MINISTERUL APĂRĂRII AL REPUBLICII MOLDOVA

ÎNTREPRINDEREA DE STAT „CENTRUL DE PREGĂTIRE A

SPECIALIȘTILOR PENTRU ARMATA NAȚIONALĂ”
FILIALA UNGHENI

REFERAT
la modulul Bazele legislației în traficul rutier
Tema: Obligațiile conducătorilor de vehicul înainte de plecare și în
timpul deplasării

Anul de studii 2022-2023

 CUPRINS:

I. RESTRICȚII PENTRU CONDUCĂTORII DE VEHICULE

II. OBLIGAȚIILE CONDUCĂTORULUI DE VEHICUL ÎNAINTE DE

PLECARE ȘI ÎN TIMPUL DEPLASĂRII

III. OBLIGATII IN CAZUL TRECERII PE LINGA ACCIDENTE SAU IN

CAZUL IMPLICARII IN ACCIDENT

IV. INTERDICTII IMPUSE CONDUCATORILOR DE AUTOVEHICULE

I. RESTRICȚII PENTRU CONDUCĂTORII DE VEHICULE

 Vârsta minimă a conducătorului de autovehicul este condiționată de tipul, destinația,
particularitățile de conducere a acestuia și este reglementată prin actele normative în vigoare. Astfel pe
drumurile publice pot conduce biciclete, vehicule cu tracțiune animală, precum și pot însoți animale
izolate sau în turmă persoanele care au împlinit vârsta de 14 ani.
Pentru a fi admise în traficul rutier, vehiculele trebuie să fie înmatriculate sau, după caz,
înregistrate și să poarte plăcile cu numărul de înmatriculare (înregistrare) corespunzător
standardului, amplasate în locurile stabilite, cu excepția vehiculelor cu tracțiune animală, troleibuzelor
și tramvaielor, pe care se aplică numere de înregistrare atribuite de către autoritățile competente.
1) Persoana care conduce un vehicul trebuie:
a) să fie aptă din punct de vedere psiho-fiziologic și medical;
b) să posede cunoștințe și să execute cerințele prezentului Regulament, precum și să posede
dexteritatea necesară de a conduce în siguranță vehiculul pe drum;
c) să posede cunoștințe de acordare a primului ajutor persoanelor traumatizate ca urmare a accidentului
în traficul rutier.
2) Persoana care conduce un autovehicul trebuie să posede și, la cererea polițistului,
polițistului de frontieră, ofițerului echipei mobile a Serviciului Vamal, este obligată să înmâneze
pentru control:
a) permisul de conducere perfectat pe numele său, valabil pentru categoria (subcategoria) din care face
parte autovehiculul condus;
b) certificatul de înmatriculare a vehiculului;
с) actele referitoare la natura și masa încărcăturii, în cazurile stabilite de legislație;
d) actul care confirmă transmiterea în folosință a vehiculului, în cazul mijlocului de transport transmis
în folosință având număr de înmatriculare neutru.
3) Persoana care efectuează instruirea în conducerea autovehiculului trebuie să posede și, în
caz de control, să înmâneze polițistului (suplimentar la actele menționate în punctul 10 subp.2):
a) certificatul de atestare profesională care îi acordă dreptul de a instrui;
b) fișele cu itinerarele autorizate de poliție.

II. OBLIGAȚIILE CONDUCĂTORULUI DE VEHICUL ÎNAINTE DE PLECARE ȘI ÎN

TIMPUL DEPLASĂRII:

Conducătorul de vehicul este obligat:

a) înainte de plecare să verifice starea tehnică a vehiculului și să o supravegheze pe parcurs, în special
funcționarea sistemelor de direcție, de frânare, dispozitivelor de iluminare și semnalizare;
b) în timpul deplasării să poarte centura de siguranță și să se asigure că și pasagerii au cuplat centurile,
dacă autovehiculul este echipat cu acestea.
 Sunt exceptați de la obligația menționată:
- conducătorii care execută manevra de mers cu spatele;
- instructorii auto în timpul instruirii cursanților;
- persoanele care dețin certificat de scutire pe motiv medical grav, eliberat de autoritatea competentă;
- în localități, conducătorii vehiculelor cu regim prioritar de circulație în timpul executării unei misiuni
urgente de serviciu;
c) să poarte pe cap casca de protecție prinsă cu cataramă în timpul deplasării pe motocicletă
(ciclomotor) și să se asigure că pasagerii au procedat la fel;
d) să poarte vesta de protecție-avertizare fluorescent-reflectorizantă, în cazul în care acesta execută
intervenții la vehiculul oprit pe platforma drumului public;
e) să conducă vehiculul cu atenție sporită la apariția autovehiculelor echipate cu lumină giratorie de
culoare portocalie sau a autovehiculelor care poartă semnele distinctive 5, 7, 8, 10, 12, 13 sau 15
(anexa nr. 6), (fig. 18);

Figura 18. Lumina giratorie de culoare portocalie. Mijloace de identificare a unor vehicule. Semne
distinctive
f) la trecerile pentru pietoni cu circulație nedirijată, să cedeze trecerea pietonilor care se află la
marginea carosabilului și intenționează să se angajeze în traversare, precum și celor care traversează
drumul pe partea carosabilului în direcția de mers a vehiculului.
În cazul în care înaintea trecerii pentru pietoni s-a oprit sau a redus viteza vre-un vehicul,
conducătorii altor vehicule care se deplasează pe benzile alăturate pot continua deplasarea numai după
ce s-au asigurat că pe trecere nu sunt pietoni;
Este interzisă intrarea pe trecerea pentru pietoni dacă în direcția de mers circulația este blocată
și prin aceasta conducătorul va fi forțat să oprească, astfel creând obstacole pietonilor care traversează
carosabilul;
g) să conducă în așa fel încât să nu stropească pietonii, atunci când pe drum este apă sau noroi;
h) să mențină în stare curată dispozitivele de iluminare și semnalizare luminoasă, seturile fluorescent-
reflectorizante, parbrizul și geamurile vehiculului, precum și să asigure lizibilitatea numărului de
înmatriculare;
i) să oprească imediat vehiculul la semnalul:
- agentului de circulație;
- polițistului;
- membrului echipei mobile a Poliției de Frontieră;
- ofițerului echipei mobile a Serviciului Vamal;
- colaboratorilor abilitați cu funcții de control în domeniul transporturilor rutiere de mărfuri și
persoane;
- nevăzătorului care traversează strada în orice loc (la semnul dat prin ridicarea bastonului alb).
După oprirea vehiculului la semnalul agentului de circulație sau al altui reprezentant al organelor de
control, conducătorul este obligat să rămână în vehicul ținând brațele pe volan până la apropierea
persoanei care a impus oprirea și ulterior să îndeplinească necondiționat dispozițiile legale ale acestei
persoane, prevenind și pasagerii să nu părăsească vehiculul în timpul controlului, decât cu permisiunea
sau la dispoziția reprezentantului organului de control. În cazul în care oprirea se efectuează pe timp de
noapte, conducătorul este obligat să conecteze lumina în salonul (cabina) vehiculului;
j) să se supună, la solicitarea polițistului, procedurii de testare a aerului expirat sau, după caz,
examenului medical de recoltare a probelor biologice în vederea constatării alcoolemiei, consumului
de droguri ori de alte substanțe psihotrope sau de medicamente cu efecte similare;
k) la solicitarea polițiștilor, să asigure transportarea:
- acestora la locurile unde s-au produs accidente în traficul rutier sau calamități, în cazul în care
accidentul sau calamitatea a avut loc în direcția de deplasare a vehiculului;
- persoanelor care necesită asistență medicală urgentă la instituțiile medicale, indiferent de direcția de
deplasare.
La cererea conducătorului, lucrătorul de politie care intenționează să utilizeze un vehicul în situațiile
menționate este obligat să prezinte legitimația de serviciu și, după caz, să efectueze însemnările de
rigoare în foaia de parcurs;
l) la sesizarea pe drum a unui obstacol sau a unei situații de natură să stânjenească fluența și să
pericliteze siguranța traficului, să anunțe cea mai apropiată unitate de administrare a drumului sau
poliția.

