Proiect de diplomă

Cuprins

1. Introducere.........................................................................................................................5
2. Noţiuni generale privind transformatoarele de putere..................................................6
2.1. Rolul transformatoarelor de putere...............................................................................6
2.2. Construcţia transformatoarelor de putere.....................................................................7
3. Ecuaţiile şi schemele electrice echivalente.....................................................................22
3.1. Principiul de funcţionare.............................................................................................22
3.2. Ecuaţiile în regim sinusoidal......................................................................................24
4. Regimurile de funcţionare a transformatoarelor de putere trifazate.........................27
4.1. Funcţionarea în gol a transformatorului trifazat.........................................................27
4.2. Funcţionarea în sarcină...............................................................................................28
4.3. Regimuri tranzitorii....................................................................................................32
4.4. Încălzirea şi răcirea transformatoarelor......................................................................40
5. Studiul experimental........................................................................................................42
5.1. Regimul staţionar de mers în gol................................................................................42
5.2. Regimul de funcţionare în sarcină dezechilibrată.......................................................45
5.3. Regimul tranzitoriu de cuplare în gol la reţea ...........................................................46
5.4. Regimul de scurtcircuit brusc.....................................................................................48
6. Concluzii...........................................................................................................................49
Bibliografie..............................................................................................................................51

4
 Proiect de diplomă

I. INTRODUCERE

Întrucât rolul transformatoarelor de putere în sistemul electroenergetic naţional este

deosebit de important, considerăm că abordarea prezentei teme este şi va rămâne de
actualitate şi pe mai departe.
Odată cu implementarea a unor soluţii noi de integrare în sistem a unor surse
regenarbile de energie, regimurile specilae de funcţionare a transformatoarelor (tranzitorii,
dezechilibrate) trebuie cunoscute cât mai aprofundat, aceste regimuri având influenţă asupra
tuturor componentelor sistemului.
Transformatoarele de putere pot fi ele însăşi surse de regimuri tranzitorii în anumite
condiţii, dar în acelaşi timp pot fi componente care sunt afectate de aceste regimuri.
Deşi din punct de vedere teoretic sunt cunoscute fenomenele tranzitorii sau
comportamentul în regimuri dezechilibrate a transformatoarelor de putere, punerea în evidenţă
şi înregistrarea modului de variaţie a curenţilor sau tensiunilor necesită pe lângă aparatură
adecvată şi o bună abilitate în exploatarea acestor echipamente.
Lucrarea de faţă este structurată în şase capitole principale, cuprins, un scurt rezumat
şi bibliografia.
Primul capitol îl reprezintă o scurtă Introducere, iar apoi în al doilea capitol, Noţiuni
generale privind transformatoarele de putere, se abordează construcţia şi
principaleleelemente auxiliare din componenţa transformatoarelor de putere.
Al treilea capitol, Ecuaţiile şi schemele electrice echivalente, face referire la
principalele scheme echivalente ale transformatoarelor de putere şi la ecuaţiile acestora pentru
modelul cu secundarul raportat la primar.
În cel de al patrulea capitol sunt descrise câteva din Regimurile de funcţionare a
transformatoarelor de putere, pentru ca în cel de al cincilea capitol să se prezinte Studiul
experimental efectuat asupra transformatorului studiat, iar în ultimul capitol să fie menţionate
câteva din principalele concluzii privitoare la fenomenele studiate.
Sursele şi figurile utilizate pentru realizarea prezentului proiect sunt cele din
Bibliografie.

5
 Proiect de diplomă

II. Noţiuni generale privind transformatoarele de putere

II.1. Rolul transformatoarelor de putere

Transformatorul reprezintă un caz particular al maşinilor electrice, neavând elemente

în mişcare, rolul său fiind acela de a transfera energia electrică primită de o înfăşurare numită
primară, care este o înfăşurare receptoare de energie electrică, la o altă înfăşurare (sau alte
înfăşurări) numită secundară care este sursă de energie electrică, cele două înfăşurări fiind
separate electric, dar cuplate magnetic.
Transferul energiei se realizează pe baza fenomenului de inducţie electromagnetică,
tensiunea celor două înfăsurări de obicei diferă dar poate să fie aceeaşi, frecvenţa rămâne însă
întotdeauna aceeaşi.
Sunt considerate transformatoare de putere acele transformatoare trifazate a căror
putere aparentă este de minim 6 kVA.
Transformatoarele de putere trifazate se utilizează în sistemul energetic cu scopul de a
modifica tensiunea la care se transportă, distribuie sau consumă energia electrică.
Producerea energiei electrice se realizează în cea mai mare parte cu ajutorul
generatoarelor sincrone. Tensiunea la care acestea livrează energia este limitată de
posibilităţile de realizare a înfăşurărilor astfel că în general aceasta este de până la 10 sau
maxim 24kV.
Transportul energiei electrice este cu atât mai avantajos cu cât tensiunea este mai
ridicată deoarece la o aceeaşi putere va rezulta un curent mai mic respectiv pierderi de energie
mai mici, acestea fiind direct proporţionale cu pătratul curentului. din acest motiv imediat
după ce are loc producerea energiei electrice sunt utilizate transformatoare ridicătoare de
tensiune care vor fin intercalate între generator şi reţeaua electrică de transport.
Odată ajunsă la destinaţie, energia electrică trebuie din nou modificată în sensul
coborârii tensiunii deoarece din motive tehnice de siguranţă distribuţia se realizează la
tensiuni mai mici decât cele la care se transportă. Astefel că în schemă apar din nou
transformatoarele care de această dată sunt coborâtoare de tensiune.
În continuare, consumul de energie electrică se realizează în general la tensiuni mai
mici decât cele la care se realizează distribuţia, motiv pentru care în posturile de transformare,
prin intermediul transformatoarelor coborâtoare are loc o altă modificare a tensiunii electrice.
În funcţie de cum se modifică tensiunea electrică, raportul de transformare al
transformatoarelor, definit ca raportul dintre tensiunea de linie la bornele de intrare şi cea la
bornele de ieşire, poate să fie supraunitar (transformatoare coborâtoare) sau subunitar
(transformatoare ridicătoare). O categorie aparte o constituie transformatoarele de putere
separatoare a căror raport de transformare este unitar.
Orice transformator este inversabil, adică poate fi alimentat atât la bornele de înaltă
tensiune cât şi la bornele de joasă tensiune, condiţia care trebuie respectată este aceea ca
tensiunea din reţeaua de alimentare să nu depăşească tensiunea nominală a înfăsurării
alimentate.

6
 Proiect de diplomă

II.2 Construcţia transformatoarelor de putere

Transformatoarele de putere sunt în general cu răcire în ulei, însă se realizează şi

transformatoare de putere uscate.
Principalele părţi constructive ale transformatoarelor de putere sunt înfăşurările,
izolaţia şi miezul magnetic. În funcţie de tipul transformatorului, din punct de vedere
constructiv, mai întâlnim următoarele componente: schela, construcţia metalică şi
accesoriile.

II.2.1 Înfăşurările
Înfăşurările constituie una din părţile cele mai importante ale unui transformator, ele
trebuie astfel executate respectiv proiectate, încât mărimile de bază ca pierderile în înfăşurări
şi tensiunea de scurtcircuit să fie în concordanţă cu valorile prescrise de norme.
În acelaşi timp, înfăşurările trebuie să asigure transformatorului o rigiditate dielectrică
suficientă, precum şi stabilitate dinamică şi termică mare, astfel încât să garanteze buna
funcţionare a acestuia şi la supratensiunile care apar în exploatare.
În funcţie de tensiunea şi puterea transformatorului, se determină felul izolaţiei,
numărul de spire, secţiunea spirelor.
Experienţa arată că secţiunea unui conductor de cupru nu trebuie să depăşească 60-80
mm² astfel încât, la o densitate de 3-4 A/mm², curentul pentru un conductor să fie de 200 –
300 A.
În funcţie de sensul de depanare, bobinele pot fi pe dreapta (fig.II.1a) sau pe stânga
(fig.II.1b). Sensul bobinării este esenţial la realizarea grupei de conexiuni cerute de benificiar.
Depanarea unei bobine pe dreapta sau stânga se face atunci când începe din stânga,
respectiv din dreapta şablonului privit din partea tamburului de pe care se desfăşoară sârma.

Fig. II.1

Se disting două tipuri principale de înfăşurări : înfăşurări concentrice şi înfăşurări

alterntle.
Înfăşurările de tip concentric se caracterizează prin faptul că bobinele de înaltă
tensiune care s-au scris prescurtat I.T. şi de joasă tensiune, care s-au scris prescurtat J.T., au
înălţimi aproximativ egale, înfăşurarea de înaltă tensiune având, în mod obişnuit, diametrul
mai mare, deoarece este aşezată peste cea de joasă tensiune, iar înfăşurarea de joasă tensiune
diametrul mai mic şi asezată în imediata apropiere a coloanei miezului feromagnetic.
În cazul înfăşurărilor de tip alternat, diametrele bobinelor de I.T. şi J.T. sunt egale ; în
schimb, pe înălţimea coloanei transformatorului, bobinele de I.T. alternează cu cele de J.T.
Aproape în exclusivitate se folosesc înfăşurările de tip concentric, cele alternate utilizându-se
la unele transformatoare speciale.

7
 Proiect de diplomă

După forma constructivă, înfăşurările pot fi : cilindrice, stratificate, în galeţi, continue

şi spirale.
Înfăşurarea cilindrică reprezintă o spirală cilindrică, ale cărei conductoare au secţiunea
dreptunghiulară şi sunt în contact strâns. Aceste bobine sunt utilizate , de obicei, la
transformatoarele de puteri si tensiuni mici(sub1600 kVA şi 700 V).
În cazul înfăşurării cu mai multe conductoare în paralel, suprapuse radial, pentru
uniformizarea repartiţiei curentului din conductoarele în paralel, acestea trebuie să fie
transpuse.
Numărul total de transpuneri în cazul a “m” conductoare în paralel suprapuse radial,
înfăşurate pe lat, este de “m-1”. Realizarea transpoziţiei are următoarele efecte,
- fiecare dintre conductoare în paralel ocupă în câmpul de scăpări aceeaşi poziţie
rezultantă;
- fiecare conductor are o aceeaşi lungime;
- egalitatea reactanţelor şi a rezistenţelor firelor în paralel, ceea ce împiedică apariţia
curentului de circulaţie dintre fire.
Înfăşurările stratificate sunt utilizate, de obicei, la transformatoarele de putere cu
tensiuni peste 1kV (unele fabrici constructoare le execută şi la tensiuni de 110 kV, sau mai
mari) şi se realizează din conductoare rotunde, cu diametrul de până la 3—3,5 mm, sau din
conductoare profilate cu secţiuni de până la 30 mm 2. Acestea sunt înfăşurate pe un cilindru
izolant în straturi, în mod continuu.
Avantajele înfăşurărilor stratificate constau în execuţie uşoară, cu mare productivitate,
posibilităţi de răcire mai bune, bună rezistenţă la impuls de tensiune. Ecranările interioare şi
exterioare ale acestor înfăşurări le fac complect antirezonante.
Un dezavantaj al acestor tipuri de înfăşurări îl constituie tensiunea mare dintre
straturi, care impune folosirea, între straturi, a unor izolaţii de hârtie mai groase, proporţionale
cu tensiunea la care sunt folosite.
Înfăşurările în galeţi sunt utilizat în general pentru înfăşurările de înaltă tensiune,
realizate cu spire multe şi conductoare de secţiune mică, înfăşurarea se divizează pe lungime
într-o serie de bobine mai mici, numite galeţi, separate prin canale cu distanţori sau inele
izolante. Numărul de galeţi în care se divizează înfăşurarea se determină din considerente de
tensiune, de răcire şi de rezistenţă mecanică.
Înfăşurările în galeţi se realizează din conductori rotunzi, cu diametrele cuprinse între
0,5 şi 3 mm şi /sau din conductori profilaţi de secţiune mică(de la 8 la 16 mm 2). Modul de
legare a galeţilor pot fi legaţi şi aşezaţi normal sau fiecare al doilea galet trebuie întors.
Înfăşurările continue se fabrică sub formă de galeţi înseriaţi fără lipituri, motiv pentru care
poartă această denumire. Se execută din conductori de formă dreptunghiulară şi sunt specifice
tensiunilor ridicate, peste 3 kV.
Galeţii sunt separaţi între ei fie prin rondelele de preşpan, fie, cel mai frecvent, prin
canale în care circulă uleiul, realizate cu distanţoare aşezate uniform pe periferia galetului.
Înfăşurările spiralate utilizate pentru joasă tensiune ale transformatoarelor de putere
medie şi mare au nevoie de spire puţine şi de secţiune mare a conductoarelor, necesitând un
număr de conductoare în paralel mai mare decât şase. În aceste condiţii, bobina spiralată este
o bobină cilindrică la care spirele nu sunt în contact strâns, ci distanţate, iar conductoarele în
paralel sunt suprapuse radial. O secţiune printr-o astfel de bobină va arăta identic cu bobina
continuă, cu deosebirea că, în loc de spire pe galet, se înţelege conductoare în paralel pe spiră
un galet fiind deci constituit dintr-o singură spiră.
Înfăşurarea spiralată este tipică pentru transformatoare cu curenţi de fază mai mari de
1000 A, fiind folosită atât la tensiuni joase (sub 1 kV), cât şi la tensiuni medii (până la 35
kV). În cazul în care numărul de conductoare în paralel devine foarte mare, acestea se împart
în două, plasându-se pe doi galeţi paraleli şi bobinându-se deodată.
8
 Proiect de diplomă

