Care mai sunt astăzi „Les enfants de la Patrie”?

Alexandru Nica
15/07/2023

Ziua națională a Franței a fost sărbătorită anul acesta în

tensiuni sociale cu miros de gaze lacrimogene, fum și
cocktailuri Molotov. La o primă vedere, pare că Franța
este prietenă mai mult cu haosul și anarhia decât cu
ordinea și armonia.

O afirmație parțial adevărată. Probabil că de când a ținut

cu tot dinadinsul să se despartă de Dumnezeu, societatea
franceză nu și-a mai găsit liniștea. O dată cu Revoluția de
la 1789, ideile iluministe au început să pună stăpânire pe
mentalul colectiv francez. Omul poate atinge orice doar
prin capacitatea sa rațională, nu mai avem nevoie de
Dumnezeu în viața noastră, știm povestea.

Ei, bine, contează mai mult faptele, nu vorbele, iar faptele

grăiesc de la sine: pământul Hexagonului a fost îmbibat în
sânge, după masacre precum cel din Vandeea, ori la
Nantes, Lyon sau Marsilia, unde zeci (poate sute!) de mii
de oameni au murit de mâna unor hoarde de descreierați
animate de lideri precum Robespierre – căzut el însuși, în
final, sub ghilotina sa mult iubită.

Totuși, trebuie să dăm Cezarului ce-i al Cezarului. Într-

adevăr, turbulențele sociale incredibile din Franța secolelor
XVIII-XIX se datorează și unei deconectări totale de la
realitate a nobilimii, care îi sfătuia, de exemplu, pe
parizienii răsculați la 1789 să mănânce cozonac dacă n-au
pâine. Însă nu știu dacă degradarea „claselor privilegiate”
constituie un argument irefutabil pentru prăpădul comis în
numele unor noi valori izvorâte din rațiune.

Francezii au dat în clocot și la 1830, și la 1848, și poate

ar mai fi dat în continuare, cu regularitate, dacă nu venea
refluxul cu efect calmant cunoscut ca „La Belle Epoque”. A
mai existat un intermezzo interbelic în care francezii s-au
relaxat, dezvoltând producția de biciclete în timp ce vecinii
germani dezvoltau o mașinărie de război nemaivăzută până
atunci. Și cam atât. În rest, cele două Războaie Mondiale
au animat spiritul revoluționar al cocoșului galic, propagând
ideologiile modernității în toate regiunile, departamentele și
arondismentele celei de-a Patra, iar din 1958 ale celei de-
a Cincea Republici.

CITEȘTE ȘI  SUA | O clinică medicală mutilează copii în

numele „tranziției” către alt gen. Reacția unui preot român:
Puteai să votezi la Referendumul pentru Familie și l-ai
boicotat? Vei avea pe conștiință toate mutilările de acest
fel

În 1968 se întâmplă în Franța un fenomen interesant care,

în opinia mea, definește parcursul ulterior al societăților
occidentale, unul care le-a adus astăzi în pragul unui
dezastru socio-cultural. Sub imperiul Școlii de la Frankfurt
(formată din marxiști sadea precum Herbert Marcuse, Max
Horkheimer, Theodor Adorno sau Jurgen Habermas, care
doreau să aplice marxismul în plan cultural, susținând că nu
fusese aplicat așa cum trebuie până atunci), lumea se
schimba.

Școala de la Frankfurt a săpat nemilos în subconștientul

tinerelor generații ale anilor ’60 prin subminarea în mod
pervers a unor concepte perene precum „națiunea”,
„familia”, „credința” sau „libertatea” și ignorarea (chiar
negarea) dimensiunii spirituale a naturii umane. Acești
corifei ai școlii de propagandă neomarxiste propuneau o
nouă lume, clădită doar pe constructe sociale, hedonism,
promiscuitate și ridiculizarea unei culturi și civilizații
milenare, care trecuse, până atunci, testul timpului.
Cultura hippie și sintagma „make love, not war”, aparținând
lui Herbert Marcuse, se răspândeau cu o viteză de
neimaginat în lumea anilor ’60, semn că schimbarea devenea
încet, dar sigur, ireversibilă.

Nici măcar Blocul Estic nu scăpa de acest context. Se

dezvoltă în acești ani conceptul de „socialism cu față
umană” – aplicat, de exemplu, în Cehoslovacia, până la
înăbușirea „primăverii pragheze” de tancurile sovietice.

Întorcându-ne la Franța, natura revoluționară căpătată în

zorii modernității a adus societatea din Hexagon în buza
celor mai ample tulburări din secolul XX. Se întâmpla în mai
1968.

Pe scurt: studenții se revoltă, intervenția brutală a poliției

îi determină pe muncitori să le ia partea, iar grevele și
mișcările de stradă paralizează întreaga țară.

Președintele Charles de Gaulle fuge pentru scurt timp în

Germania, apoi se întoarce și dizolvă Parlamentul,
organizând și o contramanifestație care aducea, aparent,
liniștea la Paris și în restul țării.

