lui Țâru, care reușește în final să-l ucidă.
ceea ce suntem. I am not what I am, dixit pământeanul Atmosfera de violență şi teroare este prelungită în
Iago prin dumnezeul Shakespeare». Abia acum vede descrierea împrejurărilor în care se desfășoară procesul.
Țâru că în spatele arătării din oglindă un om sau o stafie Redarea frământărilor interioare ale judecătorului în
de om se muncește să se ridice de pe pat în două căutarea unei soluții de compromis sub presiunea
picioare. Stafia ar fi fost albă de sus și până jos, așa cum prezenței camarazilor în sala de judecată, maschează,
e neamul ei, dacă albul n-ar fi împrumutat în timp ca în alte cazuri, intervențiile autorului prin
cenușiul murdar al încăperii. Neconvins pe deplin că o ambiguizarea granițelor între vocea narativă și vocea
a doua stafie asemănătoare nu s-ar putea afla și în figurativă, („Iniquit formulas”, Cohn, 1978, pp.61-52),
spatele lui, Țâru s-a întors. Da, așa era, și aceasta absența formulelor de introducere a citării sau a
vorbise, adică bălmăjise ceva. S-a uitat la stafie de parcă semnelor grafice de orice fel. Uneori, se creează
n-o văzuse decât cu câteva minute în urmă și a întrebat- impresia unui flux mental colectiv, vag individualizată
o arătând cu mâna spre cel lăsat acum în spatele lui. prin retorica (interioară sau directă), ca cea a
«Mă, ăsta sunt eu?» Fără să pară nici ea câtuși de puțin hamletianului Mânca-te-ar neica: „Ce ți-e și cu
surprinsă de insolitul musafir, arătarea în cămașă și lumea asta! Că a luat-o pe cărări pline de spurcăciuni n-
izmene soioase s-a apropiat plutind și bălmăjind iar ca ar fi nimic, dar s-a rătutit de tot. Nici n-ai mai zice că
oamenii dar păsărește. Felix qui potuit rerum oamenii sunt oameni, ci niște făcături acolo, cu gândul
cognoscere causas. Iar apoi, după încă o târșâială prin numai la troaca în care să-și bage râtul.” (Goanţă, 1998,
aer, spre stânga și dreapta. „Dar, vai, nullum est iam p.152)
dictum, quod non sit dictum prius, fiindcă, băgatu-ne-a Om cu o experiență asupra căreia revine mereu,
în cap Socrate ca s-o scoatem în fiecare clipă pe gaura Mânca-te-ar neica se autonarează, dar îl și fixează pe
gurii, oida me udem eidenai.” (Goanţă,1998, pp.78-79) Țâru în raport cu comunitatea, subliniindu-i alteritatea
Domnul Alain este poreclit Ăla datorită stării și însingurarea: „Greu, greu, mânca-te-ar neica, greu și
de degradare în care ajunsese ca urmare a dezvoltării de tine cu noi, și de noi cu tine. Tu n-ai lume, asta e, și
nemăsurate a intelectului, îndopat până la sațietate cu tot cauți și încerci să-ți faci una după tine. A noastră,
cunoștințe care deversau sub formă de citate fără cap şi bună, rea, e a noastră și nu e de tine cum nu ești nici tu
fără coadă. Reluarea ideii excesului de cunoaștere ca de ea. Vai de omul care n-are lumea lui în care să se aia
toxină a societății deznoadă citatul din Biblie din moto. în tihnă și pe săturate. Tu crezi că dacă pui pe tine țoale
Obsedat de iminentul sfârșit al umanității, domnul ca ale ălorlalți te faci ca ei? Nici cât se face cioara
Alain crede în necesitatea eliberării sinelui, vopsită papagal.” ( Goanţă, 1998, pp.201-202); „cam
reîntoarcerea la „marele Punct inițial”, interpretând om si el, dacă te luai după unele, dar altă plămădeală,
Apocalipsa nu ca „pieirea prin foc și potop, ci dacă te luai după apucăturile cu neputință de explicat"
mântuitoarea cale a ispășirii prin rememorarea faptică a (Goanţă, 1998, p.147)
vieții trăite până acum, totul în scopul desprinderii a cât Dacă Mânca-te-ar neica, „alt înțelept” (Goanţă,
mai multe învățăminte. Lungul itinerar presupunea 1998, p.295), echilibrează fațetele personajului Țâru,
labirinturi nesfârșite, poticneli, cenușă în cap și, cu Ăla, încărcat în final de supranumele edificatoare
precădere, renunțarea treptată la artificialul conștient „Nihilistul”, „Monstrul”, „Rinocerul” este desemnat ca
dobândit, la eul cel foarte tânăr și năbădăios și revers spiritual al distrugerii, al Apocalipsei. Această
repunerea în drepturi a sinelui, a ancestralului clarificare finală, prin care autorul precizează modul în
inconștient marginalizat.”(Goanţă, 1998, p.96) care distribuie rolul ideologic al celor două
Domnul Alain/Cărturarul/Știutorul salută în reprezentări, reia asocierea Hitler-Stalin din cursul
Țâru încarnarea ideii sale despre stadiul la care trebuie romanului.
să se reîntoarcă omenirea pentru ca Dumnezeu să o Trăind sub iluzia temporalităţii, omenirea îşi
poată reface așa cum a proiectat-o. „Îi e dor, madame, revine cu greu atunci când curgerea pare a ieși din
așa cum îmi e și mie, îi e dor să ajungă euglena viridis matcă. Ca nişte celule îmbolnăvite de panică, seminţiile
și amibă. Curând, foarte curând fericitul se va contopi lovite de această fractură a timpului se fărâmiţează
cu punctul inițial, iar Dumnezeu, înțelepțit după magnetizate de o forţă lăuntrică ce devine vrăjmaşă, un
aventura primei Geneze, va purcede la refacerea lucrării „străin dinăuntru” care instituie o ordine absurdă, „o
glăsuindu-ne cu vorba și fapta prin mesagerul său: Dar lume pe dos într-o stare naturală şi de durată, ca şi cum
deodat-un punct se mișcă... cel dintâi și singur. Iată- ar fi singura lume posibilă şi reală. Comunităţile în care
l/Cum din chaos face mumă, iară el devine Tatăl...” se resimt din plin astfel de inversiuni ale timpului nu
(Goanţă, 1998, pp.84-85) mai sfârşesc prin a tot reîncepe, a tot reface istoria lor,
Această teorie a regresiei transpare şi din fără ca să ajungă în cele din urmă pe o cale aşezată.
accentele anarhisto-nihiliste ale reflecţiilor populare, Cum în alt chip aveau să devină obsedante aici motive
amplificate de viziunea legionară, expusă în episodul de felul neaşezării sau al zodiei nefaste, al bâlciului
confruntării cu șeful bandei legionare, Frumosul/ istoric sau al unui babilon răsăritean ?” (Afloroaiei,
Chipeșul. Acesta încearcă să obțină colaborarea satului 1994, pp.37)
79
Bibliografie folosi mereu genul feminin al substantivului) are cura-

jul, tot mai rar întâlnit, de a nu cădea pradă tentaţiilor
Afloroaei, Ștefan, Lumea ca reprezentare a celuilalt, 1994,
momentului, acelea ce asigură unor condeieri o popula-
Institutul European, Iași;
Cohn, Dorrit, Transparent Mind. Narrative modes for ritate ieftină (dar scumpă), trecătoare şi, mai ales, dău-
presenting consciousness in fiction, 1978, Princeton nătoare. Fidelă crezului său literar, Magda Cârneci scrie
University Press, Princeton, NJ; pentru o anumită categorie de cititori, fixată clar în una
Crașovan, Elena, Realismul magic: între subversivitate din paginile antologiei sale “Haosmos şi alte poeme”:
politică și subversivitate poetică, în Metamorfoze, “Un cititor ne va citi odată, / dar nu un semblable, un
transgresiuni; Explorări în literatura secolului XX, coord. frate, ci unul mai vast, mai de departe, răsfoindu-ne
Gabriela Glăvan, 2016, Editura Universității de Vest, vieţile ca pe nişte pagini volante, înnegrite mărunt, pe
Timișoara, pp.225-243 care vântul le amestecă liber, înşirându-ne în propoziţii
Garcia Marquez, Gabriel, O sută de ani de singurătate, 2015, şi fraze, în întâmplări şi popoare numai lui inteligibile,
RAO, Bucureşti;
clare, ca un şirag de perle adevărate şi false la gâtul
Goanță, Ștefan, Zodia Țârului, 1998, Editura Didactică și
Pedagogică, București; strâmb al eternităţii, descifrând precis ca un laser toate
Pavić, Milorad, Ultima iubire la Țarigrad. Îndreptar de textele, cărţile, istoria toată, morţile, învierile, naşterile,
ghicit, 2006, Paralela 45, Pitești; le va gusta picătura de miere pură sau tulbure, dulce-
Ruşti, Doina, Fantoma din moară, 2017, Polirom, Iaşi; amară, pre limba lui aspră şi imposibilă (...)// El va cu-
Sutton, Malcolm, Ontologies of Community in Postmodernist prinde în cristalul imens al ochiului său şi firul de păr
American Fiction: Thesis submitted to the Faculty of pe care femeia părăsită îl culege evlavios de pe fularul
Graduate and Postdoctoral Studies in partial fulfillment of the pierdut al iubitului său, şi sistemele poetice ale naturii,
requirements of the PhD degree in English Department of şi creierul hiperbolic al civilizaţiei, invenţia lui morel şi
English Faculty of Arts University of Ottawa, 2012 alte coşmare, alte utopii dispersate, va cuprinde în cris-
talinul orbitor al ochiului său şi bobul de muştar şi
punctul pe i şi planeta”. Pentru Magda Cârneci, poezia
– căci FEM este şi un poem vast în care epicul se disi-
pează/ concentrează într-o analiză intensă a trăirilor
subconştientului, realizată printr-un act chirurgical con-
dus cu maximum de sinceritate –, deci poezia este, pen-
tru autoare, “un discurs simplu şi totuşi înspăimântător
de profund”, poetul profesând “iluminarea verbală”.
Toate acestea se cereau menţionate, pentru că FEM este
în fapt, pe lângă alte atribute ce i s-au acordat şi i se pot
acorda, o continuare şi un condens, o rezultantă a scri-
erilor sale poetice, cele de până acum. Putem considera
Florin ŞINDRILARU cartea aceasta şi un lung poem în proză, un poem al de-
venirii umane şi un imn al primordiilor vizând Reve-
laţia.
Prolegomene la o carte deschisă: Tema (didacticeşte stabilind: lumea copilăriei,
Magda Cârneci - „FEM” a adolescenţei şi, mai ales, a tinereţii: nepieritoare, cum
o defineşte Magda Cârneci) tema, desigur, a fost frec-
Apărută în anul 2011 la Editura “Cartea Românească” vent cultivată de lumea scriitoricească, iar despre pagi-
(ediţia a II-a, 2014), proza Magdei Cârneci intitulată nile şi operele literare “de tip curricular” s-a scris mult,
FEM s-a impus ca o valoare apartenentă la zestrea spi- s-a învăţat prin şcoli şi facultăţi. (Auto)biografia este un
rituală dăinuitoare a unei naţii şi a unei limbi. subiect des cultivat în arsenalul literar. Reducând şi car-
tea de faţă a Magdei Cârneci la o interpretare simplis-
Simona Sora, în „Prefaţa” la volum, numeşte cartea simă, am putea-o considera ca făcând parte din aşa-nu-
o “biografie spirituală”, o “proză poetică”, o “biografie mita categorie a autobiografiilor. Dar aceasta ar fi un fel
a sinelui trezit la «adevărata viaţă»”, văzând în paginile de reducere la minimum. Pentru că, deşi consemnând în
ei un “concentrat itinerar epifanic”. La aprecierile de paginile cărţii (câteva) momente autobiografice, proza
mai sus trebuie adăogite şi dedicaţia cu care autoarea sa este, cum o numea Simona Sora în “Prefaţa” amin-
deschide volumul: “Pentru prima tinereţe, nepieri- tită, un “concentrat itinerar epifanic”. Planul narativ
toare”, precum şi promisiunea Magdei Cârneci de a trece din suprafaţă în profunzime, pe autoare obsedând-
continua confesiunea-i emoţionantă urmărind, cu ace- o viziunile încă nedesluşite, ne-stăpânite, şirurile de
eaşi acuitate şi acurateţe a scrisului şi forţă exploratorie momente intense, aparte, pe care le-a trăit, urmând să le
a analizei, devenirea umană, biografie singulară şi în re-trăiască “nu doar în memoria mea comună, banală, ci
acelaşi timp reprezentativă pentru întreg. Cât despre într-o memorie mai adîncă, mai vastă, deschisă spre o
impactul cărţii acesteia cu taraba literară, autoarea (voi percepţie vertiginoasă. Într-o realitate paralelă (s.m.) şi
totuşi adevărată, la fel de adevărată ca lumea de afară”.
80
Textul, iniţial autobiografic, devine în ultimă instanţă dintr-o letargie existenţială placidă şi leneşă un “sultan”
un set de reminiscenţe fundamentale şi indispensabile drag şi odios, “zeuleţ în tricou şi geacă de piele”.
ce se cer înţelese, “traduse”: “Să descriu ca să pot să Calitatea identitară de actor pe scena vieţii de-
înţeleg acele momente intense. De ce mi s-au întîmplat. clanşează şi dirijează preambulul (capitolul “Corpul
Şi ce vor ele să spună. Şi la ce e nevoie să ni se întîmple. meu”) ce permite instanţei auctoriale o radiografie suc-
Şi ce e cu punctul acela din piept, din spatele sternului. cintă a propriei fiinţe. Doar că eul narator nu-şi iubeşte
Căci ceva în acele momente depăşeşte cu mult actuala corpul: “Mi se părea atât de straniu, corpul ăsta în care
mea stare de agregare şi actuala mea putere de înţele- eram închisă ca într-o cutie ermetică, corpul ăsta livrat
gere. Ceva ca o energie nucleară de natură emoţională, şi absurd, cum crescuse el de la sine”... Această criză de
îmi vine să spun, vrea să irupă prin ele. Vrea să se ex- neacceptare a propriului corp poate fi înţeleasă, la mo-
prime, să ţîşnească în afară şi aprinde imagini vii şi pu- dul simbolic, şi ca o (presupusă) formă de respingere a
ternice într-un etaj al fiinţei pe care va trebui să-l existenţei fizice, materiale (în sensul “letargiei exis-
aflăm.”. În prim-planul scrierii nu stă deci textura epică, tenţiale”, desigur), în raport şi în strânsă legătură cu cea
evenimenţială, ci ecoul, radiografiat profund şi cu pre- spirituală: cea spirituală configurează şi călăuzeşte pe
cizie, pe care trăirea, existenţa îl au asupra eului narator. cea materială. Idealul, ideea, spiritul, domină existenţa
Dar procesul de influenţare este reciproc, trăirea şi exis- fizică. De ce? Proza Magdei Cârneci este şi o dispută
tenţa trecând în fiinţare, în conştientizarea devenirii, în filozofică, monologată sau aparent dialogată, pe această
Revelaţie. Radiografierea aceasta, sub forţa conştiinţei temă.
intelectuale a autoarei, trece în diagnosticare, în semni- AD APERTURAM LIBRI. ZIDUL CA ECOU.
ficaţie. Şi este normal ca, în acest context, textura sim- Paginile în discuţie sunt structurate deci pe rememora-
bolico-alegorică să predomine într-un demers narativ rea unor momente esenţiale din devenirea eului narator,
care îşi schimbă astfel menirea: în a produce semnifica şi a unor viziuni pe care acesta le povesteşte fiinţei
caţii profunde. Magda Cârneci se detaşează şi singula- apropiate, nominată la modul generic prin “dragule”.
rizează, cum observa de justeţe Marin Mincu, printr-o Rememorarea acelor momente şi viziuni are încă rostul
“pornire «psihanalitică» de a se livra total textului ca de a le fixa în timp, şi mai ales de a câştiga astfel înţe-
«fiinţă ontopoetică»”. legerea şi conştientizarea fiinţării sale şi de a le oferi,
spre împărtăşire/ asimilare, şi acestei fiinţe apropiate,
drept chei de acces către o Realitate superioară. “Dra-
gul” clamat de vocea auctorială – adresările către acesta
segmentând şi ritmând întreaga epopee fiinţială – este
însă, la început şi aproape pe tot parcursul demersului
narativo-confesiv, un (im)posibil partener de discuţii şi
orientare în înţelegerea existenţei ca Realitate: tăcut,
amorf, imagine a unui yang anonim, individ încarcerat
de mass-media în “pădurea narativă” şi conectat la exis-
tenţa diurnă de tip larvar. “Dragule” este ca atare un
“confesor” inaccesibil, nedeschis înţelegerii, ”animal în
UN INCIPIT CLASIC: LUMEA CA TEA- blugi şi adidaşi”, “zeuleţul în tricou şi geacă din piele,
TRU. Magda Cârneci este un scriitor de certă intelectu- plin de pofte şi de mînie, de orgoliu şi de neputinţe.”.
alitate, excelent cunoscător al structurilor narative cla- Or, eul narator îşi exprimă preferinţele şi apartenenţa la
sice. Una dintre urmările acestui atribut esenţial al per- un alt nivel de înţelegere, existenţial/ fiinţial: “Acum,
sonalităţii sale poetice este şi ancorarea textului de faţă, scrie autoarea-povestitoare, caut trăiri şi viziuni. Sunt
pentru început, într-o veche şi solidă şi des uzitată comun vânător de stări speciale, iradiante, sunt o căutătoare
paraţie/ alegorie explicită, aceea a considerării lumii ca de imagini intense, puternice. (...) Eu am să fiu un fel
teatru. Vasta alegorie este notată de către autoare în de Şeherazadă” . Dar asupra presupusei dispute dintre
scurtul, dar necesarul “Prolog”. Lumea este un teatru Şeherazada-narator şi zeul “golit ca o pungă de hârtie
vast, în care vieţii individuale i se hărăzeşte un rol ne- mototolită” trebuie să revenim. “Disputa” pune în dis-
cunoscut, aparent arbitrar, cerând şi implicând improvi- cuţie una din temele centrale ale cărţii: nivelul de
zaţia. Individul reprezintă o sinteză a unei existenţe ce conştienţă şi de conştiinţă care ne dictează abordarea şi
se transferă apoi la comunitate, la umanitate şi la istoria subordonarea faţă de Realitate, recte faţă de Idealul
ei. Istoria devine astfel o sumă de roluri post-cunoscute existenţei noastre ca individ încadrat în societate şi în
(“Şi se pietrifică unul în sclav, altu-mpărat” – Mihai Istorie.
Eminescu), interpretate de actori mai mult sau mai puţin Autoarea ne propune deci o altă “pădure narativă”, în
marcanţi, după o partitură ce este dictată de hazardul- care confesorul să se regăsească în deplinătatea perso-
destin. E viaţa însăşi, iar noi suntem nişte actori pe ma- nalităţii sale, a propriului “eu”. Witz-urile sale de me-
rea scenă a vieţii. Scenă pe care autoarea preia, în scri- morie sunt nişte explozii ale reminiscenţelor care au
erea de faţă, misia Şeherazadei, nu atât pentru a se lansa “doar o iradiaţie interioară, o putere emoţională ciudată.
într-o vastă înlănţuire de naraţiuni, cât pentru a scoate Care pulsează inepuizabil din ele, ca o energie de o
81
natură aparte, ori de câte ori – cel mai des din greşeală să rămână mereu “în pădurea cea luminoasă, pe cărarea
– un detaliu din exterior, un miros, un gust, un sunet alburie, plină de pietricele.” (s.m.)
mai ciudat sau o intensă culoare le scoate din letargia Parcul-mandala, unul dintre simbolurile ordo-
neuronală, activează nişte sinapse misterioase şi le lasă natoare ale acestei proze, devine pentru eroină “împă-
să se desfăşoare pe ecranul mental. Sunt ca nişte roci răţia mea de dimineaţa până seara”. Ruperea ei de lu-
active de uraniu şi stronţiu, scoţându-şi vârfurile luci- mea edenică este dureroasă: “Vreau să fiu singură, sin-
toare din oceanul lăuntric, fie el agitat sau apatic. Iar gură. Vreau să plâng. Vreau să mor. Nu mai vreau în
restul clipelor, zilelor, anilor, e numai zgură opacă, ce- lumea asta golită de mama.”. Sau: “Mă aşez jos pe pă-
nuşă.”. Eul narativ cultivă acea “spumă a zilelor”, după mântul negru, aspru şi încălzit. Vreau să plâng. Plâng
formularea consacrată de romanul omonim al lui Boris încetişor, lălăit. Nu ştiu de ce plâng, dar îmi place.
Vian, care “m-au învestit până în miezul fiinţei şi m-au Vreau să mor. Şi e bine.”. În paradisul copilăriei, des-
transformat”. Acele trăiri care, “însumate ar da poate coperit în şi prin intermediul florilor, al margaretelor,
câteva zile, nu mai mult, şi care împreună formează fetiţa descoperă existenţa, fiinţarea. Plânsul ca eliberare
adevărata mea viaţă.” (s. în text). Pentru că “e în ele o dă sens şi existenţei: “Nu mai plâng, sunt mulţumită,
fantă emoţională ciudată, un vertij al memoriei, o spi- sunt împăcată. În mijlocul lanului, sub avalanşa enormă
rală mentală aiuritoare, e o bandă a lui Möbius între lu- de lumină, sunt şi eu un fel de lumină, înfrunzită, înflo-
mile mele interioare, pe care încă nu pot s-o cuprind.” rită, alb-galben-şi-verde, multiplicată în nenumărate su-
DRUMUL. EUL NARATOR ŞI REFUZUL rori margarete. Sunt fericită. Exist. Exist cât lanul de
“TREZIRII”. Considerat “roman”, “proză poetică”, margarete, care se întinde până departe.”.
“biografie spirituală”, textul Magdei Cârneci este în Viaţa fetiţei-eu narator se contopeşte cu cea a
egală măsură şi o suită de prozopoeme în care lirismul poveştilor, în care intră foarte uşor, preluând şi parcur-
şi sondarea de tip ideatic devin carcase de conservare gând valorile iniţiatice ale universului oferit de acestea.
(ceea ce implică şi un fin proces de obturare) a epicului, Refuză trecerea în altă vârstă, maturizarea, ceea ce ar
a evenimentului – de obicei un moment crucial din pro- presupune despărţirea de copilăria fericită. Acum
cesul devenirii umane. Aceste momente se derulează în mama, echivalenţa subînţeleasă a devenirii, este dublul
mod constant în ordinea – deja clasicizată – a succesivi- matur al eului narator: “gorgonă mortală”, “durere
tăţii lor în timp. Primele secvenţe pe care instanţa auc- dulce-amară”... Decodarea întregului vis cu parcul-
torială le rememorează sunt din vremea unei copilării mandala se regăseşte în chinul conştient şi superior con-
fericite: capitolul “Prima trezire”. Tonul rememorării semnat de autoare: “Trezită iarăşi din somn, copila îşi
este aici cald, liric, fermecat, cursiv, alunecând în ale- freacă ochii moi, adormiţi, şi plânge fără pricină. Plânge
gorie: “Copilul bea lapte. Bea lapte cald dintr-o cană doar pentru că a fost smulsă din neantul ancestral şi a
albă de porţelan. Copilul toarnă lapte alb lichid în lapte început să existe, adusă brusc în această viaţă neînţe-
alb cărnos, bucălat. Stropeşte în jur cu încîntare. Bea cu leasă, (s.m.) plânge doar pentru că respiră şi simte, nici
înghiţituri mari, pline de poftă. Copilul toarnă dumne- ea nu ştie încă ce, de ce, la ce bun, cu ce scop, în vederea
zeu alb, lichid, în dumnezeu dulce şi alintat. Totul e alb, a ce. În ochii ei se întrezăreşte o lucire ciudată, o teamă
cald şi dulce. Dumnezeu e cald, alb şi are gust bun. atavică. Intuieşte vag că va trebui să trăiască împotriva
Dulce. Dulce.”. Este o imagine a copilăriei fericite şi dorinţei, odată scoasă fără voia ei din vastul, anonimul
luminoase, aflate încă sub zodia albului neprihănit, di- substrat, va trebui să treacă prin cumplitele probe ale
vin. Ruperea de această magie efemeră ce se petrece creşterii, înmulţirii, descreşterii, crucificării şi dis-
apoi, când “vine cineva şi ia brusc cana din faţa copilu- pariţiei. ” (s.m.)
lui. Şi ia laptele. Şi imaginea albă” este nedreaptă, dar ILUMINĂRILE. Prima iluminare consemnată
necesară. Şi gestul aparent copilăresc al eroinei, copilă de eul narator (deşi şi secvenţa narativă din vremea co-
ce pe atunci era “slăbuţă şi prăpădită”, acela de a o îm- pilăriei, relatată anterior, poate fi considerată tot o “ilu-
pinge pe una din surorile sale mai mici în copaia plină minare”) se petrece la vârsta de aproape 13 ani. Eroina
cu apă, mai-mai s-o înece, şochează la început şi surse află într-o tabără de pionieri din Transilvania. Aici i
prinde. Dar, la fel, gestul trebuie interpretat în registru se declanşează pentru prima dată ciclul menstrual, mo-
simbolic ca o încercare, instinctivă desigur, de oprire a ment descris de autoare cu o acută surprindere a stărilor
timpului mereu curgător, sugerând în fapt împotrivirea fizice şi sufleteşti prin care trece eroina: “Un val de căl-
eului narator la inevitabila rupere a lui din neantul an- dură şi de sudoare mă traversează. Durerile urcă încet,
cestral. Gestul reflex, egoist, la adresa surorii celei mici, ca o apă invizibilă, prin ţesuturile poroase ale abdome-
a “bondoacei”, trebuie interpretat în sensul alegoric ce nului. Mi se întunecă dintr-odată vederea, mă aflu în în-
ni-l oferă textul: copilul dă vina pe mama care a luat-o tuneric.”.
“din grădina luxuriantă de vară”, marcând deci ruperea Momentele eliberării de durere, ale calmării
de lumea copilăriei fericite. Eul narator, recte copilul, durerii, sunt descrise într-o pagină antologică de luci-
suferă nespus: “Am simţit un frig cosmic năvălind ful- ditate mistică şi trăire magic-dramatică. “Durerea se
gerător, cuprinzându-mă într-un fel de corset, izolându- apropie ca o forţă rea, duşmănoasă, mă atacă, mă asedi-
mă pentru totdeauna de tine.” (de mama, n.m.). El vrea ază în punctul meu de conştienţă concentrat asupra lui
însuşi în pîntec, parcă încearcă să mi-l distrugă. Mă simt
82
dintr-odată închisă într-o cavernă adîncă, într-o subte- jur este perceput cu o luciditate halucinantă. Eroina no-
rană neluminată, în interiorul căreia trebuie să trec tează efectele primei îndrăgostiri: “Începusem în
printr-o probă barbară, trebuie să rezist la ceva dificil, schimb, cum era de aşteptat, să vorbesc în versuri şi să
dureros ca o răstignire, ca o străpungere cu săgeţi, sau scriu poezii. Mă trezeam perorând în rime colegelor
dacă nu, să mor, să mă dezintegrez. Durerile vin în va- mele de dormitor, obişnuite până atunci cu o fetiţă tă-
luri dense, întunecate. Mă concentrez cu disperare asu- cută. Mai ales noaptea eram inspirată.”. Atitudinea şi
pra durerii, în punctul ei cel mai ascuţit, din matca in- imaginea ei se schimbă surprinzător, parcă o altă fiinţă
ternă a pîntecului. Simt că trebuie să gîndesc durerea, s- se trezise în ea, “o fiinţă mai inteligentă, mai cuprinză-
o fixez cu mintea, s-o vizualizez dinaintea ochilor în- toare”. Efectele acestei prime şi decisive îndrăgostiri
chişi, altfel nu voi putea suporta. (...) Am o baie de sînge sunt însă mult mai profunde. Trăieşte de acum experi-
şi ură în minte. Mintea mea e o cavernă întunecoasă, în enţe unice, îndeosebi descoperirea universului. Se naşte
care se întîmplă un carnaj barbar, nemilos. În acelaşi o relaţie aparte între ea şi “puzderia de stele”: “mă um-
timp, simt cum pielea mea e scăldată toată în sudoare, plea de un sentiment deplin de libertate, de vastitate, de
pe dinafară.” o bucurie adâncă. Eram golită de gânduri, dizolvată în
Senzaţiile sunt concretizate de către eul narator întunericul moale, negru-albastru catifelat, luminat pa-
şi prin apelarea la alegorii de natură biblică. Izbăvirea lid de stele răzleţe şi constelaţii, traversat de umbra unei
durerii vine dinspre o stâncă bântuită de valuri, în forma păsări de noapte, zgâriat de câte o stea căzătoare.”. Sunt
unei lumini intense, strălucitoare: “Apoi mă aflu brusc elemente ale fiinţării care prevestesc şi vor declanşa
într-o mare agitată, plină de o materie umedă şi versurile cuprinse mai târziu în volumul “Haosmos” .
vîscoasă, cafeniu-roşiatică. Văd o stîncă golaşă şi as- Aici, pe acoperişul cabanei, “e o tăcere liniştită, imensă,
cuţită în mijlocul valurilor grele şi frămîntate. Pe stînca plină de pace”. Eroina devine atentă la prezenţa densă a
din metal rece, aspru, mă refugiez cu toată mintea, cu tăcerii, parcă plină de ceva nemărginit, viu: “Mă simt
toată puterea voinţei. De acolo, cu o luciditate mereu hrănită cumva de această tăcere profundă, aproape inte-
dureroasă, văd un mic punct luminos, întrezărindu-se ligentă. Ceva aerian, delicat, ca o ploaie de particule
undeva, în depărtare. (...) Lumina lui e din ce în ce mai fine, se prefiră prin piele în arterele şi venele mele.”.
intensă, mai strălucitoare, şi, ca un soare minuscul, îmi Noua stare sufletească îi este acompaniată de muzica
intră în pîntecul înnebunit de durere şi îl calmează.“. Se sferelor, percepută cu ingenuitate: o muzică vastă,
trezeşte, îşi revine “toată ghemuită” în sine, cu genun- “ceva dulce şi legănător, sunete de clopoţei din argint,
chii strînşi aproape de gură: “parcă sunt un fetus vînăt, răsunând la unison apoi decalându-se, urmărindu-se şi
expulzat brutal dintr-un uter rece şi nemilos (...) Parcă căţărându-se împreună pe înălţimi sonore ameţitoare,
am murit şi am înviat, parcă am căzut într-o bolgie şi căzând apoi în cascade sprinţare, în sorburi grave, vi-
m-am ridicat, parcă am învins o forţă sălbatică şi brante, apoi iar urcând, iarăşi împreunându-se în vârfuri
imensă. Acum sunt mai uşoară şi mai curată.”. Conşti- de clinchete strălucitoare, răsunând la unison ca un cor
enţa actului, esenţial în devenirea-i feminină, capătă de mii de voci şoptitoare de zâne, iele şi spiriduşi, iarăşi
pentru eul narator, în supraluciditatea-i primară, valenţe despărţindu-se în acordurile ramificate ale unei imense
cosmice. Străbaterea actului iniţiatic cere sacrificiu. orgi invizibile. (...) E ceva beatific în melodia asta sur-
A DOUA ILUMINARE este echivalentă cu prinzătoare. Mă las impregnată de ea, armoniile ei dia-
Adoraţia, care punctează un alt moment al structurii na- fane îmi umplu mintea cu imaginea unui uriaş orologiu
rative. Dar rememorarea secvenţei epice subliniază, pa- celest, plin de rotiţe, pârghii, bile şi arcuşoare, care sunt
radoxal, că volumul Magdei Cârneci este mai mult un de fapt galaxiile, sistemele solare şi planetele, cu sate-
poem simfonic al devenirii, mantră lirică şi epică deo- liţi, meteoriţi şi comete, toate învârtindu-se-n cercuri şi
potrivă.1 Adoraţia, devenită instrumentul indispensabil elipse, alunecând, urcând şi coborând pe vertiginoase
cuceririi propriei fiinţări, este, într-o primă întrupare, un planuri înclinate, pe complicate spirale şi producând su-
băiat cu numele Radu. Iniţial, eroina simte în faţa bă- netele armonioase auzite. Ascult cu nesaţ, cu exaltare.
ieţilor “un fel de energie rea, negativă”, făcând-o să tre- Apoi încet-încet, ca o briză uşoară, ca un reflux de vi-
mure fără motiv. Destinul ce i s-a hărăzit în existenţa-i braţii retrăgându-se lent în matricea caldă a întunericu-
infimă, dar cosmică, se întrupează, în amintita tabără de lui, muzica aeriană se stinge treptat, încetează.”.
pionieri, într-o “siluetă subţire şi deşirată”, la vederea Eul narator realizează de fapt racordarea cu cosmosul,
căreia “parcă sunt trăsnită în moalele capului. Simt un cu infinitul, îşi găseşte acum, în acest proces al deveni-
fel de căldură blând luminoasă invadându-mă prin rii, locul: o particulă infimă în univers, “un fel de mi-
creştet şi coborând fulgerător până spre vârful picioare- crob inteligent”, “o infimă globulă roşie de sânge”. În
lor.”. Încearcă să înţeleagă ce i se întâmplă. Totul din această ultimă ipostază străbate, plutind între vis şi
1
Un capitol, care poate fi considerat “de hotar”, despărţind fugi sau marchează finalul unei compoziţii muzicale.
prima parte, mai substanţială din punctul de vedere al tramei Folosirea unui atare termen întăreşte impresia organizării
epice, de a doua parte a prozei, în care predomină spiritul texturii epico-ideatice a volumului Magdei Cârneci sub
eseistic şi analitic, poartă denumirea de “Coda”, ceea ce forma unui poem simfonic.
defineşte un grup de note muzicale care încheie tema unei
83
visare, marea de stele, universul, “haosmosul”. Pămân- există viaţă şi după moarte, dacă “nu se poate readuce
tul lăsat în urmă este “ca un ou de paşte”, merge către viaţa în trupuri, acum sau mult mai târziu, nu se ştie
soare apoi iese din sistemul nostru planetar, îndrep- dacă acum suntem vii sau devenim cu adevărat numai
tându-se “cu o viteză ameţitoare” către centrul Căii după ce murim”... etc. Apoi, tot în vis, eroina se lasă
Lactee, printre mii de alte sisteme solare, ieşind apoi condusă de “venerabilul învăţat” printr-un labirint de
“din planul auriu şi ca o lentilă bombată al galaxiei”. subsoluri cu coridoare, până ajung la “un tânăr culcat
Toată călătoria aceasta ameţitoare în scrânciobul cos- pe un pat. Tânărul îmbrăcat în veşmânt bizar”. “Era viu,
mic, în care adolescenta vrea să ştie “unde-i finele infi- dar parcă ar fi fost un strigoi, o întrupare ciudat de ne-
nitului”, o duce în cele din urmă la concluzia “Şi la un sigură, sortită dispariţiei, morţii. Da, asta era, părea rea-
moment dat când am obosit, m-am oprit şi am văzut dus cu greutate din moarte, era fin, firav, fără vlagă, deşi
înaintea mea o stranie hieroglifă levitând peste abisul mă privea stăruitor şi tăcut, cu ochi de un albastru de
întunecat: un opt mare, culcat, de culoare roşie înflăcă- peruzea cristalini şi febrili. Înţeleg atunci brusc că de
rată, lipit la un capăt de un alt opt roşu culcat. Un semn fapt Radu e salvat din neant, e readus la viaţă printr-o
infinit îmbucat cu un alt semn infinit. Şi dintr-odată am magie, printr-o minune demonică, şi că viaţa lui de
înţeles. Infinitul ridicat la infinit dă tot infinit, (s.m.) in- aceea se scurge închisă acolo, ca nisipul într-o clepsi-
finitul la pătrat şi la cub şi la orice putere dă tot infinit, dră, în veşnica perspectivă a morţii, în atingerea ei imi-
acelaşi prim, iniţial infinit. Universul nu are nici înce- nentă. (...) Era ca o vietate incoloră de peşteră, ca un
put, nici sfârşit. (s.m.) E ca o buclă dublu răsucită, ca mic proteu orb şi translucid, dar era şi o fiinţă superi-
un dublu semn infinit, ce-şi conţine şi punctul iniţial şi oară, jumătate angelică şi jumătate demonică, (s.m.)
toată desfăşurarea. Şi oricâte infinituri aş depăşi, m-aş (...) Radu stătea acolo în pat, ascuns şi păzit, am înţeles
găsi tot în interiorul aceluiaşi iniţial infinit, înghiţindu- eu îndurerată şi fascinată, pentru că o făptură ca el nu
şi mereu punctul de plecare, matca, originea, consu- putea rezista în aerul lumii exterioare, brutale şi crude.
mându-se pe sine în răsucirile sale nenumărate, ca un Lumea mea, cum mi-a dat să înţeleg, printr-un gând.
gând ce se secretă etern pe sine şi se devoră, iarăşi năs- Dar eu, eu puteam să-l ajut să trăiască printr-o transfu-
cându-se din distrugere, repetându-se, multiplicându-se zie permanentă de sânge şi dragoste. Ceea ce am şi fă-
la infinit. Şi acest dublu infinit, ca o gură roşie sărutând cut.”.
o gură pereche, este viu şi iubeşte şi vrea să fie înţeles Decodarea corectă a visului halucinaţie-alego-
şi iubit.”. (s.m.). Universul generează dragoste, univer- rie nu poate fi realizată întru totul, iar încercarea ar fi o
sul este generat de iubire. La mijloc se află conştienţa impietate adusă textului. Dar, având în vedere mai toate
care presupune şi cere cunoaştere. Şi adoraţie: “Aşa am coordonatele lui, condensate în visul-alegorie, putem
cunoscut Adoraţia.”. Cea de a doua Adoraţie, aceea a sugestiona că Radu ar însemna, ar defini şi echivala po-
“Haosmosului”. O interferare, o unificare a corpului de ezia, creaţia însăşi, ca rezultantă a unui suprem efort
carne ca şi a corpului de lumină, a iubirii ca şi a întâlni- creator şi care te sleieşte de puteri-psihice-intelectuale.
rii intime cu divinul, a iluminării poetice, a adoraţiei şi Iar pentru eul narator Radu cumulează, prin permanente
a dezolării, cum concluziona Simona Sora în prefaţa la şi sugestive irizări, mereu alte şi alte valenţe: el este
cartea-poem. “micul soare din peşteră, e fratele meu dinăuntru, e re-
Reîntâlnirea cu Radu, după trei ani, tot într-o tabără şco- licva mea sacră. Îmi aparţine acum definitiv. Îl conţin
lară, ne solicită o interpretare mai largă a simbolisticii pentru totdeauna, există acolo în eternitate. E piatra mea
textului. Eul narator este puternic atras de prezenţa lui, preţioasă de culoare albastră, ascunsă în piept.” (s.m.)
cu o forţă “căreia nu puteam decît să mă supun ca îna- Piatra albastră preţioasă în care eul narator se oglindeşte
intea unei decizii fatale, implacabile, căci în ea pre- uneori are virtuţi taumaturgice când intră într-un fel de
simţeam, nu ştiu cum, o posibilitate neaşteptată a fiinţei vibraţie: “Vibraţia asta mă hrăneşte, mă învie. Ca să pot
mele, o ieşire din limite, o deschidere ameţitoare.”. E suporta cu răbdare restul zilelor lungi, serbede, de după
poate atracţia sexuală sau chiar dorinţa nedesluşită a căderea în realitate din Realitate.”
trecerii de la fecioară la femeie. Eul narator simte acut: PRO MEMORIA. După Jean Chevalier şi
“noi doi, care am fost creaţi direct de planetă”. Doi ado- Alain Gheerbrant (“Dicţionar de simboluri”, Ed. Arte-
lescenţi rătăciţi “printre arbori enormi, milenari”. Sen- mis, Bucureşti, 1994, vol. 1, p.57 şi urm.), albastrul be-
zaţia o copleşeşte prin “maiestuozitate, ciudăţenie şi neficiază de un cumul apreciabil de simboluri faste.
singurătate”. Textul ne sugerează totuşi un fel de dis- Este culoarea cea mai adâncă, mai imaterială. “Privirea
tanţare a eului narator faţă de Radu, care, într-un fel, a pătrunde într-însa fără să întâlnească niciun obstacol şi
reprezentat iniţial o magie a masculinităţii sau, altfel, a se rătăceşte în nemărginire, ca şi cum culoarea ar în-
sexului opus. Dar Radu trece, din prezenţa literară su- cerca mereu să-i scape”. Este, după aceiaşi autori, “un
gerând poate adolescenţa, în simbol. Revăzut “mult mai vid acumulat, un vid al aerului, al apei, vid al cristalului
târziu şi cu totul întâmplător”, întâlnirea cu el îi de- sau al diamantului. Vidul este precis, pur şi rece. Albas-
clanşează eroinei, în final, după lungi frământări, un vis trul este cea mai rece dintre culori şi, în valoarea sa ab-
simptomatic. În vis, eul narator parcă participă la o con- solută, cea mai pură, în afara vidului total al albului ne-
ferinţă la care un savant bătrân susţine că nu este bine utru. De aceste calităţi fundamentale depinde ansamblul
să se facă autopsie morţilor, pentru că nu se ştie dacă nu funcţiilor sale simbolice”. Imaterial, “albastrul
84
dematerializează tot ce pătrunde în el. Albastrul este un modul alegoric. În depărtare, pe cer, “boboci de tranda-
drum al infinitului în care realul se transformă în ima- firi sau de nuferi” care persistă şi se apropie lent sunt
ginar.” (s.m.) semne ale permanentizării prin iluminare şi credinţă, în
Albastrul fiind una din culorile preferate ale eu- timp ce oraşul alunecă înapoi. Oraşul, adică civilizaţia
lui narator, des utilizată în text, notăm şi alte atribute nocivă: “Jos, departe, unde era oraşul, nu se mai vedea
simbolice ale culorii, folosind aceeaşi sursă de infor- aproape nimic, doar o depărtare albicioasă, punctată de
mare. “Albastrul deschis este calea reveriei; când se în- mici dreptunghiuri, triunghiuri şi pătrate diferit colo-
tunecă – ceea ce corespunde tendinţei sale naturale – el rate, ca într-un caleidoscop dispersat, alunecând rapid
devine o cale a visului.”. “Domeniu sau, mai degrabă, înapoi.”. Alegoria se completează cu triumful existenţei
climat al irealităţii – sau al suprarealităţii – nemişcate, solare, luminoase, veşnice, asupra civilizaţiei umane
albastrul rezolvă în sine însuşi contradicţiile şi alter- ajunsă în stadiul de acaparare şi anulare. “Soarele venea
nanţele care ritmează viaţa umană. Ne clintit, indife- în schimb vertiginos către noi, desfăcîndu-şi tumultuos
rent, nicicând altunde decât în sine însuşi, albastrul nu milioanele lui de petale, ţîşnind în jeturi de lumină spu-
aparţine acestei lumi; el sugerează ideea unei veşnicii moasă, fluvii şi cascade de flăcări explodînd în unde
liniştite şi semeţe care este supraumană – sau inumană”. concentrice, apropiindu-şi de fereastra noastră înaltă
În budismul tibetan “albastrul este culoarea lui roza lui orbitoare. Iar dedesubtul bazilicii roma-
Valrocana, a înţelepciunii transcendente, a potenţiali- nice-gotice, albă ca un voal de mireasă ori de călugăriţă
tăţii – şi, simultan, a vacuităţii, a cărei posibilă imagine logodită numai cu cerul, desfăcîndu-şi larg aripile în ae-
este cea a imensităţii cerului albastru. (...) Albastrul şi rul răcoros şi auroral, dedesubtul bazilicii noastre, unde
albul, culori ale Sfintei Fecioare, exprimă detaşarea faţă fusese înainte oraşul, se mai vedea, albastru intens, azu-
de valorile acestei lumi şi înălţarea sufletului eliberat riu luminos, ca o mare adîncă, transparentă şi liniştită,
către Dumnezeu, adică spre aurul care va întâmpina al- doar cerul.”. Biserica se investeşte şi ne investeşte cu
bul virginal, în timpul ascensiunii sale prin albastrul ce- divinitate. Textul Magdei Cârneci este pură esenţă di-
resc. Regăsim deci, revalorizată pozitiv prin credinţa în dactică, adică exemplar.
lumea de dincolo, asocierea semnificaţiilor mortuare PARCUL MANDALA ŞI FEMEIA URIAŞĂ.
ale albastrului şi albului.” (cf. Jean Chevalier şi Alain Cartea de faţă cultivă în aceeaşi măsură şi aspiraţia spre
Gheerbrant, op.cit., p.58). atingerea unei forme superioare a înţelegerii, a încorpo-
Una din paginile antologice care etalează sim- rării într-o existenţă care să depăşească forma primară
bolistica albastrului şi a albului, deopotrivă virginale şi a vieţuirii cotidiene. Frecvent, visele sunt un prilej şi un
mortuare, este secvenţa aparent narativă intitulată “Bi- mod de translare a eroinei către ideal, către cunoaşterea
serica din aer”. Eul narator, împreună cu prietena sa de tip înalt.
Anca, pleacă într-o dimineaţă din “orăşelul nostru pro- Visele, visările, viziunile, vedeniile (arareori),
vincial cu iz muced, medieval” să viziteze “bătrâna ca- care acaparează o bună parte din text, devin modalitatea
tedrală germană” aflată pe un deal înalt, la care se putea de realizare a transferului dinspre realitate înspre Rea-
ajunge pe un drum “neaşteptat de abrupt”. Drumul, litate – o relaţie biunivocă. Realitatea invocată de către
exemplificând parcă maxima latină “Per aspera ad as- autoare, aproximativă echivalenţă a Perfecţiunii, a mo-
tra”, premerge o serie de alegorii, cuceritoare prin va- dului superior de cunoaştere, de înţelegere şi evoluţie,
lenţele poetice etalate. Astfel, spaţiul catedralei este este o suprarealitate şi/ sau o infrarealitate, implicit o
vast, plin de coloane, cu o mulţime de steaguri şi cu o atingere a idealului şi a mandalei. În acest context,
boltă care “părea fundul unei uriaşe corăbii răsturnate “principiul masculin”, yang, închingat în text prin vo-
peste lumea noastră măruntă”. Un domn înalt, îmbrăcat cativul “dragule”, capătă o semnificaţie mult mai largă.
în negru, custodele, le acompaniază, dându-le infor- Despărţirea de el, de “dragul”, iminentă, parafează in-
maţii/ explicaţii despre catedrală, în timp ce eul narator compatibilitatea unirii lor întru acelaşi nivel, uman şi
priveşte îndelung “ferestrele înguste şi înalte ale absi- cosmic, unire visată de eul narator ca împlinire a uni-
dei. Da, şi elementul floral din decoraţia interioară tăţii; parafează imposibilitatea de obţinere în atari con-
sculptată, trandafirul, rozeta, roza mistică cu o sută de diţii a mandalei, acea atingere a ordinii cosmice, a “cen-
petale, simbolul Mariei, cea pură, cea neprihănită, regă- trului”. Simona Sora, în amintita prefaţă a cărţii, ob-
sit peste tot în catedrala cea vastă”. Prietena ei şi custo- servă că “povestitoarea care-şi împărtăşeşte viaţa intim-
dele vorbesc despre “cultul preacuratei fecioare, regina spirituală – printr-o amănunţită anamneză jungiană ce
cerului, floare între flori, mamă a omului veritabil şi mi- va face deliciul cunoscătorilor – este însă cineva care a
reasă a propriului ei fiu născut din eternitate, oh, mater- învăţat în lungul traseu către sine una dintre cele mai
nitate a acestei planete care ne-a imaginat şi ne ţine în importante lecţii ale aventurii spirituale: unitatea de
viaţă, blîndeţe şi bunătate a lumii, dragoste pămîntească fond a tuturor lucrurilor, non-dualitatea, faptul că sun-
şi compasiune universală, oh, trandafirul născut în sînul tem una.” (s. în text)
ei impecabil, trandafirul apocaliptic, cu care mîntuise Obsesie superbă, imaginea femeii uriaşe este
lumea asta vulgară.”. unul din simbolurile ordonatoare ale textului, de-
Eul narator priveşte pe fereastra absidei, şi pei- clanşându-i magma epico-lirico-filozofică, concreti-
sajul, interior şi cel exterior, renaşte de asemenea la zând-o şi configurând-o în acest gen de curriculum,
85
aparent “clasic”. E o sugestie a idealului feminin, un un neam ales de zeiţe, a cărei apariţie trebuia să-mi tran-
principiu etern, parte componentă a androginului, a ace- smită ceva, şi că totuşi n-am înţeles.”.
lui UNU despărţit şi reîntregit întru atingerea TOTA- Simbolistica “femeii uriaşe” este complexă,
LULUI. Urmărind-o (eroina şi cititorul) în parcul cu multitudinară şi totuşi unică. Ea nu se poate fixa în nişte
alei întortocheate şi bănci vopsite în verde şi “puţin sco- parametri rigizi, cert valorizatori, ai simbolului. “Fe-
rojite”, intuim că silueta ei este principiul declanşator al meia uriaşă” se întrupează, în amintirile eului narator,
descătuşării. Pentru că în eul narator sălăşluieşte, ase- în ipostaze diferite şi în variate stadii ale devenirii ei.
menea vulcanului stând să erupă, o sete de descătuşare. Imaginea a două femei tinere, “lipite strâns una de alta,
Imaginea femeii uriaşe îi declanşează eroinei re-trăirea îmbrăţişate”, pe faleza de la Constanţa, îi prilejuieşte
unui “fragment de vis vechi, în care, de pe vîrful unui rememorarea unor momente de intensă şi ingenuă apro-
munte perfect conic şi nu prea îndepărtat, o femeie piere de foste colege, prietene: de Cristina, cu care făcea
înaltă şi mîndră, o zeiţă drapată într-o hlamidă de pur- lungi plimbări şi schimba “lungi scrisori pretenţioase şi
pură avînd pe ea ornamente de aur, cu silueta înconju- inflamate”, căreia îi scrisese chiar sonete “despre ochii
rată de un nimb îngust de lumină (...) îmi făcea semne ei albaştri, germanici, ochi ca de cristal inflexibil şi
cu mîna, mă invita să urc spre ea, mă chema.”. Proza transparent, opuşi ochilor mei negri, meridionali”. “O
aceasta este şi rezultatul chemării spre nimbul de lu- poveste de pubertate, de fiziologie haotică, desigur, su-
mină şi spre împlinire, pe care femeia uriaşă i-o adre- blimată în plimbări şi poeme, asemenea viselor erotice
sează autoarei. Este Idealul-mandala, obsesie care tra- vagi care mă chinuiau atunci în timpul nopţilor”, con-
versează întregul text sub felurite închegări de tip me- cluzionează autoarea. Îşi aminteşte de Dimitra sau de
taforic, ideal întrupat şi în această imagine obsedantă a “Doina cea blondă, prietena mea de la serviciu, suavă şi
femeii frumoase, înalte şi mândre, “care mi se părea însorită. Cea pe care o tot fotografiam din toate unghi-
dintr-un neam ales de zeiţe”. O imagine care bântuie urile posibile, ca să surprind odată misterul atracţiei
prin paginile operei, întrupare ubicuă şi ambiguă, alter- pure pe care o exercita frumuseţea ei solară asupra
nanţă şi îmbinare între “Girafa în flăcări” a lui Salvador mea.”. Femeile frumoase de pe stradă îi provoacă o plă-
Dali şi “Originea lumii” a lui Gustave Courbet. Şi nu cere “pură, exaltantă”, care îi reaminteşte de “aparte-
trebuie uitată “Pietà” a lui Michelangelo. Este şi femeia nenţa mea şi a lor la un neam ales de zeiţe. Vestale ale
care “trece prin faţa băncii verzi din parcul oraşului” – cultului frumuseţii, o frumuseţe vastă, nepămînteană. O
un alt simbol al textului care obsedează. Femeia este stranie bucurie a regăsirii mă invada atunci, ca şi cum
aici “înaltă şi mîndră, o femeie ciudat de frumoasă. Fru- aş fi recunoscut în ele exemplare diverse ale propriei
museţea ei m-a şocat, un moment mi s-a tăiat răsuflarea. mele esenţe, întrupări reuşite ale unei unice zeităţi care
Chipul ei părea neverosimil de armonios, insuportabil cîndva înflorise pămîntul şi-l ocrotise cu o mantie verde
de privit, imposibil de îndurat căci era desăvîrşit, avea şi purpurie de iubire şi fertilitate. Din alaiul acelei zeiţe,
o nobleţe aparte”. Prin imagini, separate sau cumulate, făcusem parcă şi eu parte cîndva, pe alt nivel, în altă
femeia uriaşă îşi etalează valenţele alegorice. Femeia viaţă.”. De pe faleza de la Constanţa, marea, simbol bi-
“ciudat de frumoasă” care trece pe lângă eul narator (pe blic al vieţii pământeşti ce se cere trăită, îi apare ca pu-
deplin acaparat de şi în deliru-i imagistic) poate sugera rificatoare şi eliberatoare. Marea, viaţa însăşi, mirosea
echivalentul în idealitate al eroinei, aşa cum poate fi a feminitate: “A ce mirosea atît de straniu în jur, atît de
simbolul vieţii înseşi, dar, mai ales, idealul existenţei, iute şi de aţîţător, atît de umed şi de cuprinzător? A ce
al deplinei împliniri – aşa cum poate sugera şi tinereţea, mirosea? A femeie. A femeie vastă, atotcuprinză-
mereu “nepieritoare”. Când idealul dispare “după toare.”.
poarta înaltă de fier forjat de la intrarea principală a par- Alegoria “femeii uriaşe” se desfoliază neconte-
cului” iar eul narator n-o mai zăreşte, acesta constată: nit în nenumărate imagini simbolice care vizează tota-
“mi se părea insuportabil s-o pierd, mi se părea că în ea, litatea. O întâmplare cu o femeie corpolentă, obeză
în femeia aceea, era ascunsă o cheie, un răspuns vital, chiar, care se aşază lângă eul narator în autobuz, îi rea-
ceva capital pentru mine, dar ce?”. Iar când eroina se duce eroinei în memorie femeile enorme, copleşitoare,
trezeşte din visarea-i, vede pe alee o altă femeie, care cu care s-a intersectat în viaţă. Mama îi apare în memo-
este însă întruchiparea comună şi diurnă a vârstei marie ca o “femeie atît de voluntară şi aspră, un fel de băr-
ture: “o gospodină”. Tinereţea nu este veşnică. bat feminin, un comandant de armată, energică şi puter-
Ea, femeia ciudat de frumoasă, poate fi şi nică în braţe cît doi bărbaţi la un loc”. Apoi “menajera
mama: “O, mamă, dulce amară, ubicuă mamă (...) fe- noastră, Victoriţa, altă forţă dezlănţuită a naturii”. Sau
melă enormă, cuprinzătoare, în care mă pierd, mă Eleonora, mătuşa celibatară şi posesivă, sau Mara,
înec...”, prefigurând primii paşi din drumul către împli- “sora bunicii şi călugăriţă catolică, (...) lată cît un dulap
nire. Poate fi şi ubicuitară şi supratemporală, obsesie a ”, sau “şefa mea de birou, muntele acela deşirat şi acru
eroinei: “Mergeam pe stradă însoţită de tine, vedeam de carne plină de ifose şi de nervi.”.
în mulţime vreo femeie înaltă, frumoasă şi mîndră, şi “Femeia enormă” capătă în visele-coşmar ale
brusc mă fulgera gândul că am mai fost acolo cîndva, eului narator şi alte atribute definitorii. În una din pagi-
pe aceeaşi stradă, împreună cu tine, că am mai văzut-o nile antologice ale romanului, ea, “femeia uriaşă”, ne
în mulţime pe acea femeie înaltă, care mi se părea dintr- apare, în delirul coşmaresc al eroinei, în ipostaze care
86
încorporează aproape toată pletora de similitudini sim- scăldată într-o sudoare puternic mirositoare, deopotrivă
bolice ce i se poate atribui: “Am revăzut atunci femeia sărată şi acră şi amară şi dulce. Mirosul ăsta îmi aduce
teribilă care-mi apăruse în somn. O femeie uriaşă, aminte de mama.”
enormă. Stătea drept în mijlocul lumii, pe un fel de scă- “Buddha feminin” sau “mater universalis” sau
unel vechi de piatră şi în jurul ei se roteau cerul cu con- “mater genitrix”: matricea universală este feminină şi
stelaţiile lui strălucitoare. Era goală, era monstruoasă, se manifestă, reiau afirmaţia, în unitate prin diversitate.
un morman de muşchi şi cute şi pliuri de grăsime şi Una dintre cele mai reprezentative pagini ale romanului
carne, cu nenumăraţi sîni suprapuşi ca nişte solzi lungi Magdei Cârneci se hrăneşte dintr-o viziune halucinantă
şi plini, ca nenumăraţi ciorchini de struguri cu sfîrcuri şi globalizatoare: “De cîtăva vreme mă urmăreşte ima-
lungi, vinete, coborînd de pe pieptul ei lat pînă spre pîn- ginea unei femei mari, enorme.”. Mulţimea de femei
tec. Iar de sub pîntecul mare şi vălurit, din triunghiul lui care defilează în paginile operei acesteia sugerează, im-
ascuns şi umbrit, ca printr-o poartă maiestuoasă de tem- pune chiar, o virtualitate feminină: “profiluri vagi de fe-
plu, o poartă din marmură caldă, se revărsau şuvoaie de mei, femei tinere, femei înalte şi mîndre, femei fru-
oameni şi intrau şuvoaie de oameni, ca nişte furnici de moase amintind de o frumuseţe teribilă”.
culoare închisă, miriade şi miriade. Femeia ţinea în Obsesia femeii uriaşe, dominatoare, existenţă
poală pămîntul şi îl hrănea cu mamelele ei nenumărate egal complementară a unităţii androginice, se regăseşte
din care curgeau şuviţe de lapte, dar în acelaşi timp în aproape întregul text al autoarei. Parcul-mandala, ca-
aproape că îl acoperea şi-l sufoca cu pliurile ei de carne drul propice pentru atingerea ordinii cosmice, echiva-
grea, copleşitoare. Era uriaşă şi întunecată, cum se pro- lentul cercului fiinţial şi al transcenderii dincolo de făp-
fila ca un munte roşiatic pe cerul vînăt, îndepărtat. Pu- tura de humă şi de carne, parcul-mandala deci îşi com-
făia şi gîlgîia din straturile ei groase de carne şi valuri pletează imaginea-simbol printr-un fel de dublură femi-
de grăsime şi piele acoperită cu fire moi de păr decolo- nină, parte componentă într-un “regn al imaginilor înte-
rat şi pistrui mărunţi, maronii. Din cînd în cînd apuca o meietoare”. (s.m.). Eul narator vede într-o grădină a
mînă de oameni şi-i băga în gura ei largă, cu buze unei vile un coş mare de nuiele, auriu şi rotund, plin de
groase, curbate ca un opt culcat, sîngeriu. Îi devora cu multe pisici, vreo duzină, toate albe şi toate femele. Stă-
nesaţ. Dar pe jos, tot din ea, ieşeau mereu alţi şi alţi oa- pânul pisicilor îi spune autoarei cu mândrie că toate for-
meni, nenumăraţi. Era ca o maşină de tocat infernală, ca mau o familie. Erau ca “o lume albă şi sferică, ce părea
un cuptor de topit felurite roci şi metale, în interiorul că se naşte continuu din sine, trăieşte în interiorul pro-
căruia se vedea o întindere de carne sîngerie, încinsă, priei ei creaţiuni şi revine la sine, identică”; o lume “su-
lichidă.”. “Femeia uriaşă” este aici, în viziunea terifi- ficientă sieşi, totală, care-şi dă naştere sieşi în eternitate
antă a autoarei, echivalentul fertilităţii universale, al şi nu mai suferă de degradare şi moarte.”. Imaginea
universului însuşi îndatorat principiului feminin. “Ceva “avea în ea ceva just şi liniştitor”. Coşul auriu din nuiele
fioros şi insuportabil mă fascina în imaginea asta.”. “Un cu multe pisici albe îi apare eului narator, în visul său,
dezgust şi o teamă mi-au rămas în trup de la vedenia cu “ca o pictură circulară şi vie, ca o mandală pulsatilă,
femeia imensă.”. Agresivitatea, reală sau închipuită, a fremătătoare. (s.m.) Cercul ei auriu, desenul din curbe
femeii enorme îi provoacă stări emoţionale stranii şi unduitoare pe care le compuneau fără oprire mişcările
contradictorii: “Un val negru mă acoperă şi o căldură felinelor albe, mi-au umplut spaţiul interior, s-au pro-
înăbuşitoare îmi cade deasupra. Simt că mor şi o teroare iectat pe bolta meningelor mele cu o bucurie pură şi
adîncă mă cotropeşte, amestecată straniu cu o plăcere enigmatică.”. Mandala aceasta surprinzătoare îi apare
intensă. Dizolvantă, enormă.”. Apropierea de imaginea eului narator “ca o magie care mă face să vibrez înăun-
lui Buddha, însă un Buddha feminin, este una dintre tru, ca o cheie emoţională care intră într-un nucleu in-
cheile de decodare a imaginii. Buddha feminin, pereche sondabil, ascuns undeva, în abisul din piept.”. Acest
şi contrapondere lui Buddha cel Burtos sau lui Amida “regn al imaginilor întemeietoare” se află, simte autoa-
Buddha-Daibutsu, zeitate supremă eternizată prin cele- rea, “undeva de partea cealaltă a realităţii, între cer şi
bra statuie din Kamakura, atinge unitatea prin diversi- pămînt, între înăuntru şi înafară. De fapt, înăuntrul nos-
tate. Reciproca este de asemenea valabilă: “Dar, chiar tru e locul care coincide straniu cu cosmosul, printr-o
în clipa cînd credeam c-o să mor, realizez dintr-odată că suprapunere de natură indicibilă şi profundă, printr-o
femeia cea uriaşă seamănă cu un Buddha enorm, aşezat identitate probabil originară.” Metafora “femeii gi-
în poziţie de meditaţie. E un Buddha feminin, o statuie gantice” rămâne o structură complexă. Prezenţă ubicuă
uriaşă din aur, cu o formă piramidală. Capul are plete în proza Magdei Cârneci, ea apare ca un principiu su-
lungi, femeieşti. Corpul e format de fapt din multe fe- prem, suveran şi quasi-inatacabil, al feminităţii.
mei suprapuse, ca un bloc turn cu multiple etaje, şi eta- PARCUL-MANDALA ŞI BANCA VOPSITĂ ÎN
jele, nivelele astea unduiesc fiecare cu propriul lui cap, VERDE. Simbolistica “femeii uriaşe” este corelată cu
cu propriii lui sîni, cu propriul lui pîntec. Şi pe fiecare o altă imagine-simbol, aceea a parcului cu băncile lui
cap apare un chip, acelaşi chip, repetat identic de multe vopsite în verde: “Acolo am stat, pe banca verde din
ori. Şi acel chip, acel chip e chiar … chipul meu! Acel parcul oraşului, în dimineaţa pustie şi luminoasă, gîn-
idol-monstru-zeiţă, monstrul Buddha, sunt eu! Atunci dindu-mă a mia oară la mine. Ce nu merge, ce-mi lip-
mă revolt, vreau să urlu, să ţip, şi brusc mă trezesc. Sunt seşte, unde-i greşeala? Priveam fără să clipesc, aproape
87
hipnotic, trunchiurile pătate cu alb şi brun ale platanilor, banca verde şi scorojită din parc, după-amiaza lumi-
umezite de rouă. De ce nu sunt mulţumită cu mine, ce noasă se apropia de sfîrşit, gîndindu-mă a mia oară la
nu e bine? Banca era veche şi scorojită, vopseaua verde mine, privindu-mi cu uimire dar şi cu un fel de ardoare
se desprinsese pe alocuri şi lăsa să se vadă porţiuni de trupul meu tînăr şi atît de surprinzător, alcătuit din
culoare mai deschisă, alb-gălbuie, ca de lepră bătrînă.” curbe, fante şi umflături, trupul meu de femeie, detestat
Punctul de pornire în decodarea sensurilor alegorice ale şi adorat, receptaculul acesta uluitor de stări şi imagini.
băncii vopsite în verde şi “puţin scorojită” a fost, într- Te aşteptam pe tine. Iubitul, adoratul, detestatul.”. Ase-
un fel, deja fixat anterior. Gândind vizionar, precum au- menea, banca cea verde din parc îi oferă eroinei mo-
toarea, banca poate fi asimilată cu centrul mandalei, mente de împăcare, de pace, de linişte profundă, cos-
centrul universului (în budism şi hinduism) – simbol şi mică: “Pace. Pace. După-amiaza asta lungă e straniu de
ritual în jurul căreia (al băncii) universul se desfăşoară limpede, ca un cristal transparent, alb-gălbui, văd prin
labirintic: “De fapt, totul devenise complicat, enigmatic ea ca prin rouă. Uluitor de curată. Cer înalt, albastru vi-
ca o înaintare bâjbâită printr-un labirint, dar un labirint olaceu şi perlat. Lumină portocalie, caldă şi oblică. Ar
ciudat, căci nu semăna cu cărările în unghi drept sau în trebui să fiu pură pentru această lumină, perfect pură, ar
curbe perfecte, tăiate în tufe dese de arbuşti cu frunza trebui să fiu transparentă.”. Centrul mandalei, banca cea
mică, lucioasă şi de un verde profund (...) ... un fel de verde din parc, îi îngăduie eului narator contopirea cu
joc de şah cu piese mari cît mine.”. Un joc de şah cu natura, cu infinitul, până la atingerea unicităţii, a con-
pătrate albe şi negre, “în trei dimensiuni”, în care eroina fundării cu el, cu totul: “Să-mi las privirea să se dizolve
“se simte blocată”. “Să înţelegi că în ciuda aparenţei de în tot ce se vede şi să mă tragă şi pe mine în dizolvare.”.
haos şi de şaradă complicată şi fără sens din viaţa Îi îngăduie să atingă liniştea eternă, Nirvana. În aseme-
aceasta, totuşi există reguli naturale, emoţionale, spiri- nea momente “lucrurile devin altceva, altceva, doar cu-
tuale şi cosmice pe care te poţi bizui. Tu eşti piesa de lori închegate, culori libere în spaţiu, nuanţe dansante,
joc şi tu eşti jucătorul. (s.m.). Simbol curent folosit, jo- plutind ca nişte pete de pensulă trase măiestru prin
cul de şah este viaţa însăşi, cu toate meandrele şi labi- spaţiu. Sunt vibraţii luminoase şi vii, unduind şi împle-
rinturile sale, şi totuşi cu reguli ades schimbătoare şi lo- tindu-se-n aer. O stare mai pură a materiei, numai rezo-
gică labilă. nanţă, corpuscul şi undă, numai pigment, de parcă for-
Considerând banca vopsită în verde drept cen- mele ar exista, temporar, doar ca să manifeste culorile”.
trul mandalei, parcul devine, la modul alegoric gândind, Totul este, în asemenea momente, magie, taină şi pri-
echivalent cercului, iar în sens mai larg “suportul de vire divină, când eroina evocă şi simte prezenţa lui
meditaţie şi concentrare din spaţiul indobudist şi din Ti- Dumnezeu, până la confundare, ca Dionisul eminescian
betul lamaist, suport alcătuit din cercuri şi forme create ce atinge raiul insulei lui Euthanasius: “Dar dacă lumea
din cercuri” (cf. Hans Biedermann, op.cit., vol. I, pp. întreagă e numai vibraţie, vibraţie închegată? Dar dacă
245-246). Aceeaşi sursă afirmă că imaginile mandalei vibraţia asta e conştienţă, e pură inteligenţă, ce se des-
“sunt reflectări spirituale ale ordinii cosmice”. Scopul făşoară şi se priveşte, se îmbrăţişează şi se iubeşte? Dar
şi virtualitatea mandalei sunt orientarea către “cu- dacă lumea întreagă e numai Viziune inteligentă, di-
noaşterea de tip intuitiv” (idem, s.m.) care va fi astfel vină? Dar dacă lumea întreagă e chiar dumnezeu?, (s. în
înrădăcinată în psihic prin interiorizare. “În centru, în text), aud îngrozită în minte. Dacă arborii şi florile de
funcţie de doctrină şi de gradul de venerare a diferitelor bujori, ferestrele scînteind, lumina de după-amiază
simboluri, în sistemul tantrist de pildă, se află «trăsnetul sunt, sunt, în felul lor, vii, divine, sunt în dumnezeu?”
de diamant aruncat de zeul tunetului», simbol al unirii Eul narator concluzionează: Dar dacă eu privesc lumea
finale dintre principiul primordial masculin şi cel femi- asta, aici şi acum, cu privirea lui dumnezeu? (s. în text)
nin ca descompunere a unui sistem dual.”. (idem, s.m.) Dar dacă şi eu, şi eu, şi eu sunt, sunt, sunt, şi eu sunt
Simbolistica-revelaţie din sistemul tantrist se va regăsi cumva, într-un fel, într-un fel misterios, un mic, un mic
ades în volumul Magdei Cârneci. Eul narator, construc- dumnezeu, care-a uitat că e dumnezeu?”. Parcul-man-
tor şi constituent al unei lumi proprii dincolo de realita- dala îi oferă eului narator, pentru moment, triumful şi
tea imediată, caută în cercu-i labirintic, prin reflecţie, deplina confundare cu lumea, cu viaţa. Şi tot pentru un
calea spre Iluminare, în ultimă instanţă spre Nirvana. timp acest parc devine “lumea cealaltă”, Nirvana însăşi,
Căci mandala este “o imagine deopotrivă sintetică şi di- echivalentul morţii celei fără de moarte, al contopirii în
namogenă, (s. în text) care reprezintă şi tinde să treacă Marele Tot (simptomatică trecere a narării de la per-
dincolo de opoziţiile dintre multiplicitate şi unitate, din- soana I la persoana a III-a, ca o distanţare de cotidian şi
tre descompus şi întregit, dintre diferenţiat şi nedife- contopire cu Existenţa ca formă a Infinitului...): “Ce
renţiat, dintre exterior şi interior, dintre difuz şi concen- splendoare, ce bucurie ! Femeia se lăsă din nou îmbi-
trat, dintre aparenţa vizibilă şi realitatea invizibilă, din- bată de acele senzaţii. Fără gînduri. Fără niciun gînd în-
tre spaţio-temporal şi intemporalul extraspaţial.” (cf. spre lumea de afară. La fel ca anul trecut, cineva din ea
Jean Chevalier, Alain Gheerbrant, op. cit., vol. 2, îi şopti la ureche. La fel ca acum doi ani şi ca acum zece
p.265). ani. La fel ca în toţi anii, aici în parc, vara, între arbori
Banca cea vopsită în verde este punctul de ple- şi flori. Aceleaşi senzaţii violente, dulci, topitoare. De
care, de naştere a cărţii acesteia: “Acolo am stat, pe bucurie, de înminunare. Paradisiac. Fără timp. Ah, fără
88
timp, fără ore, fără minute, fără program, fără dimineaţă componente ale umanităţii în mişcare/ evoluţie şi în ple-
şi seară. Ca dintotdeauna. Ca în copilărie. Ca pe lumea nitudinea ei. Viaţa, trecerea sunt sugerate şi prin imagi-
cealaltă. Nimic dinăuntru, din esenţa făpturii ei, îşi nea trandafirului cenuşiu, imagine ce se dezvoltă în vi-
spuse, parcă nu s-a schimbat. Acelaşi nesaţ. Totul e ziunile de tip halucinatoriu ale eroinei. Trandafirul ce-
identic. Identic cu sine. Aceeaşi dulceaţă, grea, onc- nuşiu este crescut din asfalt, jos: “un fel de trandafir
tuoasă, pînă la saţietate, pînă la un fel de rău al preabi- mare şi înfoiat în desenul neregulat al crăpăturilor din
nelui. (s.m.) Ca şi cum te-ai putea sufoca, ca şi cum s- asfalt. Am privit din ce în ce mai absorbită acele crăpă-
ar putea muri de splendoare.”. Apoi, “brusc, în mijlocul turi aproape circulare, pline de praf negricios şi de fire
bucuriei degustate pe îndelete, pe banca din mijlocul scurte de iarbă, desfăcîndu-se dintr-un centru adînc, ne-
parcului, o undă de silă şi greaţă o podidi. (...) Şi brusc văzut, ca o floare ce-şi arată şi în acelaşi timp îşi as-
femeia înţelese, dar cum?, că exact această dulceaţă to- cunde miezul obscur, tenebros. Un fel de trandafir ce-
pită a simţurilor în care aproape că nu-şi mai simţea tru- nuşiu (s.m.) de asfalt, ca o bulboană de lavă gri solidi-
pul, această lumină verzui-aurie, acest miros de bujori ficată şi aplatizată, pe vălurelile căreia mintea mea în-
încălziţi, bîzîitul de viespi sau albine, această bucurie cepea să alunece unduios, dilatată”. Dar, ridicând privi-
pură cu care privea totul în jur, totul, totul, în clipa lim- rea în sus, eroina vede “un trandafir mult mai vast şi
pede ieşită din timp – exact toate astea erau chiar gustul vaporos în norii albi de pe cer, cu margini neregulate şi
morţii. (s.m.) tivite cu auriu şi cu roz, dilatându-se lent, răsfirându-se
Presimţirea ei deplină şi grea. Suprem înfri- ca o calmă explozie florală pe fondul luminos. Azuriu.”
coşătoare şi totuşi adînc bucuroasă. Toate astea erau Textul devine astfel poezie pură: o înlănţuire de meta-
semnele ei, erau darurile ei de întîmpinare. Oglinda cu fore ale devenirii umane, ale trecerii omului prin vârste.
ramă de aur prin care moartea lăsa să fie întrezărită. Din existenţa primară (aici) cenuşie, din adolescenţa în-
Spectacolul enorm, fabulos, pe care-l desfăşura cu ri- corsetată, din existenţa la nivelul asfaltului crăpat, ex-
sipă de recuzită fremătătoare, colorată şi vie, în faţa plodează în final trandafirul vast şi vaporos, constituit
ochilor ei înmuiaţi. Era marele dans jucat în aer, pe din “norii albi de pe cer” (s.m.). Aproape fiecare cuvânt,
pămînt şi pe ape, chiar pentru ea, cea aşezată acum pe fiecare sintagmă a textului se pretează la interpretări de
bancă într-o poziţie leneşă, ca să poată încet-încetişor tip simbolic: culorile (negricios, cenuşiu, gri, alb, auriu,
să întrevadă, prin vălurile spectacolului, ceva. Să înţe- roz, azuriu – un adevărat mozaic al existenţei umane),
leagă. Să accepte. Să se exalte. Să se lase luată. Să-şi cerul şi pământul (josul şi înaltul) sau Realul şi Idealul,
depăşească făptura. Adică să fie. Să fie Totul, în fine, sensurile oximoronice, de obicei complementare, ale
odată.”. Toate au gustul morţii: “Femeia auzi mai intens întregului “tablou”, sunt purtătoare de adânci semnifi-
bîzîitul viespilor deasupra creştetului, simţi şi mai caţii care ar necesita şi merita analize temeinice. Imagi-
dulce-dureros căldura lichefiată, cleioasă. Lumina nea în întregul ei este crucială, un alt centru ordonator
oblică, portocaliu-aurie, şi vara, vara ca o exaltantă apo- al naraţiunii lirico-simbolice degajând mereu alte sem-
calipsă. Ca o revelaţie simplă şi totuşi uluitoare. Ri- nificaţii ale procesului de Iluminare ce domină cartea.
dicînd privirea spre arborii înalţi dimprejur, văzu atunci Altă dominantă în text este halucinaţia creatoare. Eul
o frunză de o formă bizară, ca un mic evantai striat şi narator trăieşte cu adevărat numai “în interior”, în
verde lăptos, căzînd lent, planat, dintr-un arbore de spaţiul sufletesc ce-i permite, chiar îi solicită o existenţă
Ginkgo biloba. O frunză uşor îngălbenită de soare. Şi la un alt nivel: în lumea ideilor de tip halucinatoriu. De
văzînd-o, mintea i se deschise şi mai mult şi înţelese aici rezultă şi cele două realităţi între care balansează
fulgerător, ca într-o nouă dezlimitare, că frunza aceea dramatic eroina. O realitate cotidiană, cenuşie, ce se
cădea aşa, lent, legănat, de la începutul lumii acesteia. cere admisă şi traversată ca trăire biologic necesară, şi
Cădea, cade, tot cade şi cade, din eternitate.”. Un drum o Realitate sau supra-realitate consumată virtualmente
lent al frunzei – simbol recurent, atotprezent în lirica în spaţiul destinat ei de către mandala – calea către Ilu-
românească şi universală – reconstituind “stingerea minare.
eternă” eminesciană. Noi suntem frunze aparţinând vre- Dualitatea existenţei pe care o traversează eul
melnic copacului numit eternitate, ne sugerează textul. narator, vis şi realitate, nu are graniţe delimitate, iar la-
Considerarea/ configurarea parcului ca un “imago birintul existenţial nu realizează decât interferarea per-
mundi”, funcţie şi calitate impuse de scopul şi virtuali- manentă a celor două lumi. Eroina ni se destăinuie de-
tatea mandalei, conţine încă suficiente elemente com- finindu-şi dubla existenţă ca o “potrivire stranie,
ponente de tip certitudinar. Aleile parcului “se des- neaşteptată, între gînduri şi obiecte şi acte, între gesturi
făşurau labirintic în jurul băncii mele verzi şi puţin sco- şi persoane şi întâlniri, între poezii şi vise şi ritualuri,
rojite, copacii lăsau umbre albăstrii peste gazonul aparent străine unele de altele şi totuşi legate între ele
proaspăt tuns şi udat”. Pe alei trec oameni de diferite printr-un fir subtil, coerent, printr-o logică pe care min-
vârste şi profesii, mai ales femei: “Femei tinere, ca tea mea o refuză.” Această dualitate a existenţei, aceste
mine, şi timide ca nişte trestii tremurătoare, femei ma- elemente ale labirintului “foarte domestic”, care “era
ture şi sigure de ele, ca nişte turnuri de luptă încununate chiar viaţa mea de zi cu zi, existenţa mea reală şi atît de
cu panaşe mîndre şi colorate, apoi femei trecute şi re- repetitivă, atît de obişnuită”, aşadar aceste elemente ale
semnate, ca nişte ruine triste, fumegătoare” – labirintului îi dau eroinei senzaţia concentrată alegoric:
89
ea este cobaiul de experienţă, pierdut între jocuri, reguli inclusiv Ansamblul monumental de la Târgu-Jiu, cu
şi semne (dictate şi supravegheate de un destin deasupra oraş cu tot.
tuturor), cu speranţa atingerii într-un final a limanului Pentru opera blagiană integrală, mi-am închi-
şi încheierea experimentului. puit un alt univers şi anume cel clepsidră în care, cupa
(Partea a doua a studiului – superioară este rezervată Marelui Anonim, iar cea infe-
în numărul viitor al revistei) rioară, lumii cenzurate, inclusiv oamenilor.
Forma clepsidrică se potriveşte Coloanelor,
scaunelor şi multora din soclurile care susţin sculpturile
brâncuşiene. Considerând elementele romboidale ale
Coloanei fără sfârşit ca o succesiune de generaţii, pu-
tem afirma că şi universul lui Brâncuşi poate fi clepsi-
dric.
Clepsidra e un instrument pentru măsurarea
timpului. Cu această observaţie descoperim o primă si-
militudine între operele blagiană şi brâncuşiană. În con-
cepţia lui Lucian Blaga, unul din elementele matricei
stilistice este orizontul temporar inconştient care poate
fi de tip: cascadă, fluviu şi havuz. Timpul cascadă este
Lucian GRUIA orientat spre trecut, timpul fluviu spre clipa prezentă
iar timpul havuz, spre viitor.
Blaga - Brâncuşi, afinităţi elective Nu cumva la Masa tăcerii întâlnim timpul cas-
cadă, la Poarta sărutului timpul fluviu şi la Coloana
fără sfârşit timpul havuz? Să parcurgem aşadar Calea
Motto eroilor împreună cu Lucian Blaga şi să ascultăm ce ver-
„la fieştecare pas, la fiecare colţ,/ suri ar recita el la fiecare monument în parte.
te-ntâmpină timpul.” 1. La Masa tăcerii
(Lucian Blaga – Vârsta de fier) Să-l ascultăm pe Brâncuşi vorbind despre Masă
şi despre tăcere. Toate aforismele le-am desprins din
În Chipurile tăcute ale veşniciei în lirica lui cartea Constantin Zărnescu – Aforismele şi textele lui
Blaga (Ed. Limes, Cluj-Napoca, 2007), Vasile Fanache Brâncuşi (Ed. Scrisul Românesc, Craiova, 1980):
afirmă că universul liric al poetului născut în Lancrăm, „Acum, la bătrâneţe, văd că, în fond, Masa tă-
are forma lacrimii „...lacrima imaginată de Blaga închi- cerii este o altă, o nouă Cina cea de taină... Linia Mesei
puie totalitatea universului, e simbolul transcendentului tăcerii... vă sugerează curbura închisă a cercului, care
şi al lumii date, elementul cosmogonic primordial suge- adună, uneşte şi apropie...” (Af. 148)
rat de poet prin metafora Lacrima Mare.” Şi mai de- „... Şi viaţa şi moartea, la fel ca şi materia, se
parte: „Corola de minuni, bolta cerului, apele care cufundă, în ultim, într-o formă unică (tăcerea)... Căci
oglindesc înaltul, cercul, vetre, roata, etc sunt alcătui- totul se scurge în vasul tăcerii – marea oceanică unde se
toare de sfere concentrice, variante ale sferei arhetipale, revarsă întregul nostru Univers... Acţiunile noastre, la
acea enigmatică Lacrimă Mare, din care descind şi spre fel ca orice act al existenţei pământeşti, tot ceea ce este
care se îndreaptă toate formele de existenţă.” Această viu, se prăvăleşte în acest mult şi imens vas: Tăcerea!...
sferă diafană şi transparentă închide veşnicia spaţio- Tăcerea – a cărei efigie ne relevă noţiuni duale: Timpul
temporală, roata tragică a existenţei omului ca fiinţă în- şi eternitatea.” (Af. 253)
singurată. Starea ontologică o fiinţei omului cenzurat – Cercul Mesei simbolizează universul nemani-
sugerează „bocetul” specific liricii blagiene. festat, vitualul subzistând în tăcere. La început a fost tă-
Universul lacrimă pare monadic, expresie a to- cere şi la sfârşit va fi tăcere. Menirea ei de masă de po-
talităţii, atât a Marelui Anonim cât şi a omului captiv menire pentru eroii primului război mondial, orientează
într-o zbatere zadarnică, fără izbăvire. Şi pentru filoso- timpul spre trecut, este un timp cascadă. Şi pentru
ful Thales din Milet, apa este elementul primordial din Blaga, timpul cascadă conduce spre lumea dinainte de
care s-a constituit universul. naştere: „Dar mi-aduc aminte de vremea când/ încă nu
Universul-lacrimă include şi celelalte elemente eram,/ ca de-o copilărie îndepărtată,/ şi-mi pare aşa de
acvatice, în care: izvorul reprezintă obârşia/naşterea, rău că n-am rămas/ în ţara fără de nume./ Şi iarăşi îmi
râul – curgerea heraclitiană a vieţii în „marea tre- zic:/ nici o larmă nu fac stelele-n cer. Da, ar trebui să
cere/petrecere”, iar marea, neantul, sfârşitul inevitabil. fiu mulţumit.” (Linişte între lucruri bătrâne – În marea
La Brâncuşi universul are forma de ovoid care trecere). Sau: „De ce m-ai trimis în lumină, Mamă,/ de
este asemănător formei lacrimii care nici ea nu e perfect ce m-ai trimis?” (Scrisoare – În marea trecere)
sferică, aşa cum şi-o imaginează V. Fanache. În cartea După ce regretă naşterea, poetul, la senectute,
mea Universul formelor lui Brâncuşi (Ed. Fundaţiei nu vrea să mai trăiască încă o dată: „Pe căile vremii se
Constantin Brâncuşi, Târgu-Jiu, 2001), am aşezat într- duc şi vin/ cu pas adânc ca de soartă/ albe fecioare şi
un spaţiu ovoidal, ideal, toate sculpturile artistului, negre fecioare:/ îndemnuri cereşti/ să fim încă o dată,/
90
să fim încă o dată,/ să fim încă de-o mie de ori,/ să fim, dragoste. Începem cu câteva versuri din Catrenele fetei
să fim!/ Dar eu umblu lângă ape cântătoare/ şi cu faţa- frumoase – Ce aude unicornul: „O fată frumoasă e/ O
ngropată în palme – mă apăr:/ eu nu! Amin.” (Tăgăduiri fereastră deschisă spre paradis./ Mai verosimil decât
– Lauda somnului) adevărul/ e câteodată un vis.” (II) „O fată frumoasă e/
La Brâncuşi şi la Blaga, tăcerea e semn de înţe- lutul ce-şi umple tiparele,/ desăvârşindu-se pe-o treaptă/
lepciune. Brâncuşi leagă tăcerea de timpul vieţii (sub- unde poveştile aşteaptă” (III).
strat) şi de eternitate (moarte), iar Blaga de necuvintele Frumuseţea femeii îl impresionează şi pe crea-
care conţin in nuce toate sensurile: „Limba nu e vorba torul ei. Iată cuplul din ziua genezei: „Iar El privea. Pe
ce o faci./ Singura limbă, limba ta deplină,/ stăpână tine te văzu de-a dreapta mea, înaltă,/ duminica aceea
peste taine şi lumină,/ e-aceea-n care ştii să taci.” (Ca- bucurându-mi./ Şi-a zis: Sunt bune toate foarte!/ (...)//
tren – Corăbii cu cenuşă) ...Noi aripi nu aveam, dar umerii -/gata erau umerii de
De la Blaga descind necuvintele nichita-stănes- zbor.” (Ziua a şaptea – Cântecul focului)
ciene: „dar pe liman ce bine-i/ să stăm în necuvânt -/ şi Şi la Blaga, ca şi în sculptura brâncuşiană Să-
fără de-amintire/ şi ca de sub pământ,/ s-auzi în ce tă- rutul, dragostea învinge moartea: „Şi dincolo, în
cere,/ cu zumzete de eoni,/ frumuseţea şi cu moartea/ noapte, s-ar putea/ ca ochii mei să nu mai moară/ de
lucrează peste noi.” (Ulise – Corăbii cu cenuşă) când păstrează-n ei frumseţea ta.” (Sfârşit de an – Cân-
La titanul din Lancrăm, tăcerea a fost, în copi- tecul focului)
lărie, un miracol biografic: „Lucian Blaga e mut ca o În sculptura Adam şi Eva, bărbatul îşi poartă fe-
lebădă./ În patria sa/ zăpada făpturii ţine loc de cuvânt.” meia pe umeri ca pe o dulce povară. Iată ce ar putea
(Autoportret – Nebănuitele trepte) rosti Blaga privind această sculptură: „Înalţi şi drepţi ca
La teoreticianul „minus cunoaşterii”, tăcerea fumuri/ poveri purtăm pe drumuri./ În paşii noştri: soar-
reprezintă dovada de supremă înţelepciune întrucât tea./ Pe prund de suflet: moartea./ Sub zeaua noastră:
misterele nu pot fi revelate: „Ziua din urmă, Omule, e- oasele./ În inimă: frumoasele. „ (Poveri – Corăbii cu
adevărat:/ (...)/ Omule, ţi-aş spune mai mult,/ dar e-n cenuşă)
zadar -/ şi-afară de-aceea stele răsar/ şi-mi fac semn să 3. La Coloana fără sfârşit
tac/ şi-mi fac semn să tac.” (Taina iniţiatului – În ma- Despre Coloana sa Brâncuşi afirmă: „Du-te!...
rea trecere) Îmbrăţişează Columna infinirii cu palmele mâinilor
2. La Poarta sărutului deschise. Apoi, înălţându-ţi ochii, priveşte-o – şi vei cu-
În maximele şi aforismele sale, Brâncuşi noaşte, astfel, întru adevăr, sinele cerului...” (Af. 140)
menţionează despre Porta sărutului, următoarele: „Co- „Elementele Coloanelor mele infinite nu sunt
loanele Templului Sărutului sunt rodul unor îndelungi altceva decât respiraţia omului, propriul ei ritm...” (Af.
ani de căutări. La început, am tăiat direct în piatră gru- 141)
pul celor două fiinţe înlănţuite. Iar apoi, după mai multă „Coloana infinirii se aseamănă cu o plantă exo-
vreme (- peste 30 de ani!) m-a purtat, constant, gândul tică – la care vor să viseze (veşnic) adolescenţii. Sau cu
spre eternizarea unei înalte Porţi..., a unei Porţi prin care însuşi pendulul timpului, răsturnat.” (Af. 142)
să se poată trece dincolo...” (Af. 147) „Coloana fără sfârşit este negarea Labyrintu-
Poarta este construită pe schema Sărutului des- lui.” (Af. 143)
pre care sculptorul afirma: „Sărutul (această capodo- Coloana fără sfârşit reprezintă scara de urcare
peră din tinereţe) a reprezentat pentru mine drumul da- a sufletelor eroilor la cer, spre contopirea cu divinitatea.
mascului.” (Af. 75) Timpul este orientat spre viitor, un timp havuz.
„În Sărutul nu a fost vorba despre o copie fidelă Coloana poate simboliza şi succesiunea gene-
a două modele – bărbat şi femeie, care se drăgostesc, ci raţiilor ca în poezia lui Blaga: „Natura-şi împlineşte ci-
despre o viziune a iubirii fără de moarte, pe care eu am clul/ şi iarăşi de la cap şi-l ia.” (În timp - Vârsta de fier)
văzut-o cu ochiul minţii. Am eliminat din opera mea tot Privind Coloana proiectată pe cer, Blaga ar pu-
ce nu era esenţial. Găsiţi în această sculptură numai o tea rosti: „Trăim ca să cuprindem totul/ şi să ne pierdem
sugerare a braţelor şi a picioarelor, o sugerare a fizio- într-o zi./ Un Dumnezeu adânc, albastru/ e marea-n care
nomiilor. Iar cu cât veţi privi mai mult această operă, cu vom pieri.” (Caravela – Vârsta de fier), sau: „Mă des-
atât mai uşor îi veţi descoperi sensul: misterul fecundi- chid cerului/ de aici şi până departe.” (Vară în jurul ce-
tăţii şi al morţii rămâne însuşi misterul acestei iubiri – tăţii – Corăbii cu cenuşă)
care va supravieţui chiar şi dincolo de mormânt...” (Af. Iar noaptea, la lumina stelelor, Blaga ar simţi
76) cum raza stelei cu care s-ar contopi în moarte ar coborî
Va să zică, Poarta reprezintă un ritual de tre- pe Coloană: „Cuvânt încearc-a se rosti:/ Veni-va zi!
cere de la individ la cuplu, dar simbolizează, încă mai Veni-va zi!/ Înmormântat în astă stea/ În nopţi voi lu-
abstract, trecerea dintr-o lume în alta. În cadrul Ansam- mina cu ea.! (Glas de seară – Corăbii cu cenuşă)
blului, reprezintă nunta postumă a eroilor nelumiţi. Pe Linia vieţii omului, înscrisă în palma lui Dum-
arhitrava porţii, 40 de cupluri dansează o horă eternă. nezeu poate fi Coloana infinită: „Nu-n palma mea,/ ci-
Aici, timpul şi eternitatea se întâlnesc în clipa nunţii. Se n palma ta/ e scrisă, Doamne,/ linia vieţii mele.” (Linia
celebrează timpul suspendat, timpul fluviu. Lucian – Corăbii cu cenuşă)
Blaga, ar rosti la Poarta sărutului poeziile sale de
91
Coloana mai poate fi umbra lui Dumnezeu, în

viziunea lui Blaga: „Umbra lui Dumnezeu e mai vâr-
toasă în lumină,/ mai grea ca alte umbre.” (Umbra lui
Dumnezeu – Corăbii cu cenuşă)
Şi iată Coloana ca un şir de sicrie suprapuse:
„Ceruri înmormântate/ sunt toate mormintele.” (Cuvânt
peste poarta din urmă – Corăbii cu cenuşă)
Viziunea Coloanei, la Blaga, poate fi un şir de
clepsidre alcătuit din craniile morţilor: „Ca în clepsidre/
prin orbitele morţilor ţărâna curge/ măsurând timpul ce-
tăţii. Pune-ţi urechea/ s-asculţi. Şi-apoi iarăşi/ s-asculţi
dacă inima, jalnica, vechea,/ mai bate – şi-a cui?” Valeriu RÂPEANU
(Drum prin cimitir – Vârsta de fier)
La Coloana, Blaga ar putea să-şi imagineze
Gîndurile unui mort – Paşii profetului: „Gândul meu şi „Poezia lui Llelu Nicolae Vălăreanu
veşnicia seamănă/ ca nişte gemeni./ Ce lume se va zbate (Sârbu)* trăieşte la hotarul dintre vis şi
azi în valurile zilei?/ Ades un zgomot surd mă face să realitate”
tresar./ Să fie paşii sprinteni ai iubitei mele,/ sau e
moartă şi ea/ de sute de mii de ani?”
Acum, când poetul Llelu Nicolae Vălăreanu
Dar ce se întâmplă la Coloană, pentru Blaga, în
(Sârbu) înfăţişează cititorilor o nouă culegere din bo-
momentul extincţiei? Trupul se desface în diferenţialele
gata sa recoltă lirică – „Abur de vis” – se cuvine să ză-
divine care se resorb în Marele Tot: „În spinii de-aci,
bovim măcar o clipă asupra unui drum şi a unui destin
arată-te, Doamne,/ să ştiu ce-aştepţi de la mine./ (...)//
Iată e noapte fără ferestre-n afară./ Dumnezeule, de- literar. Să spunem încă de la început, poezia a fost che-
acum ce mă fac?/ În mijlocul tău mă dezbrac. Mă dez- marea spirituală a lui Llelu Nicolae Vălăreanu (Sârbu),
brac/ de trup/ ca de-o haină pe care-o laşi în drum.” întruchipată într-un tumult de versuri ce izvorăsc dintr-
(Psalm – În marea trecere) o inimă neliniştită. Cu atât mai mult cu cât Llelu Nico-
Şi astfel am parcurs, însoţiţi de versurile lui lae Vălăreanu (Sârbu) s-a realizat şi pe un alt tărâm,
Blaga şi aforismele lui Brâncuşi, Ansamblul monumen- aflat la antipodul poeziei, cel al lumii exacte, al cifrelor,
tal de la Târgu-Jiu. La Masa tăcerii am trăit timpul al statisticilor, acolo unde zborul închipuiri este alungat,
cascadă, la Poarta sărutului timpul fluviu iar la Co- orice pas spre domeniul imaginaţiei fiind prohibit.
loana fără sfârşit, timpul havuz.
Dar afinităţile elective Blaga – Brâncuşi nu se
sfârşesc aici. Urmează să descoperim ce versuri blagi-
ene s-ar potrivi în descrierea sculpturilor brâncuşiene:
Muza adormită, Măiastra, Pasărea în văzduh, Caria-
tida, Fântâna şi Întoarcerea fiului risipitor.
(Va urma)
Este oare poezia, pentru autorul acestui vo-

lum,,un joc secund”, o cale de a evada din monotonia,
din uniformitatea, din cenușiul unei lumi încorsetate, de
regulă imuabile? După ce îi citeşti, nu numai această
culegere de versuri, ci şi pe cele precedente, răspunsul
este unul negativ. Căci pentru Llelu Nicolae Vălăreanu
Biblioteca „Rotonda valahă” (Sârbu) poezia este starea sufletească ce îi este caracte-
ristică. Cealaltă dimensiune a pregătirii sale universi-
tare, filozofice, este încorporată sau mai degrabă, topită
în fibra poeziei sale, mai ales în dimensiunile ei perpe-
tue: întrebare, neostenită frământare, permanentă cău-
tare.
92
Prefaţând precedentul volum al poetului Llelu cunoaşte odihna în perpetua dorinţă de a urca tot mai
Nicolae Vălăreanu (Sârbu), intitulat ,,Frigul însingură- mult pe spirala unui ideal.
rii”, Editura Lindenfeld, 2013, confratele nostrum, cri- Volumele sale de până astăzi arată că poetul ,
ticul Nicolae Georgescu, privea evoluţia poetului din exigent, nu se cantonează într-o formulă artistică şi nu
perspectiva devenirii, şi am adăuga noi, a împlinirii sale îşi opreşte căutările crezând că a ajuns pe culmi.
pe tărâmul liricii. Aprecierile sale judicioase relevau o Neliniştea ce reprezintă starea sa de spirit va
realitate: Nicolae Georgescu era ,,mult mai simplu, mai face fără îndoială ca viitoarele sale cărţi, să capete şi
concentrat tematic, mai rotund”, criticul stabilind inte- alte valenţe apte să emoţioneze sufletul cititorului. Po-
resante disocieri între,, filozofii’’ care fac,, poezie” şi eziil lor vor împlini armonios un destin literar care este
versurile poetului care se revarsă impetuos. departe de a se fi încheiat.
Continuă volumul de faţă trăsăturile acestui Parafrazând celebrul vers arghezian, dorim cu
drum liniar? Fără îndoială că da. Ca şi în precedentul această carte să fie o treaptă spre biruinţa viitoare.
volum, poetul trăieşte departe de ,,lumea dezlănţuită”, ___________________________
de spectacol social pe care îl evocă şi îl defineşte , toc- *Nume autor Nicolae Vălăreanu Sârbu, născut la 1 ianuarie
mai, pentru a ne face să-l înţelegem de ce un ,, privitor” 1948, în Vălari, comuna Stăneşti, județul Gorj, absolvent al
ca la ,,teatru”, fără să se angajeze, fără să aplaude. Dar Facultăţii de Ştiinţe Economice în 1971 şi al Facultăţii de Fi-
nici nu-şi strigă revolta şi nici nu-şi manifestă retoric lozofie în 1978 din cadrul Universitaţii Babeş-Bolyai din
inaderenţa. „Întoarcerile în timp”, ca să-l parafrazăm pe Cluj-Napoca. Din 1971 este statornicit în Sibiu, căsătorit. A
profesat în diferite funcţii de la simplu economist până la
Ionel Teodoreanu. sunt puţine aici. Ele aparţin în primul
conducător în societaţi şi instituţii din Sibiu şi din ţară. Are
rând unei realităţi morale. Undeva poetul defineşte încă din anii de liceu pasiunea cititului şi a scrisului şi o
viaţa ca ,,rană sângerândă” care ,, tot mai mult”, e o po- menţine şi astăzi, cu predilecţie spre poezie.
vară dusă cu crucea în spate. De aceea evocă locul unde Volume de poezie:,,Ferestrele Nopţii’’ apărut la edi-
a văzut „lumina” şi care „Pe o rază de soare mereu te tura Blumenthal Bucureşti în 2010 ,,Poeme Vălărene” apărut
aşteaptă/ În flori şi fructe să-ţi urci rădăcina.” Aici a aula editura Blumenthal Bucureşti în 2011,,Nisipuri pe
zit ,,cuvântul de început”, acel cuvânt care-l urmăreşte vânt”din proietul „Întoarcerea fiului risipitior” al revistei Sin-
neîncetat şi pe care îl metamorfozează în frumoasa tra- gur.”Poeme pentru mai târziu”apărut la editura Lindenfeld
diţie a poeziei autohtone. Bucureşti 2012, ”Frigul însingurării” apărut la editura Lin-
Poezia lui Llelu Nicolae Vălăreanu (Sârbu) tră- denfeld, Bucureşti 2013, premuiul II la Orăştie concursul in-
ternaţioal al revistei Visul, 2013. „Abur de vis” apărut la edi-
ieşte la hotarul dintre vis şi realitate. Hotărât nu este
tura Tipo Moldova , Iaşi 2014, colecţia OPERA OMNIA –
unul precis delimitat, ci nestatornic, fluid, mişcător. Dar Poezie contemporană,’’Tăcerea Umbrei” apărut la la editura
nu o dată ,, visarea şi timpul se opresc în loc” Atunci Blumenthal din Bucureşti 2014 şi volumul’’ Fluturi de Trup”
când se ,, întoarce” nu vede decât arareori o ,, realitate apărut la editura Blumenthal din Bucureşti în 2015. Premiul
concretă”, ci o stare sufletească. II la poezie dedicată satului românesc, acordat de revista Dor
Poezia lui este deopotrivă luminoasă, stenică, de Dor, 2014.
aceste trăiri sufleteşti fiind exprimate cu o francheţă ju- Referinţe critice: Cezarina Adamescu, Nicolae Ge-
venilă ca în versurile celor ce au aşezat temeliile poeziei orgescu, Valeriu Râpeanu, Silviu Guga, Boris Mehr etc.
româneşti. ,,Suntem făcuţi mai mult din noapte” spunea Publicat în revistele: Cenaclul de la Păltiniş, Rapso-
în urmă cu decenii poetul Alexandru Philippide. Şi vo- dia, Vatra, Vatra veche, Familia, Nord, Poezia, Boema, Re-
gatul Cuvântului, Sfera Ionică, Climate Literare, Nomen Ar-
lumul pe care îl prefaţăm, se înscrie în această lume a
tis, Armoii Culturale, Constelaţii Diamantine, Dăruiri lite-
nopţii, potul trăieşte, meditează, visează în lumea rare, Dunărea de Jos, Ardealul literar, Dor de Dor, Orient La-
nopţilor. Eu nu mai ştiu în care nopţi curbate/ M-am ră- tin, Oglinda Literară, Plumb, Climate Literare, Luceafărul de
tăcit pe o buză de lumină - sunt versuri ce tălmăcesc Botoşani, Scrisul Bănăţean, Basarabia Literară, Lohanul,
starea sa de spirit, una în care contrastele se îngemă- Zeit, Rotonda valahă ș.a.
nează. Aceasta este de fapt, o trăsătură definitorie a po-
eziei lui Llelu Nicolae Vălăreanu (Sârbu).
Lirica sa pune în evidență cu prisosinţă - şi în
acest nou volum - imaginea femeii. Este această femeie
una anume? Suntem tentaţi să răspundem negativ, chiar
dacă nu o dată citim versuri nostalgice înclinate dragos-
tei împlinite. Mai degrabă femeia reprezintă un ideal de
frumuseţe spirituală. Un ideal pe care nu oboseşti să-l
cauţi ştiind că doar rareori îl vei putea împlini. Aflăm
aici trăsătura esenţială a acestei cărţi de poezie:mărturi-
sirea sufletului unui poet. Astfel devenim părtaşi la zbu-
ciumul său, la necontenita căutare , la bucuriile şi în-
frângerile sale.
Llelu Nicolae Vălăreanu (Sârbu) dăruieşte citi- Biblioteca „Rotonda valahă”
torului lamura unui gând curat , a unei minţi care nu
93
Libertăţii, „Libertty Bell”, Editura eLiteratura, Bucu-

reşti, 2013. Cu o frumoasă întârziere de aproximativ 45
de ani Ştefan Neagu debutează editorial.
Abia după Revoluţia din decembrie 1989 aveam
să aflu că poetul respins de edituri avusese naive aspi-
raţii de rocker, însă fără semne distinctive, geacă nea-
gră, pantaloni de piele, cizme cu pinteni, ca să nu mai
pomenim eşarfa fluturând la gât şi brelocurile zornăi-
toare, cu lănţişoare şi biluţe de plastic. Inexistent la Slo-
bozia, era un costum de carnaval revoluţionar în Ame-
Şerban CODRIN rica, al unor revoltaţi pe lume şi pe nedreptăţile lumii,
rebeli prin cuvintele poeziei, prin cântece, dansuri agi-
tate, procesiuni cu motociclete, multă gălăgie percuţio-
Ştefan Neagu sau un poet alarmează nistă, cât mai multă şi mai amplificată în boxe. Un tru-
Liberty Bell într-un ogor unde tutunul dă badur al rockerilor, Michael Jackson, invitat la Bucu-
reşti, a făcut furori printre puştoaice şi băieţi intraţi în
în floare adolescenţă. Ştefan Neagu îşi luase masca de rocker în
spirit, în atitudini, cu vreo 20 de ani înainte, în vărati-
O întâlnire cu imaginea dezolantă al podului de cele nopţi la Miloşeşti, pe tarlalele părinteşti confiscate
cale ferată peste Ialomiţa m-a dus cu gândul la nişte ob- de colectivizare, semănate cu tutun, ascultând, de unul
sedante versuri, o imputare dialogată între un alter-ego-
singur sau cu prieteni devotaţi, la un tranzistor hârbuit,
ul unui poet şi „Un parlagiu cărunt – pe caldarâmul în- cu baterii de negăsit, posturi străine, bruiate cu sârgu-
cins,/ În paragina de la marginea pieţii,/ Îmi smulse ha- inţă de puriştii apărători ideologici ai patriei. A învăţat
inele cu-o putere imortală, Dar fără să-şi scoată stiletul limba engleză, ajutor pentru poet să descopere alte lumi
de groază,/ Îmi sâsâi-n surdină un de profundis terific/: literare, sau paradisuri muzicale, înţesate cu orgi, chi-
„Auzi, amărăşteanule, în apa dulce şi caldă/ De la mar- tare electrice. Inclusiv în „State”, mult clamata nu se
nea oraşului,/ N-aş vrea să intru singur – / Sunt acolo o dovedea libertate, ci război în Vietnam, droguri injec-
mie de stele/ Care ne-aşteaptă;/ Când trece locomotiva- tate sau fumate, însă trubadurii generaţiei aveau voie să
nspumată şi gureşă/ La miezul nopţii/ Ne-om arunca pe se lamenteze, să se întrunească în uriaşe mulţimi, să
Stix/ Şi grabnic vom uita de toată jalea.” (Apă dulce). cânte până la demenţă, în cor cu idolii cocoţaţi pe podi-
În definitiv, cui aparţin versurile? Cine este atât de umuri măturate de zeci de reflectoare. Un visător ne-
abandonat jalei pe malurile nocturne ale Stixului în liniştit după poezia americană a lui Allen Ginsberg sau
compania unui parlagiu, casap de miei vinovaţi că sunt
Jaques Kerouak, un ascultător de „rural blues”, un mar-
miei îndărătul pieţei/ îndărătul lumii? Autorul ar fi la ginal, cam acesta era Ştefan Neagu, un rocker cenzurat
prima vedere un locuitor printre alţii al mohorâtului de o altă revoluţie, autohtonă, meschină, cu steguleţe şi
municipiu, iarna, şi al ostentativ înecatului în trandafiri, tovarăşi, însă un rocker singuratic, nostalgic, viu, inte-
vara, când: „Pe lama stiletului ruginit un fluture-şi/ Ţe- riorizat în spirit, pe cont propriu, arătat cu degetul de
sea caligramele./ Trei ore i-am şters lacrimile păcă- paznicii vigilenţi, neluat în seamă, ignorat de toţi necu-
toase/ Până întreg cartierul a privit ca o ace/ Schija fu- noscătorii marelui fenomen din „lumea capitalistă”.
nerară a Luceafărului de ziuă.” (Apă dulce) Nu ştiu dacă cineva s-a aventurat să răsfoiască
Prin 1975 Ştefan Neagu avea 21 de ani. Se întâl- această mai degrabă o broşură, păstrătoare a unui suflet
nea cu mulţi dintre sincerii săi admiratori, editori, ro- cu voinţă de a zbura, însă înlănţuit, un viguros scenariu
mancieri, poeţi, totuşi cartea de debut a poetului a întâr- pentru mai multe oratorii-rock, unde fiecare poem este
ziat să apară. Originar din comuna Miloşeşti, de unde un universal bocet, sau un pamflet crud, sau o neiertă-
deja plecase spre şcoli şi lume şi glorie Vasile Poenaru toare acuzaţie, totul scris cu lejeritate stilistică şi aluzii
la începutul anilor ’70, Ştefan Neagu nu a evadat mai la muzica Generaţia Beat, căreia îi iubea atunci şi acum
departe de Slobozia. Astfel şi-a cheltuit viaţa prin biro- cu dăruie, nu exagerez, mistică, poeţii şi compozito-
urile administrative ale serviciilor de aprovizionare din rii/interpreţii legendari.
Spitalul judeţean de urgenţă. În acelaşi timp, se iniţia în Iată, de data aceasta, un scurt şi revoltat şi pene-
muzica modernă, cotată reacţionară în acele vremuri to- trant poem în onoarea unui oraş din continentul nostru
tal ideologizate, când jazz, rock-and-roll, country, folk zguduit prin mari, istorice catastrofe: „În requiem sor-
erau socotite embleme ale decadenţei burgheze, în con- did – o biată pomenire,/ În grădina săracă a darurilor/
trast cu elogierea macaralelor socialiste. În timp ce ad- (Dintr-un duios bărăgan plecat,/ Până-n Jardin du Lu-
miratorii din redacţiile revistelor şi din edituri, la Slo- xemburg,/ Mângâi întristat icoanele Europei)./ Din so-
bozia ardea cu flacără nevăzută un poet din ce în ce mai
lul florilor îngheţate/ Rup câteva crizanteme/ Şi întune-
special, un om modest, de caracter, un „încarcerat”, ase- ricul devine dintr-o dată fierbinte;/ Un vagmistru cu şu-
meni lui Ezra Pound, pe care îl admiră, într-o cuşcă fără ier de sirene!/ Pâine şi lacrimi pe portativul acordeonu-
gratii la vedere, un cântăreţ tăcut al Clopotului lui – // Cybelă infernală gătită visceral.// Cu cerşetorii
94
toamnei petrec/ Sub antice poduri./ Hallelujah! Halle- amestecă în poem, a lui Iisus, a noilor hoarde, a poetu-
lujah!/ Binecuvântat fie tot Parisul!” (Sub poduri) lui, a cântecelor urlate În final, a înmormântării Inde-
„Liberty Bell” agită în bronzul său grele încărcă- pendenţei. Amguitatea este cu atât mai grăitoare, mai
turi de aluzii culturale, muzicale, literare, sociale, How- limpede în tulburarea ei...
lin’ Wolf, Serghei Esenin, Arthur Rimbaud, Apollina- Copil fiind, a văzut, a cunoscut pe deportaţii în
ire, Walt Whitman Trakl, Tonegaru, Far Away, Rural Bărăgan, iar cât s-a putut, s-a împrietenit cu unii de vâr-
Blues, Just Around Midnight, A Song a Joy (Imnul Eu- sta sa: „Am avut camarazi de suflet, şcolari înmires-
ropei, Simfonia IX de Beethoven!), Sweet Freedom, maţi; Se născuseră într-o colonie/ Din mijlocul câmpiei/
Hey Mama Pin A Rose On Me, Auguste Renoir, Same Şi trăiau acolo cu mânie şoptită/ Un exil inexplicabil/
Old Story. Sunt numai pietre de hotar aluzive. Am cău- Ca-ntr-un stigmat iluminat de lămpi cu seu.// La 15 ani,
tat pe internet, după titlu, şi am găsit excepţionale cân- purtau cu cu duioşie înfipte în/ Clasoarele sufletului/
tece, am analizat motto-urile, dedicaţiile, astfel am în- Proaspete flori de temniţă.” (Elegie târzie pentru câteva
cercat să măsor coordonatele unui univers poetic mo- flori de temniţă) Poemul este amplu şi ar trebui citat în
dernist fără stridenţe, citadin, rural pe cât de cosmopo- întregime. Aş face în schimb o remarcă: poetul decon-
lit. struieşte ostentativ poezia, încearcă să o coboare spre
„Lună plină deasupra câmpurilor de tutun” este o un grad zero, spre un minimalism cât mai pedestru.
expresivă „georgică” (specie literară antică, unde poe- După lectură efectul este invers: prozaismul devine li-
tul aduce laude muncilor pământului, precum în „Geor- rism, textul negru, aparent brut şi brutal se metamorfo-
gicele” de Vergilius), poem dedicat satului natal „Din zează în contrariul său, în lumină tulbure, înceţoşată,
Miloşeşti – cu iubire”: „Mi se părea atât de dramatic, care pune întrebări, nelinişteşte. Este magia poetului de
sub luna plină de iulie,/ Să merg la muncile glorioase a preschimba „zgomotul şi furia” în muzică, în armonie,
din Sud,/ Unde câmpia se-ntindea cu-o tiranie perfectă/ în îndoială, într-un alt zgomot, într-o altă furie.
Exact până-n Tibet şi până-n Mississipi./ Era supliciul Dramaticul din viziunea asupra lumii devenită
liber consimţit, pe care nu-l puteam înţelege:/ Să port o text literar constă într-o permanenţă a nemulţumirii, a
roabă de lemn hurducată pe uliţele sfinte ale satului/ Ca celei mai acute nemulţumiri. Poetul de ieri a fost un re-
pe un car în arenele antice, la care trăgeam/ Înger şi voltat pe răul ştiut, dogmatic, totalitar, de care un popor
sclav deopotrivă,/ Atât de muzical şi cu-o religie de s-a curăţat prin revoluţie. Răul de azi? Poetul rămâne
unde-mi venea/ Însăşi inspiraţia necesară şi parfumul acelaşi nemulţumit, acelaşi neliniştit, intuieşte noul rău
pur/ Cu care roua mă binecuvânta în patru-cinci ore de la fel de acut, rău pe care îl hărţuieşte, îl acuză, îl judecă
lucru divin/ Frunzele de tutun erau ca palmele de laur în/cu mare scârbă, supărare.
ale zeilor:/ Mari, parfumate, tăcute şi pufoase.../ Le cu- În general, poemele sunt de mărimea unei pagini
legeam cu-o bucurie tropicală/ Ca-n visele cu coconi re- sau două; o singură miniatură, foarte expresivă: „La
gali,/ Ţesând pe degete un doliu bolnăvicios şi dulceag/ marginea satului,/ Pe firmamentul stelar,/ Văduvit de
Ca un drog inexplicabil al morţii./ Carul cu boi era mar- pâine şi vin,/ Un Crist îşi topeşte/ Fruntea şi coas-
torul cel mai vizibil/ Şi spre Icoana Lunii făcusem din- tele”(Pastel). Adevărul este că mici grupaje de versuri
tâi/ O rugăciune rece de copil bosumflat,/ Iar Hermes se pot rupe din context, devenind miniaturi: „Dar în pri-
era primul ce-şi arăta mânia/ Şi rugina aceea înşirată pe măvara viitoare/ Cu toată iubirea pentru Walt Whitman/
garduri/ Şi împachetată-n baloţi cu o lentoare morbidă/ Nu ştiu dacă o să mai apuc iarba” (Omagii şi sezoane),
Ţinea satul viu sub „ocupaţie de război”/ La care con- „Din nobila mea durere curge acum/ Această cerneală/
simţea toată lumea/ Cu o răbdare patriarhală (...)” Între- Cu care-mi veţi scrie sentinţa” (Premoniţie)
rup, însă trebuie adăugate câteva versuri extrase din Nu ştiu când sunt scrise versurile, dar vizionaris-
apropierea finalului: „Într-o poiană sau un foişor pavoa- mul lor (politic, social?) este profund alarmant, îngrijo-
zat cu fierbinţi Gura Leului,/ Lângă-un tranzistor antic, rător: „Oh, pâinea acesta e mult otrăvită/ Acum
ascultam în surdină – The Great Roy Buchanan/ Şi clo- „ceţurile de pe lucruri pier”/ Şi cu câtă vanitate îndelung
roticul Jorma – ,/ „Mes reves familiers” din bucolicii dezmierdată,/ Lumina icoanelor tale sărace intră în di-
ani de teroare.” Carte-revoltă, carte-cântec, carte-poe- zarmonie/ Cu complicatele orgi mecanice ale lui Bach
zie, carte-„Lună plină...”, astfel arată o carte puternică, – /Antante putrede renăscute din caerul unei toamne
semnată de un poet cu ochii ridicaţi spre lume într-o damnate,/ Hărţi ciopârţite iarăşi şi iară/ „Serbări ga-
multă, foarte multă disperare. Astfel judecând, este lante” pentru un popor falit/ Legi inamice operează în
exeplar un poem precum „Să vină coloniştii!” Am vrut cohorte marţiale/ Şi te simţi mai parbar/ Ca acum o mie
libertate, dar o pierdem în năvala, biblică, a noilor bar- de ani.” (Far Away)
bari, a noilor neorânduieli, a noilor jafuri prin noii jefu- Iată cum evadează eul liric/poetul spre o libertate
itori; „Salahoreşte plătim pentru mărinimie tribut/ Cu de care nu are nevoie, fiindcă este prea îndepărtată, total
bietele noastre conştiinţe neinflamate/ Şi nimeni, ni- utopică: „Liber eşti să te-nfrăţeşti spre muzele lor,/ Li-
meni nu mai ştie/ Plânsa zi în care s-a-nmormântat In- ber să apelezi la oficiile lor simple;/ Bunăoară, de la
dependenţa/ Pentru trei ceţi: colacii şi turta: „Veniţi la Slobozia, direct/ La L’Hotel de Ville,/ La Sacré Coeur,
Regatul Ruginii!”/ „The Rust Never Sleep/ Hey, Hey, la Santé, la Père Lachaise/ să vedem, amărăşteanule,/
My, My,/ Our Hopes Never Die!” Mai multe voci se Dacă poţi să răspunzi la această/ MARE PROVOCARE
95
a libertăţii./ Coment ça va? C’mon!” (Cu autobuzul să- angajaţii precum laponii câini./ Un flux de imprecaţii
racilor, într-o noapte, spre Paul Verlaine) pluteşte peste TIR-uri,/ Balbotând babilonic obide şi
Poetul Ştefan Neagu este, neîndoios, printre cei sictiruri./ Către Focşani, departe, ecvestrul Suvorov,/ În
mai culţi dintre câţi am întâlnit personal într-o viaţă bronz, cu „generalul iarnă” bea fără de istov/ Şi până-n
printre cărţi. Nu ştiu în ce măsură şi-a scris opera, la larga stepă a hoardelor lui Mamai/ Se-ntinde, peste vea-
care ştiu că trudeşte de mulţi ani, cât l-au ajutat sau l-au curi, sălbaticul guleai,/ Amestecând istorii, civilizaţii,
împiedicat tragediile vieţii. Am încredere, l-au condus ere Sfidând – tupeu mongolic – modeştii cai putere,/
bine raţiunea, muzica şi spiritul vindicativ, cu gura-în- Cu-o energie care, demult, ne e pierdută./ Pe D.N. 85 e
chisă, să nu se lase înfrânt, ci să biruiască în bătăliile panică şi derută,/ Buldozere turbate împing megatro-
pierdute. Dialogăm de multe ori (poartă acelaşi nume ieni/ Pe (fost) mausoleul de la Racoviţeni,/ Unde, în
cu prozatorul brăilean, care a adoptat pseudonimul Fă- subterane, de una sută ani,/ Joacă la babaroase eroi ruşi
nuş Neagu), întotdeauna mă întâlnesc întâmplător cu şi germani.” (Meteorologie) Fragmentul de poem di-
acest singuratic poet, aristocratic în singurătatea lui, pe vulgă parţial una dintre artele poetice dintre corzile tru-
care o etalează ca pe un binemeritat Ordin de Comman- badurului buzoian: amestecul de trecut şi prezent, un
deur des Arts, dovadă că a scris cu mâna lui: „Poate ci- trecut mongoloid, războinic-rusesc, sau cărturăresc-
neva să stopeze aceste calvaruri îngrozitoare?/ I-am vă- franţuzesc şi un prezent desuet, noroios, mahalagesc,
zut pe mulţi îngeri în spate/ Cu o simplă desagă înlacri- dar nu în sens bacovian, ci caragialean, balcanico-
mată.” (Îngerul salahor). Da, blestemul de a fi o flacără miştocăresc. Cum plouă în George Bacovia? O ştim, de
emanată dintr-o vietate umană cu energie de a vedea, de ne apucă fiorii, din „Plumb”. Cum plouă în Emil Nicu-
a auzi, de a simţi ceea ce alţii nu văd, nu aud, nu simt şi lescu? „Plouă sâcăitor, de-al dracu’-n duşmănie,/ Se-
nu au darul special, greu plătit şi nerăsplătit, al scrisului aud sunând, cum clopoţeii la tichie,/ Când trece-un ghe-
îndelung exersat, al poeziei ca destin. bos claun ce, başca, e şi şchiop,/ Table, burlane parcă
simulează-un potop.” (Memorii) Ba mai sarcastic:
Emil Niculescu sau ce se întâmplă dacă „Sfârşit târziu de toamnă – lumină vineţie/ Şi-o ploaie
ca o probă pentru urologie.” (Geriatrie)
urmezi sfatul nocturn al lui Titi Damian În lume se întâmplă mari evenimente: „Acum, de
milă sau de silă,/ Spre-Ucraina trece-o escadrilă/ De ci-
Titi Damian, care ne lămureşte „să fii scriitor ade-
ori sfidând, croncănitoare,/ La Minsk, pe şefii de po-
vărat înseamnă...”, a publicat un volum masiv „Lecturi
poare.” Textul e datat: Buzău, 15.02.2015 (Ce s-a în-
la miezul nopţii”. Urmându-i povaţa şi nu pe a lui Mo-
tâmplat la data respectivă în lumea răsăriteană?)
dest Morariu, care îşi petrecea miezurile de noapte tra-
De colosal haz, plină de „evenimente” este „Ba-
ducând eseuri lui Albert Camus şi versuri de Carl San-
lade pentru M-me de Pompadour din dulcea Franţă &
dburg şi Ezra Pound, am citit, conform îndemnului
maiorul Pomparău din Buzău, manutanţă”. Încă din
„lecturi întinse, de calitate”, un volum necunoscut, însă
motto-uri aflăm că „La Pompa-Dur era o frizerie” (Paul
dovedit pe parcurs o încărcătură de artificii în stare de
Morand), „Pompaduroaica României, supranumită Du-
explozie, „Confinium”, Societatea Scriitorilor Militari,
duia” (Alexandru Predescu). Un ofiţer „stareţ peste
Bucureşti, 2019, de Emil Niculescu, un trubadur al Bu-
crătiţi şi cazane” se înfige cu mârlănie cazonă în soldaţii
zăului de ieri şi de azi. Scriu „trubadur” pentru că bravul
cu termen redus, arhitecţi, artişti, poeţi, absolvenţi de
ofiţer în retragere, cu grad de poet, aceasta este adevă-
facultăţi economice, Nicu Alifantis, un mare trompetist,
rata poveste, şi-a asumat curajul de a alcătui, în onoarea
ba chiar „un alt, ţinând pe Thalia de poală,/ A devenit
lui Francois Villon, antologia „Ballade des dames du
Alteţa Sa Regală”, prilej pentru poet să creioneze şarje
temps jadis, Balada doamnelor de altă dată”, Vega
caricaturale de mare cruzime la adresa „vătafului” şi a
Prod’94, Buzău, 2007, documentată carte, de unde lip-
tâmpeniei umane încălţate în cizme: „Numitul Pompa-
sesc destule nume, unde îşi divulgă preferinţele literare
rău, era de viaţă:/ Stareţul peste crătiţi şi cazane/ Grijea
şi maniera de rescriere parodică.
de ale trupei burdihane,/ Când căni de tablă le duceau
Emil Niculescu ne trage de mânecă, precum ciu-
la gură/ Bibani cu ceaiul conţinând bromură” sau hazo-
linul lui Topârceanu, că răzbate din secolul XV încoace
sul „În garnizoana noastră, la Buzău,/ Războiul rece n-
şi-şi asumă cu superbie carnavalescă masca de cântăreţ
a fost foarte rău:/ Cu un fular kaki pe sub manta,/ Ma-
al băutorilor de nădejde sau deznădejde din cârciumile
iorul orice crivăţ îl sfida/ Căciula sa cea cu urechi, ru-
dimprejurul gării Buzăului, al zăpezilor „delicvente po-
sească,/ La frig, făcea să-l doară drept în bască.” Ace-
litic”, al camionagiilor „blocaţi în caravane lungi cum
laşi individ cu grade ofiţereşti „S-a zguduit de plâns
aveau berberii,/ La Crucea Comisioaiei. Înjură lung
doar c-un prilej:/ Înmormântarea lui Gheorghiu-Dej” şi
şoferii./ Mari dune de zăpadă ca-mpinse de simuni/ Se-
aşa mai departe, cu neiertare: „Aici,în Est – un fel de
adună-n cupa largă-a acestei văgăuni,/ În timp ce pe ta-
caput mundi – Maiorul vieţuia ca în Burundi,/ Un baş-
blete se-anunţă roşii coduri/ Şi,-n G.P.S., se-aşează, cra-
vătaf cazon, putem a zice,/ Peste marmide, peste polo-
inicei, în gât noduri./ Se-apasă, în neştire, isteric pe cla-
nice/ Şi aplecarea lui către stacane/ Venea din plite şi-
xoane,/ Intră-n caraboiaje sfinţi, candele, icoane,/ Ana-
arşiţi africane./ Vinul şampanizat, de marcă Zarea,/ Îi
fore şi mame, draci şi patroni hapsâni/ Ce-şi mână
unduia, spre domicil, cărarea:/ Cu ochii după romuri,
96
bere, fleici,/ Aţa nu prea-l trăgea la teleleici,/ Diverse

durdulii bucătărese/ Şi le-a bifat, eroic, la succese.” O
lectură a poemului divulgă multe hidoşenii din „epoca
de aur” calp, cu minciunile ei spumante, de unde poetul,
de aceea e poet, pescuieşte în ape tulburi tot felul de
vietăţi spăimoase.
Câteva poeme sunt balade-portrete-evocare ale
unor frumoşi buzoieni intraţi prin spirit, operă şi sufe-
rinţă în memoria poeziei şi a ţării, (Gheorghe Istrate),
boemi de geniu (Ion Nicolescu), demolatori de dogme
(Gheorghe Ene), mari creatori şi martiri (Vasile Voicu-
lescu): „La zid, în iarna vârstei, precum un bazileu/ Să-
rac, dar care n-a pus coroana amanet” (V. Voiculescu. Corina VLĂDOIU
O fotografie), ori: „Mai negru decât mina de creion/ Sau
minele din Cavnic, Baia Sprie/ Urcă spre drepţi Ion Ca-
raion,/ Un edecar de flotă de sicrie.” (Caraion). Tematica liricii blagiene
Radiografia luminoasă a acestei cărţi poate conti-
nua mult şi bine. Este numai o mână întinsă, sau cum Lucian Blaga este un caz unic în literatura ro-
vreţi, o capcană, unde, printre resorturi, pagini, coperţi mână, fiind un mare poet dublat de un mare gânditor,
vă întâmpină un trubadur, care se preface, altă treabă n- prin crearea unui sistem filosofic autentic. O contribuţie
are, că mai împrumută câte o coardă din lăuta demonu- deosebită a avut şi în dramaturgie, estetică, publicistică
lui Francois Villon, fiindcă aşa îi place, să se joace, ală- şi memorialistică. Activitatea sa poetică a fost prece-
turi sau în dialog ironic, „prin crâşme austere”, cu marii dată de o relativă perioadă de preocupări în domeniul
maeştri. În „crâşme” sau „în garsoniera, crescând cât un jurnalistic, colaborând ca redactor la revistele „Cul-
hangar,/ Din cărţi ca din păduri ce cresc în Magagas- tura”, din Cluj, şi „Banatul”, din Lugoj. Fiind student la
car”? Viena, a reîntâlnit o fostă colegă de liceu, pe Cornelia
Hotărât lucru, bardul baroc şi burlesc, „Vanitas le- Brediceanu, de care s-a îndrăgostit şi pentru care a scris
vantina”, se dedulceşte, livresc, cu de toate, de la haz primele texte lirice. În consecinţă, volumul debutului,
uriaş, cinic, cultură, mai departe spre „Năravul de-a bea din 1919, „Poemele luminii”, este dedicat viitoarei sale
bere cu amicii/ Şi hipertensiunea (moştenită)”, spre bi- soţii.
bliotecă, spre qvinta baudelaireană, „ca don Quijot, Lucian Blaga este receptiv la înnoirile poetice
drept lance, cu-o motocositoare”, cu reclame în piaţă şi ale vremii şi la evoluţia fenomenului filozofic din con-
cârnaţi de Pleşcoi la grătar, spre insigna de „Amic al temporaneitate sa. Inovatorul secol tehnic XX marcat,
cărţii”, până la, să zicem, anunţul către „Onorată asis- încă de la început, de infernul primului război mondial,
tenţă, se strânge mesele,/ Cine mai vrea colivă să-şi lase este, pentru fiinţa umană, devastator, nu mai puţin ridi-
adresele,/ Firma de kathering v-o aduce acasă./ La mulţi col însă de multe ori, dată fiind graba cu care oamenii
ani şi antumitate frumoasă!/ Vă doreşte O.N.G.-ul „Vă- epocii îşi asumau noile cuceriri tehnice. Faţă de aceste
duve vesele”,/ Care, cu drag, asistă decesele.” (Onorată perspective, văzute, în unele cazuri, accentuat catastro-
asistenţă) fice, un puternic curent iraţionalist se dezvoltă în filo-
Nu vă invit să râdeţi, scrâşnit, în câteva zeci de zofie şi în artele europene, ca reacţie la scientismul se-
poeme în răspăr, nici să plângeţi „cât viaţa-n custodie colului anterior şi la excesele revoluţiei industriale.
ne mai are”.
Emil Niculescu nu şi-a greşit secolul. Mai de- O serie de filozofi şi de antropologi germani, Frobenius,
grabă îi trage de urechi pe poeţii vaganzi, goliardici, cli- Spengler, Worringer, Klages, Riegl, poeţii Georg Trakl,
enţi ai tavernei „Carmina Burana”, sau ai cantatei lui Franz Werfel, Max Brod, Georg Heym, pictorii expre-
Carl Orff, sau ai faimoasei cărţi medievale, şi-i invită, sionişti de la grupările Die Brucker sau Der blaue Re-
laolaltă cu noi, martorii de azi, la un carnaval „c-un co- iter încep să pună sub semnul întrebării însăşi evoluţia
tillon corcit cu-o geampara” nu în provinciala şi vesela omului, reprezentând lumea, în creaţiile lor, în note co-
Veneţie a dogilor de altădată, dar fără Antonio Vivaldi, relate cu noile ameninţări existenţiale.
ci în chiar provincialul şi sarcasticul Buzău cu timpul în Mişcarea expresionistă şi iraţionalistă pune în
curgere, ca halbele ciocnite sau halviţa topită, dinspre discuţie însăşi condiţia umană, dependentă iremediabil,
unul conu’ Iancu Caragiale, cârciumarul falit din gară, de acum, de produsele tehnice ale civilizaţiei moderne,
spre numitul neo-trubadur Emil Niculescu, cosmopoli- omul devenind, din această perspectivă, o specie fără
tul dezabuzat, „Sfidând istoria literaturii,/ La bere cu viitor.
alune. D-ale gurii.” (Ubi sunt, raport) Volumele de poezii ale lui Blaga figurează pe
aceeaşi traiectorie existenţială: ascensiunea către lu-
mină şi căderea fiinţei umane până în pragul deznădej-
dii, în apropierea dispariţiei. Naşterea ca fiinţă a
97
poetului se face, în primul volum de versuri, „Poemele cunoaştere metaforică, evitând actul de creaţie ca pe
luminii” (1919), sub semnul luminii ( „Unde şi când un lucru ruşinos: „ o, nu-mi osândi nemişcarea/ Cresc
m-am ivit în lumină, nu ştiu” –„ Biografie”). Lumina între voi ,ci umbrit de mâinile mele/ misticul rod se ro-
devine metaforă cosmogonică, deoarece, spre deosebire tunjeşte în altă parte/ Nu mă blestemaţi, nu mă bleste-
de Eminescu, în „ Scrisoarea I”, care consideră că Uni- maţi!” ( „Fiu al faptei nu sunt”). Respectând raportul
versul este creat din secunda de inerţie primordială, din cauză-efect, consecința constă în disoluţie, putrezire a
întuneric, Blaga ne oferă o cosmogeneză la baza căreia materialității: „ Îngenunchiez în vânt. Mâine oasele/ au
pune tocmai acest concept. să-mi cadă de pe cruce./ Înapoi niciun drum nu mai
Lumina este, în teoria relativităţii a lui Ein- duce./ Îngenunchiez în vânt:/ lângă steaua cea mai
stein, pe care Blaga o cunoscuse prin anii 1912-1914, tristă” ( „Epilog” ).
singurul element absolut, ce devine termen de referinţă În aceeaşi manieră expresionistă, volumul „La-
pentru relativitatea timpului şi spaţiului şi pentru exis- udă somnului”(1929) arată neputința științei de a opri
tenţa umană. Pentru Lucian Blaga, lumina reprezintă putreziciunea lumii. Dincolo de universul ascuns al lu-
aspiraţia spre absolut, este început şi sfârşit, cosmoge- minii se află spațiul degradat de apariția mașinilor,
neză şi coborâre către neant; lumea se naşte din lumină: opuse umanului, neputând rezolva drama existenţială
„ Nimicul zăcea în agonie,/ când singur plutea în întu- eternă a omenirii.
neric şi dat-a/ un semn Nepătrunsul :<< să fie lu- În poezia „Veac”, asaltul mașinilor are loc după un plan
mină!>>” („ Lumina”). prestabilit: „Umblă mașinile subpământești. În nevăzut,
În sens expresionist lumina devine o forţă peste turnuri/ intercontinentale zvonuri electrice”. Ar-
uriaşă primară, materială sau spirituală, care pune în hanghelii veniți să pedepsească universul demonic al ci-
mişcare lumile din haos şi din care se desprind infinitele vilizației „moderne”, adorm prin cârciumi, „cu penele
lor forme, „ corola de minuni a lumii”, înfiinţându-se arse”. Paradisul se destramă: portarul ține în mână un
însuşi timpul: „ O mare şi un vifor nebun de lumină/ „cotor de spadă fără de flăcări”, este învins fără luptă,
făcutu-s-a-n clipă:/ o sete era de păcate, de doruri, de- în timp ce îngerii au părul nins, culme a degradării, fi-
avânturi, de patimi,/ o sete de lume şi soare”. ind copleșiți de gravitația terestră, incapabili să se mai
În acest univers moartea, individuală sau cos- întoarcă în spațiul cosmic, devenind în procesul de
mică, este înfăţişată inclusiv în volumul „Nebănuitele dezagregare egalii oamenilor: „odată vor putrezi și în-
trepte” (1943), ca o întoarcere în lumină: „Apoi ca gerii sub glie” („Paradis în destrămare”).
frunza coborî. Şi ţărna/ ţi-o tragi peste ochi/ ca o gravă Cunoașterea absolută este limitată de cenzura
pleoapă/ Mumele sfinte- luminile-mi,/ mume sub glii/ îţi transcendentă, în timpul profan, al oamenilor, „nici o
iau în primire cuvintele./ Încă o dată te-adapă”( „Epi- minune nu se împlinește/ Nu se împlinește, nu se împli-
taf”). nește”(„Tristețe metafizică”), cu toate că au existat alte
„Paşii profetului” (1921) marchează punctul timpuri și locuri, în care lumea a fost creată din cele
inerţial al elanului vitalist, din care se produce regresi- patru forțe ale cosmosului și „Isus a umblat pe ape”.
unea, degradarea treptată a lumii, renunţarea la energi- Părăsită fiind omenirea de forțele transcendente, profe-
ile dătătoare de viaţă şi de nemurire, în favoarea unor ții recurg la gesturi disperate („Ioan se sfâșie în pustie”)
adevăruri banale, inventate de oameni: Pan, zeul păgân, și nu fac decât să accentueze jalea eternă a unei lumi
va muri odată cu apariţia noii religii creştine, se va re- obligate să uite drumul întoarcerii.
trage în eternitate când află că până şi vechiul său prie- În volumul „La cumpăna apelor” (1933), corul robilor
ten, păianjenul, îl trădează („Păianjenul”). Natura atot- ce se îndreaptă numai spre soarele care apune, se tran-
puternică, ce include elementele dătătoare de forţă, îşi sformă într-un iluzoriu convoi al morților; strigătele de
pierde treptat puterile magice, din care se receptează disperare sună tânguitor și obsedant.
numai umbre ale acestora : „ La orizont- departe- ful- Sentimentalismul, nostalgia rememorării tine-
gere fără de glas/ zvâcnesc din când în când/ ca nişte reții, se declanșează cu o forță acută în volumul „La
lungi picioare de păianjen- smulse/ din trupul care le curțile dorului” (1938). Ființele umane își urmează
purta”( „ Vara” ). destinul, zăbovind adesea „ lângă blide”, gata să-și pri-
Timpul capătă materialitate, devine palpabil mească porția de fericire zilnică dar aceasta pare că nu
precum un puls firav: „ De mână-şi prinde timpul ca să mai apare, determinând regrete târzii „lacrim’... pe
pipăie/ pulsul rar de clipe/ Ce-o fi acuma pe pământ?” geană”.
(„Gândurile unui mort” ). Steaua cunoașterii rămâne de neatins, pentru
„În marea trecere” (1924) este strigătul disperat al fi- că ființa nu este eliberată de „ huma săracă” („ Ani, pri-
inţei, der Schrei-ul expresionist, de oprire al fluxului begie și somn” ). Anotimpurile își urmează cursul, in-
distrugător al timpului, al ceasornicului cu care se mă- sensibile la chinul poetului, apropiat din ce în ce mai
soară dezagregarea deşi, într-o contradicţie fatală, fără mult de final: nebunul cetății bătrâne privește timpul
iubire nu există nimic, nici măcar moartea. curgând , strecurând veninul trecerii, la fel de imperso-
Omul se complace însă, într-o stare de încreme- nal ca animalele fantastice, corbul, ce „ n-a uitat să ce-
nire, devine un paria pe scara regnului animal, el este tească” destinul sau ciocârlia, vestind sosirea primăve-
doar o fiinţă nehotărâtă dispusă mai curând spre rii vesele. Elementele solare, stăpâne ale întunericului
98
încă dinainte de apariția omului, se concentrează în co- Căci, pentru a-și respecta statutul, poetul trebuie să vor-
line, ape, mori, catarge, construind sarcofage unde „ bească. Însă această vorbire a sa –– sugerează Blaga –
Ard în lume orele” ( „Coasta soarelui” ). La fel de fru- trebuie să rămână solidară, în substanța ei cu acea tă-
mos ca altădată, spațiul terestru rămâne impasibil la cere inițială, în care logosul e doar virtualitate, în care
clepsidra timpului: soarele continuă să ardă puternic, se contopesc toate cuvintele. Poetul întoarcerii la ori-
iezerul ascunde în el tăcerea originară, iar boarea gini aspiră la un fel de restaurare a virtuților magice ale
atlantică se revarsă de neoprit asupra bisericilor, coră- cuvântului, astfel încât între nume și obiectul denumit
biilor și colinelor vreunui târgușor de provincie. să se păstreze o relație de participare-identificare".1
În volumul „ Nebănuitele trepte” ( 1943) și în Tocmai revelarea poetică a misterului face ca elemen-
poemele grupate în „ Vârsta de fier” ( 1940-1944) se tele lumii să se manifeste strâns legate, în chip absor-
conturează aceeași structurare a materiei : muntele este bant și provocator totodată, într-un joc infinit al substi-
locul unde toți tind să ajungă, unde divinitatea este mai tuirilor posibile (eu-univers). Acest joc dezvoltă în pla-
aproape; valea, în schimb, este tărâmul pieirii, loc unde nul lirismului o tehnică specială a extazului, dar și
oamenii își ispășesc pedeapsa, dupa ce au pierdut Para- splendoarea unei Stimmung caracteristice. Întregul uni-
disul; salvarea vine atunci când un sfânt devenit călău- vers poetic al lui Blaga se află sub puterea magică a
zitor, guvernează valea: „ Fericită-i acum numai valea misterului, ca sub vraja vibrantă a morții și a altor forțe,
ce are un sfânt!/ Un sfânt de la care umanele umbre să cum ar fi lumina, pământul, cerul, marea, „izvorul nop-
învețe/ Cum trebuie între pământ și tărie să stea/ Un ții” .
sfânt neclintit care cată mereu la aceeași stea/ și-n Poetul este un creator de mituri și „imagini
spaima de pretutindeni/ nu-și absoarbe în trup aureola” trans-semnificative”2, cum le numește în unul din eseu-
( „Vârsta de fier” ). Spaima ce străbate valea este fără rile sale filosofice, în timp ce poezia lui posedă puterea
îndoială una existențială, dată de efemeritatea ființei cuvântului, fiind raportată ordinii cosmice, transcen-
umane, care se simte vulnerabilă în fața dezastrelor și a dente.
vitregiilor.
„Mirabila sămânță” (1960) aparține aceluiași Bibliografie:
regn solar, ducând la apariția vieții, reprezentând, în po- 1.Pop, I. – „Lucian Blaga-universul liric”, Editura Cartea Ro-
ezia lui Lucian Blaga, o revigorare optimistă. Floarea, mânească, București, 1981, pp.224.
rezultată prin plantarea seminței într-un sol roditor, este 2.Blaga, L. – „Despre mituri” în „Gândirea”, anul XV-
simbolul ascensiunii spre eternitate. Plantată în teren nr.10, decembrie 1936.
fertil, sămânța, animă iubirea, conducând la apariția
cuplului adamic: „ Căutăm pământul unde/ mitic ne-al-
cătuim/ Ochi ca oameni să deschidem/ dar ca pomii să-
nflorim” ( „Bunavestire pentru floarea mărului” ).
Problematica misterului constituie celula ger-
minativă a întregii creații blagiene, tematizată ulterior
în eseurile din trilogiile filosofice. Astfel că Blaga se
raportează la mister nu ca la un prag de neatins al cu-
noașterii sau ca la o simplă ipoteză metafizică. El sus-
ține că omul, neavând acces la revelația divină, e con-
damnat la creație pe care o concepe ca pe o cale spre
cunoașterea. În viziunea poetului, tainele trebuie ocro-
tite și potențate, fiindcă o taină nu poate fi cunoscută
decât printr-o taină și mai mare. Poemele nu destramă
misterul, ci produc, la rândul lor, mister: „Eu nu strivesc
corola de minuni a lumii/ și nu ucid/ cu mintea tainele,
ce le-ntâlnesc/ în calea mea/ în flori, în ochi, pe buze
ori morminte...”.
Criticul Ion Pop sesiza capacitatea cuvântului
blagian afirmând că :„ se poate vedea, mitologia cuvân-
tului schițată în „Hronic" este în deplin acord cu toate
aceste deschideri ale imaginarului subordonate în grade
diferite figurii originare a spațiului-matrice. În perspec-
tiva definirii discursului liric, acest spațiu originar se
suprapune tăcerii-întuneric al cuvântului, noapte în care Invitație de Primăvară, în Parcul „Rotonda valahă”.
cuvântul nu e mort,ci mai degrabă conținut ca latență, Lectură plăcută!
ca în așteptarea unui moment fericit când obscuritatea
sa primară și lumina rostirii în lume vor putea fi împă-
cate, în așa fel ca verbul să se spună ca lume.
99
apare acum că sunt un „specialist” (odios termen!) în

literatura de călătorii a Magdei Bădoiu.
Victor ATANASIU
Călătoriile Magdei Bădoiu (I)
Din mișcarea pe care am botezat-o Revolta pen-
sionarilor face parte și Magda Bădoiu. După ce a fost
decenii de-a rândul profesoară de franceză, și-a mutat
câmpul preocupărilor și eforturilor în literatură, publi-
când mai multe volume de versuri lipsite de un relief Înainte de a discuta alte trei apariții din acest
deosebit, din care se pot izola fragmente de o anumită ciclu ale autoarei, trebuie remarcat un progres gradual.
ținută artistică. Scriitoarea și-a dibuit adevărata vocație În principiu ordinea cronologică coincide cu o anume
ulterior, întrucât din 2013, când avea deja 70 ani (este ascensiune axiologică de la un volum la altul. Scriitoa-
născută pe 18 septembrie 1943, lîn localitatea Unirea, rea a înțeles din ce în ce mai mult, consider, că însem-
fostă Socariciu, județul Călărași, un sat pe malul Bor- nările de călătorie sunt mult mai puțin importante prin
cei), a început să publice cărţile de călătorie. Ca şi fai- informația transmisă și mult mai semnificative prin li-
mosul medic Corneliu Zeana, dar mult mai perseve- teratura conținută. În volumul 5, subintitulat Când în-
rentă. floresc cireșii în fiorduri, (autoarea nu se poate abține
Magda Bădoiu este unul din scriitorii reprezen- să nu fie și poetă, cum se observă și din acest titlu cam
tativi care ilustrează acest „gen”. Desigur, pentru a înflorit), desigur informațiile își au utilitatea lor pentru
scrie note de călătorie, trebuie să călătorești, iar ca să orice călător. Aflăm că danezii de azi sunt urmașii vi-
călătorești, pentru a continua seria banalităților nece- kingilor, cărora în Est li se spunea varegi, că semne ale
sare în context, trebuie să ai posibilitatea de a călători. moștenirii acestora sunt de regăsit în vocabular, în to-
Dacă distinsul cardiolog, acum octogenar, cu vocea sa ponimia scandinavă, în Anglia, în Scoția, Rusia, ori că
șoptită, cu chipul său intens colorat, de diplomat, ori om în Islanda au lăsat o bogată moștenire orală. Despre ei
politic britanic, indiferent de epocă, (seamănă și cu Wil- a scris un diplomat arab. Cinematografia americană,
liam Pitt-tatăl,dar şi fiul, Palmerston Tony Blair), a că- adaug eu, a fructificat intersectarea între rafinata civili-
lătorit prin mijloace proprii,deşi omul se declară strâm- zație arabă și fruștii războinici vikingi în tulburătorul
torat, Magda Bădoiu a voiajat pe suprafețe întinse ale film Corăbiile lungi, unde apar marii actori Richard
Terrei, așa cum singură o mărturisește în repetate rân- Widmark, Sidney Poitier, Rossana Schiaffino, dar și
duri, grație soțului său, Cornel. E vorba de Cornel Bă- într-o producție relativ recentă. Acolo, Antonio Bande-
doiu, un om de o inteligență eclatantă, săritor, avocat de ras, pe când era încă tânăr, joacă rolul unui prinț arab,
succes, anterior procuror militar, de asemenea de suc- cobeligerant cu niște vikingi. Aflăm din cartea autoarei
ces, general, foarte chipeș în ținuta militară, cum se ob- noastre că actuala regină a Danemarcei are 75 de ani, că
servă din fotografiile reproduse într-o carte de soția sa. are un fiu, sportiv pasionat, în favoarea căruia se aș-
Șirul notelor de călătorie, scriitoarea, talentată teaptă ca mama sa să abdice, că întemeietorul orașului
la modul incontestabil, dar care se bucură, din păcate, Copenhaga, alcătuit din două insule, legate între ele
cum se întâmplă adesea, de recunoaștere doar din partea prin nenumărate canale și poduri, a fost episcopul Ap-
unui cerc restrâns, l-a început cu însemnări prilejuite de salon. Prinții familiei regale își duc copiii la școala la
un voiaj în Franța. Mai închegate sunt următoarele vocare merg și odraslele oamenilor obișnuiți pe biciclete
lume de Crochiuri sentimentale, (acesta este titlul ge- Christiana.
neric al cărţilor sale de acest tip), despre călătorii făcute Din Danemarca trecem în Norvegia, unde de la
în Grecia, SUA, Marea Britanie. Aici găsim materia vo- Gara Centrală vin și pleacă trenuri spre toată țara, inclu-
lumelor 2,3 și 4 de Crochiuri... Acestea le-am comentat siv trenuri de mare viteză spre aeroport. O descriere de-
într-un articol din Litere. Anterior am scris în Arena li- taliată a celor 214 statui, ale marelui sculptor Vige-
terară despre volumul 6: Nopțile albe mai spun povești land,aflate într- un parc care este mândria capitalei nor-
pe Volga. Prin urmare, pot să îmi permit să afirm, luând vegiene, Oslo, este de o incontestabilă utilitate, mai ales
în considerare și articolul de față, a cărui primă parte că autoarea nu doar că scrie într-o limbă cursivă, deloc
împiedicată, și (aici) fără prisoselnice arabescuri
100
stilistice, nu doar că e mereu atentă la detalii, („În colțul (10% din teritoriu), unde în timpul iernilor blânde, fără
al doilea al pătratului, un alt grup de cinci copaci repre- îngheț, trăiesc cele 7500 de foci gri, baltice, care de
zentând o altă vârstă, o altă etapă a omului pe linia ci- multe ori nasc pui pe stâncile insulei.”
clului vieții”), dar nici nu suferă de urmă de pudibonde- Comparaţia cu ceea ce se întâmplă la noi este
rie. („Încet, încet, toți s-au obișnuit, și-au îmbrățișat uneori implicită. Se vorbește despre un tren de mare
concepția lui Vigeland, că, atunci când ești dezbrăcat, viteză dinspre capitala Norvegiei spre aeroport. La noi,
arăți cum ești, nu poți să ascunzi nimic.”; „ Mai departe, cine nu o știe?, un asemenea mijloc de transport dintre
urmează explicit pozițiile dragostei, - de un evident na- Gara de Nord și aeroportul Otopeni a rămas încă în sta-
turalism”). Și reprezentanții monarhiei norvegiene au diul de proiect.Altădată însă autoarea își pune mâinile
fost și sunt fără ifose. Olah al V-lea, tatăl regelui actual, în cap, aidoma lui Dinicu Golescu pe vremuri, văzând
era un schior împătimit, se ducea cu trenul ca toată lu- starea învățământului de la noi și cea din Finlanda
mea, ca să ajungă în locul unde putea să practice sportul (acest aspect a atras atenția și lui Emil Lungeanu în pre-
favorit și discuta în timpul deplasării cu toată lumea. Si- fața sa la această carte). Deși multe lucruri nu le știam
gur, mai interesante sunt informațiile despre tabieturi atâția dintre noi, pentru inserarea acestor informații nu
norvegiene, care nu au nimic cu ale ale noastre. Iată, de era necesară neapărat călătoria în țările respective, ci
exemplu, în ce constă micul lor dejun: fructe de mare, doar consultarea unor diverse surse. Mai relevante ar-
somon, elan cu sos de ciuperci. tistic sunt comparațiile care sunt rezultatul multiplelor
voiajuri ale autoarei. Așa cum un critic poate, în urma
unor lecturi extinse, să stabilească diverse similitu-
dini,filiaţii,diferenţieri etc. între scriitori din varii epoci
și literaturi, așa și Magda Bădoiu, întrucât a călătorit
atât de mult, e în măsură să facă comparații sugestive
între ce a întâlnit colo și colo. Firește, nu impresionează
cine știe ce alăturarea făcută între arhitectura clădirilor
cu stucaturi din Oslo şi a unora din Paris și Madrid, (în
mai toată lumea s-a imitat o asemenea arhitectură pari-
ziană, inclusiv la Madrid), dar atrage atenția observarea
asemănării dintre drumul cu trenul de la Oslo la Ber-
gen, și cel parcurs pe șosea de la Roma la Genova. În
peisajul nordic se trece dintr-un tunel în altul, tunelurile
sau apeductele, |(vestigii ale unei puternice civilizații,
care la un moment dat aproape că a stăpânit Pământul),
domină timpul călătoriei pe traseul menționat din Italia.
Pentru noi, românii, specificul ambelor drumuri, expre-
sie concretă a capacității umane de a-și supune natura
fără a-i primejdui fauna şi flora, sunt aidoma călătoriei
Referitor la Suedia, reținem că țara este în topul pe o altă planetă. Fără îndoială, tocmai de aceea ne
fericirii pe locul al cincilea, (pe când România este pe aflăm pe locul din topul fericirii pe care îl amintește au-
al nouăzecilea), că teritoriul ei, unul dintre cele mai toarea.
vechi ale Europei, a fost inițial acoperit cu uriașe calote Alte comparații sunt încă mai sugestive. Aşa
de gheață, care au modelat relieful, solul, pe măsură ce sunt cele prilejuite de vizita la Karlstad, orașul lui Gus-
au coborât spre centrul Europei. Într-adevăr acestea tav Froding și al Sfintei Klara. Acolo, podurile încăr-
sunt informații inedite pentru mulți cititori, cum este și cate cu jardiniere îi amintesc scriitoarei de lacul Annecy
aceea despre marele August Strindberg, al cărui aparta- din Savoya de sus. „Există în acest oraș un loc de întâl-
ment, numit „turnul albastru”,este situat la etajul unui nire al scriitorilor, un fel de Capșa bucureșteană” (așa
bloc construit în stilul „art nouveau”. În schimb, știam cum a fost pe vremuri, adaug eu cu mâhnire). Pe o
că, în ceea ce privește această țară, „al doilea rege cele- treaptă și mai sus artistică se află un izolat eșantion de
bru este Carol al XII-lea care repurtează victorii strălu- jurnal, expresie într-o versiune proprie și cunoscând o
cite asupra Danemarcei, Rusiei, Poloniei.” Despre dezvoltare inspirată, a crudului adevăr enunțat lapidar
acest războinic, care a pus pe fugă pe rușii lui Petru I la de cea mai ilustră personalitate a literaturii noastre
Narva în anul 1700, nu strica dacă autoarea adăuga câ- vechi, Miron Costin: „Bietul om sub vremi”. Aspirația
teva impresii personale, fiind vorba de una dintre cele scriitoarei noastre este să fie mereu scriitoare, tăvălugul
mai importante personalități militare și politice ale vieții o învârte în alte direcții. Rândurile sunt mișcă-
omenirii. Mai aflăm că „Estonia este o țară de mărimea toare și pentru că ilustrează o condiție general umană
Olandei și cam cu o zecime din populația acesteia. O una vrem să fim și alta contextul ne obligă să fim: „Din-
cincime din teritoriu este acoperit cu mlaștini de turbă, colo de faptul că pentru mine scrisul rămâne o necesi-
cu o coastă întinsă și în multe locuri extrem de fru- tate, o dorință care mă atrage și mă copleșește, o dorință
moasă, aparținând în mare parte celor 1500 de insule care atunci când este îndeplinită îmi face atât de bine,
101
întrucât mă simt alt om, eu n-am reușit niciodată să îm- este un ferment artistic foarte rodnic pentru imaginația
plinesc scrisul prin sacrificiul pe care-l presupune, până creatoare a autoarei: “Cerul, parcă s-a lăsat mai aproape
la capăt, din <<n>> motive. Și atunci scriu pe apucate, de noi,vrând să ne cuprindă și să ne acopere cu cenușiul
în puținul timp care-mi rămâne, după ce-mi rezolv ce- norilor după care soarele se ascunsese. Aproape că nu
lelalte <<dulci obligații>> legate de familie, de gospo- mai știi unde e cerul și unde-i pământul. Aceeași cu-
dărie, de sănătate, etc. Scriu pe apucate, simțind cum loare gri-sein, aceleași pete albe ale norilor pe cer și a
trece timpul pe lângă mine și parcă uneori mi se pare porțiunilor de zăpadă pe pământ”. Un ghețar norvegian
nedrept că nu pot citi mai mult, nu pot merge la teatru, terifiant-epopeic, care parcă a adunat toată temperatura
la film, la prieteni, mai mult. Mă învârt ca într-un caru- înfricoșător de scăzută a atâtor zăpezi, din atâtea ierni,
sel care merge aproximativ pe aceeași rută, iarăși, ia- inclusiv din a acelora care, cu vreo 600 de ani în urmă,
răși, iarăși.” le ducea dorul Francois Villon, este, el, împreună cu alți
O anume culoare au notațiile critice. Aici apare asemenea, un dinozaur, de data aceasta alcătuit din apă
un personaj, bineînțeles doar schițat ca atare, ghida. În- încremenită, și, în consecință, inspiră scriitoarei o nota-
crâncenarea unei femei, de data aceasta scriitoarea în- ție ce îţi rămâne în minte: „(...) siluetele gri-alburii sau
săși, împotriva altei femei, existentă la scara generală a albăstrui ale ghețarilor, înghețau timpul, (...)”. De data
umanității, dă o tentă pasională notațiilor, indignarea fi- aceasta, sintagma, formal redundantă, are o viguroasă
ind, cum bunul simț ne indică să o considerăm, justifi- încărcătură estetică și amintește de timpul ce se întinde
cată. Autoarea și generalul – soț sunt cazați într-o ca- și devine veșnicie la Eminescu. O expresie nimerită o
bină pe o navă, aflată sub nivelul mării, deși cei doi plă- găsește scriitoarea, când, utilizând o comparaţie între
tiseră prețul pentru locuri mai scumpe. Indiferentă la elemente culese din cele mai variate spaţii, se reazemă
vociferările distinșilor pasageri, odioasa ghidă spune că nu pe date reale, ci pe suportul fanteziei, care permite
toată responsabilitatea aparține firmei. Cu alt prilej, ca elementele unei lumi să migreze fără inhibiții, fluid,
ghida declară că va fi prezentă negreșit în cutare loc la în altă lume. Asia îndepărtată se îngemănează atunci cu
ora 8 dimineața. Sigur,nu va fi acolo la ora respectivă ținuturi din zona baltică: Tineri estonieni, frumoși, pe
(escrocii sunt foarte strașnici în promisiuni). Detestata tricicletele lor ca niște ricșe mai mari ale Balticii.”
ghidă este incriminată subtextual, dar cu atât mai multă Sigur nu sunt în raza domeniului stăpânit de
încrâncenare sarcastică, ceea ce conferă vitalitate artis- Magda Bădoiu aprecierile de ordin literar și artistic.
tică rândurilor în cauză, și pentru parti-pris-ul patriotic. Cântare Omului nu este operă reprezentativă a lui Ar-
Magda Bădoiu, respectându-şi programul de a-şi in- ghezi. Definiţia dată acestei scrieri de Mihai Ra-
forma cititorii,menţionează că vikingii au emigrat în lea,aplaudată subtextual în carte, este o banalitate.
nordul Angliei, unde,”trebuşoara”, vorba lui Aprecierile entuziaste despre același Arghezi, dar și
Creangă,pe care au făcut-o este aceea că au distrus lă- despre Vigeland, Munch, Grieg, ori despre Gaudi, par
caşuri de cult,au vandalizat chiar şi centrul de copiat culese din manuale. Autoarea crede de cuviință să dea
manuscrise. . Patrioții jusqu'au bout pot ajunge avocați citate, îmbâcsite, și acestea, de banalitate, din Camil Pe-
ai unor criminali, dacă aceștia sunt consancvin. Atunci trescu sau Alex Ștefănescu. În Europa sunt monarhii
Magda Bădoiu prinde în flagrant „obiectul” idiosincra- Norvegia, Danemarca, Suedia, Marea Britanie și Spa-
ziei sale. Firește, ghida îi va aureola pe strămoșii săi nia. Aceasta crede Magda Bădoiu. Dar sunt și alte teri-
vikingi: „Ghida ține să ne spună că nu erau foarte cruzi, torii, e drept, mai mici sau foarte mici, care sunt tot mo-
prezentându-i ca pe niște exploratori și comercianți de- narhii: Luxemburg, Monaco, Vatican. În sfârșit, autoa-
săvârșiți”. rea își tot presară toate cărţile de călătorii,la modul in-
Performanța artistică a scriitoarei este de găsit sistent, cu versuri. Rezultatele am văzut care sunt. S-ar
atunci când descrierea este topită în poezie. Atunci ea putea spune că ea se străduiește să fie aici postmoder-
este cu adevărat poetă, iar nu când caută să alcătuiască nistă, „cărtăresciană”, oricum, în maniera optzeciștilor,
stihuri. Imaginea despre un labirint de munți ce se dez- într-o vreme când și aceștia sunt cam bătrâiori, iar
morțeau în pâcla dimineții este memorabilă, prin trimi- optzecismul nu mai este demult ultimul „răcnet” al mo-
terea din subtext la dinozauri cu alcătuire anorganică, dei literare. Vreau să spun că s-ar putea interpreta că ea
ce prind viață odată cu ivirea în trepte, anevoioasă, a este ca atare prin amalgamarea de genuri: note de călă-
zorilor. Descrierea devorată de lirism poate căpăta o torie și stihuri.
tentă paradisiacă și găsim adevărate rânduri vrednice de
inclus în orice antologie literară care se respectă în vi-
ziunea despre un cer tutelar în Norvegia, ce se lasă pro-
tector peste căsuțe, pe al căror acoperiș crește iarba, iar
aburul norilor cumulus luminează vegetația, ivită acolo
unde nu te aștepți. Performanța poate să se întrupeze și
în conturarea unui infern bacovian, în locul cotropitoa-
rei ploi de la marele port român apărând un cer apoca-
liptic. E limpede că viziunea unei vietăți himerice colo-
sale, cu obârșie reală sau imaginară,în illo tempore,
102
Nichita STĂNESCU
Mihai EMINESCU
Învierea Ploaie în luna lui marte
Prin ziduri înnegrite, prin izul umezelii, Ploua infernal,

Al morții rece spirit se strecură-n tăcere; şi noi ne iubeam prin mansarde.
Un singur glas îngână cuvintele de miere, Prin cerul ferestrei, oval,
Închise în tratajul străvechii evanghelii. norii curgeau în luna lui Marte.
C-un muc în mâni moșneagul cu barba ca zăpada, Pereţii odăii erau

Din cărți cu file unse norodul îl învață neliniştiţi, sub desene în cretă.
Că moartea e în luptă cu vecinica viață, Sufletele noastre dansau
Că de trei zile-nvinge, cumplit muncindu-și prada. nevăzute-ntr-o lume concretă.
O muzică adâncă și plină de blândețe O să te plouă pe aripi, spuneai,

Pătrunde tânguioasă puternicile bolți: plouă cu globuri pe glob şi prin vreme.
„Pieirea, Doamne sfinte, căzu în orice colț, Nu-i nimic, îţi spuneam, Lorelei,
Înveninând pre însuși izvorul de viețe. mie-mi plouă zborul, cu pene.
Nimica înainte-ți e omul ca un fulg, Şi mă-nălţam. Şi nu mai ştiau unde-mi
Ș-acest nimic îți cere o rază mângâioasă, lăsasem în lume odaia.
În pâlcuri sunătoare de plânsete duioase Tu mă strigai din urmă: răspunde-mi, răspunde-mi,
A noastre rugi, Părinte, organelor se smulg.” cine-s mai frumoşi: oamenii?... ploaia?...
Apoi din nou tăcere, cutremur și sfială
Ploua infernal, ploaie de tot nebunească
Și negrul întuneric se sperie de șoapte…
şi noi ne iubeam prin mansarde.
Douăsprezece pasuri răsună… miez de noapte…
N-aş mai fi vrut să se sfârşească
Deodată-n negre ziduri lumina dă năvală.
niciodată-acea lună-a lui Marte.
Un clocot lung de glasuri vui de bucurie…
Colo-n altar se uită și preoți și popor,
Cum din mormânt răsare Christos învingător,
Iar inimile toate s-unesc în armonie:
„Cântări și laude-nălțăm
Noi, Ție Unuia,
Primindu-L cu psalme și ramuri,
Plecați-vă, neamuri,
Cântând Aleluia!
Christos au înviat din morți,

Cu cetele sfinte,
Cu moartea pre moarte călcând-o,
Lumina ducând-o
Celor din morminte!”
103
Se face mai albastru-adâncul, și codrul mai adânc se

face,
Mai dulce sunetul de fluier, mai leneșă a nopții pace,
Mai răcoroasă adierea, mai viu al stâncilor ecou;
Mucigăitul smârc al văii cu poezie se vestmântă,
Pe prefiratele lui ape plutește albul nenufar...
O mică stea e licuriciul, și steaua este un mic far,
În aer e parfum de roze. – Veniți: privighetoarea cântă.
Posomorârea fără margini a nopților de altădată,

Când sufletul pentru sarcasme sau deznădejde sta des-
Alexandru MACEDONSKI chis,
Cu focul stins, cu soba rece, rămase-n urmă ca un vis.
Noaptea de mai E mai și încă mă simt tânăr sub înălțimea înstelată.
Domnișoarei Zoe Vladoyanu Trecu talazul dușmăniei cu groaza lui de nedescris,
La fund se duse iar gunoiul ce înălțase o secundă
Astfel: fiindcă apogeul la care sufletul atinge Și stânca tot rămase stâncă, și unda tot rămase undă...
Când poartă cântece-ntre aripi dă naștere la răzvrătiri, Se lumină întinsa noapte cu poleieli mângâietoare,
Se poate crede că vreodată ce e foc sacru se va stinge Și astăzi e parfum de roze și cântec de privighetoare.
Și muzele că vor rămâne amăgitoare năluciri?
Vestalelor, când în picioare altarul vostru s-află încă, Vestalelor, numai o noapte de fericire vă mai cer.
Și primăvara când se-ntoarce și astăzi ca și alte dăți, Pe jgheabul verde al cișmelei un faun rustic c-o naiadă
Și preschimbat când nu se află pământul falnic într-o S-au prins de vorbe și de glume sub licăririle din cer;
stâncă, Columbe albe bat din aripi și visurile vin grămadă,
De ce v-ați reurca în sfera abstractelor seninătăți? Iar picăturile urmează pe piatra lucie să cadă...
Închisă dacă vă e lumea, recoborâți-vă-ntre roze. Băsmesc de vremile bătrâne, când zânele se coborau
Parfumele din mai înalță reînnoite-apoteoze, Din limpezimile albastre, și-n apa clară se scăldau...
Și-n noaptea blondă ce se culcă pe câmpenești virgini-
tăți Reînviază ca prin farmec idilele patriarcale
Este fioru-mpreunării dintre natura renăscută Cu feți-frumoși culcați pe iarbă izbindu-se cu porto-
Ș-atotputerea Veciniciei de om abia întrevăzută. cale;
Veniți: privighetoarea cântă, și liliacul e-nflorit; Pe dealuri clasice s-arată fecioare în cămăși de in,
Cântați: nimic din ce e nobil, suav și dulce n-a murit. Ce-n mâini cu amforele goale își umplu ochii de senin,
Simțirea, ca și bunătatea, deopotrivă pot să piară Și printre-a serii lăcrămare de ametiste și opale,
Din inima îmbătrânită, din omul reajuns o fiară, Anacreon re-nalță vocea, dialoghează Theocrit...
Dar dintre flori și dintre stele nimica nu va fi clintit, Veniți: privighetoarea cântă în aerul îmbălsămit.
Veniți: privighetoarea cântă și liliacul e-nflorit.
E mai și încă mă simt tânăr sub înălțimea înstelată...
Se poate crede că vreodată ce e foc sacru se va stinge, Halucinat când este-auzul, vederea este fermecată;
Când frunza ca și mai nainte șoptește frunzei ce Aud ce spune firul ierbii, și văd un cer de aripi plin,
atinge? M-așez privind în clarul lunii sub transparența atmos-
Când stea cu stea vorbește-n culmea diamantatului ferei
abis, Și-n aeru-mbătat de roze sfidez atingerea durerei
Izvorul când s-argintuiește de alba lună care-l ninge, Cu cântece nălucitoare cum sunt candorile de crin.
Când zboară freamăte de aripi în fundul cerului des- O! feerie a naturii, desfășură-te în splendoare,
chis?... Regret suprem al fiecărui în tainicul minut când
Vestalelor, dacă-ntre oameni sunt numai jalnice ne- moare,
vroze, Fiindcă tu ești pentru suflet repaos dulce și suprem.
E cerul încă plin de stele, și câmpul încă plin de roze, O! feerie a naturii, vindecătoare de nevroze,
Și până astăzi din natură nimica n-a îmbătrânit... Ce ne-mbunești fără știință și ne mângâi fără să vrem,
Iubirea, și prietenia, dacă-au ajuns zădărnicie, Regret suprem al fiecărui, desfășură-te în splendoare
Și dacă ura și trădarea vor predomni în vecinicie... În aer cu parfum de roze și cântec de privighetoare.
Veniți: privighetoarea cântă, și liliacul e-nflorit. Veniți, privighetoarea cântă în aeru-mbătat de roze.
Vestalelor, dacă-ntre oameni sunt numai jalnice ne- Voind să uit că sunt din lume, voiesc să cred că sunt
vroze, din cer...
Pământ și spațiu își urmează sublimele metamorfoze, Vestalelor, numai o noapte de fericire vă mai cer,
Răsare câte-o nouă floare, apare câte-un astru nou, Și-această noapte fericită la gâtul ei cu sălbi de astre
104
S-a coborât pe flori roz-albe și pe pădurile albastre, Kathleen O’MEARA*

A-ntins subțirile-i zăbranic și peste câmp și peste văi,
A-nsăilat nemărginirea cu raze de argint și aur
Și o cusu cu mii de fluturi și o brăzdă cu mii de căi; Premoniție?
A revărsat peste tot locul dumnezeiescul ei tezaur,
În atmosfera străvezie împăciuirea și-a întins,
Făcu să sune glas de bucium la focul stânelor aprins, Vindecarea
Făcu izvorul să-l îngâne, pădurea să se-nveselească,
Orice durere să-nceteze, și poezia să vorbească. Și oamenii au rămas acasă
și au citit cărți și au ascultat,
Pe om în leagănul ei magic îl adormi – și el uită -- și s˗au odihnit și au făcut exerciții
Cu clarobscur mască urâtul și șterse formele prea și au făcut artă și s˗au jucat
bruște, și au învățat noi moduri de a fi
Făcu să tacă zbârnâirea adunăturilor de muște, și s˗au oprit și au ascultat mai atent
Și zise dealului să cânte, și dealul nu mai pregetă, cineva medita
Și zise văilor să cânte, și văile se ridicară, cineva se ruga
Cu voci de frunze și de ape, cu șoapte ce s-armonizară, cineva dansa
Și zise paserei să cânte, și la porunca uimitoare, cineva și˗a întâlnit umbra
Se înălță parfum de roze și cântec de privighetoare... iar oamenii au început să gândească
Iar când și mie-mi zise: „Cântă!", c-un singur semn altfel
mă deșteptă, și oamenii s˗au vindecat.
Spre înălțimi netulburate mă reurcă pe-o scară sfântă...
În aeru-mbătat de roze, veniți: – privighetoarea cântă. Și în lipsa oamenilor care trăiau
în mod stupid,
periculos,
fără sens și fără inimă,
pământul începu să se vindece,
iar când pericolul se sfârși,
iar oamenii se regăsiră,
se întristară pentru morți
și au făcut noi alegeri
și au visat la noi orizonturi
și au creat noi moduri de a trăi
și au vindecat complet pământul
la fel cum ei fuseseră vindecați.
_______________________
*Kathleen O'Meara (nume real Grace Ramsay) – scriitoare și
biografă catolică irlandezo-franceză în perioada târzie. Năs-
cută în anul1839 și decedată la 10 noiembrie 1888. A fost
corespondentă la The Tablet, o revistă catolică britanică de
frunte. Multe dintre lucrările sale serializate și biografice au
apătut în revista Irish Monthly (în engleză The Irish Mon-
thly), revistă catolică irlandeză fondată la Dublin în iulie
1873. Până în 1920 a avut subtitlul Magazine of General Li-
terature, De asemenea, O 'Meara a publicat lucrări de ficți-
une, exploatând o varietate de subiecte, de la votul femeilor
până la revoluțiile din Europa de Est. Majoritatea romanelor
sale conțineau teme catolice și probleme de reformă socială.
Biblioteca „Rotonda valahă”
105
Fă din fiecare rană

O cădelniţă spre cer.
Şi din fiece dezastru
Şi crepuscul stins în piept,
Doamne, fă lăstun albastru
Şi fă zâmbet înţelept !
Az' noapte, Iisus...
Az’ noapte Iisus a intrat la mine-n celulă.

O, ce trist, ce înalt era Christ!
Luna-a intrat după El în celulă,
Şi-L făcea mai înalt şi mai trist.
Mâinile Lui păreau crini pe morminte,
Ochii adânci ca nişte păduri.
Luna-L bătea cu argint pe vesminte,
Radu GYR Argintându-I pe mâini vechi spărturi.
M-am ridicat de sub pătura sură:
Cântec de primăvară - Doamne, de unde vii? Din ce veac?
Iisus a dus lin un deget pe gură
Prin somn auzi cum ramuri mari se scoală Şi mi-a făcut semn ca să tac...
Și-ți cresc pe umeri ca pe crengi de foc. A stat lângă mine pe rogojină...
E ceasul când, zvâcnind în noaptea goală, - Pune-mi pe răni mâna ta.
mai sus de ramuri, tainele se coc. Pe glezne-avea umbre de răni şi rugină,
Se-ntind pe lume drumuri de miresme, Parcă purtase lanţuri, cândva...
nu pentru pași, ci poate pentru sfinți. Oftând, Şi-a întins truditele oase
E ceasul când răsar catapetesme Pe rogojina mea cu libărci.
la capătul potecilor fierbinți. Prin somn lumina, dar zăbrelele groase
Hai! Rupe-ți lanțul! Calcă-n lut parâmii Lungeau pe zăpada Lui vărgi.
Și inima, să mergem amândoi . . . Părea celula munte, părea Căpăţână,
E ceasul când foșnesc în cer salcâmii Si mişunau păduchi şi guzgani.
Și când miroase luna a trifoi. Simţeam cum îmi cade tâmpla pe mână,
Cântec deplin Şi am dormit o mie de ani...
N-ai lăuda de n-ai şti să blestemi, Când m-am trezit din grozava genună,
Surîd numai acei care suspină, Miroseau paiele a trandafiri.
Azi n-ai iubi de n-ar fi fost să gemi, Eram în celulă şi era lună,
De n-ai fi plîns, n-ai duce-n ochi lumină. Numai Iisus nu era nicăieri...
Şi dacă singur rana nu-ţi legai, - Unde eşti, Doamne? Am urlat la zăbrele.
Cu mîna ta n-ai unge răni străine. Din lună venea fum de căţui.
N-ai jindui după frînturi de rai M-am pipăit, şi pe mâinile mele
De n-ai purta un ciob de iad în tine. Am găsit urmele cuielor Lui...
Că nu te-nalţi din praf dacă nu cazi
Cu fruntea jos, în pulberea amară,
Şi dacă-nvii în cîntecul de azi
E că mureai în lacrima de-aseară.
Metanie
Doamne, fă din suferinţă

Pod de aur, pod înalt.
Fă din lacrimă velinţă
Ca-ntr-un pat adânc şi cald.
Din lovirile nedrepte
Faguri facă-se şi vin.
Din înfrângeri, scări şi trepte,
Din căderi, urcuş alpin. Biblioteca „Rotonda valahă”
Din veninul pus în căni
Fă miresme ce nu pier.
106
Luminii – a Scârbei de
Furişat - deci a
Omului Adevărat
...cine a suportat un
Naufragiu – le va putea suporta pe
toate : cine s-a deşteptat - prin
Naufragiu – numai acela va
răzbi între Zei – ieşind
definitiv – dintre
Şerpi – Şacali – Tigri şi
Lei
Adrian BOTEZ
Apogeul înjosirii
Pune şaua pe calul soarelui
...Pùrpura şi Coroana-mi fulgerau cumplit
pune Şaua pe Calul Soarelui : când mă suiam pe tron – diriguind popoare...
vom zbura peste Mări – Corăbii – peste Matrozi... ...a fost în veacuri 'nalte – dar sunt – deja – un Mit :
înnoadă-mi Capul de Şaua Calului : rana din frunte - tot mai des - mă doare...
n-ai nevoie de Cap – când vizitezi Sori şi Irozi...
...am fost – apoi – Divin Ocean : mânia-mi spărgea ba-
e-o zi ca oricare alta – scăpată din poala Lui Dumne- luri
zeu am îngropat în mine albe neamuri – continente...
un Dumnezeu senil – cum am văzut la circ – cândva – ...astăzi sunt ostenit – doar şopotesc din valuri
un Leu... Poveştile Titanilor (...pigmeii zic că-s doar... imperti-
varsă Var Nestins – peste întreg Pământul nente!)
şi lasă-l să-l împrăştie - pe-ndelete - Vântul...
...să fii Vătaf-de-Stele – ori Împărat Oceanic
noi ne ţinem de călărit – nu de salubrizare să fii Heruv-de-Fulger – ori Dumnezeu Tiranic...
de aceea – şi mergem la Hergheliile de Soare... viermii te-or sfredeli-n huliri – măscări – amarnice
...între mine şi Calul meu – e-o vizibilă asemănare : batjocuri
amândoi ne-am săturat de Pământ – de mâncare... de nu eşti Rege-Vierme – în Marele Nimic

...”bagă viteză – Solarule – vreau să ies - din orice- zguduitor de nu eşti - între maţe - Prinţ-Limbric –
ntrebare : caută-ţi istoria prin Munţi – pe la Mitocuri...
mi-e mai bine-ntre lumi – decât... în fiecare...!”
Rostul matrozilor mistici
Învăţătură
Catarge vin – Catarge pleacă –
Naufragiul e cea mai înţeleaptă Oceanu-i înclinat – oleacă...
Poveste – pe care n-ai asculta-o – dacă ...şi câţi gândesc la Suflet de Matrozi ?
nu ţi s-ar întâmpla – necesar – şi câţi se gândesc la Harfă : câte Corzi ?
legic – şi
peste şi – totuşi – numai prin Matrozi aflăm
ce nu vedem – şi – poate – n-om vedea :
Naufragiile sunt aşezate – în ei sunt Privirea Mistică : o-ncredinţăm
viaţă – strategic şi-n celor ce frică n-au ! - ...hmmm...poate – doar de
şir – precum nişte Ţărm...
Candele-Aprinse – cu Mir - care te-ndeamnă la
Meditaţie – la Portul iniţiatic
Rugă – şi la-a
Alege – mai cu băgare de un Port e-o altă lume – şi Matrozii caută
seamă – cu mult mai şi speră într-o vastă ocrotire...
statornice fantome - cuprinse de un Port e-uitarea lumii de-amintire...
Lege ...poate Corăbii – astăzi – le mai laudă...
Naufragiile sunt leacuri – nu într-una pleci – ajungi – şi iarăşi pleci

fleacuri - pentru Trezirea Dârzeniei – a deasupra-ţi zboară gravii lilieci
107
şi prevestesc că Portu-i doar o POARTĂ Biata barcă – muma arcă

din cele cari se-arată – spre împliniri de soartă
biata Barcă – Muma Arcă
...dar dacă ŞTII – Martiriu este Portul pe Ocean nu-i loc să-ntoarcă !
căci îţi asumi să-nvii – când ceilalţi văd doar...mortul ! ori urmezi Matrozii – spre Tărie
nu-i Naufragiu - -s de-àripi pregătiri ori rele te zdrobesc : o Herghelie !
şi dorul de-a-L păstra pe Crist – Statornice Grădini de ...ninsoare de Lumini se-agaţă de Catarg
Trandafiri... Vântul şi Valul ocrotesc Sămânţă
...nu pot nici Valul şi nici – haìn - El-Vântul ce va deschide lumile mai larg
să-ţi smulgă – din fiinţă – şi Duhul şi Cuvântul... sufletul – mai adânc smerindu-l – spre Căinţă...
*
...în toi de-Ocean – Nuntire e de Munţi : zbura-vor Păsări – ca alternative
golind pocale-n ceruri – Zeii zâmbesc – cărunţi... (...la tot atâtea scopuri şi motive...)
la Miezul Libertăţii şi-Armoniei...
Marea şi stânca lăsaţi-vă în voia Milei Selenare – Viei !
Marea şi Stânca – a cui e Dreptatea ? şi veţi afla : Frumosul orişicine-l poartă

feminitatea răbdătoare va nărui-aroganţa şi veţi afla : Hristos e orişiunde :
Corabia-nlocui-va – cât de curând – Cetatea... în Munţi – în Mări – Izvoare – Sfinte Unde!
fluiditatea-şi impune eleganţa... Duhul Rebel nu este Sclav-de-Soartă !
Marea şi Stânca – ce spumegare furioasă ! Existenţa nu-i o călătorie de plăcere

Injuria Spumoasă îmbrăţişa-va Catargul Bărbăţiei
şi se va căţăra – iederă-impetuoasă vei pleca de undeva – spre a ajunge
impunând – peste toate cele : doar Herbul Dinastiei...! altundeva : niciunde - nicio scofală - de pielea ta...
numără Corăbiile – din zece în zece
Matrozii doar Privesc : sunt jocuri de putere şi – poate - -ţi va trece pofta de-a tot petrece
Necruţătoare – încălecând pe Vrere !
Matrozii-nvăţăcei învaţă cum Tăcerea aici e vale – colo e deal : asta-i toată învăţătura
pe care ţi-o poate zice – pe de rost – până şi bătătura...
Stindard e în Triumf – deloc Plăcerea ! nu insista la porţi deschise – la sorţi deja scrise :
va dispărea-aparenţa – Cântul e al Credinţei ! altfel – se va zice că nu eşti în toate minţile...permise...
...de ce să nu învingi – când poţi schimba
tot ce-a fost Crimă – Rău – 'naintea ta ? oricum – mereu şi pretutindeni – o vei lua de la-nceput
oriunde vei fi şi orice ai fi făcut :
Lebăda-Crist sfinţi nu sunt (decât în calendar) – şi nici draci –
aşa că-apucă-te de-aprofundează
solzoasele Sirene – fascinante
momesc Matrozii – pe veşnicele pante : şi – la ce – deja – ai dobândit: STAI ŞI VEGHEAZĂ...
căci între Bărbăţie şi-Unduire ...existenţa nu-i o Călătorie de Plăcere:
se duce Lupta Dreaptă – pentru Nemurire ! pretutindeni – miere pe buze – în fapte: fiere...
...ce Cântece şi Stihuri nasc în luptă !

ce Armonii se iscă – dincolo de trupuri !
să nu te-nfăţişezi – de-ai Scripca ruptă
de Stihul ţi-e beteag – strâmbat de ...„grupuri”...
avem un singur Zeu : e Armonia !

luptăm c-un singur Crez : Noi Constelaţii !
zdrobim Târziul şi Monotonia
clădim Lumină – fără tribulaţii...

...sunt infinite Lumile-Armoniei :
Lebăda-Crist – în toate - -i Duh Tăriei!
108
ca un cuvânt frumos
într-o mare de cenușă
crește plânsul și sfâșie
haina și carnea
și lumea
dansând bezmetic
într-o lumină de neon
mi-e greu cu dimineața aceasta
ca o lamă de cuțit într-o sălbăticiune
mi-e greu cu toate umbrele
care
Ioana BURGHEL* ard
De-mi va fi toamnă
N-am avut niciodată idoli! De-mi va fi toamnă, inima mea

va rătăci ca o pasăre
nu mi-am tapetat pereţii cu despicându-și singurătățile.
fotografiile iubiţilor
actori sau cântăreţi De-mi va fi toamnă,
de aici sau în cerul dimineților tale
de aiurea voi înflori
n-am aşezat busuioc albă lumină a unui joc hărăzit
sub pernă în să nu sfârșească
speranţa unui vis cu aici.
Făt-Frumos
am privit mereu Negoț
lumea
cu detaşare Atenție, se negociază oameni!
aşa pâinea și sarea
cum îmi privesc mănuşile aerul și apa
din lână cei doi metri de pământ cu fața întoarsă
aşa pe tălpile goale
cum îmi privesc mănuşile moartea scrijelește
de gală speranțe
cu aşteptări potrivite patriile voastre îngenunchează patrii!
am creat cu sârmă ghimpată am îngrădit
însă lumina ochilor
în mine mă furișez dincolo de gard
un spaţiu cu unde mama
ferestre rabatabile a uitat cum se alege grâul din pietre
să intre facerea asta, a lumii
din tot ceea ce am citit e un turn de fildeș fără ferestre
din tot ceea ce am privit îngenunchează conștiințele și
lumina se închină unui răsărit cu
în oase flamurile îndoliate
şi cât de puțin pentru o viață!
să circule Doamne, cât de puțin!
precum o flăcăruie
într-o pădure Fantasme
opacă
Tu veneai de nicăieri
*** fantasmă a sufletului
câteodată acesta
zilele vin tăvălug pierdut
precum niște case fără temelii dincolo de pragul nopților mele
cerurile se prăbușesc luna
sculpta în miezul unei piersici
109
povestea fără sfârșit a sub acest cer

cerșetoarei de nimicuri îngust și îndoliat
mă adun în respirația e
durerea unei eșarfe albe mai mult
ca norul în un act de
cel mai îndepărtat colț al nebunie
ochiului
peste toate Lumea noastră
tu
cu fericirea mea ascunsă în această șandrama cosmetizată
mâneca unei scrisori chirpici cu straturi groase de
nedeschise ipocrizie
cu tencuieli contrafăcute
Mărțișor fundație șubredă ca
o femeie cu prea mult silicon și
Cuvântul meu de botox
iubire mâine te-aș prăbuși
fâstâcelile până la ADN
acești ochi peste toate
cameleonici mizeriile tale
beția surâsului dacă
inima alb-roșu nu mi-ar păsa de
bufnițele născute suferința păsării în
primăvara exersarea
bezna dintre ferestre și zborului.
lumea __________________________
în toată această cruciadă a *Ioana Burghel, Gorj.
nimicului A publicat în revistele: Actualitatea literară, Disco-
vânătorii de răni bolul, Convorbiri literare, Feed Back, Vatra, Melidonium,
însumează purpura New York Magazin, Fila de Bucovina, Argeș, Semne Emia,
stelelor Orizonturi literare, Sintagme literare, Oltart, Luceafărul de
dimineață, România literară, Tribuna, etc. Din 2015 este
membră a cenaclului Qpoem, inițiat de scriitorul Călin Vla-
*** sie. A publicat versuri în 18 antologii, dintre care două pentru
poezia mea copii. A fost cuprinsă în lucrarea ,,Un dicționar al scriitorilor
oarbă lumină români contemporani (vol. VI),, apărut la Tipo Moldova în
a unui timp îndelungat colecția Opera Omnia sub îngrijirea criticului literar Ioan
lumea pe care o simt Holban. A colaborat cu Uniunea Compozitorilor și Muzico-
e în acest interior logilor din România.
cu mobilier puțin Debut în în volum în anul 2013, cu două cărți:
casă veche Hoața de maci și O fereastră întredeschisă într-un câmp ră-
prin care pit de maci. În anul 2016, în urma câștigării Concursului Na-
țional de Poezie ,,Eminescu la Oravița, i-a apărut volumul,
totul se strecoară
Vene de pământ. Tot în anul 2016 i s-a publicatt volumul, Vis
greu cu sandale roșii, parte a unui proiect inițiat de scriitorul Călin
ca un orfan spre Vlasie și grupul Qpoem. În 2017, a publicat cea de-a cincea
sufletul carte de poezie intitulată Vibrații.
lumii
nimic nu-ți vine pe tavă
poate
numai
exteriorul unor
dimineți săgetate de
otrava
verde a nimicurilor
strălucitoare în
oglinzile
ridate
poezia mea
bucată de plămân
110
Ce-am făcut...
Ce-am făcut cu anii? Un’ s-au dus

de aud în mine viscolire?!
Despre asta nimeni nu mi-a spus,
Nici măcar icoane-n mânăstire...
S-au pierdut prin crânguri într-o vale,
I-au cuprins cu poftă negurile reci?
i-aţi turnat voi sângele-n pocale
Şi mi-aţi zis: „De-aicea nuu mai pleci!”
Hei, voi, ierburi înalte şi curate,
Ce cu rouă vă spălaţi pe faţă,
Adina ENĂCHESCU* Nu aţi vrea să-mi fiţi odat’ surate,
Să mă strângeţi uite-aşa în braşţă?
Ce-am făcut cu anii?! Un’ s-au dus
Am iubit... de-s aşa de singură, pustie?!
Poate-asemeni Domnului Iisus,
Am iubit eu, Doamne, lumea ca şi Tine, Răstignit-oi fi în poezie!
De Ţi-ai dat pe Cruce singurul Tău Fiu,
S-au crezut-am, oare, că ar fi mai bine ___________________________
Carte despre Tine să tot scriu?! *Premiul special „Dragoș Vrânceanu” la Concursul Națio-
nal de Poezie „Radu Cârneci”, ediția a III-a/2020
Aş fi vrut, fierbinte, să te simt aproape,
Ca la tinereţe şi acum, când plec,
Ca o frunză frântă, călrind pe ape
Şi-n amurgul toamnei să mă-nec!
Duse azi sunt clipele de rouă,

Când rupeam o floare cu sfială!
Dă-mi şi mie, Doamne, înfățișare nouă,
Aripă de flutur ori petală!
Nichita
Adrian MUNTEANU
Şi eu l-am întâlnit pe Nichita
în Macedonia, la lacul Ohrida… Sonete
A căzut un înger
Cântam împreună la orga de soc
Ce înflorise atunci prima oară; Ieri a căzut un Înger pe alee.
Uneori îmi povestea de lei, de noroc Stea în balans, o dâră tremurată,
Şi-a dat peste el şi-o fecioară; Veşmânt solar, privire ne-ntinată,
Purtând în mâini a cerurilor cheie.
despre cocoşii de munte, regali
ce pe umeri, cucurigu-şi strigau; Din sanctuarul profanat plecată
despre explozii solare, chefali, Arcada lui e-n praf, fără idee
şi romul ce matrozii îl beau.... Nespus de tristă, stinsă odisee
Curmată crud în frunza-ncătuşată.
Lăsaţi-mă, vă rg, iarăşi cu el
În Macedonia să sădim trandafiri, Îl înveleşte toamna cu duiumul
Să ne punem inimile-n blăniţe de miel; De arătări din glodul diafan.
Să fim ca-ltădată doi miri, Să fi murit? Pe hornuri iese fumul.
căci vine iarna, ninsorile grele A adormit şi fluierul lui Pan.
acoprei-ne-vor ca pe fire de grâu, Sub mâl o rază îşi croieşte drumul,
încât n-om mai vedea răsărire de stele Dar n-a ajuns să iasă la liman.
şi n-om mai auzi şopotire de râu...
111
Am pus zăbrele la ferestre Păsări albastre
Am pus cândva zăbrele la ferestre, O pasăre din mine se ridică

Păzind lumina ce-o primeam sfărmată Zbătându-se la uşa coliviei
Pe corzi de harfă. Ziua-ndurerată În care am supus-o agoniei
Reîntrupa întinderile-agreste. De-a mă veghea, să nu-mi mai fie frică.
Pânda sublimă n-a ajuns vreodată Doar pentru mine, dând frâu larg magiei,
Să-ndepărteze răvăşiri funeste, Am vrut să-mi cânte cu făptura-i mică
Chiar de-am păstrat în gându-mi o poveste Îngenunchiat pe firul de arnică
Cu aripa candorii de-altădată. Să aţipesc la pragul veşniciei.
A mai rămas în mine doar povaţa
De-a îmblânzi un nestatornic gând, Desfigurată îmi rânjeşte soarta!
Smulgând dintre portaluri dimineaţa Ce frig mai e în suflet şi ce ger
Când înţeleg cât am greşit cu arta
Pe gratiile-mi triste fumegând. De-a ţintui aripi ce-n lanţuri pier!
În sunet de cascadă să-mi duc viaţa Hrăniţi albastre păsări, spargeţi poarta,
De dincolo de timpul cel flâmând. Din gând pierit urcaţi-le pe cer!
Timpul din noi Mereu
Lumini fecunde, şoapta nerostită... Mereu, febril, o taină-n trup revine

Adulmecăm minutele necoapte. Şi ce-i mai bun în noi se-ntoarce iară,
Dansez cu ea, frumoasa mea din noapte; Ca să urcăm un drum incert, de seară,
Atingere lascivă, ostenită. Ce într-un colţ de şoaptă se mai ţine.
Îmi spune că e frig. E-un cer de lapte. Sunt doar un punct ce pentru-a câta oară
Scot haina şi i-o dau, pe trup sortită. Stă matematic în adânc de sine
În jurul nostru clipa nesfârşită Şi nu mai ştie dacă-i rău sau bine
Se-aruncă-n gol, înveşmântată-n şoapte. Să fii vehicul spaţiului de-afară.
O însoţesc. Icoană luminată. Sfârşitul e o fracţie-n scădere.

Stă singură-n odaia de pe mal. Va dăinui ştiutul din potir,
O părăsesc în noaptea nevegheată. Trup renăscut şi îmbiat la miere
A doua zi revin în ceas oval Din care-am tot desprins câte un fir,
La geamul ei de linişte visată. Să-mi ţes veşmântul care nu mai piere
Doar o bătrână e... şi nici un val. Şi stă la rând, să fie uns cu mir.
Cercul de foc Alergând
În fiecare zi din timp coboară Aceasta e a orelor aromă,

O altă undă ce mai strâmt îl face Când s-a pierdut o clipă fără vlagă,
Şi încă una prinde să se joace Trudindu-mă s-ating cu palma-ntreagă
Cu noul an, ieşit din trup afară. Aceeaşi zare palpitând în comă.
Ce strig, ce simt şi ce anume-mi place Prind geana ierbii, şoapta ce mi-e dragă,
Se naşte calm în fiecare seară Tot ce-a rămas surprins de axiomă,
Şi va pieri cum trebuie să piară Prigoana umbrei, trupeşă fantomă
Pe buza clipei ce-nlăuntru zace. Învinsă-n goana zorilor, dulceagă.
Prin aspră veghe-n mine dau de ştire Sunt toate doar o dâră fumegândă,
Că ce-am gândit coboară în alt loc, O rămăşiţă-n scalpul unui gând
În altă vreme smulsă din iubire. Cu dinţi de lut şi pururea la pândă.
De mor acum, mă rog să am noroc Mă voi trezi mereu agonizând,

Să mă înscriu în veşnica rotire, Rânjind parşiv, iubindu-mă-n osândă
Căci timpul e rotundul cerc de foc. Tot alergând de mine, alergând.
112
Încă gândesc Mă biciuiesc secundele
Mă zbat să scap de trupul ce mă-nşeală, Mă biciuiesc secundele cu ură,

Să-nduplec urma focului, stăpână. Rupând din carnea mea ne-mpărtăşită.
Un sunet stins amiezile îngână, Le simt suflarea rece şi grăbită
Primejdii reci îşi ţes în trup urzeală. În trupul meu, pe cuget, pe figură.
Păşesc pe drum de fum în taină până Arunc cu scârbă vorba nedorită,

O dâră picotind de oboseală, Încerc să scap de-a spaimelor arsură,
Se dăruie în lanţuri şi beteală, Să-nlătur palma ce îmi stă pe gură,
Aripilor desprinse din ţărână. Ca să-mi rămână umbra primenită.
Priveşte-mă! Asa rămân prin vreme, Izbit de haita timpului, setoasă,

Zâmbind fragil şi nesfârşit de trist În gândul meu firav mă răzvrătesc
Cu-n ochi inert ce-mpresurat se teme. Şi lupt să prind a clipelor grimasă.
Reîntrupat într-un contur cubist Dar e doar praf pe care-n veci păşesc.
Al unui veac ce din străfunduri geme, Cu pofta mea, mereu nesăţioasă,
Încă gândesc şi, poate, mai exist. Abia acum învăţ ca să trăiesc.
Țin sfat cu mine Unde sunt?

Ţin sfat cu mine-n colţ ferit de lume.
Cuvântul mă mai crede o epavă. În răzvrătirea frunții se perindă
Reînnoit la mijloc de octavă Crâmpeie de-ndoieli și de-ntrebare.
Nu şi-a găsit sub tâmpla mea un nume. Trec defilând cu falduri temătoare
Sau se agaţă furtunos de grindă.
E frig destul pe-a sufletului navă.
Prin carotidă se preling cutume. O scenă e cu patosul ce doare,
Consoanele nu-s tată şi nici mume Într-alta viciul vrea să mă cuprindă.
Atâtor clipe subţiate-n lavă. Apare şi dorinţa să întindă
Urzeli, porniri şi spaime trecătoare.
De unde-atâta verticalitate
Greţoasa ură prinde să îndemne,
Când glasuri te-nconjoară şi te ard?
Iar năzuinţa are dinţi de fier.
Dar eu rămân şi cred că se mai poate,
Sunt toate când smerite, când solemne,
Iar gândul meu, murind tăcut pe gard, Distrug, compun, frământă, dau şi cer.
S-a scurs în ochiu-n care se mai zbate Ce colcăială de trăiri şi semne!
Un timp ascuns sub strat aprins de fard. Dar unde sunt, în toate câte pier?
Fiinţa mea de vis risipitoare
Să nu mă tem!
Fiinţa mea, de vis risipitoare,
Înfrânge tihna gândurilor albe, Zvâcniri gestante, scârba ce mocneşte,
Destramă zborul ce compune salbe Modesta umbră fadă a trăirii,
Mireselor desprinse din strânsoare. Tăişul viu al vorbei şi-al privirii
Pe gardul clipei vagi mă răstigneşte.
Justiţiei din frunze îi scriu jalbe,
Căci mă apasă fuga de mişcare Să fug, să strig, din mult prea plinul firii,
A verbelor uitând de conjugare, Să mă ascund de ura ce sporeşte?
Mânjind polenul gingaşelor nalbe. N-ar fi mai bine s-o înfrunt, orbeşte,
Să mă arunc în lama primenirii?
Sonete scriu când lumea e scârbită
De craniile celor ce deţin Să trec prin toate, cu priviri avide,
Un sceptru efemer, dar stă smerită, Cum aş tăia în carne de poem.
Un pas mai mult şi zborul se decide.
Tot răscolind hârdăul cu venin
Sfârşeşte frica de un surd blestem
Sau aţipind în iarba nenuntită.
Şi-o poartă către mine se deschide.
Trăiesc pentru-a trăi. E prea puţin!
Să nu mă tem! Deloc. Să nu mă tem!
113
caută o ieșire din tine

din labirintul în care te-ai ascuns
și intră în mine cu totul
lasă-mi-te
abandonează-mi-te
toate poemele tale-s acolo
afumate în pineală
să le mâncăm poete
să le mâncăm
până nu vor ajunge flămânzii iubirii
Adrian PĂPĂRUZ să ne ucidă cuvintele
vino poete vino
1. timpul s-a scurs...
am să-mi las sinuciderea goală
albă ca un cearșaf 3.
peste ochii tăi întorși acasă îmi amintesc...
să te apere de vinovățiile tu erai un glob violet
ce-ți caută nebune pocăința eu încă mai stăteam
sinuciderea mea e o tipă bine în albastru
am cunoscut-o la grădi rezemați amândoi
când tovarășa mergea cu mine de eternitate
la toaleta de la marginea copilăriei ne povesteam
ultima oară numai eu m-am întors morțile ultimei vieți
pe tovarășa a urcat-o sinuciderea Cineva ne ratase
la cel bun mi-a spus mama iarăși Marea reÎntâlnire
și nu m-a mai lăsat să învăț să număr și din nou ne-am trecut iubirile
de atunci domnişoara sinucidere una pe lângă cealaltă
a urcat la cel bun multe femei și bărbați ca două trenuri
pe care le-a și i-a iubit în sensuri diferite
în locuri neașteptate poate din exhibiționism
când am mai crescut s-a mutat la mine sau de prea multă uitare
mă ținea de inimă și făcea striptiease lângă noi Dumnezeu
dar nopțile mă lăsa singur mânca ultimul măr
să admir perseidele îmi amintesc...
după ce m-am îndrăgostit de tine nu eram doar noi trei
n-am mai știut despre ea nimic și Dumnezeea picta ceva
aproape o uitasem iubito înlăuntrul nostru
fără sa știu că și ea tu te făceai ca joci zaruri
s-a îndrăgostit de tine eu mă prefăceam
și te-a urcat tot la cel bun... că nu te mai doresc
am să-mi las sinuciderea goală iar apoi m-am trezit
în ochii tăi așteptându-mi cezariana
să te apere de vinovații imaginare dacă ești pe aproape
poate se va îndrăgosti și de mine lasă-mi o cicatrice pe inimă
dacă o rog... nu mai vreau
să ne ratăm menirea...
2. pe curând
poete
poete 4.
poete privindu-te pe furiș
mă strigi cu adrenalina culcuşindu-te fetus în mine
pe roșu aș putea crede
tu nu știi că ai ajuns în Nirvana
că a-nceput foametea dar mereu te aud
pe nepusă masă mai ales în întuneric
că se aud cei patru călăreți numărându-mi respirațiile
galopând? încercând să mă ții viu
1296,1297...5000...
114
așa cum stai ghemuită cade timid printre degete

să nu-mi ocupi toată iubirea se strecoară pe ușă
nu-ți pot zări teama și fuge în univers
ochii tăi sunt mereu plecați ochii tăi tot mai des
după Dumnezeu privesc înlăuntrul
în încercarea ta sisifică cam tot ce a fost pe afară
de a mă face etern ai privit deja
iubito iubito croşetezi...
îți strig în toate gândurile zile pe dos
ca nu cumva să mă aud morți pe faţă
și să mă cred pisica ţi-ascunde ghemul
toate sunt așa cum trebuie să fie rămas mic
uite cât o ultimă respirație
pescărușii vor colinda marea îți toarce toate amintirile
și mâine pe care le-ai încurcat
furtunile vor veni și vor pleca o singură întrebare
stelele tot ale cerului vor fi strigă pendula cu bufniță
până se vor face perseide cât a rămas ?
cocoșii toți vor cucurigi dar cui îi mai pasă
așa cum au făcut-o tu ai plecat deja Acasă. ..
și în joia neagră
să nu mi te crezi cumva Iudă 7.
căci orice ar fi mi-au rămas amintirile mari
îmi rămâi Magdalenă... atât de mari încât
chiar și atunci când numărătoarea ta pe cerul tău aud trecătorii spre nimic
se va opri șușotind complice:
„uite niște amintiri care umblă singure”
5. visurile însă mi-au rămas mici
eu mă prefac cât pot mici cât un quarc
că nu te simt cât particula domnului
că nu te aud zămislindu-mă și sufletul mi-e împins spre ieșire
din dragostea ta ca dintr-un autobuz aglomerat
mai înghit un flacon dacă n-aș fi trăit invers iubito
de diazepam azi ar fi trebuit să mor
mai pun un amortizor nu să renasc căutându-te..
la iubire
dar tu rătăcești liberă
prin sângele meu 8.
îmi șlefuiești adn-ul să facem
cu săruturi năluci iubitule
lumea se-nchină privindu-mă acel ceva important
își scuipă în sân și în minte şopteşti renunțătorului din mine
când din mine leprosul ceva legat
mai zboară câte o stea cu un nod foarte marinăresc
pe incredibilul cer încât nicio sabie să nu îl despice
al iubirii tale demult n-am mai făcut
sălăsluiești liberă iubito niciun soare noi amândoi
prin mine n-am mai făcut nicio lună
matrioşkă infinită n-am mai inventat niciun cuvânt
din degetele noastre
6. dragul meu
știi că se termină n-am mai împletit mângâieri
te înroşeşti tot mai rar nici din buze săruturi
ai uitat să zâmbeşti nu-ți fie teamă
îți croşetezi zilele de fantomele iubirii
pe balansoarul bunicii au fost exorcizate
când uiți modelul chiar pe sânii mei
firul tot mai subţire de necredința ta
115
dar să facem iubitule Câteva secunde mucegăite cad.

o ultimă dată dragoste Chiar pe moșul de mușama.
cea mai importantă neinvenție Ceasul nostru are o gaură.
de pe pământ La fel și inima mea.
și apoi cenuşă să ne spulberăm Acolo încap o mulțime de oameni.
în propriile hăuri Când se va umple va exploda.
hai... Ești și tu acolo.
Ai un apartament matrimonial.
9. Nu am reușit să îl mobilez complet.
iubito Iartă-mă.
e atât de cinci Am multe iertări pe care încă nu le cunosc.
și jumătate din visuri Nu le voi lua cu mine atunci.
ți-au curs pe tavan Niciodată.
coboară Vor rămâne în punga de cafea.
ți-am fiert pe nisipul din piept Dimineața vor face parte din trezire.
un răsărit cubanez Trezirea ta.
cu aromă de mentă Uite.
și în havană am îngrămădit Am încetat să ning.
unul din fumurile mele Dacă aș putea să te sărut m-ai mai iubi?
nelegitime
e timpul și un sfert
al altei dimineți iluzorii
în care tu vei pleca
din mine săgeată fară vârf
să cauți o țintă din pâine
iar eu voi sângera cuvinte
prin ochiul prin care-mi ieși goală
din fiecare la revedere
până când
până când?
e ultimul cinci iubito
al acestei vieți mortale Ana ARDELEANU
trezește-te
Valsul de la miezul nopţii
10.
Dimineața ești tristă. Simţi, între cuvinte,
Îmi spun că încă nu te-ai trezit. Câţiva apostoli
Cuvintele stau în ibricul albastru. Şi câţiva şacali
Îți pun două cești. Ce dau sens imaginaţiei,
Ninge de câteva eternități. Îngeri derbedei
Bach curge printre cărămizi. Care visează
Am dat zăpada de pe inima ta. Femei cu gust de zmeură,
Atât cât am putut. Plimbându-se, prin păduri lirice,
Sunt treaz iubito. Cu sutiene din metafore
Prea treaz să nu îmi pese. Căzute?
Fericirea ta nu-i la mine.
Am cautat-o în fiecare noapte. Și cei câţiva nasturi de la miezul nopţii
După ce ai adormit. Descheiaţi,
Cu visurile pe pieptul meu. Când fiecare se leapădă de Satana
Nu ți-am spus. Şi îşi depune viaţa
Nici nu o voi face. În conturi secrete?
Cafeaua are gust de mâine.
Și ieri a avut gust de azi. Cine să-i tragă fermoarul,
Amară. Să strângă haina
Ochii tăi au rămas atât de dulci. Plină de stejari şi fagi,
Îi amestec în ceașca mea. În jurul taliei,
Tu nu zici nimic. Să-i lase câteva privighetori la vedere,
Eu nu mai am brațe.
116
Câţiva cuci în aerul de seară, Care-i timpul tău de lucru?

Ce a întins covorul roşu
Pentru versul următor, Între alb şi negru sau invers?
Cu intenţia clară de a-i aduce la uşă Şi cum îi negociezi orele
Câteva concluzii La preţ cu ridicata sau cu amănuntul?
Şi câteva nume, Căci pe platforma albastră
Trecute, în caietul de bal, Timpul nu mai lucrează, ca în ţinereţe,
Pentru valsul Iar trupul nu-şi poate alege
De la miezul nopţii? Veşmântul poemului dorit,
Ori bijuteriile de aur
Oricine ridică mâna asupra sa Ale unui anotimp abia născut,
Pentru că nimeni nu e dispus
Ridică mâna la mine,
Să-şi cheltuiască toată solda pe ele.
Căci el, sunt eu,
Orice lucru are preţul lui, tabieturile lui,
Mai înţeleaptă cu câteva milenii,
Oglinzile lui, deşi felul de a fi este al nostru 100%
Decât cei din vechiul testament,
Care, însă, nu are nevoie să-şi aşeze oglinda în faţă
Decât pescari, care îşi şnuruiau visele
Pentru a învăţa cum se foloseşte cuvântul
Cu peştişori coloraţi,
Înlăuntrul unui poem nerutinat.
Cine ridică sabia asupra sa, Devierile de la sens
Asupra mea va ridica sabia, Implică şi aportul nostru,
Iar eu nu sunt îmbrăcată în armura credinţei, Dar şi felul de a fi al ochiului,
Pentru a putea apăra lumea lui azi. Care ne aruncă mici abţibilduri sub călcâi
Port doar câteva nuieluşe de alun în jurul taliei, În locul vulnerabil
Pentru a alunga lupii din locul unde sângele macilor Ce nu mai poate face depăşiri de viteză
A tămâiat poiana. În faţa lucrurilor esenţiale.
Cu cât merg înaintea celui ce ridică mâna asupra sa, Din tine se văd toate operele lumii
Cu atât îl iubesc mai mult.
Iau trenul unui gând rapid Pur şi simplu, din tine se văd toate operele lumii.
Pentru a-l aştepta în gara următoare Arta de-a fi mi se pare cea mai importantă,
Cu viitorul în geamantan, Felul de-a ţine între degete fluturi,
În care nimeni să nu ridice mâna asupra sa, De-a-ţi întări caracterul
Aşa cum prezentul face cu sine, Cu atâtea încercări, ca nişte necunoscute,
Fără a mă proteja de propria-i durere. Care s-au incuibat în cutia craniană şi în misterul său,
Întotdeauna obligat la atitudini ce au mutat munţii,
Copiii au întrebările lor Le-au aflat cuiburile de şoimi, apoi au închis paran-
teza,
Vreau să ies din acest poem învingătoare! Cum ai închide uşa primăriei, în urma ta,
Să-mi încrustez cerceii cu numele copiilor, Fără a te simţi constrâns de vreo lege, un ordin,
Aşezaţi în ordine alfabetică, Doar de steaua ta, aşezată în vârful unui brad,
Pe lada cu zestre a zilelor ce vin. Precum o miză-
Dar vorba mea se află pe cerul gurii tale, Încât în lumina ei să poţi vedea
În această împărăţie Felul cum s-a dezvoltat embrionul vieţii,
Şi nu pe creştetul copiilor, Până a devenit ceea ce nu este,
Râd mâinile mele. Dar ar fi trebuit să fie.
Degetul arătător
Se agăţă de coroana regală Inspirația de noapte
A unui secol, pe care l-am uitat.
Cum să trăieşti în două secole, ca în două cuiburi? Te fixează într-o stea
Vulturul să se apropie de puii lor, Unde îţi poţi scrie următorul poem
Iar tu să fii omul cu saxofonul şi nu vânătorul Mai puţin antipatic, mai puţin rebel
Ce ar fi putut proteja de vulturi Unul ca un urs polar, fără coadă, dar alb
Privighetoarea cântecului, Albit de toate păcatele,
Aflată în primul cuib? Căruia, la o simplă radiografie,
I se poate vedea, în abdomen,
Copiii au, şi ei, întrebările lor,
Peştişorului de aur înghiţit,
Pe care nu le căutăm, cu stăruinţă,
Ce nu va scrie un poem
În în ce-l de-al doilea cuib.
În care să danseze,
117
Printre literele cerului,

Precum un căluşar singuratic.
Ideea de frumos
Noi doi avem în comun, acel roz,

Care nu se mai usucă pe unghii,
Ci îşi rupe fusta
Arătând până la şold, ideea de frumos,
Pe care nimeni nu a măritat-o, până acum,
Nici nu a bătut toba,
Pentru a crea alt eveniment Vasian MIRCESCU
Ca stare de spirit.
Prin urmare: ideea de frumos,
Nu o poţi croi Duminică... toamna...
După tiparul unui trup oarecare,
Nici după felul în care se pune virgula E prea duminică dar nu e prea devreme
Între orele fericite Să ne gândim la nencercatele minuni
Ce nu fac schimb de litere, Şi e prea toamnă ce vine să ne-nsemne
Nici de cuvinte Trecutul vieţii înspre alte lumi
Între ele.
Fac schimb doar de pantofi, Să ne purtăm discret de dinspre vară
Să fie cui, Cu gândul răzleţit înspre apusuri
Tocul să te fixeze într-un punct Să regăsim purtând ca-ntâia oară
De unde nu mai poţi pleca, Drumul din tinereţe spre marile suişuri
Dar poţi râmâne încălţat,
În pantofi roşii, E o toamnă prea devreme şi săracă
Până la adânci bătrâneţi. Cu des mirări de tot ce ni se-ntâmplă
Şi vine răsărind din vara cea buimacă
Ceasul bun Ducându-ne sortiţi spre iarna cea adâncă...
Nu asigură norocul scării numerice! Pastel...

Cifra şapte ar putea clătina
Urcuşul tău spre stele Coboară altă seară peste flori
Şi doar una, dintre cele indicate, Alunecând uşor cu aripi sumbre
Te-ar urma, la o adică Se joacă vântul răspândind fiori
Şi nu tu pe ea, nu tu! Prin colţuri de grădină printre umbre
Ce reprezinţi al şaptealea neam,
Poate cel mai reuşit, Un freamăt viu se simte pe răzoare
Sau poate nu. Prin aerul curat şi dezmorţit
Depinde cum vei izbuti să urci scara numerică, Se leagănă uşor prin fiecare floare
Fără a călca pe cifra, mult prea vulnerabilă, Cedând obolul zilei înspre asfinţit...
A încercării de emancipare.
Să mă aplec încet dinspre fereastră
Trei a fi cazul să renunţe la pretenţia S-adulmec din neant darul ce-mi se pare
De-a primi, de la regina-mamă, coroana, C-ar fi un har pogorâtor din steaua mea albastră
Pentru că nu are sexul bine precizat Doar unui muritor de rând ce altul n-are?
Şi nici tronul liber,
Astfel încât, ceasul bun, Să fie? Să nu fie? E vreun acrescământ
Să nu aibă prea multă treabă De daturi dinspre timpuri ancestrale
Pe-aici Ca să-nţeleg ce-i bun pe-acest pământ
Şi nici tu... Dintru-nceput venit din darurile Sale?
O seară liniştită pluteşte şi pogoară

În sufletul-mi pe care-l vreau mai odihnit
Din zbaterile lumii care mă-nfioară
S-adulmece încet urcuşuri spre zenit...
118
Trecere… învolburând perfid prin serile-n tumult

în răzvrătiri poznaşe dorinţe de demult
Pastel al toamnelor târzii
Sezon ce dai culoarea mierii tot ce-am sperat sublim ca-ntro visare
Prin frunze galben-ruginii s-a răspândit pe drum în marea alergare
Scoate-mă din patima durerii rostogolinde focuri ce se voiau nestinse
de ploaia rece-a toamnei au fost atinse
Trecutul anotimp senin de verde
Zburând neputincios prin treacătul venit oare s-au stins rebele şi fără de izbândă
Prin marea liniştei încet se pierde speranţele din visuri spre raza mea cea blândă
Spre anotimpul tern şi desfrunzit că voi avea o viaţă aşa cum mi-am dorit ?
dar din nefericire încet-încet s-au răspândit...
Cad frunzele în roi peste poteci
Şi mă împotmolesc în aşteptări confuze Iarba...
Un vânt perfid îmi şuieră sudalme reci
Printre răzbateri şi-ncercări ursuze O iarbă ce-o smereşte ploaia grea
Luceşte viu prin prejma mea
Aş vrea să-nving regretele târzii În irizaţii de un verde crud
Ce mă cutreieră din ascunzişuri sufleteşti Psalmodiind prin vântul udî
Gândind la vremuri duse străvezii
De prin trecutele cărări lumeşti Se unduieşte lin prin adiere
Prefigurând în fir a sa putere
Să nu mă tem de frigul care mă-nfioară Trecută ades printre nevoi
Ca rob al timpului ce-amăgitor m-apasă Dar rezistând la vânturi şi la ploi
Să mai aştept înseninând o primăvară
Prin iarna bolnavă ce vrea să-mi intre-n casă... Se prinde-n dans prin adieri de-aripă
Tot răzbătând eternităţi de-o clipă
O iarnă... Se lasă mlădiind încetişor spre cer
Ca printrun simulacru de mister
Mantia iernii cea diamantină
A pogorât din cer peste căsuţă şi grădină Dar se auzi un foşnet sumbru, apăsat
Acoperind cu promoroacă toate cele Ca un blestem de soartă, ca un dat..
Un nor strălucitor de dincolo de stele Şi iarba verde de prin prejma mea
Fu doborâtă din senin de coasa grea...
A mai preluat din duhul sfinţitor
Spre lume har divin mângâietor
Aşezământ imaculat spălând
Întinăciunea din inimi şi din gând
A irizat multicolor peste natură

Mai estompând din rele şi din ură
S-a aşezat curată şi măreaţă
Albind a lumii noastre faţă
A-nvăluit de sus cu-a sa lumină

Prefigurând ieşirile din tină
Se va topi apoi îmbogăţind
Teluricul încet-încet murind...
O toamnă...
O toamnă săracă prin frunze se revarsă

m-apasă-ncet pe gânduri prin viaţa mea cea ştearsă
îmi toarnă fremătând subtil aduceri de-aminte
prin treceri de speranţe, iubiri pierdute, necuvinte
vântul potrivnic mă bate şuierând aiure Invitație de Primăvară, în Parcul „Rotonda valahă”.
Lectură plăcută!
pornind din creste peste văi şi dealuri sure
119
ce își aprind țigări care le luminează fantasmele!

Taxiul se rotește prin cartiere unde nu există canali-
zare, nici stâlpi de iluminat,
doar suflete blajine...
Întotdeauna privim live politicile de stânga și derapa-
jele politrucilor;
nu este suficient să calculăm astenii și alte trucuri ief-
tine
din țara cu patrioți rubensieni...
Am încă timpul necesar să devin voluntar

Angi Melania CRISTEA* al ideii de artă,
să muncesc în câmpul literar ca într-o ikebana,
fără resentimente față de vecinii mei ipohondrii
Hedonism
cărora li s-au virusat existențele standard.
Pe autostrada grandioasă trec în coloană mașini cu gi-
Vrei încă să respiri în iarba crudă? Nu mai atinge lava
rofar spre zidul plângerii
anilor înalți,
conduse de roboți mecatronici...
nici nu lăsa să te absoarbă resortul orb al poeziei!
Prefă-te corb, arțar sau hedonist și alunecă
spre tine însuți
Painted hearts
Cu palmele pe claviaturi de nopți vorace,
ușor ratat, cu timpul pervertit...
Circulă prin oraș zvonul că vor veni
atleți... femei stranii, atei...
Poate vei rătăci pe străzile scanate de orice
Se va împărți ca odinioară pâinea pe grame și mole-
urmă a tinereții crunte
cule,
Sau vei ajunge să întinzi tu coarda acestei existențe pa-
tu te vei extazia când va crește carnea mieilor de sacri-
limpseste.
ficiu,
Atât va fi și toate te vor poseda, precum un labirint
vei înghiți aerul care clipocește și te vei trezi
grotesc
mai a dracului decât rutina...
Din care vei ieși cumva mai minunat, lipsit de porta-
voce, homeless.
Ușile metroului îți asigură poezie vie cu mormane de
suflete
Desigur libertatea te va îmbrățișa cu emoticoane și va
așezate în echilibru și gleznele femeilor proptite de fi-
stârni în tine revoluții.
ecare respirație.
Nu vei mai cumpăra instrumente de suflat să cânți câ-
Sunt în cădere liberă printre explozii de crime, resturi
teva note
de meteoriți
Ci vei lăsa plămânii să inspire aerul ud, eternul mal de
și târguri de carte;
vivre
aș mai putea agăța faguri la geam, o batistă deznodată
Așa se vor plia în tine Si bemoluri, și Fa diez, pictura
și întreg ritualul de infrumusețare al mamei?
vie, vie...
Încă nu a început campania de îndrăgostire,
poate nici setea de a viețui incomod,
Ikebana
dar întunericul arde vitralii și devoalează painted
hearts.
Sunt în taxi/ ascult inepțiile politicienilor
și muzica de la ProFM.
Îmi este teamă că se vor întoarce după călcâiul
Șoferul vorbește la căști despre banii zilei de mâine;
calcinat al lui Ahile
știe exact de unde ești și câte mărunțișuri
Și vor bea din lava orașului, precum funcționarii
ai în buzunare...
din ministere, secunde.
Orașul pare că sucombă de atâtea noxe și invective, iar
M-ai închis cu o singură mână în aula Poetului -Tem-
tinerii desenează pe trotuar
plier
artă contemporană.
și ai ipostaziat emoțiile,
Ieri te-am văzut lângă stația lui 26... conduceai
ca pe niște grații,
cu aceleași gânduri livide,
atunci când în oraș era pană de curent.
fără să îți pese de asaltul virușilor moderni.
Așa vin toate iubirile: un scurtcircuit și o ladă cu bere!
Tipa din colț are o viață întreagă, fără lipotimii
sau true love.
Totuși din parcările subterane ies oameni vii
120
Testimonial
atunci ai devenit membrul partidului #antiro
povestea celor o mie și una de nopți decolorate și ți-ai depus candidatura pentru parlamentare
umblă pe la colțurile cartierelor apoi te-ai declarat minoritar cu acte în regulă
unde torc pisici și se împarte bere deși nu te-ai tras de șireturi cu țiganii ever
fumai și erai șmecherit în politică
zic unii că lirismul cade de la balcoane îți mergeau toate bine până la alegeri
între sânii femeii tale când dintr-o dată te-ai răsturnat
dar nu au idee cât de obosită este aceasta pe autostradă victimă colaterală a patriotismului kisch
de orice vorbă zornăitoare
chiar și de selfie-ul autodistructiv al dimineții nu este pentru tine lipsa de demnitate
când ea este mai mult o povestire scurtă cu care te poți așeza între milionarii de azi
cu puțini pixeli și le poți vinde orice loc în camere sau în subterane
știi că îi poți faulta cu portdrapelul lângă piept
îmi aduci trandafiri și atâta dezordine mentală astfel încât să fii antisistem fără piața victoriei
apoi tai cablurile ce îmi susțin deruta doar pentru că ai suprapopulat cu idioți
și populezi realitatea cu mituri ale străzilor într-un challenge corect
animate de pink emoji zona zero
parcă am mai putea să ne xerocopiem viața
de tot atâtea ori cât este nevoie Portret în sepia
atunci când amintirile ne părăsesc cu vacarm
și un resentiment asumat Zilele acelea cu incandescențe și nestarea ta,
Lumile, portretul meu în creion...
Epicentru Toate sunt doar sedimente peste care
Voi suprapune stele eliberate de gravitație.
te caută și îți spune că este poezia
care nu bea apă și ale cărei licori Din oraș se scurge uleiul zilelor
sunt mai dense decât sângele în sepia
apoi tace și se pliază într-o secundă Și așteptarea se multiplică devenind un cataclism vio-
ale carei orgolii sunt epicentrul cutremurului let.
Probabil dragostea se hrănește la ore fixe
începi sa te lepezi de carcasă și sari peste Cu artificii și timpi paradoxali;
fiecare strat de ozon Numai tu simți zăpezile care cresc sub cartiere ,
fiindcă poezia se scrie cu dioxid agonia firului de iarbă ce încă pulsează!
tu inspiri@ expiri@ în singurătatea ta neprețuiă
și tot multiplici starea de euforie Hai să alergăm spre centrul civic,
când ți-ai împărțit părinții ferestrele câinele pătrățos unde vor defila soldați de paradă!
cu oamenii care ies din tine Să ne înnodăm inimile de Arcul de Triumf
mai tineri tot tineri aproape defilând ca niște saltimbanci deveniți eroi peste noapte,
liberi în orașul cu politicieni instabili
pari neon într-o lume cu cartoane și buzunare și cu seri nesfârșite de poezie.
pline de jetoane impare
un neon incandescent care pâlpâie cu intermitențe Toamne și caravane cu melancolii...
iar din manuscrisul numit poezie Tatăl meu așezat drept în inima orașului
întunericul curge torențial fără opire la piața victoriei de muncitori...
S-ar putea să îmi recuperez antisentimentalismul
Antisistem de pe rafturile de la Cărtărești,
unde mișună populații de viitori
îți amintești zilele din piața victoriei oameni fără nicio emoție.
când stăteai cu autostopiștii și înjurai sistemul?
erai/ atunci ca și acum/ saltimbanc Hemoragie
săreai dincolo de inerții și aprindeai cu benzină
focurile de la gurile de metrou Tu și ultima carte roșie...
acolo copiii străzii se volatilizaseră / deveniseră adulți Crezi în utopii, în viața de paradă;
de carton eu fotografiez apusuri
cu inimi perforate de foarfece înguste ca acei rebeli de lângă cascadă
iar cerșetorii beau cot la cot cu tine din cutii strâmbe care, iar și iar, anesteziază frica.
bere neagră
121
Hai să rotim armele ALBE,

până se vor topi imperii!
Nu vom mai îmbătrâni
dacă vei elibera lilieci din piept
și, la braț cu orașul pe catalige,
vei dansa ca în vremea holerei.
Cât de hello kitty

am să te îmbrățișez!
Aici crești lângă casa puterii;
Oamenii au stoluri de ciori
rotitoare
de aceea numără galaxiile. Bogdan BACIU*
Poate cartea ta e un meteorit Despre
cu papion galben
sau un cuvânt cu hemoragie... Doar despre tine a fost anul ăsta, doamnă
Eu, firesc, rescriu antidotul... Despre-începându-mi primăvară către sfârșit de
toamnă
Ziua de sabat Despre castani în floare neluând în seamă bruma
Despre ce nu vom fi, doar despre tine, acuma
timpul crește ca un pui de prigorie Despre zăpezi care nu iartă, despre culori sfioase
valuri de întuneric topesc zile în malaxor Despre nepuse gânduri de amor în slove păcătoase
îmi este dor de moartea sărată Despre ochi verzi și buze mure
a ultimei mele iubiri Despre povești care n-au fost, temându-te să nu te fure
așa cum vezi răsăritul/ pescăruș în zori/ Despre-întâmplări cu râsul tău, un tâlc, în ele
tot astfel vei auzi scâncetul vieții ghemuit în prăpăstii Despre tăceri ușoare și altele istovitoare, grele
iar lumea aceasta se va roti/ vultur cu gheare de fier/ Doar despre tine a fost anul ăsta, tu, minune
se vor scutura trandafiri izvorâți tainic din cer Și despre un rost nepriceput prin care în mine te-am
ascuns de lume
te întreb stea-de-mare barcă legănată de pești câte
sorți/ pietre albe de râu/ risipești? Ceva grozav!
aici și acum aripi de păsări nocturne Se întâmplă ceva cu mine, doamnă

ne vor ciuguli urmele roșii Simțăsc pe buze buze cu move gusturi de lavandă
aerul se va dezâmblânzi va mirosi universul numai a În piept mă răscolește, nălucă verde, primăvara
sentimente amar de vii Și nu dorinți mojice îmi sbat rușini în tâmple sara
buzele mele îți vor dărui ore sculptate în argilă dintre Oftez înluntru, înlănțuit în chinuri dulci, mă scaldă fer-
toți caii lumii tu mi-l vei alege bințeluri reci
pe cel de ultimă cursă Mi-i teamă să te chem în brațe, poate o să-ți placă să
iubirea se va naște divină rămâi, dar poate o să pleci
pierduți în lumină ne vom iubi/ morți unul pentru altul/ Ți-am strâns puținele priviri și atâtelea tăceri, din ele
de azi înainte dragostea va fi ca sabatul am făcut altar
De-mi dai un zâmbet o să-mi crească aripi și o să sbor
________________________ la tine cum o sburat la Soare acel nebun Icar
*Angela-Melania Cristea, cunoscută în mediul cultural cra- Visez că te sărut cu gura, din tălpi până la frunte, ca pe
iovean sub numele Angi Melania Cristea (pseudonim), ro- o icoană
mâncă de origine macedoneană, născută în 25.12.1976, stu- Ceva grozav se întâmplă în mine, eu cred că te iubesc,
diază la Universitatea din Craiova, Facultatea de Litere, cu frumoasă doamnă
master „Literatura Română Interbelică”. Este profesoară de
Limba şi Literatura Română la Liceul de Arte „Marin So-
Pufăie toamna
rescu” din Bănie.
Pufăie, doamnă, toamna

Cu suflăture reci ademenește iarna
Ne-ar strânge unul lângă altul, de-ar fi să-mi vrei
aproape
Când repede se gată ziua și lungă începe altă noapte
122
Te-aș înveli cu buze calde, poveste cu-ale tale m-aș Despre tine (la mine-n piept)
șopti
Ți-aș rotunji în palme sânii, îndulcitori cu bumbii lor Au înflorit castanii, doamnă
caramelii S-au lepădat, ce nemaipomenit, de începutul lor de
În pântec ți-aș sădi minuni pentru o viață toamnă
Cu tremur între coapse tu m-ai legăna, de teamă că De printre gânduri pământii și ruginite, ce nătângi
prea iute-i iarăși dimineață Și-au început o altă primăvară, cu albe flori, pe degete-
Pufăie toamna, doamnă înșirate, lungi
Și gândul mi-l ademenești cu uitătură de femeie-n pri- Ieșite pe furiș, ca de sub gene de fecioară, cu ochi
măvară, cu trup scăldat în untdelemnuri de lavandă verzi
Îmi scuturi din sprâncene încruntarea și din musteață Au înflorit castanii, doamnă, să vii, la mine-n piept,
promoroaca să-i vezi
Mi te agăți de braț și-mi râzi șoptit că-n anotimpul Ce pomi nebuni, la anotimp să se asemene cu mine
meu se poartă joaca Să vii, frumoasă doamnă, să îi vezi, că nebunia lor e
despre tine
Frumoasa și sfoiosul, basm
Mitologie
O să-ți ascund în bocanci mușuroaie de cuvinte mici
Furnici Când plângea
Să te gâdile când calci mirând necunoscuturi Ochii i se umpleau de lacuri
Și fluturi Verzi
O să-ți agăț în gene În care piereau
Când clipești, să chemi, să vină primăvara mai de- Nedumeriri
vreme Atlanți
Cuvinte zâmbete, minune, o să-ți cos pe buze Înecându-se în frumusețe
Pe degete, în buricuțe, să simți cum te sărută buburuze El Singur
Iară în asfințit, cuvinte adunate-n sac de tâlc o să-ți Atlas
răstorn în vis Știa
Frumoasa, tu, sfiosul, eu, și o poveste care încă nu s-a Misterul dispariției
scris Și putea
Să i-l scrie
Iertar Cu buze de Platon
Pe trupul de Atenă
Îi desena pe hârtie Iubind
Tot felul Mitologic
Gângănii sentimentale
“Ha-ha” râdea ea Iubăriș
Că unele o gâdilau pe tălpi
Mici și albe Nu-mi ajunsă
Altele o îmbujorau Cerneala
Că le simțea ciupind-o Că fu secetă
Printre coapse Albastră
Cu buze umede Să-i scot rădăcină
Ori alergându-i-se pe sâni Punctului
Ba se speria de unele La capăt de rând
Că le găsea ascunse Iar tu crezuși
Cotrobăindu-i prin gânduri Că-ți zvoneam încheierea
Când termina câte un desen Iubărișului
Ea îi lua hârtia și pleca Ca să ar
Într-o zi căutând-o Și să semăn
A gasit un caiet Cuvinte sâmburite
În el presate toate Alteia
Desenele lui
Iar pe copertă un titlu mare
Scris cu cerneală tristă
“Nu vreau să te iubesc”
123
Etern gravitată
Am șters ultimul astronomic cuvânt

Prin care tu ai expulzat al tăcerii veșmânt
Ultima silabă cuantic întreagă
În care ai admis că teoretic nimic nu ne leagă
Că doar gravităm fizic perfect
Pe o orbită excentrică, geometric corect
Că la momente periodice temporal
Ne apropiem periculos de mult de final
Suntem încărcați cu aceeași sarcină grea Bogdan CĂRĂUȘU
Și tu mă respingi când eu să mă apropii aș vrea
Naștem furtuni violente magnetic
Crepuscul de fulgere miraculoase estetic În bătaia inimii
Scânteiem atomi ce explodează în stele
Am putea naște din nou Universul cu ele Iubito, în largul inimii te-aștept
Apoi suspendați în vid ne oprim aici mai puțin tulbure mi-e sângele
Eu te iubesc galactic, tu doar tangențial și atât de puțin aici ai putea, în zvâcniri argintii, sufletul să-mi vezi
Îți reiei locul în ecuația ta complicată Nu-ți fie teamă să taci, cuvintele l-ar pune pe fugă
Iar eu curbez spațiul, te doresc de mine etern gravitată Să taci răspicat, precum
o călugăriță flămândă-și ademenește perechea
De nu mă uita
să taci cu sânii fremătând a rugă
Spune-mi și când mângâiat de tăcerea-ți te va urma ca un câine
L-a întrebat credincios
Câte poezii mi-ai scris și-ți va mânca din palmă ale dragostei firimituri
Astea nu sunt poezii să-l ierți în naivitatea-i:
Sunt gânduri când iubești
Bine mereu în bătaia inimii vei fi
Câte gânduri
Niciunul Reîntoarcere
Toate au fost gata scrise
Eu Însetat, te sorb din priviri pline de vină,
Doar ți le-am furat din palma-ți zeii s-adapă în nopțile cu inimă plină.
De prin ascunzișurile trupului adorm la umbra genelor tale
Și le-am învelit în hârtie și somnul mi-e felină ebenină,
De nu mă uita
Miroase a vis proaspăt ucis, ai zis,
_______________________________ adulmecându-mi sufletul cu-al tău negru iris,
*Bogdan Baciu – Născut la 25 iulie 1969, la Drăgășani. Am Dar eu tăceam pe de rost
devenit până la vârsta de 24 de ani inginer cu armata făcută, tot ce sângele-mi năvalnic ți-a prezis
iar în următorii doi ani soț și tată. Prima poezie am scris-o la
30 iulie 2011. Ultima, încă nu știu, dar cunosc pe cineva care
De dor de zbor de dor aripile
o să mă anunțe când va fi cazul. Nu am făcut nimic ieșit din
comun, nu sunt o proeminență a societății, nu mă visez nici întinzi până la ultimul meu cuvânt,
prinț, nici cerșetor. Am încercat să fiu onest și de cele mai Tăcută, te scuturi de clipele
multe ori mi-a reușit. Sunt mândru de soția mea fără de care ce-ți cad pe umeri ca o ploaie grea, de pământ,
n-aș fi avut posibilitatea de a scrie aceste scurte mărturisiri.
Gândesc cu patimă și nerăbdare la o Românie întreagă și vin- Precum soarele tomnatic scazi
decată de vicii. În timpul liber iubesc, femeia și țara, în vorbe, Și făptura ta, femeie,
uneori turnate în cerneală. mi se face ochi și mi se face lacrimă
în inimă și-n coastă eteree
Și dac-adorm, iubire, ca să te văd viind,
nu voi a mă trezi în fire ca să te văd murind,
Rămâi, mă lasă
împreună să ne mai visez, mă lasă...
căci ce e nașterea
de nu surpare de neant?
124
Mărturisire
Testamentul meu e o declarație de dragoste
Mărturisesc în limba pe care orice pasăre piere: pentru cei ce m-au iubit și m-au urât,
eu sunt cântărețul pietrei mute.
Știu, mărturisirea viitorului trecut se face fără cuvinte. deopotrivă fluturilor și omizilor,
Știu, ne vom bate în sentimente până când pietrelor pe care le-am sărutat și ochilor care nu m-au
văzut.
ni se vor toci inimile, Vă las soarele și norii, inimile și crucile nesărutate
până când lumea toată își va fi uitat cuvintele și-aceste cuvinte născute cu limbă de moarte...
În sângele meu își oglindesc chipurile În-depărtare

și se îneacă narcisiste clipe.
pe pielea-mi, ca pe un palimpsest (În nadirul inimii, cerul mi-a căzut din senin,
adastă-n albul ochilor o-ntunecare, de care, fără s-o fi
anii își scriu istoriile. cunoscut, mi-e dor,
Nu-i mai cred de mult, de aceea merg pe mâna mea Flămânzeniei tale, pradă mi-ar plăcea să mă las, timp
în timp ce sub mine, ca o plasă de siguranță hain,
dar mi-e foame și mie de mine, mi-e foame de mor,)
moartea crește încet
Dragostea se ia doar pe inima goală, spuneai
Știu, am dreptul la o singură cădere. ca un idol cioplit din sarea lacrimii mele
dar încotro să mă îndrept, când inima mea e o busolă mi te pitești sub piele
ce indică doar nordul amintirii tale când
Sunt atât de aproape de nicăieri, că-n suflet cu pietre crescute-n rai te alungă păgânii,
sub piele și în joc amar de iele
a început să-mi plouă cu prieri
Alerg, dar pașii
Acum nu mai vreau nimic, poate doar o mreajă pașii mereu mi se-întorc înspre suflet-apune,
cu care să-mi prind sângele sărut mâna mortului ce-mi par a fi eu,
Sugrum cuvintele
care sălbatic gonește prin tine... căci ele, sfintele
sunt singurele care m-ar putea spune
De pe urmă și mă îngrop în mine însumi, trăgând deasupra cerul
greu.
Cât ai clipi din inimă, exact atât durează totul.
o viață de om adunată și împărțită Inima grea
la câteva scânduri. inima e mai grea cu o umbră și astăzi totul capătă sens
Ca într-un ultim port chiar și urmele pașilor tăi pe care altădată-aș fi mers
mă voi întoarce cuminte în pământ aproape că reușiseși să îmbraci fericirea în carne și
aruncându-mi trupul ca pe-o ancoră, în așteptarea învi- oase
erii. aproape că reușiseși să întorci clipelor timpul din care
fuseseră scoase
Câteodată mă simt ca o păpușă descusută mi-e gura știrbă de-un sărut, femeie,
din care plușul curge încet. privirea oarbă este, credința mi-e atee
copilul ce mă târâie după el sunt eu, și fug de viață cum de ziuă noaptea
uneori din inima-mi cea grea ascult
cum mi se naște moartea...
ochii asfințesc păgâni și nu mai văd calea,
Viziune
Timpul e un fierăstrău cu dinți lungi,
Adună-te, adună-te, tu nu vezi că te risipești peste tot?
lungi cât o zi de post alb ce taie doar în carne vie bătător la ochi de tare striga îngerul
cu aripile invers crescute
Și eu mă bucur că taie, căci trupul nu-i decât o colivie, deveneam din ce în ce mai subțire, din ce în ce mai
Diminețile încă mă prind stând la pândă cu inima arcu- ușor
ită, mai ușor decât umbra mea deveneam
așteptând săgetarea întunericului. umbra pe care n-o mai vedeam
125
nu-ți căuta degeaba umbra, râdea îngerul cu gura până Re-mușcare

la aripi
unde mergi tu nu mai ai nevoie de ea în bătăile inimii tale gândul se sparge
dar eu mă întunecam mai tare, tot mai tare în dragostea ta ca un nou-născut înfășurat
și mai întunecat decât umbra-mi eram atât de aproape
umbra pe care n-o mai vedeam plecată peste mine, îmi țintuiai în petale sufletul
lasă-te purtat pe cuvânt de vânt, pe limba lui orice pa- singuri pe lume eram și
săre piere timpu-l purtam ca pe-un scut
citeam pe buzele îngerului mut de-o aripă și orb de un te iubeam într-o limbă uitată, săpată în piatră
zbor aerul dintre noi se zdrențuise în sângerii sărutări
cădeam peste roșiile câmpuri și inima-mi adormise în palma ta dreaptă
vântul mă lipea de obrajii tăi de lacrimi spălați și ne visam dezaripând, dezburând îngeri
până când de zborul lor ne-mbolnăviserăm, iubito,-ntr-un descân-
printr-o lacrimă tec,
mi-am văzut umbra și umbră eram... de zborul lor cel mirosind a nevăzut
murisem, iubito, cu ochii însetați sorbeam lumina ca pe-un cântec
și tu-mi risipeai cenușa peste câmpuri de maci... și sufletele ni se îmbătau de duh
și nu-mi mai amintesc de ce-am mușcat, dar mai ales
Poetul de ce n-am fi mușcat...?
Poetul s-a sinucis. Întâlnire

poetul s-a aruncat în gol
cu sufletul deschis într-o speranță de când viața mi-a sărit în ochi
până la Adam i-a străpuns conștiința simt cum sângele curge în răspăr.
Poetul s-a sinucis. speriat de curgerea timpului
Veniți
veniți cu toții, e-o șansă unică aceasta mi-am făcut cruce cu inima,
iată un poet mort pe viu să cad m-am lăsat, precum cuvintele stătute ale limbii,
să punem mâna pe el până nu-i putrezesc cuvintele să fiu m-am lăsat, de pământ și de păsări, de cer și de
să dăm mărturie că poetul a fost printre noi viermi,
El, fiul nelegitim al verbului a fi Dar știu că sufletul mi-e murg ce se adapă cu amurg
El nu a avut gură și coasta ce-o purtam mă poartă,
tot ce v-a spus, cu gura lumii a spus să pasc iubirea tot din soartă-n soartă,
nici ochi, nici urechi și nici mâini, nici picioare n-avut- Pe spinări de fluturi de noapte ziua trece-o vom
a și-n umbra unei tainice șoapte oi putea trece drept om,
în locul lor jerbe de verbe-a crescut
se știe doar că Căci nu mai știu, femeie, ce-i bine și ce-i rău,
dintr-o doară sunt doar o inimă ce și-a uitat bătăile în pieptul tău...
poetul se născuse și orb și surd și mut
n-a fost avut
nici măcar pe sine nu s-a avut
după cum nici păsările nu își au zborul
al lumii a fost
așa cum doar al cerului e norul
al lumii acesteia, dar mai ales al nelumii celeilalte
din care ne-a transmis adevărul
Poetul s-a sinucis.
și a venit moartea
moartea lui
și a zis că nu-l poate lua
N-a venit, zice, încă timpul lui!
Dar bine, care e timpul lui?
întrebam neîncrezători. Timpul lui e mereu, ne-a zis
moartea,
când va veni mereul să știți c-o să vin după el! Biblioteca „Rotonda valahă”
126
în dimineața care mână zarea supusă ca pe-o oaie,

m-aștept să fii la fel de tandru si hoț,
lumea din jur s-o ascunzi!
Cu ușurința cu care deschizi ouă Kinder s-aglomerezi
magazinele, și cafenelele, și Parcul Romanescu,
încă de pe-acum te anunț că vreau o înghețată cu fistic
și nu o copilărească așteptare.
Salbele nopților s-au rupt,
pe marmura rece s-au auzit spărgându-se stalactitele,
lovituri de berbec în creștetul aerului fac și-acum să-
mi zornăie geamurile la toate cele patru cămăruțe.
Îți duc dorul mai ales când plouă,
dar mai am puterea să aștept o zi de gală
Camelia BUZATU în care îmi voi deschide pieptul
în fața zorzoanelor de odinioară pregătite să tragă fără
milă.
Grinda cerului
Deșert
Nu mai știu nimic despre ea,
îmi amintesc că alungam albinele din părul ei de me- Același deșert binecunoscut
lană mânjit de bomboane, mi se strecoară în vise cu abilitatea unui spărgător ex-
îi dădeam în lături gratiile părului spunându-i tot ce-mi perimentat,
trecea prin cap,de pildă nu e nici o șansă să scap,
că în fiecare copil doarme o închisoare în care sub fiecare fir de nisip zace îngropată căte-o imagine a
fonta grilajelor răsună vieții,
de neputința de a o destrăma. înmoi degetele în câte-o bătaie umedă de inimă,
De-atunci de când i-am dezlipit părul de țeastă n-am încerc să-i micșorez marginile,
mai văzut-o, am vrut s-o arunc pe grinda cerului, ca și când aș încerca să adun un poem de pe o bucată
n-a vrut să rămână acolo așa c-am lăsat-o de sugativă
să facă ce vrea, de-un cuvânt cald mi se poticnește țipătul
să se ducă în jos, așa că rodesc în tăcere,
acela era drumul ei, golită de mine și de sufletul meu ca un dovleac în
ca-ntr-o Matrioșka a gusturilor amare de pe limbă, noaptea de Halloween,
din ce în ce mai mici cădeau din ea plăsmuiri către învăț să conviețuiesc cu seceta-mi din priviri și cu se-
mine. tea mea de nimic.
Degeaba îmi ascund arătătorul între linia destinului și
inelul lui Solomon, Centenar
din zi în zi pe mine tot mai mult,
pe mine eu mă acuz, Stă pe un fotoliu și citește,
presimțind ce va urma, alături un buchet de flori și o cutie cu bomboane de ci-
îmi palpez țeasta-n oglindă, ocolată,
vreau să mă asigur că n-am dobândit păr de păpușă, i-am calculat vârsta în ani umani,
tocmai atunci neliniștea se răsucește ca un cuțit, azi inocența mea a împlinit o sută de ani.
se-aud atomii de-argint îmbătrânind, Cândva dansase pe pieptul meu de fetiță,
pocnind, dansase dar parcă zburase de pe spinările cailor!
ca pixelii unei plasme se rostogolesc cu fața întoarsă
spre mine. Dansase
dar parcă se hârjonise cu stepa!
Grădina casei de lângă Depou Mișcările mâinilor ei erau unduitoare
și parcă auzeai șipotul laptelui țâșnind ca un arc spre
Doamne, câte bazaconii îmi trec prin minte, rodul pământului!
câte dorințe, de pildă, aș vrea să-mi aduci grădina ca-
sei de lângă Depou Dansase și împrejurul ei parcă se rotiseră șoimi!
și tramvaiul acela staționat într-un miez fierbinte de Ce flori frumoase desenase odinioară pe sânii mei de
vară, femeie,
pictat cu moși, clopoței și brazi. acum parc-aș privi picturi rupestre,
Scoate râsetele noastre de la naftalină, fiecare inflexiune a vocii, fiecare mișcare a trupului
să-mi spui cu tristețe câte din ele s-au astupat, e o tăcere cu miros înțepător de mraniță și iz de must,
127
culeasă din pomul toamnelor trecute. plină de molii și de șoareci,

să te trântești pe pat și să-ți mângâi pe creștet plânsul,
Da... uite-o cum stă pe vechiul ei fotoliu și citește, să aprinzi lumina în trupul bucuriei când
stă acolo legată cu un tulpan alb de călugăriță, de-atâtea ori ți-ai întunecat bucuria!
cu orizontul tras peste picioarele reci, Se-ntâmplă să netezești pătura aruncată peste fericire,
priviți-o, de-atâtea ori de câte ori ai plâns la atingerea ei,
vă poate găzdui, dacă vreți trupul, fără să știi că n-ai netezit o banală țesătură ci mușchiul
dar ca la un hotel unde câinii nu sunt primiți propriului tău mormânt,
va trebui să vă lăsați gândurile afară! nici că cel ce te cheamă să-i deschizi ușa nu e suferința
ta îmblânzită
Priviți cum carcasa ei de oase, carne și sânge se umple ci goana după fericirea care-ți va devora trupul!
de ploi,
fiindcă sufletul ei, Iarna sună atât de feminin
de ieri,
a ales să locuiască în casa zilei de mâine! Deși iarna sună atât de feminin,
cum se face că e atât de înghețată,
Barca haosului în templul unde se pregătesc să cadă fulgii ca parașu-
tiștii din avion e frig,
Și cum îndurăm noi focul Gheenei, mi-ar plăcea să mă descalț,
de dragul călătoriei necunoscute pe-acest vapor de pul- pe piatra lui rece să mă așez
bere și fum, așa cum mă așezam pe sufletul tău în zilele caniculare.
atenți dacă nu se vede uscatul, nu vedem aisbergul Nu ți-am uitat încă forma dalelor roșii dintre coaste,
care ne barează călătoria, dansul lor înainte de împietrire,
c-am fost ridicați până în dreptul ochilor Lui nu știm, mă gândesc că așa arată o inimă dormind ,
dorința noastră de-a fi salvați se clătină în palmă-i, cu umerii resemnați ca o cruce veche,
speriați, sărim din greșeală în barca haosului, uneori mi se pare c-ar fi un trunchi de femeie
n-avem o altă funie salvatoare, îmbrăcat în purpură,
deschidem așadar gura ca să ne împletim cuvintele, acolo unde încep coapsele se sfârșește misterul,
în realitate doar mușcăm aerul. acolo unde începe tăcerea,
Încercăm să ne luăm cu noi valorile de multe carate încremenirea de pasăre moartă
ale vieții dar am uitat cifrul, în colivie ai crede că e somn,
sfâșietoare e îndoiala, te-ai putea uita liniștit la ceasul ei,
mai chinuitoare decât orice durere, la limbile lui ca două picioare de manechin,
deznădejdea că n-am întins mâna strigătului din fața așa cum ai privi timp de douăsprezece luni o frunză
noastră ne pustiește cărarea! ori vreme de zece ani buzele iubitului,
Înfipți în pământ ca un compas păcălită de gândul că prin prin vene îți curge eterni-
purtăm în piept semnul că acolo ne-am rotit primăve- tate.
rile.
oceanul e același, Moartea secundei
doar noi suntem alții,
ne tragem unul pe altul la fund Aerul jilav între noi plutește
în încercarea de a ne salva de la înec, Ca după ploaia florii de salcâm,
nici nu mai știm dacă am fost lucruri, ori ființe, ori fe- Aud secunda, iată, cum plesnește,
nomene ale naturii, Precum un ou strivit de caldarâm.
și nici nu mai contează!, Împodobită-ntocmai ca o moartă,
Ce proști obserevatori am fost, Așteaptă vântul iernii iluzoriu,
n-am văzut că ochii fiecăruia dintre noi au plutit tot Ce rost mai are să-i vorbești de soartă,
timpul în ochii Lui! Prea repede s-a scurs în purgatoriu.
În sfera ei nimicul o așteaptă,
Goana după fericire Un număr mort, nici nume nici pecete,
Un gând căzut chiar la a doua treaptă
Se-ntâmplă să complotezi împotriva ta, De care te desparți cu vagi regrete.
să arunci priviri ucigașe celei care ai fost și celei care Spre ea se-ntorc frânturi de anotimpuri,
vei fi, Într-un tunel al timpului pândesc,
se poate întâmpla, da, Un trup pierdut în alte paradisuri,
să te aștepți acasă, O Evă chiar din coasta ceasului lumesc
având cătușele pregătite
să te refugiezi în odaia de la drum,
128
Nici chiar numele meu

Nu e numele meu
E numele mamei
E parte din mine
Aşa cum şi eu
Fărâmă din sine am fost
Fărâmă din sine…
Nu sunt aici
E seară continuă
Abia dimineaţă voi fi
Iarăşi tu –
Iarăşi partea aceea ascunsă
Cezarina ADAMESCU Fugită din mine
Care va fi numaidecât
Înlocuită.
Aleasa tăcerii Nu, vă rog,
Nu-mi faceţi semne din mâini
Rogu-vă, Din ochi şi din suflet
Nu mă strigaţi Nu-mi faceţi semne din inimă
Şi nu-mi scrieţi! Eu nu mai locuiesc
Eu sunt aleasa tăcerii De o jumătate de veac
Marmuri şi gresii În ţinutul numit Arionda
Mă pedepsesc cu murirea. Sunt altundeva,
Prin sângele meu Sunt altcineva,
Încă mai trec Sunt neunde
Osii de sunete Nici nu mai sunt de o vreme
Dar nu mă chemaţi, Degeaba mă căutaţi
O, nu, Nu-mi regăsesc degetele
Nu mă strigaţi pe numele mic Privirile fug înapoi,
Eu am plecat de la mine Paşii mă strigă
Eu am plecat chiar din mine Tălpile-şi cer cărări infinite
Doar sunt Eu sunt în chiar inima zborului
Aleasa tăcerii Un ciob de vitraliu se sparge subit
Cea dintâi piatră Lumina se sfarmă;
A unei piramide mute. Sunt ţandăra ei
În mine locuieşte acum Locuiesc în lumină
O altă persoană Ecoul se frânge în lacrimă
Ademenitoare şi gureşă Un dor nesfârşit mă despică
n-o cunosc Sunt cubul de apă
eu sunt alta Sunt cubul de aer
la fel cum tu Sunt cuibul de rouă
nu mai eşti tu Locuiesc în noland
Nu-mi cereţi să vin înapoi Acolo doar unde
Pe aceeaşi cărare, Inima ta mă sărută
Nu-mi cereţi, Mă sărută cu palmele
Nu veţi găsi decât sarea lacrimilor Mă sărută cu pleoapele
Şi spaimele Mă sărută cu toate cuvintele
Ce în secret mă sugrumă! Vă implor,
Nu, nu mă strigaţi, Nu mă strigaţi
Nu-mi scrieţi Nu mă chemaţi îndărăt
De multă vreme eu sunt Nu-mi faceţi semne cu inima
O PARTE DIN VOI Eu am plecat demult de la mine
O parte de stea Aceasta e alta şi alta şi alta
O parte dintr-o pasăre… Palide sosii
O parte din mine eşti tu Un tu am ajuns (dez)locuit
(dez)locuit, răsfrânt Un tu întors de secundă către mine
Într-o mie de sunete Un fel de Voi am ajuns
În căutare de mine
129
În căutare de sine Am plecat

De tu. Dar cheia am uitat-o pe dinăuntru.
Nu mă recunosc Poate că inima mea a rămas
Decât privită cu ochii În cuib de pripas
Aceluiaşi tu Degeaba strigaţi
Sunt tu la puterea doimii… Nu v-aud
Nu, nu sunt eu mi-e strigătul nud, zălud,
Mă speriu auzul orbit
De câtă iubire, de neiubit…
Cât un imperiu! Mă trec în cuvinte
Mi-e milă de câtă dorinţă se scurge Ca roua căzând din belşug
Din stelele-mi murge Pe oseminte
De câtă dorinţă spintecătoare Pe moaştele sfinte…
Nu mai pot sta în picioare Mă năuceşti
Nu pot sta dreaptă De cum eşti,
În aşteptarea lui Sfântul Aşteaptă. De cum te arăţi
Şi iarăşi mă speriu Ca-n altele dăţi
Cât ceriu Tandru precum
s-a frânt Doar atunci când şezum
peste umerii mei Şi plânsum în doi
şi câţi funigei Şi-apoi
s-au scurs din icoane! De lacrime goi
Privirea mi-e dară, Trupurile le-am arcuit
Ca o almee stelară Spre zenit…
Dansatoare-n pustiu C-un deget de vânt
Cu zâmbetul ei mieriu… Am scris legământ
Dar nu, Întocmind ispisoc
Nu sunt aici Şi l-am pus sub obroc
Nu sunt acolo Să fie ascuns
Nu sunt în fire Sufletul cel nedeajuns
În alcătuire… Să nu se reverse
Sălaş în cuvânt îmi fac În tandre averse…
În sunet sălaş De cât te visez
Ca un copilaş Mă luminez
În sân de fecioară. Mă minunez
Îmi fac un culcuş Terapie îmi eşti
Într-o boară, Transfuzia mea de lumină.
Într-un zbor de cocoară Dar nu,
În zbor de columbă n-o să mă regăseşti,
Îmi caut lumină şi umbră. mi-e sângele (des)picat
Mă sprijin de-o stea în jind de păcat
A cărui murire în jind de ivor
E naşterea mea! cobor tot mai sus
Ce simplă alegere, la polul opus
Ce alegere grea! unde m-aşteaptă Isus
Plec şi vin şi apropiindu-mă
În toi de festin mă îndepărtez
În toi de trăire. vin – mă duc
Ce mută uimire! şi nu ştiu pe unde s-apuc
Unde eşti? spre drumul ceresc
în care din fibrele mele? spre nelumesc…
În cuibul cu stele Câte duminici pustii
Al cloştii cu pui? Când nu vii!
În cuibul de cuci ai nimănui? Câte dumninici voit nelumeşti
Pe ce potecă s-apuc, să apuci Când nu eşti!
Ca drumurile să se încrucişeze? Fii-îmi – o rază
Palidă-n teama de ce-ar putea Verde în oază
să urmeze….
130
Margină de cuvânt Îndepărtaţi de cât de apropiaţi!

