See discussions, stats, and author profiles for this publication at: https://www.researchgate.

net/publication/362157812

DIRECTIVA SECURITOLOGICĂ – O PERSPECTIVĂ ÎN SUPRAVIEŢUIREA

Conference Paper · July 2022

CITATIONS READS

0 12

1 author:

Rubanovici Ludmila
State University of Medicine and Pharmaceutics „Nicolae Testemiţanu"
47 PUBLICATIONS 0 CITATIONS

SEE PROFILE

Some of the authors of this publication are also working on these related projects:

Abordarea interdisciplinără bioetico-socio-medicală a contingentului vulnerabil de populație cu stare severă de sănătate și posibilități de reabilitare View project

Abordarea interdisciplinără bioetico-socio-medicală a contingentului vulnerabil de populație cu stare severă de sănătate și posibilități de reabilitare View project

All content following this page was uploaded by Rubanovici Ludmila on 21 July 2022.

The user has requested enhancement of the downloaded file.

 II. Implicaţiile poziţionării metodologice se impun în cazul analizei celor mai organice
subiecte ale axiologiei medicale: 1) definire valorică; 2) structură valorică; 3) acţiune sau dinamică
valorică; 4) corelaţie valorică (în cadrul domeniului propriu-zis, cu domenii, procese colaterale sau
cu cele eventual implicate); 5) scenariu sau perspectivă axiologică etc.
Respectivele subiecte constituie de fapt organismul valoric al medicinei, în integritatea sa
specifică. Insă abordarea axiologică a medicinei se complică prin faptul că medicina constituie un
domeniu aparte, cel mai forte integrat în viaţa socială. Deoarece societatea reprezintă un organism
complex în care toate procesele şi fenomenele conexionează reciproc, de aici survin şi dificultăţile,
de cel mai divers gen, cu care se confruntă medicina, în dependenţă de spaţiul existenţial concret,
fapt ce reflectă starea de lucruri din societate. Cu toate că chestiunea valorilor medicale persistă
începând cu antichitatea, totuşi, axiologia medicală rămâne doar în faza debutului. Problema
elaborării axiologiei medicale a fost consemnată în deceniul opt al secolului XX. Până acum ea a
fost abordată mai frecvent doar la nivelul formulării chestiunilor generale în cadrul eticii şi
deontologiei medicale, aspectelor teoretico-filosofice ale medicinii, bioeticii. Debutul purcede la
determinarea aparatului categorial, operaţional.
Conturarea axiologiei medicale se află în faza incipientă, ceea ce necesită crearea unor
principii metodologice performante, bazate nu numai pe potenţialul teoretic al axiologiei propriu-
zise, ci şi pe un spectru mai larg de paradigme şi domenii teoretico-ştiinşifice şi filosofice
contemporane.
Bibliografie:
1. Dicţionar de Filosofie şi Bioetică / T.Ţîrdea, P.V.Berlinschi, A.Eşanu, D.U.Nistreanu, V.I.Ojovanu –
Chişinău: Medicina, 2004. - 442 p.
2. Engelhardt Tristan H. ,jr. Fundamentele bioeticii creştine. – Sibiu: Editura Deisis, - 506 p.
3. Kanîghin Iu. M., Ţîrdea T.N. Fenomenele subtil-vibratile ale societăţii: aspectul socio-filosofic // File
de filosofie [Chişinău]. – 1996. – Nr. 2-3. – P.77-87.
4. Massé R. Éthique et santé publique: Enjeux, valeurs et normativité. – Laval: Les Presses de l’Université
Laval, 2003. – 413 p.
5. Skorupski J. Ethical Explorations. – Oxford; New York: Oxford University Press, 2002. – 300 p.
6. Teodorescu M.C. Valorile vitale şi morale în practica medicală. – Bucureşti: Ed. Progresul Românesc,
1996. – 206 p.
7. Ţîrdea T. N. Filosofie socială şi sociocognitolohie. – Chişinău, 2001. – 90 p.
8. Ţîrdea T. N. Elemente de informatică socială, sociocognitologie şi noosferologie (Culegere de articole
ştiinţifice publicate în anii ‚90 ai sec. Al XX-lea). – Chişinău, 2001. – 272 p.
9. Ţîrdea T. N. Introducere în sinergetică. – Chişinău: Medicina, 2003. – 90 p.
10. Ţîrdea T. N. Bioetică: origini, dileme, tendinţe. Suport de curs. – Chişinău: Medicina, 2005. - 234 p.
11. Ţîrdea Teodor N. Strategia de supravieţuire a omenirii din perspectiva paradigmelor informaţionale,
bioetice şi noosferice (Alocuţiune aniversară) 70. – Chişinău: Centrul Editorial-Poligrafic Medicina,
2007. – 63 p.
12. Вековшинина С.В., Кулиниченко В.Л. Биоэтика: начала и основания (Философско-
методологический анализ). – Киев, 2002. – 152 с.
13. Попов М.В. Аксiологiя i медицина (Проблема цiнностей i медицина). – Киïв: Видавець
ПАРАПАН, 2003. – 282 с.
14. Поттер В.Р. Биоэтика: мост в будущее.- Киев, 2002. – 212 с.

