Diploma - WWW - Tocilar

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Analiza riscului de tara a Romaniei
Capitolul I
Delimitarea conceptului de risc de ţară
Definirea conceptului de risc de ţară şi trăsăturile sale
De-a lungul timpului oamenii au fost preocupaţi să cunoască viitorul, chiar dacă
acesta le-ar fi fost favorabil sau nu. Cu timpul ştiinţa a fost cea care a explicat şi determinat
măsura în care se poate prevedea viitorul şi certitudinea acestuia. Filozofii greci considerau
că orice lucru are deopotrivă o cauză cât şi un efect. Astfel, orice decizie pe care o luăm în
prezent va avea consecinţe asupra viitorului, iar cauza evenimentelor viitoare sunt acţiunile
prezente. De obicei, omul încearcă să afle care a fost cauza unui eveniment, dacă acesta ia
adus pierderi activităţii sale. De aici, în timp, au putut fi identificate unele evenimente care au
produs pagube omenirii. Totodată oamenii de ştiinţă au încercat să determine probabilitatea
apariţiei acestor evenimente, fenomene distructive; şi au tras concluzia că majoritatea
evenimentelor şi fenomenelor nu se produc cu regularitate şi sunt imprevizibile de cele mai
multe ori (cutremure, inundaţii, grindină, etc.). Această concluzie, precum că în natură se
produc şi fenomene aleatoare, care nu se supun unei regularităţi de tip cauză-efect aparţine
fizicii cuantice. Prin aplicarea acestei descoperiri la comportamentul uman s-a ajuns la
concluzia că acesta este rezultatul libertăţii de voinţă a individului. Este adevărat că aria de
acţiune a umană este rezultatul unui motiv bine definit, sau altfel spus are un scop final. Însă
orice acţiune presupune o anumită durată din momentul începerii şi până în momentul
finalizării, pe parcursul ei pot să apară evenimente, informaţii noi care să modifice însăşi
acţiunea. De aceea comportamentul uman, şi în consecinţă şi cel economic, nu se supune unei
regularităţi certe, ci de multe ori imprevizibil.
Pornind de această constatare, şcolile economice şi-au exprimat mai multe puncte de
vedere cu privire la incertitudine:
Pagina 1 din 81
şcoala clasică reduce incertitudinea la risc; piaţa este cea care furnizează agenţilor
economici o informaţie presupusă perfectă, care le permite să adopte alternativele de acţiune
cu probabilitatea cea mai mare de a fi cele mai bune;
incertitudinea keyniseană adaugă mecanismului pieţei un comportament convenţional
ca instrument necesar pentru cea mai bună înţelegere a anticipărilor;
subiectivismul austriac consideră piaţa un mecanism universal, imposibil de ocolit, de
care se „ciocnesc” toţi indivizii confruntaţi cu incertitudinea absolută.
Incertitudinea este descrisă ca situaţia în care decidentul nu poate identifica toate sau
chiar nici unul dintre evenimentele posibile a se produce şi cu atât mai puţin de a putea
estima probabilitatea producerii lor având semnificaţia de variabilă incomplet definită.
Totodată, incertitudinea exprimă starea de nesiguranţă cu privire la viitor. Incertitudinea
economică are ca sursă fie caracterul impredictibil al unui proces, fie caracterul incomplet al
informaţiilor existente la un moment dat.
Incertitudinea are două componente: obiectivă şi subiectivă. Incertitudinea subiectivă
se referă la producerea unui anumit eveniment generator de risc şi se bazează pe aprecierile şi
percepţiile proprii ale decidentului în funcţie de informaţiile de care dispune la momentul
respectiv. Incertitudinea obiectivă poate fi asimilată situaţiei în care toate rezultatele sunt
cunoscute şi majoritatea a celor implicaţi în procesul decizional sunt unanimi în estimarea
aceleaşi posibilităţi de producere a fiecăruia dintre efectele identificate pe cele pe baza
datelor furnizate de evoluţii anterioare.
În activitatea economică internaţională, există un număr mare de factori care
influenţează succesul unei anumite acţiuni sau decizii, cei mai mulţi dintre aceştia au un
caracter unic, imprevizibil, astfel încât experienţa, flerul decidentului au un rol semnificativ
pentru succesul unei afaceri. Astfel, putem spune că în activitatea economică internaţională o
mare parte a deciziilor se iau în condiţii de incertitudine subiectivă.
Incertitudinea, la rândul său, generează posibilitatea de a ajunge într-o anumită
primejdie, de a avea de înfruntat un necaz, de a suporta o pagubă sau un pericol posibil, adică
de a avea un risc. Riscul este un fenomen care provine din circumstanţe pentru care
decidentul este în măsură să identifice evenimente posibile, şi chiar posibilitatea
materializării acestora, fără a fi însă în măsură să identifice cu exactitate care dintre aceste
evenimente se va produce efectiv.
Riscul provine din imposibilitatea de a aprecia cu o anumită precizie care este acel
eveniment care se va produce efectiv şi va determina un rezultat negativ.
În literatura de specialitate se pot identifica mai multe definiri ale noţiunii de risc:
Pagina 2 din 81
„riscul este constituit din posibilitatea ca un fapt cu consecinţe nedorite să se

producă”1;
„riscul reprezintă variabilitatea rezultatului posibil în funcţie de un eveniment nesigur,
incert”;
„riscul este incertitudinea cu privire la pierdere”;
„riscul poate fi definit ca posibilitatea ca pierderile să fie mai mari decât se aşteaptă”;
„riscul reprezintă incertitudine cu privire la producerea unei pagube”;
„riscul este acea situaţie în care există posibilitatea unei devieri potrivnice a
rezultatului sperat”;
„riscul presupune o abordare ca un fenomen simetric care poate să determine apariţia
unor pierderi, precum şi oportunităţile de câştig”2;
„riscul reprezintă o ameninţare, o posibilitate de producere a unui eveniment cauzator
de pagube, caracterizat prin gravitatea consecinţelor sale şi prin probabilitatea sa de
producere”.3
Prof. univ. dr. Mircea Coşea spunea în introducerea făcută cărţii „Evaluarea riscului
de ţară” de Monica Duduian referitor la risc: „Riscul în economie nu este riscul la loterie.
Este un act responsabil, perfect analizat şi evaluat, este, fără îndoială, apanajul unor
specialişti adevăraţi, a unor factori de decizie eliberaţi de constrângerile practicilor şi
mentalităţilor specifice economiei la comandă”.
Riscul se poate delimita de incertitudine, care exprimă gradul de îndoială în
producerea unui fenomen, ce se diminuează pe măsura dobândirii unor cunoştinţe şi a
adaptării unor măsuri de prevenire.
Relaţiile economice internaţionale se desfăşoară într-un mediu complex în care
incertitudinea şi riscul sunt condiţii date, care generează o multitudine de posibilităţi şi
opţiuni, ceea ce face şi mai dificil procesul de alegere a unei alternative de decizie. Adevărata
problemă constă în faptul că nu avem posibilitatea să alegem între situaţii incerte sau riscante,
ci numai între diferite grade de risc sau incertitudine şi diferite rezultate posibile ce pot
apărea, indiferent dacă decidentul le-a putut identifica complet sau parţial, sau nu le-a
anticipat deloc.
1
definiţia OCDE din 1983
2
Gheorghe M. Voinea, Mecanisme şi tehnici valutare şi financiare internaţionale, Ed. Sedcom Libris, Iaşi,
2004, p. 331
3
Nicolae Constantin Lungu, Note de curs – Bazele Asigurărilor.
Pagina 3 din 81
În contextul economic internaţional se manifestă o multitudine de riscuri la care sunt

supuşi participanţii din acest domeniu. Astfel, un participant pe piaţa internaţională se supune
pe larg următoarelor riscuri:
riscuri economice: riscul datorat fluctuaţiilor valutare şi al preţurilor, cel provenit din
neexecutarea obligaţiilor contractuale;
riscuri politice: colapsuri economice, schimbări ale regimului politic, adoptarea de
interdicţii la transferuri valutare, anulări ale autorizaţiilor de transport import, etc.;
riscuri sociale: apărute sub incidenţa factorilor sociali: greve, revoluţii;
riscuri de implementare şi juridice;
riscuri naturale: determinate de cutremure, inundaţii, uragane, şi alte fenomene
naturale cu caracter distrugător.
De asemenea riscurile cu care se confruntă o firmă transnaţională pot fi clasificate, în
funcţie de perspectiva din care sunt abordate, în macroriscuri şi microriscuri. Macroriscurile
sunt rezultatul evoluţiei într-un anumit sens a condiţiilor de mediu de afaceri în care este
localizată investiţia. Microriscurile sunt determinate de factori endogeni, specifici sectorului
de activitate, firmei şi proiectului propriu-zis şi/sau de insuficienta corelare între
particularităţile activităţii şi limitele impuse de cadrul general al ţării gazdă.
Riscurile cu care se întâlnesc firmele transnaţionale sunt mult mai complexe şi mai
variate decât acele riscuri cu care se confruntă o firmă care îşi desfăşoară activitatea la nivel
naţional. Cele mai multe riscuri sunt identificate, însă firma îşi va asuma numai o parte dintre
ele, mai exact pe cele majore (capabile să producă pierderi substanţiale). Rămâne astfel o
categorie de riscuri identificate pe care firma le va exclude în mod voluntar (riscuri majore) şi
o categorie de riscuri exclusă involuntar pentru că nu pot fi identificate.
Pagina 4 din 81
Riscuri asumate
Riscuri identificate
(majore)
Riscuri excluse voluntar
Riscuri neidentificate Riscuri excluse involuntar
Figura 1.1. Riscurile întâlnite în afacerile internaţionale4
4
Cristian Păun, Laura Păun, op. cit. p. 28
Pagina 5 din 81
Atunci când o firmă ia decizia efectuării unei investiţii într-o altă ţară decât cea de
reşedinţă, ia în calcul mai multe riscuri ce pot apărea: riscul de ţară, riscul de proiect şi riscul
de firmă. Astfel, riscul total al unei investiţii străine directe este dat de formula:
Riscul Total al Investiţiei = (R proiect X R firmă X R ţară)/6
Un statut special între riscurile internaţionale îl are riscul de ţară. Apariţia acestui
concept este legată în principal de intensificarea după cel de al II-lea război mondial, a
împrumuturilor acordate de diverse instituţii financiare unor firme sau guverne străine. Prima
fundamentare teoretică a acestui concept a fost făcută la începutul anilor ’70 de către
economistul Milton Friedman, pe vremea aceea preşedinte la Citibank. La sfârşitul anilor ’70,
războiul civil din Iran şi Nicaragua, invazia din Afganistan nu au făcut altceva decât să
accentueze faptul că riscul de ţară depinde, într-o oarecare măsură, nu numai de factorii
politici, dar şi de cei economici şi sociali. Pe lângă aceste crize, au mai fost o serie de
evenimente nefavorabile care au modificat percepţia riscului de ţară: cele două şocuri
petroliere din 1973 şi 1989, şocul dobânzilor înalte, şocul aprecierii şi deprecierii succesive a
dolarului de-a lungul anilor ’80, crizele economice ciclice din anii 1975, 1981, 1990, crizele
politice internaţionale.
Datorită globalizării evenimentele produse în diferite locuri pe glob ajung să afecteze
în mod rapid evoluţiile economice şi sociale din diverse ţări.
Toate aceste evenimente au adus o modificare rapidă a riscurilor pe plan mondial
determinate de valoarea ridicată a riscului de ţară. Crizele ce stau la baza acestor riscuri sunt:
criza bursieră provocată de fuga capitalurilor expuse riscului valutar;
epuizarea rezervelor valutare;
devalorizarea bruscă a monedei naţionale;
dificultăţi de plată ale întreprinderilor sau proiectelor de investiţii;
criza sistemului bancar etc.
O altă tendinţă a zilelor noastre este aceea că globalizarea se suprapune pe o
regionalizare accentuată. Unii chiar neagă globalizarea şi subliniază că esenţială este
regionalizarea5. Astfel, viitorul pare să fie cel al blocurilor economico-politice regionale,
reflectând diferenţe de dezvoltare, cultură şi mentalitate:
NAFTA în America de Nord şi Centrală;
MERCOSUR în America de Sud;
ASEAN în Asia de Sud – Est;
5
Joseph E. Stiglitz, Globalizarea-speranţe şi deziluzii, Ed. Economică, Bucureşti, 2003, p. 62
Pagina 6 din 81
CSI, Uniunea Europeană în Europa.

Dacă privim investiţiile directe pe care o firmă le realizează în ţări diferite ca active,
compania respectivă va deţine la un moment dat un portofoliu diversificat de active
financiare şi reale care îi oferă rentabilităţi diferite în funcţie şi de localizarea geografică.
Impactul localizării unui activ pe piaţa naţională a unui stat receptor este dat de nivelul
riscului de ţară. Fiecărui astfel de activ îi este asociat un anumit risc de ţară care influenţează
riscul total al portofoliului unui investitor. Cu cât un activ din portofoliu este expus unui risc
de ţară mai mare cu atât profitul adus de acestea trebuie să fie mai mare (cel puţin egal cu
profitul acceptabil plus o primă de risc proporţională cu riscul de ţară asumat).
La fel ca şi în cazul riscului general, noţiunea de risc de ţară are mai multe definiri în
literatura de specialitate. Astfel, Monica Duduian defineşte riscul de ţară ca fiind:
„probabilitatea pierderilor financiare în afacerile internaţionale, pierderi datorate unor
evenimente macroeconomice şi/sau politice specifice ţării”, după Gheorghe M. Voinea riscul
de ţară „reflectă un ansamblu de fenomene ce se pot materializa în cadrul unei ţări ce
afectează relaţiile economice internaţionale”. Putem considera riscul de ţară ca fiind riscul de
insucces la care se supune orice investitor atunci când ia decizia de a investi într-o anumită
ţară sau regiune economică.
Principalele forme de manifestare a riscului de ţară şi fapte generatoare
Terminologia specifică riscului de ţară poartă amprenta dezvoltării istorice a acestui

concept. După cel de-al doilea război mondial, o mare cantitate de dolari s-a acumulat în
băncile comerciale din unele ţări europene. În utilizarea acestora s-a constatat apariţia unui
nou tip de risc, în sensul că rambursarea împrumutului acordat de o bancă comercială unei
firme situate în altă ţară putea fi blocata de către guvernul ţării respective, prin impunerea
unor restricţii de transfer valutar. Acest tip de risc, care a fost denumit risc de transfer şi care
poate afecta numai debitorii de drept privat, nu trebuie confundat cu incapacitatea de plată. În
această situaţie debitorul este solvabil, poate şi vrea să-şi îndeplinească obligaţiile de plată,
dar guvernul ţării sale impune restricţii de transfer valutar, ceea ce face imposibilă remiterea
sumelor datorate creditorului extern. Câţiva ani mai târziu, în urma prăbuşirii imperiului
colonial, guvernele noilor state independente au apărut pe pieţele internaţionale de capital în
calitate de solicitanţi de împrumuturi. Ca entităţi suverane, aceşti debitori aveau un statut
special, în sensul că nu li se putea face execuţie silită. Prin urmare, riscul legat de creditele
acordate guvernelor a fost denumit risc suveran . Primul impuls a fost de a se căuta soluţii
Pagina 7 din 81
prin valorificarea bogatei experienţe a companiilor transnaţionale în materie de investiţii

directe în străinătate, dar rezultatele nu au fost cele aşteptate. Riscul care afectează acest gen
de investiţii depinde preponderent de evoluţiile de ordin politic, motiv pentru care este
denumit risc politic. Problemele s-au complicat si mai mult când au apărut în calitate de
împrumutaţi şi companii private fără garanţii guvernamentale, situate în ţări în curs de
dezvoltare. În cazul acestora, împrumuturile acordate sunt supuse riscului ce rezultă dintr-o
îmbinare complexa a efectelor evoluţiilor economice, politice şi sociale6.
Astfel, riscul suveran este un macrorisc care afectează în special creditele externe
acordate unui stat (riscul de ţară afectează nu numai condiţiile de acordare şi rambursare ale
unui credit extern, ci şi afacerile internaţionale localizate într-un spaţiu naţional) şi poate fi
considerat ca risc de ţară în măsura în care nerambursarea împrumuturilor internaţionale
primite se datorează măsurilor neadecvate de politică economică adoptate de guvern, care
limitează capacitatea ţării respective de a face faţă serviciului datoriei externe şi în condiţiile
în care guvernul respectiv nu doreşte acest lucru şi interzice ieşirile de capital în afara
graniţelor. Riscul de transfer apare atunci când firma multinaţională întâmpină dificultăţi în a
repatria profiturile obţinute în ţara gazdă în ţara de origine a agentului economic (sau o altă
ţară). În măsura în care aceste dificultăţi sunt determinate de măsurile de limitare a ieşirilor
de capital adoptate de guvern şi afectează toate firmele care au investiţii localizate în acel
spaţiu. Riscul politic este riscul considerat, cel mai important ce trebuie luat în considerare
atunci când se ia decizia efectuării unei investiţii. Acest tip de risc poate afecta cel mai tare
evoluţia unei investiţii deoarece, într-un mediu stabil din punct de vedere politic este aproape
imposibil ca mediul economic să nu evolueze favorabil, în timp ce într-un mediu politic
instabil economia va fi prima care va suferi. În această zonă a politicului trebuie luat în
considerare felul partidului de guvernământ, dacă este liberal, social sau comunist; partidele
liberale au o politică de obicei sănătoasă pentru economie, cele sociale sunt de obicei
populiste astfel, există riscul creşterii inflaţiei şi a deficitului bugetar, iar cele comuniste nu
sunt de nici un folos economiei de piaţă.
Între riscul de ţară şi principalele forme de manifestare a riscurilor există următoarele
relaţii7:
RT = RE + RP
RE = Capacitatea de rambursare a creditului + Disponibil redus de resurse în moneda
străină
6
Simona Gaftoniuc, Finanţe internaţionale, Ed. Economică, Bucureşti, 2000, p. 355
7
Elena Silvia-Stâna, Riscul de ţară, Teză de deoctorat, 2003, p.17
Pagina 8 din 81
RP = Voinţa de a rambursa creditul + Restricţii impuse de guvern asupra repatrierii

capitalului străin
RS = Capacitatea de rambursare a creditului + Voinţa de a rambursa creditul
RTr = Disponibil redus de resurse în moneda străină + Restricţii impuse de guvern
asupra repatrierii capitalului străin unde: RT – riscul de ţară; RE – riscul economic, inclusiv
cel financiar; RP – riscul politic, inclusiv cel social; RS – riscul suveran; RTr – riscul de
transfer.
Ca o concluzie a celor spuse mai sus riscul suveran, riscul politic, riscul de transfer
sunt doar forme de manifestare ale riscului de ţară. De asemenea, între formele de
manifestare şi formele de materializare ale riscului de ţară trebuie făcută aceeaşi distincţie
netă ca între cauză şi efect. Riscul de tara se materializează ca urmare a interacţiunii
complexe dintre evoluţiile politice, sociale si economice şi interferează cu riscul investiţiilor
străine directe.
1.2.1. ..Alte forme de manifestare ale riscului de ţară (riscul specific debitorilor cvasi-
suverani, riscul sistematic, riscul de ţară generalizat)
Riscul specific debitorilor cvasi-suverani apare atunci când sumele datorate trebuie
achitate de agenţii guvernamentale sau de instituţii publice. Riscul de ţară asociat este
apropiat de riscul suveran. Datorită autonomiei şi politicii instituţionale proprii, o regie
autonomă de exemplu, poate ajunge în imposibilitatea de a-şi achita datoriile către un
partener străin fără ca guvernul – care trebuie să-şi asume plata datoriilor respective – să fie
la curent cu gravitatea situaţiei şi să fi prevăzut un capitol bugetar pentru achitarea sumelor
respective. Ca urmare, pot interveni întârzieri datorate luării deciziei politice de asumare a
datoriei, măsurilor birocratice de mobilizare a fondurilor respective etc., întârzieri care pot
duce la pierderi de oportunităţi.
Riscul sistematic. Riscul de ţară este considerat un risc sistematic (nediversificabil),
sfera de cuprindere a celui din urmă fiind mult mai largă. Riscul sistematic se datorează
impactului pe care îl au fenomenele globale asupra economiilor naţionale şi afectează toate
ţările indiferent de caracteristici sau dimensiuni. Dacă spre exemplu recesiunea este un
fenomen care se manifestă la nivel mondial şi guvernul unei ţări adoptă şi aplică toate
măsurile necesare pentru ieşirea din criză, atunci riscul sistematic nu este catalogat drept risc
de ţară. Dacă, însă guvernul respectiv nu adoptă o politică corectă pentru depăşirea efectelor
negative ale recesiunii şi drept urmare efectele negative vor fi mai mari decât în celelalte ţări,
atunci riscul sistematic poate fi considerat risc de ţară. Riscul de ţară este un risc
Pagina 9 din 81
preponderent sistematic deoarece este rezultatul unor evoluţii la nivel naţional şi nu poate fi
eliminat prin diversificarea activităţii unei firme şi afectează toate investiţiile străine directe
localizate în ţara respectivă.
Riscul de ţară generalizat.

