Psiholog

Nume prenume ........................... Cod personal......................

RAPORT DE ACTIVITATE PSIHOLOGICĂ

SCHIMBARE TREAPTĂ SPECIALIZARE
PSIHOLOG PRACTICANT AUTONOM

Subsemnata ..............................................., psiholog cu drept de liberă practică

în PSIHOLOGIE CLINICĂ , cu, cod psiholog ...................., precizez că am finalizat
stagiul de supervizare în perioada 01.06. 2014 – 01.06.2015, conform contractului
încheiat cu doamna psiholog principal ..........................................., cu respectarea
normelor metodologige de aplicare a Legii 213/2004, a normelor de atestare specifice
comisiei de Psihologie Clinică şi Psihoterapie, a Normelor Metodologice nr. 788, a
Codului Deontologic al Profesiei de psiholog.
Activitatea de supervizare a început cu informarea teoretică în ceea ce priveşte
legislaţia şi actele normative privind exercitarea profesiei de psiholog cu liberă practică în
specialitatea Psihologie Clinică sub îndrumarea atentă a psihologului supervisor.
Deprinderile practice – activitatea de evaluare, diagnosticare şi intervenţie
psihologică – au fost dobândite în cadrul Cabinetului Individual de
Psihologie ..................................., fiind posesoare a acestui cabinet, conform
documentului validat de Colegiul Psihologilor din Romania . De asemenea am mai avut
un program de voluntariat în cadrul ............................................................................... În
acest fel mi-am însuşit cunoştinţele în legătură cu etapele de organizare şi desfăşurare a
sesiunii de evaluare, testare şi intervenţie în domeniul psihologiei clinice.
Pentru măsurarea şi evaluarea comportamentului uman am utilizat următoarele
instrumente: Testul ......................................, Matricile Progresive Raven – pentru
calcularea coeficientului de inteligenţă, Testul de Personalitate....................................,
MMSE, ..........................
În relaţiile profesionale cu clienţii am urmărit să manifest preocupare pentru
evitarea sau minimizarea producerii suferinţei, a daunelor; să obţin consimţământul
informat; să le aduc la cunoştinţă aspectele privind păstrarea confidenţialităţii, dar şi a
limitelor acestuia; să adopt o atitudine empatică, de bunăvoinţă, înţelegere, grijă, calm,
fără nici un fel de discriminare.
În activitatea de evaluare psihologică am respectat următoarea structură:
 programarea
 evidenţa
 probe creion-hârtie
 probe aparate ( pentru aptitudini speciale)
 interviu
 analiza, interpretarea datelor, concluzii
 evaluarea documentelor de evaluare

1
 documente:
 fişa individuală
 foi de răspuns la teste
 registru de evidenţă
 dosare de arhivă
metode:
 observaţia
 interviul
 teste şi chestionare
 convorbirea

Evaluarea clinică psihologică urmăreşte următoarele secvenţe (dacă este

asociată unui diagnostic nosologic psihiatric, dar şi dacă nu avem un diagnostic nosologic
psihiatric):
- descrierea tabloului clinic/ problemelor pacientului/ clientului ( fazele 1
şi 2 realizate prin interviul clinic şi testarea psihologică);
- detalierea, particularizarea, sintetizarea datelor culese în fazele 1 şi 2
pentru a înţelege mai bine dinamica fiecărui individ, dincolo de tabloul clinic ( ex.
funcţionarea socială, calitatea vieţii). Se detaliază tabloul clinic în probleme concrete de
viaţă ( realizate prin interviul clinic şi testarea psihologică în cadrul fazei a 3 a).
În faţa persoanei care solicită ajutor, tehnicile şi modelele utilizate se înscriu pe
un continuum în care, practic, se poate face trecerea usor de la evaluare la interventie
primara. Consilierea se află într-un raport de tip asociativ cu psihoterapia, raport care
poate ajunge până la identitate, conform anumitor autori. Din perspectiva unui continuum
între consiliere şi psihoterapie, ne putem imagina la extremele intervalului, o zonă
specifică fiecărui domeniu, dar şi o zonă de confluenţă între cele două domenii în
regiunea mediană. Astfel, procesul de consiliere poate trece intr-unul de psihoterapie, iar
cel de psihoterapie, poate conţine elemente specifice consilierii.
Activităţile de consiliere primara presupun un demers educaţional-formativ
centrat pe valorificarea capacităţilor şi a disponibilităţilor individuale ale persoanei în
vederea rezolvării unor probleme sau depăşirii unor situaţii de viaţă dificile.
Consilierea este menită să faciliteze învăţarea de către fiecare persoană a unor
deprinderi şi abilităţi care să-i permită adaptarea permanentă printr-o schimbare
evolutivă, la solicitările realităţii. După Al. Dumitru (2008, pg .15) consilierea prezintă
următoarele caracteristici:
- se adresează persoanelor aflate în diferite ipostaze şi stadii ale
procesului de formare şi dezvoltare a propriei personalităţi;
- are la bază un model psihoeducaţional al formării şi dezvoltării. Ea
presupune sprijin şi îndrumare pentru învăţarea unor deprinderi, abilităţi şi competenţe
prin care persoana să se dezvolte optim sau să facă faţă unor dificultăţi cu care se
confruntă;
- scopul consilierii este provocarea unor schimbări evolutive voluntare în
atitudinile şi comportamentul oamenilor, în direcţia asumării conştiente, de către fiecare
persoană, a unui mod de viaţă dezirabil social, care să-i aducă satisfacţii, automulţumire
şi sentimentul autorealizării; rolul său este, cu precădere, preventiv şi de dezvoltare;

