Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Parteneriat Scoala Familie Comunitate 2
Parteneriat Scoala Familie Comunitate 2
Parteneriatele dintre școli, familii și comunitate pot ajuta profesorii în munca lor.
Perfecţionarea abilităţilor şcolare ale elevilor, îmbunătăţirea programelor de studiu și
climatului şcolar, îmbunătăţirea abilităţilor educaţionale ale părinţilor, dezvoltarea abilităţilor
de lideri ale părinţilor, conectarea familiilor cu membrii şcolii și ai comunităţii, stimularea
serviciului comunității în folosul şcolilor, oferirea unor servicii şi suport familiilor şi crearea
un mediu mai sigur în şcoli – sunt exemple grăitoare pentru susținerea ideii de într-ajutorare
reciprocă. (Rădulescu E.)
Parteneriatul şcoală – familie – comunitate este dat de relaţiile de colaborare între personalul
şcolii şi familii, membrii comunităţii, organizaţii (companii, biserica, biblioteci, servicii
sociale) pentru a implementa programe şi activităţi care să îi ajute pe elevi să reuşească. (Țibu
S., Goia D.)
Părinţii şi cadrele didactice pot crea diferite parteneriate, angajându-se în activităţi comune
de învăţare, sprijinindu-se unii pe alţii în îndeplinirea rolurilor cerute, desfăşurând
proiecte de curriculum colaborativ, participând împreună la diverse activităţi de luare a
deciziei. Rata învățării crește și se menține ridicată în situațiile în care părinții se implică în
sprijinirea copiilor prin diverse activități acasă. Părinții care participă la programele
educaționale inițiate de școală vor putea aprecia mai bine abilitățile și aptitudinile copiilor,
problemele și posibilitățile de rezolvare a acestora în procesul învățării. (Ciolan L.) Prin
activitatea în parteneriat cu părinții, cadrul didactic își asigură un sprijin în propria activitate.
Învățându-i pe părinți să se implice în dezvoltarea copiilor lor, întărim interacțunile și relațiile
dintre părinți și copii. Prin cooperare reală și comunicare cu părinții, școala pune bazele unei
unități de decizie și acțiune între cei doi factori. De asemenea, activitățile cu părinții duc la
rezolvarea situațiilor problemă, a conflictelor posibile și a situațiilor de risc în dezvoltarea
copilului. Pe de o parte, familia este un factor de educaţie informală, pe de altă parte, aceasta
are obligaţii şi drepturi care decurg din statutul de elevi ai copiilor ei în sistemul formal de
educaţie. Una din însuşirile caracteristice psihologiei părinţilor este năzuinţa de a-şi vedea
copii mari, bine instruiţi şi bine formaţi pentru viaţă. Pe fundalul unui orizont larg de
înţelegere a rolului pe care îl joacă părinţii în viaţa socială, dar şi în viaţa de familie,
finalităţile educaţionale vor dobândi un grad mai mare de conştientizare. (Păun E.)
În ceea ce priveşte relaţia dintre familie şi părinţi cele mai frecvente forme de organizare a
acestei relaţii sunt :
Şedinţele cu părinţii;
Discuţii individuale între cadrele didactice şi părinţi;
Organizarea unor întâlniri cu părinţii;
Implicarea părinţilor în manifestări culturale ale şcolii şi activităţi recreative;
Voluntariat;
Asociaţiile de părinţi;
Şcolile pot desfăşura parteneriate împreună cu acestea în vederea asigurării sănătăţii mentale
şi fizice a copiilor şi familiilor acestora. Cel mai important rol educativ îl au medicii de
familie, asistenți comunitari din cadrul mediului rural şi cabinetele medicale şcolare. Temele
care pot fi abordate în programele educative pot fi multiple:
4) Şcoala şi biserica
Şcoala şi biserica au colaborat încă din cele mai vechi timpuri. Biserica a avut un rol
important în constituirea instituţiilor destinate învăţământului dar şi în promovarea educaţiei
de tip moral-religios. Cele mai populare manifestări ale parteneriatului le întâlnim în:
implicare în ajutorarea familiilor nevoiaşe;
organizarea de excursii, pelerinaje la mănăstiri;
organizarea de manifestări cultural artistice comune cu ocazia marilor sărbători
creştine: Crăciun, Paşti, Hramul satului și al Bisericii, Floriile;
organizarea de mese, gen catering, din partea bisericii cu diferite ocazii (lăsat de sec-
intrarea în postul Paștelui, 1 Iunie – Ziua Copilului). (Grecu F. Iliescu A.)
Parteneriatul dintre şcoală şi organizaţiile nonguvernamentale se poate face atât public cât și
privat în oferirea de servicii sociale atât copiilor cât şi familiilor acestora, comunităţii în
ansamblu:
7) Şcoala şi poliţia
În comunitate, poliţia reprezintă o instituţie de referinţă pentru locuitorii săi. Rolurile poliţiei
în domeniul educaţional pot fi împărţite în două mari categorii: preventive și de intervenţie în
situaţii speciale. Domeniile în care întâlnim parteneriatul şcoală-poliţie sunt următoarele:
Parteneriatul dintre instituțiile de învățământ prezintă avantajul că cei doi parteneri au scopuri
commune, obiective similare. Școlile pot încheia parteneriate pentru a desfășura activități ca:
A apărut așadar de-a lungul timpului necesitatea promovării unei politici parteneriale bine
fundamentate, care să implementeze programe de activități pe termen scurt și mediu, în raport
cu particularitățile specific fiecărei unități școlare. Trebuie avut în vedere că parteneriatele
școală – familie – comunitate sunt eficiente în măsura în care ajung să depășească obiectivele
unui program și se transform într-un stil de viață al comunității școlare formate din elevi,
profesori, părinți și membrii comunității locale.
Parteneriatul este o relaţie stabilă între persoane sau instituţii care participă cu anumite resurse
pentru atingerea unui scop comun; este o relaţie de egalitate stabilită în baza unor acorduri
semnate, ambii parteneri având dreptul de a evalua gradul de atingere a obiectivelor şi modul
de gestionare a resurselor: comunicarea este permanentă, responsabilităţile, succesele riscurile
sau eşecurile fiind asumate deopotrivă; presupune strategii de cooperare pe termen lung cu o
flexibilitate scăzută datorită scopului comun. (Alecu S.) Parteneriatul are, așadar, drept scop
următoarele: (Ciolan L.)
Ceea ce este dificil în stabilirea unui parteneriat nu este iniţierea lui ci menţinerea funcţionării
acestuia în timp. Atunci când se doreşte construirea unui parteneriat durabil trebuie
identificate atât scopurile comune cât şi divergenţele. Fiecare organizaţie îşi are propria
identitate, iar pentru a derula un proiect împreună cu altă organizaţie trebuie căutate şi
valorificate punctele şi interesele care le leagă. (Alecu S.)