Elem. de Electromagnetism 2018-2019

Eugen Scarlat, Fizică – Electromagnetism
Note de curs pentru Facultatea de Antreprenoriat, Ingineria și Managementul Afacerilor

2018-2019
VII. Electromagnetism
Electromagnetismul este domeniul cu cele mai multe aplicații tehnice.

Undele electromagnetice, propagându-se atât prin spațiul liber, cât și prin materiale și ghiduri de undă, stau la baza telecomunicațiilor, a
transportului de energie și a măsurătorilor la distanță în medii inaccesibile sau periculoase.
Energetica și electrotehnica se ocupă de producerea, transportul și distribuția la consumatori a celei mai versatile forme de energie: energia
electrică. „Energia” electrică este, de fapt, o formă de energie potențială a sarcinilor electrice care pot fi transportate la distanțe mari prin
medii conductoare spre locurile de conversie a energiei potențiale în lucru mecanic propriu-zis. Reamintim că obținerea de lucru mecanic
este scopul suprem al energeticii, deoarece este singura formă de energie direct utilizabilă, care permite progresul tehnologic.
În informatică și în industria electronică, interacția radiației electromagnetice cu substanța este fundamentală pentru ingineria și proiectarea
dispozitivelor opto-electro-magneto-acustice, a materialelor inteligente, nano-structurate, a calculatoarelor optice etc. Procesele biologice
sunt însoțite de fenomene electrice și magnetice, cu aplicații în investigații paraclinice și măsurători de mediu.
Cuprins
1. Modelul câmpului electromagnetic 2. Circuite electrice

Interacția electromagnetică Elemente de circuit
Câmpul electromagnetic în vid și în materiale dielectrice Circuite simple
Câmpul electromagnetic în materiale conductoare
Alte mărimi fizice caracteristice câmpului electromagnetic 3. Curent alternativ
Ecuațiile lui Maxwell*) Inducția electromagnetică. Producerea
curentului alternativ.
Transportul energiei electrice la distanță
1
2018-2019
1. Modelul câmpului electromagnetic

Din punct de vedere al prezentării cursului, în această fasciculă sunt abordate două probleme. În Cap.1 “Modelul câmpului electromagnetic”
accentul este pus pe caracterizarea câmpului electromagnetic în spațiul liber și în medii dielectrice pentru aplicații care necesită nivel redus de
energie (telecomunicații, măsurători optice și de radiofrecvență), iar în Cap.2 și 3 este prezentat câmpul electromagnetic în medii conductoare
(metale, plasmă, electroliți) pentru aplicații dedicate transportului de cantități mari de energetie electrică. Pentru o viziune de ansamblu asupra
fenomenelor electromagnetice consultați http://hyperphysics.phy-astr.gsu.edu/hbase/hframe.html.
Interacția electromagnetică
În Univers există câteva tipuri de interacțiuni fundamentale. O astfel
de interacție este cea electromagnetică, cu proprietăți specifice, care
necesită măsurători adecvate pentru a fi pusă în evidență.
Proprietatea obiectelor de a interacționa electromagnetic se numește
sarcină electrică. În limitele cunoștințelor actuale, există patru tipuri
de interacțiuni fundamentale, așadar patru tipuri de câmpuri
fundamentale: gravitațional, electromagnetic, tare (nuclear), și slab.
Ultimele trei sunt descrise în mod unitar de “Modelul standard1”.
Modul în care au evoluat teoriile fizice, ca și tendința probabilă a
acestora este prezentată în Fig.1.1.
Dacă ar exista o singură sarcină electrică în Univers, atunci
interacțiile electromagnetice nu ar putea fi puse în evidență, iar Fig.1.1 Tipuri de interacțiuni fundamentale
problema nu ar avea sens. Toate tipurile de interacțiuni presupun
existența a cel putin două obiecte cu proprietăți de aceeași natură, care interacționează reciproc. Analog câmpului gravitațional, unul dintre
obiecte, cel de studiu, este păstrat ca atare, iar celălalt este înlocuit prin câmpul pe care îl produce.
În spațiul în care se pot măsura interacții electromagnetice spunem că avem un câmp electromagnetic (de forțe2). Câmpul electromagnetic este
produs de sarcini electrice în mișcare.
1
https://en.wikipedia.org/wiki/Standard_Model
2
În sensul definit la fascicula Mecanică.
2
2018-2019
Sarcina electrică. Sarcini libere, sarcini legate

Sarcina electrică q este mărimea fizică asociată proprietății obiectului de a interacționa prin forța electromagnetică.
Unitatea de măsură a sarcinii electrice este: [q]SI=Coulomb, simbol C.
Sarcina electrică este de două tipuri, notate convențional sarcină pozitivă, respectiv sarcină negativă. Unele particule elementare3 au aceste
proprietăți. Cea mai cunoscută particulă elementară cu sarcină electrică este electronul (simbol e  ).
Exemple
Atomii sunt formați din nucleu și electroni. Electronii sunt particule cu masa me  9,10911031 kg și cu proprietatea numită “sarcină electrică
negativă”. Orice electron din Univers este caracterizat de aceeași sarcină electrică, anume qe  e  1,60211019 C. Nucleul este format, la
rândul sau, din protoni și neutroni. Masa unui neutron este mn  1,674821027 kg. El nu are proprietăți electrice (este neutru din punct de vedere
al sarcinii electrice). Protonii sunt particule cu masa mp  1,67252 1027 kg și cu proprietatea numită “sarcină electrică pozitivă”. Sarcina electrică
a oricărui proton din Univers este egală, în valoare absolută, cu cea a electronului q p  e  1,60211019 C. Din acest motiv, vom nota e   e ,
unde e  1,6021 10 19 C.
Protonii și neutronii, care intră în componența nucleului atomic (cu dimensiunea de ordinul ~10 14m) sunt combinații ale particulelor
elementare denumite quarci. Aceștia sunt în număr de șase (a se vedea https://en.wikipedia.org/wiki/Quark#Mass). Deși quarcilor li se
atribuie sarcini fracționare, combinațiile stabile ale quarcilor – neutronii, protonii, etc. – au sarcina electrică multiplu întreg al sarcinii
electronului.
Pentru scopurile cursului de față, vom presupune ca sarcina electrică (pozitivă sau negativă) este multiplu întreg de cuanta e  1,6021 10 19 C.
Prin obiecte materiale „încărcate electric” înțelegem obiectele care poartă sarcini electrice elementare în exces (pozitive sau negative). De exemplu
un ion de sodiu Na+ are un exces de un proton față de numărul electronilor (echivalent, un deficit de un electron). Un piepten de plastic electrizat
prin frecare are o sarcină totală de aproximativ 1C, adică echivalentul a circa 1012 sarcini elementare!
Sarcinile electrice pot fi libere, caz în care se pot deplasa fără restricții, neexistând forțe care acționează asupra lor, sau legate, prin forțe care le
constrâng să ocupe zone spațiale limitate. Spre exemplu, sarcini aproximativ libere există în conductoare metalice (electroni), în electroliți (ioni
pozitivi și negativi), în plasme (electroni și ioni), etc.; sarcini legate sunt în materialele dielectrice, unde particulele cu sarcină sunt grupate în
3
A se vedea fascicula Structura materiei.
3
2018-2019
atomi, în molecule, sau în structurile constituite din ansambluri moleculare. Nu există nici sarcină complet liberă, nici sarcină constrânsă la repaus
absolut. În materiale sarcinile legate au o anumită libertate de mișcare, formând distribuții de sarcină. La scară microscopică, distribuțiile dinamice
de sarcină dau naștere la momente electrice și momente magnetice, cu ajutorul cărora putem explica mărimile fizice de material cum sunt indicele
de refracție, coeficientul de absorbție, conductivitatea electrică s.a.m.d.
Curentul electric
Curentul electric este o mișcare ordonată (convecție) de sarcini electrice.
Intensitatea curentului electric este sarcina pozitivă care trece în unitatea de timp printr-o suprafață
fixă:
dq Fig.1.2 Mișcarea reală a sarcinilor
i , [i]SI=Amper, simbol A.
dt negative este echivalentă cu mișcarea în
Prin convenție, sensul curentului electric este de cel al mișcării unor sarcini pozitive (Fig.1.2). sens invers a unor sarcini pozitive
Aplicații
1. Numărul de electroni Ne- care trec, într-o secundă, prin secțiunea conductorului de alimentare a unui telefon mobil, prin care trece un curent
mediu cu intensitatea i=0,1mA, este dat de
dq d( N e   e  ) dN e  i
i  i   .
dt dt dt e
Efectuând calculele, rezultă:
dN e 104 A
  6,25 1014 electroni pe secundă!
dt  1,6 1019 C
Semnul minus semnifică faptul că electronii trec în sens invers sensului curentului electric, care, prin convenție, este sensul de mișcare al unor
sarcini pozitive.
4
2018-2019
2. Viteza de transport a electronilor în conductoare.

Printr-un fir de cupru cu secțiunea S=1mm2 trece un curent cu intensitatea i=10A. Densitatea volumică de electroni liberi în cupru este
aproximativ ne=8,5×1022cm3. Sa calculăm viteza medie a mișcării ordonate, de transport, a electronilor prin firul conductor.
Cu notațiile din figura alăturată, intensitatea curentului este
dq dene Sx 
i i   i  enSv ,
dt dt
de unde se obține viteza electronilor
i 10
v v 19 6
 v  7,4  10  4 m/s, adică de ordinul a doar 1mm/s! Fig.1.3
enS 1,6  10  8,5  10  10
28
Curentul electric este un fenomen de transport, în sensul celor prezentate în fascicula “Fenomene de transport”. Densitatea
volumică de sarcină q=ne este mărimea de stare neomogenă, iar intensitatea curentului electric este fluxul. Sarcina transportată în
unitatea de timp prin unitatea de suprafaţă, orientată perpendicular pe direcția de curgere, este densitatea de flux de sarcină Jq, sau
densitatea superficială de curent electric4:
, [Jq]SI =A/m2.
Intensitatea curentului electric este fluxul densității de curent electric prin suprafața fixă S.
Forța electromagnetică și câmpul electromagnetic

