EXPERTIZA PSIHOLOGICĂ

JUDICIARĂ ÎN CADRUL
SISTEMULUI JUDICIAR
■ Expertiza psihologică judiciară contribuie la diminuarea riscului
unei erori judiciare în calificarea acţiunilor subiectului, a
comportamentului impus de o situaţie afectiv tensionată, de
neconştientizarea motivului şi caracterului acţiunilor săvîrşite.

■ Sarcina principală a expertizei psihologice judiciare este

cercetarea problemelor specifice cu conţinut psihologic importante
pentru rezolvarea cazurilor penale şi civile; de a obţine informaţii
obiective, aprecieri nepărtinitoare şi principiale, importante pentru
analiza situaţiei.
 Competenţele expertizei psihologice judiciare:
■ Stabilirea particularităţilor psihologice individuale ale persoanelor participante la procesul penal (inculpat,
victimă, martor) care ar fi putut să influenţeze esenţial comportamentul lor într-o situaţie extremală sau
psihotraumatizantă:
-nivelul dezvoltării intelectuale;
-prezenţa anumitor stări psihofiziologice (anxietate, sugestibilitate înaltă, impulsivitate etc.) care pot
influenţa considerabil comportamentul şi mărturiile depuse.
■ Diagnosticul stărilor de tensiune psihică nepatologică (anxietate, fobie, stres, afect etc.), care au cauzat
comiterea crimei, comportamentul inadecvat manifestat în situaţii extreme etc.
■ Evaluarea sferei motivaţionale a personalităţii, a tendinţelor care au stimulat săvârşirea faptelor criminale.
■ Evaluarea capacităţii subiectului de a conştientiza importanţa acţiunilor proprii şi de a le controla (în special,
în cazul minorilor inculpaţi şi al persoanelor cu semne de retard mental);
■ Stabilirea capacităţii victimelor, martorilor de a percepe corect circumstanţele importante pentru dosar şi de a
depune mărturii corecte (pe dosare penale şi civile).
Obiectivitatea cercetărilor efectuate şi a concluziilor formulatede către psiholog este asigurată de metodologiei
ştiinţifice adecvate, a metodelor şi tehnicilor de lucru elaborate şi standardizate conform unor cerinţe exacte şi
bine definite.
 Tipurile de expertiză psihologică judiciară
de3.Expertiza
Expertiza primară este cea realizată
2.Expertiza
1.Expertiza
4.Expertiza în de
Expertiza personală este realizată
●
●
●
Expertiza de bază este cea ordonată pentru
prima, înun
către contextul dosarului,
specialist şi
explicarea întrebărilor înaintate în faţa
specialistului
subiectului respectiv.
primară
domeniu
monospecializa
personală bază
repetată se şi şişide
Expetiza suplimentară este ordonată în cazul
●
●
Expertiza promovează
când concluziile expertizei de bază sunt
●
Expertiza
de deîncomisie
câteva ori este
cazul atitudinii
incomplete, neclare sau în cazul când apar
realizată faţă
de cîţiva specialişti
tă
suplimentară
şirepetată.
rezervate
comisie
complexă.
de concluziile
dubii vis-a-vis de justeţea concluziilor
dintr-un anumit
formulate
formulate domeniu
anterior.

• Expertiza monospecializată este realizată de un anumit tip de specialişti.

