MASAJUL LIMFATIC –ANATOMIE ȘI PRINCIPII

Alcătuirea şi dispoziţia sistemului limfatic Structura vaselor şi

ganglionilor limfatici

1. Limfaticele membrului superior

Limfaticele membrului superior se împart în superficiale – plasate în derm şi în ţesutul

celular subcutant de deasupra aponevrozelor şi în profunde
– plasate dedesupt.

 Reţeaua colectoarelor superficiale – repartizată armonios la suprafaţa fiecarui

membru şi, în acelaşi timp, cea mai densă la nivelul degetelor şi la suprafaţa
palmară a mâinii. Astfel se explică frecvenţa mai mare a edemelor feţei dorsale ale
mâinii, în raport cu faţa palmară. Colectoarele interosoase anterioare şi posterioare
(ultimele satelite ale reţelei sanguine, urcă pe antebraţ, apoi pe braţ, colectând
limfa adusă prin capilare). Drenajul se va realiza, în principal, pe faţa
anterointerna a antebraţului ţi braţului, trecând prin ganglionii supraepitrohleeni.
Colectorii se reunesc în final în regiunea axilară.
 Două colectoare radiale profunde la nivelul pumnului mâinii, care însoţesc
artera radială şi se anastomozează la plica cotului. Există, de asemeni, doua radiale
cubitale profunde care urcă de- a lungul vaselor cubitale până la plica cotului.
Colectoarele interosoase anterioare şi posterioare (ultimele perforează membrana
interosoasă) se unesc cu celelalte colectoare la nivelul plicii cotului. Din aceste
colectoare ale antebraţului, se nasc 2 sau 3 colectoare humerale. Acestea se pot
reuni în treimea mijlocie a braţului, cu una sau două ramuri ale ganglionilor
epitrohleeni şi cu câteva ramuri musculare.
Observaţie : Aceste ramuri constituie, fără îndoială, o cale de supleere (aternativă), în
cazul întreruperii reţelei limfatice – de ex. In cazul rezecţiei limfatice din mastectomii.
Aceste căi pot creşte numeric, anume, căile preexistente nefuncţionale devin funcţionale, în
caz de necesitate. O altă ipoteză susţine că sensul fluxului limfatic poate fi inversat şi poate
fi trecut din reţeaua profundă în cea superficială pentru degajarea reţelei profunde.

2. Ganglionii limfatici ai membrului superior

 Ganglionii superficiali:
a. Supraepitrohleenii -- 2-3 cm deasupra epitrohleei. Vasele eferente
reîntâlnesc reţeaua limfaticelor profunde, în timp ce ganglionbii
humerali se orientează spre calea superficială.
b. Ganglionii stratului deltopectoral
 Ganglionii profunzi – se pot afla de-a lungul arterei radiale, cubitale,
interosoase şi humerale
1
  Ganglionii axilari – Majoritatea acestora sunt sub-aponevrotici (deci profunzi).
Puţine limfatice ale membrului superior nu converg spre ganglionii axilari. Se
găsesc aici grupul humeral, toracic, scapular, central, subclavicular.
Toate vasele colectoare limfatice ale membrului superior (superioare sau
profunde) ajung la grupul humeral. Colectoarele cele mai externe ale braţului
pot scurtcircuita grupul humeral şi comunică direct cu grupul sub sau
supraclavicular. Grupul humeral numără 5-7 ganglioni în zona posteroexternă a
axilei.
Vasele eferente ale grupului humeral se varsă :
1. în grupul central ;
2. în grupul subclavicular.
Grupul toracic sau mamar extern (subgrupul superior şi subgrupul inferior) cuprinde
5-7 ganglioni lipiţi pe peretele toracic al coastelor de la a 2-a la a 6-a. Ei drenează o mare
parte a limfaticelor sânului, ale peretelui antero-lateral al toracelui, ale tegumentelor şi
muşchilor peretelui abdominal supra-ombilical.
Grupul scapular cuprinde 5-10 ganglioni aflaţi de-a lungul venei scapulare inferioare,
până la vărsarea acesteia în vena axilară. Ei dreneaza tegumentele şi muşchii peretelui
toracic posterior şi ai părţii postero-laterale de la baza gâtului. Limfa se varsă apoi în
ganglionii humerali.
Grupul central numără 4-6 ganglioni. El primeşte colectoarele limfatice venind de la
sân (cu grupul toracic). El este inclus în grăsimea din partea medie a ailei. Îşi trimite
eferenţele spre grupul subclavicular.Grupul subclavicular cuprinde 6-12 ganglioni : el ocupă
vârful piramidei axilare deasupra mivului pectoral. El primeşte vasele eferente ale altor
grupuri, trunchiul superficial interdeltopectoral si colectoarele superficiale ale glandei
mamare.
Sistematizarea teritoriilor de drenaj ale fiecărui sediu ganglionar nu are decât un
interes practic minor, fiindcă există multiple anastomoze.
Observaţie: Limfaticele pielii şi ale sânului merg direct în releul retroclavicular pe
faţa anterointernă.
Examinarea ganglionilor axilari -- Pacientul este aşezat cu braţul în antepulsie la cca
30°, cotul flectat, mâna în sprijin pe omoplatul practicianului. Mâna homolaterală a
practicianului fixează umărul pacientului, în timp ce degetele celeilalte mâini explorează
piramida axilară. Ţesuturile moi vor fi deprimate fie spre cutia toracică, fie către
extremitatea proximală a humerusului.

