1.

Axila – Pereți și conținut (Formațiuni limfatice)

2. Structura și funcțiile ganglionilor limfatici
Situaţi în grupuri pe traiectul vaselor limfatice. Ei sunt mai numeroşi în porţile de intrare în
organism (nas, gât, ureche, perineu). Sugerând rolul lor de protecţie imunitară. Ganglionii
limfatici sunt formaţiuni nodulare fibroase care cuprind în ochiurile reţelelor de fibre, celule
rotunjite care seamănă cu limfocitele sanguine. Forma este alungită, remiformă, dimensiunile sun
variabile (de la 1-2 mm la 1-5 cm diametru), consistenta este moale către elastică, numărul lor
variază în funcţie de persoană şi de anatomie şi poate fi cuprins între 400 şi 900.
Funcţii ale Ganglionilor Limfatici
În Sistemul Circulator sunt descrise funcţia de filtrare a particulelor care se găsesc în suspensie
în limfă, înainte ca ea să se întoarcă în circulaţia sanguină.
 De reţinere şi neutralizare a unor antigene şi a unor substanţe care nu trebuie să pătrundă în
circulaţia generală, numite CITOCLINE.
 De apărare imunitară prin eliberarea limfocitelor pe care le înmagazinează.
 Deblocare a extensiei unor procese patologice de natură infecţioasă sau neoplazică.
 De reglare a debitului limfatic – un pompaj al vaselor pe care le străbat favorizând curgerea
limfei.

Factorii favorizanţi ai circulaţiei limfatice

 Sistemul circ limfatic este străbătut de limfă în sens unic de la periferie către zona centrală
unde limfa este transferată prin terminaţii tip delta în sistemul venos. În porţiunea iniţială
capilarele limfatice au forma de deget de mănuşa explicând de ce aplicarea de presiuni
ajută pătrunderea lichidelor în vase.la progresia limfei către locul de vărsare contribuie mai
mulţi factori similari celor care facilitează circ sanguină.
1. Prezenţa valvelor endoteliale care fragmentează coloana limfatică având importanţa
crescută în vasele situate sub nivelul de vărsare
2. Mişcările active de vasoconstricţie şi vasodilataţie a canalelor şi trunchiurilor limfatice.
Mişcări posibile datorită fibrelor musculare netede aflate sub comandă atât nervoasă
simpatică cât şi umoral .
3. Activitatea regulatoare a fluxului limfatic exercitată de ganglionii limfatici asupra
vaselor care i străbat.
4. Aspiraţia toracelui în inspir posibilă datorită presiunii negative pleurale .
5. Aspiraţia atriului drept în diastolă.
6. Gravitaţia pt circulaţia limfatică în teritoriile situate deasupra locului de vărsare (cap, gât,
centură scapulară)
7. Contracţiile ritmice ale musculaturii scheletice în special la nivelul membrelor inferioare
şi a peretelui abdominal:
 Presiunea abdominală crescută intermitent.
 Pulsaţiile arterelor plasate adiacente (în vecinătatea vaselor limfatice) şi compoziţia
lichidelor tisulare.
Acest factor este posibil datorită presiunii COLOID-OSMOTICE exercitate de proteine dar şi a
conţinutului de săruri al lichidelor tisulare. De regulă, deplasarea lichidelor se realizează de la
concentraţie mică la concentraţie mare respectiv, de la presiune mare la presiune mică. Datorită
acestor doi factori şi cum se modifică, poate să fie asigurată circulaţia limfei şi captarea
lichidelor de către capilarele limfatice.
 3. Organizarea sistemului limfatic
4. Structura vaselor limfatice

Pag 148

5. Derularea şedinţei de drenaj (ordinea abordării regiunilor corpului)

Pentru inceput pozitia subiectului este decubit dorsal, cu trunchiul usor ascensionat la 2-3- grade si
membrele in ferioare putin flectate, prin plasarea unui rulou sub genunchi. In acest mod se
detensioneaza peretele abdominal, usurand intoarcea limfei din trenul inferior.
Pozitia maseurului este lateral de subiect, la dreapta acestuia, cu fata catre capului acestuia, ea fiind
mentinuta prentru majorarea regiunilor corpului.
Sedinta de drenaj limfatic debuteaza cu deschiderea unghiurilor venoase, bilaterale, prin tractiuni
asupra membrelor superioare, preferand din cauza diferentei intre amplitudinea teritoriilor drenate,
actionarea mai inati asupra membrului superior stand.
Cea de-a 2-a manevra consta in pompajul structurilor adiacente zonei de varsare a vaselor mari
limfatice, respective ganglionii retroclaviculari, bilateral. Asupra acestora se executa sapte presiuni
usoare, aplicand degetele 2-5 semiflectate in fosele supraclaviculare si insinuandu-le inapoia
claviculelor. Presiunile se orienteza catre baza gatului si sunt simultane si simetrice.
In continuare se acceseaza pe rang regiunile corpului, incepand cu regiunea cervicala, continuand cu
regiunea cefalica, apoi membrele superioare, intai cel drept si dupa cel stang.
Urmeaza drenajul toracelui anterior, drenajul abdomenului si al membrelor inferioare, incapand cu cel
mai incarcat cu fluide.
Ultimele regiuni drenate sunt fetele posterioare ale coapselor impreuna cu cadranele infero-mediale ale
zonelor fesiere si . respective, fata posterioara a trunchiului.