2
 - ea îndrumă şi sprijină persoana pentru a învăţa să prevină eventualele
situaţii de criză în care s-ar putea afla la un moment dat, să conştientizeze şi să ştie cum
să-şi pună în valoare disponibilităţile şi resursele pentru a se adapta optim la realitate;
- consilierea ajută oamenii să înveţe să găsească soluţii acceptabile
tuturor problemelor cu cer se confruntă;
- sarcina esenţială a consilierului este de a sprijinii oamenii să se ajute
singuri pentru a-şi rezolva problemele şi a-şi asigura dezvoltarea propriei personalităţi.
Consilierul nu are soluţii dinainte stabilite, al căror secces este garantat necondiţionat, ci
dimpotrivă, într-o situaţie dată, el ajută persoana în cauză ca pe parcursul procesului de
consiliere, să găsească soluţia cea mai bună pentru rezolvarea propriilor probleme;
- consilierea integrează şi valorifică perspectiva psihologiei umaniste
privind formarea şi dezvoltarea personalităţii umane. Potrivit acesteia, succesul este dat
de implicarea conştientă activă şi responsabilă a pesoanei în autodezvoltarea eu-lui şi a
propriei personalităţi, considerate elemente de bază ale schimbării evolutiv-adaptative a
persoanei.
Conştientizarea de către fiecare persoană a propriilor capacităţi şi disponibilităţi
şi cultivarea dorinţei şi a voinţei acesteia de a se manifesta liber, autonom sunt condiţii
esenţiale ale trăirii unei vieţi pline de sens, însoţită de sentimentul autoîmplinirii.
Psihodignosticul se referă la cunoşterea factorilor psihologici ai subiectului
uman, cu relevanţă pentru diverse activităţi. Psihodiagnosticul clinic vizează cunoaşterea
factorilor psihologici cu relevanţă pentru sănătate şi boală. Cunoşterea acestor factori
psihologici se realizează prin procesul de evaluare clinică în care se utilizează metode
diverse precum testarea psihologică, interviu clinic.
Componentele psihologice evaluate clinic pot include:
- aspecte afective
- aspecte cognitive
- aspecte comportamentale
- aspecte psihofiziologice
- aspecte de personalitate
- aspecte relaţionale
Activităţile specifice de psihodiagnostic şi evaluare clinică, bazate pe evaluarea
componentelordescrise mai sus, se referă la:
 investigarea şi psihodiagnosticul tulburărilor psihice şi a altor
condiţii de patologie care implică etiopatogeneză mecanisme psihologice, în limitele
competenţei psihologului;
 evaluareapsihologică a stării de sănătate psihică ca prerechizită
pentru desfăşurarea unor activităţi care presupun examinare psihologică (ex. testarea
profesorilor, a funcţionarilor publici);
 evaluarea cognitivă şi neuropsihologică;
 evaluare comportamentală;
 evaluare bio-fiziologică (ex. prin proceduri de bio-feedback);
 evaluarea subiectiv-emoţională;
 evaluarea personalităţii şi a mecanismelor de
coping/adaptare/defensive
 evaluarea unor aspecte psihologice specifice cuplului, familiei
sau altor grupuri;