3. Limfaticele membrului inferior

Ele cuprind :
1. Colectoarele superficiale satelite ale safenei interne – mergând spre colectoarele
inghinale ;
2. Colectoarele superficiale ale safenei externe – mergând spre ganglionii limfatici
poplitei :
3. Colectoarele regiunii fesiere.
2
 Observaţie : Limfaticele sunt mai numeroase la picior, decât la gambă şi la
coapsă. La picior, sunt mai numeroase pe faţa plantară, decât pe faţa dorsală.
Există o axă medio-posterioară de drenaj limfatic puţin dezvoltată, din care pleacă
numeroase ramuri circumflexe care se întâlnesc cu trunchiurile venoase
superficiale antero-interne principale, pe care le însoţesc până la releul inghinal.
4. Colectoarele profunde se împart în :
a. cele care urmează vasele (sau principale) ;
b. cele numite căi accesorii.
Căile principale :
a. care urmăresc artera nutritivă a osului ;
b. ale membranei interosoase ;
c. care urmează arterele plantare ;
d. care însoţesc anastomoza dintre artera pedioasă şi artera plantară externă;
e. care însoţesc artera tibială anterioară
f. satelitele arterei tibiale posterioare, care se varsă în ganglionul
popliteu cel mai extern
Limfaticele satelite vaselor femurale cresc numeric pe măsură ce cresc colateralele.
Cele mai multe se întâlnesc cu ganglionii iliaci externi.
Căile accesorii :
a. limfaticele satelite ale arterei obturatorii, care se varsă în grupul intern an
ganglionilor externi ;
b. Limfaticele satelite ale arterei sciatice, care se varsă în ganglionii iliaci
interni ;
c. Limfaticele satelite ale arterei fesiere, care pot ajunge în ganglionii limfatici
şi în cei ai arterei iliace comune.
Observaţii :
1. Aceste căi accesorii sunt căi posibile de derivaţie în limfedeme.
2. Comunicaţiile există între circulaţia superficială şi circulaţia profundă.

