LEZIUNILE PRIN CURENT ELECTRIC

ARSURILE ELECTRICE
Ninca Andreea
Grupa 17 MG V
Arsurile electrice sunt considerate a fi cele mai grave arsuri, resprezentand o urgenta medico-
chirurgicala majora. In aceasta patologie sunt, de obicei, asociate o arsura termica produsa prin
flama electrice si leziuni directe specifice agresiunii electrice- electrocutarea, arsuri
termoelectrice si coagularea proteica.
In electrocutii se pot intalni trei tipuri de leziuni tegumentare: arsurile de contact la punctul de
intrare si cel de iesire al curentului electric, arsuri prin arc electric sau flama electrica si arsuri
termice prin aprinderea hainelor. Arsurile prin flama electrica sunt arsuri termice produse sub
actiunea caldurii excesive generate de arcul voltaic (2000-4000°C). Acestea au acelasi mecanism
lezional, aceeasi fiziopatologie si acelasi prognostic ca si arsurile termice.
Practic, organismul uman devine parte componenta a unui circuit electric, fiind interpus intre o
sursa de curent electric si poarta de iesire a acestuia. In aceste conditii el se comporta ca un
conductor, astfel incat cantitatea de energie termica eliberata este direct proportionala cu
rezistenta si invers proportionala cu sectiunea conductorului. Rezistenta electrica dezvoltata de
tesuturi la pasajul curentului electric este direct proportionala cu cantitatea de colagen. Pe de
alta parte, apa, electrolitii si fosfolipidele structurale stau la baza conductibilitatii (fenomen
opus rezistentei). Prin urmare, in functie de continutul de colagen al diverselor tesuturi si
organe, valoarea rezistentei descreste in urmatoarea ordine: oase, tendoane, aponevroze,
tegumente, muschi, vase sangvine si nervi. Viscerele, prin continutul lor bogat in apa, electroliti
si fosfolipide sunt bune conducatoare de curent electric. Un alt element care modifica valoarea
rezistentei electrice este diametrul conductorului biologic.Prin urmare, la nivelul membrelor,
care au continut colagenic crescut si diametru redus al conductorului, rezistenta dezvoltata este
maxima si distrugerile tisulare sunt foarte mari, in timp ce la nivelul trunchiului rezistenta
scazuta si diametrul mare fac ca leziunile la acest nivel sa fie rar prezente.
Alti factori de care depinde severitatea leziunilor sunt intensitatea, tensiunea si tipul curentului
electric. Se cunoaste ca „voltii ard” si „amperii omoara”, iar curentul alternativ este de trei ori
mai nociv decat cel continuu la tensiuni egale. Efectele curentului asupra organismului sunt
influentate de asemenea de frecventa curentului- cel de inalta frecventa fiind mai periculos,
durata si suprafata de contact si nu in ultimul rand, calea pe care o parcurge acesta prin
organism. Leziunile pot fi mai mult sau mai putin severe in raport cu organele interesate, de
exemplu: circuitul mana stanga-picior stang traverseaza cordul.
Din punct de vedere patogenic, pasajul curentului electric prin tesuturi genereaza doua tipuri
de efecte. Prima categorie este reprezentata de efectele imediate, produse instantaneu la
contactul curentului electric cu tesuturile. Conform legii lui Joule, o parte din energia electrica
este cedata tesuturilor sub forma de caldura. Leziunile tisulare produse au aspectul unei
necroze de coagulare. La nivelul extremitatilor, curentul electric se propaga de regula de-a
lungul structurilor cu o buna conductibilitate si care dezvolta o rezistenta minima, in principal
acesti conductori sunt reprezentati de plachetele vasculonervoase. in consecinta, leziunile
initiale sunt profunde interesand in special musculatura profunda adiacenta structurilor
scheletice. La nivel vascular, apar necroze intinse ale endoteliului vascular, peretele vascular se
edematiaza, favorizand aparitia trombozelor secundare in evolutie, cu obiectivarea ulterioara a
sindromului de ischemie acuta periferica. Alaturi de trauma initiala, suferintele celulare se vor
instala progresiv, generand necroze tisulare intinse si tardive la nivelul tesuturilor aparent
viabile.
