LUCRARE DE ABSOLVIRE

Program de formare „Formator”

Cod COR 241205

NUME:
PRENUME:

1
 Opis

1. Prezentarea ocupaţiei.
2. Stabilirea tipului de program.
3. Obiective urmărite.
4. Plan de formare.
5. Program de formare.
6. Organizarea şi efectuarea programului de formare.
7. Modalităţi de evaluare.

2
 Cap. I Prezentarea ocupaţiei

Amanetarul este o persoană care activează într-o firmă specializată pentru

acordarea de credite băneşti , prin depunerea unui gaj care poate fi reprezentat
fie prin bunuri imobile (bijuterii din metale preţioase, obiecte de artă, obiecte
ornamentale, electronice, electrocasnice, textile, blănuri naturale), fie prin
bunuri mobile (automobile etc).
Amanetarul are ca şi atribuţii să evalueze bunurile aduse pentru a fi lăsate
în gaj, să negocieze preţul, termenul, durata contractului şi comisionul aferent
care se înregistrează în contract.
Creditul bănesc se acordă de către amanetar în baza unui contract ferm pe
o durată determinată, cu drept de prelungire. La data scadentă stabilită în
contract, amanetarul anunţă clientul pentru finalizarea acestuia, returnează
clientului titular de contract obiectele lăsate în gaj, în starea în care au fost
primite, încasând contravaloarea împrumutului şi a comisionului aferent.
În cazul neprezentării clientului la termenul scadent şi a expirării
termenului de aşteptare acordat, amanetarul are obligaţia de a scoate obiectele
din evidenţele de amanet, ulterior acestea urmând a fi valorificate.
Bunurile rămase şi neridicate sunt valorificate de către firma de amanet,
pentru recuperarea capitalului de lucru.
Amanetarul efectuează toate înregistrările prevăzute în programul de
lucru/ fişa postului sau regulamentul fiecărei case de amanet.

3
 Cap. II Stabilirea tipului de program

Datorită crizei financiare actuale ţara, dar şi populaţia ţării au ajuns la un

nivel de îndatorate din ce în ce mai mare. Aceeaşi criză a făcut ca şi băncile să-şi
înăsprească din ce în ce mai mult condiţiile de creditare, şi astfel să creeze
condiţii propice pentru deschiderea şi dezvoltarea a cât mai multe case de
amanet.
După o discuţie atentă cu o serie de proprietari al acestor gen de afaceri, şi
după efectuarea unui studiu de piaţă am observat că aceştia găsesc cu greu
persoane pregătite în acest domeniu pentru a le angaja.
Astfel am ales realizarea unui astfel de program de pregătire. În stabilirea
tipului de program am urmat următorii paşi:
▼ Prima oară am identificat ocupaţia de amanetar în Codul Ocupaţiilor
din România (COR) ca fiind 421401 şi aparţimând domeniului: Alte industrii şi
servicii.
▼ Următorul pas a fost să verific dacă ocupaţia de amanetar are Standard
Ocupaţional, drept care am consultat site-ul CNFPA (www.cnfpa.ro), unde am
găsit standardul acestei meserii.
▼ După aceea am verificat dacă ocupaţia mai sus amintită se află în
Nomenclatorul calificărilor, pentru a vedea dacă pentru această ocupaţie pot fi
organizate programe de calificare/recalificare. Am constatat că pentru acest curs
nu se realizează cursuri de calificare/recalificare, ci se pot organiza doar cursuri
de iniţiere, perfecţionare sau specializare, care se vor finaliza cu certificate de
absolvire.
▼ Cursul are ca scop pregătirea unui număr de 10 persoane pentru
ocupaţia de amanetar, în urma căruia participanţii să dobândească cunoştinţe
specifice acestei meserii, conforme cu Metodologia de aplicare a Standardelor
Ocupaţionale şi cu reglementările în vigoare ale asociaţiei patronale ale caselor
de amanet din România.
▼ Tipul de program ales este unul de iniţiere în meseria de amanetar, cu
un număr de 110 ore din care 36 ore de teorie şi 74 ore de practică, şi având o
stuctură conformă cu metodologia meseriei, descrisă pe larg mai târziu.
▼ Preselecţia pentru acest curs de iniţiere se face după următoarele
criterii:

4
 - studii minime: - şcoală de maiştri, sau 10 clase absolvite cu diplomă de
nivel I (datorită codului COR pe care îl are 421401, care ne dă grupa majoră
căreia îi aparţine, şi anume 4, echivalentă studiilor absolvite cu diplomă de
maiştri sau de 10 clase);
- aviz medical eliberat de medicul de familie din care să reiasă că este apt
pentru participarea la acest curs;
- cunoştinţe de utilizare PC şi casă de marcat.

5
 Cap. III Obiective urmărite

La sfârşitul programului de instruire cursantul va fi capabil să:

O1: Comunice bine interpersonal.

O2: Organizeze locul de muncă.

O3: Aplice normele de sănătate şi securitate în muncă şi în domeniul situaţiilor

de urgenţă.
O4 : Completeze documentele de amanet.

O5: Negocieze preţul obiectelor.

O6: Încheie contracte de amanet.

O7: Prelungească durata contractului de amanet.

O8: Lichideze contracte de amanet.

O9: Comercializeze obiecte specifice din amanet.

O10: Depoziteze obiectele amanetate.

O11: Aprecieze uzura obiectelor.

O12: Completeze registrul de casă.

O13: Marcheze corect obiectele amanetate destinate vânzării.

6
7
8
9
10
 Cap. VI Oganizarea şi efectuarea programului de formare
1. Organizare
Pentru ca programul de formare să se deruleze în condiţii optime trebuiesc
luate în vedere unele aspecte. Locul unde formaţii îşi vor petrece cele mai multe
ore din zi este sala de curs. Astfel că ar trebui să fie cât mai plăcut organizată şi
aranjată aşa încât să fie cât mai utilă în procesul de formare. Prima imagine, şi
una destul de importantă despre o persoană, o reprezintă modul în care se
îmbracă. Pentru un cadru formator sala de curs de care răspunde este cartea sa
de vizită.

În aranjarea sălii de curs sunt trei elemente de care este bine să se ţină seama:
dispunerea mobilierului, vizibilitatea, pavoazarea.

Mobilierul trebuie să fie simplu, funcţional, durabil, să aibă

instrucţionabilitate şi modularitate. De modul în care sunt asezate băncile în
sală depinde, într-o oarecare măsură, atitudinea pe care o au cursanţii faţă de
actul învăţării. O dispunere tradiţionalistă, adică una în spatele celeilalte,
determină o oarecare pasivitate a cursantului şi se pretează la activităţile de
predare-învăţare. Pe când dispunerea băncilor în semicerc sau oval duce la
favorizarea interacţiunilor permanente şi activismului, de aceea este şi varianta
aleasă de mine, având mai multe ore practice decât de predare.

Vizibilitatea este, de asemenea, un aspect important. El cuprinde orientarea

mobilierului după anumite surse de lumină. Foarte important este ca sursa de
lumină să fie naturală.

In afara de mobilierul mentionat mai sus formatorul va pregăti materialele

suport (suportul de curs), materialele auxiliare (modele de registre de casă,
registre de evidenţă, cântare electronice, balanţe, modele de contracte de amanet,
case de marcat, facturiere, chitanţiere), materiale vizuale (prezentări Power
Point, obiecte reale, etc) şi echipamente necesare prezentării (flip chart, PC şi
videoproiector).

Sala de curs cea mai potrivită pentru acest gen de curs a fost oferită de
Patronatul Caselor de Amanet din Bacău, chiar în sediul lor.