Ludmila Bostan

DIRECTIVA SECURITOLOGICĂ – O PERSPECTIVĂ ÎN SUPRAVIEŢUIREA

SISTEMULUI SOCIONATURAL

În ultimii ani în mai multe ţări s-a iniţiat elaborarea ştiinţifică a problemelor ce ţin de
securitatea naţională, cum ar fi: în Rusia - Consiliul Ştiinţific de pe lîngă Comitetul de Securitate;
în SUA – Consiliul Securităţii Naţionale, creat în anul 1947; în Republica Moldova – Consiliul
Suprem de Securitate Naţională (1995). Aceste comitete apreciază prioritatea direcţiilor de

65
cercetare ştiinţifică în sectorul de asigurare a stabilităţii; coordonează activitatea cercetărilor
ştiinţifice şi întreprinderilor de proiectare, a organizaţiilor ce sunt antrenate în realizarea acestor
cercetări; organizează expertize ştiinţifice în baza programelor de asigurare a securităţii statului;
efectuează analize comparative dintre teorie şi practică în domeniul asigurării securităţii ţărilor,
pregătirea propunerilor pentru perfecţionarea sistemei de apreciere a situaţiei geopolitice etc. Însă o
astfel de orientare tradiţională în domeniul securităţii se confruntă tot mai mult cu diverse
obstacole, iar rezolvarea problemelor umanităţii prin soluţiile propuse la moment este inacceptabilă
şi lipsită de perspective, deşi resursele financiare şi administrativ organizaţionale alocate în această
direcţie sunt în continuă creştere. Deasemenea nu s-a propus problema constituirii direcţii
filosofice despre securitate, unde asigurarea celei din urmă să fie examinată ca materie
interdisciplinară cu statut de ştiinţă general-ştiinţifică.
La momentul actual sunt cunoscute şi propuse două căi de formare a unei astfel de ştiinţe:
prima cale – formarea unei ştiinţe aparte despre securitate sub toate aspectele ei, cu legi, tendinţe şi
mijloace de asigurare a securităţii; a doua direcţie - ştiinţa despre securitate [1], care ar include în
cercul de probleme dezvoltarea durabilă şi noosferogeneza. Aceste căi par a fi inseparabile şi se
completează una pe alta.
În prezent există şi continuă să se formeze discipline ştiinţifice particulare despre securitate.
De exemplu, în ştiinţele tehnice are loc un proces analogic de formare a noilor domenii de
cercetare în vederea asigurării tehnologice, precum şi în cadrul ştiinţelor social-umaniste. Însă cu
toate acestea, în consecinţă este vorba despre disciplina ce va studia securitatea cu statut general-
interdisciplinar care îşi propune drept ţel de a elabora un sistem unic, general în ştiinţă. Disciplina
general-ştiinţifică despre asigurarea stabilităţii va avea nevoie de adoptarea legilor sale ce vor
reflecta procesul de apariţie a societăţii asigurate, stabilităţii statelor; specificul ansamblului de
metode ce vor garanta securitatea personală, socială, a întregii omeniri, a biosferei etc. Securitatea
a fost, este şi va urma să fie criteriul principal şi de bază al existenţei, al dezvoltării. Însă
actualmente legile sale numai funcţionează. Ele trebuiesc modificate, revizuite în favoarea
dezvoltării inofensive şi răspîndite în toate sferele de activitate umană.
Disciplina general-ştiinţifică determinată de noi necesită o denumire. Tradiţional astfel de
denumiri provin de la cuvintele latine sau greceşti. O variantă ar fi binevenită – securitologie,
originea etimologică provenind de la cuvîntul latin securitas – ceea ce în traducere înseamnă
securitate. Formularea „securitologie” va fi o cale posibilă de dezvoltare a ştiinţei despre securitate
atunci cînd va apărea necesitatea socială faţă de ea, dar pînă cînd rămîne a fi stabilită legătura
acestei direcţii ştiinţifice generale de cercetare şi problemele filosofice ale ei. Prin enigmaticele
sale prezentări evoluţia acestei noi perspective ştiinţifice de orientare securitologică poate fi mai
intensivă decît în altă direcţie.
Apare o întrebare: trebuie oare viitoarea ştiinţă generală despre securitate să se prezinte ca
problemă în cadrul modelului vechi sau în cel nou de dezvoltare (propus de dezvoltarea durabilă)?
Posibil că există legi ale procesului de asigurare a securităţii cu unele trăsături asemănătoare pentru
ambele modele de dezvoltare (indurabil şi durabil), dar nicidecum comune, identice ambelor.
Desigur sunt necesare procese „de trecere” în stabilirea securităţii dispuse să acţioneze şi în
modelul vechi şi în cel nou pentru a găsi calea optimală a procesului de tranziţie, adică asigurarea
securităţii acestei treceri. O atenţie deosebită, dacă vorbim din perspectivă, e necesar să orientăm
către problema securităţii, adică cum ea se vede în strategia de dezvoltare durabilă. Anume aici se
deschid perspective pentru formarea ştiinţei generale despre stabilitate, dar în unitate sistemică cu
alte direcţii ale cercetării ştiinţifice ce au tangente cu dezvoltarea inofensivă.
În constituirea ştiinţei generale despre securitate (securitologie) un deosebit efort trebuie să-
l depună ştiinţele umanitare, care sunt total orientate spre modelul dezvoltării indurabile. Aceste
ştiinţe îşi aduc aportul în aprofundarea crizei antropoecologice, fiind bine documentate (prin
intermediul ştiinţelor juridice) în baza aprobărilor normativ-legale a statelor. Suntem în perioada de
determinare a problemei filosofice a securităţii, de orientare pozitivă asupra hotărîrilor ei şi de
ridicare a indicelui conceptual al securităţii pînă la cel general-ştiinţific sau chiar pînă la gradul
categorial-filosofic. Altfel spus în ştiinţa filosofică apare necesitatea unei noi direcţii – filosofia

