UNIVERSITATEA NAȚIONALĂ DE ARTĂ TEATRALĂ

ȘI CINEMATOGRAFICĂ ,,I.L. CARAGIALE” BUCUREȘTI

FACULTATEA DE FILM
SPECIALIZAREA: C.F.M. (REGIE DE FILM ȘI TV)

LUCRARE DE LICENȚĂ

Profesor coordonator,
prof. univ. dr. Ovidiu Georgescu

Absolvent,
Michael Alin Cuptor

1
 UNIVERSITATEA NAȚIONALĂ DE ARTĂ TEATRALĂ
ȘI CINEMATOGRAFICĂ ,,I.L. CARAGIALE” BUCUREȘTI
FACULTATEA DE FILM
SPECIALIZAREA: C.F.M. (REGIE DE FILM ȘI TV)

Studiu cinematografic privind

reprezentarea zonei
psihiatrice

Profesor coordonator,
prof. univ. dr. Ovidiu Georgescu

Absolvent,
Michael Alin Cuptor

2
CUPRINS

PARTEA I........................................................................................................................................ 4
I. Introducere ..............................................................................................................................4
II. Psihiatria - subiect de film încă de la începutul cinematografiei.........................................5
III. Reprezentarea depresiei în filmele de ficțiune.....................................................................9
IV. Filmul românesc și bolile mintale..................................................................................... 15
V. Studiu de caz......................................................................................................................17
A. Aceasta lehamite (1994), în regia lui Mircea Daneliuc..................................................... 17
B. Sophie's choice [Alegerea Sofiei] (1982) în regia Alan J. Pakula....................................20
CONCLUZII..................................................................................................................................23
Concepția și analiza regizorală în Control (2023), în regia lui Michael Cuptor............................25
BIBLIOGRAFIE........................................................................................................................... 29
FILMOGRAFIE............................................................................................................................ 31
Anexa nr. 1.....................................................................................................................................34
Anexa nr. 2.....................................................................................................................................35
PARTEA A 2-A CAIET DE REGIE............................................................................................. 36
Ideea ..............................................................................................................................................39
Tema ............................................................................................................................................. 39
Sinopsis .........................................................................................................................................39
Scenariu ........................................................................................................................................ 40
Argument regizoral .......................................................................................................................48
Concept regizoral ..........................................................................................................................49
Decupaj regizoral ..........................................................................................................................53
Propuneri casting .......................................................................................................................... 63
Propuneri locații ........................................................................................................................... 68
Plantație regizorală ...................................................................................................................... 70
Extrase de scenariu........................................................................................................................ 71
Propuneri de program ................................................................................................................... 74

3
PARTEA I

I. Introducere

Societatea se află într-o continuă schimbare, influențată fiind de evoluția tehnologiei, de

schimbările climatice, de evenimente politice impredictibile sau de importante descoperiri
medicale. Trăim într-o lume volatilă, în care suntem nevoiți să ne adaptăm etapă cu etapă la
provocările care vin aproape în fiecare zi. În această lume complexă și incertă, fiecare om își
conduce viața prin deciziile pe care le ia. Această direcție, a autonomiei și a răspunderii fiecărui
om pentru propria viață, se resimte în orice domeniu de activitate, atât la nivel macro, cât și la
nivelul fiecărui individ.
Schimbarea ne poate face să ne simțim vulnerabili, să abandonăm tiparele cunoscute și să
ne adaptăm altor condiții pentru care, în general, nu suntem pregătiți. În trecut, orice modificare
în societate se realiza destul de lent, cu mari eforturi de cele mai multe ori, iar evoluția spre o
nouă contextualizare era graduală. În ziua de astăzi, schimbarea este un cuvânt pe care îl folosim
foarte des, pentru că face parte din viața noastră, indiferent dacă ne referim la crizele prin care
trece umanitatea (e.g., pandemie, război) sau cele prin care le parcurge un singur individ.
Impactul acestor presiuni de adaptare și schimbare continuă este mult mai mare asupra generației
tinere, iar efectele se resimt asupra sănătății lor mentale, devenind subiect de interes la nivel
internațional. Și, important de precizat, neglijarea sănătății mintale are consecințe grave pe toate
planurile. Această preocupare mondială pentru sănătatea mintală a generat o serie de studii de
cercetare care au expus public date îngrijorătoare despre numărul persoanelor cu afecțiuni din
această sferă. Psihiatria s-a schimbat în ultimii zeci de ani, trecând de la era cămășilor de forță și
a metodelor ce se credeau că ajută la însănătoșire, dar care s-au dovedit a fi doar forme de
tortură, la susținerea drepturilor omului și a interpretării neurobiologice. Chiar și în aceste
condiții, de transformare a percepției despre persoanele afectate de aceste boli, încă există o luptă
împotriva stigmatizării și ignoranței. Doar cei care duc această bătălie în interiorul lor, dar și cu
lumea exterioară, pot înțelege această suferință.
Evident că cinematografia a abordat și această temă, prin destinele unor personaje, prin
situații uneori limită, prin structuri narative în care prezentul s-a amestecat cu trecutul în formule

4
de flashback – formule care au definit de multe ori rădăcinile traumelor psihiatrice. Sigur că
spectatorul (receptorul) a privit mai atent prin film și a conștientizat proveniența tulburărilor
psihice, posibile remedii și acest lucru s-a întâmplat empatizând, aproape de fiecare dată, cu
personajele. Unii creatori au emis adevărate semnale de alarmă în filmele lor, accentuând
discriminarea și dificultatea persoanelor în cauză care cer ajutorul, invocând în același timp
drepturile și libertățile persoanelor care suferă de tulburări sau de boli psihice.
Scopul acestei lucrări este de a aduce în discuție acel tip de cinema-oglindă care
portretizează personaje cu aceste afecțiuni, evident o privire și o analiză subiectivă specifică
filmului de autor și care, de-a lungul istoriei cinematografice, au impresionat. Umanismul și
empatia au pornit dinspre spectator spre personajele prezentate în film.

5
II. Psihiatria - subiect de film încă de la începutul cinematografiei

Sănătatea mintală și bolile asociate sunt subiecte care există din cele mai vechi timpuri.
Conform lui James N. Butcher, Susan M. Mineka și Jill M. Hooley, unul dintre primele spitale
mentale a fost înființat la Bagdad în 792 d.Hr., urmat de alte instituții de acest fel.1 Sute de ani,
tratamentele aplicate bolnavilor mental au fost folosite pentru ceea ce părea mai mult pedeapsă
decât terapie de vindecare pentru aceste persoane și pentru a-i supraveghea, astfel încât să nu
tulbure societatea. În foarte multe cazuri, pacienții erau legați, închiși și abuzați, fiind folosiți
pentru experimente. Conform articolului „History of Mental Health 101: The First Asylums”,
Irina Berdzenishvili citează „Un studiu de caz descrie o scenă tipică de la La Bicetre, un spital
din Paris, începând cu pacienții legați de perete în celule închise și întunecate. Manșetele și
gulerele de fier permiteau doar mișcarea suficientă pentru a da posibilitatea pacienților să se
hrănească, dar nu suficient pentru a se întinde noaptea, așa că erau forțați să doarmă în picioare.
Igiena precară și malnutriția ridicau, de asemenea, probleme, pacienții nu primeau suficientă
hrană, ceea ce le afecta și sănătatea fizică. De asemenea, deșeurile nu erau curățate, ceea ce
înseamnă că pacienții trebuiau să locuiască în ele.”2
A fost nevoie să treacă sute de ani pentru ca tratamentele pentru însănătoșirea mentală să
evolueze ca orice ramură a medicinii, iar azilurile în care pacienții erau abuzați să devină centre
psihiatrice care să pună în prim plan binele pacientului. Deși, în prezent, există opțiuni eficiente
de prevenție și tratament, majoritatea persoanelor cu tulburări mentale nu au parte de o îngrijire
corespunzătoare. Mulți se confruntă cu stigmatizarea, discriminarea și încălcarea drepturilor și
libertăților omului. Și, cum cinematografia, de obicei, într-o țară democratică, reflectă de cele
mai multe ori realitatea, această temă a fost folosită deseori în filmele produse. „Stigmatul
împotriva persoanelor cu probleme de sănătate mintală este vechi de secole: depășește fiecare
graniță națională și fiecare cultură. Raportul nostru identifică filmele populare ca un rezervor de
prejudecăți, ignoranță și frică ce hrănește și perpetuează stereotipurile dăunătoare ale persoanelor

1
James N. BUTCHER, Susan M. MINEKA și Jill M. HOOLEY, Abnormal Psychology, Pearson Education Limited,
2007.
2
Irina Berdzenishvili, History of Mental Health 101: The First Asylums, publicat în 20 februarie 2022, sursă online
https://www.byarcadia.org/post/history-of-mental-health-101-the-first-asylums, accesat in data de 10 aprilie 2023.

6
cu probleme de sănătate mintală.”,3 susține dr. Peter Byrne în cercetarea sa „Screening Madness -
A century of negative movie stereotypes of mental illness”. Încă de la începutul cinema-ului,
bolile mintale au fost subiect de film. Un exemplu îl reprezintă Off to Bedlam, care este un film
mut lansat în 1901 în Franța și regizat de Georges Méliès. Acesta este o comedie timpurie,
despre așa-numiți „nebuni”, ce reușesc să evadeze de la psihiatrie. Este aproape o comedie
burlescă, în cheia estetică specifică lui Méliès, cu personaje care au o atitudine mult îngroșată
(jocul teatral este evident), dar care conține și o supratemă: ieșirea din spital, deci din această
zonă psihiatrică, duce personajele direct în natură, într-un plain air binefăcător și, în același timp,
vindecător. Decupajul este axat pe cadre largi, planuri generale și semi-generale, alternând cu
prim planuri și plan contra plan care evidențiază gestica. Și comedia Dr. Dippy's Sanitarium
(1906) este considerată ca fiind un început ca relevare a psihiatriei în cinema.
„Încă de la începuturile lor, filmele au prezentat psihiatrii și tulburările mintale în
poveștile lor. Arta cinematografică și practica psiho-dinamică au evoluat în paralel la începutul
secolului al XX-lea și o mulțime de filme mute au descris, în mod inconștient, terapia prin
verbalizare. În ciuda acestui fapt, concentrarea asupra psihiatrilor a produs foarte puține
capodopere.”4 Fiind un subiect de interes, cercetarea în domeniul cinematografiei și a sănătății
mintale s-a intensificat în ultimii ani. Astfel, într-o lucrare publicată în 2004, autorii Flowers &
Frizler au identificat „462 de filme din epoca mută (1899–1929) care prezintă un psihoterapeut,
dar doar 73 (15,8%) sunt disponibile pentru vizionare.”5 Toate aceste filme din era mută au servit
și servesc și astăzi drept prototipuri pentru filmele contemporane.
„Cinematograful este, în același timp, un mediu puternic, artă, divertisment, o industrie și
un instrument de schimbare socială; psihiatrii nu trebuie nici să-l ignore, nici să îl cenzureze.
Reprezentările psihiatrilor sunt mixte, dar tratamentele psihiatrice sunt rareori descrise pozitiv.”6
Tematica tulburărilor psihice a devenit, datorită scenariștilor și regizorilor, un univers incitant. El

3
Peter BYRNE, Screening Madness - A century of negative movie stereotypes of mental illness, Campania britanică
împotriva stigmei și discriminării persoanelor cu boli mintale „Time to Change”, 2009, sursă online
https://www.bl.uk/collection-items/screening-madness-a-century-of-negative-movie-stereotypes-of-mental-illness,
accesată la data de 10 aprilie 2023.
4
Stephen GINN, Screening psychiatrists: the good, the bad, and the dippy, The Lancet: Psychiatry, vol. 2, 2015.
5
Peter BYRNE, Why psychiatrists should watch films (or What has cinema ever done for psychiatry?), publicat
online la Cambridge University Press on 2 January 2018, sursă online
https://www.cambridge.org/core/journals/advances-in-psychiatric-treatment/article/why-psychiatrists-should-watch-f
ilms-or-what-has-cinema-ever-done-for-psychiatry/D04B1C24CB23E926B22BFAEE4B5BFF1A, accesată la data
de 10 aprilie 2023.
6
Ibidem.