4. Ganglionii limfatici ai membrului inferior

 Ganglionii inghinali se împart în superficiali şi profunzi. Ganglionii profunzi sunt

mai putin numeroşi : 1-3 (4-5 după alţi autori). Ei sunt legaţi de grupul intern al
ganglionilor iliaci. Jackson a dovedit că, colecţiile limfatice ale coapsei pot atinge şi
ganglionii limfatici iliaci, fără să treacă prin ganglionii inghinali.
Examinarea ganglionilor inghinali – Pacientul este în decubit dorsal, genunchii
semiflectaţi în sprijin pe o pernă.
 Ganglionii poplitei – Sub aponevroză, între safena externă şi nervul sciatic popliteu
extern se află grupul ganglionilor profunzi.
Un ganglion izolat s-ar putea afla, după unii autori, deasupra aponevrozei şi
deci mai superficial, dar legat de ganglionii mai profunzi.
Ganglionul safen extern primeşte colectoarele satelite ale venei safene externe,
provenind de la treimea posterioară a marginii externe a picioarului, de la partea externă
3
a călcâiului şi de la faţa posterioară a gambei.

Examenul ganglionilor politei : Pacientul se află în decubit ventral, genunchiul

flectat pasiv la 60°. Pulpa falangelor distale ale degetelor explorează creasta poplitee.
 Ganglionul tibial anterior – La nivelul membranei interosoase, deci chiar sub-
aponevrotic. Unii autori cred că e vorba de un nodul întrerupător, aşa cum se găsesc
numeroşi de-a lungul colectoarelor şi care nu sepoate numi ganglion. Alţii cred că
e o formaţiune
« progresivă », care va fi mai mare la descendenţi, deci creşte de la o generaţie la alta.

Remarci generale :
1. Ganglionii întrerupători pot lipsi complet. Aceştia nu par a juca un rol important în
drenajul limfatic.
2. Mult mai grave sunt, în consecinţă :
a. anomalia reprezentată prin absenţa unuia sau mai multor colectoare. Chiar dacă
condiţiile sunt normale, funcţia de drenaj poate fi depăşită. Limfedemul este
greu de tratat : fazele repausului cu membrul în poziţie declivă reprezintă o
măsură profilactică, cum este şi folosirea contenţiei elastice, alături de drenajul
manual ;
b. Prezenţa unui număr suficient de colectoare, dar de calibru inferior normalului.
Limfedemul poate să nu apară decât foarte târziu, de exemplu, în urma unui
traumatism. Pacientul îşi poate aminti că avea gleznele mai groase seara
uneori, fără a atinge proporţiile unui adevărat edem. La ridicarea membrului,
edemul se resoarbe întotdeauna. Contenţia elastică se recomandă alături de
drenajul manual ;
c. Prezenţa varicelor limfatice. Această anomalie este un obstacol evident în
evacuarea normală a limfei. Repausul în poziţie declivă şi contenţia elastică
ajută mult manevrele manuale ale drenajului ;
d. Hipoplazia vaselor limfatice. Aceasta poate fi combătută eficace prin drenaj
manual. Ne referim la una dintre caracteristicile esenţiale ale drenajului
manual, care constă în redarea uneiactivităţi normale sau măcar în depăşirea
acestor condiţii de către unitatea limfatică ( unitatea funcţională limfatică =
limfangiom : spaţiul cuprins între 2 valve). Credem că această proprietate a
masajului este un factor determinant în rolul tratamentului limfedemului.
3. Comunicaţiile (comunicantele) limfovenoase au fost puse în evidenţă de numeroşi
autori.
Cea mai importantă este vărsarea canalului toracic în vena subclavie.
Numeroase ipoteze au fost emise pentru a explica această particularitate, ca şi
funcţionalitatea prin prea-plin, pe care l-ar putea juca comunicaţiile (comunicantele).
În altă ordine de idei, comuncantele nu ar intra în funcţie decât în caz de
nevoie, în anumite condiţii experimentale sau patologice.
4. Pe baza acestor date, putem presupune că, creşterea presiunii edemului, deci şi
4
 creşterea presiunii în interiorul vasului limfatic este susceptibilă să deschidă
comunicantele. Se crede, deasemeni, că actul chirurgical constă în creşterea artificială
de comunicante între limfatice şi vene. Trecerea inversă, adică trecerea sângelui
venos în vasul limfatic, antrenează coagularea.