• Expertiza complexă este efectuată de un grup din diferiţi specialişti (de
exemplu, un medic şi un psiholog)
■ Expertiza psihologică judiciară se efectuează în baza ordonanţei întocmite de
anchetatorul penal, procurorul sau instanţa de judecată, care decid şi asupra
componenţei ei.
■ Cerinţele faţă de întrebările adresate psihologului expert:
 e necesar ca întrebările să nu depăşească limitele competenţei profesionale a expertului;
 întrebările nu trebuie să conţină aspecte de drept (referitoare la componenţa crimei,
vinovăţia subiectului, aceste probleme fiind de resortul instanţei de judecată);
 formulările trebuie să fie explicite, concrete, laconice şi în consecutivitate logică.
■ Expertul-psiholog prezintă concluziile formulate organului care a emis ordonanţa.
Reprezentanţii organelor de drept, la rândul lor, apreciază calitatea, caracterul ştiinţific al
concluziilor, plenitudinea lor şi gradul de argumentare a răspunsurilor pentru a decide
dacă aceste concluzii pot fi folosite în practica judiciară.
■ Expertiza psihologică judiciară poate fi ordonată, practic, pe toate dosarele penale şi în
cazul multor dosare civile.
Temeiuri pentru ordonarea obligatorie a expertizei
psihologice judiciare
1. Retard în cazul minorului delincvent. În asemenea caz, se recomandă ca expertiza psihologică
judiciară să fie dispusă doar după efectuarea expertizei psihiatrice judiciare, iar competenţele
expertizei psihologice judiciare ţin de:
 Stabilirea abaterilor de la nivelul dezvoltării psihice normale şi descrierea manifestărilor lor;
 Gradul de influenţa a devierilor în dezvoltarea psihică a subiectului asupra capacităţii lui de a
conştientiza acţiniunile săvârşite;
 Capacitatea subiectului de a-şi dirija propriile acţiuni.
2. Determinarea capacităţii subiectului de a percepe corect circumstanţele importante pentru cazul
cercetat şi de a depune mărturii corecte despre ele.
3. Stabilirea sau negarea stării de incapacitate a victimei în cazul analizei crimelor sexuale.
4. Prezenţa semnelor supraexcitaţiei emoţionale apărute prin surprindere
Se recomandă efectuarea expertizei psihologice judiciare pe
următoarele tipuri de dosare:
■ Toate dosarele cu participarea minorilor, indiferent de locul şi rolul lor în cadrul procesului penal:
infractor, victimă, martor. În cazul minorului pot apărea întrebări referitoare la:
 capacitatea lui de a percepe şi reproduce adecvat evenimentele;
 de a conştientiza cele întîmplate;
 predispoziţia de a exagera cele percepute;
 sugestibilitate mărită, care condiţionează posibilitatea de a influenţa din exterior mărturiile minorului;
 agresivitate şi demonstrativitate în comportament;
 prezenţa unor particularităţi psihologice individuale care ar putea să influnţeze esenţial comportamentul
minorului.
În practica expertizei psihologice judiciare, prin „influenţă esenţială” se subînţelege limitarea substanţială a
capacităţilor subiectului de a conştientiza şi de a- şi controla propriile acţiuni.
■ Crimele comise în stare de afect sau în altă stare de tensiune psihică. Concluziile expertizei
psihologice judiciare indică posibilitatea prezenţei afectului sau a altei stări de tensiune psihică (stres,
frustrare etc.).
■ Dosarele de viol.
În cazul dosarelor de viol expertiza poate fi dispusă atît în privinţa victimei, cît şi în privinţa
inculpatului.

■ în privinţa victimei, poate fi analizată capacitatea ei de a percepe şi reproduce adecvat evenimentele, de a conştientiza
acţiunile săvârşite cu ea şi de a opune rezistenţă activă.
■ în privinţa violatorului, se analizează capacitatea lui de a percepe şi de a aprecia adecvat acţiunile proprii, prezenţa
particularităţilor psihologice individuale care ar fi putut să influenţeze esenţial comportamentul lui în situaţia analizată.
Concluziile psihologului pe dosarele de viol sunt foarte importante, dat fiind faptul că în practica judiciară persistă tendinţa de
a califica comportamentul victimei, lipsit de reacţii active de autoapărare, drept comportament de acceptare a relaţiei sexuale.
Incapacitatea victimei de a opune o rezistenţă activă violatorului poate fi condiţionată de mai mulţi factori:
a) neînţelegerea de către victimă a conţinutului real al situaţiei (se analizează în cazul victimei minore sau cu retard mental);
b) apariţia fobiei puternic manifestate, care blochează reacţiile de apărare, capacitatea de a opune rezistenţă în situaţiile de
abuz fizic şi psihologic.
Pasivitatea victimei violului poate fi explicată prin particularităţile psihologice individuale, explicabile în situaţia respectivă:
astenie, introversiune, timiditate, neîncredere în sine, predispunere către poziţia victimiară, lipsa voinţei de a căuta posibilităţi
de ieşire din situaţie, bizuirea pe ajutorul altor persoane etc. Totodată, pasivitatea victimei poate fi cauzată de asocierea
abuzului fizic şi a celui psihologic şi de paticularităţile situaţiei (lipsa ajutorului din exterior, prezenţa mai multor violatori
etc.). Prin urmare, lipsa rezistenţei active din partea victimei nu ne permite să calificăm rapoturile sexuale altfel decât abuzive
(viol).
În psihologia judiciară încă nu este studiată la un nivel satisfăcător problema legată de comportamentul violatorului,
determinat de stereotipurile formate în mentalitatea acestuia vizând femeile, în general şi pesonalitatea victimei, în particular,
culpabilizarea neîntemeiată a victimei de către violator, precum şi perceperea negativă de către acesta a relaţiilor dintre sexe.
Concluziile expertizei psihologice judiciare sunt utilizate în procesul judiciar în
următoarele situaţii:
În cazul studierii mecanismelor crimei săvârşite: dinamica, motivele, cauzele crimei.