III. OBLIGATII IN CAZUL TRECERII PE LINGA ACCIDENTE SAU IN

CAZUL IMPLICARII IN ACCIDENT
1) Conducătorul de vehicul implicat într-un accident în traficul rutier este obligat:
a) să oprească imediat vehiculul semnalizându-l în conformitate cu punctul 37 subpunctul 1)  litera a)
sau subpunctul 2) din prezentul Regulament (fig. 19);

Figura 19.
b) să nu schimbe poziția vehiculului și a obiectelor de pe carosabil provenite ca urmare a accidentului
în traficul rutier, cu excepția cazurilor prevăzute în subpunctul 1) literele c) și d) din prezentul punct;
c) să acorde primul ajutor, să cheme ambulanța în cazul în care în accident au fost cauzate traumatisme
persoanelor, iar dacă aceasta nu este posibil sau în cazurile de urgentă - să asigure transportarea
persoanei traumatizate la cea mai apropiată unitate medicală cu un vehicul de ocazie ori cu propriul
vehicul, să declare la unitatea medicală identitatea sa, prezentând permisul de conducere sau alt act,
precum și certificatul de înmatriculare a vehiculului, ulterior să revină la locul accidentului;
d) să elibereze carosabilul deplasând vehiculul pe acostament ori cât mai aproape de bordura
trotuarului, atunci când în urma accidentului nu sunt persoane decedate și/sau traumatizate, iar
prezența pe carosabil a vehiculului implicat în accident face dificil sau blochează traficul rutier;
e) să marcheze locul inițial al vehiculului, obiectelor ce țin de accident și a persoanei traumatizate,
dacă se impune schimbarea poziției acestora pentru acordarea primului ajutor, transportarea persoanei
traumatizate cu propriul vehicul la unitatea medicală sau pentru eliberarea carosabilului;
f) să asigure, pe cât posibil, păstrarea urmelor, precum și ocolirea locului accidentului;
g) să anunțe despre accident poliția și să rămână pe loc până la sosirea polițiștilor;
h) să nu consume băuturi alcoolice sau droguri, precum și să nu administreze medicamente preparate
în baza acestora până nu va fi supus testării alcoolscopice, sau, după caz, examinării medicale și
recoltării probelor biologice.
2) În cazul în care în accident a fost implicat un vehicul cu regim prioritar de circulație în timpul
executării unei misiuni de urgentă, conducătorul acestuia trebuie să respecte cerințele subpunctului 1)
litera f) și subpunctului 2) din prezentul punct, urmând să revină la locul accidentului sau să se prezinte
la o unitate de poliție după îndeplinirea misiunii.
3) Conducătorii de vehicule implicați într-un accident în traficul rutier soldat numai cu pagube
materiale, în cazul în care au ajuns la o înțelegere reciprocă în aprecierea circumstanțelor acestui
accident și dacă starea tehnică a vehiculelor permite garantarea securității traficului, sunt obligați să se
deplaseze, în timp de cel mult 2 ore, la cel mai apropiat post de poliție rutieră pentru întocmirea actelor
necesare, având completat formularul de constatare a accidentului aferent poliței de asigurare
obligatorie de răspundere civilă a deținătorilor mijloacelor de transport auto sau, după caz, schița
accidentului făcută în prealabil, care trebuie să fie semnate de cei implicați în accident.
4) Conducătorul de vehicul care a ajuns la locul unde s-a produs un accident în traficul rutier, în
lipsa serviciilor de intervenție, este obligat să oprească şi, în caz de necesitate:
a) să acorde primul ajutor, să cheme ambulanța, iar dacă aceasta nu este posibil sau în cazurile de
urgență - să transporte cu propriul vehicul persoana traumatizată la cea mai apropiată unitate medicală,
să declare la unitatea medicală identitatea sa, prezentând permisul de conducere sau alt act, precum şi
certificatul de înmatriculare a vehiculului;
b) să anunțe despre accident poliția.
 IV. INTERDICTII IMPUSE CONDUCATORILOR DE AUTOVEHICULE

Conducătorului de vehicul îi este interzis:

a) să conducă vehiculul în stare de ebrietate, sub influența drogurilor sau altor substanțe contraindicate,
sub influența preparatelor medicamentoase care provoacă reducerea reacției, fiind bolnav, traumatizat
sau într-o stare avansată de oboseală de natură să-i afecteze capacitatea de conducere;
b) să încredințeze conducerea autovehiculului unei persoane care nu posedă permis de conducere de
categoria (subcategoria) respectivă (cu excepția cazurilor în care se efectuează instruirea în conducere,
în conformitate cu punctul 108 din prezentul Regulament), sau care se află în stare de ebrietate, sub
influența drogurilor ori altor substanțe contraindicate, sub influența preparatelor medicamentoase care
provoacă reducerea reacției, este bolnavă, traumatizată sau într-o stare avansată de oboseală de natură
să-i afecteze capacitatea de conducere;
c) să deschidă portierele vehiculului în timpul mersului sau să pornească de pe loc cu portierele
deschise;
d) să poarte discuții, dacă acestea îi distrag atenția de la conducerea autovehiculului, precum și
convorbiri telefonice în timpul deplasării, cu excepția cazurilor în care vehiculul sau telefonul sunt
echipate cu dispozitiv „mâini libere”;
e) să intre pe drumurile publice modernizate cu vehicule care au pe roți sau în caroserie noroi,
materiale de construcție etc., ce se depun pe carosabil, sau cu vehicule din care se scurg produse
petroliere;
f) să spele în apele naturale vehicule sau utilaje ale acestora;
g) să manifeste față de alți participanți la traficul rutier un comportament agresiv, neacordându-le
prioritatea regulamentară în cazul deplasării prin intersecții, preselectării benzii de circulație, în timpul
executării manevrei de depășire, precum și prin executarea accelerărilor și frânărilor bruște fără temei
sau utilizarea semnalelor sonore și luminoase instalate neregulamentar.
 MINISTERUL APĂRĂRII AL REPUBLICII MOLDOVA
ÎNTREPRINDEREA DE STAT „CENTRUL DE PREGĂTIRE A
SPECIALIȘTILOR PENTRU ARMATA NAȚIONALĂ”
FILIALA UNGHENI