Riscul de ţară generalizat pentru a caracteriza toate elementele de natură socio-
politică şi macro-economică care, la scara unei ţări, influenţează situaţia unui debitor în
raport cu un creanţer extern, performanţele filialei locale ale unei firme străine, derularea
unui contract comercial etc.. Factorii cei mai importanţi care pot determina materializarea
riscului de ţară generalizat sunt: recesiunea economică, modificări importante ale politicii
economice, tulburări sociale, discriminarea companiilor străine. Există însă sute de elemente
care acoperă practic întreaga sferă a economicului şi socio-politicului şi a căror interacţiune
conturează acest risc.
1.2.2....Evenimente generatoare de risc de ţară

Cele mai importante evenimente care pot deteriora rating-ul unei ţări sau îl pot creşte
sunt: evenimentele de natură economică; evenimentele de natură socială şi cele de natură
politică. Ordinea aşezării acestor factorii nu este neapărat şi ordinea importanţei lor în
diagnosticarea riscului de ţară, consider că cel mai dominant factor în diagnosticarea riscului
de ţară este factorul politic, apoi cel social şi economic.
Evenimentele de natură politică

Factorul economic este factorul principal în ceea ce priveşte stabilirea rating-ului de
ţară. Fenomenele cu caracter politic pot provoca firmelor internaţionale care investesc într-o
anumită ţară pierderi de dimensiuni mult mai mari decât pierderi cauzate din cauza unor
instabilităţi de natură economică. Aceste pierderi pot să meargă până la pierderea totală a
capitalului investit (de exemplu în cazul naţionalizărilor sau confiscărilor). Cele mai
importante evenimente de natură politică care influenţează catastrofal situaţia unui agent
economic chiar şi naţional, nu numai transnaţional sunt: război, război civil, acte teroriste,
invazie militară străină, conflicte regionale generate de interese politico-economice etc..
Odată produse aceste evenimente, ele mai pot fi cu greu controlate şi apoi eliminate de
puterea politică. Cauzele ce provoacă aceste evenimente sunt de natură ideologică a celor
care sunt in grupurile de influenţă a ţărilor respective.
Pagina 10 din 81
Climatul de afaceri dintr-o zonă depinde, într-o măsură ridicată, de deciziile factorului
politic, de politicile economice şi sociale promovate de acesta. În momentul realizării, firma a
luat contact cu un anumit mediu politic (legislaţie, partide politice, formă de guvernământ).
Ţările cu instabilitate politică ridicată sunt ocolite de investitorii străini şi astfel
excluse din cercul afacerilor internaţionale. Prin sistemul de legi pe care-l adoptă, prin
politicile şi programele macroeconomice pe care le aplică, puterea politică a unei ţări poate
împiedica accesul şi activitatea investitorilor străini pe piaţa locală. Barierele de natură fiscală
sau administrativă impuse de stat generează eforturi suplimentare din partea firmelor străine,
inhibând, activitatea investiţională.
În ceea ce priveşte forma de guvernământ care este la conducerea unei ţări este de
preferabil ca aceasta să nu fie de natură naţionalistă, deoarece naţionalismul stă la baza
atitudinii ostile faţă de străini şi acesta poate afecta fie pe toţi investitorii străini fie numai pe
cei dintr-o anumită regiune sau ţară. Naţionalismul are de obicei în vedere promovarea ideii
de „menţinere a autonomiei economice a statului”, rezultă de aici că acesta descurajează
activitatea firmelor străine.
Riscul generat de un asemenea context poate să se manifeste cu ocazia unei
naţionalizări, exproprieri, deteriorări a producţiei, restructurări de datorii sau anulări de
contracte.
Evenimentele de natură socială

Evenimentele social care duc la aşa-zisa „materializare” a riscului de ţară sunt:
declanşarea unui război civil, divergenţe sociale de natură interetnice, convulsii de natură
religioasă, revolte împotriva regimului politic, greve ale angajaţilor generate de diverse
nemulţumiri etc. Factorii sociali trebuie luaţi în considerare atunci când în ţara respectivă este
făcută o investiţie străină, deoarece aceştia îşi vor reflecta influenţa asupra rezultatului
acesteia. Trebuie luat în considerare în acest caz: gradul de cultură, nivelul de educaţie,
pregătirea profesională, complexitatea culturală, etc.. Implicarea factorului social în
desfăşurarea activităţii unei societăţi internaţionale este determinată în funcţii de factorii
prezentaţi anterior, de exemplu în majoritatea cazurilor la conducerea unei astfel de firme nu
se află angajaţi locali, chiar în unele cazuri aceştia nici nu fac parte din cercul decizional al
respectivei firme. Ignorarea mediului social din ţara gazdă poate conduce la o insuficienţă în
procesul de comunicare, inadaptarea structurii organizatorice la specificul local sau chiar la
dereglări în procesul decizional.
Pagina 11 din 81
Evenimente de natură economico-financiară

Climatul economic se situează cam pe acelaşi loc ca importanţă cu cel social în
determinarea riscului de ţară. Factorii economici care determină manifestarea riscului de ţară
sunt: diminuarea ritmului creşterii economice, creşterea costurilor de producţie, un deficit
mare al balanţei de comerţ exterior (creşterea semnificativă a importurilor în detrimentul
exporturilor), creşterea indicelui general al preţurilor ceea ce duce la creşterea inflaţiei (chiar
mai rău existenţa unei inflaţii galopante), etc..
Diminuarea ritmului creşterii economice scoate în evidenţă existenţa unor tulburări la
nivel economico – financiar în ţara gazdă. Această diminuare a creşterii economice determină
pe termen lung scăderea volumului producţiei şi al vânzărilor pe piaţa locală. Tulburările la
nivel evidenţiate prin această scădere a economiei naţionale antrenează o serie de fenomene
macroeconomice negative cum ar fi: creşterea ratei inflaţiei, apariţia deficitelor (fie
comerciale, fie bugetare), dezechilibre în balanţa de plăţi, o restrângere a oportunităţilor de
afaceri, diminuarea venitului naţional, apel la resurse externe (grad ridicat de îndatorare a
ţării respective).
Evenimentele de natură economico-financiară care produc tulburări stării generale ale
economiei şi-i modifică cursul pot fi determinate fie de evenimente interne fie externe.
Evenimentele interne care pot influenţa economia sunt: creşterea inflaţiei, diminuarea puterii
de cumpărare a monedei naţionale, care influenţează, în sens negativ balanţa de plăţi externe,
deficitul acesteia, deficitul bugetar, nivelul de trai al populaţiei tării respective. Evenimentele
economice externe care pot influenţa economia sunt: scăderea pe piaţa externă a preţurilor
principalelor produse exportate de aici rezultând, de asemenea, o creştere a deficitului
balanţei de plăţi (creşterea importurilor în defavoarea exporturilor), competitivitate mai
scăzută la export, scăderea prezenţei pe piaţa externă a produselor interne, de asemenea
creşterea preţurilor la principalele produse importate (un exemplu recent ar fi creşterea
preţului la petrol) duce la tulburări economico-financiare (deficitul balanţei de plăţi, mai ales
în cazul existenţei simultane a ambelor situaţii de scădere a preţurilor la produsele exportate
şi de creştere la cele importate).
Gradul de instabilitate economică dintr-o tară depinde de factorul politic din ţara
gazdă. Lipsa unei coerenţe şi a unei continuităţi în programul de guvernare sau adoptarea
unor politici monetare, fiscale, comerciale, sociale ineficiente au efecte de durată şi nu fac
altceva decât să amplifice riscul. În situaţie de crize prelungite, investitorul are de ales între a-
Pagina 12 din 81
şi ajusta producţia la un nivel mai scăzut al consumului, a căuta alte pieţe sau a se retrage
definitiv de pe piaţa respectivă.
Pagina 13 din 81
Capitolul II
Evaluarea riscului de ţară
2.1. Scopul şi necesitatea evaluării riscului de ţară
Evaluarea riscului de ţară are ca scop semnalarea dificultăţilor care pot să apară în
onorarea, de către ţara analizată, a obligaţiilor care decurg din datoria externă, precum şi din
alte obligaţii. Cunoaşterea temeinică a situaţiei economice şi politice a ţării este fundamentală
pentru succesul evaluării şi a gestionării riscului de ţară.
Rezultatul evaluării ajută firmelor internaţionale pentru a lua decizia de penetrare a
pieţei supuse evaluării sau nu. Evaluarea este necesară pentru că prin intermediul ei se pot
cunoaşte trăsăturile esenţiale cu privire la cadrul economic, social şi politic al tării evaluate.
Astfel, investitorul cunoscând aceste lucruri va putea hotărî, ce măsuri de penetrare a pieţei
va alege şi dacă va opta pentru crearea de structuri proprii sau va opta pentru o cooperare cu
un agent economic din ţara gazdă, va şti la ce riscuri să se aştepte şi îşi va pregăti din timp
modalităţi de acoperire a acestora.
Totodată, investitorul trebuie să aibă în vedere vulnerabilităţile cheie ale economiei
ţării gazdă, chiar dacă, pe moment, acestea nu se reflectă în situaţia economică actuală.
Nivelul de risc al ţării este amplificat de dependenţa de importuri de materii prime,
dependenţa energetică de alte state (importuri de petrol, gaze naturale sau cărbuni),
dependenţa de ajutoare din străinătate, dependenţa de veniturile celor care lucrează în
străinătate, de existenţa unor tensiuni regionale latente sau de dependenţa de exportul unui
număr limitat de mărfuri. Analiza riscului de ţară trebuie să aibă în vedere aceste
vulnerabilităţi care nu fac altceva decât să amplifice efectul evoluţiei nefavorabile ale
conjuncturii mondiale asupra economiei ţării gazdă.
Orice analiză de risc de ţară permite identificarea tuturor riscurilor majore cu care o să
se confrunte investitorul, în mod evident, aceste riscuri nu pot fi în totalitate identificate de
firma străină. Cu cât riscurile rămase neidentificate sunt mai puţine, cu atât gradul de
incertitudine al analizei este mai mic. Trebuie avut, de asemenea, în vedere faptul că nivelul
de risc al unei ţări poate depinde şi de situaţia ţărilor din jur. Izbucnirea unui război civil
Pagina 14 din 81
(exemplul Iugoslaviei), a unor conflicte religioase sau a unor revolte cauzate de diferende
etnice, prăbuşirea economiei sunt fenomene negative care pot genera o serie de probleme şi
pentru ţara receptoare a investiţiei aflată în vecinătatea unor astfel de focare. Nu puţine sunt
cazurile în care războaiele civile dintr-o ţară au provocat exodul populaţiei către ţări vecine
sau au blocat legăturile comerciale ale acestora cu restul lumii, siguranţa afacerilor fiind
astfel afectată în întreaga zonă.
Rezultatul evaluării riscului de ţară este principalul indicator care hotărăşte dacă acea
ţară este favorabilă implementării unei afaceri. Din datele care reies în urma acestei analize se
identifică ceea ce merge şi ceea ce nu merge în mecanismul ţării gazdă. Niciodată un
investitor străin nu va investi într-o ţară fără a lua şi analiza un raport de evaluare a ţării
respective. Putem afirma, în final că aceste rapoarte sunt asemenea unor cărţi de vizită a
ţărilor evaluate.
2.2. Indicatori utilizaţi în evaluarea riscului de ţară
Pentru a reflecta o situaţie cât mai clară a evoluţiei factorilor de risc din ţara gazdă,
este necesară o alegere cât mai precisă a indicatorilor economici, sociali şi politici. Rolul
acestora este primordial pentru a determina realitatea stării în care se află ţara gazdă. În urma
analizei acestor indicatori se determină situaţia economică şi politică a ţării analizate.
2.2.1. Situaţia economică

2.2.1.1. Indicatori macroeconomici
Cei mai importanţi indicatori ai eficienţei economice interne din perspectiva riscului
de ţară sunt:
a) Produsul intern brut real pe locuitor (PIB/locuitor) relevă gradul în care o ţară
utilizează factorii de producţie în scopul obţinerii de bunuri şi servicii destinate pieţei. În
funcţie de valoarea produsului intern brut real pe locuitor se apreciază nivelul de dezvoltare al
ţării. Acest indicator relevă structura economică a ţării şi capacitatea acestuia de a suporta
şocurile economice, atât cele interne cât şi cele externe. De exemplu o ţară dezvoltată cum
este Franţa care are un PIB/locuitor de 36630 USD va suporta şi va trece peste aproape orice
şoc economic, în timp ce o ţară în curs de dezvoltare cum este de exemplu România cu un
PIB/locuitor de 3700 USD va intra într-un colaps economic din care nu se ştie în câţi ani va
ieşi. PIB evidenţiază structura economiei respectivei ţări şi de asemenea ponderea şi
importanţa fiecărui sector economic (agricultură, industrie, sectorul public, etc.). Din
Pagina 15 din 81
structura PIB se poate analiza dependenţa ţărilor de import sau de export, dependenţa de
finanţarea externă, ponderea sectorului public în economia naţională (o pondere ridicată a
acestuia dezvăluie un rol minor al sectorului privat în economie; limitarea sectorului doar la
sănătate, infrastructură, etc. dezvăluie o pondere ridicată a sectorului privat în economie şi
relevă stabilitate şi creştere economică, în timp).
b) Creşterea reală a PIB măsoară creşterea economică şi se analizează atât în mod
absolut. Creşterea trebuie analizată şi pe elementele componente deoarece acestea reflectă
schimbările potenţiale în structura economică. Creşterea reală a PIB trebuie analizată în
corelaţie cu creşterea investiţiilor, a economiilor, a gradului de îndatorare externă etc..
c) Inflaţia reflectă gradul de stabilitate şi flexibilitate a preţurilor. Cel mai corect
indicator al inflaţiei este deflatorul PIB utilizat la întocmirea conturilor naţionale. Creşterea
inflaţiei se asociază de multe ori cu creşterea dobânzilor care au un impact negativ asupra
investiţiilor.
d) Deficitul bugetar ca procent din PIB este un indicator important al calităţii
managementului economic.
e) Investiţiile interne brute ca procent în PIB este unul dintre indicatorii care reflectă
în mare măsură creşterea economică a oricărei ţări. Este indicat în legătură cu acest indicator
să se calculeze şi raportul dintre creşterea investiţiilor dintr-o perioadă şi creşterea PIB din
perioada următoare, deoarece aceste investiţii pot fi făcute, însă creşterea economică este
mică datorită unei alocări neraţionale a resurselor.
f) Indicatorii structurii financiare reflectă măsura în care sistemul financiar
încurajează formarea economiilor interne. Indicatorii cei mai importanţi sunt:
Economii/PNB, acest indicator este greu de aşezat în practică. În mod general
economiile se calculează astfel:
Economii = Investiţii + Creşterea stocurilor + Exporturi – Importuri + Taxe –
Cheltuieli guvernamentale.
Rata reală a dobânzii se determină în funcţie de indicatorul cu care este apreciată
inflaţia şi astfel analistul trebuie să decidă care este cea mai relevantă rată a dobânzii în
funcţie de specificul fiecărei ţări. Rata dobânzii real pozitivă stimulează economiile, cu
condiţia să existe încredere în instituţiile financiare, în stabilitatea acestora. Rata reală a
dobânzii negativă se asociază, în general, cu o valoare mică a raportului economii interne
brute/investiţii interne brute.
2.2.1.2. Indicatorii balanţei de plăţi
Pagina 16 din 81
Managementul balanţei de plăţi este fundamental pentru credibilitatea externă a unui

stat. Situaţia balanţei de plăţi reflectă capacitatea unei ţări de a obţine valuta necesară
acoperirii datoriei externe şi vulnerabilitatea respectivei ţări la şocurile externe. Cei mai
importanţi indicatori, din perspectiva analizei de risc de ţară, sunt:
a) Indicatori care reflectă performanţa comerţului exterior, şi anume:

ritmul de creştere al importurilor;
ritmul de creştere al exporturilor;
elasticitatea cererii în funcţie de venit pentru produsele importate, calculată ca un
raport între ritmul de creştere al importurilor şi ritmul de creştere al PIB sau PNB;
elasticitatea cererii în funcţie de venit pentru produsele exportate, determinată astfel:
ritmul de creştere al exporturilor către principalii parteneri / ritmul de creştere al PNB al
principalilor parteneri înmulţit cu ponderea fiecărui partener în totalul exporturilor;
gradul de acoperire al importurilor prin exporturi, determinat ca raport între exporturi
şi importuri;
supraevaluarea cursului de schimb.
Aceşti indicatori reflectă strategia comercială a statului supus evaluării şi capacitatea
sa de a degaja excedente de cont curent care să permită servirea datoriei externe. Există două
tipuri de strategii comerciale: strategiile de substituire a importurilor cu produse indigene şi
strategiile de promovare a exporturilor.8
b) Indicatorii volatilităţii veniturilor externe oferă informaţii cu privire la capacitatea
economiei de a suporta şocuri externe. Cei mai importanţi sunt:
exportul către principalii parteneri, raportat la totalul exporturilor;
dependenţa de export calculată ca raport între valoarea principalelor produse exportate
şi valoarea totală a exportului;
rezervele externe raportate la importul de bunuri şi servicii;
importul de bunuri şi servicii raportat la PIB;
importul de bunuri şi servicii neesenţiale raportat la importul total;
importurile petroliere raportate la importurile totale;
importurile alimentare raportate la importurile totale;
8
Experienţa arată că materializarea riscului de ţară este mai probabilă în ţările care aplică preponderent strategii
de substituire a importurilor.
Pagina 17 din 81
Primii doi indicatori reflectă sensibilitatea exporturilor la schimbările neprevăzute de

pe piaţa externă. Următorii cinci exprimă volatilitatea şi gradul de compresibilitate al
importului.9
c) Indicatori care reflectă sustenabilitatea deficitului de cont curent, şi anume:
soldul contului curent raportat la încasările în contul curent;
soldul contului curent raportat la PIB.
Cu privire la gradul de relevanţă al celor doi indicatori există multe controverse. O
valoare negativă ridicată a primului indicator nu poate fi corectată decât prin schimbări
majore în exporturi şi/sau importuri, care să îmbunătăţească performanţele comerciale. O
valoare negativă mică a celui de-al doilea indicator poate fi corectată prin modificări mici în
destinaţia resurselor, dar pentru ţările puternic îndatorate chiar şi aceste modificări sunt foarte
greu de realizat.
2.2.1.3. Indicatorii datoriei externe
Indicatorul datoriei externe evidenţiază cum este suportată datoria externă de ţara
analizată şi cât de mare este pericolul producerii unei crize de lichiditate. Indicatorii care sunt
cei mai relevanţi pentru datoria externă sunt:
a) Datoria externă raportată la PIB exprimă relaţia dintre nivelul datoriei şi resursele
totale ale economiei. Cu cât raportul este mai mare, cu atât partea din PIB alocată servirii
datoriei externe este mai mare. Analiza acestui indicator trebuie corelată cu cea a strategiei
economice, a profilului datoriei şi a evoluţiei dobânzilor pe piaţa externă.
b) Datoria externă totală raportată la exportul de bunuri şi servicii. Acest indicator
exprimă capacitatea exportului de a finanţa obligaţiile care decurg din datoria externă şi este
foarte „sensibil” la orice schimbare economică mondială. După mărimea acestui indicator
ţările se grupează în:
ţări puţin îndatorate – sub 100%;
ţări aflate la nivelul critic al îndatorării – între 100% şi 200%;
ţări greu îndatorate – peste 200%.
c) Dobânda totală plătită raportată la exportul de bunuri şi servicii, care arată care este
capacitatea statului analizat de a face faţă costului îndatorării. În general, se consideră că o
9
Exporturile pot deveni volatile din multiple motive, cum ar fi: fluctuaţii ale preţurilor mondiale, recolte slabe,
protecţionism etc.. În general, cu cât gama produselor exportate este mai mare şi destinaţiile exporturilor mai
numeroase, cu atât vulnerabilitatea este mai mică şi riscul mai scăzut. Compresibilitatea importurilor exprimă
capacitatea unei ţări de a-şi reduce importurile atunci când scad brusc încasările din export. În practică este greu
de făcut o distincţie între importurile esenţiale şi cele neesenţiale.
Pagina 18 din 81
valoare de sub 10% indică o datorie sustenabilă, o valoare cuprinsă între 10% şi 20% o
datorie mare, iar o valoare de peste 20% o datorie foarte mare, probabil nesustenabilă.
d) Datoriile bancare raportate la exportul de bunuri şi servicii prezintă avantajul că
poate fi uşor de obţinut în toate ţările. Se susţine că este puţin probabil ca ţările cu datorii
bancare mici şi care se confruntă cu dificultăţi în echilibrarea balanţei de plăţi pot să-şi
reeşaloneze datoria comercială, mai degrabă aceste ţări vor apela la ajutorul Fondului
Monetar Internaţional şi al Clubului de la Paris. Proporţiile care exprimă valoarea acestui
indicator sunt următoarele:
sub 75% - nivel redus de îndatorare;
între 75% şi 150% - nivel critic al îndatorării;
peste 150% - nivel înalt al îndatorării.
e) Indicatorii serviciului datoriei externe au fost printre primii utilizaţi pentru
măsurarea gradului de îndatorare externă. Indicatorii serviciului datoriei externe se găsesc în
următoarele variante:
Serviciul datoriei publice pe termen mediu / Exportul de bunuri şi servicii, care apare
în mod tradiţional în rapoartele Băncii Mondiale;
Serviciul datoriei pe termen mediu + Dobânda pe termen scurt / Exportul de bunuri şi
servicii, al cărui nivel critic depinde de valoarea venitului naţional pe cap de locuitor; astfel,
pentru ţările în curs de dezvoltare cu venit mediu, nivelul critic este de 20 - 25%, iar pentru
ţările sărace de 15%.
(Serviciul datoriei pe termen mediu + Dobânzile pe termen scurt + Datoria scadentă
pe termen scurt) / Exportul de bunuri şi servicii, numit şi "cash flow ratio”, care exprimă
ponderea plăţilor în contul datoriei, în totalul exporturilor. Nivelul critic al acestui raport se
situează în jurul valorii de 100%;
Serviciul datoriei externe / PIB, a cărui valoare exprimă capacitatea economiei de a
genera fluxurile de valută necesare servirii datoriei.
Rezerve / total plăţi datorate băncilor, indicator care compară rezervele cu nevoia de
finanţare antrenată de servirea datoriei; numitorul conţine datoria mai mică de un an plus
dobânzile plătite. Acest raport estimează capacitatea ţării de a-şi plăti la timp datoriile şi
probabilitatea ca datoriile scadente să fie acoperite cu noi credite.
2.2.2. Situaţia politică

