Glosar de termeni

/ Psihodiagnosticul în cadrul expertizei psihologice judiciare

1. În conformitate cu Legea cu privire la expertiza judiciară şi

statutul expertului judiciar, expertiza judiciară prezintă o „activitate
de cercetare ştiinţifico-practică, efectuată în cadrul procesului civil,
penal sau contravențional (denumit în continuare proces judiciar) în
scopul aflării adevărului prin efectuarea unor cercetări metodice cu
aplicarea de cunoștințe speciale și procedee tehnico-ştiinţifice pentru
formularea unor concluzii argumentate cu privire la anumite fapte,
circumstanțe, obiecte materiale, fenomene și procese, corpul și
psihicul uman, ce pot servi drept probe într-un proces judiciar”.
2. expertiza psihologică judiciară se prezintă ca o activitate de cercetare
ştiinţifico-practică aprofundată, efectuată în procesul judiciar asupra
problemelor speciale cu conținut psihologic în scop de formulare a
concluziilor care pot constitui probe pentru stabilirea adevărului în
judecarea cauzelor penale, civile sau contravenționale.
3. Obiectul expertizei psihologice judiciare înglobă procesele psihice,
proprietățile mintale, modificările temporare nepatologice de
conștiință, precum și factorii care au influențat sistemul psihic al
persoanei caracterizate de sănătate psihică, care au condiționat reflexe
și conduite neadecvate în momentul cu pondere pentru investigația
penală şi judecarea cauzei, stabiliți în conformitate cu vârsta, calitățile
emotiv-volitive, trăsăturile de personalitate, specificați în întrebările
adresate pentru rezolvare.
4. Indicatorii manifestărilor psihice inadecvate pot fi:
- comportamentul caracterizat de reacții necorespunzătoare la
influențele mediului, marcat de dezechilibru emoțional – de
agresivitate și violență, orientare impulsivă a conduitelor, motricitate
dezordonată, inclusiv cu caracter verbal, îngustare a cogniției
(percepției, atenției), deteriorare a conştientizării logice a realității;
- simptomele unei insuficiențe intelectuale, exprimate în discrepanța
dintre motive, orientări, mijloace de realizare şi scopuri ori condiții
obiective;
- hipertrofia trebuințelor primare (sexuale, de plăcere);
- primitivismul în acțiuni, gândire, exprimare comportamental-
afectivă, limbaj sărac, atitudine indiferentă față de rezultatele
urmăririi penale și judecării cazuluii, sau, în unele cazuri, conduite
demonstrative, lipsă de sinceritate, sfidare a celor mai elementare
norme;
- incoerența în conținutul mărturiilor, dorința manifestă de
demonstrare a competenței sau sugestibilitate și dependența de
opiniile expuse de alte persoane;
 - comportamentele care denotă orientări sexuale perverse;
- lipsa de logică în comportament, conduite de sfidare, atenție față de
lucrurile lipsite de preț și indiferență față de cele valoroase și accesibile;
- calitățile somatice neobișnuite – asimetria craniului sau a unor părți
ale corpului, infantilismul în exterior și în manifestări, dereglările
mnezice, expresive și motorii etc

5. Fiziognomia (physis – natură, înclinații naturale, gnomonikos –

cunoscător, perceptiv), știința uitată acum, se bazează pe presupunerea
că anumite particularități ale feței vorbesc despre trăsăturile de
caracter și calitățile mintale ale persoanei.
6. Lavater prezenta fața umană ca fiind împărțită în trei „nivele”,
conform celor trei elemente de bază care alcătuiesc orice „suflet” –
inteligența, moralitatea și senzualitatea, instinctele. Conform acestor
nivele, fiziognomia de asemenea se împarte în trei compartimente și
are două ramuri aplicative: fiziognomică (studiul feței în repaus) și
patognomică (în timpul excitării).
7. Poziția centrală din teoria lui Lombroso constă în afirmația că
infracțiunea se datorează în primul rând factorilor biologici sau
organici.
