ANALIZATORUL ACUSTICO-VESTIBULAR

Analizatorul acustic și analizatorul vestibular (pentru poziția corpului în repaus și mișcare) sunt
situați în urechea internă.

Urechea umană poate percepe undele sonore: – repetate într-o anumită ordine = sunete
- succedându-se neregulat = zgomote
Analizatorul vestibular furnizează informații asupra poziției și mișcării corpului în spațiu, informații
pe baza cărora declanșează reflexe posturale și gestuale. La această funcție participă și informațiile
culese de la receptorii musculari kinestezici, cutanați (tact și presiune) și optici.

Alcătuirea urechii:
1. Urechea externă: - pavilionul
- conductul auditiv extern (o parte este în osul temporal)
2. Urechea medie: = o cavitate pneumatică în osul temporal (stânca temporalului)
- peretele lateral este reprezentat de timpan– membrană elastică și rezistentă,
care separă urechea externă de urechea medie
- peretele medial are fereastra ovală și fereastra rotundă, fiecare prezentând o
membrană, separă urechea medie de urechea internă
- peretele anterior prezintă deschiderea trompei lui Eustachio:
- un canal prin care urechea medie (casa
timpanului) comunică cu nazofaringele
- are rolul de a egaliza presiunea aerului
de o parte și de alta a timpanului
- conține în interior lanțul articulat de oscioare: ciocan, nicovală, scăriță
- ciocanul și scărița au câte un mușchi care reglează intensitatea undei sonore:
- mușchiul ciocanului diminuează vibrațiile puternice
- mușchiul scăriței amplifică vibrațiile sonore slabe
3. Urechea internă: - formată dintr-un sistem de încăperi în stânca temporalului = labirint osos
 - în interiorul labirintului osos se află labirintul membranos
- între labirintul osos și cel membranos se află un lichid - perilimfa
- în interiorul labirintului membranos se află un lichid – endolimfa
Labirintul osos este alcătuit din:
a. 3 canale semicirculare osoase, perpendiculare unul pe celalalt:
- fiecare canal semicircular se deschide în vestibul la o extremitate a sa
printr-o dilatație numită ampulă
- la cealaltă extremitate, canalul anterior se unește cu cel posterior într-
un canal comun, înainte de a se deschide în vestibul
- cele 3 canale comunica cu vestibulul prin 5 orificii
b. vestibulul osos – porțiunea mediană a labirintului osos
c. melcul osos – situat anterior de vestibul
- are formă conică fiind format dintr-un canal osos care realizează 2 ture
jumătate în jurul unui ax osos numit columelă
- pe columelă se prinde lama osoasă spirală, care este întregită de membrana
bazilară a labirintului membranos și de membrana vestibulară Reissner
- cele 2 membrane împart lumenul osos (interiorul spirei melcului) în 3
compartimente: - rampa vestibulară – deasupra membranei Reissner
- rampa timpanică – sub membrana bazilară
- canalul cohlear (melcul membranos) – între membrana
bazilară, membrana vestibulară și peretele extern al
melcului osos
- rampa vestibulară comunică cu rampa timpanică printr-un orificiu la vârful
melcului osos, numit helicotremă
Labirintul membranos este alcătuit din:
a. 3 canale semicirculare membranoase – care se deschid în utriculă
- conțin receptori vestibulari = creste ampulare
b. vestibulul membranos – format din 2 cavități: - utricula – în partea superioară
- sacula – inferior, sub utriculă
- utricula și sacula conțin receptori vestibulari – macule otolitice
c. canalul cohlear (melcul membranos) – pornește din partea inferioară a saculei
- conține receptorii auditivi –organul Corti

Segmentele analizatorului auditiv:

