UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 1.

NATURA, TIPOLOGIA ȘI TRATAREA RISCURILOR

• Cel puțin unul dintre rezultatele posibile este indezirabil. Aceasta poate fi o pierdere în sensul general acceptat
Economia riscului se bazează, cu precădere, pe semnificaţia latină a termenului; din această perspectivă, riscul poate fi
definit ca posibilitatea apariției unor rezultate favorabile sau nefavorabile.
Riscul, ca noţiune, reprezintă posibilitatea apariţiei unui fenomen care, dacă se produce, poate avea influenţe asupra
obiectivelor unui proiect.
Literatura economică defineşte riscul ca fiind probabilitatea ca rentabilitatea reală viitoare să fie mai mică decât
rentabilitatea aşteptată.
+ mai multe trăsături ale riscului:
- riscul este corelat cu producerea unui eveniment întotdeauna indezirabil, care produce întotdeauna efecte negative;
- nu este obligatoriu ca acest eveniment indezirabil să se producă; manifestarea sa este condiţionată de diverse
circumstanţe;
- riscul este întotdeauna legat de evenimente viitoare.
^ grad de risc este legat de probabilitatea de apariție.
^ Un pericol este o cauză a unei pierderi; vorbim despre pericole de incendiu, furtună, furt etc.
Hazardul este o condiție care poate crea sau poate crește șansa unei pierderi care poate apărea dintr-un anumit pericol,
este legat de acele proprietăți fizice care cresc șansele de pierdere asociate diferitelor pericole.
- Hazardul moral se referă la creșterea probabilității de pierdere care rezultă din lipsa de onestitate a asiguratului.
- Hazardul de comportament acționează în sensul creșterii pierderilor acolo unde asigurarea există
- Hazardul legal se referă la creșterea frecvenței și severității pierderilor care apar din doctrinele legale ce emană
de la puterea legislativă
TIPURI DE RISCURI, DUPA MAI MULTE CRITERII
a. După nivelul la care acţionează se pot identifica:
- riscuri la scară planetară (mondiale, globale);
- riscuri la scară regională (continentală);
- riscuri la scară naţională (riscuri de ţară);
- riscuri la nivel de întreprindere;
- riscuri la nivel de proiect.
Un tip aparte de risc îl reprezintă riscul de sistem. Sistemul poate fi unul de dimensiune globală, regională sau naţională.
Pericolul constă practic în prăbuşirea unui întreg sistem, is toti afectati.
b. După conţinutul lor:
- riscuri cu conţinut economic - acestea sunt cele mai numeroase şi pot, la rândul lor, fi împărţite în mai multe
clase, în funcţie de natura factorilor care le determină. Pot fi identificate astfel riscuri în agricultură, industrie,
comerţ, finanţe, turism,
- riscuri cu conţinut politic - acestea sunt determinate de evenimente politice majore,
- riscuri cu conţinut social - acestea sunt determinate de evenimente sociale majore, precum grevele
c. După localizarea lor
- riscurile interne- sunt localizate în întreprinderea care suportă consecinţele riscurilor sau în ţara acesteia. Ele sunt
generate de factori precum: capacitatea de realizare umană,
- riscurile externe apar ca urmare a acţionării unor factori din afara întreprinderii, aflaţi în afara controlului direct al
acesteia. Astfel de factori pot fi: insolvabilitatea sau falimentul partenerului de afaceri,
^Semnificaţiile noţiuni de risc în asigurări:
- presupune gradul de probabilitate a apariției unui pericol pentru care se încheie asigurarea
- înseamnă evenimente-calamităţi naturale sau accidente care produc pagube
- reflectă şi ramura de asigurare la care se referă

Din punct de vedere juridic, riscul constituie eveniment viitor, posibil dar incert, al cărui moment de apariţie este
nedeterminat
Din punct de vedere tehnic, riscul este caracterizat prin probabilitatea de producere a evenimentului respectiv şi prin
volumul/amploarea acestuia.

condiţii care îi conferă caracterul de asigurabilitate.

- Riscul trebuie să fie posibil
- Riscul trebuie să fie real şi să prezinte un grad mare de periculozitate
- Riscul trebuie să aibă caracter incert
- Riscul trebuie să se producă independent de voinţa asiguratului
- Riscul trebuie să prezinte extensie teritorială cât mai mare
- Riscul trebuie să se producă cu regularitate sau cu o anumită frecvenţă
- Riscul trebuie să fie licit.
Din punct de vedere juridic, pentru ca un risc să fie asigurabil trebuie să îndeplinească patru condiţii cumulativ:
-să fie prevăzut cu precizie în contract
-asigurătorul nu datorează indemnizaţie, în asigurările de bunuri şi de răspundere civilă
-, riscul trebuie să fie un eveniment viitor, posibil, dar incert
- părţile urmează să se pună de acord cu condiţiile riscurilor asigurate, care corespund cel mai bine intereselor lor,
conform principiului libertăţii contractual
Evenimente viitoare necunoscute:
1. INCERTI TUDINI- alternativele posibile și
șansele asociate nu sunt cunoscute
2. RISC- alternativele posibile și șansele
asociate sunt cunoscute
După managementul riscului:
- Riscurile dinamice sunt cele care rezultă din
schimbările care au loc în economie.
- Riscurile statice implică acele pierderi care pot
apărea chiar în situația în care nu apar schimbări
în economie. Oricum cineva sufera.
După natura și efectele riscurilor:
- Riscul diversificabil (particular) este un risc
care afectează numai indivizi sau grupuri mici și nu întreaga economie. . Deoarece riscul diversificabil afectează
doar anumite persoane sau grupuri mici, este, de asemenea, numit și risc nesistematic sau risc particular.
Exemplele includ, printre altele, furturile de mașini, tâlhăriile. Riscurile particulare implică pierderi care decurg
din evenimente individuale și sunt resimțite mai curând de indivizi decât de un întreg grup. Ele pot fi statice sau
dinamice. incendiile care afectează imobile sunt riscuri particulare. Riscurile particulare sunt considerate a fi
responsabilitatea indivizilor și nu fac subiectul acțiunilor la nivelul societății ca întreg. Ele sunt tratate prin
recursul la asigurări, măsuri de prevenire sau alte tehnici.
- riscul nediversificabil (risc fundamental) este un risc care afectează întreaga economie sau un număr mare de
persoane sau grupuri din cadrul economiei. Acesta este un risc care nu poate fi eliminat sau redus prin
diversificare. Ex: inflatia rapida. Deoarece riscul nediversificabil afectează întreaga economie sau un număr
mare de persoane din economie, acesta este, de asemenea, numit și risc fundamental. Riscurile fundamentale
 implică pierderi care sunt impersonale în origini și consecințe. Spre exemplu, șomajul, războaiele, inflația,
cutremurele și furtunile sunt riscuri fundamentale.
După alternative posibile:
- Riscurile speculative descriu situații în care există posibilitatea de pierdere dar, în același timp, există și
posibilitatea de câștig. Jocurile de noroc
- Riscurile pure descriu acele situații care implică doar șansa de pierdere sau nici o pierdere.
Este important să se facă o distincție între riscurile pure și riscurile speculative din trei motive.
În primul rând, asigurătorii privați se concentrează, în general, pe riscurile pure și nu pun accentul pe asigurarea
riscurilor speculative.
În al doilea rând, legea numerelor mari poate fi aplicată mai ușor la riscurile pure decât la riscurile speculative
În cele din urmă, societatea ar putea beneficia de un risc speculativ chiar dacă se produce o pierdere, dar este prejudiciată
dacă un risc pur este prezent și se produce o pierdere.
riscurile pure la care sunt expuși indivizii și organizațiile pot fi de mai multe tipuri:
- Riscurile personale se referă la posibilitatea de pierdere a unor active sau venituri ca rezultat al pierderii
capacității de a câștiga/obține venituri. În general, capacitatea de a câștiga poate fi subiectul a patru pericole,
anume: decesul prematur, riscuri legate de pensionare, sănătatea precară și șomajul.
Decesul prematur este moartea unui cap de familie cu obligații financiare neîndeplinite.
Venituri insuficiente în urma pensionării. Principala problemă personală după vârsta pensionării este venitul
inadecvat. Majoritatea angajaților se pensionează în jurul vârstei de 65 de ani. Atunci când se pensionează,
aceștia își pierd veniturile.

