Japonia în secolul al XIX-lea

A fost singura ţară din Asia care a evitat regimul dominaţiei străine printr-o
transformare economică rapidă. Mai mult decât China, Japonia a trăit complet
izolată, începând cu secolul al XVII-lea refuzând orice contact cu străinii, mai
ales cu europenii. Japonia era condusă de un împărat numit Mikado, considerat
descendent al zeilor şi venerat de populaţie, însă adevărata putere în stat o
deţinea o dinastie de shoguni (şefi militari), care guvernau cu ajutorul marilor
feudali ereditari (daimyo). Între 1853-1854, Japonia a fost vizitată de o escadră a
marinei americane, condusă de comandorul Perry, care i-a obligat pe japonezi să
încheie un tratat commercial cu SUA. Acest fapt a fost perceput în Japonia, ca un
eşec umilitor, ducând la erodarea considerabilă a puterii shogunilor. În anul 1867
a devenit împărat Mutsu-Hito (1867-1912), care a înlăturat shogunatul (1868) şi a
preluat personal puterea, folosindu-şi întreaga sa autoritate pentru modernizarea
Japoniei după modelul Europei Occidentale. Domnia acestui împărat a rămas
cunoscută în istorie ca Era Meiji (epoca luminată).
Preluând modelul celor mai avansate ţări europene, Japonia a devenit în scurt
timp, prin reformele introduse, oţarămodernă şi puternică. A fost propusă o
reformă administrativă,ţarafiind împărţită în prefecturi conduse de prefecţi
revocabili, care au înlocuit vechea administraţie feudală, această legislatie fiind
inspirată după modelul francez şi german. În anul 1871 învăţămantul a devenit
obligatoriu, iar la 1900, 90% dintre copii japonezi erau şcolarizaţi.
Lipsa capitalului privat determina statul să ia iniţiativa fondării întreprinderilor
industriale şi comerciale noi, dotate cu tehnologie modernă. Astfel, s-a dezvoltat
industria minieră, metalurgică şi de armament, reţeaua feroviară, precum şi
ţesătoriile de mătase şi bumbac, fară a se recurge la capitalul străin. Cu toate
acestea industria era concentrată în mâinile câtorva mari familii de origine
aristocratică, deţinătoare ale unor uriaşe concerne (zaibatsu), cum erau Mitsui şi
Mitsubishi.
În anul1871 a fost introdus serviciul militar obligatoriu, fapt care duce la
constituirea unei armate moderne, bine instruită dotată cu armament
perfecţionat. S-au construit arsenale şi şantiere navale, unde s-au fabricat
cuirsate necesare marinei de război. În anul 1872 s-a construit prima cale ferată
japoneză între Tokio şi Yokohama, iar în 1882 s-a creat Banca Japoniei.
Elaborarea constituţiei din 1889, inspirată dupa cea germană, a inaugurat un
regim monarhic constituţional, în care împăratul îşi exercită puterea cu ajutorul
unui consiliu privat format din tehnorcraţi. Pe baza constituţiei din 1889, în
anul 1890 afost ales primul parlament japonez. În realizarea reformelor, modelele
occidentale au fost filtrate şi adoptate spiritului traditional japonez.
Modernizarea statală şi industrializarea rapidă au transformat Japonia într-una
dintre marile puteri economice şi militare ale lumii, promotoare a unei politici externe
agresive. Devenind o mare putere economică şi militară, Japonia a dus o
politică expansionistă căutând materii prime şi pieţe de desfacere pentru
industria sa în plin avânt. Japonezii erau mândri de civilizaţia lor tradiţională şi de
succesele recente ale procesului de modernizare. Aceşti factori au condus la
dezvoltarea sentimentelor naţionaliste şi la o politică militaristă, care au provocat
suferinţe statelor din vecinătatea Japoniei. Expansiunea japoneză a început cu
războiul împotriva Chinei (1894-1895), în urma căruia Peninsula Coreea a intrat
sub influenţă niponă, şi a continuat cu războiul contra Rusiei (1904–1905)
încheiat cu o categorică victorie în urma căreia Japonia a primit oraşul Port
Arthur şi jumătatea de sud a insulei Sahalin.