Civilizații asiatice.

Japonia

Civilizația japoneză este plină de enigme și continuă să ne uimească!

Din cele mai vechi timpuri, japonezii s-au remarcat printr-o
prezență deosebită, uimind și fermecând în același timp.
Japonia (în japoneză ⽇本, ,
sens literal: „originea soarelui”)
este o țară insulară din Asia de Est,
situată pe un lanț de insule aflate
între Oceanul Pacific și Marea
Japoniei la est de Peninsula
Coreeană.
Denumirea oficială este ⽇本国
Nipponkoku, textual „Țara de la
originea soarelui.” Este cunoscută
și sub numele de “Țara Soarelui
Răsare”.
Cultura japoneză ocupă un
loc aparte, având o
personalitate incontestabilă ce
marchează un stil semnificativ.
Istoria scrisă a Japoniei a început cu cele “Douăzeci și patru de Istorii”, o
colecție de texte istorice chineze din secolul I d. Hr. Există totuși dovezi ce arată
că oamenii au locuit pe insulele japoneze începând cu paleoliticul târziu. După
ultima eră glaciară (circa 12.000 î.Hr.) ecosistemul arhipelagului japonez a
adăpostit dezvoltarea umană.
Perioada paleolitică (înainte de 8000 î.Hr.)
Perioada paleolitică, numită și perioada preceramică, este caracterizată prin rămășițe
materiale, în special unelte formate prin cioplirea pietrelor, datând dinainte de anul
10.000 î.Hr.. În literatura de specialitate există o mare controversă referitoare la data
când această epocă începe, adică momentul în care oamenii au ocupat pentru prima dată
insulele japoneze; sfârșitul acestei perioade este marcat de primele elemente de olărit
neolitice.
 Cert este faptul că pe teritoriul actual al Japoniei au trăit oameni încă din
paleolitic și neolitic. Poporul ainu, de origine necunoscută a locuit din cele
mai vechi timpuri în insulele arhipelagului nipon, iar japonezii sunt rezultatul
amestecului dintre aceștia și diferite populații malaeziene, provenite din
insulele Pacificului, din Sud, cât și a unor rase mongoloide venite de pe
continentul asiatic, din Coreea, China și Mongolia.
 În anul 552 a sosit din Coreea o misiune diplomatică care a adus imagini ale lui Buddha (picturi
pe drapele, baldachine sau în sutre, sculpturi). Noua religie a captivat curtea imperială și clasa
nobiliară prin fastul ce însoțea slujbele.
În perioada imediat următoare au început să vină din China și Coreea numeroși artiști,
cărturari, artizani, călugări trimiși în dar curții imperiale (era mai ușor de trimis oameni care să
execute lucrările de artă decât de trimis produsele).
Un eveniment semnificativ al acestei perioade este apariția textelor scrise, inexistente până
atunci în arhipelag, fapt ce oferea posibilitatea păstrării informațiilor. Apar primele cărți
Manyōshū și Kojiki (scrise cu caractere chinezești).
Cultura japoneză a evoluat foarte mult de-a lungul secolelor. În lunga ei
perioadă medievală, Japonia și-a dezvoltat o cultură unică, printr-o
diversificare treptată a tuturor artelor, meșteșugurilor, dansului tradițional,
teatrului, tradițiilor și bucătăriei.
 Religia care a avut o influență considerabilă în Japonia medievală a fost budismul de
origine indiană. Din budism s-a desprins zen-ul - cuvântul zen derivă din sanscrită
(Dhyama) însemnând „contemplație”. Această ramură a budismului propune, în locul
textelor sacre, atitudinea contemplativă care îl pune pe om în contact cu substanța absolută
a lumii, a naturii.
În urma reformei Taika, promulgată în anul 645, se aplică sistemul de organizare
rurală, a familiei și sistemul de taxe chinez. Tot în această perioadă a fost încurajat studiul
clasicilor și învățăturii chineze.
În secolul al IX-lea influența chineză se atenuează.
 Primul act cu caracter „constituțional” pe care l-a avut Japonia a fost „Constituția în 17 articole”. A fost
promulgată în perioada timpurie de consolidare a statului centralizat nipon, adică în anul 604, de prințul
Shotoku, la Asuka. Această „constituție“ nu este propriu-zis o lege, ci mai mult o culegere de precepte
morale și religioase adresate slujbașilor guvernamentali. Prin această „constituție”, prințul Shotoku a dorit
și a reușit să creeze un stat centralizat și să pună capăt luptelor pentru putere din arhipelag. „Constituția”
consfințește stările sociale ale epocii, punând deasupra întregii societăți pe împărat. Intenția prințului
Shotoku era de a crea o putere centralizată în care atât pământul, cât și oamenii care-l lucrau, să fie puși
sub controlul direct al împăratului, care să obțină veniturile de la clanuri sub formă de tributuri.

