FORMAREA COMPETENŢEI DE COMUNICARE

SCRISĂ LA ELEVII DIN CLASA A IV-A PRIN COMPUNERI

Cocîrla Lora, învățător, grad didadctic superior
Liceul Teoretic „Ion Creangă”
Limba este definită în psihologie ,,ca un sistem de mijloace lingvistice (fonetice,
lexicale, gramaticale), istoriceşte constituite, cu ajutorul cărora se realizează
comunicarea reciprocă dintre oameni; iar limbajul este limba în acţiune, adică
activitatea umană prin care se realizează comunicarea verbală dintre oameni şi
gândirea noţională a omului” [1, p. 6].
Exprimarea corectă, orală şi scrisă ca obiectiv important al procesului de
învăţământ în ciclul primar constituie unul din instrumentele de bază ale muncii
intelectuale. Capacitatea de exprimare se formează şi se perfecţionează prin solicitarea
efortului intelectual al elevilor, prin punerea sistematică în situaţia de a exersa, într-o
formă sau alta, verbalizarea, pe cât posibil, în mod liber. Elevii pot exersa actul vorbirii
la toate disciplinele, cu prioritate însă, la limba și literatura română.
Acţiunea de dezvoltare a exprimării corecte a elevilor este o acţiune complexă,
care se desfăşoară în sfera întregului proces de învăţământ, la toate disciplinele şcolare,
precum şi în cadrul activităţilor extracurriculare. Aşa cum este cunoscut, bogăţia unei
limbi constă în bogăţia şi varietatea vocabularului. Este un obiectiv important de a
dezvolta la elevi capacitatea de a se exprima cu uşurinţă, de a-i face apţi să mânuiască
în mod direct acest minunat instrument care este limba, pentru a asimila şi a sesiza în
cel mai mare grad nuanţele şi posibilităţile exprimării.
Modelul comunicativ-funcţional al limbii române presupune dezvoltarea
integrală a capacităţilor ce vizează cele patru deprinderi: receptarea mesajului oral şi
exprimarea orală, receptarea mesajului scris şi exprimarea scrisă [8]. În acest mod,
educaţia lingvistică va fi asigurată de derularea celor trei funcţii la care apelează ştiinţa
psiholingvistică:
 Conţinutul ( ce mesaj trebuie comunicat);
 Structurarea şi competenţa lingvistică (modul în care se formulează din punct de
vedere gramatical acest mesaj);
 Valoarea psihologică şi motivaţia expunerii (starea emotivă, atitudinea
vorbitorului faţă de ascultător şi invers, faţă de cele comunicate) .
Primele două vizează procesualitatea comunicării, iar ultima operează deschideri
pragmatice asupra comunicării având ca finalitate negocierea, schimbul de
semnificaţii, contextualizarea comunicării.
Competenţa de comunicare reprezintă capacitatea de a activa cunoştinţe, de a
manifesta atitudini, de a le contextualiza în sfera interrelaţionării. Complexitatea
procesului trebuie văzută şi din perspectiva implicaţiilor formative pe care le au cele
două acţiuni fundamentale: înţelegere de text şi producere de text, atât în componentă
168
scrisă, cât şi în componenta orală. Statutul comunicării scrise în structura comunicării
orale se prezintă vădit drept un mijloc inerent al realizării competenţei de comunicare.
Astfel, competenţa de scriere constă în realizarea conexiunii dintre deprinderile de
scriere estetică: lizibilă, cu înclinaţie uniformă, aspect îngrijit; aplicând regulile
ortografice, punctuaţionale, exersate în diferite situaţii lingvistice de integrare simulate
sau autentice, mobilizând resursele interne şi externe pentru utilizarea pragmatică în
sfera interrelaţionării [10, p.46] .
Elementele competenței de comuncare scrisă [6]:
• componenta gramaticală care integrează toate componentele limbii: fonetic, lexical,
morfologic și sintactic;
• componenta literară operează trimiteri literare şi pune în valoare capacităţile de
valorificare a creativităţii verbale individuale;
• componenta socioafectivă dezvoltă sentimentele şi atitudinile care pot influenţa
comportamentul verbal al fiecăruia;
• componenta creativă presupune îmbinarea elementelor de originalitate, flexibilitate
etc.
Aplicarea dimensiunilor enunţate presupune cunoaşterea noţiunilor care vizează
elemente de ordin fonetic, lexical, morfologic şi sintactic, dar şi punerea în mişcare a
logicii textului, prin identificarea structurii narative, descriptive, argumentative,
explicative sau dialogate şi, deopotrivă, prin valorificarea registrelor limbii şi aplicarea
lor contextuală, precum şi a normelor de interacţiune verbală.
Mobilizarea resurselor interne şi externe atenţionează ideea de utilizare a scrierii ce
se produce în situaţii personale, procesul cognitiv fiind ghidat de scopurile personale.
Cunoştinţele şi aptitudinile individuale ale elevului - scriitor îl ajută să determine
dificultatea obstacolelor care apar.
Scrierea este unul dintre instrumentele intelectuale de care omul se foloseşte pe
parcursul vieţii. Prin învăţarea scrisului elevul dobândeşte unele capacităţi intelectuale
precum: mobilitatea şi flexibilitatea gândirii, educarea atenţiei, curiozităţii, stimularea
imaginaţiei, exersarea vorbirii. Gândirea este permanent implicată. Învăţarea scrisului
este o operaţie mintală complexă.
Conştientizarea şi exersarea sistematică a scrisului reprezintă condiţia de bază în
formarea competenței de comunicare scrisă, care trebuie dirijată de învăţător în mod
corect şi asimilată prin efortul personal al fiecărui elev prin identificarea structurii
narative, descriptive, argumentative, explicative sau dialogate şi, deopotrivă, prin
valorificarea registrelor limbii şi aplicarea lor contextuală, precum şi a normelor de
interacţiune verbală.
Modul în care te exprimi în scris poate influenţa în mod dramatic mesajul
receptat de audienţă. În condiţiile în care suntem copleşiţi de informaţii, este esențial
să reuşim să comunicăm clar, să transmitem un mesaj concis şi eficient. Comunicarea

