FORMAREA COMPETENȚEI DE COMUNICARE A ELEVILOR

DIN CLASELE PRIMARE LA DISCIPLINA LIMBA ȘI LITERATURA

ROMÂNĂ
Silvia GOLUBIȚCHI, dr.ped., conf. univ.
Universitatea de Stat din Tiraspol
Summary: The entire process of organization and development of the
pupils educational activities is regulated by the teacher through communication.
The formation of the communication competency is the principal desideratum in
the primary. The communicative competency represents a competence level
based on knowledge, capacities, attitudes and a motivational optimal that
determine the subject efficiency in the communicational activity. Claude Simard
structures the communicative competency in six components: verbal component,
cognitive component, encyclopedic component, ideological component, literary
component, socio-affective component. The basic features of the communicative
competence are summarized in: pupils vocabulary, the capacity to communicate
efficiently, the ability to speak properly, fluently, stylistically nuanced in
different situations.

Cuvinte cheie: competență de comunicare, componente ale competenței de

comunicare, dimensiuni, situații de învățare.
Dezvoltarea exprimării orale şi scrise este o condiţie primordială în
instruirea şi educarea elevilor pentru formarea personalităţii lor, pentru
pregătirea participării la viaţa socială și îşi găseşte cea mai înaltă expresie în
cadrul disciplinei limba şi literatura română a ariei curriculare, sugestiv
intitulată, Limbă şi comunicare. Finalitatea majoră a disciplinei limba și
literatura română este formarea competenței de comunicare. Întregul proces de
organizare şi desfăşurare a activităţii de instruire a elevilor este reglementat de
învăţător prin comunicare. Urmărind fixarea comportamentelor dezirabile ale
elevilor şi modificarea celor indezirabile, prin comunicare învăţătorul vizează, în
acelaşi timp, şi cu precădere, formarea capacităţilor comunicative ale educaţilor.
Curriculumul LLR în clasele primare prescrie interacţiunea şi corelarea
elementelor de construcţie a comunicării (unităţi fonologice, lexicale şi
gramaticale), precum şi echivalenţa proceselor ce definesc exprimarea orală
(vorbirea) şi a celor ce definesc exprimarea scrisă (redactarea), implicând
funcţiile afectivă, motivaţională şi atitudinală ale comunicării.
Conceptul de competenţă comunicativă reprezintă un nivel de performanţă
bazată pe cunoştinţe, capacităţi, atitudini şi un optim motivaţional care
determină eficienţa subiectului în activitatea de comunicare.

89
 Potrivit lui M.Călin, competenţa comunicativă implică iniţierea şi
declanşarea actului comunicării prin combinarea diverselor aspecte ale căilor de
transmitere şi decodificare a mesajului informaţiilor - calea verbală şi
nonverbală, cu particularităţile lor specifice de expresivitate şi stăpânirea de
către subiecţi a anumitor atribute fiziologice şi psihice spre a se face înţeleşi [3,
p. 50].
În accepţiunea lui M.Ştefan, competenţa comunicativă vizează capacitatea
de interacţiune verbală şi nonverbală a partenerilor unui proces de comunicare,
care presupune stăpânirea tehnicilor comunicării interactive, a codurilor
adecvate diferitelor mesaje, a căilor de retroacţiune [7, p.58].
Claude Simard structurează competența de comunicare în șase componente
(apud A. Pamfil, p.43):
1. Componenta verbală, ce integrează toate componentele limbii și conține la
rândul ei:
Dimensiunea lingvistică include întreaga problematică a lexicului, o
componentă determină, în mod semnificativ, calitatea receptării și producerii de
text. Majoritatea lecțiilor de limba și literatura română în clasele primare
integrează secvențe centrate asupra vocabularului. Explicarea cuvintelor și a
expresiilor necunoscute este parte a scenariilor consacrate lecturii textelor
literare, dar și parte a secvențelor ce vizează compunerea de text oral sau scris.
Penrtu a aprecia volumul vocabularului şi modalitatea de a opera cu el, elevul ar
trebui să posede un vocabular suficient pentru a satisface nevoile comunicative
elementare; pentru a purta negocieri cotidiene în situaţii rutiniere asupra unor
subiecte familiare; satisface nevoile cotidiene.
Dimensiunea lingvistică a competenței de comunicare acoperă nu numai
vocabularul, ci și o serie de cunoștințe de natură morfologică și sintactică, adică
formarea conceptelor gramaticale.
Corectitudinea gramaticală a elevului poate fi evaluată dacă elevul
comunică cu suficientă corectitudine în contexte familiare; de regulă, are un bun
control gramatical, în pofida unor influenţe clare ale limbii materne, se pot
produce erori, dar sensul general rămane clar, poate folosi cu suficientă
corectitudine un repertoriu de expresii frecvent utilizate şi asociate unor situaţii
previzibile.
• Dimensiunea textuală impune cunoașterea și utilizarea regulilor și
procedeelor care asigură organizarea generală a unui text: legătura între fraze,
coerența între părți, structura textual narativă, descriptivă, argumentativă,
explicativă etc. Sarcinile de lucru presupun exerciții orale de exprimare a
propriilor opinii și gânduri în legătură cu fapte și întâmplări cunoscute.