11
 2. Efectuarea formării
Procesul de învăţare a adulţilor se referă atât la procesul prin care
individualităţile intenţionează să-şi schimbe, să-şi înbunătăţească cunoştinţele,
valorile, atitudinile şi strategiile, dar şi la cunoştinţele, valorile, atitudinile şi
strategiile pe care le-au dobândit fiecare.
Pentru a şti care este cea mai bună metodă de realizare a cursului, pentru
diferite grupuri de cursanţi, este indicat să începem prin a identifica stilul de
învăţare majoritar pentru grupul respectiv. Astfel, pentru a-l identifica, cursul
începe prin completarea de către cursanţi a unui chestionar care identifică stilul
de învăţare personal al fiecăruia. După realizarea statisticii corespunzătoare
acestor teste vom identifica care este stilul de lucru pentru acel grup, urmând să
ne modelăm conţinuturile după caracteristicile stilului respectiv, pentru a avea o
cât mai mare rată de înţelegere şi învăţare în acel grup.
Pe lângă stilurile de învăţare trebuie să ţinem cont şi că adultul este
independent, autodirectiv, responsabil, cu un grad înalt de conştiinciozitate, cu o
experienţă anterioară importantă, cu dorinţă de implicare în procesul de
instruire, cu respect pentru formatori, selectivi şi atenţi la relevanţa cunoştinţelor
şi tind spre o orientare educaţională centrată pe viaţă, sarcini sau probleme.
În funcţie de stilul identificat vom ţine cont de:
Stilul convergent – conceptualizare abstractă şi experimentare activă:
subiecţii convergenţi acumulează cunoştinţele prin analiză şi apoi aplică noile
idei/concepte în practică. Abilitatea de a aplica ideile noi este punctul forte al
acestora. Convergenţii sistematizează informaţia prin intermediul
raţionamentelor ipotetico-deductive. Ei pun un accent deosebit pe gândirea
raţională şi concretă, rămânând relativ “reci”. Decât să “irosească” timpul cu
oamenii, ei preferă să mediteze, să inventeze ceva.
Stilul divergent – experienţă concretă şi observare reflexivă: divergenţii
acumulează cunoştinţe cu ajutorul intuiţiei. Subiecţii care preferă acest stil de
instruire îşi utilizează la maxim aptitudinile imaginative şi abilitatea de a vedea
situaţii complexe din mai multe perspective, ajungând, prin sinergie, la formarea
unui gestalt semnificativ. Divergenţii posedă, de asemenea, abilitatea de a
integra eficient informaţia într-un tot întreg. Punctul forte al divergenţilor îl
constituie abilitatea lor imaginativă, fiind consideraţi opuşii convergenţilor.
Aceşti subiecţi sunt emoţionali şi excelează în artă şi literatură.
Stilul asimilator – conceptualizare abstractă şi observare reflexivă:
abilitatea de a crea modele teoretice şi raţional-inductive este punctul forte al
asimilatorilor. Ei învaţă prin analiză, planificare şi reflectare. Asimilatorii nu

12
pun accentul pe aplicarea practică, ci se focusează pe dezvoltarea teoriilor,
deseori ignorând faptele dacă acestea nu corespund cu teoria.
Stilul acomodator – experienţă concretă şi experimentare activă: spre
deosebire de asimilatori, acomodatorii vor ignora teoria, dacă faptele nu coincid
cu aceasta. Subiecţii stilului dat excelează în situaţiile în care trebuie să aplice
teoriile ştiute unor circumstanţe specifice. Punctul forte al acestora este
abilitatea de a realiza ceva şi de a se implica într-o nouă experienţă.
Acomodatorii abordează problema într-o manieră intuitivă, mergând pe calea
încercărilor şi erorilor. Ei obţin cunoştinţe mai curând de la alte persoane decât
prin intermediul abilităţilor lor analitice. Din toate aceste patru stiluri,
acomodatorii sînt cei care-şi asumă riscuri.