Economii și active financiare insuficiente. În foarte multe țări ale lumii, inclusiv SUA, un număr alarmant de
persoane sunt nepregătite financiar pentru o retragere confortabilă din viața activă. Potrivit unor studii de
specialitate, sumele economisite în perspectiva pensionării sunt relativ mici și nu pot asigura confortul după
pensionare.
Sărăcia vârstnicilor. Mulți pensionari trăiesc în sărăcie și sunt în insecuritate din punct de vedere economic
Sănătatea precară este un alt risc personal major care poate cauza o mare nesiguranță economică. Riscul unei
stări de sănătate precare include atât plata unor facturi medicale costisitoare, cât și pierderea veniturilor obținute.
Șomajul este o cauză majoră de insecuritate economică în Statele Unite. Șomajul poate fi rezultatul unor
recesiuni ale ciclului de afaceri, al schimbărilor tehnologice și structurale din economie, al factorilor sezonieri,
al imperfecțiunilor de pe piața muncii și, de asemenea, al altor cauze
- Riscurile legate de proprietate apar ca urmare a faptului că astfel de posesiuni pot fi distruse sau furate. Riscurile
legate de proprietate pot genera două categorii de pierderi: pierderi directe și pierderi indirecte (subsidiare).
Pierderile directe sunt simplu de înțeles și evaluat; spre exemplu, dacă o casă este distrusă într-un incendiu,
pierderea directă pentru proprietarul ei este valoarea casei. . În plus însă, proprietarul casei nu mai are unde
locui și, în perioada în care imobilul este reconstruit, este foarte probabil că vor apărea cheltuieli suplimentare
necesare pentru asigurarea unei locuințe temporare. Această pierdere a posibilității de utilizare a unui activ apare
ca o pierdere subsidiară(indirectă). Cu alte cuvinte, riscurile legate de proprietate comportă, pe de o parte,
pierderea proprietății și, pe de altă parte, pierderea veniturilor sau cheltuieli adiționale generate de
imposibilitatea utilizării acelei proprietăți.
- Riscurile legate de răspundere/responsabilitate sunt corelate în principal cu prejudiciul neintenționat adus altei
persoane sau deteriorarea proprietății acelei persoane prin neglijență sau neatenție; oricum, răspunderea poate
rezulta și din prejudicii/daune intenționate.
- Riscuri comerciale. Firmele se confruntă, de asemenea, cu o mare varietate de riscuri pure care pot paraliza
financiar sau falimenta firma în cazul unei pierderi. Aceste riscuri includ
(1) riscurile de proprietate, - Firmele dețin proprietăți valoroase care pot fi deteriorate sau distruse de numeroase
riscuri, inclusiv incendii, furtuni, tornade, uragane, cutremure și alte riscuri. Patrimoniul de afaceri include
unitățile de producție și alte clădiri;etc.
(2) riscurile de răspundere civilă, - Firmele își desfășoară adesea activitatea pe piețe extrem de competitive,
unde sunt frecvente procesele pentru vătămări corporale și daune materiale. Procesele variază de la mici
reclamații de neglijență până la cereri de milioane de dolari.
 (3) pierderea veniturilor din afaceri - Firma poate fi închisă timp de mai multe luni din cauza unei daune
materiale suferite de proprietatea comercială din cauza unui incendiu, a unei tornade, a unui uragan, a unui
cutremur sau a unui alt risc
(4) securitatea cibernetică și furtul de identitate - . Hackerii informatici au reușit să fure sute de mii de dosare
de credit ale consumatorilor, ceea ce a expus persoanele la furtul de identitate și la încălcarea vieții private. C
(5) alte riscuri precum
. Hackerii informatici au reușit să fure sute de mii de dosare de credit ale consumatorilor, ceea ce a expus
persoanele la furtul de identitate și la încălcarea vieții private.
Expuneri legate de proprietăți necorporale. Acestea includ deteriorarea reputației de piață și a imaginii publice
a întreprinderi
Expunerile guvernamentale. Guvernele pot adopta legi și reglementări care au un impact financiar semnificativ
asupra societății
După asigurabilitate:
- Riscurile asigurabile sunt acele întâmplări prevăzute cu precizie rezonabilă, ca urmare a existenței unor
informații acumulate în timp cu privire la producerea faptelor respective
Se clasifica in:
Riscuri generale: incendiu, explozie naufragiu, eșuare, răsturnarea navei sau a ambarcaţiunii, coliziunea,
răsturnarea sau deraierea mijlocului de transport terestru, prăbușirea aeronavei, descărcarea mărfii într-un
port de refugiu, cutremur de pământ, erupţie vulcanică,
Riscuri speciale: sunt acele riscuri ce pot fi produse ca urmare a acţiunii oamenilor (război, grevă, închidere
de fabrici) sau cele ce ţin de natura mărfii (ruginire, coclire, zgâriere,)
- Riscurile neasigurabile le constituie acele categorii de riscuri care nu pot fi acoperite prin asigurări, deoarece
ele nu pot fi analizate și prognosticate prin calcul statistic

Alte clasificări discută despre riscurile sistemice și riscurile întreprinderii

Riscurile întreprinderii cuprind, în general, toate riscurile majore cu care se confruntă o organizație de
afaceri. Aceste riscuri includ riscuri pure, riscuri speculative, riscuri strategice, riscuri operaționale și riscuri
financiare.
Riscul strategic se referă la incertitudinea privind incertitudinea în ceea ce privește obiectivele financiare
ale firmei.
Riscul financiar se referă la incertitudinea pierderii din cauza unor schimbări nefavorabile ale prețurile
mărfurilor, ratelor dobânzii, cursurilor de schimb valutar și valoarea banilor.
Riscul sistemic este riscul de colaps al unui întreg sistem sau a unei întregi piețe din cauza eșecului unei
singure entități sau a unui grup de entități care poate avea ca rezultat prăbușirea întregului sistem financiar

Tehnicile de management al riscului pot fi clasificate în linii mari ca fiind fie de control al riscului, fie de
finanțare a riscului. Controlul riscurilor se referă la tehnicile care reduc frecvența sau gravitatea pierderilor.
Finanțarea riscurilor se referă la tehnicile care asigură finanțarea pierderilor.
➢ Controlul riscurilor este un termen generic pentru a descrie tehnici de reducere a frecvenței sau a
gravității pierderilor. Printre principalele tehnici de control al riscurilor se numără
Evitarea --- este una dintre tehnicile de gestionare a riscurilor. De exemplu, puteți evita riscul de a fi
jefuit într-o zonă cu rată ridicată a criminalității dacă vă feriți de zonele cu rată ridicată a criminalității
prevenirea pierderilor –r este o tehnică care reduce probabilitatea de pierdere, astfel încât frecvența
pierderilor să fie redusă. Pot fi date mai multe exemple de prevenire a pierderilor personale. Accidentele
auto pot fi reduse dacă automobiliștii urmează un curs de conducere sigură și conduc în mod defensiv.
reducerea pierderilor (duplicarea; separarea; diversificarea) --Eforturile stricte de prevenire a
pierderilor pot reduce frecvența lor, unele pierderi vor avea loc în mod inevitabil. Astfel, un alt obiectiv
al controlului pierderilor este diminuarea gravității unei pierderi după ce aceasta se produce.
Dublificarea __ Pierderile pot fi reduse prin duplicare. Această tehnică se referă la existența unor copii
de siguranță sau a unor copii ale unor documente sau bunuri importante
Separarea __ O altă tehnică de reducere a pierderilor este separarea. Bunurile expuse la pierderi sunt
separate sau împărțite pentru a minimiza pierderile financiare cauzate de un singur eveniment.
Diversificarea__ pierderile pot fi reduse prin diversificare. Această tehnică reduce șansele de pierdere
prin repartizarea expunerii la pierderi între diferite părți.
Din punctul de vedere al societății, controlul pierderilor este dezirabil din cel puțin două motive.
1. costurile indirecte ale pierderilor pot fi mari și, în unele cazuri, pot depăși cu ușurință costurile directe De exemplu,
un lucrător poate fi accidentat la locul de muncă. Pe lângă faptul că este responsabilă pentru cheltuielile medicale
ale lucrătorului și pentru un anumit procent din venituri (costuri directe), firma poate suporta costuri indirecte
considerabile: Un utilaj poate fi deteriorat și trebuie reparat; linia de asamblare poate fi oprită; sunt suportate costuri
pentru formarea unui nou lucrător care să îl înlocuiască pe cel accidentat;
2. se reduc costurile sociale ale pierderilor. De exemplu, să presupunem că lucrătorul din exemplul precedent moare
în urma accidentului. Societatea este privată pentru totdeauna de bunurile și serviciile pe care lucrătorul decedat le-
ar fi putut produce. Familia lucrătorului își pierde partea sa din veniturile lucrătorului și poate trăi o durere și o
nesiguranță economică considerabile. Iar lucrătorul poate experimenta personal o mare durere și suferință înainte
de a muri. Pe scurt, aceste costuri sociale pot fi reduse prin intermediul unui program eficient de control al pierderilor

Printre principalele tehnici de finanțare a riscurilor se numără retenția, transferuri de alt tip decât asigurarea și asigurarea:
➢ Retenția este o tehnică importantă pentru gestionarea riscurilor. Retenția înseamnă că o persoană fizică sau o
societate comercială reține o parte din toate pierderile care pot rezulta dintr-un anumit risc. Retenția riscurilor
poate fi activă sau pasivă.
Retenția activă a riscului înseamnă că o persoană este conștientă de risc și că intenționează în mod deliberat să
îl rețină integral sau parțial.
Retenția pasivă. Riscul poate fi reținut și în mod pasiv. Anumite riscuri pot fi reținute în mod inconștient din
cauza ignoranței, indiferenței, neglijenței sau a faptului 27 că nu s-a identificat un risc important. Retenția pasivă
este foarte periculoasă dacă riscul reținut are potențialul de a produce o catastrofă financiară.
Autoasigurarea -- este o formă specială de retenție planificată prin care o parte sau întreaga expunere la o
anumită pierdere este reținută de către firmă. Un alt termen pentru autoasigurare este autofinanțare, care exprimă
mai clar ideea că pierderile sunt finanțate și plătite de către firmă.

➢ Transferurile non-asigurare reprezintă o altă tehnică de gestionare a riscurilor. Riscul este transferat către o
altă parte decât o societate de asigurări. Un risc poate fi transferat prin mai multe metode, printre care: transferul
riscului prin contracte, hedging, înființarea unei societăți comerciale
- Transferul riscului prin contracte. Riscurile nedorite pot fi transferate prin contracte
- Acoperirea riscurilor de preț (hedging) este un alt exemplu de transfer al riscului. Acoperirea este o tehnică de
transfer al riscului de fluctuații nefavorabile ale prețurilor către un speculator prin cumpărarea și vânzarea de
contracte futures pe o bursă organizată, cum ar fi Chicago Board of Trade sau New York Stock Exchange
- Constituirea unei societăți comerciale este un alt exemplu de transfer al riscurilor. În cazul în care o firmă este
o întreprindere individuală, activele personale ale proprietarului pot fi sechestrate de creditori pentru a onora
datoriile. În cazul în care o firmă se constituie în societate, activele personale nu pot fi sechestrate de creditori
pentru plata datoriilor firmei.
➢ Asigurarea. Pentru majoritatea oamenilor, asigurarea este cea mai practică metodă de a face față riscurilor
majore. Deși asigurările private au mai multe caracteristici, trebuie subliniate trei caracteristici majore
1- se utilizează transferul riscului, deoarece un risc pur este transferat către asigurător
2- . doilea rând, se utilizează tehnica de punere în comun pentru a repartiza pierderile celor
puțini pe întregul grup, astfel încât pierderea medie să înlocuiască pierderea reală
3- riscul poate fi redus prin aplicarea legii numerelor mari, prin care un asigurător poate
prezice cu mai multă precizie pierderile viitoare.