169
în scris implică stăpânirea unor aptitudini specifice, cum ar fi utilizarea cu precizie a
limbii, exprimarea clară, construirea argumentelor logice, luarea notiţelor, editarea şi
rezumarea unui text. Cu cât stăpâneşti mai bine aptitudinile de comunicare în scris, cu
atât vei avea mai multe şanse să-i impresionezi pe cei din jur.
Comunicarea scrisă poate avea o dominantă intrapersonală, dar şi una
interpersonală. Într-o comunicare scrisă se folosesc de obicei câteva elemente precum:
utilizarea frazelor cu o lungime medie, a paragrafelor centrate asupra unei singure idei,
a cuvintelor înţelese cu siguranţă de receptor; evitarea exprimării comune, tipică
limbajului oral, a cuvintelor inutile, redundante; alegerea cuvintelor încărcate de
afectivitate optimă în contextul pedagogic creat, a expresiilor afirmative, toate acestea
fiind elemente utile într-o integrare eficace între suportul scris şi cel oral în cadrul
comunicării didactice [1].
Paşii în comunicarea scrisă sunt similari celor din structurarea unui discurs: există
o fază de pregătire (stabilirea obiectivelor, a rolului şi a audienţei - cei care vor citi
textul - a punctelor-cheie pe care dorim să le reţină aceştia din urmă) şi o fază de
redactare (ideile principale sunt dezvoltate, urmărind o serie de indicatori precum:
claritate, credibilitate, concizie, folosind cele trei părţi ale unei redactări: introducere,
cuprins şi încheiere .
Comunicarea scrisă are câteva avantaje[6]:
 Se foloseşte un limbaj controlat şi controlabil din punct de vedere al normelor
de corectitudine;
 Se pot ascunde manifestările pătimaş subiective care ar putea "bruia" o
comunicare directă;
 Mesajul se fixează într-o imagine textuală, putând fi verificat;
 Se pretinde o anumită grijă pentru redactarea estetică, aceasta fiind o normă de
prestigiu cultural, afectiv şi intelectual;
 Stăpânirea corectă a tehnicii scrierii, cunoaşterea regulilor de scriere, ş.a.
În activitatea şcolară comunicarea scrisă ia forma unor compuneri elaborate,
dirijate sau libere, fiind concepute pe baza unui plan iniţial şi redactate corect
gramatical, într-un limbaj clar, exact şi bine organizat. Comunicările scrise constituie
cea mai îngrijită exprimare pe care au achiziţionat-o elevii până la un moment dat.
Exprimarea scrisă are loc în condiţiile în care interlocutorul lipseşte neputând
reacţiona promt la mesajul transmis. Informaţia înregistrată prin scris se exprimă prin
mijloace strict verbale, iar un text redactat scris are un grad mare de reflecţie şi
elaborare. La sfârşitul ciclului primar autonomia exprimării scrise faţă de mesajul oral
este mai puţin evidentă. Cu toate acestea, este necesară punerea elevilor în situaţia de
a exersa actul exprimării îngrijite, atent elaborate, precum şi încurajarea opţiunilor
lingvistice şi structurale originale întrucât acestea oferă avantajul afirmării şi
dezvoltării imaginaţiei creatoare.
170
 Nu numai învăţarea limbilor, ci şi a altor materii şcolare reclamă producerea
textului scris: compuneri, texte argumentative, rezumate, referate etc. De aceea,
proiectarea şi organizarea unor lecţii în cheia atelierului de scriereeste este
recomandabilă pentru diferite discipline.
În cadrulatelierului de scriere [8, p.78] procesul tehnologic va include succesiv
activităţi axate pe:
a) acumularea informaţiei/a ideilor, prin discuţie sau lectură;
b)structurarea ideilor, organizarea textului, în varianta brută, de
maculator; c)redactarea și perfectarea textului;
d)evaluarea reciprocă a textului produs;
e)popularizarea sau publicarea textului finit.
Astfel, în cadrul celor 4-5 ateliere de scriere preconizate pentru un an de studii,
elevii vor produce 4-5 texte (dintre cele stipulate de conţinuturile curriculare), ghidaţi
iniţial de învăţător, iar ulterior structurându-și ei înșiși activităţile intelectuale
și lucrările. Sarcinile din cadrul atelierului nu pot deveni teme de acasă atâta
timp, cât învăţătorul nu are certitudinea că elevii au asimilat tehnicile de
muncă intelectuală necesare producerii unui anume text.
În schimb, redactarea și perfectarea textului pot şi realizate și în afara
atelierului.
Învăţământul primar pune bazele unui proces de lungă durată prin care se formează
deprinderea de exprimare corectă atât în formă orală, cât și în formă scrisă. Elevul
trebuie sa ia parte conştient la actul comunicării.
În rândul componentelor limbii române, ca disciplină, compunerea constituie cadrul
cel mai potrivit capacităţilor de exprimare a elevilor. Compunerile realizează o sinteză
a tot ceea ce învaţă elevii la gramatică, citire, la celelalte obiecte de învăţământ, sub
raportul corectitudinii exprimării. În acelaşi timp, constituie un prilej de valorificare a
experienţei de viaţă a elevului, cât şi o formă de manifestare a imaginaţiei şi fanteziei
creatoare.
Lecția de compunere poate fi considerată, în contextul orelor de învăţământ din
clasele primare, ca una din „pietrele de încercare”. Învăţătorul trebuie să pornească în
realizarea acestei lecții de la coeficientul maxim al imaginaţiei creatoare în strânsă
legătură cu cititul şi scrisul. A citi, a scrie corect, a te exprima plastic şi a “vedea” în
spaţiu compunerea, iată câteva coordonate ale lecției de interdisciplinaritate –
compunerea.
A vorbi de creativitatea elevului la lecția de compunere înseamnă, în primul
rând, realizarea “spaţiului” de manifestare şi interpretare a comportamentului de
creaţie al acestuia. Pregătirea în cele mai mici detalii a lecţiei de compunere, facilitează
formarea unor priceperi şi deprinderi de muncă în care manifestarea disponibilităţilor
intelectuale ale elevului sunt multiple .

