I. Elem. de Mecanica 2021-2022

Eugen Scarlat, Fizică – Elemente de mecanică clasică
Note de curs pentru Facultatea de Antreprenoriat, Ingineria și Managementul Afacerilor

2021-2022
I. Elemente de mecanică
Toate procesele tehnologice necesită lucru mecanic, iar producerea și consumul energetic, în particular de lucru mecanic,
caracterizează nivelul de dezvoltare și de civilizație al societății.
Mișcarea este o proprietate universală a obiectelor, la orice scară, micro sau macro. Producerea, schimbarea,
transmiterea și controlul mișcării acestora - de la avioane la particule cuantice cum sunt electronii și fotonii – sunt
consecința interacțiuniloe, adică a forțelor. Scopul acestui capitol este de a prezenta, împreună cu conceptele
fundamentale de timp și spațiu, elementele esențiale precum mișcarea, poziția, interacțiunea, energia, fără de care
fabricarea oricărui produs ar fi imposibilă. Ingineria nu are sens fără proiectare, adică transmiterea informațiilor într-o
manieră condensată, fără echivoc, printr-un limbaj tehnic adecvat.
Tehnologiile informaționale – de la „mouse” la procesele complexe de grafică computerizată și inteligența artificială –
sunt bazate, în esență, pe modelul poziției unui punct-cursor într-un hiper-spațiu multi-dimensional. O dată cu
răspândirea telefoniei mobile, tehnolgia “global positioning system” (GPS) a devenit comercială și se folosește pentru
urmărirea vehiculelor de transport (terestre, marine, aeriene și spațiale) și controlul traficului, pentru predicții
meteorologice, sau chiar pentru monitorizarea distribuției vegetației, animalelor, oamenilor și chiar a virusurilor.
Cartografierea spațială este critică pentru supraviețuirea omenirii. Multitudinea de obiecte potențial periculoase din
sistemul solar necesită investigații mai amănunțite decât cele întreprinse până acum (stația spațială internațională,
misiunile Voyager, New Horizons, sau telescoapele spațiale Hubble, Webb). Sunt necesare predicții mai exacte ale
traiectoriilor acestora și soluții realizabile de deviere controlată.
1
2021-2022
Cuprins
1. Elemente primare
Timpul și spațiul
Modelul fizico-matematic
Distanța dintre două puncte în spațiu
2. Ecuații de mișcare
Mișcare și repaus. Mărimi cinematice.

4. Mărimi energetice
Problema cinematicii: deducerea ecuațiilor de mișcare. Condiții inițiale
Lucrul mecanic
Energia cinetică
3. Principiile lui Newton
Energii potențiale
Principiul întâi: impulsul și masa
Puterea mecanică
Principiul al doilea: câmpuri de forțe
Lucru mecanic vs. căldură
Reconsiderarea problemei cinematicii: problema fundamentală a mecanicii
Principiul al treilea
5. Dezvoltări în econo-fizică
2
2021-2022
1. Elemente primare
Timpul și spațiul
Explozia primordială – ”Big Bang”: în limitele cunoștințelor actuale, reprezintă începutul Universului, atât ca timp, cât și ca spațiu.
Toate fenomenele naturale se petrec în timp și în spațiu. Pentru a studia un eveniment trebuie să cunoaștem timpul (momentul) când se produce și
locul (poziția) unde se produce.
Timp – parametru caracterizat de un număr mereu crescător1, se măsoară în secunde:
timp, simbol t, [t]SI=s (secundă).
Practic, cu ajutorul cronometrelor, se măsoară intervale de timp dintre evenimente succesive, care indică numărul de unități de timp (secunde)
scurse între primul și al doilea eveniment: t=t2−t1.
Spațiu fizic – interiorul Universului în care trăim.
Obiect – entitate identificabilă prin măsurători adecvate.
De exemplu, un eveniment poate fi „percepția unui obiect”. Uzual, simpla observație, cu ajutorul receptorilor umani, poate fi considerată o
măsurătoare grosieră, cu rezultat binar: 0 pentru absența obiectului, 1 pentru prezența obiectului. Astfel de receptori sunt organele naturale
specializate: ochii (fotodetectori), urechile (fonodetectori), papilele gustative sau olfactive (chemoreceptori), terminațiile nervoase termosensibile
etc. Alte animale au organe electro-și magneto-sensibile pentru câmpuri electromagnetice în afara domeniului de vizibilitate al omului (de ex.
vulturii sunt sensibili la radiația ultravioletă), sau detectoare de vibrații în afara domeniului de audibilitate al urechii umane, care pot identifica
prezența unui obiect în spațiu (de ex. liliecii sunt sensibili la ultrasunete).
Modelul fizico-matematic
Modelele fizico-matematice sunt esența cunoașterii. Realitatea înconjurătoare este cunoscută atât cât permite modelul asociat ei. Toate științele
elaborează și operează cu modele teoretice care tind să explice cât mai exact evenimentele naturale și, ulterior, să le poată controla.
1
Proprietate cunoscută sub denumirea de săgeata timpului; SI este abrevierea de la Sistemul International de unități de măsură http://physics.nist.gov/cuu/Units/units.html, iar
prefixele pentru multiplii și submultiplii unităților de măsura se pot consulta la http://physics.nist.gov/cuu/Units/prefixes.html. Regulile de scriere ale simbolurilor sunt
prezentate la http://physics.nist.gov/cuu/Units/rules.html.
3
2021-2022
Un model fizico-matematic al unui proces este un ansamblu de concepte stabilite prin definiții și legate între ele prin relații cauzale. Modelul fizico-
matematic al proceselor cinematice (al modului de mișcare) folosește conceptele timp, spațiu, referențial, coordonată, poziție și funcțiile matematice
care ilustrează dependențele dintre ele.
Referențial – un obiect ales arbitrar (notat cu litera O – origine), față de care studiem evenimente în porțiunea de Univers care ne interesează
(mișcări, influențe reciproce, timpi de existență, etc.).
Poziție în spațiul fizic – set de trei numere (x,y,z) care identifică univoc obiectul de studiu în spațiul fizic, în raport cu referențialul.
Exemple
1. Poziția referențialului, față de el însuși, este dată de setul de trei numere, toate nule (0,0,0); acest
punct este originea O(0,0,0).
2. Poziția punctului M față de referențial este dată de setul de trei numere (2,3,4), adică (x=2, y=3, z=4),
sau M(2,3,4).
Coordonată - oricare dintre cele trei numere care exprimă poziția obiectului în spațiul fizic.
Spre deosebire de timp, care se exprimă printr-un singur număr (de ex. numărul de secunde dintre două
evenimente), în spațiul fizic este nevoie de trei numere (trei coordonate) pentru a delimita poziția
obiectului (sau locul unde se produce evenimentul). Noțiunea de coordonată se poate extinde și la timp, Referențial și obiect în spațiul fizic
în sensul de coordonată temporală. Fig.1.1
Poziția unui obiect în spațiul fizic este univoc determinată dacă se cunosc cele trei coordonate ale sale.
Deoarece sunt trei coordonate spațiale, spunem că spațiul fizic este tridimensional.
Judecând analog, spunem că timpul este un parametru unidimensional, sau, echivalent, un parametru scalar.
Planul este un subspațiu al spațiului fizic ale cărui proprietăți le caracterizăm prin două coordonate.
“Spațiul” unidimensional este un subspațiu al spațiului fizic ale cărui proprietăți le caracterizăm printr-o singură coordonată, de tip lungime, care
se măsoară în metri:
lungime, simbol [l]SI=m (metru).
4
2021-2022
Numărul de coordonate necesar pentru a determina univoc poziția unui obiect dă dimensiunea spațiului.
Observații
1. Sensul termenului „dimensiune” trebuie perceput din context. Pe lângă accepțiunea uzuală a termenului „dimensiune”, ca lungimea (eventual
lățimea, sau grosimea) unui obiect, am mai luat cunoștință cu încă două sensuri ale termenului „dimensiune”. Unul este cel de mai sus, de
dimensiune a spațiului, că numărul minim de coordonate care determină univoc poziția unui obiect, iar celălalt se referă la unitățile de măsură ale
unor mărimi: spunem că două mărimi au aceeași dimensiune, dacă unitățile lor de măsură sunt aceleași, în SI. Spre exemplu, planul este
bidimensional (două coordonate), iar spațiul fizic este tridimensional (trei coordonate). Pentru celălalt sens al termenului, mărimile timp și spațiu
au dimensiuni diferite, deoarece au unități de măsură diferite: secundă, respectiv metru.
2. În afară de spațiul fizic, există spații generalizate, multidimensionale, caracterizabile prin mai mult de trei coordonate. Exemple: “spațiul fazelor”,
hiperspații geometrice etc.
Coordonatele spațiului fizic pot avea mai multe reprezentări, cu diferite unități de măsură, dintre care cel puțin una, obligatoriu, este de tip lungime
și se măsoară în metri. În spațiul fizic, cele mai utilizate tipuri de reprezentări sunt:
1. Reprezentarea în coordonate carteziene2 (x,y,z), unde toate cele trei coordonate se măsoară în metri.
Schematic, se simbolizează prin trei drepte, perpendiculare două câte două, concurente în punctul în care se
găsește obiectul ales ca referențial; acest punct este originea coordonatelor O(0,0,0).
2. Reprezentarea în coordonate sferice (r,,); r este coordonata spațială (se măsoara în metri), iar celelalte
două sunt coordonate unghiulare, unghiurile măsurându-se, în SI, în radiani
[unghi]SI=rad (radian).
Corespondența dintre cele două tipuri de coordonate este indicată în Fig.1.2. Originea este aceeași O(0,0,0).
Fig.1.2
2
După numele lui Renée Descartes.
5
2021-2022
Relațiile de transformare ale unităților de măsură radianigrade sexagesimale pentru unghiuri sunt:
180
[unghi]exprimat în grade =  [unghi]exprimat în radiani


[unghi]exprimat în radiani =  [unghi]exprimat în grade
180
Teme
1. Verificați, pe calculatorul personal, conversia unor unghiuri, cu ajutorul tastelor “DEG” și “RAD”.
2. Completați, în radiani, măsurile unghiurilor de pe desenul din Fig.1.3, acolo unde acestea lipsesc.
Fig. 1.3
În plan, reprezentările anterioare sunt (Fig.1.4):
1. Coordonate carteziene (x,y), cu originea O(0,0) (se pot alege (x,z), sau (y,z)).
2. Coordonate polare3 (r, ), cu originea O(0,0).
În spațiul unidimensional, cele două tipuri de reprezentări sunt identice rz (echivalent, se poate face orice
alegere rx sau ry).
Exemple Fig. 1.4

1. În coordonatele carteziene din plan (vezi Fig.1.5) sunt figurate pozițiile unor obiecte mici, de culori diferite:
punctul verde V(2, 3), punctul roșu R(−3, 1) și punctul albastru A(−1,5, −2,5), unitățile de măsură fiind arbitrare.
2. În Fig.1.6 sunt figurate în coordonate polare pozițiile punctelor V(3, 60) și A(4, 210), unitatea de măsură pentru lungime fiind arbitrară (poate
fi luată, de exemplu, în centimetri), iar unghiul fiind dat în grade sexagesimale. Dacă unghiul este exprimat în radiani, atunci aceleași poziții se
scriu V(3, /3), A(4, 7/6).
3
În plan, coordonatele sferice se redenumesc, prin convenție, coordonate polare.
6
2021-2022
Fig.1.5 Fig. 1.6
Relații de transformare dintre reprezentările coordonatelor

Trecerea de la coordonatele carteziene la cele sferice, și reciproc, se face cu ajutorul relațiilor de transformare de mai jos4:
(r, θ, φ), r ∈[0, ∞ ), θ∈[0, π ], φ∈[0, 2π )  (x, y, z) , x∈(−∞, ∞ ), y∈(−∞, ∞ ), z∈(−∞, ∞)
x = r sin  cos 
y = r sin  sin 
z = r cos 
În plan, trecerea de la coordonatele carteziene la cele polare, și reciproc, se face conform relațiilor:
(r, φ), r ∈[0, ∞ ), φ∈[0, 2π )  (x, y) , x∈(−∞, ∞ ), y∈(−∞, ∞ )
4
Vezi și http://www.math.uri.edu/~bkaskosz/flashmo/sphcoords
7
2021-2022
x = r cos  r = x2 + y2
y = r sin  y
 = arctan
x
Exemple
Utilizând relațiile de transformare dintre coordonate, verificați corectitudinea transformărilor de mai jos și figurați-le în planul (x, y), respectiv (r,
φ), după caz.
(r, φ) = (5, 0)  (x, y) = (5, 0);
(r, φ) = (5, )  (x, y) = (−5, 0);
(r, φ) = (2, 5/6)  (x, y) = (−1,73, 1);
(x, y) = (−1, −1)  (r, φ) = (1,41, 5/4) = (1,41, −3/4);
(x, y) = (−1, 2)  (r, φ) = (2,24, −1,11) = (2,24, −0,35).
Teme de casă
Coordonate geodezice: latitudine, longitudine, altitudine.
În cele ce urmează, dacă nu este specificat altfel, referirea se va face exclusiv la coordonatele carteziene.
8
2021-2022
Distanța dintre două puncte în spațiu

Metrica euclidiană
În spațiu, distanța dintre două puncte A(xA,yA,zA) și B(xB,yB,zB) este lungimea segmentului
AB notat dAB în Fig.1.7 care se calculează cu formula cunoscută drept metrica euclidiană:
d (A, B) = ( xA − xB ) 2 + ( yA − yB ) 2 + ( zA − zB ) 2 .

Lungimea segmentului AB este totuna cu mărimea (modulul) vectorului rAB care se poate
nota, la fel de bine, cu 𝑟⃗AB  sau cu 𝑟AB . În particular, distanța de la A(xA,yA,zA) până la

origine este totuna cu mărimea vectorului de poziție rOA , sau cu lungimea segmentului OA
d(O,A)=rOA=√(0 − 𝑥A )2 + (0 − 𝑦A )2 + (0 − 𝑧A )2 = √𝑥A 2 + 𝑦A 2 + 𝑧A 2 .
Exemple
Fig.1.7
1. Lungimea segmentului care unește punctul (x, y, z)=(1cm, 2cm, 3cm) cu originea este
d = 12 + 2 2 + 32 =3,9cm.
2. A(5m, 0) și B(0, 5m)  d (A, B) =7,07m.
3. A(5cm, 0) și B(0, −5cm)  d (A, B) =7,07cm.
4. A(5cm, 0) și B(5cm, 0)  d (A, B) = 0 .