Precizarea modului de conectare a înfăşurărilor transformatorului şi a poziţiei relative

dintre fazorii tensiunilor de linie primare şi secundare, reprezintă elementele care determină
conexiunea, respectiv grupa de conexiuni a unui transformator.
Elementele de presare ale bobinelor sunt piese metalice sudate de console şi filetate,
prin care trec şuruburi speciale care presează inelele, fie metalice, având legătură de
împământare şi întrerupte pentru a nu constitui spire în scurtcircuit, fie confecţionate din
material electroizolant gros, inele prevăzute la capătul superior al bobinei.
Presarea adecvată a bobinelor transformatorului constituie una din problemele
constructive principale. O bună presare a bobinelor trebuie să garanteze imobilitatea acestora
în cazul unor scurtcircuite în reţea , în timpul cărora, datorită intensităţii mari a curentului care
străbate spirele bobinei, apar forţe electrodinamice mari.
Presarea bobinelor se poate realiza prin inele comune sau separate, ceea ce asigură o
rezistenţă mare a înfăşurărilor la forţele electrodinamice, astfel că această metodă poate fi
aplicată la transformatoarele cele mai expuse la supracurenţi.
Marcarea bornelor dată în STAS 1703-80 stabileşte următoarele reguli,
- la înfăşurarea de înaltă tensiune ale transformatoarelor se prescriu literele A, B şi C
pentru începuturile lor şi X, Y,Z pentru sfârşiturile lor;
- la bornele înfăşurărilor de joasă tensiune se notează cu literele a, b, c începuturile, şi
respectiv cu x, y, z sfârşiturile lor.
- punctul neutru al înfăşurărilor, dacă este scos pe capac, se notează cu litera N,
respectiv n.
De remarcat însă faptul că în unele lucrări începuturilor sau notat cu literele R, S, T şi
punctul de nul cu cifra 0.
- atât pe partea de joasă, cât şi pe partea de înaltă tensiune, succesiunea alfabetică a
literelor coincide cu succesiunea fazelor în timp, bobinele considerându-secă au fost depănate
în acelaşi sens.
Schemele de conectare al înfăşurărilor unui transformator se indică, convenţional, cu o
literă mare pentru partea de înaltă tensiune şi cu literă mică pentru partea de joasă tensiune.
a. Schema de conexiune stea.

Simbolizată cu litera Y (pentru înaltă tensiune), sau y (pentru joasă tensiune),

conexiune realizată prin conectarea împreună începuturile sau sfârşiturile înfăşurărilor de
fază, iar capetele libere legându-se la bornele transformatorului. Pentru această conexiune se
poate scoate la placa de borne şi punctul de nul, notat cu N sau n.
Conexiunea stea a înfăşurări permite utilizarea unui sistem trifazat de tensiuni şi a
două tensiuni monofazate(tensiune de linie, de fază). Din această cauză conexiunea stea este
des utilizată la transformatoarele de distribuţie; putându-se utiliza şi pe partea de înaltă
tensiune la transformatoarele de putere.
În cazul conexiunii stea, între valorile eficace ale mărimilor de linie şi valorile eficace
ale mărimilor de fază, există următoarele relaţii,
Ul = *Uf, Il = If .
b. Schema de conexiune triunghi.

9
 Proiect de diplomă

Simbolizată cu litera D sau d, se realizează conectând sfârşitul unei înfăşurări de fază

cu începutul altei înfăşurări de fază; punctele de legătură constituie începuturile sau
sfârşiturile înfăşurărilor şi se scot la bornele transformatorului.
Schema de conexiuni în triunghi se utilizează în special la înfăşurările de înaltă
tensiune ale transformatoarelor. La conexiunea D a înfăşurărilor, între valorile eficace ale
mărimilor de linie şi valorile eficace ale mărimilor de fază, există următoarele relaţii,
Il = *If, Ul = Uf .
Deşi mai costisitoare, conexiunea triunghi se foloseşte în acele situaţii în care
conexiunea stea ar introduce neajunsuri în funcţionarea transformatorului.

c. Schema conexiuni zig-zag

Litera Z sau z, este simbolul acestui tip de conexiune, şi este
utilizată numai la înfăşurările de joasă tensiune ale transformatoarelor
de distribuţie, se realizează din şase semibobine egale, conectându-se în
serie câte două semibobine de pe coloane diferite, apoi înfăşurările de
fază astfel obţinute, se conectează în stea. Tensiunea de fază la schema
de conexiune Z, în cazul când cele două semibobine de pe coloane
diferite au acelaşi număr de spire, are valoarea:
Ufz = *Ufb ;
Tensiunea unei semibobine este Ufb .
Dacă cele două bobine ale unei faze s-ar înseria pe aceeaşi coloană, ar rezulta o
înfăşurare stea, în care tensiunea de fază ar fii dublul tensiuni într-o bobină.
În cazul conexiunii zig-zag, pentru a obţine aceeaşi tensiune, ca în cazul conexiunii
stea trebuie puse cu aproximativ 15% mai multe spire. Între valorile eficace ale mărimilor de
linie şi valorile eficace ale mărimilor de fază în cazul conexiuni z, sunt valabile aceleaşi relaţii
ca şi la conexiunea stea,

Ul = *Uf ;
Il = I f .
Conexiunea zig-zag se utilizează la transformatoarele de distribuţie datorită
proprietăţii ei de a asigura o funcţionare corespunzătoare a transformatorului la sarcini
nesimetrice.
Grupe de conexiuni. Unghiul de defazaj pe care-l face fazorul tensiunii măsurate între
două borne ale înfăşurării de joasă tensiune, cu fazorul tensiunii măsurate între bornele
omoloaga ale înfăşurării de înaltă tensiune, se indică convenţional printr-un număr. Acest
număr indică faptul că între fazorii tensiunilor considerate, există practic acelaşi unchi de
defazaj, ca şi între acele ceasornicului când arată una din orele fixate cuprinse între 1 şi 12,
oră indicată prin numărul n.
Prin urmare, conexiunea unui transformator cu două înfăşurări se va simboliza prin
două litere şi o cifră, care, vor indica,
- schema conexiuni înfăşurării de înaltă tensiune(litera mare);
- schema conexiuni înfăşurării de joasă tensiune(litera mică);

10
 Proiect de diplomă

- defazajul dintre tensiunile de linie omoloage ale înfăşurărilor primare şi secundare,

dat de grupa de conexiuni.
În cazul în care una din înfăşurări are nulul scos la borna de nul, litera care indică
schema de conexiuni a sistemului considerat este afectată de indicele N sau n, imediat după
litera înfăşurări la care se scoate nulul.
Grupa de conexiune de care aparţine transformatorul prezintă importanţă la legarea lor
în paralel, cu alte transformatoare, întrucât funcţionarea este posibilă doar când ele fac parte
din aceeaşi grupă de conexiuni.
Legarea în paralel a transformatoarelor sunt necesare în cazul în care reţeaua de
alimentare se dezvoltă, asigurarea continuităţi în alimentare cu energie şi în cazul fluctuaţiilor
periodice ale sarcini necesare consumatorilor.
Funcţionarea corespunzătoare a transformatoarelor conectate în paralel sunt
condiţionate de respectarea unor reguli de legare.
Condiţiile de punere în paralel a transformatoarelor sunt:
- bornele omoloage primare şi secundare ale transformatoarelor ce se leagă în paralel
trebuie să se conecteze la aceleaşi bare, mai exact, raportul de transformare să fie acelaşi
pentru transformatoarele conectate;
- transformatoarele respective trebuie să aparţină aceleiaşi grupe de conexiuni.
Cele mai răspândite grupe de conexiuni sunt:
- Yy-12 (6), utilizate la transformatoare urcătoare de tensiune, în centrale şi
coborâtoare de tensiune pentru distribuţie de forţă;
- Yd-11 (5), care prezintă interes la transformatoarele principale din centrale şi
substaţiile mari;
- Yzn-11 (5), folosite la transformatoarele de distribuţie coborâtoare de tensiune,
pentru iluminat, la puteri sub 160 kVA;
- Dyn-11 (5),întrebuinţate la puteri mai mari de 160 kVA, la transformatoare de
distribuţie cu sarcini mixte, trifazate şi monofazate.
Scoaterea nulului la conexiunea stea se practică numai dacă anumite necesităţi impun
acest lucru, întrucât măreşte costul instalaţiei.

II.2.2 Miezul magnetic

Miezul feromagnetic, denumit în unele lucrări prescurtat miezul magnetic, reprezintă
calea de închidere a fluxului magnetic principal al transformatorului, flux produs de solenaţia
de magnetizare a înfăşurării primare care se alimentează de la o tensiune alternativă. Este,
aşadar, miez pentru flux variabil, fiind magnetizat ciclic, cu frecvenţa tensiunii de alimentare
a înfăşurării primare.
La transformatoarele de putere, utilizate la frecvenţe industriale, miezul feromagnetic
este construit din tole de oţel electrotehnic, aliate cu siliciu şi izolate între ele. Utilizarea
tolelor conduce la micşorarea pierderilor prin curenţi turbionari, iar alierea oţelului cu siliciu
asigură pierderi relativ reduse, datorită atât curenţilor turbionari, cât şi fenomenului de
histerezis.
În etapa actuală, în construcţia miezurilor de transformatoare se utilizează frecvent
tolele din oţel electrotehnic laminate la rece , cu cristale, orientate, izolate cu carlit (izolaţie
ceramică),care prezintă o creştere a permeabilităţii magnetice în direcţia laminării şi o
îngustare a suprafeţei ciclului histerezis, în acest fel micşorându-se pierderile de magnetizare
şi puterea specifică de magnetizare (deci solenaţia de magnetizare).
Pierderile prin histerezis în cazul când liniile de câmp au direcţia paralelă cu direcţia
de laminare reprezintă mai puţin de 50% din cele măsurate în situaţia când liniile de câmp
sunt perpendiculare pe aceasta, astfel că, deseori, pierderile în direcţii care nu coincid cu
direcţia de laminare sunt mai mari decât în cazul tablei laminate la cald.
11
 Proiect de diplomă

Izolaţia ceramică (carlitul) este o acoperire anorganică a tablei, produsă printr-un

tratament de suprafaţă atât termic, cât şi chimic, care protejează tabla, atât împotriva ruginii în
timpul stocării, cât şi contra oxidării în timpul coacerii la cca 800°C.
Tabla laminată la rece cu cristale orientate îşi schimbă într-o măsură importantă
caracteristicile, ca urmare a modificării structurii cristalografice în timpul tăierii, stantării,
îndoirii tolelor. De aceea, pentru îmbunătăţirea calităţii tolelor a fost necesară introducerea
operaţiei de recoacere a lor chiar la fabricile de transformatoare, înaintea împachetării
miezului.
Recoacerea se poate face la miezuri împachetate, la pachete de tole sau, cel mai des,
tolă cu tolă. Măsurând cu aparatul Epistein pierderile specifice la frecvenaţă de 50 Hz şi la
inducţia de 1,5 T, după debitarea tolelor de tip M4 si M5, de exemplu, se obţin ρ15=1,12W/kg
şi respectiv ρ15=1,17W/kg. După recoacerea tolă cu tolă la 810ºC, a aceloraşi pachete, se
obţin valorile ρ15=0,89W/kg şi respectiv ρ15=0,97W/kg.
Din punct de vedere constructiv, miezul feromagnetic pentru transformatoare se
compune din coloanele 1(fig.II.2), al căror număr depinde de tipul şi de numărul de faze ale
transformatorului, şi jugurile 2, care servesc la închiderea liniilor de câmp magnetic între
coloane.

