1.
Realizează o analiză comparată a două paradigme în educaţie (normativă,
interpretativă).
Paradigma normativă
1. Optimismismul soluțiilor tehnologice
2. Societatea informațională
(modelul emițător-receptor)
3. Transmiterea de cunoștințe, ghidare
4. Adevărurile absolute
5. Concepție reducționistă despre lume
6. Furnizarea de răspunsuri
7. Consensul/unitatea
8. Soluții perfecte
9. Cunoaștere ca reprezentare
Paradigma interpretativă
1. Sprijinirea autoorganizării
2. Societatea de învățare și comunicare
3. Învățarea autonomă
4. Pluralitatea construită realității
5. Concepție holistică despre lume
6. Stimularea întrebărilor
7. Diferență, diversitate
8. Probabilitatea eroriii
9. Cunoașterea ca o construcție
2. Identifică caracteristicile modelului constructivist în educaţie.
Plecând de la idea conform căreia capacitatea de învățare nu se poate preda, ci se dobândește în
situații care pot fi organizate din punct de vedere instructiv-educativ, constructivismul propune o
schimbare de perspectivă în cee ace privește proiectarea didactică. Importanță în procesul de
învățământ nu este transmiterea de cunoștințe, ci participarea cu interes a celui care învață la
activitate și sprijinirea lui în realizarea de rețele cognitive. Modelulu constructivist solicită astfel,
organizarea contextelor de învățare în scopul de a stimula procesele de învățare creative și
autodirijată. Știința educației, se află în era constructivistă, iar constructivismul presupune o
schimbare de paradigmă – trecerea de la un model normative la unul interpretativ. Aplicată în
științele educației, concepția constructivistă propune schimbarea paradigmei educaționale, de la
transmiterea de tip behaviorist a cunoașterii la abordarea cunoașterii într-un process de
comunicare și cooperare, în care elevul are un rol activ. (Păcurari, Târcă, Sarivan, 2003).
Constructivismul este o teorie a învățării diferită de educația tradițională, bazată pe un suport
metodologic puternic în practica educativă. Profesorii constructiviști pun mai puțin accentul pe
instruirea elevilor și mai mult pe construirea competențelor cognitive, fizice, atitudinale,
emoționale și sociale ale copiilor.
Astfel, profesorii constructiviști integrează în procesul didactic multe componente spontane, cum
ar fi învățarea prin descoperire, jocul, curriculumul la alegere, lucrul în echipă, experimentele etc.
Să fii un astfel de profesor implică mult curaj, o pregătire aparte și o perfecționare continuă, însă
rezultatele obținute sunt excepționale.
Profilul  profesorilor este de tip constructivist și implică:
-Dragoste pentru oameni;
 Invățare motivantă și semnificativă;
 Înțelegere în profunzime a proceselor și fenomenelor;
 Lucrul în echipă;
 Gândirea creativă (laterală);
 Multă imaginație;
 Excelente abilități de comunicare;
 Pasiune pentru povești și lectură;
 Răbdare;
 Simțul umorului.
Astfel, elevii profesorilor noștri constructiviști învață să exploreze realitatea, să fie autonomi,
să-și exprime opiniile și dorințele, să pună întrebări și să obțină informațiile de care au
nevoie. 
3. Delimitează conceptele: strategie didactică, tehnologie didactică, metodologie, metodă,
procedeu, tehnică, mijloace didactice, forme de activitate.
În accepțiunea pedagogilor M. Ionescu și I. Radu, strategiile didactice sunt un ansamblu de forme,
metode și mijloace tehnice și principiile de utilizare a lor, cu ajutorul cărora se vehiculează conținuturile
în vederea atingerii obiectivelor. Pedagogii I. Jinga și E. Istrate (1998) definesc tehnologia didactică
drept ansamblu de forme, metode,, mijloace, tehnici și relații cu ajutorul cărora se vehiculează conținuturi
în vederea atingerii obiectivelor. Metodologia diadctică vizează ansamblul metodelor și procedeelor
didactice utilizate în procesul de învățământ. Metoda didactică se referă la calea care urmată pentru
atingerea obiectivelor, corelată cu celelalte componente ale instruirii. Procedeul este un detaliu, o
particularizare a metodei component a acesteia, care țin de execuția acțiunii. Prin mijloace de
învăţământ înţelegem un ansamblu de resurse sau instrumente materiale şi tehnice, produse, adaptate ori
selectate în vederea îndeplinirii sarcinilor instructiv-educative ale procesului de învăţământ. Ele sunt
investite de la început cu un anumit potenţial pedagogic, cu funcţii specifice, ceea ce le deosebeşte de
celelalte materiale ce intră în dotarea şcolii.
 4. Prezintă una din clasificările strategiilor didactice.
După elementul pe care sunt a)centrate pe elev; b) centrate pe conținut; c) centrate pe elev și
centrate conținut
După domeniul de activități a)str. cognitive b) strategii psihomotorii sau acționale c) strategii
instrucționale afectiv-emoționale d) strategii mixte
După logica/strategiile a)inductive; b) deductive; c)analogice;
gândirii d) transductive; e)ludice f) mixte
După gradul de dirijare sau a)algoritmice (de învăţare riguros dirijată);
nondirijare a învățării – semialgoritmice (de învăţare semiindependentă);
– nealgoritmice (de învăţare preponderent independentă).
b) – prescrise/participative (de dirijare riguroasă a învăţării):
○  imitative; ○ explicativ-reproductive; ○explicativ-intuitive; ○
algoritmice; ○ programate;
c) – neprescrise/participative (de activizare a elevilor):
○ euristice: explicativ-investigative (descoperire semidirijată); bazate
pe cercetarea în echipă;
○ creative (bazate pe originalitatea elevilor);
– mixte;
○ algoritmico-euristice ○ euristico-algoritmice.
5. Specifică un inventar de metode interactive corespunzătoare cadrului de proiectare al
lecţiei ERRE.
Evocarea Brainstorming, graffiti, clustering, cvintet, diamant, Diagrama Venn,
eseu de 5 min, explozia stelară.
Realizarea sensului Interogarea multiprocesuală, interviul în 3 trepte, cubul, pălăriile
gânditoare, 6 de ce?, sinelg, acvariul de pești, cadranelor.
Reflecție Eseu de 10 min, graficul T, turul galeriei,RAI, scheletul de pește.
6. Descrie demersul metodic a trei strategii interactive, la alegere.

CUBUL este o metoda prin care se poate dezvolta gandirea critica. Poate fi adaptata si folosita in
activitati de dezvoltare a altor abilitati: de comunicare, cognitive, autocunoastere, gandire
prospectiva,etc.
Aceasta metoda didactica are urmatoarele etape:
1. Elevii investigheaza o tema luata in discutie. Activitatea se poate realiza individual, in perechi
sau in grup,elevii completand fetele cubului individual,apoi sunt organizati in grupuri sau
diade,unde prezinta ce au notat.
2. Se solicita elevilor care au la dispozitie un cub din hartie sau carton sa noteze pe fiecare fata a
cubului cateva cuvinte sau idei, conform instructiunilor date de catre cadrul didactic.
3. Fetele cubului cuprind urmatoarele cuvinte:
· Descrie!
· Compara!
· Aplica!
· Argumenteaza!
· Analizeaza!
· Efectueaza!
Metoda pălăriilor gânditoare este o tehnică interactivă, de stimulare a creativității
participanților care se bazează pe interpretarea de roluri în funcție de pălăria aleasă. Sunt șase
pălării gânditoare, fiecare având câte o culoare: alb, roșu, galben, verde, albastru și negru. Elevii
vor fi împărțiți în grupe, în funcție de numărul de copii din clasă. Membrii grupului își aleg
pălăriile și vor interpreta astfel rolul precis, așa cum consideră mai bine. Metoda se poate aplica
în desfășurarea lecției clasice, combinând cu metode tradiționale sau cu alte metode moderne.
Pălăria galbenă simbolizează optimistul, cea roşie intuitivul, cea neagră negativistul, cea albă –
cel care gandeşte obiectiv, cea verde – creativul iar cea albastră – dirijorul.
Pălăria galbenă oferă o perspectivă pozitivă și constructivă asupra situației, culoarea galbenă
simbolizând lumina soarelui, strălucirea optimismul. Sub pălăria galbenă gândirea este optimistă,
constructivă bazată pe un fundament logic.
Pălăria roşie dă frâu liber imaginației şi sentimentelor şi oferă o perspectivă emoțională asupra
evenimentelor.
Pălăria neagră exprimă prudența, grija, avertismentul, judecata. Ea oferă o perspectivă
întunecoasă, tristă, sumbră asupra situației în discuție. Sub pălăria neagră elevul privește din
perspectiva gândirii negative, pesimiste.
Pălăria albă oferă o privire obiectivă asupra informațiilor, este neutră și concentrată pe fapte
obiective și imagini clare. Ea stă întotdeauna sub semnul gândirii obiective.
Pălăria verde exprimă ideile noi, stimulând gândirea creativă, verdele simbolizează iarba verde,
vegetația abundentă și fertilitatea. Sub pălăria verde elevul are idei noi, inovatoare.
Pălăria albastră exprimă controlul procesului de gândire, albastrul fiind culoarea cerului care
este deasupra tuturor, atotvăzător și atotcunoscător. Pălăria albastră supraveghează și dirijează
bunul mers al activității fiind preocupat de a controla, de a organiza.
Participanții trebuie să cunoască foarte bine semnificația fiecărei culori și să-și reprezinte fiecare
pălărie, gândind din perspectiva ei. Nu pălăria în sine contează, ci ceea ce semnifică ea, ceea ce
induce culoarea fiecăreia
Metoda ciorchinelui reprezintă modelul sau ansamblul organizat al procedeelor sau modurilor
de realizare practică a operaţiilor care stau la baza acţiunilor parcurse în comun de profesori şi
elevi şi care conduc în mod planificat şi eficace la realizarea scopurilor propuse. Este o tehnică
de predare-învăţare menită să încurajeze elevii să gândească liber şi să stimuleze conexiunile de
idei. Este o modalitate de a realiza asociaţii de idei sau de a oferi noi sensuri ideilor însuşite
anterior. Este o tehnică de căutare a drumului spre propriile cunoştinţe, evidenţiind propria
înţelegere a unui conţinut.