Uzual, a măsura o lungime înseamnă a vedea de câte ori se cuprinde un etalon – segment de dreaptă – în segmentul de dreaptă5 dintre cele
două puncte din spațiu. Coordonatele carteziene ale spațiului fizic sunt, toate, exprimate în unități de lungime, care pot fi metri (în SI), sau
multiplii (submultiplii) acestuia. Măsurătorile astronomice, sau cele în medii inaccesibile se fac indirect, prin telemetrie.
5
Definiția se păstrează și în cazul curbelor din spațiu, dacă lucrăm cu un etalon convenabil de mic, asfel ca mărimea acestuia să nu conducă la rezultate contradictorii ale
măsurătorilor; un astfel de rezultat (a se vedea, de exemplu https://en.wikipedia.org/wiki/Coastline_paradox) a fost la originea teoriei fractalilor (curbe autoreplicante cu
dimensiune fracționară).
9
2021-2022
Teme
Calculați distanțele dintre punctele următoare, ale căror poziții sunt indicate în coordonate carteziene:
1. A(5m, 0) și B(−5m, 0).
2. A(−1cm, −1cm) și B(−1cm, 2cm).
3. A(1cm, 2cm, 3cm) și B(−1cm, −2cm, 3cm).
Vectori și versori în spațiu6

Fără a intra în detalii matematice, menționăm că în fizică și inginerie se utilizează modelul vectorilor fizici, mai compact și mai sugestiv decât
modelul vectorial din matematică. Un vector fizic este o entitate reprezentată printr-un segment de dreaptă orientat (o săgeată) având următoarele
elemente:
i/ punct de aplicație, reprezentând punctul în care se manifestă mărimea fizică;
ii/ mărime (modul, sau valoare absolută), proporțională cu intensitatea mărimii vectoriale respective;
iii/ orientare, adică direcția pe care se manifestă mărimea vectorială respectivă (se numește și dreapta-suport a vectorului) și sensul acestuia, dat
de sensul de manifestare a mărimii (sensul pe dreapta-suport).
⃗⃗
𝒓 ↔ (x, y, z )
Vector fizic Vector matematic
  
Vectorul cu mărime unitate se numește versor. Versorii axelor de coordonate sunt notați i pentru axa Ox, j pentru axa Oy, și k pentru axa Oz. În

tabelul de mai jos sunt indicate corespondențele dintre notațiile matematice și cele fizice atât pentru vectori de poziție, notați generic cu r (exemple
  
rA și rB în Fig.1.7), cât și pentru orice altă mărime vectorială, simbolizată prin w .
6
Pentru operațiile cu vectori consultați manualul de fizică de liceu.
10
2021-2022
Tabelul 1. Corespondențele dintre notațiile matematice și cele fizice ale vectorilor

Notație fizică Notație matematică Relație de legătură
   
r (x, y, z ) 
r = xi + y  j + z k
    
i (1,0,0) i = 1 i + 0  j + 0  k
    
j (0,1,0) j = 0  i + 1 j + 0  k
    
k (0,0,1) k = 0  i + 0  j + 1 k
   
rAB (( xB − xA ), ( yB − yA ), ( z B − z A )) 
rAB = ( x B − x A )i + ( y B − y A ) j + ( z B − z A ) k

w (wx , w y , wz )   
w = wx  i + w y  j + wz  k

 
Produsul scalar a doi vectori notat w  u este numărul
   
w  u = w  u  cos(w, u ) .
⃗⃗⃗=(wx, wy, wz) și 𝑢

Se poate arăta că dacă 𝑤 ⃗⃗⃗ 𝑢
⃗⃗=(ux, uy, uz) atunci 𝑤 ⃗⃗= wx ux+ wyuy + wzuz.
Exemple
Produsele scalare ale versorilor axelor de coordonate
           
i  i = 1, j  j = 1, k  k = 1, i  j = 0, j k = 0 , k i = 0.
Temă
   
Arătați că proiecțiile (x,y,z) ale vectorului r pe direcțiile i , j , k (echivalent, pe axele Ox, Oy, Oz) se pot exprima prin produsele scalare
     
r i = x; r  j = y; r k = z.
11
2021-2022
Observație
Multe fenomene fizice pot fi modelate cu ajutorul produsului scalar. Transferul de energie prin lucru mecanic este cel mai reprezentativ exemplu
(a se vedea Cap.3).
Mărimea unui vector arbitrar

Metrica euclidiană se poate generaliza pentru calculul mărimii oricărei mărimi fizice vectoriale (viteză, accelerație, impuls etc.). Mărimea
vectorului w = (wx , w y , wz ) este

w = w x2 + w y2 + w z2 ,
unde wx, wy, wz sunt proiecțiile vectorului după axele carteziene.

 
O metodă elegantă de a exprima mărimea (modulul) unui vector este de a face produsul scalar cu el însuși w2= w  w
Teme de casă
Triangularizarea. Sateliți și localizare “Global Positioning System” (GPS).
12
2021-2022
2. Ecuații de mișcare
În spațiul fizic, ecuațiile de mișcare ale unui obiect conduc la cunoașterea poziției obiectului la un moment dat și a traiectoriei sale, adică la
cunoașterea poziției în orice moment. Cunoașterea traiectoriei este importantă în toate sistemele mecanice construite de om, deoarece, pe baza ei
se pot face predicții, planuri și proiecte. Ingineria nu au sens fără activitățile de proiectare. Controlul mișcării este condiție „sine qua non7” a oricărei
activități inteligente.
Mișcare și repaus. Mărimi cinematice.

Mișcarea este o proprietate universală a tuturor obiectelor8.
Exemplu
O bilă se rostogolește pe masă până se oprește. Bila este în repaus față de masă; totuși, ea continua să aibă mișcări de rotație față de centrul
Pământului, sau față de Soare. Nu există repaus absolut, față de orice sistem de referință9, după cum nu există sistem de referință privilegiat.
Mișcarea și repausul sunt relative față de referențialul ales.
În cele ce urmează conceptul “mișcare” este înțeles în sens de „mișcare relativă”.
Mișcare - poziția obiectului se modifică, în timp, în raport cu referențialul (cel puțin o coordonată este funcție de timp).
Repaus - poziția obiectului nu se modifică în timp, în raport cu referențialul (mărimile coordonatelor sunt valori numerice constante în timp):
(x=constant, y=constant, z=constant).
Ecuații de mișcare
Ecuațiile de mișcare ale unui obiect M (față de un referențial) sunt coordonatele spațiale ale obiectului exprimate ca funcții de timp x(t), y(t), z(t) :
M(x(t)=..., y(t)=..., z(t)=...).
7
Fără de care nu se poate.
8
Entități microscopice, macroscopice, materiale sau cuante energetice.
9
Nu există nici sistem de referință absolut
13
2021-2022
Vom clarifica noțiunile ecuație de mișcare, poziție și traiectorie.

Ecuațiile de mișcare ale obiectului M (față de o referință) sunt funcțiile de timp ale
coordonatelor sale (pentru a simplifica notațiile, se consideră că referirea la M este implicită,
renunțând la specificarea acestuia):
(x(t)=..., y(t)=..., z(t)=...)
care se pot scrie și sub forma
𝑥(𝑡) = ⋯
{𝑦(𝑡) = ⋯
𝑧(𝑡) = ⋯

Poziția obiectului M la momentul t0: este vârful vectorului r (t 0 ) descris de tripletul
 Fig.2.1
(x(t0 ), y(t0 ), z(t0 )) adică r (t0 ) = (x(t0 ), y(t0 ), z(t0 )) .
Traiectoria obiectului M între t și t0: este urma trasată în timp de vârful vectorului 𝑟⃗(𝑡)

r (t ) = (x(t ), y(t ), z (t ) ) , t ≥ t0.
Exemple
1. “Mișcare” unidimensională a unui obiect aflat în repaus la distanța de 3m față de punctul ales ca origine. Ecuația de mișcare este x = 3 (metri),
constantă, independentă de timp. Distanța parcursă de obiect între oricare două momente de timp (coordonate temporale) este zero.
2. Ecuația de mișcare a unui tren în mișcare uniformă, cu viteza de 10m/s, pe o șină rectilinie (de-a lungul coordonatei x), care trece prin origine la
momentul t1=0, se poate scrie sub forma unei funcții de gradul întâi x (t ) = 10t (m), coordonata spațială crescând direct proporțional cu timpul de
mișcare. Poziția la momentul t1 este x(t1)=0, adică în origine. Poziția la momentul t2 este x(t2)=120m față de origine. Distanța parcursă între două
momente de timp (coordonate temporale), fie acestea t1=0s și t2=12s este:
d=x(t2) − x(t1)  d=10t2 − 10t1 ,
de unde, numeric
d=1012 − 100  d =120m.
14
2021-2022
Distanța parcursă de tren în secunda a douăsprezecea, între t=11s și t=12s este:

d=x(12) − x(11)  d =120 ̶ 110=10m.
3. În spațiu, traiectoria Lunii în jurul Pamântului (centrul său fiind ales ca origine a referențialului) se
poate aproxima cu un cerc (traiectoria Lunii este aproximativ circulară), iar ecuațiile de mișcare sunt:
  2 
 x(t ) = D  cos T t 
  
  2 
 y (t ) = D  sin t 
 T 
 z (t ) = 0
 Fig.2.2
unde D=3,844108m este distanța Pământ-Lună, iar T=2,592106s este perioada de revoluție a Lunii în jurul Pamântului (o lună, exprimată în
secunde). Eliminând timpul din ecuațiile de mai sus se obține ecuația traiectoriei Lunii, care este un cerc în spațiu
x2+y2=D2 , z=0.
Viteza
Viteza de mișcare a unui obiect este dată de variația în timp a poziției sale (față de un sistem de referință).
Viteza este mărime vectorială, existând câte o componentă a vitezei după fiecare axă de coordonate10
(v , v , v )=  xt , yt , zt 

x y z [v]SI=m/s.
 
Exemplu
Viteza unui tren în mișcare uniformă, pe o șină rectilinie (de-a lungul coordonatei x), care se află în origine la momentul t1=0s, adică x(0)=0, iar la
momentul t2=12s se află la coordonata spațială x(12)=120m, este:
10
Acestea se mai numesc proiecțiile vitezei obiectului după fiecare axă de coordonate.
15
2021-2022
x x(t ) − x(t1 ) x(12) − x(0) 120 − 0

v=  v= 2  v=  v=  v = 10 m/s.
t t 2 − t1 12 − 0 12
Aceasta este o viteză medie, valabilă pe intervalul [t1=0s, t2=12s]. Dacă mișcarea este uniformă, atunci viteza calculată este chiar viteza reală.
Dacă mișcarea nu este uniformă, atunci viteza obiectului variază în timp, și atunci putem fi interesați să determinăm vitezele la diferite “momente”
de timp. Acest lucru se abordează în felul următor: fie momentul t0; se calculează viteza medie pe intervalul (t0, t0+t) ca
𝑥(𝑡0 +𝑡)−𝑥(𝑡0 ) 𝑥
𝑣(𝑡0 ) = = | ,
(𝑡0 +𝑡)−𝑡0 𝑡 𝑡=𝑡0
apoi intervalul de mediere se restrânge către limita sa din stânga (t0, t0+t) → t0, adică făcând t → 0. Din punct de vedere matematic, aceasta
înseamnă derivata coordonatei respective în raport cu timpul, adică, pentru intervale de timp mici, variațiile se scriu punând t→dt, x→dx, y→dy
( )
 dx dy dz 
și z→dz; așadar, în general vx (t ), v y (t ), vz (t ) =  , ,  .
 dt dt dt 
Mărimea vitezei la momentul t este dată de metrica euclidiană, ca rădăcina pătrată a sumei pătratelor proiecțiilor vectorului după axele carteziene:
v(t ) = (v (t)) + (v (t)) + (v (t))

x
2
y
2
z
2
.
Diferențe finite vs. mărimi diferențiale

Deosebirea dintre diferențele finite notate “” și mărimile diferențiale notate „d” este aceea că cea dintâi indică o variație măsurabilă, pe când
cea de-a doua indică o variație simbolică, ce poate fi făcută oricât de mică (diferență indefinit micșorabilă sau “infinit mic”), care tinde spre
zero.
Diferențele finite “” sunt întâlnite în algoritmi de calcul, cu semnificația de ”pas” de calcul, sau, în cazul seriilor reale de măsurători, cu
semnificația de rezoluție temporală a măsurătorii; de cealaltă parte, mărimile diferențiale “d” sunt proprii formalismelor matematice integro-
diferențiale.
În cazul variațiilor în timp ale unei mărimi arbitrare f, mărimea f este variația medie a lui f pe intervalul (t, t+t), aceeași pentru orice
t
df f (t + t ) − f (t )
moment din interiorul intervalului (t, t+t), pe când mărimea = lim înseamnă valoarea “momentană” a variației lui f în
dt t →0 t
16
2021-2022
momentul t de la începutul intervalului. Variația medie tinde spre valoarea momentană pe măsură ce intervalul de timp tinde să se reducă la
momentul de timp inițial (t, t+t) →(t, t+dt)t deoarece dt 0.
Exemple
1. Un obiect se deplasează în spațiu, iar măsurarea vitezelor de mișcare, după fiecare coordonată a indicat, la un moment dat, rezultatele: vx=1m/s,
vy=2m/s, vz=3m/s. Mărimea vitezei cu care se deplasează obiectul în spațiu, în acel moment, este v = 12 + 2 2 + 32 =3,74m/s.
2. Poziția unui obiect aflat în repaus, la distanța de 3m față de punctul ales ca origine, este x = 3m, constantă, independentă de timp. Viteza este
zero, deoarece variația coordonatei e zero (derivata unei constante este zero).
3. Poziția unui tren în mișcare uniformă, pe o șină rectilinie (de-a lungul coordonatei x), este descrisă de ecuația de mișcare x (t ) = 10t (m). Viteza
mișcării – pe direcția axei x – este derivata la timp a poziției de-a lungul coordonatei respective:
dx
vx (t ) =  vx (t ) = 10 m/s, constantă (mișcare uniformă).
dt
4. Poziția unui automobil în mișcare variată, pe o șosea rectilinie (de-a lungul coordonatei x), este descrisă de relația x (t ) = 0,2t2+10t (m). Viteza
mișcării – pe direcția axei x – este o funcție de timp obținută prin derivarea lui x(t):
dx
vx (t ) =  v x (t ) = 0,4t + 10 m/s.
dt
Dacă dorim să calculăm viteza la „momentul” t=5s (echivalent, după 5s de la începerea observației), atunci obținem
v x (5) = 0,4  5 + 10 = 12 m/s.
x
Practic, măsurătorile necesită timp, iar în calculele reale se utilizează relația v x = . Dacă t=1s, atunci valoarea medie a vitezei, valabilă
t
pentru intervalul [5s, 6s] este
x(6) − x(5)
v x med t =1s
=  v x med t =1s
= 0,2  (36 − 25) + 10  (6 − 5)  v x med t =1s
= 12,2 m/s.
6−5
Dacă micșorăm pasul la t=0,1s, atunci valoarea medie a vitezei pe intervalul [5,0s, 5,1s] este
x(5,1) − x(5,0) 0,2  (26,01 − 25) + 10  0,1 m
v x med t =0,1s
=  v x med t =0,1s
=  v x med t =0,1s
= 12,02 .
5,1 − 5,0 0,1 s
Pe măsură ce se intervalul se micșorează, viteza medie pe interval tinde spre valoarea “momentană”
17
2021-2022
t →dt
v x med t =1s
→ v x med t = 0 ,1s
→ v x (5) =12m/s.
Temă
1. Exprimați în unități SI valorile vitezelor următoare: 60km/oră (autovehicul), 900km/oră (viteza unui avion), 1Mach (viteza sunetului în aer),
40000km/oră (viteza unei rachete), 300000km/s (viteza luminii în vid).
2. Ce este anul-lumină? Ce dimensiune are acesta?
3. Timpul scurs între un fulger și tunetul asociat acestuia a fost de 5,5 secunde. La ce distanță s-a produs descărcarea atmosferică?
Viteza de variație a altor mărimi: balanța contabilă.
Noțiunea de „viteză de variație” se poate extinde la alte tipuri de mărimi, de exemplu la mărimi financiare. Să presupunem că un cont bancar
are valoarea inițială S(0)=100lei. Acesta este alimentat, zilnic, cu suma de 11lei/zi, și, tot zilnic, din el se plătește o dobândă de 1% din suma
existentă la începutul zilei respective.
i/ Cât este soldul, după ziua a opta?
ii/ Care este viteza zilnică de variație a contului (balanța zilnică)?
i/ Suma din cont este funcție de timp, având expresia analitică11 (timpul fiind în zile, suma în lei):
S(t)=100+11t −0,01S(t),
de unde
100 11
S (t ) = + t  S (8) = 99,01 + 10,89  8 =186,14lei.
1,01 1,01
ii/ Viteza zilnică de variație a sumei din cont V(t)