1. Segmentul periferic–receptorul auditiv = organul Corti:

- așezat pe membrana bazilară a canalului cohlear
- în centrul său este un spațiu numit tunelul Corti, care este traversat de dendritele
neuronilor bipolari senzitivi din ggl. spiral Corti
- de o parte și de alta a tunelului Corti se găsesc celule de susținere, deasupra cărora sunt
celulele auditive – dispuse: - intern pe un rând
- extern pe 3 rânduri
- prezintă – la polul apical cili auditivi care pătrund în membrana
reticulată secretată de celulele de susținere
- deasupra cililor auditivi – membrana tectoria
- la polul bazal vin dendritele neuronilor din ggl. spiral Corti
 A. Sectiune transversala prin cohlee: 1.
rampa vestibulara; 2.
membrana Reissner; 3. canal
cohlear; 4. membrana tectoria;  cilii
celulelor senzoriale; 6. organ Corti;
7. membrana bazilara; 8.
rampa timpanica; 9. ganglion spiral
Corti; 10. ramura cohleara a
nervului VIII. B. Organul Corti: 1.
membrana tectoria; 2. cili; 3. celule
senzoriale; 4. celule de
sustinere;  dendrite ale neuronilor din ganglionul spiral; 6. membrana bazilara.

2.

Segmentul intermediar = calea acustică – are 4 neuroni:

- N1 – în ggl. spiral Corti – dendritele ajung la polul bazal al celulelor auditive cu cili din
organul Corti
- axonii formează nervul cohlear – ramura cohleara a nv.
cranian VIII (vestibulo-cohlear)
- N2 – în cei 2 nuclei cohleari din punte – nucleul dorsal și ventral
- o parte din axoni se încrucișează, o parte nu
- axonii au traseu ascendent spre mezenceal
- N3 – în coliculii cvadrigemeni inferiori din mezencefal
- N4 –în corpii geniculați mediali din metatalamus
- au proiecție corticală
3. Segmentul central – aria auditivă primară din girul temporal superior
- în jurul ariei primare se află aria secundară (de asociație), care primește
aferențe de la aria primară
- impulsurile de la organul Corti dintr-o ureche ajung în aria auditivă din
ambii lobi temporali, stâng și drept (fig. 55/ pg. 51)

Caile de conducere ale analizatorului

auditiv: 1. ganglion Corti; 2. nuclei cohleari
bulbari; 3. lemniscuri laterale; 4. coliculi
cvadrigemeni inferiori;  corpi geniculati
mediali metatalamici; 6. SAA; 7. talamus.

Fiziologia analizatorului auditiv:

Urechea umană percepe sunete – cu frecvențe între 20-20000 Hz
- cu amplitudini între 0-130 decibeli (1db = 1 dyne/cm2)
Undele sonore - sunt produse de rarefieri și condensări ale aerului
- au propr. fundamentale: - înălțimea – determinată de frecvența undelor
- intensitatea – determinată de amplitudine
- timbrul – dat de vibrații armonice superioare însoțitoare
Mecanismul recepției auditive:
- transmiterea sunetelor captate de pavilion și dirijate spre – conduct auditiv extern –
membrana timpanului – ciocan – nicovală – scăriță – membrana ferestrei ovale – perilimfa rampei
vestibulare – helicotremă – perilimfa rampei timpanice – endolimfă – vibrația membranei bazilare
pe care se găsește organul Corti – deformarea mecanică a cililor celulelor auditive la contactul cu
membrana tectoria
- perforarea timpanului - nu duce la surditate
- duce numai la o scădere a acuității auditive a urechii respective
- înclinarea cililor într-o parte depolarizează celulele, iar în direcția opusă le hiperpolarizează
- depolarizarea celulelor senzoriale crește frecvența PA, iar hiperpolarizările o reduc
- celulele audtive transformă energia mecanică în impuls nervos
- membrana bazilară are o structură comparabilă cu a unui rezonator cu coarde căruia îi
corespund particularități de elasticitate și de rezonanță:
- baza melcului intră în rezonanță cu sunete de frecveță înaltă (15000 Hz)
- mijlocul membranei bazilare rezonează cu frecvențe medii (5000 Hz)
- vârful melcului intră în rezonanță cu sunete cu frecvență joasă (20-50 Hz)
- fiecare neuron senzitiv din ggl. spiral Corti transmite impulsuri de la o anumită zonă a
membranei bazilare. Această specializare zonală se păstrează și la celelalte stații de releu ale căii
acustice – neuroni cohleari, coliculari, metatalamici. Astfel, excitațiile sonore, separate în
frecvențele componente la nivelul membranei bazilare, se transmit prin „fibre izolate” spre neuronii
corticali.
- identificarea direcției de unde vine sunetul se realizează prin 2 mecanisme:
- detectarea decalajului în timp dintre semnalele acustice care intră în cele 2 urechi
- diferența de intensitate a sunetului care junge la cele 2 urechi