Riscul politic este considerat a avea ponderea cea mai mare în acordarea rating-ului
unei ţări, deoarece cum am precizat, acest tip de risc poate afecta cel mai tare evoluţia unei
Pagina 19 din 81
investiţii deoarece, într-un mediu stabil din punct de vedere politic este aproape imposibil ca
mediul economic să nu evolueze favorabil, în timp ce într-un mediu politic instabil economia
va fi prima care va suferi. Evenimente ca revoluţia islamică din Iran sau asasinarea
preşedintelui Egiptului au demonstrat impactul schimbărilor politice asupra riscului de ţară..
2.2.2.1. Situaţia politică internă
Analiza situaţiei politice din interiorul unei ţări este necesară deoarece urmăreşte
identificarea acelor evoluţii ale mediului politic şi social dintr-o ţară, care pot influenţa riscul
de ţară. Evaluarea situaţiei interne se bazează, de obicei, pe patru categorii de factori:
structura socială; cadrul instituţional; personalităţile şi mecanismele de control.
a) Structura socială reflectă nivelul de dezvoltare al unei ţări şi posibilele tensiuni
dintre diferitele medii sociale. Dintre principalele componente ale structurii sociale comune
pentru toate ţările amintim: micii proprietari de teren săraci din mediul rural; muncitorii
rurali; oamenii de afaceri, proprietari de firme; muncitorii la negru; funcţionarii publici şi
studenţii.
Următoarele modificări pot interveni în structura socială şi sunt importante din
perspectiva riscului de ţară:
1) Creşterea populaţiei din sectorul urban. Populaţia din mediul urban are o influenţă
mai mare asupra mediului politic decât cea din mediul rural.
2) Segmentarea pieţei muncii şi creşterea ponderii sectorului central, care este
caracterizat printr-o mare siguranţă a locurilor de muncă, salarii ridicate şi un înalt statut
social. Puterea politică a salariaţilor din sectorul central este cu atât mai mare cu cât gradul e
organizare în sindicate este mai ridicat.
3) Creşterea clasei de mijloc. În general această clasă are o orientare democratică şi
nu agreează guvernele populiste şi revoluţiile.
b) Instituţiile. Acestea diferă mult de la o ţară la alta şi sunt mai greu de identificat
decât structura socială. Instituţiile cele mai importante şi care ar trebui analizate sunt:
Constituţia, Birocraţia, Armata, Biserica, Sindicatele, Banca Centrală.
Banca Centrală sau altă autoritate monetară este responsabilă pentru politica monetară
aplicată de guvern. Sindicatele au o foarte mare influenţă asupra politicului. Birocraţia este
foarte importantă în alegerea şi implementarea politicii economice.
c) Personalităţile acestea au un rol important deoarece stabilesc, în anumite ţări,
coordonatele dezvoltării economice, având un rol important în percepţia riscului de ţară.
Pagina 20 din 81
d) Mecanismele de control oferă informaţii despre stabilitatea şi continuitatea

regimului şi despre capacitatea sa de a se menţine la putere. Acestea sunt: suportul popular,
represiunea, corupţia, implicarea opoziţiei.
Factorii politici ca revoluţiile, grevele, corupţia etc. sunt adesea imposibil de
previzionat numai pe baza statisticilor existente. Materializarea unui risc politic ţine mai mult
de domeniul incertitudinii decât de cel al riscului. Cu toate acestea, există câţiva indicatori
statistici cu ajutorul cărora analistul de risc îşi poate construi o imagine asupra mediului
politic al unei ţări, cum ar fi:
Produsul Intern Brut pe cap de locuitor, care măsoară, este adevărat cu multă
aproximaţie, nivelul de dezvoltare al ţării.
ponderea salariaţilor din industrie în totalul salariaţilor şi ponderea populaţiei urbane
în totalul populaţiei reflectă gradul de industrializare şi de urbanizare dintr-o ţară.
ponderea salariaţilor organizaţi în sindicate în totalul salariaţilor reflectă forţa
sindicatelor şi capacitatea lor de a influenţa politica economică a guvernului.
ponderea celei mai numeroase minorităţii în totalul populaţiei poate fi utilă în
estimarea riscului de război civil.
creşterea populaţiei, care oferă informaţii cu privire la problemele economice, politice
şi sociale pe termen lung.
indicatorii repartiţiei venitului, care reflectă tensiunile sociale existente sau posibile,
fragilitatea suportului popular al actualei guvernări onestitatea funcţionarilor publici ş.a..
numărul populaţiei adulte cu studii în totalul populaţiei măsoară gradul de dezvoltare
umană.
Situaţia politică internă trebuie studiată în contextul regional şi mondial existent în
momentul evaluării. Evaluarea riscului politic este extrem de dificilă şi se bazează mai mult
pe experienţa analistului decât pe metode şi tehnici statistice.
2.2.2.2. Situaţia politică externă
În evaluarea situaţiei economice externe se au în vedere, în principal, următoarele
aspecte:
instabilitatea politică regională este cea de care depinde revizuirea graniţelor, riscul
unui război local şi riscul ocupării de către o putere străină. Cu cât instabilitatea este mai
mare, cu atât riscul de ţară este mai ridicat.
importanţa geopolitică se referă la poziţia geografică strategică, la înzestrarea cu
resurse minerale importante pentru celelalte ţări şi la dimensiunile ţării (Kuweit).
Pagina 21 din 81
apartenenţa la o grupare politică sau economică este un factor de care depinde accesul
unei ţări la anumite forme de finanţare internaţională (apartenenţa la Fondul Monetar
Internaţional condiţionează accesul la resursele financiare ale Băncii Mondiale).
instabilitatea economică regională are un impact cu atât mai puternic, cu cât legăturile
economice dintre ţările ce compun regiunea sunt mai strânse (ţările exportatoare de petrol).
Evaluarea riscului politic este prin excelenţă o evaluare de ordin calitativ, iar
rezultatul depinde foarte mult de aprecierea subiectivă a analistului. Cele mai utilizate surse
de informaţii sunt:
statisticile internaţionale publicate de F.M.I., Banca Mondială, O.C.D.E. etc.;
statisticile naţionale;
publicaţiile economice;
rapoartele şi studiile instituţiilor specializate în riscul de ţară;
rapoartele guvernelor, organizaţiilor neguvernamentale, instituţiilor financiare şi a
celor de analiză economică şi politică referitoare la ţara evaluată;
agenţiile de presă;
presa naţională şi regională;
informaţii furnizate de reprezentanţele proprii şi de ambasade.
Pentru o cunoaştere mai bună a stării generale a ţării analizate sunt foarte utile vizitele
şi dialogul cu elitele intelectuale şi cu oamenii de afaceri mai prosperi.
Pagina 22 din 81
Capitolul III
Metode de previziune şi acoperire a riscului de ţară
Previziunea riscului de ţară este concepută în mare măsură să vină în ajutorul

investitorului străin cu date cu privire la ţara în care acesta doreşte să investească. Un model
de analiză a riscului de ţară are în vedere un număr mare de indicatori economici şi
macroeconomici, capabili să surprindă toate aspectele importante legate de climatul general
de afaceri din ţara gazdă în care urmează să fie realizat proiectul de investiţii.
De-a lungul timpului, specialiştii în acest domeniu au realizat o multitudine de
sisteme (modele) de analiză a riscului de ţară, axate pe domeniul financiar-bancar.
Pentru ca un model de analiză şi de evaluare a riscului de ţară sau a componentelor
sale să fie valabil trebuie să aibă la bază următoarele elemente: evaluarea factorilor specifici
de risc, determinarea probabilităţii de apariţie a unui eveniment nefavorabil, determinarea
probabilităţii de apariţie a unui eveniment nefavorabil, determinarea probabilităţii de
materializare a riscului de ţară şi conştientizarea faptului că indiferent de numărul factorilor
consideraţi, riscul este o variabilă aleatoare a cărei apariţie nu poate fi întotdeauna anticipată.
În sfera previziunii şi analizei riscului de ţară există mai multe modele de evaluare a
acestuia, dintre acestea le voi prezenta în continuare pe cele mai semnificative: modelele
econometrice (statistice), modelul de analiză pe bază de scenarii, sistemele formale de
evaluare a riscului de ţară, metodele probabilistice de evaluare a riscului de ţară.
3.1. Sistemele formale de evaluare a riscului de ţară
Acest tip de sistem abordează riscul de ţară din punct de vedere cantitativ, fiind
considerată o metodă simplă. Cel mai simplu sistem formal pentru o ţară este construit după
cum urmează:
se selectează un număr de indicatori relevanţi ca de exemplu: rata creşterii economice,
inflaţia, gradul de îndatorare;
se aşează fiecare variabilă individuală pe o scară, de exemplu de la 1 la 10 sau de la 0
la 5;
se calculează scorul prin însumarea punctelor rezultate anterior.
Pagina 23 din 81
Sistemele formale mai noi au fost îmbunătăţite prin introducerea în calculul indicelui
de risc a factorilor calitativi şi prin structurarea variabilelor în funcţie de importanţa avută.
Din această cauză sistemul devine mult mai subiectiv, dar utilizat de analişti experimentaţi
poate da rezultate foarte bune deoarece:
pentru aceeaşi variabilă se poate modifica ponderea de la o ţara la alta;
în cadrul aceleiaşi ţări se schimbă ponderea de la o perioadă la alta;
variabilele din sistem se pot modifica;
o variabila foarte importantă la un moment dat poate primi o pondere mai mare.
Indicatorii ponderaţi se adună şi suma lor este transformată în procente. Fiecare ţară
primeşte un procent şi, în funcţie de acesta, ţările sunt clasificate în acceptabile sau
inacceptabile astfel: se alege o ţară-etalon care întruneşte condiţiile minime ale evaluatorului
cu privire la risc. Toate ţările care au un risc mai mare decât al ţării-etalon sunt considerate
inacceptabile, restul fiind acceptabile.
Tabelul nr. 1.3. Avantajele VS Dezavantajele sistemelor formale
Dezavantajele sistemelor formale
Avantajele sistemelor formale
luarea în calcul a unui număr mare de au un grad scăzut de flexibilitate, deoarece nu
indicatori economici şi politici pot identifica posibilele „puncte de cotitură” în
evidenţându-se astfel majoritatea evoluţia riscului
aspectelor legate de cunoaşterea ţării
analizate
se asigură ierarhizarea şi posibilitatea prezintă subiectivitate, ponderea şi selectarea
de comparare a ţărilor analizate în funcţie variabilelor depinde de estimările analistului
de „scoring-ul” obţinut (gradul de risc)
au caracteristica de a funcţiona sub includerea în sistem a variabilelor politice este
forma unor „sisteme expert10”, care au deficitară, predomină variabilele economice
fost realizate de specialişti, după care pot astfel, evenimentele de tip politic şi social au o
fi utilizate de analiştii economici pondere scăzută în previziunea riscului de ţară
timpul de elaborare a modelului este prezintă o anumită dependenţă de trecut, nu
relativ redus pot anticipa tendinţa viitoare a fenomenelor
10
„Un sistem expert este un sistem care emulează abilitatea de a lua decizii a expertului uman; termenul
„emulează” înseamnă că sistemul este menit să acţioneze în toate privinţele ca expertul uman”, Ioan Andone şi
Alexandru Ţugui în Sisteme inteligente în management, contabilitate, finanţe-bănci, şi marketing, Ed.
Economică, Bucureşti, 1999, pg. 36. după Girratano, S., Riley S., Expert Systems. Principles & programming,
2nd edition, PWS Pub. Co., Boston, 1993. p.9 ;
termenul de „sistem expert” se mai utilizează cu înţelesul identic termenului „sistem bazat pe cunoştinţe” sau
„Knowlwdge-Based Expert System”; Ioan Andone şi Alexandru Ţugui, op.cit. p. 39
Pagina 24 din 81
analizate
costul este mai scăzut decât la celelalte estimează scorul şi clasa ţării în ansamblul ei
modele şi nu nivelul concret specific al riscului de ţară
asigură un înalt grad de transparenţă
Pagina 25 din 81
După cum se observă sistemul foloseşte pentru analiza riscului de ţară variabilele
economice în detrimentul celor politice şi sociale, însă posibilitatea de comparare a ţărilor
analizate, timpul de elaborare scurt şi costul redus face din acest sistem un model eficient de
analiză.
3.2. Modelele econometrice (statistice)
Asemenea modele sunt utilizate de bănci pentru a determina dacă o ţară este capabilă
să-şi ramburseze datoria externă către creditorii săi sau va cere reeşalonarea, repudierea sau
renegocierea acesteia. Modelele statistice utilizează o serie de analize comparative sau
analize logice pentru evaluarea riscului de ţară.
Modelele statistice de analiză a riscului de ţară au la bază următoarea metodologice:
analistul identifică un set de indicatori consideraţi relevanţi pentru riscul de ţară;
indicatorii sunt ponderaţi în funcţie de importanţa lor relativă;
se selectează un eşantion reprezentativ de ţări care se împart în cele care au avut
probleme economice, sociale sau politice care au deteriorat nivelul riscului pentru aceste ţări;
se caută o serie de variabile despre care se poate demonstra că sunt semnificative
pentru a analiza distincţia între cele două grupuri de ţări.
Tabel nr. 2.3. Avantajele VS Dezavantajele Dezavantajele sistemelor statistice

modelului statistic.
Avantajele sistemelor statistice
oferă celorlalte tehnici de evaluare modelul proiectează date din trecut în
fundamente empirice, prin evidenţierea unor viitor iar dacă viitorul nu se dezvoltă pe
indicatori relevanţi coordonatele fixate, modelul nu mai poate fi
aplicat
grad înalt de obiectivitate, elimină factorii calitativi necuantificabili (politici,
numeroase componente subiective ale mentalitatea populaţiei) nu sunt incluşi în
modelelor calitative sau cantitativ –calitative sistem
modelul este uşor de aplicat chiar şi de identifică un număr redus de variabile
nespecialişti relevante
conceperea modelelor este costisitoare şi
se pot folosi doar maxim doi ani
Pagina 26 din 81
În ciuda dezavantajelor pe care le prezintă modelul statistic continuă să fie folosit,

însă nu ca unic instrument de determinare a riscului de ţară, ci ca modalitate concurentă de
verificare şi conformare a rezultatelor obţinute prin celelalte metode.
3.3. Metode de analiză pe bază de scenarii
Metoda de analiză pe bază de scenarii constă în elaborarea mai multor scenarii

alternative pentru evoluţia situaţiei politice şi socio-economice a unei ţări în funcţie de
valorile pe care le vor lua anumiţi parametri.
Modelul de analiză pe bază de scenarii presupune parcurgerea următorilor paşi:
identificarea parametrilor pe baza cărora se va precede la efectuarea analizei, vor fi
identificaţi atât parametrii interni cât şi externi;
selectarea unui pachet potrivit de scenarii (minim două scenarii, numărul scenariilor
fiind ales în funcţie de situaţia reală existentă);
identificarea şi asocierea unor probabilităţi subiective fiecărui scenariu;
stabilirea unor chei de control;
Tabelul nr. 3.3. Avantajele VS Dezavantajele analizei pe bază de scenarii

Avantajele metodei de analiză pe bază de Dezavantajele metodei de analiză pe bază de
scenarii scenarii
evidenţiază posibilităţi neaşteptate de  simplifică foarte mult realitatea şi lasă în
evoluţie a evenimentelor afara analizei numeroşi factori care pot avea
influenţă decisivă asupra riscului la un
moment dat;
 permite o mai bună înţelegere a riscurilor  este mare consumatoare de bani şi de timp
implicate de evoluţia economiei
 oferă posibilitatea integrării în cadrul  nu are aplicabilitate generală, ci vizează
analizei a factorilor calitativi necuantificabili doar cazuri particulare
 poate fi folosită pentru testarea celorlalte  are un mare grad de subiectivitate
metode de analiză
Pagina 27 din 81
La fel ca şi modelul statistic, modelul analizei pe bază de scenarii este utilizat în

completarea altor metode de analiză a riscului de ţară.
3.4. Metode probabilistice de evaluare a riscului de ţară
Sistemul probabilistic de evaluare a riscului de ţară urmăreşte estimarea probabilităţii

de apariţie a unor evenimente, care să influenţeze negativ capacitatea de plată a datoriei
externe. Această estimare se stabileşte pe baza unei liste de factori care evidenţiază relaţiile
de interdependenţă dintre mediul economic şi cel politic al unei ţări. Completarea listei
presupune să se răspundă la o serie de întrebări ce se pun fiecărui element din lista de factori.
Lista conţine atât factori economici, cât şi politici. Întrebările pe baza cărora se obţine lista
factorilor sunt următoarele11:
care este probabilitatea de apariţie a situaţiei nefavorabile?
când exista cea mai mare probabilitate de apariţie a evenimentului?
care este probabilitatea de materializare a componentelor riscului de tara
daca situaţia adversa se produce?
care este probabilitatea de suspendare a plăţilor?
când există cea mai mare probabilitate de apariţie a reeşalonării, renegocierii
sau refuzului de a plăti?
O condiţie foarte importantă este aceea că lista factorilor trebuie completată în mod
logic, pentru evitarea dublei înregistrări a riscului. Astfel, fiecărei probabilităţi estimate i se
atribuie o cifră pe o scară de la 1 la 10 şi prin combinarea cifrelor obţinute, folosind
metodologii specifice, se determină indicele de risc. În funcţie de valoarea indicelui de risc,
prin comparaţie cu alte ţări, se ajunge la o grupare a ţărilor pe clase omogene de risc ordonate
în sensul crescător sau descrescător al riscului.
Tabelul nr. 4.3. Avantajele VS Dezavantajele metodei probabilistice

Avantajele metodei probabilistice Dezavantajele metodei probabilistice
poate fi uşor aplicată de nespecialişti prezintă un anumit grad se subiectivitate
prezintă o cantitate mare de informaţii faţă este un proces complicate şi de lungă
de celelalte modele, astfel, deciziile care vor fi durată care implică costuri ridicate
luate vor fi mai precise
11
Monica Duduian, op. cit. p. 39
Pagina 28 din 81
permite să se identifice din timp implică un coeficient de eroare

schimbările majore dintr-o economie
se poate efectua analiza diferenţiată a
riscurilor
Pagina 29 din 81
Deşi prezintă unele dezavantaje, faptul că metoda poate fi aplicată uşor de

nespecialişti, cantitatea de mare de informaţii pe care o prelucrează, etc. face ca metoda
probabilistică să fie folosită în continuare în evaluarea riscului de ţară, fie în mod
independent fie ca parte componentă a analizei pe bază de scenarii.
3.5. Studiile de ţară
Acest model reprezintă cel mai amplu sistem de evaluare a riscului de ţară.
Studiile de ţară combină metodele cantitative şi calitative astfel încât se exclude orice
aspect comparativ. Raportarea nu se face la alte ţări, ci la evoluţiile anterioare ale statului
respectiv; finalitatea studiului constă în anticiparea evoluţiilor viitoare.
Studiul de ţară reprezintă o colecţie de rapoarte şi prognoze detaliate, ce acoperă o
perioadă de 3-5 ani şi care se concentrează asupra evoluţiei unor caracteristici structurale.
Studiile de ţară pe termen mediu încearcă să anticipeze evoluţiile balanţei de plăţi, nivelul
structurii datoriei externe sau creşterii economice. Studiile de ţară pe termen scurt (maxim 2
ani) sunt orientate spre identificarea evoluţiei nivelului rezervelor disponibile de lichidităţi.
Prin studiile de ţară se identifică problemele legate de: dificultăţile care pot apărea în
balanţa de plăţi, atitudinea pe care o ia guvernul în cazul dificultăţilor anterior menţionate;
riscurile care pot afecta veniturile instituţiilor financiare sau capitalul investit de acestea peste
graniţă.
Pentru a identifica dificultăţile care pot să apară în legătură cu balanţa de plăţi se
impune o analiză minuţioasă a diverşilor factori (atât pe trecut şi prezent). Cercetarea se
realizează în trei etape.
În prima etapă a analizei se cercetează mediul economic şi politic intern, având în
vedere atât factorii cantitativi (ritmul de creştere a exportului, serviciul datoriei, etc.) cât şi
calitativi.
A doua etapă este foarte dificilă şi subiectivă, ea presupunând aprecieri asupra
mediului politic şi social intern, care cuprinde probabilitatea de război sau de revoluţii;
politica economică, politica socială, etc. Astfel, se creează o imagine asupra economiei
interne şi asupra managementului balanţei de plăţi.
Pagina 30 din 81
În etapa a treia se analizează condiţiile externe care pot afecta balanţa de plăţi (de
exemplu crizele economice regionale, deteriorarea situaţiei economice a principalilor
parteneri comerciali, creşterea puternică a preţului produselor energetice).
În ceea ce priveşte atitudinea pe care o ia guvernul în faţa situaţiilor de criză, printre
măsurile acestuia se pot enumera:
crearea cadrului necesar unei economii de piaţă funcţionale;
menţinerea unui curs de schimb real fără supraevaluări a monedei naţionale;
creşterea rezervei valutare până când ajunge la nivelul optim;
consolidarea poziţiei Băncii Centrale în cadrul economiei;
crearea unui mediu economic care să fie atrăgător pentru străini;
specializarea serviciilor statistice şi a celor de prognoză;
adaptarea unei politici de ajustare a balanţei de plăţi şi a economiei interne în general.
A anticipa acţiunile guvernului este foarte dificil, uneori acest lucru fiind chiar
imposibil. Analiştii de risc pe baza datelor de care dispun, pot realiza scenarii, care să reflecte
posibilul răspuns al economiei la diferitele politici posibile.
Studiul de ţară se încheie cu un raport asupra tuturor celorlalte riscuri, implicate de
afacerile cu statul analizat. Aceste riscuri includ printre altele:12
schimbarea fiscalităţii;
schimbarea reglementărilor legale cu privire la investiţiile străine;
interdicţiile guvernamentale cu privire la îndatorarea externă a firmelor private.
În realizarea studiilor de ţară este foarte utilă documentarea pe teritoriul ţării
„studiate”. În urma Documentării pe teritoriul ţării analizate se constată şi completează date
referitoare la:
informaţiile statistice care lipsesc pentru finalizarea studiului;
analiza structurii politice din respectiva ţară;
analiza stării generale a populaţiei, posibilitatea de producere a unor greve, atitudinea
guvernului în astfel de situaţii;
analiza şi înţelegerea politicii economice a guvernului;
Studiile de ţară prezintă la rândul lor unele avantaje şi dezavantaje pe care le prezint
pe scurt în tabelul următor:
12
Monica Duduian, op.cit., p. 45
Pagina 31 din 81
Tabelul nr. 5.3. Avantajele VS Dezavantajele studiului de ţară