90
 Mai mult, nivelul de cunoaștere a tiparelor textual determină și procesele
de producere de text, procese ce presupun nu numai reflecția asupra unei teme și
punerea ei în cuvinte, propoziții și fraze, ci și articularea propozițiilor și frazelor
în ansambluri coerente.
• Dimensiunea discursivă sau pragmatică se referă la cunoașterea și
utilizrea regulilor și procedeelor care determină folosirea limbii în context:
cunoașterea parametrilor situației de comunicare, utilizarea registrelor limbii, a
normelor de interacțiune verbală etc. Elevul formulează mesajele care sunt:
• a. organizate, structurate şi adaptate (competenţa discursivă);
• b. utilizate pentru realizarea funcţiilor comunicative (competenţa
funcţională);
• c. segmentate conform unor scheme interacţionale şi tranzacţionale
(competenţa de concepere schematică).
Exercițiile ce mediază realizarea acestora sunt: dialogul cu persoane
diferite, simularea unor situații de comunicare în care partenerul de dialog
interpretează roluri variate, exersarea unor acte de vorbire diverse, exprimarea
propriilor opinii și gânduri sau construcția unor dialoguri imaginare. De
asemenea poati fi inclus și jocul de rol, fiind un eveniment de comunicare
interactiv.
2. Componenta cognitivă, ce se referă la stăpânirea operațiilor intelectuale
realizate în producerea și comprehensiunea limbajului (memorarea,
diferențierea, compararea, clasarea, inferența, anticiparea etc.). Exemple de
sarcini: Comparați imaginea x cu imaginea y.
3. Componenta enciclopedică, ce trimite la cunoașterea aspectelor
lingvistice, textual și discursive proprii unor domenii diferite. Exemple de
sarcini: Definiți noțiunea de substantiv. Numiți structura fabulei.
4. Componenta ideologică, ce vizează capacitatea de a se situa față de și de a
reacționa la idei, valori, opinii vehiculate prin discurs. Cum ați fi procedat în
locul lui Nică?
5. Componenta literară, ce presupune cunoștințe și capacități de exploatare a
creativității verbale. Schimbați finalul textului.
6. Componenta socio-afectivă, format dintr-o rețea de concepții, de
sentimente și de valori ce influențează comportamentul verbal al individului. Ce
sentiment v-a trezit lectura textului?
Formarea competenţei de comunicare se efectuează prin dezvoltarea
componentelor acestora și corelarea dintr-o perspectivă interculturală, ceea ce
contribuie la dezvoltarea armonioasă a personalităţii elevului şi a identităţii
acestuia. Fiecare din aceste componente este constituită în special din