dS 11
V (t ) =  V (t ) = =10,89lei/zi, nu depinde de timp (aceeași în fiecare zi).
dt 1,01
Prin urmare, în fiecare zi, diferența dintre ceea ce se încasează și ceea ce se cheltuiește este de 10,89lei/zi. Din punct de vedere economic,
această variație este balanța zilnică.
11
Se poate deduce o expresie analitică mai corectă, dacă se face distincție între începutul zilei și sfârșitul zilei.
18
2021-2022
Reprezentări grafice
Orice funcție de timp fi reprezentată printr-un grafic, unde pe abscisă este timpul, iar pe ordonată este mărimea care depinde de timp. Dacă se
notează cu f această mărime, atunci dependența de timp a acesteia este simbolizată prin f(t). Axa timpului (abscisa) este gradată în unități de timp,
iar axa mărimii f (ordonata) este gradată în unitățile în care este măsurată f.
Mulțimea punctelor (t, f) constituie graficul funcției f(t).
Exemplu: panta unui grafic liniar
În Fig.2.3 este ilustrată funcția de la exemplul anterior (contul):
S (t ) = 99,01 + 10,89  t .
Axa timpului este gradată în zile, iar axa S este în unități monetare (lei). Fiecărei zile t îi
corespunde câte o valoare S(t). Pentru a scoate în evidență detaliile interesante, în reprezentările
grafice nu este obligtoriu ca originea O să se găsească în punctul de coordonate (0, 0); în cazul
de față, originea este aleasă în punctul O(0zile, 100lei).
Deoarece funcția S (t ) este de gradul intâi în variabila timp, graficul este liniar, având o pantă
constantă. Panta graficului indică variația locală a funcției, care se calculează, formal, cu
derivata acesteia
S dS Fig.2.3
V= = =10,89lei/zi.
t dt
În cazul de mai sus panta reprezintă balanța contabilă zilnică.
Exemple: graficele unor mișcări unidimensionale

Mai jos sunt date câteva exemple de reprezentări grafice ale unor mișcări rectilinii, efectuate de-a lungul unei axe
pe care o notăm x (la fel de bine puteam s-o notăm cu y, cu z, sau să utilizăm altă notație). Graficele dependenței
de timp ale poziției de-a lungul coordonatei x sunt indicate în Fig.2.4.
x (t ) = 3(m), t ≥ 0; x(0) =3(m) graficul maro.
x (t ) = 2t +1(m), t ≥ 0; x(0) =1(m) graficul verde.
x (t ) = 0,5t +1(m), t ≥ 0; x(0) =1(m) graficul roșu.
Fig. 2.4
x (t ) = 0,5t −1(m), t ≥ 0; x(0) =−1(m) graficul albastru.
19
2021-2022
Deoarece toate ecuațiile de mișcare (pozițiile în funcție de timp) din exemplele de mai sus au fost date prin funcții de grad cel mult unu (mișcări
rectilinii uniforme), graficele sunt linii drepte; din acest motiv, aceste funcții se mai numesc liniare. Pantele acestor drepte sunt numeric egale cu
vitezele de deplasare ale obiectelor.
Observație
Nu trebuie confundată traiectoria rectilinie a mișcării fizice de-a lungul axei x cu graficul liniar al dependenței de timp a coordonatei, acolo unde
dependența este liniară.
Reciproc, fiind date i/ ecuația vitezei vx(t), și ii/ poziția la momentul inițial x(0)=x0, se poate afla x(t).
Exemple – suma integrală
1. Mișcare rectilinie cu viteză constantă vx(t)=vx=10m/s, x(0)=2m; scopul este să găsim x(t). În intervalul de timp [0,t] distanța parcursă este
x=x(t)−x(0) cu viteza vx, așadar x=vx t sau
x(t) − x(0) = vx  t  x(t) = x(0) + vx (t − 0)  x(t) = x(0) + 𝑣𝑥  𝑡.
În concluzie ecuația de mișcare este
x(t)=2+10t (m).
2. Mișcare rectilinie cu viteză variabilă dată de vx(t)=10t+4 m/s, x(0)=0. Procedeul de calcul este următorul: se divide inervalul de timp [0,t] în N
porții egale t astfel că t=Nt și se sumează contribuțiile micilor spații x parcurse în fiecare interval t cu viteza aproximativ constantă
vx(nt)= 10 𝑛𝑡 + 4, așadar contribuțiile intervalelor spațiale nu sunt egale
x=vx(nt)t sau x=[(10 nt +4]t.
𝑛=0 𝑥
Spațiul parcurs în tot timpul [0,t] este suma x(t)−x(0)=∑𝑁−1
1
𝑛=0 𝑣𝑥 (𝑛𝑡)𝑡  x(t)=x(0)+∑𝑛=0 [(10 𝑛𝑡 + 4]𝑡  x(t)=x(0)+102N(N−1) (t) +4Nt
x(t)−x(0)=∑𝑁−1 𝑁−1 2
și ținând cont că t=Nt se obține

1
x(t)=0+102t2+4t, sau x(t)=5t2+4t (m).
20
2021-2022
Observație
x(t) este suma integrală a lui vx(t), x(t) =∫ 𝑣𝑥 (𝑡)d𝑡+x(0) (analog pentru direcțiile y, z). Practic, deoarece rareori există soluții analitice pentru
ecuațiile de mișcare, implementarea operațiilor de derivare și integrare în programele computaționale se realizează numeric, cu ajutorul diferențelor
finite.
Compunerea a două mișcări rectilinii în spațiu
În spațiu, din compunerea a două mișcări rectilinii și uniforme, rezultă tot o mișcare rectilinie și uniformă12.
Evident, mișcarea compusă are altă direcție și altă mărime a vitezei.
Exemplu
Considerăm că apa unui rîu curge de la stânga la dreapta (Fig.2.5), cu viteza constantă vapa=0,8m/s față de maluri. O barcă traversează rîul,
deplasându-se de jos în sus, cu viteza constantă față de apă vbarca/apa=1m/s. Prin urmare, componenta orizontală a vitezei bărcii față de maluri
este vx=vapa, iar componenta verticală a vitezei bărcii față de maluri este vy= vbarca/apa.
Ecuația de mișcare a bărcii pe orizontală (pe axa x) este dată de proiecția orizontală a
mișcării bărcii față de maluri x(t)=vxt, deci x(t)=vapat.
Ecuația de mișcare a bărcii pe verticală (pe axa y) este dată de proiecția verticală a
mișcării bărcii față de maluri y(t)=vyt, deci y(t)=vbarca/apat.
Eliminând timpul între cele două relații de mai sus, se obține ecuația traiectoriei bărcii
față de maluri, care este ecuația geometrică a unei drepte:
vbarca/ap a
y ( x) = x, (traiectorie rectilinie)
vap a
cu viteza rezultantă constantă față de maluri
Fig.2.5
vbarca = vapa
2
+ vbarca/apa
2
 vbarca =1,28m/s, constantă.
12
Acest rezultat va fi utilizat la prezentarea Principiului întâi al mecanicii (Newton) de la capitolul următor.
21
2021-2022
Accelerația
Accelerația mișcării este variația în timp a vitezei de mișcare.
Din punct de vedere matematic, accelerația mișcării – de-a lungul unei anumite coordonate – este variația în timp a vitezei, adică derivata la timp
a vitezei corespunzătoare coordonatei respective:
( ) dv 
a x , a y , a z =  dv x , y , dvz  , unde [a]SI=m/s2.
 dt dt dt 
Accelerația este, în general, funcție de timp (ax(t), ay(t), az(t)).
Reciproc, fiecare componentă (proiecție) a vitezei de mișcare este suma integrală a accelerației mișcării, pe direcția corespunzătoare:
(v , v , v ) = ( a (t )  dt,  a (t )  dt,  a (t )  dt ).
x y z x y z
Mărimea accelerației, la momentul la care este calculată, este dată de:
a(t ) = a x2 (t ) + a 2y (t ) + a z2 (t ) .
Observație
Mișcarea la suprafața Pămîntului este o mișcare cu accelerație constantă pe direcția verticală, avînd mărimea g9,8m/s2.
Exemple de mișcări rectilinii (unidimensionale)

dx dv
1. Se cunoaște poziția x = 3m, constant, independentă de timp. Rezultă viteza v x (t ) =  vx (t ) = 0 m/s; accelerația a x (t ) = x 
dt dt
 ax (t ) = 0 m/s2. Rezultatele sunt cele așteptate, deoarece, de fapt, obiectul este în repaus pe coordonata x, față de originea considerată.
2. Mișcare unidimensională, uniformă, cu ecuația de mișcare x (t ) = 0,5t+1 (m):

dx dv
v x (t ) =  vx (t ) = 0,5 m/s, constantă; a x (t ) = x  ax (t ) = 0 m/s2, accelerația este nulă.
dt dt
22
2021-2022
3. Mișcarea rectilinie oscilatorie13 cu ecuația de mișcare x (t ) = 2sin(3t) (cm) t ≥ 0.
dx
v x (t ) =  vx (t ) = 2  3  cos(3t ) (cm/s), variație oscilatorie a vitezei de mișcare;
dt
dvx
a x (t ) =  a x (t ) = −2  32  sin( 3t ) (cm/s2), variație oscilatorie a accelerației mișcării.
dt
4. Mișcare în câmp gravitațional (cu accelerația constantă g, față de referențiale diverse (Fig.2.6)):
4.a. Ecuația de mișcare a unui obiect în cădere liberă, de la înălțimea de 100m, cu originea referențialului
este la suprafața Pământului, cu sensul pozitiv în sus (Fig.2.6a), unde ay=−g=−9,8m/s2, deoarece

g +Oy):
y(t)= − 4,9t2+100 (m), t ≥ 0.

4.b. Aceeași situație fizică, dar originea referențialului este pusă la înălțimea de 100m, cu sensul pozitiv
de asemenea, în sus (Fig.2.6b)); ecuația de mișcare se scrie:
y(t)= − 4,9t2 (m), t ≥ 0.
4.c. Aceeași situație fizică, dar originea referențialului este pusă la înălțimea de 100m față de suprafața

Pământului, cu sensul pozitiv în jos (Fig.2.6c), acum ay=g=9,8m/s2, deoarece g +Oy ) :
a) b) c)
y(t)= 4,9t (m), t ≥ 0.
2
Fig. 2.6
Problema cinematicii: deducerea ecuațiilor de mișcare. Condiții inițiale