66
securităţii [2, p. 184] ce s-ar preocupa de problemele filosofice ale securităţii. Fără schimbarea
conţinutului şi direcţiei cunoştinţelor social-umanitare, fără orientarea lor spre scopul dezvoltării
durabile nu se va putea asigura stabilitatea oricărui sistem.
În multe aspecte ale sale noţiunea de securitate a căpătat în prezent alte dimensiuni,
comparativ cu cele de pînă la al doilea război mondial şi în anii „războiului rece”. În lumea
contemporană au apărut noi factori care fac să fie depăşite de timp concepţiile vechi despre
securitate. În lista acestor factori se înscrie „transparenţa” crescîndă a multor ţări, independenţa
dintre state în creştere în toate domeniile: economic, social, politic, al resurselor, demografic,
ecologic, informaţional etc. Astăzi orice catastrofă naturală sau tehnogenă, epidemii, perturbări
financiare, poluări de proporţii ale mediului într-o regiune a lumii imediat creează anumite
ameninţări la adresa securităţii în alte colţuri ale ei. În contextul dat este destul să ne amintim de
Cernobîl (1986), de epidemia febrei aftoase din Anglia (2001) care a provocat imediat o criză
alimentară nu doar în ţara focarului, ci în mai multe state ale Europei de Vest şi de Est, sau de
epidemia gripei aviare (2006) care pînă în prezent pune în alertă toate statele, sau seceta urmată de
inundaţii din anul 2007 care a provocat pagube imense fără a şti care vor fi urmările. La toate
acestea trebuie să plusăm terorismul, traficul de stupefiante, de fiinţe umane şi alte forme ale
crimei organizate ce nu recunoaşte hotarele, astfel încît nici o ţară nu este în stare să le combată cu
succes de una singură. Aceasta se referă în egală măsură chiar şi la supraputerea SUA, dovadă fiind
evenimentele tragice din 11 septembrie 2001. În timpurile relativ nu demult trecute, duşmanul, de
regulă, era evident cunoscut, ceea ce facilita eforturile de creare a unui front comun împotriva lui.
Astăzi, aceasta se întîmplă din ce în ce mai rar. Războiul, să zicem, capătă cele mai diverse forme
ascunse şi dispersate în spaţiu. De obicei, el este iniţiat şi dus nu împotriva unui inamic extern
concret, ci contra unui număr impunător de inamici, care parcă ar umple toţi „porii organismului”
multor state contemporane. Acest război fără tranşee sau linie de front – e războiul împotriva
corupţiei, spălării de bani, traficului de fiinţe umane şi organe, a crimei organizate în diverse sfere
de activitate vitală etc. Fenomenele date creează noi şi netradiţionale ameninţări şi pericole globale
pentru securitate, fapt pentru care ele captivează tot mai mult atenţia organizaţiilor interstatale şi
nonguvernamentale preocupate de problemele securităţii, precum şi a guvernelor statale.
Noua stare a progresului uman, situată în faţa bifurcaţiei din punct de vedre sinergetic şi-a
găsit reflectare sa şi în ştiinţa contemporană, care din înţelesul logic, raţional dar şi din acţiunea
rezultatelor ei din practică e necesar să-şi schimbe direcţia sa de dezvoltare [3]. O astfel de
schimbare e firească nu doar pentru a explica cursul istoriei sociale şi acţiunea ei asupra naturii, dar
mai importantă problema asigurării securităţii devine atunci cînd se face prognoza viitorului şi
crearea noilor posibilităţi efective pentru supravieţuire. Sistemele deschise au prioritatea de a
utiliza resurse şi izvoare pentru dezvoltarea lor din mediu extern natural şi social, ceea ce
favorizează apariţia diferitor provocări, ameninţări şi pericole. După cum menţionează V.C.
Sengaciov: „Securitatea este o situaţie a obiectului în sistemul lui de legătură din punt de vedere a
posibilităţii de supravieţuire şi dezvoltare în condiţii interne şi externe de ameninţare, de asemenea
acţiunea factorilor neprevăzuţi şi greu de prognozat” [4, p. 54].
Strategia dezvoltării durabile presupune preîntîmpinarea şi ocrotirea nu doar de pericole
tradiţionale ci şi de noi ameninţări globale. În „Declaraţia de la Yohanesburg privind dezvoltarea
durabilă” (2002) o deosebită atenţie se acordă primejdiilor care ameninţă atît generaţiile actuale cît
şi cele ce ne vor urma. „Noi confirmăm, se vorbeşte în declaraţie, obligaţiunea noastră de a acorda
o deosebită şi primară atenţie luptei cu astfel de condiţii mondiale ce creează serioase ameninţări
dezvoltării durabile popoarelor lumii printre care se numără: foametea, malnutriţia, colonizarea
străină, conflictele armate, probleme legate de preparatele narcotice ilegale, criminalitatea
organizată, corupţia, calamităţile naturale, traficul uman, terorismul, intoleranţa şi incitarea altor
rase umane, etnii, apartenenţă religioasă şi alt gen de ură, xenofobie, de asemenea boli epidemice,
infecţioase şi cronice, inclusiv SIDA, malaria şi tuberculoza” [5, p. 17]. Toate aceste ameninţări ne
arată încă o dată în plus despre necesitatea desfăşurării proceselor globale nu cum au evoluat pînă
acum – într-un mod aberant, dar prin cadrul unui nou model ce va asigura supravieţuirea în plan
global. Iată de ce astăzi atît în plan internaţional-legal cît şi în baza normativ-legală a fiecărui stat