91
cunoştinţe, capacităţi şi atitudini. Anume învățătorii şi elevii au sarcina de a
integra elementele variate pentru a forma şi dezvolta o personalitate sănătoasă şi
echilibrată.
Conform Curriculumului LLR, elevul de vârstă școlară mică, începând cu
clasa I-îi, descoperă funcțiile generale ale limbii, în special pe cea comunicativă,
prin însușirea practică a noțiunilor enunţ, cuvânt, fonem, grafem și formarea
priceperii/capacității de comunicare scrisă.
Realizarea acestora este prevăzută pe baza textelor literare, nonliterare și
reflexive – deși autorii Curriculumului nu folosesc explicit acești termeni, care
profilează învăţarea limbii române pe coordonatele lingvistică, comunicativă și
literar–artistică [2, p.10], în acest context termenul limba română având valoarea
denumirii prescurtate a disciplinei.
Caracteristici specifice ale competenţei de comunicare stăpânite de școlarul
mic [6]
• prezenţa unui vocabular suficient comunicării;
• cunoştinţe lingvistice şi comunicaţionale suficiente realizării comunicării;
• capacitatea de a recepta la auz corect şi deplin mesaje;
• capacitatea de a vorbi corect, fluent, nuanţat stilistic în situaţii: a dialoga,
a participa la convorbire, a dezbate, a prezenta un discurs;
• capacitatea de a elabora mesaje scrise corecte.
Pentru ca un elev să-şi formeze o competenţă comunicativă este nevoie ca
el:
• să stăpînească un ansamblu de cunoştinţe fundamentale în dependenţă de
problema care va trebui rezolvată în final;
• să-şi dezvolte capacităţi şi deprinderi de a utiliza cunoştinţe în situaţii
simple, realizând astfel funcţionalitatea cunoştinţelor;
• să soluţioneze diverse situaţii-problemă, conştientizând astfel cunoştinţe
funcţionale în viziune proprie;
• să rezolve situaţii semnificate în diverse contexte care prezintă anumite
probleme complexe din viaţa cotidiană, manifestând comportamente conform
achiziţiilor finale- competenţe.
De asemenea formarea competenţei de comunicare presupune respectarea
următoarele deprinderi: de ascultare activă, de dialogare, de însuşire şi folosire a
formulelor de politeţe, de dezvoltare a capacităţii empatice, de dezvoltare a
comunicării asertive, de respectare a normelor de comunicare orală şi scrisă, de
cunoaştere a limbajului nonverbal şi paraverbal [8, p.56].

92
 Elementele care formează competenţele de comunicare pot fi rezumate în
tabelul 1, în care se relizează o legătură între tipurile principale de activităţi
(presupuse de această competenţă) şi activităţile de învăţare corespunzătoare.
Tabelul 1. Activități de formare a competenței de comunicare
Activitatea Situaţii de învăţare
Cunoaştem • identificăm: cuvinte-cheie, cuvinte necunoscute, cuvinte cu
sens figurat, expresii poetice, imagini artistice;
• memorăm termeni noi: substantiv, adjectiv, sinonime, subiect,
predicat , familie lexicală, câmp lexical, etc.;
Înţelegem • utilizăm limbajul ca un instrument pentru construirea
cunoaşterii individuale: rezolvăm exerciții;
• înţelegem mesaje : cerinte, scopuri, opţiuni etc. răspundem la
întrebări, ne exprimăm părerea proprie;
Argumentăm • generăm opinii diverse în legătură cu o situaţie, cu o metodă
utilizată cu o rezolvare propusă etc. Formulăm mesajul
poeziei. Caracterizăm personajul textului;
• aplicăm etape sau scheme de argumentare a poziţiei adoptate
faţă de o problemă cu scopul de a convinge. Elaborăm planul
de idei al textului.
Luăm o • propunem soluţii pentru o problemă. Ne exprimăm părerea
decizie față de comportamentul personajului principal;
• apreciem avantajele şi limitele soluţiilor. Apreciem faptele
personajului în diverse situații;
• luăm decizii rapide, căutăm să fim eficienţi. Judecăm
comportamentul personajului;
Rezolvăm • utilizăm terminologii specifice la predarea conținuturilor
exerciții teoretice. Distingem substantivele proprii de cele comunie.
• alegem diverse tipuri de exerciții. Exerciții creative:
Elaborați o compunere, folosind expresii poetice.
• căutăm şi comunicăm soluţii atipice, căutăm rezolvări pentru
cazuri particulare, pentru generalizări. Propunem soluții
pentru rezolvarea faptelor negative ale personajului.
Acţionăm • formulăm comenzi care orientează acţiunea individului;
• organizăm şi coordonăm activitatea unui grup;
• iniţiem o acţiune – finalizarea acţiunii;
• dăm feed-back, realizăm aprecieri;
• rezolvăm un conflict;

93
 • împărtăşim valori comune;
Producem • producem texte personale. Elaborăm compunere în baza
inovare planului de idei.
• utilizăm limbajul pentru comunicarea unor idei inovative.
Alcătuim poezii conform metodei Cincinelul
Evaluăm • realizăm aprecieri Apreciem faptele personajelor.
critic • argumentăm părerile personale Argumentăm aprecierea
făcută.

