Am fost și eu la Alba Iulia și am văzut Unirea cea Mare - dramatizare

după D. Almaș
Aici veți găsi serbarea noastră:
https://www.youtube.com/watch?v=n1PbGWFLik0

Într-un sat din Transilvania trăia o fetiță, puțin mai mare decât voi, pe care o chema
Dumitrița. De la ea vom afla povestea Marii Uniri înfăptuită la Alba Iulia în 1 Decembrie
1918.
Povestitorul:
Cel mai mare și mai fericit moment din istoria noastră s-a desfășurat la 1 Decembrie
1918. Atunci s-a înfăptuit unirea tuturor românilor, adică Unirea cea Mare. Cum s-au petrecut
lucrurile o să aflați de la cineva care pe atunci era o fetiță ceva mai mărișoară ca voi. Se
numea Dumitrița. Trăia în satul Bruiu din Transilvania. Ea povestește așa:
Dumitrița:
- De micuță am auzit că era un război mare. Pe noi ne stăpânea atunci împăratul
Austro-Ungariei. În acel război, tata a murit pe front. Era soldat. Mama s-a
îmbolnăvit și s-a dus și ea pe lumea cealaltă. Am rămas numai cu bunica.
Bunica:
- Să știi, fetițo, că românii din Transilvania se adună la Alba Iulia să hotărască
unirea cu frații noștri, să fim cu toții la un loc și să alcătuim o țară mare și
puternică. Pe mine m-a ales satul printre cei care trebuie să meargă la acea mare
adunare. Acolo am să stau vreo 4-5 zile și ar fi bine ca tu să rămâi acasă să
îngrijești de orătănii.
Dumitrița:
- Mai rămăsesem de multe ori acasă singură, dar acum am început să plâng. Am
plâns mult, numai cu lacrimi multe, șiroaie. (plânge)
Bunica:
- Dar de ce plângi, Dumitrițo? Ți-e frică să rămâi singură acasă?
Dumitrița:
- Nu, bunico, dar mi-e jale că nu merg și eu acolo, la Alba Iulia, să văd acea mare
adunare.
Povestitorul:
- Bunicii i s-a făcut milă de lacrimile Dumitriței și s-a răzgândit. A rugat o vecină să
aibă grijă de casă și i-a spus Dumitriței să se încalțe cu opincile cele noi și să se
 îmbrace cu cojocelul de sărbătoare, că era iarnă și ger. Au pornit cu vreo 30 de
oameni din sat cu steaguri în trei culori: roșu, galben și albastru. Au mers așa o zi
întreagă. Pe drum s-au adunat din alte sate sute și sute de oameni. Toți fluturau
steagurile tricolore. Fericiți, își ziceau:
Românul:
- De-amu ... nu mai fiți supuși nici la nobilii tirani, nici la împăratul austriac, ci vom
trăi slobozi în țara noastră, în România mare.
Dumitrița:
- Mândră tare și cu inima bătând gata să-mi spargă pieptul de bucurie mă rânduiam
și eu printre hotărâtorii unirii și-mi tot potriveam glasul să fac strigare o dată cu
toți:
- Vrem u-ni-rea! Vrem u-ni-rea! Trăiască România mare!
Povestitorul:
Noaptea târziu, au ajuns aproape de Alba Iulia. Au dormit într-o căruță pe
marginea drumului.
Dumitrița:
- Mi-a fost cam frig, dar mă îmbărbătam zicând în simea mea: Ce?! Lui Mihai
Viteazul, lui Horia, lui Avram Iancu le-a fost ușor? Ei au murit pentru Unirea
noastră, iar eu să mă vait că-mi clănțănesc o țâră dinții de frig? A treia zi am ajuns
pe câmpia de lângă Alba Iulia. Când am văzut câtă omenire se adunase acolo m-
am simțit necuprins de mândră că sunt româncă și că mă aflu printre românii
hotărâți să înfăptuim Unirea tuturor fraților. Strânși în jurul a 12 tribune, mii și mii
de oameni din toată Transilvania strigau din toate puterile lor, de se cutremura
Cetatea Alba Iulia:
Toți:
- Vrem u-ni-rea! Vrem u-ni-rea!
- Și cântau Deșteaptă-te, române, din somnul cel de moarte! Cântau, de asemenea și
Pe-al nostru steag e scris unire!
- Pe bunica au poftit-o într-o sală mare, frumos zugrăvită, unde se aflau la sfat toți
conducătorii Transilvaniei. M-a luat și pe mine. Ce minunății am văzut acolo! Ce
vorbiri înflăcărate am auzit atunci!
Povestitorul:
- După ce acei conducători au votat Unirea, cu mare bucurie au ieșit afară, pe
câmpie. 12 cuvântători s-au suit pe tribune și au strigat să audă mulțimea toată:
Toți:
- - Fraților! Noi, toți românii din Transilvania, am hotărât să ne unim cu frații din
țara liberă, să alcătuim o singură țară, România.
 - Trăiască România mare!
Dumitrița:
- Vai, vai, vai! Și acum mă minunez de izbucnirea miilor de glasuri.
- Trăiască Unirea! Trăiască România Mare!
Povestitorul:

Clopotul glasurilor amestecat cu sunetele tulnicelor, cu dângătul clopotelor, au

zguduit pământul și văzduhul și s-au înălțat până la cer să le audă lumea toată.
Entuziasmul nu mai avea margini. Românii își împlineau cel mai străvechi și mai
scump vis al lor, vis pentru care au luptat aproape 2000 de ani.
Dumitrița:
Văzându-mă micuță, un bătrân înalt, drept, cu plete și mustăți albe m-a ridicat în
brațe. M-a strâns la piept și mi-a zis așa:
Bătrânul:
- Să nu uiți fetițo ziua aceasta! Cea mai mare din viața noastră! Ziua Unirii tuturor
românilor.
Dumitrița:
- După cum vedeți, nu uit și nu o să uit niciodată și sunt nespus de mândră că am
fost și eu la Alba Iulia, la 1 Decembrie și am văzut Unirea cea Mare.

- Dragii mei, aceasta a fost povestea Dumitriței din Gruiul Transilvaniei. Vă rog să
n-o uitați pentru că este o povestire adevărată din măreața noastră storie.

https://www.youtube.com/watch?v=UGAD9vjwEFk