CAPITOLUL 3.

RISCUL-ELEMENT CUPRINS

INDISPENSABIL ÎN ASIGURĂRI 3.1. Natura riscurilor în

activitatea economică
3.1.1. Conceptul de risc
3.1.2. Incertitudinea și
Vedem caroseria deformată a două mașini care s-au
legătura ei cu riscul
ciocnit pe carosabil. O mașină de intervenție, cu sirena
3.1.3. Gradul de risc
pornită, se îndreaptă spre locul accidentului. O clădire arde 3.1.4. Distincția între risc,
în cartierul în care locuim. Vedem o ambulanță gonind către pericol și hazard
spital. Astfel de evenimente tragice ne stârnesc interesul și 3.2. Tipologia riscurilor în
emoțiile. După ce zgomotul și agitația s-au potolit, suntem activitatea economică
recunoscători pentru că nu am suferit noi acea pierdere și 3.3. Riscul în asigurări
chiar simțim compasiune pentru cei afectați. Totuși, suntem 3.3.1. Introducerea noțiunii
fericiți că nu suntem noi. Asemenea evenimente se întâmplă de risc în asigurări
unor oameni, chiar dacă alții trec pe lângă ele, fericiți că 3.3.2 Tipologia riscurilor în
asigurări
nenorocul i-a ocolit. Faptul că astfel de pierderi sau
3.3.3. Ideea de risc și
evenimente similare se pot întâmpla, precum și faptul că nu
incertitudine în contractul
putem spune/ști sigur dacă ele chiar vor apărea, este o
de asigurare
condiție pe care o numim risc. Deși înțelegerea noastră 3.4. Riscuri și catastrofe
intuitivă a conceptului de risc este destul de clară, termenii
care, în limbajul cotidian, par a avea înțelesuri simple, au
uneori conotații specializate atunci când sunt folosiți în Cuvinte cheie:
anumite domenii de studiu.
În acest capitol vom aborda conceptul de risc ca o  Incertitudine
problemă fundamentală pentru domeniul asigurărilor; în  Risc
plus, vom examina și o serie de aspecte și concepte conexe,  Hazard noral
cu importanță majoră pentru înțelegerea naturii și funcțiilor  Hazard fizic
asigurării.  Hazard de
comportament
 Hazard legal
3.1. Natura riscurilor în activitatea economică  Asigurabilitate
 Catastrofe

3.1.1. Conceptul de risc

Aparent, termenul risc este o noțiune simplă; atunci

când o persoană spune că o anumită situație prezintă un
risc, ascultătorul înțelege despre ce este vorba: în acea
situație există o incertitudine cu privire la rezultate și, de
asemenea, există posibilitatea ca rezultatele să fie chiar
nefavorabile. Acest înțeles vag, mai mult intuitiv, al noțiunii
de risc, care se referă la lipsa informațiilor cu privire la viitor
și posibilitatea apariției unor consecințe adverse, poate fi
1
satisfăcător pentru uzul cotidian, dar o abordare științifică impune o definiție mai
riguroasă.
În contextul unui mediu de afaceri naţional, regional şi internaţional tot mai
competitiv, se impune cu necesitate o identificare şi evaluare a riscurilor ce pot apărea în
activitatea economico-financiară a unei firme. Insuficienta cunoaştere a riscurilor,
evaluarea lor greşită şi lipsa unor strategii de prevenire afectează în mod direct rezultatul
final al activităţii desfăşurate. Acesta este şi motivul pentru care sunt menţionate distinct
noţiunile de risc şi incertitudine în activitatea agenţilor economici. Un loc aparte îl ocupă
problemele de analiză a riscurilor, a factorilor de influenţă ca şi cele referitoare la
gestionarea riscurilor.
Economiștii, statisticienii, specialiștii în teoria deciziilor și specialiștii în teoria
asigurărilor au dezbătut intens/amplu conceptele de risc și incertitudine în încercarea de
a construi o definiție a riscului care să faciliteze analiza în toate domeniile de investigare.
Până acum nu s-a ajuns însă la un consens asupra unei singure definiții care să poată fi
folosită în orice domeniu de analiză, situație explicabilă dacă ne gândim că fiecare grup
de specialiști abordează un anumit subiect din perspective diferite.
Din punct de vedere al dezvoltărilor teoretice, domeniul asigurărilor este încă în
fază incipientă. Ca rezultat, în literatura de specialitate dedicată acestui domeniu putem
găsi definiții contradictorii ale riscului, mai ales ca urmare a faptului că, deși este un
concept de bază, teoreticienii au încercat să împrumute definiții cu care se operează în
alte domenii fără a reuși să convină asupra unei conotații adecvate specificului
asigurărilor (Vaughan & Vaughan, 2007). Spre exemplu, în practica asigurărilor termenul
risc este folosit fie cu înțelesul de pericol acoperit prin asigurare (ex. un incendiu este un
risc la care multe proprietăți sunt expuse) fie de persoană/proprietate protejată prin
asigurare (ex. multe companii de asigurare consideră că tinerii șoferi nu sunt riscuri
bune).
Dacă ar fi să trecem în revistă cele mai cunoscute lucrări, am observa o lipsă generală
de consens cu privire la definirea riscului. Cu toate acestea, deși teoreticienii în asigurări
nu au ajuns încă la un acord asupra unei definiții general acceptate, se remarcă totuși o
serie de elemente comune care apar în toate definițiile, anume nedeterminarea și pierderea
(Vaughan & Vaughan, 2007).
• Ideea de nedeterminare cu privire la rezultatele unei acțiuni sau ale unui proiect este
implicită în toate definițiile riscului. Când se discută despre risc, trebuie întotdeauna să
existe cel puțin două rezultate posibile. Dacă am ști sigur că o pierderea va apărea, nu am
mai discuta de risc. Spre exemplu, investiția în active de capital implică de regulă
acceptarea faptului că respectivul activ se va uza fizic și valoarea lui se va reduce. În acest
caz, rezultatul este sigur și nu discutăm despre risc.
• Cel puțin unul dintre rezultatele posibile este indezirabil. Aceasta poate fi o pierdere în
sensul general acceptat, în care un individ pierde ceva ce are în posesie, sau poate fi un
câștig mai mic decât cel așteptat/posibil. De exemplu, un investitor care nu valorifică
avantajele oferite de o anumită oportunitate „pierde” câștigul pe care l-ar fi fi putut
obține. Se poate spune că investitorul confruntat cu posibilitatea de a alege între două
titluri de valoare pierde dacă alege titlul a cărei valoare crește mai puțin decât valoarea
celuilalt titlu.

2
 (Vaughan & Vaughan, 2007) propun o definiție în care riscul este privit ca o condiție
a lumii reale în care există o expunere la adversități. Mai precis, riscul este o condiție în
care există posibilitatea unei devieri adverse de la un rezultat dorit care este așteptat sau
prezumat. Reținem, în primul rând, că, în această definiție, riscul este o condiție a lumii
reale; este o combinație de circumstanțe în mediul extern, combinație în care există
posibilitatea apariției unei pierderi. Când spunem că un eveniment este posibil, ne
gândim la faptul că există o probabilitate de apariție cuprinsă între 0 și 1; cu alte cuvinte,
nu este nici imposibil dar nici definit. În al doilea rând, reținem că nu există nici o cerință
ca această posibilitate să fie măsurabilă; ea trebuie doar să existe. Putem sau nu să
măsurăm gradul de risc, însă probabilitatea de apariție a unui rezultat advers trebuie să
fie cuprinsă între 0 și 1.
Evenimentul indezirabil este descris ca o deviere adversă de la un rezultat dorit care
este așteptat sau prezumat. Referirea la un rezultat dorit care este așteptat sau prezumat
vizează atât pierderile individuale, cât și cele agregate. Indivizii speră că această
adversitate nu se va produce și posibilitatea ca această speranță să nu fie îndeplinită
reprezintă riscul. Cu alte cuvinte, rezultatul în orice acțiune/eveniment poate fi diferit de
ceea ce indivizii așteaptă ceea ce constituie posibilitatea de pierdere sau riscul. În cazul
unui asigurător, specialiștii previzionează numărul și extinderea pierderilor posibile și
stabilesc nivelul primelor de asigurare pe baza acestor estimări. Extinderea pierderilor
anticipate este rezultatul dorit și așteptat de asigurător; pentru asigurător, riscul este
posibilitatea ca pierderile să difere de ceea ce el așteaptă.
Economia riscului se bazează, cu precădere, pe semnificaţia latină a termenului; din
această perspectivă, riscul poate fi definit ca posibilitatea apariției unor rezultate favorabile
sau nefavorabile.
Definirea riscului este încă o problemă larg dezbătută în literatura de specialitate.
Întâlnim, astfel, multe definiţii ca: “obiect al asigurării, fie o persoană sau un lucru” ,
“şansa unei pierderi”, “nesiguranţa privind rezultatul unei activităţi” (Hammond, 1968).
Riscul este un pericol, o primejdie la care sunt supuse bunurile, oamenii, afacerile şi
pentru care societăţile de asigurări pot oferi protecţie.
Alte lucrări consideră că riscul reprezintă “variaţia rezultatului care ar putea să
apară într-o anumită perioadă de timp într-o situaţie dată”. 1 Dacă nu este posibil decât
un rezultat, variaţia şi deci riscul este considerat zero. Dacă sunt posibile mai multe
rezultate, atunci riscul este diferit de zero. Cu cât sunt posibile mai multe variante privind
rezultatul, cu atât riscul este mai mare.