7
s-a concretizat în situații, uneori limită, și printr-o adevărată sinusoidă în ceea ce privește
caracterizarea unor personaje. Tulburările psihice au dat personajelor un contur, uneori, unic. Și
mai trebuie subliniat un lucru, filmul a oferit, într-un fel, acces societății să cunoască noțiuni de
psihiatrie, fiind uneori aproape o fereastră deschisă pentru aceste teme.
Dintr-o perspectivă generală, cinematografia și regizorii au urmat două tendințe: unele
filme prezintă o viziune incompletă asupra tulburărilor mintale, iar altele prezintă afecțiunile
mintale asociate cu violența. Majoritatea tulburărilor mintale au fost folosite, însă, ca teme
importante de cinema. Realizatorii filmelor preferă anumite tipuri de boli mintale care atrag
publicul larg, cum ar fi tulburarea de personalitate multiplă și amnezia, înfățișând personaje care
și-au pierdut nu numai memoria, ci și propria identitate. Ce am remarcat este faptul că atât
tulburările mintale, cât și simptomele acestora sunt compilate în cinematografia de ficțiune fără a
respecta exact diagnosticul, manifestările sau tratamentul. Aceste greșeli intenționate pentru a
face credibilă povestea au fost perpetuate până în ziua de astăzi, în filmele contemporane.7
Un exemplu foarte de cunoscut prin care vreau să susțin aspectele evidențiate anterior
este drama The Deer Hunter [Vânătorul de cerbi] (1978), în regia lui Michael Cimino, care
este una dintre marile realizări ale cinematografiei tuturor timpurilor. Mai mult ca oricând, putem
înţelege ce înseamnă un război, oarecum similar celui în jurul căruia este construită pelicula lui
Cimino. În plus, față de cruzimea războiului din Vietnam care ne este arătată într-un mod brutal
în The Deer Hunter [Vânătorul de cerbi], este trauma suferită de foarte mulți oameni. Interesant
este că, spre deosebire de alte filme din perioada post război, The Deer Hunter [Vânătorul de
cerbi] nu condamnă explicit implicarea americană în acest conflict, dar ne prezintă, în imagini
rare și încărcate emoțional, cruzimea vietnamezilor. Prietenia care îi leagă pe protagoniștii din
film este adusă în prim plan, trecând prin încercările extreme la care sunt supuși. În asta constă
magia filmului și meritul regizorului de a expune ce rămâne în urma unui război. Trauma
războiului își pune amprenta asupra fiecăruia dintre ei, în moduri diferite. Michael retrăiește
periodic evenimentele din război, încercând să afle ce s-a întâmplat cu prietenii lui. Steven se
întoarce și el în America, cu un braț și picioarele amputate. Iar Nick a rămas în Saigon,
câștigându-și existența la ruleta rusească, fiind amnezic și având un comportament autodistructiv.
7
P. BYRNE, Screening Madness - A century of negative movie stereotypes of mental illness, Campania britanică
împotriva stigmei și discriminării persoanelor cu boli mintale „Time to Change”, 2009, sursă online
https://www.bl.uk/collection-items/screening-madness-a-century-of-negative-movie-stereotypes-of-mental-illness,
accesată la data de 10 aprilie 2023.

8
În acest caz amnezia și comportamentul autodistructiv, aceste tulburări psihice, sunt folosite
pentru a susține povestea și a hiperboliza traumele postbelice. Structura vizuală, decupajul alert,
jocul actorilor într-o tensiune uneori inimaginabilă (exemplu secvența cu ruleta rusească) dau
dimensiune acestui film, considerat de mulți un film iconic, alături de un alt film de referință din
aceeași perioadă, Coming Home [Întoarcerea acasă] (1978), în regia lui Hal Ashby, pelicule
care scot în evidență devastarea fizică, psihologică, morală și socială, cauzate de războiul din
Vietnam asupra soldaților americani și asupra familiilor lor. „În timp ce The Deer Hunter
[Vânătorul de cerbi] își poartă ignoranța și insensibilitatea ca un fel de insignă de onoare,
Coming Home [Întoarcerea acasă], celălalt film din Vietnam, atrage la fel de mult – dacă nu
mai mult – puterea emoțională explorându-și personajele, ale căror vieți interne se contractă și
explodează de-a lungul poveștii.”8 În Coming Home [Întoarcerea acasă], spitalul ne oferă un
loc de adunare a veteranilor de război, fiecare purtând amprenta nemiloasă a efectelor
devastatoare ale conflictului, fie că este vorba despre dizabilități fizice sau psihice. Am adus în
discuție aceste două filme premiate care marchează momente istorice ale filmului american
pentru a justifica povestirile cinematografice, profund adevărate, care au definit efectele
provocate de război în plan uman și psihic.
O altă percepție răspândită în film este ideea că un comportament sociopat este legat de
violență. Pentru a exemplifica aceste percepții, pe care filmele le creează, am identificat o serie
de pelicule și modul în care acestea și-au pus amprenta asupra spectatorilor (exemple în Anexa 1
și Anexa 2). Filmele care abordează tulburările mintale permit oamenilor să aibă acces la o lume
pe care nu ar putea-o cunoaște decât dacă ar fi în această situație sau au avut experiențe printre
cunoștințele din jurul lor. Acest lucru poate duce la o înțelegere greșită și la prejudecăți cu privire
la tulburările mintale și asupra bolnavilor care suferă de aceste boli. În acest context, abordarea
acestor teme a condus la dezbateri ample cu privire la beneficiile sau dezavantajele aparițiilor
tulburărilor mintale în filme. Cinematografia influențează transformarea socială și aduce în
prim-plan diferite aspecte ale bolii mintale pe care le expune unui public foarte mare.
Reprezentările sale dramatice creează adesea o imagine negativă asupra tulburărilor psihice și
asupra pacienților care suferă de acestea, dar uneori dezvoltă și povești pozitive, mai rare însă
decât opiniile negative, care pot avea un impact pozitiv asupra unei noi percepții asupra celor

8
Joe Valdez, Coming Home (1978), publicat în 24 aprilie 2008, sursă online
https://thisdistractedglobe.com/2008/04/24/coming-home-1978/, accesată în 14 aprilie 2023

9
care suferă, fără voia lor, de aceste afecțiuni, mai ales în contextul în care numărul de persoane
afectate este din ce în ce mai mare. Există date statistice cu privire la bolile mintale, prezentate
anual de organizații internaționale sau naționale. Astfel, „în 2019, unul din opt oameni, sau 970
de milioane de oameni din întreaga lume, trăiau cu o tulburare mintală, tulburările de anxietate și
depresie fiind cele mai frecvente.”9

9
Institutul pentru metrică și evaluare a sănătății[Institute for Health Metrics and Evaluation], bază de date, sursă
online https://vizhub.healthdata.org/gbd-results/, accesată la data de 23 martie 2022.

10
III. Reprezentarea depresiei în filmele de ficțiune

Termenul de depresie este întâlnit foarte des în ziua de azi. În trecut, depresia era
denumită melancolie. Istoria artei indică faptul că depresia s-a manifestat întotdeauna, iar ființele
umane au încercat să dea sens tulburării prin creații artistice. Există multe filme și opere de artă
care tratează în prim-plan sau în plan secundar depresia și modul în care aceasta are impact
asupra oamenilor. Multe dintre cele mai cunoscutele opere literare, muzicale sau filme din lume
au apărut din experiențele personale ale autorilor cu depresie.10 Așa cum voi arăta în ultimul
capitol, personal am experimentat o perioadă dificilă pe care, ulterior, am expus-o într-un
scurtmetraj de ficțiune, dar bazat pe propria realitate.
Din datele statistice, depresia este considerată boala secolului în care ne aflăm.
Raportul Organizației Mondiale a Sănătății (2020) susține că, la nivel mondial, „peste 350 de
milioane de persoane suferă de această boală care este cauza a peste 800.000 de sinucideri în
fiecare an. Tentativele de suicid, de multe ori repetate, nu pot fi cuantificate, dar specialiștii
consideră că sunt din ce în ce mai prezente”11 Iar în România, din analiza Ministerului Sănătății a
reieșit faptul că „erau înregistrate peste 500.000 de persoane cu afecțiuni psihice, numărul
acestora fiind de două ori mai mare decât în urmă cu zece ani.”12
În general, oricărei persoane îi este greu să admită că suferă de o astfel de boală sau
refuză să se trateze. În ultimii ani, această afecțiune este abordată în filmele de ficțiune, dar și în
filmele documentare. Psihicul uman este atât de complex, încât nici până astăzi nu avem toate
informațiile necesare pentru a-l trata, indiferent cât a evoluat știința, tehnica și indiferent cât a
evoluat cercetarea în acest domeniu. Putem vorbi de sute de filme care folosesc în firul narativ
bolile mintale și personaje afectate de aceste afecțiuni, relațiile dintre doctorii psihiatrii și
pacienți, dar am ales să studiez felul în care este depresia reprezentată în film pentru că, poate,
este una dintre cele mai înșelătoare și tăcute boli de care putem suferi. De multe ori, suferim fără

10
Pulse TMS, Depression in pop culture: film, literature, and music, publicată în iunie 2021, sursă online
https://pulsetms.com/resources/pop-culture/, accesată la data de 12 aprilie 2023.
11
Organizația Mondială a Sănătății, Mental Health and COVID-19: Early evidence of the pandemic’s impact:
Scientific brief, 2 March 2022, publicat în 2 martie 2022, sursă online
https://www.who.int/publications/i/item/WHO-2019-nCoV-Sci_Brief-Mental_health-2022.1, accesată la data de 23
martie 2023.
12
George ARUN, Depresia, boala secolului, publicat în Deutsche Welle, în data de 25 ianuarie 2022, sursă online
https://www.dw.com/ro/depresia-boala-secolului/a-60533446, accesată la data de 23 martie 2023.

11
să știm, și fără să facem pași importanți în tratarea acesteia. Din propria observație empirică
asupra mediului social în care trăiesc, pot afirma că Generația Z este mult mai afectată de aceasta
afecțiune decât generațiile părinților sau a bunicilor membrilor acestei generații. Deși această
generație a beneficiat de o perioadă fără conflicte majore, de o creștere a nivelului de viață, de un
acces la educație și la joburi bine plătite pe piața muncii, un număr foarte mare de tineri suferă de
depresie în diferitele ei forme, cu propriile manifestări. Iar, pentru multe persoane cu depresie,
arta a fost și este unul dintre singurele moduri de a face față acestei afecțiuni și de a da sens
emoțiilor copleșitoare și dureroase.13
În film, tulburările de anxietate și depresia sunt adesea descrise incorect sau incomplet
din motive alese de principalii creatori ai filmului; motive ce pot fi legate de structura narativă
sau descrierea personajelor. Iar aceste rațiuni subiective expun spectatorii la informații greșite
anxietate și depresie. Cinematografia împrumută mult din poveștile tragice ale oamenilor cu
probleme de sănătate mintală și din teoriile psihiatrice contemporane pentru a produce
melodrame psihiatrice puternice.
Înainte de cel de-al Doilea Război Mondial, termenul depresie nici nu exista, iar
persoanele afectate primeau alte diagnostice. Este principalul motiv pentru care oamenii nu erau
conștienți de depresie și nu exista o conștientizare socială. „Durerea afectivă era o chestiune
discretă și era tratată rudimentar prin terapie cu electroșoc, o metodă standard între cele două
războaie mondiale.”14 Pentru că filmele reflectă realitățile vremurilor, în perioada interbelică,
peliculele nu relevă această temă. După 1945, numărul pacienților a crescut și a apărut
„necesitatea unor diagnostice și tratamente mai bune pentru tulburările afective.”15 Astfel, și
filmele încep treptat să abordeze subiectul depresiei. Un asemenea exemplu este drama It’s a
Wonderful Life [O viață minunată] (1946), în regia lui Frank Capra, în care personajul
principal, apăsat fiind de necazurile vieții și convins că lumea ar merge înainte și fără el, decide
să se sinucidă. De o importanță aparte, sunt simbolurile folosite în film pentru a transmite

13
Câteva exemple în acest sens: The Velvet Rope al vedetei pop Janet Jackson a fost rodul luptelor cântăreței cu
depresia și anxietatea; Camera albastră a lui Pablo Picasso este opera prin care autorul își comunică dispozițiile
melancolice și depresive în diferite nuanțe de albastru și câteva alte culori; pictura lui Vincent Van Gogh, Bătrânul
îndurerat, a fost creată cu doi ani înainte ca acesta să se sinucidă.
14
A. EHRENBERG, op. cit., pag. 17.
15
Christopher M. CALLAHAN și German E. BERRIOS, Reinventing Depression: A History of the Treatment of
Depression in Primary Care, 1940–2004, Oxford University Press, New York, 2005.