Structura şi funcţia sistemului limfatic Ganglionii iliaci şi lomboaortici

Lanţurile iliace constituie releul obligatoriu prin care limfa, venind de la membrele
inferioare se varsă în canalul toracic. Tehnicile manuale nu ar avea, fără îndoială, mare
incidenţă la acest nivel datorită profunzimii localizării acestor căi limfatice.
Ganglionii iliaci se împart în 3 lanţuri :
1. lanţul extern : aflat pe marginea externă a arterelor iliace, primitivă şi externă,
având tendinţa să se insinueze între psoas şi arteră ;
2. lanţul mijlociu : este plasat înauntrul arterei iliace externe, pe faţa anterointernă a
venei. Se continuă în spatele arterei iliace primitive ;
3. lanţul intern : se naşte în spatele părţii interne a arcadei crurale şi se continuă de-a
lungul arterei iliace interne.
Lanţurile iliace primesc şi trunchiurile care drenează majoritatea viscerelor pelvine.
Lanţurile ganglionare lomboaortice se împart în 4 grupe care prelungesc lanturile ilio-
pelviene.
Din plexul lomboaortic se desprind două trunchiuri lombare care, dupa un traiect
sinuos retrovascular, depăşesc orificiul aortic cu diafragma, în spatele aortei. Reunirea lor
supra sau subdiafragmatic formează canalul toracic. Dacă confluentul este subdiafragmatic,
el primeşte trunchiul limfatic intestinal care drenează chilul absorbit la nivelul intestinului
subţire. Cisterna lui Pecquet marchează originea canalului toracic.

5. Limfaticele capului şi ale gâtului

 Cercuul ganglionar pericervical cuprinde :

1. grupul occipital profund – situat sub unghiul postero-superior al muşchiului
sternocleidomastoidian şi pe ţesutul fibrotendionos, care acoperă linia
occipitală superioară între inserţiile sternocleidomastoidianului şi trapezului,
primeşte limfaticele din porţiunea occipitală a pielii păroase a capului.
Vasele eferente se varsă în canalele profunde ale sternocleidomastoidianului
către crestele retroclaviculare ;
2. grupul mastoidian – situat la capătul proximal al sternocleidomastoidianului,
primeşte limfaticele feţei posterioare ale pavilionului urechii şi a teritoriului
parietal al pielii păroase a capului ; vasele eferente întâlnesc eferentele grupului
parotidian, apoi coboară pe marginea anterioară ;
3. grupul parotidian – care se subdivide în 3 grupe : grupul superficial şi
preauricular, grupul sub-aponevrotic şi ganglionii intraglandulari. Acest grup
primeşte limfa din regiunile temporală şi frontală a pielii păroase a capului, de
5
 la pleoape, de la rădăcina nasului, de la urechea externă ;
4. grupul submaxilar profund – plasat pe marginea inferioară a mandibulei şi
obrazului primeşte limfa de la pleoapa inferioară, de la nas, de la obraz, de la
buze, de la gingii şi de la planşeul bucal ;
5. grupul submentonier – care este fie profund, fie superficial, plasat între cele
două părţi ale muşchiului digastric, primeşte limfa de la menton, de la buza
inferioară, de la partea mediană a gingiei inferioare, de la planşeul bucal şi de
la vârful limbii.

 Grupele laterale profunde ale gâtului sau lanţul ganglionar substernomastoidian

profund, plasat de la mastoidă până la baza gâtului.
 Grupul cervical profund juxta-visceral cuprinde :
a. ganglionii retrofaringieni;
b. ganglionii prelaringieni;
c. ganglionii pretraheali;
d. ganglionii lanţului recurenţial.
 Vasele limfatice ale capului şi gâtului merg la ganglionii
substernomastoidieni. De la aceştia pleacă vasele eferente, care se reunesc de fiecare
parte într-un trunchi comun, trunchiul jugular. Acesta se varsă în dreapta, în unghiul
confluenţei venelor jugulară internă şi subclavie drepte ; în stânga, în canalul toracic,
puţin deasupra vărsării acestuia în subclavie.