^Tim Hodgson ş.a. identifică 15 riscuri extreme, grupate în trei mari categorii, anume:
- Riscurile financiare extreme, sunt legate de solvabilitatea şi capacitatea unei instituţii de a-şi onora obligaţiile
financiare cu resurse băneşti disponibile. Printre astfel de riscuri putem menţiona crizele în sistemul bancar.
- Riscurile economice extreme sunt mai puţin omogene, fiind legate de o gamă mai variată de fenomene, de la
recesiunile deflaţioniste până la hipeinflaţie ş.a. Aceste riscuri îşi au originea cel mai frecvent în dezechilibrele
care creează instabilitate;
- Alte riscuri extreme sunt legate de mediul înconjurător şi de mediul politic; crizele politice, războaiele de
proporţii, schimbările climatice, pandemiile mortale etc. sunt cele mai reprezentative pentru această categorie
de riscuri extreme.
 ^ diversificare şi creştere a amplitudinii riscurilor este asociată unor fenomene precum:â

• creşterea gradului de ocupare uumană în zonele expuse evenimentelor extreme şi creşterea valorii economice
• modificări de anvergură în sistemele Globului (exemplu, schimbările climatice)
• modificări în ceea ce priveşte funcţionarea ecosistemelor
SCHIMBARI CLIMATICE
În timp ce cauzele care stau la baza transformărilor climatice sunt încă incerte, riscurile pe care le generează devin certe
şi, aşa cum predicţionează majoritatea specialiştilor, vor afecta alte domenii ale vieţii economice şi sociale.
cutremurele sunt rezultatul unor eliberări spontane de energie în scoarţa terestră, având drept consecinţă inducerea unor
valuri seismice; atunci când epicentrul este foarte aproape de suprafaţă, poate cauza producerea unui tsunami. Se
estimează că se produc anual circa 500.000 de cutremure în întreaga lume.
Distribuţia la nivel global a cutremurelor cu magnitudine mai mare de 8 grade Richter începând cu anul 1900: Asia,
america desud, australia, america de nord
Cele mai coststisitoare cutremure din lume: japonia - Economia Japoniei a fost grav afectată, Yenul s-a depreciat
semnificativ faţă de dolar şi euro după cutremur. Moneda japoneză a coborât cu 0,3% faţă de dolar, iar contractele
futures pe indicele Nikkei au căzut cu 3%, producători industriali şi-au închis uzinele, Dezastrul din Japonia a “îngheţat”
exporturile pentru multe produse fabricate în această ţară. Canon a închis opt uzine, iar Nikon şi Sony au suspendat şi
ele, producţia unor fabrica, confrunta cu o serie de dificultăţi structurale.
Valurile seisemice sunt valuri de energie care circulă prin interiorul Pământului şi ale căror surse principale sunt
cutremurele, exploziile sau erupţiile vulcanice. Denumirea de tsunami sub care sunt cunoscute în mod uzual valurile
seismice provine din limba japoneză Japonia este una din ţările cele mai afectate de astfel de fenomene.
Furtunile, tornadele şi musonii Sunt fenomene naturale cauzate de deplasarea maselor de aer cu diverse intensităţi. La
nivel mondial, sub aspectul zonelor afectate şi al daunelor, se apreciază că furtunile sunt, printre cele mai importante
calamităţi naturale. În funcţie de viteza vântului, de perioada şi de zona de producere , specialiştii clasifică furtunile în
două categorii şi anume furtuni tropicale (uragan – zona Oceanului Atlantic; taifun – zona Pacificului de Nord-Est;
ciclon – zona Oceanului Indian, mările australiene, zona Pacificului de Sud) şi furtuni extratropicale, numite şi furtuni
de iarnă.
Musonii se formează, de regulă, pe versanţii munţilor, apar regulat, în special la începutul verii şi determină apariţia
unor mari cantităţi precipitaţii, însoţite de cele mai multe ori nde inundaţii.
UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 2. FORME DE FINANȚARE A RISCURILOR
Nevoia de protecție în cazul persoanelor fizice și juridice
Măsurile de prevenire
pot reduce expunerea la anumite riscuri
fără a avea însă un efect de suprimare totală
(mai ales în cazul riscurilor naturale).
Măsurile de asistență se concretizează în
acțiuni întreprinse de organizații/entități
autorizate în vederea reparării daunelor,
atunci când riscul s-a produs deja. efectele
lor sunt parțiale și de scurtă durată.
Măsurile de prevedere presupun crearea
unor fonduri prin contribuția persoanelor
expuse la producerea anumitor riscuri;
aceste fonduri au ca destinație acoperirea
unor prejudicii viitoare. se poate recurge la
diverse modalități de constituire a unor
fonduri în vederea compensării
potențialelor prejudicii viitoare; cele mai cunoscute sunt:
Crearea unor fonduri de rezervă financiară la nivel individual- n măsura în care fondurile respective sunt destinate să
acopere pagubele provocate de fenomene neprevăzute, ele capătă caracterul unor forme de protecție autoprotecţie
(„autoasigurare”). Astfel de forme de protecție comportă însă o serie de limite, și anume:
- constituirea fondurilor este condiționată de capacitatea financiară a entităților economice/gospodăriilor;
- gradul de compensare a pierderilor înregistrate şi posibilitatea de reluare a activității depind direct de mărimea fondului
disponibil;
- se pot imobiliza resurse financiare mult mai mari decât cele efectiv necesare la un moment dat;
- generează costuri suplimentare pentru entitățile care recurg la autoprotecție deoarece, pentru a-și dovedi utilitatea,
aceste rezerve trebuie să aibă un grad ridicat de lichiditate.
Constituirea unor fonduri de rezervă în mod centralizat în bugetul de stat sau bugetele locale. Asemenea fonduri sunt
prevăzute în secțiunea de cheltuieli a bugetelor autorităților centrale/locale, pe seama veniturilor generale ale acestora,
fără să se solicite un aport special din partea persoanelor fizice/juridice contribuabile, . Această formă comportă însă și
unele neajunsuri:
o Constituirea fondului de rezervă se face pe seama veniturilor generale ale bugetului public; prin urmare,
costurile acestei protecţii nu se mai reflectă în gestiunea financiară a entităților economice
o Fondul de rezervă se supune regimului cheltuielilor bugetare, ceea ce înseamnă că eventualele credite bugetare,
disponibile la finele anului, nu se reportează în anul următor, ci se anulează.
Constituirea unor fonduri destinate compensării pagubelor/prejudiciilor produse de anumite riscuri, prin intermediul
unor organizaţii specializate. Pe de o parte, aceste fonduri se constituie în mod descentralizat, prin aportul persoanelor
fizice/juridice expuse producerii anumitor riscuri; pe de altă parte, se utilizează în mod centralizat pentru compensarea
pagubelor suferite doar unii dintre asiguraţi. În această situație este vorba despre transferarea riscului de la persoanele
fizice/juridice amenințate de un anume risc (sau complex de riscuri) către organizații specializate, care consimt să
preia/subscrie total sau parțial riscul.
Măsurile cu caracter activ sunt măsurile de prevenire și prevedere sunt orientate către diminuarea probabilității de
producere a evenimentelor cauzatoare de pierderi și, respectiv, reducerea expunerii la riscuri, în timp ce măsurile cu
caracter pasiv sunt măsurile de asistență vizează atenuarea pierderilor financiare/patrimoniale asociate producerii unor
riscuri.
DEFINITII ASUGURARI
Asigurarea reprezintă un sistem de relaţii economice care implică aportul unui număr mare de persoane fizice şi juridice
în constituirea unui fond bănesc, în condiţiile în care sunt ameninţate de aceleaşi pericole în existenţa şi activităţile lor,
pericole probabile, posibile, dar nesigure
!! Asigurarea este o formă de dispersie a riscului şi o formă de protecţie bazată pe un contract, prin care o persoană
fizică sau juridică cedează anumite riscuri unei persoane juridice, denumită asigurător, plătind acestuia o sumă de bani
numită primă de asigurare.
Asigurarea este o operaţiune financiară prin care o parte denumită asigurător despăgubeşte, în cazul producerii unui
sinistru, o altă parte denumită asigurat în schimbul unei remuneraţii
asigurarea este operaţiunea prin care un asigurător constituie pe principiul mutualității, un fond de asigurare, prin
contribuţia unui număr de asiguraţi
CLASIFICAREA TRADITIONALA:
Asigurarea este un termen larg, generic, care cuprinde întreaga gamă de instituții care se ocupă de riscuri prin intermediul
unui mecanism de partajare și transfer al riscurilor.
Asigurările pot fi împărțite și subdivizate în clasificări bazate pe riscurile asigurate sau pe natura fundamentală a
programului respectiv. În principiu, principala distincție este între asigurările private și asigurările sociale
Asigurările private constau în programe de asigurare voluntară puse la dispoziția individului ca mijloc de protecție
împotriva riscului de pierdere. Aceste asigurări voluntare, se bazează pe conceptul de echitate individuală. sunt oferite
de obicei de firme private, dar în unele cazuri sunt oferite de către guvern. Caracteristicile distinctive ale asigurărilor
private sunt faptul că acestea sunt de obicei voluntare și că transferul de risc este în mod normal realizat prin intermediul
unui contract.
asigurările private constau în acele programe de asigurare care sunt disponibile pentru individ ca protecție împotriva
pierderilor financiare, ele se grupează activitatea de asigurări în: o asigurări de viaţă; o asigurări generale.
!!!!Asigurările de viață au caracter neindemnitar, adică odată ce sinistrul se produce, asigurătorul trebuie să plătească
suma convenită din contract, indiferent de valoarea pagubei suferite. Se includ si asig legate de incestitt
!!!!!Asigurările non-viaţă sunt în general asigurări de pagube şi au natura indemnitară, ceea ce presupune faptul că
asigurătorul nu trebuie să plătească o indemnizaţie superioară prejudiciului real suferit de asigurat. Asigurările generale
cuprind asigurările de bunuri, de răspundere civilă, de risc financiar şi alte asigurări generale.
Asigurarea socială, este o asigurare obligatorie, operată de obicei de către guvern, ale cărei beneficii sunt stabilite
prin lege și în care accentul principal este pus pe adecvarea socială. Asigurările sociale oferă o protecție obligatorie
pentru riscurile personale, adică cele care implică o posibilă pierdere de venituri sau de active din cauza unui deces
prematur, a unei vârste înaintate, a unei boli sau a unei invalidități sau a șomajului.
CONDITII: - Acoperirea este obligatorie prin lege în aproape toate cazurile.
- Eligibilitatea pentru prestații este derivată
- Metoda de determinare a prestațiilor este prestabilită prin lege.
- Beneficiile pentru orice persoană nu sunt direct legate de contribuții
- Există un plan precis de finanțare a beneficiilor
- Costul este suportat în principal prin contribuții care sunt de obicei plătite de persoanele asigurate
- Planul este administrat sau cel puțin supravegheat de către guvern.
- Planul nu este stabilit de către guvern numai pentru angajații actuali sau foști angajați

