LUCRARE DE

LABORATOR Nr. 2
Determinarea compoziției și stabilității compusului coordinativ prin metoda raporturilor
molare

Studiul procesului de complexare în soluție prin metoda raportului molar se bazează pe

măsurarea absorbanței soluțiilor cu conținut constant de metal și concentrație variabilă de
ligand sau invers. La studierea formării compusului coordinativ într-o serie de soluții cu C =
const la un volum constant al soluţiei iniţiale a componentei M (V M) cu concentraţie CM se
adaugă diferite volume de soluție de metal (V L) cu concentrația CL astfel încât CM : CL = 1:
0,25; 1: 0,5; 1: 1; 1: 2; 1: 3; 1: 4; 1: 10; 1: 20 etc. Apoi este adus volumul total al soluțiilor la
o valoare constantă V și se măsoară absorbanța a fiecărei soluții la λ max, aleasă pe baza studiului
spectrelor de absorbție ale componentelor inițiale și ale amestecurilor acestora. În acest caz,
pH –ul și tăria ionică a soluțiilor trebuie să fie aceleași în toate soluțiile din serie. Rezultatele
obținute sunt prezentate sub forma unei diagrame A = f(CL), care se numește curba de
saturație pentru ligand. Dacă în regiunea a spectrului unde se fac măsurătorile absoarbe nu
numai de complexul, ci și una dintre componentele inițiale; se trasează diagrama ∆A = f(C L).
În funcție de compoziția și stabilitatea complecșilor rezultați (cu stabilitate înaltă, medie sau
joasă), diagramele au diferite reprezentări. Când se formează complecși stabili în soluție,
curba de saturație arată ca o linie întreruptă cu un punct de inflexiune, care indică raportul
dintre componentele din complex. Prezența unei secțiuni ascendente pe curba se explică prin
faptul că, pe măsură ce CL crește, crește concentrația complexului și, în consecință,
absorbanța soluției. La un anumit raport CL : CM, corespunzător cantităților stoechiometrice
de M și L in complex, A își va atinge valoarea maximă. La creșterea concentrației C L nu
duce la o creștere a concentrației complexului MmLn, prin urmare, se formează un singur
complex, iar curba de saturație este paralelă cu axa x - secțiunea orizontală. Raportul molar
se determină după formula:
𝐶𝐿
𝑛=
𝐶𝑀

Reactivi:

Concentrația și volumul soluțiilor Prepararea soluțiilor

C(HNO3) = 0,5 mol/L, V = 150

mL
С(Fe(NO3)3) = 4·10–3 mol/L Se cântărește proba la balanța tehnică, se trece
într- un balon cotat de 50 mL se dizolvă și se
V(Fe(NO3)3) = 50 mL
aduce cu acid azotic C=0,5 M până la semn.
M(Fe(NO3)3 ·9H2O) = 403,999
g/mol

m(Fe(NO3)3 ·9H2O) = 0,0808 g

 С(KSCN) = 4·10–3 mol/L Se trece masa cântărită de sare într-un balon cotat
de 100 mL, se dizolvă și se aduce cu apă distilată
М(KSCN) = 97,94 g/mol
până la cotă.
V(KSCN) = 100 mL

m(KSCN) = 0,0392 g

Mersul lucrării:

1. În nouă baloane cotate cu capacitatea de 25 mL se toarnă câte 5 mL soluție HNO 3 C = 0,5

mol/L, volumul respectiv de soluție KSCN C = 4·10-3 mol/L (Tabelul 1) , apoi se adaugă câte
3,5 mL de soluție de Fe(NO3)3 C = 4·10-3 mol/L.Volumele soluțiilor se aduc la cotă cu apă
distilată. Peste 20 min se măsoară absorbanța soluților cu ajutorul spectrofotometrului la λ=460
nm folosind o cuvă cu ℓ=1 cm. Soluția de referință este apa.

2. Rezultatele măsurătorilor, concentrațiile reagenților în fiecare balon se trec în tabelul 2. Se

construiește graficul A=f(CL/CM).

Tabel 1

Datele seriei de saturație după metal (Fe3+) pentru sistemului Fe3+ + SCN-

Nr. V(HNO3), V(SCN-), V(Fe3+), C(SCN- C(Fe3+)·104, C(SCN-)/ A460

sol. mL )·104, M M C(Fe3+)
mL mL

1. 5 1 3,5 0,137

2. 5 2 3,5 0,265

3. 5 3 3,5 0,398

4. 5 4 3,5 0,522

5. 5 5 3,5 0,522

6. 5 7 3,5 0,623

7. 5 8 3,5 0,746

8. 5 9 3,5

9. 5 10 3,5

Reeșid din curba de saturație se determină raportul molar de combinare. Din datele
experimentale calculează coeficientul molar de absorbție și constanta de stabilitate a
compusului coordinativ al fierului(III) cu ionii de tiocianat.