Avantajele studiului de ţară Dezavantajele studiului de ţară
permite o cunoaştere a ţării analizate în sunt costisitoare (2000-20000 USD/raport)
profunzime
abordarea diferenţiată a riscului de ţară  necesită mult timp
permite identificarea „punctelor de  nu permit cuantificarea riscului necesară
cotitură” în riscul de ţară pentru stabilirea preţului împrumutului
reflectă cu un grad ridicat de acurateţe  reprezintă evaluări absolute ale ţărilor şi
oportunităţile şi constrângerile prezente şi nu oferă direct informaţii despre poziţia ţării
viitoare din ţara analizată evaluate în raport cu alte entităţi suverane
rezultatele sunt utilizate pentru
fundamentarea metodelor cantitative de
evaluare
Chiar dacă studiul de ţară are aceste dezavantaje, această modalitate, de evaluare a
riscului de ţară, rămâne cea mai amplă şi mai precisă.
3.6. Acoperirea riscului de ţară
Scopul principal al acoperirii riscului de ţară este acela de a reduce vulnerabilitatea

firmei la schimbările nefavorabile ale mediului internaţional în vederea creşterii eficienţei
capitalului investit pe o piaţă externă. Pentru a acoperi riscul de ţară, acesta trebuie
identificat, de aceea analiza riscului de ţară are un rol foarte important, aceasta ajută
managerii asupra strategiei de acoperire pe care trebuie să o adopte, îi avertizează din timp pe
manageri cu privire la schimbările care au loc în climatul economic.
Acoperirea riscului de ţară presupune existenţa unui sistem eficient de management
(gestionare) a riscului de ţară. „Managementul riscului de ţară este o componentă a
managementului internaţional şi se concretizează în totalitatea măsurilor (strategiilor)
întreprinse de firmele ce se internaţionalizează în vederea diminuării acestuia (riscului de
ţară) din operaţiunile lor”.
În vederea construirii unei strategii de acoperire a riscului de ţară trebuie avute în
vedere de către specialişti următoarele etape principale: evaluarea riscului de ţară şi adoptarea
unor măsuri adecvate de gestiune a riscului şi control al riscului.
Pagina 32 din 81
Identificarea riscurilor
Evaluarea
Analiza riscurilor
riscului de ţară
Clasificarea riscurilor
Identificarea probabilităţii
de materializare a factorilor
de risc şi a componentei
Acoperirea care se va materializa
(gestionarea)
riscului de ţară
Adoptarea unor măsuri de
protecţie adecvate
Figura nr. 1.3. Principalele elemente de construcţie ale unei strategii de acoperire a riscului
de ţară13
În funcţie de frecvenţa de apariţie şi gravitatea factorilor de risc de ţară, managerii au

la dispoziţie patru categorii de măsuri de acoperire: evitarea, autoasigurarea, asigurarea
riscului, evitarea şi adoptarea de măsuri de protecţie şi diminuarea riscului de ţară din
activităţile firmei.
frecvenţa
ridicată
MĂSURI DE
scăzută PREVENIRE EVITAREA RISCULUI
gravitate
TRANSFERUL ridicată
ASUMAREA RISCULUI
RISCULUI
scăzută
Figura nr. 2.3. Principalele alternative de gestiune a riscului de ţară
13
după Cristian Păun, Laura Păun, op.cit. p.101
Pagina 33 din 81
Evitarea este cea mai uşoară şi simplă metodă de reducere a riscului de ţară. Această
tehnică constă în monitorizarea permanentă a riscului de ţară pentru un anumit grup de pieţe
externe (pe care firma acţionează deja sau pe care le vizează viitor). Ca modalitate de
protecţie firma va evita să investească într-o ţară cu un nivel ridicat al riscului. Astfel,
informaţiile pe care le deţine firma trebuie să fie cât mai precise. Totodată, atunci când se ia
decizia de evitare a ţărilor cu instabilitate economică sau politică ridicată trebuie să se ia in
considerare şi oportunităţile de afaceri şi de profit. Se poate ca decizia pe care o ia firma să
fie nefavorabilă datorită pierderilor de oportunităţi la care aceasta este implicit expusă.
Asumarea riscului este una din condiţiile reuşitei în afaceri („cine nu riscă nu
câştigă”), ele trebuie însă să-l identifice şi să-l gestioneze cât mai bine pentru a obţine
profituri cât mai mari.
Asigurarea împotriva riscului este o altă alternativă de diminuarea a acestuia.
Prin asigurarea parţială sau totală a bunurilor împotriva riscului de ţară, o societate de
asigurări preia parţial sau total, contra unei prime de asigurare, riscurile politice şi economice
de derulare a tranzacţiilor în mediul internaţional.
Strategiile de acoperire a riscului de ţară diferă în funcţie de riscul la care sunt supuşi
exportatorii, investitorii sau creditorii. O grupare a acestor strategii este făcută în tabelul
următor:
Tabelul nr. 6.3. Strategii de acoperire a riscului de ţară
STRATEGII INTERNE STRATEGII EXTERNE
EXPORTATO diminuarea expunerii la risc: transferarea riscului asupra unui terţ:
R diversificarea geografică a o bancă (creditul documentar
exporturilor; irevocabil şi confirmat);
alegerea selectivă a partenerilor. o societate comercială (factor,
ridicarea marjei beneficiarului forfetor);
includerea în preţul de vânzare a asigurător public (ex: COFACE);
unei prime de risc asigurător privat (ex: LLOYD’S)
INVESTITOR diminuarea expunerii la risc: transferarea riscului către un terţ:

subcapitalizarea filialei (limitarea convenţii bilaterale de protejare a
creşterii imobilizărilor corporale, investiţiilor;
finanţarea din credite de la băncile garanţii propuse de organismele
locale, autofinanţarea), coinvestiţia, internaţionale;
diviziunea internaţională a garanţii publice (COFACE)
Pagina 34 din 81
producţiei, dezinvestiţia; garanţii private

creşterea ratei de rentabilitate
acceptabile pentru finanţarea
proiectului (prin utilizarea unui
factor de reducere sau a unei prime
de risc.
CREDITOR eliminarea riscului
transferul riscului către o terţă
persoană înainte de apariţia de
apariţia sinistrului;
reducerea expunerii la risc
conversia creanţelor în
obligaţiuni;
conversia creanţelor în fonduri
proprii (transformarea creanţei în
monedă locală şi vânzarea ei către
un potenţial investitor);
schimbarea creanţelor pe piaţa
secundară;
provizionarea creanţelor.
Sursa: Gh. M. Voinea, Bogdan Zugravu, Riscul de ţară: noţiune, evaluare şi
previziune, în volumul „ Mecanismele şi instituţiile economiei de piaţă”, coordonator prof.
univ. dr. V. Turliuc, Ed. Universităţii „Al. I. Cuza” Iaşi, 1997, p. 11.
Capitolul IV
Organisme de evaluare şi estimare a riscului de ţară
Pe plan internaţional există o serie de agenţii, firme, reviste de specialitate care au pus
la punct şi utilizează în prezent o serie de metode de evaluare a riscului de ţară pe baza cărora
realizează şi publică periodic clasamente de risc de ţară. Voi prezenta în continuare câteva
dintre cele mai importante organisme de evaluare a riscului de ţară grupate după forma de
organizare (agenţii, instituţii bancare, firme, reviste de specialitate).
Pagina 35 din 81
4.1. Agenţii de evaluare financiară a riscului de ţară

Agenţiile de evaluare a riscului estimează riscul asociat titlurilor de valoare
tranzacţionate pe piaţa internaţională cât şi riscul de ţară. Atunci când titlurile sunt emise de
către un stat suveran, riscul analizat de către agenţiile de rating este riscul de suveran. Astfel,
agenţiile de evaluare financiară – „ risk rating agencies” – au misiunea de a formula un
diagnostic asupra capacităţii generale a emitentului de obligaţiuni sau alte instrumente de
credit de a-şi îndeplini angajamentele financiare asumate. „ Rating” reprezintă valoarea unui
anumit titlu în raport cu altele emise pe piaţa financiară internaţională sau pe cea naţională a
unei ţări.
În prezent există numeroase agenţii de rating care activează în cadrul economic
mondial. În continuare voi prezenta câteva dintre acele agenţii de evaluare care deţin
supremaţia pe plan mondial: Standard & Poor’s, Moody’s Investitors Services, Fitch – IBCA
4.1.1. Standard & Poor’s
Standard & Poor’s grupează debitorii suverani în clase de risc care reflectă capacitatea
şi voinţa acestora de a-şi îndeplini obligaţiile financiare. Estimarea riscului suveran se face pe
baza unor raţionamente calitative bazate pe14:
Situaţia politică care include indicatorii: forma de guvernare şi adaptabilitatea
instituţiilor publice; gradul de participare a populaţiei la guvernare; schimbarea non-violentă
a conducerii; gradul de consens asupra obiectivelor politicii economice; integrarea în
comerţul mondial şi în sistemul financiar internaţional; gradul de securitate internă şi externă.
Structura economiei şi a veniturilor, care cuprinde: nivelul de trai, nivelul veniturilor
pe locuitor şi distribuirea veniturilor în societate; mecanismul economic de piaţă sau
centralizat; cantitatea şi calitatea resurselor şi gradul lor de diversificare.
Flexibilitatea fiscală care grupează indicatorii: soldul bugetului de stat, eficienţa şi
flexibilitatea sistemului de impozitare; presiunile datorate cheltuielilor bugetare.
Perspectivele creşterii economice evidenţiate prin: mărimea şi structura economiilor şi
investiţiilor; ritmul şi tipul creşterii economice.
Datoria publică caracterizată de: activele financiare ale guvernului; datoria publică şi
dobânda aferentă; structura datoriei publice; obligaţii privind plata pensiilor etc.
Stabilitatea preţurilor apreciată prin: tendinţele inflaţioniste; ritmul creşterii masei
monetare şi a volumului creditelor; politica ratei de schimb; gradul de autonomie al băncii
centrale.
14
După Monica Duduian, op.cit. p. 71
Pagina 36 din 81
Flexibilitatea balanţei de plăţi, reflectată de: impactul politicii monetare şi a celei

fiscale asupra balanţei de plăţi; structura contului curent; structura fluxurilor de capital.
Datoria externă şi lichiditatea: volumul datoriei externe şi monedele în care este
exprimată; ponderea datoriei bancare şi a altor instituţii neguvernamentale; structura
scadenţelor datoriei externe; serviciul datoriei; experienţa rambursării datoriei externe;
nivelul şi structura rezervelor şi activelor publice externe.
Pe baza evaluării acestor indicatori se acordă fiecărei ţări un scor cuprins între 1 (cel
mai bun risc) şi 5 ( cel mai slab). Scorul este apoi transformat în clase de risc, pe baza unei
analize calitative realizate de personalul experimentat al agenţiei. Standard & Poor’s
utilizează şapte clase de risc pe termen scurt şi zece clase de risc pe termen lung. Semnificaţia
claselor de risc pe termen lung este următoarea:
Clasa AAA – capacitate deosebit de mare de respectare a angajamentelor financiare;
Clasa AA – capacitate foarte mare de îndeplinire a angajamentelor financiare;
Clasa A – capacitate mare de îndeplinire a obligaţiilor financiare;
Clasa BBB – capacitatea de îndeplinire a obligaţiilor financiare este bună, dar există
un anumit grad de sensibilitate la condiţiile economice nefavorabile;
Clasa BB – vulnerabilitate mică pe termen scurt, dar un grad de sensibilitate mai mare
la şocurile economice, sociale sau politice adverse, decât al grupei BBB
Clasa B – prezent există capacitatea de onorare a angajamentelor externe, dar viitorul
este incert;
Clasa CCC – vulnerabilă în prezent şi depinzând de condiţii economice de afaceri si
financiare favorabile pentru a-şi respecta angajamentele financiare;
Clasa CC – foarte vulnerabilă în prezent;
Clasa C – au fost disfuncţionalităţi în plata datoriei, dar încă nu au fost încetate
plăţile;
Clasa D – au apărut disfuncţionalităţi în îndeplinirea angajamentelor financiare
externe.
Clasele de risc pot primi semnele plus sau minus, care indică poziţia în cadrul clasei,
superioară, respectiv financiară. Clasele cuprinse între AAA şi BBB au caracter investiţional,
în timp ce celelalte clase au un caracter speculativ. Distincţia între investiţional şi speculativ
are un impact operaţional important deoarece managerii fondurilor de investiţii pot decide
singuri achiziţionarea unui titlu investiţional, în timp ce pentru titlurile speculative este
nevoie de un mandat special.
Pagina 37 din 81
Tabelul nr. 1.4. Avantajele VS Dezavantajele Dezavantajele metodei Standard & Poor’s
metodei utilizate de Standard & Poor’s
Avantajele metodei Standard & Poor’s
prezintă transparenţă şi simplicitate, metoda  factorii analizaţi sunt aceeaşi pentru toate
putând fi înţeleasă şi de un nespecialist ţările şi astfel există posibilitatea ca un factor
neinclus în grila de indicatori să fie
semnificativ pentru ţara analizată
asigură o bună cunoaştere a ţării, deoarece pune mare accent pe trecut şi depinde de
se fundamentează pe o gamă largă de disponibilitatea informaţiilor despre ţara
indicatori economici, sociali şi politici. analizată
oferă posibilitatea de comparabilitate existenţa subiectivismului
Deşi prezintă unele insuficienţe, metodologia utilizată de Standard & Poor’s a condus
în timp la rezultate bune, datorită faptului că a fost aplicată de analişti experimentaţi.
4.1.2. Moody’s Investitors Services

Moody’s Investitors Services reprezintă o agenţie ce îşi are denumirea de la John
Moody care a fundamentat teoria evaluării obligaţiunilor.
Moody’s utilizează un sistem similar cu cel al agenţiei Standard & Poor’s cu excepţia
modului de codificare a claselor pentru titlurile şi creditele pe termen lung.
Moody’s Investitors Services estimează riscul de ţară pe baza următoarelor clase de
risc reflectate în tabelul următor:
Tabelul nr. 2.4. SEMNIFICAŢIE
Clasele de risc
Moddy’s
Investitors
Services
CLASA DE RISC
Aaa obligaţiuni fără riscuri care se caracterizează prin dobânzi stabile şi
condiţii de siguranţă a recuperării capitalului
Aa obligaţiuni de calitate, dar cu fluctuaţie mai ridicată a dobânzilor
A obligaţiuni de calitate medie/ridicată care reflectă unele dificultăţi pe
termen lung
Baa obligaţiuni de calitate medie în care se reflectă elemente speculative
cu posibile dificultăţi
Ba obligaţiuni a căror evoluţie nu este sigură
Pagina 38 din 81
B obligaţiuni care nu au caracteristici investiţionale

Caa obligaţiuni cu risc ridicat, deoarece emitenţii au încetat plăţile sau nu
prezintă încredere
Ca obligaţiuni înalt speculative
C obligaţiuni cu cel mai înalt grad de risc
Sursa: Gh. M. Voinea, Mecanisme şi tehnici valutare şi financiare internaţionale, Ed.
Sedcom Libris, Iaşi, 2004, p. 339
Clasele de risc de la Aaa până la Baa au caracter investiţional, iar clasele de la Ba la C

sunt speculative. Fiecare clasă poate fi divizată prin adăugarea numerelor 1, 2 şi 3. Din 1972,
Moody's realizează şi evaluări pe termen scurt, utilizând următoarele clase:
Prime 1 - capacitate de plată foarte mare
Prime 2 - capacitate "puternică" de plată
Prime 3 - capacitate de plată acceptabilă
Not prime - capacitate redusă de plată
Relaţia dintre clasele de risc pe termen scurt şi cele pe termen lung se prezintă astfel:
Aaa Ba1
Ba2
Aa1 Ba3
Aa2 Prime 1
Aa3
B1
A1 B2 Not prime
A2 B3
A3
Prime 2
Baa1 Caa
Baa2 Prime 3 Ca
Baa3 C
Figura nr. 1. Clasele de risc Moody’s15
15
Pagina 39 din 81
Tabelul nr. 3.4. Avantajele VS Dezavantajele Dezavantajele metodei Moody’s

metodei Moody’s
Avantajele metodei Moody’s
prezintă o gamă foarte bogată de informaţii  consum ridicat de timp şi de resurse
despre ţara analizată financiare
.permite realizarea de comparaţii între ţări  grad ridicat de subiectivitate
4.1.3. Fitch – IBCA

Agenţia de evaluare a riscului de ţară Fitch – IBCA a luat fiinţă prin fuzionarea , în
1997, a agenţiei britanice IBCA cu agenţia americană Fitch Investors Service.
Metodologia de evaluare a riscului de ţară constă în întocmirea unui raport care
cuprinde o analiză amplă, politică, economică şi socială a statului monitorizat şi care are
următoarele capitole:
situaţia politică şi socială;
structura economiei;
politica fiscală, monetară şi valutară;
balanţa de plăţi;
datoria externă;
Fitch – IBCA încadrează ţările monitorizate în clase de risc omogene, cu următoarea
semnificaţie:
Tabelul nr. 4.4. SEMNIFICAŢIE
Clasele de risc
FITCH – IBCA
CLASA DE RISC
AAA obligaţiuni caracterizate prin cel mai mic risc sau capacitate extrem
de puternică de plată a obligaţiilor financiare
AA obligaţiuni pentru care riscul este foarte mic
A obligaţiuni cu risc mic
BBB obligaţiuni pentru care riscul investiţiei este foarte mic
BB obligaţiuni care sunt supuse riscului
B obligaţiuni caracterizate prin existenţa riscului investiţional
CCC obligaţiuni la care există posibilitatea încetării plăţilor
CC dificultăţi existente în respectarea unor obligaţii de plată
C reflectă titluri care au dificultăţi de plată
Sursa: Gh. M. Voinea, op.cit., p. 340
Pagina 40 din 81
Clasele de la AAA la BBB sunt investiţionale, iar restul speculative. Clasele de la AA

până la C li se pot atribui semnele „+” sau „-” pentru a se indica poziţia în cadrul grupei.
Pe termen scurt, clasificarea cuprinde cinci categorii, cu următoarea semnificaţie:
Clasa A1 – obligaţiunile cu cea mai bună capacitate de plată.
Clasa A2 – capacitate de plată satisfăcătoare, dar sensibilă la modificările adverse ale
condiţiilor de afaceri economice sau financiare.
Clasa A3 – capacitate de plată adecvată, dar mai vulnerabilă decât în clasa anterioară.
Clasa B – obligaţiuni a căror onorare depinde de modificările favorabile sau
nefavorabile ale mediului economic, politic şi financiar.
Clasa C – obligaţiuni pentru care există un risc mare de neplată sau ai căror emitenţi
au încetat deja plăţile.
Tabelul nr. 5.4. Avantajele VS Dezavantajele Dezavantajele metodei FITCH – IBCA

metodei FITCH – IBCA
Avantajele metodei FITCH – IBCA
oferă informaţii ample despre ţările  subiectivitate ridicată
monitorizate
.permite realizarea de comparaţii între ţări,  dificultate în întocmirea rapoartelor de
concomitent cu o analiză personalizată a ţării ţară şi cost relativ ridicat al analizei
fundamentată pe rapoartele de ţară
Pagina 41 din 81
TERMEN LUNG TERMEN SCURT
AAA
AA+
AA A1+
AA-
A+
A A1
A- A2
BBB+
BBB A3
BBB-
BB+
BB B
BB-
B+
B
B-
CCC+
CCC C
CCC-
CC
C
Fig. nr. 2.4. Corelaţia dintre indicatorii pe termen scurt şi cei pe termen lung 16
Încadrarea în clase de risc depinde de aprecierile exclusiv subiective ale specialiştilor

în analiza riscului de ţară de care dispune agenţia.
4.1.4. Diferenţe şi asemănări în abordarea modelelor de evaluare a riscului de ţară

utilizate de agenţiile de rating
Analiza comparativă a metodelor de evaluare pune în evidentă o serie de asemănări şi
deosebiri între agenţiile prezentate pe scurt în subcapitolele anterioare.
În tabelul următor voi prezenta câteva dintre asemănările şi deosebirile celor trei
agenţii:
16
Pagina 42 din 81
Tabelul nr. 6.4. Asemănări şi deosebiri între DEOSEBIRI:

metodele de analiză a agenţiilor de evaluare
financiară a riscului de ţară
ASEMĂNĂRI:
atât Standard & Poor’s cât şi Moody’s şi Moody’s şi Fitch – IBCA elaborează studii
Fitch-IBCA estimează riscul suveran la de ţară ample, utilizând în acest scop atât
solicitarea clienţilor săi, debitori suverani analize cantitative/calitative, cât şi scenarii şi
sau/şi investitori potenţiali. metode probabilistice
.utilizează o gamă largă de indicatori Standard & Poor’s utilizează grile de
economici, politici şi sociali, care sunt în indicatori pe baza cărora construieşte numai
marea lor majoritate aceeaşi clasamente sintetice
toate oferă posibilitatea de comparabilitate  Standard & Poor’s acordă o importanţă
între ţările analizate mai mică poziţiei regionale decât Fitch –
IBCA şi Moody’s
utilizează în prealabil aceleaşi surse de
informare
În cazul agenţiilor de evaluare a riscului de ţară au fost semnalate unele imperfecţiuni

printre care enumerăm:
dependenţa prea mare de trecut;
subiectivitate ridicată, la care se adaugă faptul că decidentul final nu este funcţionarul
din teritoriu, ci cel din sediul central;
lipsa de experienţă a analiştilor de risc sau slaba lor pregătire;
utilizarea unor informaţii statistice incomplete sau eronate.
La imperfecţiunile de mai sus se adaugă şi faptul că agenţiile de evaluare au tendinţa
de a-şi proteja clienţii dându-le un calificativ mai bun decât cel real, calificativ care le
permite accesul mai ieftin la finanţarea internaţională17. Astfel, deşi au multe imperfecţiuni,
evaluările de risc de ţară ale agenţiilor internaţionale sunt necesare datorită globalizării
pieţelor financiare internaţionale.
4.2. Firme de evaluare a riscului de ţară
17
Tudoriu Theodor, op.cit. p. 86
Pagina 43 din 81
Firmele de evaluare a riscului de ţară se evidenţiază printr-o activitatea mai complexă

prin acoperă toată sfera de cuprindere a riscului de ţară.
Principalele caracteristici ale celor mai importante 6 firme de evaluare a riscului de

ţară sunt:
Tabel nr. 7.4. Firme de evaluare a riscului de ţară18

Firma Secţiunea Produsele Sistemul de prezentare
E.I.U. Country Risk Previziuni pe 2 ani asupra riscurilor Încadrarea în 5 clase de
Service; politice şi pe 5 ani pentru risc (A-E) şi prezentarea
Country indicatorii macroeconomici. riscurilor posibile.
Reports; Studii de ţară pentru 180 de state.
Country Informaţii privind tehnicile
Forecasts; financiare şi serviciile bancare din
Country 47 de ţări.
Profiles etc. Evaluări trimestriale ale riscului de
ţară pentru 97 de ţări în curs de
dezvoltare.
Dun & International Previziuni pe 2 ani pentru Încadrarea în 7 clase şi
Bradstreet Risk & indicatorii macroeconomici. prezentarea factorilor de
Payment risc.
Review
Frost & Political Risk Previziuni pe 18 luni şi pe 5 ani - prezentarea concisă a
Sullivan Inc. Country pentru regimuri posibile. riscurilor;
Reports - încadrarea în 12 clase
Political Risk Previziuni pe 18 luni şi pe 5 ani
(A+,D-);
Letter pentru: cel mai probabil regim,
- estimarea probabilităţii
tulburări politice, risc de transfer,
asociate celui mai probabil
risc de investiţie, risc de export.
regim.
Business Country Previziuni pe 5 ani şi pentru 56 de - scor mediu pe categorii
International Assessment factori: 28 de risc, 15 de de factori (0-10);
Corporation Service, oportunitate, 13 de operare; - scor mediu pe ţară (0-
Annual Matricea riscuri/oportunităţi; 100).
18
după Tudoriu Theodor, op.cit. p. 96
Pagina 44 din 81
Forecast 7 indici de ţară.