REFERAT
la modulul Comportament și siguranță în conducerea autovehiculului
Tema: Utilizarea vehiculului cu dispozitive de comandă iluminare și
semnalizare

Anul de studii 2023

 CUPRINS:

I. CE ESTE SISTEMUL DE ILUMINAT AL MAȘINII? DE CE AI NEVOIE DE UN

SYSTEM DE ILUMINAT AUTO

II. CE ELEMENTE APARȚIN SISTEMULUI DE ILUMINAT AL MAȘINII?

III. SEMNALIZAREA DISPOZITIVELOR DE ILUMINARE

EXTERIOARĂ ȘI A DISPOZITIVELOR DE SEMNALIZARE
LUMINOASĂ ȘI SONORĂ

IV. FOLOSIREA DISPOZITIVELOR DE ILUMINARE EXTERIOARĂ ȘI

A DISPOZITIVELOR DE SEMNALIZARE LUMINOASĂ ȘI SONORĂ
PE TIMP DE NOAPTE/ZI

V. FOLOSIREA DISPOZITIVELOR DE ILUMINARE EXTERIOARĂ ȘI

A DISPOZITIVELOR DE SEMNALIZARE LUMINOASĂ ȘI SONORĂ
LA AUTOVEHICULE CU REGIM PRIORITAR
I. CE ESTE SISTEMUL DE ILUMINAT AL MAȘINII? DE CE AI NEVOIE DE UN SYSTEM
DE ILUMINAT AUTO

Indiferent de condițiile de pe drum, orice șofer trebuie să vadă ce se întâmplă în jur pentru a
conduce și pentru a nu deveni participant la un accident rutier. Sistemul de iluminat pentru mașini este
unul dintre principalele, deoarece fără el este imposibil să conduci noaptea, la amurg, pe vreme cețoasă
sau ploioasă. Este important ca șoferul să înțeleagă clar ce dispozitive de iluminat îi sunt disponibile,
cum funcționează și, de asemenea, cum pot fi controlate. Doar atunci poate fi garantată siguranța
călătoriilor scurte sau lungi.
Cu ajutorul unor dispozitive de iluminat care trebuie să fie în stare bună de funcționare, șoferul poate:
 crea condiții confortabile pentru dvs. și pentru pasageri în întuneric;
 ilumina carosabilul din față și din spatele mașinii pentru o mai bună orientare în spațiu;
 răspunde rapid la situații neprevăzute;
 nu trece peste pietonii care traversează drumul la semafor roșu sau în locul greșit;
 identifica în timp util obstacolele de pe drum și ocoliți-le;
 ușor găsi lucruri în portbagaj;
 asigura o vizibilitate normală în condiții meteorologice dificile;
 informa alți utilizatori ai drumului despre manevrele efectuate sau despre intrarea într-un accident
- farurile sunt adesea folosite ca semnalizare de urgență;
 oferi altor șoferi posibilitatea de a estima dimensiunile vehiculului.
Iluminarea este necesară și pentru iluminarea plăcuței de înmatriculare ziua și noaptea, lucru
deosebit de important la intrarea într-o zonă protejată.