6. Ganglionii limfatici ai capului și feței

Ganglionii limfatici de la nivelul Capului:

Ganglionii Occipitali – Sunt situaţi pe inserţia M Trapez şi pe M Splenius, sub linia Occipitală
inferioară. Ei primesc limfa de la pielea regiunii occipitale şi trimit limfa prin vase eferente în
ganglionii cervicali superiori.
Ganglionii Mastoidieni – Sunt situaţi înapoia pavilionului urechii pe inserţia M SCMT. Vasele
aferente primesc limfa recoltată de la regiunile parietală şi temporală, vasele eferente conduc
limfa în ganglionii paratiroidieni şi cei cervicali.
Ganglionii Paratiroidieni – Se împart în două grupuri în
1. Grupul Superficiali care se găseşte imediat în fascia gâtului şi primeşte limfa din
regiunile temporală, parietală, frontal.
2. Grupul Profund primeşte limfa de la urechea medie, vălul paladin, limbă şi fosele nazale.
Ganglionii Submandibulari – Sunt în nr de 5-12 şi se găsesc în loja submandibulară. Ei primesc
limfa de la faţă, buză, nas, limbă, dinţi şi o trimit prin vasele eferente către lanţul cervical.
Grupul Submentonier – Care are amplasare variabilă (Superficial sau Profund) între cele două
corpuri digastric. El primeşte limfa de la menton şi buza superioară, de la porţiunea mediană a
gingiei inferioare, de la planşeul bucal şi de la vârful limbii.
Ganglionii Retrofaringieni – Sunt situaţi înapoia faringelui. Ei primesc limfa prin vase aferente
de la fosele nazale, trompa lui Eustachio şi urechea medie. Infecţia acestor ganglioni este mai
frecvenţă la copii şi poate duce la apariţia acceselor retrofaringiene.
Ganglionii Bucali – Se găsesc în jurul arterei maxilare şi primesc limfa de la:
 M Masticatori,
 Fosa Temporală,
 Fosa Infra Temporală,
 Fosa Pterigo-palatina,
 Orbită,
 Fosele Nazale,
 Vălul Palatin şi Faringe.
Vasele eferente converg către ganglionii cervicali profunzi.

7. Indicațiile drenajului limfatic

Drenajul limfatic general este recomandat in scop profilactic pentru:
- accelerarea procesului de eliminare a lichidelor retinute in organism;
- intensificarea proceselor de detoxifiere;
- mentinerea hemostaziei mediului intern.
Drenajul limfatic are numeroase indicatii profilactice si patologice, nespecifice:
- detoxifierea generala a organismului;
- mentinerea elasticitatii tegumentelor si astfel intarzierea aparitiei ridurilor (pentru
drenajul fetei);
- tratamentul oboselii cronice;
- tratamentul supraponderabilitatii, in paralel cu dietele de slabire, alternat cu alte tipuri de
masaj (anticelulitic, reflexoterapie);
- starea postpartum, postinterventie cezariana;
- prevenirea sau accelerarea tulburarilor de tranzit intestinal (constipatie, diaree);ni
- perioadele de convalescenta, dupa diverse afectiuni, mai ales infectioase, in scopul
cresterii imunitatii generale a organismului;
- perioadele pre si postoperatorii, in special in chirurgia plastica;
- tratamentul grefelor si leziunilor cutanate, postarsura, posttraumatice, postiradiere,
chirurgicale;
- tratamentul regiunilor care sunt sediul unor afectiuni traumatice, in special locomotorii
(contuzii, entorse, luxatii, fracturi), pentru activarea circulatiei locale si accelerarea
proceselor reparatorii, inclusiv formarea si ulterior remodelarea calusului osos;
- afectiuni degenerative articulare (in reumatisme si artroze, in special in puseele acute se
poate face drenaj, pentru scaderea fenomenului inflamator);
- afectiuni acute sau cronice la nivdiana se poate observa la nivelulelul glandei mamare
(mastite, mastoze);
- tratamentul tulburarilor trofice de origine vasculara;
- afectiuni neurologice de tipul leziunilor de nervi periferici, a sechelelor de AVC indiferent
de etiologia acestora, algoneurodistrofii (sindromul mana – umar, sau sindromul de
canal carpian);
- sindroame migrenoase;
- tratamentul edemelor generalizate, localizate si a celor limfatice;
- prevenirea instalarii leziunilor de decubit (escarele) in urma imobilizarilor prelungite..
 8. Istoricul descoperirii sistemului limfatic
Scurt istoric al descoperiri funcţiei limfei şi sistemului Limfatic.
Existenţa Limfei era bănuită din antichitate fiind denumită de Greci Sângele Alb. Nu a putut fi
pusă în evidenţă datorită lipiditaţii sale.
 Existenţa limfei şi a vaselor limfatice a fost afirmată pt prima oară în 1622 Gaspare
Asselli
 1947 - Jean Pecque a descoperit vasele mari limfatice , canalul toracic şi Cisterna Chyli.
Care de atunci îi poartă numele.
 1652 – Thomas Bartholon realizează prima descriere a sist circulator limfatic.
 1874 – Marie Philibert Sappey publică un atlas atlas anatomic care conţine o descriere
amănunţită a circulaţiei limfatice superficiale.
 1912 Alexis Carrel - Este premiat nobel pt că a demonstrat rolul fundamental al limfei în
menţinerea vitalităţii ţesuturilor dar şi pt reuşitele sale în domeniul chirurgiei vasculare
 1932 - Emil Volder - Pune la punct metoda drenajului limfatic manual pt tratarea
limfedemelor.
 1978 - Dominique Jacquemay – Asociază drenajul limfatic cu metode terapeutice extrem-
orientale, demonstrând faptul că acest tip de masaj se poate demonstra în continuare

