TEMA 2.

Aspecte teoretico-metodologice privind riscul în afaceri

2.1. Conceptul de risc în afaceri.
2.2. Caracteristicile și structura riscului.
2.3. Tipologia riscului

2.1Conceptul de risc în afaceri

Orice intreprinzator care se angajează într-o anumită afacere, trebuie ca o dată cu

evaluarea resurselor să cuantifice şi să cantarească şi riscul pe care îl implică în acestă angajare.
Iar după finalizarea investiţiei, agentul economic trebuie să monitorizeze permanent modul de
recuperare a investiţiei din veniturile încasate, în vederea preîntâmpinării eventualelor riscuri.
Termenul risc în general, şi cel de risc în afaceri, este definit diferit în lucările de
specialitate din ţară şi străinătate.
Conform Dicţionarului explicativ al limbii române 1 termenul de risc provine din limba
franceză, de la cuvântul risqué şi semnifică o “posibilitate de a ajunge într-o primejdie, de a avea
de înfruntat un necaz sau de a suporta o pagubă: pericol posibil”.
Mihai Toma susţine că “orice investiţie comportă un risc. Cu cât riscul este mai mare cu
atât creşte pretenţia asupra remunerării capitalului investit”.2
Aurel Giurgiu înţelege prin risc, “probabilitatea survenirii unui eveniment nedorit”. 3
Riscul unui activ, după părerea unor specialişti din domeniul finanţelor manageriale se
defineşte “prin variabilitatea probabilă a rentabilităţii viitoare a activului”.4
Un alt autor consacrat, Nicolae Hoanţă, este de parere că riscul este “probabilitatea unui
eveniment nefavorabil să aibă loc. Riscul poate fi definit şi ca probabilitatea succesului sau a
eşecului, în care succesul înseamnă obţinerea unui profit şi eşecul presupune suferirea unei
pierderi de bani dintr-o investiţie”.5
Noţiunea de risc nu are semnificaţie decât atunci când se prezintă viitorul şi când se
încearcă estimarea fluctuaţiilor posibile ale ratei rentabilitaţii în cadrul analizelor previzionale.6
Prin analiza riscului, Rihard Koch, înţelege o analiză sistematică a oricărui risc de
afaceri, de exemplu cel ce face afaceri cu un client nou, al intrării pe o piaţă nouă sau de a face o
investiţie mare.7
Standardele Internaţionale de Contabilitate apreciază că riscul descrie varietatea
rezultatelor obţinute. Ajustarea în funcţie de risc poate implica creşterea valorii la care este
estimată o datorie. În evaluarea rezultatelor şi cheltuielilor afectate de condiţii de incertitudine,
trebuie aplicat principiul prudenţei, pentru a nu supraevalua activele şi a subevalua datoriile.
Totuşi, elementele de incertitudine nu justifică constituirea unor provizioane excesive sau
subevaluarea obligatiunilor.

2.2. Caracteristicile și structura riscului

Riscurile prezintă următoarele caracteristici:

 Riscul prezintă o gamă de incertitudini;
 Riscul constituie o renumerare a capitalului investit;
 Riscul exprimă o incapacitate de adaptare a firmei la condiţiile de mediu;
 Riscul inseamnă probabilitatea apariţiei unui eveniment nedorit;
 Riscul este o masură a vulnerabilităţii firmei;
 Riscul exprimă variabilitatea rezultatului sub presiunea mediului;
 Riscul este o măsură a probabilitaţii de apariţie a succesului sau eşecului;
 Ricul este un concept greu de definit de către economişti si investitori;
 Riscul nu are definiţii decât atunci când se încearcă estimarea fluctuaţiilor
posibile ale ratei rentabilităţii în cadrul analizelor previzionale;
 Prin analiza riscului se înţelege o analiză sistematică a oricărui risc de afaceri.
Analiza riscului în afaceri vizează patru coordonate:
o Strategia de adoptat;
o Starea naturii;
o Rezultatul acţiunii;
o Matricea încasărilor;
Strategia de adoptat impune selectarea unei alternative dintr-o mulţime dată care poate fi
implementată într-un mediu de afaceri, în vederea atingerii unei ţinte prestabilite.
Starea naturii este compusă din condiţiile minime de care depinde adoptarea unei
strategii. Se pot identifica următoarele stări:
- recesiunea economică;
- condiţii normale pentru afaceri;
- “boom”-ul economic;
Rezultatul acţiunii arată câştigul sau pierderea, evaluată în unităţi valorice, asociată cu
combinarea strategiei cu starea naturii. Rezltatul unei acţiuni poate fi profitul net realizabil pe
termen mediu şi lung.
 Matricea încasărilor indică rezultatul acţiunii asociat cu fiecare combinare între strategia
de adoptat şi starea naturii.
Pentru calcularea riscului se folosesc următoarele instrumente si metode matematice:
probabilitatea, distribuţia probabilităţilor, valoarea scontată şi dispersia.
Probabilitatea unui eveniment (Pi) evidenţează frecvenţa relativă a apariţiei unui
eveniment în mai multe extrageri, adică:

0≤Pi ≤1, i=1,n; Pi=1.

unde:
Pi – probabilitatea unui eveniment;

Distribuţia probabilitaţilor este un tablou sintetic în care apare fiecare eveniment şi

probabilitatea sa de realizare.
Valoarea scontată (µ) este o masură a tendinţei principale de realizare a unui eveniment,
adică:

μ = i=nPixi
unde:
µ - valoarea scontată;
Pi – probabilitatea unui eveniment;
xi - rezultatul unui eveniment “i”;

Dispersia (δ) este o măsură a unui scop propus, care evaluează abaterile de la valoarea
aşteptată a diferitelor rezultate:
δ=i=nPixi-μ2
unde:
δ - dispersia;
Pi – probabilitatea unui eveniment;
xi - rezultatul unui eveniment “i”;
µ - valoarea scontată;
 RISC

Posibilitatea ca estimările să nu fie îndeplinite:

POSIBILITATEA DISTORSIONĂRII ESTIMĂRILOR

NU CÂŞTIG DA

Risc pur DIMENSIUNEA PSIHICĂ Risc speculativ

Direct legată de
DA
NU rezultatul acţiunii?

Sunt ameninţate Este ameninţat

condiţiile manageriale rezultatul acţiunii

RISCUL LEGAT DE RISCUL ACŢIUNII

CONDIŢII

Figura 4. Structura riscului

2.3. Tipologia riscului

Tipologia riscului vizează mai multe criterii de grupare:

 În funcţie de numărul de variante pentru adoptarea unei strategii avem:
o Riscul unic cu o singură alternativă şi cu o singură probabilitate de realizare;
o Riscul substanţial în cazul mai multor variante, diferenţiate valoric, având
probabilităţi diferite de realizare;
 După modul de anticipare:
o Riscul potenţial, anticiparea unui eveniment care s-ar produce în viitor sau
anticiparea efectului unui eveniment în derulare;
o Riscul efectiv, transformarea riscului potenţial într-un eveniment nedorit;
 După sfera de cercetare riscul se clasifică în:
 o Risc politic, care vizează instabilitatea politcă a unui stat. Acest risc se referă la
“climatul politic şi condiţiile ţării respective” şi constă în “lipsa de siguranţă a unei investiţii
datorită regimului politic dintr-o ţară”
o Risc social, caracterizat prin revendicările sociale
o Riscul economic, caracterizat prin starea generală a structurilor economice. Acest
risc este un “eveniment sau proces nesigur care poate cauza o pagubă, o pierdere într-o activitate,
operaţiune sau acţiune economică. Spre deosebire de incertitudine, riscul economic se
caracterizează prin posibilitatea descrierii unei legi (reguli) de probabilitate pentru rezultatele
scontate”. Riscul economic este de două forme şi anume:
 Riscul obiectiv, fiind caracterizat prin “variaţia rezultatelor probabile, şi
reprezintă o variabilă independent de individ”
 Riscul subiectiv, care constă în estimarea unui “obiectiv şi depinde de
individ, de informaţia sa, de temperamentul şi atitudinea sa”
Deasemenea riscul economic se mai clasifică şi după nivelul la care se stabileşte:
o Risc mondoeconomic, care se prezintă ca risc de ţară;
o Risc macroeconomic care se prezintă sub următoarele forme:
- Risc social provocat de evenimente sociale majore (grevele);
- Risc politic, provocat de evenimente politice semnificative (razboaie, schimbari de regim
politic);
- Risc economic, caracterizat prin dezechilibre la nivel general, cum ar fi inflaţia galopantă, şomaj
de masă, recesiune;
o Risc microeconomic impărţit în următoarele forme:
- Risc pur, riscul împotriva căruia societăţile comerciale se pot asigura, şi e posibil să aducă profit;
- Risc speculativ, se asigură mai greu, subiecţii implicaţi având posibilitatea de a pierde sau de a
câştiga;
- Risc de neplată, adică de insolvabilitatea unor firme aflate în pragul falimentului;
- Risc de inovaţie, acel risc pe care întreprinzătorul şi-l asumă când investeşte, şi se
recompensează cu profitul inovaţional;
 După gradul de agregare riscul poate fi:
o Risc regional, care vizează o arie geografică;
o Risc de ţară (macroeconomic) care caracterizează starea generală a unei
ţări;
 Risc microeconomic, care se identifică la nivelul agenţilor economici.
În funcţie de natura activităţii, riscul microeconomic are două forme:
o Riscul investiţiei;
o Riscul operaţional al activităţii curente;
 Riscul investiţiei urmăreşte buna desfăşurare a performanţelor unei investiţii în
conformitate cu planul stabilit la început.
Acest risc poate fi măsurat cu ajutorul ratei rentabilităţii financiare (RRF), indiferent
de curesul de schimb al monedei naţionale sau de rata inflaţiei, cu ajutorul formulei:

RRF= RNE-CS×100
unde:
RRF – rata rentabilităţii financiare;
RNE – rezultatul net al exerciţiului;
CS – capitalul social subscris şi vărsat.

Riscul investirii se referă la investiţiile noi şi are două componente: riscul sistematic şi
riscul nesistematic.
Riscul sistematic este o porţiune din variabilitatea câştigurilor unui proiect oarecare de
investiţii, care este determinată de factori care afectează piaţa în ansamblu, cum ar fi:
- Evoluţia ratelor dobânzii;
- Modificarea puterii de cumpărare (inflaţia);
- Schimbarea percepţiei investitorilor despre performanţa de anasmblu a unei
economii.
Riscul nesistematic (risc de firmă sau individual) al unui proiect, se referă la
variabilitatea rentabilităţii unui proiect, care este atribuită acţiunii următorilor factorilor:
- Capacitatea managerială a conducătorilor întreprinderii;
- Conflictele de muncă;
- Disponibilitatea materiilor prime;
- Efectul legilor de protecţie a mediului;
- Efectele concurenţei străine;
- Nivelul pârghiilor economice şi financiare utilizate de către întreprindere.
De multe ori riscul investirii se confundă, în literatura de specialitate, cu riscul financiar.
Acest, risc financiar, “caracterizează variabilitatea indicatorilor de rezultate sub incidenţa
structurii financiare a firmei” şi se referă la “riscul ca o firmă să nu fie capabilă să-şi onoreze
obligaţiile financiare cerute de o finanţare prin îndatorare, caz în care se poate înregistra
falimentul firmei”.
 Riscul financiar “determină variabilitatea indicatorilor de rezultate ca urmare a
modificării structurii financiare a întreprinderii”. Acest risc este “determinat de politica de
finanţare a întreprinderii prin capitaluri proprii sau prin împrumuturi”.
Riscul proiectelor de capital se grupează în următoarele categorii:
 Riscul individual al proiectului, măsurat prin variabilitatea rentabilităţii estimată a
proiectului, care nu ţine seama de faptul că face parte din portofoliul de active a firmei şi că
firma respectivă nu este decât o acţiune în portofoliul investitorilor;
 Riscul de firmă, măsurat prin impactul proiectului asupra variabilităţii profiturilor
firmei, fiind efectul unui proiect asupra riscului companiei fără a ţine cont de efectele
diversificării personale ale acţionarilor;
 Riscul de piaţă sau beta, este riscul proiectului evaluat din partea investitorului
care deţine un portofoliu foarte divesificat. El poate fi măsurat de efectul proiectului asupra
coeficientului beta al firmei.
Conform Standardelor Internaţionale de Contabilitate riscurile financiare sunt asociate
tranzacţiilor cu instrumente financiare şi în funcţie de evaluarea gradului de risc aferent
instrumentelor financiare, riscurile se clasează în:
- Risc de preţ;
- Risc de credit;
- Risc de lichiditate;
- Risc al fluxului de numerar.
Riscul de preţ, poate să aibă potenţial de pierdere sau, în acelaşi timp şi de câştig, şi se
grupează şi el în trei categorii:
- Risc valutar;
- Risc al ratei dobânzii;
- Risc de piaţă.
Riscul valutar este riscul ca valoarea instrumentului financiar să scadă sau să crească
odată cu schimbarea nivelului de piaţă a cursului valutar.
Riscul ratei dobânzii este riscul ca valoarea unui instrument financiar să fluctueze
datorită schimbărilor nivelului de piaţă a ratei dobânzii.