Business Previziuni pe 1-5 ani pentru indexul Scorul fiecărei ţări (0-100)
Risk Service riscului politic,indexul riscului de
operare, indexul repatrierii
profitului, indexul oportunităţilor
de profit.
Foreland Riscul creditorului:
- calitativ : evaluarea condiţiilor de operare;
BERI, S.D.
- de mediu: evaluarea condiţiilor de mediu;
- cantitativ: evaluarea computerizată a capacităţii de plată.
Force - Previziuni socio-politice; Analize concise şi

- Previziuni economice; recomandări.
- Previziuni financiare;
- Condiţii de operare.
International International Previziuni pe un an pentru 13 Risc politic (0-2);
Reports, Inc. Country Risk factori de risc politic, 5 factori de Risc financiar (0-10)
Guide risc financiar şi 6 factori de risc Risc economic (0-15)
(ICRG) economic plus indexul general Index general (0-100).
O preocupare esenţială a firmelor de evaluare a riscului de ţară este realizarea a

numeroase prognoze şi previziuni privind evoluţia socio-politică şi macro-economică a
statelor monitorizate.
În continuare voi prezenta trei dintre cele mai importante firme de evaluare a riscului
de ţară: Business Environmental Risk Information, The Economist Intelligence Unit,
International Country Risk Guide.
4.2.1. Business Environmental Risk Information (BERI)

BERI evaluează riscul de ţară cu ajutorul următoarelor servicii:
1) Bussines Risk Service – care oferă previziuni pentru o perioadă de la 1 la 5 ani
pentru riscul politic, riscul activităţilor dintr-o anumită ţară (riscul de operare), oportunităţile
de afaceri şi riscul repatrierii profitului.
2) Foreland – estimează riscul împrumuturilor internaţionale, din punct de vedere
cantitativ, de mediu şi calitativ.
Pagina 45 din 81
3) Force – este o metodă care se bazează pe metoda scenariilor şi oferă previziuni

asupra domeniului economic, financiar şi socio-politic, prezintă analize concise şi
recomandări în funcţie de specificul ţării analizate.
La modul general BERI (Bussines Environmental Risk Information) utilizează un
model de analiză a riscului de ţară bazat pe scoruri şi pe cuantificarea influenţei diferiţilor
factori de risc. Acest model presupune acordarea de către specialişti a unor scoruri
individuale în număr de zece variabile politice. Fiecare dintre acestea pot primi până la şapte
puncte din partea analistului expert; acest punctaj este echivalent cu o situaţie de optim, dar
se pot adăuga şi bonusuri, putându-se la zece puncte pentru fiecare variabilă. Numărul maxim
de puncte este de 100. Punctele acordate sunt pozitive şi nu negative ca în cazul altor modele
utilizate.
Variabilele folosite de model pentru evaluarea riscului politic al unei ţări sunt:
cauze interne ale riscului politic: fracţionalizarea spectrului politic, fracţionalizarea
grupurilor etnice şi/sau religioase şi puterea fiecărei fracţiuni (aceste fracţionalizări pot
determina distorsiuni şi instabilitate ridicată cu efecte negative asupra climatului
investiţional), măsuri restrictive utilizate pentru menţinerea puterii, mentalităţi (xenofobie,
naţionalism, corupţie), condiţii sociale de viaţă, organizarea şi puterea forţelor de stânga;
cauze externe ale riscului politic: dependenţa şi/sau importanţa ţării pentru o putere
ostilă, influenţe negative ale puterilor politice regionale;
simptomele riscului politic: conflicte sociale, instabilitate provocată de schimbări
neconstituţionale şi războaie de gherilă.
În funcţie de punctajul total obţinut de fiecare, ţările se pot situa în una din
următoarele grupe19:
risc redus, mediu stabil între 70-100 puncte;
risc moderat existând posibilitatea unor evoluţii nefavorabile de natură să afecteze
operaţiunile pe termen scurt 55 – 69 puncte;
risc ridicat penru afacerile investiţionale străine 40 – 54 puncte;
condiţii de risc inacceptabile pentru derularea de afaceri şi investiţii de către firmele
străine 0 – 39 puncte.
Indicele BERI de risc de ţară se calculează pe baza scorurilor individuale ale fiecărei
variabile, pentru fiecare ţară. De asemenea, se realizează corelaţii între fiecare variabilă şi
indicatorul BERI de risc şi între variabilele individuale.
19
Cristian Păun, Laura Păun, op.cit. p. 209
Pagina 46 din 81
Sunt furnizate clasamente diferite pentru situaţia actuală a riscului de ţară pentru
fiecare stat considerat, precum şi previziuni pe 5 respectiv 10 ani.
4.2.2. The Economist Intelligence Unit (E.I.U.)
The Economist Intelligence Unit face parte din cadrul grupului The Economist şi
furnizează opt tipuri de servicii în domeniul evaluării riscului: country risk service, care oferă
informaţii trimestriale trimestriale ale riscului de ţară pentru 97 de state în curs de dezvoltare;
country reports realizează studii de ţară şi acoperă 180 de state; country profiles realizează
evaluare detaliată a fiecărui stat; country forecasts explică prognozele realizate de E.I.U.
pentru următorii 5 ani; business operations reports oferă informaţii despre situaţia curentă din
36 dintre ţările acoperite de E.I.U.; E.I.U. business newsletters furnizează informaţii asupra
evoluţiilor regionale; investing, lincesing & trading conditions aboard este un ghid al
condiţiilor de afaceri din 60 de ţari; financing foreign operations oferă informaţii despre
tehnicile financiare din 47 de ţări.
Categoriile de indicatori în cazul analizei riscului de ţară sunt următoarele :
riscul de creditare pe termen mediu – lung;
riscul politic şi de politică economică;
riscul comercial pe termen scurt.
Acestor categorii de indicatori li se acordă puncte, apoi sunt ponderaţi cu următoarele
procente 45%, 40%, respectiv 15%, însumaţi şi apoi împărţiţi pe grupele corespunzătoare:
Tabel nr. 8.4. Scorul pe clase de risc acordat Clasa A

de EUI
0-20 puncte
25-40 puncte Clasa B
45-55 puncte Clasa C
60-75 puncte Clasa D
80-100 puncte Clasa E
Sursa Theodor Tudoriu, Riscul de ţară, Ed. Lucreţius, Bucureşti, 1998
Definiţiile claselor de risc sunt :

Clasa A: ţări fără constrângeri valutare asupra capacităţii de plată, fără probleme în
finanţarea activităţii comerciale, cu un guvern funcţional, capabil să aplice eficient politica
economică.
Clasa B: ţări fără constrângeri valutare semnificative, dar cu politici economice sau
structuri politice aflate sub semnul întrebării. Au acces la pieţele de capital, nu există riscuri
Pagina 47 din 81
semnificative privind tranzacţiile comerciale, dar riscul politic şi cel de politică economică
trebuie supravegheat.
Clasa C: ţări cu antecedente privind crize valutare periodice şi probleme politice, cu
dezechilibre interne şi externe persistente, dar controlabile.
Clasa D: ţări cu probleme economice şi politice care au eşuat în implementerea
reformelor ori s-au blocat în fazele lor iniţiale.
Clasa E: ţări cu un nivel înalt şi în creştere al arieratelor, caracterizate de dezechilibre
fiscale severe şi de hiperinflaţie. Acestea se află în pragul războiului civil sau înregistrează
schimbări politice violente. Riscul politic este, de obicei ridicat.
Întreruperea relaţiilor cu FMI. Este un criteriu adiţional, considerându-se că aceste
state întâmpina dificultăţi serioase, pe care nu le vor putea depăşi curând.

utilizate firmele de evaluare
Firmele de evaluare în comparaţie cu agenţiile de rating se caracterizează printr-o
activitate mai complex, care acoperă riscul suveran, dar şi riscul de ţară generalizat. Modele
de analiză folosite de firme acoperă toate tehnicile teoretice cunoscute, începând cu listele de
control şi terminând cu studiile de ţară.
În analiza riscului de ţară de către firmele internaţionale sunt prezente următoarele
elemente: situaţia economică şi stabilitatea politicii economice din care reies dificultăţile ce
apar în capacitatea investiţiilor străine de a genera profit şi problemele privind repatrierea
profitului; stabilitatea politică care urmăreşte posibilitatea de expropriere .
În evaluarea situaţiei economice, politice şi sociale toate firmele utilizează indicatori
cantitativi şi variabile calitative.
4.3. Evaluarea riscului de ţară de instituţiile bancare
Riscul la care se supune o bancă comercială într-o activitate de creditare

internaţională este acela ca debitorii să nu dispună la un moment dat, de valuta necesară
pentru plata obligaţiunilor care decurg din împrumutul extern. Dacă acest risc apare din cauza
unor condiţii aflate sub controlul guvernului statului partener, atunci el este risc suveran.
Băncile în relaţiile lor internaţionale au acordat tot mai multe credite statelor şi astfel au
devenit preocupate de evaluarea riscului de ţară.
4.3.1. Metodologia utilizată de Citibank
Pagina 48 din 81
Sistemul de evaluare a riscului de ţară utilizat de Citibank este organizat ca un sistem

de alarmare rapidă, în elaborarea căruia au fost respectate următoarele principii20:
construirea unui sistem de comunicare interbancară, care să asigure o circulaţie rapidă
şi continuă a informaţiilor între filialele din străinătate şi centrul decizional;
utilizarea directă a estimărilor de risc de ţară în stabilirea plafoanelor de împrumut
către o anumită ţară;
evitarea unor creşteri bruşte ale expunerii într-o anumită ţară; creşterea expunerii este
decisă numai după o profundă analiză a perspectivelor ţării şi a profitului bancar.
Sistemul de evaluare a riscului de ţară de către Citibank presupune parcurgerea
următoarelor etape:
evaluare nevoilor şi posibilităţilor clienţilor internaţionali ai Citicorp.;
analiza mediului de afaceri din ţara debitoare, în funcţie de caracteristicile debitorului
şi de orizontul de timp al împrumutului;
analiza şi anticiparea evenimentelor naţionale şi internaţionale cu potenţial favorabil
sau advers asupra afacerilor Citicorp;
aplicarea tehnicilor calitative şi cantitative de prelucrare a informaţiilor cu privire la
ţara împrumutată.
Citibank monitorizează continuu ţările debitoare şi îşi fundamentează aprecierile
calitative pe o mare varietate de indicatori statistici. Aceşti indicatori se referă la :
condiţiile economice interne ;
situaţia balanţei de plăţi;
accesul la finanţarea internaţională;
datoria externă;
situaţia politică şi externă;
rezistenţa la şocurile externe
Indicatorii sunt analizaţi în interdependenţa lor, de către analişti bancari
experimentaţi, care apoi decid nivelul riscului de ţară. Citicorp şi-a construit propria bază de
date cu privire la debitori şi se află într-o căutare continuă de indicatori care să reflecte cât
mai real situaţia generală a unei ţări.
Sistemul de evaluare a riscului de ţară este asistat de calculator, iar rezultatele
evaluării poartă forma unui studiu de ţară.
Tabel nr. 9.4. Avantaje şi dezavantaje ale sistemului Citibank
Avantaje ale sistemului Citibank Dezavantaje ale sistemului
20
Monica Duduian, op.cit. p.51
Pagina 49 din 81
Citibank
bună cunoaştere a debitorilor gradul înalt de subiectivitate
identificarea oportunităţilor de afaceri dintr-o ţară consumul mare de timp
semnalează evenimentele cu potenţial advers asupra consumul mare de resurse
riscului de ţară financiare
fundamentează strategia de împrumuturi internaţionale
atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung
schimbări rapide ale expunerii bancare în funcţie de
nivelul estimat al riscului de ţară
Sursa: Monica Duduian, Evaluarea riscului de ţară, Ed. All Beck, 1998, p. 52-53
4.3.2. Metodologia utilizată de Bank of America

Sistemul de evaluare utilizat de Bank of America diferă mult de cel al Citibank, în
sensul că nu este un sistem de alarmare rapidă, ci unul care combină analiza cantitativă u cea
calitativă.
Bank of America a început să evalueze riscul de ţară încă din anii ’60, evoluând în
timp de la raţionamente pur calitative la sistemele asistate pe calculator. Estimarea riscului de
ţară de către Bank of America presupune parcurgerea următoarelor etape:
Calcularea rating-ului riscului de ţară;
Stabilirea limitelor maxime de expunerea;
Monitorizarea limitelor reale ale expunerii dintr-o anumită ţară.
Evaluarea riscului de ţară începe prin colectarea informaţilor, fie direct din
publicaţiile statistice, fie cu ajutorul unor chestionare completate de economişti şi consilieri
bancari experimentaţi. Chestionarele sunt astfel concepute încât, pe de o parte să permită
includerea unor variabile specifice unei ţări, iar pe de altă parte să permită posibilitatea
realizării de comparaţii între ţări. Pe baza acestor chestionare, se acordă un punctaj subiectiv
fiecărei variabile calitative sau cantitative.
Informaţiile culese din publicaţiile naţionale şi internaţionale sunt grupate în trei
categorii de variabile, şi anume: lichiditate, politică monetară şi fiscală şi structura
economică. Astfel grupate, variabilele sunt integrate într-un sistem econometric care conduce
la calcului indicelui capacităţii de servire a datoriei pe termen scurt, mediu şi lung, pe o scală
de risc de la 0 (risc foarte mare) la 100 (risc 0).
Bank of America a ajuns la concluzia că indicatorii lichidităţii reflectă capacitatea
unei ţări de a-şi onora datoria pe termen scurt (sub un an), în timp ce indicatorii structurii
economice reflectă aceeaşi capacitate pe termen lung (cinci ani). Pentru datoria pe termen
Pagina 50 din 81
mediu (trei ani) s-a considerat că cea mai bună combinaţie este cea dintre variabilele
structurale şi cele politice.
Chestionarul economic include următorii indicatori economici interni şi externi:
eficacitatea politicii monetare;
eficienţa politicii fiscale guvernamentale, inclusiv a metodelor de acoperire a
deficitului bugetar;
impactul politicilor de ajustare asupra sectorului financiar;
atitudinea guvernamentală faţă de investiţiile interne şi străine;
programul de dezvoltare economică;
calitatea managementului general;
structura economică şi bogăţia în resursele naturale;
calitatea forţei de muncă;
nivelul de dezvoltare al infrastructurii;
structura P.I.B.;
gradul de diversificare al exporturilor şi importurilor pe grupe de măfuri şi zone
geografice;
accesul la credite internaţionale;
politica cursului de schimb;
relaţiile economice regionale;
accesul la credite concesionale.
Chestionarul se încheie cu o întrebare foarte deschisă, referitoare la aspectele pe care
subiectul le consideră importante şi care nu au fost acoperite de întrebările anterioare.
Chestionarul politic evaluează capacitatea şi dorinţa unei ţări de a-şi onora
angajamentele externe şi cuprinde trei categorii de factori:
controlul guvernamental;
conflictele sociale potenţiale;
factorii externi.
În ambele chestionare celor intervievaţi li se cere părerea cu privire la probabilitatea
de eroare a evaluării. Rating-ul de ţară obţinut cu ajutorul sistemului statistic şi al
chestionarelor este apoi utilizat pentru:
stabilirea nivelului maxim al împrumuturilor ce pot fi acordate unei ţări;
fundamentarea deciziei de înfiinţare a unor sucursale;
stabilirea provizioanelor pentru pierderile posibile din împrumuturile internaţionale.
Pagina 51 din 81
4.3.3. Metodologia utilizată de Credit Lyonnais

În evaluarea riscului de ţară, sistemul elaborat de Credit Lyonnais combină analizele
cantitative cu cele calitative şi cu modelele econometrice. Sistemul este structurat pe două
categorii de indicatori: economici şi socio-politicii Selectarea indicatorilor relevanţi s-a
realizat cu ajutorul unui model econometric, construit pe baza observaţiilor empirice. în
modelul econometric au fost testaţi cincizeci de indicatori, dintre care nouăsprezece au fost
găsiţi relevanţi.
Indicatorii relevanţi au fost grupaţi în cinci categorii după cum urmează:
• Balanţa de plăţi (6 indicatori).
• Datoria externă şi rezervele (4 indicatori).
• Mărimea, structura şi ritmul de creştere al P.N.B. (4 indicatori).
• Bugetul de stat şi preţurile (3 indicatori).
• Situaţia socio-politică (2 indicatori).
Valorile indicatorilor economici sunt transformate în indici pe o scală de la 1 la 99.
Indicatorii socio-politici sunt şi ei transformaţi în indici în funcţie de aprecierile subiective
ale specialiştilor bancari, exprimate prin intermediul unui chestionar.
Indicii sunt apoi combinaţi în cadrul a patru categorii, pe baza unor ponderi stabilite
astfel încât indicele agregat pentru fiecare categorie să aibă o valoare cuprinsă între 0 şi 99.
Ponderea variabilelor cantitative rezultă din combinarea testelor econometrice cu aprecierile
subiective, iar cea a variabilelor calitative este exclusiv subiectivă.
În funcţie de valoarea indicelui final, ţările analizate sunt grupate separate, pe termen
scurt şi pe termen lung, în patru categorii:
Tabel nr. 10.4. Grupe de risc Grupa

Credit Lyonnais
Valoarea indicelui de risc
Peste 76 1 (cea mai sigură)
51-74 2
26-50 3
Sub 26 4 (cea mai riscantă)
Sursa: Theodor Tudoriu, op. cit. p. 81
Sistemul utilizat de Credit Lyonnais permite realizarea de comparaţii între ţări.

