Tema 5.

Comunicarea didactică
bazată pe valorile culturii emoţionale
Obiective:
1. să demonstreze necesitatea pregătirii
profesionale pentru comunicare didactică
bazată pe valorile culturii emoţionale;
2. să valorizeze componentele structurale ale
culturii emoţionale a profesorului în
comunicare;
3. să - și autodezvolte competenţa de
comunicare didactică emoţională;

4. să explice valorile culturii emoţionale

exprimate în comunicarea didactică.
5.
Concepte cheie:

comunicare didactică, comunicare

emoţională, cultură emoţională,
competenţă de comunicare
didactică, valori ale culturii
emoționale.
Plan
I. Repere teoretice ale comunicării didactice bazate pe valorile
culturii emoţionale.
I. 1. Definiri şi precizări terminologice privind comunicarea
didactică, cultura emoţională, discursul didactic, competenţa
de comunicare didactică, valori afective.
I.2. Corelaţia comunicare didactică – cultură emoţională.
I.3. Importanţa culturii emoţionale pentru raporturile
comunicative şcolare.
I.4. Competenţa de comunicare didactică.
I.5. Stilul de comunicare charismatic.

II. Recomandări practice pentru dezvoltarea competenţei de

comunicare didactică emoţională.
II.1. Strategii discursive şi de relaţionare comunicativă.
II. 2. Coordonatele competenţei de comunicăre didactică
emoţională.
II. 3. Condiţiile de eficientizare a comunicării didactice vizează
cerinţele.
Repere teoretice ale comunicării
didactice emoţionale
valorile noii paradigme a educaţiei, promovate
de societatea modernă, implică echilibru între
IQ (coeficientul de inteligenţă) şi

EQ (coeficientul de emoţionalitate), armonie în

comunicarea profesorului cu sine şi cu elevii,
dezvoltarea emoţională pentru comunicarea
didactică eficace fiind o serioasă provocare
sistemului de învăţământ în contextul tendinţei
spre integrare europeană, comunicare globală
şi mobilitate şcolară
Comunicarea didactică, cultura
emoţională, discursul didactic, competenţa
de comunicare didactică
 realizarea eficace a demersurilor
comunicative constituie una din atributele
culturii profesionale a cadrelor didactice.

un aspect demn de luat în consideraţie în

abordarea culturii profesionale a educatorului
este inteligenţa sa emoţională prin care se
înţelege arta gestionării emoţiiilor în
relaţiile interpersonale.
 prin conceptul de comunicare didactică
emoţională sau comunicare didactică bazată pe
valorile culturii emoţionale înţelegem
comunicarea specifică procesului educaţional cu
scopul de a dezvolta în cadrul obiectivelor
didactice potenţialul emoţional al agenţilor
educaţiei (a profesorilor şi elevilor), exprimat
în valori emoţionale concretizate într-un stil de
comunicare charismatic (fascinant şi atractiv).
este un principiu axiomatic al activităţii de
educaţie şi o formă a comunicării umane,
utilizată pentru vehicularea conţinuturilor
specifice predării – învăţării - evaluării care
presupune raportul bilateral dintre profesor –
elev prin intermediul mesajului educaţional
elaborat de profesor şi codificat divers,
capabil să provoace reacţia formativă la elevi,
ce poate fi măsurată prin gradul retroacţiunii
(conexiune inversă) în comunicare.
 pentru analiza competentă a comunicării
didactice e nevoie să cunoaştem elementele
structurale ale comunicării didactice

1. cel puţin doi parteneri;

2. mesajul;
3. canalul de comunicare ;
4. contextul comunicării ;
5. feed-back-ul sau retroacţiunea .
(Pânişoara, O.,)
 caracteristici definitorii ale comunicării didactice bazată
pe valorile culturii emoţionale
1) crearea unui câmp afectiv pozitiv şi favorabil învăţării prin
exprimarea unor atitudini de interes pentru dezvoltarea
comunicării cu elevii;
2) caracterul pronunţat explicativ;
3) structurarea mesajelor didactice conform logicii pedagogice şi
dispoziţiei emoţionale;
4) rolul activ al profesorului, de emiţător şi receptor care selectează
informaţiile, le accesibilizează, le organizează şi, mai ales, le
personalizează în funcţie de particularităţile de vârstă şi individuale
ale elevilor;
5) dominarea comunicării verbale iniţiată şi susţinută mai ales, de
profesori ;
6)realizarea funcţiilor afectivă/expresivă, evaluativă şi
autoevaluativă, în egală măsură, pentru educat şi educator,
urmărind atingerea finalităţilor propuse, acoperirea nevoilor şi
intereselor elevilor.
 de comunicare,
 cognitivă,
 semnificativă,
 dialectică,
 afectivă ,
 ludică ,
 reglatoare
problemele afective în comunicarea didactică sunt:

• rezistenţă scăzută la comunicarea emoţională,

• deficitul de energie emoţională, schimbare de
dispoziţie,
• lipsă de expresivitate şi originalitate emoţională,
agitaţie sau apatie,
• ritm scăzut de adaptare la câmpul şcolar, analfabetism
emoţional,
• nivel scăzut al culturii emoţionale a elevilor reflectată
prin dezechilibru emoţional,
• lipsă de sensibilitate şi maturitate afectivă,
• conflicte interpersonale, stres,
• rezistenţă scăzută la activitatea de învăţare şi studiu
individual,
 inexpresivitate afectivă, nedezvoltarea competenţei
sociale şi comunicative;
 eforturi minimalizate de autoeducaţie şi evaluare
subiectivă,
 incoerenţă acţională, dificultatea sau incapacitatea de a
descrie propriile sentimente,
de a percepe emoţiile altora, de a diferenţia stările
emoţionale exprimând vocabular emoţional limitat,
 incapacitate de cunoaştere a dispoziţiei emoţionale,
 rigidizarea vieţii emoţionale,
 inabilitatea de autoexaminare şi incapacitatea de
autocunoaştere,
 capacităţi minime de a conştientiza, de a trăi şi de a
exprima sentimentele,
 profesorul trebuie pregătit prin studii
sistematice atât pentru aplicarea codului
comunicativ şcolar, cât şi pentru valorizarea /
aplicarea codului afectiv al comunicării, deoarece
doar convergenţa acestora asigură eficienţa
circuiturilor comunicative în acţiunea didactică.

caracteristica profesorului eficace, constă în

preocuparea pentru operarea cu două tipuri de
conţinuturi: şcolar şi afectiv – emoţional.
termenul „cultură emoţională”,
vehiculat preponderent în sursele ruse,
apare în literatura străină şi română în
anii 90, ca noţiunea de „inteligenţă
emoţională”, concept comparativ mai
îngust intergrându-se în structura
complexă a culturii emoţionale la

nivelul culturii profesionale a

educatorului.
cultura emoţională a cadrelor didactice
constituie o subcomponentă a culturii profesionale de
natură psihopedagogică, formaţiune dinamică a
personalităţii reflectată în unitatea dimensiunilor
intrapersonală cu componentele structurale
subordonate:
imaginea de sine (consideraţia de sine şi de alţii,
asertivitatea),
motivaţional-normativă (principii, reguli, funcţii
ale expresiilor emoţionale didactice),
cognitivă (cunoştinţe şi experienţe emoţionale),
conotativă (semnificaţii atribuite conduitelor
emoţionale)
şi dimensiunea comunicativ-relaţională cu
componentele:
discursivă (funcţionalitatea strategiilor
discursive aplicate),
managerială (arta gestionării emoţiilor),
integratoare (premise ale inteligenţei sociale
– aptitudini sociale de autorealizare,
autonomie şi inserţie maximă),
axiologică (valori emoţionale pedagogice
reflectate în comportament) reprezentate
într-un sistem de valori emoţionale
 valorile emoţionale exprimate în conduita
comunicativă a profesorului

 dispoziţie generală pozitivă şi satisfacţie profesională,

 capacitatea de a aprecia starea afectivă a elevilor,
 conştientizarea gradului de implicare emoţională în
comunicare,
 capacitatea de gestionare a propriilor stări afective,
 capacitatea de a exprima într-o manieră culturalizată
stările emoţionale;
 capacitatea de a conştientiza/ recunoaşte /diferenţia
propriile emoţii şi emoţiile altora;
 capacitatea de a controla emoţiile şi ghida conduita
didactică într-o manieră afectivă echilibrată;
 capacitatea de a reprima impulsurile de ordin
conflictogen;
 capacitatea de a asigura/favoriza interacţiunile optime
emoţionalitate-raţionalitate la nivel intrapsihic şi
comportamental;
 flexibilitate emoţională ;
 capacitatea de a maximiza starea de optimism
pedagogic;
 capacitatea de a comunica clar emoţiile /sentimentele;
 capacitatea de a fi empatic;
 capacitatea de automotivare şi autoinspiraţie;
 capacitatea de lua decizii afective;
 capacitatea de asumare a responsabilităţii pedagogice
pentru emoţiile / sentimentele exteriorizate;
 capacitatea de încredere profesională;
 constituie un ansamblu de
comportamente comunicative de
elaborare / transmitere / evaluare a
discursului didactic şi de asigurare
a unor reţele comunicaţionale
productive în context educaţional

(L. Sadovei )
diferenţierea dintre capacitatea de
comunicare şi competenţa de
comunicare este evidenţiată de faptul că

prima este determinată genetic, fiind

ereditară, cea de - a doua se dobândeşte
prin învăţare.
comunicativitatea se exprimă prin
sociabilitate, disponibilitate spre
interacţiune şi deschidere.
 componenta discursivă a ccd
vizează transpunerea mesajului educaţional, asigurând
prin aceasta realizarea funcţiilor comunicării didactice.
Componenta discursivă a CCD poate fi
reprezentată pe două planuri: cognitiv şi retoric.
1. Planul cognitiv presupune capacitatea profesorului de
a programa strategii discursive cognitive: de
descriere, argumentare, definire, ilustrare,
exemplificare, explicare, demonstraţie.