Etapele metodei:
- pe mijlocul foii se scrie un cuvânt sau o propoziţie (nucleu)
- elevii sunt invitaţi să scrie cuvinte sau sintagme care le vin în minte în legătură cu tema
propusă
- cuvintele sau ideile vor fi legate prin linii de noţiunea centrală
- elevii lucrează în grupe
- fiecare grupă prezintă „ciorchina” proprie
- se analizeată fiecare „ciorchină” şi se efectuează una comună pe tablă dirijată de professor.
După rezolvarea sarcinii de lucru, elevii vor folosi noţiunile şi legăturile create pentru a dezvolta
idei despre coceptul propus.
Avantajele metodei:
- se încurajează participarea întregii clase
- poate fi folosită cu succes la evaluarea unei unităţi de conţinut, dar şi pe parcursul predării,
făcându-se apel la cunoştinţele dobândite de elevi
- stimulează conexiunile dintre idei
- pune în evidenţă modul propriu de a înţelege o temă anume
- realizează asociaţii noi de idei sau relevă noi sensuri ale ideilor
- caută căi de acces spre propriile cunoştinţe..
7.Determină valenţele formative şi limitele strategiilor interactive.
Valenţele formativ- educative:
- stimulează implicarea activă în sarcină a elevilor, aceştia fiind mai conştienţi de responsabilitatea ce-şi
asumă;
- exersează capacităţile de analiză şi de luare a deciziilor oportune la momentul potrivit, stimulând
iniţiativa tuturor elevilor implicaţi în sarcină;- asigură o mai bună practică a cunoştinţelor, exersarea
priceperilor şi capacităţilor în variate
contexte şi situaţii;
-în condițiile îndeplinirii unor sarcini simple, activitatea de grup este stimulativă, generând un
comportament contagios și o strădanie competitivã; în rezolvarea sarcinilor complexe, rezolvarea de
probleme, obținerea soluției corecte este facilitatã de emiterea de ipoteze multiple și variate (D. Ausubel,
1981);
• stimuleazã efortul și productivitatea individului; • este importantã pentru autodescoperirea propriilor
capacitãți limite, pentru autoevaluare (D. Ausubel, 1981); • dezvoltã capacitãțile elevilor de a lucra
împreunã – componentã importantã pentru viaþã și pentru activitatea lor profesionalã viitoare (Johnson și
Johnson, 1983); • dezvoltã multiple inteligențe.
• stimuleazã și dezvoltã capacitãți cognitive complexe (gîndirea divergentã, gîndirea criticã, gîndirea
lateralã – capacitatea de a privi și a cerceta lucrurile în alt mod, de a relaxa controlul gîndirii); • cu o
dirijare adecvatã, învãțarea prin cooperare dezvoltã și diversificã priceperile, capacitãțile și deprinderile
sociale ale elevilor; • interrelațiile dintre membrii grupului, sporește interesul pentru o temã sau o sarcinã
datã, motivînd elevii pentru învãþare;
　　Limite:
- crearea unui climat educațional caracterizat printr-o aparentă dezordine;
- consum mare de timp;
- asimilarea unor informații eronate, în absența monitorizării atente a profesorului;
- ,,încurajarea” pasivității unor elevi, în condițiile în care sarcinile nu sunt distribuite/ asumate clar și în
absența monitorizării grupului;
- dezvoltarea unei posibile dependențe de grup în rezolvarea sarcinilor;
- acutizarea unor conflicte între elevi în condițiile în care profesorul (sau liderul grupului de lucru) nu
intervine ca mediator;
- generarea unei ,,gândiri de grup”;
- acordarea superficială a sarcinilor de lucru;
- dificultăți în identificarea și evaluarea progreselor individuale.
8. Identifică un mijloc didactic şi explică modul de integrare a acestuia în lecţie.
Trăim în mileniul informaţiei, iar prezenţa computerului şi a tehnologiei în viaţa noastră este deja un lucru
firesc și interesul pentru tehnologia informaţiei creşte constant, odată cu dezvoltarea (exponenţială) a
acesteia. Deoarece cantitatea de informaţie pe care trebuie să o acumuleze în şcoală a crescut semnificativ
în ultimii ani (şi este în creştere). Elevul din ziua de azi se orientează către utilizarea computerului ca un
mijloc de informare şi de asistare în procesul de învăţare. Surse de informaţie precum Internetul şi
programele educaţionale sunt din ce în ce mai folositoare, numărul de utilizatori ai Internet-ului şi
solicităriile pentru soft educaţional aflându-se în ascensiune.Este de remarcat faptul că Internetul este una
dintre principalele surse de informare folosită în activitatea didactică, chiar dacă majoritatea declară că
preferă metodele „clasice” de predare. În consecinţă, „calculatorul” a devenit o necesitate pentru elevi şi
profesori deopotrivă, cei din urmă manifestând în ultima vreme o preocupare sporită.
Spus pe scurt, utilizarea computerului – fie el văzut ca o jucărie, instrument ajutător sau sursă de
informare – este importantă într-o eră dominată de descoperiri şi progrese tehnologice, dar mai ales de
nevoia de cunoaştere şi informare continuă în toate domeniile.
Întrucât elevul este în centrul instruirii, metoda aleasă de fiecare profesor trebuie să se axeze mai mult pe
interesele celui care învaţă, sau cel puţin să realizeze un echilibru între stilul individual de învăţare şi
logica disciplinei. Elevul trebuie să fie conştient de bagajul de informaţii pe care îl are şi să-şi
îmbunătăţească capacitatea de a învăţa singur. Instruirea Asistată de Calculator vine în ajutorul celor
carora le lipsesc sau au deprinderi autodidacte scăzute.
Faţă de alte metode de predare, IAC este avantajoasă din mai multe puncte de vedere şi constituie un
mijloc eficient de familiarizare a utilizatorului de orice vârsta cu un instrument necesar în activitatea
profesională, socială, culturală din timpurile moderne. Iată câteva avantaje:
1) Uşurinţa în folosire şi obişnuinţa. Pentru a putea învăţa şi pentru a folosi aplicaţiile didactice pe
calculator, elevul trebuie doar să ştie câteva lucruri de bază precum folosirea mouse-ului şi a tastaturii sau
navigarea prin link-uri, unele programe necesitând în plus cunoaşterea unei limbi străine precum limba
engleza.2) Permite organizarea şi sistematizarea rapidă a ideilor şi dezvoltă intuiţia. Bineînţeles, acest
lucru depinde de conţinutul disciplinar şi de cât de bun este programul folosit. Învăţarea unui limbaj de
programare este de tip relaţională (noţiuni care depind de altele şi aşa mai departe), deci în acest caz
documentaţia folosită permite fixarea regulilor de sintaxă şi a celor specifice limbajului într-un timp mai
scurt. Acest lucru se întâmplă şi în cazul învăţării prin metode de comunicare orală, însa avantajul îl
constituie descoperirea soluţiei de către elev, într-un timp mai scurt.3) Menţin atenţia prin interactivitatea
şi atractivitatea conţinutului multimedia şi oferă un mod vizual de reprezentare a problemelor şi a
soluţiilor acestora.
Unele programe educative conţin mici teste (quiz-uri) la sfârşitul capitolelor sau a lecţiilor pentru
recapitulare şi întărirea învăţării, pe care elevul le rezolvă individual, în ritmul propriu.
Principiile didactice care se aplică foarte bine în instruirea cu ajutorul calculatorului sunt principiul
intuiţiei şi principiul legării teoriei de practică (mai ales pentru cei pragmatici) deşi unele programe pun
mai mult aspectul pe teorie (de exemplu, softurile pentru matematică) ceea ce este natural în cadrul
materiei pe care o prezintă.De asemenea, softurile educaţionale oferă un suport motivaţional pentru elev,
îl ajută să-şi găsească ariile de cunoaştere în care excelează.Pentru ca învăţarea să fie eficientă, trebuie să
ne preocupe un aspect foarte important în dezvoltarea intelectuală a elevului: atenţia. Din păcate, nu multe
programe sau prezentări pun accent pe acest principiu al învăţării conştiente şi active. Elevul se poate
plictisi uşor şi îşi poate pierde interesul pentru materie, mai ales la acele domenii de cunoaştere al căror
conţinut curricular este predominant teoretic, în detrimentul aspectelor aplicative (matematica, fizica,
chimia) şi poate fi uşor distras de jocuri, Internet sau alte programe. Însă chiar şi aceste programe pot fi
create în aşa fel încât să sporească dorinţa de cunoaştere a elevului. Sau profesorii pot fi pregătiţi pentru a
putea valorifica mai bine valenţele educative ale computerului şi aplicaţiilor acestuia.
9.Argumentează necesitatea individualizării instruirii.
„Nu cunoaștem natura nici unui proces psihic. Nu cunoaștem nici în ce constă natura inteligenței.
Prin urmare nu se pune problema de a măsura obiectiv ceva a cărui natură ne este necunoscută.
Nu se pune deci problema măsurării obiective a inteligenței umane ” (Jean Piaget,
1945). Diferenţierea învăţării se poate realize prin:
-folosirea sarcinilor diferenţiate în micro-grupuri eterogene în clasa de elevi;
-folosirea de sarcini diferenţiate în micro-grupuri omogene în funcţie de performanţă;
-interînvăţarea în microgrupuri eterogene ;
-programe compensatorii de ratrapare şi de îmbogăţire:
-interînvăţarea îm microgrupuri fals-eterogene
Instruirea diferenţiată comportă modalităţi şi strategii cu fundamenare pedagogică pe deplin
justificate din punct de vedere ştiinţific.