După modul de realizare a raporturilor juridice de asigurare :

o asigurarea prin efectul legii (obligatorie);_____ este stabilită direct prin lege, decret, ordonanţă sau hotărâre a
Guvernului şi se realizează automat dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege privind bunurile sau persoanele
care intră sub incidenţa acestora. Asigurarea obligatorie izvorăşte din interesul economic şi social al întregii colectivităţi
pentru apărarea avuţiei naţionale, menţinerea continuităţii procesului de producţie şi protejarea victimelor unor
accidente. În asigurările obligatorii raporturile dintre asigurat şi asigurător, drepturile şi obligaţiile lor sunt stabilite prin
lege.
- Asig totala((în ea sunt cuprinse toate bunurile de acelaşi fel, precum şi toate persoanele care întrunesc condiţiile
prevăzute de lege)
- este o asigurare normată (suma asigurată este stabilită prin lege sau sub forma unor norme de asigurare pe unităţi
de bunuri separate)
- este o asigurare fără termen (acţionează atât timp cât există bunul asigurat; răspunderea asigurătorului ia naştere
în mod automat din momentul în care asigurătorul a intrat în posesia bunului respectiv)
o asigurarea contractuală (facultativă).
- nu este o asigurare totală( cuprinde, de regulă, numai o parte din bunurile de acelaşi fel existente în proprietatea
persoanelor fizice şi juridice la un moment dat)
- nu este o asigurare normată (suma asigurată este stabilită în funcţie de propunerea asiguratului şi având ca limită
maximă valoarea reală a bunului în momentul încheierii asigurării, iar la asigurările de persoane anumite sume
stabilite prin regulamentele de asigurare.)
- este o asigurare cu termen (este valabilă numai o anumită perioadă de timp, riguros stabilită în contractul de
asigurare; răspunderea asigurătorului acţionează numai în cadrul acestui interval
După domeniul asigurării, asigurările se împart în patru categorii:
o asigurări de bunuri; ___ Asigurările de bunuri cuprind valori materiale de orice fel, ce pot fi avariate sau distruse de
calamităţi ale naturii sau accidente. În această categorie intră clădirile, culturile agricole, maşinile şi instalaţiile,
o asigurări de persoan; ___Prin asigurările de persoane, se asigură viaţa, integritatea sau sănătatea asiguratului supuse
ameninţării unor evenimente care pot provoca decesul, invaliditatea sau boala acestuia. În funcţie de riscul asigurat,
distingem două categorii de asigurări : asigurări de viaţă şi asigurări de persoane, altele decât cele de viaţă (asigurări de
accidente, de călătorie, de sănătate, etc.)
o asigurări de răspundere civilă; __ au ca obiect valoarea patrimonială egală cu despăgubirile ce ar urma să le plătească
asiguratul ca urmare a unui prejudiciu cauzat unei terţe persoane pentru care răspunde conform legii. Asigurările de
interes financiar cuprind asigurarea de credite, asigurarea pentru riscul de neplată, asigurarea de fidelitate şi altele.
o asigurări de interes financiar.
După natura riscului asigurat, distingem:
o asigurări pentru riscuri din calamitați;
o asigurări cu caracter social-politic;
o asigurări ce provin din natura mărfurilor.
În raport cu teritoriul pentru care sunt acoperite riscurile, asigurările se împart în :
o asigurări interne;
o asigurări externe. Din categoria asigurărilor externe fac parte asigurarea facultativă de răspundere civilă auto pentru
pagube produse terţilor pe teritoriul unei alte ţări (CARTEA-VERDE), asigurarea de avarii şi furt internaţională
(CASCO EXTERN), asigurări maritime, asigurări de asistenţă medicală, etc.
În funcţie de subiectele raporturilor de asigurare se disting
asigurări directe În cazul asigurărilor directe raporturile de asigurare se stabilesc în mod nemijlocit între asigurat şi
asigurători, fie prin intermediul contractului de asigurare, fie pe baza legii
asigurări indirecte (reasigurări). Reasigurarea apare ca un raport care se stabileşte, de fiecare dată, între două societăţi
de asigurare, dintre care una are calitatea de reasigurat, iar cealaltă de reasigurător. Reasigurarea are la bază contractul
de reasigurare prin intermediul căruia reasiguratul cedează unui reasigurător o parte din răspunderile asumate prin
contractul de asigurare.
În funcţie de locul unde se produc evenimentele asigurate există:
- asigurări terestre, care se extind şi asupra riscurilor care vizează lacurile, râurile, porturile etc.;
- asigurări maritime, care au ca scop acoperirea riscurilor care se pot produce pe apele mărilor sau oceanelor;
- asigurări aeriene (de aviaţie), care acoperă două mari categorii de riscuri: pentru pierderea sau avarierea aeronavei
şi de răspundere civilă a companiei aeriene.
În funcţie de interesul pecuniar avem:
- asigurarea averii (pentru incendiu, furt etc.);
- asigurarea împotriva falimentului în afaceri;
- asigurarea responsabilităţii (răspunderii).
În funcţie de volumul de obiecte asigurate există:
- asigurări individuale (ex. asigurarea unei case împotriva incendiului);
- asigurări colective (ex. asigurarea bunurilor dintr-o casă împotriva incendiului);
- asigurări complete (privesc bunuri transportate sau depozitate într-o anumită perioadă de timp).