171
 În Dicţionarul de termeni literari, Editura Academiei, Bucureşti, se defineşte
compoziţia drept un mesaj verbal structurat, apt de a realiza comunicarea interumană.
C. Parfene defineşte compoziţia drept un text care în accepţiune structuralistă,
defineşte un mod de funcţionare a limbajului, o activitate de producere a sensului prin
explorarea şi prelucrarea capacităţilor de funcţionare ale limbii .
În şcoală compoziţiile sunt considerate „exerciţii” de dezvoltare a capacităţilor
de a comunica prin intermediul limbajului. În practica structurării de mesaje în texte
unitare, pe baza unor analize comparative sistematice ale diferitelor tipuri de texte, se
poate ajunge la înţelegerea a ceea ce reprezintă în esenţa lui un text, cum se organizează
el pentru a servi comunicării, prin ce se deosebesc diferite tipuri de texte şi, prin
exerciţii variate, la formarea deprinderii de a elebora, independent, compoziţii (texte) .
S. Nuţă defineşte compunerea astfel Compunerile reprezintă rezultanta unei
activităţi intelectuale complexe, care implică sinteza cunoştinţelor, priceperilor şi
deprinderilor dobândite de elevi în lecţiile de citire, gramatică, lectură, precum şi la
alte obiecte de învăţământ.
M. Marin definește compoziţia o lucrare, în mare măsură, independentă, o
expunere în scris a gândurilor (opiniilor) elevului în legătură cu o temă dată [7, p.54].
În Curriculum Naţional compunerea nu se regăseşte ca obiect de sinestătător, ca
de altfel şi gramatica, dar este predată sub aspect integrat. Să nu uităm totuşi că
elementele compunerii se găsesc atât în predarea literaturii române prin povestiri,
rezumate cât şi în cadrul lecțiilor de gramatică, cu cerinţe stricte pe subiectul abordat.
Pregătirea lecţiilor de compunere presupune o pregătire minuțioasă a cadrului
didactic. Sarcinile ce urmează să fie realizate în lecţie sunt subordonate obiectivului
stabilit care se concretizează în cunoştinţe, formare de priceperi şi deprinderi,
sistematizare, verificare etc.
Organizarea şi desfăşurarea lecţiei în vederea atingerii obiectivelor menţionate
determină tipul de lecţie, nu impune numai o singură schemă de desfăşurare a
demersului didactic, ci are în vedere personalitatea învăţătorului şi colectivul de elevi
condus de acesta.
Cadrul didactic trebuie să ia în calcul priceperile şi deprinderile formate la elevi
până în momentul respectiv, nivelul de performanţă atins de aceştia privind însuşirea
tehnicii de elaborare a compunerilor, nivelul exprimării, bogăţia vocabularului, gradul
de imaginaţie etc. Toate aceste variabile impun variante pentru acelaşi tip de lecţie,
unde apar sau dispar unele etape. Un exemplu în acest sens ar fi, dacă după stabilirea
planului de idei se mai face sau nu elaborarea orală a compunerii. Aceasta nu este
necesară totdeauna. Într-un colectiv care are deprinderi deja formate în această direcţie
nu mai este necesar un astfel de moment.
Verificarea, corectarea şi aprecierea compunerilor prezintă o deosebită
importanţă în procesul de formare şi dezvoltare a exprimării elevilor. Aceste acţiuni se