9. Limfa – definiție, proprietăți, funcții

Limfa este un lichid clar, incolor care ia naştere în spaţiile intercelulare la nivelul cărora, mediază
schimburile de substanţe între sânge şi ţesuturi. Apoi este preluat de capilarele limfatice şi condusă în şiş
circulator venos. În organismul adultului circulă 1500ml de limfă. Producţia zilnică de limfă este de 4000
de ml.
Limfa are compoziţie similară cu a plasmei dar este mai bogată în metaboliţi şi conţine leucocite
în special limfocite. Conţine 95% apă şi nu conţine eritrocite şi trombocite. (8.20 explicaţie).
Limfa are un Ph de 7.4 şi 7 în funcţie de momentul zilei şi de teritoriile pe care le traversează.

10.Limfaticele axilei
Se impart in in 5 grupe:
Grupul brachial (sau humeral) este situate pe partea medial a veneii axilare; el primeste limfa de la
membrul superior
Grupul subscapular este situate pe peretele medial al axilei, primeste limfa de la ceafa si umar, dar si din
regiunea posterioara atoracelui
Grupul toraco-epigastric, situate pe peretele medial al axilei, primest limfa de la glanda mamara de
aceeasi parte, de la peretele thoracic si peretele abdominal, din regiunea supraombilicala
Grupul central, primeste limfa de la toate celelalte grupe
Grupul subclavicular, situate in varful axilei, primest elimfa din regiunea subclaviculara, vasele sale
aferente transporta limfa la trunchiul subclavicular

11.Limfaticele membrului inferior

Sunt dispuşi în 3 grupe:
 I. Grupul Tibial – Este situat pe traiectul vaselor tibial anterioare şi primeşte limfa prin
vase aferente de la picior (regiunea anterioară a gambei) iar prin vase eferente o trimite la
Ganglionii Poplitei.
II. Grupul Popiteu – Se află în jurul vaselor poplitee şi se sub împarte în două grupe:
 Unul Superficial - Situat în PANICULUL1 adipos;
 Şi Unul Profund Situat pe muşchiul Popliteu.
Ei primesc limfa de la faţa posterioară a gambei, art genunchiului, regiunea poplitee şi o varsă
mai departe în Ganglionii Inghinali.
III. Grupul Inghinal – Se sub împarte în patru:
1. Grupul Inghinal Supero intern – Primeşte limfa din regiunea medilă a coapsei de la
perineu şi organele genitale externe.
2. Grupul Inghinal Supero Extern – Primeşte limfa de la regiunea subombilicală
3. Grupul Inghinal Infero Intern - Primeşte limfa de la organele genitale şi de la faţa medială
a coapsei
4. Grupul Inghinal Infero Extern – Adună limfa de la membrul inferior şi regiunea fesieră.
Grupul Inghinal mai cuprinde şi Ganglionii Profunzi - Situaţi în canalul femural, dintre care cel
mai important este ganglionul Cloquet Rosenmuller situat la niv ligamentului inghinal. La acest
grup vine limfa de la ganglionii poplitei: inghinali superficiali şi articulaţii. Vasele eferente
drenează limfa către Ganglionii Iliaci.