CLASIFICAREA MODERNA
După modul de administrare:
- asigurările de repartiţie - asigurătorul se limitează la a repartiza asiguraţilor sinistraţi sumele primelor achitate de
toţi membrii comunității de risc; durata este de 1 an, pe această perioadă apreciindu-se că frecvenţa riscurilor este
constantă, având variaţie unică; aici includem asigurările de bunuri şi răspundere civilă;
- asigurările de capitalizare - se încheie pe termen lung; se apreciază că riscul asigurat nu are o manifestare constantă,
frecvenţa diminuându-se pe parcursul contractului, crescând însă probabilitatea producerii acestuia (cum ar fi în cazul
decesului la asigurările de viaţă).
După obiectul lor şi după criteriile tehnice:
- asigurările de daune vizează repararea consecinţelor unui eveniment cauzator de pagube, asumat patrimoniului
asiguratului;
- asigurările cu implicaţii financiare - nu urmăresc repararea unor consecinţe ce afectează patrimoniul asiguratului, ci
menţinerea unui echilibru financiar pentru asigurat sau beneficiarii acestuia, asigurarea unui trai decent ( asigurarea de
viaţă cu pensie privată) etc.
CLASIFICAREA INTERNATIONALA
Astfel, Financial Stability Forum delimitează trei categorii, și anume asigurări de viață, asigurări non-viață și reasigurări.
Clasa 713: Servicii de asigurări și pensii (exclusiv servicii de reasigurări), cu excepția serviciilor de securitate socială
obligatorii. Această clasă acoperă servicii de asigurări de viață și pensii, servicii de asigurări de accidente și sănătate,
servicii de asigurări non-viață.
- Clasa 714: Servicii de reasigurări, respectiv: reasigurări de viață, reasigurări de accidente și sănătate, alte servicii de
reasigurări non-viață.
- Clasa 716: Servicii auxiliare asigurărilor și pensiilor, cu referire la: servicii de brokeraj și reprezentare; servicii de
evaluare; servicii de actuariat; alte servicii auxiliare asigurărilor și pensiilor.
Abordări privind serviciile de asigurare
Din punct de vedere juridic, asigurarea - Prin contractul de asigurare, asiguratul se obligă să plătească o primă
Administraţiei Asigurărilor de Stat, iar aceasta ia asupra sa riscul producerii unui anume eveniment, obligându-se ca, la
producerea evenimentului, să plătească asiguratului sau unei terţe persoane, denumită beneficiar, o indemnizaţie în
limitele convenite”
Contractul de asigurare prezintă mai multe trăsături, cum ar fi:
➢ Este un contract consensual, adică se încheie valabil prin simplul consimţământ al părţilor.. e asiguratul
şi asigurătorul şi-au exprimat acordul de voinţă cu privire la conţinut
➢ Este un contract sinalagmatic, adică părţile contractuale îşi asumă obligaţii reciproce şi
interdependente.
➢ Este un contract aleatoriu, adică la încheierea acestuia părţile nu cunosc existenţa sau întinderea exactă
a avantajelor patrimoniale ce vor rezulta pentru ele din contract. Acest eveniment denumit alea, comportă,
pentru fiecare dintre părţi o şansă de câştig sau un risc de pierdere
➢ Este un contract cu titlu oneros, adică fiecare parte urmăreşte să obţină un folos, o contraprestaţie în
schimbul obligaţiei ce-şi asumă. Asiguratul beneficiază de protecţia pe care i-o oferă asigurătorul
➢ Este un contract succesiv, adică se eşalonează în timp. Asigurătorul se angajează să acopere un anumit
risc o perioadă nelimitată
➢ Este un contract de adeziune, adică deşi este redactat şi imprimat de asigurător, el a aderat asiguratul.
➢ Este un contract de bună credinţă, adică presupune că executarea acestuia să se facă cu bună credinţă de
către părţi.
Asigurarea ex contractu are la bază principiul facultativităţii, adică ea se încheie din proprie iniţiativă de către persoane
fizice sau juridice interesate, împotriva acelor fenomene care le ameninţă bunurile, viaţa sau integritatea corporală, în
scop de indemnizaţie sau fructificare.
Asigurarea ex lege are la bază principiul obligativităţii, adică persoane fizice şi juridice, deţinătoare de bunuri care
fac obiectul asigurării obligatorii, sunt obligate să le asigure împotriva riscurilor prevăzute de lege
Abordarea economică
Fondul de asigurare se formează în mod descentralizat pe seama sumelor de bani pe care le achită persoanele fizice sau
juridice interesate în înlăturarea pagubelor pe care ar urma să le suporte, dacă s-ar produce anumite evenimente. Fondul
de asigurare se constituie in vederea acoperirii unor pagube provocate de fenomene viitoare şi nesigure.
paguba provocată de producerea riscului asigurat se împarte între membrii comunităţii de risc după principiul
mutualităţii.
Ca şi celelalte componente ale sistemului financiar, asigurările îndeplinesc anumite funcţii
- Funcţia de repartiţie, fiind principala funcţie a asigurărilor, se manifestă în procesul de formare a fondului de
asigurare, la dispoziţia organizaţiei de asigurare, pe seama primei de asigurare suportate de persoanele fizice şi
juridice cuprinse în asigurarea ex contractu sau ex lege.
- Funcţia de control ca şi funcţie complementară a asigurărilor, urmăreste modul în care se încasează primele de
asigurare şi alte venituri ale organizaţiei de asigurare
- Funcţia de compensare a pagubelor reprezintă principala funcţie a asigurărilor şi prezintă interes atât
pentru asigurat, cât şi pentru economia unei ţări
- Funcţia de prevenire a producerii pagubelor este a doua funcţie ca importanţă şi se realizează pe două căi:
prin finanţarea unor activităţi de prevenire a calamităţilor şi accidentelor şi prin formularea unor asemenea
condiţii de asigurare
- Funcţia financiară se manifestă prin faptul că asigurarea este apreciată ca fiind una din pârghiile sistemului
financiar.
- Funcţia de promovare comerţului invizibil, acolo unde legislaţiile naţionale permit vânzarea de asigurări unor
altor clienţi din alte ţări sau cumpărarea de la asigurători străini.
Reasigurarea este un mecanism prin care o societate de asigurări poate evita pierderile catastrofale în cadrul funcționării
mecanismului de asigurare. În cadrul unei tranzacții de reasigurare, asigurătorul care solicită reasigurarea este cunoscut
sub numele de asigurător direct sau societatea cedentă, în timp ce societatea care își asumă o parte din risc este
cunoscută sub numele de reasigurător.
Reasigurările deţin o poziţie deosebit de semnificativă în comerţul internaţional şi, cu cât volumul şi valoarea bunurilor
comercializate sunt mai mari, cu atât rolul reasigurărilor este mai important. Reasigurarea oferă capacitatea necesară
asigurătorului direct (original, iniţial) pentru acoperirea riscurilor pe care, altfel, nu le poate suporta singur.
În Dictionary of financial and investments terms, reasigurarea se suprapune ideii de împărţire a riscurilor între societăţile
de asigurare. O parte din riscul asigurătorului este asumat de alte companii în schimbul plăţii unei părţi din prima plătită
de asigurat.
Companie cedentă - este compania care acceptă riscul de la asiguratul său şi cedează o parte din acest risc în reasigurare
unei alte companii de asigurare sau de reasigurare
Reasigurătorul – este asigurătorul care acceptă o reasigurare de la un asigurător direct. El poate fi o companie de asigurări
sau o companie specializată (profesională) de reasigurări.
Se observă astfel că relaţia de reasigurare are loc între compania cedentă (asigurătorul original) şi reasigurător, iar între
asiguratul original şi reasigurător nu există nici o legătură.
Reasigurarea are două funcții importante: Prima este repartizarea riscurilor. Cea de-a doua funcție pe care o
îndeplinește reasigurarea nu este la fel de evidentă: este o funcție financiară.
Pentru a înţelege mai bine esenţa reasigurării, se impune o delimitare a acestei activităţi de cea de asigurări directe.
Aceste deosebiri rezultă şi din schema prezentată:
• un asigurător (companie de asigurări) poate încheia un contract de asigurare cu o persoană fizică sau persoană juridică
(în calitate de asigurat), în timp ce la un contract de reasigurare nu pot fi decât două companii specializate de asigurări
sau o companie de reasigurări (ca reasigurator) şi o companie de asigurări (ca reasigurat), deci acest contract se încheie
numai între persoane juridice;
• contractul de reasigurare se încheie între două societăţi de asigurare/reasigurare şi niciodată nu implică asiguratul în
relaţia lor.
• un contract de asigurare este legat, în mod direct, de risc şi de urmările, chiar şi cele mai mici, ale producerii acestuia,
în timp ce reasiguratorul devine implicat în acoperirea daunelor numai atunci când el are obligaţia de plată rezultată din
contract.
• obiectul unei asigurări poate fi o proprietate, o persoană sau un profit, expuse pierderilor sau avariilor pe care Ie poate
suporta asiguratul în afara activităţii întreprinse de el însuşi sau de agenţii sau funcţionarii săi, în timp ce reasiguratorul
este indirect interesat în pierderile suportate de asiguratul original, el compensând parţial sumele plătite de reasiguratul
său.
• nu toate contractele de asigurare sunt supuse principiului indemnizaţii (compensării, despăgubirii), - cu excepţia
poliţelor de viaţă, accidente şi boală -, în timp ce toate contractele de reasigurare, inclusiv cele pentru reasigurări de
viaţă sunt contracte de despăgubire (indemnity),
• contractul de asigurare îmbracă forma unei poliţe de asigurare, în timp ce contractul de reasigurare îmbracă forme
diferite în funcţie de tipul reasigurării, rareori apărând în forma unei poliţe de reasigurare (doar uneori, la reasigurarea
facultativă, în special de incendiu).
• în timp ce aproape toate asigurările directe (cu excepţia celor maritime şi de aviaţie) sunt, în principal, interne,
reasigurarea este prin natura sa o activitate internaţională.
Coasigurarea este o modalitate de transfer al riscului de la un asigurat către mai mulţi asigurători, pentru părţi din
valoarea bunului asigurat. Prin coasigurare, asiguratul cedează cote părţi din riscul asigurat mai multor asigurători până
la 100% din valoarea riscului. Modalitate de dispersie a riscurilor care caracterizeaza riscuri foarte mari. "coasigurarea
reprezintă dispersia unui risc asigurabil pentru situaţia în care daunele pot ajunge atât de mari încât nu este prudent
pentru o companie să subscrie întregul risc Coasigurarea reprezintă o formă de protecţie având aceeaşi esenţă economică
pe care o are şi asigurarea. coasigurarea se realizează prin intermediul brokerilor care găsesc cele mai bune combinaţii
pentru clienţii lor.
Autoasigurarea este o altă formă de protecţie destul de mult utilizată. Ea constă în crearea de către o persoană fizică sau
juridică a unui fond, a unor rezerve proprii având ca destinaţie numai acoperirea pagubelor create din orice motiv
(calamităţi, incendii, furt şi altele). Această formă de protecţie este numită impropriu autoasigurare, poate ar putea fi
denumită mai corect autoprotecţie.
Printre avantajele utilizării autoasigurării:
❖ Nivelul scăzut al „primelor”, dat fiind că vor acoperi numai riscul efectiv, nu şi alte costuri, precum comisionul
brokerului sau al agentului, cheltuieli de administrare şi marja estimată de profit a asigurătorului;
❖ Veniturile din investirea acestor fonduri create din prime aparţin asiguratului şi pot fi utilizate pentru creşterea
propriului fond de protecţie sau reducerii contribuţiilor viitoare
❖ Costurile viitoare pentru primele de asigurare nu vor fi afectate de istoricul daunelor la categoria de riscuri
respective pe piaţă care pot determina creşterea lor la nivelul pieţei pentru acea categorie de asigurări
❖ Nu există posibilitatea apariţiei unor dispute între asigurat şi asigurător în legătură cu daunele produse;
❖ Profiturile rezultate din autoasigurare vor creşte şi se vor acumula la fondurile asiguratului
dezavantajele autoasigurarii principale :
❖ n cazul unei catastrofe, fondul poate fi folosit integral pentru acoperirea pierderilor sau poate fi insuficient,
nemairămânând resurse pentru acoperirea daunelor din alte cauze; este posibil chiar ca întreaga organizaţie să
intre în faliment
❖ în timp ce organizaţia poate plăti orice pierdere individuală, efectul agregat al mai multor pierderi dintr-un an
ar putea avea acelaşi efect ca şi o pierdere de catastrofăv
❖ investiţiile pot să nu ofere o fructificare suficientă
❖ este necesară angajarea unui personal relativ numeros
❖ nu mai există consultanţa tehnică privind prevenirea riscurilor oferită de asigurători
❖ statisticile privind daunele organizaţiei vor rezulta dintr-un număr relativ redus, greu de gestionat daunele
viitoare
❖ ă posibilitatea unor nemulţumiri din partea acţionarilor care nu mai pot intra în posesia integrală a dividendelor
datorită creşterii fondului de autoasigurare
❖ în perioadele dificile din punct de vedere financiar, există tentaţia de a se face împrumuturi de fonduri, reducând
astfel capacitatea de autoprotecţie;
❖ managerii companiei sunt tentaţi să folosească fondul şi pentru acoperirea pierderilor din alte cauze decât cele
pentru care a fost constituit (plăţi "ex gratia")
❖ principiul de bază al asigurării privind dispersia riscului este încălcat;
❖ contribuţiile la fond nu sunt întotdeauna deductibile
Sectorul financiar și sectorul asigurărilor contribuie la :