Segentele analizatorului vestibular:

1. Segmentul periferic: - receptorii vestibulari din labirintul membranos al urechii interne:

a. crestele ampulare – în ampulele canalelor semicirculare membranoase
- alcătuite din: - celule de susținere
- celule senzoriale – au la polul apical cili care pătrund în
cupola gelatinoasă (cupula)
- au la polul bazal terminații dendritice ale
neuronilor din ggl. vestibular Scarpa
- sunt receptori pentru mișcările de rotație ale capului
b. 2 macule – în utriculă și saculă (macula utriculară și macula saculară) = aparat otolitic
- alcătuite din: - celule de susținere așezate pe o membrană bazală
- celue senzoriale – dispuse peste celulele de susținere
- la polul apical cu cili înglobați în membrana otolitică
în care se află otolite (granule de carbonat de Ca și Mg)
- au la polul bazal terminații dendritice ale neuronilor
din ggl. vestibular Scarpa
- sunt receptori pentru gravitație și mișcările liniare
 Dispunerea receptorilor vestibulari: 1. canale semicirculare membranoase; 2. ampule; 3.
utricula; 4. sacula;  ganglion Scarpa; 6. ramura vestibulara; 7. ramura cohleara; 8. ganglion Corti.

A. Macula: 1. cili; 2. otolite; 3.

substanta gelatinoasa; 4. celule de
sustinere;  celule receptoare; 6. fibre ner-
voase.  B. Creasta ampulara: 1. creasta; 2.
cupula; 3. cili; 4. celule receptoare;  celule de
sustinere; 6. fibre nervoase.  C. Cai de
conducere ale analizatorului vestibular: 1.
ganglion Scarpa; 2. nucleu vestibular; 3. spre
cerebel; 4. fascicul vestibulo-spinal;  nucleii
nervilor cranieni III, IV, VI; 6. spre cortex.

2. Segmentul intermediar = calea vestibulară – alcătuită din 3 neuroni:

- N1 – în ggl. vestibular Scarpa
– dendritele ajung la celulele senzoriale cu cili din macule și creste ampulare
- axonii formează ramura vestibulară a nv. cranian VIII (vestibulo-cohlear)
- N2 – în cei 4 nuclei vestibulari din bulb – superior, inferior, lateral și medial
- N3 – în talamus, au proiecție corticală
- din nucleii vestibulari pleacă mai multe fascicule:
- f. vestibulospinal – spre măduvă
- controlează tonusul muscular
- f. vestibulo-cerebelos – spre cerebel
- controlează echilibrul static și dinamic
- f. vestibulo-nuclear – spre nucleii nervilor cranieni III, IV, VI
- controlează mișcările globilor oculari cu punct
de plecare labirintic
- f. vestibulo-talamic – spre talamus
- cu proiecție corticală
3. Segmentul central – aria vestibulară din girul temporal superior
Fiziologia analizatorului vestibular:
Analiz. vestibular – informează creierul despre poziția - capului în spațiu
- accelerările liniare sau circulare ale capului
Simtul vestibular – nu este propriu-zis simț al echilibrului
- este o componentă importantă a mecanismelor care contribuie la reglarea
echilibrului, alături de analizatorii kinestezic, vizual, tactil și de cerebel
1. Receptorii maculari – sunt stimulați mecanic de către otolite
- sunt stimulați în condiții statice și dinamice:
- când capul stă nemișcat – otolitele apasă prin greutatea lor asupra cililor celulelor
senzoriale, care trimit impulsuri spre centri nervoși
- informează asupra poziției capului în raport cu direcția
vectorului gravitațional
- când capul și corpul suferă accelerări liniare (mișcări înainte, înapoi, lateral)
– forțele de inerție împing otolitele în sens opus deplasării
- astfel, se declanșează la nivelul centrilor nervoși reacții motorii
corectoare ale poziției capului și corpului, în vederea menținerii
echilibrului pe toată durata mișcării.
- nu detectează viteza de deplasare a corpului/capului
- detectează accelerația corpului/capului – cei din utriculă detectează accelerația orizontală
- cei din saculă detectează accelerația verticală
2. Crestele ampulare și cupolele gelatinoase – organe receptoare pentru menținerea echilibrului în
condițiile accelerațiilor circulare ale capului și corpului
- orice mișcare de rotație a capului sau corpului antrenează rotația simultană a canalelor
semicirculare aflate în planul rotației respective
- datorită inerției, endolimfa din aceste canale va suferi o deplasare relativă în sens opus
mișcării și va înclina cupola în sensul acestei deplasări
- deplasarea endolimfei și a cupolei gelatinoase va stimula mecanic cilii celulelor senzoriale
din crestele ampulare
- recepționarea mișcărilor circulare ale capului este posibilă datorită orientării canalelor
semicirculare în cele 3 planuri ale spațiului – frontal, orizontal și sagital.