8. Lombrozo a creat o tipologie, prin care fiecărui tip de infractor îi
corespund anumite trăsături, stigmate.
Asasinii. În special prezintă un sinus frontal foarte ascuțit, pomeți
foarte voluminoși, orbite uriașe și o bărbie pătrată proeminentă. La cei
mai periculoși asasini se evidențiază curbura părții anterioare a
capului, au părul negru, creț, barba rară, gușă și mâini scurte, privirea
rece și nemișcată, „de sticlă”, ochii injectați cu sânge, nasul acvilin,
lobii urechilor excesiv de mari sau, dimpotrivă, prea mici, buzele
subțiri, dantura proeminentă.
9. Hoții au capul alungit, părul negru și barba rară și o dezvoltare
intelectuală mai înaltă decât ceilalți infractori, cu excepția escrocilor.
Hoții au nasul drept, adesea concav, cu vârful ridicat, scurt, lat,
aplatizat și, în multe cazuri, deviat într-o parte. Ochii și mâinile sunt
mobile (hoțul evită să se întâlnească cu interlocutorul în direct cu
privirea – ochii se mișcă repede).
10.Violatorii au ochii ieșiți din orbite, pielea feții delicată, buzele și
genele foarte mari, nasul turtit de mărime moderată, deviat spre
lateral, majoritatea sunt supli, rahitici, cu părul blond.
11.Escrocii, au adesea un aspect plăcut, fața palidă, ochii mici, severi,
nasul strâmb și capul chel.
12.Evaluarea sferei motivaționale a personalității, a motivelor care au
stimulat săvârşirea faptelor antisociale sau acțiunile care au devenit
subiect al cazului civil.
13. Evaluarea capacității subiectului de a conştientiza importanța
acțiunilor proprii şi de a le controla, în special în cazul minorilor
delincvenți şi al persoanelor cu tulburări de dezvoltare cognitivă și
intelectuală, dar și pentru condiția specială de afect fiziologic.
14. Stabilirea capacității victimelor și martorilor de a percepe corect
circumstanțele importante pentru caz și de a face declarații (în cazuri
penale și civile).
15.Expertiza primară și repetată. Expertiza primară este cea realizată
pentru prima dată, în contextul aceluiași dosar și subiect. Expertiza
repetată se efectuează „cu privire la aceleaşi obiecte, fapte,
circumstanţe şi… soluţionează aceleaşi întrebări formulate la
efectuarea expertizei primare şi/sau suplimentare”. Se dispune motivat
în cazul atitudinii rezervate față de concluziile formulate în cadrul
expertizei anterioare, când expertul nu poate oferi în timpul audierii
răspunsur
16.Expertiza de bază şi suplimentară. Expertiza de bază este cea
ordonată pentru explicarea întrebărilor esențiale, cuprinzând volumul
principal de examinări. De efectuarea expertizei suplimentare se
dispune în cazul când concluziile expertizei de bază sunt incomplete,
neclare sau când apar întrebări noi referitoare la circumstanțele
examinate, iar răspunsurile nu pot fi căpătate doar prin audierea
expertului. În cazul expertizei suplimentare se dispune, de regulă, de
același expert, investigându-se doar întrebările la care nu s-a oferit
răspuns. Raportul expertizei suplimentare se examinează în cadrul
celui primar i concludente, spre rezolvare fiind adresate aceleași
întrebări.
17.Expertiza individuală și de comisie. Cea dintâi este realizată de către
un specialist în unui sau mai multe domenii de specializare a
expertizei judiciare, iar cea de comisie – de câțiva specialişti din unul
sau mai multe domenii diferite. Se dispune de expertiza de comisie în
cazurile unui subiect complex al examinării sau prezentării unor
concluzii contradictorii în rapoartele expertizelor efectuate anterior.