II. CE ELEMENTE APARȚIN SISTEMULUI DE ILUMINAT AL MAȘINII?

Pentru a îndeplini toate funcțiile enumerate mai sus, un singur dispozitiv nu este suficient, așa
că designul mașinilor moderne prevede o combinație de dispozitive interconectate. Fiecare dintre ele
are un scop specific și caracteristici de utilizare. Periodic, este necesar să cumpărați o lampă nouă
pentru mașină pentru lumini de poziție, semnalizatoare etc., pentru a nu vă pune în pericol pe
dumneavoastră, pasagerii și alți utilizatori ai drumului.
În funcție de locul de instalare și scopul de utilizare, se disting elementele interioare și externe,
pe care le vom analiza mai detaliat. Remarcăm imediat că printre ele se numără cele principale, fără
funcționarea corectă a cărora este absolut imposibil să te urci la volan, și cele care au un efect mai
mare asupra confortului șoferului și pasagerilor.
 III. SEMNALIZAREA DISPOZITIVELOR DE ILUMINARE EXTERIOARĂ ȘI A
DISPOZITIVELOR DE SEMNALIZARE LUMINOASĂ ȘI SONORĂ
1) Pentru prevenirea oricărui pericol și pentru a nu stânjeni traficul, conducătorii de vehicule trebuie să
semnalizeze cu ajutorul semnalizatoarelor de direcție sau cu brațul, cu ajutorul semnalizatorului sonor,
prin comutarea luminii în faruri, prin punerea în funcțiune a luminii de întâlnire pe timp de zi sau prin
punerea în funcțiune a avertizorului de avarie.
Semnalizarea cu mijloacele menționate nu le acordă prioritate și nu-i scutește pe conducătorii
de vehicule de obligația luării tuturor măsurilor necesare pentru prevenirea accidentului în traficul
rutier.
2) Conducătorul de vehicul trebuie să semnalizeze corespunzător cu semnalizatoarele de direcție, iar în
cazul în care acestea lipsesc sau sunt defectate - cu brațul, înainte:
a) de a pune în mișcare vehiculul;
b) de a efectua manevra (preselectare a benzii, virare, întoarcere);
c) de a se opri.
Indiferent de disponibilitatea și starea tehnică a semnalizatoarelor de direcție, conducătorul
vehiculului remorcat trebuie să semnalizeze cu brațul direcția de deplasare.
3) Semnalizarea cu semnalizatorul de direcție sau cu brațul trebuie efectuată din timp, înaintea
manevrei, și întreruptă imediat după efectuarea ei. În cazul în care semnalul este executat cu brațul,
pentru înlesnirea manevrei, acesta poate fi întrerupt prealabil manevrei.
4) Semnificația semnalelor executate cu brațul este următoarea:
a) brațul stâng întins lateral sau brațul drept întins lateral și ridicat vertical de la cot înseamnă că
conducătorul acestui vehicul are intenția de a schimba direcția de mers spre stânga sau de a întoarce;
b) brațul drept întins lateral sau brațul stâng întins lateral și ridicat vertical de la cot înseamnă că
conducătorul acestui vehicul are intenția de a schimba direcția de mers spre dreapta;
c) brațul stâng sau drept ridicat vertical înseamnă că conducătorul acestui vehicul are intenția de a
reduce viteza sau de a opri.
5) Presemnalizarea oricărei manevre se va efectua ulterior asigurării că prin această manevră nu se vor
crea obstacole altor participanți la trafic.
6) Semnalul executat nu trebuie să inducă în eroare alți participanți la trafic.
7) Semnalizatorul sonor (claxonul) poate fi utilizat numai în cazul prevenirii unui accident în traficul
rutier, iar în afara localităților și pentru atenționarea conducătorului de vehicul ce urmează să
fie depășit.
8) Semnalul sonor trebuie să fie de scurtă durată și trebuie efectuat la o distanță care ar evita
surprinderea celor atenționați, pentru a nu-i determina să efectueze manevre ce pot pune în pericol
siguranța traficului.
 IV. FOLOSIREA DISPOZITIVELOR DE ILUMINARE EXTERIOARĂ ȘI A
DISPOZITIVELOR DE SEMNALIZARE LUMINOASĂ ȘI SONORĂ PE TIMP DE
NOAPTE/ZI
1) Pe timp de noapte, în condiții de vizibilitate redusă și în tuneluri, la autovehiculele și remorcile în
mișcare dispozitivele de iluminare și semnalizare luminoasă trebuie puse în funcțiune astfel:
a) la autovehicule, în funcție de iluminarea drumului - lanternele de gabarit, lumina de întâlnire sau de
drum a farurilor;
b) la remorci lanternele de gabarit.
2) Lumina de drum a farurilor trebuie comutată cu lumina de întâlnire:
a) în cazul deplasării pe drumul suficient iluminat;
b) în scopul evitării orbirii la trecerea în sensuri opuse la o distanță de cel puțin 150 m sau chiar la o
distanță mai mare, în cazul în care conducătorul vehiculului ce vine din sens opus necesită aceasta
avertizând prin comutarea luminii farurilor, precum și în cazul deplasării la o distanță mică față de
vehiculul precedent.
În cazul în care conducătorul de vehicul intenționează să depășească, cu condiția că prin aceasta
nu vor fi orbiți conducătorii de vehicule care vin din sens opus, pe un timp de scurtă durată poate fi
folosită lumina de drum a farurilor.
În caz de orbire, conducătorul de vehicul trebuie să pună în funcțiune avertizorul de avarie și,
neschimbând banda de circulație, să reducă viteza și să oprească.
3) Pentru atenționarea altor participanți la trafic și pentru semnalizarea vehiculelor în cazul circulației
pe timp de zi, trebuie pusă în funcțiune în faruri lumina de întâlnire sau lumina de deplasare pe timp
de zi de către conducătorii:
a) motocicletelor și ciclomotoarelor;
b) vehiculelor de instruire;
c) vehiculelor conduse de începători;
d) microbuzelor şi autobuzelor care transportă grupuri de copii;
e) vehiculelor care fac parte dintr-o coloană organizată;
f) autovehiculelor care tractează alte autovehicule (la autovehiculele tractate trebuie să fie pus în
funcțiune avertizorul de avarie, iar în cazul în care acesta nu funcționează sau lipsește, în spatele
acestor vehicule trebuie amplasat triunghiul de presemnalizare);
g) autovehiculelor care transportă încărcături periculoase, cu gabarit și mase depășite;
h) vehiculelor de rută în cazul deplasării pe banda semnalizată
prin indicatorul  5.43  și marcajul  1.2  b), în întimpinarea
fluxului principal de vehicule;
i) tuturor vehiculelor - în perioada 1 noiembrie 31 martie inclusiv.
4) Pe timp de noapte, pe sectoarele de drum neiluminate sau în
condiții de vizibilitate redusă, prezența autovehiculelor oprite sau
staționate pe drumul public trebuie semnalizată prin punerea în funcțiune a lanternelor de poziție. În
cazul în care acestea sunt defectate, vehiculele trebuie scoase în afara drumului, iar dacă aceasta nu
este posibil, Figura 21.
prezența lor trebuie să fie semnalizată prin punerea în funcțiune a avertizorului de avarie sau prin
instalarea triunghiului de presemnalizare (conform punctului 37 subpunctul 2) din prezentul
Regulament).
În caz de ceață densă, ploaie torențială, ninsoare abundentă sau în alte condiții similare, la
autovehicule trebuie pusă în funcțiune lumina de întâlnire a farurilor sau farurile anticeață.
5) Farurile anticeaţă pot fi utilizate:
a) în condiții de vizibilitate redusă separat, precum și simultan cu lumina de întâlnire sau de drum a
farurilor;
b) pe timp de noapte pe sectoarele de drum neiluminate - simultan cu lumina de întâlnire sau de drum
a farurilor;
c) în cazurile prevăzute în subpunctul 3) din prezentul punct - în locul luminii de întâlnire a farurilor.
6) Lanternele posterioare anticeaţă pot fi utilizate numai în condiții de vizibilitate redusă.
Este interzisă conectarea lanternelor posterioare anticeaţă la semnalul de oprire.
7) Farul proiector sau farul căutător poate fi utilizat:
a) în afara localităților - numai în lipsa vehiculelor din sens opus;
b) în localități - de către conducătorii vehiculelor cu regim prioritar de circulație aflați în misiuni
urgente de serviciu.
8) Semnul distinctiv  1  «Ansamblu de vehicule» trebuie să fie pus în
funcțiune la deplasarea acestuia, precum și în timpul opririi sau
staționării lui pe timp de noapte ori în condiții de vizibilitate redusă.
9) Autovehiculul destinat instruirii în conducere trebuie să fie echipat cu
o casetă de formă triunghiulară cu lumină albă, având conturul de culoare roșie și inscripția  «Ş» de
culoare neagră, care se amplasează la mijlocul acoperișului caroseriei autoturismului sau, după caz, în
față pe acoperișul autobuzului ori pe cabina camionului. Lumina în casetă trebuie să fie conectată în
cazul deplasării pe timp de noapte sau în condiții de vizibilitate redusă.
Autobuzul și camionul destinate instruirii trebuie să fie semnalizate suplimentar prin semnul
distinctiv  10  (anexa nr.6).
37. 1) Pe lângă cazurile menționate, avertizorul de avarie trebuie pus în funcțiune:
a) în cazul accidentului în traficul rutier;
b) când vehiculul a fost oprit fortuit, constituind un obstacol pentru ceilalți participanți la
trafic;
c) în cazul îmbarcării și debarcării copiilor din vehiculul semnalizat prin semnul distinctiv  5  (anexa
nr. 6);
d) când este necesară semnalizarea celorlalți participanți la trafic despre un pericol iminent.
2) În cazul în care vehiculul nu este echipat cu avertizor de avarie sau acesta este defectat,
conducătorul trebuie să semnalizeze prin amplasarea triunghiului de presemnalizare (a lanternei
portative cu lumină roșie intermitentă) în spatele vehiculului ori, după caz, în fața acestuia pe aceeași
bandă, la o distanță de cel puțin 30 m, astfel încât să poată fi văzut de la o distanță suficientă de
conducătorii vehiculelor care se apropie. În localități, în cazul circulației intense, triunghiul de
presemnalizare poate fi amplasat la o distanță mai mică, astfel încât să poată fi observat de
conducătorii de vehicule care se apropie.