• ameliorarea alocării resurselor; • reducerea costurilor cap. prin econ. de scală și

specializare;
• mobilizarea disponibilităților bănești;
• managementul riscurilor și asigurarea de lichidități.
Fiecare sector de activitate are particularitățile și specificitățile sale; printre elementele care particularizează sectorul
asigurărilor de multe alte activități se numără natura lor facilitativă și funcționalitatea lor amplă
Din perspectivă macroeconomică, asigurările joacă un rol crucial pentru mediul de afaceri, acoperind o gamă largă de
riscuri și permițând continuitatea activității; ajută la stabilizarea economiei; pot susține dezvoltarea piețelor financiare
și mobilizarea capitalurilor disponibile.
rolurile majore pe care industria asigurărilor le are în economie pot fi sintetizate astfel:
1) Promovează stabilitatea financiară şi facilitează reducerea anxietăţii. Pierderile suferite de către o entitate
economică în urma unor daune majore neasigurate pot antrena nu numai falimentul afacerii respective, ci
şi prejudicii majore tuturor entităţilor din aval și din amonte cu care derulează afaceri;
2) Creează posibilitatea de a substitui o serie de programe guvernamentale de securitate socială. Se reduce
astfel presiunea fiscală, ceea ce permite o mai bună alocare a resurselor societăţii.
3) Facilitează schimburile, comerţul şi iniţiativele antreprenoriale
4) Mobilizează disponibilități bănești și facilitează alocarea lor eficientă, ceea ce ameliorează potențialul de
creştere economică. Acest rol de intermediar financiar este cel mai evident în cazul asigurărilor de viață
5) Asigură capacitatea de a ”controla” mai eficient riscurile. Prin activitatea lor specifică, asiguratorii au
capacitatea de a "forţa" economiile în care funcţionează la o abordare mai responsabilă
6) Asistă asiguraţii în minimizarea pierderilor, furnizând și servicii de reducere a expunerii la risc.
Din punctul de vedere al clienților, funcționalitatea majoră a asigurărilor este transferul riscurilor. Transferul
riscurilor nu numai că oferă asiguratului posibilitatea de a-și acoperi pierderile în cazul producerii evenimentului
asigurat, ci îl și degrevează de adoptarea unor măsuri de prevenire a producerii riscului asigurat și a extinderii
pagubelor rezultate. una dintre preocupările lor majore este evaluarea și managementul riscurilor, ceea ce pot face mai
bine decât clienții lor.
Gradul de substituire depinde de maniera de finanțare a primelor de asigurare. Astfel, primele de asigurare pot rezulta
dintr-un flux adițional de venituri de pe piețele financiare (caz în care nu apare substituirea) sau pot rezulta dintr-o
reorientare dinspre activele oferite de un intermediar (cum ar fi depozitele bancare) spre asigurări. Prin urmare,
oferirea de servicii de asigurare poate genera creșterea consumului în cadrul gospodăriilor și/sau poate duce la
accentuarea concurenței și ameliorarea eficienței pe piață. Efectul de „substituire a economisirii” este cel mai evident
la asigurările de viață.
Mai ales asigurătorii de viață și fondurile de pensii sunt ”vehicule” de substituire a economisirii, intensificându-se
astfel concurența pe piața financiară, cu consecințe precum:
- ameliorarea accesului consumatorilor la un portofoliu mai diversificat și, implicit, reducerea riscurilor;
- ”alterarea” mai rapidă a imaginii companiilor dar și a produselor oferite;
- reducerea nevoii de a economisi și diminuarea ratei de economisire șa nivel național

UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 3. PIAȚA ASIGURĂRILOR

putem defini piața asigurărilor ca un ansamblu de relații care se stabilesc între cererea de asigurare și oferta de asigurare;
Piaţa asigurărilor are două componente de bază:

• Cererea de asigurare venită din partea persoanelor fizice şi juridice, care doresc să încheie diferite tipuri de asigurări;
. Cererea de asigurare se materializează în contracte de asigurare, după confruntarea ei cu oferta.

• Oferta de asigurare Oferta de asigurare vine din partea unor societăţilor/organizații specializate, autorizate să
funcţioneze în acest domeniu şi capabile, din punct de vedere financiar, să desfăşoare o astfel de activitate.
rolul pe care îl au în mecanismul specific asigurărilor, astfel:

• gestionarii riscului: asigurătorii şi reasigurătorii;

• intermediarii: agenţii de asigurare şi brokerii de asigurare

• firme care oferă servicii asociate activităţii de asigurare, cum ar fi, de exemplu: constatare, evaluare, lichidare de
daune, consultanţă în domeniul managementului riscului etc.
Rolul de asigurători şi reasigurători pe piaţă îl pot avea mai multe categorii de entități:
➢ SCA și SRL
➢ Companiile mutuale de asigurări sunt o formă specială de afacere care oferă servicii de asigurare.
➢ Sindicatele Lloyd’s, care nu reprezintă o societate de asigurări, ci se comportă ca o piaţă.
➢ Bursele de asigurări sunt bursele ce apar ca adevărate pieţe. Fiecare asigurare sau reasigurare achiziţionată la
bursă este subscrisă de către membrii acesteia
➢ Poolurile şi asociaţiile sunt constituite din câţiva asigurători independenţi, care cooperează pentru a asigura
riscuri pe care membrii nu sunt dispuşi să le acopere singuri. Poolurile pot funcţiona ca sindicat, sau prin
intermediul reasigurării.
Intermediarii în asigurări au un rol important pe piața asigurărilor, ei mijlocind confruntarea cererii de asigurare cu
oferta de asigurare; intermediarii în asigurări pot activa fie ca agenți de asigurare fie ca brokeri de asigurare. intermediarii
în reasigurări sunt brokerii de reasigurare
- Agenții de asigurare reprezintă interesele companiei de asigurări, oferă consultanță și promovează oferta
acesteia, în timp ce
- brokerii de asigurare intermediază/negociază contracte de asigurare în numele clienților lor
Brokerul de asigurare şi reasigurare are următoarele atribuţii:
1) acordă asistenţă clientului
2) contactează asigurătorii/reasigurătorii pentru obţinerea unor contracte pe termen lung
3) negociază termenii contractului
4) participă la reînoirea contractului de (re)asigurare;
5) asistă (re)asigurătorul la respectarea clauzelor contractuale.
Despre intermediari trebuie sa se stie structura organizationala,adresa sediului si alted ate precum nume calificare
experienta etc

Dimensiunea pieţei se poate evalua prin indicatori precum:

- numărul contractelor încheiate într-o anumită perioadă;
- valoarea anuală a primelor de asigurare;
- cuantumul sumelor asigurate într-o anumită perioadă;
- valoarea totală a angajamentelor asumate de asigurator la un moment dat
impactul asigurărilor asupra vieţii economico-sociale a unei ţări,
- gradul de penetrare al asigurărilor - eficiența în folosirea capitalului și a forţei de muncă;
- densitatea asigurărilor - ponderea pe piaţa capitalului de împrumut etc
. Cadrul organizatoric al pieţei
Societăţile de asigurare, pot avea capital de stat, privat sau mixt şi pot funcţiona ca societăţi pe acţiuni sau SRL.
Organizaţiile de asigurare de tip mutual funcţionează pe principiul mutualităţii conform statutelor efectuând operaţii
de întrajutorare pentru membrii lor şi neavând ca scop obţinerea de profit.
Asociaţiile de asigurare sau tontine sunt constituite de un grup de persoane fizice pentru o perioadă de timp
determinată de 10-20 ani, membrii acestei organizaţii aducând o cotizaţie anuală la fondul comun, cotizaţie care este
variabilă în funcţie de vârstă
Concurența
În cazul pieței asigurărilor despre concurenţă perfectă şi concurenţă imperfectă.
Piaţa cu concurenţă perfectă este caracterizată prin