A cunoaște ecuația (ecuațiile) de mișcare a (ale) unui obiect este totuna cu a ști poziția acestuia în orice moment, sau, încă, de a cunoaște ecuațiile
traiectoriei sale. Utilitatea este evidentă pentru proiectarea ansamblurilor mecanice, predicția evenimentelor planetare etc. Poate fi extinsă la
predicția evoluției altor tipuri de sisteme, prin modelare adecvată.
13
Expresiile analitice ale mărimilor oscilatorii armonice se scriu cu ajutorul funcțiilor armonice sinus și cosinus, după cum se va vedea la fascicula Oscilații.
23
2021-2022
Problema fundamentală a cinematicii este de a găsi traiectoria în spațiu a unui obiect, cunoscând accelerația14, poziția inițială și viteza inițială a
obiectului.
Poziția inițială și viteza inițială a obiectului se numesc, împreună, condiții inițiale, și sunt valorile la momentul t=0, când începe studiul mișcării.
Etapele necesare pentru deducerea ecuațiilor de mișcare și a traiectoriei sunt ilustrate în schița următoare, unde procedeul de integrare matematică
este inversul celui de derivare15:
(PROC)
Exemplu
Valoarea accelerației gravitaționale, la suprafața Pământului, poate fi considerată aproximativ constantă16 g=9,8m/s2. Ne propunem să găsim
ecuațiile de mișcare ale unui obiect, în ipoteza că acesta cade liber de la înălțimea de 10 metri, fără viteză inițială.
Alegem axele ca în Fig.2.7; condițiile inițiale se scriu
(x(0), y(0), z(0))=(0, 0, 10m) și (vx(0), vy(0), vz(0))=(0, 0, 0). (CI)
Vom studia mișcarea pe rând, după fiecare coordonată (vezi Fig.2.7). Accelerația se scrie:
(ax , a y , az )=(0, 0, −9.8),
semnul negativ rezultând din regulile de proiecție pe axele carteziene. Ca regulă generală, proiecțiile orientate în sensul

pozitiv al axei carteziene sunt pozitive (negative în caz contrar); în exemplul de mai sus g +Oz).
i/ Studiul mișcării după axa Oz Fig.2.7
14
Afirmația este valabilă pentru pentru necesitățile acestui curs. În general, ceea ce se cunoaște este nu neapărat accelerația, ci o ecuație diferențială impusă de legile dinamicii
(a se vedea Cap.3. Principiile lui Newton).
15
Studiate în liceu
16
În realitate, accelerația gravitațională variază cu distanța de la centrul Pamântului, deci variază cu altitudinea și cu latitudinea.
24
2021-2022
Deoarece viteza se obține din suma integrală a accelerației, expresia pentru componenta verticală a vitezei este:
vz(t) − vz(0) =∫ 𝑎𝑧 (𝑡)d𝑡 valabilă pentru t ≥ 0.
Mai departe, legea de mișcare (ecuația coordonatei z) este suma integrală a vitezei
z(t) − z(0) = ∫ 𝑣𝑧 (𝑡)d𝑡, sau z (t ) =  (a z t + v z (0))dt ,
sau
z (t ) = a z  0,5  t 2 + v z (0)  t + z (0) .
Cele două constante de integrare, viteza inițială vz(0) și coordonata inițială z(0) sunt date prin condițiile inițiale (CI): vz(0)=0 și z(0)=10m. Ecuația
de mișcare pe direcția z devine:
z (t ) = −0,5  9,8  t 2 + 10 , t ≥ 0,
iar expresia vitezei va fi:
vz (t ) = −9,8  t , semnul minus indicând că sensul vitezei este opus direcției pozitive a axei Oz.
Relațiile au sens pentru intervalul de timp cât obiectul este deasupra solului.
ii/ Studiul mișcării după axele Ox și Oy
Pe celelalte două axe, folosind pașii (PROC), se determină expresiile vitezelor:
v x (t ) =  0  dt  vx (t ) = vx (0) , respectiv v y (t ) =  0  dt  v y (t ) = v y (0) , t ≥ 0.
Se remarcă faptul că, deoarece nu există accelerație pe direcțiile x și y, proiecțiile vitezelor pe aceste direcții sunt constante și egale cu vitezele
inițiale, care sunt nule v x (0) = 0 și v y (0) = 0 . Prin urmare, vitezele pe cele două direcții sunt zero la orice moment: vx (t ) = 0 , v y (t ) = 0 .
Ecuațiile de mișcare (x(t), y(t), z(t)) se obțin prin integrarea fiecărei componente a tripletului (vx(t), vy(t), vz(t)):
x(t ) =  (0  t + v x (0))  dt , respectiv y (t ) =  (0  t + v y (0)) dt , t ≥ 0,
25
2021-2022
de unde
x(t ) = vx (0)  t + x(0) , respectiv y (t ) = v y (0)  t + y (0) , pentru t ≥ 0.
Cum viteza inițială pe cele două direcții orizontale este nulă v x (0) = v y (0) = 0 , ca și coordonatele orizontale inițiale x(0)=y(0)=0, ecuațiile de
mișcare vor fi
x(t)=0 și y(t)=0, pentru t ≥ 0.
 x(t ) = 0

iii/ Ecuațiile complete de mișcare sunt  y (t ) = 0 t≥0

 z (t ) = −0,5  9,8  t + 10.
2
iv/ Ecuațiile de mai sus se mai numesc ecuațiile parametrice ale traiectoriei obiectului (parametrul fiind timpul). Eliminând timpul în mod
convenabil, se obține ecuația traiectoriei, sau a curbei după care se mișcă obiectul; în spațiu, curba este dată ca intersecția a două suprafețe. În
cazul de față, traiectoria este rectilinie, după dreapta de intersecție a planelor de ecuații x=0 și y=0, adică axa Oz.
Observație. Zborul balistic.

Zborul în regim balistic este cel în regim de aruncare, unde singura forță – exceptând lansarea - care acționează asupra obiectului este greutatea
sa. Acesta este diferit de zborul de croazieră, unde obiectul este acționat, în plus, și de o forță portantă.
26
2021-2022
3. Principiile lui Newton
Ecuațiile de mișcare explică cum se mișcă obiectele; principiile lui Newton (ale mecanicii) explică de ce se mișcă acestea. Principiile mecanicii
reprezintă generalizarea concluziilor unor experimente necontrazise până în prezent17. Ele sunt punctul de pornire pentru determinarea ecuațiilor
de mișcare.
Principiul întâi: impulsul și masa

Principiul întâi (principiul inerției)
Obiectele foarte îndepărtate unele de altele se mișcă rectiliniu și uniform.
Observații
1. Expresia foarte indepărtate trebuie înțeleleasă în sensul că nu se influențează în niciun fel (sunt „izolate”, adică nu interacționează în niciun fel
unele cu altele).
Forțele de frecare sunt exemple de interacțiuni care ar conduce la încetarea mișcării. Afirmația din principiul întâi este făcută în ipoteza lipsei
oricărei interacțiuni (frecare, gravitațională, electromagnetică etc.)
2. Mișcarea rectilinie și uniformă (cu accelerație zero) caracterizează pe oricare dintre obiectele „izolate”, în raport cu oricare dintre celelalte, luat
ca referință, știut fiind faptul că prin compunerea a două mișcări rectilinii și uniforme, rezultă tot o mișcare rectilinie și uniformă. În consecință,
enunțul principiului întâi rămâne valabil oricare ar fi obiectul luat ca referință (cu condiția ca acestea să fie, repetăm, izolate):
Obiectele izolate se mișcă rectiliniu și uniform (oricare ar fi obiectul ales ca referință).
Un astfel de referențial, izolat de orice influență, se numește referențial inerțial.
3. Față de un referențial inerțial, repausul este un caz particular de “mișcare” rectilinie și uniformă, cu viteza nulă v=0.
În cele ce urmează, se vor considera, exclusiv, referențiale inerțiale (obiecte-referențial care nu suferă niciun fel de interacțiuni).
17
Experimente extrem de fine făcute de sondele interplanetare s-ar putea să conducă la corecții ale acestor principii.
27
2021-2022
Mișcarea ca “stare” a sistemelor fizice

Ne reamintim că mișcarea este o proprietate generală a tuturor obiectelor. În lipsa oricăror influențe din exterior (perturbații) obiectul este într-
o anumită stare de mișcare, recognoscibilă prin faptul că mișcarea sa este rectilinie și uniformă (sau repaus - caz particular de stare cu viteză
nulă)

v =vector constant (sau v =0).
Prin vector constant se înțelege că atât mărimea, cât și orientarea sunt constante în timp, sau, echivalent, că fiecare componentă a sa este
constantă în timp:
vector constant = (vx=constantx , vy=constanty , vz=constantz) (sau (vx=0 , vy=0 , vz=0)).
Această stare de mișcare, neperturbată, ar dura nelimitat în timp, în lipsa interacțiunilor. În realitate, nu avem timp nelimitat la dispoziție pentru
a ne convinge de acest lucru. Mișcarea reală a obiectelor este perturbată, iar „starea” se schimbă. Totuși, este rațional să presupunem că:
Stările de mișcare ale unui obiect sunt acele situații în care s-ar găsi obiectul, în lipsa oricărei perturbații.
Acest raționament, extrapolat pentru situații inaccesibile experimental, ne conduce la a reformula principiul întâi, mai general, sub forma:
Un obiect izolat nu-și modifică starea de mișcare.
În definiția stării (de mișcare) este esențială condiția de absență a oricărei influențe externe, adică sistemul (obiectul) aflat în studiu este izolat.
Trecerea de la o stare la alta se face printr-un proces.
Impulsul și masa
Stările de mișcare rectilinie și uniformă, deși pot fi recunoscute prin v =constant, nu pot fi caracterizate complet doar de viteză.
Exemplu
Două bile cu același diametru, una de lemn și una de fier, care se mișcă rectiliniu și uniform, cu aceeași viteză de 1m/s fiecare, sunt în stări diferite,
deși au viteze egale. Acest lucru se constată încercând să le modificăm starea, de exemplu încercând să le oprim: este mult mai dificil să oprim bila
de fier decât bila de lemn.

Impulsul p este mărimea fizică ce caracterizează starea de mișcare a obiectului (pe scurt, mișcarea obiectului).
28
2021-2022
Trecerea de la o stare la alta se face printr-un proces. Cauza inițierii procesului este o interacție externă obiectului. În timpul procesului de interacție,
impulsul se modifică (în exemplul de mai sus devine zero).
Starea de mișcare a obiectului, adică impulsul, depinde atât de viteza sa de mișcare (față de referențialul considerat), cât și de o proprietate intrinsecă
a acestuia, denumită inerție.
Inerția este reziliența obiectului la modificarea vitezei. Măsura inerției18 este mărimea fizică masă: [m]SI=kg (kilogram).
Kilogramul este unitate de măsură fundamentală în SI.
Impulsul depinde așadar de două componente: de inerția obiectului, și de cât de repede se mișcă acesta, prin relația:
 
p = mv adică (px, py, pz)=(mvx, mvy, mvz); [p]SI=kg  m/s.
Altfel spus, impulsul este masă în mișcare.


Ca și vectorul de poziție sau viteza, impulsul este mărime vectorială, dată prin setul celor trei componente în spațiul fizic p = ((px, py, pz)). Prin
vector constant se înțelege că fiecare componentă a sa este constantă în timp; în cazul impulsului:

stare de mișcare  p = vector constant  ((px=constantx, py=constanty, pz=constantz)).
Exemplu
Un vagon de tren cu masa mvagon=5000kg care se deplasează cu viteza de vvagon=1mm/s și un glonț cu masa mglonț=10g care se deplasează în aceeași
direcție cu viteza de vglonț=500m/s au același impuls, atât ca orientare, cât și ca mărime, p=5kgm/s. Obiectele se găsesc în aceeași “stare de mișcare”.

Noțiunea p =vector constant este mai bogată în informație decât noțiunea “mișcare rectilinie și uniformă”, care este doar calitativă. Spre exemplu,
starea dată de px=1kg·m/s este diferită de starea dată de px=2kg·m/s, deși ambele sunt mișcări rectilinii și uniforme.
Numărul de stări în care poate fi obiectul este nelimitat, câte una pentru fiecare vector impuls măsurabil. Din punct de vedere fizic, toate stările –
în sensul definit anterior, de vector constant – sunt mișcări rectilinii și uniforme, cu direcții diferite și valori diferite ale impulsului.
18
Noțiunea de inerție poate fi extinsă, la figurat, și la alte tipuri de reziliențe. Spre exemplu, se poate vorbi de “inerție termică”, adică reziliența la schimbarea temperaturii
unui obiect.
29
2021-2022
Principiul întâi se poate reformula în termeni de impuls:

Obiectele izolate unele de altele se găsesc în stări de mișcare caracterizate de impuls constant:

p = vector constantk, k=1,...N (N obiecte)

Pentru un singur obiect: dacă obiectul este izolat, atunci impulsul său nu se modifică în timp (ca vector!) p =constant, adică se conservă.
Observație
d𝑝
Formal, reziliența obiectului la modificare vitezei este masa, definită ca m=d𝑣 .
Stări și procese – perspectivă empirică. În situațiile reale nu există sisteme izolate. Un mod empiric între a distinge între stări și procese este
dată de rezultatele care se obțin la măsurarea repetitivă a mărimilor fizice care caracterizează proprietățile sistemului. În mod obișnuit, lanțul
de măsură este proiectat în asa fel încât timpul de măsură să fie mai scurt decât timpul caracteristic19 al sistemului-obiect:
timpul de măsură < timpul caracteristic.
a/ Dacă se fac măsurători repetitive într-un interval de timp mai lung decât timpul caracteristic, și se obțin valori diferite (în raport o marjă
acceptată), atunci este vorba de un proces.
b/ Dacă se fac măsuratori repetitive într-un interval de timp de ordinul timpului caracteristic (mai lung sau egal cu acesta), și se obțin aceleași
valori la măsurători (în interiorul marjei acceptate), atunci este vorba de o stare (perturbația provocată de instrumentul de măsură se consideră
neglijabilă).
Temă: analogii în econo-fizică. Să considerăm un sistem financiar național a cărui „inerție financiară” dorim s-o caracterizăm prin cursul de
schimb al monedei naționale în raport cu o valută de referință, de exemplu dolarul american. Cursul de schimb se măsoară zilnic, iar timpul
caracteristic al sistemului financiar este de două zile, fiind determinat din alte evaluări (de exemplu, este timpul necesar pentru a lua o decizie
într-un comitet executiv al unei bănci). Pentru exemplificare, au fost alese cazul României și al Chinei, în intervalul 1-31 decembrie 2010.
Cursurile de schimb au fost luate cu două, respectiv trei cifre semnificative, pentru a avea aceeași eroare relativă în ambele cazuri, de
aproximativ 1%. S-au înregistrat următoarele valori (pe fond galben sunt indicate salvele de valori constante):
19
A se vedea fascicula Introducere.
30
2021-2022
ROL-USD: {2,83; 2,83; 2,80; 2,83; 2,85; 2,84; 2,86; 2,87; 2,89; 2,89; 2,90; 2,91; 2,90; 2,91; 2,93; 2,92; 2,95; 2,95; 2,95; 2,95; 2,95; 2,97; 2,95;
2,95; 2,95; 2,95; 2,95; 2,93; 2,94; 2,97; 2,94}.
CHY-USD: {0,150; 0,150; 0,150; 0,150; 0,150; 0,150; 0,150; 0,150; 0,150; 0,150; 0,150; 0,150; 0,150; 0,150; 0,150; 0,150; 0,150; 0,150; 0,150;
0,150; 0,150; 0,150; 0,150; 0,150; 0,150; 0,150; 0,151; 0,151; 0,151; 0.151}.
Câte stări distincte aveți, în fiecare caz? Se poate vorbi, într-adevăr, de „stări”, în sensul unui sistem izolat?
Principiul al doilea: câmpuri de forțe

Principiul al doilea
Cauza care produce modificarea impulsului se numește forță:
 dp  p
F= , F [F]SI=N (Newton).
dt t
Forța este mărimea fizică a interacțiunii. Efectul forței este modificarea stării de mișcare, adică a impulsului:
   
dp = F  dt , p = F  t .
Cu cât intervalul de timp de interacție este mai scurt, cu atât forța care modifică impulsul este mai mare. În procesele de ciocnire, timpul de interacție
este foarte scurt și poate da naștere unor forțe extrem de mari.
În cazul mecanicii newtoniene, masa este invariantă, astfel că se regăsește expresia cunoscută a legăturii dintre forță și accelerație:
 d(mv )  dv
  