12.Limfaticele trunchiului
13.Manevre principale de drenaj limfatic
Se descriu 3 manevre principale:
A. Pompajul ganglionilor limfatici reprezinta prima etapa a drenajului limfatic. El se realizeaza
seriat, de la nivel central catre periferie, actionandu-se din aproape in aproapepe fiecare dintre
grupele ganglionale ale unei regiuni. Presiunile aplicate sunt usoare si ritmice, progressive ca
intensitate, ele avnad rolul de a intensifica fluxul limfatic prin ganglioni si de a creste de
circulatie a limfei, fara a afecta structura si functiile acestora. La finalul drenajului unei regiuni,
ganglionii sunt actionati in ordine inversa, incepand cu cei mai indepartati de zona central. In
zonele central se aplica sapte manevre, pe aceeasi grupa ganglionara, in timp ce la nivul zonelor
urmatoare(radacina membrelor) se executa cu cate cinci manevre, iar la nivelul grupelor
ganglionare distale cate trei repetari
B. Manevrele de evacuare constau in presiuni progressive, aplicate la distanta de zona edematiata
si urmaresc eliberarea colectoarelor limfatice mari de limfa pe care o tin, pregatind vasele
pentru primirea surplusului de limfa antrenat din zonele periferice. Aceste manevre cresc viteza
de circulatie a limfei prin vase de pana la 20 de ori si permit actiunea mecanismelor de facilitare
a circulatiei veno-limfatice. Procedeele de evacuare debuteaza in vecinatatea grupului
ganglionar proximal al segmentului corporal drenat.
Manevrele constau in aplicarea mainnii pe suprafata tegumentului, la nivelul marginii cubitale, dupa
care se realizeaza o miscare de pronatie, presiunea fiin dezvoltata pe loc, prin asocierea presiunilor cu
abductia bratului si flexia cotului. La sfarsitul manevrei se exercita o presiune in sens ascendant, cu
deplasarea tegumentului fata de planurile subiacente. Manevrele se aplica centrifuge, debutant in
vecinatatea grupului ganglionar proximal al regiunii si executandu-se din aproape in aproape, pana la
limita distala a segmentului. Daca la acest nivel exista zone infiltrate, manevrele s eopresc la limita
superioara a edemului. La nivelul zonei edematiate nu se aplica manevre de drenaj limfatic. Se
recomanda aplicarea manevrelor de trei ori pe aceeasi fata.
C. Manavrele de captare realizeaza captarea lichidelor excendentare in spatiile interstitiale, de
catre capilarele limfatice. Acest process este consecinta cresterii presiunii tisulare locale, prin
manevre corespunzatoare. Cu cat presiunea va fi mai mare sau mai indelung repetata, cu atat
cantitatea de lichide captat este mai mare. Manevrele se aplic in sens invers fata de
precedentele, debutand distall fiind orientate catre zona proximala aregiunii sau segmentului
drenat. Daca la nivelul regiunii exista un edem, manevrele debuteaza la limita luisuperioara.
Pentru executia manevrei de captare, mana se plaseaza pe tegument la nivelul marginii radiale,
cu bratul pronat. Manevra consta in realizarea unei miscari lente de supinatie, care adduce in
contact tegumentul cu fata palmara a degetelor, incepand de la degetul 2 si terminand cu
auricularul. Miscarile se asociaza cu aplicarea unei presiuni progressive, orientate ascendant.
Pentru dezvolatrea presiunii, supinatia antebratului se asociaza cu adductia bratului si extensia
cotului. La sfarsitul fiecarei manevre se aplica o presiune finala orientate cranial. Se recomanda
aplicarea manevrelor de 3 ori pe fiacre fata. Daca la nivelul zonei drenate exista edem, manevra
va debuta la limita lui superioara si va fi repetata de cate ori este nevoie pentru diminuarea
acestuia.