V. FOLOSIREA DISPOZITIVELOR DE ILUMINARE EXTERIOARĂ ȘI A

DISPOZITIVELOR DE SEMNALIZARE LUMINOASĂ ȘI SONORĂ LA
AUTOVEHICULE CU REGIM PRIORITAR
1) Autovehiculele cu regim prioritar de circulație trebuie să fie echipate, respectiv:
a) ale Ministerului Afacerilor Interne care escortează coloane oficiale sau delegații - cu lumini giratorii
de culoare albastră și roșie, și semnal sonor special;
b) ale Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Apărării, Administrației Naționale a Penitenciarelor
a Ministerului Justiției, Serviciului de Informații și Securitate, Centrului Național Anticorupție,
echipelor mobile ale Serviciului Vamal, Serviciului de Protecție și Pază de Stat, ambulanțelor,
destinate stingerii incendiilor, serviciilor depanare ale rețelelor de gaze naturale, rețelelor termice și
electrice de contact - cu lumini giratorii de culoare albastră și semnal sonor special.
Echiparea autovehiculelor cu regim prioritar de circulație, cu mijloace de semnalizare specială sonoră
și luminoasă, se realizează cu permisiunea Direcției supraveghere transport și circulație rutieră, în
conformitate cu standardele și normativele în vigoare.
2) Autovehiculele speciale destinate întreținerii și reparării drumurilor, care transportă încărcături cu
masa și gabaritul depășite, încărcături periculoase și cele ce evacuează vehiculele rămase în pană,
trebuie să fie echipate cu lumini giratorii de culoare portocalie.
3) Autovehiculele serviciilor bancare, poștei speciale și cele destinate transportării valorilor importante
trebuie să fie echipate cu lumini giratorii de culoare albă și semnal sonor special, care nu oferă
prioritate în trafic, utilizate în caz de atac asupra acestora și pentru alertarea poliției și participanților la
trafic despre pericolul apărut.
 MINISTERUL APĂRĂRII AL REPUBLICII MOLDOVA
ÎNTREPRINDEREA DE STAT „CENTRUL DE PREGĂTIRE A
SPECIALIȘTILOR PENTRU ARMATA NAȚIONALĂ”
FILIALA UNGHENI

REFERAT
la modulul Construcția și exploatarea automobilelor
Tema: Componentele motorului
 Anul de studii 2023

CUPRINS:

I. NOȚIUNI GENERALE

II. COMPONENTELE MOTORULU I

I. NOȚIUNI GENERALE

Motorul este „inima” mașinii, prin intermediul căreia autovehiculul se pune în mișcare și poate
parcurge fără oprire sute de kilometri. Rolul motorului clasic, cu combustie internă, este acela de a
transforma energia termică în energie mecanică, pe care apoi să o transmită către roțile mașinii. În
cazul motoarelor pe benzină, energia termică rezultă din arderea combustibilului care se aprinde
datorită unei scântei ce se produce atunci când cheia este răsucită în contact, în timp ce la motoarele pe
motorină, aprinderea se face prin compresie. Se produce o mică explozie, iar energia degajată exercită
presiune asupra pistoanelor, care se pun astfel în mișcare, antrenând și celelalte părți ale motorului și,
în final, energia mecanică ajunge la roți

Principalele performanțe ale motoarelor cu ardere interna sunt:

• putere mare;
• dimensiune și greutate redusa;
• consum redus de carburant;
• durabilitate ș i fiabilitate;
• siguranța î n exploatare.
După felul aprinderii amestecului carburant, motoarele cu ardere interna se clasifica în:
• motoare cu aprindere prin scânteie (MAS - aceste motoare folosesc drept combustibil
benzina ce se aprinde datorită scânteii produse de bujie);
• motoare cu aprindere prin compresie (MAC - aceste motoare folosesc drept
combustibil motorina ce se aprinde prin compresie).
MOTOR CU ARDERE INTERNA:
-Motorul cu ardere interna reprezintă orice dispozitiv care obține energie mecanica direct din energie
chimică prin arderea unui combustibil într-o cameră de combustie care este parte integrantă a
motorului spre deosebire de motoarele cu ardere externa unde arderea are loc înafara motorului. Exista
patru tipuri de baza de motoare cu ardere interna după cum urmează motorul Otto (asimilat cu motorul
pe benzina), motorul Diesel, motorul cu turbina pe gaz și motorul rotativ (motorul Wankel).

II. COMPONENTELE MOTORULU I

Com ponentele motorului sunt:

• A. Mecanismul motor: are rolul de a transforma

mișcarea rectilinie - alternativa a pistonului într-o
mișcare de rotație a arborelui cotit. Mecanismul motor
mai este numit si mecanismul biela-manivela;
• B. Sisteme și instalații auxiliare: au rolul de a
asigura funcționarea motorului.
Mecanismul motor se compune din:
• organe fixe (blocul motor, chiulasa, baia de ulei, cilindri);
• organe mobile (arborele cotit, volant, biele, pistoane, segmenț i. boluri).
Blocul motor (sau blocul cilindrilor) reprezintă
elementul principal, în care sunt adunate laolaltă toate
celelalte componente ale sistemului de propulsie (arbore
cotit, bujii, pistoane, etc).
La partea superioara a blocului motor se montează
chiulasa, care închide etan componentele de ardere,
răcire, ungere, etc. În partea inferioara, blocul motor se închide cu baia de ulei. Blocul motor
fiind prins de caroseria autovehiculului și totodată de carcasa cutiei de viteze.
 Chiulasa este o componenta a sistemului de propulsie,
împreună na cu pistonul și cilindrul, formează spațiul
închis în care evoluează fluid ul motor.
Se montează chiulasa în partea superioară a blocului motor,
astfel încât să închidă etanș compartimentele de ardere, de
răcire și de ungere. În funcție de modelul motorului, în
chiulasă se amplasează camera de ardere, canalele de distribuție a gazelor și orificiile în care vor fi
montate ulterior bujiile (la motoarele pe benzină) sau injectoarele (la motoarele pe motorină).
Totodată, chiulasa reprezintă și suportul pe care se montează și mai multe piese ale sistemului de
distribuție.
Baia de ulei este un element metalic situat sub blocul motor,
sub forma unei incinte metalice în care se strânge uleiul din
motor.
Rolul său este acela de a gresa piesele motorului pentru a
reduce astfel frecarea și a preveni uzura prematură. Uleiul se
acumulează în baie atât prin presiunea exercitată de pompa de
ulei, cât și datorită gravitației, ținând cont că baia de ulei este amplasată în partea inferioară a
motorului.

.Arborele cotit numit și arborele motor este amplasat

longitudinal față de blocul motor, de obicei în partea sa de jos.
Acesta are rolul de a transforma, împreună cu biela, mișcarea
de translație a grupului piston în mișcarea de rotație.
Primește mișcarea de la piston prin biela și o transformă în mișcare de rotație, pe care o
transmite în exterior pentru antrenarea diferitelor subansambluri ale motorului și la transmisia
automobilului pentru autodeplasare.