172
desfăşoară periodic şi creează condiţii atât pentru înlăturarea unor greşeli, cât şi pentru
prevenirea lor. În urma verificării lucrărilor, cadrul didactic se informează în legătură
cu activităţile pe care urmează să le întreprindă în vederea exprimării corecte, orale şi
scrise, de către elevi. Datele obţinute stau la baza organizării corespunzătoare a
activităţii diferenţiate.
Aprecierea lucrărilor se face prin discutarea acestora în colectivul clasei. Mai
ales la clasele mici, învăţătorul are scris la tablă sau pe o planşă cerinţele pentru
aprecierea compunerilor.
La clasa a IV-a parametrii pentru analiza compunerilor se pot da şi astfel: dezvoltarea
temei fixate, urmărirea planului de idei, înlănţuirea corectă a propoziţiilor, bogăţia
conţinutului lucrării, folosirea limbajului adecvat temei, respectarea sarcinilor speciale
.
Nu trebuie pierdut din vedere de fiecare dată aportul creativ al elevilor care
trebuie pus în discuţie şi de apreciat corespunzător.
Tipul de lecție pentru elaborarea compunerii se stabilește în funcţie de tematica
compunerii și de tipul de compunere.
Practica didactică acorda un loc prioritar lecţiilor de formare şi dezvoltare a
deprinderilor de a compune. Pentru a realiza o compunere vor respecta câteva cerinţe
foarte importante.
Etapele de realizare a compoziţiei după M. Marin [8]
La realizarea unei compuneri se urmăreşte parcurgerea tuturor etapelor necesare
pentru redactarea ei:
Alegerea subiectului în conformitate cu o tematică bine definită, care să
stârnească interesul elevilor, să le verifice cunoştinţele dobândite, să aibă utilitate
practică în viaţa socială şi, pe cât este posibil, să fie efectuată cu plăcere.
Documentarea sau invenţiunea. Elaborarea compunerilor implică un proces de
sinteză a cunoştinţelor însuşite de elevi la lecțiile de limba şi literatura română cu acele
cunoştinţe dobândite de ei prin lectură sau prin experienţa de viaţă, la care se adaugă
sensibilitatea proprie.
Dispoziţiunea sau planul compunerii se realizează sub îndrumarea învăţătorului,
care va stimula iniţiativa personală a elevilor, cerându-le să propună ei înşişi ordinea
pe care o socotesc mai potrivită pentru realizarea compunerii, mai originală, mai
apropiată de felul în care văd ei desfăşurarea compunerii.
Redactarea propriu-zisă a compunerii se efectuează sub îndrumarea nemijlocită
a învăţătorului, mai ales, în ceea ce priveşte cerinţele exprimării. Lucrarea scrisă va fi
elaborată în ciornă, revăzută şi apoi transcrisă cu acurateţe „pe curat”.
Analiza compunerilor se realizează prin lecţii speciale. Învăţătorul citeşte toate
lucrările şi alege spre lectură câteva reprezentative, invitând să citească şi elevii, la
dorinţa lor.