Leagăn de cânt… În vorbele doar
Fi-mi-ai motiv pentru viaţă! Înfăşuraţi
Fi-mi-ai motiv pentru viaţă! Ca-n cearşaf de ivoar.
Fii-îmi parfum Tu – mie – liman neatins
Risipire de fum Eu - ţie – soarele stins.
Proaspătul aer Pornesc
Vaier… Mă duc unde rima
Rotundul să-mi fii Nu mă ajunge
În aspre pustii Rima pătrunsă în sânge…
Sângele din durere O, Adonai,
Lapte şi miere, Doar tu mă auzi cum suspin
Fii-îmi steauă velină Doar pe Tine te-aud
Fior de nevină, Când mă chemi
Fiori de prihană Peste vremi,
Sare pe rană… Peste toate
Şi când, în sfârşit, vei sosi Rănile înduplecate!
Eu voi fi Un cântec barbar
În aburul dintr-un vis Cu miresme santal
proscris Mă-nfăşură-n somn melopeic:
Voi fi cum nicicând Pavane, mazurci, cavatine
n-am mai fost Şi valsul uitat, valsul deic
adăpost Şi lung aţintindu-ne-n ochi
pentru flămânzii-nsetaţi Mama Gee
deci fraţi… În iureş nebun: un bărbat, o femeie…
Cărarea mea e pavată Al doilea vals într-o sală pustie
Cu piatră furată Vioara cântându-ne mie şi ţie
Pavată cu spini Am fost şi n-am fost,
Cu miros de crini, Dar acolo eram
Nu, nu e lesne, nu, nu, Cu gândul, cu dorul
Să mergem pe ea Doar inima n-am ştiut s-o înstrun
Eu şi tu, Din ritmul nebun
Doar în răscruci Dar nu mă striga,
Poţi şti Sunt stea ce apun!
Încotro s-o apuci… Sunt stea răstignită
Până şi umbra mea zboară De-o pală de vânt
Luată de subsuoară NELUMITĂ
Lumina-mi pătrunde în oase Sunt steaua înfiptă
Şi mânurile, ce vaporoase! Cu vârfu-n pământ
Ce mâini rătăcinde! Rogu-te, nu mă întoarce din crug
Până şi umbra mă vinde! Mai am o secundă
Şezum scurt popas împreună Şi urc pe un rug!
Gustând o felie de lună.
Ce feerie!
Strugurii neculeşi
Ne-mbiau pe ciorchin.
Doamne, ce chin!
Ce sfânt a fost chinul acest
Cu iz de incest!
Cu iz de-ncălcare
A inimii în picioare!
Nici fulgerul, nici ploaia prelungă
Nu puteau să ne-atingă
Să ne ajungă,
Să ne despice în patru
Atât eram de uniţi
În Cuvânt,
Străini şi iubiţi
131
Fragilitate
Brațele tale-
Ușa unei mânăstiri.
În liniște se strecoară iubirile,
Aievea aș vrea să mă închin.
Sunt trup de ceară sub boltă,
Lumină, când inimi se unesc în eter.
Închide poarta cerului!
Și țese-mi cu privirea numele
Peste umărul gol.
Coca POPESCU
Îngeri călăuză
Miracol
Măreția coboară în noi,
Pe chip, port masca de fericire. Ca ascensorul de mare viteză
Pe umeri- Suntem maeștrii căutători
Aripi de vânt. Făurind cu gândul comori.
Am luat cu împrumut din râsul pruncilor, Reconstruim lumina acaparată de întuneric.
Doar o secundă Singurătatea este alungată de neprevăzut,
Când timpul s-a oprit cu numărul anilor. Când spiritul oferă soluții.
Fără să-mi judece dorințele Iubirea, bunătatea
Pentru ele nu risipesc bani, Vibrează în cânt pe muntele sfânt
Nu mă dor, nu le simt, Stâlp și ghid în deșert pentru
Pleoapele îmi strălucesc, Calul fără căpăstru.
Genele sunt împodobite cu fire de nisip. Lumina, izvorâtă din suflet
Adaug un strop de iubire Activează portalul celest.
Acestui tablou inedit,
Reflexia lumini-
Miracol! Anii de plumb
Mă face să uit cine sunt.
Anii trec grăbiți
Lumina vie Cu cobilițele pe spatele norilor
Viața se zbate în praful ridicat de copitele cailor.
Vârtejul vorbelor mă strivesc, Bocancii cu talpa de lut fac pașii greoi,
Singurul scut sunt brațele tale, Îndoind spatele împovărat la pământ.
și ultimul adăpost. Trec ca o umbră, ștergându-mi sufletul de lacrimi
O viață închisă între ziduri murdare, Cu vorbe ce vin de nicăieri,
O încâlceală de gânduri Tinerețea a fost ca o floare
Pentru idei neterminate. Adulată și plină de culoare,
Vreau să-mi vindec sufletul, viața trece ca apa râului.
Să îl așez în lumina vitraliilor Frumusețea se risipește ca spicele de grâu.
Privind îngeri- Tristețea se zărește pe față,
Ca pe o mantie ce acoperă cupola de aur. Mutilând-o și agățându-i de pielea încrețită
Când orga ridică la cer O inimă de paiață.
Înălțătoare cânturi, Plânge oglinda, privind chipul cernit,
abandonez păcatul și vorbele grele În adâncul sufletului frumusețea se revarsă
Pocăindu-mă. Dar cine mai are nevoie de suflet?
În apa, ce a spălat de-alungul anilor copitele cailor, Când trupul ușor, străveziu, plutește într-o plasă.
Aștept lumina blândă să coboare. Anii de plumb, râd în hohote ;
Prin ramuri să-mi mângâie fața, Şi parcă nu ar fi de ajuns.
Dorința să o cufund sub pietrele reci Praful se ridică de sub copitele cailor, sus, tot mai sus.
Peste care roata carului mare va trece.
Cu cele șapte spițe, în noapte
limpezindu-mi gândirea.
Crezul va rămâne mereu același-
’’Lumina vie, este în tine,
Să nu te îndoiești niciodată creștine!’’
132
Așteptare
O masă plină cu bucate așteaptă musafirii pe inserat

În depărtare clopotul bate.
Ușa întredeschisă, privește ziua cum a plecat.
Roagă timpul mai repede să treacă.
În casă e liniște,
Nici firul de praf nu se mișcă.
Cu ochii fixați în fereastră, mama așteptă.
Așteptarea e tristă.
Se minte cu gândul că cei dragi vor veni
Dar uită, că de fiecare dată,
doar o vecină vine să o vadă. Dumitru MĂLIN*
Apusul, cu ochii umezi îl petrece.
Curând răsare luna, Să dorm cântând
În casă e pustiu şi tot mai rece.
A mai trecut o sărbătoare, Acolo unde cântă piatra-n cer
În ochii ei lumina scade Și brazii strigă stelele pe nume,
Nici bucuria nu se mai zărește, Acolo, vrea-voi, când va fi să pier,
De dor și supărare, Să-mi urc sălașul de sfârșit de lume.
Mama, ca o lumânare se topește.
Acolo sus, la moți, între păduri,
Icoana unei mame Pe sub lumini de miere stinsă-n seară,
Va trebui Tu, Doamne, să te-nduri
Pe cornișa de aur Să-mi dai odihna cea de-odinioară.
Îngerii plâng.
Icoana unei mame în văzduh iar s-a dus. Aceea dinainte de-a fi fost
Plutește cu stropii ce umezesc milioane de pleoape Un om pustiu, o frunza tremurată,
Pe caldarâm au rămas numai vorbe rupte din fapte. Ce mai cu rost, mai fără nici un rost,
Rigole pentru viață nu sunt. Am râs și-am plâns cu drag de lumea toată.
Iubește-ți copile părinții aici, pe pământ. Am alergat mai mult ca orice vânt
Fotografia mamei poart-o la piept. Prin văi adânci, pe piscuri fulgerate,
Din dragoste, chinuri și lapte Nici diavol rău, nici prea cucernic sfânt,
Ai învățat să fii om, să mergi drept. Trăind de toate și iubind de toate.
Cutreieră lumea, lasă-ți plânsul acasă,
Întors, până la urmă-n Rai de Sat,
Pe înserat roagă-te-n taină Cu-n Arieș de aur la picioare,
Să-i țină Dumnezeu pe toți sănătoși. De nimeni și nimic netulburat
Cu o îmbrățișare le ești încă dator. S-alerg, cântând, cu apele, pe vale.
La cină, așază pe masă un sfeșnic A fiert mămăliga

Să-împrăștie lumină ca floarea de măr.
Fierbe în apa seninului luna,
Ascultă-le dorul, copile, Mămăliga lumii, mare și grea;
Și simte-i aproape în gând Copilul din mine împinge cu mâna
Icoane vor deveni, poate, mâine, Tăciunii de stele aprinse sub ea.
prețuiește-i azi, pentru ceea ce sunt.
Tremură-n boarea albastră de-afară
Turmele fagilor pierdute pe munți;
Le cântă, din fluiere, frunza ușoară,
Le păstoresc brazii mari și cărunți.
Mestecenii-n port popular, joacă-n cete,

Ori răsfirați, câte doi, câte trei;
Pe talia lor cingătorile bete
Învăluie cercuri și-i fac subțirei.
133
Izvoarele tinere sunt gata să plângă Și-oi fremăta atâta cât se poate.
Dacă uiți să le mângâi, dacă le cerți,
Ascunse în feriga deasă de lângă, Doar om de-am fost, cu sufletul vuind,
Ori din prăpastii, cioplindu-și pereți. De altceva să fiu n-am fost în stare,
Voi scăpăra-n ecouri lungi oricând,
A fiert mămăliga, și-acum, aburindă, Când scriu poeme fulgerele-n zare.
S-a răsturnat din ceaunul de stânci:
Trezește-te-n mine, copilărie flămândă, Și ce rămâne
A fiert mămăliga, hai să mănânci!
Tot ce-am făcut se ține după mine,
Cum de-am crezut? Mă strigă-n taină tot ce n-am făcut,
Dar trebuia, așa ar fi fost bine,
Cum de-am crezut că sunt nemuritor Azi mă urăște timpul meu pierdut...
Când toate-n juru-mi tot mureau întruna,
Doar eu nebun și beat de viitor Veți spune mulți că timpul nu urăște,
Strângeam la piept seninul și furtuna. Că el cu toți e nepărtinitor;
În hăul mării, ori în vârf de creste
Eu îngropam urâtul în pământ De-aș fi trăit, tot trebuia să mor.
Și doar frumosul îl lăsam afară;
Vedeam că-s om, dar nu-mi păsa nicicât, Deci timpul mie mi-e dușman de moarte,
Ce-ar fi putut pe mine să mă doară? Deși, de-o viață, prieten mi-a rămas,
Vom merge împreună mai departe
Și cine-ar fi-ndrăznit să-mi ia din munți, Și-l voi iubi până la ultim ceas.
Cine să-mi bea fântânile solare?
Chiar dacă prieteni n-am avut prea mulți, El va învinge patimile mele
N-am străbătut nici singur vreo cărare. Și-atunci îl voi ierta, îl iert de-acum;
Am fost văpaia albă-a unei stele
Acum pe unde-s toate câte-au fost, Și ce rămâne-n urmă: praf și fum.
Femei, petreceri, zboruri necurmate;
De ce mi-s toate zilele de post, Doar un banchet
Iar nopțile cuminți și-acasă toate?
“Ca de la un banchet să pleci din viață”
De ce mi-aduc aminte c-o să mor, Zicea un Diogene, cinic rău:
Măcar spre seară, când lumina pleacă; Nici beat de lume și de oarba-i ceață,
De ce nu-s beat de nici un viitor, Nici nesătul de strâmt butoiul tău.
Dar și prezentul îmi lipsește parcă!?
Ca de la un banchet cu vinuri rare,
Turnate din ulcioare de-amăgiri,
Când scriu poeme fulgerele Din care tu, puțin, din fiecare,
Doar ai gustat, căci alții erau miri.
Tot ce-am trăit rămâne bun trăit,
Nu-mi pot schimba, de-acum, nimic în soartă, Căci alții aveau străchinile pline
De soare-am fost, mă duc spre asfințit, Cu bunătăți făcute pentru zei,
Apun și trec în partea cealaltă. Dar și ei vor pleca, la fel ca tine,
Banchetul s-o sfârși și pentru ei.
De lună-am fost, voi presăra argint,
În noaptea infinită și deplină, C-ai fost ținut cam pe la prag de scară,
Să dau îndrăgostiților alint Că ți s-au pus pelinuri în pahar;
Când se sărut-aprins ori când suspină. Nici cei ce-au stat la masa princiară
N-au fost mai oameni c-un suspin măcar.
De-am fost doar iarbă-n vesel răsărit
Pe câmpuri și pe dealuri de mătase Ca de la un banchet, bogat în toate
Voi înverzi sub pasu-ndrăgostit Să pleci, când se termină, surâzând;
Al unor fete zvelte și frumoase, Chiar Diogene, cel mai cinic, poate
Să fi plecat și beat, dar și flămând.
De-am fost pădure înfrunzind de dor
Când trilul cerne păsări înnoptate,
Știam că-i sunt pământului dator
134
De mi-ai fi dat, tu, aripi Să mă însor, o zi, cu fiecare.
În ziua-n care, mamă, m-ai născut Nici azi nu-s obosit de nici un drum,
De mi-a fi dat, tu, aripi nu palme truditoare, Nu-s gata de odihnă niciodată;
Să pot țâșni din blestematul lut Doar anii ăștia, mulții, nu știu cum
Spre orice-nalt, spre orice depărtare.. Să-i mint că-s toate cum au fost odată.
De nu mi-ai fi dat gândul călător, Și-apoi că-n munte voi găsi oricând
Nici inima cu doruri și păcate, Un pat întins sub iarba răcoroasă
Ci doar nebunul și albastrul zbor Și-o mamă-n pragul lumii lăcrimând
Mereu mai sus, departe, mai departe. De bucurie c-am sosit acasă.
Să nu-mi fi dat nici frica de căderi,
Înspăimântarea fulgerului rece,
Nici timpul, ce nu-i mâine, azi și ieri, (Din volumul : „ În munte, lângă Piatra Cântătoare”,
Ci disperarea mea că totul trece. în curs de apariție)
__________________________________
De nu mi-ai fi dat țară, limbă, neam, *Dumitru Mălin, scriitor. Născut la 22 martie 1950, în co-
Ci doar întinse necuprinsuri line; muna Baia de Arieș, judeţul Alba. Este absolvent al Univer-
Poate doar tril al cerului eram, sităţii Babeş-Boylai, din Cluj-Napoca, promoţia i977 şi doc-
tor în filologie din anul 2007. A fost. rând pe rând: profesor
Nu suflet greu și tulbure ca mine.
de limba franceză, director la Biblioteca Județeană Alba, di-
rector la Centrul de Îndrumare a Creației Populare și a Miș-
Un cântec de iubire cării Artistice de Masă, instructor la Comitetul Județean de
Cultură Alba, iar, după revoluție, din nou profesor, inspector
Te-aș duce și pe tine, iubirea mea-ntr-o vară, școlar, director la Direcția de Cultură a județului Alba, apoi
Într-un culcuș de dragoste din munți, și-a încheiat cariera profesională ca director al Palatului Co-
Să stăm acolo singuri și să se-audă-afară piilor din Alba Iulia. Este Membru al Uniunii Scriitorilor din
Cum scrie vresuri iarba sub pași de vânt desculți. România - Filiala Sibiu; Memru al Societăţii Poeţilor Fran-
cezi (SPF) – Paris, Franța.
Te-aș duce și pe tine, o lună, poate două, Volume publicate în ordine cronologică: Zodia mărturisirii,
versuri, Editura Facla, Timișoara, 1982; Ziua de trecere, ver-
Sub vulturii ce-și uită plutirile-n tării,
suri, Editura Facla, Timișoara, 1986; Scrisori de dragoste din
Să stăm acolo singuri și să se-audă-n rouă toamnã, Editura Altip, Alba Iulia, 1999; Ochii din copilărie,
Cum scrie versuri luna prin nopțile târzii. versuri, Editura Altip, Alba Iulia, 2001; Muntele dintre iubiri,
versuri, Editura Altip, Alba Iulia, 2002; Exilul în păianjen,
Te-aș duce, ca răsplată că mi-ar rămas pe rană versuri, Editura Altip, Alba Iulia, 2003; - O ipostază a expre-
Și n-ai plecat în țara de lux dintre-amăgiri, sionismului poetic transilvănean - V. Copilu Cheatră, istori-
Să stăm acolo singuri și să ne fie hrană ografie literară, teză de doctorat, Editura Risoprint, Cluj-Na-
Lungul poem al lumii, cântând despre iubiri. poca, 2007; Testamentele înserării, versuri, Editura Altip,
Alba Iulia, 2008; Amurgul pur și simplu versuri, Editura Al-
Apoi veni-va toamna, cu frunzele ei moarte, tip, Alba Iulia, 2009; Mânia amurgului, versuri, Editura Al-
tip, Alba Iulia, 2010; - Iubiri din ultima adolescență, Editura
Culcușul nostru dulce se va-ngropa-n pământ;
Emma Books, Sebeș, 2011; Inventar la viață, Editura Emma
Doar stelele, pe munte, vor tot cânta prin noapte Books, Sebeș, 2012;- Târziu la capătul speranţei, versuri,
Un cântec de iubire cum nu s-a scris nicicând. Editura Emma Books, Sebeș, 2013; Dincolo de râu era fagul
împăratului, proză scurtă, Editura Tipo Moldova, Iaşi, 2014;
Întoarcerea acasă Dragostea în raiul câinelui, proză scurtă, Editura Tipo Mol-
dova, Iaşi, 2016; Căderea din înger (incantații luciferice),
Poate curând mă voi întoarce-n munți, versuri, Editura Tipo Moldova, Iași, 2019.
Voi reveni în munții mei de-acasă Publicații de-a lungul anilor în revistele: Orizont, Flacăra,
Pe unde toarce mama nori cărunți Transilvania, Familia, Tribuna, Convorbiri literare, Luceafă-
Iar tata surpă stelele sub coasă? rul de dimineață, România literară, Tomis, Discobolul, Gând
românesc, Portal Măiastra, Reflex, Alba Iulia Cultural etc.
Atât de mult prin lume am umblat,
Am strâns atâtea frumuseți sub pleoape;
Am râs nebun și-am plâns nemăsurat,
Călcând pe zări, pe șesuri și pe ape.
Atât de fericit plecam în zori

Pe-aceeași, sau mereu pe altă cale,
Să caut vise și femei și flori,
135
Şi Bistriţa ne scoase tăbliţe doar din lut,

Ce luminează adânc acolo în trecut
Şi Iaşul la lumină scoase din adâncuri
Aceleaşi vechi relicve purtând rescrise tâlcuri.
Dar cum să uit acum de Boroneanţ, savant

Ce-a cercetat Clisura..., spre unii alarmant,
El spuse că Chitila are un scris străvechi
Dan FLORICĂ De care chiar hitiţii ne-arată spre urechi.
Şi date s-au tot strâns şi se mai strâng mereu

Înfrățiți cu timpul Dar oameni precum frigul nu mai răzbesc la greu,
Nimic nu e de-ajuns când mintea lor confuză,
Noi, înfrățiți cu timpul, venim de la-nceputuri, A devenit cu vremea aproape ca obtuză.
Cu săbii prea tăioase, ne-nduplecate scuturi;
Din lemnul de podoabă noi am născut istorii Acolo, pe Carpați
Și nu ne-au nimicit atât de mari imperii.
Acolo pe Carpați la mare înălțime,
În El noi am crezut de când îi spuneam Ra Și-au făurit strămoșii, un chip de om, un Sfinx,
Și până astăzi când venim a-L implora Pe vremea când din piatră cu mare istețime,
Să nu-și întoarcă fața, de am căzut în glod, Făceau, poate, orice, să zicem și un... linx.
Deși suntem în plasa numită și năvod.
Se vede de departe, acolo e și Omul
Când Timpul L-a pornit în vremuri ce-s uitate, La-ncrucișări de vânturi și care au puterea
Eram în Havila cu fapte avântate, Să scuture din roade, dar le lipsește pomul
Sclipeam în ochii lumii, cu noi atunci născute Și peste tot pătrunde, de sus, întinderea.
Și o chemam spre noi în clipe cunoscute.
Și Babele le afli, acolo pe aproape,
Ne-am înfrățit cu timpul pe tot parcursul vieții Nu babe sunt de fel, susținători de pod,
Și i-am ținut stindardul cu forța dimineții! Ceresc, din întâmplare, atât cât poate-ncape,
Tot ce mărinimia ne-a și lăsat ca rod.
Sumerul, Tărtăria
Trecutul care-l vrei acolo să te urce,
Sumerul, Tărtăria l-a surclasat de mult, E clară calea ta, nu poate să te-ncurce!
Şi nu a fost nicicum un subiect ocult,
S-a întâmplat atunci un veac pe jumătate, Sunt mii de ani de-atunci
Când Vlasa din... neant, dădu cele-ntâmplate,
A existat Sionul, opus cu Ilionul,
Se-adăugă Merilini cu-a sale descifrări Sunt mii de ani de-atunci în care și credința,
Ce descâlci povestea , şi-a sale mii cărări. În Dumnezeul unic mereu și-a dat silința,
Dar oasele-s de vină că s-a datat complet, Dar exista și-atunci pe lume ghinionul...
Ce pure sacrificii, au strâns în creuzet!
S-a și numit Baal, un fioros de zeu,
Pe-atunci nu se ştia , tăbliţele de aur, Ce supunea ființa de-a valma și pe viață,
Aveau prin daci, etern , puţin ştiutul faur. Se opunea pe față la Bunul Dumnezeu,
Zăceau într-un subsol acele artefacte, Avea și adevărul pătruns de deasă ceață.
Lipsite de un nume, lipsite şi de acte.
Știa și-atunci de Viață, de Adevăr, de Cale,
Spre neştiinţa lor asemenea tăbliţe Care urma să vină în lume peste tot,
Au răsărit din nou şi-n alte folosințe. Nu impunea la robi doar simple osanale,
De Turdaş şi de Vincea s-a tot ştiut din vreme, Era și crud și lacom, cu mintea de un zlot.
Dar reaprinsa ştire nu încăpea în scheme.
Au existat contrarii și multe astăzi sunt,
Aflăm simboluri multe, se spune şapte sute, Atunci însă pământul tot aștepta Cuvânt!
Ce-nfruntă hieroglife pe alte stinse rute,
Fenicienii scrisul l-au luat de la pelasgi
Ce-au fost strămoşi vestiţi prea bunilor de daci.
136
Am redus din anii Romei Să stăm în rugăciune spre noi sau spre ceilalți,
Să fim cu pacea lumii, să nu pornim război,
I-am numit pe goții noștri întru neamuri migratoare; Să n-așteptăm nimicul spre-a face tărăboi,
Împărțiți în două grupuri, în armuri strălucitoare, Să ascultăm de Tatăl, să ne sporim talanți.
S-au dus fermi să rupă Roma ce le-a atacat confrații,
Într-o vreme-n care lumea se ținea de... contestații. Să și sporim iubirea care ne este lege...
A-ndepărta ce este, de fapt, frădelege!
Ei juraseră de mult că de va veni și timpul,
Vor reduce trupul Romei și-i va transforma și chipul, La Hamangia gândul...
Că va ști ce-i decăderea, cum pe alții i-a forțat
Și apoi, sute de zile în bani mulți s-a și scăldat! Civilizații multe s-au succedat la noi
Și de doream mult pace și de era...război;
Împlinit-au jurământul, cel prin vremuri săgetat, La Hamangia gândul mă duce deocamdată,
Tulburând puterea lumii ce de mult s-a întronat, La Gânditorul care ducea mâna lui lată
Au schimbat-a Europa cu războaie ce s-au dus
Dinspre estul răzvrătit, până-n cel mai vechi apus. La tâmpla care-mi spune că greutăți erau
Pe vremea aceea multe, de asta și gândeau...
Unii-au zis că am pierit, noi însă mai numeroși, Soția, zeitate, afla în soțul zeu,
Am redus din anii Romei cu putere de coloși! O liniște profundă și sigur, nu mereu.
Este vremea afirmării În sudul țării dragi, era strânsura lor,

Acolo creșteau case cu gânduri ce dau spor,
Sus în blânda Bucovină case din strămoși lăsate, Nivele două-n ele își ridicau și-atunci,
Vin cu un mesaj solar din vremuri îndepărtate, În preajma Dunării, pe dealuri, nu pe stânci.
Chiar pe față e inscris, e văzut de toți întruna,
De se miră soarele, de se bucură și luna... Civilizații multe, în lemnul dur croite,
Se tot ivesc la noi din vremuri insolite!
Noi însă abia acum slobozim ce este scris...
Ne suim dintr-o tăcere, ce părea a fi abis, Când săgetam văzduhul
Și spunem că ne-ntrerupt pe aici am viețuit,
Și nu alții, trecătorii, pentru noi au locuit. Zamolxe, da, Zamolxe, ne-ai fost divinitate,
O vreme lungă-n care în tine noi credeam,
Este vremea afirmării, este vremea, adevărul, Când săgetam văzduhul și falnici ne-ntrebam,
Să mai iasă la lumină, de se înfioară părul, Cum potolim dureri ce-aduc eternitate.
Să zdrobim din nou minciuna vânturată îndelung,
De atâtea guri hulpave, care dor, care împung... Recent mi te-au aflat în Dobrogea, la mare,
În nord sau sud, prieteni, aceasta nu contează,
Voi ziceți că duși de-aici, tot venit-au alții-n loc, Acolo țărmu-i sfânt și nimeni nu bravează,
Au dat foc la prăvălie și-au făcut cu lumea poc! Lumina-ți aurie, vrea gând de îndurare.
Pe timpul tău, imens, al celor ce-au urmat,

Încă de mult Am așteptat Lumina care urmă să strângă,
În juru-i ferm urmare, tot reușind să frângă,
Încă de mult trăirea cerut-a nevoințe Tot răul în răscoală, supusul Său treptat.
Și le făceam din suflet, pe-atunci erau voințe,
Spre pacea tuturora ne ignoram dreptatea Din vremuri precreștine și tu neașteptat,
Și nu ne perturba decât prea rar etatea. Ai năzuit Lumina, cea care ne-a-ndreptat!
De mult eram heviți cu unic Dumnezeu,

Noi trimiteam la El, din când în când, la greu, (Din volumul de poezii istorice
Pe cel mai virtuos și fără de crâcnire „Sumerul, Tărtăria...” , în curs de apariție)
Noi ne puneam în suliți și viața-n strălucire.
Și astăzi nevoință se cere în biserici:

Să nu primești ispita, să nu vorbești aiurea,
Să stai pe verticală, să nu ridici securea;
S-aprofundăm ce spun ai noștri vajnici clerici.
137
la chemarea pe care azi o alungi.

Te negi pe tine,
ne negi pe noi,
Rămâne doar atunci.
Aşteptându-te
Cu o luciditate severă,
îţi permit,
dincolo de îndurerare,
să întârzii luarea deciziei.
Eliberează-mă...
de încolţirea gândirii.
Daniela GÎFU*
Magia clipei
Primăvara În verdele clipei,

dansul trăirilor adună anotimpurile
În cămaşă de in ca într-un mănunchi de lăcrămioare.
În magia tonurilor de alb
Din ziua aceea mă scufund, refrenul zoreşte logodna.
tot mai adânc, Tinereţea mea
în mlaştina ierboasă se îndepărtează de răsăritul
a soartei ce parcă voit se ascunde.
ce-mi oferă braţul împovărat. Te fereşti să închizi acordurile.
Într-o cămaşă de in, Rămâne un vers
îngălbenită de ani, scris cu o nuanţă străvezie
brodată în vers de lume, în pagina destinului
te apropii. peste care coboară aducerile aminte.
În cele din urmă,
Cântecul rouăi consimt eliberarea neliniștii.
Respirarea dorinţei prudente, Rămăşiţe ultime

o lăcrămioară însingurată,
martoră a puhoiului de vorbe goale. Cuprinsă-n destinul tău,
Eu, partitura timpului primăvaratec
o şoaptă, anunţă un solfegiu fără şoapte.
într-un cuprins cu enigme călătoare. Îmi îngădui să fredonez un refren
Cântecul de dimineaţă al rouăi al serilor în care magia notelor
aminteşte rescria la nesfârşit metafora iubirii.
de viaţa mea împrimăvărată Libertatea îmbrăţişării,
în nesfârşirea graţiei divine. indecenţa curiozităţii gândurilor,
Mă las purtată de norii gândurilor, rămăşiţe ultime ale visului deşirat.
veghetori Ieri, atât de înamorat.
la pânda unui nou început. Azi, atât de întristat.
Bună seara, metaforă a iubirii! Mâine, atât de îndepărtat.
Îţi aduc un elogiu-n anotimpul Luminii,
în timp ce cad în braţele verbului din vise. Reapari
Dilemă În cotlonul uitat al timpului

cu chemări stinse de vânturător
Cad aluneci spre un repetabil final.
rând pe rând Dar de la Ceruri,
jurămintele de ieri. şoaptele dragostei risipită în natură
Pe chipul meu într-o cuprindere enigmatică.
se citesc dorurile stinse, Devenisem refugiul odihnei tale,
care te alintă încă, proiecţia unei rugi fugare,
îmbrăţişate de plantele urcătoare. reapari printre lacrimi uscate.
Revino, Slobozi împătimit
138
aceleaşi vorbe.
Le cunosc şi totuşi cedez.
În verdele vremii,
aleg să rămân victimă,
oglindită
într-un vitraliu în culori sure.
__________________________
*Daniela Gifu (în acte Gîfu, născută la Bârlad, în 10 ianuarie
1973) – poetă, jurnalistă, cadru universitar. Este doctor în in-
formatică (2016) şi doctor în filozofie (2010). Din 2002 co-
laborează la diverse publicaţii literare şi reviste online din
România şi străinătate (Germania, Franţa, SUA, Canada,
Australia), având o bogată activitate publicistică. Înfiinţează
şi prezidează Asociaţia culturală ArtVerba, Târgu-Mureş
(2008). Numele ei apare în mai multe dicţionare şi enciclo-
Daniela TOMA*
pedii, colegii de redacţie din ţară şi străinătate (redactor şef
al Revistei Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, re-
dactor la Certitudinea, Bucureşti, Annals of Journalism and
Mass Communication & ***
International Journal of Journalism and Communication, în aşteptarea fierberii de vremuri, m-am trezit o sin-
USA ş.a.m.d.) şi alte asociaţii culturale (Uniunea Scriitorilor gură dată
Europeni din Republica Moldova; Vatra Românească; Aso- umbra mi se rotea torenţial în locul expresiei lipsă
ciaţia Canadiană a Scriitorilor Români ş.a.m.d.). în care îşi usca formele şi le împacheta să nu se vadă
Debut editorial: 33. Jurnal de iniţiere spirituală, Ed. LIMES,
Cluj-Napoca, 2008.
cum dorm
Debut colectiv: Mărturisire de credinţă literară, vol. II, Ed.
Carpathia Press, Bucureşti, 2008. acum, adună suprafaţa lucrurilor ce nu pot fi uitate
Alte cărţi publicate sau apariţii în volume colective (selectiv): şi o ia cu sine
Spovedania unei pantere, Ed. Vatra veche, 2017; Zeno Fodor
- 80, Ed. Nico, Târgu-Mureş, 2014; A nyugtalanság bűne, Ed. rochia neagră se umflă până la genunchi
Mentor, Târgu-Mureş, 2014; Păcatul neliniştii, Ed. Eikon,
Cluj-Napoca, 2012; Temeliile Turnului Babel. O perspectivă ***
integratoare asupra discursului politic, Ed. Academiei Ro- ultima oară am avut destulă răbdare cu amiaza lui joi
mâne, 2012; Violenţa simbolică în discursul electoral, Casa sosită pe neaşteptate dintr-o complicaţie şi adormită
Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2011; Dezvoltare comunitară
şi incluziune socială în perspectivă socioeconomică, Mihai
imediat
Dinu Gheorghiu şi Daniela Gîfu (ed.), Ed. Universităţii „Ale- în picioare, în dreptul uşii
xandru Ioan Cuza”, Iaşi, 2011; eu, tu şi El (Oglindiri spiritu- am pus-o repede şi destul de neglijent pe seama unui
ale), Ed. Limes, Cluj-Napoca, 2009. În 2010 obţine o bursă trebuia să se îmtâmple,
postdoctorală la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din am ridicat din umeri şi am uitat de ea un timp
Iași , în cadrul Departamentului de cercetare al Facultăţii de însă, între aerul meu şi aerul ei se încovoia spatele
Informatică, devenind un an mai târziu şi cadru didactic aso- unei mici distanţe,
ciat. Din 2013 este cercetător ştiinţific la UAIC şi cercetător de la stânga şi până la foarte aproapele şi foarte mult
asociat la alte universităţi de prestigiu. Din 2017 o întâlnim doritul alb,
şi în colectivul Academiei Române – Filiala Iaşi. apretat şi călcat în picioarele mele frumoase
Contact: e-mail: daniela.gifu33@gmail.com după ce le balansasem îndelung, ştiţi voi deja, peste
Crimeea
aşa că, i-am întrerupt brusc seara din cuprinsul sminte-
lii,
n-am mai ţinut-o niciun minut de vorbă,
am obligat-o să-şi coasă singură de mână gusturile,
scrisul înclinat şi dimineaţa mersului
şi i-am arătat cu degetul locul de la parterul umblându-
lui
cum altfel aş mai fi putut semăna cu o bicicletă de infi-
nit intens
parcată fix în mijlocul cerului?
Invitație de Primăvară, în Parcul „Rotonda valahă”. ***
Lectură plăcută! trupul acesta se mişcă tot mai încet
în încercarea de a-şi ascunde portretul urâtului
139
în alt loc cu semnul uşii închise, odată am păcătuit cu o idee de alb şi acum iar o strig
exact lângă două neoane din care se scurgeau, (în rest sunt bine, citez dintr-o limbă moartă, nu am
desigur, tot două ipoteze fără zâmbet parfum nou)
şi dacă ele erau rude prin alianţă, ______________________________

înseamnă că motivul de trecere a barierei *Daniela Toma – Profesoară de limba şi literatura română,
nu putea fi imediat plauzibil decât dacă traducătoare, directoarea Editurii Art Creativ, din Bucureşti,
l-ar fi ghicit o femeie în cuprinsul mânecii ei absolventă a Universităţii Lucian Blaga, Sibiu, Facultatea de
Litere şi Arte.
„Doresc ca ele, cărţile mele să vorbească despre mine într-
şi apoi, îndemnul nici nu avea probleme cu vederea, o continuă tentativă de sinceritate; ele completează viaţa
prin urmare, puteai să te aşezi confortabil pe locul din mea literară care e exact aşa cum mi-o doresc, un demers
faţă creator modern declanşator de stări de spirit proaspete; cred
şi de acolo să numeri cu voce tare inscripţiile din fier că, într-o lume în care se vorbeşte atât de mult şi fără rost,
satisfăcut rolul scriitorului este acela de a restabili tăcerea”
ale tramvaiului, Debut literar: 1978, în revista ASTRA, Braşov; urmează apoi
volumele: Lumina din suflet, 2004, (poeme); Plânge timpul
brusc, să cobori din mers în palme, Editura Inspirescu, Satu Mare, 2013; Mă numesc
şi nici măcar să nu bănuieşti Doi, Editura Rovimed Publichers, Bacău, 2013; Forma
paşilor pierduţi, Editura Transilvania Publichers, 2013;
că îţi laşi viaţa singură şi îmbibată în negru
Evanghelia după mine însămi, Editura Rovimed Publichers,
să se hrănească Bacău, 2014; Ziua când am semănat cu tine – declaraţii lirice
din tine explicate de Ionuţ Calotă, Editura Art Creativ, Bucureşti,
2014, volum care obţine locul III în topul celor mai frumoase
*** cărţi ale anului 2015; Când vorbesc în numele meu, Editura
umbra cu rochie neagră îşi lipeşte dragostea de un cerc Art Creativ, Bucureşti, 2016; fragile, Editura Art Creativ,
pe care-l învârteşte continuu, 2017, poeme în proză; O altă Ană/ Una altra Anna, poemes
umflă cerul în pielea lui de bătrân traduïts en català per Pere Bessó, Editura Art Creativ, 2018,
şi-i atârnă braţele de întuneric Nunta nălucilor de hârtie, Editura Art Creativ, 2019. Poe-
mele sale au fost traduse în limbile: catalană, engleză, fran-
ceză, bulgară, ucraineană, italiană, spaniolă
dacă i-ar sfărâma linia albastră din interior,
Daniela Toma a tradus: în limba latină, volumul SAECU-
ar face alte firimituri peste mâna întinsă a rudelor ei LUM – Cultură şi civilizaţie latină, 2002; poezii în limba
şi atunci ar putea să-şi ridice încet sensul viu pe umeri, franceză din volumul Manifest pentru globalizarea poeziei,
peste aerul cald autor, Ionuţ Calotă; poezii din limba engleză ale poetei Ma-
riela Cordero (Venezuela) şi ale poetului Debasish Parashar
dar ea nu organizează un flagrant al dialogurilor cu (New Delhi, India); poezii din limba catalană ale poetului şi
coc, traducătorului, Pere Besso (Valencia); poezii din limba spa-
nici al celor cu ochelari de soare, niolă ale poetului André Cruchaga (El Salvador, América
rămâne o piruetă în toată carnea lui negru, Central); poezii din limba italiană şi engleză ale poetei Anna
puţin în cea a lui alb Ferriero (Torre del Greco, Italia)
şi destul de înalt în întunericul început
umbra cu rochie neagră soarbe somnul ales

dintr-un pahar de cristal
din spatele minutelor, un număr de ochi şi o încercare
***
o parte din mine înghite o gură uriaşă de indiferenţă
în momentul impactului,
pe cântar, frigul bate cuie braţelor de stea,
se pierde ca şi când n-ar fi fost niciodată prescurtat
la televizor
mă cert cu cronometrul de la lift să-mi lase pantofii

contrariaţi,
el nu şi nu, îmi mută mai încolo maşina
şi-mi muşcă mâna de mărăcine,
dar abia atunci turlele bisericii de râu se tămăduiesc
în studio
140
culori neînfricate,
Înspăimântând ochii gerului,
Ucis până la urmă
de focul neîmblânzit al sufletului.
Primăvara aleargă desculţă pe potecile norilor...

Înflorată cu zâmbet de zi
sau surâsuri de noapte,
Mai face popas doar în picătura de rouă
adormită pe buzele secundei
ce lacrimă vis de iubire.
Ştefan Timpul din noi
DOROFTEI-DOIMĂNEANU*
Pete de lumină
Pătrunse în ţesuturile gândurilor cenuşii,
Nocturnă Pictează pe simţurile negre
Albul dimineţilor însângerate,
A-ngheţat sunetu-n flaut Pătând catifeaua zorilor,
Şi-n povestea-i fermecată... Îngemănând tristeţea în bucuria durerii
N-o mai văd, dar totuşi caut Scăpătată în liniştea imaculată.
Umbra ei, prin nori plecată.
Recursul nopţilor din noi,
Nici vioara nu mai ştie Se aude în tribunalele sufletului,
Să-mi şoptească o baladă, Aşteptând ultima condamnare la viaţă,
Cu arcuşu-n agonie În închisoarea propriului nostru răsărit.
Stă-ngropată în zăpadă.
Cum zorilor, de noapte nu îi pasă,
Crâng pustiu prin note rupte Nici apusului din noi nu îi este frică
Privesc harpa fără viaţă, De întunericul sclipirilor nocturne
Lacrimi reci cu aripi frânte Prins în petalele adormirii,
Mi se scurg uşor pe faţă. Fiind cununat cu lumina unui nou început,
În care suntem legănaţi de truda
Un pian abia respiră Universului,
Strâns în ghearele durerii Veşnic cioplitor de vieţi,
Vocea lui, buclă de spiră De a remodela în lutul timpului
A murit în umbra serii. Trupuri de lumină cu suflete finite,
Nicicând de ajuns
Am pierdut prin cer inelul Pentru foamea de absolut a infinitului.
Furat de neagra vecie,
Iar acum violoncelul Vântul simfonic
Nu mai poartă-n corzi magie.
Porneşte dorul iar să sufle
Dezgheţând tristeţi cernite În do minor, în do major,
Vântul mi-a adus furtună Încet începe să se umfle
Şi prin nopţi de plâns strivite În mi de sus mai repejor,
În genunchi cobor pe lună. Pufneşte-n sol în două note
Se răsuceşte iar în mi,
Vis de iubire Îşi pune-n brâu o dalbă fotă
Şi nu-ncetează a glumi.
Primăvara îşi caută ghioceii prin zăpadă...
Îi caută zi de zi, Do do, mi mi, sol sol, mi...
topind timpul ce curge în razele dorului,
Împletind în speranţe Dorinţa lui este să strângă
fiorul aşteptării. Dogoarea vorbelor de foc,
Minciuna ploilor s-o stingă
Primăvara a început să-şi picteze iarbă pe frunte... Mizând pe tristu-i nenoroc,
Acum suflă în palmele florilor Solicitând ca echinocţiul
141
Solstiţiului să-i ia trufia, Ia-mi, sau dă-mi din vise vrere

Migrând, să poarte în silenţium Prin nopţi prinse pe revere
Cu multă grijă-n grai tăria. Sau în picuri de lumină
Adormiţi pe o stamină.
Fa fa, re re, si si, sol...
Dă-mi, sau ia-mi suflet de taină
Farsor cam aprig la mânie Prin cuvinte fără faimă,
Fantomă bântuind prin ler, Doar prin şoapte sau tăcere
Revarsă brize-n cununie Du-mă-n trupu-ţi cu mistere.
Regrete mari suflând din cer,
Silabe de nemărginire Ia-mi, sau dă-mi noi nopţi flămânde
Sintagme blânde prefaţând, Unde doru-n ochi pătrunde,
Solfegii pline de mâhnire Şi pictează-n crez iubirea...
Din lira timpului schiţând. Ia-mi sau dă-mi nemărginirea.
Do do, mi mi, sol so, mi, ____________________________

Fa fa, re re. si si, sol, *Ștefan Doroftei - pseudonim literar: Doimăneanu. Născut în
Do do, mi mi, sol sol, re... orașul Mangalia, județul Constanța, la 2 mai 20 august 1955.
Fa fa, do re mi fa sol si sol... Volume publicate: ,,Jurnal de front”, 1990, (reeditat în 2015),
* ,,Ultimul romantic din 2 Mai” (2016), ,,Verbe” (2016),
,,Freamătul anotimpurilor” (2017), ,,Balada colțului de rai –
În re l-ascult cum cântă lunii
Jurnalul unui pierde vară” (2018), ,,Simfonia iubirii” (2018),
Mă prind de el în si bemol, ,,Fructele iubirii” (2018), ,,Simfonia tristeţii”, (2019)
Încep să cânt pe vocea strunii Publicat în 10 antologii de poezie și proză, și în revistele li-
Privindu-te în cheia sol terare ,,Eminesciana”, ,,Revista Română de Versuri și
Şi iar în vânt, de fa mă strig Proză”, ,,Bogdania”, ,,Poezii pentru sufletul meu” (Montreal-
În stropi de mi mă prind în zbor... Canada), Logos și Agape.
Îmi e şi cald, îmi e şi frig, Domiciliul: Bucureşti, str. Sibiu nr.2, bl.OD1, ap.63, sector 6
De briza ta mi-atât de dor... Telefon – 0722-345778
E-mail – stefandoroftei@yahoo.com
Clepsidra
Privirea-mi obosită de zbuciumul secundei

Se zbate între viaţă şi viaţa de apoi,
Se scutură de vreme pe marginea osândei
Tot aşteptând nisipul să vină înapoi.
Particule de teamă prin irişi se strecoară

În gropile din suflet săpate de declin,
Acolo unde plânsul mai lacrimă pe seară
Printre iubiri apuse la care mă închin.
Se-aude clopot sumbru cum dăngăne lugubru Răzvan IONIȚESCU-GORJ*

În inima-mi ce moare prin gerul asmuţit,
Ninsoarea cravaşează în marşul cel funebru *Născut în orașul Târgu Cărbunești, județul Gorj, la 22 au-
Şi nu mai văd lumină în crudul răsărit. gust 1976.
Gimnaziul și liceul „Vasile Roaită” din Râmnicu
Clepsidra-aproape goală, pe cale să adoarmă Vâlcea. Facultatea de Medicină, la Craiova. Rezidențiatul
Sărută prin ochi cerul, ce-aşteaptă un salut, „Medicină internă” la București, 5 ani, apoi un nou reziden-
Prin nori târzii de toamnă, stafiile-n alarmă țiat „Reumatologie” tot la București, urmând o serie de com-
Îmi luminează calea prin ternul absolut. petențe, un stagiu în „Sexologie”, iar din 2008 - medic la
Râmnicu Vâlcea până azi, trecând prin clinicile: „Incarmed”
Dă-mi...sau ia-mi... Călimănești, „Rapitest” Râmnicu Vâlcea și, actual, Spitalul
Județean de Urgență Vâlcea, secția Reumatologie.
În 2008, am publicat trei volume de poezii: „Prima
Dă-mi, sau ia-mi tot ce e sfânt Toamnă”, „Decepția Curiozității” și „Drum în cer” sub o
Din privire, din cuvânt, singură denumire: „Tratat de psihostomie sau disecții cu un
Din pori respirând iubire, bisturiu aprins”. Cele trei volume au fost editate la ARVIN
Din surâsuri, din privire... PRESS, București, și au fost lansate la Casa (Uniunea) Scri-
itorilor, București.
142
Hiatusul unei dorinţe vechi Camera mea…Pereţii nu au ochi,

Dar nici vreo speranţă rectilinie
Aş vrea să cred că stau In adâncurile scorburilor plutitoare.
Pe o stâncă de fildeş alb… Se aşează Demenţa
Aş vrea să cred…Valurile! Pare-se lustruindu-mi Sufletul de mizerii.
Marea care există, cerul inegal, Oh, Sufletul, pe care-n Lipsă-l făcusem prezent…
Curcubeul adus de lacrimi Aici, pot sa-mi privesc dinuntru-mi Privirea,
Pe aripi de pescăruş… Să şed pe ea părăsind Omenescul,
Gesturile-mi şed incompetente Aici, pot să nu-mi mai închipui Sufletul,
Pe necuvintele mâinilor, De-abia aici, mamă, sunt eu,
Mersului boreal… Cel dezlegat de lumina libertăţilor simple,
Un logoped mi-ar verticaliza sentimentele Mareea ce a început să regrete din valuri Prezenţa,
Pe ocean, Pâinea, în sfârşit, şi indolor Reveria, Lumea…Da!
Moarte acum, aici, din neglijenţa inodoră Până şi Lumea văzându-se-nţepenită Aici,
A bunului simţ medical… Asumându-şi păianjenii lui Christ
Fatalmente, logopedul meu În camera mea,
Şi-a imobilizat cunoştinţele Strănută epuizată şi Ea răstignită de mine,
In Neputinţă, De gândul meu la tine, oh, mamă,
A zvârlit marea şi fildeşul cât-colo, Minune iubită şi veche a Pământului meu…
In abisul scuamos al Eului, Aici, cuvintele se smulg din furtuni,
Scufundându-mi nevrozele, Răbdătoare primejdia tace,
Temniţa şi Adevărul, Un ins pătrunde in camera mea
Născându-mi pe ascuns un înger Şi-un altul dă morţilor pace!
Din alge verzi, de o puritate albastră... Mamă, Dumnezeul meu prim,
Târziu, marea a trecut prin mine însumi, Minune născătoare a ceea ce vezi,
Senină ca Veşnicia Clipei… Primeşte-mă-n suflet, du-mă-napoi
Într-o zi am să-l fac fericit pe Dumnezeu… Dincolo de-a doua cezariană,
Într-o zi. De bucuriile vieţii şi de nevoi.
Netot mi-am regasit liniştea
Artroza sentimentală Strivită de creştetul lăsat pe Pământ,
Netot am uitat de Noi,
Sufletul mi-a anchilozat Sentimentele. Iartă-mă, Mamă,
Sunt mute de El. Privesc năuc; Te vreau înapoi…
Nu-nţeleg cum de aripile nu au oameni,
Iubitele-iubiţi, ori culorile-proprietari! Odă
Dar pricep -ce şi ce- cine e vinovat de Noi, (În orice metru)
De palmele goale aşezate pe faţă,
De orhideele ce-şi pleacă bizantinul farmec Lumină, Tu ce-ai aprins Întunericu-n Haos,
Pe-o floare de colţ, Jertfind Patimi alese in palma Iubirii
De mine, de urechile mele, ori de Infinit. Creştinizînd respiraţii bolnave
Şi-atunci, iată, baracat pe bunul simţ al Moralei Ce locuiesc in ologi neinfirmi,
Supus Judecăţilor şi Prejudecăţilor Lumină, TU, coborâtă anume
Celui mai ambiguu Tribunal- cel al Nevrozei, Pe geana murită în creştet lumesc
Mă văd nevoit să mă plimb printre stele, Prin Simţul scump al Fericirii-n Nevoi,
Holbându-mă isteric la ţeseala Curcubeului Lumină, TU, cea mai aleasă dintre Nemuritoare
Sprijonit pe instinctele mele, Şi singura cale din El către noi,
Acolo zărindu-ţi Chipul, mama, Lumină, TU, care eşti simplă şi moale,
Necunoscându-te, nebănuindu-te, Prin sângele alb scurge-ne
Ca un iceberg bătrân Pământul şi Spiritul
Sărutând buzele Mării reci! Să putem să-L trezim, fericindu-L,
Oh! Sălbateca Nerozie, mama, Pe Dumnezeul Prim al Iubirii,
Dorul ce-şi împlîntă cuţitele reci Plămădirii şi Foamei,
In carnea juruinţelor noastre Pe Cel Viu şi Curat,
Ce scump doare azi cât ne-am iubit… Pe Cel Rănit şi Nevinovat,
Mirosul Iubirii nu mai aude in Noi Pe Singurul Creştin ce nu poate
Necuprinsul dintre mamă şi fiu ; Şi n-a putut vreodat’ muri cu-adevarat…
Cetina-i albastră a născut din zeu o criptă Lumină, Tu,
Botezând Cerul! Celui sădit din Nepământesc
143
Şi născut Pământ Întru Fiinţă, Roiesc doine-amăgitoare

Celui Viu şi Drept Peste-al vieții vultur tainic,
Creştinându-ne Lacrima Năpădesc mândrii deșarte
Din pustiul obrazului, Peste umbre, peste halte.
Celui săvârşitor de piepţi Chipul Ei curat se-arată
Dumnezeieşti în oameni, Din exarhul de ființă
Celui ce-a fost şi va să fie, Pomenit în lumea toată.
Iubirii veşnice şi Veşniciei Iubirii, Mi-e lehamite de soartă!
Lui, Sfântului celui mai sfânt, Voi Nirvana să oprească
Dă-ne pe noi nouă, Lupta aceasta, această farsă,
Dăruie-ne prin Tine pe noi Lui, Căci nimic din toate nu-s
Lumină, TU azi, trezeşte-ne Prinţul Decât umbre ale călăului răpus!
Să putem asculta jucându-se
Sufletele-n tâmpla Eternităţii…
Icoană
N-am putere să adulmec

Tropotul de suflet, Tată,
Urletele cele sumbre
Din fecioara încarnată
Unde-s, Tată? Unde?
Nu pot gândul să mi-l spulber

Al făpturii celei mici... Evelyne Maria CROITORU*
Unghia ce mi-a strivit
Umbra nopților o bate!
Bogăţie
Ce-mi ești, Tată: zbor sau spadă?
Spune-mi, Tată,
Noapte de noapte silabele mele
Patima ce m-a străpuns,
galopează cu stelele, pasc fulgere,
Pumnalul ce mi-a răpus
extazul lor topeşte abisul.
Ochiul vechi, copilul dus...
Apoi mi se întorc sub piele şi ard
Unde-s, Tată?
până-n zori. Mă dor.
N-am putere să mă umplu
Totuşi, dacă-ntr-o zi s-ar rătăci
De atâta întristare!
ce sărac aş deveni.
N-am nimic din ce fac parte:
N-am nici aer, n-am nici carte!
Disonanţe
Doar cerul întins de ape
Mostră firii mele șade!
Toamna, cu degetele ei ude
trecute peste arbori
Magma vieții îmi irumpe
te ţintuieşte în colţul ferestrei
Colburile toate, toate...
prea puţin transparente,
Doamne, minunată-această fată
îţi diluează imaginea…
Gândurile mi le pradă,
Mi le gâtuie, le-nnoadă;
E asemenea visului,
Mii catarge suferinde
te arunci, cazi, tremuri,
Se îneacă în răzmelul de cuvinte;
speri. Sau chiar ştii că e vis,
Trec cocorii pustiiți
atunci se face ziuă şi noapte,
De a mărilor furtună,
colţul ferestrei e cald,
Trâmbițe, maree, stoluri,
tot mai cald,
De-mi îmbracă malu-n doliuri!
colţul de fapt eşti tu …
Neliniştea năpădeşte
Cătrănit de ani, vaporul
colţul de foc, palmele tale
Spumegă pe-al mării val.
disonează cu toamna.
Imn duios îmbracă zarea...
În zadar!
144
Nesomn Anotimp
Înserarea înghiţise lumina. La tâmpla ce strigă a toamnă,
Ploaia, nepăsătoare, nepăsător, fără cuvinte,
ştergea paşii, mă răspândesc în miresme de vară,
în jur, frunzele toamnei când mâinile tale-mi sculptează
se aşterneau istovite trupul şi sufletul în rostogoliri
de stropi, strivite de paşi. incandescente de primăvară.
Poate una, lipită-n talpa ta,
s-o pierde mistuită Precum şoimii
pe alte noi poteci.
Poeţii sunt pleoapele focului
Va bănui nesomnul
atinse de căderea serii
ce-l laşi pe unde treci?
în lumea cotropită de umbre,
Zăpezi arzând din lampa ce arde hotarul amurgului.
Adesea ziua visarea Poeţii cresc precum şoimii.

mi-e strânsă-n cătuşă de trup În cuiburi înalte îşi află adăpost.
trosnind mânioasă Plutesc pe aripa lumii,
crengi moarte, umbre violacee. săgetând din înălţimi
iadul de vrăbii.
Amurgul îl pipăie.
Asemenea unor vulturi în zbor, Amintirea libertăţii
îmi cresc câmpuri argintii de cuvinte.
Se pare că unii copaci păstrează
Rodesc clipele între
şi noaptea în ramuri lumina vie a zilei
o suflare şi cealaltă.
sperând ca odată să-şi revadă rădăcinile
Când noaptea presară-ntuneric, crescute odinioară libere în aer.
atunci visele-mi ţâşnesc flacără,
Cu îndârjire aşteaptă clipa în care vor sări
cerc înflorind lumina stelelor,
cumva, în altceva, de unde
arzând zăpezile gândului.
să-şi tragă puterea. În tăcere,
Nelinişti amintirea libertăţii ameninţă noaptea.
Ştiu. Sunt întuneric uneori. Chipul dantelat al surâsului

Forme vagi, cenuşii, mă-mpresoară
Depănându-se în strălucirea unui tăiş de sabie,
depănându-se-n umbre-amintiri
câmpurile noastre de argint s-au destrămat.
ce mă prind în pânza trecutului.
Poate că dacă am fi privit clipa de ieri,
Apoi eşti aici, lumină înflorită,
dinainte de spargerea valului,
dispare golul, destrămându-se în fum
de biciuirea vântului,
mai repede decât amintirea,
poate că ziua ne-ar fi fost încă vie
decât umbrele viselor
în chipul dantelat al surâsului….
alunecând prin întunericul ce-am fost.
Poate.
Conturul tău
Încoronarea
Furtună în noaptea noastră.
Ciocârlii, păsări ale dimineţii, Ai auzit vreodată de zilele primejdioase
mă învaţă respiraţia soarelui, în care deltele sângelui răzuiesc cerul?
focul fără cenuşa uitării. Atunci, vântul poartă soarele în lumina
devoratoare, ochiul de abur al norului
În spumoase foşniri se-nchide iar timpul se opreşte în sângele
se sparge tăcerea. care pulsează-n tâmplă.
Strop de apă în pumnul tău,
sete - cercetaş în lutul iertării. Atunci încoronarea e-aproape.
__________________________________
Apoi, făgăduinţa privirilor *Evelyne Maria Croitoru, poetă, eseistă, membră a Uniunii
întoarce floarea-soarelui Scriitorilor din România – Filiala Bucureşti-Poezie. Născută
şi eu prind contur, precum în basme. în oraşul Braşov. Manifestări literare apar în perioada liceului
Conturul tău. când, sub îndrumarea scriitorului George Bălăiţă, are primele
145
succese literare la nivel naţional şi devine membru activ al

cenaclului „George Bacovia” din Bacău. Iubirea pentru
Blaga, Eminescu, Rilke, Baudelaire, Verlaine, Poe, sădită în
suflet în anii aceia o va însoţi toată viaţa, tot aşa cum muzica
clasică ascultată în copilărie va deveni a doua ei casă.
Licenţiată în Ştiinţele Comunicării şi Relaţii Publice, cu un
masterat în Comunicare şi Relaţii Publice, a condus departa-
mentul de Comunicare şi Relaţii Publice al Metrorex zece
ani, timp în care şi-a pus amprenta culturală prin evenimen-
tele unice realizate (Festivalul de Muzică Clasică la Metrou,
patru ediţii, între 2012-2016; Lecturi Urbane – zece mii de
cărţi oferite în metrou între 2009-2014; ş.a.).
Volume de poezii: Piloţii de vânătoare, Editura Vinea, 2011,
reeditat bilingv, română-engleză, Editura Anamarol, 2017;
Emilia DĂNESCU
SECretele macilor, Editura Eikon, 2017; O cafea cu tine, Edi-
tura Eikon, 2019 şi reeditat la Editura Pim, 2020. La orizont, nimeni...
Poezii şi eseuri publicate în perioada 1992-2020, în revistele:
Luceafărul de dimineaţă, Convorbiri literare, Neuma, Vitra- Poetul se îmbrăcă
liu, Pro Saeculum, Lumina, Poezia, Tribuna, Banchetul, Emi- în haine de sărbătoare.
nesciana, Portal Măiastra, Cer senin, Argeş, Bucureştiul meu
drag, Dunărea de Jos, Cenaclul de la Păltiniş ş.a. Îşi luă pălăria, bastonul
Din anul 2009 colaborează cu mediul academic îndrumând şi păşi alene
studenţii care se pregătesc pentru o carieră în relaţii publice. pe trotuare desculţe.
Susţine prezentări, participă la conferinţe, mese rotunde, la
diferite evenimente, uneori cu alocuţiuni, la Universitatea
Bucureşti, Academia de Studii Economice Bucureşti, Uni- La orizont Fata Morgana.
versitatea Politehnică Bucureşti, Academia Oamenilor de
Ştiinţă din Bucureşti, Biblioteca Centrală Universitară din Poetul se grăbi
Bucureşti, Muzeul Literaturii Române, Universitatea Naţio- să o ajungă.
nală de Muzică Bucureşti, Biblioteca Naţională a României,
Opera Naţională Bucureşti, Biblioteca Metropolitană Bucu- Se împiedică şi căzu,
reşti, Palatul Parlamentului, colegii, asociaţii culturale, aşe- cineva, oarecine,
zăminte monahale. dădu să-l ajute.
Din 2012 e fondator şi editor al Platformei de Comunicare
Publică Atitudini Contemporane, prin care promovează eve-
La orizont nimeni...
nimente culturale, scriitori, artişti. În anul 2010 a fost nomi-
nalizată la “Gala Celebrităţilor – Femei de succes”, la ru-
brica Promovarea Culturii – Literatură/Poezie (gală organi- La nesfârşit
zată de Camera de Comerţ şi Industrie a României). A obţinut
premii, diplome de excelenţă. A făcut parte din juriu la dife- Îmi imaginez poeme
rite concursuri literare, a oferit interviuri la radio, TV şi dife- pe rotundul mărului.
rite reviste. Este membru activ în mai multe cenacluri şi co-
laborează cu mai multe reviste literare. Cu umbra unui gând
le învelesc.
Apoi le arunc în mare,

însoţindu-le
cu privirea
la nesfârşit...
Continuă să visezi
Am visat cifra 7,
respiraţia pietrelor
şi vocile umbrei.
Când m-am trezit

erai lângă mine,
Doamne.
146
Îmi netezeai
şuviţele blonde,
şoptindu-mi:
Visai, copila mea?
Continuă să visezi.
Într-o altă duminică
E primăvară,
duminică spre seară.
Am furat un măr înflorit

şi l-am închis Ion DRĂGHICI
în inima mea,
ca într-o cuşcă.
Lui Iisus Hristos
Aştept toamna
să-i culeg roadele Trist reînvie în cuvinte
într-o altă duminică. Isus Hristos pe buze-n rugăciuni
Și ne învață cum să luăm aminte
Ploaia, uneori... La pilde, la povețe și minuni.
Ploaia de aseară Noi ne-am născut cu rugile-n priviri

ţi-a furat Să fim ca El în toate – nepătați,
gândurile. Să fim copiii marilor iubiri,
Fii ai dreptății – în credință frați.
Şi mi-a bătut
în geam N-a fost ucis. El mult ne-a fost iubit
cu ele. De-mpărăția Tatălui ceresc.
El n-a sfârșit, ci ne-a fost dăruit;
Ploaia, uneori... Și ochii Lui din ceruri ne privesc.
Într-o zi Tristeţi
Sunt o persoană vie, Îmi bat în poartă triste înserări

iubesc marea, Cu ploaia rece fără de sfârșit
răsăritul de soare, În care parcă timpul a murit
nopţile cu lună şi stele. Și ne-a lăsat în sumbre disperări.
Nu ştiu de ce, Și caut, caut ecouri de cuvinte;

dar mă uimeşte Doar voi găsi un sens misterios
diferenţa dintre mine Prin care, poate, doar Isus Hristos
şi cifra 2... Mă va-ndruma cu-n sfânt ”Să iei aminte!”
Am un defect, Sunt la răscrucea marilor ispite

mă împiedic de cuvinte Și-ncerc să ies din întuneric mort.
Ah! Cuvintele... Sunt emigrantul fără pașaport
atât de aproape de mine, Ce și-a uitat trăitele clipite.
încât nu pot să tac.
Să evadez spre ceruri mi-a rămas;
„Scrie-le!” îmi şopti Singurătatea ucide monoton
vocea nuştiucinelui Și ploaia este singurul pluton
într-o zi... Care mă execută pas cu pas.
Nu mai e aer nici să mai respir.

Un pas a mai rămas până în zori.
Lumina tristă iar îmi dă fiori
Și camera e-un colț de cimitir.
147
Baladă cu fantome Pe bani peșini, primiți drept onorar

Să-și riște viața, așa... pentru sultan.
Oh, dragii mei
Feciori de zmei Și nu de formă cadânele jeliră
Cu frunți în vânt Și se jurară că se vor jertfi
Cu dor de-avânt Iar lacrimile nu mai conteniră
Și cai nălucă Dacă Alik al lor nu va mai fi.
Dor de ducă
Pe culmi, pe șes Veni si vestea neagră, nedorită
Și, mai ales, Cum că Alik căzu în lupte grele;
De dor purtați Nu poți să scapi de soartă, de ursită,
Ca niște frați. De ce ți-e scris in zodii și în stele.
Din vechi balade coborâți, Muțenie și plâns peste harem;

Nicicând de nimeni doborâți, Otrăvuri, ștreanguri, săbii stau de-o parte,
În trap, la pas sau în galop, Însă nici Fatma, nici Ilknur și nici Hurem
Mânați de dragostea potop, Nu se-ndemnară în pasul către moarte.
Veniți și-acum pe vârf de deal
În cântec vechi, blând din caval Doar mama lui Alik in plâns de dor
Și mai rămâneți printre noi Căzu nebună și muri-n curând.
Aduși de patimi și nevoi. Cadânele jeliră-n plânsul lor...
Și-n alt harem plecară... tot plângând.
Oh, dragii mei
Feciori de zmei, Mama mea, Limba Română
Unde v-ați dus
În ceas apus?! Când am rostit cuvântul mamă
Când veți veni În sfânta limbă românească
În zori de zi Era cuvântul care cheamă
Ne veţi găsi Un dor și-o grijă părintească.
Cu cântecele la oblânc
Și cu durerea din adânc Veniră-apoi alte cuvinte
Acestui neam lăsat în foc, Ce se chemau în sfânt ocol
Între tăciuni de nenoroc. Cuvântul patrie – cuminte
Doar voi puteți să ne mai fiți Se întrupa în chip domol
Altar de plângere slutiți
În ceasul greu de ars blestem, Și-apoi, potop de noi cuvinte
Când clipă de răgaz n-avem, Despre a fi și a gândi.
Când țara-i scoasă la mezat, Cuvinte - cântec, doruri sfinte -
Când astăzi ne-au îngenuncheat, A exista și a iubi.
Cu Iudă – coadă de topor,
Când din stăpân, azi ești dator Cuvinte ce nu mor cu mine
Și vezi vândut al tău popor... Căci le-am lăsat prin testament
Să fie-n timpul care vine
Haremul mercenarului Alik Cuvintele despre prezent.
(Coșbuciană)
Cuvântul mamă să rămână
Era o fată – fata lui Melek Ca sfântul drag din calendar
Ce a fost dată prințului Alik Pe care limba mea română
A cincea soață… zilele tot trec Mi l-a adus cu viața-n dar.
Și viața nu se schimbă cu nimic.
Să mulgă iepe și să bea cumâs…

Cam asta se-ntâmpla la esaul;
Cadânele trăiau fără surâs
Sub burcile cernite-n negrul tiul.
Alik primi să plece mercenar

Și să se lupte în ceata lui Osman
148
în vale, sub cumpeni,

fântâni de apă vie.
Nimeni nu ştie
când pleacă
în marea călătorie,
nimeni nu ştie.
Am luat cu mine
tăbliţa de piatră,
condeiul de grafit
şi povestirile mamei
cu bunicii luptători
la Mărăşeşti, la Oituz
Filoteea BARBU STOIAN şi la Turtucaia.
Indiferenţă? Regrete?
Tot mai visez joc naiv De ce să-mi aduc aminte

în vorbe, în priviri, de copilărie?
rămas până acum în poezie, Să o văd pe mama ţesând la război
fără căinţă, fără umilinţă. ştergare şi bluze de borangic
pentru noi?
Uneori, erai concesiv parcă Spintecând, sub cais, peşte viu
cereai milă: Sunt un resemnat, adus de Nea Marin de la Corbul de Sus?
sunt un resemnat!?
De ce să-mi aduc aminte de copilărie?
Bine ţi-a făcut acea trădătoare! Să văd printre uluci ochii de broască
Nu ai onorat promisiuni. de culoarea prafului?
Pentru neputinţă, ai primit,
în public, grea lovitură. De ce să-mi aduc aminte de copilărie?
Să văd lacrimi-amintiri
Amorul vestit cu vorbe alese pe rozmarin?
era păcăleală pentru un naiv
ca tine. Revenire
Datorii Te întorci acasă

trist şi obosit, bolnav călător?
Nimeni nu ştie Cauţi vinovaţi? Vrei să fii hulit?
când pleacă Vreo pricină cauţi?
în marea călătorie,
nimeni nu ştie. Nu-i nimeni de vină. Nici vântul
nu-ţi doboară nimbul,
De aceea predau nici unde magnetice, ispite
manuscrisul de femei celebre
zeţarilor de demult nu te vor înfrânge,
ca să învie nici mila lor nu te va ucide.
din golfuri de mare,
din zona de frontieră, Ai umblat destul!
o poezie, un cânt, Nu te mai plânge
glas de crivăţ că nu suporţi timpul
în brăţări de-argint, şi nici depărtarea,
pentru memoria că ai fost luceafăr doar pentru alţii,
cu zăpada mieilor, pentru noi, tristeţea.
pădurea Dumbrăvenilor
mireasma teilor,
a toamnelor de rubin,
pe dealuri şi-n ceair,
149
Între viaţă şi moarte
Un lup hain invidia lenea

unui uriaş în bârlogul cald.
În primăvară, cei doi puternici
s-au întâlnit la margine de pădure.
Ursul ştia ce gândea vecinul
şi i-a dat o labă, de s-a dus
de-a berbeleacul aproape de sat.
La moara de apă, lupul a văzut o fată.

Trăgea de roată să umple găleata
la o fântână.
Lupul suferea de foame şi
George Nina ELIAN*
de picioare rupte. Fotografie printre valuri de mare1
Nu putea să prindă prada
şi făcea o comparaţie cu seara coboară în templu templul coboară din cer
nopţi de la stână, când omora şi nevăzute brațe ne cuprind
mai multe oi, pentru plăcerea de îmbiindu-ne să bem un fel de apă un fel de albastru
a vedea sânge mult, pe omătul alb. ce se apropie făcându-ne să visăm că suntem
că ne privim de-a dreptul în inimă şi
Acum fata asta i-ar ajunge două zile. stăm în loc de parc-am încerca să ne-amintim ceva
În cartea “Setea de viaţă”, Jack London, poate chiar
vrea să ştie cine va învinge concret apa aceea albastrul acela ce se
în dorinţa de a se mânca apropie pe nevăzute pe nesimțite
unul pe altul: ca şi cum ne-am strădui să revenim la suprafață dintr-o
om şi jivină zăcând pe zăpadă. demult trăită viață
a altcuiva a ni-
Preferinţe mă-
nui.
După opt decenii, nu-mi
mai plac podoabe reci, Şi nu erau nici măcar Dumnezei
cum sunt cele de jad.
culoarea ochilor tăi semăna paradisului pierdut
Păstrez cu drag chihlimbar (erai frumoasă aidoma acel cuvânt neştiut din care se
roşu-brun ca în tabloul ivise lumea,
lui Luchian. iar ei, cei fără de chip, te izgoniseră şi din paradis,
şi din lume)
Sunt o dobrogeancă friguroasă
ce poartă la gât şi pe mâna dreaptă, şi nu erau nici măcar dumnezei,
şiraguri sau brăţări aduse de tine nici măcar nişte umili îngeri de pază
de la ruşi, cehi sau de la buzoieni, nu erau
ambră de culoarea mierii, numai tu te arătai uneori crudă
răşină pietrificată. ca o cafea amară şi rece
băută în zori pe inima goală
dar eu mă-ndrăgostisem de tine
şi te iubeam
tocmai pentru aceasta
______________________________
1
Fotografie printre valuri de mare (it.) – vers din cântecul
"Fotografia", interpretat de Romina Power şi Al Bano Car-
risi
150
Ultimele zile de vară ale toamnei amare-sărate

reflexia oglinzii în luciul pielii fluide
sau al zilei dinainte de țâşnirea sângelui pe ziduri (cândva)
şi pe albul nedumerit al vederii întocmai ca viața ce pleacă din trup
şi lumea văzută nu ştii/ nu ştim unde
printr-un perete crăpat (şi râdem)
şi ochii Viața aidoma chipului sonor al călătoarei
ca nişte găuri în aer era însăşi iubirea. abia acum o
(eu nu sunt un om vedeam. abia acum
eu sunt o perpetuă prăbuşire: este. ea, cea adevărată
păşesc peste gol şi plângea. dar spunea
încercând să trec de falia căscată că aşa se-aude glasul ei atunci când
între mine şi mine mestecă gumă:
tu eşti prezentul meu etern de parcă ar fi sugrumat de o mare, extremă
din ultimele zile de vară emoție
ale toamnei) şi să nu-mi fac griji, că ea nu,
te sărut pe vârful nasului ea nu
şi pe colțul gurii şi că plânsul e-ntotdeauna al celorlalți
ştiind că fiecare secundă (dar îi auzeam lacrimile umezindu-mi suflarea)
(a)duce cu sine ea, care ştia, care ştie,
ceva irepetabil/ ireversibil singura,
şi că fericirea ține întotdeauna că nicio oglindă nu va semăna chipului meu,
mai puțin ci doar mi-l va-ngropa
decât o bătaie de pleoapă într-un cimitir al imaginilor
(nimeni nu vede aici,
nimeni nu întreabă unde sângele se stinge şi se aprinde
nimeni nu răspunde) odată cu clipa
ochii-năsturei ai sânilor tăi de fetiță aici, unde viața
luminându-mi nopțile de octombrie văratic seamănă chipului ei
(ai să te-mbolnăveşti din cauza mea - mă avertizai
voi fi cel mai fericit pământean - îți replicam - voi Timpul din afara ceasurilor
muri din dragoste) păsările paradisului
cândva cineva nu mai spuneau nimănui nimic
ne va înapoia gândurile apele se retrăseseră se mai vedeau doar cerul albastru
vei șopti voi șopti: sau verde sau alb
am fost acolo unde noaptea se lasă înaintea începutului
zilei şi-un tablou destul de aproximativ
ştiu o culoare care te caută cu chitare viori o fată cu ochi de culoare incertă şi-un
dar nu ți-o pot spune soldat necunoscut mort departe de casă în timp ce
uneori o ai în ochi cânta în surdină:
când voi orbi din iubire doar ea mă va ajuta să mai văd "să-ți doreşti a migra către străinele cetăți
ale soarelui cu o inimă plină de praf
Ca niște flori ale binelui şi de veştede metalice frunze... iată
drumul tău: doar trecutul -
Ascultând Chris de Burgh - "Carry me" exercițiu de scriere albă pe ziduri..."
timp monosilabic:
da Murmured Spring Song
nu Pentru Doina
portrete de soldați morți
în războaiele nimănui aş putea ploua
figuri chinuite aş putea ninge
de întrebări adresate furtunii aş putea pune alături unul de altul
şi înghețate pe gură două sau mai multe cuvinte
ca nişte flori ale binelui - dar e primăvară
roşii şi ne facem loc
roşii unul altuia
roşii în noi înşine
şi lichide
151
iar timpul miroase a fum pe aer -

şi-a oboseală a iernii văd doar litere mereu litere
şi-a trandafiri şi niciun sens)]
ca un sânge subțiat de ninsori într-o zi acum vreo patruzeci de ani
ca un poem de dragoste ce mereu te caută deşi eşti aici un prieten pictor mi-a spus:
dintotdeauna - "mă, tu trăieşti ca un poet, da' nu eşti poet!"
literă fixată în creier într-o zi acum câteva luni o poetă mi-a zis: "tu nu poți
ca un cer deasupra a tot ce există sau nu trăi decât singur!"
apoi s-a răsucit brusc pe călcâie
Nici n-am nevoie să scriu şi-a plecat
dormi de parc-ar fi ştiut ceva neştiut
şi-n mine somnul tău are acelaşi gust tu eule fiule trist al ispitei candorii
ca şi sărutul tău (gustul acela de măr fă-te că dormi
copt la lumina zăpezii mieilor) în aşa fel încât nimeni să nu te-ntrebe de vorbă
şi nici n-am nevoie să scriu ceva ca un bec fixat în tavan
anume pentru tine (în ultimă instanță important e să-ți alegi
fiindcă la o adică poemul eşti chiar tu un punct undeva
ca o hartă secretă a cerului sau a mării mai ales atunci când nu există pereți
în care cei ce visează să te aibă chiar dacă ei dau impresia că sunt
se îneacă de bunăvoie albi-gălbui
zâmbind gângurind chicotind în lumina mată)
ca şi cum chiar acum ar urma nu să moară ci să capete cerul e aproape senin. ziua a-nceput
ei înşişi nume şi trup Dumnezeu îmi leagănă sângele
şi suflare în numele poemului ca pe-un bebeluş de la un capăt la altul
şi va fi ziuă al venelor şi arterelor ca să nu-i fie
şi va fi noapte noapte şi frig şi teamă şi somn
şi (suntem fiii naturali
ai schizofreniei
Poem pentru Jackson Pollock de-aceea am venit:
să ne luăm înapoi anotimpurile
mi-a spus cineva respirația tobele groazei )
că fericirea trebuie să fie prin tufişuri chiloți răsăriți după ploaie
pe undeva pe-aproape în loc de ciuperci. lângă noi
dar azi nu mai am nevoie de nimic aceeaşi linişte neîndestulătoare
azi simt doar impulsul de a fi trist fericirea
şi singur e desigur pe undeva pe-aproape. chiar dacă pereții dau
[mamă impresia că
să-mi cumperi caiete sunt albi-gălbui
vreau la şcoală (deşi nu există)
vreau să-nvăț din nou _______________________
alfabetul vreau să-nvăț *George Nina Elian (Costel Drejoi). Născut la 13 noiembrie
iar să scriu 1964, în Slatina. Poet, traducător, gazetar. Debut în 1985, în
ia-mă de mână mamă revista „Cronica".
şi du-mă-napoi în grădina aceea Autor al volumelor: Lumina ca singurătate (versuri) - 2013;
de care vorbeşte alejandra Toamna, când vine sfârșitul lumii... (tablete şi alte texte) -
2014; Nu prin viață, ci prin moarte am trecut!... (cinci mărtu-
fetița moartă de melancolie
rii din temnițele comuniste) - 2016; Lumina ca singurătate.
vreau să fiu Secvențial 2: Ninsoarea se întorsese în cer... (versuri) - 2016;
(mă mai cunoşti, mamă? Toamna când vine sfârșitul lumii... (tablete şi alte texte), edi-
de multe ori nici nu ştiu ce se-ntâmplă ția a doua, revăzută şi adăugită - 2017; Lumina ca singurătate.
doar trăiesc cumplitele Secvențial 3: Fericirea din vecinătatea morții (versuri) -
taine-ale copiilor noului veac 2018; Toamna, când vine sfârșitul lumii... (tablete şi alte
ca şi cum aş gusta texte), ediția a treia, revăzută şi adăugită – 2019.
curiozitatea mereu proaspătă A publicat în reviste şi în diverse antologii din țară şi de peste
a ierbii față de cer hotare.
a pământului față de iarbă
pe nisip
pe zăpadă
pe apă
152
așa încât să nu mă sperie urletul fiarelor nici jefuitorii

de comori
mi-e bine așa
dacă ți-e sete vezi o fântână și o cană de lut
cine le recompune din cioburi ale lui să fie
acolo se pregătesc cocorii de drum
așadar poți trimite gândul tău peste mări
în rest e pace printre amurguri

dacă ți-e frig cheamă pădurile dacă ești obosit caută
casa ta bună
dar nu lăsa ceața să-ți acopere ochii
vei rămâne dator luminii și cine știe câți șerpi te vor
Gina ZAHARIA* minți
că între răsărit și apus
nu te întreb nu e nimic
nu te întreb cât m-ai purtat cu tine picturi pe suflet

dacă am călătorit bine nici dacă am vorbit ceva să um-
plem golul erai atent la detalii poate asta am apreciat cel mai mult
din cerul unui arbore de cafea la tine
nu te întreb nimic fiecare culoare avea bucuria ei iubirea ei dorul ei gri-
nici măcar de ce te opreai din când în când jile ei
în dreptul unei duminici ca o pădure care-și hrănește cerbii
ca un stup care-i dăruiește miere amurgului
n-am să te rătăcesc mi-ai zis ba mai mult
asta ar însemna să te desprind de mine am văzut cum duceai tabloul acela prin toate galeriile
eu am de mers iar fără tine busola s-ar opri într-un lumii
nord platonic era al tău
nu-mi face bine la inimă cel mai drag cel mai simplu și cel mai complicat
pulsul meu e din arome fine dintre toate picturile pe suflet
cunosc asta de când ai vrut să știi cine sunt
de tot amestec cuvintele alea pe care le-am tăcut astăzi așa ai devenit alchimistul pe care-l tot întreb
dacă în praful insomniilor tale
așadar nu mă tem există diamante
ia cu tine două fotografii în cazul în care ne agățăm arta asta cere timp nu se atașează de orice croitor de
de ursa mare lumină
în una să înnoptăm trebuie să cunoști reacțiile după fiecare amestec
în alta să îngenunchem și să te lași cuprins de vrajă
și-n fiecare să ne ascundem sărutul ca un rege nou care-ți împrumută
de acum din când în când
veșmintele vechi
și nu mă sperie jefuitorii de comori
floarea deșertului
ți-am întins poteci prin poemele mele poate am săpat
nopți întregi insula pe care naufragiasem
să le trec prin fața lunii o văzusem în somn
dimineața respiram depărtările să te zăresc sau poate aveam doar ochii orbiți de lumină
trecătorule o știam dimineața și seara dincolo de apus o știam
apoi le-am sfințit mă minunam cum am dat tocmai noi de ea aproape
labirintul în care intri să nu te zgârie perfectă aproape cuminte
am adus trandafiri sălbatici dar vinovată de iubirea noastră
unii au înflorit în brațele mele alții în suflet ne-a întâmpinat ca o gazdă bună
dar toți sunt ai tăi și cam atât
de unde să știi că dincolo de ele stau ziduri de cremene nu știam ce să facem cu libertatea asta
sunt bucuroasă că le pot ridica din cuvinte am aruncat cheia și am strâns tot ce venise după noi
câteva ziduri un felinar și mai multe nedumeriri
153
le-am spus că suntem bogați ne avem unul pe altul să trimiți ghețari curioși
și am pus deoparte un ban de aur în țările calde
pentru vămi ți-ar fi ușor
probabil
așadar eram umbra ta și nu ne-am fi pierdut nici măcar
în povestea aia de-o secundă dar să ascunzi cenușa dorului
pe care ne-au furat-o grănicerii apăruți din senin în sân
dacă n-ar fi trecut pasărea spin e ca și cum ai incendia
dulce și sălbatică cu mâinile tale
precum floarea deșertului rugăciunea
de astăzi
dacă pleci
de-a lungul zilei
setea mea e-n căușul palmelor tale
somnul meu stă-ntr-un pat ploaia de joi a venit cu o armată de greieri
de culori unul abia coborâse de pe coloana infinitului
cardinale altul voia să-și pună la ureche o floare de câmp
să-l urcăm în tăceri iar cel mai guraliv era hotărât să-și încerce norocul
să-l ascundem de hoți prin cazinouri
iară carului mare să-i pictăm
niște roți așa m-am trezit astăzi
la fereastra mea nu era chip de liniște
deseori îți spuneam am intrat în jocul lor și le-am făcut cu ochiul
dacă pleci abia atunci am observat greierul care mi se urcase pe
îți voi țese pe suflet poteci inimă
curând vor veni dinspre lume zăpezi și întindea primele acorduri:
s-or plimba printre noi
lupii albi în cirezi acum te rog să-mi spui dacă intru ïn pământ
să nu-i sperii să-i lași ori merg cu tine de-a lungul zilei
să-nțeleagă
că-n urletul lor nopți albe
stă pacea întreagă
s-ar zice că locuiești prin preajmă
dacă foame mi-o fi tu știi bine întâmplător te-am zărit
că flămândă-s mereu dăruind vântului toate gândurile tale spuse și nespuse
doar de tine cred că le-am pus la uscat cam în același timp
de mi-e frig să mă-nchizi într-un gând ce contează
și să-l duci în pădure arzând acum sunt coapte pe jar
iar de noaptea m-o strânge de mână și din când în când răsfățate
tu s-o minți
că-i de farmece plină astăzi m-am trezit cu un ceas în urma ta
că-i frumoasă la chip când se-ntinde la drum cineva bătuse la ușa zilei cu flori
ca o rază pierdută tu ai fost
în iubirea nici vorbă să-ți lași adresa dar nu mă mir
de-acum le sărutașeși pe toate cum faci cu nopțile albe
înainte de a le întoarce împotriva mea
rugăciunea de astăzi de aceea se transformă în perle
te poți împotrivi serilor să coboare Vorbe de leac

cu turma de stele
pe umerii mei Astăzi cum ești? Am întrebat-o,
o dată și răsăritul își spunea rugăciunea lângă un stejar;
de două ori acolo e casa ei, casa în care a iubit și a iertat
a învățat că trăinicia există în lucruri frumoase și ade-
și să clădești cuib păsărilor vărate,
cântătoare că nu poți fi străin de așchiile
în arbori de lut din care ți-ai făcut ferestre
ai putea atâta timp cât le-ai așezat în formă de semilună
154
și știi te poți odihni

în sunetul cerbilor plecați să cutreiere
drumuri pribege.
Sunt eu, mi-a răspuns,

ca un pârâu care-și leagănă dimineața și seara
izvorul,
ca un ropot de umbre pe arșiță mare,
asta sunt
miezul necunoscutului în pâinea care se coace
pe ogor
și-n duminici, Liliana LICIU*
cât să astâmpere foamea din care intru și ies când
vreau. Ancestral
Mi-e limpede de ce spinii cresc în același timp Iarna mea flămândă și cu ochii roată
pe malul mării și în deșert; După toți salcâmii tineri și poeții triști,
când dorul se așază de-a lungul drumului, Ce fudulă porți la gât salba lumii toată!
ei deapănă amintiri Scena vieții ai lăsat-o iar fără artiști.
să nu uite că scutul lor ne-a ferit
de veninul Iarnă ancestrală, cu pomeți obraznici,
pe care l-am îndulcit Mirosind a jar nestins dorul stacojiu,
cu vorbe de leac. Ursitoarele amiezii ce îți sunt ca paznici
__________________________________ Plâng fecioarele căzute des, la interviu.
*Gina Zaharia, Buzău. Membru al Uniunii Scriitorilor din
România Iarna mea necoaptă, toți copacii tăi
Debut literar: Proză scurtă – „Moartea avea rochie albas-
Prin ochiul de deal lăcrimează-n poartă,
tră”, Luceafărul, 1994
Poezie – publicaţia „Muntenia” din Buzău, 1996. Epigramă
Ți-au vândut pădurea, ieri, unor călăi,
- săptămânalul „Amprenta” Buzău, 1996 O secure a turnat pământ peste hartă.
Apariţii editoriale:
„Clipa de adevăr”, roman de dragoste, 1998 În genunchi ți-au pus hatul, astă-toamnă,
„Asasinul a fost prins în zori”, roman poliţist, 2000 De boală răpusă, ce-ai mai stat la pat!
„Crima de la ora zero”, roman poliţist, 2009 La nimeni n-ai spus, ca o mare doamnă
„Lanțuri”, poezii Gina Zaharia, grafică Mihai Cătrună, 2011 Cu glas de colind rana adâncă ți-ai dat.
„Reverie albastră”, poezii Gina Zaharia, pictură - Mihai Că-
trună, 2013 Iarna mea plângând (care e și-a voastră),
„Ecou de rubin”, poezii, Editura RAFET, Rm. Sărat, 2013
Nu umbla descultă prin inimi ciobite!
„Lacrima cu multe c(k)arate”, poezii, Editura Inspirescu,
2014
De parcă-i paradă, cohorte-n fereastră
„Promisiunea de joi”, roman polițist, 2016 A nepăsare tot bat și-a timpuri trudite!
”Talazuri”, poezie, 2016, Editura Art Creativ, Colecția Re-
gal Ne vor pune zălog, oare, și pe cuvinte?
„Nomade” poezii, Editura Omega, 2016
”La est de tine”, poezii, Editura Omega, 2016 Din lemn de neplecare
„Perseide”, poezii, Editura Editgraph, 2017
„Jocul talismanelor”,poezii vers alb, Editura Edirgraph,2019 O rană emigrată într-o pasăre mă strigă,
„Maci de toamnă”, poezii vers clasic și prozopoeme, Edi- Când zborul răsuflare-i a mugur de copac,
tura Editgraph, 2019
Din lemn de neplecare şi nouri de ferigă
-Prezentă în 33 de antologii.
28 de diplome și premii literare
Ori înnoptarea pietrei cu dimineţi de leac.
- Administrator site literar „Însemne culturale” 2012 – Un drum ce se dezice de propriul sens mă cheamă
2018; - Redactor „Literatura de Azi” /2014 – 2016; - Redac- Şi focul din ulcioare-şi reneagă propriul lut,
tor-șef revista cenaclului „Ante Portas” Buzău, 2015- 2019; Când vrea păcatul lumii nevindecat de teamă
- Redactor „Buzăul literar” 2016 – 2017; - Redactor asociat Să-mi spună câte zile mai am de străbătut.
„Caietele de la Țintești”, 2016: - Moderator grupul Face- Un ritm de rugăciune prea neştiut mă ştie,
book „Să ne cunoaștem scriitorii - Uniunea Scriitorilor, Fili- Când norocoşii ritmul îl ştiu şi-l înţeleg,
ala Bacău” - iunie 2019. Nedezlegarea lui mi-o împarte zilnic mie
- Membru în Asociația Culturală Levithan, 2019. Ca tot misterul lumii să nu pot să-l dezleg.
155
Din pruncul nenăscut dorinţa lui m-alintă, Nu mai e loc și nici aer acum în pământ,
Când glasul lui posteşte-ntr-un cântec din alt veac, așa că, de maine, șerpii
Ca rana emigrată din păsări să nu mintă, vor circula numai pe contrasens,
Nici răsuflarea pietrei a dimineţi de leac. cu ochii ieșiți din orbite
și răgușiți de cât au fluierat
Ritmuri alerte dând plecarea la trenurile din gara în care
colindele mele nu mai vor să coboare.
S-a îmbătat pământul de atâta floare
Potecilor le zburdă inima de ieri, M-am logodit de ieri cu soarele, în taină…
Stau garduri vechi să se usuce-n soare
Şi plâng tăciunii ce se sting sub seri. Poeții nu mor niciodată
De-un cârd de vreme prin dumbravă Dă-i un petic de pământ nearat

Sunt mugurii la rând să-şi spovedească și cu penița sufletului fragil ca un porțelan,
Păcatele copacilor, căci prin otavă el îl va netezi, îmbrăcându-l în catifea de maci moftu-
S-au tăvălit pe ritm de căzăcească. roși.
Morții, aripi de-i cresc,
S-au prins în jocul vremii şi cocorii, i le frânge ca pe niște vreascuri, arzându-le în focul
Pocnesc din degete mai multe ierburi, inimii,
Trebăluind prin codri, chiar şi zorii iar cenușa cu buze nedeschise până atunci,
Ridică hora anotimpului în colburi. îi va crește lui aripi care-i poartă cuvintele
- pâinea lui cea de toate zilele.
Îşi sprijină pământul crud aracii, Bea doar albastru de cer ca să le potolească setea,
Se păruiesc măceşii-n pragul serii respiră flori de măslin căzuți în patima dragostei.
Şi-au adormit pădurile copacii Și-o frunză, cumva, de îi dai,
Sub poala rubicondă a primăverii. mai ales să fie din coastă de toamnă frivolă,
ca pe o divă el o îmbracă,
Spaima de- nchisori iar penița îi vopsește părul în curcubeu,
apoi le dă drumul la toate să umble prin lume,
Se scutură pământul de vicii și tăceri, punându-le în final să danseze pe vârfuri,
Iar frunza pe genunchi își târguiește vremea, pe sfoara ce leagă inima lui de inima noastră.
Blestemele-n cohorte tot vin de nicăieri, Leagă-i și ochii...și dansul tot și-l vor termina victori-
Batista iar înnoadă bogaților averea. oase!
Toată lumea e invitată la spectacol
Ne năpădesc obuze, ne plouă niște zori, și toți stau cu sufletul la gură
Bat furioase-n poartă de parcă-i gestapoul nu cumva în acrobațiile lor să cadă vreunul...
Venite la parada cuvintelor, ninsori, Dar... poeții niciodată nu mor!
Când dragostea refuză să-și scrie fugatoul. Sunt veșnici prin gloria indelebilă a cernelii lor.
Se-așază ostenite pădurile-ntomnate Topenia pământului

Și râd de parcă-și doresc un handicap,
Zăpezile înălțate spre cer, infatuate, Dacă ai fi lăsat toamna
I-au pus toată cenușa pământului pe cap. să-și plângă până la capăt rugina,
iar ploile să-și logodească tăcerea,
Zile de post prea multe arată calendarul, dacă fiecare pui de iarbă ar fi primit
Pe umerii tociți ne vor cânta prigori, culoarea ochilor mei,
Vom scrie poezie, ne vom iubi tot anul, apoi să mă culegi pe furiș
Vom libera o lume de spaima de-nchisori. tot mai convins că sunt eu
și-n urma noastră pământul să rămână
Glasul șerpilor ca după topenie,
dacă mi-ai fi spus în fiecare dimineată
Aleargă caii albi ai mării, într-o doară, că au îngenuncheat ierburile-n rugă
aripile lor scuturând în răspăr așteptând neclintite să se însteleze în noi,
valurile cu ochi ca de căprioară, acum nu aș mai dormi în cărare de iarnă,
aflate în bătaia de pușcă nu aș mai logodi ploi în tăcere…
căzută de pe dealul morilor de vânt,
deal cu mirese târzii, fără rochii Dar cine îți poate călca ție nisipurile?
și cu iarbă trecută de tinerețe, plângând.
156
Rupestru editorial cu volumul de versuri „Din lemn de neplecare”, Edi-

tura Ștef, Iași, 2016.
Am făcut pace cu trandafirii sălbatici ai lumii Alte volume de poezii publicate: „Al cincilea anotimp”, Edi-
coborâți parcă dintr-o pictură barocă, tura Liric Grapf, Buzău, 2016; -„ Reminiscențe mati-
nale”,Editura Lyceum, Chișinău, 2018; - „Simfonia pămân-
sondând astfel sensul real al valorilor vremii.
tului”, Ed. PIM, Iași, 2019; - „Aproape de ora albastră”, edi-
Din carminul oferit de lanuri întregi de condroniu, ție bilingvă româno - italiană, Editura Lyceum, Chișinău,
alintând cu privirea vârful de stâncă la preț de hazard, 2019.
ne-am potolit setea în izvorul de lapte Coautor în peste 10 antologii în țară și 5 antologii internați-
descoperit la răscrucea clepsidrei. onale. Apariții în reviste tipărite/online: Aripi tinere, Arena
Acum, nimeni nu mai caută pete în soare. literară, Rotonda valahă, Astro Art 2015, Pași spre infinit,
Orizonturile bucuriei, Literatura de azi, eCreator, Revista
Femeia cu ochi cântăriți în argint Poliția Capitalei, Revista Anotimpurile Expresia Ideii, Re-
vista The Alternative (Canada), Publicația bilingvă italiană-
Un orizont se prelinge tomnatic română „Rivista Letteraria lido dell‘ ANIM”, Revista Me-
moria Slovelor, Revista Eminesciana, Shapes of love - cata-
peste umerii statuilor
log internațional ce a primit trei distincții internaționale: Gol-
în spasme căzuți de-atâtea emoții. den Book of World Records, Asia Book of Record & India
Dinspre catapetesme, Book of Record, sub îndrumarea scriitorului Sethi Krishan
nici îngerii, măcar, nu se aud. Chand.
Orb e un soare, tenorul e mut, Cronici, recenzii, referințe critice, note: Daniel Cristea Ena-
inima lumilor a asurzit. che (interviu consemnat în data de 30 iunie 2016 - AGER-
Trece femeia cu ochi cântăriti în argint! PRES, autor: Iulia Carciog, editor: Georgiana Tănăsescu),
Herghelii de fluturi desculți, Geo Călugăru, Ion Roșioru, Ionel Necula, Marin Ifrim, Aurel
cu trandafiri prinși la rever, Buricea, Marin Moscu, Simion Bogdănescu .
îsi ung rănile tălpilor Peste douăzeci de premii naționale și internaționale, în Ro-
mânia (Festivalul Internațional Romeo și Julieta la Mizi,l edi-
cu grația ei.
ția a X-a, Festivalul International de Creație Literară „Gri-
gore Vieru” , „Sunt iarbă, mai simplu nu pot fi”, ediția aVII-
Donez vară indiană a a concursuri organizate de revista Arena literară și Asocia-
ția Difuzorilor și Editorilor Patronat al Cărții, Revista Memo-
Chiar dacă par ria Slovelor, Revista Anotimpurile Expresia Ideii etc ) Italia
să nu mai reziste zăbrelele vremii (Roma, Caserta, Capri, Taranto, Galatone, Napoli, Lanciano,
(aşa credem noi!), Cosenza) și Chișinău (Festivalul Internațional de poezie Re-
tot nu putem alunga nata Verejanu, edițiile V și VI.). Recent, la Concursului Na-
vântul grizonant de pe aripile-n zbor. țional de Poezie „Radu Cârneci”,
Aşa că, de mâine, ediția a III-a/2020, a primit MENȚIUNE pentru un grupaj de
versuri.
vă veţi putea dezlănţui fericirea
A moderat peste 20 de evenimente literare (lansări de carte,
şi înfrâna adăstările-n van festivaluri etc.).
doar cu o vară indiană, Membră a Uniunii Internaționale a Oamenilor de Creație
procurată cu etichetă şi cod de bare. din Chișinău și membră a Academiei dei Bronzi, Italia.
Pentru iubitorii de fumisterie, anunţul nu este valabil!
A cui sunt eu?
Nu știu
ai cui sunteți voi,
dar eu sunt din neam de corindon.
Prin venele mele
curg neostenite cerneluri de maci,
Drapelul Terrei
e stăpân peste inima mea
și mă legitimez
ca fiind
fiică a pământului
dinspre daci.
________________________
*Liliana Liciu, poetă și prozatoare. Invitație de Primăvară, în Parcul „Rotonda valahă”.
Debut publicistic: în anul 1992, în revista bârlădeană ,,Aripi Lectură plăcută!
tinere”, cu poeziile ,,Încă o toamnă” și ,,Criză” m-a debutat
157
îmbracă goliciunea chemărilor.

Palma mângâie ceafa gândului
ce se strecoară la braț cu timpul,
împodobit cu vise, prin lanul
cu ciulini de-un verde-ncărunțit.
Rătăcesc prin doruri fără să plec,
fără să stau, iar peste umerii care
tânjesc, ca și noi, a înflorit veșnicia.
Miruire
Tributară unui anotimp desfrunzit,

uneori veselă, alteori înțeleaptă,
Ileana TĂNASE* rătăcesc prin vise făr' de fereastră;
gândurile îmi zâmbesc, larg, blând
18 karate până când ropotesc ca o ploaie, tandră,
caldă de vară, cu parfum de cerneală.
Prin fața ochilor, într-o viteză năucitoare, Norii turmentați se destramă,
trece un tren... revăd garnitura cu cele peste lanul de tăceri răscoapte,
douăsprezece vagoane burdușite unde macii, lampioane de borangic,
de saci cu amintiri, unele de mult îngălbenite, luminează pânza de păianjen
iar în câțiva, colorați și ciuruiți, ce-nveșmântează visele fulgerate.
manuscrisele, muguri de vise, din care au ros Gândurile se scurg odată cu ploaia,
carii anilor fără de sfinți în calendare. se infiltrează până-n miezul anotimpului
Osiile s-au pus în mișcare, cu mult, mult înainte descântând nesupusele cuvinte.
de pârguirea portocalelor, Dumnezeu a hotărât Ploaia a miruit un dor încărunțit,
fără să țină cont de grijile și socotelile bunicii. ce se adapă din lacrima unei povești.
Gara, cu pereții scorojiți, era din secolul trecut,
balamalele ușilor sufereau de artroză, Furcile caudine
geamurile aveau miopie, instalația electrică
refăcută de două ori, iar din loja acoperișului Nicicând, fumul vieții
se simțeau, discret, binecuvântările îngerilor. nu m-a înecat,
Să mă ierți, prințesă, când mai în glumă, nici chiar nevăzutul
mai în serios, uneori, încercam să te sperii, nu m-a deprimat
că iau trenul și fug tocmai la Paris! și tot mergând
Te simțeai neputincioasă și sădeai iute un oftat, pe drumul înnegrit,
privirea era prinsă-n rama unei antice dureri, căutând să pășesc
totuși bunătatea se reflecta prin culoarea-i albastră. pe tărâmuri sfințite
Au încărunțit copacii care mi-au răcorit spiritul, să ating lumina,
chiar și trandafirul răsfirat, ca un evantai, pe gardul am lăsat sufletul
de după care singurătatea își proba dantelele. să se rostească,
Cu ochii umeziți și în tăcere am strâns toți anii, prin cuvinte,
înnobilați cu18 karate, i-am îngrămădit în cufărul să se elibereze,
lustruit cu lacrimi de pribegie... de sub furcile caudine.
Rămân bijuteria care-mi împodobește mâna În cădere, am simțit
ce așterne, caligrafic și cu smerenie, emoțiile! înfioratele cuvinte
zornăind precum bilele,
Goliciunea chemărilor cu numere câștigătoare,
de la Loto!
Gândul și-a agățat jupoanele
în ciulinii Bărăganului, Simfonia ploii
iar prin pământul cuvintelor,
cândva sfințit, se zvârcolesc Cerul e sugrumat iarăși de nori,
chemările rămase cu umerii goi. Zarea s-a preschimbat în vatră,
Brațele nopții întorc clepsidra Vântul nu este chip să-l ignori,
și din nisipul vânturat de amintire, Iar picurii sunt duri ca și-o piatră.
se rostogolesc sonatele durerii Norii parcă-s cirezi nestăpânite
până când zorii, eternii designeri, Alergând prin aerul rarefiat, ridat,
158
Ploaia bate sacadat din copite, M-ai întrupat din doruri ancestrale,
Pământul, din nou, e dezmierdat. Când frunzele toamnei au înflorit.
Ropotul ploii se destramă în note, Natura întreagă a prins nou colorit,
Portativul hidrologic prinde contur, Iar pomii și-au pus brâu cu paftale
Picurii săltăreții se-ntrec în chiote, Și peste durerile, deja trascedentale,
Iar apele împânzesc tutu-mprejur. Altă toamnă stingheră s-a cuibărit.
Norii-și varsă amarul până la fund, M-ai întrupat din doruri ancestrale,
În pâlnia cerului, fără de dușmănie, Când frunzele toamnei au înflorit!
Murmurul picurilor e tot mai profund
Și ploaia metamorfozată în simfonie. Timpul magician
Cauterizare Ca să nu-și achite nota de plată, timpul

se deghizează, mereu, într-un magician,
Soarele mi-a zâmbit, din nou, din ferestră fură anotimpurile din calendar și dispare,
semn că, ziua se anunță una aleasă; iar când trecuta toamnă era în călduri,
ca un tabiet, trag de perdeaua dimineții, s-a strecurat tiptil spălând,
las razele să cauterizeze mucegaiul pe ultima sută de metri, cu ploi,
ce-a cuprins multele întrebări încărunțite. repezi și reci dorul frunzelor,
De niciunde, o umbră flămândă se întoarce, arse de sărutul vântului vinețiu.
ca un ecou, și fără să stea, fără să plece Vântul nemilos a împrăștiat cenușa
își plimbă silueta peste întrebările umezite peste pământul frământat și amorțit,
de ploile vieții, mângâie tăcerile pătrunse ponosind scoarța unde înflorește viața.
de sporii neputinței... colonii de ciuperci. Cerul s-a colorat, din nou, ca marna,
Pentru sănătatea cuvintelor, rodnice de iubire, zăpada a pansat copacii rămași cu umerii goi,
lumina penetrează filamentele parazite, dar pe ramuri de gând foșnesc cuvintele,
cauterizează mucegaiul, tăcerile respiră, patina anotimpului nu le-a cuprins,
iar din întrebările oropsite îmbobocesc, înfloririle din suflet, nicicând, nu s-au stins,
ca răspunsuri, flori de versuri presărate și seva alfabetului pulsează în călimară.
pe drumul fără de întoarcere, cândva prezis. Timpul magician, prin mâna lui neștiută,
a-mprăștiat, de nenumărate ori, ninsorile care
Șevaletul verii mi-au troienit viața, iar sufletul s-a-nveșmântat
cu seninătatea cuvintelor așternute pe hârtie!
Șevaletul verii, din nou, e-nsângerat,
Văpăile-nmiresmate iar l-au colorat, __________________________
Florile purpurii dogoresc pământul *Ileana Maria – „ducesa cuvântului scris”, a numit-o
Și-n cupe de borangic îmbată vântul. cunoscuta actriță Doina Ghițescu – aduce spre citire po-
Florile de mac aprind șevaletul verii, ezii cu teme variate. Poetă sinceră, cu dragoste de viaţă
Apoi zăduful se stinge pe pragul serii, şi tot ceea ce înseamnă frumos, cu pricepere în a stăpâni
Tulpinele pufoase unduiesc în zare artă detaliilor, cuprinde în versurile sale drag, dor, în-
Și-n măciulii ascund o lume de visare. trebări, nostalgie, culori, dragoste, tristeţe, dorinţe.
Purpuriile flori însângerează câmpul, Unul din volumele sale de versuri „Focul iubirii din
Ce pigmentează întreg anotimpul; urmă’’ se deschide cu poemul „Monument de cuvinte”,
Dar vara întârzie-n metamorfozare, un omagiu adus chiar poeziei și este un adevărat monu-
Până ce capsulele se coc la soare. ment de cuvinte. (…) .Frumuseţea versurilor sale arată
Vară, cu petale de mac drept strai, că au fost cu parfum de pricepere şi sentiment nobil.
Verdele frunzelor șoptește mai-stai! Întâlnim şi aforisme care denotă înţelepciune, dorinţă şi
Chiar dacă pașii ți s-au dogorit, cunoaştere a esenţei Vieţii, această mărită doamnă care
Balul anotimpului încă nu s-a sfârșit. ne dirijează existenţa. (Doina Bârcă)
M-ai întrupat...
(Rondel)
M-ai întrupat din doruri ancestrale,

Când frunzele toamnei au înflorit,
Din durerea timpului m-ai ctitorit
Și-au ars în templu focuri vestale.
Gândurile-ți trag de zor la vătale,
Chiar dacă urzeala iubirii s-a rărit;
159
Psaltirea primăverii
Sub cerul translucid,

și vălul violaceu al tăcerii,
în geana dimineții,
am răsfoit psaltirea primăverii..
Mi-au săgetat pe lângă inimă

rândunele cărând în pliscuri firmituri de tină
să-și dreagă cuiburile
sub streașina pustie-a gândurilor mele
căzute în ruină..
Ioan Al. LUPU* Hai suflete spre margini de pășune
unde se bulucesc flori cu aromele minunii
Rochia policromă a primăverii în candide culori din bulgării putreziciunii..
Hai suflete cu aripi zdrențuite și-nghețate!
Când fulgi răzleți s-au mai zburlit de-a valma, Adulmecă mireasma de rășină
eu am oprit suflarea iernii reci cu palma.. din pădurile uitate
Când am urzit în vis Sădește tufe verzi
mugurii roz-lunatici de cais, peste deșertul de singurătate
iarna din noaptea mea s-a sinucis Presară pe covoarele campestre
și primăvara a pășit chihlimbare și smaralde
în rochie de cantilenă policromă vezi cum aleargă vântu-n falduri calde
sub chipul unei fete tandre a lui Botticelli pe caii albi ai norilor cu fluturi la copite
cu cinci sute de flori și o coroană de aromă și-mi mângâie supliciul amintirilor
în neguri risipite..
Atunci, pe umeri mi s-au așezat
noroadele cuminți de huhurezi.. Din clopotele deniilor
Arunc cu bulgări după trențe de zăpezi răzbate-un dangăt calm, sunet celest,
Pădurile și-au deschis bulumacii pentru iele pentru păcatele din cutele ființei
pe unde s-au sfărmat de ger așchii de stele în naosul speranței și credinței,
Se iau tristețile cu norul sur la trântă al ispășirii la altarele scadenței,
când soarele ne face semne și cuvântă al patimilor, învierii, penitenței..
ca și poetul de demult:
„Veniți, privighetoarea cântă!” Sus suflete! Mâinile primăverii
rup țesătura din tristețea firii..
Trecute vifore s-au risipit în coji de iască Iată, au înflorit în parcuri și grădini
din care zmeură-n montură de rubin și pe obrajii tuturor femeilor,
va să rodească în farmec fără seamăn,
Intră cetatea-n zodii cu vâsc de stejar.. trandafirii..
Martori mediteranieni tocmiți de brize calde la hotar
conduc miresele gutuilor în floare la altar _____________________________
*Ioan Al. Lupu. Sunt onorat că poezia mea interesează redac-
Bolta se sprijină cu arhitravă de-ametist pe dâmburi ția revistei „Rotonda valahă”, al cărei redactor șef este cole-
melancolia mea se ogoiește-n sâmburi gul meu din studenție, Ion Andreiță. Sunt, de formație, filo-
Spargeți oul țărânii pui de grâu! Grăbiților! log. Am urmat Facultatea de Filologie a Universității Bucu-
Plecați pe calea veșnicei reînvieri, îndrăgostiților! rești (trei ani) și am absolvi Facultatea de Germanistică a
Universității din Leipzig. Am lucrat mulți ani în diplomație.
Pentru a mă cunoaște mai bine vă voi expedia prin poștă cel
Să nu vă temeți când mai vin fulgii de-a valma! mai recent volum al meu de poezii. „În praful de pe toba lu-
Eu am oprit suflarea iernii reci cu palma. mii”, când restricțiile actuale se vor anula.
160
Lucian MĂNĂILESCU Mihaela MERAVEI

Îmi iubesc patria tendințe
Îmi vine să urlu că nu pot să nu-mi iubesc Patria! iau pâinea în mâini, neîmpărțită pare o colivie
Cu silicoanele ei amăgitoare de adunat păsări fără stăpân
legănându-se tandru pe buzele neantului, frica se linge pe degete
cu şobolanii din canalele revoluţiei trucate, este vremea ei
cu ghişeele din spatele cărora o mână nevăzută cuțitul rană pe fruntea cerului îmi arde palma
împarte certificate de eroism şi adeverinţe lipicioase, nu mă decid să tai în carne vie sau să stau deoparte
cu oamenii ei politici deversaţi din patru în patru ani cum Dumnezeu uneori la masa tăcerii
prin cartiere mărginaşe şi cătune, privind foamea când străpunge fiecare piele cu care
unde inundaţiile vin mult mai des, ne-am îmbrăcat sufletele
cu ţăranii ei înrăiţi de mireasma pământului doar pentru că în trend este să fii ateu
care le fuge iar de sub tălpi, cu toate astea iau poezia în mâini, neîmpărtăşită pare o colivie
şi cu multe altele, trăite în grabă şi cu lehamite. cu gânduri oarbe
îmi tai inima adânc
Da, îmi iubesc Patria
adânc… până când din ea curg păsări
Mă înduioşează până la lacrimi grija ei apoi oameni cu o singură religie
pentru câinii comunitari, stâlciţi poezia
sub lumina de stricnină a farurilor nopţii,
sterilizaţi să nască o rasă mioritică, Mama ştie
mult mai rezistentă la vicisitudinile libertăţii
(şi noi am fost comunitari şi încă ne mai domină mama ştie că sunt mai frumoasă când iubesc
reflexele lui Pavlov, încă mai salivăm de aceea hrăneşte păsările de la ultimul etajul al babi-
ascultând discursurile preşedinţilor săraci şi cinstiţi lonului ei
sau foşnetul de lenjerie intimă al poeziei)„ aici toate tablourile au geometria mea
Mă, câine!” îi spun celui mai bun prieten al meu urmele paşilor copilăriei se mai văd pe covoarele per-
şi el se gudură şi mă face să cred că fericirea există. sane
în colţurile casei a ascuns hohotele mele de râs
Dumnezeu, ca şi patria, este iubire... şi icoana chipului ei
Aşadar,domnilor şi doamnelor, îmi iubesc Patria! biblioteca e plină cu poveşti
aşa cum îşi iubeşte ologul piciorul lipsă, pe un raft de lemn de trandafir
cu patima celui care refuză să plece cărţile mele
dintre apele ei mereu revărsate şi tulburi. îmbrăcate în busuioc
O iubesc pentru că i-am trăit până la ultima fibră mai sunt doar puţine momente până să se îmbarce în
indiferenţa şi spaima, sărăcia şi zvonurile, zepelinul acela cu care toţi oamenii pleacă
pentru că în cârciumile ei am băut spre lumea firelor de iarbă
potire de lacrimi şi pe străzile ei dar ea ţine morţiş să-mi spună că sunt frumoasă
am admirat umbra viitorului ce refuză să vină...
mama ştie că sunt fericită când iubesc caută în lada de
Pentru mine Patria aceasta, de la capătul lumii,
crucificată pe toate punctele cardinale, zestre
este singura americă posibilă, singura şansă, rochia de mireasă
unica iubire, pe care nici măcar speranţa mi-o pune pe umeri să prind zborul îngerilor
nu o mai poate ucide... mâinile îi tremură când îmi răsfoieşte cărţile
161
Soarele la apus înainte să-l cunosc şi mă-ndepărtam

cu moartea în oase
o portocală uriaşă din care muşcă oraşul la întoarcere
iarna asta s-a mutat cu viză de flotant în oameni pentru că întotdeauna exista o întoarcere
despre iubire nici-un semn găseam o ghirlandă de flori thailandeze pe rostul ini-
blocurile s-au ascuţit şi-n colţuri şoareci cu rânjete de mii
oameni nebuni şi doi elefanţi care-şi sărbătoreau ziua de naştere.
rod vertiginos din spiritul vieţii
la magazinul din bulevard două şiruri indiene de um- libertate inversată
bre
inegal aşezate horcăie la două uşi pentru fiecare om câte o colivie
pâinea transpiră înainte să fie înfulecată de orfanii ciu- pentru fiecare pasăre un zbor
mei roşii viața a devenit o libertate inversată
în partea dreaptă în rândul burduşit la ghişeul cu feri- când privesc în inima ta
cire mi se deschide o fereastră în interior
se îmbulzeau nebunii prin care pot să evadez
părăsiţi precum corbii lui Hitchcock umbra din trecut nu-mi poate încătușa visul
în partea inimii ghişeul defrişat de tristeţi mi-am uitat numele pe buzele tale
doi copii şi-un derviş rotitor la preţ redus și tu ți le muști până când sângele
vindeau poezii devine crepuscul albastru
pe şina ruginită de cale ferată
nici un marfar să-şi mai tragă sufletul pe drum
Zbor de păpădii
Cerne Doamne anii mei,

Peste un copac de tei,
Chiar dacă-mi sunt trecători,
Fă-mi-i grădină cu flori.
Inima de-a-mbătrânit
Aminteşte-i c-a iubit,
Dă-i scânteie pentru foc
Să aibe din nou noroc.
Sufletu-mi trist şi rebel,
Fă-mi-l Doamne porumbel,
Lasă-mi polen în cuvânt, Mihaela Roxana BOBOC*
Să-ncolţeasc iar pe pământ,
După ce nu voi mai fi Împletind cosița
Decât zbor de păpădii.
Taie-ți părul
Întotdeauna există o întoarcere să nu mai atingă umerii
să nu te mai înăbușe nopțile
tăcerea se cuibărea între noi precum un strat neaşteptat să nu mai simți mângâierea în plete
de zăpadă nici felul în care se rupe
i se spunea primăvară acestui anotimp mut care nici nu fir cu fir
înflorea iubirea
nici nu prindea pojghiţă sticloasă de întristare taie-l
mă uitam în palmă pe linia şerpuindă asemănătoare până nu-ți mai atinge obrajii
unei cobre și despletită de sens să umbli
încercând să găsesc sensul vieţii la intersecţia a două înapoia ta să-mi dai săruturile
drumuri parfumul toxic al palmelor
precum crucea Sf. Andrei mi-a apărut chipul lui conturul imaginar
oprindu-mă cu un fluierat de coaste al sânilor mușcați de sărut
cu cât vedeam mai bine departele înţelegeam mai tot ce iei și nu pui în loc
puţin tot ce nu scrii și se taie de la rădăcină
jocul ielelor în care intrasem ca și când nimic
cu cât îl cunoşteam îndeaproape uitam aproapele care- nicicând
mi devenise niciodată
162
taie-ți părul și împletind cosița pentru femeile care pierd și se ridică

dă-i drumul în lume pierd și plâng
de unde nicicând întoarsă pentru sora mea
niciunde sărutată și toate viețile îngropate sub călcâi
niciodată pictată ce aș putea să-ți spun și Tu să nu știi
lipește versurile mă așez pe covor
ca un origami a nins cu fulgi răzleți azi
pe o coală imaginară a nins prin gene
unde fiecare pliere străzile se mătură de ultimele semne de sărbătoare
pe trupul suferinței poți curăța în suflet
este un act de dragoste să auzi zapada topindu-se
împărtășită. cristalul plângând pe pereți
nu iau înapoi nimic
Să ucizi dumnezeul din pâine nimic al meu
de împrumut
Încerc să plec din mijlocul lor visez alb și sângele minte că n-a văzut
ceva mă trage înapoi pasărea cu ciocul roșu
să fie ziua aceea când te-am văzut plângând cântând la fereastră.
pe patul de spital, ținând strâns brațul de fier al patului Întorc capul spre pictorul îngenuncheat
să fie ciuda și lacrimile înghițite în metrou spre tabloul din tablou
de mulțimea amorfă spre viața ca o ramă decupată
cele șapte etaje urcate zece ani mai târziu în hârtie
chipul tău palid aproape angelic dacă îi mângâi mâna dreaptă
și mirosul tot mai pregnant de moarte îmi intră în inimă un ghimpe
fețele amestecate ale femeilor scrijelesc cerul
o singură vină și zecile de degete urcând pe pereți cu dinți de lapte.
ca niște rugi interminabile
în urma mea femeie într-o secvență de film mut
chipul celor plecați rămâne
agățat doar în icoană cu jumătate de oră înainte
cuvintele se sparg de țărm să afli că iubesc o iubesc
umile o uit lângă tocul ușii
emoții fără loc în această piață și ea așteaptă cuminte
unde se desfac mărfuri cu măruntaiele la vedere și moale
oamenii ating, pipăie tot ca trupul femeii duminica
și dacă nu ajung la cuvinte când torni untdelemn și frăgezesc cuvinte
le sparg sensul apoi le uit și mă răzbună
le seacă măduva până la os gura care-mi sărută poemele
ce risipă de energie aburii toamnei în care mă întorc
să ucizi dumnezeul din pâine femeie într-o secvență de
și să flămânzești cu gândul la carne film mut
ies dintre ei nu recunosc pereții aceștia nici muntele verde
cu mâinile goale alunecând în sân
și aceste versuri care mă dezleagă. nici fata care-și zâmbește sieși,
ieri au fost toate
Spovedanii pe frunze Ieri s-au născut toamnele de-mi vine să strig mamei
să-mi arunce în cârlig norocul
cum să-ți cer înapoi ceea ce Tu mi-ai dat fără să cer poate prind urma părintelui meu
să-ți scriu spovedanii pe frunze cu jumătate de oră înainte
când Tu îmi înfrunzești în gând să afli că iubesc te iubesc
Te simt în palma care mă strânge cuib nimeni nu doarme afară de câinele șchiop al copilăriei
și rog amurgul să mă ducă spre dragostea mută mele
lângă mine pictorul îngenunchează covor așternut pe aleea dinspre casă spre școală
și rugăciunea lui îmi gâdilă fruntea și niciun pas
cercetând m-a certat Domnul afară de omul de lut și inima bătând în orologiul vechi
dar morții nu m-a dat când nu te iubeam, iubeam o părere
nu m-a dat. mă iubeam când lipseam din mine și dincolo
Tac și mă rog mâna scria nevăzută.
163
O jumătate de chip pe jumătate umbră și să topesc cuvintele

iubirea ca un câine șchiop la gura sobei
cu jumătate de oră înainte aprinde opaițul în camera cu nemurire
să te iubesc. să piepteni părul încâlcit al poveștii
cu ochi sticloși
Sărut după sărut lasă la intrare creanga de vâsc
sărută-mi gândurile pe obraji
O să te prind cu poezia pe chip și rămâi ca si când
și sărut după sărut toate ar depinde
te transform în visul din care te-am plămădit de mâna întinsă
sărace mâini și buze te cuprind a îngerului
în zid curg lacrimi și sap adânc așa te chem
degetele intră în carnea din lemn sculptat
din care rupi poem după poem în acuarela poeziei
și hrănești pisicile ninge vezi cum ninge
schilodite când rămâi în mine
rotocoale de fum mult timp după ce am închis filele
ninge și copiii adorm
cu fulgi mari alături de jucăriile întinse pe covor.
cât inima copilei
iubește invers Moartea se face ghem
din vârful picioarelor
spre ochii halucinant de vii Îți trimit sărutul de noapte bună
în care încap pe rând jocurile odată cu fulgii imperceptibil
de-a baba oarba bătând în fereastră
despre care nu vom vorbi ca-ntr-o calimară unde poetul
noi, nu, și-a lăsat haina
deși iubim la fel dorul
toamna și frunzele ruginii muza
iubim cafeaua și aroma ei pe trupul încălzit de soare scriind cu buzele pe spatele meu
iubim ce urâm și asta face toate lucrurile e încă duminică
rotunde Respiră și dormi
alunec pe brațul tău în sânul lui noiembrie
o lecție de supraviețuire moartea se face ghem
dragul meu poetul înghite pastila de timp
să interiorizezi poezia până îți plânge din coastă sărutul de noapte bună
Adam scrie Evei poeme încinse în lut fereastra deschisă
Adam scrie până când Eva trimite șarpele din sân fulgii amețiti de dor
să-i mângâie veșnicia muza
dintr-o suflare prinsă în călimara străvezie
înghit întunericul și lumina stă de strajă sărutul
te iubesc blând în noaptea fără trup
când din mine rămâne noiembrie umblând
rama acestui tablou golaș pe creste
pe care l-am pictat cu degetele Tu.
în carnea mea
în lumea ca un elefant Nu scoate spițe din soare
înghițit de un șarpe boa
o să te prind Este noaptea când dau ceasul înapoi
sărut după sărut... mana cade lin din cer
aidoma fulgilor
Părul încâlcit al poveștii în ochii trecătorilor
bezna este de nesuportat
Adulmec trupul tău ca o pajiște acoperită de zăpadă dacă iei sufletul Anyei și îl treci prin vămi
în pătura dimineților fără tine nu ninge descoperi orfanul desenat pe mâneca dreaptă
te port în vis și visu-mi este poartă și timpul, acest părinte dinaintea lutului încins
nu intra în cutia de povești dacă știi finalul modelează cu ochii închiși
adu-mi oameni de nea umbre
164
nu scoate spițe din soare

să-i spui Anyei
cum iubește toamna frunzele îmbrățișate
de iese sânge și soare
prin venele poetei.
Este noaptea când scriu cu ecou
și dragostea, această omidă plămădită din urma iubitei
te scoate din cocon
până nu mai atingi nimic
pământul rămâne un punct pe atlas
sigiliul rupt din viața dinaintea vieții Mihai COȘERARIU*
îmi face dor de Dumnezeu
dar tu nu ești sus cum nici în iad te-am aflat
Ești ploaia care secetă se face în josul cuvintelor Scrisoare către fiul meu
și mana care flămândă lasă gura poeziei
Ești dor și doare clavicula Așează-te copile pe scaun, lângă mine,
de strig să fie ploaie Renunță pentru-o clipă la jocul tău sublim,
și dragoste în inima Anyei Te rog să ai răbdare, ascultă-mă mai bine,
copilă, ce mici sunt vrăbiile în deșert Căci o să vină vremea și-o să ne despărțim.
scăldate în lumină,
Copilă, scoală-te! Privește-mi tâmpla ninsă și palmele crăpate,
și te scrie pe coala îndoită Atinge-mi ochii umezi, ce-au obosit plângând,
dau ceasul înapoi Ascultă-mi răsuflarea și inima ce bate,
și timpului îi scot o coastă Căci plouă cu durere și-i trist la mine-n gând.
să încap între două respirații ruginite în toamnă.
Când ai venit pe lume, un înger mi-a șoptit,
____________________________ Că o să te păzească, să nu cazi în păcat
*Mihaela Roxana Boboc – născută la 19 mai 1982,în orașul Și o să crești în pace, frumos și fericit,
Buzău. Licenţiată în Marketing (2005), masterat în Manage- Vei fi bogat în suflet și-n inimă curat.
ment (2007. Absolventă a Şcolii Populare de Artă - Galaţi,
secţia pictură (2008) Membru fondator al cenaclului ”Ante
Portas” Buzău. Am renunțat la mine să-ți fie ție bine
Cărți publicate: „Vers și culoare”, Ed. Grinta, Cluj-Napoca, Și-n nopți cu lună plină, eu mă rugam în lacrimi,
2010., Poemele Ioanei”, Ed. Lorilav, Buzău, 2010, „Cel mai Să-ți fie viața lungă și zilele senine,
frumos cântec vine pe furiș”, Ed. Rafet, 2015, „Șevalet cu Să te păzească Domnul, de vicii și de patimi.
epilog”, Ed. Rafet, 2016, Roman: ”Tătărușca” – scris împre-
ună cu scriitorul Tudor Cicu, ed. Eliteratura, 2016, „Silabe Și te-am hrănit cu pâine stropită cu sudoare,
orfane”, Ed. Rafet, 2016, „Spovedania oaselor”, Ed. Grinta, Te-am apărat cu pieptul de grindeni și de ploi.
2017, „Terapia ploii de chihlimbar”, Ed. Clubul Mitteleu- Când îmi zâmbeai copile, credeam că-i sărbătoare,
ropa, Oravița, 2019. Uitam de suferință, de griji și de nevoi.
Apariţii în reviste: Opinia - Buzău, Vitralii - Rm. Sărat, Fe-
reastra - Mizil, Algoritm literar - Hunedoara, Porto Franco -
Galaţi, Antares - Galaţi, Kado – Calea Poeziei – Iași, Mar- S-a dus copilăria și anii au trecut
maţia Literară – Sighetu Marmației, Agero - Stuttgart, Pro Și ai crescut copile, eu am îmbătrânit.
Saeculum, Oglinda literară – Focșani - Vrancea, Spații cultu- Îmi amintesc de ziua în care te-ai născut,
rale - Râmnicu Sărat, Revista 13 Plus - Bacău, Apollon – Ur- Iar azi ești în putere, frumos și împlinit.
ziceni, Plumb – Bacău, Vatra Veche – Târgu Mureș, Familia
– Cluj, Detectiv literar - București, Urmuz – Câmpina, Car- Ascultă-mă copile, să nu uiți niciodată,
telul Metaforelor - Buzău, Buzăul Literar, Cafeneaua literară Că viața-i ca o luptă în care vei învinge,
– Pitești, Cafeneaua Politică și Literară – T. Severin - Mehe- Doar dacă ai credință și inima curată,
dinți. Iar visele frumoase, nicicând nu se vor stinge.
Să cauți adevărul, să lupți pentru dreptate,

Să nu arunci în oameni otravă și venin,
Îmvață să faci bine și vei avea de toate,
Iubire, viață lungă, fără dureri su chin.
Privește înainte, fii demn și fără pată,

Să nu te pierzi în viață, să crezi în Dumnezeu,
165
Să-ți amintești de mine, atunci când vei fi tată Să nu arunci în oameni cu noroi,
Și să-ți iubești copilul, cum te-am iubit și eu. Să fii mai blând, mai bun, mai înțelept,
Să te gândești la vremea de apoi,
Ai plâns vreodată pentru țara ta? S-alegi în viață drumul cel mai drept.
Ai plâns vreodată pentru Țara ta, Să-nveți să ierți, să fii și tu iertat,

Să simți ce dulce-i lacrima iubirii? Iar pentru viața ta , să mulțumești,
Te rog încearcă, nu vei regreta Nu judeca, să nu fii judecat,
Și-ai să te simți în culmea fericirii. Pe cel de-aproape-nvață să-l iubești.
Ai plâns vreodată pentru-al tău popor, Războiul din mine

Să-i simți în ochi durerea milenară?
Hai, varsă-acum o lacrimă de dor, Împovărat de-atâtea gânduri fade
Cu iz de mir și gust de primăvară. Încerc să trec prin viața asta, demn,
Pe unde calc, încerc să las un semn,
Ai plâns vreodată pentru munții tăi, Să trec cu fruntea sus prin cruciade.
Pentru pământ, și ape, și câmpii?
Să plângi, să simți în inimă văpăi, Și lupt cu mine însumi, zi de zi,
Fiori și-n suflet, zâmbet de copii. Oficial, mi-am declarat război,
Cad, mă ridic, mă scutur de noroi
Să plângi, române, pentru Țara ta, Și-apoi mă rog, privind spre miazăzi.
Într-un puhoi de lacrimi dulci-amare,
Iar îngerii din Cer îți vor cânta: Răstălmăcesc răspunsuri la-ntrebări
„A fi român e Lege și Onoare”. Pe care mi le pun fără să vreau,
Căci din preaplinul lacrimilor beau,
Dincolo de suflet Să-mi construiesc spre ceruri,noi cărări.
Dincolo de suflet, lumea e a mea, Ridic cu teamă paloșul de-oțel,

Plină de iubire, plină de mister, Și mă transform în propriul meu călău
Dincolo de nouri sunt precum o stea Ucid cu sânge rece tot ce-i rău,
Doar a mea e lumea, dincolo de Cer În crunta-mi provocare la duel.
Dincolo de spirit mă voi odihni Dar știu că voi ieși învingător

Dup-atâta zbucium, dup-atâta chin, Cu fruntea sus din propriul meu război,
Într-o nouă viață, sigur voi veni, Voi trece demn prin viscol și prin ploi
Iar în fața sorții, o să mă înclin. Tot mai bătrân, dar tânăr luptător.
Dincolo de viață, e-un nou început Spovedanie

Se descchid ferestre spre tărâmuri noi,
Totul va renaște, nu-i nimic pierdut, Pierdut prin vise și răpus de gânduri,
Moartea-i tot o viață- viața de apoi Mă-ntorc acum cu fața spre Iisus,
Mi-e gândul doar la cele patru scânduri,
Dincolo de noapte e o nouă zi, Ce-mi vor fi pat, atunci când voi fi dus.
Caldă și senină, ca un trup se sfânt
Și ca o icoană, ce mă va păzi Mă uit în urmă și regret amarnic,
Până-n ziua-n care, iar voi fi pământ. Toți anii ce s-au scurs și i-am trăit,
Uitând că Dumnezeu e bun și darnic,
Memento Căci ni L-a dat de Fiul Său iubit.
Să nu râvnești la ce nu-ți aparține, Mă-ntorc acum cu fața către Cer

Să nu-ți dorești nimic ce nu-i al tău, Și simt în piept un cui înfipt adânc,
Iar dacă-n viață vrei să-ți fie bine, Vorbesc cu Tatăl și-ndrăznesc să-I cer
Să te ferești de patimi și de rău. Un umăr, să-mi las capul și să plâng.
Să nu te pierzi când îți va fi prea greu, Părerile de rău îmi dau târcoale,
Să nu te vinzi pe bani, să nu trădezi, Mă zbat între durere și păcat,
Să nu-L înjuri nicicând pe Dumnezeu, Suprema Jertfă-i singura mea cale,
Iar în Cuvântul Lui să crezi mereu. Să plec din lumea asta împăcat.
166
Încă mai doare Crucea Răstignirii Și am greșit, când ne-am vândut pământul,
Și cuiele din palmă, încă dor, Cu tot cu aur, gaze și petrol,
Încerc să urc pe scara mântuirii, Iar azi, în România bate vântul,
Cu fiecare treaptă, simt că zbor. Românii plâng, în Țară e pârjol.
Te-aștept în lumea mea Noi am greșit și-am decăzut ca Țară,

Când i-am trădat pe cei ce ne-au condus,
Ți-am pregătit iubire-o lume nouă, Iar azi, ni-i viața tristă și amară,
E lumea mea, pe care ți-o ofer, Cerșim umili cu fața spre Apus.
Cu munți înalți crescuți cu vânt și rouă
Și-ți dau ca bonus un crâmpei de Cer. Noi am greșit atunci când lumea toată,
Îl aștepta sub pom pe Moș Crăciun,
În lumea mea curg râuri de iubire, Dar noi, nebuni și fără judecată,
Ce șerpuiesc prin munți doar pentru noi Am condamnat la moarte un om bun.
Și se revarsă-n Marea Fericire,
Iar am greșit când ne-am negat credința
În care cad din când în când și ploi.
Și-am denigrat Biserica Creștină,
Iar prin aceasta ne-am semnat sentința,
Ți-am pregătit o mare-nvolburată,
Singuri ne-am așezat sub ghilotină.
Să ne scăldăm printre guvizi și pești,
Te-aștept să vii iubirea mea, îndată, Noi am greșit, când am votat cu toții,
Nu trebuie decât să mă iubești. Ca proștii, pentru-o sticlă de ulei,
Să ne conducă curvele și hoții,
Să vii iubire-n lumea mea de vis, Iar azi nu mai putem scăpa de ei.
Căci pân-la mine nu-i decât un pas,
Am să-ți ofer, așa cum ți-am promis Și iar am mai greșit, ca națiune,
Chiar și secunda ultimului ceas. Când am plecat genunchii fără luptă
Și suntem slugi în marea Uniune,
Voi pune-n calea fericirii noastre, Care, din trupul Țării se înfruptă.
Covoare presărate cu fiori,
Te-aștept în nopți senine și albastre, Noi am greșit când am plecat în lume
Să vii, să ne iubim până în zori. Și am uitat ce-i Paștele, Crăciunul,
Dar am îmbrățișat valori păgâne,
Să știi că e o lume minunată, Trăindu-ne tăcuți și triști, surghiunul.
Cu îngeri ce ne-au fost trimiși din Rai,
Cu amintiri și vise ferecată, Noi am greșit, crezând că facem bine,
Să nu mai pleci, în lumea mea să stai. Primindu-i demn în casă pe străini,
I-am omenit cu sare și cu pâine,
Te-aștept în lumea mea să vii, iubire, Dar ei se cred deja, la noi, stăpâni.
E unicul, supremul meu demers,
Mai știu că am greșit, pierduți cu firea,
Căci din această mare omenire,
Când am vândut copii cu sânge rece,
Pe tine te-am ales din Univers.
Când le-am cedat străinilor pădurea,
Iar suferința noastră nu mai trece.
Unde-am greșit?
Unde-am greșit? Mă-ntreb și mă-nfior,
Mereu îmi pun aceeași întrebare: Când am hulit prin lume, România,
Unde-am greșit, ca neam și ca popor? Când am jurat scălâmb sub Tricolor
Căci nu mai știm să mirosim o floare, Și-am lepădat din portul nostru, ia.
Să râdem, să privim spre viitor.
Unde-am greșit? Sunt multe ipoteze;
Eu cred că știu răspunsul, din păcate. Când le-am permis copiilor să-njure,
E un răspuns profund și dureros, Pe-ai lor părinți, că nu știu să voteze,
Căci astăzi ne urâm frate cu frate Încurajând părerile obscure.
Și ne-am uitat trecutul glorios.
Unde-am greșit? Perfidă întrebare,
Noi am greșit, când am ucis speranțe Toți ne-ntrebăm, dar nu avem curaj,
Și am uitat să ne cinstim martirii, Să recunoaștem astăzi, fiecare,
Ce-au stat în fața ploilor de gloanțe, Că suntem vinovați de sabotaj.
În numele Credinței și-al Unirii.
167
Ne-am sabotat noi înșine pe noi, se desfășoară annual, timp de șapte zile, la Tașca. În general,
Uitându-ne trecutu-atât de bine, poeziile pe care le scrie se transformă în cântece folk, ele fi-
Încât trăim prezentu-n plin război, ind puse pe note atât de poet, cât și de alți cantautori folk.
Iar viitorul nu ne aparține.
Toți am greșit și toți purtăm o vină,

Că România moare sufocată,
Iar în curând, vom deveni ruine,
Vom spune de români: „au fost odată”.
Toți am greșit cu fapta sau cu gândul,

Dar nu avem curaj să ne-asumăm
Și iată, singuri ne săpăm mormântul,
Curând, definitiv o să cedăm.
Paradoxal, greșit în continuare

Și pactizăm cu derbedei și hoți
Ne doare fix în cot că Țara moare,
Dar râdem de românii patrioți. Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU
Acolo am greșit și fără minte,
Continuăm la fel, greșim mereu, Sens căutat
Ne-ascundem după false jurăminte
Și înjurăm de sfinți și Dumnezeu. De ce cade frunza
pe acoperișul unui anotimp,
Cât Doamne, ne mai ții în amorțire?
Cât să mai suportăm acest blestem? de pleacă îndată păsările
Dezleagă-ne de-această slabă fire grăbite și speriate.
Și dă-ne din Lumina Ta să bem.
Acolo se află sensul
Deschide-ne fereastra către Soare ce te face să-l cauți
Și dă-ne minte, iartă-ne de poți, atât de perseverent?
Suntem sătui de-această întrebare,
De trădători, analfabeți și hoți. Când pasărea ce aduce vești
cântă departe,
E vremea dezrobirii de păcat,
Să ne iubim poporul nostru sfânt, aproapele se înclină
Să fim stăpâni, căci Dumnezeu ne-a dat, de teamă.
Un colț de Rai, pe-acest străvechi pământ.
Unde iertare nu este
Să ne trezim, români, în ultim ceas,
Să ne iubim sub Sfântul Tricolor, Unde iertare nu este
O singură suflare-un singur glas, continuă aprigă lupta.
O Partie, o Nație, un Dor.
___________________________ Nici uitarea nu intervine,
*Mihai Coșerariu, născut la 29 octombrie 1973 în couna Tu- rămâne o pată în amintiri
pilați, județul Neamț, de profesie polițist la IPJ Neamț, căsă- care nu se întinde, dar nici nu iese,
torit, doi copii, membru al Societății Scriitorilor din județul
Neamț. Are șapte cărți de poezie publicate. Laediturile „Cri- poate fi o cădere în gol
garux” Piatra-Neamț ( „Să gonești fiara din suflet”, 2015 „ prin întunericul orb.
Așa sunt eu”, 2016, „Dincolo de suflet”, 2016 , „Întîlnire cu
mine”, 2019), Cetatea Doamnei” Piatra-Neamț Timpul nu mai are răbdare,
(„Amprente lirice”, 2017,„Călător prin vis”, 2017) și „Suflet
Transilvan”, din Brașov („Credință, Dragoste.Țară”).
ucide din vârstă și ultima dorință
Este președinte fondator al Asociației Culturale „Eu Cred” – fără să aibă remușcări,
Tașca,Neamț, inițiator al Festivalului Național (concurs)
„Copiii - florile inimii”, care se desfășoară, annual, la 1 Iunie, un zid prin tăcere apără
la Centrul Cultural Tașca și ale Taberei și Festivalului Nați- chiar și pe cel învins
onal de Creație și Interpretare „Dăm Folk” - eveniment care cu speranța revanșei.
168
Răul interior respiră și el binele Setea sărată

și încearcă schimbarea.
Ea era plecată
Cântar, unde florile au cearcăne colorate
pe care din talere să-mi așez și lăcrimează cu arome amare
greșelile dosite? sărutând diminețile cu rouă,
Dincolo de emoție urmează să sosească-n amiază

de pe cărarea cu cireșii copți
M-am întrecut cu vorba fără să scriu, c-un surâs visător.
cuvintele le-am scăpat din frâu
după ce m-am hrănit cu spusele altora Chiar dacă vara nu mai e vară
luate așa cum sunt. și setea a devenit sărată,
iar cerul gurii o cupolă uscată
Dincolo de emoție smălțuită fibros,
am prins în brațe femeia.
prinde pe margini sunetele
Ca un făcut s-a născut ideea, și ele cad în ispită,
limba de clopot a sunetelor privesc femeia cu alți ochi
care urcă și coboară pe portativ de sub genele aspre.
alunecoasă
pe corzile viorii portocalii. Zilele au orele arse
Arcușul se desprinde pe tonalități Tu ești femeie mai adevărată,

triste și amare plină de încredere,
căzute în vibrații de amintiri de aceea urci treaptă cu treaptă
țesute în ascunsul sufletului. o scară fără niciun sprijin
doar admirată.
Adevărul crud
se ridică la suprafață ca uleiul, În vreme ce ziduri se tot înalță
dar îl vor arunca nu ai teamă de ele,
ca pe un surplus învechit,
privești din fiecare unghi, lumina,
un pui de pasăre căzut din cuib o cauți în toate obiectele și ființele
și o faci nemuritoare.
acolo
unde nimeni nu-l ocrotește. Zilele au orele arse
în arome galbene de crin.
Ascuns în hazard
Pe amândoi ne fascinează
Nu știu ce porți pe umerii crepusculul
așa de albi și fragili ce se pierde tainic în suflet
sculptați în zăpadă. cu iubire.
Aștept în pielea tandrului O recunosc mai subțire

ascuns în hazard,
să se înlănțuie plăcerea privirii Ruptă din coastele fragile
pentru ce doresc să ating. o recunosc mai subțire,
mai verde decât copacul furtunii
Cum îmi vei trimite zvonul cu rădăcinile în aerul
tăinuit, plin de speranță pământului gras,
ce urcă prin sânge și capătă putere.
ea își pune amprenta
Și așa cuvintele-mi capătă vână, pe inima pietrelor de mustesc,
de semne în trup se nasc
din lumina iubirii. privirea-i se înalță
cu tandrețe subtilă.
169
Se furișează în lucruri, Tot ce n-apuc să-ți spun

vorbește cu ele adoarme-n cuvinte
de mă subjugă cu dragostea într-un vis.
ruptă din trup.
De acolo te priveghez
Tot ce pot să mai zic, nu zic. cu răsuflarea tăiată
cum cobori lângă mine
Surâsul ei luminos înlăturând aerul mut.
și aura-i celestă
mă cuprind.
Noaptea tăcerii
Noaptea tăcerii albastre

nu are trup,
se topește prin întunericul
străpuns de stele aprinse.
Noaptea tăcerii surde

voce nu are,
se disipează în aer
lipsită de umbre.
Noaptea tăcerii sublime Lavinia Elena NICULICEA

dezbrăcată complet,
se pierde pe sine
în brațele apelor mari. A opta minune
Noaptea tăcerii mirate dau volumul tăcerii mai tare

nu are picioare, să aud cerul
dar fuge speriată nu am mască pentru acest
de lumina dimineții. bal al deşertăciunii
doar un zâmbet ce camuflează
Noaptea tăcerii fără iubire nopțile albe
e un întuneric absurd primăvara îmi dă rețeta perfectă
prin care trec visele pentru a-mi îmblânzi sinele virusat
pe malul celălalt al dragostei. de iluzii ,,made in China"
respir de pe ramuri verzi
Noaptea tăcerii de foc clipa înghetață
e un fulger prin inimă și mă rog pentru a opta minune
ce-i luminează adâncul incitând lumina să-mi coboare în vene
fântânii din sufletul durerii. încă o doză de speranță
De dragul atingerii Cântec
Tu ai fost umbra risipei de veșminte Doamne, ți-aș cere o cartelă,

lăsate să cadă pe fața lunii să-l pot suna pe tata și dincolo,
de la fereastra timpului să-mi spună despre mama,
pe marginea întunericului să mai glumim cu viața.
mirat de atâta iubire. Prin clisurile oceanului de nori
să le văd ochii, zâmbetul,
Noaptea părea o ființă disimulată magnolii-n asfințit – semn că
uitată afară de pază, dorul de mine e desmărginit.
liniștea avea ochi rotitori Clipa stingerii lor îmi îmbracă
ca două stele ce schimbă priviri zilele-n negru și nopțile-n vise
de dragul atingerii. albe, Doamne, dă-i glas tatălui meu
iar și iar să mă strige:
– Nichita, mai scrie un vers
170
pe-o foaie de suflet, pe-o foaie de timp,

să-mi fie floare în formă de corimb. Când umbre bizare îmi sechestrează zborul,
Cu spasme de lumină, răsăritul mă ridică,
Poeții Dintr-un colț de infinit îmi spune Ziditorul:
Urcă spre soare, cu norii fă echilibristică!
poeţii au perle în ochi
când vorbesc Nu abdic pe câmpul înroșit de rănile luptelor,
despre iubire Ca un soldat pe umeri port întreaga planet,
din cochilie de cer Tatuez înfrângeri și victorii pe fruntea stelelor,
li se naşte cuvântul Nu cad cei ce au visuri ascunse-n portbaionetă.
poeţii au perle în ochi
când scriu cu roua Sun la 112
florilor
îmbogăţind taina Raiului chem toate dorurile
pe-un mal de lumină să-mi acorde primul ajutor
ei pescuiesc lacrimi nu e nimeni de gardă
de înger mesageria bunăvoinței lipsește
şi hrănesc o lume întreagă. un infinit de urgențe
când primele perle au căzut așteaptă la rând pe un birou prăfuit
din ochii lui Dumnezeu
poetul şi-a deschis sufletul legată la ochi de povești fără nume
şi de atunci în el respiră tastez în neștire cuvinte
mii de lumi... cu sens necunoscut
din coasta poetului-Adam să pot neutraliza interferențele
s-a născut dorul. animalice ale lumii
Efect de bumerang la celălalt capăt al firului

se aude propriul ecou...
Arhangheli discreți
ascunși în mansarda gândurilor de-am putea apela
mă privesc prin lentila unui cer la orice oră mângâierile mamei
împărțit la doi am fi salvați
o subtilă adiere de vis Efect de bumerang

mă învăluie cu frumusețea lumii –
rochie mulată pe trupul iubirii Arhangheli discreți
ascunși în mansarda gândurilor
din mareea himerelor nesfârșite mă privesc prin lentila unui cer
ies stelele ude împărțit la doi
ancorându-mă în portul tăcerilor
o subtilă adiere de vis
învăț să fac din clipele frânte mă învăluie cu frumusețea lumii –
un zbor de pescăruș rochie mulată pe trupul iubirii
spre infinitul risipit în buclele întunericului
din mareea himerelor nesfârșite
dorul ăsta imprevizibil are efect de bumerang ies stelele ude
se întoarce în mine ancorându-mă în portul tăcerilor
ca un ucigaș la locul crimei.
învăț să fac din clipele frânte
un zbor de pescăruș
Visuri ascunse-n portbaionetă
spre infinitul risipit în buclele întunericului
Dintr-un apus de iarnă adun un fir de speranță, dorul ăsta imprevizibil are efect de bumerang
Plantându-l sub zăpezile adormite-n mine, se întoarce în mine
Să-nflorească primăveri cu sevă de viață, ca un ucigaș la locul crimei.
Sub ninsorile aspre să hibernează un mâine.
Ca o ploaie născută-n zori mă înalț și cobor

Peste firul de iarbă strivit de plânsul lui ieri.
Evadând din strânsoarea unui primitiv nor,
Spăl obrazul clipei cu îngeri izgoniți din ceruri.
171
așa credeam că se poate întâmpla mă uitam cum

mi se petrec zilele una într-alta cum mi se rătă-
ceau drumurile dar mai ales ni se petreceau amin-
tirile ce le vom avea fără să realizez că timpul
meu curgea într-un singur sens liniștit cuantic spre
cel mai îndepărtat punct cardinal al trupului aflat
în putrezire agresiv sau priveam la răstignirea lui
fără nicio cauză pe crucea rece și umedă a singu-
rătății fără spectacol spre niciunde în spații de aer
acoperișurile toate zburau iubito peste noi ploua

cu cer peste pietre cu țipete puternice înalte urlete
Petre Ioan CREȚU* groază și noi stăm înfricoșați și febrili într-o în-
cordare mortală ca două arcuri îmbătrânite și moi
nu mai este timp deja renunțăm nu mai este nimic
Acoperișuri de făcut îmi spuneai poate doar să ne trăim nebu-
nia până la capăt și ne vom întoarce învinși în noi
Unsprezece petale, poate cele unsprezece noduri pe cai cu aripi
împrumutate, în timp, de la Nichita, ce ar trebui să
Acoperiș 3
facă un întreg, un acoperiș care să mă învelească
peste moarte. Un acoperiș parabolă din 12 petale,
locul în care nu se întâmplă nimic dacă nu ești
dar cu o petală lăsată lipsă dinadins, pe unde să
atent nici nu știi dacă e noapte sau zi patul meu
pătrundă ploaia, vântul, soarele, gerul, viața.
perna mea casa brațele mele gândurile zborul pru-
Acoperiș 1 nii toate au încremenit într-un asfințit când pe cer
străluceau și soarele și luna în același timp parcă
se țineau de mână și zâmbeau senil doar moartea
privirea mea îți străpungea ochiul până în ceafă
apoi se prelingea pe umărul tău pe sâni pe coapse mai putea să ne surprindă poate și cucii fâlfâind
și nu știu de ce se întuneca deodată se făcea un în- sublim despicând în felii subțiri miriștea dimineții
tuneric stupid pe sub pleoape nu tu mă dureai doar scăldată de rouă cât de departe pari a fi cu sânul
ideea de tine încă mă îngrozește și urma lăsată pe picurând peste icoane viaţă și lapte de mamă ră-
nită într-un târziu ne prindem de mână degetele
umărul stâng și-mi aduc aminte cum îți sprijineai
fruntea de sufletul meu pe ascuns uf, cum mă mele încolăcindu-se tandru peste degetele tale
doare bucata de cer sub care amândoi am râs am într-o îmbrățișare tainică fericită mirosind mirosul
plâns am făcut dragoste sau am fumat țigară de la acela unic de iubiți și toți în jurul nostru înnebu-
țigară sau o făceam poștă îți aduci aminte cum ne neau brusc și locul în care eram prindea deodată
loveam de stabilopozi dragostea noastră până se viață și se colora cald a uimire și speranță piciorul
făcea praf apoi o luam de la cap proaspeți balan- meu cu o mie de brațe
sam după un scenariu scris aproape perfect de in-
ginerii de suflet inginerii aceia cu platoșe de pia- noi eram la fel de săraci în speranță necunoscuți
tră și plumb încercați de dorințe nedorințe în schimb ne eram
unul altuia gândul lasciv subțire ferma de fluturi
din când în când ne arătam pe cer de după era cuibărită sub coastele noastre iar întru ferici-
perdeaua de nori când apărea umărul tău când rea noastră păsările și iarba și ochii de lup s-au al-
barba mea răscolită de vânt apoi fulgeram puter- băstrit deodată vântul ne purta șoaptele pe deasu-
nic sau ne țineam de mână rătăcind pe acolo pe pra mării departe de multe ori mă cățăram în delir
sus ce faci îmi zici și eu nici nu știam ce să-ți răs- pe creasta muntelui venus până când ți-ai tăiat pă-
pund mă lăsam purtat pe aripi de vânt până se fă- rul scurt și ai scris pe nisip adio și ai plecat la pol
cea noapte apoi te bântuiam plângând în vacanță
Acoperiș 2 Acoperiș 4
întotdeauna am vorbit despre iubirile ce le voi trăi ne naștem plâns și stăm cu el înfipt în gât ca o
la timpul trecut așa știam dinainte ce mi se putea gheară până murim și atunci alt plâns ne va însoți
întâmpla cât de mult puteai să mă iubești să mă în pământ pământul din care ne-am născut într-o
rănești și cât vom plânge stând spate în spate pe clipă de grație hohote de râs din ce în ce mai des
din noi țâșnea aspru întunericul rari sunt cei care
pervazul ferestrei de la etajul trei sau poate doar
strălucesc și atunci ei luminează și dincolo de
172
moarte ar trebui să ne lipim de sufletul lor să de- Acoperiș 6

venim cu toții un astru puternic divin în schimb ne
chinuim toată viața să-i acoperim cu noroi, cu am văzut cum răul intra în noi și tremuram epilep-
blesteme și ură îi așteptăm în întuneric să-i ples- tic murmuram poeme rugăciuni și blesteme de-a
nim cu bâta suntem adevărate hiene îmbrăcate în valma și nu făceam nici măcar un gest nici măcar
om ieșim în întuneric pe furiș și înnegrim aerul nu ne împotriveam măcar așa de amorul artei mă
din jur e atâta dezordine în lume spațiile se mută victimizam mă plângeam la prieteni în vreo
continuu se întrepătrund sau se dilată într-o flutu- crâșmă de sat o, cum creștea în mine dorința să te
rare de aripă pe care Dumnezeu a vopsit-o albas- frâng ca pe pâinea fierbinte abia acum o înțeleg pe
tră din greșeală aș vrea să înnod timpul să nu mai maică-mea pe când se încuia în ultima cameră și
curgă să te pot iubi de-a-întregul mai am nevoie și cânta „mierlița cea bolnăvioară” cânta și plângea
de splendoare dar cred că deja pentru asta este mai bine de un ceas până când își pierdea glasul
prea târziu se stingea am alergat zeci de maratoane de la un
perete la celălalt perete al camerei mele deși ușa
câteodată mă strecor pe sub carne și dorm dar de era descuiată altădată stăteam agățat de perdelele
cele mai multe ori mă părăsesc te caut și mă așez roz de la geam ore întregi cu speranța că ai să
într-un colț al sufletului tău lenevesc în moliciu- treci prin fața casei mele fără să știu că traseul
nea gândului tău îmi e atât de bine și nu, nu fugi dintre mine și tine se desființase demult că e criză
stai și tu într-un colț în sufletul meu până când ne în lume că m-am pustiit și m-am pierdut cum de
contopim și nu vom mai ști dacă eu sunt eu sau nu am avut curiozitatea de a mă uita pe mersul su-
poate sunt tu bărbat și femeie contopiți într-un fletelor din când în când Dumnezeu modifica
singur trup mersul treburilor doar ca să ne zăpăcească de cap
poate să ne umilească nu știu, știu doar că de fie-
Acoperiș 5 care dată reușea să ne învingă încăpățânarea de a
fi fericiți
asistentele cu buton și coc trei D zuruind pe cori-
doare din încheieturi acolo unde gândacii supra- hei! „Mierlița când e bolnavă /Vine cucul și o în-
ponderali lăsau urme apoase în aer iar crăpăturile treabă /Ce ți-e ție, soro dragă? Eu sunt tare bol-
erau pline de stafilococi aurii de cloroform și năvioară. /Și mi-e frică c-oi muri, /N-are cine mă
streptomicină clorofila zvâcnea din pereți brațe jeli”.
subțiri șerpi verzi câte un bolnav se trezea deodată
șuierând ce blânzi par în fără de lumină lumea ob- Acoperiș 7
scură din spital cu scările ce duceau la cer umbra
mea încă mai era lipită pe peretele din biroul asis- mereu îmi ziceai îngroapă-ți ochii în cer și scrie o
tentei șefe fără sutien sub halatul străveziu pătat carte dar nu am înțeles niciodată ce încercai să-mi
de tot felul de mirosuri mă pândea să mă vadă tre- spui pe dealuri se aprindeau focurile albe ca niște
când din salon spre baie nici nu apucam să intru ninsori și ca de nicăieri venea o mână ce ne înfă-
când mă și plesnea cu palma puternic după ceafă șura și spațiul câmpiei se muta puțin incomodat și
și mă pomeneam înghesuit până sub duș gâfâind trist câteodată mă lăsasem părăsit să respire și tru-
apoi scotea de undeva o hârtie și-mi recita ulti- pul să fac oareșce curățenie și un duș și dintr-
mele ei poeme obscene scrise în ritmul trohaic odată sunt în fața oglinzii în care de câte ori mă
până o podidea plânsul plângeam amândoi cu su- uit nu mă regăsesc de multe ori eram în tine un-
ghițuri apoi fiecare ne aranjam hainele mecanic deva într-un colț prăfuit cumva fericit mulțumit ca
fără să știm că în larg vapoarele se înecau unul și cum reușisem în viață și nimic nu era mai fru-
după altul că din cer ploua cu păsări subțiri eu mă mos decât noaptea întâlnirii noastre dintâi ce se va
uitam părăsit în echer între spații aveam un con- împlini curând într-un început sau făceam schimb
curs care bolnav stă mai mult nemișcat ne antre- de timbre fără să ne știm tu erai cea care umbla în
nam pentru moarte ce mort e ăla care transpiră sau lume eu cel care am plâns până când lacrimile m-
clipește din ochi prin salon fâlfâiau asistentele au îmbrăcat ca pe un cocon cu sare amară ar tre-
fără trup doar halatul era de ele căruciorul și o se- bui să nu te mai gândești la mine și eu să nu exist
ringă cu ser chiar dacă ne-am promis să ne ținem de mână în
fiecare zi tu mergând grăbită pe tocuri spre locul
niciun doctor nu mi-a ghicit boala leacul bântuiam ursit noaptea la focuri cu umbra ce ți se ridica
prin spital otrăvit ori dormeam somn necuprins drept în ceruri ca o lumânare cu luna în piept și
sub cerul funebru loveam cu picioarele câmpul cum despicai tu întunericul nopții în două iar eu
sinoptic al nopții eram prins ca într-o menghină nu mai înțelegeam nimic
poate nici nu eram născut și îmi făceam probleme
ca prostul
173
să nu mă găsesc era talentul meu nu disperam bă- cer cu coasele cu sapa la spate iar sângele nostru
nuiam că mă ascundeam adânc în mine în trupul se adună cu grijă în copăi din piatră albastră în el
în care m-am născut și unde am tot încercat să mă vom fi îmbăiați în noaptea cu lună plină și vom
reinventez zi de zi până într-o seară când te-am fluiera cântece și vom dansa nebuni și albi
întâlnit pe net și mă gândeam că dacă mă vei în-
treba îți voi răspunde că nu nu mă cunosc că nu te când mor mă strâng în mine să nu uit nimic și te
cunosc și că voi /noi doi nici nu ne-am născut aștept să-ți odihnești privirea în ochii mei pe buze
ochii tăi mă știu mă ghicesc lăcrimezi și mă săruți
Acoperiș 8 puțin atât cât să pot să mor liniștit
nu înțeleg de ce se desprind bucăți din sufletul Acoperiș 10

meu ca și cum ar cădea varul de pe pereți și nu
pot măcar să dau vina pe cer pe angoase și rămân deja știu că nu mai sunt om poate mai mult o pă-
undeva își mai aduce careva aminte de pinguinul rere ca o umbră cât de mult mi-ar fi plăcut să fiu
Apolodor trimis de Gelu să ne spună că e trist? ce Dumnezeu Dumnezeul pașilor pierduți chiar și fi-
de umbre au crescut în spatele meu careva dintre rul fumului de țigară strecurându-se lasciv pe sub
noi construiește umbre pe furiș iar noi le purtăm frunți mi-ar fi plăcut să fiu ori să simt încheietu-
mândri pe piept ori tainic ca pe un fetiș de multe rile robilor oropsiți și bolnavi ținuți în lanțuri în
ori când murim ne întoarcem în cai sălbatici pen- calele corăbiilor fantomă navigând într-un drum
tru o zi galopăm pe miriști în cer până ne subțiem continuu de la un pol la celălalt pol până când se
și ne facem lumină și abia atunci se spune despre răzvrăteau și ardeau ca niște lumânări în mijlocul
noi că am murit eu știu sigur că nu am să mor oceanelor flăcările lor luminau până când se făcea
când îmi va veni sorocul mă fac lumină doamne, ziuă îți mai amintești cum dădeam foc la cuiburile
ce ceață deasă se face în Bărăgan când i se întorc de cioară din salcâmi și cum plesneau ouăle ca
bărbații acasă curg râuri în râuri curge vinul în vin niște grenade și cât sufeream plâng și astăzi și nu
curge cerul și peste tot e un du-te-vino de aripi de știu de ce oare cine ne-a pus focul în mâini doar
îngeri bețivi și de copii aduși să-și vadă tații pro- vântul doar vântul se mai simte perfid poate sunt
miși și noi cei mai vechi mai târșiți sunăm în cor- poetul câmpiei îmbătat de vin care scrie cu nădu-
nuri de hârtie și ne chemăm dușmanii și lupii albi șeala aspră din miriști cu văpăile în lanuri prelin-
la parastas să bem le zic și ei se îmbată crunt după gându-se lichid în suflete de sfinți ca în morile de
care ne ținem de gât și lălăim tot felul de promisi- piatră după atâta vreme îmi amintesc cum coseam
uni până adormim câmpia sau cum te lipeai de sufletul meu în nop-
țile grele și cum din pruni se repezeau cucii bă-
un gol câte nimicuri doar vorbe fără rost spuse tai- trâni și nebuni până în adâncimea cerului se lo-
nic ca și cum s-ar mărturisi adevărurile nerostite veau de lună plesnind sau o sfâșiau până la oase
despre mersul lucrurilor în lume în serile geruite sângerând
ca o viță îmbătrânită fără rod în orașele strigoi
prea multe aripi frânte se adună sub ferestre și în spitalul meu plin de blesteme se mai aud și azi
este frig prea frig în anotimpul ăsta ultim trăit ne- valurile mării lovind în bicicleta asistentei șefe ți-
permis petele bolnavilor pline de febră traversând aerul și
holul haosul ronţăind treptele noastre spre cer
Acoperiș 9 asistentele în mov zuruind zborul lor peste paturi
și eu spânzurat de perfuzii așteptând ceva ce nu va
vântul se lovește amar în dunga de clopot tresărim veni niciodată tu te zideai ană în ziua de întâi
la fiecare adiere de gând fiecare avem buzunarele
pline cu lumină ca monedă de schimb dinspre Acoperiș 11
dealuri vine străinul cu un câine sub braț după el
vin ninsorile ce viscole avem fiecare în suflet să-ți privești moartea în ochi să o lași să vină la
parcă suntem o ceată de lupi hăcuind carnea bă- tine să o mângâi ușor pe obraz și ea să se întindă
trână deasupra noastră zboară tot felul de îngeri lângă tine pe pat într-un gest tandru duios aș putea
cu firimituri de pâine în sân și ne aducem aminte sta așa o veșnicie ea cu singurătatea ei eu cu sin-
cum furam cireșe în copilărie ne legam la mijloc o gurătatea mea ce încă mai doare să vorbim despre
sfoară de cânepă peste cămașa subțire și o um- ce-am mai făcut despre copii sau despre nimicuri
pleam până la gât cu ciorchini de lumină bucăți de de-ale noastre o, tu pasăre galbenă în cioc cui îi
soare roșii ori gălbui fug femeile din calea noastră mai porți noroc între paharul meu cu vodcă și pa-
ce mai fug se aud picioarele lor lăpăind în noapte harul tău cu har se construiesc distanțe și poeme și
de parcă am fi păsări oarbe cu ciocuri de fier cu nu mă duce pe mine să mă pierd în lucruri mă-
aripi de ger de prea de tineri suntem cununați în runte dă-mi harul să plâng ultimul meu poem și
174
versurile să-mi cadă grele din suflet lumea se plină de viață

naște aici sub mine o simt cum se mișcă este vie și că eu am uitat cuvintele cheie
nu e himeră nici gând de poet e ca un fir de plantă și n-am mai putut să-i arăt lumea
plăpândă subțire să-i mângâi spițele obada
cine știe poate o fi murit de atâta singurătate
în lipsă de spațiu mi s-a dat un bulgăraș de viață așa că scoate-o doctore
ca pe o nouă șansă de moarte și mi s-au mai dat și hai să o îngropăm cât mai repede
aripi, aripi mari, ce aripi mari am! te rog înnoadă- sub un cireș turmentat
mi-le la spate că e lună plină și e mare păcat
Roata din suflet Recviem pentru o roată
în sufletul meu este o roată cineva m-a întrebat

încă dinainte de a mă naște frate, cum e să respiri de unul singur
a avut-o și bunicul să urli cu lupii ca lupii la lună
se pare că să te înalți om și roată
stră-străbunicul a purtat-o cu îngerii de mână?
pentru prima dată
era un fel de roată de rezervă cineva ți-a aruncat umbra
ori de câte ori se rupea roata la căruță fix sub roata mașinii
se dădea în spate pe furiș și nu era Dumnezeu
și scotea pe sub piele era doar o fărâmă de soartă
roata cea bună în care două gospodine borțoase
îi era rușine să nu-l vadă careva dansau cu foc rock and roll pe masă
și să râdă
să zică uite ce i-a crescut lui ăsta în suflet orașul meu avea nervii întinși la maxim
o roată, străzile alunecoase
de parcă nu putea să-i crească mărșăluiau de zor și nervoase
o damigeană cu țuică de-a lungul trupului tău bolnav
sau o nevastă frumoasă uite cum umpleai aerul încăperii cu cer
stră-străbunica și cum te mângâiam încet pe tâmplă
nu era o femeie arătoasă carnea îți sfârâia neîmblânzită sângele îți țâșnea pe
dar era bună la suflet și harnică nări
ca un făcut toate nevestele bărbaților și cum sufletele acoperișurilor
din neamul meu au fost urâte stăteau noaptea la pândă
dar femei blânde și la locul lor împreună cu o hoardă de îngeri
iar copiii lor semănau cu bărbații și noi visăm mereu în visul nostru
copii frumoși că visăm
.
de curând am fost la doctor cineva ți-a smuls umbra
mă durea singurătatea să mor de sub roata mașinii poate mult prea devreme
i-am spus că am și nu era Dumnezeu
din strămoși o roată era doar o frântură de soartă
în suflet în care eu te așteptam de o veșnicie în poartă
că tot crește iar gândul îmi fugea mereu
și nu știu ce să mă fac spre o altă fereastră
bineînţeles că nu m-a crezut spre o altă gură flămândă
m-a internat cu forța vizavi o salvare bolnavă rău
m-a legat cu feșe de pat cu o roată fosforescentă și spartă
mi-a făcut tot felul de raze
injecții filme și tomograf doar taumaturgul mai privea umil dintr-o glastră
și mi-a zis că am cancer
___________________________
o tumoare uriașă
*Petre Ioan Crețu, născut pe 12.09.1954, în localitatea Con-
undeva în zona de sub coaste stantin Brâncoveanu, județul Călărași. Inginer, jurnalist,
i-am spus că e roata poet.
și că bunii mei o scoteau la horă Cărți: Poemele săptămânii uitate - Editura Vif, 2014, Câmpia
o plimbau prin curte în genunchi - Editura Rafet, 2016,
și ea roata era mereu tânără
175
Ucigașii de vise - Editura Etnous, 2018, Poemele săptămânii Stăpânesc peste timp.
uitate (ediția a II-a) - Editura Etnous, 2018, Recviem pentru Şi aerul încremeneşte într-o perpetuă tinereţe.
o roată bolnavă mintal - Editura Neuma, 2020. Nu se ştie de nimic altceva
În 2019, inclus în dicționarul Personalități ialomițene, reali- În această Castalia:
zat de Biblioteca Județeană „Ștefan Bănulescu” Ialomița, în
Războaie bacteriologice
colaborare cu Prefectura Ialomița și Consiliul Județean Ialo-
mița, unde sunt fișați aproximativ 300 de personalități ialo- Dezastre metereologice
mițene din toate timpurile. Ţări ale lumii a treia
Între anii 1976 – 1983, am publicat în revistele: Contempo- Şomaj
ranul, România literara, Luceafărul, Vatra, Tomis, Convor- Ruină
biri literare, SLAST, etc. Rutină
– 1983 - 2009 Nu am mai scris poezie. Mizerie
– 2009 - până azi, am publicat în mai multe reviste literare, Corupţie
cele mai importante fiind Viața literară, Neuma, România li- Scandaluri
terară, Litere, Bucureștiul literar și artistic, Apostrof, Oglinda La nivel micro
literară, Helis, Bocancul literar, Ante portas, Ars poetica..
Şi macroplanetar…
Premiat la mai multe concursuri literare. Cuprins în mai
multe antologii, dar cele care cu adevărat merită amintite Sunt concepte care tulbură clarul de lună
sunt: Between Dusk and Dawn (38 Romanian and Australian Şi norii trandafirii.
Perspectives) - editată de Mihaela Cristescu & Se Crawford, Viaţa triumfă aici
2018; 41 Arguments avant la lettre (Romanian and Australian Veghind dialogurile lui Seneca
anthology) - editată de Mihaela Cristescu & Se Craw- De ira şi De otio,
ford,2019; în Antologii cu scriitori din România, Australia, De clementia,
Canada și Noua Zeelandă; .Noaptea statuiele întineresc, Edi- De magnitudine animi
tura Neuma 2020 . Antologia poeților membri din Filialei Bu- Şi De constantia sapientis
curești-Poezie a Uniunii Scriitorilor din România. Ele întorc virtutea pe toate părţile
Acreditând omenia şi compasiunea.
Suferinţa reprimată
Îmi ţine în echilibru sufletul.

Povaţa filosofului,
Decantările spiritului
Înlocuiesc plăcerile lumeşti
(Oh, odi profanum vulgo!
Ar fi exclamat Horatius
Dac-ar fi ajuns pe-acolo…)
Maria Monica STOICA* Tinereţea nu mai este idealul aici.
De prea multă tinereţe, Castallia
Strigă acut după un pic de suferinţă,
Jocul cu mărgele de sticlă De viaţă reală...
Încremenită în extazul dionisiac, viţa-de-vie
Frumuseţea s-a închis, castelană trufaşă, Strânge capitelurile în salbe de ciorchini vineţii.
În ţinuturile îndepărtate ale lumii...
În locul denumit simbolic Castalia Peste cuprins şi mare cerul
Nu-i ploaie şi nici viscol, Aşează seninul imanent.
Noroiul are acces interzis E linişte astrală.
Iar norii se plimbă pe cer
În coloane trandafirii. Pe tăişul liniştii
Visele se desfac, tandru,
În curcubeie înmiresmate Au adormit
Şi toate se revarsă-ntr-un ocean de azur. Florile
Ascunşi pe sub capiteluri (Dantelate cu aur şi roze), La geam.
Filosofii dezbat de secole Cu gingiile obosite
Problema supremului bine Se retrag cuvintele
Şi a supremului rău În tăceri
Fără a se pune de acord De cristal.
Asupra niciuneia. E noapte...
Cu tâmplele răcorite de zefiri Visele
Capetele lor, aidoma zeilor, Strecoară întrebări perfide.
176
Pe tăişul liniştii Pasărea Phoenix

Sentimente candide
Se-ncolăcesc Printre volumele
Ca un câine Lui Edgar Alan Poe:
Alungat de stăpâni, Un corb cântă sinistru
Singur într-una dintre cele Tăceri agonizând...
Mai friguroase nopţi. Mă-mpiedic, la întâmplare
Astre se nasc pe cer De-o învechită odă,
Şi dispar Cadenţată
Înghiţite de-ntunericul În metru antic.
Necruţător. „De-al meu propriu vis
Peste râul Mistuit mă vaiet...
Ce ne separă Pot să mai re’nviu,
Stăpân este Caron, Senin abstras
Luntraş bătrân,
Obosit de povara Spaţii onirice
Sufletelor moarte. Ontice jinduiri
Aştept, pe tăişul liniştii, Cheamă făpturi mitice
Dimineaţa. Astrale întâlniri.
O zi
În care aş putea să mulţumesc Elitre albe ridică nimfele
Pentru primirea luminii. În adierea ierbii
Tac înfiorate clipele...
Paradisul pierdut De prin păduri, ciutele
Cheamă prelung cerbii.
Din rai
Cad îngerii Turmele-şi uită
Atinşi Cărarea spre stână
De morbul răzvrătirii. Fata aşteaptă cu ulciorul
Bărbatul iubit, la fântână.
Zeii,
Coborâţi şi ei din Olimp, E-atât de aproape cerul
Jubilează. Cu razele lui
De mărgean!
Omul E-atât de departe norul
Încercat de dorul cunoaşterii Pe inimă, atât alean!
A fost de mult alungat
Din paradisul adamic. Grădina iubirii
Din nou s-a deschis
Spiritul magnificent Cu lut şi cu cer
Instaurează o nouă ordine Vom merge de mână
A paradisului: În straniul paradis.
„Aici vor intra doar asceţii
Cei care-au petrecut viaţa Cu lut şi cu cer,
În post şi rugăciune!” Atâta omenesc înscris...
„Dar, Doamne, __________________________

(Încearcă menestrelul o-ntrebare) *Maria Monica Stoica, profesoară, poetă - Facultatea de
Cu noi, cântăreţii, limba şi literatura română, specialitate secundară: Limba la-
Ce-ai de gând să faci?” tină. Debut publicistic: 1993, rubrică permanentă cu titlul „Pe
drumul spiritualităţii” în ziarul brașovean “Cuvântul Nou”
(1993-2005). Debut editorial: 2000, cu volumul colectiv
Ideea de Eminescu. În 2003, debut cu volumul de autor Car-
mina Latina.
Comentarii critice, studii literare, eseuri, lucrări şti-
inţifice şi articole apărute în reviste de literatură, cultural-şti-
inţifice: România literară, Convorbiri literare, Revista SUD,
Revista LITERE a Editurii Bibliotheca (Târgovişte), LU-
MINA (Novi Sad), PHOENIX (Arizona), Astra (Braşov),
177
Dealul Melcilor (Braşov), Vatra Veche (Târgu-Mureş), ITI-

NERA (Oneşti), Clepsidra de Cristal (Baia-Mare) Grai ro-
mânesc (Miercurea-Ciuc), Suflet românesc (Curtea de Ar-
geş), Rotonda valahă (Râmnicu-Vâlcea), Caietele de la
Araci (Sf. Gheorghe), Limbă şi literatură, Buletinul Socie-
tăţii de Ştiinţe Filologice, (Bucureşti); Angvstia, Acta Car-
patica, (Sf. Gheorghe), în ziare locale ori regionale: Cuvântul
liber (Târgu-Mureş), Săgetătorul (suplimentul literar al zia-
rului Argeşul), Condeiul ardelean, Cuvântul nou, Mesage-
rul de Covasna (Sf. Gheorghe.
Cărți publicate: ”Cronici in vitralii”, critică literară
(literatura română), Ed. Eurocarpatica 2012, prefaţa Doru
Munteanu. ”Aetas aurea-Feţele unui veac”, traducere şi texte
latine comentate, Ed. Eurocarpatica 2008, prefaţa Ion Topo-
log Popescu, “Carmina Latina”- traducere şi texte latine co-
mentate, COVAPRINT, Sf.Gheorghe 2003, prefaţa prof. dr.
Carmen Simulescu, ”Ideea de Eminescu”, (volum colectiv), Ion C. ŞTEFAN
comunicări ştiinţifice, Ed. Arcuş, 2000, „Pecetea memoriei.
Ziua când tata a devenit nemuritor” carte-interviu cu un fost
deţinut politic, Editura Fundaţia Culturală MEMORIA, Bu- Metamorfoză
cureşti 2019, „Alte întâmplări cu Apolodor”, poezii pentru
copii, Ed. Nico Tg. Mureş, 2017, prefaţa Adrian Munteanu,
„Nu stinge flacăra!”, proză, Ed. Vatra Veche - Tg. Mureş,
Ascult pulsul sufletului
2017, „Theatrum in fabula”, teatru, Ed. Eurocarpatica Sf. de parcă ar fi inima timpului;
Gheorghe, 2016, „Ritmuri solare”, versuri, Ed. Eurocarpatica doar că acesta bate cu sentimente,
Sf. Gheorghe, 2016., „Lumina adâncurilor”, proză, Editura pentru urechile fine ale poeţilor.
Nico Tg.Mureş, 2014. Ascult respiraţia inimii
Pro Memoria: „Cronicar şi observator atent al fap- prin năvălirea sângelui nobil
telor de cultură din această binecuvântată zonă a Carpaţilor de parcă ar fi o inimă de conte,
de Curbură, ea (prof. Maria Stoica, n. n.) consemnează cu deşi părinţii mei au fost plugari.
acribie şi măiestrie artistică transmiţând, prin tot ceea ce Ascult fâlfâitul de aripi
scrie, prin atitudinile sale publice, ideea de respect pentru înălţând gândurile mele,
valorile perene ale neamului. (...) Model de dascăl cu o înaltă
de parcă aş fi un pui de vultur
ţinută morală şi didactică, respectat om de cultură, scriitor
ce a beneficiat de o critică literară favorabilă, doamna Ma- din ţara norilor argintii.
ria Stoica este una dintre personalităţile marcante ale aces- Şi sevele gândurilor le ascult
tor ţinuturi în a căror istorie contemporană a lăsat firul de cum se răzvrătesc
lumină al scrierilor şi făptuirilor sale admirabile.” (Prof. în trupul meu de îndrăgostit,
univ. Dr. Catinca Agache, istoric şi critic literar, membru de parc te-aş fi absorbit
USR, filiala Iaşi); „O carte caleidoscop: “Cronici în vitra- cu frumuseţea ta cu tot –
lii”, de Maria Stoica. Autoarea paginează, cu tact publicis- într-o nouă rodire poetică…
tic, însemnări, recenzii, eseuri, note, interviuri. Dacă scriito- metamorfozele acestea neliniştite
rul Doru Munteanu descoperea în paginile Mariei Stoica din trecând dintr-un trup în altul,
volumul “Cronici în vitralii” onestitate şi har (vezi prefaţa
de parcă aş fi capabil
volumului), aprecierile noastre includ, ca generic, subtilita-
tea ideatică şi prospeţimea limbajului. (...) Cronicile în vitra- chiar eu să mă rezidesc.
lii ale Mariei Stoica au vitalitatea faptului cultural important
şi bucuria celui care crede în înmulţirea binelui prin rosturi Cenaclu
şi limpeziri ” (Prof. Dr.Valentin Marica, poet, eseist şi publi-
cist, membru USR, filiala Mureş; apărut în rev. Vatra veche, Uimirea creşte în privirile noastre
Anul V, nr. 7 (55), iulie 2013). cu feciorelnice întrebări,
la care trebuie să răspundem sincer.
Viaţa face un pas mereu înainte
adăugându-se la izvorul creaţiei.
Ne reunim ca într-un ghioc de ape,
cu nuferi, la un cenaclu de taină
şi mărturisiri, fiecare are de spus
un gând al lui anume. Ceilalţi
ne uimim de cuvintele sale,
aşteptându-ne rândul
când ne putem mărturisi.
178
Sămânţa cuvintelor
Ce poţi scoate din aceste cuvinte de rod

mai mult decât obrazul lor de lumină?
Poate că, sădindu-le în sufletul tău,
pentru o altă întrupare, un fel
de metamorfoză, prin tine urcând,
prin sângele tău fierbinte, rodind
culori şi miresme, vei deveni grădinarul
altei primăveri şi altor înţelesuri.
Cântecele noastre
Cântecele noastre, Dan C. DAVID

mângâind depărtarea, S.U.A.
cu degete feline de fecioară –
ca şi cum am evada din noi Adictiv
spre-o ţară de lumină, fără apus.
Cântecele noastre, Ascunde poveştile!
împletindu-se în zbor Sunt în stare să ascult,
cu aripile înalte de cocor, zi şi noapte,
deasupra unor mări neliniştite, oricâte povești;
din care răsar sirene însorite sunt dependent
în calea lui Ulise, întorcându-se de întâmplări neverosimile,
spre sânul fierbinte de aventuri, de crime, de iubiri.
al credincioasei sale iubite – Stau captivat şi ascult
ca şi cum toate fecioarele la radio, la televizor,
s-ar scălda într-o fidelitate iau cinematografele la rând;
de neînvins – ca şi cum niciunul nu-mi scapă!
toţi am fi navigatori Noaptea, printre vise,
pe valurile vieţii inspirate, nu sunt în stare să-mi amintesc
ca şi cum am avea parte numele eroilor,
de-o singură iubire – pe care ale victimelor,
n-o vom uita niciodată. ale martorilor.
Nu pot să adorm
Flautele naturii și mă trezesc obosit.
Vreau să mă vindec,
Ascult flautele naturii să mă fac bine.
peste piscurile înalte ale munţilor, Îţi spun sincer, doctore:
alunecând spre câmpie Ascunde poveştile, de mine!
într-un cântec de dor
ce-mi înfioară inima îndrăgostită. Adjective
Abia desluşesc foşnetul ierbii,
care se trezeşte sub acest cântec exotic, Când mi-ai spus într-o zi
abia pot urmări strălucirea izvorului că te-ai plictisit,
alunecând peste pajiștile înflorite eram gata să-ţi dau dreptate.
într-o revărsare de rod. La uşa noastră
Flautul naturii reînviate soneria suna într-una,
vibrează melancolic liniştea pe care o căutam
în inima mea îndrăgostită. n-am reuşit s-o găsim.
Pe-o stâncă de dor, Las’ că nici cu mângâierile mele
eu aştept răsăritul soarelui nu te-ai putut obişnui.
şi zâmbetul iubitei care se apropie. Versuri făcute doar din adjective,
Flautul din sufletul meu fără subiect,
mângâie cuvintele de întâmpinare, predicatul dosit.
când ea se ivește însorită, Căutasem un verb-două, acolo,
cu un zâmbet gingaș pe obraz. să însufleţesc atmosfera;
nu le-am găsit.
179
Admitere am plâns cu lacrimi uscate,

am vrut să fug, să mă ascund.
Am prins ultimul loc Când i-am revăzut ochii,
pe puntea ultimului vis; parcă alţi ochi,
aşa, în picioare. zeul dispăruse.
Ce s-ar fi întâmplat Din ochii ei
dacă mai întârziam un minut? alergau spre mine râzând
Pe vreme de plaoie, aurore boreale sidefii.
frunzele îşi fac
mărturisirea de pe urmă. Am vrut să fiu lăsat în pace
Cine ştie ce mai urmează?
Dacă vine furtuna Am mărturisit
și nu mai e timp mai multe păcate
nici de-un adio, măcar? decât am înfăptuit,
M-ai strâns în braţe. decât am gândit.
„Îți doresc drum bun! Am vrut să fiu lăsat în pace!
Ne întâlnim la Mare, Nu am simţit niciodată
la Olimp.” că aş fi fost iertat;
purtam păcatul în mine
Alte flori, pe drum de nori printre silabe.
Sub tălpi
Florile culese pe câmpiile nopților, îmi apăreau mereu alte cuie;
ți le voi dărui în zori, nu le puteam reteza
spălate de razele unui soare nou. și călcam pe arsură,
Îmi imaginez cum îți vor râde ochii, pe durerile insuportabile.
smalțul în care e topit sufletul tău. La mare
am intrat cu picioarele-n valuri.
Diminețile mele sunt dincolo de umbre, După evaporarea apei
dincolo de depărtările ce ne despart. gambele mi s-au acoperit cu sare.
Odată, M-am trezit ca un copil zgâlțâit
a fost în secolul trecut, prin gropile nepăsării;
a fost vre-odată, oare? Mamă, mi-e foame!
brațele noastre,
ramuri încărcate cu muguri de dragoste, Aşa, în joacă
erau pline cu flori.
Când începem,
Ai plecat, aşa, în joacă,
nu ți-am dăruit o floare măcar. să ne legăm mâinile
Acum e târziu. cu frânghia de mătase a iubirii,
Îți voi culege alte flori. devenim martorii începutului lumii;
Ți le voi trimite noaptea departe, aşa, în joacă.
pe drumuri de nori. Frânghia strânge,
nodurile dor,
Alţi ochi trăim într-o găoace din mătase.
„Vai tu, ce familie frumoasă!
Doctorul blond N-ai fi crezut la-nceput
îi cercetează retina că o să dăinuiască;
prin felinare și lentile, părea a fi doar aşa,
sori aprinși în jurul ochilor ei. o sârbă, o joacă.”
Când a decis incizia
sub pleoapa adormită, Când se deșiră
parcă a prins-o de mână un zeu într-o simplă frânghie,
și i-a şoptit ceva la ureche. povestea se schimbă.
Ca-ntr-un tunel obturat
auzeam rechizitoriul
zeului nemilos
și răspunsurile gândurilor ei.
Mi-a fost teamă,
180
Astenie de martie Balada caporalului
De ce pomii, florile, păsările, Caporalul Șerbănescu,

și noi nu? înalt, negricios, cu ochi verzi ca iarba,
Te-ai întors de la muncă târziu, bârfeau unii c-ar fi fost țigan din Suceava,
ți-ai aruncat îmbufnată pantofii se-ndrăgostise de o țigancă din Giroc,
din picioarele obosite, fiică de aurari cu căruță și cort.
te-ai abandonat în fotoliu Frumoasa nu l-a încurajat.
cu mâinile-n ceafă, A amenințat-o:
cu privirea-n tavan. „m-arunc în Bega îmbrăcat.”
Lustra a-nceput să se miște; N-a mințit, s-a aruncat.
era o iluzie doar, A ieșit, a intrat în birtul de la gară,
sau ochii tăi triști a băut o sticlă de coniac
o urmăreau ca pe un pendul? și s-a întors la unitate noaptea, beat.
Unde s-a pierdut licărul lor vioriu? L-au auzit țipând pe coridoare;
Afară e freamăt, au sărit toți în picioare,
natura se trezește la viață, aliniați la paturi,
cerul și-a machiat soarele cu un lustru bizar, desculți, în maieuri și în izmene.
prin crăpăturile din trotuare Ostași, drepți!
iarba își inalță mustățile verzi țâșni vocea lui în intunericul gros,
să ne spele tristețile de pe față, și aprinse lumina cu un gest legănat.
cenușiul din ochi aproape stinși, „V-ați trezit cam devreme, ostași!
abandonul pustiu. Soldat Arvinte, Culcat! Drepți! Culcat!
De ce pomii, Băăă, o să vă-nvăț eu minte!”
de ce florile, S-a trântit în patul din colt,
de ce păsările, a adormit îmbrăcat.
și noi nu? A doua zi l-au găsit gărzile
spânzurat de stâlpul gardului spre colonie,
Atâta drum! cu mâinile atârnându-i pe lângă trup.
L-au dus la infirmerie,
Nu știu cine sunt; i-au legat barba cu o batistă,
știu doar că sunt demult. l-au așezat în sicriu.
Împrăștiate,
urmele îmi dorm Am aflat mai târziu, din oraș,
în pământ, și în mare. că țiganca se măritase,
Sunt neam cu frunzele, joia trecută,
cu umbrele lor, cu un văr din Craiova.
mi-am rupt din ele ochii Toți ne gândeam la caporal cu milă.
să îi ascund de soare. Ziua a fost atât de tristă!
Cine-mi aude întrebările,
să-mi dea răspuns? Bunicul
Când liniștea mă stinge,
și tăcerea în cețuri mă-ngroapă, Imagine veche
refuz odihna; sculptată în memoria
caut golul-plinul, cu îndărătnicie rea. unui copil sfios.
Sunt vulturul certat de vânt
că zbor de soare prea aproape Un bătrânel blând
și-aripile mi le voi frige. mestecând alene
E drumul lung până departe! între gingiile rămase fără măsele
Mă-ntreb: un șomoiog de băgău
de are capăt, voi ajunge? ca un șoarece sur
înecat în cada cu prune
pentru pălincă.
(Din volumul „Poemele estului meu”,

în curs de apariție)
181
Salade des fruits, iat-o!, coniacul o îmbăiază în câteva

dintre secvenţele unui film cu mereu
surâzătorul Fernandel.
Moartea e fată bună
Moartea e fată bună, moartea e nevastă mai bună, până

când, în perpetuu doliu, e văduva cea
mai bună şi înduplecată să devină o bună babă cu coasa;
A făcut multă ordine; câte portrete şi biografii şi aniver-
sări şi comemorări şi drepturi de autor
ar fi trebuit plătite şi răsplătite numai în depozitul de
Şerban CODRIN poeme al Bibliei zecilor şi zecilor
de regi inspiraţi prin scribii lor, zecilor şi mai mult decât
zecilor de sacri psalmişti cu
Poeme lira, de vizionari profeţi cu harpa, de evanghelişti cu sti-
letul, de apostoli desculţi, cu
O reţetă savuroasă, de mare succes toiege şi Cine de Taină, laolaltă scurtaţi din memorie ca
iarba, trimişi în neant,
Noi ce mâncăm azi, mă intreabă soţia; habar n-am, în În loc să ocupe paginile tuturor istoriilor literare şi ale
schimb mă munceşte o părere că în cărţilor din lume;
lume bântuie mulţimi de arte culinare, pe lângă altele Cu treaba cea mai bine făcută, maestra în cenzură a co-
literare, muzicale, coregrafice, sit şi a stilizat şi a limpezit marea carte
teatrale, cinematografice, iar pentru o cină rang înalt îţi până la unica esenţă a esenţelor: Cuvântul, singurul de
trebuie, întâi şi întâi, produse de nemultiplicat, al lui Dumnezeu.
cea mai bună calitate, la alegere, după sezon, ceapă
verde, pătlăgele, o legătură de Sutra bolilor omeneşti fără leac
pătrunjel,
Orfeu pe corabia argonauţilor, sculpturile pe scutul vi- Acuzat cu mânie de proletarii deveniţi dintr-o dată es-
teazului Achile, Orestia, Ifigenia în teţi pretenţioşi, că a îndrăznit să înşire
Taurida, Iisus pe Golgota, Carmen secularae, Divina Zahei orbul şi câteva povestiri cu aluzii la sfinţi şi gră-
comedia, Don Quijote, Regele dina raiului, ba chiar nişte poezii,
Lear, Paradisul pierdut, Ierusalimul eliberat, Rondul de „Un vultur are cuib în mine, îl simt cum fâlfâie mereu
noapte, Variaţiunile Goldberg, şi vulturul precum ştiţi bine e
Poezie şi adevăr, Simfonia Jupiter, Sonata Kreutzer, pasărea lui Dumnezeu”; tocmai doctorul fără arginţi la
Doamna Bovary, Suflete moarte, căpătâiul săracilor se pomeneşte
Învierea, Idiotul, Amintiri din copilărie, Cinci mari ode, duşman al poporului în boxa cu gratii.
Omul fără însuşiri, Muntele Speriat şi rău-sfătuit, fiul începe să bată cu încredere la
vrăjit, Timpuri noi, Din jale se întrupează Electra, Mi- uşile noilor fericiţi:
nunata lume nouă, Doctor Jivago, Biata soţie, cu mare îngrijorare se plânge cu cerul şi pă-
Aşteptându-l lui Godot, Cântăreaţa cheală, Casablanca, mântul de unde se trage răceala cu tuse
Templul zorilor, Sorgul roşu, a cuconaşului, de la cheful cu lăutari după vânătoarea
Soldaţii de zinc, cartofi dulci, ulei de măsline presat la alături de cei 12 Mari Tovarăşi;
rece, sare, piper, frunze de Muncit de o criză de angină pectorală, celălalt cuconaş
busuioc, alte mirodenii, după gust; zace pe o canapea şi, în dureri, mai
Se programează gătitul, în atelierul artistului, numit bu- înfloreşte o dată salcâmii într-un Sfârşit de veac în Bu-
cătărie, cu abilităţi practice printre cureşti, să nu-l prindă moartea
crătiţi şi castroane, totul într-o companie plăcută, cu nepregătit;
şorţ şi bonetă, una sau câteva dintre La Teatrul Naţional, încuiat în biroul directorial, fără
fiicele Mnemosinei montează cu playting felurile în far- joben, dar desculţ ca în Omida, mai
furii, spală vasele, aranjează dezbracă o actriţă şi-i cercetează, pe colţul mesei, talen-
tacâmurile şi paharele şi lumânările ornamentale pe faţa tele de viitoare laureată a
de masă, trec la servitul Premiului de Stat;
impecabil, cu distincţie şi mănuşi, Calliope, Clio, Erato, Nici descurcăreţul democrat şi excursionist pe bicicleta
Euterpe, Melpomene, lui Banti pe malurile Oltului de la
Polymnia, Terpsihora, Thalia, Urania, iar la urmă, pe o izvoare până la revărsare nu se simte mai confortabil,
culme a portativelor, finis îşi suflă cu zgomot nasul în batista
coronat opus, desertul,
182
franţuzească, scufundat până în gâtul nerăsucit de elo- afestuos, ceea ce nu-i prea stă în caracterul de bord, să
cinţă în academicul fotoliu; nu-mi conteste dreptul de-a-i fi în
De când, iubito, nu mai suntem tineri, la tine-i joi, la faţă un neputincios.
mine-i vineri, marele pitic a pierdut
clanţa de la uşă prezidenţială şi suferă în contul dreptu- Semnalul semaforului
rilor la glorie de lipsa muzei
casnice; Un câine fără stăpân aleargă spre mine, se năpuşteşte în
Afectată de neaşteptata întâmplare, fosta fetiţă trecută fuga mare, face salturi, nu l-am
prin jocurile cu hârtie chinezească, întâlnit sau văzut nicăieri, eu nu am cunoştinţe printre
slava lui Dumnezeu să-o smângălească, anunţă că bietul câini;
tătic se află în convalescenţă la Dintr-o dată se opreşte, aşteaptă, mă priveşte cu bună-
casa de odihnă de la Peleş, poate chiar în patul regelui, tate, prilej să mă liniştesc, apoi, la
însă îşi face cu ochiul, semnalul pastoral, verde, al semaforului, traversăm îm-
Nu mai departe de bucătăria vilei, unde cucoana învârte preună, eu, grăbit, pe gânduri la
coada râşniţei de alamă, fierbe apa în habar n-am ce, el, încrezător, înseamnă că nu are cu-
ibric, adaugă zahărul tos şi cafeaua, mai apoi, în cerdac, noştinţe printre oameni.
gospodina tolănită în fotoliul de
nuiele cojite şi bardul livezii cu pruni şi gutui a Flori de câmp în zbor şi fluturi înfloriţi
Mărţişorului, cu câte o ţigară dinainte şi
o ceaşcă pe farfurioară, ascultă greierii şi degustă aro- Încântat privesc aurul topit şi foşnitor al unui lan de
mele, cu fruntea înclinată, sorbitură grâu, cu macii într-atât roşii încât se abţin
cu sorbitură şi fuior de fum după fuior afectuos de fum. să ardă în flăcări explozive; fiindcă i se iveşte ocazia,
cerul se concentrează cât poate în
Felină, argintie, cu vervă câteva albăstrele,
Flori şi fluturi, flori în zbor şi fluturi cu stamine, polen
Cu trupul de forma cea mai geometrică şi felină, scăpă- între petale multicolore, însă,
rător de argintie ca aerul într-o primă demagăgit, nu dau cu ochii de niciun fluture sau floare,
dimineaţă de primăvară, cu vervă pe patru roţi cândva una singură, de culoarea
perfect centrate şi încă una, de imperceptibilă a zeului.
mântuitoare rezervă,
Niciodată nu am avut o maşină, fie oricum, de teren, Pe marginea unui drum
limuzină, sau slujnică la cărat sacii şi
lăzile în piaţă, lustruita mea maşină de-o viaţă; Un vânzător de ceapă roşie, zgribulit, îmbătrânit, pără-
Acum, ruginită şi învechită, sătulă să zacă beteagă, sit la marginea drumului, un vânzător de
stoarsă de angoase şi benzină, mă ceapă nobilă! Tremură în ploaie de câte zile încălecate
întâmpină cu o tristeţe fără căpătâi, când, amărât, zgri- de nopţi nu le mai ştie socoteala,
bulit, îmbătrânit, îmi târşâi paşii pe fără să-l întrebe nimeni de viaţă, de moarte, de păcate
scările dinaintea mizerabilă a blocului din cartier, de ne- zămislite cu cântarul,
locuit; Când i se opreşte dinainte, tocmai lui, nimănui altuia,
Mă aşez la masă, în bucătărie; vorbăreaţă şi împopoţio- un automobil nemaivăzut şi, înfăşurat
nată cu tinichele, rabla ocupă scaunul cum se înfăşoară, într-o pânză de sac, desculţ, coboară,
de alături, dintotdeauna al babei mele; da, însuşi necunoscutul, priveşte
Rupt în creier şi în şale de oboseală, mă nărui în pat şi cum n-ar privi şi pleacă fără vorbe;
zvârl la naiba plapuma; când colo, Să tot fi fost nebunul, evadatul din cămaşa de forţă de
rabla, cu roţile la gură, deja doarme, în ritmul greoi al la balamuc; un clovn de la circ, n-a
respiraţiei scârţâindu-şi tabla; cerut, însă ştiu eu, umblă cu cerşitul; niciunul, nicialtul,
Din hârtoape în hârtoape, pe stradă mă urmăreşte îndea- pun pariu, fiul patronului,
proape; cumpăr bilet, urc în tren până mahmur, îl cunosc de pe când era copil zvăpăiat, se în-
la prima staţie astrală şi revin după nişte zile-lumină: torcea de la clubul de fiţe, îşi
dinaintea gării, într-o veselie, dădură cu părerea ceilalţi vânzători de ceapă albă, mai
încurcă minunata circulaţie, aşa că în cutia poştală toc- puţin nobilă, în funii împletite;
mai mă aşteaptă procesul verbal Ce aţi spune de Dumnezeu, nu vă uitaţi la mine, con-
de amendă, cu har, nerăbdare şi graţie; vingeţi-mă că nu fost Dumnezeu, ori
De fiecare dată îmi evadează din cimitirul de maşini, Iisus înainte să-l vândă Iuda în grădina Ghetsimani,
dezbrăcată şi dezmembrată; o mai pânza de sac n-avea cusătură,
primesc în coşmare, nu-i locul tocmai generos, de îndrăzneşte unul slab, cu barbă ca o mirişte scurtă şi
aceea, în grabă, o rog să insiste mai rară, cu minte şi mai scurtă şi mai
rară, cântăreţ cu chitara, duminica, la casa de rugăciuni;
183
Despre ei vine vorba, răbdătorii, întotdeauna iscoditorii

de cumpărători în trecere, prea grăbiţi
să oprească, despre vânzătorii de ceapă la margini de
drumuri fără nădejde.
Învaţă-te să alegi
Alarma de sfârşit de mileniu urlă fără să o întrerupă

vreo mână miloasă, sau şi-o fi făcând de
cap alarma de început de mileniu;
Învaţă-te să alegi între două bilanţuri festive, cum să su-
porţi pe viu, fără anestezie,
enumerarea de catastrofe trecute cu bine
Faţă cu înşiruirea de dragi, cele mai dragi flageluri în
seama timpului bolnav, ridicat pe targă
şi dus nu se ştie încotro, la spitalul de urgenţă, la cre-
Victor VOINICESCU SOTSKI*
matoriu, în turnul nebunilor, cu
duba de salvării de mâine.
Cum galopează timpul
O rochie mai simplă
Se-ntreabă: Fug eu? sau că lumea întreagă
Prea-i complicată rochia ta umilă, de stambă, dă-o peste A rupt-o de fugă nebună, pribeagă?
cap, fă-i vânt şi probează una mai Sau mări subterane duc munţii cu sine,
Purtându-m-o frunză pierdută pe mine?”
senină, cu maci străvezii împrimaţi şi guler din cele mai
aluzive albăstrele; Mihai Eminescu
Ce vietate îmi eşti, fericită, dacă te regăseşti şi te simţi
bine în cea mai modestă dintre În fuga cea nebună!
imponderabilele rochii de aer. Izbind cu forță spațiul -
Potcoavele-i răsună!
Sclipiri de altă dată
Se-mprăștie-n uitare,
Lăsând o mică pată
În loc de fiecare...
Adânc ascunse-n spațiu
Le-adună mintea-n cete;
Cum valul ce-n nesațiu -
Renaște iar cu sete!
Moi sufletul în vise,
Și-ncalec vremii pas.
Gonit pe căi încinse
S-aud străbunul glas..!
Mi-e dor
Mi-e dor de casă, de pământ,

De zâmbetul măicuţei noastre.
De toţi ce-acuma-s în mormânt
Călăuziţi departe în astre...
Mi-e dor de-al rândunicii zbor,

De lacrima pe poama coaptă.
De-al uşii scârţâit uşor
Ce-ascultă-n gând întâia şoaptă.
Invitație de Primăvară, în Parcul „Rotonda valahă”. Mi-e dor de-al nopţilor murmur
Lectură plăcută! Sub cer adânc, străpuns de stele.
Şi de izvorul viu şi pur
Unde s-aprind setele mele.
184
Mi-e dor de codru-nflăcărat Trecătoarele ploi...

Ca-n apă zarea argintie.
De tot ce-a fost pe veci uitat, răsfoiește-mi mintea pân’ la nebunie
De tot ce este şi-o să fie cu a vieții vrajă risipită-n ploi...
și ascultă stropii, demni de-o simfonie,
Mai lasă-mi... ce se zbat năuce-n frântul vis din noi!
cu ce sete plouă pân’ și mintea-i udă:
Mai lasă-mi o clipă, doar una, streașina mi-e spartă sub cel adăpost.
Scufundă-te-n pieptu-mi aprins! lumea e deșartă când e soarta crudă,
Nu auzi cum se zbate într-una cum e ploaia vieții scursă fără rost...
Un geamăt de patimă prins? eu sau poate cerul, cărunt de bătrânețe
Așterne covorul cel moale răscolește un plesnet mărunțel de ploi..?
Din freamătul viselor lungi. te mai rog odată, ca în tinerețe,
Iar negrul nopților goale răsfoiește ne mintea ploilor din noi..!
În a razelor spulberă dungi!
Și vino, te rog, mai aproape, Praful
Și nu fie griji, nici nevoi!
Coboară din ochi peste pleoape Colb din Univers ne vine,
Cea unică clipă din noi… Cade-n trista sa mărire.
Vremea trece, vremea vine
Bunavestire Peste-a stelelor neștire...
Vezi cum astrele se ceartă,
Dintr-o negură adâncă, Prăpădindu-se-n ciocniri.
Unde nu-i nimic, nici rost, Cin’ le judecă, le iartă
Când nici universul încă Sub al legilor priviri?
Nu-și găsește adăpost. Când din colb sunt toate-alese
Și din el e conceput,
Doară liniștea virgină Doar hazardului să-i pese
Se așterne fără margini. Peste-al legii început...
Și cu frigu-n voia plină Pleacă o lume, vine alta
Se întrec pe negre pagini. Prin durata timpurie.
Praf din toate se alege
Nimeni, nimeni - doară gândul În întinderea pustie...
Flutură prin calea vie, Visuri nobile ne poartă
Cu misterul rând de-a rândul Spre lumina cea divină.
Topind sensu-n vecinicie... Prin avânt ne mână soarta
Tot în colbul, ce-i de vină...
TU, venii din larg, aproape, Suntem noi sau suntem alții,
Din adâncul depărtării... Viermi sau zei în astă lume?
Luminându-ne în toate Concepuți din Constelații
Prin minunea învierii! Aprinzând din praf un nume..?
Șterg de colb oglinda vie
Rugăciune Să văd lumi străine, a noastră-i
Împodobită-n veșnicie,
Dă Doamne, oropsitului căldura, Purtând lauri de astre.
Săracului speranța ce nu vine. Din adânc străbate visul
Nefericitului să-i treacă ura, Prins de-al prafului minune:
Și nu uita, o Doamne, și de mine! Dulce-al maicii mele chipul
Îmi străluce-n vii cunune..!
Din greu ne scoate și ne dă iubirea Frământând mintea a spune
De care tot se leagă doar prin tine. Când din tot nimic s-alege;
Îmbogățește-ne cu slova ta, cu firea Sfântul praf pre sfântul nume
Și nu uita, o Doamne, și de mine! Doar iubirea o-nțelege...
Iar dacă ruga mea în gol suna-va

Și aripa prăpădului se ține;
Tu iartă-le păcatele cu slova
Și nu uita, o Doamne, și de mine!
185
Dacă doru-n piept mai bate... 35 de ani s-a despărțit de colegii săi de scenă din Chișinău și
trăiește la Paris. N-a fugit de ei și de spectatorii săi, care
În privirile săracilor bătrâni aveau un cult pentru el, ci a evadat din infernul roșu în Franţa,
Jalea cuibărită a țării noastre-i. o ţară – cum spune el – care „m-a chemat mereu”. Actor cu
un talent ieșit din comun și cu o imaginație extraordinară,
Căci demult pierduți printre străini,
Victor Voinicescu-Sotski a fost Romeo, Don Juan, Harap Alb
Plâng feciorii lor de dorul casei... şi prinţul Iusupov pe scena teatrală; a întruchipat eroi chipeşi
în Poienele roșii” (1966), Gustul pâinii” (1966), „Salut, Ma-
Rece stelele-și păzesc sclipirea, ria” (1969), „Singur în fața dragostei” (1969), „Ofițer în re-
Mută-i luna prin indiferența sa. zervă” (1971), „Lăutarii” (1971), „Crestături spre amintire”
Lunecă ca-n minte prăbușirea (1972), „Ultimul haiduc” (1972), „O întâmplare la festival”
Poate-a trece și ne va ierta! (1976), „Rădăcinile vieții” (1977),, „Suspectul” (1978),
„Agent al serviciului secret” (1978), „Vreau să cânt” (1980),
Firul ierbii piatra-ncet străbate „Un bătrân ducea un cal” (1980), „Bătrânul şi mârțoaga”
Spre lumina libertății ce o cânt (1980), – Premiul I pentru cea mai bună interpretare a unui
rol masculin (Andrei) la Festivalul republican de filme „Mo-
Dacă dorul țării-n piept mai bate,
lodosti-80”, Kiev, 1980, „Balada despre strălucitul cavaler
Tu răzbește piatra din mormânt! Aivengo” „(1982), „Le facteur Cheval”, film televizat - „Ga-
lilee Prod”, Franţa, 2001 - , unele regizate de celebrul Emil
Hora libertății Loteanu.
La 75 de ani (s-a născut la 22 ianuarie 1945, în ora-
Țară mamă, soro țară, șul Florești, din Republica Moldova), Victor Vornicescu-
Cum te văd îmbătrânind! Soțchi rămâne un bărbat fermecător, ca și versurile sale. L-
Să nu-ți fie de ocară am cunoscut la Paris cu aproape două decenii în urmă, ne-
Cu podoabe ruginind... am împrietenit de la prima întâlnire. Întotdeauna, reîntâlnirile
cu el, în ultimii ani mai rare, s-au transformat în zile-minune.
„Exilul, străinătatea, singurătatea sunt teribile – se destăinuia.
Mândra mea, mireasă dulce,
Aveam 40 de ani când am luat-o nu de la zero, ci de la minus.
Veștejit-ai de nemernici? După ani de trudă, învingând mari greutăți, m-am întors în
Sau lăsată să te spurce, teatru, unde mi-a fost şi mai greu, pentru că actoria cerea la
Crai străini și neprielnici? Paris nu doar dăruire de sine, ci şi un bagaj enorm,“ A jucat
în Théâtre du Lucernaire (un teatru experimental din centrul
Te-am purtat ca pe-o icoană Parisului), a ajuns la Festivalul de la Avignon şi a avut chiar
Peste praguri de altar. un turneu în Rusia. A publicat mai multe volume de versuri,
Cum să cred, că de pomană între care „Cântecul lăstunului” (1998), „Evanescenta mie-
Ești vândută pe-un dolar? zenopții oră” (2004) și „101 poeme”(2011), în colecția inter-
națională Ideal.
Ioan BARBU
Sau pe-o rublă prăpădită
Cu miros de pușcării?
Țară mamă, părăsită
De haiducii tăi copii!
Pune-ți rochia moșiei

Peste-a codrilor culoare,
Presărată-n flori a gliei
Și încinge-o sărbătoare!
Că mi-i dor, măicuță dragă,

Să te văd îmbujorată
În a libertății pară,
Cum ai fost mai altădată!
Vom dansa hora cu toții

Și la brâu cu imnu-ncinși,
Să ne piară-n veci cu hoții
Dușmanii de noi învinși!
_____________________
* Victor Voinicescu-Sotski Unul dintre cei mai valoroși ac-
tori basarabeni de teatru şi cinema. Totodată, este și un repu-
tat poet. Scrie versuri în trei limbi, trecând cu mare ușurință Biblioteca „Rotonda valahă”
de la cele în română, la cele în franceză sau în rusă. De peste
186
Basarabia
Sunt Domnii Basarabi descălecaţi din tine,

Un Basarab , un Mircea, un Vlad sau un Neagoe
Dar astăzi de Unire avem cumplit nevoie!
Pământul vechii Dacii te-a zămislit în sine.
Râvnit-ai fost de turci, de ruşi mai abitir,
S-au întrecut să-ţi şteargă trecutul viu şi Limba…
Un sunet monoton, cum scoate numai drâmba,
De jale ne vorbeşte, de mult prea aspru bir.
Şi tu te tragi din Traci, în glia lor ai parte;
Căci despre Tracii, a scris cinstitul Herodot,
Că-i un popor viteaz, dar mai presus de tot
Victoria STOIAN Cutezătorii-s care trec surâzând în moarte.
În Anul ce-mplineşte un Secol de Unire

Sonete în Centenar Tu fii din nou Mireasă şi România mire!
Tu, Ţara mea iubită Ofranda fructelor
Tu, Ţara mea iubită, cu rădăcini adânci Castanii, arbori sacri din ancestral tărâm
Trăiesc acum în tine, sunt ramură de om Mature fructe toamna -sortitul anotimp-
Din lunga hibenare, când m-am trezit din somn, Se vor deda ofrandă, când vine a lor timp
Măreţul Decebal s-a înălţat din stânci. Maroane, spre nuntire, ajung pe caldarâm.
Mai jos un fluviu curge, pe care-l ştii demult, Iubite, ştii că toamna, din stupi revarsă miere,
Din munţii tăi, pornesc, mănunchi, atâtea ape. Culori în bej şi ocru, mai rar şi tuşe-n verde.
De-ascunse bogăţii te-au jefuit; agape Udaţi de ploaia rece, în lumea ei ne-om pierde,
Duşmanii au făcut, pe-altarele-ţi de cult. Când geana de lumină înfruntă-a toamnei vrere.
Tu ţi-ai iubit copiii, pe morţi i-ai respectat. Octombrie câştigă turnirul crunt al brumii
În viaţă după moarte, crezând din vremuri vechi Cu aromate roade, cu soare la amiază,
Blesfemitor sau straniu au fost pentru urechi Tablouri efemere pădurea vernisează,
Un singur Dumnezeu, nu zei de-nduplecat! Donaţii dulci vor face şi viile şi prunii.
Ca Dacia, milenii de ani ne dăruieşti, Ce mii de amintiri vom toarce dintr-un caier,
Ca România Mare, o sută împlineşti! Chimiru-şi va desface Gustar, trăgând de baier!
Tinereţe
Ardeal pământ râvnit
Da, am văzut lumina în ochii tăi căprui,
Ardeal, pământ râvnit de migratoare hoarde, Dar n-am putut opri nefericita dramă.
Imperii nesătule te-au vrut să fii al lor. Hulpav, am eşuat în pâtecoasa, cramă-
Munţi şi păduri întinse cu răni ce şi azi dor, Puteam să urc acelaşi, căutat de mine, grui.
Cu Horia şi Cloşca, un rug ce-n veci va arde. Neobosita ploaie, împarte doar tristeţe:
Prin gene-s geţi sau daci, români-de-azi, ştii bine, Că mă îngenunchezi ca să sărut pământul
Vlahi sau valahi odată, prin limba lor latină; Şi, viaţa mea o vrei odată cu cuvântul,
N-au cucerit popoare şi n-ai adus vre-o vină Eu am crezut atunci, orbit de tinereţe...
Când lâna ce-a de aur, elini căutau în tine. Nu jumătate eşti, ci negreşit, întregul!
Granulele de aur curgeau din munţi, pe ape, O umbră prinsă între mai multe lumi, eram,
Costumele brodate, şi azi, cu fir de aur, Al tău să fiu pe viaţă am vrut, dar nu doream
Sunt o dovadă vie; comori ce zac sub plaur, Să cad în adulare, să fiu orbit ca blegul.
Mai caută şi azi lacomi ce vin mereu să sape.
Schimbată-i tinereţea în valuri de regret-
Ardeal, iubeşti Unirea cu Ţara, da-s hotare: Închisă ca în broşă, iubirea stă-n sonet.
Orfani sunt separaţi de România Mare!
Despre îngeri
Firesc îşi poartă cerbul coroana rămuroasă.