Fig. II.2

La transformatoarele de putere, jugul superior este astfel construit încât să se poată

demonta sau despacheta pentru introducerea bobinelor.
Există două metode de a executa miezurile: cu îmbinare prin suprapunere şi prin
întreţesere.
Potrivit primei metode, coloanele şi jugurile se execută separat, iar după aceasta
miezul se asamblează cu buloane speciale de strângere. Este necesar ca, în întrefierul de
îmbinare care rezultă, să se prevadă garniture izolate, rezistente la temperatură, cu scopul de a
înlătura mărirea curenţilor turbionari prin scurtcircuitarea tolelor coloanelor de către cele două
juguri şi invers.
Conform metodei a doua (prin întreţesere), o tolă a coloanei alternează cu o tolă a
jugului (fig. II.2), înlăturându-se dezavantajul întrefierului net parazit al îmbinării prin
suprapunere. Se observă însă că, în zona de îmbinare, liniile de câmp magnetic, pe anumite
porţiuni (haşurate în fig. II.3. a), au direcţia perpendiculară pe cea a orientării cristalelor, ceea
ce duce la creşterea pierderilor în fier şi a curentului de magnetizare. De aceea, metoda expusă
se practică, în special, în cazul tolelor din tablă netexturată (la miezurile transformatoarelor de
mică putere, împachetate din tole profil).
Când se foloseşte tabla laminată la rece, la transformatoarele de mare putere la care
diametrul cercului circumscris coloanelor depăşeşte 1 m, una din metodele pentru micşorarea
pierderilor în colţuri este folosirea construcţiei în cadre (fig. II.3 b), caz în care volumul
colţurilor în care direcţia liniilor de câmp magnetic nu coincide cu direcţia longitudinală de
laminare, se reduce la jumătate.O atenţie deosebită trebuie acordată însă, dimensionării

12
 Proiect de diplomă

ramelor deoarece, la aceleaşi solenaţii de magnetizare, se poate ajunge la saturarea excesivă a

ramei interioare, care are o lungime medie a linei de câmp mai mică.

Fig. II.3

Pentru tolele din tablă laminată la rece cu cristale orientate, asamblarea dintre coloane
şi juguri se face prin tăierea tolelor la diferite unghiuri ca 45, 30 etc.
Modul de asanblare prin ţesere a tolelor texturate are o influenţă însemnată şi asupra
curentului de magnetizare. Acesta este, la un miez asamblat prin ţesere sub un unghi de 90º,
de circa trei ori mai mare decât în cazul asamblării unui miez prin ţesere sub un unghi de 45º.
Folosirea buloanelor prin tole laminate la rece cu cristale orientate conduce atât la
creşterea pierderilor în fier (prin curenţi turbionari şi prin devierea liniilor de câmp magnetic
de la direcţia de lamenare), cât şi la mărirea consumului de putere reactivă pentru magnetizare
(prin micşorarea secţiunii efective a fierului).
Rezultă deci, ca la miezurile asamblate prin ţesere din tablă laminată la rece cu cristale
orientate, că trebuie să se tindă la construcţii fără buloane şi la o asamblare prin ţesere sub un
unghi de 45º.
Miezurile feromagnetice ale transformatoarelor se pot clasifica după mai multe criterii.
1.După forma constructivă a coloanei, se deosebesc:
– miezuri cu secţiune dreptunghiulară sau pătrată, folosite în special la
transformatoarele mici (până la 5 kVA);
– miezuri cu secţiune în trepte (fig. II.4), urmărindu-se înscrierea secţiunii coloanei
într-un cerc, astfel încât coeficientul de umplere cu fier al cercului să fie cât mai mare.
2.După modul de răcire a miezului, există:
–miezuri compacte – fără canale (fig. II.4.a);
–miezuri divizate – cu canale (fig. II4.b,c), folosite la transformatoare mari, prin
canale circulând uleiul de răcire.

Fig. II.4

3. După forma tolei utilizate, se întâlnesc,

– miezuri împachetate din tole simple (debitate din benzi) ;

13
 Proiect de diplomă

– miezuri împachetate din tole profil (fig. II.5) ;

.

Fig. II.5

La transformatoarele monofazate şi bifazate cu miezuri din tole profil , cu puteri sub 3

kVA, tolele corespunzătoare circuitelor magnetice pot avea o mare diversitate de forme.
Întreprinderile constructoare de transformatoare mici au normalizat o parte din aceste forme,
în special cele care se decupează fără deşeuri, de tip U, I si E.
Decuparea acestor tole fără deşeuri nu se face din tablă texturată, deoarece nu se poate
respecta principiul ca direcţiile de magnetizare şi cele de laminare să coincidă, atât la coloane,
cât şi la juguri, ci din tablă silicioasă laminată la rece cu cristale neorientate, folosită de obicei
la maşinile electrice rotative.
La transformatoarele trifazate, miezurile cu cinci coloane sunt folosite în cazurile când
utilizarea unui miez cu trei coloane ar duce la o înălţime mai mare a transformatorului. În
cazul trnsformatoarelor de mare putere, transformatoarele cu cinci coloane sunt utilizate
pentru a nu se depăşi gabaritul de cale ferată. Trecerea de la o construcţie cu trei coloane la
una cu cinci coloane şi aceeaşi înălţime a miezului, conduce la creşterea puterii cu 25-35%.
La transformatorul cu coloane, fiecare coloană poartă una sau mai multe înfăşurări. La
acest tip de transformator fluxul magnetic prin jug este egal cu fluxul prin coloane. În scopul
micşorării nesimetriei magnetice, la transformatoarele cu trei coloane în plan (cu flux fortat),
aria secţiunii jugului este de 1,05 . . . 1,15 ori mai mare decât aria secţiunii coloanei.
La transformatorul cu miez în manta, coloanele laterale sunt libere şi îndeplinesc rolul
unor juguri ; ariile secţiunilor jugului şi coloanelor laterale sunt ceva mai mari decât jumătate
din aria secţiunii coloanei care poartă înfăşurările.
După felul strângerii miezului, se întâlnesc:
– miezuri cu strângere mecanică (cu buloane, cu tije sudate etc.) ;
– miezuri lipite (cu lac de încleiere).

II.2.3 Schela
Schela reprezintă acea parte din construcţia unui transformator care are rolul de a
strînge jugurile magnetice, de a consolida înfăşurările şi de a susţine cuva cu legăturile şi
izolatoarele de trecere.
În figura 2.6 este reprezentată schela unui transformator care cuprinde următoarele
elemente:
1) profiluri de oţel (denumite şi console) pentru stingerea jugurilor;
2) profiluri de oţel cu secţiune mai mică, care servesc la sprijinirea părţii decuvabile de
fundul cuvei (în partea inferioară) şi la adaptarea tiranţilor de suspensie (în partea superioară);
3) tiranţii fixaţi între console, care servesc la strângerea axială a înfăşurărilor;
4) tiranţii de suspensie, care servesc la fixarea schelei de capac şi la ridicarea părţii
decuvabile.
Această construcţie a schelei este adoptată , în general, la transformatoarele cu puteri
de până la 5 000 kVA. La puteri mai mari se foloseşte un alt sistem constructiv, în care
transformatorul se reazimă pe fundul cuvei.

14
 Proiect de diplomă

Fig. II.6

Pentru a permite strângerea înfaşurărilor după uscare, consola superioară are orificii
ovale, prin care trec buloanele de strângere a jugului.Aceste orificii permit, după uscarea
transformatorului, coborârea nivelului la care sunt fixate consolele superioare şi presarea
înfaşurărilor cu tiranţii.
Strângerea jugului se mai poate realiza si cu ajutorul unor benzi de poliglas, terminate
la capete cu elemente metalice, care strâng jugurile peste console, în spaţial dintre coloane.
Elementele de presare ale bobinelor sunt piese metalice sudate de console si filetate,
prin care trec şuruburi speciale care preseaza inele fie metalice, având legatura de
împamântare şi întrerupte pentru a nu constitui spire în scurtcircuit , fie confecţionate din
material electroizolant gros, inele prevazute la capătul superior al bobinei.Presarea adecvata a
bobinelor transformatorului constituie una din problemele constructive principale.O buna
presare a bobinelor trebuie sa garanteze imobilitatea acestora în cazul unor scurtcircuite în
retea, în timpul cărora , datorită intensităţii mari de current care străbate spirele bobinelor,
apar forţe electrodinamice mari.
Presarea bobinelor se poate realiza prin inele de presare comune pentru toate bobinele
unei faze sau prin inermediul unor inele de presare separate.
Prima variantă garantează aşezarea corespunzatoare a buloanelor pe inelul de presare ,
care este destul de lat, practic arătând că în cazul când se aplica o presiune mare în timpul
strângerii înfăşurărilor în faza finală a montajului, precum şi dupa egalizarea lor la strângerea
preliminară (fiecare înfăşurare separate) , metoda de mai sus asigură simplitate şi siguranţa.
Dezavantajul este ca, în cazul tasărilor inegale ale izolaţiilor longitudinale ale bobinelor, unele
dintre acestea pot să rămână nepresate, deci să oscileze cu frecvenţa care apare în cazul
scurtcircuitului.
Presarea prin inele separate asigură o rezistentă mare a înfăşurărilor la forţele
electrodinamice, astfel ca aceasta metodă poate fi aplicată la transformatoarele cele mai
expuse la supracurenţi (transformatoare pentru redresoare, de încercare la scurtcircuit etc.)

II.2.4 Construcţia metalică

Construcţia metalică se execută numai pentru transformatoarele cu răcire în ulei şi se
refera la cuva şi conservator.