12
vindecarea depresiei: fotografia din farmacie și sticla cu medicamentul, tapetul cu ancore din
casă, indicatoarele din planul doi.
Anii 1950 au adus o evoluție majoră în domeniul sănătății mintale prin descoperirea
antidepresivelor și a altor medicamente. Acest fapt a promovat rolul medicilor psihiatrii în rândul
populației și a dus la conștientizarea necesității tratamentelor. În acest context, și reprezentările
cinematografice ale bolii s-au schimbat rapid. Atitudinile modificate ale oamenilor față de
depresie pot fi observate în filme precum The wrong man [Omul greșit] (1956) al lui Alfred
Hitchcock, un film atipic, realist, pentru regizorul care în celelalte pelicule ale sale introduce
elementele fantastice. Încercarea personajului de a demonstra că nu este vinovat de crimă își
pune amprenta și asupra familiei care este afectată, deși protagonistul este o victimă. Filmat în
alb-negru, regizorul alege inspirat cum să folosească aparatul de filmat pentru a ne induce starea
în care se găsește personajul (exemplu cadrele din închisoare). „Regizorul alege să arate
progresul bolii utilizând mai degrabă o estetică legată de nebunie decât de depresie. Acest lucru
poate fi interpretat ca un indiciu asupra pericolului depresiei netratate.”16 Un alt exemplu de
reprezentare discretă a depresiei este cel al lui Alain Leroy, protagonistul din drama franceză din
1963, The Fire Within [Focul fatidic], regizată de Louis Malle, un film care a fost sursă de
inspirație pentru alte filme cunoscute.17 Regizorul alege să se folosească de replicile
protagonistului, decis să se sinucidă, pentru a descrie simptomatologia anxietății și a depresiei.
La sfârșitul anilor 1960, psihanaliza înregistrează o creștere a popularității care va dura
un întreg deceniu. Depresia a început să fie privită ca lupta individului modern de a se regăsi pe
sine. Drama lui Woody Allen, Interiors [Interior] (1978), introduce subiectul depresiei sub
impactul schimbărilor sociale contemporane. Filmul se concentrează asupra modului în care
tranziția, atât personală, cât și publică, afectează femeile unei familii burgheze din New York.
Depresia lui Eve poate fi percepută ca rezultat al constrângerilor vechii societăți. Anii 1980 sunt
văzuți ca o piatră de hotar în studiul clinic al depresiei. ”Individul care suferă nu mai este văzut
ca o persoană melancolică, ci una care nu reușește să acționeze într-o societate care consideră
acțiunea ca măsură a sinelui.”18

16
Andrada MUNTEANU, The aesthetics of depression in the work of Lars von Trier, Teză de master, The University
of Bergen Universitetet, 2016, pag. 8.
17
The Royal Tenenbaums [O familie genială] (2001), în regia lui Wes Anderson, Oslo, August 31st [Oslo, 31
august], în regia lui Joachim Trier
18
A. EHRENBERG, op. cit., pag. 12.

13
 Filmele care abordează problema sănătății mintale și a bolilor specifice, inclusiv a
depresiei, au o mare importanță pentru că pot fi un sprijin pentru persoanele afectate de aceste
tulburări și pentru familiile care le sunt alături pentru a înţelege ca nu sunt singurii care trec prin
această situație. În ciuda recunoașterii depresiei drept o afecțiune medicală, încă se studiază
multe din aspectele pe care le are. Conform dexonline.ro, depresia este „starea sufletească
(patologică) de tristețe (asociată cu neliniște).”19 Psihiatria și psihoterapia modernă încearcă să-i
ajute pe cei care suferă de această boală să scape de povară. Tratamentul depresiei prin diferite
tipuri de terapie combinată cu medicamente (e.g., antidepresive, anxiolitice și benzodiazepine)
ridică însă probleme, pentru că folosirea acestora poate crea dependență, chiar dacă ajută
pacienții să se simtă mai bine. „Spre sfârșitul secolului al XX-lea, boala mintală și dependența
sunt interdependente într-un climat medical preocupat de liniile neclare dintre medicamente și
droguri.”20 Problema tratării depresiei cu pastile și consecințele acesteia sunt evocate în mai
multe filme. Antidepresivele și substanțele ilegale apar ca soluții la diferitele probleme ale
personajelor. Prozac Nation [Tânăr și deprimat în America] (2001), duce subiectul
medicamentelor și mai departe. Filmul prezintă amintirile lui Elizabeth Wurtzel, o scriitoare și
jurnalistă americană care s-a luptat cu depresia o vreme îndelungată. Medicamentele nu reușesc
să-i vindece durerea. Nici Prozac, antidepresivul pe care i-l prescrie psihiatrul, nu îi ameliorează
starea, însă, o amorțește. Într-o perioadă, acest antidepresiv era prescris des până când s-au
identificat efectele negative care apar pe termen lung. Tot despre consumul de medicamente, în
filmul The Perks of Being a Wallflower [Jurnalul unui adolescent timid] (2009), în regia lui
Stephen Chbosky, drogurile luate aparent în scop recreativ de către adolescenți sunt folosite
pentru a evita realitățile dure la care aceștia se simt supuși. „Flashback-urile sale, sensibilitatea
ridicată față de durerea celorlalți și întreruperile de curent sunt simptomele unei traume trecute
inițial necunoscute pe care o reprimă. (...) în loc să acționeze ca scuturi, medicamentele nu fac
decât să accentueze dispozițiile sumbre.”21 Tragediile individului contemporan sunt explorate și
în drama lui Joachim Trier, Oslo, 31 august (2011). Acesta spune povestea lui Anders, un
dependent de droguri care reușește să-și revină.
În ultimii ani, în cinema au apărut mai multe filme care au ca temă depresia sau
personaje depresive. Deși apariția filmului The son [Fiul] (2022), în regia lui Florian Zeller, nu a
19
https://dexonline.ro, accesat în 14 aprilie 2023
20
Ibidem, pag.13.
21
A. MUNTEANU, op. cit., pag. 16.

14
avut efectul scontat și nici nu s-a ridicat la nivelul filmului anterior, The father [Tatăl] (2020), a
primit două premii Oscar, ocupă un loc important printre peliculele care au ca temă principală
tulburările mintale. Ambele filme însă ating aceasta temă. Dacă în The father [Tatăl] regizorul
abordează un studiu al demenței, ultimul lui film ne arată o nouă perspectivă a depresiei, una
autentică, în care cel care suferă de această tulburare este izolat. Filmul ilustrează perfect starea
depresivă a unui adolescent căruia îi este greu să se înțeleagă, nu îi înțelege pe ceilalți, dar nici
persoanele apropiate nu îl înțeleg. Este destul de greu și să încerci să faci un exercițiu de
imaginație, punându-te în locul unui părinte care este alături de propriul copil aflat în depresie.
The son [Fiul] încearcă să descrie această experiență greu de imaginat, chiar dacă tatăl nu a fost
alături de copilul lui o perioadă lungă.
Reprezentările cinematografice ale depresiei au mers paralel cu realitățile medicale și
sociale ale timpului lor. Chiar dacă la început au fost vizualizate în romantism, aceste
reprezentări au devenit de un realism tot mai brut, astfel încât să se potrivească unui public
conștient, și care poate a experimentat deja această afecțiune. Cazurile care apar în filmele
identificate sunt exemple generale de depresie. Acestea se concentrează, în primul rând, pe
creșterea gradului de conștientizare a efectelor acestei tulburări. Dacă celelalte boli psihice pot fi
supuse dramatizării în film și permit crearea a numeroase povești în jurul lor, depresia este una
din tulburările destul de dificil de reprezentat în imagini. „Depresia cinematografică subliniază
incapacitatea personajelor de a funcționa conform așteptărilor în societatea actuală.
«Normalitatea» lor medicală se prăbușește sub presiunea emoțională anormală la care sunt
supuși. Cei deprimați își poartă povara alterității, oscilând între dependență și nebunie.”22
Pentru filmul militant pentru drepturile și libertățile persoanelor bolnave mintal, am
identificat două pelicule reprezentative - filmul Changeling [Schimbul] (2008), regizat de Clint
Eastwood, prezintă psihiatria ca instrument politic și social. În film, reprezentanții poliției
folosesc internarea la psihiatrie ca formă de aducere la tăcere a unei mame care cere insistent
dreptate pentru dispariția copilului. Filmul prezintă și alte câteva cazuri sociale de utilizare
greșită a internării la psihiatrie; soții abuzivi, care folosesc violența în relația cu soția, pentru a
scăpa de închisoare, își internează soțiile la psihiatrie. Odată declarată nebună, o persoană își
pierde credibilitatea, iar din cauza tratamentului la care este supusă, își pierdea și capacitatea de a
se apăra, devenind practic o legumă. Mai mult decât atât, filmul arată cum tocmai internarea

22
A. MUNTEANU, op. cit., pag. 82

15
abuzivă la psihiatrie provoacă stări depresive persoanelor în cauză. Filmul este bazat pe fapte
reale și prezintă cazul fericit în care drepturile omului câștigă, în care societatea începe să
înțeleagă că psihiatria poate fi o formă de tortură. Iar comportamentul de a închide o persoană la
psihiatrie din alte motive decât boala psihică începe, de la acel moment istoric încolo, să fie
sancționat legal. În film, ca și în realitate, personajul principal primește sprijin din exterior, iar în
acest caz, din partea bisericii. Filmul ilustrează pasul făcut în reglementarea legală a drepturilor
acestor persoane. Un alt film care prezintă o etapă de evoluție în înțelegea persoanelor care
suferă de o patologie mintală este și filmul 55 Steps [55 de pași] (2017), regizat de Bille August.
Personajele principale ale filmului sunt o avocată și o pacientă internată la psihiatrie. Avocata,
care fusese vreme de mulți ani asistentă medicală la un spital de boli mintale, înțelege sistemul
medical psihiatric în profunzime și are multă empatie pentru astfel de persoane. Împreună,
avocata și pacienta, schimbă o abordare veche și greșită în ceea ce privește persoanele cu boli
mintale: discernământul în a refuza tratamentul medical. De aici, doar un pas către libertatea de a
refuza să ia un medicament pentru care pacientul, deși în nevoie, înțelege totuși că nu îi face
bine. Filmul prezintă momentul istoric în care unei persoane suferinde de o boală mintală începe
să i se dea dreptul să aibă propria opinie în ceea ce privește tratamentul. Ambele filme au finaluri
fericite, în care dreptatea câștigă.
Este adesea foarte dificil și, uneori, imposibil, pentru persoanele care suferă de această
boală să descrie cum se simt. În plus, depresia este dificil de tratat. Aceste persoane au nevoie de
aliați în lupta lor cu boala pentru a-și câștiga demnitatea socială, așa cum ilustrează istoria
drepturilor omului pentru persoanele bolnave mintal. Regizorii pot, prin filmele lor, să trezească
empatie pentru astfel de persoane, pot ajuta la vindecarea lor, și pot deveni adevărați militanți ai
drepturilor și libertăților acelora care suferă de aceste afecțiuni. În ultimii ani, rolul filmelor cu
aceasta temă s-a extins, preluând și un rol terapeutic în domeniul psihologiei. Iar în universitățile
de specialitate, nu de puține ori sunt exemplificate anumite afecțiuni studiate la nivel teoretic, cu
secvențe din filme care transpun vizual anumite simptome.

16
IV. Filmul românesc și bolile mintale

Călin Căliman, în Istoria filmului românesc (1897-2000), ne oferă informații despre

primele filmări dintr-un spital de boli mintale care au avut premiera în 1920, fiind un documentar
românesc de educație sanitară.23 Ulterior acestei referințe, în zeci de ani de producție de film
românesc, tema bolilor mintale este absentă. În 1983, cel de-al doilea lungmetraj al regizorului
Ion Carmazan, Lișca, spune povestea unei femei care își așteaptă soțul să se întoarcă de la război
și care își pierde mințile când realizează că acesta a murit.24 Sigur că mai avem și personaje
aproape de coloratură prin nebunia lor (nebunul sau nebuna satului), un exemplu fiind nebuna
din filmul Ion. Blestemul pământului, blestemul iubirii (1980), în regia lui Mircea Mureșan.
Inexistența acestei teme și a celor adiacente acesteia în cinematografia românească din
perioada comunistă are legătură cu ideologia politică totalitară. Pentru că tema bolilor mintale a
fost gestionată de psihiatrie, în perioada regimului dictatorial, această ramură a medicinii a fost
politizată și folosită ca instrument de represiune. Orice om care se împotrivea sistemului putea fi
ridicat și internat în spitalele de boli mintale, cu diagnosticul de schizofrenie sau paranoia.
Metodele folosite în spitalele de „nebuni” erau traumatizante; medicii psihiatrii erau membri de
partid care se subordonau și puneau în aplicare măsurile cerute de conducerea partidului, iar
conducerea acestora era, de cele mai multe ori, militarizată. Ca și în celelalte state comuniste,
psihiatria nu s-a dezvoltat în România, iar efectele acestei perioade se resimt până în ziua de
astăzi. Cinematografia românească a fost controlată exclusiv de către organele statului și
psihiatria a fost utilizată ca instrument politic de control. Prin urmare, tema bolilor mintale a fost
interzisă spre a fi folosită în producția de filme anuale.
Căderea regimului comunism a oferit cinematografiei românești posibilități nelimitate
de a aborda subiecte diverse, care altădată erau interzise sau supuse cenzurii. Lăcașul zeilor muți
(1991) este un scurt metraj documentar, în formulă de eseu dramatic, în regia Anitei Gîrbea, un
film despre abuzurile din psihiatria comunistă. Cu toate acestea, primii ani de libertate nu abundă
în filme pe această temă și nici publicul român, poate, nu era doritor de a discuta despre bolile

23
Călin CĂLIMAN, Istoria filmului romanesc (1897-2000), sursă online:
https://dokumen.tips/documents/calin-caliman-istoria-filmului-romanesc.html?page=1, accesată la data de 14 aprilie
2023.
24
C. CĂLIMAN, Oamenii de pământ ai lui Ioan Cărmăzan, publicat în Contemporanul, nr. 4, 2015, sursă online
http://aarc.ro/articol/cinetipar/oamenii-de-pamant-ai-lui-ioan-carmazan, accesată la data de 14 aprilie 2023.