6. Limfaticele feţei anterioare a trunchiului

 Limfaticele feţei anterioare a toracelui (pieptul) – Pieptul este drenat

pe cale anterinternă, fără să treacă prin piramida axilară, direct prin ganglionii aflaţi
deasupra articulaţiilor condrosternale. Aceste căi eferente se îndreaptă şi spre releele
ganglinare mamare interne.
Limfaticele regiunii medio-abdominale şi supraombilicale se îndreaptă şi spre
releele ganglinare mamare interne.
Aceste căi se îndreaptă apoi, de regulă, în canalul toracic.
Calea anteroexternă trimite colectori spre ganglionii mamari externi inferiori.
Limfa este apoi evacuată prin piramida axilară.

 Limfaticele abdominale – Limfaticele peretelui abdominal se îndreaptă, sub linia

medio-abdominală subombilicală spre grupele ganglionare inghinale
corespunzătoare, adică grupele superointernă si superoexternă.
Aceste relee ganglionare trimit, la rândul lor, limfa în profunzime prin căi
eferente care se varsă în lanţurile ganglionare lomboaortice.

3. Limfaticele feţei posterioare a trunchiului

Limfaticele feţei posterioare a trunchiului se repartizează în două teritorii distincte,

6
delimitate printr-o linie, mai mult sau mai puţin orizontală, care trece deasupra vertebrelor
dorsale de la a 10-a la a 12-a.
Faţa posterioară a toracelui este drenată spre ganglionii axilari şi mai precis, spre
grupele subscapulare homolaterale.
Colectoarele regiunii meiodorsale se îndreaptă spre plica axilară homolaterală.
Se pare că nu există posibilitatea transferului controlateral al limfei, de pe o parte pe alta.
Limfaticele părţii inferioare a spatelui (regiunea lomgară până la vertebrele dorsale a 11-
a sau a 12-a) drenează limfa spre lanţurile ganglionare inghinale.
Regiunea mediodorsală inferioară e drenată spre plica inghinală homolaterală.
Colectoarele limfatice posterioare devin laterale, pentru a înainta pe faţa antero-laterală a
abdomenului spre grupul ganglionar inghinal superoextern.

METODOLOGIA DRENAJULUI LIMFATIC MANUAL

Drenajul limfatic – obiective şi mod de realizare

Drenajul limfatic asigură drenarea lichidelor excedentare care scaldă celulele,

menţinând, în acelaşi timp, echilibrul hidric al spaţiilor interstiţiale şi evacuarea deşeurilor
provenind din metabolismul celular. La evacuarea acestor lichide interstiţiale participă doua
procese total distincte.
Primul proces este o captare realizată de capilare limfatice (Manevra de captare sau
resorbţie). Captarea este consecinţa creşterii locale a presiunii tisulare; cu cât va fi mai mare
presiunea, cu atât va fi mai mult preluată de capilarele limfatice.
Al doilea proces constă în evacuarea (Manevra de evacuare sau de apel), departe de zona infiltrată, a
substanţelor preluate în capilarele limfatice. Acest transport al limfei în vase se realizează prin
precolectoare către colectoare.
Cele două procese, foarte diferite unul de altul, trebuie facilitate prin tehnici apropiate
drenajului manual.
Pentru a răspunde exigenţelor de captare şi evacuare, urmează descrierea modalităţilor
de executare a manevrelor necesare. Captarea se realizează chiar la nivelul infiltraţiei.
Evacuarea reprezintă transferul de lichide captate la distanţă de zona de captare.

MODALITĂŢILE DE EXECUŢIE A MANEVRELOR DE MASAJ

Manevra de captare sau resorbţie

Mâna se află în contact cu pielea prin marginea cubitală a degetului al 5- lea. Degetele
imprimă succesiv o presiune, în acelaşi timp antrenând o mişcare circulară a pumnului.
Pumnul mâinii participă şi el la dezvoltarea presiunii.
Manevra realizează o creştere a presiunii tisulare şi orientarea apăsărilor care determină
evacuarea. Presiunea trebuie, deci, orientată în sensul drenajului fiziologic. Umărul execută
mişcări de abducţie şi adducţie ale braţului. Presiunea se instalează pe durata abducţiei.
Experienţele pe animale au dovedit valoarea acestei manevre.