67
este necesar de a se primi decizii de vigoare ce vor lua în consideraţie posibilitatea de împotrivire
noilor pericole şi ameninţări. Primejdiile ce au legătură directă cu globalizarea şi problemele
globale de regulă pot purta în sine pericolul dispariţiei civilizaţiei şi chiar a viului de pe planetă
(poate avea loc omnicidul). Prognoza ecologilor în legătură cu consecinţele negative ce pot
provoca catastrofe ecologico-globale ne demonstrează despre o posibilă dispariţie a întregului gen
uman foarte curînd, dacă evoluţia umanităţii va continua în ritmul actual. Din punct de vedere al
priorităţii pericolelor, putem considera că cele mai mari ameninţări au şi cele mai mari priorităţi.
Dacă primejdia are un caracter global atunci ea cuprinde tot ce este viu şi raţional din biosferă.
Contradicţia principiilor de supravieţuire a omenirii ca un tot unitar pentru sistemul om-
natură nu este recunoscut de liderii multor ţări (dar care au în dreptul lor mari împuterniciri)
deoarece viziunea lor despre lume şi acţiunile lor sunt limitate de gîndirea mărginită caracteristică
modelului indurabil de dezvoltare. Anume în obtuzul acestui model supravieţuirea unui stat (sau
coaliţie) mereu a fost posibilă din contul altor ţări şi popoare, dar nemijlocit din contul naturii,
mediului natural. O astfel de comportament al sociumului (state, grupe de oameni etc.) tocmai ne-a
adus la apariţia fenomenelor negative, ameninţătoare şi periculoase pentru supravieţuirea umană.
Asupra celor menţionate mai sus, se pot aduce multe exemple, ce au o nemijlocită legătură cu
fenomenul globalizării şi în deosebi cu procesele ecologico-planetare devastatoare ce au loc în
prezent. Ca exemplu poate fi degajarea gazelor din sere în rezultatul activităţii antropogene care
duce la consecinţe catastrofale pentru întreaga planetă. În decurs de un secol clima planetei s-a
încălzit aproximativ cu un grad Celsius şi în următoarele decenii (dacă nu vor fi întreprinse
măsuri), de asemenea se vor petrece schimbări (şi mai majore) de supraîncălzire a planetei. Se
prognozează de către savanţii lumii că acest lucru va favoriza topirea intensă a gheţarilor din
Oceanul de Nord şi de Sud, ridicarea nivelului Oceanului Planetar aproximativ de un metru, ceea
ce pune în mare pericol ţările care se află în preajma litoralului şi nu numai. Cerinţele globale sunt
mai importante decît păstrarea sau reîntoarcerea la metodele şi tehnologiile de producere
tradiţionale deja învechite.
Apare contradicţia: pe de o parte oamenii înţeleg care pot fi rezultatele, dar ei totuşi
continuă să acţioneze conform modelului tradiţional de dezvoltare reieşind din deprinderile
practice şi marele profituri economice [6]. Această contrazicere constă în aceea că modelului de
dezvoltare nedurabil îi este specific alt principiu de activitate şi alt criteriu al comportamentului
uman. În acest caz este prezent principiul asigurării individuale şi corespunzător asigurarea
maximală a beneficiului unei persoane concrete. Drept exemplu, principiul comportamentului
uman personalizat de economişti a permis construcţia modelelor de comportament uman raţional,
alegerea stabilităţii într-un mediu de concurenţă, formularea funcţiei individuale utilă în cazul unui
profit maxim. Modelul indurabil de dezvoltare ce se fundamentează pe principiul individualismului
nu poate avea sorţi de izbîndă. O legătură mai strînsă există între securitatea economică şi cea
socială. O abordare sub acest aspect putem găsi în lucrările autorilor N.P. Vascekin, M.I. Dzliev,
A.D. Ursul etc. în care se prezintă problema evoluţiei instituţiilor care se preocupă de formarea
noilor reguli – reguli planetare, legilor juridice şi noilor coduri de comportament pentru oameni
precum cel de formare a „cetăţenilor lumii” [7].
Abordarea instituţională de asemenea poate ajuta la formarea unui nou tip calitativ de
societate care trebuie să persiste la trecerea umanităţii şi fiecărei ţări în parte pe calea dezvoltării de
lungă durată civilizaţională. Acest model preia ştafeta dinamismului şi schimbării ce sunt
caracteristice trecutului şi prezentului. În noul model de dezvoltare nu dispare grija faţă de
securitate individuală, ea rămîne, căpătînd alt aspect fiind inclus alături problemele securităţii
globale. Dacă se distruge natura, societatea se distruge de la sine şi atunci cum într-o astfel de lume
ce degradează putem asigura securitate individuală? Pentru asigurarea securităţii individuale,
societăţii şi statului conform modelului dezvoltării durabile este important de a asigura securitatea
sistemei majore, adică a întregii societăţi mondiale, a întregii sisteme de interacţiune „om-
societate-biosferă” care nu poate să nu ignoră interesele individuale. Modelul strategiei de
supravieţuire prevede schimbarea principiilor de asigurare a securităţii generale. Se cer a fi
schimbate multe valori şi scopuri, în deosebi valorile şi scopurile general-umane, deoarece trecerea