Sistemul este utilizat atât la clasificarea ţărilor debitoare, cât şi la fixarea nivelului maxim al
expunerii bancare.
Pagina 52 din 81
Printre dezavantajele aplicării acestui sistem se numără subiectivitatea care decurge

mai ales din ponderile acordate diferitelor variabile şi din estimările situaţiei socio-politice.
Sistemul se caracterizează şi printr-o mare simplificare a realităţii.
O dată elaborat, modelul poate fi aplicat cu uşurinţă, dar nu permite identificarea
schimbărilor bruşte ale riscului dintr-o ţară, ca în cazul modelelor Citibank şi American
Security Bank.

utilizate de instituţiile bancare
Analiză comparativă a metode lor de evaluare a riscului de ţară folosite de instituţiile

bancare dovedeşte varietatea tehnicilor de evaluare şi lipsa de uniformitate în tratarea riscului
de ţară.
Tabelul nr. 11.4. Citibank Bank of America Credit Lyonnais

Asemănări şi
deosebiri între
instituţiile bancare de
evaluare a riscului de
ţară
 urmăresc stabilirea nivelului optim al expunerii într-o ţară şi

ASEMĂNĂRI stabilirea provizioanelor, a portofoliului bancar, a strategiei pe termen
lung;
 subiectivitate datorită metodelor de informare pe care le folosesc.
DEOSEBIRI
Din punct de vederea  utilizează datele utilizează statisticile internaţionale şi

a sursei de transmise în mod naţionale şi pe baza de administrare de
informaţii continuu de chestionare funcţionarilor bancari
funcţionarii bancari
Pagina 53 din 81
şi informaţiile din
statisticile naţionale
Din punct de vedere studiul de ţară Modelele Modelele
a tehnicilor de +sisteme de alarmare econometrice + econometrice +
evaluare rapidă +analize analize analize
cantitative/calitative cantitative/calitative cantitaive/calitative
Din punct de vedere

al produsului final Rating de ţară Rating de ţară Indicatori de risc +
matricea credibilităţii
4.4. Reviste de specialitate

4.4.1 The Economist
Modelul utilizat de revista The Economist a fost publicat pentru prima dată în anul
1986. În evaluarea riscului de ţară erau utilizate un număr de circa 14 variabile care totalizau
100 de puncte. Aceste variabile erau grupate în trei categorii:
factori economici care totalizau 33 de puncte;
factori politici care totalizau 50 de puncte;
factori sociali cărora le erau atribuite 17 puncte.
Modelul presupune realizarea de scoruri pentru fiecare factor şi ţară analizată şi
obţinerea unui indice global al riscului, în funcţie de care se poate realiza o clasificare a
ţărilor analizate
4.4.2. Institutional Investors

Unul din cele mai cunoscute clasamente de risc este cel realizat de revista Institutional
Investors, obţinut ca o medie a estimărilor realizate de 80-100 de instituţii financiar-bancare.
Acest clasament este folosit în prezent ca punct de referinţă de mediile internaţionale de
afaceri. Institutional Investors grupează ţările în cinci clase de risc notate de la A la E, a cor
semnificaţie este următoarea:
Tabelul nr. 12.4. Clasele de risc Institutional Investors
CLASA DE RISC INTERPRETARE
A corespunde unui nivel minim al potenţialului de risc de ţară
B Corespunde unui nivel acceptabil de risc, existând posibilitatea
unor pierderi reduse;
Pagina 54 din 81
C indică un nivel critic al riscului de ţară, pierderi potenţiale mari,

pentru proiectele pe termen lung se recomandă obţinerea de
garanţii guvernamentale;
D nivel ridicat la riscului de ţară şi pierderile pot fi totale, se
recomandă evitarea sau aşteptarea;
E nivel maxim al riscului de ţară, se recomandă evitarea orcărui
tip de tranzacţie.
Sursa: Cristian Păun, Laura Păun, Riscul de ţară, Ed.Economică, Bucureşti, 1999, p.
21
Capitolul V
Analiza riscului de ţară al României
România a pornit în tranziţia la economia de piaţă, cu un handicap major şi a avut

greutăţi mari în a se desprinde de trecutul ei politic şi economic. După câştigarea libertăţii
atât politice cât şi economice, au apărut mari dispute legate de privatizare, ritmul reformelor
economice, atitudinea faţă de capitolul străin, dispute politice care au afectat coerenţa şi
consecvenţa politicii de reformă.
Între 1990 şi 1992, România a cunoscut o primă recesiune de amploare (aşa cum a
existat în toate ţările de tranziţie), cu rate ale inflaţiei de trei cifre. Între 1993 şi 1996 s-au
înregistrat o dinamică pozitivă a producţiei şi o scădere a inflaţiei dar concomitent, s-au
acumulat tensiuni ce s-au reflectat în creşterea rapidă a datoriei şi dificultăţi mari în
finanţarea deficitelor externe.
În 1997, s-au întreprins măsuri de ajustare structurală pornindu-se de la realitatea că
Banca Centrală avea rezerve scăzute (sub 700 milioane USD) şi inflaţia lunară trecuse o cifră
în ultimul trimestru al anului 199621.
Măsurile din 1997 au permis Băncii Centrale să-şi consolideze rezervele valutare la
un nivel care a ajutat-o să evite o mare criză în 1999. Pe de altă parte, este de arătat că
măsurile adoptate în acest an (1999) au avut costuri majore şi au condus la un declin al
economiei, cumulat, de aproximativ 16% din PIB în perioada 1997 – 1999.
21
Daniel Dăianu, România şi Uniunea Europeană.Inflaţie, balanţa de plăţi, creştere economică. Ed. Polirom,
Iaşi, 2002, p. 12
Pagina 55 din 81
Perioada 2001 - 2003 a fost caracterizată de o creştere a investiţiilor străine, datorată

în mare măsură de intrarea în vigoare a Legii pentru promovarea investiţiilor directe care
acordă facilităţi fiscale celor ce aleg să investească în România mai mult de 1 milion de
dolari, iar creşterea economică din 2003 a fost de 4,9%.
În anul 2004 situaţia României în cifre stă astfel: creştere economică de 8,1% (cu mult
peste media europeană 3-4%) datorată agriculturii, industriei şi construcţiilor cu un aport de
peste 46,6%; rata inflaţiei a fost de 9%, iar rata şomajului a fost de 4,1%.
5.1. Evaluarea situaţiei economice şi politice a României
5.1.1. Evaluarea situaţiei economico-financiare
Analiza economico-financiară a anului 2003

În anul 2003 economia românească a conţinut tendinţele favorabile din anii anteriori
în privinţa creşterii economice, dezinflaţiei, controlului deficitului bugetar şi reducerii
şomajului.
Produsul intern brut la nivelul anului 2003 a avut un ritm anual de creştere de 4,9%
(PIB2003=1890778,3 mld lei; PIB2002=1512616,8 mld lei, deflatorul PIB = 119,2%), produsul
intern brut pe locuitor la nivelul anului 2003 era de 86996,3 mii lei/locuitor, cu 17993,6 mii
lei/locuitor mai mult ca în 2002.
Consumul final total a avut în 2003 un ritm anual de creştere de 6,9% şi o pondere în
PIB de 83,3% în creştere cu 1% faţă de 2002 (Consum final total2002=1243106,9 mld lei;
Consum final total2003=1574536,3 mld lei).
Formarea brută de capital fix a înregistrat în 2003 un ritm anual de creştere de 9,2%.
Rata de investiţie pentru anul 2003 a fost de 22,52%, cu 1,2 puncte procentuale mai mare
decât cea din anul 2002.
Industria în anul 2003 a avut un ritm anual de creştere de 4,6% şi o pondere de 28,4%
în PIB, nivel egal cu cel din 2002. Cele mai semnificative creşteri s-au consemnat în
următoarele ramuri (între 15,9% şi 40,2%): textilă, cauciuc şi mase plastice, aparatură şi
instrumente medicale de precizie, mijloace de transport. Evoluţii diametral opuse au
înregistrat metalurgia şi industria prelucrătoare de ţiţei cu scăderi de producţie de 19,1% şi
respectiv 9,7% comparativ cu 2002.22
22
rapotul anual BNR pentru 2003 , www.bnro.ro/publicaţii
Pagina 56 din 81
Construcţiile au înregistrat în anul 2003 o creştere de 7% şi o pondere în PIB de 5,7%

cu 0,1% mai mare decât în 2002.
Agricultura în anul 2003 a avut o variaţie pozitivă de 3% şi o pondere în PIB de
11,7% cu 0,3% mai mare faţă de 2002.
Serviciile au înregistrat un ritm anual de creştere de 5,2% şi o pondere în PIB de
44,6% cu 0,5% mai puţin ca în 2002. Ponderea mai mică a serviciilor în PIB se datorează
creşterii semnificative a agriculturii în PIB cu 3% faţă de anul precedent.
Pe parcursul anului 2003 rata şomajului s-a diminuat cu 1,2%, ajungând în luna
decembrie la 7,2%. La această scădere a şomajului a contribuit creşterea economică şi
măsurile luate de guvern cu privire la stimularea ocupării forţei de muncă, Legea nr. 76/2002.
Rata inflaţiei s-a situat la 14,1%, şi a înregistrat o medie anuală de 15,3%. Scăderea
faţă de anul 2002 este de 3,7% la sfârşitul perioadei şi de 7,2% la media anuală. Factorii care
au influenţat dezinflaţia au fost:
încetinirea deprecierii nominale a monedei naţionale faţă de coşul euro-dolar;
reducerea corecţiilor aplicate preţurilor administrate de la 23,5% în 2002 la 17,4% în
2003 şi astfel preţurile administrate au avut o contribuţie de 3,8% la inflaţia anului 2003, faţa
de 4,6% în anul 2002;
evoluţia favorabilă a preţurilor pentru import pentru bunuri industriale şi de consum,
valoarea unitară a importurilor diminuându-se cu 3,3% faţa de anul 2002;
stabilitatea cadrului fiscal care a făcut ca puţinele măsuri cu caracter fiscal să aibă un
impact limitat asupra inflaţiei.
Dintre factorii care au contribuit la creşterea presiunii inflaţioniste sunt23:
creşterea salariului mediu brut cu 23,6% în termeni nominali şi cu 7,2% în termeni
reali;
majorarea cererii de consum, stimulată atât de creşterea veniturilor populaţiei, cât şi
de politica de expansiune agresivă a creditului către gospodării, promovată de majoritatea
băncilor comerciale. Astfel economiile populaţiei (în lei) au scăzut în termeni reali cu 1,8% în
decembrie 2003 faţă de decembrie 2002;
continuarea acumulării de arierate în economie.
Deficitul general consolidat a fost de 2,3% din PIB, veniturile au înregistrat un nivel
de 30% din PIB, în timp ce cheltuielile un nivel de 32,3% din PIB.
Tabel 1.5. Evoluţia soldului bugetului general consolidat

23
raportul anual BNR pentru 2003, www.bnro.ro/publicaţii
Pagina 57 din 81
2002 2003
mld. lei % în PIB mld. lei % în PIB
Deficit convenţional -39827 -2,6 -43769 -2,3
Surplus(+)/Deficit(-),primar 5975 0,4 -3749 -0,2
Sursa: Raportul BNR pentru anul 2003
Gradul de fiscalitate calculat ca raport între veniturile fiscale colectate la bugetul

general consolidat şi PIB s-a situat la nivelul anului 2003 la 27,9% din PIB, având o creştere
cu 0,3 puncte procentuale faţă de nivelul anului 2002.
În anul 2003, balanţa de plăţi a consemnat adâncirea soldului negativ al contului
curent până la nivelul de 2 877 milioane euro, cu 77,3% superior celui înregistrat în anul
precedent. Ponderea deficitului contului curent în PIB a fost de 5,7%, în creştere cu 2,3% faţă
de anul 2002. Influenţa determinantă asupra contului curent a avut-o deficitul balanţei
comerciale, a cărui pondere în PIB a crescut de la 5,7 % în anul 2002 la 7,9% în anul 2003.
Tabel 2.5. Contul curent (mil. euro) 2002 2003

INDICATOR
a) Sold balanţă comercială (bunuri) -2752 -3955
export (FOB) 14675 15614
import (FOB) 17427 19569
b) Servicii, net 5 62
c) Venituri, net -488 -623
d) Transferuri curente, net 1612 1639
SOLD CONT CURENT -1623 -2877
Sursa: Raportul anual BNR pentru 2003
Investiţiile directe nete ale nerezidenţilor în România au însumat 1 627 milioane euro,
în creştere cu 34,2% faţă de anul 2002, peste 70% din acestea reprezentând participaţii la
capital şi credite acordate de firmele străine întreprinderilor româneşti în care au investit.
Principalele activităţi spre care s-au orientat investiţiile străine directe au fost: industria,
serviciile profesionale, comerţul cu ridicata, transporturile, comerţul cu amănuntul,
construcţiile, turismul şi agricultura. Principalele ţări investitoare au fost: Franţa, Germania,
Italia, Olanda şi SUA.
Finanţarea externă netă din împrumuturi şi credite pe termen mediu şi lung a însumat
1 034 milioane euro, mai redusă cu 37% decât în anul 2002, evoluţie determinată îndeosebi
de scăderea volumului de credite contractate de sectorul nebancar şi de influenţele rezultate
Pagina 58 din 81
din variaţia cursului de schimb EUR/USD. Intrările nete din împrumuturi şi credite pe termen
scurt au fost de 381 milioane euro, în creştere cu 9,2% faţă de anul precedent.
Datoria externă pe termen mediu şi lung a crescut faţă de sfârşitul anului 2002 cu
4,8%, ajungând la 15,4 miliarde euro, în urma unor intrări nete din credite externe în valoare
de 2,1 miliarde euro.
Indicatorii de îndatorare externă s-au situat şi în anul 2003 în limite normale. Datoria
externă pe termen mediu şi lung a reprezentat 33,4% din PIB la sfârşitul anului 2003 şi 84,2%
din exportul de bunuri şi servicii, în scădere faţă de anul precedent. Rata serviciului datoriei
externe pe termen mediu şi lung a scăzut de la 21,1% în anul 2002 la 17,6% în anul 2003,
tendinţă imprimată de creşterea exportului de bunuri şi servicii. În acelaşi timp, gradul de
acoperire a rezervei oficiale a Băncii Naţionale a României s-a redus de la 4,2 la 4,1 luni de
import, datorită evoluţiei importului de bunuri şi servicii.
Figura 1.5. Evoluţia indicatorilor datoriei externe24
Rezervele oficiale ale BNR au atins cota de 7,5 miliarde euro, la sfârşitul anului 2003,
reprezentând echivalentul a 4,1 luni de importuri de bunuri şi servicii în scădere faţă anul
trecut datorită dinamicii mai rapide a importurilor (4,2 luni de importuri de bunuri şi servicii
în 2002, rezerva de 7 miliarde euro). Acest nivel reprezintă un nivel adecvat conform
standardelor internaţionale.
24
după raportul anual BNR pentru 2003, www.bnro.ro/publicaţii
Pagina 59 din 81
Moneda naţională s-a apreciat cu 3,3% faţă de coşul valutar euro-dolar. Evoluţia
divergentă a celor două monede a făcut ca leul să se aprecieze faţă de dolarul american cu
16,3% şi să se deprecieze cu 3,7% faţă de moneda euro.
La începutul anului 2003 Banca Naţională a României a decis trecerea la euro ca
monedă de referinţă a pieţei valutare, ţinând cont de preponderenţa tranzacţiilor efectuate în
această monedă, de structura pe valută a datoriei externe şi de exigenţele procesului de
integrare în UE.
Analiza situaţiei economico-financiară pentru anii 2004-200525

Pentru anul 2004 s-a înregistrat o rată de creştere economică de 8,1% cu 3-4 puncte
procentuale peste media europeană, rata inflaţie a fost de 9%, iar rata şomajului de 4,1%.
Creşterea economică aferentă acestui an se datorează în principal agriculturii (în acest an
înregistrându-se producţii record) apoi industriei şi construcţiilor toate având un aport estimat
de 46,6%.26
În ceea ce priveşte domeniul privatizării, vânzarea Petrom către OMV, pentru suma
de 1,7 miliarde dolari, a fost declarată de către Economist Intelligence Unit ca fiind cea mai
valoroasă tranzacţie a anului 2004. În 2005 se presupune că privatizarea Casei de Economii şi
Consemnaţiuni va fi evenimentul anului, aşa cum a fost Petrom în 2004.
Pentru nivelul anului 2005 se estimează un produs intern brut de 80 de miliarde de
dolari (PIB/locuitor de 3700 USD), o inflaţie de 8,5%, o creştere a consumului final cu 4,4%,
industria cu 5,1%, construcţiile cu 8,8%, serviciile cu 5,7% şi agricultura, pentru care se
estimează o creştere de numai 2,9% ,după ce în 2004 creşterea a fost de 15,5%. Pentru
exporturi, prognoza anului 2005 indică un avans de 18,9%, sub nivelul de 21,7% prognozat
pentru 2004; pentru importuri se prognozează o creştere de 17,4%, faţă de 20,1% pentru
2004. La nivelul contului curent, deficitul este estimat la 5,3% faţa de 5,5% estimat pentru
2004. În 2005 sunt aşteptate creşteri semnificative pe piaţa farmaceuticelor, la vânzările de
autoturisme şi autovehicule şi la categoria electronice şi electrocasnice.
În ceea ce privesc investiţiile străine sunt două perspective care se aşteaptă a se
realiza. Prima prevede o scădere a fluxului de capital străin în 2005, ca urmare a introducerii
noii legislaţii europene care elimină unele facilităţi acordate investitorilor. A doua variantă,
care este mai optimistă, se referă la noul Investment Grade acordat României de agenţia
25
analiza situaţiei economico-financiare din anii 2004 şi 2005 s-a făcut pe baza estimărilor apărute în revistele de specialitate
(Capital, Lumea în 2005) şi pe baza buletinelor intermediare publicate de BNR.
26
Capital, Lumea în 2005, p.87
Pagina 60 din 81
FITCH-IBCA, precum şi recunoaşterea de către UE a statutului de economie de piaţă

funcţională, situaţii care ar putea şi alţi investitori să se orienteze să investească în economia
românească.27 Totodată semnarea Tratatului de Aderare la Uniunea Europeană din 26 aprilie
2005 este un alt atu care ar putea atrage investiţii străine în ţară şi ar putea influenţa rating-ul
acordat de agenţiile specializate asupra riscului de ţară.
5.1.2. Analiza componentelor politice ale riscului de ţară pentru România
În perioada „epocii de aur”, în ultima parte a anilor ’80, când aproape toate celelalte
ţări comuniste începuseră tranziţia, România se adâncea tot mai mult în criză şi în izolare
economică şi politică. Alocarea centralizată şi ineficientă a resurselor şi restituirea integrală a
datoriei externe a condus la reducerea până la stopare a investiţiilor în industrie, infrastructură
şi în sectorul social.
După 1989 a urmat o euforie de scurtă durată, înlocuită cu teama şi atitudinea
precaută în faţa reformelor economice. Pe scena politică au luat naştere numeroase partide
politice ce doreau să preia puterea. Imediat după decembrie 1989, controlul interimar al ţării a
fost luat de Frontul Salvării Naţionale. În 1992 au loc primele alegeri democratice.
Guvernarea dintre 1992-2000 nu a prea dat roade, fiind măcinată de crize politice, de
schimbări de guverne, crize în cadrul partidelor care erau la guvernare. Toate acestea au făcut
ca procesul de tranziţie la economia de piaţă să încetinească şi situaţia economico-socială să
se înrăutăţească. Mineriada, grevele angajaţilor din întreprinderile se stat, grevele cadrelor
didactice şi alte evenimente de nemulţumire socială au înrăutăţit imaginea României peste
hotare. În această perioadă nici indicatorii economici nu arătau prea bine, deficitul PIB era
ridicat, rata inflaţiei a avut cote foarte ridicate de până la 151,4% în 1997, rata şomajului era
şi ea foarte ridicată. Lipsa politicilor economice adecvate a făcut ca situaţia în această
perioadă să conducă la instabilitate economică şi socială.
Instabilitatea cadrului legislativ şi instituţional a afectat puternic investitorii străini
atât direct, cât şi indirect: în mod direct prin descurajarea iniţiativei de investiţie în condiţiile
imposibilităţii pregătirii unui plan de afaceri şi indirect prin afectarea întregului climat de
afaceri şi a întregii evoluţii economice care au devenit total neatractive (scăderea puterii de
cumpărare, reducerea investiţiilor în economie, etc.)
În această perioadă au proliferat o serie de fenomene specifice fazelor de capitalism
sălbatic: extinderea economiei subterane, evaziunea fiscală, privatizările frauduloase,
practicile speculative, jaful din avutul public, îmbogăţirea unor grupuri de tip mafiot.
27
Capital, Lumea în 2005, p. 102
Pagina 61 din 81
Politicianismul si interesele înguste de partid, din această perioadă, au marcat adeseori

viaţa politică, având influenţe negative asupra programelor de reformă. Confruntările
exacerbate dintre partide, politizarea mişcării sindicale şi fragilitatea societăţii civile au
îngreunat şi schimbarea mentalităţilor sociale.
După anul 2000, chiar de la sfârşitul anului 1999, lucrurile au început să se
îmbunătăţească. Rata inflaţiei, deficitul bugetar, rata şomajului au început să scadă, nivelul de
trai s-a îmbunătăţit, moneda naţională a început o perioadă de stabilizare, chiar începând cu
anul 2000 nici un guvern nu a mai fost schimbat.
În ceea ce priveşte politica internă guvernul împreună cu Banca Naţională au avut
stabilite unele priorităţi cum ar fi:
asigurarea creşterii economice;
realizarea unei macrostabilizări consolidate;
îmbunătăţirea substanţială a mediului de afaceri;
promovarea unor politici coerente, compatibile cu mecanismele Uniunii Europene.
O mare parte dintre aceste priorităţi au fost atinse, drept dovadă sunt indicatorii
economici care reflectă acest lucru.
Situaţia politică din ultima perioadă, creşterea nivelului de trai, reducerea grevelor şi a
acţiunilor de tip revendicativ, creşterea indicatorilor economici cu impact pozitiv, dovedesc
faptul că România pe plan intern începe să devină stabilă atât din punct de vedere social şi
politic cât şi economic.
Pe plan extern România a început să prezinte încredere mai ales aderării la NATO la
sfârşitul anului 2002 şi semnării Tratatului de Aderare la Uniunea Europeană la 26 aprilie
2005, prin care România ar urma să adere la Uniunea Europeană în 2007. Astfel, datorită
politicii externe dusă de statul român, alinierii legislaţiei româneşti la cea europeană, creării
cadrului necesar desfăşurării activităţilor economice pe plan intern, investiţiile străine în
România sunt în creştere iar economia începe să prospere.
5.2. Poziţia României în clasamentele internaţionale de risc de ţară
Cu o populaţie de 22 de milioane locuitori, România reprezintă ca mărime a doua

piaţă potenţială din Europa de Est ceea ce uneori este suficient pentru a atrage investitorii
străini. De aceea, dacă statul român reuşeşte să-şi îmbunătăţească imaginea în exterior,
profitând de conjunctura politică regională favorabilă, prin accelerarea reformei, investiţiile
străine ar putea creşte semnificativ, continuând creşterea economică.
Pagina 62 din 81
Evaluarea riscului de ţară realizată de agenţiile de rating are un profund caracter