Desigur, nu trebuie confundată diferenţierea instruirii cu discriminarea, aceasta din urmă
presupunând:
-existenţa unor grupuri omogene;
-sarcini diferite şi obiective de nivel;
-şcoli şi clase de elită;
-discriminări pe bază de sex, pe bază de rasă, pe bază de avere etc.;
-comportă practici rasiste şi/sau discriminatorii care încalcă marile principii ale pedagogiei;
-presupun încălcări grave ale demnităţii umane;
-sunt contrare deontologiei profesiei de dascăl.
În concluzie, prin instruirea individualizată şi diferenţiată, profesorul îşi poate atinge principalul
scop al carierei: reuşita la învăţătură a tuturor elevilor săi.
10.Determină competenţele necesare învăţătorilor pentru utilizarea instrumentelor informatice
în activitatea didactică.
Competenţele pe care trebuie să le aibă un învăţător pentru a utiliza eficient calculatorul în activitatea
sa didactică sunt de natură tehnică (de utilizator) şi de natură psihopedagogică.
Competențe de utilizator Activități specific
• Folosirea de instrumente informatice folosirea corectă a resurselor TIC la nivel de
pentru a simplifica activitatea proprie şi pe utilizator; conectarea şi instalarea
cea a elevilor (editoare de text, foi de echipamentelor TIC; cunoaşterea măsurilor de
calcul, aplicaţii multimedia, email, protecţie a muncii şi sănătăţii şi a celor de
programe de prezentare). siguranţă; utilizarea curentă a aplicaţiilor tip
procesor de text, foi de calcul, baze de date,
enciclopedii multimedia, etc.; organizarea
fişierelor (creare, ştergere, mutare, copiere);
asigurarea datelor (parolare) şi a securităţii
generale a echipamentelor
• Cunoaşterea caracteristicilor esenţiale ale căutarea şi folosirea informaţiilor din
lucrului cu informaţia informaţia trebuie enciclopediile multimedia, din ziare, Internet sau
evaluată în funcţie de acurateţe, validitate, din alte surse; organizarea şi stocarea informaţiei
sursa de provenienţă; informaţia ocupă în baze de date şi fişiere; utilizarea informaţiilor
memorie şi procesul de stocare a ei are statice (text, imagine) şi dinamice (simulare a
diverse implicaţii; sistemele TIC pot unor evenimente, controlul anumitor procese);
prezenta informaţii statice sau informaţii alegerea temelor şi stabilirea etapelor de lucru în
modificabile; informaţiile pot fi legate proiecte tip portofoliu şi stabilirea mijloacelor de
direct, în mod dinamic, folosind aplicaţii comunicare între elevii participanţi şi profesorii
software adecvate; informaţiile pot fi din aceeaşi şcoală, din şcoli diferite sau din ţări
transmise prin Internet. diferite.
Din perspectiva psihopedagogică, este necesar ca învăţătorul să cunoască modul în care:
-TIC îl ajută să demonstreze, să exploreze şi să explice mai eficient anumite aspecte ale predării unei
discipline;
-TIC oferă accesul la informaţiile cele mai recente;
-activităţile pot fi schimbate, transformate datorită caracterului temporar/modificabil al informaţiei
stocate, procesate şi prezentate cu ajutorul TIC.
În lecţiile sau secvenţele în care va folosi calculatorul, este necesar ca învăţătorul să poată identifica:
-modul / modurile în care acesta contribuie la atingerea obiectivelor;
-întrebările - cheie şi situaţiile – problemă în care el poate interveni pentru a stimula şi direcţiona
procesul de învăţare la elevi;
-metode de evaluare şi de înregistrare a progresului făcut de elevi la studiul disciplinei, dar şi în
utilizarea TIC;
-criterii pentru ca evaluarea necesităţilor şi progresului elevilor la disciplina respectivă să nu fie
influenţată de folosirea calculatorului.
Din perspectiva impactului pe care folosirea calculatorului îl are asupra organizării lecţiei,
învăţătorul trebuie
-să decidă modul în care urmează să-l folosească: cu întreaga clasă sau numai cu un anumit grup de
elevi;
-să ştie cum să organizeze elevii sau grupurile de elevi pentru a se asigura că fiecare elev participă la
activitate, că în activităţile comune există un efort bine echilibrat şi că intervenţia învăţătorului are loc
la momentul potrivit.
Scopul utilizării calculatorului în procesul didactic este îmbunătăţirea predării-învăţării disciplinei /
disciplinelor. Pentru a evalua contribuţia adusă de acest mijloc de învăţământ, învăţătorul va asigura
-monitorizarea progresului elevilor prin:
• stabilirea clară a ţintelor de atins în cadrul fiecărei activităţi; • observarea sistematică a activităţii
elevilor şi acordarea de sprijin atunci când este necesar;
-stabilirea unor criterii de evaluare în cadrul disciplinei atunci când se foloseşte calculatorul, prin: •
identificarea modului în care accesul la diferite aplicaţii software poate modifica aşteptările
învăţătorului sau cerinţele formulate de acesta elevului (de exemplu: aplicaţii de corectare automată a
ortografiei, etc.); • identificarea unor criterii prin care elevii pot arata ce au învăţat ca urmare a folosirii
resurselor TIC de pe Internet sau CD-ROM;
• determinarea contribuţiei fiecărui elev, atunci când aplicaţia realizată este rezultatul unei activităţi de
grup, de exemplu prin observarea muncii fiecărui elev, prin înregistrarea rezultatelor, prin intervenţia
învăţătorului şi prin dialogul elev-învăţător.
-învăţătorul va urmări folosirea unor metode formative de verificare finală pentru evaluarea
progresului făcut de elevi la disciplina / disciplinele la care a folosit mijloace TIC în predare
 11. Prin graficul T identifică avantajele şi limitele folosirii calculatorului în procesul didactic de
către professor.
Avantaje Limite
-Captează atenția capilului -Profesorii trebuie să-și adapteze stilul de
-poate înlocui unele material didactice predare la noua realitate, reformându-și
-nu este costisitor propria concepție didactică, reluând
-înlocuirea unor manuale proiectarea materialelor de învățare și a
-evaluarea online, ce permite economisirea hârtiei lecțiilor, modificând maniera de desfășurare a
-raționalizarea timpului acestora;
-oferă posibilitatea de utilizarea multimediei -pierderea statutului de unic deținător al
-se elimină subiectivismul cunoștințelor și informațiilor și transformarea
-eliberează pe învățător de o serie de sarcini repetitive. sa într-un partener de învățare;
-disciplinează activitatea didactică, sub ambele ei aspecte,
predarea şi învăţarea;

12. Prin graficul T identifică avantajele şi limitele folosirii calculatorului în procesul

didactic de către elev.
Avantaje
-asigură accesul simultan la un volum mare de informaţie
pentru un număr mare de utilizatori; -lărgeşte orizontul de
cunoaştere;
-stimularea gândirii logice si a imaginaţiei;
-mobilizarea funcţiilor psihomotorii în timpul folosirii sale;
-asigurarea unui feed-back permanent între elev şi
cadrudidactic;
-formarea şi consolidarea abilităţilor de investigare ştiinţifică, către şcoală şi familie practicarea
la diferitele paliere de vârstă;
-facilitează înregistrarea şi prelucrarea rapidă a unei cantităţi fizice; -modificarea relaţiei de
mari de date;
-stimulează capacitatea de învăţare inovatore; -creşte
randamentul însuşirii cunoştinţelor;
-sporeşte motivaţia învăţării;
-ajută pe elevii cu def ficienţe să se integreze în societate;
-pregăteşte elevii pentru societatea bazată pe conceptual
educaţiei permanente.
-se adaptează perfect la particularităţile copilului, care este
vizual prin excelenţă;
-suscitează văzul şi auzul, simţuri superioare, permiţând
depăşirea stadiului senzaţiei şi trecerea la percepţia
organizată, integrată cu activitatea independentă;
-disciplinează activitatea didactică, sub ambele ei aspecte,
predarea şi învăţarea; evaluarea devine mai obiectivă,
eliberând pe elev de emoţiile examinării;
-stimulează atenţia, determinând o puternică participare
afectivă a elevului;
-lărgind orizontul de cunoaştere, amplifică şansele de învăţare
prin descoperire şi cultivă sensibilitatea estetică.
Limite
-posibilitatea instalării unei stări de
izolare. Elevul fiind captivat de
universul pe care îl pune la dispoziţia sa
calculatorul, neglijează relaţia cu
colegii, comunicarea cu aceştia sau cu
familia, putând deveni un singuratic,
fără prieteni. Trebuie urmărită atent de
mişcării, a unui sport, a unor activităţi
comunicare didactică elev-profesor, cu
trăsături umane şi o posibilă
„dezumanizare” a acestei relaţii. Elevul
poate reacţiona numai la „stimuli lansaţi
de calculator”, nereacţionând la
elemente ale comunicării verbale,
nonverbale, paraverbale;
-poate induce o atitudine egocentristă,
elevul văzându-se ca fiind cel care pune
în mişcare o lume virtuală;
-elevii, mai ales cei mici, îşi pot forma o
părere greşită despre lumea reală,
confundând realul cu virtualul, fapt care
poate conduce la neadaptare la viaţa
socială adevărată;
-dezvoltă şi amplifică unele afecţiuni
oculare şi ale coloanei vertebrale.
 13.Categoriseşte softurile educaţionale.