68
 la o astfel de evoluţie a civilizaţiei necesită a fi modificate pentru nemurirea omenirii şi
conservarea biosferei. Vectorul schimbării acestor valori se îndreaptă de la individualizare la
globalizare, procesul globalizării deja început trebuie să se ghideze spre realizarea scopurilor
prevăzute de noua direcţie a dezvoltării [8].
Prin urmare putem concluziona: la etapa de cercetare interdisciplinară şi general-ştiinţifică în
problema securităţii una din sarcinile esenţiale reprezintă stabilirea fundamentelor filosfico-
metodologice, concepţiilor şi principiilor de formare a ştiinţei generale despre securitate; noţiunea
de securitate a devenit o noţiune interdisciplinar-integratoare şi în perspectivă – noţiune general-
ştiinţifică; confirmarea securităţii ca noţiune ce aparţine unei discipline este încă puţin abordată şi
puţin argumentată, iar unele aspecte în general necunoscute, cu toate acestea securitatea poate
deveni disciplină general ştiinţifică, obiectul de studiul al căreia va fi problema asigurării securităţii
oricărui sistem, dar mai întîi de toate, nemijlocit şi necesar pentru supravieţuirea celui socionatural.
N ote:
1. A se vedea: Roşca A. Libertatea, socializarea şi securitatea individului: corelaţii, dimensiuni şi limite //
Revista de filosofie şi drept. – 2006, nr.3, p. 5-15.
2. A se vedea: Ţîrdea Teodor N. Elemente de informatică socială, sociocognitologie şi noosferologie. –
Chişinău, 2001. - 272 p.
3. A se vedea: Ţîrdea Teodor N. Sinergetica, aliniarietate, autoorganizare. Calea spre ştiinţa
postneclasică. – Chişinău: Medicina, 1998. - 40 p.
4. Сенгачов В.К. Экономичекая безопасность: геополитика, глобализация, самосохранение и
развитие. – М.: ЗАО «Финстатинформ», 2002. - 235 c.
5. Йоханнесбургская декларация по устойчивому развитию. – [Mосква], 2003, № 22. - C. 4-5.
6. Postelnicu Gh., Postelnicu C. Globalizarea economiei. - Bucureşti: Ed. Economică, 2000. -184 p.
7. Ващекин Н.П., Дзлиев М.И., Урсул А.Д. Экономическая безопасность: интуициональный
подход. – М.: МГУК, 2001. - 423 с.
8. A se vedea: Ţîrdea Teodor N. Dezvoltarea durabilă – Securitatea – Globalizarea: probleme de
interconexiune şi interacţiune // Analele Universităţii Dunărea de Jos din Galaţi / Fascicula (3),
Filosofie. Anul II, 2004. – Galaţi: 2004. - P. 81-85.

