Dezvoltarea personalității și a caracterului la deficientul

de intelect

Personalitatea umană a fost de-a lungul timpului studiată nu numai de psihologie, ci şi de

multe alte ştiinţe. Privită ca sistem bio-psiho-socio-cultural, aceasta include organizarea
individului și a structurilor psihice umane, relaţiile sociale în care este inclusă persoana,
precum și înzestrarea culturală pe care individul o deține și de care beneficiază. Pe de o altă
parte, personalitatea ca model general uman, este caracterizată prin: apartenenţa la specia
umană, calitatea de fiinţă socială și membru al unei societăţi, calitatea de fiinţă dotată cu
gândire şi voinţă, participarea la cultură și orientarea spre valori, precum și prin potenţialul
creativităţii. Având în vedere totalitatea acestor caracteristici generale, putem deduce faptul
că personalitatea este întotdeauna, unică şi originală prin particularitatile sale (Bratu,
2022-2023).
În literatura de specialitate se vorbește despre o serie de termeni care sunt apropiați ca sens
termenului de personalitate sau chiar completează sensul acestuia. Astfel, „individul se
defineşte ca fiind acea totalitate a însuşirilor fizice, biochimice şi psihofiziologice înnăscute
sau dobândite care se integrează într-un sistem pe baza mecanismului adaptării la mediu”
(Bratu, 2022-2023).
Zlate M. (1994, pag. 233) arată că „individualitatea este individul cu organizarea sa specifică,
diferenţiată, irepetabilă şi ireductibilă”. Din această definiţie se poate astfel desprinde ideea
că individualitatea reprezintă individul cu toate proprietăţile sale distincte şi originale.
Noţiunea de persoană, considerată și corespondentul în plan social al individului în plan
biologic, se leagă mai mult de o manifestare a omului într-o situaţie socială dată care se
poate subordona unui anumit rol. Aceasta reprezintă individul cu o viaţă psihică conştientă
și superioară. Există însă o serie de autori care consideră că noţiunea de persoană nu se poate
aplica oamenilor în general, ci le revine doar acelora care sunt dezvoltaţi pe deplin, normal
din punct de vedere psihic. Așadar, bolnavilor psihic sau copiilor la naştere nu le este
acordat atributul de persoană (Bratu, 2022-2023).
La deficienții de intelect putem observa faptul că sistemul psihic nu este structurat pe
modele valorice spre elaborarea conduitelor superioare, datorită insuficienței dezvoltări
cognitive, motivaţionale și afective, lucru ce duce la apariția efectelor negative în
maturizarea personalităţii. De aceea, este necesară abordarea întâi a personalității
deficientului de intelect pentru a putea înțelege apoi în amănunt caracterul acestuia
(Rotunjanu, n.d).
Când vorbim de personalitatea deficientului de intelect, putem întâlni mai multe puncte de
vedere. Deoarece în cazul lor este prezentă o anumită imposibilitate de a surprinde toate acele
caracteristici proprii ale personalităţii normale, de cele mai multe ori nu poate fi vorba de o
personalitate dezvoltată (Bratu, 2022-2023). Drept exemplu, „în concepţia lui Buseman,
personalitatea la deficientul mintal este un nonsens, pentru că nu se pot surprinde acele
structuri ce sunt caracteristice unor subsisteme psihice, fapt ce organizează astfel
deformaţiuni. Autorul consideră că la deficientul de intelect putem vorbi, cel mult, de
individualităţi sau nuclee ce stau la baza constituirii personalităţii” (Rotunjanu, n.d, cap 3.1)
Există totuși, o serie de autori care au considerat că este important să se vorbească despre
personalitate și în cazul deficientului de intelect, si desigur, despre posibilităţile de adaptare a
acesteia cu ajutorul procesului educativ şi recuperativ-compensator. În psihopedagogia
românească, subiectele legate de personalitate au fost abordate de Ctin. Păunescu, G.Ionescu,
E.Verza și M. Golu.
Astfel, G. Ionescu ne vorbește despre acele însuşiri particulare care au la baza mecanisme de
apărare deosebite de cele obișnuite precum dependenţa, ostilitatea sau chiar agresivitatea .