Softul educaţional este un program proiectat pentru a fi folosit în procesul de predare – învăţare –
evaluare, fiind un mijloc de instruire interactiv, care oferă posibilităţi de individualizare. După funcţia
prioritară pe care o pot îndeplini în cadrul procesului de instruire, softurile educaţionale se pot clasifica
în:
 softuri interactive pentru predarea şi prezentarea de noi cunoştinţe.
 softuri tutoriale / lecţii ghidate în care calculatorul îl ghidează pe elev, conducându-l pas cu pas
pentru însuşirea de noi cunoştinţe sau formarea de deprinderi, după o strategie stabilită de proiectantul
softului;
 softuri de investigare, în care elevul caută el însuşi să obţină informaţiile necesare pentru rezolvarea
sarcinii propuse, pe baza unui set de reguli.
 softuri de exersare. Acestea permit fiecărui elev să lucreze în ritmul său propriu pentru însuşirea unor
deprinderi specifice. Sunt astfel concepute încât elevul îşi poate verifica permanent corectitudinea
răspunsului dat.
 softuri de simulare permit reprezentarea controlată a unui fenomen sau a unui proces real, pe baza
unui model simplificat. Simularea are ca obiectiv formarea la elevi a unor modele mentale ale
fenomenelor, proceselor sau sistemelor reale, care să le permită înţelegerea formării sau funcţionării
acestora.
 softuri tematice, care prezintă subiecte (teme) din diverse domenii ale programei şcolare. Au ca
obiectiv principal extinderea orizontului de cunoaştere.
 softuri de testare / evaluare a cunoştinţelor, proiectate şi utilizate în scopul unei aprecieri obiective, a
cunoştinţelor şi deprinderilor / abilităţilor practice ale elevilor în diferite stadii / etape de pregătire (la
început, în timpul acesteia sau la final). În mod corespunzător, testările se numesc: iniţiale, formative
(continue, pe parcurs), sumative (finale).
 softuri utilitare. Sunt instrumente informatice concepute pentru a acoperi o arie largă de activităţi, de
la cele cu caractere de rutină şi repetiţie (dicţionare, tabele de calcul, tabele de formule, tabele tehnice),
la cele cu caracter creativ (editoare de texte, editoare de formule matematice). Un loc aparte ocupă
enciclopediile care pot fi folosite în multiple moduri, în funcţie de talentul cadrului didactic, putând fi
adaptate diferitelor niveluri de vârstă şi de instruire ale elevilor. De interes educaţional, dar nu numai,
sunt şi enciclopediile în limba română: Instruirea asistată de calculator în învăţământul primar 36
Proiectul pentru Învăţământul Rural • Enciclopedia I.L. Caragiale; • Enciclopedia Nichita Stănescu; •
Enciclopedia Constantin Brâncuşi.
 jocuri educative sunt softuri prin care, sub forma unui joc se atinge un obiectiv didactic
14. Argumentează necesitatea evaluării cu ajutorul calculatorului. Întâlnită în literatura de
specialitate sub denumirea de Computer Assisted Testing – CAT, evaluarea asistată de calculator
este o componentă importantă a învăţării asistate de calculator creând premise pentru o evaluare
modernă, obiectivă. Pe lângă elementele de testare didactică, evaluarea asistată de calculator
oferă elevilor surse de informare suplimentare care permit rezolvarea problematicii impuse şi
presupune existenţa unor programe care să testeze cunoştinţele elevilor şi să evalueze
răspunsurile acestora.
Evaluarea asistată de calculator reprezintă una din direcţiile de modernizare spre care se
îndreaptă învăţământul, datorită a numeroase avantaje, dintre care se semnalează: debarasarea de
orice element de subiectivism (prin preluarea de către calculator a tuturor elementelor ce ţin de
transmiterea itemilor, corectarea, notarea şi afişarea răspunsurilor şi a notelor obţinute),
eliminarea emoţiilor şi a stărilor de stres ale participanţilor (profesor-elevi), obiectivitatea şi
imparţialitatea acestui „examinator neobosit şi intransigent“, păstrarea secretului examinării
(deoarece itemii sunt selecţionaţi aleatoriu de calculator chiar în momentul declanşării
examenului), excluderea oricărui tip de presiune externă asupra profesorului sau încercării de
distorsionare a examenului în favoarea sau defavoarea unui examinat.
Evaluarea asistată de calculator, presupune existenţa unor programe speciale. Prin intermediul
programelor educaţionale elevul beneficiază de un partener de dialog – calculatorul, procesul de
învăţare devenind interactiv. Pe lângă cunoştinţele teoretice cu ajutorul calculatorului pot fi
testate practic şi exersate anumite deprinderi.
Crearea unui program educaţional pentru evaluarea cunoştinţelor implică cunoaşterea unor
limbaje de programare cum ar fi Pascal (Borland Delphi), C (Borland C++ Builder), folosirea
unor interfeţe HTML, XML, sau a unor medii de dezvoltare Microprogram Visual C++. NET,
Visual Basic etc. Indiferent de limbajul sau de mediul vizual se urmăresc aceleaşi etape:
vizualizarea testului; parcurgerea itemilor; selectarea răspunsului; aşteptarea răspunsului corect;
afişarea în funcţie de punctajul obţinut a unor cuvinte de laudă sau după caz de atenţionare;
calcularea notei elevului.
Avantajele evaluării asistate de calculator:
- Obiectivitatea evaluării rezultatelor şcolare. Este binecunoscut faptul că instrumentele
tradiţionale de evaluare nu elimină în totalitate factorul subiectiv în evaluare. Apar astfel,
probleme legate de obiectivitatea probelor aplicate, de condiţiile de desfăşurare a probelor,
precum şi de existenţa unor factori care influenţează notarea. Eliminarea factorului uman şi
introducerea calculatorului ca instrument de evaluare va înlătura erorile de apreciere a
rezultatelor elevilor. Evaluarea asistată de calculator înlătură elevului senzaţia că a fost
defavorizat în notare, de asemenea, în cazul aceluiaşi test există posibilitatea comparării reale a
rezultatelor obţinute de elevii aflaţi în clase paralele, ce studiază o materie anume cu profesori
diferiţi.
- Feed-back rapid atât pentru elev cât şi pentru profesor. O astfel de verificare asigură corectarea
imediată a răspunsurilor, permite compararea rapidă a răspunsurilor indicate incorect cu varianta
corectă, pentru ca elevul să îşi dea seama ce anume parte a materiei o stăpâneşte mai puţin şi deci
pe care va trebui să insiste pe viitor pentru a-şi îmbunătăţii rezultatele. Stocarea rezultatelor
elevilor la diferite teste şi interpretarea grafică a acestora permite profesorului o analiză rapidă şi
corectă a rezultatelor sale. Aceste grafice adunate pentru o clasă oferă profesorului informaţii
referitoare la gradul de asimilare a cunoştinţelor de către elevi, permiţându-i alegerea strategiei
didactice în funcţie de aceste rezultate.
- Oferă posibilitatea unei reale diagnoze. Pe baza rezultatelor urmărite se poate realiza o analiză
cu caracter diagnostic. Rezultatele obţinute de către elevi, centralizate într-o bază de date
furnizează informaţii referitoare la nivelul lor de cunoştinţe la un moment dat.
- Eexpunerea independentă a cunoştinţelor elevilor. Programul de evaluare trebuie conceput cu
un număr mare de itemi. Alegerea “la întâmplare ” a unui număr de itemi care formează testul şi
combinarea lor cu un algoritm cât mai năstruşnic de selecţie (în funcţie de ceasul intern al
calculatorului, în funcţie de numele şi prenumele candidatului etc.) reduce posibilitatea elevului
de a se inspira , de a se uita la colegii din jur. Odată selectate întrebările, putem să le afişăm într-
o ordine aleatoare. Pentru diversificare putem amesteca şi variantele de răspuns de la fiecare
item. Astfel, este puţin probabil ca doi utilizatori alăturaţi să aibă itemi al căror număr sau mod
de răspuns să coincidă.
- Evaluarea asistată de calculator este oferă rapidate şi eficienţă evaluării. Se testează într-un
timp scurt un volum mare de informaţii. Scurtarea timpului de testare reduce oboseala, factor ce
influenţează randamentul elevilor. Evaluarea asistată de calculator aduce modificări substanţiale
privind consumul de timp. Astfel, timpul de transmitere a subiectelor (itemilor), preluat de
calculator, este practic instantaneu la toţi participanţii supuşi examinării; timpii de gândire şi de
comunicare consumaţi de un examinat se efectuează concomitent şi în funcţie de ritmul propriu,
dar încadrat într-un interval de timp decis anticipat de profesor, înregistrat ca o comandă adresată
calculatorului şi aplicată cu rigoare de către acesta; timpii de corectare şi de notare sunt extrem
de scurţi; ei sunt preluaţi de calculator care afişează practic instantaneu nota obţinută de
examinat.
- Individualizarea şi adaptarea testelor la nivelul intelectual al elevilor.
- Diminuarea emoţiilor. Confruntarea directă, activă cu ecranul calculatorului exercită un efect
psihologic pozitiv, de eliberare a celui testat de inhibiţia ce apare în momentul expunerii orale a
cunoştinţelor sale, ştiind că este observat în permanenţă, că oricând poate fi întrerupt, atenţionat.
Limitele evaluării asistate de calculator:
- Necesitatea existenţei bazei materiale, a unor calculatoare şi laboratoare performante.
- Costul ridicat a softului (programului) de instruire/evaluare, acesta din urmă trebuind a fi supus
unei cercetări psiho-pedagogice care să-i valideze conţinutul, ceea ce implică testări, modificări
şi reluări până se ajunge la o formă acceptabilă. Deşi nici o concluzie a diverselor cercetări
efectuate pe plan mondial nu evidenţiază efecte psiho-pedagogice notabile privind
instruirea/evaluarea asistată de caculator şi care să susţină fără rezerve această orientare în
învăţământ, este de aşteptat ca evoluţia societăţii informaţionale să impună aceste investiţii în
tehnica de calcul.
- Dificultate în instruirea prealabilă a cadrelor didactice în ceea ce priveşte utilizarea la clasă a
calculatorului în calitate de experţi în una sau două discipline de învăţământ (ceea ce înseamnă
un nivel ridicat de calificare academică) şi respectiv de operatori şi/sau analisti programatori.