3.1.2. Incertitudinea și legătura ei cu riscul

Deoarece termenul incertitudine este frecvent folosit în conexiune cu cel de risc

(uneori chiar interșanjabil), este oportun să explicăm legătura dintre cei doi termeni. Cel
mai cunoscut/uzitat sens al termenului incertitudine se referă la o stare a minții
caracterizată prin îndoială, ca urmare a unei lipse de cunoaștere cu privire la ce se va
întâmpla sau nu se va întâmpla în viitor. Este opusă certitudinii, care este o

C. Arthur Williams, Rischard M. Heins, Risk Management and Insurance, 5 edition, McGraw-Hill
1 th

Insurance Series, New York, 1985

3
convingere/siguranță cu privire la o situație particulară sau la rezultatul unei acțiuni, prin
urmare, incertitudinea este o stare mentală opusă. Incertitudinea este deci o reacție
psihologică la absența informațiilor legate de viitor. Existența riscului - o condiție sau
combinație de circumstanțe în care există posibilitatea unei pierderi – creează
incertitudine atunci când acel risc este recunoscut. Convingerea unui individ sau lipsa ei
(certitudine sau incertitudine) cu privire la o situație sau acțiune specifică poate să
coincidă sau nu cu condițiile din lumea reală. Existența unui risc nu este alterată de faptul
că acesta este sau nu este recunoscut; atunci când apare posibilitatea unei pierderi, riscul
există indiferent dacă persoana expusă respectivei pierderi este sau nu conștientă de risc.
Riscul, ca noţiune, reprezintă posibilitatea apariţiei unui fenomen care, dacă se produce,
poate avea influenţe asupra obiectivelor unui proiect. Riscul se referă în special la gradul de
incertitudine care planează asupra evenimentelor viitoare. Există totuşi diferenţieri între
conceptul de risc şi cel de incertitudine. Riscul este considerat ca având atribute
cuantificabile, în timp ce incertitudinea nu, fiind asociată unor situaţii sau evenimente
despre care există informaţii insuficiente pentru a putea înţelege şi anticipa schimbările
care vor avea loc. Posibilitatea de cuantificare a situaţiilor considerate a fi descrise prin
conceptul de risc este legată de utilizarea probabilităţilor şi a şanselor de apariţie a
diferitelor evenimente sau rezultatelor posibile ale unei acţiuni. Incertitudinea,
dimpotrivă, se referă la situaţiile în care decidentul nu ştie şi nici nu poate determina
probabilitatea obţinerii diferitelor rezultate posibile (Tănăsescu, 2003).
Complexitatea vieţii economice contemporane, schimbările frecvente în mediul
economic, precum şi multitudinea de factori care influenţează orice activitate economică,
determină existenţa multor categorii de riscuri. Mai mult decât atât, acelaşi tip de risc
înregistrează probabilităţi şi efecte diferite de la un agent economic la altul sau de la un
proiect de investiţii la altul. Acest fapt conduce la ideea că riscul economic nu poate fi
determinat şi analizat decât prin prisma fiecărei afaceri în parte.
Deciziile au la bază atât informaţiile trecutului şi ale prezentului, cât şi previziunile
viitorului. Previziunile nu pot fi decât aproximative, astfel încât anticipaţiile decidenţilor
privind rezultatele deciziilor au un anumit grad de incertitudine. Abordările teoretice fac
distincţie între două stări ale anticipaţiilor: certitudine şi incertitudine.
Certitudinea este utilizată pentru descrierea situaţiilor în care anticipaţiile au o
singură valoare. Termenul de certitudine se foloseşte şi pentru situaţiile în care
anticipaţiile nu au o singură valoare, dar se plasează într-un interval îngust.
Literatura economică defineşte riscul ca fiind probabilitatea ca rentabilitatea reală
viitoare să fie mai mică decât rentabilitatea aşteptată.
Incertitudinea şi riscul sunt o parte inerentă în activitatea oricărei organizaţii.
Fiecare membru al unei organizaţii ia decizii, planifică, şi gestionează riscurile într-o
măsură mai mare sau mai mică drept care managementul riscurilor îşi găseşte
aplicabilitatea în orice activitate a organizaţiei. De asemenea, un management eficient–
planificare, stabilirea obiectivelor, coordonare şi control – poate fi văzut ca management
al riscurilor, ceea ce înseamnă că această activitate este deja integrată într-un anumit nivel
în practica de management. Ceea ce diferă este nivelul de management al riscurilor
aplicat de la metode intuitive până la un proces formal.

4
 Riscul constituie aşadar un pericol posibil la care se expune un individ sau o
organizaţie; din această perspectivă se pot distinge mai multe trăsături ale riscului, anume:
- riscul este corelat cu producerea unui eveniment întotdeauna indezirabil, care
produce întotdeauna efecte negative;
- nu este obligatoriu ca acest eveniment indezirabil să se producă; manifestarea sa
este condiţionată de diverse circumstanţe;
- riscul este întotdeauna legat de evenimente viitoare, dar acestea pot afecta
rezultatele unei decizii prezente.
Riscul se manifestă în toate activităţile umane, nefiind specific domeniului
economic. Totuşi, pentru fiecare plan în care se manifestă, el prezintă anumite
particularităţi în ceea ce priveşte efectele negative care s-ar putea produce. Pentru agenţii
economici riscul se materializează întotdeauna în cele din urmă în pierderi băneşti. Fie
pierd toţi partenerii, fie pierderile unora se transformă în câştiguri pentru alţii. Prin
urmare, riscul în activitatea economică ar putea fi definit astfel: probabilitatea de a se
produce un eveniment viitor, care ar putea provoca pierderi într-o afacere economică.
În legătură cu noţiunea de risc trebuie făcută o remarcă foarte importantă: riscul
este privit ca o probabilitate (Knight, 1921). Când se vorbeşte despre mărimea riscurilor
legate de o anumită afacere, de exemplu, se face referire practic la probabilitatea cu care
se poate produce un eveniment nedorit, şi nu la evenimentul în sine sau la mărimea
pagubelor care ar rezulta. De altfel, prin asocierea noţiunii de probabilitate riscul poate fi
deosebit de incertitudine.
Astfel, în condiţii de risc se pot stabili probabilităţile de producere a fenomenelor
nedorite, în timp ce în condiţii de incertitudine acest lucru nu mai este posibil. Se poate
totuşi delimita o ”zonă gri” între noţiunea de risc şi cea de incertitudine, în funcţie de
acurateţea probabilităţilor atribuite producerii diverselor evenimente nedorite. Pentru
unele evenimente este posibil să se determine exact probabilitatea de producere a lor,
fiind vorba în acest caz de aşa-numita ”probabilitate obiectivă”. În acest caz este vorba
despre evenimente a căror probabilitate de producere a putut fi determinată pe bază
ştiinţifică. Dar pentru alte evenimente se poate întâmpla ca probabilitatea de producere
să fie estimată pe baze neştiinţifice, iar în această situaţie este vorba despre aşa-numita
”probabilitate subiectivă”. Or, în condiţiile în care producerea evenimentelor indezirabile
nu mai este obiectiv determinată, este mai greu de delimitat noţiunea de risc de cea de
incertitudine.
Chiar dacă riscului îi este ataşată o conotaţie negativă, nu toţi agenţii economici îl
evită. În general se poate stabili o legătură direct proporţională între mărimea riscului
estimat şi mărimea câştigului aşteptat. Ţinând cont de acest lucru, pot fi identificaţi pe
scena economică agenţi cu apetenţe diferite faţă de risc. În orice caz, riscul nu poate fi
eliminat complet din activitatea economică. În ciuda faptului că producerea unor
evenimente poate fi determinată probabilistic, în cazul în care se întâmplă acele
evenimente, în anumite situaţii nu mai pot fi luate măsuri de stopare a efectelor negative.
Capacitatea de asumare a riscurilor constituie deci o trăsătură indispensabilă fiecărui
agent economic.
Transferarea riscurilor asupra unor companii specializate constituie o modalitate
prin care un agent economic poate anula efectele negative produse de materializarea

5
riscului. Aceste agenţii specializate pot fi companii de asigurări, societăţi de factoring sau
instituţii de forfetare.

3.1.3. Gradul de risc

Este evident, cel puțin intuitiv, că există unele situații în care riscul este mai mare
decât în altele. La ce ne referim atunci când spunem că o alternativă implică un risc mai
mare sau mai mic comparativ cu o altă alternativă?
Se pare că sensul acceptat pe scară largă a termenului grad de risc este legat de
probabilitatea de apariție. Intuitiv, noi considerăm acele evenimente cu o probabilitate
mare de pierdere ca fiind mai riscante decât cele cu o probabilitate mai redusă. Această
definire intuitivă a gradului de risc este în acord/concordanță cu definiția propusă de
(Vaughan & Vaughan, 2007). Atunci când riscul este privit/definit ca posibilitatea unei
devieri adverse de la un rezultat dorit care este așteptat sau sperat, gradul de risc este
măsurat prin probabilitatea devierii adverse. Astfel, în cazul unui individ, speranța este
că nu va apărea nici o pierdere; prin urmare, probabilitatea unei devieri de la ceea ce este
sperat (care este măsura riscului) variază direct cu probabilitatea ca o pierdere să apară.
În cazul unui individ, noi măsurăm riscul în termenii probabilității unei devieri adverse
de la rezultatul sperat/așteptat de el. Spre exemplu, calculele actuariale ne arată că
probabilitatea morții la vârsta de 60 de ani este de circa 1% , iar la vârsta de 83 de ani este
de circa 10%; la vârsta de 96 de ani, această probabilitate crește la 30%. Folosind
probabilitatea unei devieri adverse de la rezultatul sperat, privim riscul de moarte la
vârsta de 86 de ani ca fiind mai mare decât cel la 60 de ani, dar mai mic decât cel la 96.
Cu cât probabilitatea de apariție a unui eveniment este mai mare, cu atât va fi mai mare
posibilitatea unei devieri de la rezultatul sperat și deci cu atât mai mare va fi riscul, atât
timp cât probabilitatea de pierdere este mai mică decât 1. Dacă probabilitatea de pierdere
este egală cu 1, nu există șansa vreunui alt rezultat decât cel așteptat și, de aceea, nu există
speranța unui rezultat favorabil. Similar, când probabilitatea de pierdere este 0, nu există
nici o posibilitate de pierdere și, prin urmare, nici un risc.
În cazul unui număr mare de unități de expunere, estimările se pot face cu privire
la posibilitatea de apariție a unui anumit număr de pierderi și previziunile se pot construi
pe baza acestor estimări; aici așteptarea este ca numărul previzionat de pierderi va
apărea. În cazul unor expuneri agregate, gradul de risc nu este probabilitatea unei singure
apariții sau pierderi; este probabilitatea unor rezultate diferite față de cele previzionate
sau așteptate. Companiile de asigurări fac previziuni cu privire la pierderile care sunt
așteptate să apară și stabilesc primele de asigurare pe baza acestor anticipări. Pentru
companiile de asigurări riscul este, prin urmare, ca predicțiile/anticipările să nu fie
suficient de corecte. Spre exemplu, presupunem că, pe baza experienței trecute, un
asigurător estimează că una din 1000 de case va fi distrusă de un incendiu; dacă această
companie asigură 100.000 de case, se poate anticipa/previziona că 100 de case din cele
100.000 vor arde, dar este improbabil că doar 100 (și numai 100) vor fi distruse. Realitatea
va fi fără îndoială diferită de ceea ce se așteaptă și, în măsura în care această deviere este
nefavorabilă, compania de asigurări se confruntă cu un risc. De aceea, asigurătorul
previzionează/estimează nu doar numărul de case care vor arde, ci și o rată de eroare.