F=  F = m , sau F = ma . (P2)
dt dt
Deși impulsul și forța sunt mărimi vectoriale tridimensionale, ne vom limita la exemple unidimensionale.
Exemplu
Un vagon de tren cu masa mvagon=5000kg și o minge de ping-pong cu masa mminge=2g se mișcă, fiecare, cu viteza de 10m/s, în aceeași direcție.
Dorim să le modificăm starea, în sensul că dorim să le oprim într-un interval de timp t=1s.
31
2021-2022
Pentru a realiza acest lucru, în cazul mingii de ping-pong trebuie să aplicăm o forță
pminge 0 − 2 10 −3 10
Fminge =  Fminge =  Fminge= −0,02N.
t 1
Va fi mult mai dificil să oprim vagonul de tren, fiind necesară o forță mult mai mare:
pvagon 0 − 5  103  10
Fvagon =  Fvagon =  Fvagon= −50000N.
t 1
Semnul negativ este convențional, indicând faptul că forța este orientată în sens invers mișcării (impulsului).
Aplicație
În proiectarea autovehiculelor, este esențială protecția oamenilor, prin preluarea șocurilor de către elementele caroseriei, astfel încât acestea să
ajungă cât mai atenuate la pasageri. Unul dintre elementele cheie este prelungirea timpului de ciocnire cu ajutorul centurilor, pernelor de aer,
deformărilor controlate ale barei de protecție și ale celorlalte elemente de caroserie etc.
Pe durata șocului, notată tciocnire, forța medie de impact se obține din aplicarea relației care exprimă cantitativ principiul al doilea:
p p − pinitial 0 − mv
F=  F = final  F= .
t tfinal − tinitial tciocnire
Semnul depinde de alegerea sensului pozitiv pentru referențial. Pentru exemplul considerat, forța medie de impact este de sens contrar sensului
pozitiv al axei Ox →+.
Exemple
Un automobil, scăpat de sub control, intră într-un parapet de beton cu viteza de 100km/oră. Se vor calcula forțele pe care le-ar suporta un șofer cu
masa de 100kg, în următoarele cazuri:
i/ automobilul nu are protecții, astfel ca timpul de ciocnire este de circa 0,1s, datorat exclusiv deformării plastice a elementelor de caroserie dintre
șofer și parapet;
32
2021-2022
ii/ automobilul are centură și pernă de aer, astfel că timpul de ciocnire crește la 0,7s;
iii/ automobilul are centură și pernă de aer, iar parapetul are cauciucuri de amortizare, timpul
de ciocnire crescând la 1,1s.
Se va face abstracție de sensurile forțelor, considerând doar valorile absolute ale acestora.
Soluții: calculăm forța medie de impact în fiecare dintre cele trei cazuri.
105 m
100kg 
3,6  103 s
i/ F =  F=27778N.
0,1s
De multe ori, rezultatele se dau sub forma accelerației la care este supus corpul, exprimată ca
multiplu de accelerația gravitațională:
Fig.3.1 Forța medie de impact
105 m
3,6  103 s 1
a=  g  a=28,3g!
0,1s m
9,8 2
s
Oamenii special antrenați (cum sunt piloții de avioane militare), pot suporta accelerații de până la 40g (adică circa 392m/s2). Făra antrenament
special, omul poate suporta accelerații de aproximativ 10g.
ii/ Prelungirea timpului de ciocnire conduce la scăderea forței:
105 m
100kg
3,6  103 s
F=  F=3968N; accelerația devine a =4,04g, suportabilă de oameni.
0,7s
iii/ Analog, se găsește F=2525N; accelerația scade la a =2,57g.
Temă
Explicați, folosind principiile întâi și al doilea ale lui Newton, de ce este foarte ușor să stați pe bicicleta în mers, dar este aproape imposibil să vă
mențineți în șa, fără sprijin, atunci când bicicleta stă pe loc.
33
2021-2022
Tensiunea mecanică
Tensiunea mecanică20 este forța pe unitatea de suprafață, orientată normal (perpendicular) pe direcția forței:
F
= , [ ]SI= N/m2,
S⊥
Aplicații
1. Dacă forța de 27778N calculata la punctul i/ din exemplul cu ciocnirea automobilului de perete ar fi aplicată pe o suprafață de impact de 2cm2,
în zona craniului, atunci ar rezulta o tensiune mecanică F/S=13889N/cm2, adică fiecare centimetru pătrat al craniului, în zona de impact, ar trebui
să reziste la forța dată de greutatea a aproximativ 1400kg! (A se compara cu presiunea atmosferică de 10N/cm2 echivalentă cu greutatea unei
mase de 1kg). Din acest motiv automobilele sunt prevăzute cu elemente suplimentare de siguranță (centuri de siguranță și perne pneumatice –
“air bags”).
2. Presiunea atmosferică este de 105N/m2 (greutatea a 10 tone pe fiecare m.p.), în timp ce tensiunea mecanică exercitată de vârful unui ac poate
atinge 1010N/m2! Din cauza suprafeței mici de contact de circa 10−10m2=10-4mm2=100µm2, vârfurile acelor pot atinge valori uriașe ale tensiunii
mecanice.
Câmpuri de forțe
În Univers nu există obiect singular, ci doar ansambluri de obiecte, care se influențeză reciproc, fapt observabil prin aceea că se pot măsura
modificări ale impulsurilor unor corpuri de probă21. Altfel spus, obiectele interacționează între ele, prin forțe. Dacă ne fixăm atenția asupra unui
anumit obiect, constatăm că acesta este supus unor forțe din partea celorlalte obiecte. Uzual, se spune că obiectul (sistemul) de studiu se află în
câmpul celorlalte obiecte, care, de multe ori, rămân neprecizate, fiind în afara interesului nostru.
Prin câmp de forțe, pe scurt, câmp, înțelegem spațiul fizic unde se manifestă forțe de un anumit tip.
Formal, forța depinde de poziție 𝐹⃗ (𝑥, 𝑦, 𝑧), adică fiecare componentă depinde de poziție (𝐹𝑥 (𝑥, 𝑦, 𝑧), 𝐹𝑦 (𝑥, 𝑦, 𝑧), 𝐹𝑧 (𝑥, 𝑦, 𝑧))
20
A nu se confunda cu alte tipuri de tensiune, cum este tensiunea electrică.
21
“Corpul de probă” trebuie înțeles ca un concept; orice aparat de măsură conține un astfel de corp de probă.
34
2021-2022
În limitele cunoștințelor actuale, există patru tipuri

de interacțiuni fundamentale, așadar patru tipuri de
câmpuri fundamentale: gravitațional,
electromagnetic, tare (sau nuclear), și slab. Orice
alt tip de câmp de forțe este un rezultat al
combinației celor patru tipuri de câmpuri
fundamentale.
Ultimele trei câmpuri sunt descrise în mod unitar
de “Modelul standard22”. Câmpul gravitațional nu
este încă integrat într-o teorie unitară cu celelalte
trei. Modul în care au evoluat teoriile fizice, ca și
tendința probabilă a acestora este prezentată în
Fig.3.3 Interacțiuni și câmpuri fundamentale
Fig.3.3.
Cantitativ, câmpul este caracterizat de „tăria” forțelor în fiecare punct din acest spațiu, exprimată prin intensitatea câmpului (forța raportată la o
unitate de mărime ce caracterizează natura interacției).
Exemple
1. Mărimea care caracterizează câmpul gravitațional al Pământului este intensitatea câmpului gravitațional, definită ca forța care se exercită asupra
unității de masă a corpului de probă (adică greutatea obiectului raportată la masa sa):
1 G
= FG , sau  = , []SI=m/s2.
m m
Se observă că intensitatea câmpului gravitațional este, de fapt, accelerația gravitațională. Accelerația gravitațională la suprafata Pământului
este aproximativ constantă g9,8m/s2.
2. Greutatea este forța cu care Pământul atrage un obiect de masă m: G = mg . Pământul “creează” în jurul său un câmp gravitațional, adică o
zonă spațială în care obiectele sunt atrase de Pământ, intensitatea câmpului fiind g.
22
https://en.wikipedia.org/wiki/Standard_Model
35
2021-2022
Temă de casă
m1m2
Legea atracției universale FG = G 2
, unde G este constanta atracției universale G=6,6710−11m3kg−1s−2. Variația cu latitudinea și cu
r
altitudinea a accelerației gravitaționale.
qq
3. Forțele electrice se manifestă între sarcini electrice aflate la distanța r: Felectric = const  1 2 2 . Sarcina q1 se află în câmpul sarcinii q2 și are
r
F q F q
intensitatea electric = const  22 și simetric, sarcina q2 se află în câmpul sarcinii q1 și are intensitatea electric = const  12 .
q1 r q2 r
4. Un alt tip de câmp este câmpul elastic care apare în mediile în care deformațiile dau naștere unor forțe
de revenire proporționale cu deformația, denumite forțe elastice:
constanta elastica deformatia
 
Felastic ( x) = − k elastic  x .
Mediul elastic este simbolizat în Fig.3.4 printr-un resort, dar, practic, toate materialele prezintă Fig.3.4 Câmpul elastic creat de un resort
elasticități, în anumite limite, fără a avea resorturi elicoidale propriu-zise. La scară microscopică,
câmpurile elastice se pot explica prin interacții de natură electromagnetică. Mediul este caracterizat de constanta de elasticitate kelastic, iar semnul
negativ simbolizează faptul că forța elastică este orientată în sens invers sensului deformării (deplasării față de poziția de echilibru).
Aplicațiile acestui tip de câmp sunt multiple, de la ingineria mecanică (suspensii, construcții) și electrică (curentul alternativ, circuite oscilante),
la transmisia informației (unde purtătoare) sau la modele economico-financiare (elasticitatea bunurilor, corecția șocurilor pe piață) etc.
Observație. O comparație cu expresia forței elastice dată de legea lui Hooke conduce la a identifica coeficientul de elasticitate în funcție de
modulul de elasticitate și de geometria materialului
Tabelul 2. Modulul de elasticitate (Young) al câtorva materiale
(lungimea l, secțiunea S și modulul de elasticitate E): Material Cauciuc Sticlă Diamant Oțel Oase
SE Modul Young (106 N/m2)
kelastic = , [E]SI=N/m2. 0,01...0,1 50-90 1220 200 14
l Sursa (http://en.wikipedia.org/wiki/Young's_modulus
Legea lui Hooke exprimă relația cantitativă dintre
modificarea dimensiunilor unui material, având modulul de elasticitate E, când este supus unor tensiuni mecanice deformatoare: alungirea
relativă a materialului l/l este proporțională cu tensiunea mecanică ce se aplică între capetele acestuia, pentru deformații mici F = E l .
S l
36
2021-2022
Reconsiderarea problemei fundamentale a cinematicii: problema fundamentală a mecanicii

Ec. (P2) a Principiului al doilea stabilește relația dintre forță și accelerația pe care o capătă obiectul sub acțiunea acestei forțe. Din acest motiv
problema fundamentală a cinematicii se poate reformula ca problema fundamentală a mecanicii:
Problema fundamentală a mecanicii este de a găsi traiectoria în spațiu a unui obiect, cunoscând forța care acționează asupra acestuia și condițiile
inițiale (poziția inițială și viteza inițială a obiectului).
Rezolvarea problemei constă în efectuarea operațiilor de mai jos:
(PROM)
Mișcarea unui obiect în câmp elastic23

Un obiect în câmp elastic are ecuația de mișcare de tip oscilație armonică.
d2 𝑥
Urmând procedura (PROC) sau (PROM), fiind date i/ fie direct accelerația a=d𝑡 2 , fie forța Felastic (t ) = −k el  x(t ) (vezi Fig.3.4) din care se scrie
1
acceleratia a= Felastic (principiul al doilea), și ii/ condițiile inițiale x(0)=x0 ți v(0)=v0, ecuația de mișcare a unui obiect cu msa m este o oscilație
𝑚
armonică:
x(t ) = xmax sin(t + 0 x ) ,
k el
unde  = este pulsația, xmax amplitudinea, iar 0 x faza inițială a oscilației.
m
23
https://phet.colorado.edu/sims/html/masses-and-springs/latest/masses-and-springs_en.html
37
2021-2022
Se va exemplifica pe cazul mișcării oscilatorii armonice unidimensionale, care ia naștere în medii elastice, în urma deplasării obiectului față de
poziția (punctul, centrul) de echilibru. În cazul unui corp de masă m, atașat unui resort, care se poate mișca orizontal, fără frecare, forța câmpului
elastic este direct proporțională cu alungirea resortului și orientată în sens invers alungirii (Fig.3.4):
Felastic (t ) = −k el  x(t ) ,
unde constanta de proporționalitate kel este constanta elastică a resortului. Pe de altă parte, conform principiului al doilea al mecanicii, această forță
va modifica impulsul obiectului:
dp
− k el  x(t ) = ,
dt
de unde, succesiv
d(mv ) dv d  dx  d2x d2x k el
− k el  x(t ) =  − k el  x(t ) = m   − k el  x(t ) = m     − k el  x(t ) = m  2 sau +  x = 0.
dt dt d t  dt  dt dt 2 m
Ultima relație indică faptul că forța care guvernează mișcarea se poate exprima în funcție de funcția necunoscută x(t), iar relația care se obține este
2
ecuația diferențială a mișcării oscilatorii. Pentru comparație, ecuația diferențială a mișcării unui obiect în câmp gravitațional era m  d 2x + mg = 0 ,
dt
iar rezolvarea ei era mult mai simplă. Rezolvarea ecuației diferențiale conduce la aflarea ecuației de mișcare a obiectului aflat în câmpul elastic,
24
unde trebuie determinată funcția necunoscută x(t), dacă sunt date condițiile inițiale:
dx
x(0) = x0 și = v0 .
dt t = 0
Rezolvarea se face urmând procedeul (PROM) sau (PROC) de la Cap. Deducerea ecuațiilor de mișcare, prin integrări succesive. Fără a demonstra
cum se rezolvă ecuația diferențială, se poate verifica faptul că
x(t ) = xmax sin(t + 0 x )
k el
este soluția ecuației diferențiale unde pulsația depinde de constanta mediului elastic și de masa obiectului care oscilează  = .
m
24
A se vedea Cap.„Ecuatiile de mișcare” din fascicula Mecanică.
38
2021-2022
Temă
d2x k el
Verificați faptul că expresia x(t ) = xmax sin(t + 0 x ) satisface ecuația diferențială +  x = 0.
dt 2 m
Amplitudinea xmax și faza inițială 0 x se determină din condițiile inițiale
 x ( 0) = x 0  x max sin(  0 +  0 x ) = x0
 
v (0) = v 0  x max cos(  0 +  0 x ) = v0
 2
 x max = x02 +  0 
v

de unde, după câteva operații matematice, se obțin amplitudinea și faza mișcării  
 x 0 x
tan  0 x = v sau  0 x = arctan 0
 0 v0
Extensia ecuațiilor de mișcare la alte sisteme