7
 Manevra de evacuare sau de apel
Mâna este în contact cu pielea prin marginea radială a indexului. Contactul marginii
cubitale a mâinii se întrerupe. Degetele se derulează de la index la inelar, luând în contact
cu pielea care e întinsă în sens proximal, pe parcursul acestei manevre. Presiunea se
instalează pe măsura abducţiei braţului. Manevra realizează o aspiraţie şi o împingere a
limfei de olectoare. Experienţele la om, pe parcursul limfografiilor, au evidenţiat efectul de
împingerel.
Experienţele pe animale, în laborator, ne-au dovedit efectul de aspiraţie realizat prin
această tehnică, la nivelul colectoarelor. Mişcările umărului, ca şi cele ale cotului, sunt
ample. Pumnul se flectează pentru a evita transmiterea unor presiuni puternice. Deplasarea
degetelor este redusă. Mişcările se efectuează cu blândeţe, sub forma unei atingeri uşoare
apăsate.

Manevre specifice de drenaj

Cercurile cu degetele (fără police)

Cercurile cu degetele sunt mişcări circulare concentrice realizate apăsând uşor pielea şi
deplasând-o faţă de planul profund. Pielea antrenează ţesuturile moi subiacente printr-o
întindere blândă, prelungită şi ritmată, pentru a facilita resorbţia la nivelul capilarelor.
Presiunea realizată pe parcursul acestor manevre este uşoară şi progresivă. Ea se
realizează după un gradient de presiune la care valoarea maximă nu depăşeşte 40 torri.
Aceste cercuri cu degetele se efectuează de mai multe ori consecutiv în acelaşi loc. Mâna se
deplasează fără a freca. Orientarea fazelor succesive ale presiunii şi depresiunii urmează
sensul drenajului limfatic fiziologic. Mişcarea se caracterizează printr-un “du-te- vino” de
abducţie şi adducţie a umărului, cu cotul flectat, realizând la nivelul mâinii, o succesiune de
pronaţii şi supinaţii.

Cercurile cu police
Policele, ca şi celelalte degete, poate participa la manevre specifice de drenaj.
Mobilitatea sa deosebită îi permite să cuprindă reliefurile pentru a le apăsa ulterior.
Presiunile crescătoare şi descrescătoare sunt orientate în sensul drenajului local. Manevrele
circulare în jurul unui pivot metacarpofalangian sunt combinate cu rotaţia axială a policelui.