Câmpul electromagnetic este un model care explică transmiterea la distanță a forței electromagnetice care se exercită între obiectele cu sarcină
electrică. Reamintim că noțiunea de câmp trebuie înțeleasă în sensul “câmp de forțe”. Un obiect “produce” câmpul, celălalt suferă forțele din
4
A se vedea fascicula Fenomene de transport - cap. “Fenomene de drift”.
5
2018-2019
câmp. Situația este perfect simetrică, rolurile celor două obiecte putând fi inversate. În
situația din figură, telefonul mobil este și el sursă de câmp pentru emițător, dar influența
sa este neglijabilă față de forțele electromagnetice de la emițător.
Câmpul electromagnetic este o entitate unitară a dualismului câmp electric - câmp
magnetic, produs de sarcini electrice aflate în mișcare, în alt loc din spațiu. De obicei
nu ne interesează cine produce câmpul, studiul concentrându-se asupra a ceea ce se
întâmplă cu materialele și circuitele în locul unde se găsesc acestea. În aceste situații
modelul pe care îl acceptăm este acela de “sarcini (sau distribuții de sarcini, sau
materiale, sau, încă, circuite) aflate în câmp electromagnetic”, neglijând cine generează
câmpul (Fig.1.4). Orice modificare a situației fizice la sursă se resimte la locul de măsură, după un timp finit.
Câmpul electromagnetic se propagă prin vid sub formă de unde electromagnetice5 cu viteza maximă cunoscută în Univers (viteza luminii).
Deși sarcina nu poate exista decât în mișcare, pentru scopurile cursului de față convenim
să privim existența și mișcarea sarcinii ca proprietăți separabile, astfel că și câmpul
electromagnetic poate fi separat în câmp electric 𝐸⃗ (𝑡) datorat existenței sarcinii, și
câmp magnetic 𝐵 ⃗ (𝑡) datorat mișcării sarcinii6. Modul în care sarcinile în mișcare
produc câmpul (𝐸⃗ (t),.𝐵
⃗ (t)) este explicat de ecuațiile lui Maxwell, care sintetizează în
mod unitar teoria câmpului electromagnetic.
Câmpul electromagnetic fiind un câmp de forțe, trebuie găsită expresia analitică a forței
electromagnetice. Forța electromagnetică depinde de proprietatea specifică numită
sarcină electrică și de mișcarea acesteia în câmpul electromagnetic:
𝐹 = 𝑓(𝑞, 𝐸⃗ , 𝑣, 𝐵
⃗ ). (FEM) Fig.1.4
În relația (FEM) q este sarcina electrică a obiectului aflat în câmp, 𝑣 este viteza obiectului (implicit a sarcinii), iar perechea (𝐸⃗ , 𝐵
⃗ ) caracterizează
câmpul electromagnetic produs de sarcini aflate în alte regiuni spațiale: 𝐸⃗ este intensitatea campului electric, iar 𝐵 ⃗ este inducția câmpului
magnetic.
5
Lumina este o undă electromagnetică vizibilă.
6
În electrodinamica relativistă se poate arăta că, în funcție de sistemul de referință, un câmp electric se poate manifesta ca un câmp magnetic, și reciproc, un câmp magnetic
se poate manifesta ca un câmp electric, adică aceste revelări sunt comportări duale ale unei singure entități, câmpul electromagnetic.
6
2018-2019
Observație
Viteza 𝑣 a sarcinii electrice este măsurată din același sistem de referință în care este măsurat și câmpul (𝐸⃗ , 𝐵
⃗ ).
Intensitatea câmpului electric și inducția câmpului magnetic
Cele două mărimi 𝐸⃗ și 𝐵⃗ se definesc din analiza forțelor suferite de o sarcină de probă q aflată în mișcare cu
viteza 𝑣 în câmpul electromagnetic (𝐸⃗ , 𝐵
⃗ ). Interacția electromagnetică are două componente: forța electrică (pe
direcția lui 𝐸⃗ ), și forța magnetică7 (perpendiculară pe planul format de vectorii 𝑣, 𝐵
⃗ ):
𝐹 = 𝐹electrica + 𝐹magnetica.
Din cauza orientării, doar componenta electrică poate produce lucru mecanic și deci variația energiei cinetice a
sarcinii de probă, componenta magnetică putând modifica doar orientarea, fără a produce lucru.
Cantitativ, expresiile acestor forțe sunt:
(FEM)
Intensitatea câmpului electric este forța electrică ce se exercită asupra unității de sarcină q=+1C, aflată în repaus:
1 1
𝐸⃗ = 𝑞 𝐹electrica sau, în modul E  F v  0 , [E]SI=N/C.
q
Referindu-ne la forța magnetică, ea este rezultatul unui produs vectorial:
Fig.1.5 Forța electromagnetică

și componentele sale (sarcina q
este negativă)
7
Cunoscută și sub denumirea de forță Lorentz.
7
2018-2019
⃗ ) care este componenta inducției magnetice orientată perpendicular (transversal) pe viteza

Modulul forței magnetice depinde de B =B⸱sin(𝑣, 𝐵
𝑣. Componenta longitudinală nu are niciun efect asupra forței. Forța magnetică ar fi maximă când viteza ar fi perpendiculară pe vectorul inducție
magnetică:
Fmagneticamaximă  qvB, pentru sin(𝑣, 𝐵

⃗ )=sin90°=1.
Inducția câmpului magnetic8 este forța magnetică ce se exercită asupra unității de sarcină q=+1C, aflată în mișcare cu viteza de 1m/s orientată
perpendicular pe vectorul inducție magnetică:
1
B Fm agneticam aximă , [B]SI=Tesla, simbol T.
qv
Exemple
1. Un electron, aflat într-un câmp electric constant, cu intensitatea E=100N/C, suferă o forță electrică:
Felectrică=1,610–19×102, adică Felectrică=1,610–17N.
Deși extrem de mică, această forță imprimă electronului o accelerație uriașă, deoarece masa de repaus a particulei este extrem de mică
m0,electron9,1·10–31kg, astfel că, în lipsa ciocnirilor, după un timp t=0,1μs, viteza devine:
Felectrica
velectron   t ,
m0, electron
adică
1,6 1017
velectron   31
10 7  1,76 106 m/s .
9,1 10
Astfel de viteze sunt atinse în tuburile fluorescente comerciale, unde electronii sunt accelerați în câmpuri de mărimi comparabile, “temperatura”
unui astfel de electron accelerat fiind:
8
Pentru scopul cursului de față, considerăm suficientă acestă definiție.
8
2018-2019
1
melectron  v 2
C 9,1  10 31  (1,76  106 ) 2
Telectron   Telectron  2  Telectron   120000 K !
kB kB 2  1,38  10 23
2. Dacă electronul, având viteza de mai sus, intră în câmpul magnetic terestru, care are componenta transversală a inducției magnetice
B=210–5T, atunci el va suferi o forță magnetică (numită și forță Lorentz):
Fmagnetica  e  v  B ,
adică
Fmagnetica  1,6 1019 1,76 106  2 105  5,63 1018 N.
Forța magnetică este cu un ordin de mărime mai mică decăt forța electrică. Din acest motiv, accelerarea particulelor cu sarcină (electroni, protoni)
se face cu ajutorul câmpurilor electrice, iar traiectoria se ajustează cu ajutorul câmpurilor magnetice9.
Temă: Să se arate că unitatea de măsură “Tesla” are dimensiune de NC1m1s.
Câmpul electromagnetic în vid și în materiale dielectrice

Constanta electrică și constanta magnetică
Proprietatea comună a vidului și a dielectricilor este lipsa sarcinii libere. De fapt, vidulnu are nici un fel de sarcină electrică10. Vidul permite
propagarea undelor electromagnetice, comportându-se ca un mediu elastic pentru acestea. Proprietățile “elastice” ale vidului sunt caracterizate
prin mărimile fizice constanta electrică11 a vidului 08,81012F/m (Farad pe metru) și constanta magnetică12 a vidului 04107H/m (Henry
pe metru).
9
Este cazul acceleratoarelor de la Organizația Europeană pentru Cercetare Nucleară (CERN).
10
În limitele cunoștințelor actuale.
11
Cunoscută și sub denumirea permitivitate electrică.
12
Cunoscută și sub denumirea permeabilitate magnetică.
9
2018-2019
Toate materialele au astfel de proprietăți, dar nu la fel de evidente sau măsurabile. Macroscopic, mărimile fizice asociate cu proprietatea
materialului de a interacționa cu unda electromagnetică, atunci când este plasat în câmpul acesteia, sunt constanta electrică a materialului  și
constanta magnetică a materialului . Modificarea vitezei de propagare a undelor electromagnetice în materiale, proprietățile electrice, magnetice
și optice ale acestora, fenomenele de absorbție, dispersie, refracție13 etc. depind de aceste constante de material.

 Constanta electrică a materialului  este dată prin constanta electrică relativă față de cea a vidului =0 𝑟 echivalent cu  r  .
0

 Constanta magnetică a materialului  este dată prin constanta magnetică relativă față de cea a vidului =0 𝑟 echivalent cu r  .
0
Exemple
1. Viteza luminii14 în vid este viteza maximă în Univers, și depinde de constantele vidului15:
1
c  3108m/s.
 0 0
2. Viteza luminii în materiale depinde de constantele materialului, fiind întotdeauna mai mică decât viteza luminii (undelor electromagnetice) în
vid:
1
𝑐material = < 3108m/s.
√
3. Indicele de refracție al unui material este:

c
nref   r r >1.
cmaterial
La scară microscopică, cele două constante de material sunt consecințe ale asimetriei dispunerii spațiale a sarcinilor electrice din structura
moleculară, ca și deplasarea preferențială a acestora prin anumite zone spațiale (curenți electrici locali). Electronii și protonii din atomi
interacționează cu câmpurile electromagnetice prin forțele electromagnetice indicate prin relația (FEM). Deși sarcina electrică în exces a
obiectelor (inclusiv a majorității anasamblurilor moleculare și atomice) este aproximativ nulă, rezultanta forțelor electromagnetice care acționează
13
A se vedea fascicula Oscilații și unde.
14
Lumina este o undă electromagnetică vizibilă.
15
Relația este o consecință a teoriei ondulatorii a lui Maxwell.
10
2018-2019
asupra obiectului poate fi nenulă tocmai din cauza distribuțiilor asimetrice de sarcină electrică. Aceste asimetrii sunt caracterizate microscopic
prin mărimile fizice moment electric și moment magnetic, esențiale pentru modul în care sarcinile legate din materialele neutre electric (fără
sarcini în exces) interacționează cu câmpurile electromagnetice externe.
Materialele sunt constituite din molecule, atomi (eventual ioni), în interiorul cărora sarcina electrică este parțial legată, parțial liberă, ocupând
preferențial anumite zone spațiale (nucleu, orbitali atomici etc.), având așadar anumite distribuții spațiale16. Aceste distribuții sunt dinamice,
modificându-se în timp. Materialele sunt neutre din punct de vedere electric, adică sarcina electrică în exces este nulă, sarcina pozitivă
compensând aproape exact pe cea negativă. În metale, pe lângă sarcinile legate există un număr mare de
sarcini libere, de unde și proprietatea lor de a fi bune conducătoare electric.
Exemplu
Fie o monedă de cupru cu masa m  6,4 g. Masa atomică a cuprului este ACu  64 , numărul sau de ordine
în sistemul periodic este Z Cu  29 , numărul lui Avogadro N A  6,02217 10 23 mol1, iar masa molară a
cuprului este M Cu  64 g/mol. Prin urmare, moneda conține   m  6,4  0,1 moli de cupru, și,
M Cu 64
deoarece N  N A , rezultă, în total, N  0,1 6,02217 1023  6,022171022 atomi de cupru.
Fig. 1.6 Moment electric
Așadar, sarcina electrică totală pozitivă va fi

⃗⃗⃗⃗𝒆 =q⸱𝑑
q  NZCu q p  6,02217 1022  29 1,6 1019  2,7943105 C,
iar sarcina electrică totală negativă va fi aceeași
q  NZCu qe  6,02217 1022  29  (1,6 1019 )  2,7943105 C.
O parte dintre electroni nu sunt legați de atomii de cupru, ci se mișcă aproape liber prin metal. Concentrația acestora este aproximativ
ne=8,5×1022cm3, adică în monedă sunt aproximativ 8×1022 electroni liberi (am presupus că volumul monedei este de 0,9cm3, pentru o densitate
masică a cuprului de 5,6g/cm3. Adică, fiecare atom contribuie aproximativ cu câte un electron la conducție. Restul sarcinilor sunt legate. Există
posibilitatea ca, în anumite condiții - de exemplu sub influența unui câmp electric exterior -, electronii liberi să se redistribuie în interiorul
monedei, formând zone cu sarcină spațială în exces, deși piesa de metal, în ansamblu, este neutră electric.
16
A se vedea fascicula Structura materiei.
11
2018-2019
Moment electric, polarizație, energie potențială de interacție cu dipolul electric

Acolo unde distribuția spațială de sarcini legate, pozitive şi negative, nu este simetrică (deși sarcina în exces e zero) se formează dipoli electrici.
Momentul electric al dipolului (electric) este 

⃗⃗⃗⃗𝒆 =q⸱𝑑.
Deoarece, în general, poziția obiectelor în câmpuri este caracterizată de mărimea fizică de stare “energie potențială”, ne așteptăm ca și poziția
momentelor electrice în câmpul electromagnetic să fie caracterizată de o astfel de energie potențială.
Energia potențială de interacție dintre dipolul electric și un câmp electric exterior 𝐸⃗ este:
.
Momentele electrice tind să se orienteze pe direcția câmpului exterior , astfel că energia potențială de interacție să fie minimă
e
E min   e E  cos0   e E .
La dispariția câmpului extern, momentele revin la orientarea inițială, iar diferența de energie potențială este eliberată în exterior.
La scară macroscopică, polarizația unui material este momentul electric total (ca sumă a momentelor electrice microscopice) din unitatea de
volum
.
Suma din membrul drept al relației depinde de proprietățile moleculelor (atomilor) constituenți ai materialului. Atomii fie au moment electric
permanent (cazul celor cu asimetrie spațială), fie se pot polariza temporar, căpătând un moment indus de câmpul exterior17.
În consecință, expresia polarizației se scrie
unde e este susceptivitatea electrică a materialului.