15
 Proiect de diplomă

Cuva
În funcţie de mărimea transformatorului, cuvele din tablă de oţel pot fi: cu pereţi
netezi, cu pereţi ondulaţi, cu tevi sudate, cu lire din tevi, cu radiatoare cu tevi eliptice sau cu
panouri şi cu baterii de răcire suflate cu aer sau răcite cu apa.
Pentru transformatoarele foarte mici (cu puteri până la 20kVA), la care nu este necesar
suprafaţa de răcire suplimentară, cuvele sunt de tip neted.
Cuvele cu pereţi din tabla ondulată sunt utilizate la transformatoarele în ulei cu puteri
de la 20 Kva la 1 600 Kva, în limitele posibilităţilor de cedare către mediul ambiant a
pierderilor din transformator, având o rezistenţă relativă mică la creşterea presiunii interioare.
Din acest motiv, uscarea sub vid a transformatorului în cuva din tabla cu nodule nu este
posibilă.
Cuvele cu tevi rotunde sau ovale sunt utilizate la transformatorului cu puteri de la 25
Kva la 10 MVA.Acestea au o rezistenţă mecanică mai mare decât cele realizate din tabla
ondulată şi, la aceeaşi cantitate de ulei , au aria suprafeţelor de răcire mai mare .
Ţevile utilizate au diametrele exterioare între 30 mm si 50 mm, cu grosimile pereţilor
cuprinse între 1 mm şi 1,5 mm. Ţevile rotunde sunt, adesea, ovalizate, pentru reducerea
cantităţii de ulei la aceeaşi suprafaţa de răcire. Astfel, ţevile cu diametrul de 51mm, dupa
ovalizare, au dimensiunile de 72 × 20 mm.
Realizarea cuvelor cu ţevile prinse direct pe pereţi necesită o manoperă destul de mare,
fiecare ţeava fiind, separate, îndoită, montată si sudată pe peretele cuvei . De aceea, s-a trecut
la cuvele cu lire din ţevi), care necesită un număr redus de orificii în pereţii cuvei, iar lirele
pot fi realizate separate, ca subansambluri normalizate. Lirele două până la opt rânduri de ţevi
drepte, distanţele de montare pe cuvă fiind aceleaşi ca la ţevi. Cuvele cu radiatoare din ţevi
rotunde sau ovale, sub forma de baterii, au luat o mare răspândire datorită avantajelor
tehnologice de fabricaţie.
În figurile II.7 si II.8 sunt date două modele de radiatoare , radiatoarele cu ţevi drepte
(fig.II.7) sunt formate din două râduri de câte 10 ţevi (72 × 20 mm) şi se folosesc la
transformatoare cu puteri de la 100 la 6 300 kVA.
Radiatoarele cu ţevi îndoite pot fi simole(fig.II.8.a) si sunt formate din 2 × 16 = 32 de
ţevi (două rânduri a 16 ţevi ) sau duble (fig.II.8b), când au 2× 2× 16 = 64 ţevi (patru randuri a
16 ţevi).

Fig. II.7

Radiatoarele cu ţevi îndoite sunt utilizate la transformatoare mai mari, de la 2 500 k

VA la 63 MVA.

16
 Proiect de diplomă

Radiatoarele cu panouri se folosesc la transformatoarele cu puteri mici , de la 63 kVA

la 1 600 Kva , putând avea unul până la şapte elemente în parallel, cu lăţimi de 370 mm sau
520 mm.

Fig. II.8

Transformatoarele cu puteri peste 10 MVA au, în general, răcire artificială cu aer,

constând în amplasarea sub radiatoarele a unor ventilatoare care asigură un debit mărit de aer
cu sensul de jos in sus.
La puteri mari se prevede execuţia transformatorului cu circulaţie forţată a uleiului şi
cu răcire forţată cu are (o baterie separate de radiatoarele cu ventilatoare) sau cu apă (răcitor
separate cu apă) . Sub aspectul eficienţei răcirii, bateriile răcite cu apă sunt avantajoase, însa
prezintă deficultăţi de etanşare.
În toate aceste cazuri, cuvele transformatoarelor sunt confecţionate din foi de tablă
sudate, întarite prin nervure. Marginea superioară a cuvei se termină, în general, cu o ramă de
oţel cornier prevăzută cu găuri pentru şuruburi , prin intermediul cărora se face îmbinarea
dintre capacul cuvei si cuvă. Pe fundul cuvei (în exteriorul acesteia) se sudează, de obicei,
cîrucioare cu roţi pentru deplasarea transformatorului.
Capacul cuvei
Se executa tot din tablă de otel şi se prinde de rama cuvei cu ajutorul unor şuruburi. La
transformatoarele de mică si medie putere legătura dintre capac şi parte decuvabilă a
transformatorului este de cele mai multe orinrigidă, executată cu ajutorul a patru tiranţi de
suspensie care leagă capacul de schelele jugului superior.
La transformatoarele de greutate mică, pe capac se află urechile de ridicare a părţii
decuvabile, iar la cele mai grele se practică guri de vizitare în capac, prin care se introduce
cabluri de ridicare a părţii decuvabile, ce se prind de urechi special sudate pe schelă.
Conservatorul
Conservatorul are rolul de a asigura o suprafată de contact a uleiului cu areul mai mică
decât în cazul lipsei lui, micşorând astfel posibilitatea de oxidare a uleiului. Deasemenea,
conservatorul asigură spaţial necesar dilatărilor şi contractărilor uleiului în timpul încalzirii si
al răcirii transformatorului; în plus, uleiul în conservator nu este supus unor variaţii de
temperatură aşa de mari ca în cuvă . Absorţia de umiditate si îmbătrânirea uleiului sunt, în
acest caz, mult mai reduse.
Conservatorul se utilizează la toate tipurile de transformatoare cu puteri mai mari de
75 Kva, având o singură camera la transformatoarele cu reglaj în absenta tensiunii şi două
camere(cealaltă servind drept conservator al comutatorului de reglaj), la transformatoarele cu
reglajul tensiunii sub sarcină.

17
 Proiect de diplomă

Unii constructori de transformatoare îl consideră inutil, ăn locul conservatorului

aplicându-se obişnuit etanşare cuvei, variaţiile de volum ale uleiului egalizându-se printr-un
spaţiu umplut cu azot sau aer.
La transformatoarele de putere mică şi medie conservatorul se aşază pe latura mai
mică a capacului, în partea dreaptă când se priveşte din partea izolatoarelor de înalta tensiune.
Când se aşează în lungul transformatorului, atunci se aşează pe partea de joasă tensiune.
La puteri mari ale transformatorului, conservatorul este demontabil şi se poate aşeza
separate de transformator.Capacitatea aproximativă a conservatorului este de 10% din
volumul uleiului din transformator.

II.2.5. Accesorile transformatoarelor

Cele mai importante accesorii ale transformatoarelor sunt : izolatoarele de trecere ,
releul de gaze, supapa de siguranţă, indicatoarele de temperature, comutatorul de reglarea
tensiunii şi filtrul de aer.
Izolatoarele de trecere
Izolatoarele transformatoarelor servesc la trecerea conductoarelor electrice prin
capacul cuvei, permitând legarea intrarilor sau ieşirilor înfăşurărilor cu reţeaua electrică. Se
compun dintr-o parte izolantă, de obicei din porţelan, şi dintr-o parte conductoare de curent
(fig.II.9).
Izolatoarele de trecere constituie ultimul element de protecţie al reţelei şi, în
consecinţă, trebuie să limiteze , în anumite cazuri (de exemplu la căderea trăsnetului în
imediata apropiere a transformatorului), amplitudinea undei de supra tensiune.

Fig. II.9
1. Tija de trecere; 2. Piuliţe de strângere a conductoarelor;3. Piuliţe de strângere a izolatorului; 4.
Capac metalic; 5. Garnituri; 6. şaibe de etanşare; 6’. Bolţ de siguraţtă; 7. Garnitură; 7’. Tub izolant; 8.
Corp isolator exterior; 9. Garnitură; 10. Capac cuva; 11,13. Garnituri de etanşare; 12. Corp isolator
interior; 14. Guler de strângere; 15. Bride de strângere; 16. Preson de strângere; 17. Eclator; 18.
Rondele de etanşare.

18
 Proiect de diplomă

Rolul limitator este asugurat de eclatoarele dispuse direct pe izolatori la tensiuni de

peste 6 kV (fig.II.9b).
La valori ale curentului prin tija izolatorului mai mari de 600 A , pierderile în fierul
capacului cuvei, provocate de fluxul magnetic creat în jurul izolatorului, devin mari, ducând
la o încalzire locală inadmisibila a capacului; de aceea se impun utilizarea, in zona dintre
izolatori, a unor fante care se umplu cu un material solid nemagnetic.
La curenti mari, dar si tensiuni ridicate, asamblul de izolare de trecere se asambleaza
pe placi din material nemagnetic (alama, duraluminiul, pertinax)care se monteza apoi pe
capacul cuvei.
In practica, de regula, deoarece calculul izolatoarelor de trecere este destul de dificil,
tipurile de izolatoare utilizate în construcţia transformatoarelor sunt normalizate sau
standardizat.In afara transformatoarele cu ieşire prin izolare se construiesc şi transformatoare
cu ieşire prin cablu. In figura II.10. este reprezentata o ieşire prin cabluri, în aer. Se observa ca
ieşirele din transformator se fac prin izolatoare de trecere obişnuite, iar racordarea reţelelor la
transformator, atât pe partea de joasă tensiune cât şi de înalta tensiune, se face prin cabluri
corespunzatoare.
În figura II.11. sunt reprezentate două variante de ieşire prin cabluri, în ulei. În prima
varianta cablul de tensiune corespunzatoare se leaga direct la izolatorul de trecere , iar în cea
de a doua variantă, pentru tensiuni mai mari, ieşirea cablului se face cu ajutorul unui izolator
special; întregul ansamblui conexiuni este cufundat în ulei de transformator.

Fig. II.10

1. Legatura cablu JT; 2. Legatura cablu IT; 3. Izolator aer; 4. Mufa fixare; 5. Legare la pamant; 6.
Dispozitiv actinare prize; 7. Parte inf cutie cablu; 8. Parte sup cutie cablu ;

19
 Proiect de diplomă

Fig. II.11

1.Izolator ulei pentru ieşire din transformator;2. Izolator de trecere; 3. Izolator pentru cabluri de IT; 4.
Legături; 5. Cutie de racordare; 6. Cutie cablu;
Releul de gaze
Releul de gaze este unul din aparatele cele mai răspândite în practică pentru protecţia
transformatoarelor, fiind cunoscut si sub numele de releu Buchholz.
Orice neajunsuri în functionarea unui transformator (defectarea izolaţiei dintre spire,
defectarea miezului etc.) dau naştere unor centre locale de temperature ridicată, provocând în
locul respective descompunere uleiului care este însoţita de eliminarea unor gaze ca produse
ale descompunerii.Releul de gaze este montat pe conducta de legatură dintre capacul cuvei si
conservator, fiind prevăzut cu două plutitoare, cel superior coborând când se adună o anumită
cantitate (mică) de gaze si închizând întreruptorul cu mercur al unei instalaţii de alarmă.
În cazul defectelor importante cantitatea de gaze crescând, în momentul evacuării lor
către conservator sau când viteza de trecere a uleiului prin releu depăşeşte o anumită limită,
releul comandă deconectarea transformatorului atât pe parte de joasă tensiune, cât si cea de
înaltă tensiune.
Releul mai poate comanda deconectarea transformatorului când nivelul uleiului din
transformator a scăzut sub nivelul releului.
Supapa de siguranţă
Supapa de siguranţă, care mai este denumită şi ţeava de evacuare , asigura cuva
transformatorului contra exploziilor (ca urmare a unei presiuni interioare excesive) şi contra
defectărilor ce produc o degajare bruscă şi în cantitate mare de gaze.
Supapa de siguranţa se prevede, în general, la transformatoarele cu puteri peste 1 000
kVA.
Indicatoare de temperatură
Transformatoarele mici sunt înzestrate, pentru verificarea temperaturii uleiului în
stratul superior, cu termometre simple, cu mercur. Orificiul în care se montează termometrul
se prevede cu o teacă etanşă de protecţie, care la montare se umple cu ulei.
Termometrele cu cadran sunt construite similar ca un manometru, acul indicator fiind
legat la locul de măsurare printr-un tub capilar cu o lungime de câţiva metri.Cadranul
indicator se montează pe cuva transformatorului, fiind înzestrat frecvent si cu contacte pentru
semnalizarea temperaturii maxime.
Transformatoarele cu o putere mai mare de 10 MVA se echipează cu termometre cu
rezistenţă.

