Sunteți pe pagina 1din 5

Managementul riscului

Managementul riscului reprezintă un element specific mediului de afaceri. Însă și în


domeniul managementului proiectelor se impune analiza elementelor ce ar putea afecta negativ
proiectul. O activitate necorespunzătoare de management al riscului poate conduce la importante
pierderi de natură diversă în proiect.

Riscul este o certitudine a oricărei activități. Orice activitate implică un anumit grad de risc.
Atitudinea cea mai potrivită față de risc este de a nu-l percepe ca fiind neapărat un element negativ.
În condițiile în care este controlat și asumat responsabil poate conduce la oportunități de dezvoltare
(multe dintre reușitele economice sau științifice au pornit de la asumarea unor riscuri). Răspunsul
potrivit nu este evitarea totală a riscului, ci evitarea riscurilor care nu pot fi controlate, care sunt
insuficient analizate.

Încercările de definire a riscului implică elemente de subiectivitate în funcție de natura


riscului și de domeniul în care se manifestă, motiv pentru care nu se poate vorbi de o definiție a
riscului general acceptată. Există două elemente comune care se regăsesc în cadrul multor definiții:
incertitudinea și pierderea. Incertitudinea este generată de insuficiența, de incorectitudinea sau
chiar de lipsa datelor în domeniul derulării proiectului. Realitatea ne relevă faptul că pentru nici
un proces conștient asumat care se desfășoară în orice domeniu de activitate, incertitudinea nu
poate fi eliminată. În anumite situații însă, incertitudinea devine ea însăși un potențial factor de
risc, provocând abateri capabile să modifice fundamental configurația datelor problemei (A.
Gherguț, C. Ceobanu, 2009, pp. 163-165).

Riscul reprezintă posibilitatea producerii unor disfuncționalități sau a unor consecințe


nedorite, legate de proiectul propus. În general riscurile pot fi identificate și se poate evalua
probabilitatea producerii lor.

Informațiile de care are nevoie managerul și echipa de proiect pentru a gestiona riscurile
sunt legate de următoarele întrebări:

- Care este riscul cel mai mare pentru proiectul propus?


- Care este riscul cel mai mare pentru o anumită activitate a proiectului?
- Care sunt riscurile pentru fiecare etapă și activitate a proiectului?
- Ce probabilitate au acestea să se producă?
- Ce impact ar avea riscurile asupra obiectivelor proiectului?
- Care dintre riscurile identificate poate periclita proiectul în aspectele sale esențiale?

Riscurile pot fi clasificate în:

- riscuri generale (ca rezultate ale evoluției sau conducerii într-o anumită direcție a unei
instituții, structuri organizatorice sau proiect)
- riscuri specifice (determinate de factori specifici sectorului de activitate, structurii
organizatorice sau proiectului).

În funcție de probabilitatea lor de realizare ca evenimente, se clasifică în:

- foarte riscante (cu probabilitate de realizare foarte mare);


- de risc mediu (cu probabilitate de realizare moderată);
- de risc scăzut (cu probabilitate de realizare foarte mică).

În contextul managementului de proiect, riscurile se clasifică în:

- riscuri interne;
- riscuri externe.
 Riscurile interne țin de contextul intern al proiectului:
- riscuri legate de ambiguitatea obiectivelor;
- riscuri legate de definirea incompletă sau defectuoasă a unor
responsabilități în cadrul proiectului;
- riscuri legate de gestionarea resurselor umane: incompetență/depășirea
competenței;
- riscuri legate de documentația proiectului: erori, omisiuni, care nu respectă
jurisdicția;
- riscuri legate de gestionarea resurselor materiale, aprovizionare;
- riscuri legate de logistică și comunicarea internă;
- riscuri financiare (de preț, valutar etc.).
 Riscurile externe:
- riscuri comerciale care țin de crize economice, nivelul costurilor;
- riscuri sociale legate de conflicte sociale;
- riscuri legate de relațiile cu partenerii, subcontractanții;
- riscuri juridice legate de instabilitatea juridică;
- riscuri economice legate de contextul economic general;
- riscuri de mediu referitoare la condiții climatice grave care pot afecta
desfășurarea proiectului.