Conform studiilor acestui autor, trăsăturile de personalitate ale deficientului mintal se
structurează și evoluează în contextul ideilor sociale pe care acesta reușește să le
recepționeze, asimileze şi în ultimă instanţă să le interiorizeze, în funcţie de potenţialul
psihic restant şi de calitatea influenţelor informativ/formative (Rotunjanu, n.d)
Ctin. Păunescu este cel care a stabilit că una dintre posibilităţile de a deosebi deficienţa
mintală de normalitate este aceea de a porni de la tipul de organizare mintală. Forţa de
structurare a factorilor organizaţionali pe care se bazează personalitatea în general prezintă în
unele cazuri puncte conflictuale, însă starea sistemului poate rămâne echilibrată.
Personalitatea deficientului mintal este dezvoltată, în general, având la bază o organizare
mintală în care factorii de perturbare sunt dominanți și stabilizați, aceștia definind structura
şi dinamica întregii personalităţi. Astfel, personalitatea deficientului se definește luând în
calcul conexiunea dintre factorii de organizare mintală și cei ai personalității (Udrea,
20101-2011).
Emil Verza consideră drept caracteristică principală a deficiențelor psihice personalitatea
dizarmonică, care în perioada preadolescenţei se afirmă preponderent. Acesta susține că
personalitatea se dezvoltă în relaţie cu mediul socio-cultural, având la bază caracteristicile
structurii interne a individului. Așadar nucleul ereditar al energiei psihice este cel care
determină o anumită evoluţie a personalităţii individului (Rotunjanu, n.d).
„M. Golu subliniază că dinamica funcţională a sistemului personalităţii este subordonată
legilor heterocroniei și heteronomiei și că potrivit primei legi, dezvoltarea şi maturizarea
diferitelor trăsături, procese şi subsisteme componente au ritmuri diferite şi se realizează la
momente de timp diferite, ceea ce face ca, la diferite vârste, gradul de eficienţă adaptativă în
raport cu diferitele modalităţi şi categorii de solicitări să fie semnificativ diferit” (Radu, n.d).
„Ca şi la ceilalţi deficienţi, şi la deficienţii mintali apare o dereglare accentuată a
mecanismelor de adaptare şi integrare socială, ca urmare a influenţelor pe care le exercită
asupra individului un anume factor sau un grup de factori care pot determina handicapuri, cu
repercusiuni negative asupra dezvoltării întregii personalităţi” (Rotunjanu, n.d, cap 3.1).
Prin urmare, deficientul de intelect, se deosebeşte de normalitate prin două caracteristici
dominante şi anume: sugestibilitatea şi anxietatea, caracteristici negative prin modul şi tipul
de manifestare. Trăsăturile din sfera personalităţii imature şi cele din sfera personalităţii
dizarmonice sunt predominante la deficientul de intelect, lucru ce face ca personalitatea
acestuia să fie bulversată și mai puţin previzibilă. Personalitatea deficientului de intelect se
formează sub prezenţa unor abateri de la starea de normalitate, pe mai multe planuri:
psihomotor, de limbaj, al dinamicii dezvoltării, al capacităţilor intelectuale și afective. Toate
aceste abateri apar reflectate într-o serie de trăsături precum dizmaturaţia, dizarmonia,
rigiditatea și fragilitatea, care descriu persoanele cu deficienţe de intelect mai puţin eficiente
în sensul adaptării şi al aportului pe care-l aduc la viaţa socială. Aceste trăsături se manifestă
pregnant, mai ales în contactul deficientului de intelect cu mediul social, având un impact
negativ puternic asupra comportamentului de adaptare, raporturilor de comunicare,
raporturilor dintre conduită şi limbaj, precum și asupra raporturilor dintre limbaj şi activitatea
practică (Bratu, 2022-2023).
“R. Fau a studiat implicațiile conceptului de vâscozitate genetică la nivelul personalității
evidențiind o structură marcată de fragilitate şi infantilism, ceea ce ar explica frecvențele
tulburări comportamentale. Acesta a descris două tipuri de fragilitate: disociată, exteriorizată
prin duritate, impulsivitate greu de controlat, credulitate, suspiciune; respectiv mascată,
caracteristică acelui deficient mintal care atâta timp cât se află într-un mediu securizant
reuşeşte să se comporte aparent echilibrat, dar care odată ajuns în mediul social obişnuit se
decompensează datorită dispariției vechilor pattern-uri instituţionale” (Buică, 2004, apud
Ionescu 1975, p 32 )
În continuare, ca latură valorică a personalităţii, caracterul poate fi definit ca un ansamblu
complex de atitudini, care determină un mod de orientare şi raportare stabil al omului la
ceilalţi semeni, la societate per ansamblu şi la sine însuşi.