Arborele cotit are un număr de fusuri paliere egale cu numărul cilindrilor plus unul. Fusurile
paliere sunt plasate pe aceeași axă geometrică, iar lățimea lor este diferită.
Arbore cu came sau ax cu came - parte a sistemului de propulsie
poziționat în chiulasa fiind acționat de mișcarea arborelui cotit cu rol
de transmitere și transformare a mișcării de rotație în mișcare de
translație către supapele de admisie și evacuare.
Relația dintre mișcarea axului cu came și a arborelui cotit este de
importanță cruciala și este asigurată printr-un mecanism complex de transmisie numit distribuție.
Constructiv este format dintr-un cilindru de metal care la intervale regulate calculate în funcție de
așezarea axelor supapelor prezintă camele, câte una pentru fiecare supapă în parte
 Cilindrii rreprezintă spațiul de lucru în care se desfășoară ciclul
motor, pistonul deplasându-se în interiorul lui, în mișcare
rectilinie-alternativa.
Cilindrii pot fi demontabili sau nedemontabili iar după modul
de răcire pot f1 umezi sau uscați. Cei nedemontabili sunt
întotdeauna umezi. Montarea cilindrilor în blocul motor se face prin presare.
Volantul este un disc de metal având roluri multi ple:
• reduce semnificativ solicitările cu caracter de șoc de la nivelul organelor motorului, remelor
sale și transmisiei. Aceste solicitări cu șoc apar tocmai datorită variației vitezei
ungheaziulare a arborelui cotit;
• poarta un rol important n echilibrarea funcționării motorului;
• pune la dispoziție suprafața de fricțiune pentru discul de ambreiaj.
Biela transformă mișcarea de rotație în mișcare liniară și/sau
invers. Ea face parte din mecanismul motor și are rolul de a
prelua forța de apăsare a pistonului pe care o transmite
arborelui cotit.
Pistonul este un corp metalic cilindric, având fața plană superioară ca suprafață de închidere a
volumului d in care face parte și fața plană inferioară folosită pentru asamblarea cu biela. Mișcarea
pistonului este rectilinie alternativă într-un cilindru ș i servește la închiderea unui spațiu de
volum variabil umplut cu un fluid sub presiune. Pistoanele sunt folosite pentru preluarea
energiei rezultate din explozia combustibilului și transformarea acestuia î n lucru mecanic.

Segmenții se așază în canalele din piston, având fantele decalate la

90° sau 120° în funcție de numărul lor (dacă sunt 3 segmenți se
așază decalați la 120°, dacă sunt 4 se așază la 90°, ei pot fi:
a) segmenți de foc - este primul segment care ia contact cu
gazele de ardere si din acest motiv se cromează (galben);
b) segmenții de presiune, de compresiune, - asigură etanșarea
camerei de ardere;
c) segmentul de ungere, se mai numește segmentul raclor.
În general se face distincție între segmenți de etanșare și segmenți de ungere. Aceste tipuri de
segmenți au drept sarcină primară etanșarea reciprocă a camerei de combustie și a carterului.
 Sarcini principale:
• Etanșare în raport cu gazele de ardere
• Disiparea căldurii
• Lubrifierea cu ulei și distribuirea uleiului
Forțele de inerție și forțele exercitate de gaze, precum și temperaturile ridicate reprezintă solicitări
tehnice ridicate asupra segmenților de piston. Numai prin intermediul unei armonizări precise cu
respectivul motor, se obțin o durată de viață optimă și respectarea prescripțiilor cu privire la gazele de
eșapament.
Bolțul - asigură legătura dintre piston și bielă.

MINISTERUL APĂRĂRII AL REPUBLICII MOLDOVA

ÎNTREPRINDEREA DE STAT „CENTRUL DE PREGĂTIRE A
SPECIALIȘTILOR PENTRU ARMATA NAȚIONALĂ”
FILIALA UNGHENI

REFERAT
la modulul: Educația antidrog. Acordarea primului ajutor.
 Tema: Bazele anatomiei și fiziologiei corpului uman

Anul de studii 2023

CUPRINS:

I. INTRODUCERE

II. NIVELURI DE ORGANIZARE STRUCTURALĂ

III. FUNCȚII ALE ORGANISMULUI

IV. TERMENI DIRECȚIONALI

V. CAVITĂȚILE ȘI REGIUNILE CORPULUI

I. INTRODUCERE
Anatomia și fiziologia omului. fac referire la nivelurile de organizare a corpului uman și modul în
care el funcționează. Funcțiile sale depind de structura sa, precum și aceasta din urmă oferă indicii
despre funcțiile pe care le îndeplinește. De exemplu, faptul că în alcătuirea plămânilor intră milioane
de saci alveolari cu pereți foarte fini, le permite acestora să realizeze schimbul de gaze dintre oxigen și
dioxid de carbon.
Anatomia prezintă următoarele subdiviziuni:
 Anatomia macroscopică – se ocupă cu studierea structurilor corpului care pot fi văzute fără
ajutorul microscopului (aparat care folosește lumina vizibilă pentru a mări imaginea unui
obiect).
 Anatomia microscopică (histologia) – studiază celulele, țesuturile și organele care sunt
vizibile cu microscopul.
 Anatomia dezvoltării – studiază dezvoltarea individului de la stadiul de ou fecundat până la
adult.
Fiziologia prezintă următoarele subdiviziuni:
 Citologia – studiază celulele și funcțiile acestora.
 Neurofiziologia – intervine în studiul funcției nervoase.
 Fiziologia renală – studiază sistemul excretor și funcțiile acestuia.
  Fiziologia reproducerii – se ocupă cu studiul organelor reproducătoare, precum și modalitățile
de reproducere.
II. NIVELURI DE ORGANIZARE STRUCTURALĂ
Nivelurile de organizare structurală a corpului uman sunt: atom – moleculă – celule – țesut – organ –
sisteme de organe.

Figura 1.1 Nivelurile de organizare

structurală a corpului uman.