In functie de caracteristicile agentului vulnerant si de circumstantele in care s-a produs
accidentul, tabloul clinic al electrocutiei are aspect polimorf, cu leziuni ce pot fi multiple,
generale si locale. Leziunile locale sunt grave, urmare a celor doua tipuri de efecte patologice
declansate de pasajul curentului electric. Necrozele de coagulare apar la nivelul zonelor de
contact - portile de intrare si de iesire ale curentului. Aceste leziuni sunt patognomonice
electrocutiei, fiind denumite „marci electrice". Clinic, au aspectul unor escare deshidratate,
cartonate, insensibile si subdenivelate, inconjurate de arii congestionate si edematiate. Alaturi
de leziunile patognomonice electrocutiei (marcile electrice) se pot asocia si arsuri termice de
regula profunde, produse prin flama. Leziunile musculare sunt grave si de regula intinse. Pasajul
curentului electric de-a lungul pachetelor vasculo-nervoase genereaza o necroza de coagulare
rapida a maselor musculare profunde. Daunele musculare au caracter extensiv si progresiv. in
electrocutii, distrugerilor de parti moi adesea li se asociaza necroze partiale sau totale ale
scheletului subiacent. Aspectul local este de regula inselator, neexistand o corespondenta intre
leziunile tegumentare si gravitatea leziunilor profunde. Terenul ischemic potenteaza riscul
infectiei locale, cea mai frecventa cauza de deces fiind sepsisul. Starea generala a pacientilor
electrocutati este grava; alaturi de semnele clinice clasice ale socului, se pot adauga si alte
manifestari organice. Alaturi de semnele clinice ce traduc suferinta organelor de epurare -
rinichi si ficat - se pot constata frecvent si suferinte cardiace. Cordul este cel mai sensibil organ
intern la trecerea curentului electric. Initial, pasajul curentului electric poate desincroniza
pacemaker-ul fiziologic, generand tulburari de ritm sau de conducere, mergand pana la fibrilatie
ventriculara si stop cardio-respirator. Leziunile cerebrale directe sunt extrem de rare, deoarece
cutia craniana este un bun protector; totusi, in cazul curentilor de inalta tensiune pot aparea
disfunctii ale SNC: afazie, ataxie, coma. O alta complicatie grava descrisa la aproximativ 30% din
pacienti este cataracta lent progresiva, ce apare tardiv. La toate aceste manifestari clinice
specifice se pot asocia o serie de manifestari nespecifice, posttraumatice, pacientii electrocutati
fiind adesea politraumatizati.
Sindromul umoral caracteristic electrocutiei este determinat in primul rand de distrugerile
tisulare masive si consecintele lor, manifestandu-se prin hemoconcentratie, anemie,
hipoproteinemie si acidoza metabolica, hemoglobinurie masiva. Cresterea creatininei si a
creatin-fosfokinazei, precum si prezenta constanta a mioglobinuriei sunt consecintele
distrugerilor musculare extensive. Evolutia ulterioara a starii generale este grava, asociind socul
prin arsura si electrocutie, infectia si socul toxico-septic secundar acesteia.
Electrocutiile necesita un tratament imediat si complex, general si local. Tratamentul local este
chirurgical si urmareste pe de o parte indepartarea tesuturilor devitalizate si toaleta leziunilor
de arsura asociate, iar pe de alta parte, degajarea circulatiei cu prevenirea sau combaterea
sindromului de ischemie acuta periferica. Excizia larga a escarelor si tesuturilor profunde
devitalizate indeparteaza principala sursa de substante toxice (mioglobina, proteine
denaturate, metaboliti celulari), precum si de germeni ce pot induce socul septic. Dupa excizia
portilor de intrare si de iesire a curentului electric, se vor practica incizii de decompresiune la
nivelul tegumentului si fasciei subiacente cu expunerea traseului parcurs de curentul electric. O
alta etapa importanta a tratamentului local o reprezinta aprecierea viabilitatii axelor vasculare
principale. O intrerupere a fluxului arterial se poate diagnostica clinic prin absenta pulsului.
Caracterul extensiv evolutiv al leziunilor de electrocutie impune necesitatea unor debridari
chirurgicale seriate.
Concomitent cu tratamentul local se va institui si tratamentul general de reanimare, urmarindu-
se: sanctionarea terapeutica a socului, reechilibrarea volemica, prevenirea sau tratarea
complicatiilor. Terapia lichidiana se va institui cat mai precoce dupa accident, atunci cand este
posibil chiar de la locul accidentului. Pentru mentinerea volumului intramuscular circulant se
vor administra cantitati crescute de solutii perfuzabile. Alaturi de solutiile osmotice se vor
administra si solutii coloide, sange izogrup in cantitati de aproximativ 1000-1500 ml/zi. Datorita
riscului major de insuficienta renala acuta ca urmare a precipitarii compusilor de degradare
celulara - mioglobina si hemoglobina - la nivelul tubilor renali, se va monitoriza diureza orara, si
la nevoie, se vor adauga diuretice osmotice. Pentru solubilizarea pigmentilor urinari si
corectarea acidozei metabolice se va administra substante alcaline. Pentru combaterea
complicatiilor septice locale si generale se vor administra antibiotice cu spectru larg, active si pe
flora anaeroba. Cea de-a doua etapa a tratamentului local vizeaza acoperirea plagilor.
Momentul optim de acoperire a plagilor este in primele 7 zile de evolutie. Dupa acoperirea
chirurgicala a plagilor si vindecarea acestora, urmeaza etapa tratamentului reconstructiv. De
regula pacientii electrocutati sunt mari mutilati, necesitand multiple interventii chirurgicale
reconstructive, ce urmaresc in principiu 4 obiective majore: repararea structurilor lezate,
augmentarea functionala a extremitatilor partial distruse, protezarea bonturilor de amputatie,
ameliorarea aspectului estetic. Tratamentul reconstructiv se va face in etape succesive, dupa un
interval optim de 6-8 luni de la vindecarea leziunilor initiale.
In concluzie, electrocutiile reprezinta urgente majore, care nesactionate terapeutic la timp, pot
evolua spre deces. Principalele cauze de mortalitate sunt: socul posttraumatic, sepsisul si
insuficienta renala.