⃗:
Polarizația materialulului modifică câmpul exterior, influența materialului fiind caracterizată prin mărimea inducția câmpului electric 𝐷
⃗ material = 0 𝐸⃗ + 0 𝑒 𝐸⃗ + 𝑃⃗permanent ,
𝐷
În funcție de aceste proprietăți, materialele se clasifică în diaelctrice, paraelectrice și feroelectrice. Spre exemplu, apa este o substanță paraelectrică, proprietate datorată
17
moleculelor sale polare, care posedă moment de dipol electric.

12
2018-2019
sau
⃗ material = 0 ⏟
𝐷 (1 + 𝑒 ) 𝐸⃗ + 𝑃⃗permanent ,
𝑟
unde r=1+ este constanta electrică relativă a materialului.
e
În cazul materialelor fără polarizație permanentă 𝑃⃗permanent = 0 , relația dintre inducția câmpului electric și intensitatea câmpului electric
este
⃗ material = 0 𝑟 𝐸⃗ ,
𝐷 sau ⃗ material = 𝐸⃗ ,
𝐷
cu  = 0 𝑟 constanta electrică a materialului.
Aplicații
1. Materialele care au polarizație permanentă se numesc electreți. Momentele electrice se comportă, de fapt, ca microelectreți. Traductoarele
electro-acustice cu electreți sunt stabile în timp și se pretează la miniaturizare, în industria electronică.
2. Materialele cu molecule puternic polare (susceptivitate electrică mare) sunt utilizate la condensatoare.
Observație
Polarizația modifică intensitatea câmpului electric din material față de cea în vid, aceasta devenind, formal
1
𝐸⃗material = 𝐸⃗ +  𝑃⃗ sau 𝐸⃗material = 𝑟 𝐸⃗ .
0
Subliniem, totuși, că, în materiale, câmpul electric este caracterizat de inducția câmpului electric.
Moment magnetic, magnetizație, energie potențială de interacție cu momentul magnetic

Proprietățile magnetice se datorează mișcării sarcinilor electrice, care dau naștere unor curenți electrici locali. În zona respectivă se formează
dipoli magnetici18.
18
Nu există “sarcini magnetice”, echivalente sarcinilor electrice.
13
2018-2019
𝒎 =i⸱𝑠, unde i este intensitatea curentului electric local, iar s este suprafața închisă de acesta.
Momentul magnetic este ⃗⃗⃗⃗⃗
Similar cazului momentelor electrice, poziția momentelor magnetice în câmpul electromagnetic este caracterizată de o energie potențială.
Energia potențială de interacție dintre momentul magnetic și câmpul magnetic extern este:
unde B este inducția câmpului magnetic exterior.
𝒎  B , astfel că energia potențială de interacție să fie minimă

Momentele magnetice tind să se orienteze pe direcția câmpului exterior ⃗⃗⃗⃗⃗
m
Emin  m B  cos0  m B .
La dispariția câmpului extern, momentele revin la orientarea inițială, iar diferența de energie potențială este eliberată în exterior.
La scară macroscopică, magnetizația unui material este momentul magnetic total (ca sumă a momentelor magnetice microscopice) din unitatea
de volum
Atomii fie au moment magnetic permanent (cazul orbitalilor cu asimetrie spațială), fie se pot magnetiza
⃗ ), astfel că, macroscopic, magnetizația conține
temporar (momentele fiind induse de câmpul exterior 𝐵
cele două componente:
⃗⃗ = 𝑀
𝑀 ⃗⃗ temporar + 𝑀
⃗⃗ permanent,
sau
1
⃗⃗ =
𝑀 𝑚  𝐵
⃗ ⃗⃗ permanent ,
+𝑀
⏟ 0
magnetizatie temporara
Fig.1.7 Moment magnetic
𝒎 =i⸱𝑠
⃗⃗⃗⃗⃗
unde m este susceptivitatea magnetică a materialului. Materialele care au magnetizație permanentă se
numesc magneți.
În materiale se definește intensitatea câmpului magnetic din relația:
14
2018-2019
⃗ material = 𝐻
𝐻 ⃗ +𝑀
⃗⃗ temporar + 𝑀
⃗⃗ permanent ,
unde
⃗ = 1𝐵
𝐻 ⃗ este intensitatea cîmpului magnetic în vid.
 0
Așadar
⃗ material = 1 𝐵
𝐻 ⃗ + 𝑚 1 𝐵
⃗ +𝑀
⃗⃗ permanent .
0  0
Observație
Analog situației discutate la polarizația electrică în prezența câmpului electric, magnetizația modifică inducția câmpului magnetic din material,
aceasta devenind, formal, superpoziția dintre cel care ar exista în absența materialului și contribuția materialului
⃗ material =  𝐻
𝐵 ⃗ ⃗ + 𝑚 𝐵
⃗ material = 𝐵
, adică 𝐵 ⃗ + 𝑀
⃗⃗ .
0 material 0 permanent
Subliniem, totuși, că, în materiale, câmpul electric este caracterizat de intensitatea câmpului magnetic.
⃗⃗ permanent=0,
Dacă 𝑀 atunci
𝐵 ⃗ + 𝑚 𝐵
⃗ material = 𝐵 ⃗
sau
⃗ material =  𝐵
𝐵 ⃗,
𝑟
unde r  1  m este constanta magnetică (sau permeabilitatea magnetică) a materialului.
⃗⃗ temporar = 0 (adică, de fapt materialul este vidul), atunci se regăsesc relațiile caracteristice vidului:
Dacă și 𝑀
⃗ =𝐵
𝐵 ⃗ = 1𝐵
⃗ material , 𝐻 ⃗ = 1𝐵
⃗ material și 𝐻 ⃗.
 0  0
15
2018-2019
În funcție de mărimea susceptivității magnetice, materialele se clasifică în diamagnetice, paramagnetice și feromagnetice. Spre exemplu,
fierul, cobaltul și nichelul sunt substanțe feromagnetice, cu susceptivitate și constantă magnetică foarte mare m  103 , datorată alinierii
momentelor magnetice atomice19.
Observație
Spre deosebire de cazul sarcinilor libere (q,vq), unde doar componenta electrică a forței electromagnetice (FEM) produce lucru mecanic, în
cazul sarcinilor legate, caracterizate de  𝒎 , ambele componente pot produce lucru din cauză că sarcinile se găsesc simultan în câmpul
⃗⃗⃗⃗𝒆 , ⃗⃗⃗⃗⃗
electromagnetic și câmpul care le constrânge să rămână în material.
Aplicații
1. Traductoarele magneto-acustice (difuzoarele audio) sunt
dispozitive cu magneți permanenți.
2. Memoriile magnetice („hard disk”-urile) sunt memorii care
utilizează materiale cu susceptivitate magnetică și constantă
magnetică relativă extrem de mare r~106.
3. În industria electronică se folosesc pe scară largă
condensatoarele (caracterizate de capacitate electrică) și bobinele
(caracterizate de inductanță), care sunt elemente nedisipative, cu
ajutorul cărora se pot modela formele de undă i(t) și u(t) ale
curentului și tensiunii, transformându-le în semnale utile pentru
transferul de date, sau semnale de comandă și control etc. (v.
figura 1.8). Fig.1.8 Forme de undă vizualizate pe osciloscop
19
Cunoscute sub denumirea de “domenii Weiss”.
16
2018-2019
Aplicație: câmpul magnetic terestru și busola.

Pamântul se comportă ca un magnet permanent, înclinat cu 11 față de axa de rotație. Locul de pe glob, aflat la 1300km de nordul geografic,
undeva în Canada, este de fapt, polul sud magnetic. Acul magnetic al unei busole (un mic magnet permanent), suspendat la mijloc, se orientează
paralel cu inducția magnetică din locul respectiv, indicând acest pol „nord” (în realitate, pol sud magnetic).
În emisfera nordică, acul magnetic suspendat nu este situat în planul meridianului geografic, cu care formează un unghi de declinație; de
asemenea, axa acului nu se află nici în planul orizontal al locului, cu care formează un unghi de înclinație.
⃗ 2105T inducția magnetică a câmpului magnetic
OO’-verticala locului; P1-planul meridianului geografic; P2-planul meridianului magnetic; 𝐵
terestru; D̂ -unghi de declinație; Î -unghi de înclinație.
Fig.1.10
Fig.1.9
Temă de casă
Cauzele câmpului magnetic terestru.
17
2018-2019
Observație
Câmpul electromagnetic în material este superpoziția dintre câmpul “cauză” (𝐸⃗,𝐵⃗ ) din exterior și cel datorat sarcinilor electrice din material.
Mărimile care cararacterizează câmpul exterior sunt intensitatea câmpului electric și inducția câmpului magnetic, iar mărimile care
cararacterizează câmpul în material sunt inducția câmpului electric și intensitatea câmpului magnetic20.
În vid (0 , 0 ) În material (𝑒 , , 𝑃⃗permanent , 𝑚 , , 𝑀

⃗⃗ permanent )
⃗ material - inducția câmpului electric

𝐷
⃗ material = 0 𝐸⃗ + 𝑒 0 𝐸⃗ + 𝑃⃗permanent
𝐷
𝐸⃗ - intensitatea câmpului electric
1
Formal, “intensitatea câmpului electric în material” 𝐸⃗material =  𝐷
⃗ material se modifică
0
1 1
𝐸⃗material = 𝐸⃗ + 𝑒 𝐸⃗ +  𝑃⃗permanent sau 𝐸⃗material = (1 + 𝑒 )𝐸⃗ +  𝑃⃗permanent
0 0
sau, încă
1
𝐸⃗material = 𝑟 𝐸⃗ + 𝑃⃗
0 permanent
⃗ material - intensitatea câmpului magnetic
𝐻
⃗ - inducția câmpului magnetic
𝐵 1 1
⃗ material =
𝐻 ⃗ + 𝑚 𝐵
𝐵 ⃗ +𝑀
⃗⃗ permanent
0 0
⃗ material =  𝐻
Formal, “inducția câmpului magnetic în material” 𝐵 ⃗ se modifică
0 material
𝐵 ⃗ + 𝑚 𝐵
⃗ material = 𝐵 ⃗ + 𝑀
⃗⃗ sau ⃗ material = (1 + 𝑚 )𝐵
𝐵 ⃗ + 𝑀
⃗⃗
0 permanent 0 permanent
sau, încă
⃗ material =  𝐵
𝐵 ⃗ + 𝑀
⃗⃗
𝑟 0 permanent
20
Prin convenție internațională.
18
2018-2019
Câmpul electromagnetic în medii conductoare