6
Previziunea poate fi că 100 de pierderi vor apărea și că rata de eroare posibilă este de ±10;
cu alte cuvinte, este de așteptat să fie distruse între 90 și 110 case, iar posibilitatea ca
numărul să fie mai mare ca 100 devine riscul asigurătorului.
Uneori folosim termenii risc mai mare sau risc mai mic pentru a indica mărimea unei
posibile pierderi. Multe persoane ar fi tentate să spună că o posibilă pierdere de 1000 USD
comportă un risc mai mare decât una de 1 USD, chiar dacă probabilitatea de pierdere este
aceeași în ambele situații. Probabilitatea ca o pierdere să apară și severitatea potențială a
acestei pierderi în cazul în care ea apare contribuie la intensitatea reacției față de risc a
unei persoane. Prin urmare, se pare că evaluarea unui risc ar trebui să țină cont de
magnitudinea pierderii potențiale. Având în vedere cele două situații, una implicând o
expunere de 1000 USD și cealaltă de 1 USD, și presupunând că există aceeași probabilitate
în ambele situații, pare oportun să menționăm că în cazul unei potențiale pierderi de 1000
USD riscul este mai mare. Această afirmație este în acord cu definiția propusă de
(Vaughan & Vaughan, 2007) de vreme ce în acest caz există o deviație mai mare de la
rezultatul așteptat (adică nici o pierdere) decât în situația unei pierderi potențiale de 1
USD. Pe de altă parte, date fiind două situații în care expunerea este aceeași (ex. 1000
USD), riscul mai mare apare în situația cu o probabilitate mai mare de pierdere. În timp
ce în evaluarea riscului poate fi dificil de stabilit o legătură între mărimea pierderii
potențiale și probabilitatea acelei pierderi, conceptul de valoare așteptată poate fi folosit
pentru a conexa aceste două fațete ale unei anumite situații riscante. Valoarea așteptată a
unei pierderi într-o anumită situație este probabilitatea (apariției) acelei pierderi
multiplicată cu valoarea potențialei pierderi. Dacă valoarea expusă riscului este de
10USD și probabilitatea de pierdere este de 0,01, valoarea așteptată a pierderii este de 1
USD. Dacă valoarea expusă riscului este de 100 USD și probabilitatea de apariție este 0,01,
pierderea așteptată este, de asemenea, de 1 USD. Acesta este un concept foarte util.

3.1.4. Distincția între risc, pericol și hazard

Nu este ceva neobișnuit ca termenii pericol, hazard și risc să fie folosiți

interșanjabil în limbajul cotidian; cu toate acestea, este important să distingem între acești
termeni. Un pericol este o cauză a unei pierderi; vorbim despre pericole de incendiu,
furtună, furt etc. Fiecare dintre acestea sunt cauze ale unor pierderi care apar. Hazardul,
pe de altă parte, este o condiție care poate crea sau poate crește șansa unei pierderi care
poate apărea dintr-un anumit pericol. Este posibil ca o anumită situație să fie în același
timp și pericol și hazard. Spre exemplu, boala este un pericol care poate cauza pierderi
economice dar este și un hazard care crește șansele unei pierderi asociate cu pericolul
morții premature. Uzual, se discută despre trei tipuri de hazard, anume hazard fizic,
hazard moral și hazard de comportament(Vaughan & Vaughan, 2007).
Hazardul fizic este legat de acele proprietăți fizice care cresc șansele de pierdere
asociate diferitelor pericole. Exemple de hazard fizic care cresc posibilitățile de pierdere
ce decurg din pericolul de incendiu sunt tipul construcției, localizarea proprietății,
ocuparea proprietății.
Hazardul moral se referă la creșterea probabilității de pierdere care rezultă din lipsa
de onestitate a asiguratului. Aceasta tendință din partea asiguratului poate conduce la

7
încercări de fraudare; spre exemplu, în speranța încasării despăgubirii de la compania de
asigurări, asiguratul poate cauza intenționat o pierdere sau poate denatura întinderea
pagubei în speranța că va încasa o despăgubire mai mare decât cea care i se cuvine.
Frauda este o problemă semnificativă pentru companiile de asigurări și crește costul
asigurării.
Hazardul de comportament, care nu trebuie confundat cu hazardul moral, acționează
în sensul creșterii pierderilor acolo unde asigurarea există, nu neapărat ca urmare a lipsei
de onestitate a asiguratului, cât mai ales ca urmare a atitudinii acestuia față de pierderile
care vor fi acoperite prin asigurare. Atunci când oamenii cumpără o asigurare, ar putea
adopta o atitudine mai nepăsătoare în direcția prevenirii pierderilor sau ar putea avea o
atitudine diferită față de costul reparării daunelor. Hazardul de comportament se
reflectă, de asemenea, în atitudinea persoanelor care nu sunt asigurate. Tendința
medicilor de a oferi asistență medicală mai scumpă atunci când costurile ei sunt acoperite
prin asigurare este o parte a hazardului de comportament. Cu alte cuvinte, hazardul de
comportament acționează în sensul creșterii frecvenței și severității pierderilor atunci
când aceste pierderi sunt acoperite prin asigurare.
În completarea acestor tipuri de hazard, trebuie recunoscută și existența
hazardului legal. Hazardul legal se referă la creșterea frecvenței și severității pierderilor
care apar din doctrinele legale ce emană de la puterea legislativă sau sunt create de curți.
Jurisdicțiile în care doctrinele legale favorizează reclamantul reprezintă un hazard pentru
persoanele sau organizațiile care sunt acționate în justiție. Deși hazardul legal este mai
mare în aria răspunderii legale, ea există, de asemenea, în cazul expunerii proprietății. În
jurisdicțiile unde standardele impun conformarea construcțiilor cu anumite cerințe,
distrugerea unei clădiri care nu respectă aceste cerințe poate genera costuri suplimentare
de reconstrucție pentru proprietar și astfel poate crește expunerea la pierderi.

3.2. Tipologia riscurilor în activitatea economică

În activitatea economică poate fi identificat un spectru foarte amplu de riscuri;

totuşi ele pot fi clasificate, folosind mai multe criterii.
A. După nivelul la care acţionează se pot identifica:
- riscuri la scară planetară (mondiale, globale);
- riscuri la scară regională (continentală);
- riscuri la scară naţională (riscuri de ţară);
- riscuri la nivel de întreprindere;
- riscuri la nivel de proiect.
Un tip aparte de risc îl reprezintă riscul de sistem. Sistemul poate fi unul de
dimensiune globală, regională sau naţională. Pericolul constă practic în prăbuşirea unui
întreg sistem, în sensul că toţi agenţii economici care fac parte din acesta sunt afectaţi.
Riscul de sistem poate fi cel mai bine evidenţiat la nivelul pieţelor financiare
internaţionale. În lipsa unor reguli prudenţiale clare, în condiţiile unei globalizări
accentuate şi în condiţiile desprinderii tot mai puternice a titlurilor financiare de
economia reală, se poate ajunge la un paradox. Riscul de sistem creşte, pe măsură ce i se
permite fiecărui actor din cadrul său să acţioneze în sensul reducerii riscului pe care ar
8
trebui să şi-l asume în mod individual. Pe piaţa titlurilor derivate, se poate întâmpla ca
decizia unui singur agent economic să poată produce un efect de domino asupra întregii
pieţe.
B. După conţinutul lor, riscurile pot fi împărţite în următoarele categorii:
- riscuri cu conţinut economic - acestea sunt cele mai numeroase şi pot, la rândul lor,
fi împărţite în mai multe clase, în funcţie de natura factorilor care le determină. Pot fi
identificate astfel riscuri în agricultură, industrie, comerţ, finanţe, turism, dacă se iau în
considerare elementele specifice ramurii în care se desfăşoară activitatea economică. Sau,
dacă se iau în considerare tipurile de riscuri cu care se poate confrunta orice agent
economic, indiferent de domeniul în care îşi desfăşoară activitatea, se pot distinge: riscuri
contractuale, decurgând din neexecutarea obligaţiilor contractuale, riscul de preţ,
decurgând din instabilitatea preţurilor, riscuri financiar-monetare, decurgând din
fluctuaţiile cursurilor de schimb şi din nesiguranţa valorificării capitalului în contextul
afacerilor internaţionale.
- riscuri cu conţinut politic - acestea sunt determinate de evenimente politice majore,
precum stările beligerante, embargourile, schimbările regimurilor politice, adoptarea de
interdicţii la transferurile valutare, sechestrul în interes public, interzicerea exportului în
interesul consumului naţional etc.
- riscuri cu conţinut social - acestea sunt determinate de evenimente sociale majore,
precum grevele sau conflictele sociale, şi pot avea un impact important asupra activităţii
economice, putând determina de pildă executarea cu întârziere a obligaţiilor
contractuale.
- riscuri naturale - acestea sunt determinate de fenomene precum: cutremure,
inundaţii, uragane, erupţii vulcanice, care pot, la rândul lor, afecta activitatea economică.
C. După localizarea lor, riscurile se împart în două categorii:
- riscuri interne - riscurile interne sunt localizate în întreprinderea care suportă
consecinţele riscurilor sau în ţara acesteia. Ele sunt generate de factori precum:
capacitatea de realizare umană, de dotarea cu mijloace materiale, financiare şi valutare,
realizarea la timp a investiţiilor proiectate, aprovizionarea şi realizarea la timp a
producţiei etc.
- riscuri externe - riscurile externe apar ca urmare a acţionării unor factori din afara
întreprinderii, aflaţi în afara controlului direct al acesteia. Astfel de factori pot fi:
insolvabilitatea sau falimentul partenerului de afaceri, interzicerea transferului valutar
sau amânarea plăţilor în valută prin acte de guvernământ, dirijarea cursului valutar pe
calea valorizării şi revalorizării etc.

3.3. Riscul în asigurări

3.3.1. Introducerea noțiunii de risc în asigurări

Noţiunea de risc este specifică domeniului asigurărilor, constituind un element

esenţial al contractului de asigurare.
Semnificaţiile noţiuni de risc în asigurări sunt variate; astfel:

9
  riscul presupune gradul de probabilitate a apariției unui pericol pentru care
se încheie asigurarea, iar alteori proporţiile răspunderii asigurătorului.
 riscul înseamnă evenimente-calamităţi naturale sau accidente care produc
pagube şi pentru care se acordă acoperire prin asigurare (ca urmare,
incendiul, grindina, decesul, etc.- constituie riscuri asigurabile).
 riscul reflectă şi ramura de asigurare la care se referă (vom discuta despre
risc industrial, risc profesional, risc auto etc.)
Noţiunea de risc în asigurări poate fi definită sub aspect juridic şi tehnic.
Din punct de vedere juridic, riscul constituie eveniment viitor, posibil dar incert, al
cărui moment de apariţie este nedeterminat şi aflat în afara influenţei şi voinţei părţilor,
contra căruia asiguratul îşi ia măsura de protecţie prin încheierea asigurării. Nu sunt
riscuri asigurabile evenimente petrecute în trecut sau a căror apariţie este imposibilă,
după cum nu sunt riscuri asigurabile evenimente a căror apariţie este sigură. Excepţie de
la această regulă o constituie decesul la asigurarea de viaţă, a cărui producere este sigură
pentru fiecare persoană, incert fiind momentul producerii acestui eveniment.
Din punct de vedere tehnic, riscul este caracterizat prin probabilitatea de producere
a evenimentului respectiv şi prin volumul/amploarea acestuia.
Probabilitatea de producere a evenimentului agreat în asigurare se determină pe
baza legilor statisticii aplicate la constatările făcute asupra unui număr mare de cazuri
întâmplate în trecut în împrejurări comparabile.Pe baza observaţiilor statistice se
estimează volumul maxim al pagubelor posibile, deci a riscului maxim, în funcţie de care
se estimează volumul şi nivelul acoperirii.
Riscul constituie element al unei asigurări numai dacă îndeplineşte anumite
condiţii juridice, tehnice, economice, condiţii care îi conferă caracterul de asigurabilitate.
Astfel:
 Riscul trebuie să fie posibil, deoarece în caz contrar asigurarea este lipsită de
interes economic, deci inutilă ( riscul producerii unor taifunuri în ţara noastră).
 Riscul trebuie să fie real şi să prezinte un grad mare de periculozitate pentru
asigurat (ex. nu se poate imagina o asigurare de viaţă în care suma asigurată să se
plătească asiguratului la împlinirea vârstei de 150 ani).
 Riscul trebuie să aibă caracter incert, deci să se producă întâmplător, adică
factorii implicaţi în asigurare să nu poată cunoaşte sau influenţa producerea lui în timp
şi spaţiu. De aceea în asigurări s-a încetăţenit o perioadă de siguranţă care cuprinde un
număr de zile bine precizat de la încheierea asigurării şi până la data începerii
răspunderii asigurătorului pentru producerea riscului asigurat. Şi aici face excepţie riscul
de deces care deşi constituie un eveniment sigur, producerea lui în cazul fiecărei persoane
în parte este incertă în perioada de valabilitate a asigurării.
 Riscul trebuie să se producă independent de voinţa asiguratului. Deci pericolul
de distrugere a bunurilor, de sacrificare a animalelor nu trebuie să vină din partea
asiguratului.Asiguraţii vinovaţi de asemenea fapte nu au dreptul la despăgubiri.Pentru
a combate eventualele încercări ale asiguratului de a produce fraude se realizează
asigurarea prin preluarea bunurilor în asigurare la o valoare mai mică decât valoarea lor.
Asiguratul este obligat să participe la acoperirea în parte a pagubelor produse la propriile
bunuri asigurate, prin sub-asigurare sau prin franşiză.

10
  Riscul trebuie să prezinte extensie teritorială cât mai mare, fapt care permite
constituirea cât mai facilă a fondului de asigurare şi practicarea unor prime de asigurare
cât mai mici. Rezultă deci că riscurile limitate la o anumită zonă a ţării nu pot fi cuprinse
în asigurare deoarece: (1)dacă asigurarea ar opera zonal, numărul de asigurări fiind mai
redus, primele de asigurare ar fi prea ridicate; (2)dacă pentru riscuri cu manifestare
zonală asigurarea ar fi extinsă la teritoriu naţional unii asiguraţi ar fi chemaţi nejustificat
la plata unor prime de asigurare, încălcându-se principiul echităţii şi mutualităţii.
Riscurile cu frecvenţă şi intensitate variată pe teritoriul ţării se cuprind în asigurare, dar
pentru respectarea principiului mutualităţii şi echităţii se aplică cote de prime
diferenţiate.
 Riscul trebuie să se producă cu regularitate sau cu o anumită frecvenţă. Pentru a
fi agreat în asigurare acesta este necesar a fi repetabil. Aceasta deoarece în vederea
determinării probabilităţii producerii lui, a mărimii primelor de asigurare şi a mărimii
despăgubirilor sunt necesare observări statistice. În principiu asigurătorul trebuie să
evite sau după caz să accepte cu prudenţă riscurile rare. Pentru determinarea regularităţii
riscurilor se impune folosirea unor metode de lucru bazate pa calcul probabilistic care
facilitează cercetarea fenomenelor ce se produc întâmplător şi în proporţii de masă.
 Riscul trebuie să fie licit. Se înţelege de la sine că pentru a fi asigurabil un risc
trebuie să fie în concordanţă cu legile. Nu va constitui niciodată un risc asigurabil o faptă
care contravine legilor şi moralei.
Noţiunea de risc în asigurări impune şi alte precizări. Se face o distincţie clară între
risc asigurat şi caz asigurat. Dacă un eveniment viitor şi nesigur, dar probabil care poate
genera prejudicii la bunuri sau persoane se justifică a fi luat în seamă în activitatea de
asigurare- el poartă denumirea de risc asigurat. Dacă acest eveniment se produce, el
poartă denumirea de caz asigurat. Asigurătorul este obligat la plată sau desdăunare faţă
de asigurat, a drepturilor ce decurg din calitatea de asigurat numai atunci când s-a ivit
cazul asigurat.
Companiile de asigurări preiau asupra lor anumite riscuri ale agenţilor economici
contra unor prime de asigurare plătite de aceştia. În cazul în care se materializează riscul
şi se produc pagube, asiguratul este despăgubit de către asigurător. Scopul asigurării,
materializată în poliţa de asigurare, este restabilirea situaţiei patrimoniale a asiguratului
de dinainte de producerea efectelor negative. Trebuie menţionat că nu toate riscurile sunt
asigurabile, ci numai acelea calculate pe baza probabilităţii obiective. În plus, mărimea
primei este direct proporţională cu mărimea riscului asigurat.

3.3.2 Tipologia riscurilor în asigurări

Într-un context amplu, termenul risc se referă la toate situațiile în care există o
expunere la adversități. Riscurile pot fi clasificate după mai multe criterii; oricum,
anumite distincții sunt importante pentru o mai bună înțelegere a problematicii
riscurilor.

11
 Figura 1. Distincția între risc și incertitudine și principalele criterii de delimitare a
riscurilor în asigurări

 Din punct de vedere al teoriei în managementul riscurilor distingem între

riscuri statice și riscuri dinamice. Distincția a fost argumentată de Wilier & Meyers (1951)
plecând de la distincția între forțele statice și forțele dinamice care influențează viața și
activitatea umană.
Riscurile dinamice sunt cele care rezultă din schimbările care au loc în economie.
Schimbările în nivelul prețurilor, preferințele de consum, venituri, producție și
tehnologie pot genera pierderi financiare pentru actorii economici. Pe termen lung, aceste
riscuri sunt benefice pentru societate de vreme ce sunt rezultatul unor ajustări în ceea ce
privește alocarea resurselor. Deși riscurile dinamice pot afecta un număr mare de
indivizi, ele sunt mai dificil de previzionat decât riscurile statice deoarece nu se produc
cu un grad precis de regularitate.
Riscurile statice implică acele pierderi care pot apărea chiar în situația în care nu apar
schimbări în economie. Chiar dacă preferințele consumatorilor, tehnologia, producția și
veniturile s-ar menține constante, unii indivizi tot ar suferi pierderi financiare. Astfel de
pierderi pot apărea din alte cauze decât transformările din economie, precum pericole
naturale sau lipsa de onestitate a altor indivizi. Spre deosebire de riscurile dinamice,
riscurile statice nu sunt o sursă de câștig pentru societate. Pierderile statice implică fie
distrugerea unor active, fie o schimbare a proprietății asupra lor ca rezultat al lipsei de
onestitate a indivizilor. Pierderile statice tind să se producă cu o anumită regularitate de-
a lungul timpului și, în consecință, sunt în general previzibile. Această previzibilitate le

12
face mai potrivite pentru a fi preluate și acoperite prin asigurare comparativ cu riscurile
dinamice.
 După natura riscurilor și efectele/implicațiile lor putem distinge între riscuri
fundamentale și riscuri particulare. Distincția între riscurile fundamentale și cele
particulare se bazează pe diferențele care apar în originea și consecințele pierderilor.
Riscurile fundamentale implică pierderi care sunt impersonale în origini și
consecințe. Ele pot fi descrise ca riscuri de grup, cauzate în cea mai mare parte a lor de
evenimente economice, sociale și politice deși ele pot avea și cauze fizice. Aceste riscuri
afectează segmente largi sau chiar toată populația.
Riscurile particulare implică pierderi care decurg din evenimente individuale și
sunt resimțite mai curând de indivizi decât de un întreg grup. Ele pot fi statice sau
dinamice.
Spre exemplu, șomajul, războaiele, inflația, cutremurele și furtunile sunt riscuri
fundamentale; incendiile care afectează imobile sunt riscuri particulare.
Deoarece riscurile fundamentale sunt cauzate de condiții aflate mai mult sau mai
puțin sub controlul indivizilor care suferă pierderi, ele nefiind legate de vina cuiva
anume, se apreciază că societatea și nu indivizii au responsabilitatea de a le gestiona.
Deși unele riscuri fundamentale pot fi acoperite prin asigurări comerciale (private), uzual
aceste riscuri sunt transferate prin programe de protecție socială sau prin programe
guvernamentale. În mod tradițional, șomajul și dizabilitățile ocupaționale sunt acoperite
de asigurările sociale.
Nu în ultimul rând, încadrarea unui risc în una din aceste două clase depinde de
percepția publică curentă cu privire la responsabilitatea pentru cauzele și consecințele
respectivului risc. Spre exemplu, după evenimentele de la 11 septembrie 2001,
Congresul american și industria asigurărilor au adus în dezbatere abordarea riscului de
terorism ca risc fundamental sau particular. Evenimentele de la 11 septembrie 2001 au
generat pierderi de circa 44 miliarde USD acoperite prin polițe P&C; ca urmare a faptului
că mai mult de două treimi din aceste pierderi au fost suportate de reasigurători, aceștia
și-au anunțat intenția de a exclude actele de terorism din sfera de acoperire pe care o
ofereau asigurătorilor (Federal Insurance Office, 2018). Lipsiți astfel de protecție prin
reasigurare, asigurătorii au exclus, la rândul lor, acoperirea pentru riscul de terorism din
polițele comerciale P&C. Ca răspuns la aceste tendințe, în 2002 Congresul american a
stabilit un program federal de asigurare pentru terorism având la bază Terrorism Risk
Insurance Act. Acest program solicită asigurătorilor să acopere riscul de terorism doar
pentru anumite linii eligibile de asigurări comerciale P&C; cu alte cuvinte, programul
asistă asigurătorii expuși unor pierderi financiare rezultate din ”acte de terorism” cu
condiția ca aceste acte să fie certificate în sensul statuat de TRIP(Federal Insurance Office,
2018).
Riscurile particulare sunt considerate a fi responsabilitatea indivizilor și nu fac
subiectul acțiunilor la nivelul societății ca întreg. Ele sunt tratate prin recursul la
asigurări, măsuri de prevenire sau alte tehnici.
 După alternative posibile, putem distinge între riscuri pure și riscuri speculative.
Riscurile speculative descriu situații în care există posibilitatea de pierdere dar, în
același timp, există și posibilitatea de câștig. Jocurile de noroc sunt un exemplu ilustrativ