reflexiv. Nivelul ratingului este o expresie a bonităţii statului respectiv, condiţionând astfel
accesul acestuia la creditele internaţionale, precum şi costurile respectivei finanţări. Această
condiţionare este însă reciprocă, întrucât în cele mai multe cazuri dezvoltarea şi bonitatea
statului în cauză sunt esenţial dependente de capacitatea de a contracta împrumuturi externe,
indusă de ratingul acordat. Astfel, se vizează o evaluare prezentă a cursului ulterior al
evenimentelor, dar desfăşurarea ulterioară a evenimentelor depinde esenţial de valorile
prezente atribuite acesteia.
Un alt eveniment de importanţă este constituit de elaborarea metodologiei de evaluare
a riscului suveran, de ierarhizarea importanţei indicatorilor – valorilor – luaţi în calcul şi de
ponderarea lor. Trebuie avut în vedere că aceste valori sunt categorii failibile, putându-se
dovedi inadecvate şi nepotrivite la momente istorice diferite. Astfel de instrumente au şi ele
un caracter reflexiv, în sensul că în condiţii diferite prevalează valori diferite şi existând un
mecanism de tip feed-back care le raportează la condiţiile efective.
Anul 1996 marchează iniţiativa României de contractare a unor împrumuturi de pe
pieţele internaţionale de capital. Întrucât acest acces era condiţionat de o evaluare a riscului
de ţară, BNR a colaborat în acest scop cu Merril Lynch şi Nomura Securities. Aceste firme au
acţionat în calitate de consultant al BNR în vederea obţinerii ratingurilor din partea S&P şi
Moody's, respectiv Japan Credit Rating. Odată aceste ratinguri acordate, date fiind condiţiile
relativ favorabile (notări BB-, BA3, respectiv BB+ pe termen lung în monedă străină) BNR a
mandatat Nomura Securities cu plasarea unei emisiuni de "samurai bonds" şi Merill Lynch cu
prima participare pe piaţa euroobligaţiunilor28.
La acordarea ratingurilor a contat faptul că îndatorarea României era scăzută, precum
şi considerentul că România este a doua piaţă potenţială ca mărime în estul Europei. Un punct
în minus apare în comentariile ce însoţesc evaluările agenţiilor de rating şi care denotă
superficialitatea analizelor făcute, întrucât existau semne care să ateste un trend negativ chiar
la sfârşitul anului 1995 (deprecierea externă puternică, abandonarea Memorandumului cu
FMI).
Ratingurile (BB-, BA3, respectiv BB+) îşi menţin tendinţa stabilă şi în anul 1997,
Fitch-IBCA menţionând într-un comunicat nivelul redus al datoriei externe în PIB, obţinerea
asistenţei FMI, schimbarea democratică de regim în urma alegerilor, capacitatea de rezolvare
a problemelor interetnice. Trebuie evidenţiată păstrarea acestor ratinguri în condiţiile în care
reputaţia agenţiilor de evaluare a primit o lovitură grea prin incapacitatea prevederii crizei
28
Monica Duduian, op.cit. p. 131
Pagina 63 din 81
asiatice, unele ţări din regiune fiind plasate în clase investiţionale în momente anterioare
declanşării.
Sub aspectul evaluării agenţiilor de rating, anul 1998 este marcat de criza financiară
majoră din Rusia. Cu toate că relaţiile economice la României cu Rusia sunt nesemnificative,
agenţiile de rating au avut în vedere un posibil efect de antrenare a pieţelor emergente din
Europa Răsăriteană. Anul 1998 a fost unul catastrofal din punctul de vedere al evaluării
riscului suveran al României, Moody's şi S&P reducând cu trei poziţii ratingul pe termen lung
al ţării într-o perioadă de şase luni (de la Ba3 la B3, respectiv de la BB- la B-). În această
situaţie s-au mai aflat doar Indonezia, Thailanda, Coreea de Sud, Malaezia, Rusia şi
Venezuela (chiar cu mai mult de trei declasări), comparaţie care certifică percepţia asupra
unei iminente crize financiare în România. „Tonul” pesimist exagerat a fost dat de Moody's,
care de altfel a retrogradat şi ratingul privind forţa financiară a BRD, cu doar câteva luni
înaintea privatizării băncii, cu repercusiuni asupra valorii de piaţă a acesteia. Printre
elementele care au stat la baza acestor reduceri repetate ale ratingului pe termen lung,
agenţiile menţionează în primul rând mediul extern nefavorabil, care face România extrem de
vulnerabilă la şocurile externe. Cauzele interne amintite sunt: sistarea tranşelor FMI şi
absenţa finanţării internaţionale însă, pe bază reflexivă, şi ca urmare a declasărilor succesive,
un serviciu al datoriei extrem de mare pentru 1999, disensiunile politice din guvern, ajustări
structurale lente şi politica fiscală laxă. Mai reţinută s-a dovedit a fi Fitch-IBCA, care
declasează România cu două poziţii, de la BB- la B.
În anul 1999, prestaţia României a fost destul de convingătoare, înregistrându-se
stabilizarea poziţiei ţării, excepţia constituind-o Fitch-IBCA care s-a aliniat celorlalte două
agenţii (de la B la B-), după ce 1998 declasase România cu numai 2 poziţii. Totuşi,
declasarea Fitch s-a făcut în luna martie, când România nu făcuse dovada capacităţii de plată,
iar ajutorul din partea FMI şi Banca Mondială era condiţionat de contractarea unor credite de
pe pieţele financiare private. Practic, poziţia FMI faţă de România a fost extrem de rigidă,
fiind determinată de faptul că în două rânduri Coreea, decembrie 1997 şi Rusia, iulie 1998
sume importante împrumutate de FMI au fost practic utilizate pentru plata altor datorii,
vizând salvarea creditorilor privaţi..
Anul 2000 debutează cu înscrierea României de către agenţia Standard & Poor’s într-
o grupă de ţări care ar putea intra în incapacitate de plată la sfârşitul anului alături de Coasta
de Fildeş, Zimbabwe. Motivaţia agenţiei este „instabilitatea politică şi pericolul politizării
unor poziţii decizionale cheie în contextul apropiatelor alegeri”.
Pagina 64 din 81
Fitch-IBCA, în noiembrie 2000, îmbunătăţeşte ratingurile pentru datoria pe termen

lung în monedă naţională şi în valută, de la B- la B. Ratingul aferent îndatorării pe termen
scurt în valută a rămas neschimbat, la B. Factorii determinanţi au fost: ieşirea României pe
pieţele internaţionale de capital, mobilizarea unor credite în favoarea unor companii
româneşti, creşterea exporturilor, achitarea la timp a datoriei externe, existenţa unei rezerve
valutare solide la BNR.
Perspectiva generală pentru riscul de ţară pe termen lung este stabilă. Cu toate
acestea, România rămâne una dintre ţările cele mai slab cotate, fiind încă vulnerabilă la şocuri
externe şi interne.
Anul 2001 aduce îmbunătăţirea ratingurilor atribuite României de către agenţia
Standard & Poor’s cu o treaptă. Ratingul atribuit pentru creditele pe termen lung în valută a
fost ameliorat de la B- la B, calificativul pentru datoria pe termen scurt în valută de la C la B ,
iar ratingurile pentru datoria pe termen lung şi cea pe termen scurt în monedă naţională au
fost majorate la B+/B de la B/C. În concluzie, perspectivele ratingurilor rămân pozitive.
Moody’s a majorat calificativele României până la B1 pentru obligaţiunile
denominate în valută , B2 pentru depozitele bancare în valută şi B1 pentru emisiunile
guvernamentale de obligaţiuni în valută şi în lei.
Agenţia internaţională de evaluare Fitch-IBCA a acordat României calificativul
pentru datoria pe termen lung în valută de la B la B+ şi pe cel pentru creditele în moneda
naţională de la B+ la BB-, ca urmare a rezultatelor în procesul de reformă din ultimul an şi a
creşterii rezervelor internaţionale. Ratingul pentru datoria pe termen scurt în valută a fost
reconfirmat la B , iar perspectiva calificativelor pe termen lung a fost revizuită de la pozitiv la
stabil.
De asemenea, Japan Credit Rating Agency a acordat României calificativul BB pentru
împrumuturile pe termen lung în valută
Agenţia de evaluare Moody’s a acordat României pentru anul 2002 calificativul B1
pentru emisiunile de obligaţiuni în valută, iar pentru depozitele bancare în valută de la B3 la
B2 .De asemenea agenţia a acordat ratingul B1 pentru emisiunea de obligaţiuni în lei.
Agenţia Japoneză de Rating Financiar a ameliorat ratingul oferit României cu o
unitate până la BB. Agenţia internaţională Standard & Poor’s a îmbunătăţit ratingul acordat
României în anul 2002. Astfel, împrumuturile suverane pe termen lung în valută au acum
ratingul de BB- , până acum fiind de B+. Pentru împrumuturile suverane pe termen lung în
monedă naţională ratingul ţării noastre a ajuns la BB, crescând de la BB-. Ratingul acordat
împrumuturilor suverane în moneda locală şi în valută pe termen scurt a fost menţinut la B.
Pagina 65 din 81
La 30 oct 2002 Fitch Ratings a îmbunătăţit calificativele acordate României privind

onorarea datoriilor în valută şi moneda naţională la BB- si BB de la B+ si respectiv BB.
Agenţiile de rating au continuat să îmbunătăţească şi în 2003 calificativele acordate
României. Standard & Poor’s a ridicat în două rânduri (la 27 februarie şi 17 septembrie)
rating-ul pentru datoria pe termen lung: de la B+ la BB- şi apoi la BB pentru cea în valută şi
de la BB- la BB şi apoi la BB+ pentru datoria pe termen lung în monedă naţională, menţinând
totodată perspectiva pozitivă acordată ţării noastre. Fitch-IBCA a îmbunătăţit (în decembrie)
calificativele acordate la datoria pe termen lung în valută de la BB- la BB, iar la cea în
monedă naţională, de la BB la BB+. În decembrie 2003, Moody’s a acordat calificative
superioare la datoria pe termen lung în valută şi în lei (de la B1 la Ba3). Totodată, în
decembrie, Japan Credit Rating Agency a anunţat calificativul BB+ pentru datoria în monedă
naţională.
În anul 2005 agenţiile de rating au îmbunătăţit ratingurile acordate României. Astfel
pentru primul trimestru Coface a ridicat rating-ul de ţară la B+, după ce în 2004 şi 2003 a fost
B. Standard&Poor’s a acordat României pentru primul trimestru calificativul BB+ pentru
împrumuturile pe termen lung şi B pentru creditele pe termen scurt în valută. Pentru datoria
pe termen lung în lei Standard&Poor’s a acordat calificativul BBB- şi A-3 pentru
împrumuturile pe termen scurt în moneda naţională.
Moody’s a îmbunătăţit şi ea calificativul acordat României pentru obligaţiunile în
valută cu 2 trepte de la Ba3 la Ba1; plafonul pentru depozitele bancare în valută a fost ridicat
de la B1 la B2.
Creşterea calificativelor acordate României de agenţiile de rating Coface,
Standard&Poor’s şi Moody’s sau datorat în prealabil creşterii economice peste medie şi
faptului că România urma să semneze pe 26 aprilie Tratatul de Aderare la Uniunea
Europeană. Astfel, România este clasată pe piaţa internaţională ca fiind o ţară cu o capacitate
de îndeplinire a obligaţiilor financiare bună, dar cu un anumit grad de sensibilitate la
condiţiile economice nefavorabile, sociale sau politice.
Pagina 66 din 81
Figura 2.5.
5.3. Instituţii din România specializate în analiza riscului de ţară. Banca de Export –
Import a României
Riscul de ţară este un concept relativ nou în România, cu care băncile au început să
opereze din 1990. Astfel, pentru mulţi agenţi economici din România evaluarea riscului de
ţară şi a formelor specifice lui nu a prezentat interes. Abordarea măsurilor de protecţie
împotriva riscurilor ce apar pe piaţa internaţională au fost luate de unele firme abia după
octombrie 2004, când moneda naţională a început să se aprecieze faţă de dolar şi euro,
acestea pierzând sume importante în urma tranzacţiilor pe care le desfăşurau. În acest caz
agenţii economici au luat măsuri de protejare doar împotriva riscului valutar.
Instituţiile care înţeleg cel mai bine necesitatea analizei riscului aparţin sectorului
bancar. Acest lucru pentru majoritatea băncilor este necesar datorită activităţii pe care o
desfăşoară şi anume cea de creditare.
Dintre băncile din România, Banca de Export-Imoprt a României pe lângă caracterul
de bancă comercială adaugă şi trăsătura de Export Credit Agency, destinată sprijinirii
exportatorilor români. Acţionând în această calitate, şi fiind supervizată de Comitetul
Interministerial de Garanţii şi Credite de Comerţ Exterior, BEIR este singura instituţie
financiară din România care include gama produselor puse la dispoziţia agenţilor economici,
asigurarea împotriva materializării riscului de ţară. Astfel, clasamentele elaborate de Banca
de Export Import a României au în vedere riscul de ţară asociat activităţilor comerciale şi
sunt particularizate pentru situaţia exportatorilor români.
Pagina 67 din 81
BEIR (Eximbank) evaluează riscul de ţară pe termen scurt pe baza a două categorii de
factori: factorii economici şi factorii politici. Ponderea celor două categorii de factori în
scorul final este identică şi anume de 50%.
Factorii economici implicaţi în analiza riscului sunt:
nivelul de dezvoltare al ţării, exprimat în PIB pe locuitor, se evaluează pe o scară de la
0 la 10 puncte astfel:
Tabel nr.3.5. Nivel de dezvoltare
PIB/LOCUITOR(USD) SCOR PIB/LOCUITOR(USD) SCOR
0-500 0 3000-4000 5
500-1000 1 4000-5000 6
1000-1500 2 5000-6000 7
1500-2000 3 6000-8000 8
2000-3000 4 8000-10000 9
Pentru valori mai mari de 10000 se acordă 10 puncte.
ritmul real de creştere al PIB poate primi maximum 10 puncte, astfel:
Tabelul nr. 4.5. Ritmul real de creştere al PIB

RITM REAL DE CREŞTERE PIB (%) SCOR
sub -1 0
-1-1 2
1-3 4
3-5 6
5-8 8
peste 8 10
situaţia balanţei de plăţi se calculează ca un raport procentual între soldul balanţei de

plăţi şi PNB, şi se apreciază cu maximum 10 puncte, astfel:
Tabelul nr.5.5. Situaţia balanţei de plăţi SCOR

SOLDUL BALANŢEI DE
PLĂŢI/PNB(%)
sub -10 0
-10 - -5 2
-5 - -3 4
-3 - -1 6
-1 – 2 8
peste 2 10
Pagina 68 din 81
rata inflaţiei în anul curent, în procente, poate primi maximum 5 puncte, după cum
urmează:
Tabelul nr. 6.5. Rata inflaţiei SCOR

RATA INFLAŢIEI (%)
Peste 50 0
30-50 1
20-30 2
10-20 3
5-10 4
Sub 5 5
În funcţie de dinamica din ultimele trimestre se aplică un coeficient de corecţie de +/-

1.
dependenţa de export se calculează ca un raport procentual între încasările din

principalul produs exportat şi valoarea totală a exportului. Indicatorul poate primi maximum
de 10 puncte, astfel:
Tabelul nr. 7.5. Dependenţa de export SCOR

ÎNCASĂRI DIN PRINCIPALUL PRODUS EXPORTAT(%)
Peste 55 0
55-55.1 1
50-45.1 2
45-40.1 3
40-35.1 4
35-30.1 5
30-25.1 6
25-20.1 7
20-15.1 8
15-10.1 9
Sub 10 10
În funcţie de conjunctura pieţei internaţionale se aplică un coeficient de corecţie de -1,

dacă evoluţia este nefavorabilă şi de +1 în caz contrar.
Pagina 69 din 81
gradul de acoperire al importurilor prin exporturi se calculează ca un raport procentual

între valoarea exportului şi cea a importului şi poate primi maximum 10 puncte, după cum se
poate observa în tabelul următor:
Tabelul nr.8.5. Gradul de acoperire a SCOR
importului prin exporturi
GRAD DE ACOPERIRE (%
Sub 80 0
80-100 2
100-110 4
110-120 6
120-130 8
Peste 130 10
situaţia rezervelor de luni în importuri ( maximum 15 puncte)

Tabelul nr. 9.5. Situaţia rezervelor SCOR
SITUAŢIA REZERVELOR (LUNI)
Sub o lună 0
1-2 3
2-4 6
4-6 9
6-9 12
Peste 9 15
datoria externă pe termen scurt ca procent în datoria externă totală (maximum 15

puncte)
Tabelul nr. 10.5. Datoria pe termen scurt

DATORIA PE TERMEN
SCURT/TOTAL DATORIE SCOR
(%)
Peste 25 0
20-25 3
15-20 6
10-15 9
5-10 12
Sub 5 15
Pagina 70 din 81
situaţia plăţilor externe se determină ca un raport între serviciul datoriei şi exporturi

(maximum 15 puncte) :
Tabelul nr. 11.5. SITUŢIA

Situaţia plăţilor SCOR PLĂŢILOR SCOR
externe EXTERNE (%)
SITUŢIA
PLĂŢILOR
EXTERNE (%)
Peste 70 0 30-40 9
60-70 3 20-30 11
50-60 5 10-20 13
40-50 7 Sub 10 15
Factorii politici se prezintă astfel29:

1) Starea actuală a guvernării (maximum 20 de puncte), care la rândul ei cuprinde:
guvernare ineficientă, schimbări dese de guvern, nedemocratice, corupţie – 0 puncte
guvernare eficientă, schimbări regulate, normale de guvern – 20 de puncte.
2) Politica economică a guvernului ( maximum 15 puncte) se referă la:

politică economică instabilă, incoerentă şi nefavorabilă capitalului străin – 0 puncte
coerentă rezonabilă, regim relativ restrictiv cu privire la capitalul străin - 7 puncte;
coercntă bună, regim favorabil capitalului străin - 15 puncte.
3) Tensiuni interne (maximum 15 puncte):

război civil - 0 puncte;
tensiuni sociale, etnice, politice, rasiale, culturale, religioase - 2 puncte pentru fiecare
din factorii enumeraţî (în măsura în care nu apar se vor atribui 2 puncte).
4) Poziţia internaţională (maximum 20 de puncte):

sanctiuni intemaţionale - 0 puncte;
izolare relativă - 5 puncte;
relaţii diversificate - 10 puncte;
29
Monica Duduian, op.cit. p.64
Pagina 71 din 81
relaţii bune cu marile puteri economice - 15 puncte;

relaţii preferenţiale cu marile puteri economice - 20 de puncte
5) Restructurarea datoriei (maximum 15 puncte):

sistarea plaţilor - 0 puncte;
eşec în negocierile cu F.M.I. - 3 puncte;
reeşalonari repetate - 6 puncte;
reeşalonare - 9 puncte;
fără probleme - 15 puncte.
6) Experienţa relaţiilor bilaterale (maximum 15 puncte):

neplată - 0 puncte;
dificultăţi în reeşalonare — 1 punct;
reeşalonări fără probleme - 3 puncte;
mari întârzieri - 5 puncte.
mici întârzieri - 10 puncte;
fără probleme - 15 puncte;
În funcţie de scorul obţinut, ţările se clasifică în cinci categorii, după cum urmează:
Tabelul nr. SCOR Definiţia clasei de risc
12.5. Clase de
risc ale
EXIMBANK
CLASA
A 100-73 Dificultăţi de plată apar ca improbabile
AB 72-52 Dificultăţi de plată minore sunt posibile. Dacă se
produc este previzibilă rezolvarea lor fără pierderi
semnificative.
B 51-36 Dificultăţi de plată moderate sunt posibile. Dacă se
produc sunt posibile pierderi reduse.
BC 35-26 Dificultăţi de plată moderate apar ca previzibile.
Pierderi apreciabile sunt posibile.
C 26-18 Dificultăţi de plată majore apar ca previzibile. Pierderi
moderate sunt posibile.
CD 17-14 Dificultăţi de plată majore apar ca inevitabile. Pierderi
Pagina 72 din 81
extinse apar ca previzibile.