Cel mai simplu nivel de organizare a corpului uman este reprezentat

de atomi (particule electronomicroscopice de materie) (Completare: Electronomicroscopul, diferă de
microscop și folosește un fascicul de electroni pentru a mări imaginea unui obiect.). Aceștia sunt
unități ale elementelor precum: oxigen, carbon, azot, sodiu. Prin combinarea atomilor între ei
rezultă molecule (apa, clorura de sodiu, proteine, glucide, lipide).
Prin asocierea mai multor molecule între ele se formează celula (unitatea fundamentală a organismelor
vii). În alcătuirea ei intră structuri subcelulare: nucleu, mitocondrii, ribozomi, lizozomi. Exemple de
celule: nervoase, musculare, sanguine. Fiecare dintre ele sunt unice din punct de vedere structural și
funcțional.
Grupul de celule care au structură similară și lucrează împreună îndeplinind aceeași funcție se
numește țesut.
Cele 4 tipuri principale de țesut ale organismului sunt:
 epitelial (de exemplu, epidermul de la nivelul pielii);
 conjunctiv (sângele și țesutul osos);
 muscular;
 nervos.
Două sau mai multe tipuri diferite de țesuturi alcătuiesc nivelul imediat superior de organizare și
anume, organul. De exemplu, stomacul este compus din țesut epitelial, muscular, nervos și conjunctiv.
Un organ funcționează ca un centru anatomic și fiziologic specializat pentru o anumită activitate.
Sistemul de organe constituie nivelul final de organizare structurală care cuprinde mai multe organe
ce îndeplinesc funcții complementare. Prin funcționarea împreună a sistemelor se
formează organismul care constituie cel mai înalt nivel de organizare.
Componentele majore și rolurile fiziologice ale sistemelor de organe
Sistem de Componente majore Rolul fiziologic
organe
Tegument piele, păr, unghii, glande sudoripare acoperă și protejează corpul
Schelet oase, cartilaje, ligamente protejează corpul și oferă suport
pentru mișcare și locomoție
Nervos encefal, măduva spinării, nervi, organe de primește stimuli, integrează
simț informații și coordonează funcțiile
organismului
Endocrin hipofiză, glande suprarenale, tiroidă, alte coordonează și integrează chimic
glande activitățile organismului
Muscular mușchi striați, mușchi netezi, mușchi realizează mișcarea corpului
cardiac
Digestiv dinți, glande salivare, esofag, stomac, digestia alimentelor și absorbția
intestine, ficat, pancreas nutrienților solubili în hrana ingerată
Respirator plămâni, faringe, trahee, alte căi aeriene colectează oxigenul și elimină dioxid
de carbon
Circulator inimă, vase sanguine, sânge, structuri transportă celule și substanțe în
limfatice organism
Imunitar limfocite T, B și macrofagele; structuri interacționează cu agenți străini
limfatice
Urinar rinichi, vezica urinară, căile urinare asociate îndepărtează deșeuri metabolice din
sânge
Reproducător testicule, ovare și structurile asociate produce celule sexuale necesare
aparatului reproducător procreării
III. FUNCȚII ALE ORGANISMULUI
Organismul uman împreună cu celelalte viețuitoare prezintă anumite funcții care permit celulelor din
organism să își desfășoare anumite procese care susțin creșterea și supraviețuirea și care le diferențiază
de toate formele fără viață.
Metabolismul – totalitatea proceselor chimice care au loc în organism.
Cele două subcategorii ale metabolismului sunt:
 anabolismul – constă în sinteza de materie organică, proces care în general consumă energie;
 catabolismul – constă în descompunerea materiei organice, în general produce energie.
Procesele vitale (cum ar fi digestia, respirația, circulația și excreția) sunt adaptate astfel încât să ofere
materia primă metabolismului și totodată să elimine produșii de degradare ai acestuia.
Mișcarea – funcție a organismului uman care se manifestă ca rezultat al contracției celulelor
musculare. Aceasta poate avea un caracter voluntar (apare la nivelul mușchilor scheletici)
sau involuntar (în cazul mușchiului cardiac). În realizarea mișcării intervin și oasele și cartilajele
sistemului scheletic care oferă locuri de inserare pentru mușchi.
Creșterea – funcție ce constă în creșterea în dimensiuni a corpului prin care organismul primește
substanțe din mediul înconjurător și astfel își mărește masa.
Conductibilitatea – reprezintă proprietatea anumitor celule (de exemplu nervoase și musculare) de a
transmite stimuli dintr-o parte în alta a corpului.
Reproducerea – funcție ce constă în capacitatea organismului de a procrea, de a forma noi celule,
pentru creștere, reparare sau înlocuire sau producerea în totalitate a unui nou individ. Reproducerea
umană are la bază producția de ovule și spermatozoizi și unirea acestora care formează un ovul
fecundat din care se va dezvolta ulterior un nou individ – reproducere sexuată. Reproducerea
asexuată este diferită, se întâlnește în procesele de creștere și reparație și constă în diviziunea unei
singure celule din care vor rezulta două celule fiice identice.
Alte caracteristici ale viețuitoarelor:
 Excitabilitatea – caracteristică a viețuitoarelor care constă în răspunsul organismului ca
urmare a unui stimul intern sau extern.
 Excreția – proces de îndepărtare (eliminare) a produșilor de degradare ai organismului.  
Homeostazia – cumulează toate procesele care intervin în menținerea în limite normale a
parametrilor mediului intern (chimic și fizic) al organismului, în ciuda faptului că mediul
înconjurător variază.
Pentru menținerea homeostaziei sunt necesari anumiți compuși de natură:
 chimică: apa, oxigenul, substanțele nutritive;
 fizică: temperatura, presiunea atmosferică (ambele trebuie să aibă valori constante).
Despre organism, putem afirma că este în homeostazie atunci când nevoile celulelor sale sunt
satisfăcute și funcțiile sale se desfășoară normal. Totalitatea sistemelor de organe intervin în
menținerea homeostaziei și compoziția fluidelor organismului are o valoare constantă pe toată
perioada. În situația în care organismul este expus unor condiții de stres (boli, căldură, durere, lipsă de
oxigen) dezechilibrează mediul intern al organismului și implicit perturbă homeostazia.
Condițiile interne ale organismului înregistrează variații constante care sunt prevenite de valori
extreme prin sisteme de autoreglare – denumite mecanisme de feedback. Pe calea acestora,
organismul informează înapoi sistemul despre un anumit tip de răspuns. Un mecanism de feedback are
o valoare de referință care înseamnă de fapt valoarea normală a unui factor variabil (de exemplu,
temperatura). Astfel, variația valorii de referință este recepționată de către un receptor (senzor) sau
mai mulți care transmit informația unui centru de control, unde este integrată și eliberat răspunsul
necesar înlăturării variației care merge către efectori. Și astfel, organismul revine la homeostazie.
Mecanismele de feedback se împart în:
 Feedback negativ – constituie principalul mijloc prin care organismul își menține
homeostazia. Acest mecanism intră în funcțiune atunci când producția sistemului trebuie scăzută
pentru a atinge valoarea de referință.
Un exemplu de feedback negativ: După masă, valoarea glicemiei (concentrația de glucoză din sânge)
crește, iar acest fapt constituie un factor stimulator al eliberării de insulină din pancreas. Insulina, prin
mecanismele sale de acțiune, determină scăderea glicemiei prin mobilizarea intrării glucozei în celule.
Astfel, scăderea concentrației de glucoză este un factor determinant pentru celulele secretoare de
insulină să scadă eliberarea ei și astfel să mențină homeostazia.
 Feedback pozitiv – astfel de mecanisme pot funcționa ca parte integrantă a unui mecanism
general de reglare, în așa fel încât să determine un răspuns final specific (coagularea sângelui,
nașterea). Printr-un astfel de mecanism se amplifică îndepărtarea de valoarea de referință până se
ajunge la răspunsul dorit care poate fi oprirea hemoragiei sau expulzia fetală și a placentei.