17
mintale, un subiect tabu în România și în ziua de astăzi. Regizorul Adina Pintilie a adus în
prim-plan, prin documentarul Nu te supăra, dar... (2007), pacienții și relațiile lor de la Centrul
de recuperare din Călugăreni, într-o modalitate unică pentru filmul românesc, fără o intervenție a
realizatoarei asupra evenimentelor pe care le redă. Ritmul filmului este foarte lent, în care
camera stă, privește și te obligă să te uiți. Încă de la început, filmul se deschide cu un cadru în
care un bărbat te cheamă spre el, ca o invitație spre lumea lui. Regizoarea ne arată spațiul mizer
în care acești oameni cu tulburări mintale trăiesc, dar paradoxal ei nu sunt dezumanizați (de
exemplu secvența în care își dau de mâncare cu lingura, unul altuia). Apariția filmului a ridicat
însă întrebări la nivel de etică. „Nu naturalismul acestor secvențe deranjează, cât indecența ideii
de a filma în cea mai profundă intimitate pe cineva care nu este conștient de propria stare”, scrie
criticul de film Ionuț Mareș.25 Aceste aspecte ar trebui luate în calcul de către orice regizor care
va realiza un film cu teme sensibile ca bolile mintale.
Tema bolilor mintale este abordată și în seriale, iar, în 2010, apare primul serial de
televiziune produs de HBO în România, În derivă, în regia Adrian Sitaru și Titus Munteanu.
Filmul se concentrează pe „ședințele de psihoterapie ale unui psihiatru de succes, dar cu mari
probleme în viața sa personală.”26 De notat, sunt declarațiile regizorilor și a actorilor cu privire la
faptul că românii nu merg la terapie. În articolul de pe Cafe Gradiva, este citat regizorul Titus
Muntean. „Nu cred că ne-am pregătit noi [regizorii] în mod deosebit pentru asta, pentru că toată
problema care ține de tipicul terapiei era conținută în mare măsură de scenariu şi, evident, de
scenariul original. Acolo unde nu se respectă la milimetru procedurile de terapie, nici nu cred că
e atât de important. Până la urmă, e un spectacol, într-un fel, care trebuie să bucure spectatorul şi
[pe care acesta] să-l înțeleagă.”27 Redactorii publicației ridică o problemă importantă pentru
realizarea oricărui film despre bolile mintale, care se referă la partea de consultanți în
psihoterapie sau psihiatrie, singurii specialiști în măsură să explice, într-un mod corect și cât mai
aproape de realitate, suferința celor cu această afecțiune.
Ultimul deceniu ne aduce în cinematografia românească mult mai multe filme care au
această temă a bolilor mintale sau personaje care suferă de aceste afecțiuni, intensificându-se în

25
Ionuț MAREȘ, Nu te supăra, dar... Cinema radical-poetic, publicat în Ziarul Metropolis, în data de 29 aprilie
2016, sursă online https://www.ziarulmetropolis.ro/nu-te-supara-dar-cinema-radical-poetic-2/, accesată la data de 14
aprilie 2023.
26
Cafe Gradiva, În derivă, psihoterapie românească sub licență străină la HBO, sursă online
https://cafegradiva.ro/2010/08/in-deriva-psihoterapie-romaneasca-sub.html, accesată la data de 14 aprilie 2023.
27
Ibidem.

18
ultimii ani, influențați poate și de pandemia de Covid-19 sau de conștientizarea și acceptarea
existenței acestor tulburări.28

28
Din dragoste cu cele mai bune intenții (2011), în regia lui Adrian Sitaru, Ana, mon amour ( 2017) în regia lui
Călin Peter Netzer, O dată pentru totdeauna (2022), în regia lui Iura Luncașu, Otto Barbarul (2020), în regia
Ruxandrei Ghițescu , O secundă (2021) în regia lui Octavian Iacob, Unde merg elefanții (2023) în regia lui Gabi
Virginia Şarga și Cătălin Rotaru.

19
V. Studiu de caz

A. Această lehamite (1994), în regia lui Mircea Daneliuc

În urma unui accident de mașină, o tânără ajunge la spital unde doctorii îi constată
decesul. Totuși, copilul nenăscut al femeii trăiește și o doctoriță încearcă să o mențină în viață,
conectată la aparate, pentru a salva copilul. Deși femeia accidentată nu are rude, apare Bebe care
susține că este tatăl copilului, având motivele lui pentru care își dorește ca acesta să se nască.
Acesta este punctul de plecare al filmului Această lehamite al cărui regizor și scenarist
este Mircea Daneliuc și care a fost lansat în 1994. Considerat în perioada comunistă un regizor
cu care era dificil de lucrat și ale cărui filme transmiteau, în limita posibilităților acelor vremuri,
mesaje antisistem, Daneliuc își păstrează linia de subiecte de actualitate, tratate de cele mai multe
ori cu sarcasm, și după Revoluţie când lansează acest film. Această lehamite aduce în prim plan
viața de zi cu zi a românilor în perioada postdecembristă, într-o manieră în care doar Mircea
Daneliuc o putea face. „Așezată sub lupa unei lucidități îndurerate, panorama mobilă și imobilă
alunecă spre grotesc, autorul cenzurând cu premeditare orice urmă de emoție. Privirea sa
potențează ridicolul indiferent de direcția în care pendulează povestirea: spre deriziune sau
gravitate. Efectul este, pe cât de dizgrațios, pe atât de autentic, și rezultă marea lehamite, starea
generală a personajelor, care dă și titlul filmului, îmbrățișând într-o atotcuprinzătoare acoladă
substanța existenței.”29
Privind cu obiectivitate, la aproape 30 de ani de la lansare, toate personajele din film par
bolnave psihic. Iar cum acțiunea se desfășoară în mare parte într-un spital, ne întărește această
presupunere. Regizorul însă a avut alte planuri, plasând filmul într-o zonă de graniţă dintre
realitatea grotească și o lume magică în care sufletul tinerei încă bântuie cu speranța de a se
reîncarna în propriul ei nou născut, iar pe aceste tărâmuri mioritice există o zonă în care mașinile
urcă dealul singure. Pendularea între cele două lumi, și faptul că femeia se agață de viață, ne
oferă posibilitatea de a întrezări o speranță în această lume nebună sau, cum o definește autorul,
cuprinsă de această lehamite. În dexonline.ro, termenul lehamite este definit ca „oboseală,

29
Adina Darian, Această lehamite. O boală a tranziției, publicat în Noul Cinema nr. 4/1994, sursă online
http://aarc.ro/articol/aceasta-lehamite.-o-boala-a-tranzitiei, accesat in data de 18 aprilie 2023

20
plictiseală, dezgust, silă (față de cineva sau de ceva)”30 Mircea Daneliuc ne face să simțim
amestecul acestor stări în film. Toata lumea este cuprinsă de această stare, începând de la medicii
din spital până la cetățenii care își duc o existență normală acelor vremuri. Inclusiv tânără
doctoriță, ingenuă și pură, singura care luptă cu toată forța ei pentru a menține în viață copilul
nenăscut, o posibilitate medicală absurdă (nu am identificat un caz real în care să existe
posibilitatea ca un făt de 4 luni să poată trăi după ce mama a murit), în situații de criză se
comportă nebunește, conectându-se la prize. Aceasta încărcare la prize are loc ori de câte ori este
stresată sau nu știe cum sa procedeze. Este singurul personaj pe care regizorul îl creionează mai
uman. Personajul lui Horațiu Mălăele, Bebe, este un amalgam de trăsături negative și pozitive,
care la final nu mai știi cine este el real sau ce joc mai joacă. Bărbatul vrea ca acest copil să se
nască, nu pentru că ar avea sentimente față de el, ci pentru că nu vrea să piardă locuința.
Personajul Bebe place spectatorilor pentru umorul lui sarcastic și comentariile acide pe care le
face adeseori, vizavi de societatea în care trăiesc. Dar dincolo de situațiile dramatice, de umorul
subtil al lui Daneliuc și de multiplele personajele în situații diferite care apar pe lângă cele
principale, ni se arată un tablou al întregii societății românești într-o perioadă de tranziție, aflată
într-o stare de lehamite. „Peisajul nostru, drumurile noastre, străzile noastre, maidanele noastre,
casele noastre, blocurile noastre, apartamentele noastre, camerele noastre cu obiectele noastre,
buticurile noastre, bombele noastre, gara noastră, spitalul nostru, micile noastre ateliere şi, mai
presus de orice, oamenii noștri. Locuri, obiecte, şi oameni formează un tot unitar, fac o sinteză
perfectă dar în același timp, se intercondiționează. Toate poartă amprenta neglijenței, a
tembelismului, a unui sictir continuu, a unui jeg generalizat. Un univers uman al deriziunii, în
care lipsesc cultul muncii și al valorilor, dar și motivația morală, și spirituală a acestora.”31
Ceea ce mi-a atras atenția, încă de la începutul filmului, au fost viziunea realistă și
estetica filmării foarte apropiată de reportaj, montajul alert, prim planurile extrem de sugestive
pentru jocul actoricesc, personajele caracterizate aproape în intimitatea gesturilor lor și, nu în
ultimul rând, locația și secvențele din spital care îți rămân întipărite în memorie. Singurul aparat
de respirație asistată din acest spital devine, într-un fel, o metaforă a neputinței de a genera viață.
Întrebarea care apare, inclusiv la medicii din respectivul spital, este cine hotărăște cine trăiește
sau moare dacă doi bolnavi au nevoie simultan de terapie intensivă. O alegere greu de făcut în

30
https://dexonline.ro/intrare/lehamite/30822, accesat în 30 mai 2023
31
Mircea Dumitrescu, Aceasta Lehamite, articol scris în ziarul Tribuna în data de 16 iulie 1994, sursă online
https://www.mirceadaneliuc.ro/html/aceasta_lehamite4.html, accesat în data de 1 iunie 2023.

21
orice context și în orice condiție pentru oricare om. Dincolo de lipsa de aparatură medicală vitală
pentru salvarea vieților omenești, spitalul este într-o vizibilă stare de degradare. Toate aceste
lipsuri își pun amprenta și asupra celor care lucrează acolo. Cu toate acestea, personalul medical
este optimist că vor veni ajutoare din Germania, așteptarea ajutoarelor din străinătate fiind
specifică perioadei de după Revoluţie când toți românii sperau că occidentul ne va sprijini țara.
Speranța că cineva din exterior ne va salva. Pe tot parcursul filmului, regizorul ne face să simțim
acest miraj al plecării în străinătate, fiind singura șansa pentru o viață mai bună. Bebe, personajul
principal, însă e printre cei care a decis să rămână, deși țara în care trăiește se află încă sub
influența comuniștilor și a promisiunilor false pentru care lumea se duce la vot. România
prezentată de regizorul Daneliuc este cea în care oamenii încă se mai înghesuie la cozi pentru
pâine sau ouă, în care românii frustrați de viața pe care o duc caută scandal din orice, dar în care
mai există o speranță (expusă în film prin fantastic - sufletul femeii care nu vrea să părăsească
acest loc, zona în care mașinile se deplasează singure). Promisiunea lui în final, față de tânără
doctoriță cu care începe o nouă o relație, este că o va duce în Groenlanda pentru că doar acolo
mai e nevoie de ei. Finalul filmului îi surprinde pe cei doi protagoniști într-o secvență sugestiv
erotică (se vede talpa piciorului pe geamul mașinii) în urma căreia există posibilitatea nașterii
unui copil, deci a unei noi generatii. Chiar Bebe o spune în acest moment intim că acest copil va
rămâne în țară pentru a construi o lume mai bună. Monologul bărbatului este plin de contradicții
(exemplu merg în Groenlanda să stea la plajă și la soare; cuplul pleacă, dar copilul rămâne).
Regizorul lasă o mică speranță că generațiile care se vor naște, vor putea schimba ceva. Pe
fundal, folosește discret drept coloană sonoră imnul național, ca o metaforă a naționalismului
care ar trebui să ne caracterizeze. Imaginea creată este a teatrului absurdului peste care plutește
fantasma unei tinere care își dorește să nu plece din această viață, dar care face trecerea în
cealaltă lume la final, extrem de bine realizată tehnic pentru cinematografia perioadei respective.
În viziunea criticii din revista online de specialitate All About Romanian Cinema
(www.aarc.ro), „după neorealismul italian, realismul socialist din țările Estului comunist,
contrabalansat de realismul mistic al sovieticului şi apoi exilatului Tarkovski, şi după realismul
comunist din peliculele nord-coreene, sesizăm în Această lehamite descrierea unui alt tip de
realism: realismul penibil.”32

