1.3.

Psihologia: ştiinţă şi profesie

Chiar dacă din exterior psihologia este adesea
considerată un domeniu unitar şi omogen, în interiorul
cadrului circumscris de studiul psihicului şi al
comportamentului există o diversitate remarcabilă,
concretizată în existenţa a numeroase abordări, laturi,
ramuri, domenii şi subdomenii. Într-o perspectivă foarte
largă, putem identifica tot atâtea ramuri ale psihologiei
câte activităţi, comportamente şi ipostaze ale existenţei
umane există; putem astfel vorbi despre psihologia artei,
psihologia religiilor, psihologia politică, psihologia judiciară, ...
mergând până la subdiviziuni mai nuanţate cum sunt
psihologia infractorului, a martorului, a deţinutului etc. Deşi
fiecare dintre acestea conţin informaţii interesante şi
atractive, nu toate dispun de un corp de cunoştinţe
verificabile, obţinute prin mijloace ştiinţifice şi care să
răspundă unor imperative pragmatice, pentru a putea fi
considerate domenii consacrate ale psihologiei. Pentru a
contura (fără pretenţia de exhaustivitate) un tablou al
domeniilor consacrate ale psihologiei vom aborda acest
subiect din două perspective complementare: din
perspectivă academică, respectiv din perspectivă profesională.
Din perspectivă academică, psihologia este un
sistem de discipline teoretice şi aplicative între care
există condiţionări reciproce. Cel mai evident criteriu în
funcţie de care putem clasifica ramurile psihologiei îl
reprezintă conţinutul, obiectul de studiu al acestora
(sfera de fenomene abordate), în funcţie de care

1
distingem (după Cosmovici, 1996) între psihologia umană
şi psihologia animală, psihologia individului singular şi
psihologia grupurilor (psihologia socială), psihologia omului
sănătos şi psihologia patologică, psihologia individului
evoluat, matur şi psihologia individului aflat în curs de
dezvoltare (psihologia copilului, psihologia adolescentului,
psihologia vârstelor în general) etc. În funcţie de potenţialul
formativ, acestea pot fi la rândul lor grupate în discipline
fundamentale (cu un caracter preponderent teoretic, care
reunesc informaţiile esenţiale, necesare oricărui om de
ştiiţă sau practician în domeniu; sunt incluse aici
psihologia generală, psihologia personalităţii, neuro-
psihologia, psihologia cognitivă, psihologia
experimentală, psihologia vârstelor, psihodiagnosticul
etc.) şi discipline aplicative (corespunzătoare unor domenii
concrete şi specifice de activitate în care explicarea,
înţelegerea, prevenţia şi intervenţia specifică asupra
comportamentului uman au un rol decisiv; includem aici
psihologia muncii, psihologia transporturilor şi
psihologia organizaţională, psihologia clinică, psihologia
sănătăţii, consilierea psihologică şi psihoterapia,
psihologia educaţională şi consilierea vocaţională,
psihologia judiciară, psihologia sportului, psihologia
publicităţii şi reclamei etc.)
Sfera disciplinelor psihologice nu este un dat
stabilit odată pentru totdeauna ci dimpotrivă, ea reflectă
un proces dinamic, influenţat de numeroşi factori. Astfel,
la interfaţa dintre două domenii, apar discipline
ştiinţifice noi (a se vedea cazul psihologiei judiciare,
aflată la graniţa dintre psihologie şi ştiinţele juridice),

2
domeniile noi de activitate umană determină apariţia
unor discipline psihologice inexistente anterior (ex.
psihologia managerială), însă factorul cel mai influent îl
reprezintă rezultatele cercetării ştiinţifice de profil.
Printre domeniile contemporane impulsionate de datele
de cercetare se numără psihologia transculturală, psihologia
evoluţionistă, psihologia pozitivă şi biopsihologia
(Hockenburry şi Hockenburry, 2010).
În fine, o importantă sursă de diversitate în
interiorul psihologiei o reprezintă şi concepţiile generale
privind structura şi dezvoltarea psihicului, care imprimă
o nuanţă specifică modului în care sunt interpretate
manifestările psiho-comportamentale. Ne referim aici la
o serie de abordări întâlnite în psihologie, dintre care, cu
titlu exemplificativ, enumerăm următoarele: perspectiva
psihanalitică, perspectiva cognitivă, perspectiva
comportamentală, perspectiva umanistă şi perspectiva
biologică (pentru detalii, a se vedea Atkinson, Atkinson,
Smith şi Bem, 2002).
Dacă în prima perspectivă de abordare ne-am
raportat la psihologie ca la un set de discipline de studiu
susţinute de cercetări riguroase, perspectiva profesională
face trimitere la activitatea concretă, practică a
psihologului. Sub acest aspect, „psihologia este stiința care
studiază psihicul utilizând un ansamblu de metode obiective,
în vederea desprinderii legităților lui de funcționare, în scopul
cunoașterii, optimizării și ameliorării existenței umane”, iar
„psihologul studiază comportamentul uman, procesele mentale
și investighează probleme psihologice din domeniul sănătății,
educației, justiției, organizațiilor, muncii, ordinii publice și

3
siguranței naționale, precum și din celelalte domenii de
activitate, stabilind un psihodiagnostic și/sau recomandând căi
psihologice de soluționare a problemelor diagnosticate”
(Codul deontologic al profesiei de psiholog cu drept de
libera practică, p. 5 www.copsi.ro).
Activitatea profesională a psihologilor este
reglementată prin acte normative specifice şi organizată
sub tutela unor foruri naţionale (cum sunt Colegiul
Paihologilor din România sau American Psichological
Asssociation, s.a.). La nivelul acestora sunt stabilite
specializările profesionale şi competenţele specifice
corespunzătoare fiecăreia. În momentul de faţă, conform
legislaţiei în vigoare (legea 213/2004 şi HG 788/2005), în
România, în exercitarea profesiei de psiholog sunt
recunoscute trei trepte de specializare (psiholog practicant,
psiholog specialist şi psiholog principal) şi următoarele
specialităţi:
✓ Psihologie clinică
✓ Consiliere psihologică
✓ Psihoterapie
✓ Psihologia muncii şi organizaţională
✓ Psihologia transporturilor
✓ Psihologie aplicată în servicii
✓ Psihologie educaţională, consiliere şcolară şi
vocaţională
✓ Psihopedagogie specială
✓ Psihologie aplicată în domeniul securităţii
naţionale
Psihologie judiciară – evaluarea
comportamentului simulat prin tehnica poligraf.