Pădurile și amenajarea teritoriului

Pădurea este o resursă al cărei management poate avea un impact major asupra societății.
Fie că vorbim depre pădurile din întreaga lume sau cele din țara noastră, știm că acestea au un rol
esențial în evoluția vieții pe Pământ.
În România, pădurile au constituit de-a lungul timpului loc de adăpost, de refugiu, de
procurare a hranei și sursă de lemn de construcții și foc (”Scurt istoric al amenajării pădurilor
din România”), iar astăzi ocupă aproximativ 26% din suprafața țării. În zilele noastre, pădurile
oferă resurse esențiale pentru scopuri sociale și economice în contextul unor condiții climatice
extreme, prin îmbunătățirea capacității de stocare a carbonului, a solului și apei și conservarea
apei în sistemele naturale pentru a atenua efectul secetelor și a preveni inundațiile, erodarea
solului și deșertificarea.1
Pe teritoriul României, pădurile sunt incluse în fondul forestier național, alături de
terenuri din alte categorii de folosință precum terenurile în curs de regenerare, cele destinate
împăduririi, iazurile, albiile pâraielor, terenuri neproductive incluse în amenajamentul silvic etc.
Fondul forestier național poate fi public (proprietate publică a statului sau a unităților
administrativ-teritoriale) sau privat (proprietate privată a persoanelor fizice și/sau juridice,
proprietate privată a unităților administrativ-teritoriale) și este administrat prin intermediul
ocoalelor silvice, la rândul lor fiind publice (din structura Regiei Naționale a Pădurilor - RNP)
sau private (de regim). Fondul forestier proprietate publică a statului este administrat exclusiv
prin ocoalele silvice din structura RNP.

Modul de gestionare a fondului forestier naţional se reglementează prin amenajamentele

silvice, care constituie baza cadastrului de specialitate şi a titlului de proprietate a statului
pentru fondul forestier proprietate publică a statului. (Codul silvic). De asemenea, prin
amenajamentele silvice, se stabilesc țelurile de gospodărire a pădurii, în concordanţă cu
obiectivele ecologice şi social-economice şi cu respectarea dreptului de proprietate asupra
pădurilor.

Primele reglementări, sau, mai bine zis, preocupări de limitare a utilizării iraționale a
resursei forestiere au apărut pe teritoriul țării noastre încă din secolul al XII-lea, prin așa-zisele
braniști2, iar această activitate este continuată astăzi prin amenajarea silvică, norme și strategii,
politici și programe de dezvoltare durabilă în domeniul forestier.

Activitatea de amenajare a pădurilor a început să se contureze încă din secolul al XVIII-

lea, în Transilvania și Bucovina de azi, teritorii aflate sub dominație austro-ungară, în vederea
exploatării sistematice și controlate a pădurilor.

1
Strategia de dezvoltare teritorială a României
2
„Locuri oprite sau rezervate, în care nimeni n-avea voie să intre spre a tăia lemne, a cosi fân, a paște
vitele, a prinde pește sau a culege fructele pădurii, fără voia prealabilă a stăpânului” -Giurescu 1976
 Principiile care stau la baza întocmirii amenajamentelor silvice de astăzi sunt: principiul
continuității și al permanenței pădurilor, principiul eficacității funcționale, principiul conservării
și ameliorării biodiversității, principiul economic. La elaborarea amenajamentelor silvice,
zonarea funcțională a pădurilor (păduri cu funcții speciale de protecție, păduri cu funcții de
producție și protecție) este obligatorie, cu luarea în considerare a caracteristicilor ecosistemelor
forestiere, a obiectivelor sociale, ecologice și economice și a planurilor de management, în cazul
arboretelor care fac parte din arii naturale protejate.

În contextual schimbărilor climatice, este necesar a se îmbunătăți reziliența și adaptarea

pădurilor, prin protejarea și reconstituirea biodiversității și prin adoptarea de practici favorabile
acesteia. Astfel, având în vedere interesul deosebit pentru păduri la nivel global, european și
national, devine imperios necesară elaborarea unei Strategii Naționale pentru Păduri, un
demers de bună guvernanță, bazat pe coerența legislației în domeniul forestier, asumarea
răspunderii și transparență.

Pădurile din România se bucură de particularități rar întâlnite la nivel european și anume:
pe de o parte, arboretele în care omul a intervenit de-a lungul timpului au o structură apropiată de
cea naturală, în sensul că se bucură de o diversitate a speciilor, datorită silviculturii, iar pe de altă
parte, pe teritoriul țării noastre se găsesc o parte din puținele păduri virgine și cvasivirgine din
Europa, incluse pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

Pădurile virgine și cvasivirgine din România sunt incluse în Catalogul Pădurilor Virgine
și Cvasivirgine din România (fig.1). La data de 30 august 2022, în a 13-a ediție a Catalogului
este înscrisă o suprafață totală de 71.077,44 ha, din care 8.579,8 ha păduri virgine și 62.497,64
ha păduri cvasivirgine.

Fig. 1
Propuneri:

Corelarea regimului silvic cu cel al ariilor naturale protejate și legislația privind protecția
mediului;

Crearea unor baze de date spațiale accesibile, care să faciliteze abordarea unitară în ce privește
amenajarea teritoriului national.
Bibliografie
Codul Silvic – Legea 46/2008 – republicată, cu modificările și completările ulterioare;

”Scurt Istoric al amenajării pădurilor – G. Duduman;

https://www.strategieforestiera.ro/process/snp30

http://www.mmediu.ro/articol/catalogul-padurilor-virgine-si-cvasivirgine-din-romania/5550