13
în acest sens; în astfel de situații riscul este creat deliberat în speranța obținerii de câștig.
Riscuri speculative sunt și riscurile antreprenoriale de vreme ce ele comportă atât șanse
de pierdere, cât și posibilități de câștig.
Riscurile pure descriu acele situații care implică doar șansa de pierdere sau nici o
pierdere. Un exemplu ilustrativ în acest sens este posibilitatea de pierdere legată de
deținerea unei proprietăți; în acest caz, rezultatele posibile sunt pierdere sau nici o
pierdere.
Distincția între riscurile pure și cele speculative este importantă deoarece, în mod
obișnuit, doar riscurile pure sunt asigurabile. Asigurătorii nu oferă protecție împotriva
pierderilor care apar din riscurile speculative; riscurile speculative sunt acceptate
voluntar datorită naturii lor bidimensionale care include și posibilitatea de câștig.
Deși este dificilă identificarea tuturor tipurilor de riscuri cu care se confruntă un
individ sau o organizație de afaceri, se poate contura totuși natura riscurilor pure cu care
ne confruntăm. În cea mai mare parte a lor, acestea sunt riscuri statice. În general,
riscurile pure la care sunt expuși indivizii și organizațiile pot fi de mai multe tipuri, așa
cum prezentăm în clasificarea următoare.
a) Riscurile personale se referă la posibilitatea de pierdere a unor active sau venituri
ca rezultat al pierderii capacității de a câștiga/obține venituri. În general,
capacitatea de a câștiga poate fi subiectul a patru pericole, anume: moartea
prematură, îmbătrânirea, boala sau dizabilitățile fizice și șomajul.
b) Riscurile legate de proprietate apar ca urmare a faptului că astfel de posesiuni pot fi
distruse sau furate. Riscurile legate de proprietate pot genera două categorii de
pierderi, și anume: pierderi directe și pierderi indirecte (subsidiare). Pierderile directe
sunt simplu de înțeles și evaluat; spre exemplu, dacă o casă este distrusă într-un
incendiu, pierderea directă pentru proprietarul ei este valoarea casei. În plus însă,
proprietarul casei nu mai are unde locui și, în perioada în care imobilul este
reconstruit, este foarte probabil că vor apărea cheltuieli suplimentare necesare
pentru asigurarea unei locuințe temporare. Această pierdere a posibilității de
utilizare a unui activ apare ca o pierdere subsidiară(indirectă). Un exemplu și mai
concludent este cel al unei organizații de afaceri. Astfel, atunci când facilitățile
unei firme sunt distruse, se pierde nu doar valoarea acelor facilități ci și veniturile
care ar fi fost obținute prin utilizarea lor. Cu alte cuvinte, riscurile legate de
proprietate comportă, pe de o parte, pierderea proprietății și, pe de altă parte,
pierderea veniturilor sau cheltuieli adiționale generate de imposibilitatea utilizării
acelei proprietăți.
c) Riscurile legate de răspundere/responsabilitate sunt corelate în principal cu prejudiciul
neintenționat adus altei persoane sau deteriorarea proprietății acelei persoane prin
neglijență sau neatenție; oricum, răspunderea poate rezulta și din prejudicii/daune
intenționate. În majoritatea sistemelor de drept, legea stipulează că cei care aduc
injurii altor persoane sau proprietăților lor prin neglijență sau din alte motive sunt
responsabili pentru paguba produsă. De aceea, riscurile legate de responsabilitate
implică posibilitatea de pierdere a unor active deținute în prezent sau a unor
venituri viitoare ca rezultat al unor deteriorări sau a răspunderii legale ce decurge
din prejudiciul intenționat sau neintenționat sau din încălcarea drepturilor altora.

14
 d) Riscuri legate de eșecul/falimentul altora. Când o altă persoană se angajează să
presteze un serviciu, ea își asumă o obligație pe care este de așteptat să o onoreze.
Dacă respectiva persoană eșuează în îndeplinirea obligațiilor asumate și astfel
produce pierderi financiare celui față de care s-a angajat, riscul există. Exemple de
astfel de riscuri sunt eșecul unui constructor în finalizarea la termen a unui proiect,
eșecul unui debitor de a efectua plățile conform graficului etc. Dezvoltarea
Internetului, evoluția rapidă a comerțului electronic, outsourcing-ul în cadrul
marilor companii etc. au generat noi riscuri legate de eșecul/falimentul altora.

 Din punct de vedere al asigurabilității, putem discuta despre riscuri asigurabile și

riscuri neasigurabile.
Riscurile asigurabile sunt acele întâmplări prevăzute cu precizie rezonabilă, ca
urmare a existenței unor informații acumulate în timp cu privire la producerea faptelor
respective, care pot fi prelucrate și interpretate și, de aceea, pentru această categorie există
posibilitatea asigurării. Spre exemplu șansele de a se produce o furtună cu grindină care
ar putea distruge o recoltă pot fi prevăzute cu o precizie considerabilă, pe baza unor date
statistice înregistrate un timp îndelungat; aceste riscuri, la rândul lor se clasifică în:
a) Riscuri generale: incendiu, explozie naufragiu, eșuare, răsturnarea navei sau
a ambarcaţiunii, coliziunea, răsturnarea sau deraierea mijlocului de transport terestru,
prăbușirea aeronavei, descărcarea mărfii într-un port de refugiu, cutremur de pământ,
erupţie vulcanică, etc. De regulă, aceste riscuri sunt incluse în condițiile generale de
asigurare;
b) Riscuri speciale: sunt acele riscuri ce pot fi produse ca urmare a acţiunii
oamenilor (război, grevă, închidere de fabrici, revoluţie, revoltă, răscoală, stare de război
declarat sau nedeclarat, etc.), sau cele ce ţin de natura mărfii (ruginire, coclire, zgâriere,
alterare, spargere, mucegăire, etc.). Aceste riscuri se asigură separat, la solicitarea expresă
a asiguraţilor, contra unei prime de asigurare suplimentară, de regulă, separat pentru
fiecare risc, deci nu sunt incluse în condiţiile generale de asigurare.
Riscurile neasigurabile le constituie acele categorii de riscuri care nu pot fi acoperite
prin asigurări, deoarece ele nu pot fi analizate și prognosticate prin calcul statistic, aici
fiind incluse acele evenimente a căror producere este certă sau se apropie de certitudine,
sau cele care sunt cauzate de asigurat, cunoscute de acesta și ascunse asigurătorului, cum
ar fi ambalarea necorespunzătoare a mărfii, viciile ascunse ale bunului asigurat,
consecinţele energiei atomice, starea de nenavigabilitate a navei sau de funcţionare
defectuoasă a mijlocului de transport, comportarea necorespunzătoare voită a
asiguratului, moartea naturală a animalelor, evaporarea lichidelor, uzura normală a
bunului asigurat, pagube indirecte (pagube survenite ca urmare a întârzierii
transportului, cheltuieli pentru plata salariilor și întreţinerea personalului navigant în
timpul staţionării mijlocului de transport pentru reparaţii, etc.), vătămarea corporală sau
decesul persoanelor care lucrează pentru asigurat, etc..
Riscurile sunt grupate și sunt oferite de cele mai multe ori în ”pachet” sub forma
”condiţiilor de asigurare” care poartă diferite denumiri, în funcţie de natura bunurilor
asigurate și de riscurile incluse în asigurare.
În funcţie de nevoile de asigurare se vor alege acele condiţii care răspund cel mai bine
intereselor asiguraților.

15
3.3.3. Ideea de risc și incertitudine în contractul de asigurare

Riscul, pentru a fi asigurabil, trebuie să îndeplinească anumite condiții.

Evenimentele incerte pot aduce cu ele pierderi sau câștiguri. Ele pot fi risc sau șansă,
ambele reoferindu-se la evenimente viitoare şi incerte.
Riscul în asigurări este folosit în sens pesimist, fiind considerat ca o întâmplare
nedorită. Din punct de vedere al asigurării, nu se pot asigura decât acele evenimente
prin a căror producere poate apare o pierdere.
Șansa presupune o abordare optimistă, sperându-se preponderent obținerea unui
câştig.
Pentru a fi asigurabile, riscurile trebuie să îndeplinească o serie de criterii de
asigurabilitate, şi anume:
 să fie calculabile, să poată fi determinate probabilistic şi să se poată produce cu o
probabilitate cuprinsă între (0,1);
 să nu poată fi evitate;
 să nu poată fi conştientizate;
 să fie suportabile ca mărime şi ca frecvenţă, adică să poată fi suportate din punct de
vedere financiar de către asigurător;
 să fie compensatorii, adică asigurătorul să compenseze pierderea financiară rezultată
din producerea lor;
 să fie contractuale, adică să reprezinte protecţia prevăzută în contractul de asigurare;
 să fie compatibile cu reglementările legale în vigoare, cu morala şi cu
profitabilitatea asigurătorului.
Din punct de vedere juridic, pentru ca un risc să fie asigurabil trebuie să îndeplinească
patru condiţii cumulativ: 2
 Prima condiţie este prevăzută de art.10 din Legea nr. 136/1995 şi se referă la
necesitatea să fie prevăzut cu precizie în contract, întrucât în această materie, clauzele
contractuale sunt de strictă interpretare, asigurătorul calculând primele în raport cu
riscurile, pe baza unor date concrete şi exacte. Din acest motiv, asiguratul este obligat să
furnizeze răspunsuri la toate întrebările formulate de asigurător, iar pe parcursul
executării contractului, este obligat să comunice în scris asigurătorului schimbarea
împrejurărilor importante privind riscul, potrivit art.13 din acelaşi act normativ.
În cazul în care asiguratul a comunicat date false sau inexacte în ceea ce priveşte
riscurile de care are cunoştinţă sau dacă acesta nu informează pe parcursul executării
contractului modificările intervenite, asigurătorul are posibilitatea de a denunţa
contractul înainte de producerea a cazului asigurat, iar după producerea acestuia, poate
refuza plata indemnizaţiei, dacă dovedeşte ca asiguratul nu a fost sincer în furnizarea
informaţiilor cerute de acesta.
 Cea de-a doua condiţie, ce rezultă din art.20 al Legii nr.136/1995 “În cazurile
stabilite prin contractul de asigurare, în asigurările de bunuri şi de răspundere civilă,
asigurătorul nu datorează indemnizaţie, dacă riscul asigurat a fost produs cu intenţie de
către asigurat sau către beneficiar ori de către un membru din conducerea persoanei
juridice asigurate, care lucrează în această calitate.” În cazul contrar, dacă asigurătorul