Podoabă dobândită în vremurile vechi.
187
Nu a primit putere, auzul din urechi Se va-mpleti căldura cu vremea foarte rece,
Îl scapă de prădalnici,iar falnică, frumoasă Câte un urs confuz privi-va doar c-un ochi.
Pădurea lui de coarne poeme-n suflet scrie Da, Anul Vechi se duce, în carusel trăiesc,
Romanticilor care îşi poartă maladia E timpul căpcăun, ne vămuieşte viaţa:
Pe drumul via blog, nefolosind hârtia. Albim, ne oflim, de iască pare faţa,
Cu teamă ca atunci când răsuciţi în vrie Lumină-n ochi mai am când spun că te iubesc!
Statornicii lor îngeri lehamitea-şi arată.
Poemele se cred emiţători de artă, An Nou ce vei sosi îţi vei trăi menirea
Caseta cu secrete, eu am găsit-o spartă, Şi vei pleca şi tu, dar nu-mi fura iubirea!
Amprente nu există, doar puf şi-o mică pată:
Şi nu aduce vremea
Străinul ce-a dat iama în bietele-m secrete,
Desigur e un înger, căci trece prin perete... Şi nu aduce vremea, ce poate-aduce ceasul-
Magnolii înfloresc cu-acelaşi sârg pe ram,
Că te-am iubit O, primăvara-vară hoinară pe la geam!
Cei Neştiuţi, hilar, trasează cu compasul,
Că te-am iubit vreodată, n-am să vorbesc nicicum Enigme prinse-n cercuri, dileme pentru minte.
Nici trează, nici în somn, nici la un strop de vin, Sunt sigur uriaşi ce-nvaţă geometrie,
Mănunchi de ghimpi , iubirea e doar un veşnic chin, Şcolari ce altădată au învăţat să scrie,
Povară grea păcatul ce astăzi mi-l asum. Ca noi trăiesc pe Terra, în lumea lor cuminte.
Ai fost un nestatornic în dragoste, iubite! Iubindu-te pe tine, mă sperii cum aleargă
Risipă de cuvinte şi astăzi faci când vrei, Grăbitul timp, aş vrea, cumva, să îl înduplec,
Dar şi cuvinte rele în anii vechi şi grei Spăl vrajbe pasagere şi mânecile-mi suflec,
Ce m-au scăpat de vraja nebunei de ispite. Nepăsător, ce-a fost, el sigur o să șteargă.
Nu mă-ntreba de ce, iubite –ţi spun şi-acum?
Nu ştii că timpu-i doctor când răul va depune În cronici vechi, uzate, în viitor găsite,
Toxine şi otrăvuri? Înscrisul unei rune, Călugări vor tria trăiri şi vechi ispite.
M-a învăţat că viaţa îmi curge pe alt drum.
Vagabondez
Departe sunt de tine, iubirea-i doar schelet,
Ce-a fost frumos, cu trudă, am pus într-un sonet. Nu mă-ntreba! Nu ştiu, de ce mai scriu sonete?
Prin viaţa-mi, anotimpuri necontenit se schimbă,
Când de castel vorbesc Curenţi când calzi, când reci, văzduhul tainic plimbă
Sunt florării la colţuri, ţigănci îmi vând buchete.
Câţi falnici cavaleri trecut-au pe sub bolţi! Vagabondez absentă, nimic nu mă mai miră,
Măreţ şi enigmatic, ruina nu-l doboară Copii pe plăci aleargă, pe ploi sau pe căldură,
L-au pârjolit şi focul şi stihii la hotară. Bătrâni, plimbând bastonul caniculă îndură,
Un duh ascuns în piatră, cu zeci de mii de volţi, În Londra, cerşetori umili cerşesc o liră.
Îl renăştea mai viu decât a fost vreodată! Florenţa nu-şi trădează principiile sobre,
Uitasem să vă spun că voltul e-o măsură Milano se întreabă cum au trecut milenii?
Ce mai târziu e dată, un val mereu mă fură, Distinsa-i măreţie credea că-s doar decenii
Când de castel vorbesc, mi-e mintea dezlânată. De când s-a oglindit în ochii unei cobre.
Şi Duhul îl păzeşte să nu-l faneze anii.
Armuri, stăpâni Corvini l-au locuit enclavic Şi a ajuns întreg , vai, în mileniul trei!
Duşmani în Evul Mediu, luptau cu suflu sadic, Iubitul meu, e vară, mă plimbă, dacă vrei!
Măsura vitejiei sta-n cât mai multe cranii.
Lemnul crucii
Corvinii Huniazi, legende nasc şi curg ,
Cetatea Hunedoarei s-a preschimbat în Burg. O zi de mai se schimbă în ritm halucinant!
Şi cifrele tot cresc până devin iar zero.
An Vechi, An nou Ea, Roma-ncendiată de focul pus de Nero,
Nu şi-a jelit cenuşa nici duhul ei perdant!
Mai sunt vreo şapte ore, tristeţea mă înjugă, Martiri au fost creştinii ce au murit cu anii,
Din luni, din săptămâni, din nou se-alege praful. Un împărat sătul de sângele vărsat,
Nu vreau să-i scriu, mă credeţi? –ferpar sau epitaful A încetat prigoana şi-apoi nici n-a visat:
Îl ia cu sine Cronos, şi-n haina lui cea lungă Sub Crucea din înalt şi-a doborât duşmanii!
Va pune prunc nevolnic, nu-i fie de deochi. În ritm neostoit, s-a scurs atâta vreme,
Solstiţii, echinoxuri, perfide luni vor trece, Cinstim acum, cu crucea, coroana cea de spini,
188
El împăratul care n-a mai ucis creştini

O mamă a avut ce-a pus să îl întreme
Pe un sărman lipindu-l de lemnul cel găsit

Şi lemnul crucii sfinte de-atunci este cinstit!
Mă uit
Sunt sărbători creştine atâtea-n calendar-
Doar una-i sărbătoarea ghirlandelor de roze,
Sfârşit de Mai şi timpul captiv în multe poze,
Nobleţea le-o fixează, nimic nu-i în zadar! Vilia BANŢA
De trandafiri boboci, grădina ta e plină,
Miracolul splendorii de ziua-ţi nu lipseşte Ca o frunte de zeu obosit
Şi, faima lor, odată cu dulcea vară, creşte,
Stăpân eşti Tu, le dai şi apă şi lumină. În spatele zilei, în colțul cel mai depărtat
Chiar dacă uneori din cer prea multă apă, de mașina salvării tăind
Capricios le taie tot cheful înfloririi sălbăticia ninsorii,
Nu stinge jarul care, căldură dă iubirii, prin dezordinea străzii,
Şi nici nu anuleză o veselă agapă! sub literele lovindu-se pătimaș
de zidul cu inscripții obscene,
Să te surpirnd aş vrea, iubitul meu statornic- acolo, în moliciunea nepăsării
Mă uit cu-n ochi la tine şi altul la ceasornic! din aerul suspendat,
se dispersează speranța
Iertarea o uitasem în amănunte domestice
la capătul răbdării.
În noaptea fără stele, ţi-am ascultat povestea,
Cu frunze-ngălbenite se întrista grădina
Rămâi doar tu cu tine
Şi m-ai rugat atuncea să-mpart cu tine vina.
și cu dragostea ta
Iertarea o uitasem căci am rămas cu vestea
într-o fotografie veche,
Că doar, sentinţa veche, în lume se aplică:
suficient cât să știi
Dai ochiul pentru ochi şi dinte pentru dinte.
că și tu ai săgetat clipa
Cum să îţi ierţi duşmanii, e-atât de greu Părinte,
și-ai însemnat cu umbra ta
Tiranul plin se sânge, tronează, nu abdică!
o stea călătoare.
Şi ai mai spus Părinte, iubirea iartă totul:
În veci nu duşmăneşte, nu minte, nu trădează,
Toamna ta traversează acum
Răbdare de-ai, nădejde în inima ta trează,
gloria mundi sub cerul încruntat
Încrâncenat, nu-ţi faci, în lume loc cu cotul.
ca o frunte de zeu obosit
Şi-am înţeles iubire, nu-i vină-n rugăciune, peste somnul cetății.
Trădarea nu-i decât moment de slăbiciune.
Doar ecoul
Orologii
Locul alb din fotografie —
Prin turn, orologi de veacuri măsoară asemeni celui plecat.
Cum vremea se scurge; fantome în poduri, Doar ecoul întoarce timpul
Clepsidre trufaşe, otgoane şi noduri, din lunga lui pribegie.
Timpul pierit, măcinat într-o moară!
Mii ceasuri hulpave, înghit tot trecutul Tu ești străinul rămas
Pendulele anunţă cu zgomot c-a fost rezemat de anii umbrelor
Un Ieri ce-îţi suprimă în ritm, orice rost în geometrii bizare,
Când viaţa e-o cifră, devii precum lutul. cu literele răsucite pe degete
Şi rar, foarte rar, un geniu când pleacă ca niște fluturi amețiți
Pendula, din mersu-i, pe loc se opreşte. în coasta amurgului.
La ceasul din urmă, nimic n-o zoreşte
Un Mâine nu vine, ea poate să tacă! Noi, cei fotografiați cândva,
nu vom mai fi niciodată acolo
Le spui orologiu, pendulă, ceasornic, și nu vom mai visa anotimpul
Cu timp se hrănesc şi, ritmul e spornic! dulce-amărui al cireșelor coapte.
189
Negru şi roşu
Oraşu-i totuna cu noaptea,

se aprind focuri sub tălpi,
femeia brunetă împarte
garoafe roşii la mese.
Negru şi roşu. Nimic
mai evident acum
decât tic-tacul inimii
din pieptul cetăţii şi clipa
de-mpăcare cu lumea.
Și după noi
Înaintea noastră trecuse altcineva,

Marioara IRIMESCU*
poate un copil, poate un fugar
din alte lumi, de aceea pe zid
Copiilor mei
se pregăteau să zboare
două libelule ori două păpădii
I
stângace, firave, abia creionate,
Suflete răslețe în lume
ca două umbre de suflet
Și plecate ’n depărtări
prelungi, străvezii, când
Cine oare să vă aline
de dorul cuvintelor
Dulcea voastră rugăciune.
zace un înger în iarbă
și strânge poezia la piept.
II
Cine altul de cât mine
Și după noi vor înverzi păduri,
Înțelege glasul vostru
din oboseala zilelor, din pietre,
De iubiri ce nu-s trecute
din prea multă iarnă și somn
Dar n’are cin’ să le asculte.
și un înger cu poezia pe buze
va săruta lumina
III
și va ierta poveri
Ochii voștri dulci și limpezi
pe spatele acestui timp rănit.
Erau blânzi și așa duioși
Iar ’n calea vieții mele
Păsări călătoare
Sunt luceferi luminoși.
Îngerii tăi au uitat să coboare
IV
şi suntem, Doamne, păsări călătoare.
Să nu scape de răsplată
Ne bate-n poartă vântul de ducă,
Cin’ pe noi ne-a despărțit
ne stinge dorul pe unde ne-apucă.
Să nu aibă părtinire
Nici din cer, nici de la mine.
Floare de colț, noapte subţire,
urme, cărări fără de ştire…
Vorbele tac, tăcerile ară,
Zadarnic
sângele verii curge pe-afară.
I
Caii din lună sapă în stele,
O, gândurile mele
sar din copite focuri rebele.
Zadarnic vă caut iară
Până la ziuă e mult şi-i departe,
S’adun trecutele amintiri
ard pe la porţi doruri deşarte.
Din anii vieții de odinioară.
Floare de piatră, noapte-făclie,
II
vara miroase-a struguri prin vie,
Durere, jale și suspin
iarba respiră în hohot târziu
Ce sufletu-mi stăpâniți
de râs şi de plâns, de dor şi pustiu.
Zadarnic veți căta ’n urmă
Noianul vechilor iubiri.
190
III II
Căci toate gândurile mele Și dusă pe gânduri
De acum vor fi-un pustiu Eu, toate le-ascult,
Căci nici trecutul nu revine Gândind tot departe
Zadarnic... e prea târziu. La cel de demult !...
IV Coliba lui moșul

Zadarnic cauți fericirea, Lui Micu
Ca flori pe malul nisipos
Seninul nu-i senin de-a pururi I
Nici visul vieții luminos. Sus la vie i-o colibă
A moșneagului bătrân
Acorduri de toamnă Acolo răsare luna
Brazii ’n șoapte se îngân.
I
Unde vă mai duceți voi frunze uscate II
Ce brumă de toamnă vă scutură pe rând ! În colibă e’ntuneric
Și de ce, tovarăș, îmi luați voi surate Și moșneagul pipă’n vatră
Chiar fără de voie-mi și azi al meu gând ! Moțăind a lene capul
Frunzulițe, frunze moarte ! Pentru vremuri de-altădată.
II III
Unde vă duce pe timp cu vânt rece? Tu, Moșneag, copilul meu
Jos pe valea tristă, ca să vă ascundeți; Rămâi veșnic fericit
Vântul încet ori tare, lin foșnind vă duce... Pentru mama ta cea dragă
Ca un dor năvalnic, vâjâind răspundeți ! Ce din suflet te-a iubit.
Frunzulițe, frunze moarte !
Îți trimit
III Lui Dragoș
Mai încet răspună foșnet să vă culce,
- Este cel din urmă cântec de iubire - Îți trimit din depărtare
Ce se pierde ’n zare atât de dulce, O scrisoare încântătoare
Cum se pierde dorul meu de fericire !... Tot prin lună și prin stele
Frunzulițe, frunze moarte ! Și prin lacrimile mele,
Și ți le trimit pe toate
Cântec (V) În ținuturi depărtate
Să te prindă și să-ți spună
I Dorul care mă sugrumă !
În zarișteu de lună Să te-nlănțuie și pe tine
Cărarea se vede, Cum m’a ’nlănțuit pe mine
Iar pe sub pădure Cu farmecul dorului
Dragostea se pierde. Cu plânsul suspinelor
Cu dragostea surâsului
II Cu lacrima plânsului
Pe cerul de-argint Că te am mereu în gând
Străluciri de stele, Și în suflet mai adânc !
Se pierd pe cărare
Ca dorurile mele. *
Și prin lună și prin stele
Îți trimit dorurile mele...
Cântec(VI)
I
Suspină pădurea
C’o îmbie dorul,
Răspunde câmpia
Valea și isvorul.
191
Aprilie
I
April, April,
Cu-aripi de copil
De ce mi-ai luat
Ce mi-a fost drag.
II
April, April,
Cu suflet de copil
De ce mi-ai luat
Pe neaua mea
Fetița mea.
III Geo CĂRBUNESCU
April, April,
Zburdalnic copil
Și sub paza ta Epigrame cu adresă
Ai grijă de ea.
România, te iubesc!
IV Ești frumoasă ca o floare,
Fă ca să zâmbească Dar ai și cozi de topoare.
Și prin zări senine Ce mi-e necazu' cel mare:
Să vină mai des Cozile și-au pus topoare.
La casa din sat
Unde a lăsat Coronavirusului, cu dragoste
Tovarăș pribeag. Aceasta-i țara mea bogată
Și știe asta lumea toată.
(Din volumul manuscris „Frunzele în toamnă”) Ce nu ști tu, o știu doar eu:
___________________________ O ocrotește Dumnezeu!
*Marioara Irimescu, din Băbeni - Vâlcea. După căsătorie,
Vrânceanu. Soțul – Atanasie Vâlceanu Necula. Ambii învă-
țători, cu înclinații literare. Marioara – poetă; Atanasie – pu-
Nevestei, la nunta de argint…
blicist; îl găsim, alături de C. Popian, Ion Alexandrescu, pre- Pân-acu vreo câțiva ani
otul Theodor Bălășel ș.a, printre fondatorii și colaboratorii Mă-ntrebai mereu de bani,
revistei lunare de pedagogie, literatură și economică „Școala Acu-ți dau acas’ toți banii,
poporană a Olteniei”, apărută la Rm. Vâlcea doar șase luni, Tu mă-ntrebi: „unde ți-s anii?”
din ianuarie ianuarie până în iunie 1909, Au avut cinci copii,
două fete – Șerbana și Ana – și trei băieți (toți profesori uni- Una, și pentru mine
versitari și cu talent literar): Mircea (prozator), Eugen (poet)
și Dragoș, scriitor cu faimă națională și internațională (jurna- De copil visam romanțe,
list, poet și traducător). Dragoș Vrânceanu (numele la naș- Idoli: Radu și Sărac.
tere: Dragoș Vrânceanu Necula), s-a născut la 14 februarie Visele au prins speranțe,
1907, în comuna Băbeni, județul Vâlcea. După cursurile li- Eu sunt astăzi...tot sărac.
ceale la Râmnicu Vâlcea și Bălți (Basarabia), studiile univer-
sitare le-a terminat în Italia, la Florența, între 1928-l932. Re- Unor guvrnanți… împăunați
dactor la Curentul și Curentul literar (1934-l938), profesor
de limba italiană la Academia de Înalte Studii Comerciale Mergeți des cu capu-n nori
(1938-l941 și 1946-l949), corespondent de presă și atașat cul- Crezându-vă nemuritori,
tural la Consulatul român din Milano (194l-l944); refugiat in Uitând eternul legământ:
Elveția (1944-l945). A revenit în țară după o altă ședere în Că toți ajungem în pământ.
Italia; intre 1950 și 1952, funcționar la TAP Athenee Palace;
iar între 1952 și 1957, a fost colaborator al Institutului de Unuia din sala pașilor pierduți
Folclor și al Institutului de Lingvistică. Redactor la Luceafă-
rul (1962-l967), iar din 1964, face frecvente călătorii în Italia,
Se văieta un magistrat
conferențiind la Urbino, Florența, Napoli, Pisa, Roma. Lector Că i s-a furat balanța.
de limba italiană la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Gri- Acum, în robă de-avocat
gorescu“ din București (1964-l968). Dragoș Vrânceanu – Cântărește doar cu… clanța.
„Poetul Vlahostratei”, cum îl numește criticul literar Nelu
Barbu – se stinge din viață, la București, cu 43 de ani în urmă, Unui jurnalist fără har
la 4 mai 1977. Ai scris mii și mii de rânduri,
Sperând să-ți faci din scris un nume.
192
Dac-ai fi scris direct pe garduri, Polițaiului de la colțul străzii

Te-ar fi citit mai multă lume. Stau în casă singur cuc,
Deși am unꞌ să mă duc;
Unui silvic corrupt Am atâtea pe agendă,
Dintr-un abil isprăvnicel Dar Covidu-mi dă amendă.
A devenit chiar un rebel,
Dar întrebându-l de pădure Prietenei noaste din Chișinău
Mi-a spus șoptit că nu-i plac... mure. Mă săruți pe internet,
Îmi trimiți chiar un buchet;
Domnului Președinte, cu dragoste Te-aș îmbrățișa cu drag,
Merge-alene, pas cu pas, Dar nu pot sări de... prag.
Vorbelor nu le dă nas -
Și-așa fuge de Dăncilă, Și fraților de peste Prut
Ca țăranul lui… Băncilă. Când se tânguie izvoare
Să răzbească-n luminiș,
Vreau să am guvernul meu Malul Prutului ne doare,
Să meargă cum poftesc eu; Vorbind limba pe furiș.
Pentru pofta dumnealui
Eu i-aș oferi….. un cui. Unuia lasă-mă să te las…
Când are o treabă grea
Mergeți încet, pas cu pas Și ajunge la necaz,
Mai puneți și d-un popas, Românaș-o dă pe haz:
Și-ascultați cu luare-aminte „Las-că merge și așa…”
Înapoi, mergem ꞌnainte!
Bat și eu șaua să priceapă iapa

Indiferent de culoare,
Când vine la guvernare
Ne anunță cu regret:
”Nu mai sunt bani la buget”.
Incredibil și sinistru
Să n-ai bani ca prim-ministru,
Să vindem ce-a mai rămas
Când la galop, când la pas.
De porți în tine-atât amor

Am o idee elegantă:
Cu pensia de procuror
Ții și nevastă și-amantă.
Se aude că din vară

Alt microb o să apară
În pensii la magistrați-
…Ce-ar fi să le refuzați!?
Tezaurul e la mezat
Că-i greu al naibi de păstrat,
Dar să nu ne-apuce-amarul
Tot la noi e inventarul.
Zâmbind știrb ca o mumie

Ești un individ grotesc
Pentru neam o pandemie
Invitație de Primăvară, în Parcul „Rotonda valahă”.
N-am timp nici să te urăsc. Lectură plăcută!
193
Compoziția tărișoară o pune pe cărpătorul rotund, cu

coadă lungă, pe care așează câteva frunze de nuc.
Laptele fiert îl pune pe poliță, îndepărtează pi-
rostriile și scoate jarul din cuptor. Încearcă vatra cupto-
rului, aruncând o mână de mălai. Dacă ia foc, domolește
vatra cu mătura udă și introduce cărpătorul pe care este
așezată turta galbenă și rotundă. Din câteva mișcări di-
bace, bunica desprinde turta de cărpătorul cu coadă
lungă. În fața cuptorului, pune o tablă pe care strânge
jarul scos. Apoi, bunica pune străchini pe masă, unt cu
mămăligă… îl mestecăm cu lingurile de lemn și mân-
căm, stând pe tamburele.
Bunica este înaltă, subțire, are ochii albaștri,
Camelia PETRESCU* surâzători. Fața ridată este ușor transpirată, poartă că-
mașă cusută de mâna ei, fustă încrețită, de mâna ei, și
nelipsitul șorț. Ne mai pune, pe masă, ouă fierte, tocă-
Bunica niță cu ceapă și carne de porc, iar la urmă lapte fiert.
Bunica are o vacă frumoasă, bălțată. Îi zice Mămița, că așa îi spunem noi bunicii, scoate
Floarea. Floarea îi dă, în fiecare zi, o vadră de lapte. apoi turta din cuptor și o pune într-un ștergar, pe lavița
Bunica are o vadră din lemn strânsă în cercuri de fier și de lemn. În timp ce mâncăm, mămița pune două ouă în
cu mânere în scândurile din părți. Vadra de lapte o pune spuza din fața cuptorului. Bunicului îi plac ouăle răs-
pe poliță, acoperită cu capac de lemn. coapte în spuză. Turta o mâncăm a doua zi, când mă-
Bunica mai are o vadră, pentru apă, pe care o mița ne face purecei. Într-o tigaie mare, bunica pune
pune pe prispă, pe un suport făcut special, chiar în turtă ruptă bucățele, prăjită în unt sau în ulei. Pureceii
dreapta, cum urci pe cele două trepte de piatră de mal, ne plac foarte mult și ouăle bătute și prăjite. Bunicul
lângă stâlpul prispei. Aici, apa stă rece. aduce câte un țoi de țuică pe care o scoate cu tâlvul, din
A doua zi, laptele se prinde și bunica îl pune în butoi. În zilele de iarnă, mămița gătește pe soba cu plită,
putinei. Putineiul este un cilindru din blănițe de lemn unde introduce turta după ce scoate jarul în firidă, iar
stânse în cercuri de fier, înalt cam de optzeci de centi- țuica o bea fiartă.
metri. Una din blănițe este mai înaltă și rotunjită. Bu- Războiul cu ițe nu-i lipsește din casă. Stă am-
nica apucă cu stânga acest mâner și cu dreapta împinge plast în camera bună care se încălzește din focul din
telul, tot din lemn, în laptele spumos. Telul este mai soba cu plită care ajunge în soba cu olane înalte, văruite
înalt ca putineiul, este o bâtă dreaptă, frumos șlefuită, în alb. Războiul este așezat în mijlocul camerei, între
care are, în capăt, o roată cu găuri prin care intră laptele, cele două paturi pe care bunica ține materialul: lâna,
când bunica bate putineiul. „Vâj! Vâj! Vâj!” și laptele bumbacul în toate culorile, cu care țese zăvelci, șoarțe,
se face spumă, în putinei. Deasupra laptelui, iasă untul bete și macaturi în ițe și furculiță. Este neîntrecută. Face
gras și alb. Bunica îl ia cu lingura de lemn și îl pune în costume populare. Și eu și sora mea avem costume po-
strachina de pământ, pe fundul căreia a așezat o frunză pulare ungurenești făcute de mămița, cămăși cusute cu
verde de viță. Împachetat în frunză de viță păstrează bu- boboci cu muscă mică, pe lângă altița neagră. Acum, de
nica untul. Paști, ne face costume pe roșu, cu cămăși cusute în
Apoi pune pirostriile pe vatra din fața cuptoru- furci. Degetele ei cos râuri cu măiestrie, prosoape și ba-
lui mic cu o arcadă, văruit cu var alb. Bunica face focul tiste de nunți, pe care le tighelează cu dantelă în ingliță.
în cuptor și sub tuciul mic, de aluminiu, așezat pe piros- Bunica are multe comenzi. Face și preșuri din toate fe-
trii. Apa fierbe și pune o lingură de sare și mălai presă- lurile de materiale colorate, pe care le rulează în balo-
rat cu mâna din căpistelea de lemn, unde îl cerne prin turi dungate. Lucrează și cântă în surdină, cu voce sub-
sită. Face cirul care sare în bulboace. Toarnă jumătate țire. Acestea sunt dragostea ei: nepoții, al esul
de cir în căpestele. În cirul rămas, bunica pune un pumn în ițe, cusutul și vaca, Floarea ei, de care are grijă ca de
de mălai pe care îl mestecă bine cu făcălețul din lemn, ochii din cap.
ca să nu rămână cocoloașe. Când făcălețul stă drept în Mama îi calcă pe urme: coase și lucrează toate minu-
mămăligă, cu lingura de lemn muiată în apă, bunica pre- nățiile de perdele, în ingliță. Mama se pricepe și la ma-
sează mămăliga și curăță făcălețul, de sus în jos și-l șina de cusut. Ne face rochițe și fustițe să nu aibă nime-
pune în căpestele. nea ca noi. Dar costume populare și bătutul putineiului,
Pe masa mică, rotundă, cu trei picioare, pe care a așe- numai bunica le face…
zat un șervet alb, bunica răstoarnă mămăliga aburindă.
O acoperă repede, cu un ștergar. În tuci pune apoi lapte
dulce, proaspăt, la fiert. Din cirul pus în căpestele, bu-
nica face turtă. Mai adaugă mălai și, uneori, și un pic de
făină și frământă repede, cu mâinile amândouă.
194
Stela Oița
Stela este o iapă vânătă care a adus pe lume Dintr-un coteţ special făcut, iasă o capră albă
mulți mânji. An de an a cărat roadele câmpului, porum- şi ciută. Este Oiţa, capra noastră. Când am luat-o, era
bul, sacii cu grâu, fânețurile, legumele și fructele. Multe o ieduţă. La prima fătătură, a adus pe lume un ied mic
drumuri a bătut când a fost „pe cale” mai în toate toam- şi tare drăgălaş. Ugerul mic avea lapte doar pentru el.
nele, înhămată la căruța cu coviltir încărcată cu cartofi La a doua fătătură, a adus pe lume doi iezi minunaţi. De
și mere. Așa e obiceiul la noi, se duc cartofi și mere, Paşti - i-am tăiat. Oiţa are acum un uger bine format şi
pere, pe cale, spre Craiova, la câmpie și se aduce grâu ne dă doi litri de lapte al un muls. Pe Oiţa n-o legăm. Ea
și porumb. merge în câmp cu vaca şi cu caii. Se ţine cuminte după
Pe văioagele cele mai prăpăstioase merge și în animale. Vaca şi caii mănâncă iarbă. Oiţa preferă frunze
genunchi, cu căruța cu lemne pentru iarnă. Acum are un şi muguri. Se propteşte în picioarele din spate şi cu cele
mânz frumos, tot vânăt. Toți oamenii din sat vor să-l
din faţă se caţără pe arbuşti şi copaci şi mănâncă frunze.
cumpere, că seamănă cu mama lui. Și pe Cezar și pe
Mișu i-au cumpărat. Acum sunt cai în putere, iar stăpâ- Oamenii o invidiază că este aşa ascultătoare. Mă hotă-
nii lor îi îngrijesc și îi iubesc. Mânzul crește mare și fru- răsc să vând vaca şi să ţin capra. Doi litri de lapte la zi
mos, iar Stela este fericită când îl leagă lângă ea, la pro- ne sunt suficienți. Vaca cere îngrijiri speciale. capra
țap și merg la câmp, la locuri. nu prea, nici nu mănâncă mult şi se mulge uşor.
Stela este o iapă foarte inteligentă, nu se abate Astăzi, ducem capra cu vaca pe deal. Acolo e
din drum și ascultă îndemnurile stăpânului. Nu se apro- multă iarbă şi frunză. Urmează ca spre seară să le luăm.
pie nimeni străin de ea. Mușcă. În acest an, a avut mult Se duce soţul şi se întoarce doar cu vaca. Pe Oiţa nu a
de muncă. Arat, grăpat, semănat, la prășit, la copăit. găsit-o. A doua zi, a plecat în căutarea ei. A gătit-o într-
Stela a mers cu căruța plină cu oameni. I-a dus, i-a adus. o vale, fără viață. Nimeni nu ştie ce s-a întâmplat.
A mers și la bucata din Luncă, aproape de canalul unde _______________________
Ferma de porci își depozitează dejecțiile. Pe marginea *Cuvântare de bine
canalului crește iarbă grasă și verde. Stela a mâncat Scrierile Cameliei Petrescu sunt…atât cât a pu-
iarbă, cu poftă. tut să adune din razele de bucurie ale copiilor ei și ale
Acum e toamnă - și oamenii culeg. Au cules și copiilor pe care i-a educat prin profesiunea avută timp
la Luncă. Au adus căruța plină cu drugi. A fost un an de patruzeci de ani, sunt… atât cât a putut să adune din
bun. Am tăiat și cărat și cocenii. Stela este puternică. ploaia boabelor de rouă căzute în fânețea dimineții, cât
Astăzi mergem să cărăm ultimii coceni. La în- a putut să adune din steluțele zăpezilor care făceau nă-
toarcere, ne oprim la alt loc, să aducem niște otavă. Iapa
meții pe ulițele satelor străbătute în copilărie și la ma-
are în față coceni verzi, cârpitură. Când ne întoarcem,
turitate, sunt… atât cât a putut să adune din frumusețea
observăm că iapa nu mâncase nimic. Se tot întoarce cu
capul spre coaste. „Ho… și mănâncă!” spune stăpânul, tradițiilor care erau încă vii și pregnante în viața comu-
supărat. Pe drum, Stela merge întins și se tot uită înapoi. nității din care făcea parte: mersul la colindat, dansul
Acasă, iapa cade la pământ, începe să tremure și se lo- călușarilor, mersul la hora satului, mersul la clacă. Des-
vește cu capul la abdomen. Stăpânul este îngrijorat. pre toate acestea aflăm și din cartea „Viața, dragostea
Oare, ce are? De ce îi e rău? Gândind că o doare stoma- mea”, jurnal tipărit, de curând, la Editura „Mircea cel
cul, îi dă ulei, chiar și o cană cu țuică. Stela se ridică, Bătrân”.
stă jos, se uită mereu la abdomen și tremură. Stăpânul Autoarea trăiește între locuri sfinte, împreună
se duce cu ea la veterinar. Acesta îi face un tratament. cu soțul Mirel și cu întreaga familie: între Mânăstirea
Se întorc acasă. Noaptea, Stela, vânăta noastră, moare. Dintr-un Lemn și Mânăstirea Surupatele, sfinte lăcașuri
Am rămas cu mânzul. Lacrimile curg fără voie. Stăpâ- de maici, în apropierea râului Bistrița ce izbucnește de
nul o îngroapă într-un zăvoi, departe de sat. Înainte de sub o altă mânăstire, Bistrița, râu ce aduce cu el mur-
a o îngropa, îi taie stomacul. Stomacul Stelei e numai murul de strană al călugărilor tipografi, într-o polifonie
găuri, este perforat de niște gândaci mari cu guri ca niște pe care o sintetizează în versuri și, mai ales, în scurtele
ventuze. Stăpânul îi pune într-un sac de hârtie, ca să-i proze aflate de față.
arate veterinarului. În câteva ore, gândacii au ros sacul. Este un bun motiv pentru ca lucrările literare
Veterinarul spune că acești gândaci trebuie să fi fost ale Cameliei Petrescu să le avem tipărite! Deocamcată
prin iarba de la canal. am propus redacției revistei „Rotonda valahă” să pu-
Stela noastră vânătă nu mai este. Iapa vânătă, blice două dintre povestirile Cameliei Petrescu. În edi-
înaltă, cu picioare subțiri, de dansatoare și coadă lungă,
țiile viitoare vor urma altele.
ne-a părăsit. Ne-a rămas mânzul vânăt, copie fidelă a
mamei sale. Stă la poartă și o cheamă pe mama sa. Într-
o zi, a scăpat și a fugit la zăvoi. M-am dus după el. Pe Felix SIMA
locul unde am îngropat-o pe Stela, erau doi copii cu o
cruce făcută din două bețe și o lumânare.
Ce faceți voi aici? I-am întrebat.
Îi punem Stelei o cruce și o lumânare.
195
totem
n-am fost nicicând mai frumoasă ca acum

când știu că nu-mi aparțin
așa cum nici poezia nu-mi aparține
e atâta liniște încât un înger

rătăcește în mine
și se miră că nu am fost niciodată copil
am văzut cerul
sub talpa zilei
Romița Mălina CONSTANTIN și-am râs
nu trebuie să scriu
cuib nici măcar să vorbesc
despre câinii abstracți așezați în cerc
Ascunde la poarta cimitirului
iubirea coaptă târziu
în cămara gutuilor vineri
amintirile
cu tâmple ude această zi vine din milenii
calcă-mi-le să mă întrebe dacă îmi arunc trupul
ca păsărle să ne facă cuib pe o frecvență înaltă
pe umerii noştri e obligația mea să fiu fericită
atunci când nu trebuie decât să beau ceaiul de dimineață
ninge-n stele cu o felie de unt
din noi
cum ar putea cineva ca mine să opună rezistență
cristale când tu te ocupi de restul lumii
preparând soluția salină chiar acum
iarna adoarme ca și când genericul acestui film
durerile-n ţurţuri e o reîncercare de a pune pe picioare
cristalele întreaga istorie a lumii
nopţii îmi
plouă cu stele sărutul de azi se desfășoară în cadre lungi
aproape nu-i nimic
de reflexia inimii seara mă întorc
criogenate-n pe perrna mea
retina ochilor tăi. odată cu ceilalți
simţire legi
tocmai acum sunt lângă piciorul drept al fiului meu

ghioceii scot capul de-a dreapta Tatălui
din pătura roasă sau poate de a stânga
de molii
aruncată mă privești
peste inima mea dintr-o icoană
picioarele se ghemuiesc și nu mai stiu
într-o îmbrăţişare cum mama era
solitară când mâ punea să pășesc
şi întunericul peste pragul casei
seamănă tăcere printre preșuri și inorogi
pesemne trăirile după regulile bunicii ei
încătuşate ancestrale
au făcut
rădăcini.
196
normalitate
duc un gust ciudat al cuvintelor

un defect
o tristețe
de parcă masa mea
e alegerea altcuiva
am trecut pe lângă îngerul meu

n-am văzut dureroasa îmbinare
a celor două lumi
ca sărutul dintâi Ciprian - Florin BARBU*
când ți se spune că te-ai vindecat Anglia
și nu...
Sunt
în mișcare
Sunt cursul viu dintr-o Geneză,
se aude un tren Sunt antiteza dintr-o teză,
inima mea e o quintă roială Sunt palma dată societății,
lângă o orezărie Sunt criticul mediocrității,
cu păsări cântătoare Sunt rodul unei minți nebune,
Sunt nesurâsul unei glume,
alături un cub Sunt acalmia din tornadă,
în el Dumnezeu Sunt tot ce nu vor ca să vadă,
Sunt gaura dintr-un ciorap,
iau cina liniștită Sunt petecul cusut la sac,
în sorț un ou Sunt rodul copt bun de cules,
fluieră Sunt înțelesul dintr-un vers,
Sunt armistițiul din război,
Sunt pârgul cel culegi din foi,
goana Sunt valul ce sărută țărmul,
Sunt briza ce-o așteaptă omul,
stau cu ochii mari Sunt încifrat precum un codex,
într-o haină descheiată la gât Sunt versul frământat în cortex,
Sunt taina pusă la vedere,
am plecat din mine Sunt asfințitul ce nu piere.
și m-am întors
ca să pot iubi Contradicții
tot ce mi s-a dat până acum Unde e frig

s-a dat ascuns într-o spaimă Eu văd culoare
Unde e umbră
ecouri lungi Eu vad soare
și-n adânc Unde tu vezi atâtea lucruri
ochiul Eu simt tăceri în absoluturi
Unde-i durere și necaz
prin pereți visul Simt mângâiere și extaz
și fumegarea gropii Unde-i curat și ordonat
din care scriu Eu văd al sufletului praf
Unde e lacrimă și sânge
Cu bucurie inima-mi plânge
Nu calculez
Dar sunt exact
Și pot vorbi
In timp ce tac
Coabitez cu acel Eu
Ce e creștin dar și ateu
197
Găsesc a lumii înțelesuri La orice om ce Te-a uitat,

Dar nu în proză ci în versuri Chiar de-am greșit,Tu să mă ierți,
Aprind cu apa scopul vieții Să mă-ntărești și să mă cerți!
Cu foc de rouă sting pereții
Acrostih
Ce-am vrut să zic...?! Poate nimic...!
Ce-am vrut să zic...?! Poate nimic...! Rămâi mereu un om de bază,
Oblăduind deasupra mea,
Eu sunt poet ce spune-o vorbă Mi-e dor să stau la a ta rază,
Neputincioasă și amorfă Isus mi te-a trimis ca stea.
Și ridicând a vieții schelă
Corabiei întind o velă Ridică-mi fruntea cu o mână,
Valul destinului îl sparg Orânduiește-mi viața grea,
Cu-al meu instinct de necrofag Mai spune-mi tu o vorbă bună,
Ating pământul scump cu fruntea Iar eu o să m-agăț de ea.
Și-aprob cu pace-n suflet lupta
Rodește-mi tu iubire-n suflet,
De vei cunoaște nu vei ști Oprește-mă din drum greșit,
De vei trudi, nu vei zidi Morală-mi fă cu drag si cuget,
Chiar dacă stai, nu te-odihnești Iertându-mă neobosit.
Încerci să faci,nu reușești
Când crezi că plângi de bucurie Reține însă ce-i mai bun,
De fapt tu plângi ca alți o mie Oracol scump al vieții mele,
Morbid mă simt ca un nebun,
Un gând final,de început Iuțind elanul printre stele.
Când vreau să stau,de fapt mă duc
Resping a vieții-nțelepciune ________________________________
Făr-a dori ceva anume *Mă numesc Ciprian - Florin Barbu și sunt născut la 11 ia-
Încep mereu ce-am încheiat nuarie.1979, în Timișoara, fiind fiul lui Ion și al Eugeniei.
Încă de la grădiniță am fost catalogat drept "copil precoce",
Și o iau iarăși de la cap deoarece la nici 5 ani știam să scriu, să citesc și să socotesc.
În nota scrisă către școala primară, educatoarea mea a con-
Ce-am vrut sa zic...?! Poate nimic...! semnat: „Este o fire hiperactivă și cu o capacitate intelectuală
Ce-am vrut sa zic...?! Poate nimic...! cu mult peste medie și tocmai de aceea recomandăm să i se
traseze in permanență sarcini suplimentare pentru a nu se
plictisi...” Școala primară am urmat-o, începând cu anul
Rugăciune 1985, la generala nr.27, sub îndrumarea învățătoarei Mirela
Ionuțescu. Am promovat primele patru clase ca premiant I,
Dau liber lumii la discurs, cu note numai de 10. În clasa a V-a, părinții m-au transferat
Mă simt absent la propriul curs, la Colegiul Bănățean, unde am terminat ciclul gimnazial.
Aici, m-am înscris la „Cercul literar” al școlii, aflat sub în-
Accentuez o pictogramă, drumarea profesoarei Mariana Florica Pușcaș. În clasa a VI-
Cuvântul mi-l transform în lamă, a, citit în cenaclu prima poezie, „Iubiți pământul!” La Cole-
Caut soluția extremă, giul Național „Ion Mincu”, am terminat cursul liceal, cu ba-
Vreau rezolvarea cea mai demnă, calaureat. În anul 1999, luna octombrie, m-am înscris volun-
Privesc intens spre lumânare, tar în armată.
În perioada 2003-204, am locuit la Viena, iar din 2005
Iubesc făclia ca pe-o floare, până în 2008 - în Haga (Olanda). Spre sfârșitul anului 2008,
Aștept justiția divină, am revenit în țară pentru a urma cursurile Facultății de Științe
Mi-alung din suflet orice vină, Economice, Secția Administrarea Afacerilor, din cadrul Uni-
Mă conectez la vii curente, versității „Ioan Slavici” din Timișoara, pe care am absolvit-
o in 2011. În anul următor, m-am înscris la Facultatea de
Transform mirajul în concrete, Drept și Administrație Publică, Universitatea „Tibiscus”.
Las inima să îmi contemple, În anul 2017, m-am stabilit în Anglia, în Leicester, cel
În minte-mi făuresc doar temple! mai mare oraș din regiunea East Midlands. Aici am lucrat
timp de 6 luni la o fabrică de prelucrare a maselor plastice.
Și îți dedic viața-mi umilă, Hobby-uri: șah, fotbal, tenis de masă, kick-boxing, krav
maga, MMA. Actori preferați: Gheorghe Dinică, Keanu Re-
Doar Ție Tată,fie-Ți milă, eves, Denzel Washington, Anthony Hopkins. Poet preferat:
De robul Tău,cel păcătos, George Bacovia. Profesii adiacente: gardă de corp, instructor
Ce tot greșește fără rost, self-defence, șofer, poliglot, dansator profesionist, poet, ro-
Dar care vrea să se îndrepte, mancier, scenarist, coregraf, actor de stand-up comedy.
Prin vorbă,versuri si regrete
Și te vestește-n grai curat,
198
timp ce se întindea pe canapea. Hulpav de luxul răsfă-

țării, ca un nabab, făcuse trecerea rapidă de la situația
omului care n-are nimic la cea care îi permitea să se
lăfăie în de toate. Îmboldit de ispită, încearcă să-și în-
chipuie cum ar decurge un dialog cu ortacii. Cu el, ca
de obicei, vioara întâi, impunând ce și cum trebuie
spus. După o viață încoronată cu erzaț, nu putea admite
dialogul sub altă formă. De fapt, solilocviu. Plăsmuire
după plăsmuire, întocmind un labirint din care ascultă-
torii să nu mai poată ieși. Își face de lucru, în închipuire,
cu speranța că-și abate gândurile de la neliniștea care îi
prevestea că nu mai e mult până ce are să dea seamă.
Îmbiat de faptul că, are să uite de toate, omorându-și
timpul la infinit, probând variantă după variantă. Tot
Ion NETE urzindu-le, îl prinde somnul. Mai întâi, o negură îi în-
tunecă vederea. Din care, căutând să se smulgă, trece
într-un vis, ca ochiul luminos al unei poieni, unde se
Nimicul de ieri și peștișorul de aur! petrec întâmplări de care nu poate fi sigur în ce măsură
sunt reale sau în imaginare. Încurcat în îndoieli, desco-
(Memento: Fiecare scriere e hotărâtoare, pere mulțimea îngrămădită ca o negură, Spre uimirea
în chip absolut, pentru literatură! lui, refuza să scoată o vorbă! Acum, să vedem pe unde
M. B.) scoți cămașa, citește în privirile ațintite asupra sa, ești
Întins pe canapea în poziția omului vitruvian, la mâna noastră. Ce crezi că-ți facem?
Abitir Destolnic își savurează revanșa luată asupra vie- Enervat de obscuritatea periculos de amenință-
ții. Chiar la întâlnirea de mâine, are să vorbească numai toare, Abitir Destonic răbufnește, dar nu-și aude glasul.
despre secretul reușitei în viață, tocmai, el din partea Între timp, văzduhul se limpezește și, așa cum bănuise
cui nu se așteaptă nimeni să reușească. Nimicul!, așa, se, vede încolțit de privirile lucind ca niște tăișuri de
m-au botezat, se zborșește Abitir Destolnic, numai el cuțit ale ortacilor. Știind că e nevoie să dea semne de
știind la cine. Vrea să-și astâmpere furia ticluind o bol- curaj, repetă, cu glasul și mai îngroșat, vorbele care for-
boroseală, în care e de neîntrecut, s-o aibă la îndemână, mulaseră izbucnirea.
când se va desfășura proxima întâlnire, stabilită la un Frați, ortaci, al dracului vă mai holbați! Vi se pare
liceu de fete. Oftează, obișnuit să arate cât de greu e să c-am ieșit să plimb ursul! Avem întâlnire festivă, ce
murmure o nouă producție spirituală, numai că se po- dracu, de vă încruntați în loc să v-arătați piepturile pâl-
menește recitând din cartea pe care abia o lăsase din pâind de însuflețire! N-aveți ce căuta aici plini de ran-
mână. Un autor de mâna a șaptea, îl cataloga fără a-și chiună! M-aduceți în situația oribilă să întreb, din capul
putea înfrânge admirația pentru ușurința aceluia de a locului dac-am făcut bine, dând curs invitației? Zidul
împerechea cuvintele:„ Doamne, cum îmbuci ce apuci de gheață, dintre noi, îmi dă de înțeles că nu! Da, fioroși
între buci! Iar eu scriu, de zurliu, și nesaț, poezie din mai puteți fi! Ce-ați pus la cale? V-a inspirat din Mio-
erzaț” Formidabil, îi scapă, în loc de înjurătură, cuvân- rița? Într-adevăr, oarece, legătură cu balada ar fi, pentru
tul de admirare din gură. Merită locul unde a ajuns, îl că, un baci, m-a scos ca fără seamăn pe lume! Acum vă
zeflemisește gândindu-se la respectivul ca la un ilustru văd! Sunteți ortacii mei. Cum de vă vorbesc în van?
anonim. Pe când el, cu bolboroseli, și-a asigurat loja Într-o asemenea zi festivă, nu mă băgați în seamă? Vor-
specială! bele mele zboară ca avioanele de hârtie, date în vânt de
Mândru de sine, face o incursiune prin viață de copii! Frați, ortaci, cât de încruntate vă sunt chipurile!
parcă ar vizita o grădină botanică. În care s-au petrecut Vă muncesc temeri că dezlănțui apocalipsa? De-o fi să
cele mai ciudate iarovizări stahanoviste de pe lume. Nu fie, n-aveți grijă, se dezlănțuie singură. În ce mă pri-
se mai poate sătura, privindu-le, știind că el e în toate. vește, ferit-a sfântul să am așa intenție! Și de-aș avea,
Pentru câte năzbâtii putuse face i s-ar nemurirea printr- ar fi în zadar, că-mi întrece măsura. Acum, nici nu-mi
o statuie. Pentru gândul tainic, n-a găsit, încă, măsura, doresc oprirea timpului în loc! Dimpotrivă, i-aș da
dată de Dumnezeu, care să-i dea curajul să-l scoată la avânt, înainte. Încât, urmele mele de ortac să dăinuie în
iveală! Ferm și încruntat, arătând că altă cale nu există. veci! La întâlnire țin să-mi despovărez sufletul. Gândul
Statuia ar fi ca o încununare a visului. Deodată, din ăsta m-a mânat spre voi! N-aveți degete, să socotiți, la
plină reverie, se trezește cuprins de neliniște. Parcă lu- câte mișmașuri m-am dedat în viață. Prima oară, cum
ase viața cu împrumut și sosise ziua scadenței. Dacă-n m-a dus capul. Apoi, m-au îndrumat povețele baciului
lumea de apoi, se ispășesc păcatele? Nu mai știe pentru măgurean. Multe îi datoresc. Începând cu numele.
câte are să dea seamă! Ortacilor, câte le făcuse! Neapă- Onic! Cred că e singular! Nu știu cum i-a venit, de m-a
rat, trebuie să se pocăiască, la întâlnire, Vorba ceea, re- botezat așa. Văzându-mi mirarea din ochi, m-a lămurit
cunoscut, păcatul e ca și ispășit. sec: ortac, nimic, ipocrit celebru! Pune inițialele una
Pe neașteptate, Abitir Destolnic e absorbit de o lângă alta și n-ai să te mai miri. Într-adevăr, avea drep-
stare ciudată. Nici nu bănuia că i se poate întâmpla, în tate. Alăturând inițialele apărea numele Onic! Voi mă
199
ponegreați ins de prisos, nimic! Baciul mi-a deschis cum, la intrarea în șut, își ia adio de la soare, pentru că
ochii să înțeleg că omul e pândit de pericolul de a se nu mai e sigur că-l mai vede vreodată! Mare vâlvă au
înfunda în dezamăgire, descoperind prăpastia dintre vi- făcut mărturisirile mele! Mai ceva ca un reportaj din
sul după care a alergat și forma banală pe care o ia, la linia întâi a frontului! Știți, contează enorm încrâncena-
împlinire. A urmat îndreptarul cu învățuri, pe care le- rea, dacă ții să te-alegi cu ceva din viață. Tăntălăii, ră-
am băgat la devlă. Îl știu pe de rost. În zadar luptă cel mân tăntălăi. Împărtășesc soarta turmei! Muncesc de se
care n-are mâna lungă, șansa lui e ca, în final, să rămână spetesc și așteaptă, resemnați, să li se dea! Or, e neapă-
cu buzele umflate. Post-factum, faima de potrivnic, nu rată nevoie să iei ce ți se cuvine! Pentrru asta îți trebuie
ține de cald. Ochește ceva care să merite, la sfârșitul îndrăzneala de a face, la timp, pasul în față. Abil, ca un
luptei, să pui mâna. Schepsisul constă în a-ți pune în cititor în stele, să te dai după cum bate vântul. Când e
gând un vis. Altfel, adio! Orbecăiești prin viață ca cazul, te declari rebel! De-ai făcut-o la momentul opor-
printr-un pustiu! Atâtea am, a vă spune că, sigur, vă tun, ești pricopsit. Restul vieții trăiești din onoruri! Bi-
descrețesc frunțile! O să vă conving ce deosebire e între neînțeles, să ai susținerea găștii. Al cărei cor, intonează,
rezistența reală și cea flecărită! Am să vă dezvălui și neîncetat, rebelul patriei, rebel! Odată, ce ți-e pusă pe-
secretul inversării rolurilor. Cu abilitate. Printr-o miș- cetea, nu se mai ia înapoi. De la Vrăjitorendia am de-
care de fachir! Mare lucru să te dai viteaz, punându-ți prins chițibușul cu pricina. Bătrânul meu tată, prins de
isprăvi nemaipomenite în seamă, după ce s-a sfârșit răz- fumurile trufiei, și-a zis ceferist de cursă lungă. Și, mai
boiul? Cum fac eu! Un lucru e sigur, pe lumea asta nu în glumă, mai în serios, așa, i s-a spus până la sfârșitul
se ajunge mare din senin. Fără a-ți ține spatele o redută, vieții! O-ho, am o sumedenie de bizarerii din astea a vă
în care e mobilizată gașca susținătorilor, plus restul ar- spune! Încep cu o cugetare de care sunt mândru. Pro-
senalului, adică, abilitate, chițibușuri necesare la înteți- dusă de mintea mea! Omul nu trebuie să se lase dus în
rea vâlvei, e ca imposibil! Vă minunați, nu alta, ascul- ispită de aparența vieții, ca o apă curgătoare. Are în ea
tându-mi destăinuirile. Auziți întâmplări pe care le cu- o înșelătorie de șarpe. Uitându-se la ea, omul își zice,
noșteați ca banale, prefăcându-se în fapte de vitejie, că n-are rost să lupte, poate îndestula setea tuturor! Și,
prin simpla alămire cu farmecul fanteziei mele. Oaspe- când, colo, nici gând să fie așa! Realitatea de fiece zi
tele de onoare, în persoana mea, arde de nerăbdare să dovedește, cu vârf și îndesat, contrariul! Viața nu-i Pom
dea drumul filmului! Stau pe ghimpi, precum operato- de Crăciun, încărcat cu daruri. Presupune, ăsta e adevă-
rul din camera de proiecție, la premieră. Am tolba înțe- rul curat, o crâncenă luptă! Ba, încă, al dracului de afu-
sată de role. Multe aveți de auzit! Știți bine că, aici, în- risită! De cel care se mărginește să fie sincer, curat, mo-
tre voi, mi-am început viața. Nu m-am ridicat prea dest și cinstit, praful s-alege! Păi, eu am simțit-o pe pi-
mult, pe scara ierarhică. Păream cam tăfălog și m-am elea mea, de câte ori nu era s-o pățesc. Noroc că baciul
poticnit la treapta de probagiu. Puțini au bănuit c-o fac măgurean s-a ivit la timp. I-am căzut cu tronc și s-a pre-
intenționat. Mi-era scârbă, al dracului, să muncesc. Îmi făcut în peștișor de aur, pentru mine. Una dintre povețe,
trebuise doar denumirea de ortac. Asta îmi doream. dată la botez. Ai grijă, mi-a spus, de n-ai suflet de ipo-
Nicidecum să-mi primejduiesc viața, scobind prin mă- crit, te-au luat apele sâmbetei! Interesantă mai poate fi
runtaiele munților. Aveam nevoie de o etichetă. Să in- și ipocrizia asta. Molimă de azi, de care nu vorbește ni-
tru în circuitul muncitoresc. Cu numele meseriei pe meni. Pare când ca rugina, când ca iarba fiarelor. Face
care o profesați, m-am dat rebel! Ortac, rebel! Doamne, selecția naturală. Unora le închide ușa în nas, altora le
ce ecou a mai avut! Ca o formulă magică, fiind sufici- desferecă orice zăvor! Fără a fi nevoie de cheie. Ambi-
ent s-o rostesc ca să mi se deschidă orice ușă! Am în ție, și să știi ce vrei! Repet, din naștere am o fire câi-
vedere efectul din vremurile noi. Carevasăzică, sunt, noasă. Altfel, m-aș fi împotmolit, ca mormolocul. Îna-
de-al vostru, trup și suflet! Și, vă închipuiți că pot tăinui inte de a mi se întretăia drumul cu al ortacilor. Nu fac
dedesubturile misterioasei mele înălțări? Pentru că, aluzie la ortacii prăpădiți de silicoză. Doamne, da, se
într-adevăr, s-a petrecut, întocmai, înălțării biblice. întâmplă ceva necurat cu voi! Treier întâmplări care ar
Bine că, și eu, fără a îmbrăca odăjdii, ținându-mă după trebui să ne apropie și voi vă încrâncenați! Am scăpat
îndreptarul baciului, am pus umărul! În tot ce mișcă, vreo vorbă greșită? Amarnic vi s-au mai înnegurat chi-
există un baci! Mai mult sau mai puțin măgurean! V-o purile! Nici de-ați fi în miezul nopții, cu o arătare dina-
spune un câinos din fire! Mi s-a dus faima că nu-mi inte, care vă poate poci, n-ați arăta așa! Înfiorător vă
scapă nimic, din ce-am înhățat! Sau pe ce am pus ochii! mai schimonosiți. Mă, pe voi vă roade invidia? Văzând
Apucături, zic unii, principalul e că prin ele mi se dus c-am ajuns mărime, îmi purtați pică? Vă e ciudă? Fra-
buhul! Ce-o să ne înviorăm sufletele, depănând amin- ților, de e așa, călcați-vă pe suflet și lăsați ranchiuna de-
tiri! Încingem atmosfera, ca-ntre prietenii care nu s-au o parte. S-a întâmplat că eu am putut și voi nu! La mij-
văzut de-un car de ani! Stați posomorâți și nu dați nici loc e o chestie greu de explicat. Contează și abnegația
un semn? Nici da, nici ba? Poate e bine să vă pun în cu care vrei! Da, ce-a fost, a fost. Întâlnirea e în onoarea
gardă că, destăinuindu-mă, n-o fac cu gândul să mă spăl mea! Bucurați-vă! Deschideți, ochii, larg! Dați cu
pe mâini! Mi se pare firesc ca, fiind de-al vostru, să obloanele de perete! Până mă încăpeți în câmpul lor vi-
știți! Nu e plăsmuire în care să nu vă fi implicat. În- zual și pe mine, nimicul de ieri! Azi, ditamai mărimea!
truna, cânt soarta de ortac. Limita tragică a vieții. Am Numele de ortac, mi-a fost talisman. Aducându-mă tot
făcut o impresie nemaipomenită, arătând că,veșnic, or- mai în față, ca-n jocul acela din copilărie, când unii stau
tacul e pândit de pericolul îmbolnăvirii cu silicoză! Și, capră, și voinicul sare, triumfând! Cam așa ceva s-a
200
petrecut. Contează, că-n final, vorba ceea, cu gogoși și aveți habar cum s-a petrecut, în realitate. Cu puțină răb-
plăsmuiri, în loc de micșunele, mă văzui vornic, mișel! dare, înfrânați-vă furia și vă mărturisesc. Sincer, ca la
Corect spus, ar fi celebru. Însăilez plăsmuiri. Bolboro- spovedanie. Nu de alta da, e bine să clarificăm, odată,
seli apocaliptice. Izbucnite din izbucul care i-a făcut pe pentru totdeauna, în ce ape ne scăldăm. Ei, ortac, ortac,
mulți să mă creadă buricul pământului! De câtă prefă- intri în mină, și nu mai tragi vreo nădejde de salvare.
cătorie am avut nevoie, să-mi dau viața la întors! Întru- Te-ai săturat s-o faci în van! Văzând, că-n realitate, n-
chipând din trândăvie, pățanii și nevolnicie un falnic are cine te-ajuta! Acesta ar putea constitui un bun punct
rebel! Urmând povața baciului. Nu mai știu în ce îm- de pornire. Pentru a ajunge la pildă, respectiv, alegerea
prejurări ne-am întâlnit. Parcă eram la liceu și scrise- mea, ortacul dintre voi, pentru slăvire! Nu pot omite,
sem ceva deocheat la gazeta de perete. Atunci mi s-au însă, pregătirea condițiilor. De care s-a îngrijit baciul
pus în față două alternative. Să fiu eliminat sau devin măgurean. Adus între ortaci, pentru a fi angajat, baciul
suflător. De ochii lumii selecte, care era de față, am fă- împreună cu caderistul mi-au întocmit un dosar beton.
cut pe cârcotașul. Obișnuiesc să vorbesc în somn, mi- Ăsta, și-a dat cu părerea baciul, vine de la țară, nu poate
am căutat un refugiu, deși îmi plăcea al dracului de mult fi decât cioban. Există la stână meseria de strungar, așa
însărcinarea! Să fii un ilustru necunoscut de care de- i se spune celui care trece oile prin strungă, pentru a fi
pinde sorta altora. Exact, ce îmi convenea. Așa, că, mulse. Vorba ceea, mulți aud, puțini înțeleg, și-a conti-
până la urmă am primit. În fond, era pe placul meu, că nuat baciul gândul tainic către caderist, știi ce? În drep-
nu-mi convenea să muncesc. Mai simplu era să lânce- tul lui Onic scrii de profesie strungar! Meserie munci-
zesc prin dormitoare, trăgând cu urechea la cei din jur. torească îi dă greutate. Alte, asemenea minuni, vă măr-
Ce credeți că mă întreabă baciul: Oare, să fie adevărat turisesc. Vă cad bine? Ostilitatea voastr îmi îngheață
că vorbești în somn, cum ai zis? A început să râdă și vorba-n gură! Credeți că vreau vă dau cu tifla, fălindu-
bătându-mă, prietenește, pe umăr m-a alintat: Onic, mă? Nu sunteți curioși s-aflați de ce-am fost în stare,
Onic, stai să vezi, că-n poveste, înainte mult mai este! tocmai eu, nimicul de ortac? Recunosc, am păcătuit,
Voi nici nu vă clintiți? Grele mai trebuie să fie gându- față de voi. Prin mărturisire, nu pretind să mă disculp!
rile care vă muncesc! Căzniți-vă, oleacă, poate-și face Trebuie s-o fac, pentru despovărarea sufletului. De-aia
loc, printre ele, un surâs pe care-l depuneți, ca ofrandă, sunt la întâlnire. Vă spun, s-aveți idee unde am ajuns,
pe tribuna de la care vă vorbește oaspetele de onoare! dându-mă ortac! Uite, de dragul vostru, o iau mai de
Orice vă îndemn, rămâneți stane, neclintite! Teribil departe cu istorisirea. Încep cu neliniștea ciudată pe
afront mi-aduceți! Probabil, după voi, ar trebui să zic care o simțeam, încă, de mic, umflându-mi pieptul cu
mersi că nu sunt făcut, deja, fărâmituri! Vă înfurie în- fiori. Tot adunându-se, ca apele potopului la zăgaz, fi-
drăzneala de a fi apărut aici? Doamne, pricepeți, odată, orii s-au prefăcut într-o presimțire care îmi spunea că
fraților, că nu putem da cu piciorul întâlnirii festive. mi-e ursit să prind peștișorul de aur. Iar acesta, la strâm-
Atât de rar se petrec asemenea întâmplări! Vă scoate toare, îmi împlinea cele trei dorințe. Deschizându-mi
din sărite prezența mea în ținută de sărbătoare? Aștep- calea spre mărimea fără seamăn! Nerăbdător, gândul
tați pe-altcineva? Din partea mea aș admite, da fiți și îmi sta la minune. Ploaia blestemelor lui Vrăjitorendia
voi de acord că nu se poate. De vreme ce numele mi-e părea o nimic toată. Deși, nu era zi, lăsată de Dumne-
trecut pe afișele care împânzesc orașul! Conform mo- zeu, în care să nu capăt, de la bunul meu tată, tainul de
dei actuale ca, numele isteților să fie scrise cu graffiti blesteme și snopeli în bătaie. Cum te-am făcut, așa, te
pe toate gardurile! Se dă, astfel, impresia unui câmp omor, mi s-au întipărit în minte, răstelile furioase, când
tactic, focalizat pe permanenta emancipare în vederea îl apuca pandaliile de-și revărsa apucăturile instinctului
promovării valorilor! A-ha, am ghicit. Ați ascultat de sălbatic asupra unei ființe firave. Mergea, până acolo
gura lumii, că se pogoară Dumnezeu, cu sacul plin de cu disprețul că, se prindea în rămășag, cu trecătorii de
mântuire! Că, mai nou, trăim într-o lume în care s-a dat pe drum. Ăsta, și mă fixa ca pe o dihanie, cu degetul,
dezlegare ca fiecare să poată crede în ce vrea. Nu, cu privindu-mă mult mai nimicitor decât o faceți voi,
mâinile noastre, într-o transparență totală, ne-am fixat acum, n-o să fie în stare să împingă vagoanele pe linie
țărușul de argint al vremurilor de azi într-o zi de Cră- moartă. Meseria cea mai pricopsită, după el, odată ce
ciun? Am să vă dezamăgesc, da, slabă nădejde, să ve- numai la atât se pricepea. Mâncam pe sponci, neavând
deți una ca asta, ascultați la mine. Îs Stan Pățitul! De de nici unele. Adevărul e că mai mult răbdam. De-aia
atâtea ori, disperarea m-a dus pe punctul de a-mi pune eram așa firav că, ajuns între ortaci, i-am auzit cum se
capăt zilelor! Aici, între voi! Numai că, nici atunci, n- întrebau ce caut între ei. Nemaiputând îndura chinurile
aveați ochi pentru mine! Îmi puseserăți pecetea de ne- și pisălogeala din casă, mi-am luat lumea în cap. Spre
terminat, ins de prisos. Nimicul! Singura mea nădejde norocul meu, am pornit cu dreptul. Instinctul nu m-a
sta în Cel de sus! În mâinile Lui îmi încredințasem înșelat. Peștișorul de aur mi-a împlinit cea dintâi do-
soarta. Ei, bine, vă puteți închipui c-a mișcat un dești? rință. Îndreptându-mi pașii spre pâlcul de ortaci. Așa,
Moșul, nepăsător, privea, în gol, peste lume! Cel puțin, că, nu întâmplător, mă aflu între voi, ca oaspete de
așa mi-am închipuit. Pe când, încruntarea frunților onoare! Exact, eu, acela, pe care îl nimiceați cu pone-
voastre, după cum văd ochii mei, mă face să cred că m- greli! Normală vă e uimirea, văzând un nimic în ținută
așteaptă un rău mare de tot! Îmi faceți de petrecanie? de gală! De obicei, port blugi. S-au cam ponosit, că nu
Drept răzbunare? După uitătură, la asta sunt tentat să i-am schimbat demult! În zadar mă destăinui. La tot ce
m-aștept. Îmi purtați pică, pentru c-am fost ales? N- vă spun, rămâneți indiferenți! Doamne, furia vi s-a
201
vindecat pe chipuri. Nu e a bine. Mă dedau risipei de croită pe tiparul isonului dat de baciul măgurean. El a
vorbe în pustiu. Parc-aș fi, mai degrabă, profet și nu ce- fost cu inițiativa impunerii noii lirici. Eu am făcut-o,
lebru, fără seamăn! Oameni buni, sunt ortac de-al vos- alegându-mă, în schimb, cu celebritatea. Scriu și proză,
tru, ce naiba! Mai ieri, ne spuneam, unii altora, „Noroc la fel, neîncorsetată. De jurnale nu mai vorbesc, am o
bun”! Vi s-au posomorât chipurile ca ale călăilor! Era grămadă, ținute încă de pe când umblam la grădiniță,
o tradiție în orașul cuprifer, de care nu putem uita, ca cu fiecare filă înțesată de însemnări pe zile, ore, minute
pâlcurile de ortaci să fie privite ca niște stafii. Salopete și secunde. Plus, seriale de interviuri, piese dramatice,
murdare, fețe înnegrite de unsori. Lămpașul aprins în mă rog, tot arsenalul genurilor posibile și imposibile ale
frunte. Roind, la gura puțului de intrarea și ieșirea din exprimării, absolut, spontane. Din fericire am fost do-
pământ a coliviei! Urdinișul ortacilor! Prin care am cu- tata și cu o fantezie bogată. Mă descurc în orice împre-
treierat ani buni! La un moment dat, ajungând complet jurare. De ce să mint, am început bâjbâind. Mă văd ne-
debusolat. Rătăceam, de nebun, din birt în birt. Să fiu voit să repet că am avut noroc că baciul măgurean s-a
în vogă cu viața de boem. Din care, un Vodă ca mine, ivit la timp. Acum, bolboroseala, întreținută de isonul
fără împărăție, nu putea lipsi din lobodă! Iertați-mi lui, țâșnește ca arteziana. Non-stop. Am pus în circula-
comparația, da nici în țarc, de v-ar fi înghesuit cineva, ție atâtea adevăruri. Niciunul, din păcate, n-a fost urmat
nu v-ați încrunta așa! Bag seama că-mi bat gura în van, de schimbările pe care scontam. Suntem un neam care
așa-i? Nu dați doi bani pe ce spun! Degeaba, v-aș asi- ține cu dinții să rămână, în veci, precum se știe. Ca om
gura că spaima care vă trece prin cap, nu se-ntâmplă! dintr-o bucată, mi-am jurat în barbă să nu mai public un
Ar fi timpul să vă ocupați locurile. Să intrăm, odată, în rând! Din scris, odată ce am microbul în sânge, nu mă
ritualul obișnuit al întâlnirii festive. Cadrul în care se pot opri. Nitam-nisam, mă pomenesc cu carnetul de în-
cuvine proslăvită o personalitate fără seamăn! Mare bu- semnări în mâini. Dicteu, automat! Reflexul, tot auto-
curie mi-ați face să v-ascult glasurile adunate, înăl- mat! N-am încotro și mă pun pe scris. Uneori, noaptea
țându-mi osanale. Dup-aia, intru și mai în amănunt cu trece pe nesimțite. Mă chinuie și o afurisită de gastrită.
destăinuirile! Apoi, din nou, liberi ca pasările cerului. Asta-i, condiția de creator spiritual impune să nu iei în
Vi s-ar potrivi, mai bine, păsările măruntaielor pămân- seamă furcile caudine! Mai pot să am somn? Dimi-
tului, da pe-acolo, bântuie bufnițe, așa, că renunț. Cul- neața, soția vine cu cafeaua și dup-aia dorm buștean,
mea, după cum văd, zbaterea mi-e zadarnică! Priviți ca până la unșpe! Isonul măgurean, prin pactul încheiat,
la un străin! O fi cale să vă îmblânzesc? Să mă recu- obligă la veghe. Urechea mi-e ațintită spre mesager. În-
noașteți! Mai fac o proba cu destăinuiri. dată, aflați cine e. Cred c-am trecut prea repede peste
Măiculiță, Doamne, câte năzdrăvănii mi se îngădu- leitmotiv. Pentru a-i da expresivitate și mai multă, îi
iau, în vremurile apuse. Pe atunci ni se impusese, ca o mai spun clipa astrală! M-am inspirat și eu de prin alte
religie, orientarea după un singur punct cardinal! Prin cărți, am făcut combinații cu cerințe la ordinea zilei, ce
intermediul baciului măgurean mi se îngăduia orice fel mai, în laboratorul intim, experimentez întruna. Din le-
de năzdrăvănie! Târziu mi-am dat seama c-ascundeau itmotiv reiasă că mi-a schimbat destinul! Cum s-a pe-
atâtea subtilități de nu le-aș putea da explicații o viață. trecut în realitate dificultățile pe care am fost nevoit să
Rebel, fire arțăgoasă, nutream ambiții îndrăcite de mi- le înfrunt, numai eu știu! Colțoșii, adică materialiștii de
crobul scrisului din sânge. Păcătuiam și prin încăpățâ- ieri prefăcuți în pragmaticii de azi, nu îndrăznesc să
narea de a nu călca pragul bisericii! În nodul de cale deschidă gura. Atât ar trebui să le-o încarc cu pumni!
ferată, unde locuiam, pe măsură ce creșteam, mă vân- Au încercat de câteva ori și și-au lins rănile. Unul m-a
zoleam ca peștele în apă fierbinte. Într-o bună zi, mi- repezit că nu e așa, bă, animalule, asta e o mârșăvie, mi-
am luat lumea în cap. Spre norocul meu, cum v-am mai a imputat, altul m-a făcut țigan împuțit, sfătuindu-mă c-
spus, lucrurile s-au potrivit în așa fel, încât, drumul mi aș câștiga mai bine vânzând ieduțe, mi-a făgăduit că mă
s-a intersectat cu al unui pâlc de ortaci care se întorceau ciuruie… Arțăgos, m-am războit cu însuși bossul bres-
din concediu. Atunci a fost ca și cum prinsesem pești- lei! Bazându-mă pe pumnii noduroși moșteniți de la
șorul de aur. Prima dorință mi-a împlinit-o pe loc. Mo- Vrăjitorendia! Ia, acum, facem o scurtă recapitulare. Să
mentul l-am încondeiat, prefăcându-l în leitmotivul văd ce-ar fi de reținut dintr-o lecție din viața mea. Ne-
plăsmuirilor la care urzesc de zor, ca viermele de mă- îndoielnic, încrederea în peștișorul de aur. Apoi, la fel
tase! Onic, vierme de mătase! Adevărul e că s-a dovedit de important că, nimic, din ce e bun de valorificat, nu
a fi firul de aur, tocmai, de care aveam nevoie, pentru se neglijează, pe motiv c-aparține trecutului! Viața, în-
țesătura straiului care mă va face celebru! Inspirat de săși, se înnoadă din astfel de amănunte și-n final, câș-
baci, folosesc realitatea pe post de recuzită, ca la piesele tigă cel priceput la noduri tainice! Așa-zise marinărești!
de teatru. Închipuirile pe care le animez formează De mă contrazice, careva, îl întreb numai atât: Cum se
plasma din care-și trage seva Onic și crește, ca-n po- face că, oaspete de onoare, azi vă e nimicul de ieri?
veste, într-un an, câți alții în șapte! Celebrității îi așez, Înălțat la rangul de fără seamăn! Cu povara ăstor gân-
ca fundament, tom după tom, chiar și o colecție de duri, plus unele și mai negre plus minunea pe care am
opere alese. Experimentez, să nu-mi aud vorbe, în toate plănuit-o, am parcurs, într-o suflare, calea spre voi! Ne-
genurile, dovedindu-mi veleitățile de autor prolific. răbdător să vă simt vibrarea sufletelor! Acum, mă cu-
Originalitatea mi-e asigurată de poezie. Ceva specific, prind îndoielile. Frați, ortaci, uitați-vă la mine! Vedeți,
sunt singular în scrierea bolboroselii de izbuc, desfere- tronez în loja selectă a marilor spirite! Puteți fi și voi
cată din chingile canoanelor. N-are cine bănui că e mândri! Nu vă fie rușine că m-ați făcut cu ou și cu oțet!
202
Ins neisprăvit, autodidact, nimic, cum v-a venit la gură! naști cu microbul scrisului în sânge. Apropo, de spăla-
Ambiția mea era să nu muncesc! Făcut să scriu. Prin tul ochilor. Mi s-a întâmplat și mie! Și încă de multe
voi și viața voastră, proslăvindu-mă pe mine! ori. O mână nevăzută, trăgea cortina, înlesnindu-mi să
Tot bosumflați și muți? Orice vă spun, nu vă văd o parte din adevărata față a lumii! Câtă ipocrizie!
schimb? Mărturisirile nu vă fac să tresăriți! Fie, ele de Adevărat, grăit-a poetul că, și noi, ca dânsa suntem!
bine, fie de rău! Îmi puneți răbdarea la încercare? Ați Ipocriți, negri în cerul gurii! Da, țipăm din răsputeri, c-
scornit vreo mârșăvie și-așteptați momentul oportun? am fi stirpe de creștini! Cum ni spune neam de mână
Orbiți de răzbunare, v-a cășunat pe mine? Și eu era să lungă, sărind ca arși, afurisim: Păcatul celor care văd
mor de dorul vostru! Alerg la întâlnire ca să fiu întâm- buruieni, în Grădina Maicii!
pinat de niște limbi împleticite! Care nu crâcnesc! De tot persistați în starea asta, întâlnirea se tran-
Chiar, v-apasă vreo nedumirire? Dați-o, frați ortaci, la sformă într-o vânare de vânt. Festivitatea, cu tot cere-
iveală și vă răspund! Niciodată, n-am fost mai animat monialul ei, se duce la naiba.
de bune intenții ca acum! Vreau ca întâlnirea să facă Ascultați o mărturisire, ca-ntre ortaci. Nu vreau să-
vâlvă. Demnă de consemnat între sărbătorile din calen- mi iasă vorbe că, profitând de întâlnire, m-am vârât, cu
dar! Mă revăd cu ortacii de la primul meu loc de de-a sila, în pâlcul vostru! Ațintiți-vă privirile încoace!
muncă! Nu pot să vă fiu recunoscător, pe cât ar trebui! Să simt atingerea roiului uităturilor îndreptat, ca spre o
Viața, dusă, aici, m-a făcut ortac! De-atunci, așa, mă icoană făcătoare de minuni, din care sfântul face, dis-
simt! Câștigarea pâinii celei de toate zilele a fost ca o cret, cu ochiul, parc-ar socoti: încă un rând am pus în
dezlegare, definitiv și pentru totdeauna, de Vrăjitoren- genunchi! Întipăriți-vă în minte chipul unicat. Al meu,
dia. De-aia, repet, în orice scriu, că abatajul a fost plat- nu pe-al sfântului! Apoi, o să auziți minunea pe care am
forma lansării mele! Într-un zbor lent și anevoios, la în- ticluit-o! Da, e musai să dispară zidul de gheață dintre
ceput. Datorită felului în care mă privea ștăbimea com- noi! Merită să aflați și alte peripeții prin care am trecut
binatului și mulți dintre voi! Pufniturile în râs îmi înso- până obține celebritatea! Meritul de a fi întâmpinat, ori-
țeau destăinuirile pe care, naivul de mine, le împrăștia, unde, cu urale și osanale. Mai nou, n-am clipă de răgaz.
fălos, în stânga și-n dreapta. Că-s menit s-ajung fără Străbat țara, de la un capăt la celălalt. Sunt luat cu asalt
seamăn! Flecăreala omului de nimic, mi-auzeam pone- de invitații! Plus că, la fiece sfârșit de săptămână, cu
greala. Și Vrăjitorendia îmi învia în amintire. Stând, to- rucsacul în spate și nevasta de mână, urc în munți, di-
lănit, pe banca de la poartă și mândrindu-se, oricărui buind puncte energizante, după ce-am intrat în posesia
trecător, că e ceferist de cursă lungă. Blestemul fudu- unei hărți străvechi. Oricât mă feresc, că nu-mi place să
liei, moștenit și de mine, mă împingea să-i calc, incon- fiu în văzul lumii, tot sunt zărit de curioși și, de departe,
știent, pe urme. În loc de taifasuri, eu făceam risipă de îmi înalță osanale în ropote de aplauze. Corul nebunilor
destăinuiri sincere despre închipuirile înaripate din aplaudă și pe câmpuri! Obiceiul ăsta prostesc, n-are le-
gând. Glumele ortacilor erau întărite de faptul că bâj- cuire. Frați ortaci, mă puneți în situația neplăcută să vă
bâiam, zburând, mai mult pe kant și pe de lături, față de reamintesc c-aștept să văd o tresărire pe chipurile voas-
cum ar fi trebuit. Veșnic nemulțumit și încruntat! Arța- tre. Am ajuns la capătul răbdării. Asta e bariera. De-
gul, asprit, cu timpul, mi-a fost de folos în redresare. pinde de voi dacă mergem departe. N-o să arăți, la infi-
Încet, da sigur, m-am transformat în rebel în toată re- nit, ca un cortegiu funerar care își caută mortul. Gân-
gula. Iar din șicanarea ortacilor am tras învățămintele diți-vă, numai, la calea pe care am străbătut-o să ajung
de rigoare. Închizând, în mine, tot ce simțeam în legă- la voi! Călătorind, cum s-a nimerit. Când cu trenul ba,
tură cu predestinarea. Uneori, excepțiile devin realitate. cu autobuzul, uneori, pe jos. Numai, arareori, cu ocazii.
Una se află sub privirile voastre. Așteaptă să-i dați cre- Nicidecum, călare pe asinul cu semnul crucii. Orien-
zare. Există, așadar, n-aveți ce mai face! Bucuria întâl- tându-mă, pas cu pas, după povețele baciului măgu-
nirii. Ia, să vedem, mă primiți, ca întâia oară? Cei cu rean. El mi-a aprins lumina în cap. Vă privește, puteți
îndoieli că n-aș fi ortacul de atunci, pot să mă pipăie! crede sau nu! Eu îmi fac datoria, mărturisind adevărul
Facă orice! Lămurindu-se, odată, că-s de-al vostru! și numai adevărul! V-amintesc, baciului măgurean îi
Probagiul! Numit, nimicul! Azi, fiind fără seamăn. O datorez mărirea! M-a făcut veșnic de pomenire! Admi-
să vă spun cum s-a întâmplat. Nici eu nu mai credeam, rat, ca eroul care a traversat marea învolburată a zave-
îmi pierdusem orice speranță. Nespus de mult m-ar bu- rei. Autobiografia mea, vă dezvăluie totul. Am notat,
cura să izbucniți, din adâncul sufletelor: Ecce homo! Ar după înscrisurile de prin jurnale. Specificând, la detalii,
fi dovada că, în sfârșit, vi s-au spălat ochii! Am deprins prețul unei eugenii, din ce se compunea o masă de
obiceiul exprimării în dodii! Indiferent cui mă adresez. prânz, ora la care băgam reșoul în priză, muzica ascul-
Personalității fără seamăn i se impune, implicit, să-și tată și cea preferată, ziarele pe care le prefiram, orele
vădească prestanța în orice împrejurare. În caz contrar, de distribuire a apei calde și reci, absolut totul. Scrisul
înseamnă c-abdică de la condiția sa, sine qua non. Na, era modul meu de a păstra legătura cu realitatea. Trăind
că, iar, comit o exprimare savantă. Ați înțeles ce vreau în miezul evului aprins. Referiri esențiale sunt cuprinse
să spun? Să nu mă suspectați că fac pe deșteptul! Așa, în capitolul „Suportul izbânzilor de pomină”! Elita spe-
mi-a intrat în fire. S-alunec pe cuvinte, ca patinatorul cialiștilor precizează, în unanimitate, că scrisul m-a în-
artistic, furat de plăcerea exercițiului liber impus. Îmi vrednicit de o prețuire cu mult peste cea acordată toia-
joacă feste starea de experimentare în care m-a angre- gului lui Moise, la despicatul apele. Moise, strămoșul
nat mesagerul tainic! Crunt blestem mai poate fi, să te scrisului biblic, vi-l amintiți, cel care s-a făcut vestit
203
prin spargerea tablelor! Când văd muțenia, de care se nimicul de ieri! Nici pomeneală de oaspete de onoare!
lovește orice vă spun, îmi să urlu. Frați, ortaci, vreau să Personalitate fără seamăn? Cum așa, când nu v-amintiți
vă fac părtași la bucurie! Așa, v-am promis! Da, îndrug de mine! Mai încerc o dată. După un procedeul de de-
vrute și nevrute, și nu vă treziți! Atmosfera vibrează de mult. Vă amintiți cum, la intrarea în șut, maiștri își nu-
încordare că pot aprinde chibritul! Neîncrederea voas- mărau ortacii ca pe oi. Dacă, la ieșire, numărul era în
tră în mine persistă. Vă par un străin, deghizat în ortac, minus, se da alarma!
pălăvrăgind bazaconii! Dac-ați deschide gura, prima Asta, fac și eu. Vă dau o veste, mai bubuitore decât
întrebare ar fi: Termini, mă, odată, cu bâlciul? Doamne, orice alarmă. Știți ce se va întâmpla cu voi? Ajungeți
și cât am așteptat să vă întâlnesc! Și voi mă întâmpinați amintire, ortăcia o să fie piesă de muzeu! Ăsta vă e des-
cu holbarea! N-ați auzit de mine? Nu m-așteptam la așa tinul! Tragic! Da, inevitabil. Iar noi n-avem a ne ames-
stranie comportare. Oare, mi se cuvine, când, ori pe teca unde nu ne fierbe oala. Se petrec lucruri peste pu-
unde mă poartă pașii, primul lucru pe care îl fac e să mă terea de înțelegere. Eu, nu-mi fac probleme. Visul meu
mândresc cu obârșia de ortac? Am scris un vraf de a fost să mă văd celebru. Și mi s-a împlinit. Nu mă mai
opere, numai pe chestia asta. Microbul scrisului din preocupă ce e trecător. Întinde-se paragina și mai și de-
sânge mi-a dat ghes să scriu de mic! Din păcate, truda cât pecinginea. Mi-am împlinit visul, pe isonul baciului
mi-e necunoscută tocmai de voi! La așa ceva nu m-aș- măgurean. Pomenesc, iarăși, pe cel necunoscut vouă.
teptam! Cea mai urâtă figură de care am avut parte! Să- Însoritul de putere! Ați prins a fremăta? Curioși, s-aflați
mi fie ignorate numeroasele întâlniri festive, consem- cine e?
nate în paginile tuturor ziarelor! Să nu mai vorbesc de Ascultați, numai. Amândoi, aveam domiciliul for-
întâlnirile cu cititorii, lansările de cărți, festivaluri, con- țat, în aceeași urbe. Într-o seară, baciul măgurean, cel
cursuri, prezențe în jurii, înmânări de premii babane! O tăinuit până și-n balada Miorița, pentru firea lui subver-
carte nu se mișcă, fără știrea mea! Personalitatea, dă sivă, mă povățuiește, ca pe unul de-al lor: Flăcău, cu
avizul. Uite, îmi vine în minte o istorioară de tot hazul. stângul înainte marș! Bravo, ești as la pasul de front!
Îmi lipsea, din panoplie, un singur premiu. Îl vânam de- Om de toată isprava! Neîndoielnic, aprecia încruntarea
mult. În sfârșit, se organizează festivitățile, da, ce să și firea mea de rebel. Teren propice seminței de ipocrit!
vezi, ghinion! Niște găgăuță locali atribuie premiul Viitorul, spune, ca și cum decreta, se află în mâini bune.
anonimului nu știu care! Intervin, telefonic. Se face or- Nu mai știu de când nu mi se mai vorbise cu atâta blân-
dine. De fapt, e refăcută. Premiul returnat mi se înmâ- dețe! Umblă, pas cu pas, m-a asigurat, și-ai să-ți atingi
nează. Tămbălăul, însă, n-a fost chip să-l estompez. Re- ținta! Că țelul nostru e să te propulsăm în vârful ierar-
verbera întrebarea: Ce contează, opera sau prezența au- hiei stivuitorilor de bolboroseli răstite! Specia nouă, a
torului? Aș sugera să se facă o teză de doctorat cu acest liricii actuale. Abordarea abruptă, m-a lăsat perplex!
subiect! Culmea e că și amărâtului de anonim îi intrase Cum, naiba, de-mi cunoștea, în amănunțime, ambițiile?
premiul la sufelt. Abil, cum sunt, am recurs la un de- Ne-având nicio tangență cu ortăcia! Întrebările au prins
mers, înființând și pentru el un nou premiu! L-am îm- a mi se zvârcoli ca o șerpărie în gând. Transpirase, prin-
păcat sufletește, că, bietul bătrân, ilustru anonim, ajuns tre noi, că baciul se ocupa de domeniul intelectualității.
la capăt de drum, se opintește într-un baston. Bineînțe- Cum e posibil să mă cunoașteți la perfecție?, era să mă
les, n-am pierdut ocazia să mai dau o lovitură, inclu- zbârlesc, aricește. O reținere binecuvântată mi-a tem-
zându-mă în juriu! Indirect, i-am administrat o batjo- perat avântul, pentru că, repet, mi se adresase ca unuia
cură pe cinste! Într-un fel l-am făcut să lingă mâna pe de-al lor. Nu prezintă importanță, aranjamentele s-au
care o scuipase! De unde, poate că vine și vorba: nu tot făcut, mi-a tăiat-o, uluindu-mă, de-a binelea. Își de-
ce începe prost, se termină la fel! Ce bine îți merge dacă monstra abilitatea aproape magică de măsluitor în ste-
nu ești măcinat de prejudecăți. Am învățat din experi- lele atârnate pe dosul epoleților. Noi, și-a plusat impor-
ența de probagiu! Tot muți? Neapărat, vreți să-mi stri- tanța, cu glasul îngroșat, făcând, apoi, o pauză, cu
cați festivitatea? Și eu pusesem la cale săvârșirea unei subînțeles, suntem mai mult decât la curent cu mișcarea
minuni în mijlocul vostru! V-am spus că sunt prieten la lumii. N-ar putea fi altfel, a completat, sec, de vreme ce
cataramă cu peștișorul de aur! Cred că renunț la mi- noi i-o imprimăm! Ce era să mai zic? Astâmpărat, ca o
nune, nu cumva să mă trezesc iscodit: Cum de ți-a tre- fiară îmblânzită, i-am reținut povețele. Mi se cerea să
cut prin cap c-acceptăm așa înjosire? După negura ce fac uz, până la abuz, de împotriviri și cârcoteli. Să mă
vă stăruie pe chipuri, n-ar fi de mirare! Nepăsători mai arăt rebel, dat dracului. Încăpățânându-mă că, nimic,
puteți fi față de cele lumești. Știți una și bună, ca boii din ce se face nu-mi convine! De muncit, la comandă,
de la car. Intrați în șut, spunând, adio, vieții. După cum nici vorbă! În minte, adunam și scădeam ca pe abac, să
se întinde paragina, o să fiți nevoiți să vă mutați cu tot văd de ce profit am parte. Rezulta ceva copleșitor! Îm-
calabalâcul. Înapoi, de pe unde v-ați oploșit. Nu scăpați plinirea visului după care alergam de-o viață. Și-o fi bă-
de pedeapsa părăsirii locurilor natale! De n-o făceați, gat coada și peștișorul de aur, nu știu ce să spun. Sigur,
ați fi curați ca lacrima. N-ar mai dăinui, în voi, otrava m-am pomenit catapultat în vârful ierarhiei răstitorilor
părerii proaste pe care v-ați făcut-o, când ne-am întâlnit de gureșenii bolborosite. Expresia noii lirici! Asta îmi
prima oară! M-ați luat de nimic și așa am rămas în ochii doream, să-i pun la punct pe invidioși că, unui autodi-
voștri până în ziua de azi. dact, neterminat, fără patalamaua vreunei facultăți, i se
Nu e chip să vă pot îmbuna? Întâlnirea și-a pierdut rezervase locul în loja selectă! Vecin cu gloriile, foste
farmecul, n-are nimic festiv! Pentru voi, și eu, sunt tot și viitoare. Cum să nu fiu de acord? Am făcut legământ
204
cu baciul măgurean că, povățuirile sale au să fie crezul să împrăștii, ca semănătorul harnic, în urma plugului,
sub care mă înrolez. În permanență, agățat, ca păianje- din șorțul larg, legat în brâu, mirări, întrebări, icnete de
nul de fir. N-are rost să mai lungesc vorba. Caut o ex- furie și implorări ale morții, semne peste semne, așa,
plicație mai pe înțelesul vostru pentru ce aveam de fă- cum risipește bucătarul smochinele prin plasma cozo-
cut. Să mimez gureșenia călătorului, pe care l-apucă nacului! Pentru așa ceva n-ai nevoie de școală, te dedai
noaptea, singur, pe drum. Nimic nefiind întâmplător, risipei de cuvinte gureșite aiurea Proaspăta creație, bol-
gureșenia mi-a fost insuflată de baci, urmând ca eu s-o boroseala lirică, semnată de ditamai autorul celebru,
redau, întocmai, susținând că e spontană. Mi se îngă- cum ai să fii, îndată, recunoscut, o tipărești și pui în cir-
duia să fac pe misteriosul cum că scriu numai ce îmi e culație! N-ai teamă că nu se miră nimeni de ce ești în
transmis de mesagerul divin, specialist în translarea stare, tu, care, până mai ieri, erai un autodidact! Lenti-
prozaismului în plasma realului. Acum, o să auziți ceva lele tuturor vor fi îndreptate asupra conținutului bizar!
după care rămâneți cu ochii în soare: Baciul măgurean În acest fel, facem pace între capră și varză. Noi, aici,
mi-era mesagerul. Așadar, eu îi prefăceam spusele în baciul a mișcat capul în sus, dând de înțeles unde se află
bolboroseli și le puneam în circulație. Ca ssă vă faceți locul instanței a cărei sentință o punea în aplicare, ne-
o idee închipuiți-vă un laborator în care se încropeau atingem țelul. Instaurăm bolboroseala apocaliptică
bancurile. Da, bolboroselile presupuneau o fază mai drept noua lirică reprezentativă pentru epocă, iar, tu,
complexă și controversată. Mi-era interzisă orice refe- autorul, îți împlinești visul de a fi celebru! Frați, ortaci,
rire concretă la sursă, obligația constând în asigurarea era peste așteptări de convenabil! Nu m-am putut stă-
unui farmec fără noimă al sporovăitului la nesfârșit! pâni și am izbucnit: Râzi și blestemă, Arap Alb, da, ai
Acesta ar fi secretul răsăririi stelei ce-mi poartă nu- să te minunezi, văzând cine râde la urmă! De multe ori
mele! Calea ei a fost mult mai simplă decât îmi închi- mi se întâmplase să-l înfrunt, așa, în gând pe Vrăjito-
puiam. Înstelatului baci măgurean totul îi sta în putere. rendia! Interesul nostru, interferează baciul cu exube-
Povețele date de el, tăiau, ca așii, la jocul de cărți, cele ranța mea, e impunerea unui stil specific epocii! Vor-
mai renumite patalamale. Atunci am simțit imboldul, bele lui m-au coborât din nori cu picioarele pe pământ.
parafrazez un confrate de epocă, să condamn la moarte N-are importanță c-o să fie o lirică goală de sens! Va fi,
facultățile! întocmai, ca vremurile! Tu, Onic, autorul, poți să te
Îți surâde?, m-a iscodit baciul măgurean, văzând imaginezi ca un tacticos agent veterinar, trecând în re-
că încântarea îmi umplea ochii. Și, imediat, a comple- vistă gunoaiele realității. De care nu mai are nimeni
tat: Am impus, prin tine, bolborositul fără noimă ca ex- cum să-ți impute că ești rupt! Ai, în față, porțile istoriei,
presie exponențială a liricii actuale. Într-o sincronizare deschise, larg, și intri ca personalitatea ce ilustrează
universală. Vremurilor noi, le sunt caracteristice mode noua direcție a prozaismului, răstit în bolboroseală de
noi! Care să le dea conținutul după care sunt caracteri- izbuc! Originalitate cu care turmentezi cititorii! Frați,
zate! Față de voi am să fiu sincer, mărturisindu-vă că ortaci, după cum vedeți, am avut motive temeinice, de
mi-a stat pe limbă să fac pe apostolul Toma, arătându- v-am pus capră, să am peste cine sări. Și mi-am întors
mi neîncrederea! Pură formalitate, bineînțeles. Imediat, viața pe dos, scoțând un ortac biruitor care își tran-
însă, mi-am dat seama pe ce vrabie pusesem mâna! De sformă înfrângerile în izbânzi! Aș putea fi acuzat de
teamă că am să pățesc ca în cimilitura cu cioara de pe prefăcătorie, da, mișmașurile m-au făcut demne de ce
gard, am tăcut mâlc. Vrăjit de încântarea din ochi, ba- sunt! Oricare ortac dintre voi m-ar putea declara în falș!
ciul mi-a administrat o mostră. Acum, zice, m-aplec la Nimic, din tot ce spun și scriu, nu e adevărat! M-am
ureche și-ți șoptesc. Tu n-ai decât să înșiri, ca pe un gândit că voi trebuie să știți povara care îmi apasă su-
șnur, cele ce urmează: Nemernic mai poate fi, ăla, ce l- fletul. Întâlnirea ar fi un bun prilej să scap de ea, ce zi-
o fi apucat? Știe bine că e mort, de vreo două zile și ceți?
acum s-a ridicat în picioare. Uitându-se lung, da, nu la Chipurile vi s-au schimonosit și mai rău? Doamne,
noi, în gol, bă, ietete, că l-am depistat ce ochește, clo- zidul de gheață persistă între noi! Mai are rost să vă po-
potul, bată-l să-l bată că, rău s-a mai gârbovit, în ume- vestesc că numele meu e ca mosorelul de pe care se de-
zeala cavoului înnegurat. Te pomenești c-o fi din ăia șiră sau se adună plăsmuirile urzite după povețele ba-
care s-au îmbătat, umblând ca proștii satului amețiți de ciului măgurean? Abitir Destolnic! Simbolic, concreti-
adierea parfumului de tei abia înfloriți! zez aserțiunea că nu e om să-și cunoască menirea! Ig-
Valul poruncilor, înnoite de baci, m-au năucit: Ia noranța, e adevăratul început al mistificării prin care, ca
fiecare cuvânt și scâlcie-l, strivește-l, croșetează-l, erou al plăsmuirilor, mi-am făcut loc în loja selectă a
după modelul doi pe față și unul pe dos, răsucește-l, personalităților fără seamăn! Dirijat de bagheta baciu-
până pare că sclipește spontan. Mă rog, faci după cum lui Măgurean. Onic îl vântură pe Abitir Destolnic prin
îți vine în cap, da, nu te da bătut, chiar, de-o să ți se pară plăsmuiri, ca pe un vodă prin lobodă! Aici, pare, picat
că ai dinainte o hemoragie care băltește, din terciuirea din senin, aci, ieșit din spuma mării. Întotdeauna, biru-
capetelor de șerpi ieșiți la drumul mare. Îți vezi de zdro- itor! De-oi încifra vreo taină, numai baciul măgurean
beală, înainte, să scoți bolboroseala din care să nu se poate ști. Eu, știindu-mă împătimit al scrisului, m-am
lege cuvânt de cuvânt, pentru că mesajul pe care îl ai de supus, cu arme și bagaje, povețelor sale. Sunt situații în
transmis e să nu se înțeleagă cine cu cine se ia la harță care nu mai contează coloana vertebrală, morala, carac-
și mai ales ce au de împărțit! O să sune a ceartă în toată terul. De nevoie, cum spune zicala, te înfrățești și cu
regula sau a harță dusă la hărmălaie! Onic, așa urmează dracul. Pentru un moft n-ai voie să-ți bați joc de visul
205
după care alergi de-o viață! Se poate ca ambiția mea de Cu câtă indiferență primiți vestea mistificării mă-
mărire să fi lăstărit și, în pofida faptului că mă trag din ririi mele. M-ați condamnat să fiu nimic! Nu vă pasă,
spița lui Vrăjitorendia! Căutând să-i fiu recunoscător că-s fără seamăn! Deșir mesajul de taină! Iar voi ați dat
baciul măgurean pentru că mi-a înlesnit accesul în ca- uitării cum v-amenințam: Lasă, lasă c-o să vină și tim-
lendarul mărimilor, i-am dedicat semnul trecerii mele pul meu! Acum, nu vă place c-a venit?
prin lume. Un îndreptar-fanion, intitulat „Învățături de Frați ortaci, încetați cu holbatul? Mai bine vă încărcam
căpătâi, trebuitoare omului la începătura vieții”. L-am urechile, cu un recital sfidător, din ultima bolboroseală,
scris în spiritul obiceiului încetățenit de marii cărturari creată a la izbuc. Venind spre voi. E făcătoare de furori.
ai neamului, animați de dorința de a lăsa moștenire, fi- Ascultați, numai: Pune, Rozi, la HiFI și cheamă un
ilor lor, un bagaj de cunoștințe. Universul meu imagi- vișchi./ Se face, Mary, / io, iau un șnaps. Vezi / cingu
nar e stăpânit de alter egoul lui Abitir Destolnic, mai și niscaiva Oscar./ Nu umbla, fa,/ cu scheme. /Toarnă
forțos, decât Dumnezeu! Lumea în care am avut ghini- un cinzeci de sidecar./ Mamă, cum mă aiurești,/ tu, Er-
onul să mă nasc, mi-a apreciat îndreptarul-fanion ca un zsi. /De unde să am atâtea lovele./ Helo, Bil./ Palmează-
axis mundi! Înțelegeți, sper, aluzia la impiegatul de mi, o albastră,/ bătrâne./ Și cheamă și-un câine/ O-la-
mișcare, întâmpinând locomotiva după care se târăsc la,/ perfect, / servus cu mulțam bătrâne, Mac. / Erzsi, /
garniturile de vagoane! Acum, vă e clar că-s fără sea- ăla-i în pană cu lăcașul,/ vezi, ai grijă de el./ Ascultă,
măn? Așa imaginație, n-apare, decât, o dată la suta de Mac,/ io-ți dau jumătate de frunză,/ o poți palma?/
ani! Come stato?/ Morto di tot? / Meștere, am găsit un mag
Scriitura am regizat-o după pilda dată de baci, în- fain./ E bombă rău./ Mâine, te iau oaspe la hogeac./ Da,
cât, în timpul lecturii îndreptarului, cititorilor să s-aibă ce e cu tine?/prea mult privești în gol… Te înspăimântă
impresia că, Abitir Destoinic, întrupat după sub chipul sunetul fundamental? Geaba, aștepți, n-ai să-i pătrunzi
și asemănarea mea, sare din pagină și strigă: Lumea în- rostul./ Atât, doar, că-ți mai bați joc de chinurile tale./
treagă să fie atentă la mine! De fapt, chiar, cauți ceva,/ acolo, în gol/ după uitătură
Drăcia dracului, e și scrisul acesta! Ai nevoie de nu-mi dau seama, /ce-ai pierdut sau vrei să ai?/ Iar te
întâmplări bizare, ca povestea să curgă șnur. Nu întâm- faci fărâmituri de tăcere. /Află, că și-acesta e un tertip
plător v-am pus, pe voi, ortacii, capră, să pot sări, înăl- zadarnic./ De se uită cineva /bine la tine /își dă seama
țându-mă la rangul stivuitorilor de vorbe goale care, din că ești vinovat cu ceva./ Nici c-ar putea să nu fii./ Da,
coadă, nici de-ale dracului n-au să sune, chiar de li s-ar de ce, rămâne/ ca să afle / cui îi mai pasă. Mă descurc,
pune o mie de clopoței. Citiți-mi opu-rile și n-o să ve- /nu-mi duce grija. Nu crezi?/ Asta-i bună. /Îți pare rău
deți urmă de canon. că te-au dat ochii de gol. /Știi ceva, /fă rost de niște biș-
Domină povața baciului măgurean. Care gândește tari, /și scapi basma curată./ Contează pe vorba mea./
în locul meu. Eu, nu fac decât să-i transmit, mai de- Așa poftă de o tărie am,/ măi, tată! / Între timp, / ai grijă
parte, gureșenia! Dând-o, prin semnătură, c-ar fi a mea. să nu te ruinezi. / Îngrijește-te, măcar, de ceva,/ că lu-
Cum se spune, suntem înhămați la același atelaj. Împre- mea e largă, / ai de ce …/ De nu găsești nimic pe plac/,
ună, inventariem ce-mi vine în minte de prin minele pe plimbă ursul. /Cum care, bă, / ăl de dă iama prin păpu-
unde am colindat. Adun amănunte deocheate, întâm- șoi, /n-ai auzit,/ când la noi, când la voi./
plări și nume de indivizi nărăviți la rele, buni să-i fac Îmi întărește faima de pomină? Am la dispoziție
de poveste. Ajung ca în final, după ce spun, și-am încă- încă un premiu baban. L-am și ochit, trebuie să-l înhaț!
lecat pe-o șa, îmi reconfirmă rangul de personalitate Dup-aia, adio, scris. Pun instrumentele în pod. Baciul
fără seamăn! Baciului, merite deosebite i-au înlesnit n-are decât să-și mute cortul la altă ureche. În țara asta,
avansarea între umbrele de a căror existență nu e voie ulițele gem de ahtiați după mărire!
să se știe! Grație lui, nimicul de ieri, numit Abitir Des- Hopa, v-am prins! Răsuflați ușurați? Ați prins
toinic, e prezent, azi, la întâlnirea festivă ca personali- grai? N-ați fi răsuflat ușurați că nu v-am împuiat capul
tate fără seamăn. Oaspete de onoare! În plăsmuiri, în- cu note informative din dosarul de urmărire? Nu pu-
trece faima șarpelui din Raiul Lui Dumnezeu, prin în- team s-o fac, că n-am dosar de urmărire! Mărimea, pe
crâncenarea cu care-i duce pe naivi în ispita de a crede stil nou, n-a fost urmărită pe stil vechi! Pasăre rară, apa-
tot ce spune. Zilnic, interesul lui să-și confirme răspun- rent. Baciul măgurean a decis împestrițarea. Spre de-
sul la întrebarea dilematică: Sunt cel fără seamăn! ruta adversarilor. Și, cum vedeți, s-a putut! De fapt, e a
Nici ingenioasa figură de stil prin care l-am pus pe doua dorință care mi-a fost îndeplinită de peștișorul de
Abitir să sară din pagină nu v-a impresionat! De gheață aur! Dacă tot am ajuns aici, vă mărturisesc ce plănui-
ați fost și sunteți! Mă gândeam să vă spun de ce titrează, sem. Pe locul, unde mi-am început ortăcia, s-ar putea
cu litere de o șchioapă foile „Ecce, homo ipocritus!”? ridica o statuie! Astfel, peștișorul de aur mi-ar împlini
Slăvindu-mă ca pe noul Făt Frumos al liricii autohtone. a treia dorință! Chipurile vi s-au întunecat atât de rău
Pe mine, nimicul de ieri care, robotea, nevolnic, alături că se pot auzi trăsnete! Ca înainte de furtună. Nu mai
de ortacii din Mina Fagu Cetății, orizontul minus 35. În vreți să mă vedeți? Mare păcat. Închipuiți-vă, cu trei
acel spațiu am început să pritocesc visele miruite de ba- dorințe împlinite, aș fi mai celebru ca Trinitatea! Că
ciul măgurean. Azi, m-a asigurat, poți zice orice și ești una, sfântă, avem. Nu vreți, nu vreți. Poate știți voi
crezut. Puțin contează că e scorneală sau adevăr. Ai ceva. Oricum, sunt mulțumit c-ați stat capră,
apucat să spui primul, așa, rămâne, în vecii vecilor! Frați, ortaci, v-am crezut vrednici de cărțile mele,
după ce le-am deschis pecețile…
206
Speriat de graiul sumbru, Abitir Destolnic sare din

pat. Adunat ghem, își freacă față, spălându-se cu aer!
Întâlnirea festivă poate lua sfârșit. Rememorează măr-
turisirile făcute în fața mulțimii încremenite de ortaci. I
se par credibile. Speră că din ele se înțelege ce e de în-
țeles. Încearcă să potrivească mai bine finalul discursu-
lui. Face loc regretului c-a pornit dintre ortaci și-a ajuns
fără seamă, grație baciului măgurean. Șuierându-i, în
schimb, mesajul în vânt. Noua lirică. Urmând să insiste
asupra faptului că pleacă, întristat. Admonestându-i că
n-au catadicsit să scoată o vorbă. Preocupați de frămân-
tările din sufletele lor. Puteau să-l recunoască sau să-l
alunge. Are să încheie așa: În fond, gândurile și părerile Ilie GORJAN
voastre, n-am de ce să m-amestec. De vă răzgândiți, îmi
dați de veste. Și-n legătură cu statuia! Nu vă puteți da Taina uliţei
seama ce-ar însemna pentru mine împlinirea de către
peștișorul de aur a celei de a treia dorințe. Ar fi ca o
– Îmi cusui o cămaşă cu şebac şi râuri multe,
dezlegare să mă pot numi, cum îmi e voia, chiar și Tri-
spuse Ioana, uitându-se drept în ochii surorii ei, Mitra.
nitate… Însemnând, tot celebru da, cu ceva în plus! De
– Păi, avuseşi borangic? o întrebă Mitra, pe al
înhaț și denumirea asta, nu mai e nevoie să alerg după
cărei chip se citea nepăsarea faţă de spusele surorii
niciun vis… În sfârșit, aș spune, cu înfocarea poetului
sale.
din preajma locului natal: Mi s-au împlinit toate profe-
– Avusei, că am luat zilele trecute câteva mo-
țiile!
sorele de la cooperativa lui Nae Burnac. Vreau să-i fac
Dezmeticit, Abitir Destolnic sare din pat. Într-un
omului meu o cămaşă, că a de i-o făcui hălan abia se
fel e mulțumit. Lâncezise cu folos după starea ciudată
de neliniște. Discursul pe care îl va ține curând la întâl- mai ţine pe el, numai râurii au mai rămas din ea, şi
nire, e ca și gata. Are o memorie bună așa că n-o să-i râde lumea de el, săracul.
fie greu să se țină în urzeala închipuită. Poate bifa, încă, – E, ie bine că ai cui să-i faci, că al meu se duse
o întâlnire care va face vâlvă! Întărindu-i faima de jalon bietul de el şi mă lăsă singură cu toate alea pe cap, de
al bolboroselii. nici nu mai ştiu ce să fac. Că nu mai poci neam să mun-
Ura, și la gară, chicoti Abitir Destolnic, mimând cesc şi belelele se ţin scai de capul meu, zise Mitra cu
gestul de pe vremea când era copil și-l petrecea pe Vră- amărăciune în glas.
jitorendia spre linia moartă, de peste drum, unde avea Din curtea Ioanei se auzi glasul ascuţit al unui
de împins garniturile de vagoane, abandonate de loco- cocoş, care-şi vestea astfel o nouă ispravă prin călcarea
motivă. uneia dintre găinile din curte. Cele două femei, trecute
Clipește de câteva ori, dând impresia că îi priise lo- bine de vârsta a treia, îşi întrerupseră vorba şi priviră
cul din fața mulțimii ortacilor încremeniți. Numai că, curioase la isprava cocoşului. Greutăţile nenumărate ale
dispăruseră brusc. Buimac, Abitir Destolnic se ridică în vieţii de zi cu zi, munca grea a câmpului, sărăcia îşi pu-
capul oaselor. Greutatea mișcărilor îl convinge că ador- seseră amprenta pe chipul, cândva frumos, al celor două
mise și visase cum are să fie. I se întâmpla, mereu, îna- surori.
inte să ia parte la astfel de evenimente. Discursul, însă, În timp ce sporovăiau vrute şi nevrute la gardul
întipărit în cap, aproape, că-l poate recita. Uitând de ne- care le despărţea curţile, se apropie ţaţa Florica, vecina
liniște, caută o poziție mai comodă, să poată dormi de- care locuia la două case de ele, cunoscută sub numele
a binelea. Nu de alta, da, cu grijile, ajuns celebru, nu de ,,oracolul", pentru că îi plăcea să fie şi să ştie tot şi
mai are nicio legătură. apoi să răspândească veştile în tot satul.
Ura și la gară, șoptește, ca și cum s-ar alinta cu – Auziră-ţi fă, ce păţi Ilie al lu’ Cănulete? N-
urarea de „Noapte bună!” auzirăţi, păi de unde s-auziţi! Vă spui tot io, că d’acolo
Atât de obosit se simțea c-avea neapărată nevoie vin acum. Şi se apucă să le povestească de-a fir a păr
de un somn până dincolo de ora unsprezece. Dacă nu și toată tărăşenia, cum numai ,,oracolul" putea s-o facă.
mai mult… Deodată, trecu în fugă pe lângă ele un băieţel
de vreo şase sau şapte ani, urmat la numai câţiva paşi
de o fată plinuţă, blondă, cu ochi albaştri, cam de ace-
eaşi vârstă, care ţipa cât o ţinea gura: stai, mă, că tot te
prind! Iulian, că aşa îl chema pe băiat, trecu prin portiţa
care da în grădină, sări gardul drept în uliţă şi continuă
să fugă cât îl ţineau picioarele.
Fata, Vica, îl urma îndeaproape, hotărâtă să nu-
l scape cu niciun preţ.
Cum uliţa era podită cu un strat gros de troscot
verde, iar pe Iulian îl cam lăsaseră puterile, la un
207
moment dat acesta se împiedică şi căzu pe troscotul

moale, dându-se de-a berbeleacul. Vica îl trase în sus, îl
luă de mână şi-i spuse scurt: ,,Hai cu mine!" Îl purtă mai
mult cu forţa spre locuinţa ei, de la capătul uliţei. După
ce traversară grădina din faţa casei, plină cu legume şi
zarzavaturi de tot felul, îl introduse în odaia din faţă,
apoi încuie uşa pe dinăuntru, trăgând zăvorul.
Băiatul, cu lacrimile şiroind pe obraji, se uită în
jurul lui şi atunci văzu că în cameră era şi Domnica, ve-
cina lor, care în toamnă urma să intre la şcoală, în clasa
întâi.
- Hai să facem de prostii, îi şopti Vica în ureche
şi începu să-şi despoaie ţoalele de pe ea.
– Nu ştiu, nu pot, spuse Iulian plângând cu su- Mihai ANTONESCU
ghiţuri.
Vica se urcă în pat, îl apucă de ambele mâini şi-
l trase deasupra ei, dându-i jos chiloţeii. Domnica, o
fată brunetă, slăbuţă, urâţică foc, privea curioasă să
Divanul cu pisici
vadă ce se întâmplă. Iulian coborî repede din pat şi o
zbughi spre uşă, aşa gol cum era, dar n-apucă să tragă În marea sală a consiliului de coroană, regele i-
zăvorul că Vica se postă în faţa lui cu spatele spre uşă. a convocat pe toţi cei responsabili cu trebile ţării, să ia
împreună o hotărâre. Să nu rămână în istorie că numai
– De aici nu pleci, până nu faci ce-ţi spunem
el, regele a avut ultimul cuvânt în povestea asta cu ruşii.
noi! E clar? Domnica, urcăte-n pat! Fata se dezbrăcă re-
Printre alţii destui, mai sunt acolo generalul Bengliu,
pede şi se aşeză în pat pe locul unde stătuse mai înainte
şeful armatei, Gabriel Marinescu prefectul capitalei,
Vica. Aceasta îl împinse pe Iulian şi-i ceru să se aşeze Mihail Moruzov şeful serviciilor secrete, Stelian Ghe-
peste Domnica, lucru pe care băiatul îl făcu, continuând orghiu, Niki Ştefănescu, Nicolae Iorga, Victor Iamandi,
să plângă încet. Domnica, văzându-l cum plânge, îl nelipsitul mareşal al palatului, Urdăreanu, şi încă am
dădu uşor la o parte, coborî din pat şi începu să se îm- mai putea numi. Invitaţi de nevoie să spunem, generalul
brace. Ion Antonescu, Horia Sima care între timp fusese rein-
– Tu nu vezi că nu vrea, lasă-l în pace, se răţoi trodus în graţiile lui Carol şi, ciudat, un comisar şef al
ea la Vica. Eu ţi-am spus că nu vrea. poliţiei, Gheorghe Cambrea. Precis, omul „cuiva” infil-
Iulian privi spre fereastra de unde se vedea uliţa trat acolo spre nemulţumirea lui Mihail Moruzov care
şi deodată chipul i se lumină de bucurie. nu-l înghite din pricini numai ale lui. Din partea parti-
– Uite-o pe mămica, ţipă el bucuros. Vreau să delor tradiţionale abuziv desfiinţate, singurul care a
plec acasă. onorat invitaţia, este Iuliu Maniu. Greutatea momentu-
Fetele priviră pe fereastră şi-o văzură pe mama lul o cerea, iar bătrânul a înţeles că locul lui este acolo,
băiatului, încovoiată toată sub greutatea unui braţ de printre lupi şi câini, până la capăt. Întâiul ministru Ar-
lemne, pe care le aducea de la câmp să pregătească geşeanu, are dinainte în dactilo un exemplar din ultima-
masa de seară. tumul lui Stalin, care, printre altele, sună totuşi fără
Speriate, deschiseră uşa şi-i dădură voie băiatu- echivoc: în două săptămâni, Basarabia şi Bucovina de
lui să plece. Nord musai să revină Rusiei, recte Ucrainei, iar popu-
– O, mototolule, nu eşti în stare de nimic. laţia română „îngăduită” în acele ţinuturi, poate rămâne
Pleacă dracu’ de-aici mai repede, îi zise cu ciudă Vica. supunându-se noilor stăpâni, ori să plece unde-o vedea
Băiatul o zbughi pe uşă ca din puşcă şi alergă mâncând cu ochii dacă nu-i convine. Întâiul fojgăie la nesfârşit
pământul, de teamă să nu se răzgândească cele două şi hârtiile alea, ba aranjându-le după cum sunt numerotate,
să-l încuie din nou în casă. ba împrăştiindu-le iar pe masă, parcă vrând să le arunce
Ajunse în curtea lui unde o găsi pe maică-sa, dinaintea altcuiva, a oricui, numai să scape de ele. În
şezând pe prispa casei şi ştergându-se cu baticul pe gât aşteptarea regelui care întârzie, e aşa o linişte şi-o stân-
de năduşeală. jeneală acolo, că simplul scârţâit al vreunei uşi, ori um-
– Ce faci, mamă, ce-ai mai făcut astăzi? îl în- bra aşternută la trecerea vreunui nor prin dreptul feres-
trebă mama, cu un glas sfârşit de oboseală. trelor înalte, îi face pe mulţi să tresară ca sub o iminentă
– Am stat cu ma’mare şi m-am jucat prin curte. ameninţare. Sigur, nici Venerabilul nu e în apele lui.
- Să fii cuminte, mamă, aşa cum te-am învăţat Mâhnit că s-a ajuns aşa departe în problema teritoriilor,
şi vezi să nu ieşi la şuşa, că te calcă maşinile, mamă! Să că toate eforturile lui în slujba lui Carol cândva, i-au
ştirbit poate pentru totdeauna stima şi respectul unor oa-
stai acasă, la tine în curte.
meni ca Maniu sau Brătianu, care idei ori atitudini dife-
Iulian puse ruşinat capul în pământ şi îşi spuse-
rite având, sunt totuşi buni patrioţi, îl face acum să se
n gând: de-ar şti ea, biata mama, ce-am păţit! simtă el întâiul vinovat, cumva. Îşi dă seama că ce se
întâmplă e abia începutul nenorocirii. Că vin la rând un-
gurii, apoi bulgarii, apoi... Trage furiş cu ochiul spre
208
generalul Ion Antonescu să afle barem la el o sclipire privi spre cineva anume, lăsând în urmă o dâră grea de
dătătoare de speranţă, însă vârstnicul oştean s-a zidit în nesiguranţă şi frică. Îl irită pocnetul sec al cizmelor ca-
spatele unui obraz impenetrabil, ascultând fără interes zone lovite între ele în semn de salut. Cu un gest obosit
discursul lui Urdăreanu despre ceva, nu contează ce. îi invită pe toţi să ia loc. Urdăreanu desfăşoară pe masă
Cameleonul ăla vopsit în toate nuanţele ipocriziei, stă dinaintea regelui, harta României Mari. Obrazul suve-
aplecat protector spre general, aşa încât, chipurile, alţii ranului e stacojiu, de nerecunoscut, aproape. Ceilalţi in-
să nu prindă nimic din ce-i spune numai dumnealui. Ho- vitaţi primesc la rându-le câte o hartă. Mai există una
ria Sima îi suspectează pe toţi, îi pute şi-i miroase numai lungă şi lată agăţată într-un cui pe perete, însă la aia,
la auzul numelui vreunuia dintre cei prezenţi acolo. ciudat, nu se uită nimeni. Nici mai devreme pe când re-
După el, miniştrii, generali sau ce or mai fi fiind, fac gele încă nu intrase, nu s-a oprit nimeni în dreptul ei să
subiectul unei liste interminabile pe care va trebui să o o cerceteze. O vină grea îndoaie umerii tuturor şi-ai fi-
consulte atunci când Garda de Fier o să acceadă la gu- ecăruia în parte, făcându-i să o ignore. Doar Venerabi-
vernare. Pentru asta însă, e nevoie ca România să intre lului i se năzări că din hartă picură sânge, cam dinspre
în război de partea Germaniei. Neutralitatea ţării se vă- unde e Chişinăul până-n Dobrogea, chiar mai departe.
deşte a fi păguboasă, câtă vreme se pierd bucăţi tot mai Mut, Carol făcu semn lui Victor Iamandi să dea citire
mari din trupul ei. Mai înainte însă, e absolut necesar ca ultimatumului lui Stalin, încă odată pentru toată lumea.
în fruntea armatei să vină un om loial, bun soldat cum Militarul din Iamandi se încurcă în câteva rânduri prin
este Ion Antonescu, iar Carol să abdice în favoarea prin- hăţişul atâtor paragrafe şi precizări, ba începu chiar să
cipelui Mihai. Fireşte, Horia Sima are o teamă şi-o sus- fornăie greu ca un asin sub povară, când ajunse pe unde
piciune vis-a-vis de Antonescu, dar altul mai capabil ca se amintea de oameni, de o populaţie etern trăitoare prin
el... Generalul e îndărătnic, nu admite compromisuri şi acele meleaguri, „invitată” acum la desrădăcinare şi pri-
poate deveni o sabie cu două tăişuri în mâinile cuiva begie. Încă o dată Venerabilului i se năzări că aude cu-
nepriceput. Va putea el, intelectualul subţire şi rafinat, iele plângând în zidurile palatului, după ce Iamandi ter-
însă iute la mânie prin moştenire biologică, să pună în mină de citit. În sală se aşternuse o tăcere ca de sfârşitul
slujba Gărzii, dar mai cu seamă a propriilor interese, o lumii. Afară, în grădina din spatele măreţului edificiu,
armă aşa teribilă cum este Antonescu? Să o pună, dar şi un copil trăgea cu praştia în guguştiucii ascunşi printre
să o păstreze, fiindcă uneori, nu tot ce obţii poate să-ţi ramurile platanilor sădiţi odinioară de Carol Întâiul.
şi folosească la o adică. Iar comisarul ăsta, Cambrea, Guguştiucii zburau în toate părţile, ca mai apoi să re-
ivit din mâneca unui neştiut pentru mulţi păpuşar, e fără vină iar unde stătuseră, neînţelegând pornirea acelui
îndoială trimisul comuniştilor, chiar dacă ia leafă şi a omuleţ împotriva lor. Era iunie şi era vară.
jurat credinţă unui regim ajuns în derivă. Am mai spus- – V-am convocat să găsim împreună o soluţie
o, pe Sima nu-l păcălesc uşor asemenea inşi. Oricum, la pretenţiile ruşilor, sparse regele tăcerea ce se aşter-
sforile între comunişti şi rege le trage altcineva, mult nuse, fără să ridice privirile din harta ce-i sta dinainte.
mai sus, mai bine ascuns deocamdată. Atunci? În fine, Cum vedem, ne pândeşte o mare nenorocire, domnilor.
îl adaugă şi pe Cambrea la număr pe celebra, imaginara O gaură aşa adâncă în trupul ţării, n-o putem astupa. Mă
deocamdată listă, să-l aibă în vedere la timpul cuvenit. rog, dacă Stalin avansa o cerere formală, o pretenţie di-
Ceva mai stăpân pe sine, ori numai resemnat în faţa evi- plomatică acolo, menită să treacă prin departamente aşa
denţelor, pare a fi Iuliu Maniu. Eforturile lui de-a lungul încât să mai poată fi îndulcită, ziceam. Ori până să
celor zece ani ai domniei carliste în a strânge la un loc ajungă la urechea prietenilor noştri externi într-un timp
partidele tradiţionale într-o singură voinţă care să des- rezonabil, cât să-şi formuleze şi dumnealor o atitudine,
trame supremaţia regelui în ce privea destinul naţiunii, iar mai ziceam. Aici însă, e vorba de un ultimatum. Să
s-au dovedit a fi încă un episod prost receptat, menit să ne retragem în două săptămâni administraţia, să predăm
rămână în cartea zădărniciei şi chiar a urii personale, cheile ca nişte chiriaşi înţelegători ce suntem, iar la
dacă ne gândim la Brătianu. Singurul mai atent la răul urmă să zicem şi mersi. Are tupeu muscalul ăsta bolşe-
ce urma să-i îngroape pe toţi, era totuşi Venerabilul vic, ce să...
Iorga, însă nici el nu era până la capăt, din moment ce – Are Majestate, fiindcă noi i l-am îngăduit.
s-a lăsat orbit de strălucirea falsă a unei funcţii trecă- Chestiunea n-o mai putem îndrepta, nici evita acum,
toare în defavoarea adevăratului politician ce ar fi putut dacă vrem s-o dregem mai la vale.
să fie. Astfel inevitabil naţiunea va încăpea pe mâna mi- Vorbise generalul Antonescu, înţelegând că ni-
litarilor obişnuiţi mai îndată cu glasul tunului, decât cu meni nu se grăbea să înceapă. Carol a tresărit uitându-
scrâşnetul plugului în brazdă. Dar dacă aşa o cer vre- se neguros la el.
murile... Altfel, cum s-ar explica prezenţa atâtor gene- – Cum, domnule Antonescu? Tocmai dum-
rali aici? Ori dispariţiile repetate dintre ei ale lui Moru- neata?
zov, la semnele discrete ale Urdăreanului? Ăla, părea – Tocmai Majestate, fiindcă atunci când dum-
tot mai palid, mai neliniştit. neavoastră aţi fi putut face altfel, nu aţi făcut-o. Înţeleg,
În fine, intră regele. Tresar cu toţii, salutându-l aveaţi alte deosebite preocupări, dar şi asta putea să vă
într-un murmur confuz. Slabele înclinări din cap, nu par ocupe timpul, să nu ajungem unde am ajuns. Au primat
a fi ale lor. Se retrag din cale-i făcându-i loc spre scau- interesele momentului în detrimentul diplomaţiei pe
nul aflat la capătul mesei lungi de consiliu. Carol a termen lung. Culegem ce am semănat, să-mi fie cu ier-
pierdut mult din stăpânirea şi aroganţa trecutelor tare.
apariţii în mijlocul supuşilor lui. Trece grăbit fără a
209
– Eu zic să ne opunem, interveni categoric ge- – În primul rând, aş întreba pentru ce principele
reralul Bengliu. Trupele noastre să ocupe imediat Mihai nu a fost invitat să ia parte la consiliu.
poziţii de-a lungul Nistrului. Să trimitem alte trupe la – A fost. Poate vine, poate nu. Treaba lui.
sprijin, iar între timp să dispunem mobilizarea generală. – În al doilea rând, chiar dacă aici se discută pe
La o aşa obrăznicie, răspundem cu armele. o chestiune strict naţională, era bine să fi fost invitat şi
– Păi nu am declarat război. ambasadorul Germaniei la Bucureşti.
– Îl declarăm acum! – A primit ultimatumul ca toţi ceilalţi. Pentru
– A,da? Şi pe ce ne bazăm, domnule general? ce să fie invitat? Ăsta-i amestec!...
– Pe ce, pe ne ce, nu mai contează. Nu pricepeţi – Amestec e demult. Trebuia invitat. Toată lu-
că asta e unica noastră soluţie? Ştiu, nu avem arme des- mea ştie că Germania va declara război ruşilor. O
tule, nici prea eficiente, aşa e. Soldatului român i s-a poziţie fermă, oricare, din partea Berlinului, trebuie să
mai subţiat vâna de la Marele Război încoace, iar rezer- avem. Suntem neutri încă e drept, însă dăm de bună voie
vele alimentare nu prea pot susţine frontul la nevoie. Ne unora pe când alţii ne iau cu japca. Ce-i asta?
va fi greu, recunosc. O vom păţi rău probabil, dar şi aşa, – Cu declaraţia de război a nemţilor împotriva
barem să arătăm lumii că suntem un popor cu şira spi- Rusiei, nu-i încă nimic oficial, se băgă Horia Sima peste
nării încă dreaptă. general. Jocurile nu le facem noi, ci Fuhrerul.
– Îi supărăm pe nemţi. Avem trupele lor în ţară, – Să le facă, însă nu pe cârca noastră. Ar trebui
de la ei ar trebui să înceapă ceva. Altfel stricăm şi pla- să învăţăm de la evrei. Mi-ai dat, ţi-am dat, ura şi la
nurile lor şi greşim de două ori. gară! Barem asta, dacă altceva nu. Din poziţia unui sim-
– Să-i ia dracu de nemţi cu planurile lor! Aici e plu consilier, nu-mi cereţi mai mult.
vorba de pământ românesc! De noi, ca naţie! – Totuşi, nu trebuie să greşim. Domnul general
– Bun! Să zicem. Dar ajutoarele militare, cu ce are şi nu are dreptate. Cum să declarăm noi războiul
ajung la Nistru? Cu caii? Cu automobilele de piaţă? Va- peste capul Germaniei? În fond şi altfel spus, ce vrem?
lea Prahovei e înţesată cu trenuri cisternă germane. Stau Să forţăm o decizie a Berlinului şi ne trezim cu nemţii
la poarta rafinăriilor din Ploieşti, ca purceii la ţâţele drept ocupanţi în loc de aliaţi? Îl înţeleg chiar pe dom-
scroafei. Cu ce, pe unde trecem? nul Bengliu. Are inimă românească aşa cum cu toţii
– Dumneata, domnule Argeşeanu, ce spui? Să avem, însă, repet, nu putem risca. Asta e, pierdem Ba-
cedăm? Să nu? În fond, eşti primul ministru, ai un cu- sarabia, Majestate. Tocmai de aia, vă conjur să-l in-
vânt. Ei? Mi-ai cerut în guvern pe domnul general An- vestiţi pe domnul general Antonescu cu puteri supli-
tonescu. Ţi l-am adus, na! Deşi, cum aud, dumnealui mentare în conducerea guvernului şi-a ţării.
are altă părere, mai adause Carol cu năduf. – Dumneata vrei asta, domnule Sima? Garda de
Argeşeanu privi lung întrebător spre general. Fier, sau ordinul de impunere a generalului îl primeşti
Antonescu impasibil, de nepătruns. Nu, nu doamna Ma- din altă parte?
ria îl rugase pe Prim să-l scoată din exilul Bistriţei pe – Stimate domnule Maniu, răspunse vădit iritat
general, ori să intervină la rege. Un instinct îi şoptise Horia Sima la interpelarea bătrânului politician, cu tot
tainic prevestitor că regele se duce la vale cu ţară cu tot, respectul, daţi-mi voie să mă abţin. Poate dumneavoas-
pe când nemţii nu mai pridideau cu cererile lor. Pentru tră întrebând, v-aţi dat singur şi răspunsul. Acum şar-
plata trupelor, pentru masă şi casă, sedii, zăcăminte, pele trebuie hrănit, nu să-i rupem dinţii din gură. E
câte altele destule. Primul simţise că nu poate ţine în unica soluţie. Azi germanii au nu numai arme bune, ci
frâu tărăşenia, că fără Ion Antonescu va sfârşi mâncat şi minte. Şi-au cultivat-o învăţând mult din trecutele ex-
de viu oricât ar fi el omul regelui. Iar acum, generalul... perienţe, iar noi musai să procedăm la fel, nu să le pu-
– Majestate, răspunse moale, ca militar ar trebui nem stavilă cocoaşa. Ce câştig avură polonezii că ieşiră
poate să ţin partea domnului Bengliu. Cu inima, aşa văd înaintea tancurilor Panzer cu cavaleria? Nici unul. Ce
şi eu lucrurile. Să trimitem trupele, să ne opunem. Dar chichirez încercară franţujii cu linia Maginot? Şvaiţer o
cu ce preţ? Ne vor pieri copiii la Nistru cu miile, că pe făcură nemţii, iar acum la Paris toată lumea ascultă
ruşi nu-i putem opri singuri. Înclin să cred că domnul Wagner.
general Ion Antonescu înţelege cel mai bine contextul Până noaptea târziu se prelungi consiliul. Într-
în care ne aflăm. Zic, să-i dăm dumnealui cuvântul, un. final, ostenit, speriat şi flămând, Carol propuse să se
chiar dacă unora n-o să le convină ce spune. Barem treacă la vot. S-a trecut la vot. A ieşit în favoarea cedării
dumnealui a trecut prin focul unui război adevărat, în Basarabiei şi-a Bucovinei de Nord. Câţiva, nu mulţi, s-
tranşee, la baionetă chiar, nu la manutanţă ca alţii. au opus totuşi. Au preferat să-şi păstreze conştiinţa în-
Bengliu se înverzi muşcându-şi buzele. Vru să treagă, nealterată, în pofida tuturor evidenţelor. S-a în-
intervină iar, însă Carol îl opri. tocmit actul cedării, au fost înştiinţate din nou ambasa-
– Te ascultăm, domnule Antonescu, chiar dacă dele, s-a telegrafiat preventiv la Moscova. Cam în jurul
unora n-o să ne convină. miezului nopţii, prinseră a se risipi miniştrii, generalii,
Generalul nu se mai grăbea. Toţi ochii erau şefii departamentelor, camarila. Uitându-se la ei cum
aţintiţi asupră-i, într-o mută aşteptare. Până la urmă în- pleacă, pe obrazul lui Ion Antonescu înflori un zâmbet
toarse harta ce-i sta dinainte cu faţa în jos, îşi trecu o dureros. „Nu vă plecaţi frunţile, ipocriţilor! Nu aurul
mână prin părul cărunt, apoi zise încet, aşa încet că vostru din depozite sau bănci are gustul lacrimii şi-al
mulţi ciuliră urechile să-l poată auzi: sângelui. În căpătâiele Basarabiei, fânul are mireasma
prafului de puşcă”. Ultimul părăsi încăperea Nicolae
210
Iorga. În dreptul uşii se opri, răsucindu-se spre regele Să primească eventual noi instrucţiuni, ori să dea rapor-
încă prăbuşit în scaunul lui. Aşteptase, nici el nu mai tul în urma celor culese prin saloane de la româncele
ştia ce. Poate să-i vadă pe toţi plecând, poate lumea să înaltei societăţi cu influenţă şi limbariţă pe măsură.
afle cum că, uite dom’ le, regelui chiar îi pasă, bietul de Contrar obiceiului, lucru ce-i nedumeri şi nu prea pe
el. vajnicii urmăritori, domnişoara o coti scurt pe Calea
– Majestate, pentru câte vor urma de aici îna- Victoriei în jos, traversă intersecţia cu Bulevardul Eli-
inte, cu tot respectul, rogu-vă, nu mă mai convocaţi pe sabeta în viteză, aproape gata să rupă în două coşul unei
mine. Iar pentru felul cum vă retrageţi acum din scenă birje cu ocupanţi cu tot, înfundându-se pe Eforiei la
dând România în pradă străinilor, să vă fie ruşine, Ma- dreapta, frânând după nici trei minute dinaintea Palatu-
jestate. Vă spun asta între patru ochi, tocmai ca istoriei lui Curentul. Opri motorul, apoi sări din maşină fără să-
să nu-i fie ruşine la rându-i consemnând. Noapte bună! i pese că fusta darnic despicată i se trăsese până spre
A doua zi, pe douăzeci şi opt iunie, Bucureştiul şolduri în timp ce conducea, lăsând la buna vedere încă
vuia la aflarea teribilei veşti. Mulţi s-au întors acasă cu a lui nea Tudose portarul, cracii albi strălucitori vârâţi
ziarele teanc su’ braţ, înjurându-l pe Carol şi ai lui, pe în pantofi negri de catifea cu toc înalt. Trecu apoi pe
nemţi, pe ruşi, pe Dumnezeu totuna. Pe Dudeşti şi Că- lângă el surâzând, şoptindu-i în ureche un „să-ţi fie de
lăraşi evreii nu şi-au deschis prăvăliile, preferând să bine pentru cât văzuşi” într-o română onorabilă, tra-
aştepte îndărătul obloanelor semne că nu-s în primejdie, versă holul urcând scările la primul etaj, unde bătrânul
că nu se porneşte vreun jaf aşa, din senin. Se temeau de portar o bănui intrând ca o furtună în biroul patronului.
legionari mai întâi, apoi de tot omul supărat. Bucu- Domnişoara nu avea interdicţie la conul Şeicaru. Nea
reşteanul petrecăreţ din fire şi a multe iertător în felul Tudose cunoştea pe dinafară lista cu indezirabilii ce tre-
lui, se face totuşi câine la mânie, şi-al dracului că nu te buiau musai opriţi să dea buzna înăuntru ca pe moşia
mai înţelegi cu el, dacă-l calci pe coadă. Mai ales acum, lor. Pentru asta era el pus acolo, iar pentru când nu s-ar
când din bodegi şi cârciumi aflătoare la tot pasul ieşeau mai fi înţeles cu vreun nepoftit, patronul îl dotase pe
indivizi clătinându-se rău, înjurând, apucând care înco- răspunderea lui cu un pistol marca Tokarov cu care ar
tro, că nu vedeai încotro apucă. Ferească sfântul, careva fi putut trage bunăoară într-un stol de vrăbii sătule, că
să citească strâmb firma vreunei prăvălii, că cine ştie ce tot nu ar fi nimerit vreuna.
mai ieşea. Tiparniţele marilor cotidiene se încinseseră – Aoliuuu, muică, ce frumuseaţă dă copane are
la câtă hârtie înnegreau, prin redacţii jurnaliştii beau nemţoaica, să fiu al!
ţuică îndoită cu tuş, comentând evenimentul fiecare Pe stradă curse încet şi fără grabă automobilul
după conştiinţa lui sau după interes. Era aşa o confu- negru cu agenţii lui Moruzov, topindu-se încolo spre
zie... Pe la cişmele femeile plângeau în pumni de mila cheiul Dâmboviţei. Văzuseră unde era parcat Mercede-
Basarabiei şi-a Bucovinei, văietându-se că ce se vor sul, ştiau unde intrase mai întâi „obiectivul”. Îl aveau
face ele când or da buzna refugiaţii cu calabalâcul în dumnealor şi pe dom’ Pamfil în vizor, însă ordinul era
spinare, hămesiţi şi-n căutare de adăpost. Că vor ajunge să nu-l înghesuie prea evident cu supravegherea. Şefii
şi-n Bucureşti, fără îndoială. Copiii chiar mai sperioşi se mulţumeau deocamdată să ştie cine intră sau iese din
că-şi vedeau mamele plângând, se uitau palizi în lungul redacţia Curentului, între anumite ore. Altele, aflau
străzilor aşteptând să-i vadă pe acei balauri ivindu-se în dumnealor din alte surse.
galop, repezindu-se la ei să-i mănânce. Unii băgaseră în – Bună ziua, her Nego.
seamă că la palatul regal se dublase garda, iar la Mal- – Dumneata o faci să fie bună domnişoară Edit,
maison în Calea Plevnei intrau mai multe dube negre făcu liniştit jurnalistul ridicându-se să o întâmpine. Cu
ca-n alte zile. La întrebarea cuiva, ce să însemne asta, ce-ţi pot folosi în ceasul ăsta matinal şi cam devreme,
altcineva răspunsese cu năduf: îi adună poliţia pe cum ar zice un prieten.
comuniştii ştiuţi, să nu-i mănânce lumea fripţi, fir-ar – Cu multe, dacă trecem dincolo, în micul dor-
mama lor a dracu’, cu Stalin cu tot! Ici-colo, pe bule- mitor, prietene. Ştii bine că eu nu dau randament toată
varde, au apărut „cămăşile verzi”. Doi câte doi, ori mai ziua, dacă mai întâi nu... Nu mi-o...
mulţi la un loc, sfidând jandarmii, vrând să arate lumii – Ştiu, ştiu, râse bărbatul lăsându-se adânc tul-
că ei sunt aici, că cineva se gândeşte şi la ţărişoară, că burat de apele ochilor albaştri ai femeii. Să-mi ierţi,
România nu-i sat fără câini. N-o fi fiind, spunem şi noi, dacă patu-i nestrâns... Abia m-am ridicat din el. Eu...
deşi la cum se derulau evenimentele, altceva îţi venea a – Nu mai ai casă, nu mai ai masă...
crede. – Păi nu mai am. Poate şi-n aşteptarea dumitale,
Cam tot pe-atunci, într-una din zilele lui iunie recunosc. Apoi musai să fiu aici peste noapte, de când
cu soare mult şi tiraj maxim la ediţiile cotidienelor, cu... Dumneata nu vezi?
agenţii lui Moruzov s-au pliat mănuşă pe automobilul – În fine. Zic mai întâi să... Şi vorbim după aia.
decapotabil Mercedes Cabrio al domnişoarei Edit von Pe zidul din stânga al biroului atârna o draperie
Coler, nemţoaica. Tocmai coborâse din apartamentul mov, al cărui rost acolo aproape toţi angajaţii Curentu-
ocupat la etajul patru al hotelului Athene Pallace, gră- lui îl ştiau. Ea masca o uşă îngustă ce da într-un mic
bind să pornească motorul. Agenţii, mereu aceiaşi, bă- dormitor, unde patronul rămânea adeseori peste noapte.
nuiau că domnişoara va merge mai întâi la ambasada Problemele la ziar se înmulţiseră peste măsură, iar Nego
Germaniei unde urma să servească ceaiul în compania trebuia să fie mereu pe baricade. Nimic nu intra în pa-
distinsului Fabricius, om discret, elegant, un pic afeme- gină fără să fi văzut el mai întâi, greşeli nu admitea, iar
iat, unde printre altele avea să afle veşti dinspre Berlin. ştirile veneau ploaie din toate părţile. Mai ales acum, cu
211
pierderea teritoriilor din nord est. Ele trebuiau strict ve- – Se aud atâtea... Lumea vorbeşte... Strada Re-
rificate din mai multe surse, astfel încât să ajungă la ci- gală e plină de rapandule care umblă crăcănate după ce
titor fără cusur. Cu toate astea, nu de puţine ori scăpau s-au întins cu el. Chiar e mai bun ca mine în pat? Înţe-
şi noduri în papura a mai dreaptă cum pretindea el să lege, chestia asta mă roade, habar n-ai.
fie. Unii alţii îl înjurau atunci copios prin fiţuicile lor, Edit râse încet, fără să se supere. Fireşte că înţe-
poate nu atât din pricina vreunui comentariu fără suport legea. Toţi bărbaţii sunt la fel, adică nişte prostănaci, fie
în realitate cum le convenea lor să creadă, cât dintr-o că-s mojici, ori capete încoronate.
statornică ură ce le măcina ficaţii împotriva celui mai – Nu, nu e mai bun. Poate un pic mai dotat,
mare jurnalist român din toate timpurile. Însă „Nego” acolo... Dacă era aşa şi-n alte privinţe, probabil azi nu
aşa cum îl alintau „capetele limpezi” ale cotidianului, aveaţi nevoie de noi, germanii. Hai să ne îmbrăcăm.
era tăbăcit, trecut prin multe la viaţa lui. Nu-l speriau Se îmbrăcară, ieşiră în biroul luminos. Prin fe-
înjurăturile „cu plus” ale „pârâţilor” din presa scrisă. restrele întredeschise, vara pătrundea cu toate ale ei, cu
Trase draperia făcându-i loc lui Edit să treacă galbenul florilor teiului de vis-a-vis ameţindu-i încă
prima. Femeia lunecă pe lângă el înnebunindu-l cu mi- odată.
reasma trupului ei, şi până să străbată cei aproape doi – Am şi la Ciorogârla un tei ca ăsta.
metri dintre pat şi uşă, rămase goală, parcă dintr-o lu- – Cândva mi-ai promis că ai să mă duci şi pe
mină ivindu-se. Se aruncă aşa în lărgimea patului, fă- mine acolo.
cându-l să geamă din toate arcurile. – Aşa e, însă din păcate, nici vara asta nu pu-
– Un bob răbdare domniţă, îngăimă Nego tem. Găzduiesc acolo un prieten scriitor. Lucrează la o
simţind cum i se accelerează pulsul. carte. Nu-mi permit să-l tulbur dintr-ale lui, nici chiar
Trase zăvorul la uşă. Dintr-un dulăpior ivi un pentru tine. L-ai zăpăci şi pe el, crede-mă. O să stea la
clondir pătrat clătindu-şi gâtlejul cu ce era în el, proba- conac până-n toamnă.
bil coniac franţuzesc, apoi descotorosindu-se de ce avea – Cine-i prietenul scriitor?
pe el, îşi făcu loc lângă femeie. – Conul Mişu Sadoveanu, poate ai auzit.
– Cum vrei, întrebă cu ochii pe minunea ce-i sta – Am auzit. Omul e cam de stânga. Mă înşel?
întinsă alături. – Nu, însă prietenii nu ţi-i alegi. Îi accepţi în
– Cum vrei tu, suspină ea, numai să fie încet şi viaţa ta aşa cum sunt cu toate ale lor, sau nu. Conu Mişu
nu prea adânc, la început. e un geniu literar. Unul românesc sadea, iar eu ştiu bine
Se iubiră îndelung ostenitor, cam vreun ceas. ce e aia geniu.
Nemţoaica ştia multe în pat, având în plus o calitate ce- Edit îl răsuci cu faţa spre ea, cuibărindu-i-se în
l făcea de-a dreptul fericit pe Pamfil. Nu refuza absolut braţe.
nici o fantezie venită din partea bărbatului, inepuizabil – Nego. Tu mă iubeşti.
parcă. – Un pic mai mult decât îţi închipui, un pic mai
– În dormitor, orice este permis. puţin decât ai merita. Ce-ţi veni?
– Este, iar dumneata eşti o minune de femeie, – Am multe ascunzişuri. Ai habar în ce te bagi?
mai adăugă stors, dar mulţumit foarte. – Dintotdeauna am avut. Însă, recunosc, nu am
– Aşa-mi spune şi... se scăpă Edit acoperindu- crezut că vom ajunge aşa departe. Iubesc Germania.
şi iute gura cu mâinile. Dar tu nu ai auzit, nu ştii... Spiritul ei puternic, răzbătător. Îmi place limba voastră
– Ba am auzit şi ştiu, răspunse Nego uşor iritat, în care s-au exprimat mari filozofi ai lumii. E o limbă
însă nu-i treaba mea. Nu-i o ştire pentru Curentul. Te- concisă precum tăietura unei săbii, iar Wagner bună-
aş sfătui numai să fii atentă. Unele au păţit-o rău. oară v-a intuit perfect prin muzica lui. Aşa sunteţi. Me-
– Madam... în fine, cum a supravieţuit? reu verticali, niciodată supuşi, chiar dacă mândria asta
– Cu... „ în fine”, e altă poveste. Nici aici, te-aş teutonică v-a împins uneori să şi greşiţi. În paginile zi-
sfătui să nu te bagi. arului meu despre asta scriu mai ales, iar opiniile vi le
– Mă tem că e prea târziu, prietene, oftă Edit. împărtăşesc în mare parte. Numai că, ce doriţi voi cu
Oarece bănuieli s-au rostogolit fără voia mea până la adevărat azi, mă tem că nu prin intermediul armelor se
Berlin. Simt, mi se pregăteşte rechemarea. Poate chiar poate obţine. O Europă liberă pe principiul diversităţii
trecerea pe linie moartă. Păcat. Şi toate astea din pricina în unitate, mi-ar plăcea să o descopăr mai degrabă în
mea, recunosc. Am fost mai întâi femeie, abia mai apoi căldura ochilor dumitale şi-n mireasma florii de măr, nu
ce fusesem instruită să fiu. Asta e, plătesc. Un om to- a prafului de puşcă. Ştiu, simt, destinul lumii noastre se
tuşi, mi-ar plăcea să-l ştiu jupuit de viu, cât încă mai scrie fără voia mea. Eu sunt un sucit romantic după cum
respir pe-aici. Unul singur, pentru tot ce este el. vezi, semn că-s român până-n plăsele.
– Urdăreanu. – Mde. Eşti mai mare ca mine cu zece ani.
Femeia tăcu. În apele ochilor ei se lăsase o ne- Cinşpe?
gură mare, unde luciră stins câteva luminiţe. Nego o să- – Ai, lasă-mă!? Când ţi-ai dat seama?
rută pe lacrimile alea, simţind cum toată sarea lumii i se – Şi eşti primul om pe care-l trădez la ordin, fi-
aşterne pe inimă împietrindu-i-o. Totuşi... indcă asta-mi e meseria.
– Iartă-l pe jurnalistul din mine, în schimb răs- – Cu trupul, aşa e. Mai ai însă şi alte meserii.
punde-i bărbatului meschin şi curios dacă vrei, altfel Bunăoară, cum ştii să îngrijeşti serele alea cu legume de
simt că mor. la Chitila. Aici ai câte ceva să-l înveţi pe ţăranul român.
– Ce? Alţii nu s-au gândit.
212
– Eşti incorigibil Nego, tocmai de aia-mi şi pare jalbe la Dumnezeu, ies ei cumva la socoteală. Că Dum-
rău. În fine, uite, aş dori să-mi susţii în ziarul tău punc- nezeu e şi fraier, şi milos. Mai greu cu bombardeaua,
tul de vedere în ce-l priveşte pe colonelul Gerstenberg. bre. Aud că au scos ruşii neşte chestii dă bat la metru
Vreau să fie numit şeful Legaţiei Germane la Bucureşti. pătrat, Katiuşe parcă le zice. Ai dracu’! Damiane, fiule,
Berlinul ţine cont de opiniile tale, s-ar putea să mă ajuţi, tu te vânturi prin mai multe locuri taică, fiindcă-n Tei
habar n-ai. mai mult dormi. Ce se mai şuşuie p’acolo, pân lumea
– Te ajut. În fond, nici o femeie nu-i bine să fie aia?
lăsată singură la ananghie. Colonelul tău are perspec- Damian, tot cu Milă Codalbu, tot ei doi la o
tivă, deşi vreau să înţelegi că e o rotiţă şi-n angrenajui masă ceva mai încolo. Ascultă mult, vorbesc puţin.
altor interese. Eu ştiu, dumneata ai mare grijă. Iar acum, – Ce să şuşuie, nea Sae? Tot aşa, că intrăm în
te-aş ruga să mă laşi cu ale mele. E aproape trecut prân- război, că nemţii-l vor pe Antonescu în fruntea armatei
zul, mă şi mir că Fabricius nu a sunat să întrebe pe unde noastre, că regele e un bleg, d’aia o să pierdem şi Ar-
umbli. dealul, alea, alea. Cam ce scrie în ziar, aia e.
– Nu prea-i mai dau raportul despre chiar orice, – Io'n ziare nu prea mă uit, că-mi tulbur văzul.
lui Fabricius. Îmi pare că e mai bine aşa. Da’-mi place să aud. Că politica-i o curvă, ştim. Parcă
– Cum vrei. Începi să devii tot mai mult ro- s-ar fi născut la noi în Tei. Alta-i cu sufletul omului ce
mâncă, pe onoarea mea!? Mie unul, îmi convine. dă pă dinafară în preajma întâmplării, transmise în di-
– A, da? Ca să vezi!? rect, cum s-ar zice. Litera înnegreşte nu numai hârtia, ci
Îl sărută apăsat, aproape muşcându-l. Apoi o şi adevărul. Adică eşti servit cum crede oarecinele, şi
zbughi pe uşă coborând în fugă treptele la parter. scrie. Curentul spune una, Evenimentul alta, iar Naţiu-
– Să vă fie de bine domnişoară şi mai treceţi, nea îi scoate dă mincinoşi pă toţi. Nu prea-ţi dai slobod
apucă nea Tudose portarul să-i zică, ferind la timp din la gură, Sturzule neică. Mut ai fost, mut rămâi.
calea vijeliei muiereşti dezlănţuite spre Mercedesul Ca- – Ori nu întrebi dumneata cum trebuie, nea Sae.
brio. Ori ce trebuie, punctual adică, se băgă în vorbă unul
– Sictir portar! îl înjură fusta gereros crăpată ur- Mongolu. Ce e aia, „ce se mai şuşuie”?
cându-se la volan şi pornind motorul. – Bă Mongolule. Cine a zis când a zis că tu eşti
– Pfui drace! făcu omul rămânând pentru a mic şi urât ca dracu şi ai mintea ca dovleacu, să ştii că
doua oară în ziua aia cu gura căscată. S-au turcit până te-a nimerit, prigoritule. Cum adică punctual? Să-l în-
şi nemţii, bre!? Adică, muierile lor... treb pă ce parte a curului s-a dat jos dân pat Carol azi
dimineaţă? Io v-am prevenit în urmă cu f’-o zece ani,
* că ăsta-i un nătărău. Aşa. Ce punctual? Câte floace i-au
picat Duduiei după ce s-a şters la fofol când să pişa?
La Terasa Verde în Tei, înserarea îi ţine împre- Asta numeşti tu punctual? Nici cu tine nu mă scot, Mon-
ună pe mahalagii dinaintea paharului cu secărică. Aici golule. Tot un maclavais. Tot io ştiu mai multe.
vin bărbaţii mai ales. Femeile stau frumos rânduite pe – Aşa e, nea Sae. Va fi război, cum zici dum-
băncile din umbra porţilor cu vedere la stradă, măcă- neata. Vom pierde şi Ardealul, cum zice Damian că se
nind de-ale lor. Rar intră vreuna la Terasă. Când se în- aude. Poate şi Cadrilaterul, acolo... Bun, ce-i cu asta?
tâmplă, aia cumpără ce cumpără şi valea. Sigur acasă o Vin ruşii să scrie-n limba lor pă poarta dumitale? Fură
aşteaptă un soţ ori un părinte căruia i s-au muiat genun- ei şalupele lui Şoşoi ori florile Cubanezei dân Obor? Iar
chii prin alte bodegi, dar, uite, parcă ar mai bea ceva. Katincele alea dă spui că bat la metru, or să bată-n Calea
Altfel, la Terasă ajunge mirosul rachiului şi-al crâm- Victoriei, nu aci-n Colintina, că aci n-au ce strica.
poşiei de Drăgăşani, nu mai e cazul să pută şi-a târtiţă Sae Vorbălungă râse către ceilalţi, ocolindu-l
muierească cu iz de scandal. cu privirea pe Mongolu. Prinsese el un fir în spusele
– Ce spui bre, nea Sae, intrăm şi noi în povestea ăluia, nu degeaba râdea. Adică era pe punctul de a naşte
asta cu nemţii? o poveste din nimic, cum îi stă bine mahalagiului la un
– Păi am intrat muceo, nu te-ai prins? Ce, e taifas, mai mereu fără altă treabă.
după noi? – Katiuşe bă puţă. Katiuşe, nu Katince. Da’ eu,
– Hai să zicem. Da’ avem cu ce? uitându-mă la tine, deşi nu-mi vine, să nu mă deochi,
– Avem, n-avem, mâncăm ce ni se dă, ’utem ce tot nu mă abţân să nu mă întreb, cum dracu aţi făcut voi
rămâne. Au ei nemţii grijă să nu ne piarză pă drum. Ne un imperiu în vechime, având ochii aşa înguşti şi
iau pâinea, ne iau prazu, ne iau sufletu şi gazu. Altfel, minţile cât gămălia? Păi, hai să vă spui io cum a fost cu
nu ajungem la vreo scofală cu ciolovecii. Că la anu’, Gingis Han, atâta cât am aflat dă-n sursă autorizată. Mai
gata. Ne găsim rude dă puşcă. Intrăm şi noi pă bune în încolo nu, că-i vrăjeală.
paranghelie. Să te ţii. Milă Codalbu îl împinse uşor cu cotul pe Da-
– Adică declarăm război... mian. Nu-l interesa povestea cu Imperiul Mongol, nici
– Adică. E nevoie şi dă oarece sânge românesc chiar povestită de un ins ca Vorbălungă, care se price-
pă unde ne-om târî. Că ce ne luară ruşii, nu mai primim pea să înşire meşteşugit, ţinându-i cu gura căscată pe
înapoi cu sărumâna. Mă vait, că rămân astea dă-n Tei „sugarii” Terasei oricât voia el. Mai îndată pe Sturzu
care freacă acum băncile cu găoaza, ale cui s-o nimeri, vru să-l scoată din mijlocul ălora simţind că nu e în
aracan dă ele. Nu chiar toate, nu... Unii s-or întoarce apele lui. Se ridicară, plătiră, ieşiră în stradă. La masa
acasă. Mai ales ăi dă ştiu cu zarul măsluit. Ori cu ceva lui Sae, cercuiseră deja o mulţime, dornici să-l asculte.
213
Pe Teiul Doamnei înserarea picta cu umbre pe garduri, cineva pe care am început să-l bănui. Maică-mea nu-i,
pe neclintitele case. că dinspre ea dorul e unul molcom, pe termen nelimitat,
– Dacă vrei tu, ne mutăm la Brotăcei. Au şi cum ar veni. Morţii nu prea cred, că-s încă tânăr, iar
acolo minerală Buşteni, iar Coţăială grataragiul ne trage dumneaei stă cu ochii mai mult la Nistru, în momentele
şi nişte patricieni. Eu tot cu bere Bragadiru... astea. Mai îndată... Însă ştii care-i culmea?
Îl cuprinse cu dreapta peste mijloc pe Damian. – Care?
Îşi permitea, erau demult prieteni. Ăla se înverzi la faţă – Că nici acelui „cineva” nu-i spune nimeni ce
îndepărtându-i braţul cu toată iuţeala că lui Milă îi păru e cu el, ce l-a apucat aşa deodată. Înţelegi?
a i-l fi smuls din umăr. – Nu prea, făcu Milă scărpinându-se în păru-i
– Ce-i frate, ce te apucă? cânepiu. Te superi?
Erau pe Lăptari, cam în dreptul gardului Cuba- – Ei, mă supăr. Lasă. Îţi explic eu altădată.
nezei, Sturzu se opri locului. Strada tocmai ciulise ure- – Aoleu!? Te pomeneşti, că?...
chile ascultând pizduiala dintre nevasta lui Şoşoi şi o – Mă pomenesc Milă, că nu degeaba-mi veni.
vecină aflată în ailaltă parte a ulucilor măcinate de ploi. Hai salut!
Tânărul desfăcu încet nasturii cămăşii albastre, ivind Intră la el în ogradă părăsindu-l pe Codalb
mijlocul cu un brâu din tifon ce-i strângea carnea. acolo în stradă, să creadă ce-o vrea, să se ducă unde-o
Lângă coapsa dreaptă sângele răzbise un pic în afară, şti. În casă, Cubaneza cu mâinile într-un cazan mare din
cam cât un bănuţ. tablă galvanizată limpezea nişte rufe.
– Aoleu!? Ce-ai păţit, mânca-ţi-aş? – Venişi, mă copile?
– Un fleac, nu te speria şi tu. Aseară l-am dus – Venii.
acasă în Ferentari pe Samoilă de-i ospătar la Leul şi – Dă-te mai aproape-n lumină, să-ţi văz tăie-
Cârnatul, în Dealul Patriarhiei. Trec mai des prin bo- tura.
dega aia în ultima vreme, ştii tu de ce. Ei şi Samoilă, că – Ce tăietură?
să merg cu el, că nu’ş ce au ai lui Cotângă de-l tot caută – Aia, dă te procopsişi cu ea azi noapte în Fe-
să-l înmoaie, că nu mai poate intra în ograda lui de frica rentari.
ălora. M-am dus, cum era să-l las? E cumsecade, mai – Mă auzişi plângându-mă ăluia.
îmi dă pe daiboj când mă simte uşor cu punga. Când să – Şi asta, că încă mai auz bine. Dar şi după că-
intrăm pe Postavului unde stă, hop, ai lui Cotângă maşa vărgată pă care dăgeaba ai ascuns-o, că au scos-o
strânşi ciopor la cotitură după nişte moloz. Îl aştepta- mâţele afară. Dacă era totuna dă sânge? O spălai, se
seră, era clar. Când s-au ginit că nu e singur, au ieşit toţi usucă, o cârpesc. Nu-i mare lucru. Chestia e, ce ai tu
deodată înconjurându-ne. Nu erau aşa mulţi, vreo cinci acolo la burtă. Ia să...
numai, însă grija mea era pentru Samoilă. Gugui, ăl mai – Nici aia nu-i mare lucru, şi nu-i la burtă.
al dracu dintre ei, m-a recunoscut. Bă Sturzule, zice, cu – S-o crezi tu! Oriunde ar fi, o tăietură dă
tine nu avem nimic. Poţi să te uşcheşti în bună pace. Noi şuriu... Ah, dacă-l aflu io pă ăla al lu’ Cotângă, îi dau
cu Samoilă avem o vorbă. Ba nu plec, zic, poate altă- cu vitriol în ochi. Putea să te omoare.
dată, dacă e. Acum e cu mine, daţi-i pace şi lui. Ei una, – Nu putea, că moartea nu-i rudă cu el. Ori p-
eu alta, ne-am încăierat acolo în fundătură. Între timp, asta n-o mai auzişi. Bine, uită-te, dă-mă cu ce mă dai.
Samoilă a tulit-o la el în obor trăgând zăvoarele porţii Cu îndemânare, încet şi blând, Cubaneza îi des-
şi slobozind câinii din lanţ. Avea doi, mari, vânjoşi, rasă făcu tifonul lăsând la vedere tăietura. Una mică, în-
ciobănească. Acolo în ţigănie, e bine să ai câini dacă gustă, nu prea adâncă după cum părea. I-o spălă cu apă
vrei să-ţi rămână casa pe unde e. Singur, mi-a venit mai curată prin care trecu mai întâi o ramură de salcie cu
uşor şi mie. L-am dat pe Cotângă cu capul de toate gar- frunza crudă. Unse rana cu iod, presărând deasupra un
durile, într-o hărmălae n-ai ce crede, că urlau câinii şi praf alb, posibil sulfamidă.
ieşiseră ca gândacii la pârjol, afară. Cam pe la urmă, – Nu-i sulfamidă, că aia nu se presară peste iod.
când aproape sfârşisem „lucrarea”, nuş’ cum a greşit Eşti curios maică, prea vrei să le ştii pă toate. E sicretul
Gugui buzunarul. În loc să-şi vâre şişul unde trebuie, l- meu, na! Zii mersi, că nu mă apucă bocitul.
a înfipt în mine, pe-aci, pe unde-ţi arătai. Nu adânc, nu Dona Alba se uita verde la Cubaneză, ce face
„de pardesiu”, mai mult aşa, din căzătura lui. Mi-a cam ea acolo. Nu pricepea. La o vreme plictisindu-se, se
luat un pic puterile, recunosc. M-am făcut „îngeraş” la desprinse din colţul marelui divan şi urcă alene scara
secundă, lăsându-i pe toţi acolo să-şi facă numărătoarea pluşată spre pod. Mergea să se pişe fix pe grinda longi-
la vânătăi şi oase rupte, fix pe când năvăleau şi jandar- tudinală ajunsă într-un fel proprietatea ei. Nesimţita.
mii la spartul târgului. Iartă-mă şi tu, Milă. Aseară eram Afară guguştiucii îşi învăţau puii să zboare, ţinându-se
încins, însă acum doare al dracului. S-o fi obrintit por- după ei prin desimea pomilor din grădină, repezindu-se
căria. să-i ajute atunci când cădeau pe jos bătând din aripi ca
– Asta era!?... Păi, tree să schimbi cârpa. Să dai nişte proşti ce erau.
cu iod, să... Zi-i Cubanezei că ea se pricepe, nu sta aşa.
– Îi zic, mă, îi zic. Făcuşi bine că mă luaşi de la Fragment din romanul în lucru „UGU –
Terasă. Am aşa, o greutate... Comisarul de Fier”
– Alta? Ce greutate? (Cartea I-a, cap. 5)
– Că undeva, cineva, chiar în clipa asta se gân-
deşte la mine. Din trei, una: maică-mea, moartea, ori
214
intre în vorbă în vreme ce întinde mâna să primească de

la baba Sofica o farfurie cu mezeluri.
– Mi-aduc aminte de când era el tânăr şi-l vedeam
cum joacă la horă. Nu-l întrecea nici un flăcău la sârbe
şi la geamparale, zice baba Elena.
– Îţi cam plăcea de el, nu-i aşa? îi zâmbeşte pe
sub sprâncene baba Petronia.
– Parcă vouă nu vă plăcea? se apără baba Elena.
– Da’ nici la muncă nu era codaş, completează
Florentin POPESCU baba Sofica portretul decedatului. Până să-i plece fata
prin străinătăţi îl vedeai cu ea peste tot: primăvara la
Vaca lui Chiostec arat şi la semănat, vara la strâns fânul, toamna la cules
prunele. Lucrau amândoi, cot la cot, de dimineaţa până
– Se duse şi Costache. Ca fumul se duse şi-uite- seara pe la alţii, cu ziua, că ei aveau pământ puţin şi
aşa mâine-poimâine se goleşte satul! zice baba Leana acela sărac.
din colţul mesei lungi, improvizată din câteva scânduri – Alţii, care-aveau mai mult pământ nu erau aşa
sub nucul din curtea casei lui Măghiran. vrenici ca ei, adaugă şi baba Petronia, care între timp a
– Aşa ne ducem toţi, cumătră. Azi suntem, mâine terminat de vorbit la telefon şi s-a grăbit să se aşeze la
ne cheamă Dumnezeu la el şi nu mai suntem! zice şi locul ei.
baba Petronia de alături. – Luaţi şi mâncaţi, să fie de sufletul răposatului!
– Viaţa omului ca floarea câmpului! adăugă şi zice baba Catrina. Că de sporovăit aveţi tot timpul să
baba Sofica de pe scaunul din partea cealaltă a mesei. sporovăiţi mai încolo!
Au venit împreună de la biserică şi de la cimitir – Dumneata părinte, care-ai venit mai târziu în
şi-acum s-au aşezat să mănânce parastasul răposatului. satul nostru nu ştii, da’ cu răposatu Chiostec şi cu vaca
Cele trebuincioase parastasului şi-ngropăciunii lui a fost o poveste întreagă.
le-au făcut popa Vasile şi Catrina, vecina celui adormit – Nu, nu ştiu, recunoaşte părintele, luând de pe
întru Domnul, că fata mortului, singura lui rudă, a ple- masă un ţerveţel şi ştergându-şi câteva picături de gră-
cat de multă vreme în Spania. Nimeni nu ştie ce-o fi sime de la sarmale, care i s-au prelins pe barbă. Ce-a
făccând pe-acolo, că n-a mai dat semne de viaţă de mai fost atunci?
bine de un an de zile. Nu-i cunoaşte nimeni adresa, s-au – Să vă povestesc eu, părinte, toată întâmplarea,
interesat şi la Primărie, dar degeaba. Au vrut să-i dea că pe urmă tâlcul o să-l desluşiţi singur, zice baba Pe-
telefon să vină şi ea la-nmormântarea tatălui ei, Chios- tronia cu ochii ţintă la preot. Lor, femeilor de-aci nu le
tec, dar n-au putut s-o găsească şi de unde s-o ia. mai povestesc, că ştiu şi ele la fel ca mine.
Bătrânele sporovăiesc despre mort, despre viaţă Şi femeia îşi trase scaunul mai aproape de sluji-
şi despre câte altele, cum se întâmplă mai pe la toate torul bisericii, bucuroasă de rolul pe care şi-l asumă şi-
parastasele. ncepe să povestească:
Baba Catrina îi puse fiecăruia în faţă o farfurioară – Era pe vremea când s-a făcut colectiva şi la
cu ce-a pregătit şi ea, ajutată cu ceva bani de către pă- noi. Mulţi s-au codit să intre în ea, da’ n-au avut încotro,
rintele satului şi cu pregătirea bucatelor şi a mesei de că până la urmă au trebuit să se înscrie toţi până la unul,
către câteva femei de prin vecini. care cu căruţele, care cu caii sau boii, care cu bruma lor
Şi cum nu le mai tace gura şi se grăbeşte fiecare de pământ moştenit de la strămoşi.
din ele să spună ceva, deodată se aude sunând un telefon – Lasă tu, Petronie, astea, că le ştie şi părintele.
mobil. Treci la poveste, că povestea precis n-o ştie!
– Da’ mai dă-l naibii, Doamne iartă-mă, de tele- – Aşa-i, aşa-i, zice altcineva.
fon! Nici la parastas nu te lipseşti de el? zice baba So- – E-adevărat, recunoaşte slujitorul bisericii.
fica, privind mustrător către Petronia, care începe să-şi – Costache Chiostec, Dumnezeu să-l ierte, că-i
caute aparatul în şorţul de la brâu. mâncăm astăzi coliva, se cam înstrăinase de sat, mai
– Nu pot să-l las, zice ea, că aştept să mă sune ales după ce i-a murit nevasta şi i-a plecat fata de-acasă
nepoată-mea Mariana. Vine de la şcoală şi trebuie să mă şi a rămas singur cuc. Nu mai vorbea cu nimeni şi tot
duc să-i dau să mănânce, că mâine-poimâine se-ntoarce timpul şi-l petrecea păzindu-şi vaca, singura lui avere,
mă-sa din Italia şi nu vreau s-o găsească jigărită şi slă- prin spatele casei. Îşi ducea zilele cu laptele de la vacă
bănoagă, că pe urmă cine ştie ce vorbe se-aud prin sat! şi primăvara, când ieşeau urzicile şi loboda îşi făcea
Se ridică de la masă, se duce sub un cireş din gră- ciorbă cu ele, amestecându-le cu laptele. De-aia multă
dina apropiată ca să nu-i deranjeze pe ceilalţi, îşi duce lume ajunsese să-l ştie mai mult după porecla care i se
telefonul la ureche şi-ncepe să vorbească. pusese „Buruieni cu lapte” decât cu numele lui adevă-
– Era un om tare cumsecade, venea la biserică la rat. Porecla asta l-a urmărit toată viaţa şi-a intrat cu ea
slujbe şi ţinea toate posturile de peste an. Om ca el în- şi-n…
tâlneşti mai rar în ziua de azi, încercă şi părintele să – Aşa era în tinereţile noastre, se băgă în vorbă şi
215
o altă babă. Oamenii se porecleau unii pe alţii şi nimeni ducă la abator, că mănâncă nutreţ degeaba. Dar na, că
nu se supăra. Până-a venit colectiva, că după aia a tre- uitai tocmai lucrul cel mai important. Vaca aia fătase
buit să ne spunem toţi numai şi numai pe numele ade- mai demult o viţică leit mă-sa – şi la cap şi la culoare,
vărat, că aşa o cereau brigadierii la pontaj. până şi la petele de pe frunte.
– De asta n-a scăpat nici răposatul de-acuma, Preotul deveni din ce în ce mai atent. De-abia de-
Dumnezeu să-l ierte, reluă Petronia. Cu vaca lui a fost acum încolo povestea vacii lui Chiostec începea să de-
aşa: l-au obligat s-o ducă la grajdul acela mare în care vină interesantă.
adunaseră la un loc boii, vacile şi viţeii din sat. Bietul – Numa’ că viţica asta, ajunsă la maturitate, vacă
om n-a avut ce să facă şi a dus şi el vaca tot acolo. Îmi mare adică, dădea mult mai puţin lapte decât cealaltă.
aduc aminte şi-acuma de ziua în care l-am văzut trecând Costache n-a zis nimic, cu toate că i se rupea
pe uliţă cu vaca în lanţ spre colectivă. Din ochi îi inima numai la gândul că vaca lui, aia bătrână, de care
curgeau lacrimi… îl legau atâtea şi atâtea amintiri va ajunge sub cuţitele
– Parcă numa’ lui îi părea rău că trebuie să lu- măcelarilor.
creze la colectivă? se auzi o voce. Ca să-i ofere cât de cât o mângâiere, preşedintele
– Să vedeţi ce s-a-ntâmplat mai târziu, părinte, i-a propus să facă din nou aceeaşi înţelegere pe care o
continuă baba Petronia. După numai două zile Costache făcuseră atunci când animalul acela nărăvaş asculta nu-
s-a trezit cu vaca mugind la poartă. A băgat-o în curte, mai şi numai de el. Costache le-a răspuns că pot face ce
da’ n-a putut s-o ţină decât o zi, că preşedintele s-a dus vor cu vaca şi că şi el, săracul, a îmbătrânit şi acuma nu-
la el şi i-a spus că e musai s-o ducă îndărăt. „Acuma, a şi mai poate asuma vreo răspundere. Poate găsesc pe
zis ăla, vaca nu mai e a matale nene Costache, e-a co- altcineva în locul lui, le-a mai zis.
lectivei şi e musai să stea în grajdul colectivei. Şi laptele – N-au găsit că nici n-au căutat, punctă Sofica.
pe care-l mulgi de la ea e tot al colectivei. N-am ce-ţi – Vaca asta de-a doua, reluă Petronia a fost de la
face, aşa e legea. Dacă ai semnat de intrare a fost bun început lăsată la colectivă şi n-a fugit nicăieri.
semnat, se cheamă că eşti colectivist ca toată lumea!”. – Interesantă poveste! zice părintele care, la drept
Şi omul a dus-o acolo unde i s-a cerut. vorbind se aştepta la cu totul altceva şi acum simţea că
După alte două zile Costache s-a trezit din nou cu istoria se apropie de sfârşit fără nicio noimă şi fără nicio
vaca la poartă. A vrut s-o gonească, s-a luat cu un băţ pildă.
după ea, da’ degeaba. Mai cu vorbă bună, mai cu joarda Şi ciugulind cu grijă din cozonacul adus între
până la urmă a reuşit s-o mâne înapoi. Acolo ăia au le- timp şi aşezat pe masă, preotul îşi îndreptă gândul în
gat-o de staul, mai pe urmă au închis-o singură într-un altă parte.
loc. Degeaba. Făcea ce făcea, ea ştia ce făcea şi se-ntor- – Ce zici, Catrino, întrebă el, după un timp, nu
cea la fostul ei stăpân. crezi că la un parastas aşa de îmbelşugat ar merge şi o
– Sigur, nu-i plăcea nici ei la colectiv, cum nu ne cafea?
plăcea nici nouă oamenilor. Nu-i plăcea să-mpartă ies- – Ba da, părinte, o aduc imediat! Mă gândisem şi
lea cu alte vaci, să meargă cu toată cireada la păşune, eu că ar merge şi am făcut-o deja. Am întârziat s-o aduc
iar seara să fie mulsă electric, îşi dă cu părerea baba So- fiindcă m-a furat şi pe mine povestea asta. E-adevărat,
fica. o mai ştiam, dar voiam s-o mai aud o dată spusă de Pe-
– Şi-n situaţia asta ce-au făcut şefii de la colec- tronia, că o spune frumos.
tivă? vru să ştie părintele. – Ei, ce să-i faci, filosofează baba Sofica, aşa se
– Costache Chiostec, zice baba Petronia, n-avea ataşează omul de câte un animal şi câte un animal de
nicio vină. I-au propus să-i dea în grijă toate vacile, să- om. Unii se ataşează, precum răposatul de o vacă, alţii
l facă văcarul colectivei, ca în felul acesta să fie mai des de o oaie, de un câine sau de o pisică.
în apropierea vacii lui. N-a vrut. A zis că nu-l mai ţin – O să vă mai spui şi eu una, da’ să nu mă credeţi
picioarele să alerge pe izlaz şi că are – şi nu minţea, nebună, zice baba Catrina privind pe rând la fiecare ca
avea cu adevărat! – un reumatism mai vechi, care nu-i şi cum ar fi vrut să se asigure că n-o vor socoti nebună.
dă pace. Necontrazicând-o nimeni, începu:
S-au sfătuit cum s-or fi sfătuit ăia de-acolo de la – Nu ştiu dacă aţi observat că astăzi, la ieşirea din
colectivă şi au găsit o soluţie: i-au lăsat vaca în grijă, s- cimitir, după ce l-am însoţit pe Costache până la groapă,
o ţină şi s-o îngrijească în grajd şi-n curte la el, da’ i-au lângă poartă era o vacă. Ce căuta ea acolo, m-am gândit
pus şi o condiţie: de câte ori o mulge să ducă la colec- eu, că nu era nimic de mâncare pe-aproape şi la ora aia
tivă o găleată de lapte şi ce trecea peste o găleată să-i toate vacile erau prin grajduri. Uitându-mă eu mai atent
rămână lui drept plată. Ştia preşedintele ce ştia, că jo- la vaca aia, ce credeţi că am observat?
iana aia avea un uger mare şi dădea lapte cât două vaci. – Ce puteai să vezi altceva decât o vacă normală,
Om corect, Costache se ducea în fiecare dimi- că doar nu era una năzdrăvană din poveşti, o luă peste
neaţă cu bidonul cerut plin cu lapte şi nimeni n-a avut picior Petronia.
nimic de zis. Treaba asta a mers ce-a mers până acum – Am observat că semăna leit cu vaca lui Costa-
câţiva ani, când vaca, îmbătrânise şi nu mai dădea ran- che, aia dintâi, care fugea mereu de la colectivă. Asta
damentul dinainte. Preşedintele i-a propus atunci s-o de-acum, pe care am văzut-o eu la poarta cimitirului
216
cred că era fata ei, pardon, viţica primei vaci a lui Cos-
tache Chiostec. Aia dintâi i-o fi spus ăsteia povestea pe
care aţi auzit-o acuma şi, mai ştii, poate i-o fi lăsat cu
limbă de moarte drept testament să vină la înmormân-
tarea fostului ei stăpân…
– Ce spui dumneata nu se poate-ntâmpla decât în
basme şi prin poveşti! zise părintele. Şi nu se miră deloc
de cele auzite de la babă, fiindcă pe la zecile de înmor-
mântări şi parastase pe unde a oficiat în trecut i-a fost Vasile SZOLGA
dat să audă fel de fel de trăsnăi şi de credinţe de prin
lumea satului. Dacă le-ar fi adunat pe toate ar fi putut
scrie o carte mai ceva decât Petre Ispirescu, Simion Flo- Viitoarea epocă de piatră
rea Marian, G.Dem. Teodorescu şi alţi folclorişti. Ar fi
intrat cu siguranţă în rândul lor şi-n istoria literaturii. Era odată o lume, cam ca a noastră, deși pot să
– De ce credeţi că n-ar putea fi adevărat, părinte,
apun că un pic mai evoluată. Adică toți oamenii din lu-
întrebă uşor iritată baba Sofica, doar şi animalele au su-
flet, ca şi noi. Numai că noi vorbim într-un grai şi ele mea aceea, fără excepție, aveau televizoare, telefoane
într-altul. mobile, calculatoare, laptopuri, tablete și tot felul de
– Aşa zic şi cred şi eu, că nouă ne place şi ne con- memorii, sticuri, discuri și alte aparate electronice, încât
vine să credem că oamenii sunt buricul pământului, își dădură seama că toate cunoștințele lor pot încăpea
„materia superior organizată”, cum ne spunea pe vre- într-o cutie de chibrituri.
muri un profesor de biologie din liceu, întăreşte şi baba Evident, cutii de chibrituri nu mai existau, nici
Elena.
nu mai știau ce sunt alea. Între timp, se desființară chiar
Părintele nu răspunde la provocări, îşi soarbe ca-
feaua cu grijă, preocupat s-o îndulcească exact cât tre- și fabricile de hârtie; cum să mai ataci pădurea și să mai
buie şi să nu rămână nicio picătură în ceaşcă. Apoi ia faci hârtie, când nimeni nu mai scria ceva cu mâna, pe
un şerveţel de pe masă şi se şterge agale la gură. După vreo coală sau caiet.,.. Totul se realiza electronic:; era
ce termină cafeaua se ridică, îşi împătureşte patrafirul suficient să spui ceva, și se înregistra electronic. Lumea
lăsat pe gardul din apropiere şi dă să plece. Şi ca la toate începu să uite chiar să și citească. De ce, adică, să obo-
parastasele se adresează micii adunări cu vorbele cu-
sești ca să înveți niște semne, când poți auzi foarte clar
noscute: „Dumnezeu să-l ierte pe răposat şi să-l pri-
mească în împărăţia lui!”. vocea celuilalt sau pe a ta?
În drumul cel mare al satului, dascălul, care îl ur- Și, uite așa, totul se electroniză și se robotiză.
mează peste tot ca o umbră, prinde un moment pe care Printr-o singură comandă vocală se realiza ce voiai prin
îl crede tocmai potrivit şi-l întreabă pe mai-marele bi- casă, la serviciu, pe stradă. Lumea deveni dependentă
sericii: de aparatele electronice. Dar se întâmplă nenorocirea:
– Părinte, dar dacă femeile alea au dreptate? un asteroid produse o catastrofă și, pentru că acel corp
ceresc era de fapt un mare magnet, destabiliză tot ce era
electronic, ștergând totul de pe discuri, din memoria
calculatoarelor, a laptopurilor, a sticurilor și, deși oame-
nii scăpară, lipsa de energie și de cunoștințe afectă grav
lumea lor. Toată aparatura electronică deveni o gră-
madă de obiecte inutile.
Cineva își aduse aminte că îîn urmă cu sute de
ani, într-o epocă îndepărtată, se comunica prin scris.
Dar, acum? Nu știa nimeni cum. Așa că începură să
scrijelească în lut moale, să zgârie piatra. Au inventat
scrierea pe pereții caselor, ai templelor… Se întoarseră
spre credința în divinitate și construiră temple pentru
rugăciuni. Apoi, cu timpul, au inventat papirusul, hâr-
tia, și au notat ce gândeau, ce le trecea prin minte. Astfel
au ajuns cunoștințele și istoria lor la urmași. Care, la
Invitație de Primăvară, în Parcul „Rotonda valahă”.
rândul lor, au inventat calculatorul și au început din nou
Lectură plăcută!
să scrie și să pună totul pe discuri, sticuri și cărți elec-
tromagnetice.
217
...În timpul acesta, undeva, într-un colț întune- prietenie și, evident, despre grija statului chinez pentru
cat al Universului, pândea un alt asteroid. dezvoltarea culturii, printre altele și a literaturii.
Au urmat, la rând, partea română. Este invitat
Amintiri despre un timp uitat să ia cuvântul un tânăr, prezentat drept consilierul cul-
tural al României în China. Am remarcat că era singurul
Editorul m-a rugat insistent să particip la o lan- dintre români îmbrăcat în costum de culoare închisă, cu
sare de carte, zicea el, „foarte importantă” Avea loc la cămașă albă și cravată asortată. Respectivul s-a lansat
Institutul Cultural Român. Fac acest gest, deși ora nu într-un discurs în care a încercat să ne arate cât era el de
prea mă avantaja, fiind vorba de miezul zilei (dar bănu- cultivat și cât de bine cunoaște atât cultura chineză, cât
iesc, acest lucru se datora din politețe față de oaspeți, și pe cea română. Mai mult, a dat câteva sfaturi cum
care sunt obișnuiți cu un alt fus orar). Intru în sala mare trebuie să-și scrie operele oamenii de litere. Discursul
de la ICR. În mijloc este așezată o masă ovală, de lun- acestuia s-a întins ca o peltea. Cei prezenți se plictisesc
gime apreciabilă, înconjurată de două rânduri de sca- și încep să vorbească între ei, schimbă păreri, ba unii se
une. În afară de acestea mai există încă un rând de sca- duc și își mai toarnă în cești niște ceai sau cafea.
une pe care se află câteva cartoane cu semne imposibil În sfârșit, discursurile se încheie și se trece la
de reținut, în chineză. Mă așez pe acest rând, dar sunt procedeul festiv de semnare a unor contracte între edi-
poftit să ne scol de pe scaun. Și alții, ca mine. Revenim turi chineze și române. Se fac fotografii (de fapt toată
însă imediat. Prezent și la o lansare de carte anterioară, manifestarea a fost filmată).
m-a recunoscut președintele Universității Populare Chi- Și astfel se încheie și această lansare de carte,
neze și ne-a poftit să ne reașezăm pe scaunele ocupate în care nu s-a spus un singur cuvânt despre scriitorul și
prima dată. cartea sa lansată. Ci numai despre relațiile chino-ro-
La ora fixată, intră în sală cele două delegații. mâne.
Cei din delegația română sunt îmbrăcați ca pentru timp Am plecat imediat cum s-a terminat manifesta-
de vară (era luna iulie), în cămăși, cu haine de diverse rea cu senzația că am asistat la o ședință de partid, cum
culori, majoritatea albe. Unul, care poarta o haină roș- se făcea odinioară și la noi, înainte de ’89 cu plictisi-
cat-maronie, s-a așezat vizavi de mine. Cei din delega- toare rapoarte anuale sau cu dări de seamă de zeci de
ția chineză (cu excepția unei doamne, despre care am pagini, care precedau alegerile.
aflat mai apoi că era ambasadoarea Chinei în România) Doamne, m-am săturat, nu mai vreau!
erau îmbrăcați în costume negre sau gri închis, cu că-
mași albe și cravate asortate. M-am dus cu gândul la P.S.: Am primit de la editor cele două volume cu po-
uniformele din vremea lui Mao,. Numai că acestea, vestiri, în românește, ale autorului chinez ce urmau să
acum, nu erau uniforme, ci costume din stofă scumpă, fie lansate. Le-am citit cu nesaț, sunt fan al prozei
probabil făcute la case de modă renumite. scurte, și unele dintre ele mi-au plăcut, erau chiar foarte
S-au așezat cu toții în jurul mesei ovale, dup bune. Multe din ele, însă, mi-au adus aminte de peri-
care moderatorul român deschide „ședința”. Dă cuvân- oada comunistă de la noi și despre perioada „revoluției
tul primului chinez care, (dacă am reținut bine, era se- culturale” din China. Cu ce semănau povestirile respec-
cretarul adjunct cu probleme culturale al Partidului Co- tive? Cu un fel de procese-verbale ale unor întâmplări
munist din China). Acesta trece la un pupitru și își în- dintr-o vreme apusă.
cepe discursul citind de pe niște coli. O doamnă are în
față alte coli de pe care citește traducerea celor spuse de
tovarășul secretar adjunct. În timpul acesta îmi trec prin
minte două lucruri: mai întâi, că discursul este pregătit
dinainte și tradus în românește; apoi, la faptul că dacă
traducătorul ar încurca foile, cred că nimeni nu ar re-
marca acest lucru deoarece chinezii nu știu românește,
iar românii, nici atât, nu știu o vorbă din chineză.
Apoi, rând pe rând au luat cuvântul și ceilalți
îmbrăcați în uniforme croite impecabil. Toți au vorbit
despre prietenia chinezo-română și despre faptul că se
împlinesc șaptezeci de ani de când a început această
218
grindă pentru satul ei cu dealuri, apă și lut, din care ță-

ranii făceau chirpici (cărămizi) pentru case.
Rușii răseseră tot după deșanțul lor. La câteva
case puseseră foc, în urma nu mai rămase nici urmă de
animal, porci, vite, oi, tot ce mai aveau oamenii prin
gospodării fusese luat, furat mai bine zis.
Dar nu acest lucru a durut-o cel mai mult pe femeie
atunci când a ieșit din adăpost. Satanele roșii, dupș cum
le spunea ea, i-au batjocorit icoanele din casă, pe care
ea le săruta și le mângaia de nu se așezau pe ele niciun
fir de praf.
Mihai TÂRNOVEANU Genunchii ei le povestiseră sfinților tot zbuciumul ei de
româncă, toate păcatele ei omenești, toate fericirile și
lacrimile ei le argintau prin colțuri iar mâinile sale mici
Bunica și partizanul dar oțelite de muncă le mângaia în fiecare seară…și
atunci, în acea zi, le găsise călcate în picioare de păgâni.
– Ioane, cu mâna mea dreaptă făcătoare de Ioane, mă auzi, ia toporul, ăștia nu pe noi vor să ne
cruce, îti dau toporul ăsta, că atât mi-au mai lăsat bol- omoare, ci pe Hristos; ascultă la mine, ei ne vor lua
șevicii, dă-le în cap satanelor, căci altfel nu ne vor lăsa icoanele, ni-l vor lua pe Dumnezeu și vom rămâne sin-
să trăim. guri aici pe pământ.
Cu aceste cuvinte l-a întâmpinat bunica mea pe Învățătorul se tulbură de vorbele creștinei, vă-
Amariei Ion, învățătorul din satul vecin de pe celălalt zuse și citise multe în cei șaizeci de ani pe care-i avea,
mal al Prutului, venit în Bădărăi, com. Bivolari, să vadă dar de o asemenea oroare nu mai auzise; nici măcar tă-
cu ochii lui urgia de care auzise. Imediat după război, tarii nu făcuseră asemenea prăpăd. Se întoarse pe celă-
în jur de cinzeci de soldați ruși, conduși de un civil care lalt mal al Prutului, și se duse mânat de un gând de ne-
vorbea stricat românește, au năvălit pur și simplu în sat oprit la școala lui. Intră în clasă, se închină la Icoana
cu gând de crimă și jaf. Maicii Domnului, lua din micuța magazie a școlii un
În micul cătun nu mai rămăseseră decât femei, ciocan, trei cuie mari, se întoarse în clasă și fixă și mai
copii și bătrâni, barbatii în putere fie muriseră pe front, bine Icoana în perete, de parcă toată viața lui ar depinde
fie “călătoreau” cu trenul fără geamuri spre Siberia, de atunci încolo de acest fapt. Se duse mai apoi glonț la
după ce sovieticii ne deveniseră ”aliați”. Unul dintre primăria pe care flutura deja steagul roșu și le spuse ce-
acești “pasageri” a fost și bunicul meu Gheorghe care a lor de acolo așa: Măi oameni buni, eu știu ce aveți în
reușit să sară din tren, dar s-a întors acasă mult mai târ- cap, dar eu, Ion Amariei, vă spun un singur lucru: în
ziu, stând câteva luni ascuns prin păduri. Norocul săte- casa mea care este școala, am bătut în trei cuie o Icoană;
nilor din Bădărăi a fost că prin intermediul unui fiu de eu acum mă duc în păduri căci nu pot trăi alături de voi,
țăran ce se îndragostise de o rusoaică din Partid, afla- iar voi, de bună voie nu plecati de aici, dar, luați aminte,
seră din timp de acestă incursiune mârșavă. din când în când mă voi întoarce în sat…de nu voi găsi
Majoritatea părăsise localitatea, iar unii își să- Icoana la locul ei, voi nu veți mai trăi, transmiteți asta
paseră adaposturi sub pământ, prin spatele grădinilor, și mai departe.
luându-și cu ei strictul necesar pentru a supraviețui câ- Amariei Ion a fost unul dintre luptătorii basara-
teva zile; bunica-mea își luase cu ea și un topor. Era fe- beni despre care nu s-a scris, doar s-a vorbit, s-a poves-
meie însemnată în sat, avea “puteri”, după cum spuneau tit, nu-l veți găsi pe Google sau pe vreun alt motor de
țăranii, știa într-un fel anume să meargă pe sub apă pen- căutare, sau cum naiba se mai cheamă, în cărți nici atât.
tru a prinde cu ușurințș pești, dezlega de deochi pe ori- Îl veti găsi în schimb povestit de sălciile ce mângâie apa
cine, vorbea cu păsările și animalele precum cu oame- Prutului așa cum bunica-mea mângâia icoanele și în
nii, țesea la război modele minunate, după cum puteți memoria câtorva țărani din zona Bivolari și Ungheni.
vedea și în poză, știa să scrie și să citească perfect, deși …și Amariei s-a intors în sat, așa cum le-a pro-
nu călcase pe la școli, și mai ales credea nelimitat în mis.
Hristos, de până și popa din sat îi cerea sfaturi în cele La școala lui, care între timp fusese transfor-
bisericești. mată în sediul local al partidului comunist, era mare ve-
Înainte de război, fratele ei mai mic care ajun- selie, căci sărbătoreau victoria; victoria lor bolșevică.
sese cât de cât înstărit și om cu carte, vruse să o mute Luminile erau aprinse și vreo zece tovarăși chefuiau ne-
cu el la București, să o facă croitoreasă pentru negus- voie mare pe muzica rusească difuzata de un patefon
tori, dar bunica îi spuse că mai bine îi croiește lui vreo vechi. Ușa clasei se deschise și în cadrul ei se înfățișă o
două palme peste cap decât să-și lase satul și biserica, siluetă neagră încadrată de noapte și lună; era Ion, cu
care zicea ea că avea undeva o grindă groasă de pe vre- barba căruntă atârnându-i până la brâul înfășurat în chi-
mea lui Ștefan cel Mare și Sfânt. Ea însăși se simțea mir. Părul vâlvoi, nepieptănat încadra un chip de om
care datorită lucirii ochilor aducea a lup. Sângele lor
219
negru le înghetase în vine la vederea arătării de om.

Ochii lui se îndreptară către peretele dinspre răsărit, în-
cruntându-se și mai mult la nevederea luminii: V-am
spus, draci ce sunteti, să nu-mi luați Icoana! Ne-ați luat
casele, pământurile, țara, dar v-am spus să nu îl luați și
pe Hristos! Dar ce vorbesc eu de lucruri sfinte, văd că
vouă vă e sete…ce bei, tovarășe Alioșa, vinul Basara-
biei? Nu mai bine îti dau eu oleacă de apă sfintită din
Prut? Amariei îsi chemă printr-un șuierat camarazii, îl
legă pe primarul comunist cu mâinile la spate, și dădu
ordin să i se aducă din Prut o găleată mare cu apă. Se
duse mai apoi până la subsol, unde știa el că are într-o
cămăruță ferită câteva pipete cu ajutorul cărora, în Florentina TEACĂ
urrmă cu câtiva ani, îi învăța pe elevi tainele chimiei; le
găsise, acestea nefiind considerate periculoase de către
comuniști. Reveni în clasa, și-i spuse tovarășului: acum Povestiri despre noi, dacii din curbura
cred că este cam miezul nopții, stai liniștit, până dimi- Carpaților
neață te saturi de băut, dar nu vin moldovenesc, ci apă
de Prut, poate așa devii și tu un pic de român, dacă tot Acasă
vrei să conduci treburile pe aicea…Și Alioșa tot a
băut…până dimineață cu pipeta, căci domnul învățător – Hei, hei! Mă auzi?
era destul de meticulous și se plictisea greu, amănuntul – Nu prea, așa se vede... Săracul, cred că-i dus!
ăsta uitasem să-l spun. Ia-l acasă, du-l cu tine și învie-l de poți. Și apoi, cu voce
Nu știu cum și când a murit Ion; pesemne că nu mare: „-Zinnas, prietene, de acum te dezleg de la oaste!
de moarte bună. În schimb, îmi aduc aminte că bunica- Să-ți fie drumul bun orișicât, orișicum și orișiunde te va
mea mi-a povestit că odată a trecut Prutul pe sub apă, duce el!”, a mai zis Mucapor.
așa cum știa numai ea (spunea că Hristos nu uită de ea Un car, cu Zinnas mursecat adunat într-un țol și
nici acolo, și că îi dă aer) și că s-a dus în pădurea de pe cu jumătate din cel mai mare taur – ca ultimă a lui sim-
celălalt mal, într-un loc anume. A aprins o lumânare brie de oaste, se hurducăia încet pe drumul de munte,
lângă un copac mare până la Cer cu barba de frunze către în jos, cu Rentis ducând boul de funia frumos în-
până-n pământ și s-a întors acasă cu un topor… fășurată între coarne.
– Rentis, să o lauzi că e frumoasă puteai, dar
negreșit trebuia imediat să că e și isteață prea și iar tre-
buia să zici de frumusețe ceva și iar despre minte multe.
Ca o jordie din lemn de alun era de unduioasă, părul
negru îi ajungea la șolduri, genele mari îi umbreau ochii
mari, căprui, așa de plini de lumină. Harnică. Dârză și
nu lesne de înduioșat. Trecuse multe, văzuse destule.
Nu copilă. Vie ca focul. Mereu în păr câte o floare. Ia –
toată împopistrată în cusătură măruntă, trudnică, așa
cum purtau femeile dace din Curbură.
Zinnas doar a auzit-o, zile în șir. Din cealaltă
lume o auzea și știa că e o zână ce-l poartă de mână și
îi vorbește neîncetat; nici nu înțelegea ce, nu pricepea
măcar cuvintele, dar vocea îl mângâia neîncetat, îl în-
trema. Bine îi făcea și fiertura de ierburi pe care o în-
ghițea; era cu apă de la Istru adusă. Și cârpele, cu unso-
ruri din seu de urs și pistoseală de gălbenele și zârnă, pe
care le avea pe răni și hodina și căldura, toate îi făceau
bine. Și descântecele..
– Ooo..., cineva s-a trezit! a chicotit Rentis.
Zinnas n-a putut zâmbi, dar văzând-o, hohotea sufletul
în el de drag. S-a sforțat să mai țină câteva clipe ochii
deschiși să vadă deslușit cum arată zâna lui frumoasă și
i-a închis iar, ca să se plimbe cu ea pe cărări și s-o as-
Invitație de Primăvară, în Parcul „Rotonda valahă”. culte iar. Era fericit... Dacă nu ar fi fost fermă chemarea
Lectură plăcută! să se trezească, ar mai fi visat așa multe zile
220
– Nu mai ești la oaste, ți-ai împlinit datorirea, – Dă-i, că-l țin! Așa! Acum că avem planul,
basileul te-a dezlegat. Câteva zile și ești bine... mă rog, gata-i și casa! Ha, ha!
nu mai ești mort, vreau să zic... Până atunci nu-ți dau Așa, împreună, cu voie bună, cu treabă bună au
drumul. Acum, ia și mănâncă. muncit câțiva ani să-și ridice o casă și acareturi în jur.
– Mulțam! Mă voi gândi unde să merg... Au ales un pământ drept, numai puțin înclinat, cât să
Adevărul e că nu avea unde:, de flăcău a fost la aibă scurgere ploaia și ninsorile. Acesta va fi locul. Au
oaste, altceva nu știa, numai pe tovarășii lui de arme îi tras cu funia întinsă între pociumbi pe unde să fie casa.
avea de prieteni. Nu avea unde, dar, mai ales... nu avea Acestea vor fi marginile. Rostogoliți cu greu din munte,
de ce! Gândul ăsta era deja copt în mintea lui când s-a 8 bolovani mari, cât să-l cuprindă pe unul mâinile îm-
sculat din boală. Acum numai trebuia să vadă dacă se preunate a 2 bărbați, au fost îngropați de jumătate în pă-
brodește cu al lui Rentis. mânt, pe 2 șiruri lungi de câte 15 pași la depărtare de 5,
El i-a povestit, pe-ndelete, despre cum, sărac fi- șirurile. Aceștia vor fi temelia. Peste ei au pus, pe fie-
ind și cu mulți frați, a căutat și a găsit loc să trăiască la care latură, câte 2 trunchiuri de brad, puse cap-în-cap și
oștire și apoi câte a făcut acolo. Ea, la fel, i-a povestit prinse cu scoabe. Acestea vor fi tălpile. Deasupra tălpi-
cum satul le-a fost pustiit de roxolani și a rămas de mică lor, cu butuci, unul peste altul, prinși la colțuri ca 2 cozi
orfană de tată – era cioban vestit, câte 600 de oi grijea, de rândunică împreunate, au ridicat pereții. Pe dinafară
le păștea pe câte un munte întreg. Trăia de atunci, de la și pe dinăuntru au sclivisit peste brazii ghiluiți cu lut
urgie, cu mama ei, Meda. Nu ușor, pentru că vremurile udat și bătut cu paie. Acestea vor fi zidurile. Căpriorii
niciodată, niciunde nu au fost ușoare pentru două femei încleștați câte 2 la vârf și uniți cu blană peste care au
singure. bătut țandără acopereau casa. Țandăra au dat-o cu pă-
– Da, ție ți se pare că lumea e făcută din hoi- cură, să nu intre putreziciunea. Acesta va fi acoperișul.
năreală și ospețe, din vânătoare și din război, dar nu-i I-au făcut casei, în jur, sub streșini, un înconjor din
așa: femeile cu destoinicia și statornica lor trudă țin lu- scândură. Aceasta va fi prispa, locul unde vara puteau
mea asta, altfel n-am avea ce mânca și ce îmbrăca. Băr- ședea ziua și hodini noaptea. 3 odăi, fiecare cu câte un
bații merg la război, ca să scape de cel ce se duce zi de cuptor cât să bagi în el un braț zdravăn de lemne, au fost
zi în casă și în jurul ei. Uite, să-ți povestesc ce s-a în- făcute să ajungă, la mai mulți, că doar așteptau prunci.
tâmplat mai demult, pe vremea lui Orole, regele, acum Aceasta va fi casa!
vreo o sută de ani, să fi fost: „Au dat bastarnii și armata Aproape de casă au ridicat o șură: în mijloc fâ-
dacilor a fost bătută, deși era destulă – cumva a luptat narul și chiupurile cu grâne, pe o latură grajdul de vaci,
fără tragere de inimă. Regele a avut de dus rușinea și de pe alta, cel pentru cai. După șură, din pari, era țarcul
plătit pacea, numai că, sfătuit de regina lui, a dat mai pentru oi – ca loc de vreo 100 era. Țurcane țineau. Și
departe rușinea oștenilor săi. Le-a poruncit să facă ei alte orătănii mai prăsiră: câteva mâțe, capre, porci, găini
serviciile pe care mamele, nevestele și copilele lor le și nu mai știu ce. Mai aveau, mai încolo, în spatele unor
făceau înainte, iar femeilor le-a poruncit să stea numai puieți de măr și de prun și a câtorva buturugi de viță de
de taifas, să nu miște un pai în casă și prin bătătură. Nu vie, vreo 10 știubei cu albine.
mult timp a trecut că războinicii, înfricoșați de așa pe- – Tată, noi trebuie să ne temem de albine?
deapsă, au luat vârtos armele în mână și s-au adunat la – Numai nițel trebuie, nu tare de tot. Sunt făp-
cetate cu vâlvă și au cerut lui Orole să-i conducă să se turi blânde, atâta timp cât știm să ne purtăm bine cu ele,
bată iar cu bastarnii. De acea dată dușmanii au fost spul- cât le grijim. Să vă povestesc o întâmplare de demult,
berați cu sârg nemaivăzut și rușinea spălată, dar despre cu albine: „Pe vremea regelui Dromihet, Lisimach, cel
groaza bărbaților de a face lucrul femeilor a rămas ce conducea neamul macedonenilor, a pornit cu război
vorbă și azi.” mare peste geți. Și după ce a trecut el cu oastea prin tot
–! feluri de încercări grele datorate ținuturilor pustiite prin
– Și, mai departe, ce vrei să faci? care mergeau, într-o zi de vară, către amiaz, au ajuns la
– Hmmm..., o dată ne-am gândit la întrebarea dava Helis – undeva pe câmpie era cetatea acesta de
asta, numai că tu, femeie fiind, ai vorbit mai repede! scaun a lui Dromihet. Se gândeau că-i vor găsi acolo pe
Și atunci au dat în râs și au știut bine că singur, geți și-i vor bate grozav, dar după zidurile din pământ
fiecare, nu știa ce voia să facă mâine ori poimâine, dar și lemn nu era vreo oștire care să-i aștepte: erau doar
că împreună vor ști pe mulți ani încolo. Da, se iubeau și câțiva stupari care adunaseră acolo o mulțime de coș-
asta era destul pentru ca să știe tot! nițe cu albine... Cum poarta cetății era larg deschisă,
Și anii aceeia ce au venit i-au trăit mai în jos de macedonenii au dat buluc, bucuroși de așa lesnicioasă
Ramidava, pe apa Cotensa, într-un loc pe care Zinnas îl faptă de arme; poeții lor de oaste deja-și scormoneau
primise răsplată de la basileu pentru faptele lui de voi- prin minți după niscaiva stihuri de laudă. Numai că al-
nicie. Și alți oșteni – voinici, cum li se spunea, au primit binarii noștri au început degrabă a răsturna coșnițele pe
acolo în stăpânire veșnică pământuri. Lumea i-a zis de jos și norul de albine supărate a început să-și caute un
atunci acelui cătun Locul Voinicului, Voinicești mai dușman pe măsura lui – nici că se putea unul mai bun
apoi. Acolo erau acasă! decât zgomotoasa și fistichia armie a lui Lisimach înfu-
– Ține și de pociumbul ăsta, bine să-l ții! muratul! Și uite așa, fugăriți de albine, bravii soldați
221
macedoneni au lăsat în urmă și arme și scuturi și mân- nu-i lipsea și ceea ce-l fericea mai mult și mai mult era
drie și Helisul în stăpânirea lui Dromihet cel înțelept.” chiar fata lui, Miruna. Ageră la minte, nevoie mare. De
– Ha, ha, ha! Bravo vouă, albinuțelor! acum, împăratul nostru era bătrân și începea să-l chi-
Cu așa o casă de copii – șapte aveau, patru fetițe nuie gândul că nu are cui să lase tronul, după cine să o
și trei feciorași – nici vorba, nici lucrul nu puteau să stea dea pe fată, cum ar veni. Adevărul e că niciunul dintre
locului vreodată. Pe lângă animale, lucrau de primăvara prinții ce-i trecuseră vreodată pragul nu era destul de
până toamna târziu la ogorul de pe deal – și el le dădea bun și asta numai pentru că prințesa era prea bună pen-
de mâncare. Aveau car, căruță și sanie, plug și grapă, tru ei. Ba, gândului acesta negru i se adăugase, nu de
teasc, râșniță de grăunțe și ciur, război de țesut, meliță mult, unul și mai rău: în fiecare dimineață, de ceva
și vârtelniță, bardă, ghilău, burghiu, ciocan și clești, vreme, regele o vedea pe fată tot mai obosită și cu zgâ-
sapă, seceră, coasă și furcă, scări, coșărci și funii, ciu- rieturi pe mâini și picioare, iar în iatacul ei îi găsise veș-
bare, putini, oale și ulcele – de toate. minte rupte; mai mult, tot cam de atunci, din vistierie
Cum mereu paza bună trece primejdia rea, Zin- lipseau bani și lucruri scumpe, deși erau ținute sub
nas a mers pe la câteva stâni de pe Comandău, Goru, cheie. N-a fost chip să afle ce și cum, așa că a dat de
Piliș, de unde a adus 10 cățelandri, ce s-au făcut nu la știre peste toată suflarea că bărbatul ce o dezlega miste-
multă vreme dulăi falnici: Mozoc, Baldâr, Ghiulăşăl, rul va primi mâna fetei și de moștenire regatul.
Dulan, Zagon, Faidoş, Ţambor și haite harnice: Guda, Zis și făcut: o droaie de voinici de neam ales s-
Criţa, Dolca. Erau sămânță bună – Zinnas, care cutreie- au perindat prin fața tronului și s-au pus de pază, seara,
rase fiecare munte când era oștean, știa de ce-s în stare în ușa odăii fetei. Numai că, în creierul nopții, o toro-
câinii aceștia negri la păr ca pana corbului; erau negri și- peală păgână îi apuca negreșit și se trezeau abia în zori,
n cerul gurii de rânzoși ce erau, dar erau și cuminți. Cu când treaba era deja întâmplată. Și avea palatul în jur un
cine trecea pe lângă casă nu aveau treabă – ai fi zis că gard larg cu niște stâlpi frumoși, nalți: în fiecare dintre
dorm toată ziua, dar de careva cuteza să intre fără să fie ei stătea capul a câte unuia ce se încumetase să păzească
stâpânii acasă, îl puneau jos, nu alta; dacă dădeai cu bățul pe copilă... Pe un singur par, nu.
după ei, ți-l smulgeau din mână. Odată Faidoș și Mozoc Într-o zi a venit un cioban să-și încerce și el no-
au sărit în căruța unor lotri ce au venit prin spatele casei, rocul, tinerel și frumușel. Regele s-a mâniat de așa în-
la oi, că știau că acasă nu era decât Rentis – vai de cioa- drăzneală, dar, cum de o vreme nu mai venise nimeni,
recii lor a fost! Și nu era cu tâlharii atâta împrejurare rea și-a zis că nu strică să vadă aranjat și acel par!
cât era cu sălbăticiunile ce coborau din pădure. Ursul și – Du-te liniștit, mocane, du-te! Mai vedem noi,
lupul ori vulpea și dihorul puteau fi alungați înapoi în dimineață! Bag seamă că ți-a cântat și ție ghieonoaia...
codru, în casa lor dată de zei să fie acolo, numai cu ase- Și-a plecat Comozoi, gândit de așa vorbe de în-
menea zăvozi de toată isprava. curajare. Avea cu el pe Furnica, o cățelușă de întrunat
Apa o aduceau din Cotensa, pădurea era plină de lemn oile, mică, neagră și harnică, cum îi și zicea numele. Și
de foc, sare cumpărau de la iarmaroc și fierătănii mai a întins cojocul pe jos și s-a pus la veghe. Numai că, la
cumpărau. Altceva nu le mai trebuia – numai sârg, să- fel ca tuturor, fata i-a făcut boscoane și a adormit dus,
nătate și credință, cât să stăpânească așa gospodărie în- visând la stâna lui din munte. A adormit el, tornaca ba,
chegată le trebuia și aveau. iar când prințesa a trecut pragul, Furnica a început să-l
muște pe cioban de degete de i-a dat sângele și s-a trezit
O poveste din satul voinicilor de-a binelea. S-a trezit și împreună, după mirosul cățe-
lei, i-au luat urma, pe ascuns, de la depărtare.
Aveau ajutor și de la vecini, se ajutau cu toții Prima dată fata a trecut pe la beciul unde regele își ținea
între ei acolo, se aveau bine. Împreună făceau clacă la avutul și s-a încărcat cu de toate, că doar avea și ea
câte un lucru mai greu, împreună se veseleau la zile cheie. Și apoi a mers copila drum întins și a mers și pă-
mari, era un cătun cu oameni buni și faini. Au trecut curarul cu cățeaua după ea, de i s-au subțiat tălpile opin-
multe vremi peste ei, dar nu i-au clintit din socoteala cilor și i s-a tocit bâta în capăt; Miruna parcă mergea
lor. plutind, ca un abur ușor.
Cel mai frumos iarna era când seara se adunau, pe rând, Și odată, în fața lor apare o mocirlă putredă, pu-
la câte un vecin și lucrau și povesteau și cântau și jucau turoasă. Fata bate o dată din palme și se preface într-o
– mergeau în șezătoare. ciocârlie și zvrrr! Ciobanul dă cu măciuca în pământ de
Cât cei mari povesteau de ale lor, ori cântau și năduf – și, ce să vezi, minune: bâta se face pe loc într-
dănțuiau, copiii își făceau fel de fel de jocuri și îmbrân- un podeț, de-a dreptul peste mlaștină! Și așa, pe deasu-
celi și chicoteli, dar când începea careva a povesti, se pra, au trecut de au intrat în Lumea-de-Dincolo.
potoleau și, înghesuiți unul în altul, cu gura căscată, as- Și era pe jos o iarbă frumosă, verzuie, de i-a
cultau. Regi și împărătese, voinici și zâne, balauri și amintit lui Comozoi de oile lui. Numai că iarba, vede
moroi, barbă-coți și iele, Soarele și Luna, toți și toate ciobanul mirat, era toată din bronz, te și zgâria la pici-
umblau prin odaie, printre ei, de parcă și – O să zic eu oare; a rupt mirat câteva mâini și le-a băgat în traistă, să
povestea în seara asta, a spus Rentis. De la tata o știu: aibă ce arăta regelui când s-o înfățișa din nou la el.
„Odată, demult, demult tare, era un rege ce stăpânea Și dintr-o dată, ierbișul, ca fără de știre, se face
peste un sfert din lume. Nimic din ce-l putea face fericit într-o apă mare, spumată. Prința bate de două ori din
222
palme și se schimbă într-o peștoaică argintie și pleosc! De încheiere

Ciobanul dă jos opincile de încearcă apa: era adâncă
tare – ce bine și-ar spăla el putinile acolo – și se scarpină Și uite așa, dragilor, se încheie povestirea noas-
în cap de ciudă, de-i cade căciula din cap. Și numai ce tră... Am scris-o închipuindu-mi cum vor fi fost vremu-
să vezi că opincile se fac vâsle la barca ce s-a făcut din rile prin locurile noastre, acum două mii de ani și ceva.
căciulă! Așa au trecut apa. Când am zis despre tribul dacic al cotensilor ori despre
Și mai merg ei, la fel, unul după altul și dau de râul Cotensa, la covăsneni - Covasna m-am gândit. La
o pădure: deasă, deasă de abia se putea strecura fata fel, Ramidava din poveste este pentru mine Cetatea Zâ-
printre copaci și cât de subțirică era, tot își agăța rochia nelor – poate „zâne” le spunea acel Zinnas fetelor lui ce
în ramuri. „Aici, la frunziș, ar fi de caprele mele, dar eu culegeau odată brândușe pe sub zidurile davei. Și, mai
nu pot trece!” Numai că nu de capre era: frunzele gălbui mult, acel sătuc al voinicilor dăruiți de basileu cu pă-
erau din foiță de aur; a rupt o crenguță și a băgat-o în mânturi acolo, Voiniceștiul - Voinești am vrut să fie.
traistă. Și, supărat, s-a apucat de cântat la fluierul pe Că a fost vreodată așa cum am povestit, rămâne să ne
care mereu îl avea la cingătoare. Așa frumos a doinit că spună fiecăruia dintre noi imaginația și crezul, dar că ar
un stol mare de privighetori l-a luat în sus și l-a trecut fi putut să fi fost așa, asta este fără de tăgadă. Oricum
în zbor dincolo. Hmmm... ar sta lucrurile, și pe vremea când cei ce trăiau prin păr-
țile noastre se numeau daci, și mai înainte, și după, ca
Și ajunge fata în gura unei peșteri și strigă de
și acum, mereu aici, la noi în Covasna, au fost oameni
câteva ori. Din întuneric numai că iese un bălaur urât cu
și locuri de poveste. Una frumoasă și dragă!
999 de capete! Miruna scoate din sân podoabele
scumpe luate din vistierie și le aruncă năpârcii ce le hă-
păia cu nesaț. Așa aveau înțelegerea: fata de împărat să-
o sature în fiecare noapte cu aur și giuvaiere, iar ea nu
o să-i atace stăpânirea tatălui ei. Văzând așa nedreptate,
Comozoi iese din ascunziș – acum îl vede și Miruna –
și se apucă de luptă cu jivina spurcată, ba sare și Fur-
nica, pe lături. Numai că nu aveai cum și ce: și cu un
singur cap și dihania tot i-ar fi înghițit pe toți trei dintr-
odată... Și când să le fie amurgul, strigă odată păcurarul
„Furnica, ia-l de picior!”, iar el, cu ultima sforțare,
aruncă cojocul peste bălaur. Cojocul se preface pe loc
într-un munte înalt până la cer și hâdul, prins sub el, e
mort! Numai un cap mai rămâne sâsâind afară și atunci
fata smulge custura de la brâul flăcăului și-l retează într-
o clipită. Mocanul pune capul în ciomag, o ia pe prin- Elena DICAN*
țesă de mână și, cu cățelușa printre picioare gudurată de
bucuroasă ce era, se întorc și ajung până dimineață la O viaţă demnă
palat unde povestesc totul tuturor și, de dovadă, le arată
iarba, creanga și capul. Nu se gândise de la început să plece, nu-i trecuse
De acum sfârșitul poveștii se știe: tinerii s-au prin cap aşa ceva. Adică nu plecase „cu valul”, ci mult
luat cu nuntire mare cum se fac și acum pe la noi și după mai târziu, după ce mulţi se întorseseră deja. Cel puţin
moartea regelui au stăpânit lung și cu dreptate împărăția aci, în satul lui, aşa se întâmplase. Da’ auzise că mai
aceea.” peste tot se petrecuse întocmai. Ăia care plecaseră pri-
– Ce frumos... mii sau printre primii se întorceau de tot. Aşa o să pro-
– Tata mai zicea că bătrânii adăugau sfârșit po- cedeze şi el. O să stea câţiva ani şi o să se întoarcă. Va
veștii acesteia că cetatea de unde stăpâneau cei doi ar fi rămâne acolo doar cât va fi nevoie. Nici o zi mai mult.
chiar dava noastră, de din-sus, din munte și că împărăția Se gândea că e cam bătrân şi nu ştia dacă o să facă
lor s-ar fi întins atunci peste tot pământul Daciei. Că o faţă. Nu mai era aşa de uşor, că se apropia de cincizeci
fi fost așa eu nu pot pune vorbă, dar nici nu pot zice ba. de ani. Se cam temea, cu toate că muncise toată viaţa
Ce trebuie să rămână, copii, e învățătura că mereu cei lui.
buni ies în fața celor răi, dar trebuie mereu să lupte ca Însă nu de muncă se temea neapărat, era obişnuit. Îi
să fie așa; așa e viața asta: cu bune și cu rele, mereu o era să nu se facă, Doamne fereşte!, de râs. Faţă de ai lui
luptă. şi faţă de străini. Şi nici nu ştia prea bine cum o să fie
– Dar povestea cu comoara de la cetate, cum e? cu adaptarea asta despre care îi mai auzea pe unii vor-
– Ei, copii... Asta e lungă și este târziu acum, bind. Înţelegea despre ce e vorba, nu era străin pe de-a-
râmâne pe data ce vine, negreșit v-o spun atunci pe ntregul de cuvintele astea mai pretenţioase. Nu citise el
toată! prea multe cărţi, dar făcuse liceul. La timp şi la zi.
Şi nu putea să nu se gândească la toată viaţa lui de
până atunci. O viaţă de om. La care trebuia, de-acum,
să renunţe. Că, uite, casele arătoase răsăreau în sat una
223
după alta. Una chiar lângă a lui, care acum părea piper- El nu se gândea la avuţii, nu de-asta voia să plece.
nicită pe lângă asta mare, a lui frate-său, mai mic cu Nu că ar fi refuzat niscaiva bogăţii‚ dacă s-ar fi întâm-
zece ani decât el. Plecat demult, cu îndrăzneala vârstei, plat să i le ofere cineva. Nicidecum. Dar îndestularea
de-acasă. Îşi făcuse un rost bun acolo, la Londra, şi unul peste măsură nu era ţelul lui suprem. Nu de-asta se ho-
la fel de bun, aici în sat. Nu rămăsese de căruţă. Cum tărâse să ia lumea în piept. Nici vârsta nu mai era potri-
era să stea tocmai el, aşa, cu mâinile în sân!? vită cu idealuri de-astea mari, de înavuţire. Dorinţa lui
Casa lui, a bătrânească, altădată printre casele ară- era să ridice o casă cu etaj, cum aveau şi ceilalţi din sat.
toase din sat, părea acum o colibă pe lângă cele noi care Nici maşina nu era un scop, nu credea că i-ar fi fost
se-nălţau rapid, una după alta. Vile cu etaj ridicate cu necesară. Lasă, maşini aveau şi băiatul, şi fratele. La ce-
banii trimişi de consătenii lui, plecaţi, atât de mulţi, să- i mai trebuia şi lui una?
şi rupă şalele prin alte zări unde erau chiar răsplătiţi Dar casă cu etaj, vilă, ar fi vrut. Şi câţiva bani pentru
pentru osteneală. Dar casa veche nu fusese mereu aşa. bătrâneţe. Să ducă, şi el, o viaţă demnă. Să nu stea, mai
Sau nu păruse a fi. Pe vremea cealaltă, când nici nu te- târziu, pe capul copiilor.
ar fi dus gândul că, vreodată, ai să poţi pleca dincolo de Asta cu viaţa demnă o auzise de multe ori până la
hotarele ţării ăsteia, era chiar răsărită, că taică-său fu- anii ăştia, dar nu-l preocupase din cale-afară. Numai
sese om gospodar. Făcuse şi bătrânul ce fusese în stare acum, în anii din urmă, începuse să-i dea târcoale mai
în condiţiile date. Dar, în orice caz, se străduise, asta era des idei şi expresii d-astea. Poate era din cauza vârstei,
fără putinţă de tăgadă. dar nu-şi dădea seama foarte clar. Totuşi, era adevărat,
Poate i-ar fi venit gândul plecării mai devreme, dar o dată cu vârsta se schimbă multe. Probabil că de-aia
mai încercase una-alta pe la el prin sat, doar-doar o reuşi dădea şi el acum, la anii ăştia, o valoare mai mare cu-
să nu ia calea vitregă a străinătăţii. Era de-ajuns că-i vintelor ăstora care nu-l preocupaseră peste măsură
plecase fratele, că-i plecase şi băiatul. Îi găsise, băiatu- până acum câtăva vreme. Şi nevasta lui luase calea altor
lui, unchiul său de lucru, tot acolo, în Anglia aceea, de zări după ce se despărţiseră. El credea că nici ea nu vo-
peste mări şi ţări. Dar era bine, mai ales că băiatul îşi ise să-i încurce prea tare pe copii, mai târziu, când n-o
găsise şi o fată bună. O fată de-asta, cu multă carte, de vor mai ţine puterile. Făcuse în aşa fel încât să aibă
prin partea locului. O luase şi pe ea acolo. Se gândeau strânsura ei. Exact ca el. Şi, tot ca el, voia să le lase ceva
şi la nuntă. copiilor, după ce nu va mai fi. Să nu plece din lumea
În avion urcase pentru prima dată cu ocazia plecă- asta ca şi cum ar fi fost ultimul om. Fără niciun fel de
rii. Nu s-a prea simţit în largul lui în timpul zborului. Îl căpătâi. Aşa fusese de când Lumea şi Pământul pe la ei.
liniştea, oarecum, gândul că mai zburaseră şi alţii şi nu Nici el n-ar fi fos în stare să procedeze astfel, că doar
li se-ntâmplase nimic rău. El de ce s-ar fi temut? Ăştia, nu era vreun prăpădit de-ăla ! I-ar fi fost ruşine de el
consătenii lui, cei mai mulţi, plecaseră în Spania şi în dacă ar fi rămas de căruţă. Şi s-ar fi făcut de râs în sat.
Italia. Fiecare cu oportunitatea lui. La un moment dat Era limpede, ar fi vrut să reuşească şi el precum
plecările astea păreau de nestăvilit. Un adevărat exod. reuşiseră unii, nu puţini. Şi nu numai prin satul acesta,
Aşa ar fi putut să zică, dar cuvântul ăsta nu-i era fami- al lui, ci şi prin alte colţuri de ţară. Era tot mai convins,
liar. cu fiecare zi, că nu puteai rămâne în urma timpurilor, că
Aşa că dădea la o parte gândurile negre. Că aşa ple- trebuia să fii în pas cu vremurile, să evoluezi. Fie şi un
cau aproape toţi, de obicei. Prima dată cu avionul. Apoi pic, acolo. Măcar un pas înainte tot trebuia făcut. Îi tre-
nu mai aveau nevoie de avion că se-ntorceau, deja, cu buise puţin curaj şi, într-un târziu, îl găsise. Îi era mai
maşinile personale. Maşini bune, străine, ăsta era pri- mult de maică-sa, se tot gândea la cum o să se descurce
mul lucru pe care şi-l cumpărau de-acolo din primii bani ea, aşa, singură. Spera s-o mai ţină Dumnezeu în putere
strânşi. Ca să aibă cu ce se întoarce acasă, în concedii. măcar câţiva ani, până s-o-ntoarce el. Deocamdată era
Şi, fără îndoială, autoturismul personal era prima do- bine, o vedea încă în putere, avea destulă forţă să ţină
vadă că nu le mergea rău pe unde plecaseră. Maşina era gospodăria. Nu-i lipsea, încă, acea energie care le pără-
prima dintre seria de trepte pe care urmau să le urce şi seşte târziu pe femeile de la ţară, obişnuite să trudească
însemna un alt nivel al bunăstării. Un adevărat blazon. la şaptezeci de ani la fel ca la treizeci. O să-i trimită şi
Alţii, mai deştepţi şi mai ambiţioşi, sperau chiar şi la un bani, negreşit, să aibă cu ce plăti oamenii care s-o ajute
alt statut social. Dar, cu siguranţă, sesizase şi el etapele la muncă. Să nu se transforme pământurile în pârloagă.
şi remarcase la cei plecaţi înaintea lui că numai după ce Patru-cinci ani nu erau o viaţă de om! Ce să facă, aşa
deveneau proprietarii unei mărci bune de maşină pu- era acum, cu vremurile astea, noi!
neau temelia noilor case. La vremurile vechi nu zăbovea prea mult cu gân-
Se-ntâmpla ca o parte dintre ei, iscusiţi şi ambiţioşi durile, dar uneori îşi zicea că nu fusese atât de rău nici
din cale-afară, dar atât de puţini că degetele unei mâini pe timpul celălalt. Era un pic nostalgic, cum ar veni.
erau prea multe pentru a-i număra, să facă avuţii pe- Poate după acea aşezare a lucrurilor de atunci, nu toc-
acolo pe unde plecaseră. Avuţii însemnate pe care le-au mai în regulă, dar o anume aşezare. Când se schimba-
sporit şi după ce s-au întors acasă. Alţii, cei mai mulţi, seră vremurile vechi cu acestea, noi şi democratice,
munceau pentru o casă şi pentru o maşină. Şi pentru o avea treizeci de ani şi o viaţă înainte. Nu-şi imagina că,
sumă frumuşică, liniştitoare. În cont, la bancă. dacă o să muncească, n-o să fie bine. Avea, totuşi, spe-
ranţe.
224
Însă, dacă l-ar fi întrebat cineva, n-ar fi ştiut să răs- Parcă şi cu vederea nu mai era ca înainte. Ochii ei nu
pundă exact care vremuri erau pe placul lui. Astea noi mai priveau atât de mult în exterior, spre lumea de afară.
sau celelalte, vechi. N-avea, încă, o părere. Încă nu se Ziceai că se-ntorseseră aşa, cumva, pe dos, şi priveau
pronunţase. mai mult în interior, înlăuntrul ei. Înspre suflet, cum ar
De descurcat se descurcase aşa, în general, nu deve- veni. Se mai şi cocârjase puţin. Îmbătrânise mai tare,
nise vreun muritor de foame. Dar, se vedea cu fiecare dintr-o dată, dar nici nu ştia. Fiindcă aceste aspecte nu
zi, i-o luaseră alţii mult înainte, aceia care aleseseră să intrau în sfera ei de preocupări. Nici pe departe.
plece. De-aia, se gândea, trebuia să încerce. Cu ce-o mai Când venise vremea să plece nu-l petrecuse decât
strânge el, cu ce-o mai strânge băiatul, era musai s-o până în staţia de microbuz din sat. De fapt, îi petrecuse
scoată la liman cu casa cea nouă, cu etaj, cu câteva cape toţi, că plecaseră toţi, cu ăsta odată, cu ăsta, ăl mare,
mere, bucătărie ca la oraş, cu de toate. Şi băi, cel puţin în frunte, cu tot! Veniseră în concediu şi potriviseră în
două, cu tot ce le trebuia şi le lipsise până atunci. Acum aşa fel totul încât la întoarcere să plece cu el, să nu-l
aveau în sat şi apă curentă, şi canalizare, nu mai erau lase singur. Oricum, bătrâna nici nu ar fi avut cum să-l
impedimente de nici un fel. însoţească, cine s-o aducă înapoi tocmai de la Bucu-
Când auzise că i se năzărise să plece şi el în lume, pe reşti? Că acolo era aeroportul, de acolo plecau avioa-
maică-sa o arsese rău de tot la inimă. Nu de grija ei o nele. Nici nu prea ştia ea unde era Bucureştiul ăsta, că
arsese, ci de grija lor. Uite, acum pleacă şi ăsta, ăl mare, nu fusese niciodată acolo. Dar de auzit despre oraşul
ce-o fi cu ei, Doamne? De ce-or fi luând copiii ăştia, acesta mare, auzise, nu-i era străin numele. Numai că
unul după altul, calea pribegiei? Însă, chiar aşa, bătrână, nu ştia cum stau lucrurile nici cu oraşele astea, mari,
cum era, şi ajunsă de multă vreme la vârsta înţelepciu- nici cu aeroporturile. Nu văzuse până atunci, de-adevă-
nii, nu se pricepea de nici un răspuns. Fiindcă nimic şi ratelea, nici aeroporturi, nici oraşe uriaşe. Le zărise în
nimeni n-o pregătise. Nici pentru astfel de întrebări şi treacăt, la televizor. Adică avea, şi ea, o idee despre cum
nici măcar pentru răspunsuri. Ajutorul nu venea de ni- arată. Iar în timpul care-i mai rămăsese nu mai spera la
căieri, nimeni n-o ajuta să înţeleagă. astfel de drumuri lungi de care nici n-ar mai fi fost în
Fiindcă ea nu era de părere că le lipseşte mare lucru. stare. Aşa că nici nu se pusese problema să-l fi însoţit
Adică nici nu credea că le lipseşte ceva. Aveau o casă, o cale atât de lungă. Păi cum să se descurce singură şi
chiar dacă mai veche. De-ale gurii avuseseră tot timpul, să ajungă înapoi, în sat? S-ar fi încurcat, de bună seamă.
nu se punea problema. Chiar pe vremea ailaltă avuse- Doamne, fereşte ! Asta i-ar mai fi lipsit ! Să rătăcească,
seră cât le trebuise, că mereu ţinuseră în bătătură vaci, femeie bătrână, prin lume, ca bezmetica!
porci şi păsări. Şi nici pământul nu era puţin, fiindcă pe Nici fiu-său ăsta mare, ultimul plecat, nu era foarte
ei colectivizarea îi ocolise. Relieful „nu se preta”, aşa priceput în călătoriile cu avionul. Mai văzuse el Bucu-
auzise ea pe vremuri. Fără să-i fie foarte limpede lucrul reştiul, ştia cam cum e pe-acolo, deşi nu vizitase oraşul
acesta, transformase expresia într-un aliat al ei, într-o de atât de multe ori încât să prindă obişnuinţă. De-aia şi
justificare. Ca mulţi alţii în sat, şi ea se bucurase nespus plecase împreună cu ai lui, cu frate-său şi cu fiu-său, să-
de acest neajuns al locului ce părea un fel de infirmitate. i fie mai uşor cu drumul acesta. Şi cu plecarea, în gene-
Relieful care nu se preta salvase satul şi îi salvase şi pe ral.
ei. Oarecum. Poate că de aceea reţinuse expresia asta pe De plâns cu lacrimi nu plânsese cu alţii de faţă, ci
care n-o mai auzise până atunci şi poate că de-aia îi suna numai aşa, în ea, cu ochii uscaţi şi cu inima grea. De
frumos în urechi. Ce fericită fusese că pământurile as- parcă în inimă i se duceau toate lacrimile alea pe care şi
tea, ale lor, nu erau bune pentru colectivă! Pai, da, era le înghiţea. În singurătate nu şi le mai ascundea, nu în-
foarte clar, pur şi simplu „nu se pretaseră”. Ce era să totdeauna, când nu mai putea le lăsa să curgă. Însă
faci?!...Nu-i vorbă că, şi dacă s-ar fi putut îndrepta lu- inima rămânea tot aşa, grea, nu se făcea deloc mai
crurile, nu s-ar fi grăbit ei să le îndrepte. Nici vorbă ! S- uşoară. Ca şi cum tot puhoiul acela de lacrimi, picurat
ar fi mulţumit să dea, neputincioşi, din umeri ! Unele acolo, era strâns ca într-o chingă şi ţinut captiv. Îi era
lucruri sunt şi rămân bune aşa, fără să te repezi să le sufletul greu. Îl mai simţise ea şi altădată, da’ ştia că n-
îndrepţi. Excesul de zel nu are tot timpul urmări pozi- avea ce să-i facă, îl lăsa aşa!...Poate, într-o bună zi, chiar
tive. o să se obişnuiască cu greutatea asta din piept şi o să
Nici casa veche nu i se părea femeii prea mică. E- trăiască mai uşor cu ea.
adevărat, se mai pipernicise de când începuseră s-o în- Lacrimile nu erau numai pentru băiatul cel mare ple-
conjoare tot case de-astea mari, măreţe, dar bătrâna nu cat acum, mai în urmă. Erau pentru toţi. Şi pentru băia-
simţea că-i lipseşte vreun lucru. Cu atât mai puţin o de- tul ei cel mic, şi pentru nepot. Ăştia din urmă plecaseră
ranja dimensiunea casei. Puteau să trăiască foarte bine primii şi de mulţi ani. Iar ea pe toţi îi iubea la fel, nu
ca şi până atunci. făcea diferenţe între copii. Numai că ăsta, ăl mare, ră-
N-a încercat să se împotrivească. Ar fi făcut-o în măsese mai mult timp în preajma ei şi ea se obişnuise
van, băiatul era hotărât. Ce să mai zică ea, o sărmană să-l vadă zilnic prin grădină, prin curte. Îl avusese me-
femeie în vârstă care nu era în stare să ţină pasul cu vre- reu în apropiere, că el rămăsese bărbatul în casă după
murile?!...Cu vremurile astea, noi!...Atâta doar că, de la ce omul ei închisese ochii. Băiatul ei cel mare, de mult
arsura din ziua aceea, îi părea că nu mai era ea, fiindcă timp bărbat în toată firea, devenise, în locul lui taică-
nu mai ştia pe unde umblă, nu mai ştia pe unde calcă.
225
său, stâlpul casei. Îi rămăseseră lui pe umeri, de câtăva într-o lună muncind la străini. Erau cumsecade, dar de
vreme, treburile grele. De dus şi de făcut. amestecat, nu s-ar fi amestecat. Cu ei, cu imigranţii.
În primăvara de dinaintea plecării totul fusese altfel, Dar, ce era să facă? Şi, oricum, îi avea aici pe câţiva
văzuse şi el. Atunci umblase mult pe dealuri. Nu se mai dintre ai lui. Şi, auzise el, prin toate ţările era la fel. Nu
sătura de umblat. Le ştia de mic, de când păştea vacile, se amesteca nimeni cu românii veniţi la muncă. De
dar nu prea le luase în seamă. Nu i se păreau importante. multe ori nici cu cei veniţi la învăţătură. Bine că, măcar,
Nişte dealuri acolo, câte nu erau aşa? Când era mititel îi primeau. Să muncească sau să înveţe. El nu avea pre-
se ţinea după vaci şi le urca fără greutate, unul după al- tenţii mai mari de atât.
tul. Pe toate le ştia şi nici o cărare nu-i era ascunsă. Dar În vacanţa de dinainte spusese că e ultima dată
deosebit nu i se părea a fi ceva. Se simţea bine acolo şi când mai pleacă. Nu dezvăluise şi de ce, dar nici nu era
atât, alte probleme nu-şi punea. Nu era o excepţie, nici cine ştie ce taină. Poate pentru că era aproape gata casa
pe departe. Aproape întotdeauna tinereţea nu este atentă şi el nu mai găsea un rost plecării. Poate îl învinsese
la astfel de lucruri. Sau nu pare a fi. Nu pune preţ, pur dorul, cine ştie! Şi parcă-i anunţa aşa, ca să-l aştepte. Să
şi simplu. nu plece nicăieri până ce nu se-ntorcea el.
Şi deodată, în primăvara aceea, de dinaintea călăto- Când se auzise grozăvia în sat, iarna încă nu se fă-
riei celei mari, le privea, parcă, pentru prima oară. Dea- cuse nevăzută, deşi ar fi trebuit. Ar fi fost cazul. Dar se
lurile. Niciodată nu-i venise până atunci ideea că era le- schimbaseră şi vremurile, se schimbase şi vremea. Ni-
gat de ele. Dar acum, pe nepusă masă, i se părea greu să mic nu mai era ca altădată. Aşa ziceau, câteodată, sfă-
le părăsească. Simţea că-i vor lipsi. Se prevestea dorul. toşi, oamenii. Iar primăvara, timidă, n-avea nici un fel
După casă, după dealuri, după copilărie, după adoles- de spor, deşi se opintea s-alunge gerul. Petece groase de
cenţă, după tinereţe şi după atâtea altele. Se rupea de zăpadă te zgribuleau încă, fie şi numai dacă te încume-
toate acestea cu un chin pe care nu l-ar fi bănuit. Şi, ca tai să le priveşti. Ghioceii, totuşi, îndrăzniseră să în-
să scape de năvala aceea fierbinte ce-i cuprindea pieptul frunte nămeţii cei îndărătnici, ce nu se lăsau alungaţi.
iar când ajungea în gât se transforma în nişte ace care-l Aşa că se dădea o luptă cu forţe inegale între clopoţeii
străpungeau fără milă, se trântea pe spate, cu ochii în- cei firavi şi covorul gros de nea.
chişi, cu mâinile şi cu picioarele depărtate, ca într-o răs- Vestea ce adusese tristeţea fără margini îi trăsnise
tignire. Când acele din gât se mai domoleau şi nu-l mai pe toţi. Maică-sa era cu vacile la adăpat, nu auzise tele-
înţepau aşa de tare, deschidea ochii şi privea cerul prin- fonul sunând. Se tot dăduse după treburi prin curte şi
tre vârfurile copacilor ce crescuseră atât de înalţi că, intrase târziu în casă. Abia când se pregătea de culcare
aproape, îl atingeau. Oricum, de acolo, de jos, aşa părea. i-a auzit soneria. Suna din nou. Ea nu ştia a câta oară.
Că uriaşii copaci atingeau cerul cu crengile din vârfuri. De la capătul lumii se rosteau nişte cuvinte. După pri-
Se ridica după o vreme, dădea un chiot tare, să-i piară mele vorbe n-a mai auzit nimic, dar a înţeles tot. Apa-
de tot năvala caldă din piept şi să se audă în tot codrul. rate, doctori, spital, accident, băiatul ei cel mare. Totuşi,
Apoi pleca spre casă. Cu gânduri cu tot. doctorii mai încercau. Îl vor mai ţine, o vreme, conectat.
De descurcat prin ţara cea străină s-a descurcat, nu Conectat, da, ştia ea ce înseamnă asta. De cele mai
s-a făcut de râs. Multe dintre lucrurile pe care le vedea multe ori, sfârşitul.
acolo erau noi pentru el. Altele, nu. În orice caz, cel De atunci n-a mai avut nopţi, n-a mai avut zile. Şi,
puţin cu magazinele acelea uriaşe, cu hipermarketurile, tot de atunci, timpul a început să curgă fără vreun înţe-
era obişnuit, se descurca. Ştia, deci, cum se fac cumpă- les pentru ea. Că n-a mai priceput, din clipa aceea, nici
răturile acolo. Ştia cum să se poarte în hardughiile alea rostul zilelor, nici pe cel al nopţilor. Se-ntâmplase la
mari cu fel de fel de lucruri pe tejghele. Împânziseră muncă, dar pentru bătrână nu mai avea nici o impor-
pământul şi pe acasă. Aveau unul chiar în sat. Nu era tanţă. Oricum, nimeni n-ar fi putut să explice foarte clar
chiar atât de mare, era ceva mai mic, supermarket îi zi- cum îl înhăţase maşinăria. Dar pe maică-sa n-o mai in-
cea. Cei mai în vârstă se minunaseră când se pomeni- teresa nici când, nici cum. Firicelul de speranţă rămas o
seră în sat cu aşa ceva. Dacă ar fi trăit, bunică-sa n-ar fi ajuta să se ţină pe picioare. Cât de cât, acolo. L-au
ştiut cum să-i zică, i-ar fi fost greu să pronunţe cuvântul. deconectat, după o săptămână. Nu s-a mai putut face
Că ea, maică-sa mare, cumpăra ce-i trebuia de la com- nimic. Doctorii au făcut tot ce le-a stat în putinţă. Dar
parativă. Comparativa era magazinul satului, pe vrenici o minune nu se întâmplase. După încă două săptă-
muri. Dar ea nu-i zicea magazin, îi zicea comparativă, mâni l-au trimis acasă. Formalităţi nenumărate pentru
fiindcă de acolo făcea cumpărături. Şi-atunci aşa tre- un sicriu închis.
buia să fie numit, comparativă, de la cumpărături. Însă, Apoi o mare de oameni l-a urmat, tăcută, până la
şi pentru cei umblaţi prin lume, şi pentru cei neumblaţi, cimitir. Aproape tot satul.
lucrurile arătau la fel: satul şi oamenii evoluaseră, di- Saveta, maică-sa, l-a însoţit îndeaproape. N-a lăsat
rect, de la comparativă, la supermarket. pe nimeni să-i ajute trupul bătrân, a urcat singură, prop-
Nici englezii nu i se păruseră a fi oameni răi. Nu, n- tită într-un ciomag, dealul ce-i ducea copilul pe ultimul
ar fi putut spune aşa ceva. Nici pe departe. Erau chiar drum. Ar fi urcat şi-un munte dacă ar fi fost nevoie, nu
grijulii dacă li se părea lor că eşti într-un impas şi-şi s-ar fi dat dusă de-acolo cu nici un chip. Aşa vrusese ea,
ofereau, necondiţionat, ajutorul. Îl plăteau bine pentru să meargă de una singură. Chiar suia dealul cimitirului
ce muncea, n-ar fi câştigat într-un an în ţară cât câştiga cu un fel de îndârjire şi cu o hotărâre despre care nici n-
226
ar fi ştiut să răspundă de unde-i venea dacă s-ar fi între-

bat sau dacă ar fi întrebat-o cineva. Dar ea nu-şi punea
întrebări de felul acesta şi nici altcineva n-ar fi îndrăznit
s-o facă. Ştia numai că trebuia să fie lângă el până la
capăt.
Nici la întoarcere oamenii n-au fost mai vorbăreţi.
Atâta doar, se întrebau unul pe altul dacă merg la po-
mană.
Mergeau aproape toţi, după cuviinţă. În amintirea
lui Trică. Nimeni nu-l strigase vreodată ca-n buletin.
Deşi avusese si el, ca tot omul, un nume în actul de iden-
titate. De-adevăratelea îl chema Petre, Petrică, dar pe el
lumea îl striga Trică, încă de mic. Şi îi mai ziceau, după
taică-său, al lui Onică. Nicolae ADAM
C-aşa fac oamenii pe la ţară de când se ştiu. Pun con-
sătenilor nume după cum le vine, nu ţin cont de buletin.
Cel mult, actul de identitate îi poate inspira. La răscruce
de anotimpuri când, încă, ghioceii nu-şi scuturaseră de
Uităm și e păcat
tot gulerele albe, de omăt, pe o vreme îmbufnată, a pă-
reri de rău şi a nesfârşită tristeţe, părăsea satul, pentru 1
totdeauna, Trică. Trică al lui Onică.
____________________________ LIA. Lia Vasilescu, prea frumoasa noastră co-
*Elena Dican. Născută în 1959, în Dragăşani - Vâlcea. legă, trăind drama unei higene elementare și a unei ge-
Absolventă a liceului „Alexandru Odobescu" (Liceul de Ma- netici morfologice armoniose ca în desenele lui Da
tematică şi Fizică nr.1) din Piteşti – Argeş și a Facultăţii de Vinci!
Planificare şi Cibernetică Economică (A.S.E. Bucureşti, pro- Lia Vasilescu este acea colegă care nu trece ab-
moţia 1982) sențele în carnetul de grupă decât la cursurile citite ale
A publicat în cotidianul „Evenimentul zilei”, în „Curierul li- unui profesor despre care s-ar spune că-i este dentist și
terar și artistic”, în revista trimestrială „Rotonda valahă”. l-au instalat șef de catedră "cizmarii", adică cei îmbră-
Cărţi: Volumul de memorii „Între perfectul simplu şi perfec-
cați în cisme la vedere!
tul compus", Editura eLiteratura, Bucureşti, 2013;
= "De m-aş fi numit Şeherezada" (proză scurtă) - Editura eLi- Lia, fata care trecea razant cu peretii, să nu îm-
teratura, Bucureşti, 2016; volumul de versuri pentru copii piedece pe cei care își plăteau cotizatia de membru PCR
„Ghiduşiile lui Taşi, cel mai nostim âmotan”, Editura eLite- încă din prima oră a primei zile, ca Lenin la întorcerea
ratura, Bucureşti, 2019. din Finlanda, unde este sediul, tovarăși?
Era în anul 1960, trăindu-ne frica după ședin-
tele de la Sala Floreasca și Dinamo, jumătate studenți,
jumătate purtători de cizme, deghizați în civili, care în-
călțați în bocanci de iarnă, prea ușori, parcă fugeau, o
jumătate de sală plumbuită, era în anul când un coleg
ajuns în amfiteatru direct de pe băncile necioplite ale
unei facultăți muncitorești a cârtit solemn-UTM despre
tovrășa Vasilescu Lia, că s-a căsătorit cu un avocat și a
mințit tăcând că e măritată cu un reprzentnt al burghe-
ziei, tovarăși!
Eram în trecere prin holul de la parter al Facul-
tății de Filologie din Edgar Quinet 5, și în fața panoului
unde se afișau sentințele, Lia Vasilescu și la câțiva doi
metri, circular, noi, adică ei, aceia, șoptindu-și indigna-
rea. De câteva minute, fosta studentă Lia Vasilescu stă-
tea pironită și se vedea dintr-un unghi închis cum își
frământa buzele a neîntelegere. Parcă ar fi încercat să
priceapă ce scrie acolo de exmatriculare din facultate
pentru declarații false la Cadre!
Cel mai prețios dar: cartea cu autograf Și deodată ar fi înțeles și s-a îndreptat spre ușa
masivă și impunătoare de la intrarea din Edgar Quinet
5 și s-a strecurat printr-o deschizătură de o rază și ni-
meni nu a mai aflat despre preafrumoasa Lia Vasilescu,
prefrumoasă ca un blestem.
227
2
Era în vara aceea plină de Soare și secetă, când
în parcul orașului câte un fost deținut politic îți oferea o
batistă de la buzunarul de sus al unui costum din alte
vremuri, mâncat pe alocuri de molii, cu ăsta intrase, cu
ăsta ieșise; îți oferea o batistă de un alb păstrat la cutie,
un îmbolnăvit de întuneric, o batistă pe un pachet de
"Naționale", atît, domnule, un leu și treizeci de bani, să
aibă de un un fumat în libertate și pachetul deschis în
buzunar să nu mai fie singur.
Aproape prietenul meu, coleg de facultate venit
de pe băncile necioplite ale unei facultăți muncitorești, Paul BRENOAIA
cu poezii publicate în "Tânărul Scriitor", mă luase cu el
să o vadă pe Lia Vasilescu, o întîlnise în oraș, iar colega Portret policrom
lui de an l-a invitat într-o vizită de un pahar cu apă de (convertibilitate umană)
fântână și o liguriță de Șerbet!
Stăteau într-o casă sub un deal stâncos, ea și În lumea în care cuvântă limba de lapte a popo-
bărbatul ei și cocoșul Mărgărit, și era atât de liniște și rului şi care-şi caută identitatea, în lumea în care sur-
de vară și de umbră de copaci încărcați de frunze priză este atunci când nu ai… surprize şi în care posibi-
aproape pârjolite, dar care nu-și dădeau sufletul aștep- litatea de a te produce nu este la îndemâna ta, în lumea
tând în speranța lor vegetală! asta plină de sărăcie și contradicţii pentru unii şi bogății
Bărbatul Liei, mai târziu am aflat că fusese avo- și privilegii pentru alţii, se nasc indivizi cu caractere în-
cat, ne-a propus un pahar de vin de colecție, un pahar, doielnice, murdare, machiavelice.
cum aveam să vedem, și a plecat să aducă vinul, iar Nu sunt roşii, nu sunt verzi, nu au preferinţe şi
când a apărut fluturând două flacoane, noi am amuțit de personalitate, se înclină la adierea vântului, se dau cu
mirare că în cele sticluțe se află vinul, că nu auzisem de cel mai puternic, vând şi cumpără orice, schimbă orice,
colecționari de eșantioane vinifice! El le-a strecurat umblă tropăind prin viaţa noastră, cu obstrucţia într-o
într-o frapieră cu ghețari sub un șervet de borangic, și mână şi cu Biblia în alta, pozând în victimele sistemelor
ne-a lăsat să terminăm Șerbetul Liei și băutura din fân- ale căror produse sunt, iar când sunt surprinşi de medi-
tână, apa. ocritatea lor, tresar, îşi spun părerile fără a fi întrebaţi,
Preafrumoasa tăcută colegă Lia și bărbatul ei îşi scot ghearele bine ascuţite iar când un îndrăzneţ vrea
cândva, nu demult, încă avocat, se uitau la cer și la co- să-i lase fără ele, simţindu-i puterea, se convertesc rapid
pacii care ne ascundeau de arșiță și mai spuneau, el – şi, uite-aşa, fiecare dimineaţă a existenţei lor biologice
uite, încep să iasă pe marginea cuibului și ea – să avem îi găseşte cu altă identitate.
grijă, la care Avocatul a răspuns: garantez pentru Măr- S-au scris multe despre aceşti ,,no name”, dar
gărit! eu sunt tentat să le fac un cu totul alt portret, inedit. Ori-
Și la capătul Șerbetului și vinului de colecție cine va recunoaşte de îndată ,,javra”, pentru că este bi-
recolta '46, noi ne-am îndepărtat cu greu și ei doi și pedă și îi mai spunem și OM. Între ghilimele îl veţi găsi
Mărgărit și liniștea și copcii au rămas acolo sub dealul cu uşurinţă, pe cel pe care noi (de ce?) îl tolerăm printre
pietros și pădurea răcoroasă la un pas. noi.
Și după câțiva ani, de la momentul Liei în fata *
panoului cu exmatricularea, fostul meu aproape prieten ,,Vând copil născut din nori, vând suflet carita-
îmi spunea, oricum s-ar fi aflat, ea declarase că el e bil şi mamă de republică inventată, vând preşedinte şi
muncitor necalificat la Fabrica de cherestea, stivuitor, prim-ministru din anul 2050, vând Convenţie Demo-
dar nu spusese că era un fost avocat și fost deținut poli- cratică, vând ţâţa roşie de la care am supt, vând co-
tic. lecţie de suflete fără părinţi, vând greutăţile mele po-
porului meu, vând spermatozoizi de îngeri, vând arme
de flori, vând act de naştere daco-roman, vând conti-
nent la scară naturală, vând scara socială pe care am
urcat pînă aici, vînd gazetari şi politicieni care nu pro-
creează, vând statut de jurnalist român şi achiziţionez
statut de jurnalist aservit, vând zacuscă de organe ge-
nitale, vând spaţii comerciale pentru găzduit morţii,
vând naţii de nimic, vând campanie electorală, vând
Fondul Monetar Internaţional, vând armate de lăcuste,
vând patriotism, vând lumini şi umbre, vând apa râului
copilăriei mele, vând palme morale primite, vând cra-
vată de pionier, vând mormântul mamei mele spirituale
228
şi pe cel al părinţilor mei ucişi în decembrie ’89, vând

scâncet de nou-născut şi vând lacrimi de mamă chinu-
ită, vând inflaţie, vând jurnaliști şi cumpăr gazetă de-
pendentă de... ei, vând lampa lui Ilici şi Capitalul lui
Marx, vând „epocă de aur” şi sistem totalitar şi cum-
păr sistem convenabil mie, vând respiraţia fiului meu,
vând popor docil şi sărăcia lui, vând mămăliga lui și
pâinea nedospită, vând furtună politică, vând aplauzele
Congresului XIV, vând interesele meschine ale unor
amici ai mei, vând orice îmi face și nu-mi bine mie.”
*
„Schimb umor autohton pentru similar Costa Ion C. ȘTEFAN
Rica, schimb comportamentul de la mama cu oricare al-
tul (prefer Hawaii), schimb colecţie de fluturi mioritici
cu similar Acapulco, schimb casă cu grădină, coteţe de
Dilemele creației
porci şi găini, câine de pază etc., cu cameră pe malul
Uneori, prietenul meu din parcul „Voinicelul”
Pacificului, schimb cocoş de munte românesc cu găină
mă uimea prin sinceritatea lui, deși avea un mod elegant
Plymouth, schimb găinuşă de Pleşcoi cu cârnaţi ger-
și învăluitor de exprimare – se cunoștea că a fost un zi-
mani, schimb mirişte vâlceană cu gazon englezesc,
arist priceput, mai ales în regimul trecut, când adevăru-
schimb Partide nou-născute cu Partid democrat de...
rile trebuiau rostite pe ocolite și înfășurate în multă pru-
dincolo, schimb prieteni cu relaţii îndoielnice şi prefer
dență.
francezi loiali, schimb car cu boi contra cursă hipică
Poate că eu, ca medic, nu-i înțelegeam prea
(Epson), schimb stare de spirit cu stare materială,
bine pe acești naratori care vor să meargă până la esența
schimb meci pierdut cu avantaj serviciu, schimb gamela
faptelor. Dar nu voiam să intru în contradicție cu el
săracului cu homar spaniol, schimb schimbarea româ-
(doar prin gândire, evident, fiindcă noi conveniserăm să
nului pe orice altceva şi cumpăr tot ce nu-mi face rău...”
nu discutăm despre romanul pe care tocmai îl elabora);
Dar nu mai spun ce schimb şi ce cumpăr, mă opresc
printr-un singur dialog, îl pot deturna de la drumul fi-
aici, am obosit vânzând şi cumpărând și supărându-i pe
resc al inspirației de moment.
unii. Mi-am găsit locul pe soclu şi nu mai am puteri
Ori eu credeam că acest moment al inspirației
pentru a coborî. Îmi cer iertare celor care m-au creat,
depline era în desfășurare, și la el și la mine. El era, de
după chipul şi asemănarea lor. Nu vă mai cunosc şi, nu
fapt, și modelul meu de a scrie: înșiram, în calculator
peste mult timp, voi spune că nici măcar nu v-am cu-
gândurile care-mi veneau pe neașteptate, în urma lectu-
noscut. Aş vrea ca într-o zi să-mi fie ruşine de voi, dar
rii paginilor sale și a dialogurilor cu ceilalți patru prie-
nu m-aţi educat aşa. Rămîneţi cu sărăcia voastră, cu
teni din parc, dar rareori 1, 2, 3, 4 îmi declanșau adevă-
conducătorii voştri şi cu tot ce nu mai este al meu..
ratele mele gânduri de scriitor.
Dumnezeu fie cu voi!
n schimb, Daniel Cristache era izvorul meu
principal de inspirație – lecturile de noapte îmi declan-
Post-scriptum: Era cât pe ce să cred că doar în
șau gândurile de zi. Poate că eram ca un altoi pe trun-
mintea mea s-au strecurat asemenea indivizi. Dar… mai
chiul unui pom falnic și promiteam fructe noi, dar
ştii! Prietenilor mei (celor cu suflete curate) le spun aşa:
esența vieții creatoare o primeam de la el.
Cine te poate înţelege năpârcile mai bine ca noi? „Cali-
Așa și acum: dialogul său cu un alt prieten, din
tăţile” acestora, pe care nimeni nu le contestă, le-am
altă zonă geografică, despre femei, m-a dus cu gândul
smuls de aici şi moştenitorii lor sunt tot aici, oameni
la acest aspect moral al decenței: adică în ce fel un băr-
buni! Dracul nu face minuni şi nici pomeni, nici aici şi
bat poate povesti că a făcut dragoste cu o femeie fru-
nici undeva, pe-afară. Talentul nu suferă niciodată un
moasă? Mai bine zis, până unde poate povesti? Răspun-
proces de îmbogăţire, blazonul rămâne neschimbat, ori-
sul la această întrebare marchează hotarul dintre vulga-
unde s-ar afla, Balada lui Ciprian ne va însoţi oriunde
ritate și decență! De ce n-ar spune? Ce și cum ar po-
ne-ar duce gândul… Numai respiraţia cu apetit ne va
vesti? De ce ar dezvălui în amănuntele ei această dra-
ţine în viaţă. Restul, vorbe de adormit îngerii în rai! N-
goste, de vreme ce fiecare cititor matur ar putea să-și
am certitudinea că toți veți înţelege ceea ce am scris. Eu
imagineze despre ce e vorba?
iubesc și am iubit oamenii şi am găsit putere să nu-i
Da – dar cum povestești? Sunt opere de mare
urăsc, dar puterea de a opri sila pe care mi-au provocat-
artă, atât în literatură, cât și în pictură, care dezvăluie
o unii n-am reușit s-o stăvilesc. Încearcați, dragii mei,
totul, până la ultima taină a trupului omenesc – și nu par
să nu vă pierdeți! Nicăieri nu vă va mai spune cineva
indecente, fiindcă ceea ce ei relatează, descriu, pictează
,,Deşteaptă-te, române!”
prin culori ori cuvinte, e înconjurat de frumos.
Aici e taina tainelor acceptării de către cititor
ori nu: frumusețea care înconjoară realitatea pudică,
229
reliefând omenescul dintre ceea ce ar trebui povestit și când atmosfera era prea fierbinte, unii făceau câțiva
ceea ce nu… dezlegarea acestei dileme m-a situat de pași eliberatori de tensiune, fie în jurul locului nostru de
partea prietenului meu. Da: el avea voie să exprime aici, fie pe-o alee din apropiere.
orice, fiindcă era stăpân pe cuvintele sale și știa cum să Apoi reveneau pe bancă, la locul lor, liniștiți și
povestească! aproape nepăsători, de parcă ar fi uitat de dialogul ante-
Dar se mai naște o întrebare: ce zice femeia rior. Nu știu dacă vor fi convenit acest procedeu mai
aceea minunată, chiar atât de iubită ori povestită, citind înainte de venirea mea, ori îl făceau de la sine – dar eu
paginile lui? Poate că ea ar trebui să se bucure, de vreme îl observasem și mă conformau lui. Era o obișnuință
ce a putut declanșa astfel de senzații și trăiri! În cazul bună, pentru a evita certurile dintre noi, ceea ce ar fi dus
ei, nu mai este vorba de decența unei singure persoane, la destrămarea grupului. Înțelegeam astfel că fiecare
de vreme ce n-a povestit ea, ci de o mândrie general fe- dintre noi se simțea bine în mijlocul acestei realități și
minină, că a devenit, astfel, prototipul genului său. Nu ar fi suferit mult dacă ne-am fi despărțit.
e numai ea – ci sunt ele: toate Evele, Loredanele, An- Mai târziu, am aflat că unul e văduv, altul des-
nele – care au fost iubite cu aceeași patimă, de-a lungul părțit iar celălalt nu se căsătorise niciodată și nici nu ne
timpului; persoanele s-au schimbat, dar iubirea a rămas dădea de înțeles că ar fi cunoscut farmecele vreunei fe-
aceeași, chiar și modul de-a o exercita fizic. mei1 O fi un fecior bătrân? Doamne, ce pedeapsă, ce
În felul acesta, senzația ei de pudicitate (perso- autopedeapsă! – dacă nu cumva era bolnav de nepu-
nală și intimă) este anulată, prin faptul că a fost încon- tință.
jurată de frumusețea cuvintelor, a culorilor, a miresme- – Bine, te iert! rosti într-un târziu Daniel Cris-
lor și gesturilor de-o asemene tandrețe încât a devenit a tache, dar pe un ton mai blând. Să fie însă pentru ultima
toate iertătoare. dată!
Așa încât, deși convenisem să nu discutăm des- Îl auziseră și ceilalți, însă nimeni nu zise nimic.
pre ceea ce citisem, eu am început să scriu în secret des- Și tăcerea, în anumite împrejurări, devenise o tactică de
pre aceste împrejurări, ajungând astfel la concluzia că grup. Prietenul nostru numărul 4 își continuă traseul din
notarea impresiilor mele, la prima lectură, îi poate oferi, jurul băncilor, încă patru ture, apoi se așeză liniștit pe
de fapt, lui Daniel Cristache unele idei pentru a doua locul lui, zâmbindu-i lui Daniel Cristache.
ediție a romanului său. În etapa următoare, ne confruntam toți unei tă-
Observați că scriu „ceea ce citesc”, adică despre capito- ceri meditative, așa că nu mai aveam nici un motiv să
lele succesiv din cartea lui; nu ceea ce scriu, fiindcă el ne ferim unii de alții, dar nici să discutăm inutil despre
nu știa că a declanșat în sufletul și în mintea mea acest o cauză care se stinsese în trecut.
izvor al creației. Iar eu cu Daniel Cristache ne înțelegeam din priviri,
Încă nu aflase și nu-mi puteam da seama dacă uneori cu ajutorul mimicii, ori doar cu un simplu zâm-
am să-i spun sau nu vreodată. Important mi se părea că, bet. Chiar despre eforturile mele se schițau zâmbete de
la fiecare dintre întâlnirile noastre, îmi dădea câte un bucurie, strângeri de mâini semnificative, ori prin pozi-
capitol de-al său, în îmbrăcămintea aceea de țiplă sub- ția trupului, care marca nu doar mulțumirea de sine și o
țire, pe care unii o numesc „chiloțel”. Ce cuvânt nepo- destindere prin satisfacție – și de noi doi, iar aceste ati-
trivit pentru o operă atât de reușită! tudini deveneau cronometrul dialogurilor noastre față
Mai ciudat mi se părea că darul de lumină pe de ceilalți.
care mi-l făcea Daniel Cristache avea loc la vedere. Spre prânz, porneam spre case – cu o altă bu-
Toți ceilalți bătrâni înțelepți observau acest curie în suflet, fiecare cu mulțumirea lui, pe măsura bu-
transfer delicat de manuscris, dar nu se mai implicau în nătății și inteligenței sale. Eu preferam o comunicare
nici un fel. prin imagini, văzute sau numai conturate în memorie.
E drept că primul care observase ce se întâmplă fusese Ce nopți fericite am trăit în toamna aceea,
numărul 4. Părea mai tânăr decât noi ceilalți; oricum, Doamne! – pe care tu mi le-ai dăruit și pe care nu le voi
trecuse de 70 de ani, era și mult mai atent la ce se în- uita niciodată!
tâmplă în jurul lui.
– Ce tot schimbați voi acolo, în chiloțelul (Din volumul „Drumul vieții, înapoi”,
acela? N-o fi vreo domnișoară? în curs de pregătire la Editura Arefeana)
– Te rog să nu te amesteci! îi opri elanul Daniel
Cristache.
Îl vedeam pentru prima dată, de când ne cunos-
cusem, că intervine direct și categoric.
Această atitudine l-a pus la punct și pe numărul
4. Își dădea și el seama că toate au o limită.
– Scuzați-mă, vă rog! N-am știut că sunteți atât
de secretoși! rosti el, ocolind, de câteva ori, băncile și
masa unde poposeam noi, de obicei.
Fiindcă, am uitam să vă spun: așa se întâmpla uneori:
230
Renggam. Totuși, n-aș începe să scriu despre ele din

prima. Dispariția mea fizică mi-e mult mai prezentă în
cuget. Aș lua-o invers din punct de vedere cronologic.
Momentul acesta îl vizualizez cu maxima claritate în
spatele ochilor închiși, nu atât pentru că-i cel de pe urmă
eveniment din viața mea, ci pentru că se prefigurează a
fi cel mai apropiat. În plus, ca să fiu sincer, îmi cam
ocupă mintea. Dacă îl scriu, am certitudinea că l-am de-
pozitat undeva pe hârtie și poate nu mi se mai rotește
Marius CĂRBUNESCU prin cap.
Scaunul electric sau injecția letală. Sau, poate,
gulerul înălțător de cânepă indiană înnodată. Of,
Condamnat să trăiesc Doamne! Acesta pare a fi cel mai aproape de sufletul
meu. Mi le pot imagina pe tustrele și suprapune pe rea-
litatea palpabilă ca pe niște holograme în décor. Vă dați
Capitolul I
seama? Execuția mea pot să v-o descriu cu acuratețe,
uzând de amănunte. Preotul citește din vârful buzelor,
În orașul care nu se trezește pe deplin niciodată
cu litere mărunte, o binecuvântare care suspendă timpul
canicula își făcea de cap la miezul zilei, chinuind deo-
și ajută sufletul robului lui Dumnezeu să se elibereze.
potrivă și călăi și victime, cum am putea numi, forțând
Îndată ce pișcătura ca de țânțar, gâtuirea sau șocul de
puțin nota, personajele acestei cărți. În fond și la urma
defibrilator s-ar face simțite, doctorul și-ar șopti în
urmei, toți suntem victime și călăi în același timp pentru
barbă satisfăcut: trupul e pe cale să amorțească. În
visele și sentimentele noastre, unele dintre ele reprimate
schimb, creierii? Pentru ei începe o goană sălbatică. Mii
brutal dacă tindem să devenim frecventabili, pentru se-
de frânturi de gânduri scânteie în aceeași secundă, se
menii noștri, pentru flora și fauna care ne înconjoară.
ciocnesc, se amestecă, se înlănțuie. Și, printre ele, ob-
Ploile musonice erau o amintire și abia peste câteva luni
sesia că trebuie să se termine odată, că timpul a parcurs
vor reveni în forță să domolească mingea de foc care
ce era de parcurs, iar sentința cea mai grea și nedreaptă,
coborâse pe pământ și transformase asfaltul orașului
ar fi prelungirea vieții. Așteptarea ar deveni o povară
într-o pojghiță de lavă curgătoare. Timpul sacru pentru
greu de dus.
rugăciune încă nu se împlinise, chemarea tânguitoare a
Prin absurd, oprirea executării pedepsei ar re-
muezinului de la moscheea de vis-a-vis fiind așteptată
prezenta o ticăloșie de neiertat. O formă de barbarie
cu înfrigurare de credincioși, dintr-o clipă în alta. De-o
cum nu s-a mai văzut într-o lume care se crede civili-
parte și de alta a porților ferecate oamenii ieșeau din
zată. Printre ruinele civilizației eu mai lipseam, să ies
apatia generală și-și căutau menirea, pentru a reveni mai
bălăngănindu-mă ca un om al peșterilor. Să mă comport
apoi cei de mai-nainte. Rugăciunea îi aducea pe toți
ca o hidoșenie scelerată care-mi ostoiesc noima de viață
într-o transă colectivă și le oferea hrana spirituală în
din zvârcolirile sufletelor celor nefericiți. E singura care
aceeași măsură cu un soi de energie a trupului. După
mă tine în viață, cât de cât preocupat. Doza de ură nar-
minutele de venerație, în care îngânau și ascultau pil-
cotică, de drog pătimaș, pe care mi-o extrag din privirile
dele lui Allah, se lăsau moleșiți ca și cum li s-ar fi ter-
tulburi ale celorlalți, se cere a fi crescută. Pe mine mă
minat bateriile.
întreține ura, nu iubirea. Dacă aș fi fost lipsit de însuși-
Cei câțiva europeni, pripășiți fără voie, aveam
rea să pot urî cu patimă, cred că toată mânia s-ar fi întors
alte preocupări în spatele zidurilor apăsătoare. Unii își
împotriva mea. Aș fi sfârșit izbindu-mă cu capul de toți
alungau plictiseala ferchezuindu-se cu spor într-un ciob
pereții celulei. Aș fi pictat cu sânge proprii mei creieri
de oglindă. Pe cine ar fi dorit să impresioneze? Poate
într-un post-modernism paroxistic. Uneori mă mai în-
tocmai oglinda privită redundant cu o înnoită stimă de
cearcă astfel de gânduri negre, de autoflagelare, însă le
sine. Pentru mine cerința suna simplu și strident în ace-
risipesc rapid, cu ură. Reușesc să fac din ură antidotul
lași timp în liniștea neverosimilă de dinaintea furtunii
suprem. Dar cum s-a dezvoltat ura? Încă din fragedă
cu stropi de decibel, ce se pregătea să acapareze atmos-
pruncie, aș putea spune. Am fost nedreptățit de mic și
fera centrului de detenție Simpang Renggam. Să aștern
obligat să fac față unor umilințe greu de suportat. Asta
pe hârtie tot ce-mi trece prin cap. Ăsta e cel mai greu
m-a călit într-un fel, mi-a dat dinți de șcrâșnit și furie de
lucru de făcut, fără o ordonare, o selecție cât de cât.
nestăpânit.
Gândurile se ciocnesc de-a valma, într-o dezordine de
*
necontrolat. Până la cei 32 de ani am trăit cât în cinci
Pe vremea aceea, aproape în fiecare zi urcam
vieți. Anii multiplicați cu cinci se reîntorc pentru a-mi
deaspra blocului în care locuiam. Terasa liftului era în-
hrăni cugetul și a-mi persecuta neliniștile. În starea în
țesată cu bucăți de aluminiu de cele mai stranii forme și
care mă găseam, cu nervii încordați la maxim, nedrep-
dimensiuni. Puzderia de antene TV erau orientate ma-
tățile suferite defilau prin fața mea ca la un spectacol de
joritatea în direcția Belgrad, pentru a evada din televi-
prost gust, ultima având loc chiar aici la Simpang
ziada ceaușistă. Urcam acolo nu neapărat pentru că
231
aveam vreo problemă cu puricii care însoțeau, de cele scris cu o peniță otrăvită. Ostilitate cizelată cu măies-
mai multe ori, imaginile mișcătoare de pe micul ecran. trie. Bravo, se aude o voce exaltată la vorbitor, trecând
Nici vorbă. Pur și simplu, doar pentru a mă relaxa în pe lângă mine, până la capătul coridorului. Această ava-
liniște. Îmi plăcea să privesc în zare dimensiunile ora- lanșă de epitete alternând între cele două extreme pur și
șului până hăt departe sau să mă las cotropit de gându- simplu mă năucea. Cel care se exprima în acest mod era
rile bizare despre fantasme din alte lumi. Uneori, în spe- psihologul închisorii, un mandarin între două vârste, cu
cial vara, terasa blocului devenea loc de petrecere a tim- obrajii supți și cuprinși de o paloare cadaverică. Dacă
pului liber, femeile făceau plajă iar bărbații jucau table n-ar fi avut uniformă militară și niște ochi scânteietori,
sub lighenele antenelor pe post de umbreluțe. Iar când care trădau inteligență, probabil ar fi fost lesne confun-
se preconiza vreun eveniment sportiv, adică meci de dat cu unul dintre deținuții asiatici care mișunau peste
fotbal în cupele europene sau turneu final, se circula tot. Iar cel căruia i se adresase, uitându-mă cu atenție în
mai ceva ca pe bulevard. De obicei, capul familiei urca jur, nu puteam fi decât eu. Am răspuns cu un zâmbet
sus pe bloc și se instala cu mâinile în jurul suportului fâstâcit.
metalic, iar nevasta îi dădea indicații din fața televizo- Dar, te rog, nu te mai inspira din cărțile pe care ți le
rului, cu fereastra deschisă: ”Mut-o mai la stânga!... procur. Vreau să cunosc trăirile tale sincere. Doar așa te
Dăi, dăi!... Las-o așa!” Atunci îmi luam tălpășița pentru poți elibera de această ură care te mistuie neîncetat și te
că-mi plăcea să stau singur pe bloc, să simt egoist mân- veștejește lăuntric. Mai ales că singura eliberare la care
gâierea soarelui. te poți aștepta este… A tăcut brusc, ca în preajma unei
În acea după-amiază, când am deschis ușa me- gafe, dar am intuit ce-a vrut să spună. Continuarea s-ar
talică ce dădea spre terasa blocului, cerul nu mai era atât fi dorit ceva mai veselă. N-a fost să fie. Nu i-a ieșit fi-
de senin. Din contră, atmosfera devenise apăsătoare atât gura. Am înțeles străduința sa de a-mi intra în grații,
în aer, dar mai ales în sufletul meu. Părea că se prăbu- însă starea mea de spirit refuza cu obstinație orice apro-
șește peste mine. Eram în clasa a doua primară și dădu- piere de vreun reprezentat al statului care-mi siluise
sem peste un necaz mare de tot. Câțiva colegi mă umi- toate simțămintele umane. Vorbele lui se potriveau ca
liseră în fața tuturor, iar învățătorul chemat degrabă, ta- nuca în perete cu durerea mea. Nu mi-a fost dat să aud
man când începusem să-mi fac singur dreptate, mă pe- ceva mai indolent decât cuvintele cu care încerca să mă
depsise tot pe mine. Ca și cum asta n-ar fi fost de ajuns, atragă. Trebuie să fii bucuros că lucrăm împreună. Un
a doua zi mama trebuia să-și facă drum până la școală. psiholog poate face minuni în închisoare, schimbă men-
Așa se obișnuia. Să fie informată despre derapajele talități și chiar destine. De altfel, ca să mai destind puțin
comportamentale ale odraslei sale, cum se exprimase atmosfera lugubră din acest așezământ dominat de gra-
pretențios învățătorul clasei. Iar eu ar fi trebuit să-i dau tii și uniforme, poftim, un exemplar dintr-un ziar româ-
vestea cea mare, care numai placere n-avea să-i facă. nesc. Avocatul tău l-a făcut rost, probabil de la amba-
Venisem direct de la ore, cu ghiozdanul în sadă. Sau s-a întâlnit cu vreun turist de pe la voi. Auzind
spate. Doream să-mi pun ordine în gânduri, să stabilesc că vin încoace, mi l-a dat să ți-l aduc.
ce am de făcut până voi da ochii cu mama. Cu ce min- lovele mototolite se ridică degrabă din coloa-
ciuni să mă prezint în fața ei. De fapt, nu propriu-zis nele ziarului și capătă ecou. Scrie despre mine, de parcă
minciuni, căci s-ar fi convins singură de ele a doua zi la aș fi o personalitate. Abandonat de familie de la vârsta
școală. Să-i spunem doar o încercare de îndulcire a ade- de 9 ani, a ajuns un dealer de droguri de temut în Asia.
vărului. M-am tras mai într-o parte pe casa liftului, cu Acum își aşteaptă condamnarea la moarte în Malaezia.
genunchii lăsați peste balustradă, să contemplu umbrele Îl cheamă Laurenţiu Peityno, e din Timişoara şi are 32
mișcătoare ale oamenilor sau ale mașinilor de la baza de ani. Tânărul a fost reţinut de autorităţile din Kuala
edificiului pe care stăteam înălțat ca să am de unde-o Lampur, fiind acuzat de trafic de droguri. Arunc ziarul
porni la vale. Ce panoramă stranie! Lacrimile prinse- cât colo. Stop. Ajunge! Asta nu e terapie, e război psi-
seră a se forma în colțul ochilor și să-mi încețoșeze pri- hologic în toată regula. Iar noi suntem în tabere adverse.
virea. Umbrele de jos păreau să nu mai fie așa depărtate. Parcă mi-am ieșit din minți. Dușmanul imaginat se re-
O plapumă alburie, transparentă, moale, s-ar fi așternut pliază rapid și-mi vorbește pe un ton suav care dezar-
peste ele. Dacă aș fi sărit, aș fi putut să le prind ca pe mează. În continuare aș vrea să ignori angoasele care te
niște jucării animate. Atât cerul, dar mai ales pământul fac să suferi cel mai mult și să-mi scrii despre momen-
se comprimaseră puternic. Aproape că mă striveau. M- tele plăcute din viața ta, cele care emană liniște sufle-
am lăsat pe spate. Dacă aș fi sărit atunci, aș fi salvat tească, iubire, înțelegere. Nu există să nu fi trăit și așa
pământul de o umbră în plus. Aici, în închisoare, mi-e ceva. Chiar dacă am trăit așa ceva și aș putea accepta
infinit mai greu să-mi procur mijloacele necesare… provocarea mandarinului, mă încearcă un sentiment, nu
Măcar că mă pot gândi la asta. De atunci am simțit că știu cum să-i spun, de mânie amestecată cu lehamite
sunt înzestrat cu o ură nestăpânită, pe care o pot ampli- față de psihoterapeuții ăștia. Cară tot timpul după ei un
fica la nesfârșit. bolovan care nici măcar nu le aparține. Trăiesc poveș-
* tile altora, se preocupă să le rezolve problemele cu pilde
Funest, macabru, spectaculos. Superb! Venin sau sfaturi, când mai precaut ar fi să-și pună ordine în
scârbos țâșnind prin toți porii ființei tale, de parcă ai fi viața personală. Nu m-ar mira să aud că și cel care mă
232
descoase pe mine are o existență infectă, cu o soție bo- săptămâni, ani, până ce discul se strică iremediabil.
lândă și un copil oligofren, pe care trebuie să-i întrețină Aceștia sunt oamenii care mă înconjoară și care se cred
dintr-un salariu de mizerie. Lui să-mi deschid eu sufle- fericiți într-o lume ce le pune în față o oglindă defor-
tul, unuia care suferă mai rău decât mine? Care se lasă mată. Aceștia sunt oamenii care 233retend că mă pot
folosit de un sistem represiv (aka reeducativ) și-și vinde ajuta, dar nu sunt în stare nici măcar să evadeze din co-
sufletul pentru un pumn de arginți? Probabil că nepu- tidianul lor șters.
tința de a se salva pe sine a reprezentat un criteriu pentru Capitolul II
angajarea în penitenciar.
Trebuie să ajungi să te cunoști. Pentru asta sunt Experiențe plăcute. Auzi tu? Nefiresc să fiu re-
aici. Doar așa te vei împăca cu tine însuți. Shit! Vor- ceptorul unei astfel de cerințe deplasate, în totală con-
bește ca un popă de țară. Mântuire. N-am nevoie de așa tradicție cu situația în care mă găsesc. Pentru a putea să-
ceva! Dar n-am încotro, pentru a căpăta cărți împrumut mi descopăr dispoziția de povestitor ar trebui să mă izo-
trebuie să-i fac hatârul și să-i scriu compuneri despre lez complet de lumea exterioară și s-o privesc doar pe
viața mea personală. Mama ei de viață! Am greșit, dar cea interioară. Lucru, în primă instanță, aproape impo-
am plătit și pentru ce nu greșisem. Am lămurit deja că sibil de îndeplinit. Cu cât mă străduiam mai mult să fo-
nu mă interesează clemența nimănui. La ce bună exis- rez în trecut, cu atât convingerea mea se întărea, strâm-
tența asta dacă ești condamnat încă din naștere să ispă- bându-mă ca după o pilulă amară.
șești o continuă penitență cu mintea și cu trupul? Dru- După mai multe încercări eșuate, când credeam
mul greșit pe care am apucat n-a fost o alegere. A fost că nimeni și nimic nu mă mai putea disloca din realita-
singurul. Uitându-mă în urmă am și confirmarea. Citind tea crudă a celulei mele, mi-am lăsat gândurile să plu-
cărți, confirmarea devine certitudine. Am citit zeci de tească în derivă. Dintr-o data corpul a început să mi se
cărți la mititica. Dacă nu le-aș fi primit, cred că m-aș fi inunde de o fericire fără margini, la fel ca atunci. Asta
urcat pe pereți de atâta plictiseală. Zeci de destine mi- e! Prima mea experiență cu substanțe halucinogene. Ini-
au trecut prin fața ochilor, încât spiritul meu s-a ridicat țierea, așa cum se cade, am primit-o din partea unei
deasupra, lăsând trupul ca o bucată de carne să lânce- amazoane. Se întâmpla într-un club de noapte din Timi-
zească pe o rogojină putredă. Pot vorbi despre mine ca șoara unde, ca niciodată, mă dusesem singur, fără bani
despre un altul, rece, frisonant de rece. De data aceasta și fără ambiții personale. Dintr-un moment într-altul aș-
nu mă mai ating persecuțiile fizice sau psihice. Pentru teptam să fiu dat afară în șuturi de hăndrălăii risipiți prin
că, de fapt, eu sunt cel fericit. Cel mai fericit om de pe punctele strategice ale așezământului. Văzând că nu se
pământ. Suferințele mele se vor termina în curând, lă- întâmplă să ies șifonat atât de devreme, preiau inițiativa
sând necazul acestei lumi pe umerii celorlalți. și, într-un fel, îmi forțez norocul. Cumpănesc mult până
Vrednic de milă este psihologul care preia po- să îmi fac curaj, dar până la urmă îmi iese. Mă duc la
vestea unui deținut și încearcă să o interpreteze în fel și bar cu cel mai ciudat tupeu de care eram în stare și cer
chip, făcând apel la cazuistica problemelor de conști- un joint. Dacă cineva ar fi derulat imaginile de pe ca-
ință. Ar însemna să cerceteze convulsiile sufletului, mera de luat vederi amplasată în fața barului, ar fi văzut
drama unei existențe chinuite, mânat de gândul de a pe figura mea o combinație jalnică între spaimă, dispe-
face din aceasta o artă. Nu e la îndemâna oricui, iar zbu- rare și ostilitate. O mască de dur prin care se vedea tot.
ciumul sufletesc ar trebui să-l depășească pe cel al con- Barmanița, o domnișoară blondă cu părul strâns regula-
damnatului pentru a ieși o capodoperă. Eșecul este ine- mentar în codițe și o uniformă tip sarafan, turnat până
vitabil. Trăirile sale pe hârtie sunt ca niște urme dispe- la nivelul pulpelor, mă privește stăruitor câteva clipe.
rate de degete pe o stâncă, după prăbușirea în gol. Am- Cobor privirea pentru a nu-i întâlni ochii care frigeau și
prentele nu oferă nicio informație despre dimensiunile parcă protejau trăsăturile fine ale feței. Ar fi putut părea
golului interior. sexy dacă lipsa tocurilor, șorțulețul purtat peste sarafan
Vrednic de milă este trufașul avocat care în- și un aer de permanentă alertă nu i-ar fi estompat din
cearcă să-l salveze. Pus din oficiu sau delegat de statul senzualitate, gândesc.
român, într-o țară ca Malaezia chiar nu contează, tre- Mă citește din prima. Un zâmbet îi încolțește pe
buie să decidă între conștiință și onoare. Cele două nu figură iar ochii i se înmoaie în timp ce mă întreabă dacă
se suprapun. Decepția sa este aceeași cu a unui medic e prima data când fac asta, asemenea fetelor experimen-
chirurg care operează cu un instrumentar incomplet și tate de la o aruncătură de băț mai încolo, când primesc
inadaptat, precum este și codul penal. Are de ales între câte un adolescent în vizită. Și eu sunt un adolescent
două variante, la fel de chinuitoare: pacientul trăiește visător, m-aș fi grăbit să recunosc dacă m-ar fi întrebat
sau moare. În ambele cazuri conștiința rămâne încărcată cineva, pregătit pentru exacerbarea singurei laturi a fi-
cu un balast greu de digerat. inței mele, cât de cât suportabile. În două minute ne ve-
Vrednic de milă este până și gardianul cu un program dem afară, primesc un ordin scurt, șoptit la ureche. Ca-
fix, normat, patrulare și iar patrulare. Se 233retend ca păt produsul pe datorie, îl palmez cu dibăcie și mă re-
un șoarece din 233rete, util pentru experiențe. I s-au trag într-un loc unde să nu pot fi observat.
233retend233y liniile de demarcație și învârte la nesfâr- Prima data este întotdeauna ceva care nu poate
șit un disc perforat pe care sunt inscripționate zile, fi uitat, eventual doar ascuns în străfundurile memoriei
233
și revenit la suprafață prin cine știe ce miracol, de parcă