Pentru demonstrarea şi calificarea acţiunilor, concluziile expertizei având statut de probă, în special vizând componenta subiectivă a crimei (vina, motivaţia), precum şi pentru argumentarea necesităţii de a efectua alte expertize specializate

La verificarea cazurilor de pricinuire involuntară a daunei de către o persoană care nu a putut să evite urmările negative ale acţiunilor proprii.

Pentru a stabili circumstanţele care atenuează pedeapsa (afectul, retardul mental, dar care nu exclud capacitatea de exerciţiu).

În scopul aplicării măsurilor judiciare echitabile vis-a-vis de inculpat, ţinând cont de particularităţile lui individuale şi de impactul situaţiei asupra comportamentului respectivului subiect

Datele expertizei psihologice judiciare pot fi utile, de asemenea, şi în scopuri

tactice:
Pentru stabilirea contactului psihologic în timpul anchetei şi altor acţiuni de anchetă;

Pentru a identifica comportamentul simulat;

Pentru a depista cauzele denaturării neintenţionate a informaţiilor de către martor.

Modele de întrebări adresate expertizei psihologice judiciare pe
diferite tipuri de dosare:
I. Întrebări care ajută la constatarea prezenţei sau lipsei afectului sau altor stări de tensiune psihică
la inculpat, care au putut să influenţeze esenţial conştiinţa şi comportamentul lui în momentul
comiterii crimei:

• Ţinînd cont de particularităţile psihologice individuale ale personalităţii, precum şi de specificul situaţiei
analizate, s-a aflat oare subiectul în momentul săvârşiri acţiunilor incriminate în stare de afect? Care au fost
cauzele apariţiei afectului?
• Ţinând cont de particularităţile psihologice individuale ale personalităţii, precum şi de particularităţile situaţiei
analizate, s-a aflat oare respondentul în momentul săvârşiri acţiunilor incriminate într-o stare emoţională (tensiune
psihică, frustrare, confuzie) care ar fi putut să influenţeze esenţial conştiinţa şi starea lui psihică? în caz că da - în
ce mod a putut să se întâmple acest lucru?
• S-a aflat oare inculpatul în stare de tensiune neuropsihică maximă în perioada premergătoare acţiunilor săvârşite?
• Există o legătură cauzală între starea psihică a subiectului, premergătoare acţiunilor, şi starea lui psihică în
momentul comiterii acţiunilor analizate?
• În cazul în care în momentul săvârşirii acţiunilor subiectul s-a aflat în stare de tensiune neuropsihică şi emoţională
maximă, în ce măsură această stare a influienţat capacitatea lui de a conştientiza importanţa propriilor acţiuni şi
capacitatea de a le controla?
• Ţinând cont de starea psihică a subiectului, de particularităţile lui psihologice, şi de circumstanţele cazului, a
putut el să coreleze corect acţiunile proprii de autoapărare cu cerinţele obiective ale situaţiei în care s-a aflat?
• Care particularităţi psihologice individuale ale subiectului au putut să influenţeze esenţial comportamentul
II. Întrebări care ajută la stabilirea capacităţilor psihice ale subiecţilor (inculpat, martor, victimă),
aflaţi în stare de sănătate psihică, de a percepe corect circumstanţele importante pentru dosar şi de
a depune mărturii adecvate.