2 http://www.avocatura.com – Justiţia fără secrete, 18 Februarie 2006

16
dovedeşte că evenimentul a fost determinat de asigurat, beneficiar sau cunoştinţe ale
acestuia, nu mai plăteşte indemnizaţia de asigurare. Prin urmare, trebuie menţionat
faptul că asigurătorul este obligat să acopere prejudiciul produs ca urmare a unei fapte
culpabile, dar săvârşită fără intenţie de către asigurat sau alte persoane prevăzute în
contract. Cu toate acestea, asigurătorul are posibilitatea inserării în contract a unei clauze
care să prevadă refuzul său de a plăti indemnizaţia de asigurare, în situaţia în care
bunurile sunt deteriorate sau distruse ca urmare a unei fapte culpabile a asigurătorului,
indiferent dacă fapta este intenţionată sau nu. În ceea ce priveşte asigurarea de persoane,
singurele cazuri prevăzute de lege în care asigurătorul are dreptul de a refuza plata
indemnizaţiei sunt cele în care asiguratul comite un act suicidal în termen de doi ani de
la încheierea contractului, sau în care asiguratul săvârşeşte în mod intenţionat, unele
fapte grave stipulate în contractul de asigurare.
 În al treilea rând, pentru a fi asigurabil , riscul trebuie să fie un eveniment
viitor, posibil, dar incert. Dacă evenimentul s-ar fi produs deja, în momentul încheierii
contractului, indemnizaţia încasată de asigurat nu ar mai avea nici o justificare şi ar
constitui un profit, ceea ce nu se permite prin natura contractului de asigurare. Pe de altă
parte, dacă producerea evenimentelor nu este posibilă, încheierea contractului nu ar mai
avea sens, art.14 din legea nr.136/1995 “Dacă, înainte de a începe obligaţia asigurătorului,
riscul asigurat s-a produs sau producerea lui a devenit imposibilă, precum şi în cazul în
care, după începerea obligaţiei asigurătorului, producerea riscului asigurat a devenit
imposibilă, contractul se reziliază de drept.” Incertitudinea evenimentului asigurat este
esenţială la încheierea contractului de asigurare, întrucât aceasta este originea riscului.
 În al patrule rând, părţile urmează să se pună de acord cu condiţiile riscurilor
asigurate, care corespund cel mai bine intereselor lor, conform principiului libertăţii
contractuale.

3.4. Riscuri și catastrofe

Literatura de specialitate discută tot mai frecvent despre riscuri extreme; această
sintagmă se referă la acele evenimente a căror probabilitate de apariţie este redusă, dar
care ar avea un impact semnificativ asupra creşterii economice şi a veniturilor. Actuala
criză financiară globală şi consecinţele ei demonstrează faptul că o abordare holistică a
managementului riscurilor nu poate ignora aceste evenimente. Într-un studiu realizat în
2009 şi actualizat în 2011, Tim Hodgson ş.a. identifică 15 riscuri extreme, grupate în trei
mari categorii, anume (Hodgson, 2013):
 Riscurile financiare extreme, sunt legate de solvabilitatea şi capacitatea unei instituţii
de a-şi onora obligaţiile financiare cu resurse băneşti disponibile. Într-un sistem financiar
tot mai interdependent, nivelurile ridicate ale levierului financiar pot însemna insolvenţă
pentru o instituţie şi pot genera rapid probleme sistemice. Factorii potenţatori primari
sunt căderea preţului capitalurilor şi scăderea drastică a veniturilor. Aceste riscuri pot fi
generate, de asemenea, de o recesiune în economia reală şi pot fi transmise către sectorul
financiar prin nerambursarea împrumuturilor. Printre astfel de riscuri putem menţiona
crizele în sistemul bancar sau în industria asigurărilor.

17
 Riscurile economice extreme sunt mai puţin omogene, fiind legate de o gamă mai
variată de fenomene, de la recesiunile deflaţioniste până la hipeinflaţie ş.a. Aceste riscuri
îşi au originea cel mai frecvent în dezechilibrele care creează instabilitate; dezechilibre în
ceea ce priveşte raportul dintre cheltuielile şi veniturile gospodăriilor, cheltuielile şi
veniturile guvernelor, ponderea veniturilor guvernamentale în PIB, termenii
schimburilor cu străinătatea etc. se întâlnesc mereu şi au un potenţial mare, adesea non-
liniar, de a genera pierderi.
 Alte riscuri extreme sunt legate de mediul înconjurător şi de mediul politic; crizele
politice, războaiele de proporţii, schimbările climatice, pandemiile mortale etc. sunt cele
mai reprezentative pentru această categorie de riscuri extreme.
Autorii studiului mai includ în categoria riscurilor extreme sfârşitul capitalismului
(deoarece este imposibil de gestionat), diminuarea resurselor (petrol, energie, metale, apă
, tern arabil etc.) şi deteriorarea infrastructurii (mai ales ca urmare a dependenţei tot mai
accentate a economiilor moderne de reţelele de informaţii).
În general, se consideră că riscul poate produce o pierdere importantă sau mai
puţin importantă, pentru una sau mai multe persoane însă, evenimentele
extreme/catastrofele aduc pierderi mari unui număr mare de persoane şi afectează o zonă
mai mare (Ciurel, 2000, pg. 380-397).
Ultimele decenii au fost marcate de o tendinţă vizibilă de diversificarea a riscurilor
şi de o creştere semnificativă a potenţialului distructiv, fapt ce a făcut ca unii analişti să
avanseze paradigma unei „societăţi a riscului” (Beck, 2004). Ulrich Beck apreciază că în
„modernitatea avansată” producerea bogăţiei este acompaniată sistematic de o
„producţie de riscuri”. (Beck, 2004) Ideea se fundamentează pe legătura instrinsecă care
s-a stabilit între amplificarea globalizării şi amplificarea riscurilor, mai ales a celor legate
de mediu.
Această diversificare şi creştere a amplitudinii riscurilor este asociată unor
fenomene precum: 3
 creşterea gradului de ocupare uumană în zonele expuse evenimentelor
extreme şi creşterea valorii economice asociate acestora;
 modificări de anvergură în sistemele Globului (exemplu, schimbările
climatice) ;
 modificări în ceea ce priveşte funcţionarea ecosistemelor ş.a.
Devine astfel important ca societatea să identifice mijloacele prin care poate
„răspunde” acestor trenduri; asigurarea este, fără îndoială, un mecanism prin care
societatea îşi combină eforturile şi resursele în acest scop. În consecinţă, industria globală
de asigurări are un rol cheie în acest „comportament”; în acelaşi timp, industria
asigurărilor este pusă în situaţia de a-şi căuta propriul mijloc de „navigare” în aceste
vremuri turbulente. Asigurătorii care activează la scară globală au observat un trend
ascendent al pierderilor generate de evenimentele/fenomenele meteo, principala cauză
fiind creşterea frecvenţei şi intensităţii evenimentelor extreme de această natură, precum
şi creşterea costurilor economice asociate lor. Mai mult, se pare că dinamica acestor

3
***Insurance in a Changing Risk Landscape, A report by the research partnership between the Santam Group, the
WWF, the University of Cape Town and the Council for Scientific and Industrial Research

18
pierderi este mai accentuată decât cea a gradului de penetrare a asigurărilor, în timp ce
densitatea asigurărilor se menţine la un nivel scăzut mai ales în economiile în dezvoltare. 4
Evan Mills apreciază că industria asigurărilor se află ea însăşi în prima linie în ceea
ce priveşte modificările climatice, iar răspunsurile variază semnificativ şi devin tot mai
sofisticate. Asigurătorii sunt, prin definiţie, selectivi şi nimeni nu se aşteaptă să acopere
toate riscurile; primele răspunsuri la trendul menţionat s-au materializat prin „rafinarea”
previziunilor în materie de riscuri, precum şi prin adaptarea modului de evaluare şi
contractare a riscurilor (Mills, 2009).
Civilizaţia contemporană, cu toate dimensiunile ei (economie, societatea, politică,
mediu înconjurător etc.) cunoaşte un ritm de transformare fără precedent;
interdependeţele dintre subsistemele componente sunt tot mai accentuate, efectele de
multiplicare sunt tot mai puternice. Această evoluţie a fost însoţită, în mod inevitabil, şi
de transformări profunde în peisajul global al riscurilor; accentuarea interdependenţelor
devine tot mai evidentă între diferitele categorii de riscuri, aşa cum se poate observa şi în
figura următoare.

Figura nr. 1. Interconectarea riscurilor globale (2014)

Sursa: *** Global Risks, 2014,

 Din punct de vedere al frecvenţei, numărul evenimentelor naturale generatoare de
pierderi a crescut continuu începâd din 1980; în ultimele decenii, numărul total al acestor
evenimente la nivel global a crescut de la circa 400 pe an, la aproximativ 1000. Sub acest
aspect, anul 2011 nu a înregistrat un record, numărul evenimentelor extreme situându-se
doar la circa 820. (Hoppe & Low, 2012)

Figura nr. 2. Evoluția numărului de evenimente cauzatoare de pagube în

perioada 1980-2014

Sursa:http://www.google.ro/imgres?q=

Sub aspectul pierderilor, anul 2011, aşa cum vom prezenta în continuare, este un
an record; pierderile economice au depăşit nivelul celor din 2005, fostul an record, cu
circa 46%. Evoluţia peisajului global al riscurilor naturale a fost marcată în mod clar de
câteva evenimente extreme, anume cutremurul Kobe (1995), uraganul Katrina (2005) şi
cutremurul Tohoku (2011) (Hoppe & Low, 2012).
Dezastrele naturale au devenit mult mai frecvente și mai costisitoare în ultimele
decenii (figura nr. 3).

20
 Figura nr. 3. Evoluția evenimentelor naturale și a pierderilor globale după anul
1980

Sursa: http://latestnewslink.com/2014/07/natural-disaster-costs-down-so-far-in-2014-munich-re/

Per ansamblu, la nivel global, așa cum se observa din figura de mai jos, deși
importanța asigurărilor a crescut, cuantumul pierderilor neasigurate este însă mult mai
mare.

Figura nr. 4. Evoluția pierderilor asigurate și a pierderilor neasigurate la nivel

mondial

21
 Pentru anul 2014, distribuția evenimentelor cauzatoare de pierderi la nivel
mondial se prezintă în figura de mai jos.

Figura nr. 5 Principalele evenimente cauzatoare de pierderi în anul 2014

Sursa: https://www.google.ro/search?q=natural+catastrophes+worldwide+2014

Printre fenomenele naturale cu un mare potenţial distructiv şi cu incidenţe

semnificative asupra industriei asigurărilor amintim schimbările climatice, cutremurele,
valurile seismice, furtunile, tornadele etc.