Noțiunile din modelele mecanicii se pot extinde și la sistemele economice, ecuațiile de mișcare fiind interpretate ca ecuații de evoluție;
celelalte corespondențe au următoarele interpretări:
• Spațiu fizic → spațiu de configurație (multidimensional, cu dimensiunea dată de numărul coordonatelor generalizate25);
• Coordonate → coordonate generalizate (1, ..., m) (pot oricât de multe: numărul lor dă dimensiunea spațiului de configurație, aici m);
• Obiect → punct figurativ (sau punct reprezentativ);
• Poziție → m-uplu de funcții (1(t), ..., m(t)) care localizează punctual figurativ;
• Viteze de mișcare → viteze generalizate (fiecare viteză generalizată indică variația mărimii care este asociată coordonatei generalizate);
• Traiectorie → evoluția în spațiul de configurație.
Spre exemplu, în spațiul de configurație 10-dimensional, ale cărui coordonate generalizate k(t), k=1,...10 sunt cele 10 scoruri componente
ale indicatorului compozit Index of Economic Freedom26, se poate trasa evoluția economiei României din ultimii cinci ani, dacă se definește
o funcție “distanță” adecvată. Aceasta poate fi chiar metrica euclidiană generalizată la 10 dimensiuni:
25
Pentru un motiv care se va vedea la cap. Mărimi energetice, de obicei se lucrează în spațiul fazelor, care este un spațiu format din coordonatele generalizate
și vitezele generalizate.
26
http://www.heritage.org/index/
39
2021-2022
k =10
d AB = (1A − 1B ) 2 + ... + (10 A − 10 B ) 2 =  (kA − kB ) 2 .
k =1
Se pot deduce vitezele de variație vk pentru fiecare coordonată generalizată k:
 k (t + t ) −  k (t )
vk (t ) = .
t
În mod analog, se poate găsi poziția României în “spațiul” 25-dimensional definit de indicatorii “European Innovation Scoreboard 27”, sau în
“spațiul” conturilor naționale publicate de Institutul Național de Statistică28.
Deducerea ecuațiilor de evoluție, pentru a putea face predicții, poate fi făcută în orice spațiu, dacă se poate modela un “driving force”
satisfăcător, de exemplu cererea de piață.
Principiul al treilea
Principiul al treilea al mecanicii (al acțiunii și reacțiunii)
Interacțiunea dintre două obiecte este reciprocă, forțele pe care le suportă fiecare obiect fiind egale și de sensuri contrare.
Cele două forțe sunt cunoscute ca (forța de) acțiune și (forța de) reacțiune.
Exemple
1. Greutatea este forța cu care Pământul atrage un obiect de masă m: G = mg . La rândul său, Pământul suferă o forță de atracție din partea obiectului,
egală tot cu G, îndreptată spre obiect. În termeni de câmp, obiectul m se află în câmpul Pământului, și, reciproc, Pământul se află în câmpul
obiectului.
2. Forțele electrice se manifestă asupra fiecărei sarcini electrice aflate la distanța r, având aceeași mărime
q1q 2
Felectric = const  .
r2 Fig.3.5 a.
27
https://interactivetool.eu/EIS/EIS_2.html#d.
28
http://statistici.insse.ro/shop/index.jsp?page=tempo2&lang=ro&context=35.
40
2021-2022
3. Forța deformatoare Fdeformatoare și forța elastică Felastic de la un resort sunt forțe de acțiune-reacțiune:
forța deformatoare acționează asupra resortului, iar forță de revenire acționează asupra obiectului m
(Fig.3.5b.). Fdeformatoare este o forță exterioară sistemului obiect-câmp.
Aplicație: cântărirea obiectelor Fig.3.5 b.
Cântarul este un instrument care măsoară masa obiectelor. În realitate, măsurarea este indirectă, măsurându-se, de fapt, o forță elastică,
proporțională cu greutatea obiectului de cântărit, care, la rândul ei, este proporțională cu masa, afișajul făcându-se în unități de masă:
m ~ G ~ Felastic → afișaj în unități de masă
Din acest motiv, cântarele trebuie etalonate acolo unde se fac măsurătorile, pentru accelerația gravitațională din locul respectiv.
Aplicație a principiului al treilea: motoare cu reacție

Funcționarea motoarelor cu reacție (de la avioane, rachete, schi-jet-uri etc.) se bazeaza pe principiile mecanicii enunțate de Newton. Gazele produse
prin arderea (oxidarea) unor materiale combustibile sunt evacuate cu viteze de ordinul kilometrilor pe secundă. Impulsul vehiculului crește exact
cu impulsul gazelor evacuate, în sens invers înaintării vehiculului (Fig.3.6).
Variația de impuls a navei într-un interval de timp t este p = ( M − m)  v  M  v care este egală cu impulsul gazelor arse și evacuate în
același interval de timp, de masă m , și evacuate în sens invers p = m  vgaze .
Observație: Remarcați faptul că, în cazul gazelor evacuate, variația de impuls se datorează variației masei!
Fig.3.6
41
2021-2022
p
În termeni de forțe - variația impulsului în unitatea de timp F = , se respectă principiul acțiunii și reacțiunii:
t
v
- Forța care acționează asupra navei F = M 
t
m
- Forța care pune în mișcare gazele evacuate F =  vgaze
t
p v m
Cele două forțe sunt egale ca valoare, conform principiului acțiunii și reacțiunii F = =M =  vgaze
t t t
v 1 m
Variația vitezei navei în unitatea de timp, adică accelerația navei, este =   vgaze .
t M t
m
Pentru o aeronavă cu masa M = 50t = 5104kg, și un consum de combustibil = 500kg/s (aproximație destul de bună pentru decolare) și o viteză
t
v 1 v
de evacuare a gazelor vgaze = 2000m/s, rezultă o accelerație =  5  10 2  2  10 3  = 20m/s2, adică aproximativ 2g.
t 5  10 4
t
42
2021-2022
4. Mărimi energetice
Toate mărimile energetice, pe care le vom detalia în acest capitol, se măsoară, în SI, în Joule (simbol J). Energiile sunt mărimi scalare. În toate
procesele industriale este nevoie de mișcarea unor obiecte cum sunt mărfurile și persoanele (cazul transportulor industriale și civile), electronii în
conductoarele metalice (cazul curentului electric pentru alimentarea motoarelor electrice), moleculele și atomii (cazul motoarelor reactive), adică
sunt necesare forțe capabile să pună în mișcare obiecte macro- sau microscopice.
Energiile sunt mărimi scalare. Toate cantitățile de energie sunt măsurate în SI în Joule (simbolul J).
Energia este o proprietate legată de capacitatea obiectului de a produce mișcare sau de a încălzi alte obiecte. Mărimile energetice pot fi partiționate
fie în mărimi de stăre sau de proces, fie în Table 4.1. Mărimi fizice energetice
forme ordonate sau dezordonate de Mărimi de stare (“energii”) Mărimi de proces
energie (vezi Tabelul 4.1). Energiile Ordonată Energie cinetică, energii potențiale (câte una pentru fiecare tip de Lucru mecanic
“dezordonate” au sens pentru câmp de forțe, de ex. gravitațională, electromagnetică, elastică etc.)
ansamblurile de obiecte (de exemplu, Dezordonată Energie internă (consecința agitației termice) Căldură
ansamblurile moleculare).
Lucrul mecanic
Problema obținerii lucrului mecanic este fundamentală pentru dezvoltarea economică. Motivul este acela ca lucrul mecanic poate fi convertit, în
totalitate, în orice formă de energie, reciproca nefiind, în general, adevărată. Dispozitivele care produc lucru mecanic se numesc, generic, motoare.
Lucrul mecanic este consecința interacțiunilor (forțelor). La Cap.3 am văzut că forța determină modificarea impulsului. Ca vector, impulsul se
poate modifica fie ca orientare, fie ca mărime, fie ca ambele. Proprietatea forței de a modifica exclusiv mărimea impulsului (nu și orientarea
acestuia!) este caracterizată de mărimea fizică lucru mecanic.
Lucrul mecanic produs de o forță constantă


Lucrul mecanic al unei forțe constante F care acționează asupra unui obiect este mărimea energetică proporțională cu produsul dintre mărimea

forței și deplasarea r a obiectului pe direcția forței; cantitativ se scrie sub forma
   
L t = F  r sau L t = F  r  cos(F , r ) .
43
2021-2022
Observație
Lucrul mecanic are sens în procesele de modificare a mișcării. Nu are sens să vorbim de lucru mecanic într-o anumită stare, deoarece starea este

caracterizată de p =constant. Altfel spus, lucrul mecanic este mărime de proces. Pentru a sublinia acest fapt, lucrul mecanic în procesul de

modificare a poziției in timpul t cu r a fost notat mai sus cu L t .
Lucrul mecanic produs de o forță variabilă

Dacă forța nu este constantă, atunci intervalul spațial se ia suficient de mic încât forța să poată fi considerată
constantă pe interval și se sumează contribuțiile după toate intervalele. Formal, în termeni matematici se scrie
 
dL = F  dr unde dr este intervalul “elementar”; corespunzător, dL este lucrul “elementar” (Fig.4.1):
În cazuri unidimensionale, când deplasarea este pe direcția forței

dL=F(x)dx, Fig.4.1
lucrul mecanic al acesteia pe intervalul (x1, x2) este suma integrală a lucrurilor mecanice “elementare” de pe toate intervalele dx:
𝑥 𝑥
L=∫𝑥 2 dL , adică L=∫𝑥 2 𝐹(𝑥)d𝑥.
1 1
Exemplu
Lucrul mecanic al forței elastice, a cărei valoare absolută depinde de coordonată Felastic ( x) = kelastic  x , produsă de un resort cu constanta elastică
kelastic=10N/m, care deplasează un obiect de la x1=10cm la x2=0, adică în sensul forței (Fig.4.2), este:
kelastic ( x22 − x12 )  L1-2 =  10  (0 − (0,1) 2 ) =0,05J.

x2 x2
1 1
L1-2 =  Felastic ( x)  dx  L1-2 = −  k elastic  x  dx  L1-2 =
x1 x1
2 2
Fig.4.2
44
2021-2022
Practic, integrala se calculează numeric, aproximativ, cu ajutorul sumei discrete, așa cum se face în programele de calcul, divizând intervalul |x2−x1|
în N porțiuni egale și făcând sumarea
0.1 2 1 1 1
𝑛=0 𝑘 (𝑛𝑥 )𝑥 = 𝑘 (𝑥 ) (1 + 2 + ⋯ + (𝑁 − 1)) = 𝑘 ( 𝑁 )
L1-2 = ∑𝑁 𝑁(𝑁 − 1) 2 𝑘(0.1)2 = 2 100.01 = 0,05J.
2
2
Observație
Lucrul mecanic este pozitiv (primit de obiect) sau negativ (cedat de obiect), după cum sensul de deplasare a obiectului
este în sensul forței, respectiv în sens contrar forței.
Exemple
1. Lucrul mecanic al forței cu care un om împinge un zid este zero, deoarece peretele rămâne în repaus (deplasarea
sa este zero din cauză că este fixat în pamânt).
2. Lucrul mecanic al greutății unui obiect cu masa m=1kg care cade liber pe verticală, pe distanța h=1m, este:
L = Gˑh or L = mˑgˑh = 9,81J. Fig.4.4
Energia cinetică
Reamintim că lucrul mecanic este mărimea fizică de proces asociată modificării exclusiv a mărimii (modulului) impulsului L ~p. Mai exact, se
poate demonstra că L ~ (p2). Mărimea fizică de stare care depinde de modulul pătrat al impulsului este energia cinetică.
Energia cinetică este mărimea fizică de stare, determinată univoc de mărimea impulsului. Din acest motiv, energia cinetică se mai numește energie
de mișcare, având expresia:
1   p2 1
EC ( px , p y , pz ) = p p, echivalent cu E C = sau E C =  m  v 2 . [EC]SI=J.
2m 2m 2
45
2021-2022
Cunoașterea impulsului determină univoc energia cinetică. Reciproc nu este adevărat, cunoașterea energiei cinetice nu conduce la determinarea
univocă a mișcării, direcția și sensul impulsului rămânând neprecizate. Impulsul, ca mărime vectorială, conține mai multă informație despre mișcare
decât energia cinetică.
Observație
Energia cinetică este pozitiv definită, fiind o formă pătratică: EC  0 . Dacă viteza unui obiect ar crește de două ori, atunci impulsul ar crește,
de asemenea, de două ori, dar energia sa cinetică ar crește de patru ori. Într-adevăr:
p22 (2 p1 ) 2 4 p12
E C2 =  E C2 =  E C2 =  EC2 = 4EC1 .
2m 2m 2m
Exemple
1
1. Energia cinetică a unui glonţ cu masa m=5g și viteza de v=500m/s este E C =  m  v 2 =625J.
2
2. Energia cinetică a unui sprinter cu masa m=70kg care aleargă cu viteza v=11m/s este
1 1
EC =  m  v 2  EC =  70 112  EC =4235J.
2 2
Teorema variației energiei cinetice

Variația energiei cinetice, între două stări, este egală cu lucrul mecanic al forței care acționează asupra obiectului:
E C (t 2 ) − E C (t1 ) = L
 . (*)
  1- 2
stare finala stareinitiala lucrul fortei in procesul
de trecere intre cele doua stari
unde, în caz unidimensional, lucrul forței F pe intervalul [x(t1), x(t2)] este

x (t2 )
L1-2 =  F ( x )  dx .
x (t1 )
46
2021-2022
Demonstrația teoremei, caz 1-dim

Fie un obiect de masă m, având inițial impulsul dp și, în final, după un timp dt, impulsul său scăzând la zero p=0. Variația impulsului său se
notat
dp dp dp
datorează forței = F ; lucrul mecanic al acestei forțe este L dt = dL = F  dx , sau dL =  dx , sau, încă, dL =  vdt . Prelucrând,
dt dt dt
succesiv dL =
dp
dt
 vdt  dL =
dp mv

dt m
p dp
m dt
1 dp
dt  dL =   dt  dL =   p  dt  dL =
m dt
1
2m
( )
 d p 2  dL =
1
2m
( )
 d p 2  dL = d
 p2 

 2m 
 
2 2
Prin urmare, lucrul mecanic este egal cu variația mărimii p , pe care o numim energie cinetică E C = p .
2m 2m
Demonstrația teoremei, caz 3-dim
Efectul forței, conform principiului al doilea, este modificarea impulsului, sau, echivalent, imprimarea unei accelerații (toate înțelelese ca
 
mărimi vectoriale). Spre deosebire de forță, care indică variația vectorului impuls, lucrul mecanic L t = F  r măsoară exclusiv modificarea
 
mărimii impulsului (nu și a orientării vectorului!), adică doar a componentei orientate pe direcția impulsului pII  p . Lucrul mecanic este
o măsură a variației impulsului pe direcția de mișcare. Acest lucru este echivalent cu modificarea modulului pătrat al impulsului.
   