Riscul de piaţă este riscul ca valoarea instrumentului financiar sa fluctueze datorită
schimbării preţurilor pieţei, aceste schimbării fiind cauzate de factori ai titlurilor de valoare
individuale sau emitentului acestora, sau factori care afectează toate titlurile de valoare existente
pe piaţă.
Riscul de credit este riscul ca una din părţile instrumentului financiar să nu-şi execută
obligaţia contractuală şi provoacă celelilalte o pierdere financiară.
 Riscul de lichiditate este riscul ca o întreprindere să nu-şi poată procura fondurile
necesare îndeplinirii angajamentelor aferente instrumentelor financiare.
Riscul fluxurilor de numerar este riscul ca valoarea viitoarelor fluxuri de numerar ale
unui instrument financiar monetar să fluctueze. În cazul unui instrument de împrumut cu rată
variabilă, fluctuaţiile constau în schimbarea dobânzii efective fără să se producă o schimbare a
valorii sale juste.
 Riscul operaţional viabilitatea unei afaceri putând fi măsurată prin volumul de
încasări şi prin dimensiunea profitului.
Riscul economic (de exploatare) reprezintă “incapacitatea întreprinderii de a se adapta la
timp şi cu cel mai mic cost la variaţiile mediului. Mai exact el exprimă volatilitatea rezultatului
economic la condiţiile de exploatare”.
Din punct de vedere funcţional riscul se împarte în:
- Riscul economic, care se referă la variabilitatea sau nesiguranţa obţinerii unui anumit rezultat
brut de exploatare;
- Riscul financiar, care se referă la variabilitatea suplimentară a dividendului pe acţiune (cash-flow
către investitori) şi la probabilitatea creanţei de insolvabilitate (şi în cele din urmă la faliment),
care se produce atunci când o firmă foloseşte surse de capital cu costuri relative fixe, cum ar fi
creditele bancare sau capitalul preferenţial, în cadrul structurii sale de capital;
- Riscul combinat, care înseamnă în fapt combinarea riscului de exploatare şi a riscului financiar;
- Risc de faliment (de insolvabilitate).
Riscul investiţional, în funcţie de evoluţia economică, se împarte în:
- Risc de piaţă;
- Risc specific;
- Risc valutar;
- Risc al ratei dobânzii.
Riscul de piaţă, chiar dacă activitatea firmei este profitabilă, acest risc poate intervenii în
cazul declinului economic general.
Riscul specific se datorează factorilor de mediu extern, afectând perspectiva tranzacţiilor
viitoare ale firmei şi poate afecta performanţele acesteia indiferent de previziunile financiare
viitoare.
Riscul valutar are două aspecte de urmărit:
- Profitabilitatea unui produs pe piaţa externă, având următaorea formulă de calcul:

P($)=Qepv($)-CC-RSLD>risc zero= risc mic<risc mare

unde:
 P($) - profitul exprimat în USD;
Qe - cantitatea de produse vândute pe piaţa externă;
pv($) - preţul extern exprimat în USD;
CC - costul complet exprimat în lei;
RSLD - cursul de schimb a monedei naţionale;

- Efectul valutar al importurilor şi exporturilor unei firme, cauzat de deprecierea

cursului valutar al monedei naţionale:

P=Qipv-ca($)×RSLD>risc zero= risc mic< risc mare

unde:
P - profitul exprimat în lei;
Qi - cantitatea de produse vândută pe piaţa internă.
pv - preţul de vânzare exprimat în lei;
ca - costul de achiziţie în USD;
RSLD - cursul de schimb a monedei naţionale;