32
George Morărel, Filmul anului, sursă online http://aarc.ro/articol/filmul-anului, accesat in data de 18 aprilie 2023

22
 B. Sophie's choice [Alegerea Sofiei] (1982) în regia Alan J. Pakula

Alegerea filmului Sophie's choice [Alegerea Sofiei] (1982), în regia Alan J. Pakula,
pentru a avea reprezentarea unei părți importante a noțiunilor teoretice pe care le-am analizat în
capitolele anterioare, nu este întâmplătoare. Filmul reușește să combine o serie de teme de interes
pentru perioada în care a fost realizat. Deși în literatura de specialitate, Sophie's choice
[Alegerea Sophiei este de cele mai multe ori încadrat la filmele despre Holocaust, o temă
abordată în diferite contexte de cinematografia americană a anilor 1980, pelicula surprinde mai
mult decât cea mai mare crima împotriva umanității chiar dacă ilustrează și dreptul asupra vieții
sau a morții pe care naziștii credeau că îl au asupra evreilor din lagărul de la Auschwitz.
Ca și în filmele despre război amintite, The Deer Hunter [Vânătorul de cerbi] și
Coming Soon [Întoarcerea acasă], trauma pe care o resimt mulți oameni care au trecut prin cel
de-al Doilea Război Mondial, printre care și evreii supraviețuitori ai Holocaustului, este
evidențiată într-o multitudine de moduri în cinematografie. Decizia regizorului care ecranizează
romanul omonim este să păstreze firul narativ literar, în care există un narator care spune
povestea alegerii Sophiei. La rândul ei, principalul personajul feminin, interpretat impecabil de
către Meryl Streep, rol pentru care a câștigat un Oscar, este al doilea narator al poveștii, fiind
martor ocular a ceea ce s-a întâmplat în lagărele naziste. Analiza mea pentru acest film se referă
la identificarea bolilor mintale și a traumelor psihologice, precum și modul în care reușește
regizorul să determine spectatorii să pătrundă în psihicul personajelor afectate de aceste
tulburări. Conform criticului de film Roger Ebert, „Sophie’s Choice [Alegerea Sofiei] este un
film fin, captivant, minunat jucat, sfâșietor. Este vorba despre trei persoane care se confruntă cu
o serie de alegeri, unele frivole, altele tragice. Pe măsură ce ei se năvălesc în nedumerirea de a fi
oameni într-o epocă a nebuniei, ei devin prietenii noștri și îi iubim.33
Sophie este un supraviețuitor al Holocaustului care pare la începutul filmului că și-a
continuat normal viața, la doi ani de la încheierea războiului, alături de partenerul ei de viață,
Nathan. Filmul prezintă o atmosferă specifică Americii de după război. Cuplul se împrietenește
cu noul vecin, Stingo, care se mută în New York, visând să ajungă un scriitor cunoscut și căruia
33
Roger Ebert, Sophie's Choice, publicat online 1 ianuarie 1982, sursă online
https://www.rogerebert.com/reviews/sophies-choice-1982, accesat în 31 mai 2023

23
îi va reveni rolul să spună povestea. Pătrundem în viața cuplului prin intermediul lui Stingo care
devine confidentul și prietenul lor și o descoperim pe Sophie prin intermediul flashback-urilor
realizate, în cheie de culoare sepia, în care aceasta își reamintește momentele extrem de
dureroase din trecutul ei. Regizorul alege momentele de dinainte de război și perioada când este
luată și deportată la Auschwitz. În spatele unui cuplu vesel și nonconformist așa cum pare
inițial, descoperim treptat problemele de care suferă fiecare dintre ei. Sophie este traumatizată de
ceea ce i s-a întâmplat în lagărul de concentrare, iar Nathan are, pe lângă problemele cu alcoolul,
momente în care devine agresiv și bolnav de gelozie. Prezentul și viitorul devin previzibile prin
întâmplările din trecut care și-au pus amprenta asupra personajelor din film. În fapt, la finalul
peliculei descoperim că relația dintre cei doi este de codependență, în care cei doi intră pentru
a-și rezolva problemele.
În Sophie's choice[Alegerea Sofiei] ne este indusă, încă de la început, ideea morții prin
folosirea repetată a cuvântului, în contexte și momente diferite. Există foarte multe studii de
specialitate, realizate pe ce înseamnă trauma și despre efectele acesteia, iar Sophie ar putea fi
oricând un studiu de caz. Tentativa de sinucidere, faptul că și-a creat din minciuni o poveste în
care, cum însuși personajul o spune, nu mai știe care este adevărul, sunt semnele evidente că
psihicul femeii este afectat. Este mai mult decât depresie, este o renunțare la viață și o perpetuă
așteptare a morții pe care și-o dorește, declanșată de momentul înfiorător în care a fost obligată
să își condamne unul dintre copii la moarte, oferindu-i-se doar posibilitatea de a spune pe care
dintre ei. Punctul culminant al filmului care explică toată evoluția personajului feminin este în
această scenă tragică. Sophie a fost obligată să aleagă care dintre copiii ei va muri pentru a putea
salva unul dintre ei. Iar această alegere imposibilă pentru o mamă, o va urmări până la final.
Chiar dacă a ales să trăiască băiatul ei, nu aflăm niciodată dacă acesta a reușit să supraviețuiască
în lagăr. Practic, protagonista își pierde ambii copii, fiind obligată să trăiască cu această
vinovăție.
În acest context, Nathan are rolul de personaj cu funcție terapeutică. La rândul lui,
iubitul ei este într-o situație la fel de complicată pentru că el este diagnosticat cu schizofrenie
paranoică, diagnostic pe care îl aflăm prin intermediul fratelui care este doctor. Iar boala lui este
agravată de consumul de alcool și de droguri. Dar acest lucru îl aflăm mult mai târziu, deși
schimbările de dispoziție ale personajului ne oferă primele semnale că este mai mult decât
gelozie sau violență. Nathan trece rapid de la iubire intensă la ura la fel de intensă, în mai multe

24
episoade în care acesta intră în criză. Iar după fiecare cădere a sa, se comportă ca și când nimic
nu s-ar fi întâmplat. Scena în care Nathan dirijează Simfonia nr. 9 a lui Beethoven, în fața
ferestrei, în care chipul lui se reflectă pe fiecare geam, indică într-o formulă vizuală simbolică
multiplicarea stării de nebunie a protagonistului.
Cei doi oameni cu probleme psihice grave intră într-o relație de prietenie cu vecinul lor
care, la rândul lui, are o traumă creată în urma morții mamei lui când el avea doar 12 ani. Toată
structura acestor relații, atent gradată în film, definește până în final, evoluția fiecărui personaj în
parte, în structură de triunghi, structură evidențiată de exemplu în dramaturgia lui Henrik Ibsen,
August Strindberg sau Anton Cehov, dar mai ales la Ipsen și Strindberg dacă ar trebui să facem o
paralelă între structura cinematografică a filmului Sophie's Choise [Alegerea Sofiei] și piesele
Strigoii (Ipsen) și/sau Dansul morții (Strindberg).
Parcă adunăm bucată cu bucată din fiecare om pentru ca la final să avem întreaga
imagine a fiecăruia dintre personaje. Finalul filmului este previzibil pentru că urma morții îi
urmăreşte pe cei doi protagoniști. Sophie și Nathan pun capăt tuturor suferințelor, alegând
sinuciderea ca o ultimă soluție a problemelor fiecăruia și a cuplului. „Scena finală, devastatoare a
filmului este inevitabilă – Nathan este prea torturat de demonii lui interiori pentru a continua să
trăiască într-o lume a chinurilor, iar Sophie e prea îndrăgostită de el ca să-i dea drumul.”34 Încă o
dată, Sophie's choice [Alegerea Sofiei] este un exemplu concludent privind psihiatria ca dramă
și destin. Meryl Streep reușește o performanță actoricească unicat și, elementul cel mai
important, stilistica, este evidențiată prin faptul că drama se petrece în lumină, într-un decor
aproape romantic, decor filmat în planuri secvență, zona luminată (să îi spunem) fiind în
contrapunct cu lagărul și ororile Holocaustului. Ori, tocmai în acest superb decor și în lumină se
consumă drama și deznodământul.
În concluzie, cele două filme alese pentru studiu de caz ne arată adevărata față a unei
societăți și momente istorice dramatice care și-au pus amprenta asupra umanității. Din această
umanitate, scenariștii și regizorii au extras situații limită în care personajele își poartă traumele,
fiind afectate de diverse forme și diagnostice ce țin de psihiatrie.

34
Shane Stahl, The Secret Weapon of Sophie's Choice is Kevin Kline's Debut Performance, publicat în 10 decembrie
2022, sursă online https://collider.com/kevin-kline-sophies-choice-debut-performance/, accesată în 31 mai 2023

25
VI. CONCLUZII

Bolile mintale sunt în creștere, milioane de oameni sunt afectate de diferite forme de
astfel de tulburări, de la anxietate, depresie, tulburare bipolară, schizofrenie și multe altele. A
înțelege cel mai bine boala mintală înseamnă a accepta și a recunoaște efectele pe care le are
asupra unei persoane, dar și asupra celor din jurul ei. Mediul filmului, mai mult decât orice altă
formă de artă, este capabil să transpună pe ecran subtilitățile minții umane (e.g., gânduri, emoții,
instincte, motive) și impactul lor asupra comportamentului. Prin film învățăm și înțelegem
experiența trăită de pacienții diagnosticați cu o tulburare mintală, oferindu-ne posibilitatea de a
vedea o parte din ceea ce implică o astfel de boală, de la simptome până la emoții și perspectiva
asupra unei persoane care se luptă cu un astfel de diagnostic. Din fericire, există tratamente și
terapii care chiar dacă nu vindecă, pot ameliora stările, pot îmbunătăți cu adevărat viața celor cu
tulburări mintale. Studiile de cercetare, educația și empatia ne permit să-i susținem pe cei care
duc o astfel de luptă în fiecare zi. Una dintre modalitățile de a ne documenta și a cunoaște mai
multe despre efectul pe care îl au bolile mintale este prin film și, chiar dacă în realizarea celor
mai multe producții cinematografice primează audiența, există și filme care prezintă bolile în
mod matur și responsabil. Talentul și creativitatea regizorilor se văd în capacitatea lor de a
explora mintea, identitatea și lumea interioară a personajelor prin imagine, sunet și puterea
evocatoare a filmelor.
Una dintre cele mai sensibile tulburări, care ne afectează din ce în ce mai des pe cei mai
mulți dintre noi, este depresia despre care ar trebui să învățăm chiar dacă trecem printr-un episod
depresiv sau nu. Unele filme realizate în ultimii ani își propun să ne ajute prin încercările de a ne
prezenta cât mai fidel ce înseamnă depresia și care sunt simptomele. Sau intenționează să tragă
un semnal de alarma asupra pericolelor care planează asupra celor care nu se tratează; cum ar fi
creșterea ratei de sinucidere a celor depresivi clinic. Dar atunci când știința și medicina cu
întreaga ei evoluție, în primul rând tehnică, încă mai au de analizat date și de realizat studii
aprofundate despre această boală a secolului al XXI-lea, întrebarea retorică este cum vor reuși
cineaștii să expună simptomele și ceea ce trăiesc acești oameni. Pentru a aprofunda depresia, este
nevoie de mai multă cercetare și documentare, de mai multe studii ample care să ne ofere
informații cât mai exacte, dar care să măsoare impactul pe care aceste filme îl au asupra

26
spectatorilor în general și asupra celor depresivi în mod special și care fac parte din grupul
vulnerabil. Până la realizarea acestor studii care pot dura decenii ca să descoperim, în primul
rând, alte metode de tratament, regizorii și scenariștii vor aborda subiectiv această temă, de multe
ori din experiența proprie sau a persoanelor apropiate, dar și, influențați de câștigarea audienței,
ducând în extremă efectele depresiei sau metamorfozând caracterul personajelor depresive pentru
a se potrivi firului narativ, într-o ficțiune care nu va avea legătură cu realitatea.
Psihiatria și cinematografia s-au născut și au crescut împreună, dar cele două domenii
sunt legate nu doar pentru că se completează creativ, dar se pot îmbina profesional și științific.
Cineaștii moderni și teoreticienii filmului vor să depășească limitele care sunt generate de
exploatarea stereotipurilor și mituri referitoare la persoanele bolnave mintal. În același timp, cei
care oferă educație medicală au descoperit valoarea didactică a filmului, care a devenit un
instrument de predare util în specializările psihiatriei și a psihologiei. Și cum numărul acestor
producții cinematografice crește, nu doar în Statele Unite ale Americii, ci și în România,
profesorii de psihiatrie și psihologie au mai multe resurse de predare. Mediul online este plin de
sfaturi pentru cei care se află în depresie, unul dintre acestea fiind vizionarea unor filme pe
această temă.
Când un creator își alege această zonă tematică, el trebuie să își pună întrebări cu
privire la bolile psihiatrice și comportamentul uman în funcție de diagnostic, aceste elemente
dând posibilitatea conturării unor personaje cu existență sau cu un destin special. Dincolo de
audiență, realizatorii de film au un rol important pe care îl pot juca în consolidarea eticii și a
valorilor în societate. Socotesc de o importanță deosebită puterea de a folosi acest instrument de
comunicare pentru a-i sensibiliza pe oameni față de drepturile pe care o persoană diagnosticată
cu o tulburarea sau o boală psihică le are și de a stârni sentimente de empatie. Folosirea filmului
pentru a ilustra drama unei persoane ce suferă de depresie îndeamnă regizorul, poate mai mult
decât în alte cazuri, la foarte multă responsabilitate. Poate este un moment când trebuie să
redefinim cineastul care până acum a fost privit ca un creator care realizează filme după bunul
plac, care are faimă și resurse financiare. Consider că trebuie să ne întoarcem la valorile de bază
ale societății, în care cineastul își servește publicul mai întâi de toate.
Cu cât creștere interesul global al oamenilor față de suferințele mintale, ar trebui ca
filmele și realizatorii lor să aducă în prim-plan teme și subiecte care să crească gradul de
conștientizare socială cu privire la depresie, anxietate și alte patologii psihiatrice.