Mişcarea combinată
Mişcarea combinată reprezintă asocierea cercurilor cu degetele, cu cercurile cu policele.
În vreme ce degetele efectuează mişcările descrise mai sus (cercurile cu degetele), policele
finalizează mişcarea circulară descrisă în sens opus sau în acelaşi sens, cu mişcarea
celorlalte degete, deoarece cercurile de mişcare combinată se execută în sensuri opuse.
Manevra de drenaj seamănă cu petrisajul.
Circumducţia pumnului permite căuşului mâinii să efectueze presiuni şi depr3esiuni
succesive pe zona infiltrată. Această succesiune lentă presupune o manevra la 2-3 secunde
şi facilitează resorbţia şi derularea drenajului. O presiune intermitentă este preferabilă unei
presiuni constante, fiind vorba de favorizarea preluării de lichid interstiţial de către capilare.
8
 Presiunile în brăţară
“Presiunile în brăţară” se justifică, dacă zona de tratat poate fi înconjurată de una sau de
cele două mâini. Dacă, « presiunile în brăţară » se aplică din aproape în aproape, de la
proximal către distal, presiunea propriu-zisă merge din amonte în aval, în sensul facilitării
resorbţiei la nivelul capilarelor sau limfaticelor. Mâinile înconjură segmentul de drenat şi
presiunile sunt intermitente, adica faza de presiune urmează faza de relaxare.
Remarcă : Cercurile cu degetele, cercurile cu policele, mişcările combinate şi presiunile
în brăţară pot fi executate în două feluri diferite, după scopul urmărit.
Manevrele se pot executa :
1. Pe o regiune sănătoasă, neinfiltrată, în scopul de apel pe zona infiltrată sau de
evacuare a limfei aflată în colectoarele sau în precolectoarele limfatice. Acest
efect de apel a fost evidenţiat in vivo, după experimente pe animal. Drenajul de
apel trebuie aplicat în aval de regiunea considerată. De exemplu, se poate
efectua în afara zonei de control. Manevra începe prin contactul radial al
degetelor şi se termină prin contactul marginii cubitale. Experienţa a arătat că,
de la primele manevre, limfa (vizualizată experimental cu un colorant)
progresează prin straturi succesive pe măsura mişcărilor de apel. Curentul
venos primeşte şi el doze de colorant care umplu tot lumenul vasului în
momentul manevrelor. Drenajkul de apel realizează golirea zonei infiltrate şi
debitul limfatic devine considerabil mai rapid. Tratând hipodermite
inflamatorii acute cu ajutorul drenajului limfatic de apel s-au realizat
următoarele observaţii subiective :
a. furnicături în regiunea unde e localizat procesul inflamator ;
b. scăderea durerii.
Observaţiile obiective se limitează la:
a. măsurarea unei scăderi rapide a temperaturii regiunii inflamate (măsurători
termometrice şi termografice) ;
b. înregistrarea fotografică a scăderii coloraţiei pielii.
Manevra de apel realizează dubla funcţie de a atrage limfa distală şi de
evacuare a limfei care se află în colectoare.
Limfa este aspirată în aval. Viteza de curgere e accelerată. S-a evidenţiat o
dilataţie considerabilă a vasului colector limfatic al cărui calibru devine mai
mare decât al venei, în cursul drenajului limfatic de apel, fara ca vasul sa fie
manipulat, manevra aplicandu- se la distanţă.
Este firesc să se înceapă drenajul la nivelul releului ganglionar, aflat în aval de
regiunea infiltrată. Presiunea exercitată de mână participă la deschiderea de căi
mai numeroase pentru evacuarea limfei. Colectoare limfatice goale de limfă, adică
colabate, se deschid, devin funcţionale pentru că mâna aduce, prin presiuni uşoare,
cantităţi mai mari de lichid resorbit. Este important să se înţeleagă că presiunea
orientată numai în sensul de evacuare deschide căi de drenaj mai numeroase.
2. Pe o regiune infiltrată – Scopul urmărit e resorbţia sau captarea. Manevra
urmăreşte să faciliteze reluarea lichidului interstiţial, prin capilarele limfatice
sau sanguine. Mâinile practicianului se aplicăă direct pe infiltraţie.
Manevrele nu produc frecări sau ciupiri. Presiunea creşte şi descreşte progresiv
9
 pe parcursul derulării mâinii. Netezirea la nivelul capilarelor sanguine şi
limfatice neoformate determină creşterea permeabilităţii membranei lor şi, în
consecinţă, pierderea lichidului resorbit. Manevrele de netezire se contraindică
ori de câte ori suspectăm existenţa unei neoformaţiuni vasculare.

DRENAJUL MANUAL AL GANGLIONILOR LIMFATICI

Drenajul manual al ganglionilor limfatici se efectuează cu la fel de multă blândeţe şi

prudenţă, ca şi cel al căilor limfatice.
Mâna intră în contact cu pielea prin index. M]na se aşează pe pielea pacientului, o
deprimă şi o tensionează în sens proximal. Degetele sunt perpendiculare pe direcţia de
evacuare a ganglionilor, adică a vaselor aferente. Cele două mâini pot “acoperi” o suprafaţă
mai mare: se pare că unii terapeuţi exercită presiune cu ]na de deasupra : mâna aflată în
contact cu pielea amortizată presiunea.