„E.Verza consideră că la baza formării trăsăturilor de caracter şi a sistemului de atitudini al
deficientului mintal se află marea labilitate afectivă specifică acestuia şi rolul afectivităţii în
conturarea tipului temperamental” (Rotunjanu, n.d, cap 3.1)
Dacă temperamentul reprezintă firea înnăscută a omului, atunci caracterul reprezintă un
complex de atitudini şi valori, acea instanţă de control şi valorificare, iar la deficienţii de
intelect inclusiv de compensare. Având la bază trăsăturile temperamentale, caracterul se
modelează și oferă unicitate fiecărei personalităţi. În cazul copiilor cu deficienţă de intelect,
este necesar ca procesul de educaţie compensatorie să vizeze formarea unor trăsături pozitive
de caracter, care să susțină integrarea lor socială (Bratu, 2022-2023).
„Reeducarea, ca şi educarea deficientului se măsoară în adecvare şi corectare a
comportamentului decizional, în funcţie de factorii oferiţi spre analiză” (Udrea, 2010-2011).
În analizarea caracterului trebuie să ținem cont de relaţia acestuia cu aptitudinile și reacțiile
comportamentale. În cazul deficienţilor de intelect, literatura de specialitate ne vorbește
despre inerţia oligofrenică sau patologică. Aceasta reprezintă un fenomen concretizat în
rigiditatea reacţiilor adaptative comportamentale și într-o lipsă de mobilitate puternică a
acestora, fenomen ce aduce consecinţe negative în cadrul procesului de adaptare la condiţiile
mediului înconjurător. Astfel, deficienţii mintali prezintă adesea o încetineală în gândire şi în
activitate, apatie în stările afective şi în comportament, dar și reacții întârziate și insuficient
adaptate la stimuli. Pe un fond predominant a proceselor de excitaţie, se observă o stare
generală de stăpânire, o antrenare impulsivă în activitate și o accentuată lipsă de autocontrol
(Radu, n.d ).
De asemenea găsim prezentă și așa numita perseverare, concretizată într-o lipsă de fluenţă a
ideilor și aderenţă la o atitudine sau conduită. Aceasta este mai exact o repetare sau o
continuare a unei activităţi care persistă odată ce s-a declanşat, fenomen prezent de cele mai
multe ori atunci când cauzele reale au dispărut. Acest fenomen poate îmbracă diverse forme
de persistenţă a unor concepte şi structuri cognitive sau de menţinere a unor activităţi și
gesturi motrice, deşi acestea trebuiau înlocuite cu altele adecvate la noile situații.
Nu în ultimul rând, rigiditatea conduitei prezentă la deficienții de intelect se definește printr-o
stabilitate pasivă a comportamentului. Aceasta a fost inclusă de unii autori în tulburările de
caracter, deoarece prezintă simptome precum absenţa supleţii adaptative, comportament
neadecvat și refuz de adaptare (Udrea, 2010-1011).
„Prin caracterul exploziv şi haotic al deficientilor de intelect, emoţiile au deseori un efect
dezorganizator asupra activităţilor. În plus, capacitatea redusă de a controla expresiile
emoţionale complică relaţiile întârziaţilor mintali cu cei din jur " (Buică, 2004, pag. 177 )
Astfel, socializarea, la această categorie de deficienţi, are ca scop formarea în contact cu
mediul social, a unor atitudini care să se reflecte într-un comportament civilizat. Echilibrarea
personalităţii și compensarea saraciei aptidudinale proprie deficientului de intelect, poate fi
realizată prin modelarea anumitor trăsături pozitive de caracter precum perseverenţa,
hărnicia, modestia, receptivitatea la sfaturile pozitive și rezistenţa în faţa influenţelor negative
(Bratu, 2022-2023).