27
V. Concepția și analiza regizorală în Control (2023), în regia lui Michael
Cuptor

Te trezești într-o noapte că îți este rău și nu este nimeni lângă tine în acel moment. Inima
începe să-ți bată cu putere. Îți pui întrebarea dacă acesta este ultimul moment din viața ta. Panica
pune stăpânire pe tine și începi să-ți retrăiești în câteva secunde tot ce ai trăit până în acel
moment. Și realizezi că mai aveai atât de multe lucruri de făcut. Primul lucru pe care îl faci este
să suni la salvare, pentru că sunt singurii care te pot ajuta să supraviețuiești. Este momentul în
care realizezi cât de singur ești.
Acesta este începutul scurtmetrajului Control, bazat pe o poveste reală. Alin, un tânăr
de 22 de ani, se simte foarte rău într-o seară, iar acest lucru declanșează o întreagă aventură
pentru stabilirea unui diagnostic cât mai precis. Pe lângă simptomele fizice de amețeală și greață,
starea lui se înrăutățește, tensiunea arterială îi crește și pentru că se autoalimenteaza cu ideea că
are ceva grav. Nu mai poate dormi, nu mai poate mânca și întreaga lui viață este dată peste cap.
Aventura începe cu medicul de pe ambulanță care îi recomandă niște analize și continuă cu
aproape 3 luni în care Alin se duce de la un doctor la altul pentru a elimina orice suspiciune de
boală care i-ar da simptomele respective. Panica și anxietatea lui cresc pe măsură ce o serie de
doctori îi explică problema de sănătate pe care ar putea-o avea, dar aproape toți îi mai dau
analize și diferite teste de făcut. Și, în mai mare măsură, se panichează după ce se informează
despre ce presupun posibilele diagnostice de pe internet. La final, după eliminarea tuturor
posibilelor boli și fiind supus câtorva proceduri medicale complexe, Alin ajunge în fața
psihiatrului care îi explică faptul că, în situația lui, cauza este una de natură psihică, dar că el
somatizează și că toate stările lui sunt cauzate, de fapt, de anxietate și depresie.
Secvențele în care Alin trece de la un doctor la altul sunt construite rapid, completând
vizual discuția pe care tânărul anxios o poartă cu psihiatrul lui și amplificând fricile și temerile
pe care deja le are. Practic, trăiește fiecare moment cu intensitate, ceea ce îl determină să fie și
mai panicat. După acest maraton al examinărilor medicale, trecând prin momente în care
posibilitatea eventualelor diagnostice îi amplifică stresul, Alin conștientizează și acceptă faptul
că este o stare de anxietate și depresie. Specific mentalității românești, tânărul se întreabă dacă

28
este nebun, termen folosit pentru orice afecțiune psihică. Nici nu mai contează dacă depresia a
cauzat și anxietatea sau invers, concluzia este că ambele afecțiuni îi provocau o serie de tulburări
fizice care îl determină să se izoleze din ce în ce mai mult.
În construcția scenariului, am încercat să introduc o mare parte din trăirile pe care un
tânăr le poate avea într-o astfel de situație, de la neacceptarea ideii că ar putea fi depresiv până la
alegerea de a nu vorbi cu persoanele apropiate (i.e., tatăl). Singurătatea îi hiperbolizează stările,
dar este alegerea lui de a se ascunde de întreaga lume care i-ar putea asigura suportul psihologic
și afectiv în astfel de momente. Psihiatrul îi câștigă încrederea și îl ajută să înțeleagă ceea ce se
întâmplă cu el, dar și să accepte un tratament adecvat. Întregul traseu parcurs de personaj la
diverși medici în căutarea unui diagnostic nu face decât să-i agraveze starea de stres și de
neliniște. Apariția psihiatrului este un element de contrapunct care activează, printr-o serie de
întrebări, latura umană a personajului, aflând până la urmă și cauza stării în care se află acesta:
singurătatea. Secvența finală ne prezintă personajul alături de prietenul lui necuvântător (un
câine) care îi asigură suportul afectiv de care are nevoie pentru a depăși acest moment dificil din
viața lui.
În realizarea decupajului regizoral, am avut în vedere două direcții. Prima abordare este
una în care camera este martor, dar nu participă activ la acțiune, este doar un observator al
evenimentelor prin care trece personajul. Ulterior, am ales filmarea de tip master shot, prin plan
general (cadru de doi), plan contraplan și plan detaliu, folosită pentru momentele în care există
un posibil diagnostic care îl bulversează pe protagonist și nu mai știe ce să creadă. Pentru că
întreaga acțiune a filmului se desfășoară noaptea și în interioare, am ales să luminez spațiul într-o
cheie mai obscură, iar finalul filmului este diametral opus, fiind exterior pe timp de zi. Regimul
se schimbă la final în același timp cu starea protagonistului. Paleta de culori aleasă în film se
împarte în două categorii: pentru Alin am folosit culori reci, nuanțe de albastru și verde pentru a
susține starea sufletească și fizică în care se regăsește personajul principal, iar pentru celelalte
personaje am ales nuanțe calde de roșu și portocaliu. Folosirea acestor culori în cazul medicilor
exprimă modul în care protagonistul îi vede ca pe salvatorii lui, fiind speranța lui de a se vindeca.
În prima secvență, prologul filmului, starea de rău fizic și psihic a personajului a fost creată și
augmentată prin folosirea unor mișcări de cameră organice (două) și una anorganică. În plus, au
fost adăugate, în post procesare, efecte speciale create în After Effect pentru a expune vizual
ceea ce resimte personajul. Montajul ales este clasic, dar susține structura de trecere dintre

29
prezent și flashback, folosind tranziții de tip L si J cut. Sunetul folosit este tratat într-o cheie
realistă, fără artificii audio și susținut de câteva acorduri și note muzicale care să ridice în
intensitate anumite momente prin care trece protagonistul.
Din experiența proprie, într-o situație aproape similară cu cea a protagonistului, în
cabinetele la care am fost consultat am văzut o serie de machete și planșe cu diferite organe
umane afectate de diverse patologii care erau expuse și pe care le-am reprodus în scenografia
filmului. De exemplu, în secvența din cabinetul endocrinologului vedem pe perete niște găuri
imense în interiorul cărora se văd glandele inflamate. În cabinetul cardiologului identificăm un
desen cu o inimă modificată, a cărei formă este anormală. În alegerea decorului, am încercat ca
fiecare cabinet medical să fie identic cu cele reale, prin aparatura pe care o identificăm în cadre.
Dar, ca și în realitate, fiecare spațiu în care ajunge personajul principal are și elemente de decor
personalizate după personalitatea doctorului ceea ce îi face mai umani. Și în alegerea costumelor,
am decis o variantă personalizată (exemplu psihiatrul care are costum cu flori). Machiajul este
realist în cazul doctorilor, iar pentru protagonist s-a ales un machiaj care să evidențieze gradual
stările prin care acesta trece (devine mai palid, mai îngălbenit, mai încercănat cu fiecare vizită la
doctor).
Control ar putea însemna un semnal de alarmă asupra impactului pe care îl poate avea
anxietatea și depresia asupra tuturor, dar mai ales asupra tinerilor, dar prezintă și o imagine
satirică a sistemului sanitar românesc în care este nevoie de luni de zile de examinări medicale
pentru a pune un diagnostic. Pentru un tânăr aflat la început de drum este extrem de greu să
accepte că poate suferi de anxietate și depresie, psihologul sau psihiatrul fiind ultimii consultați.
Iar dincolo de tratamente și suportul psihologic, în asemenea momente, este important ca fiecare
om care trece printr-o perioadă dificilă să o accepte, să conștientizeze necesitatea unui tratament
specializat, dar, în primul rând, să lupte cu el însuși prin toate mijloacele de care dispune (părinți,
prieteni, animale de companie) pentru a-și recăpăta echilibrul.

30
BIBLIOGRAFIE

ARUN, George, Depresia, boala secolului, publicat în Deutsche Welle, în 25 ianuarie 2022,
sursă online https://www.dw.com/ro/depresia-boala-secolului/a-60533446, accesată la data de 23
martie 2023.
BUTCHER, James, N., MINEKA, Susan M. și HOOLEY, Jill M., Abnormal Psychology,
Pearson Education Limited, 2007;
Berdzenishvili, Irina, History of Mental Health 101: The First Asylums, publicat în 20 februarie
2022, sursă online
https://www.byarcadia.org/post/history-of-mental-health-101-the-first-asylums, accesată în data
de 10 aprilie 2023.
BYRNE, Peter, Screening Madness - A century of negative movie stereotypes of mental illness,
Campania britanică împotriva stigmei și discriminării persoanelor cu boli mintale Time to
Change, 2009, publicat online
https://www.bl.uk/collection-items/screening-madness-a-century-of-negative-movie-stereotypes-
of-mental-illness, accesată la dat de 10 aprilie 2023;
BYRNE, Peter, Why Psychiatrists Should Watch Films (or What Has Cinema Ever Done for
Psychiatry?), Advances in Psychiatric Treatment, vol. 15, nr. 4, 2009, pag. 286–96;
CALLAHAN, Christopher M. și BERRIOS, German E., Reinventing Depression: A History of
the Treatment of Depression in Primary Care, 1940–2004, Oxford University Press, New York,
2005;
CĂLIMAN, Călin, Istoria filmului romanesc (1897-2000), sursă online
https://dokumen.tips/documents/calin-caliman-istoria-filmului-romanesc.html?page=1
CĂLIMAN, Călin, Oamenii de pământ ai lui Ioan Cărmăzan, publicat în Contemporanul, nr. 4,
2015, sursă online http://aarc.ro/articol/cinetipar/oamenii-de-pamant-ai-lui-ioan-carmazan,
accesată la data de 14 aprilie 2023;
DARIAN, Adina, Această lehamite. O boală a tranziției, publicat în Noul Cinema nr. 4/1994,
sursă online http://aarc.ro/articol/aceasta-lehamite.-o-boala-a-tranzitiei, accesat in data de 18
aprilie 2023

31
Dumitrescu, Mircea, Aceasta Lehamite, articol scris în ziarul Tribuna în data de 16 iulie 1994,
sursă online https://www.mirceadaneliuc.ro/html/aceasta_lehamite4.html, accesat in data de 1
iunie 2023.
Roger Ebert, Sophie's Choice, publicat online 1 ianuarie 1982,
https://www.rogerebert.com/reviews/sophies-choice-1982, accesată în 31 mai 2023
EHRENBERG, Alain, The Weariness of the Self: Diagnosing the History of Depression in the
Contemporary Age, McGill-Queen’s University Press, 2009;
Cafe Gradiva, În derivă, psihoterapie românească sub licență străină la HBO, sursă online
https://cafegradiva.ro/2010/08/in-deriva-psihoterapie-romaneasca-sub.html, accesată la data de
14 aprilie 2023;
GINN, Stephen, Screening psychiatrists: the good, the bad, and the dippy, The Lancet:
Psychiatry, vol. 2, 2015;
MAREȘ, Ionuț, Nu te supăra, dar...Cinema radical-poetic, publicat în Ziarul Metropolis, în data
de 29 aprilie 2016, sursă online
https://www.ziarulmetropolis.ro/nu-te-supara-dar-cinema-radical-poetic-2/, accesată la data de 14
aprilie 2023;
MORAREL, George, Filmul anului, sursă online http://aarc.ro/articol/filmul-anului, accesat in
data de 18 aprilie 2023
MUNTEANU, Andrada, The aesthetics of depression in the work of Lars von Trier, Teză de
master, The University of Bergen Universitetet, 2016;
Pulse TMS, Depression in pop culture: film, literature, and music, publicat în iunie 202, sursă
online https://pulsetms.com/resources/pop-culture/, accesată la data de 12 aprilie 2023;
Stahl, Shane, The Secret Weapon of Sophie's Choice is Kevin Kline's Debut Performance,
publicat online în 10 decembrie 2022, sursă online
https://collider.com/kevin-kline-sophies-choice-debut-performance/ , accesată în 31 mai 2023
Valdez, Joe, Coming Home (1978), /, publicat în 24 aprilie 2008, sursă online
https://thisdistractedglobe.com/2008/04/24/coming-home-1978, accesată în 14 aprilie 2023
Organizația Mondială a Sănătății, Mental Health and COVID-19: Early evidence of the
pandemic’s impact: Scientific brief, 2 March 2022, publicat în 2 martie 2022, sursă online
https://www.who.int/publications/i/item/WHO-2019-nCoV-Sci_Brief-Mental_health-2022.1,
accesată la data de 23 martie 2023.

32
Institutul pentru metrica si evaluare a sănătății [Institute for Health Metrics and Evaluation],
bază de date sursă online https://vizhub.healthdata.org/gbd-results/, accesată la data de 23 martie
2022.