aș fi fost strămutat în acele locuri. După ce termin de
fumat începe să mă învăluie un abur molatec, realitatea
să devină fluidă, iar simțurile distorsionate. Un fel de
beție lucidă mă acaparează. Observ cu acuratețe tot ce
se petrece cu mine, dar nu-mi pot controla corpul anes-
teziat. Sunt mai mult decât spectator, martor nevăzut la
o disecție pe propria scoarță cerebrală. Se toarnă un
film, cu şi despre mine, expus pe un ecran gigant în
mintea mea, pe repede-nainte. N-am nici cel mai mic
imbold să-mi amintesc cu maximă precizie amănunte Nicolae SÂRBU
de mult uitate. Ferească sfântul să depun vreun efort! Și
totuși se întâmplă, izvorând din neant cele mai stranii Amândoi în ocna istoriei
amintiri. Din cinci în cinci minute mă uit la ceas şi parcă
ar fi trecut ore. Percepţia timpului devine dintr-odată Am mereu proaspete în minte toate cele legate
alta, se comprimă puternic. Și cu percepţia spaţiului e de acel articol. Cum l-am scris prompt, dintr-o suflare,
ceva în neregulă, aflu în curând după ce încerc să fac în niște zile tensionate până la insuportabil. Cum am
câțiva pași. Parcă pășeam în străchini. Barmanița m-a primit pe loc destule observații din partea unor mai ti-
oprit, mi-a făcut semn să stau liniștit la masă, cu o bău- neri confrați de iluzie gazetărească, decepționați de
tură în față, căci nu mai e mult până la sfârșitul progra- punctul meu de vedere și de atitudinea mea tranșantă în
mului și mă va ajuta ea să pornesc spre casă. Ca din favoarea minerilor. Nu se așteptau la așa ceva din partea
întâmplare, îmi așează pe masă un glob de cristal. Învă- mea. Cum poți să le iei apărarea, nea Nae, când ai văzut
țasem și eu că accentuează efectele halucinogene, dar la televizor ce bestii pot fi?, se mirau și parcă mă com-
nici chiar așa. Privindu-l, starea de beatitudine se topea pătimeau. Iar eu nu puteam să accept atunci, nici bătut
într-un nor plutitor care mă acaparase cu totul. Apoi stu- în piața orașului, că minerii, pe care-i cunoșteam și îi
poare. S-a rupt filmul tocmai când era mai interesant. prețuiam, ar fi în stare de atrocitățile și mârșăviile de
M-am trezit sub duș, cu rafale de apă rece care parcă- care erau acuzați cu vehemență, în zilele acelei Mineri-
mi găureau pielea, pe lângă cele confortabile de apă fi- ade, care-a făcut atâta rău României și a deturnat grav
erbinte. Am îmbrăcat halatul de baie și m-am trântit în idealurile lui Decembrie 1989. N-aveam încă de unde
pat. Apoi am închis ochii la loc pentru a trece mai ușor să știu că adevăratele bestii sunt cei care-au gândit și
pe tărâmul senzațiilor. Mușchii, tendoanele și oscioa- pus la cale această ticăloșie.
rele îmi vibrau metodic, trimițând unde de șoc în tot Primul meu gând a fost să republic, la modul
corpul. Cât să fi durat acea stare materială de tamburină polemic și oarecum sinucigaș, acel articol în noua mea
pe care alesese să-și dezvolte aptitudinile un percuțio- carte despre Anina. Am căutat în colecția ziarului „Tim-
nist iscusit? N-aș putea spune. La sfârșit, o căldură trupul” și l-am găsit în ediția din 15 iunie 1990: „Mineri în
pească combinată cu o bucurie fără margini m-a inundat ocna istoriei”. Prin urmare, îl scrisesem cu o zi înainte
până în cele mai îndepărtate capilare și m-am întrebat de a se încheia totul. Când încă nu se știau toate faptele
ca prin vis: cam de câte clipe e nevoie pentru a cuprinde reprobabile ale acelei descinderi în Capitală a minerilor
extazul? Am adormit ca un prunc până când razele soa- din Valea Jiului. Televiziunea Română Liberă nu ne-a
relui au început să se joace zglobiu pe obrazul meu. arătat decât foarte selectiv întâmplările. Mai ales aceea
Când am deschis ochii un sentiment de spaimă m-a cucu plantatul florilor în fața Teatrului Național. Unde
prins instantaneu. Nu cunoșteam locul unde mă aflu. Ce manifestanții din Piața Universității declaraseră zona li-
s-o fi întâmplat aseară? Începusem să-mi creionez în beră de comunism. Fapt care se cerea, de către marii
gând cele mai negre scenarii. Apoi am văzut că mai este păpușari, grabnic și definitiv uitat.
cineva lângă mine. La o privire mai atentă am recunos- Dezinformarea prin mass media făcea parte
cut-o pe fata de la bar. M-am liniștit ca și cum nimic rău din manipularea ordinară la care eram cu toții supuși în
nu mai putea să se întâmple. Trupul mi s-a relaxat ușor acele zile. Nu scăpa spre noi vreo vorbă sau vreo ima-
într-o dulce moleșeală. În noile condiții aș mai fi dormit gine cu sau despre morți, arestați și maltratați, despre
puțin. cei abuziv anchetați în unități militare, ca în timp de
război. Abia pe urmă, în cei 28 de ani care au trecut de
(Din romanul în lucru cu același titlu) atunci, am văzut cu oroare numeroase imagini docu-
mentare cu bâte lovind capetele sparte ale unor nevino-
vați. Cu acea dezlănțuire bestială împotriva libertății și
democrației mult visate. Cu morți, arestați, schingiuiți.
Azi, când Dosarul Mineriadei e repus pe rol, se
spune că Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican Voicu-
lescu, Virgil Măgureanu și ceilalți implicați vor răs-
punde penal, fiind tot mai clar faptul că minerii au fost
234
folosiți într-un joc politic murdar, de-a dreptul criminal. nedrept. Deși minerii Aninei, pentru care eu eram în
Conducătorii din culise și cei din stradă, cei între mineri stare să bag atunci mâna în foc, pe care nu-i credeam
infiltrați, bătăușii calificați, folosindu-i pe ei cu cinism, capabili de atrocitățile zilelor de 13-15 iunie 1990, din
erau adevărații vinovați. Iar unii vor fi judecați pentru București, nici nu au participat la această Mineriadă. În-
atrocități. Da, din păcate, au fost și mineri brute în acea suși acest nume, care-ar fi trebuit să fie titlul unei epo-
sângeroasă diversiune. Însă nu ei au fost actorii princi- pei eroice, a ajuns ceva blamabil în istorie. În folosul
pali ai farsei. Cei care au gândit, s-au infiltrat și au ac- cui?
ționat după un plan militar, cu sânge rece. Iar eu, căutându-mi prin colecții de bibliotecă
În aceeași idee, aș vrea să amintesc, în treacăt, articolul incriminat, constat că, în curând, filele îngăl-
o scenă petrecută în redacție. Ne uitam la televizor, cu- benite se vor fărâmița, ca un praf de cărbune. Gândind
rioși, unii de-a dreptul stupefiați, la înaintarea minerilor că și eu, cel care am scris, eram un fel de ocnaș, trudind
în nu mai știu a câta Mineriadă. La un moment dat, codin greu, dar plătit ca o funcționară care-și aranjează
loana minerilor din Valea Jiului ajunsese în zona Ho- unghiile la ghișeu . Totodată, manipulat, folosit cu ci-
rezu, urmând să treacă, în drum spre Râmnicu Vâlcea, nism de marii păpușari din culise. Pus să arunc uneori
printr-un defileu strâmt. Cunoșteam locurile, pe unde praf colorat în ochii cititorului. Dar ferm convins că fac
am umblat în tinerețe ca gazetar. De o parte, munte, de ceva folositor. Crezul meu, risipa de zi cu zi fiind de
alta prăpastie. Am spus hotărât că nu vor putea trece fapt, deși nu prea clar, parte din însăși ocna istoriei.
mai departe. Un coleg mi-a propus să punem pariu că Unde, după atâtea sacrificii, vorbe colorate și iluzii
vor trece. Eu mă bazam pe faptul că se vorbea de un spulberate, am ajuns unde-am ajuns. Într-o țară sărăcită,
baraj făcut de militari, ca lucrare de geniu. Doar erau dar cu milionari în dolari. O corabie în derivă, condusă
acolo generali, prefectul de Vâlcea, unități de jandarmi. de Dragnea, Dăncilă, Tăriceanu, Iordache, Toader, Ni-
Și totuși, incredibil, minerii au trecut. Au fost și câteva colicea și alți eiusdem farinae.
scene caraghioase, ca într-un festival de azi, în care Oare pentru asta am scris eu atâția ani, tră-
luptă cică dacii cu romanii. A fost arestat de mineri și a dându-mi într-un fel poezia? Semnând, din dragoste
primit câteva scatoalce chiar prefectul județului. După pentru eroii reportajelor mele, un articol nedrept ca
care a urmat Pacea de la Cozia. „Mineri în ocna istoriei”. Chiar dacă atunci, în acele zile
La câțiva ani distanță, eram într-un schimb de rușinoase ale istoriei posdecembriste, era vorba direct
experiență prin aceleași locuri. Așa am văzut renumitul de ortacii din Valea Jiului, cu nefastul lor lider Miron
baraj de la Costești, amplasat la întâlnirea a trei văi. Ca Cozma, eu la tine mă gândeam, minerule din Anina.
o bătaie de joc, s-a ridicat acolo și un monument, de Scriam despre cei ca tine, dragă prietene miner din
parcă ar fi vorba de nu știu ce istorică bătălie. Și un re- Anina. Despre ei nu aveam de unde să știu cum au fost
zervist ca mine și-a putut da seama că nu acolo se am- manipulați, folosiți, târâți parșiv într-o aventură care nu
plasează un baraj tactic, iar generalii aceia doar și-au era a lor. Așa cum mineritul nu mai e al lor. Nu mai e
murdărit tresele. Făceau și ei parte din scenariul care le al tău.
dădea drum liber minerilor. Tot o farsă, în care compli- Faptul că azi ți s-a închis mina și ai rămas fără
citățile celor care trag sforile erau mult mai mari. Iar eu, ocna ta furnizoare de cărbune, de fapt dătătoare de pâine
deși nu am pus pariu, am pierdut. Încrederea. pentru copii, că orașul tău e doar umbra celui prosper
Dar atunci, în ziua de 14 iunie 1990, când am de ieri, face parte din însăși ocna grea a istoriei. Unde
scris „Mineri în ocna istoriei”, nu știam toate astea. iată, tot noi trudim. Salahori ai unei fără de vină și fără
Eram pătimaș în a-i apăra pe mineri. Și, recunosc, am de șansă iluzii, miner și ziarist ne dăm cu sfială, încă o
greșit. Doina Cornea, Octavian Paller și Andrei Pleșu, dată, în această carte mâna. Legați prin ea ca printr-un
pe care eu îi aminteam în mod nedrept, erau cei care fatal destin. Tu, miner rămas fără mină. Eu, ziarist fără
vedeau cu adevărat cum stăteau lucrurile. Articolul este, ziar. Amândoi în ocna sufocantă a istoriei. Pornit eu să
evident, ne republicabil, iar eu mă simt cumva rușinat scriu acum despre noi amândoi. O carte care nu se știe
de a fi semnat, în lunga mea carieră de gazetar, și un dacă va mai fi citită. Pentru că, în ocna istoriei în care
asemenea greșit punct de vedere. Și totuși, fac bărbă- ne aflăm astăzi, nici cartea în sine, nici munca ta nu
tește referire la el. În cele ce urmează încerc să mă ex- mai reprezintă valori certe. De care ar fi nevoie. Care
plic de ce anume. să-l certifice și să-l bucure pe om. Aici, în ocna istoriei.
Titlul articolului meu este perfect valabil, într-
un sens mult mai larg decât l-am inițial: „Mineri în ocna
istoriei”. Minerii ieșeau, în acele zile nefaste, din ocna
zilnicei lor trude, fiind îmbrânciți deodată, printr-o ma-
nipulare grosolană, în ocna istoriei. De partea rea a is-
toriei. Într-o bătălie în care nu se știa de fapt cine luptă
cu cine și mai ales de ce, care-i miza adevărată și as-
cunsă. Puternicul detașament muncitoresc al minerilor
era destinat a fi rapid decimat. Numele de miner ur-
mând să fie, de atunci înainte, compromis, dezonorat pe
235
Doleanță sufletească.
*
După cinci luni, Manole în biroul noului șef,
domnul Gavrilă:
– Să trăiți! Domnule președinte, în primul rând
felicitări și succes, că nu ne-am mai întâlnit de când cu
avansarea. În al doilea rând, să vă mărturisesc faptul că-
mi place cum v-ați aranjat noul loc de muncă.
Nică D. LUPU Ironie cu subînțelesuri.
– Păi nu ziceai și tu că ar fi necesară o schim-
Metamorfoză bare în bine? Uite-o, o ai în fața ochilor! Am schimbat
fotoliile, biroul ăsta este dintre cele mai moderne care
Manole și Gavrilă, prieteni buni și colegi de se găsesc pe piață, iar calculatorul este de ultimă gene-
serviciu, stau de vorbă în jurul unor halbe înspumate. rație…
Tihnă meritată. Rezolvări înțelese într-un anume fel.
– Hai, noroc! – Aveți dreptate! Am zis, de n-aș mai fi zis, dar
Urare de pahar și nu numai… prin acea schimbare visată atunci frumos, speram să se
– Noroc, sănătate și Doamne ajută! schimbe totul în mai bine, nu numai biroul șefului.
Răspuns în aceeași nuanță. Aspirație suspendată în aer. Nedumerire falsă.
– Îmi amintesc acum că am mai discutat noi, – Că nu prea a ieșit cum mă așteptam.
dar se pare că degeaba. Sunt nevoit să revin. Dezamăgire.
Cerință de înapoiere în timp. – Fii, bă, mai concret! Ori, poate îți pare rău că
– Despre ce-i vorba? Iar ai preocupări nervoase eu sunt cel care a ajuns aici și nu tu! Eu care am…
neliniștitoare? Solicitare insolentă, suspiciune.
Deocamdată, plutiri în spații neclare. – Nu-i vorba de asta. Însă, observ că sunt ace-
– Nu vezi că Stancu, stăpânul nostru, nu-i bun leași nereguli cum erau și înainte, unele chiar mai mari.
de nimic? Așa șef ne trebuie nouă? Constatare dezamăgitoare…
Chestionare cu tâlc. – Fii mai concret dacă ai ceva de spus!
– Știu, ai mare dreptate, dar nu eu l-am cocoțat Poruncă fermă.
așa de sus ca să trăiesc senzația că sunt vinovat cu ceva! – De absentat…, offf, lipsiți chiar mai mult de-
Nu eu mă simt cu musca pe căciulă! cât ,,fostul” Stancu. Treabăăă…ce să mai vorbim! Nici
Justețe, șovăială, scuze. n-am suficiente cuvinte pentru a exprima toate neregu-
– E cel mai mare pleșcar. Sunt zile întregi când lile care sunt întâlnite la tot pasul. Iar pe Radu, ginerele
nu dă pe la serviciu, ori vine târziu și o ia la sănătoasa dumneavoastră, pe care l-ați angajat doar de o lună de
cât ai zice pește. La chefuri mari nu-l prea întrece ni- zile, îl vedem la serviciu ca pe sfintele moaște, și atunci
meni. La fel și la primiri de plocoane. În afară de asta, cu aere de mare vedetă.
îl protejează pe nemernicul de administrator de parcă ar Remarci dezagreabile.
fi fiul său. Treburile merg așa cum merg, adică mai mult Lasă de înțeles că ar fi priceput ceva, ceva, dar
ca racul. Iar salariul lui, ohooo! Mi-a șoptit mie cineva o face pe niznaiul.
de la financiar că primește o găleată de bani. – Parcă, nu demult, gândeați altfel. ,,Să nu
Constatări reale. cumva să întârziem și să nu absentăm, că doar nu-i mo-
– Noroc că suntem noi ăștia de la pază și câțiva șia persoanei cocoțată în fruntea instituției… Șeful să
de prin ateliere care mai ținem steagul sus, pentru că vină primul la serviciu și să plece ultimul… Să nu se
altfel s-ar duce dracului toată șandramaua. facă niciun fel de discriminări între salariați, să lucreze
Lămuriri, previziuni sumbre. fiecare cât se poate de bine, să fie o atmosferă fără fa-
– Să mai avem nițelușă răbdare și să vedem ce voritisme…”
se va alege de fundul lui într-un timp apropiat, atunci Așteptări neonorate.
când în vârful turnului de cristal se vor cocoța ai noștri. – Bă, Manole, este adevărat că așa vedeam și
Am avut eu grijă să pun în mișcare o mașinuță demola- eu problemele… atunci. Numai că, în acele momente
toare care să-l spulbere ca un uragan, așa că stau în aș- priveam chestiunile astea, de acolo, de jos, de unde ești
teptare să observ cum îl ia valul și-l tot duce, rostogo- tu acum, pe când, de această dată, le trăiesc de aici, din
lindu-l. partea asta, de pe acest fotoliu înalt.
Proiecte nădăjduite, învăluite într-un papirus Motivație de șef, deziluzie de subaltern naiv.
mârșav.
– Dă, Doamne! Cât îmi doresc să trăiesc o fru- *
moasă schimbare!
236
Perspectivele scrutate se văd altfel atunci când retrospectiva unui om sensibil. Şi apoi concurenţa şi
se schimbă poziția observatorului. Sunt atât de multe comparaţiile care se făceau zilnic în familie, în orice
pilde în jur că te fac să crezi că-i normalitate. discuţie, nu le-a putut niciodată suporta. Acel frate al
său e mai deştept, învață mai bine, apoi, odată cu trece-
rea timpului, celălalt are nevasta mai frumoasă, casa
mai bine pusă la punct, mai îngrijită, stă la Bucureşti nu
la Constanţa, are copii mai mari, şi, ia uite! și-a cumpă-
rat și maşină. Pe el nu prea îl interesa nici ce făceau fra-
ții săi, nici sora, era preocupat de starea lui. Voia să fie
liber, neanalizat, necercetat și necomparat cu alții, la tot
pasul, de către părinții săi, de tatăl său, directorul școlii
din sat, care venea acasă cu aceeași atitudine de la
școală, de la orele de dirigenție cu copiii sau de la in-
specțiile pe care le făcea celorlalți dascăli din școală.
Întotdeauna atent mai ales la greșelile celorlalți pe care
să le observe și să le îndrepte, dispus tot timpul să facă
observații și atenționări. Era un profesor aspru și un cap
Ovidiu M. CUREA de familie așijderea. Dacă la școală asprimea și severi-
tatea lui dădeau rezultate cu elevii, acasă personalitatea
sa apăsa și comprima voințele celorlalți. În clasa a IV-
Cine cânta ? a, își lăsase repetent propriul fiu, tocmai pe unchiul Vi-
cențiu Iacoban, care astăzi zăcea întins pe spate în sicriu
A murit naşul. Unchiul meu după tată, Vicențiu în așteptarea înmormântării. Apreciase taică-său că Vi-
Iacoban. Vicențiu ca pe mine, că mi-a fost naş, şi Iaco- cențiu nu era pregătit să meargă la liceu și să-l facă de
ban tot ca pe mine, că mi-a fost unchi după tată. râs pe el, pe directorul școlii din sat. Dacă în familie
A murit de cancer. Rudele nu ştiau bine unde decizia sa provocase consternare și umilință, în sat ea a
avusese cancer, dar ştiau că intrase în metastază. avut un ecou neașteptat. Veneau vecinii să intervină la
Mă duc la înmormântare. Evenimentul nu-mi domnul Iacoban ca să le lase și lor copiii repetenți în
pică tocmai bine pentru că aştept de la Spitalul Fundeni clasa a IV-a, înainte de a merge la liceu, pentru ca să
rezultatul analizelor unei biopsii recoltate dintr-un polip fixeze bine în cap materiile din elementară. Încă de pe
pe colon. Dar este, în fine, a fost unchiul meu şi naşul atunci în sufletul fiului său, Vicențiu Iacoban, fire mai
meu. Îi port numele. Trebuie să mă duc la înmormân- independentă decât a celorlalți frați, se aprinsese do-
tare. E la Constanţa. Acolo a trăit. Profesor la Liceul rința de a scăpa de mediul familiar, de a sta pe picioa-
Economic din Constanţa. Acolo a murit. Acolo îl în- rele sale, să nu fie nevoit să dea socoteală nimănui pen-
groapă. tru ceea ce face, ce gândește și ce vrea, să nu se mai
Plec cu verele mele din Bucureşti, cu Gabi şi gândească cu frică oare ce notă i-ar da tatăl său pentru
Claudia, pe o vreme mohorâtă cu ploaie măruntă de cutare lucru pe care l-ar fi făcut. Și dorința i-a crescut
sfârşit întunecat de octombrie. Ieşim din Bucureşti prin pe măsură ce creștea, iar când a putut să fie pe picioa-
băltoacele centurii aflată de mult în construcţie dar ne- rele sale, așa cum a visat, s-a dus fără a se mai uita îna-
terminată. Intrăm pe Autostrada Soarelui, care ne zgu- poi. Relațiile cu părinții, cât au mai trăit, s-au redus nu-
duie de parcă am trece peste traverse de cale ferată. mai la strictul necesar. O scrisoare două pe an și câteva
După vreo 60 de km drumul se face mai bun. vizite de conveniență, cu ocazia nașterii celor doi copii
În maşină, la început, dialogul se leagă mai ai săi. Cu frații nu întreținea legături, deși nu erau cer-
greu. Deși veri primari, ele, fetele surorii tatii, nu ne-am tați. Nu îi căuta și nici ei nu se omorau ca să dea de el,
mai văzut de peste douăzeci de ani, din copilărie, când deși fiecare știa unde locuiește celălalt. Dacă se întâl-
ne întâlneam în vacanțe la bunici, dar până la urmă, cu neau mai mult sau mai puțin întâmplător păstrau apa-
contribuţia esenţială a lor ajungem să vorbim de toate, rențele recunoscându-se de rude, dar atât. O singură
mai puţin de nașul, de care niciunul dintre noi nu ştim dată, unul din frații lui, mânat de nostalgia copilăriei
prea multe. A fost un tip însingurat care s-a rupt de fa- petrecute împreună în aceleași condiții, s-a gândit să în-
milie găsindu-şi în afara ei oameni mai apropiaţi. Oa- cerce o apropiere. I-a propus să îi boteze copilul. Vicen-
meni de la care nu a aşteptat nimic şi de care nu a fost țiu nu a refuzat, i l-a botezat, dar relațiile dintre cei doi
dezamăgit. Oameni care nu-şi băteau capul cu proble- frați nu s-au relegat la nivelul celor avute în copilărie,
mele lui ca să vadă dacă le-a făcut bine sau dacă le-a au rămas pe mai departe dominate de reținere și dis-
făcut prost. Oameni pe care nu trebuia să-i ierte și nici tanță. Copilul botezat am fost eu, cel care a purtat ace-
să-i asculte. În definitiv, de ce să-i fi iertat? Nu-i făcu- lași nume cu el, Vicențiu Iacoban, pe care părinții mi l-
seră nimic. Nu fuseseră martori, nici măcar inconştienţi, au evocat de fiecare dată cu corectitudine și cu îndemn
la greşelile pe care le făcuse el când era copil, când era la respect, ca fiind ”nașul tău”. Și a fost nașul meu, În
elev, când era tânăr sau când era matur. Greşeli mă- vacanțe îl vizitam la Constanța unde mă primea cu ama-
runte, banale, ridicol de obişnuite, dar penibile în bilitate și atenție, până am început mai întâi să simt și
237
apoi să înțeleg natura relațiilor dintre el și tata. De re- o mai văzusem de vreo 20 de ani, dar o recunosc. Mică,
nunțarea și indiferență dintre ei ascunse fără mare grijă. slabă şi brunetă, ca taică-su.
Și, încet, încet, atmosfera dintre aceștia s-a instaurat – Hai, pe aici, zice Doiniţa fără alte introduceri
fără mare greutate și între mine și el, nașul și unchiul şi mă trage înăuntru, în Casa Albastră.
meu, Vicențiu Iacoban. Un coridor îngust de vreun metru jumătate şi
Ajungem la Constanţa şi tragem la Emilia, ve- lung de trei. La intrare două cruci de lemn şi trei capace
cină de palier cu naşul. Aici aflăm că acesta a avut tu- de coşciug rezemate de perete. Pe o cruce scria Vicențiu
moră metastază în regiunea cervicală. Emilia ne arată Iacoban. Nu eram eu. Pe a doua nu ştiu ce scria. Mai
chiar biletul de ieşire din spital. Mi-l dă şi mie. Pe bile- departe, tot lângă perete, o masă cu câteva pungi de
tul de ieşire din spital citesc: Vicențiu Iacoban. Simt plastic pline cu ceva. Mirosea puternic a tămâie. Culoa-
cum mă trece un fior prin creştet. El sau eu? El. Citesc rul dădea într-o cameră ca de bloc, 4 pe 4, fără ferestre
mai departe: tumoră… metastază în regiunea cervicală, care se făcea spre stânga. Trei coşciuge aşezate paralel,
cauzată de cancer în regiunea abdominală, posibil la co- de la dreapta la stânga, pe nişte capre de lemn, cu trei
lon. Îmi îngheaţă urechile, nasul şi bicepşii. Cancer la morţi, cu picioarele spre noi şi cu capul spre peretele
colon? E o prevestire pentru rezultatul analizelor pe din faţă. Mă uit la ei şi bănuiesc că naşul era al treilea,
care le aştept? Simt că mă doare în regiunea abdomi- cel de lângă peretele din stânga. Nasul coroiat, faţa vâ-
nală, colonul. Mă ţin tare. Vorbesc cu soţul Emiliei, fost nătă, buzele negre. Ras în cap. Mă strecor printre rândul
marinar, despre porturile din America Latină şi iau cade coşciuge şi un fotoliu pus în faţa lor pentru rude,
feaua pe care mi-o oferă Emilia. Îi mulţumesc galant şi adică pentru 1 rudă, şi aşez coroana la capul naşului.
volubil şi mai cer zahăr. Emilia se grăbeşte să îmi aducă Coroana, eu şi Doiniţa cu spatele la peretele din stânga
o ceaşcă plină cu zahăr şi o linguriţă, apoi vorbeşte cu şi coşciugul cu naşul în faţa noastră. Dincolo de el, ce-
Gabi şi Claudia. N-aud ce zic. Nu ştiu ce mai vorbesc lelalte două coşciuge cu ceilalţi doi morţi, cam la jumă-
eu cu soţul Emiliei. Cum or ieşi rezultatele de la anali- tate de metru unul lângă altul. Primul mort era acoperit
zele mele? cu o pânză albă, nu i se vedea faţă. Următorul, o femeie
Gabi vorbeşte la telefon. A sunat-o Doiniţa, în vârstă îmbrobodită cu un batic în culori deschise. Mi-
fata lui Vicențiu Iacoban – mortul, vara noastră. Doiniţa rosea a tămâie de te înecai. La capătul fiecărui coşciug
ne aşteaptă la Casa Albastră, o casă special făcută pen- lumânări aprinse. Lumânări lungi, albe, ca la nuntă sau
tru depunerea morţilor înainte de înmormântare. E parte la botezuri, rezemate de coşciuge. Mă uit la naşul şi în-
din aquis-ul comunitar. Uniunea Europeană nu ne mai cerc să mi-l amintesc. Cumva aducea cu cel pe care îl
lasă să ţinem morţii în casă. ştiam din copilărie. Ultima dată îl văzusem în Gara de
Ajungem la Casa Albastră. Oprim. Parchez cu Nord din Bucureşti, în urmă cu 30 de ani.
greu maşina pe un trotuar din apropiere, aproape lipit Doiniţa se strecoară afară. Ies şi eu.
de un gard cenuşiu de beton. Înţeleg, după ce mă dau – Vicențiu, îmi zice mie, ia tu pungile astea
jos, că e vorba de gardul unui cimitir. Normal! Acesta două şi du-le la maşină. Astălaltă las-o aici. Da?
o fi cimitirul? Gabi şi Claudia o iau înainte şi îmi lasă – Da. Las punga indicată şi dau plec cu cele-
mie sarcina să scot coroana din portbagaj şi să vin cu ea lalte două. De unde ştia că venisem cu maşina? Îi spu-
acolo unde se duceau ele. Deschid portbagajul. O gră- sese, poate, Gabi sau Claudia.
madă de flori se scuturaseră pe fundul portbagajului. – Vicențiu! mă întoarce din drum Doiniţa.
Iau coroana, constat surprins că era destul de grea (o – Da!
cumpăraseră de dimineaţă Gabi şi Claudia), şi plec cu – Du-le la maşină, reia Doiniţa, ca și când n-aș
ea. Dau să traversez. O maşină cât pe-aici să-mi scuture fi înțeles, că ne trebuie la biserică şi la cimitir. Ai grijă
toate florile rămase din coroana. Mă feresc şi calc într- că aici e colacul în formă de cruce, să nu-l rupi. Punga
o băltoacă. Uite, Casa Albastră! O clădire parter, mo- asta o laşi aici, repetă şi-mi arată masa de pe culoar, de
destă, zugrăvită în albastru. Mă îndrept spre ea ocolind lângă cele două cruci. Pe una vedeam cu coada ochiului
alte câteva băltoace, făcându-mi loc cu greu pe lângă o cum scria Vicențiu Iacoban (nu eram eu!) şi trei capace
florăreasă care ocupase cu flori, jerbe şi coroane jumă- de coşciug.
tate din trotuar şi o parte din carosabil. Peste ea nu dă- - Păi, acolo mă duc.
deau maşinile, pe mine erau cât pe ce să mă calce. În- - Aşa, du-le la maşină.
cetineau când ajungeau în dreptul ei, cu un amestec de Am luat mai bine seama la cele două pungi din-
teamă şi respect, o ocoleau cu grijă, după care treceau tre care într-una se găsea colacul în formă de cruce,
mai departe accelerând. Văd două intrări în Casa Albas- după ce o lăsasem pe cea de a treia pe masă. Le-am dus
tră, una după alta, cu uşile deschise la perete. Intru pe la maşină şi m-am întors, ocolind băltoacele şi floră-
prima. Gabi vine repede după mine şi mă trage afară. reasa. Afară, în faţa intrării în Casa Albastră se strânse-
– Nu acolo, noi stăm la uşa a doua, îmi zice. seră vreo 8-10 persoane, dintre cele care îl cunoscuseră
„Bravo, mă gândesc, bine că ai găsit unde să pe naşul. Erau foşti colegi, profesori de la Liceul Eco-
stăm.” nomic. Am dat mâna cu ei şi i-am auzit spunându-şi nu-
Până să ajungem la uşa a doua, unde stăteam, mele dar nu l-am reţinut pe al niciunuia. M-am reco-
Doiniţa se repede spre mine şi ne pupăm. Nici pe ea n- mandat, la rândul meu: „Vicențiu Iacoban”. Văzându-
238
le privirile tresărind nu tocmai vesele, m-am simţit da- colivele, cam de mărimea unui tort de mascotă pe care-
tor să explic de mai multe ori: l iei de la Cofetăria Liliana cu cinci sute de mii. Le-am
- Ştiţi, sunt nepotul de frate şi finul lui de pus cât mai bine am putut să nu se răstoarne şi ne-am
botez. N-am mai spus al cui, considerând că se ştia al întors la Casa Albastră. Aici era agitaţie pentru că ve-
cui. nise popa. Doiniţa, popa şi cu dascălul au intrat înăun-
Aşa era. Au ştiut şi s-au liniştit, privindu-mă cu tru. S-au aşezat cum au putut pe lângă coşciugul lui
înţelegere şi, nu știu de ce, cu compătimire. naşul. Doiniţa la cap, popa cu dascălul la picioare. Eu
Doiniţa, care alerga de colo acolo, se opreşte în am intrat după ei, dar n-aveam loc, decât printre cele-
faţa mea şi îmi spune că au găsit certificatul de naştere. lalte două coşciuge care erau aşa de apropiate că era im-
(Nu înțeleg al cui certificat au găsit.) L-a luat, îmi spune posibil să nu te atingi de unul. De aceea, am rămas la
ea mai departe, Cristi şi s-a dus cu el la Primărie ca să capătul culoarului, cu gâtul lungit spre partea din stânga
ia certificatul de deces, că fără certificatul de naştere nu a camerei, unde se petrecea acţiunea. Mi-am dat seama,
le dădea certificatul de deces şi fără certificatul de deces însă, că ceilalţi care rămăseseră în urma mea, pe culoar,
nu-l înmormântau. Acum înțeleg despre ce și cine era nu mai vedeau nimic. Atunci m-am strecurat între pere-
vorba dar tot nu știu cine e Cristi. Acolo, la Primărie era tele din dreapta şi coşciugul cu moarta îmbrobodită. M-
o coadă infernală, pentru că era luni, mai zice Doinița. am lipit cu spatele de perete să nu mă ating de coşciug
Sâmbătă şi duminică nu s-a lucrat şi acum eliberau cer- şi am lăsat liber locul din capătul culoarului. Nu ştiu
tificate de deces pentru toţi cei care muriseră de vineri cine l-a ocupat dar cineva era deja acolo. Nu ştiam nici
încoace. Era nebunie curată. unde erau verele mele Gabi şi Claudia, nici Cristi, băia-
Cristi, aveam să mă lămuresc mai târziu, era tul Doiniţei. Îi vedeam doar pe popă, pe dascăl şi pe
băiatul ei, care făcuse Relaţii Internaţionale, nu-şi gă- Doiniţa. Popa dăduse foc la altă tămâie. Camera mică
sise de lucru iar acum era student în anul 4 la Farmacie cu trei morţi şi cam cu cinci vii se umpluse de fum şi de
şi o să lucreze cu maică-sa, cu Doiniţa, care era farma- tămâie. Nu ştiu ce zicea popa. Mă uitam hipnotizat la
cistă. cădelnița lui pe care o balansa în sus şi-n jos şi din care
– Aha, deci, Cristi vine cu certificatul, zic eu ieşea un fum negru. Mirosul de tămâie îţi oprea respi-
lămurit. raţia iar ochii te usturau de la fum. Voiam să ies dar n-
– Da, îmi răspunde Doiniţa, că nu-l găseam de- aveam pe unde. Culoarul era plin ochi de lume până
loc. Nimeni nu ştia unde îl pusese… afară. Probabil că nici popii nu-i era prea bine, pentru
A evitat să spună „tata”. După ce o părăsise pe că a terminat repede slujba. Am ieşit cu toţii afară şi am
mama sa nu vorbise nici cu Doiniţa, până cu câteva luni respirat adânc. Mirosea a tămâie şi afară.
înainte de a muri, când simţindu-şi sfârşitul, o chemase Două microbuze negre aşteptau în faţa Casei
la el să se împace şi să-i spună că urma să-i lase ei tot Albastre. Unul pentru mort, altul pentru …cum să le
avutul. zic? participanţii la eveniment. Toţi, împreună cu popa
- Uite-l pe Cristi, în sfârşit, vine, se bucură Doi- s-au urcat repede în cel de-al doilea microbuz, în cel din
niţa. spate, pregătindu-se de plecare. După câteva minute, în
Cristi, un băiat tânăr, simpatic de statură mijlo- care convoiul nu mai pornea, popa s-a dat, însă, jos
cie, de care nu mi-am dat seama dacă semăna sau nu cu dându-şi seama că mortul nu fusese urcat în microbuzul
maică-sa (pe taică-său nici nu-l ştiam) se apropie de noi din față. Plecam cu toții la cimitir, dar fără mort.
şi îi dă ceva Doiniţei, fără să-mi acorde mie vreo impor- - Să ia cineva coşciugul şi să-l urce în micro-
tanţă, lăsându-mi chiar impresia că nici nu m-a văzut. buz, ordonă popa.
Doiniţa mă trage de mână: Să-l ia, dar cine să-l ia? Unii nu se mai dăduseră
- Hai să mergem la cimitir să luăm coliva. jos din microbuz, iar cei care coborâseră odată cu popa
N-am înțeles cum vine treaba, să iei colivă de se uitau unul la altul.
la cimitir?, dar m-am supus. Ne-am urcat în maşină şi - Vicențiu, nu vrei să-l iei tu, mă întrebă Doi-
am plecat la cimitir. Era chiar cimitirul alături de care niţa.
parcasem mașina, dar intrarea era mult mai departe, pe - Vreau, dar singur n-o să pot.
partea cealaltă a cvartalului. Cimitir mare. Am stat Până la urmă, doi oameni de la servicii fune-
puţin. Doiniţa a intrat în pavilionul administrativ aflat rare, pe care-i angajase Doiniţa, se dădură jos din mi-
imediat după intrare şi s-a întors după câteva minute cu crobuzul 2 şi intrară după coşciug.
două platouri cu colivă. - Nu, strigă popa, urcaţi întâi crucea şi pe
- Un milion jumătate coliva, zice. Vezi cum le urmă mortul.
pui în portbagaj să nu se răstoarne. Una ne trebuie la Asta e, cine să ia crucea?
biserică şi una la cimitir. - Vicențiu, strigă iar Doiniţa.
„Da, repet eu să nu uit, una la biserică şi una la Nu apucai să zic nimic că altcineva strigă:
cimitir. Deci iei coliva de la cimitir, unde se prepară în - Nu, nu o rudă, cineva străin trebuie să ia
pavilionul administrativ, ca să o plimbi pa la Casa Al- crucea.
bastră și apoi să o aduci înapoi la cimitir”. Am scăpat şi aici. Soţul Emiliei luă crucea, o
Erau frumoase colivele. Cu nucă şi cu o bom- urcă în microbuzul 1, iar după el cioclii (asta erau cei
boană roşie în mijloc. Bomboana de pe colivă. Rotunde
239
doi angajaţi de Doiniţa de la servicii funebre, nu?) ur- Plecăm. Ajungem. La cimitir nu mai bag
cară coşciugul. maşina înăuntru, îl aştept pe Cristi la poartă. Intră tot
Cei care rămăseseră urcaţi în microbuzul 2 se acolo de unde ieşise mai devreme Doiniţa cu coliva şi
uitau pe geam la ultimele pregătiri şi aşteptau nerăbdă- se întoarce la fel de repede ca maică-sa, cu un pachet de
tori ca mortul să fie urcat și să plecăm odată. Ceilalţi hârtie albă.
câțiva care se dăduseră jos odată cu popa se grăbeau O luăm înapoi. Trecem iar prin noroi şi prin
acum să se urce înapoi, împreună cu cioclii. băltoacă şi intrăm în curtea bisericii. Parcăm maşina în
Şoferul dricului (ăsta era microbuzul 1) se pre- faţă, singurul loc liber. Nu apucăm să ne dăm bine jos
gătea să închidă uşile din spatele maşinii, pe care fusese că Doiniţa se repede spre noi de pe scările bisericii.
suit coşciugul , când … popa dădu la loc comanda: - Aţi adus?
- Capacul de la coşciug! - Am adus, zice Cristi.
Aici s-a produs oarecare confuzie. Care era ca- - Dă-o încoace. Vicențiu, scoate o colivă din por-
pacul? Dintre cele trei rezemate de peretele culoarului tbagaj şi vino cu ea sus. Repede!
două erau la fel, din scândură de brad lăcuită. Al treilea Am scos coliva din portbagaj şi fug cu ea sus.
era tot din brad lăcuit dar o idee mai lustruit şi cu mai Intru în biserică şi nu văd pentru moment nimic, decât
multe încrustaţii decorative. După momente de derută, nişte licăriri de lumânări, dar îl aud pe popă:
un cioclu coborî iar din maşină şi îşi arătă din nou utili- - Primeşte-l doamne pe robul tău Vicențiu Iaco-
tatea. Se duse la coşciugul lui naşul, ridică în sus pânza ban.
albă care atârna peste părţile laterale ca o fustă după ce „Hait! Eu am venit aici cu coliva, nu e vorba de
ieşeau de sub mort, şi descoperi luciul coşciugului cu mine”, mă liniştesc singur.
încrustaţiile sale decorative ce arătau identic cu cele de Nu ştiu cine mi-a luat coliva şi ce a făcut cu ea.
pe capacul al treilea. Era clar pentru toată lumea: acesta Gabi sau Claudia mi-a dat o lumânare şi am stat toată
era capacul. Deştept era cioclul! slujba lângă ele, uitându-mă când la popa, când la mort
Cu mortul, crucea şi cu capacul puse în maşina – la naşul, când la pereţi, când la participanţi. Mirosea
nr. 1, convoiul se porni spre biserică. Eu mergeam în a tămâie dar nu atât de rău ca în Casa Albastră.
spate cu Doiniţa şi cu farurile aprinse, aşa cum văzusem - Doamne miluieşte, doamne miluieşte, doamne
pe şosele când se trecea pe lângă un mort. Şi mergeam miluieşte, zicea popa.
încet, ca după mort. Am luat câteva curbe, unde cele- „De trei ori a zis”, am numărat eu în gând.
lalte maşini din trafic ne-au lăsat politicos să trecem şi - Doamne miluieşte, doamne miluieşte, doamne
la ultima curbă, la stânga, strada asfaltată s-a terminat. miluieşte, zicea dascălul, tot de trei ori.
În dreapta un bloc în construcţie al cărui şantier cuprin- Mă uit la stâlpii şi la grinzile de lemn ale bise-
dea strada pe care trebuia să intrăm şi se termina pe un ricii. Joante bine făcute. Lemnul netratat. Dat numai cu
teren viran din stânga. Mai încolo de terenul viran se lac. Dimensiunile elementelor de rezistenţă îi dau un aer
vedea o biserică din lemn împrejmuită cu un gard din fragil. Prea mult lemn. Lemn de esenţă moale, lemn
acelaşi material. Ca să ajungem la biserica din lemn, am ieftin. Brad. Miroase a tămâie. Un incendiu aici, de la o
trecut cu grijă, încet să nu ne împotmolim, printr-o zonă lumânare, e prăpăd. Arde ca o torţă. Într-o jumătate de
de noroi şi am traversat o baltă cu apa neagră-cenuşie oră nu mai rămâne nimic.
până la pragurile maşinii. Curtea bisericii era mică dar Slujba s-a terminat. Stingem lumânările pe care
betonată şi curată. Cum microbuzul 2 trăsese în stânga le ţineam în mână. Doiniţa îl întreabă pe popă ce trebuie
bisericii, iar dricul în dreapta, am parcat maşina chiar în să mai facă. Popa îi zice ceva şi se retrage într-o parte
faţa treptelor de la intrare. Am coborât din maşină cu dascălul. Doiniţa roboteşte la capul mortului, la ca-
având grijă să nu trântesc uşa, să nu fac zgomot. Doi- pul lui taică-său. Plânge. Lumea stă în picioare şi se
niţa a coborât ca o furtună, lăsând uşa deschisă, şi s-a uită. Nu ştim ce să facem. O femeie vine lângă mine şi
repezit în sus pe treptele bisericii unde coşciugul era îmi spune:
deja purtat spre înăuntru. Acolo, pe trepte, o femeie o - Mergeţi să vă luaţi rămas bun de la mort. Mai
interceptează şi nu ştiu ce-i spune că Doiniţa se întoarce întâi bărbaţii. Noi, femeile, la urmă.
tot ca o furtună spre mine: Lecţia e auzită şi de alţi bărbaţi din jur, care se
- Vicențiu, hai cu mine că ne trebuie pod. aşează la coadă la mort. Stau să văd ce fac. Când ajung
- Ne trebuie pod, ce pod ne trebuie? la capul lui naşul, unii îl pupă pe frunte, alţii îi strâng
- Pod, o pânză albă cu care se acoperă mortul. mâna. Mă trece un fior prin stomac. Ajung în faţa lui.
- A, şi de unde luăm podul? Mă înclin şi-i fac cu mâna ca de la fereastra vagonului.
- De la cimitir. Hai, repede la cimitir. Mă uit cu coada ochiului în jur. Nimeni nu face nici un
„Hai repede la cimitir” repet eu în gând şi mă gest de dezaprobare. Mă liniştesc şi mă trag înspre pe-
gândesc la balta de apă şi la noroiul pe care trebuie din retele bisericii aşteptând. Urmează femeile. Nu mai văd
nou să-l trecem. şi nu mai aud nimic clar. Nu mă gândesc la nimic. Nu
- Hai! fac nimic. Dintr-o dată îmi aduc aminte că am rămas cu
- Nu, se răzgândeşte brusc. Te duci tu cu Cristi. lumânarea stinsă în mână şi nu mai era nevoie, că slujba
Eu rămân la biserică. se terminase. Înviorat că am ceva de făcut, mă duc cu
- Bine. Mă duc eu cu Cristi.
240
paşi hotărâţi să o pun pe masa de la intrare, laolaltă cu - Tămâia, repetă ea iritată că nu înţeleg un lucru
celelalte lumânări stinse. atât de simplu.
S-a terminat şi cu luatul rămasului bun. Unii Îl vede pe Cristi şi eu scap. Se repede la el:
dau să iasă din biserică. Mă întorc şi eu spre ieşire dar - Unde e tămâia?
cineva îmi strigă alarmat: Nu aşteaptă răspunsul şi se întoarce pe călcâie
- Nu ieşi înaintea mortului. către cineva din spate:
Nu ies. Mă trag repede înapoi. Era Gabi, vară- - Unde e tămâia?
mea. Mă uit la ea recunoscător că nu m-a lăsat să ies Nu ştiu ce răspuns primeşte dar, de undeva,
înaintea mortului. Înţelesesem din ton că era ceva de apare tămâia. Nişte boabe ca de strugure, negre maronii,
rău. puse pe o farfurioară de metal, laolaltă cu nişte pastile
Soţul Emiliei, cu rolul învăţat, nu mai aşteaptă de cărbune.
invitaţii speciale şi ia crucea. Cioclii iau coşciugul şi ies - Un chibrit. O brichetă. Cine fumează? se impa-
afară. Eu stau politicos să iasă toţi şi la sfârşit ies încet, cientează Doiniţa.
respectuos şi solemn. Toţi erau urcaţi în microbuze şi Eu mă lăsasem de fumat din mai. N-aveam nici
se uitau pe geam la mine. Mă aşteptau: parcasem brichetă, nici chibrit.
maşina în faţa bisericii şi nu aveau pe unde să iasă. - Nu fumează nimeni aici, strigă ea exasperată.
Lângă maşina mea Doiniţa stătea cu platoul de colivă Apăru, în fine, o brichetă. Un Clip verde. Cu
în mână, şi mă privea nerăbdătoare. Mă grăbesc. Intru mâinile tremurânde Doiniţa încearcă să aprindă cărbu-
cu Doiniţa în maşină şi mă agit la volan: n-am loc să fac nele, de la care să ia foc tămâia. Nu reuşeşte. Bricheta
manevrele de întoarcere să ies din curte. Dricul trebuie se stinge. De pe margine toți privim concentraţi scena,
să se tragă puţin înapoi să-mi facă loc. Se trage. Dau cu strânşi unul în altul să vedem mai bine. Cei din spate se
spatele încet să nu mă lovesc de treptele de beton ale ridică pe vârful picioarelor și își lungesc gâturile. S-a
bisericii şi reuşesc să întorc. Doiniţa îmi urmărea şi ea aprins. Cărbunele scoate un fum negru. Tămâia scoate
atentă mişcările cu coliva în braţe. un miros greu. Tămâie nu înseamnă răşină de brad?
- Coliva asta nu trebuia pentru biserică?, întreb Atunci de ce miroase aşa urât? Popa ia farfurioara de
eu. tablă cu tămâia şi cărbunele aprinse, le pune în cădelniţă
- Nu mai ştiu, Vicențiu, dragă, nu mai ştiu ni- şi o bălăbăne în sus şi în jos. ”Primeşte doamne pe robul
mic. Fiecare îţi spune altfel. Mai întâi mi-au spus că una tău Vicențiu…” (Iar Vicențiu, parcă aș asista la înmor-
la cimitir și alta la biserică. Acuma zic că una trebuie la mântarea mea.) Mai zice ceva de cenuşă, de pământ…
cimitir, uite, asta de la mine din brațe că nu trebuie la Nici nu văd bine, nici nu aud bine. Sunt îngrămădiţi cu
biserică, și la local alta: aia din portbagaj. toții undeva la câteva morminte mai încolo unde nu poţi
- La local? Ce local? ajunge din cauza noroiului şi înghesuielii. Spaţiile în-
- Păi, la local. Nu facem pomana la local? guste dintre morminte nu sunt asfaltate. Noroiul e gros
- Da? Bine, facem! ca pe strada bisericii. Participanții spectatori stau co-
- Da, am alergat, Vicențiu, zilele astea de-am că- coţaţi pe plăcile mormintelor din jur. Îmi iau inima în
piat. Şi eu şi Cristi. Nici groapă n-am avut. (Îmi spusese dinţi şi păşesc în vârful picioarelor prin noroi, până
Gabi mai devreme că au cumpărat o criptă cu 75 de mi- aproape de locul faptei. Cripta cumpărată cu 75 de mi-
lioane, din banii pe care îi lăsase naşul.) Iar noi nu ştiam lioane nu e gata. E făcută numai groapa cu pereţii de
nimic, nimic şi toţi ne spuneau altceva. Sunt atâtea lu- beton şi alături pregătite nişte dale tot din beton care vor
cruri de făcut că n-ai idee. De făcut, de aranjat, de cum- închide compartimentul de dedesubt al criptei care are
părat, de plătit, că nu mai ştii de tine. Şi certificatul de două locuri suprapuse. Crucea din mozaic va fi făcută
naştere nu îl găseam. Noroc că l-am găsit până la urmă. mai pe urmă. Muncitorii constructori de la criptă şi-au
Am trecut prin baltă şi prin noroi încă o dată şi luat rolul de gropari. Coşciugul e aşezat pe două grinzi
am ajuns la cimitir pentru a treia oară. Parchez înăuntru. de lemn puse peste deschiderea gropii. Popa termină
Microbuzele la fel. Ne dăm jos. Cu coşciugul înainte slujba şi cere vinul. Acoperă mortul cu podul, adică
purtat de cioclii şi cu popa după ei pornim spre groapă. pânza alba, şi-l stropeşte cu vin roşu. În cimitir e ume-
În faţa tuturor soţul Emiliei cu crucea. Înaintăm pe alei zeală, noroi şi frig. Vinul vărsat în sicriu peste mort în-
şi o luăm spre dreapta. Cimitirul Central din Constanţa teţeşte şi mai mult senzaţia de rece.
e mare şi încăpător. Mai sunt locuri goale, iar altele sunt - Gata, zice popa. Bateţi capacul.
în curs de amenajare. Mi se spune cu respect şi o urmă Constructorii gropari bat capacul în cuie, trag
de invidie că e cimitir particular. Adică te înmormântezi grinzile de lemn de sub coşciug şi-l lasă în chingi până
în curtea altuia, mă gândesc eu. jos, în fundul gropii, unde se vede apă strânsă de la
- Unde e tămâia? Întreabă dintr-o dată Doiniţa. ploaie. Popa ia între degete câteva fire de pământ dintr-
Iar tămâie? mă îngrozesc eu. un cancioc pus pe buza gropii şi zice „Dumnezeu să-l
- Tămâia, o îngână o femeie. Părintelui îi trebuie ierte”. Vine Doiniţa şi face la fel, după care pleacă glonţ
tămâie. pe alee, spre ieşire. Rămân descumpănit. Doiniţa era
Doiniţa dă cu ochii de mine şi mă ia din scurt: şefa. Fără ea noi ce facem? O urmăm pe alee spre ieşire
- Unde e tămâia? sau rămânem cu mortul până la sfârşitul ceremoniei? Eu
- Care tămâie? Nu ştiu. N-am văzut-o. credeam că urmează aşezarea dalelor peste care să
241
punem florile şi coroanele aduse şi care acum stăteau nimeni prin preajmă să-mi toarne apă din cană, intru pe
sprijinite de mormintele din jur, lăsate de fiecare pe uşa din faţă pe care era cu grijă fixată o plăcuţă albă cu
unde apucase. Apoi mai era coliva. Ce făceam cu coliva un băieţel negru făcând pipi într-o oliţă tot neagră. Înă-
și cu bomboana de pe ea? Doiniţa îmi pusese platoul de untru aceeaşi marmură albă, gresie albă, chiuvete şi pi-
carton în braţe dar nu-mi spusese ce să fac cu coliva. soare albe, cabine albe. Miros proaspăt de detergent.
Noroc cu popa care mă vede încurcat şi-mi spune să le- Săpun lichid portocaliu în flacoane basculante transpa-
o dau groparilor. rente, apă caldă, apă rece, prosoape de hârtie albă, us-
- Puneţi-o acolo jos, să terminăm treaba, îmi zise cătoare electrice. De undeva, de sus, ventilatoarele se
un gropar care-l auzise pe popă. bănuiau bâzâind stins şi rotund. Mă spăl pe mâini, mă
Am lăsat-o pe placa mormântului din stânga şi şterg şi mă usuc. Mâinile îmi miros a măr verde şi a vânt
am fugit după Doiniţa. Ca ruda cea mai apropiată tre- de primăvară.
buia să am grijă de ea. Nu? Ceilalţi erau la fel de încur- Intru în sala de la parter a restaurantului. Mare,
caţi ca și mine. Să stea pe loc, sau să se ia după Doiniţa. spaţioasă, aerisită. Aer condiţionat, uşor încălzit. În
Jumătate au rămas, jumătate au plecat. O ajung în aleea faţă, două mese de câte 12 persoane, aşezate de-a lungul
betonată unde se oprise mulţumită că a ieşit din noroi şi peretelui alb cu tablouri moderniste colorate viu. De la
răsuflând uşurată că se terminase. Popa dascălul, cioclii masa din dreapta, vară-mea Gabi se ridică şi-mi face
şi restul asistenţei veneau şi ei agale spre aleea betonată. semn, arătându-mi scaunul liber din dreapta ei. Orientat
La mormânt nu se mai vedeau decât groparii coborând şi mulţumit mă îndrept liniştit către locul indicat. Au
dalele de beton. avut grijă de mine, mi-au păstrat un loc între ei. Familia.
Mă aşez. În dreapta mea soţul Emiliei. În stânga e Gabi,
Mergem la local cam în aceeaşi formaţie. Mi- iar dincolo de ea, Claudia şi preotul. Pe partea cealaltă
crobuzul cu participanţii înainte şi eu cu Doiniţa în au- a mesei, cu spatele la intrare, dascălul, Doiniţa, Cristi,
toturism pe urmă. Lipsea microbuzul dric. Fără mort, o doamnă care aveam să aflu că era naşa de botez a lui
mergeam mai repede de data aceasta. Nu ştiam pe unde Cristi şi un loc gol, probabil pentru Emilia, care încă nu
trebuia să o iau dar nu-mi făceam probleme: urmăream ajunsese. Locurile din capetele mesei, fără scaune, fără
îndeaproape microbuzul negru. Iar dacă-l pierdeam o tacâmuri. La cealaltă masă de 12 persoane, din dreapta
aveam pe Doiniţa alături. La un stop microbuzul trece, mea, colegii lui naşul de la liceu. Vis-à-vis de noi, lângă
noi rămânem. Când pornim acesta nu se mai vedea. peretele da la intrare, alte două mese de câte 4 persoane,
Doiniţa nu ştie nici ea bine pe unde trebuie să o apucăm, ocupate de clienţi străini de noi care luau masa de prânz.
dar îşi aduce deodată aminte că-i trebuie prosoape pen- Deasupra lor alte tablouri abstracte pictate în culori plă-
tru pomană: cute. În stânga încăperii două uşi batante duceau spre
- Vicențiu, unde sunt prosoapele? bucătărie, iar lângă ele, agăţat în loc de tablou, un LCD
- Ce prosoape? Nu ştiu. cu diagonala mare, dădea ştirile de la „Realitatea TV”.
- Cum nu ştii? Erau într-o pungă. Într-una din Mesele acoperite cu feţe de masă din damasc
cele două pe care ţi le-am dat să le duci la maşină. Sau alb, curate, apretate şi bine călcate. În faţa fiecăruia, vin
în aia oprită de mine la Casa Albastră? se întrebă ea. Te alb, vin roşu, apă minerală, vişinată, votcă şi pahare
pomeneşti că au rămas acolo. Aveam 30 de prosoape. multe. Tacâmuri lustruite, şerveţele albe, pâine, sare,
S-au dus! Acum n-avem prosoape să dăm la oameni. piper, oţet şi o farfurie întinsă plină ochi cu antreuri.
Ce facem? Mezeluri, brânzeturi sărate, pateuri, roşii şi morcovi tă-
Până să-i spun eu ce să facem văd pe dreapta iaţi în formă de flori, foi de salată şi nu mai ştiu ce. Far-
străzii unii care-şi turnau pe rând apă dintr-o cană de furia plină, că nu mai puteai pune pe ea nici o măslină.
sticlă, se spălau pe mâini şi stăteau cu ele ridicate în sus Doiniţa în picioare cu platoul de colivă şi o lingură de
să se usuce. supă trece pe la fiecare. Doamna din faţa mea înfige lin-
- Aici e, zice Doiniţa, hai, jos!. gura de supă în colivă şi nu ştie unde să o răstoarne.
Opresc brusc. Doiniţa coboară grăbind cu co- Cum nimeni nu îi spune nimic ca să o îndrume, goleşte
liva în braţe către cei care se spălau pe mâini să-i întrebe lingura pe marginea farfuriei, peste o felie de salam să-
unde sunt prosoapele. Nu stau să aud răspunsurile şi sesc. La fel face şi soţul Emiliei, numai că el o pune
plec mai încolo să găsesc un loc de parcare. Îl găsesc. peste caşcaval. Ajuns la mine platoul cu colivă, îmi vine
Parchez şi mă întorc pe jos la locul de spălare. Aici nu o idee salvatoare. Las lingura de supă în platou şi iau cu
mai era nimeni. Se spălaseră pe mâini şi intraseră cu vârful furculiţei puţină colivă pe care o şi bag în gură şi
toţii în restaurantul care arăta bine pe dinafară. O casă o mestec. Dulce, parfumată şi cu nucă. Nu era ca aia pe
mare, sau mai bine zis un edificiu nou cu două nivele, care o făcea mama-mare când mă duceam la ei în va-
zugrăvit cu vinarom alb, termopane maronii şi firmă canţe, dar era bună. Dacă n-ar fi fost de mort…
scrisă cu litere din tuburi de neon. Uşa mare, dublă şi Soseşte şi Emilia. Fusese să-şi ia băiatul de la
înaltă, toată numai sticlă. Holul de la intrare spaţios şi şcoală. Vine cu punga cu prosoape care rămăsese la ea.
luminos, pe jos cu marmură albă cu vinişoare gri-albas- I-o dă Doiniţei care, fericită, începe să le împartă mese-
tre, ducea în faţă către grupul sanitar, iar în stânga către nilor, deşi aceştia erau şi spălaţi pe mâini şi uscaţi. Le
o scară largă cu trepte tot de marmură, precum şi către primesc totuși cu recunoştinţă. Le împăturesc, le bagă
sala de la parter a restaurantului. Cum nu mai era în buzunar, în poşetă sau le pun pe marginea mesei.
242
Emilia se aşează la masă, popa se scoală. Se - Da, îngăimă popa gânditor.

scoală şi dascălul, se scoală şi Doiniţa, ne sculăm şi noi - Invers, ca omul să comunice cu Dumnezeu,
și Emilia care tocmai se așezase. Un chelnăr stinge prind eu curaj, acesta l-a creat pe fiul său, pe Iisus Cris-
LCD-ul din perete. Popa începe să cânte „Ve-e-şnica lui tos, de natură duală, şi terestră, ca să poată fi perceput
pomeni-i-ire, veşnica lui pomenire”. Leagănă în sus şi- de om, şi divină, ca să poată lua legătura cu Dumnezeu.
n jos platoul cu ce a mai rămas din colivă. Noi ne atin- Prin Cristos, omul se adresează lui Dumnezeu.
gem unul pe altul pe umăr, formând un lanţ de solidari- - Da, dădea din cap abia perceptibil popa.
tate şi cântăm şi noi „Ve-e-eşnica lui pomeni-i-ire”. Cei Eram fericit. Popa îmi dădea dreptate. Deci
de la mesele de 4 persoane, străini de noi, au rămas înţelesesem bine o chestie care mă frământa de multă
smirnă, ţintuiţi pe scaune şi cu capetele plecate în far- vreme. Mă frământau şi altele dar...
furii. Nu mişcă. Nu respiră. Au înghițit cu noduri ce - Important este să ai credinţă, fiule, mă trezi
aveau în gură și s-au oprit din mâncat. În sala de resta- preotul. Fără credinţă omul e singur. Prietenii te pot pă-
urant răsună „Veşnica lui pomenire”. răsi, familia te poate lăsa, numai credinţa nu te lasă de-
S-a terminat. Ne aşezăm la masă şi începem să cât dacă o laşi tu pe ea. Treci pe la biserică să mai vor-
mâncăm. Deşi înfometaţi, nimeni nu se prea grăbeşte cu bim, mă îndemnă el apoi, punând punct discuţiei și scu-
mâncarea. Înghiţim şi noi cu noduri, precum vecinii de lându-se de la masă, deşi mai avea de mâncat.
la mesele de vis-a-vis, care după alte câteva minute se
scoală şi pleacă lăsând farfuriile aproape pline. Mâinile Am plecat de la Constanţa spre seară. Începuse
se-ndreaptă către sticlele cu băuturi. Nu merg nici astea: să plouă de-binelea. Ceaţa groasă şi umedă care se abţi-
votcă, Murfatlar alb demisec şi Cabernet Murfatlar nuse toată ziua să cadă peste noi, acum se prăvălea în
DOC-CMD. Femeile beau ceva vişinată. Eu nu beau că ropote. Ştergătoarele grăbeau în stânga şi în dreapta pe
sunt cu maşina şi trebuie să pornim, în curând, spre Bu- autostrada udă şi pustie. Gabi şi Claudia vorbeau la te-
cureşti. Apa are cel mai mare succes. Se aduc alte sticle lefon cu soţii, cu copii lor, cu mama lor, mătuşa-mea,
de apă plată şi gazoasă care nu se mai beau. Farfuriile pe care o informau despre evenimentele derulate.
cu antreuri şi colivă rămân aproape neatinse. Chelnerii - Spune-i că o pup, îi zic eu Doiniței ca să-i
se grăbesc să le înlocuiască cu alte farfurii, cu sarmale transmită mătuși-mi.
şi mămăliguţă, apoi cu friptură şi cartofi. Cred ca a fost - Auzi ce zice, Vicențiu, că te pupă… Zice că
şi salată. Apoi cafele şi cozonac. Mâncare ca la petre- te pupă şi ea şi să treci pe la ea, că nu te-a mai văzut de
ceri, dar nimeni nu mănâncă mai nimic. mult. S-o iei şi pe Andreea. Poftim? Păi, cum să fie? Ca
Doiniţa rememorează prin câte a trecut în ulti- la înmormântare. Da... Nu, nu ne-a plouat… Acum a
mele zile, împreună cu Cristi. Cristi o aprobă şi îi spune început să plouă… Da… Şi Claudia şi ea… Ce să facă?
că au făcut tot ce se putea şi tot ce trebuia. Noi, ceilalţi Bine, la revedere, pa!
îl aprobăm pe Cristi. Popa vorbeşte cu Claudia şi Gabi Rulam prin ploaie mai departe, spre Bucureşti
şi le explică cum este în iad: e infernal. ”O clipă în iad şi important era să avem credinţă, zicea popa. Credinţă.
e mai grea decât o viaţă de chin pe pământ”, zice el. Eu De ce? Să nu fim singuri.
mă dau interesat de temele religioase şi mă bag în Să închizi ochii şi să crezi. Numai atunci puteai
vorbă. Îl întreb de ce religia noastră creştină e monote- să crezi, când închideai ochii. Cu ochii deschişi era mai
istă, când avem o grămadă de sfinţi la care ne rugăm şi greu. Dar dacă nu credeai erai singur.
cărora le sunt închinate grămadă de biserici. Popa ră- Rulam înainte prin ploaie. Gabi şi Claudia tă-
mâne stupefiat de prostia mea şi-mi explică cum că cuseră obosite şi moţăiau pe banca din spate. Radioul
Dumnezeu e Unul, întruchipat în Sfânta Treime: Dum- era oprit. Deasupra se auzea răpăiala ploii pe tabla
nezeu, Sfântul Duh şi Iisus Cristos. Ca să îndrept lucru- maşinii şi o melodie îmi suna în cap.
rile, îi dau hotărât dreptate şi îl întreb cine e Sfântul „Şi spune-mi,
Duh din Sânta Treime, că în privinţa lui Iisus Cristos şi Spune-mi minciuni
lui Dumnezeu care e unul în Sfânta Treime lucrurile-mi Şi spune-mi vorbe-adevărate,
sunt mai clare. Îmi explică, din nou, ca unui novice, ca Până-acum neascultate
să nu zic ca unui prost, ceva ce tot nu înţeleg, dar dau Vreo-dat.”
din cap c-am înţeles. Deodată mă străfulgeră o idee şi Cine cânta melodia aceasta atât de frumoasă şi,
îndrăznesc, din nou: deja, atât de veche?
- Părinte, din ce am înţeles eu, Dumnezeu e o
forţă, un câmp unic, ca al lui Einstein, ce nu poate fi
perceput de om. (Chestia cu Einstein cred că l-a dat gata
pe părinte, pentru că se opri din mestecat şi mă privea
cu circumspecţie.)
- Aşa e, zice el.
- Ca Dumnezeu să poată comunica cu omul, l-a
creat pe Sfântul Duh, vectorul său spiritual care tran-
smite omului cuvântul Său, inspirându-l. Prin Sfântul
Duh, Dumnezeu se adresează omului.
243
meșteșug. Alteori, când aveam mâinile ocupate, știind

că nu pot riposta, se repezea spre mine, cuprinzându-mă
de mijloc:
– Nu-ți mai dau drumul, ești prizoniera mea!
Iana, știi că eu nu sunt singură la părinți? Eu am o soră:
pe tine! Și râdea zgomotos, apoi ne deschidea ușa larg,
mie și colegului meu, spunându-ne:
– Dumnezeu să vă aibă în pază! Și să nu uiți
să-mi aduci carte!
– Nu uit! o asiguram eu.
Îi plăcea să citească, aşa că îi aduceam câte o
Liliana LICIU carte pe care mi-o înapoia mereu, dar nu oricum, ci în-
velită cu o copertă de catifea, făcută de mâinile ei. Ca-
tifea regală, așa îi plăcea să spună, deoarece era adusă
Catifea regală de o rudă de-a ei, de undeva, din Olanda. Din ea con-
(1) fecționa diverse obiecte de artizanat, unul mai frumos
ca celălalt. Apoi, dintr-o dată, nu am mai auzit de ea.
Iarna cade greu pe umerii noștri, iar în suflet Se mutase cu serviciul. Aveam să o găsesc peste ani, tot
se strecoară durerea și tristețea precum picătura chine- vânzătoare, în cartierul în care mă mutasem de ceva
zească. Privesc înspre gardul pe care flutură fotografia vreme. La magazinul aflat dincolo de gardul pe care flu-
celui mai frumos chip văzut în utimul timp, luat ca jer- tura acum poza fetei.
tfă taman acum, în prag de sărbători. Pământul urlă de Când am revăzut-o era oarecum schimbată.
durere… Un munte de lacrimi şi zeci lumânări o pă- Sobră și părea mai responsabilă, ușor încordată…
zesc. Din când în când, câte un trecător se oprește, își Mă lua poruncitor de umeri și mă așeza pe sca-
face cruce, aprinde o candelă, apoi își vede mai de- unul aflat lângă vitrina împodobită cu gust, ca să atragă
parte de viața lui. clienții.
Fusese spulberată pe trecerea de pietoni de un – Stai aici, să bem o cafea împreună! spunea pe
șofer inconștient, tocmai când mai avea un singur pas un ton ridicat. Acum nu mai ești în uniformă, ai voie!
ca să ajungă pe trotuar și multe vise de împlinit... Și cei câțiva pistrui de pe fața ei îmi zâmbeau vic-
– Doamne, ce frumoasă este! bolborosesc con- torioși.
tinuu, fără să-mi pot lua ochii de la fotografie. Îmi ordona cumpărăturile în sacoșe și turuia întruna,
„ – Era… era, săraca ! mă întrerupe o femeie. Era… în dorința de a-mi spune cât mai multe lucruri. Vorbea
și începu să plângă ușor. Apoi, stergându-și obrajii despre copiii ei, despre părinți, niciodată nu pomenea
brăzdați de greutățile vieții, continuă: de bărbatul cu care avea cei doi copii. Nici eu n-o între-
– A luat-o Mioara după ea… bam nimic legat de asta. La plecare, mă însoțea până la
Am simțit atunci cum o săgeată îmi spintecă trupul. colțul magazinului, iar când nu avea clienți stătea cu
Mi-am făcut curaj și am întrebat: mâinile în șold, petrecându-mă cu privirea, până ajun-
– Care Mioara??? geam la capătul celălalt al străzii. Apoi, uneori, când
– Mioara, Mioara noastră! Și arătă cu capul parcurgeam cei 400 de metri ai străzii noastre care dă-
peste gard, la magazinul din spatele lui. dea în bulevardul cu Fabrica de ciocolată Heidi, o ajun-
Parcă tot cerul se răsturnase peste mine, iar o geam din urmă cu mașina și, de la o distanță considera-
mână nevăzută mă strângea de gât, gata-gata să mă su- bilă, o claxonam prelung, dar nu pentru a o atenționa
foc. să meargă corect pe bicicletă, fiindcă mereu mergea pe
Mioara! Mioara, fata cu ochii de abanos, cum îi trotuarul destul de mare, ci pentru că acesta era salutul
ziceam, fata pe care am cunoscut-o în 2006! Era plină nostru. Niciodată nu întoarcea capul, știa că sunt eu
de viață, muncitoare și gata oricând să-ți sară în ajutor. după sunetul claxonului, doar ridica mâinile de pe ghi-
Mă iubea și mă prețuia ca pe sora ei. Era vânzătoare la don, apoi ca o pasăre în zbor, striga:
magazinul Obor, unul dintre cele mai mari magazine – Uite, Iana, zborrrrr! Acrobată trebuia să mă fac!
din București și era tare mândră de asta. Eu râdeam mereu, fiindcă îmi aduceam aminte de
Când intram în magazin, se lumina toată la față. prima și singura încercare a ei când, întorcând capul
Mă lua de ambele mâini, mi le balansa în stânga și-n după mine, cu mâinile ridicate spre cer, a ,,zburat” de
dreapta, ca într-un joc de copii, apoi se da un pas înapoi pe bicicletă direct în corcodușii care împrejmuiau par-
și mă măsura de sus până jos. tea stângă a străzii Câmpului. Două săptâmâni a umblat
– Ce frumoasă ești, Iana, în uniformă! îmi spu- Mioara prin cartier cu faţa coafată, iar lumea făcea fel
nea chicotind. de fel de glume pe seama ei, dar ea nu se supăra, le răs-
Era singura persoană care îmi spunea Iana. I se pundea tuturor, pe măsură!
împleticește limba în gură să-mi spună Liliana, așa se Acum, mă uit la poza fetei, prinsă de gard, apoi
justifica. Dar mie îmi plăcea teribil cum suna din gura la ușa magazinului și parcă o văd în prag. Ultima oară
ei. Numai ea putea să-l rostească cu atâta patos, cu atâta ne-am întâlnit în primăvară. Eram pe stradă, când mi s-
244
a părut că mă strigă cineva. N-am băgat de seamă, apoi

am simțit o mână pe umăr.
– Iana!
M-am uitat lung la fem eia din fața mea pentru
nu o cunoşteam. Am dat să-i întorc spatele.
– Iana, eu sunt, Mioara!
Am văzut atunci o stafie cu chip de femeie, uscată,
cu ochii mici, duși în fundul capului. Nu mi-a venit să
cred. Era ea, Mioara, slăbise peste 10 de kg. Acum o
măsuram eu de sus în jos! Ca și cum mi-a citit gându-
rile, nu a mai așteptat să o întreb și mi-a răspuns deja.
– Da, sunt bolnavă, nu știu ce am. Îmi fac analize Adrian PĂPĂRUZ*
acum, am slăbit 14 kg.
Am tăcut. (Nu știu ce să zic în astfel de situații, Tic Tac…
nu mă pricep. Am mai spus lucrul acesta.)
Am scos o carte din geantă, i-am întins-o cu
Auzi doar ticăitul. Obsedant. Nici măcar nu ştii dacă
mâna tremurând. A luat-o cu susul în jos, s-a uitat fugi-
vine de la vreun ceas atârnat pe vreun perete, sau vine
tiv la fotografia de pe spate și a zis:
din mintea ta. Dacă deschizi ochii, dacă ai curajul să îi
– Ce femeie frumoasă! Păcat că pentru ea nu mai
deschizi, îţi aminteşti vag, că nu mai ai demult ceasuri,
am catifea, o să rămână dezbrăcătă.
că le-ai aruncat în eternitate.
Nici de data aceasta nu am zis nimic. Știam că va fi
În locul lor ai vrut să te pui chiar pe tine; să
prima carte dată de mine, pe care n-o va citi. Nu-i mai
atârni aşa, fără să te gândeşti la ceva...tic-tac, tic-tac!
ardea ei de citit. Boala…boala mușcase rău din ea și nu
Lumea, curioasă, ar intra în casa ta doar pentru asta... să
mai avea putere să mângâie literele cu inima. Nu i-am
te vadă ceas, pendulând pe lavabila prea albă, exagerat
spus că e cartea mea. Nu m-a recunoscut după poză, era
de albă. Îi şi vezi cum s-ar îngrămădi pe uşa de şifonier
singura dată când ochii o trădau. M-a luat de ambele
pe care ai pus-o în locul celei mari de stejar, la intrare,
mâini (dar nu ca odinioară) și mi-a zis strângându-mă
aşa, ca la un muzeu, gratis...
atât de tare, încât eram convinsă că rămân cu vânătăi:
Ar privi miraţi casa goală, aşa cum ai vrut tu să
– Iana, eu mă duc, nu mai apuc septembrie, ziua
o laşi, pentru că nu mai puteai să te simţi sufocat de mo-
ta…
bile, de covoare, de perdele, de aparate care nu-şi mai
Au fost ultimele cuvinte, apoi mi-a întors spa-
găseau utilitatea, atunci când ai descoperit că nu ai ne-
tele și a plecat.
voie de nimic, de absolut nimic. Totul se afla deja înlă-
Și s-a ținut de cuvânt! Aflam abia acum de ce
untrul tău, iar exteriorul îţi devenise o carceră. Cu cât
nu mă sunase de ziua mea, tocmai ea care suna de multe
mai multe în jurul tău, cu atât mai greu de suportat. Aşa
ori imediat după miezul nopții.
că ai renunţat, una câte una, la toate! Mulţi dintre ei ar
Am privit spre femeia care-i aprindea tinerei de
începe să îşi bată cruci, care mai de care mai impozante,
18 ani o candelă.
mai mari, mai largi, de parcă s-ar afla într-o biserică ab-
– Din ce cauză a murit Mioara?
surdă, cu un singur perete alb, pe care atârnă, pendulă
– Cum de ce-a murit?!? Păi nu știți? a întrebat
,vecinul, prietenul, soţul, tatăl, fiul, care ai fost până
revoltată, ridicându-se brusc spre mine, cu ochii mari
luna trecută.
cât cepele, de parcă o lovise ceva în moalele capului.
Apoi nu ai mai fost nimic. Într-o dimineaţă, te-
Cancer, maică, cancer! Și avea doar 39 de ani! De
ai ghemuit, într-un colţ al debaralei, sub borcanul cu
Sfânta Marie a murit…
castraveţi muraţi si dulceaţa de vişine. Ţi-ai închis
Am ridicat din umeri ambiguu și mi-am încru-
ochii, gura, sufletul. Nu ţi-ai mai dorit nimic. Nici mă-
cișat mâinile peste inimă, chircindu-mă la baza stâlpu-
car să mori, pentru că ai înţeles că nimeni nu moare, ci,
lui în care fusese proiectată tânăra de 18 ani, afun-
doar o ia de la început, mai împovărat cu o nouă sinu-
dându-mi picioarele în stratul de zăpadă care promitea
cidere de gestionat.
să se aşeze, în încercarea de a salva onoarea un anotimp.
Au strigat la tine toţi. Te-au pălmuit speriaţi că
Trupul meu gol parcă, înota prin sloiuri de gheaţă.
ai înnebunit, că ai devenit zombie sau, şi mai rău, că eşti
Sub ochii mei, iarna, costumată în lebădă neagră,
posedat de un diavol... unul mic care a reuşit să pă-
valsa mai înverșunată ca niciodată, iar fulgii care se
trundă în tine printr-o ureche. Au aruncat găleţi de apă
odihneau pe buzele lumii aveau gust ca de maci sânge-
rece pe tine, ţi-au băgat în ochi lanterne, unii chiar te-
rând…
au scuipat în excesul lor de zel, pentru a te readuce la
Își luase un tribut prea scump: o mireasă și o
„normalitatea” înţeleasă ca atare de ei. Însă nu ţi-a păsat
mamă a doi copii, prin mâinile căreia îi trecuse atâta
de nimic. Chiar ai zâmbit puţin, nevizibil, când au în-
catifea regală...
cercat pompierii să te ridice cu cricuri hidraulice, pentru
(în memoria unei prietene răpusă de cancer) a te duce la secţia de psihiatrie. Nu a fost chip. Iar tu
ştiai că nu vor putea, deveniseşi de neclintit peste
noapte: doar o gaură neagră. Una mică, ce-i drept, atât
245
de mică încât să încapă în debaraua cu murături, dar la Premiul al II-lea - Festivalul Naţional de Poezie "Andrei Mu-
fel de grea ca toate găurile negre. reşanu"- 1990, Braşov, Premiul al II-lea la Festivalul Naţio-
În schimb au venit la tine psihiatrii. Cei mai nal de literatură,secţiunea poezie -"Eusebiu Camilar-Magda
buni din lume... Şi vraci au venit, şamani, vrăjitori... În Isanos" – 2008, Suceava Premiul al III-lea la Festivalul
goana lor nebună după reclamă, publicitate, au ajuns la Naţional de literatură,secţiunea proză: „Eusebiu Camilar-
Magda Isanos” – 2009, Suceava Premiul I la Festivalul de
tine chiar preşedinţi de stat. Cu toţii promiseseră lumii
poezie „Andrei Mureşanu”, ediţia a IX a - Braşov, iunie 2012,
că te vor face să „revii” cumva în lumea lor. Inutil. Au Premiul al -II-lea la Festivalul de poezie ,,Andrei Mureşanu”,
plecat aşa cum au venit... Unul câte unul, până la urmă ediţia a X -a-, Braşov, iunie 2013 Premiul al- II-lea la Festi-
plictisiţi de omul-gaură-neagră. În fond, după atătea valul de poezie „Andrei Mureşanu”, ediţia a XII-a, Braşov,
zbateri şi dezbateri asupra ta, filozofice, religioase, ex- iunie 2015, Premiul al- II -lea la Festivalul de creaţie „ Ale-
traterestre, fizico-atomice, psihiatrice, neajungând la xandru Macedonski”, ediţia a III-a, Bucureşti, martie 2016
nici un rezultat care să le satisfacă în vreun fel orgoliul, (poezie), Premiul Special al juriului la Festivalul de poezie
ego-ul, look-ul, au abandonat subiectul şi s-au întors în "Andrei Mureşanu "- 2016, Braşov , Premiul al II-lea la fes-
„realitatea” lor, să alerge în jurul existenţei, minunatei tivalul de literatura "Alexandru Macedonski" ,editia a IV a
lor existenţe, cuprinsă între „bună dimineaţa” şi Bucuresti- sectiunea prozatori debutanti, martie 2017, Pre-
„noapte bună” ! miul I la Festivalul de poezie "Andrei Mureşanu "- 2017, Bra-
Familia ta a mai stat puţin. Te-a mai pălmuit o șov, Premiul I la Festivalul National de Poezie "Ion Stratan"-
vreme, te-a mai strigat un timp, au mai aruncat cu apă 2017 Izbiceni, Olt, Premiul I la Festivalul National de Poezie
"Ion Stratan"- 2019 Izbiceni, Olt, Premiul al -II-lea la Festi-
rece, ţi-au mai adus supă, ceai. Dar în cele din urmă a
valul de poezie ,,Andrei Mureşanu” 2019, Brașov.
plecat şi ea... Prin lume. Ce putea face?
Tu existai, dar nu existai, deveniseşi doar un
obiect din debara. Cel care ai fost cândva rămăsese doar
în amintirile mamei, soţiei, copilului. Amintirile, însă,
nu ţin de nimic până la urmă... ţin doar de suferinţă, iar
suferinţa oricui are limite, definite chiar matematic prin
formule inventate de foarte multă vreme.
I-ai auzit când şi-au luat la revedere, le-ai simţit
lacrimile curgând, le-ai simţit durerea explodând, apoi
paşii, paşii le-ai ascultat fiecăruia în parte, până s-au
pierdut în noapte.
N-ai putut să te mişti, n-ai putut să le spui ni-
mic. Ai rămas la fel de înţepenit, cu ochii strânşi, cu
pumnii strânşi cu totul strâns ca un ghem... în altceva,
în nimic sau în alt tot. Zile şi zile în şir. Apoi, ai aruncat Ana ANDREESCU
ce mai era în jurul tău, ai dărâmat chiar şi pereţii, fiindcă
nu mai foloseau nimănui. La intrare ai pus o uşă de şi-
fonier şi ai păstrat un singur perete, alb, pe care să atârni Drumul spre libertate
ceas. Tic-tac!
Trecătorii matinali mai intră uneori să îşi re- Imediat după nesperata schimbare, a început
gleze ceasul, telefonul, sufletul, după pendularea ta pe euforia călătoriilor. Toți locuitorii voiau să recupereze
lavabila prea albă, de pe ultimul perete nedemolat din timpul pierdut în perioada regimului penitenciar. Insti-
mintea ta şi merg mai departe, la tramvai, spre întâlnirea tuțiile se întreceau în promovarea propriului patrimo-
lor cu destinul. niu. Ideile debordau, entuziasmul îi cuprinsese pe toți.
Pentru tine, destinul a venit... Tu însă nu ai ştiut ce să – Veneția!... Acolo ne vom duce, spune șeful
faci cu el. Te-ai prăbuşit doar în tine însuţi... Gaură Nea- Avem microbuz de mărfuri și persoane. Drag de muncă
gră. Tac- Tic! avem din plin. Selecția lucrărilor pentru o expoziție,
__________________________ care să exprime excelent spiritul creator al artiștilor
*Adrian Păpăruz – autor a 7 volume de poezie și un roman. noștri, este esențială pentru reușita proiectului nostru.
„Sub soarele speranţei"- volum de poezie editat în 2007,„În- De ales, avem de unde alege. Marele dramaturg care
gerul din urmă" -volum editat în martie 2009, „Balerina tim- conduce acum Palazzo Correr nu va putea spune nu.
pului”- volum de poezii editat în dec. 2011- editura „Ei- Emoția tuturor era mare. La o jumătate de an
kon”,Cluj, „Jurnal sentimental”- volum comun de poezii rea- după prezentarea proiectului nu se primise niciun răs-
lizat împreună cu Nuţa Istrate Gângan (Florida –USA) iunie puns.
2013, editura „Pastel” Braşov, „Heart Tango” - volum co- – Vom primi aprobarea, nu vă neliniștiți! re-
mun de poezie realizat în colaborare cu Nuţa Istrate Gângan peta șeful de proiect. Durează mult asigurarea interna-
- Editura Amazon - SUA, 2015, „Dresorul de fluturi”- volum țională pentru exponate...
de poezii publicat la Editura „Arania”, 2014, Braşov, „Dream Vorbele lui nu contau. Trecuse, totuși, o jumă-
Catcher" volum de poezie, editura Minela, Bucuresti, 2017,
tate de an... Iris era cea mai agitată. Nimeni nu știa că
„Cum s-a născut Dumnezeu"- roman, editura Pastel Brașov,
2019.
plănuise să-l ia la Veneția și pe soțul ei. Nu în microbuz,
246
desigur. Cu mașina lor Dacia. În convoi… Din când în Întrebări…întrebări, dar cinne să le răspundă? Niște
când, Filip, soțul ei, o întreba ce s-a mai întâmplat cu ure3chi surde?...
proiectul lor și dacă ideea de a-l lua și pe el la Veneția – Asta-i culmea! interveni Rodica. Ce contează
a fost admisă. Ea nici măcar nu scosese o vorbă în birou că intrăm sau ieșim prin altă vamă? Important este că
despre această idee... noi trecem numai prin țara asta...
În primăvara anului următor, a venit aprobarea – Normal, o aprobă Iris. Se lămuresc ei repede
proiectului! și ne lasă să ne continuăm drumul spre Italia. Este abia
– A insistat foarte mult și marele dramaturg, ora 11 00... E timp. Dar impul trecea, își urma
prietenul meu, le spuse șeful. I s-a părut foarte intere- cursul în ritm normal. Actele erau la vameși, mașinile
sant acest proiect. Așa că, trecem la pasul următor. V- cu exponate în parcarea vămii, călătorii pe scaunele lor
ați făcut pașapoarte? Care vreți să mai mergeți? Desi- în mașini, în așteptare. O așteptare concentrată, perce-
gur, în afară de cei trei curatori. pută de ei, blocați, ca o lipsire de libertate. Afară era
Întrebarea pe care o aștepta Iris, dar șu alții, fu- liniște și pace. Pe la ora paisprezece, pasagerii și-au luat
sese pusă. Răspunsul la întrebare l-au dat prin ridicarea prânzul – câte un sanviș din traista cu mâncare luată de-
mâinii. Niciunul nu a avut îndrăzneala să spună cu voce acasă. Fără cafea din termos, să nu devină și mai agitați
tare că ar vrea să fie inclus pe lista celor care se vor lăuntric decât erau.
deplasa la Veneția. La scurt timp după schimbarea turei de zi cu
– Sunteți mai mulți doritori decât obiectele ce vor cea de noapte, un echipaj de poliție și-a făcut intrarea în
fi expuse..., replică șeful de proiect. perimetrul vămii. Polițiștii au dispărut în clădirea vă-
Tăcere. O tăcere apăsătoare a cuprins încăperea în mii; liniștea și pacea au pus din nou stăpânire pe zonă.
care se adunaseră participanții la proiect, prieteni sau Când lumina zilei a început să dea primele semne de
colegi buni de muncă, deveniți, acum, brusc, concu- plecare, lăsându-se înserarea, ușa principală a clădirii
renți, adversari chiar. După câteva minute, șeful de pro- vămii s-a deschis și a ieșit un polițist însoțit de un va-
iect a continuat. meș, care s-au îndreptat spre parcarea vămii. Tudor a
– Mă gândesc la o soluție. Ar fi util pentru coborât din microbuz, în intenția de a-i întâmpina pe cei
munca noastră ca toți să vedeți Veneția... Aveți pașa- doi.
poarte? „Nu coborâți din mașină!” a însemnat clar sem-
„Daaa!” s-a auzit un cor de voci în care se nul pe care i l-a făcut polițistul. Tudor s-a executat, fără
amestecau surpriza, speranța, dar și jena de a-l pune pe comentarii. Cei doi i-au invitat, pe rând, pe șoferii ma-
șef într-o situație oarecum dificilă; de a se pune ei înșiși șinilor să-i asiste la verificarea obiectelor din portba-
în situația de a alege, fie să continue să insiste, fie să gaje, pe baza listelor din dosarul cu aprobările de tran-
dea dovadă de demnitate și să renunțe. sport. Pasagerii erau muți, parcă uitaseră că puteau să
– Tudor, eu aș putea merge cu mașina mea. Am vorbească între ei... A urmat, apoi, verificarea persoa-
încăpea cinci persoane. Cinci cu șoferul, soțul meu, in- nelor, una câte una, cu privirea atentă a fotografiei din
terveni Iris, abia respirând de emoție și cu o expresie pe pașaport, dacă este cu adevărat a persoanei respective.
față de… acum ori niciodată! Lumina intensă a lanternei polițistului se muta de la fo-
– Ar fi un om în plus, îi răspunse Tudor, șeful tografia din pașaport la fața pasagerului. Pe rând, cu mi-
de proiect. După o mică pauză. Dar... nu e o idee rea. gală.
Voi vorbi cu prietenul meu despre cazare... Tudor a fost invitat în clădire. Translatorul l-a
Aha! Uitaseră cu toții de acest aspect pe care-l ajutat să înțeleagă în ce situație ne aflam cu toții. Se pri-
presupunea o deplasare de o săptămână în străinătate. mise aprobarea să traversăm Slovenia. Pentru că se fă-
* cuse deja ora 24 00 și noaptea era preferabil să nu cir-
Călătoria a început în zorii zilei stabilite prin cule pe drumurile publice din zona de frontieră, ni se
desfășurătorul acțiunii. Convoiul era format din două recomanda să rămânem la un hotel, până dimineață. Ni
microbuze și un automobil Dacia 1300 albastru. În care s-a spus că exista la câțiva kilometri un hotel, unde am
se aflau, cum plănuise Iris, doar ea, Filip, soțul ei pe putea rămâne peste noapte, dar numai dacă erau camere
post de șofer, și Rodica, restauratoarea. Vămile au fost disponibile. Altă belea, după ora 21 00, recepționerul
trecute cu bine. Actele erau în ordine. Timpul lung de hotelului nu deschidea niciunui solicitant care ar bătea
așteptare prin vămi nici n-a mai contat. Hotărâseră cu la ușa lui. Ușa hotelului rămânea închisă pentru toți mu-
toții să-și petreacă a doua noapte de călătorie la Treviso. ritorii, cu excepția polițiștilor. Așa că omenoșii polițiști
Bineînțeles, dacă traversarea Sloveniei se va petrece sloveni luară hotărârea să ne escorteze până la acel hotel
fără întârzieri. Numai că... de intrat în Slovenia a fost și să solicite hotelierului să ne cazeze o noapte, dacă
ușor, dar de ieșit nu au mai putut ieși. Ajunseseră, din erau locuri libere.
greșeală, la un alt punct de trecere decât cel indicat în Vestea s-a răspândit la toți muritorii aflați în
acte. „De ce nu ni s-a atrăses atenția asupra acestui lu- plină aventură europeană. Ce chestie! Câtă amabilitate!
cru, înainte de a intra pe teritoriul Sloveniei? Ne-au lă- Cu ochii minții, Iris vedea puștile îndreptate spre ușa de
sat să trecem printr-un loc nepotrivit… De ce,? Doar la intrarea în hotel și privirile care supravegheau, prin
au citit îndelung documentele vamale… De ce nu ne- fantele subțiri de sticlă incasabilă încastrate în ușa de
au spus că nu prin acea vamă trebuia să intrăm?” metal a hotelului, fiecare mișcare din afara acestora. În
247
timp ce convoiul cu o mașină de poliție în față și cu alta Se uită iarăși lung unul la celălalt și Iris spune:
în spate rula pe drumul ce șerpuia printr-o pădure bă- „Hai să ieșim... Arăt acceptabil. Hai să vedem Vene-
trână, judecând după grosimea și înălțimea copacilor ce ția!”. Se iau de mână și ies în trombă, râzând ca proștii.
se perindau în lumina farurilor, ochii ei obosiți ai româ- De ce? De ce tocmai lor să li se întâmple asta? De ce să
nilor scrutau întunericul pentru a identifica prima miș- li se repartizeze lor dormitorul prezidențial?... În fața
care a eventualilor haiduci moderni care i-ar fi putut palatului Correr îi aștepta Rodica. Au pornit în necu-
ataca din lateral... noscut toți trei, s-au întâlnit pe cale cu alți membri ai
Libertate!... Libertate, oare?... grupului, s-au rătăcit unii de alții, s-au reîntâlnit și s-au
Hotelierul a răspuns somației polițiștilor. Da. pierdut din nou și Iris a ajuns înapoi la Palazzo Correr
avea posibilitatea să ne cazeze pe toți. La ora 3 00, în compania lui Tudor, noaptea târziu de tot.
aventurierii erau la orizontală, fiecare în patul său, cu – Vino să vezi unde am fost noi cazați, l-a invi-
ochii în tavan. Somnul se lupta din greu să oprească iu- tat Iris pe Tudor.
reșul rotițelor minții și să ne aducă pacea în suflete. – Unde? Nu aici ? Eu știu că toți avem cazare
Somn ușor, binemeritat! aici, întreabă Tudor.
Dimineața senină și clară i-a privit cum se îm- – Ba da! Aici. Haide, a spus Iris și a pornit îna-
brățișau unii cu alții și zâmbeau mânzește, pregătindu- intea lui spre dormitorul repartizat unicei familii din
se de îmbarcare, pentru continuarea aventurii. Convoiul grup.
a parcurs drumul înapoi prin pădurea spăimoasă, acum Iris a deschis cu un gest larg, teatral, ușa și i-a per-
superbă în razele soarelui matinal, au trecut prin vamă mis lui Tudor să intre înaintea ei.
în două minute și gata! visul urât din noaptea trecută s- – Uau!!! Ce-i asta? ! exclamă mai mult decât mi-
a încheiat...Câteva ore mai târziu, au intrat în frumoasa rat Tudor.
Italie! – Dormitorul nostru. Sper că nu ești invidios...poate
Libertate! Siguranță! Minune... că tu ar fi trebuit să stai aici, ca șef de proiect ce te afli,
Cunoscutul dramaturg era într-o întrevedere. Personalul a spus Iris.
de la Palazzo Correr avea instrucțiuni să-i primească pe – Oh! Nu...Ia să vedem... spune Tudor și dă
oaspeți, să-i cazeze pe fiecare în camerele deja reparti- ocol cu privirea încăperii luminate a giorno de candela-
zate. Încăpeau toți în clădirea acesta. Nu fusese nevoie brul de cristal și lampadarele alăturate măsuței de toa-
de rezervări la hotel. Familiei formate din Iris și Filip, i letă și măsuței de cafea. Intră apoi în baie. Iris îl așteaptă
se repartizase dormitorul oficial. Adică cum? Ce e acela instalată pe unul din fotoliile confortabile. Zâmbește în
dormitor oficial? Urmau să vadă ce e acela dormitor așteptarea reacției lui. Când iese din baie, Tudor râde
oficial...O încăpere spațioasă, cu mobilă masivă, amuzat și o invită pe Iris să vadă camera în care era el
sculptată, maron închis, cu ferestre nu destul de largi, cazat. Era o încăpere văruită cu var alb, cu chiuvetă într-
după gustul lui Iris, și care mai erau dotate și cu niște un colț, cu o fereastră largă cu perdea transparentă, mo-
draperii grele, care obturau lumina zilei. bilier din lemn natur simplu, un pic mai luxoasă decât o
– Cred că se doarme bine, în camera asta, spune Fi- chilie de mânăstire.
lip. Hai să facem schimb de camere, spune Iris. Dormi tu cu
– Probabil, spune, neconvinsă, Iris. Tudor, spune Iris.
– Acum lăsăm bagajele și ieșim, spune Filip. – Ha, ha, ha!, ai vrea tu, râde cu poftă Tudor.
– Da. Am nevoie numai de un minut la baie să în- Și-au spus „Noapte bună” și Iris a pornit spre camera ei.
depărtez ravagiile călătoriei, spune Iris. În așteptarea lui Filip, s-a bucurat de comoditățile ofe-
Dispare în baia alăturată și iese instantaneu. rite de baia cu robinete de aur și alte dotări speciale. S-
– Ce s-a-ntâmplat? o întreabă Filip. a întins pe pat și-a adormit înainte de venirea lui Filip.
– Vino și tu să vezi!, îl invită Iris. În cele cinci nopți petrecute acolo, familia a
Filip a intrat și el în baie și, nu, nu era demolată, avut puține contacte. Filip, care-și făcuse treaba de șo-
cum își imaginase, în prima secundă. fer, era ziua liber ca pasărea cerului. În Veneția se
Se uită lung unul la celălalt. merge cu pasul, nu-i așa? Iar nopțile îi erau scurte-
– Te gândești la ce mă gândesc și eu? o întreabă scurte, pentru că farmecele Veneției îl subjugaseră cu
Filip pe Iris. totul. Iris, în schimb, era la lucru dimineața de vreme și
– Da! Până și robinetele sunt la fel...spune Iris. se întorcea „acasă”, seara, devreme. Rutina zilnică o
– Da....de aur! spune zâmbind Filip. obosea și, după o scurtă preumblare prin minunea de
Amândurora le trec rapid prin minte imagini din oraș, simțea nevoia să doarmă. Numai că, somnul o că-
casa Împușcatului, pe care o vizitaseră, nu de mult, uta probabil prin dormitorul ei din țară, poate chiar dă-
după ce aceasta devenise un fel de muzeu și fusese pusă duse divorț de ea, pentru că, era clar, somnul ei nu călca
la dispoziția poporului, ca reședință vizitabilă a fostului în dormitorul prezidențial. În penultima noapte la Ve-
Conducător. Și Iris scutură din cap cu insistență. Nu, nu neția, cei doi soți n-au dormit deloc. Puțin a lipsit ca
este momentul acum să reînvie în inima ei imaginea Lu- Iris să nu-i scoată ochii lui Filip, ochii lui care evitaseră,
izei, prăbușite la pământ, în fața muzeului, cu un glonț de când sosiseră ei la Veneția, să susțină privirile insis-
înfipt în spate și cu sânge în gură... tente ale lui Iris. Când el intra pâș-pâș, în încăpere, târ-
ziu în noapte sau mai degrabă cu puțin înainte de mijirea
248
zorilor, Iris deschidea ochii. Îl țintuia cu privirea...se în- unui călător rătăcit sau întârziat, după această oră?...
torcea pe partea cealaltă și, când el începea să toarcă Aceasta era întrebarea ce stăruia în mintea lui Iris.
ușor ca o pisică, se ridica din pat și se pregătea să plece – Abia aștept s-ajungem acasă, în apartamentul
la expoziție. În a patra noapte, așadar, Iris i-a sărit la nostru luminos de la etajul al nouălea, de unde privirea
gât!...De ce!? Pentru că el se bucura de libertate, de Ve- mea este liberă să se înalțe fără nicio opreliște spre nori,
neția, pentru că tăcea cu obstinație și răspundea privi- îi spune Iris lui Filip, cu ochii încă închiși și mână în
rilor ei întrebătoare prin a se încuia în baie (avea și el geantă.
nevoie de puțină intimitate, nu?), pentru că adormea in- – Asta dacă nu ne atacă cineva pe traseu...îi dă
stantaneu când punea capul pe pernă, pentru că.....pen- Filip , relaxat, replica.
tru că ea ura dormitorul acesta în care numai el avea Iris scoate ușor mâna din geantă. Sunt penibilă, își
parte de somn!??... spune, resimțind ironia plină de iubire din vocea lui Fi-
– Nu-ți prea place la Veneția? o întreabă Tudor pe lip. Îmi suportă cu stoicism angoasele.
Iris. – Poți să deschizi puțin geamul? îl întreabă Iris
– Adică...ce vrei să spui? răspunde ea, cu o între- pe Filip, după un timp, și, când acesta coboară geamul
bare. de la portiera pasagerului, Iris scoate, ușor, ceva din
– Nu prea ești tu...Ceva te stresează. De ce ești in- geantă și aruncă cu forță în pădurea ce le însoțea de ceva
dispusă? continuă cu întrebările Tudor. vreme traseul dovada materială a fricii.
– Nu sunt deloc indispusă! Sunt obosită din cauza
programului intens. O să cer trei zile de concediu, când Între lumi
ajungem la București, pune Iris punct întrebărilor cam
indiscrete ale lui Tudor. Iris se întreba în sinea ei dacă Apucase să încuie ușa pe dinăuntru. Reușise cu
nu cumva izbucnirea ei nervoasă din noaptea-dimineața greu să răsucească cheia în broască. Rotirea ei era îm-
aceea nu străpunsese cumva pereții groși ai închisorii ei piedicată de ceva. A împins-o forțat, de spaimă. Zgo-
vremelnice. Hai să mergem la expoziție. Azi avem mai motul vestea sosirea unui atacator. S-a apropiat de col-
mult de muncă, trebuie să împachetăm totul, a încheiat țul ferestrei și a privit afară. În partea de jos a dealului,
ea încercarea de conversație a lui Tudor. în vârful căruia se afla casa-colibă în care se afla, șe-
Seara, ultima la Veneția, închisoarea venețiană deau întinși pe o pătură un bărbat și un copil.
a lui Iris a fost plină de lumină și de cuvintele lui Filip. Era soare, lumină multă, totul verde. Urcând
El nu a mai întârziat pe străduțele Veneției. S-au făcut agale povârnișul, venea spre casa-colibă un bărbat în
bagajele. Plecarea era programată de dimineață, în zori. vârstă. Ritmul inimii i s-a apropiat de normal. Normal
Filip spunea că vrea să se culce devreme, că avea drum era și tot ce vedea de la fereastră.
lung de făcut și voia să fie odihnit. Din noaptea trecută, S-a dus spre ferestruica ce da spre partea din
Iris, însă, rămăsese fără vorbe. Acum se rușina. Revolta spatele casei-colibă. Peretele tăiat cu dalta în piatră se
ei era nejustificată și fusese deosebit de violentă. înălța perfect vertical până cam la vreo 50 de metri în
Aproape o sufoca. Ce o sufoca? Nici ea nu știa. Spațiul aer, spre cerul albastru, rece și indiferent. Ritmul inimii
acesta de coșmar? Nonșalanța cu care se comporta soțul i s-a accelerat puțin. Ce gusturi! Să pui o casă, mă rog,
ei? La ce se așteptase, oare, Iris? Să stea și Filip la pro- căsuță, într-un asemenea loc, lângă un perete gri-cenu-
gram cu ea? În niciun caz! Atunci? șiu, majestuos și amenințător, întrucâtva. Mă rog, nu
– Filip, te rog, să-mi pui și mie lucrurile în va- chiar lângă...Până la baza lui mai aveai de urcat vreo
liză, s-a decis Iris, până la urmă, să comunice cu soțului sută de metri, pe poteca ce șerpuia pe poiana înflorită.
ei. Astă seară vreau să ies în oraș și să stau până târziu. Urcușul pieptiș spre baza peretelui de piatră ar fi fost
Oricum n-am închis ochii în nicio noapte, în camera cam obositor. Unghiul pantei avea peste 60 de grade.
asta. Voi dormi mâine în mașină. Peretele de piatră făcea unghi drept cu o platformă per-
S-au pornit spre țărișoară, în zori. Iris și Rodica fect orizontală și ea din piatră gri-cenușiu, lucioasă, cu
și-au continuat somnul în mașină. Ca și singur, Filip își sclipiri de mică, care căpăta reflexe multicolore sub ra-
vedea de drum, bucuros, mulțumit, odihnit mental și zele soarelui. O platformă foarte largă, dreptunghiulară,
obosit fizic, la modul sănătos. Recomfortat. De acum care se întindea mult spre stânga, față de casa-colibă, la
înainte, nimic nu-i va împiedica să vadă împreună lu- buza căreia muntele se prăvălea spre pădurea prin care
mea. În somnul ei, însă, Iris vedea lucrurile cu totul alt- trecuse ieri. Acum n-o putea vedea de la fereastră. O
fel. În geanta de călătorie își pusese, înainte de plecare, bănuia, numai, încotro se află…
cuțitul cu cea mai ascuțită lamă, lungă de cam 15 cm. Acolo, la buza platformei, deasupra pădurii ne-
Aflată pe scaunul din dreapta lui Filip, își introduce văzute, trei femei așezaseră un munte de perdele albe și
ușurel mâna în geantă. Da, cuțitul este acolo. Îl apucă se pregăteau să le spele. m? se întreabă ea. Se pare că
în mână și rămâne așa, în așteptarea vrășmașilor. Își va femeile acelea știau ce aveau de făcut. Au luat fiecare
apăra libertatea de indiferent ce brigand i-ar pune-o în în brațe câte o perdea albă din mormanul acela de per-
primejdie. Lumea asta liberă, nu e liberă deloc. Adică, dele și au început să le spele. Apa râului din apropiere
este liberă, dar este liberă și pentru hoți și ucigași și alți era limpede precum cristalul. Le venea până aproape
fel de fel de răufăcători. Altfel, de s-ar închide hotelu- de brâu celor trei femei. Erau vesele, sporovăiau și se
rile la ora 21 00 seara și nimeni nu i-ar deschide ușa luptau cu perdele devenite din ce în ce mai grele după
249
ce se îmbibaseră bine cu apă. Își arătau una alteia mâi- Experimentul și colecția
nile înroșite din cauza apei foarte reci. Și picioarele le
înghețaseră. Iar apa sclipea când ele îi agitau suprafața Toto înțelege limba câinilor Hasky. Faptul
cu mișcări de experte când cufundau perdelele. Apoi, le acesta i-a devenit clar lui Victor, în clipa în care Toto s-
zvânturau, le adunau, le storceau și le întindeau, la câ- a trezit după plimbarea de după micul dejun și s-a așezat
țiva pași mai încolo, pe platformă, ca să se usuce la soa- în fața ecranului TV pentru a urmări cursa de sănii trase
rele care se înălțase deja mult pe cer. Și apa nu se întina, de câini Hasky. Ceea ce l-a trezit au fost glasurile câi-
era tot limpede precum cristalul, nu curgea peste buza nilor înhămați la sănii. Oare ce spuneau, ce transmiteau
platformei fără pereți laterali și nu se revărsa pe povâr- ele și ce înțelegea Toto? Probabil, bucurie, entuziasm.
niș, la vale, spre pădurea prin care trecuse ea ieri... Victor nu înțelegea nimic, dar putea să vadă nerăbdarea
Dintr-odată, fu străbătută de un frison, i s-a fă- câinilor de a porni în cursă. Iar Toto manifesta în mod
cut frig, și-a prins trupul cu brațele și și-a luat privirea evident cel mai mare interes pentru ce vedea și auzea.
de cele trei femei, lăsându-le în voia domnului… Și s-a Toto nu s-a dezlipit de ecran până când nu s-a încheiat
apropiat de ușă s-o descuie, apoi s-o deschidă și să iasă transmisia. S-a întors apoi cu fața spre Victor, comuni-
la soare. Să se încălzească. Dar, a observat că ușa nu cându-i acestuia, cu ochii lui expresivi, că mai vrea.
mai era încuiată, iar broasca era stricată. Și nu știa ce Victor a vrut să vadă dacă Teckel-ul sârmos
era acum mai rău, frigul sau frica de atacator. Ridică Toto este o excepție în rasa lui și înțelege nu numai
deodată capul, în fața ei sta bătrânul pe care-l zărise ur- limba Teckel-ilor, ci și graiul câinilor Hasky. Așa că a
când. Intrase în casa-colibă pe nesimțite, cât timp ea pri- hotărât să se mute în zilele libere de la sfârșitul săptă-
vise femeile acelea ce spălau perdelele. Sta rezemat de mânii în casa de la țară, unde, în curțile sătenilor, trăiesc
masă și o privea. Alcătuirea feței lui era frumoasă. Părul fel de fel de câini, de diverse rase sau comuni, dar nu și
bogat, alb îl încadra perfect. Nu-i vedea decât ochiii Teckeli sau Haski. Aceștia iși fac auzite glasurile tot
verzi, prea mari, cu gene prea lungi și foarte dese, puse timpul. Cele trei zile petrecute la țară au fost un chin
pavăză acolo, parcă pentru a nu-i lăsa să se reverse și să pentru Victor. În prima noapte, Toto s-a repezit la ușă,
o cuprindă cu totul. Ochi de smarald... imediat ce, de afară, a răzbătut până în casă lătratul vre-
Visul se destrăma ca o pânză de păianjen atinsă unui câine din vecini. Prima dată, abia trecuse de miezul
la un colț de un fluture în zbor. Ea sta în patul ei, întinsă nopții. Toto a sărit disperat din culcușul lui, a început
pe-o parte, cu spatele spre fereastră. Îi era frig. Plapuma să latre din răsputeri și să zgârie fără încetare la ușă, cu
era pe podea. A ridicat-o și s-a ghemuit sub ea. A închis ghearele, până când, buimac, Victor a ajuns la ușă și a
ochii. S-a bucurat de mângâierea caldă a învelitoarei. A deschis-o, pentru ca Toto să poată ieși în curte. A urmat
început să se dezmorțească și a ațipit. un schimb de replici susținut între Toto și cățelul din
Bătrânul cu ochii de smarald, necunoscutul, era vecini. Cine știe ce problemă o fi avut acesta, dar, la un
tot acolo, lângă masă. moment dat, s-a mai auzit un glas de câine mai bătrân,
– Cum stă apa pe platformă? l-a întrebat ea. parcă, care a spus ceva, poate i-a rugat să tacă pentru că
– În vis totul e posibil, i-a spus el. nu poate dormi din cauza lor, poate le-a spus cum să
– Mi-e frig și mi-e frică, a spus ea. rezolve problema ivită, cine știe? Oricum, Victor nu a
– Sunt aici, i-a răspuns el. înțeles nimic. Numai Toto s-a întors în casă, dând din
– Eu plec. coadă cu importanță, și, cu sentimentul datoriei împli-
– Insiști?... nite, s-a dus la culcușul lui și a adormit rapid. Nu și Vic-
– De cine mi-a fost frică? tor!...la el somnul a mai întârziat vreo oră.
– De renunțare. Pe la ora patru dimineața, iar au dat năvală tur-
– Și frig? cii! Ritualul ieșirii în curte s-a repetat. Iară s-au lămurit
– De slavă. lucrurile, printr-o altă conversație aplicată, la care s-au
– Am început să mă încălzesc, i-a spus ea. alăturat și alți confrați-canini. Toto a răspuns cu elan
– Speranța... glasurilor diferite de câini și a revenit în casă, mulțumit.
Viața antrenantă de noapte a atras după sine un somn
…Și s-a trezit. Era întinsă pe-o parte, cu fața matinal prelungit pentru toți. Și comunitatea de căței și
spre fereastră. În cameră era plăcut, sub plapumă era Victor au dormit până târziu. Concluziile lui Victor,
cald. Vedea cum perdelele de glicină se legănau ușor, după aceasta noapte au fost două. Fie câinele lui, Toto,
revărsându-se în valuri peste fereastră. Începuse să în- este poliglot, fie câinii vorbesc toți aceeași limbă, indi-
florească. Ea își simțea inima plină de liniște. S-a ridicat ferent de rasa lor. Dar ipotezele trebuiau verificate. Ca
din pat, a mers la fereastră și a deschis-o. Vrăbiile își un cercetător științific, Victor a alcătuit o colecție de
luaseră în stăpânire merișorul și umpleau cu iripitul lor fragmente de conversații canine, fie prin înregistrare di-
grădina. rectă, fie de pe internet, fie din filme sau emisiuni TV
– Am ajuns în rai? l-a întrebat pe necunoscutul în care, alături de oameni, evoluează câini din cele mai
cu ochii de smarald, privindu-l ghiduș – ironic… diverse rase de câini.
Nu a primit niciun răspuns. În primul concediu care a urmat după începerea
experimentului științific, Victor nu l-a mai dus pe Toto
la bunici și nu a mai plecat cu prietenii în călătorie, ca
250
de obicei. A mers cu Toto în casa de la țară și a început este marele noroc al lui Victor. Dacă lui Toto i-ar plăcea
testele. După plimbările în lesă prin împrejurimi, după să roadă papuci ascuns pe undeva prin casă, probabil că
orele de joacă în curtea casei, cei doi trăgeau storurile expoziția de papuci-fără-pereche a lui Victor ar fi fost o
și Victor se așeza în fotoliul aflat în fața calculatorului expoziție de fărâmituri de papuci...
instalat pe măsuța joasă. Punea să ruleze pe ecran, într- NU, TOTO! spune Victor, sesizând că Toto s-a
o ordine prestabilită, scene video-audio din arsenalul așezat în mijlocul covorului, pe spate, ține între lăbuțele
pregătit pentru marea lui descoperire. Când glasurile de din față un papuc din cea mai nouă pereche de papuci
căței, organizate și grupate pe rase, se făceau auzite în cumpărată și, cu dinții din față, probează moliciunea
living, Toto își făcea apariția din orice cotlon al casei s- vârfului papucului.
ar fi aflat. Se așeza, în picioare, în fața ecranului și, cu Toto îi aruncă lui Victor o privire care spune
coada lui dreaptă și ascuțită la vârf perfect paralelă cu fără echivoc: „Chiar așa!!!??? Credeam că ești prietenul
podeaua, semn de mare concentrare, cu privirile fixate meu...”
pe ecran, nu se mai mișca până când Victor nu închidea Lasă papucul! continuă Victor.
calculatorul. Atunci, Toto se întorcea întrebător spre el Papucul este strâns mai tare cu lăbuțele. Victor se apro-
și îi spunea ceva, cu un lătrat scurt, repetat la intervale pie. Întinde mână să ia papucul. Cu o mișcare neaștep-
de timp mici. Victor presupunea că Toto îi cere impera- tată, Toto apucă cu botul papucul și se strecoară, ca un
tiv să pună din nou să ruleze pe ecran imaginile și lă- furișor, printre mâinile lui Victor și...se ascunde cu pa-
trăturile să se audă în boxe, aceleași sau altele. Dădea pucul după fotoliul.
curs rugăminții lui Toto. Cum reveneau pe ecran ima- Hmm!... Toto a învățat ceva din experiment...
ginile însoțite de hămăielile actorilor canini, Toto lua Întâi, se preface că nu mai știe că NU, TOTO! înseamnă
poziția de...studiu. După câteva zile, în care s-a tot re- „Nu e voie! ” În al doilea rând, a priceput din filmele pe
petat acest program, când Toto avea altă părere decât care le-a văzut că are voie și să nu asculte comanda.
confratele lui de pe ecran, a început să se exprime lă- Sau, poate, Toto a aflat că jocul de-a v-ați ascunselea cu
trând, într-un fel anume. Când era de acord, lătra altfel. stăpânul este foarte amuzant pentru amândoi... Asta
Când nu mai putea să-și stăpânească emoția datorată este!... Colecțía de papuci-fără-pereche a lui Victor se
implicării totale în acțiunea de pe ecran, își îndemna va îmbogăți cu încă un papuc, spre cea mai mare satis-
confratele de pe ecran cu un altfel de lătrat, comuni- facție a inteligentului Toto.
cându-i, se gândea Victor, să continue acțiunea, pentru
că e pe drumul cel bun. Când scena se încheia, Victor Colivia
putea să observe și interpreta atitudinea lui Toto. Dacă
dădea din coadă cu intensitate, Victor trăgea concluzia „O scoase din colivie, dar… nici nu apucă să o
că Toto era mulțumit și că se săturase să privească ecra- așeze în palma sa bine că pasărea reveni la viață, zbură
nul. Dacă întorcea numai capul spre el și-l privea insis- și poposi pe una din crăcile celui mai apropiat copac.
tent în ochi și scotea un mic lătrat poruncitor, însemna Acolo, simțind libertatea porni un tril de bucurie...”
că ceva rămăsese neclarificat în întâmplările de pe (Dintr-o poveste indiană)
ecran și că se impunea să fie reluate, imediat.
Victor începea să se apropie de concluzii, Locul pe care-l împrejmuiseră cu gard de sârmă
anume că limba pe care o vorbesc cățeii este, cu sigu- era mare, chiar prea mare pentru nevoile celor doi, Elina
ranță, comună tuturor, indiferent de rasă. Că, poate, și Dinu. Și, pe deasupra, nevând nimic pe el, părea și
există mici diferențe, în funcție nu de rasă, ci de țara în mai mare. Se plimbau prin el, îi dădeau ocol, miroseau
care trăiește fiecare. Diferențele sunt însă ușor de depă- primăvara pământul, vara lucerna ce-l înverzea,
șit și vorbitorii-canini se înțeleg perfect unii cu alții. toamna…
În plus, Victor și-a întărit convingerea că limba – Trebuie să plantăm niște pomi. Uite, aici, în
cățeilor este de neînțeles pentru om. I s-a părut că... apropierea fostului canal pentru irigații, acum, inutil.
FOARTE INTERESANT!... cățeii sunt conștienți de Zis și făcut! În toamna aceea, au plantat meri,
acest fapt și, ca urmare, au dezvoltat un sistem de co- pruni, caiși, cireși, vișini. Numai nuci n-au plantat, pen-
municare non-verbal cu ajutorul privirii și al cozii. Vic- tru că nu era nevoie. Ciorile avuseseră grijă să lase să le
tor și-a propus să facă lista tuturor simțămintelor pe care cadă din ciocuri câte-o nucă, ici și colo, așa că pui de
chiar el le descifrează în expresia ochilor lui Toto și în nuc erau vreo trei-patru pe pământul împrejmuit de ei.
mișcările cozii acestuia. Din listă nu va lipsi, cu sigu- – Dacă va veni seceta, cum îi vom uda? s-a în-
ranță, expresia de nemulțumire din ochii lui Toto, când trebat Elina, cu voce tare.
Victor îi spune NU, TOTO!. Cel mai adesea Victor – Trebuie să facem o fântână, a gândit Dinu, cu
spune NU, TOTO!, atunci când îi comandă lui Toto să voce tare.
lase din gură papucul pe care l-a „confiscat”, în scopul Noi nu știm să facem fântâni, a spus Elina. Trebuie să
evident de a începe să-l roadă. Colecția de papuci des- căutăm un meșter…
perecheați a lui Victor este destul de bogată, însă, pen- Primăvara devreme, meșterul a săpat un puț
tru că cea mai mare pasiune a lui Toto sunt papucii. Sunt adânc. A găsit apă. Cam pe la mijlocul terenului a apă-
foarte, foarte buni de ros. Iar locul preferat unde Toto rut fântâna cu ciutură. Apoi au venit ploile.
roade papuci este mijlocul covorului din living. Acesta
251
– Ce ne facem? Suntem uzi până la piele, a de posibile locuri locuibile de către oameni pe alte cor-
spus Elina. puri cerești, cu cei mai inteligenți roboți creați de mun-
– Facem o căsuță din lemn în care să ne adă- tea umană – frumoasa și deșteapta Sophia reprezenta
postim de ploaie, vara de căldurile prea , iar iarna, de summum-ul ]n acest domeniu – și altele asemenea.
frig. Toate acestea mai interesante și incitante și, oricum, dă-
– Să nu o facem din piatră sau de cărămidă? tătoare de speranță (!?), decât înfricoșătoarele incendii
– Nu. O facem din lemn. O să fie bună, o să de vegetație din Australia, atacurile teroriste, războiul
vezi, a spus Dinu. din Siria, smogul din China, gunoaiele din superbul
Casa din lemn era bijuteria lor. Părea și mai Neapole, pesta porcină africană, (a propos, despre lo-
mica decât era de fapt, în mijlocul întinderii aceleia. cuitorii Africii negre nu sunt prea multe informații pe
Dar, în interior, spațiul era mai generos decât cel din internet), cutremurele de gradul 7, țunami devastatoare,
apartamentul de la bloc. topirea ghețarilor, ridicarea nivelului mărilor și oceane-
– E departe de oraș. Prea departe, pentru nevo- lor, de efectul de seră… și decât multe alte asemenea
ile mele, s-a plâns Elina, când Dinu a spus că el vrea să aspecte ale realității.
locuiască, de acum înainte, acolo. Pot rămâne aici nu- Dinu și Elina nu se pliciseau…Aveau curtea,
mai la sfârșitul săptămânii. Vin vineri și plec duminică grădina, mica lor livadă, care trebuiau curățate, îngri-
seara, a continuat ea. jite, trandafirii tăiați primăvara, frunzele căzute adunate
Fiind zodie de pământ, Elinei îi plăcea să lu- cu grebla, așteptarea unei zile fără pic de vânt pentru a
creze pământul. Primăvara, o cuprindea euforia plantă- da foc uscăturilor în locul anume ales în mijlocul poie-
rii de legume, ceapă, roșii, castraveți, ardei, pătrunjel, nii din apropierea fântânii, pe care se juca fotbal în vre-
leuștean, cimbru. Dinu a înțeles-o și a cumpărat o săpă- mea trecută a adunărilor de la sfârșitul săptămânii.
toare mecanică. Au făcut o grădiniță de legume, lângă Aveau și neînțelegeri fără sfârșit. De exemplu, în legă-
fântână. Toamna, culegeau roadele și le puneau în piv- tură cu tăiatul pomilor fructiferi, primăvara. Elina sus-
nicioară. Fantâna s-a dovedit un lucru minunat. Fântâna ținea necesitatea acestei operațiuni benefice, considera
s-a dovedit un lucru minunat și când a fost nevoie să se ea, pentru o producție bogată de fructe. Dinu, nu era de
umple cu apă piscina gonflabilă cu tobogan, pentru mi- accord.
cuții Eva și Adam, care știau de-acum să urce în sigu- – Pomii trebuie să crească liberi, cât vor ei de
ranță cele patru trepte până în vârful toboganului, cum înalți, cum era în copilăria mea, când mă urcam în toți
știau și să se țină în leagăn, să se ascundă în căsuța din pomii din livada noastră, spunea el. Și, adăuga, după
plastic frumos colorat, când uriașul boxer Marcu se câteva clipe: Ce, nu ai destule fructe? Ai văzut cat de
apropia în dorința de a-i amușina protector. multe mere au făcut merii anul trecut… Abia am avut
Apoi, au început grătarele, berile. În weekend, unde le depozita…
curtea se umplea de tinerețe și copilărie. Prietenia se în- Schimbarea acestei stări de fapt a început pe
trețesea și se întărea între foștii colegi de școală, de ser- nesimțite. O informație dată la jurnalele de seară comu-
viciu cărora le făcea plăcere să se adune în locul acesta, nica apariția unei boli mortale cauzate de un virus ne-
câteodată câte 10-15 persoane, bărbați și femei în floa- cunoscut, pentru care, deci, nu există antivirus, așa cum
rea vârstei – părinți de copii mai mici sau mai măricei, există pentru virușii din calculator. Primele cazuri, în
asemenea fiului și fiicei lui Dinu și Elinei. îndepărata Chină. Fie la ei! Și-au zis din priviri Dinu și
– Locul acesta este binecuvântat, înțelegi lu- Elina și au mers liniștiți la culcare. Dar, din seara aceea,
crul acesta, nu-i așa? o întreba, mulțumit, Dinu pe Elina. povestea despre virusul ucigaș și traseul lui prin lume a
Și ea zâmbea, fără să spună vreun cuvânt, de fost singura poveste reluată în toate emisiunile de infor-
teamă să nu izbucnească în lacrimi, de fericire, dacă ar mare, în toate jurnalele, pe toate programele de la tele-
fi încercat să spună ceva, orice, chiar și un simplu „Da” vizor. Ce e asta? s-au întrebat din priviri Dinu și Elina.
Elina s-a mutat și ea în căsuța din lemn din mijlocul lo- – Eu nu mai plec la ski în Alpii francezi, cum
cului mare împrejmuit cu sârmă. aveam planificat pentru începutul lui martie, anul
Apoi, City break-urile au luat locul adunărilor, acesta, i-a anunțat tatăl Evei pe Dinu și Elina.
grătarelor, berilor din curtea cășuței din lemn… Factu- – Eu nu mai plec la ski în Austria, i-a anunțat
rile la telefon au început să crească. Traficul pe What- mama lui Adam pe Dinu și Elina. Aveam rezervări în-
sApp a devenit foarte intens. Pozele cu Eva și Adam și cepând cu 1 martie…
cu părinții lor la ski în Alpi, la mare în Corfu, în tabără Ce bine!, și-au spus din priviri Dinu și Elina.
la Ostia, în cantonament la Câmpulung, cu motorul în Virusul își incepuse călătoria prin Europa, asta
pană undeva pe traseele din Franța le umpleau inimile era informația transmisă pe toate programele, la toate
de bucurie lui Dinu și Elinei. Principala activitate era jurnalele TV românești, la CNN, la BBC, la France 24,
salvarea fotografiilor în foldere, pe calculator. A doua la TV5. Iată! Și în America au apărut câteva ca-
activitate era informarea. Dinu și Elina voiau să fie la zi zuri…Numai în Africa neagră, nu. Mister!
cu progresele umanității. Lumea globalizată partial își – Astăzi, m-am dus la CO, care tocmai a venit
tinea la curent locuitorii cu lansarea de sateliți de comu- de la Milano și se plimbă nonșalant prin birouri, și i-am
nicații, cu călătoriile spre și dinspre stațiile aflate pe or- arătat Ordinul ministrului român de la Interne în care
bita Pământului, cu cercetările în vederea identificarii este stipulat cum cei ce vin din țări în care virusul este
252
activ au obligația să lucreze de la domiciliu, le-a comu- – Unde e mai bine să rămână Adam, dacă nu
nicat mama lui Adam, la telefon, lui Dinu și Elinei. voi mai avea voie să ies din apartament și să vin la voi,
CO -ul a fost surprins… seara? întreabă mama lui Adam.
Virusul a sosit cu avionul pe aeroportul Henri – La noi! Aici, poate ieși în curte, în grădină.
Coandă venind din Italia, de la frații noștri pe latura ro- Nu avem contacte cu nimeni. Suntem izolați.
mană a genelor noastre și Elina și Dinu au aflat că s-a Dacă căsuța ar fi fost amplasată mai aproape
instaurat Starea de urgență. Intraseră și ei în hora pande stradă, rarii trecători ar fi auzit râsete și voci chiar
demiei declarate de puternicii lumii și s-au conformat vesele care citeau glumele primite de fiecare din cei trei
regulamentelor. Au renunțat la plimbările lor zilnice cu maturi reuniți înăuntru pe telefoanele lor mobile, pe
bicicleta pe străzile noi care împânziseră fostele tere- WhatsApp. La un moment dat, cei trei au încetat să-și
nuri agricole ale puținilor localnici, străzi decorate cu ia unul altuia vorba din gură pentru a-și spune gluma lui
vile și vilișoare mai mult sau mai puțin plăcute ochiului. și au tăcut, surprinși de bună-voia ce pulsa în seara
Atunci când s-a luat măsura închiderii școlilor, l -au pri- aceea în colivia lor, în ciuda anunțatului sfârșit al lumii.
mit în căsuța lor de lemn pe Adam, și viața lor a devenit Contrar poveștii cu pasărea măiastră lipsită de libertate
mai distractivă. Masa de ping-pong a fost instalată pe în colivia ei, cei din colivia-căsuță din lemn își spuneau
platforma din jurul casei și, în zilele cu soare și fără în gând: „Oprește-te, Clipă, ești atât de frumoasă!”
vânt, se desfășurau meciuri pe viață și pe moarte ale
cărui unic spectator era Elina. Elina mai avea de rezol-
vat și problema de a-l nimeri cu meniul zilnic pe mof-
turosul de Adam.
Părinții Evei și ai lui Adam au început să lu-
creze de la domiciliu, asemenea multor altor categorii
de profesioniști. Izolare la domiciului, așa se numea
această măsură preventivă împotriva răspândirii virusu-
lui printre oameni.
„ – Ce faceți? întreabă Elina.
„ – Stăm în casă. Suntem bine. Dacă se întâm-
plă ceva rău, veți afla, cu siguranță, a răspuns, sec, tatăl
Evei.
Elina a înghițit în sec. Aneta PIOARĂ
– Ajung la voi în jur de ora șase, spuse la tele-
fon mama lui Adam.
– Păi, cum rămâne cu izolarea la domicilui?
– Cobor pe scări, nu iau liftul, mă urc în mașină,
Fapta îngrozitoare de la Râpa Dracului
vin la voi, mă spăl bine cu săpun pe mâini, stau cu
Adam și cu voi câteva ore, apoi mă urc în mașină, urc Moto
pe scări, intru în apartament, mă spăl bine cu săpun pe Oare liniștea și rugăciunea din mănăstire
mâini și…gata. a vindecat sufletul Chiței?
Da! E…moderat izolată, se gândește Elina.
Și, viața a început să pulseze cu intensitate în Ion, lișteavă de nădușeală, legă calul, așa cum era,
căsuța din lemn. Masa de seară împreună era urmată de cu șaua pe el, la ieslea de vară de sub nucul din spatele
comentarii la avalanșa de măsuri restrictive luate, co- fânăriei, unde Neagu pusese fân proaspăt cosit, știind că
municate la jurnalele de seară pe diverse programe TV. tatăl său trebuia să sosească dintr-o clipă în alta. Scoase
Erau cu toții bine informați asupra pericolului ce ame- de la brâu batista albă, curată și se șterse pe față după
nința viața pe pământ. De unde să apuci acest virus? I ce se spălă cu apă din căldarea fântânii cu cumpănă de
s-a dat un nume, dar asta nu a însemnat nimic. El se lângă bucătăria de vară. Cu pasul apăsat, intră în casă și
modifică în continuu, cu noi tulpini necunoscute. Spe- se așeză pe patul curat, frumos aranjat de fata lui cea
cialiștii lumii lucrează. În câteva luni, vom avea un vac- mare, Anica. Își scoase pălăria de fetru și geanta din
cin pentru tulpinile din acest moment. Cât va dura până piele de căprioară, ce o purta veșnic după gât și le agăță
la crearea vaccinului care să acopere următoarele tu- în cuierul „ pește” din perete. Ioana, nevastă-sa, care era
plini? Câți oameni vor găsi ascunzișul perfect în acest la bucătărie, trage cratița pe marginea plitei, dă jarul
joc de-a v-ați ascunselea, pentru a trage de timp?... Dar, mai intr-o parte și vine după bărbatul ei în casă. „Lasă
iată, specialiștii comunică reducerea poluării atmosferei că n-o muri nimenea de foame” zise în mintea ei. Tre-
cu un procent, ca urmare a interzicerii zborurilor, a re- buie să-l discos, să videm, ce se mai aude, trec rușii pe
nunțării la folosirea automobilului personal în orașe, a aici, ori și-au ales o altă cale de întoarcere...„
renunțării la pomparea de reziduri toxice în atmosferă A tras și ea un scaun de sub masă, s-a așezat pe
prin cursa nebunească de industrializare prin consumul el, și-a strâns șorțul alb cu dantele cu amândouă mâi-
tuturor resurselor Terrei… Oare renunțarea la acest dez- nile,văzând că era cam murdar, s-a uitat la bărbatul ei,
măț consumist ar putea fi o soluție pentru supraviețuire? dar nu știa cum să înceapă că Ion se uita în gol, fără să
253
o ia în seamă. Ion e scump la vorbă, povestește numai – Da, da, sigur! Uite, am nişte rude la Buzău, n-au
ce vrea el și când vrea. Observându-l așa abătut și cu copii şi poţi să-l duci să stea la ei. Facem din el un bun
fruntea nădușită, ia un ștergar de pe tablia patului, i-l învăţător şi-l aducem aici, în sat la voi, la Tinoasa, ca să
dă, făcându-i semn cu mâna și zise: nu mai bată copiii atâta drum până la Dealul lung sau la
– Șterge-te, și hai, spune-mi, trec rușii pe la Dumitreşti. Înţelegi.
noi sau au luat-o pe alt drum mai bun? Asta era cu vreo trei ani în urmă, și era liniștit
– Trec, Ioano, trec fato! Ce ne facem? Unde Ion din partea băiatului, era în anul III la Școala Nor-
ducem fetele, ăsta-i necazul? Anica are 16 ani, iar mală, învăța bine și sârguincios era, cu toate că se cam
Stanca 14 și aia mică, Bița are abia 4 ani... ne batjoco- țineau fetele după el, că uitai să vă spun, Neagu era fru-
resc copilele...Ăștia sunt ca lupii cei flămânzi, când mos, înalt, brunet și avea niște sprâncene groase de o
scapă în stână…înțelegi? Sunt aici aproape, pe la Jitia, treceau fiorii pe oricare fată ce îl privea. Acum altul era
vin prin păduri, cred că se apropie de Viforâta, trec apa necazul, era război, se retrăgeau rușii mânaţi de nemți.
Motnăului și gata-s la noi. Știa că pe unde trec fac ravagii, fac numai rele, încât Ion
Ion era fruntea satului, avea pământ mult, oi, a lăsat moșia boierului în grija altora și a venit acasă
cai... Ehei, și ce cai avea! El umbla numai călare. Unul să-și pună la adăpost nevasta și fetele. Pe băieți o să-i
murg, cu stea-n frunte, frumos cal! Cu el pleca, cu el țină cu el, cât o să stea ăștia aci, trei, patru zile, o săptă-
venea de la Dealul Lung, de la Dabuleanu. Cine era Da- mână . Erau isteți flăcăii, se înțelegea arendașul cu ei
buleanu? Boierul. Ce mult ținea la Ion! Îl făcuse aren- din priviri, fără prea multă vorbă.
daș, un fel de administrator pe toată moșia. În fiecare Acum, se uita trist la frumoasa lui nevastă, cum era
an, în loc de răsplată, Ion nu primea bani, îi spunea bo- ea legată la cap cu tulpanul alb, plin cu ciucuri ce -i
ierului că și lui îi trebuie pământ, că are și el copii, nu atârnau pe frunte, de sub care ieșeau șuvițe de păr ne-
unul, are cinci, doi băieți și trei fete, cărora trebuie să le gru, cârlionțat, cu cămașa cusută cu fir de arnici albas-
facă un rost... Iar boierul îl înțelegea, era cu suflet mare tru chiar de mâna ei, cu fusta neagră creață la mijloc, de
Dabuleanu, boier de viţă veche, nu era precum Tănase sub care se vedeau poalele albe, dantelate și și-o ima-
Scatiu!... gina cum o fugărește soldații și ofițerii ruși, cum nu
Ca înfăţişare, Ion nu era prea înalt, era îndesat şi poate să scape de ei și gândul acesta îl zăpăcea.
vânjos, zdravăn, frumos la chip şi purta o mustaţă mare, Anii trecuse de la nunta lor, copiii erau mari și
groasă, de-i acoperea toată buza de sus şi zâmbea cu frumoși ca florile, o știa cuminte, o simțea că încă îl iu-
subînţeles la toate prostiile ieşite din gura cuiva. La bește, tot ca la început și n-ar fi vrut nici în ruptul capu-
minte era ager, ştia şi ceva carte, vreo cinci clase, atât lui să i se întâmple ceva rău. Era sigur că rușii, garni-
se învăţa la vremea lui, dar ţinea toate socotelile moşiei, zoana lor se va înstala în gospodăria lui, în curtea lui,
în nişte catastife bine orânduite, încât boierul era tare că alta mai arătoasă și mai îndestulătoare în sat nici nu
mulţumit de tot ce făcea, aşa că-i dădea drept răsplată era. Casa lui era mare, avea cerdac în față, cu o prispa
atât cât cerea, că nici Ion nu era hapsân, cerea atât cât mare cu parmalâcul de lemn, sală largă în care intrai pe
credea el că face toată alergătura şi munca lui. Anul ăsta ușile duble din față de pe prispă și ducea până în spate,
o bucată de izlaz, anul următor o bucată de pădure, apoi iar de o parte și de alta două camere mari și două chile-
o coastă plină de pruni, că doar tot el dirija munca ţăra- ruri. Aproape de ușa de la spate coborai în beci pe o
nilor de pe moşie . Şi aşa s-a ridicat Ion în fruntea satu- scară puternică de stejar, unde se aflau toate bunătățile.
lui. Fața casei era umbrită de o boltă de viță de vie, ce înve-
Într-o zi, când era prin curtea conacului cu argaţii, lea cerdacul cu mantaua-i verde, încât totul făcea cu
cărora le da sfaturi, cum să clădească fânul, cum să re- ochiul tuturor celor ce treceau pe acolo.
pare o căruţă care se rupsese într-o ștoalnă pe drumul Toate astea îi frământa mintea lui Ion, dar Ioana s-
de la Pârâul Peleticului, când s-a cărat fânul de la a uitat la el, a scrâșnit din dinți și a zis:
Mărtoiu, boierul Costache Dabuleanu, care era la masa – Ascultă Ioane, punem caii la căruță, tot ce
din pridvorul casei, l-a chemat la el şi i-a zis: ne trebuie, adică niște țoale, mălai, brânză, ouă, niște
– Ascultă mă, Cucule, că am uitat să vă zic, că fasole, untură, o găină, oale, străchini , hirostriile și ple-
pe Ion îl chema Ion Cucu, şi boierul din respect, aşa îl căm!
striga „ măi Cucule! – Unde, măi femeie? Ăia o să treacă prin toate
Era filotim boierul, totul mergea strună pe moşia satele, o să împăinjenească văile, o să scotocească peste
lui, ţăranii munceau cinstit, iar el îi plătea cum se cuvine tot după mâncare, că sunt lihniți, armata rusă e prost
. Şi cum vă spuneam, l-a chemat pe Ion în pridvor şi l- aprovizionată cu mâncare, Așa povestea boierul aseară
a întrebat: când s-a întors de la Focșani.
– Ce faci cu băiatul, cu Neagu, ştiu că a termi- – Știi ce, trecem dealul la Șesul cu Plochi, la
nat şcoala primară şi-i băiat isteţ, nu-l duci la şcoală noi în pădure. În fundul văii e un bordei părăsit, da-i
mai departe? bun, nu plouă în el. În timp au crescut copaci tineri în
– Ba da, m-am tot gândit şi nu ştiu unde să mă fața lui și nu se mai vede de la distanță, așa că o să stăm
duc cu el, voiam să vă întreb şi pe dumneavoastră, chitite acolo. Facem dimineața mâncare, apoi stingem
boierule, poate îmi daţi un sfat... focul să nu se vadă seara lumină de departe, și cât îi
ziulica de lungă o să cos cu fetele la cămășile începute
254
în postul paștelui. Tu rămâi aici, acasă, cu băieții și ve- școală după ce se termina vacanța, a întors căruța și a
ghezi asupra lor. Aveți grijă de casă și când poți, înca- dat bice cailor ca să ajungă cât mai repede acasă. După
leci pe Murgu și ne mai aduci câte ceva de-ale gurii. ce a legat caii în grajd, unde Ionel le băgase mâncare, a
Luăm cu noi și pe Molda să ne păzească de lup. mai sporovăit ceva cu tatăl lui, apoi s-a culcat pe patul
- – Ce să faci cu ea, să latre și să dea rușii de voi, de pe prispă. Aer curat, miros de fân cosit, așa că flăcăul
ori ești proastă!? a adormit repede.
- – Așa, că bine zici, n-o mai luăm. Pe la miezul nopții, s-au auzit zgomote, tropote,
Când își făceau ei planul, năvălesc în casă cei gălăgie și Ion având geamul deschis a sărit afară.
doi băieți, Neagu și Ionel. Neagu, care se culcase îmbrăcat, a coborât și el la
– Mamă, mamică! Vin rușii! Ce ne facem? poartă după tatăl lui. N-au avut vreme să-și spună ni-
– Chemați repede fetele, zise Ion băieților. Sunt la mic, că au și pătruns pe poartă un grup de soldați în
Râpa dracului, strâng fânul cosit de voi cu finu Vasile frunte cu niște ofițeri, iar din căruțele cu muniție, câtă
alaltăieri! Dar voi de unde știți? mai aveau și tot felul de lucruri folositoare pentru drum,
– A trecut în goana calului nea Gheorghe din capul a sărit un rusnac tânăr, blond, cu mustața subțire și ochii
satului, Gheorghe Ticu și striga cât îl ținea gura… „Fu- albaștri, aducând de mână o femeie. Pe cine crezi, pe
giți, fugiți, rușii sânt aproape”. Noi tocmai ne apropiam Arghira lui Dinu Dogaru. Se uita la el și-i zâmbea su-
cu brazda de la capul locului, divali, aproape de drum pusă. Au blotocărit ceva în limba lor și au intrat în casă,
și am auzit. Finu Vasile a plecat și el acasă la ai lui. în odaia fetelor, și, ce-or fi făcut acolo cu nevasta lui
Ioana se duse repede la bucătărie, scoate din Dogaru, nu se știe. Plecase demult pe front omul ei și
cuptor pâinea care era gata, rupe una pe masă, pune nu mai știa nimic de el, așa că, văzând că rusnacul îi dă
ciorba în străchini și zice: niște inele și bani, s-a bucurat . Avea doi băieți, și n-
– Stai aici, Ioane, te rog! Haideți să mâncăm, avea nici de unele, era vrednică, venea cu ziua la Ion
măi copii! Că Neagu, Stanca și Anica sosise . Au Cucu, dar tot nu se ajungea cu banii.
luat fiecare câte un scăunel și s-au înșirat toți de-a roata Ion stătea în chiler pe pat lângă Ionel, pe care îl
mesei cu trei picioare din mijlocul bucătăriei. Au înfu- trezise și asculta ce fac ăștia în casa lui. Când a văzut că
lecat tot ce le-a pus Ioana dinainte, s-au închinat și au femeia nu se vaită, nu țipă, se gândea că poate-i dornică
zis cu toții ,,sărut-mâna pentru masă”… și ea de dragoste, având omul plecat de multă vreme,
Ioana și fetele și-au strâns repede toate cele ne- poate de un an.. Doi ofițeri nu s-au dus după ăia tineri
cesare, le-au dus la căruță, Neagu a înhămat caii și au în odaie, ci au început cotrobăiala după mâncare, și pri-
pornit sub îndrumările strașnice ale tatălui: cepând din semnele ce i le făcea, Ion le-a adus de toate:
– Să aveți grijă, să nu umblați prin pădure, să pâine, brânză, urdă dulce că tocmai luase rândul la oi,
stați acolo în bordei, fără gălăgie. Ați înțeles? și nu avea puținee, avea vreo 80. Le-a pus pe masa din
Fetele se uitau speriate la tatăl lor, iar Molda se pridvor și oala cu ciorbă făcută de Ioana și un butoiaș
gudura pe lângă cai. de vin adus de la Bordești, de la niște prieteni. La înce-
După plecarea lor, Ion a luat un hârleț și l-a che- put le-a pus Ion în niște păhărele de lut țuică de trei ani,
mat pe Ionel. S-au dus amândoi în grajdul boilor, care de-ți lua gura foc când dădeai paharul pe gât.
acum era gol și curat, au scos podelele și au săpat o Le scăpărau ochii de foame, așa că s-au așezat
groapă de peste doi metri pătrați. Au cărat pământul în toți la masă. Au dat peste cap bărdăcuțele cu rachiu și
spatele grajdului și au băgat acolo toate lucrurile mai de au zis ,,harașo, harașo!,, După ce și-au aranjat bine bur-
preț din casă. Cuferele cele mici cu costumele copiilor țile, au intrat unul câte unul la Arghira, apoi treceau în
cele mai bune în care au ascuns salbele de aur, încălță- celelalte paturi din casă și se culcau, iar cei doi cu grade
mintea din piele și ce a mai încăput. Au pus podelele la pe umăr au tot sporovăit în limba lor, admirând covoa-
loc, au împrăștiat fân cosit peste tot, apoi au coborât în rele din odaia unde se afla zestrea Anicăi pe un pat mare
beciul casei, că avea Ion un beci mare, plin cu putini cu cu tablii din fier, pat boieresc, ce i-l dăduse boieroaica
brânză, butoaie cu vin și țuică de prună de te ardea pe lui Ion de pomană, că-i murise un frate pe front.
piept când beai o gură. Avea butoaie pline cu miere de Neagu și Ionel nu prea au înțeles ei ce se pe-
albine de la cei vreo 50 de stupi ce erau în grădina din trece în odaia surorilor lor, dar Ion stătea atent, fiindu-i
fața casei. Îi îngrijea tot Ioana și-l învățase și pe Neagu frică să n-o omoare la sfârșit și să rămână băieții Argirei
tainele vieții albinelor. Au scos câte ceva din beci și au orfani. Nu se auzeau decât gemetele de satisfacție ale
adus în chiler, ca să nu pară casa săracă și să dea de bărbaților, atât... Ion se gândea: ,,Doamne, au intrat
bănuit rușilor. Au bătut în cuie ușa beciului și au pus vreo șase - șapte, cât o să mai reziste?!”
deasupra o rogojină, așa cum avea și în chiler că pe sală După o vreme, după ce au mai tras câte-o
și în odăile mari avea preșuri țesute de Ioana. S-a asigu- dușcă, au adormit cu toții care pe unde au mai găsit
rat Ion că totul e bine și sta acum, gata pregătit cu pușca vreun loc. Pe Ion l-au dat afară din chiler cu băiat cu tot,
la îndemână, că doar avea acte în regulă pentru ea. iar ei, toți trei, și-au luat niște țoale și s-au culcat în ies-
Fugarii au ajuns cu bine în văioaga din pădu- lea boilor, că era largă și loc era destul, apoi erau și
rea de peste deal, dincolo de Șesul cu Plochi, au băgat aproape de groapa unde aveau lucrurile ascunse și pu-
în bordei tot ce adusese de acasă, Neagu le-a îmbrățișat teau s-o supravegheze.
pe fete și pe mama lui, așa cum făcea când pleca la
255
A doua zi pe, la prânz, s-au sculat muscalii și au dat cinci clase, Neagu avea ce discuta cu ea, fiindcă era tare
raita pe la cotețele cu păsări și au prins câteva . Unul isteață, cunoștea fiecare pasăre după cântec și le imita
mai bătrân i-a făcut semn lui Neagu să aprindă focul și pe fiecare. Uneori, în liniștea amurgului, de pe prispa
să pună un ceun cu apă. Băiatul s-a supus și apoi le-a casei se auzea câte un fluierat aparte și Neagu o ruga să-
jumulit și le-a curățat împreună. Tânărul nu făcuse ni- i spună ce pasăre e aceea, iar ea îi spunea că e cinteza ,
ciodată asemanea treabă, asta era munca fetelor, dar s- sau presura. Astfel o mai scotea din muțenia ei. Alteori
a descurcat. A făcut rusnacul o supă și o friptură ca la îi povestea de viața de la oraș, despre care Neagu zicea
ei acasă și o mămăligă mare. Au adus și bânză de la Ion că nu-i prea place și abia așteaptă să se întoarcă în sat.
din chiler și s-au ospătat regește, lăudând bucatele și Ochii Chiței erau verzi ca iarba și rareori își ridica pri-
mulțumindu-i lui Ion. ,,spasiba, spasiba”…. virea către Neagu, când acesta se cutremura de dragul
Arghira plecase și nici ofițerul cel tânăr nu mai era, ei.
se dusese și el cu ea. Până să intre rușii în țară, fata îi zicea lui Neagu
După ce le-a strâns masa, Ion a plecat în coastă la că tare ar vrea să se facă învățătoare. „Dar cine să umble
Râpa dracului să vadă dacă fetele terminase de strâns pentru mine, cine să mă sprijine? Tu ai tată, al meu a
fânul, dacă nu cumva mai trebuia să mai înalțe vârfurile murit în primele lupte peste Prut...Of, războiul acesta
căpițelor ca să nu le pătrundă ploaia. Când s-a apropiat nenorocit! Cine l-o fi pornit, de m-a lăsat fără tată?...”
de prima căpiță, ce să vadă. Pe un maldăr mare de fân A terminat băiatul lui Ion Cucu Scoala Normală și
întins așa, ca un pat, pe o pătură rusească, zăcea Chița, a venit învățător în sat. Oamenii au sărit cu toții și au
o fetișoară de vreo 14 ani, fata Ioanei lui Grigore Cucu, făcut local nou de școală, bucuroși că nu-și mai rup
o drăgălașă de copilă. Cu pletele desfăcute, cu cămașa odraslele piciorele până la Dealul Lung sau la Dumi-
ruptă și poalele pline de sânge, plângea înecată de la- trești.
crimi amare și gemea de durere. Simțind că se apropie Învățătorul s-a dus cu tatăl său, cu daruri și flori și
cineva, și crezând că e tot vreun nelegiuit, îngâna: :,,Lă- a cerut-o de nevastă pe Chița, dar aceasta le-a spus, cu
sați-mă, nu mă omorâți! Vă rog, lăsați-mă!” lacrimi în ochi, că ea nu se va mărita niciodată. L-a pu-
Habar n-avea ea, sărmana, că nelegiuiții n-ar fi pat pe obraz pe Neagu, i-a mulțumit pentru zilele fru-
înțeles ce zice. Ion s-a cutremurat de ură, n-a mai stat moase pe care i le-a oferit, stând lângă ea pe prispă sau
pe gânduri, a luat fata în brațe și a plecat cu ea pe căra- la horile din sat și apoi i-a zis răspicat:
rea de sub deal, coborând chiar în bătătură la dădica – Du-te, caută-ți altă mireasăă! Eu nu mă pot
Safta, o bătrână, care, știa el, se pricepea la multe lea- mărita! Drumul meu în viață e altul! Iertați-mă, nu-mi
curi când era cineva la nevoie grea. Femeia a priceput luați hotărârea în nume de rău. Poate ar fi minunat să
ce s-a întâmplat, a pus repede un ceun cu apă la foc și fiu nevastă de învățător, dar nu, eunu pot!
când a dat în clocote a pus acolo niște ierburi numai de Ion a înțeles și l-a rugat pe fi-său să nu-i poarte pică
ea știute, a îmbăiat fata în feredeu, așa cum s-a priceput fetei, ci să-i păstreze o frumoasă amintire și să-și caute
ea, i-a făcut și niște ceaiuri și după vreo trei zile copila altă fată.
și-a revenit fizic, dar sufletul ei nu s-a vindecat până la Numai un an a trăit Neagu bucuria de a fi dascăl
moarte. A stat lângă ea mama ei, distrusă și ea sufle- copiilor din sat, că a primit ordin de încorporare să-și
tește, dădica Safta și mai venea, când și când, și Ion satisfacă stagiul militar obligatoriu. Tocmai la Iași a
Cucu, să vadă cum se mai simte fata. Numai ei au știut fost dus să facă armata și a venit acasă, în permisie,
necazul Chiței și l-au păstrat cu strășnicie doar în min- după un an și jumătate de cătănie. Când a trecut pe
tea lor, fără să spună cuiva, crezând că așa o ajută pe lângă casa Chiței, a văzut că locul e pustiu. A dat fuga
Chița. acasă și l-a întrebat pe taică-său ce s-a întâmplat. „Fata
Dar au trecut anii, s-a dus și ea la horile din sat e la o mănăstire. Parcă la Văratic, după câte am aflat.
ca toate fetele, de gura mă-sii, îndemnată de alte fete, Degeaba am încercat eu și maică-sa s-o facem să înțe-
dar nu s-a uitat niciodată în ochii vreunui flăcău. Avea leagă că locul ei nu e acolo, dar ea nu și nu, că rostul ei
20 de ani, fetele de seama ei, chiar și cele mai urâțele. este la mănăstire. Să nu rămână singură, Ioana s-a dus
s-au măritat. Au venit și la ea pețitori și din alte sate, că cu fata și casa lor e acum pustie.”
era frumoasă tare Chița, dar ea ,, nu și nu !,”
A plâns mult Ioana lui Grigore, mama fetei, s-a dus
ea și pe la niște schituri, a spus necazul ei unor sihaștri,
le-a cerut ajutorul, doar se va vindeca fata și va accepta
să se mărite. Nu pricepea niciun flăcău ce-i călca pragul
de ce îi refuză, unii o credeau prea mândră, că de, era
frumoasă, tare frumoasă.
Printre băieții ce o îndrăgeau pe Chița era și
Neagu lui Ion Cucu. Când venea în vacanțe, îi aducea
ghemuțe de arnici ca să lucreze altițele de pe cămăși,
dar ea lucrat batiste, pe care i le punea în buzunarul de
la piept al hainei. O privea ore în șir cum lucra; ea nu
ridica ochii din cusătură. Chiar dacă nu învățase decât
256
pe la ora 20,30. Ne-am trezit dintr-odată în bucătărie cu

un băiat de vreo nouă ani, arătând cu o furculiță luată
de pe masă spre chiftelele ce sfârâiau de mama focului.
Băiatil vorbea în lengleză, repede și nu se mai oprea.
– Ia nu mai bodogăni! îi zisei, dându-l în spatele
meu.
Dar el reveni iar lângă plită, vorbindu-ne neîn-
trerupt în limba sa. Atunci a intrat părintele bucătar cu
un cărucior care ducea o cratiță mare plină cu chiftele
rotunjite frumos de alt grup de femei în încăperea de-
alături. Părintele era însoțit de un domn ceva mai în vâr-
stă, care-l luă pe băiat de un umăr, trăgându-l spre el.
Era moș Vasile, plecat în America de o grămadă de ani.
– Ahaaa, aici erai, românașule!
Apoi, către noi:
Angela POPESCU – Nu înțelege o boabă românește.
Atunci, puștiul îi trase o privire șmecheroasă
Dor de soră lui moș Vasile și îi replică drăgăstos:
Adun gândurile mele dintr-un moment al copilă- – Bunicule, nu maaai… bodogăni!
riei în familie, alături de mama și sora mea de patru ani.
Păzeam o cratiță cu ouă pusă pe foc.
Sora mea suflase peste oul ud spălat dinainte și le
pupa pe rând înainte de a le scufunda încet în apa rece.
Mă uitam “țoc-țoc” la ea cu câtă seriozitate făcea fie-
care gest, trăind povestea spusă de mama ceva mai di-
nainte. Micuța începuse cu întrebările:
– Ce e paștele, mamă?
– Învierea Domnului Iisus.
– Dar a murit?
– Da, vineri moare.
– Cum moare?
– Bătut de mulțime și de soldații romani care stă-
pâneau atunci cetatea Ierusalem a evreilor. Camelia BUZATU
Mama spăla ouăle pe rând într-un lighean cu de-
tergent, le așeza în chiuvetă și când a ajuns la ultimul a
dat drumul la jetul de apă de le-a clătit. Lua unul câte Viață de împrumut
unul și ni-l dădea nouă să le așezăm în cratița pregătită
cu apă pentru a le pune pe foc, gesturi ce-mi vin acum Trecuseră câteva luni bune după povestea în
cu încetinitorul lăsându-mi armonia momentului. care Eric își implicase părinții, Lavusia acceptase să
Dialogul dintre ele a continuat. vină în casa lor, trebuiau să lucreze cam multișor la pe-
– Din bătăi se moare? rioada de probă, inițial asta își propuseseră, dar pentru
– Aaa, nu, pentru că a fost condamnat la moarte că sarcina începuse să devină vizibilă iar legătura lor
prin răstignire pe cruce, pe care a dus-o prin cetate până putea fi amenințată de o despărțire din cauza gurii stră-
dincolo de ea pe un deal, alături de alți tâlhari. zii, sfătuit și de părinții lui, hotărî data nunții.
Apăruseră deja lacrimi sub pleoapele micuței Eric fusese delicat și plin de grijă la început față
mele surori, de patru ani. Am luat-o de umeri și am îm- de ea, pe urmă, încetul cu încetul grija asta începuse să-
brățișat-o. l obosească, să-l plictisească așa că se debarasase de ea,
– Lasă-mă, să văd cum se colorează lacrimile modul cum vorbea și cuvintele folosite arătau că senti-
mele peste ouă și devin roșii. Uite cum clipește Învierea mentele lui păliseră. I se părea că Lavusia ar fi cam lip-
în ochii mei. sită de voință, e-adevărat terminase ea Științele Econo-
mice, dar nu excelase, el dorea să strălucească așa ca un
Nu mai bodogăni! far, să câștige toate bătăliile vieții, să transforme ficțiu-
nea într-o viață mai bună, ale cărei resorturi să le des-
Era sâmbăta de dinaintea Învierii la o mânăstire copere împreună. Zilele lor deveniseră liniare ca par-
unde am fost invitată de câteva creștine să ajut la pre- cursul pe același cadran plin de rugină al limbilor unui
gătirea mesei de după slujbă. Sfârâiau de zor chiftelu- ceas. Îndârjirea lui poate pornea din situația neplăcută
țele din pește în tigăile încinse pe plita electrică din bu- în care fusese pus, în schimb Lavusia își păstrase senti-
cătărie, pe care de-abia pridideam să le întoarceam. mentele puternice pentru el, de fapt luptase cu tot dina-
Mai erau încă patru femei. dinsul să intre în acea familie, nu negase, de fapt recu-
Mirosul atrăgător al ovalelor culinare năvălea noscuse că pe toate căile asta urmărise. Pentru ea fusese
prin ferestrele deschise spre mulțimea adunată încă de
257
un triumf, privirea ei devenise mai gravă, voința ei mai – Nu spui de ce plângi? Bine!
clarvăzătoare, pentru moment era la capitolul pregătirii – B! îi dăduse ea răspunsul b!
unui trusou, știa că va avea un băiețel, singura ei preo- Apariția ei în casa lor provocase mai întâi ui-
cupare fiind acum nuanțele care se asortau cu albastrul mire, apoi uimirii îi urmase o panică generală care
și cu tenul catifelat al unui bobo mic. De multe ori se apăsa mințile tuturor,cum îndrăznise mucoasa să-l lege
simțea amenințată de o eventuală despărțire, așa că-și așa, faptul că mucoasa reușise să le pună un plod în
crea de multe ori scenariul în care va trebui să rămână poală o făcuse să fie victorioasă în ochii cunoștințelor
singură cu un copil, la început de drum, fără experiența familiei care alergau după bârfe ca mingile în timpul
vieții, lupta pentru existență, văzuse și ea cât era de ne- unui meci de tenis.
cruțătoare„ Ce greu e uneori să fii muritor de rând că Ea știa clar că-l iubea pe Eric sincer, și deși se
muritor de foame e cel mai simplu!” își spunea adesea. temea de familia lui, îl voia, și-i voia dintr-un calcul
Destul de lucidă ea știa că-n viața adevărată nu e ca-n simplu, doar cu ajutorul lor ar fi putut să-și depășească
filmele unde el o părăsește pentru o alta, ea vrea să de- nefericita condiție.
vină milionară doar ca el să se dea cu capul de pereți că, – Păi să știi, fată dragă, că e plină lumea de
vezi doamne ce-a pierdut! Cu o luciditate de bisturiu ea prețioase singure și nimeni nu vrea să le strice echili-
vedea lucrurile altfel, adică pe el îl durea-n paișpe de brul! Și cu acest răspuns Eric băgase capul în pernă și
banii ei, ea între timp îmbătrânea, se duceau și banii și adormise buștean.
frumusețea și se ducea dracului chiar și el. Lavusia doar – Sub nicio formă, dar sub nicio formă să nu
intuia că scurta ei fericire conjugală se soldase cu un cedezi! Sensul vieții tale va fi copilul, trebuie să fii
eșec, nu făcuse încă o certitudine din asta, voia să sim- foarte atentă la ce se va întâmpla de-acum încolo, cade
plifice lucrurile, știa că va trebui cumva să supraviețu- dragostea bărbatului, nu-i nimic, se ridică fiul tău” Așa
iască acolo de dragul puilor ei. Ce nu știa ea era că Eric funcționează și-a funcționat dintotdeauna viața femei-
era genul acela de bărbat care simțea, aproape ca o nelor de pe pământul ăsta, să știi! Dă-te după arac, nu după
cesitate organică, simțea că trebuie să treacă la alt capi- firul de iarbă! o sfătuia Angela de fiecare dată, plină de
tol în grabă chiar, pentru că asta e corect să faci când înțelegere.
dorești să citești cât mai multe romane în viață. Lui îi Lavusia nu putea trece însă peste rezistența lui
trebuia mereu ceva nou de știut, de palpat, era de fapt Tinu, o rezistență greu de explicat, de obicei mamele
un pasional plin de iluzii. Plăcerea lui cea mai mare era sunt cele care răstoarnă lumea în căutarea Ilenei Cosân-
să recreeze scenarii de viață imaginare cu următoarea zene cea cu păr blond.
aleasă, asta în timp ce la capitolul anterior se instaura Contrar aparențelor, Lavusia nu se însingura,
răceala de gheață, în vechea viață, cu lanterna perfecți- își crease o lume a speranțelor în viitor, în care trecutul
unii în mână căuta după orice neg, oricât de mic, după n-avea ce căuta, aici nu existau ziduri de întuneric, nici
orice fir de păr din barbă, o mărime sau o micime de tolbe cu săgeți otrăvite, acolo erau păduri, și păsări și
neacceptat a vreunei părți a corpului, își pierdea pur și oameni de care nu-ți era teamă să te apropii.
simplu interesul aici, asta era problema lui cea mare, își Copilul avea să devină acum o punte de legă-
căra toată energia la noul capitol unde pasiunea cloco- tură între trecutul ei și trecutul lui Eric, undeva un cân-
tea ca o oală sub presiune. tec de leagăn îi lega pe-amândoi ca o funie, plânsul lui
Un astfel de eveniment trebuia întâmpinat cu va fi ca o ploaie binefăcătoare care va șterge noroaiele
răbdare, toată lumea trebuia să se familiarizeze cu idea drumurilor pe care trecuse și ea și el. Uneori își simțea
acestei împreunări, pentru Angela și Tinu nu era ceea capul greu, creierul ei parcă era din fier topit, o ardea
ce-și imaginaseră, dar, de-ar trebui să scoți o căsătorie această insecuritate căci nici ea nu știa ce formă va lua
în fața lumii și s-o supui judecății ei, oamenii nu s-ar viața ei când experiențele vor fi scaose din matrițe.
mai împreuna. Pentru Lavusia era resemnare, nu va fi După fiecare episod de acest fel ajungea la
nici prima, nici ultima ființă ignorată de pe suprafața oglindă, iar aici se privea ore în șir, de la oglindă aștepta
pământului, cele mai multe interacțiuni moderne debu- o confirmare, că merita să fie acceptată, că nu era hi-
tează prost și se sfârșesc și mai prost. doasă, nici nesuferită.
Noaptea trecută o apucase plânsul și nu-i con- – Știi că-mi plac mult mâinile tale Eric, sunt
firmase lui Eric motivul, el chiar se întreba dacă nu lungi și suple ca iedera și simt că mă pot acoperi cu ele
cumva proaspăta lui nevastă dorea de fapt să creeze o atunci când vreau să m-ascund, așa cum se-acoperă po-
aură de mister în jurul ei. mul de iederă.
– Nu spui de ce plângi? Să te ajut eu puțin, ai? – De cine să te-ascunzi tu, micuța mea?
De teamă - a, b - din mândrie rănită, nu știi nici tu - c! – De părăsirea ta. Nu vreau să afle de mine! De
Răspunsul Lavusiei întârziase și pentru că în- mine!
totdeauna când se afla lângă Eric aerul i se părea mai – Nu toate femeile au sânii frumoși și înălțime
parfumat, nu se putea abține să nu-i urmărească mișcă- de fotomodel, nu trebuie să-și gâlgâie nemulțumirea în
rile, gesturile, ca un miel care-și adulmecă oaia mamă, ochi, ești unică și dacă te placi tu, mulți, la rândul lor,
și cu cât îi inspira parfumul cu atât se simțea ea mai în te vor plăcea pe tine.
primejdie. Nu, nu era vorba despre teama că-și va „E exact ca un cățel, gândea Angela, se duce
pierde viața, era vorba de fapt despre frica nebună că-și după cel care-i arată osul!” Și gândurile acestea o neli-
va pierde viața iubind un om care se îndepărta de ea cu nișteau, în adâncurile necercetate ale sufletului zăcea
câte un centimetru pe secundă. ideea că ar fi vrut pentru Eric o femeie puternică, una
258
care să strălucească precum un star, cu acel„ flashing

personality”, care să calce limitele cuvântului, limitele
inimii și ale timpului, să aibă energia, ambiția și stator-
nicia de a ține mereu în poziție verticală o casă, indife-
rent de câte vânturi ar fi încercată, indiferent de câte
ploi ar fi inundată și câte furtuni i-ar sparge ferestrele.
Dimineața se întindea leneș în cearceafurile al-
bastre ale cerului, obrazul drept și-l pusese pe răsăritul
călduț, stângul încă mai poposea în întunecimile som-
nului, fiecare secundă trăia cât îi era dat să trăiască, apoi
pierea în hăul de unde venise. În spatele ei așteptau al-
tele, cuminți, așezate unele lângă altele, ca într-un dans
al fetelor de la Căpâlna.
De câteva zile o simțise pe Angela rece, cu o Geni DUȚĂ
privire confecționată din ceva artificial iar pentru ea
aceasta nu era o priveliște plăcută, Angela era singurul
ei punct de sprijin în acea casă„ Doamne, sfinte, parcă
Vânătoarea salvatorului
m-am măritat cu soacră-mea!” se văita Lavusia uneori
în gând. Dar Angela avea, probabil, propriile frământări Se plimba într-o seară pe malul lacului. Avea o
lăuntrice care n-aveau nimic de-a face cu nora ei, An- stare de ușoară neliniște care îl învăluia cu o discreție
gela era într-adevăr ca un bibelou de Sevres așezat între nu neagră, doar în nuanțe de gri tern. Soarele alunecase
cești și farfurii din faianță grosolană. La ea totul era cal- peste maluri, părând gata să se scufunde, ca o intenție
culat, organizat, dacă nu-i dădeai nimic iar ea știa că sinucigașă. I se părea că totul în jurul lui este în acest
merita să-i dai, nu era nicio problemă, își lua și singură, fel, gri, fără accente, până și crepusculul care de obicei
n-avea pretenții absurde, deci alta era sămânța frămân- incendia cerul în incredibile nuanțe roșcate, acum se
tărilor ei. stingea aproape incolor.
– Bună cafeaua, domnișoară, scumpă? Draga Plimbarea se apropia de sfârșit. Trebuia să se
mea, de mine să nu te ascunzi! Știu că nu-ți va fi ușor întoarcă spre casă, a doua zi avea un program destul de
să te obișnuiești cu partea urâtă a vieții, nu știu ce punct încărcat și mai existau și câteva probleme casnice de
de sprijin îți vei alege, eu îți voi fi alături dacă mă vei neamânat. Întunericul căzuse destul de rapid, lumina
lăsa să-ți fac reproșuri.
crepusculului care îl enervase cu puțin timp înainte,
– Reproșuri înseamnă că trebuie să admit
acum murise de tot. Se gândi că primarul făcea econo-
schimbări în felul meu de a privi lumea. Bine, dar Eric
n-ar fi de acord cu asta, chiar ar fi în stare să mă deteste, mii, căci luminile stradale nu se aprinseseră și cheiul era
lui îi plac femeile cu personalitate, iar acesta ar fi sem- cufundat în beznă.
nul clar că sunt lipsită de personalitate. Eu sunt eu și mă Prefera să meargă pe iarbă, să simtă sub tălpi
simt bine în pielea mea, acesta ar trebui să fie imnul moliciunea blândă a ei. Se împiedicase de un balot
unei femei puternice. aruncat pe jos și se întinsese cât era de lung, înjurând
– Tocmai asta voiam să-ți spun. Să te învăț să- printre dinți, ceva cu adresă directă. Căzătura nu fusese
ți croșetezi o personalitate puternică. Doi ochi de curaj foarte dură, dar la aterizare nimerise cu un genunchi
pe dos, doi de adevăr pe față, cam așa poți făuri o lucră- într-un colt de piatră care i se înfipsese nemilos exact
tură de calitate pentru tine, metaforic vorbind. acolo unde îl durea de ceva timp.
Și Angela îi zâmbise cu îngăduință. „În fața ta – Băga-mi-aș…
timpul șade ca o pagină de caiet, nu trebuie decât să o – Hei, hei, ia vezi cum vorbești!
umpli!” Această femeie cu părul alb complet, cu aer de Tresărise violent. Balotul vorbea?! Mormăi
stareță și vorbă tărăgănată, cu voce cutremurată de sus- enervat, în timp ce își căuta telefonul, aruncat undeva
pine venite din experiențele ei anterioare îi deschisese în sacul pe care-l purta mereu la plimbările acestea:
o ușă, o ușă pe care tinerețea ei n-ar fi putut-o deschide Da’ tu ce cauţi pe jos?
singură. – Reuși să pipăie telefonul și îl scoase satisfăcut,
aprinzând lanterna. Sfântă Tehnologie de secol 21!
(Din romanul în lucru „Sare amară”)
Lumina extrem de albă se focaliză pe o mogâl-
deață ciudată, aproape asexuată, murdară cu părul des-
tul de lung, atârnându-i în lațe încâlcite de-a lungul unei
fețe cam jegoase pe care el nu reuși să o asocieze inițial
cu chipul unei femei sau unui bărbat. Vocea părea să fie
a unui copil. Trupul firav, acoperit cu un trening mur-
dar, nu îi spunea nimic. Rămăsese înlemnit, neştiind
cum să reacţioneze. Se simţea, parcă, într-un film hor-
ror.
259
– Ce stai și privești ca la teatru? Măcar zi și tu că- *

ți pare rău, că pari unul de-ăștia, cu școală. Mi-ai rupt A doua zi avusese mult de lucru, proiectul la care
piciorul. Uite, nici nu pot să mă ridic. lucra înainta greu. Încerca să uite micul incident din
Într-adevăr, mogâldeața încercă să facă o miș- seara anterioară, dar nu reușea prea bine. Peste lucrurile
care, dar se prăbușise imediat ce piciorul drept se spri- zilnice se suprapuneau imaginile ciudatei ființe care
jinise de pământ. Se repezi să o ajute, cu un reflex pe apăruse de niciunde. Ce era cu ea? De ce „locuia”
care îl regretă imediat după ce atinse hainele soioase, pe acolo? Cum trăia și din ce, căci era evident că nu avea
sub care simți un trup firav, numai oase. un mijloc de trai. Din cerșit? Dar prea puțină lume avea
– Iartă-mă, e beznă și nu te-am văzut… de ce stai drum pe marginea râului. Poate cerșea undeva prin cen-
pe jos? Ce… faci aici? Să te ajut să mergi acasă, nu ești tru. Dar, ar fi trebuit să o vadă până atunci, De fapt,
bine? Primăria nu admitea de nici un fel cerșetorii sau doar
– Eram bine până să mă strivești tu. Ia mai lasă- oamenii străzii. Dar existau astfel de oameni? Nu zărise
mă în pace și cară-te. Poate ai mai știu eu ce intenții. niciodată o ființă atât de amărâtă precum arăta biata fe-
Aha. Deci era femeie. Sau, poate nu. meie. E adevărat că nici nu fusese atent la astfel de si-
– Acum îmi dai lecții de vorbire, acum mă acuzi, tuații până atunci.
acum mă trimiți acasă. Vreau să te ajut. Hai, poate tre- Își dăduse seama că, luat de gânduri, trasase câ-
buie să mergi la doctor, să vezi ce e cu piciorul. teva linii aiurea pe hârtia din fața lui. Pusese pixul jos
– Nu merg nicăieri. Vă știu eu. Mai bine dă-mi și făcuse un semn colegului de birou. „Eu ies puțin.”
ceva bani, să îmi iau ceva de mâncare. Era ceva neobișnuit pentru el.
Duse mâna automat la buzunar, apoi se oprise. Ce Coborâse pe lângă împrejmuirea roșcată a Curții
să facă mogâldeața asta cu banii? Nu credea că ar fi fost Domnești și ajunsese rapid pe malul lacului. În lumina
măcar lăsată să intre într-un magazin. strălucitoare a soarelui de amiază, apa avea scânteieri
– Nu vrei să mă duc să-ți iau eu ceva? Ce vrei? verzui. Se plimbase încet, absent, privind în jos spre
De când nu ai mâncat? vârful pantofilor care parcă alunecau pe iarba asortată
Arătarea se ridică fără efort de la pământ. Lumina cu nuanța apei. Fără să le poată opri, gândurile i se în-
telefonului îi dădea o aură stranie, de duh ieșit atunci torceau către seara trecută, care îl marcase în mod ciu-
din străfundurile iadului. Îl trecu un fior. Vocea îi tre- dat. Ce se întâmplase, la urma urmei? O puștoaică va-
mura puțin. gaboandă adormise pe iarbă. Erau atâția oameni amărâți
– Ce e cu tine, nu ai casă? Hai, nu vrei să te ajut? pe lume. De ce ar fi trebuit el să se simtă cumva răspun-
Ai pe cineva? zător pentru ei? Fiecare își construiește propriul drum.
Părea totuși, o femeie. Nu numai după voce și fra- Se ciocnise din nou de ea. Dezmeticit din îngân-
gilitatea trupului, ci și după felul în care se mișca. durare, aproape pufnise în râs.
–Am casă, da’ de ce te interesează? Mai bine – Iar tu.
cară-te de aici. – Eu. Văd că ai o plăcere să tot dai peste mine.
- Îmi pare rău că am dat peste tine, dar nu te-am – Ce tot zici acolo. Mă gândeam la ceva și nu te-
văzut. Cred că e o defecțiune la… am văzut. Unde ai dispărut aseară? Chiar nu ai unde să
- Nu e nicio defecțiune. O să se aprindă acum. dormi? Vreau să te ajut.
Ca la o comandă, becurile stradale se aprinseră. Fata îl lăsase să termine ce avea de spus, urmă-
Închise lumina telefonului. Putea să o vadă bine. rindu-l cu un fel de îngăduință care îl făcea să se intimi-
Era o femeie și nu mai părea chiar atât de înspăimântă- deze, pentru că își dădea seama că vorbește prea mult și
toare sau poate își revenise el din șoc. Îl privea obraznic arată cât de apăsat îl marcase întâlnirea din seara ante-
și aproape sfidător. Nu știa cum, dar în mod surprinză- rioară. Tăcuse, așteptând un răspuns. O studia fără să se
tor, simțea că are un mic ascendent asupra lui. ascundă. Nu i se mai părea așa neîngrijită. Hanoracul
Hotărî că e cazul să întrerupă scena. era același, destul de prăfuit, dar părul era ceva mai
– Bine, dacă ești ok, atunci eu o să plec. Uite aici pieptănat și fața părea că fusese spălată. Era chiar fru-
niște bani, să-ți iei ceva de mâncare. Și nu mai sta noap- mușică.
tea pe străzi, du-te acasă. – Ai terminat?
Întinsese mâna cu banii. Ea nu făcuse nicio miș- – Ce.
care și atunci, cu toată sila, îi îndesase ghemotocul de – Să mă studiezi de parcă vrei să mă pui într-un
bani în palmă. Se întorsese și plecase. Praful se alesese insectar.
de seara lui liniștită. Făcuse câțiva pași, apoi auzi vocea – Păi, ești de studiat. Ce e cu tine? De ce nu ai
ei. casă?
– Nu mai am casă. Aici dorm de obicei, că nu prea – Am, dar am fugit. M-am certat cu mama și am
trece lumea. plecat.
Se oprise. Aha, scenariul obișnuit. Acum o să în- – Cum așa? De ce? De când? Nu te-a căutat?
ceapă să se plângă, eventual să amenințe. Se întoarse – Să-ți răspund deodată sau pe rând?
încet, studiat, gata să țină un discurs. Dar arătarea dis- – Ești cam obraznică și nu prea e cazul.
păruse. – De ce, pentru că sunt murdară și vagaboandă pe
stradă? Nu suntem egali?
260
– Nu suntem. Hai, zi-mi. însingurare. Un orgoliu nemăsurat, o încercare de a

- Am plecat de o săptămână. Nu e prima dată când sfida Natura și Timpul. Femeia aceea nu își acceptase
o fac, așa că mama așteaptă să mă întorc. Avem pro- soarta ei. Își dorise un copil și îl crease, de una singură,
bleme de comunicare. Ea e prea autoritară, eu prea re- din dorința de a fi mamă… dar uitase pe parcurs că acel
calcitrantă. copil nu era jucăria din propria copilărie.
- Ai fost la școală? Văd că te pricepi la vorbit. Desigur, ar fi putut să aibă norocul de a naște o
- Sigur că am fost. Ce crezi, că sunt chiar o vaga- păpușică gingașă, ascultătoare, căreia să îi împletească
boandă? Am terminat liceul. Am făcut și un an de fa- funde în codițe și să o îmbrace frumos la serbările de la
cultate. Administrație publică. grădiniță sau de la școală… să își sacrifice tot timpul
- O-ho. Și de ce te-ai lăsat. De ce te complaci în pentru a o duce la tot felul de lecții de pian, desen ba-
situația asta, de vagabondaj? let… să fie mândră de ea… dar se alesese cu o copilă
- Poate fac un studiu, mai știi? Să văd cum e să recalcitrantă, cu o personalitate-surpriză…
trăiești pe stradă. Nu m-am lăsat de facultate, doar am Se perpeli în pat până după miezul nopții, apoi se
întrerupt-o. O problemă de amor… nu am mai avut ridică și aprinsese lumina. Ce îl interesa pe el, la urma-
chef. Mi-a făcut avansuri un asistent. urmei, soarta unei puștoaice care credea că lumea în-
Tăcură. El băgă mâna în buzunar, după un pachet cepe și se sfârșește la ea? De ce îl preocupa drama unei
de șervețele umede, pe care le avea în permanență la el. mame singure care dorise o păpușă și se alesese cu o
Era un obsedat al igienei. tornadă? Ce rol avea el în toată această ecuație?
– Ia-l, șterge-te puțin pe față. Îmi închipui că nu Adormi într-un târziu, după ce se resemnase: „Nu
ai avut cu ce. ești tu cel ce hotărăște”.
Nu protestă, luă șervețelele și se așeză turcește pe
iarbă, ștergându-se tacticos pe față, apoi scoase un elas- *
tic de la încheietura mâinii și își prinsese părul la spate. Dimineața se sculase mahmur. Se aranjase scurt
Din hanorac se auzi un sunet de apel. Nici nu tresări. și destul de neglijent, ceea ce nu-i stătea în obicei. Deși
– Nu răspunzi? nemărturisit, un gând îi sfredelea subconștientul.
– Nu. E mama. Mă tot pisează, de ieri. De data Plecă. Dar nu spre serviciu, unde era oricum prea
asta am lipsit mai mult. O las să fiarbă. devreme să ajungă, ci spre malul lacului. Conducea ab-
– De ce v-ați certat? sent, încercând parcă să nu observe traseul pe care por-
– Nici nu mai știu. Cred că mi-a cotrobăit prin nise, ca și cum s-ar fi putut auto-înșela în privința inten-
lucruri și am țipat la ea. Zicea că a vrut să facă curat. Să țiilor sale. Îl preocupa fata aceea ciudată și recalcitrantă
facă la ea, nu la mine. Lasă că știu eu. Mă tot contro- dar nu dorea să discute cu el însuși despre asta.
lează, zice că generația noastră se droghează și se îm- Parcă mașina destul de aproape și parcurgea calm
bată. și agale bucata de alee. Lacul avea sclipiri aproape al-
– Păi… cam așa ceva se întâmplă. Dar asta nu în- bastre, în lumina încă blândă a soarelui care răsărise de
seamnă că are intenții rele. curând. Se așeză pe iarbă, după ce studie atent malurile,
– Nu mă interesează! Nu vreau să fiu controlată. cât putea cuprinde cu privirea din acea poziție. Se sim-
– Nu are o viață prea ușoară cu tine. Tată nu ai? țea ușor enervant de căutarea care îi agita interiorul su-
– N-am avut niciodată. M-a făcut din eprubetă. fletesc. Ce voia? De ce se simțea atât de interesat de o
– Asta înseamnă că te-a vrut. puștoaică semivagaboandă?
– Da, dar n-am ieșit cum voia ea. Tresări violent când o simțise în spatele lui. Sări
– De ce? Înțeleg că nu te droghezi, ai urmat o în picioare. Ea sta nemișcată, fixând suprafața albăstrui-
școală… cu orgoliul e mai greu. verzuie a lacului, cu reflexe luminoase împrăștiate până
Tăcură din nou. Se așeză alături de ea, pe iarbă. departe. Părea că nu îi acordă niciun fel de atenție. Își
Soarele blând le încălzea spatele. Se simțea bine, liniș- îngădui puțin timp să o studieze. Era îmbrăcată în ace-
tit. lași hanorac, dar ceva mai scuturat de praf. Părul casta-
Scena aproape idilică fusese întreruptă tot de ea. niu era legat cu îngrijire într-o coadă împletită care se
– Eu am plecat. așeza cuminte și aproape școlăresc pe umărul stâng.
– Stai… Avea niște ochi mari, castanii, umbriți de gene atât de
Până să mai continue fraza, fata se ridicase și lungi încât păreau false. Abia atunci își dădu seama că
fugi. O privea din urmă cum alerga de parcă era unul se spălase și că întreaga ei ținută indica faptul că nu
din cei care făceau jogging, avea un pas ordonat și așe- dormise pe vreo bancă în parc.
zat, rapid și aproape profesionist. – Arăți bine.
Se ridică și el și se întorse la serviciu, mult mai – Sper că acum nu vrei să îmi faci curte.
binedispus decât atunci când plecase. – Ești foarte plină de tine. De ce crezi că ți-aș face
curte? Am remarcat doar că pari ceva mai curată decât
* ieri.
Noaptea iar nu putuse dormi. Se tot gândea la ea. – Ai un stil teribil să vorbești fără să aștepți să
Să faci un copil „din eprubetă”... asta însemna o dorință zică ceva și interlocutorul tău. E cam păgubos stilul
puternică de a fi mamă… dar și o nemaipomenită ăsta, să știi. Nu-ți pierzi clienții?
261
– Ce clienți? facultate… Important e că o să te ajut… și că nu știu de

– Mi se pare că arăți a patron. ce, dar cred că o să te descurci. Hai să mergem!
– Uite că greșești. Sunt angajat la o firmă. Nu mi- Așa începuse. Într-o seară întunecată în care dă-
ai răspuns. duse peste o mogâldeață așezată pe iarba unui parc. Șe-
– Ce să-ți răspund… a… da. Am dormit acasă. ful o plăcu imediat, iar el nu a scos niciun cuvânt despre
Am făcut-o fericită pe mama. De ce mă cauți? modul în care o cunoscuse. I se părea minunat că îi dă-
– Eu?! De unde tragi concluzia asta? dea o șansă, că o ajuta să scape din groapa în care se
– Mă pricep la oameni. Uite, aș paria că ești IT- afundase existența ei. Zâmbise misterios la întrebările
ist. cu care fusese bombardat de colegi, de unde o cunoaște,
Se enervase. Nu numai că îl „prinsese” că avea o cine e, ce relație are cu ea etc. Fusese doar un moment
preocupare pentru ea, dar îi ghicise și meseria. Da, era mai delicat când a trebuit să o prezinte, pentru că își
chiar bună. dăduse seama că nu știe nici măcar cum o cheamă și
– Ai fi bună să lucrezi la recrutare de personal, atunci un fior îl traversase. Ce era în capul lui? Dar nu
văd că ai ochiul format. avusese timp să se gândească prea mult, căci fata îl sco-
– Mdaa… mi-ar prinde bine o slujbă . Aş avea sese din încurcătură și se prezentase singură. Ocazie cu
bani să-mi închiriez o garsonieră şi să scap de acasă fără care află și el că o cheamă Mădălina.
să trebuiască să dorm prin parcuri. Zilele care urmară fuseseră o continuă uimire.
Tăcură. El se gândea intens la o idee care îi tra- Mădălina devenea centrul atenției. Era serioasă și mun-
versase mintea. Ea privea în continuare lacul. Soarele citoare, sărea să rezolve orice problemă apărea, se do-
urcase binișor pe cer. Strecură o privire către ea, cântă- vedise că vorbea engleza fluent și că avea cunoștințe
rind-o. Nu arăta prost. Îmbrăcată ca lumea, ar fi făcut o solide de drept comercial, probabil urmare a terminării
impresie bună. Se auzi, glăsuind: primului an de facultate. De la slujba de copist trecuse
– Crezi că găsești prin garderoba ta ceva mai acă- rapid la cea de secretară a șefului, pentru că era foarte
tări? organizată și făcuse ordine în toate actele care erau îm-
– De ce, mă inviți la o cină romantică? prăștiate în biroul lui. Apoi primise funcția de „asistent
– Nu, la un interviu. manager”, care reprezenta ceva mai mult decât o secre-
- Îți dai seama că e un risc. Să nu zici că nu te-am tară care face cafele șefului. În mai puțin de o jumătate
prevenit. Nu știi nimic despre mine. de an era nelipsită de la ședințele cu clienții și părerea
- Poate și eu am fler. Și pe urmă, ce risc? Dacă ei conta foarte mult. Făcea parte din orice comisie de
greșesc, nu te angajează șeful. A văzut destui oameni ca analiză a rezultatelor firmei, toți o lăudau iar ea devenea
să își dea seama ce e cu tine. din ce în ce mai sigură pe ea. Era nelipsită la acțiunile
- De ce faci asta? de binefacere și la dineurile oficiale, la care locul ei era
– Sincer? Nu știu. Hai, e târziu și trebuie să plec. mereu lângă personalitatea cea mai importantă a mo-
Vino mâine aici, îmbrăcată decent. O să mă gândesc ce mentului, discutând cu siguranță despre ceea ce știa pre-
îți putem oferi… Dar te rog să… cis că e printre subiectele de interes ale zilei. Cu el nu
– Bla… bla… sigur. O să fiu o fată model. prea avea timp să socializeze. Trecea uneori pe la biroul
Se grăbi să plece. Nu știa ce imbold îl determi- lui, cu o cafea în mână, sorbind în grabă două guri și
nase să riște. Ciudat, nu regreta. privind critic foile din fața lui, uneori atrăgându-i aten-
ția că a făcut vreo eroare. Într-o zi îi spuse din vârful
* buzelor că șeful s-a plâns că e în întârziere cu lucrarea
A doua zi de dimineață se grăbise să ajungă în pe care trebuia să o predea. El făcu o pauză, enervat și
parc, pentru că își dăduse seama că nu precizase ora la apoi rosti cât de calm putea:
care se vor întâlni. O găsi tot pe mal, tot privind visă- – Am avut prea puțin timp. M-au înghesuit prea
toare spre soarele care poleia lacul. O studie cu atenție. multe lucrări.
Era îmbrăcată într-un costum sobru, pantaloni și taior, Mădălina îl fixă liniștită, privind prin el.
culoare neagră, cu o bluză albă ca de școlăriță. Părul era – Nu timpul pe care îl avem este puțin… timpul
prins cu o clamă gri-argintie, într-un coc simplu. Când pe care îl pierdem este prea mult.
se întorse înspre el, constată că era fardată foarte puțin, Rămase fără replică o secundă. Apoi izbucni în
în nuanțe nude care îi scoteau în evidență ochii mari, râs.
căprui. Părea o doamnă, departe de arătarea din prima – Citezi din Seneca?!
seară. – E încă valabil. Și are 2000 de ani.
– Ești mulțumit? – Îmi pare bine că ți-am creat ocazia să arăți cât
– Ai emoții? de cultă și pricepută ești la toate.
– Puțin. – Vezi că nu e frumos să scoți în evidență un aju-
– Ce știi să faci? tor acordat. O să-ți fiu recunoscătoare toată viața, dar
– Cam târzie întrebarea… meritul e al meu. Ai deschis o ușă. Eu am făcut în așa
– Nu. Te putem angaja femeie de servici sau co- fel încât să se închidă în spatele meu, nu în fața mea.
piator sau recrutor de personal, că tot ai un an de Dar să știi că șeful e cam nemulțumit de tine, nu am
glumit.
262
Nu continuă discuția cu ea. post dacă la un concurs cineva se dovedea mai bun. Dar
modul parșiv în care ea procedase, îl scârbea.
* Se întoarse și plecă.
Nu peste multă vreme, avusese o surpriză care îl
găsise nepregătit. Un mic anunţ apărut pe avizierul pe *
care se prindeau tot felul de ştiri, anunţa că se va ţine o La sfârșitul anului primi plicul cu concedierea.
şedinţă importantă în care va fi numit marele câştigător „Șeful” era chiar nemulțumit de randamentul lui. În lo-
al concursului. Concurs? Despre ce era vorba, oare? Era cul său venise un tinerel frumușel, cu care Mădălina se
în staful companiei, dar nu avusese nici o idee despre măritase după două luni. Fusese la cununia civilă, dis-
un Concurs. Se îndreptase către biroul şefului, să se in- cret, doar ca să vadă cum mai evoluaseră lucrurile. Într-
formeze, ca să nu pară un imbecil la şedinţă. Pe hol se un colt zărise o femeie încă tânără, care lăcrima discret.
ciocni de Mădălina, care tocmai ieşise din biroul Şefu- Ochii li se încrucișaseră o clipă. Înclinase ușor capul.
lui. Arăta impecabil. Părul castaniu era coafat cu îngri- „Să vă trăiască!” Ea zâmbi trist și plecă.
jire, desi lui i-ar fi plăcut mai mult să o revadă cu coada Se întâlni cu ea după doi ani. Se plimba pe malul
aceea aşezată şcolăreşte pe un umăr şi nu cu tunsoarea lacului, privind visătoare undeva nedefinit. Arăta ca
aceea scurtă și prea aranjată, care îi dădea un aer artifi- scoasă din vitrina unui magazin de lux. Totul era per-
cial. Era fardată apăsat dar cu artă, ochii erau conturați fect. Se bucurase. Cumva, era opera lui. Ea îi ghici gân-
perfect, fără să arate că sunt încondeiați ci păreau chiar dul.
naturali, înconjuraţi de genele lungi, întoarse special de – Ce faci, te bucuri să vezi ce a ajuns „opera” ta?
o cosmeticiană iscusită. Nu îi lăsase prea mult timp să – Poate. Dar mă gândeam că măcar acum, după
o admire. atâta timp, o să aflu ce s-a întâmplat… de ce am fost
– Oh, ce bine că te văd! Sunt fericită și vreau să înlăturat. Ca să vină în locul meu un puștan? Și cum a
împart fericirea cu tine! fost cu concursul ăla… de ce nu mi-ai spus și mie.
– Zău? De ce? Te măriți? Ea începuse să râdă. Apoi îl privi rece, cu superi-
Ea izbucni în râs. oritate.
– Nu, mai e până atunci. Acum am fost anunțată, – Nici eu nu am știut. Am aflat în ultima clipă și
ca să îmi pregătesc cuvântarea. am zis să-mi încerc norocul. De unde să știu că tu nu
– Pentru…? erai informat… Crede-mă, am participat așa… la o in-
– Am câștigat concursul! spirație bruscă. Pur şi simplu am văzut anunţul… A fost
– Ce concurs, că mă omorâți! Felicitări că ai câș- o inspirație, da. Un reflex.
tigat, dar ce? – Bine, bine, dar de ce nu mi-ai spus și mie? Nu
Mădălina făcu o mică pauză. Părea jenată. Dar lui așa ar fi fost corect?
i se părea o jenă jucată. – Poate… dar nu m-am gândit, știi… eu sunt cam
-- Păi… concursul, știi tu, pentru postul de șef de aiurită, nu sunt atentă la unele lucruri… Nu înțeleg de
birou. ce te cramponezi de un fapt petrecut acum doi ani. Ești
– Cuuum? Care birou?! cumva invidios pe ascensiunea mea?! Că așa pare! Cât
– Biroul… îmi pare rău… biroul tău… nu te su- despre concediere… Nu mai dădeai randament. Era sar-
păra pe mine, a fost un concurs și am participat… tre- cina mea să mă asigur că firma merge bine. Trebuia să
buia să îmi joc șansa, nu? mă comport profesionist. Nu trebuie să devenim senti-
Înțepeni de uimire. Postul lui fusese scos la con- mentali. Profesionalismul este extrem de important. Iar
curs?! tu te plafonasei. Înțelegi, eu sunt o perfecționistă. Fac
– Bine, dar… cu ce ocazie? Eu de ce nu am știut? lucrurile așa cum trebuie. Sau, dacă nu se poate, nu le
Cine a participat? Și eu, de ce nu am fost anunțat? Nu fac deloc. Dar când le fac, ies perfect.
aveam voie să particip și eu… sau cum? – Da… să nu o mai lungim… ok, ești o perfecți-
– Nu te enerva… s-a făcut anunțul pe Net, că era onistă, o profesionistă… Deci a fost propunerea ta?
public. Nu credeam că nu știi… – Ce importanță are?
– Și de ce nu mi-ai zis, totuși? Așa era. Nu mai avea nici o importanță. O salu-
Ea tăcu. tase cu răceală și plecase. I se părea totul îndepărtat ca
O privi cu atenție și deodată ceva ca o perdea că- într-o ceață, o nebuloasă. O poveste citită într-o seară
zuse de pe ochii lui. Era o femeie frumoasă. Dar ceva care se pierduse în trecut…
din zâmbetul ei era parșiv. Ceva în privirea ei avea o
lucire de șmecherie murdară. „Crezuse că el știe”…
Doamne, el o adusese acolo, el o culesese de pe malul
lacului, o ființă jerpelită, neîngrijită, fără niciun Dum-
nezeu. Și ea era cea care acum îi va fi „șefă”. Fără
scrupule, fără sentimente. Pe fața ei plutea un zâmbet
rece, de aroganță și superioritate. Era „o doamnă”. Cel
puțin așa părea. Brusc i se făcu o silă imensă. „Prostia
se plătește” gândi. Nu îl deranja ideea de a pierde un
263
Își vede căsnicia dărâmată; cinci ani de fericire, de li-

niște, de pace – gata spulberați.
”Iubitule! – se ridică Elvira îmbiindu-l cu brațele des-
chise. Tu, aici?! N-am avut ce face și-am plecat mai
devreme. N-am rezistat, trecând prin dreptul parcului,
să nu văd locul nostru, banca. Ce-am plâns!... Știi cât
m-a răscolit vederea ei?”
Corbete se apropie inhibat, tăcut.
– Prostuțul meu!.. Ce ți-ai închipuit? Mă urmă-
rești? Ce crezi, ce e cu tine aici?
– Dragă, mai era cineva! Am văzut două silu-
Ionel DINCĂ iete!
– Lumina, dragul meu! Bătea lumina slab! Ce-
ar fi putut să fie decât umbra? Eram cu umbra mea! Nu
îți sună poetic?
Patimile lui Corbete – Îmbrățișați?
– Nu, dragă!... Lângă mine! Umbra mea pro-
O noapte deasă, neagră, coborâse peste întin- iectată pe bancă, lângă mine! Haide să nu întunecăm
deri. Din tării, candelabre minuscule se aprinseseră îm- momentul; apropie-te, așează-te să râdem fericiți că
podobind ca pe un altar văzduhul. Puzderie de stele tre- după atâția ani ne întâlnim din nou, întâmplător, pe-ace-
murânde, sfioase, și printre ele, anevoios croindu-și eași bancă. Hai, vino, pune capul ici în poala mea, cum
drum, Carul Mare. E farmec pretutindeni: pace, mi- făceai, știi tu, atunci, demult! – gânguri ea mieros.
resme amețitoare, triluri prin stufărișuri, boare plutind Chemarea fu irezistibilă. Cuibărit în poala ei,
prin ramuri – totul înfiorând, inspirând dor de viață, tră- Corbete prinsese a i se jelui, sărutându-i îndelung coap-
ire din deplin prin pacea sfântă a nopții adânci, de vis, sele.
de iunie, de început de vară. Un suflet doar, Corbete, – Fusta asta, iubito, este prea mult peste ge-
muncit de gânduri, trist, n-aude și nu vede; se zbu- nunchi! Nu crezi că ar mai trebui s-o…
ciumă, tânjește; de mult și-a pierdut liniștea. Străpunge – Hulpavule!... Și tu la ce te-ai mai uita?...
singuratic bezna și se afundă-n parc. Calcă mai mult pe Corbete se ridică într-o rână.
vârfuri, ca gata pentru pradă; cu pași ca de felină, rari, – Și decolteul? Sânii, prea mult se văd, co-
fără zgomot și cu ochi-n patru. Trece pe sub castanii-n moara mea! Nu crezi c-ar mai trebui, totuși, să-i…
floare, peste covorul galben de polen și, cu sacoșa dol- – Iubitule!... Dar ce e mai ațâțător ca… Îi arată
dora doar de el știut cu ce, se îndreaptă sfoară spre o mângâindu-și coapsele…
bancă pitită-ntre boscheți, undeva-n jumătatea parcului, Continuă:
luminată de o lumină palidă venită printre crengi. Agi- – …și ce e mai ispititor ca… Își scutueră cu
tat, se așează și, atent, stă la pândă; o săptămână de când ambele mâini sânii.
tot bântuie, de când tot urmărește. ”Ah!- răcnește su- Cu galas de vrăjitoare:
grumat. Sigur îmi pică-n plasă!” – Tu nu mă mai iubești! Cum de mi te-ai răcit
* așa?... Nu mă mai iei în seamă… Sunt eu de lepădat?
Ieșise de la schimbul doi; vreo două săptămâni Privește și tu: prea `naltă nu sunt, dar nici scurtă; păr
de-atunci. Colegul, venit la schimb de noapte mai de- negru, ondulat, până la șolduri am; umeri rotunzi, mi-
vreme, îi făcuse favor; două-trei ore libere, conta; era nune; mai jos, la fel – pernițe; picioarele, `năltuțe, do-
ceva. Spre casă, nici gând să se îndrepte; soția, Elvira – lofane... Nu cumva tu te-ai înstrăinat, îmi ține locul alta,
la spital, tot schimbul doi și ea – abia la unsprezece nu vrei să mă mai vezi?
noaptea se întorcea. O luase spre parc. Cum îi mai bătea – Comoara mea! Corbete o înlănțui strâns
inima! De câte clipe senine, de trăiri amoroase, îi rea- peste mijloc. Eu te iubesc, dar să nu faci vreo prostie!
minteau întâlnirile cu acest loc sacru! Castanii toți, ar- – ”Eu, Corbișorul meu?! Prostie, eu? Păi nu m-
buștii, aleile și banca stau gata să-i vorbească. ar vedea Sfântul? Cum aș mai soate capu-n lume?
Primii pași pe prundișul aleii. Scrâșnet sub apă- Se îmbrățișaseră uitând tot. O porniseră fericiți
sare. Douăzeci-treizeci de zvâcnituri, și se apropia de spre casă, când, din urmă îi ajunge și îi depășește un
bancă. Îi veni să dea chiot, să țopăie, însă se opri brusc, nesuferit; un bărbos lăsându-se când pe un picior, când
cutremurat. Aevea sau vedenie? Pe bancă – două silu- pe celălalt, zeflemitor, neglijând scrâșnetul prundișului
iete! De-abia conturate, în semiobscuritatea nopții, pă- strivit. Mai are pușlamaua și neobrăzarea să privească
reau îmbrățișate. ”Mă, sunt bolnav sau… obosit? Văd sfidător peste umăr, ca un sus-pus spre un cerșetor.
dublu?” Închide ochii strâns și stă patru-cinci clipe-n „Umbra nevesti-mi! - murmură printre dinți
șir, așa ca să-și revină. Deschide iar…, acum – o silu- Corbete. E ceva în mersul acstuia, în privirea lui.” Jură
ietă! ”Ce-nseamnă, domnule, și oboseala!... Dar cine-o să nu aibă liniște până ce n-o descoperi taina. Răcnet de
fi?” Mai face zece pași… ”Elvira?! Ea, soția?!” - șop- leu rănit simțise zguduindu-i inima!
tește. Și simte strecurându-i-se plumb în vine; îngheață. *
264
Adie vântul blând scuturănd aurul polenului din strategie și-a ales un alt loc, altă bancă?... Dar nu…!
prin crengi. Zboară haotic în văzduh petale - roi jucăuș Nu-nu! Ăsta e locul amintirilor ei. E zece; mai e vreme;
de fluturi albi în noapte. Ca un zvon abia perceput, aici trebui’ să vină.
parcă doinind, răzbte freamătul, tumultul bulevardului. Deodată, pe bancă, alături de Corbete, un pletos! Cu
Singur pe banca rece, Corbete privește precaut mustață ”pe oală”, haină descheiată, țipător parfumat,
în juru-i. Nimeni. Nimic, să-l deranjeze. Tremurând, îndrăzneț, chiar obraznic, se tot vâră și vâră în sufletul
dârz, cu maxilarele-ncleștate, ia zvâcnit sacoșa. O des- ”Elvirei” (adică în Corbete), etalându-și în bătaia lumi-
face. Primul obiect – rochia înflorată, neagră, lungă nii cravata, pântecele și bumbii lucitori ai vestei.
până-n călcâie, cu nasturi până sub bărbie și mâneci Corbete, scrâșnind, încordându-și bicepșii:
lungi; o scoate, o așează pe bancă. Peruca blondă ”Ăsta e! Acu’-acu’ pică și ea!” Prefăcut nepăsător, îi
apoi..., și, în sfârșit, mărgelele. Sutienul, plin doldora cu urmărește intrusului mișcările. ”De m-o întreba ceva,
vată, era deja fixat de-acasă. Pantofii... se camuflau ai îmi schimb vocea” – zice
lui destul de bine. Pletosul devine insistent; întinde spre Corbete gâtul și-
Totul fiind așezat, pus în ordine pe bancă, trece i gâjie-n ureche, prinzându-l drăgăstos de mână:
după tufiș. Dezbrăcarea la piele, apoi reechiparea; ro- ‒ Cât merge prețul, fă?
chia, mai întâi..., mărgelele..., peruca..., și, în sfârșit, ‒ Dă-mi drumul, domnule, ce, nu ești zdravăn?
domn’ Corbete, iată-l – madam Elvira; o doamnă ele- ‒ Sufletul meu! Fă, te scald în lovele! Dai cu
gantă, bine-legată, chiar sexi; cu buzele cărnoase, sen- piciorul tu, la așa pleașcă?
zuale, nas acvilin, ochi plini de neastmpăr, mereu cer- ‒ Stai, domnule, că-mi spinteci rochia! Ridică-
cetători, mereu iscoditori; sprâncenele – stufoase, origi- te, nu vezi c-ai stat pe ea?
nale; părul – blond-auriu, până-n șolduri, în valuri peste ‒ Ho, fă, că-ți cumpăr alta; ți-au și pantofi; nu
rochia bine mulată pe corpul ce scoate în relief doi sâni vezi ce scâlciați sunt ăștia? Ai cules la porumbi cu ei?
cuceritori, obraznici; mărgele cu reflecții de argint, ‒ Domnule, ești nebun? Plimbă-te, domnule, la
cănd lumina le prinde în bătaia ei, învăluind în mister altă bancă!
gâtul bine acoperit de rochia cu nasturi lucitori. Panto- ‒ Aă!... Da’ ce glas gutural ai, duduie! Consumi
fii… puțin cam scâlciați, dar bine camuflați de rochia cafea ca lumea, nu te joci! Și țigări!... Zi, de care?
ce bate gleznele. ‒ Domnule, țineți mâinile că-mi strici părul; as-
O doamnă în toată perfecțiunea ei; mai ales tâmpără-te; fii om de înțeles!
când și, grațioasă, desface evantaiul sidefat, și-ncepe ‒ Tenul tău, draga mea… Și buzele… Și sânii ăștia în-
să-l agite! Singur ”sictirul”- despicătura rochiei până la drăzneți, obraznici… Și umerii… Și brațele și ochii ăș-
coapsă – scoate-n lumină un picior cam păros, dar câte tia focoși, unde i-am mai văzut eu, Doamne?
doamne, și chiar de rang înalt, nu sunt lăsate așa de la Corbete își iese din țâțâni:
natură?... ‒ La dracu! – revine el la voce. Plimbă ursul,
Se mai privește încă o dată admirându-se, își domnule, nu fi catâr! Ce, ai vreo doagă lipsă? Sunt
freacă satisfăcut palmele, apoi răsuflă ușurat. Totul, atât Gică; Corbete de la patru! Tu nu ești Ghiță, soțul doam-
de natural! Perfect! Rămâne doar s-apară ei: Elvira și nei Nina?
… bărbosul. Că nu e prost Corbete!... Nu se lasă el ‒ Corbete?! Ptiu! Na, drace! Mă, știi să taci? Că
dus!... Prea călca sfidător mârlanul! Prea își mișca a ațâ- asta mi-ar mai trebui, s-audă Nina pe unde-mi pierd eu
țare umerii! Și ea, Elvira, trebui’ să dea răspuns! Crede timpul! Hai, dracului, acasă! Tu ce păzești pe-aicea?
că l-a îmbrobodit, că-l ține sub papuc?! ”Aa-ah!- răc- ‒ O urmăresc!
nește cu răget răgușit în palme, parcă mai mult a leu. ‒ Pe cine…, pe Elvira?!
Am să fac din ea, miel! Se pune cu Corbete? Se crede ‒ !! (răspuns gesticulat, amenințător cu capul.)
iscusită? Șireată? E mai șiret Corbete!... Azi o iau ca din Și sunt aproape să…!
oală! Acuma pricep eu de ce… fuste mai scurte, de ce… ‒ Măăă, stai dracului cuminte, mă! Și eu gân-
bluze mai decoltate, de ce… program mai lung, de deam la fel, dar crezi că prinzi pe dracu’ ? Numai când
ce…<<Privatizează-te, dragă, și tu! Fă-ți firmă, nu vrea ea, când judecă, nu-ți pune coarne!
schimbă-ți Trabantul, nu vezi că-i demodat?>>! Ce nu ‒ Mie?!
i-o fi ajungând, frate? Ce marcă o fi vrând? Eee!... Îmi ‒ Așa credeam și eu! Și-am ajuns, uite, de-o ur-
miroase mie a ceva, dar nu-mi scapă!! Stai-stai… că măresc, de nu mai am odihnă. Și dacă îmi mai pică și
limpezește el, Corbete, totul! I-arăt eu cine dă comenzi, mie... nu zic ba.
cine pe cine ține sub papuc! O pun la punct! Bine că mi- ‒ Ești slab. I-ai tolerat. A mea nu suflă! Eu m-
a venit ideea cum să…!” am impus din prima zi! Din fașă! Am răcnit..., de-au
Buhuhui o bufniță în noapte și, de prin crengi, udat-o! Abia și-a revenit!
doi guguștuci zburară speriați. Vântul se înteți deștep- ‒ La mine a fost altceva; eu am iubit-o mult pe
tând frunzișul și, din margine de zare, prin perdeaua Nina mea și nu m-am îndurat să... Dar, să nu uit: Tu ți-
castanilor, se ridică semeață luna incendiind tăriile. ai schimbat cumva Trabantul? Ai Mercedes, acum?
Rând pe rând, o porniseră toți spre casă. Vre- Unul negru..., de te dă pe spate! Și o viteză..., îi scuipă-
mea era târzie. Spre banca lui Corbete – nimeni. Dezo- n nas Trabantului! Îl lasă ă-ăhă! ( Apoi, puțin sfătos;)
lat, se simți umilit, tras pe sfoară: Dar dacă ea, Elvira,
265
Dar de ce-l ții tu mai departe de poartă? Te scumpești în scoicile de pe pietre sau alunecai pe algele verzi și
la benzină? Cât consumi să-l aduci păn-la scară? negre. Acum, nimeni nu voia decât să ajungă la apă să
Corbete, sări în sus, ca ars: scape de dogoarea focului și să își spele cenușa din ochi
‒ Un Mercedes la poarta mea?! Aaah! Fac și praful din gură. Ideea mi se părea proastă, îmi tăiasem
omor!! picioarele de multe ori acolo, nu voiam să mă duc, dar
‒ Stai, mă zevzecule, ce tot răcnești așa? Și mulțimea ne zdrobea și ne ducea spre golful mic. Am
unde vrei să pleci? I-ați, dracu’ astea de pe tine că și- urlat la Felipe:
așa am văzut-o pe-a ta ieșind cu-n retevei în mână! Era – Sub scară!
aprinsă... foc! „Trebui’ să-l dibui, să pun ghiara pe el! M-a apucat strâns cu amândouă mâinile și m-a
– striga. Trebuia să-l găsesc acas’, la ora asta!!” Și a ridicat la piept. L-am prins de gât. Urlam în urechea lui:
luat-o încoa’ spre parc. – Sub scară!
‒ Cu reteveiul?! – La colț! Ține-te bine de mine!
‒ Nu... Îl aruncase. Acum avea o jordie... Știam ce vrea să facă: de multe ori, când ne ju-
‒ Hai, nu mă-nebuni! Ce mă fac eu cu asta? Și... cam cu copii de pe strada și fugeam să ne ascundem, mă
știi cumva vreun drum prin spate, s-ajung `naintea ei lua în brațe – mă învățase să mă țin de gâtul lui – se
acasă? Să răcnesc eu la ea, s-o-ntreb pe unde umblă! Că apuca de stâlpul din capătul scării, facea o volută prin
dacă ajunge să mă întrebe ea... aer și își dădea drumul în picioare pe nisip chiar lângă
zid. Sub scară era o deschizătură în care eu puteam să
încap. Dacă se ghemuia, încăpea și el, deși era cel mai
mare dintre noi. Și singurul care părea să știe că exist.
Dacă eram cu el, puteam să trăiesc. Numai el mă apăra.
Am simțit cum zburam prin aer și când a căzut în pici-
oare m-a ținut cu o mână să nu cad pe nisip de la gâtul
lui. S-a întors cu mine spre zid și și-a făcut loc spre
scară. M-a îndesat în intunericul de dedesubt. M-am
strâns cu genunchii la piept. M-am făcut cât mai mică
să îi fac loc. L-am simțit cum se asează cu spatele spre
mine. Trăgea ceva dupa el. Mirosea a mare și nisipul
era ud. Mi-era prea frică să mă gândesc că mi-e frig.
Zgomotul mulțimii înnebunite creștea. Se auzeau poc-
nituri de bici.
Doina ALEXANDRESCU – Luați tot ce stă în picioare. Fără copii și bă-
trâni.
Vorbeau araba, ca mozaicarul din strada mică.
Ortigia, Siracusa Dacă stăteai destul lângă el, te învăța tot ce știa: limba,
1400 meseria și cum să te porți. Dacă îl ajutai la treabă, îți
dădea ceva să mănânci. Dacă te duceai și vinerea, îți
M-a trezit fumul înnecăcios... Și urletele de dădea de mâncare la prânz gratis. Dar eu măturam
groază ale vecinilor. strada în fața casei lui. Vroiam să fiu sigură că dacă mă
Mama ne dădea ghionturi să ne sculăm și ne punea duc vinerea viitoare îmi dă să mănânc. Era singura zi
mâna peste gură să nu spunem nimic. Ne-a adunat pe când eram satulă.
toți șase și ne-a îmbrâncit spre capătul camerei. Am ie- Se auzeau oameni căzând de pe scară pe pietre,
șit pe ușa din spate prin curțile întortocheate dintre case, vaiete, copite de cai pe Lungomare. Erau pirații. Auzi-
fugind de oamenii răi. sem de ei din povești. Nu mai veniseră demult. Mama
Orașul ardea. Casa pe lângă care treceam se zicea: „Am apucat să vedem bătrâni și copii mici. Cu
prăbusișe înăuntru. Praful ne intra în ochi și ne făcea cât cresc copiii, cu atât mai mare mi-e frica. O să vină
dinții să scrâșnească. Fugeam după frații mei și nu știam iar să ducă sclavi.”
unde și cum o să scăpăm. Am ieșit pe Lungomare unde Intotdeauna ardeau și goleau Ortigia. Era cel
o mulțime speriată și disperată alerga călcând în pici- mai ușor: veneau noaptea în port, dădeau foc primelor
oare copii, femei, bătrâni. Mă țineam de cămașa lui Fe- case și lumea ieșea pe străzi urlând îngrozită și alergând
lipe și îi simțeam mâna înfiptă hotărât în gulerul meu, spre malul celalalt. Adunau de pe strazi și duceau pe
apucat cu păr cu tot. Nu mă durea. Așa mă simțeam în corabiile lor tinerii și oamenii în putere. Nu omorau, nu
siguranță. aveau timp de pierdut. Mama ne învățase: „Dacă îi au-
Mulțimea ne împingea spre mare. Fugeau toți ziți că vin spre voi, vă culcați lângă zid și vă prefaceți
de foc. Se buluceau spre scările care duceau la mica morți. Nu stau să caute. Oricum, sunteți prea mici. Îi iau
plajă plină de pietre și unde nimeni nu venea niciodată: pe cei care sunt în picioare și fug. Așa îi văd cât sunt de
nu puteai să tragi barca la mal că se spărgea în bolovanii mari și de sănătoși. Ați auzit?” Când zicea „Ați auzit”
ascuțiți, nu puteai să intri în apă să pescuiești că te tăiai ne trăgea una peste cap ca să fie sigură că am auzit și
266
am înteles. O singură dată am întrebat-o: „Și tu ce faci, doar îi văzusem pe frații și surorile mele în casă, bă-
mamă? Cum scapi?” S-a răstit la mine: „Scap eu cum tându-se – ce mare lucru? Și de fiecare dată, mă apuca
am scăpat și până acum. După ce se face zi, veniți acasă strâns de părul de la ceafă, își baga fața în fața mea și
și mă găsiți acolo! Și acum, la treabă! Ce stați?! Ce îmi spunea: „Ești prea mica! Tu nu te bați! Tu fugi!
mâncăm în seara asta? Mișcați-vă!” Dacă te prinde cineva, poate să te trântească să te
După „Mișcați-vă” trebuia să o zbughim care omoare! Ai înțeles? Tu fugi!” Și după ce mă zgâlțâia cu
pe unde, că dacă nu, ne lovea cu măturoiul. Trebuia să milă de păr, mă strângea în brațe.
ne ducem să căutam ceva de lucru pe mâncare, să adu- De multe ori pescarii aruncau peștii cei mai
cem acasă ca să poată să gătească pentru toți, seara. mici înspre pisicile care așteptau și ele bărcile pline în
Dacă fiecare venea cu un pește mai răsărit și cu o bucată port. Atunci trebuia să apuc și eu ceva. Dacă în ziua aia
de pâine, ne culcam sătui. Daca nu, ne culcam flămânzi, nu voiau să îmi dea ceva și mie?
ca de obicei. Peste zi, trebuia să ne descurăm singuri. Cu pisicile am învățat să mă bat prima data. Le luam de
De multe ori mă duceam la bunica, mama tatălui meu. coadă și le azvârleam cât puteam de departe. Dar trebuia
Mă duceam pe furiș. Am început să mă duc la ea dupa să fiu sigură că nu înfipseseră ghearele și colții în pește,
ce mă găsise într-o zi pe stradă. Îmi dăduse părul peste altfel era degeaba… Că pe mine oricum mă zgâriau.
cap cu o mână blândă și mă întrebase în grecește: O dată, când mă întorceam din port fără nici un
– Ce mai faci? pește, m-am întâlnit cu ea pe strada. Eram zgâriată pe
Mă uitam la ea înghețată, așteptând să mă lo- mâini și pe fața și cămașa veche de pe mine era ruptă și
vească pentru că stau în calea ei. Când a întins a doua stătea să cadă de pe umeri. Pierdusem sfoara cu care era
oara mâna spre mine, am ridicat cotul să mă feresc. Am legată peste mijloc. Mă gândeam să mă duc în golf să
văzut cum i se umplu ochii de lacrimi. De ce oare? Că mă spăl, că dacă mă vedea mama așa, și venind cu mâna
nu o lovisem. Nici n-aș fi avut putere să o lovesc să o goală, precis mă bătea. Ea, Grecoaica – îi zicea mama,
doară. Aveam doar cinci ani. O vedeam doar pe afară, arăta la fel: tot cu cocul legat cu cârpa albastră, tot cu
că mama nu o primea la noi acasă. Se răstea la ea, când rochia maro cu mânecile lungi. Nu ducea nimic in mâ-
o vedea: ini. Dacă nu avea treabă, oare ce făcea pe strada asta?
– Ce vrei? Să îl aștepți pe fi-tu care umblă ori- M-a întrebat, cum întrebau oamenii mari de pe strada
unde numai acasă nu vine? Să-ți dau și ție de mâncare, noastră orice copil care trecea pe lânga ei:
că noi avem prea mult? Nu m-ați vrut. Ne-ați făcut să – Ce faci? Unde de duci?
stăm aici, pe paie. Du-te unde vezi cu ochii ăia de vră- M-am uitat cu îndoiala în sus... Dacă mă vedea
jitoare! cineva că vorbesc cu ea și mă spunea mamei, nu era
Atunci am ieșit din casă în picioarele goale și bine... M-am uitat pe stradă și nu era nimeni. Am prins
împiedicându-mă în cămașa prea mare pentru mine și un pic de curaj. Am îndreptat umerii să stau așa dreaptă
am văzut-o prima dată. Era înaltă și subțire, avea ochii ca ea și i-am spus:
albaștri și părul blond, strans într-un coc la ceafă, legat Mă duc în golf să mă spăl. Nu pot să mă duc așa acasă.
cu o fâșie de pânza albastră. Rochia maronie cu mâneci O să mănânc bătaie. Și-așa nu duc nimic de mâncare.
lungi era legată pe deasupra cu o sfoară, de sub piept Azi nu am apucat nici un pește. I-au luat copiii ceilalți.
până în talie. Cădea până la pământ. Nu avea tivul des- Și pisicile. Nu mă uitam la ea când vorbeam. N-am vă-
făcut sau rupt. Era încălțată cu sandale cu curele legate zut că îi dăduseră lacrimile. A spus cu o voce ușoara, ca
de gleznă. Trebuie că erau oameni bogați. Sta dreaptă și de copil fără griji:
cu fața neclintită se uita la mama. De ce-ar fi vrut să – Da, e cald. Aș intra și eu în apă. Hai să mer-
vină să mănânce la noi când rochia de pe ea nu era ruptă gem împreună.
și avea sandale in picioare?! Se vedea pe ea că are ce să M-am gândit: da, trebuie că e bogată. Dacă in-
mănânce. Oare de ce venea? tra în mare numai pentru că e cald și nu avea nici o grijă
Când am început să ies din casă trimisă după cu mâncarea, precis e bogată. Și nici n-o bate nimeni
mâncare, întâi am învățat străzile. Felipe mi-a arătat acasă...
cum să mă uit pe unde merg ca să știu cum să mă întorc Mergeam pe lânga ea, dar mai în față doi pași
acasă. Să merg întâi pe strada de lângă mare spre port sau mai în spate doi pași, ca și când nu eram împreună.
și să mă duc să aștept pescarii când trăgeau bărcile la M-a lăsat să merg cum vreau eu. Am trecut de port și
mal. Dacă mă vedeau așa mică, poate li se făcea milă și am ajuns în dreptul micului golf cu nisip, aproape de
îmi dădeau un pește. Trebuia să îl pun repede în poalele Fonte Aretusa unde malul era stâncos și apa dulce se
cămășii, să îl țin ascuns, strâns și să vin cu el acasă ime- amesteca cu apa mării. Felipe mă învațase să mă spăl
diat, ca să nu mi-l ia alt copil sau pisicile vagaboande. cu apă sărată că se vindecau rănile mai repede. Apa
Trebuia să știu să mă feresc de lovituri sau de alți copii dulce era mai rece și mă duceam numai să mă limpezesc
care ar fi vrut să mă prindă și să mă bată. Nu eram prea pe față și pe cap: așa nu mă mai usturau ochii și fața și
pricepută: nu fugeam destul de repede și nu aveam pu- nu-mi mai stătea părul vâlvoi. Am intrat în apa limpede
tere în brațe să lovesc așa de tare încât să li se facă altora de la mal și mi-am spălat cămașa pe mine. Pe urmă i-
frică de mine. Felipe m-a văzut că dacă sunt lovită sau am arătat că mă învațase Felipe să înot așa cum înotau
e lovită sora mea șchioapă și vreau să sar la bătaie – câinii. I-am povestit cum mi-a zis: “Uite, așa să faci, să
267
nu te îneci ca proasta!” Eram mândră de mine și când firimiturile care puteau să îmi scape pe jos. La sfârșit le
am văzut că se uita zâmbind cu admirație cum înot, m- adunam cu grijă și le mâncam. Nici nu știu când am în-
am gândit că nu putea fi așa rea cum zicea mama. Ne- ghițit ce mi s-a spus că e partea mea. După ce am ter-
am dus către stâncile de lânga Fonte Aretusa și ne-am minat, m-am uitat la ea întrebătoare:
întins pe imensele pietrele negre calde. Nu trebuia mult – De ce nu mănânci? Ziceai că ți-e foame... Nu
să se usuce cămașa pe mine. Dar mai era mult până se vrei tu și felia mea?
însera, când puteam să mănânc ceva... Imi chiorăiau M-am posomorât.
mațele de foame și m-am apăsat cu palmele pe burtă să – Nu. Fiecare are porția lui. Nu mănânci mai
nu se mai audă. Ce trebuia ea să știe dacă am mâncat mult decât porția ta, că rămane cineva nemâncat – am
sau nu... Doar nu îi păsa că are nepoți. Așa zicea repetat eu ce ne spunea mama la fiecare masă.
mama... – N-ai mâncat ceapă. Nu îți place?
Am văzut-o că se ridică și scoate dintr-un buzunar din – Ba da, dar o sa mă miroase cineva că am
mânecă un pieptene de os. După ce s-a pieptănat, m-a mâncat și nu vreau...
întrebat: Am văzut-o că întoarce capul și ridică măna la ochi de
– Nu vrei să îți strâng părul și ție? parcă ar fi orbit-o soarele. S-a frecat la ochi și pe urma
– Ba da, dar nu am cu ce să îl leg. Am pierdut mi-a întins un capăt de sfoară:
și sfoara care ținea cămașa pe mine... Asta e, o să mă- – Uite, asta e veche și e mai scurtă, poți să îți
nânc bătaie și gata. O să mă duc mai târziu acasa că dacă legi părul cu ea. Dacă vrei, pot să îl leg eu.
suntem toți, mă ascund după ăia mari. Sau stau lângă – Da, leagă-l tu, că eu nu pot. Nu știu cum. Mi
Lyra, că mă apară și pe ea nu o bate niciodată. se părea ciudat să aibă cineva grijă de mine.
Nu i-am văzut mâinile încleștate una de alta și A venit în spatele meu și mi-a adunat părul cu
apăsate pe piept. I-am auzit numai vocea ușoara și do- mișcări blânde și încete. Nu știam că poate cineva să
moală: pună mâna pe mine așa. Dupa ce a legat sfoara, m-a
– Hai să trecem pe la noi pe-acasa și îți dau eu mângâiat pe cap. M-am ferit și m-am întors să mă uit la
un capăt de sfoară să își legi cămașa. Și îți leg și părul, ea de parcă m-ar fi lovit. Mi-a zis în grabă:
dacă vrei. Nu stau departe. – Am vrut să fiu sigură că stă părul bine.
Pentru cămașă, da, îmi trebuie sfoara, dar părul nu – Aha...
vreau să mi-l legi, eu nu știu să îl leg singură și cred că Când m-am ridicat să plec, i-am luat mâna și i-
o să mă întrebe cine mi l-a făcut așa și nu vreau... am sărutat-o. S-a uitat la mine cu mirare. I-am zis:
Bine, părul îl lăsăm desfăcut, cum vrei tu. Zâm- – Sărut-mâna pentru masă. A fost foarte bună.
bea împăciuitor. – Te-ai săturat? Îmi pare bine că ți-a plăcut.
Mergeam pe strada mare dinspre port spre malul celă- Mi-a întins o bucată de brânză și o pâine. I-am
lalt. La ultima casa pe colț a deschis ușa și a intrat în zis:
cameră. S-a întors și mi-a făcut semn zâmbind să vin – Nu pot să iau. Nimeni nu îmi dă mie brânză
dupa ea. Era umbră și nu vedeam bine decât ușa din pe ce pot eu să lucrez. O să știe că o am de la tine... Dar
partea cealaltă a camerei care dădea în lumină, într-o dacă poți să îmi dai numai o bucată din pâinea asta, este
curte ferită între case. Mi-a făcut semn să mă așez pe o destul pentru ce pot să duc eu acasă. Și să îmi spui când
pernă umplută cu paie, pusă pe o rogojină de trestie. Mi- vrei să vin să mătur strada din fața casei și curtea, că
am ferit picioarele de o masă joasă, rotundă, de lemn. asta știu să fac. M-a învățat Ali, arabul de pe strada
Da, erau bogați. Avea dreptate mama... Până m-am uitat mică, ăla care face mozaicuri. Am zâmbit când i-am zis:
la perne și la rogojină a ieșit din casă cu o sfoară albă și la el am și o mătură mai mică, făcută de el special pentru
mi-a întins-o. M-am uitat la ea încruntată. mine. Poate mi-o împrumută când vin aici.
– Asta e prea frumoasă. Nu pot să o iau. Se Am fluturat mâna ieșind pe ușă și i-am zâmbit. Cu ce-
vede că nu e a mea. O să mă întrebe... laltă mână strângeam cu grijă coltucul de pâine băgat în
M-a întrerupt: sân. Ascuns. Să ajung cu el acasă, să nu mi-l ia nimeni.
– Bine, stai să caut alta. Sigur scăpam de bătaie azi. Poate și maine...
A venit cu o sfoară veche și mai scămoșată și Am oftat. Era frig sub scara. Ar fi prins bine un
cu un blid de pământ cu păine, brănză și ceapă. Mi-a dat coltuc de pâine. L-aș fi împărțit cu Felipe.
sfoara și a pus farfuria pe masă lângă mine. Două felii Nu putea să îmi treacă prin cap că în noaptea
mari de pâine cu brănză de oaie tăiată gros. Am înghițit asta trebuia să scăpăm cu viață... Doar ne ascundeam de
în sec. Mă legam cu sfoara peste cămașă când mi-a zis: oamenii răi...
– Uite, hai să mâncăm ceva, că mi-e foame. Am stat așa, înghesuiți, până s-a făcut lumină.
Poate ți-e foame și ție. Vrei? Nu încetaseră vaietele și țipetele de pe Lungomare. Mă
– Da, am îngânat încet: ... mie numai vinerea dureau picioarele, dar nu era de ieșit. Felipe trăsese în
nu mi-e foame... fața lui un mort. Acum îl vedeam. Nu știu cine era. Mi-
Am luat o felie și am început să mușc din ea cu rosea a sânge. Numai să nu ne vadă cineva... Cand n-
grijă să nu îmi scape nici o firimitură. Am încrucișat am mai putut de frig, m-am lipit de spatele fratelui meu.
picioarele și am așezat cămașa peste genunchi să prind Cred că am adormit. Mă tot trezeam și tot adormeam.
268
Era zi. Pe drum înca se auzeau cai. De ce nu plecau dispărut din nou. A mai adus o farfurie adâncă cu faguri
odată!? și patru căni de lut. Am făcut ochii mari. Oare... faguri?
Mi se făcuse sete. Nici nu îndrăzneam să îi spun Oamenii ăștia chiar erau bogați, mă gândeam.
lui Felipe. Doar stătea în fața mea să mă apăre să nu mă S-a așezat pe o pernă și a rupt pâinea și pe fie-
ia pirații să mă vândă sclavă! Nu știam ce înseamnă care bucată a pus o felie de brânză. A întins fiecăruia
asta, dar știam că mă duceau de aici undeva pe mare și câte o porție. Și câte o ceapa. Pentru mâinile mele bu-
nu mă mai întâlneam cu frații și sora mea... Și cu cățile erau prea mari. Le-am apucat strans cu degetele
mama... Nici cu tata. Pe unde o fi tata? Oare va mai răsfirate și uitându-mă la ea. Ne-a făcut semn să mân-
ajunge acasă? Că dacă cineva pleca pe mare, asta nu în- căm. Cu capetele plecate și adunați peste masă să nu
semna că se mai și întoarce. Așa zicea mama... risipim nici o firimitură, mâncam amândoi. Ne uitam
Oi fi adormit iar... Când m-am trezit era noapte. numai la mâncare. Nu îi vedeam pe cei doi uitându-se
Eram complet amorțită. Felipe se mișca. Dădea la o la noi: ea cu dragoste și cu mulțumire, el cu o uimire
parte mortul din fața lui și se ridica încet in picioare. Imi încă mânioasă. Am auzit cum turna apa în căni. Am pus
șoptea: “Să nu miști!” Ce să mișc?! Mă dureau picioa- cu grijă pâinea cu brânza peste ea și am întins mana
rele... Mi-era sete. Mi-era foame. Ce să îi spun mai în- după cană. Nu ajungeam la ea. Mi-a ridicat-o de pe
tâi? Mai bine tac... masă și mi-a întins-o să o apuc de toartă. El. Incruntat.
M-a apucat de braț și m-a tras afară. Mă scutura Dar cu ochi buni. Am luat-o cu grijă. Am băut jumătate
să stau în picioare. și a trebuit să mă opresc să respir. Și atunci m-am uitat
– Hai să vedem unde găsim niște apă și ceva să la ei. Nu mâncau. Se uitau la noi. Fără să scoată o vorbă.
mâncăm. Nu mai aud nimic pe străzi, zgomot de bătaie Ea zâmbea ușor. El era încă încruntat, dar îl simțeam că
sau de luptă. Poate au plecat. nu se uită cu ochi răi. Felipe mânca și bea din cană și
– Hai la Grecoaică. E la câteva case de-aici. E manca și nu se uita decât la mâncare... Nu știa ce să
mai aproape decât casa noastră. Și ea precis are ceva de facă, ce să zică...
mancare. La noi... M-am lipit de el. Eu mă cam săturasem și vro-
– Da' tu de unde știi unde stă Grecoaica? iam să îi dau lui ce rămăsese de la mine, dar nu știam
–Ți-e foame?! – am ridicat bărbia la el încrun- cum să îi spun. Față de ei... Am împins ce rămăsese din
tată. porția mea spre el. M-am apucat să ciugulesc firimitu-
– Bine, hai! Mergi încet după mine. rile. M-a cuprins cu brațul și m-a strâns lângă el. Mi-a
Am urcat pe pipăite scările pe întuneric. Era no- zâmbit. Ochii lui buni se uitau la mine. Nimeni nu se
ros. Măcar să fi fost senin… Ba nu, e mai bine să fie uita la mine așa. Să mă vadă. Să îi pese. Poate doar
întuneric, nu ne vede nimeni. Pe drum, l-am apucat pe Lyra...
Felipe de cămașă și el și-a înfipt mâna în ceafa și părul Am respirat adânc... Mă simțeam în siguranță
meu. Am ajuns repede în pragul casei Grecoaicei. Ușa lângă el... Mi se închideau ochii...
era deschisă. Am intrat încet. Nu se auzea nimic. M-am trezit învelită într-o pătură de lână
– Felipe, hai să închidem ușa. am șoptit. moale. Eram pe rogojina din curte. Cerul era jumătate
– Bine, închide-o. întunecat. Felipe dormea cu capul spre mine. Pe partea
Am căutat orbește zăvorul de lemn. Nu mai era. cealaltă dormeau ei. Grecii. Bunicii noștri... M-am în-
Măcar nu scârțâia ușa asta mare și grea... Am tors pe partea cealaltă. Vroiam să mai dorm puțin. Era
mai făcut doi pași și am auzit zgomot de încăierare; am întuneric încă. Și lângă ei și Felipe eram în siguranță.
fugit orbește spre curte. Am prins un picior în brațe,
dupa stofă mi-am dat seama că nu e Felipe și mi-am
înfipt dinții în el. Am auzit un strigăt scurt, înfundat. Și
pe urmă am auzit vocea ei:
– Opriți-vă! Nu sunt dușmani aici.
Am înghețat toti trei. Ea a aprins un opaiț. Fe-
lipe avea cămașa sfâșiată, bătrânul în piciorul căruia îmi
înfipsesem dinții avea o dîra de sânge care curgea din
nas și... eu n-aveam nimic. M-am întors să mă uit la
Grecoaică. Avea o față îngrijorată și era ciufulită, dar în
rest arăta ca de obicei.
– Așezați-vă la masă! tonul era ușor și blând,
dar privirea era de oțel.
Felipe a adunat pernele răscolite, a așezat masa
în mijlocul lor, bătrânul a pus opaițul pe masă, eu m-am
așezat strâns lângă Felipe și am așteptat ghemuită lângă
fratele meu să vină Grecoaica din camera în care dispă-
ruse. A adus o farfurie mare cu pâine, brânză și ceapă.
Și un ulcior cu apă. Le-a pus pe masa. S-a întors și a
269
– Îmi este rău, se învârte camera cu mine, simt că

mor, nu mai pot respira. Te rog, sună urgent la salvare.
Salvarea a venit destul de repede, în cincispre-
zece minute, cu sirena dată la maximum, parcă special
pentru a trezi toată strada. George ar fi luat un taxi, ca
să evite întrebările indiscrete ale vecinilor. Aceștia, deși
era miezul nopții, imediat ce a oprit mașina, au ieșit pe
la porți. Se întrebau unii pe alții ce s-a întâmplat. Băr-
batul i-a pus un halat pe ea, papucii în picioare. Așa a
găsit-o răul, îmbrăcată în pijama, și a urcat-o în salvare.
Asistenta de la Salvare a întins-o pe pat. Medicul i-a
Dorina STOICA luat tensiunea, apoi i-a pus o perfuzie.
– O ducem la spital, are tensiunea foarte scăzută,
nu cred că e nevoie să mergeți.
Linlin încă mai scrie poezii – La ce spital o găsesc, a întrebat bărbatul între
Ficțiune două căscături prelungi.
– La psihiatrie, are o criză de tetanie.
Spitalul de psihiatrie fusese de curând mutat în – La psihiatrie?
aripa stângă a clădirii, ce semăna cu un palat. De fapt, *
chiar asta fusese înainte de naționalizare. Lăsată în pa- Pe banca din holul spitalului, Cora era palidă, dar
ragină în ultimii ani, clădirea are unele corpuri nefunc- zâmbitoare şi îl aștepta. George a privit-o cu un senti-
ționale, deşi la exterior arată acceptabil. Ani de-a rândul ment de milă, remușcare și teamă. O iubea foarte mult,
aici a funcționat sanatoriul TBC, pe vremea când încă dar era conștient de prăpastia dintre ei. Erau atât de di-
mai exista grijă față de această categorie de bolnavi, ce feriţi! Se gândea adeseori că doar felul cum arata o fă-
se bucurau de condiții bune de spitalizare într-un cadru cuse să-l ia de bărbat pe el, un muncitor din fabrică. O
natural de excepție. În curtea destul de mare, aranjată lăsa de aceea să facă tot ce-și dorea, conștient fiind că
ca o grădină, aleile erau asfaltate, iar tufele de liliac nu-i poate oferi viața pe care ea şi-ar fi dorit-o alături
multicolor, de iasomie și de floarea miresii umbreau de el. Nu i-ar fi mărturisit nici în ruptul capului că o
băncile răspândite din loc în loc pentru bolnavii inter- iubește și nu poate concepe viața fără ea. Se simțea sin-
nați mai multe săptămâni, pentru recuperare. Ronduri gur, deși la felul cum arăta, ar fi putut avea orice femeie
cu flori exotice chircite de prea mulți ani, dar și flori și-ar fi dorit din orășelul acela de provincie.
autohtone alternau cu petice de iarbă tunsă din când în – Ți-ai revenit?
când de către infirmierii spitalului. Castanii și teii bă- – Să zicem! Mă simt aiurea, m-au sedat. Dorm
trâni ofereau podoaba florală în fiecare an, înmires- într-una.
mând aerul parcului din curtea acelui spital. Arțarii cu – Ştii, mie nu-mi plac deloc spitalele, nu sport
frunzele în nuanțe alb-gri luminau în noapte. Tufele mirosul acesta, mai bine ieșim în grădină.
crescute după voie ofereau ascunzișuri pentru cuplurile – Nu ies, dă-mi, te rog, ce te-am rugat să-mi aduci
îndrăgostite ad-hoc în pauza de luciditate de la o doză și poți pleca. Mă duc în salon, peste puţin timp vine vi-
de tranchilizante la alta, ori pentru bețivii aduși cu sal- zita.
varea în stare de comă alcoolică sau culeși de pe străzi, Deși căsătoriți de mulți ani, relațiile dintre cei doi
abia eliberați din cămașa de forță, locatari viageri ai sa- erau reci. În casă vorbeau puțin unul cu altul, nu aveau
lonului închisoare de la subsolul clădirii spital. aceleași pasiuni, nu le erau pe plac aceiași oameni, nici
Vara, odată cu lăsarea serii, zeci de internați ai aceleași cărți. Nici măcar aceeași muzică nu ascultau,
secției de psihiatrie stăteau pe lângă gardul de la stradă, având gusturi total diferite.
unii pentru a privi oamenii care treceau, alții ca să ceară Ea, sensibilă, delicată, fire romantică, își dorea să
de pomană țigări ori bani. Ciudat pentru ochiul unui fie mereu în centrul atenției, adorată, alintată, plimbată.
străin, acest loc este cât se poate de banal pentru locui- Îi plăcea să călătorească, să aibă mulți prieteni, mai ales
torii din zonă, ce s-au obișnuit cu oamenii de dincolo de intelectuali, iubea muzica simfonică, dar cel mai mult
gard și cu ciudățeniile lor. Pentru unii bolnavi, alcoolici, era atrasă de mister. Fără a fi o frumusețe, conștientă de
aurolaci, dezumanizați de vicii și mizerie, oameni ai aceasta, era preocupată excesiv de aspectul exterior.
străzii, acest loc este un fel de rai din care nu ar vrea să Cheltuia mulți bani pe haine și alte obiecte de lux. Făcea
mai plece vreodată. adeseori artă din felul cum se îmbrăca, dovedind un ta-
În ziua aceea George mergea agale pe strada um- lent deosebit în a ascunde defectele și a scoate în relief
brită de teii în floare înspre locul unde se afla spitalul calitățile fizice. Filmele cu acțiune complicată, de dra-
de psihiatrie. O internase pe Cora acum câteva zile. I s- goste, psihologice mai ales o captivau și după fiecare
a făcut dintr-odată rău, pierzându-și cunoștința. Aceasta film de acest fel ori carte cu un subiect profund ar fi vrut
s-a întâmplat cu două zile în urmă, puțin după miezul să discute cu el ore în șir, în grădină, îmbrățișați până
nopții. după miezul nopții. Pentru el toate acestea erau
270
copilării, drept pentru care după mai multe încercări de – Credeţi că oamenii frumoşi nu sunt nefericiţi?
a face din el bărbatul dorit, Cora l-a lăsat în ale lui. – Ar trebui să fie! Dumnezeu le-a dat tot ce-a
Și-a creat universul ei. Prietenele și le-a ales din- avut mai bun. Dacă vei simți nevoia povestește-mi, pot
tre colegele profesoare ori actrițe la teatrul din locali- sta toată noaptea să te ascult.
tate, cele mai multe dintre ele singure. Pe lângă aceasta – Cred că am să-ți spun mai târziu, pari femeie
avea o mulțime de cunoștințe în mediul virtual din lu- cumsecade. Am putea fi prietene, vrei?
mea literară și artistică. Mergea la serviciu, îşi făcea da- – Da, putem fi, i-a răspuns Cora cu jumătate de
toria de mama și gospodină. Timpul pe care ar fi trebuit glas, gândindu-se că așa frumoasă cum era putea fi to-
să-l petreacă împreună și-l dedica vizitelor la prietene, tuși nebună.
plimbărilor, socializării pe internet. Uneori mergea în – Numele meu este Magdalena și nu sunt nebună!
excursii organizate la școală cu elevii și colegii. Scria Așa mă socotiți, desigur. Tocmai am terminat facultatea
poezii de când a învățat să scrie. Fiecare pleca în conde litere, sunt profesoară. Acum voi dormi.
cediu unde dorea. George găsea adeseori motive să ră- Adunate în grupuri acolo unde erau câte două pa-
mână acasă. Îl bănuia de infidelitate. Au existat și zvo- turi unul lângă altul, ori două câte două, pacientele ră-
nuri ce i-au ajuns la urechi uneori. Se complăcea totuși mase în salon după căderea serii povesteau, spuneau
în acest mariaj din comoditate ori din dorința de a nu se glume ori cântau. Cora nu prea vorbea cu ele. Le privea
tulbura, știind că este foarte sensibilă, predispusă la de- cu oarecare superioritate. Când nu citea din cărțile pe
presii în care cădea uneori. Dormeau în camere diferite care i le adusese soţul de acasă se plimba singură prin
vara. Uneori, se simțea singură, părăsită, fără nici un grădină. În seara aceea a adormit destul de repede după
rost pe lume. Atunci adormea plângând. Suferea. Și nu ce şi-a acoperit ochii cu prosopul, ghemuită la o mar-
pentru că l-ar fi iubit foarte mult, ci din lipsa iubirii ca gine de pat pentru a nu se atinge de tânăra cu perfuzie.
stare.
Cei doi s-au despărțit ca doi străini, pe holul spi- *
talului de psihiatrie. În timp ce urca scările, Cora a în- A doua zi dimineață când s-a trezit, din celălalt
țeles că boala de care suferea nu avea nevoie nici de capăt al patului îi zâmbea, în timp ce-și trecea piepte-
medicamente, nici de spitalizare. Suferea de „singură- nele prin părul roșcat numai onduleuri, o tânără deose-
tate în doi”! bit de frumoasă, cu ochii mari, verzi umbriți de gene
* lungi întoarse.
A intrat în salon. Mirosea grețos a medicamente, – Ce faci Magdalena, ai dormit? Cum te simţi?
transpirație, deodorant ieftin și a tocăniță de cartofi. Era – Bine, doamna Cora, mă simt bine.
ora mesei. Îi venea să vomite. Avea ceva în voce, un soi de melancolie, o tris-
– Poftiți la masă, strigă infirmiera, deschizând tețe sfâșietoare ce i se citea și în privire.
larg ușa salonului. – După ce trece vizita mergem în parc?
Nu-i era foame. De când a fost internată, nu putea – Desigur, sunt gata să-ți ascult povestea, s-a ară-
să mănânce mai nimic. Mai degrabă ar fi plâns. Era mo- tat bucuroasă Cora.
mentul potrivit acum, când toate femeile se aflau la Era cu adevărat bucuroasă. Îi place să asculte po-
masă. S-a băgat cu capul în perna peste care și-a pus veștile de viață ale oamenilor. Acum era și foarte de cu-
prosopul alb de bumbac. Nu a apucat bine să plângă, rioasă. Nu putea înțelege de ce o femeie tânără, fru-
când în salon s-a stârnit zarvă mare. moasă, cultă ar încerca să-și pună capăt zilelor.
– Puneti-o în pat cu doamna, sper să fiți înțelegă- – Nu aveți un halat și pentru mine?
toare, doamnă profesoară, toate paturile sunt ocupate. – Da, cum să nu, am două. Alege-ți-l pe cel care
– Aduceţi și o perfuzie, i-a spus doctorița de îți place și poți să-l păstrezi cât stăm în spital.
gardă asistentei. Era o femeie cu adevărat frumoasă și deosebită
„Nici să plângi în voie nu poți în spitalul ăsta”, a dar, îmbrăcată cu hainele de spital, putea fi confundată
protestat în gând femeia, dându-se totuși la marginea cu oricare dintre bolnavele ce-și făceau veacul pe acolo.
patului pentru a-i face loc tinerei femei. În parcul spitalului răcoarea dimineții de vară te
– A încercat să se sinucidă, i-a șoptit asistenta în îndemna la promenadă. După ce au făcut în pas săltăreț
timp ce-i punea perfuzia. un tur al curții, cele două femei s-au așezat pe banca de
– În scurt timp, câte una, câte două, pacientele sub o tufă cu flori galbene și frunze lucioase.
târându-și cu zgomot papucii intrau în salon. Constatau – Am 23 ani. Am terminat Facultatea de Filolo-
cu mulțumire că nu le-a fost ocupat patul cu alte bolgie la București. Repartiția primită într-o comună la
nave. „Dacă eram plecată, poate nu ar fi pus-o pe asta vreo 30 km m-a făcut să încerc a-mi căuta serviciu în
nouă în patul meu”, și-a spus în gând Cora. A oftat. București. Nu am vrut să merg la țară. Locuiesc încă de
În timp ce femeile scoteau de prin sertare mânca- pe vremea liceului singură în apartamentul luxos al pă-
rea adusă de acasă peste care se plimbaseră un regiment rinților, într-un bloc din centrul Capitalei. Ei sunt mai
de gândaci roșiatici și iuți, cele două femei nevoite să tot timpul plecați din țară. Tata e diplomat, iar mama
ocupe același pat de spital se studiau una pe cealaltă. cântăreață. Nu i-a interesat prea mult viața mea. Mi-au
– De ce ai încercat să te sinucizi? Ești atât de tâ- oferit totul, chiar și o „mamă” mi-au cumpărat! Îi spun
nără și frumoasă. mamă, deși este cu doar câțiva ani mai mare decât mine.
271
Îmi face mâncare, curat, îmi plimbă cățelul. Nu are voie mai subțire și mătăsoasă. Multe perne multicolore te
să-mi interzică ceva, să mă întrebe când vin, de unde îmbiau la odihnă și trândăveală.
vin, ori cine sunt prietenii mei. Am libertate, bani, nu- Pe măsuța rotundă, o adevărată bijuterie din lemn
mi lipsește aproape nimic. Pentru mulți asta poate să în- de nuc sculptat, am observat un serviciu de ceai din por-
semne fericire. Eu nu sunt nici pe departe un om împli- țelan fin cu desene complicate, albastre. Două șervețele
nit, iar de fericire nici nu poate fi vorba. Lipsa mamei, superbe din mătase fină erau așezate lângă serviciul de
a acelei siguranțe pe care ți-o dă un tată au săpat cute ceai. Un suport special sprijinea bețișoare subțiri,
adânci în sufletul meu, încă din copilărie. Ei nu-și do- aprinse, de santal și încă ceva cu miros ciudat, necunos-
resc decât să fie liberi, să trăiască cum le place. Să fim cut. M-am așezat pe canapea. Doar acolo se putea sta.
împreună, toți trei, nu știu dacă s-a întâmplat în toată Mirosurile de la bețișoarele ce ardeau îmi dădeau o stare
viața mea de zece ori! Prieteni nu prea am. Fetele cele plăcută, dar ciudată. Era un amestec de toropeală și eu-
mai multe mă invidiază. Altele, niște prefăcute, caută forie. Mă simțeam relaxată, însă oarecum neliniștită.
doar să profite în fel și chip. Bărbatul ce a apărut era îmbrăcat într-un costum
Din când în când, câte un coleg îmi făcea curte. de casă din mătase crem, ce semăna cu o pijama, ţinută
Mi se întâmpla să-mi placă pentru un timp, dar de fie- prea lejeră, după părerea mea, pentru o persoană ce voia
care dată relația sfârșea când nici nu începuse bine. Ne să angajeze o secretară pentru un atelier de creație, așa
certam din te miri ce. Mă părăsea de obicei el. Nu m- cum era scris în anunț.
am îndrăgostit de niciunul din acești băieți. Mă durea Ne-am cercetat reciproc. Bărbatul era slab, nu
însă fiecare despărțire. Am trăit mereu cu sentimentul foarte înalt. Părul blond, tuns scurt. Era cât se poate de
că nimeni nu mă vrea, că toți fug de mine. Erau zile pe vizibil efortul de a-și ascunde anii. În gând mi-am spus
care le petreceam în casă plângând. Apoi sentimentul că numără în jur de șaptezeci de ani, dacă nu mai mult.
de singurătate devenea atât de puternic, încât începeam Când a început să vorbească, mi-am dat seama că are
să dau telefoane la toată lumea pe care o cunoșteam. Ca proteză. Vocea nu suna tocmai plăcut. Se putea însă
un făcut, cei mai mulți nu răspundeau la telefon. Cine lesne vedea că e o persoană delicată, cultă, importantă.
răspundea, invoca motive ca să nu vină la mine. În as- Aceeași senzație de „deja-vu” am avut-o și în prezența
tfel de momente nici lacrimi nu mai aveam să plâng. lui. S-a apropiat de mine. M-a privit drept în ochi în
Fumam și scriam poezii sinistre despre moarte. O să ți timp ce-mi strângea ambele mâini în palmele sale cati-
le arat poate într-o zi. Îmi dai voie să-ţi spun pe nume? felate. Erau cele mai frumoase și fine mâini ce m-au
... Cora a încuviințat din cap pentru a nu rupe fi- atins vreodată.
rul povestirii... – Ești foarte frumoasă Magdalena, mi-a spus șop-
După ce am refuzat postul la țară, m-am apucat tit, de parcă ar fi vrut să audă doar el. Vom bea un ceai,
să caut joburi prin ziare și pe internet. Am vrut să fiu apoi discutăm despre serviciul tău, o să-ți spun ce ai de
secretară, să lucrez la o editură ori la vreun teatru. Nea- făcut.
părat să fie ceva în domeniul artei. După multe zile de Prezența acelui bărbat în vârstă îmi crea o stare
căutări și telefoane am fost invitată la un interviu. de bine, de siguranță, pe care nu am avut-o decât în pu-
În acea dimineață m-am îmbrăcat elegant, dar de- ținele momente petrecute cu tata. În așteptarea ceaiului,
cent, miam pus pantofi roșii cu tocuri înalte, o rochie m-am așezat comod pe canapea cu picioarele sub mine.
simplă neagră dintr-un material prețios. Parfumată și Între timp Sen a pus o muzică lentă, tulburătoare.
machiată discret, am luat un taxi și am mers la adresa Locul îmi părea atât de cunoscut, de parcă aș fi fost
ce mi-a fost indicată. acolo dintotdeauna.
Era o clădire situată pe șoseaua Kiseleff. Am su- – Văd că te simți bine, acesta e un ceai special,
nat la poarta din fier forjat. După câteva minute de aș- nu cred că ai băut vreodată așa ceva, e adus de foarte
teptare a ieșit o doamnă la vreo șaizeci de ani și m-a departe.
invitat în curte. De la poartă, pe o alee îngustă străjuită De fapt eram băutoare de cafea, dar locul, muzica
de zidurile a două clădiri apropiate acoperite cu iederă, lină, acele fumigații și mai ales prezența bărbatului, mă
am ajuns într-o curte interioară în mijlocul căreia era un făceau să mă simt specială. Ceaiul avea un gust minunat
foișor hexagonal ce avea pictate pe geamuri vitralii cu de nu știu ce flori de câmp culese proaspăt. Mă gân-
pagode chinezești, flori exotice și dragoni. Nu știu de deam cum ar fi dacă nu aș mai pleca de acolo.
ce, dar inima mi-a tresărit de parcă mai văzusem de – Ai putea să rămâi aici, să nu mai pleci acasă, a
multe ori acel loc ce era pentru privirea mea cât se poate spus, ca și cum mi-ar fi ghicit gândurile.
de familiar. – Dar nu am cu ce să mă îmbarc, nu sunt pregă-
Mi-a spus să intru în foișor, apoi a dispărut. Am tită.
urcat cele trei trepte acoperite cu o traversă cu motive – De asta te îngrijeşti tu? N-o să-ți lipsească ni-
florale asemenea celor de pe geamuri. Mi-am plimbat mic. Spune-mi doar că vrei să rămâi.
privirile curioase prin încăpere. Lumina de afară se – Da, vreau să rămân, i-am răspuns fără a mă
transfigura mirific prin geamurile cu vitralii superbe. gândi prea mult.
Covorul rotund avea nuanțe vesele. Cuvertura plușată Eram ca un copil ce tocmai revenise acasă dintr-
de pe canapeaua-pat era identică covorului, dar ceva o lungă și obositoare călătorie.
272
Am băut ceaiul încet, mai mult privindu-ne decât pentru a creea o ambianță plăcută. Camera spațioasă,
vorbind. După ultima picătură s-a apropiat de mine și odihnitoare, cu mobilier puțin cât trebuia pentru con-
mi-a șoptit la ureche: fort, avea un aer intim, modern.
– Spune-mi, te rog, când ai dansat ultima oară? După o relaxare de câteva minute, deschid șifo-
– Nu știu, demult. nierul cu uși glisante. O mulțime de ținute în culori dis-
M-a ridicat de pe canapea. M-a îmbrățișat, miș- crete ori tari, de zi și de seară, de casă și de stradă. Îmi
cându-mă pe loc în ritmul lent al muzicii. Mințeam, voi face timp pentru a proba hainele din șifonier. Pe una
dansam aproape în fiecare noapte prin discoteci, dar ni- din ușile exterioare ale dulapului era montată oglinda.
meni nu mă ținuse așa. Acel bărbat cunoscut de o oră, Îmbrăcată cu o pijama de cameră din pânză de in cu
făcea să se maturizeze femeia din mine. broderie, luată în grabă din mulțimea de haine, am ieșit
Gesturile, cuvintele, toate mișcările erau ca ale pe balcon.
unui actor ce-și joacă impecabil rolul. Se vedea clar că O mini grădină alcătuită din doi palmieri, o colo-
acelui bărbat nimic din cele legate de femeie nu-i sunt cazie, un filodendron cu frunze dantelate și un ficus
necunoscute. înalt la care se adăugau zeci de ghivece cu begonii în-
Ce s-o mai lungesc cu descrierile, draga mea, m- florite și petunii multicolore, m-a întâmpinat parfumată,
am îndrăgostit atât de profund, încât simțeam că nu aș prietenoasă pentru a mă bucura de ea. Două fotolii și o
mai pleca de acolo decât moartă. Casa aceea mi se părea măsuță din trestie făceau din acel loc un refugiu îmbie-
a fi casa mea de când lumea. Parcă eram vrăjită. O vrajă tor pentru pauze.
din care nu doream să mă trezesc. Inspectate fiind balconul și baia perfect curate,
– Acum mergem să-ți arăt camera în care vei sta. m-am îndreptat spre masa de lucru. Pe birou, lângă cal-
Tot acolo o să lucrezi până termini de tehnoredactat car- culatorul cu monitor tip tabletă destul de mare, se aflau
tea ce se află în manuscris. Sunt în jur de două sute de într-o cutie roz de pantofi câteva caiete. Erau trei. Am
pagini. Tanti Angela se va ocupa de cele gospodărești luat în mână rând pe rând caietele de o sută de pagini
dimineața până pe la ora prânzului. Îmi face menajul și fiecare. Două dintre ele erau pline până la ultima pagină
pregătește masa. Nu-i place să vorbească. E inutil să o cu poezii scrise de o mână nervoasă cu litere mărunte.
tragi de limbă, n-o să afli prea multe despre mine de la Pe fiecare copertă, în spațiul destinat etichetei scria cu
ea. Dacă eşti curioasă, spune-mi mie ce dorești să știi litere de tipar, LINLIN. Cred că acesta îi este numele,
seara, când vom sta la un ceai în foișor și îți răspund la mi-am spus în gând. Al treilea caiet era neînceput, doar
toate întrebările. semnat. Câteva file aveau pete uscate. După miros am
Ușa casei era imensă, albă şi avea geamurile cu dedus că ar fi pete de ceai. Le-am pus înapoi în cutie așa
vitralii în motive geometrice prin care pătrundea discret cum le găsisem, am deschis calculatorul apoi am mers
lumina de afară. Livingul avea mobilă puțină, albă și o să fac un duș. În casa era o liniște profundă. Înainte de
scară albă și ea ce se lățea cu fiecare treaptă de sus în a deschide primul caiet, am ascultat preț de un minut și
jos dându-mi senzația că mă aflu într-o vilă din filme. mai bine liniștea acelei case. Am început să scriu meca-
Nu mi-am imaginat că există și oameni reali și nu doar nic fără a da prea mare atenție conținutului. Nu știam
personaje din filme, ce pot locui în astfel de case. cine este Linlin, nici nu cred că mă interesa prea mult,
– Camera are baie și balcon unde poți ieși când făceam o muncă pentru care urma să fiu plătită.
faci o pauză. Este aer condiționat, dacă e prea cald îl După un timp, când mâinile au început să mă
poți folosi. În șifonier găsești tot ce ai nevoie pentru a doară, m-am rezemat de speteaza scaunului. Am închis
te îmbrăca, ținute lejere ori elegante. Te apuci de lucru ochii. Dinspre dulap se auzeau niște trosnituri. M-am
când ești pregătită. Nu ai un timp anume ca să termini. speriat. Am pus mâna pe mouse si am început să scriu
Lucrezi câte ore vrei pe zi. Seara o vom petrece împre- din nou. Angela mi-a adus prânzul în cameră pe o masă
ună, privind la televizor, stând de vorbă, dacă vei dori cu rotițe. Peste o oră a revenit şi a luat-o. Nu am vorbit
asta. Tu hotărăști totul, eu doar îți voi propune și fac nimic cu ea. De câteva ori s-au mai auzit trosnind mo-
voia ta. Dacă simți nevoia să mergi acasă, primești o zi bilele prin casă, iar odată a trosnit parchetul sub picioa-
liberă pe săptămână. Cât despre plată, cere-mi oricât, rele mele.
banii nu cotează. Puteam să dau manuscrisul la o edi- La ora șase am coborât pentru cină, așa cum mi
tură, dar aceasta a fost dorința ei, să aduc o femie tânără, se ceruse. Sen mă aștepta. De data aceasta era îmbrăcat
care să dea viață poeziilor ei. Pe mine nu mă vei vedea într-un costum lejer, dar elegant din in și arăta parcă mai
decât seara. Sunt în casă. Lucrez circa zece ore pe zi, tânăr. După expresia feței și după gesturi se vedea clar
fac traduceri. Numele meu este Sen. Deocmadată atât. că prezența mea îi oferea o reală plăcere. L-am studiat
Ne vedem diseară la cină, iar apoi vom bea ceaiul în cu coada ochiului. Încercam să înțeleg ce anume mă im-
foișor. presionase atât de mult la el. Am gândit că fizicul nu
A ieșit zâmbind pe ușa, care s-a închis fără zgo- putea să-mi genereze nicidecum o stare atât de compli-
mot în urma sa. În aer a rămas o undă de parfum dis- cată, de profundă. Avea o piele de culoarea scoarței de
cretă, ca şi prezența lui tulburătoare. mesteacăn. Bărbatul ce stătea în fața-mi era subțire ca o
M-am aruncat pe patul acoperit de o covertură trestie. Mâinile acelea cu degete lungi, delicate păreau
mătăsoasă de culoarea liliacului la fel cu jaluzelele ver- străvezii... Am mâncat în tăcere, privindu-ne în ochi din
ticale, prin care lumina pătrundea atât cât era nevoie când în când. Ochii albaştri, erau puţin tulburi din cauza
273
cataractei. Ne dăruiam câte un zâmbet. Iubirea creștea le ascundă la spate. Părea atât de fragilă, neajutorată,
în mine cu fiecare respirație. După ce am luat cina, m-a acolo pe banca din parc, îmbrăcată cu halatul prea mic
invitat la plimbare prin grădină. Am poposit în foişorul pentru ea. Semăna cu un copil maturizat brusc ori cu un
acela minunat unde ne aștepta ceaiul și o muzică în sur- fruct căzut din copac, copt forțat de prea mult soare.
dină ce te îndemna la dans. Nu mi-a oferit un dans, aşa – Nu se poate, vor crede că am fugit din spital și
cum mă așteptam. Pe marginea canapelei se afla un chi- vor anunța poliția. Hai, să mergem, venim diseară după
mono din mătase vișinie și o centură aurie cu ornamente vizită și stăm până termini de povestit.
florale brodate cu fir argintiu.
– Aș vrea să te îmbraci cu aceste haine. *
După ce m-am îmbrăcat, mi-a dat un ac de păr Dacă era joi, era dans. Terapie cu mișcare și mu-
lung. zică. Cică face bine la bolnavii psihici! Așa învățase
– Prinde părul cât mai strâns. doctorița șefă de secție, la o specializare făcută de cu-
L-am prins. Foarte strâns. Nu mai aveam voință, rând în Anglia. Doctorița era socotită mai nebună decât
aș fi făcut orice mi-ar fi cerut, orice! cei din salonul de psihoze al secției de psihiatrie! Ni-
– Acum te rog să-ți pui și peruca, iar părul să-l meni însă nu îndrăznea să spună ceva deoarece toți
prinzi la spate. aveau nevoie de ea. Era o persoană cumsecade, socia-
Părul acelei peruci era alb, drept și lung. Părea a bilă, atașată de pacienți. Discuta ca de la om la om cu
fi natural. Nu văzusem niciodată un asemenea păr. fiecare şi nu ca de la medic la pacient. Uneori le aducea
– Întinde-te pe canapea, stai relaxată până mă în- de acasă mâncare gătită, prăjituri ori țigări celor pe care
torc. îi socotea săraci. De la cei mai înstăriți lua bani, cadouri
Îmbrăcată cu acele straie ciudate ce aveau im- și sacoșe cu alimente fără nici o reținere ori teamă.
pregnate în ele un parfum vechi de mosc amestecat cu – Toată lumea să iasă pe hol! În cinci minute în-
un ușor miros de țigară și de transpirație, cu peruca pe cepe terapia prin dans.
cap, mă simțeam de parcă aș fi fost altcineva. Eram Infirmiera deschidea rând pe rând ușile saloane-
emoționată și foarte curioasă să văd ce va urma. lor. Nu le închidea până când ultimul pacient nu era
În foișor semi-întuneric. Doar luna și vârfurile scos pe culoarul spitalului.
bețișoarelor ce fumegau răspândind arome sofisticate, Au ieșit și cele două femei. Muzica era dată la
luminau discret masa rotundă pe care se aflau ceștile maxim. Bolnavii, femei și bărbați de-a valma, dansau
golite de ceai. Am început deodată să simt niște furni- fiecare cum putea, singuri ori în cupluri, femei cu băr-
cături de la talie în jos, iar trupul meu vibra, de parcă bați, femei cu femei, ori bărbați cu bărbați. Doctorița și
ceva intrase în mine. Era o senzație pe care nu pot s-o infirmierele s-au prins și ele în dansul acela ce-i părea
descriu în cuvinte. Stăteam singură, dar în mine era Corei degradant, dezgustător. Ea, profesoară, cum să se
atâta iubire, atâta pasiune! Nu știu de unde venea acea amestece în acea gloată de nebuni transpirați? Nici
bucurie, acea plăcere în carnea mea. Stăteam cu mâinile Magdalena nu părea amatoare de dans, însă nu a scăpat
pe lângă corp învăluită în mirosul chimonoului și mă de o infirmiera ciolănoasă. Aceasta a înșurubat-o în câ-
simțeam într-o lume eterică, eram esență, eram vis, teva piruete pe tânăra roșcată.
eram iubire. Eram fericită! Eram altcineva. Altceva! Nu Profitând de faptul că toți erau prinși într-o horă,
mă atingea decât aerul din jurul meu, dar acesta parcă Cora s-a strecurat în salon. S-a băgat sub pat, ca să nu
avea degete lungi, stravezii și catifelate. poată fi găsită și a stat acolo minute în șir până când a
Cred că am adormit când l-am auzit pe Sen șop- trecut ora de „terapie”.
tind: Pacientele disciplinate și descărcate de „energia
– Hai, Linlin, iubirea mea, la culcare, e trecut de malefică” s-au întors transpirate în salonul care s-a um-
miezul nopții. plut cu mirosul ciorbei de varză și al tocăniței de cartofi
Când a spus cu glasul abia auzit acel nume, am cu slănină. Era ora mesei!
simțit cum din ochi au început să-mi curgă lacrimi. După ce a înghițit cinci pastile multicolore, Cora
– De ce plângi copilă, m-a întrebat bărbatul. a mâncat puțin din mâncarea rece adusă de acasă de Ge-
– Mi-e dor de tata, i-am răspuns. Au fost cuvin- orge, a pus capul pe pernă și a adormit. Toată lumea
tele ce m-au ieșit din gură fără a gândi ce spun. dormea în salon toropită de căldură și de pastile.
Nu știu cum am ajuns în cameră, nici când am Spre seară, când soarele se pregătea să coboare
adormit. M-am trezit dimineață devreme. Micul dejun spre asfințit și era mai răcoare, după vizită, pe banca din
era pe noptiera de lângă pat. Îmbrăcată în acel chimono, parc Magdalena continua povestea.
dar fără perucă pe cap, nu-mi aminteam cum am ajuns
în cameră. *
– Cred că e vremea mesei, ar fi timpul să mergem – Aşadar, am scos chimono-ul, mi-am pus pija-
în salon. maua de cameră și m-am apucat de scris din caietul cu
– Aș vrea să stăm aici până termin tot ce am de poezii. Orele au trecut una după alta. Când m-am simțit
povestit, i-a spus Magdalena femeii. obosită, am închis calculatorul. M-am așezat cu fața în
Cora a privit-o cu atenție. Avea cearcăne adânci sus pe pat. În timp ce priveam tavanul imaculat, din
sub ochii verzi. Mâinile îi tremurau ușor. Încerca să-și când în când dulapul trosnea uneori tare, alteori abia
274
auzit. Nu mă speriau acele zgomote, însă aș fi vrut să În acea zi dimineață am deschis șifonierul pentru
știu de unde veneau. Îl voi întreba pe Sen seara când a-mi căuta ceva de îmbrăcat. După o trecere în revistă a
vom sta în foișor. Deodată mintea mi s-a umplut de cu- garderobei, jos, într-o sacoșă de plastic am descoperit
vinte pe care nu le înțelegeam. Erau propoziții scurte, un chimono asemănător cu cel pe care îl îmbrăcam în
parcă erau versuri. Mi se derulau în minte ca și cum ci- fiecare seara de când venisem în casa aceea. L-am scos
neva mi le-ar fi dictat. Ca să nu le pierd am sărit din pat din pungă cu gândul de a-l înlocui pe cel purtat și pe
și m-am uitat după o foaie de hârtie pe care să le scriu, care încă din prima zi îl socotisem nu prea curat. Când
ca să nu le uit. Mi-am amintit de caietul al treilea ce l-am întins pe pat am constatat că din partea din față era
avea filele goale. L-am deschis. M-am apucat să scriu tăiată o bucată de material sub formă de dreptunghi.
ce-mi trecea prin minte, până am umplut câteva pagini. Veșmântul avea același miros ca și celălalt. Mirată l-am
Erau versuri. Nu le-am citit, deoarece mi s-a făcut deo- pus la loc și m-am hotărât să-l spăl pe cel pe care-l pur-
dată foarte somn. tasem și să-l pun la uscat pe balcon. Seara când l-am
Când m-am trezit se făcuse deja ora la care tre- îmbrăcat era proaspăt și mirosea placut. M-am întrebat
buia să cobor la cină, apoi urma să merg în foișor îm- de ce oare nu-mi venise în minte de la început să fac
brăcată în acel chimono al cărui miros îmi displăcea tot aceasta.
mai mult. Nerăbdarea de a-l revedea pe Sen era însă cu Am coborât ca de obicei. Eram tristă. Știam că va
mult mai mare decât dezgustul pentru acea îmbrăcă- trebui să plec în curând. Acea iubire ciudată despre care
minte. nu i-am vorbit niciodată lui Sen, dar despre care sunt
Și în seara aceea, dar și în serile următoare totul sigură că știa, îmi dădea un sentiment de autosuficiență,
s-a petrecut exact ca în prima seară. Același ceai parfu- de împăcare cu mine și cu lumea. În acea relație nu era
mat din plante necunoscute, aceleași fumigații cu beți- nevoie nici de cuvinte, nici de atingeri. Mă întrebam
șoare parfumate, aceeași plecare a bărbatului și tot ace- adeseori ce iubire e asta, aveam multe întrebări, dar nu
leași senzații pe care cu fiecare seară ce trecea le aștep- căutam răspunsuri și nici nu vream să se termine vreo-
tam tot mai mult. Parcă aș fi fost sub hipnoză, drogată dată.
ori vrăjită. Când a apărut, Sen era palid, avea cearcăne
Nu-mi puneam întrebări, trăiam o experiență atât adânci și părea cu totul absent. Arăta obosit și bolnav.
de ciudată, dar în același timp atât de plăcută, încât O fi știind că am terminat, gândeam.
ajunsesem să pierd noțiunea timpului. După ce reve- S-a așezat lângă mine, destul de aproape. În clipa
neam în cameră, adeseori nu aveam somn ori îmi era următoare a tresărit și m-a privit. Avea o privire rece,
teamă să adorm. Scriam. Atunci când oboseam și pu- rea pe care nu i-o cunoșteam.
neam capul pe pernă începeau să-mi curgă prin minte – De ce ai spălat veșmântul, ți-am dat eu voie?
poezii. Mi-am pus caietul sub pernă. Imediat ce le sim- N-am scos nici un cuvânt, blocată de felul cum
țeam venind, le scriam. Uneori o pagină, alteori două și m-a privit și de tonul răstit. S-a ridicat și a plecat fără a-
chiar mai multe. Nu le-am recitit niciodată. Îmi spu- mi cere ca de obicei să stau relaxată pe canapea. Am
neam mereu că le voi citi și lucra într-o zi când voi pleca început să plâng. Nu înțelegeam de ce s-a supărat, că
din acea casă. Aș fi vrut ca lucrul acesta să se întâmple am spălat o haină murdară.
cât mai târziu, ori niciodată. M-am întins pe canapea ca de obicei. O tristețe
Au trecut mai mult de cinci săptămâni. Totul apăsătoare a pus stăpânire pe mine. Nu mă puteam opri
avea loc cu o precizie de ceasornic, eu parcă eram robot. din plâns. Atât de singură, de vlăguită eram... Nu știu
Mă obișnuisem cu programul, relaxarea de seară, ciu- de unde mi-a venit deodată o dorință arzătoare să mor.
dățeniile acelei case și chiar cu trosniturile ce se auzeau Aș fi vrut în clipa următoare să dispar. Nimic din cele
mereu în mobile. Îmi plăcea să fiu acolo. El se purta ce simțisem până în acea seară nu am mai simțit. O dez-
frumos cu mine. Nu m-a atins nici măcar odată, fiecare nădejde cumplită a pus stăpânire pe mine, iar sentimen-
zi semăna cu cea precedentă. Într-o zi m-am gândit că tul de singurătate era copleșitor. Mi-am consumat dure-
ar fi bine să merg pe acasă să văd ce mai e. M-am mulţu- rea preț de jumătate de oră, apoi ștergându-mi lacrimile,
mit să dau un telefon femeii ce avea grijă de apartament. am privit în jur. Lipsea ceva esențial. Nu-mi dădeam
I-am spus că mă voi întoarce, dar nu știu când, că mi-e seama ce anume. În cele din urmă am văzut că bețișoa-
bine aici unde sunt. Nu i-am spus adresa. Îmi era teamă rele parfumate erau stinse. Nici ceai nu băusem în seara
că odată ieșită în stradă visul se va spulbera și voi fi din aceea.
nou singură, tristă și nefericită, așa cum fusesem până Voi merge să-l caut, trebuie să-l fac să mă ierte.
în ziua când am intrat în acea casă. Pe măsură ce conți- Trebuia să-i cer voie, mi-am spus în gând și am plecat
nutul celor două caiete scrise de mână se muta în calcu- hotărâtă spre casă. Camera în care locuia și unde nu fu-
lator, al treilea caiet pe care am început să-l socotesc a sesem niciodată era în partea dreaptă a scărilor, la par-
fi al meu se umplea cu poeziile, pe care le scriam cu ter. Am bătut încet cu degetul în ușă și încă o dată mai
frenezie în fiecare seară. Inspirația curgea ca un râu prin tare. Nu mi-a răspuns. Tăcere. Atunci am deschis ușa și
mine. Terminasem de câteva zile de scris, iar acum co- am intrat.
rectam pentru a doua oară. Nu am vrut să-i spun că am Camera era slab luminată de o veioză. Era cald,
copiat în calculator cele două caiete, îmi era teamă că iar aerul apăsător. Se simțea că nu a fost deschis geamul
mă va trimite acasă. de mult. Patul răscolit, cu așternuturi colorate, părea
275
uitat așa nefăcut de mult timp. În încăpere domnea de- Aleea străjuită de zidul acoperit cu iederă m-a
zordinea. Cred că nu permitea nimănui să intre în acea dus până în stradă. Am tras zăvorul și am pășit pe tro-
cameră. Veioza așezată pe o masă lângă perete lumina tuar. În dreptul porții era parcată o mașină. În mod si-
un mic altar unde se puteau vedea lumânări de diferite gur, era mașina Angelei. E bine că a venit cu mașina,
culori, cristale, amulete, cuțite, obiecte și semne ciu- are cu ce-l duce la spital dacă e nevoie, m-am gândit.
date. Dintr-o ramă argintie mi-a atras atenția poza unei Răcoarea nopții mi-a dat o stare de bine. O bucată
femei tinere, cu părul alb, drept, prins la spate. Inima a de drum am mers pe jos, apoi m-am urcat într-un taxi.
început să-mi bată. Era Linlin. Tot pe acea masă se aflau Cred că era prima oară în viață când mă bucuram să fiu
două păpuși de ceară legate cu o panglică verde din mă- la mine acasă. Aveam pe retină toate grozăviile pe care
tase. Acolo unde ar fi trebuit să fie fața era lipită o poză le văzusem în ultimele ore. Somnul a venit totuși ca o
cu figura acelei femei ce purta numele de Linlin. Corpul eliberare la scurt timp după ce fără să fac duș m-am în-
păpușii era învelit cu o bucată de pânză dreptunghiulară tins în pat. Am visat-o! Era ca o ceață albă. Era poeta
pe care am recunoscut-o ca fiind bucata de mătase tăiată Lin Lin care mă urmărea. Aveam să o visez în fiecare
din chimonoul găsit în punga din dulapul cu haine, iar noapte, avea să devină coșmarul meu. Dimineața am
pe cap erau prinse câteva șuvițe de păr alb. Cealaltă pă- deschis caietul meu cu poezii, am dat pagina și am scris
pușă avea lipită pe față poza mea. Nevăzându-l pe Sen, visul:
m-am apropiat cu inima bătându-mi tare de masa aceea Mă urmărește
și am văzut o carte deschisă. Sub acea carte cu paginile noapte de noapte
îngălbenite de timp era un album mare cât un atlas cu sufletul poetei
picturi pornografice din care am putut zări puțin. Pe captiv între două lumi,
cele două pagini ale cărții se putea vedea o creatură îna- ceață albă aleargă după mine
ripată cu trup de dragon, figură de demon și o pentra- strig
gramă. Lângă carte am mai văzut niște mănuși chirur- e prizonieră
gicale și o cârpă roșie pătată pe alocuri. Într-o astfel de stigătul i-e mut,
atmosferă demonică, șocant și cât se poate de nepotrivit acolo nimeni nu aude
a fost să văd deasupra patului o superbă icoană veche a e poeta fără trup, aleargă
Maicii Domnului și una cu Mântuitorul. vrea trupul meu pentru păcate
Îmi era foarte frică. Vream să ies din acea cameră are nevoie urgentă de el.
sinistră, să mă îmbrac în hainele mele și să plec acasă, Luna e roșie
atunci în toiul nopții. din somnul tău
Când să ies, am văzut o fâșie de lumină strecurată în somnul meu
pe sub ușa de la baie. Mi-am lipit urechea de ușă. Nu se ne urmărește noapte de noapte
auzea nci un zgomot. Cu puținul curaj ce-l mai aveam, poeta
am deschis-o. Sen zăcea cu fața în jos pe gresie. M-am
apropiat și am dat să-l ating. În clipa următoare mi-am Ziua dormeam mult, iar seara mă așezam cu fața
dat seama că ar putea fi mort, iar eu aș putea fi acuzată în sus. Mă gândeam la el. Îmi era dor. Dor de starea
că l-am omorât. Am închis ușa. În fugă am coborât scă- aceea pe care o aveam în serile petrecute în foişor. Do-
rile. Holul mare era luminat. Știam că pe măsuța de ream cu disperare să uit. Nu puteam. Prin inimă curgea
lângă ușă unde stătea telefonul fix este o agendă cu nu- un râu de lacrimi. După câteva zile am știut că e bine și
mere de telefon. Cu mâinile tremurânde răsfoind-o am s-a întors acasă. L-am simțit preț de o oră așa cum îl
dat de numărul Angelei. Am sunat îndelung pe mobil. simțeam acolo, în foișorul din mijlocul curții de pe
În cele din urmă femeia mi-a răspuns pe jumătate ador- strada Kiseleff. Acum când știam ce-mi face, aș fi putut
mită. să încerc a mă elibera de el, dar nu voiam.
– Vino urgent, Sen este căzut în baie! Nu mai răspundeam la telefon, nu mâncam
– Inima! Vin în câteva minute. E operat la inimă, aproape nimic și nici nu mă vedeam cu nimeni. Îmi pu-
are aparat! neam mereu și mereu aceeași întrebare: ce iubire e asta
Fără a lungi discuția am închis telefonul, am ur- și cum se va sfârși, de ce îi dau voie acestui bărbat să
cat în fugă scările, am deschis calculatorul și am pus facă ce vrea cu mine doar cu puterea minții sale?
documentul pe care îl editasem pe stick. Am pus stick- Dormeam, mă trezeam, așteptam stările acelea,
ul deasupra celor două caiete din cutia de pantofi, m-am ce-mi erau induse. Nu mâncam nimic, nu comunicam
îmbrăcat cu hainele mele, am întins așternutul de pe pat, cu nimeni și nici nu ieșeam din casă. După un timp am
geanta mi-am pus-o în umăr și am ieșit în fugă pe ușă. început să simt o prezență acolo în apartament. Gândul
Îmi era cumplit de frică, mă gândeam la tot ce sinuciderii era din ce în ce mai pregnant. Nu puteam să
poate fi mai rău și nu-mi doream decât să ies mai repede scap de el. Mai mult, simțeam că moartea este cu mine
din casa aceea ciudată. acolo. În minte îmi umblau aceste versuri. Nu puteam
Puteam să chem un taxi, dar simțeam nevoia să să scap de ele:
respir aerul tare al nopții pentru a-mi face oarece ordine
în gânduri și simțiri. Când am coborât, am văzut că era Moartea stă pitită
lumină în camera lui Sen. Cred că Angela sosise deja. într-un colț de casă,
276
se deșiră ghemul, *
se ascute-o coasă, A doua zi după vizită, Cora a fost înștiințată că
moartea e vicleană poate pleca acasă.
se preface ziua – Nu ai nimic, analizele sunt bune. A fost doar o
într-o cosânzeană, depresie, i-a spus doctorița când i-a dat biletul de exter-
moartea stă de veghe nare.
n-are sentimente, Pe lângă bagajul ce se adunase în cele câteva zile
nu-i pasă de viață de spital, Cora avea să ducă cu ea povestea tulburătoare
vrea doar monumente, a acelei tinere pe care o cunoscuse în cele câteva zile de
vrea fete frumoase spital. Nu putea să-și explice de ce, dar se simțea res-
şi tineri feciori, ponsabilă pentru viața ei. Acea tânără era atât de sin-
pârguite poame gură, de neajutorată și fără voința de a duce viața mai
moartea n-are sete departe.
și nu are foame – Să-ți dau halatul, i-a spus Magdalena la despăr-
moartea e urâtă, țire. Te rog, dacă ai la tine, lasă-mi niște bani, aș avea
îţi dă reci fiori nevoie. Am bani la hotel, dar nu pot pleca încă de aici.
și miroase toată – Bine, nu am prea mulţi, dar ia-i pe toți! Uite și
a trecute flori numărul de telefon. Sună-mă, iar când vei ieși din spi-
moartea vine rece tal, dacă mai rămâi în acest oraș, fă-mi o vizită.
fără poezie În drum spre casă o încerca regretul că a dat o
cu o coasă-n mână, șansă acelei prietenii ocazionate de o întâmplătoare
iar pe o hârtie amiciție de spital cu o femeie, ce a încercat să se sinu-
scrie, scrie, scrie cidă și care ar putea fi bolnavă psihic, drogată ori cine
până nu mai poate mai știe ce-o fi cu ea. La urma urmei este un om, este
bunele și-apoi relele creația lui Dumnezeu. Dacă aș ajuta-o să-și găsescă un
multele păcate post în acest oraș la o școală, i-a mai trecut ei prin gând.
le știe pe toate În prima duminică de la ieșirea din spital, femeia
moartea stă pitită a simțit nevoia să meargă să se roage într-o biserică.
într-un colț de casă, Gândul i-a zburat la Magdalena. Nu și-o putea scoate
depănat e ghemul din gând. S-a rugat și pentru ea. Avea o mie de întrebări
s-a făcut de coasă. și nici un răspuns. În seara aceea, telefonul a sunat pre-
lung.
În felul acesta au trecut mai bine de două săptă- – Cunoașteți o persoană pe nume Magdalena S.?
mâni. Mă gândeam că mă va suna să-mi dea banii pen- Vă sunăm de la Poliție. Femeia ce poartă acest nume
tru lucrul meu. Banii nu erau importanți pentru mine, abia s-a externat de la spitalul de psihiatrie. I-a fost găsit
dar făcusem totuși un contract și mă gândeam că-l va în geantă un pachet, pe care este scrisă adresa dumnea-
respecta. Faptul că nu aveam nici o veste de la el, teama voastră și acest număr de telefon. S-a sinucis. Este la
că ar putea fi bolnav sau chiar mai rău de atât, starea în morga. Vă rugăm să veniți pentru a o identifica și a da
care intrasem, singurătatea pe care eu mi-am impus-o, o declarație în ce împrejurări ați cunoscut-o și ce știți
lipsa unui echilibru, a unui scop în viață, a prietenilor, despre ea.
toate acestea m-au făcut să cad în cea mai neagră depre- Cora nu se confruntase niciodată cu o astfel de
sie. situație, dar cum în viață orice zi îți poate oferi ceva
Cu o seară înainte de a fi adusă aici, mi-am pus neașteptat, iat-o la morga spitalului unde o așteptau doi
câteva lucruri într-o geantă de voiaj, mi-am luat bilet ofițeri de la poliția din localitate.
până la ultima stație. Urcându-mă în trenul care pleca – O cunoașteți, a întrebat-o unul dintre ofițeri.
primul, m-am hotărât să cobor atunci când mă voi plic- – Da, ea este. Am cunoscut-o în spital, acum câ-
tisi de mers. Am coborât în gara acestui oraș, la ora pa- teva zile...
tru dimineața. Un taxi luat din gară m-a dus până la ho- Numai după părul roșcat ondulat ar fi recunos-
telul din centru. M-am întins pe pat cu fața în jos. O cut-o dintr-o mulțime de alte femei!
voce îmi tot șoptea: „Sinuciderea este cel mai mare act – Acesta cred că vă aparține. Scrie numele pe ea.
de curaj”. Aveam în bagaj o sticlă de coniac și destule Îl veți primi, după ce dați o declarație.
somnifere din care tot luam în ultimul timp. Am înghiţit După ieșirea din clădire, cei trei s-au urcat în ma-
mai multe și am băut coniac. După un timp mi s-a făcut șina care i-a dus în centrul orașului, la Poliție.
rău și n-am mai știut nimic de mine. M-am trezit în ma- – Cine o va lua de la morgă, a îndrăznit Cora să
șina de salvare cu perfuzia în braț. întrebe mai înainte de a lua pachetul și a pleca acasă.
Era noapte târziu. În grădina spitalului infirmie- – Am luat legătura cu părinții, care vor veni cât
rul de serviciu mătura aleile. de repede vor putea. Dacă o să dorească o discuţie cu
– Mergeți în salon, ne-a spus pe un ton porunci- dumneavoastră, vă rugăm să acceptați o întrevedere cu
tor. ei.
277
– Desigur, le stau la dispoziție, le-a răspuns fe-

meia în timp ce ieșea pe ușă. Era afectată profund de
cele auzite și văzute.
*
Imaginea acelei femei tinere, cu părul răvășit în-
tinsă pe targă la morga avea să-i bântuie nopțile mult
timp. Nu și-o putea scoate din gând. În buzunarul hala-
tului pe care i-l împrumutase, a găsit un bilet. L-a citit
cu mare emoție:
„Draga mea prietenă,