Pentru transportul la distanță al unei cantități mari de energie este necesar transportul nu doar al câmpului21, ci și al sarcinilor electrice libere
“încărcate” la generator cu energie potențială electrică și „descărcate” de aceasta la locul de consum, sub formă de lucru mecanic. Cum sarcini
electrice libere există în mod convenabil în metale (alte exemple sunt ionii în medii lichide sau gazoase), sunt necesare circuite electrice
conductoare care să conecteze consumatorii la surse. La fel cum poziția obiectelor în câmp gravitațional este caracterizată de energia potențială
și potențialul gravitațional, poziția sarcinilor electrice în câmp electromagnetic este caracterizată de un potențial electromagnetic. Pentru sarcinile
libere, potențialul electric este cel mai important ca mărime, deoarece componenta electrică este cea mai puternică și asigură energia cea mai
mare.
Tensiunea electrică
În mediul conductor sarcinile electrice libere se mișcă în câmpul electric datorită forțelor electrice, fiind caracterizate de energie cinetică EC și
energie potențială (electrică) EP. În regim staționar, energia cinetică a
sarcinilor care se mișcă printr-un circuit rămâne constantă în timp. La
generator, energia potențială (de tip electric, vezi Fig.1.11) a sarcinilor q
crește cu
(EP)generator=EPsusEPjos,
care se scrie în funcție de tensiunea electrică U, adică de variația energiei
potențiale a unității de sarcină
1
(EP)generator=qU, U = 𝑞 EP.
La consumator forțele câmpului efectuează un lucru Lcamp egal cu variația de

energie potențială primită la generator:
Fig.1.11
Lcamp = (EP)consumator = (EPjosEPsus) = EPsusEPjos=qU.
21
Există excepții: câmpul electromagnetic provenit de la Soare, sau fasciculele laser intense care transportă energie fără a transporta și sarcini.
19
2018-2019
Tensiunea electrică dintre două puncte este lucrul mecanic al forței electrice a câmpului pentru a deplasa unitatea de sarcină pozitivă q=+1C între
cele două puncte:
1 1J
Uinitial-final= Lcamp, [U]SI=Volt, simbol V, 1V  .
𝑞 1C
Observații
1. Tensiunea electrică dintre două puncte din câmp x1 și x2 se mai exprimă ca diferența de potențial dintre acestea,
cu sensul din Fig.1.12:
U12  V ( x1 )  V ( x2 ) .
Tensiunea electrică dintre două puncte este orientată, convențional, de la primul punct spre al doilea punct.
2. Potențialul electric este o mărime de stare, care se măsoară, ca și tensiunea electrică, în volți:
1J
[V]SI=[U]SI=Volt, simbol V; 1V  . Fig.1.12
1C
Potențialul electric. Poziția sarcinilor în câmp definește22 mărimea de stare energie potențială a ansamblului sarcină-câmp electric ca energia
potențială a unității de sarcină
1
V(x)= = 𝑞EP(x).
Relațiile dintre potențialul și intensitatea câmpului electric sunt asemănătoare cu cele din mecanică:
V
V ( x)    E ( x)  dx și E .
x
Semnul negativ semnifică faptul că intensitatea câmpului (ca și forța) este orientată în sensul scăderii potențialului (energiei potențiale).
Temă
Să se arate că unitatea de măsură N/C a intensității câmpului electric este totuna cu V/m.
22
A se vedea fascicula Mecanică – cap. Energia potențială.
20
2018-2019
Alte mărimi fizice caracteristice câmpului electromagnetic

Fluxul electric și fluxul magnetic
Fluxul electric, sau fluxul intensității câmpului electric prin suprafața S, este definit de
, [e]SI=Vm.
Fluxul magnetic, sau fluxul inducției câmpului magnetic prin suprafața S, este definit de
Fig.1.13 Vectorul suprafață
e 2
, [ ]SI=Wb (Weber), 1Wb=1T1m .
Fluxul magnetic este important în producerea curentului alternativ prin fenomenul de inducție electromagnetică.
Observație
Mărimile 𝐸⃗ si 𝐵 ⃗ pot fi considerate densități de flux, care, în cazul de mai sus, au fost considerate uniforme pe suprafață. Acest tip de mărime a
fost definit în fascicula Fenomene de transport. Fluxurile sunt esențiale pentru înțelegerea fenomenelor electromagnetice și pentru proiectarea
dispozitivelor electronice și electrotehnice. Aceste fenomene sunt descrise în mod unitar de patru ecuații cu derivate parțiale, ecuațiile lui Maxwell.
Ecuațiile (legile) lui Maxwell

Ecuațiile lui Maxwell descriu interacția dintre sarcini electrice în mișcare (q, i) dintr-o zonă a spațiului fizic, cu alte sarcini electrice în mișcare
(q', i') dintr-o altă zonă a spațiului, utilizând modelul câmpului electromagnetic (𝐸⃗ , 𝐵
⃗ ). Ecuațiile unifică conceptul de “câmp electromagnetic”.
În cele ce urmează este prezentată forma integrală a celor patru ecuații.
1. Legea fluxului electric23: fluxul electric printr-o suprafață închisă  este proporțional cu sarcina electrică din interiorul suprafeței, constanta
de proporționalitate fiind 1/
1
 e  qint  .
 
Legea permite aflarea configurației câmpului electric produs de o distribuție arbitrară de sarcini electrice. Aceasta demonstrează faptul că
sarcinile electrice sunt cele care produc câmp electric.
23
Aceasta lege a fost descoperită, independent, de Gauss, motiv pentru care se mai numește legea lui Gauss.
21
2018-2019
2. Legea fluxului magnetic: fluxul magnetic printr-o suprafață închisă  este nul
m  0 .

Legea exprima faptul că nu exista “sarcini” magnetice; în consecință, apariția câmpului magnetic nu poate fi justificată decât de transportul
(mișcarea) sarcinilor electrice, adică de curenții electrici, după cum se va vedea mai jos, la ecuația a patra.
3. Legea inducției electromagnetice: un flux magnetic variabil generează un câmp electric proporțional cu viteza de variație a fluxului
magnetic
d𝑚
E=− .
d𝑡
Tensiunea electromotoare E este o tensiune electrică (se măsoară în volți) a unui câmp electric nou apărut prin inducție electromagnetică.
Tensiunea electromotoare dintre două puncte E12 aflate la distanța d12 este E12 = E d12.
Fenomenul se utilizează la producerea industrială a curentului alternativ, legea fiind enunțată sub forma: tensiunea electromotoare indusă într-
un circuit electric (galvanic) este proporțională cu viteza de variație a fluxului magnetic prin suprafața circuitului.
4. Legea circuitelor magnetice: un flux electric variabil, sau un curent electric generează un câmp magnetic proporțional cu viteza de variație
a fluxului electric, respectiv cu intensitatea curentului electric
d𝑒
M= + iconductie .
d𝑡
Tensiunea magnetomotoare M nu mai este de natura unei tensiuni electrice, unitatea ei de măsură fiind [M]SI=[i]SI=A, așadar are dimensiune
de intensitate a curentului electric. Tensiunea magnetomotoare dintre două puncte M 12 aflate la distanța d12 se scrie cu ajutorul câmpului
1
magnetic nou apărut M 12 = B d12.

Legea explică apariția câmpurilor magnetice ca urmare a mișcării sarcinilor electrice fie libere (prin termenul iconductie), fie legate (prin termenul
d𝑒
 , denumit și curent de deplasare). Fenomenul are aplicații la proiectarea și fabricarea electromagneților, a motoarelor electrice și a
d𝑡
transformatoarelor, fiind enunțat sub forma: tensiunea magnetomotoare generată într-un circuit magnetic este suma dintre curentul electric de
conducție prin circuit (solenația) și așa numitul curent de deplasare, proporțional viteza de variație a fluxului electric printr-o secțiune a
circuitului.
22
2018-2019
Consecința ecuațiilor (legilor) lui Maxwell: unda electromagnetică
Ecuațiile lui Maxwell explică generarea și propagarea câmpului electromagnetic: oricare componentă  a câmpului electromagnetic (𝐸⃗ , 𝐵
⃗ ).
24
satisface ecuația
 2 1  2 (Ecuația undelor)
  0.
t 2  x 2
Soluția este de forma

 (t , x)  0 sin(t  kx) ,
cu
1 
c  ,
 k
adică o undă electromagnetică ce se propagă pe direcția x cu viteza c.

În concluzie, ecuațiile lui Maxwell explică propagarea câmpului electromagnetic, prin Fig.1.14 Forma locală a ecuațiilor lui Maxwell
generarea reciprocă a câmpurilor electrice și magnetice variabile în timp. Dupămhttp://en.wikipedia.org/
wiki/File:Illustration_of_Maxw
Forma locală a ecuațiilor lui Maxwell se obține din cea integrală, la limita elementelor de
ell%27s_equations_in_relation_
volum infinitezimale V0 (a se vedea Fig.1.14). Reciproc, prin sumarea contribuțiilor to_Genesis_1,3.jpeg
peste elementele de volum ale spațiului, se obține forma integrală a ecuațiilor lui Maxwell.
Observație
În cazul câmpurilor staționare (matematic /t=0), câmpurile electric și magnetic pot fi tratate ca entități separate, neexistând generare
reciprocă, nici propagare prin undă electromagnetică. Deși utilă pentru aplicații simple, formă staționară nu poate explica fenomenele reale
mai complexe. Mai mult, poate induce percepția eronată ca cele două concepte “câmp electric” și “câmp magnetic” sunt distincte și aflate
oarecum pe poziții egale. În realitate, legile lui Maxwell explică faptul că existența sarcinilor electrice este cauza fenomenologiei pe care noi
o numim ca fiind de natură “electrică”, iar mișcarea sarcinilor electrice este responsabilă de fenomenologia pe care o numim ca fiind de natură
“magnetică”. După cum știm însă, nu există repaus absolut, deci cele două entități coexistă simultan.
24
Restricție la caz unidimensional
23
2018-2019
⃗ în materiale caracterizate de , , în situații staționare.

Exemple de generare a câmpurilor 𝐸⃗ și 𝐵
1. Câmpul electric generat de sarcina electrică +q (de exemplu, un proton) în spațiul din jurul său, este un câmp cu
simetrie sferică. Se aplică prima ecuație Maxwell pe suprafața sferică închisă , de rază r. Din considerente de
simetrie, vectorul intensitate a câmpului electric 𝐸⃗ nu poate fi orientat decât radial, iar modulul său depinde
exclusiv de raza sferei (Fig.1.15):
1 1 1 e
 e  qint   4r 2 E  e  E   2.
   4 r
Fig.1.15
2. Configurații ale unor câmpuri magnetice uzuale generate de sarcini în mișcare (curenți electrici). Deși nu este
evident, rezultatele următoare decurg din aplicarea ecuației a patra a lui Maxwell.
i/ Câmpul magnetic generat de transportul sarcinii electrice printr-un conductor parcurs de curentul electric i este
un câmp circular (Fig.1.16), a cărui inducție magnetică la distanța r este:
 i
B  .
2 r Fig.1.16
1
Tensiunea magnetomotoare pe lungimea unui cerc complet 2r este M= B2r.

ii/ Ca o consecință a relației i/, câmpul magnetic generat în centrul unei spire de rază rb, parcursă de curentul i
(“buclă” de curent, Fig.1.17) are inducția magnetică dată de relația:
i .
B  
2rb
Acest rezultat se poate generaliza în cazul a N spire, adică la bobine:
Fig.1.17
Ni .
B  
2rb
iii/ În cazul unui solenoid (bobină de construcție specială, cu un singur strat, spiră lângă spiră), cu
lungimea l și având N spire, inducția magnetică în centrul acestuia, de-a lungul axei, este:
Ni
B   ,
l
1
unde Ni se mai numește solenație. Aici tensiunea magnetomotoare este M= Bl. Fig.1.18

24
2018-2019
2. Circuite electrice
În situațiile în care trebuie transportate energii mari, la distanțe mari, ghidarea exclusiv a câmpului spre zona de consum este insuficientă, fiind
necesar și transportul sarcinii electrice. Cablurile metalice conductoare sunt astfel de medii care conțin sarcini electrice libere (electroni) și permit
transportul acestora de la dispozitivul generator (dinam, alternator, pilă chimică) la dispozitivul consumator (motor electric, plită electrică, etc.).
Alte medii conductoare sunt electroliții din interiorul acumulatoarelor, sau plasmele ionizate din dispozitivele fluorescente. Toate aceste medii
conductoare sunt interconectate în ceea ce numim ciruite electrice.
Elemente de circuit
Din punct de vedere energetic, circuitele electrice sunt ansambluri de generatoare și elemente pasive interconectate prin conductoare metalice.
Principiul de funcționare a circuitelor