18.Expertiza monospecializată şi complexă. Prima se efectuează cu
aplicarea cunoştinţelor dintr-un singur domeniu, iar expertiza
complexă – de o comisie alcătuită din diferiți specialişti, calificați în
mai multe genuri de expertiză. Fiecare expert din cadrul echipei
efectuează cercetări în limita competenţelor sale și formulează
răspunsuri doar la întrebările care corespund domeniului său de
specializare. În rezultatul expertizei complexe se întocmeşte un singur
raport, în care se indică cercetările efectuate de fiecare expert, experţii
formulând separat pentru fiecare domeniu răspunsuri la întrebări şi
concluziile la care s-a ajuns. Raportul de expertiză judiciară este
semnat de către expertul judiciar doar în partea care se referă la
cercetările efectuate de acesta
19.Expertul-psiholog judiciar nu poate fi implicat în calitate de specialist
la efectuarea unor acţiuni procesuale în acelaşi proces judiciar. El
poate participa doar în calitate de expert sau doar în calitate de
specialist.
20.Identificarea problemei: are loc doar în condițiile evaluării
comportamentelor în circumstanțe concrete, cu evidența practicii de
expertizare, ținându-se cont de perspectivele etice, juridice, morale și
profesionale.
21. Considerarea semnificației concrete a contextului și situației:
adecvanța activităților profesionale și remunerării acestora după
principiul evidenței realizării lor în circumstanțe și contexte diferite.
22. Identificarea și utilizarea resurselor etice și juridice: aplicarea unor
reguli generale, dar și specifice pentru fiecare caz, pentru contextul
cultural și juridic în care acesta a avut loc, asigurarea echilibrului
dintre prevederile etico-profesionale și cele juridice, sarcina
psihologului judiciar constând în adoptarea celor mai potrivite decizii.
23. Luarea în considerare a convingerilor și valorilor personale:
înțelegerea influențelor potențiale ale acestora asupra
comportamentului și deciziilor profesionale și înlăturarea
discrepanțelor dintre prejudecățile personale, cadrul etic și juridic.
24.Elaborarea soluțiilor posibile la problemele apărute: evitarea
încălcărilor normelor etice și juridice și rezolvarea legală a situațiilor
de presiune, influență sau lipsă de securitate.
25. Considerarea consecințele potențiale ale concluziilor expertizei:
prevederea unor consecințe pozitive și/sau negative, analiza opțiunilor
și urmarea celei mai bune și disponibile prevederi etico-deontologice.
26. Alegerea și implementarea unui curs de acțiune: planificarea
eficientă a activității profesionale de evaluare în cadrul expertizei
psihologice judiciare.
27. Evaluarea rezultatelor și implementarea modificărilor în
conformitate cu necesitatea: prevăzând lipsa de satisfacție de
rezultatele expertizării a unei sau mai multor părți implicate, fiind
pregătit de a primi și oferi feedback despre deciziile luate și acțiunile
întreprinse, autoevaluând eficacitatea deciziei sau acțiunilor
personale.
28.Expertiza psihologică judiciară a stării de afect, care putea influența
considerabil conștiința și voința subiectului infracțiunii, determinând
un comportament neplanificat, slab controlat de rațiune. Acest tip de
expertizare prezintă importanță pentru calificarea faptei conform art.
146 („Omorul săvârşit în stare de afect”) și 156 („Vătămarea gravă ori
medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii în stare de afect”) ale
Codului Penal al Republicii Moldova.
29. Examinarea capacității minorului bănuit, învinuit, inculpat de a
înțelege pe deplin și adecvat circumstanțele și propriul
comportament în momentul comiterii infracțiunii, pericolul social
 al acțiunilor sale, a posibilității de a-și controla conduitele.
Expertizarea urmărește scopul stabilirii corecte a pedepsei penale a
minorilor, conform mai multor articole din Codul Penal al Republicii
Moldova: art. 54 („Liberarea de răspundere penală a minorilor„), art.
76 („Circumstanţele atenuante„), art. 79 („Aplicarea pedepsei mai
blânde decât cea prevăzută de lege„), art. 104 („Aplicarea măsurilor
de constrângere cu caracter educativ”) etc.