Comutatorul de reglare a tensiunii

Când reglarea tensiunii se face în stare deconectată de la reţeaua transformatorului,
comutatorul are rolul de a modifica numărul de spire aflate în circuit, ceea ce implică
modificarea tensiunii secundare.
Construcţia acestuia depinde de valoarea tensiunii si a curentului nominal. Tipul de
comutator liniar se foloseşte pentru un current de regim de 60 A si pentru tensiuni până la 35
kV. Acest comutator este destinat transformatoarelor trifazate de putere până cca. 1 600 kVA
şi poate ocupa trei poziţii, corespunzatoare domeniului de reglaj de ± 5%.
Acţionarea din greşală a comutatorului, când transformatorul este conectat la tensiunea
de alimentare, provoacă formarea unui arc pe contacte, ducând la distrugerea
comutatorului.Din acest motiv transformatoarele se înzestrează adeseori cu dispozitive de
blocare, care fac imposibila acţionarea comutatorului înaintea deschiderii întrerupatoarelor.

20
 Proiect de diplomă

Comutatoarele pentru reglajul în sarcina al tensiunii transformatoarelor pot fi cu

reactanţa limitatoare şi acţionare lenta contactelor ruptorului sau cu rezistenţe de limitare si
acţionare rapidă a ruptorului (tip Jansen), iar manevrarea se face de pe cuvă, de la o distanţă
(printr-un manipulator) sau automat,în funcţie de cădere de tensiune din reţea.
Transformatoarele cu reglajul tensiunii în sarcină se prevăd cu mai multe prize. De
exemplu, se prevăd cu 17 prize de reglaj(± 8× 1,25% din tensiunea nominală) pentru
transformatoarele cu tensiune înaltă de 66 Kv sau cu 27 de prize de reglaj (± 13 × 1,25% din
tensiunea nominală) pentru transformatoarele de 220 / 110 kV.
Filtrul de aer
Filtrul de aer este montat pe conducta de legatură dintre conservator şi mediul
ambiant, izolând uleiul de influenţa atmosferei ( a umidităţii, a impuritaţilor aerului ).În etapa
actuală ca absorbant al umidităţii, se foloseşte silicagelul, care în stare uscată este albastru, iar
sub influenţa umidităţii capată culoare roşie.Caracteristicile higroscopice ale silicagelului pot
fi regenerate, încalzindu-l la o temperature de 400 - 500ºC.

21
 Proiect de diplomă

III. Ecuaţiile şi schemele electrice echivalente

III.1. Principiul de funcţionare

Se consideră un transformator monofazat reprezentat schematic în figura 2.1. Aplicând

o tensiune alternative înfăşurării primare, curentul din aceasta înfăşurare va produce un flux
magnetic care înlantuie si înfăşurarea secundară, fluxul util fascicular Φ u şi un flux magnetic
care înlăntuie numai înfăşurarea primară , fluxul de scăpări fascicular Φσ .
1

Fig. III.1

Fluxul util fiind alternativ induce în cele două înfăşurări pe care le înlanţuie, tensiuni
electromotoare. Daca circuitul secundar este închis printr-un receptor, curentul secundar
produce o solenaţie i2 N2, care, potrivit regulii lui Lenz, se opune solenaţiei primare i1N1. N1
si N2 fiind numărul de spire al celor două înfăşurări. Fluxul util resultant în miez, la
transformatorul în sarcină este dat de solenaţia rezultantă i 1N1 + i2N2 . Curentul secundar
produce, de asemenea, fluxul de scăpări secundar Φσ . 2

Notând cu u si u tensiunile electromotoare induse de fluxul util în cele două

e1 e2

înăfaşurări, putem scrie,

ue1 = -

ue2 =

Raportul celor două tensiuni electromotoare induse, în primar şi în secundar, de fluxul

magnetic util este egal cu raportul numărului de spire,

22
 Proiect de diplomă

k fiind raportul de transformare.

Dacă Lσ si Lσ sunt respectiv inductivităţile de scăpări primară şi secundară, tensiunile
1 2

induse în cele două înfăşurări de către fluxurile de scăpări au valorile,

uσ1= -

uσ2=  L 2

Cu excepţia unor transformatoare speciale (de exemplu unele transformatoare de

sudare cu arc), inductivităţile de scăpări trebuie să fie cât mai mici, deci cuplajul magnetic al
celor două înfăşurări să fie cât mai bun. În general, tensiunile induse de fluxurile de scăpări nu
depăşesc câteva procente din tensiunile la borne.
Datorită caracteristicii nelineare de magnetizare a miezului ferromagnetic, dependenţa
fluxului util de curentul de funcţionare în gol – caracteristica de magnetizare a
transformatorului – este nelineara (fig. III.2).
Daca tensiunea de alimentare este sinusoidala, curentul de funcţionare în gol nu mai
este sinusoidal, având armonici superioare impare, dintre care cele mai importante sunt cele
de ordinul 3 si 5, dupa cum rezultă din construcţia prezentată în figura III.2.
Dacă se ia în considerare şi fenomenul de histerezis, pe lângă deformarea curbei de
varaţie în timp a curentului, apare şi o nesimetrie a acestuia şi concomitânt, o defazare faţa de
curba fluxului (fig. III.3.). Armonicile superioare sunt tot impare, datorită simetriei faţă de o
jumatate de o perioadă,
i0(t) = - i0(t + )

Fig. III.2

23
 Proiect de diplomă

Fig. III.3

III.2. Ecuaţiile în regim sinusoidal

Se consideră funcţionare transformatorului în regim sinusoidal permanent şi se

apelează la reprezentarea în complex simplificat. Dăcă fluxul magnetic util de pulsaţie ω are
valorea maximă Φu si înlantuie o bobina cu N 1 spire, tensiune electromotoare efectivă indusa
în bobină are expresia,

S-a notat cu Bm valoare maximă a inducţiei (presupusă uniform repartizată) în coloana

de suprafaţă S.
Dacă se notează şi reactanţele de scăpări a celor două
infăşurări, atunci ecuaţiile transformatorului pentru regim sinusoidal devin,

Acestor ecuaţii li se mai poate adăuga ecuaţia tensiunii din secundar scrisă în funcţie de
sarcină,

Schema electrică echivalentă a transformatorului, corepunzătoare ecuaţiilor de mai sus

este prezentată în fig. III.4.

Fig. III.4

24
 Proiect de diplomă

Această schemă este cea reală a transformatorului, cele două înfăşurări neavând legături
galvanice între ele, doar cuplaj magnetic.

III.2.1 Raportarea secundarului la primar

Raportarea se poate realiza fie la primar fie la secundar. În cele ce urmează ne vom
referi la raportarea secundarului la primar.
Prin raportare se înţelege înlocuirea secundarului real cu unul fictiv care are acelaşi
număr de spire (şi faze pentru transformatoarele polifazate) ca primarul, iar regimul de
funcţionare al transformatorului real se conservă. Dacă se notează cu indice prim mărimile
secundarului raportate la primar atunci vor rezulta următoarele relaţii între mărimile raportate
şi cele reale:
1)
( )

2)
( )

3)
( )

4)

( )

Ecuaţiile devin în mărimi raportate,

Tensiunile electromotoare induse în înfăşurări pot fi scrise în funcţie de impedanţa de

magnetizare, ,

Conform ecuaţiilor de mai sus vom avea schema electrică echivalentă în T cu

elementele circuitului de magnetizare în serie,

25
 Proiect de diplomă

Fig. III.5

Schema în T (fig. III.6) se poate realiza şi cu elementele circuitului de magnetizare în

paralel. Curentul de mers în gol are două componente, una activă şi una reactivă, altfel că
putem să-l scriem,

La transformatoarele de putere mare se poate neglija componenta activă faţă de cea

reactivă şi atunci rămâne doar reactanţa de magnetizare pe ramura circuitului magnetizant.

Fig. III.6

Parametrii circuitului de magnetizare, neglijând rezistenţa înfăşurării primarului în

comparaţie cu cea corespunzătoare pierderilor în fier (R1<<Rw ) şi reactanţa de scăpări faţă de
cea de magnetizare (Xσ1<<Xμ), sunt în acest caz,

26
 Proiect de diplomă

IV. Regimurile de funcţionare a transformatoarelor de putere trifazate

IV.1. Funcţionarea în gol a transformatorului trifazat

În cazul transformatorului trifazat forma de variaţie în timp a curentului şi a fluxului

magnetic la funcţionarea în gol depind de modul de conectare a înfăşurărilor şi de forma
circuitului magnetic. În funcţie de aceste aspecte se vor analiza următoarele situaţii:
IV.1.1 Conexiunea Yy
a. Circuite magnetice independente
În această situaţie fluxurile magnetice ale celor trei faze sunt independente şi parcurg
circuite magnetice identice. La alimentare cu tensiuni sinusoidale, ar trebui ca fluxurile
magnetice şi tensiunile electromotoare pe cele trei faze să fie sinusoidale, iar curenţii să aibă o
importantă armonică de ordinul trei. Dar, întrucât armonicele de ordinul trei ale curenţilor
sunt în fază, ele nu au pe unde să se închidă la acest tip de conexiune, rezultând astfel curenţii
pe fază la mers în gol sinusoidali (se pot neglija armonicele superioare de ordin ).
Deoarece curenţii de fază sunt sinusoidali, saturaţia determină fluxuri magnetice cu o
importantă componentă a armonicii de ordinul trei, care va determina apariţia acestei
componente şi în tensiunea electromotoare. Prezenţa armonicelor superioare determină vârfuri
de tensiune indusă cu 50…60% mai mare decât amplitudinea tensiunii nominale, putându-se
produce străpungeri ale izolaţiei. În tensiunea de linie armonicele de ordin trei nu mai apar.
b. Circuite magnetice forţate
În cazul acestor transformatoare, fluxurile magnetice sunt dependente, iar armonicele de
ordinul trei se închid prin coloane, aer şi materialele feromagnetice înconjurătoare (cuvă),
ceea ce va duce la o diminuare foarte importantă a acestora, rezultând tensiuni electromotoare
aproximativ sinusoidale. Este important de subliniat faptul că fluxurile magnetice care se
închid prin cuvă, determină pierderi suplimentare, majorând pierderile totale în fier cu până la
65%. Dacă circuitul magnetic este asimetric (cazul circuitelor în coloane) atunci curenţii de
fază la funcţionarea în gol au amplitudini diferite, curentul de pe faza din mijloc fiind mai
mic, iar defazajul dintre aceştia nu mai este 1200. Curentul de funcţionare în gol se consideră
media aritmetică a celor trei curenţi de fază.
b.1 Conexiunea Dy
La transformatoarele care au înfăşurarea primară conectată în triunghi armonicile de
ordinul trei ale curenţilor de mers în gol se închid prin înfăşurări (fiind un circuit închis),
fluxurile magnetice şi tensiunile electromotoare induse având formă sinusoidală pentru orice
tip de circuit magnetic.
b.2 Conexiunea Yd
Conexiunea în stea a primarului va determina un flux magnetic nesinusoidal cu o
armonică de ordinul trei importantă. Armonica de ordinul trei a fluxului va induce în secundar
tensiuni electromotoare cu armonici de ordinul trei rezultând armonici de curent de ordinul
trei care circulă prin înfăşurarea secundară. Aceşti curenţi la rândul lor vor determina fluxuri
care se opun fluxurilor inductoare (rezistenţa circuitului fiind neglijabilă în raport cu
reactanţa), fluxul magnetic rezultant fiind aproximativ sinusoidal la fel ca şi tensiunile induse.
b.3 Conexiunea Yzn

27
 Proiect de diplomă

Întrucât nu există armonicile de ordinul trei în curentul de funcţionare în gol, ele vor
exista în fluxuri şi respectiv în tensiunile de fază primare. În tensiunile de fază secundare nu
mai apar întrucât fiind legate în serie smibobine de pe faze diferite parcurse în sensuri opuse,
armonicile de ordin trei (sinfazice) se anulează reciproc. Armonicile de ordinul trei ale
fluxului determină pierderi suplimentare în fier.