Prințul Shotoku
 Pictura japoneză este una dintre cele mai vechi manifestări artistice din
istoria Japoniei. La fel ca majoritatea fenomenelor culturale japoneze, pictura
este rezultatul unui amalgam sincretic între manifestările artistice ale
populației indigene în contact cu civilizația chineză.
Împăratul Mikado Japonia este singura ţară din Asia care a
evitat regimul dominaţiei străine printr-o
transformare economică rapidă. Mai mult decât
China, Japonia a trăit complet izolată, începând cu
secolul al XVII-lea refuzând orice contact cu
străinii, mai ales cu europenii.
Japonia era condusă de un împărat numit
Mikado, considerat descendent al zeilor şi venerat
de populaţie, însă adevărata putere în stat o
deţinea o dinastie de shoguni (şefi militari), care
guvernau cu ajutorul marilor feudali ereditari
(daimyo).
Între 1853-1854, Japonia a fost vizitată de o
escadră a marinei americane, condusă de
comandorul Perry, care i-a obligat pe japonezi să
încheie un tratat comercial cu SUA. Acest fapt a
fost perceput în Japonia, ca un eşec umilitor,
ducând la erodarea considerabilă a puterii
shogunilor.
 În anul 1867 a devenit împărat Mutsu-Hito
(1867-1912), care a înlăturat shogunatul (1868)
şi a preluat personal puterea, folosindu-şi
întreaga sa autoritate pentru modernizarea
Japoniei după modelul Europei Occidentale.
Domnia acestui împărat a rămas cunoscută în
istorie ca Era Meiji (epoca luminată).
Preluând modelul celor mai avansate ţări
europene, Japonia a devenit în scurt timp, prin
reformele introduse, o ţară modernă şi
puternică. A fost propusă o reformă
administrativă, țara fiind împărţită în prefecturi
conduse de prefecți revocabili, care au înlocuit
vechea administraţie feudală, această legislație
fiind inspirată după modelul francez şi german.
În anul 1871 învăţămantul a devenit obligatoriu,
iar în 1900, 90% dintre copiii japonezi erau
şcolarizaţi.

Împăratul Mutsu- Hito

 Lipsa capitalului privat determina statul să ia iniţiativa fondării întreprinderilor
industriale şi comerciale noi, dotate cu tehnologie modernă. Astfel, s-au
dezvoltat industria minieră, metalurgică şi de armament, reţeaua feroviară,
precum şi ţesătoriile de mătase şi bumbac, fară a se recurge la capitalul străin.
Cu toate acestea industria era concentrată în mâinile câtorva mari familii de origine
aristocratică, deţinătoare ale unor uriaşe concerne (zaibatsu), cum erau Mitsui şi
Mitsubishi.
 În anul1871 a fost introdus serviciul
militar obligatoriu, fapt care a dus la
constituirea unei armate moderne, bine
instruită dotată cu armament perfecţionat. S-
au construit arsenale şi şantiere navale,
unde s-au fabricat cuirsate necesare marinei
de război.
În anul 1872 s-a construit ar în 1882 s-a
creat prima cale ferată japoneză între
Tokio şi Yokohama, Banca Japoniei.
Elaborarea constituţiei din 1889, inspirată
dupa cea germană, a inaugurat un regim
monarhic constituţional, în care împăratul îşi
exercită puterea cu ajutorul unui consiliu
privat format din tehnorcraţi. Pe baza
constituţiei din 1889, în anul 1890 a fost ales
primul parlament japonez.
În realizarea reformelor, modelele
occidentale au fost filtrate şi adoptate
spiritului traditional japonez.
 Modernizarea statală şi
industrializarea rapidă au transformat
Japonia într-una dintre marile puteri
economice şi militare ale lumii,
promotoare a unei politici externe
agresive. Devenind o mare putere
economică şi militară, Japonia a dus o
politică expansionistă căutând materii
prime şi pieţe de desfacere pentru
industria sa în plin avânt.
Japonezii erau mândri de civilizaţia lor
tradiţională şi de succesele recente ale
procesului de modernizare.
Aceşti factori au condus la dezvoltarea
sentimentelor naţionaliste şi la o politică
militaristă, care au provocat suferinţe
statelor din vecinătatea Japoniei.
Expansiunea japoneză a început cu
războiul împotriva Chinei (1894-1895),
în urma căruia Peninsula Coreea a intrat
sub influenţă niponă, şi a continuat cu
războiul contra Rusiei (1904–1905)
încheiat cu o categorică victorie în urma
căreia Japonia a primit oraşul Port Arthur
şi jumătatea de sud a insulei Sahalin.
Impactul pe care Japonia l-a avut asupra lumii moderne este enorm.

Japonia
exprimă
admirație
și respect.
 Economia Japoniei
este susţinută în toate
domeniile de la
informatică până la
turism.
Deşi ocupă mai puţin de a
treia sută parte din suprafaţa
uscatului, totuşi deţine o
şesime din puterea
economică mondială.
Japonia rămâne o țară
minunată și plină de
enigme, care continuă
să ne uimească.
Bibliografie:
• https://ro.wikipedia.org/wiki/Istoria_Japoniei
• https://ro.wikipedia.org/wiki/Japonia
• https://www.academia.edu/10031279/Cultura_si_civilizatia_jap
oneza_Cultura_si_civilizatia_japoneza_Tara_Soarelui_Rasare
• https://desydemeter.wordpress.com/2012/02/20/pictura-
asiatica-japonia-1/
• https://historia.ro/sectiune/general/japonia-un-miracol-de-la-
nimic-la-o-putere-578963.html
• http://www.afaceriardelene.ro/altepagini/referat-japonia-in-
secolul-XIX-lea