2. În plan retoric, discursul didactic vizează nu doar

transmiterea ideilor, ci şi arta de vorbi unui auditoriu,
printr-o argumentare bogată, riguroasă, pusă în valoare
de un stil ales şi un limbaj agreabil.
 constituie un demers de explorare a
conţinuturilor explicite şi
implicite, specifice domeniului
educaţiei, structurate şi transmise
prin strategii discursive
cu scopul de a influenţa / forma /
schimba reprezentările, atitudinile
şi comportamentul elevilor.
 structura competenţei de comunicare didactică

Profesor
discursivă COMPETENŢA DE relaţională
COMUNICARE
Retroacţ
DIDACTICĂ
iunea
comunic cognitiv retoric motivaţional conversaţional Retroa
ării cţiunea
didacti TRANSPUNERE DIDACTICĂ comuni
ce cării
Definirea Selectarea Provocarea/ Ascultarea activă didac
vocabularului
conceptelor Respectarea menţinerea Disponibilizare tice
Descrierea/ normelor Asigurarea interesului pentru dialog
caracterizare
gramaticale,
ortoepice
repertoriului Sensibilizar Gestionarea
a Expresivitatea comun ea elevilor relaţiilor
stilistică Sincronizarea Generarea interpersonale
Argumentar Diversificarea
lexicală comportamentelor situaţiilor Prevenirea
ea raţională Convergenţa educative conflictelor
Repetiţia afectiv şi cognitiv
limbajelor Abordarea Menţinerea/
Demonstraţ Ameliorarea Armonizarea
stilului empatică amplificarea
limbajelor
ia Inteligenţa Persuadare interacţiunii
Exemplifica emoţională verbal/paraverbal/nonv a afectivă Dinamizarea
Culturalizarea erbal
rea para- /nonverbală Flexibilitatea schimburilor
Reformular Respectarea Prevenirea/eliminarea deontică energetice
ea
formelor
gramaticale
barierelor, reducerea Stimulare/ Transmiterea
Parafrazare Respectarea distanţei declanşarea conţinuturilor
sintaxei interacţiunii afective
a Ameliorarea
Ilustrarea stilului
Persuadare
Expunerea
CUNOŞTINŢE
afectivă CAPACITĂŢI ATITUDINI

Elev/student

(Sadovei L.)
 este conduita bazată pe însuşiri şi
structuri de personalitate înnăscute
sau dobândite,
care se dezvoltă şi se organizează
într-un stil de comunicare
emoţională de excepţie, şi prin
aceasta însufleţeşte şi fascinează
elevii.
 charisma pedagogică presupune anumite
caracteristici psihocomportamentale intraindividuale,
particular ierarhizate, însă comparabile
interindividual: 3 categorii de însuşiri

1. însuşiri afective - capacitatea de a comunica trăiri

afective, de automonitorizare a conduitei afective,
echilibrul afectiv;

2. însuşiri cognitive - stilul cognitiv interpersonal,

percepţia socială, imaginea de sine;
3. însuşiri relaţionale – empatia, extraversia,
orientarea prosocială).
charisma raţiunii,
charisma puterii fizice,

charisma banilor,

charisma spirituală etc.

(Dodrovolschii )
fenomenul charismatic este unul
de natură psihosocială, întrucât
presupune un stil de
comunicare charismatic.
II. Recomandări practice
pentru dezvoltarea competenţei
de comunicare didactică
emoţională

II.1. Strategii discursive şi de

relaţionare comunicativă
 strategii şi proceduri discursive :
reducerea de conţinut,
expansiunea, narativizare etc.,
activate, în mod constant,
prin tehnici de captare a atenţiei,
antrenând curiozitatea ştiinţifică,

urmărind dezvoltarea competenţei

ştiinţifice (cognitive) a elevilor.
discursul devine mai
persuasiv dacă se
asociazã la receptor cu
emoţii pozitive, dacă la
informaţii se adaugă
argumente emoţionale.
 pregătiri anterioare discursului didactic:
verbalul,

vocea,

paraverbalul,

privirea,

nonverbalul,

evitaţi anumite gesturi.