DRENAJUL LIMFATIC MANUAL GENERAL AL CORPULUI

Pacientul este întins pe spate, trunchiul uşor redresat. Drenajul limfatic manual
general al corpului începe prin manevre uşoare la nivelul foselor retroclaviculare (10-15
cercuri cu degetele).
Urmează manevrele de drenaj ale pieptului şi membrelor superioare care începe la
nivelul ganglionilor axilari. Manevrele de drenaj ale capului şi gâtului pot preceda, uneori,
drenajul pieptului şi al membrelor superioare. Mişcările de drenaj asupra ganglionilor
inghinali realizează un apel nu numai pe colectoarele peretelui abdominal, ci şi asupra
limfaticelor membrelor inferioare. Acestea vor fi drenate imediat după drenajul peretelui
abdominal. Membrele inferioare sunt uşor ridicate în raport cu bazinul, aşezând perne sub
gambe.
Drenajul limfatic manual general al corpului se âncheie prin manevre pe faţa
posterioară a trunchiului, pacientul fiind culcat pe burtă (decubit ventral).
Durata totală a drenajului limfatic manual nu trebuie să depăşească 3 sferturi de ora.
E recomandabil ca pacientul să rămână în repaus câteva minute după drenajul manual.

DERULAREA ÎNLĂNŢUITĂ A MANEVRELOR DE DRENAJ

 Drenajul limfatic al extremităţii cefalice se face mereu împreună cu cel al gâtului.

 Drenajul limfatic al membrului superior se face mereu bilateral, împreună cu toracele
anterior (bustul/pieptul).
 Drenajul abdomenului se poate face singur.
 Drenajul limfatic al membrelor inferioare se face bilateral (faţa anterioară şi
posterioară) şi mereu, cu drenajul prealabil al abdomenului.
 Spatele şi regiunea fesieră se drenează cu abdomenul în anumite cazuri.

CONCLUZII ASUPRA METODOLOGIEI DRENAJULUI LIMFATIC

10
 Drenajul ganglionilor limfatici

Ganglionii limfatici sunt localizaţi în regiuni bine definite ale corpului, fiind în general
grupaţi în « relee ». Mărimea lor variază între un bob de orez şi o măslină. Forma lor e
ovală.
Definire : drenajul ganglionilor urmăreşte golirea gonţinutului lor prin presiuni repetate,
lente şi de intensitate slabă.
Tehnica : mâna e culcată pe releul ganglionar, degetele sunt perpendiculare pe vaele
eferente. Degetele, în extensie pasivă, trag pielea şi ganglionii subiacenţi, în timp ce
presiunea uşoară asigură evacuarea limfei. Ritmul manevrelor e de 2-3 la 10 secunde. «
Buzunarele » de limfă reprezentate de ganglioni se golesc foarte lent. Mişcarea lentă şi
uşoară a mâinii se repetă de cca 12 ori pe fiecare grup ganglionar.

Drenajul « de apel » (asupra colectoarelor)

Colectoarele limfatice însoţesc, în general, reţeaua venoasă. Ele sunt adesea numeroase.
Rolul lor e acela de a drena limfa, în prealabil recoltată din capilare. Colectoarele limfatice
ale membrelor se varsă în releele ganglionare.
Definire: drenajul de apel se realizează pe colectoarele de evacuare, în aval de regiunea
de drenat. Scopul acestei manevre e acela de a goli colectoarele, realizând « o aspiraţie » la
nivelul regiunii de drenaj.
Tehnica : mişcarea mâinii relaxate urmăreşte mişcarea de circumducţie a umărului.
Presiunea uşoară se instalează şi creşte, apoi scade şi se anulează. Trebuie reţinut că,
contactul mâinii cu corpul începe întotdeauna proximal şi se termina distal, pe parcursul
fiecărei manevre de apel. (vezi şi volumul Masajul în kinetoterapie – Sidenco, E.L., pag 73
– 119).

11