CITEȘTE ȘI  Päivi Räsänen, fostul ministru finlandez de

Interne, judecat penal pentru că a citat din Biblie: Lupta
pentru libertatea de exprimare abia acum începe
Doar aparent. Practic, legătura francezilor cu propriul
trecut s-a cam rupt în acel moment. Prin sloganuri de tipul
„Marx, Mao, Marcuse” și prin negarea tot mai clară a
autorității, a ierarhiei (Il est interdit d’interdire – este
interzis să interzici), fenomenul început în Franța anului
1968 făcea trecerea la noile mișcări sociale, cele care au
impus, de atunci și până astăzi, cu pași din ce în ce mai
hotărâți, ideologia „woke” și flagelul corectitudinii politice
ca norme ale lumii occidentale. Colac peste pupăză,
judecarea veacurilor trecute după standardele secolului
XIX au indus un sentiment de vină colectivă asupra
europenilor, astfel încât aproape orice le este permis non-
europenilor.

Urmările? Le putem observa lesne. Voința Vestului de a-și

apăra civilizația și adevăratele valori fundamentale
(identitatea națională, credința creștină, familia naturală și
libertatea de exprimare) s-a atrofiat atât de mult încât
societatea a asistat impasibil, ba chiar zâmbind binevoitor,
la schimbarea raporturilor de putere.

Minoritățile dictează majorității. Propaganda LGBT

torpilează ca un submarin german noțiuni sacre precum
familia și căsătoria. Imigranți musulmani, africani și
asiatici sunt atrași cu milioanele de establishmentul politic
european (unul globalist, federalist, marxist și rupt de
realitate) doar pentru a-și crea enclave și ghetouri,
refuzând să înțeleagă că „dacă ești la Roma, te comporți
ca romanii” (cu excepții notabile, desigur, și nu puține, însă
vă invit să analizăm împreună realitatea din Paris, Berlin,
Oslo, Stockholm, Londra, Bruxelles sau Amsterdam pentru
a înțelege exact proporțiile acestei crize existențiale în
care se găsește civilizația europeană).

Cât despre Franța, prezentul nu arată bine nici aici. Mulți

tineri francezi sunt dezorientați, au pierdut repere
esențiale din viața unui om, de tipul asigurării unui venit,
unei locuințe proprii, a căsătoriei, a conceperii de copii, a
respectării unei ierarhii, unor reguli, unor legi.

CITEȘTE ȘI  SUA | Un student transsexual primește

despăgubiri de 1,3 milioane de dolari după ce i-a fost
refuzat accesul la toaleta bărbaților

În plan spiritual, peste 40.000 din cele 42.000 de biserici

din această țară au fost desacralizate, potrivit Conferinței
Episcopilor. Au devenit muzee, hoteluri, supermarketuri sau
chiar cluburi. În privința cetățenilor, toți sunt considerați
oficial „francezi”. De facto, nu există minorități naționale,
etnice sau lingvistice pe teritoriul Franței, deoarece
retorica oficială ocolește problematica, iar legislația
actuală interzice astfel de statistici – fapt reflectat și în
politica de stat.

Numai că ignorând o problemă, ea nu va dispărea, ba

dimpotrivă, se va accentua până când va exploda, ca o oală
plină aflată sub presiune.
Probabil polonezii și ungurii sunt primii europeni
contemporani care au înțeles asta în bloc, ca națiuni. Apoi
au înțeles și italienii, aducând conservatori și suveraniști la
guvernare. Suedezii și finlandezii, la fel. Perspectivele
arată, în sfârșit, promițător, după câteva decenii în care
popoarele Europei au plutit într-o derivă a constructelor
sociale.

Întrebat despre cauza protestelor violente care au umplut

străzile Franței în această perioadă, liderul de grup al Les
Republicains (partid de centru-dreapta) din Senatul
Francez, Bruno Retailleau, a declarat pentru France-Info:
„ne-am săturat să fim corecți politic”. Venind din partea
unui partid care nici măcar nu este perceput ca „far-right”
de mass-media mainstream, asta spune multe.

Înseamnă că sunt și destul de mulți francezi care se

trezesc, totuși, la realitate. Întrebarea care ar trebui să
li se pună celorlalți este:

„Entendez-vous dans le campagnes

Mugir ces féroces soldats?

Ils viennent jusque dans vos bras

Égorger nos fils, nos compagnes!”

https://r3media.ro/care-mai-sunt-astazi-les-enfants-de-
la-patrie/?
utm_source=newsletter&utm_medium=email&utm_campaign=v
ideo_kamala_harris_surprinsa_cand_spune_ca_investim_in_e
nergie_curata_si_in_vehicule_electrice_si_reducem_populati
a_casa_alba_spune_ca_a_vrut_sa_zica_reducem_poluarea&u
tm_term=2023-07-16