Aș putea să-ți spun și mamă, deoarece după cum
ți-am povestit, mama mea în afară de faptul că m-a năs-
cut, nu a avut niciodată timp să mă asculte, așa cum ai Isabela BRĂNESCU
făcut-o tu sau să-i pese de problemele mele. Poate de
aceea, iată, la doar douăzeci și patru de ani am ajuns
deja la capătul unui drum. Sunt foarte tristă, atât de Repere
tristă, încât nu văd altă ieșire decât aceasta. Te rog să
mă ierți, știu că ai fi vrut să mă ajuți. Roagă-te pentru Ne întâlnisem într-o librărie, aproape ne cer-
sufletul meu, deşi cred că și el se va pierde. Mi-a trebuit tasem pentru o carte, era ultimul exemplar, la care el
mult curaj să pot face asta! Dacă biletul acesta a ajuns renunțase în ultimul moment, când a văzut că mă ener-
la tine, înseamană că am făcut-o. M-a ajutat și Sen. vasem, fără pic de politețe, mi-am spus și i-am lăsat-o
Cred că acolo unde merg acum mă voi întâlni cu Linlin pe raft.
și vom scrie o mulțime de poezii. –Am mai citit-o, puteți să o luați.
Te rog ceva. Vreau să mergi la București, să te –De ce este atât de importantă?
duci la adresa indicată la sfârșitul scrisorii pentru a-i A încercat să îndulcească momentul reușind
cere banii pe care mi-i datorează. Încearcă să iei și ca- să mă enerveze și mai tare.
ietul cu poeziile ce le-am scris eu, despre care ți-am po- – Nu mai știu care este culoarea ochilor Em-
vestit. Știu că ai nevoie de bani, de aceea ar fi bine să mei Bovary.
mergi și să-i iei. Te rog, nu-i spune că eu nu mai sunt Nici eu nu înțeleg de ce o vreau, am nevoie
în viață. să o știu în bibliotecă alături de cărțile lui Flaubert, dau
Încearcă să mă uiți. Magdalena S.” din umeri și plec fără să îl mai privesc, în fond nu tre-
buie să explic nimic nimănui.
Cora a citit scrisoarea de multe ori. O știa pe di- Din vitrină observ că a luat-o totuși, cu un
nafară. La început și-a spus că nu se va duce niciodată gest agasat. A ieșit în câteva clipe, s-a prefăcut că nu
după acei bani. mă vede, deși aproape s-a împiedicat de mine în fața
Peste o lună și jumătate de la cele petrecute, când magazinului din apropiere și am crezut că aici se va ter-
uitarea începea să se aștearnă peste cele întâmplate, mina povestea.
aflată în București în mașina unor cunoștințe, în drum În seara următoare eram la o masă într-o ca-
spre parcul Herăstrău, trecând pe Şoseaua Kiseleff, a fenea din apropierea casei, unde îmi petrec uneori se-
văzut numărul acelei case din povestea Magdalenei. rile. El a intrat la braț cu o femeie, șerpărie în blugi i-
Aproape strigând, le-a spus: am spus în gând, m-a pufnit râsul, fără să pot spune de
– Opriți, vă rog, aș vrea să cobor! ce și fără să mă pot abține, el a zâmbit ambiguu, așe-
A sunat la poarta de fier forjat. După câteva mi- zându-se la o masă destul de apropiată, cu fața spre
nute de așteptare, a ieșit o doamnă la vreo șaizeci de ani, mine. L-am văzut curând mirosindu-i părul, apoi gâtul,
care a invitat-o în curte. De la poartă, pe o alee îngustă ea părea dispusă la orice, un joc de priviri și schimb de
străjuită de zidurile a două clădiri apropiate, acoperite cuvinte pe care nu aveam cum le auzi dar pe care le-am
cu iederă, a ajuns într-o curte interioară în mijlocul că- presupus, au dispărut o vreme și am simțit că mă întris-
reia era un foișor hexagonal ce avea pictate pe geamuri tez. Instinctiv am știut. Ciudat, mi-am spus, treaba lui,
vitralii cu pagode chinezești, flori exotice și dragoni. ce-mi pasă de alegerile ăstuia, dar am rămas cu ochii pe
Nu știa de ce, dar inima i-a tresărit de parcă mai văzuse ieșire încă o vreme.
de multe ori acel loc ce era pentru privirea ei cât se
A reapărut, singur de astă dată. Și-a luat o ca-
poate de familiar…
fea și s-a așezat la masa mea, privindu-mă insistent în
vreme ce eu nu mi-am plecat ochii. Avea buzele căr-
(Fragment din cartea „Zbor cu aripi de lut” în
noase, roșii, gene lungi, ochi migdalați, șireți, am con-
curs de apariție la Editura Ro.cart București)
statat. Târziu am descoperit că erau verzi. I-am văzut
apoi mâinile cu degete subțiri, lungi, mâini de femeie,
278
ciudat de albe. Manșetele îi erau întoarse, firele de păr și îmi displăcea gândul că aș putea să o ating și pe ea
de culoare închisă contrastau cu albul pielii. Ochii nu indirect, voiam să o uit simțindu-i încă prezența.
mi se dezlipeau de pe degetele lui, și, poate din cauza – Mă întreb ce culoare au ochii tăi, li se
vinului, băusem deja două pahare, mâncasem puțin în schimbă nuanța în funcție de lumină.
ziua aceea, eram obosită, poate din cauza mișcărilor de Îmi așezase o șuviță care îmi acoperea frun-
rotație ale linguriței pe care o auzeam lovind ușor mar- tea atingându-mi ușor gâtul. Ridic din umeri și mai cer
ginile cănii, mă gândeam la limba lui pe care o simțeam un pahar.
învârtindu-se pe sfârcurile mele, simțeam mâinile lui – Albaștri, așa cum bănuiam, spune el aple-
cum îmi prindeau umerii fără grabă, așezându-mi căl- cându-se ușor spre mine, aducându-mi paharul de vin
dura lor cu o mișcare sigură, căutând locul potrivit în aproape. Mi-am înclinat capul cât să îl las să înțeleagă
care să se cuibărească, stârnindu-mă, simțeam că mă că mă deranjează. Am întins mâna brusc și am răsturnat
umezesc și m-am gândit o clipă la rochia pe care o pur- vinul roșu peste blugii lui, i-am auzit icnetul și nu am
tam, de mătase, ușoară. L-am auzit rostindu-mi aproape putut spune decât:
de ureche: – Cenușii.
– Când intru într-o librărie eu văd și corpurile A plecat spre toaletă fără să rostească un cu-
autorilor, femei, bărbați, așezați în rafturi, delectându- vânt, făcându-mi semn să aștept, scuturându-și pantalo-
se cu mirosul celuilalt, așteptând cuminți momentul nii. Avea un mers nefiresc sau doar mi se părea, mi se
când vor coborî în sală, privindu-și cefele și visând. lipise privirea de spatele lui încovoiat, mă întrebam ce
Dau dezaprobator din cap, clipind în joacă. puteam face, ce va crede și cum să îi explic, nu voiam
– Când ating o carte eu nu văd zburând hainele să mă scuz, eram sigură că își va imagina că sunt alco-
autorilor. Nu îi văd scoțându-și chiloții, sutienele, cor- olică, nu știu să beau vin, îmi repetam, să nu uiți, nu știi
setele, nu le văd dresurile prinse cu cleme în portjartier. să bei vin, de ce nu mă oprisem la al doilea pahar? M-
Nici nu descopăr că sunt păroși, știi, pe timpuri nu se am gândit la ultima scenă din „LÈducation sentimen-
epilau. tale”, în care cei doi eroi au spălat putina deși plănuiseră
– Nici măcar manșetele și gulerele apretate? în amănunt escapada de la bordel. Mi i-am imaginat
– Nici măcar. Văd personajele dezbrăcându-se. aruncând florile la primul colț de stradă, cu pumnii
– Vezi ce văd și eu, doar că nu recunoști. Nu ai strânși. Am plecat înainte ca el să se întoarcă.
observat că au gurile și mâinile în căutare, trăgând spre Dimineața sunt cenușii, îmi spuneam pășind
ei trupurile apropiate, adulmecând, bucurându-se de go- în întuneric.
liciunea celorlalți? Uneori coboară de pe rafturi, se în- În iarnă ne-am întâlnit în librărie. Când am
vârt în jurul meu și uit unde sunt. Rămân în așteptare. intrat m-a observat. A ocolit primele rafturi, a găsit „Pa-
Mă amuză și intrigă deopotrivă discuția care pagalul lui Flaubert” și a venit spre mine.
nu pare să ducă nicăieri. – Nu contează culoarea ochilor, a spus,
– A devenit periculos să intri într-o librărie, ar dându-mi cartea. De asta era importantă pentru tine?
trebui să ai grijă, poți lua un sifilis dacă nu stai la dis- A vrut să plece, însă după doi pași s-a întors.
tanță, îi spun. – Dacă te-aș invita la o cafea, doar o cafea?
– Crezi? – Nu beau cafea, i-am răspuns negând, așa
Când zâmbește i se ridică o sprânceană pe care o cum fac deseori când sunt surprinsă.
caut de câte ori vorbește. – Plecăm cu prima cursă și ne întoarcem în
– Tratezi cărțile ca pe prostituate. ziua următoare.
– Poate că asta sunt, prea se oferă tuturor, fără – Unde?
preferințe, femeie, bărbat, îi transformă în sclavi pentru – La Paris.
o seară, două, depinde cum decurg ostilitățile. Apoi al- Am negat dând din nou, dând din cap, oco-
tul la rând. Sau alta. lindu-i privirea, cercetându-i mâinile, strângând în
– Librăria e-un bordel?! pumn mănușile din piele albastră pe care uitasem să le
– Mai curând un spectacol. Jucat cu sala închisă. pun în geantă. El a dat din cap, scurt. Am plecat în di-
– În pielea goală, totuși, nu uita, îi urmăresc recții diferite. Am pășit încet, mi-am pus mănușa pe
sprânceana care devine singurul reper în acel moment. mâna dreaptă, apoi am scos-o. M-am întors. Mă aștepta
– Nu au nevoie de haine, au energiile proprii care în fața librăriei.
le țin de cald. – Numai dacă mergem la Rouen, am reușit să
Constat că discuția a devenit serioasă. spun fără să mă bâlbâi căutându-i arcuirea sprâncenei.
– Și în cimitir se adună energii, în gropile care se
surpă, dar nu îmi pot imagina morții cum se dezbracă.
Între timp golisem încă un pahar, îmi rămă-
sese un gând care se învârtea, aș fi vrut să mă ia în brațe,
îmi aduceam aminte și că plecase mai devreme cu fe-
meia pe care o catalogasem disponibilă oricând, oricui
279
mulţumit. Aşeză coasa lângă grămada de fân. În timp

ce se ridica, auzi deodată:
– Să trăieşti, Lisandre!
Lisandru Vlăsceanu s-a uitat cu uimire şi l-a
văzut pe Ulea lui Petrică.
– Să trăieşti, Uleo, să fii sănătos! Ce cauţi tu în
Cotul Oglanului, că nu ai loc pe aici?
– Ai dreptate, Lisandre. Nu am avut, dar în prezent –
stăpânesc!
– Cum aşa?
– Toamna trecută am cumpărat casa de la
Grecu lui Ridiche. Ograda se prăvale în Oglan,spuse el
Marin CRISTIAN mulțumit.
– N-am auzit! Cum ai reuşit tu să te înstăpâneşti
pe locuinţa lui?
Vlăscenii – Mieluşa, nevasta lui Grecu lui Ridiche e din
Plopşoru. L-a tocat pe bărbatu-său la cap să vândă toată
După ploaia care se revărsase ca o mană ce- averea din Strâmba şi să se mute la ea acasă. Aflându-
rească asupra satului cu câteva zile înainte, a răsărit soa- se „în călduri” cu Stelea, fiul cel mare al nevesti-mii,
rele. Pământul se mai zbicise şi nu se mai lega de roata acesta a reuşit s-o lămurească să-mi vândă mie casa lor.
carului. Era ziua Izvorul Tămăduirii. Lisandru Vlăs- – Nu era mai bine lângă Neluţă învăţătorul?
ceanu a înhămat caii la căruţă şi a plecat să cosească Erai în centrul satului!
fân. A urcat Dealul Beciului până în apropierea cimiti- – Nu mai eram în stare să stau în casă cu ne-
rului şi a cotit un pic, fiindcă avea o livede de la Prai, vastă-mea! Are doi flăcăi care mâine poimâine urmează
socru-său, în Oglan. În luncă, pământul nu se uscase să se căpătuiască. M-am socotit îndeajuns şi am proce-
bine. Caii trăgeau cu osteneală. Lisandru a oprit atelajul dat cum se cuvenea. Sunt bucuros că mă aflu la casa
la marginea peticului de livede, la umbra unor sălcii mea. Am două încăperi. O tindă şi o odaie. Sunt îndes-
galbene, pletoase. A deshămat caii şi i-a legat de leuci. tulat. Dacă-s sănătos şi mă ajută Dumnezeu, mai ridic
Hamurile le-a adăpostit de furia razelor soarelui, apoi a eu câte un acaret. Mi-ar fi folositor un coşar. (...)
scos cu grijă coasa pe care o ţinea legată sub dricul ghi- – De unde-ai avut, măi Ulea, bani să plăteşti lo-
ociului. S-a aplecat în faţă şi a luat gresia adăpostită în cuinţa? Cum te-ai înţeles cu Grecu lui Ridiche?
cornul unui bivol bătrân şi a ascuţit coasa. În timp ce – Mi-a dat casa pe bucate! La început mi-a pre-
plimba gresia pe coasă şi-a aruncat privirea peste peti- tins treizeci de duble trântite şi scuturate! I-am spus că
cul de livede. Imediat a băgat de seamă că în apropierea s-a dus prea departe, peste puterile mele. Nu aveam de
sălciilor, unde era mai multă umezeală, iarba era mai unde să-i dau atâtea baniţe de grâu şi porumb. Cu trece-
înaltă şi mai deasă. După ce a aşezat gresia la locul ei s- rea timpului, s-a mai domolit. Vânduse la alţi strâmbeni
a proţăpit vârtos pe picioare şi a slobozit coasa. Fâşâitul peticele de pământ pe care le stăpânea şi nu mai găsea
ierbii, care se auzea la intervale sacadate, îl îndemna niciun muşteriu care să se intereseze de casă. L-am îm-
mai cu râvnă la treabă. După câţiva metri a întors boldit pe Stelea ca să discute mai îndeaproape cu Mie-
brazda. Când a ajuns la capăt şi-a dat seama că nu tăia luşa. Până la urmă, Grecu lui Ridiche s-a lăsat la două-
bine coasa. Trebuia bătută. Nu mai fusese folosită din zeci de duble de porumb. Era mai scump porumbul pe
toamna trecută. (...) Caii înfometaţi au început să se atunci. Ne-am înţeles să-i mai dau cinci duble de grâu
agite, să necheze, aşteptând cu nerăbdare tainul de nu- după treierat la Sfântă Mărie.
treţ. Lisandru a luat o grămadă de iarbă şi a eliberat-o – Ai făcut treabă pricopsită, măi Ulea...
în dricul căruţei. Animalele au început să înfulece în – Lisandre, sunt mulţumit! În primul rând, sunt
voie. Apoi a luat şi celălalt maldăr de iarbă în furcă şi l- stăpân. Ograda este potrivit de încăpătoare. Astă
a aşezat la umbra sălciilor să nu-l pălească soarele. toamnă am sădit sălcii spre ocolul Oglanului şi am vă-
După ce a înfipt furca în apropiere, şi-a luat nicovala şi zut că s-au prins toate. În curte mai pun şi eu usturoi,
ciocănelul din căruţă. S-a aşezat pe iarbă şi a început să ceapă, roşii, ardei, dovlecei... Ce era să fac? Dincolo nu
bată coasa. Loviturile ritmice ale ciocănelului alergau se cădea să mai rămân. Este mai bine cum s-a întâmplat.
cu repeziciune deasupra Oglanului şi prin împrejurimi. Şi fiind aici pe aproape, am venit cu turmăcuţa la păs-
Când a ajuns la vârful coasei s-a întors şi a lovit porţiu- cut! Uite ce frumusețe mi-a fătat bivolița...
nile care încă nu fuseseră îmblânzite. A privit coasa cu – Ce turmacă voinică, ai! Să-ţi trăiască! Şi de
băgare de seamă şi a dat din cap: era bătută bine. S-a când te-ai împroprietărit?
ridicat, a scos gresia şi a netezit tăişul coasei. A mai co- – De vreo două săptămâni. N-am avut ce să-i dau să
sit o brazdă. Foşnetul ierbii care zăbovea în urma coasei mănânce. M-am împrumutat nişte coceni la un nepot al
era mai plăcut la ascultat. Tămăduia auzul. Era nevesti-mi, la Ion al lui Dumitru Stancii.
– Şi de unde-ai cumpărat-o?
280
– De la Călin Brăileanu. (...) ce m-am dumirit, mi-a cerut să-i fac o hârtiuță, să cum-
Priponeşte turmaca aici pe livede la mine şi pere materialele pentru acoperiş: blană, căpriori, cuie.
vino să stăm de vorbă! Pentru învelit, avea trestie de anul trecut, bine păstrată.
Ulea lui Petrică era pregătit de acasă. Avea tur- Azi săptămâna, a înjugat boii la căruţă şi a trecut pe la
maca legată cu o funie şi purta în mână o bardă şi un mine să mergem împreună la Obor la Călugăreni. Are
ţăruş bine ascuţit. După ce a legat turmaca (animalul) în Ilie Văcălie doi boi
pripon, şi-a luat barda şi s-a aşezat la sfat sub o salcie învăţaţi cu luare-aminte! Sunt mătăhăloşi şi împovăraţi
galbenă pletoasă. Lângă el veni Lisandru, care-l întrebă: cu carne din belşug. Ascultau vorbele stăpânului şi răs-
– Şi ce mai faci tu, măi Ulea? Pe unde mai lucrezi prin pundeau cu pricepere la porunci. Nici nu e nevoie să
sat? foloseşti biciul. Au acelaşi păr, sunt suri amândoi. Vă-
– Muncesc pe la cei care au nevoie de mine. călie mi-a mărturisit că i-a târguit în urmă cu şase ani
Abia am terminat o cocină de porci la Ghencea lui de la Bălţi, din Basarabia. Atunci erau juncani. A venit
Bălţaru. De luni merg la Vladu Jegului. Vrea să înalţe pe jos, pe lângă ei, până acasă. A călătorit mai bine de
un pătul. o lună de zile. A avut dragoste de ei, i-a îngrijit ca la
– Iese ceva, Uleo, din munca pe care-o faci? carte. (...) La muncă, i-a lăsat domol, nu i-a suduit. Ţine
– Lisandre, te-aşi minţi dacă n-aş recunoaşte. la ei ca la ochii din cap. În timp ce umblam să târguim
Câştig atât cât e nevoie pentru traiul familiei mele. Nici ce aveam nevoie , am văzut că un cumpărător dădea târ-
nu am altă dorinţă. Dar să ştii, oamenii-s săraci! Nu se colae la boi. Când am reuşit să luăm tot ce ne trebuie
găsesc bani! Chiar dacă dai cu puşca după ei. Mă târgu- ne-am întors la căruţă. Străinul care admirase boii a în-
iesc cu strâmbenii să mă răsplătească cu grâu, porumb, trebat dacă sunt de vânzare. Ilie Văcălie i-a răspuns că
legume. Anul trecut, Aurelu Mutului mi-a dat două pa- dacă primeşte banii pe care îi merită, îi vinde. S-au toc-
porniţe de prune. Am fost mulţumit. A făcut nevasta mit şi din două vorbe au bătut palma. Valoarea boilor a
magiun. Îl întinde pe pâine şi i-l dă băiatului când se ajuns la două mii de lei! O mulțime de bani pentru tim-
duce la grădiniţă. pul de astăzi! Cumpărătorul i-a oferit o arvună de o mie
– -Bani nu câştigi? de lei. Au băut şi aldămaşul. Ne-a cinsiti cu câte un pa-
– Prea puţini. Abia să avem de sare şi gaz de har de rachiu. În timp ce dam noroc, l-am întrebat cum
lampă. Hai să fumăm câte o ţigară! îl cheamă şi de unde este. A spus că se numeşte Ion Stă-
– Dacă eşti îndestulat... Eu n-am ţigări. Am nişteanu şi că este din Frăteşti. Văcălie i-a cerut să
avut câteva, le-a găsit tata şi le-a aruncat în noroiul meargă cu noi, să ducem carul cu matreriale acasă, îi dă
uliţei. M-a certat. Nu-mi dă voie să fumez. toți banii şi pleacă cu boii pe scurtătură: valea Iaşiului,
– Am eu tutun înmiresmat. Îți înfăşor o ţigară Ceagâu, Padina Șerpătească, Frăteşti. Stănişteanu s-a
de tragi din ea pân-la cimitir! învoit. Spunea că n-a mai fost niciodată la Strâmba. Au
Ulea lui Petrică scoase dintr-un buzunar, aflat ajuns acasă. Văcălie a băgat căruţa-n curte şi a scos boii
pe dedesubt, la cojoacă, o pungă de tutun tăiat mărunt de la jug. Ion Stănişteanu i-a numărat banii, a luat boii
ca piciorul de furnică. Aşeză cu grijă tutunul într-o foiţă de lanţuri şi s-a îndreptat spre poartă. Înainte să iasă din
de ziar şi-l împături bine. După ce-l strânse ca pe-un curte, Ilie Văcălie i-a cerut lui Stănişteanu o ţigară.
prunc înfăşat, udă hârtia cu salivă şi o lipi. Apoi a mai Acesta i-a spus că nu poartă tutun la el pentru că nu fu-
pregătit o ţigară. Scoase cremenea şi iasca, le împreună mează. Atunci Văcălie s-a supărat, a scos banii din bu-
şi dădu cu amnarul. Eh, își spuse Lisandru în gând, ce zunarul de la cojoacă şi i-a înapoiat frăteşteanului. I-a
dacă suntem prin anii 50? La noi la țară săteanul scă- reproşat că dacă nu fumează, asupreşte boii! Ştii, când
pără amnarul... ce-i aia chibrite? Câteva scântei răzleţe ieşi în capul locului, aprinzi o ţigară până când se odih-
ieşiră cu repeziciune din cremene. Un licăr de foc în- nesc bietele animale. A întors învoiala şi a refuzat să
cepu să mijească din iască; Ulea suflă cu putere să întă- mai vândă boii!
râte focul. Prinse ţigara în colţul gurii, o apropie de – Ascultă, măi Ulea, de unde ai dobândit
iască şi trase de două trei ori. Cealaltă ţigară i-a oferit- această poreclă?, se interesă Lisandru Vlăsceanu după
o lui Lisandru. După ce s-a asigurat că ţigările se lăfăie ce mai trase cu poftă din ţigară.
în ardere, Ulea şi-a strâns ustensilele sârguincios ca un – Am făcut ucenicie la un meşter lemnar. Prima
şcolar, şi le-a adăpostit în punga pe care a dosit-o la lo- mea lucrare, pe care am dovedit-o singur, a fost un adă-
cul ei. După ce a tras din țigară, Lisandru a grăit: post de albine, un ştubeu. De bucurie că l-am terminat,
– Ai tutun bun, parfumat! i-am spus meştrului că am făcut un „ulea”! M-am
– Da. L-am rostuit de la un bulgar din Bila. Li- pierdut n-am mai nimerit să zic uloi. Şi de-atunci
sandre, să ştii că şi fumatul are rostul lui. meşterul mi-a zis Ulea.
– Cum ai izbutit să-şi dai seama? – Dar numele tău de Vlăsceanu, cine ți l-a dăruit? Tu nu
– Săptămâna trecută m-am pomenit la mine eşti băiatul lui Petre Constantinescu, primar la Strâmba,
acasă cu Ilie Văcălie. M-a întrebat dacă am putere să-i ales de vreo două ori?
meşteresc învelitoarea la un celar. Cum nu aveam de – E o poveste lungă de care nu-mi place să-mi
treabă, i-am spus că-l tămăduiesc. M-a invitat la el în amintesc. Ai dreptate, sunt al patrulea copil din cei un-
ogradă să văd la faţa locului de spre ce era vorba. După sprezece pe care i-au avut Petre şi Elisabeta
281
Constantinescu. Tata a fost un om înstărit. A avut câr-

ciumă în mijlocul satului, unde locuieşte acum. Toată
viaţa a nădăjduit să asigure la toţi copiii lui un viitor mai
bun. După ce am învăţat patru clase la noi în sat, tata m-
a dus la Turnu Măgurele la şcoală. Voia să mă facă în-
văţător. Mie nu mi-a plăcut cartea şi am fugit din clasa
a cincea. Am lăsat acolo patul şi plapuma pe care le
aveam de acasă, ghiozdanul, cărţile, caietele şi penarul.
Tata era un om aspru din cale-afară. Când a prins de
veste, s-a supărat pe mine şi nu m-a mai primit acasă.
Era tare mândru. Mi-a reproşat că el s-a străduit să mă
facă om şi eu mi-am bătut joc de munca lui. Acum, după
ce am pătimit atâţia ani printre străini, îmi dau seama
că avea perfectă dreptate. M-a dezmoştenit. Am pierdut Dr. Peter MERCEA
numele de Constantinescu.
– Şi ce-ai făcut după ce ai fugit de la şcoală? Germania
Am intrat slugă la un ţăran din Cervenia. Îl
chema Anghel Putredu. Om rău la suflet. M-a muncit Scrisoare din Stuttgart
ca pe hoţii de cai. Îmi aduc aminte că în toamna aceea,
aveam unsprezece ani, mă trezea din somn noaptea, Dragă prietene Felix SIMA, în loc să mă tot
când apărea Rariţa pe cer, şi mergeam la tăiat de coceni. explic de ce corespondez așa de rar cu tine, doresc să-
Eu țineam felinarul aprins pe rândul de porumb, ca să ți relatez o întâmplare recentă din Stuttgart.
fac lumină să vadă să taie la coceni. Când zorile înfru- Noi locuim pe Birkenwaldstraße, ceea ce pe ro-
museţau câmpia, Anghel şi nevasta lui terminau de tăiat mânește ar însemna cam str. Mestecăniș. În acest con-
un pogon de coceni. De multe ori adormeam în picioare text, este firesc că în colțul nord-vestic al casei, pe un
cu felinarul în mână. Anghel Putredu striga la mine să mic petec de gazon, se află un mesteacăn ceva mai înalt
mă trezesc, ca să nu dăm foc lanului de porumb. Când decât blocul nostru de 4 etaje. Primăvara, când începe
soarele începea să răsară plecam cu roua în picioare că- să înfrunzească și acuma, toamna, când îi îngălbenesc
tre casă. Anghel Cervenaru avea douăzeci de oi, patru frunzele, zisul arbore îmi decorează în mod foarte plas-
cai şi trei vaci. Cum intram în ogradă, mergeam direct tic fereastra din bucătărie. (vezi fotografia atașată).
spre obor, să mulg oile. Mâncam ce se găsea şi plecam Problema cu acest ar-
cu cârdul la păscut. De două ori am adormit de obosit bore care este? Frunzele lui!
ce eram. Abia am mai găsit oile! Acestea, conform dispoziții-
(Fragment de roman în curs de apariție.) lor de ordine și curățenie ur-
bană de aici, trebuie înlăturate
periodic de locatarii imobilu-
lui căruia îi aparține peticul de
gazon de care aminteam. Eu
sunt năpăstuit de aceasta dis-
poziție de două ori, fiindcă și
pista betonată pe care intru în
garajul nostru stă, în mod ne-
fericit, sub mesteacănul deja amintit. Din această cauză,
mă văd în repetate rânduri cu măturicea și fărașul în
mână, adunând frunzele galbene, căzute.
Nu de mult, în timp ce făceam o atare operație,
când vântul îmi tot răsfira grămăjoarele de frunze
strânse până ajungeam la ele și cu fărașul (începeam să
mă gândesc la Sisif și muncile lui), m-am oprit din si-
sifeala mea și m-am răstit la mesteacăn cu întrebarea:
„Când binevoiești să încetezi cu chestia asta?” (adică cu
aruncatul de frunze galbene pe jos) . Spre mirarea mea,
deși sunt un pic cam fudul de-o ureche, în liniștea dimi-
neții am putut auzi clar un răspuns (un pic cam obraz-
nic) din partea arborelui: „Adică despre ce chestie este
Invitație de Primăvară, în Parcul „Rotonda valahă”. vorba?” Ușoara notă de obrăznicie i-am iertat-o, nu de
Lectură plăcută!
alta, dar mesteacănul este binișor mai în vârstă decât
282
mine! I-am răspuns, deci: „Pai, chestia asta este… arun-

catul frunzelor tale pe gazonul de sub tine și pe pista
mea betonată a garajului!” La care arborele mi-a răs-
puns, relaxat: „Dar eu nu știu decât asta să fac! Toamna
trebuie să mă lepăd de frunze, fiindcă nu-mi mai sunt
de trebuință!”. Eu, de colo: „Da, eu înțeleg asta, dar tu
înțelegi că eu, conform dispozițiilor de bloc (Ordnung
muss sein – asta, pe românește, înseamnă: Trebuie să
avem ordine”), eu trebuie să mătur frunzele tale până
cel târziu dumineca, la prânz!”. La care arborele mi-a Octav LUCA*
zis: „Acuma înțeleg și eu problema ta. Așa că lasă-mă
să mă gândesc un pic la ea”. Primul sărut
Și tocmai când, în fine, am terminat de strâns
frunzele, aud din nou arborele: „Uite, cred că am găsit Motto
o soluție!” Eu de colo: „Hai, spune, că mă cam gră- “Dragostea se naște cu un
besc!” La care mesteacănul a zis: „Aș zice să iei un to- surâs, crește cu un sărut
por și să mă tai. Eu sunt destul de bătrân, am supravie- și se termină cu o lacrimă”
țuit și bombardamentului anglo-american din toamna
lui 1944 și mare păcat de mine nu mai este. Mai sunt Cu primul sărut au zburat anii copilăriei, ascun-
mesteceni destui în cartier și sunt și mai tineri decât zându-se în fagurele dulce al amintirii. Tandemul buze-
mine. Și, dacă eu nu voi mai fi, puteți să vă faceți aici o lor, fremătând de emoția adolescentină a necunoscutu-
parcare betonată pentru mașinuțele voastre”. „Da, dar lui, cu tentația sa, face să vibreze întreaga ființă, luând
eu, acuma, nu am topor” i-am răspuns. „Păi, mergi la locul bucuriei primelor jucării, uitate într-un colț al
OBI (ăsta este un fel de magazin „Dedeman” de la noi) mansardei acoperite de praful uitării. Când te gândești
și-ți cumperi unul. Asta tot este mai puțin decât să mai cu câtă ardoare strângea la piept păpușile Monster High,
mături 3-4 săptămâni până îmi leapăd eu toate frunzele” încercând să ne convingă de fiecare dată că mai trebuie
mi-a răspuns mesteacănul. „Merci de idee, azi este, ori- să aibă una și încă una, până când va ajunge să dețină
cum, duminecă și la OBI este închis, așa că mă voi toată colecția, pentru că numai așa putea face parte din
gândi la cele sugerate de tine”, i-am răspuns. lumea lor, a păpușilor ” monstruos” de frumoase, care
Până luni, am meditat la acest sfat și, după ce deși tăcute, erau în stare să îi capteze toată atenția, într-
m-am gândit bine, m-am dus marți la OBI și mi-am un dialog mut al viselor copilăriei.
cumpărat un măturoi mare de rădăcină și un făraș solid Fiecare din noi am avut un personaj, mai mult
din tablă. Cu ele termin, de atunci, mult mai repede mă- sau mai puțin imaginar, care ne-a însoțit pe parcursul
turatul frunzelor. Privesc acțiunea ca un fel de exercițiu întregii copilării, fiind întotdeauna de acord cu brava-
sportiv bine venit, care-mi aduce o oarecare relaxare la dele și năzbâtiile noastre, dar mereu în contre pied cu
munca de birou pe care o fac zilnic. Nici la mesteacăn povețele anoste ale părinților.
nu m-am mai răstit. Dar nici mesteacănul nu mi s-a mai Să revenim la primul sărut, cel care te face să te des-
adresat de atunci! prinzi de pământ plutind în aerul rarefiat de respirația
Savurez, în continuare, in lumina caldă a după- sacadată, sunând în urechi clopotele bitonale ale inimii,
amiezilor, frunzele lui galbene și foșnitoare din fața cuprinsă de frenezia paralizantă propagată în toată fi-
geamului bucătăriei mele. Câteodată mai trag cu ochiul ința. Atunci ochii agățați de pleoapele închise încearcă
și la familia de mierle care aterizează în mesteacăn să pătrundă ceilalți ochi închiși, până în adâncul sufle-
exact la nivelul geamului nostru din bucătărie. Totul tului ce se vrea pereche. Apoi, buzele se desprind tre-
arată de parcă, în loc de geam, aș avea o pictură vie pe murânde, speriate de îndrăzneala lor, experiment al că-
perete! Iar problema cu parcarea s-a rezolvat și ea; o rui rezultat este mai eficient decât orice reacție chimică
vecină care avea trei automobile s-a mutat din blocul în lanț.
nostru și, în locul ei, a venit o familie tânără care nu are În noaptea albă ce urmează, toate gândurile se
decât un câine și două biciclete. adună într-o pâlnie a trecerii, care scurge o singură do-
rință: SĂRUTUL!Cel care-l poartă pe buze este Lucea-
fărul dorinței, un amalgam de Cupidon și Mefisto, care
te ia de mână și te poartă în ținutul arid și al maturiză-
rii.Dar toate ar fi cum ar fi, dacă noi părinții, spectatorii
fără bilet al unei piese scrise demult, în care se schimbă
doar actorii, n-am simții un gol imens, care pleacă din
inimă fără să găsească cale de ieșire. Rămâne acolo cre-
ându-ți o stare de imponderabilitate latentă, ce te poartă
prin vânturile perfide ale îngrijorării. Dar ce poți face..?
E doar un sărut, un simplu sărut! Ce rău poate face un
283
sărut? Poate fi o terapie, poate da încredere, îți poate da te ocolesc. Ele ucid pentru existență, se împerechează
aripi ca Red Bull-ul! Să zbori spre idealurile înalte ale din instinctul procreării. Cu cât este mai dominat de
desăvârșirii, te poți cățăra pe muntele iubirii și-acolo sentimente, omul își pierde din instinctele native. Iubi-
sus poți vedea altfel lumea, mai bună, mai luminoasă, rea și ura au ceva comun în modul de manifestare. Sen-
mai colorată! Numai că acolo nu poți fi singur! În urcu- timentul pornește de undeva din adâncul inimii, cu-
șul ăsta ancestral câte-un alpinist mai cade, doborât de prinde toate părțile corpului, anhilând rațiunea, conști-
propriile resentimente și-atunci te prăbușești agățat de ința, manifestându-se pătimaș. Omul devine înnrobit de
coarda nepăsării partenerului. Căderea e întotdeauna propriile-i dorințe și patimi, neținând seama de nimic,
dureroasă, indiferent de altitudine și atitudine. până la realizarea lor. Apoi nu se poate bucura de reali-
Cucuiele se umflă dureroase pe suprafața încă nebătă- zări, pentru că, urcând pieptiș pe panta epatării, se în-
torită a inimii. carcă de alte idealuri, a căror atingere necesită uneori
Vindecarea este grea din lipsă de medicație, dar negarea tuturor principiilor anterioare. Și dacă vorbim
timpul, se pare, ar ameliora durerile acute, rămânând despre principii.., oare unde sunt ploile virtuții.., unde
însă în formă cronică până la găsirea altui partener, dis- sunt norii cunoașterii? Probabil încălzirea globală i-a
pus să reia urcușul, în dorința unanimă de a atinge apo- alungat!
geul, acel apogeu utopic care ne face să luptăm pentru
el toată viața! Îngeri fără aripi
Novi Hominem Într-o zi cineva s-a cățărat pe meterezele sufle-
Motto tului meu și privind înăuntru mi-a strigat cu emfază –
- „ Și Dumnezeu a creat pe om după chipul său, Ți-ai pierdut răbdarea! Intuitiv m-am căutat în buzunare
l-a creat de sex masculin și de sex feminin” și am descoperit că erau rupte. Atunci m-am întors pe
Geneza- Cartea I a lui Moise, 27. drumul devenirii mele, în dorința neîmpăcată de a o re-
găsi, așa cum era ea odată; suavă și neprihănită!
Dumnezeu l-a creat pe om după chipul său! Dar omul Am cercetat împrejur, prin desișurile existenței
nu e Dumnezeu! Privindu-și cu atenție creația, după o mele și am descoperit în ermeticitatea unui cotlon, câ-
vreme, Dumnezeu s-a gândit că omul nu se deosebește țiva grăunți de răbdare și un bol, pe jumătate gol, cu
prea mult de dobitoace și atunci a încărcat cu grijă în încredere! M-am apucat grăbit să cos ruptura buzunare-
potire de gheață virtuți și defecte deopotrivă, care aveau lor cu ața care înșiruia zilele mele. Am sorbit nesățios
să-i deosebească pe oameni de animale și de ei înseși. din bolul cu încredere și am îngrămădit în buzunare
Cum oamenii deja zburdau pe câmpiile înmiresmate ale aproape toată răbdarea. Atunci.., trântind ușa, fulgerul
Edenului, răcorindu-se în apa cristalină a Ghihonului și incandescent al curajului m-a aruncat înapoi în rezerva
cum deja mușcaseră din mărul cunoașterii, neavând nici de spital, acolo unde trupu-mi, sleit de puteri, plutea ne-
griji, nici responsabilități, Dumnezeu încărcă potirele în hotărât între luptă și resemnare. Priveam printre gene
căușul norilor și suflă cu căldura sa creatoare, mișcând un fel de cer opac, ca și cum capul mi-ar fi fost înfășurat
norii într-un dans amețitor, amestecând virtuțile cu de- într-un nor, din care se întrezărea o lampă, în loc de
fectele, până când, topindu-se gheața ce le era vatră, în- soare, ce arunca o rază albăstruie undeva în regiunea
cepură să cadă picături de ploaie peste creștetele goale ființei mele! Un fulg, desprins dintr-o aripă imensă, îmi
ale oamenilor. atinse obrazul, într-o mângâiere a cărui căldură mă cu-
Așa se face că unii au fost stropiți cu înțelep- prinse, celulă cu celulă, apoi, printr-o reflexie dirijată se
ciune, alții cu răbdare, alții cu frumusețe.., iar peste alții transformă în energie binefăcătoare, vibrând dincolo de
a căzut năpasta defectelor, pentru simplu fapt că s-au propria mea percepție!
aflat sub un nor nefericit. Și oamenii s-au împărțit în – M-am trezit într-o cameră albă, mai albă de-
buni și răi! Acum aveau sentimente, cei răi îi pizmuiau cât nefirescul imaculat, atât de strâmtă încât simțeam
pe cei buni, iar cei din urmă îi căinau pe cei oropsiți. presiunea zidurilor cum mi-apasă trupul încă inert. În
Dar.., se deosebeau de animale, pentru că așa împărțiți jurul meu roiau niște albine, îmbrăcate ciudat, pur-
cum erau se iubeau între ei, pentru că.., da! Iubirea de- tându-mi de grijă, ca propriei lor regine.
osebește pe om de toate celelalte ființe, îl înnalță din- – Oare de ce eram atât de important?
colo de gravitația terestră, apropiindu-l de Divinitate Adormisem din nou în brațele îngerilor care mă
.Iubindu-se, oamenii s-au amestecat, buni cu răi și răi vegheau, lăsându-și aripile între cer și pământ! Final de
cu buni! Așa s-a născut o generație nouă, un amestec în act..! Spectatorii se ridică într-un ropot de aplauze..!
care virtuțile alternează cu defectele, bunătatea cu rău- Piesa a fost interpretată magistral!
tatea, conturând caractere și personalități.
Dacă omul știe să iubească, în aceeași măsură
poate să urască, uneori până la moarte, ingreunând su-
fletul cu povara inexorabilă a păcatului. Spre deosebire
de noi, animalele nu știu să urască, ele ori te iubesc, ori
284
Despre amintiri
Motto
“Atâta timp cât inima păstrează amintirile,
spiritul este ferit de iluzii”
Francois Rene de Chateaubriand
Amintirile reprezintă proiecția trecutului prin

prisma prezentului. Toate întâmplările trec prin filtrul
rațiunii actuale, ele câștigând o conotație diferită față de
momentul producerii lor. Acum le conștientizăm în cu
totul alt fel, iar reflexia lor din trecut în prezent se face
printr-o disociere față de acțiunea trecută. Cântărim și
judecăm cu puterea minții actuale, amintirile suferind o Mihai Hafia TRAISTA
deformare între oglinzile paralele ale prezentului. În
acest fel, o amintire încetează să mai fie o realitate. Ea
converge către o plăsmuire a faptelor petrecute în tre- Omul de dincolo
cut. Nuvelă
Amintirea nu se poate materializa în realitatea
actuală, fapta în sine nu poate fi ontinuată. Există totuși, „De ce vă grăbiţi... de ce vă grăbiţi voi, oamenii,
o tendință de a interpreta faptele, în lumina actuală, ele să spuneţi imediat despre un lucru că e nebunesc
pierzându-și puterea ectivă a momentului respectiv. sau înţelept, bun sau rău?! Ce rost au toate astea?”
Suspansul clipei ce urmează este astfel pierdut, pentru Johann Wolfgang von Goethe
că viitorul unei mintiri este de fapt trecutul ei, în analiza
prezentului. Dacă o întâmplare trăită în prezent, te poate
„Vântul suflă încotro vrea, şi-i auzi vuietul;
afecta emoțional, acest lucru nu mai este posibil când
dar nu ştii de unde vine, nici încotro merge...”
ne amintim de ea peste ani. Amintirea se derulează ca
Evanghelia după Ioan
un film mut. Vocile dispar încet, încet, în umbra trecu-
tului. Rămâne însă ecoul vorbelor spuse, care te apasă
1
multă vreme, într-o reverberație surdă a propriului EU!
Ne face plăcere să revedem prieteni din copilă-
rie, colegi de școală și cu fiecare întâlnire, ne mai mu- Pentru un moment avu acea senzaţie ciudată că
iem un pic sufletul în călimara cu balsamul nostalgiei, toate acestea nu i se întâmplă lui, ci altcuiva, unui om
ne privim în ochi, descoperind dincolo de priviri, ima- pe care el nici măcar nu îl cunoaşte. Nicidecum omul
ginea diafană a tinereții noastre, apoi, reveniți în habi- acela nu putea fi el – Dunca Pătru a Todoarei de sub
tatul relității mature, încercăm să mai scriem un para- deal sau Dunca Dumitru, cum îl obligau ei să se nu-
graf pe muchia îngălbenită de vreme din BALADE VE- mească, nu ştia de ce. Aştepta să se trezească din acest
SELE ȘI TRISTE! coşmar, dar vocea gravă a maiorului de miliţie îi spul-
_______________________ beră orice speranţă:
* Octav Luca. S-a născut în anul 1956, în București. A urmat – Şi dumneata susţii în continuare că nu eşti Dunca
cursurile școlii elementare în paralel cu școala de muzică a Dumitru?...
Casei Armatei, făcând parte din orchestra dirijată de Ion – Ba Dunca mi-s, da’ nu Dumitru, ci Pătru!
Cucu Bănățeanu. După absolvirea Liceului teoretic „Spiru Dunca Pătru a Todoarei de sub deal.
Haret” a urmat Facultatea de Utilaj Tehnologic din cadrul In- – Şi atunci cum îţi explici că vecinii tăi spun că
stitutului de Construcții București, secția ingineri. A lucrat ca eşti Dunca Dumitru?
inginer pe diferite șantiere din țară timp de patruzeci de ani.
– Oamenii cu care m-am întâlnit pe uliţă? întrebă
Activitatea literară a început-o încă din anii liceului.
A scris primele poezii sub îndrumarea profesoarei Zorina mirat.
Regman, soția regretatului critic literar Corneliu Regman. A – Da, ei! dădu din cap maiorul.
continuat să scrie și în perioada facultății, apoi în clipele de – Nu-s vecinii mei, nu i-am văzut niciodată...
răgaz pe care i le oferea cu zgârcenie activitatea intensă de pe – Dar te-ai născut şi locuieşti în Vârfuri, nu?
șantiere. – Da, în satul Vârfuri.
Debutul editorial a venit abia în anul 2019, când a – Şi ăia cu care te-ai întâlnit pe stradă nu-s vecinii
publicat volumul de versuri „Călător în timp” la Editura Hof- tăi?
fman. Volumul a repurtat aprecieri din partea criticului literar
– Nu.
Victor Atanasiu, precum și a redactorului șef al revistei
„Convorbiri literar-artistice”, Antoaneta Rădoi, Anul acesta, – Şi nici tu nu eşti Dunca Dumitru?
sub sigla Editurii Betta, poetului Octav Luca i-a apărut al do- – Nu, sunt Dunca Pătru.
ilea volum de versuri „Lupta cu timpul, , cu o prefață semnată – Dar soţia ta Dunca Anişoara te recunoaşte că
de Victor Atanasiu. eşti soţul ei, Dunca Dumitru pe care ea l-a crezut mort?
– Aia nu-i muierea me’! spuse hotărât. Pe muie-
rea me’ o cheamă Mărie, fata morarului Ştef de pe vale,
285
ş-apoi eu nu am murit, e drept că am fost dincolo, da’ duminică după-amiază.

de murit nu am murit. – Alţii o duc mai rău decât noi, mult mai rău şi
– A-a-a, deci recunoşti că ai trecut dincolo? nu se plâng, nu-l mânia pe Dumnezeu, Mitrule, nu-l mâ-
– Da, am trecut. nia, că şi azi la biserică părintele a citit că nu trebuie să
– Şi cum e dincolo? cârtim împotriva lui Dumnezeu şi să ne mulţumim cu
– E tare bine. ce avem.
– Şi cum e binele ăsta? Explică-mi şi mie! – De parcă eu împotriva lui Dumnezeu cârtesc, tu
– E aşa o linişte, o simţi în suflet, nu te apasă ni- Anişoară? Eu nu am nimic cu Dumnezeu, că eu am ce
cio grijă, uiţi de toate câte ai pătimit pe aici pe la noi. am cu cei ce ne sug sângele şi nu ne lasă să ne bucurăm
– Mda, îşi trecu mâna peste frunte maiorul, şi de sudoarea frunţii noastre, cu ăştia aş avea eu o soco-
zici că la noi e greu, te apasă grijile, pătimeşti?... teală, cu tovarăşii de la partid care ne iau totul, ’tui par-
– Păi aşe-i viaţa dom’ şef. tidul mamii lor!...
– Şi de ce aia mă-tii nu ai rămas dincolo, dacă-i – Fereşte-te de asemenea vorbe, Mitrule, că
aşa de bine!? trânti cu pumnul în birou maiorul. Dumnezeu Sfântul te-ar ierta dacă ai cârti împotriva lui,
Pătru Dunca nu se sperie deloc, cum se aştepta dar ăştia nu te iartă, nu te iartă, Mitrule, spuse îngrijo-
maiorul, se uită drept în ochii acestuia, strânse din rată femeia.
umeri şi spuse cu voce liniştită: Cunoscându-i firea neastâmpărată îşi făcea griji
– Păi, bag sama încă nu mi-o sosit sorocu’, ş-apoi pentru el, că Mitru era gata să se aprindă din te miri ce
io am fo’ dincolo în ospeţie. şi apoi tare îi mai plăcea să spună bancuri cu Ceauşescu
– I-auzi! La cine? şi să facă glume pe seama partidului.
– La sergentul Eusebiu. „Tu nu ai să mori acasă, Mitrule!...”, îi spuse odată
– Eusebiu şi mai cum? se pregăti să noteze maio- directorul Nănăşan, când Dumitru, văzându-l pe acesta
rul. rezemat de poarta şcolii şi discutând ceva cu părintele
– Nistor Eusebiu, dar noi îi spuneam sergentul care stătea rezemat de poarta parohiei, se opri în faţa
Eusebiu. răstignirii din lemn ce se afla între şcoală şi parohie, îşi
– Care voi? făcu semnul crucii şi spuse cu voce tare:
– Noi, cei dân pluton, răspunse calm Dunca Pă- „Iar te-au pus, Doamne, între doi tâlhari...”, părin-
tru. tele râse cu mare poftă, era şugubăţ şi el, dar directoru-
– Aha, zâmbi maiorul, aţi făcut armata împreună, lui nu-i picase bine.
după care Eusebiu a trecut dincolo şi acum te-a chemat „Şi cam unde credeţi că oi muri?”, îl întărâtă şi mai
pe la el, aşa e, nu? se bucură maiorul, de parcă ar fi des- tare Dumitru.
coperit o mare taină. „La puşcărie, unde-i locul celor ca tine”, spuse di-
– Nu am făcut armata, că începu’ războiul ş- rectorul întorcându-i spatele.
acolo ne-am împretenit. În ultimul timp Dumitru se mai potolise, de când
– Aşa-a-a, deci ai făcut războiul? se împrietenise cu fraţii Ion şi Vasile Toaderaş şi cu Gri-
– Da, am fo’ şi rănit, îşi duse mâna la umărul gore Pupăză, pe la bufet nu mai călca. Aceştia erau po-
stâng. căiţi şi încercau să-l ducă şi pe el pe calea Domnului,
În loc să-l enerveze, răspunsurile lui Pătru parcă îl dar îi băgară în cap să fugă cu ei în America. De fuga
calmau pe maior. Anchetase sute de infractori: hoţi, cri- aceasta în America Anişoara se temea mai rău decât de
minali, escroci care se ţineau tare în timpul anchetei, dar faptul că ar putea fi arestat pentru că nu ştie să-şi ţină
de această dată i se păru că are în faţă un om care nu gura.
minte, adică în sensul că nu cunoaşte alt adevăr în afara – Tu crezi, Mitrule, că în America cresc colaci pe
celui pe care-l spune cu toate că adevărul lui era ireal. garduri şi te aşteaptă pe tine să-i culegi? îi spuse necă-
Aproape că îi păruse rău că îl înjurase adineauri. jită Anişoara.
– Dar dumneata ştii în ce an suntem? îl întrebă – Eu nu vreau să culeg colacii nimănuia, vreau
calm maiorul trecând înapoi la apelativul „dumneata”. doar să mă bucur de munca mea, vreau ca
– Apăi cum să nu ştiu, Doamne iartă-mă! se miră tot ce-i al meu să fie al meu.
Pătru. Suntem în una mie nouă sute douăzeci. – Şi acum tot ce avem al cui e, Mitrule, nu e al
– Deci dumneata ai luptat în Primul Război Mon- tău, al nostru?...
dial, şopti maiorul apăsând butonul soneriei. – Da, e al nostru tot, şi viţeii din grajd sunt tot ai
Imediat apăruse un plutonier subţirel, maiorul făcu noştri, tu Anişoară?
semn cu capul spre Pătru. – Da’ a cui să fie, Doamne iartă-mă?
– Hai băiete, pune mâinile la spate! îi spuse plu- – Ei dacă-s ai noştri, atunci mă duc să tai unul.
tonierul, conducându-l spre arest. – Potoleşte-te, Mitrule, că o să dăm de bucluc,
vrei să te închidă ca pe Ilie din Valea morii?
2 – Da’ de ce să mă închidă, că tu zici că viţeii-s ai
– Tu Anişoară, eu nu mai pot răbda, nu pot şi noştri?...
gata! îi spuse Dumitru Dunca soţiei, într-o
286
– Mitrule, Mitrule... că bine ţi-a spus directorul o noapte, bunicului său îi apăru în vis haiducul Olexa
Nănăşan că nu ai să mori acasă, oftă femeia. Dovbuş, care îi spuse că sub lespedea din Livada Un-
A doua zi, Dumitru plecă cu trenul la Bozovici, gurului se află ascunsă o comoară. Crezând că este
împreună cu fraţii Toaderaş şi cu Grigore Pupăză să lu- vorba de bijuteriile familiei Iablonovski – comoară pe
creze la pădure, a mai fost cu ei la butin şi a câştigat care mulţi o căutaseră fără niciun rezultat –, tânărul şi
bine, dar de data asta Anişoara tare ar fi vrut ca el să credinciosul Ştefan îi povesti visul său parohului, care,
rămână acasă. sfătuindu-se cu oamenii din sat, a hotărât să sape sub
3 lespedea de sub care ţâşni apa. O adevărată comoară
Pătru Dunca privi mirat în jur, totul i se părea pentru cei din Vârfuri. Dar ovreiul Wolf cumpără Li-
schimbat, peste tot au răsărit cruci noi din fier, altele din vada Ungurului, o împrejmui cu gard, pretinzând de la
piatră albă şi neagră, lucitoare şi netede de parcă îţi ve- fiecare om care lua apă de acolo să lucreze în fiecare an
nea să le mângâi cu mâna. Mormintele, unele acoperite două zile pe moşia sa, însă nu trecu multă vreme şi pe
cu pietre mari, erau îngrădite cu gărduleţe de fier, altele Wolf îl călcară hoţii, arzându-i casa şi toate acareturile.
cu lanţuri, cu vaze din piatră cu flori în ele, cu candele De durere şi spaimă, bietul ovrei se spânzură.
aprinse şi cu tot felul de statuete. Potecile dintre mor-
minte parcă erau mai largi şi pietruite, cu bănci pe alo- 4
curi, pe care te puteai odihni la nevoie. Nici în cimiti- – Tovarăşe plutonier, dumneata l-ai cunoscut
rele de la oraş nu văzuse atâta frumuseţe, dacă nu ar fi bine pe Dunca Dumitru? întrebă maiorul Vişovan,
ştiut că se află în cimitirul din Vârfuri ar fi băgat mâna aprinzându-şi ţigara.
în foc că se află într-unul din cimitirele pompoase ale – Foarte bine, tovarăşe maior, doar sunt de şapte
marilor oraşe. ani şef de post în Vârfuri, îi cunosc pe toţi, de la cei mai
Însă mai mare îi fu mirarea când ajunse în vârful mici până la cei mai bătrâni, localitatea nu e aşa mare,
dealului din cimitir, unde îşi lăsase caii legaţi de cren- răspunse plutonierul Timiş.
gile părului pădureţ. Veniseră împreună cu Eusebiu că- – Şi acest Dunca Pătru e una şi aceeaşi persoană
lare, fără şei, el încălecă iapa, iar sergentului îi dăduse cu Dunca Dumitru?
armăsarul sur. Secularul păr pădureţ, numit Părul Spân- – Fără nicio îndoială, am jucat de câteva ori fot-
zuraţilor, era renumit prin poveştile cu strigoi, bosorcăi bal împreună, ba am fost şi la nunta lui, nu puteam să-l
şi lumânări ce dansează noaptea în jurul lui. Poveştile refuz, deoarece în fiecare toamnă ne aducea lemne pen-
se datorau în mare parte faptului că de crengile lui se tru postul de miliţie, le tăia, le crăpa, le stivuia, – un
spânzuraseră Axenia, porcăriţa satului, când rămase băiat deosebit.
grea cu sluga popii, jidovul Wolf când îl prădaseră hoţii – Nu a avut niciodată probleme cu legea? se inte-
şi Alexa, feciorul birăului. Se vorbea că l-ar fi spânzurat resă maiorul.
nişte hoţi de cai din pusta ungurească cu care s-a înhăi- – O singură dată a fost cercetat, fiind suspect de
tat. Ei bine, părul lipsea, cât despre cai, ce să mai vor- furtul unui fierăstrău mecanic marca „Retezat”, de la
bim?... sectorul forestier Măgura.
„S-or fi întors singuri acasă”, gândi Pătru, dar – Сând s-a întâmplat, în ce an?
ceea ce îl necăjea mai tare era: „unde dispăruse Părul – Acum trei ani, în optzeci şi trei, ţin minte că
Spânzuraţilor?”. ieşise la pensie fostul şef de sector şi venise în locul lui
– Ce minune o fi şi asta? şopti nedumerit, nebănu- inginerul Moldovan.
ind că acolo jos în sat, unde oamenii petreceau la nunta Maiorul notă informaţia într-un carneţel cu co-
sa, îl aşteptau minuni mai mari decât dispariţia Părului perte negre, după care spuse:
Spânzuraţilor, deşi, după întâlnirea cu sergentul Euse- – Asta înseamnă că amprentele lui se află în baza
biu, ce l-ar mai fi putut mira?... noastră de date.
Deodată simţi o sete chinuitoare, de parcă în- – Mai mult ca sigur, consimţi plutonierul.
ghiţise cărbuni aprinşi, îşi trase pălăria pe ochi şi începu – Aş vrea să vorbesc cu soţia lui şi cu cei doi mar-
să coboare prin Livada Ungurului ţinând un pic stânga, tori, cu care s-a întâlnit pe uliţă, poţi să-i
să ajungă la fântâna de sub călină. Fântâna de sub călina chemi la post?
roşie – astfel o numeau cei din Vârfuri. Mai înainte o – I-am şi chemat, tovarăşe maior, când aţi sunat
numeau fântâna de sub piatră, deoarece era acoperită cu că veniţi în Vârfuri, am şi trimis după ei, eram sigur că
o lespede mare. vreţi să vorbiţi cu ei. Cei doi au şi venit, trebuie să apară
Fântâna, la fel ca şi Părul Spânzuraţilor, îşi avea şi Anişoara Dunca. Unul e văr de-al doilea cu Dumitru
legenda ei, cum de altfel, aici în Vârfuri, avea propria-i Dunca, tot Dunca se numeşte – Vasile Dunca, iar celă-
legendă aproape orice lucru rămas de pe timpul stră- lalt, Ilie Bursuc, e omul nostru, îi urmăreşte pe Martorii
moşilor. Dunca Pătru ştia mai bine ca oricine legenda lui Iehova şi ne informează unde se adună. El m-a
fântânii, deoarece moşul său Dunca Ştefan era eroul anunţat că a apărut Dumitru.
principal al acestei legende. În Vârfuri, pe vremuri nu *
erau fântâni şi oamenii erau nevoiţi să coboare, cu că- – El e, tovarăşe maior, se poate să nu-l cunosc pe
ruţele încărcate cu butoaie, după apă până la Tisa. Într- Mitru?! Păi am copilărit împreună. Voia să fugă din ţară
287
să scape de armată. Noi îl credeam mort, înecat în Du- – Apăi, eu i-am dat „Bună dimineaţa!”, iar Bur-
năre, iar el... crede că scapă prefăcându-se nebun. Am suc îl luă peste picior, că vine de la mândre şi acasă are
mai văzut noi de alde ăştia, spuse agitându-şi mâinile muiere, dar el s-a dus de parcă nici nu ne-a văzut.
Ilie Bursuc, încercând să dea de înţeles maiorului că nu
îi sunt străine astfel de probleme *
– Care noi? întrebă ironic maiorul. Nu îi plăcu Ordinul de chemare a venit la două săptămâni după
acest omuleţ cu capul mic şi ochi bulbucaţi ce Mitru plecase la Bozovici cu fraţii
ca de broscoi. Toderaş şi cu Grigoare Pupăză, răspundea liniştită
– Păi, tovarăşul plutonier, dumneavoastră, eu... că la întrebările maiorului, Dunca Anişoara.
ştiţi şi eu... Cu faţa palidă şi ochii trişti, îmbrăcată în negru,
– Bine, bine, tovarăşe Bursuc, poţi pleca – nu mai avea o frumuseţe profundă, misterioasă. „E doar o co-
am nevoie de dumneata, îl întrerupse maiorul. pilă”, gândi maiorul.
– Păi, şi declaraţia, nu trebuie să scriu o declaraţie – Ţi-a vorbit vreodată că nu vrea să facă armata?
că l-am văzut şi am anunţat organele de miliţie? – Nu, nu mi-a spus niciodată aşa ceva, numai că-
– Dacă va fi nevoie te vom chema, spuse maiorul i mai venise o dată ordinul şi nu s-a prezentat, acum
ridicându-se de la birou. doi ani, în optzeci şi patru, de abia ne-am luat. Mie mi-
– Să mă chemaţi, tovarăşe maior, să mă chemaţi, a spus că a făcut cerere de amânare, dar pe urmă am
că eu ajut organele, poate să vă spună şi aflat că nici măcar nu s-a prezentat.
tovarăşul plutonier, spuse dezamăgit că nu i se ia – Câţi ani ai dumneata? întrebă blând maiorul.
declaraţia. – Anul acesta împlinesc nouăsprezece, zâmbi
* trist femeia.
Vasile Dunca stătea speriat în faţa maiorului mo- – Am fost orfană de ambii părinţi, m-a crescut o
totolind în mâini un fes negru. Сe vină avea el, că Mitru mătuşă, continuă femeia, văzând că maiorul tace. El la
încerca să fugă din ţară, că murise sau nu murise?... Pe fel, nu mai avea pe nimeni, maică-sa murise cu trei ani
el să-l lase în pace. Armata o făcuse, de furat nu furase înainte de a ne lua, iar pe taică-său nici nu-l ţinea minte,
în viaţa lui, de vorbit nu vorbise de rău pe nimeni, ce au poate i-a fost frică să mă lase singură şi să plece în ar-
cu el? Mitru îi e doar văr de-al doilea, bunicii lor erau mată, deşi pleacă la butin, unde stă câte trei-patru luni,
fraţi, dar ei nici măcar nu au feciorit împreună, când „mai repede veneai din armată”, îi spuneam.
Mitru începu să umble la fete, el era însurat de mult. – Dar când a plecat ultima dată nu ţi-a spus că are
Nici nu prea se vizitau, deoarece stăteau departe unul de gând să fugă din ţară?
de celălalt. Mai bine şi-ar fi rupt un picior alaltăieri di- – A plecat anul trecut, imediat după Paşte – lu-
mineaţă, decât să iasă pe uliţă şi să-l întâlnească pe Mi- nea, după Duminica Tomii, iar de Rusalii îmi
tru şi pe Ilie Bursuc, că acesta a fugit una-două la mi- trimise bani şi carte în care scria că vrea să treacă
liţie, futu-i mama lui de nimuric! Dunărea, să fugă în America la fratele lui Pupăză, nu-
– Eşti sigur că omul cu care te-ai întâlnit alaltăieri mai că odată cu cartea veni şi vestea că s-a înecat în
dimineaţă este vărul dumitale Dumitru Dunăre. Pupăză Grigoare împreună cu Toaderaş Ion
Dunca? întrebă cu voce liniştită maiorul Vişovan, reuşiseră să treacă, Toderaş Ştefan a fost prins, iar Mitru
ghicind parcă spaima lui Vasile. s-a înecat, nu s-a lăsat prins de grăniceri. Ştefan Toade-
– Nu suntem veri dulci, bunicii noştri au fost fraţi raş a stat şase luni în puşcărie şi a scăpat, iar Mitru... ce
gemeni, parcă se dezvinovăţea în faţa să cred acum, e omul meu, nu-i el?... Nu mă cunoaşte,
maiorului. întreabă de nuntaşi... de Mărie... dacă s-or întors caii?...
– Dar dumneata îl cunoşti bine pe Dunca Dumi- De parcă nu ar fi el, ci altcineva în corpul lui, dar de nu-
tru? i el cum de o ştiut să vină acasă, şi de ce şi-a înstruţat
– La fel ca toţi ceilalţi oameni din Vârfuri, nu pălăria ca la nuntă, şi cojocul de unde l-o luat?...
suntem nici prieteni, nici duşmani, că stăm – Nu l-ai întrebat?
departe unul de celălalt. – Păi nici nu am avut timp, că a venit şeful de post
– Dar omul pe care l-ai întâlnit pe uliţă este şi l-a luat cu el, spuse femeia ştergându-şi lacrima cu
Dunca Dumitru? colţul baticului.
– Da, numai că... ezită Dunca Vasile. – Dar spune-mi, te rog, dacă soţul dumitale avea
– Numai că?... repetă maiorul. vreun semn din naştere, sau dacă a fost operat de ceva,
– Parcă nu era Mitru. Mergea speriat privind în avea vreo cicatrice, sau tatuaj?
jur de parcă nu mai văzuse în viaţa lui satul şi apoi era – Semne din naştere după câte ştiu eu n-a avut, şi
îmbrăcat în port de sărbătoare, dar aşa cojoc la noi nu nici operat n-a fost, dar are o cicatrice pe piciorul stâng,
se mai poartă de mult, nu ştiu să mai aibă cineva în sat, s-a tăiat cu toporul rău de tot, până la os. A avut şapte
de unde l-o fi luat nu ştiu. copci.
– Aţi vorbit cu el, v-a spus ceva? – Îţi mulţumesc, poţi să pleci, dacă va mai fi ne-
voie te vom chema, spuse ridicându-se maiorul.
288
Anişoara se îndreptă spre uşă, dar deodată se Dunca Pătru nu scotea niciun cuvânt. Pentru el
întoarse spre maior şi îl întrebă cu glas rugător: cuvintele nu mai aveau nicio valoare, erau ca apa de
– Vă rog să-mi spuneţi ce se va întâmpla cu el? ploaie.
– Nu ştiu, răspunse sincer maiorul. – Iar acesta de acuma, Carol al II-lea, e mai
– Este în arest? curvar ca ta-su, chi-hi-hi-hi!... continua ochelaristul. Cu
– Nu, e la spital, dar deocamdată nu îl poate vizita ăsta am fost şi la Crucea de piatră. Îi plăcea să i-o tragă
nimeni. lui Lulu, dar asta înainte de a se cupla cu Elena, numai
Femeia ieşi fără să mai spună ceva. să nu te scapi cumva în faţa lui Maniu că o încurcă bie-
tul Carol, Maniu îl bate cu cureaua de la pantaloni – na,
5 na, na!... Chi-hi-hi-hi!.. Carol plânge şi se jură că nu o
– Ţ-ţ-ţ-s-s-st! duse degetul la buze ochelaristul, mai vrea pe Vulpescu, iar Maniu îl crede... Chi-hi-hi-
tuns periuţă, cu un veston militar îmbrăcat peste bluza hi... Dar să vezi cum va zbura Maniu de la guvernare, şi
de pijama şi apropiindu-se de patul lui Dunca Pătru îi regina-mamă va zbura... Atunci o să vedem pe cine mai
şopti la ureche: bate Maniu?... Chi-hi-hi-hi!...
– Dumneata poţi să ţii un secret?
Dunca îl privi mirat şi dădu afirmativ din cap. *
– Atunci în douăzeci şi şapte, eu l-am ucis pe re- Profesorul doctor Aurel Munteanu, şeful secţiei de
gele Ferdinand, chi-hi-hi-hi!... chiţăii ca un şoricel, ară- psihiatrie, îl repartizase pe Dunca Pătru în acelaşi salon
tându-şi dinţii mărunţi. Toată lumea credea că a murit cu Sârbu Ştefan, fost profesor de istorie – un pacient
de cancer la maţe, dar nu a fost aşa, chi-hi-hi-hi... Sin- foarte interesant pentru el care se ocupa de cercetarea
gurul Ionel Brătianu s-a prins care-i şpilu, dar eu repede dedublării falsei personalităţi. Ştefan Sârbu, Cavalerul
şi pe el, chi-hi-hi-hi!.. Istoriei, cum îl numeau ceilalţi pacienţi, chiar şi asis-
Dunca Pătru îl fixă cu privirea, neînţelegând o tenţii, reprezenta pentru doctor cel mai important caz,
iotă din ceea ce spunea. Nu auzise să fi murit regele fiindcă nega existenţa propriei personalităţi, înlocuind-
Ferdinand, şi apoi ei erau în anul douăzeci, iar ochela- o cu una absolut nouă, plăsmuită de el, pe care o trăia
ristul vorbeşte de douăzeci şi şapte... Aproape nici nu din plin în timpul dictaturii carliste.
se miră de vorbele acestuia. Probabil există o limită a „Unul tocmai luptase în Primul Război Mondial,
puterii de uimire pe care dacă o depăşeşti, nu te mai celălalt face ordine prin istorie, după bunul său plac,
poate surprinde nimic, iar Dunca Pătru, prin câte a tre- asasinând câte un rege sau ministru, astfel s-ar putea să
cut în ultimele zile, depăşise de mult acea limită a pute- se înţeleagă bine amândoi”, zâmbi profesorul, care într-
rii de uimire. un fel îşi invidia pacienţii, adeseori povestea despre ei
– Imediat după întâlnirea cu Nicolae Titulescu i- prietenilor săi:
am făcut felul şi lui Ionel, la fel ca şi Regelui Ferdinand, „Cei mai fericiţi dintre toţi oamenii sunt cei ase-
cu tinctură de cucută, chi-hi-hi-hi!... Toţi au crezut că a menea pacienţilor mei, deoarece nu ştiu ce înseamnă
murit de răceală, nişte proşti, chi-hi-hi-hi!... mustrarea de conştiinţă, nu-i chinuie teama zilei de mâ-
Dunca continua să-l privească în tăcere pe ine şi nici nu se lasă seduşi de speranţa într-o bunăstare
ochelarist, ceva din fixitatea ochilor lui îl făcea să se- viitoare. Ei doar îşi trăiesc clipa, pe care ei înşişi şi-o
mene cu un sihastru. După baia făcută, în prezenţa asis- aleg, şi o trăiesc într-o absenţă totală a nefericirii.”
tentului şi mâncarea primită, dar mai ales după somnul
în aşternutul moale, se simţea uşor. Un sentiment de ne- *
păsare, neobişnuit şi îmbătător, se strecură în sufletul – Nu vreau să mai stau cu el, nu vreau să mai
său şi nu voia să îl părăsească. stau cu el, nu vreau, nu vreau, nu vreau!... tropăia Sârbu
– Elena Văcărescu nu îl iubea pe Ferdinand, mă Ştefan ca un copil în jurul doctorului Munteanu arătând
iubea pe mine, era moartă după mine, numai că nu avea cu degetul spre patul lui Dunca Pătru.
ce face, că na, regele e rege! Dar să fi văzut, măi frate, – Linişteşte-te, aşa, hai să ne aşezăm pe pat şi îmi
ce versuri îmi scria... vei povesti ce s-a întâmplat, încerca să-l liniştească doc-
„Te voi iubi întotdeauna. Din ceasu-acesta torul.
care-mi scapă – Nu vreau să mai stau cu el, nu vreau, nu
Şi până-n viitor când timpul, nepăsător, victo- vreau!...
rios, – Pentru că?...
Îşi va goli clepsidra toată, la cea din urmă a mea – Pentru că tace tot timpul, nu vrea să ne jucăm
etapă, de-a v-aţi ascunselea şi îi spune lui Maniu tot ce află de
În inima îmi va rămâne amorul nostru lumi- la mine.
nos...” Dunca Pătru se uita ba la doctor, ba la ochela-
– recită ca un actor dramatic ochelaristul. De aceea rist şi nu ştia ce să spună. Doctorul îi făcuse discret
l-am şi chi-hi-hi-hi... pe Ferdinand. Şi ce dacă era semn cu capul, ce însemna că totul e în regulă.
rege?...
289
– Acum Maniu iar o să-l bată pe Carol cu cureaua psihic: gândire, memorie, atenţie, emoţie şi comporta-
de la pantaloni – na, na, na!... Chi-hi-hi-hi!... Şi numai ment. Pare perfect sănătos din punct de vedere psihic.
din cauza lui, că nu ştie să ţină un secret. – Şi atunci?...
– Nu el i-a spus lui Maniu, spuse doctorul şi îi – Ei, şi atunci, asta este singura problemă: de ce
şopti ceva la ureche. ar susţine cineva sănătos la minte că trăieşte cu şaizeci
Sârbu Ştefan dădu din cap în semn că a înţeles cine şi şase de ani în urmă?
e vinovat de bătaia pe care o va primi Carol, deveni Maiorul tăcea.
dintr-odată foarte serios şi, apropiindu-se de patul lui – Dar hai să nu tragem concluzii pripite, pacien-
Dunca Pătru, îi întinse acestuia mâna. tul se află doar de patru zile la mine, iar o tulburare psi-
hică este diagnosticabilă de obicei în minimum două
* săptămâni, în anumite cazuri chiar de la şase luni la un
Dunca Pătru nu-şi va face niciodată sânge rău an.
din cauza vecinului său de salon. Va fi atât de calm – – Marea problemă a noastră, celor de la miliţie,
sau indiferent – încât va părea a fi mereu altcineva, o este nu dacă Dunca Petru este bolnav sau nu, ci cine este
umbră ruptă de realitate sau irealitate. Cât timp vor sta el şi de ce toată lumea îl confundă cu Dunca Dumitru?
împreună nu o să-i spună vreodată ceva, poate nici în Chiar şi nevasta acestuia susţine că este „omul ei”.
sinea lui. Doar o singură dată, când Cavalerul Istoriei îi – Dragul meu, bine ai spus că aceasta este pro-
va povesti despre cearta iscată între el şi Majestatea Sa blema voastră pe care eu nu cred că sunt în stare să o
Regele Carol al II-lea şi dând din mâini îi va răsturna rezolv, spuse zâmbind profesorul Munteanu.
castronul cu supa de roşii, va rosti un „N-n-oh” ce va – Aş vrea să mai stau de vorbă cu el, bineînţeles
suna ca un blestem în urechile lui Ştefan Sârbu, care de dacă se poate, spuse aproape şoptit maiorul.
atunci va înceta să-i mai povestească întâmplări din cu- – Se poate, dragul meu, se poate, vino când do-
lisele vieţii familiei regale, iar a doua zi va povesti tu- reşti, numai anunţă-mă înainte ca să nu fiu plecat.
turor că Soldatul, aşa îl numea pe Dunca Pătru, se întâl- – Deocamdată vreau să mă întorc în Vârfuri, sa-
neşte pe ascuns cu Iuliu Maniu şi îi raportează tot ce tul în care locuia Dunca Dumitru şi în care a apărut de
mişcă. niciunde la poarta acestuia Dunca Pătru. Vreau să dau
de cap acestei poveşti aproape de necrezut.
6 – Atunci nu îmi rămâne decât să îţi doresc mult
Bineînţeles, amprentele lui Dunca Du- noroc, dragul meu, mult noroc! repetă profesorul Mun-
mitru din baza de date ale miliţiei nu corespundeau cu teanu.
amprentele luate de la Dunca Pătru, care nu avea nicio 7
cicatrice pe piciorul stâng, în schimb avea una lăsată de Recitind, poate pentru a zecea oară însemnările fă-
glonţ pe umărul stâng. Maiorul Vişovan nici nu se cute în carneţelul cu coperte negre, maiorul hotărî să
aştepta la alt rezultat. afle cine este Măria, fata morarului Ştef de pe vale, dacă
Era convins că Dunca pe care îl anchetase nu este există sau a existat o asemenea persoană. Poate astfel
una şi aceeaşi persoană cu Dunca cel înecat în Dunăre, va reuşi să afle de ce Dunca Pătru a întrebat despre nun-
după spusele lui Toaderaş Ştefan, sau poate fugit peste taşi şi cai. Poate găsind răspuns la aceste întrebări va
hotare deoarece cadavrul nu a fost găsit. putea să dezlege misterul acestui om pe care toţi îl con-
„Atunci cine este omul acesta care îşi spune Dunca fundă cu Dunca Dumitru.
Pătru, seamănă izbitor cu Dunca Dumitru, nu cunoaşte Porni spre Vârfuri fără să-l mai anunţe pe şeful
sau nu recunoaşte pe nimeni, crede că a luptat în Primul de post şi nici pe la postul de miliţie nu mai trecu. Opri
Război şi susţine că ne aflăm în anul o mie nouă sute la marginea satului, unde un om în vârstă păştea două
douăzeci?...” – îl rodea întrebarea pe maior. vaci. Îi spuse că este folclorist şi îl întrebă dacă mai este
Îl sună din nou pe profesorul Munteanu. moară pe vale.
– Până acum l-am crezut pe Ştefan Sârbu cel mai – Ehe, nu mai e de mult, de când făcu Opriş moara
interesant caz întâlnit de-a lungul carierei mele, dar iată la curent, da fărina nu-i la fel de bună cum o fo’ ceia de
că Dunca Pătru este un caz nemaiîntâlnit de mine şi nici la moara lui Ştef, dădu din mână a supărare bătrânul.
nu am citit vreodată despre un comportament asemănă- – Dumneata l-ai cunoscut pe morarul Ştef?
tor, îi spuse doctorul pe terasa restaurantului „Zimbru”, – Apăi cum, Doamne iartă-mă, să nu-l cunosc? se
unde s-au întâlnit la o cafea. miră bătrânul.
– Este bolnav psihic? – Morarul avea o fată, nu?
– Dragul meu nu cred că un om care trăieşte în – Avea două fete ş-un fecior. Pălaga fata cea
anul o mie nouă sute optzeci şi şase, dar susţine că se mare s-o măritat după un ungur din satu’ vecin, apoi s-
află în o mie nouă sute douăzeci poate fi sănătos. or mutat la Vireşmort, o murit de mult săraca, Ştefan,
– Deci, e bolnav? feciorul o murit şi el săracu, o fo’ holtei că ave’ nu ştiu
– Numai că pacientul nostru nu prezintă nicio tul- ce hibă la plămâni, iar Măria săraca mai trăie’ ş-acu’ stă
burare în cele cinci axe prin care se evaluează un bolnav în vale la casa părintească. O pătimit şi e’ săraca că i-o
dispărut mirele-n noaptea nunţii, strămoşul lui Dunca
290
ăsta cu tămbălăul, de scrie-n gazetă despre el, iar e’ o satului, că-i musai să meargă, mă întorc mintenaş şi
născut după nuntă doi gemeni – pă Ilie şi pă Pătru, o apoi ţi-oi povesti de el”, aşe mi-o zis. Luase dân grajd
trecut prin mare ruşine, că a rămas gre’ de fată, înainte doi cai. Caii s-au întors, da’ dă el nu mai auzi nime’
de a-i blagoslovi popa cununia. Pătru o fo’ moşu’ lu’ veci!
Dumitru, ăsta cu tămbălăul. L-or spânzurat hortiştii în Maiorul mai bău un pahar şi ceru voie bătrânei
trizeci şi nouă că s-o ridicat împotriva lor. să fumeze, aceasta îi aduse o farfurioară de lut.
– Dar pe mirele dispărut în noaptea nunţii cum îl – Am ajuns de povestea lumii, unii ziceau că o
chema? întrebă maiorul oferindu-i bătrânului o ţigară. fugit să scape de mine, că m-o lăsat gre’, alţii povesteau
– Tot Pătru, Dunca Pătru, spuse bătrânul aprin- că l-o omorât Găvrilă Gorgan pentru că umbla la mu-
zând ţigara, după ce îi rupse filtrul. ierea lui, alţii că s-o dus împreună cu soldatul ăla să fure
caii de la armată şi i-au împuşcat... cine ştie ce s-o în-
* tâmplat de nu s-o mai întors Pătru?... Aşe, mi-am cres-
– Apăi cum, Doamne iartă-mă, să nu bei un pă- cut singură feciorii, apoi când să mă bucur de ei, că s-
hăruţ de horincă? se miră bătrâna curăţând o ceapă pe au însurat amândoi, pă Pătru l-au spânzurat hortiştii în
care o puse pe farfuria de lemn lângă feliuţe subţiri de trizeci şi nouă, nici nu împlinise nou’şpe ani, iar pă Ilie
slănină şi cârnaţ afumat. Oi be’ şi eu unu cu dum’ata. l-au luat voluntar în patruşcinci ruşii, nu s-o mai întors
Maiorul se conformă, bău ciocnind cu bătrâna nici ăla bietu’. Apoi nevasta lui Pătru s-o prăpădit şi ea,
şi îi ură „La mulţi ani!”. şi am rămas cu nepotu Dumitru, l-am crescut de mic,
– Apăi, mie la optşpatru de ani, nu prea îmi mai dar l-o ucis buştenii-n butin în şapteşdoi, avea şi el un
trebuie mulţi ani, doar o bătrâneţe şi moarte uşoare, copil, dar s-o prăpădit şi ăla, anul trecut. Eu nu cred în
pentru asta mă rog la Drăguţu’ de Dumnezeu, că tare vrăjitoare, da’ mi-o zâs baba Rozalia dân Codru’ Tăta-
mult am pătimit pe lumea aiasta, poate dincolo mi-o fi rului, că o îngropat cineva o lumânare în mormânt, ca
mai bine, cine ştie? Că amu ia pe ăştia mici îi învaţă la să se stingă neamul Duncenilor, că şi celălalt nepot mi
şcoală că Dumnezeu nu iegzistă, iar omu’ e născut din se prăpădise, fiul lui Ilie de muri pe front, amu mi-o mai
maimuţă, Doamne iartă-mă, că or bolunzit cu toţi de rămas un strănepot, Vasile...
atâta carte. Pe noi ne învăţa la şcoală să ne rugăm la
Dumnezeu şi cum să-i respectăm pe cei bătrâni, iar 8
acu’?... – Nu eram atât de ameţit din cauza rănii. Glonţul
Bătrâna îi aduse fotografii vechi de familie, îmi trecuse prin umăr, sângele poate îngheţase de n-o
unele făcute în faţa morii, altele în spatele ei, ca să se curs mult, că mare frig o fo’, da’ nu mâncasem de cinci
vadă roata morii. Într-o fotografie îl zări pe Dunca Pă- zile nimic, ăla o fo’ tăt baiu’ numa’ sugeam cetină de
tru, era îmbrăcat la fel cum îl aduse şeful de post, de brad, şi pe urmă o scuipam. Aşe m-o găsit sergentul Eu-
ziceai că l-a luat din fotografie şi l-a adus la sediul mi- sebiu şi m-o târât în spate trei kilometri, poate şi mai
liţiei. Pe spatele fotografiei cineva scrisese cu cerneală bine de trei, povestea Dunca Pătru ascultătorilor săi, –
violetă: maiorului Viţovan şi profesorului Munteanu. Apoi ne-
am împretenit, – eram mai ceva ca fraţii. O ţigare nu am
AMINTIRE DIN ANUL 1920 fi fumat unu’ fără celălalt. El crescuse la oraş, la orfeli-
12 APRIL + ZIUA DOUA DE ÎNVIERE nat, nu avea pe nimeni şi ne-am vorbit că după război,
VETERAN DUNCA PĂTRU dacă scăpăm cu viaţă, vine şi se stabileşte la noi în Vâr-
furi. Că aşe-i în viaţă, – moartea îţi cântă „Veşnica po-
– Atâta mi-o rămas după el: chipu lui, doi prunci menire” la ureche, iar tu te gândeşti la ce ai să faci după
şi năcazurile, că am rămas de râsu’ lumii – nici nevastă, război..., oftă Dunca.
nici fată... – Lui Eusebiu nu i-o fo’ dat să vadă sfârşitu’ răz-
– A murit? întrebă maiorul, speriindu-se de pro- boiului şi să vină la noi în Vârfuri. A murit în braţele
pria-i voce. mele, l-a lovit o schijă în cap. Ştia că moare şi m-o rugat
– Dumnezeu Sfântu ştie ce s-o întâmplat cu el?!... să-i fac o cruce la marginea cimitirului din Vârfuri.
Că o dispărut în noaptea nunţii – douşnouă spre trizeci „Dacă nu mi-o fost dat să trăiesc la voi, măcar o cruce
april, era joi noapte’ spre vineri, o ieşit şi dus o fo’... să am, poate mi-o aprinde şi mie cineva câte o lumânare
– Nu v-a spus unde merge? de ziua morţilor, iar tu, Pătrule, când te vei însura să vii
– La miezu’ nopţii, când nunta era în toi, intrase la crucea me’ şi să mă chemi la nuntă, nu cumva să nu
un băiat, în haine militare, era sergent, aşe spuneau oa- vii!”, asta mi-o spus şi pe urmă şi-o dat sufletul. Eu
menii, că eu nu mă pricep la grade. Pătru când l-o văzut, după ce m-am întors din război i-am pus cruce mare de
la început s-o speriat, şi s-o albit ca varu’ ş-o început să stejar, da’ nu la marginea cimitirului, ci în mijlocul lui
tremure, pe urmă s-au îmbrăţişat, s-au pupat ş-au băut şi pe ea am scris:
la horincă de se minuna toată lumea, că pe Pătru nu-l ÎN AMINTIREA SERGENTULUI
ştia nime’ de beţiv, da’ cu soldatu’ ăla o băut mult, apoi NISTOR EUSEBIU + 1916
spre dimineaţă o ieşit să-l conducă. „Tu Mărie, aista-i Apoi. înainte de nuntă, m-am dus la cruce să-l
un pretin tare drag mie, l-oi conduce până la marginea poftesc cum m-o rugat. M-am dus împreună cu Mihai a
291
lu’ Vasalie Moşului, cu care am umblat la poftit prin – Un biet bolnav psihic, ca atâţia zeci sau poate
sat, după cum îi obiceiu’. Nu credeam niciun moment sute de alţi bolnavi.
că el poate veni la nuntă, că mortu-i mort! M-am dus – Dar bine, sunteţi de acord cu mine că acest om
doar aşe ca sufletul lui să fie împăcat că nu l-am uitat. nu este bolnav psihic, avem mărturii şi dovezi în acest
Da el... sens.
– A venit la nuntă? întrebase doctorul, mai mult – Sunt întru totul de acord, dragul meu.
ca să-l ajute pe Dunca Pătru care se oprise din povestit, – Şi atunci va trebuie să mă ajutaţi să demonstrez
poate temându-se că cei doi nu o să-l creadă. adevărul.
– Da, o venit!... O venit la miezul nopţii, răsuflă – Nu, dragul meu, nu are niciun rost, crede-mă!
uşurat Dunca. Îi era teamă de acest moment, iar de acum Eu m-aş transforma din medic pacient, iar tu, în cel mai
înainte era sigur că-i va fi uşor de povestit. Dar de fapt bun caz, colegul meu de salon.
mult de povestit nu i-a mai rămas, doar că băuse împre- – Şi atunci?...
ună cu Eusebiu, două uiegi de horincă. Dar nu s-au îm- – Lasă lucrurile să-şi urmeze cursul firesc, zâmbi
bătat, iar dimineaţă, înainte de cântatul cocoşilor îl con- profesorul.
duse călare pe Eusebiu la cruce şi acesta îl pofti să vadă Nu, nu putea lăsa lucrurile aşa, mai ales după visul
cum e „dincolo”, unde o stat doar câteva clipe. Dar când pe care l-a avut. Se va duce la comandant, trebuie să-l
s-o întors nu a mai găsit nimic cunoscut lui. Asta e tot! înţeleagă cineva, nu se poate ca un om să...
– Şi cum ai trecut dincolo? întrebă maiorul. Îl întoarse de la uşă ţârâitul telefonului.
– Apăi, aşe deodată mi s-o părut că stau cu Euse- – A dispărut! se auzi în receptor vocea profeso-
biu lângă cruce, da’ în acelaşi timp mă plimb cu el pe rului Munteanu.
marginea unui râu, printr-o livadă atât de faină cu pomi – Cine? întrebă maiorul.
plini de tăt felul de poame, iar păsările cântau atât de – Cum cine, dragul meu? Dunca Pătru!
mândru şi deodată nu am mai fost lângă cruce numa’ pe – A fugit?
marginea râului. Ş-apoi am simţit o aşe linişte şi pace – Nu, nu avea cum, uşa salonului era închisă pe
în suflet, nu am mai simţit ceva la fel până atunci, poate dinafară.
doar când eram prunc mic şi adormeam în braţele ma- – Atunci cum, pe geam?
mei. – Nu, geamul are plasă de sârmă şi gratii.
9 – Atunci?
– Pijamaua, papucii şi halatul au rămas, de parcă
În aceeaşi noapte, spre dimineaţă, maiorul avu s-ar fi evaporat.
un vis foarte ciudat. Visa că îl visează pe Dunca Pătru. Maiorul tăcea, iar profesorul continuă cu o veselie
Şi în visul din visul său era concomitent şi în drum spre în glas, pe care nu o putea ascunde:
Vârfuri împreună cu acesta şi lungit pe canapeaua din – I-au dispărut hainele în care era îmbrăcat când l-
sufrageria sa. Se duceau la Măria, fata Morarului Ştef ai trimis la mine. Erau într-o magazie închisă cu yală, la
de pe Vale, dar au ajuns în mijlocul cimitirului lângă o fel uşa nu a fost forţată.
cruce mare de stejar pe care sta scris: *
Ţârâitul telefonului îl întoarse a doua oară de la
ÎN AMINTIREA SERGENTULUI uşă.
NISTOR EUSEBIU + 1916 – Să trăiţi! Şeful de post din localitatea Vârfuri
vă deranjează.
Dunca Pătru era îmbrăcat în costumul popular, – Vă ascult, tovarăşe plutonier.
exact cum îl aduse şeful de post, la fel ca în fotografia – Nu este el, tovarăşe maior, e altcineva!
pe care i-o arătase bătrâna. Deodată, acesta începu să – Nu vă înţeleg?
pălească din ce în ce mai tare şi să se dizolve în văzduh, – Omul pe care îl cercetaţi nu e Dunca Dumitru,
lăsând în urmă un iz de busuioc. iar Dunca Dumitru nu a murit!
– De unde ştii? se miră maiorul.
* – Tocmai primise Dunca Anişoara scrisoare din
Trebuia să ia cât mai repede o hotărâre. Dar nu o America, are şi poze cu ceilalţi doi, au ajuns la fratele
putea lua de capul lui, ci doar cu aprobarea comandan- lui Pupăză.
tului. Era un caz paranormal, iar cazuri paranormale nu Maiorului îi apăru pentru o clipă chipul palid şi
existau, o ştia prea bine. ochii trişti ai femeii îmbrăcate în negru, de o frumuseţe
– Dragul meu, îi spuse cu o zi înainte profesorul profundă, misterioasă. Puse receptorul în furcă, îşi
Munteanu. Partidul nu ar accepta pentru nimic în lume aprinse o ţigară şi, pentru prima dată în ultima săptă-
ca cineva să se întoarcă în ţară, fie chiar şi din rai sau mână, zâmbi mulţumit, poate chiar fericit.
din iad, fie şi după şaizeci şi şase de ani fără aprobarea
lui.
– Şi atunci care va fi soarta acestui om?
292
meu. Știam că tot zbuciumul meu se va sfârși îndată ce

voi deschide poarta și voi păși în curte. Acolo, eram în
siguranță. Acolo, găseam ceva de mâncare, o mângâ-
iere, un pat și o pernă unde să-mi așez capul, trupul
frânt. Treceai dintr-o cameră în alta, cu mare grijă să nu
mă trezești.
– Cât mai doarme? Cred că-i ajunge... mi se pă-
rea că-l aud pe fiul meu, nerăbdător să mai vorbească
cu mine.
– Las-o în pace! Drumul a fost lung și trebuie
să se odihnească. Închide ușa, să aibă liniște...
Valentina BECART Prea multă linișteeeeeeeee, mamă! Simt cum
mă împresoară din toate părțile, cu mii de tentacule,
gata să mă sugrume. Mai bine ai veni și ai trânti ușa de
Acasă perete, și ai deschide-o larg... Să intre aerul. Să pot
respira, să nu mă doară prea tare în piept.
Pentru mine, acasă înseamnă locul unde am vă- Aha! Mi-am amintit de ziua când am făcut
zut lumina zilei. Unde erai și tu, mamă, nu demult. „Mă prima penicilină injectabilă. La sora Electra. Eram în
duc acasă”, .spuneam ori de câte ori mi se făcea dor. clasa a XII-a. Peste două săptămâni urma să am exa-
Oriunde aș fi fost: aproape sau departe. Când pronun- menul de bacalaureat. Mi se inflamase gâtul, nu puteam
țam cuvântul acasă se producea o adevărată alchimie în să respir, să mănânc. Nu am avut încotro și am acceptat
organism, în suflet: se aprindea o văpaie în ochi, o lu- tratamentul propus de medic. Nu știam ce mă așteaptă!
mină îmi traversa ființa. Nimic nu se putea compara cu Cât de dureroasă poate fi penicilina. Sora Electra locuia
această trăire. Oricât de încercate îmi erau drumurile, dincolo de gară, peste șosea, cam o sută de metri spre
totdeauna trăiam cu speranța că nu e totul zădărnicit, că Luncași. Am strâns din dinți cât mi-a făcut injecția. Îmi
mai există un far. Acolo erai tu, mereu așteptându-ne. venea să urlu. Apoi, am traversat calea ferată în fugă,
Ieșind în oraș, să-mi caut ceva de îmbrăcat, am urcat dealul ce ducea spre casă, tot așa... A durat
ceva care să-mi țină cald și în care să mă simt cât mai cam 30 de minute. Abia așteptam să te cert... „De ce nu
comod, mi-am amintit de ziua când te-ai hotărât să vii mi-ai spus?” Am intrat în mare grabă în casă și m-am
cu mine la R. Să căutăm un palton. Eram în clasa a X- aruncat pe pat. M-am apucat de un bocit cu strigături...
a. Stam la cămin pe timp de iarnă. Am aflat de la cole- Fiind cald, geamul ce dădea spre curte era deschis. Sco-
gele mele că au adus paltoane la magazinele din oraș. teai buruianul din florile aflate în grădinița din fața ca-
După multe căutări și refuzuri, în sfârșit ne-am hotărât: sei. La un moment dat îți aud râsul: în hohote! Ca să nu
culoare verde închis, cu guler și manșete din blană (sin- mă mai auzi, mi-am pus o pernă pe cap și am continuat
tetice, desigur), un amestec de alb și verde foarte des- să suspin înfundat.
chis. Lung până la genunchi, ușor cambrat pe corp. – Bine, bine! Dar a trebuit să mergi atâta drum
Vânzătoarea ne-a arătat o oglindă. Ce fericită am fost! și abia acasă să plângi?
Îmi plăcea ce vedeam: frumusețe, eleganță. O bucurie Parcă te aud, mamă, și nu te mai opreai din râs.
necunoscută îmi inunda tot sufletul. Mă descopeream o Aveai dreptate. În cele 30 de minute durerea a trecut,
adolescentă în devenire... Poate mai mult. Undeva, în dar eu plângeam de oftică... Mă duruse prea tare. Și
adâncurile subconștientului aștepta tânăra, femeia de unde puteam să-mi fac moftul? Numai acasă! Acolo
mâine... Eu nu vedeam decât inocența, dar exista ceva unde putea să mă audă cineva, să mă compătimească,
care mă tulbura, uneori. să-i pese… cât de cât! Și aceea erai tu, mamă!
– V-ați hotărât? aud vocea vânzătoarei. De câte ori mergeam la un doctor abia așteptam
– Mie îmi place foarte mult. L-aș vrea... să mă întorc și să-ți povestesc. Nu-ți inspirau prea multă
– Dacă îți place îl cumpărăm! încredere. Mai știi?!
Cu ultimii bani... Am simțit o strângere de – Stai liniștită, nu te speria. Crezi că doctorii
inimă, dar n-am putut să renunț. În ziua aceea mă învo- ăștia știu totul? O să fie bine, ai să vezi.
isem de la școală și am plecat împreună spre casă. Totdeauna am avut nevoie de o încurajare, o
Vezi! Am spus „casă!”, casa noastră. Doar confirmare din partea ta, chiar dacă ieșeau scântei, une-
acolo bucuria mea putea să fie deplină. S-o împărtășesc ori... Acum, în vatra de acasă... e doar cenușă. Nici fo-
și cu cele două surori care urmau școala generală în locul nu mai arde cum trebuie, fără tine, mamă. *
calitate. Când mai vii pe acasă?Vreau să-ți cer o părere,
Altădată, veneam de la București, unde urmam să mă ajuți! Sunt într-un impas...
cursurile facultății... Călătoream într-un tren aglomerat, ___________________
rezemată de peretele vagonului, fără posibilitatea de *Pe 28 ianuarie 2020 s-au împlinit ani de când a plecat...
mișcare, decât de pe un picior pe altul. Și tot acest cal-
var dura vreo șase ore și jumătate. Îmi intra os prin os, (Din volumul în lucru
mă dureau toate încheieturile, mi-era foame, sete... Ce „Scrisori către neant – pentru mama”)
importanță aveau toate astea!... Eu știam un singur lu-
cru: voi ajunge acasă! Acolo erai tu cu tata și cu fiul
293
acoperit de sclipitoare cioburi de cristal (Swarovski nu

a inventat nimic), care tot sună pocnindu-se pe gresia
albastră, unul după altul, în splendide armonii, că de-aia
se zice sunet cristalin, curcubeu de scântei în zbor ar-
cuit. A zăbovit așa în împietrire, amovabilitate s-o
numi? până s-au adunat, atrași de zgomot, toți invitații,
roată în jur, chiar că era mare bucătăria mătușii, au în-
căput toți: săru’ mâna, mătușică, la mulți ani! a îngăi-
mat, politicos, de acolo de jos, către femeia incapabilă
de reacție. Cu unii dintre invitați atunci s-a cunoscut și
spuneau că e de neuitat imaginea ei cu fusta roată în jur,
sclipind de Swarovski. Dacă se întâlneau își aminteau
Zinica IONESCU iluminați, aha, ești aceea cu cristalurile, sau, variantă b),
aha, tu ești aia cu frișca! Din cauza unui flec!
Aniversare Deci, punctul unu, de reparat pantofii, spre a
evita întâmplările nedorite. Zorește la cizmar, la colțul
– Hai, te-am pupat, ne vedem acolo! blocului, să-i bată două cuișoare în tocul pantofului.
– Acolo unde? Deja știe ce să-i cumpere mătușii: setul acela de ceai,
– La tușa Eleonora, ai uitat? E ziua ei, eveni- din pporțelan chinezesc, pentru două persoane. Și ma-
mentul anului, trebuie să vii, ce naiba, Rada, te pune gazinul e aproape, dă fuga și-l achiziționează. Durează
clanul absentă! totuși mai mult decât se aștepta și nu mai are timp să se
Aoleu, uitase de aniversarea mătușii Eleonora! schimbe; îndeasă rochia în geantă, gândind s-o îmbrace
Iar. Cum, Dumnezeu, se face că trecea prin asta în fie- acolo, înhață florile și țâșnește pe ușă cu cutia de pantofi
care an: de fiecare dată uita și apoi intra în fibrilație, în sub braț. Afară începuse o ploaie subțire, de felul acela
ultimul moment, aleargă după cadou, că nu poți să te ușor enervant și se felicită că nu și-a pus pantofii de
duci cu bagatele la tanti Eleonora, după flori, vezi cu ce gală, i-ar fi făcut praf ploaia. În fața ușii, sunând, reali-
te îmbraci, că mătușa e de modă veche, ține la etichetă, zează că a uitat acasă cadoul pentru sărbătorită, confun-
nu te primește în blugi și cămașă, tre’ să pună rochie de dând cele două cutii. Zâmbetul pregătit pentru întâmpi-
friptură, cum se zice, și pantofii de bal, ăia cu toc etc. nare se transformă în zâmbet de scuză, ori cel puțin asta
Rada începe să scotocească febril prin dulap. era intenția, ceea ce rezultă e pur și simplu un zâmbet
Pantofii, ăia de atlas verde sau brocart, ce-o fi, singurii tâmp, în timp ce întinde mătușii florile, ținând la subraț
cu ștaif. Și-amintește deodată că au un flecușteț căzut și cutia de pantofi.
trebuie duși la cizmar. Sunt defecți de anul trecut, când – Vai, ce flori frumoase, poftește, dragă, -
îi purtase tot la „evenimentul anului”. Venise mai târ- apucă și cutia de sub brațul fetei, de bunăseamă soco-
ziu, ca de obicei, desigur, și s-a gândit să nu dea buzna tind că-i aparține dar nepoata asta, cunoscută ca neînde-
în sufragerie, să-și facă o intrare mai discretă, așadar se mânatică, nu știe cum să i-o ofere - dar nu trebuia să te
îndreaptă spre bucătărie, cu intenția să lase acolo tortul deranjezi, știi că eu nu sunt cu cadourile! Pantofi, ce in-
uriaș de la Tosca, comandat special pentru mătușa, teresant, totdeauna ai fost o originală! ușor contrariată,
combinație năucitoare de cremă de ciocolată și frișcă îi studiază atent, se vede că nu sunt noi, deși cizmarul
naturală, decorat cu pănglicuțe de marțipan și înscris cu lucrase finuț și Rada purta bine lucrurile. Femeie cu bun
urare personalizată, „Mulți ani frumoși, dragă mătu- simț și educație aleasă, gândindu-se că, probabil ne-
șică!” Cu ambele brațe încărcate de flori, pachete, vizi- poata nu avusese bani să-i cumpere ceva nou și trecuse
bilitatea în față e destul de redusă. Ciupește cu tocul pe la Second hand, înduioșată, nu vrea ca aceasta să se
stâng un picuț pragul, despre care nu bănuia că e atât de simtă prost, se pune să-i încerce, încântată de culoare.
înalt, ori atât de ticălos încât să-i pună piedică; se deze- – Hai că-mi vin perfect, cum de mi-ai știut mă-
chilibrează iremediabil, și, neputându-se folosi de mâ- sura? Și se potrivesc cu rochia mea verde! Am să rămân
ini, cu care ținea tortul prețios, conștientizând într-o cu ei în picioare, sunt foarte ușori! Face piruetă, încân-
fracțiune de secundă lunecarea lină, dar inevitabilă, tată de-a binelea. Hai, fă-te comodă, eu mă ocup de in-
conform gravitației, către podeaua altminteri încăpă- vitați. M-am modernizat anul acesta, am pregătit bufet
toare a bucătăriei, casă veche, de, dintr-un reflex de fost suedez. Se depărtează veselă, cu pas sprinten, fredo-
baschetbalist, aruncă în înălțime cutia tortului, fâlfâind nând.
cu brațele în căutare de sprijin, și apucă ceea ce îi vine Rada rămâne buimacă, fără grai, cu același
la îndemână, adică un colț al tăvii de inox, uriașe, pe zâmbet tont, bâlbâind suav „La mulți ani, mătușică!”
care, pregătite pentru șampanie, scânteiau superbele Înăuntrul său gândurile încep să se mai ordoneze: nu-i
cupe de cristal vechi, moștenire transmisă ca sfintele mai rău decât anul trecut, a pătruns în incintă fără să
moaște în neamul boieresc al mătușii, care se etalau nu- fărâme nimic, n-a dărâmat niciun tort, ba, chiar, Eleo-
mai cu acest sacru prilej, al aniversării unor ani rotunzi. nora s-a ales și cu un dar, pantofii de care pare că s-a
Mătușa făcea optzeci. Imposibil de descris șocul pe care atașat subit. Încearcă să treacă nevăzută, strecurându-se
îl trăiește cineva întins cât e de lat în cremă și frișcă, printre invitați. Știe că tricoul ei albastru cu ditai
294
bicicleta galbenă pictată pe piept face notă discordantă încâlcite în creștet; avea o frumusețe robustă, sălbatică,
între rochii de voal, tul, saten și costume negre. Câțiva de care nu-i păsa, așa cum nu-l interesa nici efectul pro-
o recunosc, apreciază elegant „vai ce ținută excentrică dus asupra celorlalți. Pe Codrin îl iubeau fetele, îl în-
ai ales, minunat, se poartă, pare-se, anul acesta!” Nu drăgeau băieții. Vesel, natural simplu, râdea cu poftă,
mai are rost să îmbrace rochia de mătase pentru că nu trăia cu fervoare clipa; era tot ce nu era Eleonora, preți-
se potrivește deloc cu bascheții din picioare. Salută gra- oasă, riguroasă și calculată, ființă convențională, care
țios, socotind să compenseze prin eleganța gestului ne- pune mare preț pe clasă și pe avere, mândră de ascen-
potrivirea hainelor de stradă cu evenimentul, lucru ce dența sa boierească. Dar chipul ei angelic nu te lăsa să
creează un contrast ridicol, soarbe o gură de vin, obser- vezi o fire atât de voluntară, în contrast cu forma sera-
vând paharele banale de sticlă, cu o strângere de inimă; fică: blondul alburos al părului, tenul ca de alabastru,
pe o etajeră, în colț, două dintre vechile cupe de cristal, niște articulații delicate îi confereau acest înșelător as-
probabil ultimele salvate de la cataclism, închipuiesc pect diafan. Codrin a fost sedus și provocat de croma-
vaze delicate în care mătușa, suflet de artist, aranjase cu tica ei luminoasă, încercând să-i facă portretul. Îl amuza
mult bun gust buchete de orhidee rozalbe. Nu arată rău tânara cu pretenții de intelectuală rasată, mofturi de
deloc. Buftea, le numea el, râzând sănătos.
Lângă bufetul cu băuturi îl zărește pe vărul S-au îndrăgostit pasional. Cum Eleonora nu
Ghiță, foarte preocupat de ambient. Venit recent în ca- admitea iubirea liberă, concubinajul, s-au căsătorit la o
pitală ca să caute un job (job, că nimeni nu mai caută săptămână de când s-au cunoscut. Greu de spus dacă au
serviciu sau de muncă) mai bun, la o multinațională, avut măcar o lună de miere întreagă, în pace și armonie,
adică să nu se plafoneze, (fiindcă dacă stai șase luni pe căci pasiunea lor a oscilat mereu între odi et amo. Vinul,
același post asta se întâmplă, te plafonezi), vărul își zi- femeile frumoase, petrecerea cu tovarășii la fel de bo-
cea de-acum Geo și ocupația sa cotidiană o constituiau emi făceau parte din viața lui. Eleonora nu i le putea
interviurile pentru angajare. Se cazase de câteva luni la permite. Geloasă pentru fiecare clipă în care el nu-i era
mătușa, pe care o știa fără succesori, îndatoritor, plin de aproape, Eleonora devine tiranică, sufocându-l cu pasi-
solicitudine, satelit insolit și zgomotos, nelipsit din unea ei. La început, deghizată în diverse personaje, de
preajma ei, căuta, cu toate prilejurile, să-i fie util chiar preferință literare, îl urmărește zile întregi, anchetându-
împotriva voinței acesteia. Vărul dăduse pe gât câteva l cu probe, pentru vreo escapadă cu prietenii, la care ea
cocteiluri ale căror nume nu-l mai ținea minte da-i plă- nu dorise să participe pentru că era vulgară. Îl verifică
ceau culorile și se lupta cu un coniac; îi face cu ochiul la atelier, în diverse momente ale zilei și sare la bătaie
Radei, ca o invitație către paharele pline: când modelul feminin e prea frumos și dezgolit. Ba
– Îe, mă, un pahar, toată băutura e faină! Numa’ chiar, năvălind ca o furie în cârciuma unde el sărbătorea
cu grijă, să nu le spargi! ceva, un apus de soare splendid, spre exemplu, se dez-
Vărul Ghiță mai lipsea să-i facă aluzii ironice, lănțuie în insulte, țipete, gesturi violente. Bărbatul, fă-
rău a ajuns! Oricum în neamul ăsta se află tot, se col- cut de rușine înaintea prietenilor săi, riposta și scandalul
portează orice informație, de la Sebeș până la Toronto se desfășura în stradă, aproape zilnic, spre deliciul tre-
sau la Johannesburg, ori pe unde li s-au întins ramurile cătorilor și al locatarilor. Câteva familii de țigani aștep-
genealogice, cum să nu se amuze cu pozna ei de anțărț. tau cu nerăbdare cearta lor, pentru că învățaseră să pa-
Vesel, roșu la față, transpirat de efortul masticării, își rieze care dintre ei căștigă. De regulă, ea. Erau mai tari
vâră în gură două bulete de cașcaval, apoi o tartină cu ca un meci de fotbal. Singurul care putea domoli scan-
icre de somon, urmărind cu ochii pe tușica, gata să-i dalurile era tatăl Eleonorei; îl chema în goană Tică, bă-
sară în ajutor. Eleonora, în mijlocul unor vechi colegi iatul mai mic, „sări, tăticule, și-i desparte, că iar se bat
de facultate, desigur octogenari ca și ea, dacă nu mai nebunii ăia pe Calea Moșilor colț cu Eminescu și-au ie-
bine, de mirare că mai ființau, evoca vremuri de altă- șit țiganii la porți să facă galerie!” Mariajul lor n-a durat
dată. Trina, neinspirată, amintește de Codrin: nici măcar un an întreg, în schimb divorțul nu se mai
– Ce mai face, dragă, Codrin, fostul tău, mai sfârșea, pentru că ea răspundea „n-am bărbat de lăsat”
trăiește, pe unde mai e, tot la Paris? la fiecare înfățișare, și pe bună dreptate. Când Codrin,
– Trina, uite ce-i, azi nu vreau să discut anumite trimis într-o delegație a Uniunii Artiștilor Plastici, „a
subiecte, i-o taie Eleonora, silabisind a-nu-mi-te su-bi- rămas” la Paris, divorțul s-a pronunțat fulger, că ea n-
ec-te. avea de gând să-și strice viața pentru un transfug. Prie-
Cu Eleonora puteai vorbi despre orice, afară de Codrin. tenii lui și astăzi susțin că omul nu voise să plece, dar
Codrin e subiectul tabu, cum de uitase Trina? nu a avut altă cale să scape de nebună.
Se cunoscuseră în facultate, ea la Litere, el la Eleonora nu s-a mai căsătorit niciodată. Din
Arte. Era foarte talentat, considerat de profesorii lui și acel moment a decis că individul ăla nu meritase să
chiar de critici o speranță a picturii românești. Bărbat existe în viața ei și se recomanda cu „domnișoara Eleo-
splendid, trup atletic fără să facă nimic pentru asta, nora” celor care nu-i știau povestea.
parcă sculptat, înalt, chip cu linii ferme, nas drept, po- – Bravo, bine faci! Ana o aprobă, ca întot-
meți conturați, gropiță seducătoare în bărbia pătrată, deauna. Mi-amintesc ce petreceri nebune ieșeau când
completate cu o gură feminină, aproape, cu buze arcuite veneau studenții de la Arte!
și pline, ochi albaștri sub șuvițele întunecate ale coamei
295
– Ei, Eleonora nu servea, dragă, de-astea, că nu – Grupă, atenție la miiiiine, stânga-mpre-

aveau clasă, erau vulgare... eeeejur, marș! ordonă sever generalul, pe aici ajungem
– Ce vorbești, eram și eu în noaptea aceea, când mai iute, adaugă el atotștiutor și cotește cu întreg grupul
am ieșit în stradă să ne răcorim și Angelei i-a venit ideea pe o străduță obscură, îngustă și nesigură.
să furăm trandafiri din spațiile verzi... Rada începe să alerge ca să-i ajungă din urmă,
– Ha, ha, îi tăiai cu forfecuța de unghii, că nu- zgomote confuze se adaugă la lălăială veselă a grupului
mai tu erai în stare să iei cu tine trusa cosmetică! de seniori petrecăreți. Vede de departe un fel de încăie-
– Și atunci au apărut milițienii și am luat-o la rare, între indivizi care tot ieșeau din curți, răcneau, se
fugă, că nimeni n-avea buletinul la el! luau de piept, agitau pari pe deasupra capetelor, bufni-
– Pui pariu că Eleonora l-avea? turi, plesnete, țipete de femei, voci de copii speriați.
– Sigur că-l aveam, dar am fugit și eu să nu ne Ghiță nimerise direct între două tabere combatante și,
amendeze, ori mai primeam și vreo sancțiune la facul- văzând că e groasă, hotărât să-și salveze mătușa, chiar
tate... cu prețul vieții, ca orice erou, înșfacă de mijloc pe mă-
– Am sărit gardul într-o curte să ne ascundem tușa și pe cealaltă doamnă, parcă Trina era, de-a stânga
și n-am mai ieșit până dimineața... și de-a dreapta, și-o taie la fugă cu femeile, alergând cu
– Rodica, știi, era mai plinuță, scundă, au urcat- genunchii la gură. Toată lumea începe o alergătură dis-
o băieții pe gard și rămăsese acolo, călare pe poartă, nu- perată, femeile țipă și se zbat, toată strada e forfotită de
ndrăznea să coboare și striga fugiți, fugiți, lăsați-mă lume care încotro, nu e chip să se mai vadă ce și cum.
aici, mă sacrific pe altarele binelui comun... Rada speriată aleargă și ea sperând să n-o vadă
– A tras-o Petre de picior în jos, și s-a prăbușit zurbagii cu scandalul, deodată se aude și-un pocnet ca
peste noi: taci, fa, dă-te jos, ce te crezi Ioana d’Arc? de pistol cu aer comprimat, crede Rada, urmat de o
Ce, n-ai unde dormi la noapte, vrei la beci? salvă întreagă. Se oprește o secundă, proptindu-se de un
– Petrică, maramureșeanul, era dintr-o bucată, zid, cu inima înghețată, simte cum tot sângele i se varsă
ce-o mai fi făcând? în urechi, nu mai are aer, o gheară i se înșurubează sfâ-
– S-a-nsurat cu Rodica și s-a dus la repartiție, șietor în piept, zidul începe să se unduiască moale ca o
profesor de desen la ei acolo, un’ s-agață harta-n cui, plastilină și vine spre ea, pare că vrea să o înece, să o
Dumnezeu știe ce-o mai fi cu ei. sufoce; genunchii se înmoaie și alunecă încet pe vine.
– Poanta tare a fost că poarta era descuiată, dar Separat parcă de corp, prea ocupat să-și amestece func-
nu a încercat-o nimeni... nu trebuia să sărim gardul. țiunile, gândul începe să bântuie către lucruri recognos-
– De atunci ne-am făcut obiceiul să ieșim la fu- cibile, îi amintește ce-i povestise vecinul Cristian după
rat de trandafiri în fiecare an, în mai. ce s-a-ntors din Sicilia, primul loc pe care a visat el să-
– Și apoi să-i tragem un chef... l vadă, după ce s-au deschis frontierele. Cum se plimba
Rada ascultă cu mirare crescândă dialogul evo- el liniștit pe ponton, admirând frumusețea mării, într-o
cator. Parcă sunt chestii din alt film: mai înâi că nu și-o postură aproape eminesciană, absolut romantică, din
poate imagina deloc pe mătușa în ipostază studențească, neant apar vreo trei șalupe pline de indivizi înarmați,
și nicicum tânără, apoi, cu niciun chip n-o vede cocoțată scot pistoalele mitralieră și încep să tragă metodic și cu
pe gard și ascunzându-se de miliție ca să fure trandafiri! aplicație. Oamenii de pe faleză, obișnuiți cu fenomenul
Ghiță savurase relatarea și prinde din zbor ideea cu tran- și, după cum s-a constatat, mai antrenați pentru situații
dafirii: de criză, s-au aruncat pe burtă, căutând adăpost care pe
– Mișto poanta cu poarta descuiată! Mătușică, unde. Singur Cristian a rămas în picioare, așa zicea el,
hai să facem o nebunie ca-n studenție, uite că fac și având convingerea că el, excursionistul venit din Ro-
rime... hai la furat de trandafiri! O apucă de mână și nă- mânia postrevoluționară, n-are niciun amestec în con-
vălește chiuind pe ușă ca scăpat din pușcă, urmat de alți flictul lor, deci, fiecare să-și vadă de treburile lui, iar
câțiva năuci veseli „haideți, la furat de trandafiri!” băieții cu automatele, care știu sigur pe cine trebuie să
Rada încearcă să-i oprească dar ei înțeleg fix pe elimine, doar pe ăia să-i nimerească. În câteva secunde
dos și o trag după ei, cu hotărâre și cu o energie pe care au și dispărut, la fel de spontan cum apăruseră și toată
n-ai bănui-o la oameni de vârsta a treia. Irump cu toții lumea și-a reluat existența de acolo de unde o lăsase,
în stradă, râzând tare, bucuroși ca niște copii. O mașină mai puțin cei rămași pe jos, pentru care a fost nevoie de
târzie îi claxonează obligându-i să urce pe trotuar în salvări și poliție. Rada spera ca și atacatorii aceia subiți
ciuda protestelor vesele. Rada rămâne vizavi, urmă- să fie la fel de preciși și să înțeleagă că grupul lor nu are
rindu-l pe Ghiță la braț cu mătușa, conducând grupul, nimic de împărțit cu ei.
cu celălalt braț ridicat în aer dirijând un cor imaginar în Curios, se mira în sinea ei Rada, cum lucră min-
timp ce răcnește cât îl ține gura ceea ce el crede a fi tea separat de inimă și corp, când vrea ea! Picioarele îi
„Marșul triumfal” din Aida. Ploaia se oprise dar strada tremurau dar încă o țineau, constată ridicându-se ușor,
era umedă și întunecată, plină de umbre. Rada îi urce bine că purta bascheții ăștia comozi, oare cum s-o
mează fără zel, i se pare ridicolă situația, în vreme ce descurca biată mătușa cu pantofii de saten, hăituită de
gloata lui Pițigoi lălăie veselă sub comanda generalului bezmeticul de Ghiță prin pietrele astea? Pe stradă nu
Ghiță, mergând fără noimă spre nicăieri. mai era nimeni, ascultă cu atenție, nu se mai auzea ni-
mic, începe să recunoască locurile, realizează că se cam
296
învârtiseră în cerc, casa mătușii nu era departe, așa că

se îndreaptă spre ea.
Acasă, surpriză, mătușa deja ajunsese; ședea Să zbori la nesfârşit către nesfârşita
abătută, nu e ăsta cuvântul potrivit, mai degrabă stupe- primăvară
fiată, pe lavița pictată în culori vii, adusă de la casa să-
sească, în antreu. Părul ei mereu coafat proaspăt, pe
care îl îngrijea cu pedanterie, acum stătea perfect verti- Într-o veche legendă populară se povesteşte că
cal, drept ca lumânarea, nici vâlvoi, nici încâlcit, per- rândunelele nu ştiau, în vremurile de demult, să se mute
pendicular, Rada nu-și putea lua ochii de la el, deslușea iarna în ţările calde. Şi, când cădea zăpada şi dădea ge-
o asemănare, care nu-i fusese clarificată până în pre- rul, ele pătimeau amar şi piereau. Văzând aceasta, un
zent, cu personajul Cruella din desenul animat cu dal- om milos s-a înduioşat mult de ele şi a încercat tot ce
mațieni. Desculță, ținea în mână un pantof murdar de ştia şi putea ca, înaintea iernii, să îndrepte rândunele
noroi și fără toc. spre miazăzi, spre ţările calde. Le făcea semne pe care
– Iartă-mă, draga mea, am stricat cadoul de la rândunelele nu le înţelegeau; le momea cu mâncare pe
tine, să știi că mi-au plăcut mult pantofii ăștia. calea spre miazăzi, dar în zadar; le speria şi le alunga,
– Foarte bine ai făcut! o încurajează Rada, mul- şi tot nimic. Şi n-a izbândit nimic. Atunci s-a rugat lui
țumită de dispariția lor; aduce din living două pahare cu Dumnezeu să-l prefacă în rândunică. Şi Dumnezeu i-a
vin rubiniu, îi întinde unul mătușii, de celălalt avea făcut pe voie şi l-a prefăcut într-o rândunică ce putea
mare nevoie ea însăși. Dar dumneata nu erai cu Ghiță? gândi şi simţi întocmai ca şi omul. Atunci acel om-rân-
V-am văzut luând-o la goană! dunică s-a putut înţelege lesne cu celelalte rândunele şi,
– Ba, bine că nu! Eram. Dar-ar boala-n el! Când înaintea iernii, le-a dus în ţările calde. Şi de atunci, toate
or apărut ăia cu bâtele și-or țâpat cu ele în oamini, o- rândunelele s-au deprins să plece iarna în ţările calde.
nceput lumea să fugă, care încotro! Apăi mie mi s-o Bineînţeles, aceasta nu este decât o povestire
prins tocu’ ista într-o chiatră, de n-am văzt-o și odată poetică. Fie ca şi prin ea să înţelegem cum Fiul lui Dum-
m-am prăbușit la pământ grămadă. No! nezeu născut din Dragostea cea veşnică, S-a arătat ca
Era grav. Rada știa că mătușa numai sub un șoc om între oameni ca să-i ducă pe cei care erau îngheţaţi
puternic grăia ca suratele de la Gura Râului, uitând de amărăciunile pământeşti pe o cale nouă, în ţară caldă,
elocvența elevată cu care se exprimase de-a lungul în- în împărăţia lui Dumnezeu „unde nu este durere, nici
tregii cariere didactice. Se vede treaba că trăise o expe- întristare, nici suspin”.
riență extremă.
– Apăi zărghitu’ ăsta de Ghiță o-nșfăcat la su- Pr. Nicolae ȘINCAN
braț două muieri, da’ nu din ale noastre, și-o-nceput să
fugă cu ele. Amu ăstea țâpau de mama focului și bărba-
ții lor, care se păruiau între ei, or lăsat gâlceava și or
început amândoi să-l fugărească pe Ghiță de numa’,
numa’. No!
– Păi ce-a fost în mintea lui?
– Da’ știe-l dracu, ce-o fost! O ieșit un copil din
curte și așa o dat cu pocnitori, ori petarde ceva, că mi-
or țiuit urechile până amu!
– Aha, asta a fost!
– Păi oaminii or pitrecut acolo, tătă sara, și ăștia
de s-or certat o fos’ frați, da’ s-or luat de la o moștenire,
mi-o spus copilul. Muierile or sărit să-i dăspartă și, no,
atunci le-o luat Ghiță muierile!
Soarbe o gură de vin. Tac împreună. Rada nu
știe dacă să râdă sau nu s-ar cuveni. Totuși o consolează
pe mătușa Eleonora:
– Lasă mătușă, petreceri ca dumneata nimeni
nu știe să facă, a ieșit o petrecere strașnică. Să trăiești,
la mulți ani!
Ghiță apare în tocul ușii, umflat la față, roșu, cu
hainele rupte, disperat:
– Mătușică, trăiești!?
297
Mugurel/ Brândușa: Buni, azi e 1 aprilie, e ziua

păcălelilor…te-am prins! Plecarea noastră a fost o mică
farsă, a fost o păcăleală de 1 aprilie, noi tot pe tine te
iubim, tu ne supăra…
Copiii îl sărută pe obraji, fac deasemenea o re-
verență, în fața personajului, Verde- Împărat și „de-
clară”: Buni, numai tu știi să spui cele mai frumoase
povești !
Buni: Bată-vă norocul, ghidușilor, chiar că m-ați păcă-
lit, dar nu mă supăr, e ziua „dedicată ” păcălelilor, nu?!
Și ați reușit, iubiții mei nepoți! Iaca, eu Verde Împărat
vă răsplătesc cu un măr, verde la culoare, din cele păs-
trate de Buni în cămară, sus pe raft, încă de astă toamnă,
ia luați și vă îndulciți!
Copiii mușcă cu bucurie din mărul cel verde și
Romanița Maria ȘTENȚEL se gândesc: oare când va începe Buni povestea de azi,
„povestea-verde”?! Buni le ghicește gândul și le face o
surpriză mare: aduce în dreptul porții o caleașcă, veche
Poveste verde odinioară, dar refăcută cu pricepere de meșterii prieteni
de-ai Bunicului, și zugrăvită..firește cu mult verde. Se
Bunicul își face conștiincios temele, ca de fie- bucură de uimirea nepoților, apoi îi poftește în caleașcă,
care dată când îi așteaptă pe dragii lui nepoți. Vrea să le ca să zboare nu alta, cu ea „ca vântul-și ca gândul…în
facă o surpriză cât mai plăcută…și încă mai are câte călătoria spre gura de rai numită BUCOVINA, spre nor-
ceva de aranjat. Are o costumație specială, o mantie dul țării…
verde…ca cea a lui Verde-Împărat, încropită din țesă- Brândușa: Buni, de acum vedem totul în jur
turi găsite prin casă, de pe la Bunica, s-a gândit el și verde: de la iarbă, la grâul încolțit, cu verde-crud în
la o față de masă portrivită, cu desene de ramuri și cren- spic… Și pomii au rămurelele înverzite, au mici frunze
guțe înverzite, sau cu muguri și bobocei gata să înflo- verzi! Buni, ești un magician!
rească. Chuar și ochelarii lui Buni au rame verzi, nimic Buni: Da,da și ar fi bine să facem, pe aici, un
nu i-a scăpat! mic popas, ce ziceți?
Dar ce o fi cu năzdrăvanii mei de nu au apărut? Mugurel: Unde am ajuns ?...
Niciodată nu întârzie ei…sau poate nu mai vin?! Lângă ei se află o poartă de piatră, îi trec pragul
În timpul acesta nepoții, Brândușa și Mugurel, și văd o mândrețe de lăcaș bisericesc: este faimoasa Mă-
se strecoară tip-til, prin spatele Bunicului, și răsar, ca năstire SUCEVIȚA! Buni le spune copiilor despre
din iarbă, lângă el, dar fețele lor nu sunt ca totdeauna această minune a Bucovinei, care împreună cu alte cu-
vesele, par cam posomorâți… noscute Mânăstiri sunt fala acestor locuri, sunt incluse
Buni: Ce e cu voi, dragilor, vi s-au înecat ceva în Patrimoniul Cultural mondial UNESCO. Este un lo-
corăbii? caș binecuvântat, clădit cu dragoste, cu pricepere și har
Mugur: Noi, știi, am trecut așa, repede, doar să-ți dăm de meșteri care au pornit să o ridice, ctitorie a familiilor
binețe… Movileștilor, mari boieri, cărturari și chiar domnitori ai
Brândușa: Da, suntem cam grăbiți… Moldovei și Țării Românești, cam prin anii 1500,
Buni nu știe ce să creadă: ce-o fi cu nepoții , nu 1600…acest deosebit monument a rezistat bine trecerii
văd că el s-a pregătit azi special? Hmmm! timpurilor, dar a și fost deseori consolidat, ca să ajungă
Mugurel: Buni, noi îți spunem verde în față, că iată, până în secolul nostru. Ar fi bine să vă alăturați
astăzi mergem la cineva care ne va spune povești mai grupului de turiși de la intrarea în Biserică, acolo este o
interesante decât ale tale, nu te supăra, venim și la tine Măicuță- ghid, care știe multe și veți afla și voi, ca să-
dar altă dată! mi povestiți și mie. Eu vă aștept aici, sub acest copăcel
Buni: Ce îndrugați voi acolo, verzi-și-uscate, oare nu de magnolie…
mă mai iubiți??! Copiii se alătură grupului de turiști și ascultă
Cei doi au și întors spatele bunicului, se prefac a merge povestea minunată a picturii murale a pereților exteri-
spre poartă, iar pe Buni, iaca, îl ia o amețeală de vede ori ai bisericii:„ Pătrunși de credință, cei ce vin aici din
verde înaintea ochilor, mai-mai să plângă. Dar copiii nu toată lumea își aștern privirile pe zidurile scăldate de
mai vor să prelungeasc mica lor farsă, cred că păcăleala verdele crud al frescii, explică Maica. Pictura murală
a mers cam prea departe. S-a supărat rău Buni, ai văzut, este o amplă figurație biblică, o narațiune în imagini
stă să plângă, dragul de el! Se întorc într-un suflet spre care vorbesc despre viețile sfinților…un „testament”al
„Buni-Verde-Împărat”, izbucnesc în râs, și amândoi artei vechi moldovenești, pe zidurile multicrome ale Bi-
spun deodată: sericii, dominate de verdele cu intensitatea smaraldului
și vigoarea ierbii proaspete după ploaie. Pictori dăruiți
298
cu har au realizat fresca de la Sucevița iar numele lor

este mereu pomenit și binecuvântat: ei sunt frații Ioan Cărți interzise de-a lungul istoriei
Zugravu și Sofronie. Astfel, prin truda lor, Mânăstirea umanității
are o incontestabilă valoare: culturală, artistică și reli-
gioasă….” Astăzi, cu puține eccepții, putem să citim orice fără
Copiii se întorc la Buni, au cam obosit, dar au teama că există cineva care o să ne bage la închisoare.
aflat atâtea lucruri minunate despre Mânăstirea Suce- Lucrurile nu au stat tot timpul așa. Ne amintim că și în
vița , despre verdele-de-Sucevița”, dar le este cam România până în 1989 erau cărți la secret și volume
foame…oare Bunica le va da acasă ceva bun, poate o pentru care ai fi putut face puscărie pentru că le deți-
salată de/ și cu multe verdețuri…? Ea le-a ghicit gân- neai. Nu ne referim la cazul românesc, ci vom încerca,
dul, și de cum i-a văzut la poartă le spune vorbele vră- în rubric aceasta, să aducem în fața cititorilor titluri ce-
jite: „poftiți la masă”.Mugurel ar vrea să aștearnă un lebre care au avut de suferit.
ștergar acolo, jos, pe iarba ce abea a răsărit…dar „Împăratul muştelor”, de William Golding
Brândușa îi spune că ar fi păcat să strivească verdele Carte înterzisă în mai multe state americane, de-a lun-
ei crud, și apoi, mai spune fetița: .„când iarba încol- gul anilor ’80, pentru că a fost considerată violentă, ob-
țește, Pământul se unește cu Cerul”. scenă şi rasistă. Această carte spune povestea unui grup
Copiii și B Unicul mănâncă cu poftă salata din de băieţi britanici care rămân blocaţi pe o insulă nelo-
verdețuri: legume proaspete, ceapă verde, usturoi, cu cuită şi se organizează singuri. Rezultatele sunt
mărar și pătrunjel…iar la felul doi, o porție mare de dezastruoase şi nu fac decât să releve marile scăpări ale
spanac! Verde din recolta nouă… naturii umane. Nu demult romanul a fost inclus pe lista
Mugurel: Spanacul …parcă ar fi bluza ta, celor mai bune 100 de romane în limba engleză publi-
Brândușa, verde, deschis…adică „vernil”... cate între anii 1923-2005, clasamentul fiind întocmit de
Buni: Vernil, adică „verde-de-Nil”, precum revista „Time”. „Împăratul muştelor” este primul ro-
este apa fluviului din Egipt, apa Nilului, de aici vine man al lui Golding, publicat în 1954.
numele culorii „vernil”! „Lolita”, de Vladimir Nabokov
Brândușa: Iar nasturii jachetei tale, Mugurel, Publicată în 1955, lucrarea a stârnit vii controverse de
sunt…un „verde-brotăcel”,să nu te superi, așa mi se la început. Editorul Sunday Express a numit-o ”cea mai
pare! murdară carte pe care am citit-o vreodată”, apoi autori-
Mugurel: Bine-bine, nu mă supăr, dar încă nu tățile au fost sesizate și au retras toate exemplarele de
am aflat de unde este cuvântul verde în limba română, pe piață, sub pretextul că în carte era vorba despre por-
ne spui Buni? nografie. Francezii au interzis-o anul următor, însă a
Buni: Desigur, feții mei: în limba strămoșilor fost publicată fără probleme în America. După ce Ma-
romani, în limba latină, era cuvântul „viridis”, pe care rea Britanie a decis s-o interzică, a fost urmată de Ar-
l-au folosit dacii mai întâi ca : virdis, apoi mai scurt: gentina, în 1959, Noua Zeelandă, care a numit cartea
verde! E simplu, iar eu am încălecat pe-o șa, și am ter- ”o lucrare indecentă”, apoi în 1974, Lolita a fost inter-
minat ce doream să știți despre VERDE. zisă și în Africa de Sud. Cartea a rămas sub acest statut
Brândușa: E simplu, dar e și complicat…De ce nu se mulți ani, până în 1982.
spune în toate limbile VERDE, în franceză este: vert, în „Originea speciilor”, de Charles Darwin
engleză: green … Cartea a fost interzisă în Marea Britanie, în 1859, Iu-
Buni: Draga mea fetiță, voi răspunde în altă goslavia, în 1935, Grecia, în 1937. Documentarea a du-
poveste la „de-ce-urile” tale…trebuie să mă „,docu- rat cinci ani, petrecuţi de Darwin pe mare. Potrivit teo-
mentez”și eu, ca să vă explic , nu?! riei lui, selecția naturală este mecanismul fundamental
Mugurel: Bine, Buni, dar să nu cumva să ne al evoluției speciilor de plante și de animale, constând
…păcălești! Ha,ha, ha! în eliminarea (prin lupta pentru existență), a indivizilor
cu însușiri necorespunzătoare și păstrarea indivizilor cu
însușiri avantajoase din punct de vedere biologic.
„Metamorfoza” , de Franz Kafka
În primul rând, toate lucrările lui Kafka au avut de su-
ferit din cauza originii sale evreiești și au fost interzise
sub regimul nazist și sovietic. Lucrarea Metamorfoza,
publicat ă în 1915, a fost interzisă pentru că era consi-
derată atât decadentă, cât și ”plină de deznădejde”. Mai
mult, era un pericol și un atac la adresa conceptului de
familie pe care îl aveau sovieticii. În Cehoslovacia, au
fost interzise pentru că autorul a refuzat să scrie cartea
(și) în cehă.
299
Primarul: (înfășurat cu o panglică tricoloră, adre-

sându-se sălii cu însuflețire:) Doamnelor și domnilor...
În acest an am promis că vom organiza o sărbătoare
"altfel", că vom reaprinde spiritul zilelor orașului. Noi,
toţi cei care tresărim ori de câte ori se pronunţă numele
orașului, suntem o mare familie. Vă mulțumesc că în
ultimul an ne-ați fost alături în pașii pe care i-am făcut
împreună pentru reînsuflețirea orașului nostru. Împre-
ună ne confruntăm zilnic cu numeroase provocări, cu
greutăţi, dar, tot împreună, vom duce treaba la bun
sfârşit. Să facem în aşa fel încât dezvoltarea economică
să continue, pentru ca toți locuitorii să se bucure de
avantajele prosperității. (urale, aplauze înregistrate,
câțiva aplaudaci din public se ridică în picioare și în-
cearcă să mobilizeze sala.) Acum, doamnelor și dom-
nilor, dați-mi voie să confer titlul de cetățean de onoare
Marius CĂRBUNESCU al orașului doamnei Lucky Gheorghe, director general
al societății ”Conacul de Vinuri Drăgășani”, partenerul
nostru de la actuala ediție a zilelor orașului. O invit pe
Amanta sistemului doamna Lucky Gheorghe să vină la pupitru pentru a ne
Dramă în trei acte adresa câteva cuvinte. (Îi oferă o medalie și o diplomă.)
Lucky Gheorghe: (emoționată) Este o onoare pentru
Primul act al acestei drame a fost publicat mine să primesc această distincție. Ea încununează
în nr. 16 al revistei. eforturile mele din ultimul an, de a pune pe masa româ-
nilor vinuri de calitate superioară, care să rivalizeze cu
PERSONAJE: cele servite în celebrele restaurante din Franța și Italia.
Gheorghe Luchin N-aș fi reușit această performanță fără sprijinul necon-
Lucky Gheorghe diționat al partenerului meu de afaceri, domnul Hus-
Silvia sein. El nu se află astăzi aici, fiind plecat din țară, cu
Hussein afaceri, să ne reprezinte la târguri și expoziții internați-
Geo Arnițoiu onale. Sunt convinsă că și-ar fi dorit mult să fie prezent.
Ducu Însă vreau să-i mulțumesc și pe această cale. Cum, de
Directorul CVV altfel, țin să mulțumesc și primăriei orașului, domnului
Marian Enache primar, pentru încrederea acordată, în speranța unei co-
Secretara laborări de lungă durată. (Urale, aplauze. La un moment
Portarul dat, se aud și câteva fluierături. Moment de panică. De
Minodora după cortină ies două persoane, aparent neprogramat,
Directorul vămii îi iau sub protecție pe primar și Lucky și dispar cu ei.
Avocatul Fluierăturile se întețesc. În difuzoare se aude celebra
Grig Valutistul voce a lui Ceaușescu, adresându-se mulțimii la Revolu-
Primarul ție: Alo, tovarăși... alo... alo... )
Dinel Strizu Scena 2
Marian Achim (Pe panou este proiectat ”Conacul de Vinuri Drăgă-
Florin Moldoveanu șani”. În fotoliul din fața biroului stă pleoștit Marian
Ghenadie Golovin Enache. Lucky se mișcă nervoasă în jurul lui și puf-
Premierul Radu Vasile nește.)
Tânărul ziarist Lucky: E clar lucrătura lui Hussein aici. Nu am nici cea
mai mică îndoială. Prea mare coincidența. Moștenirea
ACTUL 2 lui produce încă efecte amețitoare. Se pare că n-a stat
Scena 1 degeaba după ce l-au preparat băieții, înainte de a-și lua
tălpășița. Deși m-am purtat ca o lady cu el. I-am cum-
( Scena se joacă în fața cortinei, cu cortina jos, publicul părat și un bilet de avion la clasa business, cu Air
făcând parte din piesă. Undeva, poate chiar pe cortină France, pe lângă îmbunătățirea ofertei. Dar ce să ne mai
este proiectat: ”ZILELE ORAȘULUI – PARTENER mirăm. Recunoștința e floare rară în zilele noastre.
OFICIAL CONACUL DE VINURI DRĂGĂȘANI”. Ex- Acum ce ne facem?
tremitățile decorului, terasa si crama, ar putea fi aco- Marian Enache: Eu, drept să vă spun domniță, tot do-
perite sau demontate, urmând ca Actul 2 să se desfă- ream să-mi dau demisia și să vin să lucrez legal la ”Co-
șoare doar în zona cu biroul și sala de consiliu.) nac”. Nu mă simțeam într-un mediu prielnic acolo, prea
300
cleveteau mulți pe la spate. Sigur, nu-mi pică bine că concurarea cu șanse reale la privatizare. Despre finan-
m-au dat afară, preferam să plec eu. Dar ce să-i faci. țist ce să vă mai spun, în condițiile în care banii sunt atât
Mai rău e cu rezilierea contractului de aprovizionare. de scumpi? E un tânăr școlit în străinătate, care a lucrat
Aici e buba. câțiva ani la Londra înainte de a se întoarce în România.
Lucky: Ne-au închis robinetul tocmai când vânzările în- Cunoaște cum funcționează piețele financiare, un do-
cepuseră să crească exponențial. Trebuie să ne mișcăm meniu în care și noi facem primii pași. Mânuirea banilor
rapid, dragul meu, pentru a găsi alți furnizori. Vei avea poate fi o activitate mai bănoasă decât producția sau co-
de umblat în perioada următoare. Las' că le-o coc eu. merțul. Motorul dezvoltării e finanțarea, iar în acest do-
(sună soneria de birou și intră secretara) Tot nu răs- meniu mă tem că nu vă mai poate ajuta prietenul vostru
punde? Ai mai încercat să iei legătura la FPS? Grig. FMI și Banca Mondială sunt cu ochii cât cepele
Secretara: Am încercat, se pare că domnul Arnițoiu ne pe activitatea noastră. Culmea, cu metode de pe vremea
evită. Am reușit să vorbesc cu șefa de cabinet care ne-a cealaltă! Avem de raportat ca-n timpul lui Ceaușescu,
îndrumat să-l contactăm pe directorul plin al direcției plan de realizări în fiecare lună. Să nu zică cineva că
privatizare, un anume domn Dinel Strizu. bătrânul cizmar n-a fost un vizionar! Deci, vă sfătuiesc
Lucky: Oh! Se pare că ultima mea vizită la FPS a pro- să-i angajați pe cei doi oameni de care v-am vorbit. Ur-
dus mai mult deranj în instituție decât credeam. Asta nu mătorul pas ar fi să ne ocupăm de întocmirea caietului
e neapărat un lucru rău. Atunci, să nu pierdem vremea de sarcini pentru licitație, în așa fel încât să fie bine pen-
și să-l căutăm pe acest Dinel Strizu. tru toată lumea. Vă avertizez însă, cei doi nu vin decât
Scena 3 pe salarii foarte generoase, dar își merită banii. Practic,
(Pe panou este proiectat ”Fondului Proprietății de și-i obțin singuri.
Stat”.) Lucky: Salarii generoase, nu asta e problema. Însă, să
Dinel Strizu: (Jovial, o întâmpină pe Lucky lângă masa cedez din capacitatea mea de decizie, adică să ofer com-
de consiliu.) Deci, dumneavoastră sunteți persoana care pania pe tavă noii securități, după ce abia am scăpat de
a pus pe jar instituția noastră, mai mult decât cel mai Hussein, sigur, și cu ajutorul vostru, asta este cu nepu-
aprig spion din lume, în urmă cu ceva timp? Cât să fi tință. Un asemenea joc periculos nu agreez pentru nimic
trecut de-atunci? Doamne, Doamne, ce noroc am avut! în lume.
Chiar îmi doream să vă cunosc personal. Acum, vă- Dinel Strizu: (dezamăgit) Poate vă mai gândiți. Acum,
zându-vă, (O privește admirativ din cap până în pici- îmi cer scuze, nu mai pot sta de vorbă. Am o întâlnire
oare) îmi dau seama că vina lui Geo, impardonabilă de importantă...
altfel, merită totuși unele circumstanțe atenuante. Lucky: (precipitată) Înțeleg că cei doi oameni de care
Lucky: (deranjată de remarcă) Prefer să nu discut des- mi-ați vorbit îmi sunt necesari pentru rezolvarea câtorva
pre ce a fost atunci. Scopul vizitei mele aici este altul. probleme punctuale. Juristul să pregătească împreună
Îl știți foarte bine. Sunt femeie de afaceri și am venit să cu experții voștri documentația în vederea privatizării:
discutăm afaceri. Mai precis, despre privatizare. Parcă grilă de punctaj, criterii de departajare, obligații asu-
cu asta vă ocupați? mate prin contract. Iar finanțistul să-mi asigure finanța-
Dinel Strizu: (repliindu-se pe un ton serios) Perfect de rea pentru plata pachetului de acțiuni cumpărat. Corect?
acord. Haideți să ne așezăm la masă. (O invită să ia loc.) Păi, în acest caz, prefer să închei o colaborare pe o pe-
Lucky: De fapt, nu fac altceva decât să vin în întâmpi- rioadă determinată, cu sarcini precise, la care se adaugă
narea noii strategii în domeniul privatizării. E limpede un comision de succes, generos, cum ați amintit. Nu e
că experții FPS, cei ai FMI sau ai Băncii Mondiale, au mai bine așa, ca fiecare să știe ce are de făcut și să se
negociat un nou acord de finanțare cu țara noastră. La concentreze pe asta?
pachet cu vinderea întreprinderilor considerate nestra- Dinel Strizu: E bine și așa. Atunci... (sună o sonerie de
tegice. Cum Combinatul Viti-vinicol Drăgășani nu e birou. Intră secretara.) Marian Achim și Florin Moldo-
vreo întreprindere strategică pentru economia națio- veanu să vină până la mine. (Adresându-i-se lui Lucky.)
nală... Iată, deci, domnule Strizu, motivul pentru care Deci, cum spuneam, am plăcerea să vă prezint doi tineri
mă aflu în fața dumneavoastră. de certă valoare, de a căror expertiză în domeniul pri-
Dinel Strizu: Hm. N-aș spune că sunt surprins. vatizărilor și-ar dori multe companii să beneficieze. (In-
Lucky: Înseamnă că am nimerit bine. Mă temeam să nu tră în scenă cei doi domni. Dinel Strizu îi prezintă ce-
fi intrat, din greșeală, pe vreo proprietate privată. Acum remonios:) Domnul Marian Achim...
sunt mai precaută. Marian Achim: (sărutând mâna doamnei) Bună ziua,
Dinel Strizu: Stimată doamnă, înțeleg perfect situația și doamnă. Încântat.
vreau să vă sprijin. Și noi ne dorim un capital autohton Dinel Strizu: Domnul Florin Moldoveanu...
viguros care să se ia la trântă cu firmele străine. Dar Florin Moldoveanu: (făcând același gest) Bună ziua,
pentru asta, vedeți, un singur om nu le poate face pe doamnă... Încântat.
toate. Vă recomand doi profesioniști, cărora să le cedați Dinel Strizu: După cum văd, Marian a venit pregătit și
din competențe: un jurist și un finanțist. Juriștii voștri cu dosarul de privatizare, încât să aveți o primă discuție
sunt buni, și-au dovedit priceperea, dar au nevoie de un la obiect. Eu mă retrag și vă aștept concluziile. Mult
cap limpede pentru a trece la următorul nivel: succes! (Iese din scenă.)
301
Marian Achim: (Deschide dosarul pe care îl ținea sub Florin Moldoveanu: (E tentat să facă și el același gest,
braț și își ia un aer prețios. Se folosește de un stilou dar se răzgândește.)
pentru a da explicații.) Ce trebuie să reținem sunt con- Lucky Gheorghe: Ei bine?
dițiile de eligibilitate, criteriile de departajare și schema Florin Moldoveanu: (gânditor) Ar fi o soluție să folo-
de punctaj destul de complicată. După cum vedeți, cu- sim piața de capital ca vehicul de împrumut. Ne trebuie
vintele cheie sunt... le și subliniez: garanții... investiții... o societate găunoasă pe care să o speculăm. Din fericire,
avans... protecția mediului... protecția angajaților... eșa- bursa românească e plină de astfel de mizerii ambalate
lonarea plăților... prețul final... L-am pus special la frumos, adevărate capcane pentru investitori.
urmă pentru că nu el este cel mai important. Fiecare din- Lucky Gheorghe: Bine, dar... Cine ar fi dispus să cum-
tre aceste expresii are un sens aparte în dialectica FPS, pere acțiunile noastre supraevaluate? Și cum vom putea
pe baza căruia se acordă o notă și, în final, se calculează returna împrumutul?
un punctaj cu care intrăm în competiție. E clar până Florin Moldoveanu: Acolo unde dobânzile bancare
aici? sunt prohibitive se dezvoltă circuite financiare alterna-
Florin Moldoveanu: (dând semne de plictiseală) Caie- tive, care au nevoie de un paravan. Piața de capital este
tul de sarcini îl avem pregătit să putem face o simulare? cel mai bun paravan.
Marian Achim: În mare măsură da, este același pe ti- Scena 4
puri de societăți, cu mici modificări care țin de particu- (Pe panou este proiectat ”Conacul de Vinuri Drăgă-
laritatea unor investiții necesare. (Scoate din dosar ca- șani”.)
ietul de sarcini.) Lucky: (făcându-și de lucru la birou îl vede cu coada
Florin Moldoveanu: (rar, cu multe întreruperi, modi- ochilor pe Geo undeva în culise. Rămâne blocată o
ficând în caiet cu stiloul) Perfect. Atunci îl vom folosi clipă.) Nu mă gândeam că ai să vii aici neanunțat.
ca ciornă. Ia să vedem... Plecăm de la premiza că avem Geo: (intrând în scenă) Am vrut să-ți fac o surpriză.
o scrisoare de garanție bancară de la bancă pentru suma (Scoate de la spate o garoafă, ca un licean întârziat, și
de șase milioane de dolari. Și dorim să cumpărăm 51% o pune pe birou.)
din societate... Conform grilei de punctaj, așa, niciodată Lucky: Una mai neplăcută nici că se putea.
nu vom putea acumula punctele necesare ca să devenim Geo: Am înțeles că m-ai căutat.
eligibili. Peste 110 puncte, este imens... Atunci, mă bate Lucky: Văd că ai abandonat temerile că te-aș putea în-
gândul să facem altceva. Ar trebui să reducem ponderea funda. Sau, poate...
prețului final în punctaj, de la 50%, la doar 20%. Să Geo: De fapt, am venit să te felicit pentru întâlnirea de
creștem importanța investițiilor post-privatizare, la care la sediul FPS, un real succes... și să-mi cer drepturile.
ne angajăm, și a celor pentru protecția mediului, care se Lucky: (mirată și revoltată totodată) De unde până
punctează dublu, la șaizeci de procente. O limuzină cu unde? Nu s-a concretizat nimic și, oricum, dacă ar fi ci-
norma de poluare euro 3, pentru domnul jurist, se con- neva îndrituit să merite toate onorurile, acesta s-ar numi
sideră investiție în protecția mediului, nu-i așa? Co- Dinel, șeful tău, un personaj ceva mai capabil. Dar Di-
rect! Până aici suntem de acord... Și dacă reducem pa- nel nu a cerut nimic pentru el, doar să-și bage coada prin
chetul de acțiuni pe care FPS îl scoate la privatizare, de interpuși.
la 51 la 45 de procente, în ideea că vom mai acumula Geo: (uitându-se în jur să nu-l audă nimeni) Sunt pe
șase procente de pe piața liberă, putem să plusăm și la punctul să-ți ofer o informație confidențială. Întradevăr,
prețul final. Ia să vedem acum... Ne dă fix o sută două- Dinel este șeful meu în instituție și o persoană școlită,
zeci de puncte, cu care ne pricopsim. din noul val, care a urcat repede treptele ierarhice, dar
Marian Achim: (Ia caietul și reface lapidar toate cal- în grad este mai mic. Așadar, ghici cine îl coordonează
culele, șușotind din greu pe marginea lor) Ce să vezi? și fără știrea cui nu se face nimic? Te-ai prins. Geo e
Sunt corecte. Incredibil! (entuziast) Nu ne rămâne decât creierul, chiar dacă unul obosit, și trebuie tratat cum se
să așteptăm redactarea actualizată a caietului de sarcini cuvine.
și, apoi, ne prezentăm cu oferta detaliată. Înseamnă că Lucky: (Rămâne cu gura căscată, ca la dentist) La asta
treaba-i ca și rezolvată. chiar nu mă așteptam. Fă-mă să înțeleg! Deci, democra-
Lucky Gheorghe: (care până atunci a tăcut rezervată, ția noastră originală se poate lăuda cu încă o inovație în
își arată nemulțumirea) Cu șase milioane de dolari în economia de piață? Adică, aceeași instituție are două
cont, merci. Aș fi rezolvat și eu acele... ecuații. Cu tot organigrame paralele, una oficială, de paradă, și alta
respectul, chiar dacă mă vedeți o femeie puternică, am pentru uz intern? (gesticulând) Șefii dintr-una sunt
și eu anumite lipsuri. (Face un semn din degete însem- subalterni în cealaltă și viceversa? Nu, nu mai înțeleg
nând număratul banilor.) Iată, deci, unde cred eu că nimic. Nu știu dacă un investitor străin ar înțelege ceva.
ajutorul domniilor voastre ar fi binevenit. (moment de Geo: (vorbind aparent fără rost, ca într-un delir) Te în-
tăcere) șeli profund... subordonarea încrucișată... structură
Marian Achim: Eu cam atât am avut de spus. Dacă, din complexă... un apartament și o mașină nouă... Oh! am
punct de vedere juridic, lucrurile sunt clare, permiteti- moștenit-o... Ce vrei să fac?
mi să mă retrag. (își strânge precipitat documentele din Lucky: Te simți bine? Vrei un pahar cu apă?
dosar și iese din scenă.)
302
Geo: (Dă din cap a negație.) Nu... Nu contează ce fel nevoie, că ne-am întins ceva mai mult decât ne ajunge
de mașină, las la libera ta alegere, sau mai bine zis, mă plapuma. E o expresie românească foarte potrivită în
bazez pe gusturile tale. (Geo se îndreaptă spre ieșire acest caz. (Zâmbește formal.)
unde dă nas în nas cu Florin Moldoveanu care intră în Golovin: (cu o față imobilă) Aș dori să discutăm face
scenă. Cei doi bărbați se salută din cap.) to face. (Lucky face un semn și cei doi colaboratori pă-
Florin Moldoveanu: Ce voia domnul? răsesc scena.) Cred că ne vom înțelege. (Se destinde și
Lucky: Tu ce crezi? Clasic. Un apartament și o mașină. răspunde cu același zâmbet formal) Putem lua în con-
Dar nu mi-e gândul la astfel de lucruri acum. (Se uită siderare și o plată eșalonată, în așa fel încât să nu vă dau
insistent la calendarul de pe birou. Ia un pix și încercu- planurile peste cap. Departe de mine intenția de a vă
iește zilele. Calculează în gând.) descuraja. De fapt, dacă stau bine să mă gândesc, suc-
Florin Moldoveanu: (Așezându-se în fotoliu.) Au tre- cesul acestei privatizări reprezintă o garanție că-mi veți
cut zece zile de la depunerea ofertei și mai avem cinci plăti toate creanțele.
zile de așteptat până la încheierea perioadei de subscri- Lucky: (Își ia de pe etajera aflată în fața ei un pahar cu
ere. apă și bea încet. E convinsă că acest individ joacă la
Lucky: Of, nu mai rezist. Am coșmaruri de câteva cacialma.) Despre ce ”creanțe” ar putea fi vorba?
nopți. Golovin: (Deschide geanta diplomat cu gesturi precise
Florin Moldoveanu: Stai liniștită Lucky, la cât de in- și lâncede. Scoate de acolo un document, suflă de două
capabil îl știm pe directorul CVV, mă îndoiesc să vină ori asupra lui, parcă pentru a-l scutura de praf, și îl
cu un investitor mai procopsit. În plus, nici dracu nu se îndreaptă spre Lucky. Aceasta vede o semnătură, are o
uită la 45%. Nu se complică nimeni cu pachete minori- tresărire și împinge documentul înapoi.) Dacă vă gân-
tare de sub 51 de procente. diți să contestați autenticitatea unui astfel de document,
Lucky: Nu de director mi-e frică... cred că ar fi cea mai neinspirată decizie. Domnul Hu-
Florin Moldoveanu: Atunci? sein ar putea depune mărturie la orice instanță de drept
Lucky: Sunt oripilată de gândul că pot fi victima unui internațional. Mizez pe discernământul dumneavoastră.
șantaj, Florine. Se zvonește că unele capitaluri fluide, Așa cum v-am spus, cred că ne vom înțelege și nu se va
cu complicitatea unor funcționari ai statului, identifică ajunge în instanță. De altfel, în spațiul de unde provin
privatizările vulnerabile, adică pe cele servite, mă-nțe- eu justiția rezolvă doar problemele celor slabi. Domnul
legi, și depun oferte neangajante pentru a tulbura apele. Hussein este un om de onoare. A fost o plăcere să fac
După ce-și încasează obiectul șantajului lor ordinar, se afaceri cu el. Am cumpărat toate creanțele pe care le
evaporă chiar înainte de deschiderea plicurilor cu avea în România, în urma unor deposedări abuzive de
oferte. proprietate, care se ridică la 30 de milioane de dolari.
Florin Moldoveanu: Ar fi curat ghinion, însă n-avem Lucky: (Bulversată, stăpânindu-se cu greu) Domnule,
cum controla asta. Reprezintă o cheltuială neprevăzută, sunteți într-o regretabilă confuzie. În primul rând, Hus-
ca și cea pentru Geo, dar măcar să ne lase în pace. sein a semnat un document perfect valabil când mi-a
Marian Achim: (intră val vârtej în scenă cu o față de cedat toate activele sale în România. Ar trebui, înainte
om distrus.) Vin de la FPS. Avem o problemă. (Lucky de toate, declarat nul acel document autentic, pentru a
se prăbușește pe un scaun.) Societatea Kyrenia Trading putea vorbi de creanțe valabil exprimate. În al doilea
& Shipping, cu sediul în Cipru, tocmai a depus o ofertă rând, valoarea bunurilor care fac obiectul acestei presu-
peste cea a noastră. puse creanțe, nu este nici pe departe de 30 de milioane
(Se lasă cortina. Când se ridică, la masa de consiliu dolari. De unde ați scos-o?
Lucky, Florin Moldoveanu și Marian Achim se uită pre- Golovin: Dacă citiți documentul din fața dumneavoas-
ocupați prin niște hârtii. Secretara intră însoțită de un tră, veți avea răspuns la toate aceste întrebări, cât repre-
domn la costum, cu geantă diplomat.) zintă activele deposedate, despăgubirile pentru suferin-
Secretara: A sosit domnul Golovin. țele fizice și morale, dobânzi și penalități. În plus, sem-
Golovin: Permiteți-mi să mă prezint, Ghenadi Golovin, nătura este nulă întrucât a fost smulsă prin forță de către
reprezentantul societății Kyrenia Trading & Shipping organele de represiune ale statului. Eu zic să vă mai
pentru România. gândiți. Vă propun să ne transferați câte șase milioane
Lucky: Vă rog să luați loc (Golovin ocupă un scaun.) anual, timp de cinci ani, și vă ajut cu privatizarea. Este
Vă ascult domnule Golovin. Bănuiesc că societatea ultima mea ofertă. (Își ia diplomatul și pleacă. Lucky își
dumneavoastră cosmopolită are oarece pretenții finan- pune mâinile în cap. Începe să plângă. Printre suspine
ciare de la amărâta noastră de țară, și de la mine în mod nu-l observă pe Florin intrând în scenă.)
particular. Altfel nu v-ați fi deranjat să bateți cale lungă Florin Moldoveanu: Ți-au cerut mult? Un milion de
din Cipru până aici. Spuneți-mi ce, sau mai bine zis, cât dolari? Îi facem noi rost, numai să reușim privatizarea.
vreți? Vă anunț însă, din start, că ambiția noastră de a Lucky: (plânsă, cu rimelul căzut pe obraji) Te rog
prelua societatea din Drăgășani pare să fi fost pros- trage-ți un scaun lângă mine. Mult mai grav decât atât.
tească, având în vedere eforturile uriașe pe care le-am De treizeci de ori mai grav. Avem de a face cu niște
făcut până în prezent pentru a participa la această lici- recuperatori internaționali din fosta Uniune Sovietică.
tație. Apariția dumneavoastră ne confirmă, dacă mai era
303
Suntem în pericol, dragă Florin, dacă nu jucăm cum vor dus cu ele direct la fier vechi. Mai mare rușinea. Măcar
ei. de-ar fi făcut ceva, să dea de lucru la oameni. Nu vreau
Florin Moldoveanu: Crezi că am putea vorbi cu cineva să cad în același păcat. Mult succes!
de la Secu, să ne asigure protecție în această situație? Lucky: Domnule prim-ministru, îmi permit să vă expun
Lucky: Ar fi prea riscant. Cel mai probabil, Ghenadie și eu un punct de vedere legat de eșecul acelor privati-
ăsta e doar o interfață de dialog. În spatele lui stă o or- zări, de care ați vorbit. Dacă nu am avea o corupție ge-
ganizație criminală complexă. De asta a și venit singur, neralizată în rândul funcționarilor statului, sunt con-
pentru a nu-și deconspira mai mulți oameni. Oh, sunt vinsă că acele întreprinderi cedate la fier vechi, pentru
sfârșită! căpătuirea unor acoliți, n-ar exista. Ca să nu credeți că
Scena 5 vă îndrug o demagogie ieftină, cu care sunteți obișnuit
(Pe panou este proiectat ”Palatul Victoria - Guvernul de la adversarii dumneavoastră politici, vă dau exem-
României”. Primului ministru Radu Vasile pătrunde în plul personal. Bunăoară, pentru bunul mers al acestei
scenă unde așteptau Lucky și Florin Moldoveanu așe- privatizări a trebuit să-i oferim directorului adjunct al
zați la masa de consiliu.) FPS, Geo Arnițoiu, o mașină, iar la finalul tranzacției,
Premierul Radu Vasile: (așezându-se pe partea opusă un apartament. Pretențiile și le-a exprimat clar și concis.
a mesei) Ia spuneți, măi copii, ce aveți de gând să faceți Știu că am făcut rău angrenându-mă în acest joc mur-
cu întreprinderea asta de vinificație? Nu e o pălărie prea dar, dar altfel n-am fi avut nici o șansă. M-am gândit și
mare pentru voi? la un denunț, numai că foștii securiști din vremea lui
Lucky: Dacă-mi permiteți, domnule prim-ministru, am Ceaușescu, care au supraviețuit căderii regimului co-
identificat căteva elemente fundamentale pentru un ma- munist, știu să cadă întotdeauna în picioare. Au dove-
nagement performant, care să ne ducă la îmbunătățirea dit-o de atâtea ori.
ratei profitabilității. Cu tot respectul pentru conducerea Premierul Radu Vasile: Hm, n-aș fi așa sigur. S-ar pu-
actuală a unității, dar indicatorii economici nu arată de- tea să te înșeli de data asta. (Notează ceva într-o
loc strălucit. Societatea nu are o piață de desfacere sta- agendă. În acel moment în scenă intră un gheridon cu
bilă, stocurile sunt uriașe și acoperă aproape întreaga trei pahare de spumant de la protocolul guvernului. Se
producție din ultimii doi ani. În plus, contractele comer- ciocnește pentru succesul privatizării. Radu Vasile se
ciale vizează în primul rând vânzarea vinurilor vrac. uită la ceas, pune paharul pe gheridon, strânge mâinile
Chiar dacă rezultatele din exploatare arată un ușor revi- celor doi și părăsește scena cu un aer grăbit. Florin
riment în ultimul semestru, cheltuielile financiare afe- Moldoveanu abia își stăpânește furia.)
rente unor împrumuturi împovărătoare, pe termen scurt, Lucky: Știu, poate nu e bine ce am făcut, denunțându-l
anulează acest rezultat pozitiv. În plus, schema de perpe Geo în fața premierului. Însă, îmi asum riscul cu
sonal este supradimensionată față de necesitățile între- toată tăria de care sunt în stare. Tu nu știi totul, dragă
prinderii. Toate acestea duc către un rezultat EBITDA Florin. Acest om m-a traumatizat și n-am să-l pot ierta
nesatisfăcător. Ne-am propus să creștem marja de profit niciodată. Punct.
prin comercializarea unor vinuri de calitate superioară, Scena 6
îmbuteliate, sub marcă proprie. Apoi, vom stopa con- (Pe panou este proiectat ”Combinatului Viti-vinocol
tractele păguboase, furturile din avuția întreprinderii și Drăgășani”. La masa de consiliu stau așezați Lucky,
vom încerca să renegociem creditele la bănci. O parte Florin Moldoveanu și Marian Enache. Un teanc de do-
dintre salariați, care nu se justifică, vor fi disponibili- sare se află pe mijlocul mesei.)
zați, dar ceilalți vor primi o creștere de salariu, pentru Florin Moldoveanu: Avem în spate ghilotina plăților
a-i motiva și a deveni mai eficienți. Tot profitul astfel pe care trebuie să le onorăm, către Kyrenia, FPS, in-
obținut va fi reinvestit în linii moderne de producție, vestitorul anonim de la bursă, la care se adaugă investi-
spații de depozitare, mașini și utilaje. Acesta e planul țiile angajate prin contractul de privatizare, iar în față
nostru. patrimoniul acestei întreprinderi. Cum procedăm? În
Premierul Radu Vasile: Îmi place cum gândești. afară de cele trei crame cu spațiile lor de depozitare și
Bravo! Asta trebuie făcut. Din vânzarea stocurilor de stocul de vin, restul sunt ziduri goale, terenuri fără va-
marfă se pot obține bani pentru investiții. Noi, cei din loare și câteva utilaje. De capitalul uman ce să mai zic,
guvern, nu descurajăm o astfel de practică, chiar dacă niște rebuturi de la conducere în jos. Așadar, prin inter-
este la limita legalității. În mod normal, investițiile an- mediul Conacului de Vinuri Drăgășani suntem fericiții
gajate trebuie făcute din surse externe. Dar înțelegem să posesori ai unei găoace putrede care arată frumos. În
ajutăm capitalul românesc în formare. Bun! Cred că aceste condiții, este un lucru bun pentru noi să vedem
printr-o administrare eficientă puteți reuși, chiar dacă registrele contabile cu cifre umflate pe partea de veni-
nu aveți resursele altora. Vă văd tineri, cu inițiativă și turi, pentru că vom continua pe aceeași linie. Dacă ra-
entuziasm. Sunt dispus să vă dau pe mână acest produ- portăm la finanțe câteva date ușor deformate de niște
cător de vinuri. Însă, am și o dorință de suflet. În calitate zerouri, întărite de plata unor impozite care să acopere
de prim-ministru nu vă cer, vă rog, ca între prieteni: nu acele cifre seducătoare despre venituri din exploatare,
vă bateți joc de acest bun! Avem cazuri de protejați ai cifra de afaceri, profit... Își va bate cineva capul să ob-
fostului guvern care au primit active pe gratis și s-au serve?
304
Lucky: Probabil că nu. Dar de ce am căuta să ambalăm unor bunuri adăugate ca aport de capital social va con-
frumos ceva doar pentru a da bine? Nu cumva ne furăm stitui o probă importantă în justiție. Sub o suta de pagini
singuri căciula, plătind și niște bani pentru asta? nu acceptăm! Mai bine comandăm două expertize să
Marian Enache: Exact. De ce n-am face ca această so- avem de unde alege. E posibil ca cea de-a doua să fie
cietate să funcționeze la parametri optimi și să plătim cerută de instanță. Nu e nevoie să-ți mai spun eu că su-
datoriile din realizările noastre? Avem stocuri din cel mele trebuie să bată între ele. Acestea fiind spuse, de-
mai bun vin, hectare cultivate cu viță de vie, soiuri no- clar sedința încheiată. Vă mulțumesc pentru participare.
bile. Ne-ar mai trebui o linie de îmbuteliere perfor-
mantă, de capacitate mare, câteva tancuri de fermentație Cortina
și producția ar merge ca pe roate. Am putea crea chiar
un circuit turistic al vinului pe la cramele noastre, pen- ACTUL 3
tru cei care doresc să-și încânte simţurile cu vinuri
alese, într-o ambianţă plăcută. Ascultați la mine ce vă Scena 1
spun! Că sunt mai în vârstă și știu cum merge treaba. (În locul cramei din actul 1 este amenajat un spațiu
Turiștii, în special cei străini, sunt mari amatori să cu- care sugerează interiorul unei sufragerii. Peste tot sunt
noască tainele procesării strugurilor, de la culegerea sticle de băutură răsturnate și o dezordine de nedescris.
viei până la maturarea vinului în barrique-uri și sticle, Lucky pare că doarme pe o canapea, cu hainele în de-
unde își înobilează calitățile. Putem amenaja chiar o zordine, părul răvășit, ca după o beție cruntă. Dă
sală de degustare, după modelul cramelor din Franța, de semne de trezire. Cu mișcări nesigure se ridică, ia o sti-
pe Valea Loarei. clă de vin, goală pe jumătate, și își toarna în pahar.)
Florin Moldoveanu: Știți la fel de bine ca și mine că nu Lucky: (sorbind din vin, vorbește rar și încâlcit) Ce-aș
avem timp. Realizări, profituri, dividente, piață de des- fi putut deveni dacă...? Variațiuni pe această temă mă
facere, circuite turistice, bullshit! Sunt toate niște pros- trimit cu gândul în cele mai incitante raporturi cu pute-
tii care necesită ani întregi de dezvoltare pentru a bene- rea: puterea fizică, puterea de a avea control asupra al-
ficia și a culege roadele de pe urma lor. Nu ne permitem tora, puterea de a te apăra de vrăjmași... Averea e doar
luxul ăsta. Ghilotina clămpăne terifiant în urmă: țac-țac. un mijloc de a ajunge la putere, nu un scop în sine. Pu-
Principalul nostru obiectiv este să găsim cât mai repede terea e cea care ne subjugă... Cum de nu s-a gândit ni-
cumpărători pentru cele trei crame, care să fie de acord meni să calculeze câți kilowați măsoară o conștiință?
să nu trecem toată suma în acte. Pe urmă, stocurile de De la ce valoare în cai putere începe adrenalina să lu-
vinuri vor fi valorificate în baza unui protocol de cola- creze? Unii se simt stăpâni la volan, alții cu degetul pe
borare cu plata la termen. După aceea ce mai rămâne? butonul nuclear. Eu, până de curând, mă simțeam stă-
O societate numai bună de vândut unor fonduri de in- până pe afacerile mele cu vinuri. (Bea un strop.) Iar
vestiții, așa-numitele hedge-fund, care se uită numai în acum, aceste vinuri mă mistuie pe interior și fac să-mi
bilanț înainte de a face o investiție. Estimez undeva la zvâcnească capul. Orice formă de comunicare cu exte-
doi ani toată treaba. riorul a fost curmată în mod brutal. Am rămas doar eu
Marian Enache: Și cum se împacă toate acestea cu in- cu sticlele mele. (Rămâne imobilă, ca în transă. Se aude
vestițiile pe care ne-am angajat să le facem? Tu singur o ușă metalică spartă și Florin apare gâfâind în scenă
ai spus adineauri că avem nevoie de investiții, că ar pu- însoțit de un nor de praf. Ține sub braț un ziar mototolit
tea fi anulat contractul cu FPS dacă nu le vom face... pe care se poate citi ”Curierul de Vâlcea”. Lucky se
Florin Moldoveanu: Și nu mă dezic. Sigur, le vom sperie.)
face. Linie de îmbuteliere și tancuri de fermentație. Am Florin Moldoveanu: (panicat) N-am avut încotro. A
reținut. Aceste investiții sunt necesare. Împușcăm doi trebuit să apelez la o echipă de intervenție pentru a
iepuri dintr-un foc: îndeplinim în aparență obligațiile sparge ușa. De trei zile încerc să dau de tine. S-au în-
din contractul de privatizare și diluăm participația FPS tâmplat lucruri grave. (Îi întinde ziarul.)
prin majorare de capital. Evident, investițiile trebuie fă- Lucky: (mahmură) Nici măcar nu sunt în stare să citesc.
cute cu cap. Orice aport de capital are nevoie de o ree- Of! ce mă doare capul. Fă-mi te rog acest serviciu.
valuare corespunzătoare. Înțelegeți ce vreau să spun! Florin Moldoveanu: (Ia ziarul și citește în timp ce se
Lucky: E limpede. Marian, poți începe să te interesezi mișcă nervos prin încăpere.) Un anume Marius C sem-
de oferte pentru linia de îmbuteliere și tancurile de fer- nează articolul ”Matrapazlâcuri fără de sfârșit sub
mentație. Poate găsești ceva second hand în Germania, oblăduirea APAPS”.
în Franța. Acolo, de obicei se înlocuiesc utilajele când Modul scandalos în care Autoritatea pentru Privatiza-
apare o primă defecțiune. În loc să schimbe piesa, rea Activelor Statului (APAPS) a consimțit, recent, la
schimbă linia cu totul, chiar dacă e aproape nouă. Flo- fraudarea patrimoniului pe care îl administrează și
rin, tu ai sarcină să găsești experți evaluatori care să ne care a permis cuplului Lucky Gheorghe - Geo Arnițoiu
respecte planurile și, evident, indicațiile tale prețioase. să acapareze aproape gratis societatea Viti-Vinicola
Plătim corespunzător, dar acel expert trebuie să-și dea Drăgășani creează un precedent periculos pentru pro-
doctoratul cu lucrarea pe care i-o comanzi. Cel mai procesul de privatizare din România. Viti-Vinicola, unul
babil, raportul de expertiză tehnică privind evaluarea dintre cei mai mari producători autohtoni de vinuri, a
305
fost mai bine de un an, subiectul unor acțiuni în instanță În mod surprinzător, Tribunalul București i-a dat câștig
între APAPS și Lucky Gheorghe. Aceasta din urmă a de cauză lui Gheorghe, dispunând "rezilierea contrac-
achiziționat în urmă cu doi ani de la FPS, 45% din actului, returnarea către APAPS a pachetului de acțiuni
țiunile Viti-Vinicola, plătind un avans de 27 miliarde de și obligarea autorității la plata sumei de 51 miliarde de
lei. Conform contractului, restul de 80 miliarde de lei lei către cumpărătoare, reprezentând avansul plătit și
urma să fie achitat în trei rate scadente, pe parcursul reactualizat la nivelul anului curent, plus 345 milioane
anului următor. În plus, partenera lui Geo Arnițoiu de lei, cheltuieli de judecată". Decizia instanței, pro-
avea obligația ca în primul an după preluare să inves- nunțată în disprețul oricărei norme de drept, este cu
tească circa 100 miliarde de lei în societate. Surse din atât mai dubioasă cu cât, potrivit legii, "debitorul care
APAPS ne-au declarat că suma totală datorată de Ghe- nu și-a executat obligațiile nu are dreptul de a pretinde
orghe către APAPS (aferentă ratelor neachitate, do- rezoluțiunea contractului". APAPS a declarat recurs la
bânzilor și penalităților) depășeste 200 miliarde de lei Curtea de Apel București față de această sentință ci-
(peste șase milioane dolari). Acesta este un exemplu vilă. Procesul a fost amânat pentru data de 3 septem-
clasic de nerespectarea obligațiilor asumate prin con- brie a.c. Vom urmări îndeaproape acest caz și vom re-
tractul de privatizare, tolerate de fosta conducere a deveni cu amănunte.
functei FPS. Lucky: O mizerie! Plină de minciuni și dezinformări.
APAPS închide "ochii" Auzi, eu cu Geo împreună. Aberant! Ar trebui să-i dăm
Statul nu va mai vedea nici un leu de la partenera lui în judecată, să le cerem daune de-o să-i usture.
Arnițoiu, întrucât aceasta a reușit, cu ajutorul unor so- Florin: (abia stăpânindu-se) De acord, dar îți dai seama
lide "proptele" politice, să înșele vigilența justiției și a ce implicații poate avea asta?
Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare (CNVM), Lucky: Ba bine că nu! Hienele! S-au pornit. Le simt
care au dat "undă verde" unei escrocherii de proporții. cum mișună și dau târcoale, adulmecând miros de
Cu consimțământul deplin al FPS-APAPS, Gheorghe sânge. Vor cere un audit financiar cât de curând. Kyre-
nu numai că a rămas stăpână peste Viti-Vinicola, ci nia Trading & Shipping va reveni și ea în forță să pună
chiar a reusit sa vanda 20% din acțiunile societății că- presiune, deși abia le-am plătit pe anul acesta. Parcă
tre un vehicul de investiții, ”Black Sea Fund”. Acesta a văd. Amenințări din toate părțile, APAPS, Kyrenia,
achitat 80 miliarde de lei pe respectivul pachet, în ca- Black Sea Fund, fosta conducere debarcată. Ca un tăvă-
drul unei oferte publice de cumpărare, derulate pe pi- lug vin peste ce a mai rămas din Viti-Vinicola. Toți vor
ața Rasdaq. Precizăm că la data lansării ofertei, să ciugulească ce mai pot, înainte să ne prăbușim de tot.
APAPS a solicitat suspendarea derulării acesteia, pe Cumplite vremuri ne este dat să trăim, dragă Florin.
motiv că acționarul majoritar nu și-a respectat obliga- Florin Moldoveanu: Poate ar fi bine să cerem intrarea
țiile asumate în contractul de privatizare, iar litigiul în insolvență pentru a ne proteja și a salva ce se mai
trebuie soluționat în instanță. Ulterior, în mod cu totul poate salva...
și cu totul surprinzător, autoritatea a revenit în scris Lucky: Oh! Asta o s-o faceți voi, dragilor, dacă consi-
asupra cererii formulate și a permis efectuarea tran- derați că mai merită. Personal, nu văd să merite. În ceea
zacției. CNVM a acționat în consecință, iar oferta pu- ce mă privește, îmi voi da demisia chiar în acest mo-
blică de acțiuni s-a derulat fără incidente. ment din toate funcțiile oficiale și voi rămâne simplu
Odiseea unei privatizări acționar minoritar. Voturile mele vi le cedez vouă. De
Imediat ce s-a instalat ca patroană peste Viti-Vinicola, acum înainte fiecare este pe cont propriu și va face ce
"investitoarea" a "uitat" să achite ratele către APAPS, crede de cuvință. Am jucat la cacealma și am pierdut,
dar, în schimb, a finalizat rapid câteva tranzacții prin dragă Florin. Asta este viața! Dar a fost frumos...
care și-a recuperat avansul plătit. În disprețul oricărei Scena 2
legi, ea a vândut rapid, pe bani grei, trei crame ale Viti- (Pe panou este proiectată sigla și denumirea: ”Curie-
Vinicola și a lichidat rezerva de vinuri a societății, care rul de Vâlcea”. Masa de consiliu este înțesată cu mal-
număra mii de sticle de vinotecă, unele dintre ele foarte dăre de ziare. Un tânăr ziarist stă la birou, citind un
valoroase. Ulterior, partenera lui Arnițoiu a operat o articol dintr-un ziar, în timp ce telefonul sună neîntre-
majorare de capital substanțială la Viti-Vinicola, prin rupt. Într-un târziu, catadicsește să răspundă plictisit.)
care a ajuns sa dețină aproape 82% din acțiunile soci- Tânărul ziarist: Aloo! Ați sunat la ziarul ”Curierul de
etății. La un an după semnarea contractului de privati- Vâlcea”. Cu ce vă putem fi de folos?
zare, Gheorghe a cerut APAPS rezilierea acestuia și re- Vocea din difuzor: Oh! Bine că v-am prins. Buna seara.
turnarea avansului de 27 miliarde de lei, actualizat la Sunt Georgeta Gheorghe, mama lui Lucky Gheorghe.
data soluționării definitive și irevocabile a cauzei. Ca Dragă domnule ziarist, nu v-am reținut numele, poate
răspuns, APAPS a acționat-o în judecată pe Lucky Ghe- ați auzit de cazul fiicei mele. Acum cinci ani ani a dis-
orghe, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de părut fără urmă și nimeni nu mai știe nimic despre ea
27 miliarde de lei - prima rata din contract, plus 18 mi- de atunci.
liarde de lei - dobânda aferentă și 11 miliarde de lei - Tânărul ziarist: Da, doamnă, Cărbunescu mă numesc.
penalități de întârziere la plată. Marius Cărbunescu. Sigur că am auzit. Chiar am și scris
Decizie uluitoare a TMB la un moment dat. A fost un caz îndelung mediatizat,
306
mai ales că fiica dumneavoastră era o prosperă femeie

de afaceri... A căzut un vultur
Vocea din difuzor: Da, văd că vă amintiți. Of, Doamne!
De curând, umblând prin lucrușoarele fetei mele, că Când Dumnezeu cheamă la El un pilot de avia-
atâta amintire am de la ea, am dat peste un caiet de în- ție, cade un vultur. Ieri noapte, pe-o aripă de vis o rân-
semnări. Un fel de jurnal pe care-l ținea ea. Eu sunt bă- dunică a coborât și mi-a adus veste de la prietenul meu,
trână și bolnavă, nici să citesc nu mai văd prea bine. Aș vulturul din Susul Horodnicului, comandorul Viorel
dori să vă dau acest caiet. Poate, cine știe, din paginile Onica: „Bădie Ioane, știi că așa-mi place mie să-ți zic,
lui aflați vreun indiciu, ceva care să vă dea de gândit. eu stau acum în dreapta Domnului și veghez. Da, dragul
Căci eu tot mai cred că fata mea este în viață. Suferă ea meu, spune-le tuturor prietenilor noștri că-i iubesc cu
pe undeva pentru că și-a luat lumea în cap. Nepotul aceeași iubire ca odinioară. Ai grijă, să nu uiți vreunul!
meu, adolescent acum, este și el afectat. L-am crescut Să le mai zici că am acum timp berechet să mă gândesc
cum am putut mai bine. Dacă l-ar putea vedea... la ei, dar totodată să vizitez și orașele pe unde am trecut
Tânărul ziarist: Sigur doamnă. Dați-mi adresa. Voi în viața de pilot. Ooo, nenumărate orașe cu aeroporturi
veni personal să ridic caietul și-l voi studia cu maximă moderne, pe tot globul, în cele peste 13.000 ore de zbor
atenție. la manșa unui Boeing 707, din care vreo 800 în misiuni
(Se lasă cortina. Când se ridică, tânărul ziarist zburda speciale de importanță excepțională. Bădie Ioane, îți dai
de nerăbdare în jurul mesei să caute agenda pentru a tu seama cât timp am muncit eu călătorind dincolo de
da un telefon urgent. Eventual, fredonează o melodie la nori, sub lumina bolții albastre sau a nopților negre, îna-
modă.) intând prin furtuni și cu fulgere-păianjen!? Spectacol
Tânărul ziarist: Alo! Sunt Marius Cărbunescu de la grandios, dar oricând gata să ne arunce în abis…”
”Curierul de Vâlcea”, cu doamna Georgeta Gheorghe Nu l-am văzut niciodată pe prietenul meu avia-
aș dori să vorbesc. tor, comandant de flotilă, la manșa avionului sau în uni-
Vocea din difuzor: La telefon. forma sa albastră. L-am cunoscut mult mai târziu, ca
Tânărul ziarist (exaltat) Bună ziua, doamnă. Vă sun în general în rezervă. Cuvinte, ca să-i cinstim iubirea lui
legătură cu dispariția fiicei dumneavoastră. Am găsit pentru noi, cât încape într-o enciclopedie! Laudele
câteva indicii. Cred că am citit materialul de vreo cinci noastre nu le mai poate auzi. Nici citi.
ori. Nu mai încape îndoială... Am dat peste un paragraf Vă propun, dragii mei, ceva care o să-l feri-
la început, care se repetă obsesiv pe un bilețel atașat ca- cească, care o să-L bucure și pe Bunul Său Ocrotitor…
ietului. Inițial am crezut că e o ciornă a primului text, În zorii zilei de 20 iulie, când Biserica Ortodoxă Ro-
dar apoi mi-am dat seama că este mai mult decât atât: o mână sărbătorește ridicarea la cer a Sfântului Mare Pro-
premoniție. Câteva cuvinte schimbate m-au dus către roc Ilie Tesviteanul, când este și sărbătoarea Zilei Avi-
acestă ipoteză. Am luat legătura cu corespondentul zia- ației Române și a Forţelor Aeriene, să ieșim în stradă,
rului nostru în Israel și de curând mi-a trimis confirma- oriunde ne aflăm, și să privim către cer. Să ne închipuim
rea. A fost identificată o fișă de internare la Tel-Aviv că acolo, în înalt, zărim un Boeing 707, cu comandorul
Medical Center Saurasky Ichilov, pe numele Lucky Viorel Onica la manșă. Cu privirea și cu gândul să mer-
Gheorghe, din urmă cu cinci ani. Perioada coincide cu gem mult mai departe. Să-i descoperim zâmbetul can-
momentul dispariției... did, graiul dulce de bucovinean, sufletul său cald, dar și
Vocea din difuzor: Vreți să spuneți că fata mea tră- salutul său… E prima oară când generalul ne salută din
iește? Aveți idee unde se află? paradisul ceresc!
Tânărul ziarist: Există șanse să se afle în viață. Cazul
este unul complicat. Nu știm unde trăiește, sub ce nume Ioan BARBU
sau fizionomie. Nici măcar certitudinea că mai este încă
femeie n-o deținem.
Vocea din difuzor: Doamne, Sfinte! Ce înseamnă asta?
Tânărul ziarist: (în timp ce cortina coboară încet) Aș
dori să vă explic mai în detaliu, dar nu la telefon. Nu.
Nu e nevoie să vă deplasați la redacție. Dacă-mi permi-
teți, am să vin eu la dumeavoastră. Cum să nu. De unde
am luat caietul. Da. Sigur.
CORTINA FINALĂ
307
Tu ai atins Nirvana
Într-o noapte fără lună, cu nori grei
Umbra degetului care săgetează luna
A cuprins de-atunci viața tuturor ființelor
Un poet chinez de excepție
雪漠XUE MO 【秋天的蟋蟀】QIUTIAN DE XISHUAI
Greierii toamnei
Mă gândesc la tine
În această dimineață numită toamnă
Trezită din vis
Tu încă te freci la ochi
Oftatul este nor ceresc
Lacrimile
Închipuie un peisaj
Unde te simți tu bine?

Greierii cântă
De câteva luni, trăiesc într-o lume total diferită, ci- Oare păpădia
tind și căutând echivalențe românești versurilor unui poet de Face ca inima să-ți tresalte în vânt?
substanță, original și nou, profesor universitar pentru filozo-
fia și religia lui Buddha. Poezia sa este o meditație asupra Răzvrătirea destinată a avortat
buddhismului, un dialog peste timp cu întemeietorul acestei Camera neagră e înghețată ca un mormânt
învățături, o căutare a unor răspunsuri asupra sensului vieții E iadul, paradisul?
noastre de astăzi. Poetul acesta, creatorul și stăpânul unui te-
ritoriu poetic propriu, este Xue Mo, pe numele real Chen Ka-
Ia-o cum vrei
ihong 陈开红, născut în anul 1963, în provincia Gansu, situ- Vrăjitoare care sperii lumea.
ată în nord-vestul Chinei. A scris poezie, romane și povestiri,
lucrări cu caracter științific, fiind profesor universitar expert 最忘不了的ZUI WANG BU LIAO DE
în studierea și meditația Mahamudrei, calea tantrică cea mai De neuitat
înaltă în buddhismul tibetan. Maha înseamnă Mare, deci Ma-
rele Simbol, Marea Atitudine sau Gestul Suprem în desprin- De neuitat
derea de cele lumești, de lumea prafului roșu, cum se exprimă A fost amurgul acela
Xue Mo. Amintim aici studiul: Esența practicii reale a ma- Tu și eu
hamudrei. Romanele: Bătrânul din Xinjiang, Ceremonie de Pășeam în călătoria vieții solitare
sacrificiu în marele deșert, Trecătoarea Tigrul Alb, Câmpia
vânătorilor și altele. Poeziile de mai jos sunt extrase din Cu-
legerea de poeme: Pășeam pe tărâmul viselor inconștiente
Pășeam în noaptea cu lună, lipsită de vânt
《拜月的狐儿—雪漠的道歌或诗集》
Pășeam fiecare în sufletul propriu.
Vulpea care venerează luna – Versuri și Cântece de Xue Mo
Astfel, tu spui: ține mâna
Traducere din limba chineză și prezentare
Ține bine suflul destinului
Constantin LUPEANU
Ține, prinde timpul retrograd
Ține-mă să mergem în pustiu, nu mai suntem singuri
【佛陀】FO TUO Ține-mă și zâmbește în vântul sumbru
Buddha Zâmbetul tău e modelarea cea mai frumoasă a sufletu-
lui meu
Tu, cel solemn, vii călare pe elefant Lacrimile tale sunt ploaie dulce, de neuitat, în drume-
Cazi în uter ție
Lumea se-nfioară brusc întrun halou întunecat Dragostea ta este portretul luxuriant al vieții mele
Câțiva zeci de ani a strănutat femeia Ura ta reflectă în praful roșcat zece mii de simțăminte
Copacul lui Buddha suspină Veșnic,

Bodhi, ficusul sacru. Sufletul meu se roagă
Gemetele inului acela Fie ca tu, cea mai frumoasă, să fii codul vieții mele
Sunt preluate de călugării Ananda Fie ca cea mai pură iubire să pătrundă în inima mea
Hainele strălucitoare ale lui San Zang uscată
Culeg zâmbetele florilor Fie să ne privim și să rămânem stană
Sporesc saliva limbii femeilor Fie ca glasurile noastre să se facă cristale
Fie ca visul cel mai adevărat să devină nemuritor
Fie ce momentele cele mai frumoase să se eternizeze
308
De aceea viața mea zboară liberă stălucire

În praful istoriei Viața să zboare liber
Prin dinastiile Qin și Han Nu te văd
Prin Ming și Qing Cerul e albastru, cu vânt, curat
Merg peste timp
La Lacul Apusului Ziua întâlnirii e hăt departe
O-ntreb pe Su Xiaoxiao adorata de acum mii de ani Un drum lung, anevoios, ca o noapte de un secol
Cine este mai frumoasă Cometa Halley a alunecat departe
Tu sau ea? În vântul din spate
Nu mai zboară părul tău lung
【秋梦】QIU MENG Sunt singur, ca întotdeauna
Visul toamnei Amețit de singurătate
Tu nu visezi la zilele de singurătate
Cum e acolo? În visul însingurării sunt întotdeauna singur
În zilele când sufletul e chinuit Știu că ești cocorul plecat departe
Soarele este încă spâmzurat în înalt? Știu prea bine că apoi
Vântul îmi duce salutul meu? Au mai rămas mii de nori albi
Există încă vise Și întreb
În vis e cineva care merge alături Apusul de soare
În zilele mele nu e timp Unde este locul destinat mie?......
Timpul a devenit demult substitutul dorului Poate încă visez
În viața mea nu mai e soare Vis de toamnă fără urme
Soarele a scăpătat pe ogorul cu porumb Chipurile omenești și florile toamnei dispar
În râsul meu nu e bucurie Privesc văzduhul
Bucuria e mereu înecată în lacrimi Nu se vede pic de pasăre
În viața mea nu mai e răcoare
Zăpușeala a acoperit deja sufletul pustiu Insula Florii de piersic îmi zâmbește în vis
Un spirit pe nume Fiul Zăpezii îmi spune
Mă gândesc mereu la luna a treia a acelui an Ajunge! În viața asta
Mă gândesc mereu cât de proaspătă erai Pe insula năpădită de piersici în floare
Îmi amintesc melodia care plutea pe vânt Ea s-a întors spre mine și m-a sărutat iar și iar
Ne fusese sortit să ne dăm mâna
Cât din destin e dus departe
Deși sângele și lacrimile vărsate au înecat visul E aproape osândă
Deși visele de zi și-au pierdut căldura Soarta adversă e bună
Acele note de argint au înregistrat cursul inimii Când din cer se lasă o taină mare
Aripile vântului toamnei nu mai au tandrețea înserării Ea mereu te privește drept în ochi
Eu continui să mă rog la cel de sus
Să-mi dea o viață minunată Numai că zilele fără tine sunt greu de suportat
Dinții timpului
Viața minunată trebuie să te conțină pe tine Scârmă în inima mea
Ca paharul de vin din luna a cincea Noroc că sunt colții timpului
Beția lunii a cincea te-a dezvăluit pe tine cea din luna Altfel e împânzit de cicatrici
a treia Plus câteva canale
Unde ești acum? Mă gândesc că doare numai în câteva reprize
Vântul toamnei a dispărut Hai să mergem
Vântul toamnei e tăcut Drumul încet de noapte e traiectul vieții mele
El nu explică sentimentele De unul singur
Nici nu mai are zâmbetul tău Sima Qian* nu era singur?
Vântul toamnei demult te-a înecat pe tine cea din luna În cartea aceea Însemnări istorice scrie
a treia Castrat
Lacrimile destinate nouă au alunecat pe vântul Nicicând n-a fost bărbat adevărat.
toamnei ______________________
Vântul toamnei e ca apa * Sima Qian (145 – 86 îHr. ), istoric la Curtea împăratului
Șuvoaiele toamnei nu pot spăla arșița inimii Chinei, astrolog, poet și scriitor. Pentru ofense la adresa îm-
păratului, la 45 de ani a ales să fie castrat în loc să primească
Atunci s-o scoatem cu lacrimi pedeapsa capitală. Cronica sa Însemnări istorice acoperă
S-o stropim în amurgul uscat două mii de ani de istorie a Chinei.
Știu bine că de-acum vor fi zile grele
Știu bine că în spatele acestora va fi cu siguranță
309
slujbași ai Altarului, între care: Iosafat Snagoveanul,

Teofil Ionescu, Benjamin Arhipescu, Dinu Nicolae,
Isaia Persiceanu, Gabriel Rășcanu, Cristache Orleanu,
Ioan Barbu la apelul criticii Partenie Clinceni, Chesarie Ștefan, Vasile Radu, Petre
Vintilescu, Eugen Laiu, Virgil Gheorghiu, până la mai
Un expresiv manual de istorie practică recenții Vasile Boldeanu, Constantin Târziu, Vasile
Urda, Ion Stoica, inclusiv Mitropolitul Iosif, al Bisericii
Scriitorul și gazetarul Ioan Barbu (ot Vâlcea) Ortodoxe Române din Europa Occidentală și Meridio-
lansează, chiar în primul pătrar al acestui an rotund nală – cunoscuți direct de autor (cu voia dumneavoas-
(2020) două cărți, apărute în Editura „Antim Ivireanul”: tră, și de către subsemnatul) – arhimandriți, episcopi,
Eroii mei cu nume de stele și Două țări surori / Deux vicari, preoți – unii dormindu-și somnul cel lung în Ci-
pays frères (în română și franceză) – în condiții grafice mitirul Montparnasse din Paris, alături de Constantin
deosebite, diligență artistică dusă cu brio la capăt de că- Brâncuși, Eugen Ionesco, Emil Cioran, Ion Vlad
tre profesorul-informatician cu obiceiuri de artist, Emil (sculptorul care l-a nemurit pe Eminescu într-o impu-
Pădurețu (tot lui datorându-i-se și înfățișarea luminoasă nătoare statuie aflată chiar alături de Biserica Ortodoxă
și inconfundabilă a revistei „Rotonda valahă”, intrată Română din strada Jean de Beauvais, Cartierul Latin).
deja în sfera de interes a iubitorilor de cultură). Într-un impresionant poem în proză („Ghiocei roșii la
Fântâna Albă”) sunt evocați cei 3.000 de români din
comunele de pe Valea Siretului, din Bucovina de Nord
răpită de Stalin, cărora li se permisese să treacă în Țară,
dar în apropiere de graniță fuseseră întâmpinați de mi-
tralierele Armatei Roșii măcelărindu-i până la unul.
Sunt evocați, de asemenea, martiri ai închisorilor comu-
niste – Aiud, Gherla, Sighet, Râmnicu Sărat – ai Cana-
lului Dunărea-Marea Neagră. O observație: cam nepo-
trivit (ca să nu zic inadecvat) subtitlul „Un Auschwitz
românesc”, știindu-se exact ce se înțelege, în principal,
Eroii mei cu nume de stele cuprinde mai multe prin Auschwitz (camere de gazare, crematorii) ceea ce
povestiri despre oameni și întâmplări deosebite, nu o nu s-a întâmplat în România.
dată spectaculoase, petrecute în istoria mai veche sau Cartea colegului și prietenului nostru Ioan
mai nouă a românilor – cunoscuți/cunoscute (oamenii, Barbu este un expresiv manual de istorie practică, util
faptele) cel mai adesea direct, emoția fiind cu atât mai tuturor, dar mai ales tinerilor, care trebuie să-și cu-
puternică, mai vibrantă. Volumul se deschide cu poves- noască eroii ce s-au jertfit și pentru ei – și care acum
tirea „A coborât un dac de pe Columnă...”, consacrată îi/ne veghează ocrotitor din stele.
împătimitului „bibliotecar itinerant” Badea Cârțan, pe
care încheierea călătoriei sale la Maica Roma l-a prins Fapte eroice și dăruire jertfitoare
seara, alături de Columna lui Traian, lângă care, obosit,
adoarme. Dimineața, trecătorii, descoperindu-l lângă
statuie, îmbrăcat în ițari, cojoc și căciulă, cu opinci în
picioare, au/ar fi exclamat, uluiți: „Un dac coborât de
pe Columnă!”. Întâmplarea îi oferă autorului posibilita-
tea consemnării unor episoade importante din războa-
iele daco-romane, a unor date mai puțin vehiculate des-
pre Columnă – 39,83 de metri înălțime, 124 de epi-
soade, 2.500 de figuri etc. etc. – cu priză la public.
Între alți eroi ce-i veghează pe români din stele
sunt Vlad Țepeș („Contele Dracula sau Făt-Frumos al
românilor”) și Nicolae Bălcescu („Bălcescu e demult
acasă”). Dintre marile spirite artistice, sunt evocați: Mi-
hai Eminescu, alături de Giacomo Leopardi, la Centrul
Mondial de Poezie de la Recanati („Coroana de rege al
Deux pays frères / Două țări surori cuprinde,
poeziei”; (și George Enescu („Magnificul”) la Siena-
Italia. în principal, tot eroi: unii cu nume de stele; alții încă în
viață, dar care, prin faptele și dăruirea lor jertfitoare,
Un capitol substanțial („Românii de pe Jean de
merită dreptul la neuitare. Volumul se deschide cu un
Beauvais”) reînvie, dintru începuturi și până astăzi, si-
tuația Bisericii Ortodoxe Române din Franța (punct text – „România și Franța” – în care sunt prezentate, în
câteva date esențiale, istorice, culturale, spirituale, cele
central, Parisul) a pribegiților credincioși, a jertfitorilor
două țări surori. În ceea ce privește România, autorul
310
apelează la opinia de necontestat a marelui istoric Ghe- Ctitor la templul neuitării

orghe I. Brătianu (urcat în stele din iadul comunist de la
Sighetul Marmației) deopotrivă savant și patriot, care În această primăvară interzisă nouă tuturor
afirmă: „Unitatea noastră apare din vremuri străvechi dintr-un motiv pe care nici omul, nici cerul nu-l înţeleg
ca o tendință permanentă și firească în jurul acelei «Co- prea bine, am totuşi prilejul şi bucuria să mă pronunţ
rona Montium», a cărei unitate a izbit pe geografii și despre două dintre multele cărţi (peste patruzeci) ale
istoricii antichității”. Amintind punctul de vedere al unui scriitor stimat şi preţuit de toată lumea. E vorba
unui geograf contemporan – conform căruia această despre „Nenea” aşa cum îl alintă prietenii şi apropiaţii,
unitate este ca „o revanșă a geografiei asupra istoriei” scriitorul Ioan Barbu.
(o istorie plină de vicisitudini și nedreptăți) – Gheorghe Încep cu prima carte, „Eroii mei cu nume de
I. Brătianu continuă această idee, completând-o fericit, stele – povestiri” (titlu foarte inspirat), Colecţia Ro-
înțelept și adevărat: „Aș zice mai mult: nu este numai o tonda Valahă 5, Editura Antim Ivireanul, 2019. Re-
revanșă a geografiei asupra istoriei, ci este o tendință marc în primul rând ştiinţa autorului de a ajunge la su-
permanentă, corespunzând unei realități permanente și fletul nu mai puţin inspiratului cititor, printr-o genială
a cărei îndeplinire este mai mult decât împlinirea unei simplitate a spunerii. O simplitate adâncă, iniţiatică pot
dreptăți sau înfăptuirea unui destin; ea are puterea și stă- zice, unde, ca într-un cuib rostuit de mâinile lui Dum-
ruința unei adevărate legi a naturii”. nezeu, luminează spiritul acestui OM, SCRIITOR şi
Între eroii cărții, sunt de remarcat două figuri CĂRTURAR.
centrate, două femei de toată isprava – una româncă, „Eroii mei cu nume de stele” este un volum uni-
cealaltă franțuzoaică. Este vorba de Principesa Ileana a tar, alcătuit din trăiri intense, suferinţe ori vremelnice
României, fiica Regelui Ferdinand și a Reginei Maria, bucurii, întru izbânda până la urmă a timpului şi-a unui
intrată la vârsta maturității în călugărie (după căsătoria neam răzbătând prin toate câte i-au fost menite, precum
cu Arhiduele Anton de Habsburg și nașterea a șase co- văzul prin sarea lacrimii. Scriitorul devine pe rând, pa-
pii). Tunsoarea rasoforă a avut loc la Mânăstirea Orto- sul şi umbra vrednicului Badea Cârţan coborând din
doxă Rusească din orășelul francez Bussy-en-Othe, pri- înaltul columnei romane ce preamăreşte războaiele da-
mind numele de Maica Alexandra. Pașii misionari au cice, Făt-Frumosul insinuat în mândria şi spiritul jus-
purtat-o apoi în America, unde chiar a înființat o mâ- tiţiar al marelui voievod Vlad Ţepeş, şoapta Ecleziastu-
năstire ortodoxă româmească. Aici, în mânăstirea de la lui îmblânzind forme şi contururi ale unei străvechi, sta-
Bussy-en-Othe, am ascultat, emoționați (autorul cărții tornice credinţe ortodoxe răsărind precum florile iubirii
și, întâmplător, și subsemnatul) mărturia călugăriței en- pe străine meleaguri, ori lumină izvorând curat din tre-
glezoaice (trecută la ortodoxism) Mère Elisabeth, fostă murul peste veacuri al stelei albastre sub zodia lui Mihai
duhovnicul Maicii Alexandra. Eminescu şi-a lui Giacomo Leopardi la Recanati sau
Cealaltă eroină se numește Pascale Morand, cu- Roma.
noscută mai ales sub numele de Sora Anna. Despre Peregrinările scriitorului adună în tolba-i ţesută
fapta sa eroică, Ioan Barbu notează: „Făclia care arde din borangicul unei memorii excepţionale, murmurul
întru credința ortodoxă este Sora Anna, cea care și-a zi- încă perceptibil al unui trecut glorios prin care au dru-
dit viața și sufletul, asemenea Anei lui Manole, în opera meţit cu folos apostoli, cărturari şi eroi, întru luarea
de ctitorire a Mânăstirii Rosiers”. Orășelul Rosiers se aminte a prezentului şi viitorului, totuna. „Nu-l mai că-
află la vreo 80 de kilometri sud de Paris, foarte aproape utaţi pe Bălcescu prin străine meleaguri”, ne îndeamnă
de Fontainbleau. Aici, într-o atmosferă de liniște veche, cu amarul rostuit în temelia unei nădejdi atotîmpăciui-
tradițională, locuia doamna Anne Morand care, în urma toare scriitorul Ioan Barbu. „Bălcescu e demult acasă,
unei cutremurătoare întâmplări de viață, a trecut, cău- lucrează, în sufletele noastre”. Epicul memoriei şi-al
tându-și împăcarea, la religia ortodoxă. Mai mult: și-a povestirilor curge lent, ademenitor şi magic sub conde-
dăruit casa (cu grădină și alte construcții) – pentru a se iul inspirat al celui rămas prizonier al visării prolifice
înființa în ea prima mânăstire ortodoxă românescă pe „în taina nopţilor de cleştar” cum bine defineşte stările
pământ francez. autorului distinsul scriitor şi critic literar Nelu Barbu.
Transpunerea în limba franceză a acestei cărți Coroana de rege a poeziei sau prozei, mulţi o
este semnată de scriitorul și ziaristul francez Jean-Yves poartă, însă ea scânteiază diferit pe fruntea fiecăruia
Conrad, a cărui deviză este: La Roumanie ne màppar- dintre cei aleşi. La Ioan Barbu descoperim un diamant
tient pas, alors que je lui appartiens – România nu-mi în plus, ivit dintr-un patriotism autentic, sunând lim-
aparține, în schimb eu aparțin României. pede şi universal precum corzile viorii magnificului Ge-
orge Enescu acompaniind visul visat cu ochii închipui-
Ion ANDREIȚĂ rii din zborul „măiastrelor” lui Brâncuşi. Alteori scrii-
torul plânge cu lacrimile celor ce nu mai pot să plângă,
readucând în actualitate ororile omului împotriva frate-
lui om, vorbindu-ne cu patimă şi multă durere despre
lumânările mult prea devreme stinse ale „spiritului
311
românesc în cumpătul vremii”, cum îl definea Constan- grabă până-n zilele noastre, precum o iarbă tânără şi
tin Noica, la Aiud, Ocnele Mari, Râmnicu Sărat, ori la vie crescută pe umbra mult-izbăvitoare a Bisericii lui
Canalul Dunărea-Marea Neagră. Hristos. Binecuvântată iarbă, prin strădaniile tuturor
O menţiune aparte aici, se cuvine să atribui po- celor ce i-au stropit rădăcinile cu apa credinţei şi-a nă-
vestirii <<„Liliacul” sau cântec neterminat...>> unde dejdii prin veacuri, până la Preacuviosul Părinte Iosa-
Ioan Barbu surprinde în câteva tuşe extrem de sugestive fat, Înaltpreasfinţitul Visarion Puiu, şi Părintele Arhie-
avatarurile vieţii lui Vasile Gavrilescu, un răzvrătit năs- piscop Ioachim Giosanu. Aici ghicim credinţa pro-
cut tot aşa, trecând prin puşcăriile comunismului pre- fundă a scriitorului împletindu-se fericit cu cea a scrie-
cum un duh al adevărului ce nu poate fi încătuşat sau rilor sale, din întemeierile neamurilor şi până-n foşne-
ucis, victimă a multor trădări ale prietenilor chiar, cum tul ultimei file a cărţii scrise sub semnul rugăciunii şi-
a crezut într-o primă instanţă, inclusiv a soţiei nevoită al rămânerii.
să aleagă între vânzarea de soţ şi tată, şi creşterea copi- Asta şi încă multe altele de bine cred şi susţin eu, cel
ilor amândurora. Doamne! Nici o moarte nu-i amară, ca ce, parafrazându-l pe autor: „Noi, cei din mila sfântu-
vânzarea din iubire. lui/ Umbră facem pământului”, adaug: întru măreaţă
Nimic nu scapă pe dinafara acestui sinaxar a rostire a cuvântului.
multe cuprinzător, care este volumul „Eroii mei cu Cartea „Două ţări surori” este încă o izbândă literară a
nume de stele”. Prin venele scriitorului curge, inspirat scriitorului Ioan Barbu. O dulce-amară lacrimă pe ba-
şi cu mult talent descriptiv, apa Oltului (Iordanul nostru iera inimii unui ctitor la templul neuitării.
românesc), Vedea cea trecută prin mireasma busuiocu-
lui, Jiul cel bărbat, precum şi marele Donaris cel dintot- Mihai ANTONESCU
deauna, îmblânzindu-i sângele rănit, aidoma celui al lo-
cotenentului Alexandru Costeanu şi-al Ecaterinei Teo- Două cărți surori
doroiu cea nuntită de îngeri în cerul nostru al tuturor,
deopotrivă. Vai nouă, celor ce, din varii motive ne-am „Născut într-o zi de duminică, la 15 mai 1938,
găsi rude cu uitarea – ne transmite din subtextul fiecărei Ioan Barbu - Corbu și-a petrecut copilăria „într-o lume
povestiri scriitorul – căci, nu-i aşa, cine uită nu merită. ce se anunța pândită de rele”, cu gândul la spusele ta-
Excelent darul ce ni-l face Nenea cu această tălui său: „ferește-te, atâta vreme cât bate vânt de la
carte! Este frumos şi altruist. I se vede sufletul prin su- răsărit peste noi!”
râsul-borangic al ochilor, semn că aproape nu mai ştie La braț cu anii încărcați de rod și cu eroii săi cu
de sine, din iubirea de noi, ăştilalţi. nume de stele, neținând seama de sfatul bunicii: „Iartă-
* i, maică, pe dușmani, dar relele care le fac să nu le uiți
Trec la comentariul celei de-a doua cărţi, „Deux pays niciodată!”, scriitorul răsfățat de priueteni și colegii de
freres - Două ţări surori”, publicată tot la Editura An- breaslă „Nenea”. rămâne intransigent: „Nu le uit, dar
tim Ivireanul, Râmnicu Vâlcea, 2020. Volumul apare nici nu-i iert!”
bilingv, francez-român, în traducerea scriitorului şi Copil fiind, a văzut și simțit, a trăit și înțeles
omului de rafinată cultură Jean-Yves Conrad. Uneori repede că „traiul… fericit din copilărie” s-a sfârșt („s-a
adeseori, textul îmi pare o prelungire în lectură şi timp zis”), când „spaimele cresc” iar „nădejdile scad”. S-a
a celui despre care tocmai am făcut vorbire mai sus, cel pregătit ca filolog, a fost profesor, dar a visat la jurna-
puţin din punctul de vedere al abordării stilistice, dacă lism, din adolescență. Așa se face că, de la vârsta de 30
nu şi al tematicii. El se vrea, ba chiar reuşeşte să susţină de ani, din 1968, de peste o jumătate de secol, este ga-
o pledoarie bine documentată, chiar dacă transparent în- zetar și scriitor, autor al câtorva mii de articole de ziar
velită în hlamida ficţiunii, a interferenţelor creştinismu- sau reviste și a peste 40 de cărți, care „sunt cea mai
lui ortodox românesc într-o ţară eminamente catolică, mare avere ce le-o las copiilor, nepoților și literaturii
aşa cum este Franţa. Cele două ţări surori îşi află rădă- române”.
cinile comune în credinţa apostolică a misionarului Ioan După evenimentele din 1989, a putut călătorii.
Casian (365 - 435), teolog şi mare învăţat, născut pe A plecat pe urmele străbunilor plecați în bejenie ori la
meleagurile Dobrogei şi ajuns în sudul Franţei unde în- fel de dornici să-și ajute țara și nația, uneori greu încer-
temeiază o mănăstire de călugări. cate.
Periplul scriitorului Ioan Barbu prin istoria re- La Roma, a adus un omagiu Columnei lui Tra-
ligiilor, până la un punct comune ale celor două ţări, ian și, deopotrivă, vitejilor lui Decebal, „adversari
este unul fabulos, cu asupra de măsură meritoriu din demni și de temut” ai Imperiului. Nu l-a uitat nici pe
punctul de vedere al strădaniei documentare, dar în Badea Cârțan, care a ajuns, pe jos, în Cetatea Eternă să
egală măsură şi al scrierii literare ce nu se dezminte, vadă Columna, uimind cetățenii Romei de asemănarea
rânduind notele şi însemnările multor, foarte multor că- sa cu dacii de pe impunătorul monument.
lătorii, sub semnul unor povestiri cursive, inspirate şi La Palermo, a mers pe urmele lui Nicolae Băl-
extrem de atractive. cescu și a adus lămuriri cu privire la locul înmormântă-
Ioan Barbu îşi adapă trăirile la izvoarele începuturilor rii și la „sărăcia”, după unii isorici proletcultiști, în care
creştinismului, deambulând mai apoi încet şi fără
312
ar și trăit și a murit. Bălcescu. N-avea cum să locuiască și Franța – „spații propice dăinuirii veșnice... și credin-
un Bălcescu sărac, fără bani – scrie bazat pe adevor – în ței în Sine.”
cel mai luxos hotel din Palormo,, iar cu trei ani înainte În spiritul fraternității creștine și al adevărului is-
fusese găzduit regele Bavariei. Tot în Italia, la Reca- toric, Ioan Barbu, autorul cărții „Două țări surori”, edi-
nati, „orașul natal al altui geniu al culturii universale, ție bilingvă (tradusă în limba lui Voltaire de jurnalistul
poetul Geacomo Leopardi”, a văzut minunea, Placa și scriitorul francez Jean-Yves Conrad), amintește de
Omagială a Poetului Nepereche Mihai Eminescu, ală- venirea din Asia Mică, în Dobrogea (Sciția Minor), a
turi de cea a poetului italian, făcându-ne martori, printr- Sfântului Apostol Andrei, pe la anul 324, și creștinarea
o descriere amănunțită, la memorabilul eveniment. locuitorilor de aici, dar și de misionarul român Ioan Ca-
La Siena, a vizitat Academia de Muzică, găz- sian (365-435), coborâtor în lume din Dobrogea, care a
duită de Palatul Contelui Chigi, de aici și Academia de propovăduit creștinismul în sudul Franței. Tot din Do-
Muzică Chigiană, unde, începând cu anul 1950, între brogea a plecat, în lumea occidentală Dionisie Exiguus
celebritățile muzicii mondiale care au concertat și diri- (cel Mic), unul dintre Sfinții Părinți ai Bisericii Creș-
jat la Siena se numără și „Magnificul”, ilustrul George tine, cel care, în anul 525, a stabilit calendarul creștin
Enescu și mulți alți români, care cinstesc acest neam. modern (cu numărătoarea anilor începând de la nașterea
În Statele Unite ale Americii, Ioan Barbu, aflat lui Iisus Hristos).
în vizită la Mănăstirea Ortodoxă „Adormirea Maicii Noi date inedite și noi întâmplări sunt cuprinse
Domnului”, întemeiată de trei călugărițe românce, l-a în cartea „Două țări surori”. Ioan Barbu evocă sosirea
întâlnit pe medicul chirurg urolog Grigore (Gregory) la Paris, a primului preot ortodox roman, Părintele ar-
Schileru, din neamul lui Dincă Schileru, pandur a lui himandrit Iosafat Snagoveanu. După ce capătă încuvi-
Tudor Vladimirescu, „primul țăran român care a ajuns inţarea administrativă franceză, Părintele Iosafat înfi-
în parlamentul țării”. Grigore Schileru a fost medic inţează, la 22 noiembrie 1853, prima Capelă română or-
chirurg urolog la Râmnicu Vâlcea și Ploiești, la începu- todoxă în Franţa pe strada Racine, la numărul 22, din
tul carierei sale, promovând o nouă metodă chirurgicală Paris. „Capela noastră din Paris – avea să precizeze el
pentru extirparea prostatei, motiv pentru care și-a atras – este menită a aduce o frăţească armonie între Moldo-
invidia confraților de breaslă, dar și ura politicienilor Românii ce se găsesc afară din ţară şi strânsă unire în
vremii. Activitatea sa a inspirat scenariul filmului simţirile lor către Dumnezeu şi către Patrie.” Despre
„Mere roșii”, în care actorul Mircea Deaconu a jucat ro- această mare faptă a sa, poetul Vasile Alecsandri, aflat
lul medicului, film turnat, în mare parte, la Râmnicu şi el la Paris în acea perioadă, a scris un articol elogios
Vâlcea, la Spitalul nr. 2, actualul Spital de Boli Infecți- publicat în România Literară. Astfel i-a naștere Comu-
oase. Dorul de țară, l-a determinat pe doctor să se con- nitatea ortodoxă română din Franța, iar în 1892 este
feseze, dovedind că este nu numai un reputat chirurg sfințită și prima biserică ortodoxă română, cu hramul
urolog, ci și un fin cunoscător al sufletului omenesc, „Sfinții Arhangheli Mihail, Gavril și Rafail”, cu sediul
mai ales al românilor: „Tot ce sufletul simte, nu se poate în strada Jean de Beauvais, din Paris, unde, în 1949, Mi-
scrie și nici nu se poate vorbi... vede și simte ceea ce nu tropolitul Visarion Puiu a pus bazele Episcopiei Orto-
se poate spune, ceea ce nu se poate scrie”. doxe Române pentru Europa Occinedtală, apoi Arhie-
În lăcașul sfânt de care am pomenit, scriitorul piscopie, al cărei sediu s-a mutat la Limours, la 40 de
l-a întâlnit și pe Preacuviosul Arhimandrit Roman kilometri de orașul de pe Sena, aflată sub înțeleapta di-
Braga, scăpat, cu ajutorul lui Dumnezeu, de mâna lungă riguire a Înalt Prea Sfințitului Iosif. În apropiere, în
a securității comuniste, după șase ani petrecuți în „în- 1989, s-a înălțat statuia în bronz a poetului Mihai Emi-
chisori de maximă siguranță și degradare umană”, nescu. În cartea sa, scriitorul Ioan Barbu Auto-
pentru că a refuzat să se despartă de Dumnezeu și să-și rul cinstește, de asemenea, eforturile Părintelui doctor
vândă sufletul. Ioachim Giosanu care a înființat, în 1991, Asociația
Legat tot de acest tărâm îndepărtat, Ioan Barbu Culturală Ortodoxă Română a Mănăstirii „Buna Ves-
aduce un pios omagiu Principesei Ileana, fiica Regelui tire”, de la Rosieres, amenajată pe proprietatea familiei
Ferdinand și a Reginei Maria, cunoscută în lumea mo- Pascale Morand, alias Sora Anna, franțuzoaică conver-
nahală ca Maica Alexandra, trecând oceanul pentru a tită la ortodoxie și monahism, care, ulterior, a cumpărat
fonda un lăcaș de cult românesc, Mănăstirea Ortodoxă un sfânt lăcaș și o casă parohialăpe Valea Oului, pe care
„Schimbarea la Față”, din Pennsylvania, sfințită la 25 le-a renovat, înființând aici o nouă mănăstire ortodoxă
martie 1969. română, în incinta căreia funționează și un muzeu al
Călătorind prin Franța, scriitorul Ioan Barbu ouălor încondeiate.
constată că: „Dintre toate țările-surori ale României Alt popas, de data aceasta în Germania. la Fran-
numai Franța are o geografie asemănătoare, coborâtă kfurt am Main, autorul l-a vizitat pe dramaturgul, sce-
tot din palma lui Dumnezeu”. Spațiul dintre Pirinei și naristul și romancierul Marius Onicescu de Veneția
Alpi, în care „s-a plămădit inconfundabila ființă fran- Clococeanu, de la care a primit, cu autograf, cartea sem-
ceză”, se aseamănă cu „Coroana Munților Carpați”, nată de acesta, intitulată „Dracula”, „un jurnal neobiș-
spațiul unității noastre străvechi, amândouă – România nuit, cum nu s-a mai scris până la el, despre Principele
Vlad Dracula Țepeș”. „Marius Onicescu, cât și
313
cunoscutul romancier de origine vâlceană Constantin Cărțile unui scriitor ubicuu