Aceste acţiuni sunt de durată şi amplifică registrul costurilor şi pot fi însoţite de o reacţie
negativă a profesorilor care nu ţin pasul cu spiritul epocii.
- Conservatorismul unor mentalităţi, precum şi unele blocaje în , lărgirea viziunii manageriale în
sprijinul penetrării tehnologiilor informaţionale şi comunicaţionale în şcolile de pe întreaga
suprafaţă a ţării, la toate disciplinele de învăţământ şi la toate nivelurile de şcolarizare.
- Posibilitatea apariţiei, pe plan uman, a reducerii capacităţii de exprimare verbală a
examinatului, însoţită de o pierdere a capacităţilor de prezentare–argumentare–contrargumentare
şi accentuarea gradului de dezumanizare, paradoxal chiar în condiţiile în care tehnica şi
tehnologia au deschis noi drumuri şi au oferit noi instrumente şi tehnici pentru comunicarea
interumană.
- Imposibilitatea practică, în acest moment al dezvoltării tehnicii de calcul, astfel încât toţi itemii
programului de evaluare să vizeze capacităţi intelectuale superioare derivate din operarea directă
cu informaţiile, datorită tipurilor de itemi ce se pot folosi azi în evaluarea computerizată. Din
acest motiv, programul de evaluare foloseşte, cu precădere, itemi obiectivi de tip alegere şi
corelare multiplă, care asigură punerea în funcţiune a deprinderilor intelectuale de analiză,
sinteză şi evaluare.
- Gradul interactiv redus al programelor.
- Existenţa pericolului fraudei. Pentru evitarea încercărilor de păcălire a programului cât şi a
supraveghetorului, programatorul trebuie sa fie cât mai eficient. Trebuie avut in vedere
posibilitatea deschiderii şi închiderii aplicaţiei, candidatul sperând obţinerea unor alte întrebări (o
rezolvare ar fi să memorăm timpul de început şi de terminare a sesiunii). De asemenea, există
posibilitatea folosirii unui material salvat înainte pe disc şi consultarea lui în timpul testului, ca
să nu mai vorbim de nenumăratele facilităţi care există într-o reţea şi a nenumăratelor facilităţi
care le oferă un program de chat (putem încerca pentru a compesa acest neajuns un “always on
top”, să se facă cu o anumită parolă, evitându-se astfel folosirea abuzivă a combinaţiei de
taste”Alt+tab”). În funcţie de platforma pe care rulează programul pot apărea noi neajunsuri,
amintesc aici “Ctrl+Alt+Delete” cu opţiunea “Switch to” etc. În ajutorul perfecţionării şi
securizării programului vor veni cei testaţi, care cu siguranţă vor găsi modalităţi de fraudare a
lui.
Evaluarea asistată de calculator reprezintă o alternativă la evaluarea făcută de cadrul didactic, ea
asigurând condiţii egale de testare pentru toţi elevii-studenţii-candidaţii.
15. Adă argumente pentru instruirea asistată la calculator în contextul schimbărilor din
epoca contemporană.
Sistemele educaționale din întreaga lume se află sub presiunea crescândă de folosire a noilor
tehnologii de informare și comunicare, pentru a-I pregăti pe elevi/studenți pentru o societate
predilect informațională. Mai ales tinerii au nevoie de cunoștințe și aptitudini în folosirea
eficientă a tehnologiilor informaționale din secolul XXI. Într-un domeniu aflat în permanent
schimbare, importantp este abolitatea tehnologică a tinerilor, adică, formarea la aceștia de
atitudini de utilizare a tehnologiilor, în general, dar și de formare a unei atitudini deschise,
receptive la nou , de abordare corectă a informațiilor noi, cu alte cuvinte, aceștea trebuie
„învățați să învețe”. Tânăra generație intră într-o lume în schimbare în toate domeniile sale:
științific și tehnologic, politic, economic, social și cultural. Societatea bazată pe cunoaștere
schimbă economia globală, dar și statutul educației. În țările industrializate, baza economică se
deplasează de la industrie către informație, deplasare care impune noi cunoștințe și abilități
pentru forța de mncă. Astfel noile tehnologii informaționale și de comunicare au creat un număr
mai mare de ocupații, dar care și au eliminate cererea de forță de muncă necalificată sau slab
calificată. În aceste condiții complexe și dinamice, școala se confruntă cu necesitatea imperioasă
de schimbare, de adaptare și valorificare eficientă a potențialului oferit de TIC pentru învățare.
16. Vorbește despre blended learning

Învățarea mixtă reprezintă procesul încorporării a diverse stiluri de învățare, care se pot realiza
prin intermediul resurselor fizice și virtuale mixte. Stilurile de învățare se referă la numeroasele
modalități în care învațǎ oamenii. Prin intermediul învățǎrii mixte, acest lucru poate fi realizat
prin crearea unei varietăți de sarcini de învățare și activități, utilizând tehnologia, instructorul și
interacțiunea de tip "de la egal la egal". Instructorul poate combina, de asemenea, două sau mai
multe metode de livrare a instruirii. Un exemplu tipic de metodǎ de livrare a învățǎrii mixte ar fi
o combinație de materiale bazate pe tehnologie și sesiuni de tip față-în-față, utilizate împreună
pentru a prezenta materia de predat. Un instructor poate începe un curs în sala de clasă, cu o
lecție introductivă bine structurată, pentru ca apoi sǎ continue cu materiale online. Termenul
poate fi, de asemenea, aplicat integrării e-learning în sistemul de management al învățării
(Learning Management System) cu ajutorul computerelor, într-o clasă fizică, simultan cu
instruirea de tip față-în-față [1]. Se sugerează ca orientarea să aibă loc la începutul procesului,
pentru a fi putea fi atenuată pe māsurā ce persoanele care învață câștigă cunoștințe.
Rolul instructorului este critic, pentru cǎ acest lucru necesită un proces de transformare a
acestuia în facilitator al învățării. Învățarea mixtǎ cere timp pentru ca atât instructorul cât și cel
care învață să se poatǎ adapta la acest concept relativ nou în furnizarea de instruire. Cum înalta
tehnologie domină, în multe țări, învățarea mixtă se referă adesea, în special, la furnizarea sau
utilizarea de resurse, care combină e-learning (electronicul), sau m-learning (mobilul), cu alte
resurse educaționale.
Cercetatorii Heinze și Procter au dezvoltat următoarea definiție pentru învǎțarea mixtă
în învățământul superior:
Învǎțarea mixtă este învățarea care este facilitată prin combinarea eficientă a diferitelor moduri
de livrare, a modelelor de predare și a stilurilor de învățare, și fondatǎ pe o comunicare
transparentă între toate părțile implicate întrun curs.
Unele dintre avantajele învǎțării mixte includ: eficiența costurilor, atât pentru instituția de
învățământ acreditatǎ, cât și pentru cursant, accesul la o educație postlicealǎ, și flexibilitatea în
programarea și stabilirea orarelor de lucru a cursurilor. Unele dintre dezavantaje pot include:
lipsa accesului la calculator și internet, cunoștințele limitate de utilizare a tehnologiei, și
abilitățile de studio.
17. Listează metodele alternative de evaluare. Selectează una din ele pentru descriere.
Metodele alternative de evaluare sunt:
-Portofoliul; -Hărtile conceptuale; -Proiectul; -Jurnalul reflexiv; -Tehnica 3-2-1; -Metoda R.A.I.;
-Studiul de caz; -Proba practică; -observarea sistematică a activitătilor elevului;
-Fisa pentru activitatea personala a elevului; -Investigația
PORTOFOLIUL
Reprezintă cartea de vizită a elevului, prin care profesorul poate să îi urmărească progresul- în plan
cognitiv, atitudinal și comportamental- la o anumită disciplină, de-a lungul unui interval mai lung de
timp (un semestru sau un an școlar).
Portofoliul cuprinde o selecție dintre cele mai bune lucrări sau realizări personale ale elevului, care îl
reprezintă și care pun în evidență progresele sale, care permit aprecierea aptitudinilor, talentelor,
pasiunilor,contribuțiilor personale. Alcătuirea portofoliului este o ocazie unică pentru elev de a se
autoevalua, de a își descoperi valoarea competențelor și eventualele greșeli. În acești termini,
portofoliul este un instrument ce îmbină învățarea continuă, progresul multilateral cu activitatea sa și
cu produsul acestuia. Aceasta sporește motivația învățării elevului.
Tipuri de portofolii:
○ portofolii de prezentare (poate cuprinde lucrări reprezentative pentru cel evaluat)
○ portofoliu de progres ( poate cuprinde lucrări desfășurate pe parcursul unei activități)
○ portofoliul de evaluare ( poate cuprinde obiective, resurse, modul de desfășurare a activității,
instrumente de evaluare, rezultate, concluzii ). Portofoliul ca formă de evaluare se poate utiliza la orice
vârstă , la toate formele de învățământ și ca orice metodă prezintă avantaje și dezavantaje în aplicarea
ei.
Avantajele portofoliului:
-ușor adaptabil la orice disciplină
- suport al învățării individualizat;
- stimulează învățarea prin implicare directă;
- permite elevului aplicarea cunoștințelor teoretice într-un mod creativ în situații noi, practice;
- permite autoevaluarea;
- evaluarea devine motivantă şi nu stresantă pentru elev;
- permite evidențierea progresului elevului în învățare;
- permite evaluarea capacității de analiză, sinteză și selecție a elevului;
- permite evaluatorului să vadă concret ce știe și ce poate face cel evaluat;
- prin portofoliu elevul poate realiza sarcini complexe ( crește validitatea instrumentului de verificare) ;
- permite evaluarea la mai multe niveluri, din mai multe puncte de vedere ( evaluat de părinți, de
profesori din ciclul superior de învățământ, de angajator)
Dezavantajele portofoliului:
- nu toți elevii pot fi responsabilizați în realizarea portofoliului;
- elevii ,,fără experiență,, trebuie dirijați, corectați;
- dificultatea în identificarea originii probelor (dacă este o realizare proprie sau a unui frate mai mare,
părinte) ;
- necesită timp mare de realizare și de evaluare;
- necesită întocmirea unor liste obligatorii de conținut ;
- necesită stabilirea unor criterii concrete de evaluare;
- dificultatea de a acoperi toate obiectivele învățării;
- pune accent deosebit pe forma de prezentare, de multe ori în detrimentul conținutului
18. Definește noținea de stil de învățare. Caracterizează stilurile de învățare după encodajul
senzorial.