• Ţinînd cont de particularităţile individuale şi de vîrstă, precum şi de condiţiile concrete în care s-a produs
acţiunea, a putut oare subiectul să perceapă corect circumstanţele importante pentru dosar? (de indicat
care)
• Ţinînd cont de starea psihică în care s-a aflat subiectul în momentul percepţiei, a putut el să înţeleagă
corect circumstanţele importante pentru dosar (de indicat care)

III. Întrebări care ajută la stabilirea capacităţilor psihice ale victimelor, aflate în stare de sănătate
psihică, de a înţelege corect caracterul şi importanţa acţiunilor săvârşite cu ele şi de a opune
rezistenţă în situaţiile de viol

• Posedă oare respondenta (-ul) unele particularităţi psihologice individuale care ar fi putut să
influenţeze esenţial comportamentul în situaţia analizată?
• Luînd în calcul particularităţile psihologice, starea psihică şi conţinutul situaţiei analizate, a putut
respondenta (-ul) să înţeleagă corect caracterul şi conţinutul acţiunilor săvârşite cu ea (el)?
• Ţinând cont de particularităţile psihologice individuale, starea psihică şi conţinutul situaţiei
analizate, a putut respondenta (-ul) să opună rezistenţă?
IV. Întrebări care ajută la stabilirea capacităţilor psihice şi a particularităţilor psihologice ale
minorului (inculpat, martor, victimă):

• Ţinînd cont de dezvoltărea psihică a respondentului, a putut el să conştientizeze acţiunile proprii

şi să le controleze?
• Luînd în calcul particularităţile individuale şi de vârstă, precum şi de condiţiile concrete în care s-a
produs acţiunea, a putut respondentul să perceapă corect circumstanţele importante pentru dosar,
să le memorizeze şi să le reproducă adecvat?
• În cazul crimelor comise în grup: Ţinând cont de particularităţile ce vîrstă şi individuale ale
respondentului, ce influenţă a putut să aibă membrii grupului asupra lui; s-a aflat el în stare de
dependenţă psihologică de acest grup?
• Manifestă respondentul semne de sugestibilitate mărită?
• Manifestă respondentul predispoziţia de a exagera evenimentele produse şi de a fantaza?

V. Întrebări care ajută la stabilirea capacităţilor minorului inculpat cu retard în dezvoltare psihică de
a conştientiza importanţa acţiunilor proprii şi deteminarea capacităţii lui de a dirija acţiunile
proprii:

• Manifestă minorul semne de retard în dezvoltare psihică, necondiţionate de boală psihică? În cazul
prezenţei respectivelor semne, prin ce anume se manifestă ele şi cum au influenţat acestea
comportamentul respondentului în situaţia analizată?
• Ţinînd cont de nivelul dezvoltării psihice, a fost în stare minorul să conştientizeze impotanţa
acţiunilor proprii?
• Luînd în calcul nivelul dezvoltării psihice, a putut minorul să dirijeze acţiunile proprii?

VI. Întrebări care ajută la stabilirea stărilor psihice, particularităţilor psihologice individuale care pot
să condiţioneze accidentele rutiere sau tehnice:

• S-a aflat oare respondentul în momentul săvârşirii acţiunilor analizate într-o stare psihică, ce ar fi
putut influienţa esenţial capacitatea lui de a-şi realiza funcţiile?
• Ţinând cont de particularităţile psihologice individuale, starea psihică şi circumstanţele situaţiei
analizate, a putut respondentul să aprecieze adecvat situaţia, să ia decizii corecte şi să le realizeze?

VII.Întrebări care ajută la stabilirea prezenţei stărilor psihice predispozante la suicid:

• Ţinînd cont de particularităţile psihologice individuale şi de caracterul situaţiei, s-a aflat

respondentul în perioada premergătoare decesului într-o stare psihică ce a predispus la suicid?
• Care au fost cauzele acestei stări?