IV.2. Funcţionarea în sarcină a transformatorului

La funcţionarea în sarcină, primarul transformatorului absoarbe energie electrică din

reţea şi o cedă consumatorilor legaţi în secundar, după ce o parte din această energie acoperă
pierderile din transformator.
Schema electrică simplificată (valabilă atunci când puterea transmisă prin secundare
este mai mare de 30% din cea nominală) pentru studiul regimului de funcţionare în sarcină a
transformatorului monofazat neglijează parametrii circuitului magnetizant, curentul de mers
în gol fiind nesemnificativ comparativ cu cel nominal. Aceeaşi schemă este valabilă şi pentru
un transformator trifazat funcţionând în sarcină simetrică, când analiza comportării se face
având în vedere o singură fază, ca şi cum transformatorul ar fi monofazat.
În cazul transformatorului trifazat, dacă acesta funcţionează la sarcini dezechilibrate pe
cele trei faze, pot rezulta tensiuni secundare nesimetrice, ceea ce are efecte negative asupra
consumatorilor. Funcţionarea la sarcini dezechilibrate poate să fie în regim normal de
exploatare sau în regim de avarie (scurtcircuit monofazat sau bifazat).
Un regim de funcţionare se consideră nesimetric dacă raportul dintre componenta
inversă şi cea directă a curentului este mai mare de 5%.
Modul în care se comportă transformatorul la sarcini dezechilibrate depinde de
conexiunile transformatorului şi de tipul circuitului magnetic al acestuia, în continuare fiind
analizate câteva posibilităţi mai întâlnite în practică.

IV.2.1 Conexiunea Ynyn

Se consideră un transformator trifazat având conectată în secundar o sarcină monofazată
(fig. IV.1). Curentul absorbit de sarcină (Is) se închide prin aceasta şi prin faza
corespunzătoare din secundar. Solenaţiei fazei secundare i se opune solenaţia fazei primare
corespunzătoare, curentul din aceasta din urmă (I1=-Is) închizându-se prin fază şi firul de nul.
Întrucât căderile de tensiune datorate curenţilor sunt neglijabile, tensiunile secundare rămân
echilibrate. Aceste tipuri de transformatoare pot funcţiona cu o nesimetrie de 100%.

Fig. IV.1[5] Fig. IV.2[5] Fig.IV.3[5]

28
 Proiect de diplomă

IV.2.2. Conexiunea Dyn

În cazul acesta (fig. IV.2), la o sarcină pe una din fazele secundare, curentul din aceasta
determină un curent proporţional în faza primară corespunzătoare (I1=-Is), curent care se
închide doar prin această fază şi una din celălalte două linii. Se observă că modul de
comportare al transformatorului este la fel ca în cazul precedent, admiţându-se o nesimetrie de
100%.

29
 Proiect de diplomă

IV.2.3 Conexiunea Yyn

Pentru acest tip de conexiune (fig. IV.3), curentul din faza primară corespunzător
curentului din faza secundară care alimentează sarcina, se închide şi prin celălalte două faze.
În timp ce pe coloana pe care se găseşte faza care alimentează sarcina solenaţiile se
compensează reciproc, pe celălalte două faze solenaţiile primare nu mai sunt compensate.
Comparativ cu prima coloană, pe celălalte două coloane, fluxurile magnetice sunt mult mai
mari deci şi tensiunile electromotoare induse mult mai mari, în consecinţă tensiunile
secundare de fază vor fi nesimetrice. Această nesimetrie depinde şi de tipul circuitului
magnetic.
Pentru a se studia modul în care se comportă transformatorul se va echivala regimul
nesimetric (din primar şi secundar) cu trei regimuri simetrice având componentele: directe,
inverse şi homopolare (în primar nu poate exista componenta homopolară întrucât nu există
fir de nul).
Dependenţa dintre mărimile de fază nesimetrice şi componentele simetrice (am considerat
curenţii, dar pot fi considerate şi tensiunile sau fluxurile) este dată de relaţiile:

Având în vedere că în secundar avem curent doar pe o singură fază, vom obţine,

Deci, considerând că sarcina este legată pe faza c, cele trei componente ale curentului
pe această fază vor fi sinfazice, egale cu o treime din curentul de sarcină.
Pentru reprezentarea grafică a curenţilor vom pleca de la sistemul trifazat simetric de
fluxuri din transformator corespunzător mersului în gol (fig.IV.4a). Sistemul tensiunilor
electromotoare este defazat cu 900 electrice în urma fluxurilor (fig.IV.4b), iar curentul fazei c
este defazat la un unghi corespunzător sarcinii în urma tensiunii acestei faze. Sistemele
curenţilor de succesiune directă, inversă şi homopolară sunt prezentate în fig. IV.4c.

Fig. IV.4 [5]

Componentele curenţilor din primar sunt,

,

30
 Proiect de diplomă

,
,
rezultând,
.
Pe celălalte două faze vom avea,
,( ),
respectiv,
.
Funcţionarea transformatorului trifazat având înfăşurările în conexiunea Yyn cu sarcină
monofazată, este echivalentă cu suprapunerea a trei regimuri: două regimuri trifazate
simetrice de succesiune directă şi inversă în care solenaţiile înfăşurărilor primare şi secundare
se compensează reciproc peste care se suprapune un regim de succesiune homopolară în
secundar, pentru care solenaţiile secundare rămân necompensate. Aceste solenaţii dau naştere
pe cele trei coloane la câmpuri magnetice egale ca mărime şi sinfazice.
În cazul transformatoarelor cu fluxuri magnetice libere, fluxuril magnetice homopolare
se pot închide liber prin circuitul magnetic al fiecărei faze, reluctanţa magnetică fiind mică,
valoarea acestor fluxuri devine deci importantă. Fluxurile homopolare se suprapun peste
fluxurile existente la mersul în gol, rezultând un sistem nesimetric de fluxuri. La fel se
întâmplă şi cu tensiunile electromotoare de fază peste care se suprapun tensiunile induse de
fluxurile homopolare (fig. IV.5).

Fig. IV.5 [5]

Se poate observa că deşi tensiunile de fază se modifică, tensiunea homopolară reducând

tensiunea fazei pe care este legată sarcina şi mărind tensiunile celorlalte două faze, tensiunile
de linie rămân neschimbate. Se constată că practic are loc o deplasare a nulului sistemului de
tensiuni cu mărimea tensiunii homopolare Uh.
La transformatoarele cu fluxuri magnetice forţate, fluxurile magnetice homopolare nu se
poate închide în întregime prin circuitul magnetic, ci se închid prin coloane, aer, cuvă şi
piesele de consolidare (la fel ca armonicele de ordinul trei), ceea ce determină valori relativ
mici pentru aceste fluxuri. În consecinţă, tensiunile induse de aceste fluxuri sunt mici şi nu

31
 Proiect de diplomă

modifică tensiunile de fază induse la mersul în gol. Se remarcă totuşi o încălzire suplimentară
a cuvei şi o diminuare a randamentului acestor transformatoare în sarcină monofazată. Prin
urmare aceste transformatoare pot funcţiona cu sarcini monofazate reduse, limitându-se
curentul pe firul de nul la 30% din curentul nominal.

IV.2.4 Conexiunea Yzn

În înfăşurarea secundară vom avea curenţi de succesiune directă, inversă şi homopolară.
În înfăşurarea primară nu putem avea decât componetele directe şi inverse. Solenaţiile din
primar şi secundar produse de componentele directe şi inverse se anulează reciproc.
În secundar, pe fiecare coloană avem câte două semibobine (chiar dacă aparţin la faze
diferite ele sunt străbătute de acelaşi curent homopolar) străbătute una în sens invers faţă de
cealaltă. Ca urmare a acestui fapt solenaţiile semibobinelor se anulează reciproc. Deoarece nu
există fluxuri homopolare, tensiunile de fază rămân nemodificate, acest tip de transformatoare
pot fi încărcate pe conductorul de nul cu un curent egal cu cel nominal.

IV.2.5 Conexiunea Yy
Deoarece o sarcină monofazată poate fi legată doar între două faze, nu există
componente homopolare, solenaţiile de pe fazele secundare sunt compensate de solenaţiile de
pe fazele corespunzătoare primare. Tensiunile secundare nu se modifică, iar transformatorul
poate fi încărcat monofazat la curent nominal. în mod asemănător se comportă şi
conexiunileYd, Dy, etc.
Ca o concluzie generală se poate preciza faptul că se comportă bine la sarcini
dezechilibrate transformatoarele la care solenaţiile secundare şi primare se compensează
separat pe fiecare coloană. Astfel, indiferent de tipul circuitului magnetic, pentru sarcini
dezechilibrate se recomandă conexiunile:Ynyn, Dyn,Yzn. Dacă circuitul magnetic este cu
fluxuri forţate (trei coloane coplanare) conexiunea poate fi şi Yyn, dar curentul pe nul trebuie
limitat.

IV.3. Regimuri tranzitorii

IV.3.1. Conectarea în gol a transformatorului la reţea

Se va considera un transformator monofazat care se conectează în gol, la o retea de
tensiune , unde unghiul reprezintă faza tensiunii reţelei în
momentul conectării (momentul t=0) transformatorului la reţea.
Ecuaţia care descrie regimul tranzitoriu se poate scrie având în vedere schema electrică
echivalentă regimului de mers în gol şi notând , ,

Fluxul reprezintă fluxul total al înfăşurării primare. Dacă se consideră inductanţa de

mers în gol constantă, curentul de mers în gol este , iar ecuaţia devine,

32
 Proiect de diplomă

Fig. IV.6 [4]

Având în vedere faptul că , se poate considera circuitul pur inductiv şi

soluţia ecuaţiei IV.6 este,

Constanta de integrare se determină din condiţia ca la momentul iniţial, t=0, fluxul să

fie egal cu fluxul remanent (care poate fi şi zero), din care rezultă,

Înlocuind se obţine exepresia fluxului magnetic ca suma dintre componenta periodică

(staţionară) şi cea aperiodică,

Se poate observa că fluxul aperiodic depinde de faza tensiunii în momentul cuplării

transformatorului la reţea. Situaţia cea mai favorabilă apare atunci când conectarea la reţea are
loc în momentul în care tensiunea este maximă ( ) şi fluxul remanent prin
transformator este nul. În acest caz fluxul magnetic la cuplare ( ) este nul,
transformatorul intră direct în regim staţionar, curentul la cuplare fiind cel staţionar de mers în
gol.
Fluxul aperiodic este maxim dacă cuplarea la reţea se face în momentul trecerii prin
zero a tensiunii ( ). În această situaţie, fluxul magnetic rezultant prin transformator ia
valoarea maximă după o semiperioadă, în momentul trecerii din nou prin zero a tensiunii (
).

Acestui flux îi corespunde de asemenea un curent maxim, care dacă se are în vedere
caracteristica magnetică neliniară a transformatorului, poate ajunge până la 100-120 ori
curentul permanent de funcţionare în gol, sau 6-8 ori curentul nominal.
La transformatoarele mici, datorita rezistenţei R1, amortizarea acestui curent se
realizează practic în 6-8 secunde, în timp ce la transformatoarele mari şi foarte mari, timpul
poate depăşi şi 20 de secunde.