Stilul de invatare desemneaza ”organizarea si controlul strategiilor de invatare achizitie de
cunostinte si este configurat de particularitatile cognitive, afective si personalitate ale celui care
invata„
Glenn-Cowan considera stilul de invatare drept una dintre cele mai importante resurse pentru
pentru a face fata în mediul academic si reprezinta:
- Modul în care este abordata sarcina de invatare;
- Strategiile activate pentru indeplinirea sarcinilor de invatare;
- Ceea ce este stabil in modul de abordare a sarcinilor de invatare;
- Ceea ce este caracteristic individului atunci când invață.
Caracteristica stilurilor de învățare după encodaj senzorial
Tipologiile bazate pe modalitatile de encodaj senzorial sunt cele mai frecvent operate în practica
educationala. În dependență de organul senzorial prevalent în receptarea informației și
transmiterea ei la creier Barbe, Swassing și Milone, diferențiază trei stiluri de invatare: stilul
vizual, stilul auditiv și stilul kinestezic, caracterizate de următoarele aspecte distincte.
Stilul vizual: preferă să invete pe baza de ilustratii, imagini, harti, diagrame, pentru eficientă
înțelegerii si stocarii informatiei noi este mai important sa vada textul scris, deoarece prevaleaza
memoria vizuala, pentru sarcinile de invatare prefera instructiunile scrise, studiaza mai bine pe
baza notitelor si a organizarii continuturilor în maniera personala, invata mai bine in solitudine.
Stilul auditiv: învata mai bine prin audierea unui discurs sau a explicatiilor celorlalti; asociaza
conceptele cu diverse sunete si prefera sa invete pe un fundal muzical; are o mai buna memorie
auditiva; prefera discutiile in grup, dezbaterile; prefera instructiunile verbale pentru sarcinile
academice; memorizeaza foarte bine prin repetitie in voce tare.
Stilul kinestezic: prefera activitati de invatare in care poate sa experimenteze, sa aplice, sa
desfasoare actiuni practice, are nevoie sa atinga, sa se implice prin miscari si manipulari in
activitatea de invatare; isi aminteste cel mai bine ceea ce face; manifesta tendinta de a se juca cu
mici obiecte in timp ce asculta la ore sau invata; prefera activitățile fizice/sportive.
19. Propune activități de învățare (4-5 de fiecare) care ar fi potrivite celor trei stiluri de
învățare conform encodajului senzorial.
stil auditiv: 1. Audiați albumul „Carnavalul animalelor” de P. Ceaicovschi.
2. Interpretaţi expresiv cîntecul „Ceasul” sub formă de dialog muzical.
3. Dacă ați alege muzica potrivită pentru perioadele zilei: dimineaţă, amiază și
seară, în ce tempo ar suna? Argumentați răspunsul.
4. Învăţaţi și intonaţi cîntecul popular „Trageţi hora” în tempo mai rar (ca hora
mare) și apoi în tempo mai repede (ca hora-bătuta).
5. Învățați după auz și interpretaţi expresiv cîntecul „Doina”.
Stilul vizual: 1. Enumeră corpurile reprezentate în imagini.
2. Descrie imaginea alăturată.
3. Arată, prin exemple, importanța plantelor (folosește schema de mai jos).
4. Observă și descrie planta din desen.
Stilul kinestezic: 1.Întocmește un minidicționar al florilor specifice unui anotimp (la dorință).
2. Pune la încolțit semințe de pătrunjel, mărar, bulbi de ceapă.
3. Legat la ochi, deplasează-te prin clasă și spune ce ai constatat.
4. Stabilește gustul sării, al zahărului și al lămâii.
5. Ținând ochii închiși, recunoaște după miros: ceaiul, parfumul, portocala.
21. Vorbește despre teoria inteligenţelor multiple ca strategie modernă de instruire
interactivă care poate contribui la îmbunătăţirea performanţelor şcolare.
Inteligenţa reprezintă capacitatea generală de a acţiona, de a gândi raţional şi de a avea
relaţii eficiente cu mediul. Inteligenţa, ca şi concept critic, a fost îndelung studiată. Primele
teorii psihologice considerau că indivizii deţin în măsuri diferite o inteligenţă generală şi
fixă, echivalată cu abilităţile de gândire şi concretizată  în cât de bine şi cât de mult învaţă
un individ. Teoriile moderne avansează ideea unui intelect multiplu care explică diferenţele
individuale prin profilurile unice de inteligenţă ale fiecăruia. Inteligenţa este văzută astfel
ca fiind multidimensională şi dinamică. O teorie în domeniul cercetării inteligenţei este cea
susţinută de Cronbach şi Snow, care argumentează că eficienţa abordărilor instrucţionale este
diferită datorită aptitudinilor specifice ale subiecţilor care învaţă. Ca un corolar al acestora, apare
Teoria Inteligenţelor Multiple a lui Howard Gardner, profesor al Universităţii Harvard, dar şi
al Facultăţii de Medicină din Manachusetts, SUA, care consideră consideră că există opt forme
distincte ale inteligenţei. Gardner a pornit de la ideea că unii copii cu un coeficient ridicat de
inteligenţă nu au rezultate bune la şcoală. El consideră că numai datorită unei prejudecăţi
occidentale se valorizează în şcoală abilităţi lingvistice şi logico-matematice. Gardner este cel
care include în categoria „inteligenţă“ ceea ce în mod tradiţional este considerat doar ca
talent/capacitate. În viaţa adultă, absolvenţii a diverse şcoli sunt confruntaţi cu rezolvarea unor
sarcini  care solicită multiple abilităţi, ceea ce face ca uneori succesul din şcoală să nu poată fi
urmat de un succes profesional. De aici, necesitatea de a stimula toate aceste abilităţi, pentru a
pune cu adevărat în valoare potenţialul individului. Howard Gardner consideră că unul dintre
marile neajunsuri ale psihologiei genetice piagetiene este reprezentat de considerarea inteligenţei
ca un tot, ca o aptitudine generală. În locul viziunii unilaterale asupra intelectului, Gardner
propune o viziune pluralistă, care valorifică toate faţetele activităţii cognitive. În viziunea sa,
„inteligenţa este capacitatea de a rezolva probleme şi de a dezvolta produse care sunt valorizate
de cel puţin o cultură“. Domeniile în care se situează aceste probleme sunt diverse: ştiinţă,
literatură, artă, politică etc.; natura problemelor, precum şi a produselor corespunzătoare, poate fi
de asemenea diversă. Este de remarcat abordarea flexibilă a conceptului de inteligenţă, unul
dintre cale mai controversate atribute umane. Văzând în ea o promisiune de potenţial bio-
psihologic, Gardner subliniază omniprezenţa acesteia la toate fiinţele umane care contribuie la
acte de creaţie. Faptul că domeniul sau câmpul de manifestare determină inteligenţa care este
valorizată subliniază importanţa actului educativ în dezvoltarea uneia sau mai multora dintre
inteligenţele umane, în funcţie de oportunităţile şi posibilităţile de dezvoltare. Cercetând modul
în care oamenii rezolvă problemele, Gardner a ajuns la concluzia că există opt tipuri de
inteligenţă (chiar nouă) care se pot defini pe baza a zece criterii  dintre care cele mai importante
par a fi: manifestarea respectivei abilităţi de la începutul existenţei omenirii; existenţa unui
sistem propriu de simboluri (cuvinte, numere sau un limbaj specific); să se cunoască în care parte
a creierului este localizată inteligenţa respectivă. Pe baza criteriilor enunţate, Gardner a izolat 
cele opt inteligenţe. Acestea sunt:
Inteligenţa verbală/lingvistică
Înţeleasă ca aptitudine a cuvântului, este capacitatea de a folosi cu uşurinţă limba pentru a
exprima şi înţelege realităţi complexe, respectiv capacitatea de a rezolva probleme şi a dezvolta
produse cu ajutorul codului lingvistic. Cei care o posedă manifestă o mare sensibilitate pentru
înţelesul şi ordinea cuvintelor, sonoritatea şi ritmurile limbii.
Inteligenţa logică/matematică
Dominanţa acesteia determină analiza cauzelor şi efectelor, înţelegerea relaţiilor dintre acţiuni,
obiecte şi idei. Abilităţile de a calcula, cuantifica, evalua propoziţii şi de a efectua operaţii logice
complexe, de a opera cu modele, categorii, relaţii, de a grupa şi ordona date şi de a le interpreta,
de a efectua raţionamente reprezintă caracteristici care ies în evidenţă în cazul acestei inteligenţe,
împreună cu abilităţi de gândire deductivă şi inductivă şi capacităţi critice şi creative de rezolvare
a problemelor.
Inteligenţa muzicală/ritmică
Aparţine persoanelor care gândesc în sunet, ritmuri, melodii şi rime, sunt sensibile la tonalitatea,
intensitatea, înălţimea şi timbrul sunetului şi au capacitatea de a rezolva probleme şi de a crea
produse cu ajutorul funcţiilor auditive.
