Maşini electrice II

C3.
MAŞINA SINCRONĂ

Maşinile electrice de tip sincron reprezintă astăzi o parte importantă a convertoarelor

electromecanice de energie şi acoperă o gamă largă de puteri, care se întinde de la câţiva
microW până la puteri în jurul unui GW. Maşinile electrice de tip sincron sunt net mai
scumpe decât maşinile electrice de tip asincron. Se folosesc, în general, în aplicaţiile unde
este necesară păstrarea vitezei riguros constante. Există diferite tipologii de CEM de tip
sincron:
• după caracterul alimentării
- Maşinile electrice de tip sincron cu alimentare continuă
- Maşinile electrice de tip sincron cu alimentare discontinuă sau motoare pas cu pas.
• după principiul de conversie al energiei
- Maşinile electrice de tip sincron cu excitaţie electromagnetică;
- Maşinile electrice de tip sincron cu magneţi permanenţi;
- Maşinile electrice de tip sincron cu reluctanţă variabilă;
- Maşinile electrice de tip sincron cu histerezis.

MAŞINILE ELECTRICE DE TIP SINCRON SINCRONE CU EXCITAŢIE

ELECTROMAGNETICĂ

1. Părţi componente şi materiale utilizate

Maşina sincronă este o maşină de curent alternativ, caracterizată prin faptul că turaţia
rotorului este egală cu turaţia de sincronism n1 = 60 f1 / p . La această maşină câmpul magnetic
inductor este produs de un sistem de poli, a căror Înfăşurare este alimentată În curent continuu,
numită Înfăşurare de excitaţie. Sursa de alimentare a Înfăşurării de excitaţie poate fi un generator
de curent continuu (numit excitatoare) fixat pe arborele generatorului sincron. La construcţiile
mai recente, curentul continuu se obţine prin redresarea curentului unei surse trifazate
alternative, rezultând astfel sistemul de excitaţie statică.
Maşina sincronă este folosită ca generator, motor şi compensator sincron. După forma
constructivă a rotorului avem maşini sincrone cu poli Înecaţi sau aparenţi.
In figura 1.1 este reprezentată o secţiune transversală simplificată printr-o maşină cu poli
aparenţi.
In figura 1.2. este reprezentată o secţiune transversală simplificată printr-o maşină cu
poli Înecaţi. Poli sunt denumiţi astfel deoarece nu sunt ieşiţi În relief (rotorul apare cilindric).
Varianta constructivă cea mai uzuală este aceea cu statorul indus (armătura care conţine
Înfăşurarea de curent alternativ), şi rotorul inductor (armătura pe care găsim Înfăşurarea de
excitaţie alimentată În curent continuu), cea care produce câmpul magnetic.

1
Maşini electrice II

Fig.1. Secţiune transversală simplificată Fig.2. Secţiune transversală simplificată

printr-o maşină sincronă cu poli aparenţi. printr-o maşină sincronă cu poli Înecaţi.
Avantajul principal al acestei construcţii constă În posibilitatea de a izola mai bine
Înfăşurarea indusului, care aici este fixă şi de a face legătura la reţea direct, fără a fi necesar să se
Întroducă inele de contact, ceea ce este util la maşinile de puteri mari şi Înaltă tensiune.
Realizarea Înfăşurării de excitaţie pe rotor şi a inelelor colectoare nu este o problemă deoarece
puterea de excitaţie este mică (2-3)% PN .
Maşinile sincrone de puteri mici sunt de preferinţă În construcţie inversată, adică statorul
are poli aparenţi şi are rol de inductor, iar rotorul are crestături În care se află Înfăşurarea
trifazată, având rol de indus.
În cazul funcţionării ca generator, În funcţie de motorul de antrenare, generatorul
sincron este denumit turbogenerator dacă este antrenată de o turbină cu abur, hidrogenerator
dacă este antrenat de o turbină cu apă.
Turbogeneratoarele sunt generatoare sincrone cu poli Înecaţi, care pot funcţiona la turaţii
mari, fiind realizate cu un număr mic de poli (doi sau patru poli), pentru a se putea asigura
rigiditatea mecanică a construcţiei. Ele sunt În construcţie orizontală, iar dimensiunile
constructive pot fi destul de mari: D=(1-2) m – diametrul rotorului; l=(6-7) m - lungimea
miezului feromagnetic.
Hidrogeneratoarele sunt generatoare sincrone cu poli aparenţi, care pot funcţiona la
turaţii mici, şi sunt realizate cu un număr mare de poli. Ele sunt În construcţie verticală, adică au
axul vertical, iar dimensiunile constructive pot fi destul de mari: D=(14-16) m – diametrul
rotorului; l=(1-2) m - lungimea miezului feromagnetic.
Ca motor, maşina sincronă prezintă o importanţă cu totul aparte, atât prin funcţionarea sa
la turaţie constantă, cât mai ales datorită posibilităţii de a regla schimbul de putere reactivă cu
reţaua (Q>0, Q<0, Q=0)
Statorul reprezintă partea fixă a maşinii cu rol de indus, are aceleaşi elemente
constructive ca şi statorul maşinii asincrone, dar prezintă unele particularităţi constructive.
Rotorul maşini sincrone constituie partea mobilă a acesteia, cu rol de inductor putând fi
realizat În două variante constructive: cu poli aparenţi respectiv cu poli Înecaţi.