În continuare vom avea în vedere acele particularităţi care definesc profilul caracterial al
deficientului de intelect. Așadar, prima particularitate se referă la unitatea caracterului, mai
exact la capacitatea persoanei de a nu-şi modifica conduita într-un mod repetabil, în raport cu
circumstanţele. Conduita la această categorie de deficienți este puternic influenţată de
rigiditatea reacţiilor și în acelaşi timp de context. Astfel, pe lângă preocuparea de a forma
deprinderi stabile de conduită, trebuie să asigurăm permanent supravegherea şi controlul
acesteia. Bogăţia caracterului este o altă caracteristică, care reprezintă multitudinea relaţiilor
pozitive ale individului cu societatea, în special în contextul activităţilor predominante. La
deficienţii de intelect însă, caracterul este deseori sărac, datorită sărăciei relaţiilor dintre
aceştia. Statornicia caracterului este o trăsătură morală, formată prin exerciţiu, în contextul
unei moralităţi superioare. De asemenea, plasticitatea caracterului este prezentată de mai
mulți autori ca fiind capacitatea de adaptare la noile condiţii obiective apărute în realitate.
Această trăsătură trebuie îndelung exersată la deficientul de intelect, deoarece el este un
instabil şi un rigid și trebuie învăţat să se adapteze la nou, dar și să renunţe la
comportamentele neadecvate. O altă particularitate importantă este și tăria de caracter,
reflectată prin rezistenţa la acţiuni şi influenţe contrare scopurilor şi convingerilor proprii
(Bratu, 2022-2023).
Literatura de specialitate ne mai prezintă drept particularitate importantă a profilului
caracterial și originalitatea caracterului. Aceasta reprezintă o nota distinctivă a persoanei în
raport cu alte persoane. Deficientului mintal este cel care alunecă spre manifestări negative ce
se pot evidenţia pe de-o parte prin comportament violent, conduite agresive,
pseudo-compensare, iar pe de altă parte, prin tendinţa de a imita şi a prelua conduite care nu-i
aparţin şi care pot fi dezadaptative (Rotunjanu, n.d)
Așadar, după parcurgerea particularităților, putem desprinde ideea că deficientul de intelect
trebuie învăţat să-şi respecte propriile conduite pozitive, fără a se încăpăţâna în
comportamente neadecvate.
Pentru a putea observa diferența dezvoltării trăsăturilor de caracter vom avea în vedere, în
continuare, cele 2 forme principale ale deficienței de intelect de grad 1 (debilitatea mintală).
Astfel, debilul armonic sau ponderat se caracterizează prin arieraţie intelectuală simplă, ușor
de compensat datorită calităţilor afective, ca urmare a faptului că aceştia sunt docili,
muncitori, ascultători și adaptabili la condiţii sociale inferioare, prezentând posibilităţi de
integrare profesională. Printre trăsăturile de caracter ale acestuia se mai regăsesc hărnicia,
atitudinea ponderată și perseverenţa, trăsături care în urma orientării corecte determină ca
debilul armonic să fie educabil.
Pe de o altă parte debilul dizarmonic, este opus celui armonic, denumit şi debilul complet.
Acesta este caracterizat prin preponderenţa tulburărilor de comportament care apar de obicei
ca o consecinţă a genezei sentimentelor moral-sociale de o intensitate relativ mai mare sau
mai mică, precum şi a tulburărilor afective. Comportamentul acestuia este inconstant și
prezintă o conduită efervescentă caracterizată prin minciună sau fugă care conduc la
schimbarea permanentă a locului de muncă, a meseriei sau a domiciliului. Este cel care dă
dovadă de un randament inconstant, impulsiv, cu atitudini dezordonate bazate pe interese
imediate și are reacţii spontane care îi crează dificultăţi de adaptare. De asemenea, debilul
dizarmonic este incapabil de a coordona activitatea, de a desfăşura un efort continuu şi
perseverent limitând astfel posibilităţile de adaptare socială (Udrea, 2010-2011).
Factorii care pot predispune deficientul de intelect la un comportament defectuos includ lipsa
instruirii referitoare la responsabilitățile sociale, setarea limitelor inconsecvente, întărirea
manifestărilor defectuoase, capacitatea afectată de a comunica, disconfort datorat
problemelor fizice coexistente și tulburărilor de sănătate mintală, cum ar fi depresia sau
anxietatea (Logsdon, 2020).