În mediul conductor sarcinile electrice se mișcă în câmpul electric creat de generator, fiind caracterizate de energie cinetică EC și energie potențială
EP. În regim staționar, energia cinetică a sarcinilor rămâne
constantă în timp, astfel că energia care se transportă, și pe care
uzual o numim energie electrică, este energia potențială a
sarcinilor din câmpul electric. Generatorul mărește energia
potențială (de tip electric) a sarcinilor q care străbat circuitul cu
EP=EPsusEPjos,
care se scrie în funcție de tensiunea electrică U
EP = qU.
La consumator aceasta scade cu aceeași cantitate, care se
regăsește în lucru cedat la consumator (Fig.2.1):
qU  Lext  0 . Fig.2.1
25
2018-2019
Generatoare de energie electrică

Dispozitivele care produc, între borne, o tensiune electrică sustenabilă în timp, se numesc generatoare, sau surse
de energie electrică. Generatorul conectat la consumator formează, împreună cu acesta, un circuit simplu (Fig.2.3).
Tensiunea electromotoare este tensiunea care se măsoară la bornele generatorului, în absența oricărui consumator,
adică la funcționarea în gol:
E =UAB, in gol.
Există două mari clase de generatoare: Fig.2.2 Circuit simplu
1. Generatoare de tensiune continuă (sau de curent continuu), la care tensiunea electromotoare este constantă
E=constant (de exemplu, bateriile comerciale de 1,5V, 12V etc., unde tensiunea electrică este produsă de energie
tip chimic, prin reacții plumb-acid sulfuric, litiu-oxigen etc.).
2. Generatoare de tensiune alternativă (sau de curent alternativ), de exemplu rețeaua publică de alimentare, unde
energia de compensare este de tip mecanic, putând proveni de la motoarele termice din termocentrale, sau de la
turbinele hidro sau eoliene, unde tensiunea oscilează sinusoidal cu frecvența f=50Hz, având o variație descrisă
de relația E(t)=U0 sin(2ft). Fig.2.3 Simboluri pentru
generatoare de energie
electrică
Exemplu
Lucrul produs de o baterie comercială cu tensiunea electromotoare de 1,5V pentru a transporta un electron între cei doi poli ai săi este (în valori
absolute) L=eE  L=2,41019J, sau L=1,5eV (electron-volt). Acest lucru este convertit, la consumator, fie în lucru mecanic (dacă elementul
consumator este un motor electric), fie în radiație luminoasă (dacă elementul consumator este o diodă luminiscentă LED), fie în căldură (dacă
elementul consumator este un rezistor). Transportul energiei de la generator la consumator se face prin medii conductoare, care permit deplasarea
sarcinii electrice libere.
Elemente pasive: condensatorul electric

Două suprafețe metalice, așezate față în față, separate printr-un material dielectric, formează un condensator electric.
26
2018-2019
Dacă acest condensator este cuplat la un generator de tensiune continuă U12, atunci acesta “se încarcă”, pe armăturile sale se acumulându-se
sarcini electrice în exces, egale și de semne contrare (+q, –q). Transportul acestor sarcini electrice se efectuează pe seama lucrului efectuat de
generator. După un timp, regimul tranzitoriu încetează, sarcinile distribuindu-se uniform pe armături și determinând apariția, în spațiul dintre
acestea, a unui câmp electric cu intensitatea constantă E=constant a cărui valoare este determinată de tensiunea generatorului, care este aceeași
cu cea dintre armăturile condensatorului (Fig.2.4)
U12
E .
d
Raportul dintre sarcina electrică pozitivă (se consideră doar +q) și tensiunea electrică de pe condensator
se numește capacitate electrică
q
Cel  , [Cel]SI=Farad, simbol F; 1F=1C/1V.
U12
Presupunând că încărcarea se face de la zero la q, lucrul mecanic efectuat de generator este

q q
q 1 q2
L12   u (q)  dq  L12    dq  L12  .
C 2 Cel
0 0 el Fig.2.4
Acest lucru se regăsește în energia potențială electrică a ansamblului dipolilor electrici aflați în materialul
izolator plasat în câmpul dintre armături, putând fi calculată cu oricare dintre relațiile
1 q2 1 1
E P, el  , sau E P, el  qU12 , sau E P, el  2
CelU12 .
2 Cel 2 2
Din acest motiv, capacitatea electrică este o măsură a energiei potențiale ce poate fi stocată în câmpul materialului dielectric, putând fi redată
înapoi în circuit. Pe lângă proprietatea de a fi izolator electric, materialul dintre armăturile condensatoarelor trebuie să fie și polarizabil, adică să
27
2018-2019
aibă constantă electrică relativă r mare, pentru a putea “înmagazina” energie potențială. Capacitatea electrică este proporțională cu constanta
electrică relativă25 a materialului dielectric:
Cel   r  Cel 0 ,
unde Cel 0 ar fi capacitatea electrică dacă spațiul dintre armături ar fi vid.

Cu cât capacitatea electrică este mai mare, cu atât energia potențială din câmp este mai mare. La scară microscopică, această energie potențială
𝑒𝑖 ⸱𝐸⃗ .
este suma energiilor potențiale de interacție ale dipolilor electrici din materialul dielectric. EP, el = ∑𝑖 ⃗⃗⃗⃗
1
⃗ ⸱𝐷
Se poate arăta că, dacă materialul dielectric are volumul V, atunci EP, el = 𝑉𝐸 ⃗ , iar densitatea volumică de energie electrică se scrie
2
1 1
⃗ sau wp, el = 𝐸 2 .
wp, el = 2 𝐸⃗ ⸱𝐷 2
Capacitățile electrice uzuale ale condensatoarelor din industria electronică sunt în domeniul nanofarazi-microfarazi, rareori milifarazi. În
electrotehnică pot ajunge la valori de ordinul faradului (de exemplu la condensatoarele atașate la anumite motoare electrice).
Descărcări electrice, rigiditatea dielectrică

Modelul condensatorului electric este util și când armăturile nu sunt neapărat metalice. Orice acumulări de sarcini electrice pe orice suport
material poate fi privit ca o “armătură”, sau ca o parte a armăturii unui condensator. Ceea ce este important este că este posibil să se acumuleze
sarcină electrică pe diverse obiecte (ecrane tv, materiale textile, hîrtie etc.) caracterizate de capacități mutuale între ele și alte obiecte învecinate,
acumulări care conduc la formarea de câmpuri electrice. Spre exemplu, între trei obiecte distincte se formează trei perechi de capacități mutuale
(fiecare cu fiecare), între patru obiecte se formează șase capacități mutuale s.a.m.d. Capacitățile electrice, câmpurile electrice și tensiunile electrice
se definesc pentru fiecare pereche (i,j):
qij U ij
Cij el  ; Eij  .
U ij dij
25
Față de vid.
28
2018-2019
Cu cât tensiunea de încărcare a condensatorului este mai mare, cu atât crește sarcina acumulată, ca și intensitatea câmpului electric dintre armături.
Materialul dielectric dintre armăturile condensatorului se poate străpunge, adică poate deveni conductor în cazul în care se depășește o valoare
maximă a intensității câmpului electric, numită rigiditate dielectrică ER
U12, max
ER  .
d
V
Calitatea materialelor izolatoare este dată de mărimea rigidității dielectrice. Rigiditatea dielectrică a aerului uscat este aproximativ ER  106 ,
m
dar scade rapid cu creșterea umidității. Fulgerele, tunetele și trăznetele sunt străpungeri ale aerului atmosferic, prin depășirea rigidității sale
dielectrice în sistemele de condensatoare mutuale nor-nor, sau nor-Pamânt. Traseul străpungerii este format din plasmă (mediu gazos ionizat,
conductor).
Aplicație: capacități mutuale și descărcări atmosferice
Între norii atmosferici, sau între nori și Pământ (cu rol de armături, v. Fig.2.5) se formează condensatoare mutuale unde acumulările locale de
sarcină apar din cauza frecării. Deși sarcina totală în exces este, aproximativ, nulă, sarcinile se distribuie astfel încât se constituie condensatoare
mutuale între perechi de armături. Pe aceste condensatoare cu sarcini electrice în exces apar tensiuni electrice de ordinul zecilor sau sutelor de
milioane de volți. Dacă rigiditatea dielectrică a aerului este depășită, atunci se formează canale de străpungere, unde intensitățile curenților electrici
pot atinge milioane de amperi.
Teme
1. Explicați rolul paratrăznetului și modul de instalare a acestuia.
2. Explicați de ce, când sunteți la munte, pe timp de ploaie, nu sunt recomandate umătoarele
acțiuni:
i/ să vă adăpostiți sub copaci,
ii/ să alergați. Fig.2.5 Liniile oranj sugerează câmpurile
mutuale și canalele de strapungere
29
2018-2019
Elemente pasive: bobina

O bobină constă într-o sârmă conductoare înfășurată pe un miez magnetic (cu constantă magnetică mare).
Dacă o bobină cu N spire este parcursă de curentul i, atunci în materialul din centrul acesteia apare inducția magnetică B dată de
Ni
B   .
l
Inducția magnetică străbate suprafața S=NA a circuitului format din spirele bobinei, astfel că fluxul magnetic este
 m  B  NA .
Raportul dintre fluxul magnetic prin circuitul bobinei și intensitatea curentului electric se
numește inductanță
m
Lm  , [Lm]SI=Henry, simbol H; 1H=1Wb/1A.
i
Efectuând înlocuirile, inductan’a bobinei este
𝑁2 𝐴 Fig.2.6
Lm= .
𝑙
Presupunând că intensitatea curentului crește de la zero la i, lucrul mecanic efectuat de generator este
i i
1
L12    (i)  di  L12   Lmi  di  L12 
m
Lmi 2 .
2
0 0
Acest lucru se regăsește în energia potențială a ansamblului momentelor magnetice aflate în materialul plasat în câmpul dintre
armături, putând fi calculată cu oricare dintre relațiile
1 1 m 1 ( m ) 2
E P, m  Lmi 2 , sau E P, m   i, sau E P, m  .
2 2 2 Lm
Această energie poate fi re-eliberată în circuitul exterior. Din acest motiv, inductanța este o măsură a energiei potențiale ce poate
fi stocată în câmpul materialului cu proprietăți magnetice. Materialul din miezul bobinelor (solenoizilor) trebuie să fie
magnetizabil, adică să aibă constanta magnetică relativă μr mare, pentru a putea “înmagazina” energie potențială. Inductanța este
proporțională cu constanta magnetică relativă (față de vid) a materialului miezului:
30
2018-2019
Lm   r  Lm 0 .
Cu cât inductanța este mai mare, cu atât energia potențială din câmp este mai mare. La scară microscopică, această energie potențială este
𝑚
suma energiilor potențiale de interacție ale dipolilor magnetici din materialul miezului EP, m = ∑𝑖 ⃗⃗⃗⃗⃗
𝑖
⃗.
⸱𝐵
1
⃗ ⸱𝐻
Se poate arăta că, dacă materialul miezului are volumul V, atunci EP, m = 𝑉𝐵 ⃗ , iar densitatea volumică de energie magnetică se scrie
2
1 1
⃗ ⸱𝐻
wp, m = 2 𝐵 ⃗ sau wp, m = 𝐵 2 .
2
Inductanțele uzuale ale bobinelor din industria electronică sunt de ordinul zecilor de microhenry.
Observație
1. Prin analogie, energia potențială a câmpului electric dintre armăturile unui condensator poate fi scrisă
cu ajutorul fluxului electric, ținând cont de ecuația intâi a lui Maxwell:
1  2 ( e ) 2 1
E P, el  , sau E P, el    e U12 .
2 Cel 2 Fig.2.7
Analogia se oprește însă aici, energia potențială din câmpul magnetic neputând fi scrisă cu ajutorul unor eventuale sarcini magnetice, deoarece
astfel de sarcini nu există, după cum stipulează ecuația a doua a lui Maxwell.
Aplicație: circuite oscilante LC