Zărnescu, cu domiciliul în Cluj-Napoca, merg pe ur- Amplă frescă a societății românești
mele Voievodului Vlad Îepeș, redând contemporaneită-
ții o lume apusă, dar cu aura adevărului istoric indubi-
tabil și fascinant”.
În volumul „Eroii mei cu nume de stele” scrii-
torul Ioan Barbu cinstește o seamă de români, mai mult
sau mai puțin cunoscuți, care s-au jertfit petru țară,
pentu libertate și credință. Despre eroina Primu-
lui Război Mondial, sublocotenent Ecaterina Teodo-
roiu, „Eroina de la Jii”, am aflat de pe băncile școlii.
Puțini știu însă că „în aceeși zi și în aceeși luptă” a căzut
și sublocotenentul Alexandru Costeanu, „Eroul de la
Olt” născut în Amărăștii de Vâlcea. „Eroii mei cu nume de stele” – titlul păstrat de
Ioan Barbu evocă într-o altă povestire („Cimi- prozatorul Ioan Barbu și la a doua ediție revăzută și adă-
tirul de sub ape”) despre luptătorii anticomuniști care ugită de Povestiri scrise (și rescrise) în prag de toamnă
zac pe fundul Canalului Dunăre-Marea Neagră, despre (Editura „Antim Ivireanul” din Râmnicu Vâlcea, 2019)
poetul sibian, Wolf von Aichelburg, unul dintre puținii trădează o empatie emoțională pentru latura eroică a
care au scăpat cu viață de pe „șantierul morții”.Nu i-a existenței. De aceea, în proiectul lui Ioan Barbu, acest
uitat nici pe cei „treisprezece luceferi”, dintre care a nou volum este al cincilea din Colecția Rotonda valahă,
făcut parte și Ionel Golea, așternuți pe Calea Lactee, gândită ca o amplă frescă a societății românești, cu ac-
executați la la noiembrie 1953, pentru că îndrăzniseră cent pe ororile istoriei noastre contemporane care a pro-
să să gândească la libertate și să lupte pentru eliberarea bat calitățile înalt morale dovedite de cei pe care autorul
țării de sub cizma sovietică. Nu și-a uitat nici bunica, îi numește „eroii mei”, posesivul folosit dovedind că se-
nici mama și nici tatăl, care-și dorm somnul de veci sub lecția îi aparține.
aceiași lespede în cimitirul din sat, așa cum nu l-a uitat Am citit cu plăcere volumul de proză scurtă Re-
pe Ion Gârniță, „veteran constructor de drumuri mon- gimentul alb, apărut în 2015, și romanul (bilingv) Vul-
tane…” Acești eroi prezentați în povestirile turul albastru, publicat ca roman bilingv român-italian
sale sunt, credem, numai o parte dintre cei cărora auto- în 2017 și alte câteva volume de proză și romane ale
rul le datorează respect, „oameni care ating cerul, plan- acestui ubicuu scriitor, colindând neobosit țări și con-
tând eroi în inima mea”. tinente. „Nenea”, cum sună apelativul său folosit de
Admirat și respectat, Ioan Barbu își poartă, în scriitorii apropiați, ține să concluzioneze lămuritor cu
timp, fruntea sus, pe care o înclină, cu multă demnitate, referire la tehnica sa de prozator predispus confesiunii
în fața eroilor săi, iar de se uită în urmă are curajul să autobiografice: „Povestirile, ca și romanele pe care le-
spună: „pentru tot ce am făcut am o justificare…Voi am publicat, sunt croite după întâmplări reale, unele pe-
merge oriunde mă vor duce pașii… printre românii de trecute sau auzite de mine, așa cum, la fel de firesc, sunt
aici și de dincolo de granițele țării, în strădania de a numeroase faptele care se revendică invenției literare,
lua pulsul vieții și credinței lor în Dumnezeu, de a cer- întemeiată însă pe realitatea cea de toate zilele. Ca scri-
ceta starea de spirit ce domnește în comunități și în Bi- itor, gândesc, poate nu numai eu, că îngemănarea aces-
serica noastră străbună.” tora să fie una intimă, de structură, capabilă să-i confere
Drum bun, în viață și în căutarea altor eroi de prozei unitate, tensiune și fluență. Aceasta nu înseamnă
carte! că nu agreez și scriitura care fuge de realitate, trăind
Mihai CĂLUGĂRIȚOIU doar în imaginar.”
314
Dedicația din debut ca elogiu adus mamei, ființa căutată care într-o altă poveste a acestei cărți, după cercetarea
de șase decenii printre stele, “printre misterele adânci, lui J. A. Vaillant, ar fi fost de origine română, ca nepot
de chihlimbar” are corespondent, în povestirea Duhul al unui boier valah cu moșie la Mărăcini în jud. Buzău.
nevăzut a coborât lângă mine, profilul moral al tatălui De la o asemenea ascendență ronsardiană nu a mai fost
său, care și după moarte continua să-și trimită sufletul decât un pas până la sugestia poeziei Banu Mărăcine a
alături de copiii lui, astfel că unda de omenesc va cului V. Alecsandri, pe care bardul a scris-o, deloc întâm-
prinde întreaga carte. Elementul unificator al acestei plător, tocmai la Paris în 1855. Finalul explică aseme-
structuri caleidoscopice este tocmai omenescul intrând nea asociere:„Ţara mea cu blânde şoapte/ Mi-a zis tai-
în dialog cu eroicul, căruia Ioan Barbu îi descoperă nic într-o noapte:/Mergi, copile, înarmat,/ La Apusul
ipostaze dintre cele mai neașteptate. depărtat./ Mergi de varsă al tău sânge/ Pentru Franţa
În prima dintre cele 17 povestiri care alcătu- care plânge,/ Căci şi ea pe viitor/ Mi-a veni în aju-
iersc volumul „Eroii mei cu nume de stele”, , cea în care tor.// Uimit regele-atunci zice:/ Bun sosit la noi, voi-
titlul A coborât un dac de pe Columnă localizează fără nice!/ Spune nouă, cine eşti?/ În Carpaţi cum te nu-
greș tema cercetării ce va urma, o vizită la Roma în- meşti?/ Eu sunt banul Mărăcină,/ Cărui Oltul se în-
seamnă pentru autor aventura întâlnirii “cu propriul eu chină./ Ţine spada mea în dar,/ Brav marcheze de Ron-
istoric”. În broderia meditațiilor sale asupra poveștii sar.”
Columnei edificate de Traian, împăratul a cărui cenușă O abordare livrescă cu deschideri eseistice este
avea să fie depusă apoi în soclul monumentului, atinge prin excelență și cea din povestirea Contele Dracula
și teza de doctorat de la Sorbona a unei franțuzoaice; ea sau Făt Frumos al românilor, având ca punct de plecare
ar fi detectat pe reliefurile Columnei chipul lui Hristos, aprecierea scriitorului “exotic” Constantin Zărnescu,
ceea ce alimentează ipoteza că acest “altar de piatră al care și-a dedicat studiile lui Brâncuși și lui Țepeș.
istorie noastre” din inima Romei este, de fapt, pentru Acesta din urmă a fost alăturat într-o carte a sa Docto-
români “certificatul de naștere, ca popor creștin”. O si- rului Faust și lui Machiavelli. Din Făt Frumos al istoriei
tuare a Columnei Traiani într-o paralelă cu monumen- noastre românești și apărător al creștinătății, Vlad Țe-
tul de la Adamclisi, ce încununează victoria romană în peș este supus mai multor metamorfozări, terminând, în
Dacia, lărgește cadrul meditației, una cu un iz didactic fabulații germane, prin a fi “părintele universal al vam-
ce exclude fantezia în favoarea documentării. Odată fa- pirilor”. Cartea lui Marius Onicescu intitulată Dracula,
miliarizați cu „metoda” adoptată de scriitor, cartea te (ediția germană apărea în 1985, iar cea românească
captivează cu sursele de documentare onest dezvăluite, cinci ani mai târziu) reconstituie genealogia familiei lui
cu personalitățile comentate spre a ilustra fațetele ero- Vlad Dracul, tată, care a domnit în Țara Românească
ismului și, nu în ultimul rând, prin chiar profilul “per- între 1436 și 1442, dar numele i se trăgea de la intrarea
sonajului” principal, care este însuși autorul, în jurul că- sa în Ordinul Dragonului, gest menit să obțină favoruri
ruia pivotează siluete umane dintre cele mai felurite, de de la Biserica Catolică pentru apărarea statului său de
la bine cunoscuții legendarul Dracula și patriotul vizio- Imperiul Otoman. Născut la Sighișoara, Vlad al III-lea
nar Nicolae Bălcescu, la monahul Iosafat Snagoveanu, primește numele de „Dracula” al tatălui, dar și renumele
care în “capitala cea mai civilizată a lumii”, cum este de „Țepeș” de la pedeapsa medievală aplicată celor răi.
definit Parisul, edifică prima capelă românească orto- Autorul ține să aprecieze faptul că romanul lui Constan-
doxă pe str. Racine în Cartierul Latin. Interesante pen- tin Zărnescu Patimile lui Dracula este “o operă trans-
tru cititorii neinițiați sunt și unele aspecte din istoria Pa- modernă deschisă”. Așadar, un discurs cu amprentă clar
risului, unde biserica din str. Jean Beauvais nr.9 se edi- didactică, dedicat îndeosebi cititorilor tineri, dornici de
fică în paralel cu Catedrala Notre Dame. Ea primește inițiere.
hramul arhanghelilor Mihai, Gavril și Rafail, fiind sfin- Ioan Barbu este un inovator în măsura în care
țită în prezența ambasadorului României, Nicolae Cret- în specia clasicizată a povestirii el inoculează documen-
zulescu. Aici scriitorul este surclasat de profesorul Ioan tări prezentate cu o pedantă atenție, în ton cu nevoia de
Barbu dornic să informeze cititorii asupra a tot ce poate cunoaștere a cititorilor de la început de secol XXI, care
interesa pe un român despre capitala culturală a lumii. nu-și mai găsesc răgazul lecturii unor pagini fanteziste
Așa apare povestea statuii în bronz a lui Eminescu, cre- ample. I-am sugera autorului o redenumire inedită a
ată de sculptorul Ion Vlad cu ocazia centenarului în textelor acestui volum care sunt în accepția noastră
1989. O povestire între multe alte ale “eroismului” ini- niște „povestiri”, ca narări concrete și clare ale unor în-
țiativelor românești care au rodit în lumea largă. Deși tâmplări cu personalități pilduitoare sub raport eroic.
uneori sub cupola aceluiași titlu scriitorul aduce mai Autorul construiește ipoteze plauzibile și ne încântă cu
multe întâmplări narate, nimic din tehnica povestirii în noutăți, așa cum erau cele din povestirea Bălcescu e de-
ramă de tip sadovenian, de pildă, nu ajunge până la mult acasă, în care reactualizează data de 17 octombrie
proza lui Ioan Barbu din noul volum. Rămas departe de 1852 ora 2.00, când tânărul român, prezentat în acte
construcțiile narative ale fanteziei, specifice genului be- drept negoziante turco, având pașaport eliberat la Paris
letristic abordat, scriitorul vâlcean se mișcă atent prin- în 22 septembrie 1850 de consulul general al Turciei “în
tre minunile Parisului, semnalând alături de bustul emi- numele Majestății Sala împăratul Otomanilor”, se va
nescian și statuia lui Pierre Ronsard (1524-1585),poetul adăposti la un luxos hotel numit Grande Albergo con
315
bagni al genovezului roșcat Salvatore Radusa. Acolo 1954, ca în 1955 el să moară. Magnificul a rămas în
patriotul român va muri peste o lună la 29 noiembrie conștiința următoarelor generații, ca și opera care va dă-
1852, ora 19,30, după ce lăsase în lădițe cărțile dragi și inui în veșnicie.
manuscrisele sale, care urmau să ajungă în mâna lui Gi- Există în volum povestiri ce au ca protagoniști
ovanni Ghyka de la Constantinopol. Dacă nu ați aflat eroi militari ori victime ale războiului. Evocarea punc-
până astăzi cum a decurs înmormântarea lui Bălcescu, tuală a locotenentului-erou Alexandru Costeanu din
atunci puteți citi această descriere a lui Ioan Barbu ca Amărăști adaugă încă o figură legendară desprinsă din
să vă edificați deplin, așa cum se inițiase și autorul ci- lumea Oltului și așezată alături de Ecaterina Teodoroiu,
tind Cele 44 de zile ale lui Bălcescu la Palermo, evo- cunoscuta eroină de la Jii, căzută în aceeași luptă de pe
care datorată istoricului Horia Nestorescu-Bălcești. Dealul Muncelului la cota 461. Finalul evocării este li-
Mormântul lui Bălcescu nu avea cruce în Cimitirul Ca- teraturizat apoteotic. Autorul îl imaginează pe protago-
pucinilor. Cercetarea făcută în 1863, la 11 ani de la nistul său revenind la Amărăști, oprindu-se în dreptul
moartea Bălcescului, de istoricul Nicolae Ionescu scapă Monumentului Eroilor: ”Își citește numele:” Eroul lo-
atenției studentului Alecu Isăceanu, care în 1921 pleacă cotenent post-mortem Costeanu Alexandru.” Îi privește
la Palermo să descopere mormântul lui Bălcescu, lan- cu ochii săi de vultur pe cei din jur și le surâde. Apoi se
sând ideea falsă că Bălcescu a murit sărac și a fost în- topește în monument.”
gropat, după tradiția locului, într-o groapă comună în Cutremurătoare este povestirea Ghocei roșii la
Cimitirul Rotoli, unde Academia Română s-a grăbit să Fântâna Albă, inspirată de un măcel istoric, cel al omo-
pună o cruce cu numele lui. Ioan Barbu comentează lă- rârii de către sovietici la 1 aprilie 1941 a 3000 de români
muritor: ”Această “teză” a fost acreditată și în anii co- civili de la Siret, care doriseră să treacă pașnic în Ro-
munismului de către istoriografia proletcultistă, intere- mânia din Nordul Bucovinei, anexat de ruși. Autorul în-
sată să-l anexeze pe Bălcescu clasei muncitoare.” Rea- chipuie discuția purtată de cei ce încă nu muriseră după
litatea este că așa l-au receptat în cei 50 de ani de soci- ce au fost aruncați în gropile săpate de sovietici la Fân-
alism multe generații de români studioși, iar din roma- tâna Albă, căreia i-a secat apa de atâta sânge vărsat. Să
nul Un om între oameni al lui Camil Petrescu se deduce lăsăm cititorilor emoția parcurgerii acelui final de nara-
aceeași imagine. Ioan Barbu demontează cât de falsă țiune, atât de dramatică prin miezul de realitate pe care
era această imagine. îl cuprinde. La rândul său, Cimitirul de sub ape este in-
Demnă de remarcat este și maniera în care au- spirat de holocaustul roșu din Dobrogea, unde Canalul
torul actualizează în textul intitulat Coroana de rege al Dunărea-Marea Neagră era conceput, după un precept
poeziei receptarea lui Eminescu după 1989, când se de- stalinist, ca o reconstrucție și totodată ca o stârpire a
clanșează o campanie „de o virulență neobișnuită”, dar dușmanilor noii societăți. Autorul primește mărturisirea
și inițiativa ieșenilor de a pune efigia “Poetului Nepere- unui schelet cu glas. Fusese profesor de filosofie la uni-
che” în 14 iunie 2003 la Recanati pe Colina Infinitului, versitate, iar la Canal, pe șantierele morții slăbise nema-
unde veghează palatul familiei de marchizi și conți Le- iputând să se ridice, așa că au aruncat o basculă cu fier-
opardi, care dăinuiau din secolele XI-XII, pe Adriatica tură de smoală și pietre încinse și i s-a luat carnea de pe
unde s-a născut poetul Giacomo Leopardi. Placa oma- el. Poetul sibian Wolf von Aichelburg scăpase cu viața
gială realizată de sculptorul Ilie Bostan de la Universi- din acel gulag comunist. Cu reflexele jurnalistului, au-
tatea de Arte „George Enescu” din Iași a fost fixată pe torul revine în Bărăgan însoțit de Aichelburg, care po-
zidul exterior al Centrului Mondial de Poezie și Cultură, vestește coșmarul trăit în acea uzină de exterminare cât
stând alături de fastuosul basorelief al lui Leopardi, tot și procesul de la Poarta Albă când conducătorii șantie-
astfel cum în aceeași lună iunie cei doi romantici sunt rului au fost condamnați la moarte sau cu închisoare pe
omagiați, întrucât Leopardi a murit în 14 iunie 1837 și viață, metodă stalinistă de suprimare a colaboratorilor.
Eminescu în 15 iunie 1889. Ca și în cazul vizitei la Pa- Canalul trebui să fie “un mormânt comun al moșierimii
ris, Ioan Barbu prezintă ceea ce a văzut nemijlocit po- și burgheziei românești”. Impresia că viața bate filmul
posind la Recanati, vorbind cu oameni de acolo, încu- o produc și povestiri ca O dimineață albă, unde scriito-
rajându-le preocuparea de a-l cunoaște pe poetul și pe rul imaginează momente din viața temnițelor socialiste,
gazetarul Eminescu. cu dialogul dintre victime ca Roman Braga, și torționa-
Povestirea Magnificul este prilejuită de popasul rii lor, sau Zimbrul rănit unde se evocă arestările și
autorului la Siena, unde descoperă prezența genialului moartea tinerilor patrioți. Completând panorama orori-
George Enescu după 1950 la Academia Chiagiană, lor, Liliacul are ca erou pe Vasile Gavrilescu, pentru
unde marii violoniști îl considerau un model. Ricardo care mai grea decât însăși temnița a fost descoperirea
Brengola, violonist și profesor la Academia „Santa Ce- celor 40 de turnători ai săi, dintre care nu a lipsit nici
cilia” din Roma, este citat de autor, pentru impresia re- propria soție. Doctorul fără arginți Grigore Schileru va
levantă făcută de Enescu: „Mie, George Enescu mi-a găsi în cele din urmă salvarea plecând în America.
schimbat complet personalitatea… Când cânta la vi- Destine reale, așadar, într-un crescendo drama-
oară, trecea complet la o altă dimensiune, la una extra- tic spre istoria contemporană a României, una scrisă
umană.” Dup[ cele patru ediții onorate, sănătatea pre- exact, spre a scoate din tenebre siluetele unor eroi, cu
cară îl va determina pe Enescu să mai vină la Siena în care nu ezită să intre în dialog, așa ca în Oameni care
316
au atins cerul. O asemenea panoramare a dramelor con- Î.P.S. Calinic Argeșeanul – împlinire
temporaneității noastre într-o povestire a experiențelor
directe de cunoaștere, împărtășite astfel cititorilor, este
prin cuvânt și faptă
menită, în proiectul mai amplu al autorului, să umple
golurile unei literaturi actuale, mai deloc preocupată să- M-am tot gândit cum
și slăvească eroii. să încep această cronică a că-
Anca SÎRGHIE lătoriei mele prin cartea de
față: Calinic ARGEȘEANUL.
Studiu monografic de Adrian
Alui GHEORGHE, Editura
Doxologia, 2019, 284 pagini.
Să o încep cu un citat din Du-
mitru Augustin Doman, cu
un citat din Ștefan Găitănaru,
din Dan Ciachir, din Gheor-
ghe Păun... oameni mai apro-
piați mie, vârstei și preocu-
părilor mele... cu un citat din
oricare din ultimii patru patriarhi ai Bisericii Ortodoxe
Române, pe care i-a cunoscut nemijlocit și a slujit sub
toți patru... cu un citat din Î.P.S. Varsanufie, actualul
Arhiepiscop al Arhiepiscopiei Râmnicului, din Î.P.S
Teofan al Moldovei, din Î.P.S.Irineu al Olteniei, cu un
citat din autorul cărții, scriitorul Adrian Alui Gheorghe,
cu care s-ar fi putut cunoaște încă din copilăria nem-
țeană, fiindcă se născuse „la o azvârlitură de băț, vorba
lui Creangă, de locul nașterii mele”...
Însă m-am hotărât să-ncep cu un citat din însuși
Î.P.S. Calinic, trăitor și trecător o scurtă vreme – în chi-
novie – la Mânăstirea vâlceană Frăsinei pre când era
episcop vicar al Sfântei Episcopii a Râmnicului și Ar-
geșului: „Mi-am cerut binecuvântarea de la episcopul
titular, Gherasim Cristea, și am plecat fericit la Mănăs-
tirea Frăsinei. Era dumunică seara când am ajuns. M-
am orânduit în chilie. Am scos afară orice firimitură de
mâncare, apă sau biscuiți și pâinișoare sau prescuri. Do-
ream ca ochii să nu-mi vadă niciun fel de mâncare. Sta-
rețul Neoil, marele conducător de oști monahale, era
tare bucuros că mă are la el, la Frăsinei, pentru a posti
și a mă ruga dimpreună cu ei. Aceeași bucurie o aveam
și eu, dar mă rețineam să-mi arăt pe față orice manifes-
tare, ca să nu provoc nici cea mai mică sminteală. Pro-
gramul era, în mare parte, cel așezat de Sfântul Calinic
de la Cernica, după rânduiala athonită, iar femeilor le
era interzisă intrarea în perimetrul Mănăstirii Frăsinei.
Poruncă aspră și cu blestem! La miezul nopții, toaca și
clopotele ne chemau la priveghere. Mergeam la bise-
rică. În Sfântul Altar pomeneam toate pomelnicele,
până îmi oboseau ochii. Slujba se termina spre orele
două noaptea. Dimineața, în zori de zi, clopotul cel har-
nic și falnic răsunător, din nou, își făcea datoria de che-
mare la slujbă, iar după masă, la ora 17, începea Pave-
cernița Mare... Postul mergea bine. Începuse din cap.
Cum s-ar zice, trebuie să postim cu capul, mai întâi.
Mentalul trebuie pus la post, cu gândul. Așa făceam în
posturi. Astfel, nu aveam nicio problemă. În miercurea
săptămânii, deja scăpam de orice dorință de a gusta
Invitație de Primăvară, în Parcul „Rotonda valahă”. ceva. Orice susur de apă și orice sunet de tigaie mă fă-
Lectură plăcută! ceau să mă întreb ce e cu ele? Deja eram într-o altă
317
lume... Nici capul nu mă durea, nici alte organe interne. intrând într-o competiție acerbă cu obiectele, cu etiche-
Întreaga săptămână nu puneam nicio firimitură în gură, tele, cu prețurile, cu promisiunile publicitare și electo-
dar nici apă nu gustam, nici măcar o picătură.Toate rale. Omul descoperă nu că a trăit, ci că... a fost trăit.
acestea aveau să mă coste mai târziu, în privința nutri- Omul secolului XXI este omul de consum? Ce trebuie
ției, dar mai ales a lipsei de apă. Este o mare nenorocire să facă preotul de azi în mijlocul acestui marasm? Să
pentru organism să nu bei cel puțin apă.” deschidă Biserica, așa cum au deschis-o, secole de-a
Dintr-un alt capitol al cărții aflăm că Arhiepis- rândul, cei care i-au premers. Să stea în scaunul de spo-
copia Râmnicului era „întinsă pe o suprafață cât a Re- vedanie, să boteze, să cunune, să pună semnul mirului
publicii Albania”, eparhie cu aproape o mie de preoți, pe fruntea celui care intră cu sfială în Biserică, să aibă
în trei județe (Argeș, Olt și Vâlcea). „În anul 1989, în grijă de Sfânta Cuminecătură. Dacă le face pe toate
noiembrie, conducerea politică a județului Vâlcea de- acestea cu determinare și cu har, lumea creștină va avea
cide dărâmarea a trei biserici construite fără autorizați- viitor. Și dacă i-a căzut internetul bătrânei de la etajul
ile necesare, autorizații pe care nu le elibera, de fapt, șapte, să fie capabil să îi facă o reconectare. Sau să îi
nimeni. Erai amendat, ostracizat dacă construiai fără deviruseze laptopul cu care comunică, prin whatsapp,
autorizație, paradoxul era că nu se încumeta nimeni să- cu fiul din Australia. În rest, Dumnezeu va da semnul
ți elibereze autorizația.. Cum România era în pragul potrivit, la momentul potrivit, pentru ființa pe care a
Congresului al XIV-lea, episcopul vicar Calinic îi aver- creat-o după chipul și asemănarea Sa”.
tizează pe cei de la conducerea județului că lumea din
satele cu bisericile propuse la demolare se poate revolta Felix SIMA
și nu ar fi cel mai fericit eveniment din preajma congre-
sului. Argumentul funcționează, demolarea bisericilor Savantul și vizionarul Dimitrie Gusti pe
nou construite se amână și sunt, astfel, salvate.”
Î.P.S Gherasim Cristea, și el fost stareț al Mă- calea dreptei sale cinstiri
năstirii Cernica prin anii 60-70, devenit arhiepiscop al
Vîlcii până la anul 2014, când s-a ridicat la Domnul, îl
laudă pe vlădica Î.P.S. Calinic Argatu pentru că „împre-
ună am fost martori multor evenimente ce s-au petrecut
în această perioadă. Primejdiile și piedicile vremii nu
ne-au frânt elanul tinereții ci, dimpotrivă, le-am depășit
cu multă rugăciune și energie, curaj și echilibru,
Înaltpreasfinția Sa dovedindu-se un arhiereu vrednic, cu
dragoste de muncă și plin de inițiativă. Activitatea de
arhiereu în eparhia Râmnicului și Argeșului, privită re-
trospectiv, se prezintă ca o împlinire prin cuvânt și
faptă. Permanent era cu zâmbetul pe buze, bine dispus,
realizând cu prisosință datoriile pe care le avea.”
La 17 noiembrie 1985, Înaltpreasfințitul Cali- La 65 de ani de la disparities pământeană a sa-
nic Argatu fusese hirotonit și instalat arhiereu-vicar al vantului Dimitrie Gusti și la 59 de ani de la clasarea do-
Eparhiei Râmnicului și Argeșului, cu titlul Argeșeanul, sarului său de urmărire de către serviciile secrete, căci
din 1990 avându-și reședința la Mănăstirea Curtea de a fost, după cum se vede, “urmărit” și în mormant, doi
Argeș. Din 19 iunie 2009 este numit Arhiepiscop de că- autori prestigioși, acad. Ilie Bădescu și dr. Ioan C. Popa,
tre Sfântul Sinod, în urma ridicării Episcopiei Argeșu- pornesc cea mai temeinică lucrare de așezare în locul
lui și Muscelului la rangul de Arhiepiscopie. cuvenit a operei și faptelor publice ale gânditorului, so-
De treizeci și cinci de ani, trăiește și înfrumu- ciologului, universitarului, europeistului patriot din in-
sețează locurile prin care trece, cu bucuria lecturii și bu- terbelic, dar cu acut impact contemporan. Prin aceasta,
curia scrisului, Înaltpreasfințitul Calinic Argeșeanul fi- Dimitrie Gusti are parte în sfârșit de, ar fi spus Ion
ind unul dintre puținii ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Ro- Barbu, o “dreaptă cinstire”.
mâne care este și membru al Uniunii Scriitorilor din Ro- Știm că întreg constructul operei sale se înte-
mânia, îmbinând ca într-un amalgam de forțe cuvântul meiază pe trei coloane de rezistență: intemeietor al șco-
Domnului și cuvântul Omului pe Pământ, cu tăria con- lii sociologice naționale, editorul monumentalei Enci-
vingerii că „prin noi trăiește frumusețea, dăruirea și iu- clopedii a României, lucrare până acum unică între ti-
birea”... păriturile de limba română și ctitorul Muzeului Satului.
În „Încheiere”, Adrian Alui Gheorghe aduce un Marea Enciclopedie a Romââniei a rămas neterminată,
plus de întrebări și de răspunsuri la aserțiunea „Unde ca Etymologicum Magne Romaniae a lui Hasdeu și
suntem cu viața Bisericii? Cum arată portretul robot al opera lui Eminescu, iar Muzeul Satului s-a consacrat ca
credinciosului din ziua de azi? Cum arată portretul ro- o replică amară la versul memorabil al lui Lucian Blaga,
bot al preotului din ziua de azi? Avem azi, mai mult ca “Eu cred ca veșnicia s-a născut la sat”, căci satul româ-
oricând, imaginea unui om îngropat în lucruri, în mate- nesc dispare sub ochii noștri. Dar până la această carte
rie, omul care pășește în Mall ca într-o catedrală, nu am știut că a treia dimensiune a faptei lui Dimitrie
318
Gusti este, poate, fermentul prin excelență activ, care dintre aceștia, personaj straniu și cu proiectți politice bi-
“lucrează” și azi, al unei mișcări politice și de idei care zare, ba chiar maligne, nu a putut veni la București pen-
bulversează de peste un secol și jumatate lumea în care tru a-și prezenta comunicarea și a fost nevoie să fie su-
trăim. plinit. Cu toată deferența și în spirit de civilitate, Gusti
Cartea “Un savant român sub supraveghere in- a înfățișat cele două proiecte punctându-le însușirile și
formativă. Cazul Dimitrie Gusti” răspunde, în primul vulnerabilitățile, dar, mult mai important, a făcut sin-
rând, unei întrebări firești: de ce ar fi fost pus sub urmă- teza exegezelor sale asupra spațiului european pornind
rire de serviciile secrete ale celor trei dictaturi D. Gusti, la ideea,viguroasă atunci, a Federației Statelor Europei.
un devotat al științei, om al bibliotecii, al aulei univer- Ceea ce numim Europa, a spus din capul locului Gusti,
sitare, al scrisului, și care, cum îl eticheta un “informa- înseamnă “nu un teritoriu, ci o idée social-spirituală,
tor” al vremii sale ar fi fost mai degrabă un “temător” este societatea popoarelor europene, care, pe baze an-
iar un epigon virulent de astăzi drept “oportunist”? tice și creștine, a creat acea civilizație, gloria rasei albe
Istoricul Ioan C. Popa reconstituie minutios și a umanității. (…) Exista o știință și o tehnică euro-
operațiunile prin care profesorul Gusti a fost suprave- peană, care sunt conducătoarele destinelor omenirii în-
gheat și urmărit, blocat și hărțuit pas cu pas în intreprin- tregi, nu se poate vorbi de o criză a culturii europene”.
derile sale, iar opera sa, cum am spus, chiar și după Dar, atrăgea atenția savantul, “Europa începe a se îndoi
moartea autorului ei. O adevărată investigatie detecti- de ea însăși; hegemonia ei mondială de până acum este
vistă i-a fost necesară cercetatorului pentru a găsi expli- discutată și discutabilă; pentru întâia oară celelalte con-
cația. Explicație pe care o detaliază acad. Ilie Bădescu tinente se pun înaintea ei ca rivale”. Și mai concret
în secțiunea a doua a cărții, în analiza studiului din 1920 spus, “expansiunea americană, deșteptarea popoarelor
al lui D. Gusti consacrat sistemelor stângii radicale, de- Asiei, evoluția popoarelor islamice către o concepție
molatoare, sângeroase, care au deformat lumea: “Co- mai active a vieții publice – sunt “rațiuni care impun
munism, socialism, anarhism, sindicalism și bolșe- conștiinței europene un examen sever”. Caci, Europa nu
vism” (titlul studiului). Această lucrare, afirma argu- e numai în primejdie de a pierde supremația ei în lume,
mentat prof. Ilie Bădescu, “este un adevărat catehism ci un lucru mult mai prețios, însăși independența”.
de gândire preventivă pentru omul politic din timpurile Avertismentul formulat de Dimitrie Gusti acum 90 de
moderne și postmoderne și pentru analiștii și jurnaliștii ani rezonează astăzi parcă mai puternic, mai acut. Iată
vremurilor fiindcă doctrinele prezentate de Gusti do- o frază care pare formulată chiar in această clipă
mină încă, în forme viclene, sistemul activ de gândire isotrică: “Astăzi, Europa e mai tare decât Europa; mâ-
din tot spațiul european, dar mai ales din Răsăritul Eu- ine, mai tare decât continentul nostru va fi poate Asia”.
ropei”. De aceea, “supravegherea informativă asupra De ce? “Europa se află in plină decadență economică”
operei sale n-a fost ridicată nici până azi”. Replicile în- și “un război apare ca ceva posibil, ba, câteodată, chiar
târziate (?) ale acestor – isme nefaste nu s-au stins. Și ca ceva inevitabil”. Iar, astăzi, traim exact într-o aseme-
istoricul a trebuit să redescopere și să reconstituie nea realitate. Previziuni atestate de evenimentele din
meandrele dureroase, dar cu țintă precisă, ale domenii- deceniul imediat formulării lor: al doilea razboi mon-
lor în care a excelat savantul, prin muntele haotic de do- dial a izbucnit în chiar “zona vulcanică a Europei”, cum
cumente ale trecutului, inclusiv cele de la CNSAS (așa a numit-o Gusti pe cea dintre Germania și Rusia. Previ-
cum se întamplă și în cazul Titulescu, și al altor iluștri ziuni atestate și de constatarea inaderenței Marii Brita-
înaintași), și sociologul a fost intens solicitat la o exe- nii la o Europă Unită, relevată de Gusti. Și exemple mai
gezș de mare finețe, argumentație și profunzime pentru sunt în această premonitorie analiză.
a reda complexitatea unei opere magistrale și puțin sau Ne aflam așadar în fața unei cărți care deschide
greșit înteleasă până astăzi, iar rezultatul stradăniilor lor o poartă cu larg orizont spre personalitatea lui Dimitrie
este această carte. Care, trebuie accentuat, pune doar o Gusti. Care spunea că viața sa oferă “ultima lecție dintr-
piatră unghiulară, adica de început, pentru reconstitui- un sistem propriu de gândire” și încheia, cu amărăciune,
rea și înălțarea monumentului Gusti. Ramane inca mult tot premonitoriu: “Epocile care, cronologic sunt sepa-
de forat, dezvăluit, recuperat, restituit și comentat asu- rate de noi prin spațiul unei întregi generații, au devenit
pra moștenirii intelectuale a lui Gusti. strâine generației actuale”.
Ca externist în gazetărie, aș exemplifica prin Prin cartea “Un savant român sub supraveghere
incizia în spațiul extins al politicii europene întreprinsă informativă. Cazul Dimitrie Gusti”, acad. Ilie Badescu
de marele cărturar și om de actiune, care, într-o suită de si dr. Ioan C. Popa, savantul Dimitrie Gusti, generația,
24 prelegeri publice, ținute în 1929 și 1930, a prezentat epoca și lecâțiile istorice ale acelor vremuri ne devin
situația politică și socială din statele europene, după mai cunoscute și mai apropiate, noi având datoria de a
care s-a exprimat asupra mișcării politice și de idei de extrage din această experiență a trecutului învațămin-
pe continent în interbelic, exprimate în principal prin tele necesare.
proiectul/proiectele unei Europe Unite, a tuturor state-
lor europene. Concret, este vorba de faptul că, forțat de Corneliu VLAD
împrejurări, Gusti a trebuit să se pronunțe public asupra
proictelor Statelor Unite ale Europei ale lui Richard Co-
udenhove-Kalergi și Aristide Briand, când primul
319
Reviste, personalităţi şi grupări publicaţii – „Junimea Moldovei de Nord” şi „Revista

Moldovei”, pe de o parte, iar pe de alta o suită de por-
literar-culturale din Ţara de Sus trete ale scriitorilor, mentorilor şi animatorilor literari
care au făcut posibilă nu numai apariţia şi existenţa
Lucia Olaru Nenati, „Arcade septentrionale” amintitelor reviste, ci şi întreţinerea unui climat literar
bogat şi benefic în perioada 1918-1938. Este vorba de
„Ei ar fi putut să fapte culturale locale, e drept, dar, prin extrapolare şi de
obţină notorietatea dacă şi- evenimente cu caracter mai larg, naţional, în care au
ar fi propus acest deziderat, fost implicate mari personalităţi precum N. Iorga, Mihai
căci aveau toate calităţile ne- Eminescu, George Enescu, Al. Macedonski şi alţii. Cul-
cesare, după cum vă veţi tura cea mare a ţării, argumenta undeva G. Călinescu,
convinge dacă veţi citi nu se poate baza decât pe aceste mişcări de idei, pe
această carte. Aveau un ni- aceste împliniri locale.
vel de cultură invidiabil, ta- Este interesant de observat că d-na Lucia Olaru
lent strălucitor, logos şi ex- Nenati (care, structural vorbind, este înainte de toate o
primare fluentă, retorică ci- poetă, bună cunoscătoare a oamenilor şi „temelor” des-
ceroniană, cuceritoare în pre care scrie) a ştiut să îmbine în chip armonios şi fe-
orice împrejurare, hărnicie, ricit stilul beletristului cu cel al istoricului şi comenta-
onestitate, inventivitate şi torului literar – de unde şi reuşita întregului său demers.
persuasiune şi încă multe altele, dar toate subsumate ti- Bunăoară, oprindu-se asupra unuia dintre „oame-
ranic unui simţ al datoriei ieşit din comun. Au reuşit să nii energiilor luminate, Toma Chiricuţă (pe care, în vre-
educe generaţii întregi de elevi impecabil pregătiţi, să mea războiului de întregire l-am întâlnit, alături de Al.
anime avântul ostaşilor decoraţi apoi pe frontul războ- Vlahuţă, de V. Voiculescu şi de alţii şi la „Academia
iului pentru întregire, unde au fost comandanţi decoraţi Bârlădeană”) reuşeşte să creioneze un portret pe cât de
apoi cu meritate medalii, au cules şi valorificat folclor expresiv tot pe atât de viu şi de interesant, ca şi în cazul
românesc, au editat reviste prestigioase şi apreciate, lui Constantin Iordăchescu, cel cu „Vocaţia pionieratu-
având colaboratori de primă mărime… Au scris cărţi lui” (în presa botoşeneană a vremii) sau al lui Tiberiu
valoroase şi utile, unele chiar premiate de Academie, au Crudu, „neodihnitul” întru fapte culturale de ispravă.
cercetat şi promovat universul literar eminescian, dar – Toţi aceşti publicişti, scriitori de fundal ai culturii
surprinzător în oraşul Poetului-Luceafăr – şi al lui Ma- naţionale, împătimiţi luptători pentru afirmarea valori-
cedonski şi încă foarte multe altele.”. lor locale sunt acum aduşi, ca să zicem aşa, în lumina
Aflat în faţa atâtor argumente şi tot atâtea atuuri reflectoarelor. Şi nu numai pentru a fi scoşi din uitare
(pe care le-am citit expuse de autoare în primele pagini sau din provincia în care şi-au construit propriul destin
ale cărţii, cum să nu citeşti cu reală curiozitate această cultural, ci şi pentru a se demonstra bogăţia şi multila-
lucrare purtând semnătura d-nei Lucia Olaru Nenati Ar- teritatea intelectuală a „Septentrionului”, zona în care ei
cade septentrionale (reviste, personalităţi şi grupări li- au dus o viaţă exemplară. Exemplară atunci şi exem-
terar-culturale din Ţara de Sus, implicate în consolida- plară şi azi.
rea prin cultură a Marii Uniri de la 1918), apărută într- Cum bine şi exact observa D. Vatamaniuc la
o a doua ediţie, revizuită şi adăugită, la Editura Acade- prima ediţie a cărţii, avem a face cu o „cercetare exha-
miei Române în 2018. ustivă, care aduce rezultate definitive privind acest
Polihistor (a publicat volume de beletristică, mo- spaţiu geografic şi spiritual al poporului român”. La
nografii şi cărţi de istorie literară, a cules folclor şi este rându-i, Constantin Ciopraga opina, tot atunci, că „ar fi
totodată o bună interpretă a unor creaţii populare muzi- bine să se urmărească în mod deliberat, sistematic, rea-
cale etc.), d-na Lucia Olaru Nenati ne-a dat/ne dă prin lizarea unor cercetări, foarte necesare, după acest mo-
această lucrare un studiu întâmpinat la prima lui ediţie, del”.
cu excelente aprecieri de către Dumitru Micu, D. Vata- Documentul, filele îngălbenite de vrteme ale
maniuc, Dan Mănucă, Liviu Leonte, Constantin Cio- unor publicaţii, cărţile „adormite” cine ştie de când în
praga ş.a., graţie informaţiilor pe care le cuprinde, dar rafturile unor biblioteci, arhivele şi alte locuri păstră-
şi acribiei şi pasiunii cu care autoarea a avut priceperea toare de izvoare documentare etc. au devenit, ne dăm
şi răbdarea să investigheze sute şi mii de pagini de ar- seama la finele lecturii, acaparatoare, subjugante pentru
hivă botoşeneană (şi nu numai!), de unde, aidoma arhe- autoare.
ologilor sau minerilor de vocaţie a scos la lumină ne- Numai cine a zăbovit ore în şir în faţa şi deasupra
preţuite nestemate documentare ce aduc contribuţii im- unor astfel de comori o poate înţelege pe d-na Lucia
portante la cunoaşterea faptelor şi evenimentelor prin Olaru Nenati, îi poate aprecia cu adevărat demersul şi
care s-a întreţinut climatul unionist, atât în 1918 cât şi reuşita.
după aceea. Entuziastă, dar păstrându-se, totuşi, în limita ade-
Ocupându-se, aşadar, de studiul şi investigarea a vărului, d-sa notează într-o „Acoladă finală” „… aceşti
ceea ce d-sa numeşte „O epocă de răscolire sufletească oameni ai nordului îşi propagau idealul, conduita, cu-
profundă”, autoarea ne oferă monografiile a două noştinţele şi creaţiile lor de la nivelul mai multor surse
320
de emisie: aceea a învăţământului, unde erau angajaţi evoluate ale baladei specificului național revărsate în
profesional, a revistelor pe care le conduceau sau în operele filosofice din spațiul mioritic, din Trilogiile lui
care scriau, a activităţilor culturale şi sociale în care se Lucian Blaga. Dar trebuie să subliniem că reprezentarea
implicau şi, nu în ultimul rând, prin cărţile pe care le mitului mioritic presupune o identificare fundamentală
publicau şi le puneau în circulaţie… La Botoşani a și nu doar o apropiere volatilă, de aluzivitate și coinci-
acţionat în acest fel, în momentul auroral al Marii Uniri, dență.
providenţiale destinului naţional, o grupare de aseme- Schema ideatică, rezoluția semnificantă și filo-
nea personalităţi energice neobosite, care mai dispu- sofia morală a baladei sunt respectate, nuanțate și po-
neau şi de o cultură solidă, de talent propriu, de criterii tențate cu posibilitățile romanului modern care exploa-
estetice, de orientare echilibrată şi discernământ în pre- tează elementele senzaționale și pitorescul, așa cum și
luarea diferitelor influenţe şi curente ale vremii, dar, romanul latino-american, pe care autoarea îl cunoaște
unii dintre ei, şi de reactivitate promptă şi de intuiţii pă- foarte bine, o face.
trunzătoare asupra direcţiei evoluţiei către viitor”. Romanul d.nei Banu debutează în București, în
Aprecieri pe deplin obiective şi pe deplin argu- topografia reală – un fel de aglomerare de nou și vechi,
mentate pe tot parcursul cărţii. de oameni nemulțumiți sau năuci, de valori și non-va-
lori, într-un spațiu care a rămas balcanic până în fibra
Florentin POPESCU sa. Paradoxal însă, discursul narativ obiectiv se frag-
mentează prin apariția unor imagini lirice, care anunță
un final ce „evadează” în fantastic. Iată un succint ta-
Două recenzii de Aureliu Goci blou de natură, foarte concentrat expresiv: Se pregătea
o amiază ca un tort de bezele – aerul aspru adusese o
O reprezentare narativă postmodernă boare de ninsoare care albise acoperișurile caselor
a „Mioriței” (...), sau: Ceața încălțase papuci de pâslă și acum se
Gabriela Banu, Transhumanță, Ed. Betta, mișca senzuală printre mașini (...)
București, 2019 Romanul propune un ritm narativ săltăreț, frag-
mentat, în care acțiunea se intersectează cu trăirile inte-
rioare ale personajelor sau cu rememorări ale unor mo-
mente semnificative pentru ele. Există însă o modifi-
care vizibilă în scriitura d.nei Banu, o trecere spre ro-
manul de acțiune europeană, după ce a părăsit construc-
țiile pur intelectuale, tipologiile erudite sau atmosfera
de cancelarie. Aici nu lipsesc elementele oarecum pito-
rești, apăsat sarcastice și ironice, precum apariția acelui
preot care și-a adus mormane de pământ în curte: -Nu-
s munți, îs dealuri... M-am gândit să refac aici, la mine-
n curte, spațiul mioritic taică – deal-vale-deal... și să-i
aduc pe copiii mai mărișori de la școală, să-i învăț o
poezie de Blaga, ceva filosofie românească... Este o
imagine care înglobează fantasticul disperării unui om
Reprezentarea cultivată și intelectuală a mitu- de cultură față de golul uriaș din mințile copiilor, un
rilor specifice românești, după geneza epocală a Lucea- sarcasm amar ce nu-și găsește vindecarea în viața reală.
fărului s-a răspândit odată cu secolul al XX-lea, exis- Autoarea are o abilitate nebănuită în inventarea și pla-
tând și câteva creații de mare originalitate și valoare, sarea în text a unor scurte povești de legătură între di-
simultane și egale cu mari opere europene. Cele două versele „noduri” și meandre ale acțiunii din romanul
mituri fundamentale românești, exprimate prin baladele aerisit, succint despre care s-ar putea spune, dintr-o
populare Miorița și Meșterul Manole au generat opere anume perspectivă, că este o carte sapiențială, de frec-
literare diferite: Meșterul..., mitul construcției, a fost re- vente meditații asupra societății, asupra Timpului (cu
prezentat mai ales prin texte dramatice, dar Miorița a majusculă), asupra destinului.
fost sursa de inspirație atât pentru ample construcții ar- Un cuplu deosebit – dar care păstrează parfu-
hitectonice, cât și pentru interpretări și comentarii filo- mul mitului – îl constituie Ion și cățelul Albuș, cu care
sofice orientate spre specificul național. stăpânul comentează evenimentele. Ca în balada popu-
O neașteptată reinterpretare a mitului mioritic lară, prietenia și comunicarea dintre om și câine are o
în cheie modernă și chiar postmodernă este aceea a scri- distincție metafizică pe care autoarea o transformă într-
itoarei Gabriela Banu, care integrează mitul în contem- o proiecție pe bolta cerească înstelată: Căzuse noaptea
poraneitatea noastră milenaristă de sfârșit și început de și deasupra lumii atârna o boltă sclipitoare care făcea
calendar epocal. Cum nu e întâmplător că Luceafărul ca aerul să pară polar. Cu toate acestea, Ion continua
eminescian vine după Zburătorul lui Ion Heliade Rădu- să se plimbe pe afară, să se uite la cer; se îmbrăcase
lescu, la fel se poate vorbi de transmutațiile elaborate, bine, dar își luase și sacul de dormit, cu gând să se bage
321
în el dacă se oprea puțin și era rece. Se întinse pe spate, infinit” (ed. Astralis, 2017), dar a continuat cu publi-
cu câinele lângă o coastă și privea spuza de stele – cistică și cu proză scurtă.
parcă niciodată nu mai văzuse atâtea. „Ia uite, Albu- În esenţă, Silvan G.Escu practică o publicistică
șule, ăla-i Carul Mare... Și dincoace, Carul Mic”... Dar intelectuală, de mare rafinament textual şi eflorescenţă
nu-și termină bine explicația că deodată o stea străbătu expresivă. Nota bio-bibliografică ne previne asupra
cerul și se pierdu peste coama muntelui... Și apoi alta, disponibilităţilor estetice ale unui autor care scrie cu
mai spre apus, și alta... „Ce noroc pe noi!, asta-i o egală pasiune şi talent aplicat, proză, eseu, poezie, pu-
ploaie de stele, cățel! Uite ce frumos e!” blicistică politică şi militantă, cu accente comice şi
După o intensă activitate de traducătoare, cu to- pamfletare.
tul aplicată și remarcabilă, d.na Gabriela Banu a trecut Mă gândesc că o conştiinţă atât de complexă şi
pragul prozei de performanță intelectuală cu nu mai pu- montat filigranată, cu insinct narativ şi putere de obiec-
țin de opt cărți în șase ani, toate la o înaltă cotă de eva- tivare se poate împlini numai în eflorescenţa romanului.
luare în contextul literaturii feminine contemporane, Va veni, poate, mai curând decât ne aşteptăm!
îmbrățișând un univers social foarte larg. Autoarea păs- Da mărturisesc că l-am citit pe autor cu o sim-
trează o tonalitate ironic-sarcastică în conturarea perso- patie preconcepută, el fiind vlăscean de-al meu, născut
najelor și situațiilor, așa cum rezultă și din scena de în- în Mihăileşti, orăşel prin care trec cel puţin săptămânal
ceput a cărții, în care ciobanii nemulțumiți au venit cu în drumul meu spre Letca Nouă, satul meu de origine
oile la manifestație în Capitală. aflat mai la vest, la graniţa cu Teleormanul. Cumva în-
Gabriela Banu este o prozatoare deschisă tutu- tre noi şi mai la sud, locuieşte un alt prozator important,
ror speciilor epice, de la schiță la roman, și tuturor for- Marin Cristian din Călugăreni, ca să nu amintim decât
melor narative – de la realism la fantastic sau la mitul contemporani; dar să nu ne facem că nu știm nimic des-
arhetipal – încât este greu de aproximat ce anume ne va pre Nichifor Crainic, Tudor Vianu, Ion Vinea, Petre
oferi în viitorul apropiat. Ghelmez, I.A.Bassarabescu și alte personalități uriașe
care au răsărit din această zonă. Cu toate acestea, într-o
Proză sapienţială cu finalitate morală* scurtă explicaţie, autorul nu descifrează originile crea-
tivității și scrisului său nici prin spaţiul originar, nici
prin opţiunile sale existenţiale, pasagere, ci prin singu-
Pe a doua pagină,
rătatea neliniştită care se înalţă prin imaginaţie şi inspi-
sub titlul cărţii, se preci-
raţie.
zează: Proză, cartea benefi-
Proza de imaginaţie şi visare îşi potenţează me-
ciind de prefaţa profesio-
sajul şi îşi rafinează discursul prin ascensiunea spre
nistă semnată de Nicolae
semnificaţie, fără însă o inutilă – în opinia autorului -
Georgescu; se face vorbire
divagaţie poetică. Aceste proze scurte au o finalitate
despre un Pamflet fără
morală şi o rezoluţie sapienţială marcate, sunt ancorate
aburi, deși în forma iniţială,
puternic în contemporaneitate.
textele au fost articole pu-
În concluzie, am spune că principala virtute a
blicate în periodice. Adevă-
scrisului lui Silvan G. Escu ar fi obiectivizarea în spe-
rul este că fiecare specie are
cificul speciilor, adică poezia e poezie, proza nu are ac-
caracteristicile sale, dar pe
cente lirice, iar eseul se structurează într-o coerenţă te-
care autorul le potenţează
matică. Absenţa dominantelor tematice dovedeşte o
într-un volum unitar. Împrumutând distincţii din fie-
conştiinţă estetică cu amplitudine şi flexibilitate într-o
care, Silvan G. Escu formulează un fel de epică intelec-
epocă a specializărilor stricte.
tuală incisivă şi cu adresă fermă, oferind o lectură inte-
resantă şi foarte atractivă. După fiecare proză mă între-
Aureliu GOCI
bam, ,,şoptit”, vorba autorului: hai să vedem de cine sau
________________________
de ce se mai leagă scriitorul, ce nu-i place sau, mă rog,
* Silvan G. Escu, Vis șoptit, proză, Editura,,Betta” –
rar de tot, cu ce este de acord.
Bucureşti 2019, cu o prefaţă de Nicolae Georgescu
Remarcabilă însă este autenticitatea şi absenţa
lirismului, deşi autorul amestecă speciile şi dă la iveală
o carte-mixtură de proză scurtă, de bună calitate, de pu-
blicistică diversă, de comentarii, cronici, pamflete, ta-
blete şi eseuri care trimit cu gândul la un roman post-
modern.
Scriitorul afirmă o disponibilitate literară com-
plexă, dacă ne gândim că a debutat la... 65 de ani cu
un volum de poezie, „Necerute justificări” (ed. Amurg
sentimental, 2016) şi imediat cu un altul, „Minut
322
Constelația parabolei la Zăpodie credincios, de atașat omului, pe atât e de fabulos în toate

situațiile create, ilustrate de grelele suferințe ce-i pre-
vestesc sfârșitul apropiat. Undeva, dialogul cu fantasma
umbrei, ca simbol al lucrurilor trecătoare și ireale este
o comunicare reală și a lumii schimbătoare, din care ne
impresionează afectiv ipostazele durerii în care este
prezentat Blacky, vietate mult îndrăgită de familie, care
numai prin prezența sa fizică asigură liniștea sufletească
a celor din jur.
Știind că roata vieții își schimbă mersul în mod
misterios naratorul își continuă călătoria printr-un lan
imaginar însoțit de ispită cu care meditează asupra mor-
Apariția unei cărți produce întotdeauna o inte- ții și a celor veșnice, fără să uite însă puterea tatălui ce-
riorizare spirituală în sufletul lectorului. Această che- resc. Parcurgând universul lumii plăsmuite cu roata vi-
mare lăuntrică am simțit-o recent, odată cu publicarea eții se trezește într-o mărturisire a unei povești de isto-
volumului „Nu vreau premiul Nobel” semnat de scrii- rie, unde asistă la întâmplările petrecute în două mo-
torul harghitean ION NETE, prozator de obârșie vâl- mente cruciale de istorie trăite de oameni la 23 august
ceană. Titlul, încoronat de simbolistica sa, ne introduce și în Decembrie 1989, care, din păcate, nu-i împlinesc
în universul oniric al prozei românești contemporane adevăratele așteptări. Oare „gura lumii” va influența
prin simbioza ideatică a celor cincisprezece scriituri de conștiința urmașilor despre incontestabilele realități ale
proză scurtă, aureolate de misterul flashbackurilor de momentelor și faptelor istoriei? Roata vieții își urmează
coloratură divină în tandem cu diversitatea fațetelor cursul în lumea imaginară a trăirilor, gândurilor, ideilor
existenței umane. și faptelor biblice sub protejarea Demiurgului. Criveanu
Chiar din primele rânduri eul narativ ne zugrăvește re- din Deal pornit spre oraș pentru a-și schimba porecla de
lația dintre generații, respectiv legătura afectuoasă din- pe nume visează la „cazul cu precedentul”, amintindu-
tre bunic și nepot, încântați de mirajul timpului că nu și de bătrânica din sat aflată la răscrucea de drumuri, un
peste multă vreme vor bate la „poarta tainelor”. În mi- fel de centru al lumii, care se ruga „Doamne...ia-mă la
lostivia sa bunelul își alinta odorul cu numele de „No- tine pentru a ajunge într-o lume mai dreaptă”. Ur-
bel”, convins în interiorul sufletului de calitățile urma- mându-și drumul, deși primește ajutor de la un trecător
șului căruia nu-i spune astfel doar de „florile mărului”. întâmplător, la Tribunal nu reușește să-și atingă scopul
Într-o lume de vis pornesc împreună spre Piscul Crucii dorit, dimpotrivă este condamnat pe „cazul cu prece-
pe o cale a durerii, plină de bălării și mărăcinișuri, ase- dentul” și acum va deveni „cârtitorul pușcăriaș”. Ga-
mănătoare Golgotei lui Iisus, pentru a ajunge la locul vriloiu Tristu se vias Iisus, Colivaș Destolnic păstrând
plin de mister, ocrotit de coroana aurie a nucului înzes- în minte înscrisul sin Biblie „Feriți-vă de oameni” este
trată de darul profeției. Călătoria onirică din lumea po- cotropit de straniile întorsături ce se petrec în adâncul
veștilor bunicului înflorată cu făpturi umane simbolice ființei umane și în drum spre Piatra Unică trăiește în vis
și personaje din parabole biblice devine enigmatică în „Legenda Jugastrinei” cu o fată care înfruntase căpete-
conștiința nepotului îngândurat de imaginea plină de nia hoardei tătarilor. Și firele narative ne poartă, în jocul
neînțelesuri a „porții tainelor”. În ceea ce privește pre- lor, până la „Nefericitul de-o poveste”, poveste spusă
miul Nobel, chiar de ar fi cu adevărat pentru nepot, în de un Caligraf hoinar cu care se încheie ciclul povesti-
lipsa bunicului n-ar fi atât de prețuit în adâncul sufletu- rilor. Suspansul se cuvine cititorului spre a zăbovi cu
lui său. Iată legătura tainică a generațiilor. răbdare și migală în a descoperi subtilitățile stilistice ale
În enigmaticul toponimic Zăpodie farmecul prozei moderne, caracteristicile simbolice ale persona-
simbolului smochinului ne poartă în dualitatea diverse- jelor, ineditul imaginilor artistice, noblețea secvențelor
lor naturi în care este reflectată realitatea în spectrul ar- narative ce prezintă într-o interesantă armonie filozo-
moniei cu existența religioasă, care ar putea să nu mai fică elementele reale, onirice și religioase într-o fru-
fie descoperită de curioșii pelerini chemați, în timp, de moasă limbă română contemporană.
cupola cu vitralii gri. Tivaneț Bonzăraș, personajul care La apariția acestui prețios volum în Colecția Ju-
fabulează, nu se pierde în labirintul evenimentelor isto- bilară închinată Marii Uniri au contribuit, deopotrivă,
rice și religioase, ci așteaptă ca pentru farmecul cuvin- Revista de literatură, artă și civilizație Rotonda Valahă
telor sale de duh „să fie încununat cu lauri” întru glorie și Editura Antim Ivireanul din Râmnicu Vâlcea, cărora
și nemurire. Eul narativ este alături de misteriosul Mi- le aducem sincere mulțumiri fiindcă ne-au binecuvântat
rodonie, care era cufundat în universul literelor în drum cu această generoasă scriitură a cunoscutului prozator
pe imaginara porumbiște spre Valea Moriștii ce își că- harghitean, Ion Nete.
pătase denumirea de la suflete căzute pe inimaginabilul
câmp de luptă. Numai Pala de „supraviețuire năprasni- Bors KINGA
cei zile de 19 ianuarie 1942” și acum invoca divinitatea Stelian BUSUIOC
pentru binecuvântarea lui Ivan aflat în licăririle de licu-
rici încotrova spre eternitate.
În universul narativ plăsmuit de autor apare o
ființă vrednică de interes, câinele, care pe cât e de
323
„Romano-catolicii din Moldova în răspuns unor cerinţe fireşti şi au fost recepţionate cu in-
teres de către opinia publică din România, și nu numai.
mass-media maghiară” – un volum de Începând cu anul 2002, valorificând buletinele
larg interes bilunare şi sintezele documentare elaborate de Centrul
European de Studii Covasna-Harghita, în urma monito-
La Editura Euro- rizării presei maghiare, din România şi din Ungaria, au
carpatica a Centrului Euro- fost publicate o serie de studii, articole și documentare,
pean de Studii Covasna- redactate pe baza unor selecţii din mass-media ma-
Harghita, în anul 2017 a ghiară, grupate tematic. În acest fel, s-a urmărit intro-
apărut volumul Romano- ducerea în circuitul public românesc a informațiilor de
catolicii din Moldova în interes public cuprinse în lucrări, studii, articole, ştiri,
mass-media maghiară, sub interviuri, reportaje şi recenzii din presa maghiară, re-
semnătura lui Ioan Lăcă- feritoare la o problemă de larg interes pentru istoria,
tușu, cu o Prefață de Anton cultura, spiritualitatea și dăinuirea românească. De fie-
Coșa și Postfața de Vilică care dată, în principal, au vorbit și vorbesc textele pre-
Munteanu. zentate, comentariile fiind minime, având rolul de a asi-
Încă de la înființa- gura trecerea de la un grupaj tematic la altul. Pentru fi-
rea sa, în anul 1999, Cen- ecare text, la final, este indicată sursa, respectiv titlul
trul European de Studii Covasna-Harghita, împreună cu publicaţiei, postul de radio ori TV, adresele site-urilor,
partenerii săi din Moldova, în principal cu Episcopia şi, atunci când sunt menţionate, numele autorilor. De
Romano-Catolică de Iaşi, Asociaţia Romano-Catolici- regulă, la finalul fiecărui material sunt formulate câteva
lor „Dumitru Mărtinaş” și Arhivele Naționale din Ba- concluzii ce se desprind din conținutul și mesajul arti-
cău, şi-a propus să abordeze, printre proiectele priori- colelor analizate.
tare, cercetarea relaţiilor şi interferenţelor stabilite în is- În volumul de față am selectat un număr de opt
torie şi contemporaneitate între populaţia ce locuieşte studii, articole și sinteze documentare referitoare la pro-
de o parte şi alta a Carpaţilor Răsăriteni. În acest context blematica romano-catolicilor din Moldova redactate pe
se înscrie şi atenţia acordată problematicii specifice a baza analizei presei de limbă maghiară din România și
romano-catolicilor din Moldova. Ungaria, în mod deosebit din judeţele Covasna și Har-
Ne-am propus acest obiectiv deoarece, după ghita, în perioada 2002 -2017. În Anexe sunt prezentate
cum este cunoscut, între ortodocşii şi romano-catolicii alte câteva studii, articole, recenzii și știri, având ace-
români din Moldova şi locuitorii români, maghiari și eași tematică, materiale apărute, sub semnăturile unor
secui din sud-estul Transilvaniei există vechi şi durabile colaboratori ai Centrului European de Studii Covasna-
legături, majoritatea înaintaşilor romano-catolicilor Harghita, în perioada de referință cu mare impact asu-
moldoveni au emigrat din sud-estul Transilvaniei, iar pra publicului ţintă cărora le sunt adresate, rămâneau
de-a lungul timpului a existat o intensă mişcare migra- total necunoscute. În aceeași situație s-au aflat și se află
torie între locuitorii de pe ambii versanţi ai Carpaţilor cercetătorii şi publiciştii români preocupaţi de această
Răsăriteni. temă. Necunoașterea conţinutului şi mesajelor materia-
În acest context, problematica romano-catolici- lelor apărute în mass-media maghiară, despre proble-
lor din Moldova a fost abordată sistematic, din perspec- mele identitare ale romano-catolicilor din Moldova, în
tivă istorică, teologică, lingvistică, etnografică, în pro- istorie și contemporaneitate, determină numărul scăzut
gramul celor peste XX de ediții ale sesiunilor de comu- al studiilor şi articolelor care să exprime punctul de ve-
nicări ştiinţifice „Românii din Sud-Estul Transilvaniei. dere românesc, în această dezbatere. Așa se explică și
Istorie. Cultură. Civilizaţie” și „Arhivele şi Istoria”, faptul că, în timp ce în mass-media românească, proble-
manifestări de prestigiu organizate anual de către Cen- matica comunităţilor romano-catolice din Moldova este
trul Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae foarte rar abordată, în mass-media maghiară problema
Colan”, din subordinea Episcopiei Ortodoxe a Covas- „dăinuirii maghiarimii ceangăieşti”, ca una din priori-
nei și Harghitei, Centrul European de Studii Covasna- tăţile „întregii naţiuni maghiare”, ocupă spaţii largi, atât
Harghita, Arhivele Naţionale Bacău, împreună cu Com- în cadrul presei scrise, în emisiunile de radio şi televi-
plexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău și al Univer- ziune, cât şi pe internet.
sităţii de Vară „Izvorul Mureşului”, în cadrul unor sim- După evenimentele din decembrie 1989, prin
pozioane care au avut loc în București, Iași, Bacău, grija Episcopiei Romano-Catolice de Iaşi, a unor insti-
Sfântu Gheorghe, Miercurea Ciuc, Covasna și în alte tute ale Academiei Române, facultăți, laboratoare și
localități din județele Iași, Neamț, Bacău, Mureș, Har- centre universitare din Iași și București, a Asociaţiei
ghita și Covasna. Comunicările prezentate, cu aceste Romano-Catolicilor „Dumitru Mărtinaş” și a Arhivelor
ocazii, au fost valorificate științific prin publicarea unor Naționale Bacău, au apărut lucrări fundamentale referi-
studii şi articole în revistele de specialitate editate de toare la romano-catolicii din Moldova, o serie întreagă
instituțiile menționate, în unele volume, cât și în pagi- de monografii ale așezărilor locuite de romano-catolici
nile unor publicaţii locale, regionale și naționale. De- și ale unor personalități emblematice ale acestei comu-
mersurile noastre, realizate până acum, exclusiv din nități. În mass-media maghiară analizată, informațiile
perspectivă ştiinţifică, culturală şi comunitară, au despre toate aceste lucrări sunt aproape inexistente, iar
atunci când apar, referirile sunt critice.
324
Cititorii vor avea astfel posibilitatea să cu- redăm integral Prefața semnată de dr. Anton Coșa, mu-
noască perspectiva maghiară asupra unei game largi de zeograf la Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” din
probleme, precum: manifestări de solidaritate maghiară Bacău și Postfața redactată de prof. Vilică Munteanu,
cu romano-catolicii din Moldova, acțiuni de sprijin ale fost director al Arhivelor Naționale Bacău, președintele
Ungariei şi ale liderilor maghiari din România acordat Asociației Arhiviștilor, filiala Bacău.
„celei mai periclitate părţi din cultura maghiară”, pro-
bleme ale învățământului în limba maghiară, acțiuni Dr. Ioan LĂCĂTUȘU
pentru introducerea limbii maghiare ca limbă de cult,
aspecte ale vieții comunitare ale asociațiilor ceangăilor Prefață la volumul „Romano-catolicii din
maghiari, aspecte ale internaționalizării problemei ro-
mano-catolicilor din Moldova prin includerea sa pe
Moldova în mass-media maghiară”
agenda de lucru a Uniunii Europene, problemele referi-
toare la cercetările actuale întreprinse de mediile ma- Problematica romano-catolicilor din Moldova
ghiare ș.a. cunoaşte prin intermediul volumului de faţă o abordare
Din articolele prezentate rezultă și alte aspecte, interesantă, urmând o perspectivă aparte, aceea a anali-
printre care: continuarea cu aceeaşi consecvenţă şi per- zei presei de limbă maghiară din România şi Ungaria,
în mod deosebit din judeţele Harghita şi Covasna, într-
severenţă a strategiei statului maghiar de sprijinire a
un areal temporal generos, marcat de anii 2002-2017.
identităţii, culturii şi limbii maghiare a comunităţilor
Autorul – domnul dr. Ioan Lăcătuşu – este o personali-
maghiare de pe „pământul ceangăiesc”; organizarea a
numeroase manifestări ştiinţifice, culturale şi civice tate recunoscută în sud-estul Transilvaniei (care şi-a pus
destinate „ceangăilor maghiari”: sesiuni, simpozioane, întreaga viaţă „în slujba românilor din Arcul Intracar-
conferinţe, cercetări etnografice, festivaluri, baluri, se- patic”2), sociolog, arhivist, muzeograf, publicist, edi-
rate etc; continuarea acţiunilor de exprimare a solidari- tor, cu o activitate (profesională, civică, publicistică, de
cercetare, culturală) de excepţie3. Acest volum se ada-
tăţii maghiare cu „ceangăii maghiari” din Moldova:
ugă altor numeroase articole, studii şi cărţi publicate4
adoptarea „localităţilor maghiare ceangăieşti de către
de-a lungul timpului.
autoguvernările maghiare transilvănene”, vacanţe şi ta-
bere pentru copii din zonă, organizarea „zilelor solida- În paginile acestui volum, autorul adună o serie
rităţii”, a unor pelerinaje, colecte etc.; continuarea spri- de materiale publicate pe baza sintezelor documentare
jinirii de către Budapesta a învăţământului în limba ma- elaborate de Centrul European de Studii Covasna-Har-
ghiară a romano-catolicilor din Moldova, aspecte ale ghita, în urma monitorizării presei maghiare din Româ-
relaţiilor româno-maghiare, din perspectiva interesului nia şi Ungaria. Sunt valorificate astfel, pentru publicul
Ungariei ş.a. de limbă română, o multitudine de texte, selectate din
Din lectura articolelor rezultă faptul că întreaga mass-media de limbă maghiară, grupate tematic, referi-
strategie de „dăinuire a maghiarimii din Ţinutul cean- toare la problematica romano-catolicilor din Moldova.
găiesc” are la bază punctul de vedere al istoriografiei În toate aceste texte, publicate în mass-media maghiară,
maghiare referitor la aşa-zişii ceangăi maghiari din se vorbeşte de „ceangăi”, încadraţi de către semnatari
Moldova, constituind „o problemă a întregii naţiuni într-o imaginară minoritate etnică trăitoare în Moldova.
maghiare”. Demersurile legislative şi instituţionale în- Trecutul, prezentul, chiar viitorul membrilor acestei co-
treprinse pentru realizarea acestei priorităţi naţionale munităţi a romano-catolicilor din Moldova, sunt anali-
maghiare sunt întregite cu o întreagă paletă de acţiuni, zate în respectivele texte, subsumate fiind unui nume
manifestări ştiinţifice, culturale, civice şi politice ma- folosit (în mod premeditat) cu evidente conotaţii etnice
ghiare, evenimente şi fapte punctuale întreprinse de re- – „ceangău”. Şi, pentru ca lucrurile să fie şi mai clare,
prezentanţii administraţiei publice centrale şi locale şi sunt folosiţi şi alţi termeni: „ceangău-maghiar” respec-
ai cetăţenilor din Ungaria, din România, în mod deose- tiv „maghiar-ceangău”.
bit din judeţele Covasna şi Harghita, dar şi a maghiari- Meritul acestui volum semnat de domnul dr.
Ioan Lăcătuşu este potenţat de faptul că, fără redactarea
lor de pretutindeni.
Continuarea și adâncirea analizelor mass-me- acelor sinteze din mass-media de limbă maghiară, ele ar
dia pe această temă, desigur, va putea oferi noi infor- fi rămas necunoscute cercetătorilor români, celor care
maţii, contribuind la conturarea unei imagini mult mai nu cunosc limba maghiară, dar care sunt interesaţi de
cuprinzătoare asupra unei problematici prezente în dez- problematica romano-catolicilor din Moldova. Făcând
baterile publice din România, dar şi din Ungaria şi, încă o dată recurs la istorie, trebuie să reamintim şi în
după cum s-a văzut, din când în când, şi pe agenda Uni- această prefaţă faptul că este incorectă încadrarea ro-
unii Europene, prin grija celor preocupaţi excesiv de o mano-catolicilor din Moldova într-o minoritate etnică
pseudoproblemă: cea a pierderii identităţii membrilor şi, implicit, că este injustă folosirea sintagmei „ceangăi-
unei etnii, care nu există decât în viziunea lor.
Având în vedere valoarea informațiilor cuprin-
zătoare referitoare la conținutul volumului menționat,
2 A se vedea Ioan Lăcătuşu la 65 de ani, ediţie îngrijită 3 Ibidem, p. 225-234.

de Vasile Stancu, vol. I, Sfântu Gheorghe, Editura 4 Ibidem, p. 235-251.
Eurocarpatica, 2012, p. 223.
325
maghiari”5 (ca etnonim) la adresa lor, că putem plasa Vorbind de o etnie a „ceangăilor”, cercetătorii
această comunitate (parte componentă a naţiunii ro- maghiari au neglijat însă faptul că spaţiul originar al ter-
mâne) doar în categoria unei minorităţi confesionale. menului „ceangău” a fost în sud-estul Transilvaniei, o
Mesajul numeroaselor texte din presa ma- zonă marcată de puternice interferenţe etnice şi cultu-
ghiară, publicate în acest volum, ne întăreşte convinge- rale, care au favorizat în Evul Mediu şi apariţia „feno-
rea că, deşi faptele istorice, coroborate cu argumente menului ceangău”12, într-o directă legătură cu „secui-
lingvistice, etnografice, sociologice, antropologice etc., zarea românilor”, cu ceea ce renumitul lingvist I.I.
privitoare la catolicii din Moldova, au fost deja sublini- Russu a numit la un moment dat – „procesul de secui-
ate (în numeroase rânduri) în mediul ştiinţific, totuşi, se zare”13 a românilor.
impune să facem apel la ele, asemenea lui Goethe, care Deloc întâmplător, termenul „ceangău” derivă
spunea odinioară, într-un mod atât de sugestiv, că „e dintr-un cuvânt maghiar, „csáng”14, întâlnit şi în vari-
nevoie ca adevărul să fie mereu repetat, pentru că şi ante precum „csángani”, „csángódni”15, „el-
eroarea e susţinută şi propovăduită mereu”6. csángódni”, având înţelesul de „străin”, „înstrăinat”16,
De unde a pornit interesul părţii maghiare pen- arătând deci o însuşire, o calitate, fiind cu alte cuvinte
tru comunitatea catolicilor din Moldova şi de ce se vor- un nume calitativ şi nu unul etnic. Acesta a fost folosit,
beşte şi astăzi (inclusiv în mass-media maghiară) de o fireşte, de către membrii unei comunităţi vorbitoare de
minoritate etnică a „ceangăilor” în spaţiul moldav? În limbă maghiară, adică de secui, pentru a-i desemna pe
sinteză, această preocupare a maghiarilor faţă de catoli- membrii unei comunităţi care nu era formată din secui
cii din Moldova a pornit de la un preot secui (pe numele (adică pe românii băştinaşi, aspiranţi la calitatea privi-
său Zöld Péter) care, refugiat fiind în Moldova (în urma legiată de secui).
evenimentelor de la Madéfalva-Siculeni din 17647), îi Deşi, la stabilirea secuilor în sud-estul Transil-
numeşte pe catolicii din spaţiul moldav cu sintagma vaniei, într-o zonă locuită deja de puternice comunităţi
„ceangăi-maghiari”8, făcând astfel o inovaţie lingvis- româneşti autohtone17, regalitatea arpadiană a plasat
tică prin alăturarea a doi termeni: ceangău (folosit în cele două comunităţi pe un plan de egalitate, în virtutea
Transilvania) şi ungur (folosit la adresa catolicilor mol- unor atribuţii militare, politice, economice (care le de-
doveni cu sensul de locuitor venit din Ţara Ungurească, fineau statutul în sistemul politic al statului de atunci),
cum mai era denumită Transilvania), raportând noul ulterior, odată cu instaurarea regalităţii angevine, se va
termen la o comunitate clar definită (aceea a romano- manifesta un proces de asimilare, de secuizare a româ-
catolicilor din Moldova) şi creând în acest fel „un fals nilor, care îşi vor pierde treptat „drepturile, libertăţile şi
etnonim”9 şi implicit „o falsă problemă etnică”10 în privilegiile”18 avute şi recunoscute anterior. În con-
Moldova. diţiile în care secuizarea avea loc la nivel individual
Pornind de aici şi promovându-se în mod greşit (neputând deveni secui decât cel ce făcea dovada pres-
termenul „ceangău” ca nume etnic la adresa catolicilor tării unui serviciu în schimbul obţinerii acestei calităţi),
din Moldova, au fost căutate ani la rând (demersurile şi termenul „ceangău” era raportat tot la individ şi nu la
continuând şi în zilele noastre) dovezi cât de cât con- o comunitate anume (individul fiind cel ce primea acest
vingătoare privind originile unei presupuse etnii a nume calitativ). Întrucât nu toţi „ceangăii” se puteau ri-
„ceangăilor”, travaliu care nu putea duce, în mod evi- dica la un statut social, economic, la un rang militar ori
dent, decât la concluzii controversate11. La fel de con- politic care să le permită consemnarea în documente,
troversate au fost, pe lângă cele istorice, şi abordările nici menţionările exprese ale termenului „ceangău” nu
lingvistice, etnografice, folclorice privindu-i pe „cean- sunt decât foarte puţine. Toate însă, deloc întâmplător,
găii din Moldova”. Începând din a doua jumătate a se- sunt patronime.
colului al XX-lea, cercetările privitoare la „ceangăi” Astfel, prima atestare apare într-un docu-
tind să aibă o „voce comună”, analizând această comu- ment19 din 8 iunie 1443, unde se vorbeşte de Iliaş
nitate ca pe o minoritate etnică maghiară. Şanga20, căruia domnul Moldovei de atunci (Ştefan al
5 Anton Coşa, „Problema originii catolicilor din 14 Cf. Új magyar lexikon, vol. I, A-C, Budapest,
Moldova”, în Carpica, XXXI, Bacău, 2002, p. 79. Akadémiai Kiadó, 1960, p. 480-481; Révai Nagy Lexikona,
6 J.P. Eckermann, Convorbiri cu Goethe în ultimii ani ai IV, Budapest, 1912, p. 754-755.
vieţii sale, traducere de L. Iliescu, Bucureşti, 1965, p. 292. 15 Ion Podea, Monografia judeţului Braşov, vol. I,
7 Este vorba de cunoscutul „Siculicidium” (Cf. revista Braşov, 1938, p. 50.
„Acta – 1996”, Sfântu Gheorghe, vol. I, 1997, p. 209-224). 16 Ibidem.
8 Anton Coşa, Problema originii catolicilor…, 2002, p. 17 Anton Coşa, „Românii din sud-estul Transilvaniei în
79. secolele XIII-XV”, în Angvstia, 6, Sf. Gheorghe, 2001, p. 15-
9 Ibidem. 20.
10 Ibidem. 18 Ibidem, p. 15.
11 Ibidem, p. 79-106. 19 Documenta Romaniae Historica, A. Moldova, vol. I,
12 Anton Coşa, „Consideraţii asupra originii şi evoluţiei întocmit de Const. Cihodaru, I. Caproşu, L. Şimanschi,
fenomenului ceangău”, în Almanahul Presa Bună, Iaşi, 1996, Bucureşti, 1975, p. 335-336.
p. 61-76; Idem, „Catolicii din Moldova şi «fenomenul 20 Anton Coşa, „Genealogie şi istorie: familia lui Iliaş
ceangău»”, în Angvstia, 6, Sf. Gheorghe, 2001, p. 33-41. Şanga”, în Zargidava. Revistă de istorie, XVI, Bacău, 2017,
13 I.I. Russu, Românii şi secuii, Bucureşti, Editura p. 186-194.
Ştiinţifică, 1990, p. 40.
326
II-lea21) îi dăruieşte o serie de proprietăţi. Originea „ceangăi”. În mod consecvent, catolicii din Moldova au
transilvăneană a acestuia este probată de numele Şanga perpetuat de-a lungul vremii acea realitate, constatată
pe care el (ori ascendenţii lui) nu-l puteau primi decât odinioară de către principele Dimitrie Cantemir, care
acolo, în condiţiile arătate anterior. Dintre consemnările menţiona în lucrarea sa Descriptio Moldaviae că „ei se
cunoscute în Transilvania, amintim aici doar un docu- denumeau catolici atât după neam cât şi după reli-
ment din 1560, unde se vorbeşte de Andrei Ceangăul gie”25.
(Csángó András)22. Din nefericire, mediatizarea problemei „cean-
Conotaţiile etnice ale termenului „cean- găilor” din Moldova va continua, cu serioase implicaţii,
gău”(precum şi extinderea folosirii acestuia la nivelul inclusiv la nivel identitar. În această privinţă, în anul
unei comunităţi) vor fi posibile mult mai târziu, în se- 2002, într-un studiu istoric de specialitate26, am publi-
colul al XVIII-lea (prin inovaţia lingvistică a preotului cat o analiză de ansamblu asupra fenomenului identitar
secui Zöld Péter), într-un alt spaţiu geografic, în Mol- al catolicilor din Moldova. Adăugăm aici şi o altă cer-
dova. Comunitatea care va „beneficia”de inspiraţia pre- cetare ştiinţifică27 privind identitatea catolicilor din sa-
otului Zöld Péter va fi (din păcate) aceea a catolicilor tele judeţului Bacău, realizată de Centrul de Sociologie
din Moldova, ai căror strămoşi emigraseră din Transil- Urbană şi Regională CURS, din cadrul Universităţii
vania (din motive politice, economice, sociale, religi- Bucureşti, tot în 2002. Cercetarea sociologică generală
oase, militare), în valuri succesive, timp de câteva se- a beneficiat şi de un „studiul istoric preliminar”28 refe-
cole. ritor la romano-catolicii din Moldova (publicat ulterior,
Aceste emigrări din Transilvania23 erau în în anul 201129), întocmit de către noi, care a avut la
plină desfăşurare chiar în perioada în care poposea în bază materialul publicat anterior, în anul 200230,
Moldova preotul secui Zöld, el însuşi un emigrant (prin menţionat, de altfel, ceva mai sus.
urmare, parte a acestui fenomen). Marea majoritate a Din fericire, perspectiva românească asupra
emigranţilor ardeleni stabiliţi în Moldova de-a lungul originii catolicilor din Moldova se afirmă, la început ti-
timpului au fost români, fenomenul migraţionist fiind, mid, de pe la mijlocul secolului al XIX-lea31, secolul
de altfel, cunoscut la un moment dat sub numele de următor (al XX-lea) aducând deja şi câteva lucrări în
„profugium Valachorum”24. Iată cum istoria catolicilor acest sens32.
din Moldova este strâns legată de istoria românilor din În acelaşi interval de timp, catolicii înşişi îşi
Transilvania în general, din sud-estul Transilvaniei în afirmă în spaţiul public loialitatea faţă de ţară, probând-
special. o totodată prin participarea lor33 la toate evenimentele
Că a fost greşită atât folosirea termenului care au jalonat devenirea istorică a României moderne
„ceangău” ca nume etnic, cât şi extrapolarea acestuia la şi contemporane34, la toate războaiele care au avut loc
adresa întregii comunităţi catolice din Moldova, ne este de-a lungul vremii, foarte mulţi dintre ei jertfindu-se35
dovedită şi de faptul că locuitorii romano-catolici nu l- pe altarul Patriei. În această privinţă, trebuie să menţio-
au adoptat şi nu s-au numit pe ei înşişi niciodată năm că numărul Eroilor catolici36 care şi-au dat viaţa
21 Cf. Istoria Românilor. Epoca medievală, Chişinău- 31 Dimitrie A. Sturdza, C. Colescu-Vartic, Acte şi
Iaşi, 1991, p. 109-110. documente relative la renascerea României, vol. VI, partea
22 Szabó Károly, Székely Oklevéltár, V, Kolozsvar-Cluj, I, Divanul ad-hoc al Moldovei din 1857, Bucureşti, 1896, p.
1986, p. 76. 238.
23Ştefan Meteş, Emigrări româneşti din Transilvania în 32 Pr. Dr. Iosif Petru M. Pal, Originea catolicilor din
secolele XIII-XX, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1971. Moldova şi franciscanii păstorii lor de veacuri, Săbăoani-
24 Dumitru Mărtinaş, Originea ceangăilor din Moldova, Roman, Tipografia „Serafica”, 1942; Petru Râmneanţu,
ediţia a II-a, Bacău, Editura Symbol, 1998, p. 24. „Grupele de sânge la ceangăii din Moldova”, în Buletin
25 Dimitrie Cantemir, Descrierea Moldovei, Bucureşti, eugenic şi biopolitic, XIV, nr. 1-2, Bucureşti, 1943, p. 51-56;
Editura Minerva, 1973, p. 82-83. idem, Die Abstammung der Tschangos, Sibiu, 1944; Dumitru
26 Anton Coşa, Problema originii catolicilor…, 2002, p. Mărtinaş, Originea ceangăilor din Moldova, Bucureşti,
79-106. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1985.
27 Cf. Satele cu „ceangăi din Moldova. Identitate şi cul- 33 Mihai Robu, „Catolicii şi acţiunea militară a
tură”, sondaje de opinie, Universitatea din Bucureşti, Centrul României”, în Calendarul Catolic, XII, Bucureşti, 1914, p.
de Sociologie Urbană şi Regională CURS, 2002. 44-46; Radu Rosetti, Călăraşii din Valea Siretului în
28 „Romano-catolicii din Moldova. Studiu preliminar”, Războiul de Neatârnare, Bucureşti, 1939 etc.
în volumul: Românii în dezbaterile Congresului secuiesc din 34 Anton Coşa, Problema originii catolicilor…, 2002, p.
1902. Premise, deziderate şi reverberaţii, ediţie îngrijită de 99.
Vilică Munteanu şi Ioan Lăcătuşu, Oneşti, Editura Magic 35Corneliu Chirieş, Judeţul Bacău. Altar de jertfă şi
Print, 2011, p. 227-238. Din păcate, probabil dintr-o regreta- eroism, ediţia a II-a, revăzută şi adăugită, Bacău, Editura
bilă eroare a celor care au trimis de la Bucureşti materialul BABEL, 2009, p. 290.
spre tipărire, textul publicat în anul 2011 nu face deloc refe- 36 Anton Coşa, „In memoriam. Eroi catolici din judeţul
rire la studiul publicat de noi în anul 2002, cu atât mai puţin Bacău”, în Carpica, XXXVIII, Bacău, 2009, p. 339-346;
la autorul acestuia. Idem, „Eroii din satul Somuşca”, în Bacăul Eroic. Revistă de
29 Ibidem. cultură, educaţie patriotică şi de cinstire a eroilor, anul II, nr.
30 Anton Coşa, Problema originii catolicilor…, 2002, p. 5, Bacău, 2012, p. 42-43; Idem, „Eroii din satul Galbeni”, în
79-106. Bacăul Eroic, anul III, nr. 6, Bacău, 2013, p. 10-11; Idem,
327
pentru Ţară este unul impresionant. Mărturie peste timp român cerea în 1857 (în Adunarea ad-hoc a Moldovei)
a acestui sacrificiu suprem sunt monumentele eroilor drepturi pentru pământenii catolici care „în cea mai
existente în satele catolicilor din Moldova, ridicate de mare parte”44 erau „adevăraţi români de origine”45.
urmaşi ca un prinos de cinstire a jertfei înaintaşilor. Lupta catolicilor din Moldova pentru drepturi
În condiţiile permanentei revendicări (venite civile şi politice va continua şi după 1859, fapt dovedit
din afară) a „ceangăilor” ca o comunitate maghiară, pre- în ultima perioadă şi de analiza fenomenului emancipă-
cum şi a promovării unor stereotipuri precum: „catolic rii acestora (ca parte a modernizării societăţii româ-
= ungur”37 respectiv „ortodox = român”38, se constată, neşti) pe mai multe niveluri: social, economic, politic,
printre altele, manifestarea unei anumite alterităţi a ro- educaţional, cultural. Astfel, la nivelul emancipării so-
mano-catolicilor în societatea moldovenească a secolu- cial-economice, catolicii din Moldova au beneficiat de
lui al XIX-lea. Pentru autorităţile româneşti ale vremii, efectele reformei agrare din 1864, ca ţărani luptând pen-
soluţia era integrarea cât mai rapidă a catolicilor prin tru a li se recunoaşte calitatea de cetăţeni români cu
şcoală, biserică, cultură. Tot atunci apar şi unele demer- drepturi şi îndatoriri egale, participanţi activi la con-
suri privind recunoaşterea lor ca „pământeni”39, statut strucţia naţională. Cu toate că au fost conştienţi întot-
consfinţit ulterior, în Constituţia României din 1866. deauna de faptul că emanciparea presupune drepturi (ci-
În acest sens, catolicii din Moldova datorează vile şi politice), iar drepturile cer îndatoriri, acţionând
mult lui Mihail Kogălniceanu, cel care depune (la mij- în consecinţă, membrii acestei comunităţi au fost însă
locul secolului al XIX-lea) eforturi considerabile în ve- privaţi şi de o serie de drepturi politice, de exemplu în
derea recunoaşterii unui statut de egalitate a catolicilor privinţa legislaţiei electorale, în condiţiile în care crite-
în raport cu ortodocşii, reuşind practic să redefinească riile esenţiale ale antrenării „individului-cetăţean” în
percepţia oficială asupra credincioşilor români de con- viaţa politică erau averea, gradul de învăţătură şi de cul-
fesiune catolică, dezvăluind drepturile lor imanente în tură. Prin urmare, pentru că în secolul al XIX-lea şcoala
virtutea statutului de autohtoni. A fost un pas foarte im- trebuia să fie un instrument de propagare a limbii şi a
portant în eforturile privind acordarea de drepturi civile culturii, iar emanciparea culturală reprezenta o premiză
şi politice catolicilor40, chiar dacă în acele vremuri esenţială a emancipării sociale şi politice, am dezvoltat
exista o puternică opoziţie ortodoxă. recent (într-un studiu de specialitate46) importanţa
Mihail Kogălniceanu, care nu pune la îndoială acestora şi în cazul catolicilor din Moldova.
etnicitatea românească a catolicilor din Moldova, a fost Între 1859-1918, eforturile privind recunoaşte-
cel care a înscris drepturile acestora în „Dorinţele Par- rea pentru locuitorii catolici din Moldova a calităţii lor
tidei Naţionale din Moldova”41 unde, la punctul 25, se de cetăţeni români, pe de o parte, a identităţii româ-
consemnase faptul că „peste 50 mii români sunt cato- neşti47 asumate şi afirmate de către aceştia, pe de altă
lici. Până acum guvernul nu s-a ocupat nicidecum de parte, nu au fost deloc uşoare. Cu toate acestea, rezulta-
educaţia atât morală, cât şi religioasă a lor ... Este dar tele luptei catolicilor din Moldova pentru drepturi civile
neapărată trebuinţă ca şi aceşti fii ai patriei să tragă şi politice au fost cu adevărat remarcabile, fapt reliefat,
parte din folosurile publice”42, iar la punctul 26 se no- de altfel, şi într-un studiu ştiinţific recent48.
tase: „Astăzi numai ortodocşii cred a avea drepturi po- Din păcate, în timpul celui de-al Doilea Război
litice, dritul de a stăpâni moşii etc. Istoria şi actele pu- Mondial, sunt răspândite idei extremiste, şovine, xeno-
blice ne dovedesc însă că, în timpurile dinainte, şi cato- fobe la adresa catolicilor din Moldova (inclusiv în presa
licii se folosia de asemine drituri ... Drepturile politice, vremii49), fiind consideraţi „unguri, maghiari,
şi aceasta o cere epoca, trebuie, dar, date la toţi românii
de lege catolică ...”43. Acelaşi mare om politic şi istoric
„Eroii din comuna Cleja”, în Bacăul Eroic, anul V, nr. 8, Ba- 45 Ibidem.
cău, 2014, p. 12-17; Idem, „Eroii din satul Pustiana”, în Ba- 46 Anton Coşa, „Emanciparea catolicilor din Moldova
căul Eroic, anul VI, nr. 10, Bacău, 2015, p. 26-27. prin educaţie şi cultură”, în volumul Tradiţii educativ-
37 Anton Coşa, Problema originii catolicilor…, 2002, p. formative în Episcopia Romano-Catolică de Iaşi, (coord:
95. Ştefan Lupu), Iaşi, Editura Sapienţia, 2016, p. 57-87.
38 Ibidem. 47 Anton Coşa, „Identitatea asumată şi identitatea dorit
39 Ibidem, p. 99 impusă romano-catolicilor din Moldova”, în volumul: Româ-
40 Anton Coşa, Anton Coşa, „Rolul lui Mihail nii în dezbaterile Congresului secuiesc din 1902. Premise,
Kogălniceanu în acordarea de drepturi civile şi politice deziderate şi reverberaţii, ediţie îngrijită de Vilică Munteanu
catolicilor din Moldova”, în volumul Modernizare socială şi şi Ioan Lăcătuşu, Oneşti, Editura Magic Print, 2011, p. 191-
instituţională în Principatele Române: 1831-1859, 206.
coordonatori: Venera Achim şi Viorel Achim, Bucureşti, 48 Anton Coşa, „Lupta catolicilor din Moldova pentru
Editura Academiei Române, 2016, p. 193-210. drepturi civile şi politice (1859-1918)”, în volumul Emanci-
41 Cornelia Bodea, 1848 la români. O istorie în date şi pare socială şi politică în România modernă. Noi perspective
mărturii, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, şi interpretări, coordonatori: Venera Achim şi Viorel Achim,
1982, p. 647-685. Bucureşti, Editura Academiei Române, 2017, în curs de pu-
42 Ibidem, p. 657. blicare.
43 Ibidem. 49 Cf. „Cuvântul Dăscălesc”, an XI, nr. 2-3, Roman,
44 Mihail Kogălniceanu, Opere, III, Oratorie, I/1, 1940, p. 4-9.
Bucureşti, 1983, p. 207.
328
ceangăi”50 chiar de către autorităţile statului român. în ambele discursuri, de specialitate, respectiv politic,
Mai mult, după intrarea trupelor sovietice pe teritoriul problema identităţii ocupând un loc central, vorbindu-
României, în vara anului 1944, Comandamentul rus din se în spaţiul public în mod constant58 de „asimilarea
Bacău şi-a manifestat intenţia de a-i deporta pe locuito- grupului etnic al ceangăilor din Moldova”59.
rii catolici din Moldova în Uniunea Sovietică, sub pre- În mod paradoxal, deşi membrii comunităţii ro-
textul „că ar fi unguri”51. În acele vremuri tulburi, doar mano-catolicilor din Moldova îşi afirmă identitatea ro-
scrierile52 (în care îşi expunea punctul de vedere privi- mânească, această identitatea asumată le este înlocuită
tor la originea catolicilor din Moldova şi românitatea de o artificială identitate dorit impusă de organisme din
acestora) Superiorului Provincial al Franciscanilor Mi- afara comunităţii, prin intermediul impunerii, cu largul
nori Conventuali din Moldova (pr.dr.Iosif Petru M. concurs al autorităţilor statului român, a orelor de limbă
Pal), precum şi intervenţiile53 Nunţiului Apostolic din maghiară în şcolile din satele catolice ale judeţului Ba-
România (Mons. Andrea Cassulo) au aplanat oarecum cău, prin aducerea de profesori maghiari din Ungaria
situaţia tensionată, creată artificial. sau din Transilvania. Acest demers reprezintă practic „o
După instaurarea regimului comunist54, locui- nouă maghiarizare” a catolicilor din Moldova.
torii catolici din Moldova sunt foarte repede încadraţi Am mai spus-o de nenumărate ori, o repetăm şi
de către noul regim în categoria unei „minorităţi et- aici încă o dată, nu putem vorbi de o minoritate etnică a
nice”55, sunt presaţi de către autorităţi pentru a se de- „ceangăilor” din Moldova, ci de o „minoritate religi-
clara „maghiari”, fiindu-le deschise chiar şcoli cu limba oasă” a romano-catolicilor din Moldova. Numeroase ar-
de predare maghiară, demers considerat la vremea res- gumente istorice, lingvistice, etnografice, sociologice,
pectivă ca fiind unul necesar, venind „în sprijinul dez- antropologice, lingvistice, genealogice etc., relevă
voltării culturale a minorităţilor naţionale”56 şi reflec- apartenenţa acestora la poporul român, iar „necunoaș-
tând „profundul democratism al orânduirii noastre soci- terea tuturor acestor repere identitare duce la deturnarea
aliste”57. Catolicii din Moldova au rezistat însă presiu- identităţii acestor cetăţeni români şi europeni în egală
nilor, cerând înlocuirea şcolilor maghiare cu şcoli ro- măsură”60.
mâneşti, afirmându-şi cu un curaj remarcabil pentru Pentru romano-catolicii din Moldova, cu-
acele timpuri identitatea românească. noaşterea propriei istorii a reprezentat un ideal dorit cu
După evenimentele din 1989, comunitatea ca- ardoare, fiind totodată şi un factor deosebit de important
tolicilor din Moldova „a beneficiat” de o accentuare nu în afirmarea identităţii. Însă trecutul comunităţii trebuia
doar a interesului în plan ştiinţific din partea cercetăto- nu doar cunoscut (după ce fusese în prealabil atent cer-
rilor maghiari, ci şi, în plan oficial, al statului maghiar, cetat pe baza izvoarelor istorice61), ci şi prezentat într-
50 Anton Coşa, Problema originii catolicilor…, 2002, p. Revista Asociaţiei Romano-Catolicilor Dumitru Mărtinaş,
102. nr. 1, Bacău, 2002, p. 23.
51 Anton Coşa, „Planuri sovietice privind deportarea 58 A se vedea printre altele: Nem engedi Isten hogy el-
catolicilor din Moldova în Rusia”, în Buletin Istoric (revista veszejszenek, ed. Kallós Zoltán, Kolozsvár, 1993; Csángó
Departamentului de cercetare ştiinţifică al Episcopiei Sorskérdések, ed. Halász Péter, Budapest, A Lakatos Deme-
Romano-Catolice de Iaşi)), nr. 16, Iaşi, Editura „Presa ter Egyesület Kiadványa, 1997; Kriza János Néprajzi
Bună”, 2015, p 153. Társaság Évkönyve. Dolgozatok a moldvai csángók népi
52 Arhivele Naţionale Bacău, Fond Parohia Romano- kultúrájáról, 5, ed. Pozsony Ferenc, Kolozsvár, 1997; The
Catolică Luizi-Călugăra, dosar I/1940, Cu acte ce privesc Moldavian Csango, study by Valentin Stan and Renate We-
situaţia catolicilor noştri moldoveni în faţa unor autorităţi ber, Budapest, International Foundation for promoting stu-
ori funcţionari ortodocşi, 1940-1946; Pr. Dr. Iosif Petru M. dies and knowledge of minority rights, 1998; Vilmos
Pal, Originea catolicilor din Moldova şi franciscanii păstorii Tánczos, Hungarians in Moldavia, Budapest, Institute for
lor de veacuri, Săbăoani-Roman, Tipografia „Serafica”, Central-European Studies, Teleki László Foundation, nr. 8,
1942.. april, 1998; Csángósors. Moldvai csángók a változó időkben,
53 Anton Coşa, Planuri sovietice privind deportarea ed. Pozsony Ferenc, Budapest, Teleki László Alapitvány,
catolicilor din Moldova…, p 153. 1999; Moldvai Magyarok-Csángó Magyarok, ed. Pozsony
54 Anton Coşa, „Diplomaţie pontificală. Sfântul Scaun Ferenc, Budapest, Gödöllő, 2000; Pozsony Ferenc, Ceangăii
şi ţările comuniste din Europa Centrală şi de Est”, în volumul: din Moldova, Cluj, Asociaţia Etnografică Kriza János, 2002;
Rolul Bisericii Catolice din Europa de Est la căderea comu- Lokális és transznacionális csángó életvilágog, szerkesztette
nismului (coord. Fabian Doboş), Iaşi, Editura Sapientia, Sándor Ilyés, Lehel Peti, Ferenc Pozsony, Kriza János Né-
2015, p. 111-148. Studiul a fost publicat iniţial în limba en- prajzi Társaság, Kolozsvár, 2008 etc.
gleză, sub titlul: „Pontifical Diplomacy. The Holy See and 59 Anton Coşa, Identitatea asumată..., 2011, p. 191.
the comunist countries in Central and Eastern Europe”, în Di- 60 Ibidem, p. 206.
alog Teologic (revista Institutului Teologic Romano-Catolic 61 Dintre numeroasele studii şi cărţi, prin intermediul
din Iaşi), anul XVII, nr. 33, Iaşi, 2014, p. 68-92. cărora au fost introduse în circuitul ştiinţific valoroase iz-
55 Anton Coşa, Problema originii catolicilor ..., 2002, voare istorice referitoare la catolicii din Moldova, amintim
p. 103. aici: Anton Coşa, „Izvoare inedite privind catolicii din Mol-
56 Cf. Steagul Roşu, anul VIII, seria III, nr. 263 (1742), dova: «Status animarum»”, prima parte în Arhiva Genealo-
Bacău, 20 noiembrie 1953, p. 1. gică, V (X), 1-2, Iaşi, Editura Academiei Române, 1998, p.
57 Cornel Vivi Cioaric, „Învăţământul în limba 155-160, respectiv partea a doua în Arhiva Genealogică, V
maghiară în Moldova în timpul regimului comunist”, în (X), 3-4, Iaşi, Editura Academiei Române, 1998, p. 199-258;
Idem, „Catolicii din Moldova: perspective documentare
329
o lumină adevărată, ştiut fiind că istoria nu este doar media maghiară, regăsindu-se fireşte şi în volumul de
„învăţătoare a vieţii” ci şi „lumină a adevărului”. Nu de faţă. Iată de ce această carte a domnului dr. Ioan Lăcă-
puţine ori, pentru catolicii din Moldova, discursul isto- tuşu este atât de actuală şi de necesară în acelaşi timp.
ric a fost totodată şi un discurs legitimant. Nu a fost un Găsim în textele selectate cu grijă de domnul dr. Ioan
caz singular, desigur, popoare şi naţiuni întregi legiti- Lăcătuşu unele sintagme-cheie precum „Ţinutul Secu-
mându-şi existenţa, de-a lungul timpului, cu ajutorul is- iesc” ori „Ţinutul Ceangăiesc”, promovate în mod pre-
toriei. meditat de către mass-media maghiară (atentă la astfel
După 1990, în cadrul democratic existent în de detalii), în directă legătură cu extinderea sferelor de
România, Excelenţa Sa Petru Gherghel (episcop ro- influenţă maghiare dincolo de graniţele aşa-zisului „Ba-
mano-catolic de Iaşi) a iniţiat şi susţinut un proiect şti- zin Carpatic”. Înţelegem astfel mai bine de ce este acor-
inţific de anvergură privind studierea satelor catolice dată în presa de limbă maghiară atâta atenţie faţă de pro-
din Moldova, bazat pe cercetări multidisciplinare (arhe- blematica romano-catolicilor din Moldova, de ce li se
ologice, istorice, etnografice, antropologice, lingvis- spune „ceangăi”, de ce sunt încadraţi într-o „minoritate
tice, sociologice etc.), întreprinse de specialişti, multe etnică a ceangăilor” care trebuie neapărat „salvată” de
dintre ele valorificate ulterior printr-o serie de articole, la o pretinsă asimilare.
studii şi cărţi62. L-am cunoscut pe domnul dr. Ioan Lăcătuşu65
În anul 1999, prin decret episcopal, a fost creat cu ani în urmă, în perioada înfiinţării Asociaţiei Ro-
şi un „Departament de cercetare istorică”, în cadrul mano-Catolicilor din Moldova „Dumitru Mărtinaş”. Nu
Episcopiei Romano-Catolice de Iaşi, care coagulează puteam bănui atunci faptul că interesul domniei sale
eforturile cercetătorilor (membri sau colaboratori), edi- faţă de problematica romano-catolicilor din Moldova
tând şi o revistă63 de specialitate. Un alt fapt îmbucu- va fi atât de viu şi de constant în anii care vor urma.
rător a fost şi acela că, în cadrul amplului proiect ştiinţi- Întâlnirea dintre noi a fost însă una providenţială, în
fic iniţiat, sprijinit şi binecuvântat de PS Petru Gher- condiţiile în care interesul nostru privind istoria şi etno-
ghel, un loc important l-a ocupat „cercetarea monogra- grafia romano-catolicilor din Moldova era într-o strânsă
fică a satelor catolice din Dieceza de Iaşi”, demers con- legătură cu interesul domniei sale faţă de istoria, cultura
cretizat într-un frumos buchet de monografii locale care şi civilizaţia românilor din sud-estul Transilvaniei. Şi
au văzut deja lumina tiparului64. cum ar fi fost altfel, în condiţiile în care între românii
Momente importante care au jalonat în ultimii din sud-estul Transilvaniei şi românii catolici din Mol-
ani eforturile maghiare privitoare la „protejarea minori- dova există legături istorice trainice.
tăţii ceangăilor din Moldova” au fost reflectate în mass-
inedite”, în Revista Asociaţiei Romano-Catolicilor Dumitru unei opere. In memoriam professoris Dumitru Mărtinaş (co-
Mărtinaş, 1, Bacău, 2002, p. 56-74; Idem, „Catolicii din Mol- ord. Anton Coşa), Iaşi, Editura Sapienţia, 2017, p. 236-251.
dova în Arhiva Congregaţiei De Propaganda Fide. Docu- 63 Revista Departamentului de cercetare istorică al
mente inedite”, în Carpica, XXXIV, Bacău, 2005, p. 173- Episcopiei Romano-Catolice de Iaşi se numeşte „Buletin
200; Idem, „Un izvor inedit privind catolicii din Moldova: Istoric”.
Ziarul Parohiei Faraoani”, în Anuarul Muzeului Etnografic al 64 Dintre monografiile publicate amintim: Anton Coşa,
Moldovei, nr. 5, Iaşi, 2005, p. 131-166; Idem, Catolicii din Cleja. Monografie etnografică, Bucureşti, Editura Semne,
Moldova în izvoarele Sfântului Scaun (secolele XVII-XVIII), 2001; Alois Moraru, Ioan Dimişcă, Anton Coşa, Pildeşti.
Iaşi, Editura Sapienţia, 2007; Idem, „Un document inedit din Monografie istorică, Iaşi, Editura Presa Bună, 2002; Ion H.
1793 privind catolicii din judeţul Bacău”, în Archiva Mol- Ciubotaru, Anton Despinescu, Dănuţ Doboş, Dragoş
daviae, I, Iaşi, 2009, p 178-218; Idem, „Un izvor istoric ine- Moldovanu, Petronel Zahariuc, Gherăeşti: un sat din ţinutul
dit privind catolicii din Parohia Valea Seacă”, în Buletin Is- Romanului, Iaşi, Editura Presa Bună, 2003; Anton Coşa,
toric (revista Departamentului de cercetare istorică al Epis- Monografia comunei Faraoani, Oneşti, Editura Magic Print,
copiei Romano-Catolice de Iaşi), nr. 10, Iaşi, Editura „Presa 2009; Anton Coşa, Monografia comunei Gioseni, Iaşi,
Bună”, 2009, p. 99-118; Idem, „Un izvor genealogic inedit: Editura Sapientia, 2009; Dănuţ Doboş, Petronel Zahariuc,
«Liber Confirmatorum»”, în Carpica, XL, Bacău, 2011, p. Daniela Butnaru, Anton Coşa, Mărgineni: un sat la porţile
166-188; Idem, „Documente inedite privind comunitatea ca- Bacăului, Iaşi, Editura Sapienţia, 2009; Anton Coşa,
tolică din Somuşca”, în Acta Bacoviensia, nr. 7, Bacău, 2012, Monografia comunei Nicolae Bălcescu, Bacău, Editura
p. 99-116; Idem, „Documente inedite privind comunitatea Babel, 2010; Anton Coşa, Monografia comunei Oituz,
catolică din Horgeşti”, în Acta Bacoviensia, nr. 8, Bacău, Oneşti, Editura Magic Print, 2010; Antonel-Aurel Ilieş,
2013, p. 257-270; Idem, „Un document inedit cu privire la Daniela Butnaru, Anton Coşa etc., Monografia comunei
episcopul Anton Durcovici”, în Buletin Istoric, nr. 15 (revista Luizi-Călugăra, Roman, Editura Serafica, 2009; Dănuţ
Departamentului de cercetare istorică al Episcopiei Romano- Doboş, Silviu Văcaru, Anton Coşa etc., Butea – monografie,
Catolice de Iaşi), Iaşi, Editura „Presa Bună”, 2014, p. 111- Iaşi, Editura Presa Bună, 2013; Anton Coşa, Monografia
130; Idem, „Documente inedite privind comunitatea catolică satului Somuşca, Oneşti, Editura Magic Print, 2013; Dănuţ
din Fundu Răcăciuni”, în Acta Bacoviensia, nr. 11, Bacău, Doboş, Anton Coşa, Daniela Butnaru etc., Răchiteni: şase
2016, p. 493-510. veacuri de prezenţă catolică pe valea Siretului, Iaşi, Editura
62 În privinţa celor mai importanţe producţii ştiinţifice Sapienţia, 2015.
(cărţi, studii, articole), privitoare la problematica romano-ca- 65 Anton Coşa, „Un apărător al naţiunii române: dr. Ioan
tolicilor din Moldova, publicate în intervalul 1990-2016, a se Lăcătuşu”, în volumul: Ioan Lăcătuşu la 65 de ani, ediţie în-
vedea Anton Coşa, „Bibliografie cu privire la istoria catolici- grijită de Vasile Stancu, vol. I, Sfântu Gheorghe, Editura Eu-
lor din Moldova (1990-2016)”, în volumul O viaţă închinată rocarpatica, 2012, p. 67-69.
330
Datorită domnului dr. Ioan Lăcătuşu, preocu- inclusiv din textele selectate din mass-media maghiară
pările noastre privitoare la romano-catolicii din Mol- şi publicate în acest volum.
dova au fost repede integrate cercetărilor care îi vizau Deloc întâmplător, PS Petru Gherghel (episcop
pe românii din sud-estul Transilvaniei, colaborarea din- de Iaşi) şi PS Aurel Percă (episcop auxiliar de Iaşi) i-au
tre noi concretizându-se într-o serie de proiecte ştiinţi- acordat domnului dr. Ioan Lăcătuşu, acestui adevărat
fice şi culturale vizând spaţiul sud-estic transilvan, de prieten al comunităţii romano-catolicilor din Moldova,
unde emigraseră odinioară strămoşii romano-catolicilor cu prilejul împlinirii a 70 de ani (pe 25 septembrie
din Moldova. 2017), o Diplomă de excelenţă „pentru merite deosebite
Amintesc aici doar cooptarea noastră în proiec- în promovarea cercetării istoriei şi originii catolicilor
tul vizând scrierea monumentalei lucrări Românii din din Moldova, precum şi pentru colaborarea fructuoasă
Covasna şi Harghita. Istorie. Biserică. Şcoală. Cultură cu cercetătorii catolici”69.
(autori: Ioan Lăcătuşu, Vasile Lechinţan, Violeta Pă- La rândul nostru, îl felicităm pe domnul dr.
trunjel)66, volum apărut în anul 2003, cu binecuvânta- Ioan Lăcătuşu pentru realizarea acestui volum în care,
rea, sprijinul şi coordonarea PS Ioan Selejan, episcopul asemenea cercetătorilor unui alt timp, acela al evului
ortodox de atunci al Covasnei şi Harghitei. În acest vo- mediu, care se raportează mereu la „apa proaspătă a
lum, am avut privilegiul de a fi autorul capitolului al documentelor şi a textelor”70, în volumul de faţă, inti-
VIII-lea, intitulat „Românii din sud-estul Transilvaniei tulat Romano-catolicii din Moldova în mass-media ma-
în secolele XIII-XV”, contribuţia noastră alăturându-se ghiară, promovează cu profesionalism un tip de izvor
altor materiale semnate de cercetători de prestigiu, pre- istoric aparte – presa – o sursă care trebuie să fie valo-
cum academicianul Nicolae Edroiu, dr. Gheorghe La- rificată cu grijă de toţi cercetătorii istoriei româneşti
zarovici, dr. Viorica Crişan, dr. Valeriu Cavruc. contemporane, în general și ai istoriei romano-catolici-
Domnul dr. Ioan Lăcătuşu a participat, de fie- lor din Moldova, în special.
care dată când a avut ocazia, la manifestările ştiinţifice
şi culturale organizate de Asociaţia Romano-Catolicilor Prof. dr. Anton COŞA
din Moldova „Dumitru Mărtinaş”, Arhivele Naţionale
Bacău, Muzeul de Istorie Bacău67. De fiecare dată in-
tervenţiile domniei sale (inclusiv cele privitoare la pro- Postfață la volumul „Romano-catolicii
blematica romano-catolicilor din Moldova) au fost
pline de substanţă şi bine documentate. Constantelor in-
din Moldova în mass-media maghiară”
vitaţii venite din partea domnului dr. Ioan Lăcătuşu da-
torăm şi participarea noastră la manifestările ştiinţifice Un important și valoros volum de informații despre
şi culturale organizate în Harghita şi Covasna de Mu- problematica romano-catolicilor prezentată în mass-
zeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni, de Centrul de media maghiară
Documentare „Mitropolit Nicolae Colan”68, de Centrul Pentru majoritatea românilor necunoscători de
European de Studii Covasna-Harghita, la care adăugăm limbă maghiară, cu deosebire a celor din Moldova, dar
şi Universitatea de Vară de la Izvoru Mureşului. nu numai, volumul Romano-catolicii din Moldova în
Astfel, în toţi aceşti ani, între 2001-2017, pro- mass-media maghiară, apărut la Editura Eurocarpatica
blematica romano-catolicilor din Moldova şi cea a ro- din Sf. Gheorghe, sub semnătura lui Ioan Lăcătușu, cu
mânilor din sud-estul Transilvaniei s-au întrepătruns, o prefață de Anton Coșa și o postfață de Vilică MUn-
ambele comunităţi fiind supuse în continuare unor ten- teanu, aduce un important și valoros volum de informa-
dinţe de maghiarizare, fapt care reiese cu claritate ții despre modul în care presa de limbă maghiară face
campanie aproape permanentă de a prezenta „realităţi”
66 Anton Coşa, „Românii din sud-estul Transilvaniei în Romano-Catolicilor „Dumitru Mărtinaş”. Şi exemplele ar
secolele XIII-XV”, în volumul Românii din Covasna şi Har- putea continua, desigur.
ghita. Istorie. Biserică. Şcoală. Cultură (autori: Ioan Lăcă- 68 Anton Coşa, „Centrul Ecleziastic de Documentare
tuşu, Vasile Lechinţan, Violeta Pătrunjel), Miercurea Ciuc, «Mitropolit Nicolae Colan» la 20 de ani (1996-2016)”, în vo-
Editura Grai Românesc a Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi lumul Almanah Grai Românesc 2016. Număr dedicat împli-
Harghitei, 2003, p. 59-62. nirii a 20 de ani de la înfiinţarea Centrului Ecleziastic de
67 Amintim aici, de exemplu: Simpozionul din Documentare „Mitropolit Nicolae Colan”, Miercurea-Ciuc,
02.02.2002 intitulat „Romano-catolicii din Moldova şi iden- Editura Grai Românesc, 2016, p. 69-70.
titatea lor” (prilej cu care s-a lansat şi cartea: Cleja. Mono- 69 Diploma i-a fost înmânată domnului dr. Ioan Lăcă-
grafie etnografică, autor Anton Coşa, Bucureşti, Editura tuşu de către domnul ing. Gheorghe Bejan, preşedintele Aso-
Semne, 2001); Seminarul Internaţional „Identitatea culturală ciaţiei Romano-Catolicilor „Dumitru Mărtinaş”. A se vedea
a romano-catolicilor (ceangăi) din Moldova”, organizat pe în acest sens articolul semnat de Anton Coşa, Covasna: Frân-
29-30 aprilie 2002 la Palatul Parlamentului din Bucureşti de turi din istoria catolicilor la o Sesiune Naţională de Comu-
către Academia Română, cu sprijinul Ministerului Infor- nicări Ştiinţifice, text care este disponibil şi pe www.er-
maţiilor Publice, în colaborare cu Universitatea din Bucureşti cis.ro/actualitate/viata.asp?id=201709157.
şi Asociaţia Romano-Catolicilor „Dumitru Mărtinaş”; Sim- 70 Emmanuel Le Roy Ladurie, Histoire du climat depuis
pozionul Naţional „Dumitru Mărtinaş şi populaţia romano- l'an mil, Paris, Flammarion, 1967, p. 10, apud Montaillou, sat
catolică din Moldova”, organizat la Bacău, pe 20 octombrie occitan de la 1294 până la 1324, vol. I, Bucureşti, Editura
2007, de către Arhivele Naţionale Bacău şi Asociaţia Meridiane, 1992, p. 12.
331
despre populaţia romano-catolică din Moldova, pe care romano-catolicilor din Moldova, în formularea unor
o consideră ca fiind veche civilizaţie maghiară în aprecieri corecte asupra capacităţilor membrilor acestor
această parte a ţării, propunând tot felul de proiecte şi comunităţi, din rândul cărora, contrar celor afirmate re-
măsuri în vederea prezervării identităţii acesteia prin petat de către unguri, s-au ridicat numeroase şi valo-
sprijin material, învăţământ în limba maghiară, slujba roase personalităţi ale neamului românesc. Aşezând
în biserică în limba maghiară, motivându-se că acest faţă în faţă afirmaţiile mai mult sau mai puţin argumen-
grup „neomogen de catolici” este de fapt maghiar – tate din presa de limbă maghiară şi rezultatele cercetă-
„ceangăi”, „ceangăi-maghiari”, „grup maghiar de răsă- torilor români – catolici şi ortodocşi –, analizându-le
rit”, „leagăn al maghiarimii” –, care sunt discriminaţi „sine ira et studio”, cititorul are posibilitatea, în mai
de majoritari, nu s-au ridicat intelectuali din rândul lor bună cunoştinţă de cauză, să aprecieze şi să înţeleagă
şi altele. drumul sinuos, la propriu şi la figurat, al romano-cato-
Presa de limbă maghiară din Ungaria şi din Ro- licilor din Moldova, care, în ciuda multor încercări prin
mânia, mai ales cea din judeţele Covasna şi Harghita de care au trecut, şi-au păstrat identitatea românească, fără
după anul 1989 publică, în mod constant, articole, in- a nega o influenţă maghiară. Considerăm că volumul
terviuri, reportaje, note etc., în care încearcă să demon- acesta, rod al cercetărilor interdisciplinare în arhive, bi-
streze originea ungurească a romano-catolicilor din blioteci, muzee, pe teren, vine să puncteze, cu argumen-
Moldova, „cea mai periclitată parte din cultura ma- taţie ştiinţifică, problematica identitară a catolicilor
ghiară”. Între altele, îşi propun: „să salvăm şi să prote- moldoveni, relaţiile acestora cu transilvănenii, dar şi să
jăm comorile lor: cultura lor străveche şi limba ma- prezinte, fără interpretări ori puncte de suspensie, ceea
ghiară arhaică”, susţinând că această „cultură ceangă- ce se scrie în presa de limbă maghiară, inclusiv afirmaţii
iască este o parte frumoasă, dar în acelaşi timp şi cea ale unor oameni de la nivelul înalt al politicii maghiare
mai periclitată din cultura maghiară”, iar despre ro- (din Ungaria şi România), cele mai multe fiind exage-
mano-catolici se afirmă că „simpla lor existenţă este pe- rate, departe de adevăr, ori inventate. Autorul nu şi-a
riclitată şi identitatea etnică şi comunitară este contes- dorit să aprindă spiritele, să învrăjbească ori alte aseme-
tată”, fiind „supuşi de către majoritari unei asimilări nenea, ci a vrut, şi a reuşit, să prezinte, în mod ştiinţific, o
cruţătoare” etc. Etc. chestiune care a făcut şi încă va mai face multe valuri,
Volumul de faţă are meritul de a reproduce ar- dacă alţii hotărăsc o identitate unei comunităţi, care,
ticole integrale ori extrase din articole apărute în presa singură, îşi asumă o altă identitate.
sus menţionată din perioada 2002-2017, traduse în Catolici şi ortodocşi moldoveni împreună au
limba română, referitoare la problematica romano-cato- slujit ţara în vremuri de pace, împreună au luptat şi s-au
licilor din Moldova, tocmai pentru a pune la dispoziţia jertfit în războaie pentru peticul de pământ românesc,
românilor care nu cunosc limba maghiară opiniile şi te- împreună au suferit, împreună s-au bucurat, împreună
oriile vehiculate în aceasta. Articolele respective sunt muncesc, împreună trăiesc sub acelaşi stindard tricolor.
prezentate fără a fi comentate, lăsând cititorului posibi-
litatea de a aprecia şi a trage propriile concluzii. Prof. Vilică MUNTEANU
În partea a doua, sunt inserate mai multe studii
şi articole apărute în reviste de istorie, în presa cotidiană
ori comunicări susţinute la diferite manifestări ştiinţi-
fice, întocmite de autorul volumului, dr. Ioan Lăcătuşu,
A trăi în viața personajului…
precum şi de alţi câţiva cercetători români, care, pe baza
cercetării unui bogat material documentar istoric, arhi- În 2019, Editura „Semne”
vistic, lingvistic, etnografic, sociologic, precum şi prin pune în valoare calitățile talentatu-
chestionare în rândul populaţiei romano-catolice din lui romancier Mihai Maxim, pu-
Moldova, argumentează identitatea românească a aces- blicându-i un nou titlu „Egoismul
teia, identitate pe care înşişi romano-catolicii moldo- unui vis”.
veni și-o asumă. Sunt studii documentate, argumentate Egoismul visurilor românilor în
ştiinţific, fără exagerări, care continuă, pe alte dimensi- perioada de interdicție a comuni-
uni, cu noi argumente, opera profesorului Dumitru Mar- cării acestora cu exteriorul, cu cei
tinaş, cel care şi-a dedicat mare parte din viaţă şi activi- de peste hotare, era determinat toc-
tate găsirii răspunsului la întrebarea care l-a frământat: mai de această interdicție. De data
Cine suntem noi, romano-catolicii din Moldova? De aceasta, scriitorul își construiește
asemenea, sunt evidenţiate manifestările de prestigiu edificiul urmărind tema cu asiduitate și competență
organizate anual de către Centrul Ecleziastic de Docu- mergând pe urma pașilor parcurși de un frumos cuplu –
mentare „Mitropolit Nicolae Colan”, din subordinea Antoaneta ( Netty) Filipescu și Stelian (Stelu) Musce-
Episcopiei Ortodoxe a Covasnei și Harghitei, Centrul leanu – până când cei doi se despart, în ideea împlinirii
European de Studii Covasna-Harghita, Arhivele Naţio- unui vis, de fapt, a două: cel al realizării Antoanetei în
nale Bacău și Universitatea de Vară „Izvoru Mu-
calitate de soprană pe scenele lumii și cel al plecării (de-
reşului”, în cadrul cărora a fost dezbătută problematica
finitive) din țară, tot pentru a se depăși pesine. Într-ade-
romano-catolicilor moldoveni.
Cartea are, în opinia noastră, un important rol văr, tânăra a devenit o stea a muzicii de operă pe scenele
în cunoaşterea originii, istoriei, evoluţiei şi prezentului lumii, cum visase, dar a renunțat la frumosul ei soț,
332
atașându-se de un dirijor în vogă, care o propulsează. Motivație la cartea „Brezoi –

Sățul ei, bărbat foarte inteligent, cercetător în domeniul
fizicii nucleare, își va construi o strălucită carieră în
personalități, persoane și familii”
țară, până spre vârf, Academia Română, dar renunțând
Acest „ dicționar”
cu greu la iubirea vieții lui. Gesturile lor n-au fost din
este doar o încercare de a
proprie inițiativă, ci forțați de împrejurări. Câte astfel prezenta iscusința și viața
de cupluri nu s-au destrămat din cauza legilor strâmbe unor personalități care au
și, mai ales, a zelului (in ) uman?! contribuit, de-a lungul tim-
S-au reîntâlnit peste mulți ani, când amândoi aveau bani pului, la bunul mers al loca-
și glorie, dar și sănătatea distrusă. Nici în sanatoriul de lității Brezoi. O asemenea
lux și bine dotat din punct de vedere medical de pe Za- lucrare lipsea, exceptând
mora, ca într-un „munte vrăjit”, nu-i mai ajută trata- unele mici expuneri didac-
mentele competente. Au donat sume considerabile în tice, risipite în diferite pu-
ideea ameliorării sănătății altora și și-au prelungit vie- blicații. Prin cartea de față
țile lor atât cât să-și rememoreze tinerețea petrecută îm- am cinstea să recomand citi-
preună, într-o căsnicie fericită până la un moment prop- torilor date biografice adu-
hetic, gândea ea atunci. Împlinirea unui vis, dar aducă- nate cu răbdare pentru a le oferi o imagine de ansamblu
tor mari remușcări. asupra unor oameni de seamă din acest ținut istoric din-
Pentru introducerea protagoniștilor săi în diferite medii tre munți. Mi-am propus duntru început ca această scri-
de cultură sau de știință, scriitorul Mihai Maxim, cunos- ere să fie utilă pentru cei ce au foarte puține informații
cător al multor situații, nu-și vitregește de fonduri eroii, despre personalitățile descrise sau nu cunosc nimic ni-
nici în perioada de început a vieții în doi; se descurcă mic despre ele. O precizare: în afară de personalități,
cu sprijinul părinților. Eroii săi sunt tineri frumoși și in- am inclus și persoane obișnuite, dar care, în viața lor,
au trăit evenimente nedorite. Din aceste scurte descrieri
teligenți, entuziaști, ageri și norocoși. Alături de Netty,
se va cunoaște adevărul despre trecutul acestor oameni
cititorii reușesc să cunoască Opera Română ori pe cele și al localității, ele alcătuind, de fapt, realitatea. A venit
de la Napoli, Roma sau Milano, iar, împreună cu Stelu, timpul să redescoperim adevărul care a fost ascuns atâta
ajung până în biroul directorului Institutului de fizică timp și să-i plasăm pe acești oameni valoroși pe locul
nucleară de la Măgurele. Nu, intră, de bună seamă, în cel onorant care-l merită.
posesia unor secrete, dar i-au act de marele bagaj de cu- Pe drept cuvânt, am avut surpriza de a afla lu-
noștințe pe care-l deține prozatorul. Altfel n-ar fi dat cruri demne de toată lauda sau, dimpotrivă, unele tra-
naștere unui personaj complex, încadrat îbtr-o realitate ume legate de viața celor menționați. Am consultat en-
vie. ciclopedii, dicționare, monografii și alte lucrări cu ca-
Romanul „egoismul unui vis” se citește cu plăcere și racter general, dar cele mai multe date le-am obținut de
dintr-o suflare, deoarece stilul acestuia este alert, lec- la urmași și de la cunoștințele acestora.
torul devinind curios după fiecare filă pe care o în- În volumul „Brezoi – personalități, persoane și
toarce. familii”, am descris peste 60 de oameni deosebiți din
În Prefață, Constantin Călin îi realizează fostului coleg rândul unor familii reprezentative din localitate, dar și
de facultate un portret detaliat, punându-l în balanță pe cetățeni care, de-a lungul vieții, și-au adus contribuția
un taler ce-l contrabalansează pe celălalt, lăsat liber la dezvoltarea orașului, a colectivității, chiar dacă s-au
pentru trăsăturile pe care i le atribuim noi, confrații din născut în alte locuri. Unii dintre ei erau aproape uitați,
cercurile literare frecventate și de domnia sa: delicatețe, iar eu; cu ajutorul unor membri ai familiilor am obținut
inteligență, fină observație, educație aleasă, atenție dis- informații importante, reabilitându-le memoria, într-un
fel.
tributivă, talent literar și dorința de comunicare cu cei
Orașul Brezoi a avut în trecut o populație ete-
din jur. Proza sa se arată așa de bine scrisă, încât lasă rogenă; lucrările forestiere, mai apoi cele hidroenerge-
impresia că este în mare parte memorialistă, că scriito- tice, munca la calea ferată și multe alte activități au adus
rul a trăit viața personajului. Am convingerea, însă, că permanent forță de muncă din țară pentru executarea
romancierul uzează și de multă ficțiune, talentul fiindu- unor obiective, o mare parte dintre lucrători stabilindu-
i tovarăș de drum lung. se aici.
Lucrarea reprezintă o carte de vizită prin care încerc
Cleopatra LUCA să fac cunoscută viața spirituală, culturală și materială
a localității raportată la trecut. Glasul înaintașilor m-a
obligat să fac cunoscute faptele lor, să le aduc un meri-
tat omagiu pentru tot ceea ce au realizat și să prezint
contribuția lor la binele localității. Am selectat multe
personaje de altădată, după valoare și după talent, unele
uitate, care s-au impus prin binemeritate fapte de du-
rată. Am pornit de la idea că a nu cunoaște faptele
333
strămoșilor este dovada unei lipse de respect față de tre- − inginer, Gheorghe Grama − învățător, Gheorghe Po-
cut și față de cei ce au fost înaintașii noștri. pescu-Lotru − proprietar, Mihai Cherachide − inginer
A trecut mai bine de un deceniu de când mi-a și mulți alții. Nu avem la vremea scrierii cărții informa-
încolțit în minte redactarea unei astfel de lucrări, care ții despre viața și activitatea lor. Sunt oameni cu merite
să cuprindă persoane importante și interesante prin me- deosebite și cât au trăit nimeni nu le-a adus cuvinte de
nire care ,i-au pus amprenta inteligenței și muncii pe laudă. Le-aș fi descoperit… Din păcate, nici după
blazonul acestei străvechi localități de la intrarea în Va- moarte nu nu s-a scris despre activitatea lor. Acești oa-
lea Lotrului, care are în alcîtuirea sa și satul Proien, care meni prețioși, care s-au implicat cu competență și dăru-
se remarcă în istoria neamului prin faptul că aici, într-o ire în viața orașului,au lăsat în memoria localnicilor
veche biserică ortodoxă,vestitul domnitor Mihai Vitea- amintiri frumoase, caremerită toată atenția noastră.
zul și-a legat destinele de Doamna Stanca. Am fost con- Am prezentat în cartea mea și câteva persona-
trariat că în Brezoi au fost oameni înțelepți și buni gos- lități din trecutul îndepărtat, care au mai fost evocate și
podari, care au înnobilat vatra străbună cu creații purtă- în alte lucrări, dar din păcate care sunt și acum puțin
toare de progres, dar care au lăsat extrem de puține cunoscuți pentru faptele lor: Carol Novac, Traian Mo-
urme scrise, cu excepția câtorva personalități (Surdu șoiu, Friedrich Schwant, Ștefan Gaillac, Nifon Cri-
Croce) insuficiente pentru multele evenimente produse veanu, Mihail Moruzoff, Ioan Dăncăneț, Pavel Kise-
în timp. Cum să stai de vorbă cu strămoșii, când gene- leff… Sunt personalități care au realizat fapte de neui-
rații întregi de intelectuali nu au lăsat nimic scris? Mă tat în viața lor.
refer la acele punți peste timp, ce-I leagă pe cei plecați În mod exceptional am studiat parcursul a trei
de cei rămași, oferind lumină și energie gândirii. oameni de valoare din Brezoi, cu activități speciale, re-
Am căutat ca aceste schițe de portret din cartea prezentative: Angela Tomaselli − pictoriță de renume
de față să descrie sugestiv, în cuvinte calde, vieți firești, națională și internațională, Ana Țarcă – reputată biolog,
cu întâmplări bune și rele, mărturisiri sporadice ale ur- cercetător, publicist, formată la școala ieșeană de antro-
mașilor eroilor sau ale cunoscătorilor acestora. pologie, doctor în științe biologice şi autoare a două
De la începuturi, Brezoiul a avut o contribuție atlase antropologice, și Dan Zamfirache, specialist în
prețioasă la dezvoltarea patrimoniului cultural. Fără re- monografii ilustrate și cartofilie, autor al lucrării Căli-
zerve, trebuie să spunem că mulțimea de ardeleni și, mănești 2000, care a obținut premiul III în rang de me-
mai târziu, de basarabeni, a venit cu un bagaj intelectual dalie de bronz la Forumul de Cartofilie din România,
superior, iar Societatea „Carpatina” avea nu numai oa- 1988.
meni de afaceri, ci și iubitori și susținători ai culturii și A fost grea alegerea, pe baza criteriilor de se-
științei. Biserica, prin preocuparea sa permanentă pen- lecție, a celor peste 60 de numînscrise pe lista general.
tru învățătură, a susținut școala cu dascăli. Școala func- Am selectat personalități care nu mai sunt în viață; am
ționa sub patronajul bisericii. Prima școală a funcționat selectat personalități care au prestat o activitate deose-
din anul 1838 și primul învățător a fost Achim Popescu. bită; am selectat persoane cărora viața le-a creat sur-
S-a construit un local de școală (Școala Veche, la 1885) prize, nu chiar plăcute, dar care și-au continuat drumul
ca apoi să apară, la dorința locuitorilor, un edificiu mo- și au contribuit la dezvoltarea comunității, lăsând ceva
dern în care funcționează astăzi Liceul Teoretic „Ghe- prețios în urma lor.
orghe Surdu”. În anul 1904, este menționată și Școala Precizez că această carte este rodul insistențe-
Particulară a Societății „Guttman”, cu predare în lor bunului meu prieten, regretatul Petre Petria, care
limba maghiară și germană (1923). atunci când era în viață m-a încurajat la fiecare lucrare
După 1910, sunt menționate în documente Cer- de-a mea. Trebuie să îi mulțumesc și istoricului Eugen
curile culturale (1913, Călinești), Comitetele culturale Petrescu, pentru o bună colaborare în elucidarea medi-
de la Brezoi, din anul 1926. Apare, în 1924, Legea în- ului necunoscut, aruncând o lumină în timp. Ca să pot
vățământului, iar în 1929 a luat ființă o secție a Ligii aprecia la justa valoare munca, talentul și creativitatea
Culturale, avându-l ca președinte pe avocatul Emil oamenilor valoroși prezentați în carte, pentru a obține
Lunceanu. De asemenea, în 1933, apare revista „Mugu- referințe veridice, am recurs la corespondențe, la nume-
rii Lotrului” − ca o expresie a Ligii Culturale, iar în roase telefoane, vizite, anunțuri, în dorința de a obține
1934, ligile culturale din Brezoi și din Voineasa sunt cât mai multe și relevante date din biografia personaje-
distinse cu diplome de onoare pentru activitatea bogată lor cărții.
desfășurată. La toate activitățile culturale, sunt prezente Cartea „Brezoi – personalități, persoane și fa-
cadre didactice și comercianți, ca: Nicolae Iepureanu, milii” se dorește a fi … un prolog la o viitoare enciclo-
Vasile Oancea, Gheorghe Budeanu, Otto Austerlitz, Ion pedie a istoriei orașului Brazoi și oamenilor săi de va-
Dăncăneț și alții. Aceștia se manifestau prin discursuri, loare, invitație la o cunoaștere mai departe a altor fapte
conferințe, serbări, cercuri culturale ori șezători. de anvergură, pentru descifrarea altor repere ale măre-
Mă simt vinovat de faptul că nu am tratat și alte ției acestor meleaguri cxu un trecut glorios.
nume de oameni valoroși, precum: Căpitan Tutoveanu
− fost primar, Maria Cantaragiu − profesoară, Ion Efrim Ing. Gelu EFRIM
− medic cardiolog, Silvestru Dogăroiu − profesor și fost
director la Liceul „Vasile Roaită” din Rm. Vâlcea, Ni-
colae Șinculescu − profesor, Vasile Predescu – comer-
ciant, Vasile Drăgoescu − proprietar, Rafael Alexandru
334
Aşa se taie respiraţia unui popor poziţiilor antagonice. Într-un stat (sistem) în care și
„adevărurile se schimbă” iar dintre cei egali, unii sunt
(Marian Danci, HOLBURA, Antologia de proză vol III, mai egali decât alţii, favorizaţi pe criterii subiective,
FÂNTÂNI, ed. Colorama, colecția Cercul Literar de la prietenii și apropiaţii putând deveni inamici înverșunaţi,
Cluj/proză) odată intraţi în jocul spiralei puterii și al parvenitismu-
lui, lovitura survine, iată, din interior, de la un fost par-
Prozatorul bistrițean tizan, convertit la o natură spirituală superioară și înlo-
Marian Danci debutează cuindu-și soţia răposată în rolul singuraticului într-o
editorial în 2015 cu vol. I lume hipercontrolată, sufocantă și ostilă. Cu curaj și o
al romanului „Nefericiților tenacitate remarcabile, cu mișcări strategice, primarul
nu le e frică de moarte”, Iacob, prototipul avanpostului de luptă împotriva min-
Editura Școala Ardeleană, ciunii și abuzurilor de putere orbitoare, va merge până
Cluj-Napoca, iar vol. II la capăt, săvârșind tot ceea ce omenește ar fi putut folosi
apare în 2017. Este prezent ca mijloace pentru demascarea vinovaţilor de haosul la
cu proză în antologiile nivel naţional și, implicit, de moartea Anastasiei și a fi-
TREPTE, 2017 și FÂN- ului lor, Cristian, victime inocente în acest scenariu rea-
TÂNI, 2019, ambele la list, evidenţiat însă cu ajutorul unor elemente fantastice.
Cercul Literar de la Cluj, La graniţa dintre ficţiune și realitate, firul epic
Ed. Colorama, Cluj-Na- al nuvelei subliniază cu roșu permanent întreaga meto-
poca. anul 2019 îi aduce dologie a obsesiei de putere (politică) specifică oricărei
autorului încă trei apariții editoriale la Ed. Colorama: dictaturi comuniste sau statelor cu tendinţe de resusci-
„Îmblânzitorul de cerbi”, „Casa de piatră” și „Caietul tare a unor regimuri similare. Cu toate că adesea răz-
cu proză”. boaiele se poartă pe căi subtile, mai puţin vizibile,
Actualitatea unor elemente din cadrul nuvelei laţurile vegetale ale „târâtoarei ucigașe” sunt, de fapt,
Holbura, surprinse în confruntarea dintre orgoliul și vide altă natură, mult mai coruptibilă și, extrem de grav,
ciul politic, pe de-o parte, și contraofensiva vocilor re- reproductive în cadrul structurilor instituţionale contro-
zistenţei pe de altă parte, dezvăluie imaginea în oglindă late cu obstinație.
a tragismului unor situaţii semnalate în realitatea orică- Trasând o linie imaginară către viziunea orwel-
rui stat amenţinat de eșec, ca urmare a dezrădăcinării liană a „fermei de animale”, citadela terorii și a tăcerii,
din principiile statului de drept și ale bunei guvernări, a subordonării absolute de către liderul unic, suprem,
în slujba cetăţenilor pe care îi reprezintă, prin diferitele disociată chiar și de competenţele delegate și poziţia au-
instituţii și pârghii de manifestare a puterii. Pe cele două torităţii federale corespondente, devine o închisoare a
planuri narative - cel care descrie catastrofa de am- libertăţii minţii și sufletului, intoxicate de fobia machi-
ploare naţională și, respectiv, cel care urmărește evo- avellismului politic, imoral, ilegal, inuman, ateu. În că-
luţia individuală a protagonistului Iacob, suferinţa, ali- utarea adevărului, discursul și tonul lui Iacob se
enarea, camuflarea și, în cele din urmă, transformarea schimbă, leadershipul său politic nu va mai avea sub-
morală și căinţa acestuia, mergând până la sacrificiu - stanţă, pe măsură ce acesta nu se va mai identifica cu
naraţiunea nuvelei curge în ritmul alert al vâltorii principiile puterii regionale și centrale, devenind, în fi-
emoţiilor și tensiunii dramatice, episoadele se succed în nal, cel mai vajnic combatant împotriva sistemului co-
cadre urbane și rurale, presărate de detalii descriptive rupt, trăind „binefacerea plânsului eliberator”. Drama
fotografice, subliniindu-se generalizarea pericolului evenimentelor din ţară îi va deschide tot mai mult setea
care traversează delimitările politice arbitrare ale neno- de cunoaștere și va afla motivaţia necesară pentru a se
rocirii, răspândit de o manieră înfiorătoare, adesea din- revolta pe deplin și a face lumină asupra pactului dia-
colo de capacitatea umană de justificare și atribuire. Cu bolic la nivel înalt („Judecătorii sunt ai dumneavoastră,
minuţiozitate și viziune amplă asupra cazului, prozato- de ceva vreme, adevărul este al meu. Bună ziua”).
rul Marian Danci reușește să creeze din suprapersonajul Inima holburii nu este albă, cum s-ar crede la
„holburii” o macrometaforă a microbului statului dicta- vederea acestor „flori ale răului”, ea reprezintă o mal-
torial, care își testează puterile și limitările, alegându-și formaţie sistemică, generată și întreţinută de om, arzând
cobaii chiar din rândurile propriilor cetăţeni, reușind să etapele și ajungând repede la maturitate. „O plantă in-
devină, în final, predictibil în acţiunile sale represive și teligentă, creată de diavoli pentru subordonarea omeni-
necruţătoare, în alegerea teatrului de operaţiune pentru rii”, holbura este un soi de caracatiţă-fenomen naţional,
genocidul împotriva alterităţii politice, pentru „progra- o metaforă a derapajului și monopolului politic, a ori-
mul de îngenunchere a poporului”. cărei probleme capitale de funcţionare a sistemului ca
Dincolo de interesele tipice unei competiţii mașinărie acţionată prin dispoziţii centrale, operând în
electorale, sciziunea partid de guvernământ - populaţie ascuns, afectând orice formă vitală încă din stadiul ei
- mass media independentă - masă critică de protestatari incipient, problemă ignorată însă de autorităţile în
în orașe-cheie din ţară impresionează prin gravitatea funcţie, doar pentru a se autolegitima ca atare.
335
O proză bogată în contraste, lumină-întuneric, divin-di- mergeau prin flori/ le-au vizitat și-au coborât/ acest bă-
abolic, dreptate-nedreptate, adevăr-minciună, moral- iat a strâns culori/ cu greu l-am mai recunoscut” (copiii
imoral, cu personaje și „coaliţii” reprezentative pentru care merg prin flori).
această luptă permanentizată, Holbura lui Marian Danci Sau această definiție a poeziei, demnă de orice
trage un semnal de alarmă și se justifică drept o scriere antologie a genului: ”numesc poezie/ partea de vorbire/
proaspătă, extrem de conectată la realitate și actualitate, care nu se aude/ și nu se scrie”.
la tendinţele ideologice și jocurile geopolitice ale soci- O vreme nu am mai știut lucruri noi despre Fe-
etăţii infestate de microbul puterii absolute și recurgând lix Sima, nici cu cărțile apărute între timp nu m-am mai
la anihilarea prin asfixiere a spiritului liber și drept al ”intersectat”, de asta m-am bucurat să primesc această
poporului suveran. antologie de autor, care îi cuprinde cam toată opera,
bine ”agrementată” cu note critice și cu o minuțioasă
Iulia Anamaria GHIDIU* desfășurare bio-bibliografică. Cu această ocazie am re-
____________________ citit balada ”Femeia boabelor de rouă”, apărută în car-
* Iulia-Anamaria Ghidiu s-a născut la Mediaș, judeţul Sibiu. tea de debut, de o simplitate dezarmantă, bacoviană prin
În prezent, locuiește în Cluj-Napoca, unde a absolvit Facul- ritm, o replică parcă la ”Corydon”-ul lui Radu Stanca:
tatea de Studii Europene a Universităţii „Babeș-Bolyai”, spe- „femeia născută
cializarea Relaţii Internaţionale și Studii Europene. Este doc- din boabe de rouă
torand în cadrul aceleiași facultăţi și lucrează ca redactor la mai creşte când ninge
postul de radiodifuziune Napoca FM.
mai creşte când plouă
A debutat cu volumul de versuri Grădina cu fluturi, Ed. Cris-
serv Mediaș (2010). A mai publicat poezie în Antologia Cer- când lung te priveşte
cul Poeţilor a Cercului Literar de la Cluj, vol. II, Ed. Colo- cu multă sfială –
rama (2018). A semnat note critice în cadrul Antologiei de ea poartă în ochii-i
Proză vol. II, Ferestre, (2018), pentru Veronica Baciu, Tim- discreţi – umezeală
pul cel repede, în vol. III al Antologiei de poezie, Cercul Po- când trece pe poduri –
eților, 2019, în Antologia de proză, vol.III, Fântâni, 2019, în valuri îi scapă
toate e sub egida Editurii Colorama, Cluj-Napoca. Este mem- privirea – şi apoi
bru coordonator al Cercului Literar de la Cluj. se-aruncă în apă…
rămâi fără ea –
Felix Sima – „poezie volatilă” prietenu-mi spuse –
(Editura „Mircea cel Bătrân”, Băile Olănești, 2019) femeia pe râuri
se duse… se duse…
Un poet total atipic o vezi? ai pierdut-o
pentru generația lui (”Generația îmi spuse şi râul…
80”) este Felix Sima care a plouat este cerul
scris, încă de la primele versuri, plouat este grâul
pe limba proprie, avînd o dulce încuiaţi în casă
inconștiență: de a fi el însuși. I- când ninge… când plouă…
am citit cu ”înfrigurare” pri- femeia născută
mele cărți, ”Cineva mai tînăr” din boabe de rouă”
(1978) și ”Înfriguratul Fier-
binte” (1980), iar dacă fac o in- Un poem cu un titlu oximoronic, „Înfriguratul
cursiune în ”spațiul memoriei” Fierbinte”, propune o ființă fictivă, marginală și cos-
descopăr că încă mai țin minte mică în același timp. Este ceea ce spunea Roland Bhar-
cîteva dintre poeziile lui, publicate în acea vreme. tes despre poezie, că ar fi ”truda corpului impregnată
Multe dintre poezii i-au fost preluate de folkiști, altele limbajului”:
au devenit pur și simplu folclor. Iată o poezie, pe care
mi-o amintesc încă, de o ingenuitate dezarmantă, pe ”el are ochii cei mai limpezi
care o reproduc din memorie: ”mai mulți copii mergeau când adevărul nu îl minte
prin flori/ le vizitau ca la muzeu/ acest băiat strângea se naște crește dar nu moare
culori/ această fată nu sunt eu// afară-i așteptau părin- Înfriguratul cel Fierbinte
ții/ și parcă-aveau ceva de spus/ le tremurau în gură în sferă dacă-ar fi închis
dinții/ copilul meu este mai sus// mai mulți copii mer- în scut de fier - el totul simte:
geau prin flori/ ca fluturii strîngeau mătase/ acest băiat dezamăgiri și răutăți
strîngea culori/ această fată mă uitase// aveau topoare Înfriguratul cel Fierbinte
de argint/ cu coada lungă și sculptată/ copiii noștri nu te cheamă ori de unde a-i fi
ne mint/ copiii noștri ne zic tată// și se înțeapă în sta- să îl asculți să iei aminte
mine/ li se deschide apoi ușa/ privesc la ei, privesc la când faci un pas în plus în jos
mine/ o fată și-a pierdut păpușa// mai mulți copii Înfriguratul cel Fierbinte
336
și te lovește simplu pur O voce lirică distinctă

cu palmă dreaptă de părinte
când te abați din drum deschis
Înfriguratul cel Fierbinte
repet în strofa cea din urmă
tot ce spuneam mai înainte:
nu-l așteptați - El vă găsește
Înfriguratul cel Fierbinte”
Un adevărat tablou votiv, desenat cu culori ve-

getale pe un zid afumat de mănăstire sau resturile
dintr-un palimpsest descoperit prin decojirea peretelui
cu unghia (sau cu pleoapa?), întîlnim în poemul ”Fili-
gran de carte veche”:
”Filigran de carte veche În antologia de autor, intitulată Insomniile bufniţei,

La o moară de hârtie – apărută, în anul 2018, la Editura Tipo Moldova, Co-
Cu călugăr ce citește lecţia OPERA OMNIA, Mihaela Aionesei reuneşte po-
Și călugăr care scrie... eme din cele şapte volume anterioare şi anume: Cerşe-
Aplecați pe-o coală albă tori de stele (2011), Anotimp (i)legal – lumina (2013),
Îngălbenind, de timp adusă, Insomniile bufniţei (2014), Surâsul dintr-o lacrimă
Unde slova cea de taină (2015), Cămaşa de sare (2016), Anotimp sihastru
Din vechimi rămâne spusă... (2016) şi Zodia palmelor tale (2016). Cuvântul înainte
Parcă-ar fi în zaiafeturi, al antolgiei este semnat de Ioan Radu Văcărescu, iar
În rădvan ducând ființa, Postfaţa, la fel de avizată, de Ionel Bota.
Pe un drum de țară verde Poeta subscrie la celebra definiţie a poetului ca „ani-
Colbuindu-și suferința... mal marin ce trăieşte pe uscat şi se străduieşte să
A fost scris în tencuiala zboare”, acesta devenind în discursul ei „albatrosul cu
Dalbei noastre de chilii aripi de sare”, poemul cu care demarează antologia de
Să urmăm un fir cu Oltul faţă. Acesta e ipostaziat, în alt poem, drept „cerşetorul
Ce lovește-n temelii... îngenuncheat la porţile oraşului suspendat”. Zborul po-
Ne mai bate câte-un clopot, etic e mereu îngreunat de aripile frânte ale păsărilor sau
Semn că moartea mai trăiește, de lipsa celei de a doua aripi la îngeri. Memoria nu mai
Duhul Sfânt mai varsă lacrimi – e un spaţiu al refugiului vindecător de angoase, ci evi-
Lemnul crucii putrezește... denţiază tot ce e mai claustrant şi mai frustrant în fiinţa
Suntem iar în zi de Faceri! pe atunci îndrăgostită: „în pielea zbârcită/ a timpului/
Cine, dealul o să-l urce? martor mut/ se zbate o lacrimă/ mult prea sărată// ma-
Fi-vom iar în nopți de Patimi! rea” (amintirea). Timpul nu aduce alinare şi uitare, aşa
Trecem toți printr-o răscruce... cum se crede îndeobşte, ci un plus de suferinţă că n-a
Pentru noi, din vreme-n vreme, mai rămas mare lucru din trăirile frumoase de altădată
Îndeobște către seară, (prea târziu). Oricât de mult şi-ar dori poeta să păsto-
Ne mai cade-o stea în palmă – rească liniştea sau, cel puţin să se iluzioneze că o face,
Fie Steaua cea Polară!” ea nu reuşeşte decât să-şi reaviveze durerile lăuntrice
generate şi întreţinute de un acut simţ al solitudinii: „îmi
Poezia lui Felix Sima o ții în buzunarul secret lipesc urechea de pământ/ undeva se aude o hienă/ cete
de la cămașă și o scoți din cînd în cînd să o citești, ca de umbre se zvârcolesc/ ceva se aruncă afară din mine
să simți că sufletul vorbește pe limba îngerilor. spre dimineaţă/ simt un rest de urlet în cerul gurii”
(prea linişte pentru septembrie). Peisajul este, dacă
Adrian Alui GHEORGHE nu totalmente ostil, cel puţin indiferent la nevoia de
Piatra Neamț, 18 aprilie, Sâmbăta Paștilor, 2020 afecţiune a celui (celei) ce-l caută să-i exploateze vir-
tuţile tămăduitoare (spre toamna nu ştiu cui). Strigă-
tele după căldura calmului familial de altădată sunt
sfâşietoare şi invariabil târzii: -„Tată, lasă cerul mai jos
şi ia-mă în braţe” (numele ei nu are ecou se aude în
mine). Ca îndrăgostită, poeta îşi are grădina ei tainică
unde rar se întâmplă să acceadă cineva. Încearcă să se
protejeze prin ghimpii ei, ca şi cactusul sau trandafirul,
337
drept care dăruirea ei e mereu drămuită şi cenzurată cu candoarea copilăriei şi capacitatea a se uimi de miraco-
fină autoironie (dăruire). lul firii eterne (linişte de cer). Caută oglinzile care să o
Demersul de a-şi recupera copilăria nu se soldează arate veşnic tânără şi nepândită de umbrele care se iţesc
cu revelaţii răsunătoare (dor răscolit). Ce a fost s-a ameninţătoare şi-i amintesc, cinice, la orice pas, de ma-
consumat iremediabil, dorinţa de perpetuare a comuni- rea şi inevitabila trecere. Suprema ei bucurie trăită ple-
cării celor două suflete cândva îndrăgostite e mai de- nitudinal este, de ce nu, aceea că existăm împlântaţi în
grabă un eşec, tristeţea e potopitoare şi ea izvorăşte clipa irepetabilă umilitoare de moarte: „încă mă bucur
dintr-o conştientizare a stării de însingurare (lumina, că exist/ culoare întâmplată/ mai ştii demult îmi spuneai
anotimp (i)legal). E o singurătate în „ce bine că exişti”/ te dojeneam cu un
doi, cum spun existenţialiştii, iar liniştea sărut/ şi câte arome destrămau în jur
instituită nu pare să prevestească nimic mirarea/ n-am simţit timpul care a arat
bun: „fiecare pe un val/ îmbrăţişăm tă- năluci/ şi-acum răsar din pieptul meu/
cerea -// două silabe de nisip/ pe acelaşi ca nişte presimţiri ciudate ciocuri/ nu-
ţărm duminical...” (încercând târziu). mi pasă cât şi până unde doare/ ceva
De salutat, totuşi, că iubirea a existat din mine/ a început cu această nouă
cândva între cei doi şi că le-a amprentat moarte să respire” (moartea pe care o
sufletele cu lumină florală roditoare iubesc). Dragostea, în aces caz, ea şi
(mă cutreieră un copac înflorit). ea mai puternică decât moartea: „ nu te
Mulţumitor şi de salutat e faptul că voi lăsa să mă împrăştii/ dar nici să mă
dintr-o fostă iubire rămâne cântecul ca aduni/ voi săpa în mine mormânt/ pen-
relevare a fiinţei (cu tine sunt ano- tru umbra ta care mi-e alint/ chiar şi
timp). Iubirea edenică are toate şansele acum când nu îmi eşti/ decât pustiul
de a fi oricând retrăită de orice cuplu (un şarpe mă unui an rămas fără vară” (nu te voi lăsa). Morţii nu tre-
strigă pe nume, primăvară mută). Poeta are ceva cos- buie să i se facă niciun fel de concesii şi, mai ales, să-i
mic în făptura ei şi vrea să-şi recunoască această origine arăţi că plângi de spaima ei (perpetuum mobile).
celestă şi s-o ducă mai departe (anotimp de sare). Natura are, în poezia Mihaelei Aionesei, virtuţi te-
Acest adevăr n-o avantajează însă în ochii oamenilor rapeutice nebănuite: „privighetori cu aripi de trifoi/ vin
care se arată, de regulă, contrariaţi, ceea ce-i creează să tămăduiască jarul cărat de suflet/ cu mâinile goale an
poetei un sentiment de disconfort (mă locuieşte un de an/ până în adâncul fiinţei/ trilurile lor/ aburind ca o
anotimp ilegal, iarna copacilor fără umbră). Cu toate pâine caldă/ şi grâului i se frânge trupul/ în mii de cu-
acestea, raze de optimism şi de împăcare cu condiţia vinte// rabd scara de fiare zâmbind îngăduitor/ între
umană se întrevăd pe alocuri, oricât de timid: „e prima mine şi cer cuiele nu au loc/ zările dănţuiesc/ pe o
oară când întind braţele/ strâng cerurile mai aproape de pajişte albastră/ nicio iarnă polară/ nu mai fluieră stri-
tâmple/ ating forma iubirii să ne aparţinem// gângurit de goii din os/ pentru că în sfârşit în mine e linişte/ atâta
lumină în scutec de magnolie/ astăzi...” (mâine mă voi linişte încât aud îngerii/ strigându-te şi mă înfior” (ce
zidi dintr-un surâs). La fel, senzaţia de zădărnicie pare linişte de cer e în rana mea, mamă). După ploaie
a fi uneori învinsă: „născocesc o gară/ să mă apropii de apare curcubeul pentru îndrăgostita care ştie şi are răb-
tine/ a pustiu urlă liniştea/ s-o aduc înapoi/ donez sânge dare să-l aştepte pe cel ales, cu condiţia ca respectiva
în primăvara/ altcuiva” (zădărnicie). Ipostaza de înse- credinţă să nu fie pusă niciodată sub semnul îndoielii
tată de lumină o prinde uneori pe poeta care şi-a însuşit (curcubeul de la capătul ploii). Există, totuşi, o mân-
organic lecţia trăirii întru solaritate zămislitoare de mis- tuire prin iubire şi natura îşi are, în această ecuaţie, rolul
tere. În acest decor cosmic, întunericul e sorbit de păsări ei regenerativ consacrat: „cu primăvara crestată tiptil pe
ce pansează stelele (poeţii). În acest joc provocat al lu- buze/ inima e un convoi de fluturi/ se zbate dezbate/
minii şi al umbrei misterioase, poeta devine conştientă apoi îşi deschide căuşul de lumină/ aşa cum nu a făcut-
de harul şi de menira ei: „târziu de tot învăţ cum se o niciodată...” (Dumnezeu adormit în odaie). Din ne-
deşiră umbra/ fără să înnod lumina/ atunci poate mă veţi fericire, se trăieşte prea repede şi deloc cumpătat în
putea numi poet...” (la naşterea unui poem). aceste vremuri în care ochiul omenesc nu mai are pre-
Poeta se revoltă împotriva destinului maşter pe care dispoziţie să se bucure de priveliştile revigoratoare pe
omul îl suportă încă de la naşterea sa ca parte intrinsecă, care fiecare anotimp i le oferă în chip generos (inima).
ineluctabilă şi alienantă a condiţiei umane (aroma de Nu numai că acest om grăbit nu admiră natura, dar o
şarpe, de singurătate aş vrea să uit). Există în versu- maltratează fără pic de simţ civic şi ecologic (lacrimă
rile sale o perpetuă căutare a sinelui despovărat de conde pasăre). Nu o singură dată, poeta are nostalgia unui
venţii sociale şi de ipocrizii alienante. Îşi vrea destinul, timp mai răbdător, întrucâtva mitic, şi îl caută cu în-
selectat din altele zeci şi sute posibile, cât mai autentic verşunare în propriul sine (mâini împrăştiate). Eternul
şi mai puţin pervertit de lumea din jur care nu se dă în sacrificiu pe altarul unei cauze sociale e unul implicit şi
lături de la niciun compromis existenţial (în oglindă, asumat cu stoicism clandestin inerent: „rugineşte la-
insomniile bufniţei). Se vrea a unui timp de care să nu- crima înfiptă în sare/ ca o sabie înfiptă în teacă/ ruginesc
i fie ruşine, un timp care să-i perpetueze nealterate inima şi iubirea/ şi tot mai des/ văd trecând pe străzi/
338
oameni în armuri// îmbrăcată în armură de s(o)are/ pe Demers critic

la colţuri de lume/ lumina creşte ca un bocet/ fără să o
ştie nimeni” (Cămaşa de s(o)are).
Alteori, poeta vorbeşte, în cheie existenţialistă,
despre nedreptatea socială sau/şi despre justiţia legată
la ochi când e vorba de sărmanii marginalizaţi sau, pur
şi simplu, bătuţi de soartă (fericirea o maidaneză).
Asumându-şi, cu încrâncenare şi verticalitate, condiţia
umană, poetei îi repugnă slugărnicia şi supuşenia fără
crâcnire a majorităţii semenilor terorizaţi de cei ajunşi
vremelnic în posturi de conducere unde deţin, vezi,
Doamne, adevărul absolut (banala poziţie de drepţi).
Ea ştie şi să nu abdice niciodată de la idealurile ei tai-
nice. Şi mai ştie că nu trebuie să se lase antrenată de
valul psihotic tăvălugitor (Psihoză).
Poeta e mereu în căutarea, oricât de fragil ar fi el, La Editura ART CREATIV a apărut în luna ia-
a unui punct de echilibru existenţial, a unei iubiri care nuarie 2020 volumul de poezii, bilingv, Poeme/Poems,
să-i spulbere singurătatea, nicidecum să i-o sporească, în excelenta traducere a Oanei Andreea Axon, dedicat
aşa cum li se întâmplă celor cu suflet sensibil şi deloc memoriei prietenului nostru, Ciprian Chirvasiu, Poetul
predispus la compromisuri de niciun fel (anotimp si- și Omul dispărut prea devreme dintre noi.
hastru). Condiţia de femeie nu poate fi întotdeauna sur- Poezia cuprinsă în volum vine din perspectiva
volată în relaţiile cu partenerul de cuplu: „floare de colţ evoluționistă, are forță și se încadrează în eșaloanele su-
de-ai fi/ m-aş face munte să creşti duios la tâmpla mea/ perioare ale literaturii tocmai pentru că „în roua zei-
dar sunt femeie şi înfloresc în umbra ta”(iubire). Îndră- lor/primăverile sunt lente și lichide,/frunzele încă dorm
gostita îşi asumă, aşadar, ipostaza de umbră a celui drag sub lumină,/ păsările își cântă roua dimineții/ca un tran-
şi acceptă cu gingăşie această dependenţă benefică. În- dafir japonez”.
doiala se insinuează însă şi sub acest aspect relaţional, Există în versurile poetului un limbaj concen-
dorinţa de altceva depăşind frontierele concretului ime- trat, expresivitate, afectivitate, adică tot ceea ce are po-
diat: „a trecut toamna/ fluierând a vijelie printre uluci/ ezia bună, aceea de revelație, latura importantă rămâ-
ca o vulpe polară iarna - /scormoneşte precum bisturiul nând însă cea nedescoperită încă, cea pe care cititorul
într-o rană/ pe stradă nu-i nimeni să panseze lacrimi/ şi avizat va trebui s-o descifreze: „există doar jocul supra-
nici tu nu-mi eşti aproapele/ cel mai aproape/ în zbate- viețuirii memoriilor gestante ca o palidă speranță a ade-
rea fulgilor nefirească/ altcineva e focul ce aprinde/ în- vărului parțial, sângele, îngrozitor de sărat, îmi rănește
tunericul din mine/ altcineva mă rabdă/ şi mă alină” trupul răzvrătit în clepsidra închisoare în care înoată pă-
(lampadar). Dorinţa de perfecţiune în tot şi în toate sări”; …un anume tip de emoţie, pe care nu o întâlneşti
face parte organică din statutul existenţial al poetei mis- decât foarte rar în poezia actuală, se oferă şi se simte
tuită de gândul de a-şi depăşi terestritatea cotidiană la împlinită în poemele acestui volum, Eugen Pohonţu, fi-
care soarta o condamnă fără milă (perfecţiune, sens ind preocupat de experienţele umane şi datorită inteli-
unic). Şi nu o dată salută momentele de ataraxie în care genţei sale analitice, îl implică pe cititor cu uşurinţă în
se simte ocrotită de Divinitatea însăşi (tâmpla de aceste stări ardente: „sunt rânduri scrise cu vârful cozii
linişte). Motiv preponderent al discursului poetic al Mi- unui șarpe de casă alunecos, pe sub grinzile unde ard
haelei Aionesei, liniştea sau tăcerea visată a constituit lumânări, printre zidurile goale, pictate în umbre stră-
şi decorul predilect al unor scene de dragoste: „soarele ine, doar scaunele așezate-n stivă par atârnate de timp”;
creştea direct din pieptul meu/ sau din umărul stâng/ …în structura esenţială a poeziei există o altă, implicit
nici nu mai ştiu pe care l-ai sărutat ultima oară/ dar îmi de adâncime, consecinţă a acumulărilor, a experi-
amintesc de câte ori/ mi-a explodat primăvara pe sub enţelor, a schimbărilor de context, a nonconformismu-
piele/ de câte ori am înnebunit printre flori de cais/ până lui – acestea toate nu pot fi puse sub nicio formă la în-
m-am abandonat în liniştea iubirii/ în care blând te-am doială, „atingerea depărtării ca o promisiune limpede,/o
zidit/ să-mi fie primul şi ultimul ceas de tandreţe” (zo- umbră prin vitralii,/reinventându-se/ în noi înșine”
dia palmelor tale). Alteori, tăcerea poetei găzduieşte transferul de emoţii participă totodată la construcţia
însăşi poezia. E creuzetul în care ard miresmele aduce- sensului, cititorul trebuie să fie foarte atent la această
rilor-aminte despre cel drag (la adăpostul unei iluzii). analiză pentru a pătrunde în adâncimea cuvintelor, a
Mihaela Aionesei e o poetă cu o voce lirică dis- versurilor de referinţă – poate fi un experiment de vir-
tinctă şi, aşa cum afirmă Ionel Bota în studiul său, „cu tualitate poetică, desigur, pentru fiecare dintre noi s-a
o biografie intelectuală solid ancorată în destinul cultu- lucrat conştient asupra formelor de expresie, derivate
rii şi literaturii noastre actuale”. ale autenticităţii şi ale evoluţiei fireşti, a unei practici
Ion ROȘIORU semnificante şi a unei lecturi mereu proaspete: „triste-
țea, fato, e-o pălărie fără formă,/pleoștită ca o
339
disperare,/ disperată fiind,/dar noi cărăm în continuare exagerare în ceea ce priveşte traducerea, aceasta nu se
copacii de piatră,/crezând în iluzia celor sortiți prea târ- manifestă ca o simplă transcriere a poemelor în limba
ziu se desprind de aici idei cu valenţe sensibile care engleză, ci ca o expunere de sensuri vii pentru fiecare
se manifestă în materie artistică, se constituie într-o text în parte, redându-se însă fidel versiunea originală,
probă extrem de importantă pe care poetul o trece, cu- ideea fundamentală a textului sursă şi timbrul personal
vântul are rolul de bază, el creează emoţia, lui i se dau al autorului, modul în care a gândit el, iar asta nu e puţin
sugestii multiple, forma şi conţinutul transformându-se lucru:
în condiţii ideale în jurul cărora poezia ia fiinţă – dacă „nu i-am dat morții binecuvântarea mea,
bine îmi amintesc, Maiorescu susţinea acest fapt în „O nici mulțimii măcar un cuvânt care să hrănească copiii.
cercetare critică asupra poeziei de la 1867” şi, iată, strașnice sunt umbrele vinovate de timp
ideea nu s-a învechit deloc pentru adevărata poezie „e- și necuviințele crescute pe umeri.
atâta liniște dincolo de retină și limpede, îmi simt glasul
de bună vestire, coase-mi ochii ca să m-ascund de um- văruiesc din nou odaia sicriului, cu un cântec desculț
bre și somn cu prihană!// în nopțile astea neterminate așternând cuvinte sortite unei alte visări, sculptate
îmi ești aripă de înger, floare fără margini și liniștea de- ca umbra păsărilor, să rămână vinovată iertarea
vine vorbire fără sunet pe dinăuntru, ca o lume de sfinți și poeți.
nedeschis, ca o pânză de păianjen. nu-mi va fi ochiul
martor am rămas tânăr, tată, în crucea lumii
unei morți sublime”. ca un strigăt de piatră neșlefuită”
Cuvântul se află în concordanţă cu imaginea
pentru că-i oferă acesteia particularitate şi astfel, citito- „I did not give death my blessing,
rul o va putea uşor contura în propria imaginaţie, de or the crowd, a sign that nourishes the children.
fapt, de aici ia naştere, aşa cum spuneam şi într-un alt terrible are the shadows guilty of time
demers critic, poezia-spectacol: and bad graces grown on the shoulders.
„hai să facem mustăți
tristelor figuri desenate-n nisip I am painting the coffin room again, with a barefoot
înainte de valuri! song
să ne mirăm de aripile pescărușilor putting down words doomed to another dreaming, car-
cuibăriți printre scoicile negre ved
în liniștea serii! as birds’ shadow, so forgiveness may remain stained
să adormim la cântul sirenelor dintr-un veac on the inside, as a world of saints and poets.
în care Ovidiu își blestema soarta
lusor amorum!” I stayed young, father, in the cross of the world
like a cry of rough stone...”
Cuvântul uimeşte, ideile sunt dinamice, sunt
dezvoltate în mod alert, deseori compoziţia apare tensi- Iată, decă, un volum care uimeşte prin eleganţa
onată, prin urmare, ca cititor, aproape că nu mai ai ne- exprimării în ambele limbi, prin inovaţie, prin ineditul
voie de nimic altceva pentru că primeşti tot confortul imaginilor, prin modernitatea temelor şi a aspectului
intelectual, ţi se întreţine curiozitatea – şi oare nu e formal
aceasta atitudinea riguroasă care-i construieşte cadrul fără îndoială, un mix liric original, un fascinant ansam-
de referinţă şi pe care poezia modernă se axează? blu interior expus cu un grad de încifrare, dar exact atât
„prin părțile noastre străinii nu se regăsesc, cât e necesar ca poezia să rămână misterioasă, să o ai şi
aleargă după surorile mele ascunse-n anotimpuri să o mai vrei …încă şi încă…
și ce ploi grele se cern peste toate,
trebuie că au inimă bună de pot locui inimile noastre, Daniela TOMA
de fapt, inimile sunt incredibil de mici, cât un pumn
nedesfăcut a mirare,cât un clopot mărunt bătând la ca-
tafalcul nemuritorilor!”
Aşadar, tot ceea ce intră în structura şi în atri-
butele atitudinii poetice desăvârşite îmbrăţişează şi
ajunge la esenţa unui lirism angajat şi expresiv totodată,
racordându-se împreună la viziunea liberă a poetului, la
frumuseţea exprimării, la originalitatea ei
Am convingerea că actul critic structuralist îi va
descoperi valoarea, dat fiind faptul că ea este atât de vi-
zibilă în acest volum care aduce în prim-plan poezia ca
dimensiune experimentală a vieţii, eu aş spune chiar
fundamentală, dacă nu ar exista riscul să fiu acuzată de
340
Inscripţii pe pânza vremii: am gândit la el peste măsură” (se refera la Baudelaire şi

Pascal). Dar, cum obsesiile sale ne sunt bine cunoscute,
O ştafetă a culturii* nu vom continua a-l asocia preocupărilor noastre. Vom
admite, prin constatare însă, că Cioran avea dreptate
De când mă ştiu, mi-a atunci când afirma că: ”Rolul gândului nu este să în-
plăcut să citesc şi să am grijă de toarcă viaţa pe toate părţile, să-i proiecteze faţetele în
cărţi, precum bijutierul care îşi toate nuanţele, să revină neîncetat asupra ascunzişurilor
mângâie opera, mai ales pe ei… să zdrenţuiască astfel viaţa, gândind-o până la ca-
aceea care îl reprezintă. Bijute- păt” (Amurgul gândurilor, 1936). Ion C. Ştefan afirmă
ria mea a fost întotdeauna car- că: ”Un scriitor are anumite tipare ale sufletului său – la
tea, pe care o vedeam în mica care nu trebuie să renunţe!” – fiindcă atunci aceste for-
bibliotecă cu geam, din camera mule cheie vor fi semnalele de recunoaştere ale operei
de la stradă… Cărţile, aşezate sale, peste timp; şi se prevalează astfel de o serie de
frumos pe autori şi tematici, îmi scriitori români, pentru a-şi argumenta că: ”Orice mare
erau adesea recomandate de creator îşi are mijloacele sale specifice de comunicare,
tata şi mai apoi de fraţii mei, izvoarele sale de inspiraţie, metodele lui de convin-
care m-au introdus în paradisul cuvântului scris. Aşa se gere”… Apoi, se destăinuie şi mărturiseşte că: ”Drumul
face că, încă de la început, îmi personificam gradual afirmării prin scris este lung şi anevoios” –şi, mai ales,
personajele şi-mi alegeam eroul preferat, căutând să mă să ştii ce vrei, dar accentuează un adevăr pe care nu-l
identific cu el, prin anticiparea epopeei sale. La poate contesta nimeni: ”Cel care doreşte să se afirme şi,
sfârşit, constatam că am sau nu o asemănare cu eroul implicit, să supravieţuiască prin creaţie, va trebui să
meu şi-l categoriseam ca om bun, cinstit, drept, altruist pornească chiar de la izvoarele ei – şi apoi să înceapă
– sau s-a dovedit contrar şi eram profund dezamăgit. ascensiunea”… lent, cu răbdare, înlăturând obstacolele
De-a lungul timpului, am început să văd că un inerente, care, uneori, te pot descumpăni şi nici nu ştii
autor poate să-şi creeze tot felul de personaje, la care dacă ai ales calea cea mai bună sau sacrificiul la care te-
puteai să găseşti bune sau rele, după cum a vrut autorul ai înhămat te va zdrobi, ambiţionându-ţi entuziasmul.
să-şi orienteze naraţiunea, pentru a ajunge la deznodă- Dar să nu intrăm în filosofia şi zbuciumul pe care l-a
mântul dorit. Aşa mă asociam adesea autorului şi-mi trăi, în decursul timpului, autorul acestei cărţi, căreia i-
imaginam deznodământul care, evident, nu de puţine a dat un titlu printr-un substantiv neutru, la singular,
ori era diferit. De data aceasta, cartea distinsului profe- când, în realitate, sunt o serie de eseuri prin care autorul
sor-scriitor Ion C. Şefan, Eseu despre supravieţuirea se plimbă, făcându-ne să trăim ca într-o grădină de vis
prin creaţie, mi-a uşurat dilema, fiindcă autorul şi eroul a Înţelepciunii, în care întâlneşti atâtea şi atâtea flori în-
s-au contopit simbolic într-un personaj unic, dar foarte miresmate, ce te îndeamnă la meditaţii, prin care lumea
complex ca structură, gândire filosofică şi creaţie lite- se perindă în gândurile şi imaginaţia ta, cu adevărat cre-
rară. Chiar de la început, autorul îşi pune o întrebare, pe atoare, ducându-te, fără să vrei, la contemplarea dimi-
care va trebui, într-un fel, s-o înţelegi: „Cum voi purta neţii, pentru a-i mulţumi lui Dumnezeu că ţi-a dat pute-
acest dialog cu nişte oameni care îşi pun aceleași între- rea, talentul şi inteligenţa, perseverenţa şi puterea de a
bări ca mine ?” Şi, mai departe, încearcă ,oarecum, să creia opere care te vor face nemuritor...
argumenteze: ”Cred că un intelectual, din ce se instru- Citind atent această carte, cu răbdare, interes şi transpu-
iește mai mult, din aceea are mai numeroase nedumeriri nere, vei putea înţelege că autorul a acumulat, de-a lun-
de dezlegat”. Evrica! aş putea spune: iată că voi încerca gul anilor, o vastă cultură şi experienţă de viaţă, în pro-
să-i anihilez îndoiala! fesia de educator şi creator al frumosului prin cuvântul
Pentru început, mă voi referi la una din nume- scris, lăsând celor ce vor urma un tezaur inestimabil.
roasele scrisori lăsate de Socrate şi adresate lui Lucius: Nu putem să analizăm fiecare eseu în parte, fiindcă am
„Filosofia nu refuză talentul, dar nici nu se cuvine ca ea ajunge să umplem multe pagini, care, oricum, nu se vor
să se cheltuiască în vorbe. Ţelul nostru să fie acesta: să ridica la înălţimea culmilor pe care s-a aşezat dominant
exprimăm ceea ce simţim, să simţim ceea ce exprimăm; distinsul profesor-educator – scriitor, Ion C. Ştefan.
vorba să semene cu fapta”… Păi, în tot ce a scris, dar Am convingerea că, prin întreaga sa activitate
mai ales în conţinutul acestei cărţi, Ion C. Ştefan ne de- literară, şi nu numai, el se impune ca un adevărat creator
monstrează că faptele sale nu au fost şi nu pot fi vorbe de frumos şi înţelepciune, îndeplinind deja acel proiect
goale, fiindcă cel care, până în prezent, a scris şi publi- la care s-a angajat, pentru a putea făuri un bun moral,
cat aproape patruzeci de lucrări (poezie, proză, critică ghid direcţional în formarea şi educarea generaţiilor ce
literară, eseuri, maxime şi cugetări, manuale pentru li- vor veni, pentru a-i aduce deplina satisfacţie a creaţiei
ceu) înseamnă că era cu adevărat “un harnic gânditor pe şi împăcarea cu sine. Încercând să-mi găsesc un sprijin
ogorul roditor al creaţiei literare”, cum îl caracterizează în afirmațiile mele, mă voi referi la regulile scrise pen-
distinsul academician Vasile Tonoiu. tru uzul propriu, ca un fel de reevaluare zilnică a vieţii,
Într-unul dintre eseurile sale (Despre neajunsul pe care Marc Aureliu le-a consemnat în însemnările
de a te naşte,1973), Emil Cioran spunea: ”Un scriitor sale, intitulate Către mine însumi: „Dacă ţi-ai făcut da-
nu ne-a marcat pentru că l-am citit, ci pentru că nu ne- toria, tot restul te poate lăsa rece!” „Fii ca o stâncă, de
341
care valurile se sfărâmă într-una… Nu te dezgusta, nu ciclul lunar al femeii, captivitate intimă etc. La Răzvan
lăsa să-ţi scadă zelul şi curajul, dacă nu reuşeşti pe de- Nicula găsim ambele aspecte. Licantropul uneşte cele
plin să îndeplineşti toate proiectele tale! Şi, pentru că două aspecte ale regimului nocturn al imaginarului, in-
am intrat în hăţişurile filosofiei, fiind în efervescenţa de fluenţat de luna plină devine fiară. Iată primul aspect,
a-mi exprima admiraţia pentru autorul acestei cărţi, dar cum se manifestă în transformarea actantului în lup:
şi pentru întreaga sa filosofie de viaţă şi creaţie, îmi voi „Tortură este să îţi simţi trupul sfărâmându-se, să îţi
permite să-l citez pe John Stuart Mill, care spunea: simţi oasele rupte nopţi la rând, să simţi cum pielea îţi
„Cine lucrează cu alţii, mânat de dorinţa de a colabora, crapă fiindcă nu te mai încape. Să îţi simţi gingiile
nu poate, după o bucată de vreme, să nu vadă că intere- sfâşiate, buricele degetelor străpunse de gheare, să îţi
sul lui se confundă cu interesul celorlalți!” Dacă, după auzi urletul înspăimântător aruncat ca o ameninţare spre
încercarea de a înţelege şi aprofunda substanţa, cu ade- lună şi, cu ultimele sforţări ale raţiunii, să îţi spui: „Nu
vărat creatoare, a acestei cărţi, îmi venea atât de greu să sunt eu! Nu sunt eu!”
mă reculeg, fiindcă toate ideile mi se învălmășeau zgo- Al doilea aspect, al iubirii, se regăseşte în po-
motos şi mă copleșeau, acum modestele mele păreri le vestea de dragoste dintre Brigitte, fiica hangiului Storch
voi rezuma, pentru a-l caracteriza pe distinsul om de şi Călin, în oraşul german Wolfärgern unde ajunge
cultură Ion C. Ştefan, printr-un citat din Garabet Ibrăi- eroul nostru. Aici, autorul descrie o orgie erotică, un ri-
leanu: ”Realist în observaţii şi idealist în aspiraţii!” tual al împerecherii între cei doi eroi menţionaţi, con-
Cu toată admiraţia mea, reputatului scriitor Ion diţie iniţiatică de primire a Brigittei în Ordinul Vrăjitoa-
C. Ştefan, pentru tot ce ne-a dăruit, prin strădania, cre- relor din localitate (De Sf. Martin, la miezul nopţii). Dar
dinţa şi năzuinţele sale, de a sădi ceva nepieritor pentru fiind lună plină, Călin simţind că transformarea sa se
noi, culegătorii de azi şi beneficiarii ce vor veni…şi, apropie, fuge ca să salveze femeile. Orgia sexuală de
cum nimic nu-i întâmplător în lume, îmi permit să-i pe Muntele Vrăjitoarelor nu o exemplificăm, fiecare
urez: La mulţi ani cu inspiraţie şi sănătate! poate să şi-o imagineze. Dar până la sfârşitul romanului
mai avem de povestit câteva întâmplări dramatice pen-
Prof. univ. dr.Gheorghe ŢICLETE tru a putea trece la comentariul cărţii.
_______________ După ce fuge de la întâlnirea vrăjitoarelor, Că-
*Ion C. Ştefan, Eseu desper supravieţuirea prin creaţie, Edi- lin, dezbrăcat puşcă, este adus de Nicolas la castelui lui
tura Arefeana, Bucureşti, 2020 Anders care vroia să-l folosească pentru o răzbunare
personală împotriva preotului Heilig. Heilig se ruga lui
Dumnezeu ca să distrugă omenirea prin foc, pentru pă-
Răzvan Nicula – al doilea roman cu catele oamenilor, după ce prima oară, Creatorul o dis-
trusese prin potop. Heilig este răpit şi dus la castelul lui
licantrop Anders şi închis într-o cuşcă. În alta va fi închis Călin,
într-o noapte când se transformă, pentru a-l îngrozi pe
Romanul lui Răzvan
Heilig. Citisem undeva că s-a făcut un experiment cu
Nicula, Pedeapsa cerului.
un lup şi un miel închişi în cuşti alăturate. După câteva
Alter ego (Ed. Eikon, 2019)
zile mielul a murit de frică.
continuă romanul Pedeapsa
Lucrurile nu se petrec aşa cum vroia Anders
cerului (Ed. Detectiv, 2014).
care plănuise să-i introducă pe amândoi în aceeaşi
Legătura dintre cele două ro-
cuşcă, aşteptând transformarea lui Călin şi răzbunarea.
mane este următoarea: în pri-
Cartea trebuie citită în întregime pentru a fi elucidată
mul volum, Călin, licantro-
această poveste.
pul, în timpul unei transfor- Acum putem trece la un succint comentariu al
mări în lup, sub lumina lunii
romanului. Şi aici este vorba de Crimă şi pedeapsă.
pline, o ucide pe Andra, iu-
Călin se crede unealta lui Dumnezeu, câinele
bita sa şi fiică a părintelui
lui Dumnezeu, pedeapsa lui Dumnezeu, de unde şi titlul
Daniel care se jură să o răz-
cărţii, Pedeapsa cerului. Crede, până la un moment dat
bune. Acum, în al doilea volum, Daniel îl urmăreşte pe că prin el Dumnezeu face dreptate. Până aici am putea
Călin în toate peregrinările sale de blestemat hăituit, şi
crede că Dumnezeu este un răzbunător violent ca în Ve-
îl găseşte. Cum se termină povestea, veţi vedea citind
chiul Testament. Această părere vrea să i-o transmită şi
această carte incitantă.
Anders pentru ca eroul nostru să nu aibă remuşcări uci-
În celebrul său studiu, Structurile antropolo-
gându-l pe Heilig. Dar Călin începe să-şi amintească
gice ale imaginarului, Gilbert Durand analizează regi-
amănunte din crimele comise ca lup şi se întreabă dacă
murile diurn şi nocturn ale imaginarului. Răzvan Nicula
avea dreptul să le facă. Se întreabă dacă licantropii au
este un reprezentant al regimului nocturn. Acesta are
liberul arbitru. Dramatismul zbaterii sale sufleteşti este
două aspecte: unul violent, bazat pe spaime, coşmaruri
zguduitor. De unde şi comportamentul său din momen-
- caracterizat prin întuneric, dinţi, gheare, fierăstraie,
tul când trebuia să-l ucidă pe Heilig. Chiar vrea să scape
cuţite şi altul blând, bazat pe intimitate, sub seducţia lu-
de blestem bând apă din Lacul Morţilor, după cum îl
nii, caracterizat prin senzualitate, erotism, umezeală,
342
sfătuise Luna, şefa Ordinului Vrăjitoarelor din locali- istorice Voievodul valah, iar în anul 2015, a volumului
tate. de nuvele Rezervația de zâmbete vlăscene.
Anders, fost licantrop, vrea să îl folosească pe În anul 2017, a reuşit să tipărească, la aceeaşi editură,
Călin pentru a-şi duce la îndeplinire o răzbunare perso- primul său roman Hoții de curcubeie, dedicat activităţii
nală, în numele Domnului, dar, tocmai din acest motiv multiple desfășurate de un grup de inspectori de speci-
eşuează şi este pedepsit. alitate, de la Inspectoratul Școlar Giurgiu, în perioada
Heilig se credea papă şi datorită orgoliului nede tranziție – cu multiplele probleme şi nedumeriri, vo-
măsurat îşi merită pedeapsa. lum despre care m-am pronunţat deja într-un articol pu-
Preotul Daniel, care punea mai preus de dragos- blicat în Revista Sud, de la Bolintin Vale, una dintre
tea pentru Dumnezeu dragostea sa pentru soţia care s-a cele mai bine alcătuite şi susținute publicații culturale
sinucis, şi apoi pentru fiica sa Andra, vrea să se răzbune din această zonă geografică.
pe Călin şi astfel pe Dumnezeu. Probabil că același spirit creator, cultivat cu
Finalul cărţii rămâne deschis dar ne pune pe răbdare şi abnegație, al domnului Marin Cristian, l-a în-
gânduri. demnat să meargă mai departe, propunându-mi să tipă-
Despre licantropi s-au scris numeroase cărţi şi resc, la Editura Arefeana, volumul Povestiri vlăscene –
s-au făcut mai multe filme. Toate au urmărit latura alcătuit din trei texte bine conturate, cu o arie largă de
spectaculoasă. Răzvan Nicula meditează asupra con- cuprindere, istorică şi geografică.
diţiei licantropului şi asupra dreptăţii acţiunilor sale. Lectura Hoții de cai ne conduce în timpul tra-
Desigur, răspunsurile le vom căuta în sufetul nostru. diţional al strămoșilor, prin prezentarea jocului Călușa-
Romanul este modern, autorul posedând ştiinţa constru- rilor, executat chiar de un grup de săteni din Hulubești,
irii desfăşurării acţiunii în crescendo până la final. Deşi localitatea natală a naratorului. Dar acest început este
întâmplările sunt imaginare, talentul descriptiv al auto- doar un pretext, pentru că, participând, prin jurământ,
rului face ca ele să pară verosimile. Nu se recomandă la desfășurarea prin sat, timp de câteva zile, a jocului
citirea romanului în nopţile cu lună plină. reprezentativ, un paznic de la conacul boieresc dă oca-
zia unor țigani să fure doi cai de rasă din herghelia bo-
Lucian GRUIA ierului.
Acesta, mânios, îl obligă pe sluga sa să plece, împreună
Pe drumul ascendent al profesionalizării cu un țigan cărămidar, în căutarea cailor furați.
De aici, continuă o desfăşurare atipică a acțiu-
nii: cei doi găsesc caii furați într-un târg de vite, dar jan-
darmul locului întârzie să-i ajute în recuperarea lor, pre-
ocupat în anchetarea unui deces, iar hoții fug la timp, cu
cele două animale de rasă. Conflictul se preschimbă ci-
nematografic: cei doi căutători devin ei înşişi hoți de
cai; fură din România şi vând în Bulgaria – şi invers –
iar, până la urmă, îi regăsesc, la alt târg, pe cei doi cai
ai boierului și-i duc stăpânului. O rezolvare neașteptată
a conflictului, până la urmă, cu un final fericit!
Cea de a doua povestire, de-o mai mică impli-
care emotivă, Comoara din cimitir ne relatează despre
bucuriile şi tristețile unui profesor de sport din Giurgiu,
Marin Cristian, profesor de Istorie, cu un doctorat în care găsește, într-un cimitir, împreună cu tatăl său, niște
specialitate, fost director de liceu în comuna Călugă- monede de aur, pe care tânărul încearcă să le vândă, dar
reni, județul Giurgiu, apoi inspector școlar, iar, într-o este prins de milițienii din vremea aceea şi trece prin
perioadă, chiar primar al acestei localități istorice, unul câteva evenimente nefericite.
dintre cei mai informați profesionişti despre luptele lui Ultima povestire, Confesiunile edililor, ne aduce aproape
Mihai Viteazul împotriva turcilor, în Lunca Neajlovu- de zilele noastre, prezentându-ne conversațiile şi întâm-
lui, s-a afirmat, până în prezent, prin câteva lucrări isto- plările unor funcționari de la Primăria Călugăreni, pro-
rice esențiale, cum ar fi: Domeniul moșieresc din Ţara babil chiar din vremurile când Marin Cristian a fost pri-
Românească în perioada 1851-1864, Aplicarea Legii mar în această localitate.
Rurale în județele Ilfov şi Vlașca, Mihai Viteazul resta- Cele trei texte, deşi inegale ca întindere, tra-
uratorul Daciei şi al Bisericii Strămoșești, Călugărenii sează treptele împlinirii lui Marin Cristian ca scriitor cu
de pe Neajlov în timp şi spaţiu, şi Io, Mihai Voievod, un dezvoltat simţ al realului, cu talent şi umor, pentru o
din mila lui Dumnezeu, Domn al Ţării Românești şi al analiză atentă a tainelor sufletelor omenești. Îmi exprim
Ardealului şi a toată Ţara Moldovei. convingerea că drumul său literar ascendent va fi efici-
Iată-l însă că, în continuare neliniştit şi creator, el a ent și de durată.
abordat şi domeniul literar, prin tipărirea, în anul 2014,
la editura Grai şi Suflet – Cultura Naţională, a dramei Ion C. ȘTEFAN
343
„Farsa” sau romanul restaurației subliniază legile universale, umanizându-le! Astfel, am

putea spune că, de la Hortensia Papadat Bengescu în-
românești din ultimele trei decenii coace, nicio altă prozatoare nu s-a mai încumetat să
abordeze toate speciile genului epic.
Evident că, de referinţă, în cazul prozatoarei
amintite, rămâne romanul – model de introspecţie chi-
rurgicală – FEMEIA ÎN FAŢA OGLINZII! Ca O RE-
MARCĂ, ambele prozatoare abordează cu mare rafina-
ment şi frăgezimi interioare, chestiuni de ordin social,
socio-uman, nefăcând rabat „amploaiaţii caragialeşti”,
de la arivistul din „Hagi Tudose” din piesa de teatru a
lui Ștefănescu Delavrancea la descompunerea levantină
a Bucureștilor secolului XIX din romanul interbelic
„Craii de Curtea Veche” de Mateiu Caragiale. Ilustrele
personaje se regăsesc, într-o nouă metaforă, în excelen-
tul roman al Elizei Roha, ca și în alte romane anterioare
În „Cuvânt înainte” cu care se deschide roma- sau în nuvele, în piesele sale de teatru, ceea ce ne întă-
nul „Farsa” de Eliza Roha, apărut la Editura Betta (Bu- reşte afirmaţia făcută, anume: Eliza Roha vine perfect
cureşti, 2019), se face vorbire de cuantica ritualului sce- în prelungirea Hortensiei Papadat Bengescu şi chiar a
nic al «lumii teatrului românesc, al cărui univers lului Honoré de Balzac,, cel care, în „Comedia umană”, a
crează în favoarea adevărului», chiar dacă totul este o surprins magistral raporturile economico-sociale din
pură ficţiune, ca în narativa care l-a consacrat pe Ga- prima parte a secolului al XIX-lea, într-un vast şi sucu-
briel Garcia Marquez, „Un veac de singurătate”, dar lent tablou al societăţii franceze aflate sub Restauraţie.
această ficţiune este „un roman al trăirilor omeneşti În chip magistral, tot sub Restauraţie este și tabloul so-
obişnuite”. cietății românești, din ultimii 30 de ani, descris în ro-
De-a lungul cărții sale, printr-un stil fermecă- manul Farsa, narațiune a unui șir de evenimente, ce se
tor, genuin, am putea spune, romanciera Eliza Roha dovedeşte a fi un port-drapel al „comunicării prin
mizează pe cel mai frumos sentiment uman, IUBIREA, ficţiune, a ceea ce suntem, gândim şi înfăptuim astăzi”.
aceasta „însemnând sacrificiu, dacă este nevoie, re- La toate acestea, se adaugă marea sensibilitate lirică a
nunţare şi nicidecum agresivitate, război pe viaţă şi pe textului, amintindu-ne de data aceasta de Nichita Sta-
moarte”. nescu, într-o dulce şi fraternă alternanţă cu Ncolae La-
Sinceră să fiu până la capăt, pentru mine, ca biş, căci iată ce zice autoarea despre personajul princi-
matematiciană, ideea autoarei (de ficţiune scenică) m-a pal feminin: «Eliberată de toate aceste probleme, era ea,
fascinat, deoarece, de la cursurile de „Matematici su- doar ea, pământeanca lăsată de Dumnezeu să se bucure
perioare” mi-am adus aminte de renumitul om de știință de o existenţă pură, fără teama de moarte, fără a-i
german Gauss, părintele geometriei diferenţiale, şi am conştientiza iminenţa. Da, îşi spuse Isa, asta ne separă
rămas de-a dreptul şocată să constat că pe parcursul rode restul fiinţelor sau plantelor, gândul că într-o zi vom
manului “Farsa”, aminita teorie se suprapune perfect dispărea.»
conduitei şi „condiţiei umane” (ca să-l citez pe Mal- Într-adevăr, va veni şi clipa aceea! Numai că
raux). În acelaşi timp, prin imaginarul extrem de bogat, Eliza Roha, prin romanul Farsa, dar și prin numeroa-
sonor şi plastic, deopotrivă, Eliza Roha m-a „catapul- sele cărţi ce ni le-a dăruit, rămâne în memoria românilor
tat” (nu numai pe mine, desigur) în arta celestă a arhi- peste veacuri, dincolo de acest „veac de singurătate”,
tecturii spaniolului Gaudi. Şi nu exagerez cu nimic, de asemeni lui José Arcadio Buendía, căpitanul vaporului
vreme ce biserica Sagrada Famiglia şi Casa Milà din „înţepenit în lanul cu maci.” Ca și povestea satului Ma-
Barcelona sunt parcă variantele ficţiunii romanului condo si a familiei Buendía, povestea Isei se constituie
Farsa, în sensul că explozia fanteziei florale, a arborilor într-o alegorie a condiției umane, a istoriei unor ani tul-
tandri, umani, se suprapune peste caracterele „persona- buri, zbuciumați de știrbirea dreptății.
jelor din realitatea curentă, căci, în fond, este vorba, în
cazul teatrului, tot de o Sfântă Familie: actori, regizori, Adina ENĂCHESCU
„o comunitate cu reguli precise, iar întâmplările vin să
le susţină”. Revenind la „cuantică”, la care se referea
prozatoarea, trebuie să facem remarca oportună că, într-
adevăr, între mişcarea cuantică promovată de legile fi-
zicii, privind direct studiul ciudatelor fenomene ce se
derulează la nivel atomic şi subatomic, arta cuvântului,
a rostirii epifanice (am putea spune) nu este cu nimic
mai prejos. Din contră, prin talentul său, prozatoarea
344
O carte-eveniment: dintre o colegă a lor și profesoara care-i îndrumase

cândva.
„Anca Sîrghie în lumina slovei” – Reuniunea a fost moderată de scriitorul Mihai Posada,
care a remarcat în recenzia prezentată că „lucrarea
eseu monografic de Ada Stuparu, Anca Sîrghie în lumina slovei. Eseu monografic are
(lansare la Cenaclul „Radu Theodoru” din Sibiu) o poveste a ei, aşa cum o au toate cărţile. (...) Volumul
fusese conceput cu un an înainte ca un dar al generaţiei
Adei Stuparu pentru Anca Sîrghie, doamna lor profe-
soară, la împlinire a 75 de viaţă. Un eveniment unic
pentru absolvenții liceului sibian de acum 50 de ani și
pentru profesoara lor, de care ei se simt și acum aproape
atât spiritual cât și sufletește. Monografia a fost lansată
în octombrie 2019 la Salonul de carte hunedoreană de
la Deva și în noiembrie 2019 la Târgul de carte Gaudea-
mus din capitală. Despre ea s-a vorbit la Festivalul in-
ternațional “Liviu Rebreanu” de la Bistrița, într-o ediție
dedicată filialei Sibiu a Uniunii Scriitorilor din Româ-
Cenaclul literar “Radu Theodoru” din Sibiu a nia. Era timpul ca monografia-eseu să fie adusă și în
găzduit vineri, 28 februarie 2020, un eveniment cultural fața publicului sibian. Nu mă îndoiesc că, așa cum s-a
dedicat lansării volumului Anca Sîrghie în lumina slo- întâmplat cu cele mai multe cărți ale scriitoarei Anca
vei. Eseu monografic, semnat de Ada Stuparu. Alături Sîrghie, chiar în acest an și această carte va trece peste
de autoarea şi protagonista cărţii au fost prezenți la re- Atlantic, dar nu înainte ca despre ea să se vorbească
uniune colegi de breaslă literară, între care profesoara chiar în primăvara aceasta la Paris.”
Maria Daniela Pănăzan de la Colegiul Național “Gh. Aflată într-o ipos-
Lazăr” din Sibiu, absolvenți din câteva promoții ai ilus- tază cu totul inedită, ca
trei instituții de învățământ, alături de un public nume- personaj principal al volu-
ros, pasionat de literatura şi cultura română, dar și uni- mului, Anca Sîrghie s-a
versitari ca Ion Dur, Doina Maria Simion, Dan Smaran- arătat emoţionată şi a dorit
dache și alții. să facă o mărturisire: ”Tră-
iesc o mare bucurie, acum
când Ada Stuparu vine de
la Craiova şi ne prezintă
rezultatele creaţiei şi mun-
cii sale de un întreg an.
Sunt impresionată, pentru
că am găsit în volumul de
528 pagini o sinteză a roa-
delor cercetării mele de o viață, într-o carte bine struc-
turată, scrisă într-un stil clar și expresiv. Sunt uimită și
încântată de această realizare a Adei Stuparu, mai ales
că nu am găsit în noul ei volum nimic encomiastic, ci o
analiză punctuală, la obiect, pe toate laturile cercetării
În spațioasa și moderna sală a cenaclului, găz- mele literare, așa cum se găsesc ele în cărțile publicate
duit prin tradiție de Cercul militar Sibiu, atmosfera era și în studiile și articolele apărute în presă. Obiectivitatea
încălzită de mărțișoarele care se ofereau participantelor, este, fără îndoială, una dintre calitățile acestei cărți și
de buchetele de frezii și ghiocei care au colorat masa de ea îi poate certifica valoarea.”
prezidiu. Flori de primăvară și cărți proaspete, care sunt Invitată la cuvânt, autoarea Ada Stuparu a vorbit
și ele flori, dar ale spiritului. În public, ca pe șnurul despre travaliul pe care l-a impus o asemenea realizare:
mărțișorului, emoția revederii se împletea cu bucuria „Materialul care a trebuit să fie înregistrat şi comentat
presimțitei primăveri. În calitatea sa de consilier literar a fost foarte bogat şi stufos. Texte din aproape 30 de
al Cenaclului “Radu Theodoru”, scriitoarea Anca Sîr- volume publicate, peste 500 de articole, care în biblio-
ghie a anunțat că această reuniune este închinată tradi- grafia noastră ajung până la anii 2018-2019. Suntem
ției sibiene a unui învățământ de bună calitate. Într-o alături de o personalitate creatoare, înzestrată cu multă
acoladă simbolică în timp, de la memorandistul Nicolae energie şi inspiraţie şi, fără îndoială, vom avea încă
Cristea, a cărui operă publicistică urma să fie prezen- multe lucruri de spus despre activitatea prezentă și vii-
tată, se ajunge la borna 1962, a promoției reprezentate toare a scriitoarei Anca Sîrghie. Conform canonului es-
în reuniune de Anca Sîrghie și de colegii invitați, până tetic, volumul cuprinde două părţi fundamentale: viaţa
la alumnii clasei XII-a A 1970, rămași prietenii de-o vi- şi opera. Este un capitol destul de amplu acela în care
ață ai Adei Stuparu, așezați pe un rând întreg. Nu erau se prezintă evoluţia şi formarea unei personalităţi. De-
singurii L.G.L-iști din sală, dar în ochii lor se citea cea sigur că am reţinut momentele cele mai semnificative
mai sinceră emoție, de-a asista la rodirea unui dialog din viaţa şi activitatea doamnei conferențiar Anca
345
Sîrghie. Sunt convinsă că Domnia Sa este pe mai de- Abordând acest subiect de maximă importanță, Iosif
parte un model pentru mulţi tineri, care vor citi cartea Roca demonstrează, nu numai virtuțile de jurnalist, de
şi vor vedea că se pot face atâtea lucruri frumoase atunci condeier exersat, dar și de fin observator și cercetător,
când talentul este dublat de pasiune, abnegație și dra- atât al cauzelor, cât și al mijloacelor de anihilare chiar
goste pentru oameni”. și a tendințelor de diversificvare a răului în lume.
Cătălin Emil Neghină, actor al Teatrului Nați- Cartea-ghid beneficiază de un Cuvânt înainte
onal “Radu Stanca” din Sibiu, a citit cu expresivitatea alcătuit de Tudorel Butoi-Severin, Președinte al Comi-
sa recunoscută un fragment din eseul monografic, ilus- siei de Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională
trând claritatea stilului în care el a fost scris. În mod fi- din România, Colegiul Psihologilor, Psiholog clinician
resc, a fost invitat să ia cuvântul și prof. Nicolae Stancu, principal, Specialist în expertiza psiho-legală, care
directorul Editurii Techno Media, Sibiu, care a publicat punctează sistematic principalele aspecte de care tre-
această carte. Editorul a apreciat că “a fost o plăcere să buie să se țină seama în abordarea cazuistică pe plan
colaboreze cu autoarea din Craiova, iar doamna Anca național dar și internațional, a fenomenului infracțional.
Sîrghie, prezentă rodnic de mulți ani în activitatea aces- Istoria criminalisticii și implicit, a detectivismului, cu-
tei edituri, a oferit fotografii edificatoare pentru ilustra- noaște un imens număr de cazuri devenite notorii, con-
rea volumului. Este foarte mulțumit de noua sa reali- semnate în Analele Poliției. Din ele, specialiștii au avut
zare, mai ales că tehnica de coasere a foilor, (nu a lipirii, de învățat și de tras concluzii, pentru ca eventualele
uzitate astăzi în mod obișnuit), la exemplarele acestei erori să nu se mai repete. De menționat este scopul prin-
ediții mărește mult durata de viață a cărții.” cipal al acestora: reducerea până la anihilare a număru-
La finalul evenimentului, admiratorii Adei Stu- lui de cazuri, lupta pentru o societate eliberată de rău,
paru au primit autografe pe cartea ieşită de sub tipar în oferirea unei siguranțe pentru cetățeanul de rând sau
toamna anului trecut și care de mult timp era așteptată pentru unitățile economice și firmelor particulare. De-
cu viu interes la Sibiu, unde în fapt se află epicentrul ziderat greu de atins, mai ales atunci când legislația în
esenței sale. domeniu nu se ridică la standardele perfecțiunii, iar
Dana ANADAN aplicarea ei, lasă de dorit, și literatura metodologică în
materie este aproape inexistentă sau greu accesibilă. În
acest context, lucrarea specialistului Iosif Roca vine să
De veghe în lanurile țării suplinească o necesitate stringentă, abordată în primul
rând din punct de vedere psihologic, în tabloul detecti-
Iosif Roca, Detectivi particulari. Studii de caz, note, vistic actual.
comentarii, Un nou început. Ghid pentru formarea și Detectivistica privată este o ramură a celei de sistem,
pregătirea detectivilor, București, ePublishers, 2017 dar nu mai puțin solicitată și eficace în rezolvarea cazu-
rilor. Abordarea unui astfel de domeniu complicat pre-
supune virtuți speciale, atât pentru specialiști cât și pen-
tru cei care ar dori să cunoască mai mult. În primul rând,
o minte strălucită, o gândire analitică, documentare ju-
dicioasă asupra cazurilor, tenacitate, inteligență, rațio-
nament judicios, ordine și seriozitate, atât în proiectarea
ipotezelor de lucru cât și în variantele de soluționare a
situațiilor.
Încă de la început, autorul face un scurt istoric
al investigației private în România, încă din perioada
interbelică. În acea perioadă Ministerul de Interne a
asisgurat existența unor birouri particulare de investiga-
ții, în baza Regulamentului de organizare și funcționare
a ministerului. Toate acestea au fost desființate în peri-
Inspirată din practica pe care, în decursul mul- oada comunistă, permițând crearea unui vid în dome-
tor ani a avut-o, lucrarea sus menționată este o sinteză niu, fapt ce a deschis calea abuzurilor. După 1989,
de o importanță covârșitoare în peisajul detectivistic breasla detectivilor particulari s-a afirmat din nou, prin-
apropiat (țara noastră), dar și în tabloul general al de- tre protagoniștii acesteia numărându-se foști profesio-
tectivisticii de acum și din toate timpurile. Este știut că niști din serviciile specializate ale statului sau din me-
răul a existat întotdeauna, ca adversar al Binelui univer- diul civil. În cele din urmă, profesiunea de detectiv par-
sal și că aceste două categorii filofozice răsfrânte în vi- ticular a fost recunoscută legal, iar cadrul de afirmare
ața civilă, au fost antagonice, luptând una împotriva ce- legiferat. Cu onestitate maximă, autorul declară ca pro-
leilalte pentru ca Binele să triumfe, în cele din urmă. fesiune de credință:„Din respect pentru cititor voi re-
Uneori, cu eforturi aproape inumane. O armată copleși- lata toate acțiunile cu maximă responsabilitate, obiec-
toare de oameni au luptat și luptă cu toate mijloace pen- tivitate și cât mai aproape de realitate”. De asemenea
tru anihilarea răului în societate. Fie în cadru organizat el se sprijină pe preceptul creștin ”că nimic nu poate fi
în sisteme de profil (poliție, armată, detectivistică), ascuns și că la timpul potrivit totul va ieși la iveală ”.
având normative riguroase și cât se poate de stricte. Un alt capitol se referă la ”Pregătirea profesională” a
detectivilor. Accesul rapid la informații despre bunuri
346
și persoane de la instituțiile publice, este de o impor- perseverența este cheia succesului, la care se adaugă
tanță covârșitoare. Mai există și posibilitatea de a cum- răbdarea, meticulozitatea. „Pe de altă parte, tocmai
păra informații, dar și aceasta presupunea riscuri și res- pentru că era dificil, era și incitant în același timp”, de
tricții pentru a nu se pune în pericol viața detectivului, unde rezultă că îi sunt pe plac provocările.
siguranța și libertatea lui, cât și cea a clientului și a co- „Licitațiile. Obiect al activității detectivistice”,
laboratorilor. În scurt timp, această activitate a devenit se intitulează următorul capitol al cărții.
o pasiune, „frumoasă, provocatoare și interesantă”. În Principala activitate în cadrul unei licitații este
vederea unei bune îndepliniri a obligațiilor s-au stabilit cunoașterea solvabilității și seriozității firmelor care in-
și activitățile permise de lege. La întâlnirile organizate tenționează să participe la licitații. Din nefericire, în
s-au lămurit unele aspecte privind starea monitorizări- practica de zi cu zi s-a dovedit că în urma unor licitații
lor și a filajului, a eliberării legitimaților, a tarifelor, trucate „s-au deturnat fonduri imense, s-au calificat
standardelor de calitate, deontologiei profesionale, co- firme neeligibile, s-au efectuat raportări și lucrări fic-
laborarea între agenți și detectivi, onestitate, corectitu- tive și multe alte nereguli care au unicul scop de a crea
dine, etc. cadrul deturnării unor sume imense de bani”. În
Alt capitol prezintă aspecte concrete „Din munca de- această situație, contribuția detectivilor și posibilitățile
tectivului. Greșeli, abateri posibile. Practici interzise”. lor legale, pot fi folosite chiar și ca mijloace de probă în
Însuși titlul acestui capitol trezește interes. Se poate justiție. O dimensiune esențială în această muncă des-
spune că, fiecare caz prezintă multe situații inedite, anu- fășurată cu omul este cea spirituală. Conduita morală
mite particularități care-l fac unic. Nici un caz nu se este cea care trebuie să conducă întotdeauna cercetarea,
aseamănă cu altul, chiar dacă fac parte din aceeași cate- viziunea asupra oricărui caz. De asemenea, onestitatea,
gorie infracțională. Autorul aduce în fața colegilor lui fair-play-ul, demnitatea, responsabilitatea, dragostea de
detectivi dar și publicului cititor problemele cu care se oameni. Sunt exigențe care trebuie să conducă această
confruntă prin prisma greșelilor și abaterilor întâlnite în activitate de cercetare în sprijinul anihilării răului și in-
activitatea detectivistică, unele comise de către el în- staurării pentru totdeauna a binelui. Alte calități ale de-
suși, și altele aflate din experiența colaboratorilor. Cu tectivului particular: delicatețea (nu poți intra în pas ca-
toată atenția, profesionalismul, tactica de care poate da zon în sufletul omului), afabilitatea, tactul, ș.a. de care
dovadă detectivul, viața este imprevizibilă, alcătuită trebuie să se țină cont în relațiile cu oamenii care deja
dintr-o sumă de surprize, unele neplăcute, cărora tre- au problemele și necazurile lor. Dar cel mai important
buie să le facă față. este suportul psihologic care trebuie să fie aidoma celui
Fiecare caz prezintă o anumită doză de risc. acordat de specialistul în această disciplină. Cunoaște-
Pentru o mai bună accesibilitate a conținutului acestei rea legislației în vigoare este un alt aspect care trebuie
cărți, autorul a ales să puncteze greșelile, abaterile, avut în vedere. A țării noastre și implicit, a țărilor cu
practicile interzise întâlnite, fără o ierarhizare, clasifi- care vine în contact în desfășurarea acțiunii de cercetare
care sau referire la vreo persoană. Toate acestea pentru și urmărire. Este un lucru extraordinar că autorul a decis
„îmbunătățirea activității detectivistice, atingerea unui să demonteze întreg mecanismul relației detectiv-client,
standard moral și de calitate, armonizarea relațiilor pentru înțelegerea cât mai clară și fără erori, a activității
profesionale, respectul și stima reciprocă”. Deziderate detectivistice. Un alt subiect tratat este „Solvabilitatea
cât se poate de onorabile. ori seriozitatea unei persoane fizice sau juridice, po-
Și mai interesant este următorul capitol care are tențială parteneră într-o afacere”.
drept obiect „Cazuri cu minori”. În aceste cazuri, aten- Exercitarea profesiei de detectiv particular nu
ția detectivilor s-a menținut la cote maxime în sensul că se putea face fără o legislație adecvată, care s-a promul-
interesul minorului primează întotdeauna. În multe ca- gat relativ recent, Legea 329/2003. După această dată s-
zuri, minorii ajung victimele unor infracțiuni de o gra- au elaborat o serie de lucrări care tratează aspecte din
vitate extremă, uneori plătind chiar cu viața. În cazul activitatea acestor specialiști, pentru contracararea acti-
unei dispariții a unui minor, părinții sunt cei care sunt vității ilicite a unor firme ”fantomă”.
tulburați cel mai mult, pentru neputința de a face ceva În continuare, autorul se referă la „Detectivii de
pentru copilul lor. Unele din aceste cazuri ajung pe companii (Societăți comerciale)”, explicând faptul că
masa detectivilor particulari. Aceste cazuri sunt foarte „orice agenție de detectivi se confruntă cu probleme
dificil de instrumentat și din pricina implicării afective atunci când contractează un caz care necesită investi-
a părinților. garea unor situații de fapt din interiorul unor firme, fie
Următorul capitol se referă la „Cazuri cu scur- sustrageri sau falsuri, scurgeri de informații, neglijențe
geri de date și informații”. Scurgerea de date și infor- și abuzuri ori alte situații periculoase care aduc în final
mații este o realitate de netăgăduit, în domeniul public prejudicii grave acestora”. Valorificarea informațiilor
cât și în cel privat. Pentru preîntâmpinarea acestor situ- se va face cu consultanță de specialitate, pentru asigu-
ații, toate documentele trebuie întocmite ireproșabil. rarea succesului și protejării detectivului. În continuare
Alt subiect interesant se referă la „Cazuri de fi- autorul face pledoarie pro domo pentru profesia de de-
liație”, un domeniu special care cere pregătirea juridică tectiv, în capitolul intitulat: „Detectivistica – profesie
a detectivilor. Nu o dată, autorul mărturisește că în re- onorantă”. E lesne de înțeles că în această profesie de
zolvarea unor cazuri, atunci când nu mai exista nici o onoare și profesionistul trebuie să aibă un profil moral
pistă, a adoptat metoda sa:„am insistat în perseverență impecabil, fiind conștient de rostul binelui în lume. El
și crez, pentru rezolvarea cazului”. Așadar, nu poate fi decât un exemplu pentru societate, știut fiind
347
că, onoarea, ca și sufletul, nu se cumpără, nu se vinde, trădate, abordată de cei mai mulți scriitori. Îmbinând
sau, așa cum declară autorul: ”onoarea nu se negociază darurile native cu cele dobândite în urma unor studii
și nici nu se joacă la <zaruri>”. Un capitol interesant aprofundate în domeniu, dar și a unei copleșitoare ex-
se referă la „Detectivi particulari femei”, autorul subli- periențe practice, cele patru cărți publicate până acum
niind rolul acestora în rezolvarea unor cazuri. și multe alte studii și eseuri de gen, vor rămâne ca
Exemplele expuse de autor în susținerea ideilor sale, puncte de referință în cultura română. El deschide căi
sunt construite pe coordonate reale (desigur sub forma virgine spre Om și, o dată găsit, îl atinge în fibrele sale
anonimatului) și ele sunt adevărate lecții de viață, rezul- cele mai intime, în demnitatea lui, în căutările lui spre
tate din experiența de detectiv. Astfel, cartea de față se aflarea Adevărului care nu poate fi decât Isus Cristos.
constituie într-un veritabil ghid de specialitate în dome- Toate acestea îi conturează un profil cum rar se mai
niul detectivisticii. La toate acestea se poate adăuga ma- poate întâlni, în lumea noastră. Îndrumat de un duhov-
rea încărcătură emoțională, pentru autor, protagoniștii nic înțelept, și-a însușit toate sfaturile sale, înțelegând
cazurilor în speță, dar și pentru cititorii, care iau la cu- că acesta este adevăratul Drum spre desăvârșire. Și până
noștință de aceste experiențe inedite. Un capitol foarte la sfârșit, adunate, toate faptele sale concură la cel mai
interesant îi vizează pe:„Detectivii de azi”, temă abor- frumos dar, acela de a nu-i fi rușine de tot ceea ce a în-
dată, de asemenea, din interior, întrucât autorul acti- treprins pentru oameni. Un dar împărtășit cu cei cărora,
vează în acest domeniu. În următorul capitol, autorul cu deschidere maximă, privindu-i în ochi, li se adre-
face unele „Considerente privind viitorul detectivis- sează.
mului în România”, aceste considerente fiind rezulta- Cezarina ADAMESCU
tul celor 13 ani de exeriență în domeniu. Cartea este o
sinteză clară și densă asupra tuturor aspectelor care de- Radiografia decăderii*
rivă din profesia de detectiv particular. Autorul prezintă
perspectivele detectivismului dar și unele aspecte cri- Este firesc ca jurnaliștii
tice și de criză, care pot apărea și îngreuna această utilă talentați să devină, la un moment
activitate în slujba omului. Fără a avea pretenția de a fi dat, scriitori. Meseriile se înru-
epuizat toate secretele și tehnicile profesiei de detectiv, desc, deși ca stil și expresivitate
din considerente de confidențialitate, existând unele rămân distincte. Ar fi păcat ca un
probleme și situații care nu pot fi publicate, autorul a jurnalist de investigație, care
adunat cu meticulozitate, o serie de reguli și practici, descâlcește dedesubturile tene-
însoțite de exemple din experiența personală, toate ex- broase ale societății bolnave, să
puse într-un limbaj coerent, accesibil, pentru toate cate- nu dorească transpunerea lor în
goriile de cititori, îndeosebi pentru tinerii aspiranți la discurs belletristic, dacă talentul
această fascinantă. Prin tot ce scrie dar și ce face, Iosif îl ajută, salvându-și astfel oste-
Roca abordează frontal adevărul, cu toată responsabili- neala și ajungând pe o cale mai
tatea, nu merge pe căi lăturalnice în aflarea lui, ci ur- sigură, ca durată și emoție, la cititor.
mează o țintă precisă. Aflat de o viață în slujba omului, Marius Cărbunescu este un astfel de journalist.
el a demonstrat (dacă mai era nevoie) că Omul se ridică Se află la cea de-a patra carte a sa, publicând un până în
deasupra tuturor lucrurilor și a-l sluji pe om este aidoma present un volum de proză scurtă („Fugarul”) și trei ro-
cu a-L sluji pe Dumnezeu. Scrierile sale au subiecte mane („Casa Presei” și „Amanta sistemului” și „B-
foarte interesante, fără clișeistică, cu subiecte inedite, MAX. Jurnalul unui uberist”), prin care bate la porțile
abordate cu maxim de luciditate, clarviziune, hotărâre consacrării, încercând să înlocuiască efemeritatea de-
și măiestrie în mânuirea condeiului. Abordarea Omului mersului jurnalistic cu relativa perenitate a literaturii.
în manieră creștină, a fost echivalentă aproape întot- Aici intervine întinderea talentului de exprimare și ca-
deauna cu abordarea Adevărului, părticică din Adevă- pacitatea de autocontrol ca exprimare stilistică. Au-
rul divin, aflat în semeni. În tot ce a întreprins, Iosif torul însă nu s-a dezbărat de tot de exprimarea jurnalis-
Roca a dovedit bună-credință și competență maximă. Și tică, care îi este la îndemână, fiind exersată cotidian, dar
chiar atunci când s-au ivit unele greutăți inerente, nu a în romanul căruia îi fac radiografia, „Amanta sistemu-
stat nici o clipă pe gânduri și a mers mai departe, având lui”, cu subtitlul neliterar „Paradigma unor ani
garanția încrederii oamenilor, a cuvântului respectat și pierduți”, găsește o soluție salvatoare, cea a manuscri-
a utilității generale a faptelor. Iosif Roca are în plus, o sului găsit, pe care a folosit-o și George Călinescu în
sumă de avuții pe care le pune în brațele omului. Și aici, „Scrinul negru”. Aflăm despre acest artificiu abia la sâr-
în primul rând, se numără buna-voință. Subtil și delicat șitul romanului. Până atunci, autorul ne lasă să ne mi-
atunci când trebuie, ferm și neînduplecat atunci când e răm, ceea ce ca formulă literară e foarte bine. A simțit
vorba de profesiunea lui, acest autor a dorit să ne îm- nevoia să intre în pielea unui personaj feminin care își
părtășească din averile sale, fără nici o pretenție. Din relatează decăderea la persoana întâi. Ne dăm seama că
fărâmele acestea de cuminecătură se poate alcătui un este o încercare inteligentă de a se scutura de stilul jur-
Rotund care poate fi încrustat pe o stemă: Stema adevă- nalistic pe care îl relevă cu prisosință în ultimele capi-
ratului român lucrător pentru Binele general și cel par- tole, în care revine la starea lui naturală. Cartea este o
ticular al semenilor săi, îndeobște. Concepute la per- radigrafie dură și sângeroasă a societății românești scă-
soana a I-a singular (persoana autorului), scrierile sale pată din lanțurile egalitarismului economic și azvârlită
se singularizează de cele cu eternul subiect al iubirii
348
fără milă, pregătire și reglementare în hățișurile unui ca- sinucidere. Schimbarea înfățișării și schimbarea de sex,
pitalism sălbatic. Totul începe cu un vis premonitoriu la care recurge fără a simți impulsul interior de natură
în care ilogicul pare să învingă, chiar dacă în economia homosexuală, nu sunt decât tot o sinucidere, dar ipo-
visului totul pare normal, chiar și atunci când nu este. crită, cum a fost și existența ei de femeie de succes. A
Oare aceasta să fie realitatea de coșmar a românilor, în fost bogată, aparent a avut succes, dar bogăția nu-i
ultimii 30 de ani, derulată într-un vis, al cărui final nu aduce bucuria reală, ci numai orgoliul învingătorului,
poate fi exprimat decât prin sinucidere? Și fiindcă auto- satisfacerea vanității scăpată din frâu.
rul nu s-a scuturat suficient de stilul jurnalistic, dur, an- Prin personaje și acțiuni, romanul „Amanta sis-
chetator și mânios, prezintă lumea destrămată de revo- temului” este radiografia anilor pierduți de societatea
luție, pe care noi cititorii de informații o vedem doar la românească, de la revoluție încoace. O lume eliberată
suprafață, neintuind dimensiunea putregaiului de sub de multe constrângeri pierde frâiele libertății, o libertate
coajă. cu care nu știe ce să facă. Dimpotrivă, fascinată de îm-
O profesoară de engleză părăsită de soț și de bogățire, rapidă și spectaculoasă, decade dramatic, se
iluzia speranței se hotărăște să iasă din lumea plată a pervertește. Totul se șmenuiește. Șmecherii profită, se
intelectualismului de catedră și să sară cu mult curaj în dau deștepți, fac avere, uitând că jungla are regulile ei,
lumea afacerilor. Nu o face pentru bani. Modul în care că fiecare face parte dintr-un sistem în care până la urmă
aruncă în toate părțile cu ei, nu o plasează în visul ame- va fi mâncat de altul mai tare, mai șmecher, mai orga-
rican, unde te zgârcești, pui para lângă para, faci zece nizat. Securiștii sub acoperire, lacomi și acaparatori, nu
gogoși și din profit mai faci zece, până ajungi milionar. se ridică deasupra traficanților de carne vie. Până la
Personajul acesta. care devine amanta sistemului în proba contrarie, fiecare își joacă rolul de rechin pe di-
toate felurile posibile, nu doar strict sexual, cum s-ar versele paliere ale aceluiași acvariu. Hoțiile fără
înțelege, deși femeia nu are inhibiții, ne demonstrează scrupule, din bani publici ori privați, devin subtile ingi-
că în lumea afacerilor românești totul se derulează alt- nerii financiare, politicienii corupți și dedați la hoție se
fel. Capitalismul autohton nu crește după reguli clasice, fac băieți deștepți.
el explodează, dă temeri, jefuiește, corupe și mai ales Șantajul direct, indirect și amenințarea sunt in-
delapidează banul public pe care statul – o ficțiune a gredientele sistemului. Mai mult, acelasi șantaj se în-
ordinii și legii – îl lasă pe mâna celor mai corupți func- toarce împotriva șantajistului, apărând de această dată
ționari. Dezumanizarea personajului feminin, ajuns om de pe scară internațională. Trimiterea în cotidianul ro-
de afaceri de top, începe odată cu divorțul. Despărțirea mânesc, cu instituții și persoane identificate, o metodă
este o traumă în orice situație. O iubire ratată din care jurnalistică, dau crezare și autenticitate particularizată
n-a mai rămas decât ura, un copil și câte o bancnotă oca- lumii care se dezvoltă în paginile romanului. Cartea ne-
zională trimisă de peste ocean, ca ajutor suficient pentru fiind decât o oglindă în care ne privim și vedem cu
cheltuielile de creștere a acestuia. Și totuși ea găsește groază că aparențele, măștile, falsurile acoperitoare cad
resurse să-l înțeleagă pe fostul soț, să-l scuze, chiar dacă și ne trezim goi și străini de noi înșine. Atât de goi și
judecata ei este tardivă, rece și fără niciun efect. Dar străini, încât ne căutăm o altă identitate. Mutilarea prin
mărturisirea nu pare sinceră, ci doar începutul unei ipo- transgresie sexuală ar fi un mod de a-l regăsi pe celălalt
crizii care va sfârși prin a omorî sufletul încet, încet, din noi, cel autentic acum după goliciune, dar realitatea
până la anihilarea personajului în sine. Dincolo de în- este atât de nemiloasă, încât nici anonimatul nu rezolvă
tâmplările prin care trece, unele aproape grotești, pe paradigma regăsirii.
care doamna Lucky le relatează în jurnalul ei, ca fiind „Ibovnicul meu protector este sistemul”, spune
de o banalitate care nu o afectează moral, ea pierde femeia de afaceri, însă el, sistemul putrezit, te ridică
lupta cu sine insăși, încercând și reușind aparent să în- prin corupere până sus de tot pe aparențele succesului
vingă lumea înconjurătoare. Joacă, sub masca prefăcă- și te lasă să cazi vâjâind când nu mai ești profitabil.
toriei, rolul femeii imune, capabilă să înfrunte orice, să Ibovnicul acesta nu are inimă, nu are nimic de-a face cu
acționeze tare ca orice rechin versat, încercând să eta- iubirea. Sentimentul acesta nu există la el, e pervertit de
leze ticăloșia bărbaților din sistem, care și ei își pun lipsa de criterii și de valori. Romanul lui Marius Căr-
măști de acoperiți, dar rămân rotițe ale unui sistem bunescu este o istorie autentică a dramei sociale a ro-
dezolant. Femeia își pierde feminitatea, iureșul aranja- mânilor, o scufundare inexorabilă în mâlul rău mirosi-
mentelor de afaceri îi antrenează mintea în loviturile de tor ce zace sub toate aparențele. Cei ce se salvează, fie
șah, în lichidări de parteneri indiferent cine sunt ei și ce și prin sinucidere, rămân pierduți în neant, nefiind ni-
rol joacă sau au jucat în viața ei, și ajunge pe buza pră- ciun reper moral care să-i țină în amintire.
pastiei. Ea, femeia, se dezumanizează treptat și ireme-
diabil, ajungând în cele din urmă la concluzia că totul e Grigore BUCIU
inutil. Nici măcar fiul ei, crescut de bunică nu mai are _____________________
niciun rol în viața ei. Cele câteva zile petrecute împre- *Autorul este general de brigade (r), vicepresedinte al Aso-
ciatiei Nationale Cultul Eroilor “Regina Maria”, membru al
ună sunt un fleș peste ruine, ea înțelegând că acea fru-
Uniunii Scriitorilor din România, fost jurnalist la reviste ale
musețe a clipei trăite în armonie cu celălalt, fiul ei de armatei.
data aceasta, este unica integratoare, dar pentru ea com-
plet neportivită. Dezumanizarea este plenară. A atins li-
nia de egalizare cu bărbații, oameni de afaceri, dar nu
se poate împăca nicicum cu ea însăși, decât prin
349
Siempre Cuba acasă la ei, să trăiască printre ei. Ruşii au un proverb:

decât să auzi de şapte ori despre un lucru,mai bine să-l
Am abordat cartea „Siem- vezi o dată. Una este să te informezi din enciclopedia
pre Cuba” a prietenului şi co- searbădă şi alta, să te afli în miezul vieţii.
legului nostru de cenaclu, di- Trăirile şi impresiile sale din acest areal binecuvân-
plomatul Ovidiu M. Curea, cu tat de Dumnezeu cu natură, locuri şi oameni deosebiţi,
o curiozitate firească, dat fiind dar şi greu încercat de istorie, ni le împărtăşeşte şi nouă
titlul său incitant care trimite în volumul „Siempre Cuba” (Din nou despre Cuba).
direct către un subiect mult ve- Autorul răspunde la întrebările noastre retorice
hiculat în alte vremuri, dar evi- chiar din primele rânduri ale cărţii:” Cuba – un cuvânt
tat în vremurile de azi, ca nefi- care la simplă audiţie inspiră zâmbete, ridicări din
ind tocmai ”politically cor- sprâncene, curiozitate, îndoială, dorinţă, farmec, ui-
rect”: Cuba. mire, visare, iritare scandalizare. Un cockteil de senti-
De ce Cuba? Şi de ce Siempre Cuba? mente, de ritmuri, de rase, de arome, de imagini. ( …).
Pentru că despre Cuba s-a vorbit mult și, în ciuda Ce nu provoacă niciodată cuvântul Cuba este indife-
discuțiilor, neclaritățile au continuat să existe. Cum s-a renţă sau plictis. Cine nu ştie de Cuba? (….)O ţară
transformat o fostă bijuterie a coroanei spaniole și un aproximativ cât jumătate din România, şi ca suprafaţă,
paradis de plăcere al americanilor într-o țară socialistă, şi ca populaţie, dar despre care se vorbeşte cât despre
cine și ce a fost în realitate Fidel Castro, dar legendarul România, Ungaria şi Bulgaria luate la un loc. Toată
Che? Ce a fost cu criza rachetelor, cu debarcarea din lumea ştie că Havana este capitala Cubei, dar Bucu-
Golful Porcilor, ce e cu baza americană din Guanta- reştiul cu Budapesta şi chiar cu Sofia se încurcă destul
namo? După mărturisirea autorului, aceste întrebări i- de frecvent”.
au fost puse de nenumărate ori la întoarcerea în țară de Din sumara incursiune făcută de autor în istorie
către cunoscuți și prieteni. A încercat să le răspundă așa aflăm că în anul 1492, când a ajuns pe ţărmul Cubei de
cum ne răspunde și nouă în volumul de față. În plus, astăzi, Cristofor Columb ar fi rămas mut de admiraţie
nouă, plin alternarea capitolelor documentar-istorice cu în faţa frumuseţii peisajului. Iar optsprezece ani mai târ-
cele literare, ne propune o perspectivă cazuală între eve- ziu Diego Velasquez tot de aici a purces la cucerirea de
nimentele petrecute în acel spațiu geografic și mediul noi teritorii, fondând în decurs de câţiva ani mai multe
spiritual care le-au animat. Acesta ar fi răspunsul la aşezări ce vor deveni principalele oraşe de astăzi. Pe
prima întrebare: ”De ce Cuba”. La a doua, de ce ”Siem- aici vor veni conquistadorii şi tot de aici vor pleca spre
pre Cuba”, adică după cât și câte s-au vorbit despre vechiul continent caravanele de nave cu bogăţii –mai
Cuba, tot a mai rămas încă ceva de spus? Autorul ne ales aur şi argint - ceea ce l-a determinat pe autor să
arată că a rămas și că subiectul despre istoria și spiritul confere locului, cu umor, rolul de buric al pământului,
unui popor niciodată nu poate fi epuizat. aluzie și la semeția cubanezilor. Şi Insula s-a bucurat
La Fundaţia „Nicolae Titulescu”, dar şi la cenacluri, de acest privilegiu secole de-a rândul, până a fost cuce-
centre culturale, au loc frecvent lansări de carte ale rit întregul continent şi după aceea, până s-au diversifi-
unor foşti diplomaţi, care ne-au reprezentat în ţări de cat şi modernizat mijloacele de transport. Preţioasele
pe toate continentele şi de toate religiile, civilizate sau încărcături tranzitate prin Caraibe au atras însă cohorte
exotice, cu obiceiuri, tradiţii şi reguli morale diferite de de piraţi, iar conquistadorii au fost nevoiţi să fortifice
ale noastre. Acestea sunt, desigur, atuurile care stâr- litoralul cubanez, să aducă armată; piraţii trebuia să-şi
nesc interesul cititorului, dar valoarea literară o dă ta- cheltuiască banii, să facă cumpărături pentru perioada
lentul autorului. Este și cazul de față. Absolventul In- cât vor fi pe mare, vasele aveau nevoie de mentenanţă
stitutului de Construcţii şi al Facultăţii de Comerţ Ex- etc…şi din toate acestea vor avea de câştigat locuitorii
terior Ovidiu M. Curea, pe care meandrele vieţii l-au Insulei. Dar perioada cea mai benefică pentru ei se va
purtat ca diplomat în îndepărtata Americă Latină, a datora prohibiţiei din Statele Unite, de la începutul se-
lucrat în perioada 1993-2003 în calitate de consilier colului XX, când Cuba se va transforma în cazinoul
economic succesiv la ambasadele noastre din Argen- SUA. Havana devine refugiul de vacanţă şi de week –
tina, Columbia şi Cuba. Pentru a rezista atâţia ani pe end pentru americanii i excentrici şi bogaţi. Oraşul se
funcţie se cerea, în afara competenţei şi a seriozităţii, extinde cu frumoase cartiere de vile, precum opulentul
o foarte bună cunoaştere a spaţiului şi a limbii spaniole, Siboney. Îşi mai aminteşte oare cineva de şlagărul „Si-
condiţii pe care colegul nostru le îndeplinea cu priso- boney”, cântat şi la noi de trubadurul Cristian Vasile în
sinţă. Cunoaşterea limbii spaniole i-a permis să discute perioada de glorie a Micului Paris şi, mai târziu, în
cu oficialităţile, dar şi să se mişte liber prin capitală, să anii ’80 ai secolului trecut, de îndrăgitul tenor Placido
viziteze locuri turistice, să participe la manifestări cul- Domingo?
turale şi sportive şi, lucru foarte important pentru cu- În anii funeşti ai războiului rece, Cuba devine bu-
noaşterea spiritului local, să socializeze cu oamenii din ricul otrăvit al celor două superputeri. Invazia din Gol-
stradă, să-i cunoască – în cazul nostru pe cubanezi - ful Porcilor a fost un simulacru de bâlci, dar Criza ra-
chetelor din 1962 era să ne transforme planeta în stea
350
căzătoare. În capitolul astfel intitulat scriitorul Ovidiu vizităm împreună cu autorul vila în care a trăit Ha-
M. Curea prezintă cu claritate, mai simplu şi mai puţin mingway, ne plimbăm prin locurile cutreierate de scri-
terifiant acest incident evitat în ceasul al doisprezece- itor şi observăm contrastul flagrant dintre cartierele bo-
lea, decât Oleg Grinevski în cartea „O mie şi una de gate şi cele sărace, ceea ce i-a îndreptăţit pe vizitatori să
zile din viaţa lui Hruşciov” (PAIDEEA, 2013), tradusă spună că în Cuba coexistă raiul cu iadul.
de semnatarul acestor rânduri. Iar după ce URSS şi Fi- Îl întâlnim pe Juan în diferite ipostaze: la carna-
del au rămas o simplă amintire, Cuba a revenit în cen- val, la berărie, pe stadion, pe stradă, şi vedem că se
tru atenţiei; aici dau năvală investitori din Europa, Ca- comportă exact aşa cum l-a caracterizat autorul: mân-
nada, China şi nici ruşii nu au uitat vechile relaţii de dru şi încrezător ca un conquistador, vesel, viclean in-
„frăţietate”, mai ales după recentele descoperiri de hi- ventiv şi comod ca un pirat şi, în sfârşit, visător, comod
drocarburi în subsolul Insulei. şi prietenos, ca un african. Calităţi moştenite de la stră-
La o altă posibilă întrebare retorică a cititorului, de buni.
ce o superputere ca SUA a tolerat un stat atât de pericu- Pe baza unei bibliografii ample, autorul desci-
los în coasta sa (la propriu şi la figurat), autorul răs- frează mitul Fidel şi mitul Che, personalităţi complexe,
punde în aceeaşi manieră semi-glumeaţă, semi-ironică, devenite simbolul revoluţiei. „Pentru cubanezi, Fidel
care face lectura cărţii atât de plăcută, comparând re- Castro a devenit o instituţie, instituţia Fidel. O instituţie
laţiile americano-cubaneze cu hârjoneala lui Tom şi unică şi puternică, mai puternică decât instituţia rega-
Jerry. Comparaţie inacceptabilă pentru orgolioşii cuba- lităţii de la alte popoare, pentru că dacă cea de a doua
nezi, care se simt, dacă nu superiori, cel puţin egali este multiplicabilă şi repetabilă, instituţia Fidel începe
americanilor. Ei consideră că adevăraţii americani şi se termină cu el. După Fidel şi chiar în timpul vieţii
sunt cei din America de Sud, descoperită de Americo sale, instituţia Fidel a trecut în legendă”. I a r „Che
Vespuci şi nu adunătura de aventurieri din SUA, deşi devenise un erou încă din timpul vieţii lui Guevara.
şi-ar dori ca şi Cuba să intre componenţa acestei Uni- Moartea i-a amplificat legenda. Era simbolul protestu-
uni. Doar şi Canada este un conglomerat de state unite, lui permanent şi dezinteresat. Părăsise o funcţie de mi-
la fel şi Mexic, care s-ar putea şi ele pretinde State nistru pentru a-şi duce mai departe lupta şi protestul.
Unite ale Americii etc… Dar de fapt neînţelegerile din- Luptase până la capăt, până când, lăsat singur şi împo-
tre SUA şi Cuba sunt generate de gâlceava de familie triva tuturor, căzuse răpus de gloanţe. Luptase pentru
dintre cubanezii imigraţi de-a lungul timpului în Florida cei care nici măcar nu îi înţeleseseră lupta. Era un Don
şi cubanezii rămaşi pe Insulă: „SUA şi Cuba –o gâl- Quijote al secolului XX, era singurul Don Quijote real,
ceavă de familie. Cine pe cine contrazice? Cine pe cine nu personaj de literatură.”
contestă şi acuză? Cine cu cine se ceartă? Cine strigă Şi, după cum am mai spus, autorul tratează la
mai tare la celălalt de peste gârlă? Cubanezii la cuba- rece soluţionarea Crizei rachetelor, despre care cei de
nezi. (…) Şi spectatorii sunt atraşi buluc din toate după Cortina de Fier au aflat de la Vocea Americii şi
părţile, mai mult decât la orice eveniment, oricât de în- Europa Liberă. Iar pentru că Guantanamo, Gibraltarul
semnat ar fi. (…) Iar,dacă, precum orice scandal, gâl- din Caraibe, a ocupat o vreme prima pagină a ziarelor
ceava se termină şi rudele se împacă, împărţindu-şi de o parte şi de alta a Oceanului, ne prezintă pe larg
averile moştenite şi renunţând la acuzaţii, iar dezbate- istoricul regiunii care a rămas în continuare mărul dis-
rile din 1901, din Congresul american pe tema Cubei cordiei dintre David şi Goliat.
se reiau (atunci prin votul congresmenilor a fost res- Capitolele cărţii sunt de fapt adevărate tablouri în
pinsă includerea Cubei în componenţa Statelor Unite n. miniatură. Ele constituie o valoroasă creaţie literară, fi-
a.) , SUA vor rămâne cu buricul pe dinafară, aşa cum ecare urmărind un fir epic cu deznodământ neaşteptat.
în anii trecuţi era moda la fete, care pentru frumuseţe, Rigurozitatea anilor din tablourile documentar-istorice
îşi riscau sănătatea de mai târziu a spatelui”. sunt dublate de percepția afectivă și participarea înțele-
Şi apoi Cuba se potrivea de minune să joace rolul gătoare în interacțiunea cu localnicii. Descrierile
de sperietoare roşie pentru americani, fiind chiar aju- respiră autenticitate, dată de prezenţa sa la locul faptei.
tată de Statele Unite să se apropie de URSS. Vreţi soci- Îl auzim făcând conversaţie cu Juan, îl vedem cumpă-
alism? Vreţi să trăiţi ca în Cuba, unde este regim soci- rând zahăr de la Juanita, îl însoţim pe drumul spre
alist?! John nu ştia cum trăieşte comunistul Ivan, dar Guantanamo, iar portretele personajelor sale sunt vii,
îl vedea peste gârlă pe socialistul Juan şi se lămurea. pline de culoare. Valoarea este dată şi de talentul nara-
În capitolele următoare găsim explicaţia multor pa- tiv al autorului, dublată de un fin spirit analitic şi de ob-
radoxuri cubaneze. De ce Insula a devenit din 1901 servaţie. Pentru a intra în atmosferă, cartea ar trebui să
copilul nedorit al SUA, fapt pentru care cubanezii fie citită într-o cafenea, situată pe faleza Atlanticului,
mândri şi orgolioşi îi dispreţuiesc pe yankei, numindu- undeva pe bulevardul Malecon, mângâiat de briza răco-
i yankee bobo (yankei fraieri), deşi primesc fără re- roasă, cu un pahar de Havana Club în faţă şi cu o havană
muşcări orice stipendie din partea acestora; de unde le în colţul gurii.
vine supărarea că vizitatorilor străini le place Cuba, dar Mihai MAXIM
fără cubanezi. Cunoaştem apoi o Cubă arsă de soarele
tropical, unde nici pe plajă nu poţi să te răcoreşti,
351
„Cărțile de la Vidra” rugăciune, pe o covată mică ș. a. semnificând viul lem-

nului care renaște/înfrunzește în primăvară, ca o aștep-
tare și o promisiune de mai bine: Cele mai frumoase
poeme / Nu le-am scris (încă) / Doar le-am visat, / Ui-
tându-le în zori. Tulburătoare versuri în Cartea de la-
crimi, cusute pe ștergarul înflorat, înfățișând o cruce,
poartă o Mică rugăciune pentru Dumnezeu, implorând
grija pentru măicuța mea și fata mea și de mine, între-
bând în final: Dar care, dintre noi, e mai bogată: / E
mama mea, cu fată și nepoată? / E fata mea, cu mamă
și bunică? / Ori eu, ce am și mamă am și fiică, / Fiica
fiind și mamă totodată?! Asemenea, sonetul Mamă, cu-
sut pe un ștergar cu brâuri simple, tricolore, în cuvinte
la fel de clare: Pe chipul Mamă e un strat de sare / De
lacrimi ce au ars când s-au zvântat. / Tristețea lor cu
În prag de primăvară, în Sala Theodor Pallady ce s-a vindecat? /Cu o tristețe încă și mai mare. / …Dar
a Academiei Române, scriitoarea Carolina Ilica* a lan- a știut ce foc a pus în mine? / Că-n loc s-arunce lemne,
sat o nouă ediție a Cărților de la Vidra, originală și sem- l-a udat – / Și s-a-ntețit, în loc să se aline.
nificativă formulă de simbioză a poeziei cu arta tradiți- Cartea Învierii este o îndreptare spre filonul re-
onală. Vidra este localitatea arădeană de obârșie, căreia ligios, pe care criticul Alex. Ștefănescu îl numește „un
autoarea îi aduce astfel un elogiu, fiindu-i recunoscă- creștinism trăit, nu declarat, de o reprezentare a lui
toare pentru zestrea de frumos pe care i-a transmis-o ca Dumnezeu la scara omenescului”. Șiragul de ouă încon-
neprețuită moștenire. O afirmă cu mândrie în versurile: deiate și obiectele de cult care poartă asemenea versuri
Mă-mbrac țărancă și mă simt regină / Peste-un regat sunt relevante și pentru această simbioză între arte; aici,
cu sacre bogății: / Cu spații mioritice, de doine / Și ca- evident, și în favoarea poeziei.
podopere cifrate-n ii. Aceste capodopere ale geniului Cartea Marii Uniri, lansată (în 2018) cu prile-
creator popular au inspirat-o în chip fericit să folo- jul Centenarului acestui crucial eveniment, este o sin-
sească, drept suport al versurilor sale, materiale tradiți- ceră mărturisire de dragoste de glie, de durere, de îngri-
onale, obișnuite în gospodăria țărănească, mereu la în- jorare și speranțe, întruchipată în versuri care refac
demână. Așa s-au născut, rând pe rând, Cartea de lut, Conturul țării, cu inima ardelenească și visul întregirii,
Cartea de lână, Cartea de lemn, Cartea violetă, Cartea precum Sacralitate, Dor, Moșteniri, La Alba Iulia, Ana
de borangic, Cartea de lacrimi, cartea Învierii, Cartea de la Argeș. Semnificația acestor gânduri se concen-
Marii Uniri – care au fost lansate, sub formă de expo- trează în catrenul Cartea de istorie: Se moare-n ea mai
ziții, în multe localități din țară și din străinătate, pe mult decât / În toate cărțile de pe pământ / Și totuși este
unde Carolina Ilica a fost invitată, la manifestări literare cartea cea mai vie. / (Subtitlul ei secret e Veșnicie?).
prestigioase, ca autoare sau traducătoare, ca editoare În noua paradigmă politică, a Cărților Necon-
sau organizatoare căreia i se recunoaște competența, venionale ale Carolinei Ilica, exprimată în expoziția
certificată cu prisosință prin Festivalul Internațional Plângând de-atâta frumusețe, se evidențiază limpede
„Nopțile de Poezie de la Curtea de Argeș” (22 de ediții) bogatul tezaur de cultură românească, în care artele se
prin activitatea neobosită de promovare a literaturii ro- îmbină și susțin în chip fericit, facilitând comunicarea
mâne în lume. Între multele semne de recunoaștere a semenilor.
valorii activității sale reținem, pentru unicitate, titlul de În această zi, de sărbătoare a Primăverii, văd în
Ambasador de Onoare pentru Cultură, acordat în mar- asemenea expoziție un Mărțișor prins la reverul Acade-
tie 2011, la Beirut (Liban) de către Fundația Naji Na- miei noastre – și închei cu spusele președintelui Ioan-
oman pentru Cultură, cu prilejul Concursului Internați- Aurel Pop: „Lâna și lemnul, lacrimile și învierea sunt –
onal de Poezie desfășurat aici, cu participarea a 1.322 în tâlcuirea poetei – prevestiri ale frângerii dezunirii
de poeți din 53 de țări. noastre și ale accedării la marea sinteză unificatoare,
Iată, așadar, cum, în aceste zile de început de sunt prologuri și fapte în același timp, pornite din viața
primăvară, Cărțile de la Vidra se citesc (la propriu și la de țărancă torcătoare, din viața de țărancă născătoare,
figurat) în fastuoasa Sală de expoziții „Theodor Pal- din viața noastră de cultivatori și de păcurari, din viața
lady” a Bibliotecii Academiei Române. Este o expoziție noastră de rugători la Domnul, smeriți și semeți deopo-
itinerantă, însoțită de volumul autoarei, cu același su- trivă, supuși și revoltați, curați și păcătoși”. Românii
gestiv, inspirat titlul: Plângând de-atâta frumusețe. știu și pot să „cuprindă pe toate în acest cuvânt mare,
„Frumusețe” exprimată atât în poemele pictate și bro- copleșitor și foarte frumos de Țara Românească. Prin
date de autoare pe pânză, cât și în eșantioanele de mo- Țară ne răsfrângem în lume și, astfel, în veșnicie, ca Po-
dele populare bănățene, prelungite cu „rădăcini” multi- ezia”.
colore. Citim, în metrul popular inconfundabil, din Car- Vasile RĂVESCU
tea de lână: M-a pețit, cum nimeni altul, / Un fecior mai
brad ca bradul. „Filele” Cărții de lemn sunt imprimate
pe fusul de tors lână, pe linguri și căușe, pe crucile de
352
Secretul timpului şi mitul eternei porneşte de la nuvela “Secretul doctorului Honigber-

ger” a lui Eliade, apărută în anul 1940. Ca şi cum n-ar
reîntoarceri fi trecut aproape optzeci de ani de la acţiunea acestei
Maria Mona Vâlceanu, „Mircea. Secretul timpu- nuvele, eroina romanului se întâlneşte cu doamna Zer-
lui”, Editura Zodia Fecioarei, Piteşti, 2019 lendi într-un mod foarte firesc. Pe parcursul romanului
vom mai întâlni de câteva ori asemenea scene, care sunt
de fapt momente ale ieşirii din timp.
Maria Mona Vâlceanu
În plan epic, naraţiunea urmăreşte drumul eroi-
este unul dintre cei mai activi oa-
nei, care nu are un nume în carte, în căutarea unui ma-
meni ai vieţii culturale din Pi-
nuscris al lui Eliade despre secretul Timpului, care ar
teşti şi nu numai. Este membră a
exista, cel mai probabil, în biblioteca din casa doamnei
Uniunii Ziariştilor Profesionişti
Zerlendi din strada Melodiei, Biserica Sfinţilor, perso-
din România. La Centrul Cultu-
naj care a fost cândva, într-un alt timp, în preajma şi în
ral din Piteşti susţine un club li-
viaţa lui Eliade, după cum îi mărturiseşte ea însăşi ero-
terar care-i poartă numele, orga-
inei. La Bucureşti, ori la Paris, eroina caută apropierea
nizează lunar acţiuni culturale
misterioasei doamne Zerlendi, până ajunge în faimoasa
televizate, prezintă comunicări
ei casă din Bucureşti, unde au loc serate fastuoase şi
tematice la evenimente culturale
unde credea ea cu tărie că s-ar găsi manuscrisul.
în ţară şi în străinătate şi este o împătimită cercetătoare
Formula obiectivă a scrisului nu acoperă întru
a operei lui Mircea Eliade. Am cunoscut-o mai bine la
totul acţiunea, ea se proiectează ades în ficţional, întâm-
Simpozionul “Mircea Eliade şi mitul eternei reîntoar-
plările şi personajele ţin de fantezia autoarei, când în
ceri”, pe care îl organizează an de an, unde îşi aduc con-
realitate, când în imaginar.
tribuţia, cu valoroase expuneri, oameni de cultură din
În paralel cu această căutare a ceva presupus,
ţară şi de peste hotare.
imaginat, care să lumineze misterul “eternei reîntoar-
La Târgul de Carte Gaudeamus, în toamna lui
ceri”, se derulează povestea de dragoste dintre înţelep-
2019, şi-a lansat cel mai recent roman “Mircea. Secretul
tul doctor Petru, recunoscut eminent chirurg în ţară şi în
timpului”. Acesta face parte dintr-o trilogie care mai cu-
străinătate. Frumuseţea, senzualitatea şi continuitatea
prinde volumele: “Egor. O iubire imposibilă” şi “Şte-
iubirii celor doi este partea aproape lirică, evident mas-
fan. Simfonia fantastică”. Autoarea mărturiseşte că şi
cată a volumului, care ţine de epicizarea unor experi-
această a treia carte este tot “de iubire şi căutare a ade-
enţe personale. Nu ştiu cât subiectivism este în această
vărului etern scris în inima femeii şi cea a bărbatului”.
minunată poveste, cât eventual material biografic ar pu-
Şi tot ea spune că trilogia “poartă închis în ea un mesaj,
tea fi în spatele ei şi nici nu contează. Dar impresio-
[…], o ştafetă nevăzută, care să treacă prin Poarta tim-
nează profunzimea sentimentelor şi a trăirilor, prin ta-
pului”, pentru că “s-ar putea totuşi să mai fie o ieşire pe
lentul şi abilitatea autoarei de-a le transmite.
care noi n-o putem vedea” (Mircea Eliade).
Naraţiunea duce energia cuvintelor spre noi aşa
“Mircea. Secretul timpului” nu se citeşte decât
cum le-a lăsat să se aştearnă autoarea, pentru că, spune
aparent uşor. Autoarea l-a studiat pe Eliade nu doar cu
ea însăşi la început “cuvintele poartă în ele energie, ele
mintea, l-a simţit şi cu sufletul. Şi pentru a-i înţelege
sunt nemuritoare, pleacă din mintea şi din inima celui
miracolele a ştiut că trebuie să fii iniţiat, altfel treci pe
care le-a scris şi rămân în aşteptare până când ochii unei
lângă ele fără să le observi.
alte fiinţe vii […] le descifrează şi le dau putere”.
Tu, cititorule, dacă vrei să vezi dincolo de text,
Acţiunea se consumă adesea într-o pregnantă
trebuie sa fi citit destul (şi când e oare destul?) despre
atmosferă de epocă. Doamna Zerlendi “brunetă, zveltă,
cunoaşterea de sine, despre secretul timpului, despre
cu ochii sclipind intens de o energie, de o forţă pe care
comprimarea timpului. Un personaj din roman vorbeşte
nu se putea să nu le observi. Dantela neagră care-i aco-
despre timpul comprimat într-un spectacol, în care se
perea pieptul şi mănuşile înalte până la cot […] îi dă-
petrec atâtea evenimente, iar despre actor că se identi-
deau un aer retro, venise parcă special dintr-un alt
fică pe scenă cu zeci de eroi, într-o singură existenţă,
veac.” Doamna Zerlendi cea strălucitoare şi intangibilă
cunoaşte pasiunile, speranţele, suferinţele şi revelaţiile
care “nu îmbătrâneşte ca toată lumea”, aşa cum ar fi
acestora, adică trăieşte un număr considerabil de exis-
spus Eliade.
tenţe şi îşi consumă propria lui karma mult mai repede
Mereu în căutarea misterioasei doamne, sin-
decât restul omenirii.
gura care ar putea s-o ajute, eroina se întoarce în Rue de
Maria Vâlceanu îl are “în sânge” pe Eliade, a
Shanghai, pe Champs Elysee, pe străzile oraşului de
mers pe urmele lui citindu-l, studiindu-l, căutându-l, i-
pescari Blaye şi respirăm odată cu ea aerul şi misterul
a călcat pe urmă la propriu pe strada Mântuleasa, pe
Parisului actual, dar şi cel de altădată. Un loc aparte în
Melodiei, unde îşi avea Mircea Eliade mansarda, ea în-
sufletul autoarei se dovedeşte a fi Mănăstirea Cernica,
săşi locuind undeva în apropiere.
aşezată pe un “pământ sacru, înconjurat de ape”, unde
Debutul romanului este în plin fantastic, dar un
se află o mare bibliotecă. Loc unde a trăit şi a scris că-
fantastic camuflat în real, precum sacrul în profan. Se
lugărul misionar Andrei Scrima, autorul lucrării
353
“Timpul Rugului Aprins. Maestrul spiritual în tradiţia Două cronici de carte sub pana scriitoarei
răsăriteană”, cel care ştia că “descoperirea de sine, dru- Victoria Stolojanu-Munteanu
mul spre sine, trec prin celălalt”.
Bine documentate şi măiestrit transmise citito- Zece poveşti
rului sunt paginile despre Manuc – bei, Emanuel Mâr-
zăian pe numele lui adevărat, negustor şi diplomat ar- Motto: Sănătatea nu e totul, dar şi fără sănă-
mean, cel care a negociat pacea dintre ruşi şi turci de la tate totul este nimic.
Bucureşti din 1812, chiar în hanul care-i poartă azi nu-
mele. Eroina este o femeie de lume, a citit, a studiat, Artur Schopenhauer
lucrează la Academie, ţine conferinţe în faţa unui public
Autoarea cărții „Zece
avizat, cunoaşte mulţi intelectuali din diverse domenii. poveşti”, mult regretata scrii-
O lume în care întrebările ei se suprapun celor ale per- toare Ana Podaru, practică o
sonajelor, ea pluteşte cu gândurile ei printre ele, în afara scriitură blândă, iertătoare şi
lor, le aude, le răspunde, uneori îşi apără vehement con- conciliantă, de parcă destinul
vingerile şi trece mai departe în lumea obsedată de mis- fiecăruia dintre noi este o
terul Timpului. Dacă în “Egor. O iubire imposibilă” treabă de negociat. Sub ochii
acţiunea se desfaşoară după tiparul eliadesc al misteru- noștri se derulează zece în-
lui, “a fost sau n-a fost”, (eroul-obsesie, locurile pe tâmplări în alergatul secolului
unde a trecut, mai ales prin inima şi mintea eroinei), în vitezei: Fetiţa fugea dispe-
“Mircea. Secretul Timpului” totul capătă amploare, rată, pajura cu vulturul au o
asistăm la evenimente cu o mulţime de participanţi, ma- luptă corp la corp, contele se
joritatea cunoscuţi autoarei din viaţa reală şi deveniţi învârtea precum leul în cuşcă, când devin vizibile pen-
personaje în desfăşurarea romanului. La una dintre tru fetiţă, bogăţiile lumii vin peste zâmbetul ei, cutre-
aceste întâlniri apare şi doamna Zerlendi: prin ce mister murul şi totul se rostogoleşte prin grotă alături de obi-
al Timpului, oare? Dar oricât de mult s-ar apropia ero- ectele de preţ, Madlene încearcă să escaladeze multele
ina de locul unde s-ar afla manuscrisul căutat, acesta ră- de bogăţii din fundul pământului. Așadar, totul se des-
mâne mai departe un mister, ea nu-l va putea descoperi. fășoară alert, nicidecum în pasul încet al fetiței.
Fictive ori nu, personajele vin să ne poarte în Surprinde trăsăturile personajelor prin faptele
lor, descriindu-le foarte sumar dintr-un condei și din câ-
sfera preocupărilor lor legate de “inteligenţa materiei”,
teva detalii. Timpul şi mișcarea le conturează bine, este
energia orgonică, interconectarea “între noi şi Marele foarte mult zumzet, forfotă, agitaţie: gnomul sforăie,
Creator Cosmic”, medicina zamolxiană şi medicina ho- bătrânul orb dispare, unuia îi e foame, o mamă se văi-
listică, medicina antroposofică a lui Rudolf Steiner, me- cărea, părinţii dau zvon în sat, iar tot satul caută copii
dicina cuantică. Evident, o repet, cartea se adresează dispăruţi... Peste toate, o micuţă ajunge să stea peste un
unor cititori avizaţi ori interesaţi să afle şi să se docu- munte de bogătii. Satira autoarei iese la iveală şi fetiţa
menteze. Altfel, conversaţiile interesante, spumoase, se simte, nici mai bine, nici mai rău decât o găină pe o
spirituale rămân în afara adevăratului lor înţeles. Se grămadă de gunoi.
poate vorbi mult despre talentul autoarei de a contura Ana Podaru, în ,,Zece povesti’’, se exprimă cu
caractere şi situaţii, de a descrie atmosfere şi locuri graţie şi în limbile personajelor, fie Will, Emilly, Ge-
(exemplu: mirajul din grădina Anei în noaptea de Sân- orge, fie Ederra sau Lisette, care trăiesc pe malul Nilu-
ziene). Şi nu în ultimul rând, abilitatea de a conduce na- lui. Din Scoţia vin Abigail, Aiden, Allison, Lucya, vră-
raţiunea şi unele personaje în timpuri diferite. jitoarea Morgan. Scrisă pentru copii, cartea îi introduce
Finalul aduce lumină şi împăcare în suflet, într-o aventură epică palpitantă, cu animale precum
acolo la Bergen, în îndepărtata Norvegie, unde doctorul căţeiiși inorogul, sau păsări precum pajura. Eroi sunt și
Petru lucra ca medic, iar eroina şterge distanţele într-un fluturii și pasărea măiastră…
Ajun de Crăciun şi ajunge la el. La Bergen, despre care Scrise în cea mai vizibilă manieră postmoder-
Mircea Eliade spunea că va fi „singurul loc unde oame- nistă, cele „zece povestiri” ale Anei Podaru ies din mi-
nii, peste cincizeci de ani, vor mai asculta liniştea.” tologia consacrată. Autoarea nu se raportează la mo-
dele, dar constant urmează firul clasic al poveştilor.
După ce personajele trec prin situaţii limită, ca-n po-
Vilia BANŢA veşti, deznodământul este tot… ca-n poveşti, unul feri-
cit, nicidecum ca-n viața de zi cu zi, unde fericirea al-
ternează de cele mai multe ori cu moartea.
Ana Podaru este, totuși, și o voce a suferinţei.
Una din cele zece povești,,,Ducesa’’, îi poartă pe mi-
cuții cititori prin labirintul afectat de boală al eroinei,
apăsată de tot mai multe datorii, că afacerile nu-i mer-
geau, seceta îi distrusese toată recolta, de şapte ani bu-
tucii de vie de pe deal se uscaseră, nu mai putuse salva
nimic, vânduse butiile cu vinuri din beciuri... Colac
354
peste pupăză, a urmat și un a incendiu. Dialogul este bârlogul sub pretextul cărţii de imobil, le dă o reprezen-
firesc, cu naturalețe. Suntem într-un folclor prezent încă taţie de pomină nu mai puţin descurajantă, jucând ,,Ca-
în memoria actuală a civilizaţiei umane. Într-o manieră pra cu trei iezi în costumul lui Adam”.Uitat de toţi.
similară celei a Passionariei Stoicescu imitarea limbii odată cu ieşirea la pensie, va ieşi de sub carapace abia
vorbite în lumea copiilor, cu diminutive şi frumos evi- după căderea comunismului, când, făcându-şi apariţia
dent face din ,,Zece povesti ’’ o încercare utilă, de a în capitală într-un costum impecabil, cu zâmbet deschis
zugravi cotidianul gri cu atmosfera colorată a copilă- şi curtenilor în calitate de preşedinte de onoare al Con-
riei . gresului mondial de balneologie, îşi va saluta foştii co-
Cu aceste poveşti Ana Podaru demonstrează că legi din staţiune cu limba scoasă.
a cunoscut lumea copiilor şi că după ce s-a lumit ea În volumul „Somnul de piatră”, câteva poves-
însăși și ca poetă şi ca prozatooare, şi ca mamă şi a, ex- tiri abordează întâmplări din lumea necuvântătoarelor:
plorat mediul copilăriei care este şi el atins de realitatea „Iov – câinele „Barza neagră”, „Ultima vânătoare”.
contingentă îndemnându-ne la lectură. Unna dintre povestiri, însă, care are un titlu înșelător
Minuni sunt copiii iar povestitoarea nu ne (dar ispititor) – „Crocodilul” – îl duce pe cititor cu gân-
aduce în lumea lor să ne minunăm şi să ne odihnim ci dul la o narațiune cu temă din lumea reptilelor mari ac-
să medităm, să ne întregim viziunea asupra complexi- vatice, trăitoare la tropice. Cititorul, absorbit de lectură,
tăţii unui suflet de copil. Are știință despre multe întâm- ca și Trică, eroul povestirii, este dornic să vadă cât mai
plări cu personaje copiii. Ana Podaru și ne spune doar curând, în cada din baia Maestrului, corpul crocodilu-
zece, în care, așa cum mă așteptam, găsim ardoare, pa- lui, adus de la București, acoperit cu plăci osoase, care
siune, iubire. păstrează unele caractere comune cu păsările, citise el
Lumina s-o însoţească pe regretata scriitoare cândva. Când colo… „Ochii i se înfipseră cu căutătura
pentru că ne-a amintit și de această dată că de când lu- lor flămândă în bustul coanei Jana, care făcea o baie de
mea e lume tot poveștile ne adorm odorurile și tot mai dimineață. Simțindu-se privită, coana Jana întoarse in-
cald le este somnul când bunicele încep cu „A fost stinctiv fața spre ușă și văzu chipul lui Trică cum cotro-
odată…” la răsărit de lună. băia cu privirea lacomă spre cadă. Scoase un țipăt iste-
ric și un ieși afară nerușinatuleeee!” de zăngăniră gea-
O lume într-o carte murile de la ferestre. Un burete de baie zbură spre figura
zgâită și speriată a lui Trică. Acesta se retrase la mo-
Lecturând volumul de ment și o luă la fugă mai repede de cum venise, cu pan-
proză scurtă „Somnul de pia- tofii în mână, iar preșurile de pe coridor fură zvârlite
tră” mi-am dat seama că scriito- înapoi într-un derapaj dușmănos. Aleea îl ajută să ca-
rul Ion Drăghici a realizat o pete ceva viteză în timp ce Maestrul îi strigă din urmă,
adevărată frescă a satului său batjocoritor: Bă, Trică, ți-a plăcut, bă, crocodilul? Ori
natal Brebina (fost Papa) cote speriași de el?” O literatură în care se răsfrâng as-
muna Scrioaștea*, din Teleor- pecte ale satului românesc de azi, neexploatat artistic în
manul lui Gala Galaction (n. în aceste momente ale globalizării, unora părându-li-se
comuna Didești), Constantin anacronice. În fond, manifestări ale satului tradițional
Noica (n. în comuna Vitănești), pline de haz, care dă vitalitate de netăgăduit operei lite-
Zaharia Stancu (n. în comuna rare,
Salcia) și Marin Preda (n. în O concluzie finală: povestirile lui Ion Drăghici
comuna Siliștea Gumești)**. sunt confesiuni raportate la viaţă, naratorul pătrunzând
Prozatorul, continuând tradiția unor înaintașilor săi pro- în adâncul sufletului personajelor sale, creația artistică
zatori, se dovedește un fin portretist, dar și un analist de rămânând, în memoria cititorului, ca o încordare de obi-
primă mână. Povestirile care au ca titlu numele perso- ectivare a simțirii.
najelor – Vasile, Marin, Floarea, Doctor Ciorăscu, Ve-
ronica, Lică, Mogâldeață, Costea Viteazul… – ar putea Victoria STOLOJANU-MUNTEANU
alcătui, într-adevăr, „un muzeu viu” al satului său natal, ___________________
citându-l pe reputatul scriitor Emil Lungeanu, care sem- *Unul dintre izvoare (posibil cel mai aproape de adevăr) atestă ve-
chimea și numele localității Scrioaștea. Nainte de bătălia de la Că-
nează Prefața volumului. lugăreni (13/23 august 1595)Mihai Viteazul și-a numărat oastea,
Mă opresc la una dintre cele mai hazlii poves- completată cu noi flăcăi, pe platoul din punctul Livezile, loc strate-
tiri, dar care dezvăluie o lume apusă, ca o amprentă de- gic, oferind suprafață și vizibilitatea unei asemenea acțiuni militare.
o clipă a memoriei. Făcând figură de pustnic inaborda- Posibil ca din vechiul nume Scheoastrea, atestat pe la începutul se-
colului al XVI-lea (1512 - 1513?) să derive noul nume păstrat până
bilul doctorul Ciorăscu, un obscur balneolog dintr-o în zilele noastre: Scioaștea (scrie oastea)
staţiune montană, poartă tenişi „marca FINCA Dră- ** Am citit, recent, că județul Teleorman a pierdut sau continuă să
găşani” si o singură cămașă cu mânecile roase, doarme piardă din varii motive nu doar valorile prezentului, dar și amintirea
acasă pe un pat de fier ca de cazarmă şi economiseşte valorilor mari ale trecutului său (mai grav!).. Cineva mă invita să
apa menajeră spălându-se şi bărbierindu-se la serviciu vizitez casele memoriale ale lui Gala Galaction, Marin Preda, Con-
stantin Noica sau Zaharia Stancu. „Îți vei face o cruce mare, minu-
precum un chinez din epoca Mao. Convocat la interviu nându-te – mi s-a spus – când vei vedea în ce stare de degradare se
de activiştii locali, le zădărniceşte planul de a-l re- află toate.” Cine pierde? Nu doar Teleormanul pierde, ci și România
cruta în partid, răspunzându-le în ruseşte cu citate din din pricina crasei superficialități cu care a fost guvernată cultura în
Lenin, iar miliţienilor, ce-i bat la uşă, ca să-i adulmece ultimele decenii, fapt greu de iertat de generațiile care vin.
355
„Deasupra apelor, până la al nouălea ODETTE, un personaj născut din iubire pentru o femeie
ce moare la o vârstă fragedă, răpusă de cancer. Şi în
cer!”... această dramă a eliberării scriitorul Dumitru Velea își
expune gândurile prin personajul Omul cu flori:
,,Doamne, bucată cu bucată carnea i-ai aruncat...
Odette, ți-au rămas numai ochii și sufletul! Ce-a fost
pentru viermi s-a dat viermilor”; „ce-a fost pentru
Domnul a rămas Domnului!”, reușind să creeze o piesă
impresionantă, demnă de marii scriitori ai Greciei An-
tice.
Teama de a nu-i înghiții viitura îi face pe cei doi să
se ascundă în mormântul devenit închisoare, se spune
că de ce ți-e frică nu scapi, iată că acest adevăr predo-
mină obsesiv această piesă de teatru, mormântul fiind
În Metronomul de apă/ The Water Metronome, năpădit de firicele de apă prelinse prin crăpăturile cavo-
piesa de teatru, în două părţi, scrisă de dramaturgul Du- ului.
mitru Velea (Ed. Helicon, Timişoara, 1996; ediţie bilin- Acolo în închisoarea mortuară protagoniștii acestei
gvă, traducere în engleză de Barbara Rogers şi Eugenia drame își fac glume grotești sau povestesc despre clișee
Buioca), întâlnim drama existențială a omului aflat în din viața lor, cum ar fi fost cea cu pomul uscat din fața
captivitate, în expresie scenică, după o alunecare de te- casei, amintind de parabola Măslinului uscat din Biblie,
ren noroios. Omul cu flori și Omul alunecat, doi sinis- aşteptat să scoată lăstari și să înflorească, pom pe care
trați ajung împinși de forța apei într-un cavou de unde niciodată nu-l tăiase Omul cu flori, trăind mereu cu
nu pot să iasă la lumină, fiind înconjurați de lespezi de această speranță – un prun ce se uscase după ce la rădă-
piatră şi de apa ce se strecoară de sus. Lumea în întregul cină i se turnase scăldătoarea bunicii moarte. Foamea,
ei pare cuprinsă de un potop pedepsitor şi poate elibe- setea, oboseala psihică, frigul, umezeala ne duce cu
rator. Această lucrare filosofică, dedicată scenei, începe gândul nu doar la viaţa de zi cu zi, ci la închisorile co-
cu un citat din Evanghelia după Luca 8. 54-55 ,,Dar muniste de la Aiud, unde, de pildă, Radu Gyr scrisese
El, după ce i-a scos pe toți afară, a apucat-o de mână poeme memorabile în astfel de condiții alături de cole-
și a strigat, zicând: Copilă, scoală-te! Și duhul ei s-a gii lui suferinzi. Sau la poetul Marin Sorescu: ,,În
întors în ea, iar fata s-a sculat numaidecât. Iisus a po- moarte se respiră greu/ În schimb, e veşnică. Mereu voi
runcit să i se dea să mănânce.” ... ce ne duce inevitabil respira şi tot mai greu/ Această stare de ne-eu.”Ori, tot
cu gândul la viața de apoi, la învierea omului după ju- el: „Mie mi s-a omorât timpul, onorată instanță”... Re-
decata dumnezeiască. Piesa este dedicată Daimonului feritor la timp şi spaţiu, autorul precizează, încă de la
Odette, care este şi personaj, şi prietenilor autorului, început, că timpul este „ca un hoţ, fără timp”, locul –
care – după cum notează – îl aşteaptă dincolo: V. G. „oriunde mai există oameni”, iar acţiunea – „mai reală
Paleolog, Nicolae Novac, Romulus Guga, Ion D. Sîrbu, decât omul”, toate acestea, ca şi cum am fi în Apoca-
Ladislau Schmidt, David Maniu, Mircea Ciobanu şi lipsă.
Marin Sorescu. Dumitru Velea adăugă tragicului umor, fiindcă alt-
Lupta pentru supraviețuire şi salvare a celor două fel ar fi greu de suportat; personajele vorbesc din acest
personaje este aici, totodată, o dramă a eliberării. Omul cavou strânse în disperare şi cu zâmbetul pe buze, de
cu flori şi Omul alunecat caută să iasă la lumină prin pildă vorbesc despre moarte ca despre un vals vienez,
orice mijloace, folosind obiectele din jur, o găleată ui- în care omul este legănat în brațele morții. La o astfel
tată într-un colț al cavoului ce nu-i ajută să ajungă la de replică, Omul alunecat este apostrofat de Omul cu
capacul ușiței de deasupra, prinsă și ea sub mlaștina ve- flori: ,,Nu mai glumi în brațele morții!” Sau, așezat pe
nită odată cu viitura. Astfel ei, în disperare, inventează grătarul de scurgere a apei, chiar sub picurii de sus, se
soarele, căutând crăpături în pereți, așteptând o licărire lasă purtat de femeia invizibilă într-un dans amețitor,
de undeva, iar când descoperă o dâră de lumină, amân- imaginându-se ,,plutind peste o pășune cu iarbă verde,
doi se închină la ea ca la o minune. Aud continuu şuvo- peste o livadă cu pomi înfloriți”, dar sfârșește între-
iul apei curgând în spatele pereţilor de beton, de sus bându-L pe Dumnezeu unde este, unde este stupul cu
zgomotul apei ce picură peste ei într-un ritm de metro- ,,fagurele ceresc''... apoi căzut în genunchi cere cle-
nom insuportabil, ca o ucigătoare pedeapsă, până când mență Marelui Creator, doar să oprească zgomotul
disting voci de afară când groparii pregătesc noua locu- curgerii apei, acest metronom de apă cu clipocitul pică-
ință a unei femei „ce-a închis ochii ieri, pe la prânz, în turile ce-i invadează mintea. Așa se face că apare stafia
spital. A adormit și nu s-a mai trezit.”... La început Zinei ce aduce cu ea alte personaje şi o seamă de des-
amândoi cred că groparii fac glume, dar aud glasul pre- cântece de însoţire a dalbului de pribeag: „Să nu te în-
otului: „Doamne vecinicele tale bunățăți învrednicește- spăimânți,/ frate bun să-l prinzi/ că lupul mai știe
o pe cea ce s-a mutat de la noi odihnind-o pe dânsa în- seama codrilor și-a potecilor./ Și el te va scoate din
tru fericirea cea neîmbătrănită”, apoi aud şi văd cum miezul de noapte,/ la drumul de plai.”
groparii coboară sicriul și scapă funia în groapă făcând În partea a doua a piesei toate se dimensionează ca
glume că de mâine nu le mai trebuie și realizează cu semnificaţii, de la drama celor două personaje, care de
disperare că peste ei a fost îngropată o femeie, la fel ca fapt sunt dedublarea unuia singur, o ipostază materială
356
şi alta spirituală, se trece la cea a societăţii şi lumii su- Ursul și albina