Atomizarea pieţei care se realizează atunci când piaţa reuneşte un număr mare de ofertanţi şi de solicitanţi.
Libertatea de intrare-ieşire a participanţilor pe şi de pe piaţă
Descentralizarea deciziilor unde fiecare organizaţie de asigurare ia decizii în limitele capacităţii sale
Transparenţa pieţei are loc atunci când persoanele fizice nefamiliarizate cu problemele asigurărilor, nu realizează
avantajele pe care i le poate oferi un contract de asigurare, deoarece pentru convingerea unui solicitant despre
utilitatea şi oportunitatea contractării unei asigurări este necesară adresarea la un agent de asigurare.
Omogenitatea produsului de asigurare apare atât pe piaţa asigurărilor prin comercializarea unei palete largi de
produse.
piaţa cu concurenţă imperfectă discutăm atunci când cel puţin una din trăsăturile prezentate mai sus, nu
caracterizează acea piaţă. De aceea se consideră că piaţa asigurărilor de persoane, de bunuri, de răspundere civilă
este o piaţă impură, imperfectă.
Convergența piețelor de asigurări din întreaga lume dar și convergența între asigurări și alte segmente ale pieței
financiare este departe de a fi completă, numeroase diferențe între țări continuând să existe
➢ Un semn al existenței unor diferențe majore între diferite piețe de asigurări este eterogenitatea semantică
vizibilă în jargonul specific domeniului.
➢ Fiecare țară are un cadru specific care reglementează industria asigurărilor și serviciile financiare în general.
➢ Rolul comerțului electronic în industria asigurărilor variază considerabil de la o țară la alta.
➢ diferite țări au diferite canale de distribuție dominante.
➢ fiecare țară are propriul sistem politic și această diversitate are impact asupra industriei asigurărilor.
➢ tendințele demografice sunt destul de eterogene la nivel mondial.
➢ portofoliul de produse de asigurare diferă
Piața asigurărilor în România:
Etapa 1990-2000, numită și etapa acumulărilor cantitative, este definită de: înființarea primelor societăți private de
asigurări, un cadru legislativ mai puțin corespunzător economiei de piață, lipsa personalului specializat în domeniul
asigurărilor
Etapa 2001-prezent, numită și etapa acumulărilor calitative, este definită prin: asigurarea cadrului legislativ
armonizat cu Normele Uniunii Europene, înființarea Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) prin Lege
pentru a evidenția cât mai bine evoluția pieței românești de asigurări este necesară prezentarea și analizarea anumitor
indicatori, și anume:
 - nr. soc. De asig.
- Cap. Soc
- Prime brutesi nete
- Nr, de contracte
- Indemnizatii brute si nete platit
- Prime nete
- gradul de cedare în reasigurare
- rata de retenție/ daunei
- gradul de penetrare al asigurărilor în economie
- densitatea asigurărilor
- cerințe
- de capital de solvabilitate/minim.
Prin libertatea de instalare se înţelege opţiunea pentru o persoană juridică - societate de asigurare- de a-şi constitui şi
stabili sedii - agenţie, filială sau sucursală - în oricare dintre statele membre
Libera circulaţie a persoanelor fizice, a mărfurilor, a serviciilor şi a capitalurilor a constituit şi constituie
premisa libertăţii prestaţiei serviciilor de asigurare, apreciată adesea ca subsidiară.
Activitatea de asigurare în România poate fi exercitată numai de:
a) persoane juridice române,
b) asigurători sau reasigurători autorizaţi în statele membre
c) sucursale aparţinând unor societăţi-mamă
d) filiale ale unor asigurători sau reasigurători din state terţe,
e) asigurători sau reasigurători care adoptă forma de companie europeană pe acţiuni (SE - Societas Europaea)
Asigurătorii din România
Înființarea unui asigurător din România este supusă unei proceduri care implică
(a) aprobarea prealabilă din partea ASF;
(b) înregistrarea ulterioară a companiei la registrul comerțului competent;
(c) obținerea ulterioară a unei autorizații de asigurare de la ASF.

UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 4. ASIGURĂRILE DE PERSOANE

Obiectivele cărora le poate răspunde o asigurare de persoane sunt:
- protecţia familiei;
- independenţa financiară pentru copii în perioada studiilor sau a debutului în căsnicie
- menţinerea garantată a stilului de viaţă
- prosperitatea şi securitatea intereselor în afaceri,
- asigurarea unui fond de compensare financiară în situaţia unei invalidităţi, spitalizări sau diagnosticării cu o
boală gravă;
- asigurarea unui fond de cheltuieli imediate , de valori ridicate, în cazul decesului asiguratului:
- asigurarea viitorului copiilor
- crearea unei pensii suplimentare
Asigurarea de persoane este un contract semnat între asigurător şi asigurat în favoarea unui beneficiar sau a mai multor
beneficiari. Obiectul se stabileşte de comun acord. Comparativ cu asigurările de bunuri, asigurările de viaţă sunt diferite
în sensul că, la sfârşitul perioadei asigurate clientul beneficiază de toţi banii cu care a cotizat, plus o anumită „dobândă",
care variază în funcţie de tipul investiţiei şi de tipul asigurării .
Natura neindemnitară a asigurării de persoane are trei caracteristici majore:

• Suma asigurată are un caracter forfetar.

• Suma asigurată nu este o repartiţie.

• Asigurătorul nu are dreptul de recurs împotriva terţilor responsabili de sinistru.
principalele riscuri acoperite de asigurările de persoane sunt roscul de deces și riscul de supraviețuire
Riscul de deces. În cazul în care asiguratul decedează în decursul perioadei de asigurare beneficiarul sau beneficiarii
vor primi suma asigurată. De precizat că asigurarea de deces nu este o asigurare de economisire (capitalizare), ci una de
protecţie împotriva unui risc determinat. În cazul unei asigurări de deces încheiate pe termen limitat, asigurătorul este
obligat să achite suma înscrisă în contract, dacă decesul asiguratului a avut loc în perioada de valabilitate a acestuia.
Dacă la expirarea contractului, asiguratul este in viaţă, asigurătorul este exonerat faţă de asigurat de orice obligaţie care
rezultă din contract
Riscul de supravieţuire. Dacă la expirarea contractului de asigurare asiguratul este în viaţă, el va primi banii aferenţi
sumei asigurate, fie sub formă de pensie, fie într-o sumă unică.
În funcţie de riscul acoperit, asigurările de persoane pot fi :

− asigurări de supravieţuire;__ asigurătorul se angajează să plătească asiguratului, la expirarea contractului, suma

asigurată, cu condiţia ca acesta să fie în viaţă.

− asigurări de deces; ___Asigurările de deces protejează asiguratul împotriva riscului de deces. Cum decesul este un
eveniment viitor şi sigur, dar incert ca dată, asigurătorii folosesc diverse forme de asigurare care să satisfacă cele mai
diferite preferinţe. Asigurarea de deces încheiată pe termen limitat obligă pe asigurător să achite suma înscrisă în
contract, dacă decesul asiguratului a avut loc în perioada de valabilitate a acestuia. Dacă la expirarea contractului
asiguratul este în viaţă, asigurătorul este exonerat, faţă de asigurat, de orice obligaţie decurgând din contract.

− asigurări mixte de viaţă; − în cazul decesului asiguratului, beneficiarul asigurării intră în posesia sumei asigurate; −
în caz de supravieţuire, asiguratul încasează personal suma asigurată prevăzută în contract
Asigurarea mixtă redusă se caracterizează prin aceea că la expirarea perioadei de asigurare ,dacă asiguratul, este în
viaţă el beneficiază de suma asigurată, iar dacă el decedează asigurătorul va plăti suma primelor de asigurare înregistrate
până la momentul decesului la care de regulă se adăugă cota corespunzătoare participării la profit
Asigurarea tip student are ca scop economisirea unor fonduri pentru perioada de studii a copiilor
Asigurarea tip zestre este o asigurare prin care părinţii sau tutorii legali oferă o sumă de bani drept zestre în momentul
în care copilul se căsătoreşte pentru a porni la întemeierea unei familii.

− asigurări de accidente; - urmăresc protejarea persoanelor fizice de consecinţele nefaste ale unor evenimente
neprevăzute care le afectează viaţa, integritatea corporală ori capacitatea de muncă.

− asigurări de boală; protejaeza persoanelor care au suferit o incapacitatea temporară de muncă determinată de boală.
Asigurarea de sănătate permanentă urmăreşte să elimine sărăcia, adesea asociată cu o incapacitate de muncă de durată,
provocată de un accident sau de o boală.
Asigurarea de viaţă pe termen limita - Aceasta este cea mai simplă formă de asigurare de viaţă, se încheie pe o perioadă
determinată de timp şi acoperă doar riscul de deces. Asiguratul va plăti periodic prima de asigurare. Acest tip de
asigurare protejează asiguratul doar împotriva riscului de deces şi nu oferă posibilitatea economisirii sau capitalizării.
Beneficiarii acestei asigurări pot fi: soţul supravieţuitor, copiii, fraţii, surorile, părinţii sau alte persoane desemnate de
asigurat. Ceea ce este caracteristic acestui tip de asigurare este faptul că suma va fi plătită beneficiarului doar dacă
decesul asiguratului intervine în perioada de valabilitate stabilită prin contract.
Asigurarea de viaţă pe termen nelimitat Acest tip de asigurare acoperă riscul de deces al asiguratului până la o vârstă
înaintată a acestuia (95-100 ani).
Specialiştii în materie apreciază că asigurările de viaţă mai pot fi încadrate în următoarele categorii:
1. Asigurările de viaţă tradiţionale sunt poliţe de asigurare care oferă celor care le deţin beneficii (materiale)
considerabile şi garantate, care se pot ridica în urma decesului sau la maturitate
Cele mai des întâlnite tipuri de asigurări de viaţă tradiţionale sunt:

− asigurarea de viaţă pe termen limitat;

− asigurarea de viaţă pe termen nelimitat;

− asigurarea mixtă de viaţă;

− asigurarea mixtă redusă;

− asigurarea de studii (tip student);

− asigurarea dotă (de tip zestre);

− asigurarea majorat;

− asigurarea pentru ipotecă;

− asigurarea de rentă.
2. Asigurarea de tip unit-linked Este o asigurare pe bază de investiţii, care oferă protecţia prin asigurare şi totodată
posibilitatea investirii.
TRASATURI : prima de asigurare nu este fixă; contractantul poate opta pentru orice valoare a sumei asigurate
situată între o limită minimă şi una maximă, primele de asigurare vor fi eşalonate, contractantul are dreptul să retragă
o cotă din unit-uri din contul săU, O DATA PE AN,
Unit-linked a apărut ca răspuns la dorinţa de investire a asiguraţilor alături de nevoia de protecţie. Produsul are în
structura sa două componente:

− componenta de protecţie; -- este de fapt o asigurare de viaţă pe termen nelimitata pentru care plata primelor
de asigurare se face eşalonat până la împlinirea vârstei de pensionare.
− componenta investiţională.--- constă în cumpărarea de unităţi de cont(unit-uri) în fondurile financiare special
constituite. Ele sunt fonduri interne închise, reprezentând un portofoliu de diverse tipuri de active financiare,