 Schimbările climatice

În timp ce cauzele care stau la baza transformărilor climatice sunt încă incerte,
riscurile pe care le generează devin certe şi, aşa cum predicţionează majoritatea
specialiştilor, vor afecta alte domenii ale vieţii economice şi sociale. Scenariile pesimiste
identifică consecinţe negative, uneori ireversibile, asupra sănătăţii umanităţii,
echilibrului ecologic, continuităţii activităţii economice şi chiar reducerea semnificativă
a resurselor de hrană, migraţii în masă şi alte crize globale. În acest context, industria
asigurărilor este tot mai preocupată de maniera în care poate „răspunde” unor astfel de
tendinţe. Majoritatea asigurătorilor încep să privească schimbarea climatică ca pe un risc
material, cu un impact major asupra acestui sector. În 2008, spre exemplu, pierderile
economice la nivel mondial ca urmare a dezastrelor naturale legate într-un fel sau altul
de apă, au fost estimate la circa 130 miliarde USD (din care 44 miliarde au revenit
industriei asigurărilor în urma indemnizaţiilor de daună plătite); se apreciază că aceste
pierderi înregistrează ritmuri de creştere care devansează pe cele ale populaţiei sau
inflaţiei (Mills, 2009).
Studiile realizate la nivel internaţional relevă faptul că schimbările climatice sunt
considerate cel mai important sau printre cele mai importante riscuri strategice cu care

22
se confruntă asigurătorii; alte riscuri incluse în top 10 sunt legate de aceste schimbări
climatice. 5
În acelaşi timp, însă, mulţi asigurători identifică şi oportunităţi în nevoia de a
„răspunde” modificărilor climei; spre exemplu: se estimează expansiunea industriei
construcţiilor „green” , creşterea vânzărilor automobilelor „hibrid”, investiţii masive ale
industriei energetice în tehnologii reciclabile etc. Pierderile tot mai mari vor genera o
cerere sporită pentru formele convenţionale de asigurare, dar vor revela şi necesitatea
unor produse noi de genul catastrophe bonds, weather derivatives sau a unor noi forme de
asigurare pentru tehnologiile/construcţiile „verzi” etc. (Mills, 2009)

 Cutremurele
De regulă, cutremurele sunt rezultatul unor eliberări spontane de energie în
scoarţa terestră, având drept consecinţă inducerea unor valuri seismice; atunci când
epicentrul este foarte aproape de suprafaţă, poate cauza producerea unui tsunami. Se
estimează că se produc anual circa 500.000 de cutremure în întreaga lume; există însă o
serie de zone cu avtivitate seismică mai accentuată, în care apar în mod constant astfel de
fenomene, de magnitudine redusă (California, Alaska, Mexic, Guatemala, Chile, Peru,
Indonezia, Iran, Pakistan, Turcia, Noua Zeelandă, Grecia, Italia, Japonia ş.a.).
Cutremurele cu magnitudine mare au o frecvenţă mai redusă şi, deşi producerea lor
poate fi oarecum anticipată, potenţialele lor pierderi materiale şi umane sunt mai greu
previzibile. La nivel mondial, efectele materializate în pierderi materiale şi umane, le
plasează în topul catastrofelor naturale. În figura următoare este prezentată o distribuţie
la nivel global a cutremurelor cu magnitudine mai mare de 8 grade Richter începând cu
anul 1900.

Figura nr.6. Distribuţia la nivel global a cutremurelor cu magnitudine mai mare

de 8 grade Richter începând cu anul 1900

5 http://www.insurancejournal.com/news/national/2008/03/12/88138.htm

23
 Sursa:
http://earthquake.usgs.gov/earthquakes/eqarchives/year/mag8/magnitude8_1900_date.php

Din perspectiva pierderilor, cele mai “costisitoare” 10 cutremure din secolul XX şi

începutul secolului XXI au fost:

Tabelul nr.1. Top 10 cele mai costisitoare cutremure din lume

ŢARA ANUL PIERDERI

(MLD USD)
Japonia 2011 300
Japonia 1995 131,5
URSS 1988 20,5
SUA 1994 20
Italia 1980 20
SUA 1989 12
Japonia 1994 11,7
Noua Zeelandă 2010 10
Chile 2010 8
Noua Zeelandă 2010 5
Sursa: http://www.disastercenter.com/disaster/TOP100C.html; www.romanialibera.ro

Caseta nr. 1
Economia Japoniei a fost grav afectată, în urma seismului din anul 2011. Yenul s-a depreciat
semnificativ faţă de dolar şi euro după cutremur. Moneda japoneză a coborât cu 0,3% faţă de dolar, iar
contractele futures pe indicele Nikkei au căzut cu 3% după închiderea şedinţei bursiere, însă liderii G7 au

24
intervenit în deprecierea yenului faţă de dolarul american, pentru prima dată în 11 ani. Moneda japoneză
atinsese cel mai ridicat nivel al ultimilor 17 ani (78,74 yeni/dolar).
Constructorii auto şi alţi producători industriali şi-au închis uzinele, iar guvernul şi opoziţia
politică au suplimentat bugetul de stat pentru a putea răspunde efectelor calamităţilor.
Dezastrul din Japonia a “îngheţat” exporturile pentru multe produse fabricate în această ţară.
Reducerea exporturilor japoneze a dus la creşterea preţurilor telefoanelor mobile şi computerelor, ale căror
componente provin din această ţară. Japonia produce aproximativ jumătate din componentele folosite în
fabricarea calculatoarelor, televizoarelor şi telefoanelor mobile. Preţul acestora a crescut după ce zeci de
fabrici japoneze au fost închise, aproximativ 35%, dat fiind faptul că niponii deţin secretul acestei industrii.
Printre companiile care au oprit fabricile în urma dezastrului din Ţara Soarelui Răsare, s-au numărat
Panasonic, Canon, Nikon şi Sony. Panasonic, spre exemplu, a oprit activitatea la trei fabrici, unde sunt
produse echipamente audio, camere digitale şi lentile. Canon a închis opt uzine, iar Nikon şi Sony au
suspendat şi ele, producţia unor fabrici.
Astfel, marile companii internaţionale au fost afectate atât de scumpirea componentelor, cât şi de
scăderea abruptă la bursă a valorii acţiunilor. De exemplu, Apple a pierdut 22 de miliarde de euro în 2 zile.
Şi preţul petrolului a fost în scădere, după ce cererea de ţiţei din Japonia, al 3-lea mare consumator de
petrol, a scăzut. Analiştii au estimat că ţiţeiul se va scumpi după repornirea industriei japoneze, ceea ce s-
a şi întâmplat.
Trebuie menţionat că acest cutremur a avut loc într-un moment în care economia niponă resimţea
încă consecinţele crizei economico-financiare şi se confrunta cu o serie de dificultăţi structurale. După
aproape 2 decenii în care au predominat contracţia economică şi deflaţia, economia niponă se confruntă cu
dezechilibre bugetare acute: deficitul bugetar consemnat pe parcursul a 18 ani consecutiv a determinat
acumularea unei datorii publice record (peste 200% din PIB). Totodată, Japonia este o „ţară îmbătrânită”,
20% din populaţie are peste 65 ani (iar unele instituţii previzionează o dublare a acestui nivel in următoarele
4 decenii). 6
După 2 ani de contracţie (2008: 1,2%; 2009: 5,2%) PIB-ul nipon a crescut cu aproximativ 4% în 2010.
Cu toate acestea, în ultimele 3 luni ale anului trecut economia niponă s-a contractat (la un ritm anualizat
de 1,3%). Iar acest cutremur a determinat suspendarea temporară a activităţilor în majoritatea ramurilor de
activitate. De exemplu, Toyota, cel mai mare producător auto pe mapamond, a decis oprirea producţiei la
toate cele 12 fabrici, ceea ce a afectat producţia totală cu câteva zeci de mii de automobile.
Cutremurul a afectat centralele nucleare nipone, contribuind la intensificarea riscurilor nucleare!
În acest context, pe piaţa de capital niponă s-a instaurat o panică generalizată, care s-a răspândit rapid pe
mapamond! Deşi Banca Centrală a pompat lichidităţi de ordinul sutelor de miliarde de dolari, indicele
nipon Nikkei 225 7 a consemnat deprecieri importante în momentul cutremurului şi în şedinţele de
tranzacţionare următoare.
Spre exemplu, pe parcursul sedinţei din 15 martie indicele a scăzut sub pragul de 9 000 puncte,
atingând la un moment dat nivelul minim din ultimele trimestre (pentru o scurtă perioadă s-a consemnat
un declin de peste 20% raportat la închiderea din şedinţa din ziua anterioară cutremurului). Indicele a
închis şedinţa din 15 martie cu o depreciere de aproximativ 11%, aducându-ne aminte de momentele de
panică din timpul crizei financiare (a doua jumătate a anului 2008).
Iniţial, pieţele internaţionale de capital au dat dovadă de rezistenţă la criza niponă. Ulterior, prin
intensificarea riscurilor nucleare, unda de panică s-a extins pe mapamond! Astfel, în şedinţa din 15 martie
indicii europeni DAX 30 (Germania), CAC 40 (Franta) şi FTSE 100 (Marea Britanie) consemnau ritmuri de
declin de 5%, 3,9%, respectiv 2,7%. Contractele futures pe indicele american Dow Jones înregistrau un
declin de peste 250 puncte. 8
Criza nucleară niponă a determinat şi contracţia cotaţiilor internaţionale la bunuri, prin prisma
perspectivelor nefavorabile de evoluţie a cererii mondiale pe termen scurt! Un impact pozitiv, am putea

6 http://www.wall-street.ro/editorial/418/Cutremurul-din-Japonia-Consecinte-economice.html
7 Nikkei 225 este indicele bursier al bursei japoneze Tokyo Stock Exchange. Indicele este cel mai urmărit
de pe piaţa din Asia şi este calculat zilnic de ziarul Nihon Keizai Shimbun (Nikkei) din anul 1971.
8 http://www.wall-street.ro/editorial/418/Cutremurul-din-Japonia-Consecinte-economice.html