Inteligenţa vizuală/spaţială
Înseamnă a gândi în imagini şi a percepe în acurateţe lumea vizuală. Abilitatea de a vizualiza, de
a percepe spaţiul, de a rezolva probleme şi de a crea produse cu ajutorul reprezentărilor mentale,
al simbolurilor grafice, al graficelor, diagramelor, precum şi al imaginilor şi al culorilor. Acest
tip de inteligenţă poate fi prezent şi la persoanele lipsite de vedere, nefiind atribuit strict
analizatorului vizual.
Inteligenţa naturalistă
Este specifică persoanelor care înţeleg lumea naturală, iubesc plantele şi animalele, au abilitatea
de a recunoaşte şi clasifica indivizi şi specii şi de a stabili relaţii ecologice. Constă în capacitatea
de a rezolva probleme şi de a crea produse cu ajutorul reprezentărilor despre mediul înconjurător,
a unor elemente ale acestuia şi a schimbărilor din mediu.
Inteligenţa corporală/kinestezică
Are ca dominantă gândirea în mişcări şi folosirea corpului în moduri sugestive şi complexe.
Implică simţul timpului şi al coordonării mişcărilor întregului corp şi ale mâinilor în manipularea
obiectelor, graţie anumitor strategii şi abilităţi cognitive. Se subliniază prin aceasta legătura
existentă între acţiunile mentale şi cele fizice.
Inteligenţa intrapersonală
Determină o gândire şi o înţelegere de sine; constă în capacitatea de a comunica permanent cu
propria lume interioară, de a construi o reprezentare de sine precisă şi a o utiliza în rezolvarea
problemelor, dezvoltarea produselor graţie introspecţiei, cunoaşterii şi înţelegerii de sine, a
conştientizării propriilor sentimente, trăiri, stări interioare, emoţii, intenţii, motivaţii, interese.
Acest tip de inteligenţă ajută la înţelegerea propriei personalităţi şi la „colaborarea“ cu sinele.
Inteligenţa interpersonală
Este înţeleasă ca fiind capacitatea de a comunica permanent cu lumea exterioară, de a rezolva 
probleme şi de a crea produse graţie empatiei, cunoaşterii şi înţelegerii altor persoane, a
conştientizării sentimentelor, trăirilor, stărilor interioare, intenţiilor, motivaţiilor, intereselor,
modurilor de interacţiune specifice celorlalte persoane şi graţie interacţiunii/relaţionării cu alţii.
Inteligenţa interpersonală implică o interacţiune eficientă cu una sau mai multe persoane din
societate.
Inteligenţa existenţială
Reprezintă cel de-al nouălea tip de inteligenţă izolat de Gardner, dar pentru că n-a reuşit să
determine care zonă cerebrală este responsabilă de activitatea ei, nu a fost recunoscută. Aceasta
înseamnă acea modalitate de cunoaştere a lumii caracteristică filosofilor, celor care pun întrebări
despre sensul fericirii, începutul universului etc. Probabil că şi spiritualitatea aparţine acestui tip
de inteligenţă.
Orice tip de inteligenţă constituie un potenţial bio-psihologic. Anumite inteligenţe sunt bine
dezvoltate (sunt „tari“, „promit“), altele mai puţin dezvoltate (sunt „slabe“, „în risc“). Individul
posedă o colecţie de inteligenţe care îi conferă un profil unic. Se poate ca niciuna din inteligenţe
să nu fie în mod special dezvoltată şi totuşi combinaţia lor să asigure un debuşeu de succes în
viaţa profesională.
Expuşi fiind unei game variate de oportunităţi de învăţare, automat ne-o vom alege pe care ne
convine cel mai mult pentru o învăţare eficientă. Performanţele în învăţare vor fi astfel, în mod
evident, amplificate. Limitarea şanselor la experienţele de învăţare poate duce la reducerea unei
inteligenţe, ştiut fiind că acele zone ale creierului uman care nu sunt folosite se dezactivează,
ducând la reducerea potenţialului de învăţare.1  (1Ghid – „Instruirea diferenţiată, aplicaţii ale
teoriei inteligenţelor multiple“, 2001, p. 17;)
Un element esenţial în aplicarea Teoriei Inteligenţelor Multiple pentru alegerea strategiilor
didactice la clasă este cunoaşterea profilului de inteligenţă a elevilor, aflarea punctelor „tari“ şi
„slabe“ ale acestora. Propunerea lui Gardner este de a expune de timpuriu elevii unor medii
diferite de învăţare, aparţinând domeniilor care determină inteligenţe diferite. Copiii se vor
orienta spre acelea care se potrivesc inteligenţei/inteligenţelor care „promit“, evitând domeniul
inteligenţelor „în risc“.
22. Listează tehnicile de prelucrare inteligentă a conţinuturilor. Selectează două din ele
pentru descriere.
Lectura pune față în față lecturul și conținutul textului citit. Textul prin lecturarea sa are puterea
de a schimba citittorul, iar cititorul poate transforma textul prin a-l prelucra active, conștient și cu
un scop bine determinat. Astfel că, în baza textului citit pot fi realizate sinteze valoroase precum:
Planul de idei, Notițele schematice, Prezentarea de carte, Recenzia, Referatul, Tezele, Sinteza.
Planul de idei
Planul unui material constă în extragerea și ordonarea logică sau reprezentarea schematică a
pribcipalelor idei și noțiuni din acest material.Procesul de elaborare a Planului de idei presupune:
Realizarea a cel puțin 2 lecturi atente urmărindu-se desprinderea structurii logice de ansamblu,
identificarea cuvintelor-cheie, a lanțurilor de idei.
Identificarea ideilor pe gradele lor de generalitate (fundamentale, principale, secundare), precum
și a raporturilor dintre ele cu menționarea unor exemple ilustrative.
Secvenționarea textelor lungi în fragmente de texte în funcție de ideile principale pe care le
conțin.
Clasarea, ordonarea și includerea într-un plan, schemă a ideilor după gradul lor de generalitate.
Verificarea fidelității extragerii (idei fundamentale, principale, secundare) ideilor prin reveniri
asupra mesajului de bază al textului.
Notițele schematice:
Notițele schematice prezintă într-o formă schematizată grafic, asemnătoare unei diagrame scrise,
punctele principale, esențiale ale unui subiect în secvența lor logică. Aceste 2 forme asigură
capcitatea de esențializare, de distingere între esențial și nesențial, de recreare a textului, de
regândire – în maniere stilistice și forme structurale variate – a textului de bază sau a diverselor
surse bibliografice.
Redactarea notițelor schematice
Începeți prin redactarea schematică a titlurilor sau ideilor principale.
Dezvoltați apoi fiecare titlu într-o scurtă propoziție.
Când titlurile sunt puține la număr, identificați ideile centrale din paragrafe.
Dacă întâlniți detalii importante, le puteți pune în paracteze.
Pentru a indica o secvență logică a diferitor puncte principale pe care le-ați selectat în sinteză
(din capitol, subcapitole, secțiuni și paragrafe), stabiliți anumiți indici (cifre, litere) și scrieți-le la
anumite distanțe de la marginea paginii, pentru a le marca apartenența.
 23. Dezvăluie specificul tehnologiei educaţionale de alternativă Step by Step.
Step by Step este o metodă alternativă de educaţie dezvoltată în SUA, care promovează metode de
predare-învăţare centrate pe copil şi pe implicarea familiei. În România, sistemul de educaţie Step by
Step este recunoscut de Ministerul Educaţiei, fiind aplicat din 1994 în grădiniţe şi şcoli publice, dar şi
în câteva instituţii private de învăţământ.
Principiile programului Step by Step se bazează pe teoriile unor pedagogi celebri, precum Jean Piaget,
Eric Erikson şi LS Vâgotsky şi pleacă de la ideea că cei mici învaţă activ şi acumulează permanent
informaţii despre lumea înconjurătoare, prin joc. Deşi trece prin stadii de dezvoltare tipice, fiecare
copil este unic, creşte şi se dezvoltă într-un ritm propriu şi este dependent de ceilalţi în privinţa
dezvoltării emoţionale şi cognitive, prin interacţiune socială.
Educatorii şi învăţătorii care aplică programul Step by Step urmează sesiuni de formare în cadrul
cărora învaţă cum să folosească principiile Step by Step, cum să dobândească o atitudine de respect
faţă de copil şi cum să comunice şi că lucreze cu familiile copiilor, adesea invitate la clasă, astfel încât
să construiească un parteneriat real.
Predarea în cadrul programului Step by Step se face respectând curriculum-ul naţional pentru
învăţământul primar. 
Programul zilnic este de opt ore şi se desfăşoară sub îndrumarea a două învăţătoare la fiecare clasă.
Învăţarea are loc într-un mediu educaţional plăcut, în săli de clasă cu mobilier modular şi cu o dotare
materială deosebită. Procesul instructiv-educativ se bazează pe aplicarea metodelor moderne şi pe
formarea la copii a deprinderilor de muncă independentă. Acestea se dezvoltă cu precădere în cadrul
centrelor de activitate, specifice acestei alternative educaţionale.
Scopul programului Step by Step este să îi pregătească pe copii pentru viaţă, ceea ce presupune şi să îi
înveţe să înveţe. În aceste condiţii, munca individuală reprezintă un aspect important al programului
Step by Step, doarece copilul învaţă astfel să îşi asume alegerile, să lucreze independent şi învăţând să
fie responsabil, pregătindu-se de fapt pentru viitor.
Mai exact, într-o zi de şcoală în programul Step by Step, la întâlnirea de dimineaţă, după ce învăţătorul
descoperă împreună cu copiii conţinutul noii lecţii, predând şi explicând totodată, copiii au
posibilitatea să aleagă centrul la care vor lucra. Vor lucra cu precădere independent, dascălul fiind
acela care îi ghidează, îi supraveghează îndrumându-i acolo unde au nevoie. Step by Step: Cum sunt
evaluaţi copiii:

Portofoliul elevului este un instrument important de evaluare în programul Step by Step, pentru că
ilustrează evoluţia în timp a acestuia. Mai exact, fişele de lucru la diferite discipline, testele de
evaluare, proiectele, desenele sau alte produse ale activităţii, fac dovada progresului înregistrat de
copil.