33
 Proiect de diplomă

În cazul conectării la reţea a transformatoarelor trifazate, există întotdeauna o fază la

bornele căreia tensiunea este zero sau apropiată de zero în momentrul conectării. Pe acea fază,
şocul de curent este maxim.
Datorită timpului relativ mic în care se amortizează, curentul tranzitoriu care apare la
conectarea unui transformator în gol la reţea nu este un pericol pentru transformator, dar poate
activa protecţia maximală de curent a transformatorului. Limitarea, dar şi amortizarea mai
rapidă a acestui curent se poate realiza dacă la conectare, înfăşurarea se înseriază cu o
rezistenţă, care va reduce constanta electrică de timp a circuitului. După conectare, această
rezistenţă trebuie eliminată din circuit.
Ecuaţia corespunzătore regimului tranzitoriu poate fi rezolvată şi cu luarea în
considerare a saturaţiei circuitului magnetic ( ), dar dacă se neglijează căderea de
tensiune pe rezistenţa R10. Astfel vom avea,

Soluţia ecuaţiei, având în vedere condiţiile iniţiale, este,

Modul de variatie în timp a curentului la conectarea în gol la reţea a transformatorului

este descris de ecuaţia,

Trebuie însă să precizăm că s-a neglijat fluxul magnetic dint transformator în momentul
conectării.
Aşa cum se observă din această ecuaţie, curentul are două componenete, una periodică
şi una tranzitorie, care se amortizează într-un timp ce depinde de raportul dintre inductanţa de
mers în gol şi rezistenţa la mers în gol.
În fig. IV.7 şi IV.8 este prezentată forma curentului total şi respectiv a componentei
tranzitorii a acestuia, în funcţie de timp.

Fig. IV.7[4]

34
 Proiect de diplomă

Fig. IV.8[4]

În [4] autorul obţine prin simulări bazate pe metoda elementului finit variaţia în timp a
curentului printr-un transformator de mică putere, la conectarea în gol la reţea, pentru diferite
valori ale fazei tensiunii de alimenare în momentul cuplării, fig. IV.9.
În fig IV.10 este prezentată situaţia cea mai defavorabilă (tensiune zero în momentul
cuplării), putându-se observa timpul de amortizare a componentei tranzitorii.

Fig. IV.9[4]

35
 Proiect de diplomă

Fig. IV.10[4]

IV.3.2. Scurtcircuitul de exploatare

Pentru studiul regimului de scurtcircuit de avarie se va utiliza schema electrică
simplificată a transformatorului. Reactanta de scurtcircuit (inductanţa) este constantă întrucât
fluxul magnetic de scăpări se închide prin aer, circuitul magnetic fiind nesaturat. Dacă faza
iniţială a tensiunii în momentul producerii scurtcircuitului se notează cu , ecuaţia care
descrie matematic regimul este,

Curentul de scurtcircuit, soluţie a ecuaţiei precedente are două componente; una

periodică ce reprezintă curentul staţionar de scurtcircuit şi una aperiodică,

cu,

Curentul reprezintă curentul iniţial în momentul producerii scurtcircuitului.

Vârful maxim al curentului de scurtcircuit, numit şi curent de şoc la scurtcircuit,
depinde de momentul producerii scurtcircuitului.
Astfel cazul cel mai defavorabil este atunci când scurtcircuitul se produce astfel încât
, deoarece componenta aperiodică este maximă,

Curentul de şoc devine maxim când şi este,

36
 Proiect de diplomă

Se observă că în cazul transformatoarelor mici, pentru care raportul Rsc/Lsc este mai
mare, amortizarea componentei aperiodice se realizează mai repede (1..2 perioade) decât în
cazul transformatoarelor de mare putere (până la 8..9 perioade).
Variaţia în timp a curentului de scurtcircuit brusc pentru un transformator de mică
putere arată ca în fig. IV.11., unde cu albastru este prezentat curentul total, iar cu verde
componenta tranzitorie.

Fig. IV.11[4]

Raportul dintre curentul de şoc şi valoarea maximă a curentului de scurtcircuit staţionar,

neglijând curentul iniţial faţă de cel de scurtcircuit staţionar, este,

Acest factor depinde de raportul dintre rezistenta şi reactanţa de scurtcircuit şi atunci

când acest raport tinde spre zero (transformatoare foarte mari), factorul tinde spre doi. Când
raportul tinde spre infinit, factorul tinde spre unu. În mod obişnuit acest factor are valoarea
cuprinsă între 1,2...1,85.
Dacă scurtcircuitul se produce astfel încât , componenta aperiodică este
nulă şi se stabileşte direct curentul de scurtcircuit staţionar.
Din cele prezentate se desprinde concluzia că în cazul unui scurtcircuit de avarie,
curentul de şoc poate avea o valoare maximă de până la de două ori valoarea maximă a
curentului de scurtcircuit staţionar. Acest curent este periculos pentru transformator mai ales
datorită efectului mecanic al forţelor electrodinamice asupra înfăşurărilor.
Forţele electrodinamice tind să depărteze cele două înfăşurări una de alta, ele
comportându-se ca două conductoare paralele parcurse de curenţi de sens invers. Înfăşurarea
exterioară va fi supusă la întindere, iar cea interioară la compresiune, fig. IV.12.
Între spirele aceleaşi înfăşurări, se manifestă forţe de atracţie tinzând să comprime înfăşurarea
în direcţie axială.

37
 Proiect de diplomă

Fig. IV.12

IV.3.3. Incercarea la scurtcircuit brusc

Verificarea stabilitatii la scurtcircuit brusc se executa ca incercare de tip pentru
transformatoare pana la 40 MVA inclusiv si ca verificare speciala , peste 40 MVA .
Se considera ca un transformtor rezista la scurtcircuitul brusc , daca dupa incercare, sunt
indeplinite urmatoarele doua conditii:
-temperatura infasurarii atinsa la scurtcircuite prelungite sa nu depaseasca limita
admisibila pentru clasa de izolatie respectiva si mentionata in norme
-infasurarile si sistemul lor de consolidare , inclusiv conexiunile si comutatorul de
prize , sa nu se deterioreze sau sa se deformeze sub actiunea fortelor electrodinamice radiale
si axiale .
Incercarea stabilitatii termice si dinamice la scurtcircuitul brusc are un caracter distructiv
atunci cand transformatorul nu corespunde.
Pe langa socul de forta maxim creat de valoarea de soc a curentului de scurtcircuit din
primul moment , vibratia infasurarilor sub actiunea unui scurtcircuit preungit si efectul
cumulativ al mai multorscurtcircuite joaca un rol hotarator in comportarea transformatorului.
Principalele pericole la infasurarile cilindrice stratificate il constituie alunecarea
conductoarelor alaturate din acelasi strat , suprapunerea si ruperea lor , insotita de strivirea
izolatiei si aparitia unor defecte electrice .
Transformatoarele trifazate sau grupurile transformatorice trifazate se impart in trei
categorii, in functie de puterea nominala:
-categoria I: pana la 3150 kVA inclusiv ;
-categoria a II-a : peste 3150 kVA , pana la 40 MVA inclusiv ;
-categoria a III-a : peste 40 MVA .
Stabilitatea termica la scurtcircuit reprezinta capacitatea transformatorului de suporta o
anumita valoare eficace a curentului de scurtcircuit in anumit timp , fara de a depasi valorile
admisibile .
Pentru transformatoarele trifazate valoarea eficace a curentului de scurtcircuit simetric (I)
se calculeaza cu relatia :
U
I= ——————— [kA]
(Zk + Zr ) √3
in care :

Zr ― este impendanta de scurtcircuit a retelei ;

38
 Proiect de diplomă

Ur ²
Zr = —— [Ω/ faza]
S
Ur —tensiunea nominala a retelei , in kV ;
S — puterea aparenta de scurtcircuit a retelei in MVA .
Stabilitatea electrodinamica la scurtcircuit reprezinta capacitatea transformatorului de a
rezista actiunii mecanice a amplititudinii celui mai mare curent de scurtcircuit , fara sa
produca deteriorari sau deformatii permanente ori sa impiedice buna sa functionare .
Pentru transformatoarele trifazate din categoria I-a se executa conform STAS 1703/5-80 ,
noua incercari , cate trei pe fiacare coloana , durata fiecarei incercari fiind de 0,5s cu o abatere
limita de ±10%.
Pentru transformatoarele din categoria a II-a , se executa sase scurtcircuite , dintre cere
trei cu comutatorul de prize pe pozitia corespunzatoare celui mai mic raport de transformare ,
iar trei cu comutatorul de prize pe pozitia corespunzatoare celui mai mare raport de
transformari.
Pentru transformatoarele din categoria a III-a producatorul si beneficiarul trebuie sa
stabileasca printr-un document tehnic normativ , numarul de incercari , durata lor si pozitiile
comutatorului de prize .
Incercarea de scurtcircuit brusc se poate executa fie prin scurtcircuitarea initiala a unei
infasurari si alimentarea ulterioara a celeilalte (fig. IV.13 a) , fie prin alimentarea initiala a
unei infasurari si scurtcircuitarea ulterioare a celeilalte (fig. IV.13 b)

Fig. IV.13.

In timpul fiecarei incercari , la oscilograf trebuie sa se inregistreze urmatoarele :

-tensiunea aplicata (intre bornele de linii) ;
-curentii de scurtcircuit in infasurarea incercata si , eventual cel din infasurarea
alimentata .
La transformatoarele din categoria I , dupa incercarea de scurtcircuit , se repeta toate
incercarile individuale , incercarile dielectrice executandu-se la 75% din tensiunea de
incercare initiala .
Se considera potrivit STAS 1703/5-80 , ca transformatorul a corespuns la incercarile de
scurtcircuit daca :
a) a corespuns incercarilor individuale repetate ;
b) la masurarile efectuate in timpul incercarilor de scurtcircuit si la examinarea dupa
decuvare nu se observa nici un defect ;
c) reactanta de scurtcircuit masurata dupa incercari nu difera de cea masurata initial cu
mai mult de :

39
 Proiect de diplomă

- 2% pentru transformatoarele cu infasurari concentrice circulare , pentru

transformatoarele cu infasurarea de joasa tensiune in banda putandu-se adopta o limita de 4%
cand usc ≥3% ;
- 7,5% pentru transformatoarele cu infasurari concentrice necirculare cu tensiunea
de scurtcircuit de cel putin 3%.

IV.4. Încălzirea şi răcirea transformatoarelor

Pierderile din înfăşurări, din circuitul magnetic precum si piederile prin curenţi
turbionari din parţile feromagnetice massive (cuva, plăci de presare, buloane, bandaje etc.)
produc încălzirea transformatorului.
Dacă temperature înfăşurărilor depăşeşte o anumită valoare, corespunzătoare clasei de
izolaţie a materialelor utilizate, durat de funcţionare a transformatorului se reduce
considerabil.
Regimul tranzitoriu termic,de încalzire sau de răcire,caracterizat de variaţia în timp
υ=f(t) a încălzirii, definite ca supratemperatura, faţă de temperature mediului ambiant, se
studiază cu ajutorul ecuaţiei diferenţiale a echilibrului termic.
În ipoteza ca transformatorul este un corp omogen, aceasta ecuaţie arată că într-un timp
elementar dt, cantitatea de căldură ce se degajă pdt, este egală cu căldură îmagazinată în
transformator, Cdυ la care se adaugă caldură cedată în mediul exterior Aυdt, adică,

pdt= Cdυ + Aυdt

în care p reprezintă pierderile totale din transformator ,W; C- capacitatea termică, J/grd, C=
Gc, G masa totală, kg,c – căldura specifică, J kg grd; dυ – încălzirea elementară, grd; A –
căldura cedată mediului ambient în unitatea de timp, la o diferenţa de 1 grad între
transformator şi mediu; υ – încălzire transformatorului, grd.
Modul cum se produce încălzirea şi răcirea unui transformator este prezentat în fig.
IV.14 şi IV.15.