Așadar, caracterul la deficientul de intelect, pe plan intern este exploziv, iar în plan extern se
manifestă printr-o activitate dezorganizată. Acesta nu-şi poate controla sau regla
comportamentul într-un mod adecvat contextului real și astfel, poate fi când impulsiv, când
apatic. Totuşi, putem spune că sistemul atitudinal și caracterul debilului mintal nu este
nemodificabil. Plasticitatea funcţională a sistemului nervos, mediul, influenţele educative
precum și caracteristicile generale ale calităţii vieţii pot duce la o evoluţie pozitivă a
atitudinilor caracteriale și astfel la adaptarea sa. (Rotunjanu, n.d)
Caracterul de adaptare sau adaptativ se referă la comportamentele adecvate vârstei, de care
persoanele cu dizabilități intelectuale au nevoie pentru a trăi independent și pentru a se
descurca în viața de zi cu zi. Un astfel de comportament este cunoscut și drept competență
socială sau activitate de viață independentă. Comportamentele adaptative includ abilități din
viața reală, cum ar fi îngrijirea, îmbrăcarea, evitarea pericolului, manipularea în siguranță a
alimentelor, respectarea regulilor școlii etc. Adaptarea include de asemenea, dezvoltarea
capacităților de lucru, asumarea responsabilităților personale cât și afirmarea abilităților
sociale. Acest comportament adaptativ este de obicei evaluat pe baza chestionarelor
completate de părinți, profesori sau asistenți sociali. Poate fi, de asemenea, evaluat pe baza
observațiilor privind performanța reală a copilului pentru o anumită abilitate. În cazul elevilor
cu dificultăți de învățare putem observa faptul că aceștia tind să solicite instrucțiuni mai
concrete și ample pentru a-și dezvolta comportamentele. Aceste instrucțiuni urmăresc
ajutarea acestor elevi spre a dezvolta abilități de planificare, organizare și abilități de studiu,
care sunt toate comportamente adaptative importante (Sulkes, 2022).
În concluzie personalitatea deficientului de intelect se deosebește de normalitate prin
prezența unor trăsături din sfera personalităţii imature şi din sfera personalităţii dizarmonice.
Deoarece este prezentă o anumită imposibilitate de a surprinde toate acele caracteristici
proprii ale personalităţii normale, de cele mai multe ori nu poate fi vorba de o dezvoltare
totală. Ca latură importantă a personalității, caracterul deficientului este deseori exploziv și
haotic cu influențe negative asupra comportamentelor pe care acesta le dezvoltă. Totuşi,
putem spune că nu este nemodificabil deoarece mediul, influenţele educative și
caracteristicile generale ale calităţii vieţii pot duce la o evoluţie pozitivă a atitudinilor
caracteriale și astfel la adaptarea sa.

Bibliografie

1. Bratu Marilena, 2022-2023, Suport de curs. Psihopedagogia deficienților de intelect,

Universitatea București.
2. Buică B. Cristian, 2004, Bazele defectologiei, București, Aramis Print.
3. Logsdon Ann, 08.2020, Adaptive Behavior for Students With Learning Disabilities,
disponibil la https://www.verywellfamily.com/what-is-adaptive-behavior-2162501,
consultat la data de 05.01.2023.
4. Radu Gheorghe, Suport de curs. Psihopedagogia deficientului de intelect, disponibil
la https://www.academia.edu/36914692/Psihopedagogia_deficientului_de_intelect,
consultat la data de 05.01.2023.
5. Rotunjanu Adriana, n.d, Personalitatea la deficientul mintal. 3.1 Dimensiunea
personalităţii la deficientul mintal, disponibil la
https://www.academia.edu/36662722/PERSONALITATEA_LA_DEFICIENTUL_MI
NTAL_3_1_Dimensiunea_personalit%C4%83%C5%A3ii_la_deficientul_mintal,
consultat la data de 07.01.2023.
6. Sulkes Stephen Brian, 09.2022, Intellectual Disability, disponibil la
https://www.msdmanuals.com/professional/pediatrics/learning-and-developmental-dis
orders/intellectual-disability, consultat la data de 09.01.2023.
7. Udrea Corneliu, 2010-2011, Curs psihopedagogia deficientului de intelect, disponibil
https://www.academia.edu/11770402/CURS_PSIHOPEDAGOGIA_DEFICIENTUL
UI_DE_INTELECT, consultat la data de 05.01.2023.