30.Examinarea capacității martorului și părții vătămate de a percepe
corect circumstanțele importante pentru caz și de a face declarații
corecte despre acestea. Acest tip de expertize psihologice judiciare
prezintă importanță pentru calificarea comportamentului martorului și
părții vătămate, conform mai multor articole din Codul penal al
Republicii Moldova, conținute în Capitolul XIV („Infracţiuni contra
justiţiei”), prezentând declarațiile mincinoase.
31.Examinarea capacității părții vătămate, în special a victimei minore,
în cazurile de viol de a înțelege natura și semnificația acțiunilor
efectuate cu aceasta sau de a opune rezistență violatorului. Este
importantă pentru calificarea judiciară a infracțiunilor privind viața
sexuală, „săvârşite prin constrângere fizică sau psihică a persoanei sau
profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra ori de a-şi exprima
voinţa”, inclusiv „prin ameninţare, constrângere, şantaj”.
32.Expertizarea stării psihice a persoanei care s-a sinucis. Baza legală
pentru acest tip de expertiză psihologică se prezintă în mai multe
articole din Codul penal al Republicii Moldova. În primul rând,
aceasta se conține în art. 150 („Determinarea sau înlesnirea
sinuciderii”), în al doilea rând, în articolele care prevăd
comportamentul ce a determinat consecințe grave, care includ și
sinuciderea părții vătămate, precum violența în familie, traficul de
ființe umane, inclusiv de copii, traficul de organe, țesuturi și celule
umane, tortura, tratamentul inuman sau degradant, încălcarea egalității
în drepturi a cetățenilor, agravând responsabilitatea.
33. Examinarea caracteristicilor psihologice individuale și a influenței
acestora asupra comportamentului inculpatului, învinuitului în
timpul săvârșirii faptelor care i-au fost incriminate. Acest tip de
examinare se efectuează pentru a clarifica circumstanțele care
afectează gradul și natura răspunderii persoanelor, care pot fi ulterior
utilizate de instanță pentru individualizarea răspunderii penale și a
pedepsei.
34.Există trei grupuri de întrebări care pot fi adresate expertului psiholog:
1) legate de proprietățile psihice și trăsăturile de personalitate;
2) cu referință la efectul circumstanțelor și condițiilor de mediu
natural și social asupra psihicului și stările mintale ale persoane în
momentul comiterii infracțiunii și investigației penale a faptei
antisociale;
 3) privind modificările proceselor psihice ale persoanei într-o situație
concretă.
35.În dreptul penal, afectul fiziologic este asociat cu o manifestare
emoțională puternică, înțeleasă ca o „dezorganizare a activității
mintale în care persoana nu pierde complet capacitatea de a înțelege
situația și acțiunile pe care le întreprinde, diminuându-se în mare
măsură controlul asupra acestora”.
36.În psihologie și psihiatrie sunt descrise trei tipuri de afecte: 1) afectul
fiziologic; 2) afectul fiziologic pe bază patologică; 3) afectul
patologic.
37.Afectele sunt formele manifestării emoțiilor simple, primitive și
impulsive, puternice, foarte intense și violente, de scurtă durată,
cu apariție bruscă și desfăşurare impetuoasă, care surprind întreaga
personalitate și au un efect tangibil asupra comportamentului uman.
38.Afectul fiziologic prezintă o stare emoțională care se înscrie în limitele
normei psihice, în formă de reacție emoțională pe termen scurt, cu
desfășurare tumultoasă și violentă, de natură explozivă, însoțită de
schimbări clare, non-psihotice ale funcționalității psihice: îngustare a
conștiinței, manifestări vegetative pronunțate și excitare motorie –
reacții îndreptate împotriva stimulului. De regulă, afectul fiziologic
produce comportamente slab supuse controlului volitiv conștient.
