Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Etapa națională
22-26 aprilie 2019
Clasa a XII-a
Proba orală
Proba orală
Etapa națională
22-26 aprilie 2019
Clasa a XII-a
Proba orală
Adevărul e că în vara aceea m-am gândit dacă nu cumva viața se așază uneori în
așa fel încât lucrurile iau înfățișarea cea mai tragică cu putință și am început să bănuiesc că
povestitorii pentru copii sunt parte a unei conspirații a adulților și fac în așa fel încât istoriile
lor să nu semene cu viața, ci să ascundă sfârșitul istoriilor, să îl schimbe într-un final fericit,
precum cel de la Albă-ca-Zăpada, să dea paradisului ceea ce este al paradisului, izolând
lumea poveștilor de finalurile istoriilor „reale”. Abia mult mai târziu copiii ajung să deschidă
ochii în lume și au parte de imaginea întreagă.
Proba orală
Oamenii nu știu să vadă. Ești și nu te-am văzut sau te-am văzut și nu ești, acestea,
amândouă, sunt valabile pentru ei. Nu știu să vadă obiectele, lucrurile, eșarfa vișinie, de
pildă. Odată am vrut să aflu ceva despre mine (dacă părul îmi e aranjat sau dacă hainele îmi
cad bine etc.) și – câtă naivitate! – am privit în oglindă. După aceea am dat colțul spre
bucătărie și am lovit cu umărul un cuier montat acolo, lângă oglindă, și atunci, ca dintr-o
predestinare, eșarfa vișinie mi-a căzut pe umăr. Cu obiectele nu poți flirta, ori le ignori, ori
intri cu ele într-o stare de adevărată comunicare.
Iustin Panța, Familia și Echilibrul indiferent (1995)
Etapa națională
22-26 aprilie 2019
Clasa a XII-a
Proba orală
Proba orală
Proba orală
Proba orală
Proba orală
Cu mult mai mult se aseamănă deci dramaturgul cu arhitectul, care concepe clădirea,
o plănuiește pe hârtie, și tocmai apoi o arată făcută gata din grămădirea întocmită a
materialului voit. În acest sens gândește și dramaturgul – nu la a gândi ceva, ci la a arăta
ceva. Astfel, asemănare mai nimerită nu poate avea o piesă de teatru propriu-zisă decât cu
planul unui monument.
Ion Luca Caragiale, Oare teatrul este literatură?, în „Epoca” (1897)
Proba orală
iar eu te iubeam
atât de mult, încât te uitam,
crezând că faci parte din mine.
Atunci mi-apărea
că ești altcineva,
dar numai atât cât poate să fie
altcineva soarele serii –
luna...
Nichita Stănescu, Într-o joi cu dragoste, în vol. O viziune a sentimentelor (1964)
Proba orală
Proba orală
Proba orală
Apoi se întâmplă iarăși ceva: îți dai seama cât de inutile sunt de fapt toate tristețile
astea, îți dai seama cum ai devenit, pe nesimțite, victima propriilor tale așteptări, a propriilor
tale dezamăgiri, prinse de un timp care, de bine, de rău, a trecut, și că, prin urmare, nu
rezolvi mai nimic dacă te gândești toată ziua la ele, în afară de a te adânci și mai mult în
mizerie și rău. În plus, nimănui nu-i pasă de problemele tale, nimeni n-o să te aplaude pentru
că ai (avut) probleme, ci poate, cel mult, pentru că, în pofida lor, a tuturor lucrurilor care nu
trebuiau să se întâmple, dar s-au întâmplat, tu te-ai îndârjit și-ai mers mai departe.
Florin Irimia, Misterul mașinuțelor chinezești (2017)
Proba orală
În numai cinci ani, tata se zbârcise ca un fruct veșted. Costumul bun, pe care se
vedea că-l folosea acum la muncă, nu-i mai venea bine. Brațele și picioarele subțiate îl
făceau să semene cu o marionetă de lemn, băgată în haine prea largi ca să înveselească
publicul.
Din statura lui impunătoare cândva nu rămăseseră decât mâinile, pe care, când am
ajuns față-n față și m-a recunoscut, și le-a ascuns șovăitor în buzunarele de la pantaloni, fără
să se poată calma. Nasul lui proeminent apărea acum ca o rană hidoasă. Părul, cândva des
și stufos, era rar și lipit de pielea capului.
Cătălin Dorian Florescu, Jacob se hotărăște să iubească (2012)
Proba orală
În cer,
Bate ora de bronz şi de fier.
Într-o stea
Bătu ora de catifea.
Ora de pâslă bate
În turla din cetate.
În ora de lână
Se-aude vremea bătrână
Şi se sfâşie
Ora de hârtie.
Lângă domnescul epitaf
Bate glasul orei de praf.
Azi-noapte, soră,
N-a mai bătut nicio oră.
Tudor Arghezi, Ceasul de-apoi, în vol. Flori de mucigai (1932)