Anatol Eşanu

ASPECTE ALE GLOBALIZĂRII DIN PERSPECTIVA SINERGETICII SOCIALE

Manifestîndu-se drept cel mai important proces al contemporaneităţii, globalizarea atinge

un spectru larg de probleme economice, politologice, culturologice, sociologice, astfel încît, ea nu
poate să fie comprehensibilă în toată complexitatea ei, omiţînd studiul acestui fenomen din punctul
de vedere al filosofiei sociale. Deoarece globalizarea constituie un tip deosebit al autoorganizării
sociumului, apoi analiza ei trebuie să se realizeze în baza teoriei generale a autoorganizării sociale
şi anume a sinergeticii sociale [1].
Teoria autoorganizării sociale analizează legităţile generale ale interacţiunii ordinii sociale
şi a haosului, tendinţa de depăşire a contrariilor haos şi ordine, ea oferă cheia explicării
fenomenului de unitate globală în baza diversităţii locale. Teoria sinergetică a globalizării nu doar
explică procesul actual al globalizării, dar deschide largi posibilităţi de pronosticare a acestui
proces în viitor [2]. Deşi globalizarea, ca fenomen social, este conexată cu procese binecunoscute,
aşa ca integrearea, modernizarea, glocalizarea, ea nu se reduce numai la ele.
Sinergetica socială explică cauza globalizării prin faptul, că are loc vectorizarea sociumului
spre un atractor global, totodată această evoluţie spre unitate are lor în baza diversităţii dinamice şi
nu a celei statice. Modelul sinergetic al progresului global propune umanităţii următorul itinerar:
„Înainte spre unitate, dar în baza nu a unei diversităţi finite, ci în baza unei diversităţi locale,
potenţial infinite”.
Din punctul de vedere al sinergeticii sociale o importanţă deosebită o are distingerea
globalizării relative şi absolute. Conform legităţii fenomenologice generale a alternanţei proceselor
de ierarhizare şi deierarhizare a structurilor disipative, globalizarea trebuie mai devreme sau mai

69

View publication stats