Riscul ratei dobânzii este cauzat de deprecierea stării de echilibru monetar al unei
companii în urma creşterii ratei dobânzii pe piaţa creditului.
Riscul operaţional se poate structura pe următoarele componente:
- Risc partenerial;
- Risc comercial;
- Risc sistematic;
- Risc de decontare;
- Risc de faliment.
o Riscul partenerial provine din necunoaşterea partenerilor de afaceri şi constă din costurile
de acţionare în justiţie a partenerului şi din dobânzile plătite de furnizor pentru creditul comercial
acordat clienţilor până la recuperarea integrală a creditului.
o Riscul comercial se reflectă asupra activităţii curente a firmei. O extindere a portofoliului
a afacerii aduce un surplus de venituri care, dacă nu sunt investite în noi oportunităţi, pot genera
fenomene negative de iliciditate şi insolvabilitate financiară, pe termen mediu şi lung.
Acest risc se poate evalua în două moduri:
a. Cu ajutorul indicatorului „rata de încasare a clienţilor”:
RÎC = CRdCRc×100 ≤15% risc redus≤30% risc mediu>30 % risc mare
unde:
RÎC - rata de încasare a clienţilor;
CRc - rulajul creditor al lunii curente al contului 4111 „clienţi”;
CRd - rulajul debitor al lunii curente al contului 4111 „clienţi”;
b. Cu ajutorul indicatorului „viteza de rotaţie a creanţelor”:

DCR = CR-CAN ×T≤30 zile risc redus≤60 zile risc medi𝑢>60 zile risc ridicat
Unde:
DCR - viteza de rotaţie a creanţelor;
T - numărul de zile al
perioadei (30 zile); CR - soldul
contului 4111 „clienţi”;
CAN- cifra de afaceri netă.
o Riscul sistematic este cauzat de falimentul unui partener şi duce la
insolvabilitate financiară care la rândul ei duce la faliment.
o Riscul de decontare, specific activităţii unor obligaţii scadente, apare în cazul
amânării plăţii acestora percepându-se majorări de întârziere, care deteriorează
echilibrul monetar.
o Riscul de faliment apare când firma nu mai are posibilitatea de a plăti sau de
a livra partenerilor produsele contractate.
„Riscul la nivel microeconomic se clasifică în funcţie de localizarea cauzelor
generatoare ale acesteia, existând astfel riscuri externe şi riscuri interne ale firmei”
Riscul extern apare ca urmare a acţiunii unor factori din afara firmei. Aceste riscuri
pot fi:
- Riscul politic (de ţară);
- Riscul valutar;
- Riscul ratei dobânzii;
- Riscurile cu caracter natural;
- Riscul de piaţă.
Riscul intern are legătură cu specificul fiecărei firme, fiind strâns legate de
modul de conducere, organizare şi desfăşurare a activităţilor firmei şi de calitatea
actelor de management şi de execuţie.

 Riscul de audit, în funcţie de etapele de audit financiar-contabil, poate fi de

forma:
- Risc inerent;
- Risc de control;
- Riscul de nedetectare nelegat de eşantioane;
- Riscul de nedetectare prin eşantioane.
Bibliografie
1. Coteanu ş.c. – DEX, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1998, pag. 929.
2. M. Toma – Finanţe şi gestiune financiară, Editura Didactică şi Pedagogică RA,
Bucureşti, 1994, pag. 48.
3. A.I. Giurgiu – Mecanismul financiar al întreprinzătorului, Editura Dacia, Cluj-Napoca,
1995, pag. 73..
4. Paul Halpern, J. Fred Weston, Eugene F. Brigham – Finanţe manageriale,
Editura Economică, Bucureşti, 1998, pag. 479.
5. N. Hoanţă – Finanţele firmei, Editura Continent, Sibiu, 1996, pag. 306.
6. S. Pertescu, M. Mironiuc – Analiza economico-financiară. Teorie şi aplicaţii, Editura
Tiparul, Iaşi, 2002, pag. 215.
7. R. Koch – Dicţionar de finanţe, Editura Teora, Bucureşti, 2001, pag. 248.