Fie o forță F care acționează un timp t asupra unui obiect cu impuls p și determină modificarea acestuia cu p = F  t . Forța are o
      
componentă pe direcția impulsului FII  p și o componentă perpendiculară pe direcția acestuia F⊥ ⊥ p , F = FII + F⊥ . Cea dintâi modifică
   
mărimea impulsului cu o cantitate pII = FII  t , iar cea de-a doua modifică orientarea cu p⊥ = F⊥  t , modificarea totală de impuls fiind
  
p = pII + p⊥ (Fig.4.3).
Fig.4.3
47
2021-2022
Avem succesiv
   
( ) m1 p
  1  
Lt = F  r  Lt = F  v  t  L t = F   p   t  L t = F  t
m 
 1  1    1  
L t = p  p  Lt = (pII + p⊥ )  p  L t = (pII )  p  L t (pII )  p .
1
=
m m m m
În concluzie lucrul mecanic este măsura modificării modulului pătrat al impulsului deoarece ultima expresie se mai scrie
L t =
1
2m
( )
 p2 sau L t = 
1 2
p .
 2m 
1 2
Deoarece mărimea p este energia cinetică a obiectului Ec , lucrul mecanic este mărimea fizică ce poate fi pusă în relație cu transferurile
2m
energetice cu utilitate economică (energii “active”) prin costurile asociate.
Exemple
1. Un glonţ cu masa m=5g intră în apă cu viteza de v=500m/s și se oprește după ce parcurge distanța l=4m.
1
Lucrul mecanic al forței de frecare (care frânează și oprește glonțul) este egal cu variația energiei cinetice de la E C =  m  v 2 =625J la zero,
2
deci Lfrânare=625J (în valori absolute, mai corect Lfrecare=−625J, forța de frânare fiind de sens contrar deplasării, iar lucrul mecanic este efectuat
glonț și transferat mediului).
𝐿frânare 625
Forța de frânare este Ffrânare= 𝑙
 Ffrânare= =156,25N.
4
2. Pentru un sprinter cu masa m=70kg care accelerează de la zero la 11m/s, lucrul mecanic al forței mușchilor săi se poate calcula din variația
energiei cinetice între cele două stări:
L1-2 = EC (t2 ) − EC (t1)  L1-2 = 4325 − 0 =4235J.
48
2021-2022
Energii potențiale
Pentru a obține lucru mecanic este nevoie de proiectarea și construcția unor motoare care, în esență, sunt ansambluri de tip „obiect aflat în câmp de
forțe”. Ansamblul format din reuniunea “obiect  câmp” poate fi privit ca un sistem nou, la care trebuie să definim starea mecanică a sistemului
obiect-câmp într-un mod care să țină cont de ambele entități: de impulsul obiectului (starea de mișcare, sau cinematică) și de poziția obiectului în
câmp (starea dinamică, sau a forțelor):
Stare ansamblu obiect - câmp ( p x , p y , p z , x, y, z )  Stare obiect ( p x , p y , p z )  Stare câmp de forte ( x, y, z )

    
depinde de impuls si pozitie depinde doar de impuls depinde doar de pozitie
Stările energetice și energia

În prezența câmpului, starea neperturbată a noului sistem obiect-câmp nu mai este totuna cu
starea neperturbată a obiectului singur, mișcarea acestuia fiind în permanență sub influența
forțelor din câmp. Starea de mișcare se modifică, la fel și poziția, toate aceste mărimi depinzând
de timp. De aceea, este necesară o altă mărime care să caracterizeze noul ansamblu, care să
ramână constantă atâta timp cât sistemul obiect-câmp este izolat de exterior. Acestă mărime
fizică este energia sistemului obiect-câmp (E) care caracterizează starea energetică, sau, pe
scurt, energia totală. Schimbarea stării energetice este totuna cu schimbarea valorii energiei.
Dacă sistemul nu suferă nicio influență, atunci este logic să presupunem că energia totală nu se
Fig.4.5 Sistem obiect-câmp
modifică.
Un sistem obiect-câmp, izolat, se găsește într-o anumită stare energetică, caracterizată de energie totală29 constantă.
Energia totală se referă la ansamblul obiect-câmp. Urmând descompunerea stării energetice a ansamblului obiect-câmp după starea cinematică și
starea dinamică, energia se poate scrie ca sumă de doi termeni:
E ( px , p y , pz , x, y, z ) = E C ( px , p y , pz ) + E P ( x, y, z ) = constant. (ET)
     
energie totala, energie cinetica, energie potentiala,
depindede impuls si pozitie depindedoar de impuls depindedoar de pozitie
29
Energia totală se mai numește hamiltonianul sistemului.
49
2021-2022
În relația (ET) EC este energia cinetică, sau energia de mișcare, determinată de impulsul obiectului, iar EP este energia de poziție, sau energia
potențială, determinată de poziția obiectului într-un câmp de forțe. Energia cinetică și energia potențială se pot modifica, fiecare, dar suma lor nu,
atâta timp cât sistemul rămâne izolat de orice interacțiune cu exteriorul.
Energia potențială
Energia potențială este mărimea energetică de stare determinată de poziția obiectului în câmp EP(x,y,z).
Expresia energiei potențiale depinde de tipul de câmp, adică de expresia analitică a forței în funcție de coordonate Fcâmp(x,y,z).
Variația energiei potențiale este egală cu lucrul mecanic al forței câmpului, cu semn schimbat (lucrul mecanic al forței câmpului reduce energia
potențială):
EP(x2) −EP(x1)= −Lcâmp , (**)
unde semnul negativ este convențional, iar
x2
Lcamp =  Fcamp ( x)  dx .
x1
De aici, se poate deduce expresia analitică a energiei potențiale, până la o constantă aditivă arbitrară:
E P ( x) = −  Fcamp ( x)  dx . (***)
Semnul negativ este convențional, cu următoarea interpretare fizică: dacă obiectul se deplasează în sensul forței câmpului, atunci lucrul mecanic al
acestei forțe este pozitiv, iar energia potențială a sistemului obiect-câmp scade; invers, dacă obiectul se deplasează în sens invers forței câmpului,
atunci lucrul mecanic al acestei forțe este negativ, iar energia potențială a sistemului obiect-câmp crește.
Observații
1. Deși, uzual, vorbim de “energia potențială a obiectului”, aceasta caracterizează ansamblul obiect-câmp; exprimarea corectă ar fi energia
potențială a sistemului obiect-câmp.
50
2021-2022
2. Poziția obiectului în câmp determină univoc energia potențială (exceptând constanta aditivă, care rezultă în urma operației de integrare), reciproca
nefiind adevărată: cunoașterea energiei potențiale nu conduce la aflarea poziției corpului.
Exemplu: energia potențială gravitațională


Alegem un referențial este axa Oz+, cu originea la suprafața solului și cu sensul pozitiv în sus (deci Oz +  g ). Presupunând accelerația
gravitațională g=constant, forța câmpului gravitațional este greutatea obiectului G=mg, iar energia potențială, ca suma integrală a acestei forțe, are
expresia:
E P ( z ) = −  G ( z )  dz = −  (− mg )  dz = mgz + const .
Energia potențială este definită până la o constantă arbitrară; uzual, pentru cazul studiat, se consideră E P (0) = 0 , de unde const=0. Energia
potențială gravitațională crește cu altitudinea.
Exemplu: energia potențială în câmp elastic

Lucrul mecanic al forței elastice, a cărei valoare depinde de coordonată Felastic(x)= − kelasticx (Fig.4.9),
este suma intgrală:
1
Ep= −∫ −𝐹elastic (𝑥)d𝑥= kelastic∫ 𝑥d𝑥 = kelasticx2, E P (0) = 0 .
2
Fig.4.9
Teorema conservării energiei totale

Deoarece a fi „izolat” este totuna cu “în absența forțelor exterioare”, ecuația (ET) se poate reformula. În absența fortelor exterioare, energia totală
a unui obiect aflat într-un câmp de forțe se conservă:
EC+EP=constant.
Același lucru, exprimat în termeni de variații (starea inițială notată cu 1, iar cea finală cu 2):
51
2021-2022
În absența forțelor exterioare, variația energiei totale a unui obiect aflat într-un câmp de forțe este nulă:
E=0  E2 − E1=0 
Consecința este că suma dintre variația energiei cinetice și variația energiei potențiale este nulă. Uzual, se spune că energia potențială “se
transformă” în energie cinetică, sau invers, suma variațiilor energiei cinetice și potențială fiind nulă. Rearanjând relația precedentă se obține forma
căutată:
Teorema variației energiei totale

Variația energiei totale între două stări energetice ale unui sistem fizic este egală cu lucrul mecanic schimbat cu exteriorul, în cursul procesului
de modificare a stării:
E=Lext.
A se observa că Lext<0 conform convenției de semne, deoarece este cedat de sistem în exterior.
Schema energetică de principiu a unui motor (generator de lucru mecanic)

Un motor este un sistem de tip „obiect-câmp de forțe”, cu funcționare ciclică, unde obiectul este de obicei un piston care este sub acțiunea unui
câmp și a unei forțe de cuplaj care transmite lucrul mecanic în exterior.
În Fig.4.10 sunt notate stările sistemului cu 1, 2, 3, și 4. Din considerente didactice, explicăm funcționarea acestuia în trei faze.
52
2021-2022
Starea 1. Energia totală este zero: E=0, EP=0, EC=0.

Procesul (faza) 1→2. Sistemul este încărcat datorită unui
anumit aport de energie „Energia încărcată” din surse externe
(energie chimică, termică, mecanică etc.), astfel energia
potențială și, în consecință, energia totală crește:
EP=E=Energia încărcată.
Starea 2. E= Energia încărcată, EP = Energia încărcată, EC = 0.
Procesul (faza) 2→3. Sistemul se izoleză (nu sunt schimburi cu
mediul). Obiectul (pistonul etc.) se mișcă exclusiv sub acțiunea
forțelor de câmp, energia totală rămâne constantă, iar energia
potențială este transferată obiectului ca energie cinetică: E=0,
EC=−EP=Energia încărcată.
Fig.4.10
Stare 3. E= Energia încărcată, EP=0, EC= Energia încărcată..
Procesul (faza) 3→4. Obiectul este cuplat la consumator (roată, turbină etc.), energia cinetică a obiectului scade până la zero producând lucru
mecanic la consumator (punând în mișcare roți, turbine etc.): E=Lext, EP=0, EC=Lext (rețineți că Lext este negativ).
Starea 4. Motorul încheie ciclul. Starea finală 4 coincide cu starea inițială 1: E=0, EP=0, EC=0.
În medie, în cele trei faze, lucrul mecanic transferat consumatorului este egală cu aportul de energie din exterior: Energia încărcată + Lext = 0. De
obicei a doua fază nu este observabilă, sistemul rulând în doi „timpi”.
O definiție mai intuitivă a energiei este următoarea:
Energia este mărimea fizică de stare care caracterizează limita maximă, în valori absolute, a lucrului care poate fi obținut de la sistemul fizic.
Spre exemplu, dacă un astfel de sistem are energia de 100J, atunci acesta nu ar putea ceda, sub formă de lucru mecanic, decât cel mult 100J, trecând
din starea energetică de 100J în starea energetică zero. De la un obiect aflat în mișcare, având energia inițială de 100J, se pot obține cel mult 100J
sub formă de lucru mecanic (caz în care obiectul s-ar opri).
53
2021-2022
Mărimi energetice de stare și mărimi energetice de proces

Toate mărimile energetice se măsoară, în SI, în Joule (simbol J). Ele sunt de două feluri, mărimi de stare și mărimi de proces.
Mărimile energetice de stare sunt denumite uzual energii, și caracterizează proprietățile sistemului aflat într-o stare energetică staționară. Mărimi
energetice de stare sunt energia cinetică, energiile potențiale (elastică, electromagnetică, nucleară, chimică), în funcție de tipul de câmp, sau
combinații ale acestora (denumite energie mecanică, energie totală, energie internă, etc.).
Mărimile energetice de proces caracterizează trecerea sistemului dintr-o stare energetică în alta. Mărimi energetice de proces sunt lucrul mecanic
și căldura.
În cazul mărimilor energetice de stare variațiile se notează cu E, pe când în cazul mărimilor de proces nu are sens să vorbim de variații; de aceea,
acestea se notează Lt sau fără niciun indice, cu sensul de lucru schimbat în cursul procesului. Atunci când evenimentele se produc în intervale
elementare de timp (infinit mici), convenim să notăm dE și dL (sau Ldt).
Puterea mecanică
Puterea mecanică este lucrul mecanic schimbat în unitatea de timp:
Ldt d𝐿 LΔt
P= = , P= , [P]SI=Watt, simbol W.
dt d𝑡 t
Prin extensie, se poate considera ca puterea este variația în timp a oricărei mărimi enegetice
dE E
P= , P= .
dt t
Exemplu
Un sprinter cu masa m=70kg accelerează de la zero la 11m/s în t=t2−t1=3s; puterea mecanică dezvoltata de sprinter este
L1-2 E (t ) − E C (t1 ) 4325J
P=  P= C 2  P= =1441,7W.
t t 3s
54
2021-2022
Calul putere. O unitate istorica pentru puterea mecanica este calul putere (simbol CP), care este puterea medie pe care o depune un cal în efortul
sau de tractare a vehiculelor 1CP=736W. Dacă masa unui cal este de aproximativ 250kg, atunci revin aproximativ 3W pentru fiecare kilogram
al corpului (3W/kilogram-corp), această mărime putând fi extrapolată și în cazul oamenilor.
Puterea dezvoltată de sprinter, deși mai mare de 1CP, este o putere depusă într-un interval scurt de timp, de un om antrenat. În general, se
admite că sportivii pot genera o putere de cel mult 10W/kilogram corp, acesta fiind un indicator pentru detectarea dopajului.
Temă de casă: puterea unui motor de automobil.