14.Manevre secundare (speciale) de drenaj limfatic

Însoţesc si completează efectele manev principale dar pot lipsi din cadrul şedinţei. Utilizarea lor
este recomandată în zone cu circulaţie deficitară, zone cu edeme sau în zone în care manevrele
principale se realizează cu dificultate.
1. Cercul cu Police – Constă în mişcări de rotaţie axială a policelui care este aplicată pe tegument
cu marginea, rotând pe loc pulpa degetului, apoi marginea laterală care este ultima zonă de
contact cu suprafaţa masată. La sfârşitul rotaţiei se exercită presiune locală în sens proximal.
Manevra se aplică în zone mici (degete, sau zone sensibile Buze şi pleoape). Ea poate fi aplicată
şi pe faţa dorsală a mâinii şi piciorului unde edemele se datorează sărăciei vaselor limfatice.
2. Manevra cu Degete – Constă în mişcări circulare în sens orar executate cu degetele 2-5. Ele se
asemăna cu fricţiunea, sunt blânde şi deplasează tegumentul faţă de planurile profunde la limita
elasticităţii. Manevra este finalizată prin presiune uşoară şi progresivă orientată ascendent şi se
aplică de mai multe ori în acelaşi loc.
3. Manevra Combinată – Reprezintă o asociere a primelor două manevre care se execută
alternativ. Manevra combinată se execută preferenţial la niv extremităţilor. Prin aplicarea unei
prize mari pe feţele opuse ale segmentului, realizând alternativ cercul cu policele şi respectiv cu
degetele.
4. Presiunile în Brăţară – Se execută bimanual prin aplicarea ambelor mâini în jurul segmentului
drenat. Presiunile circulare sunt statice, cu priză mare, sunt manevre de elecţie pt manevrele
memb .
Manevrele debutează distal şi se aplică din aproape în aproape în sens ascendent, fiecare
presiune poate fi menţinută la de la câteva sec la câteva zeci de sec.
În funcţie de cât de voluminos este seg circular priza poate fi:
 Tridigitală, utilizând toate degetele
 mână sau ambele mâini.
5. Presiunile Glisante – sunt manevre aplicate în special la niv membrelor pt accelerarea
circulaţiei de întoarcere şi reducerea edemelor. Ele ajută procesul de captare şi sunt orientate
dinspre distal spre proximal. Manevrele se pot realiza cu o singură mână sau bimanual, simultan
sau alternativ. Presiunile sunt progresive, ascendente şi ele debutează cu aplicarea rădăcinii
mâinii la niv distal al segmentului. Apoi, mâna execută un rulaj de la rădăcina către vârful
degetelor cu articulaţiile Metacarpo-falangiene şi inter falangiene extinse, La finalul manevrei
degetele aplică o presiune finală în sens proximal. Când manevra se execută bimanual simultan
ea este descrisă că procedeul sandvici.
6. Manevra Lingură – se aplic ape zone întinse cu ţesut moale bogat şi sau lipsite de suport osos.
Abdomenul este regiunea de er.. manevrele se aplică pt realizarea procesului de captare şi sunt
orientate în cadranele inferioare către grupele ganglionare inghinale iar în zona supra-ombilicală
către ganglionii aortici şi cisterna peke. Manevra se execută cu mâna în căuş aplicată pe
tegument la niv marginii cubitale. Şi presupune realizarea de mişcări în supinaţie la niv
antebraţului.
7. Presiunile simple menţinute de la 5-10 sec, alternate cu manevre de captare sau aplicate la
sfârşitul drenajului regional, nr de repetări este variabil, urmărindu-se modificarea calităţilor
tegumentului subiacent. La niv extremităţilor super sin infer, se mai pot aplica manevre de
frământat circular, fiind preferat frământatul în val.
9. Pe suprafeţe limitate cu suport solid – Se pot aplica fricţiuni uşoare, liniare sau circulare (după
forma suprafeţei) executate lent cu pulpa degetelor 2-4 sau cu pulpa policelui, se repetă de minim
3 şi se finalizează a cu presiune orientată în sensul fiziologic de drenaj. Înafara manevrelor
propriu-zise care se aplică la nivelul colectoarelor, pt creşterea eficienţei drenajului se mai poate
realiza ‚deschiderea unghiurilor venoasele care constă într-o tracţiune axială a membrelor
superioare urmărind micşorarea unghiului format de vasul limfatic terminal cu vena sanguină în
care drenează. Manevra se execută după câteva, mobilizări pasive ale art centurii scapulare care
constau în rotaţii centurii şi deplasări ale omoplatului pe planul toracelui. Prin această manevra
se stimulează drenajul limfei la niv central în sistemul circulator sanguin. Manevrele sunt lente,
ritmate cu respiraţia şi se execută la începutul şedinţei.
Manevrele de netezire au ca principal efect:
Creşterea permeabilităţii vasculare fapt ce favorizează fuga lichidelor din capilare agravând
fenomenul de stază sau edemele. În general, fiecare manevră de drenaj se execută lent, ea având
o durată de 3-5 sec, pt a se racorda la ritmul general al limfei în organism.