Noțiuni de igienă și patologie

1. Micozele – infecții fungice cutanate provocate de:

- dermatofiți – produc infectarea tegumentară superficială și a anexelor cutanate (păr, unghii)
- levuri din genul Candida – ce pot afecta și mucoasele
- se transmit de la o persoana bolnavă sau de la animale la om
- tratament local – medicamente antifungice
- prevenire - prin tratarea persoanelor bolnave
- prin măsuri de igienă riguroasă
2.Acneea – boală inflamatorie ce afectează foliculul pilo-sebaceu
- etiopatogenie complexă și incomplet elucidată
- afectează în special adolescenții
3.Herpesul – infecție cu virusul Herpes simplex
- manifestare – erupții cutanate sau mucoase cu aspect caracteristic – vezicule pe o bază
eritematoasă
- infecția poate fi primară sau recurentă
- se poate transmite de la om la om
- terapie – cu medicamente antivirale
4. Piodermite – infecții bacteriene cutanate, de obicei superficiale
- terapie locală cu antibiotice
- apare în special la copii
5. Rinitele – edem și vasodilatație la nivelul mucoasei nazale
- se manifestă clinic prin rinoree și obstrucție nazală
- poate avea etiologii multiple
- pot fi acute și cronice
6. Cataracta – opacifierea cristalinului din componența sistemului optic cauzată de modificări
chimice ale proteinelor din compoziția cristalinului, ca urmare a unor infecții,
traumatisme sau înaintării în vârstă
- se manifestă prin pierderea gradată a acuității vizuale, până la pierderea completă a vederii
- este o cauză principală a pierderii vederii
- tratament chirurgical de îndepărtare a cristalinului afectat și implantarea unuia artificial
7. Glaucomul – este a 2 a cauză a pierderii vederii, frecvent mai ales în țările mai puțin dezvoltate
- poate afecta persoane de orice vârstă
- 95% din cazuri apar la persoane peste 40 de ani
- este creșterea presiunii intraoculare deoarece umoarea apoasă nu drenează
corespunzător prin sistemul venos, în comparație cu viteza de producere
- apare compresia vaselor globului ocular și a nervului optic
- celulele retiniene sunt distruse iar nervul optic se atrofiază, ducând la orbire
8. Conjunctivite – inflamații ale mucoasei conjunctivale
- cauze multiple, alergice, infecțioase, traumatice
9. Otita – poate fi – externă – infecție micotică, bacteriană, virală
- medie purulentă acută – infecție a urechii medii, în care patogenii ajung prin
trompa lui Eustachio, în urma unei răceli sau amigdalite
- mai frecventă la copii, care au trompa Eustachio
scurtă și plasată orizontal
- durere la nivelul urechii medii
- presiunea din urechea medie poate duce la ruperea
membranei timpanice