Apare în cazurile în care se manifestă o amenințare deliberată la
valorile de bază și vitale ale persoanei, această stare fiind precedată de
așa-numita situație afectogenă.
39.Conflictul. Poate fi generat de semnificația personală ridicată a
acțiunilor traumatizante din partea victimei, în formă de violență,
amenințare în adresa vieții, sănătății, onoarei, demnității etc., de lipsa
informațiilor despre situație și modalitățile de rezolvare a acesteia.
40. Situațiile neprevăzute, neașteptate, caracterizate de noutate,
dinamism, necesitând o rezolvare rapidă, în care persoana nu deține
metode de acțiune adecvate și prompte și nu este pregătită pentru
aceasta.
41. Excepționalitatea. Situație în care persoană nu deține informații
suficiente și experiență în rezolvarea problemelor noi, neobișnuite,
emergente pentru el, care implică lipsa de timp pentru luarea unei
decizii și implementarea acesteia.
42.Realitatea. Trăirea reală a situației afectogene, chiar dacă aceasta este
o realitate subiectivă, pericolul fiind perceput de persoană în funcție
de sistemul său de valori, starea funcțională la momentul incidentului,
starea de spirit, experiențele anterioare etc.
43.Afectul cumulativ diferă de cel fiziologic prin faptul că prima sa fază,
în care se dezvoltă o situație psihotraumatizantă pe termen lung,
provocând acumularea de stres emoțional, este de obicei extinsă în
timp. Descărcarea afectivă poate apărea după un eveniment
 nesemnificativ, care se dovedește a fi „ultima picătură”, iar
următoarele faze nu diferă semnificativ de afectul fiziologic.
44.Afectul asociat cu intoxicația alcoolică se caracterizează prin faptul că
influența intoxicației cu alcool se manifestă în prima etapă a
declanșării unei reacții emoționale, când evenimentele sunt percepute
distorsionat și se instaurează o percepție a propriei situații ca fiind
pusă în pericol. Dacă persoana se află în stare medie sau înaltă de
alcoolizare, se exclude calificarea ca afect fiziologic a stării, deoarece
comportamentul ei este determinat de tulburările proceselor mintale
sub influența alcoolului.
45.Afectul patologic prezintă o tulburare mintală impetuoasă pe termen
scurt (în formă de psihoză acută), care apare brusc, sub influența unui
stimul psihogen, și se manifestă în obnubilarea pronunțată a
cunoștinței, agitație psihomotorie pronunțată și acțiuni motorii
violente îndreptată împotriva stimulului, de care omul mai târziu nu-și
amintește sau își amintește puțin, urmate de o stare profundă de
astenie, luând uneori forma de somn profund.
46.Stresul este o reacție nespecifică a organismului la solicitările
externe, reieşită dintr-o incapacitate de adaptare. Cercetat inițial de H.
Selye, acest fenomen a fost explicat prin modificările organismului
apărute în cazul unor situații noi, care cer o perioadă de adaptare de
durată: schimbări ale parametrilor sistemului nervos, hormonal şi a
nivelului neurotransmițătorilor
47.Organismul uman trece prin câteva etape ale adaptării:
1) reacția de alarmă – faza de şoc cu depresiunea sistemului nervos,
hipotensiune, hipotermie etc.; faza de contraşoc caracterizată prin
apariția unor fenomene de apărare. Organismul îşi modifică
caracteristicile, dar nu se poate opune suficient stresului, din care
cauză un factor stresant puternic poate provoca chiar moartea;citări
şi autoevaluarea de sine – fenomen definit cu noțiunea de stres.
2) stadiul de rezistență – reacții provocate de o expunere prelungită
la situația stresantă. Dacă acțiunea factorului stresant poate oferi
posibilități de adaptare, individul elaborează anumite mijloace,
capacitatea de rezistență creşte peste nivelul disponibil lui;
3) stadiul de epuizare – dacă nu intervine adaptarea, atunci oboseala,
lipsa de speranțe, inhibiția cresc, se reduce activitatea, rezistența,
acțiunea mecanismelor de apărare, intervine prăbuşirea, istovirea.