IV. TERMENI DIRECȚIONALI

Utilizarea termenilor direcționali în anatomie și fiziologie este pentru
a putea indica poziția anumitor părți ale corpului.
Referința tuturor termenilor direcționali este poziția anatomică și
anume, corpul este în poziție verticală (în ortostatism), cu privirea înainte,
picioarele apropiate, iar membrele superioare pe lângă corp, cu palmele
înainte, cu policele (degetul mare de la mână) orientat spre exterior.
În poziția anatomică, fața anterioară a corpului este acea parte orientată
spre partea din față a acestuia. Un sinonim pentru anterior este ventral (în
ciuda faptului că această noțiune face referire la partea abdominală a
patrupedelor – câinele). De exemplu, sternul este situat anterior (ventral) față de inimă. Fața
posterioară (dorsală) se referă la partea din spate a corpului. De exemplu, esofagul este situat
posterior față de trahee.
Termenul superior face referire la direcția orientată spre partea de sus a
corpului sau înspre cap (cefalic, cranial). De exemplu, nasul se află
superior față de gură, inima se află superior față de ficat.
Orientarea în direcția opusă, spre partea opusă capului sau spre partea de
jos a corpului se indică prin termenul inferior. De exemplu, abdomenul
este situat inferior față de torace sau stomacul este situat inferior față de
plămâni. Alternativ, se mai recurge la termenul de caudal, dar nu atât de
des deoarece în anatomie umană, omul nu prezintă coadă.
Termenul de mediaL se folosește pentru a indica o poziție apropiată
de linia mediaNă a corpului sau a uneia dintre structurile sale. De exemplu,
nasul se află medial față de ochi sau ulna se află în partea medială a
antebrațului.
Termenul lateral descrie o poziție îndepărtată de linia mediană sau a unei structuri. Astfel, ochii se
află lateral față de nas sau plămânii sunt situați lateral față de inimă.
Termenul ipsilateral descrie structurile situate de aceeași parte a corpului. De exemplu, colonul
ascendent și vezica biliară sunt ipsilaterale. Pentru a descrie dispunerea lor de partea opusă a corpului
se folosește termenul controlateral. De exemplu, colonul ascendent și colonul descendent sunt
controlaterale.
Termenul proximal face referire la un punct orientat mai aproape de locul de atașare al unei
extremități de trunchi sau de o structură: femurul este situat proximal față de trunchi, comparativ cu
glezna; femurul se află proximal față de tibie.
Termenul distal face referire la un punct situat la distanță față de locul de atașare al unui membru de
trunchi: falangele sunt situate distal față de carpiene (oasele încheieturii mâinii); glezna se află distal
față
de femur.
Termenul superficial face referire la o poziție situată mai aproape de suprafața corpului. De exemplu,
mușchii peretelui toracic sunt superficiali față de organele din cavitatea toracică; pielea este
superficială față de mușchi.
Termenul profund se referă la o poziție mai îndepărtată de suprafața
corpului. De exemplu, inima este situată profund comparativ cu
mușchii, coastele sunt dispuse în profunzime comparativ cu pielea
toracelui.
Planuri: Corpul uman poate fi traversat de numeroase suprafețe
drepte imaginare denumite planuri, care oferă puncte de reper
privind organele corpului.
Planul sagital este un plan vertical ce împarte corpul în două
părți: dreaptă și stângă.
Planul care împarte corpul în două jumătăți simetrice trecând prin mijlocul acestuia (median),
este planul medio-sagital. În cazul în care planul sagital împarte corpul în două jumătăți inegale
stângă și dreaptă, poartă numele de plan parasagittal.
Planul frontal are o direcție verticală, împărțind corpul într-o parte anterioară sau ventrală și una.
posterioară sau dorsală. Planul frontal se mai numește și plan coronal și formează un unghi drept cu
planul sagital.
Planul transversal (orizontal) împarte corpul în zona superioară sau cranială și inferioară sau
caudală. Prin secționarea organelor în plan transversal se obțin așa-numitele secțiuni transversale care
permit studierea organelor respective.
V. CAVITĂȚILE ȘI REGIUNILE CORPULUI
Cavitățile corpului prezintă spații la nivelul cărora se află organe
interne. Cavitățile principale ale corpului sunt în număr de două:
cavitatea anterioară și posterioară.
Cavitatea posterioară (dorsală) – dispusă de-a lungul suprafeței
posterioare (dorsale) a corpului și în alcătuirea sa intră: cavitatea
craniană (adăpostește encefalul) și canalul rahidian delimitat

de vertebre (adăpostește măduva spinării).

Cavitatea ventrală (anterioară) – situată pe fața anterioară
(ventrală) a corpului subdivizată în: cavitate toracică și 
cavitate abdomino-pelviană. Separarea celor două se face prin mușchiul diafragm (are formă de
cupolă și este de mari dimensiuni).
Delimitarea cavității toracice este făcută de coaste și mușchii intercostali și la interior este subdivizată
în: cavitate pleurală stângă și dreaptă (în care se află plămânii), cavitatea pericardică adăpostește inima
(dispusă medial față de cavitățile pleurale, într-o regiune denumită mediastin). Cavitatea pericardică
este delimitată de două foițe (una viscerală și una parietală) și care la interior delimitează un spațiu
îngust.
Mediastinul este o regiune din cavitatea toracică la nivelul căreia se găsesc toate componentele acestei
cavități (inima, timus (se află in mediastinul superior), esofag, trahee, bronhii, vase sanguine și
limfatice, noduli limfatici), excepție făcând plămânii.
În general, pentru cavitatea abdomino-pelviană se mai recurge la denumirea de cavitate
peritoneală la nivelul căreia se află organele interne abdominale și pelviene. În partea superioară, la
nivelul subdiviziunii abdominale se găsesc: stomacul, intestinul subțire și gros, splina, ficatul și alte
organe. În partea inferioară, la nivelul subdiviziunii pelviene se găsesc: vezica urinară, rectul și
anumite
organe ale aparatului reproducător.
Cavitatea abdomino-pelviană poate fi divizată suplimentar în 9 REGIUNI anatomice diferite:
 ombilicală – centrul abdomenului;
 epigastrică – superior regiunii ombilicale;
 hipogastrică – imediat inferior regiunii ombilicale;
 hipocondru drept și stâng – lateral de regiunea epigastrică;
 flancurile drept și stâng – lateral de regiunea ombilicală;
 regiunile inghinale (iliace) – lateral de regiunea hipogastrică.
Prin intersecția a două linii imaginare (orizontală și verticală) în centrul cavității abdomino-pelviene se
obține delimitarea altor 4 regiuni a căror denumire are utilitate în practica clinică:
 cadranul superior drept și stâng;
 cadranul inferior drept și stâng;
Membranele: Pereții cavității abdominale și organele de la acest nivel sunt acoperite de o membrană
fină, formată din două foițe (una viscerală – învelește organul/ viscerul; una parietală – căptușește
cavitățile corpului) foarte apropiate una de cealaltă – denumită membrană seroasă. Această denumire
este pusă pe seama prezenței unei cantități mici de lichid lubrifiant (lichid seros) între foițele de
care este secretat. Prezența sa facilitează alunecarea cu ușurință a organelor pe pereții cavităților
corpului, precum și între ele, fără frecare.
La nivelul corpului uman se află 3 astfel de membrane seroase:
 pleura – căptușește cavitatea pleurală;
 pericardul – învelește inima;
 peritoneul – învelește unele organe abdominale și pelviene (organe peritoneale), iar pe altele le
acoperă doar pe fața anterioară (organe retroperitoneale: rinichi, pancreas, ovare).
Fiecare dintre aceste 3 membrane seroase prezintă o foiță parietală și o foiță viscerală. De exemplu,
peritoneul prezintă o foiță parietală care căptușește cavitatea abdominală și pelviană și o foiță viscerală
care acoperă diferite organe din această cavitate. 
Spațiul dintre cele două foițe ale pleurei, pericardului și peritoneului delimitează la interior
cavitățile cu același nume, respectiv: pleurală, pericardică, peritoneală.
Inflamarea celor două foițe pleurale se numește pleurezie și determină durere deoarece acestea sunt în
contact și apare frecarea în cursul mișcărilor respiratorii.
Organismul mai prezintă și alte cavități dispuse la nivelul capului:
 cavitatea orală;  urechea medie;
 cavitatea nazală;  orbita.

Bibliografie:

 Anatomie și fiziologie umană pentru admiterea la facultățile de medicină; Autori: Krumhardt

B., Alcamo I.E.; Barron's & Universitatea de Medicină și Farmacie Târgu Mureș, 2022