173
 Modelul de analiză oferit de învăţător va fi urmat de elevi în autoevaluarea
lucrărilor.
Compunerea nu e numai un fel de a zice şi de a scrie, e şi un mod de a gândi şi
de a simţi, a aplica practic cunoştinţele lingvistice şi expresivitatea plastică a
limbajului, utilizarea mijloacelor artistice.
Însuşirea tehnicii compoziţiei necesită numeroase exerciţii începând de
timpuriu, întrucât priceperile şi deprinderile implicate se formează şi se dezvoltă într-
un timp îndelungat.
Tipologia compunerilor în clasele primare: compuneri cu ajutorul planului,
compuneri după un şir de ilustraţii, compuneri cu început/sfârşit dat, compuneri cu
cuvinte de sprijin, compuneri în baza unui proverb, compuneri prin analogie,
compuneri de caracterizare a unui personaj, compuneri după imaginație, compuneri
după expresii, compuneri de prezentare a unei cărți, compuneri fantastice, compuneri
libere, compuneri basm, compuneri-descrieri,
compunere cu destinaţie specială: bileţelul, scrisoarea.
Faza post-scriptum în realizarea compunerilor şcolare
Opinia despre compunerea proprie/a colegilor este redusă de cele mai dese ori la
expresiile „foarte frumos”, „ foarte interesant”, negăsind de altfel, loc argumentului
pentru superlativul relativ. De cele mai deseori ea nu este ghidată. Elevul trebuie să se
orienteze independent, nu conştientizează implicarea sa în actul atitudinal. Situaţia
poate fi depăşită în cazul când, învăţătorul ţine cont de acest fapt şi sprijină prin
măsurare concretă manifestare atitudinală.
Pe această direcţie de gândire ne propunem să abordăm posibilităţile unei
strategii didactice creată de următoarele metode şi procedee:cadranele cu expresii
lacunare, licitația de idei, grila de autoevaluare, evaluarea în perechi, scara de
clasificare, graficul de autoevaluare, evaluarea pe baza descriptorilor formulaţi de
colegi.
Jocuri suplimentare:
 Continuă povestea...
Învăţătorul îi mobilizează pe elevi să continue povestea „ce se întâmplă după” (ce
fac capra şi iedul după ce moare lupul, ce face Scufiţa Roşie după ce vânătorul îi vine
de hac lupului, ce fac fraţii Elizei după ce sunt retransformaţi în oameni etc.)
 Salata de poveşti
Se realizează o nouă poveste prin amestecarea personajelor şi evenimentelor. Sunt
aduse astfel în aceeaşi poveste personaje din alte poveşti.
Gândeşte-te şi completează !Pe tablă sunt scrise: un titlu şi cuvinte din diferite
propoziţii. Elevii completează propoziţiile în aşa fel încât să fie în legătură cu titlul.
Conferinţă de presă/Interviul literar, adaptată de M. Marin. Conferinţa de presă
are de obicei o componenţă exactă: Invitaţii şi jurnaliştii.

