Însămânţarea

Definiţie – procesul prin care spermia / spermatozoidul ajunge în contact cu

ovocitul II (aflat în metafaza diviziunii ecuaţionale).
Poate fi de 2 feluri (filogenetic):
 Externă (la peşti);
 Internă (la păsări, mamifere).
Spermia este depusă în tractul genital intern feminin, mai exact în vagin, în
apropierea colului uterin.
Spermatozoizii depuşi în apropierea canalului cervical (colului uterin)
trebuie să fie între trei şi cinci sute de milioane (UN ML DE SPERMĂ = 100 de
milioane de spermatozoizi); dacă acesta scade sub 20 de milioane individul are
mari şanse să fie steril). Din acest număr imens de spermatozoizi, în urma
traversării tractului genital intern feminin, ajung in apropierea ovocitului II doar
300-500. Doar unul dintre aceştia realizează fecundaţia. Pentru realizarea
fecundaţiei este necesară (obligatorie) suprapunerea perioadelor de vitalitate ale
spermatozoidului (24H), cu a ovulului (12H).
Scăderea drastică a numărului de spermatozoizi din tractul genital feminin
se petrece datorită unor factori de selecţie a gameţilor:
 PH-ul vaginal poate distruge o parte dintre spermatozoizi;
 La nivelul canalului cervical se petrece o altă selecţie. Mucusul cervical
determină reţinerea spermatozoizilor imobili, malformaţi si a celor
aparţinând altor specii.
 La nivelul cavităţii uterine unele enzime litice pot distruge o parte din
spermatozoizi;
 Orificiul tubar al uterului are dimensiuni foarte mici (suprafaţă aproximativ
1 mm2);
 În lumenul tubei uterine - deplasarea spermiilor se face datorita miscarilor
proprii, împotriva miscarilor peristaltice preovulatorii ale trompelor şi
miscarilor cililor epiteliului ciliat al trompei, ce bat către cavitatea uterină;
 Spermatozoizii ajunşi în trimea laterală a trompei suferă şi acţiunea
lichidului folicular (reacţia Lillie).
În tractul genital feminin spermatozoizii suferă procesul de capacitaţie, ce
reprezintă totalitatea proceselor morfologice, fiziologice şi metabolice pe care le
suferă spermia de-a lungul tractului genital feminin.
 Procese morfologice – activarea enzimelor litice de la nivelul veziculei
acrozomale = reacţia acrozomală;
 Procese fiziologice – creşterea vitezei de deplasare, concomitent cu
scăderea duratei de viaţă;
  Procese metabolice – creşterea metabolismului şi a consumului de O2.

Fecundaţia
Fecundaţia reprezintă procesul prin care spermia pătrunde în citoplasma
ovocitului II. Fecundaţia se petrece în 1/3 distală a tubei uterine.
Scopurile fecundaţiei sunt:
 Activarea ovocitului II, aflat în metafaza diviziunii ecuaţionale;
 Refacerea garniturii diploide de cromozomi;
 Stabilirea sexului genetic al produsului de concepţie;
 Transmiterea caracterelor genetice la descendenţi.

Sunt capabile de fecundaţie doar spermiile capacitate şi cu reacţie

acrozomală.
Spermia trebuie să traverseze până la citoplasma ovocitului II trei bariere:
 Corona radiata;
 Membrana pellucida;
 Membrana citoplasmatică (plasmalema) ovocitului II.

În urma reacţiei acrozomale sunt eliberate enzimele:

 Acrozina
 Zonolizina
 Hialuronidaza

Fecundaţia presupune următoarele etape:

1. Traversarea coronei radiata, sub acţiunea hialuronidazei;
2. Traversarea zonei pellucida, sub inflenţa acrozinei si a zonolizinei. Prima
spermie care pătrunde în membrana pellucida devine imobilă şi determină o
reacţie din partea ovocitului II = reacţia zonei pellucida / reacţie zonală. Ea constă
în apariţia la periferia citoplasmei ovocitului II a unor granule ce conţin factori
inhibiori ai acrozinei şi zonolizinei. În acest mod este împiedicată pătrunderea
unui alt spermatozoid în citoplasma ovocitului II şi este asigurată fecundaţia
monospermică fiziologică. Dacă reacţia zonală nu se prodce apare poliploidia:
pătrund 2 spermatozoizi în ovocit. Dacă nu este terminată diviziunea a doua şi
nu este eliminat globulul polar apare poligenia. În ambele cazuri, produsul de
concepţie are 69 cromozomi şi nu este viabil.
3. Traversarea membranei plasmatice a ovocitului, printr-un mecanism
incomplet cunoscut, posibil prin fuzionarea celor două membrane.
 În citoplasma ovocitului II pătrund nucleul şi centriolul proximal al
spermatozoidului insotit de filament. Ovocitul II este activat, îşi definitivează cea
de-a doua diviziune de maturaţie, devine ovul şi se explulzează în spaţiul
perivitelin al doilea globul polar.
Nucleul spermatozoidului cu centriolul creşte în volum şi suferă un proces
de rotaţie cu 180 de grade. Nucleii devin pronucleii feminin şi masculin. Are loc
singamia nucleară (amestecul materialului genetic). Centriolul sperimiei se divide,
jumătăţile migrează spre polii celulei, se formeaza fusul de diviziune, placa
ecuatorială şi urmează fără pauză segmentarea oului. Fecundaţia durează între 24
şi 32 de ore.
Superfecundaţia
Este fenomenul care se petrece atunci când au loc ovulaţii simultan în
ovarele drept şi stâng. Astfel sunt mai multe ovocite II care ajung în trompe şi sunt
fecundate, rezultând sarcini multiple de aceeaşi vârstă.
Superfetaţia
Apare atunci când femeia însărcinată în primele trei luni prezintă ovulaţie,
ovocitul II este fecundat şi se dezvolta un al doilea produs de concepţie de vârstă
mai mică.
Din momentul sfarsitului fecundaţiei intrăm în embriogeneza propriu-zisă.

Segmentarea oului
Are loc în săptămâna 1 de dezvoltare.
Segmentarea oului începe imediat după fecundaţie. Durează aproximativ
36 de ore. Primele 2 celule fiice formate se numesc blastomere. Blastomerele
sunt celule egale cu număr diploid de cromozomi şi care prezintă caractere
genetice de la ambii părinti. Ele se vor divide mitotic în continuare şi în acelaşi
timp se deplasează spre cavitatea uterină.
În ziua 3 zigotul aflat în stadiul de 8-10 blastomere se găseşte la nivelul
ostiului uterin al trompei.
Segmentarea oului este totală şi aproape egală (subegală). Este totală
deoarece volumul celulei ou este egal cu suma volumului celulelor fiice. Este
subegală doarece din stadiul de după 56 de blastomere (stadiul de morula, în care
produsul de concepţie seamănă cu mura) celulele încep să se diferenţieze în unele
mai mari (macromere) şi altele mai mici (micromere).
În urma fecundaţiei rezultă zigotul, care parcurge tuba uterină în
aproximativ 72 ore. Acest timp de tranzit este foarte important deoarece permite
producerea modificarilor mucoasei uterine (decidualizare) necesare nidării
(implantării).
 Din ziua 5 produsul de concepţie se află în cavitatea uterină şi încă mai
păstrează mebrana pellucida în jur. Macromerele se dispun central şi formează
butonul embrionar (embrioblastul). Micromerele se dispun periferic şi vor forma
trofoblastul.
Între macromere apar spaţii de clivaj care confluează pentru a forma o
cavitate plină cu lichid numită blastocel. Stadiul acesta se numeste bastocist.
Butonul embrionar este împins astfel excentric. Din acest stadiu, dincolo de ziua 5
dispare membrana pellucida. Sub această formă este sfârşitul săptămânii I de
evoluţie. Sub forma de blastocist are loc şi nidaţia sau implantarea oului.
Balstocistul este polarizat cu 2 poli:
 Un pol embrionar- corespunde butonului.
 Un pol abembrionar- pol opus.
Nidaţia
Nidaţia este procesul prin care blastocistul se cuibăreşte, se adânceşte în
grosimea mucoasei uterine. La om nidaţia este de tip interstiţial (în grosimea
mucoasei uterine). Procesul are loc sub influenţa trofoblastului. În urma nidaţiei la
locul de pătrundere în grosimea mucoasei, în mod normal se formează un
dop/cheag de fibrină. La acest nivel poate să apară o mică falsă hemoragie care
să mimeze o menstruaţie şi să inducă în eroare referitor la vârsta sarcinii. Acest
semn se numeşte semnul lui Hartman. Nidaţia poate avea loc la nivelul pereţilor
anterior, posterior sau la nivelul fundului uterului.

Fertilizarea in vitro presupune următoarele etape:

 inducerea ovulaţiei prin administrare de FSH;
 recoltarea laparoscopică sau prin puncţie a ovocitelor;
 recoltarea şi capacitarea spermiilor;
 fertilizarea în mediu de cultură sub control microscopic;
 dezvoltarea zigotului în mediul de cultură până în stadiul de blastocist;
 implantarea în uter în ziua a 4-a.