dL
Studiați cartea tehnică a unui autoturism și identificați masa autovehiculului și puterea motorului său. Din relația P = , deduceți relația
dt
P(t ) = F (t )  v(t ) , unde F(t) este forța de tracțiune datorată motorului, F (t ) = Ffrecare(t ) + m  a(t ) . Dacă un motor de autoturism dezvoltă o putere
maximă de 64kW, iar forțele de frecare, pe o porțiune de șosea plată, depind liniar de viteza autoturismului, după legea Ffrecare(t)=20v(t), atunci
viteza maximă pe care o poate atinge autovehiculul, pe acea porțiune, va fi vmax=56,4m/s, sau 203km/oră.
Lucru mecanic vs. căldură

Procese disipative
Prin disipație se întelege faptul că impulsul obiectului, cu direcție și valoare bine precizate, devine
incert, atât ca direcție, cât și ca mărime. Acest lucru nu poate fi înțeles corect decât dacă se ia în
discuție o mulțime de obiecte identice, cum ar fi un flux de molecule, toate având, inițial, impulsuri
egale, putând transfera lucru mecanic. Disipația modifică mișcările în mod diferit, astfel că, în final,
acestea au mișcări aleatorii. Acestea nu mai pot transfera lucru, ci căldură.
Disipația transformă mișcarea ordonată în mișcare dezordonată. Fig.4.13 Proces disipativ: media sumei
impulsurilor devine nulă
Disipația se poate explica prin ciocnirile repetate, perfect elastice, dintre obiecte. Inițial, impulsul
total al ansamblului de obiecte este nenul, dar, după ciocnirile repetate, acesta devine zero, mișcarea devenind egal probabilă în orice direcție:
nr.obiecte nr.obiecte
   
ptotal, initial =  pk  0 ; ptotal, final =  pk = 0 .
k k
55
2021-2022
Energia cinetică totală nu se modifică:

nr. obiecte nr.obiecte
E C total, initial =  EC,k  0 ; EC total, final =  EC,k  0 .
k k
Exemplu
Frecarea este un proces disipativ care transformă lucrul mecanic în căldură. Procesele reale sunt procese disipative, o parte din lucrul mecanic
transformându-se ireversibil în căldură.
Căldura caracterizeaza procesul de modificare a energiei cinetice al unui ansamblu de obiecte al căror
impuls total este nul:
EC total,final − E C total,initial = Q
Aportul de căldură mărește energia cinetică a obiectelor din ansamblu, ca și mărimea impulsului
fiecăruia, dar impulsul total, ca sumă vectorială, rămâne zero.
Fig.4.14 Suma energiilor cinetice este crește
ca urmare a unui aport de căldură din exterior
Teorema generală a variației energiei
Variația energiei totale între două stări energetice ale unui sistem fizic este egală cu suma algebrică a lucrului mecanic și căldurii schimbate cu
exteriorul, în cursul procesului de modificare a stării:
E = Lext + Q  Efinal − Einitial = Lext + Q .
Observații
1. Prin convenție, lucrul mecanic și căldura sunt negative dacă sunt cedate de sistemul fizic și pozitive dacă sunt primite de sistem.
2. Teorema exprimă un bilanț energetic și funcționează și în situațiile în care căldura nu este neapărat rezultatul unui proces disipativ.
Temă de casă. Producția și consumul energetic al României.
56
2021-2022
5. Analogii în econo-fizică
Proprietatea obiectelor și proceselor economice este utilitatea, iar mărimea fizică asociată este valoarea, exprimată în unități monetare. Rațiunea
oricărui sistem economic este aceea de a interacționa cu celelalte, prin intermediul pieței, pentru a tranzacționa obiecte care sunt destinate să
satisfacă necesități. Un sistem economic izolat de piață, în interiorul căruia au loc vânzări și cumpărări ale propriilor bunuri este greu de imaginat30.
O firmă care își cumpără propriile produse este un nonsens. Desigur, cu cât o firmă este mai mare, cu atât își poate produce singură mai multe
subansamble pentru produsul final, destinat vânzării pe piață. La limită, sistemul economic mondial este izolat, la nivelul Pământului, neexistând o
piață interplanetară, cel puțin deocamdată.
Este evident că, dacă s-ar produce indefinit aceleași obiecte, atunci s-ar ajunge la o stare staționară, de auto suficiență. Într-o astfel de
configurație nu există dezvoltare, nici progres. Progresul tehnologic este cel care tinde să strice echilibrul, prin inventarea unor obiecte noi, care
fie satisfac mai bine nevoile existente la costuri mai mici (de exemplu, prin reducerea consumului de resurse din mediu), fie satisfac nevoi noi.
Factorul inovativ este omul. Caracteristica sa este aceea că, o dată anumite nevoi satisfăcute31, el tinde să-și îmbunătățească confortul, prin
apariția (sau descoperirea) de necesități noi, inexistente anterior (sau de care nu era conștient – de exemplu nevoia de a socializa prin rețelele
informatice care necesită infrastructui noi, din ce în ce mai performante ca viteză și complexitate). În ambele cazuri, creșterea nivelului de
cunoaștere este cauza comportamentului inovativ. Cunoașterea, singură, nu este însă suficientă pentru progres. Punerea în practică a ideilor este
cea care finalizează atingerea obiectivului de ridicare a nivelului de trai. De aceea sunt fundamentale cunoștințele tehnice - “technical
knowledge” – tehnologii.
Revenind la entitatea “sistem economic”, să încercăm să facem câteva analogii fizice. Orice sistem economic dispune de capital, sub forma de
bunuri (capital fix) și conturi financiare (capital financiar). Fie K valoarea acestuia. Sistemul economic (companie) X produce un anumit bun
(marfă), la costul C, pe sema scăderii valorii capitalului. Marfa este cumpărată, pe piață, de sistemul Y, plătind pentru acesta prețul B, sub formă
de bani.
În mod normal prețul B este mai mare decât costul C al bunului: B>C. După tranzacție, capitalul lui X devine KX−C+B, iar capitalul lui Y devine
KY+C−B. Pentru a obține lucru, Y cheltuiește mai multă energie, sub forma de “căldură”, decât primește, sub formă de „lucru”.
Înainte de tranzacție: KX KY
După tranzacție: KX − C + B > KX KY + C− B < KY
30
Un exemplu de piața închisă care se apropie de piața izolată este cel al Coreei de Nord.
31
A se vedea modelul „piramidei lui Maslow”, http://en.wikipedia.org/wiki/Maslow's_hierarchy_of_needs
57
2021-2022
X iese în avantaj în urma tranzacției, deoarece are capacitatea (grație unui comportament tehnologic inovativ) să producă bunuri necesare lui Y.
Dacă, după tranzacție, Y ar dori să revândă imediat bunul înapoi lui X, atunci, tranzacția s-ar putea face, dar la un preț mai mare decât cel
anterior B’ >B >C (deoarece intră în discutie dobânzi, penalizari etc. care trebuie să compenseze lipsa de motivație a lui X de a-și recăpăta
propriul bun, de care nu are nevoie, decât, eventual, să-l revândă altcuiva). O astfel de tranzacție reversibilă nu are sens din punct de vedere
economic. Tranzacțiile pe piața reală sunt procese ireversibile.
Din punctul de vedere al lui X, deși capitalul său financiar crește în urma tranzacției, va fi nevoit să schimbe, și el, banii, pentru a cumpăra obiecte
utilizabile, tot pe piață. Piața este domeniul unde obiectele economice își evidențiază valoarea, măsurabilă prin prețul tranzacției. Cu cât mai piața
este mai concurențială, cu atât valoarea mărfii este mai apropiată de valoarea “de echilibru”, adică de acea valoare care reflectă cel mai bine utilitatea
obiectului. Dacă, de exemplu, obiectele sunt rare, cumpărătorul va fi nevoit să plătească prețuri mari. La limită, dacă obiectele lipsesc, valoarea
obiectelor tinde spre infinit, iar cea a banilor (ca unități monetare) tinde spre zero: cazul hiper-inflației.
Situația descrisă ilustrează situația mărimilor energetice. Capitalul este echivalentul energiei, bunurile sunt echivalentul lucrului mecanic, iar banii
sunt echivalentul căldurii, toate exprimate valoric în unități monetare. Banii, în sine, nu au utilitate directă. Ei capătă utilitate doar în măsura în care
permit achiziția de bunuri, prin tranzacție comercială. Doar bunurile se pot utiliza. La fel, doar lucrul mecanic este util în procesele economie (nu
intră în discuție confortul termic individual). Căldura este utilă doar în măsura în care poate fi convertită în lucru mecanic32. Această conversie este
posibilă, dar nu complet: cu “valoarea” de 1J căldură obținem, întotdeauna, mai puțin de 1J lucru mecanic, pe când invers se poate obține 1J căldură
din 1J lucru mecanic. Desigur, analogiile enunțate sunt departe de a fi perfecte.
Una dintre problemele majore este în ce unități de măsură (monetare) exprimăm valoarea. În timp, au fost diverse încercări de exprima valoarea
într-un mod cât mai unitar, raportând-o la o referință care să asigure comparabilitatea în timp și între piețe diferite. Una dintre căi a fost aceea de a
o măsura în aur, aurul nefiind altceva decât un bun care s-a impus ca mijloc de schimb universal, datorită stabilității sale în timp și a încrederii
acordate de comercianți. Astăzi se operează cu semne bănești (bancnote), care măresc viteza tranzacțiilor, cu pericolul de a ajunge, din timp în
timp, la crize financiare, când încrederea în semnele bănești scade drastic. Mai mult, suntem în perioada în care și semnele bănești tind să fie
înlocuite de banii electronici, tranzacționați cu carduri.
Temă
Încercați să explicați de ce utilizarea banilor electronici mărește pericolul unei crize financiare. Care ar fi mijloacele de protecție?
32
Conversia este făcută de motoarele termice, după cum se va vedea la fascicula Termodinamică.
58

I. Elem. de Mecanica 2021-2022

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

I. Elem. de Mecanica 2021-2022

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Eugen Scarlat, Fizică – Elemente de mecanică clasică

Note de curs pentru Facultatea de Antreprenoriat, Ingineria și Managementul Afacerilor

Distanța dintre două puncte în spațiu

Mișcare și repaus. Mărimi cinematice.

Exemple Fig. 1.4

Fig.1.5 Fig. 1.6

Relații de transformare dintre reprezentările coordonatelor

Distanța dintre două puncte în spațiu

3. A(5cm, 0) și B(0, −5cm)  d (A, B) =7,07cm.

4. A(5cm, 0) și B(5cm, 0)  d (A, B) = 0 .

Vectori și versori în spațiu6

Tabelul 1. Corespondențele dintre notațiile matematice și cele fizice ale vectorilor

⃗⃗⃗=(wx, wy, wz) și 𝑢

Mărimea unui vector arbitrar

unde wx, wy, wz sunt proiecțiile vectorului după axele carteziene.

Mișcare și repaus. Mărimi cinematice.

Vom clarifica noțiunile ecuație de mișcare, poziție și traiectorie.

Distanța parcursă de tren în secunda a douăsprezecea, între t=11s și t=12s este:

(v , v , v )=  xt , yt , zt 

x x(t ) − x(t1 ) x(12) − x(0) 120 − 0

v(t ) = (v (t)) + (v (t)) + (v (t))

Diferențe finite vs. mărimi diferențiale

ii/ Viteza zilnică de variație a sumei din cont V(t)

Exemple: graficele unor mișcări unidimensionale

și ținând cont că t=Nt se obține

Mărimea accelerației, la momentul la care este calculată, este dată de:

Exemple de mișcări rectilinii (unidimensionale)

2. Mișcare unidimensională, uniformă, cu ecuația de mișcare x (t ) = 0,5t+1 (m):

3. Mișcarea rectilinie oscilatorie13 cu ecuația de mișcare x (t ) = 2sin(3t) (cm) t ≥ 0.

y(t)= − 4,9t2+100 (m), t ≥ 0.

Problema cinematicii: deducerea ecuațiilor de mișcare. Condiții inițiale

i/ Studiul mișcării după axa Oz Fig.2.7

z(t) − z(0) = ∫ 𝑣𝑧 (𝑡)d𝑡, sau z (t ) =  (a z t + v z (0))dt ,

v x (t ) =  0  dt  vx (t ) = vx (0) , respectiv v y (t ) =  0  dt  v y (t ) = v y (0) , t ≥ 0.

x(t ) =  (0  t + v x (0))  dt , respectiv y (t ) =  (0  t + v y (0)) dt , t ≥ 0,

Observație. Zborul balistic.

3. Principiile lui Newton

Principiul întâi: impulsul și masa

Mișcarea ca “stare” a sistemelor fizice

Altfel spus, impulsul este masă în mișcare.

Principiul întâi se poate reformula în termeni de impuls:

Principiul al doilea: câmpuri de forțe

În limitele cunoștințelor actuale, există patru tipuri

Reconsiderarea problemei fundamentale a cinematicii: problema fundamentală a mecanicii

Mișcarea unui obiect în câmp elastic23

Extensia ecuațiilor de mișcare la alte sisteme

Aplicație: cântărirea obiectelor Fig.3.5 b.

Aplicație a principiului al treilea: motoare cu reacție

Lucrul mecanic produs de o forță constantă

Lucrul mecanic produs de o forță variabilă

În cazuri unidimensionale, când deplasarea este pe direcția forței

kelastic ( x22 − x12 )  L1-2 =  10  (0 − (0,1) 2 ) =0,05J.

Teorema variației energiei cinetice

unde, în caz unidimensional, lucrul forței F pe intervalul [x(t1), x(t2)] este

Demonstrația teoremei, caz 1-dim

Stare ansamblu obiect - câmp ( p x , p y , p z , x, y, z )  Stare obiect ( p x , p y , p z )  Stare câmp de forte ( x, y, z )

Stările energetice și energia

Exemplu: energia potențială gravitațională

Exemplu: energia potențială în câmp elastic

Teorema conservării energiei totale

Teorema variației energiei totale

Schema energetică de principiu a unui motor (generator de lucru mecanic)

Starea 1. Energia totală este zero: E=0, EP=0, EC=0.

Mărimi energetice de stare și mărimi energetice de proces