FILMOGRAFIE

Ana, mon amour, în regia lui Călin Peter Netzer (2017), co-productie franco-română, Paradafilm
in co-productie cu Augenschein Filmproduction, Sophie Dulac Productions;
Black Swan [Lebăda neagră], în regia lui Darren Aronofsky (2010), Cross Creek Pictures,
Phoenix Pictures, Dune Entertainment;
Broken Blossoms [Muguri zdrobiți], în regia lui D. W. Griffith (1919), United Artists;
Challenging [Schimbul], în regia lui Clint Eastwood (2008), Imagine Entertainment, Malpaso
Productions, Relativity Media, distribuit de Universal Pictures
Coming Home [Întoarcerea acasă], în regia lui Hal Ashby (1978), Jerome Hellman
Productions, Jayne Productions Inc., distribuit de United Artists;
Das Kabinett des Dr. Caligari [Cabinetul doctorului Caligari], în regia lui Robert Wiener
(1919), Decla-Bioscop (Germania), Goldwyn Distributing Company (US);
Din dragoste cu cele mai bune intenții, în regia lui Adrian Sitaru (2011), Hifilm Productions în
colaborare cu Cor Leonis Films și 4Proof Film;
Dr. Dippy's Sanitarium, imagine Billy Bitzer, (1906), producător American Mutoscope and
Biograph Company
Fight Club [Fight Club Sală de lupta], în regia lui David Fincher (1999), Fox 2000 Pictures,
Regency Enterprises, Linson Films
Interiors [Interior], în regia lui Woody Allen, (1978), Rollins-Joffe Productions, distribuit de
United Artists și Warner Home Vídeo;
It’s a Wonderful Life [O viața minunată], în regia lui Frank Capra (1946), Liberty Films,
distribuit de RKO Radio Pictures
Ion. Blestemul pământului, blestemul iubirii, în regia lui Mircea Mureșan, (1980), Casa de
Filme 5, distribuit de Româniafilm
În derivă, regia Adrian Sitaru și Titus Munteanu (2010), Film Factor, HBO România

33
Lars and the Real Girl [Lars si fata adevărată], în regia lui Craig Gillespie (2007),
Metro-Goldwyn-Mayer, distribuit de MGM Distribution Co.
Lăcașul zeilor muți, în regia Anitei Gîrbea (1991), Studioul ,,Alexandru Sahia", distribuit de
România film
Lișca, în regia lui Ion Carmazan (1983), Casa de Filme Unu;
Nu te supăra, dar..., în regia Adinei Pintilie (2007), Aristoteles Workshop;
Off to Bedlam, 1901, în regia lui Georges Méliès (1901), Star Films;
Ordinary People [Oameni obișnuiți], în regia lui Robert Redford (1980), Wildwood Enterprises,
Inc, distribuit de Paramount Pictures
O secundă, în regia lui Octavian Iacob (în producție), Wild East Film Production;
Oslo, August 31st [Oslo, 31 august], în regia lui Joachim Trier, (2011), Motlys, Don't Look Now,
distribuit de Nordisk Film Distribusjon;
Otto Barbarul, în regia Ruxandrei Ghițescu (2020), Alien Film, Polar Bear, distribuit de
Freealize;
Page of Madness, în regia lui Teinosuke Kinugasa (1926), Kinugasa Productions, National Film
Art, Shin Kankaku-ha Eiga, Renmei Productions, distribuit de New Line Cinema (US);
Persona, în regia lui Ingmar Bergman (1966), AB Svensk Filmindustri;
Prozac Nation [Tânăr și deprimat în America], în regia lui Erik Skjoldbjærg (2001),
Millennium Films, Cinerenta, distribuit de Miramax Films;
Sophie`s Choise [Alegerea Sofiei], în regia lui Alan J. Pakula (1982), ITC Entertainment, Keith
Barish Productions, distribuit de Universal Pictures, Associated Film Distribution
Taxi Driver [Șofer de taxi], în regia lui Martin Scorsese (1976), Bill/Phillips Productions,
Italo-Judeo Productions, distribuit de Columbia Pictures;
The Deer Hunter [Vânătorul de cerbi], în regia lui Michael Cimino (1978), EMI, distribuit de
Universal Pictures (North America);
The Fire Within [Focul fatidic], în regia lui Louis Malle (1963), Nouvelles Éditions de Films,
Arco Film, distribuit de Cinématographique de France și Lux Compagnie;
The Perks of Being a Wallflower [Jurnalul unui adolescent timid], în regia lui Stephen
Chbosky (2009), Mr. Mudd Productions, distribuit de Summit Entertainment;

34
The Virgin Suicides [Sinuciderea fecioarelor], în regia Sofiei Coppola (1999), Paramount
Classics, American Zoetrope, Muse Productions, Eternity Pictures, distribuit de Paramount
Pictures;
The wrong man [Omul greșit], în regia lui Alfred Hitchcock (1956), Warner Bros;
The father [Tatăl], în regia lui Florian Zeller, (2020), F comme Film, Trademark Films, Cine@,
AG Studios, Film4, Orange Studio, Canal+, Ciné+, distribuit internațional de Embankment Films
The son [Fiul], în regia lui Florian Zeller, (20220, CAA Media Finance, Film4, Ingenious
Media, Orange Studio, Cross City Films, Embankment, See-Saw Films, Inthevoid Production,
distribuit de Sony Pictures Classics (SUA)
55 Steps [55 de pași], în regia lui Bille August (2017), Aloe Entertainment, distribuit de Sony
Pictures Worldwide, Acquisitions (SPWA)

35
Anexa nr. 1

36
Anexa nr. 2

37
PARTEA A 2-A CAIET DE REGIE
„ÎN NICI UN CAZ”

38
 I. Ideea

Un film ce își trage rădăcinile din realitate și urmărește un scenariu ipotetic în cazul în
care s-ar întâmpla ceva după ce tatăl meu a luat decizia să-mi cumpere motocicletă.

II. Tema

Reacția tatălui după ce acesta realizează că este responsabil de moartea fiului său.

III. Sinopsis

La insistențele lui Andrei de a-i cumpăra o motocicletă, tatăl său, deși este reticent,
cedează în cele din urmă, oferindu-i lui Andrei o bucurie imensă. Cu toate acestea, o tragedie
neașteptată lovește: Andrei moare într-un accident teribil. Tatăl este copleșit de durere și este
lovit de o depresie profundă, torturat de sentimentul de vinovăție care-l macină. Într-o încercare
disperată de a-și găsi liniștea interioară, se îndreaptă spre biserică în căutarea unei mângâieri
spirituale și se întoarce apoi către mama lui Andrei, sperând într-un final la iertare. Cu toate
acestea, rănile psihologice profunde pe care le-a suferit nu îi permit să depășească tragedia și, în
cele din urmă, tatăl își pune capăt zilelor.

39
IV. Scenariu

40
41
42
43
44
45
46
47
 V. Argument regizoral

Acest proiect captează o poveste profund personală și emoționantă, având la bază

elemente autobiografice. M-am regăsit în pielea personajului tatălui, reflectând asupra propriului
tată și conturând ipoteza tragică a pierderii fiului într-un accident. Această conexiune emoțională
puternică m-a motivat să explorez complexitatea suferinței și a vinovăției cu care se confruntă
personajul principal.
Filmul ilustrează povestea unei decizii grele și a consecințelor devastatoare care pot
rezulta din ea. Prin portretizarea relației dintre tată și fiu, evidențiez dilema emoțională a
protagonistului, care trebuie să decidă dacă să îi îndeplinească dorința fiului său de a avea o
motocicletă. Impactul tragic al acestei decizii este explorat în profunzime, subliniind efectul
devastator asupra tatălui care se confruntă cu sentimente de vinovăție și durere.
Filmul reprezintă o incursiune captivantă în universul emoțional al personajului principal,
pe măsură ce acesta încearcă să-și găsească liniștea și iertarea în mijlocul suferinței intense. Prin
intermediul temelor precum pierderea, iertarea și regăsirea de sine, aduc în prim-plan o serie de
întrebări filosofice profunde referitoare la regăsirea sensului vieții și acceptarea tragediei. Într-o
lume dominată de emoții tulburătoare și de lupte interioare, filmul urmărește parcursul vindecării
și regăsirii de sine după o tragedie.

48
VI. Concept regizoral

Dorința mea regizorală este să aduc un stil foarte naturalist în acest film, pentru a crea o
conexiune autentică între spectator și poveste. Vreau să redau realitatea imediată deoarece este
un film aproape autobiografic și inspirat din fapte aproape reale. M-am inspirat profund din
operele lui Lars von Trier și din mișcarea Dogma 95 în alegerea stilului filmului. Această
mișcare cinematografică, fondată de Lars von Trier și Thomas Vinterberg, promovează o
abordare naturalistă și autentică în realizarea filmelor, eliminând orice artificii tehnice și aducând
în prim-plan povestea și performanța actorilor.
Am împrumutat principiile Dogma 95 pentru a crea o atmosferă realistă și autentică. Am
optat pentru o cameră statică, plasată pe trepied în anumite secvențe, ceea ce reprezintă o
trăsătură specifică stilului Dogma. Aceasta contribuie la crearea unei perspective obiective și a
unei conexiuni directe între spectator și evenimentele care se desfășoară în film. Astfel, am dorit
să evit intervențiile tehnice sau artificiale, permițând povestea și jocul actorilor să fie în centrul
atenției. De asemenea, mi-am construit conceptul plecând de la operele lui Lars von Trier, care se
remarcă prin explorarea profundă a stărilor emoționale ale personajelor și prin abordarea
subiectelor dificile și controversate. Am încercat să aduc aceeași autenticitate și intensitate în
filmul meu, oferind o experiență viscerală și captivantă.
Din punct de vedere imagine, aceasta va susține dramaturgia filmului aplicând aceleași
principii minimale și în compozia sa. Liniile, lumina, culoarea și mișcarea de cameră alcătuiesc
un cadru unitar în concordanță cu stilul naturalist al filmului. Mișcarea de camera este elementul
care separă cele două secțiuni ale filmului. În primele secvențe, cele în care fiul este în viață,
camera este așezată pe trepied, filmând subiectele într-un mod obiectiv, ca un privitor neutru.
Această alegere este pentru a reda o atmosferă liniștită și observatoare. Camera va fi un martor
imparțial, fără intervenții directe asupra acțiunii, permițând publicului să vadă și să simtă ceea ce
se întâmplă în mod natural și autentic. Vom intra într-un spațiu intim, iar spectatorul va putea
contempla scenele fără a fi deranjat de mișcări bruște sau intruzive ale camerei. Punctul de
răscruce este momentul morții fiului, moment în care mișcarea de cameră face o tranziție către o
compoziție dinamică din mână, fixă sau care urmărește subiectul. Dorința mea aici este ca
mișcările camerei să preia comportamentul unui om care nu știe ce va urma, un om care nu
cunoaște următorii pași. Vreau să induc acest sentiment și în subconștientul publicului, nu știm

49
ce va urma, însă suntem alături de personajul principal în drumul său. Acest stil de filmare va
crea o senzație de incertitudine și imprevizibilitate, sugerând cum camera însăși nu știe ce
urmează să se întâmple. Prin intermediul mișcărilor camerei, vom accentua tensiunea și emoțiile
din momentele tragice. Spectatorul va fi plasat în mijlocul evenimentelor, simțind în mod direct
impactul și imprevizibilitatea momentului.
În ceea ce privește montajul și sunetul, voi păstra un registru natural și minimalist, în
concordanță cu stilul Dogma 95. Am evitat intervențiile excesive în montaj și am lăsat sunetul să
provină exclusiv din ambianța și realitatea imediată a filmului, contribuind la senzația de
autenticitate și veridicitate.
Scenografia din film va reda locuințe impecabile, care emană o aură de bogăție și
prosperitate. Fiecare detaliu al decorului va fi atent selectat pentru a sublinia bunăstarea
personajelor. Mobila elegantă, finisajele rafinate și accentele luxuriante vor întări imaginea unei
vieți privilegiate. Totuși, prin povestea filmului, vom transmite un mesaj puternic că indiferent de
starea financiară, toți oamenii se confruntă cu probleme și sunt afectați în egală măsură de
tragedii și suferințe. Prin intermediul scenografiei, dorim să evidențiem contrastul între aparența
exterioară a prosperității și realitatea interioară a vulnerabilității și fragilității umane. Astfel, în
ciuda aspectului impecabil al casei, publicul va descoperi că această aparență este înșelătoare, iar
personajele se confruntă cu propriile lor greutăți și dureri, indiferent de situația materială.
Costumele vor fi alese cu grijă pentru a se potrivi în scenografie și pentru a completa
imaginea de înstărire. Acestea vor fi adaptate stilului de viață al personajelor și vor sublinia
statutul lor social. În același timp, îmi doresc ca costumele să păstreze o conotație autentică și
credibilă, fără a deveni exagerate sau excesiv de ostentative. Vreau ca aspectul vizual al
personajelor să fie coerent și să contribuie la construirea atmosferei și a mesajului filmului.
În concluzie, prin inspirația din operele lui Lars von Trier și prin aderarea la principiile
Dogma 95, am urmărit să aduc un stil cinematografic naturalist și autentic în opera mea. Am
dorit să explorez emoțiile și stările personajelor într-un mod real și captivant, evitând artificiile și
intervențiile tehnice, oferind astfel publicului o experiență autentică și profundă.