1.1. Părţile componente ale statorului

Carcasa are rol de suport al miezului feromagnetic şi de prindere a maşinii pe placa de
fundaţie, fiind realizată la maşinile mari din oţel În construcţie turnată sau sudată.
Miezul feromagnetic al statorului este parcurs de un câmp magnetic variabil În timp şi
de aceea se realizează din tablă silicioasă laminată la rece cu cristale neorientate, izolate cu lac
sau cu oxizi, de grosime 0,5 mm.

2
Maşini electrice II

Dacă lungimea miezului este mică (l<20-25 cm), atunci rezultă un miez magnetic
compact, cu canale de ventilaţie axiale pentru o răcire mai bună a maşinii. Pentru lungimi care
depăşesc aceste valori vom avea un miez magnetic divizat cu canale de ventilaţie radiale, tot cu
scopul de a face o răcire eficientă. La maşinile foarte mari (turbo şi hidrogeneratoare) răcirea
miezului se face cu ulei sau cu apă.
Tola stator ete prevăzută cu crestături uniform repartizate la interior.
Înfăşurarea statorului este o Înfăşurare trifazată Într-un strat sau În dublu strat (cel mai
frecvent), se execută sub formă de bobine cu una sau mai multe spire şi este plasată În
crestăturile miezului statoric.
Forma conductoarelor, tipul Înfăşurării şi forma crestăturilor depind de secţiunea
conductoarelor şi tesniunea de lucru, iar schema de izolaţie este impusă de tensiunea de
alimentare. La maşinile de puteri mari tensiunea are valori importante (U=3-15 kV).
La maşinile sincrone bobinele au mai multe spire, aşezarea conductoarelor În crestătură
făcându-se pe lat.

1.2. Părţile componente ale rotorului

A.Rotorul cu poli aparenţi
Se utilizează pentru maşinile de puterii medii şi mari, la turaţii reduse (sub 1500
rot/min), când nu se pun probleme deosebite din punct de vedere mecanic. La acest tip de rotor
sunt totuşi probleme În ceea ce priveşte consolidarea polilor şi a Înfăşurării de excitaţie.
Rotorul cu poli aparenţi se compune, În general, din arbore, butuc (jug rotoric), poli şi
Înfăşurarea de excitaţie.
Miezul feromagnetic al polilor se execută prin Împachetare din tole de tablă de oţel cu
grosimea de 1-2,5 mm (fig.3).

Fig.3. Pol rotor pentru maşină sincronă: 1- tolă normală pol;

2- tolă frontală; 3- tijă de strângere; 4-bară de amortizare;
5- segment de scurtcircuitare.

Prinderea polilor pe jugul rotorului sau pe butuc se face prin Îmbinare În coadă de
rândunică (fig.3) care este cea mai folosită, sau prinderea cu coadă În T utilizată pentru
solicitări mecanice mari.
Când diametrul rotorului este mult mai mare decât diametrul arborelui, iar maşina are
poli mulţi (turaţie mică), atunci polii se fixează pe o roată polară (coroană) cu ajutorul
şuruburilor sau prezoanelor.
Infăşurarea de amortizare (de pornire În asincron)este formată din bare introduse În
crestăturile practicate În piesa polară prin partea frontală a miezului. Barele de secţiune circulară
sau dreptunghiulară, se execută din cupru -pentru Înfăşurarea de amortizare a generatoarelor
sincrone şi din alamă sau cupru -pentru Înfăşurarea de pornire a motoarelor sincrone.