15.Contraindicațiile temporare ale drenajului limfatic

Pot fi absolute si relative.
I. Contraindicatiile absolute:
1. Procesele neoplazice, inclusiv leucemiile
2. Infectiile generalizate sau localizate care afecteaza marile functii ale organismului, in
special functia respiratorie respectiv procesele metabolice: tuberculoza pulmonara (sau cu alte
localizari), pneumonii, pleurezii, abcese pulmonare, boli infecto-contagioase, generalizate sau
extinse, de tipul hepatitelor virale, mononucleoza infectioasa, rubeola, rujeola cu evolutie febrilă;
3. Afectiuni tegumentare de natura alergica, infectioasa, parazitara, autoimuna,
traumatologica, combustionala;
4. Afectiuni hemoragice (hemofilii, tulburarilor de coagulare, AVC (in primele faze)),
afectiuni cardio-vasculare grave (cardiopatie ischiemica instabila, infarctul miocardic acut (in
fazele I si II), hipertensiune arteriala cu valori mari, anevrisme aortice, insuficenţă cardiacă
decompensată, tromboze, tromboflebite si boala tromboembolică);
5. Afectiuni neurologice acute sau cu potential de agravare: meningoencefalite, AVC
hemoragic;
6. Afectiuni digestive (ocluzii intestinale, rectocolita ulcero-hemoragica)
7. Afectiuni psihice grave: schizofrenie, stari depresive, sindrom bipolar;
8. Sarcina in primele 3 luni.
II. contraindicatii relative:
a. neoplazii tratate dupa disparitia markerilor specifici;
b. hiperfunctia tiroidiana compensata medicamentos;
c. astmul bronsic, in afara episoadelor de bronhospasm;
d. adenopatiile tuberculoase, dupa depasirea stadiului contagios;
e. prezenta unor formatiuni pigmentare care contraindica local aplicarea oricaror forme de
masaj;
f. hipotensiunea arteriala, inainte de corectarea medicamentoasa sau volemică
g. drenajul abdominal, la femei, in perioada ciclului menstrual.

16.Factorii favorizanţi ai circulaţiei limfatice

Factorii favorizanţi ai circulaţiei limfatice
- Sistemul circ limfatic este străbătut de limfă în sens unic de la periferie către zona centrală
unde limfa este transferată prin terminaţii tip delta în sistemul venos. În porţiunea iniţială
capilarele limfatice au forma de deget de mănuşa explicând de ce aplicarea de presiuni
ajută pătrunderea lichidelor în vase.la progresia limfei către locul de vărsare contribuie mai
mulţi factori similari celor care facilitează circ sanguină.
1. Prezenţa valvelor endoteliale care fragmentează coloana limfatică având importanţa
crescută în vasele situate sub nivelul de vărsare
2. Mişcările active de vasoconstricţie şi vasodilataţie a canalelor şi trunchiurilor limfatice.
Mişcări posibile datorită fibrelor musculare netede aflate sub comandă atât nervoasă
simpatică cât şi umoral .
3. Activitatea regulatoare a fluxului limfatic exercitată de ganglionii limfatici asupra
vaselor care i străbat.
4. Aspiraţia toracelui în inspir posibilă datorită presiunii negative pleurale .
5. Aspiraţia atriului drept în diastolă.
6. Gravitaţia pt circulaţia limfatică în teritoriile situate deasupra locului de vărsare (cap, gât,
centură scapulară)
7. Contracţiile ritmice ale musculaturii scheletice în special la nivelul membrelor inferioare
şi a peretelui abdominal:
- Presiunea abdominală crescută intermitent.
- Pulsaţiile arterelor plasate adiacente (în vecinătatea vaselor limfatice) şi compoziţia
lichidelor tisulare.
Acest factor este posibil datorită presiunii COLOID-OSMOTICE exercitate de proteine dar şi a
conţinutului de săruri al lichidelor tisulare. De regulă, deplasarea lichidelor se realizează de la
concentraţie mică la concentraţie mare respectiv, de la presiune mare la presiune mică. Datorită
acestor doi factori şi cum se modifică, poate să fie asigurată circulaţia limfei şi captarea
lichidelor de către capilarele limfatice.
 17.Edemele – caracteristici, mecanisme de producere
EDEMUL - reprezinta acumularea de lichide in interstitiile tesuturilor. Aceasta acumulare
lichidiana se poate observa la nivelul tuturor structurilor organismului =edem generalizat, sau
doar in anumite zone = edem localizat.
Mecanisme de producere:
- cresterea presiunii hidrostatice cu modificarea echilibrului hidroelectrolitic si retentie
hidrosalina;
- staza venoasa retrograda (in bolile de inima)
- reducerea presiunii coloid-osmotice
Edemele sunt de mai mute tipuri, in functie de localizare, intindere, mecanisme de
producere, manifestari clinice (localizare, volum, consistenta, sensibilitate, presiune
locala). Ele insotesc aproape toate tipurile de afectiuni, acute sau cronice, de la nivelul
organismului