Fig, IV.14 [5]

40
 Proiect de diplomă

Încălzirea înfăşurării este determinată de densitatea de suprafaţă a pierderilor în bobine,

care se calculează separate pentru înfăşurarea de joasă şi separat pentru cea de înaltă tensiune.
Răcirea transformatorului în ulei este asigurată prin circulaţia uleiului.
Transformatoarele cu răcire naturală au urmatoarele tipuri constructive de cuve: cu
pereţi netezi cuva cu ţevi de diametru 40…50 mm şi perete de 2…3mm, aşezate într-un rând
sau 2…5 rânduri, la o distanţă de 75mm, cuva cu radiatoare.

Fig. IV.15[5]

La transformatoarele cu puteri peste 10 MVA radiatoarele sunt suflate cu aer de

ventilatoare care intra automat în funcţiune când temperatura depăşeşte o valoare impusă,
corespunzătoare unei sarcini de 70%.
Transformatoarele cu puteri foarte mari au circulatie forţata a uleiului, asigurată de
pompe care absorb uleiul de la partea superioară , unde este mai cald, îl trec prin schimbatoare
exterioare de căldură, cu aer sau apă şi apoi îl refulează la partea inferioară a cuvei.
Dispozitivele care asigură răcirea forţată sunt supravegheate în permanenţă, iar în cazul
ieşirii lor din fucţiune transformatorul este deconectat automat.

41
 Proiect de diplomă

V. Studiul experimental

Toate măsurătorile efectuate în laborator au fost realizate pe un transformator trifazat cu

conexiunile şi grupa Dyn-5, având tensiunile 3x380/3x42-24 V, puterea 2500VA, miezul
magnetic cu trei coloane coplanare. Pentru studiu au fost utilizate aparate de măsură
electronice profesionale, un aparat FLUKE 435 cu cleşti ampermetrici de 5A, respectiv un
osciloscop cu două canale, sondă diferenţială, cleşte ampermetric şi funcţie înregistratoare.

V.1 Regimul staţionar de mers în gol

Pentru acest regim s-au înregistrat cu ajutorul aparatului Fluke, tensiunile şi curenţii
luaţi la mersul în gol de către transformator.
Aşa cum ne aşteptam şi cum se va observa din figurile următoare, curentul de mers în
gol de pe faza aflată pe coloana din mijloc este mai mic decât de pe fazele aflate pe coloanele
marginale.
Următorul lucru care se poate clar evidenţia este faptul că la mersul în gol pentru acest
tip de transformator, deşi tensiunile sunt aproximativ sinusoidale şi echilibrate (fig. V.1 şi
V.2), curenţii au un important conţinut de armonici superioare (în special de ordinul trei şi
cinci, fig. V.2, V.3 şi V.4) precum şi o componentă continuă, datorate neliniarităţii pronunţate
a materialului circuitului magnetic în acest regim de funcţionare.

Fig. V.1

42
Proiect de diplomă

Fig. V.2

Fig. V.3

Fig. V.4

43
 Proiect de diplomă

Curentul şi tensiunea pe fiecare linie care alimentează înfăşurarea primară a

transformatorului sunt prezentate în fig. V.5, V.6 şi V.7.

Fig. V.5

Fig. V.6

44
 Proiect de diplomă

Fig. V.7

V.2 Regimul de funcţionare în sarcină dezechilibrată

Pentru a studia regimul de funcţionare în sarcină dezechilibrată s-a cuplat în secundarul

transformatorului o sarcină monofazată, alimentată între o fază şi nul. Curenţii de linie luaţi
din reţea în acest caz sunt prezentaţi în figura V.8.
În mod normal într-o astfel de situaţie, pentru un transformator de tipul celui studiat,
solenaţia produsă de curentul din secundar al fazei încărcate este compensată de solenaţia
produsă de curentul primar ce trece prin faza omoloagă şi se închide prin cele două linii între
care este alimentată această fază.

Fig. V.8

45
 Proiect de diplomă

V.3 Regimul tranzitoriu de cuplare în gol la reţea

Pentru acest regim, curentul tranzitoriu de cuplare la reţea poate să fie de cîteva ori mai
mare decât curentul nominal al transformatorului. În fig. 4.9 sunt prezentaţi curenţii de linie
înregistraţi cu aparatul Fluke 435, la cuplarea în gol la reţea a transformatorului studiat.

Fig. V.9

Pentru a se putea înregistra atât tensiunea cât şi curentul pe una din fazele
transformatorului, s-a utilizat osciloscopul MTX cu două canale pe modul de înregistrare.
Acest osciloscop pemite înregistrarea mărimilor tranzitorii şi exportarea datelor într-un
format Excel de unde pot fi pe urmă prelucrate.
Pentru trei situaţii oarecare de cuplare în gol a transformatorului la reţea, înregistrările
realizate sunt prezentate în fig. V.10, V.11 şi V.12.

I/I0, U/Un
Curentul si tensiunea la cuplarea in gol la retea

10

0
1 9 17 25 33 41 49 57 65 73 81 89 97 105 113 121 129 137

Curentul
-5
Tensiunea

-10

-15

-20
timp

Fig V.10

46
 Proiect de diplomă

Curentul si tensiunea Curentul

I/I0, U/Un Tensiunea
12

10

0
1 16 31 46 61 76 91 106 121 136 151 166 181 196 211 226 241 256 271 286

-2
timp

Fig. V.11

Curentul si tensiunea Curentul

I/I0, U/Un
Tensiunea
12

10

0
1 20 39 58 77 96 115 134 153 172 191 210 229 248
-2
timp

Fig. V.12

47
 Proiect de diplomă

V.4. Regimul de scurtcircuit brusc

Înregistrările pentru regimul de scurtcircuit brusc au fost realizate la o tensiune mai

mică decât cea nominală şi anume la tensiunea nominală de scurtcircuit. S-a procedat în acest
fel deoarece s-a dorit protejarea transformatorului, urmărindu-se nu atât valoarea maximă a
curentul ci mai ales forma de variaţie în timp a acestuia.
Cu osciloscopul s-a înregistrat curentul pe una din fazele primare, scurtcircuitul
secundarului realizându-se cu un întreruptor care la închidere pune secundarul în scurtcircuit.
În fig. V.13 se prezintă variaţia curentului în faza primarului de la mersul în gol la
scurtciruitul staţionar.

Curentul la scc
I/In
1,5

0,5

0
1 8 15 22 29 36 43 50 57 64 71 78 85 92 99 106 113 120 127
-0,5

-1
timp

Fig. V.13

48
 Proiect de diplomă

VI. Concluzii

Prezentul proiect de diplomă tratează studiul experimental al transformatoarelor de

putere. După realizarea unei descrieri detailate a principalelor elemente constructive ale
transformatoarelor de putere în capitolul II, în cel de al treilea capitol sunt prezentate
schemele electrice echivalente şi ecuaţiile care descriu funcţionarea transformatoarelor de
putere.
În al patrulea capitol se prezintă regimurile particulare de funcţionare a
transformatoarelor de putere, precum şi diferite metode de încercări specifice acestor regimuri
particulare.
Cel de al cincilea capitol prezintă rezultatele experimentale obţinute în urma studiului în
laborator a unui transformator trifazat.
Pe baza datelor măsurate sau înregistrate s-au pus în evidenţă următoarele aspecte
privitoare la regimurile studiate,
- la mersul în gol al transformatoarelor cu circuit magnetic în trei coloane,
coplanare, curentul de pe faza din mijloc este mai mic decât cel de pe fazele
laterale;
- deşi tensiunile de alimentare sunt sinusoidale şi echilibrate, curenţii de mers în
gol la transformatorul cu conexiunea primarului în triunghi, conţin importante
armonici de ordinul trei şi cinci;
- pentru transformatorul studiat curenţii de mers în gol nu sunt defazaţi la T/3,
deşi tensiunile formează un sistem trifazat echilibrat;
- la conectarea în gol la reţea a transformatorului apare un regim tranzitoriu
privitor la curenţi;
- valoarea componentei aperiodice depinde de valoarea tensiunii în momentul
cuplării în reţea a transformatorului;
- curentul maxim care apare poate fi de zeci de ori mai mare decât curentul
staţionar de mers în gol, şi poate depăşi valoarea curentului nominal de câteva
ori, putând declanşa dispozitivele de protecţie a transformatorului, deşi nu este
periculos pentru transformator datorită timpului mic în care se amortizează. În
laborator s-a declanşat de mai multe ori siguranţa automată la alimentarea
transformatorului, lucru care se poate observa şi pe înregistrarea prezentată în
fig. V.9;
- pentru transformatorul studiat regimul tranzitoriu la scurtcircuit brusc este de
scurtă durată, acest lucru fiind caracteristic transformatoarelor de putere mică, la
care rezistenţa de scurtcircuit este de valoare importantă în comparaţie cu
inductanţa de scurtcircuit.
Precizăm că în acest proiect nu s-au urmărit încercările obişnuite de mers în gol,
scurtcircuit s-au alte încercări uzuale care se realizează în cadrul orelor de laborator. Scopul a
fost acela de a evidenţia anumite fenomene particulare care se întâlnesc în exploatarea
transformatoarelor de putere.

49
 Proiect de diplomă

Totuşi, trebuie să precizăm că anumite rezultate obţinute sunt influenţate de faptul că

raportul dintre parametrii transformatorului studiat diferă de cei ai transformatoarelor de mare
şi foarte mare putere, astfel că regimurile tranzitorii au constante de timp mai mici decât cele
care pot fi întâlnite la aceste din urmă.
Ca principale contribuţii ale autorului se poate remarca modul de realizare/înregistrare
a măsurătorilor, alegerea şi setarea aparatelor corespunzătoare, evidenţierea rezultatelor şi
prezentarea concluziilor privitoare la acestea.
Autorul consideră că s-a îndeplinit acel criteriu care prevede ca proiectul de diplomă
pentru absolvenţii de inginerie cu durata studiilor de patru ani să aibă un cât mai pronunţat
caracter practic, fără însă a fi lipsit de o prezentare teoretică riguroasă şi clară a fenomenelor
studiate.

50
 Proiect de diplomă

BIBLIOGRAFIE

C. Bălă , Maşini Electrice, Ed. D. P., Bucureşti, 1982;

I. Boldea , Transformatoare şi maşini electrice, Ed. Politehnică Timişoara, 2006;
A. Câmpeanu , I. Vlad , Maşini electrice. Teorie, încercări şi simulări, Craiova, Editura
Universitaria Craiova, 2008;
O. Chiver, L. Neamt, M. Horgos, S. Oniga and A. Buchman, The study of transient
regimes for a shell-type transformer, Carpathian Journal of Electronic and Computer
Engineering ,Volume 4, Number 1 - 2011;
O. Chiver, Maşini electrice, curs format electronic;
T. Dordea, Maşini electrice, Ed. D. P., Bucureşti, 1977;
C. Ghiţă, Maşini electrice, Ed. Matrix Rom, Bucureşti, 2005;
E. Micu, Maşini electrice I, Editura Universităţii de Nord, Baia Mare, 2001;
E. Micu, Electrotehnica de la A la Z, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1985;
Novac I., Micu E. ş.a., „Maşini şi acţionări electrice”, Ed. D. P., Bucureşti, 1982;
I. Piroi , „Maşini electrice”, Ed. D. P., Bucureşti, 2004;
L. E. Petrean, D. C. Peter, Teoria câmpului electromagnetic. Electrocinetica.
Electrodinamica, Editura Universităţii de Nord, Baia Mare, 1999;
E. Simion, T. Maghiar, „Electrotehnica”, Ed. D. P., Bucureşti, 1981;
*** Manual de utilizare Fluke 435;
*** Manual de utilizare Osciloscop MTX;
*** PE116, Normativ de încercări.

51