Pentru un manager de proiect, este importantă diferențierea între:

 riscuri gestionabile: sunt cele care pot fi rezolvate în interiorul proiectului, cu


ajutorul mijloacelor proprii;
 riscuri strategice: sunt cele care, pentru a fi diminuate, implică schimbări în direcția
strategică la nivelul unui proiect.

Managementul riscului:
- se referă la gestionarea evenimentelor incerte cu scopul îndeplinirii
obiectivelor proiectului;
- presupune o abordare sistematică, riguroasă și constantă a tuturor
subactivităților, activităților și etapelor proiectului;

Managementul riscului are două componente principale:

1. Identificarea, analiza și evaluarea riscului înseamnă a evalua probabilitatea


apariției unor riscuri și a impactului lor asupra proiectului. Pentru identificarea posibilelor riscuri
se poate apela la tehnica brainstorming, pentru a stabili o listă completă de riscuri posibile, pe baza
căreia se va face apoi analiza fiecăruia.
În această etapă, riscurile trebuie analizate din perspectiva componentelor esențiale ale
proiectului: riscuri pentru obiective, riscuri pentru activități, riscuri pentru resurse.
După identificare, riscurile vor fi analizate prin raportare la două elemente: probabilitatea
apariției și impactul asupra obiectivelor proiectului. Aceste elemente se sintetizează într-un tabel
unde pe fiecare rând se specifică câte un factor de risc, iar pe coloane, în dreptul fiecărui factor de
risc se identifică probabilitatea (P) și impactul (I) asupra obiectivelor cu punctaje de la 1 la 5. Pe
o altă coloană se calculează valoarea riscului (PxI).

Calculul valorii riscului

Probabilitatea Impactul Valoarea Ierarhia


Factorii de 1 2 3 4 5 1 2 3 4 5 riscului
risc
Pasivitate
sau
neacceptare
a proiectului
din partea
unor
membri ai
organizației
șscolare x x 8 3

Dificultate
în
procurarea
unor
echipamente
pentru
lucrări
practice x 9 2

Declanșarea
unei greve a
personalului
didactic x x 16 1

Un alt instrument cu ajutorul căruia se pot sintetiza rezultatele procesului de identificare a


riscului: hărți de risc care să ilustreze grafic cauzele și consecințele fiecărui risc;

Cauzele Efectele
Riscul/problema
riscului/problemei riscului/problemei

2. Luarea unor măsuri de contracarare a riscului reprezintă aplicarea unor


modalități concrete pentru a preveni sau diminua efectele riscurilor identificate. Cele mai
cunoscute modalități sunt integrate în modelul numit PATER, ce include cinci variante de acțiune
pentru managerul și echipa unui proiect:
- planurile alternative
- acceptarea riscului
- transferarea riscului asupra altora
- evitarea riscului
- reducerea probabilității sau impactului riscului.
 Planurile alternative (planuri de contingență sau de rezervă) vor fi puse în aplicare
dacă riscul se materializează. Ele vizează situațiile care au o probabilitate
semnificativă de a perturba activitățile proiectului. Prin ele se stabilesc opțiuni
alternative care să contribuie la recuperarea unor neajunsuri sau rămâneri în urmă.
 Acceptarea riscului se recomandă atunci când probabilitatea de apariție este mică
iar impactul asupra proiectului este redus. Aceste situații presupun posibilitatea de
remediere a eventualelor consecințe negative (după activarea riscului).
 Transferarea riscului asupra altora se recomandă atunci când impactul este ridicat,
dar probabilitatea de apariție este mică. Transferul riscului poate presupune:
asigurarea clădirilor, echipamentelor, materialelor, sau transferul unor activități
către un partener în baza unor contracte care să stipuleze aceste elemente de
management al riscului. Totuși, transferarea riscului nu garantează că proiectul va
fi finalizat cu succes.
 Evitarea riscului înseamnă înlăturarea totală a riscului din cadrul proiectului,
mergând până la renunțarea la unele activități sau chiar la stoparea proiectului în
sine.
 Reducerea riscului este o modalitate de diminuare a probabilității sau impactului
riscului ce necesită planificarea unor activități speciale pentru prevenirea sau
diminuarea efectelor negative produse de evenimente perturbatorii.

Referitor la instrumentele ce pot fi utilizate de managerul de proiect pentru identificarea și


gestionarea riscurilor: analiza SWOT și analiza PEST.

S-ar putea să vă placă și