− alte forme.
După scopul asigurării există:

− asigurări de viaţă pe timp limitat;

− asigurări de viaţă pe timp nelimitat;

− asigurări mixte de viaţă cu capitalizare;

− asigurări de pensii.
UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 5. ASIGURĂRILE GENERALE
clasele de asigurări aferente categoriei asigurărilor non-viaţă (generale) sunt stabilite astfel:
1. Asigurări de accidente
- despăgubiri financiare;
- despăgubiri în natură; -
- despăgubiri mixte (financiare și în natură);
- despăgubiri pentru vătămări corporale suferite de persoane în timpul transportului.
2. Asigurări de sănătate, pentru care se acordă:
- despăgubiri financiare;
- despăgubiri în natură;
- despăgubiri mixte (financiare și în natură
3. Asigurări de mijloace de transport terestru
- daune survenite la mijloacele de transport terestru cu motor/ altele decat cu motor
4. sigurări de mijloace de transport aerian
5. Asigurări de mijloace de transport maritim
- daune survenite la mijloace de transport fluvial/lacustru/marititm
6. Asigurări de mijloace de transport feroviar
7. Asigurări de bunuri în tranzit, care acoperă daunele suferite de mărfuri, bagaje sau alte bunuri transportate.
 8. Asigurări de incendiu și alte calamităţi naturale
9. Alte asigurări de bunuri, care acoperă daunele suferite de proprietăţi și bunuri atunci când aceste daune sunt
cauzate de grindină, îngheţ sau furt.
10. Asigurări de răspundere civilă pentru autovehicule
11. Asigurări de răspundere civilă pentru mijloace de transport aerian, maritim, lacustru și fluvial,
12. Asigurări de răspundere civilă generală,
13. Asigurări de credite care acoperă următoarele riscuri: - insolvabilitate; - credit de export; - vânzare în rate; -
credit ipotecar;
14. . Asigurări de garanţii directe si indirectte
15. Asigurări din pierderi financiare
16. Asigurări de protecţie juridică
17. Asigurări de asistenţă a persoanelor aflate în dificultate în cursul deplasărilor sau absenţelor de la domiciliu sau
de la locul de reședinţă permanentă.
Asigurările de bunuri au fost practicate atât sub formă obligatorie, cât şi sub formă facultativă.
Caracteristicile contractului de asigurări de bunuri

− asiguratul trebuie să aibă un interes patrimonial cu privire la bunul asigurat;

− asigurări facultative de bunuri pot încheia persoane fizice şi juridice cu domiciliul sau reşedinţa în România;

− asigurarea de bunuri se încheie pe o perioadă de maximum un an, minimum trei luni;

− primele de asigurare se stabilesc de asigurător în urma unor calcule statisticomatematice riguroase;

− răspunderea asigurătorului începe după 24 ore de la plata primei de asigurare şi se încheie la ora 24 a ultimei zile din
contract.
Asigurătorul poate denunţa asigurarea dacă:
- asiguratul a dat răspunsuri inexacte/incomplete
- asiguratul nu a păstrat bunul asigurat în bune condiţii
Interesul asigurabil
- un contract de asigurare dacă nu are interes asigurabil nu poate fi valid (juridic);
- este valoarea pecuniară a bunului expusă pierderii
Condiţiile esenţiale pentru a exista interesul asigurabil sunt:
- în cazul pierderii/degradării bunului, asiguratul să sufere o daună evaluată în bani;
- bunul menţionat să constituie obiectul asigurării;
- asiguratul să aibă o relaţie patrimonială cu obiectul asigurat.

Principalele excluderi din contractul de asigurare privesc refuzul de despăgubire pentru cauze de: război, invazie,
insurecţie armată, revoluţie, altele se referă la uzura fizică, la pagubele rezultate în urma actelor intenţionate ale
asigurătorului, în urma radiaţiilor nucleare sau a viciului intern ş.a.
Prima de asigurare - ea reprezintă suma de bani primită de asigurător de la asigurat în schimbul preluării în asigurare a
riscului la care acesta este expus. Se stabileşte aplicând cota de primă la suma asigurată, plata făcându-se anticipat şi
integral sau în rate subanuale
franşiza reprezintă partea din valoarea fiecărei daune, stabilită anticipat prin contractul de asigurare, care este suportată
de către asigurat.
Franşiza are următoarele funcţii:
- încurajează măsurile de control al riscului;
- reduce cheltuielile efectuate de asigurător în legătură cu despăgubirea;
- reduce nivelul primei de asigurare pe care asiguratul trebuie să o plătească, deci contractul este mai ,,ieftin,,;
Franşiza poate fi:
- franșiză atinsă sau simplă, situaţie în care asigurătorul acoperă în întregime paguba, până la cuantumul sumei asigurate,
dacă paguba este mai mare decât franșiza;
- franșiză deductibilă, care se scade din pagubă, indiferent cât de mare este paguba, adică asigurătorul plătește numai
pentru partea de pagubă care depășește franșiza.
Asigurările financiare reprezintă o formă relativ nouă de asigurare apărută ca o consecinţă a procesului de îngustare a
distincţiei dintre instituţiile financiare şi cele de asigurări. asiguratul elimină riscurile de pierderi financiare ce pot să
apară în activitatea sa, transferându-le unui asigurător.
Asigurarea de credit (credit insurance) protejează comercianţii şi producătorii în faţa riscului de neplată de către
consumatorii care cumpără sau închiriază bunuri sau beneficiază de facilităţi de credit similare. Asigurare de lux,
Asigurarea de credit este o asigurare de indemnizare, cuprinde - asigurarea de credite si de fidelitate
Riscurile asigurabile pot fi grupate în două categorii:
1. Riscurile comerciale, care sunt legate de situaţia bancară a cumpărătorului şi se referă la: a) neplata datorată
insolvabilităţii cumpărătorului; Insolvabilitatea poate fi determinată de diverse cauze, precum: faliment; orice
măsură de executare silită asupra proprietăţii debitorului care nu a condus la plata integrală b) imposibilitatea
temporară sau definitivă a cumpărătorului de a plăti bunurile cumpărate sau serviciile prestate; c) refuzul
cumpărătorului de a accepta mărfurile contractate
2. Riscul politic, care reprezintă o categorie aparte, dar foarte importantă pentru evaluarea corectă a posibilităţii
de returnare a creditului şi, implicit a riscului de neplată. Acest risc intervine numai la asigurarea creditelor de
export: a. dificultăţi şi întârzieri; b. imposibilitatea transferului sumelor respective din ţara importatorului în
ţara exportatorului
Prin asigurarea creditelor interne, asiguratul se protejează împotriva riscurilor de neplată prelungită de către cumpărător
sau a insolvabilităţii sale pe durata cuprinsă între producţie şi distribuţie, de regulă, înainte de vânzarea finală către
consumator.
Pot exista mai multe tipuri de poliţe de asigurare:
- poliţa pentru o singură tranzacţie;
- poliţa pentru o anumită durată pe baza cifrei de afaceri;
- poliţa prin care se obţine protecţia pentru un număr de tranzacţii;
- poliţa pentru unul sau mai mulţi cumpărători
Avantajele poliţei de asigurare a creditelor de export sunt legate de eficienţa activităţii comerciale:
• reducerea costurilor ce se poate obţine prin asigurare spre deosebire de garanţia bancară
• posibilitatea creşterii cifrei de afaceri
• reducerea răspunderii managementului companiei asigurate privind alegerea partenerilor şi încheierea tranzacţiilor
comerciale
• protecţia împotriva unor pierderi majore
• menţinerea unui nivel optim al lichidităţilor şi al profitabilităţii.
Asigurarea poate fi încheiată pe diverse perioade de timp din derularea unui contract şi anume:
- Pre livrare/ post livrate/ depozitare/tranzit
Ca o variantă a asigurărilor de credite, s-a dezvoltat asigurarea ratelor de credit care se utilizează în prezent pentru
creditele ce se rambursează în plăţi eşalonate pe o perioadă determinată. Acest tip de asigurare presupune o
participare a asiguratului de aproximativ 25% din valoarea creditului.
Asigurarea creditelor acordate pentru investiţii presupune asigurarea contului de debitori pe termen mediu şi
lung, practicându-se asigurarea prin poliţa generală pe cifra de afaceri pe credit; aceasta nu exclude asigurarea unor
poliţe individuale. Ea se foloseşte pentru exportul de bunuri de investiţii
Asigurarea de fidelitate - reprezintă asigurarea drepturilor sau intereselor patrimoniale" au ca scop acordarea
protecţiei unei societăţi în calitate de asigurat împotriva unor prejudicii produse activelor sale. se pot emite
individual
Asigurarea riscurilor politice se face numai pentru creditele de export şi include numai riscurile pure la care sunt
expuşi exportatorii sau investitorii în străinătate
Asigurarea de răspundere faţă de terţi se refera la:
- proprietatea acestora este avariată sau distrusă;
- se produc vătămări corporale sau decese
Asigurarea de răspundere este explicată ca fiind asigurarea prin care se acoperă toate sumele pe care asiguratul,
conform legii, este obligat să le plătească pentru pagubele materiale sau vătămările corporale produse de el unui
terţ.
Printre cele mai frecvent încheiate tipuri de asigurări de răspundere sunt : - răspunderea angajatorului; - răspunderea
producătorului şi a contractanţilor; - răspunderea pentru riscuri comerciale şi industriale; - răspunderea pentru
poluarea mediului înconjurător; - răspunderea proprietarului; - răspunderea chiriaşului; - răspundere a proprietarilor
unor bunuri; - răspunderea proprietarilor de magazine; - răspunderea autorităţii publice; - răspunderea civilă auto
Obiectul asigurării de răspundere îl reprezintă : - prejudicii de care asiguratul răspunde în baza legii faţă de terţe
persoane,