puse unui nimicitor rău, ipostaziat de autor în persona-
jul Administratorul cimitirului. Doar descrierea
apariţiei sale şi a reacţiei celor doi, şi avem limpede În scorbura unui copac,
imaginea răului şi a morţii: „Brusc, se ridică grătarul. S-a așezat un stup de-albine,
Urcă pe scară, cu un diplomat în mână, Administrato- Și-un urs greoi, precum un sac
rul cimitirului. Este îmbrăcat într-un veşmânt făcut din Tot aștepta, gândind în sine:
solzi de oglinzi. Mănuşi albe, Şi un baston, semănând a „Ce miere bună-am să mănânc
sceptru. Cei doi, la început îngroziţi, apoi uimiţi, se pri- La toamnă, când va fi culesul.
vesc uluiţi, şi cu un râs lipit pe buze, încep să bată din În scorbură-mi bag gheara-adânc,
palme. Se retrag, cât mai departe de strălucitorul ins, Că-mi știu prea bine interesul!”
lovindu-se de sicriu.” Iar către-albine-apoi grăi:
Ca un contrapunct acestei dimensiuni sociale vine – Mă uit la voi cu nerăbdare,
cea spirituală, a eliberării şi salvării omului. Stafia Zinei
Cum adunați voi, zi de zi,
apare într-un mod straniu şi cei doi descoperă, cutremu-
raţi, prezenţa lui Moș Ilie, care vede ce-a mai rămas din Nectarul care-i pus în floare.
lumânarea pe care o tot aprindea Omul alunecat, lumâ- Eu n-am răbdare ca sa-o fac.
nare aprinsă și de data aceasta la cererea mortului în Și zise-apoi albina:
timp ce acesta povestește că l-a visat pe Omul cu flori – Vezi, cucoane,
în „Bisericuța dintr-o zi”... unde se întâlnea cu Odette, De-asta iarna ești posac
cum se cununa cu aceasta, singuri, doar cu câte o lumâ- Și tălpile iți sugi de foame,
nare în mâini, în fața lui Iisus, loc în care cineva a stri- În timp ce noi, întreaga iarnă,
gat: „Ai grijă! Ai grijă de mireasa ta!”, dar acesta n-a Când este frig, sau plouă des,
putut, iar lumânarea s-a stins odată cu ea, Odette sfâr- Sau fulgii mici încep să cearnă,
șindu-se după ce pierduse lupta cu cancerul de stomac, Trăim din ceea ce-am cules.
Omului cu flori rămănându-i doar drumul către cimitir Și-apoi ți-o spun înțelepțește,
cu 44 de garoafe în brațe, ele simbolizând vârsta daimo- Cum nu te știu prea cumsecade:
nului, flori ce le așeza la orice cruce în numele ei, Acea care nu muncește,
Odette fiind înmormântată departe de iubirea ei, undeva Nici să mănânce nu se cade!
prin Germania.
Moș Ilie îl sfătuiește să o strige pe nume, de trei ori,
________________
precum Iisus pe Lazăr, pe Fiica lui Iair, înaintea învierii. Fabula nu are nicio tangență cu realitatea, dar toate
Acesta strigă: „Talitha cumi! Odette, Scoală-te!”... şi secantele se răsfrâng în aceasta
aceasta apare într-o rochie alb-albastră, translucidă, cu
brațele întinse ca o mireasă ce așteaptă mirele la altar.
Acesteia i se dă să mănânce pește și fagure de miere,
fagure ceresc. Ea îi întinde şi Omului cu flori, pentru a
gusta, şi-l invită, spre a se salva şi el, în barca ei, aceasta
fiind sicriul ce începe să plutească pe apa ce a cuprins
întregul cavou. Şi Odette îl sfătuieşte să arunce apa mi-
zerabilă, toate „amintirile intrate în putrefacție”, dure-
rea, înlocuindu-le cu lumina: „Eu te aștept, dragule!
Vino lângă mine! Deasupra apelor, până la al nouălea
cer!”... toată această secvenţă a durerii vindecătoare
sfârșindu-se odată cu dispariția ei în înalt, Omul cu flori
strângând în brațe veșmântul de in rămas în urma ei cu
miros de mir și de aloe...
Cortina se trage peste Omul alunecat ce, cu apa
până la gură, îl roagă pe Dumnezeu să-l ajute să-i cio-
plească Duhul din ape și cer, în timp ce Omul cu flori îi
spune să-i cioplească crucea pe care să scrie „ODETTE
și VELEA” ...piesa se sfârșește cu un bocet odată cu ri-
dicarea bradului din apă: „Eu dacă știam,/ nu mai răsă-
ream,/ eu de-aș fi știut,/ n-aș mai fi crescut”... iar vocea
Cioplitorului de cruci nu întârzie să se audă: „Fii răb-
dător trecătorule,/ vânătoarea abia începe,/ vița de vie
ți-a atins picioarele,/ încă o clipă, și din numele tău,/
va țâșni o flacără.”... şi cortina cade peste gândurile fi-
ecărui cititor sau spectator... cutremurător!
Caricatură de Mihai Pânzaru - PIM
† Ana PODARU
357
interesate din ţări vecine, care au tot interesul să sabo-

teze Centenarul Marii Uniri.
România nu s-a format la 1918-1920 – cum se
spune uneori, în mod grăbit sau tendenţios – ci atunci s-
a oficializat ca realitate veche, recunoscută pe plan in-
ternaţional, prin tratate. Nici numele de România nu
este nou, ci el vine de demult, din „Romaniile”, „Vlahi-
ile” sau Ţările Româneşti semnalate de toţi marii noştri
istorici şi consemnate încă de la finele mileniului I al
erei creştine. „Domnia a toată Ţara Românească” (Do-
minatio totius Terrae Romanae) există din secolul al
XIV-lea, iar Ţări Româneşti, „Valahii” sau „Romanii”
se află presărate peste tot în Europa de Sud-Est şi sunt
cuprinse în izvoare la scurtă vreme după căderea Impe-
riului Roman de Apus. România de pe hartă a fost lăsată
să funcţioneze târziu şi a fost recunoscută abia între
1859-1920.
Acad. Prof. Dr. Ioan-Aurel POP Transilvania cu provinciile adiacente reprezintă
cam 40% din teritoriul şi populaţia României actuale.
Președintele Academiei Române România de la începutul secolului al XX-lea (137 000
km pătraţi) a luptat între anii 1916-1918 în Războiul cel
Mare pentru Întregirea Neamului, dar ceilalţi români
Fascinaţia Marii Uniri din 1918 (mai mult de jumătate din câţi erau ei atunci) au luptat
între 1914 şi 1918. Cu alte cuvinte, mai mult de jumă-
tate dintre toţi românii s-au angajat în luptă – sub o
formă sau alta – fără să fie întrebaţi, odată cu imperiile
în care se aflau cuprinşi, încă de la începutul războiului.
Este vorba despre românii din Basarabia, Bucovina,
Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş. România s-
a gândit mereu la aceşti români şi a negociat cu marile
puteri soarta lor. Paradoxul era că intrarea României în
război – de neevitat la un moment dat – ducea la re-
nunţări dureroase indiferent de opţiune: alăturarea la
Antanta (Franţa, Anglia, Rusia) însemna abandonarea
Basarabiei, iar alăturarea la Puterile Centrale (Germa-
nia, Austro-Ungaria) marca abandonarea Transilvaniei.
Până la urmă, Dumnezeu a rânduit astfel lucrurile încât
aproape nimic nu a fost pierdut. Românii au ajuns să
Iubitorii de trecut şi de România dezgroapă trăiască în anul 1918 „ora lor astrală”, împărtăşindu-se
vechi cronici acoperite de colb ca să ne aducă aminte de din ambrozia şi nectarul celor aleşi. Dar, dincolo de
responsabilitatea pe care o avem faţă de neam şi ţară, orice comentariu, intrarea României în luptă în 1916 a
însă unii eseişti, analişti politici şi pescuitori în ape tul- fost inevitabilă, iar decizia regelui Ferdinand şi insis-
buri formulează „teorii noi”, tendenţioase şi chiar tenţa primului-ministru Ion I. C. Brătianu au fost judi-
duşmănoase, despre lupta de emancipare naţională şi cioase, absolut necesare.
despre facerea României. Ba că ziua de 1 Decembrie nu Proclamarea independenţei de stat a României,
este bună ca sărbătoare naţională, ba că Unirea s-a făcut la 9-10 mai 1877 (şi apoi apărarea sa pe câmpurile de
de către marile puteri, ba că imnul României este nepo- luptă) a fost un mare act de voinţă naţională, care nu
trivit, ba că românii ardeleni erau mai atraşi de „cultura trebuie contrapus Unirii de la 1918. Independenţa nu a
superioară” maghiară decât de „miticism” şi de „balca- fost neapărat un scop în sine, ci un pas mare spre reali-
nism”, ba că diferenţele dintre Transilvania şi Buco- zarea unităţii naţionale depline. Ce independenţă era
vina, pe de o parte şi România de atunci, pe de alta, erau aceea care cuprindea abia cu puţin peste o treime din
aşa de mari, încât omogenizarea era imposibilă etc. pământul şi din poporul românesc? Ziua de 1 Decem-
Toate acestea dau unora de gândit, pe fondul ignoranţei brie nu celebrează Unirea Transilvaniei cu România –
generalizate, a inculturii, a publicării multor informaţii cum se mai pretinde câteodată în mod grăbit – ci chiar
false, neverificate, al tăcerii istoricilor de meserie, co- formarea României întregite, în urma tuturor actelor din
pleşiţi de pletora „experţilor” de ocazie, pricepuţi la 1918 (Unirea Basarabiei, a Bucovinei, Transilvaniei,
toate şi la nimic. Peste asemenea elemente de marasm, Banatului, Crişanei şi Maramureşului). De la 137 000
vine şi propaganda duşmănoasă a unor grupuri km pătraţi, România a ajuns la 296 000 de km pătraţi.
358
Cine cu cine s-a unit? România mică s-a unit cu cele- Între anii 1848 şi 1918, cele mai legitime sau
lalte Românii ca să formeze România deplină. Unirea mai progresiste mişcări europene erau cele de emanci-
s-a făcut prin conştientizarea popoarelor, în măsura în pare naţională, de obţinere a libertăţilor democratice, de
care s-a putut. Marea parte a românilor au dorit unirea, subminare a imperiilor oprimatoare, de formare a state-
fiindcă ei au fost educaţi în acest sens de către elitele lor după criterii etnico-naţionale. Aşa au procedat
intelectuale, politice şi religioase. Marele merit al ro- aproape toate naţiunile de atunci, luând exemplu de la
mânilor a fost acela că au avut o elită responsabilă, occidentali, care făcuseră acest lucru anterior. Aceasta
conştientă de rolul său, activă şi viguroasă. S-a spus şi era tendinţa cea mai avansată în acel moment! Nimeni
s-a scris recent – fără noimă – că românii ardeleni ar fi nu vorbea de Uniunea Europeană, de globalizare, de au-
fost fascinaţi de „superioritatea” culturii maghiare şi că tonomia teritorială a minorităţilor sau de eliminarea dis-
nu ar fi vrut unirea cu România balcanică şi înapoiată. criminărilor pe criterii religioase! Cel mai luminat spirit
Chiar dacă luăm în calcul şi numai câteva fragmente din pe care l-au produs vreodată românii – Eminescu – a
discursurile lui Alexandru Vaida-Voevod, din Parla- trăit tocmai în acele decenii şi a exprimat acele idealuri
mentul Ungariei, ne dăm uşor seama despre felul cum înalte de atunci. El nu poate fi condamnat pentru ideile
erau trataţi românii incluşi în Ungaria. De la 1867, sale, care erau şi ale poporului său, decât dacă este scos
Transilvania nu mai exista pe hartă, fiindcă autonomia din contextul epocii, aşa cum se procedează, din păcate,
sa istorică fusese desfiinţată printr-o trăsătură de con- câteodată, acum. La fel gândeau – referitor la popoarele
dei. Politica de maghiarizare era la ordinea zilei şi se lor – Puşkin, Petõfi, Taras Şevcenko etc.
desfăşura prin varii mijloace, de la administraţie şi ar- Românii – în marea lor majoritate – au fost an-
mată până la şcoală, presă şi cultură. În 1914, Alexan- trenaţi atunci să lupte pentru formarea statului lor naţio-
dru Vaida-Voevod, în parlamentul de la Budapesta, nal, aşa cum au procedat italienii, germanii, polonezii,
oferă o mostră despre viziunea românilor asupra cultu- sârbii, cehii, slovacii, letonii, estonienii, lituanienii etc.
rii maghiare spre care erau ademeniţi, a culturilor stră- Nu au făcut-o nici mai bine şi nici mai rău decât alţii.
ine în general: „[În ceea] ce priveşte cultura maghiară, Nu au fost, în această luptă a lor, nici mai conştienţi sau
şi aceasta e încă fragedă, ca şi cultura română. Dar şi în mai entuziaşti, dar nici mai apatici sau mai reticenţi de-
cazul dacă ar fi vorba nu de cultura maghiară, ci de cea cât alţii, decât vecinii lor. Fireşte, este absurd să
franceză, germană sau engleză, în zadar aţi voi să ne-o susţinem că toţi românii au participat la mişcarea pentru
acordaţi. E adevărat, cultura noastră e încă în dezvol- unire sau că toţi au dorit cu ardoare unirea. Totodată,
tare, îşi trăieşte abia anii copilăriei, dar ea se manifestă este nerealist şi incorect să spunem că Unirea de la 1918
foarte frumos şi această cultură nouă ne e mai scumpă s-a făcut în condiţii ideale, cu respectarea tuturor prin-
decât orice altă cultură străină, pentru că ea e manifes- cipiilor democratice etern valabile şi că nu au fost în-
tarea vieţii noastre sufleteşti, ea re-oglindeşte viaţa sen- călcate atunci drepturile şi valorile nimănui. Dar şi mai
timentelor noastre”. incorect, mincinos şi nedrept este să pretindem că ro-
Prin urmare, stăpânirea străină era mai amară mânii – la modul general – nu au dorit unirea, că ei erau
decât pelinul, iar visul şi speranţa veneau din forţa po- atraşi mai degrabă de civilizaţia superioară ungară decât
porului român şi din dorinţa de unire cu România. De de Vechiul Regat, că un mănunchi de intelectuali i-ar fi
altminteri, nu numai românii gândeau aşa în acei ani. amăgit şi ar fi acţionat în numele lor.
Actele de voinţă populară din 1918 au fost în conformi- Toate datele de care dispunem în prezent arată
tate cu interesele popoarelor ceh, croat, polonez, român, că majoritatea românilor au dorit Unirea Transilvaniei
sârb, slovac, sloven etc., fiind primite cu simpatie de cu România şi că au exprimat ferm acest lucru, la nive-
către aceste popoare. Datorită mentalităţii de popoare lul exigenţelor democratice de atunci. Mai mult, comu-
imperiale, inoculate de-a lungul secolelor, au trăit mari nitatea internaţională a apreciat actul de voinţă naţio-
frustrări popoarele german, maghiar şi austriac. În Un- nală a românilor, formulat în anul 1918, şi a recunoscut
garia, pe fondul acestei atmosfere apăsătoare, guvernele realităţile decise de români. Atunci când a fost posibil,
de după 1918-1920 au desfăşurat o propagandă revizi- mai ales în Bucovina, dar şi în Basarabia şi Transilva-
onistă fără precedent, deplângând pierderea a „două tre- nia, minorităţile au fost întrebate, iar unii membri ai lor
imi din teritoriu şi din populaţie”, fără menţionarea fap- au şi susţinut apartenenţa la România. Insinuarea că nu-
tului că aceste „pierderi” se refereau la provincii şi ţări mai un grup de intelectuali a impus unirea este ridicolă.
istorice în care ungurii se aflau în minoritate. Oricum, Mai întâi, este o jignire la adresa masei de intelectuali
se vede clar că românii şi România nu au făcut nimic români care au militat sincer pentru actul unirii. În al
ilegal şi nedemocratic în 1918 (la nivelul democraţiei doilea rând, nu este nimic neobişnuit ca poporul să fie
de atunci), din moment ce deciziile lor de la Chişinău, condus de elite şi să le urmeze. Românii ardeleni au fost
de la Cernăuţi şi de la Alba-Iulia au fost aprobate, rati- condamnaţi de asupritorii lor să nu aibă în fruntea lor
ficate, recunoscute de către marile puteri. Sărbătoarea lideri politici şi economici puternici, ci, până târziu,
naţională a României nu jigneşte pe nimeni, ci doar cin- doar preoţi şi dascăli, adică intelectuali ieşiţi din sânul
steşte cea mai mare împlinire naţională a românilor din lor şi apropiaţi de ei. Dar ei – românii ardeleni – nu au
toate timpurile. rămas nicio clipă fără elite, şi aceasta le-a fost salvarea.
Decenii la rând, înainte de unire, preoţii şi dascălii nu-
359
şi încheiau slujbele, respectiv lecţiile, fără să spună adu- printre rânduri. Odată cu această uşoară tâlcuire, se
nărilor în care vorbeau că „soarele românilor la Bucu- vede limpede şi sorgintea lui revizionistă, neprietenoasă
reşti răsare”. Este de ajuns să fie urmărite documentele la adresa poporului român. Pe de altă parte, după crea-
existente, rapoartele autorităţilor, procesele verbale ale rea de către Moscova leninistă a unei secţii a partidului
ASTREI, protocoalele partidelor politice, asociaţiilor său comunist la Bucureşti, în 1921, periodic, mai ales
profesionale, şcolilor etc. pentru a dovedi cum s-a pre- cu ocazia meteoricelor congrese ale acestei formaţiuni
gătit unirea de jos în sus şi din cele mai sofisticate şi politice de extremă stângă, se dădea cuvânt de ordine
savante cercuri academice până la nivelul satelor. Este comuniştilor români să lupte pentru destrămarea Româ-
clar că intelectualii au stimulat unirea, că i-au conştien- niei, denumită „stat imperialist, multinaţional”. La fel
tizat intens pe oameni în spiritul unirii, că i-au convins s-a întâmplat în primul deceniu efectiv comunist (1948-
de binele care avea să vină, dar cine poate să condamne 1958) – „obsedantul deceniu” din literatură – când te-
acest lucru şi de ce? Lozinca elitei ardelene de atunci a zele lui Roller exprimau aceleaşi idei antiromâneşti. Cu
fost: „Ţineţi cu poporul, ca să nu rătăciţi!”. Prin urmare, alte cuvinte, până nu tocmai demult, hulirea Marii Uniri
conducătorii, desprinşi din popor, se ghidau după aspi- se făcea, în mod organizat şi disciplinat, de către URSS
raţiile poporului, le justificau şi le susţineau, iar poporul şi de către coloana sa a cincea, Partidul Comunist din
îşi urma conducătorii. Nici căile alese de popor (grupuri România. Punctele comune ale celor două asalturi sunt
mari de oameni) nu erau infailibile, dar elitele şi plebea, uşor de sesizat: unirea s-a făcut pe nedrept, de către un
cel puţin din 1848 până la 1918, au mers concordant. grup de intelectuali (naţionalişti/burghezi), dar mai ales
Eseuri istorice se pot scrie multe, opinii despre de către marile puteri (învingătoare occidentale/imperi-
trecut poate exprima oricine, dar scrisul istoric trebuie aliste). Readucerea în atenţie a acestor clişee ale propa-
lăsat istoricilor de meserie, cercetătorilor, celor gandei de odinioară se explică prin apropierea Centena-
obişnuiţi şi pregătiţi să opereze cu sursele istorice. Con- rului Unirii, după cum spuneam. Numai că apropierea
form specialiştilor, în epoca despre care scriem, Unirea acestui Centenar se produce: 1. În condiţiile unei peri-
din 1918 a fost un act de voinţă naţională românească, culoase recrudescenţe a naţionalismului în Ungaria
formulat de majoritatea populaţiei şi recunoscut prin acestor ani, recrudescenţă condamnată chiar şi de orga-
tratate internaţionale cu valoare de lege. Restul sunt nismele europene din care Ungaria face parte; 2. În toiul
chestiuni interesante, dar adiacente. Ele se cuvin studi- unui acut conflict teritorial între Ucraina şi Federaţia
ate, relevate, dar nu augmentate, deviate, scoase din Rusă (moştenitoarea URSS), pe fondul căruia Pactul
context sau falsificate. Ribbentrop-Molotov este valorizat pozitiv de către unii
Eseurile despre trecut au rostul lor, ca şi publi- şi din cauza căruia securitatea graniţelor din regiune
cistica istorică în general. Se face astăzi copios meta- este ameninţată. Lăsăm la o parte apropierea ciudată
istorie, istorie contrafactuală, istoria iluziilor oameni- dintre Ungaria şi Rusia, pe care inamicii Unirii din 1918
lor, istoria ideilor neviabile şi a personalităţilor care o socotesc pur şi simplu întâmplătoare…
luptau contra curentelor dominante, se evocă felurite În aceste condiţii, cum să admitem şi să justifi-
ciudăţenii şi rarităţi, ajung să fie privite drept mituri căm punerea sub semnul întrebării a înfăptuirilor naţiu-
clişeele şi stereotipurile, să fie valorizate personaje con- nii române din anul 1918? Nu credem în comploturi
siderate îndeobşte negative etc. Toate acestea au loc sub oculte, interne sau internaţionale, dar nici atât de naivi
soare, sunt adesea receptate mai bine de public decât nu putem fi încât să acceptăm pasivi toate aceste asal-
temele clasice de istorie, fiindcă gustul este şi el esenţial turi împotriva intereselor României. Chiar dacă toate
în revigorarea trecutului. Dar aceste abordări nu trebuie provinciile unite cu Ţara la 1918 ar fi fost simple cado-
confundate cu cercetarea trecutului dacă ele nu repre- uri date României de marile puteri sau rod al propagan-
zintă aşa ceva, pe de o parte, iar concluziile unor întâm- dei făcute de elite exaltate – aşa cum s-a întâmplat în
plări sau fapte marginale nu trebuie impuse drept domi- alte cazuri şi împrejurări – , tot nu s-ar cuveni să fim
nante, pe de altă parte. cinici şi să hulim, de dragul spectacolului sau cu scopul
„Noile puncte de vedere” evocate mai sus nu unor avantaje. Oare să nu fim capabili – noi, românii –
sunt fabricate acum – când se apropie sărbătoarea Cen- să punem în pagină o adevărată simfonie, un imn închi-
tenarului Marii Uniri – dar nici nu se reciclează acum nat bucuriei de fi şi de a trăi împreună? Oare să fim atât
din pură întâmplare. Acestea au o lungă istorie în urmă. de uşor de prostit, încât să credem că un mileniu de sin-
Pe de o parte, ele provin din arsenalul naţionaliştilor re- gurătate (în care am trăit cumva, aşa cum am putut) este
vizionişti (mai ales ungari), care au cultivat mereu, în de preferat unui secol de unitate (neîmplinită nici
secolul care a trecut de la 1918, ideea „nedreptăţii isto- aceasta)? Desăvârşiţi ca popor prin secolul al IX-lea
rice” făcute Ungariei de către marile puteri, care ar fi (poate prin preajma anilor 800-900), am trăit răzleţi
dat cadou României „înapoiate şi balcanice” înfloritoa- până pe la 1800, când am început să ne adunăm, con-
rea provincie numită Transilvania, „iluminată” timp de vinşi greu că în lume „unirea face puterea”. De altmin-
un mileniu de „civilizatorii Bazinului Carpatic”, adică teri, toţi oamenii trăiesc în comunităţi de diferite feluri.
de unguri. Limbajul detractorilor unirii nu este acum Ne-am unit, în împrejurările cunoscute, în perioada
tocmai acesta – între timp formulele de exprimare s-au 1859-1918 şi nu a trecut de-atunci nici o sută de ani.
cizelat, s-au europenizat – , dar el se poate descifra uşor Oare putem compara experienţa a o mie de ani cu
360
vieţuirea (poate dezamăgitoare) din o sută de ani? De

ce să fim aşa grăbiţi şi să riscăm o judecată greşită? Ne-
am unit fiindcă nu ne-a fost bine să fim separaţi şi ata-
caţi din toate părţile. Aşa au gândit generaţii de români
care ne-au precedat şi care au murit pentru Unire.
Se cuvine, de aceea, să facem distincţie clară
între opiniile istorice rostite de amatori şi rezultatele
cercetărilor întreprinse de specialişti şi chiar între eseu-
rile scrise de unii istorici fără stagii în arhive şi studiile
cunoscătorilor, ale profesioniştilor autentici. Cu toţii ne
putem pronunţa despre Marea Unire, fiindcă ne-am cu-
cerit libertatea de exprimare, dar avem datoria să deo-
sebim adevărul izvoarelor de părerea neautorizată, năs-
Conf. univ. dr. Ilie GORJAN
cută din curiozitate, teribilism, pasiuni (patimi) şi/sau
interese. De asemenea, înainte de sentinţe unilaterale, Armata Română la Budapesta,
avem obligaţia să comparăm. Numai aşa vom putea în anul 1919
spune dacă suntem sau nu unici sub soare şi dacă ceea
ce s-a petrecut la noi în 1918 se poate sau nu încadra Dacă pentru majoritatea statelor europene, pri-
într-o serie de fapte, trăite de mai multe popoare. Vom mul război mondial a luat sfârșit la 11 noiembrie 1918,
distinge astfel mult mai bine între acele studii de nişă, în urma încheierii armistițiului cu Germania, în pădurea
menite să lămurească mai bine trecutul, şi acelea scrise de la Compiegne, pentru țara noastră ostilitățile au con-
ca să ne deruteze şi să ne abată de la adevăr. În privinţa tinuat până către sfârșitul anului 1919. În urma Conven-
temei noastre, vom putea ajunge astfel la o concluzie ției de la Belgrad, din 13 noiembrie 1918, dintre Pute-
simplă, bazată pe surse: au fost şi români care nu au do- rile Aliate și Ungaria (România n-a fost invitată, deși
rit România de la finele anului 1918, aşa cum au fost şi era direct interesată), s-a stabilit cursul Mureșului ca li-
state care nu au recunoscut actele Unirii, dar majoritatea nie de demarcație între armatele aliate și armata ungară,
românilor şi majoritatea marilor puteri au făcut-o. o linie care însemna păstrarea sub dominația Ungariei a
Aceasta este concluzia reală care trebuie prezentată pu- unei bune părți din teritoriul Transilvaniei, cu o popu-
blicului larg, pentru că ea a exprimat voinţa naţională. lație românească majoritară.
Datorită acestui şuvoi al istoriei noastre, ne strângem Pe bună dreptate, guvernul de la București și
mereu energiile în locul binecuvântat, cu nume simplu, Consiliul Dirigent din Transilvania au contestat preve-
fascinant şi copleşitor de frumos, căruia poporul îi zice derile acelei convenții printr-un memoriu prezentat la 8
Ţara Românească. martie 1919 în cadrul Conferinței de Pace de la Paris,
memoriu prin care erau prezentate și atrocitățile săvâr-
șite de maghiari în acest teritoriu românesc aflat sub
ocupația lor, exemplificând cu numărul de 182 români
torturați și uciși, dintre care mulți învățători, avocați și
preoți, numai în comitatul Arad. Față de această stare
de lucruri, Consiliul Suprem (SUA, Anglia, Franța, Ita-
lia) a decis, de acord cu guvernul de la București, ca
trupele române să înainteze dincolo de linia Mureșului
până pe aliniamentul Dej, Cluj, Turda, Aiud, Alba-Iu-
lia. Ca urmare a intensificării prigoanei maghiare împo-
triva românilor, Marele Stat Major, în acord cu aliații, a
decis înaintarea militarilor români pe un nou aliniament
marcat de localitățile Sighet, Baia-Mare, Zalău, Sebeș,
Zam, Bucova.
Toată această stare încordată de lucruri a deter-
minat Consiliu Suprem să hotărască, la 26 februarie
1919, constituirea unei zone neutre între Ungaria și Ro-
mânia, având ca limită estică aliniamentul Arad, Sa-
lonta, Oradea, Carei, Satu-Mare, și ca limită vestică ali-
niamentul 5 km vest Debrețin, 5 km vest Oroshaza, Se-
ghedin, această zonă urmând să fie ocupată de trupe ali-
ate franceze, engleze, italiene, eventual americane. În
Invitație de Primăvară, în Parcul „Rotonda valahă”. raport cu această situație, Ungaria a refuzat să se retragă
Lectură plăcută! pe linia de vest a zonei neutre, iar guvernul Karolyi a
demisionat, lăsând puterea bolșevicului Bela Kun, care,
361
la 21 martie 1919, a proclamat Republica Ungară a Sfa- compunere două divizii, un regiment de vânători de
turilor, el devenind comisar al poporului pentru afaceri munte și o brigadă de roșiori.
străine și conducător al statului. Trecerea Tisei s-a efectuat în noaptea de 29/30
Noul guvern maghiar a decretat mobilizarea iulie 1919 în prezența regelui Ferdinand și a reginei Ma-
generală a tuturor bărbaților între 16 și 54 de ani, decla- ria care „privesc cu ochii umezi de emoție trecerea co-
rând că Ungaria se află în stare de război cu toate sta- loanelor de vânători, care calcă voios în sunetele mu-
tele vecine de la care are ceva de revendicat. Dintr-o zicii militare și aclamă cu entuziasm pe suverani. Ală-
convorbire telefonică dintre Bela Kun și V.I.Lenin, in- turi de ei, prim-ministrul țării, Ion I.C.Brătianu, care a
terceptată de francezi, rezulta că era inevitabil un atac părăsit Conferința de la Paris, rupând niște tratative
armat împotriva României, atât din vest cât și din est. sterile, privește cu mândrie cum soldații României în-
În acest context, Ungaria a respins toate propunerile ali- făptuiesc ceea ce diplomații de la Paris îi refuzau.”
aților și a continuat să ceară ca trupele române să se re- După o serie de victorii clare obținute de trupele române
tragă dincolo de linia Mureșului, conform Convenției în fața celor ungare, la 3 august acestea au ajuns în fața
de la Belgrad din 13 noiembrie 1918, mobilizând toto- Budapestei, capturând de la unguri 1235 ofițeri, 40 000
dată mari efective pentru a-și crea o armată nouă în sco- soldați, 348 tunuri, 332 mitraliere, 52 000 puști și 87
pul atacării României și Cehoslovaciei. Planul a fost aeroplane. De teama trupelor române, Bela Kun a fugit
pus în aplicare în noaptea de 15/16 aprilie 1919, când în Austria cu un tren special încărcat cu tot ce agonisise
Ungaria a trecut la agresiune asupra României cu șapte în perioada dictaturii lui, acolo fiind arestat, dar, cu aju-
divizii și o brigadă, însumând 56 215 militari, 137 tu- torul bolșevicilor ruși, a evadat și a fugit în Rusia.
nuri și cinci trenuri blindate, în Poarta Someșului și În ziua de 4 august 1919, armata română a in-
Poarta Mureșului. trat victorioasă în Budapesta unde “În inima orașului,
Românii au ripostat printr-o contraofensivă în generalul comandant al trupelor din Transilvania pri-
dimineața zilei de 16 aprilie 1919, sub comanda gene- mește defilarea trupelor. Niciodată o trupă româ-
ralului Gheorghe Mărdărescu, având forțele organizate nească n-a defilat mai mândru, mai marțial. Niciodată
în Grupul de nord (comandant generalul Traian Mo- un comandant n-a trebuit să facă o sforțare mai puter-
șoiu) cu două divizii de infanterie, două de cavalerie și nică ca să-și înăbușe, sub masca severă a șefului, ex-
un Detașament condus de generalul Marcel Olteanu plozia de sentimente ce urcau din inimă, spre a se fă-
(două regimente de cavalerie, două batalioane de infan- râma în lacrimi.” Prima mare problemă pe care a tre-
terie și o baterie de artilerie) și Grupul de sud (coman- buit s-o rezolve ocupația românească a fost aprovizio-
dant generalul Gheorghe Mărădărescu) cu două divizii narea populației Budapestei, de peste 1 500 000 locui-
de vânători și una de infanterie. Conform așteptărilor, tori, cu cele necesare traiului. Guvernatorul orașului,
între 30 aprilie și 1 mai trupele române au câștigat bă- generalul Holban, a rezolvat, în scurt timp, această pro-
tălie după bătălie și au atins cursul Tisei pe întreaga lun- blemă printr-o serie de măsuri practice sub controlul or-
gime a frontului, obligând armata ungară să se retragă ganelor militare române, îndestulând piața orașului și
spre vest, dincolo de Tisa, românii argumentându-și salvând populația din ghearele foametei. Totodată, s-au
înaintarea ca fiind determinată de necesități militare și redat cetățenilor maghiari drepturile ce le fuseseră su-
nu pentru revendicarea unor teritorii din Ungaria. Ca un primate ca libertatea întrunirilor, a presei, redeschiderea
argument în plus, la 9 iunie 1919, Ion I.C.Brătianu a spectacolelor și a luat măsuri pentru începerea lucrului
afirmat că guvernul român nu intenționa să rămână cu de către funcționari și muncitori.
trupele pe Tisa și să fixeze aici frontiera, ci voia ca, prin După încheierea ostilităților, comandamentul
menținerea acelui aliniament puternic până la stabilirea român a impus Ungariei încheierea unui armistițiu, care
frontierei de către Conferința de Pace de la Paris, să fie avea ca efect dezarmarea efectivă a acesteia pentru ex-
asigurat împotriva unui eventual nou atac ungar. cluderea posibilității de a ne mai ataca și recuperarea
Așa cum era de așteptat, Ungaria, după ce și-a uriașelor cantități de materiale de care România fusese
refăcut armata, a atacat din nou România, la 20 iulie jefuită în timpul ocupației din perioada 1916-1918. N-
1919, reușind să ocupe un cap de pod la est de Tisa cu a fost surprinzător faptul că acest armistițiu n-a primit
o adâncime de 50 de km. Fără a mai aștepta ajutorul și acordul Consiliului Suprem, care a și constituit o comi-
acordul Consiliului Suprem, trupele române au trecut la sie mixtă pentru cercetarea reclamațiilor ungurilor și
contraofensivă. Așadar, după două încercări nereușite controlul transporturilor pe calea ferată spre România.
din partea Ungariei bolșevice, condusă de Bela Kun, de Comisia Aliată de la Budapesta era formată din patru
a reface Ungaria Mare, prin recucerirea Transilvaniei în generali, reprezentanți ai celor patru state din Consiliul
perioadele 16-20 aprilie și 20-24 iulie 1919, armata ro- Suprem, cel care reprezenta SUA având o atitudine mai
mână a trecut Tisa, având ca obiectiv strategic ocuparea mult decât ofensatoare la adresa armatei române, deni-
Budapestei, capitala Ungariei. Pentru atingerea acestui grând-o și întocmind rapoarte pline de acuzații neînte-
obiectiv, au fost constituite Grupul generalului Holban, meiate către guvernul american și reprezentanții aces-
cu două divizii, Grupul generalului Moșoiu, tot cu două tuia la Conferința de la Paris.
divizii, și Grupul generalului Demetrescu, având în Relațiile încordate dintre guvernul român și
Consiliul Suprem erau cauzate și de refuzul celui dintâi
362
de a semna pacea cu Austria. În final, la insistențele

Consiliului Suprem, autoritățile militare române au pre-
dat, la 16 noiembrie 1919, Budapesta Comisiei interali-
ate și au părăsit orașul în liniște și ordine. Între 14 fe-
bruarie și 28 martie 1920, întreg teritoriul unguresc a
fost evacuat și trupele noastre au fost retrase pe noua
linie de frontieră trasată de Conferința de la Paris și ac-
ceptată de noi.
Aceste fapte de arme glorioase ale armatei ro-
mâne, desfășurate în împrejurări istorice mai mult decât
potrivnice, au însemnat enorm pentru devenirea istorică
a poporului român, pentru prezervarea actelor istorice
de la 27 Martie, 28 Noiembrie și 1 Decembrie 1918 prin
care s-a înfăptuit visul de veacuri al românilor, acela de Dr. Constantin IONIȚESCU
unire a tuturor provinciilor românești într-o singură și Prof. Daniela IONIŢESCU
mare Românie.
Polovragi – Purtătoarea de cuvânt a
zeilor Apollo Tămăduitorul și Zamolxe
Vraciul
(Șapte secole localitatea a fost cunoscută sub de-
numirea Polovraci)
Partea a doua
Continuare din nr. 16 al revistei
Deseori ne-am pus întrebarea: de ce se numeşte

Dealul Muierilor, fără să găsim un răspuns, dar totodată
ne minunam că toponimele lacurilor poartă numele
destul de cunoscute locului: Denghiu, Plăviţoiu, Ale-
xandru, Coasta Bisericii, Dealul Viilor, Podişcă,
Groeşti, Ulterior, am găsit explicaţii. Am aflat că în
urmă cu 500 de ani, pe aceste locuri trăiau familii de
oameni izolaţi. Print-o hotărâre a voievodului Matei
Basarab, aceste familii au fost aduse la drumul care
pleacă din Poienari, trece pe coama dealului la Măgura,
Minciuneşti, Bumbeşti-Deal, Cârligei şi coboară în
drumul ce merge spre Târgu Jiu.
În apărarea României Mari. Campania Armatei Române în
Ungaria, în 1919 (imagini Internet) Despre Poeni. Poienari
Primele documente care aduc date despre sa-
Bibliografie: tele comunei Bumbeşti-Piţic sunt din anul 1521, din
vremea domnitorului Neagoe Basarab – 30 iulie
Colectiv de autori, Curs de istoria artei militare, vol.III, 1521,,iar am dat Mircii cu fraţilor săi şi feciorilor lor în
Editura AcademieMilitare, București, 1988, p.31-35; Poeni (Poienari) din partea Donciului şi frătâni-său sau
Mircea Mușat, Ion Ardeleanu, De la statul geto-dac la Vâlcului, dintr-o funie jumate ce iaste către Cârliţei”.
statul român unitar, Editura Științifică și Enciclope- (Din monografia comuni Bumbeşti-Piţic. Al. Popescu
dică, București, 1983, p.657-701; şi Viorica Popescu). Se mai vorbeşte şi despre localiza-
Constantin Kirițescu, Istoria războiului pentru întregi- rea loturilor, despre răsărit pe la capul hotarului Câlni-
rea României, vol.II, Editura Științifică și Enciclope- cului, despre hotarul Sârbeşti din matca râului Terota
dică, București, 1989, p.457-471; spre hotarul Zorleşti la miază-zi până la matca Văii Ur-
Florin Constantiniu, O istorie sinceră a poporului ro- sului unde se hotărăşte cu hotarul Zorleşti.
mân, Editura Univers Enciclopedic, București, 1997; În 1793, este descris în acte vinăriciu din Poie-
Colectiv de autori, Istoria militară a poporului român, nari. Alexandru C. Morunzi Vodă ce se leagă de exis-
vol.V, Editura militară, București, 1988, p.772-793. tenţa viilor în Poienari – Dealul Viilor, lângă coasta bi-
sericii. Domnitorii închiriau bisericilor fie sate, fie în-
casare de biruri. În acte se vorbeşte de un boier Bumbu,
363
care a cumpărat multe loturi de la cetăţenii din Poienari Comuna Polovragi, Judeţul Gorj, plaiul Novaci
şi Cârligei. se compune din două cătune: Polovragi şi Obrejeni.
Despre Ponoare aflăm dintr-un zapis semnat la curtea Are 322 de familii, 1063 suflete, din care 273 contribu-
lui Radu Mihnea Voievod (1620-1630), că s-a întărit abili.
lui Oprea o ocină în ,,Ponor.” Are o şcoală frecventată de 59 de copii şi o bi-
serică zidită în 1806 de jupân Petre Diaconescu. În co-
Date legate de vechime mună se află 14 mori, 33 piue, 41 fântâni şi 7 cârciumi.
Novaci 1502, Cernădie 1521, Baia de Fier Se fac 2 bâlciuri la 23 aprilie şi 20 iulie.
1502, Sârbeşti 1521, Alimpeşti 1568, Zorleşti 1535. Are o mănăstire locuită de 7 călugări şi 1 egumen, zi-
Despre Cetatea de la Polovragi s-a emis ipoteza că este dită în 1640 de jupân Donciu Pârâianu. De la mânăstire,
fosta cetate de la Arcinna, enunţată de Ptolemeu, cum la 12 km spre N., se află o peşteră cu stalactite şi sta-
că era una dintre cele mai strălucitore aşezări din Dacia. lagmite la care vizitatorii merg printr-o potecă îngustă
Istoricul antic Lucius Florus Anneus ne spunea despre de 200 m, deasupra albiei Olteţului, pe o potecă foarte
daci că trăiesc aninaţi în munţi, ca nişte cuiburi de vul- sălbatică, pe muntele înspre Ardeal, Ţara Haţegului.
turi, iar geograful Ptolomeu a plasat localitatea Arcinna Polovragi, Polul Vraciului. Pomenită de Mir-
în secolele I-II d.Hr.. pe locul unde se afla Tg. Jiu. Va- cea cel Bătrân ca Polovraci în colecţia Biblioteca En-
sile Pârvan în Getica, localizează această Arcinna tot în ciclopedică de Istoria a României – Ion Donat – Do-
partea superioară a Jiului, la întretăierea marilor dru- meniul Domnesc în Ţara Românească (sec. XIV −
muri ce treceau din sudul Olteniei spre trasee de din- XVI), p. 135
colo de munţi şi dinspre Ţara Severinului spre trecătoa-
rea dinspre Valea Jiului unde găsim castrul de pământ Polovragi – atestat documentar începând cu anul
de la Bârleşti (Bumbeşti-Jiu, Vârtop, Pinosa, precum şi 1480 (vezi pagina document )
sediul de la Curtişoara). Denumirea au pus-
S-a emis ideea că cetatea şi-ar fi încetat exis- o în legătură cu o plantă nu-
tenţa în sec. II. În Dicţionarul Topografic şi Statistic al mită Polovraga cu care se
României din 1872, Dimitrie Frunzescu, face referire la tămăduiau bolnavii aduşi la
Racoviţa, comună rurală în judeţul Vâlcea, plaiul Ho- bolniţă de la mănăstirea Po-
rezu, compusă din satul cu acelaşi nume şi mahalaua lovragi.
Oteşti. Unii spun că denu-
Datează de mai bine de 200 de ani şi s-a înte- mirea să fie geto-dacică, cu-
meiat pe ruinele cetăţii romane SARGIDA, unde s-a prinzând în sine o cripto-
găsit o piatră cu inscripţia latină «populi SARGIDA- gramă nedescifrată referi-
VENSIS». toare la credinţele religioase
Urmele acestei cetăţi se văd în formă dreptun- şi practicile medicale răs-
ghiulară cu patru intrări. Este situată la poalele Munte- pândite în viaţa strămoşilor,
lui Milescu. Are o populaţie de 587 de locuitori, 2 bi- legat de locurile lui Zamolxis în peşteră, iar preoţii, vra-
serici, una în Racoviţa şi cealaltă în Oteşti. Cea din Ra- cii, cunoscători ai cultului şi ai vindecării bolilor tru-
coviţa s-a zidit în anul 1711. Biserica din Oteşti s-a fon- peşti, au oferit oamenilor leacuri preparate din plantele
dat în anul 1707. Şcoala e frecventată de 32 de copii. din flora locală.
Locuitorii se ocupă cu creşterea vitelor, fabri- Considerăm că acest punct de apărare şi con-
carea varului, transportul sării de la Ocnele Mari, face- trol construit de romani la Racoviţa, SARGIDA VEN-
rea de şiţă de brad, plugăria. SIS la poalele Muntelui Milescu şi având rol de castru,
Amintirile din mintea unui copil nu se şterg ni- neconsemnat până acum, a fost făcut de romani în sec.
ciodată. Îmi amintesc că la vârsta de 7-8 ani, alergam II, odată şi cu construirea castrelor la Buridava Stolni-
pe văile şi dealurile satului Ponoare, pe la Podişcă, ceni 103., Arutela (138) el fiind pe traseul ce leagă Dro-
Groeşti, Dealul Viilor, Dealul Muierii sau Coasta Bise- beta cu castrul de la Tg. Jiu Pinosa, Bumbeşti Jiu, Por-
ricii. Pe timp de vară, în timpul cositului fânului, des- ceni,Plesea-Vârtop cu cel de la Curtişoara, Săcelu, tra-
culţ fiind şi cu oile pe vale, jucam cu cei de seama mea seu ce folosea romanilor pentru transportul sării de la
diverse jocuri: jalea, oina, purceaua, masa. De aseme- Ocnele Mari, ulterior, denumit drumul Mehedinţului şi
nea, îmi amintesc şi de strigătul negustorilor ambulanţi a accesului de la Bumbeşti pe Valea Jiului spre Sarmi-
care vindeau sarea de la Ocnele Mari şi de păcură ne- zegetusa.
cesară ungerii osiilor căruţelor şi carelor (,,Sare vin- Romanii au cucerit cetatea de la Polovragi pen-
dem!”, ,,Păcură Vindem!”), strigăte perpetuate de 2000 tru că nu le convenea să aibă lângă ei luptători daci şi
de ani, sarea fiind cea necesară vieţii, fiind adusă de au construit castru de la Racoviţa – SARGIDA-VEN-
Ocnele Mari (Ocniţa Cosota). Aşa mi s-au luminat SIS. Aşa se explică şi distrugerea cetăţii Polovragi a da-
ochii şi mintea în legătură cu cetăţile dacilor: Buridava cilor din acea perioadă. Mai trebuie consemnat un lucru
dacică, Cosota şi Cetatea de la Polovragi. şi anume că, în zona Polovragiului a apărut o plantă
nouă precum este castanul dulce adus fin zona
364
mediteraneană, profitând de clima mai caldă de aici, păstra arta şi îmi voi conduce viaţa. Nu voi opera pia-
castani care se găsesc şi azi lângă Mănăstirea Polo- tra din băşică, ci voi lăsa această operaţie celor care
vragi. Tot în acea perioadă romanii au construit şi cas- fac această meserie. În orice casă voi intra, o voi face
tru de la APULUM pe fosta cetate dacică. Apulum con- numai spre folosul şi bunăstarea bolnavilor, mă voi
stituind unul din cele mai importante centre ale stăpâ- ţine departe de orice acţiune dăunătoare şi de contacte
nirii romane de pe teritoriul Daciei cu rolul de a păzi intime cu femei sau bărbaţi, cu oameni liberi sau sclavi.
ţinutul aurifer şi transportul lui spre Roma. Orice voi vedea sau voi auzi în timpul unui tratament
Castrul roman de la Apulum a fost reşedinţa voi păstra în secret, pentru că aici tăcerea este o dato-
guvernatorului Daciei Superioare şi apoi Daciei Apu- rie. Dacă voi respecta acest jurământ şi nu îl voi călca,
lumsis. viaţa şi arta mea să se bucure de renume şi respect din
Localitatea Polovragi de azi, binecunoscută lu- partea tuturor oamenilor; dacă îl voi trăda devenind
mii prin peştera de aici, care are o lungime de peste 10 sperjur, atunci contrariul."
km, renumită şi recunoscută de întreaga omenire prin Jurământul depus de Socrate către medicul trac (unul
legenda zeului Zamolxis, zeul monoteist şi nemuritor din ucenicii luiZamolxis), era un jurământ geto-dac.
al dacilor, şi care, prin preoţii vraci pe care i-a avut, Platon(427-347 î. Hr.), și Socrate (469-399ă. Hr.) nu
exercita o influenţă deosebită asupra tuturor tracilor de pomenesc de Hipocrate. Cultul lui Zamolxis, ca legis-
la sudul Dunării şi geto-dacilor din nord. lator şi rege, era pe întreg teritoriul tracic. Jurământul
Herodot şi Strabon descriu în cărţile lor că Zamolxis ar lui Hipocrate din Cos nu este altceva decât jurământul
fi fost elevul şi sclavul lui Pitagora în Somos. Platon ne medicilor traci, la care s-au adăugat numele zeilor
vorbeşte despre leacurile preoţilor vindecători daci, Apollo, Asclepios, Higea şi Panaceea.
ucenici ai lui Zamolxis, despre care spune că au darul Platon, despre Zamolxis, referindu-se la
de a-i face nemuritori pe oameni. (Platon. Charmides, preoţii- medici daci, regele nostru, care este zeu, spune
156 d.). că ,,precum nu trebuie să încercăm a vindeca ochii fără
Relatarea filosofului Platon (437-347 î. Hr.) să fi vindecat întâi capul, ori corpul fără trup, aşa nu se
care povesteşte despre Socrate (470-399 î.Hr.) urmă- poate să încercăm a vindeca trupul fără să îngrijim şi de
toarele: ,,Eu, Socrate, am învăţat această incantaţie suflet şi tocmai de aceea sunt boli la care nu se pricep
(descântec), acolo, în oaste, de la un medic trac, unul medicii, avem întregul la care ar trebui să se ocupe,
dintre ucenicii lui Zamolxis, despre care se zice că îi căci, dacă acesta merge rău, este cu neputinţă ca partea
face pe oameni nemuritori. Spune tracul acela că Za- să meargă bine”.
molxis, care este şi zeu, ne învăţa că după cum nu tre- Este un principiu integralist de medicină sacer-
buie să încercăm a trata ochii, fără să ţinem seama de dotală, şcoală asemănătoare şcolii medicale din Cos,
cap, nici capul nu poate fi tratat, neţinându- se seama care a culminat cu Hipocrate (460-337 î.Hr.), supranu-
de corp, tot astfel trebuie să-i dăm îngrijire trupului mit părintele medicini ,,de va îmbolnăvi vreun
dimpreună cu sufletul, şi iată pentru ce medicii greci nu om, atunci să chemaţi preoţii bisericilor care are îndrăz-
se pricep la cele mai multe boli: (anume) pentru că ei nire de la Dumnezeu să se roage pentru acelaşi Dum-
nu cunosc întregul pe care-l au de îngrijit”. Aşa i-a în- nezeu, pentru rugăciunile preoţilor lui va da sănătate
văţat Zamolxe pe vracii-preoţi ai lui, ca un fel de jură- bolnavului şi+l va scul adin boală”.
mânt. În aceeaşi perioadă, la Grădiştea de Munte s-a
Această lucrare este apoi preluată de Hipocrate găsit o trusă medicală care conţinea 5 borcane de lut
(461- 379) al cărui jurământ este: ,, Jur pe Apollo me- pentru păstrarea alifiilor, un bisturiu de fier, o pensetă
dicul, pe Esculap, pe Higea şi Panacea şi pe toţi zeii şi de bronz.
zeiţele, pe care îi iau ca martori, că voi îndeplini acest Pe lângă relatările lui Iordanes, ne mai stau
jurământ şi poruncile lui, pe cât mă ajută forţele şi mărturie cele 21 de denumiri dacice înscrise cu sino-
raţiunea; Să respect pe cel care m-a învăţat această nime în textele lui Pedanius Dioscoride şi Pseudo-
artă la fel ca pe propriii mei părinţi, să împart cu el Apuleius.
cele ce-mi aparţin şi să am grijă de el la nevoie; să-i Herodot, despre legenda că Zamolxis ar fi fost sclav al
consider pe descendenţii lui ca fraţi şi să-i învăţ învăţătorului Pitagora din Somos.
această artă, dacă ei o doresc, fără obligaţii şi fără a I.I. Russu spunea că ,, Zamolxe, zeitate autoh-
fi plătit. Să transmit mai departe învăţăturile acestei tonă la geţi, nu poate fi decât << zeu al pământului
arte fiilor mei, fiilor maestrului meu şi numai acelor >>, ca personificare a generosului fundament şi izvor
discipoli care au jurat după obiceiul medicilor, şi ni- al vieţii”.
mănui altuia. Atât cât mă ajută forţele şi raţiunea, Zeii buni, dătători de viaţă şi belşug, alungă
prescripţiunile mele să fie făcute numai spre folosul şi duhurile rele, ei având şi rol de vindecător, despre cum
buna stare a bolnavilor, să-i feresc de orice daună sau vorbeşte şi Platon.
violenţă. Nu voi prescrie niciodată o substanţă cu Despre boli din trimpul dacilor avem date
efecte mortale, chiar dacă mi se cere, şi nici nu voi da puţine, însă, după cum consemnează poetul Ovidiu în
vreun sfat în această privinţă. Tot aşa nu voi da unei scrierile sale, se plânge de terenul mlăştinos şi de febră
femei un remediu abortiv. Sacră şi curată îmi voi interminabilă (referitoare la paladism) şi datorită
365
acestei aceste boli în aoraşul grec Istria de pe malul la- Aşa cum îl întâlnim şi în cetăţile de pe malul Pontului
cului Sinoe şi să fi fost pus la adăpost sub protecţia Euxin – Histria şi Tomis, iar Homer în Iliada şi Odi-
lui Apollo, vindecătorul. Truse medicale cu bisturiu şi seea, descrie o epidemie în rândul armatelor tratată de
pensă s-au găsit la Grădiştea Muncelului în 1954. către strălucitul zeu Apollo.
Medicul şi Dioscoride Pedamios (n. cca 40 – d. Tot despre Asclepios, fiul lui Apollo, că ar fi
Cca 90), medic, farmacolog, botanist grec, a trăit la sigur din Tracia şi are ca simbol şarpele încolăcit în ju-
Roma în timpul împăratului Nero. A scris ,,De Materia rul bastonului cunoscut ca simbol al vindecătorilor din
Medica” şi unul din cele mai însemnate atlase botanice Mesopotamia, iar toiagul indică condiţia de peregrin a
din istorie. Aici sunt menţionate şi unele plante medi- zeului, sau chiar a profesiunii tămăduitoare, iar în viitor
cinale în limba dacă. formând cârja arhierească şi i s-au ridicat nenumărate
Codex Anciae Julianae, editura din 512, este statui în cetăţile greceşti şi dacice, teritoriul Pontului
copia cea mai veche şi valoroasă a farmacologiei De Euxin. Oare, dacii, în cetatea de la Polovragi, nu au
Materia Medica a dr. Dioscoride Pedamios. Este cel avut şi ei, oare, un templu dedicat medicinei? Eu zic că
mai vechi ierbar conservat din sec. VI în păstrare la Bi- da, obeliscul descoperit în 1897 sub formă de coloană
blioteca Naţională a Austriei din Viena. înaltă de 1,9 m. cu o piramidă şi un phalus în cap şi
Denumiri dacice de plante medicinale în două docu- aşezat pe un tumul, reprezenta stilistic izvorul vieţii. În
mente al lui Pedanius Dioscoride şi Pseudo- Apuleius. Egipt, în timpul celei de-a 18- a dinasti a lui MerkaBa,
Unele plante consemnate în greacă, latină şi câmpul ele4ctromagnetic al tuturora era activat şi pro-
limba dacă de către un copist dac. Printre ele (mărul tejat. ,,Mer” înseamnă ,,câmp de lumină în rotaţie”,
lupului, omag, pedicuţa, brânca ursului, ştir, ştir alb, ,,Ka” înseamnă ,,spirit” , iar ,,Ba” înseamnă ,,suflet”.
talpa gâştei, brânduşa de toamnă, limba boului, stri- Aceasta este una diontre credinţele legate de Treime,
goaie, mărar, brusture, rodul pământului, pelin, curpeni neinterpretată de creştinism ca şi ,,Trup, spirit şi su-
(strugurel de pământ), ţintaură, rostopască, cucută, do- flet”.
vleac, pir gros, merişor, scai, iederă, spânz, măselariţă, Templele ridicate pen-
sunătoare, stânjenel, muşeţel, mentă, păpădie (iarba bu- tru cultul acestui zeu de-
bei), laur, pătlagină (pătrunjel de câmp), limba broaştei, servit de preoţii slujitori
rozmarin, mur (mure), zmeur, salvie, Boz (Boj), ai zeului s-au impus ca
cimbrişor de munte, de grădină, urzică, lumânărică, instituţie medic-religi-
coada boului, vacii. oasă. Cel mai cunoscut
fiind cel din Epidaur, din
Despre Zamolxis şi medicina lui Grecia Antică.
Când a apărut Hipocrate, cel care a învăţat pri- În Grecia Antică, un
mele principii şi noţiuni de medicină de la Herodicus şi cuvânt greu asupra medi-
Selimbria (medici traci). cinei, matematicii, geor-
În temelia medicinei hipocratiene, s-au reflec- metriei, cosmogoniei a
tat concepţiile avansate ale ucenicilor lui Zamolxis. avut Pitagora, cel care a
Un copist de prin sec. III, rescriind lucrarea lui Diosco- fundamentat pentru uni-
ride a adăugat conform nomenclaturii latine şi greceşti vers numărul şi armonia şi a fost investit ca fiu al lui
şi pe cea din limba dacă. Apollo, născut în Insula Samos (590-570 î. Hr.). Se
Este vorba de 42 denumiri arătate mai sus. spune că l-a avut ca elev şi sclav pe Zamolxis, înteme-
Legat de medicina dacilor, scheletul descoperit la Po- ietor de religie, înaintea lui Buddha, Iisus şi Mahomed.
iana (Tecuci) al cărui craniu prezintă urmele unei tre- Se spune că la începutul medicinei hieratice a dacilor,
panaţii cicatrizate reuşite, bolnavul supravieţuind, arată se situează Zamolxis, zeu şi profet. Legendele îl pla-
că era înaintată medicina. sează la începutul unei noi credinţe, al unei uimitoare
Descrierea lui Iordanes despre daci şi igiena lor, legile reforme care pătrunde în viaţa poporului dac şi care,ul-
belagine (despre Deceneu şi distrugerea viilor), tran- terior, l-a zeificat.
smisese oral prin descântece. Comuna Polovragi din Gorj este cunoscută as-
Zamolxis şi nemurirea oglindite în timp. tăzi în România și dincolo de granițele țării printr-o
Apartenenţa omului la eternitate şi infinitul devenirii seamă de atracții turisice unice în lume: Peştera de la
universale. Polovragi. Sfânta Mănăstire Polivragi, prin Munţii Pa-
Aici putem avea o concepţie de viziune senină rângului și Munţii Căpăţânii, cu o distanţă între ei de
asupra fenomenului morţii prin înţelegerea ei, exemplu numai un metru, prin Bolovanul de la Polovragi, a că-
fiind ciobanul din Mioriţa sau eroina Ana din Meşterul rui vechime de pierde în negura vremii, obelisc descris
Manole care considera jertfa ca o condiţie a creaţiei şi abia în anul 1897.
a nemuririi. La Polovragi, veche din sec. II-I î.e.n., poate şi
Se pare că primul zeu cu virtuţi tămăduitoare mai de demult, ţinând cont că în zona din apropiere s-a
este Apollo, numit salvatorul sau chiar medicul (Medi- găsit în Peştera Muierilor un craniu de femeie datat cu
cină şi Adevăr, Radu Ozun, E. Poenaru, p. 66). 26000 de ani în urmă, precum şi existența cuptoarelor
366
de fier de la Baia de Fier de pe râul Galbenu. Pe acest Într-o excursie în Norvegia, am văzut că pe tur-
fond, se pune întrebarea: de unde provine numele de lele bisericilor de acolo sunt reprezentate două simbo-
Polovragi? luri, al cocoşului şi al lupului. Aceste simboluri, pre-
Considerăm că, în urma celor prezentate, legat cum şi legendele lor cu Zeul Zamolxis au fost preluate
de religia dacilor şi a lui Zamolxis, preot-medic, şi care de goţi în secolele III-IV, când au fost pe teritoriul Da-
au avut şi temple dedicate lor, precum şi prin găsirea ciei prin episcopul Wulfila.
monezilor greceşti cu efigia lui Apollo, zeul tămădui-
tor, după cum s-a găsit un templu la Histria – ,,Apollo
videcătorul” după cum a scris şi poetul Ovidiu
legat de o epidemie de friguri (paludism) a cetăţii His-
tria. Odată cu venirea romanilor care, şi ei îl aveau ca
zeu pe Apollo, localitatea să fi căpătat o denumire de-
dicată acestui zeu, asumată şi de populaţia dacică, ul-
terior căpătând denumirea de Polovragi de la Apollo –
Polo, care, unindu-se ,prin secolele VI-IX, cu cuvântul
vraci din limba slavonă, slavii trăind în comuniune cu
populaţia dacică şi romană – daco-romanii.
Din sec. XV, localitatea este recunoscută ca
Polovraci, după cum reiese din documentele istorice
prezentate de noi mai înainte, însă în limbajul popular Biserică din Norvegia Biserică din Norvegia
cu simbolul cocoșului cu simbolul lupului şi
a persistat Polovragi şi nu Polovraci.
pe turle cocoșului pe turle
În concluzie, Polovraciul derivă din cuvântul
Apollo, unit cu cuvântul slav vraci, rezultând denumi- Tradiţia menţionează Târgul de la Polovraci
rea de POLOVRACI. din sec. XVII la izvoarele Olteţului pe Vârful Nedeia,
Biserica de la Polovragi este menţionată în sărbătoare tradiţională, când se cinstea muntele, anima-
1482 de Basarab cel Tânăr. lele în viaţă. Pe 20 iulie se adunau ciobanii din Sălişte,
Mărginimea Sibiului, Sugag, Novaci, Vaideeni. Se fă-
cea negoţ cu cele specifice agriculturii şi locuitorilor şi
se petrecea din plin cu tarafuri vestite.
Se organizează de Sf. Ilie, cel care aduce ploaia
şi fulgerul asemănător zeului dacilor Gebeleides.
Referitor la datele culese din istorie, Dicţionarul statis-
tic şi Topografic al României, anul 1872, se mai
Biserica Mănăstirii Polovragi și Primăria Polovragi menţionează şi un târg de Sf. Gheorghe pe 23 aprilie.
Legat de această dată trebuie să menţionez că
Fortificaţiile dacice de la Polovragi datează din plăcuţa de bronz cu cavalerul trac, aici dac, legendele
sec I-II. Î.Hr. după relicva cavalerului trac călare pe cal, spun că el era un protector al agricultorilor, al vieţii. Pe
iar în faţă şi spate sunt două personaje cu îmbrăminte multe plăcuţe cu călăreţul trac, apare şi un copac care
greco-romană cu mâna ridicată, ca de salut, în spatele este încolăcit de un şarpe. Copacul reprezintă pomul
calului este un copac şi probabil în jurul lui un şarpe vieţii, iar şarpele simbolul înţelepciunii şi al reînvierii,
încolăcit (cum sunt mai multe alte piese cu cavalerul el năpârlind primăvara şi reânviind odată cu apariţia
trac). Pe verso, un vas grecesc cu 2 păsări (cocoşi). Co- creştinismului rolul cavalerului trac şi simbolul lui gă-
coşul întrupează curajul bărbăţilor în luptă. Este un sindu-l de Sf. Gheorghe, cel care omoară balaurul şi de
simbol solar, vestitor al luminii, duşman al forţelor în- acum încolo reînviază şi natura legată de solstiţiul de
tunericului. Toate duhurile rele dispar la cântatul co- primăvară.
coşului , transformând spaţiul respectiv, îl sacralizează.
În creştinism el este aşezat pe turnurile bisericilor, sim-
bolizând veghea sufletului în aşteptarea sosirii duhului,
are darul cunoaşterii secretelor vieţii şi morţii, precum
şi a fertilităţii pământului, dar şi al fecundităţii oameni-
lor. La cetatea de la Polovragi s-a găsit acel neegalat
obelisc de 1,09 m., cu patru feţe lustruite, iar în cap
avea un fel de piramidă, dând un aspect de phalus aşe-
zat pe o înălţime. Considerăm că acesta reprezenta un
simbol al fecundităţii, în jurul lui desfăşurându-se di-
verse dansuri cu caracter magic.
Sf. Gheorghe
367
Având aceste elemente, plăcuţa de bronz cu ca- altitudine, bine organizată şi greu de cucerit, cetatea că-
valerul trac, fiind cea mai veche reprezentare descope- reia, probabil i-au dat numele de Arcinna, iar ulterior
rită pe teritoriul României ce se găseşte la Muzeul rămânând în conştiinţa poporului cu numele de Polo-
Naţional Militar din Bucureşti, pavilionul A, cavalerul vragi, de la Apolo tămăduitorul şi vraci adăugat de sla-
trac simbolizând .apărarea vieţii, ulterior devenind Sf. vii care s-au aşezat aici şi au transmis şi ei pe mai de-
Gheorghe cu data de sărbătoare de 23 Aprilie, consem- parte cultura populaţiei băştinaşe în cultul vindecării
nată în istorie ca zi de sărbătoare religioasă la Polovragi bolilor trupeşti şi sufleteşti preluate ulterior de creşti-
şi alături de Sf. Ilie pe 20 iulie, ca Sfânt aducător de nism.
ploaie, fulgere şi tunete precum Zeul Gebelidos, Za- Acest lucru îl deducem şi din faptul că Mircea
molxis – zeul nemuritor şi vindecător al dacilor. cel Bătrân pomeneşte localitatea Polovraci şi poate şi
el a găsit aici o biserică şi care ulterior a fost pentru
prima dată menţionată de Basarab cel Tânăr în 1480 –
Tepeluş. Se ştie că Mircea cel Bătrân a iubit credinţa
străbună, investind în multe lăcaşuri de cult Tismana
− Comanca − Cozia pe care a ctitorit-o şi care se găseşte
la 1 km distanţă faţă de o altă biserică – Cozia Veche,
tot din zid de piatră, biserica la care a fost adăpostit,
fiind copil şi în timpul când se construia Cozia Veche.
Această biserică a supravieţuit chiar în ruini,
fiind până în 1980 când a fost strămutată pe Cheile Ol-
teţului de ing. Nelu Mihăilă, atunci când s-a construit
Cavalerul trac Basoreliefului cu cavalerul barajul de la Turnu şi cu care mai păstrăm în altar un
trac de la Polovragi
capitel, piciorul mesei din altar preluat din castrul ro-
Aceste elemente ne fac să ne gândim că există man de la Arutela şi tot în zonă, muncitorii au găsit un
o strânsă legătură de convieţuire umană pe aceste pla- ciocan de piatră din epoca neolitică ce arată că şi
iuri, încă înainte de apariţia creştinismului prin exis- această parte de ţară a cuită din vremuri străvechi.
tenţa cetăţii de la Polovragi (sec. II-I î.Hr.) şi continui-
tatea vieţii prin populaţia getă, romană şi ulterior slavă
din sec.VI-IX, localitatea căpătând denumirea de Polo-
vraci, plecând de la zeul Apollo tămăduitorul, numele
grefându-se şi pe activităţile de tămăduitor ale lui Za-
molxis şi unindu-se cu denumirea de tămăduitor a sla-
vilor care şi ei şi-au însuţit-o formând denumirea ac-
tuală de Polovragi, localitatea fiind consemnatuă de pe
timpul lui Mircea cel Bătrân şi până în ziua de azi.
Chiar înainte de venirea romanilor, dacii noştri
au venit în contact cu populaţia greacă instalată de sute
de ani pe litoralul Pontului Euxin în cetate găsindu-se
şi o monedă cu efigia lui Apollo. Ciocanul neolitic de la Cozia
În timpul lui Burebista şi cu romanii de la sud
de Dunăre, ei având în cultul lor pe zeul Apollo, fiul lui Aici mai menţionăm că strămoşii noştrii au
Zeus, zeul luminii, artelor, protector al poeziei şi muzi- construit biserici la gura văilor care străbat munţii, pre-
cii. Personificare a soarelui, Apollo este cel care a ucis cum şi cea din Polovragi.
şarpele Python, despre care a înfiinţat oracolul lui din
Delfi. Zeul Apollo era înfăţişat ca un tânăr frumos şi Concluzii
înalt, cu o statură zveltă şi impunătoare, fiind socotit
zeu vindecător, priceput în arta lecuirii şi tatăl lui As- În zona Subcarpaţilor Meridionali, de o parte şi
clepios vindecătorul. Apollo a fost împrumutat şi de de alta, au fost aşezări umane datând de peste 26000 de
alte popoare, printre care şi de romani. De numele lui ani (ex. craniu de gemeie de la Peştera Muierilor), pre-
legându-se la noi cetatea Apulum de la Alba Iulia dând cum şi urme de zid la Cetatea de la Polovragi (sec. II-I
chiar numele de Dacia Apulensis. î. Hr.), ca un avanpost al cetăţii faţă de cetăţile dacice
Mă întreb: oare, romanii, când au sosit în Polo- de la Sarmisegetuza şi în strânsă legătură cu cetatea Bu-
vragi şi când au înlăturat pe daci şi pe preoţii lor vraci ridava dacică, Cosota Ocniţa şi Drobeta de la Dunăre.
închinaţi lui Zamolxis, predicând acelaşi cult pe care-l Înainte de a construi cetatea, populaţia trăia în peşteri,
aveau şi ei faţă de Apollo, oameni bine dezvoltaţi, gi- urme de vieţuire găsindu-se la Peştera Muierilor,
ganţi, numiţi jidavi, asemănători cu Apollo şi care lo- Peştera Polovragi, Peştera Cioclovina, aşa se explică şi
cuiau într-o cetate pe vârf de munte la 1000 m existenţa pe teritoriul geto-dacic a zeului Zamolxis,
368
zeul care a convins pe traci că este al nemuririi şi al şi cu dacii din Buridva dacicăde unde se făcea comerţ
vieţii iar preoţii zalmoxieni fiind vraci, doctori ale ace- cu sare şi le uşurau şi acestora transăportul sării spre
lor timpuri. Balcani.
Odată cu cucerirea romană, s-au itensificat
drumurile de transport către Dunăre, Olt, cetatea
Orăştiei.
Relicvele de pe bucăţile de ceramică cu cuvântul DEE
DA Thiamarcos de la Ocniţa, arată un grad de cultură
ridicat.
Polovragi (Polovraci) este localitatea geţilor
Peştera Polovragi
din renumita cetate ARCINNA, descrisă de geograful
Ptolomeu în lumea antică înainte de Hristos şi este pur-
Odată cu cucerirea Daciei, Traian a distrus şi
tătoarea de cuvânt a zeilor Zamolxis şi Apollo, fiind
cetatea de la Polovragi (distrusă în sec. II), şi au înfi-
consideraţi zeii Soarelui, artei şi medicinei.
inţat această aşezare − Sargidava lângă Muntele Mi-
Este singura localitate din Ţara Românească cu
lescu şi au perpetuat şi activitatea medicală însă dedi-
o vechime de peste 22000 de ani, luând în considerare
cată zeului lor, Apollo Tămăduitorul, rămânând până în
vechimea zidurilor şi a monedelor romane
zilele noastre sub denumirea de Polovragi de la Apollo
,,FLAMINO ROMA” şi greceşti cu efigia lui Filip al
şi vraci, cuvânt însuşit de slavi care au dăinuit aici între
II-lea şi Apollo, aşezată pe un vârf de munte la 1000 m
sec. VI-IX.
altitudine, extrem de greu de cucerit şi de zidit. În zonă
se putea extrage fierul (Baia de Fier), cupru (Baia de
Sargidava Vensis de la Racoviţa
Aramă) şi sarea, esenţiale vieţii – Buridava dacică –
Cosota (Ocniţa). Peşterile de la Baia de Fier şi Polo-
vragi au constituit locuri de adăpost încă din perioada
neolutică.
Imagini cu obiceiuri populare din Polovragi cu
o vechime din moşi-strămoşi
În Dicţionarul Geografic al României găsim denumirea

de Polovraci.
Zi de sărbătoare la Sf. Ilie
Bibliografie
Donat, Ion. Domeniul Domnesc în Ţara Româ-
nească: (sec. XIV-XVI). Enciclopedica, 1996.
Frunzescu, Dimitrie. Dicţionar topografic şi sta-
tistic al României.Bucureşti: Tipografia Statului, 1872.
Tocilescu, Grigore G. Dacia înainte de romani,
Zona a fost bine dezvoltată economic, dovadă Tipografia Academiei Române, Bucureşti, 1880.
fiind resturile de ceramică şi de fier, găsindu-se cele 2
săbii, una fiind caracteristică dacilor, precum şi basore-
lieful din bronz cu cavalerul trac.
Legături economice cu populaţia de la sudul
Dunării, monedele greceşti şi romane din sec. II-I î. Hr.
369
jucat de către Domnitorul Cuza pentru Gloria ţă-

rii!”(…),,Iată, de ce, la 1864, 14 august, Domnitorul
avea să dedice ţăranului român «Legea rurală», care
avea să-l scoată pentru totdeuna din iobăgie şi să ali-
nieze ţara înspre modernizare! Unitatea naţională,
spunea «poetul pătimirii noastre», Octavian Goga, re-
prezintă încoronarea unei opere de mari jertfiri şi mari
îndurări. Această izbândă a unirii s-a desprins dintr-un
Prof. Vasile GOGONEA trecut al nostru, pe cât de întunecat, pe atât de trist!
Graniţele naţionale ale românilor au fost adânc înfipte
200 de ani de la naşterea Domnitorului încă din copilăria acestui organism adânc în încheietu-
rile neamului, care au durut mai mult decât piroanle
Alexandru Ioan Cuza înfipte în carne vie! De ce? Pentru că au stânjenit
creşterea armonioasă a unui trup viguros! Apăsările de
Cu precizările de rigoare, prezentăm ultima atunci, ca şi apăsările din zilele de astăzi, care puteau
parte a Discursului rostit în ziua de 11 martie 2020, în duce la stingerea neamului, n-au avut şi nu pot să aibă
Aula Academiei Române, de Excelenţa Sa, Domnul Dr. sorţi de izbândă! De pe urma unităţii sufleteşti a româ-
Bogdan Cuza, strănepotul Domnitorului. nului, care ştie să se adune la greu, şi după Voinţa Lui
„Prin dubla alegere a Domnitorului Alexandru Dumnezeu! Cultul strămoşilor, spunea acelaşi Goga,
Ioan Cuza, nu a fost ales pe tronul ţării numai un domn, este calea cea mai directă spre Dumnezeu! Dacă ani-
a fost ales un ideal, iar, acest ideal niciodată nu va pu- versarea celor vii este o chestiune oarecum normală,
tea fi detronat!” pomenirea morţilor, a celor care nu mai pot vorbi decât
prin faptele lor, aşa cum îi cinstim azi memoria Dom-
nitorului în această sfântă Aulă, ne înalţă şi ne înnobi-
lează pentru totdeauna!
Cinste dumneavoastră,
tuturor celor care parti-
cipaţi la această sărbă-
toare şi eveniment isto-
ric al naşterii Domnito-
rului! Este bine să amin-
tesc ceea ce spunea sa-
vantul Nicolae Iorga:
«Dacă noi, românii,
După ce a subliniat semnificaţia sărbătoririi bi-
suntem astăzi ceva, sun-
nemeritate a primului şef de stat al României moderne,
tem, nu după urma biru-
prinţul Bogdan Cuza s-a referit, în continuare, la prin-
inţelor strămoşilor noştri, noi suntem ceva de pe urma
cipiile de bază care au călăuzit activitatea Domnitorului
suferinţelor lor, pe care trebuie să le continuăm cu
Cuza, pe parcursul celor şapte ani de domnie. A fost
orice risc»! În această modestă alocuţiune a mea, nu
evidenţiat, în acest fel, cel dintâi şi cel mai nobil princi-
pot cuprinde decât o mică parte din rolul însemnat ju-
piu care priveşte libertatea naţională, cultivat de către
cat de către Domnitorul Alexandru Ioan Cuza pentru
ţăranul român, ca şi brazda ţării, cu osârdie şi cu mari
Gloria ţării! Doresc să omagiez în acest fel eforturile
jertfe, prin sentimentul dragostei de glia strămoşească.
de o viaţă ale domnului academician Dan Berindei,
Pentru că ţăranul român a reunit în sufletul său senti-
oglindindu-i viaţa şi rolul jucat de Domnitorul Alexan-
mentul de apărare a libertăţii patriei şi credinţa sa nepi-
dru Ioan Cuza. Totuşi, dintre reformele lui Cuza, două
eritoare! Chiar folclorul românesc a reflectat în conști-
mi se par esenţiale pentru propăşirea şi pentru evoluţia
ința colectivă, prin creaţii sublime, imaginea domnito-
neamului românesc! Este vorba, în primul rând, despre
rului care aducea dreptate oamenilor simpli și care stră-
secularizarea averilor mănăstireşti, promulgată la 11
bătea drumurile țării, îmbrăcat modest, pentru a nu fi
decembrie 1863 şi care a premers independenţei noas-
recunoscut, declinându-și uneori identitatea! Doar în fi-
tre naţionale de la 1877-1878, şi mai mult, a contribuit
nal, când punea capăt unor nedreptăți sau unor nereguli
la obţinerea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române,
sociale sau de altă natură, în cele din urmă spunea cine
recunoscută de către Patriarhul Constantinopolului,
este de fapt, ştiut fiind că de multe ori, ca să-i prindă pe
din acea vreme, Ioachim al IV-lea, iar acesta este un
mulţi slujbaşi cu «ocaua mică», îşi schimba faţa şi hai-
lucru extraordinar! A doua reform promulgată de către
nele, ca să nu-l cunoască nimeni! În acest fel, Excelenţa
Domnitor la îndemnul marelui său sfetnic, Mihail Ko-
sa, Dr. Bogdan Cuza a continuat alocuţiunea şi a spus
gălniceanu, se referă la Legea instrucţiunii publice,
următoarele: ,,În această modestă alocuţiune a mea,
promulgată la 5 decembrie 1864, care avea să defi-
nu pot cuprinde decât o mică parte din rolul însemnat
nească sistemul unitar al învăţământului românesc şi
370
să alinieze educaţia noastră după educaţia europeană ritualului unei monarhii elective! A murit departe de
a vremii. Mizele Legii instrucţiunii publice au constat ţară, plătind tributul trădării celor care i-au fost apro-
în consolidarea, consacrarea şi conservarea spiritului piaţi, dar şi birul cel nemilostiv şi neînduplecat al na-
nostru naţional, a educaţiei conştiinţei şi demnităţii turii! Nu a părăsit ţara cu blestem, a iubit-o până în
neamului nostru! În acest context, îmi permit să fac o utima clipă a vieţii, lăsând în urmă o undă de lumină
referire la modul în care privea geniul nostru naţional, care pătrunde şi azi în această sfântă Aulă a Academiei
poetic şi gazetăresc, Mihai Eminescu, cel care făcea o Române! Eminescu îl aşeza pe Domnitorul Alexandru
diferenţă amplă între ceea ce înseamnă educaţie şi ceea Ioan Cuza în Pantheonul istoriei naţionale! El spunea
ce înseamnă cultură! Pentru că Eminescu spunea: că posteritatea, sănătoasă la minte şi la trup, trebuie
«Dacă educaţia cultivă inimile, cultura educă mintea»! să-l aşeze ca pe o emblemă naţională a românilor,
Aşadar, continuă Eminescu, «e preferabil să ai de-a acolo unde îi este locul! Vorbim despre Eminescu, cel
face cu un om cu o inimă curată şi cu moravuri bune, care în 1868, îl vizita pe Cuza la Dobling, implorându-
decât un om cult, dar lipsit de caracter»! Învăţăm, din l să revină pe tronul ţării! Replica a fost redată de către
aceasta, modul în care trebuie format şi educat un om, Preşedintele Academiei, Domnul Ioan Aurel Pop: «să
încă din fragedă pruncie! De aceea, sarcina primordi- meargă mai bine ţării fără mine, decât cu mine! Tră-
ală a şcolii este aceea de reclădire morală a societăţii, iască România».
pornind, în primul rând, de la copii şi de la tineri, ale Distinse Domnule Preşedinte, Ioan Aurel Pop,
căror minţi sclipitoare trebuie orientate pe calea ade- mărturisesc faptul că am fost impresionat de unul din-
vărului şi pe calea progresului. Rezultatul se poate vetre memorabilele dumneavoastră discursuri în care
dea în funcţie de priceperea, răbdarea şi tactul dască- spuneaţi că Mihai Eminescu, prin întreaga lui operă, se
lilor, în funcţie de harul preoţesc, de soliditatea fami- întruchipează ca un act de creaţie şi cel mai mare
liei, iar, nu în cele din urmă, de curăţenia societăţii ci- imndin istoria limbii românilor! Mai spuneaţi că atunci
vile, în ansamblul ei! Asistăm, astăzi, din nefericire, când aţi citit prima oară poezia «Ce-ţi doresc eu ţie,
cum şcoala pierde din monopolul educaţional, fiind în- dulce Românie», aţi fost atât de impresionat încât v-aţi
locuită de unii factori pe cât de superficiali şi trecători, dat seama de modul cum Eminesc ne-a «împins» spre
pe atât de tentanţi, cum ar fi spiritul mercantil, cum ar nemurirea neamului, aşa, după cum şi Alexandru Ioan
fi fetişul capitalului speculativ, cum ar fi tarele socie- Cuza, alături de Mihai Eminescu, se încadrează în a fi
tăţii de consum, cum ar fi relativizarea valorilor noas- unul dintre cei mai vrednici români ai noştri! Vă rog
tre tradiţionale. Trebuie să pornim de la ideea că tine- să-mi permiteţi, în încheiere, să recit şi eu Poezia «Ce-
reţea adună un capital uman de energii şi de puteri in- ţi doresc eu ţie, dulce Românie”, după care Dr. Bogdan
failibile, Dacă aceste energii vor fi concentrate şi di- Cuza şi-a încheiat alocuţiunea în aplauzele prelugite ale
recţionate cum se cuvine, vom avea tineri sănătoşi, vom celor prezenţi!
vea o naţiune sănătoasă! În caz contrar, se va ajunge
la învrăjbirea concetăţenilor, la părăsirea locurilor de
muncă, la părăsirea familiei şi în cele din urmă la pă-
răsirea ţării!” (…) ,,Domnitorul Cuza, nu a părăsit ţara
cu blestem, a iubit-o până în utima clipă a vieţii, lăsând
în urmă o undă de lumină care pătrunde şi azi în
această sfântă Aulă a Academiei Române!
Măreţia Principelui Alexandru Ioan Cuza s-a
distins prin hotărâre, prin viziune, progres, şi curaj, iar
aici menţionez spusele regretatului istoric academician
Florin Constantiniu, care spunea că ,,nu există aproape
«ogor» al vieţii publice unde Alexandru Ioan Cuza să
nu fi aruncat sămânţa modernizării, dar, roadele nu au
fost culese de el, au fost culese de către generaţiile care
i-au urmat! Prin dubla alegere a Domnitorului Alexan-
dru Ioan Cuza, nu a fost ales pe tronul ţării numai un
domn, a fost ales un ideal, iar, acest ideal, niciodată nu
va putea fi detronat! Oameni de anvergura Principelui
Alexandru Ioan Cuza nu se formează şi nu se alcătu-
iesc, ei se nasc! A fost ultimul voievod al neamului ro-
mânesc, iar când spun acest lucru, o spun pentru că a
ales la încoronare darul mirungerii, fiind, în calitate de
domnitor şi de misit al Domnului, uns a doua oară cu
Tainele Sfântului Botez, Pecetea Lui Hristos, Baia Lu-
minii şi Baia sfinţirii! Urma, astfel, să se respecte înco-
ronarea voievodală la români, totodată, cu respectarea
371
„satului moldovenesc”, respectiv o frescă detaliată a

manifestărilor spirituale ale românilor de peste Nistru
(cântece, basme, obiceiuri și tradiții specifice).
Dimitrie Gusti (1880-1955), președintele Insti-
tutului Social Român și fondator al Școlii sociologice
de la București, vicepreședinte al Academiei Române
(1942-1944), apoi președinte al Academiei (1944-
1946), în pofida unor restricții și presiuni exercitate mai
ales de legionari, a reușit să inițieze cercetări amănun-
țite asupra situației etnicilor români din stânga Nistrului
și de dincolo de Bug, până în Caucaz, în spatele frontu-
lui, cu acordul celor mai înalte foruri politico-militare
Dr. Ioan C. POPA române și germane. În acest amplu efort științific au
fost angrenate Academia Română, Institutul Social Ro-
Cercetările sociologice asupra românilor mân/Institutul de Științe Sociale al României (condus
de la est de Nistru și Bug de către D. Gusti), Institutul Central de Statistică (în
care Anton Golopenția și H.H. Stahl erau directori, iar
Un subiect aproape uitat Sabin Manuilă director general) și Institutul Universitar
pentru Cercetarea Transnistriei. D. Gusti a supervizat
Pagini mai puțin cunoscute din istoria cercetă- aceste cercetări, a dat indicații privind organizarea lor
rilor sociologice asupra românilor din Răsărit s-au scris și obiectivele urmărite și chiar a efectuat unele deplasări
în perioada celui de-al Doilea Război Mondial. Atunci în zonele cercetate, după cum rezultă din diverse docu-
au fost inițiate o serie de proiecte de cercetare științifică mente de arhivă, dar și din declarațiile date în anchetele
vizând situația românilor din Transnistria și de dincolo la care au fost supuși ulterior cei mai mulți dintre parti-
de Bug, trei dintre acestea fiind mai importante: cipanți de către organele Securității.
a/ Prima, realizată în Transnistria timp de două Cercetările sociologice efectuate cu privire la românii
săptămâni, în ianuarie 1942, de echipe interdisciplinare din Răsărit au făcut parte dintr-un proiect național mai
coordonate de sociologul Traian Herseni, director al larg de cunoaștere a poporului roman. Astfel, la 27 mai
culturii în cadrul Guvernământului civil din timpul ad- 1942, D. Gusti prezenta la Academia Română, în nu-
ministrației românești a regiunii, a adunat mărturii primele unui grup de inițiativă, o interesantă propunere
vitoare mai ales la viața religioasă a localnicilor trans- care avea următorul preambul: „În buna tradiție a Aca-
nistreni sub bolșevici. demiei Române intră, conform cu scopul ei inițial, pro-
De menționat că în perioada noiembrie 1941 – ianuarie movarea și cercetarea poporului românesc sub toate for-
1942, un grup de cercetători conduși de Henri H. Stahl mele”. După ce erau enumerate mai multe acțiuni cu re-
din Institutul Central de Statistică (director general Sa- levanță națională, desfășurate sub auspiciile Academiei
bin Manuilă) a efectuat recensământul populației din de la înființarea sa, la punctul 10 se menționa: „Propu-
Transnistria. nem... reluarea vechiului program al Academiei Ro-
b/ A doua cercetare de amploare a fost între- mâne și aplicarea îndatoririlor secțiunilor, în sensul ca
prinsă de către Institutul Central de Statistică (decem- toate împreună, într-o operă colectivă de colaborare,
brie 1941-februarie 1944), și a cuprins 42 de localități după un anumit plan, întocmit pentru câțiva ani, ca plan
din stânga Bugului. Rezultatele cercetării, care vizau redus, pentru mai multe decenii, ca plan mai dezvoltat,
aspecte importante privind colectivizarea, foametea, prin anumite echipe de specialiști aleși de Academia
deportările și pierderea românității comunităților româ- Română, să procedeze imediat la cercetări și studii pe
nești sub bolșevici, au fost valorificate doar parțial. Ele teren național pentru cunoașterea totală a națiunii ro-
au constituit însă obiectul unor crunte anchete staliniste mâne (s.n.). Este inutil a accentua marele interes națio-
în anii 50, cărora le-au căzut victime membrii echipelor nal, teoretic și practic, al creării unei astfel de centrale
de cercetare. de cunoaștere a națiunii române tocmai în momentele
c/ Cea de-a treia cercetare sociologică a fost or- de astăzi”.
ganizată, în lunile iulie-august 1943, de Institutul Uni- Propunerea era semnată de către Dimitrie
versitar pentru Cercetarea Transistriei, înființat de pro- Gusti, Andrei Rădulescu, Emil Racoviță și Mihail Sa-
fesorul Traian Herseni în cadrul Universității din doveanu. În pofida libertății de cercetare științifică de
Odesa. Această campanie monografică, la care au parcare se bucura, D. Gusti a fost ținut de regimul antones-
ticipat peste 100 de studenți, sub coordonarea unor spe- cian sub o strictă și permanentă supraveghere informa-
cialiști de marcă din cadrul Școlii sociologice de la Bu- tivă, motivată între altele și de relația apropiată a savan-
curești, a cuprins nouă comune și orașul Tiraspol din tului cu fostul Rege Carol al II-lea. Într-un document de
Transnistria și a vizat analiza instituțiilor sovietice care la dosarul său de urmărire, datat 19 septembrie 1942,
au funcționat în regiune și, totodată, prezentarea Grupa a II-a a Corpului Detectivilor semnala, spre
exemplu, „impresiile” lui D. Gusti după o vizită
372
efectuată în Transnistria: „Joi 17 sept. s-a reîntors în Alte referințe despre prezența lui D. Gusti în
Capitală Dl. prof. Dimitrie Gusti, care în tovărășia zonele cercetate din spațiul sovietic, precum și despre
membrilor Academiei Române a făcut o amănunțită vi- rolul său în coordonarea și valorificarea cercetărilor se
zită în Transnistria. D-sa s-a întors cu o serie de impresii regăsesc frecvent în depozițiile din anchetele la care au
din care unele cinstesc administrația din această re- fost supuși colaboratorii săi mai ales la începutul anului
giune, iar altele relativ la numărul prea mulților îmbo- 1950. De pildă, Anton Rațiu, în Declarațiile din an-
gățiți de dată recentă pe care i-a întâlnit pe acolo”71 . chetă, date la 16 și 31 ianuarie 1950, preciza:
Trebuie precizat că regiunea Transnistriei, atri- „Cu prilejul unei vizite făcute de Prof. Dimitrie
buită României spre administrare în august 1941, era Gusti la aproximativ două luni de la începerea campa-
de circa 44 000 kmp, iar populația de aproximativ 1,2 niei, vizită făcută în com. Șerbulovka..., D. Gusti i-a su-
milioane locuitori. Tratată ca teritoriu sub ocupație, cu gerat ideea (lui Golopenția) de a ne propune să adunăm
capitala mai întâi la Tiraspol, apoi la Odesa, Transnis- material monografic din satele moldovenești, pentru a
tria a fost împărțită în 13 județe și 64 de raioane. Admi- fi publicat. Anton Golopenția ne-a transmis această do-
nistrația civilă din Transnistria a fost constituită din 7 rință a lui Dimitrie Gusti, fără a ne obliga s-o executăm
800 – 8 000 de funcționari publici detașați de la diferite (…). Pe la sfârșitul anului 1942, sau începutul anului
instituții din țară, însă cea mai mare parte (circa 52 000 1943, am fost chemați de pe teren, din Ucraina, toți
de salariați) o reprezentau localnicii. aceia care lucraserăm la identificarea moldovenilor de
Ion Antonescu a acordat o mare atenție modu- peste Bug, să ne prezentăm la locuința Dlui prof. Dimi-
lui în care problemele acestei regiuni erau administrate trie Gusti, pentru a scoate un număr din „Revista Fun-
de reprezentanții statului român și a declarat în mai dațiilor Regale” cu publicațiuni din viața moldovenilor
multe rânduri că „în administrarea Transnistriei este an- din satele de peste Bug... Dl. Dimitrie Gusti dorea să
gajat tot prestigiul Țării. Trebuie să facem dovadă că scriem fiecare din noi câte ceva cu privire la moldovenii
suntem capabili să administrăm și o țară mai mare. Pen- ucraineni... Indicațiunile Dlui Gusti erau de a termina
tru aceasta trebuie oameni aleși și siguri ca energie, pri- aceste lucrări în cel mai scurt timp posibil și în conse-
cepere, conștiință și cinste” . cință trebuia să rămânem la București până la termina-
Documente de arhivă păstrează mărturii despre rea și prezentarea acestor lucrări Dlui Dimitrie Gusti.
prezența periodică a lui D. Gusti și a altor colaboratori Eu mi-am terminat ambele lucrări, pe care le-am pre-
în Transnistria și dincolo de Bug. Spre exemplu, în zentat Dlui Gusti prin Dl. Golopenția. La fel au proce-
toamna anului 1942, „cercetătorii bucureșteni în estul dat și ceilalți”.
Bugului au fost vizitați de către prof. D. Gusti, împre- În ședința din 29 mai 1943 din sesiunea gene-
ună cu muzicologul, folcloristul și compozitorul C. Bră- rală a Academiei Române, în continuarea propunerii
iloiu... Acesta din urmă a înregistrat pe cilindri de ceară avansate cu un an înainte, D. Gusti prezenta regulamen-
(unica metodă de imprimare pe atunci), o serie de piese tul privind funcționarea „Comisiei pentru cunoașterea
folclorice (în s. Alexandrovca, Constantinovca, Lîsaia vieții poporului român”. La punctul 3 se menționa că
Gora, Pervomaisc, Martinoși-Martonoșa ș.a.)” una din publicațiile care vor rezulta din activitățile pro-
Despre aceste cercetări a relatat și Constantin puse va fi „o colecție de cercetări inedite, pe teren sub
Brăiloiu într-o emisiune radiofonică din 1943: „În titlul Studii și cercetări asupra vieții poporului român”.
adâncul răsăritului, știam de mult că viețuiesc suflete de Regulamentul era semnat de către D. Gusti, Gh. Ionescu
români, împrăștiate pe șesurile nesfârșite ale Ucrainei, Șișești, Andrei Rădulescu, I. Simionescu, dr. Gr. An-
în Crimeea, ba chiar în Cuban și în Caucaz. Ni se vorbea tipa, N. Bănescu, Victor Slăvescu, C. Rădulescu-Motru,
de transhumanță și călătorii ciobănești, dar câte ni s-au Em. Racoviță și Mihail Sadoveanu. Tot în 1943 a fost
spus păreau învăluite toate într-o ceață de legendă: lo- editat volumul IV, ultimul de altfel din cele șase proiec-
curi nu tocmai hotărâte, cifre nu tocmai sigure. De tate, al Enciclopediei României. Totodată, în Nr. 1-6 al
aceea o prea cuminte poruncă a stăpânirii a pus la cale revistei Sociologie Românească apărut în acel an erau
numărătoarea tuturor românilor de peste Nistru. Pe cei publicate și unele rezultate ale cercetărilor efectuate în
dintre Nistru și Bug i-a numărat o mână de oameni pri- Transnistria și dincolo de Bug: Gh. Pavelescu – „As-
cepuți ai Institutului de Statistică, îndrumaați de dl pecte din spiritualitatea Românilor transnistreni. Cre-
Stahl. Iar din vara lui 1942 au fost trimiși dincolo de dințe și obiceiuri”; I. Apostol – „Crăciunul și Anul Nou
Bug (...) câțiva tineri care duc în acele locuri o muncă la Românii de peste Bug” și „Nume de familie din 25
eroică încă nesfârșită în clipa de față. De o chemare a sate românești de la est de Bug.”
d-rului Manuilă, directorul Institutului de Statistică, a Cât privește rezultatele cercetării efectuate în
ascultat și folcloristul care vă vorbește, când a trecut, nu lunile iulie-august 1943 în Transnistria, trebuie mențio-
de mult, apa Bucului spre răsărit” . nat că, datorită evoluției războiului, acestea nu au mai
putut fi valorificate. Doar o mică parte a materialului
71
. Prezentarea completă a Dosarului de la Consiliul român sub supraveghere informativă. Cazul Dimitrie Gusti,
Național de Studiere a Arhivelor Securității (CNSAS) se Editura Academiei Române, București, 2019.
găsește în volumul Ilie Bădescu, Ioan C. Popa, Un savant
373
documentar adunat a fost pregătit pentru tipar în 1944 Adunării Generale a ONU. Întors în țară, D. Gusti va
într-un volum cu titlul Colinde din Transnistria, cu o suferi rigorile regimului de sorginte stalinistă de la Bu-
prefață a sociologului Traian Herseni. Volumul a apărut curești, fiind înlăturat cu brutalitate din învățământul
la începutul anului 1945 la Sibiu, sub titlul Colinde, superior și din Academie.
ciuntit de cenzură, fiind eliminată orice referire la În octombrie 1948 avea loc prima sesiune ge-
Transnistria. Volumul conceput inițial (Colinde din nerală a Academiei Republicii Populare Române. Tra-
Transnistria) a fost publicat pentru prima dată în 1994, ian Săvulescu, președinte al nou înființatei Academii a
la Editura Știința din Chișinău, cu Prefața din 1944 a lui RPR, a prezentat în cadrul sesiunii, un amplu Raport
Traian Herseni și un Cuvânt-înainte explicativ scris în intitulat Știința, Literatura, Arta și slujitorii lor în RPR,
1992 de etnomuzicologul Constantin A. Ionescu, parti- ilustrativ pentru spiritul instaurat la nivelul celui mai
cipant la cercetarea din 1943. Datele din teren confir- înalt for științific și cultural al țării. Făcând o incursiune
mau realități cutremurătoare despre românii transnis- în trecutul fostei Academii Române, Traian Săvulescu
treni sub bolșevici: „sărăcirea populației; colectivizarea menționa:
forțată; deportarea la mari distanțe în imperiul sovietic „În Academia Română s-a întreținut cultul așa-
până în Siberia a celor ce se opuneau regimului; obliga- zisei „științe pure”, academice – aș numi-o mai bine al
tivitatea învățării limbii ruse de la grădinița de copii; științei inerte (...). S-a cultivat în Academia Română
descreștinarea totală prin dărâmarea bisericilor, tran- spiritul tradițiilor idealiste și dogmelor mistice, dispre-
sformate în depozite de grâne, grajduri de vite sau lo- țuindu-se materialismul dialectic… S-a întreținut și s-a
curi de distracție ”. Consecințele politicii de rusificare propovăduit cultul personalității individuale ca factor
erau illustrate și de degradarea gospodăriilor țărănești, exclusiv de progres, neglijându-se valoarea omului co-
existența unor interioare din ce în ce mai sărace, pierde- lectiv (...) Fosta Academie a fost geloasă de autonomia
rea completă a specificului românesc în ce privește por- ei, pe care a apărat-o cu înverșunare până în ultima clipă
tul traditional, dispariția unor genuri ale muzicii româ- (...). La adăpostul autonomiei s-a practicat de unii aca-
nești. Singurul gen muzical care „mai rezistase în stră- demicieni un șovinism retrograd, s-a propovăduit dis-
fundul de conștiință” al românilor transnistreni, consta- prețul și ura contra unor popoare învecinate și mai ales
tau cercetătorii, a fost cel al colindelor. Acestea îi dife- în contra Uniunii Sovietice (s.n.). Dovezi? Răsfoiți
rențiau pe români de celelalte etnii cu care conviețuiau. Analele Academiei din ultimii 10 ani și veți găsi negru
Tot datorită evoluției războiului, nu a putut să fie con- pe alb, că autonomia nu a fost de fapt ceea ce se căuta
cretizată intenția de repatriere a românilor identificați la să dea ca aparență, pentru a o justifica (...)”.
răsărit de Nistru și de Bug, care urmau să fie plasați în Un asemenea discurs din partea președintelui
Transnistria și Basarabia, potrivit unor planuri amănun- Academiei putea fi, desigur, pe placul conducătorilor
țite stabilite de o Comisie Centrală subordonată Consi- politici ai țării și, mai ales, al noilor stăpâni de la Mos-
liului de Miniștri și Comandamentului Suprem al Ar- cova pe destinele României, dar el era plin de erori, de
matei Române. Se înțelege că asemenea planuri, cerce- acuzații nedrepte, de o falsificare premeditată a unei în-
tări și concluzii nu puteau să fie acceptate de regimul tregi perioade istorice. Elita intelectualității, o întreagă
instaurat de sovietici odată cu intrarea Armatei Roșii în pleiadă de gânditori și creatori străluciți ai poporului ro-
România, iar responsabilii pentru cercetările respective mân era aruncată la groapa de gunoi și anatemizată, cu
aveau să plătească scump, unii chiar cu viața, în anii ur- urmări imediate dintre cele mai grave asupra vieții re-
mători. prezentanților ei. Întâmplător sau nu, aproape toate în-
După alăturarea României Națiunilor Unite și vinuirile aduse multora din vechii membri ai Academiei
întoarcerea armelor împotriva Germaniei, D. Gusti, pre- s-au regăsit, într-o formă sau alta, în rechizitoriile din
ședinte al Academiei Române, credea cu sinceritate anchetele la care au fost supuși. Mai ales așa-zisa „ură”
într-o colaborare corectă atât cu SUA, cât și cu URSS, la adresa Uniunii Sovietice va face obiectul unor inves-
cele două superputeri ale epocii. Așa se face că îl găsim tigații amănunțite, iar unii dintre membrii Școlii socio-
pe savant ca membru fondator al Societății Amicii Sta- logice de la București vor plăti cu prețul vieții îndrăz-
telor Unite din România – YMCA (constituită la 3 no- neala de a se fi aplecat spre studiul situației românilor
iembrie 1944), dar și al Asociației Române pentru din răsărit intrați sub stăpânire bolșevică. Pe termen
Strângerea Legăturilor cu Uniunea Sovietică – ARLUS lung, lichidarea elitelor intelectuale ale României afecta
(12 noiembrie 1944). Savantul a încercat să susțină cu grav și profund fundamentele culturii naționale. Mircea
toate eforturile acțiunile de reconstrucție a țării și, pe un Eliade echivala acest proces de distrugere a elitelor cu
plan mai larg, să pună la dispoziția organizației mondi- o veritabilă „sterilizare spirituală”:
ale în curs de constituire – ONU – o importantă iniția- „Adevărata primejdie începe... pentru întreg
tivă de înființare a unui Institut Social de Cercetare a neamul românesc, abia după ocuparea teritoriului de că-
Națiunilor, menit să contribuie la mai buna cunoaștere tre Soviete. Pentru întâia oară în istoria sa, neamul ro-
a popoarelor, ca mijloc de instaurare a unei păci dura- mânesc are de-a face cu un adversar nu numai excepți-
bile în lume. În acest scop, cu mandat din partea Aca- onal de puternic, dar și hotărât să întrebuințeze orice
demiei Române, D. Gusti a efectuat o lungă călătorie în mijloc pentru a ne desființa spiritualicește și culturali-
SUA (1946-1947) și a participat la prima sesiune a cește, ca să ne poată, în cele din urmă, asimila.
374
Primejdia este mortală (...) există primejdia unei sterili- Profesorul Gusti și relațiile dintre ei: „Îl vizitam acasă
zări spirituale prin distrugerea sistematică a elitelor și la el, o dată pe lună sau o dată la două luni, dintr-un fel
ruperea legăturilor organice cu tradițiile culturale aude pietate de elev. Era preocupat după 23 August 1944
tentic naționale. Neamul românesc, ca și alte atâtea nea- de Academie, Institutul Social și de Asociația Româno-
muri subjugate de soviete, riscă să devină, culturali- Americană al cărei Președinte era, d. Președinte Parhon
cește, un popor de hibrizi”. (președinte al Prezidiului Marii Adunări Naționale,
Despre situația din acei ani a lui Gusti și a altor colabo- n.n.) fiind Vicepreședinte... După vizita sa la Moscova
ratori ai Școlii sociologice de la București aflăm mai la centenarul Academiei sovietice (vizită efectuată în
multe detalii din dosarul de anchetă al unuia dintre ele- iunie 1945, cu ocazia aniversării a 220 de ani de la înfi-
vii săi favoriți, Anton Golopenția, fost director general ințarea Academiei Ruse, n.n.), la care a participat ca
delegat al Institutului Central de Statistică (1947 – președinte al Academiei și vicepreședinte A.R.L.U.S.,
1948), arestat în ianuarie 1950. În perioada 5 octombrie mi-a povestit în mai multe rânduri ce a văzut. Despre
1949 – 16 ianuarie 1950, înainte de arestarea sa, Anton banchete, câtă atenție li s-a acordat, despre vizita la In-
Golopenția a fost pus sub supraveghere permanentă, fi- stitutul Marx-Engels, aspectul Moscovei, Leningradu-
indu-i monitorizate toate întâlnirile, pe zile și pe ore, cu lui. Cu umor, dar niciodată dușmănos...”72.
precizarea exactă a locului și duratei acestora. Din refe- O atenție specială în cadrul anchetelor la care
ratul întocmit de organele de urmărire, datat 19 ianuarie au fost supuși numeroși membri ai echipelor care au
1950, aflăm, de pildă, că în lunile octombrie – decem- efectuat cercetări în Transnistria și dincolo de Bug era
brie 1949, A. Golopenția l-a vizitat pe D. Gusti la do- focalizată pe scoaterea în evidență cu orice preț a carac-
miciliu, singur sau însoțit de mai multe persoane, în trei terului „dușmănos” și a atitudinii potrivnice URSS din
rânduri: 28.X (două ore și jumătate); 17.XI (55 de mi- cadrul activității acestora. „Cine ți-a spus să strângi date
nute); 15.XII (trei ore) . În același document sunt pre- și să întocmești rapoarte neexacte asupra situației din
zentate fișe amănunțite despre 28 de persoane contac- teritoriul URSS?”, era întrebat Ștefan Popescu în cadrul
tate de Golopenția, precum și mai multe adrese unde s- interogatoriului din 27.I. 1950 referitor la starea de spi-
a aflat în vizită. Concluzia organelor de urmărire, în- rit a populației românești de dincolo de Bug. Într-un alt
scrisă la finalul referatului era aceasta: interogatoriu, luat la 1.03.1950, orele 1,05, Mihail Le-
„Din supravegherea efectuată rezultă că Golo- vente era chestionat amănunțit asupra declarațiilor an-
penția Anton desfășoară o activitate de natură suspectă. terioare: „La 23 februarie 1950, declari că, știind că se
Majoritatea persoanelor cu care întreține strânse relații cer rapoarte despre starea de spirit, ați hotărât să se în-
sunt cunoscute că în trecut au desfășurat activitate legi- tocmească asemenea rapoarte în care să se arate că sta-
onară iar în prezent au o atitudine dușmănoasă față de rea de spirit este „bună”, adică ostilă Sovietelor și favo-
actualul...” (textul se întrerupe). La 16 ianuarie 1950, rabilă lui Antonescu și că moldovenii sunt „pașnici” și
A. Golopenția a fost arestat și supus unor interogatorii „nu sunt bolșevici”. În continuare, întrebat „ce material
istovitoare. A murit în închisoare în 1951, după 18 luni ai luat din URSS?”, Mihail Levinte mărturisea: „Am
de detenție. La 10 aprilie 1950, în una din cele 184 de completat formulare de recensământ, am întocmit ra-
declarații date în anchetă, A. Golopenția făcea mărturii poarte însoțitoare în care erau și date politice, mi-am
despre D. Gusti: făcut notări într-un carnet personal referitoare la colho-
„Profesorul D. Gusti e un nemulțumit (cuvânt zuri, cuprinzând și date politice și, la București, în baza
subliniat de anchetator). Pensiunea lui și a soției lui nu- materialului cules, am întocmit un articol pentru revista
i ajunge spre a face față cheltuielilor lunare. Este nevoit „Sociologie Românească”, cuprinzând date și conside-
să vândă cărți, mobilier, îmbrăcăminte. Scos din Aca- rații asupra așezării și răspândirii moldovenilor în rai-
demie și după desființarea Institutului Social, n-are oanele Kompanievka și Ustinovka”.
unde se manifesta și-și pare condamnat la arest la do- Astfel de declarații amănunțite despre cercetă-
miciliu (...). O schimbare de regim l-ar reintroduce în trile efectuate pe teritoriul sovietic, în care apare frec-
Academie. Nu speră alte satisfacții (...) Știindu-și vârsta vent, direct sau indirect, și numele lui D. Gusti, au făcut
(70 ani) și boala de inimă, Profesorul Gusti este foarte și Constantin Pavel, Anton Rațiu ș.a. , scopul ancheta-
precaut în conversații... Din același motiv se ferește de torilor fiind evident acela de a asocia aceste activități
relațiile cu diplomații străini, de când nu mai face parte științifice cu operațiunile militare desfășurate împotriva
din Academie, adică din 1948. Faptul că împrejurările URSS. De altfel, într-un document întocmit în 1953,
nu-i îngăduiesc să dea urmare invitațiilor la diferite privind „situația deținuților”, referitor la Anton Golo-
Congrese internaționale, pe care le primește, constituie penția se preciza:
unul din motivele lui speciale de mâhnire.” La „Data și motivul arestării – Reținut la 16.I. 1950, pentru
cererea anchetatorilor, Anton Golopenția revine în ziua activitate dușmănoasă în URSS (s.n.), acțiuni și atitu-
următoare (11 aprilie 1950) cu noi detalii despre dine favorabilă lui Pătrășcanu și grupul său” (...).Odată
72
Anton Golopenția, Ultima carte. Text integral al dr. Sanda Golopenția, Editura Enciclopedică, București,
declarațiilor în anchetă ale lui Anton Golopenția aflate în 2001, passim.
arhivele SRI, volum editat, cu Introducere și Anexă de prof.
375
cu începerea războiului antisovietic, la Institutul Cen- lor peste o provincie românescă, iar împlinirea unui
tral de Statistică, se alcătuiește o echipă sub conducerea sfert de veac de la noul rapt înfăptuit în 1940, sub um-
lui Golopenția, pentru recenzarea moldovenilor dintre brela Pactului Ribbentrop-Molotov, era un prilej de a
Prut (de fapt, Nistru, n.n.) și Bug și de dincolo de Bug. etala binefacerile regimului bolșevic. În acest scop, cer-
Cu această ocazie, membrii echipei întocmesc și ra- cetările efectuate de echipele coordonate de către Dimi-
poarte asupra stării de spirit și împart daruri și manifeste trie Gusti, care constataseră cu obiectivitate lipsurile ce
antonesciene. Din această echipă făceau parte: Levente se cereau înlăturate din viața satului basarabean în
Mihail, Pavel Constantin, Rațiu Anton, Betea Nicolae, preajma războiului ofereau premize, credeau sovieticii,
Ștefan Popescu, Retegan Gheorghe și Trebici Vladi- să se dea o replică peste timp realităților din România
mir”. burghezo-moșierească. Din acest motiv, cercetătorii so-
Așa cum am mai menționat, unii dintre repre- vietici nu ezitau să-l numească pe D. Gusti „mare soci-
zentanții de frunte ai Școlii sociologice de la București olog”, care, desigur, fiind „burghez”, nu putea accede
(Traian Herseni, Anton Golopenția, Mircea Vulcănescu totuși la o știință adevărată. În pofida scopului polemic
ș.a.) au fost arestați, anchetați și aruncați în închisori, declarat, autorii afirmă implicit, printre rânduri, și o se-
unii dintre ei murind în timpul detenției. Dimitrie Gusti rie de adevăruri care nu puteau fi contestate:
a fost supus și el unor grave umilințe și represiuni ne- „Înainte de al Doilea Război Mondial sociolo-
drepte (alungarea din învățământul superior și de la gii burghezi au studiat o serie de sate din România bo-
Academie, punerea sub arest la domiciliu, apoi evacua- ierilor, inclusiv privind satul Copanca. Rezultatele
rea din propria locuință în 1950 și supunerea unui regim acestui studiu a fost publicat în anul 1939 în Buletinul
de înfometare etc.) până la moartea sa survenită în oc- Institutului de Cercetări Sociale a României, Regionala
tombrie 1955. D. Gusti nu a fost totuși trimis la închi- Chișinău, vol. 2. Autorii aparțineau așa-numitei școli
soare, la aceasta contribuind prestigiul științific deose- monografice, întemeiată de marele sociolog burghez
bit de care se bucura pe plan international și, într-o anu- Dimitrie Gusti. Despre activitatea și metodele sale de
mită măsură, prietenia sa cu acad. C. I. Parhon, preșe- cercetare, la acea vreme, au scris sociologi americani,
dinte al Prezidiului Marii Adunări Naționale (funcție francezi, germani și unguri și de care erau deosebit de
echivalentă cu cea de șef al statului) în perioada aprilie interesați reprezentanții sociologiei burgheze ameri-
1948-iunie 1952. cane”.
Anul 1965 a marcat momentul decisiv al debu- Pentru a critica metoda folosită de Gusti, cerce-
tului reconsiderării critice pe scară largă a operei și ac- tătorii sovietici se vedeau obligați să prezinte pe larg
tivității lui Dimitrie Gusti și, implicit, a Școlii sociolo- planurile de cercetare ale savantului român:
gice de la București din perioada interbelică. În acest „Monografia sociologică – susținea Gusti – tre-
an, Ovidiu Bădina și Octavian Neamțu publicau împre- buie să includă rezultatele studiilor sociologice privind
ună, la Editura științifică, volumul intitulat Dimitrie viața economică (repartizarea proprietății asupra pă-
Gusti. Pagini alese. La aceeași editură, Ovidiu Bădina mântului, productivitatea acestuia, gospodărirea pădu-
publica separat o lucrare de peste 200 de pagini cu titlul rilor, activități de creștere a viermilor de mătase, a albi-
Dimitrie Gusti. Contribuții la cunoașterea operei și ac- nelor etc., precum și despre întreprinderi industriale sau
tivității sale. Era începutul unei ample încercări de re- comerciale). O atenție deosebită trebuia să fie acordată
punere în circulație, cu un bogat aparat critic, a celor gospodăriilor țărănești și bugetelor de care dispuneau
mai importante lucrări ale fondatorului Școlii sociolo- acestea. În opinia sa, o astfel de monografie trebuia să
gice de la București. reflecte și concepțiile religioase și preocupările artistice
Acțiunea de reconsiderare critică a gândirii in- (muzica, literatura, arhitectura, cultura, arta decora-
terbelice din România nu a fost, desigur, lipsită de di- tivă), factori ce țin de morală, ideologie, rezultatele stu-
ficultăți, impuse mai ales de rigorile ideologice ale epo- dierii unor probleme juridice (statistica funciară, împăr-
cii și, fără îndoială, de influența omniprezentă a concep- țirea proprietăților, moștenirile etc.) și nu în ultimul
țiilor pe care Moscova, în calitatea sa autoasumată de rând problematica politică (organizațiile politice, con-
centru coordonator al mișcării comuniste la scară mon- vingerile politice, organele de conducere a localității și
dială, le propaga neîncetat în statele satelizate. Deloc legăturile dintre acestea și unitățile administrative su-
surprinzător, în 1965 apărea la Moscova o lucrare dedi- perioare). Dimitrie Gusti le cerea autorilor monografii-
cată unei localități basarabene de pe malul drept al Nis- lor sociologice să reflecte viața socială a grupurilor so-
trului, intitulată Copanca după 25 de ani (Kopanka - 25 ciale (familie, rude vecini, anturaje, școală, biserică
лет cпустя), studiu sociologic realizat, după cum pre- etc.), relațiile dintre vecini, dintre personalitățile con-
ciza prefațatorul lucrării, în perioada 1961 – 1964, la flictuale, dintre grupele de vârstă și în general dintre oa-
două decenii și jumătate de la cercetarea monografică meni”.
efectuată, în 1938, de „un grup de sociologi burghezi Impresionați de multitudinea aspectelor pe care
români conduși de Dimitrie Gusti”. echipele complexe coordonate de Gusti le cercetau în
În căutare permanentă pentru legitimarea ocu- viața unei comunități sătești, cercetătorii sovietici se
pării Basarabiei, sovieticii încercau prin toate mijloa- străduiau să găsescă limitele metodei utilizate, care nu
cele să argumenteze caracterul „eliberator” al stăpânirii puteau fi, în opinia lor, decât legate de modul de
376
abordare a proprietății private: „Apelând la mii de cifre

și fapte, sociologii au încercat să creeze impresia că lu-
crarea lor este una obiectivă, fără partizanat politic. Ni-
mic nu a putut ascunde însă principiile fundamentale
ale viziunii autorilor bazate pe proprietatea privată asu-
pra mijloacelor de producție și susținerea necondițio-
nată a statului burghezo-moșieresc.”.
Pe lângă „viziunea” care îl ghida pe Gusti și
echipele sale, care în mod evident nu corespundea vizi-
unii leniniste asupra proprietății private și a lichidării
prin violență mai întâi a marilor latifundiari, apoi a ori-
căror deținători de proprietăți, cercetătorii sovietici mai
reproșau și faptul că studiul sociologic de la Copanca,
din 1938, ar fi evidențiat o serie de „contradicții” între Eugen PETRESCU
„metoda monografică sociologică după care s-au ghidat
autorii și realitățile obiective ale satelor de atunci”. Pen- Frămâmtate secole
tru a spulbera orice dubiu privind valoarea teoretică a Sub același sceptru
cercetării efectuate de echipele gustiene în Basarabia,
Institutul de filozofie al Academiei de Științe a URSS
punea următorul verdict:
„Concluziile din această lucrare reflectă con-
cepția sociologică, care în anul 1938, după fascizarea
României regale, a devenit simbolul oficial al clasei
conducătoare... La cercetare au participat geologi, agro-
nomi, demografi, economiști și psihologi, profesori și
studenți. Printre ei erau și cei cu concepții liberale sau
care simpatizau cu țăranii, dar și naționaliști care deve-
niseră fasciști ” .
O asemenea etichetă pusă de Academia de Ști-
ințe a URSS asupra activității Școlii sociologice de la
București îl trimitea pe Dimitrie Gusti în rândul celor
care ar fi contribuit la fascizarea țării și avea fără îndo-
ială urmări în privința modului de evaluare critică a Poporul român, născut dintr-o frumoasă simbioză
operei sale la care procedau autoritățile comuniste ro- daco-romană, și-a croit de-a lungul existenței sale un
mâne. De altfel, principalele reproșuri care i s-au adus drum propriu între popoarele lumii, un drum greu, stro-
lui D. Gusti în deceniile șapte-opt ale secolului trecut se pit cu lacrimi și sânge, un drum la capătul căruia se află
refereau la faptul că el nu ar fi înțeles conceptul de dic- cea mai frumoasă realizare a sa, sublima sa realizare –
tatură a proletariatului și ar fi rămas cantonat într-un sis- Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 şi Făurirea Româ-
niei Mari.
tem de gândire reformator, dar numai în cadrul regimu-
Istoriografia românească pune în valoare toate eta-
lui politic existent.
pele formării și devenirii noastre ca popor, aici, la gurile
Cu toate acestea, în România au continuat cu Dunării și în jurul Carpaților. De asemenea, îi pune în
intensitate sporită eforturile de punere în valoare a acti- valoare pe moșii și strămoșii întemeietori de vatră și pe
vității științifice a Școlii sociologice de la București, în cei ce s-au jertfit cu arma în mână în vremurile tulburi
primul rând prin publicarea, fie și cenzurată, a unei serii pentru credința, limba, glia străbună și unitatea de
în șase volume din operele lui D. Gusti, apărute la Edi- neam.
tura Academiei în perioada 1968-1977. Reevaluarea ac- Frământate secole la rând, în timpul formării
tivității științifice și îndreptarea fie și parțială a unora sale și după aceea, de numeroasele invazii ale popoarele
din abuzurile comise de fostele regimuri asupra lui Di- migratoare, apoi de oștirile imperiilor vecine cotropi-
mitrie Gusti au făcut pași importanți abia din anul 1990, toare (otoman, rus, austriac, austro-ungar) ce l-au dorit
când savantului i s-a restituit calitatea de membru al fărâmițat și ușor de stăpânit, poporul român a rezistat
Academiei Române, iar numele său a fost dat Muzeului miraculos peste timp, însufleţit de gândul de a trăi într-
Satului din București, precum și unor amfiteatre și spa- o țară mare și puternică, Biserica fiind cea care a semă-
ții de învățământ universitar din România. nat permanent, în sufletul românilor, ideea unității de
Despre valoarea științifică a studiilor efectuate neam și necesitatea unirii lor într-un singur stat. Cineva
în Răsărit s-a vorbit și se scrie încă, din păcate, destul ar spune că această teorie este greşită. Din punctul meu
de puțin. de vedere, greşit este să spui că în acele vremuri s-a trăit
la întâmplare, dezorganizat. Oamenii erau conştienţi de
faptul că uniţi pot face faţă agresorilor. Astfel, de la
377
micile nuclee întemeiate din familii şi neamuri, pe „Unirea necondiționată și pentru vecie a Bucovinei, în
obşti, se ajunge la istoricele romanii populare ce s-au vechile ei hotare până la Ceremuș, Colacin și Nistru,
sudat în timp în cnezate şi voievodate, formând apoi cu Regatul României”4.
marile ţări ale valahilor/românilor – Ţările Române sau În aceeaşi zi, Congresul General al Bucovinei a
Principatele Române – Valahia (Ţara Românească), adresat o telegramă Regelui Ferdinand I al României,
Moldova şi Transilvania, de mai târziu. De amintit aici prin care i se aducea la cunoştinţă faptul că Bucovina a
pe vrednicii voievozi ziditori de neam şi ţară Basarab I ales să se unească cu Regatul României:
și Mircea cel Bătrân, mari personalităţi politice şi mili- „Congresul General al Bucovinei care întrupează
tare ale timpului, cei ce deschid căile marelui domn Mi- suprema putere a țării, în numele suveranității națio-
hai Viteazul către prima unire a românilor într-un sin- nale, a votat astăzi unirea necondiționată și pentru ve-
gur stat, act înfăptuit pe calea armelor la 1600, din pă- cie a Bucovinei în hotarele ei actuale cu Regatul Româ-
cate pentru scurtă vreme. niei.
În istoricul an 1848, sub domnitorii Mihail Stur- Mulțumind proniei cerești că ne-a învrednicit de a
dza, respectiv Gheorghe Bibescu, este realizată uniunea vedea ispășită nelegiuirea ce s-a săvârșit acum 144 ani
vamală dintre Moldova şi Ţara Românească, primul pas față de țara noastră, mândri că avem fericirea de a
spre Unirea Principatelor – Ţara Românească şi Mol- aclama pe Maiestatea Voastră, Domnul liberator și
dova – la 24 Ianuarie 1859, sub domnitorul Alexandru purtător de grijă a Bucovinei, rugăm să ne primiți sub
Ioan Cuza, aceasta fiind fundamentul Marii Uniri de la sceptrul ocrotitor al Maiestății Voastre și reînnodând
1 Decembrie 1918 şi prima etapă în făurirea pe criterii firul istoric rupt cu silnicie înainte de un veac și jumă-
politice a statului unitar român modern. tate, să reînnoiți strălucirea coroanei lui Ștefan.
A venit Marele Război (1914-1919), conflict mili- Maiestate să trăiți mulți și fericiți ani!
tar ce v-a zgudui şi demola din temelii, în scurtă vreme, Trăiască Maiestatea Sa Regina!
imperiile. Intrarea României în acest uriaş butoi cu pul- Trăiască Dinastia!5”
bere, la 4/17 august 1916, a avut un singur scop: elibe- Ziarul „Glasul Bucovinei” (fondat în 1918) a salu-
rarea fraţilor trăitori sub ocupaţie străină şi întregirea tat hotărârea adoptată de Congresul General al Bucovi-
neamului românesc, sângerosul sacrificiu românesc fi- nei: „Visul nostru de aur s-a împlinit. Părinţii noştri,
ind răsplătit prin făurirea statului național unitar român, care au murit de dorul acestui vis, de azi înainte vor
la 1 Decembrie 1918, act de mare însemnătate pentru găsi odihna cuvenită în pământul liber şi dezrobit.6”
existența noastră ca popor, voinţa unităţii fiind princi- Ulterior, o delegaţie s-a deplasat la Iaşi, acolo unde
palul factor al acestei mari împliniri. se afla Curtea Regală şi Guvernul, pentru a preda Rege-
Aşadar, cronologia etapelor politice şi militare din lui Ferdinand I actul Unirii Bucovinei cu România.
istoricul an 1918 se prezintă astfel: - la 18 noiembrie/1 decembrie 1918, în biserica or-
- la 27 martie/9 aprilie 1918, Sfatul Țării hotăra la todoxă din Alba-Iulia și în Sala Unirii (locul desfășură-
Chișinău, cu majoritate de voturi, în ședința prezidată rii Ședinței Adunării Naționale Constituante) era desă-
de Ion Inculeț, unirea Basarabiei cu Regatul României. vârșit visul de aur al tuturor românilor – făurirea Româ-
„Ședința de astăzi, domnilor deputați, va fi o șe- niei Mari – act înfăptuit prin proclamarea Unirii Tran-
dință istorică pentru națiunea noastră, pentru poporul silvaniei cu Regatul României, la care şi-au adus o con-
nostru. Noi trebuie să depunem toate silințele ca să ie- tribuţie importantă cele două Biserici româneşti din
șim cu cinste în acest moment istoric”1, spunea Ion In- Transilvania: Ortodoxă şi Greco-Catolică. Documen-
culeț. tele de căpătâi ce au stat la baza acestei frumoase împli-
„În numele poporului Basarabiei, Sfatul Ţării de- niri sunt gravate pe pereții interiori ai sălii. La punctul
clară: Republica Democratică Moldovenească (Basa- 1, cel mai important din Rezoluția Unirii – act funda-
rabia), în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Marea Neagră mental citit de Vasile Goldiș în plenul Adunării și votat
şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum mai în unanimitate de către cei 1228 de delegați ai națiunii
bine de o sută de ani din trupul vechii Moldove, în pu- române – este scris: „Adunarea Naţională a românilor
terea dreptului istoric şi al dreptului de neam, pe baza din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească, adunaţi
principiului că noroadele singure să-şi hotărască prin reprezentanţii lor îndreptăţiţi la Alba Iulia în ziua
soarta lor, de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte de 18 noiembrie/1 decembrie 1918, decretează unirea
cu mama sa, România”2. acelor români şi a tuturor teritoriilor locuite de dânşii
Importanţa momentului istoric este reliefată în cucu România”.
vântul Regelui Ferdinand I, rostit în cadrul dejunului Ziua de 1 Decembrie, zi de mare sărbătoare în care
oficial organizat la Palatul Regal din Iași, oferit în cin- sunt cinstiți făuritorii Marii Uniri, a devenit, la 31 iulie
stea delegației basarabene: „V-ați alipit în timpuri grele 1990, prin legea nr. 10, Ziua Națională a României –
pentru Țara Mamă, ca un copil tânăr, însă cu inima Ziua Unității și Demnității Naționale a Românilor.
adevărat românească. Salutăm în voi o parte frumoasă - la 18/31 decembrie 1919, în scaunul vacant de
a unui vis care niciodată nu se va șterge (…). Trăiască mitropolit primat al României a fost ales episcopul Ca-
copilul cel mai mic, dar poate cel mai voinic, al Româ- ransebeșului, Miron Cristea, care, în anul 1925, a deve-
niei Mari”3. nit primul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, după
- la 15/28 noiembrie 1918, în Sala Sinodală a Pa- care a urmat procesul de organizare unitară a Bisericii
latului Mitropolitan din Cernăuți, s-au desfășurat lucră- din întreaga Românie.
rile Congresului General al Bucovinei, care a hotărât
378
- la 15/28 octombrie 1922, în cadrul unei ceremo- alimente, toți împreună încurajând moral și ajutând ma-
nii desfășurate la Catedrala Reîntregirii Neamului din terial pe luptătorii români pentru libertate și unitate na-
Alba Iulia, Regele Ferdinand I și Regina Maria au fost țională.
încoronați ca suverani ai României Mari, act ce simbo- În timpul Războiului de Întregire din perioada
liza unirea tuturor românilor „de la Nistru până la Tisa” 1916-1918, mai mult de 250 de preoți ortodocși români
sub același sceptru. (…) au însoțit trupele armatei române pe câmpurile de luptă
în calitate de confesori militari. Unii dintre ei au murit
Te Deum la Catedrala Încoronării/ pe front, alții au fost luați prizonieri și deportați.
Catedrala Reîntregirii Neamului Românesc Peste 200 de călugări și călugărițe au activat ca in-
firmieri în diferite spitale de campanie sau pe front, unii
murind la datorie, din cauza tifosului exantematic. Sute
de preoți au fost anchetați, jefuiți sau alungați din paro-
hiile lor de către inamic, alții au murit împușcați în te-
ritoriile ocupate de trupele germane.
În Transilvania, peste 150 de preoți au fost arun-
cați în închisorile maghiare, unii fiind condamnați la
moarte sau la ani grei de închisoare. Alți peste 200 de
preoți au fost deportați în vestul Ungariei, în județul Șo-
pron, unde au trăit în condiții inumane până la elibera-
rea lor în 1919 de către trupele române.
Preafericitul Părinte Daniel – Patriarhul Bisericii În ceea ce privește evenimentul însuși al Marii
Ortodoxe Române, însoțit de un sobor de ierarhi a par- Uniri de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918, între cei
ticipat sâmbătă, 1 Decembrie 1918, la manifestările de- 1228 de delegați oficiali din Adunarea Națională Con-
dicate Centenarului Marii Uniri de la Alba-Iulia. După stituantă au fost și mulți slujitori ai Bisericii.
slujba de Te Deum, oficiată în Catedrala Reîntregirii Cele două Biserici românești din Transilvania (or-
Neamului din Alba Iulia – înaintea sfinţirii Monumen- todoxă și greco-catolică) au fost reprezentate la Alba
tului Unității Naționale/Monumentul Marii Uniri de la Iulia prin cinci episcopi, patru vicari, zece delegați ai
1 Decembrie 1918 –, împreună cu Patriarhul Ierusali- consistoriilor (consiliilor eparhiale) ortodoxe și ai capi-
mului, Teofil, Preafericitul Părinte Daniel a rostit un cu- tulilor greco-catolice, 129 de protopopi, câte un repre-
vânt de învăţătură prin care a evidențiat jertfele și sufe- zentant al institutelor teologice-pedagogice și câte doi
rințele românilor de-a lungul istoriei pentru realizarea reprezentanți ai studenților teologi, la care se adaugă
unității de neam, prin unirea majorității românilor într- numeroși alți preoți sosiți în fruntea păstoriților lor, ve-
un singur stat și rolul Bisericii Ortodoxe Române în rea- niți să pecetluiască dorința de veacuri a strămoșilor ro-
lizarea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918: mâni de a trăi neasupriți, într-o singură țară.
„Marea Unire de la Alba Iulia, de la înfăptuirea că- În Marele Sfat al națiunii române, ca și în Consiliul
reia serbăm astăzi, 1 Decembrie 2018, împlinirea a 100 Dirigent, au fost aleși, de asemenea și slujitori ai Bise-
de ani, este sărbătoarea libertății, unității și a demnității ricii, iar episcopul ortodox român de Caransebeș, Miron
poporului român, obținute prin multe jertfe și suferințe. Cristea, viitorul Mitropolit Primat (1919) și apoi Patri-
Războiul pentru Întregirea Neamului (1916-1918), arh al României Mari (1925), și episcopul greco-catolic
cum au numit românii participarea lor la Primul Război de Gherla, Iuliu Hossu, au fost aleși în delegația de pa-
Mondial (1914-1919), a avut ca scop unirea tuturor ro- tru persoane care a prezentat Actul Unirii Regelui Fer-
mânilor într-un singur stat național, «după secole de su- dinand, la București.
ferințe creștinește îndurate», cu credință, răbdare și spe- Acum, la aniversarea a 100 de ani de la Marea
ranță. Unire din 1 Decembrie 1918, dorim să exprimăm oma-
Realizarea unității naționale de la 1 Decembrie giul nostru de recunoștință tuturor celor care au contri-
1918 a fost posibilă și cu aportul Bisericii Ortodoxe Ro- buit la realizarea celui mai mare ideal al istoriei noastre.
mâne, care a sprijinit Marea Unire a tuturor românilor, Ca act de comemorare a făuritorilor Marii Uniri de
Biserica fiind împreună cu poporul în toate eforturile la 1918, în acest an Centenar, în ziua de 25 noiembrie,
sale de cultivare a conștiinței naționale și de afirmare a împreună cu Sanctitate Sa Bartolomeu, Arhiepiscopul
dorinței de unitate națională, în toate provinciile româ- Constantinopolului și Patriarh Ecumenic, cu ierarhii
nești, dar mai ales în Transilvania, Basarabia și Buco- Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, am sfin-
vina. țit în București Catedrala Mântuirii Neamului sau Cate-
Prin rugăciune, prin cuvânt rostit, prin cărți tipă- drala Națională, simbol al spiritualității și unității româ-
rite, prin prezența personală și fapta concretă a slujito- nești, care unește iubirea față de Dumnezeu a unui po-
rilor ei, Biserica a fost activă în lucrarea de unire, impor creștin, jertfelnic și darnic, cu recunoștința pe care
plicându-se în realizarea acestui ideal prin ierarhi cărtu- o datorăm permanent Eroilor Neamului.
rari, preoți și diaconi patrioți, profesori de teologie și Toți suntem chemați să păstrăm și să cultivăm da-
studenți în teologie, aceștia având talent oratoric, putere rul libertății și unității naționale ca fiind un simbol al
de convingere și de mobilizare, dar și prin călugări sau demnității poporului român, obținut cu multe jertfe de
călugărițe, care au îngrijit soldații răniți, prin mănăstiri vieți omenești și multe eforturi spirituale și materiale!
și parohii, care au organizat colecte de bani și de
379
Pentru toate binefacerile Marii Uniri, aducem as- basarabeni retraşi din calea puhoiului sovietic, cantină
tăzi mulțumire Preasfintei Treimi, ocrotitoarea Catedra- codusă de soţia sa. În 1957, la vârsta de 71 ani, este
lei Reîntregirii din Alba Iulia, și pomenim cu recunoș- arestat şi condamnat la 15 ani de închisoare pentru ac-
tință pe toți eroii români care s-au jertfit pentru liberta- tivitate contrarevoluţionară. Trece astfel prin puşcăriile
tea, unitatea și demnitatea poporului român. de la Jilava, Gherla şi Botoşani, unde se stinge din viaţă
Astăzi, toți cetățenii României avem datoria să la 27 august 1961, locul înhumării fiind necunoscut. În
păstrăm și să cultivăm, nu numai darul libertății, ci și amintirea sa, familia a construit un cenotaf, într-un ci-
darul unității naționale, ca fiind un simbol al demnității mitir din Botoşani, acolo unde se pare că a fost îngropat,
poporului român, în dialog și cooperare cu toate popoa- pe care se află inscripţionat următorul text: „Undeva în
rele lumii. acest cimitir se află corpul neînsuflețit al celui ce a fost
La mulți și binecuvântați ani, România! Ștefan Holban”.
† Daniel Sfinţirea şi inaugurarea Monumentului Unității
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române” Naționale/Monumentul Marii Uniri de la 1 Decembrie
1918. Monumentul Marii Uniri este situat în Parcul
Marşul Marii Uniri Unirii din municipiul Alba Iulia, autorul său fiind
sculptorul Mihai Buculei. Este o operă sculpturală şi in-
ginerească de excepţie realizată în baza contractului
semnat la 6 iunie 2018 de către ministrul Culturii şi
Identităţii Naţionale, George Ivaşcu.
Artistul, considerat cel mai mare sculptor român
după Constantin Brâncuşi, și-a pus semnătura pe bustul
lui Corneliu Coposu din Pața Palatului, pe statuia lui Si-
mon Bolivar de lângă Televiziunea Română, pe statuia
lui Șerban Cantacuzino de pe Dealul Mitropoliei și pe
aripile dedicate luptei anticomuniste din fața Casei Pre-
sei Libere.
Proiectul Monumentului Marii Uniri a fost realizat
în urmă cu peste 25 de ani, fiind declarat câştigător în
anul 1993, din cele 29 de machete înscrise la concurs,
aparţinând a 27 artişti plastici, şi trebuia să marcheze 75
de ani de la înfăptuirea Marii Uniri. Concursul a fost
reluat în 2008, macheta lui Mihai Buculei fiind desem-
nată, din nou, câştigătoare.
În dimineaţa zilei de 1 Decembrie 2018, în jurul Opera, situată pe un tumul ce simbolizează mor-
orei 8.00, pe un frig năprasnic (–12 grade C) peste mintele eroilor care şi-au dat viaţa pentru înfăptuire
10.000 de români, de toate vârstele, din toate regiunile Marii Uniri, este realizată din calcar dur, de Bulgaria,
istorice româneşti, mulţi stabiliţi pe alte meridiane ale sub forma a patru cruci unite în partea superioară, aces-
lumii, s-au întâlnit la Gara din Alba Iulia şi au pornit pe tea reprezentând cele patru mari provincii româneşti
jos sau cu căruţele, ca acum o sută de ani, într-un Marş care s-au unit într-o singură ţară la 1 Decembrie 1918,
al Unirii (ReUnirii), pe traseul Gara feroviară – Piaţa are o înălţime de 22 metri şi o greutate de 1350 tone.
Tricolorului din Cetatea Alba Carolina, distanţa par- La 1 Decembrie 2018, după sfinţirea a două plăci
cursă însumând circa 6 km. Pe toată durata marşului, omagiale dedicate făuritorilor Marii Uniri din 1918 şi
participanţii au scandat „Trăiască, trăiască şi-nflorească slujba de Te Deum oficiată în faţa Catedralei Reîntregi-
Moldova, Ardealul şi Ţara Românească” şi „Jos hotarul rii, în jurul ore 12.00, Preafericitul Părinte Daniel – Pa-
de la Prut”, iar muzica populară patriotică, steagurile triarhul Bisericii Ortodoxe Române, însoţit de un nume-
uriaşe, lungi de o sută de metri, şi harta României Mari ros sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi, a săvârşit slujba
au creat o atmosferă deosebită, o speranţă de revenire a şi actul sfinţirii Monumentului Marii Uniri, actul inau-
teritoriilor româneşti din est şi nord-est în vechile ho- gurării revenind, trei ore mai târziu, preşedintelui Ro-
tare, hotarele de acum o sută de ani. Ajunşi la capătul mâniei, Klaus Werner Iohannis.
traseului, participanţii la marş s-au alăturat altor mii de În discursul rostit cu acest prilej, Klaus Werner
români ce asistau în linişte la slujba arhierească de Te Iohannis a subliniat că este onorat să fie Președinte al
Deum oficiată în Catedrala Reîntregirii Neamului. României în perioada Centenarului Marii Uniri și foarte
Între participanţii la Marşul Unirii (1 Decem- bucuros să trăiască aceste momente în mijlocul celor
brie 2018, Alba Iulia) s-a aflat şi nepotul unionistului prezenţi la manifestare, adăugând:
basarabean Ştefan Holban (n. 1866, Cărpineni, Basara- „Noi, cei de astăzi, avem privilegiul de a fi moște-
bia, Imperiul Rus – d. 1961, Botoşani, România) – pro- nit rodul celui mai important proiect concretizat vreo-
fesor, avocat, deputat în Sfatul Ţării (1917-1918) şi în dată în spaţiul strămoşilor noştri. Este datoria și res-
Parlamentul României Mari (1919, 1920, 1922, 1932). ponsabilitatea noastră de a omagia trecutul și de a in-
Între anii 1928-1931 a fost prefect al judeţului Lăpuşna. sufla generațiilor viitoare idealurile naționale, reîncăr-
În 1940, apoi în 1944 se refugiază la Râmnicu-Vâlcea. cate cu noi semnificații”.
Aici, ajută la organizarea unei cantine pentru 200 de
380
judecata istoriei (2 volume – Albatros, 1992-1993), În

vâltoarea Revoluției rusești. Însemnări din Basarabia
anului 1917 (FCR, 1993), Pagini de jurnal (3 volume
– Albatros, 1996-2000), Onisifor Ghibu în corespon-
dență (2 volume – Semne, 1998), De la Răscoala lui
Horia la Dictatul de la Viena (Albatros, 2001), Amin-
tirile unui pedagog militant (ICR, 2004), Oameni între
oameni II (Albatros, 2006), Din scrisorile primite de
Onisifor Ghibu (3 volume – Semne, 2007), Octavian
Goga. Prietenie și luptă de o viață (Semne, 2010).
Mi-am oprit atenția asupra lucrării publicate
postum, Pe baricadele vieții. Anii mei de învățătură
(1981) din care se desprind etapele formării personali-
Corina VLĂDOIU tății lui O. Ghibu pe parcursul celor aproape 27 de ani
de viață, de copilărie și de tinerețe (1889-1909 ), o pe-
Onisifor Ghibu – personalitate rioadă propice educației și formării caracterului său.
Această lucrare are caracter confesiv, cu nuanță memo-
enciclopedică, corifeu al pedagogiei rialistică și impresionează printr-o abordare caldă și
și didacticii românești sensibilă, tulburătoare uneori, legată de casa părin-
tească, de pedagogii care l-au format, de respectul față
Onisifor Ghibu (născut la 31 mai 1883 în co- de credință, de limba sa maternă, de satul natal și nați-
muna Săliște, județul Sibiu, și a decedat la 31 octombrie onalitatea sa:”În casa părintească am avut parte de o
1972, la Cluj). A fost o personalitate remarcabilă a se- creștere simplă, dar solidă și sănătoasă sub toate ra-
colului al XX-lea, unul dintre întemeie- porturile. Am umblat până la vârsta de
torii pedagogiei românești. Fără contri- 11 ani în portul de la țară, încălțat cu
buția sa pedagogică, teologică, filoso- <<păpuci>> (ghete), cu cizme sau mai
fică, publicistică, memorialistică, cul- adeseori cu opinci și, pe lângă învăță-
tura și spiritualitatea românească ar fi tura din școală, dădeam și eu mână de
fost cu mult mai sărace. Opera marelui ajutor atât la meserie, cât și la câmp.
rturar numără peste 100 de lucrări din- Ba mai eram și cărturarul <<fami-
tre care menționez: Limba nouălor liei>>. Tata […] era totuși un mare iu-
cărți bisericești (1905), O călătorie bitor de carte. Aveam în casa noastră
prin Alsacia și Lorena, Țara și școlile mai întâi toate cărțile sfinte necesare
ei (1909), Cercetări privitoare la situa- unui creștin, acestea fiind mult întrebu-
ția învățământului primar și la educa- ințate de amândoi părinții […], apoi
ția poporală, Despre educație (1911), cărțile de literatură populară […]”.(1)
Școala românească din Ungaria Atmosfera trăită în familie, vi-
(1912), Din istoria literaturii didactice românești, ața socială a satului și școala l-au for-
Universitatea din Cluj și institutele ei de educație mat pe tânărul, pe atunci, Onisifor Ghibu în mod decisiv
(1922), Universitatea românească a Daciei superioare și remarcabil. Poporul în mijlocul căruia a trăit era
(1924), Portrete pedagogice (1927), Contribuțiuni la ”harnic, credincios, mândru și gospodar” cu ” obice-
istoria poeziei noastre populare și culte (1934), Picu iuri străvechi păstrate cu sfințenie: slujbe religioase zil-
Pătruț din Săliște, Prolegomenă la o educație româ- nice […]- duminici și sărbători cinstite cu cea mai de-
nească (1941) ș.a. În această bibliografie antumă Oni- plină rigoare […] respect pentru tradițiile din trecut,
sifor Ghibu abordează o tematică vastă: de la problema- pentru bătrâni, pentru săraci, pentru străini; petreceri
tica învățământului românesc sub aspect didactic și pe- populare senine, cu jocuri (dansuri) și cântece fru-
dagogic, la unirea celor două biserici românești, la po- moase și de bun simț ș.a.m.d.” .(2)
litica religioasă și minoritară a statului român în raport În casa părintească micul școlar a citit familiei,
cu politica agresivă și revizionistă a unor organizații la- cu glas tare și cu emoție, din gazeta Foaia Poporului ,
ice și călugărești, până la problemele legate de Basara- articole cu caracter politic, care mai târziu îl vor face să
bia. aștearnă pe hârtie cuvintele : ”binecuvântată fie amin-
Între anii 1974 - 2010, sub atenta îngrijire a fi- tirea tatălui meu, care mi-a pus de mic în mână această
ilor autorului, Mihai și Octavian Ghibu, au fost publi- gazetă, care mi-a întărit în inimă iubirea pentru popor
cate postum o serie de volume, din manuscrisele lăsate și credința în biruința ideilor mari, trezindu-mi și mie
de acesta: Amintiri despre oameni pe care i-am cunos- din fragedă pruncie dorul de a lupta pentru astfel de
cut (Dacia, 1974), Pentru o pedagogie românească ținte mari ale vieții” .(3)
(EDP, 1975), Pe baricadele vieții. Anii mei de învăță- De-a lungul celor 25 de capitole O.Ghibu a
tură (Dacia, 1981), Oameni între oameni I (Eminescu, surprins anii de școală care îi vor lăsa uneori și un gust
1990), Ziar de lagăr. Caracal 1945 (Albatros, 1991), amar, raportat la constrângerile suportate de societatea
Pe baricadele vieții. În Basarbia revoluționară 1917- românească , la mentalitățile și la politica de maghiari-
1918 (Universitas Chișinău, 1992), Chemare la zare, începută în secolul al XIX-lea și continuată în
381
secolul al XX-lea. Marele pedagog a rămas fidel satului să urmeze cursurile oricărei facultăți din București, dar
său natal căruia consideră că îi datorează tot ceea ce a diplomele obținute nu ar fi fost recunoscute în Transil-
realizat, devenind baza cunoștințelor acumulate mai târ- vania asuprită. Hotărăște să-și facă studiile în Germa-
ziu și care a contribuit la păstrarea viziunii sale asupra nia, dar împrejurări neprielnice îl obligă să meargă mai
idealurilor de libertate și unitate românească: ”Datorez, întâi la Universitatea din București. Aici ”la vârsta de
astfel, satului meu natal tot ce este solid în ființa mea 22 de ani și jumătate” ia contact cu viața academică,
fizică și spirituală. El mi-a pus baza întregii mele vi- unde își îndreaptă atenția cu precădere spre cursurile de
eți.[…] Toate formele vieții și carierei mele de mai târ- filosofie unde ”pontificau ” profesorii: Titu Maiorescu,
ziu își au rădăcinile în strămoșii mei, care s-au jertfit Constantin Dumitrescu-Iași, Ioan Crăciunescu, Con-
pentru idei îndrăznețe și scopuri altruiste […].” (4) stantin Rădulescu-Motru și Dumitru Drăghicescu.
Dacă la Săliște deprinsese ”respectul pentru Între anii 1906-1907, O.Ghibu se află la Uni-
străini”, cei șapte ani petrecuți în școlile din Sibiu au versitatea din Budapesta; prin intermediul lui N.Iorga și
reprezentat pentru el contactul cu o realitate dură, care al Ligii Culturale i se acordă o bursă pentru Germania
a contribuit la schimbarea atitudinii îngăduitoare, fiind și după scurte popasuri la Zürich și Basel, se va opri la
înlocuită de aceea de militant al drepturilor românilor Universitatea din Strasburg, capitală a Alsaciei care
de pretutindeni; procesul de maghiarizare a românilor aparținea la acea vreme Germaniei.
din Transilvania își pune amprenta atât asupra înregis- Aflat în Germania, O.Ghibu a luat contact di-
trării numelor copiilor de altă naționalitate sub formă rect nu doar cu marea cultură și filosofie germană, cât
maghiarizată, până la interzicerea agresivă a limbii mamai ales cu elemente sau urme ale românității, poposind
terne și a portului național în instituțiile școlare. și în alte orașe decât la Strasbourg sau Jena: Baden-Ba-
Un eveniment relevant pentru atitudinea intran- den (în 1907 și 1908), Heidelberg, Göttingen, Mün-
sigentă a lui O. Ghibu a fost legat de transferarea de la chen, Viena. Perioada petrecută la Jena este prezentată
Sibiu la un liceu de prestigiu din Brașov, a doi prieteni detaliat în capitolele XVII (” Marea piatră de încer-
ai acestuia, Octavian Goga și I.Lupaș, din cauza unei care: Jena”), XVIII (”Jena, nu numai piatră de încre-
ieșiri șovin-huliganice a unui profesor. Ca atare, tânărul care, ci și arsenal pedagogic”), XIX (“A doua etapă de
O.Ghibu le urmează exemplul și face același lucru tran- formație de la Jena. Preocupări pe linia unei <<Peda-
sferându-se și el la liceul românesc din Brașov, unde gogii românești>>”), XX (”A treia etapă de formație
simte că ”s-a întors la matcă”, cum însuși afirma, refe- la Jena: inițiere mai adâncă în politica școlară arde-
rindu-se la atmosfera academică dar caldă, destinsă, leană-românească”) și XXI (” Un pandant al Jenei:
apropiată a profesorilor față de elevi, nu numai în viața Weimarul”).
școlară cât și în cea extrașcolară. În toamna anului 1908, tânărul O.Ghibu ajunge
În anul 1902, după examenul de bacalaureat ”în micul orășel de pe malurile Saalei din Thuringia”,
susținut la liceul din Brașov, se înscrie la Institutul teo- la Jena, care în ochii contemporanilor săi, era conside-
logic din Sibiu, considerând mediul universitar impro- rată ” ca metropolă mondială a pedagogiei”, sub al că-
priu spiritului său autentic românesc: ”Or, școala din rei ”baldachin” dorește să fie ”hirotonisit pedagog”,
Săliște, mai întâi, apoi cea din Brașov, mă legaseră atât elaborându-și teza de doctorat în filosofie și pedago-
de strâns de poporul meu, încât orice contact cu viața gie.(7)
și cultura străină mi se părea că ar fi egal cu o dezer- Tot aici O. Ghibu își va lua doctoratul în 1909,
tare de mine însumi”.(5) teza sa fiind intitulată :” Utraquismul modern. O cer-
Cei trei ani de studii teologice au stat sub aus- cetare în lumina pedagogiei și a politicii școlare, cu de-
piciile patronului spiritual al școlii, Andrei Șaguna, pe osebită considerare la Ungaria” (forma publicată în
care tânărul seminarist îl numește ”Mentor atotprezent” editura specializată din Germania de la Langensalza, în
și care a exercitat asupra formării sale o influență deo- colecția ” Pädagogisches Magazin” s-a numit”Utraqu-
sebită încă de când era copil; O. Ghibu îi conturează un ismul modern sau bilingvismul în școala populară”) în
portret cu o nuanță adulatorie, care însă nu ar putea fi care a abordat politica școlară, demonstrând că utrac-
interpretat dintr-o perspectivă exagerată, căci meritele vismul care se practicase față de naționalitățile din Un-
lui Andrei Șaguna nu pot fi diminuate de stilul militant- garia, până în secolul al XIX-lea, era nelegitim, nede-
pasional al unui tânăr format în acest spirit ”șagunist”, mocratic, contraindicat, deoarece dăuna grav și națio-
ci accentuate doar : ”În personalitatea lui găseam în- nalităților și statului, împiedicând însușirea limbii și
trunite în chipul cel mai fericit toate calitățile alese ale culturii materne.
unui om superior: minte ageră, energie, dinamism cre- Lucrarea sa de doctorat, structurată în cele 128
ator, noblețe, bunătate, caracter, dragoste pentru tot de pagini, conține următoarele capitole: A. Utraquismul
ce-i bun, frumos și adevărat, devotament pentru toate modern (1. Ce este utraquismul modern; 2. Utraquis-
cauzele drepte, spirit de sacrificiu până la uitarea de mul și politica; 3. Utraquismul și pedagogia; 4. Utraqu-
sine însuși, - erou de dimensiuni epice, filozof pătruns ismul în școala populară; 5. Rezultatele utraquismu-
de adevărata înțelepciune, creștin ca în epoca de aur, lui); B. Utraquismul în Ungaria ; C. Concluziuni;
vrednic de a fi așezat în rând cu mucenicii și cu sfinții Limba statului și limba poporului; Bibliografia.
Bisericii, ai Neamului și ai Umanității”.(6) În cele din urmă adevăratul sens al tezei de doc-
În iunie 1905, O. Ghibu își încheie studiile teo- torat este precizat de către autor printr-o atitudine evi-
logice , aflându-se într-un moment crucial, ”La răspân- dent patriotică și cu un nerv specific:”teza mea era o
tie”, cum își intitulează dealtfel capitolul VI. Ar fi putut declarație categorică de război adresată simultan
382
regimului politic feudal maghiar și regimului bisericesc

bipartit, ortodox și greco-catolic, din Transilvania,
care capitulase în fața legislației ungurești maghiari-
zate, din motive josnice de oportunism”. (8)
În ciuda tuturor reacțiilor (recenzii favorabile și
nefavorabile) și a pedicilor care i s-au pus, atât de către
autoritățile ungurești cât și de către cele românești,
”ideile cuprinse în această lucrare s-au impus într-o
formă și într-o măsură impresionantă pe aproape în-
treg teritoriul Transilvaniei” (9) și astfel a fost însărci-
nat să redacteze un nou Plan de învățământ și să elabo-
reze un Îndreptar metodic, ca mai apoi să fie chemat la
conducerea învățământului din arhidieceza ortodoxă a
Transilvaniei, unde va impune spiritul de care a fost Viorica MOISUC
animat când a redactat teza de doctorat.
Adept convins al moralității, O. Ghibu a consi- Ce învățăm din istorie
derat că trebuie educați toți oamenii prin toate mijloa-
cele posibile, iar școala și învățământul nu trebuie să fie Multe sau puține, opt decenii și jumătate de vi-
doar instituții prin intermediul cărora să se transmită ex- ață îmi dau tăria de a privi realitatea cu mai multă înțe-
periențe și cultură de la o generație la alta, ci creatoare legere, cu grijă pentru viitorul țării în care m-am născut,
de cultură, instrumente de progres moral, cultural și am trăit, am muncit pământul în care se odihnesc toți
social-economic. strămoșii mei - țărani ardeleni și vâlceni.
În postfața lucrării Pe baricadele vieții. Anii Istoricul are o viziune mai largă asupra prezen-
mei de învățătură exegetul Mircea Zaciu concluziona tului, tocmai fiindcă știe trecutul. El adună piesele apa-
referitor la imaginea impunătoarea a lui O. Ghibu astfel: rent disparate ale întâmplărilor și reușește să înțeleagă
”Structura vocii evocatoare rămâne a unui cronicar, logica lucrurilor petrecute, să afle firul roșu al determi-
mai aproape de Neculce decât de Lovinescu[…].Recti- nării unui fenomen care, la prima vedere, pare puțin sau
liniu, mereu convins de propria lui viziune, nici o clipă deloc important.
ispitit de dubiu sau de un demon al erorii, Onisifor
Astăzi, tot românul ar trebui să știe că România
Ghibu e din familia profeților biblici: o dată ce s-au în-
Mare de acum o sută de ani, construită cu răbdare, cu
credințat Dumnezeului lor, nimic nu-i mai poate clinti
jertfe incalculabile, cu dibăcie, cu verticalitate și îndrăz-
din urmărirea stâlpului de foc al Ideii.[…] Între
dezastre, iluzii, victorii și rătăciri, acest om sever cu al- neală, nu de o generație, ci de zeci sau sute de generații
ții și nu mai puțin aspru cu sine, și-a urmat drumul pust- care au rezistat pe pământul ancestral fără a-l părăsi, in-
niciei. Personaj macedonskian, străbătând mistuitorul diferent de greutăți, fără a-l trăda, această Românie de
deșert al idealului”. (10) care ne place să vorbim, nu mai este nici „mare”, nici
Voi încheia această scurtă prezentare a unei lu- „tare”, nici „verticală ”. Este, în primul rând, ciopârțită
crări atât de importante pentru cunoașterea anilor de teritorial: nu mai are decât o parte din Bucovina isto-
formare ai unui corifeu al pedagogiei și didacticii româ- rică, mai puțin de jumătate din Moldova istorică, o parte
nești, Onisifor Ghibu, nu înainte de a fi subliniat con- din Dobrogea istorică. Veți spune: „rușii sunt de vină!”
tribuția acestuia la dezvoltarea unui învățământului ro- Da, dar nu numai ei. O veche zicală românească ne
mânesc autentic, într-o perioadă de mari frământări po- spune că e bine să vezi mai întâi „bârna din ochii tăi” și
litice, sociale și culturale. apoi „paiul din ochii celuilalt”!
Ni se aplică și nouă. Să le luăm pe rând, ca să
Bibliografie: putem înțelege mersul lucrurilor. Domnul cărturar Di-
mitrie Cantemir Voievod a crezut orbește în Petru cel
1. Ghibu O. - Pe baricadele vieții. Anii mei de învăță- Mare al Rusiei, a pierdut împreună cu el la Stănilești,
tură, Ed. Dacia, 1981, p.56 pe Prut, războiul cu turcii, s-a așezat apoi în liniște la
2. idem, ibidem, p.58 umbra Împăratului tuturor Rușilor și a lăsat Moldova de
3. idem, ibidem, p.57 izbeliște. Turcii i-au așezat pe fanarioți – ca buni func-
4. idem, ibidem, p.66 ționari ai Porții - să domnească peste românii din Prin-
5. idem, ibidem, p.98 cipate. N-au mai fost, de atunci, niciun Ștefan cel Mare,
6. idem, ibidem, p.105 niciun Vlad Țepeș, niciun Mihai Viteazul. Când austri-
7. idem, ibidem, p.221 ecii și rușii s-au învoit între ei să cumpere de la turci
8. idem, ibidem, p.248 Nordul Moldovei, pentru că altminteri Austria n-avea
9. idem, ibidem, p.265 „drum” către Galiția anexată, a fost acolo un Grigorie
10. idem, ibidem,p.375 Ghica–Vodă care a luptat pentru țara lui împotriva tu-
turor. A fost ucis. A rămas o figură luminoasă a acelor
vremi și un exemplu de curaj.
383
Îl preamărim pe Napoleon I; uităm însă de în- procuror acuzator a fost omul lui Stalin. De ce? De ce
țelegerea lui secretă cu țarul, ca Rusia să anexeze Prin- regale Mihai a acceptat, primind cu satisfacție decora-
cipatele Române și să-și așeze granița cu Turcia pe Du- ția supremă de la Stalin care i-a omorât pe români în
năre. Ocupația asta a început la 1806, iar la 1812 turcii Bucovina și în Basarabia, care cotropise din nou aceste
și rușii au sfărâmat a doua oară Principatul autonom pământuri străvechi româneșt? A primit-o prin semnă-
Moldova, jumătate din pământul ce mai rămăsese după tura criminalului Stalin care falsificase documente,
anexarea Nordului țării de Austria, ocupându-l rușii. transformând ultimatum-ul din iunie 1940 în Acord ro-
Pentru că le surâdeau gurile Dunării, drumul către Bal- mâno-sovietic. (?!) Și mulți alți „de ce?” își așteaptă
cani. Că așa-zisele tratate din 1776 și 1812 au fost nule răspunsul!
de la bun început și așa au rămas până în ziua de azi, Au murit militari români degeaba, fiind aliați
pentru că Poarta suzerană a cedat un pământ care nu-i cu rușii! A fost înfometat poporul român pentru că plă-
aparținea, știe toată lumea. Dar calvarul românilor din tea enorme despăgubiri de război către URSS, conform
aceste teritorii ocupate de ruși, până la eliberarea lor în unui tratat de pace ai cărui făcători nu voiau să vadă
1918, îl știu doar oamenii locului. Noi știm doar ce scrie adevărul.
în documente și în unele mărturii, dar realitatea este de România, datoare Rusiei? În 1877 și 1878,
neimaginat. „Pohod na Sibir” spune multe. Poarta otomană plătea Rusiei despăgubiri de război, pe
Mihai Viteazul a dorit să unească sub sceptrul care „aliatul” român nu le-a văzut! Le-a cerut Kogălni-
său cele trei țări române. A fost o idee generoasă, mă- ceanu pentru țara lui la Congresul de pace de la Berlin,
reață, dar depășea limitele de înțelegere ale epocii. A în 1878. Degeaba! Participarea ei la război devenise „o
rămas un simbol peste veacuri. Dușmanii neamului nos- bagatelă”, cine își mai aducea aminte? Măcar dacă țarul
tru – străini și români vânduți – l-au împroșcat cu noroi: ar fi putut ocupa România! Dar n-a putut! Românii n-
aventurier, conchistador, „imperialist” etc. Cui prodest? au înțeles ce noroc dăduse peste ei și s-au opus.
Țăranii îi preamăreau faptele și-i deplângeau sfârșitul În 1917, proclamând înaltele principii ale liber-
demn de barbaria feudală, cei cu „știință de carte” îl pu- tății popoarelor, Lenin și Stalin au confiscat Tezaurul
neau la index. României trimis spre păstrare la Moscova „cu acte în
Să ajungem la războiul de Întregire națională și la Ho- regulă”, în virtutea unor considerente pe care nici azi nu
tărârile de unire cu Țara. Au fost atunci personaje em- le cunoaștem exact. Ne-am oprit la niște explicații cât
blematice. Cuza, Kogălniceanu, Brătienii, Marghilo- se poate de simpliste. Oare averile mari cum s-au păs-
man, Averescu și Prezan, Ferdinand și Maria împreună trat de domnitorii români când năvăleau peste țară tur-
cu mulți alții, cu armata, cu țăranii și orășenii, cu toată cii, tătarii și muscalii? În tainițele mânăstirilor fortifi-
națiunea română. Ei au dus, la capătul dorit, lupta și vi- cate. Ni le-au lăsat întregi. Noi le-am dat rușilor de
sul strămoșilor: România întreagă, independentă și su- bună-voie să le „păstreze”! Nu le-au cerut ei. Oricine
verană. știa că pentru ruși orice tratat sau convenție sau alt act,
Ce am făcut cu ea? Am păstrat-o 22 de ani. ștampilat și semnat, este o simplă foaie de hârtie. Nu
Forțe ostile au trecut iar la ciopârțirea ei: rușii au luat știa tocmai Brătianu, nu știa tocmai Titulescu? De ce
mai mult de jumătate din Moldova, ungurii – cât au pu- Ion Antonescu a salvat tezaurul țării sub nasul nemților,
tut mai mult din Ardeal, bulgarii - sudul Dobrogei. zidindu-l la Tismana, de nu l-au aflat nici măcar rușii
După ce s-a săvârșit această spoliere fără să se încerce eliberatori? L-au împușcat, că era criminal!
măcar – chit că rezistența românească n-avea sorți de De ce România a pierdut din nou Insula Șerpi-
izbândă – acea luptă pe viață și pe moarte, pe care ne-o lor, Bucovina și Basarabia? Ne-a silit cineva sau ne-ar
arătaseră cei de la Mărășești, regele a plecat pe alte me- fi putut sili cineva să semnăm un tratat „de bază” cu
leaguri, țara rămânând de izbeliște, la cheremul oricui. Ucraina ca să confirmăm ocupația acelor părți ale Mol-
Armata română a salvat situația. A reușit să reîntre- dovei anexate de URSS și care ne reveneau de drept
gească țara măcar la Est. Se critică alianța cu Germania după destrămarea colosului sovietic? Nu există justifi-
lui Hitler. Întreb: ce altă opțiune era? Franța era istorie, care pentru așa ceva! Mare grijă se afișează pentru
Anglia dezinteresată. Rusia bolșevică… Ea, care stătea românii de peste graniță, din diaspora! Dar cei abando-
cu ochii înfipți în Carpați și la Dunăre? Ea, care-i mi- nați – a câta oară – în Bucovina lui Ștefan cel Mare, ei
tralia la Fântâna Albă pe românii care fugeau din „raiul” ce sunt? Îi dăm pradă cui?
bolșevic spre granița românească? Ea, care-i trimitea pe În anul 2020 se pune iar pe tapet Trianon-ul.
români cu miile în Siberia? Realitatea faptelor istorice Niciun om întreg la cap, care știe un dram de istorie din
știute și dovedite a devenit politică! clasele primare, n-ar putea să considere Tratatul de pace
Mareșalul Ion Antonescu a fost împușcat ca semnat în iunie 1920 de toate Puterile Aliate și Asociate
mare „criminal de război”! Pentru că a îndrăznit să rea- cu Ungaria, altceva decât confirmarea internațională a
ducă acasă Basarabia și Bucovina. Dar Stalin ce era? El unui fapt consumat cu doi ani în urmă, în 1918, adică
era „salvatorul”, „eliberatorul”! Cei pricepuți la aritme- implozia colosului poliglot austro-ungar și constituirea,
tică au numărat și au spus că numărul victimelor, adică prin autodeterminare, a statelor naționale, indepen-
al oamenilor omorâți de Stalin, întrece cu mult numărul dente, suverane. Ungaria însăși a devenit și ea un stat
oamenilor uciși de Hitler. Ambii – criminali sadea! Nu- național pe pământul locuit de romani. De ce se face o
mai că la Nürenberg, la procesul criminalilor de război, „tragedie” din Trianon? Ungaria l-a semnat și l-a
384
ratificat. Teritoriul Ungariei n-a fost ciopârțit, a rămas

întreg. A pierdut doar teritoriile ocupate prin cucerire, Pentru iertarea păcatelor Cezarului
care nu-i aparțineau și erau locuite de națiuni ne-ma- Marcus Ulpius Traianus s-a rugat
ghiare. De ce destrămarea și dispariția imperiului dua-
list austro-ungar a fost „o eroare istorică”? Lucrurile Papa Grigore Teologul
stau exact invers. Existența unui astfel de stat a fost „o
eroare istorică”! Un stat în care minoritatea maghiară și Dante Alighieri (1265–1321) în „Divina come-
minoritatea austriacă stăpâneau prin forță și teroare o die”, volumul „Purgatoriul”, Editura Univers, 1978 (in-
majoritate absolută de români și slavi. Această „eroare terpretare românească și note de prof. George Buznea,
de stat” se afla într-o criză totală când, în disperare de cuvânt înainte de acad. Alexandru Balaci), în Cântul X,
cauză, a plecat la război contra Serbiei, împinsă de la cezarul Marcus Ulpius Traianus este asaltat de o văduvă
spate de Ungaria care se legăna în visurile „regatului Sf. care îi cere să-i facă dreptete.
Ștefan”! Scena este descrisă în versetele 74-93: „Pășind
De ce atunci atâta încrâncenare? De unde să apoi pe treptele săpate/ În marmura cu lucii incolore/
mai vină un Attila, un Arpad, un Carol de Habsburg? Și-n spatele prințesei supărate/ Pe cel dansând în fața
La noi, postul de radio „România” transmite seara, la sfintei Tore,/ Am dat și peste-acel păgân Cezar/ Salvat
ora 21.00 fără zece minute, emisiunea „Povești de ador- din iad de Marele Grigore,// Traian, al cărui falnic ar-
mit copiii”. Numai că ele sunt cât se poate de pașnice. măsar/ De frâu îl apucase-o plebeiană,/ Lovindu-și
De ce unii români (?!?) au semnat, în 1989, ne- pieptul și plângând amar.// Lângă-mpărat, privind-o cu
vinovata Declarație de la Budapesta? Pentru cine și dojană,/ Mergeau călări, sub acvile-nălțate,/ Vestiți vi-
pentru ce? De ce guvernul român a cedat de bună voie teji din armia romană,/ În vreme ce din sdrențe-ntune-
Ungariei moștenirea Gojdu, care nu-i aparținea? Acele cate/ Țipa bătrâna-n marmură, ca vie:/ „Mi-a fost ucis
valori lăsate de Gojdu pentru tineretul studios din Ar- feciorul! Fă-mi dreptate!”// „Ți-o fac după ce vin din
deal nu puteau fi înstrăinate prin decizia unilaterală a bătălie!”/ Rosti Traian din mers, iar ea: „Și dacă/ Ceza-
unui govern inconșient, decizie luată fără înștiințarea rului i-i scris să nu mai vie?// „Va face cel ce-n loc e
Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române,. care ad- scris să-mi treacă!”/ Strigă Cezarul. „Când poți să faci
ministra acea avere lăsată moștenire, fără aprobarea un bine,/ De ce să-l lași pe altul ca să-l facă?”
Parlamentului țării. Moștenirea Gojdu n-a fost luată cu Imperatorul Marcul Ulpius Traianus (53–117),
forța de Ungaria. Ea a primit-o însă cu bunăvoință! N- deși a fost un neînduplecat persecutor al creștinismului,
are nicio vină, decât că a fost părtașă la încălcarea vo- a fost, în același timp, vestit și pentru spiritul său de jus-
inței testamentare a unui mare român mecenat. Tot tiție și de ocrotitor al celor necăjiți.
Ungaria este de vină că poate cumpăra nestingherită pă- Papa Grigore cel Mare din versetul de mai sus
mântul Ardealului, metru cu metru pătrat? A împiedi- va deveni Sf. Ierarh Grigorie Teologul, arhiepiscopul
cat-o cineva? Că doar Ardealul nu e „o bucățică de za- Constantinopolului (a trăit între anii 329 – 390 și este
hăr”. sărbătorit individual în calendarele creștine la 25 ianu-
Amărăciunile unui om, ale unui istoric, trecut arie, iar la 30 ianuarie împreună cu Sf. Ioan Gură de Aur
prin mai multe „sisteme” de dictatură, se adună zi de zi. și cu Sf. Vasile cel Mare, ca Sfinții Trei Ierarhi) „s-a
Amărăciunea că faptele strămoșilor nu se cunosc de cei
rugat lui Dumnezeu ani întregi pentru iertarea păcatelor
care au luat (Dumnezeu știe cum!) cârma țării și acțio-
cezarului păgân și pentru admiterea sa în Paradis, unde
nează orbește, fără să-și arunce privirea înapoi, spre cei
îl va întâlni Dante Alighieri, poetul. Episodul la care se
care au fost și au murit pentru țara asta; acționează la
referă nota de față este o poveste reală, după cât se pare,
ordin pentru că sunt, pasă-mi-te, în „serviciu coman-
devenită legendă și cunoscută de întreg evul mediu ita-
dat”! Toate acestea nu pot crea nici optimism, nici în-
credere în viitor, nici măcar siguranța zilei de mâine. lian. Reprezintă un omagiu adus nemuritorului costră-
Tot ce am spus mai sus m-a îndemnat să răsfo- bun și părinte al poporului român, a cărui latinitate pe
iesc, împreună cu cititorii, file ale istoriei românești ca meleagurile pe care le locuiește de (peste - n.n.) două
să înțelegem împreună că românii au străbătut cu toții, milenii nu i-o poate contesta nici cel mai de rea credință
secole de-a rândul, calvarul vitregiei timpurilor, dar au istoric”.
renăscut mereu. Pentru jertfa celor care nu mai sunt am Pentru iertarea păcatelor unui om de rând este
scris și voi scrie în continuare, pentru cinstirea lor m- de ajuns un preot de țară, iar pentru iertarea păcatelor
am aplecat asupra documentelor, spre a pune sub privi- unui imperator este nevoie de slujbele unui înalt ie-
rea celor de azi, care mai cred în viitorul neamului nos- rarh... Fiecare cu păcatele sale... păcate mici, păcate
tru, adevăruri ce trebuie să ne țină memoria trează și mari...
speranța.
Dumnezeu să-i ajute pe Români să treacă și Felix SIMA
peste încercările ce-i așteaptă!
385
precis în iunie 1918, anglia, Franța, Italia recunosc cre-

area unui stat independent polonez, mai ales că Rusia,
unul dintre aliații lor, ieșise din competiție în octombrie
1917 și în august 1918 guvernul sovietic declarase că
denunță toate tratatele pe care țarismul le iscălise cu pri-
vire la problema poloneză.
De altfel această acțiune a fost încurajată și de
Programul președintelui Wilson din ianuarie 1918 care
la punctul 13 prevedea:,, un stat polonez independent
trebuie să fie constituit, cuprinzând teritoriile locuite de
naționalități incontestabil poloneze, cărora să li se asi-
Prof. Mihaela TUDOSOIU gure un acces liber la mare; independența politică, eco-
nomică și integritatea teritorială a acestor populații vor
Europa la sfârșitul primului război mondial fi garantate printr-o convenție internațională’’2.La 15
octombrie 1918 în cadrul Parlamentului de la Viena, de-
Concurența pentru împărțirea lumii in sfere de in- putații polonezi au declarat împăratului Austro-Unga-
fluență, pentru cucerirea de noi piețe de desfacere a dat riei, Carol (1916 – 1918 ) că ei încetează să se mai con-
naștere la rivalități și tensiuni între marile puteri, care s- sidere cetățeni ai monarhiei dualiste, iar la 6 noiembrie
au manifestat in repetate rânduri la cumpăna secolelor 1918 își constituie un guvern provizoriu pentru ca la 21
XIX-XX. Ele aveau să genereze prima conflagrație mon- noiembrie, același an, să refacă statul polonez ce avea
dială, cea mai mare înfruntare militară pe care o cunos- ca șef provizoriu, până la convocarea Dietei, pe genera-
cuse omenirea până atunci, și un nou tip de război, în care lul Josef Pilsudski.
mobilizarea populației a jucat un rol important. A fost to- Atât guvernul român, prin oficiile sale diploma-
todată si un război industrial, o înfruntare a tehnologiilor tice, cât și românii aflați în străinătate, atât în Europa
de luptă. cât și în America, au desfășurat o vastă propagandă care
Primul război mondial (1914 – 1918) a avut con- avea ca scop realizarea unității statale depline. În 1918
secințe demografice tragice: în decursul conflictului au au început să dea roade acțiunile de propagandă politică
murit aproximativ 9 milioane oameni; circa 500000 de inițiate în vest de reprezentanții națiunilor asuprite din
militari, din toate țările beligerante au murit după 1918 Austro-Ungaria pentru a convinge publicul și guvernele
ca urmare a bolilor contactate în timpul conflagrației; occidentale să renunțe la orice ambiguități în recunoaș-
numărul văduvelor de război poate fi estimat la 3 mili- terea dreptului la autodeterminare a acestor naționali-
oane și cel al orfanilor la 6 milioane. tăți. Reprezentanții diplomatici ai României, românii
Războiul a dus la căderea marilor imperii multi- aflați în Franța, Italia, Anglia, împreună cu românii că-
naționale: austro-ungar, otoman și rus, pe ruinele cărora zuți prizonieri ca soldați ai armatei austro-ungare, din
au luat naștere, în estul Europei, o serie de state noi (Po- Italia în primul rând, cereau și ei declarații politice clare
lonia, Cehoslovacia, Ungaria, Austria), iar altele își să- ale Antantei, care să prevadă destrămarea dublei mo-
vârșiseră unitatea națională precum România. Pe fondul narhii. Românii au acționat și dincolo ce Atlantic. În iu-
modificării frontierelor europene existente înainte de lie1917 ajunsese în S.U.A. o misiune patriotică trimisă
izbucnirea războiului s-au iscat o serie de divergențe în- din România care intenționa chiar organizarea unei le-
tre statele învinse (Germania, Ungaria, Bulgaria) și sta- giuni printre românii din S.U.A. pentru a se alătura tru-
tele învingătoare. pelor aliate ce luptau pe frontul occidental.
Popoarele ce fuseseră incluse în imperiile multi- În vreme ce Antanta se angajase deja, prin pro-
naționale au desfășurat o intensă activitate diplomatică misiunile secrete făcute aliaților săi, inclusiv României,
pe lângă marile puteri în vederea realizării propriilor pe o cale care implica în fapt distrugerea Austro-Unga-
state naționale. În Statele Unite, unde trăiau polonezi, riei, Statele Unite evoluau și ele spre aceeași concluzie.
români, cehi, sârbi, croați etc. prin presă, prin confe- Președintele Wilson, într-un discurs din 11 februarie
rințe, prin audiențe la Wilson, aceștia I-au putut crea 1918 susținea că ,, tuturor aspirațiilor naționale clar ex-
președintelui o imagine corectă, în sensul că o viitoare primate li se va acorda deplina satisfacție,, iar în iulie
Europă nu poate să existe fără a fi respectat principiul 1918 S.U.A. se angajau public că ,,toate popoarele slave
naționalităților1.Polonezii, al căror stat dispăruse ca en- complet eliberate de sub dominația germană și austri-
titate organizatorică din 1775, au desfășurat o intensă acă,, iar dezmembrarea Austro-Ungariei era de neînlă-
activitate propagandistică pe tot parcursul sec. al XIX – turat.”
lea, dar și în timpul primului război mondial. În 1914 La 3 octombrie 1918 s-a constituit Consiliul
atât Antanta cât și Puterile Centrale încercau să-I atragă Național al Unității Românești concentrând reprezen-
de partea lor pe polonezi. Spre sfârșitul războiului, mai tanți din Europa și din S.U.A. ai mișcării naționale.
1
Nicolae Ciachir,,,Istoria universală modernă’’,vol. ll, ed. 2
Constantin Buşe, Mihai Sorin Rădulescu,,,Istorie,
Oscar Print,Buc., 1998, p.263 universală’’, Ed. All,Buc., 2000, p.47
386
Consiliul, cu sediul la Paris avea ca președinte pe Take dezbate tratatele de pace dintre beligeranți, inclusiv mo-
Ionescu, vicepreședinte pe Vasile Lucaciu, Octavian dificările teritoriale realizate în urma destrămării impe-
Goga, dr. Constantin Angelescu, Jean Th. Florescu, iar riilor austro-ungar, otoman și țarist. Un rol important în
ca membrii o serie de personalități. În perioada octom- elaborarea tratatelor l-au avut Statele Unite; ele fiind
brie – noiembrie 1918 guvernele Franței, Angliei au re- realizate după tipul wilsonian, marcând suprema înfăp-
cunoscut consiliul ca autoritate reprezentativă pentru tuire a principiului naționalităților, sub denumirea de,,
cauza națională a românilor. dreptul popoarelor de a dispune de ele însele ’’4. La
Asigurându-și sprijinul marilor puteri la 1 de- Conferința de Pace au participat27 de state la care s-au
cembrie 1918 la Alba Iulia, românii au realizat unirea adăugat 4 dominioane și India5. În calitate de reprezen-
tuturor semenilor într-un singur stat, România dobân- tant al țării gazdă, Georges Clemenceau – primul minis-
dea astfel , după enorme sforțări militare și sacrificii tru al Franței, a fost proclamat președinte al Conferinței
uriașe, o nouă configurație; devenind realitate visul de de Pace ale cărei lucrări au început la 18 ianuarie 1919.
veacuri al românilor – acela de a conviețui toți între gra- Franța, Anglia, Italia – cele trei puteri europene
nițele aceluiași stat – România. învingătoare, au acceptat încă de la început ca partener
În 1915 s-a creat la Londra un comitet iugoslav egal S.U.A. și pentru problemele din afara Europei –
din care făceau parte personalități ca dalmatul Hinko Japonia. Ședințele conferinței au fost conduse de Geor-
Hincovici. În iulie 1917 se precizau, în cadrul unui do- ges Clemanceau, Thomas Woodrow Wilson, George
cument semnat pe insula Corfu, condițiile de creare a David Lloyd, Vittorio Emanuele Orlando. Cei patru au
unui stat independent sârbo-croato-slovean, ca monar- împărțit statele participante astfel:
hie constituțională, condusă de dinastia Karageorge. 1. state învingătoare beligerante care aveau interese
Eliberarea Serbiei și Muntenegrului, conjugată cu for- cu caracter general și aveau dreptul să participe la toate
marea de comitete naționale, revoluționare în Croația, comisiile și întrunirile; Franța, Marea Britanie, S.U.A.,
Slovenia, Dalmația, Voivodina, în procesul de dezagre- Italia și Japonia.
gare a monarhiei habsburgice, a dus la constituirea re- 2. puteri beligerante care aveau interese cu caracter
gatului sârbo-croato-slovean, la care au aderat Munte- special și care participau la probleme care le interesau
negru, Voivodina, Macedonia, Bosnia și Herțegovina. direct: Belgia, Cehoslovacia, Grecia, Finlanda, Polonia,
Noul stat denumit Regatul Sârbo-Croato-Sloven, pro- Portugalia, România, Serbia, iar din afara Europei Bra-
clamat la 1 decembrie 1918, la Belgrad, cu o populație zilia, dominioanele engleze și India, Cuba, China etc
de circa 12 milioane locuitori și o suprafață de circa 248 Ca organizare, toate problemele importante ale
000 km². Era o realitate de care Conferința de Pace care conferinței erau rezolvate de Consiliul celor patru (pre-
s-a deschis la 1919 a trebuit să țină cont. ședintele S.U.A., primii miniștrii ai Franței, Marii Bri-
Lupta pentru emancipare națională a cehilor și tanii și Italiei ). Consiliul celor 10, alcătuit din repre-
slovacilor s-a întețit o dată cu izbucnirea primului răz- zentanții S.U.A., Franței, Marii Britanii, Italiei și Japo-
boi mondial. Reprezentanții burgheziei slovace (Tho- niei (fiecare câte doi delegați) forma programul discu-
mas Masarik, Eduard Beneș ) ca și ai celei slovace (Mi- țiilor, asculta revendicările, studia și rezolva soluțiile.
lan Rostislav Stefanik )au emigrat cerând ajutorul An- Problemele curente erau rezolvate de Consiliul celor
tantei. În special Masarik și Beneș au colaborat cu re- cinci format din miniștri de externe ai celor cinci state
prezentanții României aflați la Londra, Paris și Roma, învingătoare.
făcând front comun cu cei ce reprezentau națiunile asu- Cea mai importantă problemă cu care s-au con-
prite din monarhia austro-ungară. Deși programul pre- fruntat reprezentanții marilor puteri la conferința de
ședintelui Wilson din ianuarie 1918 prevedea doar o pace a fost cea a frontierelor în Europa și cea a redistri-
largă autonomie pentru cehi și slovaci, în cadrul monar- buirii coloniilor. În ceea ce privește problema frontiere-
hiei habsburgice, aceasta a impulsionat totuși acțiunile lor dificultatea cea mai mare a reprezentat-o stabilirea
pentru emancipare totală. graniței Franței până la Rin și acordarea Italiei o parte
La 28 octombrie 1918 a fost proclamată la Praga din coasta Dalmației. Aceste situații au produs o fisură
crearea statului cehoslovac independent, Consiliul Na- între aliați. Cu toate acestea, la 28 iulie 1919 a fost sem-
țional preluând întreaga putere de la autoritățile austro- nat Tratatul de Pace dintre Antanta și Germania la Ver-
ungare. Noul stat avea o suprafață de 140 000 km² și sailles. Acest tratat cuprinde 440 de articole și micșora
aproape 10 milioane locuitori (dintre care peste 9 mili- teritoriul Germaniei cu 1/8, iar populația cu 1/10. Franța
oane cehi și slovaci ) în care burghezia cehă urma să primea Alsacia și Lorena; Germania recunoștea inde-
dețină pozițiile cheie în domeniul economic și politic; pendența Poloniei și îi restituia teritoriile ocupate, plus
era o republică burgheză, al cărei președinte a fost Tho- o parte din Silezia Superioară, iar Danzigul devenea un
mas Masarik. oraș liber sub jurisdicția Societății Națiunilor. Malul
La începutul anului 1919 se deschid, la Paris, lu- stâng al Rinului rămânea ocupat de trupele Antantei;
crările Conferinței de Pace în cadrul căreia se vor
4
Jaques Madaule,,Istoria Franţei’’,vol. lll, Ed. Politică, 5
Nicolae Ciachir,,,Istoria modernă universală’’, vol. ll Ed.
Buc., 1073,p.122 Oscar Print, Buc., 1998, p.270
387
regiunea Saar trecea și ea sub jurisdicția Societății Na-

țiunilor timp de 15 ani.
În ziua de 10 septembrie, marile puteri au semnat
tratatul de pace cu Austria la Saint Germain en Laye;
Austria era limitată la un stătuleț cu o suprafață de 84
000 km² și recunoștea independența vecinilor și terito-
riile care li se cuveneau.
În iunie 1920 Ungaria iscălea cu Antanta pacea
de la Trianon și se constituia ca stat de sine stătător
Acest tratat fixa granițele cu Austria, Cehoslovacia, Iu-
goslavia și România. În baza acestui tratat România pri-
mea Transilvania, Banatul, Crișana, Maramureșul. Prof. Daniel TUDOSOIU
Antanta a încheiat tratatele de pace cu Bulgaria
la Neully în noiembrie 1919, iar cu Turcia la Sevres în Semnificațiile conceptelor de
august 1920. Tratatul cu Turcia a fost revizuit și a că- reconstituire, conservare, restaurare a
pătat o formă finală în 1923.6
Sistemul de la Versailles a determinat reacții
munumentelor de interes public
contra atât în rândul puterilor învingătoare cât și în rân-
Proiectarea actului educațional trebuie centrată
dul statelor învinse. Totuși exista o imensă dorință de
pe așteptările elevilor, astfel încât demersul creator al
instaurare a unei păci trainice. Opinia publică era
fiecărui elev să plece de la analiza unei opere de artă,
aproape unanimă în respingerea vechilor metode, arun-
analiză vizuală in situ, familiare lor. Aceasta presupune
caseră lumea în războiul recent terminat 7. Relațiile in-
din partea formatorului mult tact pedagogic în aborda-
ternaționale au evoluat ținând cont tot mai mult de vo-
rea unor conținuturi care pot să conducă la analiza sti-
ința popoarelor. Tratatele din anii 1919-1920 au reali-
listică a unor modificări asupra unității operei de artă.
zat, totuși, o Europă a naționalităților, marcând un real
Reconstituirile abuzive sunt atât de primejdios înțelese
progres în acest sens. Președintele Wilson a avut iniția-
ca fiind necesare operei de artă; de exemplu repictările
tiva inserării chiar în tratate a clauzelor garantând mi-
datorate unor intervenții cu pretenție de conservare-res-
norităților naționale un tratament echitabil din partea
taurare, așa cum le întâlnim la biserica Toți Sfinții și
naționalității dominante. Prin poziția adoptată la Paris,
pictura în ulei din Catedrala Episcopală Sfântul Nico-
Wilson I-a temperat pe Clemenceau, Llyod și Orlando
lae, ambele din Râmnicu Vâlcea.
și a sprijinit majoritatea națiunilor care voiau să trăiască
Semnificația conceptului de restaurare pare la
în state de sine stătătoare.
prima vedere destul de clară, iar la o evaluare superfici-
Cele,, 14 puncte,, ale președintelui Wilson inclu-
ală nu ar părea că ar putea constitui obiectul unor con-
deau dezideratele creării unui organism inter-național,
troverse. Un asemenea consens este unul aparent, mai
unde să participe pe bază de egalitate atât statele mari
ales că la nivel de simț comun, obișnuit, chiar o per-
cât și cele mici -,, o societate generală a națiunilor tre-
soană cultivată și cu o educație superioară poate con-
buie să fie formată în virtutea convențiilor formale,
funda conceptul de restaurare cu cel de reconstituire sau
având ca obiect să furnizeze garanții reciproce de inde-
de refacere, care este sinonim cu cel de reconstrucție a
pendență politică și teritorială micilor, ca și marilor
structurii unui obiect dat. De pildă, un edificiu arhitec-
state ’’.8
tural devine, din varii motive, o ruină. Din punctul meu
de vedere o descriere a ceea ce este ruina ne-o oferă Ce-
sare Brandi, astfel: „pentru noi, estetic vorbind, va con-
stitui o ruină orice reminiscență de operă de artă care nu
poate fi readusă la unitatea potențială fără ca opera de
artă să-și devină sieși proprie copie sau fals.”73. În acest
caz, dacă luăm în considerare o posibilă intervenție
umană asupra ruinei, vom decela trei acțiuni posibile,
bineînțeles ținând seama și de contextul spațio-tempo-
ral în care este plasată construcția, dar și de intențiile
celui care intervine:
• un tip de acțiune poate viza conservarea ruinei,
în condițiile în care ruina nu face parte dintr-un
6
Nicolae Ciachir,,,Istoria modernă universală’’,vol.ll, Ed. 8
Constantin Buşe, Mihai Sorin Rădulescu,,Istorie
Oscar Print,Buc.1998, p.276 universală’’, Ed. All, 2000,p.47
7
Jaques Madaule,,Istoria Franţei’’, vol.lll, Ed. Politică, 73
ibidem, p. 72
Buc., p.122
388
complex arhitectural, iar în acest fel are loc o recuperare puțin la diminuarea valorii sale estetice. Un exemplu de
a unor reminiscențe ale unui timp trecut, care însă au o restaurare preventivă este aceea în care se adoptă un ca-
valoare pur istorică; dru legislativ care cuprinde reglementările necesare
• un alt tip de intervenție este reconstituire, refa- pentru a preveni orice diminuare a valorii unei capodo-
cerea edificiului pentru a-i reda unitatea funcțională. pere artistice. Cesare Brandi oferă un exemplu elocvent
Bineînțeles, în acest caz avem de-a face cu un fals gro- pentru ceea ce poate fi numită o restaurare preventivă.
solan, însă la mijloc pot sta rațiuni de ordin pragmatic, Municipalitatea decide să modernizeze o piață publică
proprietarul ruinei în acest mod are posibilitatea de a lărgind străzile de acces, bineînțeles aceasta respectând
recupera latura funcțională a edificiului; legislația în vigoare. În respectiva piață există biserica
•
o a treia formă de intervenție este restaurarea, Sant’Andrea della Vallle iar valoarea ei estetică este de
dar acest lucru este posibil doar atunci când edificiul dată și de spațialitatea ei, de maniera în care privitorul
este o componentă a unui complex arhitectural. De fapt, se poziționează în raport cu fațada edificiului. Însă,
asupra edificiului în cauză se acționează printr-un pro- odată cu modificarea lărgimii străzii perceperea fațadei
ces de conservare, dar cum valoarea estetică a clădirilor din anumite poziții alterează efectul vizat de artist, aici
este dată de întregul complex, elementul conservat ac- nu este vorba de o intervenție directă asupra operei, ci
ționează precum o lacună care însă nu afectează unita- de una indirectă, care însă a contribuit la o diminuare a
tea potențială a întregului. În cadrul psihologiei gestal- valorii operei. La fațada de la Sant’Andrea della Valle,
tiste se face deosebirea dintre formă și fond, sau între focalizarea unică era obișnuită și condiționată de lărgi-
obiectul percepției și câmpul perceptiv în cadrul psiho- mea străzii. Odată modificată strada, punctul de vedere,
logiei contemporane. Ioan Mânzat realizează o analiză inevitabil, a fost împins înapoi și astfel, acum, celui care
competentă a gestaltismului: legile organizării percep- privește fațada aceasta îi apare mai degrabă ca desenată,
tive au fost enunțate de Max Wertheimer (1880-1943): decât în volum, cum ar fi trebuit să apară. Ce-ar fi în-
legea pregnanței, legea unificării, legea inclusivității, semnat în acest caz, restaurarea preventivă? … În pri-
legea continuității, legea proximității și legea similitu- mul rând, asigurarea unui cadru legislativ care să nu se
dinii (legi intrinseci); legea montajului și influenței ati- fi limitat doar la interzicerea modificării fațadei, ci să fi
tudinii asupra percepției ( legi extrinseci ). Pe baza stabilit intangibilitatea zonelor adiacente. Primul ter-
acestor legi ale percepției putem să explicăm de ce men oglindește o conștiință legislativă analogă
anume atunci când un obiect oarecare în realitatea sa prescripțiilor care încă se pot citi la colțurile străzii pri-
existențială dispune de lacune, totuși el este perceput ca vind gunoaiele etc. Sunt dispoziții legislative care nu
un întreg74. asanează răul, ci doar îl denunță, drept urmare gunoiul
Prin exemplul dat anterior este pus în evidență nu va mai apărea în același loc, ci puțin mai încolo….
faptul că există mai multe variante de intervenție asupra Așadar, acest termen referindu-se exclusiv la fațadă n-
unei opere de artă, și anume se poate interveni prin: re- ar salva-o decât sub aspectul existenței sale materiale,
constituire, conservare și restaurare. Însă, doar prin res- dar nu și cu ambientul spațial care o privește în mod
taurare și conservare se poate reface unitatea potențială special75, un asemenea cadru rezultând dintr-o concep-
a artei în dubla sa polaritate estetică și istorică, pentru ție holistică asupra operei de artă.
ca apoi aceasta să fie transmisă generațiilor viitoare ca Ar fi extrem de interesant de analizat, din punctul
o componentă a patrimoniului cultural al unei comuni- de vedere al obiectivelor asumate de acest studiu, și
tăți. semnificația conceptului de conservare, care este de
Restaurarea ca intervenție asupra operei de artă adesea corelat cu cel de restaurare. Astfel, unii autori
este menită să reconstituie unitatea operei de artă, în asociază conservarea cu păstrarea operei de artă în con-
condițiile în care aceasta a suportat un proces de degra- diții optime, conservarea este un act preventiv cu funcții
dare ca urmare acțiunii timpului și a diferiților agenți profilactice. Conservarea are un caracter preventiv, cre-
asupra unei creații umane caracterizată printr-o anumită ând condițiile optime de păstrare a obiectelor, asemănă-
perisabilitate. toare cu măsurile de higienă generală, aplicate de oa-
Totuși, unii autori vorbesc de existența și a unei meni pentru a evita îmbolnăvirea și răspândirea boli-
restaurări preventive, care nu constituie neapărat un fel lor76. Mai exact, prin acțiunea de conservare se urmă-
acțiune profilactică aplicată operei de artă pentru a se rește o prelungire la maxim a dăinuirii operei de artă în
preveni eventualele distrugeri sau degradări pe care timp, astfel ea este concepută ca o acțiune cu o semni-
aceasta ar putea să le suporte la un moment dat. Acest ficație mai generală. În schimb, restaurarea, folosind în
gen de restaurare presupune un fel de vizionarism, sau continuare metafora medicală, are un scop curativ, în-
un gen de anticipare a unor contexte, de diferite tipuri, cercând să înlăture bolile. O operă de artă care a suferit
în care la un moment dat poate fi încadrată o operă de degradări accentuate și semnificative trebuie restaurată,
artă, iar aceste concurențe mai mult sau mai puțin for- iar specialistul este asemenea unui chirurg, care se stră-
tuite pot conduce, dacă nu la o decădere a operei, cel duiește să readucă opera de artă într-o condiție mai
74
Ioan Mânzat, Istoria Psihologiei Universale, Bucureşti, 75
Cesare Brandi, op.cit., 1996, p. 91
Editura „Univers Enciclopedic”, 2007, p. 517 76
Corina Nicolescu, op.cit. , 1979, p..41
389
bună. În cazul în care nu se intervine apare riscul major stă la baza conservării patrimoniului cultural este legat
al deteriorării ireversibile a operei de artă, în absența de noul concept al cercetării interdisciplinare. Științele
restaurării chiar există șansa ca opera de artă să dispară. pozitive – fizica, chimia, microbiologia etc. – sunt che-
Restaurarea are un scop curativ, încercând să înlăture mate azi să contribuie la cunoașterea materială a tuturor
bolile sau să prelungească viața unor obiecte îmbătrâ- creațiilor omenești. Numai pornind de la aceste două
nite de vreme, iar în unele cazuri să combată deterioră- principii fundamentale se vor face pași înainte în dome-
rile accidentale. Spre deosebire de restaurare, care în niul păstrării patrimoniului național”79.
cele mai multe cazuri poate fi parțială, conservarea are
un caracter general77. Relația dintre conceptele de restaurare, conser-
Conservarea este un gen de intervenție care este vare, reconstituire.
permanentă, ea urmărește prezervarea valorii estetice și
istorice a operei de artă, iar restaurarea intervine atunci Deprinderea elevilor, de a analiza opera de artă
când opera de artă a suportat un proces de degradare, cât mai aproape de ceea ce presupune procesul de con-
doar atunci când agenții fizici, chimici sau biologici au servare–restaurare, o considerăm ca fiind benefică pen-
acționat asupra materiei din care generează epifania tru înțelegerea întregului demers artistic. Reconstituirea
imaginii. Corina Nicolescu subliniază, ca de altfel ca și se cere înțeleasă așa cum teoria restaurării a lui Cesare
Cesare Brandi, faptul că: „în unanimitate conservatorii Brandi precizează ca fiind o ipostază a operei de artă,
și restauratorii zilelor noastre luptă împotriva ideii în- pe care noi toți o putem recrea mental sau sub forma
vechite conform căreia restaurarea este o reîntinerire, o unui exercițiu practic, folosind mijloace de expresie
înnoire sau aducere a monumentului la starea lui iniți- specifice artelor plastice sau tehnici de modelare 3D.
ală. Restaurarea nu înseamnă a face monumentul sau Numai ipotetic și nu practic, opera de artă se cere re-
opera de artă mai frumoasă, ci ea constă în aplicarea constituită ca fiind un mijloc de validare a unor cunoș-
unor tratamente eficace care să-i asigure astfel o rezis- tințe de arheologie, istorie, literatură etc. Aducem în
tență îndelungată”78. atenție situl arheologic de la Sarmizegetusa, unde elevii
În concluzie, cele trei concepte analizate au sem- au fost contrariați de realitățile întâlnite aici. Greu de
nificații asemănătoare, tocmai din acest motiv pot in- explicat că de-a lungul timpului materialele și propune-
duce în eroare, iar o clarificare prealabilă a semnificați- rea pentru decorul filmului „Burebista”, în regia lui
ilor conceptelor vizate este utilă atât din punct de vedere Gheorghe Vitanidis nu sunt mărturii concrete cu privire
științific, dar și din punct de vedere pedagogic. Aceste la sanctuarul circular. Astăzi, motivația că a fost o re-
precizări sunt extrem de utile, disciplina Educație Plas- constituire de dragul artei nu mai este un argument care
tică prin finalitățile ei, dar și prin competențele și atitu- să susțină falsitatea reconstituirii.
dinile pe care urmărește să le formeze elevilor, are o Procedeele de conservare și restaurare au ca pre-
contribuție importantă la operaționalizarea, cu mijloa- misă fundamentală recunoașterea operei de artă ca fiind
cele specifice, idealului educațional. Legea Educației o operă deja obiectivată, deja recunoscută ca atare. Însă
Naționale nr. 1 / 2011, document programatic și strate- acest gen de intervenție nu se poate realiza oricum, ea
gic pentru constituirea Curriculum-ului Național, în ar- trebuie să fie una optimă, legitimă și să se fundamen-
ticolul 3 precizează ” Idealul educațional al școlii româ- teze o argumentație științifică80.
nești constă în dezvoltarea liberă, integrală și armoni-
oasă a individualității umane, în formarea personalității
autonome și în asumarea unui sistem de valori care sunt
necesare pentru împlinirea și dezvoltarea personală,
pentru dezvoltarea spiritului antreprenorial, pentru par-
ticiparea cetățenească activă în societate, pentru inclu-
ziune socială și pentru angajare pe piața muncii.
Corina Nicolescu în lucrarea „Muzeologie gene-
rală” inspirată fiind de de Paul Coremans, stabilește
principiile care stau la baza activității de păstrare a bu-
nurilor culturale. Astfel, „în primul rând conservarea
are prioritate asupra restaurării, principiile restaurării fi-
ind indicate de Paul Coremans în raportul său din 1965,
privind formația restauratorilor: „...Principiile în dome-
niul restaurării variază în funcție de natura obiectului și Sanctuarul circular de la Sarmisegetuza.
de starea de conservare a operei într-un mod mai abso- Această reconstituire este un fals.
lut încât atunci când este vorba de patrimoniul țărilor în Sursa: http://excursiideweekend.blogspot.ro/2011/04/sarmi-
curs de dezvoltare […] Cel de-al doilea principiu care zegetusa-regia.html
77
Ibidem, p. 41 79
Legea Educaţiei Naţionale nr. 1 / 2011
78 80
ibidem, p. 41 Corina Nicolescu, op.cit, p..41
390
integritatea obiectului îi asigură unitatea, iar orice inter-

venție sau modificare intervenită în materialitate cănii
îi afectează unitatea.
Însă lucrurile nu stau așa în cadrul operei de artă
figurative, aici se operează cu imagini și nu cu obiectele
materiale ale existenței, materia operei de artă urmează
să fie o replică, nu neapărat fidelă, a obiectului real. În
experiențele comune, dar și prin discursul științific se
urmărește evidențierea conexiunilor funcționale și de-
terminative dintre obiecte, în acest context sunt descrise
regulile sau legile care conectează obiectele și fenome-
nele care în aparență sunt disparate, adică în aparență
par a fi fără nicio legătură unele cu altele.
Știința extrage aspectele mai puțin vizibile ale
Reconstiuire permisă în 3D a sanctuarului circular de la realității din punctul de vedere al relațiilor cauzale din-
Sarmisegetuza. tre obiecte și fenomene. În schimb, prin opera de artă,
Sursa: http://www.romaniadevis.ro/dacia/zona-geto-daca/re- creatorul urmărește să extragă ceea ce mai puțin vizibil
constituiri-3d/item/sanctuarul-mare-circular-sarmizegetusa- din realitate din punctul de vedere al frumuseții, sau în-
regia-reconstituire-virtuala-3d cearcă să creeze o lume virtuală a propriului Eu, o lume
în care se regăsește frumosul, iar epifania imaginii ca
Tocmai din acest motiv, unii autori chiar vorbesc manifestare a operei de artă are ca intenționaliate fru-
de existența unor axiome ale restaurării, de niște princi- mosul, sau frumusețea caracterizată prin universalitate.
pii ale căror evidență nu poate fi negată, acestea având Imaginea este realmente și exclusiv doar ceea ce apare:
statutul de adevăruri absolut constrângătoare. Unul din- reducția fenomenologică, care servește la investigarea
tre acești autori este Cesare Brandi, autorul italian sus- existentului, devine în Estetică chiar o axioma care de-
ține existența a două axiome ale restaurării, astfel: de finește esența imaginii. De aceea, o imagine pictată a
aici rezultă prima axiomă: se restaurează numai materia unui om din care s-ar vedea un singur braț n-ar putea fi
operei de artă iar a doua axiomă este enunțată în urmă- considerată, din acest motiv ca fiind mutilată, pentru că
torul fel : „în consecință, poate fi enunțat cel de-al doi- în realitate, nu posedă nici un braț deoarece „brațul care
lea principiu al restaurării: restaurarea trebuie să vizeze se vede pictat” nu este un braț, ci doar o funcție seman-
restabilirea unității potențiale a operei de artă, în măsura tică în contextul figurativ dezvoltat de imagine. Presu-
în care acest lucru este posibil, fără a se comite un fals punerea acelui braț, adică a acelui care ne este înfățișat,
artistic sau un fals istoric și fără a înlătura urmele trece- nu mai ține de contemplarea operei, ci de operația con-
rii operei prin timp81. trară celei prin care s-a născut opera de artă, adică re-
Prin urmare, restaurarea vizează restabilirea uni- trogradarea ei la statutul de reproducere a unui obiect
tății operei de artă, dar fără a diminua valoarea sa este- natural, a cărui reprezentare – în cazul nostru a făpturii
tică, dar în același timp păstrând așa zisa patină a tim- de om – trebuie să posede un al doilea braț82. Mai exact,
pului, acest tip de intervenție se realizează exclusiv asu- opera de artă nu este o reproducere a unui obiect real,
pra materiei operei de artă. nu este o copie a acestuia, de aici unitatea de alt nivel și
Una dintre caracteristicile determinante ale ope- de alt statut al operei de artă. Din acest motiv, chiar dacă
rei de artă este aceea a unității, aceasta fiind o realizare opera a suportat niște mutilări, prin actul contemplativ
remarcabilă, excepțională a activității umane, dar totuși receptorul de frumos reface unitatea figurativă a imagi-
opera de artă se caracterizează printr-un tip specific de nii prin intuiția frumosului reflectat prin respectiva ima-
unitate. De pildă, obiectele cu care interacționăm în ex- gine.
periențele cotidiene, dar și în experiențele cognitive, se Pornind de la aceste precizări, o concluzie extrem
caracterizează printr-o unitate funcțional-organică. Mai de interesantă este aceea că opera de artă care a suportat
exact, atunci când într-un atelier cineva creează o cană, deteriorare de ordin fizic rămâne potențial tot o operă
atunci unitatea canei este dată de integritatea sa fizică, de artă, iar fiecare fragment poate fi utilizat pentru a re-
organică deoarece fiecare componentă a obiectului este face unitatea operei de artă. Însă, intervenția de restau-
legată în așa fel încât cana ca întreg, ca unitate să-și de- rare este absolut necesară pentru a se stopa procesul de
săvârșească menirea de ustensilă. Astfel, cana este degradare, iar prin această acțiune restauratorul trebuie
smălțuită pentru ca lichidul să fie mai bine păstrat în să țină cont atât de instanța estetică, cât și de cea isto-
recipient, forma ei este de așa natură încât să asigure o rică.
anumită maniabilitate, urechea este concepută tot în Așa cum a fost precizat într-un paragraf anterior,
această manieră. Altfel spus, aici întregul fizic, una din axiomele restaurării este aceea că trebuie să se
81 82
Cesare Brandi, op.cit., p. 38- 39 ibidem, p. 48
391
acționeze asupra materiei operei de artă. În acest caz, o Acest rezultat remarcabil poate fi valorificat în
întrebare legitimă ar fi: în condițiile în care opera de artă cadrul procesului de restaurare, lucru afirmat de Cesare
a suportat mutilări, în condițiile în care restauratorului Brandi, de fapt aceasta particularitate a procesului per-
îi este interzis să aducă orice adăugire operei de artă, ceptiv constituie un argument central în constituirea
atunci cum anume se restabilește unitatea operei de artă unei teorii a restaurării care să fie în măsură să legiti-
care suportă o acțiune de restaurare? meze intervenția omului asupra unei opere de artă fără
O soluție extrem de ingenioasă la această pro- a-i diminua valoarea estetica. De pildă, în acest context
blemă o oferă Cesare Brandi în cadrul lucrării “Teoria poate genera mari controverse problema lacunei dintr-
restaurării” valorificând datele oferite de cercetările o operă de artă. Astfel, o lacună de pe suprafața unei
psihologiei gestaltiste. Astfel, în cadrul psihologiei ges- picturi poate fi percepută ca fiind un nou obiect pe anu-
taltiste se face deosebirea dintre formă și fond, sau între mit fond, acest fond este de fapt imaginea picturii, lucru
obiectul percepției și câmpul perceptiv, numit și fond care alterează pictura însăși. Astfel se produce o emer-
perceptiv în cadrul psihologiei contemporane. Atunci gență a lacunei, o punere a ei în prim plan și împingerea
când în fața unui câmp stimulator, subiectul nu eviden- pe un plan secund picturii însăși, lucru ce reprezintă de
țiază nici un înțeles și nu vizează nici un scop special, fapt o decădere a operei de artă. Rostul acțiunii de res-
pozițiile de figură (obiect) și de fond sunt impuse pre- taurare este de a „recupera” valoarea estetică a operei
ponderent de „jocul” elementelor și însușirilor obiec- de artă, iar acest lucru se poate realiza numai dacă la-
tive (în general, în prim plan se vor impune elementele cuna va fi integrată în imagine, iar imaginea ca unitate
și însușirile mai puternice, mai neobișnuite); dimpo- devine obiect al percepției fiind astfel evitată dedubla-
trivă, atunci când subiectul este motivat și se orientează rea obiect al percepției – fond perceptiv.
anticipat (pe baza unui set pregătitor) spre ceva anume, Din punct de vedere tehnic acest lucru se poate
selecția va fi influențată preponderent de factori psiho- realiza fructificând o anumită particularitate a procesu-
logici. Când într-o mulțime căutăm o persoană anume, lui perceptiv. În mod obiectiv, lacuna nu poate fi înlă-
detectarea și identificarea ei o propulsează în prim-pla- turată, ea este o lipsă, o caracteristică ce ține de carac-
nul percepției, devenind figură, iar restul indivizilor terul operei de artă. Însă, restauratorul trebuie să identi-
trece pe plan secund, contopindu-se în fond. În mod si- fice o soluție prin care să opteze pentru o anumită nu-
milar, când într-o orchestră ne fixăm atenția auditivă anță a culorii care însă să nu fie doar o simplă comple-
asupra unui anumit instrument, acesta iese în prim plan tare a texturii imaginii. Conform celei de a doua axi-
și ocupă zona centrală a conștiinței, în timp ce restul ome, culoarea trebuie aleasă încât să permită percepția
instrumentelor trec la periferia câmpului conștiinței, continuității imaginii picturii sub lacună. Numai în
formând fondul percepției83. De asemenea, reprezen- acest mod se poate evita situația în care lacuna funcțio-
tanții psihologiei gestaltiste, dar și cercetările psiholo- nează ca o figură căreia pictura îi servește drept fond,
giei contemporane au evidențiat o serie de legi ale per- restauratorul trebuie să găsească soluția tehnică optimă
cepției. Legea structuralității exprimă supremația între- pentru ca în percepția concretă a operei, în contempla-
gului asupra părții, care face ca invarianții de structură rea efectivă a operei de artă lacuna trebuie pusă într-o
să acționeze în sens compensator și întregitor în raport situație încât să servească drept fond pe care să se pro-
cu eventualele lacune, omisiuni sau inversiuni (cazul fi- iecteze pictura. Acest criteriu a fost aplicat în cazul di-
gurilor lacunare, al cuvintelor în care sunt omise, inver- ficilelor repictări ale fondului din Bunavestirea lui An-
sate sau dublate anumite litere). Percepția posedă astfel tonello da Messina, Palazzolo Acreide; lacunele apar ca
o schemă internă structurată, care face ca ea să-și păs- niște pete deasupra picturii. Nu este soluția optimă, dar
treze individualitatea în pofida unor transformări per- oricum cea mai bună decât cele anterioare. În realitate,
turbatoare ale câmpului stimulator extern”. O altă lege pentru a o îmbunătăți, a fost suficientă aplicarea princi-
analizată de Mihai Golu este legea bunei continuități ce piului diferențierii planurilor (acolo unde echilibrul cu-
exprimă faptul că o configurație externă tinde în per- lorilor o permite) procedând în așa fel încât lacuna să
cepție să fie continuată în același sens și să se închidă, nu funcționeze ca figură căreia pictura îi servește drept
devenind astfel intern echilibrată. În orice câmp fizic fond, ci ca fond pe care se proiectează pictura […]
extern dezorganizat, percepția introduce vectori de Această soluție, deși născocită intuitiv, și-a primit girul
structurare, de la deschis către închis, de la neechilibrat și motivația din psihologia gestaltistă, tocmai datorită
la echilibrat, de la eterogen la omogen84. Pe baza aces- faptului că fructifică un mecanism spontan al percep-
tor legi ale percepției putem să explicăm de ce anume ției85.
atunci când un obiect oarecare în realitatea sa existenți- Conservarea este o operație complementară res-
ală dispune de lacune, totuși el este perceput ca un în- taurării, se vorbește despre conservare în următoarele
treg. situații tipice:
83
ibidem, p. 360
84
Mihai Golu, Fundamnentele Psihologiei, Bucureşti, Edi- 85
Cesare Brandi, op.cit, p. 52
tura ”România de Mâine”, 2007, p. 311
392
• Opera de artă, în ipostaza de creație umană „reabsorbită”, cea de-a doua operă de artă (cea care a
este potențial supusă unui proces de degradare, asupra absorbit-o pe prima) are de-acum dreptul să primeze.
ei acționează agenți fizici, chimici, biologici, mai mult, Astfel, de pildă, nu trebuie refăcută fereastra poliformă
ea poate deveni obiectul unei acțiuni umane acciden- medievală de pe fațada palatului manierist din Piazza di
tale. În acest context, unii autori argumentează pentru o Cavalieri din Pisa; ruina chiliei șoimilor (Muda) era în-
semnificație extinsă a conceptului de conservare, adică corporată palatului de Cinquecento și nu mai păstra de-
ea este un gen de intervenție permanentă a specialistului cât o prea puțin importantă nuanță istorică pentru care
asupra unui bun cultural. Corina Nicolescu este puter- era suficientă o placă comemorativă; nu era deloc nece-
nic influențată de Paul Coremans, care a condus Labo- sar să se adauge realității mirifice și pure a Cântului
ratorul central al muzeelor din Belgia. Citându-l pe Paul Contelui Ugolino, falsa poliformă pisană pe care resta-
Coremans ea enunță ca o „axiomă” a conservării, pri- uratorul a redeschis-o și a completat-o fantezist. Apa-
matul acesteia față de restaurare. Astfel, Corina Nico- rent diferită, dar, în esență identică, este problema con-
lescu susține: „în primul rând conservarea are prioritate servării așa numitei Case a lui Cola di Rienzo sau de
asupra restaurării, principiile restaurării fiind indicate Crescenzi din Via del Mare, căreia trebuia să i se res-
de Paul Coremans în raportul său din 1965, privind for- pecte conexiunea cu alte construcții ulterioare, dar nu și
mația restauratorilor: „...Principiile în domeniul restau- înlocuirea istoric falsă, cu o construcție nouă cu totul
rării variază în funcție de natura obiectului și de starea arbitrară, care a sufocat ruina, i-a distrus arealul pro-
de conservare a operei într-un mod mai absolut atunci priu, fără a reuși să-l integreze într-un alt mod, fiind
când este vorba de patrimoniul țărilor în curs de dezvol- percepută ca respingătoare, ca o excrescență sau ca o
tare”86. În acest sens, conservarea este o măsură profi- nepotrivită secreție. În această situație trebuia păstrată
lactică, preventivă prin care se urmărește prevenirea denu numai ruina monumentului, ci și ambianța de care el
gradării, a mutilării de orice fel a operei de artă. Tocmai este legat, ambianță determinată de ruină87.
această semnificație generală asociată conceptului de • Opera de artă care a suportat o mutilare va fi
conservare garantează și primatul ei față de acțiunea de reconstituită pentru a-i asigura o valoare pur utilitară.
restaurare. Mai exact, restaurarea este o intervenție post Evident că în acest caz avem de-a face cu un fals absolut
factum, restauratorul își exersează competențele și abi- și din punct de vedere estetic, dar și din punct de vedere
litățile asupra operei de artă abia atunci când procesul istoric. Prin reconstituire se pierde orice legătură cu
de conservare a eșuat într-un fel sau altul, iar bunul cul- opera originală, noul obiect nu are nimic de-a face cu
tural a suportat o degradare. originalul, adăugirile ulterioare devin excrescențe, cor-
• Opera de artă a suportat o mutilare, iar am- puri străine care mutilează și degradează iremediabil
ploarea acesteia nu permite o restaurare, iar pentru a nu originalul. Completările, adăugirile, chiar reconstitui-
pierde definitiv opera, specialistul acționează asupra ei rile integrale sunt condamnabile deoarece promovează
pentru a opri procesul ireversibil al degradării. Opera un fals grosolan deoarece sunt copii sau imagini ale
este conservată, păstrată ca o mărturie a unui alt timp, unor imagini. Acel adagio nostalgic: „Așa cum era,
se păstrează în acest fel instanța istorică cu diminuările unde era, socotind timpul reversibil și opera de artă re-
de rigoare a instanței estetice. Astfel, prin conservare productibilă, constituie negarea principiului restaurării
opera deteriorată este păstrată în noua sa formă, iar va- însuși și o ofensă adusă istoriei și esteticii88.
loarea sa devine doar una pur istorică, ca o mărturie a Prin urmare, semantica celor trei concepte anali-
existenței unei foste opere excepționale. zate, și anume restaurare, conservare și reconstituire,
• Opera de artă a suportat o mutilare, dar ea este diferită, sferele lor de cuprindere, universurile lor
face parte dintr-un complex, dintr-un ansamblu a cărei de discurs sunt diferite chiar dacă există unele interac-
valoare estetică este dată de unitatea complexului artis- țiuni.
tic și nu neapărat de elementul care a suportat un accen- Conservarea este un gen de acțiune umană care
tuat proces de degradare. În acest caz, conservarea re- urmărește păstrarea operelor de artă, a bunurilor cultu-
prezintă un moment subordonat acțiunii de restaurare, rale în general, în condiții cât mai adecvate, ținând
de fapt prin intervenția realizată asupra părții va con- seamă de acțiunea diferiților agenți. Astfel, orice bun
duce la salvarea valorii estetice a întregului ansamblu cultural devenit și operă de patrimoniu devine și un bun
estetic. Acest tip de intervenție este justificat pe baza public, care trebuie expus și făcut vizibil, astfel încât să
unui mecanism similar celui descris în cadrul psiholo- devină cât mai accesibil oricărui membru al unei comu-
giei gestaltiste, mecanism descris într-un paragraf ante- nități naționale, chiar universale. În aceste condiții, asu-
rior când a fost analizat raportul dintre lacună și pictură. pra operei de artă acționează diverși agenți factori, in-
Legătura dintre ruină și un alt complex, cu sau fără so- teracțiunile cu publicul pot avea consecințe nefaste asu-
luție de continuitate, nu schimbă parametrii păstrării „în pra operei de artă.
viață” și amplasării sale, fără nici un gen de completări. Datorită acestei particularități, se delimitează
Dacă intră în discuție o operă de artă a cărei ruină a fost două accepțiuni ale conceptului de conservare. Astfel,
86 88
Corina Nicolescu, op.cit. , p.41 ibidem, p. 80
87
Cesare Brandi, op.cit., p. 73
393
există o conservare în sens larg, iar aceasta intervine

atunci când specialiștii creează condițiile optime care să Primul anticar
asigure și să garanteze integritatea bunului de patrimo-
niu. Bineînțeles, acțiunile de acest tip se constituie în Primii anticari – numiți și “hârțogari” – au la
premise absolut necesare oricărui demers care vizează noi abia pe la mijlocul secolului al XIX-lea. Cel dintâi
conservarea operei de artă. Este vorba de asigurarea anticar a fost Aron Zwiebel, un bătrân negustor de mo-
unui ambient în care să existe temperatura și umiditatea bilă care a devenit “vânzător de cărți vechi” datorită
adecvate, apoi acțiunea luminii naturale și a celei artifi- unei întâmplări. Într-o zi, a găsit, vreo câteva cărți
ciale să nu afecteze integritatea bunului de patrimoniu, vechi, printre care și una dintre cele dintâi tipărite sub
asigurarea unui microclimat care să nu afecteze în ni- domnia lui Matei Basarab, a cărei valoare el nici nu pu-
ciun fel integritatea fizică a bunului cultural etc. tea s-o bănuiască. Peste câtva timp, un boier mare (po-
Toate aceste acțiuni se desfășoară concomitent vestea nu-i spune numele, dar se crede că ar fi fost chiar
cu monitorizarea stării în care se află operele de artă, în bătrânul Ion Brătianu) s-a dus pe la el, și văzând cartea
acest fel se creează fișe, dosare științifice, diferite tipuri aceea aruncată pe-o poliță, l-a întrebat cât cere pe ea.
de înregistrări care se constituie în adevărate probe pri- ”Douăzeci de galbeni!” - i-a răspuns Zwiebel, râzând,
vind istoricul operei de artă. Astfel, conservarea conce- fiind convins că “hârțoaga nu face nici un ban de cinci.
pută în acest sens, constituie o supraveghere și o moni- Dar mare i-a fost mirarea când boierul, foarte serios,
torizare în timp a stării operei de artă, iar în funcție de după ce s-a mai uitat o dată la carte, a scos și i-a dat cei
diferiți factori se va decide în legătură cu modul concret 20 de galbeni ceruți, o sumă enormă pe atunci.
de intervenție asupra bunului cultural. Înțelegând ce folos s-ar putea trage din comer-
Apoi, în sens restrâns conservarea poate repre- țul cu “hârțoagele", comerț pe care nu-l exploatase încă
zenta o etapă absolut necesară în cadrul procesului de nimeni în țara noastră, Zwiebel s-a lăsat de mobile și s-
restaurare. Așa cum s-a precizat, opera de artă are un a apucat de anticărie. Treburile au mers bine, foarte bine
anumit gen de unitate, iar atunci când o parte a sa este chiar, așa că a fost nevoit să-și ia ca ajutoare pe fiul său
degradată, pentru a salva unitatea întregului, partea mu- Mendel, dar și pe nepotul său Amen.
tilată va fi conservată, păstrată pentru a prezerva valoa-
rea estetică și istorică a operei de artă. (Fragment din articolul “Anticarii noștri” – semnat “Dt.”,
Trebuie subliniat că atât conservarea, cât și res- publicat în revista “Ilustrațiunea Română”
taurarea presupun acțiuni multidisciplinare, chiar inter- din19 iulie 1933)
disciplinare. În condițiile în care restauratorul acțio-
nează asupra materiei operei de artă, o asemenea inter-
venție trebuie să fie fundamentată științific. Analizele
de natură fizică, chimică și biologică oferă informațiile
absolut necesare pe baza cărora specialistul în conser-
vare-restaurare își fundamentează acțiunile, numai în
acest fel va dispune de o imagine adecvată în funcție de
care va opta pentru o intervenție sau alta.
În concluzie, unitatea operei de artă se poate re-
face prin intermediul restaurării și a conservării, în
vreme ce prin reconstituire se creează falsul estetic și
istoric. Practic prin reconstituire se recreează un nou
obiect, iar acesta va avea alte finalități și valori care sunt
diferite din punct de vedere estetic și istoric, adică fina-
litățile sale sunt extrinseci operei de artă. Conservarea
și restaurarea sunt singurele demersuri și acțiuni legi-
time care pot asigura refacerea unității potențiale a ope-
rei de artă, iar în acest fel bunul cultural își păstrează Taraba unui anticar
deopotrivă valoarea estetică, dar și semnificația isto-
rică.
394
Râmnicu Vâlcea
(Acrostih)
Lidia GONȚA-GROSU Restart... Şi-o imagine vie

Îmi cere doi ochi peste-o glie
Zorii din zâmbetul orașului iubirii mele, Mur carismatic – trăirea –
Ne-ndoaie, de dor, reîntregirea.
Râmnic… I-auzi, cum o inimă bate
Cu Ţara – în RâmnicuVâlcea!
Un cer de mătase se zbate –
Iubesc Râmnicu Vâlcea pentru că acest oraș
Vis blând în voinţa lui Mircea...
semnifică pentru mine primul pas spiritual în Țară, la
...Înclin peste poate gând limpede:
propriu și figurat Acest pas m-a ajutat să-l fac marele
Lirism plin de confesiune,
cărturar român Ioan Barbu, scriitor și jurnalist, a cărui
Cinstite de zorii din zâmbete...
inimă bate în cele mai splendide ritmuri ale patriotis-
E lumea în care, imună,
mului. Onorată de acest nume, l-aș numi chiar unul din-
Aud zvâcnetu-mi numai clinchete.
tre mentorii mei, amintind aici, cu mare drag, și un alt
nume – cel al regretatului academician , profesor uni- 17 mai 2014,
versitar Mihail Dolgan, ilustru critic literar. Dedicându- La Zilele Râmnicului Vâlcea
mi un eseu și prezentându-mi umila mea creație de pe „Pe aripi de Arminden”
atunci în ziarul „Curierul de Vâlcea”, primul cotidian
independent, cu capital privat din România postcomu-
nistă (era în anul 2011 și aveam doar trei cărți de autor). El, scriitorul...
Scriitorul Ioan Barbu, la rubrica „Colțul liric”, nu a ezi- Lui Ioan Barbu
tat să-mi acorde toată încrederea cu ”verdictul” de poetă
talentată, sintagmă pe care o va rosti de fiecare data, mai
mulți ani la rând, în cadrul manifestărilor de anvergură El, scriitorul, nu cunoaşte moartea
Salonul Național de Literatură și Artă ”Rotonda Plopi- Şi din adânc, străfulgerat de dor,
lor Aprinși”, la care am fost invitată să patricip cu lan- Desface aripile visului spre poarta
sări de carte alături de personalități notorii ale literaturii Neordinarului, din el, Cuvântător.
române. Măria sa în timpuri grâu coseşte
Nu cred că încă aș putea justifica acest califica- Şi taurul de coarne-l ia mereu
tiv, mult stimate domnule Ioan Barbu, dar mă strădui și Cu mielul blând din suflet, creştineşte,
vă mulțumesc prin creația mea – acum și întotdeauna – Păstrând în el pe Bunul Dumnezeu.
pentru aceste ecouri ale clipelor de neuitat din sufletul Strămoşi între coperţile-i se zbat
meu pe care mi le-a lăsat pitorescul oraș Rămnicu Vâl- Şi ne povăţuiesc de cele sfinte:
cea și oamenii lui (solistul de romanțe George Cărbu- Un neam nu poate fi îngenuncheat
nescu, poetul Ion Drăghici, poeta Emilia Dănescu și Decât de Absolutul ce nu minte.
mama ei, o distinsă profesoară pensionară nonagenară,
jurnaliștii de la cotidianul amintit etc.) pentru marea bu- De sub pupila clipei se desface
curie de a o cunoaște pe tandra și sincera Silvia Barbu, Atoatevăzător în anotimpuri,
întreaga dvs. familie bazată pe reciprocitatea sentimen- Lumina aşternând-o prag de pace
telor înălțătoare. În Cartea ce-l sculptează-n mii de rânduri.
Respect pentru colectivul de redacție, prețuire El, absorbit de pagina iubirii,
și admirație și calde mulțumiri pentru aprecierea mate- Trăieşte clipa de intensitate
rialelor mele publicate în mai multe numere ale revistei Şi e fior pe valul mistuirii,
”Rotonda Valahă”, cât și în antologia „Râmnic, orașul Şi zori de zi în miez nebun de noapte.
domniei mele…”, pe coperta căreia sunt menționate El, scriitorul, nu cunoaşte moartea
numele celor antologați, foarte dragi mie, carte păstrată Şi din adânc, străfulgerat de dor,
cu drag în biblioteca mea. Desface aripile visului spre poarta
Te iubesc Râmnicu Vâlcea și-ți dăruiesc aceste Din el – Neordinar Cuvântător.
gânduri poetice din inima mea, incluse în una din cărțile
lansate la Biblioteca Județeană ”Antim Ivireanul” –
„De Țară port o cruce” (Editura Labirint, Chișinău,
2015)
395
Coca POPESCU
„Cred în visele mele”
Este născută în zodia Capricornului, la 24 de-
cembrie1960, în București. A creat o lume a poeziei
scrisă cu inima. Astfel, au văzut lumina tiparului volu-
mele “Dragoste şi flori”(2001), ”Dorinţă şi vis” (2004),
“Iubind iubirea” (2012) (toate apărute sub egida editurii
bucureștene Semne, avându-l ca mentor pe regretatul
scriitor Traian T. Coşovei), ”Poveste de iarnă” (poeme
pentru copii, 2012, reeditare în 2014, la Editura Andre-
eas şi Vision Design), “Prietenie fără frontiere” (2013,
Editura Semne), “Iepuraşul năzdrăvan” (poeme pentru
copii, 2014, Editura Andreeas), “Incertitudine” (2014,
Editura Tracus Arte, volum ilustrat de Matei Vladimir
Colţeanu), “Suspendată în timp / Suspendida en el ti-
empo” (volum bilingv, român-spaniol, ilustrat de Flo-
rian Bîrsan), “O noapte și câţiva paşi” (2018, Editura
Detectiv Literar).
Despre lucrările sale s-a scris în Ziarul Cultural
(Traian T.Coşovei), Ziarul Chitila, în revistele Ziua,
Azi (Adrian Cîlţan), Migrant în România (Mioara Ro-
man & Mihail Gălăţanu), Actualitatea Literară (Horia
Gârbea şi George Motroc), Luceafărul de dimineaţă
(Horia Gârbea), Bucureştiul literar și artistic (Dinu Gri-
gorescu), Revista Detectiv Cultural (Firiţă Carp ,Mi-
oara Bahna, Florin Dochia), Ciripit de Păsărele (Dinu
Grigorescu), Jurnal de Liceu, Cafeaua artistică (George
Motroc), Revista Nouă, Revista Urmuz (Florin Do-
chia), Revista Agora literară (Gheorghe Vi-
draşcu), Convorbiri Literare (Emilian Marcu), eCreator
(Ioan Romeo Roşianu), Dacia Eternă (Ioan Păunescu),
Almanah Ciripit de Păsărele (Dinu Grigorescu), Dor de
Dor (Marin Toma), Revista Rotonda Valahă (Ioan
Barbu), Convorbiri literar-artistice (Antoaneta Rădoi)
Națiunea (Cezar Adonis Mihalache), Antologii de cri-
tică literară, Paradigme poetice actuale (Mioara Bahna),
Vitrina cărţilor (Emilian Marcu), Dispuneri Literare
Bucureştene (Ionel Necula), A.P.C.S. - Agenţia de
Presă Culturală şi Sportivă (Aristotel Bunescu), Cafe-
neaua Interviurilor (Antoaneta Rădoi), Revista Neuma
(Horia Gârbea), Culegătorul de petale (Gheorghe Vi-
drașcu), Revista Chirping Birds Gazouillis des Oiseaux
( Vlad Lungu), Revista Parnas XXI.
Consemnari despre lucrarile sale au mai apărut
in: Buletin de Ilfov, Minutele Culturale, Ciocu-mic. Ro,
Post-scriptum: Calde mulțumiri Zenoviei Zamfir, om Actualitatea literară, Argeş, Focus, Informaţia de Pra-
al cărții, inițiatoarea mai multor proiecte interesante de hova. În revista Al Rai, din Kuweit şi Irak, s-a scis des-
anvergură, inclusiv cel cu genericul „Întru iubire, cre- pre volumul “Prietenie fără frontiere”. Cesar Curiel a
dință și lumină – Cultura și dragostea de aproapele nos- publicat, în 6 august 08.2015, un amplu articol despre
tru în vremuri de restriște”, 'mărturisindu-i că în Bibli- poetă, în revista „La Prensa de Colorado” care apare în
oteca Județeană „Antim Ivireanul” din Râmnicu Vâlcea Denver, din SUA.
sunt pagini duioase ale sufletului meu. Care poet nu este mândru de premiile atribuite
pentru crația sa!? „În ce mă privește – mi-a declarat
Coca Popescu - eu mi-am afișat bucuria de fiecare dată.
Pentru volumul de versuri “Nopţi violet” apărut în 2016
396
la Editura Rafet (volum ilustrat de Florian Bîrsan) am Filoteea BARBU STOIAN

primit Premiul ”Alexandru Sihleanu”, în cadrul Festi-
valului Internaţional de Creaţie Literară “Titel Con-
stantinescu”, ediţia a IX-a. A fost începutul, au urmat: „Societatea are o datorie faţă de oameni
Mențiune la “Schenker’s got talent” (tot în 2016); Me- aleşi, faţă de elite şi mai mult faţă de
țiune la Festivalul Național “Regina Sânzienelor”
(2019). La Festivalului Internațional „CAMPIONA- genii”
TUL EUROPEAN de POEZIE” - 2020 mi s-a atribuit
PREMIU SPECIAL AL JURIULUI pentru poezia „Re- Filoteea Barbu Stoian în dialog cu
ședință temporară”, Recent, am primit un Cerificat de Acad. prof. dr. Constantin Ionescu-Tîrgovişte,
apreciere din partea Asociașiei Poeților Lumii „Grai Directorul Institutului de Diabet “N. C. Paulescu”,
Românesc” / World Poets Association. ” Bucureşti
Aparitii în acest an: versuri în revistele ”Ro-
tonda valahă” (nr 16), ”Rinocerul” (nr 3), și ”Convor-
biri literar-artistice” (nr 14). În ziarele Națiunea - re-
portajul “Culorile sărăciei” , iar ăn Oglinda de Azi, - tot
un reportaj: “Adesea sunt învinuită de sinceritate”.
Ioan BARBU
Când scriitorii “caută şi iscă" mărturisiri în pu-

blic, mai ales despre un destin supus realităţilor social-
politice, moderne sau tradiţionale, se găsesc şi parteneri
de dialog. Astfel am intrat pe un itinerar labirintic cu
probleme selectate pentru o conlucrare cu acad. C.
Ionescu-Tîrgovişte. Era după vizitarea expoziţiei lui Sa-
bin Bălaşa când în cartea de impresii am găsit sus pe
pagină câteva păreri ale doctorului şi unde amintea că
s-au cunoscut “în casa regretatului Niculae Stoian în str.
Dionisie Lupu”. Fireşte că m-am bucurat şi m-am în-
tristat în acelaşi timp. I-am trimis cărţile mele pentru
care am primit telefonic mulţumiri şi sfatul să retipăresc
“Autografe în acvaforte” cu amintiri despre personali-
tăţi pe care şi domnia sa le-a cunoscut în relaţii profesi-
onale sau prieteneşti. Nu-1 ştiam un entuziast. L-am în-
trebat dacă ar accepta, să alcătuim o carte cu un amplu
interviu.
În septembrie 2006, intram în curtea complexu-
lui de la Spitalul “Ion Cantacuzino”, unde am dat mai
întâi de casa Lahovary proiectată de Ion Mincu (1886),
în aceeaşi perioadă cu Şcoala Centrală de Fete unde am
lucrat 20 de ani şi Casa Scriitorilor (Casa Monteoru)
unde am mers decând aveam 18 ani.
Cabinetul profesorului: cărţi de medicină, de
specialitate, dosare cu rapoarte, conferinţe, aparate teh-
nice. Pentru alcătuirea materialului, domnul profesor
propunea evitarea caracterului romanţat, cât şi al stilu-
lui ştiinţific.
Chestionarul meu bine documentat i s-a părut
deosebit de acele interogaţii pentru radio sau televizi-
une pe tema diabetologiei. Pe mine mă interesau re-
laţiile doctorului cu lumea intelectuală bucureşteană să-
nătoasă, bolnavă sau însănătoşită.
L-am cunoscut pe doctorul Constantin Ionescu-
Tîrgovişte în 1975 pe când Niculae Stoian, soţul meu,
urma un tratatament de diabet. Am făcut şi eu nişte
397
analize ca să aflăm dacă regimul alimentar trebuia să ne era închisă, n-avea unde mânca şi îl chemasem la noi
unească mai mult decât iubirea. Rezultatele erau dife- unde eram doisprezece; nu conta încă unul - a zis mama.
rite şi arătau că nu alimentaţia din familie era de vină Profesorul poreclit Zbiru’ de limba română nu şi-a dez-
pentru dezechilibrarea unei eredităţi de invidiat. La minţit răutatea. Am aflat că de la Ploieşti se trimit do-
Cluj, prof. univ. Roman Vlaicu îl declarase pe Niculae sarele la facultatea cerută şi m-am dus acolo unde se
Stoian fenomen medical, după ce trecuse prin situaţii făcea şi o triere după starea socială a familiei.
limită. − Prezentaţi câteva file de jurnal şcolar, obi-
În timp, relaţiile cu autorul cărţilor de acupunc- ecte preferate...Cât timp acordaţi studiului? Ce obiecte
tură, despre alimentaţia omului bolnav sau sănătos au de învăţământ v-au atras mai mult?
evoluat într-o prietenie cu interese diferite din ambele − Îmi plăceau obiectele umaniste. Citeam
părţi. Noi locuiam într-un cartier cu nume de doctori, în până noaptea târziu când intra tata şi-mi şoptea: “Titi, e
zona Halei Traian, doctorul Ionescu-Tîrgovişte locuia două noaptea” şi atât. Îi înţelegeam observaţia, stin-
în cartierul central, unde locuise în copilărie, în casa pi- geam lumina şi adormeam. Luam cărţi de la biblioteca
tarului Barbu Bălcescu, coregionalul său, Nicolae Băl- oraşului, mai mult literatură universală fără vreo ordine.
cescu. Pe la şaisprezece ani am luat un premiu pentru
Nu ştiu din ce motive era ţinut pe loc, asistent poezie. M-am bucurat mult când la Ploieşti mi s-au în-
universitar.Iar pentru că nu avansa, s-a ocupat intens de mânat 270 de lei. Un profesor m-a sfătuit să mă duc în
cercetare, de publicarea în format simplu a unor cărţi de talcioc la Bucureşti să-mi cumpăr ce cărţi vreau. Aveam
specialitate. permis de tren şi am făcut primul drum în capitală. La
Ştiind că drumul spre medicină a pornit din Taica Lazăr am legat cu o sfoară un mare teanc de cărţi,
oraşul natal cu trecut istoric care ne înfioară numai dacă sfoara s-a rupt, cărţile şi biblia s-au împrăştiat pe tro-
enumerăm statuile şi monumentele sau ne amintim de tuar. Am pus haina jos şi am făcut un pachet legat cu
primele tipărituri coresiene, de începutul limbii literare mânecile înnodate strâns. Dar în tramvai, altă dandana.
şi începutul literaturii române moderne. V-am spus că sunt un ghinionist. O doamnă a strigat că
Firesc, pe copilul de altădată l-au atras dealurile i s-a furat portofelul. A căşunat pe mine care eram în
cu păduri, pârâuri şi podgorii unde jocurile, alergările spatele ei cu un balot ciudat de vagabond. M-a dus la
se bucură de libertatea naturii din afara oraşului. miliţie. Acolo, întrebări, declaraţii de unde sunt. “Dacă
De-acolo pornind, dialogul a fost simplu: eşti din Târgovişte ce cauţi în Bucureşti? Pe ce stradă
− Spuneţi-mi cum aţi petrecut copilăria într- stai?” Chiar pe strada mea miliţianul avea rude şi a con-
o familie cu unsprezece copii? vins-o pe doamnă că nu se putea să fiu eu făptaşul. Cu
− Şi acum este un mister pentru mine cum asemenea peripeţii am început să-mi alcătuiesc o bibli-
putea mama să împartă o gâscă pentru diferite feluri de otecă pe banii mei chiar şi din meditaţii pentru cori-
mâncare, ca să avem câte o bucăţică de carne zilnic, genţi, pe o nimica toată.
timp de o săptămână. Pentru pâine erau cartelele. − Domnule profesor, vorbim despre fapte,
Toamna, se făceau serioase provizii de varză, întâmplări din trecut ca nişte martori care nu şi-au
murături, borcane mari de magiun de prune. Un unchi scris încă amintirile dintr-o viaţă de om.
bogat de la Ţăndărei ne chema să luăm, uneori, făină, − Nu uit două culpe după război când un co-
brânză, păsări vii şi nuci. Pentru că tata era muncitor la leg m-a strigat la poartă “Vino repede, se dărâmă statuia
C.F.R., aveam bilete gratis. lui Heliade Rădulescu!” în graba mare nu mi-am găsit
După moartea unei surori, de tifos exantematic, sandalele şi am plecat desculţ (cred că era în vara lui
dacă mă întreba cineva ce vreau să fac când voi fi mare, 1952). Acolo, în centru, o echipă de muncitori trăgeau
răspundeam promt: doctor. cu un tractor de soclul statuii. N-au reuşit. Au ridicat
− Aţi reuşit să vă întâlniţi familiile la lanţul pe trupul statuii şi a căzut. Ştiam de la şcoală şi
vreun eveniment? din cărţi ce rol mare avusese Heliade Rădulescu în dez-
− Da, în 2005, la un frate aproape de Tîrgo- voltarea literaturii, a societăţii literare şi academice, fu-
vişte, dar, întâmplare, nici unul dintre noi nu adusese un sese un promotor al paşoptismului...
aparat de fotografiat să avem un tablou de familie. A doua culpă a fost când l-au dat jos pe Enă-
Poate eu să fi fost ghinionistul pentru că am avut destule chiţă Văcărescu. Cineva a luat bustul şi l-a dus în sub-
situaţii de neexplicat: la trei ani m-a furat o ţigancă (Ce solul şcolii care îi purta numele. Îl schimbaseră ca şi
mai bulibaşă aş fi ajuns!). O vecină m-a recunoscut, a numele bulevardului în Nicolae Bălcescu. Acum, liceul
strigat la ţigancă să mă lase jos şi vecina m-a dus acasă. de băieţi de pe Calea Domnească a revenit la vechiul
La facultate, am prins ultimul tren, că altfel mă prindea nume. Din greşeală în greşeală... Ienăchiţă dăduse bani
armata la trupe şi poate renunţarea la un vis. Stătusem să se înfiinţeze şcoala, pusese piatra de temelie a litera-
doi ani acasă. Mă pregătisem temeinic şi citisem literaturii şi a gramaticii, scrisese testamentul literar doar
tură după pofta inimii. Înscrierea se făcea pe regiune. într-un catren memorabil: “Urmaşilor mei Văcă-
Mă urmărea alt ghinion. În comisie era un profesor care reşti,/Las vouă moştenire,/creşterea limbei româ-
mă cunoştea şi nu mi-a primit dosarul pentru că avusese neşti,/Şi-a patriei cinstire.”
un conflict cu un coleg de la orfelinat şi pe vară cantina
398
− Cred că proletcultiştii din oraş au primit − La cenaclul literar “Grigore Alexan-

observaţii, pentru că din 1959 s-au înmulţit statuile în drescu”, un actor şi publicist invita oameni de seamă
fosta capitală a Ţării Româneşti cu: Mircea cel Bătrân, din cultură: Ionel Teodoreanu, Gala Galaction, Cezar
Vlad Ţepeş, Mihai Viteazul, Matei Basarab, Vasile Petrescu, Victor Ion Popa, Şerban Cioculescu, Victor
Lupu, Radu de la Afumaţi, Petru Cercel, Tudor Vladi- Eftimiu, Radu Boureanu, Grigore Vasiliu-Birlic, Mar-
mirescu, Nicolae Bălcescu. Aveţi muzee, case memori- cel Anghelescu, Radu Beligan... Clădirea unde ne întâl-
ale... neam era vizavi de biserica ridicată de Udrişte Năsturel.
− Da, da, avem cu ce ne lăuda că şi dv. veniţi Şi pentru că a venit vorba despre tinerii scrii-
dintr-o zonă încărcată de istorie, taine şi legende la ma- tori, în formare pe atunci, am găsit în eseul dumnea-
lul mării unde, vara, oamenii caută binefacerea solară. voastră! “Cu generaţia lui Nicolae Labiş” nume de scri-
La mănăstirea de la Techirghiol stau de vorbă cu sta- itori pe care i-am cunoscut peste ani. Marin Sorescu ve-
reţul până noaptea târziu când stelele sunt atât de jos nise cu soţia în Dionisie Lupu 84 să-i mulţumească lui
cum n-am văzut nicăieri. În excursii cu familia ne oprim Adrian Păunescu că îl ajutase să iasă din ancheta cu
la câte o cetate. Impresionează pe oricine monumentul transcedentalii. Păunescu era jenat, nu-i plăcea să i se
Triumfal de la Adamclisi, ca şi altarul funerar de alături amintească de intervenţiile pentru Andrei Pleşu, Flo-
cu dedicaţia: “In honorem et memoriam fortissimorum rescu de la Operă sau de acad. Ştefan Milcu, marele en-
virorum qui pugnantes pro republica morte occu- docrinolog.
buerunt” (în cinstea şi amintirea bărbaţilor prea viteji Am văzut de mai multe ori cum Adrian Pău-
care luptând pentru patrie, au murit). nescu ducea o viaţă napoleoniană, activă, vulcanică:
− Amintiţi nume importante păstrate în me- dicta secretarei un text, răspundea la telefon, continua
moria afectivă a localnicilor, nume afirmate în ştiinţă, dictarea de unde rămăsese, vorbea cu mine. Mă uimea
artă, învăţământ... în ultimul secol. diversitatea şi complexitatea treburilor lui în care nu se
− Smaranda Gheorghiu, Tony Bulandra, Mi- încurca deloc. Mi-era teamă să nu facă vreun accident
hai Popescu, Gh. Petraşcu, Octav Enigărescu, Cicerone vascular. Uneori mă chema seara, pentru că în prezenţa
Teodorescu, Mircea Horia Simionescu, Adela Mărcu- mea se simţea în siguranţă, în linişte. Avea nevoie de
lescu, Al. Brătescu-Voineşti, Ileana Sărăroiu, Radu Tu- altcineva, în afara familiei, să-1 asculte, să-1 înţeleagă.
doran, Marin Bucur, Radu Petrescu, Cezar Ivănescu, Îmi recita din poeziile respinse la Direcţia Presei publi-
Ion Dolănescu, Gheorghe Tomozei. cate mai târziu în “Poezii cenzurate”.
− O femeie extraordinară, dăruită muncii de − Deşi nu păreţi un afectuos, domnule pro-
învăţătoare şi mai ales celei obşteşti a fost Smaranda fesor, constat că vorbiţi despre creatori cu o caldă înţe-
Adronescu Gheorghiu, care a participat la multe eveni- legere, cu apreciere calmă, profesională. Cred că-l ad-
mente ale ţării până la sfârşitul celui de-al doilea răz- miraţi mult pe bărbatul cu statură masivă, cu voce se-
boi mondial. În primul război, la 60 de ani îngrijea veră, dar care ascunde o duioşie aproape feminină,
răniţii spitalizaţi la Şcoala Centrală din Bucureşti unde care creează o atmosferă cordială de rară omenie, cu-
fusese colegă cu prima femeie doctor în medicină, Ma- rajos de riscantă.
ria Cuţarida Crătunescu. Ştiu că aţi fost coleg şi prieten cu poetul Ghe-
Poeta Smaranda Gheorghiu publicase în Re- orghe Tomozei pe care eu l-am cunoscut la şaptespre-
vista Literară, Literatorul, Convorbiri Literare, Revista zece ani cu cei de la Şcoala de literatură “Mihai Emi-
Poporului, Şcoala Română... Pentru devotamentul cu nescu“ din Kiseleff.
care şi-a slujit patria în momente grele ea a primit dis- − Da, am fost colegi de liceu la “Nicolae
tincţii, decoraţii şi o statuie în Cişmigiu. Cred că vă Bălcescu” din Târgovişte. În studenţie l-am vizitat şi
aduceţi aminte că am cântat “Vine, vine primăvara!” eu în Drumul Sării unde se mutaseră părinţii lui. Am
cu versurile ei? fost şi la ziua lui, 29 aprilie 1956. Veniseră colegi de la
− Da, societatea are o datorie faţă de oameni reviste: Nicolae Labiş, Elena Dragoş, Niculae Stoian, şi
aleşi, faţă de elite şi mai mult faţă de genii, deasupra colegul de bancă din liceu George Coandă.
elitelor. E vorba de ajutor, înţelegere, apreciere. Astfel Mă bucur că mă întrebaţi de scriitori, că dialo-
creşte şi importanţa geniului ştiinţific, tehnic... al cerce- gul cu dumneavoastră nu se cantonează la profesia cu
tătorilor, al inventatorilor. bolnavi, medicamente, înţepături cu ace, regim alimen-
− Foarte târziu o profesoară de engleză mi- tar. Mă invitaţi pe un teren care mi-e drag şi mie.
a mărturisit că a nutrit o ciudă pe un elev insolent care − Îi plăcea să glumească fără să râdă.
a refuzat să iasă la tablă motivând că momentan are Odată la Casa Scriitorilor de dincolo de Stoian mi s-a
inspiraţie să scrie versuri pentru o revistă. Eu aş fi fost adresat: “Davai zdreanţa, Dezdemona!”. Promt i-am
mai înţelegătoare cu un elev din ultima clasă să mani- răspuns tot în bulgară: “Nema zdreanţa, bre Otello!”
feste de timpuriu talentul chiar la o oră de engleză sau spre amuzamentul celor care vizionaseră spectacole la
rusă. Asemenea acte de indisciplină sunt de tolerat, Sofia.
apar foarte rar. Cândva, prin 1956 când ne-am întors din oraş
am găsit scris cu stiloul un prefix pe cartonul de lângă
399
soneria cu Fam. Stoian. Am exclamat: Ăsta-i Tom, a transhumanţă. Un vecin bătrân a bănuit boala şi a tri-
trecut pe la noi! mis după un cioban care cu un briceag înroşit în foc a
Îi plăcea să se joace cu vorbele, să facă calam- tăiat umflătura învineţită de la degetul arătător, a stors
bururi. sânge mult, infectat, şi a salvat-o, lăsându-i pe viaţă o
El era un mare boier al cărţilor, citea mult, um- mică infirmitate: nu putea îndoi acel deget, nu se folo-
bla prin anticariate – nu dădea cărţi cu împrumut, pen- sea de el în treburile gospodăreşti. După război, feme-
tru că unii îşi fac astfel biblioteci. N-a vrut să se înscrie ile din sat i-au inoculat ideea că ea, care a trecut printr-
la facultate cu ceilalţi cu studii neterminate pentru că o minune, care are gemeni poate fi vindecătoare căl-
trebuia să se întoarcă la ultimul an de liceu şi bacala- când pe pragul casei mâna cu entorse zicând un des-
ureat. Comoditate? Mândrie exagerată? cântec sau o rugăciune. Alteori venea cineva cu un ma-
De ce nu reuşesc românii să mănânce şi să bea terial să coasă o cămaşă nouă pentru un bolnav ca să
mai puţin mai ales când se adună la sărbători, care sunt o îmbrace imediat, să se facă bine. În multe cazuri s-a
multe, incluzând onomastica şi zilele de naştere? adeverit credinţa şi la muşcătura de şarpe se intervine
− Acolo, unde este un ritual al pregătirii şi al imediat prin legarea piciorului sau a mâinii ca să
servirii mesei sau a gustărilor, oamenii sunt mai sănă- stoarcă cineva sângele otrăvit.
toşi. Ritmul e lent, se lasă timp pentru apetit, pentru di- − Da, dar tot de la el s-a luat otrava folosită
gestie. Aţi văzut în filme, aţi citit despre bucuria orien- în medicină. În doze controlate devine salvatoare în
talilor să ia un ceai împreună şi să discute liniştit toate multe situaţii grele.
problemele sau pur şi simplu să tacă împreună. Nu − În artă e simbolul inteligenţei, al tentaţiei
există o anume artă a hranei, dar grija pentru cumpătare spre cunoaştere, chiar dacă Dumnezeu i-a pedepsit pe
şi ordine trebuie să existe în fiecare casă. cei doi din rai.
Noi românii neglijăm masa de dimineaţă care
trebuie să ne dea energia necesară activităţii. Seara sau Din lumea scriitorilor de odinioară
după o petrecere e bine să uităm de mâncare. Scurte dialoguri spontane consemnate de Filoteea
− Pictorul Sabin Bălaşa îmi spunea că
Barbu Stoian
atunci când lucrează n-are nicio poftă de mâncare, îi
este necesar un dezechilibru ca să creeze, are nevoie de
Într-una din zile, era în
o surescitare nervoasă ori sentimentală.
1953, Gh. D. Vasile, la Şcoala de
− Artiştii, în general, n-au spiritul conservă-
Literatură, mi-a zis, referindu-se la
rii, nu vor să-şi apere organismul, de aceea unii dintre
Niculae Stoian (în fotografie):
ei clachează mai repede.
Sunt persoane risipitoare cu energia lor, impli-
– Ce te uiţi la urâtul ăsta
cit cu sănătatea, nu resping hotărât tentaţiile, preferă
cu pantalonii călcaţi sub salteaua
mese copioase în detrimentul ritmurilor biologice, nu
de la cămin?
au odihna proporţională cu activitatea. Lipsa de ordine
*
afectivă, discuţiile patetice, cafelele, băutura, fixaţiile
La Şcoala de Literatură, la Revelionul 1954, în
în iubire, excesele de orice fel le scurtează zilele. Am
timp ce Nicolae Labiş (în fotografie) dansa cu Doina
tratat artişti care nu m-au ascultat şi au avut de suferit.
Ciurea.
− Culpabilizaţi viciul? Îl înţelegeţi ca pe o – Din cauza ei l-au exclus
boală? Urmăriţi comportamentul bolnavului? În lucră- din UTM? m-a întrebat Ion Gheor-
rile dv. vorbiţi de viaţa dezordonată a artiştilor care ghe, aflat lângă mine.
caută “calitatea hedonică a alimentaţiei selective după – Nu, nu din cauza Doinei, el
tabieturi, curiozităţi, plăceri neînfrânate, preferinţe și-a pierdut carnetul și cei mari
exotice”. din UTM l-au exclus…
− Desigur că terapiile fiind multe, şi docto- – – N-au decât, acum, să-i mai
rul alege, recomandă în mod specializat acupunctura, ia carnetul ARLUS - a zis cu
plantele tămăduitoare, muzica, mediul ambiant, regi- umor mucalitul de Ion Gheorghe.
mul alimentar, homeopatia, reducând astfel remediile
chimice care pot crea şi mai multe probleme. *
Descoperirea vaccinurilor chimice a dus la Zotta şi Stoian, citind cu glas tare, intenționat,
imunizarea mai multor boli, dar au apărut viruşi noi în epigrame ale colegilor (de la Şcoala de Literatură) Una
literatură, în emisiunile din televiziune pentru care nu se încheia cam așa: :„Ion Gheorghe să mai danseze-n
avem antidot. gândul său”. Bineînţeles, se refereau la faptul că la o
− Nici medicina empirică nu trebuie igno- reuniune dansase cu mine. Gelozie?!
rată total în cazuri de urgenţă, de disperare. La 13 ani, Epigramele erau ale lor, nicidecum ale colegi-
mama mea a trecut prin spaima morţii când a luat an- lor, cum pretindeau.
trax din pământul păşunat de oile mocanilor în
400
* – A dracului muiere mai eşti tu!

