DUTU LAURA MARINA- GR.

201 kinetoterapie

METODICA DE INVATARE A PLUTEI DORSALE

SI VENTRALE

Importanţa şi rolul portanţei hidrostatice în menţinerea corpului la suprafaţa apei

Importanţa şi rolul portanţei hidrostatice în menţinerea corpului la suprafaţa apei Pentru a

înţelege tehnica procedeelor de înot, trebuie să cunoaştem unele particularităţi fiziologice şi
anatomice ale omului, precum şi unele legi ale hidrostaticii şi hidrodinamicii.

Asupra corpului în apă acţionează două forţe: greutatea corpului (de sus în jos) şi aceea
care îl împinge în sus, denumită portantă hidrostatică. Un corp cufundat în apă, conform
principiului lui Arhimede, este împins de jos în sus cu o forţă egală cu greutatea volumului de
apă dizlocuit de acel corp, numită portanţă hidrostatică. Ea depinde de: volumul corpului, de
partea sa scufundată în apă, pre-cum şi de densitatea lichidului. Plutirea unui corp în apă este
legată de: greutatea specifică a corpului, densitatea apei şi presiunea hidrostatică care
influenţează aparatul respirator.

Greutatea specifică se obţine împărţind greutatea corpului la volumul său. Ea se notează

cu „g” şi variază în funcţie de vârstă şi de elementele care compun corpul. Copiii plutesc mai
uşor, de asemenea şi femeile, deoarece amândouă aceste categorii au sistemul osos mai uşor
decât la bărbaţi. Cea mai mare greutate specifică a elementelor care compun corpul omului o au
oasele, urmează muşchii, ligamentele, straturile de grăsime, plămânii. Cu cât corpul are o
densitate mai mare, el va pluti mai puţin. Oamenii graşi plutesc mai uşor, mai bine decât cei
slabi, deoarece ţesutul adipos are o densitate mai mică. Cu cât apa este mai sărată, corpul pluteşte
mai bine, datorită densităţii relative a apei de mare (cu 1,035 mai ridicată decât densitatea
relativă a apei dulci – 1,007).

Cu cât cantitatea de aer în torace este mai mare prin inspiraţie, greutatea specifică a
corpului scade şi deci plutirea este mult îmbunătăţită. Presiunea hidrostatică influenţează aparatul
respirator, dezvoltând musculatura inspiratorie, perimetrul toracic, diametrul cutiei toracice,
precum şi capacitatea vitală. Presiunea executată asu-pra oricărui corp scufundat în apă creşte
proporţional şi cu adâncimea.

Datorită mişcărilor din apă, pe lângă cele două forţe, greutatea corpului şi portanţa
hidrostatică la înaintare, apare o a treia, rezultanta hidrodinamică, care are două componente:
portanţa hidrodinamică pe verticală şi rezistenţa hidrodinamică pe direcţia de deplasare, aceasta
opunându-se înaintării corpului.

Plutirea şi alunecarea (forme, descriere, greşeli)

Poziţia la înot este orizontală pe suprafaţa apei. Cele mai simple exerciţii de plutire sunt:
pluta pe piept, pluta pe spate, pluta pe verticală.

Plutirea pe piept: Corpul este în poziţie orizontală cu faţa spre apă, braţele întinse înainte
încadrează capul, cu palmele orientate spre apă, având degetele de la mâini apropiate şi
picioarele menţinute întinse cu vârfurile orientate spre interior. Respiraţia se menţine în apnee.
Orice înclinare a corpului spre înainte sau înapoi va produce dezechilibrul şi instabilitatea
corpului, ducând la scufundarea lui.

Plutirea pe spate: Corpul se va găsi în poziţie orizontală cu faţa în sus, afară din apă,
având bărbia mai aproape de piept. Braţele se vor menţine întinse, încadrând capul prin atingerea
urechilor, iar picioarele vor fi întinse păstrând vârfurile uşor spre interior, corpul va fi relaxat.
Respiraţia este u şurat ă prin men ţinerea capului deasupra apei. Orice schimbare a pozi ţiei bra
ţelor, a capului, bazinului sau picioarelor duce la dispari ţia plutirii.

Plutirea pe verticală şi ălcarea apei: Corpul este întro poziţie verticală pe apă, uşor oblic
înainte prin tragerea umerilor în faţă. Braţele se ţin cu coatele uşor îndoite pe apă, vâslind uşor
din palme în sensul aducerii apei spre înăuntru şi în afara liniei mediane a corpului, presând apa.
Picioarele se menţin uşor depărtate şi îndoite din genunchi, ele calcă apa spre în afară, alternativ.

În această poziţie înotătorul poate sta puţin nemişcat, plutind, iar apoi continuă exerciţiul
de călcare a apei. În toate aceste exerciţii, impor-tantă este respiraţia, respectiv inspiraţia şi
expiraţia corectă; ea va ajuta să ne menţinem la suprafaţa apei plutind şi mişcându-ne cu
uşurinţă.

Alunecarea pe piept: din pozIţia ghemuit la marginea bazinului, se vor executa împingeri
de la perete în plută pe piept. Corpul se va deplasa prin apă înainte, alunecând pe diverse
distanţe, expiraţia se va efectua obligatoriu în apă.

Alunecarea pe spate: din pozi ţia ghemuit la marginea bazinului, se vor executa împingeri
de la perete în plută pe spate. În timpul alunecării, respiraţia este liberă. În ambele cazuri, se va
evita o rezistenţă frontal ă mărită.