NB: Orice discurs acţionează fizic, moral, cognitiv sau

psihologic asupra audienţei prin felul cum se spune.
 tehnicile de persuasiune se utilizează pentru a deveni
mai convingător:
-respectaţi consecutivitatea („Astfel, încît...”),
- cauzalitatea („Fiindcă...”);
- lansaţi clar anumite provocări;
- formulaţi concluzii generalizatoare la anumite
intervale ale discursului;
- prezentaţi exemple care vorbesc de la sine;
- profitaţi de afirmaţiile ce nu pot fi contrazise
(„ trebuie să recunoaştem că...”);
- evitaţi afirmaţii cu caracter definitiv („ pe viitor”);
- prezentaţi şi opinii controversate lansând
contrargumente solide.
Strategii de menţinere a atenţiei:
asiguraţi-vă o prezenţă fizică sănătoasă;
dovediţi calm şi talent de bun vorbitor;
fiţi credibil şi charismatic folosind strategii
de atracţie personală;
creaţi o imagine bună despre dvs.;
dovediţi originalitate în exprimare;
simţiţi-vă prezenţa alături de ascultători;
controlaţi-vă mereu starea dvs. afectivă şi a
audienţei;
reacţionaţi emoţional şi raţional la orice
atitudini expuse.
 Blocaje în comunicarea didactică emoţională pot apărea
din cauza unor:
bariere de limbaj:
bariere de mediu:

bariere ce ţin de pozitia emiţătorului şi receptorului în comunicare:

bariere de concepţie

!!! Constituind reale probleme în realizarea procesului de comunicare,

barierele nu sînt de neevitat.
Anumite aspecte ce trebuie luate în considerare pentru înlăturarea
blocajelor:
• planificarea discursului şi a comunicării;

• determinarea precisă a scopului comunicării;

• alegerea momentului potrivit pentru efectuarea comunicării;

• clarificarea ideilor principale ale comunicării;

•asigurarea relaţiilor interpersonale.

 II. 3. Condiţiile de eficientizare a comunicării didactice
vizează cerinţele:
a) mesajul didactic trebuie să fie consistent şi semnificativ
pentru elevi;
b) comunicarea - expresivă, nuanţată emoţional (susţinută prin
para- şi nonverbal);
c) discursul inteligibil (informaţia - structurată logic);
d) comunicare adecvată situaţiilor didactice (repertoriile să fie
armonizate, respectiv receptorul să vină în întîmpinarea
emiţătorului cu propria sa experienţa de cunoaştere, cu
dispoziţia şi motivaţia sa);
e) codarea şi decodarea corecte (înţelesurile atribuite de cei
doi parteneri mesajelor utilizate să fie echivalente);
f) reglarea şi autoreglarea comunicării prin feed-back.
Participarea emoţională a elevilor şi a educatorului
la comunicarea/interacţiunea didactică, subliniază
L.Ezechil (2007) este influenţată:
de temperamentul profesorului (introvert/extrovert,
sociabil/nesociabil);
de gradul de solicitare a elevilor în situaţiile de
învăţare;
de atractivitatea pe care o inspiră, de capacitatea
stimulativă a profesorului în raport cu clasa de elevi;
de optimismul şi gradul de satisfacţie profesională
şi personală;
de măsura de satisfacere a aşteptărilor şi de
climatul socio – afectiv stabilit în clasa de elevi.
Recomandări bibliografice:

1.Bernard R., Comunicarea socială a emoţiilor, Bucureşti, Editura Trei, 2007.

2.Cojocaru – Borozan M., Tehnologia dezvoltării culturii emoţionale. Tipografia
UPS I.Creangă. 2012
3.Cojocaru - Borozan M., Teoria culturii emoţionale.Studiu monografic asupra
cadrelor didactice.Chişinău.Tipografia UPS I.Creangă. 2010
4.Cojocaru M., Discurs didactico - științific emoțional. Suport de curs pentru
studii masterat. Chişinău.Tipografia centrală,2009.84 p.
5.Ezechil L., Comunicarea didactică în context şcolar, EDP, Bucureşti, 2002.
6.Pâinişoară, O., Comunicarea eficientă. Metode de interacţiune, Iaşi, Ed.
Polirom, 2003.
7.Papuc L., Cojocaru M., Sadovei L., Teoria şi metodologia instruirii. Didactica
generală. Ghid metodologic. Chişinău,Tipografia UPS I. Creangă 2009.
8.Papuc L., Cojocaru M., Sadovei L.,Teoria şi metodologia instruirii. Didactica
generală. Suport de curs. Tipografia UPS I. Creangă, Chişinău. 2009
9.Sadovei L., Competenţa comunicării didactice.Repere epistemologice şi
metodologice. Tipografia UPS I. Creangă. Chişinău, 2009.
10.Sadovei L., Ghid de autoformare la studenţi a culturii comunicării
pedagogice. Chişinău,Tipogr.Garomont – Studio.2013