Era în 1956. Într-o zi, Gheorghe Tomozei (în *
fotografie) a văzut pe masă nişte fotografii între care și La Casa Scriitorilor, în 1965. Ședința Cenaclu-
o poză a mea (aveam vreo 16 ani și ceva) trimisă lui lui literar „Nicolae Labiş”, condus de Eugen Barbu, re-
Stoian la Şcoala de Literatură. Pe verso scrisesem: dactor şef al revistei ”Luceafărul”.
„Lângă tine oriune şi oricând”. Am râs toţi trei. I-am – Are cuvântul plăvanul Adrian Păunescu.
arătat alta, care era și pe buletinul de identitate de cu- De foarte mulţi ani nu mai auzisem o asemenea
rând eliberat, unde parcă eram scoasă din cenuşă. I-a vorbă adresată unui om.
venit imediat ideea: *
– Dă-mi-le pe amândouă pen- 1997, noiembrie, la Casa Radio, lansarea cărţii
tru revista mea de casă într-un mele „ Iubire de septembrie”.
exemplar, scrisă de mână. Am să Fănuş Neagu a venit cu Vasile Blendea pe care
scriu sub ele: „F. Barbu înainte l-am întrebat:
de căsătorie şi F. Stoian după că- – Când tipăreşti albumul cu scriitorii contem-
sătorie. porani?
Era după modelul „Ani de uce- – Până atunci, tu mai apari cu cu cinci cărţi.
nicie”, condusă de Nicolae Labiş (Nuavea sponsori.)
la Şcoala de Literatură. *
După douăzeci şi cinci de ani, când Tom a tre- Era în 2003. După lectura celor şase
cut pe la noi (stam lângă Hala Traian) i-am cerut foto- cărţi ale mele, Ada Pistiner (regizoare) m-a întâmpinat
grafia de la şaisprezece ani, că nu mai am niciuna. Mi- cu aprecierea:
a spus că toate cele 32 reviste pe care le făcuse i s-au – În casa voastră, scriitorul erai tu!
furat şi poate sunt în arhiva cuiva sau la Securitate, care
se ocupa și de scriitori. *
2014. septembrie. Corneliu Leu sună de la Po-
* iana Ţapului:
În 1959, în redacția Luceafărul, Theodor Balş – Spune-i lui Radu să-mi trimită prin e-mail
către mine: două cărţi de-ale tale!(Bineînțeles, în format online)
– Vino mai devreme să-l iei de la redacţie până După câteva luni mă sună să-mi spună că sunt
nu vine alta. (Era vorba de Nicolae Stoian) mai bună poetă decât ziaristă în „Trasoare de gânduri”
Gheorghe Tomozei, care l-a auzit: – Am ales 28 de poezii din „Noapte în
– Uite cum poţi spune, în glumă, un adevăr. cristale” (2008) Apari într-o antologie alături de o po-
etă din S.U.A şi de alta din Canada, ambele plecate din
* România. Şi ele scriu în limba română.
Tot redacţia Luceafărul, dar în 1962. Redacto-
rul D. Roşca către Fănuş Neagu: *
– Am douăzeci şi cinci de ani de presă, nu mă Ion Brad (în fotografie)
înveţi dumneata pe mine având doar cinci ani ve- către Rodica Lupu:
chime… – Spune-i doamnei Sto-
– Cinci ani, da, de gazetărie socialistă, a răs- ian să-mi trimită ultimele două
puns tânărul prozator infatuat la vremea aceea de apre- volume de versuri.
cierile criticii literare din ziare şi reviste. Doamna Lupu către F.
* Stoian:
Asociaţia „Prietenii lui Panait Istrati”, la dezve- – Domnul Ion Brad vă
lirea plăcii commemorative, în 1964, la o sută de ani de anunţă că a apărut articolul dumnealui în „Flacăra lui
la naşterea scriitorului român-francez, pe strada Paleo- Adrian Păunescu” (era în 2016) şi vă roagă să cumpă-
logu. raţi revista de la Romană sau de la d-l Andrei, care stă
Fănuş Neagu (în fotogra- lângă dumneavoastră.
fie) a dat cu ochii de mine şi m-a *
întrebat: – Ce mai faci, măi? 2019, în decembrie.
– Pe dracu’ghem şi-l – De câţi ani sunteţi văduvă? Mă întreabă o zi-
dau de-a dura. aristă la Muzeul Naţional al Literaturii.
– Şi, chiar dacă e rotund, – De 30 de ani.
nu vine înapoi? – Da’cu câţi ani era mai bătrân Niculae Stoian,
– Nu, vine! N-ar veni dacă a murit de-atâta timp?
umai dacă eu aş pune un fier înă- – Cu şase luni.
untru, iar eu aş avea un magnet
în mână.
401
EL și EA, la aceeași masă de lucru Magda Cârneci

(Cupluri dedicate cuvântului scris)
Caută în istoria literaturii, mă îndemna cineva,

și vei avea surpriza să găsești în România cele mai
multe cupluri care au stat/ stau la aceeași masă de lucru,
fie scriitori, fie jurnaliști, fie scriitori - jurnaliști. În ni-
cio altă țară din lume nu se întâlnesc atâtea cupluri de-
dicate cuvântului scris.
Când vine vorba despre cea mai populară ca-
racterizare a românilor, cea mai la îndemână este aceea Poetă, prozatoare și eseistă de artă. Membră a
că „românul s-a născut poet”. Vasile Alecsandri a fo- celebrei generații literare ‘80, ea a fost și unul dintre te-
losit sintagma aceasta într-o perioadă în care literatura oreticienii postmodernismului în spațiul românesc și
românească avea o generație de elită de scriitori. Într-o est-european. După Revoluția din decembrie 1989, la
amplă lucrare, „Românii și poezia lor”, Bardul de la care a participat activ, s-a implicat în viața politică, ci-
Mircești ne încântă și astăzi, după mai bine de un secol vică și culturală a României postcomuniste. A fost
cu privire la imaginația și talentul românului,: „Mie mi- membră a Frontului Salvării Naționale din 1990. A fost
e drag românul şi ştiu a preţui bunătăţile cu care l-a directoarea Institutului Cultural Român din Paris între
dăruit natura. Mi-e drag să-l privesc şi să-l ascult, căci 2006 și 2010. A fost președinta GDS și președinta PEN
el e simplu şi frumos în înfăţişarea lui; căci e curat, România până la finele lui 2019. Este redactor-șef al re-
înţelept, vesel şi poetic în graiul său. Am multă sperare vistei ARTA. Este de asemenea membră a Parlamentu-
într-acest neam a cărui adâncă cuminţie e tipărită într- lui Cultural European (ECP - European Cultural Parli-
o mulțime de proverburi, unele mai înţelepte decât al- ament). În decembrie 2019, a primit Legiunea de
tele; a cărui închipuire minunată e zugrăvită în po- onoare din partea Statului Francez.
veştile sale poetice şi strălucite…” Magda Cârneci a publicat numeroase volume
Rubrica pe care o deschidem în acest număr al de poezie, eseu, traduceri și un roman. De curând, vo-
revistei va înmănunchea, în timp, cupluri de scriitori lumul „Opera poetică”, care însumează toate volumele
(jurnaliști) care au fost/și sunt, care au rămas/vor ră- de poezie anterioare, a apărut la Editura Cartea Româ-
mâne în memoria neamului. nească din București. Cărțile ei au fost traduse în en-
Firesc, în rama condeierilor de ieri și de azi, în gleză, franceză și olandeză, iar poemele au fost traduse
frunte – un cuplu-emblemă, al cărui geniu luceşte atât în multe limbi și au apărut în numeroase antologii și re-
de viu și azi și în veci. viste internaționale. Romanul FEM a apărut la Editura
Non Lieu din Paris în 2018, iar în 2020 va apărea în
Statele Unite.
„Magda Cârneci este o figură excentrică a ge-
nerației sale, impunându-se încă din anii ’80 ca o poetă
cerebrală, cu disponibilități atât pentru poezia cotidia-
nului și a realului incandescent (care a devenit un tra-
demark al poeților optzeciști), cât și pentru scriitura
programatică și conceptuală. Dacă în prima parte a par-
Mihai Eminescu – Veronica Micle cursului său poetic (adică primele trei volume), M.C.
Liviu Rebreanu – Fanny Rebreanu construia în special poeme ample, cu alonjă filosofică
Eusebiu Camilar – Magda Isanos și (s-a spus nu o dată) abstractizantă, discursul său se
George Bacovia – Agatha Bacovia deplasează în Poeme politice spre o lirică directă și im-
Octavian Goga – Veturia Goga plicată (ce „repune în discuție esența sentimentului pa-
Petru Dumitriu – Henriette Yvonne Stahl triotic”, după expresia lui Andrei Bodiu), asumându-și
George Topîrceanu – Otilia Cazimir fără rest în ultima carte inedită, Viață (cum o făcuse și
Adrian Păunescu – Constanța Buzea în romanul FEM), explorarea feminității, cu delicatețe
Adi Cusin – Frăguța Cheva și cruzime, într-un discurs esențializat, sceptic și lucid,
George Anca – Rodica Anca cu mize deopotrivă ontologice și estetice.”
Rubrică redactată de Ioan BARBU Claudiu KOMARTIN
402
– crește vizibil puterea intuitivă, de fapt al șa-

selea simț;
– funcțiile cognitive, ale cunoașterii ajung la
„Cine nu are bătrâni, să și-i cumpere!” apogeu (cel de-al șaptelea simț).
Acum se poate discuta de înțelepciune, cea mai
înaltă treaptă spirituală, de fapt înțelepciunea fiind sin-
gurul lucru pe care l-a cerut Solomon lui Dumnezeu.
Acest adevăr al științei este o microrevoluție în
abordarea vârstei biologice a omului, în empatizarea și
recunoașterea lor, o nouă viziune a aprecierii, a consi-
derației reale pentru toți cei care se află în ultima trăime
de viață și care pot să contribuie la evoluția societății
din punct de vedere spiritual.
Aceste schimbări și noi dotări ale creierului
uman la vârste cuprinse între 60 - 90 de ani le-am intuit
în momentul în care mă documentam pentru noua mea
carte „Retrăire”, în sensul că aceasta va fi un amestec
subtil de trăire efectivă, reală, a copilului care am fost
Foto: recorder.ro cu amintirile vii de mai târziu. Ajunsesem, intuitiv, la
situația în care emisfera cerebrală dreaptă colaborează
Capacitatea intelectuală crește cu vârsta, res- direct cu cea stângă și gândurile, faptele nu mai sunt
pectând un mod de viață echilibrat, armonios, sănătos. blocate între ele, accesul fiind liber din ambele părți,
Apogeul acestei potențe intelectuale este în intervalul inclusiv la subconștient. Altfel spus, amintirile din
vârstelor 70 - 90 de ani, pornind mai timid după 60 de emisfera stângă și trăirile din subconștient ale emisferei
ani. drepte vor conviețui împreună, nicidecum separate. Re-
Creierul omului în vârstă de peste 60 de ani este trăirea o fac amândouă, ca două surori bune.
mult mai elastic decât al unui tânăr. După această vârstă Acest excepțional fenomen mai creează ceva, în
are loc o integrare accentuată a emisferelor cerebrale, sensul că nu mai vedem lumea separată, iar pe noi, la
stânga și dreapta, crescând astfel, exponențial, posibili- fel, separați de lume. Vedem unitatea: totul este unul și
tățile creative. Elasticitatea creierului are ca efecte for- unul este totul! Acum putem înțelege ce spunea Iisus: „
mularea de concluzii mai precise, luarea de decizii în- Eu sunt în Tatăl (n.n. în Totul) și Tatăl este în Mine (
țelepte, o mai mare toleranță și calmitate la emoțiile ne- n.n. Totul este în Unul)”, înțelegându-se că Partea stă
gative, întrucât funcționează la capacitate integrală. în întreg și Întregul stă în Parte. Faptul acesta este co-
Oamenii de știință care au studiat mecanismele losal pentru înțelegerea noastră și determinant pentru
de funcționare a creierului la persoane de vârste cu- dezvoltarea civilizației omenești. Toate ființele vii sunt
prinse între 70 - 90 de ani au ajuns la concluzia că în asemenea plantelor, animalelor, oamenilor.
acest interval are loc o creștere a cantității de mielină, Întrebarea care se naște este dacă aceste tran-
substanță care face ca semnalul dintre neuroni să fie sformări se pot produce și la vârste mai tinere, în a doua
transmis mult mai rapid, astfel că puterea, capacitatea treime de viață, între 30 și 60 de ani. Altfel, ar părea că
intelectuală generală a creierului crește de 30 de ori față Puterea Divină ar face o discriminare în favoarea celor
de capacitatea creierului tânăr, la vârste între 30 - 60 de pe care, din păcate, societatea de azi, în goana globali-
ani, ceea ce este fantastic! zări, îi consideră „inutili și mulți, o povară pentru cei
Gerontologul american Gene Cohen, de la Uni- tineri”. Până când – va mai trece multă apă pe Dunăre!
versitatea George Washington, a observat că dacă până – și cei tineri, laolaltă cu întreaga societate, vor înțelege
la 70 de ani între cele două emisfere cerebrale există o că sunt părți ale aceluiași Întreg, nicidecum separați, că
separare strictă a funcțiilor datorită corpului Callus, în acest Tot suntem împreunăș dintotdeauna. Să apre-
după această vârstă omul poate să folosească ambele ciem și toți să ne folosim de înțelepciunea semenilor cu
emisfere în aceleași timp, neexistând niciun obstacol în- vârste între 70 - 90 de ani. Înțelepciune dovedită și re-
tre ele. Acest creier are câteva însușiri care îl fac cunoscută de milenii. Vezi „Sfatul Înțelepților” ( „al
SPECIAL: Bătrânilor”) la mai toate popoarele, iar la noi s-a tran-
– Este mai puțin impulsiv și mult mai rațional; smis din moși-strămoși vorba românească „Cine nu are
– are mai puține confuzii și tulburări emoțio- bătrâni, să și-i cumpere!” Se pare că zicala asta n-ar
nale; prea mai fi… la modă, îmi zicea un oarecare. Nicide-
– are o mai mare rezistență la stress și poate cum „se pare” – idea s-a înfipt în mințile multoram (vai,
lucra mai eficient, oricât de emoționante ar fi condițiile Doamne, de bătrânii lor!) Din păcate, întâlnim și astăzi,
în care se află; – neuronii cerebrali nu mor, se poate să în plină criză coronavirus, când politicieni și guvernanți
scadă legăturile dintre ei la persoanele fără o activitate se bat pe cifre, bătrânii, destul de mulți fără vreun venit
intelectuală; sau ajutor, iar alții cu pensii mizere (și sunt mii, zeci de
403
mii!) sunt lăsați mai la… coadă, fiind priviți, cum spu- Cine are părinți, pe pământ nu în gând,
neau unii de pe la noi sau de prin alte părți ale lumii – Mai aude și-n somn ochii lumii plângând.
nu chiar cu multă vreme în urmă – „o pătură parazită a Că din toate ce sunt, cel mai greu e să fii
societății”. Marea „grijă”, păzită cu poliția, este… să Nu copil de părinți, ci părinte de fii.
stea blocați în case și să ajungă la spitale doar în cazuri
„de maximă urgență”, adică atunci când sunt deja pe Ochii lumii plângând, lacrimi multe s-au plâns
targă. Pentru că, nu-i așa, în vremurile din urmă, viața Însă pentru potop, încă nu-i de ajuns.
oamenilor este cântărită doar după câți bani se pot Mai avem noi părinți? Mai au dânșii copii?
scoate după munca lor. Pe pământul de cruci, numai om să nu fii,
Am ales pentru bătrânii năpăstuiți – și nu numai
– un verset al lui Solomon din Canonul Noului Testa- Umiliți de nevoi și cu capul plecat,
ment: „Cei ce și-au pus încrederea în Domnul, vor în- Într-un biet orășel, într-o zare de sat,
țelege Adevărul.” A-ți pune încrederea în El, înseamnă Mai așteaptă și-acum, semne de la strămoși
că omul poate să privească, să judece lucrurile într-o vi- Sau scrisori de la fii cum c-ar fi norocoși,
ziune deschisă, spre Puterea Divină, având posibilitatea Și ca niște stafii, ies arare la porți
să găsească sensul lucrurilor pe trepte de virtute care Despre noi povestind, ca de moșii lor morți.
urcă spre Nesfârșitul Ultim, așteptând și primind de
acolo sugestii și intuiții pentru căutarea sa. Totodată, i Cine are părinți, încă nu e pierdut,
se oferă capacitatea de înțelegere, accesul la Suprem, la Cine are părinți are încă trecut.
Adevărul cel adevărat .Aceasta este Înțelepciunea pe Ne-au făcut, ne-au crescut, ne-au adus până-aci,
care a cerut-o și a primit-o Solomon, rămânând în me- Unde-avem și noi înșine ai noștri copii.
moria veacurilor, cum a fost numit: Înțeleptul Solomon. Enervanți pot părea, când n-ai ce să-i mai rogi,
N-a cerut bogățiile lumii, ci să aibă o parte din Înțelep- Și în genere sunt și nițel pisălogi.
ciunea lui Dumnezeu. Ba nu văd, ba n-aud, ba fac pașii prea mici,
Constantin ARGEȘANU Ba-i nevoie prea mult să le spui și explici,
Cocoșați, cocârjați, într-un ritm infernal,
Te întreabă de știi pe vre-un șef de spital.
Nu-i așa că te-apucă o milă de tot,
Repetabila povară Mai cu seamă de faptul că ei nu mai pot?
Că povară îi simți ăi ei știu că-i așa
de Adrian PĂUNESCU Și se uită la tine ca și când te-ar ruga...
Mai avem, mai avem scurtă vreme de dus

Cine are părinți, pe pământ nu în gând Pe conștiință povara acestui apus
Mai aude si-n somn ochii lumii plângând Și pe urmă vom fi foarte liberi sub cer,
Că am fost, că n-am fost, ori că suntem cuminți, Se vor împuțina cei ce n-au și ne cer.
Astăzi îmbătrânind ne e dor de părinți. Iar când vom începe și noi a simți
Că povară suntem, pentru-ai noștri copii,
Ce părinți? Niște oameni ce nu mai au loc Și abia într-un trist și departe târziu,
De atâția copii și de-atât nenoroc. Când vom ști disperați vești, ce azi nu se știu,
Niște cruci, încă vii, respirând tot mai greu, Vom pricepe de ce fiii uită curând,
Sunt părinții aceștia ce oftează mereu. Și nu văd nici un ochi de pe lume plângând,
Și de ce încă nu e potop pe cuprins,
Ce părinți? Niște oameni, acolo și ei, Deși plouă mereu, deși pururi a nins,
Care știu dureros ce e suta de lei. Deși lumea în care părinți am ajuns
De sunt tineri sau nu, după actele lor, De-o vecie-i mereu zguduită de plâns.
Nu contează deloc, ei albiră de dor
Să le fie copilul c-o treaptă mai domn,
Câtă muncă în plus, și ce chin, cât nesomn!
Chiar acuma, când scriu, ca și când aș urla,

Eu îi știu ăi îi simt, pătimind undeva.
Ne-amintim, și de ei, după lungi săptămâni
Fii bătrâni ce suntem, cu părinții bătrâni
Dacă lemne si-au luat, dacă oasele-i dor,
Dacă nu au murit triști în casele lor...
Între ei și copii e-o prăsilă de câini,
Și e umbra de plumb a preazilnicei pâini.
404
Dreptate pentru Mircea cel Mare unii dintre invitați. „Greșit a adăugat!” au sărit aceștia.
Oare? Printre cei nemulțumiți s-a aflat chiar directorul
Absolut întâmplător, prin decembrie trecut, am liceului, care i-a cerut sculptorului Ivan Jinaru, să
ajuns în urbea capitală a Vâlcii căutând drumul Capelei. schimbe plăcuța cu una pe care să nu mai fie „CEL
Cum urcușul ce duce spre vârful cunoscutului deal trece MARE”. Sper că șeful culturii vâlcene, profesorul Flo-
pe lângă Colegiul Național „Mircea cel Bătrân”, m-am rin Epure, doctor în istorie, să-i fi lămurit pe cei neștiu-
oprit o clipă să văd bustul vestitului voievod ce dă nu- tori.
mele acestui vechi lăcaș de învățătură. Citisem în re-
vista la care colaborez, „Rotonda valahă”, că bustul fu-
sese montat pe soclu, în cadrul unei manifestări oficiale,
în data de 18 decembrie 2019, cu mult fast și cu invitați
pe măsură.
Artă! Artă la cel mai înalt nivel! Splendoare de
bust în bronz bronz, opera ilustrului sculptor Ivan Ji-
naru. Marele voievod privea măreț, de sus, autoritar, su-
perb, total. Postura în care îl nemărginise în timp
sculptorul răspândea în jur o liniște și o serenitate pe
care n-am găsit-o la nicio altă sculptură voievodală în
zeci de ani de când umblu prin lume. Maestrul Jinaru a
reușit să surprindă acel flux de sentimente care se nasc
între un mare și viteaz domnitor și poporul său, acea
încredere pe care se clădesc un norod și-o țară care vor
dăinui în istorie. Privindu-l pe Mircea cel Mare înveș-
nicit în bronz priveam timpul glorios al domniei sale ,
oastea sa vitează fără spaima morții, înțelepciunea sa,
pavăză punând între poporul său și dușmanii țării piep-
tul său înzăuat. Aerul plin de vitejie și încredere ema- Consultând tomuri de istorie și studii cu cerce-
nând din pieptul și platoșa voievodului a fost perfect tări ale unor mari istorici de-ai noștri. am aflat că despre
surprins artist. voievodul Mircea și domnia sa în Țara Românească
Pe soclu stă montată o placă pe care sunt sunt suficiente informații în speța contestată. Mă
sculptate numele și anii de domnie: „MIRCEA CEL opresc, pentru început, la o carte recentă, apărută în
BĂTRĂN”. Sub acest nume, în paranteză, cu caractere 2018, sub egida Editurii Humanitas, intitulată „Mircea
mult mai puțin ferme este consemnat și „CEL MARE”. cel Mare și luptele sale cu turcii”, ediția IV-a, revăzută
Apoi, anii de domnie: 1386-1418. și adăugită. Autori, doi istorici erudiți, Neagu Djuvara
și Radu Olteanu. Prima ediție, cu același titlu, a ajuns
în librării cu vreo douăzeci de ani în urmă. Contestata-
rii, până la acele proteste nefondate, ar fi trebuit, mai
întâi, să meargă la librăria Humanitas „Virgil Ierunca”,
aflată chiar în centrul Râmnicului, și să consulte volu-
mul respectiv (apărut în patru ediții!) fiind unul din cele
mai bune și mai complete monografii. Iată o explicație
a unuia dintre autorii volumului „Mircea cel Mare și
luptele sale cu turcii”: «În Scrisoarea III Eminescu face
o superbă evocare a bătăliei de la Rovine. Înainte de în-
fruntare, sultanul il sfidează pe Mircea cu aceste cu-
vinte: „Și, purtat de biruință, să mă-mpiedic de-un moș-
neag?” Iată că și genialul Eminescu s-a înșelat asupra
înțelesului epitetului „cel Bătrân", căci pe vremea lui,
la noi, cercetările istorice erau abia la început! În reali-
tate, la Rovine, Mircea era foarte tânăr. „Cel Bătrân” i
s-a zis în veacurile următoare, când au ajuns in scaunul
Am plecat cu bucuria în suflet că în Râmnicul Tarii Romanești și alți domnitori purtând (sau luând la
Voievodal Domnitorul viteaz Mircea cel Bătrân și cel înscăunare) acest nume. Atunci când se pomenea de pri-
Mare va veghea, în secole, sute și sute, mii și mii de mul Voievod Mircea, de Marele Mircea, i se spunea
tineri care vor intra și vor ieși pe poarta unuia dintre cele „cel Bătrân“, adică „cel Vechi“, cel din vechime. Asta
mai vechi și vestite licee din țară. Dar, n-au trecut mule înseamnă „cel Bătrân“. (…) Datorită înfăptuirilor și a
zile și mi-ajung la urechi unele vorbe de reproș la adresa nobleței caracterului său i s-a mai zis și „cel Mare":
sculptorului. În pofida aprecierii unanime a perfecțiunii Mircea cel Mare».
sculpturii în bronz, cică s-au iscat nemulțumiri privind În fața acestor informații, nicidecum noutăți,
notația din paranteză: „CEL MARE,”, contestată de cunoscute de elevi în orele de istorie sau de română.
despre Mircea-Voievod cel Bătrân și cel Mare, cred că
405
dispare pretenția schimbării plăcuței de la bustul în când spun asta îl fac în contextul larg al acestui dor de
bronz din incinta Colegiului Național „Mircea cel Bă- albastru. S-ar putea înțelege că muncind lângă mare, o
trân”. . Mă întreb: se vor înclina și protestatarii în fața văd de fiecare dată când merg la job și, slavă Domnului,
adevărului istoric? fac parte din categoria celor care au mers la muncă
Ligia ZAPRAȚAN NICOLESCU aceste luni, fără restricții. Doar că Marea Mea după care
tânjesc este Marea normalității, a libertății, a siguranței
zilei de mâine, a visului la viitor. Marea de care mi-e
Îmi vreau Marea înapoi dor este, de fapt, viața mea. Ce aș face eu după 15 mai,
când se vor diminua restricțiile? Aș merge la Marea cea
Pentru fiecare dintre Mare, m-aș descălța să-i simt cu tălpile sărutul, aș lua
noi, carantina de două luni, nisip în palme, să simt cum pâinea nisipului e frămân-
cât aproape doi ani, două se- tată de mâinile ei, aș respira suflul ei până plămânii mi
cole, două vieți, a însemnat o se vor albi de sare, aș plânge și aș râde, aș râde și aș
mare încercare. Schimbarea plânge de fericire că trăiesc, că sunt puternică, că sunt
totală a modului nostru de vi- vie și că Marea mea cea Mare este încă acolo, primi-
ață, instabilitatea financiară, toare ca întotdeauna, să mă îmbrățișeze. I-aș mulțumi
psihică, emoțională, dar mai Domnului Atotputernic pentru tot verdele și întinsul ei
ales trauma survenită în urma albastru, pentru toată minunea că sunt, că trăiesc bucu-
amenințării din partea unui ria, fericirea că o pot lua zilele de la capăt, ca să merg
ceva invizibil, aproape inexis- înainte în Normalitatea cea Nouă care ne așteptă.
tent, dacă raportăm lucrurile
la palpabil, ne-a schimbat în Mihaela MERAVEI
mod major interiorul, modul de a fi și a gândi. Ne-am 4 mai 2020
conectat la prezent, volens nolens, dar mai mult, am în-
țeles că prezentul și conectarea la noi înșine însemnă de Prin lumea văzutelor și a nevăzutelor
fapt viața.
Ne-am cunoscut mai mult pe noi și am coborât Cu Părintele Valerian Pâslaru,
mai mult în noi. Am fost mai atenți la sufletul și nevoile la Mănăstirea „Sf. Mucenic Filimon”
noastre, care, din cauza vitezei cu care treceam prin vi-
ață, ajunsese o incursiune aproape inaccesibilă. Am în-
țeles cine suntem și ce ne lipsește cel mai mult. Am în-
țeles că familia, mică-mare, dar atât de valoroasă, este
epicentrul sufletului nostru și de acolo ne putem trage
seva. Dar, mult mai mult, am înțeles că noi suntem cea
mai mică celulă a vieții, celula de început, celula pri-
mordială, iar atâta timp cât suntem bine cu noi înșine,
atâta timp cât ne iubim, ne prețuim, ne dăm valoare și
atenție, Universul exterior și interior va fi în expansi-
une.
Universul nostru mare a devenit, dintr-o dată,
atât de mic, încât a încăput în noi înșine. Apoi, acest noi
înșine, a prins valoarea unui Univers lărgit. Ne-am în- Dragi creștini, Părintele Valerian Pâslaru (în fo-
tors spre noi, mai ales prin familie, chiar dacă familia a tografie) are o încercare trupească pe care o duce cu
însemnat noi singuri sau noi și alți membri, unul, doi, multă demnitate. Acum este internat la spital și a suferit
cinci sau doar eu-l nostru. Familia mea cu sinele meu, o operație. După mărturisirea lui, va mai avea și alte
cu sufletul meu a devenit familia universală, pentru că operații de îndurat. Vă rugăm să binevoiți să vă rugați
eu nu sunt singură, sunt eu și Dumnezeu. pentru el, așa cum ne învață Cuvioșia Sa să ne rugăm
Am coborât adesea, zilele acestea, în sufletul unii pentru alții. Astăzi, părintele are nevoie de rugăciu-
meu, mai mult decât credeam că o pot face vreodată. M- nile noastre. Să-l pomenim cu aceeași dragoste pe care
am conectat la mine și Dumnezeu, atât încât am auzit ne-a dăruit-o tuturor: „Iisuse, Cel Ce ne-ai îndemnat să
geamătul, neliniștea, frica, tulburarea, Planetei Albas- îi cercetăm pe bolnavi, miluiește-ne!” Părintele Vale-
tre. Am auzit plânsetul mării și despre această jale vreau rian, în aceste momente, are nevoie de pace și liniște.
să vorbesc. Dacă a plâns cineva sau ceva mai mult pen- Vă roagă să binevoiți, în această perioadă, să nu-l de-
tru Planeta noastră Albastră, acestea au fost marea, ranjați nici la terlefon.
oceanul, râul, izvorul și Domnul. Lacrimile lui Dumne- *
zeu pentru acest sacrificiu omenesc, acolo se regăsesc. În 1990, Dragoș Pâslaru era un tânăr chipeș,
Întrebată, zilele acestea, de către ai mei, ce aș care jucase rolul legionarului Horia Sima în filmul
face prima dată după ce se vor mai îmblânzi restricțiile „Drumeț în calea lupilor”*. Era căsătorit cu o sceno-
și vom avea voie să facem altceva decât minimul de grafă și au, împreună, un fiu. Jucase și în alte filme ro-
drumuri din ultimele două luni, am răspuns simplu: mânești, precum și într-o mulțime de spectacole de tea-
„Îmi vreau marea înapoi!” Da, îmi e tare dor de ea!. Și tru.
406
După ce a interpretat rolul lui Horia Sima, vi- Dr. Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, de a merge
ața i s-a schimbat. A protestat față de conducerea insta- în cătunul Ţânculeşti, sat Vătășești, comuna Goleşti, ju-
lată în țară după 1989. Fără voia sa, o fotografie cu el, deţul Vâlcea, pentru a întemeia o nouă mănăstire, deoa-
îmbrăcat în haina specifică a Gărzii de Fier, a fost larg rece bisericuţa din respective localitate rămăsese sin-
răspândită în acea perioadă, fără a se menţiona că ima- gură, părăsită, pustie, într-un cătun pustiit. Foşti colegi
ginea era luată din filmul „Drumeţ în calea lupilor”, în ai săi i-au sărit în ajutor și i-au făcut cunoscută poves-
care a jucat rolul lui Horia Sima, cum am menționat mai tea. Biserica veche a primit și hramul „Sf. Mucenic Fi-
sus.. Minerii, chemați în București de Ion Iliescu, l-au limon” (în fotografie).
luat drept legionar și l-au snopit în bătaie, în Piața Uni-
versității. A intrat în comă pe 14 iunie 1990. S-a luptat
cu moartea pe patul Spitalului de Urgenţă din Bucureşti.
După ce s-a trezit din comă, și-a schimbat viața
radical. „Au vrut să mă omoare. M-au lovit cu o bâtă cu
țepi ascuțiți la cap! Am căzut, dar vedeam de deasupra.
Sufletul meu a strigat: «Am murit! În sfârșit, am mu-
rit!». Am fost foarte fericit. N-am mai întâlnit starea
aceea! M-au tot lovit și nu muream.”, a povestit părin-
tele Valerian.
Avea 39 de ani când s-a călugărit. A mers la
Mănăstirea Frăsinei, cunoscută drept Athosul româ-
nesc, din pricina regimului ei aspru de vieţuire, asemă-
nător cu cel de pe Sfântul Munte. Când autorităţile i-au
cerut să le spună tot ce ştie despre evenimentele din iu-
nie 1990, în vederea tragerii la răspundere a celor care
Când am ajuns la locul Sfintei Mânăstiri cu hra-
l-au maltratat, a răspus doar atât: „Am luat coarnele plu-
mul „Sfântul Mucenic Filimon”, alături de prietenul
gului dumnezeiesc şi sufletul meu a iertat tot”.
poet Vasian Mircescu, bun tovarăș și la alte drumeții
Ajuns în mănăsti-
monastice, străbătând anevoie potecile și drumul noro-
rea vâlceană Frăsinei, a fost
ios, aflat în pietruire, intrând pe poarta din lemn am ză-
luat în grijă duhovnicească
rit pe Clopotniță, nou construită, bazorelieful turnat în
de către părintele Ghelasie
bronz al Fratelui Ghelasie de la Frăsinei. Basorelieful
Gheorghe (în fotografie)
este ridicat între cruci și sulițe decorative (din lemn), să
care se îngrijea și de micul
fie apărat de păgâni! – ca să rămână, în continuare, pă-
muzeu al Sfântului Calinic
rinte duhovnic îmbunătățit al multor trecători prin lu-
din incinta mănăstirii, o ca-
mea scârbavnică… Am rămas în fața basoreliefului mai
meră cu odăjdii. unde se
multe clipe de închinăciune, fiindcă îl cunoscusem bine
păstrează și o cârjă arhie-
pe firavul om, de acum vreo patruzeci de ani, de prin
rească a Sfântului Calinic.
anii 80, de când tot dădeam târcoale mânăstirilor, să mă
Părintele Ghelasie avea în
mai sfințesc, să mă mai curăț, să mă mai spăl de lumea
grijă și cancelaria mona-
necurată în care îmi duceam, într-un chivot, prinosul vi-
hală și era un bun om de le-
eții pământene. Iată ce scrie eseistul, teologul Dan CI-
gătură cu intelectualitatea care trecea pragul mănăstirii.
ACHIR în articolul „La Frăsinei, acum 40 de ani”, pu-
Totdeauna avea la brâu și cheile beciurilor, era, într-un
blicat în revista „Lumea credinței” – Magazin ilustrat –
cuvânt, mâna dreaptă a Părintelui stareț Neonil. care ve-
nr. 12 (197), decembrie 2019, la paginile 72-74, la ru-
ghea, din umbră, asupra a tot ce mișca în incintă. Stare-
brica „Amintiri esențiale”: „În toamna anului 1980, am
țul Neonil avea „ochi” peste tot… era un bun coman-
mers cu scriitorul vâlcean Felix Sima la câteva mănăs-
dant al obștei monahale.
tiri din apropierea orașului său, pe care nu le văzusem
În mănăstire, fratele Valerian a fost trecut prin
niciodată. Astfel, am ajuns împreună la Mănăstirea
diferite servicii, să învețe ascultarea, așa cum este orân-
Dintr-un Lemn, la Mănăstirea Surpatele și la Mănăsti-
duit acolo: îngrijitor de animale, văcar și cioban de
rea Frăsinei. Felix Sima avea un prieten la Frăsinei,
rând, grădinar, bucătar, paracliser şi apoi şef al cance-
care ne-a ieșit în întâmpinare pe când ne apropiam de
lariei monahale.
chilii și de biserică: fratele Gheorghiță – sanitar în vi-
Câțiva ani, părintele Valerian a stat în post şi
ața de mirean, cunoscut mai târziu sub numele de Pă-
rugăciune într-un alt schit de lângă Mănăstirea Paho-
rintele ghelasie. Ne-a primit cu naturalețe și cu bucu-
mie, la Schitul Pătrunsa, unde a cărat, împreună cu că-
rie. Subțiratic, de statură potrivită, se tutuia cu colegul
lugării, cu spinarea, cu cârca și cu măgărușii mănăstirii,
meu – vorbeau ca doi prieteni – și bănuiesc că, întoc-
fier-beton și saci cu ciment, cu var și cu nisip și cără-
mai ca noi, avea în jur de treizeci de ani. Ne-a condus
mizi și hrană pentru ei și pentru muncitorii zilieri, pen-
în biserică să ne închinăm, apoi în odaia din arhonda-
tru a înălța noua biserică a schitului, unde astăzi se slu-
ric unde aveam să dormim peste noapte și în cele din
jește în bună rânduială și cuviință…
urmă la trapeză. Am mâncat, împreună cu toată obștea,
În urmă cu doi ani, părintele Valerian a primit
mămăligă caldă, aburindă, abia mestecată, cu tocană
aprobarea și binecuvântarea Înalt Prea Sfințitul Părinte
407
de ciuperci, apoi cu iahnie de fasole. Evident, carne nu În 6 februarie 2020, Părintele ieromonah Vale-
se mânca. Înainte de a merge la Vecernie, fratele Ghe- rian Pâslaru transmite: Eikon: „Sunt restabilit total, vă
lasie ne-a vorbit despre trecutul mânăstirii reconstruite mulțumesc, nu am nevoie nici de sânge, nici de medica-
de Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica pe vremea când mente. Am nevoie de liniște. Domnul să vă miluiască.
a fost Episcop al Râmnicului – Noul Severin, între anii Bucurie Sfântă tuturor!”
1850 – 1868. A doua zi, după masa de dimineață, îna-
inte să plecăm, l-am zărit pe părintele Neoil Ștefan, sta- Felix SIMA
rețul mănăstirii. S-a pristăvit de curând, în 2016, la ca- _____________________
pătul a 57 de ani de stăreție la Frăsinei. S-ar putea să * Film istoric românesc prezentat publicului românesc, în
fie cel mai longeviv stareț de la noi”. premieră, în 16 aprilie 1990. Filmul a fost produs de Casa de
Spre cinstirea părintelui Ghelasie Gheorghe, Filme 5 și realizat de Constantin Vaeni. Rolurile principale
care l-a îndrumat pe poteca dreptei credințe de obște pe au fost interpretate de actorii Valentin Teodosiu, George Ale-
tânărul frate de atunci Valerian Pâslaru, acesta i-a ridi- xandru și Dragoș Pâslaru.
cat o placă memorială din bronz, cu chipul său ascetic,
la noua mănăstire ctitorită. Spre veșnică pomenire, spre
aducere aminte de acel chip luminous, care venea spre Ziua Pământului
oameni ca o rază de lumină blândă, caldă… Teologul,
artistul plastic Sorin Dumitrescu i-a imortalizat chipul „Pământul nu ne aparține.
Părintelui Ghelasie Gheorghe în câteva vederi ce se gă-
Noi aparținem pământului!”
sesc pe masa de prăznicar, dăruite nouă de către Părin-
tele Valerian, la plecare, împreună cu câteva cărți de te-
ologie ortodoxă, așa cum face întotdeauna, la despăr-
țire. Să ne vedem cu bine, drag părinte, tot pe aceste
locuri păduratice unde v-ați retras să viețuiți, să vă ru-
gați spre binele nostru, al tuturor, respirând în sfintele
taine ale înduhovnicirii – sub Cerul senin – nemuritor,
atotcuprinzător…
*
Cu timp în urmă, prin anii 95, un grup de actori
ai teatrelor bucureștene, printre care și ieromonahul Va-
lerian Pâslaru – au cerut binecuvântarea vrednicului de
pomenire patriarh Teoctist pentru a numi un sfânt al Bi-
sericii noastre strămoșești ca ocrotitor al actorilor. „Nu
este ceva neobișnuit, fiindcă se știe că înainte de secolul
XX – fiecare breaslă de meseriași avea un sfânt protec-
tor. S-a hotărât ca Sf. Mucenic Filimon să fie ocrotito-
rul actorilor, regizorilor, scenografilor, decoratorilor, Ziua Pământului – 22 Aprilie – a fost fondată
al tuturor creatorilor de spectacole, având în vedere acum o jumătate de secol, în 1970, la propunerea sena-
faptul că acesta a fost comediant, actor” – după cum torului american Gaylord Nelson, ziua când s-a născut
mărturisește, într-un interviu acordat ziarului „Metro- mișcarea protejării mediului înconjurător. A fost stabi-
polis”, Î.P.S. Varsanufie Prahoveanul, actualul Arhie- lită oficial drept Ziua Pământului de către Organizația
piscop al Râmnicului, Slujba de recunoaștere a Sf. Mu- Națiunilor Unite (ONU) în anul 2009, și tot de atunci
cenic Filimon a avut loc în ziua de 25 iunie 1995, iar sunt mobilizate peste 141 de țări în diferite activități de
ziua de slujire a sfântului are loc în data de 14 decem- protejare a planetei. Timpul ne aduce aminte că această
brie, când acesta a trecut la Bunul Dumnezeu. mișcare s-a născut în Statele Unite nu ca un simplu
Actorul Dragoș Pâslaru a intrat în filmografia moft, ci în urma unui accident nuclear în Carolina de
românească prin interpretarea unor roluri, începând Sud, la centrala nucleară din Savannah River din apro-
cu 1980, în filmele:„O lacrimă de fată”, „Pruncul, pe- pierea orașului Aiken (accident ascuns timp de 18 ani),
trolul şi ardelenii”, „Secvenţe”, „Singur de cart”, precum și a avântului poluării cu gaze și fum, conside-
„Ochi de urs”, „Întoarcerea din iad”, „Umbrele soa- rată „semn al prosperității” (!?).
relui”, „Drumeţ în calea lupilor”, „Şobolanii roşii”, În acest an, deși izolarea nu ne permite să facem
„A unsprezecea poruncă”, „Balanța”, „O vară de ne-
nimic fizic în acest sens, putem planta o pădure de gân-
uitat”, „Domnişoara Christina”, „Capul de zimbru”,
„Femeia în roşu”. Sunt șaptesprezece ani de film și de duri bune și de iubire pe umerii Planetei. Toată energia
teatru în care el a răspuns „prezent”, în care „a ars” pen- noastră pozitivă ne va ajuta la procesul de refacere al
tru viața culturală a Patriei. Acest fapt nu se uită și toc- Planetei Pământ – Casa noastră cea de toate zilele. Să
mai de aceea l-am consemnat aici! aprindem o candelă, să aprindem o lacrimă, să ne gân-
Ai grijă, Doamne, de sufletul și de trupul său dim și la binele ei, nu doar zi pe an, ci cu toată dragos-
neostoit, ridică-l de pe patul suferinței și lasă-l liber, în tea, în fiecare zi. (M.A.)
chilia sa, la cărțile sale de rugăciuni... acolo îi este cel
mai bine...
408
România – stat național cu o singură murmurat când mai încet, când mai tare „Treceți bata-
lioane române Carpații” și alte cântece patriotice, cum
limbă oficială: Limba Română! eram obișnuiți. Asta doar până la locul stabilit. Căci
acolo, vrednicii românași s-au dezlănțuit și după ce au
Ziua de 1 Martie 2020 va rămâne de referință asistat cu solemnitate la intonarea Imnului Național, au
pentru istoria contemporană a țării noastre ca un început cântat și au scandat: „Limba Română unica stăpână!”
de primăvară românească veșnică, așa cum este și va ori „Nu cedăm!”, „Traiască Moldova, Ardealul și Țara
rămâne Maică noastră Unică și Sfântă – Limba Ro- Românească!”
mână. Ca răspuns la apelul formulat de dr. Mihai Tîr- Sub un soare blând și un aer de primăvară lu-
noveanu, în calitatea sa nu doar de președinte al Asoci- minoasă, alături de ei au stat pentru a-i întări în credință
ației „Calea Neamului” din Brașov, ci și de vicepreșe- și identitate, chipurile legendarului Avram Iancu și sim-
dinte al Forumului Civic al românilor din Covasna, bolul Limbii Române – marele poet Mihai Eminescu,
Harghita și Mureș, sute de români îmbrăcați în costume care parcă-i priveau cu drag din tablourile purtate cu
populare și cu steaguri tricolore în mâini, au venit din vrednicie în mâini. Un steag tricolor lung de câțiva zeci
mai multe colțuri ale țării pentru a protesta în capitala de metri purtat de tineri pe brațe, același purtat și în
României împotriva adoptării de către Guvernul PSD- 2018 și în 2019 când s-a protestat pentru același Cod
ALDE a Ordonanței de Urgență privind Codul Admi- Administrativ, amintea cu litere mari, tricolore și ele, de
nistrativ al României, conform căreia limba maghiară articolul 13 din Constituția României: „În România,
devine în mod neconstituțional a doua limbă oficială în limba oficială de stat este limba română.” Unele mi-
stat. Prin încălcarea articolului 13 din Constituția Ro- norități înțeleg și respectă Constituția fără a se consi-
mâniei, s-ar crea un precedent, dând astfel posibilitatea dera într-un fel nedreptățite. Nemulțumiții de ani de
ca orice limbă a unei minorități, să devină a doua limbă zile, se străduiesc să găsească o portiță de evadare prin
oficială în stat. Cu alte cuvinte, să transforme România care să-și vindece o frustrare bătrână de aproape 100 de
într-un Babilon, fapt ce atentează la însăși ideea de Stat ani.
Național și ar duce la dezintegrarea lui. Cuvintele scrise pe frontispiciul Statuii Leul și
imaginea celor patru soldați de pe soclu, au dat o notă
de și mai mare solemnitate adunării, amintind fiecărui
participant că avem o datorie sfântă față de țară: „Spu-
neţi generaţiilor viitoare că noi am făcut suprema jer-
tfă pe câmpurile de bătălie pentru întregirea neamu-
lui.” Dacă aceste cuvinte par desprinse dintr-o istorie
îndepărtată, pe care mulți trecători nici nu le mai văd,
prezența la manifestare a generalului Radu Theodoru –
o legendă vie a luptei pentru întregirea neamului, și mai
ales cuvintele domniei sale, au stârnit o emoție copleși-
toare printre participanți. Mulți n-au putut să-și stăpâ-
Înainte de plecarea către capitală, inițiatorul nească lacrimile – un amestec de admirație, duioșie,
adunării publice de la București, dr. Mihai Tîrnoveanu, respect și pioșenie în fața unui om care pentru țară a
a transmis un mesaj scurt și clar pe pagina sa de Face- îndurat multe în viață.
book: „Nu vrem Cod Administrativ prin care limba Când un veteran de război care și-a văzut prie-
maghiară devine a doua limbă oficială în stat. Nu tenii sfârtecați de obuze, care a văzut moartea cu ochii
vrem Legea educației modificată de UDMR prin care poate de mai multe ori decât anii pe care-i poartă pe
universitățile din întreaga țară sunt obligate să asi- umeri, te privește în ochi și te îndeamnă să lupți pentru
gure la cerere examene de admitere și absolvire în limba ta, pentru țara ta, nu-ți rămâne decât să te ruși-
limba maghiară. Nu vrem ca noțiunea de Stat NAȚI- nezi, să iei poziția de drepți, să spui „Să trăiți, domnule
ONAL din Constituția României să fie ștearsă.” general!” Să-ți promiți și să promiți cerului că vei fi în
Duminică după-amiază, mai multe asociații stradă ori de câte ori datoria de român te cheamă. Sunt
printre care: ASCIOR Buzău, Frăția Ortodoxă Sfântul cuvinte pe care nu le uiți ușor și care rămân inscripțio-
Mare Mucenic Gheorghe, Grupul NOI, Dacii Liberi din nate adânc în suflet cu durerea, amărăciunea și în ace-
Cluj și Târgu Mureș, Asoc. Calea Neamului – filiala lași timp, cu hotărârea cu care au fost spuse: „Nu ac-
Mirceștii Noi, Vrancea, s-au adunat în fața Statuii Ero- ceptați acest târg! Împotriviți-vă cu toată puterea! Ge-
ilor Patriei din fața Academiei Militare, de unde au por- nerația mea a vărsat tone de sânge pentru ca România
nit într-un marș al tăcerii către Statuia Leul din apropi- să fie a românilor. Limba română să fie unica limbă
erea Palatului Cotroceni. L-am numit așa pentru că pe a statului. Nu transformați din lașitate și comoditate
parcursul lui nu ni s-a permis să cântăm, și la nedume- limba română în limbă secundară a statului. Dacă ac-
rirea mea, un jandarm mi-a explicat că „așa impunea ceptăm o a doua limbă oficială a statului, transfor-
caracterul manifestării” pentru care s-a solicitat aproba- măm România nu numai într-un Babilon, transfor-
rea, adică pentru o adunare publică. Chiar și așa, s-a măm România într-o posibilă țară dezmembrată!
409
Acest act de a ceda prioritatea limbii române, și uni- decât să ducă la disoluția autorităţii statului român în
tatea ei în stat, înseamnă a-și pune premisele dezmem- zone ale țării în care populația românească este redusă
brăriii statului național român. Fiți conștineți de numeric și să favorizeze obținerea autonomiei teritori-
această manoperă parșivă! (...) Noi, armata română ale pe criteriu etnic, obiectiv public asumat al UDMR.
am întregit cât am putut țara... ca acum să ne vedem
minoritari în propria noastră tară, să ne vedem în si-
tuația de a ne apăra sacra limbă română în care am
trăit, am clădit o istorie. Suntem prin limbă și vom ră-
mâne prin limbă. Nu cedați! Nu cedați niciodată! Cu
prețul vieții s-o apărați!
Limba română unica stăpână!”- general Radu
Theodoru.
Punctul culminant al adunării publice organi-
zată în fața Palatului Cotroceni, pentru apărarea limbii
oficiale a statului român, a fost atunci când o delegație
formată din Mihai Tîrnoveanu, Maria Crețu-Graur și
subsemnata, a fost primită la Administrația Prezidenți-
Solicităm Președintelui României să respingă
ală. Timp de aproape o oră s-a purtat un dialog deschis,
Legea de aprobare a OUG 57/2019 la momentul în care
fără rezerve, cu consilierul prezidențial Gabriel Pișco-
aceasta ar fi aprobată în forma actuală de Parlamentul
ciu, iar răspunsul venit la finalul întrevederii a fost că
României și trimisă către Președintele României. Men-
președintele „NU VA PROMULGA Codul Administra-
ționăm că Avocatul Poporului a sesizat Curtea Consti-
tiv!” ceea ce a adus multă bucurie, chiar dacă știm că
tuțională despre neconstituționalitatea ordonanței de ur-
până acolo este cale lungă.
gență privind Codul Administrativ, dar a contestat doar
Delegația a depus din partea FCRCHM și al
forma, respectiv caracterul de urgență, și nu aspectele
Asoc. Calea Neamului la Administrația Prezidențială,
de fond ale ordonanței, printre care se află articolele pri-
un Memoriu pe cele două probleme: Codul Administra-
vind folosirea limbilor materne ale minorităților națio-
tiv și Legea Educației, „susținut de o serie de argu-
nale în administrație și acordarea pensiilor speciale,
mente de ordin juridic dar și de o încadrare a celor
contestate de majoritatea societății românești. În aceste
două legi într-un cadru mai larg ce se referă la politica
condiții, în data de 12 februarie a.c., Curtea Constituți-
UDMR al cărui scop declarat este eliminarea din Con-
onală a respins sesizarea Avocatului Poporului.
stituție a sintagmei de Stat NATIONAL și obtinerea au-
Aşa cum am atras atenţia și în anii 2018 și 2019,
tonomiei teritoriale pe criteriu etnic, precum și la in-
textul de lege menționat impune obligativitatea folosirii
gerintele Guvernului Ungariei în chestiuni ce țin de su-
limbilor materne ale minorităților naționale nu doar au-
veranitatea națională a României.” - așa cum reiese din
torităților administrației publice locale, cât și a servici-
comunicatul Asoc. Calea Neamului. Redau integral co-
ilor publice deconcentrate și a instituțiilor publice aflate
municatul pentru cei care nu au avut ocazia să-l citească
în subordine, ceea ce contravine art. 120 alin. (2) din
pentru a se înțelege mai bine deplasarea noastră la Bu-
Constituție. În acest fel, se nesocotește obligația consti-
curești.
tuțională a existenței unei ponderi semnificative ca pre-
miză a folosirii limbii materne a persoanelor aparținând
Adunare publică pentru apărarea Limbii unei minorități naționale în relația cu autoritățile pu-
Române* blice, pragul de 20% devenind opțional, iar nesocotirea
lui este lăsată la arbitrariul consiliilor locale și județene
Duminică, 1 martie, începând cu ora 17, la Pa- sau chiar a unei singure persoane în cadrul instituțiilor
latul Cotroceni, statuia „Leul”, Asociația „Calea Nea- sau autorităților cu conducere unipersonală.
mului” organizează o adunare publică al cărei scop este Reamintim că, în urma marşului de protest pe
apărarea limbii române ca singură limbă oficială în Ro- care l-am organizat în anul 2018 la Bucureşti, în data de
mânia, așa cum prevede articolul 13 al Constituției Ro- 29 iulie, a sesizărilor de neconstituţionalitate formulate
mâniei. Protestăm, încă o dată, împotriva adoptării de de peste 50 de parlamentari şi de Preşedintele Româ-
către Guvernul PSD-ALDE a Ordonanței de Urgență niei, Curtea Constituţională a respins, în ansamblul său,
privind Codul Administrativ al României, conform că- Legea privind Codul Administrativ al României. De
reia limba maghiară devine în mod neconstituţional a asemenea, solicităm Președintelui României să nu pro-
doua limbă oficială în stat. În aceste condiții, am hotărât mulge Legea pentru modificarea și completarea unor
să apelăm la Președintele României care, conform arti- acte normative în domeniul educației (L159/
colului 80 din Constituția României, este garantul inde- 10.02.2019), proiect de lege al UDMR, votat în Senatul
pendenţei naționale, al unităţii şi al integrităţii teritori- României, prin care toate universitățile – indiferent
ale a ţării, pentru a stopa efectele ordonanţei de urgenţă dacă au sau nu secții în limbile minorităților – au obli-
emisă de Guvernul PSD-ALDE, la presiunile UDMR şi gația să pună la dispoziția candidaților minoritari
ale Ungariei. O astfel de ordonanță nu face altceva
410
subiecte de admitere în limba minorității. Legea include Aici este România. Punct.
și elemente specifice drepturilor colective, interzise
constituțional și nerecunoscute în dreptul internațional Se întreabă multă lume de ce vin în Covasna
sau al UE, cum ar fi: “organizarea, reorganizarea, des- sau Harghita români ”din afară”, adică din alte județe,
fiinţarea oricăror formaţiuni de studiu, inclusiv cel si- cu prilejul sărbătorilor naționale, religioase sau locale.
multan pentru forma de învăţământ în limba maternă a Răspunsul este simplu: venim să ștergem un semn de
unei minorităţi naţionale existente, se pot realiza cu avi- întrebare si să punem un punct, căci o altă întrebare pe
zul conform al Ministerului Educaţiei și Cercetării, Co- care și-o pun cei care ne iau pe noi la rost, este urmă-
misiei de învăţământ şi tineret a Consiliului Minori- toarea: aici este România? Da, aici este România.
tăţilor Naţionale, aflat în coordonarea Departamentului Punct.
de relaţii interetnice din cadrul Secretariatului General Așadar de aceea venim, pentru că în Covasna și
al Guvernului, şi al organizaţiei minorităţii naţionale re- Harghita este atacată atât identitatea românească prin
prezentate în Parlamentul României”; România le- fenomenul de maghiarizare și prin marginalizarea cul-
gându-se singură în politicile publice de avizul UDMR turală, economică și religioasă a românilor cât și con-
care transpune în România elementele programului gu- ceptul de stat național unitar și indivizibil din Constitu-
vernului Viktor Orban, cu acele încălcări de suverani- ție. Venim în număr din ce în ce mai mare în Inima Ță-
tate ale României prin caracterul și natura programului rii, pentru că liderii politicii maghiare au adoptat fățis
strategia obținerii autonomiei așa- zisului ținut secuiesc
de reunire a cetățenilor maghiari dincolo de granițe și
care ar cuprinde Covasna, Harghita, Mureș dar și loca-
de cetățenia statului român.
lități din Bacău, Neamț, Alba. Venim acum, în al dois-
La manifestarea organizată la Palatul Cotroceni prezecelea ceas aici, câteva sute sau câteva mii de ro-
sunt invitaţi toţi românii, indiferent de orientarea poli- mâni din alte județe, pentru a descuraja această poli-
tică. Nu vom admite însă arborarea steagurilor şi însem- tică.Rupem tendința de enclavizare a Covasnei și Har-
nelor partidelor politice. Singurul steag care va flutura ghitei și deschidem larg porțile celor două județe. De
la acest miting va fi tricolorul românesc. aceea nu le convine unora că venim. Ideal pentru ei ar
fi ca nimeni să nu știe ce se petrece aici, nimeni să nu
Mihai TÎRNOVEANU vină aici, problemele să le ”rezolve” exclusiv cu româ-
Președinte Asociației Calea Neamului.” nii din cele două, trei județe, relativ puțini ca număr.
Sfântu Gheorghe Visul acestora se spulberă atunci când reali-
________________________________ zează că problemele lor existențial-teritoriale trebuie să
* Bucuros de faptul că inițiativa sa nu a rămas fără ecou, mele rezolve cu românii din întreaga țară...cam complicată
sajul românilor ajungând până la cel mai înalt nivel în stat, situație. În Târgu-Secuiesc spre exemplu sunt 5% ro-
dr. Mihai Tîrnoveanu a scris pe pagina sa de Facebook ceea mâni, dar dacă răsturnăm perspectiva și observăm rea-
ce fiecare român prezent la adunarea publică din fața Statuii litatea că etnicii maghiari din Târgu-Secuiesc reprezintă
Leul a simțit în memorabila zi de început de primăvară: un procent infim în raport cu românii din întreaga țară,
„1 Martie 2020 a fost despre Limba Română singura stă- atunci lucrurile stau altfel. Bineînțeles că domnii pri-
până! Sute de oameni au străbătut sute de kilometri pentru a mari autonomisti înghit în sec atunci când văd că pe
veni în Capitală pentru a transmite mesajul unui Ideal: Ro- străzile orașelor pe care le administrează și pe care le
mânia trebuie să rămână un Stat NAȚIONAL cu o singură visează în ”ținutul secuiesc” curg râuri de mii de români
limbă oficială, limba română. Voința noastră a fost auzită la veniți din București, Brașov, Ploiești, Galați, Suceava,
cel mai înalt nivel în stat și a fost transmisă direct adminis- Galați, Deva, Craiova, Iași, Constanța, Bacău. Acum că
trației prezidențiale reprezentată de domnul consilier de stat tot veni vorba de Bacău, (cât de mult iubesc acest județ
Gabriel Pișcociu, care ne-a și primit în audiență transmi- al copilăriei mele) ce înseamnă lăcomia unora...nu s-au
țându-ne că Președintele nu va promulga legea Codului Ad-
mulțumit cu Harghita, Covasna, Mureș în planurile lor,
ministrativ în forma sa din 2018, forma ce se regăsește și în
ci au intrat cu ele și-n Bacău, pe la Valea Uzului, reu-
textul Ordonanței de urgență a guvernului din 2019.
„Este un mesaj deosebit de important mai ales pentru
șind astfel să-i stârnească tare de tot și pe moldovenii
toți românii din întreaga Transilvanie. Oamenii din întreaga noștri dragi. Ei își vedeau de ale lor, ca oamenii...când
țară s-au unit în jurul fraților lor din Arcul Carpatic atât prin colo, peste noapte, s-au trezit cu ”problema” maghiară
reacția lor fantastică de pe rețelele de socializare cat si in în casă, venind unii din Harghita și Covasna cu lanțuri
stradă, la București, în 2018, 2019 și de 1 Martie 2020. și lacăte să-i oprească a intra într-un cimitir unde se
„Limba Română a fost Mărțișorul nostru comun astăzi, odihneau bunicii și străbunicii lor căzuți în Primul Răz-
sângele eroilor va rămâne veșnic pe zăpada munților și văilor boi Mondial. Cei din Neamț, stăteau și ei liniștiți, când,
noastre, ca un simbol al mesajului bunicilor și străbunicilor tot asa, pe nepusă masă, vin tot aceeași, din Harghita,
noștri: Pe aici nu se trece! Doamne ajută fraților!”` să le spună că de fapt Cheile Bicazului nu sunt ale jud.
Neamț, și că acestea ar trebui să facă parte din ”ținutul
Mihaela AIONESEI secuiesc”. Bună treabă, i-au stârnit și pe nemțeni. Dar
Tg. Secuiesc nu s-au oprit aici, la alegeri au scos din joben voturi
UDMR prin Oltenia. Câteva mii, de au rămas oltenii
mască. În același timp, tot vântură un Cod Administra-
tiv (CCR a amânat dezbaterea) prin care vor să facă
411
posibilă folosirea limbii maghiare în administrație cam Massmedia (Mass-media falsă) – anunţau intens în tim-
în jumatate din județe țării, prin negocierea cu partidele pul campaniei electorale din 2016 că Trump nu are de-
din consilile rezultate în urma alegerilor locale.În para- cât 10-15% şanse să fie ales preşedinte, pe când demo-
lel, se plâng pe la toate organismele europene că sunt crata Hillary Clinton peste 85-90% (!). Bine gândit –
persecutați în România, chiar și atunci când sunt la gu- scopul era să descurajeze pe americani să voteze pentru
vernare. Trump. În plus, loveau „sub centură” cu fel de fel de
Acești oameni pur și simplu nu se opresc. Se vor opri ştiri false – printre care cele mai „tari” că ar fi fascist,
numai atunci când marea masă a celor cărora se adre- antisemit etc., ştiindu-se că este fiu de emigrant german.
sează va conștientiza pe deplin că autonomia teritorială
pe criterii etnice este imposibil de obținut, din cauza
faptului că românii din Covasna, Harghita și Mures au
într-adevăr 20 000 000 de frați și de surori care nicio-
dată nu-i vor lăsa singuri.
Așadar, dragi oameni care vă tot întrebați de ce
venim în Covasna si Harghita, de aceea venim. ”Exter-
nalizăm” parte din ”sarcinile” românilor din județele vi-
zate către românii din întreaga țară, producând în ace-
lași timp un ”export” de românism din ”afară” în inte-
riorul Arcului Intracarpatic. Asta înseamnă conceptul
,,Harghita, Covasna, Mureș, 400 000 de mii de români
cu două zeci de milioane de frați și de surori”. În ultimii
ani am venit tot mai mulți, ori de câte ori am putut. Ni-
ciodată nu s-a strigat ceva împotriva etniei maghiare,
niciodată nu am provocat nici cel mai mic incident. În-
totdeauna am afirmat un lucru simplu, elementar: aici Ca la comandă, s-au găsit nu mai puţin de 17
este România. Punct. femei, care şi-au „adus aminte” că s-a comportat sexual
incorect cu ele, în urmă cu zeci de ani. De ce nu s-au
Mihai TÎRNOVEANU dus a doua zi la poliţie, în a comportamentului incorect?
Întrebarea aceasta și-au pus-o toți americanii cu scaun
O democrație americană la cap, cum se spune pe la noi. Mai puţin mass-media.
A devenit clar: Trump nu era planificat de mai marii
Americii, acei mari manipulatori ai maselor, să ajungă
Cea mai mare problemă pentru un reporter este
la Casa Albă. Nu era politician „de meserie”, ci om de
să găsească titlul cel mai potrivit cu ce vrea să spună şi
afaceri şi... „dacă ne strică jocurile”? - se întrebau ei. ,
în plus, să fie cumva şi un titlu şoc, să atragă atenţia.
pentru prima dată în istorie, a intervenit în „horă” o altă
Oare care titlu se potriveşte mai bine cu evenimentele
putere, oarecum neglijată, necontrolabilă şi neluată în
politice recente din ţara lui Lincoln? Iată câteva: Ame-
seamă în mod serios până la aceste alegeri, respectiv
rica pe înţelesul tuturor, Un canadian despre America,
social media. Pentru cei care nu ştiu – este vorba de co-
Lupta pentru putere în SUA, Cine iubeşte mai mult
municarea interactivă, pe internet, prin șase reţele: Fa-
America, Ciudăţenia naturii umane sau Efectul bume-
cebook, Twitter, Instagram, Snapchat, You Tube şi Vi-
rangului... Până la urmă, am optat pentru O democraţie
meo. Americanii au putut comunica între ei, schimbând
americană, gândindu-mă la O tragedie americană („An
idei, combătând minciunile proliferate de mass-media
American Tragedy”), cartea de succes a scriitorului co-
şi chiar au pierdut încrederea în cei care aveau un singur
munist Theodore Dreiser (s-a înscris în Partidului Co-
obiectiv, adică să fie aleasă preşedintă cu orice preţ,
munist American în anul 1945). Romanul a fost tradusă
pentru prima dată în istoria Americii, o femeie: Hillary
şi înlimba română.
Clinton. Încă din primele zile după alegeri, reprezen-
Mă voi referi foarte pe scurt, în aceste rânduri, la demo-
tanţii Partidului Democrat, cărora nu le venea să creadă
craţia americană şi la tentativele reprezentanţilor Parti-
că au pierdut, fără să se consoleze cu înfrângerea clară,
dului Democrat de punere sub acuzare (impeachment)
şi-au propus să-l „doboare” pe intrusul în sistem, care a
a preşedintelui Trump şi „happy end-ul” acestor acţiuni,
promis cu metafora „drain the swamp” – să scurgă
care vor rămâne în istoria Statelor Unite ale Americii.
mlaştina (Washington DC a fost fondat într-o zonă
Desigur, mai toată Planeta a fost surprinsă de
mlăştinoasă) de politicienii şi funcţionarii corupţi. Unii
alegerea miliardarului Donald John Trump, candidat
se simţeau vizaţi şi au intrat în panică…
din partea Partidului Republican, în funcția supremă de
Prima „găselniţă” a fost cea cu presupusa inter-
preşedinte al Statelor Unite ale Americii, înscriindu-se
ferență ilegală a Rusiei în alegeri, în favoarea republi-
în istorie ca al 45-lea locatar la Casa Albă. Americanii
canilor, respectiv a candidatului lor. Donald Trump. S-
au fost surprinşi şi ei, deoarece „mainstream media”
a presupus că guvernul rus a influenţat alegătorii ame-
(MSM) – adică posturile principale de radio şi televizi-
ricani prin contacte cu persoane implicate în campania
une, plus revistele şi ziarele importante (90% dintre ele
electorală alături de candidatul Trump şi prin social me-
controlate de numai şase (!) companii/ proprietari, pe
dia. Nimeni nu a explicat clar ce interes ar fi avut Rusia
care candidatul Trump a numit-o Fake News
ca democraţii, respectiv candidata Hillary Clinton să nu
412
fie aleasă preşedintă a USA, mai ales că administraţia suma respectivă, inclusiv din penalizările aferente. Se
Obama (în care Hillary Clinton a fost Secretar de stat) vorbeşte de un astfel de fluieraș „campion”, care a pri-
în anul 2010, a colaborat cu Rusia într-o afacere ciudată mit 50 de milioane de dolari pentru denunțul său, care
cu uraniu din... Canada. Trump a vizitat Rusia, prima a fost, evident, spre binele societăţii americane. Insti-
dată, în 1987, apoi în 2007, iar copiii lui – Trump Junior tuţia guvernamentală care se ocupă de această categorie
şi Ivanka Trump, căsătorită cu Jared Corey Kushner, de americani, de informaţiile date de ei, de valorificarea
care are trei copii şi s-a convertit la iudaism după soţul informaţiilor şi de răsplată se numeşte U.S. Securities
– de câteva ori, cu scop dxed afaceri. Însă proiectul de and Exchange Commission; este prosperă şi foarte ocu-
a construi un „Turn Trump” la Moscova s-a lovit de pată.
complicaţii şi a fost abandonat în anul 2016. Să revin la democraţia americană. Turnătorul în
Totuşi, adversarii politici ai preşedintelui cauză a ascultat convorbirile telefonice ale preşedinte-
Trump, deveniţi majoritari în alegerile numite midterm lui Trump cu omologul său din Ucraina şi a constatat o
(jumătatea termenului) din 1918 pentru House of Re- presupusă infracţiune, pe care s-a grăbit s-o raporteze
presentatives (Camera Reprezentanţilor), n-au putut şefilor Partidului Democrat, probabil prin U.S. (Securi-
uita înfrângerea. Ca atare, au iniţiat un Special Counsel ties and Exchange Commission). Oare există şi spioni
Investigation (Consiliul special de investigare, counsel printre cei cu asemenea privilegii, care raportează şi la
se mai traduce şi sfat) condus de un procuror special, Moscova sau în alte părți? Democraţii, majoritari în Ho-
Robert Mueller. Acest consiliu a lucrat intens din luna use of Representatives, prin şefa lor Nancy Pellocy –
mai 2017 până în martie 2019, a cheltuit 32 de milioane care are meritul că s-a opus războiului din Irak, dar care
de dolari, ca să se ajungă la concluzia că preşedintele a contribuit şi la anularea înțeleptei reglementari „Don’t
Trump nu a făcut nimic criminal, care să justifice pune- ask, don’t tell” (Nu spune, nu întreba!), care îi proteja
rea sub acuzare (impeachment) şi eventuala înlăturare în sens bun pe LGBT ) –, au început procedurile de im-
de la președinția Statelor Unite ale Americii. S-a dove- piechment (punere sub acuzare) pe 24 septembrie 2019,
dit ce a susţinut preşedintele în toată acestă perioadă de care nu au fost ţinute secrete. Toţi americanii au aflat
timp: că democraţii nu fac altceva decât witch hunt – (prin mijloacele mass-media) cât de grav abuz de pu-
adică vânătoare de vrăjitoar – pe banii plătitorilor de tere a făcut Preşedintele. Abuzul a fost interpretat în
taxe. Eşec total pentru şefii Partidului Democrat, cu felurite chipuri, cu referiri la Constituţie, cu sofisme şi
toate că au o majoritate clară în „House, 232 membri, chichiţe avocăţeşti. Pe 18 decembrie 2019, după intense
pe când republicanii numai 197. În total există 435 de dezbateri, audieri de martori etc., s-au supus, în sfârşit,
deputaţi, conform unei legi din 1929, dar șase nu au la vot în „House” (camera inferioară a Congresului)
dreptul să voteze (unul din districtul federal Washin- două capete de acuzare:
gton DC și câte unul din Porto Rico, Samoa Americană, 1. Că preşedintele Donald Trump a făcut abuz
US Virgin Islands, Mariana Islands și Guam). Cei 429 de putere prin discuţia telefonică cu preşedintele Ucra-
de reprezentaţi cu drept de vot, reprezintă, proporţional inei Volodymyr Zelensky, ocazie cu care i-a cerut an-
cu numărul de locuitori, toate cele 50 de state americane chetarea afacerilor fostului vicepreşedinte Joe Biden, ba
cu o populaţie totală de 327 milioane de locuitori. Ca chiar că ar fi blocat ajutorul militar pentru Ucraina până
amuzament, fără comentarii: România are 329 de depu- la terminarea anchetei. S-a sugerat că a vrut să demaşte
taţi, la o populaţie de aprox. 20 de milioane de locuitori corupţia, conflictul de interes (Hunter Biden, fiul cam
și 136 de senatori, față de numai 100 cât are toată Ame- rătăcit al vicepreşedintelui a ocupat de la distanţă un
rica. post fictiv, bine plătit, în compania de stat ucraineană
Speranţele au revenit pe neaşteptate pentru de- Burima Holdings) nu spre binele Americii, ci al lui per-
mocrați. Un „whistleblower” – îl traduc... fluieraş sau sonal. Demascându-se afacerile presupus necinstite ale
suflător în fluier (precum un arbitru) sau poate turnător lui Biden, potenţial candidat la președinția USA (a ieșit
sau informator (cum este în realitate), a semnalat demo- pe locul 4 la preferințele alegătorilor democrați din sta-
craţilor, probabil prin Agenţia Turnătorilor (că există şi tul Iowa), ar fi urmărit să-şi mărească şansele de a
aşa ceva!) un act presupus criminal săvârşit de câştiga alegerile din noiembrie, 2020.
preşedintele Trump. Pentru cei care nu ştiu, pe scurt: 2. Că preşedintele Trump a obstrucţionat Con-
aceşti „whistleblowers” – sunt în fond turnători (cum gresul, necolaborând cu acuzatorii din Comisia de im-
erau și România, în timpul dictaturii), în orice domenii, peachment (acuzare), considerând că nu era cazul,
protejaţi prin legea „Wistleblower Protection Act” vo- deoarece nu a făcut nimic ilegal prin discuţia în cauză
tată în 1989. Această lege încurajează denunțătorii (în şi prin atitudinea pe care a avut-o faţă de Ucraina. Do-
special salariaţii din organisme federale), care semna- nald Trump a susţinut că nu şi-a făcut decât datoria şi s-
lează, în secret, nereguli, discriminări rasiale, abuzuri a ţinut de promisiunea electorală, că va combate co-
sexuale sau fraude din locurile unde lucrează (guvern, rupţia.
companii, instituţii publice sau private etc.) sau chiar Evident, la aceste acuzații, am prezentat foarte
dacă nu lucrează în locul despre care informează, Aceș- pe scurt și punctele de vedere sau argumentele apărării
tia sunt bine plătiţi pentru denunțuri. De exemplu, dacă președintelui. Raportul de acuzare conțin 658 pagini!
un fluieraş semnalează la impozite (Internal Revenue Cum era de aşteptat, democraţii, repet, majori-
Service – IRS) că vreunul a trişat şi nu şi-a plătit în în- tari în „House” au câștigat (articolul 1 cu 230 pentru şi
tregime impozitul, iar ca urmare se încasează (recupe- 197 contra, iar art. 2 cu 229 la 198) dreptul de a conti-
rează) o sumă anume, acesta primeşte până la 30% din nua acţiunea de punere sub acuzare (impiechment) şi
413
pasul următor a fost să trimită cazul la Camera superi-

oară a Congresului, adică la Senat, unde republicanii Anton Pann redivivus!
deţin majoritatea.
În sfârşit, să fac „the long story short” (să scurtez po-
vestea): În Senat, procesul de impeachment al
preşedintelui Trump a început pe 16 ianuarie 2020, iar
după cinci zile de dezbateri, pe 21 ianuarie s-a votat îm-
potriva adoptării celor 11 amendamente propuse de de-
mocraţi, printre care și cea a aducerii de noi martori
(iniţial nu le-a convenit, să nu iasă la suprafaţă detalii
despre afacerile familiei Biden în Ucraina în China).
Evident, democrații ar fi avut timp suficient la dispo-
ziţie să prezinte Senatului dosarul cât mai complet. De
ce nu au făcut-o? Au urmat prezentările de argumente
ale acuzării, în zilele de 22, 23 și 24 ianuarie, iar cele
ale apărării între 25-28 ianuarie, ca pe 5 februarie 2020
cei 100 de senatori (câţi are Senatul american; România
are 136!) au votat ca preşedintele Donald Trump să fie
achitat de ambele acuzaţii. Ar fi trebuit o majoritate co-
vârşitoare de două treimi, să se ia o decizie sau alta –
aşa sunt regulile pentru astfel de cazuri.
Deci, mult zgomot pentru nimic, cum se spune.
Da, da, dar nu chiar pentru nimic. Democraţii ştiau că
nu au şanse să doboare preşedintele, dar au încercat să- …22 ianuarie 2020, o zi fastă pentru ziarul
i scadă şansele de a fi reales în noiembrie acest an. Re- “Curierul de Vâlcea”, patronat cu succes de scriitorul
zultatul a fost însă invers. Popularitatea celui de-al 45- Ioan Barbu și de fiul său Sorin Alexandru Barbu! O zi
lea locatar al Casei Albe a crescut, dovadă că americanii de aniversare: 30 de ani de existență neîntreruptă! Be-
s-au cam săturat de jocurile politice şi iau în seamă re- neficiind de prezența, în sala de festivități a Consiliului
zultatele bune ale administraţiei Trump, care sunt peste Județean Vâlcea, a șefilor celor mai importante autori-
aşteptări: economia s-a redresat spectaculos, şomajul tăți locale, a unor scriitori de marcă din județ și din țară,
este cel mai redus din ultimii 50 de ani, criminalitatea a dar și a multor colaboratori, susținători și simpatizanți
scăzut, valurile de imigranţi ilegali s-au redus (şi dro- ai ziarului, festivitatea s-a desfășurat sub semnul priete-
gurile pe care le aduceau), tratatele dezavantajoase pen- niei, armoniei și generozității și în acordurile muzicii
tru America au fost revizuite, birocraţia şi frânele puse grupului coral pregătit și condus cu măiestrie de Părin-
de fel de fel de reglementări au fost reduse etc. etc. Am tele Arhimandrit Dr. Codruț Dumitru Scurtu (foto), pe
simțit un nou un „suflu” vioi peste America, în recen- care, văzându-l pe scenă, dirijându-și discipolii, l-am
tele mele călătorii în țara Unchiului Sam, poreclă care asemuit, fără să vreau, cu bardul Anton Pann, „finul Pe-
dăinuie încă din 1813! pelei, cel isteț ca un proverb”, autorul cântecului pașop-
Mai sunt aproape 10 luni până la alegeri. Oare
tist „Deșteaptă-te, române” și simbolul vâlcean al Re-
ce vor mai pune la cale reprezentanții democraților
care, în realitate sunt mai mult socialiști… Vom trăi și voluției de la 1848. N-am de unde să știu cum se mani-
vom vedea. God bless America! festa pe scenă Anton Pann, dar, dând frâu liber imagi-
nației, mișcările, gesturile, vocea, stilul de a dirija al pă-
Corespondență din SUA de la rintelui Codruț Scurtu mă îndeamnă să cred că nu e de-
Alexandru CETĂŢEANU parte de ilustrul său predecesor. Așadar, în această zi
specială, fără nicio exagerare, am trăit cu impresia că-l
văd pe scenă pe însuși Anton Pann în persoana părinte-
lui Codruț Scurtu! Și aș mai adăuga emoția puternică pe
care a produs-o în rândul spectatorilor prezentarea unui
calup de cântece patriotice de înaltă simțire, în condiți-
ile în care acest gen de muzică este catalogat de unii
“elitiști” ca ne mai fiind în trend, adică perimat.
Ilie GORJAN
414
cartea Irinei Lazăr „Subli-

niază-mă cu roșu” „Teh-
nica Irinei Lazăr și-ar pu-
tea găsi o nimerită analo-
gie în rezonanța din canto,
anume în distincția dintre
„vocea de cap“ (proprie
oricui, de la registrul de
bas până la cel al sopranei)
O rubrică susținută de și „vocea de piept“ (utili-
zată în vorbire). Nu ambi-
Emil PĂDUREȚU tusul personal este ceea ce
o caracterizează, ci alter-
nanța cap-inimă, cu salturi
bruște de la o postură la cealaltă. Un asemenea passagio
„Observatorul” din Toronto perfect controlat execută cu mare rafinament tânărul fi-
17 aprilie 2020 lipinez „cu două voci“ Marcelito Pomoy, care, interpre-
Am primit, în for- tând Frumoasa și Bestia spre exemplu, poate face de
mulă online, magazinul ro- unul singur partitura duetului Céline Dion – Peabo Bry-
mânesc canadian cu titlul son, ridicând în picioare întreaga audiență din sala de
menționat mai sus. Este da- concerte.” Cu acest citat din cronică mi-am propus să-l
tat: 17 aprilie 2020. Artico- introduc pe cititor, cât de cât, în subiectul cărții. Șipoș
lul de fond – „Ne adăpostim semnează „Paul Goma, ultimul exil”, alăturând și o fo-
în credință” – este semnat de tografie din arhiva proprie: Paul Goma împreună cu fiul
Dumitru Puiu Popescu, di- său Filip. Încă un scriitor. Aurel Maria Baros, care sem-
rectorul publicației. Cititorii nează „Regele Lire și distanțarea socială”, care desco-
sunt informați cu cărțile apă- peră unele trăsături remarcabile ale cetățenilor din dife-
rute recent în Editura Obser- rite țări încă din primele lui zile de mondializare a nou-
vatorul, iar Dr. Diana Laza, lui coronavirus. Fiindcă unii s-au repezit să facă stocuri
în articolul „Lumea în care trăim”, le descrie pe larg de hârtie igienică, alții să achiziționeze arme iar alții,
drama prin care trecem, unii din păcate pe viu, averti- cum ar fi belgienii, să cumpere cărți.
zându-i de pericolul infestării cu COVID -19, având ex- Una dintre observațiile sale, spațiul nu-mi per-
periența practicii din spitalul unde lucrează, aflat în Ot- mite mai multe: „Editurile își suspendă aparițiile. Toate
tawa. Luiza Mureșanu scrie despre cea mai mare criză librăriile trag obloanele. Distribuitorii, difuzorii, edito-
a istoriei mondiale, prezisă de economiști că are loc în rii se adaptează situației create de închiderea librăriilor.
2020. D ar Dumnezeu e cu noi și poate trecem și de Festivalurile literare sunt anulate. Târgurile/saloanele
pandemia aceasta, cum propovăduiește Rev. Pr. Con- de carte, anulate. Cartea nu mai este un produs prioritar
stantin Alexe în „Pătimirea. Moartea și Învierea lui pentru Amazon. Dicker, Musso, Minier, Grimaldi – edi-
Hristos” (Pagina creștină). Dumitru Constantin dedică torii reportează tipărirea cărților. Arte radio lansează un
o pagină picturii Ecaterinei Popescu (pictură naivă, dar podcast despre meseria de scriitor. La Bruxelles, al 33-
plăcută publicului iubitor de frumos). ”Observatorul” lea Congres al Uniunii internaționale a editorilor, anu-
din aprilie oferă cititorilor și alte subiecte interesante. lat. Biblioteca națională a Franței, care primește zilnic
peste 1700 de lectori, a anunțat că, temporar, va fi în-
chisă. Coronavirusul contaminează și cartea… ”Cât de
„Luceafărul de dimineață” (nr. 4/ 2020) adevărat: Caravana vâlceană „Citiți românește!” și-a în-
trerupt drumul prin țară și prin Europa după o lună de
O ediție cu un sumar foarte bogat , cu teme in-
activitate; o delegație de scriitori, în frunte cu Ioan
teresante dezbătute. Autori remarcabili: Dan Cristea
Barbu, și-a anulat biletele pentru Paris la Salon du livre
”„O panoramă a poeziei”), Alex Ștefănescu („Scriitorii
(târg de carte închis); pentru un an s-a anulat și ediția
ca personaje”: Caragiale, Eugen Lovinescu, G. Căli-
din mai 2020 a Salonului Național de Literatură și Artă
nescu, Petre Țuțea, Titus Popovici, Andersen). Ion Bog-
„Rotonda plopilor aprinși” de la Râmnicu-Vâlcea.
dan Lefter publică partea a doua studiului despre „Isto-
ria critică a literaturii române” de Nicolae Manolescu,
cu titlul „Confirmare și noutăți”. Despre Al. Philippide
(1900 – 1979) două opinii care, sunt convins, vor fi bine
primite de cititori: Dan Cristea și Mircea Bârsilă. Prie-
tenul și colaboratorul revistei noastre, Emil Lungeanu,
semnează „Bătăi de inimă/de cap” – o cronică despre
415
„Deceniul 7” „Contemporanul”
Anul XXXI, Nr. 4 (817), aprilie 2020
Primul număr din
2020 al revistei „Deceniul
7. China - România” are ți-
nută elegantă, de protocol,
adecvată menirii sale de a
prezenta, sintetic și simbo-
lic, aniversarea a 70 de ani Revistă națională de cultură, politică și știință.
de relații diplomatice neîn- A trecut în anul XXXI de existență. În Nr. 4 (817). Din
trerupte între cele două țări, Aprilie 2020, Directorul publicației, Acad. Nicolae Bre-
reafirmate și cu prilejul No- ban, semnează editorialul „După 30 de ani”, vorbind
ului An Chinezesc 2020. despre începuturile revistei cu noul titlu „Contempora-
Semnificative, în acest nul ideea europeană”, care apare sub egida Academiei
sens, sunt Mesajul Preșe- Române. Interesant tot textul editorialului, dar începu-
dintelui Chinei Xi Jinping și Discursul ES. Ambasado- tul lui, într-adevăr, ne amintește de lumea fantastică în
rul Jiang Yu la conferința omagială, cuvântul de prețu- care ne aflăm acum, loviți brutal de un virus invizibil:
ire și felicitare adresat de redactorul șef Prof. univ. dr. „Nu bănuiam, când mă pregăteam să aștern pe hârtie
Ilie Cristescu, ilustrațiile color impresionante despre textul acesta aniversar, pentru mine și pentru revista pe
realizări epocale etc. care am preluat-o, atunci, în aprilie 1990, Contempora-
Nume prestigioase, pe măsura obiectivelor reci- nul – căruia i-am adăugat un al doilea titlu, Ideea euro-
proce avute în vedere, semnează articole de real interes. peană – că peste noi și peste întreg continentul se va
Prof. univ. dr. Ștefan Burzănescu se referă la „A treia abate o furtună, o molimă de proporții planetare, care
cale de dezvoltare a omenirii: economia socialistă de ne pune în umbră și într-o altă, brutală, lumină treburile
piață”, Prof. univ. dr. Grigore Silași reamintește despre și preocupările noastre, oricât de semnificative, de
rolul României în admiterea R.P. Chineze la O.N.U. grave, de definitive, de ultime, de absolute. Deși... izbit,
Daniel Coman deschide ciclul despre „Cultură și Tradi- binișor clătinat – ca atâtea milioane de concetățeni – de
ții” în China. Pertinente prezentări de carte sunt reali- o realitate ce ni s-a părut fantomatică și care s-a ivit, cu
zate de Camelia Pantazi Tudor („Renașterea unui impe- o forță și brutalitate, ce părea să vină dintr-o altă vreme
riu: cultură și guvernare în perioada dinastiei chineze sau istorie, nu din cerul prezentului nostru, aparent se-
Song”) și Cristiana Crăciun („O carte fără moarte – Arta nin și pașnic, cu greu, învingând nu puține impulsuri de
războiului”). Un adevărat documentar turistic despre fugă și cedare, iată, voi încerca să caligrafiez, totuși,
„Banat – Țara Dorurilor”, propune, celor interesați, aici, câteva gânduri, nume și confesiuni în raport, cum
Prof. univ. dr. Gheorghe Popovici, sugerând popasuri se spune, cu o dată ce ar fi trebuit să fie una, spuneam,
de trainică amintire la Peștera Comarinic, Cascada Bi- a sărbătoririi.”
găr, Măgura Zimbrilor. Tot în prim-pan se află articolul „Ziua Acade-
Cu surprindere și bucurie, aflăm de la Song Shao- miei Române” semnat chiar de Președintele acesteia,
feng, consilier al Școlii Internaționale de Afaceri cu Ioan-Aurel Pop - și Comunicatul Biroului de conducere
profil Sino – European din cadrul Universității „Lucian al Academiei Române despre „Alexandru Ioan Cuza –
Blaga” din Sibiu, despre cea dintâi promoție de absol- 200 de ani de la naștere”: „Academia Română, prin
venți (27 la număr), specializați în activități comerciale Secția de Științe Istorice și Arheologie, a organizat la
între cele două țării. Sugestivă este ilustrația coperților: începutul lunii martie sesiunea aniversară „Alexandru
Marele Zid Chinezesc (I) și Sfinxul din Bucegi (IV). Ioan Cuza, 200 de ani de la naștere“. Sesiunea a fost
Vom urmări cu interes această nouă apariție, editată de deschisă de acad. Ioan-Aurel Pop, președintele Acade-
Asociația Română de Prietenie cu R. P. Chineză și Aso- miei Române, și moderată de acad. Victor Spinei, vice-
ciația de Prietenie pentru Schimburi Economice și Cul- președinte al Academiei Române și președintele Secției
turale cu R.P. Chineză. (V.R.) de Științe Istorice și Arheologie. La eveniment au sus-
ținut comunicări acad. Dan Berindei, președinte de
onoare al Secției de Științe Istorice și Arheologie, acad.
Răzvan Theodorescu, vicepreședinte al Academiei Ro-
mâne, acad. Eugen Simion, președintele Secției de Fi-
lologie și Literatură și Bogdan Cuza, descendent al fa-
miliei domnitorului. În sala „Theodor Pallady“ a Bibli-
otecii Academiei Române din Calea Victoriei nr. 125 a
fost vernisată expoziția cu același nume. Dedicată săr-
bătoririi a 200 de ani de la nașterea marelui om politic,
expoziția a reunit documente de arhivă, fotografii,
416
scrisori, acte diplomatice, exemplare de presă, aflate în „Punctul Critic”

patrimoniul Bibliotecii Academiei Române.”
Alte titluri care succintă interesul cititorilor: O sinteză a vieții po-
„La crucea cavalerilor marmațieni” – o lecție de istorie litice, economice, spirituale
de Alexandru Surdu; un dialog între Mihaela Helmis și din ultimii 30 de ani ne pro-
Victor Voici, vicepreședinte al Academiei Române: pune ,spre profundă reflecție,
„România are posibilitatea să controleze fenomenul revista Punctul Critic, publi-
răspândirii virusului , ceea ce e… jos pălăria!”; un răs- cație a Fundației Culturale
puns al lui Adrian Majaru la întrebarea „Cât de mult se Ideea Europeană, cu circula-
mai citește?” . ș.a.m.d. ție națională și internațională.
„Tonul” îl dă editorialul „Din
„Curtea de la Argeș” cauza tacticii, nu se întrevede
Anul XI, Nr. 5 (114), mai 2020 strategia”, al cunoscutului
scriitor și om de atitudine Eu-
Revista de cultură gen Uricaru, făcând trimitere la perioade de timp relativ
„Curtea de la Argeș”, Anul egale cu cea avută în atenție. Analiști competenți își ex-
XI, Nr. 5 (114) – Mai 2020 pun punctul de vedere asupra „încercărilor și erorilor,
– se deschide cu editorialul realizărilor și eșecurilor”, în noua democrație, în lipsa
semnat chiar de redactorul proiectului de țară, în varii domenii (industrie, agricul-
șef, Acad. Gh. Păun: „Viața tură, turism, învățământ, legislație ș.a). „O lume în ima-
în timpul pandemiei”. . Ti- ginii (uneori atroce)”, cum o numește Titus Vîjău, refe-
tlul se vrea o aluzie la Dra- rindu-se la producțiile cinematografiei post-decem-
goste în vremea holerei, ro- briste, lume în care Constantin Cubleșan sesizează
manul lui Márquez, ecrani- „Cum s-a schimbat climatul literar”. Raportul fond și
zat ulterior…” – precizează formă este ilustrat de Mircea Popa în studiul „Literatura
chiar autorul, din capul lo- veche în actualitate” și de Andrei Milca, în incitanta
cului. Apoi, continuă scurtă istorie „Satiră și pamflet în publicistica româ-
„…ceea ce urmează nu este decât o suită de însemnări nească” (din interbelic până în anul 2000). Ne îndeamnă
care puteau fi foarte bine puse și sub o siglă de tipul să recurgem la permanenta actualitate a clasicilor, An-
despre fragilitatea omului și omenirii. Contextul este, drei Marga („Habermas la 80 de ani”) și Septimiu Chel-
desigur, cel creat de coronavirusul botezat Covid-19, cea („Decalogul lui Chomsky”). Învățăminte prețioase
plecat, se pare, din China și ajuns prin tot satul global oferă, cum bine se știe, Lumea cărților, din care Ioan
cu o repeziciune care a dat frisoane întregii planete.” Alexandru Florea alege „Primăvara arabă”, iar Nicola
Autorul scria aceste rânduri pe la finele lunii martie și Mareș: „Politica externă și diplomația românească pe
se întreba ce va mai fi în continuare, în lunile urmă- parcursul unui secol de înfăptuire a României Mari”.
toare, „cu mine inclusiv!”... Previziunile sale s-au ade- Din Panteonul diplomației noastre, George Apostoiu, el
verit: „… multe se pot spune despre cele ce ni se întâm- însuși diplomat cunoscut, alege: Grigore Gafencu. „O
plă. Evident, mai mult ipoteze, păreri, temeri, că suntem viziune românească despre pace și război”.
prea aproape de evenimente pentru a le înțelege, iar ta- Pilduitoare și emoționante sunt reflecțiile lui Sorin Mi-
bloul este mult prea complex, contradictoriu, dinamic, tulescu, expuse în analiza „Un secol și jumătate de scri-
pentru a ne putea aventura prea departe.” Despre modul eri românești despre Basarabia”.
cum a înțeles guvernul să rezolve problemele bunicilor Ne alăturăm și noi lui Ovidiu Predescu, cel care
și părinților noștri, a românilor trecuți de 65 de ani, , în ne îndreaptă atenția asupra revistei „Dreptul”, ce împli-
revistă există un remarcabil eseu („Periculoșii bătrâni”) nește nu mai puțin de „148 de ani de la apariția primului
semnat chiar de Președintele Academiei Române Ioan- număr” și urăm viață lungă și felicitări realizatorilor.
Aurel Pop. Revista aduce în fața cititorilor nume (V. R.)
„grele” de autori, care își pun semnătura sub teme ex-
trem de interesante: Horia Bădescu („Civilizație spec-
tacolului”), Marian Nencescu (”Românismul lui Has-
deu”), C. C. Petolescu (”Românii din Carpații Nordici
și Transcarpatici”), Acad. Alexandru Surdu („De la Ro-
mânia Mare la Marea Unire”), Mihai Sporiș („Trianon
– Olimpul din veac”, Maria Mona Vâlceanu („ În celula
lui Radu Gyr”), Mihai Posada („Simetrii în poezia lui
Radu Stanca”, Nicolae Dan Fruntelată („Degustătorul
de esențe ale culturii românești” ș.a.
417
SUD – un pol al culturii remarcând personalitatea literară a artistei Ileana Popo-

vici. Florentin Popescu recenzează pe Tudor Octavian
din ”Ospiciul pentru oameni normali”, Ion Andreiță ne
vorbește în reportaj și versuri meșteșugite despre ”Ano-
timpurile Câmpiei Eterne” a Bărăganului ialomițean.
Victoria Milescu recomandă, într-un grupaj sugestiv, pe
poeta Mihaela Cristescu. (V.R.)
Un tablou social în miniatură

Numărul din martie a.c. al publicației EPI-
GRAMA (Director: George Corbu, Redactor șef: Lau-
rențiu Ghiță) anunță împlinirea a 30 de ani de la înfiin-
țarea Uniunii Epigramiștilor din România, prezentând
„Sud, până la capăt” spune scriitorul vizionar un conținut de aleasă ținută, demn de o specie literară
Nicolae Dan Fruntelată, sugerând ambiția intelectuali- caracteristică, aproximativ exclusiv, românilor. Multe,
lor din ”Țara Bolintinului” de a face din revista lor de inspirate, reușite, creații de sezon (Vin păsările călă-
suflet un port-drapel al culturii în jumătatea de Sud a toare,/Priveghetoarea o asculți,/Albinele-s din floare-n
țării și mult mai mult. floare…/ Și DNA-ul pe la mulți. Vasile Larco, In luna
martie), ”replicile” la ”Conflict între generații” (Parla-
Predilecte pentru Asociația pentru Cultură și
mentarii-ades declară/ Că nu vor moșii să dispară,/Dar
Tradiție Istorică Bolontineanu, care editează revista
iau măsuri cu-așa temei,/Încât să și-o dorească ei. Ga-
SUD sunt literatura și istoria, domenii încredințate unor vril Neciu, Aleșii vs. Bătrâni) sau catrenele la concur-
semnatari prestigioși, fideli colaboratori surile pe teme date, precum ”Pila” ( Când corupția e-n
În cele 32 de pagini ale Nr.1-2 din 2020, sunt floare/Pe tot spațiul mioritic,/Sigur, pila cea mai
inserate materiale de știință și literatură remarcabile. Cu mare/Este … sprijinul politic. C. Manea, Convingere)
regret că spațiul nu ne permite mai mult, vom semnala sau pe rimele: Președinte/ bilet (La „pas cu pas”, în
editorialul semnat de Vasile Grigorescu, intitulat sim- mod discret,/Precum făcut-a și-nainte,/I-a tras un pa-
plu și tranșant ”Bolintineanu”, în care ia în dezbatere, pagal bilet/Și a ieșit iar Președinte. Ioana Prodan,
provocând necesara continuare, data nașterii cărturaru- Iohannis).
lui pașoptist, a cărui activitate plurivalentă marchează Un capitol consistent, pe tema „Cunoștințe și
și azi viața noului oraș ce-i poartă numele. ”Clubul de … Conștiințe”, relevă multe tare sociale din realitatea
Istorie” anunță, prin pana lui Ciprian Necșuțu, ”intrarea prezentă. (Să dea magistrații sentințe/Din cartea de
în cel de al nouălea an de existență” și invită la mani- legi, învățată,/Degeaba au strâns cunoștințe,/Când au
festările programate pentru împlinirea a 587 de ani de conștiința pătată … Nichi Ursei, D’ale magistraților).
la prima atestare documentară a localității. Interesantă Asemenea, în rubricile permanente (Aleșii noștri, Noi și
și relatată cu iz anecdotic este ”O poveste din Marele Ele, Mânia de-a fi roman, Hai noroc și sănătate, Dintre
Război: Cum a sfidat primarul din Crevedia Mică ar- sute de penițe, Să spunem La mulți ani de ziua lor,
mata germană” de Corneliu Cristescu. ”Notele fran- Doamnele epigramiste), în tradiționalul „Jurnal de pif-
tii” al gorjenilor, în corespondența din Canada, primită
ceze” ale lui Al. Cazacu, intitulate” Istorie și tehnologie
de la Sorin Finchelștain, în eșantionul premianților de
intra-muros la Rouen”, sunt un exemplar reportaj ce
la Festival Internațional de Poezie și Epigramă „Romeo
evocă istoria medievală, în simbioză cu cea modernă. și Julieta la Mizil” (Știrea data astă seară,/Gata e să
Mai aflăm despre ”Lansarea la Paris a unei ediții a al- explodeze…/Ultimul roman din țară/Nu mai vrea să
bumului de fotografii Brâncuși”, realizat de Dan- emigreze!-Al. Olteanu, Breking news. Peste 50 de ani)
Ulysse (Eremia) Negropontes, fiul generalului erou sau al Cenaclului „Nicolae Olahus” din Sibiu, la 4o de
Eremia Grigorescu. Pasionat al artei și cu vocație de en- ani de neîntreruptă activitate (Ce-i cu cenaclul lite-
ciclopedist, Florin Colonaș prezintă prima parte a unui rar?/Discuți, asculți, bei un pahar,/ Întrebi ceva, mai
”Bilanț muzeal pozitiv la final de an 2019”, Paris- Bu- dai din gură…/În rest, e doar literatură. Romeo Petraș-
curești. Amplă și interesantă, clară, analiza vieții inter- ciuc, Definiție).
naționale în ultimul deceniu, semnată de Gl. Bg (r) Ghe- Și ca lucrurile, în ceea ce privește epigrama și
orghe Dragomir, Președintele Centrului de Etică și pe autorii ei, să fie limpezi, nu lipsesc punctele de ve-
Strategii CES. Diplomatul George Apostoiu evocă per- dere ale unor cunoscători în materie. În primul rând,
sonalitatea lui ”Charles de Gaulle. Monarhul celei de a doamna Dr. Elis Râpeanu, cea mai autorizată voce, des-
V-a republici”. chide „Lecția de epigramă” cu prima parte a studiului
Preponderente sunt, totuși, paginile literare. Nico- ”Metafora și Epigrama”. Din teza sa de doctorat, Prof.
lae Dan Fruntelată acordă o pagină, remarcabilă ca stil dr. Laurențiu Bădicioiu selectează eseul ”Epigrama,
și observație critică, lui Gabriel Dragnea (”Altarul lui sinteză a procedeelor comicului”. Subiecte similare
Cronos”) și lui Alexandru Cazacu (” Mesaje pentru Iu- sunt atinse în interviul luat de Laurențiu Ghiță, Șefului
cunoscutului Grup VOUĂ, Adrian Fetecău.
lia”). Titus Vîjeu continuă ”Cărțile Sudului”,
418
Rămân încă multe pagini de interes, precum „Dincolo de orizonturi”, revistă de opinii
Caricatură de Gelu Pascu, reportaje de la concursuri Anul V/ Numărul 9 - Aprilie 2020
recente și festivaluri, anunțuri ale manifestărilor vii-
toare din cele aproape 30 de cercuri și cenacluri de gen
din țară. (V. Răvescu)
„Suflet Românesc”
Publicație bianuală a Asociației Diplomaților Militari în

Nr. 2/ 2020 al acestei revistei despre firea nea- Rezervă și în Retragere „Alexandru Ioan Cuza”
mului românesc, care apare sub egida Editurii Biblios- Redactor șef: General de brigadă (r) Dan NICULESCU
tar - Rotarexim S.A. și al Asociației creatorilor de artă Din sumar:
și scriitorilor – după editorialul de început de an, semnat • O nouă lebădă neagră: crize globale în ascadă.
de Prof. dr. George Baciu, redactorul șef al publicației Pandemia și criza economică, în derulare! Ur-
– se prezintă cititorilor cu poemul Eminesciană, semnat mează cea politică? - Gl.mr. (r.) prof. univ. dr.
de Constantin Teodor Craifaleanu, din care reproducem Adriean Pârlog;
câteva strofe: .Vino, scumpa mea, în crâng,/ Te aștept • Uniunea Europeană între Scylla și Caribda -
„cu-atâta drag”, / Vino-n brațe să te strâng,/ Stând la Gl.bg. (r) Dan Niculescu;
umbra unui fag.// „Fruntea albă” să ți-o culci /„Pe-al
• Securitatea în regiunea extinsă a Mării Negre -
meu braț” încetișor, / Să-ți sărut buzele dulci, /„Șoptind
Col (r) Ion Scarlat;
șoapte de amor”,// Să ședem o zi întreagă, / Să ne-
mbrățișăm fierbinte, / Eu să-ți spun „cât îmi ești dragă”, • Influența Rusă în Serbia, malignă sau pozitivă?
Tu să-mi ceri să fiu cuminte, // Să ne prindă înserarea / - Col. (r) Cedomir Voinov;
Tot mai strâns îmbrățișați,/ Să uităm unde-i cărarea, / • O planetă, două sisteme. Competiția econo-
Să uităm că avem frați,// Și prieteni, și părinți,/ Să uităm mică dintre SUA și China - Col. (r) Marian Ma-
„de alte cele” / Și să așteptăm cuminți / Noaptea, să rinescu;
„scânteie stele”… • Mascarea strategică în armata Federației Ruse.
Fumul de mascare, protecție și diversiune.
Doctrină, concepție, forțe și mijloace de fumi-
zare din structura forțelor CBRN ale armatei
ruse - Col. (r) Constantin Moisa;
• Serviciile de informații ale Armatei Române
moderne. Constituirea și funcționarea acestora
în perioada premergătoare Marelui Război -
Col.( r.) dr. Ovidiu Corneliu Iosif.
Încheiem cu finalul editorialului, foarte interesant
și la obiect, semnat de Gl. bg. (r) Dan Niculescu: „Lu-
mea în care trăim astăzi este infinit mai periculoasă de-
cât cea din timpul războiului rece, acordurile de dezar-
mare nucleară au fost abandonate, asistăm la o cursă a
înarmărilor periculoasă, alianțele se destramă, apar al-
tele noi, lumea este polarizată. SUA și-a abandonat ro-
lul tradițional de gardian al dreptului internațional. As-
tăzi, nici prietenii, nici dușmanii nu prea știu unde se
mai poziționează America. Am făcut aceste remarci nu
fiindcă nu am încredere în capacitatea Washingtonului
ASOCIAȚIA DIPLOMAȚILOR MILITARI ÎN de a-și reforma politica externă, de a reveni la ceea ce a
REZERVĂ ȘI RETRAGERE fost, un model de democrație liberală, ci fiindcă Româ-
„ALEXANDRU IOAN CUZA” nia o consideră aliat strategic și, într-un fel, și-a legat
soarta de acest partener. Trebuie să înțelegem bine ce
așteaptă America de la noi, în ce condiții ne poate spri-
jini și mai ales cum va acționa în realități geopolitice
diferite.”
Gazda „Casei ARGUS”
Emil PĂDUREȚU
419
„Să beau într-o dimineață cafeaua în trenul

Orient Express”
Angela Baciu - 50 Victoria Milescu - Dragă Angela Baciu, ai luat zeci de

interviuri unor personalităţi diverse, dar ţie, câte in-
terviuri ţi s-au luat? Te întreb ca să vezi cum e şi de
cealaltă parte a ,,baricadei“ şi că nu e deloc uşor.
Angela Baciu - Nu știu câte, au tot fost, bucuria unui

interviu pentru mine este uriașă. E provocare, puțină
joacă, amintire, mărturisire, apropierea de cel ce îți ia
interviul și toate la un loc. Dar, recunosc, că cel mai
bine mă simt în pielea publicistului. E frământare și
emoție drumul ce duce la întâlnirea cu cel pe care vreau
să îl intervievez: cine este, cum este, ce îi place, ce nu
îi place, care sunt orele preferate din zi, ce mănâncă,
cum și ce scrie. Am publicat câteva volume de intervi-
Angela Baciu, poetă, prozatoare, publicistă, uri: Mărturii la sfârșit de veac (2000), Mărturii dintre
trainer, s-a născut pe 14 martie 1970, în Brăila. Membră milenii (2007), Mărturii dintre milenii (ed. a IIa revă-
a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Iaşi, membră zută, 2012), Despre cum nu am ratat o literatură gro-
PEN CLUB România. A publicat 20 cărţi, printre zavă (2015). În toate cărțile mele de interviuri am avut
care: Maci în noiembrie (1997), Trei zile din acel sep- ca temă principală prietenia literară.
tembrie (2003), Tinereţe cu o singură ieşire (2004), De
mîine pînă mai ieri alaltăieri (2007), Mărturii dintre Te felicit pentru munca ta bogată şi diversă, mulţu-
milenii (2012), Despre cum nu am ratat o literatură mindu-ţi că ai acceptat să-mi răspunzi la câteva între-
grozavă (2015), 4 zile cu nora (2015), mai drăguț decît bări, ca între două brăilence care şi-au intersectat
dostoievski (2017)- carte scrisă împreună cu Nora Iuga, drumurile cu ocazia unor evenimente literare partici-
Hotel Camberi (2017), Charli. Rue Sainte – Catherine pând la diferite festivaluri, târguri de carte, spectacole
34 (2017), Mic dejun la Frida (2020); Câteva dintre etc.
premiile recente: Premiul Uniunii Scriitorilor din Ro-
mania, Filiala Iasi, pentru Eseu și Publicistică, vol. Eu îți mulțumesc pentru propunerea ta. De fapt, acest
„Mărturii dintre milenii”, 2008; Titlul de „Poetă a Iașu- interviu a început cu mult timp în urmă, când, într-o
lui”, oferit de Primăria Iași, 2014; Premiul pentru Pu- seară de Crăciun, îmi povesteai de cafeaua ta preferată
blicistică la Concursul de Creație Literară „Vasile Voi- „Florian” și despre trăirile din cafeneaua cu același
culescu” (Buzău), 2015; Marele Premiu la Festivalul nume din Piața „San Marco” de la Veneția, unde obiș-
Internaţional de Literatură „Lucian Blaga” (Sebeş-Lan- nuia să își bea cafeaua Verdi, locuri pe care mi-aș dori
crăm), 2016; Premiul BALCANICA pentru poezie ro- să le văd și eu într-o zi. Au urmat și alte dialoguri prie-
mânească la „Festivalul Poeţilor din Balcani”, ed. a teneșți când ne-am revăzut la evenimente, festivaluri,
X-a, România-Turcia, 2016; Premiul I la Concursul Na- sedinţe PEN și târguri de carte. Finalizăm, în sfârșit,
țional de Poezie „Lidia Vianu, 2017, Translates” - în acest dialog, poate nu întâmplător, tocmai acum când
urma căruia a fost publicat volumul de poezie „Charli. împlinesc vârsta de 50 de ani.
Rue Sainte-Catherine 34”, în ediție româno-engleză;
Premiul Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Iași, „La mulți ani!”, Angela, e o vârstă frumoasă, a împli-
„Premiul pentru calitatea operei și activitatea scriitori- nirilor, când poţi privi înapoi cu bucurie la ce ai rea-
cească”, 2018; Titlul de „Poet al Capitalei Istorice a Ro- lizat şi să-ţi doreşti chiar mai mult. Cum o vei sărbă-
mâniei” oferit de Primăria Iași, 2019. A publicat inter- tori?
viuri cu personalităţi ca: Laurenţiu Ulici, Radu G.
Ţeposu, Eugen Simion, Mircea Sântimbreanu, Mircea După o pauză de trei ani și ceva, îmi va apărea o nouă
Zaciu, Cornel Regman, Mircea Horia Simionescu, Nora carte la Editura „Tracus Arte”, se numește Mic dejun la
Iuga, Ana Blandiana, Nicolae Breban, Barbu Ciocu- Frida. Este o carte de dragoste inspirată din viața per-
lescu, Alexandru George, Cezar Ivănescu, Emil Manu, sonală (ca toate cărțile noastre, nu?), pe care am înce-
Nina Cassian, Fănuş Neagu, Leo Butnaru, Adrian Alui put-o la Sibiu, și am tot scris-o și în alte orașe, trenuri,
Gheorghe, Liviu Ioan Stoiciu, Constantin Abăluţă ş.a. vapoare, cafenele…
În ultimii 10 ani s-a implicat în numeroase campanii
umanitare și sociale pentru bătrâni, copii și persoane cu Da, cea mai frumoasă sărbătoare pentru un poet este
dizabilități. atunci când îi apare o carte nouă. Observ că îți place
să călătoreșți.
420
Aproape toate cărțile mele au fost scrise în călătorii, astăzi) în care îmi spune că îmi va publica poeziile, așa
viața mea e o călătorie. am debutat, aveam doar 17 ani. Imaginează-ți, pentru o
adolescentă, pe vremea aceea, ce însemna acest lucru.
Mie îmi place să te consider, înainte de toate, poetă. A urmat participarea la o serie de festivaluri, premii na-
Ce părere ai? Şi aş vrea să ne spui cum au fost înce- ționale și la 24 de ani am debutat cu prima mea carte
puturile tale literare. „Fragmente dintr-o cavatină”.
Și eu simt în tot ce scriu, în ființa mea, în viața de zi cu În afară de scrierea propriei poezii, de colaborarea la
zi, Poezia. În acest an s-au împlinit 33 de ani de la de- ziarele scrise şi on-line, vii şi în întâmpinarea altor co-
butul meu literar și 26 de la debutul editorial. Nu știu legi promovându-i cu generozitate, făcând proiecte. Ai
dacă e mult sau puțin. Nu știu dacă am debutat prea de- studii de Drept și comunicare, te ajută aceste studii în
vreme, sau prea târziu, așa a fost să fie. Mereu am știut munca ta de promotor cultural?
că trebuie să scriu. Cu toate că marea mea dorință a fost
să fiu actriță. În copilăria mea, ascultam seară de seară Sigur, tot ce am învățat în școală m-a ajutat în viața de
teatru radiofonic, mă fascinau vocile de la radio, închi- zi cu zi și în joburile pe care le-am avut. Am lucrat în
deam ochii și „vedeam” chipurile actorilor. Am crescut presa scrisă și on line, am predat în învățământ limba
ascultându-i pe Radu Beligan, Coca Andronescu, Leo- română și drept, mai puțini știu că am fost consilier ju-
poldina Bălănuță, Margareta Pâslaru, Birlic, Tony Bu- ridic într-o companie de…gaze, PR, consilier de mar-
landra, George Calboreanu, Toma Caragiu, Ștefan Ciu- keting la o editură, consilier cultural, trainer, organiza-
botăraşu, și mulți alții, lista ar fi enormă. Ascultam seri tor de evenimente. Tot ce fac mă reprezintă, o fac din
întregi poezie recitată de Ion Caramitru, Valeria Seciu. suflet, cu pasiune și dăruire.
Îmi plăcea muzica veche, șansonetele vechi (cu câtă bu-
curie ascultam „Paris, mon amour”), baladele și roman- Ai organizat seri culturale, de poezie, expoziţii, mara-
țele, îmi plăcea Edith Piaf cu al ei „Non, je ne regrette ton de poezie. Neuitate au rămas ,,Atelierele de
rien”, mă și imaginam bătând străzile Parisului, ui- creaţie ale poetei Angela Baciu“, începute în anul
tându-mă în vitrine colorate și privind cerul...Prin clasa 2000 și pe care le ai și astăzi, ,,Serile de poezie de pe
a V-a am avut prima încercare literară, firește, nu am strada Bălcescu“, „Joia de Poveste”, târguri și expo-
spus nimănui, îmi era rușine. În loc să rezolv probleme ziții vintage și handmade, „Povestitorii de pe strada
de matematică din Gheba, sau probleme de fizică, eu Domnească”, și din 2018 până în prezent - proiectul
scriam poezii. Aveam un carnețel, pe vremea aceea se „Dragobetele la scriitori” inițiat și coordonat de tine,
numea „vocabular” îmbrăcat într-o copertă albastră sub egida U.S.R Filiala Iași. Ce amintiri ţi-au lăsat?
școlărească și acolo scriam ce îmi trecea prin minte. Nu
mi l-a găsit nimeni, niciodată. Îl ascundeam în dormito- Cum spuneam și mai devreme, toate aceste proiecte
rul meu, în spatele şifonierului, era un mic spațiu între sunt parte din sufletul meu, pentru că mă apropii de oa-
șifonier și perete și acolo era ascunzătoarea mea secretă. meni, lucrez cu ei cot la cot, învăț și evoluez alături de
Oare mai e și astăzi? ei. Mi-aș dori să pot face mai multe proiecte culturale,
sociale și, mai ales caritabile, doar să am mai mult timp
Cine știe, ar trebui s-o întreb pe mama, nu?! Mai târziu, și oameni dornici să se implice și să ajute alți oameni.
elevă la Colegiul Pedagogic „C.Negri”, m-am înscris în Pentru că numai așa putem deveni mai buni, dăruind în
cenaclul școlii și am văzut că și alți colegi iubeau poe- fiecare zi o vorbă bună, o îmbrățișare, o carte sau… o
zia. Mai întâi ascultam, tot nu îndrăzneam să citesc din pereche de mănuși.
„vocabularul” meu. Profesorul de limba română mi-a
adus odată, cu împrumut, am mai povestit acest lucru, Ai şi experienţa unor colaborări în afară ţării. Ai pro-
două reviste literare: „Afiteatru” și „Convorbiri lite- movat literatură română şi în spaţiul european, în Un-
rare”. Îți dai seama ce mare bucurie a fost pentru mine. garia, Slovacia, Cehia, din câte ştiu. Cum a fost expe-
La școală, nu îndrăzneam să citesc, așa că, descoperind rienţa turneului prin aceste ţări?
„poșta redacției” mi-am luat inima în dinți și am pregă-
tit câteva poezii să le trimit cu poșta. Însă, din neatenție, A fost un proiect organizat cu multă pricepere și dăru-
de emoții, am făcut o mare greșeală: pregătisem două ire, au fost implicați mulți scriitori români și din țările
plicuri, însă pe plicul către revista bucureșteană ,,Amfi- partenere pe care le-ai amintit. Mulțumesc și acum po-
teatru” am scris adresa și numele redactorului-șef de la eților Mircea Petean, Cassian Maria Spiridon și Attila
revista ieșeană „Convorbiri Literare” și invers. Firește Balazs pentru că m-au propus să fiu și eu în echipa lor.
că nu mi-am dat seama de acest lucru și am trimis așa O experiență uluitoare, o șansă enormă, am cunoscut
plicurile. La scurt timp, primesc răspuns de la Iași personalități culturale, scriitori, oameni interesați de fe-
că…am greșit adresa și destinatarul. Îți dai seama ce ru- nomenul cultural. Au urmat și alte proiecte în Franța și
șine mi-a fost, se petrecea prin 1987. În vremea aceea, Belgia.
redactor-șef la „Amfiteatru” era regretatul critic literar
Radu G.Teposu, care mi-a trimis o scrisoare (o am și
421
Ai scris şi o carte pentru copii, care şi aceasta este o Aș minți dacă aș spune că frumusețea nu este impor-
experienţă. E greu sau uşor să scrii pentru copii? Îţi tantă. Dar, bunicii și părinții mei m-au învățat că fru-
plac copiii? musețea e un dar, nu faci ceva pentru ea, vine și pleacă,
important este cum trăieșți și ce lași în urma ta.
Îmi plac enorm de mult copiii, de aceea organizez ate-
liere și cursuri de poveşți, joacă, dicție. Pentru mine nu Cum te descurci în acest triunghi: frumuseţe, poezie,
e ușor să scrii pentru copii, pentru că trebuie să fii me- iubire, fiindcă nu se poate una fără alta. Ce planuri
reu atent la mesaj, cuvinte, frazare, morală, expresii și de viitor ai?
asta mă sperie, oarecum. Dar, să știi că mă bate gân-
dul să mai scriu o carte pentru copii, poate vreo două, Nu m-am gândit niciodată la un „triunghi”. Am avut o
trei poveşti, cine știe… viață, să spunem, încercată. De tânără a trebui să mă
lupt cu boala, durerea, suferința, sistemul social și me-
A existat o carte care ţi-a marcat copilăria, traseul dical, moartea (prin pierderea cuiva drag), dar nu am
vieţii? povestit prea mult despre aceste lucruri pentru că am
vrut să fiu discretă cu viața mea privată. Poate, cine știe,
Da, Micul prinț, dar au mai fost și altele. cândva o să scriu. Asta e viața: cu bune și rele, azi zâm-
bim, mâine plângem. Să învățăm în fiecare zi că fiecare
Eşți născută în Brăila, dar te-ai stabilit de mulţi ani clipă, îmbrățișare, carte citită, poveste, că totul merită
tot într-un oraş dunărean, Galaţi. Ambele oraşe te cu- trăit. Acum sunt liniștită, împăcată cu mine, fericită, în-
nosc, te preţuiesc, te premiază. Mai mult, ţi se spune țeleasă, am tot ce îmi trebuie. Ce planuri am? O nouă
Chira Chiralina. De ce? Simţi că te identifici cu per- carte de poezie și o antologie „50”, dar voi povesti des-
sonajul brăilean al lui Panait Istrati? pre toate când vor apărea.
Întotdeauna m-am mândrit că sunt născută la Brăila, Crezi că scrisul ţine de destin?
orașul cosmopolit, cu case și străzi interbelice și, mai
ales cu amintirile copilăriei mele. Mă și văd în portul Da.
vechi pe strada comercianților, sau pe la Geamuri Late
și Biserica Greacă, turci, tătari, ruși, greci, armeni, bul- Este ceva ce n-ai făcut și ți-ai dori?
gari, polonezi. Parcă și acum simt gustul de bragă, mer-
geam cu mama mea Lizeta în centru „la ceas”, și ne răs- Să scriu o carte în Egipt, să arunc un bănuț în Fontana
fățam cu halva turcească (adusă special cu vapoarele) și di Trevi alături de T. și să beau într-o dimineață cafeaua
o cafea la nisip băută în degetare de argint. Copil fiind, în trenul Orient Express.
eram fascinată de aceste lucruri, le-am și povestit în căr-
țile mele, de Teatrul „Maria Filotti”, gustul de năut și Ai scris ceva azi?
nuga cu nucă (trei de „n”). Închid ochii și parcă aud și
astăzi: „Hai la limonadă rece!” striga limonagiul şi lu- Puțin mai devreme am scris rândurile astea pe un bile-
mea se aduna ciorchine. Apoi, grecii şi macedone- țel. „Mă tot uitam în cutia cu scrisori. Două facturi, o
nii vindeau şi ei cei mai buni covrigi cu susan şi plăcinte hârtie de la întreținere că trebuie să citesc apa, o reclamă
cu brânză dulce, ca la mama acasă. „Avem lapte proas- la cremă de mâini, un fluturaș cu servicii complete fu-
păt!!!” strigau lăptarii şi iaurgii spre încântarea copiilor nerare. Și o carte poștală de la Boris Leonidovici Pas-
din cartier. „Taze simit, sicak simit”strigau turcii, adică ternak. E o glumă, gândesc. Îmi zice că e plecat în va-
avem covrigi proaspeți, covrigi fierbinți...Câte amintiri, canță, că lucrează de zor la cartea Locotenentul Schmidt
cum să nu iubeșți Brăila și cum să nu fii mândră când ți (deci, suntem în 1926?), că e deprimat și că vrea să că-
se spune Chira Chiralina. De fapt, „botezul” mi l-au fă- lătorească în Gruzia. „Bună ziua, doamnă! Șțiți că as-
cut doi mari poeți: Cezar Ivănescu și Lucian Vasiliu. tăzi se oprește apa, nu? Se fac lucrări la canalizare”.
Da, mă identific cu personajul lui Istrati. Stii, cred că Bormașina vecinului de la 2 iar e pornită, semn că și
am trăit într-o altă viată, undeva, într-o tară orien- sâmbăta oamenii mai vor să strice ceva. Întorc cartea
tală…M-ai târziu, am fost adoptată de orașul Galați, tot poștală, pe spate scrie doar atât: „Pasternak, cele mai
un oraș la Dunăre cu povești impresionante, apoi a venit bune lentile de contact”.
naveta Galați – Bucureșți.
Misterioasă ca de obicei! Îţi mulţumesc şi îţi doresc tot
Am văzut postat pe You Tube un clip cu chipul tău binele, draga mea brăileancă.
intitulat ,,Poeta frumoasă ca o Dunăre“, unde oricine
putea observa că eşți o femeie foarte frumoasă. Oare Interviu realizat de Victoria MILESCU
o femeie frumoasă trece mai uşor prin viaţă? Pe tine
frumuseţea te-a ajutat sau dimpotrivă?
422
Neagu Udroiu – 80 Eseuri în domeniul publicisticii: Gutenberg sau Mar-

coni? (1981); Eu comunic, tu comunici, el comunică
(1983); Tehnologia în tranşeele informaţiei (1999); An-
grosişti în Piaţa Informaţiei (1999); Regatul meu pe-
o…ştire! (2000); Cavalerii Ordinului Guten-
berg (2000); Piloţii de formula unu (2009). Reporter la
eveniment: O şansă păcii! – Trimis special la Naţiunile
Unite (1989); Pelerin la Infopolis (2000) Printre cele
mai proaspete cărți ale sale: “Români la nord şi la sud
de ecuator”. Exact acolo - spunea cineva la lansarea
acestui volum – unde ne dorim să fim şi să nu uităm să
ne întoarcem.
Cu plaivasul, pieton pe Mapamond

Jurnalist, scriitor, universitar, diplomat. S-a
născu la 3 aprilie 1940, în satul Cartojani (Vlaşca), as-
tăzi aparținând comunei Roata de Jos, din județul Giur-
giu. A străbătut mediile universitare cu brio, cu dra-
goste pentru învățătură: Institutul Politehnic Bucureşti,
Facultatea de Metalurgie (1959-1964). Dăruit cu harul
scrisului, după o scurtă vreme de inginerie, se dedică
jurnalisticii, scrisul însemnând pentru tânărul inginer
produsul unei munci intense, adică inspirație împletită
cu multă trudă. Activează în presa scrisă începând cu
1966 la diverse ziare și reviste (precum și la radio şi Dragului nostru prieten și colaborator, la ani-
televiziune. A îndeplinit funcția de Redactor-şef la Ra- versarea seniorialei vârste - La mulţi ani cu sănătate şi
dioteleviziunea naţională, între 1974-1978, iar între la mai multe cărţi!
1997-1999 a fost consilier la PRO TV. I s-a încredințat
funcții de înaltă răspundere în agenții de presă – secre-
tar general de agenție Agerpres; director general Rom-
Redacția „Rotonda valahă”
pres, între â 1979-1997. A lucrat și în sistemul editorial,
ca şef departament la Editura Niculescu (1999-2001), Stejarul din Vlăsineşti
director de programe culturale la televiziunea „Româ-
nia de Mâine”. Bursă de studii în SUA oferită de The Aţi auzit de comuna
World Press Institute ( 1973-1974) Diplomaţie: amba- ce poartă numele de Vlăsi-
sador extraordinar şi plenipotenţiar în Finlanda şi Esto- neşti? Oricum, nu poate fi
nia (2001-2006). Căsătorit cu Marieta Popescu, inginer; confundată, pentru că în ţară
trei copii (Denisa, Silviu, Ionuţ) există o singură localitate cu
Jurnalist și scriitor de reputație, Câteva titluri acest nume care, după unii ar
din vasta sa opera: Sita lui Eratostene (1981); Zăpezi veni de la antroponimul Vlaşin
din Miazăzi (1982); Sub roţile Carului Mare (1998);Pi- al unei vechi familii boiereşti,
eton prin sate şi oraşe româneşti (2000); Emisferele de după alţii, de la vlăsia ce aco-
Magdeburg (2001); La apa Dâmbovnicului (2016). Re- perea o parte din zona de Nord
portaje din străinătate: Reporter pe ississippi a Câmpiei Moldovei.
(1976); Hawaii (1977); Pieton prin oraşele lumii – 3 vo- Pe aceste locuri s-au des-
lume (1976, 1994, 1989); Ferestre spre Carpaţi coperit artefacte din civilizaţia Cucuteni din perioada
(1983); Mâine, în secolul următor (1985); Terra, casa în neolitică, cam de o vârstă –se admite o toleranţă de câ-
care locuim (1983); America, un loc sub soare teva mii sau zeci de mii de ani! – cu descoperirile arhe-
(1991); Lumea nouă – cinci veacuri de nesingurătate ologice făcute de academicianul Plopşor la Ripiceni pe
(vol.I –La nord de Rio Grande – 1994, vol. II – La sud Prut, localitate situată pe aceeaşi latitudine, la doar câ-
de Rio Grande – 1998); Watergate – un crâmpei de is- teva zeci de kilometri distanţă. Documentar numele co-
torie americană (1994); Români la Nord şi la Sud de munei este atestat prin uricul dat la 20 iunie 1446 de
Ecuator (1994); Japonia se scufundă? (1996); China, către Ştefan Voievod, rămas în istorie ca cel Mare şi
dragonul pe roţi (1997); Coreea de Sud şi veacul Paci- intrat în religie ca cel Sfânt. Cu un sfert de secol în
ficului (1997); Zăpezi din Miazănoapte – Ambasador în urmă localitatea a sărbătorit 550 de ani de existenţă,
Finlanda (2007); Zăpezi din Miazănoapte – Ambasador motiv de mândrie dar şi de satisfacţie pentru vieţuitorii
în Estonia (2011); Condeie, voci, chipuri. O istorie a acestor meleaguri.
presei de la începuturi până azi prin personalităţi.
423
După ultimul recensământ comuna Vlăsineşti ceea ce a întreprins alesul inimii şi ajutându-l să devină
număra 3205 locuitori. A trecut de atunci aproape un stejarul falnic din Vlăsineşti.
deceniu. Oare câţi locuitori are acum? Puteam să dau În anul 1968 apele învolburate ale Prutului, domo-
un telefon la primărie şi aflam, dar mi-a fost teamă că lite în Lacul de acumulare Stânca-Costeşti, au ras de pe
mă voi întrista. Oricum, au trecut în eternitate mai mulţi faţa pământului comuna Lehneşti - împreună cu alte
decât au văzut lumina zilei şi apoi câţi localnici au ple- şapte sate - şi stejarul s-a întors să se împământenească
cat să-şi caute norocul pe alte meleaguri! Pe timpul în satul natal. Totul pare o poveste, dar este o poveste
secetei plecaseră în Muntenia, de unde cei mai mulţi adevărată şi frumoasă, cu oameni minunaţi şi cu locuri
s-au întors, unii şi-au făcut însă un rost pe acolo. Pe binecuvântate de Dumnezeu şi confirmă proverbul
tineri colectivizarea i-a împrăştiat prin ţară, dar cei cu „Omul sfinţeşte locul”.
minte de la Dumnezeu au urmat şcoli de toate categori- Între timp OMUL nostru şi-a completat studiile,
ile şi s-au stabilit în oraşe, mai mari sau mai mici, după absolvind Facultatea de filologie a Universităţii „Ale-
pregătire şi după noroc. În ultimele decenii, mulţi „s- xandru Ioan Cuza” din Iaşi, astfel că s-a întors „acasă”
au dus la lucru prin cele ţări străine”, în căutarea unui ca profesor de limba română şi a fost numit director la
trai mai bun. Urmare acestor vitregii, comunitatea să- şcoala de unde a plecat cu ani în urmă, devenită acum
tească nu numai că nu a avut de suferit ci, dimpotrivă, Şcoală Coordonatoare a activităţii şi celorlalte şcoli
s-a mobilizat şi a realizat lucruri care fac mândria ju- din comună – din satele Sârbi şi Miron Costin. A
deţului. Iar cei care au plecat au dus fala comunei acolo funcţionat la această şcoală centenară timp de 34 de ani,
unde au ajuns. din care 21 ca director, consolidând şi îmbogăţind tra-
Citesc din cartea „Vlăsineşti, un crâmpei din Româ- diţia valoroasă făurită de predecesorii săi. În această
nia eroică”, scrisă în anul Centenarului de către omul calitate a propagat în întreaga comună principiile unui
de cultură Gheorghe Burac, cronicarul octogenar al învăţământului modern şi performant, a susţinut con-
acestor locuri, numele unor veterani de război cărora li struirea unor noi localuri de şcoală şi înzestrarea lor cu
s-a acordat post mortem titlul de Cetăţean de Onoare al laboratoare, cabinete şi ateliere şcolare. Sub manageri-
comunei: Găină Neculai, Cloşcă Vasile, Lebădă Şte- atul său Şcoala gimnazială din Vlăsineşti a devenit una
fan, Ţurcanu Costache. Nume neaoşe, moştenite din ge- din cele mai apreciate instituţii de învăţământ din ju-
neraţie în generaţie, de la răzeşii lui Ştefan cel Mare. Şi deţ, din anul şcolar 2015-2016 funcţionând şi cu o clasă
mai ştiu că la Cajvana, în judeţul Suceava, există un de mecanică. Activitatea excepţională ca profesor de
stejar secular, la umbra căruia, după cum se spune din limba română i-a fost apreciată prin respectul zecilor
bătrâni, s-ar fi adăpostit de multe ori însuşi Domnitorul de generaţii de elevi, pe care i-a învăţat să se exprime
cel Sfânt, lucru verosimil, deoarece s-a confirmat prin corect în limba natală, verbal şi în scris, şi cărora le-a
metode ştiinţifice că arborele ar dăinui de cel puţin opt cultivat interesul şi dragostea pentru literatura naţio-
sute de ani. nală. Urmându-i exemplul, foştii săi elevi şi-au conti-
Ei bine, stejarul lui Ştefan cel Mare a dat mlădiţe, nuat studiile şi unii au ajuns personalităţi marcante, oa-
şi una din ele a răsărit acum optzeci şi patru de ani în meni de nădejde în societate.
Vlăsineşti. Nimerind un sol bun, format din bunii şi Forurile superioare din învăţământ i-au recunos-
străbunii săi - oameni cu frica lui Dumnezeu şi cu iubire cut meritele profesionale, prin numeroase distincţii şi
de glia strămoşească - care au luptat în Războiul de nominalizări, dar şi prin desemnarea pe timp de două-
Neatârnare şi apoi în cel de Reîntregire, şi înconjurat zeci de ani ca metodist de limba română pe judeţ. A
de dragostea familiei, stejărelul Gheorghiţă s-a înălţat desfăşurat o vastă activitate metodică: a condus cer-
semeţ spre soare. A pătruns tainele slovei la şcoala curi şi consfătuiri pedagogice, a făcut inspecţii pentru
din sat, şcoală veche, cu tradiţie, şi a intrat în universul examenele de grad I şi II, a făcut parte din comisii de
verbului la gimnaziul din Săveni, ceea ce l-a ajutat să admitere în liceu şi a reprezentat judeţul în comisii
descopere o lume nouă. Urmând tradiţia celor mai res- naţionale de profil. Şi ceea ce este mai important, şi-a
pectaţi oameni din comună, a ales să se facă şi el dascăl iubit elevii şi s-a preocupat permanent pentru a-i pre-
şi a urmat Şcoala Pedagogică de băieţi din Şendriceni. găti pentru viaţă. Ca recunoştinţă, comunitatea locală
La absolvire a fost repartizat la Mitoc, pe malul Prutu- i-a făcut cel mai de preţ dar, eternizându-i numele pe
lui, dar a făcut ce a făcut şi a ajuns la şcoala din sat. Ca frontispiciul şcolii pe care a slujit-o cu dăruire timp de
toţi tinerii de vârsta lui a trebuit să facă şi milităria, însă treizeci şi patru de ani: din anul 2008 în Vlăsineşti
s-a întors din armată mai copt la minte. Descoperindu- funcţionează „Şcoala Gimnazială „Gheorghe Burac”.
i-se calităţi de lider, a ocupat o vreme funcţia de inspec- Ieşit la pensie, profesorul nu a renunţat însă la
tor la Comitetul de Cultură şi Artă al raionului Săveni, viaţa activă, ce făcea parte din fiinţa sa, mai ales că ur-
după care a funcţionat - succesiv - ca director coordo- mau evenimente importante în istoria comunei: 550 de
nator al şcolilor din comunele vecine Avrămeni şi Do- ani de la atestarea documentară a localităţii şi 150 de
bârceni, până a ajuns director la Şcoala Coordonatoare ani de la înfiinţarea şcolii. Lucru firesc, pensionarul
din Lehneşti. Aici stejarul tânăr Gheorghe Burac s-a lă- septuagenar s-a implicat cu toată capacitatea, puterea
sat ademenit de trilurile unei păsări măiestre şi de far- de muncă, cu experienţa sa managerială şi, mai ales,
mecul ei irezistibil, întemeindu-şi un cămin cu tânăra cu iniţiative, în pregătirea şi organizarea acestor eveni-
lui colegă de cancelarie. Timpul va arăta că a făcut cea mente. A coordonat culegerea de comunicări ştiinţifice
mai bună alegere, soţia Valentina, fiindu-i alături în tot pe tema acestor evenimente, a proiectat Obeliscul
VLĂSINEŞTII-550, pe care se află plăci comemorative
424
cu numele eroilor vlăsineşteni care şi-au jertfit viaţa domeniul laboral (piața muncii), orientată către o edu-
pentru Patria Română în cele două războaie şi a pus la cație axată doar pe învățarea unei meserii, cu o durată
loc de cinste, în faţa bisericii, o Cruce Comemorativă de 3 ani de studiu, în domeniul MECANICĂ, califica-
în memoria celor doi tineri militari din Vlăsineşti, ale rea MECANIC AGRICOL, având avizul A.R.A.C.I.P.
căror vieţi au fost curmate în zilele însângerate ale lui – Agenția Română de Asigurare a Calității în Învăță-
decembrie 1989. A militat pentru constituirea Subfili- mântul Preuniversitar.
alei Vlăsineşti a Asociaţiei Naţionale „Cultul Eroi- *
lor”, al cărui preşedinte a fost ales şi în această calitate Pentru cel de al 84-lea cerc pe are-l adaugă în
a cultivat tradiţia ca după slujba de la biserică enoriaşii trunchiul său, să-i dorim Stejarului din Vlăsineşti multe
să se deplaseze la Obelisc. primăveri însorite şi toamne bogate. LA MULTI ANI,
Cu prilejul sfinţirii bisericii din sat, restaurată prin dragă confrate!
strădania preotului paroh şi contribuţia unanimă a eno- Mihai MAXIM
riaşilor, în toamna anului 2000 profesorul Gheorghe
Burac şi-a lansat cartea ”Biserica(Adormirea Maicii
Domnului) Vlăsineşti - Selecţiuni monografice”, pe Alecu Ivan Ghilia – 90
care a înmânat-o Prea Sfinţitului Calinic Botoşănea-
nul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor. Cu acelaşi
prilej, ca semn al binecuvântării Mitropoliei Moldovei
şi Bucovinei, pentru râvna şi dărnicia arătată faţă de Bi-
serică, i s-a decernat familiei Gheorghe şi Valentina
Burac Distincţia de Vrednicie.
În tot timpul care s-a scurs de la ieşirea la pensie a
adunat material pentru scrierea unor cărţi despre locu-
rile unde a trăit şi a muncit. Ca urmare, începând cu
anul 2005 apar sub semnătura sa la Editura „AGATA”
din Botoşani, unul după altul, volumele: Monografia
comunei Vlăsineşti; Profesorul Gheorghe Burac, Me-
dalion; Lumini ce nu se sting; …Şi aşa mai departe;
VLĂSINEŞTI. ŞCOALA-150 (1865-2015); Raportul de
seară şi cartea consacrată Centenarului Marii Uniri,
VLĂSINEŞTI. Un crâmpei din România eroică”, ale
căror lansări au constituit evenimente literare în viaţa
comunităţii vlăsineştene şi nu numai.
În Prefaţa la ultima carte scriitorul Ion Istrati, di- Adnotări la o „ediție revizuită”: «Cuscrii»
rectorul editurii AGATA şi al revistei LUCEAFĂRUL
DE SEARĂ, scria:, „Cu această serioasă scriere Ghe- „Mă întreb, însă, pe cine mai interesează astăzi
orghe Burac îşi demonstrează virtutea care îi înnobi- un roman a cărui acţiune (ficţiune) nu se petrece la
lează munca de trei decenii, de cercetător şi monogra- World Trade Center sau în catacombele Satanei din
fist, pentru a contribui la afirmarea identităţii locale munţii Afganistanului, când Satana este peste tot
a satelor din Valea Başeului, unde s-a născut, pe unde scoţându-şi coarnele din televizor la orice oră din
a făptuit şi a trăit. E un act de eroism, o jertfă pentru a- noapte şi zi, iar acţiunea unui roman institulat atât de
şi sluji ţara şi a râvni idealul ca oameni, fapte tot atât vetust Cuscrii, se poate petrece cu cincizeci de ani în
de importante şi vrednice precum cele descrise de urmă, într-un sat necunoscut din Nordul Moldovei, dis-
Domnia sa, acum.” părut şi din istorie şi din memoria noilor generaţii” nota
Să sperăm că Stejarul lui Ştefan cel Mare va da cu amărăciune Alecu Ivan Ghilia în 2002 în „Cuvântul
mlădiţe şi în alte locuri din ţară.
înainte” cu care îşi însoţea „ediţia revizuită” a romanu-
lui său Cuscrii (Editura Allfa, Bucureşti, 2002), loc în
care mai făcea, de altfel, şi o serie de mărturisiri legate
atât de volumul cu pricina („avatarurile” prin care i-a
fost dat acestuia să treacă – ani în şir manuscrisul a
aşteptat să vadă lumina tiparului, cca. treizeci de refe-
rate pro şi contra ş.a.) cât şi de condiţiile social-istorice
în care a fost scris şi propus spre editare. E vorba de
întunecatul deceniu, numit mai târziu de către criticii şi
Începând cu anul școlar 2015 - 2016, Școala istoricii literari „obsedant” şi evaluat ulterior din di-
Gimnazială ”Gheorghe Burac” din Vlăsinești s-a tran-
verse unghiuri şi de pe diverse paliere analitice. Roma-
sformat în Școala Profesională ”Gheorghe Burac” Vlă-
sinești, prin înființarea unei structuri școlare cu denu- nul apărea în 1958, avea să fie premiat de către Acade-
mirea de ȘCOALA PROFESIONALĂ DE MECANICI mie şi, fără îndoială, a constituit, atunci, un eveniment
AGRICOLI, formă de învățământ bazată strict pe literar major de vreme ce mai toţi criticii importanţi ai
momentului (de la Ov.S. Crohmălniceanu şi până la Al.
425
Oprea, de la S. Damian şi până la Nicolae Ciobanu) dorinţa de avere şi de îmbogăţire prin noile mariaje ale
l-au comentat în puţinele reviste culturale centrale. Car- tinerilor din familii cu stare materială diferită.
tea l-a propulsat numaidecât pe autor în prim-planul Drama colectivizării, conştientizată în satul de
vieţii literare, considerându-se că aducea un suflu înno- nord al Moldovei – locul acţiunii, de către mai toţi oa-
itor întregii proze realist-socialiste, care se practica şi se menii locului şi datorită veştilor şi zvonurilor despre
publica pe scară largă în epocă. colhozurile sovietice, îi afectează în egală măsură pe
Romanul „se bazează pe un montaj abil al temei toţi, dar mai ales pe cei care mai deţin cât de cât terenuri
colectivizării într-un tablou mozaicat, în care nu se în- agricole. „Găzarii”, adică activiştii de partid, porecliţi
fruntă numai comuniştii şi chiaburii, ci şi generaţiile aşa fiindcă veneau din zona Prahovei, care au fost
vechi cu cele noi, comuniştii „buni” şi comuniştii „răi”, trimişi cu o sarcină precisă în acel sat – să-i convingă
străini aduşi în sprijinul colectivizării şi lo- pe locuitori să semneze cererile de ade-
calnicii… Ghilia redescoperă sensibilitatea ziune la gospodăria colectivă, deşi nu
romantică a începutului de secol pentru o sunt atât de duri ca în alte locuri, dau
lume primitivă, agitată de pulsiuni, afecte pace oamenilor şi caută să le smulgă
şi chiar de senzualitate” (Adrian Tudo- adeziunile prin diverse tertipuri. La
rachi, în Dicţionarul general al literaturii rându-le, ţăranii se refugiază prin po-
române, ed. II-a revizuită, adăugită şi adusă duri şi pivniţe, fug prin păduri din faţa
la zi, Muzeul Literaturii Române, 2017). urgiei. În context, un „uriaş cioplit ca
Comentatorii au văzut în unghiul propus de din bardă”, care „se vedea cât de acolo
Al. Ivan Ghilia o perspectivă novatoare că era tipul omului care nu pune nimic
pentru romanul românesc contemporan, la inimă”, un oarecare Andrei Obadă
ceva ce ieşea din tiparul şi stereotipia for- cată să-i aducă pe activişti la realitate:
mulei realist-socialiste, atât de des prezentă „Trebuie să-i înţelegeţi pe oamenii
în proza perioadei. aiştea – le spune el trimişilor partidului.
La unison s-a considerat că romanci- Nu de nebuni se urcă ei în pod şi se as-
erul deţine marea capacitate de a pune în cund prin beciuri. Unuia ca mine, să mă
scenă şi de a conduce cu talent şi abilitate acţiuni, na- iau de exemplu, care n-am ce pierde, îmi vine uşor să
raţiuni nu numai alerte, ci şi, în mare măsură, insolite. mă scutur de sărăcie, da aistora, care au adunat din
Citind romanul astăzi, la mai bine de şaizeci de ani de moşi-strămoşi, cum să se despartă de pământ, de vite,
la prima lui ediţie, ne putem întreba în chip legitim în de…”.
ce măsură Cuscrii poate fi considerat un roman care să În „portretul de grup” pe care ni-l propune auto-
mai intereseze, literar vorbind, şi dincolo de contextul rul se află individualităţi pregnante, conştiente de farsa
în care a fost scris şi dincolo de tribulaţiile pe care le-a pe care le-o joacă istoria. În necruţătorul vârtej al eve-
făcut autorul. Ne mai putem întreba, desigur, în ce mă- nimentelor, un mărunt secretar de partid precum Ion Ai-
sură evenimentele descrise, dar mai ales realizarea es- rine este şi el pe deplin conştient de toate câte se întâm-
tetică a romanului au rezistat/rezistă judecăţilor timpu- plă. „Simţea – zice romancierul – că iureşul noii sale
lui. Şi venind în întâmpinarea acestor întrebări (şi ale vieţi sprijinite pe politică îl răzbuna de multe umilinţe
altora, fireşte) scriitorul ne mai previne în amintitul şi nedreptăţi adunate şi-i făgăduia o nesperată ieşire din
„Cuvânt înainte” „… cititorii de carte bună vor avea sărăcie, dar, totodată, simţea cu şi mai multă putere că
surpriza să constate că noua versiune a romanului (ce ar viaţa lui adevărată, simplă şi împlinită, nu putea fi decât
putea purta subtitlul Satul ridicat la cer sau Satul dis- în altă parte, unde era vorba de libertatea sentimentelor,
părut în cer surclasează etichetele sclerozante şi sclero- a gândurilor şi credinţei lui că peste tot şi toate există o
zate adunate în limbajul critic, ca şi prejudecăţile privi- dreptate şi un adevăr şi această cinste, dreptate şi adevăr
toare (global) la perioada anilor ’58-’60 neviciată cu to- mai presus de lume se află bine zidit în misterul numit
tul de proletcultism (cum fuseseră anii precedenţi), dar Dumnezeu şi pe care micii dumnezei iviţi acum pe pă-
pusă hotărât şi energic sub patronajul dirijismului ideo- mânt, şi care se dau drept stăpânii lumii, vor să-l dă-
logic, în care critica literară a jucat rolul combatantului râme. Lucru pe care el, Ion Airine, nu era de acord. Lu-
principal, jonglând cu criteriile valorice ale tezismului cru pe care el, Ion Airine, secretar de partid al acestor
realismului socialist şi ale modelului Mitrea Cocor.” mărunţi dumnezei locali, nu se simţea părtaş cu ei. Până
Mărturisind că i-a avut ca modele pe Sadoveanu, şi grava lui „abatere de la morala proletară”, nu numai
la început, iar mai târziu pe Rebreanu, Al. Ivan Ghilia că-l singulariza printre ei făcându-l vulnerabil, dar îl şi
se distanţează de primul prin reducţia descrierilor satu- ridica deasupra lor, simţind cu putere adevărul simplu
lui moldovenesc la fraze şi paragrafe mai concise şi, şi sănătos că viaţa îşi are rostul numai în iubire nu în
deci, mai relevante (în măsura în care „peisajul” exte- ură. „Viaţa e dragoste. Dumnezeu e dragoste. Ura e de
rior este pus în concordanţă cu celălalt „peisaj”, interior la Diavol, Lupta de clasă e scorneala şi unealta de lucru
al personajelor, iar de cel de al doilea „adecvându-şi” a Satanei, căreia îi place să dezbine, să ucidă şi să stă-
situaţiile la un dramatism ceva mai acceptabil decât, să pânească prin ură”.
zicem, în Ion, deşi miza este în ambele cazuri aceiaşi,
426
Ştiinţa alternării planurilor, dar şi a mânuirii per- Ioan Barbu – 82

sonajelor, cea a sugestiilor caracterologice, dozajul di-
alogurilor (în care nimic nu pare de prisos) şi a surprin- Prietene de departe
derii reacţiilor fireşti, apoi arta portretului/portretelor la aniversarea lui Ioan Barbu
sunt cele dintâi virtuţi ale autorului, cărora desigur, li se
adaugă şi altele din plan secund. Există apoi cel puţin prietene, azi nu sunt lângă tine,
câteva scene absolut memorabile şi care probează aci cum în atâtea maiuri te-am serbat,
pana unui mare romancier, a cărei creaţie rezistă şi se dar îţi trimit urarea de la mine
impune dincolo de conjuncturi sociale şi istorice pre- prin curierul Oltului turbat.
cum cele cunoscute în acest caz. Bunăoară momentul în
turbat am zis – că nu are odihnă,
care Toma Bursuc este surprins de o ploaie torenţială şi
acum când toată Ţara e-n nevoi.
trece Jijia cu ajutorul boilor, spre a ajunge la ruda lui de dar munţii falnici îţi urează tihnă
la marginea oraşului, apoi scena încuscririi lui cu fami- printre vulcanii anilor - şuvoi.
lia Zvorişteanu şi – ca o încununare a întregului roman
– scena finală, imaginară, în care biserica satului plină omule blând, aş vrea să şed o clipă,
de enoriaşii nuntaşi şi de cei reveniţi din pădure se înalţă o clipă - între tâmplele-ţi de nea;
la cer, în timp ce vremelnicii „mici dumnezei”, activiştii brâncuşian, să îţi cioplesc aripă
de partid se împiedică şi cad printre crucile cimitirului. şi încă una - să te salte-n stea.
O scenă finală demnă de cei mai mari romancieri ai lu-
spre steaua ce ne vine-n an odată
mii, atestând existenţa unui scriitor pe nedrept intrat
şi îţi zideşte înc-un an pe umăr,
într-un con de umbră. tiptil…tiptil,de parc-ar fi o fată ;
a câta oară …nu ştiu eu să număr...
Florentin POPESCU
e ziua ta, ascultă-mă pe mine
Din partea Redacției şi toţi mesenii-s harnici la pahar:
tu soarbi din cupa marilor destine
Scriitor și publicist din elita condeierilor ro- cât eşti puternic şi nu ai habar.
mâni, Alecu cu Ivan Ghilia (pseudonim), pe numele său iar dacă-ţi bat şi neguri pe la poartă,
adevărat Alexandru Ivan, s-a născut la 1 martie 1930, eu despre-aceste spasme n-am să scriu.
în satul Ghilia, comuna Șendriceni, județul Dorohoi. necazurile-ţi vin din muica soartă
este un scriitor și publicist român. A scris romane, po- care te-a însemnat - de timpuriu.
vestiri și poezii. Este totodată și un valoros pictor. A
urmat cursurile Academiei de Belle-Arte din Iași (1948- îngăduie-mi o clipă de francheţe,
1950) și apoi pe cele ale Institutului de Arte Plastice tu ştii că toţi poeţii-s năzdrăvani:
„Nicolae Grigorescu” din București (1950-1953). A lu- mai dă-mi un Olt nebun de tinereţe
crat ca redactor la Contemporanul, Gazeta literară, Lu- şi-ţi cînt, pentru vecie: LA MULŢI ANI!
minița (redactor-șef), redactor-șef la redacția de scena- george FILIP
rii a Studioului Cinematografic București (1967-1969). 15 mai -2020, Montreal
Ca vechi și bun prieten al scriitorului Ioan
Barbu, cu câțiva ani în urmă, la rugămintea acestuia, „Ziua când înfloresc salcâmii...”
Alecu Ivan Ghilia a donat Bibliotecii Județene „Antim La mulți ani, frate drag! Lia îmi spune că în Bă-
Ivireanul” Vâlcea picturile sale care împodobesc astăzi răgan au înflorit salcâmii. Cred c-au înflorit și la Perieți
holurile etajelor „catedralei cărții”, iar zece tablouri și Corbu, cu o acoladă de aceleași îmbătătoare flori la
Muzeului de Artă „Casa Simian”, . Un gest de mare iu- Potcoava, punctul de unire între comunele noastre. Mă
bire pentru Vâlcea din partea unui ilustru artist-scriitor. gândesc cu nostalgie la un tăpșan mirosind a dafin din
La mulți ani, Maestre, la cele nouăzeci de primăveri! grădina din spatele Accademiei di Romania din Roma,
când am înțeles prima oară că botezul tău s-a petrecut
Redacția „Rotonda valahă” într-un cazan divin, încărcat cu flori dalbe de salcâm
mirosind a grădina Raiului. Fie-ți viața, în continuare,
încununată de albul pur al florii de salcâm, alături de
toți cei apropiați sufletului tău: nevasta, copiii, nepoții -
și ce-o mai încăpea! Ani buni, sănătoși, în rotunjire ple-
nară!
Lia-Maria ANDREIȚĂ
Ion ANDREIȚĂ
427
alegerea astfel făcută: "Sibiu! Nu cred să fi fost mai po-

trivită alegerea altui oraş pentru stabilirea universităţii
din Cluj. Erau aci toate vestigiile luptei noastre. Circu-
In Memoriam lau prin înghesuiala de străduţe umbrele lui Eminescu
şi Coşbuc, Slavici şi Goga, erau aci umbrele marilor
Radu Stanca – 100 luptători pentru drepturile naţionale."
(5 martie 1920, Sebeș – 26 decembrie 1962, Cluj-Napoca) Atmosfera tensionată a războiului nu izbutea să
înăbuşe elanul tineresc al studenţilor care însufleţeau
oraşul. Ştefan Auustin Doinaş avea să rememoreze
plimbările lor studenţeşti prin centrul urbei, când Radu
recita în gura mare poezii întregi din literatura germană.
Stimulatoare erau pentru tinerii condeieri concursurile
ad-hoc ce porneau de la vreun dicton celebru sau o idee,
ce urma să fie poetizată de ei. Aşa cum va mărturisi Au-
gustin Doinaş, absolut totdeauna Radu Stanca scria cele
mai inspirate versuri. Drama refugiului era contracarată
de ceea ce el numea în manuscrisul Amintiri din viaţa
mea drept "Descoperirea Sibiului". Era o bucurie
imensă pe care nu ezita să o împărtăşească şi cu colegii
lui de studenţie. Escapadele nocturne împreună cu Ion
Negoiţescu au lăsat urme în viitorul lor dialog devenit
în 1978 Un roman epistolar. Între cei mai apropiaţi,
Gânduri la centenarul nașterii unui Ovidiu Cotruş şi le aminteşte astfel: "Pasul domol al po-
ilustru poet și om de teatru etului păşea sfios printre semne de vestigii, temător să
nu tulbure umbrele fraterne din alte văleaturi. O plim-
Radu Stanca aparţine generaţiei strălucite de bare nocturnă prin Sibiu, în tovărăşia lui Radu Stanca
personalităţi artistice formate atât de solid în perioada echivala cu o iniţiere. Ştia, ca nimeni altul, să-ţi dezvă-
interbelică, el înscriindu-se din toamna anului 1930 în luie latura de taină a vechiului burg, să-ţi desluşească
clasa I gimnazială a Liceului „Gh. Bariţiu” din Cluj. semnele întipărite în pietrele şi în porţile sale, aşezate
Sub semnul precocităţii stau la 15 ani debutul ca poet, acolo, parcă pentru vecie, ca elemente ale unui decor
apariţiile unor cronici la romanele Nopţile de Sânzi- ideal. El privea Sibiul cu ochii regizorului, visând un
ene şi Fraţii Jderi de Mihail Sadoveanu, la Codin de spectacol absolut, în care Timpul, Frumuseţea, Viaţa şi
Panait Istrati şi Floare de oţel de Victor Ion Popa. Ado- Moartea erau actorii principali."
lescentul citea cu pasiune şi mânuia condeiul versifi- Între iniţiativele majore, semnalăm în 12 febru-
când, astfel că de timpuriu şi-a dobândit prestigiul de arie 1942 inaugurarea oficială a Cercului literar "Octa-
“veniamin” al scriitorilor de la revista “Gând Româ- vian Goga", la festivitate participând însuşi ministrul
nesc”, unde criticul literar Ion Chinezu îl distinsese în- Culturii Naţionale, Ion Petrovici. Decanul Facultăţii de
tre elevii liceului la care era profesor de literatură ro- Filosofie şi Litere, D. D. Roşca, a rostit o cuvântare, iar
mână. Tot în Cluj, Radu Stanca avea să înceapă, în în numele studenţilor a vorbit Radu Stanca. Tot el va fi
1938, Facultatea de Litere şi Filozofie, debutând ca ac- şi primul preşedinte în comitetul Cercului, ales în 25
tor în roluri ca Farfuridi în O scrisoare pierdută, din noiembrie 1942. Se organizează şedinţe periodice de lu-
1940, spectacol studenţesc reluat la Teatrul municipal cru, conferinţe susţinute de Ovidiu Drimba, Cornel
Sibiu în 1943, ca şi Heidelbergul de altădată în 1942. Regman, Eugen Todoran, Ion Negoiţescu, Petru Hossu.
Scrie din 1938, între altele, şi la revista „Sympozion”, Radu va citi în reuniunea din 17 decembrie 1942 poezi-
unde se bucură de tovărăşia de idei a lui Victor Iancu, ile Seară medievală, Acesta este locul, Sfârşit de
Eugen Todoran şi Ion Negoiţescu. toamnă şi Elegie de toamnă, iar în şedinţa din 9 febru-
Odată cu refugierea Universităţii "Regele Fer- arie 1943 lecturează Lumina lunii şi un fragment
dinand I" din Cluj la Sibiu, studentul Stanca se simte ca din Balada menestrelului. El va rosti tot atunci şi con-
peştele-n apă în atmosfera Cetăţii de pe malurile Cibi- ferinţa ”Teatrul şi cinematografia”, iniţiativă semnifi-
nului, care îl inspiră pentru baladele sale, gen literar pe cativă pentru profilarea sa profesională ulterioară. Rea-
care îl va ilustra în mod strălucit. În Nocturnă (Întru-n lizările Cercului vor fi comentate de către studenţii Cor-
Sibiu…) sau în Un cneaz valah la porţile Sibiului, poe- nel Regman în "Viaţa universitară" nr. 6-8 1942 şi De-
tul nu ezită să introducă în versuri chiar şi numele liu Petroiu ( semnând Dorin Drumaru) în "Ţara" din 15
oraşului de refugiu. De un entuziasm contaminant părea -30 decembrie 1942 şi 17 februarie 1943. I. D. Sîrbu
cuprins şi Horia Stanca, fratele său mai mare, care va redactează chiar un Raport de activitate al Cercului li-
vedea o rază de lumină în drama naţională a cedării sa- terar Studenţesc "Octavian Goga" (1942-1943), publi-
mavolnice a unei bune părţi a Transilvaniei tocmai în cat în "Viaţa Universitară" din 16 martie 1944, ca
428
dovadă a prestigiului de care se bucura această formă Negoiţescu), Ovidiu Drimba, Ion Oană, Radu Stanca,
de manifestare artistică a studenţilor. Romeo Dăscălescu, Şt. Aug. Doinaş, spre a fi publicat
Facultatea de Filosofie şi Litere îşi desfăşura la în cotidianul "Viaţa" la 13 mai 1943. După două săptă-
Sibiu activitatea în clădirea fostului Liceu "Domniţa mâni, deşi foarte bolnav, chiar aflat în sanatoriu, Lovi-
Ileana" din actualul Bulevard al Victoriei. Electrizante nescu răspunde cerchiştilor printr-o epistolă publicată
erau prelegerile tânărului profesor de estetică Liviu tot în "Viaţa", spre a exprima speranţa că din gruparea
Rusu, pe care după alte două decenii l-am ascultat şi eu pe care o reprezintă cerchiştii se va configura la modul
cu aceeaşi bucurie, dar la Facultatea de Filologie din simbolic "a patra generaţie postmaioresciană de apără-
Cluj, predând cursuri de literatură comparată. În anii re- tori ai autonomiei esteticului". Faima grupării era, aşa-
fugiului sibian, corpul profesoral era constituit din per- dar, asigurată în epocă. Victor Iancu defineşte în pagi-
sonalităţi de marcă ale domeniilor ştiinţifice respective. nile ziarului "Timpul" din 19 iunie 1943 - Ce este Cer-
Totuşi, la cursurile deja celebrului profesor Lucian cul literar din Sibiu?. La moartea lui Eugen Lovinescu
Blaga, care lectura monoton textele unor cărţi deja pu- din 16 iulie 1943, cerchistul Radu Stanca face o evocare
blicate, studenţii nu se prezentau cu regularitate. În în stil propriu a celui dispărut, care timp de 40 de ani
schimb, ei erau la curent cu fiecare noutate ieşită de sub stăruise în căutarea autenticelor talente literare, respec-
tipar. La scurt timp după ce profesorul teolog Dumitru tiv a "Marelui necunoscut" în viziune stanciană. Dar
Stăniloaie publicase în "Telegraful Român" de la Mi- "acesta a venit într-o dimineaţă (ca să-l găsească singur)
tropolia Ardealului un serial intitulat ”Poziţia d-lui Lu- -tânăr strein, înalt, înfăşurat într-o mantie purpurie, tâ-
cian Blaga faţă de creştinism şi ortodoxie”, studentul năr liberator, purtând cu sine sulul celui mai frumos
Radu Stanca scrie o recenzie la lucrarea blagiană ”Re- poem: Moartea. La colocviul dintre cei doi mari scrii-
ligie şi spirit”, recenzie apărută în "Transilvania" nr.5, tori nu a asistat nimeni. şi nici posteritatea nu va putea
1942. Pentru că acest text a stârnit nemulţumirea profe- afla vreodată cum s-a petrecut marea întrevedere. Pen-
sorului său, iar în semn de riposte faţă de atitudinea lui tru că nicio amintire nu se mai poate scrie dincolo de
Dumitru Stăniloaie, filosoful Blaga înţelege să demisi- mormânt."( publicată în revista "Transilvania", nr. 7-8,
oneze din societatea ASTRA. Preşedintele ASTREI, Iu- iulie-august 1943) Fiorul tragic va rămâne o constantă
liu Moldovan, publică articolul ”O lămurire” în revista a întregii creaţii pe care avea să o plămădească poetul
"Transilvania" nr.7-8, iulie-august 1942, spre a clarifica şi dramaturgul, întrucât din prima sa etapă de cugetare
gestul de desolidarizare faţă de recenzia studentului se păstra afirmaţia :"Sunt trist pentru că nu sunt trist."
Stanca. Cu două numere înainte în "Transilvania" apă-
Tânărul Radu Stanca era un student eminent, ruse studiul lui Radu Stanca Problema cititului. Contri-
uneori incomod pentru dascălii lui, dar nu mai puţin un buţii la estetica fenomenului literar-purtând o dedicaţie
spirit artistic în plină efervescenţă creatoare. El scrie către profesorul său Liviu Rusu, în fapt tema pe care a
piesa de teatru Atotputernicul sânge, care în 1944 va fi susţinut-o în vara anului 1942 ca teză de licenţă la Fa-
transformată în Madona cu zâmbetul. Astfel debuta cultatea de Filosofie şi Litere. Astfel se încheia stu-
creaţia sa de dramaturg care va totaliza 16 texte, dar nu denţia propriu-zisă a lui Radu Stanca, dar nu şi legătura
toate finalizate, dată fiind stingerea sa timpurie, la nu- sa cu mediul universitar sibian, care va rămâne la fel de
mai 42 de ani. strânsă până la revenirea din 1945 a Universităţii "Re-
Un eveniment solemn a fost la Sibiu în 31 mai gele Ferdinand I" la Cluj. Talentul său de poet şi dra-
1942 comemorarea Mitropolitului Andrei Şaguna la maturg care a creat exploziv în acei ani versuri şi piese
Mausoleul din Răşinari, moment pentru care a sosit şi de teatru îl impusese drept steaua cea mai strălucitoare
Mihai Antonescu, vicepreşedintele Consiliului de a constelaţiei Cercului literar de la Sibiu. În anul
Miniştri. Înaltul demnitar va vizita Universitatea "Re- 1945 Radu Stanca a scris 5 piese de teatru cu teme
gele Ferdinand I", aflată temporar la Sibiu. În sala de foarte diferite.
lectură a Bibliotecii universitare vor lua cuvântul recto- La reîntoarcerea Universităţii, în 1945, la Cluj,
rul Iuliu Haţegan şi studentul Radu Stanca, mereu stră- unde clima era prea aspră pentru maladia pulmonară de
lucit în apariţiile sale publice. care suferea încă din adolescenţă, Radu a rămas la Si-
În atmosfera tumultuoasă a burgului de pe ma- biu, unde de la cedarea Ardealului se stabiliseră şi pă-
lurile Cibinului, din Cercul literar al studenţilor clujeni rinţii săi. Ţinta lui era să contribuie la formarea cu forţe
se va desprinde o grupare autointitulată "Prietenii Se- locale a unei trupe de tineri actori care aveau să urce cu
minarului de estetică", sub pavăza lui Liviu Rusu. succes pe scena sibiană a Teatrului municipal, devenit
Aceasta se va reconfigura drept "Cercul literar de la Si- apoi "popular", "muncitoresc" etc., în cele din urmă,
biu", care se afiliază ideatic direcţiei moderniste de la schimbându-şi denumirea în Teatrul de Stat care astăzi
Sburătorul, al cărui mentor, criticul literar Eugen Lovi- pe drept cuvânt îi poartă numele. Cu Sibiul anilor pro-
nescu, primeşte o scrisoare-manifest, iniţiată, se pare, letcultismului socialist, Radu Stanca avea să-şi măsoare
de Radu Stanca şi redactată de Ion Negoiţescu sub ti- elanurile artistice ca poet, actor, dramaturg şi mai ales
tlul ”Ardealul estetic”. Acest manifest al cerchiştilor si- ca regizor.
bieni a fost semnat de Victor Iancu, Eugen Todoran, Anca SÎRGHIE*
Cornel Regman, Damian Silvestru (respectiv Ion
429
Învăluită-n straie de culcare

Aşază-mi-te-alăturea c-un ghem,
Şi deapănă mereu, fără-ncetare,
Să n-aud frunzele, sub paşi, cum gem...
Fereşte-mă în preajma ta, de vasta

Urgie-a toamnei care bântuie...
Şi nu mă întreba în noaptea asta
De ce mă înspăimântă frunzele...
De-aş fi rege
*Calde mulțumjiri colegei noastre Prof. univ. dr. De-aş fi rege-aş duce-o tot în chefuri
Anca Sîrghie, eminentă specialistă în biblioteconomie Şi-aş întinde-ospeţe noaptea toată,
și istoric literară, valororoasă scriitoare, membră a Uni- Dar pe cei cu care-aş face-o lată
unii Scriitorilor din România – Filiala Sibiu, colabora- I-aş ucide-a doua zi în beciuri.
toare de seamă a revistei „Rotonda valahă”. Ani de-a
rândul, cu acribie, cu har și conștiinciozitate a cercetat Mi-aş vopsi picioarele cu roşu,
viețile și operele unor condeieri și cărturari importanți Şi-aş iubi bomboanele şi danţul,
ai culturii românești, de la Eminescu și Coșbuc, la Lu- Seara aş ieşi, plimbând cu lanţul,
cian Blaga, Radu Stanca, Aurel și Emil Cioran. Când ogarul verde, când cocoşul..
Pentru Radu Stanca a avut un cult aparte, închi- .
nându-i nenumărate studii, evocări și monografii., între Şi din ţara mea şi-a frumuseţii
care „Radu Stanca. Evocări și interpretări în evantai”, Tuturor le-aş face câte-o parte,
„Radu Stanca - studiu monografic”. Felicitări! Încât veacuri multe după moarte
M-ar cânta tâlharii şi poeţii.
Poezii de Radu Stanca
Nocturnă
Lamentaţia Ioanei d'Arc pe rug
Întru-n Sibiu încet ca-ntr-o-ncăpere
Aceasta-i vina mea: că n-am lăsat, În care e un mort. Pe partea dreaptă
Cu gând ascuns, feciori în preajma porţii. Am zidurile surde de tăcere.
Şi-acum, când prima dată un bărbat Pe partea stângă inima-nţeleaptă.
Mă strânge-n braţe, sunt sortită morţii...
În jur văd numai porţi şi-n porţi ferestre,
Dar flăcările creşte-vor mereu, Iar în ferestre ochi care mă-ngheaţă.
Creşte-va mult şi strania orgie. Într-un Sibiu domol ca-ntr-o poveste
Şi, în curând, flămând, iubitul meu, În care port viziera peste faţă.
Întâiul meu iubit, fără să ştie,
Cu fiecare pas făcut prin sânge,
Mă va cuprinde-atât de mult în el Tot mai adânc pătrund în noaptea care
Încât nu va putea să mai despartă Întâi de jos în sus mă strânge,
De trupul lui pe-al meu - şi-n alb inel Apoi de sus în jos mă prinde-n gheare.
Mă va iubi fum zvelt şi ceaţă moartă.
Stradelele mă-nghit dintr-una-ntr-alta,
Frunzele (Elegie de toamnă) Iar scările mă urcă şi coboară,
De nu mai ştiu: biserica e-n balta
Nu mă-ntreba nimic în noaptea asta, Cerului larg, sau ceru-n ea coboară.
Nici cât e ceasul, nici ce gânduri am.
Mai bine lasă-mă să-nchid fereastra,
Să nu văd frunzele cum cad din ram...
Fă focul şi preumblă-te prin casă

Fără să spui nimic, niciun cuvânt...
Vreau să mă simt la tine ca acasă,
Să nu simt frunzele cum zboară-n vânt...
430
In Memoriam Stăiculescu, Cristian Necheş, Andrei Hoişie, Tiberiu

Petrescu, E. Georgescu, Bebe Marinescu, Grigore Zanc,
Niculae Stoian – 85 Elisei Tarţa, Ion Cristoiu, Mihai Tatulici, Teodor Bulza,
Sorin Roşca - Stănescu, Ion Crăciunică, Mircea Florin
Şandru, Ion Predoşanu, Sorin Postolache, Constantin
Dumitrache, Dan Lupescu, Vasile Astărăstoaie, Octa-
vian Ştireanu, Cornel Nistorescu, Marius Tupan, Dumi-
tru M.Ion, Horia Alexandrescu, Lucian Oprea, Lucian
Alexiu ş.a.
- În anul 1966, îi apare și volumul de poezii ”Pietre
de râu”, la EPL.
• 1969 - Termină Facultatea de Limba şi Literatura
Română, la Universitatea din Bucureşti
• 1970 – Publică volumul de versuri ”Istorie de ve-
ghe”, Editura Militară
Foto: Emil Cojocaru (1970)
• 1971 - Semnează cartea de poezii ” Întoarcerea la
lucrurile naturii”, Editura Eminescu
• 1974 - Redactor-şef adjunct la revista “Tribuna Ro-
• 1935 - Niculae Stoian s-a născut la 25 martie, fiind
mâniei”
primul copil al lui Ion şi al Ioanei Stoian, ţărani sărăci
din sătul Vărăşti, comuna Dascălul-Creaţa, juețul Ilfov. • 1977- Redactor-şef adjunct la revista “Flacăra”, de
unde, un an mai târziu, este destituit pentru publicarea
• 1943 - Tatăl său moare în război, la Cotul Donului.
articolului “Există nervi!”, semnat de Adrian Dohotaru
Moare sora sa, Caterina
• 1978 - Apare volumul de versuri ”Fondul principal
• 1947- Urmează cinci clase primare în satul natal
de sentimente”, Editura Eminescu
(premiul I)
• 1979 - Publicist-comentator la “România liberă”
• 1948 - Termină clasa I gimnazială la Liceul “Mihai
Viteazul”, Bucureşti (bursă, premiul I) • 1981 - Redactor-şef la revista “Urzica”
- La 16 noiembrie, în urma unui cumplit incendiu, îi
• 1950 - Absolvent al Şcolii generale Tâncăbeşti (pre-
moare fiul.
miul I)
- Debutează cu o poezie în revista “Albina” • 1986 - Se pensionează medical
- Este membru al Cenaclului Tineretului din Bucu- În 1990, la 14 ianuarie se stinge din viaţă în urma unei
reşti grele şi îndelungate suferinţe. Este îînhumat cimitirul
din Domnești (Ilfov) - comună în vestul capitalei, unde
• 1952 - Elev la Şcoala profesională Electromagnetica
se află î și mormântul fiului său, Nicolae.
(locul I)
• 1954 - Absolvent al Şcolii de literatură ”Mihai Emi-
Volumul de ver-
nescu”
suri „Nomazi la Du-
- Redactor la ”Tânărul Scriitor”
năre”, apărut postum, în
- Se căsătoreşte cu Filofteia Barbu din Palazu-Mare,
1999, a fost îngrijit de
jud. Constanţa, studentă la Facultatea de Filologie din
Teodor Bulza, în cola-
Bucureşti.
borare cu Nicolae Dan
• 1956 - La 18 februarie se naşte fiul lor, Nicolae Fruntelată, Ioan Novac,
• 1957 - Apare primul volum de versuri “Fierul dra- Mircea Croitoru și soția
cului”, Editura Tineretului r poetului, Filofteia Sto-
• 1958 – “Tânărul Scriitor” îşi încetează apariţia. Ace- ian. Imaginea de pe
eaşi redacţie editează revista “Luceafărul” prima copertă aparține
• 1963 - Apare volumul de versuri “Fişă personală”, lui Paul Agarici. Con-
la Editura pentru Literatură cepția și tehnoredacta-
- Termină liceul rea computerizată: Paul
• Între 1966 - 1974, poetul Niculae Stoian a fost re- Anghelescu și Petrișor
dactor-şef la revista ”Viaţa Studenţească” . Sub con- Gheorghiu. Cartea a
ducerea lui, au lucrat în redacţia centrală sau în subre- fost tipărită sub egida Editurii OMEGA, director gene-
dacţiile din marile centre universitare: Adrian Doho- ral – Sorin Roșca Stănescu.
taru, Gheorghe Mitroi, Eugen Patriche, Nicolae Dan În continuare, patru poezii selectate din acest vo-
Fruntelată, Ioan Novac, Tudor Octavian, Dragomir Ho- lum.
romnea, Virgil Simion, Ion Segărceanu, Emil Cojocaru,
Ovidius Păun, Marta Cuibuş, Ana Blandiana, Romulus
Rusan, Ioan Gâfdeac, Gheorghe Istrate, Nicolae
431
Suntem puternici, cât suntem morali. Doar ful meu e singurul ce n-are
În contra mea atari prejudecăţi.
Sub clopote de sticlă nu trăim, Necaz i-e doar pe simpla întâmplare
Nici, robinsoni, pe grinduri de corali; Că mie-mi cresc şi barbă şi mustăţi.
Un adevăr de-aceea-i unanim:
Suntem puternici, cât suntem morali. Altfel, nimic a ne opri nu poate
Să nu ne-ncăierăm ca doi curcani.
Ca oameni vii, născuţi, iar nu făcuţi, De bună seamă, are şi el dreptate,
În faţa vieţii rămânând egali, Copilul meu ştrengar de şase ani.
Nici dumnezei fiind, nici belzebuţi,
Suntem puternici, cât suntem morali. Gaudeamus igitur!
Colegilor mei
Mâncăm şi bem, ne dedulcim la trai de la revista „Viaţa Studenţească”
Şi-o clipă ne visăm sardanapali,
Dar clipele sunt repezi ploi de mai, Gaudeamus igitur! Cum oare
Suntem puternici, cât suntem morali. Ca-n orice toamnă, iar să nu exult,
Sub bolţi de amfiteatre vuitoare,
Ne-nverşunaţi de nici un josnic jind, Cu totul contopindu-mă-n tumult?
Nu coatele în coaste, ca rivali,
Ci cotul lângă cot la greu simţind, Învăţăcel şi dascăl totodată,
Suntem puternici, cât suntem morali. Spre Alma Mater drumu-mi duce sus,
Dar „post iucundam iuventute”, iată,
Nu-i de-mprumut şi nici de târguit Că iuventutea, tot cântând, s-a dus.
Cămaşa fericirii, la telali,
Pieptar de zale-i din oţel călit: Bătrânul Eliad, ivindu-şi manta,
Suntem puternici, cât suntem morali. „Scrieţi, băieţi...” - mă-ntâmpină, din nou,
Da-n Cluj, la Clinici, sui agale panta
O luptă-i viaţa, e adevărat, Şi-abrupt îmi pare dealul la Copou.
Dar şi soldaţi de rând şi generali,
Luptăm în câmp deschis neapărat, Gaudeamus igitur! De-acumu-s
Suntem puternici, cât suntem morali. Student tomnatic, ţin isonul greu,
Dar drept ecou în „iuvenes dum sumus”,
Şi-n luptă sunt şi-nvinşi şi-nvingători. Se-aude-un glas puternic: Fiul meu.
Nu doar sub scut sfârşi-vom, triumfali,
Ci şi pe scut, cei slabi şi dezertori... Nomazi la Dunăre
Suntem puternici, cât suntem morali. Prietenilor mei de la Calafat
Eşti prea copil Nomazi la Dunăre, o sută de bărbaţi

Trăim şi noi precum ne taie capul.
Eşti prea copil, mustrat sunt nu o dată, Din toate părţile asediaţi
Şi ai avut mai ieri un sfert de veac. De bălţi în care-acum se bate crapul.
Nici chiar mândria gravă de-a fi tată
Nu-i poate fi copilăriei leac. Cresc apele şi-i panică-n năvoade
De-atâta peşte cât foşneşte-n baltă,
La tot ce-ţi scoate viaţa înainte Fierb apele la optsprezece grade
Ai veşnic un răspuns definitiv. Şi din adânc bulbuci de icre saltă.
Şi din gramatică nu mai ţii minte
Decât acelaşi grad: superlativ. Cât ţine ziua nu ştim starea ce-i,
Îşi vede fiecare de unealtă,
Nici cu nevasta nu scap de dojană... Doar focul saramurii de oclei
Când plec de-acasă-acelaşi veşnic sfat: Ne strânge-n câte-o seară laolaltă.
Tramvaiele să nu le iau din goană
Şi pietrele pe străzi să nu le bat. Şi-n timp ce grăniceru-n sus şi-n jos
Cu arma-n cumpănire-şi face rondul,
Dar parcă poţi să-i faci oricărui placul? Noi, care mai de care mai mintos,
De-i primăvară, brotăceii-n cor Punem la cale paşnic mapamondul.
Mă strigă să mă dau de-a berbeleacul,
Gheţuşu-i iama fermecat covor.
432
Femei abia zărim din an în paşti, jurnalistă, licenţiată în arte la Universitatea Națională
Aspritul chip al vreunei inginere; de Artă Teatrală și Cinematografică I. L. Caragiale, Bu-
Bărbaţi, se înţelege, foarte caşti, cureşti, Clara Mărgineanu a fost timp de 18 ani realiza-
Cu gândul doar acasă la muiere. toare de emisiuni la TVR Cultural, desființat în toamna
lui 2012. A urmat un proces lung şi dureros de aproape
Altfel sar iepurii din ascunziş 4 ani, în urma căruia a revenit în Televiziunea Română
Când tragem cu năduf o-njurătură, în toamna anului 2016, pe post de jurnalist cultural la
Ciuperci mâncăm şi ciorbă de măcriş Casa de Producție a TVR. Pesemne că destinul ei a fost
Şi ne-mbătăm când dăm de băutură. puternic marcat de nedreptatea şi suferinţele pricinuite
de acea cumpănă din viaţa ei, de vreme ce după doar un
De soare-ncinşi, căliţi în ploaie-apoi, an a avut probleme de sănătate. În cei din urmă doi ani
De sănătate n-avem a ne plânge, s-a luptat cu demnitate, speranţă şi credinţă în puterea
Pământul râde unde trecem noi divină cu o boală care a măcinat-o şi în cele din urmă i-
Şi seva i-o sorbim de-a dreptu-n sânge. a învins trupul firav şi delicat. Noi, prietenii ei, pe care
ne numea „rude de suflet” regretăm sincer plecarea prea
Nomazi la Dunăre, o sută de bărbaţi timpurie. Ne rămân amintirile, fotografiile, alături de
Trăim şi noi precum ne taie capul, bucuria că am avut şansa şi onoarea să cunoaştem un
Din toate părţile asediaţi OM atât de special, o poetă talentată, o jurnalistă îndră-
De bălţi în care-acum se bate crapul. gostită de meseria sa.
Personal, îi voi purta o nesfârşită recunoştinţă,
Acest grupaj a fost selectat și conceput de Radu STOIAN, Clara Margineanu fiind printre cei care mi-au fost ală-
nepotul regretatului poet Niculae Stoian, ca omagiu pentru turi şi m-au încurajat cumva în demersul meu literar,
bunicul său care, în martie 2020, ar fi împlinit 85 de ani. încă de la începuturi. Cu vreo 12 ani în urmă am fost
printre iniţiatorii şi organizatorii proiectului „Pariu pe
prietenie”, un proiect de suflet, alături de Sorin Teodo-
Clara Mărgineanu (1972-2020) riu, Clara Mărgineanu şi George Dumitru. Mirifice seri
literar-muzicale, cu recitaluri de poezie şi muzică, mici
scenete de teatru, care se desfăşurau duminica (iată, o
altă coincidenţă!), într-un club din Centrul Vechi al Ca-
pitalei. Aveam şi un site „Bocancul Literar”, unde se
postau texte inedite de proză scurtă ori poezii, epi-
grame, cronici literare, promovam evenimentele, orga-
nizam concursuri dotate cu premii în cărţi şi CD-uri. Ni
s-au alăturat în timp, mulţi oameni frumoşi, talentaţi,
poeţi, scriitori, cantautori, folkişti, actori, printre care,
într-o ordine complet aleatoare, enumăr: Maria Gheor-
ghiu, Ovidiu Mihăilescu, Catia Maxim, Ştefan
Ciobanu, Eusebiu Ştefănescu, Doru Stănculescu, Eugen
Avram, Zoia Alecu, Peter Shragher, Laurenţiu Ghiţă,
„Pariu pe prietenie” printre îngeri Trupa Cantos (Codruţa şi Mihai Lojewski), Claudia Mi-
nela şi enumerarea ar putea continua (cer scuze celor
Femeia albastră, femeia poem, poeta cu har şi care nu se regăsesc). Clara Mărgineanu era scânteia şi
cultul prieteniei, autoarea „Sărmanelor duminici” ne-a sufletul întâlnirilor noastre, cea care ne aducea de fie-
părăsit la doar 47 de ani, într-o zi de duminică... În ul- care dată invitaţi de marcă, mai ales poeţi, dar şi folkişti
tima duminică din Săptămâna Luminată, Duminica To- ori actori. Tot ei îi datorăm „prima noastră apariţie pe
mei. Clara Mărgineanu a plecat să facă un „Pariu pe pri- sticlă”, interviul alături de ceilaţi doi colegi iniţiatori-
etenie” printre îngeri... şi să-l câştige, cum l-a câştigat organizatori pe care ulterior l-a difuzat la una din emi-
şi aici, pe pământ... În urma paşilor ei spre eternitate, a siunile TVR Cultural.
lăsat un gol imens în sufletele zecilor, poate sutelor sau
miilor de prieteni, care au crezut în ea. „Viaţa mea este/
un nesfârşit pariu pe prietenie./ dacă nu voi mai avea
timp/ să vă spun că am câştigat,/ căutaţi-mă, în ochii
celor ce,/ măcar o secundă,/ au crezut în mine.” ne spu-
nea Clara într-un poem care a dat titlul volumului de
versuri „Pariu pe prietenie”.
Orfană de ambii părinţi de timpuriu, lipsită de
dragostea părintească atât de necesară mai ales oameni-
lor sensibili cum era ea, a căutat alinare în braţele prie-
tenilor, a suferit, a luptat şi a izbândit. Scriitoare, Clara Mărgineanu şi Sorin Teodoriu
433
Vă las cu ultimul ei poem, scris de pe patul de

spital:
Clara Mărgineanu*
Bucureşti, 5 aprilie 2020
Stare de fapt
Voi merge, în genunchi, încă o viață

Până departe, până foarte sus
Emilia Dănescu şi Clara Mărgineanu Aproape de acoperişul lumii
la „Pariu pe Prietenie” (2009) Să-i mulţumesc preabunului Isus
Acum, bat clopotele prin biserici
Spre regretul meu, a fost o perioadă când viaţa Şi inimile noastre, fiecare
şi preocupările ne-au îndepărtat pentru un timp... Ne ve- Nu se putea altfel, ci doar aşa
deam sporadic la vreo lansare de carte, concert folk ori Prin jertfă şi prin chin, spre îndurare.
târg de carte. Din când în când vorbeam la telefon ori
prin mesaje... Aflasem că suferea de o boală grea, do- Când semnul din destin, cu milă mare
ream să o văd. Şi dorinţa mi s-a împlinit cu două luni Îţi spune că blândeţea este totul
înainte de „plecarea ei la îngeri”. Pe la mijlocul lui fe- Pompează sânge în artera lumii
bruarie ne-am întâlnit la Muzeul Literaturii Române, Şi-acum, dezmărgineşte orizontul
unde se lansa Antologia Filialei București – Poezie a Traseele sunt lungi între spitale
Uniunii Scriitorilor din România „NOAPTEA STATU- Afară era frig și noapte încă
ILE ÎNTINERESC – Poeţi străbătând Bucureştiul, Spuneau la ştiri, jelanii descântate
noaptea”, antologie îngrijită de scriitorul Horia Gârbea, Faptul divers e stors și ne mănâncă.
preşedintele filialei. Acum, când Clara nu mai este, păs-
trez ca pe un dar de preţ îmbrăţişarea, cele câteva cu- Acasă îmi zâmbesc toți trandafirii,
vinte schimbate şi, mai ales, bucuria din privirile ei În rest, e doar tăcere şi rutină
aflând că sunt cuprinsă în paginile antologiei. Mi-am Respir parfum, văzduhul e albastru
amintit atunci dedicaţia pe care mi-a dat-o pe volumul Iar zodiacul nu mai e de vină.
ei de versuri „MĂŞTILE CLEOPARDEI” la a cărui Afară, parcă este primăvară
lansare am participat acum 10 ani: „Emiliei Dănescu, Acum este din nou, pe loc repaus
bucuria fiecărei întâlniri, alături de speranţa că poezia Citesc Baconski, îl ascult pe Cohen
ne va apropia”. Premoniţie sau nu, iată că poezia ne-a Şi, în sfârşit, în jur nu mai e haos…
apropiat... Prea târziu... din păcate!
Îmi bat pe umeri vestitorii clipei
Vin prieteni buni și îmi indică harta
Contururi fără chip, cu glas mieros
Se gudură, cu stil, pe lângă Martha...
Ea este providență şi miracol
Era să plec când a decis:,,mai stai!”
Căci pentru mine, ireala Martha
A convocat toți medicii din Rai.
Nu am plecat de tot din viața asta

Am revenit ca cerul după ploi
Să strâng la piept toată durerea lumii
Şi să îmi iau puterea înapoi.
Când frunzele își vor schimba culoarea
Vor fi mulți îngeri să ne odrăslească
Şi, totuși, ce aveam dreptul să ştiu
Mă va ucide, ca să mă renască.
5 martie 2020 – ultima apariție în public „Cu primăvara

la... rever” – spectacol de modă, muzică și poezie
434
Gala Premiilor UZPR (2018)

Cristina Andrei (realizator TVR1) a doua din stânga
Adio, dragă prietenă! Dumnezeu să te odihnească în Clara Mărgineanu (jurnalist TVR) a patra din stânga
lumină, printre îngeri! (Fotografiile au fost preluate de pe Facebook.)
Emilia DĂNESCU
Bucureşti, 27.04.2020
Clara MĂRGINEANU
(1972 – 2020)
Pariu pe prietenie
în braţele prietenilor,
poposesc rar, doar să mă odihnesc,
__________________________ apoi pornesc
*Clara Mărgineanu (4.07.1972 – 26.04.2020, Bucureşti) Li- către nicăieri, către pretutindeni,
cenţiată în arte la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi pentru a mă întoarce mereu.
Cinematografică „I. L. Caragiale” din Bucureşti (Facultatea prietenia trăieşte atât cât ne vor trăi lacrimile
de Film, secția Comunicare audiovizuală), a debutat cu poe- la capătul disperărilor şi al nopţilor.
zie în revista „Luceafărul”, în 1991. A publicat 11 volume de
versuri: „Actul Întâi sau Cupa cu Iluzii” (1995), „Sărmanele ultimul urlet, ultimul pariu
Duminici” (1996), „Pariu pe prietenie” (1997), „Iubirea pe al condamnatului,
furate” (1998), „Uşi zidite în alt destin” (2000), „Prizonierul rămâne curajul înfipt în creier de cineva,
libertății” (2001), „Dans cu pumnalul în inimă” (2002), „Fata de celălalt, de altcineva...
de asfalt” (2006), „Femeia albastră” (2008), „Măștile Cleo-
pardei” (2009), „Sărutul femeii poem” (2015) și ediția bilin- ei făceau sărbători şi înţelegeau tot,
gvă română-engleză „Femeia albastră – Blue Woman” ciocnind ultima cupă, spuneau:
(2015), tradusă de Adrian G. Sahlean, apărută la Boston. A „lăsaţi-l, prietenul e obosit,
publicat, de asemenea, volume de interviuri și publicistică: în zori pleacă iar,
„Poveşti, semnificaţii, armonii” (2013), „Destine cu har” viaţa i-a făcut injecţii cu sânge de nomad...”
(2015). A fost realizator de emisiuni culturale la TVR între
anii 1995 și 2013, unde a realizat interviuri, reportaje, docu- de atâtea ori, la ghilotină,
mentare. Între 2016-2020 a fost jurnalist al casei de Producție prin mulţimea înfuriată,
TVR. Din anul 2001 a fost membru al Uniunii Scriitorilor din se ascundeau ochii unui prieten,
România, Filiala Poezie Bucureşti, din anul 2009 membru al un prieten venit tocmai atunci
Uniunii Cineaştilor din România, secţia regie film şi TV. În
să-mi aducă un cal şi să-mi împuşte călăul...
2018 a devenit membru al Uniunii Artiștilor și Realizatorilor
de Film. A obţinut numeroase premii printre care: Premiul viaţa mea este
pentru Jurnalism Cultural decernat de APLER (2005), Pre- un nesfârşit pariu pe prietenie.
miul pentru Publicistică decernat de revista Luceafărul
dacă nu voi mai avea timp
(2008), Premiul „OPERA PRIMA” decernat de UCIN pentru
documentarul „Zavaidoc” (2009), Premiul UZPR pentru re-
să vă spun că am câştigat,
portajul jubiliar „Convorbiri Literare-150” (Iaşi, 2018). căutaţi-mă în ochii celor ce,
435
măcar o secundă, Am fost, cândva, altă femeie

au crezut în mine.
În cârciuma dintre ruine şi balalaica este beată
Măștile Cleopardei În noaptea asta ies din mine, voi deveni altcineva
Şi poate, totuşi, voi afla de ce-ntr-o viaţă spulberată
la nașterea mea Am fost, cândva, altă femeie care-şi dorea să fie eu.
ursitoarele au fost bete
mi-au desenat cu mâini nesigure destinul, Doi ochi vrăjiţi, din altă lume, celest, imperial, albas-
în geometrii fanteziste, tru
m-au aruncat în lume Mă strigă ireal, pe nume, îmi sunt şi boltă şi hotar
să-mi port calvarul și umilința E poate un destin cu har care îmi mângâie dezastrul
ca nimeni alta, Mi-e milă de acea femeie care-şi dorea să fie eu.
mereu am înviat când în sală s-a aprins lumina, Poate-i un sfânt care coboară cu mine-n cârciuma ui-
am cunoscut cândva un acrobat care tată
a învățat să meargă în mâini, Poate definitiv e seară, peste ce n-am dorit să fiu
de teamă să nu calce lumea în picioare. Acum chiar simt şi parcă ştiu, o încordare de-altădată
Am fost, cândva, altă femeie care-şi dorea să fie eu
inocența neconsumată a fetei de asfalt
geme sub măștile cLeopardei, S-a frânt coloana verticală a unui ev, în care plâng
(atunci Dumnezeu îi șterge lacrimile) Tăcerea asta milenară dă balalaica de pereţi,
Nu te opri, aşa înveţi, să sorbi lumina din adânc
femeia albastră e dreaptă ca o lumânare Mi-e milă de acea femeie care-şi dorea să fie eu.
și arde brusc.
Rămâne forţa poeziei, învingătoare în prăpăd,
Femeia cruce Rămâne lacrima trufiei, peste absenţa necesară
Şi peste jale este vară, filmul îl ştiu, l-am scris, îl văd
Legea nescrisă mă interzice, Femeia veşnic amânată va obosi să fie eu.
Totdeauna rană. Niciodată sfârşit.
Prizăm fericiri, rafinăm plăsmuiri, Peisaj cu statui şi o carte
Femeia cruce spune că nu ai murit
Absenţa ei, cuţit. Cicatrice Tu ai scris prefaţa, eu am scris povestea,
Un acord de prohod Între pagini albe, de balsam şi lut
la concert ne cheamă, Fluturii albaştri umilesc trufia
Vom fi acolo demni şi verticali, Dincolo de fulger, patimă şi scut.
Spoiţi artistic cu neputinţă,
Te îmbeţi hotărât când ţi-e teamă O carte mă înfrânge, cerneala pâine-mi este
de teamă În singura mea casă, neterminata gară,
Ating obiectele pe care le-ai atins, Afară nu mai plouă, sunt lacrimi pe ferestre
Întreb, păcatul se poate trăi Statui nemângâiate vor inimi să le doară
în două vieţi?
Sau în două divinităţi? Luni vei primi o carte, în formă de femeie
Ai în mâini cheia către pierzanie, Am pus-o ieri la poştă, o trage un hamal,
arde metalul ei Fântâna e secată, când torni între tranşee
De femeie dogorâtă în vis, Două găleţi cu rime în cupe de cristal.
Inima, hrană pentru vulturi
înfometaţi, M-am scurs, treptat, în pagini, smulse suav din vintre
Aţi iubit mult, deci veţi fi iertaţi… Măcar pentru postfaţa grăbită, de acum
M-ai urcat într-un tren Ce ieftină e viaţa aceasta de cuvinte
cu destinaţia vară Un dumicat de scâncet, o jale cu parfum.
Un viscol sfinţit înapoi mă aduce
Legea nescrisă mă interzice. Când vor veni reporteri, autograf să ceară
Totdeauna rană. Niciodată sfârşit. Nu vor mai fi discursuri, nu va mai fi nici gară,
Dacă vrem să fim lumină Statui nemângâiate îţi vor citi din carte
suntem cruce. Vor inimi să le doară, iar eu le-am dat o moarte...
436
Ne-a părăsit Paul Goma
În fotografie: Dumitru Danielopol, Nicholas Dima, Paul

Goma, Sasha Stoianoivici și Brutus Coste.
La Gherla, împreună cu Paul Goma.

Ne-am întâlnit, dar nu ne-am cunoscut!
La Paris, după o viață plină de zbucium și de
căutări, a părăsit această lume scriitorul Paul Goma, În 1978, când eram de acuma redactor la Vocea
unul dintre cei mai de seamă disidenți români care și-a Americii, împreună cu fostul diplomat Brutus Coste fă-
iubit cu ardoare țara, închinându-și viața luptei pentru ceam lobby la Washington și promovam cauza Româ-
adevăr, libertate și pentru drepturile oamenilor. A fost niei. În acest scop, am adus în Statele Unite mai mulți
un om direct, integru și uneori incomod. Toată viața a lideri din țară și din Basarabia și unii dintre ei au depus
căutat dreptatea pe care însă nu a găsit-o. Și nu a găsit- mărturii in Congres. Între aceștia a fost și scriitorul Paul
o pentru că nu a acceptat să facă compromisuri. Și era Goma care la Washington a locuit in apartamentul meu.
greu să găsești dreptatea în lumea meschină în care a Ulterior, am scris un articol despre vizita lui, articol pe
trăit generația lui. Paul Goma a fost primul și poate sin- care îl redau in continuare...
gurul dizident genuin al țării noastre. Atitudinea lui a «Am stat cu Paul Goma în aceiași celulă, dar
șocat România, așa cum a șocat țara cutremurul din nu ne-am cunoscut. Da! Exact cum am afirmat. Era prin
1977. primăvara lui 1958. Am stat împreună circa două săp-
L-am întâlnit la Paris, unde fusese exilat și apoi tămâni în aceiași cameră de la parterul celularului din
în America, unde l-am invitat în 1978 în numele Comi- Gherla, dar dacă cumva ne-am întâlnit, nu ne-am cunos-
tetului Adevărul despre România. La Washington, unde cut. Și nu ne-am cunoscut pentru că în acea cameră de
s-a întâlnit cu mai mulți lideri americani, a locuit în tranzit și de groază fusesem înghesuiți peste o sută de
apartamentul meu de lângă Capitoliu. Părea mulțumit deținuți și era aproape imposibil să faci câțiva pași fără
de întâlnirile zilnice pe care i le facilitasem, dar seara să te lovești de alte trupuri. Toată ziua era o hărmălaie
își destăinuia mâhnirea pentru că mărturiile lui nu aveau de nedescris. În cameră aveam două tinete pentru nece-
efectul politic dorit. La vremea respectivă eram redac- sități și coadă la ele era continuă. Noaptea încercam să
tor la postul de radio „Vocea Americii” și îi trăiam amă- ne întindem pe podea că să dormim, dar în pofida tutu-
răciunea. Personal, începusem să o simt zilnic. Și totuși, ror încercărilor, nu era niciodată suficient loc să se în-
numai după marea înscenare din decembrie 1989, mi- tindă tot omul la orizontală. Paroxismul a fost atins
am dat seama de amploarea tragediei pe care o trăiam: când ușa camerei s-a deschis și prin ea ni s-au aruncat o
Plecau ai noștri. Veneau ai noștri! Paul Goma, marele sută și ceva de saltele goale, iar ceva mai târziu ni s-a
nostru dizident, a intuit înaintea altora teatrul absurd pe împins prin aceiași ușă o claie de paie cu care să um-
care eram obligați să-l jucăm și pe care el îl respingea. plem saltelele. Cum puteai cunoaște pe cineva în acel
Fratele Paul s-a purtat ca un erou și a murit ca vacarm? Ne-am dat seama, totuși, că am fost amândoi
un martir! Și prin viața și activitatea sa și-a câștigat o în aceiași cameră mulți ani mai târziu când Paul Goma
pagină de onoare în adevărata istorie a neamului nostru, m-a vizitat la Washington. Despre acea vizită am scris
istorie care va trebui scrisă. Altfel, nu ne vom redobândi în cartea Călătorie spre Libertate…
niciodată onoarea. Am auzit prima oară de Paul Goma când a pu-
SUA, 27 martie 2020 blicat în occident cartea Ostinato, el fiind încă în țară și
devenind astfel un bine cunoscut dizident. Goma a fost
Redau, în continuare, un moment despre întâl- unul din puținii dizidenți pe care i-a avut România și,
nirea cu Paul Goma de la Washington. Fragmentul este probabil, primul dintre ei. Eu eram deja plecat și mă
inclus in cartea ,Mărturii Dedicate Eroilor și Martirilor aflam in Statele Unite. Aveam cunoștință de acuma de
Noștri”, apărută la București, în 2018. Fotografia ata- dizidenții din Uniunea Sovietică. Personal, la început
șată a fost făcută tot la Washington, în 1978, și publi- am fost sceptic despre fostul deținut și scriitor Goma.
cată în cartea Maratonul Vieții, apărută anul acesta Nu puteam să cred că în România torturată de securi-
(2020). Ambele cărți au fost tipărite prin grija doamnei tate, răul cel mai mare al țării, cum l-a numit el însuși,
Flori Bălănescu, reprezentanta în România a lui Paul putea să se afirme un dizident adevărat. Și totuși, istoria
Goma. noastră a cunoscut un moment Goma și prin el a intrat
437
în conștiința occidentului, altfel decât vroia să o pre- de la Pitești repeta periodic cu o voce tare și spartă ca
zinte regimul Ceaușescu… venită din iad: Criminalii din NKVD și din Securitate,
La începutul anilor 70, fostul diplomat Brutus care ne-au schingiuit și omorât la Pitești, la Canal și în
Coste împreună cu mine și cu alți câțiva susținători, am alte închisori, vor fi trași la răspundere și își vor primi
înființat Comitetul Adevărul despre România. În nu- pedeapsa… Cornel Grosu repeta periodic zguduitoarea
mele acestui comitet l-am invitat și l-am adus în Statele lui declarație, timp în care în cameră se făcea o liniște
Unite pe scriitorul memorialist Paul Goma. Înainte de a mormântală și toată lumea îl asculta. Goma și cu mine
veni în America, am avut prilejul să-l vizitez la Paris pe fusesem în aceiași cameră!... Nu știu ce s-a întâmplat
proaspătul scriitor-exilat și l-am găsit așa cum reieșea cu nefericitul Cornel Gros, care vorbea din disperare.
din tot cea ce scrisese: demn, onest, intransigent și di- Știu însă că Paul Goma vorbește rațional și limpede și
rect – brutal de direct. Poate că aceste mari calități au că acei care ar trebui să-l asculte se fac că nu-l aud.
fost și defecte. Alții l-au găsit inflexibil, vulgar și lipsit Am scris aceste rânduri când Paul Goma împli-
de tact. Oamenii trebuie luați însă așa cum sunt. Eu l- nea 75 de ani…
am apreciat pentru curaj, probitate și integritate. Cine
altul a mai denunțat atât de ferm regimul Ceaușescu? Nicholas DIMA
Cine altul a reabilitat adevărul în legătură cu Basarabia
așa cum a făcut-o el? Câți dintre dizidenți au refuzat ca- In memoriam
tegoric să se lase cumpărați? Judecat după avuții mate- George Anca*
riale, Paul Goma trebuie să fie un om sărac. Sufletește
însă, fratele Paul este foarte bogat. Adevărul și demni-
tatea nu se mascară în bani. Așa l-am cunoscut pe Goma
și așa este și acum când scriu aceste rânduri. Să revin
însă la vizita sa la New York și la Washington.
Paul Goma a sosit în America în octombrie
1978 și din punctul nostru de vedere, al organizatorilor,
vizita sa a constituit un mare succes. La New York, co-
mitetul inițiator a organizat întruniri de sală la care au
participat sute de români. La Washington, unde scriito-
rul a fost găzduit în apartamentul meu de lângă Capito-
liu, am organizat întruniri și audiențe cu mai mulți lideri
americani și am fost primiți personal de renumiții sena-
tori Jackson, Helms, Thurmond și Bob Dole, acesta din citeşti o carte proastă
urmă candidând, ulterior, la președinția Statelor Unite iei luna de nevastă
ale Americii. Deputatul Dante Fascell, din Florida, care citeşti o carte bună
era președintele comisiei americane pentru Acordurile mănânci ridichi de lună
de la Helsinki, a organizat o sesiune specială de audieri ieşi din pădure deasă
cu Paul Goma, sesiune dedicată problemei drepturilor îţi faci nirvana casă
omului în România. Delegația noastră a fost de aseme- născutului durere
nea primită de George Meany, președintele marilor sin- prin lucruri efemere
dicate americane – AFL-CIO, și de asemenea de alte absenţă pură nenă-
personalități. Vizita scriitorului a avut mare ecou în scut întru nicio genă
presa românească din exil i a fost menționată în unele buddha Comenius ci
publicații americane. Nu se poate spune că vizita a avut tit Salman cu etruscii
consecințe la nivel politic la București sau la Washin- nepăcătos la stos if
gton, dar Paul Goma și-a făcut datoria. Și, de fapt, scri- Maria ieslea Iosif
itorul își face neabătut datoria de câteva decenii. cum aş dormi şi Pirus
În calitate de geograf specializat în studii euro-
nu mi-ar poci papirus
pene, precum și ca jurnalist care de mai multe decenii
se lovește de mutilarea adevărului, îl admir pe Paul cu mamă fără mamă
Goma în special pentru modul în care a abordat pro- icoana doar mă cheamă
blema Basarabiei. Puțini scriitori au avut curajul să cu logos etos patos
spună lucrurilor pe nume în ce privește suferințele ro- pornit-am către Athos
mânilor basarabeni. Paul Goma a făcut-o! faut rompre cet enfer(me-
Și ca să revin la prima idei. Soarta a făcut să ment) dam pe nici un vierme
trecem unul pe lângă altul în 1958, dar ne-am cunoscut Anastasia patri-
de-abia în 1978… Într-una din seri, după o zi de lobby ciana de shivrartri
pe la birourile senatorilor americani, ne-am înapoiat îm- nu dormi de ura celui
preună în apartamentul meu și am început să ne depă- de partea cui răzbelu-i
nam unele amintiri. La un moment dat ne-am amintit plictis declară mate-
amândoi de o cameră de groază din Gherla, unde un de- matician Ipate
ținut care își pierduse mințile la abominabila experiență veghera şi acesta
438
mi-e martoră Precesta o lene japoneză

încă un mort pe inimi insecta pe faleză
să nu ţi-l mai discrimini ai mai cânta balada
etniile sfâşie aproape teravada
şi vântul pe câmpie cum cine nu iubeşte
concilii vegetale pe Buddha creştineşte
sunatelor portale lingvistic românescul
rar metafizici zorii fărâmă arabescul
infarctului de glorii doctrine şi religii
cerneala mă înşeală doar aţa mămăligii
cu iapa minerală te-nsingură natura
ideile boema de tot te-ai da la dura
ţi-ar mai şopti poema era mai sociabil
l-a înţeles şi pielea pământu-ne arabil
pe Nicolae Velea vom mai citi ziare
cu capul în zăpadă cu tuşul în cătare
murind din Iliadă ne-am părăsit altarul
în scrumul Eliade cristosul şi tâlharul
nescormonitul vad e n-aş căuta părinţii
în dodii mai vorbească paragina fiinţii
şi peştele din broască misterele tăiate
arată-mi criminalii paralizii fătate
pe Mara şi pe Kali creionul şi hârtia
în ţara asta joacă sicriul veşnicia
pe craiul orice moacă pui verzi în crengi bătrâne
acest oraş se surpă cu sângele de zâne
cu lumea pe o purpă amiază bucovină
cu purpura galantă învie-ne la cină
ce n-aş fi dat-o plantă pe mâine dimineaţă
play boys întârziaţi’s în obosită ceaţă
citesc angelus pacis ţi-ar fi iubita dragă
că unde-s doctoranzii şi sluga la dârloagă
broscoii goelanzii vei învia Cristoase
la mormoloci la moară cu zilele frumoase
prin râşniţele sfoară când răstignita ploaie
deci alungatul vine de cruce se îndoaie
ca să-l alungi mai bine s-or bate-n cartiere
i-ar place să şi moară trei grindini congenere
la mormoloci la moară mormintele cu funtă
nimic de-aici din ţară roşită pentru nuntă
n-ar fi de nas pe-afară vândută tescovina
cum să te vadă neamţul din toamna cu pricina
că te-nghiţi Bizanţul ţestoasa rozmarina
smuls laur osul măduv de dulce insulina
orfanului de văduv mutat din film în frescă-i
pe Buddha nu-l ucide eidosul de-l plescăi
în zilele umide părelnicii magnolii
râu peste râu sintagmă pe prispele de holii
vulcanul fără magmă pe regele cu fete
prin sate colbuite îl cântă un sticlete
sărută damf de vite mai roşii şi mai spânii
misterizează insul împăturesc stăpânii
insula dinadinsul batjocura de turbă
senecte onomastici o primăvară furbă
crăpi crucile de zvastici vitalitate spaime
în dragoste şi drastici de dincolo de basme
sărit un pom azi gardă crestată scara sacră
grădină şi nu zgardă cu pieptul supt în lacră
439
nici mort nici o scofală trist Crist şi mama tristă

cu veşnic burta goală Cristina mai există
natura încreştină oceanele despartă
hindusă rădăcină uscat de marea moartă
teroarea trântei tentei cum zilele prozodii
drepţi sublocotenentei ni le vorbeam în dodii
doreaţi de ţuică şi voi ca lui Brâncuşi în paseri
a Şiva turui-voi postsinergetici laseri
creştin hindus budh poza prăda-te-vom de clime
ne-o oglindi mimoza preasfânt Ierusalime
eşti supărat o superi prin secete de sânge
nu eşti nimic ienuperi în trupuri a te frânge
cosaşii pscuiască nu te certa în stadii
din mormoloci o broască aproape de samadhi
din cozi ei să concrească abia neadorminda
băltoacă românească cânta Gitagovinda
spre berze să stropească Oceanul Indian şi
ediţii rourască coafura avalanşei
ne-om povesti o glumă bătrânul trântor aur
cu umbra peste humă îmi cere pe centaur
te tai în săbii vide bun de nimic nimicul
cu blândă pe omide subţire borangicul
te-ai plictisit de rele namthar kabun nainte
prea crime între ele de nostradamic dinte
te alinai în urmă mereu se-ntorc pe gheare
ori singur zen ori turmă sicrie de fanfare
visa o bunătate am regretat tăierea
şi te trezeai pe coate bărbatul şi muierea
dacă-ţi trăieşte ţara schizofrenia păcii
dacă apucă vara nonviolenţa crăcii
de Vede-ntrebi religii la apă insolaţii
într-una a quadrigii lansaţi-ne soldaţii
Gertrude pe copertă lin fetele trăgace
vrea Plata o ofertă vibrând în carapace
istorii itihasa mai bărbătească lipsa
învie-se terasa din gnoza de-a eclipsa
Vezuvii teravade dedus crepuscul mumei
tichia pe alcade cât zacerea anume-i
până să mori Cristoase eşti viaţă ori eşti moarte
natura înviase fiinţă mai departe
nainte ţi-o trimis-ai înfăşuri aer fumul
creştinii hinzii isai înalţă-se în cumul
un Shakespeare Eminescu schit spart pe după scaun
la rigă boierescu’ apocaliptic faun
morminte de-nviere repetitiv nimicul
comune frigidere bunica şi bunicul
simbol croit din zare ai observat conserve
în sufletul cu sare în astrele minerve
ne-am preumblat rămasul o pasăre ne fie
pe sub coroană ceasul noroi copilărie
mi se părea oraşul o broască tiranie
cu mamă ciobănaşul şi mormolocii vrie
cei îmbrăcaţi de pază ce-a înverzit în ţară
cum se invidiază şi zeii înfioară
opusă mângâiere le cânţi din os rahitic
de sine viu messere şi poatmodern şi scitic
cât am gătit mănâncă în lună câte-n stele-n
o hrană mai adâncă ţi-voi scrie Mary Ellen
440
n-ai dumnezeu n-ai rege sigiliu zâna zurui

cuţite nici bricege nebunul în conturu-i
când nu te taie cutra Pomârla secol salbă
îţi împrumută mutra împământare albă
te-ar întrerupe ludic cum dormi să te inspire
juma de lună budhic câmpiile asire
juma romanul scotu-l n-ai cărţi la ursitoare
pe unde-aştaptă scotul furate de furare
fotografia cură murite de murire
în val de ştersătură azure coviltire
ţăran venise-n ţară păscută slavă oaia
din mamă venustară curtează ghionoaia
boier de viţă lună te smulge tot duşmanul
cum numai se cunună cu viaţa şi cu anul
pe când îşi face partea îmi pare timpul rimă
voievodală moartea de naştere şi crimă
ne-n Napoli trei Ischii cu nunta mai tăiată
oceanul peste whiskey potnţă niciodată
când moartea la fereastră mai va la tinereţe
pe lacră nealbastră o ceartă feţe-feţe
ce voluptate tandră respinge omul omul
petala de mixandră de-a fratele cu pomul
învăţul deodarul la club octogenarii
copilul de-a hotarul îşi moleşiră parii
buddhism în somn chinezii n-o să mai moară dacă
Bercenilor amiezii se naşte-n ţară dacă
bătăi de kaliyuga semn c-ai murit vii lumii
de-a ştiuca şi păstruga şi eşti doar moartea mumii
hora de rău ne joacă restart pe lungi arcane
pe copcă samotracă scurtatelor catane
nu dai nu iei te sparge iar sărbători în dodii
cadâna din catarge adiţiunea nod i-i
din plopii puf pe ornic îţi râzi sonoritatea
copii or creşte dornic a ronţăi dreptatea
n-ar recunoaşte spiţa ruină muzicală
mătuşa Joimăriţa acorduri după gală
întorci pe mătăhuze sărată amintire
femeile lehuze de sânge-n cimitire
metalele torporii mecanicul cadână
zburate de prigorii o să-ţi mai taie-o mână
te unduie înaltul cu limba îmbătată
pigmentului cobaltul pe creierul salată
fobiile pitoace descrii din cancer luna
botezuri de-a pitace de-a sfera şi cununa
trei-patru peisaje ne-am mai certa la zece
tu mai dansează paje gloria lumii trece
examenul ca popii emfaza de înconjur
cu bonzii Caliopei cu dragostea mai n-o-njur
te-amuză rostogolul din singure ai grijă
nestors cu protocolul îţi scriu pe câte-o schijă
crai funerar în piatră ce-ai ănceput reved
sanscritizat la şatră c-a întrebat de Vede
căldurile de-ndată ţi-a scris buddha zici Rushdie
s-au înserat în fată prin ierburile puştii
intrarea pe familii o viaţă vers şi varsă
topitelor familii păunul rufa stoarsă
roman buddhist emine s-o mai înece malul
scian Sicilii sine sanscrit şi papagalul
441
nimicul rugăciunii General de aviație (r)

lui Buddha Sakyamuni
aşa şi colonelul
Viorel Dimitrie Onica
(1934 – 2020)
kshatryia-i face felul
incinerat la apă
comună nici o groapă Onor la general!
visat oricâtor rele
omorul nu se spele
i se părea de boală
în paradis vestală
Felix SIMA
______________________
*George Anca, reputat scriitor și universitar de origine
vâlceană, cunoscut cu deosebire în India și în întreaga
lume prin lucrările sale, s-a stins din viaţă, miercuri, 26
februarie, la vârsta de 76 de ani. Născut la 12 aprilie
1944 în fosta comună Bercioiu, acum Budeşti, din ju- La începutul acestui veac tulbure şi bântuit (dar,
deţul Vâlcea, George (Gheorghe) Anca a fost un scriitor oare, care dintre veacurile din urmă n-a fost bântuit?),
specializat în indianistică, de notorietate internaţională. noi, un grup de prieteni, scriitori, gazetari, iubitori de
Membru al Uniunii Scriitorilor din România, preşedinte literatură şi de viaţă împreună, am pus la cale un cena-
al Asociaţiei Culturale Româno-Indiene (RICA) şi al clu, la sediul unei edituri patronate de generoasa şi mi-
Academiei Internaţionale „Mihai Eminescu”, vice- nunata Raluca Tudor.
preşedinte al Societăţii de Etnologie din România, can- Cenaclul se numeşte „Catacomba”, pentru că se-
celar naţional acreditat la ONU, George Anca a fost ti- diul nostru este într-un subsol de bloc, undeva pe Calea
tularul primului lectorat românesc la Universitatea din Griviţei. Acolo ne strângem din când în când, vorbim la
Delhi, India (1977-1984, 2002-2003). Traducător al re- o cafea, la un pahar de vin, de obicei atunci când apare
ligiilor, indianist în literatura sanscrită şi imnurile ve- revista noastră, „Bucureştiul literar şi artistic”, zidită de
dice, eseist privind literatura antropologică şi orientală, doi poeţi, Coman Şova şi Florentin Popescu. Deja au
poet, profesor universitar, a participat în mai multe rân- apărut cărţi despre „Catacomba”, deja ni s-au alăturat
duri la evenimente mondiale de indianistică şi a tradus prieteni noi, din Bucureşti ori din ţinuturile sudice din
o parte însemnată din marea epopee indiană Mahabha- jur. „Catacomba” nu e doar o idee, a devenit de acum
rata. poveste.
Prin trecerea sa în neființă, la zece zile după ce- Dar, firesc şi amar, în această poveste a apărut şi
și petrecuse soția (Rodica) pe ultimul drum, Vâlcea, in- Ea, Doamna în Negru, Moartea. Unii dintre membrii
telectualitatea românească suferă o pierdere irecupera- grupului nostru de prieteni, primii care s-au lăsat atraşi
bilă. Rodica și George Anca au fost colaboratori de de Ea şi au plecat, au lăsat goluri, ceaţă şi lacrimi, dar
seamă ai revistei „Rotonda valahă”, totdeauna redacția şi amintiri de tot frumoase.
fiind onorată de prezența semnăturii lor în paginile pu- A plecat ca un prinţ tânăr încă, trist ca un Hamlet
blicației. Dumnezeu să-i aibă în paza Sa! moldav, poetul şi criticul de artă Cornel Ostahie. S-a
dus, distins, lucid ca un eseu al lui, Mazilu-Crângaşu.
Iată că, în vremea acestei primăveri ciumate, trăite sub
semnul coronavirusului asiat şi al arestului la domiciliu,
a plecat şi prietenul nostru, generalul Viorel Onica. Ge-
neral de flotilă prezidenţială, bucovinean plin de spirit,
omul care a condus flotila de zbor a preşedintelui Ro-
mâniei, Nicolae Ceauşescu.
Proştilor care ar putea mârâi – că aşa ştiu ei – că
a fost „omul lui Ceauşescu”, eu nu le-aş spune decât că
lângă preşedintele unei ţări sunt cei mai buni specialişti
din toate domeniile. Şi ei, mârâitorii, vor rămâne, etern,
proşti şi gata, vorba lui Amza Pellea.
Generalul de flotilă Viorel Onica a iubit litera-
tura, pe oamenii care o fac, dar cel mai mult a iubit fa-
milia lui luminată de cerul Bucovinei natale şi ţara asta
chinuită care a trecut pe sub toate furcile caudine ale
istoriei.
442
Generalul a fost lângă noi, la toate evenimentele „AMINTEŞTE-ŢI că meseria ta are foarte puțin dintr-
„Catacombei”, la toate întâlnirile. Atent, cald, omenos, o marfă și foarte mult dintr-un oficiu sacru!”; „ÎNA-
generos ca un boier din Ţara de Sus, spiritual, scriind el INTE de a-ți începe lecția de fiecare zi, privește în
însuşi texte literare pe care le ascundea dintr-o modestie inima ta și vezi dacă este transparentă!”; „GÂNDEŞTE-
extremă. TE că ai o singură menire, ce depășește propria-ți vo-
A plecat în această primăvară chircită, înainte de ință: să creezi lumea de mâine!”
vreme, lovit de o boală nemiloasă. Ne-am adunat toţi la În genunchi, cum era sufletul meu, și tot am
„Catacombă”, în gând, pentru că decretele militare nu simțit că aceste „porunci” au fost respectate la Școala
ne-au dat voie nici măcar să mergem la înmormântare. Generală numărul 5, „Voievod Litovoi” din Târgu-Jiu,
că acestea au fost stindardul care a reunit, la un an de la
Fiecare cu o lumânare aprinsă într-o mână şi cu un pa-
dispariția dintre noi a profesoarei și poetei Marieana
har de vin roşu în mâna cealaltă. Popeangă-Cornoiu, cadrele didactice şi elevii acestei
Aducând un onor la general şi o lumină de pome- școli. Desigur, nu numai aceștia au participat la pome-
nire pentru un prieten adevărat, generalul de flotilă ae- nirea dispărutei dintre noi, ci și prietenii, rudele, soțul,
riană Viorel Onica! fiica Georgiana și colegi de-ai ei, poeți și oameni de
Dumnezeu să-l odihnească! cultură, membri ai Cultului Eroilor Gorj și ai Cenaclului
literar „Columna”, unde distinsei profesoare îi îi era
Nicolae Dan FRUNTELATĂ foarte drag șă citească din versurile ei.
O lacrimă pentru poeta

Marieana Popeangă-Cornoiu,
plecată într-o călătorie veșnică prin
„sfere de lumină”
De lângă cripta poetei, profesorul meu de limba

și literatura română, Gheorghe Surupăceanu, a inițiat un
„dialog” cu poezia, folosind versuri ale lui Grigore Vi-
eru, pe care le-a rostit de câte ori s-a ivit ocazia să vor-
bească despre predarea de ștafetă a lucrurilor bune și a
culturii naționale perene, cu precădere:
Motto: „Anumite gânduri sunt rugăciuni. ,,Știu: cândva, la miez de noapte
Sunt clipe în care, oricum ar sta trupul, Ori la răsărit de soare,
Stinge-mi-s-or ochii mie
sufletul e în genunchi.”
Tot deasupra cărții sale.
Victor Hugo Am s-ajung atunci, poate,
La mijlocul ei aproape.
Poeta Gabriela Mistral (1889 – 1957), din Dar să nu închideți cartea
Chile, laureată a Premiului Nobel pentru literatură în Ca pe recile-mi pleoape,
anul 1945 – an în care și româncele scriau frumos, și țin S-o lăsați așa, deschisă,
să reamintesc pe Sarmiza Cretzianu cu al său ciclu „De Ca băiatul meu ori fata
pe Valea Motrului. Povești cu boieri, panduri și mirese Să citească mai departe
codane” și „Cronica Staicului” – spunea că pedagogul Ce n-a dovedit nici tata.”.
trebuie să aibă afișate pe perete următoarele porunci:
:„IUBEŞTE! Iar de nu poți iubi peste măsură, să nu iei
copii în grijă!; „SIMPLIFICĂ! A ști înseamnă a sim-
plifica fără a dăuna esențe lucrurilor.”; „INSISTĂ! Re-
petă mereu aidoma Naturii care-și poate repeta speciile
până la perfecțiune!”; „ÎNVAŢĂ-I pe copii cu pasiune;
gândește-te că numai astfel se vor apropia de frumuse-
țea care dă naștere la tot ce e bun!”; „ÎNVĂŢĂTO-
RULE, nu-ți irosi elanurile în van, ca să aprinzi făcliile
trebuie să porți focul în inima ta!” „ÎNSUFLEŢEŞTE-
ŢI vorbirea, fiecare lecție va fi mai vie decât o ființă.”;
„CULTIVĂ-TE pentru ca să dai și altora!”;
443
De acolo, de lângă mormântul profesorului meu Al Francisc Pal

a răspuns, mai apoi, poeta Marieana Cornoiu:
În rând cu îngerii
„Călătorind prin sfere de lumină
Voi reveni la umbra amintirii
De câte ori grădinile din mine
Vor face să-nflorească trandafirii.”
Victoria STOLOJANU-MUNTEANU
Ne-a părăsit Dan Andrei Aldea
Minunatul nostru coleg şi prieten, scriitorul Al

Francisc Pal – orb ca Homer și înțelept ca Esop – poet
și prozator, colaborator al unor prestigioase reviste din
România, Canada și SUA, între care „Astra”, „Destine
literare” și „Rotonda valahă”, nu mai este printre noi,
De aproape 68 de ani pe drum, căutând un Cas- pe aceste tărâmuri canadiene, unde s-a stabilit în 1998,
tel, Dan Andrei Aldea a dat de el, de Castelul acela, iar venind de la Brașov. Și-a luat zborul spre îngeri!… A
Bunul Dumnezeu i-a deschis Poarta. Avea nevoie, se fost înhumat marți, 17 martie 2020, la Meadowvale Ce-
pare, de un menestrel adevărat care să-i "alunge triste- metery, 7732 Mavis Road, Brampton, ON.
țea cu vesele cântece și poezii". Am sufletul cernit, încă nu mi-am revenit după
Odihnește-i, Doamne, lui Dan Andrei sufletul trista veste, parcă aștept să-mi spună cineva că nu este
cel veșnic pe drum, căutându-Ți Castelul! adevărat. Dar asta este viaţa, trebuie să supravieţuim și
Om bun, deschide-ne poarta celor mai grele pierderi.
Dă-ne o coajă şi nu ne goni Ferry, cum îi spuneau prietenii, era pentru
În schimb îţi vom alunga tristeţea mine și pentru mulți alți iubitori de literatură ca un frate
Cu vesele cântece şi poezii. bun. N-am pierdut un coleg, ci și un prieten devotat. Ori
Venim de departe şi mergem departe de câte ori am ajuns în orașul Toronto, i-am călcat pra-
Tocmai în zare, sus la Castel gul casei, chiar am înnoptat la el de zeci de ori. A fost
Ne-am oprit aici, pe drum ne-a prins noaptea un om extraordinar, povestea minunat! Neuitate seri de
Dă adăpost unor bieţi menestreli
poezie am trăit împreună, într-o familie cu multă căl-
La Castel mâine va fi sărbătoare
dură, alături de devotata lui soție Cristina și de iubitul
Prinţesa-mplineşte ani douăzeci
Vom bea mult vin, vom goli tăvi cu mâncare său fiu Silviu. Era foarte mândru de familia sa, pe care
Ce va fi acolo, să tot petreci soarta a vrut s-o părăsească prea repede și prea pe
Noi vom cânta noaptea întreagă neaşteptate.
Oaspeţii veseli vor dănţui Drum bun spre Eternitate, drag prieten!
Şi-n toiul petrecerii, preț de o clipă Dumnezeu să te ocrotească, poet Ferry! Sunt si-
Om bun și la tine ne vom gândi. gur că le citeşti şi îngerilor poemele tale care ne ferme-
cau cu metafora lor încărcată de iubire , de oameni, de
Deschide-ne poarta și dă-ne o coajă
adevăr și de viață.
Aibi milă de niște bieți menestreli
Veșnic pe drum, asta ni-i soarta, Îndurerat,
Veșnic pe drum, căutând un Castel. Alexandru CETĂŢEANU
Montreal, Canada
Nu ocoliți această memorabilă piesă Om bun!
Crezul unui Mare Artist al tuturor timpurilor romanilor.
În memoria lui, cred că merită să vizionăm și remixul
din link-ul Dan Andrei Aldea & Sfinx și să fim de
acord că, dacă pe plan melodic Sfinxul, dar și Phoenix
și alte trupe românești, erau egale rockerilor americane,
în plan poetic ele sunt mult deasupra; ce să mai vorbim
de calitatea videoclipurilor realizate de Dan Andrei Al-
dea, ca în link-ul, cu aceeași "ars poetica" (Om bun).
444
Rezultatele Concursului Național de Poezie

„Radu Cârneci”
Ediția a III-a/2020
organizat de revista „Arena literară” și Asociația Difu- „Concurs de creație teatrală și literară”
zorilor și Editorilor Patronat al Cărții (A.D.E.P.C.)
Juriul – format din scriitorii Aureliu Goci, președinte,
Victoria Milescu, Paula Romanescu, Victor Atanasiu,
Șerban Codrin și Lucian Gruia – a hotărât:
1. Din cele 75 grupaje primite în concurs au fost

selectate, într-o primă etapă, 41, care au intrat în juri-
zare. Aceste grupaje urmează a fi incluse în Antologia
„Anotimpuri”.
2. Șapte grupaje aparținând unor autori premiați
în cele două ediții anterioare ale concursului, nu au fost
jurizate (acestei hotărâri i s-a alăturat și decizia organi-
zatorilor).
3. Un concurent s-a retras din concurs, dar juriul
a hotărât ca grupajul său de versuri să fie cuprins în an-
tologie.
4. În urma jurizării, pe primele locuri, în funcţie
de punctajele obţinute, s-au clasat mai mulți concurenți.
Prin consultarea membrilor juriului și a unor parteneri
avizați, s-a stabilit următorul clasament:
– Premiul special „Radu Cârneci”:
Virgil Dumitrescu, din Cluj-Napoca;
– Premiul special „Dragoș Vrînceanu”:
Adina Enăchescu, din Râmnicu Vâlcea;
– Premiul special „Nicolae Labiș”:
Mihaela Maria Dindelegan, din Oradea;
– Premiul special „Clara Mărgineanu”:
Liliana Popa, din București. Primăria Capitalei prin Teatrul Dramaturgilor
– Premiul I: Ionuț Calotă, din București; Români, Muzeul Național al Literaturii Române și Bi-
– Premiul II: Ștefan Doroftei, din București; blioteca Metropolitană București, în parteneriat cu Fili-
– Premiul III: Lucian Bureriu, din Timișoara; ala București - Poezie a Uniunii Scriitorilor din Româ-
– Mențiuni: Maria Cernegura (București), Mari- nia, anunță organizarea unui concurs de creație teatrală
ana Eftimiu (București); Liliana Liciu (București). și literară. Tema concursului inițiat la propunerea scrii-
5. Marele Premiu al concursului – nu s-a acordat. torilor și traducătorilor Lucia Verona și Horia Gârbea
6. Premiile speciale și premiile 1,2 și 3 constau în este „Distanța”, înțeleasă sub diferite forme, impusă de
editarea gratuită a unui volum de poezii între 100-200 anumite circumstanțe, cu relevarea aspectelor inedite,
pagini în tiraje diferențiate, în raport de locul ocupat. comice sau tragice ale distanțării și izolării de societate
7. Pentru mențiuni, autorii vor primi, pe lângă di- și de cei apropiați. Data-limită pentru trimiterea textelor
plome, seturi de cărți oferite de membrii ADEPC și ai este 15 iunie 2020, urmând ca textele să fie trimise pe
juriului. adresa de mail:
8. Premiile vor fi oferite în cadrul unei festivități
ce va avea loc în București, concurs@mnlr.ro
după relaxarea măsurilor determinate de pande- cu subiectul „Concurs de creație teatrală și literară”.
mie. În cadrul acestei festivități va avea loc și lansarea
antologiei „Anotimpuri”.
Data și locul festivității vor fi comunicate pe Participanți:
Facebook și în unele publicații culturale. Creatori de literatură de toate vârstele, fie ei
membri sau nu ai uniunilor de creatori din toată țara.
445
Stimați colaboratori ai revistei „Rotonda valahă”,
Pentru ca revista noastră să apară la timp și în condiții grafice excelente, trebuie (obligatoriu)
îndeplinite următoarele condiții:
1. Textele – cel mult 10-15 pagini, format A4, trebuie culese de autori utilizând aplicația Mi-
crosoft Word, font Times New Roman, mărimea corpului 12, OBLIGATORIU cu folosirea diacri-
ticelor și cu corectura autorilor. În caz contrar – textele nu vor fi luate în considerație pentru a fi
publicate
2. Fiecare text în parte trebuie semnat, verificat stilistic și gramatical de către autor. Corectura
fiecărui text (poezie, proză, eseu, reportaj, recenzie, traducere etc.) aparține autorilor. Redacția nu-
și asumă această obligație, întrucât nu are fonduri pentru a angaja un corector. Textele redactate
conform instrucțiunilor de mai sus, trebuie expediate de fiecare autor, pentru a fi centralizate, pe
adresa: ioanbarbucorbu@gmail.com. Textele se trimit ca fișier atașat la e-mail (fiecare text să fie
semnat) și NU ca text în corpul e-mailului..
3. Nu avem fonduri (sponsori) nici pentru exemplarele tipărite și nici pentru tehnoredactare.
Selectarea materialelor, tehnoredactarea și arhitectura grafică a revistei se fac (gratuit) de către
colectivul redacțional.
Cei care doresc să primească exemplare tipărite (un exemplar sau mai multe) o pot face contra
cost. Abonamentele se fac NUMAI pentru un an. Comandă pe adresa de email:
ioanbarbucorbu@gmail.com.
4. Noii colaboratori vor trimite, obligatoriu, un scurt CV, de o pagină, format A5, însoțit de o
fotografie format JPG, atașate la e-mail, împreună cu adresa poștală și un număr de telefon.
5. Materialele pentru numărul următor al revistei se trimit până la data de 15 iulie 2020.
6. Revista online se expediază tuturor colaboratorilor și cititorilor din baza de date a redacției.
Dispoziție finală
Materialele (textele) nepublicate, care nu corespund cerințelor redacției sau cele trimise
fără să se respecte instrucțiunile de mai sus - nu vor fi returnate autorilor.
Așteptăm sugestii, propuneri și aprecieri după apariția fiecărei ediții a revistei
„Rotonda valahă”.
Vă mulțumim pentru înțelegere și colaborare!
Vă solicităm, în continuare, sprijinul pentru a edita o revistă de foarte bună calitate.
Așteptăm cu drag noi colaboratori!
Lectură plăcută!
Colectivul de redacție
446
Centenarul Uniri
(1918 – 2018)
«Cărțile sunt viața»
Apare sub egida Asociației Culturale

„Curierul de Vâlcea” – ACCV
447
448
Umbra și ființa, între două stânci de vise...
Gânduri despre pictura Florentinei Sache
Cu aproape doi ani în urmă, în octombrie 2018, cu ocazia lansării, la

Muzeul Țăranului Român, din capitală, a volumului, jubiliar, aș zice, al
poetei Coca Popescu, O noapte și câțiva pași, un bilanț liric și, poate, un
nou impuls de a continua pe calea poeziei, am avut prilejul și de a remarca
o stranie simbioză artistică între poezia mamei și pictura fiicei, tânăra
artistă Florentina Sache, debutantă, la data respectivă, pe simezele unei
galerii de artă. Rareori, spuneam atunci, avem prilejul de a asista la un
veritabil dialog artistic, sui-generis, între o poezie preponderent intimistă,
cuprinsă de un straniu fior erotic, abia sublimat printr-o reflexivitate
accentuată, și pictura Florentinei Sache, recent desprinsă din chingile
didacticismului academizant. Se înfiripa astfel, direct sub ochii
spectatorilor, ca într-un exuberant happening, o legătură ideatică secretă
între poezia mamei și tablourile fiicei, ce păreau, la momentul acela, o
exemplificare plastică a volumului. La aceasta contribuia atmosfera
comună de vrajă și mister, sub care evoluau cele două artiste, aerul, am
zice de familie, mai ales că mama alesese ca ilustrație a copertei un tablou
al Florentinei Sache, o metaforă plastică, în acord cu poezia din volum,
reprezentând un peisaj straniu, o atmosferă nocturnă, luminată intens de
un halou galvanic, ce punea în evidență o pereche de pași, ce ieșeau direct
din apele primordiale ale universului, pierzându-se în zarea crepusculară
a nopții. Această reprezentare temporală în răspăr, lipsită de o elementară
logică a comunicării artistice, situa de la debut pictura Florentinei Sache
sub zodia transmodernismului plastic, artista prinzând parcă aripi sub
deviza autoasumată : „Pentru lucrări de calitate, trebuie să studiezi, să
muncești, și să crezi în tine ”.
Între timp, pictorița (n. 1980), economist în viața de toate zilele,
născută sub zodia Mărțișorului, a evoluat, și-a lărgit repertoriul, dar și
gama cromatică, pictând nu doar peisaje stranii, luminate nocturn de
focuri secrete, dar și flori, scene de gen, marine și chiar portrete, piatra de
încercare a oricărui artist. Așa s-a născut cea de-a doua expoziție
personală a Florentinei Sache, intitulată, cochet, Coup de coeur (Bătaie de
inimă), după o expresie deprinsă în noua ei patrie de adopție, Franța,
prezentată la Pitești, în octombrie 2019, la Teatrul „Alexandru Davilla”.
Față de de debutul, plasat sub semnul reflexivității ideatice, noua sa
pictură surprinde prin forță și îndrăzneală. Peisajele capătă amploare, se
dezvăluie în plein air, la lumina zilei, cum se spune, ca și în cazul
maestrului ei, autoasumat, Claude Monet, dar și prin noi dimensiuni,
pictorița utilizând, curajos, tehnica dipticului. La fel, tonalitatea gravă,
adesea tragică a multor piese de debut se transformă, artista alegând
motive cripto-simbolice, precum în compoziția Ouă de Paști, unde apare,
ca fundal, o scoarță țărănească, semn că Franța artistică a fost asimilată
prin ochii autohtoni ai tradiției românești. Abundă de această dată
compozițiile florale, redate în toată paleta artistică multicoloră (multe
tablouri fiind intitulate chiar în limba noii patrii, deși, evident, flori
similare există și la noi), dar și peisajele însuflețite adesea de câte un
element amuzant, un cățel ce se joacă cu o minge, o albină culegând
polenul de pe un buchet de maci roz. Nu lipsesc nici compozițiile de idee,
precum Miroir, tablou ce amintește de debutul pus sub semnul liricului
intimist. În ansamblu, creațiile recente ale Florentinei Sache captează
lumina, emană bucurie, joie de vivre, am zice, semn că starea de spirit este
alta. Semnificativ, rămâne Autoportretul, compoziție originală ce radiază
încredere, frumusețe (feminină) și un accentuat spirit al tradiției. În
fundal, găsim nu doar tablouri, semn al atașamentului față de pasiunea
devenită profesie, dar și o oală țărănească, un memento al rădăcinilor
creației. Gama coloristică, sobră și caldă, sugerează o maturitate
acceptată, în ciuda zâmbetului adolescentin.
Prezentă mai rar în viața comunității artistice românești, (evident,
din motive familiale și profesionale), Florentina Sache conturează în
tăcere, departe de țară, un profil artistic original, dezvăluind o nouă fațetă
a diasporei intelectuale românești. În Franța, patria picturii impresioniste,
Florentina Sache continua tradiția picturii românești de gen, lucrând cu
spor și cu inspirație. Arta ei ilustrează pe deplin ceea ce mama ei, poeta
Coca Popescu, intuia cândva liric : „Umbra și ființa/ Între două stănci de
vise /Savurează existența/ Alături de-o cafea aburindă”.
Marian NENCESCU

Rotonda Valahă

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Rotonda Valahă

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Fondată de Ioan Barbu și Ioan Radu Văcărescu

Revistă trimestrială de Literatură, Artă și Civilizație

Bine ați venit în viitor!

către Senat și Adunarea Deputaților, iar USR ca per-

Titanul din Hobița Gorjului

Inițiativa a aparținut unui grup de organizare

Slujba de pomenire părintelui sculpturii mo-

Poeme dedicate părintelui sculpturii

Brâncuşi îşi ciopleşte gândul

Fulgeră-n inimi iernile lunii,

Visează împreună cu păsările,

Brâncuşi Inima închide nesomnul ceasului

Atingând cu privirea un cuib Până la sosirea lor la cină

Tăcerea rămâne un gest Şi pe alei cu scaune rânduite

O bucurie dăltuită-n durere

dar m-am trezit cu o pasăre

clipele se vor opri-n secunde

Vitraliul este compus din 12 ovale cu 12 com-

Amfitrion – Constantin Iovan, directorul Casei

Reproduc articolul apărut peste două zile (23

Bucuria oricărui scriitor de a-şi întâlni o carte sau cărțile

Scriitorul Ioan Barbu, lansare de carte şi

„Citiți românește!”, s-a desfășurat în frumosul Palat al Culturii, modernizat

Citiți românește!” – este îndemnul Bibliotecii

Bistrița – O familie de spirit, locul unei

De cel puțin cinci ediții la care am fost invitată,

La Mehedinți, sub înaltul patronaj al

Cea de-a treia

La monumentele lui Mihai Eminescu din Dro-

După slujba de pomenire, oficiată la Mănăstirea

Eveniment editorial _____________________

Este cartea de lingvistică a profesorului univer-

Evenimentul a debutat cu prelegerea ”Tendințe

Un ziar neobișnuit, unic în lume

Priviți cu atenție, dragi cititori, imaginea de

născut pe 25 mai 1856, în localitatea Lure, departamen-

„Les Facéties du sapeur Camember” – benzi desenate cu

În 2020, s-au ani-

unde a obținut o licență în matematică, științe fizice și apoi

Elena Sârghie: „În spatele zidurilor.

Ion ANDREIȚĂ O carte cu ținută grafică impecabilă, format

ce pulsează în celebrul vers aforistic al poetului basara- Ducându-și viața solitară,

De-atunci trec zile, nopți de-a rândul

Și trenuri vin și pleacă iară

Dumitru Sârghie-Mitif: „Cu o săptămână (care – în ultimul timp – n-au cunoscut

Și toate acestea, exact

Volumul „Cu o săptămână înainte de nicio-

O frumoasă Love story are un final auto-ironic Prima iubire

Prea verzii-ți ochi prefigurează visul, Cocoșul cântă,

copleşitoare, provocând durere şi speranţă. Singura cer-

liricii semnată de Elena Farago, Otilia Cazimir și

Patosul reafirmării ființării în cele ce ne cuprind

SONET Muzele-n nemernicie spăimântate-umblau și mute,

În peptul tău [cel] tânăr se leagănă suspinul,

Amarul astei lume nu ți[-]a lăsat vr’o urmă

E un surâs d’acelea ce’l scoate vr’o plăcere?

Ioan Catina a scris acest sonet folosind alexan-

Stănescu. Nu-mi precupeţesc nici aripile, nici picioa- Omul, ca bobul...

scrierile lui Ion Dodu Bălan, Barbu Cioculescu, Mihai

Din folclorul păstorilor noştri Şi s-au sfătuit

Foicică foaie lată Asta-i horă, nu-i brezească

Aspecte privind folclorul păstoresc din Voi-

Volumul menționat mai sus, Tezaur de etnogra-