Cap. VII Modalităţi de evaluare

13
 Scopul evaluării pe bază de performanţe este de a ne asigura că, un
cursant, care parcurge un program de instruire, va fi capabil să îndeplinească
sarcinile la nivelul solicitat la locul de muncă. Obiectivele în sine furnizează
formatorului un instrument util în planificarea şi elaborarea modalităţii de
evaluare a cursantilor. Bazându-mă pe aceste obiective, voi elabora un set de
instrumente şi proceduri de evaluare, care indică dacă cursantul a atins
standardul cerut.

1. Participanţi

O examinare pe bază de norme are ca scop măsurarea şi compararea

performanţelor unui cursant cu performanţele altui cursant. Acest sistem
utilizează ideea de repartizare normală a notelor şi folosirea curbei normale de
distribuire a notelor. Notele sunt acordate în mare măsură pe baza valorii
cursantului în clasă, în raport cu ceilalţi. De exemplu, un test de verificare
specific vizează stabilirea pozitiei cursantului - joasă , medie sau avansată - în
raport cu ceilalţi care au susţinut testul. Aici rezultatele unui grup sunt utilizate
pentru a stabili "norma".

Principiul esenţial al examinării pe bază de criterii este acela prin care

cursanţilor li se solicită să realizeze anumite obiective. Nivelul de performanţă al
cursantului nu este comparat atât de mult cu performanţele celorlalti, ci este
evaluat în funcţie de anumite standarde care trebuie respectate. Deoarece diferiţi
cursanţi au nevoie de intervale diferite de timp pentru realizarea obiectivelor,
atunci când un cursant nu este capabil să atingă standardul acceptabil de
performanţă, i se permite să continue activitatea până când atinge nivelul de
performanţă asteptat. Un program de instruire bazat pe performanţe sau
competenţe nu elimină din cadrul procesului de învăţare, faptul că există
diferenţe între indivizi. În timp ce se aşteaptă ca toţi cursanţii să realizeze
obiectivele de bază, unii cursanţi vor învăţa mai mult decât li se solicită la
nivelul minim acceptat.

2. Program

O abordare care tinde sa dea rezultate este metoda de apreciere a

procesului-produsului. Instruirea bazată pe performanţe conduce la evaluarea
procesului şi a produsului. Evaluarea procesului sau a produsului măsoară
capacitatea cursantului de a folosi cunoştinţele, abilităţile şi atitudinile pe care

14
le-au învăţat. Aceasta solicită cursantului să experimenteze practic sarcinile, nu
numai să discute sau să scrie despre acestea.

Evaluarea procesului se concentrează pe actiunile sau procedurile

efectuate de cursant, ca indicatori de realizări. Testele de evaluare ale procesului
sunt utilizate atunci când formatorul verifică dacă cursantul poate executa corect
procedurile şi procesele. În mod specific, evaluarea procesului este adecvată
când:

·Se identifica cauzele de eşec (de ex. remedierea greşelilor din registru);

·La sfârşitul procesului nu se obţine nici un rezultat/produs (de ex.

verificarea obiectelor);

·Nu se poate distinge procesul de produs/rezultat (de ex. proceduri de

diagnosticare a grupei obiectului);

·Nu poate fi măsurat un produs/rezultat datorită măsurilor de siguranţă sau

altor constrângeri (de ex. înlocuirea numărului unui contract).

Cel mai des întâlnit format de evaluare a procesului este lista de verificare
a performanţelor. O listă de verificare este un instrument de consemnare dacă o
caracteristică este prezentă sau nu, sau dacă s-a executat sau nu o anumită
conduită. Aceasta presupune o apreciere de tip da/nu. Spre deosebire de scala de
evaluare, lista de verificare poate avea numai răspunsuri cu da sau nu. Lista de
verificare include numai criteriile care sunt esenţiale pentru executarea cu succes
a abilităţii. Formatorul notează fiecare element pe lista de verificare pentru a
indica dacă acesta a fost realizat sau nu în mod satisfăcător.