25
spune, mai ales că aceste cotaţii crescuseră semnificativ în ultimele săptămâni, pe fondul crizei din Africa
de Nord şi Orientul Mijlociu, determinând o intensificare a presiunilor inflaţioniste.
Deşi au fost avansate unele valori preliminare cu privire la pagubele provocate de cutremur (care
merg pana la câteva procente din PIB-ul nipon), părerile sunt împărţite cu privire la impactul economic al
acestei calamităţi.
Cum Japonia deţine locul III în economia mondială, din punct de vedere al PIB, cu o pondere de
aproximativ 9%, evoluţia economiei nipone va afecta evoluţia economiei mondiale. Cutremurul nipon vine
la un moment dificil şi pentru economia mondială, care resimte încă consecinţele crizei economico-
financiare dar şi tensiunile din Africa de Nord sau Orientul Mijlociu. Iar în ultima perioadă indicatorii
macroeconomici mondiali au exprimat premise de dezaccelerare către jumătatea acestui an.
Cutremurul readuce în atenţie şi siguranţa sectorului nuclear. De altfel, unele state europene au
reacţionat imediat, propunând teste de stress pentru centralele nucleare.
Studiile economice elaborate de-a lungul timpului au demonstrat că doar cutremurele foarte
puternice pot afecta potenţialul economic al unui stat. Literatura consideră puternice dezastrele naturale
care afectează structura organizaţionala a societăţii. Cutremurele „normale” nu au impact semnificativ
pentru evoluţia pe termen lung a economiei: contracţia pe termen scurt este „recuperată” de măsurile de
reconstrucţie.
Erau pregătite societăţile de asigurări pentru un asemenea dezastru natural? Piaţa asigurărilor din
Japonia este una dintre primele trei, la nivel mondial, în privinţa valorii şi toate marile companii de
asigurări sunt prezente acolo. De asemenea, multe din companiile de asigurări japoneze se află în topul
celor mai bine cotate la nivel mondial.
Înainte de acest cutremur, cel mai destructiv fenomen natural care a lovit Japonia, a fost în anul
1995, când asiguratorii au plătit daune de 3 miliarde dolari. Seismul din 1995 a provocat pagube de 100
miliarde dolari, mult mai mult decât suma acoperită de asiguratori, întrucât infrastructura este rareori
asigurată, din cauza costurilor ridicate ale primelor din zonele predispuse la cutremure. Rata de penetrare
a asigurarilor este mică în Japonia, faţă de alte ţări din Occident, în special atunci când este vorba despre
industrie şi de sectorul comerciale.
Costul de asigurare a dezastrelor naturale a crescut anul trecut cu mai mult de doua treimi, la 37
miliarde dolari, comparativ cu anul 2009, potrivit Munich Re. Pierderile asiguratorilor în urma dezastrelor
naturale au depăşit anul trecut media anuală din ultimii 10 ani, 35 miliarde de dolari faţă de 22 miliarde
dolari în 2009. Numărul castastrofelor naturale la nivel mondial a crescut anul trecut la 950, de la 900 în
2009.
Potrivit Asociaţiei de reasigurare al Americii, doar aproximativ 17 % din casele japoneze au
asigurare de cutremur privat, deoarece proprietarii de case şi întreprinderile japoneze se bazează foarte
mult pe un sistem de guvernare care finanţează pierderele generate de cutremur, decât pe asigurările
private.
Cei mai loviţi au fost reasiguratorii, care au rolul de a sprijini companiile de asigurări, pentru ca
scopul lor exact este să ofere protecţie pentru cazurile rare, dar foarte costisitoare, atunci când se întâmplă.
Deşi pare o cheltuială care se va simţi în profiturile companiilor de reasigurare, dezastrul poate fi
privit şi ca un pretext pentru mărirea preţurilor. Pentru că un dezastru natural de anvergură s-a petrecut
cu aproape şase ani în urmă, reasiguratorii au fost mai puţin căutaţi şi au fost nevoiţi să scadă tarifele.
Odată cu evenimentul din Japonia vor putea să-şi ridice ştacheta însă nu mai devreme de anul
2012, pentru că în acest an majoritatea contractelor de reasigurare s-au semnat deja.
Pierderile înregistrate în urma exploziei de la centrala nucleară din Fukushima nu vor avea impact
asupra industriei asigurărilor, deoarece operatorul acestui obiectiv nu şi-a mai reînnoit poliţele pentru
clădiri şi reactoare încă din septembrie 2010. Poliţele de asigurare pentru clădirile şi reactoarele centralelor
nucleare exclud oricum riscul pentru cutremur si tsunami.
TEPCO 9, operatorul centralei nucleare japoneze nu a mai încheiat asigurări pentru unităţile sale
din septembrie 2010, optând pentru acoperirea riscului din fonduri proprii, conform modelului British
Petroleum. TEPCO deţine două din cele trei centrale aflate în pericol şi deşi are asigurare de răspundere
faţă de terţi cu limita de 1,5 mld. USD, aceasta conţine excluderile pentru riscul de cutremur şi tsunami.

9 http://www.tepco.co.jp/en/index-e.html

26
 Reasiguratorii companiilor care au expunere pe cutremul din Japonia au avut cel mai mult de
suferit. Astfel, primii mari trei jucători de pe piaţă, Munchen Re, Swiss Re şi Hannover Re au avut un declin
al acţiunilor de peste 5 puncte procentuale, iar grupul francez Scor a înregistrat o scădere de 6,5%. Munchen
Re şi Swiss Re au spus că indundaţiile din Australia şi cutremurul din Noua Zeelandă, din februarie, au
epuizat deja bugetele lor anuale pentru daunele determinat de catastrofe naturale. 10
Swiss Re are venituri de aproximativ 688 milioane dolari din Japonia, comparativ cu 25 miliarde
dolari la nivel global. De asemenea, şi companiile de asigurare au fost afectate de cutremurul din Japonia.
Astfel, indexul companiilor de asigurare din Europa a scăzut cu 2,6%, însă nu toate companiile au o
expunere semnificativă pe această catastrofă naturală.
Companiile de asigurări din Germania, Franţa şi Marea Britanie au avut cele mai mari scăderi.
Astfel, acţiunile Aviva, Allianz şi Axa au avut un declin de 2,5%. Titlurile Prudential, cel mai mare
asigurator britanic, au avut o scădere de 2 puncte procentuale.

 Valurile seismice

Valurile seisemice sunt valuri de energie care circulă prin interiorul Pământului şi
ale căror surse principale sunt cutremurele, exploziile sau erupţiile vulcanice; multe alte
surse naturale sau antropice pot crea însă valuri de amplitudine joasă. 11 Aceste fenomene
afectează mai ales regiunile globului cu un potenţial seismic crescut, cele mai expuse
fiiind coastele Asiei. Denumirea de tsunami sub care sunt cunoscute în mod uzual valurile
seismice provine din limba japoneză, poate nu întâmplător datorită faptului că Japonia
este una din ţările cele mai afectate de astfel de fenomene.
În anul 1883, spre exemplu, erupţia vulcanului Krakatao din Indonezia a generat
un tsunami devastator care a dus la moartea a peste 30.000 de persoane (Ciurel, 2000).
În 2004, unul dintre cele mai devastatoare tsunami a ucis circa 230.000 de persoane
în 14 ţări din zona de coastă a Oceanului Indian. Dincolo de pierderile umane, au fost
înregistrate pierderi economice estimate la 10 miliarde USD, incluzând daune asupra
clădirilor rezidenţiale şi comerciale, infrastructurii etc. În cele mai afectate ţări, respectiv
Indonezi, India şi Sri Lanka, gradul de penetrare al asigurărilor era destul de redus.
Acoperirea prin asigurare pentru astfel de evenimente variază de la ţară la ţară; în această
situaţie, pierderile înregistrate de industria asigurărilor au fost estimate la circa 1,3
miliarde USD - asigurări de locuinţe, 250 milioane USD - asigurări de viaţă şi de sănătate,
50 milioane USD - asigurări legate de călătorie. 12

 Furtunile, tornadele şi musonii

Sunt fenomene naturale cauzate de deplasarea maselor de aer cu diverse

intensităţi. La nivel mondial, sub aspectul zonelor afectate şi al daunelor, se apreciază că
furtunile sunt, de asemenea, printre cele mai importante calamităţi naturale.
În funcţie de viteza vântului, de perioada şi de zona de producere , specialiştii
clasifică furtunile în două categorii şi anume furtuni tropicale (uragan – zona Oceanului

10 http://www.wall-street.ro/editorial/418/Cutremurul-din-Japonia-Consecinte-economice.html
11 http://en.wikipedia.org/wiki/Seismic_wave
12 *** Managing Tsunami Risk in the Aftermath of the 2004 Indian Ocean Earthquake&tsunami,

http://www.rms.com/publications/indianoceantsunamireport.pdf

27
Atlantic; taifun – zona Pacificului de Nord-Est; ciclon – zona Oceanului Indian, mările
australiene, zona Pacificului de Sud) şi furtuni extratropicale, numite şi furtuni de iarnă
(apar în zonele de tranziţie dintre regiunile subtropicale şi cele polare, la întâlnirea dintre
aerul rece polar şi cel subtropical) (Ciurel, 2000).
Industria asigurărilor de non-viaţă din SUA a înregistrat daune de peste 56,8 mld.
USD cauzate de uraganele din anul 2005, conform Serviciului de Daune Materiale (PCS)
din cadrul Oficiului Serviciilor de Asigurări (ISO). Această valoare este dublă comparativ
cu recordul anterior de 27,3 mld. USD, din 2004 şi 26,5 mld. USD, din 2001, incluzând
atacurile teroriste din 11 septembrie 2001. 13
Munichre estimează că cele mai costisitoare uragane din perspectiva pierderilor
suportate de sectorul asigurărilor în perioada 1980-2012 sunt următoarele:

Sursa: http://www.statista.com/graphic/1/275233/the-10-most-expensive-hurricanes-for-the-
insurance-industry-since-1980.jpg

Musonii se formează, de regulă, pe versanţii munţilor, apar regulat, în special la

începutul verii şi determină apariţia unor mari cantităţi precipitaţii, însoţite de cele mai
multe ori nde inundaţii. În 1970 în Bangladesh ploile musonice au dus la moartea a peste
300.000 de persoane; în 1991 în Golful Bengal au fost inundate 16 districte, pe aproximativ
500 km de lăţime coastă, au murit 140.000 de oameni şi 10 milioane au rămas fără adăpost,
75% din recolta de orez a fost distrusă etc. (Ciurel, 2000)
Inundaţiile, ploile torenţiale, grindina, alunecările de teren, avalanşele,
aglomerările de gheaţă, deriva icebergurilor, fulgerul şi trăsnetul ş.a. sunt, de asemenea,
fenomene naturale care pot provoca pagube atât în momentul producerii cât şi pe termen
mai lung. Cutremurele şi furtunile sunt însă cele care în ultimii ani s-au remarcat într-un
mod deloc neglijabil, prin pierderi materiale şi victime umane, la nivel mondial.

13 http://www.1asig.ro/Industria-asigurarilor-din-SUA.htm

28
 Bibliografie selectivă

Beck, U. (2004). Risk Society. Towards a New Modernity. London: Sage Publications.
Ciurel, V. (2000). Asigurări și reasigurări: abordări teoretice și practici internaționale.
București: Editura All Beck.
Hammond, J. (1968). The Meaning and Measurement of Risk. Essay in the Theory of Risk and
Insurance. UK: Scot, Foresman and Company.
Hodgson, T. e. (2013). Extreme risks. The 2011 update. Preluat de pe
www.towerswatson.com
Hoppe, P., & Low, P. (2012, march). Characteristics of extreme events in 2011 and theri
impact on insurance industry. Preluat de pe www.genevaassociation.org
Knight, F. (1921). Risk. Houghton Mifflin.
Luca, L. (2010). Ghid pentru asigurări și reasigurări în Uniunea Europeană. București:
Editura Tribuna Economică.
Mills, E. (2009). A Global Review of Insurance Industry responses to Climate Change.
The Geneva Papers(34), 323-359.
Tănăsescu, P. (2003). Asigurări moderne de bunuri și persoane. București: Editura ASE.
Tănăsescu, P., Șerbănescu, C., Ionescu, R., Popa, M., & Novac, L. (2007). Asigurări
comerciale moderne. București: Editura C.H.Beck.

29