3
  evaluarea contextului familial, profesional, social (ex. calitatea
vieţii, funcţionarea socială), eonomic, cultural în care se manifestă problemele
psihologice;
 evaluarea gradului de discernământ al persoanelor, în limitele
competenţei psihologului;
 evaluarea dezvoltării psihologice;
 alte evaluări în situaţii care implică componente psihologice
clinice (ex. chestionare de interes în consilierea vocaţională etc.).
Instrumentele psihologice utilizate în procesul de evaluare clinică includ:
- interviuri (structurate, semistructurate, libere)
- teste psihologice
Instrumentele psihologice utilizate trebuie să îndeplinească criteriile
psihometrice standard, aşa cum sunt ele stabilite de către Comisia de Metodologie a CPR,
cu excepţiile stabilite de către Comisia de Psihologie Clinică şi Psihoterapie a CPR (ex.
anumite probe proiective). Utilizarea tuturor instrumentelor psihologice cere dovedirea
competenţei dobândite prin cursuri formative specifice ( formare iniţială şi /sau continuă),
organizate la nivel universitar ( nivel licenţă, masterat, doctorat) şi/sau prin Asociaţii
profesionale acreditate de către Comisia de Psihologie Clinică şi Psihoterapie a CPR.
Dacă evaluarea clinică psihologică este asociată unui diagnostic nosologic,
atunci secvenţele care trebuie parcurse sunt următoarele ce tin de evaluarea :
- aspectelor afective
- aspectelor cognitive
- aspectelor comportamentale
- aspectelor psihofiziologice
- aspectelor de personalitate
- aspectelor relaţionale
Aceste secvenţe pot fi parcurse şi în cazul în care nu avem asociat un diagnostic
nosologic psihiatric, ci ne focalizăm pe problemele neîncadrate nosologic ale pacientului.
Consilierea psihologică şi psihoterapia sunt strâns legate de conceptualizarea
clinică, astfel că atunci când este cazul se pot face recomandări în acest sens.
Intervenţia psihologică
o Stabilirea listei de probleme. Diagnosticul nosologic medical
(dacă există) sau condiţia psihologică a pacientului/clientului sunt
particularizate în probleme de viaţă. Ne interesează modul în care aceste
categorii nosologice ( inclusiv condiţiile psihologice nepatologice) se
manifestă în probleme de viaţă pentru fiecare pacient, ştiut fiind faptul că
acelaşi diagnostic nosologic se poate manifesta diferit la pacienţi diferiţi.
O problemă este o discrepanţă între starea iniţială şi o stare finală (stare
scop).
o Stabilirea scopurilor. Scopurile stabilite trebuie să fie clare şi
precise, eventual organizate pe termen scurt, mediu şi lung. Ele pot
corespunde stării finale a problemei (ca în rezolvarea de probleme) dar pot
fi şi independente de aceasta ( ca in unele intervenţii focalizate pe soluţii).
o Stabilirea planului de tratament şi a procedurilor utilizate. Ele
sunt strâns legate de conceptualizarea clinică şi sunt proprii fiecărei
modalităţi terapeutice, deşi în practică asistăm adesea la un eclectism

4
 metodologic. Prescripţiile terapeutice (sarcinile dintre şedinţe
psihoterapeutice) sunt componente importante ale planului de tratament,
cercetările arătând că ele au o contribuţie importantă la eficienţa
psihoterapiei.
o Ostacole scontate. Ele trebuiesc clarificate de la început, iar
planul de tratament trebuie astfel conceput încât să nu fie afectat de aceste
obstacole.
o Rezultate obţinute. Se înregistrează rezultatele obţinute şi se
urmăreşte evoluţia pacientului în timpul terapiei şi o perioadă după
terapie.
Tratamentul utilizat, incluzând prescripţiile terapeutice (sarcinile dintre şedinţe),
este strâns legat de conceptualizarea clinică şi vizează modificarea elementelor
patogenetice sau de sanogeneză.
Tehnicile de intervenţie sunt de bază sau specifice modalităţilor de consiliere
psihologică/ psihoterapeutice: 1. cognitiv-comportamentale (ex. restructurări cognitive);
2. dinamic-psihodinamice (ex. asociaţiile libere; interpretarea visurilor); 3. umanist-
existenţial-experenţiale (ex. tehnici paradoxale).
În principiu, tehnicile de intervenţie vizează următoarele niveluri:
1. nivelul cognitiv (ex. modificarea cogniţiilor disfuncţionale)
2. nivelul comportamental (ex. modificarea comportamentelor dezadaptative)
3. nivelul biologic/fiziologic (modificări biologice prin tehnici de psihoterapie
– ex. relaxare); modificările de la aceste niveluri se exprimă în modificări la
nivel subiectiv- afectiv.
Unele tehnici de intervenţie psihologică sunt orientate asupra mediului
subiectului,vizând modificări în acesta (ex. tehnica rezolvării de probleme).
Mi-am creat o imagine personală, aspiraţii, preferinţe, interese, o apreciere a
resurselor individuale, mi-am stabilit unele priorităţi în luarea deciziilor, mi-am dezvoltat
unele deprinderi de comunicare orală şi scrisă în situaţii concrete de evoluţie
profesională. Am realizat acestea printr-o comunicare permanentă cu psihologul
supervisor, cunoscând astfel numeroase proceduri de aplicare a unor metode şi tehnici de
evaluare, dar şi de interpretare a rezultatelor.
Ca proiecte de perspective care vizează propria activitate profesională
intenţionez să particip la conferinţe, congrese, seminarii, workshopuri şi formări
profesionale pentru a acumula cât mai multe informaţii din diferite domenii ale
psihologiei.

Arad, data...........................................
Semnatura