Condensatoarele și bobinele sunt elemente de circuit care au proprietatea de a stoca energie potențială
electromagnetică (proprietate caracterizată de capacitatea electrică Cel și, respectiv, inductanța Lm), și
pot, prin aceasta, să modeleze formele tensiunii și intensității curentului u(t) și i(t) în circuit, fiind utilizate
în toate aparatele electrice și electronice. Dinamica schimbului de energie electrică-energie magnetică
într-un circuit cu bobină-condensator, denumit „circuit LC” poate fi studiată la adresa
http://en.wikipedia.org/wiki/File:Tuned_circuit_animation_3.gif. Aceste circuite se folosesc ca generatoare de
oscilații (numite și oscilatoare, generatoare de tact, sau ceasuri de timp - “clock-uri”) în amplificatoare Fig.2.8 Circuit oscilant
cu reacție pozitivă în toate computerele și dispozitivele electronice digitale. Dielectricul condensatorului LC
este constituit dintr-un monocristal de cuarț care asigură stabilitatea frecvenței de oscilație.
31
2018-2019
Temă
Studiați eticheta unui “laptop” sau caracteristicile principale ale unui computer înscrise în fișierul de prezentare. Care este frecvența ceasului
primar (“clock”-ului)?
Elemente pasive: rezistorul

Proprietatea unui element de circuit de a se opune transportului de sarcină electrică se numește rezistență electrică. Elementul de circuit
caracterizat de această proprietate se numește rezistor.
Legea lui Ohm
Intensitatea curentului care trece printr-un rezistor este direct proporțională cu tensiunea electrică dintre capetele acestuia, factorul de
proporționalitate fiind rezistența electrică:
1 1V
I U , [R]SI=Ohm, simbol , 1  .
R 1A
Fig.2.9
Exemplu
Printr-un fier de călcat casnic alimentat la U=220V trece un curent electric cu intensitatea I=5A. Rezistența electrică a fierului de călcat este
U
R  R=44.
I
Observație
Spre deosebire de condensatoare și bobine, care înmagazinează energia electrică, respectiv magnetică, rezistorul este element disipativ, adică
transformă ireversibil energia electrică în căldură. Toate materialele conductoare au rezistență electrică ce poate fi neglijată în majoritatea
aplicațiilor practice. Neglijarea nu mai poate fi facuta în circuitele prin care circulă intensitați mari de curent unde pierderile de energie devin
semnificative (a se vedea Cap. Transportul energiei electrice la distanță).
32
2018-2019
Din perspectiva materialului, măsura în care acesta permite transportul sarcinii electrice depinde de
structura sa și de densitatea volumică a purtătorilor liberi de sarcină electrică. Aceste particularități sunt
cuprinse în mărimea fizică de material denumită conductivitate electrică, notată el; în funcție de
conductivitatea electrică, rezistența electrică a unui material cu secțiunea S și cu lungimea l este (Fig.2.10):
1 l
R  , [el]SI=1m1. (Cond)
el S Fig.2.10
În tabelul alăturat sunt indicate coductivitățile electrice ale celor mai bune materiale conductoare. el (107 ‒1m‒1)
Material
Inversul conductivității electrice se numește rezistivitate electrică. Argint (Ag) 6,3
Cupru (Cu) 5,8
Aur (Au) 4,5
Legea lui Ohm ca fenomen de transport Aluminiu (Al) 3,8
Fier (Fe) 1,0
Relația (Cond) a fost demonstrată în fascicula Fenomene de transport. Fie un mediu conductor
cilindric, de secțiune S și lungime l=x2‒x1, între capetele căruia există o diferență de potențial
V=V(x2)‒V (x1).
Ecuația de transport se scrie
1 V ( x2 )  V ( x1 )
q  el .
S x2  x1
Ținând cont de notațiile din figură, relația devine
V
 q  el S .
l
Rescriind tensiunea electrică U  V ( x1 )  V ( x2 ) , relația ajunge la forma cunoscută a legii lui Ohm Fig.2.11
notat U
q  Iq  ,
R
1 l
unde R   este rezistența electrică. În concluzie, legea lui Ohm se explică, microscopic, prin convecția, sau driftul purtătorilor de
el S
sarcină electrică.
33
2018-2019
Exemplu
Rezistența electrică a unui fir de cupru cu lungimea de 1m și aria secțiunii de 1mm2 este
1 1
R  6  R  17 m = 0,017.
5,8  10 10
7
Dacă firul ar fi de zece ori mai lung, rezistența sa electrică ar fi de 0,17. Un consumator aflat la distanța de 5m de sursă este alimentat printr-un
cablu bifilar care, în total, are lungimea de 10m, așadar are o rezistență electrică de 0,17.
Observație – supraconductivitatea
La temperaturi foarte joase, rezistivitatea anumitor materiale se anulează.
Teme
1. Calculați rezistența electrică a unei linii de alimentare cu lungimea de 1km, făcută din fir conductor de cupru cu diametrul de 1cm.
2. Indicați unde sunt folosite aurul, argintul, cuprul și aluminiul datorită proprietăților lor de materiale conductoare.
Circuite simple
Grupări serie
Generatoarele și rezistoarele, ca și celelalte elemente de circuit, se pot conecta în serie. O grupare serie este
cea din Fig.2.12. Bornele grupării sunt notate A și B. Conectăm la bornele grupării un generator. Prin circuitul
închis va trece un curent de intensitate I, iar tensiunea la bornele grupării va fi UAB.
Aplicând legea lui Ohm pe porțiunea de circuit dintre A și B, avem: Fig.2.12 Rezistoare conectate în
UAB=RAB  I serie
34
2018-2019
Pe de altă parte:
UAB = VA–VB = (VA–VM) + (VM–VN )+ (VN–VB ) = UAM+ UMN+ UNB.
Aplicând din nou legea lui Ohm pentru fiecare rezistor:
UAM = IR1
UMN = IR2
UNB = IR3
Sumând relațiile de mai sus, rezultă:
UAB = I(R1 + R2 + R3)
În concluzie, identificând expresia tensiunii UAB, se obține
RAB = R1 + R2 + R3.
Fig.2.13 Rezistoare conectate în serie
Rezistența echivalentă a n rezistoare conectate în serie este suma rezistențelor acestora (Fig.2.13)
(a) și rezistorul echivalent (b)
n
Rserie  RAB   Rk
k 1
Analog rezistoarelor, și generatoarele se pot conecta în serie (Fig.2.14). Când între bornele A și B nu este
conectat niciun rezistor, intensitatea curentului este zero, iar circuitul funcționeaza în gol. La funcționarea în
gol, tensiunea electrică la bornele fiecărui generator este chiar tensiunea lui electromotoare, așadar:
Tensiunea electromotoare echivalentă a n generatoare legate în serie este suma tensiunilor electromotoare ale
generatoarelor din grupare
Temă Fig.2.14 Generatoare conectate în

serie (a) și generatorul echivalent (b)
Câte elemente sunt înseriate la un acumulator auto?
35
2018-2019
Rezistența internă a generatoarelor

Orice generator electric real se caracterizează printr-o tensiune electromotoare E și o rezistență internă r.
Fie circuitul simplu, închis (adică nu în gol) format dintr-un generator real conectat la un consumator R (Fig.2.15a). Rezistența internă a
generatorului este în serie cu rezistența exterioară R, prin urmare, rezistența întregului circuit este (Fig.2.15b):
Rserie  R  r
La capetele rezistenței Rserie se aplică tensiunea E, deci, conform legii lui Ohm, intensitatea curentului este:
Relația de mai sus este cunoscută și sub denumirea de legea lui Ohm pentru un circuit simplu (fără ramificații).
Într-un circuit închis, din cauza rezistenței interne, tensiunea la bornele accesibile ale generatorului este mai
mică decât tensiunea sa electromotoare
.
Dacă r=0, generatorul ar fi unul ideal, iar tensiunea la bornele sale ar fi egală cu tensiunea electromotoare
.
Fig.2.15 Circuitul simplu (a) și
Exemplu modelul său echivalent (b)
Un acumulator auto are tensiunea electromotoare (măsurată în gol) E=13,2V. La pornirea motorului, intensitatea curentului în circuit este de
I=54A, iar tensiunea la bornele acumulatorului scade la UAB=10,8V (este valabilă Fig.2.15a).
E  U AB 13,2  10,8
Rezistența internă a acumulatorului este r   R  44 m. Această rezistență internă este dată de electrozii de plumb, de
I 54
electrolit (acid sulfuric) etc.
36
2018-2019
Temă
Explicați de ce nu puteți porni un electromotor auto cu zece elemente comerciale AA înseriate, fiecare având tensiunea nominală de 1,5V, așadar
15V în total.
Noțiuni de electrosecuritate
Cu excepția epidermei în stare uscată, a cărei rezistență electrică este de circa 10…100k, elementele corpului uman sunt conductoare, în special
din cauza sângelui, care este un electrolit cu conductivitate foarte bună. Mărimea fizică periculoasă este intensitatea curentului electric, care este
sesizată prin contracții musculare începând de la 2mA și devine mortală la aproximativ 50mA. În
consecință, circuitele în care, accidental sau cu intenție corpul uman este parte, trebuie să evite
atingerea acestei valori de curent:
1
I=E < 2mA.
𝑅epiderma +𝑅corp
Pentru aceasta, trebuie ca Repiderma, singură, să fie suficient de mare. Pentru E=220V și
Repiderma=50k se obține I=4,4mA, sesizabilă. Pentru tensiuni mai mici intensitatea scade
corespunzător, cu condiția ca epiderma să rămână uscată.
Observație
Rezistența epidermei umede scade extrem de mult, până la sute de ohmi, intensitățile putând ajunge la valori periculoase chiar la tensiuni de
ordinul a 10V!
Temă
Explicați în ce condiții este periculos să atingeți bornele unui acumulator auto, deși tensiunea furnizată de acesta (în gol) este de doar 13,2V!
37
2018-2019
Energia și puterea electrică. Efectul Joule.

La consumator, energia electrică a sarcinii q care se mișcă între punctele cu diferența de potențial U se poate tranforma fie în lucru mecanic, fie
în căldură, în funcție de elementul pasiv
Lext = Uq sau Q = Uq.
În cazul curentului continuu q  It , deci
Lext = UIt sau Q = Uit.