174
 Ne propunem să-i avem ca invitaţi pe eroii cărţii pe care o citim sau autorii cărţii
date. Elevii vor adresa întrebări vizavi de mesajul operei literare, comportamentul
personajelor, sensul unor expresii, întrebări socratice ce valorizează opera literară.
Scrierea liberă Învăţătorul cere elevilor ca timp de 5 minute să scrie neîntrerupt
tot ce gândesc despre un anumit subiect. Când vor citi ideile în perechi sau în grup, în
faţa clasei, elevii vor sublinia aspectele de care sunt siguri şi pe cele de care nu sunt
siguri. Ultimele le vor urmări în cursul lecturii textului nou pentru a-şi clarifica
incertitudinile. E bine ca la sfârşitul activităţii elevii să revină asupra celor scrise în
debutul lecţiei şi să le evalueze din perspectiva noilor informaţii [11].
Ex : Scrieţi în 5 minute tot ce vă trece prin minte despre o floare miraculoasă,
folosind expresii plastice.
Tehnica Asocieri libere vizează lansarea asocierilor individuale în legătură cu
subiectul studiat (o idee, un termen, un nume , un fenomen). Se realizează la diverse
conținuturi. Se prezintă elevilor pe etape ce trebuie să facă (pot fi cuvinte scrise pe
tablă).
Învățătorul solicită comentarii şi descifrări ale asocierilor obţinute, se va lucra
repede şi nu se va respinge nici o asociere.

Figura1. Schema Asocierilor libere

Tehnica Copacul ideilor. Pe trunchi scriem cuvântul –cheie, iar pe ramuri notăm
cuvintele ce ar determină noţiunea scrisă. Foaia este transmisă fiecărui membru din
grup, pentru a completa „copacul ideilor”.
Metodologia dezvoltării competenţei scrise a elevilor în elaborarea compoziţiei
şcolare se axează pe reperele psihologice şi pedagogice, având următoarele
componente:
 mijloace: utilizarea raţională a resurselor temporale, materiale, umane.
 metode: experienţiale şi cele active;
 strategii: educaţia procesual-dinamică, centrată pe activităţi interactive,
ajustată de expresii atitudinale;
 obiective: formative;
Metodologia formării competenţelor scrise a elevilor devine funcţională prin
integrarea acesteia în paradigma didactică a comunicării orale şi scrise la cele trei trepte
de învăţământ: primară, gimnazială, liceală.

175
Bibliografie
1. Bârliba M. C. Paradigmele comunicării. Bucureşti: Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică,
1989, 243 p.
2. Berca I.., Ionescu M. Metodica predării limbii române. Clasele I-IV.
Bucuresti:EDP, 1973.
3. Botezatu E. Compunerea. Chişinău: Lumina, 1985.
4. Botezatu E., Gantea I., Goraş –Postică V. Limba română, ghid pentru învăţători.
Ch.: Prut-Internaţional, 1998.
5. Buriană M., Cubreacov N., Ermicioi A. Cum scriem o compunere? Manual
îndrumător, clasele 2-4. Chişinău: Prut Internaţional, 2005.
6. Cartaleanu T., Cosovan O., Goraş-Postică V. Formare de competenţe prin strategii
didactice interactive. Chişinău, 2008.
7. Marin M., Niculcea T. Limba română, clasa a IV-a,Teste de evaluare formativă şi
sumativă. Chişinău: Editura Cartier, 2008, 36 p.
8. Marin M. Micul scriitor. Ateliere de scriere. Chişinău: Cartier, 2010, 36 p.
9. Pânişoară O.Comunicareaeficientă. Iasi: Polirom, 2003.
10. Peneş M. Bucuria de a scrie compuneri. Bucureşti: Editura Aramis, 1993.
11. Toma Gh. Tehnici de comunicare. Bucureşti: Editura Artprint, 1999.

176