Recunosc ca mecanism de producere alterarea functiilor unor sisteme sau organe cu mare
importanta pentru economia organismului.
1. Cea mai comuna forma de edem este cea produsa prin consum de sare. In general
se remite la administrarea de lichide si fortarea diurezei, neavand dimensiuni foarte importante.
2. Tulburari ale circulatiei sangvine, de cauza cardiaca (in insuficienta cardiaca).
Edemele cardiace sunt intinse, se instaleaza treptat, incepand din zonele declive si se extind
progresiv. Recunosc ca mecanism staza sangvina si sunt cianotice, reci, cartonate, dureroase.
In formele cronice tegumentele supraiacente isi schimba culoarea devenind cenusii, fenomen
numit “dermatita ocra”. Acest tip de edem se insoteste cu o simtomatologie cardiaca si dispnee.
3. Afectiuni renale.
Sindromul nefrotic care este caracterizat prin cresterea permeabillitatii glomerulilor renali pentru
albumine care trec masiv in urina.
Alte afectiuni care se pot complica cu edeme: Glomerulo-nefritele, sindrom nefritic cu retentie
de lichide,
Glomerulo-scleroza; Amiloidozi; Nefropatii (boli de rinichi induse de hipertensiunea arteriala);
Nefropatia diabetica; Nefropatia lupica; Tumori maligne renale.
Edemul renal intereseaza in primele faze tegumentele fine, fiind vizibil la nivel palpebral si
perioral. Este un edem moale, pufos, usor depresibil, cald, nedureros, de culoare alba si se
insoteste de simptomatologie renourinara (semnul este oliguria).
4. Afectiuni cronice hepatice care duc la alterarea grava a functiei ficatului.
Se datoreaza distructiei masive de parenchin din cursul hepatitlor cronice si cirozelor hepatice.
Celulele restante nu mai produc suficiente proteine proprii ceea ce duce la scaderea presiunii
coloid-osmotice a sangelui cu fuga lichidelor din vase.
Edemul hepatic este relativ discret semanand cu cel renal. Este alb, decliv, moale si nedureros,
dar se insoteste de semne ale suferintei hepatice. Respiratia este acetozica, fleping tremor,
tegumente icterice, ascita, dar si acumularea de lichide in alte cavitati seroase ale corpului
(pericardita, hidrotorax, hidartroza). Generalizarea edemelor se numeste masarca. La aceasta
stare se poate ajunge atat in afectiunile hepatice terminale cat si in cele cardiace.
5. Afectiunile endocrine.
Insuficientele tiroidiene, hipercorticism, hiperfoliculinemiile pot fi cauze de edem.
Edemul hipotiridian se instaleaza lent si nu este de mair dimensiuni., dar evolueaza cu
scaderea elasticitatii tesuturilor si depunere de infiltrat mucopolozaharitic in straturile profunde
ale pielii.
Edemul de cauze suprarenale, evolueaza cu manifestari produse prin hipersecretia de cortizon,
anume: tegumente bronzate, cresterea pilozitatii, scaderea tolerantei la infectii, modificari de
personalitate, pana la delirul cortizonic, respectiv dependenta cortizonica.
6. Edemele de sarcina.
Recunosc atat mecanisme hormonale (ele datorandu-se in principal hiperfoliculinemiei din a II-a
parte a sarcinii care determina retentie lichidiana) dar si mecanisme circulatorii (vasodilatatie,
cresterea permeabilitatii capilare, staza in patul circulator al membrelor inferioare, datorata
compresiei intraabdominale a uterului gravid). In primele luni de sarcina aceste edeme sunt de
regula mascate de cresterea in greutate. Ele devin vizibile intai la nivelul MI. daca se agraveaza
in jumatatea a II-a a sarcinii insotindu-se de proteinurie si hipertensiune arteriala, pot ridica
suspiciunea de preeclampsie sau eclampsie care pun in pericol sarcina si chiar viata femeii. In
cazul compresiei venelor iliace, prin uterul gravid, edemul se manifesta mai frecvent unilateral,
in functie de dezvoltarea sarcinii si apare mai frecvent pe MI stang.
Manifestari asemanatoare apar in compresiile abdominale de cauza tumorala, cu dezvoltarea
de tumori voluminoase cel frecvent de cauze ginecologica (tumori uterine, de col, de ovare).
7. Edemnul catamenial
Apare la femei in perioada foliniculimica a ciclului menstrual (in partea a doua a lunii). Este de
cele mai multe ori discret, decliv si explica cresterea greutatii corporale in aceasta perioada
(cresterea poate fi si de 2-3 kg.).
8. Edemnul carential (edemul de foame)
Se instaleaza lent si evolueaza in paralel cu agravarea pierderii de proteine. Se produce in
absenta ingestiei alimentare, dar mai frecvent in tulburari de absorbtie intestinala, in situatii la