Puterea este energia în unitatea de timp, deci:
P=UI sau PQ = UI.
Elemente de circuit nedisipative sunt condensatoarele și bobinele, cu ajutorul cărora se modelează formele de undă pentru tensiunea electrică u(t)
și intensitatea curentului i(t) necesare în toate aparatele electronice (de exemplu, pentru formarea imaginilor pe monitoare).
Efectul Joule constă în disipația energiei electrice (conversia în căldură). Rezistoarele sunt elemente disipative.
În cazul rezistoarelor, ținând cont de legea lui Ohm, relația se poate scrie în funcție de rezistența rezistorului
𝑈2
Q = I2Rt sau Q = 𝑡.
𝑅
Pentru putere
𝑈2
PQ = I2R sau PQ = 𝑡.
𝑅
Exemplu
Mașinile de spălat încălzesc apa cu ajutorul unui rezistor electric cu puterea de 2,2kW, alimentat la rețeaua de 220V. Valoarea rezistenței
electrice este:
U U2
R , sau R  ,
I P
2202
de unde R  , adică R=22.
2,2  103
38
2018-2019
Căderi de tensiune pe linii de alimentare (pierderi de tensiune)

Cu excepția dispozitivelor electrice create special pentru a genera căldură, cum sunt radiatoarele și caloriferele alimentate electric, disipația este în
general nedorită. În cazul în care intensitățile curenților electrici sunt mari, tensiunea electrică de-a lungul conductoarelor de alimentare încetează
să mai fie neglijabilă, astfel că la bornele consumatorului tensiunea poate deveni semnificativ mai mică decât cea de la generator. Din acest motiv,
tensiunea electrică dintre capetele conductoarelor
se numește scădere, sau cădere de tensiune pe linia
de alimentare. Din perspectiva elementului
consumator, rezistența electrică a firelor de
interconectare este echivalentă cu o rezistență
internă a generatorului, astfel că la bornele
consumatorului tensiunea ajunge să fie semnificativ
mai mică decât cea de la bornele generatorului
(Fig.2.16).
Tensiunea U la bornele consumatorului este mai
mică decât tensiunea la bornele generatorului E (a Fig.2.16 Schița pierderilor de tensiune pe firele de legătură, în funcție de rezistența de sarcină
cărui rezistența internă este neglijabilă - zero - (adaptat după http://en.wikipedia.org/wiki/File:Line_voltage_diagram.jpg).
comparativ cu cea a firelor de legătură):
R
U ( R)  E E.
rR
Cu cât rezistența R a consumatorului este mai mică (consumă mai mult), cu atât căderea de
tensiune pe firele de legătură u este mai mare (Fig.2.17):
r
u ( R)  E .
rR
Evident
E =U + u.
Fig.2.17
39
2018-2019
Exemplu
În cazul rețelei casnice de 220V, rezistența internă a generatorului echivalent este dată practic de conductoarele instalației electrice. Rezistența
electrică a unui fir de cupru cu lungimea de 10m și aria secțiunii de 1mm 2 a fost calculată anterior r=0,17. Pentru intensități ale curentului de
până la cațiva amperi, căderea de tensiune pe aceasta nu influențează semnificativ funcționarea consumatorilor casnici. În cazul în care există
consumatori de putere mare (mașină de spălat, boiler sau calorifer electric, fier de călcat, sau toate acestea), intensitatea curentului este de ordinul
a 20A, iar căderea de tensiune pe rezistența firelor de legătură este u=0,1720A=3,4V. Această cădere de tensiune înseamnă pierdere de putere
P=ui, care se disipează (efect Joule), astfel că la consumator rămâne disponibilă mai puțină energie.
În concluzie, în cazul când există consumatori de putere mare, se recomandă alimentarea prin circuite separate, cu conductoare groase, care reduc
rezistența electrică, și, prin urmare, căderea de tensiune pe firele de legătură.
Din aceste motive, marii consumatori se alimentează prin intermediul unor fire cu secțiune mare (a se vedea relația (Cond)). Acest lucru va fi
evidențiat la circuitele de curent alternativ, unde sunt alimentate orașe întregi, cu consumuri mari.
Circuitele de curent alternativ sunt similare celor de curent continuu, cu observația că se consideră valorile efective ale tensiunii electrice și
intensității curentului electric.
Rețele electrice: teoremele lui Kirchhoff.

Teoremele lui Kirchhoff permit soluționarea problemei generale a circuitelor, adică: fiind date i/
configurația rețelei, și ii/ valorile elementelor de circuit (generatoare și rezistoare), să se afle intensitățile
curenților prin fiecare element de circuit de unde, ulterior, se pot calcula tensiunile la bornele fiecărui
element de circuit.
Vom caracteriza rețelele electrice prin trei concepte (Fig.2.18):
1. Nodul de rețea - punctul în care se întâlnesc cel puțin trei elemente de circuit (de exemplu punctul H),
2. Latura de rețea - porțiunea dintre două noduri pe care există cel puțin un element de circuit (de exemplu
latura BCDE),
3. Ochiul de rețea - drumul închis parcurs de-a lungul unor laturi de circuit, de la un nod de rețea până în
același nod cu nodul de plecare (de exemplu ochiul HBCDEH).
Fig.2.18
40
2018-2019
Observații
1. În Fig.2.18, punctele B și C formeaza un singur nod, la fel E și D. Punctul A nu este nod, nici punctul F, deoarece nu respectă definiția.
2. Între punctele A și B nu putem vorbi de o latură de rețea (deoarece A nu este nod), latura de rețea fiind între G și B-C, pe traseul GAB.
Analog, laturile dintre punctele E și G sunt două, una pe diagonala cu rezistor, cealaltă pe traseul EFG (între două noduri pot exista oricâte
laturi). Traseul EHG nu este latură de circuit.
3. Traseul HBCDEH este un ochi de rețea, ca și GABCDEFG.
Teorema întâi a lui Kirchhoff

Suma intensităților curenților care se întâlnesc într-un nod de rețea este zero (Fig.2.19):
n
I
k 1
k 0
Convenție: se iau cu semn pozitiv (negativ) intensitățile curentilor care ies din nod și cu semn negativ
(pozitiv) intensitățile curenților care intră în nod. Oricare dintre convenții este la fel de bună, dar pentru un Fig.2.19
circuit dat trebuie aplicată doar una dintre ele.
Exemplu
Pentru situația indicată în Fig.2.19, teorema se scrie:
 I1  I 2  I 3  I 4  0 sau I1  I 2  I 3  I 4  0
Teorema a doua a lui Kirchhoff

La parcurgerea unui ochi de rețea, suma algebrică a tensiunilor electrice este nulă:
l
U
k 1
k  0. Fig.2.20
41
2018-2019
Convenție: Ochiul poate fi parcurs fie în sens orar, fie în sens trigonometric (Fig.2.20). Dacă sensul tensiunii coincide cu sensul de parcurs al
ochiului, atunci termenul tensiunii intră cu semn pozitiv; dacă sensul tensiunii este opus sensului de parcurs al ochiului, atunci tensiunea
intră cu semn negativ
Exemplu
Pentru circuitul simplu format dintr-un generator cu rezistență internă și un rezistor, cu un singur ochi din Fig.2.21, sensul tensiunii
electromotoare E este cel definit de regula de la generatoare, iar sensurile tensiunilor la bornele elementelor
pasive de circuit este determinat de sensul intensității curentului prin circuit.
Pornind dintr-un punct oarecare, să zicem B, parcurgem ochiul de rețea într-unul dintre cele două sensuri
posibile – să presupunem că alegem sensul orar – și adunăm algebric tensiunile întâlnite pe parcurs. La
sosirea în punctul de plecare trebuie să ajungem înapoi la același potențial:
0 = (VB-VC) + (VC-VA) + (VA-VB)
echivalent cu
0 =  E + u + U.
Fig.2.21
Exemplu de rezolvare a unei rețele
Circuitul din Fig.2.22 are două noduri n=2, trei laturi l=3 și trei ochiuri o=3. Trebuie determinate intensitățile
curenților din cele l=3 laturi, așadar sunt trei necunoscute I1, I2 și I3. Sunt necesare trei ecuații independente.
Teorema întâi a lui Kirchhoff se aplică în n1=1 noduri, deci într-un singur nod, iar teorema a doua se aplică
pe l(n1)=2 ochiuri, astfel încât să avem sistemul de trei ecuații pentru cele trei necunoscute I1, I2 și I3.
Teorema întâi a lui Kirchhoff în nodul B:
–I+I1+I2=0.
Teorema a doua a lui Kirchhoff:
– E+u1 =0.
Fig.2.22
–u1+u2=0
42
2018-2019
Utilizând apoi legea lui Ohm, se obține un sistem de trei ecuații cu necunoscutele I, I1, I2.
– I+I1+I2=0
– E +I1R1 =0.
– I1R1+ I2R2=0
Aplicație numerică: E=12V, R1=36, R2=18. Se obțin rezultatele I1=0,33A, I2=0,67A, I=1A.
43
2018-2019
3. Curent alternativ
Prin curent alternativ se înțelege ansamblul mărimilor electromagnetice cu variație oscilatorie armonică, cu frecvența f=50Hz. Acestea pot fi
tensiunea electrică u (t )  U  sin(2ft  0u ) , intensitatea curentului i (t )  I  sin(2ft  0i ) , sau alte mărimi electrice și magnetice.
Rețelele de alimentare cu energie electrică (casnice, industriale) sunt rețele de curent alternativ.
Circuitele de curent alternativ sunt similare celor de curent continuu26, cu observația că se consideră valorile efective ale tensiunii electrice și
intensității curentului electric.
Valori efective
Valoarea cunoscută, de 220V, a tensiunii de la rețea este valoarea efectivă (radăcina pătrată a valorii pătratice medii), adică valoarea unei tensiuni
electrice continue, care, într-un interval de timp de o perioadă (T=20ms care corespunde frecvenței f=50Hz) degajă pe o rezistență electrică aceeași
căldură ca tensiunea electrică alternativă:
T T
1 2 1 1 2 1
U ef  
T 0
u (t )  dt  
T 0
U 2  sin 2 (2ft )  dt 
T
U  T,
2
adică
1
U ef  U.
2
În consecință, amplitudinea nominală a tensiunii alternative de la rețea este
U=220 2 311V. Fig.3.2
Expresia analitică completă a tensiunii alternative de la rețelele casnice de energie electrică este
u(t)= 220 2 ⸱ sin(100t+u) V.
26
Pentru scopul cursului de față
44
2018-2019
Dacă faza inițială nu este importantă, atunci expresia se scrie
u(t)= 220 2 ⸱ sin(100t) V.
Inducția electromagnetică. Producerea curentului altenativ.

Inducția electromagnetică este fenomenul de generare a unui câmp electric variabil în timp de către un câmp magnetic, de asemenea variabil în
timp.
Dacă acest câmp electric este generat într-un mediu conductor, atunci va da naștere unui curent electric. Fenomenul stă la baza producerii și
transportului la distanță a energiei electrice, prin sistemele energetice naționale și regionale.
Generarea tensiunii alternative sinusoidale

Orice modificare a fluxului magnetic care interceptează un circuit va provoca apariția unei tensiuni electromotoare în circuit. Variația poate fi
produsă prin modificarea inducției câmpului magnetic sau a suprafeței circuitului.
Legea inducției electromagnetice (ecuația a treia a lui Maxwell)
Tensiunea electromotoare indusă într-un circuit este egală cu viteza de variație a fluxului magnetic prin suprafața circuitului, cu semn schimbat:
d m
u (t )   .
dt
Semnul negativ exprimă conservarea energiei, în sensul că energia electrică provine din cea magnetică.
Industrial, tensiunea alternativă se obține pe baza legii de mai sus, rotind un circuit bobinat într-un câmp
magnetic. Fie o bobină conductoare cu o singură spiră, cu suprafața S, plasată în câmpul magnetic
uniform B produs, de exemplu, de un ansamblu de magneți permanenți. Tensiunea electromotoare care
apare la bornele spirei, aflată în mișcare de rotație cu viteza unghiulara =2f , este:
d𝑚 ⃗ ⸱ 𝑆)
d(𝐵
𝑢 (𝑡 ) = −  𝑢 (𝑡 ) = − .
d𝑡 d𝑡 Fig.3.1
45
2018-2019
Ținând cont de expresia produsului scalar, rezultă

dB  S  cos(2ft) 
u (t )   ,
dt
de unde, ținând cont că doar unghiul variază în timp, expresia tensiunii devine
𝑢(𝑡) = 2𝑓𝐵𝑆
⏟ · sin(2𝑓𝑡).
amplitudinea 𝑈
Dacă, în loc de o singură spiră, ar fi N spire, atunci amplitudinea tensiunii electromotoare ar fi de N ori mai mare:
𝑢(𝑡) = 2𝑓𝐵𝑁𝑆
⏟ · sin(2𝑓𝑡),
amplitudinea 𝑈
sau
u(t )  U  sin(2ft) .
Ultima expresie caracterizează tensiunea alternativă produsă de generatorul-bobină.
Exemplu
Pentru a obține o valoare efectivă de 220V pentru tensiunea indusă, având o bobină (numită bobină rotor) cu N=2000 de spire și secțiunea
S=900cm2, este necesar un câmp magnetic cu inducția
U ef  2 314
B  B  B=5,55mT.
2fNS 2  3,14  50  2000  0,09
Pentru comparație, inducția magnetică a câmpului terestru este de circa 0,02mT.