48.Stresul se deosebește de afectul fiziologic în primul rând prin

dinamica apariției și manifestării. În starea de stres se remarcă
scăderea calității proceselor perceptive, a memoriei, operațiilor
gândirii, flexibilității cognitive, a atenției, conștiința fiind dominată de
emoții în detrimentul rațiunii, adoptându-se decizii iraționale fixate pe
conținutul stresant al situației.
49.Frustrarea este starea în care se găseşte subiectul atunci când i se
refuză sau când îşi interzice satisfacerea unei cerințe de origine
pulsională. Este o stare psihică, provocată de un conflict intern sau
extern dintre motivația, scopurile, aspirațiile individului şi anumiți
factori obiectivi care împiedică realizarea lor.
50.Comportamentul persoanei în stare de frustrare se deosebește de cel
influențat de afectul fiziologic. Dacă afectul fiziologic orientează
energia distructivă și agresivitatea spre sursa externă traumatizantă,
frustrarea poate provoca o variabilitate mult mai mare a
comportamentului, atât în formă de excitație motrică fără scop, cât și
de apatie, pasivitate, stereotipie și regresie manifestată în reacții
comportamentale absurde și activitate de proastă calitate.
51.Frustrarea diferă de afectul fiziologic prin dinamica instaurării și
menținerii, având un efect perturbator asupra activității mintale pe o
perioadă mai lungă. Însă frustrarea, de regulă, nu atinge nivelul de
dezorganizare a conștiinței și comportamentului, remarcat în starea de
afect fiziologic.
52.Analiza și evaluarea psihologică a materialelor conținute în cauza
penală. Psihologul-expert reconstruiește secvența temporală a
evenimentului, folosind toate declarațiile, mărturiile, rezultatele altor
expertize judiciare din dosarul penal, pentru a înțelegere dinamica și
cursul situației și particularitățile comportamentului subiectului
expertizat.
53.Analiza și evaluarea psihologică a particularităților individuale
psihice și psihosociale ale persoanei expertizate, folosind
materialele din dosarul penal. Sunt identificate caracteristicile
individuale ale persoanei expertizate, care au putut contribui la
dezvoltarea afectului fiziologic sau a altei stări emoționale
nepatologice: indicii care ilustrează reactivitatea sporită,
impulsivitatea, agresivitatea și manifestarea acesteia, alte reacții
condiționate de situația psihotraumatizantă.
54.Metoda biografică. Se aplică pentru identificarea momentelor de bază
în formarea și dezvoltarea personalității subiectului.
55.Observația. Este utilizată în calitate de metodă de bază în timpul
ședințelor de psihodiagnostic, în cadrul participării la realizarea
procedurilor penale, la ședințele de judecată.
56.Interviul și conversația. Conversația de obicei decurge în formă
liberă, interviul nu este formalizat, conținând o serie de subiecte: cu
privire la cele mai importante evenimente de viață, în scop de
identificare a autoaprecierii și cunoașterii de sine, pentru evaluarea
dinamicii stării afective, a atitudinilor față de investigația penală și
expertiză etc.
 Bibliografie suplimentară:

1. John Bodreau, Wendy Boswel, Timothy Judge and J.R. Robert Betz,
Personality and Cognitive ability as predictors of job search among
employed managers, Personnel Psychology, Spring 2001, v. 54, i. 1, p. 25
2. Leeata Hough, Frederick Oswald, Looking towards the future Remebering
the past, Annual review of Psychology, 2000
3. D. Jobber şi S. Millar, The use of psychological tests in the selection of
salesmen: a UK survey, Journal of sales management, 1984
4. R.M. Liebert & M. Spiegler, Personality Strategies and Issues, Broks/Cole
Publishing, California, 1990 7 Stephen Robbins, The truth about managing
people and nothing but the thruth , Financial Times Pretince Hall, London,
2002