Diagonalele unui testament

– Comentariu –

Capitolul al doilea , intitulat „Diagonalele unui testament”, din romanul „Ultima noapte de
dragoste, intaia noapte de razboi”, incepe destul de abrupt, printr-o marturisire dura, cu verbe folosite
la timpul imperfect, care sugereaza inceperea din trecut a actiunii si continuitatea in prezent a acesteia,
insa fraza se termina cu un verb la timpul prezent („Eram insurat de doi ani si jumatate cu o colega de
la Universitate si banuiam ca ma insala.”). Prin aceasta fraza, protagonistul isi exprima nepasarea si ii
pune in lumina neimportanta femeii pe care o iubea.
Titlul are mai multe sensuri, unul din ele fiind provocarea data de o mostenire care trebuie
impartita unei familii, iar altul reflectand actiunea care se petrece in capitol, rezumand la imaginea
unei familii pentru societate.
Gheorghidiu, protagonistul operei, avea o familie destul de saraca, cu principii simple in viata,
insa concentrata asupra oricarui mod de a obtine bani („Mama traia destul de greu, din pensia ramasa
de pe urma tatalui meu, dimpreuna cu surorile mele”), acesta fiind destul de retras in relatia sa cu
rudele („nu aveam decat doi unchi, fratii tatei. Cel mare, imens de bogat, si aprig de avar, se
dezinteresa cu totul de noi, ca sa nu fie nevoit, cine stie, sa se induioseze si sa ne ajute.”).
Modul in care Stefan o descrie pe Ela difera foarte mult de vorbele sale din capitolul al treilea,
aici concentrandu-se foarte mult pe aprecierea fizicului ei („trupul balai”, „ochii mari, albastri”,
„trupul tanar”, „un continuu prilej de uimire”). Ela isi arata clar nevoia de a fi dorita si apreciata toti
din jurul ei, iar cand reuseste, se acest lucru, se asigura ca isi face relatia cu Gheorghidiu cat mai mult
cu putinta publica („Pe cand eu cautam sa ascund oarecum dragostea noastra, ea tinea s-o afiseze cu
ostentatie, cu mandrie.”). Desi, la inceput, nu era de acord cu aceasta prezentare in societate,
Gheorghidiu a inceput sa-si hraneasca orgoliul cu ideea cum ca era „iubit de una dintre cele mai
frumoase studente, si cred ca acest orgoliu a constituit baza viitoarei mele iubiri”.
Avand avantajul frumusetii naturale, Ela considera ca trebuia sa primeasca atentia pe masura,
iar faptul ca Gheorghidiu nu-i oferea acest lucru la inceput, a intrigat-o si mai mult, fiind dispusa sa
faca orice pentru a-i atrage atentia („Si ea, care nu urma decat franceza si romana, care avea oroare de
matematici... numai ca sa fim impreuna, ma insotea si asculta acum... principiile generale ale
calculului diferential.”), iar aceasta tactica a dat roade la scurt timp („nu mai puteam sta nici cateva
ceasuri despartiti unul de altul”). Aceasta iubire fortata nu a durat foarte mult, drept dovada afirmatia
lui Gheorghidiu „A fost poate vremea cea mai frumoasa din casnicia noastra”, ceea ce sugereaza ca
relatia lor, deja instabila si bazata pe o iubire superficiala, a degenerat, odata cu trecerea timpului si cu
cunoasterea cu adevarat a persoanei iubite.
La cina cu familia lui Stefan este scoasa in evidenta atat relatia lui cu familia, unde incerca sa-i
apere numele tatalui sau, cand restul il critica, dar si relatia lui cu Ela (discreta, nu se cunosteau asa de
bine, intre cei doi era o dragoste superficiala, n-au format o relatie de prietenie inainte de iubire,
tocmai din cauza diferentelor mari dintre cei doi) („ea imi suradea impaciuitoare si inteligenta”). La
citirea testamentului, cand a vazut o cale de a obtine averea si era constienta ca ii apartine sotului ei,
Ela a inceput sa lupte pentru obtinerea unui statut, fapt care l-a deranjat pe Gheorghidiu („Riposta
indignata, ameninta, cu un fel de maturitate care ma jignea oarecum”), deoarece nu lasa pe nimeni, cu
atat mai putin pe sotia lui, sa il faca sa se simta inferior, fapt ce demonstreaza orgoliul mare si
complexul de superioritate („ma descurc singur”). De asemenea, el dorea sa o pastreze ca intr-un glob
de cristal, ferind-o de „discutiile acestea vulgare”, pentru a-i pastra feminitatea si inocenta.