În programul Step by Step, elevul este apreciat pentru ceea ce ştie, fiind valorizate calităţile sale,
cunoştinţele dobândite şi aptitudinile, priceperile şi deprinderile de care dă dovadă. Se încurajează
relaţiile de cooperare între copii, concurenţa nefiind considerată ca fiind constructivă pentru vârsta
şcolară mică. 
Astfel, la sfârşitul anului şcolar, ca o încununare a eforturilor depuse şi a realizărilor, fiecare copil este
răsplătit. Ideea ierarhizării elevilor şi a acordării de premii a fost înlocuită cu acordarea de distincţii pe
arii curriculare. Astfel, fiecare copil este apreciat şi încurajat, având convingerea că este „bun la ceva”.
 24. Dezvăluie specificul tehnologiei educaţionale de alternativă Montessori.
Metoda Montessori ofera o alta organizare a mediului si a demersului didactic incercand astfel sa
rezolve problemele actuale de care sufera si invatamantul romanesc: violenta si dezordinea.
Acestea apar atunci cand mediul pune obstacole in calea dezvoltarii psihice naturale a copilului
sau cand din mediu lipsesc stimuli necesari in fiecare perioada a cresterii. De exemplu, in clasele
Montessori nu este folosit mobilierul fix, care separa cele doua curente ale cresterii: miscarea si
dezvoltarea psihica (activitatea mintala).
In clasele Montessori copilul se poate misca liber, ascultand doar de propriul impuls interior,
alegand singur activitatea si locul de desfasurare. In timp, exercitiul alegerii devine obisnuinta,
adica se dezvolta capacitatea copilului de a lua decizii cu privire la propria persoana. Miscarea
copiilor obisnuiti sa ia decizii pentru ei insisi devine cu timpul o miscare inteligenta, cu obiectiv,
dictata de vointa. Mai mult, aceasta miscare merge impreuna cu invatarea, fara miscare invatarea
fiind nenaturala la varsta copilariei.
Materialele de invatare sunt simple si provocatoare si ofera copiilor un feedback imediat.
Aceasta trasatura, numita controlul erorilor, ofera copiilor posibilitatea sa stabileasca singuri
daca au facut exercitiul in mod corect. Existenta unui singur exemplar dintr-un material
presupune ca, implicit, un singur copil va putea sa-l foloseasca la un moment dat. Acest lucru
faciliteaza educarea respectului pentru activitatea altuia si rabdarea de a astepta sa-ti vina randul.
A gresi este un element vital al procesului de invatare: investigatia, descoperirea, rezolvarea de
probleme implica blocaje, cai gresite, reveniri, incercari repetate. Aceste experiente fac parte din
procesul de dezvoltare a autodisciplinei si a autocontrolului. Copiii nu sunt certati si nici laudati
pentru nereusitele sau reusitele lor. Evaluarea se face permanent si are importanta pentru cadrul
didactic, care urmareste atent si inregistreaza evolutia copilului, fiind pregatit pentru a introduce
un nou concept.Copiii nu se concentreaza pe obtinerea unor performante apreciate prin
calificative sau note, ci pe dezvoltarea unei dorinte fundamentale pentru invatare, in perfect
acord cu A. Toffler care remarca: „Analfabetul de maine nu va fi cel care nu stie sa citeasca, ci
va fi cel care nu a invatat cum sa invete”.
Intr-o clasa Montessori, copiii sunt de diferite varste. De exemplu, la gradinita sunt copii intre 2-
5/ 6 ani care se afla in acceasi grupa, la fel cum se afla intr-o familie, ceea ce incurajeaza,
toleranta, diversitatea, intrajutorarea, rabdarea.
Cum se realizeaza evaluarea copiilor in scolile sau gradinitele Montessori?
Totul se face prin cooperare, nu pe principiul competitiv. Copiii fac alegeri independente si
exploreaza singuri conceptele, isi construiesc singuri cunoasterea, sentimentul identitatii
individuale si intelegerea notiunilor morale de bine si rau. Copiii nu sunt certati, iar evaluarea are
ca scop imbunatatirea activitatii si stimularea copilului, nu sanctionarea lui cu orice pret. Copiii
nu sunt evaluati in raport cu ceilalti si nu se constituie ierarhizari, ci evaluarea are rolul de a
sesiza evolutia, progresul, achizitiile fiecarui copil in parte. Strategiile de evaluare actuale cauta
sa ofere copiilor suficiente si variate posibilitati pentru a demonstra ceea ce stiu, dar mai ales
ceea ce stiu sa faca.
 25. Dezvăluie specificul tehnologiei educaţionale de alternativă Wadorf.
Pedagogia Waldorf a fost creata la începutul secolului XX de catre Rudolf Steiner. Ea se bazeaza pe
antropologia dezvoltata de Rudolf Steiner, înainte de începerea primelor clase. În lume, acest sistem
educativ are o larga raspândire. De la început, organizatorii si-au propus realizarea unei scoli la baza
careia sa stea conceptii pedagogice noi, care au în vedere arta educarii, nu doar a omului pamântean, ci
si a omului sufletesc si spiritual.
Aceasta educatie este orientata antropologic, tinând seama de necesitatile si capacitatile fiecarui
individ. Continutul disciplinelor nu urmareste însusirea acestora, ci sa stimuleze interesul copilului
pentru cunoastere. Dezvoltarea gândirii, simtirii, vointei copilului sunt obiectivele esentiale ale acestei
alternative educationale.
Pedagogia Waldorf se bazeaza si functioneaza pe baza unui numar de 7 principii pedagogice.
Principiul fundamental este abordarea integrala a fiintei umane conform cu specificul vârstei si având
ca tel dezvoltarea personalitatii copilului. Principiul educatiei permanente se refera la faptul ca
educatia începe odata cu nasterea fiintei umane si devine o dimensiune a existentei sale pe parcursul
întregii vieti. Principiul organizarii ritmice a situatiei educationale-aceasta organizare ritmica este
reflectata în pedagogia Waldorf prin planificarea pe ''epoci de studiu''. Crearea unui ambient adecvat
obiectivelor este cel de-al patrulea principiu, în timp ce principiul asigurarii unui echilibru între teorie
si practica are în vedere obiectivul pedagogiei Waldorf de a forma si dezvolta elevul nu doar din punct
de vedere cognitiv, ci si din punct de vedere volitiv. Principiul predarii artistice se refera la faptul ca
predarea este considerata o arta si este profesata ca atare, astfel încât în faza liceala elevul sa fie apt de
a dezvolta o gândire cu un înalt grad de abstractizare. În fine, principiul predarii în imagini care se
refera la nevoia de ''imagini vii'' a copilului de vârsta scolara mica. Aceasta nevoie nu este satisfacuta,
însa, doar de prezentarea unor planse, diapozitive sau chiar a modelului natural, ci principala
modalitate de a crea ''imagini vii'' este cuvântul.
Dascalii care predau într-o astfel de scoala se confrunta, nu atât cu modalitati diferite de predare sau
forme de organizare a învatamântului, ci cu întrebarile: ce forte traiesc în copil? ce trasaturi volitive
poseda copilul? cum este gândirea si afectivitatea lui? . Cunoscându-le profesorul actioneaza în sensul
dezvoltarii lor. Metodele folosite pentru educarea gândirii, vointei si simtirii copilului se concretizeaza
prin exercitiul artistic(educa vointa), cuvântul rostit(actioneaza asupra afectivitatii copilului, oferindu-i
posibilitatea sa se concentreze asupra materiei predate), exercitiul practic(duce la învatarea prin fapta,
prin activitate concreta, practica).
Dupa instructia de baza într-o zi de 90-100min., urmeaza ore cu ritm saptamânal: lb. straine, sport,
abilitati practice, etapele mestesugaresti, pregatirea religioasa dupa optiunile parintilor sau pregatire
libera daca nu apartine nici unei comunitati religioase. Dupa vârsta instructia dureaza între 24-36 ore
saptamânal. La acestea se adauga teatru, orchestra etc.
Nu sunt examene formale, ci conteaza imaginea profesorului despre evolutia elevului. La acestea se
adauga teste(caiete de epoca, pe perioade) scrise de copil. La sfârsitul anului se face o caracterizare
scrisa, ampla, pe baza careia sunt orientati si copii si parintii.Totul se bazeaza pe interes de învatare, nu
pe presiune exterioara. Aducând în actul predarii în mod armonios grija pentru cele trei componente
ale fiintei umane: gândire, simtire, vointa, pedagogia Waldorf uneste gândirea analitica si sintetica,
intelectul obiectiv, de lucrul consecvent, cu sens si calitativ înalt prin intermediul simtirii artistice si
morale. Particularitatile învatamântului Waldorf sunt centrate pe urmatoarele domenii:
1*importanta ritmului 2*învatarea în epoci 3*o scoala fara manuale 4*caietele si instrumentele
de scris 5*ponderea deosebita a cursurilor artistice si practice 6*o scoala fara note7*conducerea
clasei de catre învatator, dincolo de cls.aIV-a 8*conducere colegiala 9*materii si activitati
specifice

 
6. scoala Waldorf este o scoala fara note. Din acest motiv orele sunt mult mai libere, elevii fiind
deosebit de deschisi, participând în mod natural la ora, fara frica de note proaste. Majoritatea elevilor
întreaba când nu au înteles si ies cu curaj la tabla. La sfârsitul fiecarui an scolar, elevul primeste un
certificat în care fiecare profesor descrie activitatea sa din toate punctele de vedere. Din aceste
certificate, parintii afla mult mai multe despre copilul lor decât dintr-o medie. În registrul matricol este
cuantificata activitatea elevului la fiecare materie cu un calificativ sau nota, echivalente cu evaluarea
facuta în timpul anului.