Câmpul magnetic se obține fie cu magnet permanent, fie cu ajutorul altei bobine (numită bobină stator), ale cărei spire sunt parcurse de curentul
electric i:
N i
B   stat ,
d
unde d este diametrul bobinei stator.
46
2018-2019
Pentru a obține inducție magnetică mare, bobina stator se înfășoara pe miez din material cu constantă magnetică mare (denumite ferite).
Noțiuni de electrosecuritate
În esență sunt identice cu cele discutate la capitolul precedent, cu deosebirea că circuitele de CA se pot închide și prin pământ.
Mărimea fizică periculoasă este intensitatea curentului electric, care este sesizată prin contracții
musculare începând de la 2mA și devine mortală la aproximativ 50mA. În consecință, circuitele
în care, accidental sau cu intenție, corpul uman este parte, trebuie să evite atingerea acestei valori
de curent:
1
I=E < 2mA.
𝑅epiderma +𝑅corp +𝑅impamantare
Pentru aceasta, trebuie ca Rimpamantare, singură, să fie suficient de mare. Pentru E=220V se obține
Rimpamantare>110k. Uzual normele de securitate impun rezistențe Rimpamantare>1…100M
Teme
1. „Creioanele” de tensiune sunt dispozitive cu ajutorul cărora se verifică prizele (“faza” și “nulul”) de la rețelele casnice. Explicați funcționarea
acestora.
2. Indicați rolul firului de împământare de la rețelele electrice casnice!
Transportul energiei electrice la distanță

Căderea de tensiune pe linia de transport
Căderea de tensiune pe firele de alimentare în curent alternativ este similară cu cea discutată la curentul continuu. Circuitele de curent alternativ
sunt similare celor de curent continuu, cu observația că se consideră valorile efective ale tensiunii electrice și intensității curentului electric.
47
2018-2019
Cu cât rezistența R a consumatorului final este

mai mică (intensitatea curentului este mai mare,
se consumă mai mult), cu atât căderea de tensiune
pe firele de legătură u este mai mare (Fig.3.3):
r
u ( R)  E .
rR
Exemplu
În cazul rețelei casnice de 220V, rezistența internă
a generatorului echivalent este dată practic de Fig.3.3 Schița pierderilor de tensiune pe firele de legătură, în funcție de consumul pe rezistența
conductoarele instalației electrice. Rezistența de sarcină (adaptat după http://en.wikipedia.org/wiki/File:Line_voltage_diagram.jpg).
electrică a unui fir de cupru cu lungimea de 10m
și aria secțiunii de 1mm2 a fost calculată anterior r=0,17. Pentru intensități ale curentului de până la cațiva amperi, căderea de tensiune pe aceasta
nu influențează semnificativ funcționarea consumatorilor casnici. În cazul în care există consumatori de putere mare (mașină de spălat, boiler sau
calorifer electric, fier de călcat, sau toate acestea împreună), intensitatea curentului este de ordinul a 20A, iar căderea de tensiune pe rezistența
firelor de legătură este u=0,1720A=3,4V. Această cădere de tensiune înseamnă pierdere de putere P=ui, care se disipează (efect Joule), astfel
că la consumator rămâne disponibilă mai puțină energie.
Schema de transport la distanță a energiei electrice

Centralele electrice se află, cel mai adesea, departe de zonele industriale sau de orașe. Energia electrică este transmisă la consumatori prin cabluri
cu secțiuni destul de mari (diametre de ordinul centimetrilor), făcute din cupru care oferă cel mai bun compromis între preț și conductivitate
electrică. O linie de transport, formată din două cabluri paralele, are, totuși, o rezistență de aproape 1 pentru fiecare kilometru de lungime, și de
aceea pierderile de energie prin efect Joule sunt importante. În plus, conductoare groase înseamnă consum de material și greutăți prea mari pentru
stâlpii de susținere ai liniei.
48
2018-2019
Deoarece rezistența liniei de transport nu poate fi micșorată nelimitat27, soluția este să micșorăm intensitatea curentului care circulă prin aceasta.
Pentru a nu limita puterea transmisă P=ui, micșorarea intensității trebuie însoțită de mărirea corespunzătoare a tensiunii la bornele de intrare pe
linie. Pentru aceasta se folosesc transformatoarele electrice. Deoarece transformarea are sens exclusiv pentru mărimi u(t) și i(t) variabile în timp,
transformatoarele funcționează exclusiv în curent alternativ. Stațiile de transformare de înaltă tensiune situate la ieșirea din centralele electrice
ridică tensiunea de la la valorile produse de generatoarele primare (20kV) la valori cuprinse între 225kV și 400kV, cu scăderea proporțională a
intensității curentului necesar prin liniile de transport. Alte stații de transformare, situate la sfârșitul liniilor de transport, coboară tensiunea în
trepte, întâi la valori medii (10-15kV), apoi la tensiunea joasă de 220V, utilizată de consumatori (Fig.3.4).
Fig.3.4 Schema sistemului industrial de transport al energiei electrice
Transformatorul
Transformatorul este un dispozitiv care funcționează pe baza fenomenului de inducție electromagnetică. El are rolul fie să mărească tensiunea
electică alternativă (transformator ridicător), fie s-o scadă (transformator coborâtor).
27
Supraconductibilitatea nu este deocamdată o tehnologie comercială.
49
2018-2019
Un transformator este alcătuit din două bobine înfășurate pe același miez de ferită. Bobina la bornele căreia se aplică tensiunea a cărei valoare
trebuie modificată se numește bobină primară. Bobina la bornele căreia se obține tensiunea modificată se numește bobnă secundară (Fig.3.5).
Fie Np și Ns numărul de spire din bobina primară (“primar”), respectiv din bobina secundară (“secundar”). Tensiunea alternativă sinusoidală
aplicată primarului determină apariția în aceasta a unui curent alternativ cu
variație armonică, care, la rândul său, produce în miezul de ferită un flux
magnetic variabil m de aceeași frecvență. Fluxul magnetic variabil induce în
secundar o tensiune alternativă
d m
us (t )   Ns .
dt
Același flux induce și în primar o tensiune electrică variabilă, astfel că la bornele
acestuia tensiunii de excitație se poate scrie sub forma
d m
up (t )   N p .
dt
Raportul de transformare m pentru un transformator fără pierderi este
𝑁
m = 𝑁s .
p Fig.3.5 Schița unui transformator
Raportul tensiunilor (atât ca valori instantanee, căt și ca valori efective) (https://en.wikipedia.org/wiki/Transformer#/media/File:Transf
satisface relațiile:
ormer3d_col3.svg)
𝑁 𝑢 𝑈
m = 𝑁s = 𝑢s = 𝑈s .
p p p
Transformatorul fiind un element pasiv, care nu produce energie, puterile din primar și secundar trebuie să fie egale
P = UpIp = UsIs ,
astfel că intensitățile curenților (atât ca valori instantanee, căt și ca valori efective) sunt în raport invers:
𝑁 𝑈 𝐼p
m = 𝑁s = 𝑈s = 𝐼 .
p p s
50
2018-2019
Exemple
1. Raportul de transformare al unui transformator ridicător de tensiune de la 20kV la 400kV de la stația de transformare a unei centrale electrice
𝑈s
este =20, așadar m=20. Dacă transformatorul este proiectat pentru o putere P=40MW, înseamnă că poate furniza în circuitul secundar cel
𝑈p
mult Is=100A, situație care ar necesita în primar o intensitate (de asemenea, maximă) Ip=2000A.
2. Dispozitivele electronice de uz casnic (televizoare, aparate de radio, alimentatoare) funcționează în general la Us=12V, astfel că pentru
12
acestea sunt necesare transformatoare coborâtoare de tensiune cu raportul m= =0,055. Dacă puterea necesară consumatorului este, de
220
exemplu, P=5W, atunci bobinajele trebuie proiectate să susțină intensitățile Is=0,4170,5A respectiv Ip=0,0230,03A. Pentru astfel de puteri
transformatoarele pot fi încapsulate în volume de ordinul câtorva centimetri cubi.
51

Elem. de Electromagnetism 2018-2019

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Elem. de Electromagnetism 2018-2019

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Eugen Scarlat, Fizică – Electromagnetism

Note de curs pentru Facultatea de Antreprenoriat, Ingineria și Managementul Afacerilor

Electromagnetismul este domeniul cu cele mai multe aplicații tehnice.

1. Modelul câmpului electromagnetic 2. Circuite electrice

1. Modelul câmpului electromagnetic

Sarcina electrică. Sarcini libere, sarcini legate

2. Viteza de transport a electronilor în conductoare.

Forța electromagnetică și câmpul electromagnetic

Intensitatea câmpului electric și inducția câmpului magnetic

Referindu-ne la forța magnetică, ea este rezultatul unui produs vectorial:

Fig.1.5 Forța electromagnetică

⃗ ) care este componenta inducției magnetice orientată perpendicular (transversal) pe viteza

Fmagneticamaximă  qvB, pentru sin(𝑣, 𝐵

Temă: Să se arate că unitatea de măsură “Tesla” are dimensiune de NC1m1s.

Câmpul electromagnetic în vid și în materiale dielectrice

3. Indicele de refracție al unui material este:

q  NZCu qe  6,02217 1022  29  (1,6 1019 )  2,7943105 C.

Moment electric, polarizație, energie potențială de interacție cu dipolul electric

Momentul electric al dipolului (electric) este 

unde e este susceptivitatea electrică a materialului.

moleculelor sale polare, care posedă moment de dipol electric.

Moment magnetic, magnetizație, energie potențială de interacție cu momentul magnetic

unde B este inducția câmpului magnetic exterior.

𝒎  B , astfel că energia potențială de interacție să fie minimă

unde r  1  m este constanta magnetică (sau permeabilitatea magnetică) a materialului.

Aplicație: câmpul magnetic terestru și busola.

În vid (0 , 0 ) În material (𝑒 , , 𝑃⃗permanent , 𝑚 , , 𝑀

⃗ material - inducția câmpului electric

Câmpul electromagnetic în medii conductoare

La consumator forțele câmpului efectuează un lucru Lcamp egal cu variația de

Alte mărimi fizice caracteristice câmpului electromagnetic

Ecuațiile (legile) lui Maxwell

Consecința ecuațiilor (legilor) lui Maxwell: unda electromagnetică

Soluția este de forma

adică o undă electromagnetică ce se propagă pe direcția x cu viteza c.

⃗ în materiale caracterizate de , , în situații staționare.

Principiul de funcționare a circuitelor

Generatoare de energie electrică

Elemente pasive: condensatorul electric

Presupunând că încărcarea se face de la zero la q, lucrul mecanic efectuat de generator este

unde Cel 0 ar fi capacitatea electrică dacă spațiul dintre armături ar fi vid.

Descărcări electrice, rigiditatea dielectrică

Elemente pasive: bobina

Aplicație: circuite oscilante LC

Elemente pasive: rezistorul

Temă Fig.2.14 Generatoare conectate în

Rezistența internă a generatoarelor

Energia și puterea electrică. Efectul Joule.

Lext = UIt sau Q = Uit.

Căderi de tensiune pe linii de alimentare (pierderi de tensiune)

Rețele electrice: teoremele lui Kirchhoff.

Teorema întâi a lui Kirchhoff

Teorema a doua a lui Kirchhoff

U=220 2 311V. Fig.3.2

u(t)= 220 2 ⸱ sin(100t+u) V.

Dacă faza inițială nu este importantă, atunci expresia se scrie

u(t)= 220 2 ⸱ sin(100t) V.

Inducția electromagnetică. Producerea curentului altenativ.

Generarea tensiunii alternative sinusoidale

Ținând cont de expresia produsului scalar, rezultă

Ultima expresie caracterizează tensiunea alternativă produsă de generatorul-bobină.

Pentru comparație, inducția magnetică a câmpului terestru este de circa 0,02mT.

Transportul energiei electrice la distanță