Activitățile de bază de formare a competenței de comunicare în clasele

primare sunt:
• activităţi de identificare: a se prezenta, a prezenta pe cineva, a ilustra etc.
• descriere: inventariere, clasificare, reformulare, rezumare, comparare, definiri
de culori.etc.
• activităţi care presupun folosirea imaginaţiei: situare în timp, spaţiu,
dialogare, observare, invenţie etc.
• povestirea: a exprima idei, a convinge, a polemiza, a chestiona, a confrunta, a
judeca, a critica etc.
• activitatea de lectură pe bază de imagini are următoarele sarcini: dezvoltarea
capacităţilor intelectuale; dezvoltarea proceselor psihice; exersarea şi
îmbunătăţirea deprinderilor de exprimare corectă şi fluentă; dezvoltarea unor
trăiri afective, morale şi estetice.
• activități de intepretare a textului literar și nonliterar.
Ceea ce face elevul, trebuie să corespundă nivelului la care are loc
interacţiunea verbală, scopului sau direcţiei acceptate a interacţiunii verbale în
care sunt angajaţi, şi să respecte următoarele criterii: calitatea, cantitatea,
pertinenţa, modalitatea [1].
Abaterea de la aceste criterii în vederea unei comunicări directe şi eficace
trebuie să se facă doar într-un scop anume şi nu din incapacitatea de a le
respecta.
Competenţele de comunicare se formează în cazul în care capacităţile care
stau la baza lor sunt exersate sistematic şi progresiv în anumite situaţii de
comuncare care, având un fundament temeinic, devin din ce în ce mai
operaţionale. Ele reprezintă modele lingvistice globale, care permit organizarea,
stăpânirea informaţiilor depozitate sub formă de scheme, scenarii, strategii
necesare dobândite pe parcurs, care apoi vor permite utilizarea materialului
lingvistic pentru a face faţă diverselor împrejurări ale vieţii. Formarea lor este
produsul unor competenţe specifice, care reprezintă cunoştinţe, capacităţi şi

94
 atitudini dobândite prin activitatea de predare-învățare-evaluare a disciplinei
limba și literatura română.
Competenţele de comunicare reprezintă achiziţii personale ale subiecţilor
incluşi în comunicare, fiecare dintre acestea manifestându-se prin activităţi de
producere şi receptare orală şi scrisă și devin competenţe-cheie la nivel de
sistem educaţional, fiind evaluate conform capacităţii personalităţii de a
comunica cu cei din jur, alături de componentele afectiv-atitudinale într-o
anumită situaţie

Bibliografie:
1. Cartaleanu T., Cosovan O. etc. Formare de competențe prin strategii
didactice interactive. Ch.: Centrul Educațional, 2008
2. Curriculum şcolar pentru clasele I-IV, Ch.: Editura Cartier, 2010
3. Călin M. Filosofia educației. Editura Aramis Print, 2001
4. Goraș-Postică V. (coord.). Competența acțional-strategică.-Ch.: Centrul
Educațional, 2012
5. Pamfil A. Limba și literatura română în școala primară. Pitești: Paralela
45, 2009
6. Pânişoară, I.-O. Comunicarea eficientă. Iaşi: Polirom, 2004,
7. Ştefan M. Lexicon pedagogic. Bucureşti: Aramis, 2006. 274
8. Şoitu L. Pedagogia comunicării. Bucureşti: Editura Didactică R.A., 1997.

ЛИНГВОКУЛЬТУРОЛОГИЧЕСКИЙ АНАЛИЗ
ХУДОЖЕСТВЕННЫХ ТЕКСТОВ НА УРОКАХ РУССКОГО ЯЗЫКА
(на материале произведений Иона Друцэ)

Люба ПРОКОПИЙ, др. конф.

Abstracts: The article suggests a method of analysis of literary and artistic

works in a cultural perspective: focused on processes associated with the
creation of the text, with its stay in the sociocultural context. The proposed
approach allows to take into account cultural view component during
philological analysis.This study was developed based on Ion Druta’s Works
which offer a wide realm for lingvoculturological investigations.

Ключевые слова: Текст, контекст, культурология, социокультурное

пространство, методология, эстетика, хронотоп, духовное бытие, диалог

95

Powered by TCPDF (www.tcpdf.org)