50
Cadre din filmul TO THE WONDER (2013) regia Terrence Malick,
imaginea Emmanuel Lubezki

51
Cadre din filmul ANOTHER ROUND (2020) regia Thomas Vinterberg,
imaginea Sturla Brandth Gr

52
VII. Decupaj regizoral

CADRU ÎNCADRATURĂ MIȘCARE ACȚIUNE DIALOG SUNET

DE
CAMERĂ

C1/S1 PaM de doi Trepied Andrei stă ANDREI Ambianță de

pe un Uite-o pe asta casă,
fotoliu. ce mișto e! televizor
Lângă el
tatăl lui pe TATĂL
canapea, Ce-i asta?
care se uită
la televizor. ANDREI
Cei doi Vespa.
vorbesc
despre TATĂL
motociclete. Păi , Vespa din
asta mi-ai mai
arătat o dată.

ANDREI
Ba nu, nu vezi
că asta e o
ediție
limitată, are o
culoare
specială… alte
roți, nu vezi?

TATĂL
Nu

ANDREI
Și e și ieftină

TATĂL
Cât e?

ANDREI
3600 de euro

TATĂL
3600!

53
 ANDREI
Lasă că mă
apuc de strâns

TATĂL
Da, da. Nu te
apuci de nimic

ANDREI
De ce?

TATĂL
De loc. Ți-am
spus, este a nu
știu câta oară,
nu mă pune să
mă
repet că știi că
nu îmi place.
Nu
îți iei nici un
două roți cât
trăiesc eu.
Punct,
nenegociabil.

ANDREI
Păi și cu
bicicleta de ce
mă lași?
Că aia e și mai
periculoasă, că
nu poți să te
scoți din situații

TATĂL
Eee cu bicicleta
mizez pe lenea
ta

ANDREI
Uite-l pe ăsta
cum poate să
arate

54
 TATĂL
Păi ăsta e motor
motor mă

ANDREI
Păi da

TATĂL
Păi și ce? La
ăsta nu trebuie
să ai
permis de
motor?

ANDREI
Ba da

TATĂL
Aha bun…

ANDREI
Auzi... Hai să
nu facem nici
ca mine nici ca
tine.

TATĂL
Ia să vedem

ANDREI
Uite, lasă-mă să
fac școala

TATĂL
Exclus, în nici
un caz

ANDREI
Ascultă-mă, fac
școala, o să vezi
cum mă descurc
și dacă e bine
…

TATĂL

55
 Dacă e bine ce?

ANDREI
Dacă e bine
vedem atunci ce
luăm și ce nu
luăm.

TATĂL
Nu există

C1/S2 PÎ Trepied În fața unei ANDREI Ambianță de

motociclete, Asta este! magazin, se
se află tatăl, aud voci pe
Andrei, și TATĂL fundal.
un Asta este?
vânzător.
Cei trei VÂNZĂTOR
vorbesc. Asta este!

ANDREI
Andrei Ce părere ai?
merge spre
motocicleta TATĂL
E frumoasă
dar... nu e cam
Andrei se mare?
urcă pe
motor. O ANDREI
doamnă Nu este nu!
vine și îl
întreabă TATĂL
ceva pe Câți cai are?
vânzător.
VÂNZĂTOR
94

Tatăl se ANDREI
apropie de Vezi, nu e așa
Andrei. puternică.

ANDREI
Pot?

56
 VÂNZĂTOR
Da sigur!

VÂNZĂTOR
Revin imediat

ANDREI
E? Îmi stă bine?

TATĂL
Da... E ok

TATĂL
Auzi, poate nu
îi spui lu mă-
ta... și nici lu
mortu ăla al ei,
da?

ANDREI
Nuuu nu,
doamne ferește

C1a/ S3 PM Din mână, Mama lui VOCE Ambianță de

camera Andrei TELEFON stradă.
urmărește aleargă pe Bună ziua, Valurile
frontal faleză. Corina mării.
personajele Lângă ea Popescu?
mergând cu este un
spatele bărbat care MAMA
aleargă și Vă rog!
el. Ea are
căștile în VOCE
urechi. Îi TELEFON
sună Cristina
telefonul. Decebal mă
numesc,
lucrez la
institutul
Cei doi se medico-legal.
opresc din
alergat MAMA
Ce?

57
 VOCE
TELEFON
Dvs. sunteți
Corina
Popescu?

MAMA
Da

VOCE
TELEFON
Puteți să
confirmați?

MAMA
DA! DA!

VOCE
TELEFON
Doamna..

MAMA
CE S-A
ÎNTÂMPLAT?

C1b/ S3 PM -> PP Din mână, Continuă MAMA Ambianță de

dar camera se dialogul, CE S-A stradă.
oprește o dată dar mama ÎNTÂMPLAT?? Valurile
cu personajul se oprește !! mării.
din alergat.
VOCE
Mama cade TELEFON
în genunchi Băiatul dvs.
și începe să este…
urle
plângând. Îi MAMA
cade A murit
telefonul Andrei?!
din mână.
MAMA
A MURIT
ANDREI???

VOCE

58
 TELEFON
Da, doamnă...
Din păcate a
fost implicat
într-un
accident..

C1/ S4 PM din semiprofil Din mână Tatăl e MAMA Ambianță

fixă, centrat înăuntru și Tu i l-ai biserică și
pe tată se uită cumpărat? alte plânsete
în gol spre încete.
Andrei. TATĂL dă din
Intră mama cap fără nici o
care se altă reacție.
așează în Mama dă și ea
dreapta din cap și
tatălui. Nu pleacă de lângă
se uită unul el.
la altul.

După
finalul
dialogului,
mama iese
din cadru și
rămâne doar
tatăl.

C1/S5 PM - tatăl este pe Din mână Tatăl stă pe MENAJERA Sunet de

prima treime a fixă. canapea, Șefu, mă televizor.
cadrului, iar pe a uitându-se scuzați.
doua treime este fix în tv,
menajera în fundal fără să îl El o ignoră.
care șterge masa. privească.
Are barba MENAJERA
crescută, e Scuzați. Nu
neîngrijit. vreți să mâncați
ceva?

TATĂL
Nu, nu. Du-te
acasă.

C1/ S6 PG cu confesorul Din mână Vedem în TATĂL Ambianță de

fixă. confesor Este greșit să biserică

59
 dintr-o întreb de ce? catolică.
biserică Vocile au
catolică. ecou.

C2/ S6 PMS semi profilat Din mână Tatăl PREOT Ambianță de

fixă. vorbește cu Nu este greșit, biserică
preotul cu nu. catolică.
ochii în Vocile au
lacrimi TATĂL ecou.
Atunci de ce?

PREOT
El decide. El
dă, și tot el ia.
Dacă ne cheamă
la el, într-un fel
sau altul.

TATĂL
Știu părinte ce o
să îmi spui.
Că asta a fost
voia domnului,
că este sus
acolo, lângă El.
Dar eu voiam să
mai fie lângă
mine. Nu voiam
să mai fie lângă
mine. Nu am
știut... Am vrut
să îi fac o
bucurie, n-am
crezut că...

PREOT
Nu te simți
vinovat. Să știi
că...

TATĂL
Mi-e așa dor de
el. Și din cauza
mea.

60
C1/S7 PP semiprofil Din mână. Se Mama stă se MAMA Ambianță de
mama mișcă organic uită în gol. Intră. apartement
ca un om care Sună la ușă,
nu cunoaște nu
ce urmează să răspunde.
se întâmple. Sună a doua
oară, se
ridică și
răspunde.

El intră. Se
așează,
amândoi pe
canapea. Se
uită unul la
altul. El dă
să zică
ceva, ea se
apleacă și îl
ia în
brațe. Pe el
bufnește
plânsul. Ea
îl mângâie
pe umăr.

C1/ S8 PM Din mână. Se Tatăl își MENAJERA

mișcă organic pregătește o Mi-am uitat
ca un om care funie, o sacoșa.
nu cunoaște leagă de
ce urmează să clanța ușii și MENAJERA
se întâmple. după o dă O seară
peste, ușă. frumoasă.
Se duce la
bucătărie și
ia un
scaun. Pe
drum, se
deschide
ușa de la
intrare.
Menajera
intră. Se
uită unul la
celălalt.

61
 Ea se duce,
ia sacoșa, se
duce spre
ieșire, se
întoarce, se
uită drept în
ochii lui, dă
din cap
negativ.

Iese pe ușă.
El pune
scaunul jos
în mijlocul
casei, se
așează în
cur pe el.

C1/ S9 PD -> PM de doi Pleacă din La o Este liniște.

detaliu de groapă, se Se aude o
coșciug, apoi deschide cucuvea.
traveling în cavoul.
spate și când Mama și
ajunge la menajera
finalul stau la o
travelingului groapă, se
panoramează deschide
spre stânga și cavoul.
le vedem pe Mama și
cele femei. menajera
stau
îmbrăcate în
negru.

62
VIII. Propuneri casting

Personaj: Andrei
Propuneri actori: Luca de Mezzo

Ștefan Radu

Sabin Simion

63
Personaj: Tatăl
Propuneri actori: Vlad Ivanov

Andi Vasluianu

Dragoș Bucur

Mihai Călin

64
Personaj: Mama
Propuneri actori: Alina Chivulescu

Elvira Deatcu

Maria Obretin

Andreea Vasile

65
Personaj: Menajera
Propuneri actori: Luminița Erga

Virginia Rojin

Personaj: Preotul
Propuneri actori: Adrian Titieni

66
Valeriu Andriuță

Gheorghe Ifrim

67
IX. Propuneri locații

Locație: Cimitir

Locație: Casa tată

68
Locație: Casa mamei din Franța

Locație: Faleza din Franța

69
X. Plantație regizorală

S7

S8

S9

70
XI. Extrase de scenariu

ZIUA 1

CAST FIGURAȚIE RECUZITĂ DE JOC

Tatăl - Laptop
Menajera Telecomandă
Andrei Televizor
Cârpă
Produse de curățenie
Scaun
Sfoară
Ușă
Clanță
Sacoșă

MAȘINI COSTUME MACHIAJ

-
Costume menjeră S1 -> șorț Cearcăne și barbă la tată în S5
de menaj și S8
Fiul îmbrăcat de casă ->
pantaloni și tricou simplu
Tatăl îmbrăcat de casă ->
pantaloni scurți și tricou
simplu

Tatăl S5 -> cămașă șifonată,

pantaloni stofă
Menajera în haine simple,
după final de program

Tatăl S8 -> cămașă neagră și

pantaloni negri
Menajera haine de stradă
diferite

ECHIPAMENT SPECIAL ALTE MENȚIUNI

- -

71
ZIUA 2

CAST FIGURAȚIE RECUZITĂ DE JOC

Tatăl Alți turiști și oameni care se Căști

Mama plimbă pe faleză Telefon
Tatăl vitreg Sticlă de apă
Fanny pack
Țigară
Canapea

MAȘINI COSTUME MACHIAJ

-
Mama -> haine de alergat Cearcăne și barbă la tată în S7
Tatăl vitreg -> haine de Mama obosită și plânsă în S7
alergat

Mama S7 -> haine de casă

Tatăl S7 -> cămașa și
pantaloni de costum

ECHIPAMENT SPECIAL ALTE MENȚIUNI

- -

ZIUA 3

CAST FIGURAȚIE RECUZITĂ DE JOC

Tatăl Oameni în biserică Coșciug

Menajera Flori și coroane de
Mama înmormântare
Preot Îmbrăcăminte și recuzită de
preot
Biblie
Confesor

MAȘINI COSTUME MACHIAJ

-
Mama, tatăl, menajera -> Cearcăne și barbă la tată în S4
îmbrăcăminte neagră și S6
Mama și menajera plânse și

72
 Tatăl S4 -> cămașă și obosite în S4 și S9
pantaloni
Preot -> straie bisericești

Mama și menajera ->

îmbrăcăminte neagră

ECHIPAMENT SPECIAL ALTE MENȚIUNI

Dolie -

ZIUA 4

CAST FIGURAȚIE RECUZITĂ DE JOC

Tatăl - Motocicletă
Andrei
Vânzătorul

MAȘINI COSTUME MACHIAJ

- Andrei și Tatăl -> haine de -

stradă

Vânzătorul -> uniformă

magazin

ECHIPAMENT SPECIAL ALTE MENȚIUNI

- -

73
XII. Propuneri de program

Ziua Secvență D/N INT/ EXT Numele Personaj

Locației
1. 1, 5, 8 D INT Casă, Living Tatăl,
Menajera,
Andrei
2. 3, 7 D EXT/ INT Plajă, Mamă,
Apartament Tatăl Vitreg
Mamă Tatăl
3. 4, 6, 9 D INT/ EXT Biserică, Mama,
Cimitir Menajera,
Tatăl
Preot
4 2 D INT Showroom Tatăl,
Harley Vânzător,
Andrei

74