În opoziţie, indicatorii de produs sunt elemente tangibile rezultate în urma

activităţii cursantului. Evaluările de produs sunt utilizate atunci când formatorul
este interesat în primul rând dacă cursantul poate realiza un produs finit
acceptabil. Aprecierea produsului evaluează rezultatul final al unei activităţi;
acesta este tangibil sau cuantificabil. Un produs poate fi apreciat ca prezent,
absent sau având o caracteristică specifică. În acest caz atentia este îndreptată nu
asupra modalităţii de realizare a unei sarcini specifice ci, mai degrabă, asupra a
ceea ce rezultă din activitate.

Aprecierea rezultatului este adecvata atunci când:

 Caracteristicile produsului pot fi măsurate: (de ex. gramajul aurului);

 Procedurile pot fi diferite fară a afecta produsul (de ex. realizarea unui
borderou);

15
  Produsul este mult mai important decât modul cum se derulează procesul
(de ex. dezvoltarea unui program software computerizat);

Formatorul poate utiliza o scară gradată pentru a-l ajuta să evalueze produsul
realizat de către cursant comparându-l cu o scară ce indică grade diferite de
acceptabilitate. Formatorul trebuie să ia în considerare urmatoarele principii
atunci când lucreaza cu scările gradate:

· Trăsăturile comportamentale care vor fi apreciate trebuie preluate

direct din rezultatele procesului de învăţare;

· Caracteristicile trebuie să fie observabile în mod direct;

· Caracteristicile şi punctele menţionate pe scală trebuie să fie clar

definite.

Verificarea teoriei şi cunoştinţelor

Majoritatea obiectivelor de performanţă solicită un anumit nivel de teorie

şi cunoştinţe generale şi, adesea, cea mai eficientă modalitate de verificare este
prin intermediul examinărilor scrise. De exemplu, cu toate că este posibil să
observi un cursant executând o competenţă, aceasta este o metodă ineficientă şi
incompletă pentru evaluarea cunoştinţelor şi terminologiei . De aceea,
formatorul trebuie să aleagă tipul instrumentului de verificare bazându-se pe
nivelul de cunoştinţe pe care un cursant trebuie să le acumuleze. Examinarea
utilizată pentru a verifica dacă cursantul întelege definiţiile de bază, va fi diferită
de cea utilizată pentru a evalua abilitatea cursantului de a formula principii sau
concepte necesare pentru rezolvarea unor probleme specifice. De aceea, decizia
privind tipul de evaluare utilizat, va depinde de caracteristicile specifice ale
rezultatului procesului de învăţare.

În începutul cursului vom testa şi nivelul de cunoştinţe a participanţilor,

prin chestionar de evaluare iniţială, urmând ca pe parcursul cursului, printr-o
evaluare formativă şi sumativă, să le verificăm cunoştinţele şi deprinderile
acumulate până în acele momente, prin aplicarea unor teme de lucru.
Programul de formare se va finaliza cu examen de absolvire, ce constă în
prezentarea şi susţinerea unei lucrări scrise specifice programului de formare
profesională, în condiţiile în care aceştia au frecventat cursul şi au obţinut cel
puţin nota 6 la evaluarea realizată pe parcursul formării, şi au solicitat înscrierea
la examenul final.
Examenul final este susţinut în faţa unei comisii constituite din 2/3
specialişti din afara furnizorului de formare profesională şi din 1 până la 3
reprezentanţi ai furnizorului de formare profesională, care au organizat
16
programul de formare, şi, independent, fără drept la notare din reprezentanţi ai
angajatorilor interesaţi.
Comisia de evaluare va fi nominalizată de către CNFPA. În urma
absolvirii examenului final, cursanţii vor primi un certificat de absolvire şi
supliment descriptiv.

17