5.

Percepţia

Ce este?

„Noi nu vedem lucrurile aşa cum sunt ele; noi vedem lucrurile aşa cum suntem noi”.
Anais Nin.

Nu există „o singură” realitate ci câte persoane, atâtea percepţii ale realităţii. A interveni
şi a acţiona în situaţii speciale implică să fii conştient de propriile percepţii înainte de orice
acţiune. Acest lucru se aplică fie la nivel personal (când interacţionaţi cu un copil sau un adult),
fie la nivel organizaţional (când înfiinţaţi un nou proiect).
Trebuie parcurse trei etape pentru ca o intervenţie să fie eficace: observaţie, analiză şi
acţiune. Prima etapă necesită o privire obiectivă şi acest lucru se poate învăţa. Este nevoie de o
capacitate de a privi ceva sau pe cineva fără să interpretaţi sau să judecaţi. Pentru a face acest
lucru este foarte util să analizaţi şi să învăţaţi modul de funcţionare a percepţiei noastre şi a
subiectivităţii sale. Percepţia noastră despre lucruri depinde de mediul nostru social şi de
experienţa noastră de viaţă.

La ce serveşte?

Este esenţial pentru orice persoană aflată în interacţiune cu copii sau cu adulţi
(animatori, asistenţi sociali, părinţi, etc.) să dobândească această înţelegere fundamentală şi să
dezvolte anumite competenţe astfel încât să devină conştientă că este greu să eviţi formularea de
judecăţi; totuşi dacă sunteţi conştienţi de acest lucru atunci când interpretaţi anumite situaţii,
puteţi să luaţi decizii mai potrivite aceste fiind mai puţin subiective.
Atunci când lucraţi cu copii în contexte dificile, este foarte important să puteţi să
ascultaţi şi să reacţionaţi fără să fiţi influenţaţi de propria „istorie”.

Felul în care noi percepem realitatea este departe de aceasta căci observaţiile noastre
sunt filtrate de filtre mentale care ne împiedică să înţelegem cu adevărat situaţia:
1. Fiziologic (ochi, simţuri şi emoţii).
2. Sociocultural (coduri de conduită, valori, gen, etc.)
3. Experimental ( experienţa noastră de viaţă depinde de vârsta noastră, de numărul şi de
varietatea experienţelor trăite)

Strategii de succes

• Nu există o metodă de a observa o situaţie în mod absolut obiectiv.

• Eu sunt cel care dă un sens lucrurilor observate.
• Eu sunt 100% creatorul realităţii pe care cred că o observ.
• Ceea ce este adevărat pentru mine nu e neapărat adevărat şi pentru altul.
• Am tendinţa să cred că ştiu când, de fapt, nu ştiu.
• Pot întotdeauna să aleg să văd lucrurile în mod diferit.
• Este mai uşor să ne schimbăm percepţiile despre ceilalţi decât sa-i schimbăm pe ei.

Modul ideal de a privi o situaţie este combinarea următoarelor trei etape: observaţia, analiza şi,
în sfârşit, acţiunea.

Observaţia

Analiza Acţiunea
 Cine? Ce?
Când? Unde?
Cum?

Iată ce se poate întâmpla dacă lipseşte o etapă:

• Observaţie şi acţiune = activism fără reflecţie sau analiză.
• Observaţie şi analiză = crearea de teorii fără a acţiona.
• Analiză şi acţiune = aplicarea de modele care nu sunt adaptate la această situaţie specifică.

Fără o înţelegere a întregului context, o situaţie nu este înţeleasă cu adevărat şi, ca urmare,
intervenţia este inadecvată.