care pierd proteine la nivel intestinal prin enteropatii.
Edemul este initial decliv, ulterior se generalizeaza, este moale, depresibil, cald, de culoare
alba, localizat atat la nivel facial cat si decliv.
9. Edemele de cauze iatrogene.
Apar in urma administrarii de medicamente care cresc retentia de apa in organism
(antiinflamatorii steroidiene si nesteroidiene, unele vasodilatatoare, unele produse hormonale).
Edemele sunt in general discrete, declive si se remit dupa incetarea administrarii tratamentului.
Edemele lozalizate
Recunosc multiple mecanisme de producere:
a. Edemele prin fenomene inflamatorii superficiale.
Chiar daca procesul inflamator este minor sau inaparent, el poate evolua cu modificari locale de
forma si volum. Acest mecanism insoteste traumatisme: fracturi, arsuri, contact cu veninuri,
inflamatii. Edemele sunt de culoare rosie, sunt calde, pulsatile, dureroase, de consistenta
crescuta.
b. Inflamatiile profunde.
Au de cele mai multe ori evolutie subacuta sau cronica, se insotesc de edem parietal localizat,
este alb, moale, cald, insotit frecvent de intensificarea desenului vascular. Aceste inflamatii
profunde sunt de tipul abceselor retroperitoneale sau pleureziilor purulente.
c. Edemele din insuficientele arteriale
Sunt palide, cu tegumente uscate si lucioase. Se insotesc de absenta pulsului periferic si de alte
semne ale arteriopatiei obliterante: durere la efort, clauditaţie intermitentă.
d. Edemele prin mecanism alergic (edemul Quincke)
Este un edem superficial, produs prin cresterea permeabilitatii vaselor capilare ca urmare a
unor reactii alergice cu eliberare de proteaze de tip: chimotripsină, catepsină si kinază.
Reactia este produsa ca urmare a patrunderii in mediul intern a unor substante chimice, a unor
agenti biologici, microorganisme etc. care declanseaza reactia antigena anticorp. Aceste edeme
se instaleaza rapid si au evolutie pasagera, fiind vizibile in zonele cu tegumente subtiri.
Au culoare rozata, sunt insotite de prurit si de senzatie dureroasa si se remit in cateva ore de la
interventia medicala. Daca edemul intereseaza mucoasa glotica, evolutia este severa, putandu-
se ajunge la sufocare si deces.
e. Edemele de cauza vasculara
Apar in tulburari venoase (flebite, tromboflebite, varice), datorandu-se obstructiei venelor sau
stazei sangvine in vasele dilatate, fenomene care caracterizeaza sindromul de insuficienta
venoasa.
Un mecanism propriu flebitelor si tromboflebitelor este alterarea structurala sau functionala a
valvelor venoase in vasele din zonele declive (MI), circulatia venoasa in aceasta zona fiind mult
ingreunata. In general edemele se dezvolta in teritoriul venei afectate si se manifesta prin edem
de diferite dimensiuni, in general de culoare alba sau rosiatica, palparea cordonului venos
indurat, durere spontana la palpare si la mobilizare cu semnul Homans prezent, senzatie de
greutate in MI, impotenta functionala, urmate in timp de modificari calitative ale tegumentelor
supraiacente.
Varicele reprezinta o afectiune cronica lent evolutiva, caracterizata prin alterarea peretelui
venos, al comunicantelor intre sistemul venos superficial si cel profund al MI. Ele apar mai
frecvent la persoane cu predispozitie genetica spre afectiune, predispozitie care se manifesta
prin stază, edeme, hipoxie, tulburari trofice, care pot evolua pana la ulcer varicos.
Edemul centurii scapulare si al membrelor superioare. Este un edem in pelerină. Se produce din
cauza compresiei mediastinale a venei cave superioare prin tumori dezvoltate la nivelul
mediastinului. Edemul este bilateral se insoteste de accentuarea desenului venos superficial,
fiind de culoare alba, cald si putin sensibil.

18.Limfedemul
Limfedemele se caracterizeaza prin hipertrofierea tesutului cellular subcutanta. Dimesiunile lor variaza
de la simple inconveniente estetice, pana la elefantiazis uni sau bilateral uneori complicatiile infectioase
sau evolutia grava a afectiunii au prognostic vital
Clinic, edemele limfatice apar la varste variabile, cel mai frecvent ca edemle albe situate in regiunile
perimaleolare sip e fata dorsala a piciorului, care diminua in decubit. Originea lor se poate datora unui
traumatism sau unei infectii, mai rar a unei parazitoze.
Evolutia se realizeaza fie in pusee, alternand cu faze de remisiune incomplete, fie continua catre
elefantiazis.