D 13-0 Pierderile extinse apar ca inevitabile
Metoda EXIMBANK este o combinaţie de analize cantitative şi calitative

asemănătoare mai degrabă cu tehnicile utilizate de firmele internaţionale specializate, decât
cu cele ale instituţiilor bancare. Acest lucru este firesc, deoarece scopul analizei este mai
degrabă de a oferi clienţilor informaţii asupra riscului de ţară, decât de optimizare a
portofoliului bancar. Astfel, pe lângă clasamentele oferite BEIR oferă şi alte produse având
scopul de a ajuta exportatorii români în luare unor decizii corecte. Sunt avute în vedere aici
dosare de ţară, care conţin materiale diverse cu privire la situaţia politică, economică,
financiară a unui stat, semianual este edită o Cartea Riscului de Ţară, care este o sinteză a
informaţiilor politice şi economice privind ţările monitorizate, analize regionale, studii pe
teme specifice realizate la cererea clienţilor săi.
5.3.1. Cuantificarea şi evaluarea riscului de ţară pentru România utilizând modelul

analitic al EXIMBANK, pentru anul 2003
În rândurile ce urmează voi încerca să realizez o analiză a riscului de ţară pe exemplul
României. În această analiză am utilizat date din raportul Băncii Naţionale a României pentru
anul 2003 .
I. Scorul factorilor economici este dat de următoarea formulă:

9
SE = ∑ PFEi = 60 puncte
i =1
1. Nivelul de dezvoltare al ţării calculat sub forma raportului PIB/locuitor = 2669

USD astfel PFE1= 4 puncte.
2. Ritmul anual de creştere PIB a fost pentru anul 2003 de 4,9% rezultând PFE2= 6
puncte.
3. Situaţia balanţei de plăţi este dată de valoarea raportului dintre soldul balanţei
(SBP) de plăţi şi PIB, rezultând:
SBP −3955 (milEUR )
×100 = ×100 = −8,6%
PIB 45985 ,3(milEUR )
==> PFE3 = 2 puncte
4. Rata inflaţiei a fost de 14,1% ==> PFE4 = 3 puncte
5. Dependenţa de export, DEX, este calculată ca raport între încasările dintre
principalul produs exportat şi valoarea totală a exporturilor. În acest caz PFE5 = 10 puncte.
Pagina 73 din 81
6. Gradul de acoperire a importului prin exporturi, Gac, este calculat ca raport între
exportul de bunuri şi servicii şi importul de bunuri şi servicii, astfel:
Exporturi 15614 (milEUR )
Gac = ×100 = ×100 = 79 ,8%
importuri 19569 (milEUR ) ==> PFE6 = 0 puncte
7. Situaţia rezervelor în luni de importuri se calculează ca raport între rezervele
valutare şi importurile fiecărei luni a anului. Această valoare conform BNR este de 4,1 luni
==> PFE7 = 9 puncte
8. Valoarea raportului dintre datoria pe termen scurt şi datoria externă totală este:
DTS 381 (milEUR )
×100 = ×100 = 2,47 %
DTML 15379 ( milEUR ) ==> PFE8 = 15 puncte
9. Situaţia plăţilor externe este dată de rata serviciului datoriei externe:
SDex 3,2(mldEUR )
Spex = RSDex = ×100 = ×100 = 20 ,48 %
Ex 15 ,614 (mldEUR ) ==>PFE9 = 15
puncte
II. Scorul factorilor politici este dat de următoarea relaţie:

6
SP = ∑ PFPj = 64 puncte
j =1
1. Starea actuală a guvernării ==> PFP1 = 15 puncte

În 1990, România, a pus bazele unui sistem politic democratic, cu schimbări normale
de guvern. Anul 2003 este caracterizat prin prezenţa la putere a unui partid democrat.
Orientările acestui partid privesc aderarea României la Uniunea Europeană şi îmbunătăţirea
situaţiei economice şi sociale. Punctajul pe care l-am acordat respectivei guvernări pe anul
respectiv este de 15 puncte, acest lucru s-a datorat faptului că elementul corupţiei încă mai
era prezent la acel moment în structura acelei guvernări.
2. Politica economică a guvernului ==> PFP2 = 10 puncte
Politica economică a guvernului este una orientată spre creştere economică şi este de
asemenea favorabilă atragerii de capital străin. În acest caz am acordat 10 puncte pentru
politica economică a guvernului, deoarece nu a luat măsurile necesare din punct de vedere
legislativ pentru a grăbi reformele ce privesc investiţiile străine, barierile comerciale
netarifare şi politica fiscală.
3. Tensiuni interne ==> PFP3 = 10 puncte
Pagina 74 din 81
Am acordat pentru fiecare câte 2 puncte înafară de tensiunile sociale, deoarece în

timpul acestui an au existat unele nemulţumiri din partea sindicatelor, unele dintre ele
soldându-se cu grevă.
4. Poziţia internaţională ==> PFP4 = 10 puncte
Poziţia internaţională a României a fost caracterizată de relaţii diversificate. Relaţiile
cu vecinii direcţi au fost bune. În relaţiile cu marile puteri economice şi politice s-au
înregistrat îmbunătăţiri.
5. Restructurarea datoriei ==> PFP5 = 9 puncte
În relaţia cu FMI, anul 2003 se remarcă prin finalizarea, pentru prima dată, a unui
angajament stand-by, dintre cele 6 încheiate din 1991 până în prezent. Astfel, pentru acest an
am acordat 9 puncte în ceea ce priveşte restructurarea datoriei.
6. Experienţa relaţiilor bilaterale ==> PFP6 = 10 puncte
În relaţiile bilaterale am putut observa, în general, o respectare a contractelor
încheiate, între cele două părţi existând doar întârzieri.
În final aplicând formula de calcul al scorului final :
SE × SP 60 × 64
SF = = = 38,4 puncte
100 100
Cu acest scor, România s-a situat la nivelul anului 2003 în clasa de risc B (36 – 51
puncte). Această situaţie corespunde unei ipostaze în care ar fi fost posibile dificultăţi de
plată, iar în cazul în care acestea s-ar fi concretizat, s-ar fi înregistrat pierderi reduse cu
influenţe moderate asupra economiei şi vieţii social-politice a ţării.
Concluzii şi propuneri
Riscul este fenomenul care însoţeşte activitatea economică pretutindeni şi care câştigă
mereu noi poziţii în arhitectura societăţii. Prin studierea riscului se poate trage concluzia că în
economie nimic nu este întâmplător, nimic nu poate fi lăsat în seama hazardului.
Riscul de ţară reprezintă o parte a riscului general care a apărut în contextul
procesului mondial de globalizare a economiei. Globalizarea reprezintă forma cea mai
complexă de desfăşurare a activităţii unei firme, formă ce combină o multitudine de
operaţiuni financiare, o anumită doză de risc, management şi o pregătire a resurselor umane
pentru a putea face faţă noilor cerinţe derivate din înscrierea firmei în circuitul economic
mondial. Astfel, riscul de ţară joacă, în acest context, un rol determinant în selectarea afacerii
Pagina 75 din 81
la nivel de firmă, fiind una dintre cele mai importante etape în luarea deciziei de
internaţionalizare.
În urma studiului impus de redactarea lucrării pe care am realizat-o am desprins
următoarele concluzii şi propuneri pe care le voi prezenta în continuare.
În teoria modernă a deciziei nu se mai operează cu certitudini absolute, cu estimări
precise ale evoluţiei unui anumit element sau fenomen, ci decidenţii recurg tot mai des la
estimări probabile, incerte, la noţiuni de risc şi de incertitudine. Cele mai multe decizii se iau
în condiţii de risc şi incertitudine, incompleta cunoaştere a uneia sau mai multor variabile
fiind o constantă a activităţii economice internaţionale.
Majoritatea acţiunilor umane prezintă o anumită doză de incertitudine şi de risc,
datorată atât celui ce acţionează, cât şi unor factori din mediul înconjurător. Fiecare dintre
cele trei noţiuni este definită în relaţie cu celelalte două. În funcţie de gradul de cunoaştere a
evoluţiei şi efectelor viitoare ale unui eveniment, cele trei concepte pot fi ierarhizate astfel:
certitudinea şi incertitudinea la extreme, iar riscul între ele.
Certitudinea poate fi definită ca situaţia decizională în care evoluţia viitoare a
evenimentelor, consecinţele unei decizii pot fi prevăzute cu exactitate, neexistând erori sau
evenimente neaşteptate.
Incertitudinea, reprezintă factorii pe care îi are în vedere omul atunci când întreprinde
o acţiune şi care se caracterizează printr-o lipsă de certitudine, printr-o anumită nesiguranţă.
Incertitudinea, la rândul ei, generează posibilitatea de a ajunge într-o anumită
primejdie, de a avea de înfruntat un necaz, de a suporta o pagubă sau un pericol posibil, adică
de a avea un risc. Astfel, riscul provine din imposibilitatea de a aprecia cu o anumită
acurateţe care este evenimentul posibil identificat de decident şi care se va materializa şi va
determina un anumit rezultate negativ.
O componentă importantă a riscului general o reprezintă riscul de ţară. Acest concept
a apărut în ultimele decenii ale secolului XX şi este generat de interacţiunea unei multitudini
de factori politici, economici şi sociali, şi care se manifestă ca o realitate complexă ce
afectează orice tranziţie economică şi socială.
Riscul de ţară este un concept multidimensional care cuprinde: riscul suveran şi riscul
de transfer. Riscul suveran exprimă probabilitatea ca un stat suveran să nu poată sau să nu
dorească să-şi onoreze angajamentele externe, iar riscul de transfer exprimă probabilitatea ca
guvernul să nu poată sau să nu dorească să pună la dispoziţia firmelor private valuta solicitată
pentru a-şi putea achita obligaţiile externe.
Pagina 76 din 81
Riscul de ţară este generat de o multitudine de evenimente şi stări, însă cele mai
importante sunt cele politice (război, conflicte de interese politico-economice, revendicări
teritoriale), sociale (revolte ale populaţiei, sindicalism militant) şi economice (descreştere
economică, creşterea deficitului balanţei de plăţi, inflaţie ridicată).
Analiza riscului de ţară permite identificarea tuturor riscurilor majore cu care poate să
se confrunte un investitor atunci când doreşte să investească într-o ţară străină. Principalele
elemente luate în calcul atunci când se face analiza riscului de ţară sunt:
situaţia economică a ţării analizate; aici sunt analizaţi indicatorii eficienţei economice,
indicatorii balanţei de plăţi şi indicatorii datoriei externe. Prin analiza situaţiei economice se
determină capacitatea economică a ţării de respectare a obligaţiilor pe care şi le-a asumat din
punct de vedere economic precum şi climatul economic în care investitorul străin doreşte să
investească;
situaţia politică; în acest caz analiza se axează pe analiza politicii interne şi externe.
Fiind un domeniu relativ nou, apar diferite opinii cu privire la metodologia folosită în
evaluarea riscului de ţară. Chiar din abordare specialiştilor în acest domeniu apar divergenţe
care îşi găsesc motivaţii obiective, cum ar fi:
studierea, evaluarea şi prognozarea evoluţiilor politice este o activitate cu o
predictibilitate redusă care necesită utilizarea în analiză a unor elemente cu un înalt grad de
subiectivitate;
numărul redus de centre de analiză, concurenţa dintre ele şi confidenţialitatea
justificată a acestui tip de analiză împiedică libera circulaţie a informaţiilor aferente acestui
domeniu, cu precădere la nivelul metodologiilor şi al evaluărilor calitative;
finalitatea diferită a analizei conduce la diferenţierea conceptelor şi metodologiilor
folosite.
În aceste condiţii limitele certitudinii se îndepărtează tot mai mult chiar dacă
cunoaşterea noastră teoretică capătă valenţe noi, superioare.
Evaluarea riscului de ţară se realizează ţinând cont de anumite criterii. Astfel, în
primul rând trebuie ca cel care face analiza să cunoască în profunzime ţara analizată, apoi
prelucrarea datelor obţinute, ajustarea acestora pentru a se asigura comparabilitatea lor între
ţări, estimarea datelor lipsă, calcularea indicatorilor relevanţi şi, în final, elaborarea de
previziuni şi clasamente.
În evaluarea riscului de ţară specialiştii folosesc diferite metode de analiză. Cele mai
importante astfel de metode sunt: econometrice, probabilistice, formale, studiile de ţară. În
Pagina 77 din 81
prezent, în practica financiară internaţională specialiştii folosesc concomitent aceste metode

de evaluare, pentru a obţine rezultate cât mai ample şi cât mai apropiate de realitate.
Determinarea şi evaluarea riscului de ţară sunt făcute de către specialişti din cadrul
instituţiilor specializate în evaluarea riscului de ţară. Cele mai importante astfel de instituţii
sunt: Standard & Poor’s, Moody’s. Fitch-IBCA, B.E.R.I., E.I.U., Citibank, Bank of America,
P.R.S. Group.
Aceste firme, agenţii şi bănci implicate în analiza riscului de ţară au o importanţă
deosebită, prin clasamentele pe care le publică, asupra activităţii de creditare internaţională.
În urma clasamentelor pe care le publică firmele se hotărăsc dacă să investească în ţara
respectivă, iar băncile hotărăsc dacă creditează sau nu respectiva ţară.
Nevoia de cunoaştere a riscului de ţară nu vine numai din partea investitorului străin
care doreşte să-şi extindă afacerea ci şi din partea ţării gazdă. Astfel, ţara analizată este
interesată în obţinerea unui scor cât mai favorabil pentru a avea un acces cât mai ridicat la
resursele financiare internaţionale, precum şi pentru a atrage capital străin într-o proporţie
mult mai mare.
Varietatea instituţiilor de evaluare a riscului de ţară dă naştere la deosebiri, iar acestea
sunt prezente în evaluările pe care acestea le realizează:
băncile şi agenţiile de rating evaluează, în principal, riscul suveran, pe când firmele
specializate estimează toate categoriile riscului de ţară;
multe bănci se limitează doar la o abordare ordinală a riscului de ţară, pe când firmele
specializate estimează toate categoriile riscului de ţară;
importanţa atribuită factorilor de risc este diferită;
forma pe care o îmbracă rezultatele estimărilor de risc de ţară diferă mult de la o
instituţie la alta, băncile preferând rapoartele de risc detaliate, iar agenţiile de rating
clasamentele de risc;
comparând metodele de evaluare, nu se poate afirma că una dintre ele ar fi metoda
ideală. Fiecare are avantajele şi dezavantajele specifice tehnicilor aplicate şi calităţii
informaţiilor şi a resurselor umane disponibile.
Totuşi nici punctele comune nu lipsesc:
scopul ultim al evaluării riscului de ţară este reducerea incertitudinii aferente
afacerilor internaţionale;
toate entităţile pleacă de la informaţiile statistice existente în publicaţiile naţionale şi
internaţionale;
instituţiile financiare combină, în proporţii diferite, analizele cantitative şi calitative;
Pagina 78 din 81
toate metodele de evaluare se bazează pe un set comun de indicatori economici,

politici şi sociali care permit cunoaşterea în profunzime a ţărilor analizate.
La toate acestea se adaugă subiectivitatea, inventivitatea, intuiţia şi uneori chiar
“viziunea” celui care realizează evaluările. Dacă tehnicile presupun sisteme informatice
complexe care nu se abat de la standarde, surpriza, ineditul poate veni de la analistul uman,
cel care filtrează prin propriul intelect şi chiar imaginaţie datele . Astfel, întreaga activitate de
evaluare a riscului de ţară devine o artă, arta de a obţine informaţii corecte de a le prelucra
corespunzător şi de a le adăuga acea sclipire a creierului uman.
Studiind metodele de analiză a riscului de ţară putem conchide că pentru a obţine un
rezultat cât mai realist în evaluarea pe care o realizăm trebuie utilizate majoritatea acestor
metode, pentru că se completează una pe alta. Prezentarea rezultatelor, consider că ar trebui fi
prezentate sub forma unor rapoarte atât sub formă de scoruri cât şi sub formă de studii.
Analizând situaţia economică şi politică a României se poate observa o îmbunătăţire a
ambelor criterii. Astfel, în ultimii ani România a înregistrat creşteri economice (2004 – 8,1%)
şi scăderi a ratei şomajului şi inflaţiei. În ceea ce priveşte relaţia cu instituţiile de evaluare a
riscului de ţară, România este încadrată de către acestea în clasamentele pe care le publică în
clasele de incertitudine şi vulnerabilitate, deşi România a făcut unele progrese în ceea ce
priveşte cadrul economic şi legislativ. Singura problemă care însă pare să rămână încă
nerezolvată, după părerea evaluatorilor este corupţia.
Ultimele evenimente care au avut loc au influenţat în sens pozitiv modul cum este
privită ţara noastră de către aceste firme. Astfel, ultimele publicaţii din luna aprilie şi martie
2005 arată că România se situează în clasa de risc BB+ (după Standard & Poor’s) ceea ce
înseamnă că România este o ţară cu un risc acceptabil, având capacitatea de rambursare a
datoriilor însă fiind sensibilă la şocurile economice, sociale sau politice.
Consider că România, pentru a-şi obţine în continuare un rating cât mai bun pe termen
lung, care să ducă la o creştere tot mai mare a încrederii în economia românească şi pentru a-
şi îndeplini angajamentele faţă de forurile internaţionale trebuie să urmărească următoarele
probleme majore privind politicile economice, sociale şi politice:
o consolidare a sistemului bancar şi financiar, precum şi dezvoltarea pieţei de capital,
dezvoltarea bursei de valori pentru a conferi o funcţionalitate cât mai ridicată economiei de
piaţă, privatizarea granzilor sistemului bancar de stat B.C.R. şi C.E.C., participarea mai activă
şi mai determinantă a băncilor comerciale la efortul de restructurare a economiei;
Pagina 79 din 81
relansarea investiţiilor – pentru retehnologizarea şi modernizarea infrastructurilor şi

orientarea producţiei spre export – direcţii ce ar trebui să devină priorităţi naţionale pentru a
putea reduce deficitul destul de ridicat şi în creştere a balanţei de plăţi;
atingerea obiectivelor economice şi sociale stabilite prin Tratatul de Aderare, astfel
încât 2007 să reprezinte anul integrării;
alinierea legislaţiei româneşti la cea europeană;
creşterea capacităţii instituţionale a administraţiei publice;
limitarea corupţiei prin restrângerea ariei de cuprindere a deciziei publice, renunţarea
definitivă la poziţia de monopol în furnizarea utilităţilor publice, renunţarea la presiunile de
ordin politic exercitate asupra managerilor, etc..
În România studiul riscului de ţară este foarte puţin dezvoltat, singura instituţie
specializată în analiza acestui concept fiind Banca de Export-Import a României
(EMINBANK).
Banca de Export-Import a României este o bancă comercială care-şi adaugă trăsătura
de Export Credit Agency, destinată sprijinirii exportatorilor români. BEIR este singura
instituţie financiară din România care include gama produselor puse la dispoziţia agenţilor
economici, asigurarea împotriva materializării riscului de ţară. Astfel, clasamentele elaborate
de Banca de Export Import a României au în vedere riscul de ţară asociat activităţilor
comerciale şi sunt particularizate pentru situaţia exportatorilor români.
Analiza şi evaluarea riscului de ţară este un subiect dinamic şi de actualitate. În
condiţiile globalizării, nu mai putem vorbi de acţiunea unei firme pe pieţe naţionale
individuale, ci de acţiunea firmei pe piaţa globală, de portofolii eficiente de afaceri construite
pe criteriul localizării geografice.
Chiar dacă este recunoscut ca fiind un concept foarte important al gândirii economice,
totuşi, nici până în acest moment, nu s-a ajuns la o metodologie unitară de evaluare a riscului
de ţară. Aceasta deoarece conceptul de risc de ţară continuă să ridice şi în prezent multe
probleme specialiştilor din acest domeniu datorită caracterului necontrolabil al factorilor de
risc de ţară.
Conchid prin a spune că riscul de ţară este asemenea unui diamant cu multe faţete pe
care mulţi doresc să le desluşească.
Pagina 80 din 81
Pagina 81 din 81

Diploma - WWW - Tocilar

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Diploma - WWW - Tocilar

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Analiza riscului de tara a Romaniei

Definirea conceptului de risc de ţară şi trăsăturile sale

„riscul este constituit din posibilitatea ca un fapt cu consecinţe nedorite să se

În contextul economic internaţional se manifestă o multitudine de riscuri la care sunt

Riscuri excluse voluntar

Riscuri neidentificate Riscuri excluse involuntar

Figura 1.1. Riscurile întâlnite în afacerile internaţionale4

CSI, Uniunea Europeană în Europa.

Principalele forme de manifestare a riscului de ţară şi fapte generatoare

Terminologia specifică riscului de ţară poartă amprenta dezvoltării istorice a acestui

prin valorificarea bogatei experienţe a companiilor transnaţionale în materie de investiţii

RP = Voinţa de a rambursa creditul + Restricţii impuse de guvern asupra repatrierii

Riscul de ţară generalizat.

1.2.2....Evenimente generatoare de risc de ţară

Evenimentele de natură politică

Evenimentele de natură socială

Evenimente de natură economico-financiară

2.1. Scopul şi necesitatea evaluării riscului de ţară

2.2. Indicatori utilizaţi în evaluarea riscului de ţară

2.2.1. Situaţia economică

Managementul balanţei de plăţi este fundamental pentru credibilitatea externă a unui

a) Indicatori care reflectă performanţa comerţului exterior, şi anume:

Primii doi indicatori reflectă sensibilitatea exporturilor la schimbările neprevăzute de

2.2.2. Situaţia politică

d) Mecanismele de control oferă informaţii despre stabilitatea şi continuitatea

Previziunea riscului de ţară este concepută în mare măsură să vină în ajutorul

3.1. Sistemele formale de evaluare a riscului de ţară

3.2. Modelele econometrice (statistice)

Tabel nr. 2.3. Avantajele VS Dezavantajele Dezavantajele sistemelor statistice

În ciuda dezavantajelor pe care le prezintă modelul statistic continuă să fie folosit,

3.3. Metode de analiză pe bază de scenarii

Metoda de analiză pe bază de scenarii constă în elaborarea mai multor scenarii

Tabelul nr. 3.3. Avantajele VS Dezavantajele analizei pe bază de scenarii

La fel ca şi modelul statistic, modelul analizei pe bază de scenarii este utilizat în

3.4. Metode probabilistice de evaluare a riscului de ţară

Sistemul probabilistic de evaluare a riscului de ţară urmăreşte estimarea probabilităţii

Tabelul nr. 4.3. Avantajele VS Dezavantajele metodei probabilistice

permite să se identifice din timp implică un coeficient de eroare

Deşi prezintă unele dezavantaje, faptul că metoda poate fi aplicată uşor de

3.5. Studiile de ţară

Tabelul nr. 5.3. Avantajele VS Dezavantajele studiului de ţară

3.6. Acoperirea riscului de ţară

Scopul principal al acoperirii riscului de ţară este acela de a reduce vulnerabilitatea

În funcţie de frecvenţa de apariţie şi gravitatea factorilor de risc de ţară, managerii au

Figura nr. 2.3. Principalele alternative de gestiune a riscului de ţară

INVESTITOR diminuarea expunerii la risc: transferarea riscului către un terţ:

producţiei, dezinvestiţia; garanţii private

4.1. Agenţii de evaluare financiară a riscului de ţară

Flexibilitatea balanţei de plăţi, reflectată de: impactul politicii monetare şi a celei

4.1.2. Moody’s Investitors Services

B obligaţiuni care nu au caracteristici investiţionale

Clasele de risc de la Aaa până la Baa au caracter investiţional, iar clasele de la Ba la C

Figura nr. 1. Clasele de risc Moody’s15

Tabelul nr. 3.4. Avantajele VS Dezavantajele Dezavantajele metodei Moody’s

4.1.3. Fitch – IBCA

Clasele de la AAA la BBB sunt investiţionale, iar restul speculative. Clasele de la AA

Tabelul nr. 5.4. Avantajele VS Dezavantajele Dezavantajele metodei FITCH – IBCA

TERMEN LUNG TERMEN SCURT

Încadrarea în clase de risc depinde de aprecierile exclusiv subiective ale specialiştilor

4.1.4. Diferenţe şi asemănări în abordarea modelelor de evaluare a riscului de ţară

Tabelul nr. 6.4. Asemănări şi deosebiri între DEOSEBIRI:

În cazul agenţiilor de evaluare a riscului de ţară au fost semnalate unele imperfecţiuni