3
Maşini electrice II

Pentru o amortizare eficientă se recomandă aşezarea barele dreptunghiulare pe Înălţime

În crestătură şi scurtcircuitarea barelor cu inele complete, obţinute prin unirea Între ele a
segmentelor de inel de pe poli.
Infăşurarea de excitaţie se execută sub formă de bobine concentrate, din conductor
rotund sau profilat izolat.

B.Rotorul cu poli Înecaţi

Se utilizează, În special, la turaţii mari şi reprezintă o piesă complexă, din punct de
vedere constructiv şi tehnologic.
Miezul feromagnetic al rotorului la maşinile sincrone cu puteri până la 1000 kVA, se
execută din interiorul tolelor statorului, prin stanţare şi Împachetare. Miezul se fixează direct pe
arbore sau pe nervurile arborelui, similar cu rotoarele maşinilor asincrone (fig.4).

Fig.4. Miezul feromagnetic al rotorului

Tola rotor se obţin În acest caz prin ştanţare, crestăturile ocupă 2/3 din pasul polar, 1/3
dintele mare.
Pentru puteri şi turaţii mari, miezul feromagnetic al rotorului este masiv, compact cu
arborele (fig.5) şi se execută din oţel sau aliaje ale acestuia de mare rezistenţă, crestăturile
obţinându-se prin prelucrări mecanice. In acest caz crestăturile se obţin prin frezare putând fi
radiale sau paralele (fig.6).
Infăşurarea de excitaţie repartizată pe aproximativ 2/3 din pasul polar se execută sub
formă de bobine concentrice, plasate În crestături, folosind conductor de cupru rotund sau
profilat izolat. Consolidarea Înfăşurării În crestaturi se face cu ajutorul penelor din sticlotextolit.
Infăşurarea de amortizare se realizează, cel mai frecvent, din bare plasate În crestăturile
din dintele mare, iar inelele de scurtcircuitare a barelor sunt plasate la capetele miezului rotoric,
sub baza crestăturilor bobinate.

Fig.5. Rotoare de turbogeneratoare Fig.6 Secţiuni transversale

a- rotor dintr-o singură bucată; b- rotor cu discuri. prin rotoare de turbogeneratoare:
a- cu crestături radiale;b- cu crestături paralele.

4
Maşini electrice II

2. Principiul de funcţionare al maşinii sincrone

Dacă rotim cu ajutorul unui motor de antrenare rotorul (inductorul) maşinii sincrone
cu o turaŞie n1 = ct, În Înfăşurarea trifazată (m- fazată În general) statorică, apar tensiuni
induse ce formează un sistem simetric, de frecventă f = np1 .
Conectând la borne un receptor simetric, În infăşurarea indusului se stabilesc curenŞi
trifazici simetrici (m- fazici În general) şi maşina sincronă lucrează În regim de generator.
Câmpul invârtitor obtinut pe cale mecanică produs de Înfăşurarea inductoare rotorică
şi câmpul Învârtitor obŞinut pe cale electrică, produs de Înfăşurarea indusului, numit câmp de
reacţie al indusului, au pentru o Încărcare dată a maşinii, o poziŞie relativ fixă. TuraŞia
comună n1 cu care rotesc se numeşte turaţie de sincronism.
Cuplul electromagnetic dezvoltat de maşina sincronă, este determinat de
interacŞiunea dintre câmpul Învârtitor rezultant al maşinii şi câmpul inductor, care se poate
imagina că formează două coroane polare cu acelaşi număr de poli, ce rotesc sincron. Maşina
sincronă poate funcŞiona ca generator autonom (când debitează puterea electrică unui
receptor individual), cât şi ca generator la reţea (când transmite putere electrică În reŞeaua
exterioară la care este conectată).
La funcţionarea ca generator autonom, frecvenŞa tensiunii la borne este determinată
de turaŞia motorului de antrenare conform relatiei f = pn1 şi prin urmare cele două coroane
polare au În permanentă aceeaşi turaŞie. Când generatorul debitează pe o reŞea externă,
frecvenŞă curentului din indus coincide cu frecvenŞa reŞelei şi În consecinŞă câmpul de
reacŞie al indusului roteşte cu o turaie fixă n1 = f / p Maşina sincronă verifică
principiul reversibilităŞii şi conectată la reŞea, poate funcŞiona atât ca generator cât şi ca
motor În raport cu modul de transformare al energiei.
La funcţionarea ca generator, cuplul la arborele maşinii este activ, cu tendinta să
crească turaŞia rotorului. Cuplul electromagnetic ce se dezvoltă este un cuplu rezistent şi se
păstrează sincronismul celor două coroane polare.